PARLAMENTUL EUROPEAN IA ATITUDINE PENTRU UMANITATE.

PREMIUL SAHAROV2012 PENTRU LIBERTATEA DE GâNDIRE

Martin SchulzPreședintele Parlamentului European

3

Martin SchulzPreședintele Parlamentului European

În ultimele două decenii, Uniunea Europeană a recunoscut și a recompensat eforturile persoanelor și organizaţiilor care și-au dedicat viaţa promovării libertăţii de gândire. Premiul Saharov a devenit un simbol al tuturor combatanţilor împotriva opresiunii, a regimurilor autoritare și a încălcărilor drepturilor omului. Premiul simbolizează sprijinul permanent și ferm acordat de Parlamentul European persoanelor care au dat dovadă de o putere și un curaj de excepție în fața opresiunii și a autorității arbitrare. Patru din cei șase nominalizați pentru Premiul Saharov 2012 execută pedepse cu închisoarea. Ei au fost arestați, condamnați și închiși pentru comiterea unor acte care sunt încurajate de Parlamentul European. După cum a declarat odată Andrei Saharov, „libertatea intelectuală este esențială pentru societatea umană - libertatea de a obține și distribui informații, libertatea de a dezbate în mod deschis și fără frică și libertatea față de presiunea birocrației și a prejudecăților”.Premiul Saharov pentru libertatea de gândire acordat iranienilor Nasrin Sotoudeh și Jafar Panahi în 2012 este un mesaj de solidaritate și admirație față de o femeie și un bărbat care nu s-au lăsat îngenuncheați în fața fricii și a intimidării și au decis să pună destinul țării lor înaintea propriei sorți. În prezent, Nasrin Sotoudeh este închisă în faimoasa închisoare Evin. În urma mai multor greve ale foamei, starea sa de sănătate este precară și fragilă, din cauza proastelor condiții de detenție și a represiunii. Activitatea sa de avocată specializată în drepturile omului, ce a dat dovadă de generozitate și altruism, a fost reprimată cu brutalitate. Jafar Panahi este un regizor de film câștigător al mai multor premii condamnat la șase ani de închisoare, cu interdicția de a mai produce filme în următorii douăzeci de ani. Descrierea umoristică și precisă a concetățenilor săi a arătat lumii cât de bogată, creativă și diversă este societatea iraniană. Jafar Panahi a fost arestat pentru prima dată în 2009, ca urmare a sprijinului exprimat față de protestatarii uciși în timp ce manifestau împotriva alegerilor prezidențiale. Acordarea Premiului Saharov lui Sotoudeh și lui Panahi vine, de asemenea, în semn de recunoaștere față de toți iranienii care luptă pentru un Iran mai bun: o țară în care creativitatea să ia locul fricii, în care statul de drept să ia locul unui stat în care legea este impusă de către deținătorii puterii, în care dialogul să ia locul izolării și în care democrația să ia locul autocrației.Parlamentul European va continua să depună eforturi pentru a-i reuni pe laureații Premiului Saharov, pentru a le permite să se sprijine reciproc în lupta pe care o duc pentru libertăți democratice și pentru apărarea drepturilor omului. Sperăm ca prin această rețea să putem oferi un refugiu tuturor celor care prețuiesc libertatea de gândire și să consolidăm mesajul de pace, toleranță și libertate, îndrăgit de toți cetățenii Europei.

Cuvânt înainte

4

Uniunea Europeană se întemeiază pe principiile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și al respectării drepturilor omului. Aceste principii sunt comune tuturor statelor membre și obligatorii din punct de vedere juridic, fiind înscrise în Tratatul privind Uniunea Europeană. Statele membre în legătură cu care se dovedește că au comis încălcări grave ale acestor valori pot risca suspendarea drepturilor care decurg din tratatele UE, dacă Parlamentul European își dă aprobarea în acest sens. În cadrul relației sale cu restul lumii, Uniunea are obligația de a apăra și de a promova valorile și interesele sale și de a contribui la protecția cetățenilor săi, la pace, securitate, la dezvoltarea durabilă a Terrei, la solidaritatea și respectul reciproc între popoare, la comerțul liber și echitabil, la eradicarea sărăciei și la apărarea drepturilor omului, în special a drepturilor copilului, precum și la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv la respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite. În ceea ce privește țările terțe, tratatul definește dezvoltarea și întărirea democrației și a statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale drept unele dintre cele mai importante obiective ale politicii externe și de securitate comune și ale politicii de cooperare pentru dezvoltare. Acest obiectiv a fost introdus în tratat în mod explicit, în mare parte ca răspuns la presiunea exercitată de Parlamentul European, instituție care s-a situat în avangarda acțiunii Uniunii în materie de drepturile omului, ca răspuns la apelurile cetățenilor din Uniune și din afara acesteia dar și datorită numeroaselor și diferitelor activități întreprinse de organizațiilor neguvernamentale. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a inclus și a pus în aplicare în 2009 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, Tratatul de la Lisabona a oferit temeiul juridic ce a permis Uniunii Europene, în ansamblul său, să devină parte la Convenția europeană a drepturilor omului, trimisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei în 1950. Toate cele 27 de state membre ale UE și Croația, care urmează să adere la Uniune în 2013, au ratificat această convenție. Convenția însăși a fost modificată la articolul 59 pentru a permite aderarea Uniunii Europene, procedura fiind în curs de desfășurare. Conform proiectului de acord încheiat în 2011, UE ar urma să dispună de un judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, organismul judiciar al CEDO, iar 18 deputați în Parlamentul European ar urma să participe la procesul de selecție a judecătorilor, desfășurat sub supravegherea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Carta, CEDO și Declarația Universală a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite, precum și pactele încheiate în temeiul acesteia reprezintă cele mai importante documente de referință pentru Uniunea Europeană, Parlamentul European și statele membre în abordarea problemelor de drept internațional din domeniul drepturilor omului.La scurt timp după publicarea raportului anual al Uniunii privind drepturile omului de către Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European întocmește un raport anual privind situația drepturilor omului în lume și politica Uniunii privind drepturile omului. Subcomisia pentru drepturile omului din cadrul Comisiei pentru afaceri externe este

UNIUNEA EUROPEANă: ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN îN MATERIE DE DREPTURILE OMULUI

5

organul Parlamentului responsabil pentru inițiativele parlamentare din acest domeniu și oferă un forum permanent de discuții cu militanții pentru drepturile omului privind situația apărătorilor drepturilor omului și a democrației din statele care nu sunt membre ale UE.În plus, Comisia pentru dezvoltare organizează întâlniri periodice privind drepturile omului în țările în curs de dezvoltare sau întâlniri pe subiecte specifice, precum copiii-soldați sau copiii-sclavi, la care iau parte atât organizațiile neguvernamentale, cât și reprezentanții guvernelor interesate. Comisia pentru dezvoltare participă, alături de Comisia pentru afaceri externe și Subcomisia pentru drepturile omului, la nominalizarea și realizarea unei liste restrânse de candidați pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, decernat anual. Câștigătorul este ales de Conferința președinților grupurilor politice din cadrul Parlamentului European. Încălcările drepturilor omului în statele care nu sunt membre ale UE și, în special, cazurile individuale sunt analizate în cadrul dezbaterilor parlamentare lunare pe subiecte urgente, iar guvernelor implicate li se solicită să ia măsuri urgente. Reacțiile guvernelor în cauză demonstrează că acestea nu sunt insensibile la criticile Parlamentului European. Rezoluțiile sale au câteodată un efect imediat și reprezintă adeseori baza acțiunilor Consiliului de Miniștri al Uniunii, ale Comisiei Europene și ale Serviciului European de Acțiune Externă. Competențele legislative îi permit Parlamentului să stopeze încheierea unor acorduri importante cu statele care nu sunt membre ale UE, dacă există încălcări grave ale drepturilor omului și ale principiilor democratice. În conformitate cu această abordare, Parlamentul insistă asupra respectării stricte a clauzelor privind respectarea drepturilor omului, care sunt incluse în mod sistematic în astfel de acorduri. În septembrie 2011, Asocierea și Acordul de cooperare dintre UE și Siria au fost suspendate din motive legate de drepturile omului.Parlamentul și-a întărit rolul prin adoptarea unor rezoluții politice, organizând audieri ale reprezentanților societății civile din statele care nu sunt membre ale Uniunii, trimițând delegații ad-hoc care să evalueze la fața locului situația drepturilor omului din diferite țări și susținând democrația parlamentară și dialogul politic la nivel parlamentar, mai ales prin delegațiile și adunările inter-parlamentare. În cadrul întâlnirilor periodice cu parlamentarii din țările partenere, deputații în Parlamentul European discută adesea despre cazuri individuale, obținând, în anumite ocazii, rezultate pozitive.Forumul principal pentru dialog politic între Parlamentul European și parlamentari din statele din Africa, din zona Caraibilor și a Pacificului este Adunarea Parlamentară Paritară UE-ACP. Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana oferă o platformă pentru un dialog structurat privind aspecte referitoare la drepturile omului și democrație cu țările mediteraneene și un forum de discuții privind litigiile de lungă durată. Adunarea Parlamentară Euro-Latino-Americană, EuroLat, adoptă rezoluții și recomandări și le prezintă diferitelor organizații, instituții și grupuri ministeriale responsabile de dezvoltarea asocierii biregionale strategice. Aceasta se ocupă cu chestiuni referitoare la democrație, politica externă, guvernare, integrare, pace și drepturile

5

omului. Adunarea Parlamentară Euronest constituie forumul parlamentar care se ocupă cu promovarea asocierii politice și aprofundarea integrării economice dintre Uniunea Europeană și partenerii est-europeni. Înființată în 2011, adunarea are o comisie permanentă care se ocupă cu drepturile omului și democrația.De asemenea, Parlamentul European monitorizează îndeaproape activitatea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului înființat în iunie 2006 și contribuie la stabilirea problemelor pe care UE decide să le abordeze în cadrul sesiunilor acestui organism. De fapt, Parlamentul joacă un rol decisiv în înscrierea chestiunilor legate de drepturile omului pe agenda europeană. De asemenea, ia inițiative specifice într-o serie de domenii precum prevenirea torturii, protecția minorităților, prevenirea conflictelor, promovarea drepturilor femeii și a drepturilor copilului, protecția apărătorilor pentru drepturile omului, drepturile popoarelor indigene și ale persoanelor cu dizabilități. Parlamentul European susține activ campania pentru un moratoriu ONU privind execuțiile și abolirea pedepsei cu moartea la nivel mondial, precum și Curtea Penală Internațională în lupta sa împotriva nepedepsirii genocidelor, crimelor de război și a crimelor împotriva umanității. A susținut înființarea Observatorului European al Fenomenelor Rasiste și Xenofobe, înlocuit ulterior de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, înființată la 1 martie 2007, și campania UE pentru combaterea violenței împotriva femeilor. Parlamentul se implică în mod activ în procesele de democratizare din țările terțe prin participarea asiduă la misiunile de monitorizare a alegerilor și la activitatea Biroului de promovare a democrației parlamentare. De asemenea, Parlamentul European va colabora îndeaproape cu Fondul european pentru democrație, recent instituit.Parlamentul European și-a folosit deja competența bugetară pentru a spori substanțial resursele alocate programelor privind democrația și drepturile omului. Acesta a militat cu succes pentru menținerea unui instrument separat de finanțare a activităților de acest gen: Instrumentul european pentru promovarea democrației și drepturilor omului. Acesta este un instrument financiar și politic care contribuie la dezvoltarea și consolidarea democrației și a statului de drept, respectarea tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale în țările din întreaga lume care nu sunt membre ale UE, cu accent special pe organizațiile societății civile. De asemenea, o mare importanță este acordată promovării drepturilor economice și sociale ale cetățenilor Uniunii. Situația drepturilor omului din statele membre ale UE este de resortul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Parlamentul urmărește să adopte măsuri de combatere a rasismului, a intoleranței religioase și a xenofobiei și de îmbunătățire a tratamentului rezervat solicitanților de azil și lucrătorilor migranți. Mai mult decât atât, în cazul în care cetățenii UE consideră că drepturile lor fundamentale au fost încălcate, ei pot prezenta situația Mediatorului european sau Comisiei pentru petiții a Parlamentului European. Mediatorul european se ocupă de reclamațiile privind activitatea instituțiilor UE, în timp ce Comisia pentru petiții se ocupă de petițiile privind încălcările, de către statele membre, ale obligațiilor ce decurg din tratat. Adesea, statelor membre li se solicită, ca urmare a acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de tratat, să-și modifice legislația sau practicile, astfel încât acestea să respecte dreptul comunitar.

