Paradisuri fiscale
description
Transcript of Paradisuri fiscale
Paradisuri Fiscale
CUPRINS
1. Noţiunea de „paradis fiscal”
2. Caracteristicile paradisurilor fiscale
3. Noţiunea de „companie offshore”
4. Avantajele oferite de companiile offshore
5. Exemple de paradisuri fiscale
6. Modalităţi de sustragere de la plata contribuţiilor către stat prin intermediul
companiilor offshore
6.1.Evitarea impozitului pe venit
6.2.Sustragerea profitului de la impozitare
7. Fraude şi escrocherii offshore notorii
1. NOŢIUNEA DE „PARADIS FISCAL”
Orice contribuabil este tentat să plătească impozite şi taxe cât mai mici sau să nu
plătească nici un fel de impozit. Pentru a profita de astfel de slăbiciune umană, de-a lungul
timpului au existat teritorii care au creat o legislaţie de atragere a fondurilor financiare,
acordându-se facilităţi deosebite, dintre care cea mai importantă o constituie scutirea de
impozite ori nivelul acestora extrem de redus. Aceste teritorii sunt denumite în literatura
fiscală „paradisuri fiscale”.1
„Paradisul fiscal” (în engleza – “tax haven”) poate fi definit ca fiind spaţiul geografic
(reprezentat de teritoriul unei ţări sau numai de o parte a teritoriului unui stat) în interiorul
căruia se acordă numeroase şi felurite facilităţi fiscale: nu se percep impozite (ori acestea sunt
constituite în cote reduse şi privesc numai unele categorii restrânse de venituri sau bunuri), se
asigură – la un nivel ridicat – secretul bancar, este stimulată dezvoltarea activităţilor
comerciale şi transferul beneficiilor și nu există restricţii în privinţa schimburilor valutare2.
Paradisurile fiscale au fost folosite pentru prima dată în Grecia antică când, pentru a
scăpa de taxa de 2% aplicată importurilor şi exporturilor, comercianţii se mutau în insulele
învecinate. În Evul Mediu, comercianţii din Londra erau scutiţi de toate impozitele, iar cei din
Flandra aveau un minim de restricţii în porturi.
Banca Nova Scotia, a doua bancă ca mărime din Canada, a deschis, în anul 1889, o
agenţie în Jamaica şi Caraibe pentru ca să poată clienţii săi să beneficieze de avantajele fiscale
din comerţul internaţional.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, importanţa paradisurilor fiscale a crescut,
fiind folosite intens de către americani, care urmăreau diminuarea preţurilor de transfer pentru
a folosi beneficiile astfel obţinute în înnoirea mijloacelor de producţie3.
Paradisurile fiscale pot fi clasificate în trei categorii, în functie de sistemul de
impunere al acestora.
Ţări în care veniturile realizate în străinatate sunt scutite total de impozitul pe
profit, plătindu-se o taxă anuală fixă - Insulele Virgine, Belize etc.
În alte țări baza de impozitare nu este profitul realizat, ci valoarea capitalului
social. De exemplu, compania offshore de tip "Stiftung" înregistrată în
Lichtenstein datoreaza un impozit egal cu 0,1% din valoarea capitalului social,
dar nu mai puțin de 1000 de franci elvețieni.
1 Lăcriţa Grigorie, “Fiscalitate, controverse şi soluţii”, Editura Irecson, Bucureşti, 2007, pag. 9.
2 Pătroi, D., „Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspectul contravenţional şi caracterul infracţional”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, pag. 136
3 Diaconu, P., „Cum fac bani contabilii?”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 59
Impozitarea în sistem liniar - indiferent de valoarea profitului realizat se
impune un procent fix. Cel mai cunoscut paradis fiscal care utilizeaza acest
sistem este Cipru, unde firmele offshore platesc un impozit de 4,25% din
profitul realizat.
2. CARACTERISTICILE PARADISURILOR FISCALE
Paradisurile fiscale prezintă anumite caracteristici predominante:
a) Impozite reduse.
Majoritatea ţărilor considerate paradisuri fiscale fie nu impun nici un impozit pe
venituri sau impun impozite doar asupra unor categorii de venituri, fie impun un impozit
redus, în comparaţie cu impozitele impuse de ţările de origine ale celor care folosesc
paradisurile fiscale respective4.
Multe dintre paradisurile fiscale din regiunea Caraibelor sunt ţări mici, mai puţin
dezvoltate, ai căror locuitori sunt, în general săraci. Proporţia redusă a populaţiei cu un venit
superior nivelului de subzistenţă ar putea face ca un sistem de taxare să nu fie satisfăcător. De
aceea guvernele acestor teritorii au considerat mai eficient să-şi procure resursele finanţării
cheltuielilor publice în alt mod decât cel al impozitelor. Asemenea venituri se realizează din
taxele de autentificare, de înmatriculare şi reînnoire a firmelor înfiinţate în asemenea teritorii.
Se creează, de asemenea, noi locuri de muncă în domeniul consultanţei financiare şi juridice,
se dezvoltă serviciile de telecomunicaţii şi turism etc.
b) Secretul bancar.
Dacă în general secretul bancar este greu de penetrat în orice legislaţie, totuşi, cele mai
multe ţări din lume nu protejează aceste informaţii în cazul unei anchete solicitate de un
guvern străin, mai ales când aceste anchete au la bază un tratat bilateral sau multilateral de
asistenţă juridică.
