„Părinții care au citit despre datele statistice referitoare la droguri, depresie și violență cu care se confruntă copiii, au temeri. Părinții preocupați de binele copiilor lor au o carte în care găsesc răspunsuri... Părintele încrezător este în mod real o carte biblică, utilă și practică. O recomand din toată inima.”

Gary D. Chapman

„În societatea contemporană aflată în continuă schimbare nu este deloc ușor să crești copii. Jim Burns a scris o carte captivantă care le permite părinților să pună bazele unei temelii practice și pozitive pentru a-i ajuta pe copii să rămână pe calea cea bună. Cred în Jim și în mesajul acesta.”

Josh D. McDowell „A crește copii într-un mod care să-L onoreze pe Dumnezeu

este una dintre cele mai dificile și mai provocatoare aventuri din viața noastră. În Părintele încrezător, Jim ne însoțește pe acest drum, sfătuindu-ne cu căldura omului aflat în mijlocul aceleași aventuri.”

Doug Fields

JIM BURNS

PĂRINTELE

ÎNCREZĂTOR

Noua Speranță

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României BURNS, JIM

Părintele încrezător/ Jim Burns; trad.: Octavian Verlan. – Timișoara: Noua Speranță, 2011

ISBN 978-973-7986-51-1 I. Burns, Jim II. Verlan Octavian (trad.) xxx.xx © 2011 Editura NOUA SPERANȚĂ

Copyrightt 2007 by Jim Burns Originally published in English under the title:

Confident Parenting By Bethany House a division of Baker Publishing Group, Grand Rapids, Michigan, 49516, U.S.A.

All right reserved Traducere: Octavian Verlan Tehnoredactare: Gelu Leontiuc

ISBN 978 – 973 – 7986 – 51 - 1

Editura NOUA SPERANȚĂ Of.P. 8, C.P. 1129, 300890 Timișoara, România telefon: 0256 – 214487 e-mail: nosp@mail.dnttm.ro web: www.nouasperanta.ro Cartea a fost tipărită la ADI CENTER, Iași, România

Lui Rod și Pam Emery

prieteni, lideri și mentori

plini de înțelepciune și generoși în sprijinul lor

MULȚUMIRI

Mulțumesc... Cathy Burns... Sunt atât de fericit că faci parte din viața mea ca partener, ca părinte extraordinar, ca prietena mea cea mai bună și ca eroină a mea. Te iubesc. Christy Burns... pentru contribuțiile tale la această carte. Sunt atât de mândru de ceea ce ești și ce devii. Tu poți zgudui lumea! Rebecca și Heidi Burns... pentru că am învățat mai mult eu de la voi decât voi de la mine. Cred că este privilegiul vieții mele să fiu tatăl a trei fete. Toate apelurile telefonice, toate conversațiile și toate momentele pe care le petrecem împreună sunt prețioase pentru mine. Cindy Ward... Ești o persoană remarcabilă. Sunt uimit de dragostea ta neabătută pentru familia ta, pentru prietenii tăi și pentru Dunezeu. Ești una dintre cele mai mari binecuvântări pentru mine pe această planetă. Îți mulțumesc pentru contribuția ta la lucrarea mea. Dean Bruns... Dacă nu ți-am spus până acum cât sunt de recunoscă-tor pentru privilegiul de a lucra împreună de atât de mulți ani, fie ca recunoștința mea să rămână publică în această carte. Îți mulțumesc pentru dedicarea și pasiunea ta. Îți mulțumesc pentru prietenia ta și pentru bucuria pe care o emani.

Există multe alte persoane care îmi umplu de bucurie fiecare zi: personalul angajat de la HomeWord, membrii consiliului de conducere și sponsori. Sunt uimit de talentul și de generozitatea oamenilor care schimbă lumea prin HomeWord. Le mulțumesc lui Jeff Armour, Steve Arterburn, Randy Bramel, Susan Bramel, Rod Emery, Pam Emery, Rick Haugen, Bob Howard, Kelly Mitchell, Geoff Moore, Lucie Moore, Gordon Schaller, Jon Wallace, Aubrey Ashford, Bill Bauer, Dean Bruns, Todd Dean, Emily De La Torre, Lindsey DeVito, Brent Ferguson, Jeff Haddad, Betty Harper, Chris Jansen, Jim Liebelt, Roger Marsh, Linda McKinley, Julia Mestas, Megan Michaelson, Mary Perdue, Dionne Petitpas, Wayne Rice, Natalie Richardson, Scott Singletary, Kendall Steffensen, Ann Trotter și Derek Yankoff.

Le mulțumesc foarte mult celor care au făcut posibilă publicarea

acestei cărți: Kyle Duncan, Greg Johnson, Tim Peterson, Julie Smith, Jeff Braun. Alături de alții, alcătuiți o echipă extraordinară!

CUPRINS Introducere – 11

Unu: Părintele încrezător: există? – 19

Doi: Poți fi un părinte al tranziției generaționale: Cum să depășești modelele familiale negative – 35

Trei: Lecția Shema: Harta pentru a ajunge un părinte încrezător – 55

Patru: Lecția sabatului: Cum să-ți recuperezi energia într-o viață aglomerată – 75

Cinci: Lecția A.C.Î.: Cum să comunici cu afecțiune, căldură și încurajare – 97

Șase: Lecția disciplinării și a harului: Cum să creezi un climat de har în câmin – 117

Șapte: Lecția binecuvântării: Cum să creezi un cămin plin de siguranță și respect – 135

Opt: De la generație la generație: Cum să lași o moștenire durabilă – 155

Planul familiei tale – 173

Note – 175

INTRODUCERE

„TE URĂSC PE TINE ȘI-L URĂSC PE TATA! Sunteți cei mai răi părinți din lume. Nu știți decât să strigați la noi, copiii, și apoi să vă certați unul cu altul. Totul e rău acasă. Apoi vă duceți la biserică și vă purtați frumos. M-am săturat. Urăsc biserica. Urăsc familia asta. Îmi urăsc viața.”

Jason, fiul lui Mark și al lui Becky, traversează un nou episod al crizelor lui obișnuite. Ei știu că, în adâncul inimii, el nu-i urăște, și nu se urăște nici pe el, dar când se supără apelează la cuvinte precum totul și niciodată. Cuvintele lui nu reflectă realitatea, dar produc răni adânci.

Mark și Becky au discutat în seara aceea vreo două ore despre familia lor, despre căsnicia lor și despre credința lor. Au fost nevoiți să recunoască faptul că viața lor era dificilă și cu multe probleme, iar Jason avea, în mare măsură, dreptate în privința stării familiei lor. Cu cât au discutat mai pe larg subiectul, cu atât au scos la suprafață mai multe frustrări ascunse. În cele din urmă, Mark a răbufnit: „Nimic nu merge bine. Viața nu e așa cum mi-am închipuit-o eu atunci când ne-am căsătorit.”

La începutul căsniciei lor, ambii aveau mari speranțe că familia și căsnicia lor vor fi mai bune decât căsniciile părinților lor. Nu

au avut familii îngrozitor de rele, dar se poate spune că erau disfuncționale. Mark a crescut într-o familie în care atmosfera era foarte strictă, iar bucuria era ca și inexistentă. Tatăl și mama lui au rămas împreună, dar nu au avut niciodată o legătură strânsă. Mama lui era responsabilă cu disciplinarea copiilor în majoritatea situațiilor, iar tatăl îi ținea pe copii la distanță. Becky a crescut în două familii, dar niciuna nu ar fi putut candida la titlul de „familia anului”. Nu își amintește să-i fi văzut pe părinții ei împreună. Tatăl lui Becky i-a părăsit pentru o altă femeie și s-a căsătorit cu o colegă de serviciu. A doua soție a lui a fost destul de drăguță cu ea, dar mai tot timpul trebuia să se ocupe de tatăl ei și de alcoolismul lui. Când Becky a avut opt ani, mama ei s-a recăsătorit. Tatăl vitreg era un bărbat cumsecade, dar, în mintea ei, nu-l putea înlocui cu „tatăl adevărat”. Becky și Mark au crescut în familii în care au existat multe tensiuni și care nu aveau nicio direcție în viață. Acum, când aveau proprii lor copii, simțeau aceeași presiune.

Jason are treisprezece ani, iar Jennifer nouă ani. Ambii sunt copii drăguți, inteligenți și, după părerea majorității cunoscuților, destul de încăpățânați. Serviciul lui Mark era dificil și-l obliga să lipsească mult de acasă, nelăsându-i timp suficient pentru copii așa cum el și Becky își doreau. Este prietenul lor, desigur, dar uneori, atunci când presiunea devine prea mare, își pierde cumpătul. Becky își asumă cea mai mare parte a responabilităților creșterii copiilor. Nu este o exagerare să afirmăm că atenția ei este îndreptată mai mult spre copii decât spre Mark.

Nu a trecut mult timp de la căsătoria lor, când Mark și Becky și-au dat seama de adevărul că nu erau modele demne de urmat pentru copiii lor. Nu erau de acord în destule privințe ale educării copiilor și urmau exemplul părinților lor mai mult decât credeau. După acest episod cu Jason, au realizat adevărul că familia lor aluneca spre același tipar greșit ca și al familiilor din care proveneau.

Singura diferență era credința lui Mark și a lui Becky în Dumnezeu. Fiul lor îi considera ipocriți, dar Mark și Becky își

dezvoltaseră, totuși, mult credința. Într-adevăr, treceau printr-o perioadă grea, dar știau că era nevoie să încredințeze lui Dumnezeu atât relația lor, cât și pe copiii lor. Mark și Becky aveau nevoie de ajutor.

ATHY ȘI CU MINE eram așezați la masa din bucătărie. Era ............miezul zilei și așteptam ca una dintre fetele noastre să se întoarcă acasă. Situația era destul de dificilă. Seara anterioară, am lipsit de acasă amândoi, deoarece am vorbit la o conferință despre ce înseamnă să fii un părinte încrezător. Ironia era, că urma să ne confruntăm cu fiica noastră în legătură cu ceea ce s-a petrecut în seara precedentă. Ea avea 21 de ani și și-a invitat prietenii la noi acasă. Problema nu era aceasta, deoarece ne place să invităm acasă tineri. Problema era că în seara precedentă ea a fost reținută la serviciu până la miezul nopții, iar prietenii ei au fost singuri și au făcut mult deranj și gălăgie în timp ce o așteptau.

Totuși, ar fi putut fi mai rău. Vecinii ne-au telefonat să se plângă de hărmălaia din curtea noastră. Erau supărați și pe bună dreptate. Aveam stabilită o oră limită până la care se putea sta la piscina din curte datorită faptului că zgomotele se propagă departe noaptea, iar vecinii se simt deranjați. Fiica noastră era la curent cu această interdicție și ar fi putut să le spună și prietenilor ei. Dorința noastră este să întreținem relații bune cu vecinii, de aceea ne străduim să respectăm liniștea în zonă (cel puțin în multe din situații!). S-a mai petrecut un incident similar, însă atunci a venit poliția, iar tinerii au considerat întâmplarea cu atât mai palpitantă.

Când fiica noastră a ajuns acasă, am vorbit cu ea despre plângerile vecinilor pe un ton calm, dar ferm. Mă așteptam să spună: „Tati, ai dreptate. Am greșit. Îmi pare foarte rău, nu se va mai întâmpla.” În loc de aceasta, ea s-a așezat la masă și ne-a spus tot ce îi stătae pe

C

suflet de mai mult timp. Pentru ea, marea problemă nu era incidentul din seara precedentă, ci stilul nostru de creștere a copiilor, credința și principiile noastre, precum și presiunea pe care o simțea pentru că aparținea familiei Burns.

„Te deranjează faptul că ținem conferințe și scriem despre familii?” am întrebat eu și Cathy.

„Nu, a răspuns ea. Știți, însă, ce dificil e să fii copilul vostru și să încerci să fii ceea ce nu ești?”

În cele din urmă, am înțeles că ea ne considera prea stricți, prea înguști, prea nu știu cum. Recunosc, în unele aspecte, avea dreptate. Alte nemulțumiri, însă, erau inerente oricărei familii. Poate că pentru unii dintre părinți aceasta poate fi o veste nouă, dar este reală: în familie, părinții trebuie să își asume răspunderea și conducerea. De multe ori le spun părinților că, în cazul în care copiii lor sunt prietenii lor, probabil că nu-și îndeplinesc prea bine rolul de părinte. După părerea mea, a crește copii înseamnă: „să stabilești limite, să-ți alegi bătăliile la care să nu renunți, să înveți și să educi, chiar dacă reacțiile copiilor sunt neadecvate și apoi să aștepți multă vreme până când vei beneficia de recompensele aduse de nepoți, ca să poți râde în voie de copiii tăi, care la rândul lor trebuie să respecte aceleași rigori ale creșterii copiilor de care s-au plâns.”

După ce fiica noastră și-a exprimat toate frustrările adunate de-a lungul timpului în sufletul ei, ne-a spus că era timpul să plece de acasă, dar că exista o problemă: avea nevoie să o împrumutăm cu zece dolari pentru benzină. Cathy și cu mine ne-am uitat unul la altul cu acea privire care spune: „Nu-mi vine să cred ceea ce am auzit”, dar i-am dat cei zece dolari, pe care urma să îi returneze la salariu. După plecarea ei, m-am întors spre Cathy și am spus câteva cuvinte care parcă nu voiau să-mi iasă din gură: „Ooooh, cred că mă voi duce să mai scriu un capitol la cartea despre părintele încrezător.”

A fi un părinte încrezător este aproape un oximoron, la fel cum am spune: „înghețată dietetică” sau „mamă care nu muncește”. Este

posibil să fii un părinte încrezător? Dacă ai prea multă încredere, înseamnă că ai nevoie de ajutorul de specialitate al unui psiholog. Totuși, cei mai mulți părinți, însă, se află la extrema cealaltă, încre-derea pe care o au este mică sau aproape inexistentă și, de aceea, au nevoie de încurajare. Când încrederea ne lipsește, punem la îndoială capacitatea noastră de părinți și începem să ne formăm obiceiuri greșite, cum ar fi inconsecvența în disciplinarea copiilor. Lipsa încrederii sau a unui plan de creștere a copiilor ne poate paraliza și nu vom mai întreprinde nimic. Eu oscilez între siguranța că știu tot ce trebuie să fac în privința creșterii copiilor mei și îndoielile care mă macină uneori. Sunt zile în care cred (cu toată smerenia, desigur) că știu tot ce trebuie și că mă pot descurca foarte bine în rolul de părinte. „Copiii mei nu se vor confrunta cu problemele pe care le au alți copii”, îmi spun. Apoi realitatea mă convinge că nu este așa. Rezultatul este că sunt uimit, zdrobit, îndoielnic și lipsit de încredere în capacitatea mea de a fi un părinte bun.

Aceste cuvinte s-ar prea putea să te convingă că nu ai luat o decizie prea bună când ai cumpărat această carte. Totuși, înainte să renunți să citești în continuare și să alegi o carte scrisă de un autor foarte sigur pe sine, permite-mi să mai spun: experiența din viață care ne smerește cel mai mult este cea de părinte, dar, concomitent, experiența cea mai satisfăcătoare este cea de părinte. Îmi place afirmația făcută de personajul Stitch din producția Disney, Lilo and Stitch, despre familia umană care l-a adoptat: „Aceasta este familia mea. Poate că este mică. Poate că are probleme. Dar, totuși, este bună.”

Nu te pot asigura că întotdeauna am procedat corect. Cu siguranță că am comis și greșeli. Sunt un părinte care învață: unele zile sunt mai prielnice, altele mai puțin prielnice. Cu toate acestea, te pot asigura că paginile pe care le-am scris reprezintă încercarea mea de a fi alături de părinții care au nevoie de o strategie de creștere a copiilor care să combine sfaturile practice cu principii care să-L onoreze pe Dumnezeu.

În aproape toate locurile pe unde ajung, oamenii îmi solicită sfaturi utile pentru creșterea copiilor pe care să le poată aplica plini de încredere. Nu îți pot promite că vei avea copii perfecți – pentru că nu există copii perfecți – dar îți pot prezenta un plan care, cred eu, te poate ajuta să crești copii care pot deveni adulți responsabili. (Fiind creștin, adaug: adulți responsabili care să-L iubească pe Dumnezeu, să se iubească pe sine în mod corect și să trăiască respectând principiile și valorile morale ale Scripturii.)

Sper că vei dobândi încredere prin cunoașterea posibilităților și a recompenselor creșterii bune a copiilor. Este posibil să te umpli de putere chiar în vâltoarea unei vieți aglomerate; este posibil să comunici mai eficient cu copiii tăi, cu afecțiune, cu căldură, oferindu-le încu-rajare. Este posibil să depășești tiparele familiale cu care te-ai obișnuit în familia în care ai crescut și să întrerupi transmiterea lor generației următoare. Poți crea un cămin plin de har în care copiii tăi să crească iubindu-L pe Dumnezeu și iubindu-se pe ei înșiși.

Procesul prin care devenim părinți încrezători nu va fi, probabil, ușor. El începe prin decizia zilnică (sau chiar în fiecare oră) de a-ți încredința copiii – și modul în care îi crești – lui Dumnezeu. Însă, recompensele clădirii unei familii sănătoase și moștenirea transmisă generației următoare sunt mai de dorit decât tot ce ne poate oferi viața aceasta. Mă simt onorat să parcurg acest proces împreună cu tine. Există răspunsuri și există speranță. Poți fi un părinte încrezător... cel puțin în cea mai mare parte a timpului!

Jim Burns Dana Point, California

Unde te situezi?

1. Pe o scală de la 1 la 10 (10 fiind nivelul maxim), cât de încrezător te simți în îndeplinirea sarcinii de părinte?

De ce?

2. Cine a avut cea mai mare influență asupra modului tău de a crește

copii și a strategiei pe care o aplici? 3. Care au fost lucrurile cele mai bune pe care le-ai învățat de la ei?

Scopul

1. Ce speri să realizezi prin citirea acestei cărți?

Planul

1. Care sunt câteva acțiuni pe care le poți întreprinde imediat pentru a-ți îndeplini bine sarcina de părinte?

1

PĂRINTELE ÎNCREZĂTOR

EXISTĂ? „CEEA CE MĂ SPERIE CEL MAI TARE ESTE FAPTUL că

Mark și cu mine recurgem tot la modul de creștere a copiilor aplicat de părinții noștri. Mark țipă pentru a atrage atenția copiilor, așa cum a procedat tatăl lui. Nu-i place deloc când îi atrag atenția asupra acestui lucru și apoi mă evită, probabil pentru că devin prea critică. Dar am nevoie de el. Jason și Jennifer au nevoie de el. În cea mai mare parte a timpului este distant și preocupat mai mult de munca lui. În unele zile (care devin, uneori, săptămâni), îmi vine să renunț la tot. Credeam că până acum vom învăța să ne creștem copiii. Sunt atât de dezamăgită de viață.”

Becky se afla într-o situație dificilă și ciudată. Și-a dăruit viața unui om care îi era străin. De obicei Becky era atentă cu sentimentele ei, mai ales atunci când era vorba de problemele de acasă. Judith, însă, părea un înger trimis din cer numai pentru ea. Stătea liniștită la Starbucks, ca și cum ar fi așteptat-o. Judith era îmbrăcată elegant și părea ceva mai în vârstă decât Becky. Conversația lor a început cu banalitățile obișnuite, dar a trecut repede la probleme importante. Judith știa foarte bine să asculte și era evident faptul că înțelegea bine prin ceea ce trecea Becky.

„Becky, am un cuvânt pentru tine...” În timp ce Judith a făcut o pauză, poate pentru a sublinia cuvântul, Becky s-a aplecat spre ea cu toată atenția. Așteptând fiecare silabă, Judith a spus: „per-se-ve-ren-ță”.

„Încerc. Mă străduiesc cât pot de mult, dar este tot mai greu.” „Știu că așa ți se pare, dar nu renunța, nu abandona lupta, a

spus ferm Judith. Cei care caută cu adevărat, găsesc răspunsuri. Într-adevăr, Dumnezeu a promis print-un proverb: «Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.» Este important să nu mergi pe acest drum fără ajutorul lui Dumnezeu. El îți va arăta drumul și îți va da putere dacă vei persevera.”

Un val de mângâiere a copleșit-o pe Becky și a întrebat imediat dacă se mai pot întâlni. Becky a considerat cam ciudat răspunsul ei.

„Oh, da, sigur, ne vom mai întâlni. Mai ai multe lecții de învățat.”

NTOTDEAUNA AM RECUNOSCUT că, în cea mai mare parte ........a timpului nu mă simt un părinte încrezător. De fapt, cu cât trece mai mult timp de când am devenit tatăl a trei fete, cu atât încrederea în această sarcină, numită creșterea copiilor, încredințată mie de Dumnezeu, a scăzut. Exact atunci când crezi că totul decurge bine, te împiedici de un obstacol pe drum sau – așa cum am învățat de-a lungul anilor – ratezi schimbarea drumului și alegi o direcție greșită. Mai demult făceam împreună cu familia mea excursii cu cortul. Fetele mele nu erau prea încântate, deoarece erau convinse că în mijlocul naturii ar trebui să existe prize pentru uscătoarele lor de păr. Pregătirea unei excursii în familia noastră se face în ultimul moment, iar asumarea unei sarcini sau a unei noi responsabilități, care nu sunt

Î

atât de importante, se ia cu foarte puțin timp înainte de plecare și astfel la începutul vacanței familia este epuizată. În timp ce eu conduc pe drumurile de munte, soția și fetele dorm, iar când se trezesc sunt flămânde și morocănoase.

Într-o astfel de excursie, după mai multe ore de condus, în timp ce ele dormeau, eu însumi eram flămând și puțin iritat. Rareori caut indicații rutiere înainte de a pleca într-o călătorie (ceea ce, îmi pare rău să o spun, a dus la risipirea multor ore pentru găsirea adresei). În acea împrejurare, destinația era lacul Tahoe și fără să realizez când, la o intersecție am ratat drumul. După aproape 80 de kilometri, fata cea mai mică, Heidi, care nu dormea, a spus: „Tati, de ce nu ai luat-o pe drumul unde era semnul «Lacul Tahoe»?”

„Heidi, de ce nu mi-ai spus mai repede”, am întrebat-o, frustrat. „Îmi pare rău, tati. Credeam că știi ce faci.” Dacă suntem sinceri, cei mai mulți dintre noi nu știm ce trebuie să

facem în calitate de părinți. Viața este dificilă și uneori greu de înțeles, iar creșterea copiilor nu face excepție. Când într-un cămin se naște un copil, nu primim odată cu el vreun manual de utilizare sau vreo garanție.

Ne pregătim mult mai bine pentru a conduce mașina și pentru profesia noastră decât pentru a crește copii. Nimeni nu ne-a trimis la vreo școală pentru părinți. De fapt suntem părinți mai buni înainte să apară copiii în familia noastră. Îmi aduc aminte că i-am spus lui Cathy că eu nu-mi voi crește copiii în modul cum m-au crescut părinții mei pe mine. Cu toate acestea, când mă aflu în mijlocul acelorași furtuni relaționale, ce îmi spune instinctul? Să reacționez cum au reacționat părinții mei. Adevărul este că, inevitabil, aducem cu noi în căsnicie propriile nesiguranțe și disfuncționalități și, atunci când copiii se nasc, tendința

Ne pregătim mult mai bine

pentru a conduce mașina

și pentru profesia noastră decât pentru a

crește copii.

noastră este să urmăm cărările bătătorite. Încercăm să fim părinți mai buni, dar, în cele mai multe cazuri, acționăm pe baza încercărilor și a eșecurilor noastre.

Putem primi ajutor de la rude, de la prieteni, de la biserică și din cărți cum este aceasta, dar, pe termen lung, tu vei decide cum îți vei crește copiii. Dacă dorești o soluție rapidă la problema creșterii copiilor, atunci mai caută, pentru că această carte nu ți se adresează ție. A crește copii cu încredere seamănă mai mult cu un maraton decât cu o cursă de viteză. Este nevoie de perseverență și răbdare. Sunt necesare luarea unor decizii importante și o strategie generală. În carte nu vei găsi răspunsuri facile, ci o hartă, desenată de Însuși Dumnezeu, care a făcut din creșterea copiilor sarcina cea mai importantă de pe pământ.

Obișnuiesc să fac plimbări dimineața devreme cu Hobie, câinele nostru, un golden retriever, spre portul Dana Point. Cathy, care preferă drumurile mai dificile și mai solicitante, crede că traseul meu este pentru cei „slabi” pentru că terenul este plat. Nu demult eu și Hobie ne plimbam pe malul oceanului, când am întâlnit un cuplu de oameni ceva mai în vârstă care se țineau de mână. De când am publicat cartea Creating an Intimate Marriage (Clădind o căsnicie intimă), eram tot mai fascinat de cuplurile care lăsau impresia că sunt foarte fericite. După ce ne-am salutat, am început să vorbim despre Hobie. Peste puțin timp, i-am întrebat: „Păreți atât de fericiți. Care este secretul păstrării unei căsnicii atât de intime și de puternice?”

Au schimbat câteva priviri între ei, apoi stânjeniți s-au uitat la mine.

„Ăăăăă... nu suntem căsătoriți. Partenerii noștri nu știu ce facem în această călătorie de afaceri.”

Rar mi se întâmplă să rămân fără replică, dar răspunsul lor m-a lăsat mut. Cei doi aveau o aventură extraconjugală. Am murmurat încurcat: „Oh, îmi pare rău de întrebare” și am plecat împreună cu Hobie. Probabil că au crezut că scuzele mele se referă la faptul că îmi

părea rău pentru că am presupus că erau căsătoriți. De fapt, îmi părea rău că au decis să renunțe la potențialul dăruit de Dumnezeu de a fi intimi cu partenerii lor în favoarea unei false intimități. Îmi părea rău pentru partenerii lor. Îmi părea rău pentru copiii lor. Îmi părea rău pentru neascultarea lor fățișă de Dumnezeu, Creatorul lor.

Ce nu a mers bine în căsniciile lor? Nu voi ști niciodată, dar îți pot garanta că drumul lor este presărat cu relații nereușite. Dacă mi se permite, voi afirma că eu cred că ei și-au iubit partenerii atunci când s-au căsătorit, dar apoi copiii, munca și câștigarea existenței, împreună cu tot ce aduce viața, i-au făcut să ignore relația dintre ei. Totul a început, probabil, prin mici compromisuri. În timp ce se achitau de răspunderile lor, au neglijat relația dintre ei și devotamentul față de jurămintele depuse la căsătorie. Apoi relația lor s-a deteriorat. Uneori oamenii nu înțeleg cum se poate deteriora relația lor, odinioară bună și se întreabă: „Ce se întâmplă cu noi?”

Ce legătură are această întâmplare cu părinții încrezători? Eu cred că același lucru se întâmplă și în cazul slujbei noastre de părinți. Deși nu am neglija niciodată nevoile fizice ale copiilor noștri, uneori vedem cum starea familiei noastre se deteriorează pentru că am neglijat alte aspecte importante pentru o familie. Ne mulțumim cu mediocritatea în domeniul conducerii copiilor noștri. Adoptăm un fals sentiment de siguranță în aglomerarea vieților noastre cu tot felul de activități și, astfel, părinții permit circumstanțelor și șansei să „călăuzească” drumul copiilor spre independență.

Aproape toată viața mi-am petrecut-o la câțiva kilometri de țărmul Oceanului Pacific. Părinții mei s-au mutat în California după ce au crescut într-o zonă agricolă. Am înțeles din poveștile tatălui meu că vacile nu sunt cele mai inteligente animale din lume. Tata îmi spunea cum pasc vacile pe câmp. Stau cu capul în jos, trecând de la un smoc de iarbă la altul, rumegând fără să fie atente încotro se îndreaptă. După un timp, vacile privesc în jur și își dau seama că s-au rătăcit de cireadă. Nu au vrut să se rătăcească, dar și-au ținut mereu

capul în jos și au făcut ceea ce le plăcea să facă. Dacă nu suntem atenți, pățim la fel.

Mulți părinți nu au scopuri clare în privința creșterii copiilor lor și nu au un plan de educare a lor. Nu se întreabă ce urmează. Soții nu

au căzut de acord asupra mai multor aspecte: disciplinarea copiilor, creșterea spirituală, efectuarea temelor etc. Cei mai mulți părinți nu vor să se „rătăcească”, dar, fără o direcție clară, în timp, avem tendința de a face mici concesii valorilor normale ale creșterii copiilor.

Jenni și Robert au ales să-și petreacă majoritatea duminicilor la plajă sau în parc, în loc să meargă la biserică. Într-o zi și-au dat seama cât de puțin știau copiii lor despre

Dumnezeu. În multe privințe erau părinți foarte buni, dar au neglijat viața de credință în familia lor. Aceasta a avut odinioară prioritate, cel puțin în mintea lor, dar acțiunile lor de acum dovedeau că au alte priorități.

Rhonda este o mamă singură. Mulți părinți care își cresc singuri copiii sunt eroi, iar Rhonda face parte dintre ei. Într-o zi, mi-a mărturisit că fiica ei i-a spus că nu mai este „veselă”.

„Ce crezi, ești la fel de veselă ca înainte?”, am întrebat-o eu. „Nu prea, a recunoscut ea. Înainte mă distram mai mult cu copiii

mei și petreceam mai multe zile în familie, dar acum sunt atât de ocupată.”

Pentru a avea momente de distracție cu copiii ei, Rhonda avea nevoie de o schimbare de direcție a planului ei de creștere a copiilor. Era, totuși, o persoană veselă, dar petrecerea unui timp de relaxare și joacă nu mai era o prioritate pentru ea și treptat a renunțat la aceste episoade.

Dacă scopul nostru este să creștem adulți responsabili (nu doar acela de a ne distra copiii), este foarte important să alcătuim un plan și

Fără o direcție clară, în timp, avem tendința de a face mici

concesii valorilor normale ale

creșterii copiilor.

să ne propunem să-l aplicăm. Desigur, este nevoie de muncă și de un efort de voință, dar, pe termen lung, un astfel de plan aduce rezultate bune. Gândește-te, cum ai vrea să fie copiii tăi când vor ajunge adulți. Care sunt speranțele și visurile tale pentru ei? Nu vorbesc despre un plan pentru viața lor, ce cariere să urmeze, cu cine să se căsătorească și așa mai departe. Mă refer la un plan educațional care să contribuie la dezvoltarea caracterului, a integrității, a credinței, a responsabilității, a disciplinei personale, a formării unei atitudini de slujire, a discernământului moral și a multor alte calități ale unui suflet sănătos.

Nu particip la pariuri sau la jocuri de noroc, dar știu că șansele ca fiii și fiicele tale să devină adulți responsabili sunt mult mai mari dacă vei fi un părinte încrezător, devotat unui plan și unui scop. Pentru a realiza acest lucru, este necesar să te ocupi de tine însuți la fel de mult ca de dezvoltarea copiilor tăi. Nu uita, perseverența și răbdarea sunt calități obligatorii ale unui părinte încrezător.

PERSEVERENȚA ȘI CREȘTEREA COPIILOR Am afirmat înainte că expresia „părinte încrezător” este aproape

un oximoron. Este adevărat acest lucru pentru că în creșterea copiilor ne lovim de realități aflate în conflict unele cu altele. Este o sarcină pe termen lung, dar a cărei realizare depinde de interacțiunile și deciziile luate în fiecare oră, în fiecare zi. Dorim atât de mult ca familia noastră să fie reușită, încât, uneori, suntem prea obosiți pentru a ne îndeplini sarcinile prioritare necesare. Apoi, mai este și faptul că ne confruntăm cu răni adânci, cu probleme de sănătate, cu temeri și cu confuzii. Desigur, ne iubim unii pe alții, dar uneori – dacă nu în cele mai multe ocazii – există mânie, supărări și frustrări între membrii familiei. Este și situația Brendei, pe care am întâlnit=o după ce am vorbit la biserica frecventată de ea. Ea mi-a spus că era uimită de cât de repede se supără pe copiii ei pentru că nu ascultau și a recunoscut

că uneori își dorea să nu fi avut copii. Sentimentele acestea nu durau prea mult, dar îi produceau un intens complex de vinovăție. Cum își putea iubi copiii și să dorească să dispară în același timp?

Adevărul este că Brenda se aseamănă cu majoritatea dintre noi. Așa cum îmi place să-mi spun, când un păcătos se căsătorește cu un alt păcătos și apoi au copii păcătoși, la ce te poți aștepta? Există un pasaj în cartea Evrei care mă ajută mult să-mi formez o perspectivă corectă asupra creșterii copiilor. Este o descriere aproape perfectă a credinței creștine, dar, de asemenea, face parte din harta divină dăruită părinților pentru a ști cum să-și crească urmașii. Pasajul urmează imediat după capitolul 11, în care apare o descriere foarte frumoasă a părinților noștri în credință:

Și noi, deci, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de

martori, să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă, deci, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima, și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.

Evrei, 12:1-3 Nu sunt teolog și există specialiști mult mai buni decât mine care

pot explica mai bine textul acesta. Totuși, observ aici un exemplu foarte bun de perseverență și răbdare. Scopul nostru final este să încheiem cu bine viața noastră și copiii noștri să facă la fel. Întrebarea pa care ți-o pun este următoarea: dă rezultate modul în care îți crești copiii? Reușita nu va fi perfectă, dar vezi rezultate pozitive în creșterea copiilor tăi?

În timpul primei mele călătorii în Africa de Sud, un lucrător de tineret mi-a dat o lecție esențială despre perseverență, lecție pe care a învățat-o de la tatăl său, ghid al grupurilor de alpiniști care urcau pe muntele Kilimanjaro. Traseele spre vârf sunt lungi și pline de dificultăți. Există porțiuni de drum unde ascensiunea spre vârful de peste 5.000 de metri este foarte grea și alpiniștii încearcă momente de bucurie, dar și de neliniște și nesiguranță. Așa sunt și viețile, familiile și relațiile noastre.

Ghidul i-a spus fiului său că atunci când este înnorat și alpiniștii nu pot vedea vârful uriașului munte, rareori ajung până în vârf. Alpiniștii se descurajează, devin iritați, au o atitudine negativă și se ceartă. Dar atunci când cerul este senin și își pot fixa privirile asupra vârfului, ei se concentrează asupra urcușului, colaborează, au o atitudine pozitivă și reușesc să ajungă sus.

Viețile noastre se aseamănă cu un urcuș pe vârful muntelui. Atunci când ne fixăm privirile asupra scopului vieților noastre – și al creșterii copiilor noștri – și perseverăm, ne putem realiza scopurile. Când ne descurajăm și decidem să mergem pe un alt drum, sarcina noastră devine mai dificilă și riscăm să punem în pericol ce este mai important pentru noi: copiii, partenerul și relația cu Dumnezeu. Uită-te pe hartă. Nu părăsi drumul. Dumnezeu cunoaște drumul pe care trebuie să mergi. El ți-l va arăta. Oswald Chambers a spus: „Fii atent la orice lucru care concurează cu loialitatea ta față de Cristos.” Este un sfat sănătos pentru viața și pentru creșterea copiilor.

PRIORITĂȚILE A persevera și a ne păstra privirile ațintite asupra lucrurilor celor

mai importante înseamnă a nu uita niciodată care sunt aspectele prioritare în viețile noastre. Dacă suntem prea ocupați cu activitățile curente ale vieții și parcă tot timpul suntem în criză de timp, ne vom rătăci. Unii dintre oamenii cei mai buni pe care îi cunosc au

întâmpinat mari dificultăți în educarea copiilor lor și în viețile lor de familie nu pentru că nu și-au stabilit corect lista de priorități, ci pentru că erau prea ocupați și distrași de alte lucruri pentru a trăi conform priorităților lor. Lucrurile care nu sunt esențiale ne captează toată atenția, iar pe cele importante le ignorăm. Nu voi uita niciodată sfatul înțelept pe care l-am primit cu un an în urmă de la Jack Hayford la o conferință a bărbaților din organizația Promise Keepers organizată la Diamondback Stadium în Arizona. Jack era „pastor de ceremonii”, iar eu eram invitat să vorbesc. Jack este unul din modelele mele și are peste 40 de ani de conducere creștină. Înainte de a urca pe platformă, l-am întrebat: „Jack, care este secretul longevității tale în conducere?”

„Jim, secretul nu constă în ceea ce am decis să fac, ci în ceea ce am decis să nu fac.”

Cu alte cuvinte, Jack a încercat să-și protejeze viața de un surplus inutil. A acordat prioritate lucrurilor celor mai importante. Nu vi se pare un sfat util pentru fiecare dintre noi?