6

7

În fiecare an, Parlamentul European scoate în evidență lupta și curajul apărătorilor drepturilor omului, disidenților și militanților implicați în lupta pentru drepturile omului și libertăților fundamentale, prin acordarea Premiului Saharov pentru libertatea de gândire. În 2008, Premiul Saharov și-a sărbătorit cea de-a 20-a aniversare. Pentru a marca acest eveniment, Parlamentul European a organizat o conferință intitulată: 20 de ani de sprijin activ pentru drepturile omului: Laureații Premiului Saharov își spun povestea. Mulți laureați au participat la această conferință și și-au împărtășit opiniile cu privire la drepturile omului în lume și la impactul pe care îl are Premiul Saharov. Hauwa Ibrahim, laureat al premiului în 2005, a folosit banii primiți pentru a trimite la școală peste 100 de copii. Gruparea „Las Madres de la Plaza de Mayo”, laureată a anului 1992, a deschis o librărie, o cafenea politică și o universitate pentru peste 2400 de studenți cu banii primiți. Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, a fost de asemenea prezentă la conferință. Militantă renumită pentru drepturile omului și a democrației, Elena Bonner însăși a reafirmat opinia soțului său, potrivit căruia „oamenii ar trebui să își urmeze mereu conștiința”, cât și propria părere, conform căreia „drepturile omului reprezintă bazele civilizației”.De asemenea, conferința a reprezentat o rampă de lansare a Rețelei Premiului Saharov de către președintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering.

DREPTURILE OMULUI

8

Începând cu 1988, în spiritul lui Andrei Saharov, Parlamentul European decernează anual Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, recompensând persoane sau organizații pentru eforturile depuse în numele drepturilor omului și al libertăților fundamentale, împotriva oprimării și a nedreptăților. Din Gorki, unde trăia în exil, Andrei Saharov (1921-1989), fizician de renume, membru al Academiei de Științe, disident și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1975, a transmis un mesaj Parlamentului European în care își exprima emoția aflând că Parlamentul European intenționa să instituie un premiu pentru libertatea de gândire care avea să îi poarte numele. A considerat acest premiu, pe bună dreptate, ca o încurajare pentru toți cei care, la fel ca el, s-au angajat să apere drepturile omului.Pionier în domeniul fizicii nucleare din URSS, Andrei Saharov a început prin a se îngrijora în legătură cu lansarea unei curse a înarmărilor ce creștea riscul declanșării unui război mondial nuclear ce amenința lumea în epoca Războiului Rece. După publicarea sub formă de samizdat a unui eseu conținând Reflecții despre progres, coexistență pașnică și libertatea intelectuală (copii dactilografiate și tipărite clandestin) și apoi în presa occidentală, Saharov a fost exclus din toate cercetările militare. În 1970, a devenit unul din cofondatorii Comitetului pentru Drepturile Omului din URSS și s-a căsătorit cu militanta drepturilor omului Elena Bonner, în 1972. În pofida presiunii tot mai mari exercitate de guvern, Saharov nu doar că a luptat pentru eliberarea contestatarilor din țara sa, dar a devenit și unul din cei mai curajoși critici ai regimului și un simbol al luptei împotriva refuzării drepturilor fundamentale. Andrei Saharov a fost, în termenii Comitetul Premiului Nobel pentru Pace, „un purtător de cuvânt al conștiinței omenirii”. Rezistența sa nu a putut fi înfrântă nici prin intimidare, nici prin exil.Ca și Andrei Saharov, toți câștigătorii premiului care îi poartă numele au demonstrat de cât curaj, răbdare și forță interioară este nevoie pentru a apăra drepturile omului și a lupta pentru recunoașterea lor universală. Aproape toți au plătit scump angajamentul de a apăra demnitatea umană și mulți s-au confruntat cu persecuții, pierderea libertății personale, agresiuni fizice sau exil. În mai multe cazuri, câștigătorilor nu li s-a permis să își primească personal premiul. Prin acordarea Premiul Saharov, Parlamentul European omagiază în special realizările deosebite obținute în lupta pentru protejarea libertății de gândire și de exprimare împotriva intoleranței, fanatismului și urii. Aceasta reflectă convingerea sa că libertățile fundamentale includ nu numai dreptul la viață și integritate fizică, dar și libertatea de exprimare și a presei, două dintre cele mai eficace modalități de combatere a oprimării, precum și repere cu ajutorul cărora să se poată analiza dacă o societate este democratică și deschisă. Dreptul la libertatea de opinie și de exprimare necondiționată, înscris în articolul 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice al Organizației Națiunilor Unite din 16 decembrie 1966, care proclamă că „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa”, reflectă spiritul în care Parlamentul European a instituit Premiul Saharov.Parlamentul European decernează premiul pentru drepturile omului, în valoare de 50 000 €, în cadrul unei ședințe solemne organizate la Strasbourg, în jurul datei de 10 decembrie, ziua în care a fost semnată, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite.

ANDREI SAHAROV – PERSONALITATEA cARE A INSPIRAT PREMIUL

9

REțEAUA PREMIULUI SAHAROV În 2008, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, Hans-Gert Pöttering, care exercita, la acea dată, funcția de președinte al Parlamentului European, a lansat oficial Rețeaua Premiului Saharov, platformă destinată să le permită laureaților să colaboreze și să-și exprime solidaritatea.Pentru a marca acest eveniment, Parlamentul European a organizat o conferință intitulată: „20 de ani de sprijin activ pentru drepturile omului: Laureații Premiului Saharov își spun povestea”.Laureații au semnat o declarație comună, prin care „au convenit să depună eforturi comune pentru a veni în sprijinul militanților pentru apărarea drepturilor omului din întreaga lume, prin acțiuni comune întreprinse împreună de câștigătorii Premiului Saharov și în cooperare cu Parlamentul European”.Rețeaua și-a extins activitățile prin conferința la nivel înalt din noiembrie 2011, la care au fost invitați toți laureații. La evenimentul anual al Rețelei Premiului Saharov din octombrie 2012, actualii copreședinți ai rețelei, Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și laureații din 2011, Ali Ferzat, Asmaa Mahfouz și Ahmed El Senussi au avut un schimb public de opinii pe marginea evoluției democrației. Laureații au intervenit și în cadrul Forumului mondial pentru democrație de la Strasbourg, organizat, printre alții, sub egida Parlamentului European.În 2013 se va celebra împlinirea a 25 de ani de la instituirea Premiului Saharov. Laureații din întreaga lume aflați în libertate se vor reuni la Bruxelles pentru a discuta despre luptele lor și pentru a-și valorifica reciproc experiențele cu ocazia Conferinței Rețelei Premiului Saharov.

9

10

LAUREAțII PREMIULUI

1988 Nelson Rolihlahla Mandela; Anatoli Marchenko (post-mortem)

1989 Alexander Dubček

1990 Aung San Suu Kyi

1991 Adem Demaçi

1992 Mișcarea „Las Madres de la Plaza de Mayo”

1993 Oslobodjenje

1994 Taslima Nasreen

1995 Leyla Zana

1996 Wei Jingsheng

1997 Salima Ghezali

1998 Ibrahim Rugova

1999 Xanana Gusmão

2000 ¡Basta Ya!

2001 Izzat Ghazzawi; Nurit Peled-Elhanan; Dom Zacarias Kamwenho

2002 Oswaldo José Payá Sardiñas

2003 Kofi Annan, Secretarul General al ONU, și întrega echipă a Națiunilor Unite

2004 Asociația Jurnaliștilor din Belarus

2005 Doamnele în alb; Hauwa Ibrahim; Asociația „Reporteri fără frontiere”

2006 Alexander Milinkevich

2007 Salih Mahmoud Mohamed Osman

2008 Hu Jia

2009 Organizația „Memorial” (Oleg Orlov, Sergei Kovalev și Lyudmila Alexeyeva în numele organizației și al altor militanți pentru drepturile omului din Rusia)

2010 Guillermo Fariñas

2011 Primăvara arabă (Mohamed Bouazizi, Asmaa Mahfouz, Ahmed El Senussi, Razan Zaitouneh și Ali Ferzat)

2012 Nasrin Sotoudeh și Jafar Panahi

NASRIN SOTOUDEH JAfAR PANAHI Premiul Saharov 2012 Pentru libertatea de gândire

12

PREMIUL SAHAROV 2012 PENTRU LIBERTATEA DE GâNDIRE: NASRIN SOTOUDEH șI JAfAR PANAHI Nasrin Sotoudeh este un avocat specializat în drepturile omului și execută în prezent o pedeapsă de șase ani în celebra închisoare Evin pentru că a pledat fără frică în apărarea disidenților arestați pe durata protestelor în masă față de alegerile prezidențiale din 2009, care au fost frauduloase, în opinia lor. Mai mulți prizonieri politici i-au solicitat să-i reprezinte în instanță, deoarece era destul de puternică și curajoasă pentru a se confrunta cu autoritățile judiciare și ofițerii serviciilor de informații. De asemenea, s-a pronunțat cu fermitate împotriva aplicării pedepsei cu moartea în cazul minorilor.

Starea de sănătate a lui Sotoudeh, în vârstă de 45 de ani, a devenit precară, ca urmare a grevelor foamei pe care le-a declarat în repetate rânduri în semn de protest față de presiunea exercitată asupra familiei sale și de condițiile grele de detenție. Într-o scrisoare adresată copiilor săi, Mehrvaeh și Nima, publicată pe persian2english.com, Nashrin a declarat că suferă, deoarece nu le poate auzi vocile. „Pe lângă toate identitățile mele sociale și profesionale, sunt mândră că sunt mamă, în special mama voastră”, dar „nu vreau să fiu văzută de copiii mei în stare de supunere, constrângere și umilință. Nu vreau ca ei să creadă că pot fi supuși unui act ilegal prin abuz de putere”. I-a fost interzisă o vizită din partea familiei, deoarece a refuzat să poarte chadorul, care, spre deosebire de hijab, nu este impus de lege.Jafar Panahi este un regizor de film căruia i-a fost interzis să mai regizeze pentru o perioadă de 20 de ani. Susținător declarat al Mișcării Verzi a opoziției din Iran și critic al președintelui Ahmadinejad, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru „propagandă împotriva Republicii Islamice”. În prezent, Jafar Panahi trăiește sub semnul hazardului, având interdicția de a părăsi țara sau de a se exprima în mass-media, fără ca această interdicție să-l împiedice să lupte împotriva obstacolelor din calea propriei libertăți de exprimare.Inspirat de realism și de o perspectivă umanistă asupra vieții, Jafar Panahi, în varstă de 51 de ani, s-a axat, încă de pe vremea revoluției islamice, asupra condițiilor aspre în care-și duc viața copiii, săracii și, mai ales, femeile din Iran, provocând furia autorităților iraniene, care au decis să-l cenzureze. Filmele sale, ce i-au adus premii la Cannes și la Veneția, sunt interzise în țara sa natală, trimițându-l după gratii de mai multe ori. În 2010, Jafar Panahi, soția și fiica sa, împreună cu 15 prieteni au fost arestați, fiind eliberați ulterior. În 2011, a realizat filmul Acesta nu e un film, în care stătea la masa din bucătărie, vorbind cu avocatul său și așteptând să fie închis. Acest lung-metraj a reprezentat o surpriză pentru Festivalul de film de la Cannes, fiind adus ilegal din Iran, stocat pe un stick USB ascuns într-un desert. După cum a declarat actorul comic britano-iranian Omid Djalili: „este un dar, este comic: spune multe despre spiritul acestui om”.

12

13

1988 Nelson Rolihlahla Mandela Nelson Rolihlahla Mandela, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1993, născut în 1918 în Umtata, Africa de Sud, a fost ales președinte și șef al guvernului Republicii Africa de Sud la primele alegeri libere din 1994. Și-a petrecut cea mai mare parte din viață în închisoare. Ca lider al Congresului Național African, el simbolizează în ochii

concetățenilor și ai opiniei mondiale rezistența populației de culoare la regimul opresiv de apartheid. Când i-a fost decernat premiul în 1988, Mandela se afla încă în arest la domiciliu.Deși s-a retras din viața publică în iunie 1999, a rămas în continuare credincios idealurilor și valorilor sale prin cele două fundații, Fundația Nelson Mandela și Fondul pentru copii Nelson Mandela, ca și inițiativa Grupul mondial de înțelepți, pe care a lansat-o la 18 iulie 2007 în Johannesburg împreună cu Graça Machel și arhiepiscopul Desmond Tutu. Acest proiect include un grup de lideri mondiali, militanți în favoarea păcii și activiști pentru drepturile omului, al căror scop este acela de a rezolva problemele mondiale, folosind „aproape 1000 de ani de experiență colectivă pentru a imagina soluții pentru probleme aparent insurmontabile cum ar fi schimbările climatice, HIV/SIDA și sărăcia” și „de a-și folosi independența politică pentru a contribui la rezolvarea unora dintre cele mai dificile conflicte de pe plan mondial.”În discursul pronunțat în cadrul unei ședințe a Parlamentului pentru sărbătorirea a 10 ani de la instaurarea democrației în Africa de Sud, Nelson Mandela a declarat: „unul dintre principiile care ne-a călăuzit în lupta pentru instaurarea unei democrații nerasiste în țara noastră a fost acela că în toate segmentele societății există bărbați și femei de valoare; și că într-o societate deschisă și liberă acei cetățeni sud-africani își vor uni eforturile pentru a contribui la binele comun. Foștii inamici au reușit să negocieze o tranziție pașnică de la apartheid la democrație, tocmai grație faptului că noi am fost pregătiți să acceptăm capacitatea inerentă a celuilalt de a face bine.”În 2012, Universitatea din Africa de Sud i-a acordat fostului președinte, in absentia, Premiul Robben Island, în semn de recunoaștere oficială a angajamentului său față de justiția socială și guvernarea etică.

