Pasarile din România.

Masculul are o coadă lungă bifurcată, iar penajul auriu cu pene pestrițe alb cu negru, sau galben cu cenușiu. Capul este albăstrui cu reflexe verzui. Femela are penajul de culori mai spălăcite de nuanțe galben cu cenușiu. In prezent se cunosc circa 30 de rase, toate fiind păsări active ziua, trăind pe câmpuri cu terenuri cultivate, unde consumă de obicei o hrană de natură vegetală, iar noaptea se retrag în pădure dormind în arbori. Este o pasăre poligamă (un cocoș având 5 -6 găini), sedentară, care nu migrează iarna ci numai în căutare de hrană. Femela depune în cuib 8 - 15 ouă verzui sau brune pe care le clocește din aprilie până în iunie timp de 24 de zile pe un sol cu ierburi. Pentru a menține constant efectivul de păsări există în prezent crescătorii de fazani, puii eclozionând în incubatoare.

Fazanul

PorumbelulPorumbelul (Columba palumbus) este o pasăre din

familia Columbidae. Este pasărea cea mai larg răspândită în Europa. Corpul porumbelului are formă de fus, aerodinamică. Pe corp are pene, fulgi și puf produse de piele. Penele au rădăcina înfiptă in piele. Fulgii sunt mai scurți, au axa mai flexibilă și acoperă tot corpul.Capul este mic, rotund, mobil și are în partea anterioară ciocul format din maxilare alungite, fără dinți și acoperite cu materie cornoasă.Este o pasăre bună zburătoare. Zborul este înlesnit de oasele porumbelului, subțiri și pline cu aer. Ele se numesc oase pneumatice.Se hrănește cu semințe, pe care le apucă cu ciocul și le înghite. Respiră prin plămâni, care sunt în legătură cu 9 saci aerieni de la care pornesc ramificații care ajung la oase.Trăiesc în perechi. Ei construiesc cuibul in care femelele depun ouă. Acestea sunt clocite de amândoi, pe rând. Din ouă ies puii golași, neputincioși, cu ochii închiși, care nu pot zbura. Sunt hrăniți cu un lichid alb, secretat de gușa porumbiței, până când se pot hrăni singuri cu grăunțe.Există diferite rase de porumbei : Voiajor, Cavaler, Coadă de Păun etc. Porumbeii domestici își au originea în porumbeii sălbatici.

Barza albă sau cocostârcul, cu denumirea ştiinţifică Ciconia ciconia, este singura pasăre de talie mare din ornitofauna ţării care s-a apropiat de om şi îşi construieşte cuibul în vecinătatea noastră. Încă de pe vremea romanilor era socotită pasăre sfântă "avis pia et benigna" considerată la fel şi astăzi în multe zone. Multe credinţe populare se leagă de această pasăre: aduce primăvara, aduce noroc casei unde îşi face cuibul şi o fereşte de foc şi fulger, poate prevesti  belşugul, norocul, starea sănătăţii etc.

Nu poate fi confundată cu nici o altă pasăre: are picioare lungi şi un cioc roşu, penele corpului sunt albe, iar remigele negre. Diferenţele dintre sexe sunt aproape inexistente: în general masculul este mai mare (în medie 3,8 kg) decât femela (3,3 kg). Puii au la început ciocul şi picioarele negre. Mai târziu, picioarele devin roşii-maronii, iar de la vârsta de nouă săptămâni şi culoarea ciocului se pigmenteză treptat în roşu. Pentru o perioadă de timp, însă, se va mai păstra la vârful ciocului culoarea neagră. Barza albă poate fi recunoscută uşor şi în zbor: are gâtul şi picioarele întinse, spre deosebire de stârci, la care în zbor gâtul este întotdeauna strâns în formă de „S”.

Barza

BufnitaBufniță sau buhă este un nume dat mai

multor specii de păsări din Familia Strigidae (Strigide), Ordinul Strigiformes. Majoritatea sunt solitare și nocturne.

Cea mai cunoscută în România este Bufnița, Bufnita mare sau Buha, numită științific Bubo bubo.Bufnița are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Este o pasăre impresionantă, care a dat naștere la numeroase povestiri și legende. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanțe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătrați. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca și populațiile de vulpi și pisici sălbatice și populația de bufnițe depinde direct de populațiile de rozătoare (șoareci, șobolani, iepuri, bizami etc.). La nevoie se hrănește și cu insecte. Răspândită în Eurasia și nordul Africii, buha se găsește la noi mai ales în Lunca Dunării și zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare.

Rata salbaticaRața este numele atribuit

unei varietăți de specii din familia Anatidae. Sunt păsări de apă, mai mici decât rudele lor, lebedele și gâștele și pot fi găsite atât în apa dulce cât și în cea sărată.