În capitolul 4 voi vorbi despre înnoirea resurselor și a forțelor în mijlocul unei vieți pline. Acum, însă, vreau să spun doar faptul

că trebuie să înveți să spui cuvântul nu mai des decât îl spui în prezent, pentru ca să poți face din copiii tăi adulți responsabili. Însă, nu este suficient să spui nu comportamentelor greșite ci, este necesar să refuzi acceptarea tot mai multor activități și a lucrurilor care te atrag, dar îți distrag atenția de la priorități. Astfel de lucruri au tendința de a prelua controlul asupra familiilor noastre. Mulți dintre părinți se descurajează în îndeplinirea rolului lor de creștere a copiilor pentru că sunt prea ocupați. Activitățile prea multe

din viață nu trebuie să înlocuiască cea mai importantă activitate: creșterea copiilor. Așadar, dacă pruncul tău până la vârsta de opt

Activitățile prea multe din viață nu trebuie să

înlocuiască cea mai importantă

activitate: creșterea copiilor.

ani nu va ști latina sau nu va juca în fiecare sâmbătă toate meciurile și nu va participa la toate turneele, aceasta nu înseamnă că nu se va dezvolta și nu va deveni un adult responsabil.

Prea mulți părinți cedează presiunilor lumii. Chiar și părinții cei mai bine intenționați își compromit valorile fie pentru a fi pe placul copiilor lor, fie doar pentru a supraviețui și a păstra armonia în familie, dar plătesc, în schimb, prețul: nu cresc adulți responsabili.

Mesajul meu pentru tine este să ni permiți ca lucrurile să continue așa cum sunt. Nu renunța. Poate că vei găsi o motivație suplimentară pentru a schimba lucrurile dacă vei analiza starea actuală a familiei tale și, dacă nu este prea mult, gândește-te unde va duce această stare. Amintește-ți perspectiva sănătoasă a bunului meu prieten Bill Hall: „Când durerea de a rămâne așa cum ești este mai mare decât durerea schimbării, te vei schimba.” După cum văd eu lucrurile, în viață fie alegem durerea autodisciplinei, fie durerea regretelor. Alege astăzi durerea disciplinei de sine.

Atunci când citești o carte despre creșterea copiilor, este normal să asociezi ideea de disciplinare cu comportamentul copiilor. Totuși, pentru a fi un părinte mai plin de încredere, procesul disciplinării din propria ta viață este vital pe termen lung. De ce ai nevoie tu pentru a rezista până la capăt? Ce te împiedică să mergi pe drumul corect al creșterii copiilor? Aceste întrebări nu sunt adresate partenerului tău sau copiilor tăi. Să fim sinceri, nu putem face prea multe în privința deciziilor partenerului de viață și nici în privința copiilor de la o anumită vârstă. Totuși, avem controlul asupra deciziilor privitoare la viața noastră. Disciplina personală este necesară pentru a remedia problemele personale, dar acest lucru va avea efecte pozitive și asupra ta și asupra familiei tale.

În anul 1968, pe stadionul olimpic din Mexico City erau stinse aproape toate luminile. Fusese o zi plină de concursuri și medalii. Se mai aflau acolo doar câțiva întârziați, membri din juriu, jurnaliști care își încheiau articolele și echipa de curățenie. Deodată, parcă

din neant, a apărut un alergător care a intrat pe pistă ca să treacă linia de sosire. Maratonistul a depus un efort uriaș ca să termine cursa. Un reporter l-a văzut și i-a luat un interviu, curios să știe ce l-a determinat să termine cursa de maraton deși era rănit și niciun membru din juriu nu mai nota faptul că a terminat cursa. Alergătorul rănit s-a uitat la reporter și i-a spus: „Țara mea nu m-a trimis aici de la 8.000 de kilometri distanță ca să încep cursa. Țara mea m-a trimis să termin cursa.”

Acest sportiv a perseverat în ciuda durerii și a încheiat cursa. Ce erou! Acesta este răspunsul pentru toți cei care au moștenit păcatele și luptele generațiilor trecute. Poate că șchiopătăm puțin, dar există speranță și putem lăsa copiilor noștri o moștenire pozitivă, în folosul copiilor copiilor noștri dacă suntem dispuși să ne asumăm sarcina de a deveni părinți încrezători.

CUM ESTE UN PĂRINTE ÎNCREZĂTOR? După cum am afirmat mai devreme, înainte de a ne concentra

atenția asupra copiilor și familiilor noastre, este necesar să privim în propriile noastre vieți. Jon și Anita reprezintă exemple tipice. Au fost atât de preocupați de comportamentele greșite ale copiilor lor, încât au ignorat să se preocupe de comportamentele greșite din propriile lor vieți și din căsnicia lor pentru a putea crea un mediu sănătos pentru copiii lor. Nu și-au făcut niciodată timp să alcătuiască un plan și să-și stabilească scopuri educative. Din exterior, se părea că țin lucrurile sub control, dar în absența unui plan, ei își vor pierde repede încrederea. Dacă te-ai simțit vreodată ca și Jon și Anita, să știi că un plan bine alcătuit oferă speranță și siguranță, iar familia se poate dezvolta și poate fi mult mai fericită.

UN PĂRINTE ÎNCREZĂTOR VA PERSEVERA ȘI VA:

1. Depăși modelele educaționale greșite.

Chiar dacă ai crescut într-o familie disfuncțională, poți fi „generația de tranziție”. Poți rupe lanțul disfuncționalității din trecut și îți poți ajuta copiii să depășească modelele educaționale greșite din trecut.

2. Deveni responsabil pentru planul său și pentru scopurile sale.

În zilele lui Isus, evreii respectau, de obicei, un plan și aveau scopuri pentru creșterea copiilor lor, bazându-se pe Scriptură. Era un model care asigura transmiterea planului și a respectării lui generațiilor următoare. Noi am abandonat acest plan și este timpul să ne întoarcem la el.

3. Comunica afecțiune, căldură și încurajare.

Poți schimba radical atmosfera din căminul tău dacă vei comunica afecțiune, căldură și încurajare. De multe ori folosim metode de creștere a copiilor bazate pe inducerea unor sentimente de rușine și de vinovăție, în loc să le transmitem afecțiune, căldură și încurajare. Este momentul să ne comportăm unii față de alții cu har și dragoste.

4. Reîmprospăta forțele pentru a face față cerințelor vieții.

Când suntem epuizați, există pericolul de a ne lăsa atrași în modele comportamentale greșite. Nu mai suntem capabili să ne controlăm emoțiile și comitem greșeli relaționale și de creștere a copiilor. Nu întotdeauna un ritm alert de viață, saturat de acti-vități aduce cu el binecuvântări.

5. Crea un cămin plin de har, prin disciplinare consecventă.

Regulile fără relație înseamnă răzvrătire. Este necesar să le oferim copiilor noștri limite morale clare și suficient har pentru a se simți iubiți și în siguranță.

6. Aduce siguranță și respect în cămin prin binecuvântările părintești.

Răspunsul cel mai bun la nevoia copilului de a se simți în siguranță și acceptat este să îi oferim binecuvântarea biblică. Chiar dacă părinții noștri nu ne-au transmis această binecuvântare și sentimentul de onoare a lui Dumnezeu, putem noi să transmitem aceste valori copiilor noștri binecuvântându-i și onorându-L pe Dumnezeu, mai ales în momentele importante din viețile lor.

7. Crește copii care Îl vor iubi pe Dumnezeu și vor avea o dragoste adecvată de sine.

Având o „hartă” a creșterii copiilor, putem transmite moște-nirea credinței și a dragostei din generație în generație. O ascultătoare a emisiunii pe care o am zilnic la radio a telefonat

pentru a întreba dacă există garanția că fiii și fiicele ei vor putea crește fără a avea parte de probleme grave. Obligația mea este să fiu onest: nu există nicio garanție. De fapt, unii dintre cei mai buni părinți pe care-i cunosc au suferit mult din cauza copiilor lor. Chiar și cei considerați experți în domeniul educației au trecut prin experiențe dificile și dureroase cu propriii lor copii. Totuși, având un plan și un scop, factorii de risc scad mult.

Slujba de părinte nu este ușoară, însă nu există o chemare mai înaltă pe pământ. Așadar, să devenim cu toții părinți mai plini de încredere.

EXISTĂ PĂRINTELE ÎNCREZĂTOR?

Unde te situezi?

1. De ce ai nevoie pentru a susține viața, familia, planul de creștere a copiilor, căsătoria și sănătatea pe termen lung?

Viața Familia Planul de creștere a copiilor Căsătoria Sănătatea

Scopul

1. Ce roljoacă pereseverența în creșterea copiilor?

Planul

1. Care este aspectul din acest capitol pe care-l poți include în planul tău de creștere a copiilor și pe care-l poți pune imediat în aplicare?

2. Ce te-a încurajat din acest capitol? 3. Ce ți-a produs îngrijorare?

2

POȚI FI UN PĂRINTE AL TRANZIȚIEI GENERAȚIONALE

CUM SĂ DEPĂȘEȘTI MODELELE FAMILIALE NEGATIVE

ANGAJAȚI ÎN PREA MULTE ACTIVITĂȚI ȘI PREA DISTANȚI.

Acestea au fost cuvintelw prin care Mark a descris familia părinților săi. Din exterior totul părea grozav în familia lor: toți membrii familiei munceau, lucrau în biserică și mergeau la școală, dar în interior realitatea era alta: părinții erau distanți unul față de altul și ambii față de copii. Singurul lucru pe care-l aveau în comun era acoperișul casei lor. Mai târziu, Mark și-a dat seama că i-au lipsit dragostea și atenția părinților. Acum tânjea după căldură și intimitate, dorind să obțină de la Becky și de la copii ceea ce nu a primit în copilărie. La fel ca mulți alții, Becky a crescut cu un set „suplimentar” de părinți. După divorțul părinților ei, tatăl ei vitreg nu a putut înlocui dragostea după care ea tânjea, cea a tatălui ei biologic, care era alcoolic și care nu știa să întrețină relații normale cu semenii. În cele din urmă, tatăl ei s-a căsătorit cu o femeie care s-a străduit să fie o mamă vitregă bună, dar grija pe care trebuia să i-o acorde soțului ei și copiilor ei din căsătoria anterioară o suprasolicita și nu putea face față pe atâtea fronturi. Becky a ajuns să urmeze modelul mamei ei, o femeie plină de amărăciune

și de resentimente, care știa să critice, dar nu să susțină relații satisfăcătoare cu ceilalți.

Mark și Becky au avut o dispută aprinsă legată de creșterea copiilor. Mark, care își asuma întotdeauna multe sarcini, i-a sugerat să plece împreună ca să ducă mașina la o spălătorie și acolo să discute în liniște până când mașina era gata. Becky știa că discuția avea să fie tensionată, dar dorea foarte mult ca ea să aibă loc.

La doar câteva clipe după ce au găsit un loc mai izolat unde puteau să discute, Becky a zărit-o pe Judith. Becky s-a ridicat și bucuroasă, i-a prezentat-o lui Mark, spunându-i că ea era femeia amabilă cu care a avut o discuție la Starbucks. Judith i-a salutat ca și cum ar fi avut stabilită o întâlnire și i-a întrebat ce mai fac. Mark a ezitat să spună prea multe, dar Becky a început imediat să vorbească.

„Judith, am ajuns să înțelegem că provenim din familii care nu au știut cum să stabilească relații sănătoase. Acum repetăm modelele greșite din copilărie.” Lacrimile au început să-i curgă pe obraji și a continuat: „Azi, Mark mi-a spus că mă asemăn tot mai mult cu mama. Judith, nu vreau asta!”

Judith a luat-o pe Beky de mână. Era atât de plină de căldură și de iubire. Becky dorea ca și mama ei să fi fost așa. Mark și-a dat seama că există o legătură specială între cele două femei, dar considera ciudat faptul că soția lui își descărca sufletul înaintea unei femei, practic, străine.

Judith s-a uitat la amândoi și a alăturat două cuvinte pe care ei nu le mai auziseră în aceeași propoziție. Judith lăsa impresia că îi cunoaște foarte bine și știa ce se întâmplase în trecutul lor: „Mark, Becky, trebuie să fiți o generație de tranziție. Biblia spune clar că moștenim tendințele păcătoase ale familiilor noastre, chiar și până la a treia sau a patra generație.”

Judith a tăcut câteva secunde pentru ca adevărul afirmației ei să pătrundă adânc în mințile lor. Apoi a continuat: „Vestea bună

C

este că, prin perseverență și efort, puteți fi o generație tranzițională. Puteți opri manifestarea modelelor disfuncționale și negative ale familiilor voastre din trecut.”

Înainte ca Becky sau Mark să-i răspundă, mașina lor a fost gata. Trebuia să plece, dar i-au spus lui Judith cât de mult au apreciat sfatul ei.

În timp ce se îndreptau spre casă, Mark a întrebat: „Ce este atât de diferit la această femeie?”

Becky a dat din cap: „Nu știu, dar am sentimentul că nu aici se opresc lecțiile ei.”

„Unde locuiește?” „Nu știu.” „Cu ce se ocupă?” „Nu știu”, a răspuns Becky chicotind, dându-și seama că știau

atât de puțin despre o femeie care îi înțelegea atât de bine. Mai târziu în acea după-amiază, la meciul lui Jennifer, Mark și

Becky au discutat numai despre dorința lor de a deveni o generație tranzițională. Pentru prima dată după un timp îndelungat, au simțit că renaște speranța în inimile lor.

ATHY ȘI CU MINE AM CRESCUT în familii pe care le ............putem numi „clasice” din punc de vedere disfuncțional. Părinții și bunicii noștri nu au fost oameni foarte răi, dar familiile lor nu au fost solide și funcționale pe deplin, așa cum se întâmplă în multe cazuri. Părerea mea a început să se schimbe, iar copilăria mea nu mi s-a mai părut atât de groaznică, după ce cu puțin timp în urmă, la emisiunea mea de radio, Ruth Graham, mezina familiei Billy și Ruth Graham, a spus despre familia ei că poate fi caracterizată ca disfuncțională!

Într-o z, Cathy și fiica noastră cea mai mare, Christy (care avea șaptesprezece ani atunci), au avut o dispută destul de aprinsă, nu-mi amintesc acum subiectul disputei lor. Christy insista asupra subiectului și, sincer să fiu, unele din lucrurile pe care le susținea erau adevărate. (Întotdeauna este dificil pentru un partener să asiste la o dispută între copil și celălalt partener atunci când copilul are, parțial, dreptate, dar soțul trebuie să-și susțină partenerul.) În cele din urmă, Christy a escaladat conflictul, care a ajuns la un nivel la care am fost obligat să intervin. Am trimis-o în camera ei. S-a întors spre mine, mi-a spus tot ce credea despre mine și a trântit ușa în urma ei.

Când situația s-a mai calmat, am intrat în camera lui Christy, a cărei ușă era acum deschisă. Mi-am dat seama că era supărată. Am privit-o în ochi și i-am spus: „Cristy, știi că mama provine dintr-o familie disfuncțională. Biblia spune că moștenim păcatele familiei până la a treia sau a patra generație. Eu și mama ta am moștenit slăbiciunile păcatului din familiile noastre. Totuși, nu am întâlnit pe nimeni care să crească atât de mult în credință și să-și dezvolte atât de mult personalitatea ca mama ta.” Întinzându-și mâinile cât mai departe una de alta, i-am spus mișcându-mi mâna stângă: „Mama ta a început aici și s-a dezvoltat până aici, am spus arătându-mi mâna dreaptă. Ea face parte din generația tranzițională și, astfel, voi aveți șansa să începeți undeva pe la mijloc și să ajungeți mai departe decât a ajuns ea și cu mine. Mama îndură și încearcă să rezolve problemele trecutului pentru ca voi să aveți parte de o viață mai bună. Ea merită har din partea voastră și respectul vostru pentru curajul ei.”

Uitându-mă din nou în ochii lui Christy, am văzut că erau plini de lacrimi. A înțeles foarte bine mesajul meu. Și-a dat seama că sacrificiul mamei era dificil, dar merita să-l facă, pentru că un părinte care face tranziția generațională aduce multă speranță copiilor ei.

Dacă în viață te afli într-o situație asemănătoare, mai ales în domeniul creșterii copiilor, nu îți este ușor. Totuși, sacrificiul pe care-l faci pentru copiii tăi le va da o moștenire sănătoasă, care va trece

din generație în generație. Faptul că părinții tăi nu au fost modele de urmat nu înseamnă că nu poți face pași mari în direcția bună. Desigur, drumul nu va fi ușor și vei avea parte de înfrângeri, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, poți depăși modelele familiale negative.

SCHIMBĂ SAU REPETĂ Printr-un torent de lacrimi, Kari mi-a mărturisit că tatăl ei era

alcoolic și că mama ei avea probleme emoționale. Teama cea mai mare a lui Kari era să nu le urmeze exemplul. Despre căsnicia ei credea că a ajuns într-un punct mort, iar soțul ei în momentele de tensiune îi spunea că se aseamănă foarte mult cu mama ei. Cuvintele lui o răneau adânc și risipea și bruma de încredere pe care o mai avea în capacitatea ei de părinte. Dorea sincer să se schimbe, iar expresia generația tranzițională o atrăgea foarte mult. Dar cum putea să aplice acest concept? Totul părea a fi atât de dificil.

Aș fi vrut să am o baghetă magică pentru a schimba lumea lui Kari. Dacă dorești să fii generația tranzițională din familia voastră, dorința se va împlini cu ajutorul dragostei lui Dumnezeu și prin disciplinarea ta consecventă. Poți lua decizia de a depăși trecutul familiei tale sau de a repeta greșelile trecutului. Dacă vrei să te schimbi și să aduci vindecare, fii pregătit pentru o călătorie dificilă, fără scurtături. Există, însă, încurajare, știind că mulți părinți au decis să rupă lanțurile disfuncționalității din familiile lor și au avut succes. De fapt, fiecare alegem fie durerea disciplinării, fie durerea regretului. Eu votez pentru durerea disciplinării.

Biblia are și vești bune și rele în privința păcatelor generaționale. Atunci când Moise a coborât de pe Muntele Sinai cu tablele celor Zece Porunci (Exodul 34:6-7), Domnul S-a

Poți lua decizia

de a depăși

trecutul familiei

tale sau de a

repeta greșelile

trecutului.

apropiat de el și a spus: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul [aceasta este vestea bună], dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam [aceasta este vestea rea]!”

Textul ne spune că există din abundență har, iertare, îndurare și înnoirea vieții pentru cei care cheamă Numele lui Dumnezeu, dar, de asemenea, există o moștenire a fărădelegilor (păcatelor) care se transmite până la generația a treia sau a patra. Ultima afirmație este descurajantă, dar rămâne valabil faptul că putem lua decizia de a schimba moștenirea trecutului. Nu am nicio îndoială că poți învinge tiparele familiale negative, fapt ce va schimba direcția familiei tale în generațiile următoare.

Poate că nu vei fi pedepsit pentru fiecare păcat comis de părinții tăi, dar slăbiciunile păcatului și tendințele păcătoase moștenite de la ei te vor provoca și te vor influența. Este, însă, obligatoriu să iei

decizia de a te rupe de păcatele părinților și a generațiilor trecute și să renunți la a mai merge pe căile lor. De exemplu, în ambele ra-muri ale familiei mele există oameni alcoolici. Acest fapt înseamnă că există șanse mari ca și eu să devin alcoolic. Decizia mea este fie să schimb acest comportament, fie să-l repet. Așadar, am decis să nu beau. Sincer vorbind,

din punctul meu de vedere a bea un pahar de vin la o masă nu este un păcat, dar eu am decis să nu beau deloc, nici măcar la nunțile unde se servește șampanie. Am trei motive pentru care am decis să nu beau: Christy, Rebecca și Heidi Burns, fiicele mele. Din cauza predispoziției generaționale spre alcoolism, nu vreau să-mi asum niciun risc și am decis să fiu un model de autodisciplinare pentru copiii mei.

Dumnezeu oferă

vindecare nu numai pentru

tine, ci și pentru copiii tăi.

Putem vedea aceleași tipare și în domeniul personalității. Dacă mama a avut o imagine greșită despre ea însăși, există mari șanse ca și copiii să-i urmeze modelul în formarea imaginii de sine. Dacă părinții obișnuiesc să mintă în familie, și copiii vor minți. Eu sunt recunoscător pentru faptul că Scriptura ne avertizează că, în cazul în care continuăm tiparele păcătoase generaționale, vom experimenta consecințe inevitabile. Totuși, nu sunt obligat să repet greșelile trecutului. Biblia spune tranșant: Dumnezeu oferă vindecare nu numai pentru tine, ci și pentru copiii tăi. Regenerarea transformă atât de mult sufletul uman încât „cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Schimbarea nu va fi instantanee, dar Dumnezeu este întotdeauna credincios în respectarea promisiunilor Sale.

CUM SĂ ÎNVINGEM MODELELE FAMILIALE NEGATIVE 1. RECUNOAȘTE-ȚI SLĂBICIUNILE.

Primul pas în învingerea modelelor familiale nesănătoase este examinarea problemelor care îți afectează viața și aducerea slăbi-ciunilor și păcatelor înaintea lui Dumnezeu. În cele mai multe cazuri ne descoperim greșelile când privim în trecut. Uneori îmi pun întrebarea: „De ce m-am comportat și am reacționat așa?” Când îmi fac timp să răspund la această întrebare, aproape întotdeauna găsesc răspunsul.

Dan Chun, pastor în Honolulu, este un bun prieten al meu. Cu câțiva ani în urmă, dorea să angajeze un pastor de tineret și mi-a cerut câteva sugestii. I-am sugerat două nume: un lucrător care era o adevărată vedetă în lumea pastorilor de tineret și un altul care încă nu a dovedit ce poate face. Dan a decis să nu-l aleagă pe lucrătorul experimentat. Nu voi uita niciodată răspunsul lui atunci când l-am

întrebat de ce: „S-a purtat de parcă nu a cunoscut niciodată ce însemnă să fii zdrobit. Eu angajez numai oameni zdrobiți ca să lucreze în biserica noastră.”

Trebuie să considerăm zdrobirea un semn al puterii, nu al slăbiciunii. Când un om este total zdrobit în eul său și poate analiza problemele personale pe care le are dintr-o perspectivă sănătoasă,

atunci este pregătit să fie un părinte al generației tranziționale.

Un bărbat mi-a trimis un e-mail după ce m-a auzit vorbind despre zdrobirea personală la radio. El mi-a scris: „Viața din familia mea este demnă de plâns. Am crescut într-o familie cu disfuncționalități grave și acum îmi dau seama că urmez modelul ei.

Când mama dorea cu disperare să ne atragă atenția, țipa. Acum procedez la fel cu soția și copiii mei. Am urmat sfatul dumneavoastră și m-am dus la un consilier. După numai două sesiuni de consiliere pot spune că am o relație mai bună cu soția și copiii mei. Consilierul mi-a cerut să-mi analizez propriile răni și să mă ocup de ele înainte de a încerca să rezolv problemele familiei.”

Poate că viața acestui bărbat nu va deveni mai bună și mai ușoară imediat, ci, dimpotrivă, s-ar putea să devină mai dificilă. Uneori durerea precede libertatea. Dar, înfruntându-și starea și acceptând zdrobirea, are șansa de a aduce lumină în viitorul familiei sale. Cineva a spus: „Dacă nu crești, ești pe moarte.” Oamenii cei mai autentici sunt acei care își recunosc slăbiciunile și problemele și caută dragostea și iertarea lui Dumnezeu.

Tracy și Marcus s-au întâlnit cu mine la o conferință ca să discutăm despre problemele pe care le avea cu fiul lor adolescent. Băiatul trecea printr-o perioadă de rebeliune care i-a luat prin surprindere pe părinți, mai ales că în timpul copilăriei a fost liniștit și nu le-a făcut probleme. În timp ce îmi împărtășeau tot mai multe

Trebuie să considerăm

zdrobirea un semn al puterii, nu al slăbiciunii.

amănunte din viața familiei lor, devenea evident faptul că Tracy și Marcus aveau propriile lor probleme de rezolvat. Ambii dădeau vina pe celălalt soț, pe fiul lor, pe sistemul școlar, pe alți părinți și chiar pe pastorul de tineret. Discuția noastră nu ducea nicăieri. În cele din urmă, le-am spus: „Nu vreau să par dur, dar timp de 20 de minute nu ați făcut altceva decât să învinovățiți pe toată lumea. Ce ați putea face pentru a-l ajuta pe fiul vostru?”

După o scurtă tăcere, Marcus a recunoscut: „Sunt foarte rănit și dezamăgit.” Tracy l-a luat de mână: „Ți-e teamă că se va purta ca și tine în timpul adolescenței? Că veți avea același tip de relație pe care ai avut-o tu cu tatăl tău?” Marcus a încuviințat cu un gest al capului și a început să plângă. Era necesar să-și analizeze propriile probleme înainte de a-și putea ajuta fiul.

Mulți oameni pot fi părinți ai generației tranziționale din cauza multelor probleme din copilăria lor. Mai mult decât orice, ei doresc ca familia lor să fie sănătoasă și fericită, dar se confruntă cu multe obstacole și probleme. Pe lângă toate acestea, viața le consumă toată energia, așa că nu mai au forța fizică, emoțională și spirituală pentru a fi folositori. Dacă te regăsești în această descriere, atunci este necesar să soliciți ajutor pentru a fi folositor familiei tale.

Primii trei pași din toate programele în 12 pași pentru recuperarea celor dependenți se aplică tuturor oamenilor. Iată parafrazările mele a acestor trei pași:

1.Nu pot reuși singur. Sunt zdrobit.

2. Cristos mă poate ajuta și o va face când Îi cer.

3.Trebuie să îmi spun voința voii lui Dumnezeu.

Recunoscând aceste adevăruri, progresăm mult pe calea transformării noastre în părinți ai generației tranziționale.

2. ADUNĂ-ȚI CURAJUL DE A TE SCHIMBA.

Sunt sigur că experiențele tale îți demonstrează că este foarte ușor să obosești și să te descurajezi atunci când este vorba de deciziile educaționale și relaționale corecte. Ne lipsește energia să aplicăm lucrurile pentru care Reinhold Niebuhr ne-a învățat să ne rugăm: „Dumnezeule, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea să știu care este diferența dintre ele.”

Schimbările din viață necesită ceea ce Gary Smalley numește „grijă de sine”, iar Bill Hybels numește „autoconducere”. Acești condu-cători cunoscuți ne îndeamnă să alocăm suficient timp din programele noastre încărcate pentru a acorda atenția necesară sufletelor noastre, fapt ce ne va ajuta să avem ce oferi familiilor noastre. Evanghelia lui Luca ne prezintă un exemplu foarte grăitor din viața lui Isus. Chiar și Cristos se trezea dimineața devreme pentru a Se ruga singur. Apoi Se întorcea și avea comuniune cu ucenicii Săi, oamenii cu care avea relații prin care, de asemenea, se încărca de putere. Numai după aceea Isus considera că era pregătit să iasă în lume și să lucreze printre oameni.

Lucrarea creștină a fiecărui părinte este creșterea propriilor copii. Problema este că neglijăm nevoia de a avea timp de solitudine cu Dumnezeu și timp de comuniune cu alții și apoi ne întrebăm de ce nu avem putere. Vom avea o lucrare și o viață mult mai bune dacă vom aloca timp pentru a ne hrăni sufletele.

Linda face în fiecare dimineață o plimbare de o oră. Jose vine mai repede la serviciu, încuie ușa și citește din Biblie înainte să înceapă munca zilei. Janet se întâlnește regulat cu un grup de femei într-un parc, dezvoltând relații puternice de prietenie și având un grup de susținere. Acești trei oameni au luat decizia de a fi sănătoși pe plan spiritual. Au făcut ceva pentru a avea timp regulat pentru hrana spirituală.

Bill Hybels a scris despre un timp din viața lui când a fost obligat să facă schimbările necesare pentru ca să aibă succes în lucrarea sa creștină, în relația cu soția sa și în îndeplinirea rolului său de tată. Trei prieteni, îngrijorați de ritmul prea alert de viață al lui Bill, i-au dat un sfat util: „Darul cel mai bun pe care-l poți dărui oamenilor pe care îi conduci... este să fii o ființă sănătoasă, plină de energie, total devotată lui Dumnezeu și concentrată asupra scopurilor principale. Nimeni nu poate face acest lucru în viața ta în afară de tine însuți. Depinde de tine să iei deciziile corecte pentru a fi în forma cea mai bună.”1

Bill a decis să facă pașii curajoși și să ia deciziile care i-au schimbat viața. El a scris: „Știam că nu mai puteam să conduc, să învăț, să hrănesc și să cresc biserica pentru că erau prea multe lucruri în viața mea care nu erau suficient de bune. Aveam nevoie de timp să-mi organizez viața interioară, dacă voiam să mai continui lucrarea creștină. A fost un proces dificil, prin care am putut trece numai pentru că am primit sfaturi înțelepte și am axperimentat vindecarea prin consiliere. Rezultatul a fost că lucrarea mea este acum plină de bucurie.”2

În cazul meu, în zilele în care există un echilibru sănătos între mișcarea fizică, solitudine cu Dumnezeu și timp petrecut cu prietenii mei, sunt în forma cea mai bună ca părinte, ca soț și ca persoană care a decis să urmeze călăuzirea lui Dumnezeu. Dacă pierd timpul de părtășie cu Dumnezeu și ignor relațiile principale, deciziile privitoare la creșterea copiilor au o temelie slabă. Nu uita esențialul: fie trecem prin durerea disciplinării, fie prin durerea regretelor.

În ce domenii din viața ta ai nevoie de curaj ca să te poți schimba? (Întrebările de la sfârșitul capitolului te vor ajuta să-ți identifici problemele.) Nu uita, nu îți poți ajuta copiii să ajungă într-un loc unde tu nu ai fost. Primul

Curajul

pe care-l

manifești va fi

un model de

comportament

pentru copiii tăi.

pas pe care trebuie să-l faci în creșterea copiilor este să te preocupi de tine și de problemele tale. Mai mult, curajul pe care-l manifești va fi un model de comportament pentru copiii tăi. Dimpotrivă, dacă te văd pasiv și că nu progresezi, vor proceda ca și tine. Copiii imită ceea ce văd.

Cunosc o femeie care s-a luptat cu multe probleme emoționale, la fel ca mama ei. Fiica acestei femei, deci a treia generație, îi urma exemplul. Femeia trebuia să ia decizia de a rămâne în acea stare sau de a solicita ajutorul necesar pentru a-și putea ajuta fiica. Imediat după ce a început ședințele de consiliere, fiica ei a procedat la fel.

3. STABILEȘTE RELAȚII CARE SĂ TE ÎNCURAJEZE

ȘI SĂ ÎȚI DEA PUTERE

Părinții care vor să fie generația tranzițională vor întâmpina greutăți în stabilirea relațiilor din cadrul familiei și din afara ei. În primul rând, pentru că nu au avut modele de relații bune. De asemenea, unii oameni nu pot stabili relații sănătoase din cauza personalității lor. Cu toate acestea, prea mulți oameni se luptă să reușească singuri. Noi nu am fost creați să înfruntăm singuri durerile,

bolile și relațiile rupte. Noi am fost creați să trăim în comunitate. Sfatul lui Pavel pentru biserica din Galatia este util pentru noi toți: „Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos” (Galateni 6:2).

Deși simplific prea mult lucrurile, vreau să afirm că există două tipuri principale de oameni: oameni care te epuizează și oameni care te inspiră. Întotdeauna vor exista oameni care ne vor descuraja și ne vor epuiza, dar

sper să avem în jurul nostru și suficient de mulți oameni care să ne inspire și să ne dea putere. Dacă un membru al familiei tale sau un

Toți trebuie să

fim activi în

stabilirea unor

relații care să ne

încurajeze și să

ne întărească.

prieten apropiat îți epuizează energia, nu trebuie să-l ignori, ci trebuie să te înconjori și cu persoane care te inspiră.

Zilnic, în timpul plimbărilor de dimineață împreună cu Hobie, câinele nostru, pot vedea oameni care merg la întâlnirile de la Alcoolici Anonimi și de la Drogați Anonimi. Din experiența mea profesională știu că în spatele realității cu care se confruntă acești oameni există și o altă realitate. Ei au fost înfrânți și zdrobiți de dependențele lor, dar, cu toate acestea, continuă să se întoarcă la grupurile de sprijin datorită oamenilor care îi inspiră și le întăresc moralul pentru a putea trece peste încă o zi.

Toți trebuie să fim activi în stabilirea unor relații care să ne încurajeze ți să ne întărească. Există astfel de relații în viața ta? Investești în aceste relații măcar o dată pe săptămână?

Eu mă întâlnesc în fiecare miercuri cu patru oameni extraordinari, cei mai buni din câți am cunoscut vreodată. De obicei ne întâlnim acasă la Randy. Bem cafea, discutăm despre săptămâna în curs, studiem un pasaj din Biblie și împărtășim întâmplările din viețile noastre. Cu mașina drumul până acolo durează douăzeci și cinci de minute. Uneori, Cathy se întreabă de ce pierd aproape o oră pe drum numai pentru a participa la aceste întâlniri. Răspunsul este că timpul petrecut cu acești patru bărbați reprezintă cel mai bun mod de petrecere a timpului din întreaga săptămână. Fiecare din acești bărbați este un om care mă inspiră și îmi insuflă putere și curaj. Îmi place să petrec timp alături de acești bărbați, iar exemplul lor mă încurajează să fiu un soț și un tată mai bun. Fete mele nu îi cunosc prea bine pe acești bărbați, dar numai prin faptul că ne întâlnim săptămânal eu am devenit un tată mai bun și, respectiv, un soț mai bun pentru Cathy.

O dată la câteva luni mă întâlnesc cu un prieten bun, John Wallace și petrecem împreună un anumit timp, în care vorbim despre ce s-a mai întâmplat în viețile noastre. Luăm prânzul împreună și apoi facem o plimbare. Fiecare dintre noi e ocupat, dar timpul

petrecut împreună, timp în care ne analizăm viețile reprezintă o mare investiție. Aceste momente prețioase ne umplu rezervorul spiritual pentru a putea fi soți, tați și ucenici ai lui Cristos. Sunt convins că și în viața ta există oameni care au un efect pozitiv asupra ta. Sper ca prin cuvintele mele să fii încurajat să petreci mai mult timp cu ei. Este nevoie de preocupare, de timp și de efort, dar a ne înconjura cu mentori și sprijinitori este un element cheie dacă vrem să fim părinți ai generației de tranziție.

Când s-a născut mezina familiei, ne-am îngrijorat că îngrijirea a trei ființe micuțe va depăși posibilitățile noastre. Am apelat la sfatu-rile unui cuplu din biserica noastră care au crescut cu succes trei copii solicitându-le o întâlnire. Cei doi părinți ne-au ascultat și au râs, une-ori, amintindu-și de etapele respective din viața lor. Și-au luat rolul în serios și ne-au oferit de-a lungul anilor sfaturi și sprijinul lor.

4. NU UITA DE PERSPECTIVA ETERNITĂȚII

Recent, am discutat cu un prieten din Atlanta, de profesie analist

financiar, specializat în planurile financiare pe termen lung. El mi-a spus că una dintre principalele cauze ale problemelor financiare care survin în viața oamenilor este incapacitatea lor de a se concentra asupra viitorului financiar. Secretul planificării financiare, a spus el, constă în pregătirea un pentru următoarele trei luni sau următorii trei ani, ci pentru următorii treizeci de ani.

Oamenii care gândesc în perspectivă se descurcă mai bine din punct de vedere financiar. Aceiași perspectivă trebuie să-i caracterizeze și pe părinți. Secretul perseverenței în creșterea copiilor și în realizarea tranziției generaționale este planificarea nu pentru următoarele trei luni sau următorii trei ani și nici chiar pentru următorii treizeci de ani, ci în conștientizarea faptului că eforturile tale vor determina o moștenire pentru eternitate.

Pavel a gândit în perspectivă, fapt dedus din următoarele cuvinte: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot

mai mult o greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni, 4:17). Această perspectivă l-a ajutat să continue umblarea în direcția bună. Când suntem concentrați asupra moștenirii eterne vom:

Face lucrurile cele mai importante, alegându-ne bine activitățile prioritere. Recunoaște care sunt slăbiciunile noastre. Avea curajul să facem schimbările necesare. Stabili relații care ne întăresc și ne dau putere.