1988 Anatoli Marchenko Anatoli Marchenko (1938-1986), unul dintre cei mai cunoscuți disidenți ai Uniunii Sovietice, a murit în închisoarea Chistopol în decembrie 1986, în urma unei greve a foamei, după ce a petrecut peste 20 de ani în închisoare.Era unul dintre membrii grupului înființat în 1975 pentru a milita în favoarea respectării Actului final de la Helsinki,

în special a clauzelor referitoare la dimensiunea umană, siguranță și cooperare.Anatoli Marchenko a dezvăluit adevărul despre lagărele de muncă și închisorile sovietice, ceea ce a dus la condamnarea sa pentru instigare și propagandă anti-sovietică. „Singura metodă de a combate ilegalitatea și răul, atât de răspândite, este, în opinia mea, cunoașterea adevărului.”

1989 Alexander Dubček În 1989, Parlamentul European l-a omagiat pe Alexander Dubček (1921–1992), unul dintre catalizatorii care au impulsionat procesul de reînnoire și schimbare din fostul bloc estic și liderul mișcării de reformă cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”.Eforturile pe care le-a depus pentru a oferi socialismului

o „față umană” au fost compromise la 21 august 1968 de forțele Pactului de la Varșovia, ce au pătruns în Cehoslovacia, preluând controlul asupra orașului Praga și a clădirii Comitetului Central și plasându-l pentru scurt timp sub custodia sovietică. Dubček a fost acuzat de trădare, eliberat din funcție și expulzat din Partidul Comunist din Cehoslovacia; până în 1985 a fost muncitor. În 1988 s-a reîntors în viața politică ca militant pentru drepturile civile.După revoluția din Cehoslovacia, Dubček a fost ales Președinte al Adunării Federale a Republicii Socialiste Cehoslovacia. Fiind una dintre figurile care au menținut vie speranța pentru disidenții sovietici în lunga lor luptă pentru glasnost, după cum l-a descris Andrei Saharov într-un mesaj citit cu ocazia decernării premiului în ianuarie 1990, Dubček și-a exprimat dorința ca „marea simfonie a spiritului comunității europene să continue să răsune în 1990 și în toți anii ce vor veni, ca urmare a primăverii de la Praga ”.

1990 Aung San Suu KyiRolul de lider exercitat de Aung San Suu Kyi în lupta pentru democrație din Myanmar a fost recunoscut prin decernarea premiului Saharov în 1990, cu un an înaintea să-i fie decernat Premiului Nobel pentru Pace, în 1991. Simbol internațional al rezistenței pașnice în fața oprimării, Suun Kyi, născută în 1947, s-a aflat, după 1990, timp de aproape două

decenii, sub arest la domiciliu sau în închisoare, după ce junta militară aflată la putere în Myanmar a efectuat numeroase arestări și în rândul membrilor Ligii Naționale pentru Democrație și a lansat represalii sângeroase împotriva acestei formațiuni, refuzând să renunțe la putere, în ciuda importantei victorii obținute în alegerile din acel an.La 7 noiembrie 2010, când au fost organizate, după douăzeci de ani, primele alegeri din Myanmar, se afla încă în arest la domiciliu, însă a fost eliberată după șase zile. Având în vedere că noul guvern al țării a inițiat reforme democratice, Suu Kyi a candidat la alegerile parlamentare parțiale din aprilie 2012, în urma căreia a câștigat, împreună cu partidul său, 43 de din cele 45 de locuri disponibile. La 3 mai 2012, Suu Kyi a depus jurământul în Parlament. În prezent, este liderul opoziției parlamentare din Myanmar. Cu ocazia victoriei sale electorale, Parlamentul European și-a exprimat „respectul profund pentru lupta îndelungată purtată de-a lungul deceniilor de către laureata Premiului Saharov, Aung San Suu Kyi, în calitatea sa de lider al opoziției” și a aplaudat curajul și tenacitatea sa, „drept un exemplu de curaj altruist și de luptă pentru libertate și democrație în fața tiraniei”. PARLAMENTUL EUROPEAN a salutat dialogul dintre guvern și opoziție. Parlamentul a solicitat în repetate rânduri eliberarea necondiționată și neîntârziată a lui Aung San Suu Kyi și a altor prizonieri politici birmani și a condamnat încălcările sistematice ale drepturilor omului, ale libertăților fundamentale și ale drepturilor democratice esențiale ale poporului din Birmania/Myanmar. Odată cu lansarea reformelor democratice în această țară, au fost eliberați sute de prizonieri politici, iar cenzura mass-mediei a fost abolită. Aung San Suu Kyi a fost numită președintă a unei comisii parlamentare formate din 15 membri, având misiunea de a pune în practică statul de drept în această țară. În opinia sa, un sistem judiciar puternic, independent și integru este cheia democratizării: „când vom putea afirma că am reușit să reinstaurăm statul de drept, vom putea spune că procesul de democratizare a fost încununat de succes”.

După punerea sa în libertate, Suu Kyi a putut călători, iar Parlamentul European și-a reînnoit invitația adresată lui Aung San Suu Kyi de a efectua o vizită și a-și primi Premiul Saharov care i-a fost decernat în 1990.

1991 Adem Demaçi În 1991, Parlamentul a decernat premiul pentru drepturile omului lui Adem Demaçi, kosovar născut în Priština în 1936, omagiind astfel un om care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții (1958 - 1990) în închisoare pentru că a luptat pentru drepturile fundamentale ale albanezilor din Kosovo prin cuvântul scris și rostit. Dar închisoarea nu l-a putut reduce la tăcere pe Demaçi: el a

continuat să se facă auzit pentru a face cunoscut adevărul amar despre oprimarea de către sârbi a celor două milioane de albanezi din Kosovo.„Libertatea de exprimare este primul și cel mai important pas către democrație. Fără libertatea de exprimare nu există dialog, fără dialog, nu se poate stabili adevărul, și fără adevăr, progresul este imposibil”. După ce a fost eliberat, Adem Demaçi a preluat conducerea Consiliului pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților. Din 1998 și până în 1999, în timpul ofensivei sârbești, a fost reprezentantul Armatei de eliberare din Kosovo (AEK). După război, s-a dedicat în special reconcilierii etnice și reîntoarcerii refugiaților. A preluat președinția Comisiei pentru înțelegere reciprocă, toleranță și conviețuire, în care sunt reprezentate toate grupurile etnice din Kosovo, „deoarece Kosovo este al tuturor” și deoarece „dorim o societate liberă, democratică și plurietnică”. În prezent, este implicat activ în acțiuni politice în Kosovo.

1992 Las Madres de la Plaza de MayoAceastă mișcare argentiniană de apărare a drepturilor omului s-a dezvoltat spontan în timpul căutării copiilor „dispăruți” în „războiul murdar” din Argentina, o perioadă de 7 ani de abuzuri nemaiîntâlnite împotriva drepturilor omului, care a început în urma loviturii de stat militare din 1976. Mamele ce stăteau la coadă în fața Ministerului de Interne pentru

a obține informații în legătură cu copiii lor au început să-și dezvolte reciproc capacitatea

14

15

de a rezista, și, în acea perioadă de represiune severă, când era interzis până și să stea în grup, au organizat primul lor protest mergând încet în cerc, în sensul acelor de ceasornic, în Piața Mayo. La primul protest au participat paisprezece femei, dar, acesta evoluând într-un eveniment săptămânal ce avea loc în fiecare joi după-masă, sute de mame, tați, frați, surori și prieteni li s-au alăturat la fiecare marș săptămânal. Femeile purtau eșarfe brodate cu numele copiilor lor, ca un simbol cu un puternic impact vizual al cauzei pentru care luptau. Și-au continuat curajoase rezistența pasivă și pașnică, chiar și după dispariția a 12 dintre ele la sfârșitul lui 1977, printre care Azucena Villaflor, prima lideră a mișcării, și alte două membre fondatoare, Esther Careaga și Marìa Eugenia Bianco. Rezistența pașnică a Mamelor a contribuit la căderea regimului militar, iar procesele și întemnițarea unora dintre cei responsabili de crimele împotriva umanității comise în Argentina în anii 1970 sunt rezultate ale eforturilor lor neîncetate. Lupta lor a căpătat acum o dimensiune mai amplă. Mamele din Argentina doresc să vadă tineretul țării dând dovadă de angajare politică și de opunându-se unui sistem care a condamnat milioane de argentinieni la sărăcie și care nu oferă nici educație, nici locuințe și nici un sistem public de sănătate. Ele luptă pentru un sistem judiciar independent și pentru o schimbare politică, preluând idealurile copiilor lor dispăruți. În timpul demonstrațiilor lor, care continuă în fiecare joi și au loc în fața reședinței președintelui, Casa Rosada, Las Madres poartă eșarfe complet albe, ce simbolizează universalitatea luptei lor.În acest scop, mișcarea Las Madres de la Plaza de Mayo a înființat Universitatea Populară, o librărie, o bibliotecă și un centru cultural. În 1999, organizația a primit Premiul pentru Educație pentru Pace al UNESCO.

1993 oslobodjenje Cotidianul „Oslobodjenje”, înființat în 1943, a fost laureat al premiului Saharov în 1993.În ciuda faptului că mai mulți dintre colegii lor au fost uciși sau răniți, iar sediul ziarului a fost distrus de artileria sârbă, un grup de 70 de ziariști - musulmani, sârbi și croați - au continuat să lucreze într-un adăpost nuclear din subsolul

clădirii lor din Sarajevo, riscându-și viețile pentru ca Oslobodjenje să apară în continuare.Zlatko Disdarević, unul dintre redactorii ziarului de atunci, devenit apoi ambasador al Bosniei, a declarat că scopul cotidianului Oslobodjenje a fost să apere Bosnia-Herțegovina, ca stat multietnic.„Eforturile noastre au fost îndreptate împotriva morții și împotriva divizării, sau chiar a ștergerii complete de pe hartă a Bosniei-Herțegovina. Locuitorii din Sarajevo,Bosnia-Herțegovina vor continua să lupte împotriva divizării, care își are rădăcinileîn Europa de dinaintea primului război mondial.” Oslobodjenje (Eliberarea) a preluatnumele de la ziarul înființat de partizanii care luptau împotriva ocupației germanea Iugoslaviei și a fost pentru un timp îndelungat unul dintre puținele cotidiene independente din țară.

1994 taslima nasreenCând Taslima Nasreen, scriitoare și doctor, născută în 1962 în Bangladesh, a câștigat Premiul Saharov în 1994, aceasta se refugiase deja în Europa. Operele sale, critice la adresa fundamentalismului religios și, în special, la adresa oprimării femeii, sunt interzise în țara sa. Fundamentaliștii islamici au amenințat chiar că o vor ucide.

În discursul său la decernarea premiului, Taslima Nasreen a afirmat că vine dintr-o parte a lumii unde tensiunile sociale și greutățile sunt insuportabile. Ca scriitoare, nu putea să închidă ochii la foametea și suferințele cotidiene din cartierele sărace.În septembrie 1998, Taslima Nasreen s-a reîntors în Bangladesh, unde mama sa era pe moarte. Imediat ce știrea privind reîntoarcerea sa s-a răspândit, fundamentaliștii religioși au reînceput să ceară executarea scriitoarei. Un tribunal a emis un mandat de arestare și a amenințat-o cu confiscarea averii. Parlamentul European a răspuns apelului scriitoarei și, printr-o rezoluție, a solicitat guvernului din Bangladesh să îi protejeze viața și să îi asigure protecție. În ianuarie 1999, confruntată cu permanente amenințări, Taslima Nasreen și-a părăsit din nou țara natală. Începând din 1994, Taslima Nasreen a trăit în exil în numeroase țări, inclusiv Franța, Suedia și India. Chiar și acolo, presiunea crescândă a grupărilor musulmane care protestau împotriva atitudinii „anti-islamice” din romanele și memoriile ei a forțat-o să se mute la New

16

Delhi și să trăiască sub protecția securității guvernului indian începând din noiembrie 2007. Din cauza unui număr din ce în ce mai mare de amenințări cu moartea proferate de către extremiștii islamiști și a problemelor pe care le-a întâmpinat legate de permisul de rezidență în India, Taslima Nasreen a fost obligată în cele din urmă să părăsească India la mijlocul lunii martie 2008, reîntorcându-se doar pentru scurte perioade. În 2009, primarul Parisului a autorizat șederea Taslimei Nasreen în orașul său. În ciuda interdicției continue de a se întoarce în Bangladesh, Taslima Nasreen vorbește deseori despre dorința sa de a reveni în țara natală.