În schimb, ţările paradisuri fiscale refuză să divulge secretul bancar şi comercial, chiar
şi atunci când este vorba despre comiterea unei grave încălcări a legilor unei alte ţări.
4 Pătroi, D., „Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspectul contravenţional şi caracterul infracţional”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, pag. 136
Paradisurile fiscale oferă reguli restrictive de secret sau confidenţialitate persoanelor
care efectuează afaceri, în special cu băncile. Gradul de secret şi amploarea restricţiilor
variază de la ţară la ţară. Multe susţin o discreţie între evaziunea fiscală şi alte infracţiuni,
cooperând când este vorba de investigarea cazurilor infracţionale din sfera taxelor, dar
refuzând să coopereze în cazurile de evaziune fiscală. În altele, gradul de confidenţialitate este
direct corelat cu tipul de licenţă sau autorizaţie de funcţionare.
Cu toate acestea „tradiţia secretului bancar rămâne în continuare baza funcţionării
acestora”5.
c) Importanţa relativă a activităţii bancare.
În cele mai multe ţări paradisuri fiscale se urmează o politică de încurajare a activităţii
bancare din străinătate. Acest lucru se face prin introducerea unei distincţii între activitatea
bancară a locuitorilor ţării respective şi aceea a cetăţenilor străini. În general, activitatea
cetăţenilor străini nu este supusă unor cerinţe în ceea ce priveşte rezerva de fonduri şi nu este
supusă contractelor exercitate asupra schimburilor valutare sau altor controale.
Paradisurile fiscale prosperă în mare măsură datorită prezenţei băncilor străine.
Activitatea financiară generează venituri sub forma onorariilor şi a unor simbolice impozite
asupra instituţiilor financiare. Activităţile financiare creează o infrastructură care poate fi
folosită atât de companiile legitime, cât şi de infractori, pentru a-şi ascunde fondurile ilicite.
În comparaţie cu comerţul exterior, depunerile bancare din străinătate în jurisdicţiile
paradisurilor fiscale sunt considerabil mai mari, decât conturile bancare străine în băncile care
nu sunt paradisuri fiscale.
Unele din cele mai mari bănci străine au filiale în ţări paradisuri fiscale. Ele şi-au
stabilit aceste sedii pentru a participa la piaţa eurodolarului, acceptând depuneri de la străini şi
împrumutând sume clienţilor străini.
d) Mijloace de comunicaţie moderne.
5 Idem, pag. 137
Cele mai multe din ţările considerate paradisuri fiscale posedă excelente instalaţii de
comunicare, îndeosebi servicii de telefonie, cablu, telex, care le leagă de cele mai importante
ţări din care provin fondurile depuse sau spre care se îndreaptă fluxurile financiare6.
Progresele realizate de utilizarea calculatoarelor electronice şi a internetului în
efectuarea decontărilor bancare au făcut din băncile situate în paradisurile fiscale o şi mai
mare atracţie.
De asemenea, servicii aeriene sunt puse la punct şi creează legături, cu principalele
aeroporturi din ţările bine dezvoltate din punct de vedere econimic.
e) Lipsa controlului asupra monedei.
Multe paradisuri fiscale exercită un sistem de control cu dublă monedă care face
deosebire între rezidenţă şi nerezidenţă şi între moneda locală şi moneda străină. Regula
generală este aceea că fac obiectul controlului monetar şi valutar numai locuitorii din ţara
paradis fiscal, nu şi cetăţenii nerezidenţi7. Totuşi în ce priveşte moneda locală şi străinii
trebuie să respecte restricţiile impuse localnicilor. O companie creată într-o ţară paradis fiscal
care are ca proprietar un nerezident şi care îşi desfăşoară activitatea comercială în afara
paradisului fiscal este considerată ca entitate cu regim referitor la controlul asupra
schimburilor valutare.
f) Publicitatea promoţională.
Cele mai multe paradisuri fiscale îşi desfăşoară publicitatea pe această temă, datorită
avantajelor pe care le prezintă atragerea investiţiilor străine. Multe din asemenea ţări
organizează seminarii internaţionale, iar reprezentanţii lor oficiali colaborează la întocmirea
de articole care laudă virtuţile ţării lor ca paradis fiscal.
Multe dintre ţările paradisuri fiscale văd activitatea financiară o sursă de venituri
relativ stabilă şi caută să o promoveze activ.
Paradisurile fiscale favorizează interesele acelor investitori interesaţi să-şi recicleze
banii şi care nu vor să plătească impozite pe profituri sau venituri.
Toate aceste caracteristici, contribuie la crearea unui cadru propice dezvoltării
operaţiilor economice cu sau fără motivaţie fiscală, singura condiţie fiind compatibilitatea cu
legislaţia acestor entităţi teritoriale.
6 Diaconu, P., „Cum fac bani contabilii?”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 60
7 Idem, pag. 60
Paradisurile fiscale sunt folosite atât de persoanele juridice, cât şi de persoanele fizice.