În urmă cu câțiva ani, înainte de atacurile din 11 septembrie, am făcut o călătorie care a durat opt zile și în care am ținut 14 prelegeri în diferite locații. La sfârșitul călătoriei, eram obosit, singur și complet epuizat. Și bineînțeles, zborul meu a fost amânat. Am sunat-o pe Cathy ca să-i spun că voi întârzia. De obicei, ea și fetele mă întâmpinau la coborârea din avion. Cathy îmbrăca fetițele cu rochițe drăguțe și le prindea funde în păr. (Acum, rochițele și fundele nu mai sunt acceptate.) În acea seară avionul a aterizat la mult timp după ora de culcare a fetelor. Mi-am luat bagajele și m-am îndreptat cu pași înceți spre ieșire. De-o parte și de alta a ușii se formase un șir de oameni care întâmpinau pasagerii. Deodată am văzut-o pe mezina noastră, pe Heidi, care a ieșit din rând și a început să strige: „A venit tati!” Apoi a început să aplaude – pentru mine! A continuat să bată din palme până am ajuns în dreptul ei. Ce ovații! Uniii dintre cei care au văzut scena, au zâmbit și au început și ei să aplude. Uimitor cât de repede am uitat de oboseală și cât de repede epuizarea mi-a fost înlocuită de bucuria și de entuziasmul produse de primirea pe care mi-a făcut-o Heidi.

Să trecem la o altă scenă acum: închide ochii și imaginează-ți că ai murit. (Gândul este morbid, știu, dar un lucru este sigur: toți vom muri.) Mulți oameni cred că o lumină albă îi va călăuzi în Cer, acolo unde își vor petrece eternitatea cu Dumnezeu. Orice s-ar întâmpla, familia ta va fi tristă, dar tu vei fi în culmea fericirii. Acum gândește-te:

când vei intra în Cer, vei fi așteptat de o mulțime de ființe, între care vei recunoaște pe cei care au ajuns acolo înaintea ta. Ei vor forma un culoar pe care vei putea trece. Dintr-odată, Isus va apărea în mijlocul culoarului și te va chema pe nume. Apoi, El va face un lucru remarcabil: te va ovaționa. Isus Cristos, Domnul nostru, te va primi cu aplauze în eternitate. Mulțimea I se va alătura.

De ce ne concentrăm atât de mult atenția asupra problemelor zilnice? Când procedăm astfel, nu ne mai dezvoltăm perspectiva eternității. Problemele noastre nu vor dispărea în totalitate atunci când ne vom trăi viața tot mai mult în lumina eternității, dar cel puțin ne vom ocupa mai mult de lucrurile prioritare. Aceasta înseamnă „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău” (Matei, 22:37).

Putem – și este necesar – să luăm decizii privitoare la creșterea copiilor pe baza unei perspective eterne. Dragostea lui Dumnezeu pentru tine și pentru copiii tăi nu se va diminua niciodată, ci este eternă. Acest adevăr unic ne poate schimba perspectiva și ne poate ajuta să dezvoltăm o strategie adecvată de creștere a copiilor care să ne dea încredere, nu pe baza tehnicilor noastre de educare a copiilor, ci pe baza dragostei lui Dumnezeu. Pentru cei care ne considerăm părinți ai tranziției generaționale, apostolul Pavel are cuvinte pline de încurajare: „[Fii] încredințat că Acela care a început în [tine] ... această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni, 1:6).

Poate că, în mintea ta persistă încă întrebarea: ce legătură există între aceste prime două capitole și scopul nostru, acela de a deveni un părinte încrezător, capabil să educe copii care să devină adulți responsabili. Legătura este foarte strânsă. Nu ne vom putea ajuta copiii dacă nu perseverăm și nu facem mai întâi schimbările de rigoare în viețile noastre. Disciplina de a face schimbări este uneori greu de aplicat, dar merită efortul de dragul generațiilor care vin după noi.

Acum să începem alcătuirea unui plan care va transmite o moștenire a credinței și a încrederii din generație în generație. Există mai multe lecții pe care trebuie să le învățam dacă vrem să urmăm drumul cel bun.

CUM SĂ DEPĂȘEȘTI MODELELE FAMILIALE NEGATIVE

Unde te afli?

1. Crezi că ești un părinte al tranziției generaționale? 2. Care sunt caracteristicile cele mai bune și cele mai rele din modul

tău de creștere a copiilor care crezi că le-ai preluat de la părinții tăi?

Scopul

1. Ce aspecte ale vieții tale trebuie să te preocupe mai mult pentru a deveni un părinte bun pentru copiii tăi?

2. De ce crezi că primele două capitole s-au axat mai mult pe așe-

zarea temeliei unei vieți sănătoase decât pe prezentarea unor sfaturi practice legate de creșterea copiilor?

Planul

1. Care dintre sugestiile din acest capitol îți vor fi utile în viața ta și în modul în care îți crești copiii?

a. Recunoașterea slăbiciunilor. b. Adunarea curajului pentru a face schimbări. c. Stabilirea unor relații care să te întărească și să îți dea putere. d. Păstrarea unei perspective eterne.

2. Ce poți face săptămâna aceasta pentru a te ocupa de domeniul pe

care l-ai încercuit? 3. Cum îți poți învăța copiii această filozofie sănătoasă despre

viață?

3

LECȚIA SHEMA

HARTA PENTRU A AJUNGE UN PĂRINTE ÎNCREZĂTOR

NIMENI NU I-AR FI CARACTERIZAT PE MARK ȘI PE BECKY

„giganți spirituali”, dar frecventau cu regularitate biserica și își încurajau mult copiii să participe la activitățile bisericii. Totuși, viața lor din familie nu avea mult conținut și direcție spirituală. Adevărul este că erau atât de ocupați încât nu aveau timp să-și consolideze relațiile din familie, iar aspectele spirituale nici măcar nu erau luate în considerare. Mark dorea probabil cel mai mult ca fiul și fiica lor – dar și nepoții – să se dezvolte bine spiritual și să se bucure de o viață trăită conform valorilor învățate în copilărie. Ei au observat, însă, că Jason și Jennifer nu au ales calea dorită de ei. Aproape în fiecare sâmbătă dimineața, devreme, lui Mark îi făcea plăcere să-și scoată la plimbare prepelicarul lui, pe dealurile de lângă orășelul lor. Era momentul în care putea reflecta asupra săptămânii care a trecut și, sincer vorbind, din cauză că acasă le lipsea pacea, cel mai mult se bucura de aceste plimbări, ținând într-o mână ceașca de cafea și în cealaltă lesa câinelui. În timp ce își parca mașina, a văzut că mai era cineva care își plimba câinele. A recunoscut-o imediat. Era Judith.

Cu toate că, prima lor conversație l-a intrigat, s-a uitat în jur, sperând să o evite. Era prea târziu. Ea i-a zâmbit și i-a făcut semn cu mâna.

„Bună, Mark, ce mai faci? Mi-a părut bine că ne-am cunoscut și mă bucur că o cunosc pe Becky. Te-ai căsătorit cu o femeie minunată.”

Mark a vrut să știe mai multe despre Judith – de exemplu, cum de știa întotdeauna să fie la locul potrivit să-i întâlnească – dar s-a abținut și a îndreptat conversația spre câinii lor.

„Câinele tău este prietenos și bine dresat. Cum ai reușit? A fost ușor?”

„Oh, nu prea, a răspuns Judith cu un mic râset, dar o iubesc. Cred că dresarea câinilor se aseamănă cu creșterea copiilor. Trebuie să fii decis să-i crești și este nevoie de timp, atenție și consecvență pentru a-i ajuta să-și stabilească prioritățile și să fie fideli.”

Chiar dacă încercase să o evite pe Judith, acum Mark era interesat de discuție. „La fel se întâmplă și cu copiii?”

Judith i-a răspuns tot printr-o întrebare. „Mark, ai citit despre Shema în Biblie?” Mark a negat printr-un semn al capului. Nu era un mare teolog, totuși, era surprins că nu mai auzise acest cuvânt.

„Shema, i-a explicat Judith, este un cuvânt ebraic din Vechiul Testament. Înseamnă a auzi sau a asculta. Shema este crezul evreilor și se găsește în capitolul șase din Deuteronomul. Ea ne învață loialitatea față de Dumnezeu și cum să transmitem această credincioșie copiilor noștri.” A râs și a continuat: „Cred că ar fi bună și pentru câini!”

„Dar ce spune Shema?” Fața lui Judith a devenit solemnă când a început să recite shema,

așa cum făcuse de sute de ori înainte: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și poruncile acestea pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, și să vorbești de ele

N

când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.”

Judith a încheiat adăugând: „Shema conține una dintre cele mai importanta lecții pentru o familie. Loialitatea față de Dumnezeu se transmite din generație în generație atunci când părinții își asumă conducerea ca să vorbească despre credință și să o trăiască în mod autentic în cadrul pe care copiii lor îl cunosc cel mai bine: casa lor. Acest pasaj biblic reprezintă harta unei familii pentru a ajunge sănătoasă.” După aceste cuvinte, Judith s-a uitat la ceas și a spus politicoasă că trebuie să plece.

Mark a tras câinele mai aproape de el în timp ce privea cum Judith și câinele ei se îndepărtau. S-a uitat după ei până când nu s-au mai văzut. A început să mediteze la discuția lor. Poate această Shema să ajute familia noastră? Sună bine, desigur, dar cum o putem folosi? A plecat în plimbarea obișnuită pe dealuri, întrebându-se ce alte lecții mai avea Judith pentru ei.

U AR FI IDEAL dacă ar exista o hartă care poate da îndru- ............mări de formare a unui părinte încrezător? Urmăm indicațiile (nimic mai simplu) și gata, devenim o familie cu probleme puține și cu multe clipe fericite. Vestea bună este că harta există, însă există și o veste rea și anume: drumul nu e întotdeauna ușor de parcurs. În filme precum Pirații din Caraibe, Indiana Jones și Căutătorii arcei pierdute (de acum un deceniu) vedem cum eroul caută o comoară de mult pierdută, ajutat doar de un mic fragment dintr-o hartă. El întâmpină multe greutăți și pericole, acțiunea este captivantă și plină de suspans. Însă, pot afirma sincer că, în perioada adolescenței fetelor noastre, famila Burns era într-o continuă acțiune captivantă și plină de suspans!

Îmi plac filmele de acțiune cu hărți misterioase și cu indicații greu

de descifrat, însă Cathy îți poate spune că nu consult hărți și nu cer indicații pe traseu, atunci când ne aflăm în călătorie. De exemplu, în timpul unei călătorii în Virginia, mi-a atras atenția că trebuie să merg pe prima stradă la stânga pentru a ajunge la hotel. Convins că drumul era la dreapta, am răspuns: „Nici vorbă. Nu la stânga, ci la dreapta.”

Am înconjurat orașul Roanoke și am ajuns la același semafor. De data aceasta, cu o politețe incredibilă, Cathy a spus: „Nu trebuie să faci nimic altceva decât să mergi pe prima stradă la stânga, așa cum ți-am spus, și după două intersecții ajungem la hotel.” Smerit, de data aceasta, am întrebat-o: „De unde știi?” Mi-a arătat harta pe care o avea scoasă la imprimantă de pe site-ul hotelului. Aș fi putut evita pierderea de timp, motorina în plus și mi-aș fi putut cruța eul de rușine dacă luam în considerare sfatul soției mele și aș fi respectat harta.

Așa cum am menționat înainte, dacă dorim să ne creștem copiii astfel încât să-L onorăm pe Dumnezeu, putem folosi o hartă care să ne călăuzească pe calea noastră. Ea a fost creată cu mii de ani în urmă, a fost transmisă la început pe cale orală de la o familie evreiască la alta, din generație în generație. În cele din urmă, cu câteva mii de ani în urmă a fost scrisă. Știi că vorbesc despre harta pe care o găsim în Biblie. Ea se găsește într-un pasaj care este citat mai des decât orice altă parte din Scriptură. Unii cred că pasajul cel mai des citat este Ioan, 3:16, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu...” sau Psalmul 23, „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții...” Unii glumesc spunând că pasajul cel mai des citat este versetul cel mai scurt: „Isus plângea” (Ioan, 11:35). Oricât de frumoase și pline de sens sunt aceste pasaje scripturale, nu sunt cele mai citate din Scriptură. Întâietatea îi aparține textului din Deuterenomul, 6:4-9, partea din Scriptură pe care evreii o numeau Shema.

Cuvântul shema, după cum am mai explicat, înseamnă literal în ebraică „a asculta” sau „a auzi”. În fiecare zi, de obicei, dimineața

și seara în casele evreiești se rostea Shema. Era folosită ca o binecuvântare de dimineață, ca o rugăciune înainte de culcare și la ocazii speciale, precum „binecuvântările casei”. Shema era rostită în mod tradițional la fiecare sabat, iar poporul stătea în picioare în momentul când se recita Shema. Chiar și astăzi Shema se recită pe patul de moarte și la sărbătorile poporului evreu.

Shema este atât de importantă încât cei mai mulți cercetători biblici consideră că a fost, probabil, primul text din Scriptură pe care Isus l-a învățat în copilărie. Fără îndoială că El a auzit-o în fiecare zi, înainte de a putea vorbi, umbla sau citi. Mai târziu, când Isus a fost întrebat care era cea mai importantă poruncă, El a citat fără să ezite o parte din Shema.

SHEMA ȘI FAMILIA TA

Shema reprezintă o parte centrală a învățăturilor din Biblie și ne învață pe noi, cei care trăim la atât de mult timp după ce a fost scrisă, cum putem moșteni o credință care să treacă din generație în generație. Shema ne învață trei lecții fundamentale necesare unei familii:

1. Loialitatea față de Dumnezeu 2. Transmiterea credinței și dragostei noastre copiilor 3. Păstrarea în minte a învățăturilor lui Dumnezeu. Familia este locul unde copiii trebuie învățați loialitatea față de

Dumnezeu. Ei au nevoie să vadă credincioșia autentică a părinților lor față de Dumnezeu. Nimeni nu este perfect, dar decizia de a trăi loial față de Dumnezeu este extrem de importantă. Înainte ca Shema să fie scrisă în Deuteronomul, evreii au fost atrași de mulți zei. Cu

Shema … a fost, probabil, primul text din

Scriptură pe care Isus l-a învățat în

copilărie.

toate că acest mesaj era doar oral, reprezenta strigătul poporului evreu că există un singur Dumnezeu, Iehova sau Adonai. Atunci când evreii foloseau numele propriu al lui Dumnezeu, Adonai, ei se angajau să-I fie fideli lui Dumnezeu. El este Domnul și noi avem datoria să-L iubim cu toată ființa noastră.

„Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” este partea din Shema citată de Isus și pe care a numit-o cea mai importantă poruncă. Prin aceste cuvinte, El a rezumat sensul credinței și al vieții. Loialitatea față de Dumnezeu implică ascultarea de El. Familiile de astăzi nu reușesc să înțeleagă și să respecte acest adevăr, cel mai important dintre toate. A-i învăța pe copii să-I fie loiali lui Dumnezeu este piatra unghiulară a unei bune educații. Sunt în favoarea lecțiilor de pian, a notelor bune la școală și a activităților sportive, dar a-i învăța pe copii ce înseamnă caracterul și loialitatea față de Dumnezeu reprezintă o prioritate. Activitățile temporare nu se pot compara cu această sarcină. Studiile arată că locul cel mai potrivit pentru a comunica adevărul iubirii lui Dumnezeu și al ascultării de El este familia.

Următoarele două versete din Shema ne arată cât este de importantă transmiterea credinței și a valorilor copiilor noștri:

Și poruncile acestea pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima

ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când, vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.

(versetele 6-7) Cu alte cuvinte, părinții au datoria de a-și asuma conducerea în

învățarea copiilor ca să-I fie loiali lui Dumnezeu. Da, comunitatea bisericii are rolul ei, dar părinții au datoria să-și asume sarcina de a transmite credința generației viitoare.

Nimic nu este mai important decât această datorie. Din cauza faptului că transmiterea credinței reprezintă pentru noi un teritoriu

necunoscut, ne bazăm pe biserică pentru asumarea acestui rol. Biserica ne poate ajuta, dar responsabilitatea primară aparține părinților. Ei trebuie să-și asume conducerea. Mulți părinți au motivația necesară, dar nu își asumă cu prioritate această sarcină. O femeie mi-a spus recent: „Ne-am cheltuit energia și timpul ca să ne ajutăm copiii să obțină rezultate bune la școală și în alte activități, dar până când nu am înțeles acest pasaj din Scriptură nu am considerat că această sarcină este mult mai importantă decât educația, banii sau activitățile recre-ative.” Activitățile menționate de ea sunt importante, dar conform pasajului shema lecțiile despre credință, caracter și valori sunt mai importante.

Prietenul meu Doug este pastor de tine-ret în Nashville. Când a preluat slujba la noua biserică, unul dintre membri care era bogat s-a oferit să-l plătească ca să petreacă mai mult timp cu fiul său de treisprezece ani, pentru a-l disciplina. Doug l-a întrebat care este motivul pentru care nu face el acest lucru. „Sunt prea ocupat, i-a răspuns el, de aceea te plătesc pe tine să-l faci.” Doug i-a răspuns: „Nu am nevoie de banii tăi și nu cred că rolul meu este să-l disciplinez pe fiul tău. Totuși, sunt dispus să petrec timp cu tine în fiecare săptămână pentru că tu ai răspundera de a-l disciplina.”

Prima reacție a tatălui a fost furia. A vorbit cu pastorul principal (șeful lui Doug) plângându-se de Doug că nu își face datoria. Pas-torul l-a ajutat pe acest bărbat să înțeleagă că primul nivel la care se exercită influența spirituală este părintele, apoi urmează biserica. De asemenea, pastorul i-a arătat pasajul din Deuteronomul pe care l-am citat înainte. Tatăl băiatului i-a cerut scuze lui Doug și împreună au alcătuit un plan pentru creșterea spirituală a băiatului. Au stabilit câteva puncte importante de trecere la anumite etape și învățături care au devenit modele și pentru alți membri ai bisericii.

Primul nivel la

care se exercită influență spirituală

este părintele, apoi urmează

biserica.

Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.

(versetele 8-9) Cum este păstrată și garantată dragostea lui Dumnezeu? Prin

acțiuni gândite dinainte. Copiii trebuie învățați să repete permanent adevărurile lui Dumnezeu. Evreii interpretau literal această parte din Shema și își puneau filactere (cutiuțe cu versete din Scriptură) pe frunte și pe brațul stâng. Capul reprezintă experimentarea prezenței lui Dumnezeu în mintea noastră și mîinile reprezintă prezența lui Dumnezeu în munca noastră. Atunci când tinerii recitau Shema, sensul recitării era că ei acceptau din toată inima stăpânirea lui Dumnezeu în viețile lor. Pentru creltinul contemporan, aceasta înseamnă datoria de a practica credința și valorile în toate domeniile vieții și ele să reprezinte o parte normală a existenței noastre zilnice.

De asemenea, evreii prindeau un fel de toc pe ușorii ușii, numit mezuza. Ea simboliza prezența dragostei lui Dumnezeu în casa lor și dedicarea familiei față de Domnul. În mezuza se afla, după cum bine ai intuit, Shema. Evident că, nu exista nimic magic în cutia de lemn sau în simbolul de metal prins pe ușă, dar ideea centrală era că Domnul este prezent în casă și astfel evreii își puteau aminti zilnic de prezența Lui în toate aspectele vieții lor.1

Cu mulțiani în urmă, Fratele Lawrence a scris o carte mică, dar deosebit de influentă, The Practice of the Presence of God (Tainele comuniunii intime cu Dumnezeu). Tema cărții este lecția principală pe care Fratele Lawrence a învățat-o pe parcursul vieții lui: putem experimenta prezența lui Dumnezeu în timp ce îndeplinim cele mai obișnuite sarcini. În multe privințe este responsabilitatea și privilegiul părinților de a aduce și a permite prezența lui Dumnezeu în familie astfel încât copiii lor să-L cunoască și să-L urmeze pe Dumnezeu. Există o metodă simplă prin care putem împlini acest scop? Nu. Așa cum am spus înainte, foarte multe depind de decizia pe care o luăm.

CREZUL LUI ISUS Atunci când studiezi viața lui Isus, îți dai seama că Shema a ocupat

un loc central în învățătura și lucrarea Sa. Cei mai mulți oameni, dacă nu toți, care L-au auzit pe Isus citând pasaje din Shema le-au repetat în aceași zi. Apoi Isus a făcut ceva radical, a adăugat cuvinte care nu existau în Shema, dar pot fi găsite în cartea Leviticul. Experți în scriptură, evreii Îi puneau întrebări lui Isus referitoare la diverse afirmații ale Scripturii, iar unul dintre conducători l-a întrebat:

„«Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?» Isus i-a răspuns: «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.»”

(Matei, 22:36-40) Isus a rezumat toată Legea și toți Profeții în două propoziții:

„Iubește-L pe Dumnezeu” și „Iubește pe aproapele tău.” Scot McKnight a numit aceste cuvinte Crezul lui Isus.2 Când Isus a schimbat Shema iudaismului adăugând porunca iubirii aproapelui, mulțimea probabil că a rămas tăcută.

Mulți cercetători biblici sunt de acord cu mine că aceste cuvinte reprezintă un rezumat perfect al vieții creștine. Acest fapt, cu privire la Biblie și la învățăturile lui Isus este susținut de Cliffs Notes. Toți cei care doresc să cunoască care a fost concepția lui Isus cu privire la formarea spirituală, ar fi bine să înceapă cu textul din Matei, 22:36-40. În aceste câteva propoziții ne sunt date instrucțiuni directe despre cel mai important aspect al slujbei de părinte. Ni se spune cine are datoria să imprime credința în copiii noștri: părinții. Ni se spune cum și unde să-i învățăm și să-i creștem în căile lui Dumnezeu: familia. De asemenea, ni se spune ce trebuie să îi învățăm: să-L iubească pe Dumnezeu și să-i iubească pe alții.

UN PLAN DE FORMARE DE UCENICI Majoritatea părinților nu au o strategie pentru formarea spirituală

a copiilor lor. Permitem ca destinul vieții spirituale a copiilor noștri, învățătura și creșterea pe care o primesc să fie decise de circumstanțe și de șanse. Când spunem educarea spirituală a copiilor noștri (care, de fapt, influențează toate celelalte domenii ale vieții), ne gândim la formarea de ucenici.

Știu că majoritatea oamenilor asociează cuvântul ucenici cu pastori, nu cu părinți, dar aceasta se întâmplă numai pentru că, de mai multe generații, părinții au evitat să se ocupe de formarea spirituală a copiilor lor, lăsând-o pe seama altora. Studiile demonstrează că oamenii cei mai influenți din viața copiilor sunt părinții. Este ironic faptul că, în societatea noastră, părinții nu îi învață pe copiii lor valorile fundamentale cu privire la educația sexuală, la prevenirea consumului de alcool și de droguri, la folosirea responsabilă a mass-mediei, în administrarea finanțelor și, desigur, în educația spirituală. Părinții nu se consideră formatori de ucenici, deși, în realitate, ei au o influență spirituală asupra copiilor lor mai mare decât oricine altcineva.

Formarea de ucenici are loc în cadrul unei relații în care se formează caracterul și părinții le transmit copiilor credința lor. Pavel i-a scris despre acest proces lui Timotei: „Și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții” (2 Timotei, 2:2). Ca părinte, tu acumulezi tot ceea ce ai învățat și continui să înveți și apoi încredințezi aceste cunoștințe copiilor tăi. În cazul în care consideri că rolul tău de părinte este doar de protector, de salvamar, de șofer sau de profesor, atunci concepția ta despre creșterea copiilor este inadecvată.

Pentru a-i forma pe copiii tăi ca ucenici, ai nevoie de un plan, care joacă un rol vital în planul general de creștere a copiilor. Pentru că fiecare copil este unic, nu există o soluție unică, care să se potrivească tuturor copiilor. Planul trebuie să fie personal, practic și adaptat nevoilor copiilor tăi.

FORMAREA DE UCENICI ADAPTATĂ PERSONAL Dacă îi formezi pe copiii tăi ca ucenici, atunci îi ajuți să devină

adulți responsabili, care își pot dezvolta credința și valorile și care învață cum să asculte de chemarea lui Dumnezeu pentru viețile lor. Uneori părinții sunt dezamăgiți deoarece copiii lor nu se dezvoltă în direcția dorită de ei. Cu aproape un an în urmă, am avut o discuție cu fiica mea Christy. I-am spus: „Christy, ai 22 de ani, dar nu ești așa cum am sperat eu.” Am făcut o pauză pentru ca fiica mea să înțeleagă mai bine mesajul meu. „Ai devenit ceea ce ai dorit tu. Ai un nivel diferit de credință, o altă personalitate și o altă chemare decât am visat eu pentru tine. Dar știi ceva? Îmi pare bine de acest lucru. Iubesc persoana care ai devenit.”

O dată la șase luni, timp de o jumătate de zi, Cathy și cu mine discutăm despre fetele noastre. Analizăm viața fiecăreia, pe rând, și apoi discutăm ce ar trebui să le învățăm pe fiicele noastre în următoarele șase luni. În ce domenii au nevoie de mai mult ajutor? Ce experiențe putem avea împreună? Și așa mai departe. Scopul nostru nu este să le controlăm ci, să facem ucenici.

Pe măsură ce fetele noastre cresc, nevoile lor devin tot mai diverse. De exemplu, Cathy și cu mine am constatat că, deși am încercat să fim modele în privința administrării banilor și a dărniciei, nu am discutat suficient de mult despre acest aspect al vieții noastre. Ne-am rugat pentru misionari și am dăruit la biserică bani pentru ei, fără ca fetele noastre să ia parte la procesul luării deciziilor. La sfârșitul anului, ne-au rămas 500 de dolari care urmau să fie donați lucrării Domnului. Într-o seară, la cină, fiecare membru al familiei a primit câte o bancnotă de o sută de dolari. Le-am spus că fiecare trebuia să se roage ca să primească îndrumare unde pot să dăruiască banii, urmând ca la cina din seara următoare să discutăm despre deciziile luate. Fetele au fost deosebit de entuziasmate, poate mai mult pentru că aveau o bancnotă de o sută de dolari decât pentru dăruirea ei, dar, oricum, aveam convingerea că metoda va da rezultate.

Seara următoare la cină ne-am împărtășit deciziile luate. Cathy a menționat o nevoie specială ivită la biserică. Eu am hotărât să-i dau pentru o lucrare din Africa. Rebeca a dorit să dea suta ei de dolari misiunii noastre din Ecuador și a făcut lobby ca să ne donăm și noi partea noastră tot acolo. Heidi a uitat că trebuia să ia o decizie și chiar i-a fost teamă că a pierdut bancnota. Christy a ținut o pledoarie plină de compasiune pentru un proiect destinat celor fără adăpost din San Diego. Pe atunci era studentă la Universitatea Point Loma

Nazarene și aflase că se strângeau pături și alimente pentru acești oameni în perioada Crăciunului. S-a întors spre sora ei mai mică, Heidi, și i-a zis: „Trebuie să-mi dai mie banii tăi pentru că tu nu ai nicio idee.” A făcut rost foarte simplu de încă o sută de dolari. Apoi a reușit să ia și suta de la Cathy și 50 de la mine. (Știa să-și pledeze cauza!) Până la urmă, restul banilor a ajuns în Africa, iar Cathy a reușit, totuși, să ajute și biserica. Experiența ne-a costat ceva, dar participarea

fetelor a schimbat modul în care dăruim și sperăm că fetele au învățat o lecție de care își vor aminti toată viața.

Ucenicii se formează mai mult prin situațiile din viață decât prin lecțiile predate de un învățător. Uneori părinții aleg calea cea mai ușoară, ținând câte o lecție copiilor lor. Este metoda cea mai puțin eficientă. Un model mai bun de formare a ucenicilor este să-i învățăm în mod practic și să fim alături de ei. Iată o metodă ușor de reținut:

Eu fac . . . tu te uiți.

Eu fac . . . tu faci.

Tu faci . . . eu te ajut.

Tu faci.

Ucenicii se formează mai

mult prin situațiile din

viață decât prin lecțiile predate

de un învățător.

Progresul acestui proces se numește „Patru etape ale deprinderii”. Este o metodă foarte eficientă de învățat prin care copiii își însușesc deprinderile necesare prin experiențe directe. De multe ori sărim peste unele etape în creșterea copiilor și din această cauză vom avea probleme cu ei. Vedem, însă, că fiecare etapă este esențială pentru progresul procesului. Astfel, îți poți ajuta copiii să treacă de la depen-dența de tine la independență. Este nevoie de timp și de decizii.

Eu fac . . . tu te uiți este etapa în care faci un anumit lucru într-un timp mai lung decât dacă l-ai face singur. Îi permiți copilului să experimenteze și îi explici cu răbdare ceea ce faci. Îl pregătești astfel pentru etapa următoare. Eu fac . . . tu faci este etapa în care duceți împreună la îndeplinire o sarcină. Poate fi orice fel de sarcină, de la spălarea mașinii la predarea la Școala duminicală. A treia etapă este mai dificilă pentru părintele căruia îi place să-și controleze copilul. Tu faci . . . eu te ajut. Acum copilul va îndeplini sarcina respectivă sau va trece singur prin experiență. Copilul încă mai are nevoie de sprijinul și înțelepciunea părintelui, dar el este responsabil. Probabil că nu va proceda exact ca părintele lui, dar, în cele mai multe situații, acest lucru nu are importanță. În sfârșit, copilul este pregătit pentru ultima etapă: Tu faci. Copilul este acum pe picioarele lui, dar este mai înțelept și mai bine pregătit pentru experiența sau sarcina respectivă.

Aplică acest proces alegând activități potrivite vârstei copilului, cum ar fi diverse munci în gospodărie, gătit, rugăciune, slujire, reparații, cheltuirea banilor, dărnicia sau conducerea timpului de închinare în familie. Lista poate continua. Este nevoie de răbdare pentru parcurgerea procesului formării de ucenici personalizat pentru fiecare copil în parte, dar rezultatele merită efortul.

CUM APLICĂM SHEMA

Acum câțiva ani familia noastră a vizitat țara Israel. Era sărbă-toarea Paștelui, unul dintre cele mai extraordinare momente pentru o vizită în Țara Sfântă datorită pregătirilor, închinării și a tradițiilor

familiale care au loc în această perioadă sacră a anului. Știu că poate fi interpretat ca un semn de curiozitate exagerată, dar am fost încântat să mă plimb pe străzile din vechiul cartier al Ierusalimului și să privesc dincolo de ușile deschise ale caselor. Familiile își recitau crezurile. Ele se bazează pe tradițiile și ritualurile credinței. Devenind martor al tradițiilor lor, o parte din mine a dorit ca și noi , ca și creștini să avem multe sărbători de acest gen în casele noastre pentru a-i putea învăța pe copii despre credința noastră.

În timp ce mă plimbam pe străzi, mi-am dat seama că acești oameni puneau în practică vechea poruncă din Shema. Ei aplicau cuvintele Bibliei și respectau instrucțiunile de pe harta străvechiului text. În parafrazarea Bibliei, The Message putem citi: „Scrie poruncile pe care ți le-am dat astăzi în inima ta. Imprimă-le în tine și în copiii tăi. Vorbește despre ele oriunde te afli, daă stai acasă sau dacă mergi pe stradă” (Deuteronomul, 6:6-7).

Cum se poate aplica Shema în mod practic? Mai întâi trebuie să iau decizia de a o aplica. Ideile următoare îți pot fi utile atunci când începi aplicarea în practică. Nu uita că fiecare copil va aborda în mod diferit experiența învățării și nu toți vor reacționa la fel. Nu te aștepta ca, atunci când formarea spirituală are loc, copilul să fie întotdeauna entuziast. Copiii mici au tendința de a se bucura mai mult de formarea spirituală decât cei care au devenit adolescenți. Cu toate acestea, stabilește obiceiuri și tradiții și ai grijă ca, în limita posibilului, fiecare experiență de creștere spirituală să fie scurtă și atrăgătoare. Un prieten mare amator de ciocolată spune adesea: „Scopul nostru este să dezvoltăm gustul copiilor pentru credință.”

Mesele: sunt ocazii foarte bune pentru interacțiune între membrii familie. Înainte de masă, citește un verset, spune o rugăciune, vorbește despre un subiect de rugăciune sau amintiți-vă de cineva drag. În zilele noastre, sunt disponibile destule resurse care vă pot fi folositoare la interacțiunea din timpul meselor. Cunosc o familie care, înainte de a servi micul dejun, se adună în jurul mesei și împreună

își ține timpul de părtășie. O altă familie memorează la micul dejun câte un verset din Scriptură pe săptămână și apoi, sâmbăta la micul dejun se acordă premii. Nu uitați sfatul cel mai util: lecția să fie scurtă și simplă (în engleză este un acronim: K.I.S.S.).

Ora de culcare: am observat că ora de culcare a copiilor este o ocazie foarte utilă pentru comunicare și creștere spirituală. Copiii noștri sunt mai maleabili și mai dispuși să vorbească. Modul eficient de formare a uce-nicilor este o comunicare în două sensuri, nu într-un singur sens.

Înainte de culcare, când fetele erau mai mici, eu obișnuiam să le citesc din cartea lui C. S. Lewis, Cronicile din Narnia. Poveștile sunt foarte utile pentru copiii mai mici. Continuă să le citești până când copiii cresc. Perioada aceasta va rămâne în memoria lor. Când fetele mele erau mai mici, ne rugam cu fiecare dintre ele înainte să se culce. Înainte de a stinge lumina, aveam obiceiul să fac cu degetele semnul crucii pe fruntea lor. Nu demult, fiica noastră de 23 de ani ne-a vizitat și a rămas să doarmă la noi. Am bătut la ușa camerei ei în timp ce citea înainte de culcare. Ne-am rugat împreună și apoi ea m-a prins de mână și a făcut semnul crucii pe fruntea ei. Am fost surprins de dorința ei de a repeta acest gest. Iată cum un obicei din trecut, care nu mi s-a părut foarte semnificativ atunci, își păstrase importanța pentru ea.

Drumuri cu mașina: Biblia spune să ne învățăm copiii și atunci când ne aflăm în călătorie, ceea ce, în contextul contemporan, înseamnă a călători cu mașina. Este o ocazie foarte bună pentru a comunica sau doar pentru a-i asculta pe copii vorbind. De multe ori, când călătoream cu microbuzul împreună cu copiii mei și cu prietenii lor, deveneam tăcut, puneam muzica la minim ca să-i pot asculta și să pot învăța de la ei. Dacă ai copii mici, poți pune un CD creștin și

Modul eficient de formare a

ucenicilor este o comunicare în două sensuri, nu

într-un singur sens.

puteți cânta împreună. Copiii învață mai bine atunci când vorbesc ei, nu când vorbești tu. Folosește timpul petrecut în mașină cu folos pentru a dialoga cu ei.

Zile de distracții cu copiii: nu toate aspectele relației noastre cu Dumnezeu trebuie să fie solemne. Familia noastră a decis să aibă o zi de distracție pe lună. Fiecare dintre fete alegea o activitate pe lună, în limite rezonabile, desigur. Fiecare membru al familiei aștepta cu nerăbdare această zi pentru că știa că se întrerupea orice altă activitate și ne vom concentra atenția unii asupra altora. Într-o vară am petrecut o zi pe Insula Catalina, din largul coastei Californiei, ca să vedem un eveniment sportiv, iar apoi ne-am dus la Hollywood, unde ne-am plimbat pe bulevardul Sunset și prin Beverly Hills, curioși să vedem vreo vedetă. Nu am întâlnit niciuna, dar ziua aceea a rămas în amintirea noastră.

Sărbătorile: Cathy are darul de a transforma sărbătorile în experiențe minunate. Avem multe tradiții care au devenit o parte din viața familiei noastre. Întotdeauna la sărbătoarea Nașterii Domnului și la Paște oferim daruri cu semnificație spirituală. Ne angajăm în acțiuni speciale de slujire de Ziua Mulțumirii și de Nașterea Domnului. De peste 20 de ani pregătim o masă specială în Ajunul Crăciunului pentru oricine din comunitate, dintre prieteni și rude care dorește să vină. Se pregătește multă mâncare și, până anul trecut, când au venit foarte puțini copii, jucam și o scenetă despre nașterea lui Isus, ai cărei actori eram noi. Acordați atenție tradițiilor semnificative pentru familia voastră. De exemplu, noi sărbătorim zilele de naștere printr-o tradiție: enumerăm motivele pentru care suntem recunoscători pentru persoana sărbătorită. Este o metodă eficientă prin care toți membrii familiei participă la eveniment.