1995 leyla ZanaCând Parlamentul European a oferit Leylei Zana Premiul Saharov în 1995 pentru acțiunile sale curajoase de apărare a drepturilor omului și pentru hotărârea ei de a ajunge la o soluționare pașnică și democratică a conflictelor dintre guvernul turc și populația kurdă, aceasta petrecuse deja un an în închisoare.

Apărând drepturile soțului său aflat în închisoare, Leyla Zana a devenit un lider de opinie, rol care a culminat cu candidatura sa la alegerile parlamentare din Turcia din 1991. Aceasta a primit 84% din voturile din districtul său, Diyarbakir. La intrarea în funcție, a promis, în limba kurdă, „să facă toate eforturile, astfel încât poporul kurd și poporul turc să coabiteze într-un cadru democratic”.În decembrie 1994, Tribunalul pentru Securitatea Statului de la Ankara a acuzat-o pe Leyla Zana, împreună cu alți trei parlamentari kurzi din Partidul pentru Democrație, pro-kurd, afiliat la PKK, partid aflat în afara legii, acuzație bazată pe discursurile și scrierile sale consacrate apărării drepturilor populației kurde. A fost condamnată la 15 ani de închisoare. Guvernul a propus eliberarea acesteia în 1997 din motive de sănătate, însă Leyla Zana a refuzat, exprimându-și dorința să se instituie o „amnistie generală a tuturor prizonierilor politici”, afirmând:„Nu doresc să fiu eliberată din motive de sănătate, în timp ce prietenii mei politici rămân închiși”.După rejudecarea din 2003 a procesului său care, la fel ca și primul, a fost considerat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului drept inechitabil și lipsit de independență, tribunalul a hotărât că fosta deputată kurdă va efectua și restul pedepselor privative

de libertate pronunțate împotriva sa. Cu toate acestea, în 2004, Curtea de Apel din Turcia a revocat condamnările. Astfel, la 14 octombrie 2004, Leyla Zana a reușit, în sfârșit, să se adreseze sesiunii plenare a Parlamentului European, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Bruxelles, și să-și primească premiul Saharov. În decembrie 2008, Leyla Zana a fost condamnată la alți 10 ani de închisoare pentru presupusa propagandă teroristă, însă condamnarea a fost anulată de o curte de apel, deoarece Leyla Zana nu a beneficiat de o posibilitate adecvată de a se apăra. În mai 2012, Leyla Zana a primit încă 10 ani de închisoare, fiind declarată vinovată de propagandă teroristă. Datorită calității sale de membră a Parlamentului, realesă ca membră kurdă a Parlamentului la alegerile generale din 12 iunie 2011, ea se bucură de imunitate parlamentară până la alegerile următoare, care vor avea loc în 2015.

1996 Wei Jingsheng „Tatăl mișcării democrației chineze” a fost laureatul Premiului Saharov în 1996.Wei Jingsheng, una dintre figurile marcante ale disidenților chinezi, s-a născut la 20 mai 1950 într-o familie de funcționari și s-a înrolat, la început, în Garda Roșie ca entuziast susținător al idealurilor revoluției

culturale a lui Mao dar, dezamăgit de atrocitățile comise în numele luptei de clasă, s-a întors la umanism și democrație.Când Deng Xiaoping a venit la putere în 1978, Wei Jingsheng l-a ajutat să creeze „Zidul Democrației”. În manifestele lipite pe zid, cetățenii chinezi cereau ca nedreptățile de care suferiseră să fie îndreptate. „Ce este democrația adevărată?” întreba Wei într-un afiș, atrăgând astfel atenția și mânia guvernului chinez. Când, în 1979, l-a numit pe Deng Xiaoping dictator după tiparul lui Mao Zedong, a fost arestat și condamnat, în cadrul unui simulacru de proces, la 15 ani de închisoare și muncă forțată pentru delicte contrarevoluționare. După ce a fost eliberat, în 1993, Wei Jingsheng nu a cedat. A stabilit contacte cu mass-media din Europa occidentală și a continuat să denunțe încălcările flagrante ale drepturilor omului în China. În 1994, a dispărut în custodia poliției și la sfârșitul lui 1995 a fost din nou condamnat

la 14 ani închisoare pentru „complot împotriva comunismului”. Sănătatea sa s-a deteriorat considerabil ca urmare a condițiilor inumane din închisoare și a maltratării la care a fost supus de către ceilalți deținuți.La 16 noiembrie 1997, în urma presiunii internaționale constante, Wei Jingsheng a fost eliberat din închisoare și deportat în SUA. Ca președinte al Coaliției Chineze de peste Hotare pentru Democrație (CCHD), înființată în 1988, precum și al propriei fundații Wei Jingsheng, el continuă să militeze pentru atingerea obiectivului său fundamental: drepturile omului și democrația în China.

1997 Salima Ghezali Salima Ghezali, laureatul Premiului Saharov în 1997, s-a născut lângă Alger în 1958. În anii ‚80, s-a implicat în mișcarea femeilor dinAlgeria în calitate de membru fondator al grupării Femei din Europași Maghreb, printre altele, și de redactor șef al NYSSA, publicație destinată femeilor, pe care ea însăși o înființase.Militantă pentru drepturile femeii, a devenit o susținătoare angajată

a drepturilor omului și a democrației în Algeria. După 1994, ca editor al revistei săptămânale La Nation, s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra problemelor referitoare la cenzură. Articolele sale cereau, în mod constant, o soluție pașnică și democratică pentru criza din Algeria, care costase viața a zeci de mii de oameni, inclusiv a multor jurnaliști. Ca urmare, a devenit ținta criticilor venite atât din partea autorităților algeriene, cât și a extremiștilor islamiști. Apariția în Le Monde Diplomatique a analizei sale privind situația drepturilor omului în Algeria a determinat autoritățile să dispună, în 1996, interzicerea revistei sale. Salima Ghezali a reacționat declarând că: „Atragerea atenției asupra principiilor care reprezintă fundamentul societății noastre și vigilența constantă sunt cele mai bune metode de a ne asigura că civilizația triumfă asupra barbarismului”.La 25 aprilie 1996, în cadrul unei audieri privind libertatea presei organizată de Parlamentul European, Salima Ghezali a descris frica și presiunile la care sunt supuși jurnaliștii din Algeria dacă încearcă să se sustragă cenzurii și furiei criminale a adversarilor lor.În 2002, la scurt timp înainte ca publicația La Nation să-și reia activitatea, Salima Ghezali a confirmat că săptămânalul va continua să militeze pentru deschiderea, în viitor, a Algeriei spre democrație.

Salima Ghezali a fost membră a Consiliului Fundației euro-mediteraneene de sprijinire a apărătorilor drepturilor omului (EMHRF) și își continuă activitatea sa în domeniul drepturilor femeilor, drepturilor omului și democrației în Algeria.

1998 Ibrahim Rugova În 1998, în timp ce avea loc o escaladare a conflictului dintre unitățile sârbe și armata de eliberare din Kosovo, Parlamentul European a trimis un mesaj prin care acorda Premiul Saharov liderului politic al albanezilor din Kosovo. Prin acordarea premiului lui Ibrahim Rugova, Parlamentul European a omagiat o persoană care susținea principiul rezistenței pașnice la violență.

Înainte de a fi ales lider al Alianței Democratice din Kosovo (ADK), în 1989, dr. Ibrahim Rugova, născut la 2 decembrie 1944 la Cerrca (Istog), în Kosovo, a fost profesor de literatură la Universitatea din Priština. În acel an, Belgrad a abolit statutul de provincie autonomă a Kosovo; albanezii au fost supuși oprimării, iar liderii opoziției au fost arestați. În 1990, cele două milioane de albanezi din Kosovo și-au adoptat propria constituție. La un referendum din 1991, 97% dintre aceștia au votat pentru un stat independent, iar în 1998 l-au confirmat pe Ibrahim Rugova ca președinte al autoproclamatei „Republici Kosovo”.Pacifistul Ibrahim Rugova a rămas consecvent principiului său bazat pe opoziție nonviolentă față de regimul sârb, reafirmându-și constant disponibilitatea de a începe un dialog cu Belgradul. În același timp, s-a luptat să câștige simpatia lumii pentru cauza poporului său. Nu a ezitat nici un moment să adreseze apeluri comunității internaționale pentru ca aceasta să își mărească presiunea și să ofere protecție Kosovo. Convins că poporul său nu poate dobândi autodeterminarea decât pe căi pașnice, Ibrahim Rugova, în calitate de negociator șef al albanezilor din Kosovo, a semnat la 18 martie 1999 acordul de pace de la Rambouillet. Refuzul Belgradului de a respecta acordul a dus, la 24 martie, la lansarea atacurilor NATO asupra Iugoslaviei, care au avut drept urmare retragerea forțelor Iugoslaviei din Kosovo. La 28 martie, Fehmi Agani, principalul consilier al lui Ibrahim Rugova din cadrul negocierilor de pace, a fost ucis la Priština. Rugova a fost nevoit să se ascundă. În martie 2002, Ibrahim Rugova a fost ales primul președinte al Kosovo. La 21 ianuarie 2006, președintele Rugova a murit de cancer.

17

1999 José Alexandre „Xanana” GusmãoXanana Gusmão s-a născut la 20 iunie 1946 la Laleia, în Timorul de Est. După retragerea portughezilor, Indonezia a inițiat o politică de destabilizare a Timorului de Est. La 7 decembrie 1975, Indonezia a invadat insula. Xanana Gusmão a intrat în mișcarea de rezistență, iar în 1978 a devenit conducătorul aripii militare a Frontului

Revoluționar pentru Independența Timorului de Est (FRETILIN).Se estimează că violențele care au însoțit invazia s-au soldat cu moartea a 200 000 de persoane, dar nu au reușit să înfrângă hotărârea populației de a rezista. Xanana Gusmão a încercat să asigure o soluționare pe cale pașnică a acestui conflict, propunând guvernului indonezian un plan de pace și desfășurarea de negocieri sub egida ONU. În 1986, a reușit să unească diferitele grupări politice și sociale, formând Consiliul Național de Rezistență din Timor (CNRT). La 20 noiembrie 1992, Xanana Gusmão a fost arestat. A fost condamnat la închisoare pe viață, pedeapsă ce i-a fost comutată ulterior la 20 de ani, fiind acuzat de separatism și posesie ilegală de arme, pentru ca, în cele din urmă, în februarie 1999, să fie plasat în arest la domiciliu. Nici chiar încarcerarea lui Xanana Gusmão, cunoscut și ca „Mandela al Timorului”, nu a reușit să înfrângă opoziția din Timorul de Est. Eliberarea sa, la 7 septembrie 1999, la scurt timp după referendumul din 30 august, la care populația a votat în proporție de 80% în favoarea independenței Timorului de Est, a fost decisă de către președintele Indoneziei, Habibie, în semn de răspuns la puternica presiune internațională. Xanana Gusmão, care a devenit un simbol al rezistenței în Timorul de Est și întruchiparea speranțelor mișcării internaționale de solidaritate, a declarat, la punerea sa în libertate: „Ca om liber, promit să fac tot ceea ce îmi stă în putere pentru a aduce pacea Timorului de Est și poporului meu ”. În aprilie 2002, au avut loc primele alegeri prezidențiale din Timorul de Est. Xanana Gusmão a fost ales cu aproape 83% din voturi și, în același an, a primit Premiul Nord-Sud al Consiliului Europei. La 20 mai 2002, Kofi Annan a declarat, în mod oficial, existența Republicii Democratice a Timorului de Est ca stat independent. José Xanana Gusmão a fost președinte al Timorului de Est (Timor Leste) până în mai 2007, iar în urma alegerilor legislative din 30 iunie 2007 a devenit prim-ministru al acestei țări. În 2008, Xanana Gusmão a supraviețuit unei tentative de asasinat. În septembrie 2012, a afirmat în fața Adunării Generale a ONU că Timor Leste aspiră să iasă din sărăcie și să devină o țară prosperă până în 2030.

2000 ¡BASTA YA!Grupul de presiune Basta Ya („Opriți-vă, acum!”), care, în iulie 2004, a primit statutul de grup consultativ al Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite, este alcătuit din persoane care acționează în favoarea drepturilor fundamentale ale omului, a democrației și toleranței în Țara

Bascilor. Membrii grupului au baze ideologice diferite, dar au convenit asupra următoarelor poziții comune:

| combaterea terorismului sub toate formele sale, indiferent de origine sau intensitate;| sprijinirea tuturor victimelor terorismului sau ale violenței politice;| apărarea statului de drept, a constituției și a statutului de autonomie al Țării Bascilor.