Însă, paradisurile fiscale pentru persoane fizice sunt rare, iar utilizatorul trebuie să fie prezent
fizic pentru a putea beneficia de legislaţia favorabilă.8
În ceea ce priveşte persoanele juridice, acestea se folosesc de mai multe tipuri de
entităţi pentru a se putea bucura de beneficiile fiscale9. Amintim astfel:
a) Societăţile de holding au ca obiect de activitate controlul altor societăţi la care
deţin capital, fiind folosite pentru a vehicula fluxuri de investiţii;
b) Companii de asigurări captive, constituite pentru ca societăţile multinaţionale să se
protejeze faţă de riscurile implicate de operaţiunile din străinătate; sunt în număr
de 1600, dintre care 1200 doar în Bermude; se mai întâlnesc în Bahamas, Insulele
Cayman, Luxemburg şi Noile Hebride;
c) Băncile captive sunt create de către o persoană sau un grupde persoane pentru
scopuri proprii;
d) Trusturile vizează perceperea de venituri şi distribuirea lor către beneficiari cu un
3. NOŢIUNEA DE „COMPANIE OFFSHORE”
În ultimii ani, controversatul termen „paradis fiscal” s-a transformat în mult mai
preţiosul „centru financiar offshore”, şi aceasta datorită instrumentului principal utilizat în
desfăşurarea afacerilor în cadrul paradisului fiscal, reprezentat de societatea offshore.
În limbajul englez comun „offshore” înseamnă „dincolo de ţărm”. În limbajul
economic de specialitate termenul desemnează activităţi în afara graniţelor naţionale ale
statului în care sunt rezidente.
O „companie offshore”,este o societate înregistrată într-o ţară sau într-un teritoriu
dependent al unei ţări cu legislaţie autonomă, dar care nu desfăşoară activităţi economice pe
teritoriul respectiv.
Teoretic, companii offshore se pot înfiinţa în orice ţară din lume, dar nu peste tot se
pot obţine şi avantaje fiscale. Ori, tocmai facilităţile oferite de teritoriile paradisuri fiscale sunt
cele care atrag înfiinţarea şi funcţionarea unor asemenea companii. Aceste teritorii oferă
companiilor offshore un statut fiscal generos în raport cu firmele care lucrează în interior,
caracterizat printr-o impozitare redusă sau inexistentă.
8 Diaconu, P., „Cum fac bani contabilii?”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 65
9 Idem, pag. 66
Societatea sau compania offshore este un instrument financiar utilizat pentru
planificarea şi evitarea impozitelor, pentru creşterea profitabilităţii afacerii, pentru
participarea (ca acţionar sau asociat) la managementul afacerii, cu deplină libertate a mişcării
resurselor financiare şi în deplin anonimat al proprietarului.
4.AVANTAJELE OFERITE DE COMPANIILE OFFSHORE
Avantajele oferite de companiile offshore înregistrate în paradisurile fiscale sunt:10
a) Anonimatul şi confidenţialitatea
Anonimatul şi confidenţialitatea sunt invocate ca principale avantaje ale companiilor
offshore, după taxele scăzute sau chiar lipsa acestora.
Angajatorii sunt obligaţi prin jurământ să păstreze secrete numele beneficiarilor
nerezidenţi. Doar datele generale sunt prezentate din când în când pentru a informa guvernul
şi publicul cu privire la evoluţia în acest domeniu. În funcţie de dorinţa beneficiarului
companiei, identitatea acestuia poate fi cunoscută doar de cei cu care lucrează în mod direct,
cum ar fi directorul general şi adjunctul.
b) Suportă taxe reduse şi ajută la o mai bună planificare internaţională a taxelor.
În jurisdicţiile care nu percep taxe (taxe pe venit, TVA, taxe pe salarii, taxe pe dividende,
taxe municipale, taxe pe drumuri, taxe imobiliare etc.), cum ar fi Bahamas, Gibraltar, o
companie înregistrată nu plăteşte nici un fel de taxă.
Dacă se ia în considerare o jurisdicţie cu taxe scăzute, se percepe taxa pe profitul
companiei; o jurisdicţie cu astfel de taxe este Ciprul, unde se aplică o taxă de 4,25% pe
profitul brut. Nu există limite în ceea ce priveşte aceste cheltuieli decât bunul simţ. Mai mult,
salariile nu sunt taxabile. Totuşi, alte jurisdicţii, de exemplu Insula Man, impun o taxă fixă
oricărei companii, indiferent de profiturile sau pierderile acestuia.
În ceea ce priveşte planificarea internaţională a taxelor, companiile internaţionale folosesc
entităţile offshore pentru a-şi dirija profiturile către acestea şi pentru a-şi desfăşura activitatea
astfel încât să plătească cât mai puţine taxe.
10 Bişa, Cristian, “Utilizarea paradisurilor fiscale - între evaziunea fiscală legală şi frauda fiscală”, Editura B-T Publishing House, Bucureşti, 2005, p. 35.
Existenţa unor tratate de evitare a dublei impuneri internaţionale împreună cu taxele
scăzute oferă posibilităţi imense pentru planificarea taxelor.
c) Lipsa controalelor valutare
Mulţi oameni de afaceri încearcă să evite stabilirea unei baze străine acolo unde există
controale valutare sau sunt intenţionat complicate formalităţi ce privesc aceste operaţiuni.
Companiile offshore nu sunt supuse controalelor valutare de nici un fel, ele pot primi
fonduri fie în cash, fie sub altă formă, în orice tip de valută şi de asemenea pot face plăţi către
orice persoană în orice ţară, sau pot face retrageri de fonduri fără nici o explicaţie sau
documente cerute de bancă. Astfel, compania operează într-un sistem bancar nerestrictiv.
