Particularităţile contabilităţii în ţările ango-saxone

21
TEMA 5 : PARTICULARITĂŢILE CONTABILITĂŢII ÎN ŢĂRILE ANGO-SAXONE 5.1. Organizarea contabilității

description

Începutul reglementarii evidenţei în SUA se consideră anul 1887, când a fost creat Institutul american de contabili juraţi. Acest organ prezintă în ţară profesia de contabil

Transcript of Particularităţile contabilităţii în ţările ango-saxone

TEMA 5 : PARTICULARITĂŢILE CONTABILITĂŢII ÎN ŢĂRILE ANGO-SAXONE

5.1. Organizarea contabilității

În SUA documente normative generale sunt

Principiile de evidenţă acceptate unanim (Generally

Accepted Accounting Principles - GAAP), care asigură

uniformitatea şi autenticitatea informaţiei privind

evidenţa financiară.

Începutul reglementarii evidenţei în SUA se consideră anul 1887, când a fost creat Institutul american de contabili juraţi. Acest organ prezintă în ţară profesia de contabil.

Baza principală a standardelor de evidenţă sunt principiile conceptuale care stau la baza

contabilităţii financiare. Sistemul conceptual constă din cinci Regulamente cu privire la concepţiile contabilităţii

financiare (SFAC):

•SFAC 1 – „Obiectivele comunicării financiare ale antreprenorilor”

•SFAC 2 – „Caracteristicile calitative ale informaţiei contabile”

•SFAC 5 – „Principiile fundamentale de recunoaştere şi măsurare în situaţiile financiare ale întreprinderilor”

•SFAC 6 – „Elementele situaţiilor financiare” •SFAC 7 – „Utilizarea fluxurilor de trezorărie și a valorii

actuale în evaluare”

În SUA nu exista un plan unic de conturi, iar la organizarea şi ţinerea contabilităţii în corespundere cu

GААР companiile americane utilizează şapte tipuri principale de conturi, care se subîmpart în următoarele

categorii:

conturi permanente, la care se referă activele,

pasivele şi capitalul

conturi temporare care includ veniturile,

cheltuielile, profiturile şi pierderile.

Ca şi în toata lumea, la ţinerea evidenţei în corespundere cu

GAAP se utilizează sistemul de înregistrare dublă, însă el nu

prescrie respectarea planului de conturi în ordine de directivă.

Companiile se bucura de о anumită libertate în elaborarea

planurilor de conturi. Şi totuşi există ordine unanimă: rubricile

mărite ale planurilor de conturi în general corespund articolelor

raportului de bilanţ şi ale altor raporturi principale.

Componenta concretă a planului de conturi al companiei se

schimbă în dependentă de volumul şi caracterul activităţii.

Formele dărilor de seamă în SUA nu sunt unice, obligatorie este cererea prezentării complete a elementelor rapoartelor: activelor, datoriilor, capitalului propriu, investiţiilor proprietarilor, repartizării profitului între proprietari, venitului total, profitului, pierderilor. Raportarea financiară consolidată este cerinţă obligatorie, deoarece anume SUA este iniţiatorul întocmirii ei.

În mod obligatoriu toate entitățile trebuie să efectuieze audit

Reglementarea contabilităţii în Marea Britanie, ca şi în SUA, este о funcţie a profesiunii de evidenţă liberă.

În Marea Britanie organizarea contabilităţii are câteva particularităţi distinctive care lipsesc în alte ţări ale Comunităţii Europene. Aceste particularităţi constau în următoarele:

• poziţia independentă şi influenţa specialiştilor de profesiune contabilă;

• argumentare juridică detaliată a cerinţelor înaintate şi formularea metodelor contabile la organizarea contabilităţii;

• contacte strânse cu colegii din SUA şi oficiile organizaţiilor contabile internaţionale.

FINANCIAL REPORTING COUNCIL – REGLEMENTAREA CONTABILĂ

(1989)

ASB- Accounting Standard Board

APB – Auditing Practices Board

POBA – Professional Oversight Board for Accounting

FRRP – Financial Reporting Review Panel

AIDB - Accountancy Investigation and Discipline Board

Registrele utilizate de asemenea nu sunt strict determinate. Registre de bază sunt jurnalele şi Cartea Mare.

5.2. STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL BILANȚULUI CONTABIL

Raportarea financiara a companiilor în SUA include următoarele feluri de rapoarte:

Bilanţul; Situaţia de profit şi pierderi; Situaţia profitului nerepartizat acumulat; Situaţia cu privire la fluxul mijloacelor băneşti; Situaţia cu privire la modificările în capitalul

propriu; Nota explicativă; Raportul de audit.

Rapoartele de bază obligatorie pentru toate întreprinderile sunt bilanţul contabil, Situaţia cu privire la profituri şi pierderi şi Situaţia privire la fluxul mijloacelor băneşti.

CONŢINUTUL BILANŢULUI CONTABIL

În ţările sistemului anglo-saxon bilanţul contabil poate fi

alcătuit în format orizontal sau format vertical.