Concediile: faceți din ele evenimente deosebite. Noi am observat cât de deschiși erau copiii noștri pentru timpul de părtășie în concedii, dacă acesta era suficient de scurt. Am început împreună cu toată familia să facem mai multe călătorii cu scop spiritual: tabere creștine sau diverse misiuni.3

În concluzie, lecția pe care Shema o conține este esențială pentru un părinte plin de încredere. În cele mai multe dintre cazuri aplicația nu este una simplă. Totuși, introducerea elementelor de creștere spirituală în programul familiei este esențială. Nu poți aplica Shema dacă viața familiei este prea aglomerată și acesta este subiectul pe care-l vom aborda în continuare.

HARTA PENTRU A AJUNGE UN PĂRINTE ÎNCREZĂTOR

Unde te afli?

1. Ce face din Shema, așa cum a fost prezentată în acest capitol, o hartă utilă și atrăgătoare pentru familia ta?

2. Ce ți se pare foarte important pentru familia ta atunci când citești Deuteronomul, 6:4-9?

Scopul

1. Mulți oameni afirmă că Shema reprezintă scopul creșterii copiilor și al vieții. Cum poți introduce scopul propus de Shema în scopurile familiei tale?

2. Ce te impiedică să faci acest lucru?

Planul

1. Ce pași poți face săptămâna aceasta pentru ca principiile din

Shema să fie aplicate în famili ta?

2. Ce rezultate speri să apară după ce faci acești pași?

4

LECȚIA SABATULUI

CUM SĂ-ȚI RECUPEREZI ENERGIA ÎNTR-O VIAȚĂ AGLOMERATĂ

ACEA SÂMBĂTĂ DIMINEAȚA a început foarte devreme.

Jason participa la un turneu de fotbal în afara orașului, iar primul meci urma să înceapă la ora opt. Problema era că Jennifer avea recital la ora zece și dorea să fie prezenți ambii părinți. Mark, însă, promisese deja că va duce cu mașina o parte din jucători la turneu.

Săptămâna care tocmai se încheia era tipică pentru familia lor. Mark și Becky erau atât de ocupați încât se prăbușeau seara în pat, la ore diferite, iar în timpul zilei se întâlneau foarte rar. Ritmul rapid de viață și programul prea încărcat îi afecta pe toți. Becky observa cum lucrurile le scapă de sub control și uneori era incapabilă să ia decizii, lucru valabil și pentru acea sâmbătă dimineața. Cum să împaci toate lucrurile? Mark știa că o va dezamăgi pe fiica lui dacă lipsește de la recital, dar se simțea responsabil și față de copiii care participau la turneu. Becky avea să o însoțească pe Jennifer. Aceasta însemna că familia va fi separată până seara.

Becky a dus-o pe Jennifer la locul recitalului, dar mai avea disponibilă o oră înainte de începere. În apropiere era un parc, așa că s-a dus să se plimbe ca să-și mai adune gândurile și să se bucure de timpul frumos. Se îndrepta spre o bancă din fața unui

iaz când a observat-o pe Judith în apropiere. Deși Beky sperase să poată petrece câteva momente singură, ceea ce se întâmplă rar, s-a bucurat la vederea lui Judith. Privirile lor s-au întâlnit și Judith a invitat-o să se așeze lângă ea. Spre surprinderea ei, Judith avea pregătită și cafeaua favorită a lui Becky.

Judith a întrebat-o ce mai face și cum se mai descurcă familia. Și-a amintit numele copiilor. Becky i-a povestit despre programul lor foarte aglomerat și despre mulțimea de activități care îi așteptau.

Privind la apa iazului, Judith a răspuns făcând o analiză interesantă a societății contemporane, ca și cum era un vizitator care privea din exterior. „În multe cazuri familiile sunt otrăvite de acceptarea unei convingeri care are un efect hipnotic: lucrurile bune apar numai prin activități neîntrerupte și devin tot mai bune dacă avem un ritm rapid de viață.”

Judith a continuat suspinând: „Din cauza lipsei de odihnă, viețile și sufletele familiilor se află în pericol.”

Acum era rândul lui Becky să privească fix apa iazului. „Judith, ai descris perfect familia mea.” „Becky, așa se întâmplă în majoritatea familiilor”. „Există o soluție?”, a întrebat plină de speranță Becky. Judith a privit-o cu compasiune, „Da, sigur că există, pentru cei

care au curajul de a se împotrivi curentului societății și care își pun timp deoparte pentru a-și încărca bateriile.”

Becky a făcut o pauză înainte de a spune ceva. „Ultima oară când am vorbit, ai pomenit ceva despre o lecție biblică. Există vreo lecție în Biblie despre cum să ne găsim liniștea și odihna într-o viață supraaglomerată?”

„Da, Becky, există. De fapt, se găsește în ceea ce se numește Cele Zece Porunci.”

Puțin surprinsă, Becky a întrebat: „Da? Care dintre ele?” Judith a zâmbit. „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o

sfințești.”

„Dar, porunca aceasta nu a fost valabilă doar pentru evreii din Vechiul Testament?”

Judith a arborat din nou zâmbetul ei atotștiutor și i-a explicat: „Cuvântul sabat («ziua de odihnă») înseamnă literal a se odihni. Multe dintre familiile de azi au mare nevoie de odihnă. Sunt atât de ocupate cu lucrurile «bune», încât nu mai reușesc să facă lucrurile cele mai bune. Lecția sabatului este să fii neclintit în alegerea unui ritm de viață pentru a avea timp de odihnă și de restaurare sufletească, pentru tine și pentru familie.”

Becky ar fi fost bucuroasă să vorbească ore în șir cu Judith, dar a văzut că timpul fugise și trebuia să meargă la recital. Totuși, acum avea la ce să se gândească. știa că lecția era pentru ea, dar nu știa cum să o aplice. A plecat, dar înainte de a se îndepărta prea mult, s-a întors spre Judith, care hrănea niște rațe, și a întrebat-o: „Unde locuiești?”

Din nou pe fața lui Judith a apărut un zâmbet și a răspuns: „Prin apropiere.”

N..OCTORUL RON BENSON ESTE PEDIATRU ȘI ESTE UN ............OM FOARTE ÎNȚELEPT, dar „de modă veche”, după cum mi s-a spus. Obișnuiește să facă vizite acasă la bolnavi și, deși uneori sala de așteptare de la cabinetul său este foarte aglomerată, se oprește la câte un copil ca să-i citească o poveste. Persoana lui Ron degajă o pace care le produce înviorare celor care trăiesc în lumea aceasta într-un ritm atât de alert de viață.

Doctorul Ron mi-a povestit despre o femeie care credea că fiul ei avea sindromul de deficit de atenție (SDA). Ruth, mi-a spus el, este soție de pastor și are trei copii activi, de 14, 12 și 8 ani. Soțul ei era pastorul celei mai mari biserici din oraș, iar Ron era unul dintre

D

membri. Într-una din zile, Ruth a venit la cabinetul lui Ron, ca doctorul să-l examineze pe fiul ei de 12 ani, despre care ea credea că avea simptomele SDA.

Băiatul era foarte activ, neatent, nepoliticos cu toți cei din jur și greu de stăpânit. Doctorul Ron a pus întrebările medicale necesare și a notat răspunsurile. După ce a ascultat cu atenție, a pus hârtiile deoparte și i-a cerut asistentei să scoată băiatul din cabinet. Apoi s-a întors spre Ruth.

„Ruth, nu cred că Ross are o problemă medicală, dar cred că problema se află în familia voastră. Sesizez această problemă de multe ori la cabinetul meu și în biserică. Familia voastră are un program prea încărcat, există prea mult stres și prea multă grabă. Eu numesc această stare «lumea cu deficit de atenție». Sunteți atât de ocupați să

faceți lucruri bune, încât vă lipsiți de cele mai bune. Ross nu are SDA, ci este doar prea ocupat pentru vârsta lui, iar presiunile la care este supus îi distrag atenția. Se poartă așa din cauză că familia voastră este prea ocupată.”

Ruth a rămas uluită. știa că doctorul avea dreptate. A anticipat că se va întâmpla ceva,

dar avea propriile probleme și abia reușea să facă față fiecărei zile. Era într-o mișcare continuă de dimineața până seara, dar mai prelua o sarcină pe care abia dacă o putea îndeplini înainte de a se prăbuși în pat. În adâncul inimii ei era îngrijorată de viitorul copiilor lor și de scăderea intimității cu soțul ei. Totuși, nu vedea nicio ieșire din această capcană.

În cabinetul doctorului Ron a încercat să se stăpânească, dar ochii îi trădau tristețea. În cele din urmă a întrebat: „Ce mă sfătuiți să fac?”

„Ruth, nu îți va plăcea răspunsul meu, dar cineva din familie trebuie să aibă curajul de a schimba ritmul vostru de viață. Copiii nu o vor face și, oricât de mult îl respect pe soțul tău, nu cred că el va iniția schimbarea. Copiii voștri nu trebuie să participe la atât de

Ritmul prea

rapid de viață ucide sufletul

familiilor.

multe activități și voi nu trebuie să lipsiți atât de multe seri de acasă. Tu și soțul tău munciți până la epuizare. Din alte conversații și din observațiile mele, cred că relația voastră este mai mult un parteneriat de afaceri decât o căsnicie intimă. Familia voastră trebuie să reducă ritmul de viață și să-și facă timp pentru a mirosi trandafirii sau, în caz contrar, rezultatele pe termen lung vor pune într-un mare pericol familia.”

VITEZA UCIDE!

Ritmul prea rapid de viață ucide sufletul familiilor. Oameni buni fac greșeli stupide și oameni sănătoși devin vulnerabili la boli, la relații rupte și la păcate. Expresia „viteza ucide” nu mai are referință doar la șoferi. Familiile de astăzi sunt periculos de obosite. Suntem prea ocupați și prea distrași pentru a mai avea o speranță în cazul în care nu facem o „operație familială” drastică. Sufletul unei familii este în pericol atunci când ea este suprasolicitată și ocupată. În cartea mea Creating an Intimate Marriage (Clădind o căsnicie intimă), unul din subiectele abordate se referă la faptul că, atunci când cuplurile sunt prea ocupate, își pierd legătura intimă. Această realitate nu se extinde asupra întregii familii? Ce se întâmplă atunci când familiile au un ritm de viață prea alert, pe o durată prea mare de timp? Graba și aglomerarea vieții sunt dușmani puternici ai unei familii, de altfel sănătoase. Un filozof din secolul trecut a spus: „Graba nu este de la Diavol; graba este Diavolul.” Peste câteva decenii, Richard Foster a scris: „Adversarul nostru mizează pe trei factori: zgomotul, graba și mulțimea. Dacă reușește să ne țină captivi conceptelor de „mult” și „mulți”, este satisfăcut.”1

Să acceptăm realitatea că totul devine mai periculos la viteză mare. Când suntem prea obosiți, devenim neatenți față de cele mai importante lucruri din viața noastră. Ne mulțumim cu mediocritatea în relațiile cele mai importante, cea cu Dumnezeu, cu partenerul de viață, cu copiii, cu rudele și cu prietenii. Partea cea mai tristă este

că prea mulți dintre noi suntem atât de obosiți că nu ne mai pasă că se întâmplă acest lucru. Când suntem prea ocupați, amânăm sau scurtăm lucrurile care sunt cele mai importante. Lista noastră de obligații conține lucruri necesare și imposibil de evitat. Nu putem scăpa de presiunea facturilor de achitat, a activităților și a altor responsabilități. Ritmul tot mai alert al vieții îi transformă și pe cei mai buni oameni în mașini, fapt ce reduce nivelul general de fericire și de împlinire.

Pentru a complica și mai mult problema, aglomerația din viețile noastre este considerată aproape o virtute într-o lume care prețuiește lucrurile instantenee și eficiența. Dacă nu ne oprim și nu luăm decizia curajoasă de a încetini ritmul, ne asumăm riscuri în mai multe domenii ale vieții noastre.

1.PIERDEREA RITMULUI

În aglomerația constantă din viața modernă, am pierdut ritmul

dintre muncă și odihnă. Pune-ți ție însuți următoarele întrebări: „Este ritmul meu de viață sustenabil? Cum îi afectează acest ritm pe copiii noștri? Cum afectează căsnicia noastră? Viața noastră în general?” Dacă răspunsurile la aceste între-bări sunt pozitive, atunci poți sări peste acest capitol. Ai trecut testul! Dar dacă realizezi că trebuie să schimbi mai multe lucruri în viața ta, atunci, la fel ca mulți alți oameni, ai fost sedus de dorința de a avea tot mai mult: mai

mulți bani, mai multă admirație din partea celorlalți și mai multe satisfacții. Atât de mulți oameni vor să realizeze visul de a avea mai mult și, în acest timp, pierd sufletul familiei lor.

Dumnezeu ne-a creat să trăim într-un ritm sănătos în toate dome-niile vieților noastre: munca, odihna, relaxarea, închinarea etc. Nu am fost creați mașini care să funcționeze până devin disfuncționale.

Când o familie alege un ritm

sănătos de viață, totul decurge

mai bine.

Când o familie alege un ritm sănătos de viață, totul decurge mai bine. Sunt convins că în cazul multor căsnicii nereușite cauza nu este lipsa pasiunii dintre parteneri, ci faptul că sunt atât de ocupați de aspectele secundare ale vieții încât relația dintre ei are de suferit. Prea mulți copii au tendința să adopte comportamente riscante (promiscuitatea sexuală, consumul de alcool și de droguri și alte activități periculoase), nu din cauză că părinții lor nu au intenții bune, ci din cauză că sunt atât de ocupați încât nu-și pot stabili un ritm sănătos de viață și se privează de lucrurile cele mai importante din viață. Poți deține toți banii din lume, dar dacă preferi să lucrezi exagerat de mult ca să câștigi și mai mult și nu participi la activitățile copilului tău, banii suplimentari vor deveni prea costisitori.

2.PIERDEREA SCOPURILOR SPIRITUALE

În Predica de pe Munte, Isus a făcut o afirmație profundă: „Pentru

că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei, 6:21). De obicei interpretăm acest verset legat de modul de folosire al banilor, dar aceste 12 cuvinte conțin un mesaj mult mai important. Isus ne spune că modul de petrecere a timpului și lucrurile cărora le acordăm atenție reprezintă starea inimii noastre. George Muller a scris: „Ceea ce așezăm în centrul vieților noastre va primi cea mai mare grijă și atenție.”2 Pentru cei mai mulți dintre noi pericolul cel mai mare nu este renunțarea la credința noastră, ci mulțumirea cu o credință mediocră din cauza faptului că suntem atrași de prea multe lu-cruri, ne aflăm într-o grabă continuă și suntem mult prea ocupați.

În limba chineză cuvântul „ocupat” este alcătuit dintr-o combinație a două semne: „inimă” și „ucidere”. De prea multe ori întâlnesc oameni

Modul de petrecere a timpului și lucrurile cărora le

acordăm atenție reprezintă starea

inimii noastre.

generoși și plini de compasiune, dar, totuși, atât de epuizați și de copleșiți încât nu au nici timpul, nici capacitatea de a asculta vocea interioară. Ei sting focul din inimile lor.

Când îi sfătuiesc pe oameni „să nu-și sacrifice familiile pe altarul carierelor lor”, ei sunt de acord, dar îmi pun întrebarea, câți dintre aceștia ajung să considere că familia lor este mai importantă decât cariera.

Motivul abordării acestui subiect îl constituie efectele provenite din aglomerarea din viața mea care îmi sunt atât de familiare și pe care le-am simțit pe propria mea piele. Dacă ne veți întreba, pe Cathy și pe mine, care este scopul principal al vieții noastre, o să vă răspundem că este relația cu Dumnezeu și cu membrii familiei. Din nefericire, de prea multe ori am permis ca multele responsabilități ale vieții să împiedice urmărirea voii lui Dumnezeu pentru familia noastră. Uneori, am delegat conducerea spirituală a familiei unei vizite scurte la biserică între două evenimente sau am sperat ca școala creștină să se achite bine de formarea credinței lor. Am acordat prea multă importanță faptului că primele două fete ale noastre au urmat cursurile unui colegiu creștin, convinși fiind că orele de cunoștințe biblice și de capelă le vor ajuta să-L slujească din toată inima pe Dumnezeu.

Poate că ai auzit povestea celor doi doctori misionari care au angajat pentru călătoria lungă pe care doreau să o facă ghizi africani. Misionarii știau că va fi o călătorie grea, pe parcursul a cinci zile, iar misiunea lor era să evalueze nevoile oamenilor dintr-o zonă puțin vizitată. Pentru că doreau să ajungă cât mai repede la destinație au grăbit ritmul ghizilor. În cea d a treia zi, când misionarii s-au trezit au văzut că ghizii stăteau relaxați în jurul focului și nu erau pregătiți pentru călătoria din ziua respectivă. Misionarii s-au supărat pe ei și i-au întrebat de ce nu sunt gata. Răspunsul lor a fost prompt: „Am mers atât de repede încât astăzi este zi de odihnă. Sufletele noastre trebuie să ajungă din urmă trupurile noastre.” Isus a avut dreptate

când a afirmat: „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei, 16:26).

3.PIERDEREA SĂNĂTĂȚII

Una dintre cele mai mari temeri ale mele este faptul că, astăzi,

această generație de copii (dar și de adulți) ingerează prea multe medicamente, cauza principală nefiind problemele fizice, ci în primul rând stresul ridicat al ritmului de viață care produce distrugeri ireversibile. În zilele noastre, există mai mulți copii care suferă de depresie, au parte de mult stres și manifestă semnele epuizării mentale și fizice decât în trecut.

Jacob, un băiat de 14 ani, participă la toate sporturile posibile. Tatăl lui este antrenorul mai multor echipe, iar mama lui nu lipsește de la niciun meci. Felicitări celor doi părinți pentru contribuția pe care o au în viața băiatului. Singura problemă este că Jacob suferă de dureri de stomac din cauza stresului și a îngrijorării. Are mari dureri de cap din cauză că trebuie să jongleze cu toete responsabilitățile de la școală și din sport și în cea mai mare parte a timpului se simte extenuat. Cât despre părinții lui Jacob, abia dacă au timp să se uite unul la altul. Nu ies împreună decât foarte rar și singurul timp pe care-l petrec împreună este cel din mașină, când merg de la un meci la altul.

Atmosfera din familia lor este mult mai negativă decât își doresc ei și membrii familiei se îmbolnăvesc adesea de răceli și de alte boli, de cele mai multe ori transmise de la unul la altul. Dacă ai putea derula înainte „filmul” vieții lor, nu ai vedea imagini prea frumoase.

Interesant este faptul că, atunci când mi-au vorbit despre proble-mele lor, au menționat și despre o ocazie rară, despre o excursie cu cortul întreprinsă de întreaga familie. I-am întrebat despre cum s-au simțit acolo și mi-au răspuns cu mândrie că niciunul nu a suferit de dureri de spate, de infecții ale sinusurilor, de probleme stomacale sau de dureri de cap. Este posibil ca starea mai bună de sănătate a lor să se

datoreze relaxării întregii familii. Eu sunt convins de aceasta, iar acest principiu își găsește aplicabilitatea în toate aspectele vieții noastre. Nu am fost creați să trăim într-un ritm care ne taie respirația. Problema nu este dacă sănătatea noastră va avea de suferit, ci când și cât de mult va suferi.

4.COPII STRESAȚI ȘI EXPUȘI RISCURILOR

Copiii care aparțin generației de astăzi alocă un timp dublu

activităților sportive organizate decât copiii anilor 1980. pe săptămână, timpul lor liber se scurtează cu douăsprezece ore, servirea cinelor în familie este tot mai rară, conversațiile cu familia aproape inexistente iar vacanțele alături de părinți tot mai puține. Unii experți, din domeniu, sunt tot mai îngrijorați de posibilitatea ca această generație de copii să devină atât de epuizată fizic de multele activități încât să adopte moduri de viață greșite. Unii copii au abandonat școala, alții au ajuns atât de dependeți de ritmul alert de viață încât nu pot sta într-un loc prea mult timp, pentru a-și putea analiza sentimentele și credința sau pentru a avea relații semnificative cu ceilalți.

Gimnastica, lecțiile de pian, fotbalul, baschetul și activitățile de la biserică sunt bune, dar numai dacă sunt practicate cu moderație. Doctorul Alvin Rosenfeld, coautor al cărții The Over-Scheduled Child (Copilul cu un program prea încărcat), spune: „Am adoptat un mod de viață supraîncărcat, care îi epuizează pe copii. Problema este că ei nu au timp să se gândească, să se joace, să se roage și să viseze și, astfel, se transformă în roboți care nu pot stabili relații prea bune, iar când devin adulți vor trece de la o activitate la alta pentru a găsi un sens al vieții. Sensul vieții nu poate fi găsit în activități sau în zgomotul produs de computere și mass-media. Copiii vor privi într-o zi la viața lor și se vor întreba: «De ce avem un ritm de viață atât de frenetic?» fără să realizeze că motivul ar trebui căutat în copilăria lor supraaglomerată, cu un program supraîncărcat.”3

5.VULNERABILITATE FAȚĂ DE PĂCAT

Recent, la emisiunea mea de radio, am luat un interviu lui Ruth

Haley Barton. Ea este cunoscută ca formator spiritual și ca autoare a cărții Invitation to Solitude and Silence (Chemarea la solitudine și tăcere). Ea a spus că oamenii care au boala grabei suferă de sindromul oboselii creștine (SOC). Epuizarea ne face vulnerabili la pierderea capacității de a putea experimenta o gamă largă de emoții. Când suntem extrem de obosiți, devenim susceptibili să cedăm tendințelor păcătoase și slăbiciunii naturii noastre față de păcat. Oboseala devine un mod de viață și, potrivit afirmației marelui antrenor Vince Lombardi: „Oboseala ne face pe toți lași.” Oboseala distruge zidurile noastre de apărare.

Cathy și cu mine petrecem mult din timpul nostru ca să-i ajutăm în căsniciile și familiile lor pe oamenii din lucrarea pastorală. În ultimul an, am întâlnit oameni cu o gamă foarte largă de probleme și de dureri, de la aventuri extraconjugale la abuzuri și la drama copiilor rebeli. Ni se rupe sufletul de durere pentru ei. Nu doresc să simplific prea mult aceste probleme extrem de dificile, dar de multe ori rădăcina problemelor stă în faptul că acești oameni, deși animați de intenții bune, au permis ca modul lor de viață prea încărcat să le distrugă zidurile de apărare și, astfel, păcatul să poată pătrunde în familie.

Justin și Sara sunt doi oameni minunați. Rar am întâlnit un soț și o soție cu inimi atât de frumoase și de dedicate slujirii altora. Înainte de a avea copii, munceau enorm în fiecare zi și rareori erau acasă seara. Au neglijat odihna și relația dintre ei – doar erau tineri și plini de energie.

Gimnastica,

lecțiile de pian, fotbalul,

baschetul și activitățile de la

biserică sunt bune, dar numai

dacă sunt practicate cu moderație.

Peste câțiva ani, când deja aveau trei copii, fiind obișnuiți cu adrenalina produsă de supraaglomerarea vieților lor, au sesizat că în căsnicia lor se ivise o criză și că aveau probleme cu copiii lor. Totul a început cu comiterea a mici compromisuri, însă situația a degenerat.

În cele din urmă, Justin și Sara și-au împietrit inima față de Dumnezeu, împotrivindu-se poruncilor Lui, cu toate că lucrarea lor din biserică mergea înainte. Nu peste mult timp, unul a avut o aventură extraconjugală, iar celălalt a devenit dependent de alcool. Au fost necesare măsuri drastice pentru restaurarea familiei, iar copiii au fost cei care au suferit cel mai mult. Așadar, care este soluția la problema unui ritm prea alert de viață? Cred că o putem găsi în lecția sabatului.

LECȚIA SABATULUI

Dumnezeu ne-a poruncit: „Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul

tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea... Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul, 20:9-11).

Cuvântul sabat înseamnă literal „a se odihni”. Tot în Exodul mai citim: „în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat” (31:17; sublinierile îmi aparțin).

Respectarea regulată a sabatului ține seama de înțelepciunea indispensabilă a odihnei și a găsirii unui loc de refugiu pentru a scăpa de grijile lumii. Un scriitor descrie astfel ziua de odihnă: „Sabatul poate fi un dușman înverșunat al încrâncenării muncii, a acumulării fără rost a lucrurilor și al înmulțirii la nesfârșit a dorințelor, a responsabilităților și a realizărilor. Sabatul este modul prin care ne

Modul de viață prea încărcat le-a distrus zidurile de

apărare și, astfel, păcatul a putut

pătrunde în familie.

amintim cine suntem, ne reamintim ceea ce știm și gustăm darurile spirituale și ale eternității.”4 Citirea acestor cuvinte m-a convins de importanța sabatului.

Când, prin anii 1970, ne-am mutat din California la Princeton, în New Jersey, pentru absolvirea școlii, am fost consternați de „incon-venientul” produs de faptul că magazinele erau închise duminica. Acum suntem la fel de consternați de lipsa timpului de odihnă din societatea noastră și tânjim după vremurile acelea. Multor familii le este dificil să renunțe la modul lor supraîncărcat de viață. Întotdea-una se mai găsește ceva de făcut prin casă, de făcut plățile, cumpă-răturile, de spălat rufele, iar duminica am transformat-o în ziua în care terminăm tot ce n-am terminat peste săptămână.

Cercetătorii Bibliei ar putea să explice mai bine respectarea sabatului și beneficiile lui. Pentru mine, sabatul este atât o perioadă de timp, cât și atitudinea de a promova liniștea și odihna. Isus S-a dăruit nouă atunci când ne-a chemat: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei, 11:28). Aplicația practică a sabatului este încetarea muncii noastre. Deseori îi spun soției mele că, atunci când vom muri, coșul de rufe murdare va fi plin și că trebuie să lăsăm totul deoparte și să ne disciplinăm pentru a ne opri din muncă și a ne odihni. Avem nevoie de o „inimă a sabatului” la fel de mult ca și de sabatul însuși pentru a ne înnoi mintea și a ne revigora trupurile. Ruth Haley Barton numește această nevoie: „odihnirea trupului, înviorarea spiritului și restaurarea sufletului”.5

Sunt convins că toate familiile pot beneficia de pe urma expe-rimentării sabatului. Ben și Loraine sunt persoane foarte ocupate, dar își iau un sabat începând cu ziua de marți de la apusul soarelui până miercuri după-amiaza. Cina de marți este simplă, o supă și sandviciuri, iar televizorul nu funcționează. Nu se răspunde la

Aplicația practică a sabatului

este încetarea muncii noastre.

telefon, computerele sunt închise, iar spălarea hainelor și alte munci din casă sunt amânate. Copiii mai mari, este adevărat, au de făcut teme, dar familia își face timp să se joace împreună. Uneori ies în oraș la o înghețată.

Miercuri dimineața trei dintre cei patru copii merg la școală. Ben și Loraine au grijă de micuțul lor și apoi petrec un timp mai îndelungat cu cititul Bibliei și cărților creștine. De obicei, ies la plimbare cu căruciorul cu cel mic, însoțiți de câinele lor în timp ce sorb din cafeaua lor favorită. După prânz, când cel mic doarme, au un timp de odihnă sau, așa cum se spune în tradiția evreiască, un timp pentru intimitate fizică. Familia renunță la responsabilitățile ei timp de 24 de ore. Altfel, viața le-ar consuma toată energia. Există și săptămâni când Ben și Loraine nu au parte de sabatul lor obișnuit, dar acest lucru se întâmplă rar. Ben mi-a mărturisit că trebuie să se lupte pentru a respecta acest sabat, dar ei cunosc prea bine bucuria odihnei și sunt dispuși să o apere. Repet din nou, putem suporta fie durerea disciplinării, fie durerea regretului.

Evident că nu toate familiile își permit luxul de a-și lua o zi liberă în mijlocul săptămânii. (Ben lucrează de cele mai multe ori în week-end.) Totuși, o jumătate de sabat este mai satisfăcătoare decât a nu avea deloc timp de odihnă și de relaxare. O seară dedicată odihnei și recreației este mai bine decât nimic. În acest caz, zicala: „mai bine mai puțin decât nimic” rămâne valabilă. Într-adevăr, se cere disciplină pentru a ne putea bucura de un sabat în lumea trepidantă din jurul nostru, căci doar în liniște și în solitudine ne putem găsi puterea de a ne continua viața și ne putem concentra asupra celor mai bune decizii. Maica Tereza a spus: „Dumnezeu este prieten cu liniștea.”

RĂREȘTE SAU ÎNVAȚĂ SĂ SPUI NU.

Așadar, cum poți să introduci ziua de sabat în familia ta? Sfatul

meu este să luăm lecții de la grădinari și să învățăm ce înseamnă cuvântul a „rări”.

Plăcerea de a lucra în grădină o încerc de scurtă vreme. În urmă

cu câțiva ani, am instalat în grădină o piscină și atunci am luat decizia să plantăm și câteva plante tropicale. În primul an grădina a arătat superb, dar în cel de al treilea an plantele au invadat locul în așa măsură că a fost nevoie să intervin, rărindu-le. Principiul pe care l-am aplicat a fost renunțarea la plantele bune pentru a mă bucura de cele mai bune.

Cele mai multe familii au nevoie să-și analizeze cu atenție modul de viață și să „rărească” programul supraîncărcat. De ce atât de multe familii sunt de părere că odraslele lor trebuie să ia lecții de franceză, de vioară și să practice un sport, când ei încă nici nu au împlinit cinci ani? Și toate aceste activități sunt doar pentru prima zi din săptămână. Unul dintre motivele pentru care mulți copii se răzvrătesc împotriva școlii și a sporturilor practice în școală este că, până să ajungă la colegiu au fost constrânși să facă prea multe. Prea multe obligații și atâtea activități nu au făcut decât să-i copleșească. Copiilor nu ar trebui să li se impună un orar atât de aglomerat. Bunul meu prieten Doug Fields spune deseori: „Trebuie să învățăm să spunem NU chiar și unor lucruri bune, pentru a putea spune DA celor mai importante lucruri din viața noastră.”

Cum ar arăta un mod „rărit” de viață aplicat familiei tale? Un lucru este cert: fiecare familie trebuie să analizeze problema și să ia decizii cu privire la conceptul de sabat. Gândindu-ne la această idee, trebuie să învățăm să ne programăm activitățile prioritare, nu să aranjăm activitățile curemte după ordinea importanței.

În primul rând, scrie o listă cu activitățile și responsabilitățile familiei tale. Probabil că te vei extenua doar alcătuind această listă. Începe apoi să ștergi. Pentru unii dintre voi acest pas va fi cel mai dificil exercițiu din viață. După o analiză atentă a programului și după „rărire”, mai consult-o o dată și decide în care din zile poți introduce un sabat. Nu uita, sabat înseamnă odihnă. Sabatul schimbă ritmul tău de viață. Scopul lui este să îți redea puterea și să te ajute să te relaxezi.

Cuvântul biblic „opriți-vă” are sensul de „a nu mai strânge, a lăsa din mână”. Există o zi, o jumătate de zi sau doar câteva ore în care să te poți bucura de odihna de sabat?

Când oamenii nu reușesc să-și rărească activitățile zilnice pentru a se bucura de pace, vor avea de înfruntat multe probleme psihologice, emoționale, relaționale și spirituale decât își pot imagina. Unele dintre semnele de avertizare o reprezintă acumularea permanentă de sarcini, nevoia de a te grăbi tot timpul, îndeplinirea prea multor sarcini deodată, oboseala relațională și o calitate scăzută a vieții. Nu uita, pentru a fi un părinte mai încrezător, trebuie să ai încredere în propria ta viață. Cum putem fi plini de încredere dacă viața noastră este un haos?

ELEMNTELE UNUI SABAT FAMILIAL SĂNĂTOS Pentru că nu doresc să abordez sabatul în mod legalist, am fost

foarte aproape de a renunța la următoarele pagini, dar cred că pentru mulți oameni cele câteva sfaturi generale le vor fi utile.

Fiecare membru al familiei are o perspectivă diferită și are nevoie de un sabat adecvat. Nu te aștepta ca și copiii tăi să fie convinși de necesitatea unui sabat în ceea ce îi privește. Un sabat sănătos reclamă multă disciplină dar aduce și multă bucurie. În lumea de astăzi, se impune o voință de fier pentru a putea închide toate sursele producătoare de zgomot. Fără sacrificiu, nu poți obține echilibru, însă bucuria produsă de un sabat sănătos merită toate sacrificiile.

Eu cred că există patru elemente care alcătuiesc un sabat sănătos. Alături de aceste patru elemente apare necesitatea de a înceta munca. Evident, va trebui să-ți hrănești copiii, dar, dacă te gândești bine, nu prea ai altceva de făcut. Am lansat îndemnul unui grup de oameni de afaceri să nu-și verifice e-mailul și să nu răspundă la telefonul de serviciu timp de 24 de ore. Au existat proteste și au murmurat, dar apoi mi-au spus câtă eliberare le-a produs respectarea acestui sfat.

A înceta să muncești înseamnă să recunoști adevărul că vor exista perioade când vei munci, vei spăla haine și îți vei îndeplini celelalte sarcini.

Iată care sunt cele patru elemente ale unui sabat sănătos din familia Burns:

1.Odihna

2.Înviorarea

3.Restaurarea

4.Recreația

ODIHNA Orice lucru care vă dă odihnă, faceți-l. Orice lucru care produce

bucurie familiei voastre întregi și vă relaxează, faceți-l. Dacă nu cunoști care este acest lucru, chestionează membrii familiei. Mie îmi place să fac plimbări lungi pe plajă împreună cu Cathy. Un somn scurt în mijlocul zilei, îmi dă o stare de odihnă. Să lenevesc fără să fac nimic mă odihnește. Fetelor mele le place să doarmă și să lenevească în pijama toată ziua. Din anumite motive, ele consideră acest lucru un semn de lene, dar atitudinea și nivelul lor de energie sunt mult mai satisfăcătoare după o dimineață petrecută în pijama.

Sabatul mai înseamnă și zile libere. Oamenii contemporani au tot mai puține zile libere și tot mai des își aduc de lucru acasă. În unele zile libere ne vizităm rudele, dar nu întotdeauna ele duc la odihnă și relaxare. Familia noastră se odihnește lenevind la soare. Poate că familiei tale îi place să facă o scurtă călătorie la munte. Este vorba de ceea ce vă face plăcere. Nu uitați că odihnă înseamnă să nu mai ai un program atât de încărcat și să te relaxezi pentru ca să nu închei sabatul mai obosit decât l-ai început.

ÎNVIORAREA Ce îți înviorează spiritul? De obicei la această categorie activitățile

diferă de la copii la părinți. Sabatul nu înseamnă că în mod obligatoriu toate lucrurile vor fi făcute împreună cu toată familia. Mama se paote relaxa în timp ce face o baie ascultând muzica preferată care o liniștește. Pe mine mă încântă conversațiile lungi și interesante. Pentru că iubesc oamenii, atunci când sunt în prezența lor simt cum îmi revine puterea și entuziasmul, mă simt înviorat. Cathy se simte astfel atunci când este singură și se odihnește.

O masă în familie poate avea efect revigorant. Ce îți produce energie? Experimentează și vezi ce anume îți asigură învioararea de care ai nevoie timp de o săptămână.

RESTAURAREA

Lumea contemporană poate fi foarte dăunătoare sufletului.

Există prea multe imagini și zgomote care ne agasează. Pentru copiii noștri este mai dificil să înțeleagă acest lucru, dar insistăm ca familia împreună și apoi în mod individual să-și facă timp pentru a-și restaura sufletele. Eu îmi restaurez sufletul în timp ce citesc o carte bună, în timp ce ascult o muzică de calitate sau în timp ce ascult câte o predică a unuia dintre vorbitorii mei favoriți. Cathy și cu mine avem nevoie de timp pentru restaurarea sufletului căsniciei noastre. Acest lucru se întâmplă frecvent la o cină romantică sau în timpul unei plimbări la apusul soarelui. Nu ne mai preocupăm de problemele vieții, chiar dacă pentru un timp scurt și ne ocupăm doar unul de celălalt. Pentru familia noastră restaurarea sufletească înseamnă să citim un pasaj din Scriptură și să discutăm despre un concept spiritual important. Fetele noastre, în astfel de momente, nu au fost atrase niciodată de predici așa că timpul aceste nu se poate prelungi prea mult. Astfel, Cathy și cu mine am tras concluzia că timpul acesta spiritual să fie scurt, să fie simplu și să se bazeze pe dialog.