Companiile offshore pot menţine conturi în orice tip de valută, sub formă de conturi
curente, conturi cu preaviz, sau depuneri la termen fix, iar dobânzile sunt similare cu cele
practicate la nivel internaţional. Fondurile din aceste conturi pot fi transferate în străinătate
fără nici un fel de restricţie şi fără solicitarea unor documente sau a unor permise.
d) Operează într-un sistem economic şi politic stabil.
Orice om de afaceri, orice investitor îşi doreşte să îşi desfăşoare activitatea într-o ţară ce
are aceste caracteristici. Nimeni nu doreşte să îşi vadă banii pierduţi din cauza schimbării
guvernelor, sistemului de guvernare sau din cauza instabilităţii economice ce poate aduce cu
ea inflaţie, regresie economică şi multe alte probleme.
Unul din cele mai mari avantaje ale Ciprului ca centru offshore este stabilitatea economică
şi politică într-o regiune vulnerabilă. Războiul civil din Liban i-a conferit Ciprului primul
avantaj în 1970, urmat de Războiul din Golf din 1990 şi colapsul Iugoslaviei. Multe companii
care au venit pentru un refugiu temporar au rămas atunci când au văzut că această ţară le oferă
mai mult de atât.
e) Operează întru-un sistem bancar bine organizat şi dezvoltat.
Aceasta este una din priorităţile pe care orice centru financiar offshore le are de îndeplinit.
La aceasta au contribuit şi marile bănci ale lumii ce şi-au stabilit centre de operare în aceste
zone şi au ridicat astfel standardul de desfăşurare al acestei activităţi.
Având în vedere modul în care se desfăşoară afacerile astăzi este de neconceput ca un
centru financiar offshore să nu aibă un sistem bancar bine dezvoltat.
f) Posibilitatea diversificării obiectului de activitate fără nici o restricţie.
Centrele financiare offshore permit în mod frecvent diversificarea obiectului de activitate
al unei companii, operaţie care nu este posibilă în ţara de origine a investitorului. Companii cu
impuneri şi restricţii dureroase în ţara lor de origine pot găsi nenumărate soluţii comerciale în
centre offshore, scăpând astfel de multe din probleme. Trebuie menţionat şi faptul că
formalităţile de diversificare a activităţii unei companii sunt îndeplinite fără prea multă
birocraţie.
g) Regulamente lejere.
Frica de regulamente excesive este o atracţie majoră spre acest domeniu şi este motivul
pentru care înregistrarea de bănci, societăţi de asigurări sau societăţi de transport maritime a
devenit un pilon important al industriei offshore. Un mare val de instrumente financiare se
deplasează spre domeniul offshore pentru acelaşi motiv. Acest val include fonduri de investiţii
închise, instrumente de plată, comerţul cu Eurodolari.
h) Posibilitatea de expansiune mult mai bună.
Marile corporaţii văd centrele offshore ca pe ceva indispensabil pentru expansiunea lor pe
noi pieţe la costuri competitive. De exemplu, centrele financiare offshore domină câteva
activităţi internaţionale cum ar fi: shippingul, transportul aerian, domeniul financiar şi al
societăţilor de asigurări captive. În ultimul timp au fost înregistrate aproximativ un milion de
companii offshore în toată lumea, iar multe din corporaţiile de pe piaţa mondială operează cu
aceste centre (IBM şi Microsoft în Dublin, Orient Express şi American Airlines în Bermude,
GE şi CNN în Cipru).
În concluzie, firmele offshore se constituie într-un instrument legal de lucru în optimizarea
din punct de vedere fiscal şi al siguranţei afacerii.
5. EEXEMPLE DE PARADISURI FISCALE
LUXEMBURG
Luxembourg, situat între hotarele Franţei, Belgiei, Germaniei este considerat „paradis
al paradisurilor”. Sintagma i se potriveşte Luxembourg-ului, întrucât ea are deplină acoperire:
în primul rând, în Constituţia luxemburgheză este înscris principiul secretului bancar (locul 6
mondial în lumea finanţelor internaţionale), apoi pentru că în Luxembourg se înregistrează
cea mai scăzută rată a şomajului din Europa continentală şi, în fine, nu este cunoscută aici
inflaţia. Regimul fiscal, calitatea de neutru a UE, infrastructura modernă şi reţeaua vastă de
tratate încheiate pentru evitarea dublei impuneri, fac din Luxembourg o ofertă foarte atractivă
pentru diferitele tipuri de societăţi de tip offshore. În prezent, Luxembourg-ul se găseşte într-o
situaţie foarte delicată, confruntându-se pe de o parte cu atacurile UE/OECD, şi de pe altă
parte cu dependenţa sa faţă de sectorul offshore.
MONACO
Principatul Monaco, stat naţional independent, este situat pe Riviera franceză, lângă
Italia. Este considerat cu adevărat „paradisul paradisurilor fiscale”, fiind mai mult decât
atrăgător, întrucât acolo nu există practic impozite directe. Se percepe în schimb o taxă (TVA)
care este armonizată cu Franţa. Jumătate din activităţile desfăşurate în principat au ca obiect:
bănci, asigurări şi alte prestări de servicii. Băncile private se dezvoltă continuu, datorită
numărului ridicat de persoane bogate care se stabilesc aici. În Monaco nu există activitate
offshore în sensul propriu-zis. Spre deosebire de celelalte jurisdicţii offshore, activităţile care
beneficiază de un regim fiscal favorabil sunt acelea a căror cifră de afaceri provine în
proporţie de peste 75% de pe piaţa internă. În general, regimul fiscal este determinat de
domeniul de activitate şi nu de tipul de societate folosit.
