PATROLOGIE AN I

PROTOCOL - OCTOMBRIE 31, 2005

Literatura Patristica Apologetica

- la inceput, crestinismul era o secta iudaica, ca o religie permisa, promova supunerea fata de autoritatea statului- starneste invidii, circula calomnii adesea oribile, ducand la razvratiri intre crestini si pagani- in 64, Nero da vina pe crestini pentru incendierea Romei - incepe persecutia oficiala a lor - Lege de urmarire a crestinilor- Traian - 111-112 - interogari asupra procedurilor de pedepsire a crestinilor - Adrian - Pius- 249 - Deciu - prima persecutie generala- 257 - Valeriu- 303 - 324 Diocletian

1. trateaza probleme diferite- numarul crestinilor este in crestere- persecutiilor impun comparatie intre valoarea paganismului persecutor si valoarea crestinismului persecutat din partea intelectualilor2. - consistenta mare in lucrari scris-Apologetii isi propun sa demonstreze netemeinicia acuzatiilor aduse de pagani- critica politeismul-promoveaza adevarul religiei crestine-se adreseaza tuturor, pare un stil modest, dar de valoare-crestini, enciclopedii ale trecutului- atitudine respectuoasa, reverentioasa3. Cauze ale aparitiei genului Literaturii Apologeticea. persecutiile din partea statului RomanApologiile = luare de pozitie, protest impotriva romanilorb. critica adusa crestinismului de oamenii de cultura paganic. acuzatiile aduse de masele populared. acuzatiile iudeilor4. Forma Apologiilor - scrisoare, indemn, dialog, tratat4. Compozitia Apologiilor - neplanificate6. Stil - diferit dar instruiti, rafinati7. Problematica - combat cu filozofia

Fenomen de lunga durata, numit - crestinare a elinismului sau elenizare a crestinismului

- tema logosului- vechimea crestinismului- ideea monoteismului- nu avem nevoie sa demonstram existenta lui Dumnezeu- teologie privind Sfanta Treime- invierea mortilor- combaterea ereziilor de origine gnostica- scrise pentru crestini

PROTOCOL - OCTOMBRIE 10, 2005

1. Teologia energiilor necreate Dumnezeiesti constituie un punct important in zona de Rasarit, existand o deosebire dinstincta de celalte teologii.- realizarea unei legaturi intre Creator si Creatie - de comunicare

2. Patrologia se regaseste in tot ceea ce inseamna teologie- Stiinta Parintilor- tot ceea ce savarsim are drept scop mantuirea noastra si viata noastra isi castiga concretetea

3. Parintele Bisericesc - Stalp al Bisericii, Luminator al Lumii, Mijlocitor- Parintele Ceresc in relatia cu Fiul Pamantesc constituie paradigma raportului Tata-Fiu, exprimta in istorie printr-o relatie fizica, trupeasca - Invatator si Ucenic

continuare Octombrie 10, 2005

= scriitor bisericesc pentru raspandirea invataturii crestine si marturisirea cu autoritate a credintei Biericii= purtator autentic al Bisericii intr-un mod dinamic Sf. Ioan Damaschin - "parintii si invatatorii, ca profeti si apostoli, au vorbit prin Sfantul Duh".

Conditiile ce trebuie sa le indeplineasca pentru a ajunge Parinte Duhovnicesc:- sfintenia - ortodoxia - recunoasterea de catre Biserica - vechimea - apararea credintei

4. Traditia Bisericii- renasterea adevarului- deschiderea unei ferestre catre adevar- Iisus Hristos este singurul Parinte - " cel de la care ne vine viata si o mostenire " (Parintele D.Staniloae)

5. Aspecte importante:- intrupare teologica a traditiei si teosului- "iluminat prin excelenta de Sfantul Duh in exprimarea teologica a Adevarului"- contribuie in depasirea crezei teologice a unei perioade a Bisericii

6. Patrologia= disciplina a teologiei crestine, care studiaza viata, operele si scrierile din primele 8 veacuri ale Sfintilor Parinti

7. Izvoare= informatii din opera patristica (timp, oameni, evenimente), lucrari istorice, istorie, filozofie- tratat teologic-omilie-cateheza-marturisire de credinta-pateric-dramatica-ascetica-foloxalie-canon

- itinerar la locurile sfinte

PROTOCOL - OCTOMBRIE 17, 2005

Literatura scrisa de Parintii Apolstolici - direct sau prin apropiati - au respectat traditiile apostolice din Bisericile locale primare