În corespundere cu cerinţele GAAP componentele principale ale bilanţului contabil sunt grupate şi aranjate în felul următor:

activele - în ordinea descreşterii lichidităţii;

obligaţiile - în ordinea care reflectă apropierea termenului de stingere a lor;

capitalul propriu - în ordinea constantă a lui, adică primele sunt arătate variantele respective supuse într-o măsura mai mică modificărilor.

Creanţele se prezintă la valoarea netă - fără rezerve aferente creanţelor compromise.

În cazul metodei periodice stocurile iniţiale rămân invariabile în decursul perioadei. iar toate achiziţiile se reflectă în contul ,,Achiziţii". Valoarea stocurilor la sfârşitul perioadei se determină cu ajutorul inventarierii. Costul producţiei realizate se calculează la sfârşitul perioadei în felul următor:

Costul producţiei realizate = Stocuri iniţiale +Achiziţii - Stocuri

finale.

O deosebită atenţie se acordă stocurilor, circulaţia cărora se reflectă prin intermediul

metodei periodice sau neîntrerupte de evidenţămetodei periodice sau neîntrerupte de evidenţă.

În cazul metodei neîntrerupte de evidență se efectuează evidenţa neîntreruptă privind fiecare lot de stocuri achiziţionate sau vândute cu reducerea soldului, adică toate achiziţiile se înregistrează direct în conturile stocurilor, iar vânzarea sau utilizarea lor - în debitul contului costului producţiei realizate. Soldul contului stocurilor la sfârşitul perioadei este egal cu mărimea stocurilor finale.

imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări financiare.

Elementele se grupează integral, prezentarea e la valoarea netă, fără amortizări, mai detaliat, inclusiv şi suma amortizării, se prezintă în anexă.

Conform prevederilor GAAP, cheltuielile de cercetare nu se includ în imobilizări necorporale, dar se trec la cheltuieli.

Activele pe termen lung sunt prezentate de:

conturi către plată; avansuri primite; datorii faţă de salariaţi; datorii faţă de buget; datorii faţă de fondatori; alte datorii.

La datoriile pe termen lung se referă: credite, împrumuturi, datoriile de arendă pe termen lung, alte datorii pe termen lung.

În componenţa datoriilor pe termen scurt intră:

La întreprinderile americane atenţie se acordă evidenţierii nemijlocit în bilanţul vertical, după datoriile pe termen scurt, a indicelui activelor nete: Anc = Ac - Dts Anc = Ac - Dts

capitalul acţionar capitalul suplimentar rezerve profit nerepartizat profit net capital secundar

În bilanţul companiilor americane, la capitolul “Capital propriu”, se reflectă capitalul declarat, iar capitalul declarat nevărsat se prezintă la începutul activului.

În componenţa capitalului propriu se include:

Bilanţului contabil britanic, este aceea că activele pe termen lung sunt prezentate mai detaliat, la valoare brută şi netă, adică cu indicarea amortizării. Aceste condiţii sunt impuse de formatul bilanţului contabil prevăzut de directivele europene.

În Marea Britanie structura bilanţului contabil se reglementează şi este construită în baza cerinţelor Directivelor UE, însă cel mai des întreprinderile folosesc formatul vertical.

Se foloseşte principiul grupării activelor acceptat în ţările europene - de la mai puţin lichide la cele mai lichide.

5.3. Modele situației de profit şi pierdere

Sistemul GAAP propune, pentru întreprinderile mici şi mijlocii 2 variante a situației forma redusă:

varianta cu о singură treapta care grupează separat toate veniturile şi toate cheltuielile companiilor, iar profitul net constituie diferenţa dintre ele;

varianta cu mai multe trepte când profitul net se determină cu ajutorul calculelor succesive. Când companiile obţin venituri din operaţii care nu se repeta periodic, se foloseşte varianta de raport cu mai multe trepte, întrucât GAAP cere ca aceste operaţii sa fie arătate separat.

Varianta cu o treaptă Varianta cu mai multe trepte

1. venit din vânzări2. alte venituri operaţionale3. dobânzi primite4. diferenţe de cur valutar favorabile

1. venit din vânzări2. costul vânzărilor

Profit brut

alte venituri operaţionale1. cheltuieli comerciale2. cheltuieli generale şi administrative3. alte cheltuieli operaţionale

Total venituri

1. costul vânzărilor2. cheltuieli comerciale3. cheltuieli generale şi administrative4. alte cheltuieli operaţionale5. dividende plătite6. diferenţe de cur valutar

nefavorabile7. impozitul pe profit

Rezultat operaţional

1. dobânzi primite2. diferenţe de cur valutar favorabile3. dividende plătite4. diferenţe de cur valutar

nefavorabile

Profit până la impozitare

Impozit pe profitTotal cheltuieli

Profit net Profit net

Raportul de profit şi pierderi este

împărţit în genuri de activitate: Activitatea operaţională;

Activitatea neoperaţională Activitatea extraordinară

În Marea Britanie, dat fiind faptul că se află sub influenţa directivelor UE, sunt recomandate 4 variante a acestui raport:

format vertical

format orizontal,

ambele cu posibilitatea de a prezenta cheltuielile sau pe funcţii sau pe elemente.

Întreprinderile britanice utilizează mai mult varianta verticală cu gruparea elementelor pe funcţii.