BAHAMAS
Bahamas, arhipelag cuprinzând peste 700 de insule şi cca. 2000 insuliţe ocupă SE
coastelor Floridei. Companiile care activează în Bahamas sunt exonerate de la orice impozit
pe venit sau profit pe o durată de 20 de ani. Societăţile captive de asigurări şi reasigurări (care
sunt autorizate să funcţioneze în Bahamas, având un regim privilegiat constând într-o
exonerare de la plata oricărui impozit pe o perioadă de 15 ani de la data înmatriculării)
datorează o taxă anuală de 2500 dolari. Bahamas, considerată un paradis fiscal pur, se află în
topul jurisdicţiilor offshore, cu servicii financiare de calitate şi cu legislaţie ce permite o mare
libertate de mişcare a investitorilor. Presiunile făcute în ultimii ani de organizaţiile
internaţionale de monitorizare a activităţii paradisurilor fiscale şi de luptă împotriva spălării
banilor murdari şi a criminalităţii financiare au dus la modificări ale legislaţiei Bahamas-ului
şi la armonizarea acesteia cu noile cerinţe. Secretul bancar şi cel al identităţii proprietarilor de
firme offshore nu mai sunt atât de stricte. Aceste măsuri au făcut ca FATF să considere
Bahamas o jurisdicţie sigură pentru investitori şi să o retragă din lista neagră a paradisurilor
fiscale. Ca o concluzie, Bahamas este o locaţie destinată tuturor genurilor de investitori cu
infrastructura bine pusă la punct, cu servicii financiar bancare foarte dezvoltate şi, nu în
ultimul rând, o destinaţie turistică foarte căutată.
INSULELE CAYMAN
Insulele Cayman, situate în vestul Arhipelagului Caraibe, la mai puţin de 1000 km
distanţă de Florida, au statutul de colonie britanică. Paradoxal sau nu, deşi sunt supuse
legislaţiei britanice, Insulele Cayman cunosc o viaţă înfloritoare şi oferă nivelul cel mai
ridicat din zonă, în condiţiile în care – pe acele meleaguri – nu sunt cunoscute impozitele
directe şi nici controlul schimburilor valutare. Singurele forme de impozitare în vigoare
vizează transferul proprietăţilor bunurilor (7,5%) şi ipotecă (1%). Fiind unul din cele mai
importante centre financiare offshore, Insulele Cayman reprezintă locul unde sunt înregistrate
mai mult de 400 societăţi captive de asigurări şi peste 600 de bănci offshore a căror activitate
este intensă.
În lume există aproximativ 60 de paradisuri fiscale. Unele, după ce au dispărut, aşa
cum e cazul Libanului, renasc din propria cenuşă. Altele, aşa cum este Elveţia, sunt pe cale de
dispariţie sau au dispărut de curând, cum este Hong-Kong-ul. Concomitent, în alte locuri se
nasc paradisuri noi.
6. MODALITĂŢI DE SUSTRAGERE DE LA PLATA CONTRIBUŢIILOR
CĂTRE STAT PRIN INTERMEDIUL COMPANIILOR OFFSHORE
6.1. EVITAREA IMPOZITULUI PE VENIT
Exemplu: Un salariat contribuabil, cu funcția de director de bancă, fără persoane în
întretinere.
Venitul anual: 60.000 RON (12 luni x 5.000 RON).
Potrivit Codului fiscal și a modificarilor ulterioare, venitul net din salariu se determină
prin scăderea din venitul brut a contribuțiilor reținute:
Cote (%) Salariu brut pe an = 60.000
Contribuția la asigurările sociale 10,5 6.300
Contributia la asigurările sociale de
sănătate
5,5 3.300
Contribuția șomaj 0,5 300
Baza de impozitare 9.900
Impozitul pe venit 16 8.016
Total sume reținute 17.916
Salariu net pe an 42.084
Dacă contribuabilul înfiinţează o companie offshore în Seychelles, poate asigura,
prin intermediul acestei entități juridice, managementul băncii pe baza unui contract între
compania offshore și banca româneasca.
Banca plătește cei 60.000 RON companiei din paradisul fiscal ca obligație
contractuală către aceasta, și nu direct contribuabilului, acesta din urmă dispunând de o
mai mare parte din acești bani în comparație cu situația inițială.
Costurile de constituire în Seychelles sunt în total de 790 de USD, iar taxele anuale
nu depăsesc 780 de USD, ceea ce conduce la un total pe primul an de funcționare a
companiei offshore de 1.570 de USD, în următorii ani urmând a se plăti doar taxele anuale.
Aceste costuri, deși mari la prima vedere, se recuperează încă din primul an, prin sumele
"salvate" de la impozitare în România, după cum se poate observa:
Caz 1 – Primul an
Salariu brut pe
anCost infiintare
Costuri
anualeSalariu net
Diferente
favorabile
RON RON USD RON USD RON RON
60.000 2.765 790 2.730 780 54.505 12.421
Caz 2 – Anul II
Salariu brut pe
anCosturi anuale Salariu net
Diferente
favorabile
RON RON USD RON RON
60.000 2.730 780 57.270 15.186
6.2. SUSTRAGEREA PROFITULUI DE LA IMPOZITARE
Exportul și importul utilizând ca intermediari companii cu resedința în paradisuri
fiscale este metoda cea mai des întâlnită de evaziune fiscală legală internațională.