RECREAȚIA Elementul recreativ și al jocului este important pentru înnoirea

personală și a întregii familii. Recent, am discutat cu un grup de părinți despre efectele pozitive ale jocului împreună cu toți membrii familiei. Cei mai mulți au spus că familia lor se joacă foarte puțin împreună. Copiii se joacă cu prietenii lor și adulții au un timp de recreație, dar jocul împreună lipsește.

Acum câțiva ani am studiat trăsăturile familiilor sănătoase. Un element cheie al sănătății și al vitalității familiai este ca familia să se joace împreună. Joaca împreună, umorul, buna dispoziție și întemeierea unor tradiții proprii familiei sunt esențiale pentru păstrarea unității familiei. Întocmește o listă cu lucrurile pe care familia ta le face cu plăcere și apoi stabiliți un timp în care le puteți practica. Joaca produce amintiri de neuitat. Reduce stresul și tensiunea din familie. Întărește respectul și sprijinul între membrii familiei. Poate îmbunătății comunicarea. Știu că poate părea o afirmație exagerată, dar părerea mea este că familia care se joacă împreună rămâne împreună. (Vom mai aborda pe scurt acest subiect în capitolul viitor.)

Dacă aștepți ca sabatul să se instaleze din întâmplare în programul tău, vei aștepta mult și bine. Tu trebuie să introduci în viața ta și a familiei tale un timp sabatic. Încetinirea ritmului de viață va contribui la sănătatea familiei tale mai mult decât oricare alt factor. Odihna vindecă, alină și dă perspectivă.

Știi cum s-a terminat conversația dintre Ruth și doctorul Ron, despre care am scris la începutul capitolului? Ruth a urmat sfatul doctorului Ron. A discutat multe ore cu soțul și copiii ei. Familia a avut curajul de a introduce schimbările necesare și astăzi pot afirma că sănătatea lor emoțională, fizică, relațională și spirituală, atât individual, cât și ca familie, este net mai bună.

Un element cheie al sănătății

și al vitalității familiei este ca

familia să se joace împreună.

CUM SĂ-ȚI RECUPEREZI ENERGIA ÎNTR-O VIAȚĂ AGLOMERATĂ

Unde te afli?

1. Ce părere ai despre următoarele afirmații din capitol? „Sufletul unei familii este în pericol atunci când ea este

suprasolicitată și ocupată.”

„Graba nu este de la Diavol; graba este Diavolul.”

„Problema este că ei [copiii] nu au timp să gândească, să se joace, să se roage și să viseze și, astfel, devin roboți care nu vor putea stabili relații prea bune când devin adulți.”

Scopul

1. Cum poate respectarea sabatului în mod regulat să îmbunătățească viața ta de familie?

Planul

1. Ce poți face acum pentru ca să existe odihnă și revigorare în pro-gramul săptămânal al familiei tale?

5

LECȚIA A.C.Î.

CUM SĂ COMUNICI CU AFECȚIUNE, CĂLDURĂ ȘI ÎNCURAJARE

NU ERA O ZI BUNĂ pentru relațiile din familia lui Mark și

Becky. În cea mai mare parte, lucrurile învățate de la Judith au dat rezultate, dar în ziua aceea era greu de sesizat vreun progres. Atmosfera din familie era tensionată. Jennifer și Jason se certaseră toată ziua din motive mărunte, iar frustrările lui Mark și ale lui Becky erau gata să explodeze. Deși își dădeau seama de situație, nu au discutat despre ea. Jennifer a ieșit aproape plângând din living atunci când tatăl ei a ales cel mai nepotrivit moment să facă o glumă despre efectele lunii pline. S-a închis în camera ei, în timp ce Jason s-a refugiat în adăpostul lui și juca un joc video. Pentru că nu mai puteau face altceva ca familie, Mark și Becky au decis să meargă la magazin să cumpere alimente. Niciunul nu dorea să meargă, dar ambii credeau că era bine să iasă puțin din casă.

Când au ajuns la magazin, Mark și-a dorit să rămână în mașină să asculte emisiunile radio, dar Becky a insistat să împartă lista de cumpărături ca să termine mai repede. Au intrat și au luat fiecare câte un coș, dar erau cât pe ce să se ciocnească de Judith. Și ea era cu căruciorul de cumpărături, arborând zâmbetul ei, devenit acum

familiar. A fost o situație aproape comică pentru Mark și Becky. Discuțiile lor cu Judith, deși foarte utile, i-au lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri, două dintre întrebări fiind cine era și de ce dădeau mereu peste ea. Mark nu prea avea chef de vorbă, așa că Becky s-a ocupat de partea necesară a schimbului de replici politicoase, discutând despre vreme și viață în general. Dar Judith a trecut mai repede decât de obicei direct la subiect: „Se pare că nu aveți o zi prea bună. Ce vă necăjește?”

Marc a rămas tăcut, dar Becky a răspuns pentru amândoi: „Judith, este pur și simplu una din acele zile când ne călcăm pe nervi unii pe alții.”

„Înțeleg. Se întâmplă acest lucru în familii, dar ați auzit de lecția A.C.Î.?”

Întrebarea ei era atât de sinceră – conform modelului deja stabilit – încât Mark nu s-a abținut să nu râdă. Urmează o altă lecție a lui Judith, a gândit el.

Becky i-a spus lui Judith că știa semnificația cuvântului (AWE în engleză, venerașie; n.tr.), dar nu știa de lecția legată de el.

„A.C.Î. înseamnă afecțiune, căldură și încurajare, i-a spus Judith. Toți avem nevoie de A.C.Î. în viețile noastre, însă, este nevoie de mult autocontrol și disciplină pentru a avea A.C.Î. în relații și în familie.” A continuat să le explice: „Când cineva manifestă răceală față de ceilalți sau își arată descurajarea, copiem de obicei aceste sentimente în loc să asigurăm o atmosferă de afecțiune, căldură și încurajare.”

„Dar ce putem face atunci când copiii sunt foarte morocănoși și triști?” Becky ar fi vrut să-l includă aici și pe Mark, dar s-a abținut.

„Vezi, Becky, părintele este cel care dă tonul în casă. Adevărul este că, atunci când un membru al familiei este negativist și critic, trebuie să știi că, de cele mai multe ori, sentimentele acestea sunt provocate de rănile și imaginea de sine scăzută a celor în cauză.”

Mark nu s-a mai putut abține: „Judith, ești consilieră?”

Ea a râs. „Nu, Mark, nu sunt, dar înțeleg de ce crezi asta după toate câte s-au întâmplat în ultimele săptămâni. Am exagerat cumva?”

Becky a intervenit repede: „Nu, desigur că nu!... Nouă... mie îmi plac părerile tale. Mă gândesc la ele în fiecare zi. Ne ești de mare ajutor.”

„Mă bucur să aud asta, mai ales pentru că eu cred că lecția A.C.Î. vă va ajuta și mai mult familia. Atitudinea pozitivă este atât de importantă pentru relațiile de dragoste. Îmi vine în minte proverbul care spune: «O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit.» Un alt proverb spune: «cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat.»”

Citatele lui Judith i-au adus aminte lui Mark de ceva: „Când eram copil și participam la Școala duminicală, am învățat un proverb asemănător: «O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.»”

„Bine, bine, domnule profesor, l-a tachinat Becky. Toți avem nevoie de medicamentul A.C.Î.” Ea și Mark au chicotit și au așteptat răspunsul lui Judith, dar ea era deja în drum spre casierie și i-a salutat cu mâna.

N..MULTE PĂRȚI DIN ȚARĂ VREMEA este unul din subiectele .......de discuție, dar nu este cazul pentru Dana Point, unde locuiește familia Burns. Nu intervin schimbări majore în vremea din regiunea noastră, așa că acest subiect este unul destul de neglijat. Temperatura medie lunară este de 20 de grade în luna ianuarie, iar temperatura maximă o deține luna august, cu 26 de grade. Orașul nostru fiind situat pe litoral, ne putem bucura de soarele care se poate vedea aproape tot timpul pe cer și cam tot timpul anului putem purta haine de aceeași grosime. Nu vreau să vorbesc ca un meteorolog și nici să

Î

fac reclamă regiunii noastre, dar ceea ce îmi place în această parte de țară este vremea care este foarte previzibilă. Nu avem nevoie de aer condiționat, iar la căldura caloriferelor apelăm doar câteva zile pe an,

în preajma Crăciunului. Dacă ești obișnuit cu patru anotimpuri, este greu să îți închipui ce înseamnă să trăiești într-un climat atât de previzibil..

În privința climatului din familia ta, este răspunderea ta de părinte să fii un „termostat emoțional”. Un mediu familial sănătos trebuie să se creeze, nu apare doar ca reacție la „temperatura” sau dispoziția sufletească a copiilor sau a partenerului de viață. Este sarcina ta să dai un ton pozitiv și să creezi o

atmosferă pozitivă în familia ta. Nu aștepta de la copiii tăi să aibă un ton pozitiv, mai ales dacă sunt preadolescenți sau adolescenți.

Dat fiind ritmul alert de viață din multe familii, toți putem găsi motive pentru a reacționa impulsiv în fața furtunilor și pentru a ne mânia pe copii sau partener. La fiecare vârstă copiii vor testa autoritatea și ideile părinților, dorind să-și câștige independența. Uneori copiii se ceartă cu părinții lor numai pentru a-și exersa „mușchii” minții. Ei testează limitele deoarece este calea cea mai eficientă pentru ei de a descoperi motivul pentru care există limitele respective. Oricât de frustrante pot fi aceste conflicte, ele fac parte din drumul spre maturitate.

Deși nu poți face foarte multe în privința încercărilor copiilor de a testa limitele, poți schimba modul în care reacționezi față de ei. Prea mulți părinți recurg la vechile metode de educație bazate pe sentimentele de rușine pentru că ele au dat roade, cel puțin pe termen scurt, pentru părinții lor. Educarea copiilor prin trezirea în ei a sentimentelor de vinovăție are loc atunci când suntem disperați și nu mai știm prin ce alte metode să-i determinăm să ne asculte. Astfel,

Este sarcina ta să dai un ton pozitiv și să creezi o atmosferă pozitivă în familia ta.

le spunem: „De ce ai făcut acest lucru atât de prostesc?” sau „Ar fi trebuit să știi să te porți mai bine.” Așa cum am spus, pe termen scurt, această metodă poate da roade, dar ele nu vor dura. Până la urmă, scopul nostru nu este doar să avem astăzi copii ascultători, ci să-i transformăm în adulții responsabili de mâine.

Există un mod mai eficient de educare a copiilor și de a crea un climat sănătos în familie. Este nevoie de autodisciplină și de voință din partea ta. Uneori va trebui să-ți muști limba și să depui efortul de a fi în armonie cu partenerul de viață. Eu am numit această metodă de educație: „Creșterea copiilor cu ajutorul A.C.Î.” și cred că este o metodă mult mai eficientă de creștere a copiilor decât recurgerea la sentimente de vinovăție și la încercarea de a-i controla.

Cu certitudine că nu există familia perfectă, dar cred că putem să facem mult bine familiei noastre dacă reușim să creăm o atmosferă bazată pe A.C.Î. (afecțiune, căldură și încurajare). Iată cum ne putem umple familia cu A.C.Î.:

ARATĂ MULTĂ AFECȚIUNE.

Pe măsură ce copiii cresc, vor începe să evite îmbrățișările și

săruturile părinților lor, mai ales în fața colegilor lor. Totuși, atingerile pline de iubire, împreună cu cuvintele pline de afecțiune și încurajare, fac minuni pentru relațiile tale. Odată am observat cum un tată l-a tras către el pe fiul lui de 16 ani, l-a sărutat pe frunte și i-a spus: „Te iubesc și sunt mândru de tine.” Fiul a fost vizibil mișcat. Nici pentru tată și nici pentru fiu, nu a fost ușor, dar manifestarea aceasta de dragoste este foarte importantă pentru relația lor.

Pentru unele familii manifestarea afecțiunii reciproce este mai ușoară. Indiferent de modul în care ai fost crescut sau de etnia ta, trebuie să cunoști nevoia pe care o au copiii de manifestare a afecțiunii din partea părinților lor. Ea le aduce un sentiment de siguranță și este o binecuvântare pentru ei. Studiile au arătat că familiile în care afecțiunea este manifestată constant au copii mai puțin atrași spre

promiscuitate sexuală. Ei se simt mai în largul lor și mai siguri pe ei, având o imagine adecvată despre ei înșiși.

Unul dintre studiile clasice efectuate în domeniul creșterii unor copii sănătoși a fost realizat după ce cercetătorii de la Universitatea Harvard au descoperit rezultatele unor studii despre creșterea copiilor făcute în anul 1951. Au decis să continue acel studiu, la care au participat mame cu copii de grădiniță. Copiii de atunci erau acum părinți sau chiar bunici. Au fost contactate familiile respective iar cercetătorii au descoperit un fapt remarcabil.

Cei mai fericiți participanți la studiu, adică cei ce se bucurau de familiile lor, de serviciile lor și erau plini de viață – aveau o trăsătură comună: părinții lor și-au manifestat cu generozitate dragostea față de ei prin afecțiune, îmbrățișări, sărutări și joacă împreună cu ei. Este o descoperire uimitoare: studiul a arătat că indicatorul cel mai bun al fericirii viitoare nu o reprezintă educația bună și nici bunurile materiale ale familiei, ci apropierea fizică de părinți. Alți factori, precum banii, bolile grave sau mutările frecvente, au avut efecte mai puține asupra fericirii viitoare, prin comparație cu puterea unei afecțiuni autentice.

Isus a înțeles importanța atingerilor. Deși a fost atât de solicitat, Și-a făcut timp să arate afecțiune și dragoste față de copii:

I-au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii

au certat pe cei ce îi aduceau. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat, și le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea!” Apoi i-a luat în brațe, și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei.

(Marcu, 10:13-16) Isus a fost un geniu în privința comunicării dragostei și acceptării

personale. El a procedat astfel atunci când a binecuvântat copiii și i-a

ținut în brațe. Prin faptele Sale, El a demonstrat că știe foarte bine câtă nevoie au copiii de afecțiune. Părinții pot transmite prin atingeri fizice dragostea lui Dumnezeu.

UMPLEȚI FAMILIA CU CĂLDURĂ.

Nicio familie nu este lipsită de conflicte, dar dacă vei depune

permanent efortul de a reduce stresul din familia ta, vei crea un mediu plin de căldură. Dacă este necesară reducerea activităților și a ritmului de viață, atunci acționează în consecință. Dacă ai nevoie de ajutorul unui pastor sau al unui consilier spiritual, apelează la ei. Analizează atmosfera din căminul tău. Este un loc în care copiii se pot bucura sau este o zonă de război, îmbibată de negativism?

Mulți oameni mă întreabă: „Cum putem aduce căldură în familia noastră atunci când emoțiile ne copleșesc și conflictele mocnesc?” Este o întrebare legitimă și, de obicei, încep prin a le spune părinților că este normal să existe și conflicte. Apoi, adaug: „Atitudinea este totul.” Modul în care reacționează ei față de copii și față de situații are o mare importanță. Copiii crescuți într-un mediu plin de certuri, de conflicte, de negativism și critici nu vor avea un comportament prea bun când vor ajunge adulți.

Recent, o mamă mi-a povestit despre problemele din familia ei. Dorea să-l aduc pe soțul ei pe calea cea bună, să mă ocup de fata lor de 14 ani, care era condusă mai mult de hormoni decât de minte și să ofer o soluție instantanee pentru o familie care părea dominată de stres și tensiune. Din fericire pentru mine, soțul și copiii ei nu erau de față când am vorbit cu ea. Am întrebat-o direct: „Ce atitudine și câtă căldură aduci tu în familie? Este căminul vostru un loc primitor și sigur, sau unul al conflictelor?”

Știam dinainte răspunsul. Tot ce putea să spună erau aceleași fraze negative despre familia ei. Așadar, i-am pus aproape aceeași întrebare: „Contribui și tu la mediul negativ din familia voastră sau aduci o atmosferă pozitivă în ea?”

La un moment dat, ea s-a oprit din vorbit și s-a gândit la rolul ei. Apoi a recunoscut cu o voce înceată: „Cred că văd jumătatea goală a paharului. Sigur că găsesc multe motive pentru a avea o atitudine critică față de familia mea.”

„Când simțim că ne este frig, suntem atrași de căldura unui foc, i-am răspuns eu. Sfatul meu, pentru tine, este ca să încerci măcar pentru o zi să nu existe «plângeri» și să găsești un motiv pentru care familia să petreacă un timp împreună. Poate că vei fi surprinsă de cât de repede se va schimba atmosfera din familia voastră. Totul trebuie, însă, să înceapă cu tine.”

Îmi doresc ca toate urmările discuțiilor să fi decurs atât de simplu: peste două săptămâni acea mamă m-a căutat și mi-a spus despre schimbările spectaculoase survenite și toate acestea în urma deciziei ei de a transforma un mediu rece într-unul plin de căldură. Ea mi-a spus: „Am făcut o listă cu toate lucrurile pe care le puteam face pentru a aduce căldură în familia mea. Am inclus unele schimbări: o atitudine mai bună și reducerea stresului de la cina luată împreună.” Apoi a încheiat cu un zâmbet larg: „Mi-am recâștigat familia!” Această mamă a fost obligată să se smerească și să-și recunoască vina de a produce probleme și apoi să acționeze pe baza deciziei ei de a aduce căldură în familie. Oamenii care vor să aibă o influență pozitivă aleg acțiunea în locul inerției.

Nimeni nu poate avea cu adevărat succes în viață dacă nu învață autocontrolul. Una dintre piedicile cele mai mari în realizarea unei atmosfere calde în cămin este modalitatea greșită de exprimare a mâniei care mocnește, a frustrărilor, a supărărilor, a exasperării și a iritărilor care există în majoritatea familiilor. Simpla menționare a acestor cuvinte creează o impresie negativă. Este vital cum reacționăm când situațiile au potențialul de a ne distruge pacea și eficiența. Bunica mea, o femeie înțeleaptă avea obiceiul să spună: „Ceea ce mi se întâmplă în viață nu contează nici pe jumătate ca modul în care reacționez le ceea ce mi se întâmplă.” Uneori, acest lucru presupune

renunțarea la așteptările exagerate. Cineva a făcut o afirmație: „Semnul unei persoane mature este capacitatea ei de a se adapta.”

O femeie pe care o cunosc și eu și Cathy are o fiică căreia îi lipsește capacitatea de a se controla. Fata are un fond sufletesc bun, dar în relații și la școală întâmpină mari dificultăți și își permite unele comportamente periculoase care pot duce la dependențe. Cu cât petrecem mai mult timp cu ea, cu atât ne dăm mai bine seama că una din cauzele pentru care această tănără nu poate lua decizii bune este faptul că nu are o disciplină personală și de aceea nu doarme și nu se odihnește suficient. Pentru ea viața este o continuă petrecere. Este nevoie ca părinții să strângă mai tare frâiele pentru a o ajuta să-și dezvolte autocontrolul.

Este uimitor cum programul supraîn-cărcat și lipsa autodisciplinei fac ca viețile personale și familiile să scape de sub con-trol. Am îndemnat-o pe acea mamă să se gândească la beneficiile somnului și a odihnei necesare familiei ei. Femeia a trecut la acțiune și împreună cu fiica ei a alcătuit „Diagrama sănătății”. Au trecut acolo scopurile urmărite, precum un minim de opt ore de somn pe noapte, consumarea hranei sănătoase timp de șase zile pe săptămână (îmi place harul ca una din zile să nu fie inclusă pe această listă), cincisprezece minute dedicate citirii Bibliei sau a unor cărți creștine și rugăciuni împreună cu mama de cinci ori pe săptămână. Au numit diagrama experimentul celor treizeci de zile. Toate acestea se petreceau în timp ce scriam această carte, iar mama ei mi-a spus despre rezultatele experimentului lor: fiica și-a îmbunătățit semnificativ autocontrolul. Mergeau într-o direcție bună.

Abraham Lincoln a spus: „Dacă vei căuta răul în oameni, cu sigiranță îl vei găsi.” Și afirmația opusă este adevărată. Când căutăm

Este uimitor

cum programul supraîncărcat

și lipsa autodisciplinei fac ca viețile personale și

familiile să scape de sub control.

binele în oameni, îl vom găsi. Dincolo de duritatea comportamentului și a înfățișării partenerului sau a copilului tău se află o ființă umană speriată care simte că nimeni nu are încredere în ea. Uneori aflăm de la prietenii acestora despre lipsa de sprijin și de încurajare din căminul lor. O atitudine capricioasă este, de obicei, semnul nesiguranței și al

problemelor emoționale. Dacă reacționezi permanent negativ față de acești oameni, nu creezi o atmosferă de siguranță și de încre-dere în relația cu ei. Caută binele din ei și scoate-l în evidență. Acest lucru nu înseamnă să ignori sau să suprimi conflictele din fami-lia, ta ci faptul că este esențial să creezi la timpul potrivit o atmosferă caldă în familie. Am descoperit faptul că este mai ușor să abordez subiecte spinoase cu soția mea sau cu copiii mei într-un mediu plăcut, în jurul

mesei sau la o cafea. Familia mea are cele mai bune conversații în timp ce savurează înghețată.

Charles Schwab nu este cunoscut ca expert în domeniul educării copiilor, dar are, cu siguranță, dreptate când spune: „Încă nu am întâlnit vreun om, oricât de înaltă ar fi poziția lui, care să nu fie mai eficient și să nu depună eforturi mai mari atunci când este încurajat și lăudat decât atunci când este criticat.”1 Și încă un sfat prețios de la bunica mea: „Te poți înțelege destul de bine cu aproape oricine dacă uiți că ai fost jignit și rănit.”

OFERĂ O MULȚIME DE ÎNCURAJĂRI.

Încurajarea are o putere de motivație mult mai mare decât

inducerea rușinii sau a sentimentelor de rușine. Un model de comunicare arată faptul că este nevoie de nouă afirmații încurajatoare pentru a compensa o singură critică. Evident că odraslele noastre au nevoie de disciplinare (subiect pe care îl vom aborda în capitolul

Afirmarea valorii

oamenilor insuflă mai multă

motivație decât sentimentele de vinovăție și de

rușine.

următor), dar, de asemenea, au nevoie și de cuvinte de încurajare. Ei vor răspunde mult mai bine unui compliment și încurajărilor decât unei critici spuse la supărare. O familie pe care o cunosc a pus pe masa din bucătărie „borcanul încurajărilor” în care fiecare membru al familiei pune bilețele de încurajare pentru ceilalți membri, astfel că, fiecare simte că este apreciat.

Gândește-te la oamenii de care te simți atras: oameni care te inspiră și te încurajează. Eu cred că ei fac parte din categoria cu cel mai mare coeficient A.C.Î. Pe lângă afecțiunea și căldura care se degajă din înfățișarea lor, știu foarte bine să încurajeze.

Acum câțiva ani, un mentor m-a învățat o mare lecție despre încurajare. El obișnuia să-mi amintească: „Dacă uzi plantele, vor înflori. Dacă nu le uzi, vor muri.” Cuvintele, ca și apa, au o mare putere. Ele pot fie să dea viață și să zidească, fie să distrugă. Chiar și atunci când îți disciplinezi copiii, este important să-ți alegi cu înțelepciune cuvintele. Scopul tău este să le încurajezi un comportament nou, nu să le zdrobești spiritul. Dorința ta este ca ei să rămână deschiși față de tine și față de Dumnezeu.

Un cămin în care există o atmosferă de încurajare este plin de pace. Copiii tăi nu au nevoie de o familie perfectă, dar străduiește-te să le dezvolți caracterul într-o atmosferă dominată de pace. La fel ca adulții, și copiii trăiesc în fiecare zi în mijlocul unui război. Ei înfruntă presiunea anturajului, problemele sociale, afirmațiile răutăcioase ale colegilor și valorile opuse celor susținute de familie. Luptă cu colegii lor bătăuși și batjocoritori, cu imaginea pe care și-o fac despre trupu-rile lor și cu responsabilitățile de la școală. Se compară cu ceilalți și concluziile nu sunt deloc îmbucurătoare. Copiii au nevoie de un cămin unde se pot refugia, unde pot depune armele și unde pot fi ei înșiși. Căminul tău trebuie să fie acest adăpost în care copiii să se simtă în siguranță și să fie încurajați. Încurajarea îi va ajuta să-și aducă aminte că sunt iubiți, cunoscuți și că cineva are grijă de ei.

ELEMENTELE UNUI CĂMIN PLIN DE A.C.Î.

1. PUTEREA PREZENȚEI

Copiii consideră simpla ta prezență ca pe un semn al grijii și al legăturii strânse cu tine. Evident, cu cât copiii sunt mai mici, cu atât acest lucru este mai ușor. Totuși, prezența ta în viața copiilor

tăi rămâne importantă chiar și după ce ei devin adulți. Pentru copii este important să participi la activitățile lor. De asemenea, este important să luați masa împreună. Voi dezvolta acest subiect.

Cina, la care de obicei participă întreaga familie, a devenit pentru societatea americană un fel de dinozaur, animal

dispărut, din multe familii. Nu permite acest lucru în familia ta. Studiile efectuate în rândul copiilor care servesc de cel puțin patru ori pe săptămână cina împreună cu familia, au demonstrat că aceștia au mai multe șanse de a evita drogurile, alcoolul și promiscuitatea sexuală. De asemenea, studiile au arătat că notele acestor eveli sunt mai bune. Pe lângă aceste rezultate, mai putem menționa și dragostea, comunicarea, interacțiunea și apropierea care se dezvoltă între membrii familiei în timp ce servesc masa împreună.

Prezența ta în viața copilului are efect asupra siguranței lui de sine. Realitatea arată că un copil care nu a beneficiat suficient de mult de prezența adulților în viața lui întâmpină dificultăți mai mari în formarea unei imagini adecvate de sine decât un copil care s-a bucurat din plin de prezența adulților.2 Aceasta este o veste bună pentru mulți părinți din această generație care acordă timp suficient și de calitate copiilor lor. Din nefericire, studiile arată că părinții și copiii petrec săptămânal între zece și douăsprezece ore împreună. Mai mult decât orice altceva, copiii tăi au nevoie de prezența ta și de A.C.Î. ca să se dezvolte sănătos.

Prezența ta în viața copilului

are effect asupra siguranței lui

de sine.

2. RECCUOȘTINȚA FACE DIFERENȚA

Este uimitor cât de fericită este o familie atunci când este caracterizată de un spirit de recunoștință. Fie că o numim recunoștință, fie că îi spunem mulțumire, prezența acestei atitudini în familie și în inimile oamenilor se formează în urma luării unei decizii. Care este starea inimii tale? Este plină de resentimente sau de recunoștință? De bucurie sau de amărăciune? De mulțumire sau de îngrijorare? Aș vrea să mai adaug și întrebarea: Care este starea familiei tale? Biblia spune: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni, 5:18). Observă, te rog, că Biblia nu spune „mulțumiți lui Dumnezeu dacă...”. Ni se spune doar: „mulțumiți lui Dumnezeu.” Misticul creștin german Meister Eckhart a afirmat că, în cazul în care singura rugăciune pe care ai rostit-o a fost ”Îți mulțumesc”, probabil că a fost suficient.3

Trebuie să învățăm să luăm decizia de a fi mulțumitori în vremurile bune și în cele cu dificultăți. Henri Nouwen ne aduce aminte: „Unde se găsește un motiv pentru recunoștință se găsește întotdeauna și un motiv pentru amărăciune. Astfel, suntem puși în fața unei alegeri. Avem libertatea de a decide să fim recunoscători sau să fim plini de amărăciune.”4 Atitudinea caracterizată de amărăciune nu a vindecat nicio inimă zdrobită și nu a restaurat sau unit vreo familie, însă, atitudinea caracterizată de recunoștință a adus bucurie și vindecare multor oameni.

Cu câțiva ani în urmă, Cathy și cu mine am învățat lecția recunoștinței. Ne-am întors acasă obosiți, după ce am petrecut câteva zile foarte aglomerate. În casă domnea dezordinea. Adolescentele noastre își invitaseră prietenii. Luminile erau aprinse și în camerele unde nu se afla nimeni, în bucătărie trona un morman de vase nespălate, iar canapeaua era pătată cu ciocolată. În timp ce priveam la haosul care domnea în casă simțeam cum îmi crește tensiunea. Situația era și mai rea, deoarece pentru acea seară era invitat la cină grupul de tineri de la biserică și tot ce le-am cerut fetelor să

pregătească pentru cină a rămas nefăcut. Cathy și cu mine eram mai mult decât supărați. Eram frustrați și dezamăgiți.

Apoi un gând m-a străfulgerat. Când am cumpărat casa, ne-am rugat să fim o familie ospitalieră. Ne-am rugat ca această casă să devină un loc în care familia și oaspeții să se simtă bine, confortabil, să fie bine primiți și în siguranță. Când ne-am mutat nu am avut bani pentru mobila din living. Acum aveam mobilă, dar era pătată cu ciocolată. Era un inconvenient, dar nu o tragedie. Am urcat în dormitor, să nu mai vedem dezordinea. Ne-am luat de mâini și am rostit o rugăciune de mulțumire pentru privilegiul de a avea o casă. Am mulțumit pentru fetele noastre și pentru prietenii lor care au produs toată dezordinea și pentru cei care urmau să sosească. Apoi am coborât și am convocat „adunarea copiilor”.

Cathy se străduia să fie recunoscătoare, dar încă era foarte supărată din cauza dezordinii. Le-am chemat pe fete împreună cu prietenii lor, în total treisprezece persoane. I-am privit și am spus: „Sunt atât de mulțumit că vă aflați aici, pentru că am nevoie de ajutorul vostru. Pentru ora șase am invitat mai mulți tineri și, fără voi, nu suntem în stare să facem curățenie și ordine în toată casa. Gândiți-vă la curățenie, la mâncare, la vase, la dezordine și la cei 26 de pantofi de la intrare. Nu avem la dispoziție decât 20 de minute. Credeți că putem termina la timp?” „Absolut!”, au strigat toți.

În 20 de minute au transformat toată casa. Nu era suficient pentru un perfecționist, dar suficient pentru un amator. Acum, când fetele noastre sunt plecate le studii sau locuiesc singure, Cathy și cu mine ducem dorul unei case aglomerate. Un cămin caracterizat de recunoștință este plin de A.C.Î., iar un cămin caracterizat de amărăciune este plin de negativism. Cum vrei să fie căminul tău?

3. JOACA ELEMENTUL LIPSĂ

Așa cum am afirmat în capitolul anterior, joaca este un element necesar pentru o familie unită. Familia voastră se joacă destul

împreună? Nu vorbesc despre copiii care se joacă urmăriți de privirile părinților aflați pe margine, ci de o joacă la care participă întreaga familie, indiferent de vârsta membrilor și toți se amuză.

Alvin Rosenfeld, coautor al cărții The Over-Scheduled Child: Avoiding the Hyper-Parenting Trap (Copilul prea ocupat: evitarea cursei educației exagerate) crede că jocul sănătos este „o hrană emoțională, care aduce bucurie”.5

Prietenul meu Bill Bauer, director al Home Word, își găsește timp pentru a se juca împreună cu copiii și nepoții lui. Tradiția familiei este ca de Ziua Recunoștinței să se organizeze un turneu de tenis de masă. Premiul constă în faptul că membrii familiei râd și se simt bine împreună. Pentru vacanțele familiei Burs, Cathy s-a declarat responsabilă cu jocurile. Pentru fiecare zi are pregătit cel puțin un joc sau ceva nou de experimentat. Ne plimbăm cu bicicletele, urcăm pe munte sau jucăm un joc de societate. O dată am făcut schi nautic, iar altădată am navigat pe un râu. Uneori membrii familiei au evitat să participe la unele dintre jocurile sugerate de ea, dar, până la urmă, acele jocuri au contribuit cel mai mult la unitatea familiei.

Jocurile reduc tensiunile și stresul din familie. Încurajează comunicarea și oferă ocazii pentru manifestarea sprijinului reciproc. A trecut ceva timp de când nu v-ați jucat în familie? Dacă da, gândiți-vă la câteva activități recreative și treceți la acțiune. Veți vedea în scurt timp câte beneficii va aduce familiei voastre și spiritului A.C.Î.

4. NU UITA SĂ ZÂMBEȘTI

Nimeni nu pune la îndoială veridicitatea afirmației: o familie

optimistă este mult mai fericită decât o familie pesimistă. Poți fi optimist chiar dacă, din naștere, ești un pesimist. Un optimist este, de asemenea, un realist, dar un realist care găsește ceva bun în cele mai adverse situații. Tendința de a te plânge de tot ce ți se întâmplă este numită de experți: „dispoziție pesimistă”. Acest tip de atitudine, pe lângă faptul că distruge o familie bună, produce în căminul

respectiv un spirit negativist la fel de contagios ca gripa. Realitatea demonstrează că, optimistul se descurcă mai bine la școală, la muncă și în relații. Optimiștii trăiesc mai mult.

Crearea unei atmosfere pozitive în cămin cere efort. Înainte de a ajunge în Cer, aici pe pământ nu va exista nicio situație în care totul să fie pozitiv și perfect. Suntem oameni. Trăim alături de alți oameni. Un lucru este cert: oamenii păcătuiesc și comit greșeli. Totuși, o abordare optimistă va face ca drumul vieții să fie caracterizat de A.C.Î., iar una pesimistă ne va face călătoria amară.

Alături de Cathy, lucrez cu tinerii de peste douăzeci de ani. Ne bucurăm și în prezent de privilegiul de a petrece timp cu lideri care lucrează cu tinerii. Acești oameni sunt plini de viață, devotați, plăcuți și le face plăcere să fie împreună cu tinerii. Deoarece nu sunt părinții acestor tineri, uneori, sunt mai înțelegători și mai încurajatori. Din când în când, când lucrurile devin dificile în familia Burns, Cathy și cu mine avem un motto: „Este timpul pentru lucrarea cu tinerii.” Sensul afirmației noastre este că urmează să renunțăm la planurile noastre și că va trebui să ne raportăm la nivelul copiilor noștri, fără multe așteptări.

Nu demult, fiica noastră mijlocie, Rebeca, a amânat până în ultima clipă trimiterea cererii de a primi viză de călătorie în Italia pentru studii. Aflase de câteva luni că avea nevoie de viză, dar nu a întreprins nimic. Acum obținerea vizei era urgentă. Cathy și cu mine ne-am fi dorit ca Rebeca să fi avut viza ănainte ca să fi știut că avea nevoie de ea. Desigur, eram deranjați, de fapt, „frustrați la maxim” ar fi cea mai adecvată descriere a sentimentelor noastre de atunci, în acel miez de noapte, dinaintea ultimei zile în care se puteau trimite actele necesare la consulatul italian din Los Angeles.

Cathy și cu mine am făcut tot ce ne-a stat în putință să o ajutăm, iar Rebeca în acel moment căuta un studio foto deschis toată noaptea ca să-și facă pozele pentru pașaport și mai avea nevoie și de câteva documente pentru a le putea trimite la consulat. Dimineața,

Cathy împreună cu Rebeca și cu prietena ei (care se afla în aceeași situație !) plecau cu mașina la consulatul din Los Angeles, unde fetela urmau să implore mila funcționarilor. Înainte de plecare i-am spus lui Cathy motto-ul nostru: „Este timpul pentru lucrarea cu tinerii.” Mi-a zâmbit și au plecat.

Cele câteva telefoane din timpul călătoriei, împreună cu faptul că, trebuia să meargă la bancă pentru a scoate bani pentru viză, m-au făcut să înțeleg cât de mare era stresul lor. Singura rază de soare în această situație era Cathy, care se părea că adoră să fie împreună cu fetele. Rebeca și-a cerut scuze pentru neglijența ei și nu mai avea nevoie să audă cuvintele: „Ți-am spus eu că așa se va întâmpla.” Cathy putea contribui la creșterea frustrării fetelor sau putea transforma călătoria într-o aventură plăcută. Aveau să mai existe multe alte ocazii în care puteam să o învățăm pe Rebeca ce înseamnă responsabilitatea. Uimitor este faptul că soția mea era înviorată și veselă când s-au întors acasă. De ce? Pentru că a ales drumul optimismului în loc de cel al pesimismului. Așadar, rezolvă situația, dar nu uita să zâmbești. Este vorba de o tragedie sau de un inconvenient? Probabil că este un inconvenient.

LISTA A.C.Î. Cathy și cu mine am alcătuit „Lista A.C.Î.” pe vremea când copiii

noștri au fost micuți. Nu respectăm lista în mod legalist, ci o folosim ca un cadru prin care să aducem A.C.Î. în familia noastră. Încercăm să-i ajutăm pe copii să aibă un spirit deschis și dorim să le oferim un sentiment de siguranță și de dragoste.