În Țara Bascilor, libertățile fundamentale și drepturile umane sunt amenințate de practicile teroriste ale ETA și ale altor grupări asemănătoare. Mii de oameni au căzut victimă intimidării, extorcării, șantajului și atacurilor care au vizat atât familiile, cât și bunurile lor. Aceștia nu pot să se exprime liber sau să își exercite drepturile fără să se expună unor riscuri deosebite.Membrii grupării BASTA YA își riscă viața pentru a combate terorismul și singura „armă” de care dispun pentru susținerea drepturilor fundamentale este mobilizarea pașnică a populației. BASTA YA dorește să crească gradul de conștientizare a societății civile prin acțiuni menite să exprime solidaritatea cu toți cei care se opun terorismului și susțin valorile democratice. În martie 2002, purtătorul de cuvânt al grupării, Fernando Savater, a declarat în fața Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European că, după 25 de ani de lupte zilnice, populația a obosit și că, în ultimii 10 ani, 10% dintre locuitori au părăsit deja Țara Bascilor. Gruparea Basta Ya își exprimă dorința profundă de a se autodizolva cât mai curând posibil, deoarece a devenit inutilă. Până atunci însă, atât timp cât amenințarea terorismului continuă să planeze asupra Țării Bascilor, iar cetățenii trăiesc intr-un climat de șantaj și de violență permanentă, gruparea Basta Ya rămâne în continuare hotărâtă să-și continue activitatea, invitând toți cetățenii să se mobilizeze ori de câte ori este necesar.

18

19

2001 Izzat GhazzawiPalestinian născut în 1951, Izzat Ghazzawi a fost profesor la Universitatea Birzeit și a condus programul de masterat în literatură engleză. A fost președintele Uniunii scriitorilor palestinieni, a scris romane și povestiri, a fost critic literar și a organizat și prezidat prima Conferință internațională a scriitorilor din Palestina (1997).

Izzat Ghazzawi a fost membru al biroului executiv al Consiliul palestinian pentru justiție și pace și laureat, la Stavanger, al Premiului internațional pentru libertatea de exprimare pe 1995. A fost închis și pedepsit, în mai multe rânduri, de autoritățile israeliene din cauza activităților sale politice.Viața i-a fost marcată de asasinarea de către armata israeliană a fiului său, Ramy, în vârstă de 16 ani. Ramy a fost ucis în curtea școlii în momentul în care acorda ajutor unui prieten rănit. În ciuda acestei tragedii, Izzat Ghazzawi a continuat să caute dialogul politic și cultural cu poporul israelian.Împreună cu scriitorul de origine israeliană, Abraham B. Yehoshua și cu fotograful Oliviero Toscani, a publicat o carte pe tema relațiilor dintre palestinieni și israelieni, care a devenit un mare succes. Izzat Ghazzawi a decedat la 4 aprilie 2003.

2001 Nurit Peled-ElhananIsraeliană născută în 1949, Nurit Peled-Elhanan este profesor universitar de literatură comparată. Nurit Peled-Elhanan este reprezentanta tuturor israelienilor care sunt dedicați găsirii unei soluții negociate a conflictului și care admit că două popoare și două state au dreptul de a conviețui pe picior de egalitate. Tatăl său este renumitul

general Matti Peled, recunoscut pentru eforturile sale de a instaura pacea și progresul.Smadar, fiica sa în vârstă de 14 ani, a fost ucisă într-un atac asupra Ierusalimului de vest lansat de un kamikaze palestinian. Când fiica sa a fost ucisă, Nurit nu a cedat disperării, ci a ținut discursuri care s-au concentrat asupra responsabilității pe care o au cei care aplică o politică obtuză, care refuză să recunoască drepturile celorlalți, instigă la ură și alimentează conflicte. Nurit Peled-Elhanan a înființat Forumul familiilor israelo-palestiniene îndoliate.

Vorbind elevilor de liceu din Rimini, la 4 februarie 2004, Nurit Peled-Elhanan a declarat: „Este timpul să definim ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu mai degrabă în termeni de criminalitate, decât în termeni politici și militari... E timpul să învățăm cum să recunoaștem falsele idealuri și cum să ne opunem folosirii idealurilor adevărate în scopuri greșite... A venit vremea... să redevenim mai degrabă indivizi decât națiuni, indivizi decât armate și să cooperăm pentru a-i salva pe acei copii care au rămas în viață, spunând „ajunge!”.Prin viețile lor, atât Izzat Ghazzawi, cât și Nurit Peled-Elhanan, au întruchipat speranța într-o soluție negociată, pașnică, a conflictului dintre palestinieni și israelieni. Tragediile lor personale nu i-au transformat în dușmani; durerea lor nu s-a transformat în ură, ci în energia necesară găsirii unor soluții pentru respectarea drepturilor cetățenilor.

2001 Dom Zacarias Kamwenho În 1999, încurajat de eforturile liderilor bisericii și ale diverselor organisme ale societății civile în vederea realizării „reconcilierii naționale generale”, poporul angolez a redevenit conștient de necesitatea de a lupta pentru pace și pentru drepturile omului.Arhiepiscopul Zacarias Kamwenho se numără printre

promotorii acestei mișcări pentru pace. Născut la Chimbundo (Huambo, Angola) în 1934, hirotonit în 1961, a fost numit arhiepiscop de Lubango în 1995. Dom Zacarias Kamwenho și-a exprimat viziunea sa fermă, imparțială și hotărâtă în fața tuturor părților implicate în conflict, într-o încercare de a obține pacea durabilă prin dialogul politic, după 26 de ani de război civil. I s-a decernat Premiul Saharov în 2001, în semn de recunoaștere a eforturilor sale neobosite în favoarea păcii.Acordul de încetare a focului din 2002, după uciderea lui Jonas Savimbi, negocierile pentru pace și climatul general de susținere a democrației pot fi în mare măsură atribuite campaniei conduse de Dom Zacarias Kamwenho și de către alți lideri ai bisericii sau ai societății civile. În 2003, arhiepiscopul Zacarias Kamwenho a demisionat din funcția sa de președinte al Conferinței Episcopilor din Angola și São Tome (CEAST), dar a continuat să contribuie activ, prin dioceza sa și prin Comisia

20

Ecumenică pentru Pace din Angola (CEPA), la instituirea democrației, la respectarea libertăților fundamentale și a drepturilor omului, la instaurarea statului de drept și a reconcilierii naționale durabile. În 2012, arhiepiscopul, aflat acum la pensie, a lansat un apel către angolezi, invitându-i să-și exercite dreptul la vot.

2002 Oswaldo José Payá Sardiñas Oswaldo José Payá Sardiñas a fost distins pentru angajamentul său de neclintit în favoarea dialogului național și a schimbării democratice în Cuba. Născut în 1952, și-a pierdut viața într-un accident de mașină în iulie 2012. A fost cunoscut drept fondatorul proiectului Varela, o campanie de adunare de semnături în semn de susținere

față de un referendum asupra unor legi prin care sunt garantate drepturi civile.De asemenea, a fondat Mișcarea Creștină de Eliberare, care continuă să solicite elucidarea circumstanțelor morții sale. Familia sa a respins varianta oficială a unui accident produs din cauza vitezei excesive. De-a lungul întregii sale vieți, Payá a fost un purtător de cuvânt respectat al opoziției cubaneze, iar disidenți mai tineri sau mai în vârstă, inclusiv Damas de Blanco și Guillermo Fariñas, la rândul lor laureați ai Premiului Saharov, i-au adus, deopotrivă, un ultim omagiu cu ocazia funeraliilor. În ciuda faptului că a fost persecutat și condamnat încă din tinerețe pentru criticile aduse politicilor puse în aplicare de Fidel Castro, Payá a rămas neclintit în devotamentul său față de susținerea libertăților civile. În 1997, Payá Sardiñas a redactat proiectul „Varela”, cerând organizarea unui referendum național privind libertatea de exprimare și de întrunire, alegeri libere pluraliste, eliberarea tuturor prizonierilor politici și realizarea de reforme economice și sociale. Acționând astfel, și-a demonstrat susținerea pentru schimbarea politică realizată prin folosirea mijloacelor juridice existente. Alături de susținătorii săi, el a reușit să strângă 25 000 de semnături și să prezinte proiectul, în mai 2002, în fața Adunării Naționale a Puterii Poporului. Pentru prima dată, opoziția s-a unit pentru a susține manifestul „Toți împreună” (Todos unidos).În martie 2003, 75 de cubanezi, dintre care două treimi activaseră în campania pentru

referendum, au fost condamnați la închisoare pe termen lung pentru atac la adresa independenței naționale și a integrității teritoriale.În discursul pronunțat în fața Parlamentul European, Oswaldo José Payá Sardiñas asigura că represiunea instituită de guvernul cubanez nu va opri campania, deoarece poporul cubanez dorește schimbarea fără violență.În iulie 2003, 200 de membri ai Parlamentului European au semnat „Inițiativa Saharov”, asigurându-l pe Oswaldo José Payá Sardiñas de sprijinul lor de durată. La moartea sa, în 2012, Președintele Parlamentului European, Martin Schulz și-a exprimat convingerea că ideile lui Oswaldo Payá vor supraviețui, deoarece activitatea și devotamentul lui au inspirat o întreagă generație de militanți cubanezi, care i-au urmat exemplul în promovarea libertăților politice și a drepturilor omului.

2003 Secretarul ONU Kofi Annan și tot personalul Organizației Națiunilor Unite În memoria lui Sergio Vieira de Mello și a multor alți funcționari ONU care și-au pierdut viața în timpul exercitării misiunii lor de asigurare a păcii în lume. Prin decernarea Premiului Saharov pe anul 2003

Organizației Națiunilor Unite, Parlamentul European a recunoscut demersurile întreprinse de ONU în favoarea păcii, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în sprijinul democrației și al statului de drept la nivel mondial.În era globalizării, sub conducerea lui Kofi Annan, s-au depus eforturi pentru a transforma ONU într-un instrument mai eficient adaptat nevoilor globale: „vom continua eforturile de a combate problema sărăciei, a bolilor, a schimbărilor climatice și a proliferării armelor ușoare. Vom colabora, de asemenea, pentru combaterea terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă. Organizația Națiunile Unite trebuie să înfrunte acum toate aceste amenințări.”Premiul Saharov omagiază personalul Organizației Națiunilor Unite care lucrează neobosit, adeseori în condiții dificile, pentru asigurarea păcii mondiale. Se confruntă permanent cu riscul pierderii vieții, lucru care s-a întâmplat în cazul multora.Premiul a fost decernat în special în memoria lui Sergio Vieira de Mello, Înaltul

Comisar pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite și unul dintre reprezentanții cei mai de seamă ai agenților ONU care, ca trimis special al lui Kofi Annan în Irak, a fost ucis în 2003 alături de alți funcționari ONU într-un atac îndreptat împotriva sediului ONU din Bagdad.În perspectiva celei de-a 60-a aniversare a ONU, Kofi Annan a lansat un proces de reflecție cu privire la reforma ONU. În 2005, a prezentat Adunării Generale a ONU raportul „Într-o mai mare libertate”, în care și-a expus viziunea asupra unei reforme cuprinzătoare și ample a organizației. Aceasta a avut drept rezultat, printre altele, crearea în martie 2006 a unui nou Consiliu pentru Drepturile Omului, care a înlocuit vechea Comisie pentru Drepturile Omului și care are drept scop consolidarea mecanismelor organismului mondial în vederea promovării și protejării drepturilor fundamentale și care urmărește să ia măsuri împotriva autorilor actelor grave de încălcare a drepturilor omului.După încheierea, în ianuarie 2007, a două mandate de câte cinci ani în calitate de Secretar General al ONU, Kofi Annan s-a implicat în mai multe organizații axate atât pe problematica mondială, cât și pe cea africană. Printre altele, a fost numit președintele Forumului Umanitar Mondial de la Geneva și a devenit membru al Înțelepților Planetei, un grup de lideri care „contribuie cu înțelepciunea, autoritatea independentă și integritatea lor la abordarea unora dintre cele mai dificile probleme ale lumii.”În calitate de conducător al Grupului personalităților africane eminente, Annan a participat la negocierile pentru a pune capăt tulburărilor civile din Kenya la începutul anului 2008 și a obținut o soluționare cu succes a crizei, întrucât președintele Mwai Kibaki și Raila Odinga au semnat un acord pentru o guvernare de coaliție, în februarie 2008. În 2012 a exercitat funcția de trimis special comun al Organizației Națiunilor Unite și al Ligii Statelor Arabe în Siria, urmărind să identifice o modalitate de soluționare a conflictului sirian.