Exemplu: O companie din România care exportă în Germania 30.000 de produse,
al căror cost este de 120 RON fiecare, preţul de livrare fiind de 220 RON. Dacă exportul s-ar
face direct către firma germană, la profitul brut obţinut în România din această tranzacție, de
3.000.000 RON, impozitul pe profit este de 480.000 RON (se aplică cota unică de impozit
pe profit de 16%).
Indicator Valoare (RON)
Venituri din vânzarea mărfurilor 6.600.000
Cheltuieli cu mărfurile 3.600.000
Profit brut 3.000.000
Impozit pe profit în România 480.000
Profit net 2.520.000
În cazul în care în afacere intervine o companie offshore, impozitul pe profit ar fi
diminuat.
Produsele trebuie vândute mai întâi companiei offshore, ar carei proprietar este
chiar exportatorul, cu preţul de 120 RON, după care sunt revândute către firma germană cu
220 RON. În acest caz, impozitul pe profit plătit în România este de doar 480 RON, restul
sumei fiind supusă impozitării în paradisul fiscal respectiv.
Caz 1 – Primul an
Indicator România Valoare (RON) Indicator Antigua Valoare (RON)
Venituri din
vânzarea mărfurilor3.603.000
Venituri din
vânzarea mărfurilor6.600.000
Cheltuieli cu
mărfurile3.600.000
Cheltuieli cu
mărfurile3.603.000
Profit brut 3.000 Profit brut 2.997.000
Impozit pe profit în
România480
Cost anual ( 350$ +
350$)2.625
Profit net 2.520 Profit net 2.994.375
Diferenţa favorabilă 476.895
Caz 2 – Anul II
Indicator România Valoare (RON) Indicator Antigua Valoare (RON)
Venituri din
vânzarea mărfurilor3.603.000
Venituri din
vânzarea mărfurilor6.600.000
Cheltuieli cu
mărfurile3.600.000
Cheltuieli cu
mărfurile3.603.000
Profit brut 3.000 Profit brut 2.997.000
Impozit pe profit în
România480 Cost anual ( 350$) 1.225
Profit net 2.520 Profit net 2.995.775
Diferenţa favorabilă 478.295
7. FRAUDE ŞI ESCROCHERII OFFSHORE NOTORII
1. Cazul Franklin Jurado
Franklin Jurado, un economist Columbian, a spălat sume importante de bani pentru Jose
Santacruz Londono, reprezentant al Cartelului Cali, creând o foarte bine gândită schemă de
spălare a banilor. Aceasta cuprindea cinci faze pentru a legaliza sumele obţinute din traficul
de droguri şi pentru a le feri de confiscare:
I. Depozitul iniţial- cea mai periculoasă etapă, se realize în Panama;
II. Transferul banilor din Panama în Europa- Jurado transfera dolari americani din
băncile din Panama în mai mult de 1.000 de conturi din Europa cu depozite între 50.000 şi
1.000.000 dolari;
III. Transferul banilor în conturi deschise în numele unor cetăţeni europeni-
repartizarea conturilor fictive îndepărta supravegherea sporită alocată conturilor deschise de
către hispanici şi urmărea ascunderea naţionalităţii adevăratului deţinător;
IV. Transferul către companii de faţadă din Europa- pentru a nu se creea suspiciuni
pentru investigarea banilor;
V. Întoarcerea fondurilor în Columbia- investiţii ale companiilor europene de
faţadă în afacerile lui Santacruz.
Franklin Jurado a fost arestat în anul 1990 şi a primit o pedeapsă de 7 ani şi jumătate. În
momentul arestării sale, acesta a afirmat că Franţa, Austria, Ungaria şi Insulele Canalului au
fost ţările care au facilitat schema sa.
2. Cazul Evergreen Security
Acesta a fost un fond de investiţii offshore autorizat în Insulele Britanice Virgine.
Investitorilor li se promitea o rată anuală de profit de 9%-10% asupra fondurilor deţinute în
trusturi offshore înmatriculate în Bahamas şi Costa Rica. În realitate, Evergreen era o schemă
Ponzi prin care banii proveniţi de la ultimii investitori erau folosiţi pentru a plăti investitorii
mai vechi. Astfel, au fost înşelaţi mii de investitori timp de 20 ani.
În ianuarie 2001, Evergreen a intrat în faliment, iar în mai 2002, Martin Boelens şi
Wiliam Zylka, cei cae au dirijat frauda, au pledat vinovaţi la Curtea de Justiţie din New York
pentru delapidarea a 27,7 milioane de dolari din fondul Evergreen. Banii furaţi erau transferaţi
unor companii de faţadă controlate de ei.
3. Cazul Jerome Schneider
Împreună cu Eric Witmeyer, Schneider a creat o schemă financiară, care a funcţionat
timp de 7 ani şi prin care se vindeau acţiunile unor companii din Nauru, înregistrate ca bănci
internaţionale, şi acţiunile unor companii offshore. Cei doi au ţinut ascunse entităţile offshore,
astfel încât investitorii americani au putut să se sustragă de la plata taxelor pe profituri.
Eric Witmeyer a colaborat în cadrul anchetei deschise şi a fost găsit vinovat pentru un
singur cap de acuzare, pe când Schneider a fost găsit vinovat pentru 14 capete de acuzare
pentru fraudă prin internet şi 8 capete de acuzare pentru fraudă, fiecare cap de acuzare fiind
pedepsit cu minim 5 ani de închisoare şi o amendă de 250.000 dolari.