1. Spune: Te iubesc. Manifestarea prin fapte și afirmarea verbală

a dragostei necondiționate le va da copiilor capacitatea de a merge înainte chiar și în momente dificile și îi va ajuta să respingă ispitele.

2. Arată afecțiune fizică. Atingerile semnificative, îmbrățisările, săruturile sau gestul „bate palma”, întăresc imaginea de sine a unei persoane tinere. Manifestarea adecvată a afecțiunii pro-duce sentimentul de siguranță, al valorii de sine și al impor-tanței personale.

3. Ascultă. Atunci când copiii tăi sunt convinși că îi asculți cu

atenție, își vor da seama cât de importanți sunt pentru tine. Ascultarea este limbajul dragostei.

4. Păstrează contactul vizual. Ca părinți, uneori, suntem atât de

ocupați încât uităm cât de important este limbajul trupului și contactul vizual pentru copiii noștri, din care pot vedea cât de mult îi iubim. Privindu-i în ochi, ei pot vedea dragostea din inima noastră.

5. Roagă-te zilnic. Un timp zilnic de rugăciune împreună cu

copiii îi ajută să înțeleagă cât de important este Dumnezeu în viețile noastre. Timpul de rugăciune trebuie să devină o parte minunată, plină de căldură și de iubire a vieților copiilor noștri.

Crearea unui cămin caracterizat de A.C.Î. nu este simplă, mai

ales dacă provii dintr-o familie în care educația se baza pe insuflarea sentimentelor de rușine și de vinovăție. Ce fel de cămin vrei să ai? Totul începe prin preluarea inițiativei de creștere a copiilor, rezultatul fiind o familie unită, în care copiii se pregătesc să devină adulți responsabili.

CUM SĂ COMUNICI CU AFECȚIUNE, CĂLDURĂ ȘI ÎNCURAJARE

Unde te afli?

1. Care expresii descriu cel mai bine căminul tău? (Bifează căsuțele corespunzătoare.)

Plin de tensiune

Totul este pașnic

Fiecare face ce dorește

Lipsește afecțiunea

Căldură sufletească

Foarte pozitiv (optimism)

Negativism (pesimism) 2. Care este contribuția ta personală la atmosfera din cămin?

Scopul

1. Ce inițiative ai avut pentru a produce o atmosferă caracterizată de A.C.Î.?

Planul

1. Ce pași concreți poți face săptămâna aceasta pe baza materialului din acest capitol?

6

LECȚIA DISCIPLINĂRII ȘI A HARULUI

CUM SĂ CREEZI UN CLIMAT DE HAR ÎN CĂMIN

JASON TESTA LIMITELE IMPUSE sau, mai corec spus,

depășise cu mult limitele pe care știa că trebuia să le respecte, și acum a dat de probleme pentru că își mințise părinții. Mark și-a asumat rolul de părinte și a reacționat la fel ca tatăl său: a strigat la fiul său. Jason s-a refugiat întăcere, însă Mark nu s-a simțit mai bine după ce și-a terminat lecția moralizatoare rostită cu volumul aproape la maxim. Becky nu s-a amestecat deloc în dispută, dar nu a putut ignora faptul că, și de data aceasta, Mark nu l-a pedepsit pe fiul lor. După ea, Jason ar fi trebuit consemnat să stea acasă o lună întreagă.

În majoritatea cazurilor, Becky și Mark aveau concepții diferite despre disciplinarea copiilor. Mark era în favoarea certării lor cu vehemență, dar fără aplicarea unei pedepse. Reacția lui Becky era mai liniștită, dar de obicei, cel puțin la început, era prea aspră pentru greșeala comisă și aproape întotdeauna pedepsele erau stabilite în focul emoțiilor. De cele mai multe ori, ea reducea ulterior pedeapsa, dar în unele cazuri scopul ei era să le producă sentimente de rușine copiilor prin criticile ei sau prin amintirea greșelilor din

trecut. Mark și Becky nu erau consecvenți în disciplinarea copiilor și de multe ori se certau și se învinovățeau atunci când copiii se purtau urât.

De data aceasta, Mark și Becky doreau să elimine tensiunea. Au decis să ia cina în oraș. Nu au fost surprinși de faptul că toată conversația lor s-a învârtit în jurul copiilor, iar, când s-a încheiat, au constatat că sunt mai frustrați unul de celălalt decât din cauza copiilor.

Când au ieșit din restaurant au văzut-o pe Judith, dar, probabil din cauza dispoziției lor sufletești, nu au mai simțit aceeași bucurie la vederea ei. Totuși, Becky nu a pierdut timpul și i-a povestit despre problema care i-a frământat toată după-amiaza și seara. „Judith, ce ne poți învăța despre disciplinarea copiilor?” Când Judith a întrebat ce se întâmplase, Becky i-a relatat pe scurt despre conflictele din timpul zilei.

Judith a răspuns cu blândețe: „Cred că știți acest lucru. Este mult mai ușor atunci când părinții fac front comun. Problema cea mai mare în domeniul disciplinării este consecvența. Dorim ca fiilor și fiicelor noastre să le placă de noi, dar, uneori, trebuie să-i obligăm să suporte consecințele comportamentului lor.” Lui Mark i-a plăcut faptul că menționase consecvența, pentru că dorea ca Becky să învețe această lecție.

Judith s-a întors spre Mark. „Strigătele și enervarea nu dau nici ele rezultate. Ele nu fac altceva decât să blocheze spiritul copilului față de părinte.” Oh! Interesant era faptul că Judith a spus aceste cuvinte cu atât de multă dragoste și har, încât Mark nu le-a considerat un atac împotriva lui. Știa că are nevoie să audă aceste cuvinte. Judith avea întotdeauna pregătită o lecție și așa a fost și de data aceasta. „Scopul vostru ca părinți este să creați un cămin plin de har, în care să domnească dragostea și harul, dar în care să fiți neclintiți în disciplinarea copiilor.” Mark și Becky au încuviințat cu un gest al capului, iar Judith a continuat: „Disciplinarea copiilor

nu este ușoară nici pentru cei mai buni părinți, dar recompensele pentru cei care investesc energia emoțională pentru stabilirea copiilor lor sunt mari. Biblia conține o promisiune extraordinară: «Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.»”

Aceste cuvinte dovedite valabile de-a lungul timpului au repre-zentat sfârșitul lecției pentru că Judith i-a îmbrățișat pe Mark și pe Becky și a dispărut în restaurant.

N..ANIFESTAREA HARULUI ȘI CONSECVENȚA în .......de disciplinarea copiilor sunt printre cele mai dificile aspecte ale creșterii copiilor. Ele trebuie abordate datorită faptului că puțini oameni pot disciplina cu încredere. De multe ori părinții îmi spun: „Îmi doresc să fiu plăcut de copiii mei, de aceea, pe lângă că îmi este greu să îi disciplinez, este aproape imposibil să fiu consecvent în disciplinarea lor.” Deși poate nu înțelegi acest adevăr, totuși, există o conexiune strânsă între har și disciplinare. Când unul dintre aceste aspecte este deficitar, și celălalt are de suferit.

Probabil că este inutil să mai afirm acest adevăr, dar să nu uităm: copiii sunt copii. Ei greșesc. Nu respectă regulile impuse și provoacă autoritatea părinților. Într-o zi în care nu te vei simți în apele tale sau într-o situație când vei fi vulnerabil și ți-ai epuizat rezervele emoționale, copiii tăi te vor lua prin surprindere și te vor înfrunta. În aceste momente, probabil că nu vei avea nici energia, nici autocontrolul de a proceda corect, iar manipulările lor te vor determina să îți compromiți încă o dată convingerile despre har și disciplină. Emit aceste afirmații pe baza experienței personale. Menținerea unui echilibru între disciplinare și har poate fi cea mai grea luptă pe care trebuie să o dai pentru a deveni un părinte încrezător.

M

Cu toții dorim să facem ceea ce este mai bine pentru copiii noștri, dar, uneori, nu avem capacitatea să le arătăm har atunci când îi disciplinăm.

Janice este o mamă care își crește copiii singură, încercând din răsputeri să le arate har atunci când îi disciplinează. De când soțul ei a părăsit-o, a ajuns foarte dezamăgită de loviturile pe care i le-a rezervat viața. Muncește enorm de mult și simte nesiguranță din punct de vedere emoțional. Problema lui Janice este că nu dorește să fie respinsă de copiii ei la fel cum a fost respinsă de fostul ei soț și, în consecință, cedează de cele mai multe ori în fața copiilor. Copiii devin tot mai de nestăpânit și Janice se simte pierdută.

Gary a crescut într-o familie în care conexiunea emoțională a fost minimă. Tatăl lui era un bărbat liniștit, dar, cu toate că nu a divorțat de mama lui Gary, căsnicia lor era nefericită. Deoarece tatăl său era distant și neatent cu el, mama lui Gary a devenit forța dominantă din viața lui. A preluat conducerea relațiilor din familie cu toate că era instabilă emoțional. Metoda standard de disciplinare folosită de mama lui Gary era să-i determine pe copii să facă lucruri „bune” apelând la sentimente de rușine. De multe ori obținea ascultarea pe care o dorea cu prețul unor răni adânci pe care le lăsa în inima lui Gary și a celorlalți copii. Tatăl și mama lui Gary nu erau oameni răi, dar nu știau cum să se apropie de oameni.

După ce Gary a plecat de acasă, a fost binecuvântat să găsească o femeie extraordinară, cu care s-a căsătorit și a devenit tată. Are, însă, probleme în a fi consecvent în disciplinarea cu har a copiilor lui. La fel ca și mama lui, emoțiile lui Gary fluctuează mult. El strigă la copii, dar peste câteva clipe îi lasă să scape nepedepsiți chiar și pentru cele mai grave greșeli. Teama lui este că va deveni tot mai asemănător cu mama lui, pe care o disprețuia în cea mai mare parte a timpului. Inconsecvența lui Gary afectează relațiile sale cu soția și cu copiii lui.

Poate că nu te regăsești în cazurile prezentate, dar pot afirma, pe baza mesajelor pe care le primesc în urma emisiunilor radio zilnice

de la Home Word și pe baza numeroaselor întrebări care mi se pun la conferințe, că disciplinarea și stabilirea limitelor este problema majorității părinților.

După cum știți, când se naște un copil în familia noastră nu primim odată cu el și un manual cu instrucțiuni de utilizare. Copiii noștri nu își dau seama că, de multe ori, noi stabilim din mers regulile și consecințele încălcării lor. Fiecare copil are o personalitate diferită și are nevoie de o metodă de disciplinare adaptată caracterului lui. După ce s-a născut Christy a fost nevoie să îi cunoaștem și să îi înțelegem personalitatea ca să o putem crește, iar când s-a născut Rebeca, pentru ea a fost nevoie de un alt set de reguli și de o altă instruire. Apoi s-a născut Heidi, care avea propriile ei metode de a se face cum dorește. În perioada când fetele au ajuns în preadolescență și în adolescență, recunosc că de multe ori m-am gândit dacă nu cumva se sfătuiesc înainte de a lansa un atac la adresa noastră la fel ca și echipa de fotbal care dezbate strategia îninte de fiecare meci. „Ei, bine, eu o atac pe mama din unghiul ăsta, mă plâng până obosește și când nu mai știe ce hotărâri să ia, intri tu și te porți de parcă nu s-a întâmplat nimic și continui atacul. Dacă nu o putem convinge pe mama, îi spunem că tata a fost de acord.”

PĂRINȚII FAC FRONT COMUN.

Sfatul meu pentru părinți este întotdeauna același: faceți front

comun. Fiind un cuplu, trebuie să fiți de acord cu aceeași concepție despre disciplinare și har. În privința disciplinării, cheia creșterii unor copii responsabili este consecvența. Dacă ești căsătorit, alcătuiește o echipă cu partenerul tău pentru a aborda împreună problemele, fapt ce va împiedica epuizarea unuia dintre parteneri. Dacă ești divorțat, încearcă să cazi de acord asupra creșterii copiilor cu fostul partener și, în cazul în care acest lucru nu este posibil, gândește-te la o abordare sănătoasă a disciplinării copiilor și fii cât de consecvent este posibil în aplicarea ei. Caută sprijinul altor oameni care îți înțeleg situația.

Voi fi direct și sincer cu toți părinții: tu nu poți fi prietenul cel mai bun al copilului tău. Vei avea această șansă atunci când copilul va fi deja adult și va fi plecat de acasă. Copiii îți spun Mama sau Tata (nu te strigă cu prenumele tău) dintr-un motiv bine justificat. Oricum,

ești prea bătrân și nu vei fi niciodată destul de „cool” pentru a te considera prietenul lor cel mai bun.

Odată, eram împreună cu fiica mea Rebeca, pe atunci de 16 ani, în mașină și ea mi-a spus: „Tati, toți prietenii mei cred că tu ești cel mai grozav tată.” Apoi mi-a înșirat toate motivele pentru care prietenii

ei cred acest lucru. Am simțit cum mă umflu în pene de mândrie. Am fost aproape convins că, dacă aș fi candidat la câștigarea titlului de „Cel mai grozav tată al anului” aș fi avunt șanse mari să câștig. Apoi am făcut o greșeală colosală.

„Rebeca, dar tu ce părere ai, sunt un tată bun?” Răspunsul ei a venit prompt. „Nu!” „De ce nu?” (ar fi trebuit să fi știut deja lecția asta). „Nu îmi permiți să văd filmele pe care le văd toți oamenii de

pe planetă. Seara mă obligi să mă întorc acasă mai devrema decât copii care au cu zece ani mai puțin ca mine. Când Lauren m-a invitat la Disneyland, nu m-ai lăsat și m-ai trimis la școală. [A uitat să menționeze un mic detaliu: în ziua respectivă avea examenul de sfârșit de an.] Și tu și mama sunteți prea stricți.”

M-am dezumflat și am revenit la dimensiunile mele normale, dându-mi seama, încă o dată, de faptul că, deși sunt un tată foarte bun în imaginația mea, nu sunt prietenul cel mai bun al fiicei mele. Este ușor să bagatelizezi acest adevăr, dar el doare deoarece fiecare părinte dorește să fie plăcut de copiii lui mai mult decât de oricare altcineva. Părinții care încearcă să câștige un concurs de popularitate de la copiii lor, vor fi crunt dezamăgiți.

Sfatul meu pentru părinți

este întotdeauna același: faceți front comun.

Wayne Rice, un mentor foarte bun al multor părinți și al meu și, de asemenea, un bun prieten al meu, m-a ajutat să înțeleg rolul de părinte în diverse etape de dezvoltare a copiilor noștri. O să dezvălui sfaturile sale înțelepte care te vor ajuta să înțelegi în ce etapă te afli și ce te așteaptă la orizontul creșterii copiilor, pentru ca să nu mai fi atât de stresat în timp ce îți îndeplinești cea mai înaltă chemare din lume. Wayne a identificat cinci etape ale creșterii copiilor.1

Etapa unu – Îngrijire totală (de la naștere până la 2 ani). Tu împlinești toate nevoile copilului tău.

Etapa doi – Controlarea (de la 2 la 10 ani). Tu preiei și te ocupi de toate amănuntele (în cel mai bun sens) din viața copilului oferindu-i protecție.

Etapa trei – Pregătirea (de la 10 la 15 ani). Îl lași pe copil să ia tot mai multe decizii. (Nu este o etapă ușoară dacă ți-a plăcut rolul de conducător.)

Etapa patru – Sfătuirea (de la aproximativ 15 ani până la faza de adult). Acum permiți copilului tău să ia cele mai multe decizii, dar ești disponibil pentru sprijin și sfaturi.

Etapa cinci – Grija. Slujba ta de părinte permanent se încheie. Acum tu devii un mentor care va manifesta grijă, preocupare, încurajare, iar speranța este că vei putea vedea rezultatele eforturilor tale.

Etapele prezentate de Wayne sunt logice, dar nu sunt ușor de parcurs nici de către părinte, nici de către copil, mai ales că relația dintre ei se schimbă odată cu trecerea de la o etapă la alta. Pentru a

Voi fi direct și sincer cu toți

părinții: tu nu poți fi prietenul cel mai bun al copilului tău.

te ajuta pe tine și pe partenerul tău să aveți un front comun, poate ar fi bine să discutați la ce etapă se află copilul vostru și cum îl creșteți. Nu există scurtături și nicio altă cale mai ușoară, dar să nu uităm că procesul „înțărcării” este dificil și pentru cel „înțărcat” și pentru „înțărcător”.

DISCIPLINARE ȘI HAR

Motivul pentru care mulți părinți nu-și disciplinează cu

consecvență copiii și nu le arată har este că nici ei nu au avut parte de aceste două elemente când au fost copii. Dacă nu ai văzut un model sănătos de disciplinare și de manifestare a harului, atunci îți va fi greu să îl practici și tu. Primul pas este să îți însușești concepția lui Dumnezeu despre disciplinare și har. Ele reprezintă același lucru pentru copiii tăi: dragostea inepuizabilă. Dumnezeu te iubește nu pentru ceea ce faci, ci pentru ceea ce ești: copilul Lui. La fel cum dragostea Lui este inepuizabilă, datoria noastră este să ne străduim din răsputeri să arătăm copiilor aceeași dragoste. Trebuie să renunțăm la concepția că harul înseamnă dragoste, iar disciplinarea înseamnă neplăcere. Atât harul cât și disciplinarea înseamnă dragoste.

DISCIPLINAREA

Uneori părinții confundă indulgența cu dragostea, dar, în realitate,

indulgența este un mod greșit de a iubi. În aceeași măsură, părinții consideră uneori că pedeapsa înseamnă dragoste, deși, în realitate, există o mare diferență între pedeapsă și disciplinare. Disciplinarea este legată mai mult de pregătirea pentru viață, astfel încât copilul să învețe să ia deciziile corecte într-o atmosferă caracterizată de A.C.Î. (capitolul 5), într-o familie în care există limite, responsabilități și consecințe negative și pozitive pentru comportament.

În adâncul fiinnței lor,

copiii doresc ordine și echilibru.

În adâncul ființei lor, copiii doresc ordine și echilibru. Cred că, în realitate, copiii se așteaptă ca părinții să-i disciplineze. Copiii au nevoie să învețe că viața nu este dreaptă și că deciziile greșite au consecințe. Disciplinarea are mai mult rolul de a trezi simțul responsabilității în copii, decât de a-i obliga să asculte. Poate ar fi bine să mai citești o dată ultima propoziție. Disciplinarea sănătoasă este îndreptată spre viitorul copilului. Scopul tău este să crești adulți responsabili, nu doar ființe care pentru un timp limitat vor asculta de tine. Proverbele, 22:8, afirmă clar acest adevăr: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Totuși, nu uita că acest verset se adresează în egală măsură și părintelui și copilului. El nu promite un drum fără denivelări în timpul pregătirii copilului pentru viață.

Disciplinarea nu se referă doar la consecințe și confruntare. Motivul pentru care îi disciplinăm pe copiii noștri este ca ei să învețe autodisciplina și comportamentul responsabil. Pentru a-i ajuta pe copii să învețe responsabilitatea, este necesar să le oferim ocazii în care să-și dovedească maturitatea. Este cert că, uneori, vor greși, dar atunci când își vor dezvolta simțul responsabilității va crește tot mai mult și încrederea în ei și vor avea o concepție mai bună despre ei înșiși. Consideră disciplinarea ca fiind nu atât de mult ceea ce le faci copiilor tăi, cât ceea ce faci pentru copiii tăi. Ne disciplinăm copiii pentru ca, pe termen lung, să-și accepte răspunderea pentru faptele lor. Așadar, este extrem de important să le spunem răspicat care sunt așteptările noastre de la ei și apoi să-i tragem la răspundere pentru ele. Dacă nu procedăm așa, se vor îndrepta spre dezastru în momentul când vor deveni adulți.

Disciplinarea nu se referă doar la

consecințe și confruntare.

HARUL

Majoritatea părinților au fost crescuți pe baza metodei de

accentuare a sentimentelor de rușine și de vinovăție. Acest fapt a fost acceptat în generația anterioară. Problema este că abordarea aceasta nu dă rezultate pe termen lung, iar efectele pot fi dezastruoase. Rezultatul a fost apariția unei generații de oameni incapabili de asumare a responsabilităților pentru faptele lor și pentru construirea unei temelii morale a vieților lor. Când acești oameni au ajuns la rândul lor părinți au realizat că modelul după care au fost crescuți nu a fost adecvat, nu sunt de acord cu el, dar nici nu au alte modele pe care o cunosc. Din nefericire, cei mai mulți părinți au sesizat că metoda nu dă rezultate bune nici în cazul copiilor lor și, de aceea, au trecut la extrema cealaltă, au devenit prea indulgenți.

Tim Kimmel rezumă în excelenta lui carte Grace-Based Parenting (Creșterea cu har a copiilor) concepția pe care dorim să o avem cu privire la har.

Cuvântul principal care descrie modul în care Dumnezeu este

preocupat de copiii Lui este harul. Harul nu exclude ascultarea, respectul, limitele sau disciplinarea, ci stabilește care sunt condițiile în care se aplică aceste elemente importante ale creșterii copiilor. Poți fi ciudat sau capricios, dar Dumnezeu te iubește prin harul Său cu toată ciudățenia și capriciile tale. Poate că te crezi foarte fragil și incapabil în unele domenii importante ale vieții tale, dar Dumnezeu este alături de tine chiar în domeniile în care te crezi mai slab pentru a te întări prin harul Său.2

În paragraful citat mai sus, Kimmel descrie, mai bine decât oricare

dintre autorii pe care i-am citit eu, viața bazată pe har. Dumnezeu le oferă ajutor părinților ca să reverse un adevărat fluviu de har peste copiii lor și să facă deosebire între lucrurile importante și cele lipsite

de importanță. Kimmel continuă: „Harul nu coboară standardele din case noastre, ci le ridică.”3

Unii părinți comit greșeala atât de larg răspândită de a crede că, în cazul în care introduc harul în planul lor de creștere a copiilor, vor fi obligat să fie prea indulgenți cu copiii lor. Această concepție este la fel de greșită ca și creșterea copiilor prin trezirea sentimentelor de rușine și vinovăție. O mamă mi-a spus: „Îi oferim totul lui Tom; nu înțeleg de ce are note atât de mici.” Femeia nu a înțeles ce se întâmplă. Dacă lui Tom i se oferea totul, de ce ar fi vrut el să se străduiască să aibă note bune? El doar va presupune, pe baza experienței din familie, că profesorii și toți ceilalți oameni îi vor purta de grijă oricare va fi purtarea lui.

A le oferi copiilor lucruri în locul timpului petrecut cu ei și a ceda în față manipulărilor lor (pentru a evita confruntarea sau respin-gerea), nu înseamnă a crește copii cu har. Prezența harului într-o relație aduce siguranță și oferă încredere copiilor. Astfel, le este mai ușor să găsească sensul și scopul vieții lor și ce înseamnă dragostea adevărată. Vor înțelege mai bine ce este harul dragostei lui Dumnezeu atunci când îl vor vedea în exemplul părinților lor. În ultima instanță, harul este un proces, nu un eveniment. Apostolul Petru a scris: „ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru, 3:18). Un cămin în care se găsește din belșug har este un loc al siguranței.

Am discutat recent cu o mamă, cu un tată și cu fiica lor de 14 ani. Relația mamă-fiică nu decurgea grozav. Fata vorbea urât cu mama ei, avea note mici și își alegea prietenii cei mai nepotriviți. Motivele de îngrijorare ale părinților erau întemeiate. Mama dorea să discutăm despre aspectele concrete ale comportamentului fiicei ei, când fata a spus: „Nu mă iubiți. Nu știți decât să vă plângeți de mine.” Este adevărat că astfel de comentarii am auzit și în familia mea șe ele reprezintă în adolescența timpurie metoda obișnuită de apărare a copiilor.

Mesajul pe care l-am înțeles din cuvintele fetei, confirmat și de tatăl ei după ce ea a părăsit camera, era că nimic din ce făcea nu era suficient de bun pentru mamă. Mama a recunoscut că poate păstra supărarea pe fiica ei 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte. Motive găsea din belșug. Era frustrată pentru că știa că fiica ei ar fi putut avea note mai bune, și-ar fi putut alege mai bine prietenii și era în stare să ia decizii mai bune. Cu toate acestea, fiica auzea permanent mesajul că nu era suficient de bună la toate.

Am sfătuit pe acea mamă, cred că la fel ai fi făcut și tu, să se gândească la părțile bune din viața fiicei ei și să se bucure de ele cât poate de mult. Părerea părinților că ei „nu sunt niciodată suficient de buni” reprezintă o sursă de durere profundă pentru copii și în cele mai multe ocazii ei contraatacă prin lipsa de respect și reacții nepotrivite față de adulți. Afirmarea valorii și a rezultatelor lor este un factor motivațional mult mai eficient decât critica, iar harul acoperă o mulțime de probleme relaționale.

ELEMENTELE ESENȚIALE ALE HARULUI ȘI ALE DISCIPLINĂRII

Când părinții colaborează pentru atingerea unui scop comun, vor

transmite un mesaj unic copiilor, care va include tot ce se așteaptă de la ei. Este un mod simplu de a crește copii responsabili. Vei găsi mai jos șase elemente esențiale care te vor ajuta să începi să disciplinezi cu har:

1. Regulile lipsite de relații înseamnă rebeliune.

Toate familiile emit reguli și cerințe, dar este nevoie și de relații. Astăzi, am nesocotit și eu această realitate. Am invitat-o pe una dintre fetele mele la masă în oraș. În timp ce urcam în mașină, am întrebat-o despre unele probleme ivite la școală și despre alte câteva probleme apărute. A adoptat imediat o

atitudine de autoapărare. Conversația s-a derulat pe un ton rece și tensionat.

Din fericire, mi-am adus aminte de acest prim element esențial și, pentru un timp, am renunțat să mai discutăm despre problemele de la școală și am început să discutăm despre viața ei în general, despre prieteni și despre alte aspecte care nu erau chiar atât de importante pentru mine, dar erau vitale pentru ea. A redevenit din nou deschisă față de mine. Am făcut ceea e fac toți adolescenții și preadolescenții: am petrecut un timp relaxat împreună. Am râs și ne-am bucurat de compania celuilalt. Când am ieșit din mașină, ea a adus vorba despre problemele de la școală și am avut o discuție utilă, în timpul căreia a renunțat la atitudinea de autoapărare. A ști când să nu aplici reguli și să consolidezi relația este esențial pentru a avea și har și disciplină în familie.

2. Alege-ți cu înțelepciune bătăliile.

Nu toate problemele sunt atât de importante încât să ne luptăm pentru ele. Dacă te simți tot mai frustrat atunci când copiii nu se comportă așa cum vrei tu, înseamnă că încerci să dai prea multe bătălii, pe prea multe fronturi. Dacă vrei să dai o bătălie, atunci trebuie să ai dreptate și trebuie să câștigi. În familia noastră avem o regulă: „fără ceartă”. Un consilier înțelept ne-a spus: „Când aveți un copil cu voință puternică, nu vă certați cu el. Punct.”

Permite-mi să îți amintesc că nu conduci un sistem democratic. Am auzit pe mulți oameni spunând: „Dacă ești părinte, poartă-te ca un părinte!” Câștigă cu orice preț bătăliile sau vei suferi consecințele. Nu uita că poți câștiga o bătălie, dar poți pierde războiul. Părinții care nu-și aleg cu înțelepciune bătăliile vor ajunge la capătul energiei și resurselor lor.

3. Cicăleala nu dă rezultate.

Cicăleala este o metodă foarte greșită pe care un părinte nu are voie să o alegă. Ea înăbușă intimitatea și crește probabilitatea eșecurilor repetate ale copiilor. Îi vei cicăli și când vor fi studenți? Dacă da, copiii tăi vor învăța să ia decizii numai pe baza sâcâielilor și a presiunilor, iar rezultatul va fi o relație nesănătoasă cu viitorul partener de viață. După părerea mea, cicăleala este o cale aleasă de părinte din cauza lenei lui.

Un cămin plin de negativism și critici va da naștere la rebe-liune și la creșterea exponențială a negativității. De fapt, iată care este standardul biblic în această privință: „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni, 6:4).

4. Strigătele zdrobesc și zăvorăsc spiritul copilului.

Cu cât strigătele se întețesc, cu atât mai puțin aud. Mesajul pe care îl transmiți copilului tău când strigi la el este că te-ai supărat pe el și nu va dori să înțeleagă semnificația cuvintelor tale. Toate relațiile apropiate pot provoca uneori supărare, dar nu orice fel de mânie este greșită. Totuși, strigătele reprezintă un semnal că ceva se întâmplă în interiorul nostru. Cineva a spus: „Părinții trebuie să-i depășească pe copiii lor în maturitate, nu în forță.” Părinții care recurg la strigăte, vor constata că metoda nu numai că îi va deranja pe copii, ci va fi și ineficientă.

5. Nu te teme să-ți recunoști greșelile.

Dacă ți-ai judecat greșit copilul sau te-ai comportat fără înțelepciune, nu rata șansa de a-ți cere scuze. Contrar părerilor multor părinți, scuzele părintelui nu îl va face pe copil să-și piardă respectul față de părinte, ci, dimpotrivă, pe termen lung, îl va apropia de el.

Îmi aduc aminte de o ocazie când Christy avea 12 ani și eu mi-am pierdut controlul de față cu ea. Am stigat la ea și am înjosit-o, apoi i-am poruncit să plece în camera ei. După ce m-am calmat și am fost urmărit de „privirile” pline de semnificații aruncate de Cathy, m-am dus în camera lui Christy. M-am aplecat la nivelul ochilor ei și i-am spus: „Christy, izbucnirea mea nu are de-a face cu tine, ci doar cu mine. Am greșit. Te rog să mă ierți.” Fiica mea de 12 ani, cu lacrimi în ochi, și-a deschis larg brațele, m-a îmbră-țișat strâns și a spus: „Te iert, tati și îmi pare rău și mie.” În ziua aceea, fiica mea mi-a arătat har. Tu nu ești perfect, așadar, atunci când greșești, grăbește-te să recunoști. Este modelul de care au nevoie copiii tăi.

6. Exprimăți clar așteptările și cerințele.

Copiii tăi au nevoie ca tu să stabilești limitele comportamentale. În general, copiii au dorința de a fi plăcuți părinților lor. Când ei respectă cerințele părinților, au o părere bună despre ei înșiși și un sentiment mai mare de siguranță. Când cerințele tale sunt exprimate clar, dar copilul a încălcat ceea ce i-ai spus, emoțiile puternice vor lipsi din procesul disciplinării.

Copiii se așteaptă la consecințe. Este foarte util să discuți cu ei consecințele comportamentului lor: „Mihaela, dacă încă o dată mai iei lucrurile surorii tale fără să

ceri permisiunea, mâine vei sta acasă.” „Mircea, dacă nu te întorci acasă până la ora stabilită, îți voi

ține eu cheile de la mașină în următoarele două săptă-mâni.”

După ce ai prezentat clar care sunt cerințele tale, fii consecvent și aplică toate consecințele prevăzute. Dacă nu procedezi așa, le arăți copiilor că regulile nu au nicio valoare. Îmi place afirmația prietenului meu Kevin Leman: „Inconsecvența este metoda de creștere a unui yo-yo.”4

CUVINTELE VITALE Înainte de a încheia acest capitol, doresc să vă învăț câteva cuvinte

și expresii utile în disciplinarea cu har a copiilor. Am ezitat să le scriu deoarece încă le mai folosesc în releția cu fetele mele. Nu le consider manipulatoare, ci ele surprind esența harului și a disciplinării.

1. „Îți înțeleg durerea.” Empatia ta față de ei atunci când suportă consecințele le arată că îi iubești. „Nu ți-ai făcut lecțiile, așa că profesorul ți-a dat o notă mică. Știu ce înseamnă să iei note mici. Îți înțeleg durerea.”

2. „Cu toate acestea.” Ascultă părerea copilului. Ascultarea este limbajul dragostei. „Înțeleg cum te simți, cu toate acestea, noi am discutat înainte despre consecințe.”

3. „Spune-mi de ce ți-aș permite acest lucru.” Învață-i pe copii și pregătește-i ca să poată evalua logic toate situațiile. Întrebați-i dacă au motive bine argumentate pentru ceea ce vor să facă și care sunt ele. „Vrei să rămâi în oraș mai târziu decât ora pe care am stabilit-o, cu tineri pe care nu îi cunosc. De ce crezi că ar trebui să permit acest lucru?”

4. „Viața nu e dreaptă!” Cu cât un copil învață mai repede că lumea nu este întotdeauna un loc unde triumfă dreptatea, cu atât vor accepta mai repede această realitate. „Îmi pare răi că au ales la scenetă pe cineva care nu poate juca la fel de bine ca tine. Viața nu este întotdeauna dreaptă.”

După ce ai terminat de citit acest capitol, probabil ți-ai pus întrebarea: cine are mai multe lucruri de făcut, eu sau copiii mei? Cred că este nevoie ca mai întâi să te autodisciplinezi tu, înainte de a le cere copiilor să fie disciplinați. Un dresor de câini mi-a spus odată: „Dresajul câinilor înseamnă 66% pregătirea oamenilor și 33% pregătirea câinilor.” Ca părinți, trebuie să învățăm noi mai întâi lecția disciplinării și a harului înainte de a ne aștepta să și-o însușească și copiii noștri. Dar rezultatul merită. Citiți ce are de spus autorul cărții Proverbele: „Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă, și îți va aduce desfătare sufletului” (29:17).

CUM SĂ CREEZI UN CLIMAT DE HAR ÎN CĂMIN

Unde te afli?

1. Faci front comun cu partenerul tău (sau fostul partener) în privința disciplinării și a harului din familie?

2. Ce efect are modul în care ai fost crescut tu asupra modului în care îți crești copiii?

Scopul

1. Ce ai putea face mai bine în domeniul disciplinării consecvente a copiilor tăi?

2. Ce notă crezi că meriți, pe o scală de la 1 la 10, în aplicarea celor șase elemente esențiale pentru creșterea unor copii responsabili.

Regulile lipsite de relații înseamnă rebeliune.

Alege-ți cu înțelepciune bătăliile.

Cicăleala nu dă rezultate.

Strigătele zdrobesc și zăvorăsc spiritul copilului.

Nu te teme să-ți recunoști greșelile.

Exprimă-ți clar așteptările și cerințele.

Planul

1. Ce poți face în cele șase aspecte pentru a crea o atmosferă mai sănătoasă în privința disciplinării și a harului?

a. b. c. d. e. f. Notă: Dacă ți-ai consumat toată energia pentru a găsi vina în viața

partenerului tău și a copiilor tăi, înseamnă că nu te-ai autoexaminat deloc și nu ai înțeles care este scopul acestui axercițiu.

7

LECȚIA BINECUVÂNTĂRII

CUM SĂ CREEZI UN CĂMIN PLIN DE SIGURANȚĂ ȘI RESPECT

BECKY SIMȚEA CĂ ARE NEVOIE DE AJUTOR. Acest

sentiment o copleșea, de obicei, atunci când se gândea la părinții ei: mama, tata și părinții vitregi. Ce bine ar fi fost să fi crescut într-o altă familie, gândea ea uneori. Conexiunea emoțională din familia ei a fost aproape inexistentă și nu se crease acea legătură permanentă pe care ea spera să o aibă cu soțul și copiii ei.

În astfel de momente, Becky avea nevoie ca Mark s-o asigure de dragostea lui. Știa că el făcea tot ce îi stătea în putință, dar nu îi era ușor să-și exprime dragostea, cel puțin nu încă. Mark a crescut într-o familie asemănătoare.

Becky l-a găsit pe Mark în bucătărie. „Putem vorbi?” „Sigur, ce s-a întâmplat?” „M-am gândit la mine și la noi. Îmi este teamă ca nu cumva

să ajungă și copiii noștri să aibă aceleași probleme emoționale, relaționale și spirituale pe care le avem noi. Cuvintele lui Judith despre posibilitatea de a fi o generație tranzițională m-au ajutat să văd ce putem realiza, dar dacă nu se va întâmpla așa? Vreau foarte mult ca Jason și Jennifer să fie mai buni decât am fost noi.”

Mark a încercat să o asigure pe Becky că își îndeplinește bine slujba de părinte, dar și el încerca o durere asemănătoare.

Chiar atunci cineva a sunat la ușă. De data aceasta Judith a venit acasă la ei și nu cu mâinile goale. Adusese o prăjitură cu căpșuni și înghețată de vanilie. Când Mark a invitat-o să intre, s-a scuzat. „Sper că nu vă deranjez, dar eram prin apropiere și m-am gândit că v-ar face plăcere să mâncați această prăjitură. Nu stau decât puțin.”