Sfintii Apostoli isi fundamenteaza autoritatea pe Mantuitorul, iar Parintii Apostolici isi au fundamentata autoritatea pe faptul ca au cunoscut direct pe Apostoli, transmitand in mod direct invatatura lor (Ep. Ioan - vol. 1-5)- Sfintele Evanghelii, Faptele Apostolilor, Apocalipsa lui ioan- Slujirea Sf. Liturghii, Vechiul Testament- Sfintele Taine sau diverse binecuvantari, agape crestine

Astfel, scrierile lor capata o autoritate extra, pentru ca ele inlocuiesc si reprezinta cuvantul lor si sunt inspirate - ele tinl ocul viu al Mantuitorului si erau pretuie in Bisericile primare

80-100 d.H. - dezvoltarea Bisericilor primare - probleme (sclavagism, persecutii, erezii) curente iudaiste, filozofice - panteism, hiliasmul

Problemele fundamentale ale scrierilor si teologiilor lor se afla in legatura cu Bisericile locale si evenimentele respective, arata grija fata de ele

Operele Parintilor Apostolici au un continut apropiat de Scrierile Apostolilor- Sfantul Ignatie Antohie- Sfantul Clement Romanul- Sfantul Policarp al Smirnei

Unii Parinti au fost numiti Apostoli, dar fara a-i cunoaste, datorita activitatilor intreprinse, si pe care i-au cunoscut intru Duhul.Parintii Apostolici tin cu strasnicie la puritatea Duhului Hristic al vietii crestine - referire la fapte si evenimnete din Sfanta Scriptura prin redactare de texte, importanta cuvintelor, formule, folosite de Mantuitorul si ceilalti- importanta ierarhiei bisericesti

Motivatii ale acestei literaturi- nevoia lamuririi si intaririi sustinerii imediate ale problemelor Bisericii pe care treceau crestinii in primele veacuri- dezvoltarea primelor comunitati crestine si necesitatea crearii unor mijloace doctrinare

Parintii Apostolici scriu nu despre persecutii in general, ci amanunte sau intamplari petrecute in timpul persecutiilor - reprezentand un stimulent al elanului si curatiei vietii duhovnicesti crestine - se simt innobilati si fericiti prin aceste persecutii

Literatura = nespeculativa, practica, simpla, misionara si pastorala, epistolara, strict religioasa, de natura bisericesca

Baza spiritualitatii Ortodoxiei

Sf. Dionisie Areopagitul- ucenic al Sfantului Apostol Pavel - 3 octombrie; - dezvolta teologia paolina si o amplifica; "Intelept intre cele Dumnezeiesti"-Isabel de Andia, Parintele Staniloae

- deosebeste fiinta celor create de fiinta lui Dumnezeu, care este mai sus si necreata, dincolo de existenta - necauzat, cauzatorul tuturor- dezvolta ideea identitatii dintre rezistenta si bine = implica o eterna relatie intre persoana si persecutie- sustine eixstenta unei ierarhii - dependent, superioare, olbigate sa le sustina pe cele inferioare in bunatate, in mod desavarsit-"iesirea in intampinare" - economia- ierarhia intregii creatii uneste lumea ingereasca cu cea pamanteasca- toate cele din lume sunt unitati - sunt compuse si dependente intre ele de cel Dumnezeu care nu are nimic compus si nou voit cu celelalte; Dumnezeu sta in sine si iese vesnic din sine in sine, dar iese din sine si in altele, producand prin creatie si dorind sa le apropie- teologia cunoasterii apofatice a lui Dumnezeu - nu este intelegere - nu are calitatile lumii- Dumnezeu este nepasiv - este bunatate - nu se poate cugeta o totala despartire a lumii de cauzatorul ei, independenta a ei de Dumnezeu

Lucrari si cuvinte de lauda in greaca, date de:- Agapie Cretanul- Mihai Sincelul- Nichita- Nichifor Calogresas- Gheorghe Cipriotul

1921 - prima publicatie a Sfantului Dionisie Areopagitul de catre preotul Gheorgheos Butati; 137 manuscrise; 10 scrisori catre Policapr Episcopul, Tit Episcopul, Sfantul Evanghelist Ioan

Alte lucrari- Formulari Teologice- Despre suflet- Despre dreapta judecata a lui Dumnezeu- Teologia simbolica- Despre inimile Dumnezeiesti- Despre cele inteligibile si cele sensibile