2004 Asociația Jurnaliștilor din Belarus Dedicarea Asociației jurnaliștilor din Belarus cauzei libertății de expresie și promovării jurnalismului independent și profesionist în Belarus este o sursă de inspirație.Reprezentând aproximativ 1 000 de persoane din acest domeniu de activitate, asociația lucrează în condiții extrem de dificile pentru a

proteja drepturile legitime ale jurnaliștilor, care sunt în mod frecvent victimele intimidării,

hărțuirii, urmăririi penale și expatrierii. Într-o serie de cazuri individuale, intervenția promptă a AJB a făcut ca persoanele responsabile de amenințări cu moartea împotriva jurnaliștilor să poată fi trase la răspundere. În ciuda faptului că în Belarus nu există un sistem juridic independent, avocații AJB care au reprezentat jurnaliștii și mass-media în instanță au repurtat succese frecvent. O parte importantă a activității asociației presupune creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la dreptul constituțional la libertatea de informare și la modul în care oamenii își pot exercita drepturile. Prin intermediul Centrului Juridic pentru Protecția Mass-mediei, AJB acționează și pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare. La 3 mai 2005, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, asociația a cerut sprijin pentru presa independentă din Belarus care, având în vedere situația din această țară, este singura sursă de informații actualizate și complete pentru cetățenii din Belarus cu privire la ceea ce se întâmplă în țară și în lume. Asociația jurnaliștilor din Belarus (AJB) își continuă activitatea în slujba promovării unui jurnalism independent și a libertății de exprimare în Belarus, în ciuda ostilității regimului și a condițiilor dificile în care-și desfășoară activitatea.

2005 Doamnele în albDoamnele în alb din Cuba sunt unul dintre cei trei laureați ai Premiului Saharov pe 2005. Prin acest premiu, Parlamentul European le-a recunoscut Doamnelor în alb curajul și dăruirea cu care s-au dedicat cauzei drepturilor omului în Cuba și a atras atenția asupra faptului că 75 de disidenți politici, închiși din martie 2003, majoritatea

doar pentru că au criticat lipsa de libertate politică din țară, continuă să se afle în detenție. În Cuba, a vorbi împotriva guvernului constituie un act subversiv, care se pedepsește cu până la 25 ani de închisoare.Toate încercările de a-i condamna la uitare pe cei aflați în detenție au eșuat, datorită soțiilor, mamelor și fiicelor acestora, care au atrasa atenția comunității internaționale prin protestele lor pașnice. Se autointitulează „Doamnele în alb”, iar mișcarea a luat ființă spontan la începutul anului 2004. Nu alcătuiesc un partid politic și nu sunt asociate cu nicio organizație politică. Îmbrăcate în alb pentru a simboliza inocența și puritatea, ele acționează la fel ca femeile argentiniene din anii 1970, care au folosit o tactică asemănătoare pentru a cere informații despre copiii lor dispăruți. Aceste femei, „Las Madres de la Plaza de Mayo”, au primit premiul

21

Saharov în 1992. În fiecare duminică, Doamnele în alb iau parte la liturghia oficiată în biserica Santa Rita, după care străbat pașnic Quinta Avenida din Havana cu flori în mână, cerând eliberarea celor dragi și a tuturor celor întemnițați arbitrar pe insulă. Acestea au început prin a trimite scrisori autorităților cubaneze, însă nu au primit nici măcar un singur răspuns. Atunci când au început acțiunile de protest, a fost pentru prima oară în 47 de ani când femeile din Cuba au ieșit în stradă pentru a protesta față de întemnițările nedrepte.În ciuda faptului că au fost amenințate și insultate, Doamnele în alb continuă să lupte pentru drepturile deținuților politici din Cuba și pentru demnitatea întregului popor cubanez. Ele cer dreptate și eliberarea imediată și necondiționată a tuturor deținuților politici prin mijloace pașnice de luptă. Le unește suferința pe care le-o provoacă situația disperată în care se află cei dragi, aflați în închisoare. Doamnele în alb au apelat, la solidaritatea tuturor popoarelor pentru cauza lor.Grupul a ales cinci femei: Laura Pollán, Miriam Leiva, Berta Soler, Loyda Valdés și Julia Núnez, pentru a primi premiul în numele Doamnelor în alb, în cadrul ceremoniei desfășurate la Parlamentului European din Strasbourg. Autoritățile cubaneze nu le-au permis reprezentantelor grupului să părăsească țara pentru a primi premiul la Strasbourg. Ele au fost reprezentate de Blanca Reyes, una dintre membrele grupului, care trăiește în prezent în Spania. Între timp, Laura Pollán, una dintre fondatoarele și reprezentantele desemnate ale Doamnelor în alb, s-a stins din viață în octombrie 2011. Doamnelor în alb nu li s-a permis să ia parte la conferința dedicată împlinirii a 20 de ani de existență a Premiului Saharov, care a avut loc în noiembrie 2011. Până la această dată, Premiul Saharov nu le-a fost înmânat Doamnelor în alb. Parlamentul European continuă să insiste asupra dreptului lor de a primi premiul în persoană.

2005 hauwa ibrahimHauwa Ibrahim este o avocată specializată în drepturile omului din Abuja, Nigeria, și mamă a doi băieți. S-a născut în 1968 într-un sătuc sărac și este fiica unui mullah. În destinul ei, nu trebuia să figureze o carieră de avocat. Ar fi trebuit, în schimb, să se căsătorească la vârsta de 12 ani și să pună capăt studiilor după absolvirea ciclului primar de învățământ. Ea, însă, a refuzat să urmeze acest destin.

Fiind una dintre puținele avocate care își exercită profesia în nordul Nigeriei, a trebuit să se

deplaseze în zonele rurale, folosindu-se de cămile sau măgari pentru a ajunge în sate. Referindu-se la acea perioadă, o descrie drept cea mai bună din întreaga ei viață, deoarece i-a permis să-și cunoască rădăcinile.Hauwa Ibrahim este pe deplin conștientă de importanța educației ca mijloc de emancipare a femeii și ca modalitate de apărare a celor care se confruntă cu cele mai mari lipsuri. Sărăcia și analfabetismul merg mână în mână, iar fundamentalismul se hrănește din ignoranță. Hauwa Ibrahim, care a fost crescută în religia musulmană, duce o luptă neobosită împotriva fundamentalismului religios. Hauwa Ibrahim și-a construit o carieră care nu poate fi descrisă decât ca una de excepție: aceea de a-i apăra pe cei condamnați în baza legii islamice Sharia, aplicată în 12 state din nordul Nigeriei. Condamnările la moarte, deși nu sunt executate deocamdată, continuă totuși să fie pronunțate. Din 1999, Hauwa Ibrahim a lucrat, fără onorariu, ca avocat al apărării în 47 de cazuri, în multe dintre acestea fiind implicate femei acuzate de adulter și pasibile de pedeapsa cu moartea prin lapidare. Ea a reușit să trezească atenția opiniei publice internaționale, ceea ce a permis salvarea vieților lui Amina Lawal, Safiya Hussaini și Hafsatu Abubakar. De asemenea, a militat și în alte spețe de pedepsire crudă și inumană, cum ar fi acelea ale femeilor condamnate la biciuire sau ale tinerilor condamnați la amputare pentru furt.Hauwa Ibrahim a devenit o figură reprezentativă, dar carisma ei e deranjantă pentru unii. I s-a interzis să pledeze în tribunalele islamice. „Nu comentez Coranul”, a afirmat ea. „Singurul meu obiectiv este acela de a face ca drepturile fundamentale ale oricărei ființe umane, cum ar fi statul de drept și dreptul la un proces echitabil, să fie respectate.”Hauwa a reușit să demonstreze că legea Sharia le impune tribunalelor Sharia să respecte dreptul procedural și material garantat de aceasta și de Constituția nigeriană, precum și că prevederile tratatelor internaționale privind drepturile omului, la care Nigeria este parte, trebuie să fie respectate. Cauza lui Hauwa are ecou acum dincolo de granițele Nigeriei. Sarcina ei cea mai grea, aceea de a-și face vocea auzită în propria țară, rămâne încă să fie dusă la îndeplinire. Cu ocazia Conferinței Rețelei Saharov, vorbind despre acordarea premiului Primăverii arabe, Hauwa Ibrahim a declarat: „Pentru mine, Primăvara arabă reprezintă viitorul. Un viitor pentru democrație, pentru drepturile omului și pentru demnitatea oamenilor... Consider că este o recunoaștere importantă a unei noi ordini mondiale. O nouă ordine în care nu mai este loc doar pentru câțiva aleși care dețin puterea și o păstrează pentru totdeauna.”

22

23

2005 Reporteri fără frontiere Reporteri fără frontiere militează pentru libertatea presei în întreaga lume, îi apără și îi sprijină pe jurnaliști și pe ceilalți lucrători din mass-media care cad victimă persecuțiilor și cenzurii.Conform Reporterilor fără frontiere, peste o treime din populația lumii trăiește în țări în care nu se bucură de

libertatea presei. În anul 2012, Barometrul pentru libertatea presei al Reporterilor fără frontiere a înregistrat asasinarea a 50 de jurnaliști și plasarea în detenție a altor 147 în timpul exercitării activității sau din motive legate de profesia lor. Organizația „Reporteri fără frontiere” luptă, de 20 de ani, împotriva unor astfel de practici.Reporterii fără frontiere, ținuți în permanență în stare de alertă prin intermediul rețelei lor formate din peste 120 de corespondenți, condamnă în mod ferm orice atac la libertatea presei la nivel mondial, și îl aduce la cunoștința publicului prin mass media și prin campanii de sensibilizare a societății civile. Asociația nu numai că evidențiază argumentele morale împotriva limitării libertății presei, a cenzurii și a persecutării presei, ci acordă, totodată, sprijin concret jurnaliștilor care lucrează în zone de război.În ianuarie 2002, atunci când au creat Rețeaua Damocles, Reporterii fără frontiere au creat o pârghie juridică. Pentru a asigura trimiterea în judecată a ucigașilor și torționarilor de jurnaliști, rețeaua oferă asistență juridică victimelor și le reprezintă în instanță. Inițiativele organizației sunt duse la îndeplinire, pe cele 5 continente, prin intermediul filialelor naționale și birourilor regionale, în strânsă colaborare cu organizațiile privind libertatea presei locale și regionale. Disponibil în mai multe limbi, site-ul internet al Reporterilor fără frontiere păstrează o evidență zilnică a atacurilor la libertatea presei din întreaga lume și oferă posibilitatea de a subscrie online petițiile întocmite în sprijinul jurnaliștilor întemnițați. Pentru a ocoli cenzura, site-ul publică, din când în când, articole care au fost interzise sau găzduiește ziare care au fost închise în țara lor de origine, servind astfel drept forum pentru jurnaliștii „reduși la tăcere” de autoritățile din țările lor.În fiecare an, la 10 decembrie, asociația Reporteri fără frontiere acordă premiul Fundației Franceze acelor jurnaliști care s-au distins prin contribuția lor la cauza libertății presei

în țara lor. În 2010, organizația a lansat Premiul Netizen, care recunoaște meritul unui utilizator al internetului, unui blogger sau unui disident pe internet care și-a adus o contribuție remarcabilă la apărarea libertății de exprimare pe internet.

2006 Alexander MilinkevichAlexander Milinkevich, născut în 1947 în orașul Hrodna, a fost liderul opoziției democrate din Belarus.Acesta a fost ales în calitate de candidat comun al opoziției democratice unite pentru alegerile prezidențiale din octombrie 2005, strângând peste 100 000 de semnături de susținere și a fost în măsură să unească opoziția din Belarus

în vederea formării unui front comun împotriva lui Alexander Lukașenko în timpulcampaniei pentru alegerile prezidențiale din 19 martie 2006. Alexander Milinkevicha lansat un apel pentru un viitor cu adevărat democratic pentru Belarus și s-aprezentat ca o alternativă reală la autoritarismul lui Lukașenko.Stilul său diplomatic de negociere și aparițiile sale publice prudente l-au ajutat să obțină un sprijin internațional solid pentru propria luptă. Uniunea Europeană a considerat că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte ba mai mult, au fost fraudate. Alexander Milinkevich a obținut, în mod oficial, 6% din voturi, dar surse neoficiale afirmă că susținerea pe care a primit-o din partea populației a fost mult mai mare. După alegerile din martie 2006, situația drepturilor omului s-a deteriorat în Belarus. Autoritățile au adoptat o lege care sancționează comportamentele considerate critice la adresa statului. Jurnaliști, activiști și alte persoane care s-au arătat critice la adresa regimului și care sunt considerate deranjante din punct de vedere politic continuă să fie reduse la tăcere și pedepsite cu închisoarea.În aprilie 2006, Milinkevich însuși a fost reținut timp de 15 zile, împreună cu alți membri ai opoziției, pentru că a luat parte la o „întrunire neautorizată”, o manifestație pașnică desfășurată la Minsk, menită să marcheze 20 de ani de la producerea catastrofei de la Cernobîl. Într-un mediu politic de o ostilitate crescândă, Alexander Milinkevich a fost arestat de mai multe ori în ultimii ani, fără a se formula însă vreo acuzație împotriva lui.Alexander Milinkevich este decis să-și continue lupta pentru un viitor democratic în țara sa și pentru redobândirea de către poporul belarus a drepturilor sale

24

fundamentale, în pofida unui climat politic dificil. În septembrie 2010, dl Milinkievich și-a anunțat decizia de a nu-și depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010 deoarece consideră că nu s-au înregistrat schimbări în regulamentele privind alegerile naționale, care să asigure alegeri echitabile, libere și transparente în Belarus.