4. Cazul The Bank of Sark
În anul 1968, Phil Wilson, un falsificator experimentat de documente, a deschis Bank
of Sark în Insula Guernsey. Apoi, a tipărit câteva documente bancare (carnete de cecuri,
acreditive), precum şi un bilanţ, în care activele aveau o valoare de 72,5 milioane de dolari,
pentru ca dr. Samuel J Wilkinson, contabil autorizat din Nassau, afirma că a verificat
documentele băncii, iar bilanţul era corect.
În continuare, Wilson a obşinut un mic birou şi a început să furnizeze prietenilor săi
documente false şi a încercat să obţină credite interbancare.
În cei patru ani de activitate ai acestei bănci, s-au obţinut fraudulos aproximativ 40
milioane de dolari de la bănci şi instituţii financiare.
5. Filiera “Dacia Felix”- Cadewell din Insulele Virgine Britanice
Cu sprijinul direct al celebrei Bancorex, Sever Mureşan a devenit acţionarul majoritar
al băncii clujene "Dacia Felix", după ce în anul 1990 şi-a organizat societatea "Paniro
Bucureşti", în asociere cu "Croassant de France". Ingineria financiară a început atunci când
Bancorex a creditat societatea "Paniro" cu suma de 16,6 milioane franci francezi, iar Sever
Mureşan i-a transferat la Banca Dacia Felix, sucursala Cluj, sub titlul de contribuţie la
capitalul social. Şi, astfel, grupul de firme controlat de Sever Mureşan a acaparat 68% din
acţiunile Dacia Felix.
În complicitate cu vice-preşedintele băncii Dacia Felix, Mircea Horia Hossu, a primit un
credit ilegal de 334 miliarde lei, destinat achiziţionării de oţel-beton, care ar fi urmat sa fie
exportat societăţii Cadewell din Insulele Virgine Britanice. Mircea Hossu a întocmit
documente bancare din care să rezulte că Sever Muresan restituise către Dacia Felix
contravaloarea bunurilor exportate, acoperindu-l astfel, fictiv bineînţeles, pentru o parte din
suma deturnată. Actele utilizate în acest scop fusesera emise de "Fondo Sociale di
Cooperazione Europeea", cu sediul la Milano, care nu avea însă dreptul să efectueze
operaţiuni bancare. Fondo Sociale apartinea de fapt celor doi, nefiind altceva decât o firmă-
ecran. Prejudiciul adus Daciei Felix de cei doi, prin ingineria financiară Cadewell - Insulele
Virgine: nici mai mult nici mai putin de 1.000 miliarde lei.
6. Filiera "Ram Thade Ltd - Cyprus" - Cascadele
Celebrul prinţ al Banatului, Zaher Iskandarani s-a născut la 1 ianuarie 1958, în Siria.
Sosit în România pe filiera serviciilor siriene, Zaher Iskandarani s-a instalat la Timisoara
ca student la cursurile Facultăţii de Construcţii din Timişoara; neoficial, era un traficant şi un
om de legătură al serviciilor siriene cu cele sovietice. Împreună fratele său Maher, pune pe
picioare sistemul operaţiunilor în "cascada". În 1992, Zaher primeşte cetăţenia română, iar
firma sa "Rami S.R.L." figura pe primul loc în topul societăţilor comerciale timişorene.
Ulterior, în perioada anilor 1994-1995, o serie de firme avându-l acţionar tot pe Zaher -
prosperau în jurul societăţii "Rami". În Timişoara însă, reţeaua comercială a lui Zaher,
demarase cu un capital subscris de 100 de milioane lei ("Rami" cu doar 28 milioane),
atingând urgent, performanţe impresionante, observate şi de Garda Financiară şi de
Inspectoratul General al Poliţiei Timişoara.
În perioada martie 1994 - aprilie 1995, firmele sale au introdus în România 209
transporturi de ţigări şi cafea, toate fiind aduse din Belgia şi Elveţia cu documente, de regulă,
false. Mecanismul în "cascadă" pus la punct de Zaher, de contrabandă economică cu ţigări şi
cafea. Astfel, societatea comercială "My San S.R.L." - avându-i ca asociaţi pe Zaher
Iskandarani şi Cornelia Pomana - a derulat un import de ţigări de la firma "Ram Thade Ltd
Cyprus”, la un preţ de achiziţie de 8,25 USD baxul, faţă de aproximativ 60,00 USD, practicat
pe piaţa internaţională în aceea perioadă.
În mai 1995, în urma unui control la Camera de Comerţ a Ciprului, doi poliţişti români
descoperă că nu există nici o firmă înregistrată sub numele "Ram Trade Company", ci doar
una "Rami Trade Company Ltd”, precum şi faptul că firma cipriotă îi avea ca acţionari chiar
pe Zaher Iskandarani (cu 900 acţiuni) şi pe Cornelia Pomana (cu 100 acţiuni), iar firma
cipriotă nu avea ca obiect de activitate comerţul cu cafea sau ţigări.
Pe scurt, Zaher derula afaceri în cascadă, între o firmă-fantomă şi una înregistrată în
România.
În cadrul cercetărilor, în depozitele firmelor lui , Garda Financiară a descoperit ţigări,
fără documente legale, în valoare de 70 miliarde lei. Ţigările erau importate din Elveţia printr-
o societate de tip offshore şi erau introduse în România cu acte false. Prin acest sistem, Zaher
păgubise statul român cu 10 milioane de dolari.