PROTOCOL - OCTOMBRIE 24, 2005

Sfantul Dionisie Areopagitul

Motivatii contraAutorii sec. VI - citeaza Sfanta Scriptura si descrie sfintirea monahilor terapeuti, Evanghelia dupa Ioan si Apocalipsa = carti istorice

Motivatii pro- ucenic al Sfantului Apostol Pavel;- viata liturgica - invataturi despre Sfanta Treime - nu au caracterul de mai tarziu- explicatii pertinente care pot fi data lipsei textelor despre scriitori; nu era posibil ca in sec. VI un terapeut sa mustre un preot- prezenta este un argument bun- a preluat prezenta raului

SFANTUL IGNATIE AL ANTIOHIEI - TEOFORUL - 20 dec.

- episcop 70-107 d.H. - primul Parinte al Bisericii- este copilul ridicat in brate de Mantuitor- poate folosi climatul limbajului spiritual cxontemporan, fara a fi influentat- prin el, Biserica depaseste iudaismul si inainteaza in teologia Bisericii, care nu are un mod sistematic sau analiza scolastica- teologia are gnadire si traditiile Bisericii - pentru ca e pastorala, constituie expresie si conditii apostolice - prin indrumarea Sfnatului Duh

Se imparte in:a. teologia slujirii episcopaleb. teologia unitatii Bisericiic. teologia realitatii Euharistiei

Sfnatul Ignatie- primul Parinte si Invatator

- primul Parinte bisericesc - pentru povatuirea lui Dumnezeu - raspunsul pe care Sfantul Ignatie il da unor probleme care privesc Dumnezeirea etse rezultatul Iluminarii - isi exprima parerea asupra problemelor de viata de mantuire, numai daca "Domnul descopera ceva"- invatatura despre Sfanta Treime - marturisita cu tarie de Sf. Ignatie - un singur Dumnezeu care s-a aratat prin Iisus Hristos, Fiul Sau - pe Dumnezeu il cunoastem- Dumnezeu si Iisus Hristos sunt perfect uniti; tot binele si prosperitatea vin de la ei; sunt nadejdea comuna a crestinilor- Sfanul Duh este prezent in toate lucrarile Sale - in formulele trinitare ce le foloseste, numele Fiului Domnului apare primul; apoi Tatal si apoi Sfanul Duh- numele Fiului apare de 157 ori; sub diverse forme - Hristos, Dumnezeu, Mantuitorul, Iisus - Iisus Hristos este dumnezeu - Tatal inainte de veci, cuvant vesnic al lui Dumnezeu, chip al Tatalui, Fiu al lui Dumnezeu si al Omului Biserica - uneste si armonizeaza; prin rugaciune, sub conducerea Episcopului si ierarhilor - daca ruaciunea a 2 persoana are putere, cu mult mai mult a Bisericii

Apostolii Domnului - sunt aslujitori ai Tainelor lui Iisus Hristos Trupul si Sangele Domului - unice, dau o unitate desavarsita Bisericii

Sfintele Taine sunt prezente; Botezul, "o arma a crestinului" - Euharistia = trupul Mantuitorului

Episcopul - este in locul Domnului Iisus Hristos; este cununa vrednica a preotimii si diaconilor - toata multimea credinciosilor, fara El nu se poate face nimic, Botez, Casatorie, etc; Crestinii trebuie sa se supuna Episcopilor si preotilor "sa nu faca nimic fara ei" - sa se adune in jurul lui Iisus Hristos, intr-o singura rugaciune

Viata Sfantului Ignatie

- 7 epistole - pe drumul spre Roma in Smirna - Epistole catre Efeseni, Mangnezieini, tralieni si Romani; catre Filadelfieni, si Smirneni, si catre Policarp- a cunoscut pe Apostoli - educatie greceasca, aleasa, talent deosebit scriitoricesc, a cunoscut curentele filozofice ale Timpului- prins si condamnat la sfasiere de animale in Colosseum - imparatul Traian 107-117- constiinta ca teologhiseste sub indrumarea lui Dumnezeu - se exprima cu smerenie si desavarsita incredintare in adevar- scrieri autentice (13 epistole, 7 epistole si 3 epistole)

CLEMENT ROMANUL (29-101) - 23 nov.