2007 Salih Mahmoud Mohamed Osman Salih Osman lucrează ca avocat pentru Organizația Sudaneză Împotriva Torturii (SOAT), oferind asistență juridică gratuită persoanelor care au fost arestate și torturate în mod arbitrar de către guvernul sudanez și a căror singură infracțiune este faptul că se opun politicilor

guvernamentale sau au aceeași etnicitate ca mișcările rebele din Darfur.De-a lungul a două decenii, pe parcursul diverselor războaie civile din Sudan, Osman și-a riscat propria viață pentru a oferi ajutor juridic sau medical victimelor acestui conflict. El pledează în tribunale ca apărător al celor acuzați de guvernul sudanez și, împreună cu SOAT, a reușit să anuleze sau să reducă sentințe cu moartea sau amputarea. Salih Osman și SOAT au intervenit de asemenea în vederea catalogării infracțiunilor care au avut loc – în special în regiunea Darfur – și s-a angajat într-o campanie care urmărește declararea violului drept crimă de război. Este, de asemenea, implicat activ în protejarea a peste 2 milioane de sudanezi care au fost forțați să-și părăsească locuințele. Lupta împotriva nedreptăților din Sudan a presupus sacrificii personale pentru Salih Osman. Membrii propriei familii au avut de suferit de pe urma acțiunii milițiilor sudaneze. El însuși a fost persecutat pentru acțiunile sale, arestat de mai multe ori, fără dreptul de a comunica, și torturat.Din 2006, Salih Osman este deputat al opoziției în parlamentul sudanez. El activeazăpentru înfăptuirea unei reforme juridice și se concentrează asupra promovării statului de drept prin aplicarea dispozițiilor constituției provizorii.

2008 Hu JiaHu Jia, născut în 1973 la Beijing, este un proeminent activist pentru drepturile omului și disident din Republica Populară Chineză. Activitatea sa constă îndeosebi din solicitările adresate în repetate rânduri cu privire la deschiderea unei anchete oficiale în cazul masacrului din 1989 din Piața Tiananmen, din apărarea bolnavilor de HIV/SIDA, precum

și din acțiuni de sensibilizare în legătură cu mediul înconjurător. În 2008, după ce s-a adresat membrilor Parlamentului European prin intermediul unei conferințe telefonice în cadrul unei reuniuni publice a Subcomisiei pentru drepturile omului și și-a exprimat dorința ca anul 2008 să fie „anul drepturilor omului în China”, a fost arestat și acuzat de „instigare la acte subversive împotriva puterii de stat”. A fost declarat vinovat și condamnat, la 3 aprilie 2008, la trei ani și jumătate de închisoare. Și-a recâștigat libertatea în iunie 2008, dar continuă să fie persecutat, deoarece agenții de securitate postați în fața locuinței sale nu îi permit nici măcar să meargă să cumpere alimente, iar conexiunea la internet i-a fost întreruptă la scurt timp după ce soția sa, Zeng Jinyan, a părăsit China, plecând în Hong Kong în septembrie 2012.Chiar și în aceste condiții dificile, Hu Jia continuă să fie un disident care pledează în favoarea schimbărilor în China exprimându-se fără rezerve.

2009 MemorialOleg Orlov, Sergei Kovalev și Lyudmila Alexeyeva în numele organizației Memorial și al altor militanți ai drepturilor oamenilor din Rusia au primit premiul în 2009.Memorial este o organizație neguvernamentală din Rusia, care, de la fondarea sa în 1988, a colecționat documente, a

monitorizat și a luptat pentru promovarea adevărului cu privire la încălcările drepturilor omului din Rusia și din alte state ale fostei URSS, pentru a asigura viitorul lor democratic.Memorial a înființat o bază de date cu peste 1.300.000 de nume ale unor persoane persecutate, cu scopul de a pune la dispoziție o arhivă publică de documente istorice

ale consecințelor represiunii totalitare. Prin efectuarea de cercetări și prin acordarea de protecție refugiaților și victimelor discriminării și represiunii politice, Memorial a contribuit la adoptarea Legii privind reabilitarea victimelor represiunii politice, și la decizia de a conferi datei de 30 octombrie statutul de zi comemorativă a victimelor represiunii politice în țările din fosta URSS.La 4 decembrie 2008, autoritățile ruse au confiscat douăsprezece hard-discuri ce conțineau întreaga arhivă digitală privind crimele comise în timpul regimului stalinist, reprezentând roadele a douăzeci de ani de activitate. La 15 iulie 2009, Natalia Estemirova, reprezentanta Memorial în Groznâi, care ancheta crimele și răpirile din Cecenia, a fost răpită și ulterior asasinată. La doar câteva săptămâni de la această dată, la 10 august 2009, Zarema Sadulaieva și soțul acesteia, ambii apărători ai drepturilor omului și colaboratori apropiați ai organizației Memorial au fost uciși în aceleași circumstanțe tragice.Premiul Saharov pentru anul 2009 a fost acordat unui număr de trei persoane în numele organizației Memorial și al numeroșilor militanți pentru drepturilor omului din Rusia: Oleg Orlov, Serghei Kovalev și Liudmila Alexeieva.Oleg Orlov, care a militat toată viața sa pentru apărarea drepturilor omului și care ocupă funcția de șef al Consiliului organizației Memorial, a fost găsit vinovat într-un proces de calomnie publică în octombrie 2009, după ce l-a acuzat pe președintele cecen Ramzan Kadyrov ca fiind responsabil de moartea Nataliei Estemirova. La 31 ianuarie 2010, Orlov și alte 100 de persoane au fost arestate la Moscova în cursul unei demonstrații pașnice în Piața Triumfalnaia. În septembrie 2010, Parlamentul și-a exprimat preocuparea cu privire la procesul în curs intentat împotriva lui Orlov pentru calomnie.Serghei Kovalev, cofondator al organizației Memorial, este actualul său președinte și fondatorul, în 1969, al primei asociații sovietice pentru drepturile omului, Grupul de inițiativă pentru apărarea drepturilor omului în URSS.Liudmila Alexeieva, șefa și cofondatoarea Grupului Moscova-Helsinki, este cunoscută pentru faptul că a militat pentru asigurarea unor procese judiciare echitabile pentru disidenții arestați și pentru acoperirea mediatică obiectivă a acestora. De la 31 august 2009, Lyudmila Alexeyeva a fost un participant activ la „Strategia 31” - seria de proteste civice din Piața Triumfalnaia din Moscova pentru apărarea articolului 31 (libertatea de întrunire) din Constituția Rusiei. A fost reținută în timpul unuia din aceste proteste, fapt ce l-a determinat pe Jerzy Buzek, președintele de atunci al Parlamentului European, să lanseze un apel pentru eliberarea dnei Alexeyeva, în acel moment în vârstă de 82 de ani, precum și a altor militanți ruși pentru drepturile omului.

2010 Guillermo fariñasDoctor în psihologie, jurnalist independent și disident politic cubanez, Guillermo Fariñas a inițiat de-a lungul anilor peste 20 de acțiuni de grevă a foamei pentru a protesta împotriva regimului cubanez, cu scopul de a obține o schimbare politică pașnică, libertatea cuvântului și libertate de exprimare în țara sa.În calitate de jurnalist, acesta a fondat agenția independentă de

presă - Cubanacán Press - cu scopul de a informa populația din întreaga lume cu privire la destinul deținuților politici din Cuba. În cele din urmă, a fost forțat de autorități să închidă agenția de presă.Promotor al non-violenței și având curajul să denunțe regimul cubanez, domnul Fariñas a devenit unul dintre cei mai cunoscuți dizidenți din țară. În 2006, curajul său a fost recompensat cu Premiul libertății pe internet din partea asociației Reporteri fără frontiere.La 8 iulie 2010, Fariñas a încheiat o perioadă de grevă a foamei, după ce guvernul cubanez a anunțat eliberarea a 52 de prizonieri politici. Până în acel moment, Fariñas, care solicita eliberarea prizonierilor politici care se îmbolnăviseră după mulți ani de detenție, refuzase alimente și lichide pentru o perioadă de peste 130 de zile. A început greva în februarie 2010, după decesul controversat al lui Orlando Zapata Tamayo, un prizonier de conștiință, care a decedat în urma a 82 de zile de greva foamei.Parlamentul European și-a exprimat în repetate rânduri solidaritatea cu întregul popor cubanez, precum și sprijinul pentru progresul către democrație, respectarea și promovarea libertăților fundamentale. Jerzy Buzek, care exercita în acel moment funcția de președinte al Parlamentului European, a declarat în octombrie 2010 că protestul lui Fariñas poartă speranțele tuturor celor care sunt preocupați de libertate, drepturile omului și democrație, și a solicitat, de asemenea, eliberarea imediată a tuturor prizonierilor politici din Cuba.Guillermo Fariñas nu a putut participa la ceremonia de decernare a Premiului Saharov desfășurată la Strasbourg, deoarece nu a primit permisiunea de a părăsi Cuba. În iulie 2012 a fost arestat în timp ce participa la funeraliile unui alt disident cubanez laureat al Premiului Saharov , Oswaldo Payá, fiind eliberat ulterior.

25

2011 Mohamed BouaziziMohamed Bouazizi a devenit un simbol al luptei tunisienilor pentru democrație și libertate. A murit la 4 ianuarie 2011, după ce s-a autoincendiat în semn de protest față de un sistem care nu îi permitea să asigure un trai decent familiei sale. Avea doar 26 de ani. Actul său disperat a inspirat revolta, iar numele său a devenit un îndemn la mobilizare

în momentul în care tunisienii care s-au revoltat pentru a pune capăt regimului Președintelui Zine El Abidine Ben Ali, care a deținut puterea în Tunisia timp de 23 de ani. Aceasta a fost prima dintre revoluțiile care au constituit Primăvara arabă.

2011 Ali ferzatAli Farzat, născut în 1941, este un renumit autor sirian de satire politice, care a publicat peste 15 000 de caricaturi în ziarele siriene și internaționale. Pe măsură ce sirienii au început să protesteze față de regimul lui Bashar al-Assad, caricaturile sale au început să fie fluturate pe străzi. Ca urmare a criticilor sale incisive, a fost agresat de mai mulți

bărbați mascați, cu o deosebită brutalitate în public, la Damasc și abandonat în stradă aproape fără suflare. Ambele mâini i-au fost rupte, act pe care agresorii mascați l-au calificat drept avertisment în urma căruia trebuie să înceteze discreditarea conducătorilor. Ali Ferzat nu numai că a putut să-și folosească din nou mâinile, dar a rupt bariera fricii, devenind unul dintre criticii cei mai vehemenți ai regimului, atât prin declarațiile sale, cât și prin intermediul artei. Deoarece nu a putut să ia parte la ceremonia de decernare a Premiului Saharov în 2011, fiind la tratament medical în Kuweit pentru traumele fizice suferite, a primit premiul în cadrul evenimentului anual consacrat Rețelei Premiului Saharov, care a fost găzduit în 2012 de Parlamentul European. Cu această ocazie, a dezbătut pe marginea revoluției din Siria și a viitorului democrației în urma revoltelor din lumea arabă .

2011 Asmaa MahfouzAsmaa Mahfouz este o militantă din Egipt născută în 1985, care a sfidat represiunea exercitată de regimul Mubarak împotriva militanților activi pe internet pentru a-i împiedica să transmită un apel prin intermediul diverselor platforme de comunicare socială de pe internet adresat egiptenilor, cu îndemnul de a-și revendica libertatea,

demnitatea și drepturile prin proteste pașnice în Piața Tahrir la 25 ianuarie 2011. Această înregistrare video s-a răspândit foarte repede, devenind „virală”, și a inspirat un val de înregistrări similare, care au condus la ocuparea Pieței Tahrir de câteva mii de oameni, care au i-au solicitat cu fermitate lui Hosni Mubarak să pună capăt regimului său, aflat la putere de 30 de ani în Egipt; această aspirație s-a materializat, de altfel, la 11 februarie 2012. În 2008, Asmaa Mahfouz s-a numărat printre cofondatorii mișcării „ 6 aprilie” a tinerilor din Egipt, o organizație responsabilă cu coordonarea la nivel național a eforturilor de sprijinire a grevei lucrătorilor din domeniul textil cu scopul de a promova solicitările lor referitoare la salarii mai mari, asistență medicală, acces la rețeaua de transport și la învățământ. Continuă să fie implicată activ în mișcări civile sau de tineret, militând pentru transformarea instituțiilor existente și pentru materializarea solicitărilor revoluției. Asmaa Mahfouz a figurat printre principalii oratori cu ocazia evenimentului anual consacrat Rețelei Premiului Saharov, ce a avut loc la Bruxelles, la Parlamentul European, în octombrie 2012, dezbătând asupra evoluției situației post-revoluționare din Egipt și a viitorului democrației din țările arabe după ce Primăvara arabă a luat sfârșit.