Majoritatea rațelor au un cioc lung și lat, folosit la săpat. Rațele au un meniu divers; pot consuma ierburi, plante acvatice, pești, insecte, amfibieni mici, viermi și moluște mici.Multe rațe nu pot zbura în timpul năpârlirii. În timpul năpârlirii, se retrag în medii protejate, unde există destulă hrană pentru ele. De obicei, năpârlirea are loc înaintea începerii migrației.

LebadaLebedele sunt o grupă de păsări acvatice

mari, aparținând familiei anatidae. Pot fi recunoscute după gâtul curbat (au cel mai mare număr de vertebre cervicale dintre toate vertebratele) și după penajul alb (sau negru pentru unele specii).

Alcătuirea corpuluiCorpul lebedei este alcătuit din cap, trunchi

și membre. Capul are 2 ochi cu 3 pleoape, un cioc cu 2 nări și 2 urechi fără pavilioane. Trunchiul se termină cu o coadă cu pene lungi și tari. Membrele anterioare (aripile) servesc la zbor, iar cele posterioare (picioarele) sunt adaptate la mers și sunt acoperite cu o piele solzoasă, ceea ce arată înrudirea lor cu reptilele. Ele sunt scurte și au degete cu gheare: 3 degete îndreptate înainte și unul înapoi.Hrănirea

Lebedele se hrănesc cu plante, alge, iarbă, rădăcini, dar uneori mănâncă și viețuitoare acvatice mici. Majoritatea păsărilor nu au dinți, dar lebedele au ciocul zimțat, cu mici colţişori ascuțiți, cu ajutorul cărora prind hrana.

Cioara de semanaturaCioara de semănătură (Corvus frugilegus) este una dintre cele 4

specii europene de păsări care fac parte din punct de vedere taxonomic din genul Corvus, familia Corvidae. Varianta cea mai mare dintre C. frugilegus frugilegus are un cioc puternic cu penajul negru, fiind răspândite din Europa de Vest până în stepele din Asia, ținutul Altai. Cealaltă variantă (subspecie) C. frugilegus pastinator, este mai mică cu penajul întunecat cu nuanțe purpurii, ajunge în Asia spre est până la coasta Pacificului.Morfologie, mod de viață

Cioara de semănătură (45 cm) nu-și schimbă în timpul anului coloritul negru cu nuanțe roșcate al penajului, iar ca aspect nu se pot confunda cu alte specii. Are un cioc puțin încovoiat, ascuțit și puternic. Este o zburătoare bună, putând fi ușor recunoscută după croncănit, care își schimbă tonul după situațiile când pasărea este agresivă sau își salută perechea. Sunt păsări active ziua, putând fi văzute pe ogoare de la răsăritul soarelui până în amurg. Cuibul îl au în arbori și trăiesc în colonii mari, zburând în stoluri, pe ogoare. Ele pot fi sedentare sau păsări migratoare în funcție de temperaturile scăzute din regiunea unde trăiesc. Ciorile sunt monogame, cuibul fiind așezat pe copaci, sub poduri, tufișuri. Ponta maximă constă din 9 ouă cenușii verzui, clocite 16–19 zile de femelă, care e hrănită în acest timp de mascul. Puii stau în cuib până la vârsta de 1 lună, timp în care sunt hrăniți de ambii părinți. La vârsta de 1 an tineretul este apt pentru reproducție.

RandunicaRândunelele fac parte din familia Hirundinidae si sunt pasări

de dimensiuni mici, având intre 13 si 20 de centimetri. Trăiesc in emisfera nordica, in Asia, Africa, Europa si America de Nord. Cele din Europa sunt pasări migratoare, care “locuiesc” pe acest continent din primăvara pana in toamna, iarna petrecând-o in Africa.

Cea mai cunoscuta este hirundo rustica, rândunica obișnuita, numita si rândunica domestica. Aceasta este o pasare cu spatele si capul de culoare negru-albăstrui, pieptul alb si gusa de culoare roșcata. Are o silueta foarte eleganta, iar coada este terminata cu doua pene mai lungi si subțiri - celebra “coada de rândunica” in forma de “V”. Este cea mai cunoscuta rândunica, larg răspândita in America de Nord, Europa si Asia, precum si in Africa de Nord. O întâlnim practic in toate zonele de relief, mai puțin in munții înalți.

Rândunica îşi alege habitatul (adică locul in care traiste) in funcție de prezenta insectelor zburătoare cu care se hrănește (musculițe, libelule, furnici zburătoare si altele). Micuţa pasare prinde insectele din zbor (uneori poate zbura cu viteza foarte mare, schimbându-si brusc direcția in aer). Ea poate atinge o vârsta de pana la 8 - 10 ani, iar viteza cu care zboară ajunge la 160a de km/ora.