7. Tentacula "Columna Bank" - Manel Finanz A.G.-Switzerland
Manevra financiară de la Columna Bank, puţin mai sofisticată în raport cu altele
similare, a beneficiat de o reţetă dulce-elveţiană. Schema aparţinea mafiei financiare
internaţionale.
Columna Bank a apărut pe piaţa românească prin asocierea a patru persoane fizice din
România, având fiecare un aport la capitalul iniţial de 120 milioane lei, cu un cetăţean german
având un aport de 300.000 de dolari americani, şi firma elveţiana Manel Finanz A.G.,
societate care, cu un capital social de 7,7 milioane de dolari, a devenit proprietara băncii în
proporţie de 93%.
Societatea Manel Finanz A.G. avea profil de societate offshore.
Ingineria de la Columna Bank, care rula fonduri provenite chiar din România, s-a
dovedit profitabilă, dar numai pentru grupul de firme satelit Euro-Columna (columnele
europene). Cu creditele acordate fără restricţii de banca Columna, firmele Euro-Columna au
achiziţionat pachetele majoritare de acţiuni de la toate societăţile de stat din domeniul
îngrăşămintelor.
De altfel, pentru o bună cooperare, F.P.S. a deschis la Columna Bank un cont în valoare
de 64 miliarde lei şi unul de numai 10 milioane de dolari. C.E.C.-ul "românesc" s-a grăbit şi el
să deschidă un cont de 30 miliarde de lei, iar compania de stat RENEL a mai adăugat alte
câteva miliarde în conturile Columna Bank.
Doamna Ortansa Niculescu, preşedinta băncii, a recunoscut târziu că banii au fost
orientaţi, sub formă de credite, către firmele-satelit Euro- Columna. Ulterior, F.P.S. nu şi-a
mai putut retrage fondurile decât apelând la intervenţia Băncii Naţionale a României şi la
serviciile Ministerului de Interne. Pe scurt: banii proveniţi din diverse operaţiuni speciale, au
fost “spălaţi”, via Elvetia (paradis fiscal), prin intermediul Columna Bank şi reinvestiţi
ulterior sub formă de credite speciale, în firme satelit interesate să acapareze industria
îngrăşămintelor din România.
CONCLUZII
Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale constituie un refugiu pentru toate
tipurile de societăţi cu scopul de a permite beneficiarilor să reducă şi respectiv chiar să
suprime în totalitate taxele la care sunt supuşi în deplină legalitate şi de o manieră practic
imposibil de controlat de către serviciile fiscale din ţara de origine.
În lume există aproximativ 60 de paradisuri fiscale. Unele, după ce au dispărut, aşa
cum e cazul Libanului, renasc din propria cenuşă. Altele, aşa cum este Elveţia, sunt pe cale de
dispariţie sau au dispărut de curând, cum este Hong-Kong-ul. Concomitent, în alte locuri se
nasc paradisuri noi.
Paradisurile fiscale au fost si ramân un mod cât se poate de fiabil de a ocoli
fiscalitatea excesivă din anumite tări și cât timp vor fi diferențe semnificative de legislație
fiscala între state, ele vor prospera. Companiile de consultanta si de intermediere a înfiintarii
de companii offshore în aceste "oaze fiscale" cunosc toate portitele legale prin care clientii lor
pot obtine beneficii maxime, si sunt mereu la curent cu modificarile în legislatia internationala
care ar putea limita folosirea acestor mijloace, adaptibilitatea fiind cuvântul cheie în
activitatea lor.
Marea majoritate a investitorilor ce constituie companii offshore cauta doar un regim
fiscal mai "blând" însa exista si organizatii criminale care gasesc în paradisurile fiscale
instrumentul cel mai eficient pentru spalarea banilor din afaceri ilegale, atinzând astfel un
nivel destul de ridicat de legalitate, destul cât sa nu mai intre în vizorul autoritatilor din tarile
lor de origine sau destul cât sa le evite permanenta intruziune în "afacerile lor".
Din acest punct de vedere, în cazul în care legile unei anumite tari lasa loc de
interpretari sau pot fi ocolite, recurgerea la paradisurile fiscale poate fi o adevarata cutie a
Pandorei, care poate duce la o "hemoragie" de fonduri peste granita, afectând grav nu numai
veniturile fiscale, dar si Produsul Intern Brut al respectivei tari.
BIBLIOGRAFIE
1. Bişa, C.(coord.), „Utilizarea paradisurilor fiscale- între evaziune fiscală legală şi
fraudă fiscală”, Ed. BMT Publishing House, Bucureşti, 2005
2. Caraiani, GH., „Zonele libere şi paradisurile fiscale”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
1999
3. Lăcriţa Grigorie, “Fiscalitate, controverse şi soluţii”, Editura Irecson, Bucureşti, 2007
4. Pătroi, D., „Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspectul contravenţional şi
caracterul infracţional”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006
5. Diaconu, P., „Cum fac bani contabilii?”, Ed. Economică, Bucureşti, 2004
6. www.delaware.ro, consultat la data de 01.11.2014
7. www.evedex.net, consultat la data de 01.11.2014
8. www.netfinanciar.ro, consultat la data de 01.11.2014
9. www.wall-street.ro, consultat la data de 01.11.2014