De unde știe ea că acesta era desertul favorit al lui Becky?, s-a întrebat Mark. De unde știe unde locuim? Era intrigat. Știa ce urmează: prăjitura era însoțită de o lecție. A condus-o pe Judith în bucătărie și privirea aruncată lui Becky se putea citi întrebarea: „Ghici cine a venit?” Judith și-a dat seama imediat că Becky a plâns. „Ce s-a întâmplat, dragă?”

Becky nu și-a putut stăpâni lacrimile. A avut nevoie de câteva clipe pentru a se aduna și a putea răspunde: „Judith, deja ai ajutat foarte mult familia noastră, dar acum mă confrunt cu multe probleme din anii copilăriei mele. Nu mă consider o mamă bună. Nu simt că sunt un om prea bun și mă tem să nu devină și copiii noștri la fel.”

„Din nefericire, Becky, nu ai primit aceleași binecuvântări de la părinții tăi pe care le oferi acum copiilor tăi.” Judith a continuat să vorbească în timp ce punea prăjitura și înghețata pe farfuriile scoase de Mark. „Copiii suferă din cauza absenței binecuvântării părintești. Este o durere care macină relațiile. Le afectează respectul de sine, încrederea și capacitatea de a avea relații sănătoase când devin adulți. Uneori, pun la îndoială și valoarea lor înaintea lui Dumnezeu.”

Becky a văzut că Judith se uită țintă la ea și a recunoscut. „Așa sunt eu. Mi-ai descris viața.” Mark a încuviințat din cap.

Judith a continuat: „Calea de depășire a lipsei binecuvântării din viața ta este înțelegerea profunzimii dragostei lui Dumnezeu pentru tine. Becky, Dumnezeu te iubește foarte mult. Știi asta?”

„Încep să cred.”

„Foarte bine, pentru că poți și trebuie să transmiți copiilor tăi o binecuvântare inspirată de Dumnezeu, a dragostei și acceptării. Încrederea ta în Jason și Jennifer, împreună cu binecuvânterea lor, le va da sănătate relațională, fizică și spirituală. Le va oferi un sens și un scop al vieții.”

„Cum putem oferi copiilor noștri această binecuvântare dacă nu am avut noi parte de ea când am fost copii?”

Judith nu a întârziat să răspundă: „Bună întrebare. Avem exemple frumoase în Scriptură și din experiențele oamenilor dinainte. O cale de a vă binecuvânta copiii este să le arătați că aveți încredere că pot deveni ceea ce dorește Dumnezeu. De asemenea, puteți sărbători momentele speciale din viețile lor (pe care le puteți numi ritualuri de tranziție) prin ceremonii care să-L onoreze pe Dumnezeu și să le dovedească dragostea de care au parte. Isus ne-a arătat care este puterea binecuvântării celorlalți prin modul în care a interacționat cu oameni în diverse situații. De multe ori Isus a luat copiii în brațe și i-a binecuvântat.

„Becky, Mark, darul cel mai mare pe care-l puteți oferi celor doi copii frumoși pe care-i aveți este binecuvântarea dragostei și acceptării, transmițându-le dragostea inepuizabilă a lui Dumnezeu. Acest lucru le va da puterea și siguranța de a lua decizii înțelepte și corecte în viețile lor.” Judith s-a uitat repede la ceas și a spus: „Trebuie să plec.”

În timp ce-și terminau prăjitura, Mark a dat din cap: „Nu o înțeleg pe această femeie. Are atât de multă înțelepciune... împreună cu un mister de nepătruns.”

Dar Becky era departe, în lumea gândurilor ei, gândindu-se cum putea să aducă binecuvântarea în viețile lui Jason și Jennifer.

ENEE.ERA UN COPIL SINGURATIC, izolat. Se mutau des . ...dintr-un loc în altul pentru că mama ei era dependentă de droguri. Pe tatăl ei abia dacă-l cunoștea. Venea să le vadă cam o dată pe an, dar după ce mama ei a fost închisă, a dispărut. Renee a ajuns în grija statului de la vârsta de șapte ani. A trecut prin mai multe familii, dar a avut o soartă nefericită. A fost victima multor tipuri de abuzuri și s-a pierdut prin birocrația din sistem.

La 16 ani, Renee spera să poată depăși toate acestea, conside-rându-le sursa nefericirii ei. Era decisă să reușească singură ori să-și curme viața. Într-o zi, asistentul social care avea grijă de ea i-a arătat un document și i-a spus: „Renee, avem o familie care vrea să aibă grijă de tine.” A fost trimisă la o altă familie, iar Renee s-a gândit că aceasta avea să fie ultima la care va sta înainte de a primi libertatea mult visată.

Familia aceasta, însă, era diferită. Se rugau înainte de mâncare. Râdeau și se jucau împreună. A început să se stabilească o legătură între ei și Renee, iar pentru ea era ceva nou. Membrii familiei păreau niște oameni inocenți. Nu știu cât de dură și cât de brutală este lumea? Mai târziu, Renee a aflat că ambii părinți au fost abandonați de părinții lor și au ajuns la un orfelinat. Au știut ce înseamnă să fii respins. Au suferit din cauza abuzurilor și a promisiunilor neonorate. Cu toate acestea, au reușit să-și închege o viață plină de satisfacții și împlinire, așa cum Renee nu mai văzuse la nimeni înainte.

La șase luni după ce a fost primită în această familie, noii „furnizori” găsiți de asistența socială (Renee nu i-a numit niciodată părinți pe oamenii la care a stat), au chemat-o să stea de vorbă cu ea. Atitudinea lor era foarte gravă și Renee s-a gândit imediat că va fi mutată de acolo. Tatăl vitreg i-a spus: „Renee, suntem onorați să te avem în familia noastră. De fapt, te iubim foarte mult.” Pe obrajii fetei au început să curgă lacrimi (singura dată când i s-a spus că era iubită a fost la 14 ani, când un băiat a abuzat sexual de ea; știa că minte, dar a dorit atât de mult să-l creadă încât a rămas cu el câteva luni).

R

„Renee, ne-am gândit să te adoptăm. Dorim să fim mama și tatăl

tău pentru tot restul vieții. Dorim să-ți oferim dragoste și sprijin. Copiii noștri sunt și ei de acord, vor să fii sora lor vitregă”. Părinții ei vitregi o priveau cu speranță și cu puțină nervozitate. Renee a rămas fără replică. Nu știa ce să spună. Atunci mama ei vitregă s-a aplecat spre ea, a sărutat-o, a îmbrățișat-o și i-a spus că o iubește.

Femeia a înțeles că Renee era nesigură. „Draga noastră, ești destul de mare să iei o decizie, dar, în ceea ce mă privește, din ziua în care ai intrat în casa noastră, am fost sigură că ești sortită să devii fiica noastră. Cred că Dumnezeu are un plan extraordinar pentru tine. Te voi ajuta să-ți găsești drumul în viață.”

Apoi tatăl ei vitreg a îndepărtat șuvițele de păr de pe obrazul lui Renee, pe care ea le lăsa intenționat pentru a-și ascunde un semn din naștere care o stânjenea și a sărutat-o părintește, tandru chiar în acel loc. „Dacă vrei, voi fi onorat să fiu tatăl tău pentru totdeauna.”

Peste un an și ceva, la aniversarea vârstei de 18 ani, Renee a devenit un membru al familiei Burrows. A fost o mare sărbătoare și un prilej de bucurie. Renee a știut, însă, din momentul în care a fost invitată să devină membru al familiei, că a primit binecuvântarea siguranței și a iubirii celor doi părinți. Abia după ce s-a căsătorit, a înțeles că părinții i-au oferit o mare binecuvântare, care a schimbat direcția ei generațională pentru eternitate.

Poate că povestea lui Renee se aseamănă cu povestea familiei tale. Din nefericire, multe familii de astăzi nu iau inițiativa de a oferi o binecuvântare generațională copiilor lor. Există în Vechiul Testament un obicei al binecuvântării de către părinți a copiilor și a copiilor copiilor lor. Aceste binecuvântări erau privite cu multă seriozitate și oferite cu reverență. Cele mai multe familii nu transmit binecuvântarea copiilor lor prin cuvinte și prin marcarea evenimentelor speciale pentru că nu știu că ele sunt valoroase. Dacă este și cazul tău, este timpul să afli cum transmiterea binecuvântării te poate ajuta să fii un părinte al generației de tranziție.

Apărarea cea mai bună împotriva încercărilor copilului de

a căuta acceptare și siguranță în locuri greșite este să îi oferim binecuvântarea dragostei și acceptării în cămin. Nu putem prevedea viitorul copiilor noștri, dar prin transmiterea binecuvântării îi putem încuraja să aibă scopuri bune și un sentiment puternic al demnității proprii. Oferindu-le copiilor binecuvânterea biblică, putem scoate la suprafață tot ce este mai bun în ei, un caracter care să-L cinstească pe Dumnezeu și valori morale solide.

Copiii suferă din cauza absenței binecuvântării dragostei, a încurajării și a încrederii în ei. Când această binecuvântare le este refuzată într-o căsnicie sau în familia în care au crescut, nevoia siguranței și a acceptării, rămase neîmplinite, afectează centrul vieții lor. Poate că nu te-ai bucurat de acest sentiment al binecuvântării din partea părinților tăi, dar copiii tăi pot cunoaște acest sentiment extraordinar al siguranței și al valorii.

Doctorul Walt Larimore, doctor și scriitor, numește binecu-vântarea „A-ul, B-ul, C-ul și D-ul creșterii copiilor”.1 A înseamnă afirmare: un copil care beneficiază de afirmare din partea părinților lui devine sigur și încrezător. Este obligatoriu ca părinții să-i afirme primii valoarea pentru ca, apoi, să primească afirmări ale ei din alte surse. B înseamnă binecuvântarea dragostei care nu-i condamnă. Copiii vor comite uneori greșeli. Este în „fișa postului” de copil. Când greșesc, nu au nevoie de condamnarea părinților lor, ci de siguranță că rămân iubiți și acceptați, chiar dacă vor fi obligați să suporte consecințele acțiunilor lor.

Inițiala C propusă de Larimore se referă la conexiune. Este o binecuvântare importantă. Copiii au nevoie de o legătură strânsă cu părinții lor, care se realizează cel mai eficient prin timpul petrecut împreună. D nu pare o binecuvântare, dar reprezintă disciplinarea. Binecuvântările de care vor avea parte copiii în urma disciplinării lor consecvente îi vor păstra pe drumul bun. Biblia spune clar că părinții care nu-și disciplinează copiii nu au o dragoste suficientă pentru ei.

Cu aceste concepte în minte, să vedem câteva modalități prin care le putem oferi copiilor noștri o binecuvântare.

ROSTEȘTE BINECUVÂNTAREA.

Cuvintele tale au o mare putere de influență asupra copiilor tăi.

Scriitorul cărții Proverbele spune despre acest aspect: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește, îi va mânca roadele” (Proverbele, 18:21). Mama mea mi-a dat o binecuvântare pentru toată viața chiar înainte de a părăsi lumea aceasta. Mama avea cancer și necesita o îngrijire specială. I s-a administrat morfină. Mai avea puțin de trăit. Aproape în fiecare zi parcurgeam drumul de zeci de kilometri până la casa părinților mei. Conversațiile noastre au fost foarte mișcătoare. Uneori râdeam, alteori plângeam, iar alteori doar tăceam. Pe măsură ce mama era tot mai slăbită, m-am gândit la mesajul pe care urma să-l transmit în fața a opt mii de tineri în Colorado.

Am stabilit ca regulă de lucru să nu anulez niciun angajament pe care-l aveam de a vorbi, dar de data aceasta i-am telefonat prietenului meu care organiza evenimentul și i-am spus despre situația mea. De asemenea, i-am mai spus că am contactat deja un alt vorbitor care, după părerea mea, este unul dintre cei mai eficienți vorbitori. Locuia pe atunci în Denver și a fost bucuros să-mi țină locul, la nevoie. Conducătorul conferinței a fost recunoscător că aveam un plan pentru situații de urgență, dar mi-a spus: „Dacă poți veni, noi te preferăm, totuși, pe tine.”

Înainte de a pleca la conferință, am fost să o vizitez pe mama. Am fost uimit de ceea ce am văzut. Era întinsă în pat și mi-a zâmbit: „Jimmy, credeam că pleci în Colorado să le vorbești tinerilor”, mi-a spus ea. Nu am știut ce să-i răspund. De două zile ne gândeam ce vom face dacă va muri în acest timp. Avea atâta morfină în organism, încât abia reușea să termine o propoziție. Acum, însă, purtam o conversație împreună.

A intrat și tatăl meu în salon. „Hei, am crezut că ești deja plecat”, mi-a spus. Apoi a continuat de parcă îmi citea gândurile: „Mama nu pleacă niciunde. Du-te în Colorado, vorbește-le tinerilor și întoarce-te. Ne vei găsi tot aici.”

I-am telefonat lui Cathy, care era aproape la fel de îngrijorată ca și mine cu privire la absența mea chiar și numai pentru 24 de ore. Eu sunt un veșnic optimist și, de aceea, Cathy s-a îndoit puțin când i-am spus că mama se simțea mai bine. A doua zi mi-am făcut bagajele și am plecat, dar nu înainte de a trece din nou pe la părinții mei. Mama era întinsă în pat, urmărind o emisiune le televizor. „Jim, Cathy, îmi pare bine să vă văd. Jimmy, am fost sigură că pleci în Colorado.” Am privit-o pe Cathy, care m-a încurajat printr-un gest. „Mamă, nu pot sta decât câteva minute, pentru că trebuie să prind avionul.” Am discutat puțin și apoi am plecat.

În seara aceea am vorbit pe stadionul de le Colorado State University, apoi am mers să mănânc puțin înainte de a ajunge la hotel. A doua zi dimineața aveam din nou conferință și apoi urma să plec spre casă. Lumina roșie a telefonului mă anunța că primisem un mesaj. Era de la Cathy. Am sunat-o și ea mi-a spus că mama a murit în pace în dimineața aceea. Am anunțat imediat pe cei ce organizaseră conferința să anuleze vorbirea de a doua zi dimineața și am luat primul avion spre casă.

Aflându-mă în avion după o noapte nedormită, m-am gândit: Care au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat mama? Atunci mi-am adus aminte. Cu toată graba mea, mama m-a chemat înapoi la patul ei și mi-a șoptit: „Jimmy, te iubesc și sunt mândră de tine.” Am sărutat-o pe frunte și am ieșit în grabă pe ușă.

Am început să plâng acolo în avion. De atunci și până acum cuvintele de binecuvântare rostite de mama la sfârșitul vieții ei mi-au oferit un sprijin solid. Cuvintele ei erau simple și directe, dar chiar și acum, când scriu despre ele, continuă să-mi producă siguranță și acceptare. La fel ca binecuvântarea mamei mele pentru mine, cuvintele pot avea o mare putere de binecuvântare pentru copiii tăi.

Prietenul meu, Randy Phillips, fostul președinte al organizației pentru bărbați Promise Keepers, mi-a povestit ceea ce i-a spus cineva mai demult: „Un om nu este un om până când nu-i spune tatăl lui că este.” Cuvintele tale au puterea de a distruge sau de a vindeca. Folosește-te de cuvinte pentru a scoate tot ce este mai bun în copiii tăi. Vorbește-le în timpul activităților obișnuite și cu ocazia diverselor momente importante din viețile lor. Prea mulți copii ai căror părinți sunt bine intenționați pun la îndoială dragostea și acceptarea părinților lor pentru că părinții lor nu au avut îndrăzneala să le transmită direct binecuvântările. Niciun copil nu ar trebui să aibă îndoieli cu privire la dragostea părinților lui.

Nu este necesar să fii elocvent sau să ai o viață perfectă pentru a putea rosti cuvinte de binecuvântare. Dragostea este singura condiție pe care trebuie să o îndeplinești. Cu toate că nu putem exprima întotdeauna ceea ce dorim, copiii vor înțelege mesajul emoțional. Pe măsură ce ei cresc, poate că vor considera cuvintele de binecuvântare puțin ciudate, dar acest lucru nu contează. Rostește des cuvinte de binecuvântare! Nu există niciun om pe fața pământului care să dorească să fi auzit mai puține cuvinte de binecuvântare de la părinții lor.

Prietenul meu Craig a murit în urmă cu câțiva ani. Avea doar 38 de ani. Soția lui nu știa dacă Craig a simțit că avea să moară, dar în timpul săptămânii în care a murit, Craig a scris câte o scrisoare fiecăruia din cei trei copii al lui. Le-a mărturisit cât de mult îi iubește și cât de mândru era de fiecare din ei. Cuvintele scrise de el au fost o mare binecuvântare pentru copiii lui. Ei îi sunt astăzi recunoscători pentru ele. În momentul când ei au primit scrisorile, nici nu au bănuit că erau ultimele cuvinte de binecuvântare pe care aveau să le primească din partea tatălui lor. Nu ne cunoaștem numărul zilelor de pe pământ, așadar nu întârzia: oferă-le copiilor darul binecuvântării.

Cuvintele tale au putere de a

distruge sau de a vindeca.

CREDE BINECUVÂNTAREA. Puterea de a-ți arăta încrederea în copiii tăi poate fi chiar mai

importantă decât rostirea binecuvântării. Cu peste 20 de ani în urmă, John Trent și Gary Smalley au scris o carte despre creșterea copiilor care este printre favoritele mele în acest domeniu. Titlul este The Blessing (Binecuvântarea).2 Ei au scris: „Apărarea cea mai bună împotriva acceptării imaginare după care tânjește copilul este să le oferim noi acceptarea autentică. Atunci când copilul primește acceptare și sprijin în familie, se reduc foarte mult șansele ca el să le caute în brațele unui grup greșit sau a unui partener într-o relație nepotrivită.”3

Legământul inițial de binecuvântare a fost încheiat de Dumnezeu cu Avraam. Dumnezeu a avut încredere în Avraam și l-a binecuvântat. În binecuvântarea Lui, Dumnezeu i-a promis lui Avraam că urmașii lui vor fi binecuvântați din generație în generație. Astăzi, sarcina noastră de părinți este să le oferim copiilor noștri aceeași binecuvântare.

Când credem în copiii noștri, ne bucurăm de ceea ce ei sunt, nu de ceea ce vrem noi să fie. Unii oameni încearcă să ia locul lui Dumnezeu în viețile copiilor lor. Am cunoscut de-a lungul anilor adulți care trăiau cu convingerea că părinții lor i-au forțat să aleagă o anumită carieră și direcție în viață. Există un echilibru foarte fin pe care părinții trebuie să-l respecte. Totuși, încrederea și binecuvântarea pe care le putem oferi copiilor noștri este să le insuflăm convingerea că se bucură de dragoste necondiționată și de acceptare.

Binecuvântarea copiilor nu este o misiune ușoară în lumea de astăzi, în care putem fi măcinați de grijile legate de copii: dacă iau note bune, dacă își aleg bine prietenii și dacă fac față altor presiuni cu care sunt confruntați. Cu toate acestea, copiii cei mai echilibrați și de succes sunt cei în care părinții au încredere. Cei mai mulți copii vor avea uneori de luptat împotriva unei percepții scăzute de sine. Ei vor trece mai repede și mai ușor prin aceste perioade dacă părinții lor cred în ei. Nu uita că diferența dintre copiii care reușesc în viață și cei care nu reușesc o poate face un singur adult.

FII BINECUVÂNTAREA. Tu poți fi un model pentru copiii tăi. Nimeni nu este chemat

să fie perfect, dar îți vei oferi binecuvântarea copiilor tăi mai mult prin fapte decât prin oricare altă metodă. Prețuiesc mult cuvintele apostolului Ioan scrise aproape de sfârșitul vieții sale: „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan, 3:18). Într-o discuție pe care am avut-o într-un grup despre acest subiect important, un bărbat a afirmat: „Nu am acordat niciodată o atenție prea mare necesității de a fi un model pentru băieții mai. Eram întotdeauna atât de ocu-pați cu munca, școala, sportul, biserica și multe alte activități, încât viața a trecut pe neobservate pe lângă noi. Era bine dacă aș fi fost mentorul lor.” Are mare dreptate. În cea mai mare parte a timpului este dificil să depășești problemele și provocările unei zile și îți rămâne puțin timp ca să te gândești cum să fii un model pentru copiii tăi. Totuși, un părinte încrezător își face timp pentru a examina acest aspect și trece la acțiune pentru a-și binecuvânta astfel copiii.

Ești un mentor pentru copiii tăi? Studiile arată că tu ești persoana cea mai influentă în cele mai importante stadii de dezvoltare din viața lor, și-i conduci fie spre bine, fie spre rău. A fi mentor este un concept foartevechi. Cuvântul apare prima dată în Odiseea lui Homer. Ulise a trebuit să lupte în Războiul Troian și a încredințat bunului său prieten Mentor răspunderea de a se ocupa de problemele lui până când se va întoarce. Ce asemănare cu viețile noastre alături de copiii noștri! Vine ziua când nu mai suntem alături de ei și, de aceea, din ziua în care s-au născut, începem procesul transmiterii moștenirii unei noi generații.

Pentru a înțelege ce înseamnă să fim mentori ai copiilor noștri pentru a le oferi astfel binecuvântarea, să analizăm patru exemple biblice de mentori:

Copiii cei mai

echilibrați și de succes sunt cei în care părinții au

încredere.

1. Isus și ucenicii lui: fii autentic. Isus a fost alături de ucenicii Lui în viața obișnuită. La fel ca într-o familie, au avut probleme. Au avut dispute, au petrecut clipe frumoase, au întâmpinat greutăți. Au văzut modul cum Isus Își trăia zilele. L-au urmărit și I-au cunoscut obiceiurile. Desigur diferența este că Isus a fost perfect, iar noi nu suntem perfecți, iar realitatea este că le-ar fi extrem de greu copiilor să se raporteze la părinți perfecți. Așadar, a fi real și autentic este o cale foarte eficientă prin care devenim mentorii copiilor noștri.

Cathy, în timpul părtășiei ei zilnice cu Dumnezeu are obiceiul să stea în fotoliul ei favorit. Când Heidi era mai mică, obișnuia și ea să stea acolo în timpul ei de părtășie cu Domnul. Cele mai bune momente spirituale pe care le-am petrecut cu copiii mei nu au fost cele în care i-am învățat într-un cadru „oficial”, ci cele din ocaziile obișnuite ale vieții. Copiii tăi au nevoie să vadă cum trăiești zilnic, care îți este credința, chiar și atunci când ești vulnerabil. Am auzit un misionar spunând unui auditoriu: „Tu ești singurul Isus pe care-l cunoaște cineva.” Tu ești singurul Isus pe care-l cunoaște un copil.

2. Eli și Samuel: instruire pentru auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Știi istorisirea: Eli a fost învățătorul copilului Samuel. În timp ce Eli dormea, Dumnezeu i-a vorbit lui Samuel. Samuel nu a recunoscut vocea lui Dumnezeu, astfel încât a întrerupt de trei ori somnul lui Eli. În cele din urmă, Eli a înțeles că Dumnezeu i-a vorbit lui Samuel și l-a învățat pe copil cum să-I răspundă lui Dumnezeu.

Calea cea mai eficientă prin care putem fi mentorii copiilor noștri în privința auzirii Cuvântului lui Dumnezeu este ca și ei să ne vadă citind și ascultând Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel îi instruim și încă o generație va fi capabilă să audă și să răspundă Cuvântului lui Dumnezeu.

3. Moise și Iosua: transmiterea înțelepciunii. Când citești despre Moise și Iosua, poți observa dorința lui Moise de a transmite înțelepciunea primită de la Dumnezeu lui Iosua și de a-l pregăti

pentru Țara Promisă. Și tu, în cadrul relațiilor tale ai misiunea de a transmite înțelepciunea ta copiilor tăi în momente potrivite din viețile lor.

Am scris în capitolul 3 că, împreună cu soția mea, o dată la șase luni ieșim în oraș ca să discutăm despre fiecare dintre copiii noștri. Cum decurge educarea lor? Ce îi putem învăța în următoarele luni? Discutăm despre școală, sexualitate, viață spirituală, prieteni și o mulțime de alte subiecte. Apoi discutăm despre noi ca părinți și despre cum putem să ne perfecționăm. Am descoperit faptul că este mai ușor să-i înveți atunci când găsești în viața de zi cu zi un moment potrivit, când copiii sunt mai deschiși spre învățătură. De exemplu, la una dintre întâlniri ne-am decis că trebuie să discutăm cu Heidi despre relațiile fete-băieți. Nu peste mult timp, am urmărit împreună o emisiune la televizor care avea ca subiect tocmai acest gen de relații. Emisiunea a fost un catalizator foarte bun pentru o discuție fructuoasă cu Heidi.

Ai înțelepciune, trebuie doar să găsești metode pline de creativitate pentru a o transmite copiilor tăi, astfel încât să nu se simtă ca la școală sau ca la o lecție.

4. Pavel și Timotei: împărtășirea vieții. Pavel l-a numit pe Timotei fiul său și l-a tratat ca atare, cu toate că Timotei avea părinți. A trăit alături de el, au muncit și au călătorit împreună și, astfel, Pavel a putut împărtăși înțelepciunea lui cu Timotei. Trăirea zilnică împre-ună favorizează transferul obiceiurilor, a caracterului și a modului de viață care va aduce binecuvântare copiilor noștri.îmi place o ilustrație prezentată de John Trent în care se referă la mama lui. John este consilier creștin, fratele lui geamăn este doctor și un alt frate lucrează în industrie. Dacă vei vizita casa mamei lor, în vârstă acum, vei găsi o bibliotecă formată din trei rafturi. Un raft este plin de cărți de psihologie și teologie, altul cu cărți de medicină și un altul cu cărți despre mașinile folosite în industria grea. Mama lui John este o femeie înțeleaptă care a știut că modelul cel mai eficient de a avea relații

bune cu copiii ei, chiar și atunci când aceștia au devenit adulți, este să înțeleagă lumea în care trăiesc ei și să le împărtășească viața.

SĂRBĂTOREȘTE BINECUVÂNTAREA. Am avut ocazia să ascult înregistrarea unei ceremonii de tranziție

organizate pentru Taylor, un băiat care a împlinit 13 ani. Calitatea sunetului era slbă, dar conținutul era extraordinar. Spre deosebire de iudaism, în care există ceremonii precum bar și bas mițva, creștinii încă mai caută o modalitate de a sărbători această piatră de hotar atât de importantă din viața copiilor lor. În cazul lui Taylor, în livingul casei lor s-au adunat părinții și alți sașe adulți care i-au fost alături până în acele clipe. Printre acești sașe oameni se aflau învățătorul de la Școala duminicală, un unchi, un antrenor, un conducător de studiu biblic și doi prieteni apropiați ai familiei.

Au mâncat un grătar în curte și apoi au intrat în casă. Mama lui Taylor a început prin citirea unui pasaj din Scriptură, după care i-a

dat câteva sfaturi foarte bune. Fiecare adult a vorbit pe rând, adresându-se direct lui Taylor. I-a afirmat valoarea, l-au îndemnat și au râs împreună cu el. Cel puțin trei dintre adulți au plâns când i s-au adresat. Atmosfera era foarte emoționantă, lăsând senzația că acolo era un pământ sfânt.

Mi s-a spus că, la început Taylor, timid prin natura lui, s-a simțit încolțit. Limbajul trupului său transmitea un mesaj clar: „Hai să terminăm mai repede.” La sfârșit, când

toți și-au pus mâinile peste el și s-au rugat pentru el, atitudinea lui Taylor era complet schimbată. A înțeles că avusese loc un eveniment remarcabil. Înregistrarea continua în timp ce oaspeții plecau, nu înainte de a-i promite sprijinul lor și pentru viitor. Impactul pozitiv

Sărbătorire

momentelor importante din viețile copiilor tăi este un mod

de a le transmite binecuvântarea.

al acestei experiențe s-a resimțit în anii care au urmat în viața băiatului.

Sărbătorirea momentelor importante din viețile copiilor tăi este un mod de a le transmite binecuvântarea. Majoritatea celorlalte societăți procedează mai bine decât noi, dar putem schimba lucrurile în generația noastră. Mă bucur pentru că au apărut cărți în care experții în domeniu vorbesc despre conceptul sărbătoririi unor pietre de hotar din viețile copiilor prin ceremonii speciale, o cale de transmitere a binecuvântării. Jim și Janet Weidmann, J. Otis și Gail Ledbetter au scris în cartea lor, Spiritual Milestones (Pietre de hotar spirituale) că sărbătorirea momentelor importante din viața copilului este un mod foarte bun de a încheia o perioadă de creștere a lor. Acest obicei, afirmă ei, le permite părinților să „abordeze aspecte spirituale și de dezvoltare esențiale, de multe ori înainte ca acestea să devină problematice.”4

Mama mea a avut o filozofie de viață foarte bună: sărbătorește totul. De fapt, zicala ei favorită era: „Este timpul să ne sărbătorim!” La înmormântarea ei am scris pe un balon: „Este timpul să ne sărbătorim!” Știu că sună ciudat, dar numai dacă nu ați cunoscut-o pe mama.

Ceremoniile de tranziție și pietrele de hotar din viață sunt ocazii minunate de a sărbători tot ce se poate din viața copilului tău. De când îmi pot aminti eu, cu ocazia fiecărie zile de naștere familia se aduna la cină și pe rând trebuia să spunem trei „lucruri preferate” despre persoana sărbătorită. Uneori, mă întrebam de rostul acestor cuvinte, dar după ce începeam să vorbim, vedeam câtă binecuvântare aducea acest obicei. Nu trebuie să te limitezi la zilele de naștere. O familie pe care o cunosc a sărbătorit intrarea în pubertate și momentul când fiicele lor au devenit femei. Ceremoniile de absolvire, de la grădiniță la facultate, sunt ocazii excelente de a sărbători și de a oferi o binecuvântare copiilor.

Unele biserici organizează ceremonii de confirmare spirituală a credinței tinerilor. Greutatea constă în organizarea unui eveniment

semnificativ atât pentru tineri, cât și pentru părinți. Sărbătorirea și confirmarea credinței reprezintă o etapă naturală din dezvoltarea credinței copilului. În urmă cu câțiva ani, am scris despre acest subiect un material pe care l-am numit Confirming Your Faith (Confirmarea credinței tale)5. Am scris acolo că o ceremonie trebuie împărțită în trei părți: ce cred, la ce mă angajez și cum mă va folosi Dumnezeu. Părerea mea este că familiile ar trebui să sărbătorească evenimentele importante, precum botezul, Cina și alte experiențe spirituale.

De asemenea, putem sărbători statutul de membru al bisericii, afirmarea credinței și a convingerilor, legământul purității sexuale sau chiar decizia de a avea părtășie cu Dumnezeu în fiecare zi. De asemenea, putem sărbători ocaziile în care copiii noștri au fost folosiți de Dumnezeu în slujirea creștină, când și-au descoperit darurile și chiar și atunci când își împărtășesc credința. Nu este obligatoriu să transformăm aceste momente în ocazii de sărbătorire, de tranziție spre o altă etapă spirituală, dar ne putem bucura de ele.

Cathy și cu mine am început tradiția de a le binecuvânta pe cele trei fete ale noastre la maturizarea fizică a fiecăreia dintre ele printr-o sărbătorire specială. Cathy împreună cu Christy, prima fiică, care pe atunci avea unsprezece ani și jumătate s-au cazat la un hotel. A fost o ieșire între fete. Au făcut cumpărături, au mâncat și s-au simțit bine. În timpul celor 24 de ore petrecute acolo, au citit o carte despre sexualitate. Era momentul potrivit pentru a sărbători darul sexualității oferit de Dumnezeu. Cathy a procedat la fel cu Rebeca și cu Heidi. Distracția a fost pentru că celelalte două fete știau deja de la prima fată că, într-adevăr, discuția va fi despre sex, dar, de asemenea, vor primi haine noi, iar mâncarea va fi delicioasă.

Când fetele mele au împlinit 16 ani, eu am fost primul „Băiat” cu care s-au întâlnit. Ele au ales un loc preferat unde să putem discuta. Lucrurile au urmat aceeași traiectorie pe care au avut-o cu mama lor, cumpărături, o cină gustoasă și, pe lângă acestea, le-am vorbit fetelor despre concepția biblică despre sexualitate. Am discutat și

ne-am rugat. Experiența fiecărei fete a fost diferită, dar mesajul și binecuvântarea au fost asemănătoare.

M-am referit, până acum, mai mult la sărbătorile spirituale, dar sunt importante și alte sărbători sau ceremonii de tranziție. Există multe astfel de evenimente, dar eu o să vă dau doar opt idei:

1. Trecerea de la o clasă la alta 2. Trecerea de la școala elementară la gimnaziu, apoi la liceu și la

facultate 3. Pubertatea 4. Ocazii speciale la școală 5. Permisul de conducere 6. Prima slujbă 7. Prima mașină 8. Nunta Una dintre întâmplările legate de binecuvântarea din familie

care pe mine mă marchează într-un mod deosebit este cea dintre un tată și un fiu. În 1962, soția lui Dick, Judy Hoyt a dat naștere fiului lor Rick. La nașterea lui Rick cordonul ombilical s-a învârtit în jurul gâtului său, întrerupând astfel alimentarea cu aer a creierului. Părinții au primit vestea că Rick avea să rămână într-o stare vegetativă tot restul vieții. Din fericire, ei nu s-au lăsat copleșiți de veste. În timpul creșterii Rick a făcut progrese uimitoare, și a putut comunica prin intermediul unui computer. A fost acceptat la o școală publică, iar la câțiva ani după aceasta, Rick i-s spus tatălui său că își dorea să participe la o cursă de cinci kilometri în onoarea unui sportiv care, în urma unui accident a rămas paralizat. Dick l-a aprobat pe fiul său și a împins scaunul cu rotile. De atunci, Rick și tatăl său, cunoscuți ca Echipa Hoyt, au concurat la aproximativ 900 de evenimente sportive, inclusiv la 60 de curse de maraton și la 200 de curse de triatlon.

Așadar, de ce acest tată a ales să alerge, să înoate și să participe la curse cu bicicleta împreună cu fiul lui cu handicap? În ziua când au terminat prima cursă de 5 kilometri, fiul i-a spus tatălui prin intermediul computerului: „Tată, când fugim simt că nu mai sunt o persoană cu handicap.”

Oricine poate sărbători o ceremonie de tranziție și îi poate oferi copilului lui binecuvântarea de care are nevoie. Orice vârstă au copiii tăi, începând de astăzi, oferă-le o binecuvântare și sărbătorește relația lor cu Dumnezeu și cu tine. Foarte puțini copii vor refuza o binecuvântare specială din partea părinților lor. Pe de altă parte, numărul persoanelor care doresc să fi avut parte de binecuvântarea părinților este destul de mare. În concluzie, oferă-le copiilor binecu-vântările de care au nevoie.

CUM SĂ CREEZI UN CĂMIN PLIN DE SIGURANȚĂ ȘI RESPECT

Unde te situezi?

1. După citirea acestui capitol, crezi despre copiii tăi că au primit binecuvântările tale? (Evident, răspunsul este subiectiv.)

2. Ai primit o binecuvântare din partea părinților tăi? Dacă da, cât a fost de semnificativă?

Scopul

1. Ce faci concret pentru a le insufla copiilor tăi siguranță și prețuire?

2. În ce fel această acțiune le aduce o binecuvântare?

Planul

1. În următoarele două luni, ce ai vrea să faci pentru fiecare dintre copiii tăi pentru ca: Să rostești binecuvântarea

Să crezi binecuvântarea

Să fii binecuvântarea

Să sărbătorești binecuvântarea

8

DE LA GENERAȚIE LA GENERAȚIE

CUM SĂ LAȘI O MOȘTENIRE DURABILĂ

MARK și BECKY AU ÎNTÂRZIAT la biserică. Serviciul

începuse și s-au strecurat pe locurile din spate în timpul ultimei cântări. În graba lor de a-și ocupa locurile, nu au fost atenți la cei din jur, dar la prima privire spre stânga au fost uimiți să o revadă după mai mult timp pe Judith. Era chiar lângă ei. Judith le-a zâmbit și i-a salutat.

Mesajul pastorului a fost foarte convingător în acea dimineață. A arătat din Biblie cum pot părinții transmite o moștenire a credinței din generație în generație. După toate lecțiile pe care Mark și Becky le-au învățat, subiectul acesta părea potrivit. Discutaseră și înainte despre el și doreau să-și transmită credința și valorile copiilor, dar nu știau prea bine ce aveau de făcut. Pastorul a amintit credincioșilor că Dumnezeu este un Dumnezeu generațional și a citat Geneza, 17:7, verset în care Dumnezeu spune: „Voi pune legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminției tale după tine.”