2011 Ahmed El Zuber El SenussiAhmed El Senussi, născut în 1934, este „prizonierul de conștiință” din Libia cu cea mai îndelungată perioadă de detenție. El a fost acuzat de conspirație într-o tentativă de lovitură de stat împotriva regimului Gaddafi în 1970 și a petrecut 31 de ani în închisoare. A fost eliberat în august 2010, alături de câteva zeci de alți prizonieri politici. În

26

calitate de membru al Consiliului Național de Tranziție, înființat în 2011, după ce revoluția din Libia a dus la răsturnarea regimului Gaddafi, a fost responsabil de situația prizonierilor politici. În prezent, își continuă activitatea curajoasă consacrată îmbunătățirii situației drepturilor omului și a statului de drept din Libia și consideră că Premiul Saharov ce i-a fost decernat este închinat poporului libian. A luat cuvântul în cadrul evenimentului anual consacrat Rețelei Premiului Saharov, ce a avut loc la Bruxelles, la Parlamentul European, în octombrie 2012, dezbătând asupra urmărilor revoluției și ale conflictului armat din Libia, precum și asupra viitorului democrației în țările arabe după ce Primăvara arabă a luat sfârșit.

2011 Razan ZaitounehRazan Zaitouneh este o jurnalistă și avocată siriană specializată în drepturile omului care, la un an după ce i-a fost acordat Premiul Saharov, trăia încă ascunsă, după ce poliția siriană îi arestase pe soțul și pe cumnatul ei, iar televiziunea de stat din Siria o numise, defăimător, agent secret străin.

În pofida acestei represiuni, ea a continuat să vorbească deschis în favoarea drepturilor omului în țara sa și să strângă informații, cu ajutorul unei rețele de militanți politici și apărători ai drepturilor omului, despre atrocitățile comise în Siria, pentru a le face cunoscute lumii prin mass-media străină.Născută în 1977, Razan Zaitouneh a început să practice dreptul în 2001 și a devenit, în același an, avocat al apărării pentru mai mulți prizonieri politici și, totodată, cofondatoare a Asociației pentru Drepturile Omului în Siria. În 2005, a pus bazele Syrian Human Rights Information Link (Linkul de informare cu privire la drepturile omului în Siria) și a devenit membră a Comitetului de sprijin al familiilor prizonierilor politici din Siria. În 2011, a primit Premiul Anna Politkovskaya din partea asociației Reach All Women in WAR, care acordă recunoaștere femeilor care apără drepturile omului în zonele de război. Refuză să părăsească Siria până când nu vor înceta conflictele din această țară.

27

28

BELGIQUE | BELGIËBRUXELLES | BRUSSELRue Wiertz 60/Wiertzstraat 60B-1047 BRUXELLES | B-1047 BrusselTel: +32/2.284 2005Fax: +32/2.230 7555E-mail: epbrussels@europarl.europa.euInternet: www.europarl.be

БЪЛГАРИЯ | BULGARIASOFIAMoskovska Street 9BG-1000 SOFIATel: +359/2.985 3545Fax: +359/2.981 9944E-mail: epsofia@europarl.europa.euInternet: www.europarl.bg

ČESKÁ REPUBLIKAPRAHAJungmannova ul. 24CZ-110 00 PRAHA 1Tel: +420/2.557 08208Fax: +420/2.557 08200E-mail: eppraha@europarl.europa.euInternet: www.evropsky-parlament.cz

DANMARKKØBENHAVNGothersgade 115DK-1123 KØBENHAVN KTel: +45/3.314 3377Fax: +45/3.315 0805E-mail: epkobenhavn@europarl.europa.euInternet: www.europarl.dk

DEUTSCHLANDBERLINUnter den Linden 78D-10117 BERLINTel: +49/30.2280 1000Fax: +49/30.2280 1111E-mail: epberlin@europarl.europa.euInternet: www.europarl.de

MÜNCHENErhardtstraße 27D-80469 MÜNCHENTel: +49/89.2020 8790Fax: +49/89.2020 87973E-mail: epmuenchen@europarl.europa.euInternet: www.europarl.de

EESTITALLINNRävala 4EE-10143 TALLINNTel: +372/6.30 6969Fax: +372/6.30 6968E-mail: eptallinn@europarl.europa.euInternet: www.europarl.ee

ÉIRE | IRELANDDUBLINMolesworth Street 43IRL-DUBLIN 2Tel: +353/1.605 7900Fax: +353/1.605 7999E-mail: epdublin@europarl.europa.euInternet: www.europarl.ie

ΕΛΛΑΣAΘΗΝΑΙLeof. Amalias 8GR-10557 ATHINAITel: +30/210.32 78900Fax: +30/210.33 11540E-mail: epathinai@europarl.europa.euInternet: www.europarl.gr

ESPAÑAMADRIDPaseo de la Castellana 46E-28046 MADRIDTel: +34/914. 364 747Fax: +34/915. 783 171E-mail: epmadrid@europarl.europa.euInternet: www.europarl.es

BARCELONAPasseig de Gràcia 90E-08008 BARCELONATel: +34/93.272 2044Fax: +34/93.272 2045E-mail: epbarcelona@europarl.europa.euInternet: www.europarlbarcelona.eu

FRANCEPARIS288 Bd Saint Germain F-75341 PARIS CEDEX 07Tel: +33/1.406 34000Fax: +33/1.455 15253E-mail: epparis@europarl.europa.euInternet: www.europarl.fr

PARLEMENT EUROPEEN | EUROPEES PARLEMENT Rue Wiertz, 60, B-1047 BRUXELLES Wiertzstraat, 60, B-1047 BRUSSEL Tel: +32/2.284 2111 Fax: +32/2.230 6933PARLEMENT EUROPEEN Plateau du Kirchberg, BP 1601 L-2929 LUXEMBOURG Tel: +352/4300 1 Fax: +352/4300 24842PARLEMENT EUROPEEN 1, avenue du Président Robert Schuman, BP 1024F F-67070 STRASBOURG CEDEX Tel: +33/388.17 4001 Fax: +33/388.17 4860

29

STRASBOURGAllée du Printemps - Bâtiment Louise WeissBP 1024F | F-67070 STRASBOURG CEDEXTel: +33/3.881 74001Fax: +33/3.881 75184Email: epstrasbourg@europarl.europa.euInternet: www.europarl.eu.int

MARSEILLE2, rue Henri Barbusse 2F-13241 Marseille Cedex 01Tel: +33/4. 96 11 52 90Fax: +33/4.91 90 95 03E-mail: epmarseille@ep.europa.euInternet: http://sudest.europarl.fr

ITALIAROMAVia IV Novembre 149I-00187 ROMATel: +39/06.699 501Fax: +39/06.699 50200E-mail: eproma@europarl.europa.euInternet: www.europarl.it

MILANOCorso Magenta 59I-20123 MILANOTel: +39/02.43 44171Fax: +39/02.43 4417500E-mail: epmilano@europarl.europa.euInternet: www.europarl.it

KYPROSNICOSIAVyronos Avenue 30CY-1096 NICOSIATel: +357/22.870 500Fax: +357/22.767 733E-mail: epnicosia@europarl.europa.euInternet: www.europarl.cy

LATVIJARĪGAAspāzijas bulvāris 28LV-1050 RĪGATel: +371/67.08 5460Fax: +371/67.08 5470E-mail:epriga@europarl.europa.euInternet: www.europarl.lv

LIETUVAVILNIUSNaugarduko Street 10LT -01309 VILNIUSTel: +370/5.212 0766Fax: +370/5.261 9828E-mail: epvilnius@europarl.europa.euInternet: www.europarl.lt

LUXEMBOURGLUXEMBOURGRue du Marché-aux-Herbes 7L-1728 LuxembourgTel: +352/4.300 22596/7Fax: +352/4.300 22457E-mail: epluxembourg@europarl.europa.euInternet: www.europarl.lu

MAGYARORSZÁGBUDAPESTLövőház u. 35.H-1024 BUDAPEST+36/1.411 3540+36/1.411 3560E-mail: epbudapest@europarl.europa.euInternet: www.europarl.hu

MALTAVALLETTAEurope House254 St. Paul StreetVLT -1215 VALLETTATel: +356/21.23 5075Fax: +356/21.22 7580E-mail: epvalletta@europarl.europa.euInternet: www.europarlmt.eu

NEDERLANDDEN HAAGKorte Vijverberg 5-6NL-2513 AB DEN HAAGTel: +31/70.313 5400Fax: +31/70.364 7001E-mail: epdenhaag@europarl.europa.euInternet: www.europeesparlement.nl

ÖSTERREICHWIENWipplingerstraße 351010 WienTel: +43/1.51617-0Fax: +43/1.5132515E-mail: epwien@europarl.europa.euInternet: www.europarl.at

POLSKAWARSZAWAul. Jasna 14/16aPL-00-041 WARSZAWATel: +48/22.595 2470Fax: +48/22.595 2480E-mail: epwarszawa@europarl.europa.euInternet: www.europarl.pl

30

WROCŁAWul. Widok10PL 50-052 WROCŁAWTel: +48/ 71.337 6363Fax: +48/71.347 2340E-mail: epwroclaw@europarl.europa.euInternet: www.europarl.pl/wroclaw

PORTUGALLISBOALargo Jean Monnet 1–6P-1269-070 LISBOATel: +351/21.350 4900Fax: +351/21.354 0004E-mail: eplisboa@europarl.europa.euInternet: www.parleurop.pt

ROMÂNIABUCUREȘTIVasile Lascăr Street 31, floor 1,Sector 2, RO – 020492 BUCUREȘTITel: +40/21.4050880Fax: +40/21.4050886E-mail: epbucarest@europarl.europa.euInternet: www.europarl.ro

SLOVENIJALJUBLJANABreg 14SL-1000 LJUBLJANATel: +386/1.252 8830Fax: +386/1.252 8840E-mail: epljubljana@europarl.europa.euInternet: www.europarl.si

SLOVENSKÁ REPUBLIKABRATISLAVAPalisády 29SK-811 06 BRATISLAVATel: +421/2.5942 9697Fax: +421/2.5942 9687E-mail: epbratislava@europarl.europa.euInternet: www.europskyparlament.sk

SUOMI | FINLANDHELSINKI | HELSINGFORSMalminkatu 16 | Malmgatan 16FI-00100 HELSINKI | HELSINGFORSTel: +358/9.622 0450Fax: +358/9.622 2610E-mail: ephelsinki@europarl.europa.euInternet: www.europarl.fi

SVERIGESTOCKHOLM EuropaparlamentetRegeringsgatan 65, 6 tr.S-111 56 StockholmTel: +46/8.562 44455Fax: +46/8.562 44499E-mail: epstockholm@europarl.europa.euInternet: www.europaparlamentet.se

UNITED KINGDOMLONDONEurope House32 Smith SquareLondon SW1P 3EUTel: +44/207.227 4300Fax: +44/207.227 4302E-mail: eplondon@europarl.europa.euInternet: www.europarl.org.uk

EDINBURGHThe Tun, 4 Jackson’s EntryHolyrood RoadUK-EDINBURGH EH8 8PJTel: +44/131.557 7866Fax. +44/131.557 4977E-mail: epedinburgh@europarl.europa.euInternet: www.europarl.org.uk

FotografiiServiciul audiovizual al Parlamentului European

Fotografii:Wei Jingsheng: Shanshan Wei-BlankLeyla Zana: SIPA PRESSSalima Ghezali: Jacques Torregano/L’E.d.J.Ibrahim Rugova: LDKXanana Gusmão: Reuters Pool¡BASTA YA !: El PaísDom Zacarias Kamwenho: prin bunăvoința LUSANurit Peled-Elhanan: prin bunăvoința lui Avraham ElhananIzzat Ghazzawi: Tore Kjeilen/LexicOrientKofi Annan: UN/DPI PhotoAsociația Jurnaliștilor din Belarus: sigla AJB Doamnele în alb: APHauwa Ibrahim: APReporteri fără frontiere APAlexander Milinkevich: BelgaSalih Mahmoud Mohamed Osman: 2005 Patricia WilliamsHu Jia: BELGA/AFP PHOTO /Frederic J BROWNMemorial: MemorialGuillermo Fariñas: EPA_A. ERNESTO © EUPrimăvara arabă Belga/FETHI BELAID /AFP/EPNasrin Sotoudeh: © Handout/afp/ Uniunea Europeană 2012 PEJafar PANAHI: © afp/Atta KENARE/ Uniunea Europeană 2012 PEAndrei Saharov: Jury Rost - Andrei Sakharov Museum

www.europarl.europa.eu/sakharov

QA-3

2-12

-465

-RO-

C RO