La încheierea serviciului, Judith părea foarte mișcată. Becky este mult mai capabilă decât Mark să sesizeze astfel de aspecte și a întrebat-o dacă se simte bine. Judith nu a răspuns direct la întrebare, ci i-a spus: „Mi-a plăcut foarte mult mesajul de astăzi. Ne-a dăruit atât de multă speranță și siguranță. Ce minunat este faptul că părinții învață că cea mai importantă moștenire pe care o pot lăsa copiilor lor este credința, care se transmite, astfel, din generație în generație. Este un privilegiu și o responsabilitate.”

Becky și-a dat seama de sentimentele profunde ale lui Judith și i-a spus: „Judith, și eu doresc din toată inima să transmit această moștenire familiei mele, dar nu mă simt pregătită,”

„A, ba da, ești pregătită. După toate lecțiile despre care am discutat și după toate schimbările pe care le-ai făcut ai devenit un părinte al tranziției generaționale. Și tu la fel, Mark. Sunteți pregătiți să puneți temelia unei moșteniri a credinței pentru copiii și nepoții voștri. Acum continuați să faceți acest lucru cât de bine puteți și, cu ajutorul lui Dumnezeu, veți vedea rezultate extraordinare.”

„Chiar crezi acest lucru?”, a întrebat Becky. „Da, dar sunt tristă numai pentru că nu voi fi aici să văd

progresul familiei voastre.” „De ce, Judith?” „Da, a adăugat Mark, pleci?” „Da, trebuie să plec, a spus Judith și i-a îmbrățișat călduros pe

amândoi. Mai sunt multe de făcut și mulți oameni de învățat. Voi ați învățat lecțiile creșterii copiilor. Vă veți descurca de minune!”

N.M O ÎNTREBARE PENTRU TINE. Cunoști numele unuia ............dintre stră-stră-străbuni? Cred că nu. Nici eu. Cu toate acestea, în bine sau rău, stră-stră-străbunicii tăi te-au influențat. Ai moștenit o parte din trăsăturile lor fizice, din predispozițiile lor biologice și chiar unele aspecte ale personalității. Mai direct spus, părinții tăi au

A

fost oamenii cei mai influenți din viața ta de copil și părinții lor au reprezentat cea mai puternică influență asupra vieților lor.

Puțini oameni se gândesc la lăsarea unei moșteniri a credinței generațiilor viitoare a familiilor lor, dar, totuși, aceasta este una dintre cele mai importante misiuni ale vieții noastre de pe pământ. Pentru noi, cei din organizația HomeWord, adevărul acesta face parte din scopurile existenței noastre: „Scopul organizației HomeWord este să fie mentor al părinților. Părinții sunt mentorii copiilor lor, iar moștenirea credinței este transmisă din generație în generație.” Știu că aceste scopuri par foarte înalte, mai ales ținând seama de faptul că cei mai mulți dintre noi abia ne adunăm energia să rezistăm până la week-end-ul viitor. Cu toate acestea, formarea și transmiterea acestei moșteniri este cea mai înaltă chemare din viața noastră.

Cu foarte mulți ani în urmă, într-o seară, în capitala Chinei numită pe atunci Peking, un cerșetor stătea întins pe jos. Era un vagabond, un bețiv și un hoț. Dacă ar fi murit, nimeni nu i-ar fi simțit lipsa. În noaptea ce se așternea tot mai mult, cerșetorul se apropia de sfârșitul vieții lui. În acele momente, a fost văzut de un om bun și milos. Acesta l-a luat acasă la el, l-a hrănit și l-a pus pe picioare. În timpul cât a locuit în casa acestui bărbat bun, cerșetorul a aflat despre speranța pe care ne-o dăruiește Isus Cristos. Cerșetorul a devenit primul predicator chinez al evangheliei lui Isus Cristos în China. A fost un Billy Graham al Chinei. Peste cinci generații, un tânăr chinez, el însuși un misionar trimis în Statele Unite, a spus povestea stră-stră-străbunicului său și a omului care l-a salvat, Hudson Taylor.

Cei mai mulți membri ai acestei familii din generațiile anterioare au fost vagabonzi și hoți, dar din ziua în care acest om a fost salvat de la moarte, familia s-a umplut de misionari, de doctori și de pastori. Oare i-a trecut prin minte lui Hudson Taylor că un singur act de bunăvoință va aduce o influență pozitivă asupra atâtor de multe generații? Mii de oameni au beneficiat de serviciile aduse de membrii acestei familii.

Te-ai născut pe pământ nu pentru a câștiga mult și a locui într-o casă frumoasă, ci pentru a avea o influență pozitivă asupra generației viitoare. Orice altceva reprezintă un scop de mai mică importanță.

Crăciunul trecut l-am petrecut în compania tatălui meu, acum în vârstă de 88 de ani. Este slăbit, dar are o atitudine admirabilă. Toți ceilalți membri ai familiei au făcut pe rând poze cu el și l-au îmbrățișat. Numele tatălui meu va fi dus mai departe prin generațiile mai tinere care l-au înconjurat în acea zi. Acum, la sfârșitul vieții sale pe pământ, se gândește mai mult la lucrurile bune pe care le transmite copiilor și nepoților lui.

Dumnezeu Tatăl dorește același lucru. El este un Dumnezeu generațional, interesat ca relația Sa cu creațiunea să fie transmisă din generație în generație. Cuvântul generație este menționat de peste 700 de ori în Biblie. Don Nori, un pastor internațional, a spus: „Dumnezeu a pus totul în Isus. Plinătatea Dumnezeirii a locuit în Cristos. Noi trebuie să punem tot ce suntem în copiii noștri.”1

Nimeni nu are o influență mai mare asupra copiilor tăi decât tine. Chritian Smith, în studiul său clasic despre copii prezentat în Soul Searching, a spus: „Contrar părerii greșite a oamenilor despre creșterea copiilor și a stereotipurilor sociale, credem că dovezile

arată clar realitatea că influența socială cea mai importantă asupra vieților religioase și spirituale a adolescenților o exercită părinții lor. Bunicii și alte rude, mentorii și lucrătorii de tineret pot fi și ei influenți, dar în mod normal contribuția cea mai mare în formarea religioasă și spirituală a copiilor o

au părinții... Factorul social care arată cel mai corect cum va fi viața religioasă și spirituală a copiilor este viața religioasă și spirituală a părinților lor.”2 Cu alte cuvinte, copiii văd și apoi fac.

Atunci când sunt îndemnați să pună temelia unei moșteniri care să se transmită din generație în generație, cei mai mulți părinți rămân ca paralizați. Poate că nimeni nu ți-a vorbit despre acest concept

Cuvintele tale au putere de a

distruge sau de a vindeca.

atunci când te-ai căsătorit și te-ai decis să întemeiezi o familie. Oamenii încep să se gândească la moștenire abia când înaintează în vârstă. Totuși, o cale mult mai bună și mai eficientă este să începi gândindu-te la final. Unii romancieri procedează așa în romanele lor: scriu mai întâi sfârșitul. Intenție noastră nu este să îi programăm pe copiii noștri să devină ceea ce dorim noi, dar le putem oferi călăuzirea și direcția ca să meargă pe calea bună.

În general, copiii trăiesc conform așteptărilor noastre de la ei. Unii părinți spun: „Vreau să le dau copiilor mei libertatea de a alege singuri ceea ce vor crede.” Este un nonsens. Ei au deja libertatea de a-și alege singuri credința, nu le-o poți oferi tu. Ei au nevoie de direcție, pentru ca alegerile lor să fie dintre mai puține alternative, astfel încât să aibă discernământul de a alege între bine și rău. Călăuzirea aceasta face parte din rolul tău de părinte.

Prin lecțiile sale foarte bune numite Din Generație în Generație3, Wayne Rice m-a ajutat să înțeleg mai bine care este rolul meu în transmiterea credinței mele generației viitoare. Wayne se folosește de pasajul din 1 Tesaloniceni, 2:11-12 și arată cum Pavel prezintă un model foarte simplu pentru a-i călăuzi pe părinții care doresc să-și transmită mai departe credința: „Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream, să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și slava Sa” (sublinierile îmi aparțin). Sfătuirea (încurajarea în limba engleză; n.tr.), mângâierea și adeverirea (îndemnarea în engleză, n.tr.) sunt elementele acestui model. Rolul nostru este să găsim zilnic motive de încurajare a copiilor noștri.

Creșterea copiilor bazată pe trezirea sentimentelor de rușine și de vinovăție, permanenta vânare a greșelilor și criticile nu vor schimba inima unui copil. Sfătuirea (încurajarea) îi ajută pe copii să-și păstreze inima deschisă spre Dumnezeu. Mângâierea înseamnă a fi alături de copii și a-i sprijini. Nu mă refer la toleranță nesănătoasă, ci la

necesitatea de a fi alături de ei cu empatie și dragoste. Scopul tău este să fii omul la care vor apela copiii tăi când vor trece prin probleme și necazuri. Adeverirea (îndemnarea) se referă la rolul tău de a-ți instrui copiii. Părinții au datoria să ia inițiativa de a-și învăța copiii cum să trăiască. Învățătura noastră este primită cel mai bine după ce le-am arătat încurajare și mângâiere tot timpul.

UN PLAN PENTRU FORMAREA UNEI MOȘTENIRI A FAMILIEI

Este surprinzător faptul că părinții depun mari eforturi și fac mari

sacrificii pentru copiii lor în domeniul școlii, a activităților sportive sau de altă natură. Preț de mulți ani, ei se străduiesc și cheltuiesc mulți bani pentru ca fiii și fiicele lor să primească o educație bună. părinții au cele mai bune intenții, dar ignoră aspectele spirituale, neacordând atenția cuvenită moștenirii spirituale pe care o lasă copiilor lor. Unii părinți se pare că nici nu își dau seama că există această dimensiune a creșterii copiilor, dar pentru cei care doresc să lase o moștenire spirituală copiilor lor există o promisiune minunată în cartea profetului Isaia: „Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale” (44:3).

Părinții trebuie să accepte răspunderea de a-și ajuta copiii să accepte moștenirea credinței. George Barna a realizat cel mai bun studiu în domeniul familiei și al credinței din câte cunosc eu. El spune că 85% dintre părinții cu copii sub 13 ani cred că lor le aparține răspunderea principală de a-și învăța copiii în domeniul spiritual și 96 la sută cred că au răspunderea principală în transmiterea valorilor spirituale copiilor lor. În ciuda acestor convingeri, majoritatea părinților nu discută aproape deloc cu copiii lor într-o săptămână obișnuită despre lucrurile spirituale.4

Ce vrei să devină copiii tăi? Prea mulți părinți nu s-au gândit la această întrebare și mulți alții au stabilit standarde spirituale mult prea scăzute pentru copiii lor. Dumnezeu i-a dat lui Ieremia o promisiune uimitoare, care se aplică, după cum cred eu, oamenilor din toate timpurile: „«Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde... Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima»” (29:11, 13). În loc să jonglăm cu prea multe activități, noi ca părinți, trebuie să luăm inițiativa de a-i ajuta pe copiii noștri să găsească planurile pregătite de Dumnezeu pentru ei. Dacă durata medie de viață este de 70 de ani, atunci douăzeci de ani dormim, șaisprezece ani muncim, șapte ani ne jucăm, șase ani mâncăm, cinci ani ne îmbrăcam și ne ocupăm de igiena personală, un an vorbim la telefon, iar cinci luni ne legăm la șireturi. Probabil că omul obișnuit nu petrece nici măcar atâta timp cât se leagă la șireturi pentru a forma și a transmite moștenirea generației viitoare. Scopurile noastre sunt prea mici.

Acum câțiva ani, prietenul și mentorul meu Randy Bramel mi-a arătat câteva acțiuni concrete prin care pot forma o moștenire spiri-tuală. Cu toate că am adaptat întrăbările pe care mi le-a dat, pașii arătați de el m-au ajutat să mă gândesc din nou cum pot fi un conducător în familia mea. Este evident faptul că nu-mi pot ajuta copiii dacă nu îmi rezolv mai întâi problemele principale din viața mea.

RELAȚIA CU DUMNEZEU

Îl iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău

și cu toată mintea ta? (Matei, 22:37-38) Cauți mai întâi de toate Împărăția Lui? (Matei, 6:33) Petreci timp regulat cu Dumnezeu? (2 Cr0nici, 15:2) Crești în caracter tot mai asemănător cu Cristos?

(Galateni, 5:22-23)

RELAȚIA CU PARTENERUL DE VIAȚĂ Îți iubești partenerul cu spirit de sacrificiu și necondiționat, așa

cum Și-a iubit Cristos Biserica? (Efeseni, 5:25-28) Îi împlinești nevoile?

Emoționale Fizice Spirituale Romantice

Cum ar răspunde partenerul tău de viață la aceste întrebări?

FAMILIA Îți consideri copiii daruri de la Dumnezeu? Îți încurajezi copiii? Îi mângâi? Îți îmdemni/înveți copiii (1 Tesaloniceni, 2:11-12) Îți petreci suficient timp alături de copiii tăi?

MUNCĂ/PROFESIE Ești un administrator fidel al darurilor, ocaziilor și resurselor

pe care ți le-a încredințat Dumnezeu în munca ta, spre binele Împărăției lui Dumnezeu? (Matei, 25:14-30)

Te bucuri de munca ta, considerând-o un dar de la Dumnezeu?

SLUJIREA Îi slujești pe ceilalți...

Conform darurilor tale? Suficient? (Prea puțin sau prea mult?) Eficient? Cu plăcere?

PRIETENII Petreci timp cu prieteni buni și te bucuri de ei? Ai relații de durată prin care îți poți încărca bateriile și vă puteți

zidi sufletește unul pe altul?

SĂNĂTATEA PERSONALĂ Pentru că trupul tău este Templul lui Dumnezeu, ai grijă de el? Crești intelectual? Ai timp pentru interese și hobbyuri personale? Sunt întrebări dificile și nimeni nu poate avea răspunsurile ideale

la ele. Lista nu este completă. Pot fi și alte aspecte, mai importante, pe care să le iei în considerare. Examinarea diverselor domenii ale vieții tale te va ajuta să afli dacă există ordine și priorități corecte în viața ta.

Prea mulți oameni așteaptă până îmbătrânesc ca să facă din moș-tenirea spirituală o prioritate. Un prieten a făcut un studiu la care au participat oameni între 70 și 90 de ani. I-a întrebat ce ar fi făcut diferit în viață. Iată trei dintre cele mai frecvente răspunsuri:

1. M-aș fi îngrijorat mai puțin. Optzeci la sută dintre lucrurile care ne produc îngrijorare nu se petrec niciodată. În cazul a zece la sută dintre lucrurile care ne îngrijorează nu putem face nimic și numai zace la sută reprezintă îngrijorări legi-time.

2. M-aș fi bucurat mai mult de familie. Când tragem linie la final, ceea ce a contat cel mai mult au fost relațiile familiale. Doar relația cu Dumnezeu este mai importantă.

3. Aș fi investit mai mult în lucrurile cu valoare eternă. Interesant este faptul că abia spre sfârșitul vieții apreciem perspectiva eternă asupra lucrurilor. Poate că vom putea învăța de la generația anterioară și vom începe mai devreme procesul formării și transmiterii moștenirii spirituale.

Am vorbit la o conferință organizată de una dintre cele mai cunoscute organizații de tineret din lume. Mulți participanți și familiile lor fac o lucrare similară cu lucrarea mea. Vineri seara m-am adresat adulților și copiilor lor. La sfârșit, în timp ce mă îndreptam spre camera mea de hotel am trecut pe lângă două adolescente care fumau. Păreau dure și neinteresate de subiectele de la conferință. M-am oprit să vorbesc cu ele și am fost surprins să aflu că părinții lor ocupau poziții importante în organizație. Îmi place provocarea de a discuta cu astfel de tineri, așa că am avut o discuție deschisă și fructuoasă.

A doua zi, mă îndreptam din nou spre camera mea de hotel când le-am întâlnit tot în același loc, fumând. M-am oprit lângă ele și iarăși am avut o discuție interesantă. În cele din urmă, simțind că le-am câștigat puțin încrederea, le-am spus: „Am o slujbă foarte asemănătoare cu a părinților voștri și am trei fete. Ce sfat îmi dați ca să fiu un tată bun și să-mi ajut fetele să aibă o viață semnificativă?” Julie, cea mai mare dintre cele două fete, a tras adânc în piept din țigara ei, apoi a aruncat-o și a strivit-o cu piciorul în timp ce fumul îi ieșea pe nas.

Ea s-a uitat la mine și mi-a spus: „Sper că tu stai mai mult cu fetele tale decât a stat tatăl meu cu mine. Vezi, el a contribuit la mântuirea multor tineri, dar nu și la mântuirea mea.” Ochii mi s-au umplut imediat de lacrimi. M-am întors în camera mea, am îngenuncheat și i-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să fiu pentru fetele mele un tată care nu pune cariera înaintea relației cu ele. Sunt sigur că povestea lui Julie mai are și alte aspecte, dar rămâne realitatea că o moștenire nu se lasă de la distanță.

AJUTĂ-I PE COPIII TĂI SĂ GĂSEASCĂ O MISIUNE, UN PARTENER ȘI UN STĂPÂN.

Dintre toți gânditorii creștini contemporani care sunt preocupați

de problematica familiei, cred că Tim Kimmel a găsit cele mai

profunde cuvinte pentru generația aceasta. La una din emisiunile de radio de la HomeWord, Tim a spus că fiecare părinte trebuie să-și ajute copiii să „aleagă o misiune, un partener și un Stăpân.” Cred că a rezumat foarte bine rolul unui părinte.

Recent, l-am întrebat pe un elev din clasa a noua ce vrea să devină în viață. Răspunsul lui a fost: „Vreau să fiu bogat. Vreau să am un Porsche, o casă pe malul oceanului și vreau să călătoresc în toată lumea.”

Comentariul meu l-a surprins: „Scopurile tale sunt mult prea mici. Poți să ai toate acestea și, totuși, să fii nefericit și să nu-ți împlinești misiunea cea mai mare pe care o ai în viață.”

„Și care este aceasta?” Bună întrebare. „Asta e sarcina ta de a descoperi, i-am răspuns, dar, te rog, nu te

mulțumi cu lucruri puțin valoroase.” Am cunoscut mulți părinți care își consumă toată energia

încurajându-și copiii să fie bogați, dar fără să se preocupe de caracterul lor și de adevăratele valori, așa cum a afirmat Tim. Ce poate fi mai valoros decât să-ți alegi misiunea, partenerul și Stăpânul? Nu putem lăsa dezvoltarea spirituală a copiilor noștri la voia întâmplării. Este necesar să ne folosim energia și resursele ca să-i ajutăm pe copii să-L găsească pe Stăpân. Fără ajutorul și intervenția lui Dumnezeu, moștenirea se pierde printre alte lucruri de mai mică importanță.

Majoritatea copiilor se căsătoresc. Își vor întemeia familii și, sperăm noi, vor transmite moștenirea care-L onorează pe Dumnezeu. Eu cred că participarea părinților în relațiile copiilor lor cu cei de sex opus este esențială. Trebuie să-i învățăm și să le fim modele astfel încât să le consolidăm capacitatea de a-și iubi și respecta viitorul partener. Cea mai importantă decizie pe care am fost obligat să o iau, în afară de relația mea cu Dumnezeu, a fost decizia de a mă căsători cu Cathy. Poți câștiga lumea întreagă, dar poți pierde enorm dacă nu-ți alegi partenerul potrivit. Când relația cu partenerul tău este dezechilibrată, viața ta va fi mult prea dificilă.

Săptămâna aceasta m-am adresat unui grup de conducători de

biserică vorbindu-le despre cum să se ocupe de părinții din bisericile păstorite de ei. Am întrebat câți dintre ei au primit o educație sexuală adecvată, pozitivă, axată pe valori de la părinții lor când au fost copii și tineri. Patru mâini s-au ridicat din 400 de participanți. Am întrebat câți dintre părinții lor și-au făcut timp să-i învețe despre relații care să-L onoreze pe Dumnezeu, relații în general și relții cu cei de se

opus. De data aceasta s-au ridicat opt mâini. Dacă părinții nu își fac timp să-și învețe, să-și pregătească și să-și încurajeze copiii, cine o va face cu aceeași grijă și atenție?

Al treilea aspect al formării moștenirii noastre este să-i ajutăm pe copii să-și găsească misiunea. Îmi aduc aminte de discuțiile pe care le-am avut cu mulți ani în urmă, când eram pastor de tineret. Tinerii îmi spuneau că doreau să devină profesori,

misionari, pastori sau alte meserii onorabile, dar care nu sunt prea bine renumerate. De asemenea, de prea multe ori ei mi-au spus că părinții lor îi descurajau în alegerea acestui tip de profesie pentru că nu se vor îmbogăți.

Nu toți sunt chemați la o viață de sărăcie, dar este important ca părinții să discute pe îndelete cu copiii lor despre misiunea lor în viață. De asemenea, trebuie să fim deschiși față de ceea ce cred copiii că vrea Dumnezeu de la ei, indiferent de câți bani le va asigura profesia respectivă. Copiii care își înțeleg misiunea se vor descurca mult mai bine în privința căsniciei, a familiei, a meseriei și a viitorului. Este nevoie de eforturi concertate din partea părinților pentru a le oferi copiilor experiențe care să-i ajute să-și găsească scopul în viață. Să recunoaștem realitatea că majoritatea oamenilor nu primește un „itinerariul al vieții” foarte precis direct din partea lui Dumnezeu. Totuși, ca părinți, putem juca un rol activ în încurajarea

Participarea părinților în

relațiile copiilor lor cu cei de sex opus este

esențială.

copiilor noștri ca să asculte de chemarea lui Dumnezeu. Dacă tu nu îți faci timp pentru a-ți arăta interesul pentru viitorul copiilor tăi, cine o va face?

DE UNDE SĂ ÎNCEPI?

Conceptul transmiterii unei moșteniri a credinței din generație în generație sună grozav de bine, dar sunt sigur că te întrebi: „De unde să încep?” Este o întrebare bună pentru mentorii din viața ta. Un mentor din viața lui Cathy și a mea a spus că, în cazul lui, formarea și transmiterea moștenirii a început prin încetinirea ritmului de viață și formarea unor ceremonii. Această familie ia în serios conceptul sabatului despre care am discutat în capitolul 4 și și-a stabilit tradiții utile. Pentru ei, acest lucru a însemnat luarea micului dejun împreună în fiecare sâmbătă dimineața și petrecerea după-amiezei de duminică pentru a se juca împreună și a se încuraja spiritual. O altă familie a ales ca, în fiecare an, să petreacă vacanța împreună, timp în care familia se relaxează și se ocupă de aspectele spirituale. Tu trebuie să decizi ce este mai bine pentru familia ta, dar cred că vei fi nevoit să renunți la unele activități și să instaurezi tradiții care să ducă la formarea unor amintiri plăcute, de neșters.

Prietenii mei Terry și Sharon Hartshron scriu pentru fiecare dintre copiii și nepoții lor „Biblii ale moștenirii”. Cumpără pentru fiecare dintre ei câte o Biblie și scriu lângă pasajele pe care le consideră importante și valoroase pentru copilul respectiv unele comentarii. Apoi le dăruiesc aceste Biblii copiilor și nepoților lor. Când s-au născut fetele mele, am început să scriu pentru fiecare dintre ele câte un jurnal. Am scris acolo despre dragostea mea pentru ele, despre rudele noastre. Am scris și rugăciuni și idei la care m-am gândit pentru ele. Când au ajuns adulte, le-am dat aceste jurnale.

Dacă tu nu îți faci timp

pentru a-ți arăta interesul pentru viitorul copiilor

tăi, cine o va face?

Atunci când formezi moștenirea familiei tale, sfatul meu este să te gândești la caracteristicile spirituale, relaționale, fizice, emoționale și intelectuale ale vieții tale. Cu ocazia ultimului An Nou, familia noastră s-a adunat pentru a medita la viețile noastre. Fiecare membru a primit o hărtie cu versetele citate mai înainte în acest capitol, Ieremia, 29:11, 13: „«Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde... Mă veți căuta ți Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.»” După ce am citit această promisiune, fiecare am întors foaia pentru a răspunde la următoarele întrebări:

Sănătatea spirituală: Acum? Scopuri? Sănătatea relațională: Acum? Scopuri? Sănătatea fizică: Acum? Scopuri? Sănătatea emoțională: Acum? Scopuri? Sănătatea mintală: Acum? Scopuri?

Am discutat apoi despre faptul că, niciunul dintre noi nu dorea să rateze planul lui Dumnezeu pentru viețile noastre, lucru care se poate întâmpla foarte ușor, atunci când ne luăm viețile în propriile noastre mâini. Am împărtășit despre starea noastră în cele cinci domenii și care sunt scopurile specifice pentru anul care urma. A fost un exercițiu foarte benefic de examinare a vieților noastre care ne-a ajutat să ne verificăm unii pe alții în privința rezultatelor dorite.

Ce fel de moștenire dorești să lași copiilor tăi în aceste cinci domenii? Iată câteva scopuri pe care poate că dorești să le atingi, deși sunt sigur că poți adăuga alte scopuri practice și concrete:

Spirituale: Să-L iubesc și să-L ascult pe Dumnezeu, să-i învăț pe copii integritatea, slujirea în biserică, creșterea în credință, studierea Bibliei și aplicarea ei în viața mea, formarea unei concepții biblice despre lume și viață, să fiu un ucenic al lui Isus, să-i slujesc pe alții.

Relaționale: Să avem ocazii de relaxare ca familie, vacanțe care să ne consolideze relațiile, să ne jucăm împreună, să ne dezvoltăm capacitatea rezolvării conflictelor dintre membrii familiei, capacitatea de a-i asculta cu atenție pe ceilalți, cum să ne raportăm la cei de sex opus, să cultivăm prietenii durabile, să investim în viețile altora.

Fizice: Să mâncăm sănătos, să controlăm stresul, să facem exerciții fizice, să ne administrăm corect finanțele, să păstrăm curățenia și ordinea, să ne îngrijim trupurile, să mincim.

Emoționale: Să cultivăm prietenii sănătoase, să găsim timp de odihnă și de încărcare a bateriilor, să ne formăm o imagine sănătoasă de sine bazată pe respect de sine, să consolidăm încrederea și dragostrea necondiționată, să dezvoltăm trăsături de caracter, cum ar fi: autodisciplina, perseverența, curajul și puritatea.

Mintale: Să citim cărți bune, să învățăm deprinderi noi, să scriem și să discutăm despre idei noi, să învățăm să gândim cu discernământ, să devenim mai buni planificatori și să ne perfecționăm deprinderea de a lua decizii.

Aceste scopuri sunt utile și te pot ajuta să începi să clarifici lucrurile pe care vrei să le învețe copiii tăi. Totuși, să nu te copleșești singur și să nu-i copleșești nici pe ei. Atingerea câtorva scopuri este mai bună decât neatingerea niciunui scop. Cei care nu au nicio țintă, nu găsesc niciun drum pe care să meargă.

Mare filozof Søren Kierkegaard a spus o poveste despre niște rațe care trăiau într-o țară imaginară numai de rațe. Într-o duminică dimineața, toate mamele rațe și toți tații rățoi se îndreptau către biserică, iar puii lor îi urmau. Au intrat și s-au așezat în băncile pentru rațe, au cântat din cărțile de cântări pentru rațe și au donat din banii lor pentru rațele nevoiașe. Când rățoiul predicator s-a ridicat să rostească mesajul, a fost foarte dinamic. Și-a deschis Biblia rațelor și a

strigat: „Rațelor, puteți zbura! Aveți aripi și puteți zbura ca vulturii.” Rațele au repetat în cor: „Putem zbura! Putem zbura!” Predicatorul a strigat din nou: „Ne putem înălța până la ceruri!” Toate rațele au strigat: „Amin!” Apoi pastorul și-a închis Biblia rațelor și a dat drumul adunării rațelor. Toate rațele și-au început mersul legănat îndreptându-se spre case.

Cuvintele tale sunt importante, dar au, totuși, o influență limitată. Concluzia este că o mare parte din moștenirea credinței tale se transmite prin exemplul și credința noastră. Pentru a face acest lucru, noi ca părinți, trebuie să ne rezolvăm propriile noastre probleme. Dacă nu o vom face, mesajul nostru pentru copii va fi similar celui al pastorului rățoi. După ce le-a spus că pot zbura, ar fi fost necesar să le demonstreze cum să zboare întinzându-și propriile aripi și înălțându-se spre nori.

Copiii noștri au fost creați să zboare până dincolo de noi – și pot zbura. Este, însă, nevoie de un plan, de inițiativă și de ajutor de sus. Totuși, cred că putem să le arătăm copiilor calea și putem avea o influență generațională.

CUM SĂ LAȘI O MOȘTENIRE DURABILĂ

Unde te situezi?

1. Dacă poți să rezumi moștenirea pe care vrei să o lași copiilor tăi în câteva propoziții, care ar fi ea?

Scopul 1. Ce decizii este necesar să iei pentru a transmite copiilor și

nepoților tăi o moștenire durabilă? 2. Te oprește ceva?

Planul

1. Dacă ai alcătuit un plan prin care să-ți ajuți copiii să găsească o misiune, un partener și un Stăpân, ce elemente ar include?

2. Fă-ți timp pentru a identifica starea fiecărui membru al familiei tale în următoarele domenii. Adaptează corespunzător aceste întrebări pentru copiii mai mici. Sănătate spirituală:

Acum? Scopuri?

Sănătate relațională:

Acum? Scopuri?

Sănătate fizică:

Acum? Scopuri?

Sănătate emoțională:

Acum? Scopuri?

Sănătate mintală:

Acum? Scopuri?

PLANUL FAMILIEI TALE ACEASTĂ CARTE ARE SCOPUL de a te ajuta să-ți alcătuiești

propriul plan pentru familia ta. Nu sunt calificat să îți dau o abordare unică în privința creșterii copiilor. Așa cum am mai spus, fiecare familie este diferită și fiecare copil este diferit. Atunci când crezi că ai ajuns să înțelegi pe un copil și știi cum să-l crești, apare un alt copil, cu totul diferit care îți dă planul peste cap.

De-a lungul anilor, Cathy și cu mine am folosit următoarea schiță pentru a face un front unit ca părinți. În lumea afacerilor, nimeni nu îndrăznește să conducă o firmă fără un plan sau o strategie. Cu toate acestea, prea mulți părinți își cresc copiii fără să se gândească deloc la un plan și la scopuri. Acum, după ce ai citit această carte, foaia de lucru care urmează îți poate fi foarte utilă în alcătuirea planului general al familiei tale.

PLANUL FAMILIEI NOASTRE

Valori (Care sunt valorile eterne care călăuzesc familia noastră?) Scopul (Care este scopul existenței familiei noastre?)

Aceste două puncte se aseamănă cu scrierea declarației de scop a unei organizații. Încearcă să fii scurt, până la patru propoziții. Cu cât mai scurt, cu atât mai bine.

Planul (Planul pentru următorii trei-cinci ani)

Ia în considerare mai multe domenii ale vieții, precum educația, educația sexuală, relațiile, sănătatea, sportul, viața spirituală și orice alt aspect pe care-l consideri important, și scrie planuri și scopuri pentru fiecare domeniu în parte.

Planul pe un an (Ce plan ai pentru anul acesta și ce scopuri poți atinge?)

Abordează domeniile din planul pentru următorii trei-cinci ani și gândește-te ce dorești să învețe copiii tăi în următorul an. Exprimă-te simplu și scurt. Tendința noastră este să alcătuim un plan prea mare pentru un an, dar prea mic pentru cinci ani. Gândește-te la ocaziile prielnice învățării, la experiențe și la conținutul fiecărui domeniu în parte.

NOTE Capitolul 2

1. Bill Hybels, Courageous Leadership (Grand Rapids: Zondervan Publishing, 2002), 185. Cartea a fost tradusă de Editura Noua Speranță, sub titlul Curajul de a conduce.

2. Idem., 243. Capitolul 3

1. Mai multe informații despre mezuza se găsesc pe site-ul www.HomeWord.com și căutând pe Internet cuvântul mezuzah. HomeWord are o frumoasă mezuză importată din Ierusalim, făcută din lemn de măslin și cu simboluri ale credinței noastre. Conține, de asemenea, o explicație a Shema.

2. O lucrare foarte utilă despre acest subiect este cea a lui Scot McKnight, The Jesus Creed: Loving God, Loving Others (Boston, MA: Paraclete Press, 2004).

3. Mai multe informații, resurse și idei despre timpul petrecut ca familie se găsesc la www.homeword.com/familytimeideas.

Capitolul 4

1. Richard Foster, Celebration of Discipline: The Path to Spiritual Growth (New York: HarperCollins Publishers, 1998), 15.

2. George Muller, Sabbath: Finding Rest, Renewal, and Delight in our Busy Lives (New York: Bantam Books, 2000), 204.

3. Alvin Rosenfeld și Nicole Wise, The Over-Scheduled Child (New York: St. Martin’s Press, 2000), 231.

4. Muller, 6. 5. Ruth Haley Barton, Sacred Rhythms (Downers Grove, IL:

InterVarsity Press, 2006), 142-43.

Capitolul 5

1. Mack R. Douglas, How to Win With Self-Esteem (New York: Sterling Publishing Company, 1999), 362.

2. Citat în USA Today, 12 noiembrie, 2002 și pe baza cercetărilor publicate în articolul „Teens Say Adults Are Critical Support System for Facing Present Fears, Planning Future Sucess” din Communities in Schools National, 12 noiembrie, 2002. Sondajul a fost efectuat de Luntz Research & Strategic Services în 24-27 octombrie, 2002.

3. George Muller, Sabbath: Finding Rest, Renewal, and Delight in Our Busy Lives (New York: Bantam Books, 2000), 128.

4. Henri J. M. Nouwen, Life of the Beloved (New York: Crossroad Publishing Company, 1997), 51.

5. Alvin Rosenfeld, 244. Capitolul 6

1. Wayne Rice, Help! There’s a Teenager in My House, (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 2005), 24.

2. Tim Kimmel, Grace-Based Parenting (Nashville: W Publishing Group, 2004), 20-21.

3. Idem., 40. 4. Kevin Leman, Making Children Mind Without Losing Yours

(Grand Rapids, MI: Revell, 2000), 18. Capitolul 7

1. Walt a scris o carte foarte bună pe acest subiect: Walt Larimore, MD, and Amanda Sorenson, God’s Design for the Highly Healthy Clild (Grand Rapids: Zondervan Publishing, 2005.)

2. Gary Smalley și John Trent, The Blessing, ediție actualizată (Nashville: Thomas Nelson Publishers, 2004), 21.

3. Idem., 18. 4. Jim și Janet Weidmann, J. Otis și Gail Ledbetter, Spiritual

Milestones: A Guide to Celebrating Your Child’s Spiritual Passages (Colorado Springs: Chariot Victor Publishing, 2001), 10-11.

5. Jim Burns, PhD, Confirming Your Faith (Colorado Springs: Group Publishing, 2003.)

Capitolul 8

1. Don Nori, Breaking Generational Curses (Shippensburg, PA: Destiny Image Publishers, Inc., 2005), 28.

2. Christian Smith and Melinda Lundquist Denton, Soul Searching: The Religious and Spiritual Lives of American Teenagers (New York: Oxford University Press, 2005), 261 .

3. Wayne Rice din Generation 2 Generation, un eveniment organizat de HomeWord Parenting, copyright 2007. Mai multe informații se găsesc la www.HomeWord.com.

4. George Barna, Barna Updates, May 10, 2003. www.barna.org/ FlexPage.aspx?Page=Topic&TopicID=44.

JIM BURNS, PhD, a înființat organizația HomeWord

în 1985 pentru a ajuta și a aduce speranță familiilor cu probleme. Prin emisiunea sa zilnică, HomeWord With Jim Burns, ascultată în peste 800 de comunități, pasiunea lui Jim este de a forma familii care să-L onoreze pe Dumnezeu, prin adevărurile practice care îi vor ajuta pe adulți și pe tineri să trăiască în mod concret credința creștină.

Pe lângă emisiunea radiofonică, Jim vorbește la mii de oameni din toată lumea la seminarii și conferințe. Este autor al unor cărți premiate, printre care The 10 Building Blocks for a Happy Family și Creating an Intimate Mariage.

Jim și soția lui, Cathy, împreună cu cele trei fiice ale lor, locuiesc în California de Sud.