- al 3-lea Episcop al Romei - de fapt, primul hirotonisit de Sfantul Petru-95-98 a scris o Epistola Corintenilor; 65 capitole - indica educatie aleasa, greaca, puternica, cunoscator al Vechiului Testament, purtator al Traditiei Apostolice- Epistola - dispozitii si sfaturi pentru viata Bisericii - elogii -

sfatuieste la ascultare, smerenie, pace, intelegere - rugaciuni- Epistola catre Corintweni, 2 Epistole catre Fecioare

SFANTUL POLICARP AL SMIRNEI - 23 feb.

- in prima jumatate a sec. 2- a cunoscut pe Apostoli, si a fost ucneic al Apostolului Ioan - asezat episcop - continuator- autoritate, cunostinta cu Ignatie- discuta la Roman probleme serbarii Pastilor dar fara decizii- 177 mentiuni in AMfiteatrul din Smirna- parinte si invatator al Asiei - a scris mai multe Epistole care catre Filipeni - realitatea intruparii Mantuitorului

Top of Form

VECHIUL TESTAMENT

SUBIECTE DIN CURSUL INTRODUCTIV

1. CANONUL VT2. TEXTUL VT3. ERMINEUTICA - METODA ORTODOXA4. TEMELE DIN PENTATEUH - in intregime5. TEOLOGIA PENTATEUHULUI6. SENSUL DUHOVNICESC SI PROFETIILE MESIANICE - multe versete pe de rost7. TEOLOGIA DEUTERONOMISTA - 2 Regi, cap. 78. REFORMA LUI IOSIA9. MONOTEISMUL IN NT10. ANGHELOLOGIA11. INTENTIA ISTORIEI CRONISTE12. SCHISMA SAMARITEANA13. VALOAREA TEOLOGICA A CARTILOR MACABEILOR14. IDEEA MESIANICA IN TEXTELE DE LA QUMRAN

PROTOCOL – IANUARIE 11, 2006

SFANTUL DIONISIE CEL MARE / AL ALEXANDRIEI13 octombrie ; odata cu Sf. Dionisie Areopagitul

- este primul invatator sobornicesc pe care l-a dat Biserica din Alexandria- primul mare episcop si interpret teolog al Alexandriei

- dupa corespondenta cu Sf. Ciprian, corespondenta intinsa, mare, dezvoltata pe care o are Biserica veche – ridicarea la nivel canonic al punctelor sale de vedere – contributia pe care a dus-o la rezolvarea problemelor teologice – opera sa este pentru linistea si constiinta de sine a Bisericii

- marea autoritate pe care o detine in Biserica, ca Parinte si Invatator- a trait si activate ca si Sf. Ciprian, cu care a avut in comun o mare caracteristica – ambii s-au

nascut intr-un mediu periculos, si teologic neortodox – 2 mari personalitati ale vremii, Tertulian al Cartaginei si Origen al Alexandriei

- cei 2 mari episcopi ortodocsi au ucenicit pe langa aceste mari personalitati neotodoxe si au creat un climat teologic diferit, ca exponenti autentici ai adevarului, depasind pe profesorii lor si indicand adevaratul mers al Bisericii si teologiei

- este unul dintre Marii Parinti, singurii pentru sec. III

Sfantul Dionisie al Alexandriei

- continuator al lui Origen, insa evita intelegerea gresita a teologiei acestuia- nu urmeaza pe Origen in practica interpretativa si prezinta premize diferite in exercitarea teologiei

sale- traieste traditia si teologhiseste – avand ca motivatie problemele Bisericii- in interpretare este traditional realist, si critic, nu cauta sa incarce litera Scripturii cu conceptii extra

Biserica sau personale, prin aplicarea metodei alegorice- prezinta in activ si opera sa literara – traditionalizate izbitoare si un profund simt al Duhului

Bisericii- a ajuns mai tarziu, dupa itinerar indelung, spiritual, avansand de la constiinta greceasca depasind

gnosticismul si ereziile, ca sa ajunga la Biserica- si daca nu e gnostic si eretic, a studiat sigur personalitati spirituale contemporane – lucru usor de

realizat in Alexandria- ecou al itinerariului sau si a preocuparilor cu Filozofia – lucrare Despre Natura – la putin timp

dupa crestinare – si expune metoda mai veche a Apologetilor, care – autorul adresandu-se paganilor, combate unele conceptii filozofice cu ajutorul concluzionarilor filozofice

- trece la exercitarea functiei pastorale si la cea propusa, teologica, fara a reveni la problema filozofica

Intr-un fragment din opera sa, spune ca « paganilor le raspunde cu argumentari din parerile si cugetarile comune » in timp ce ‘pentru cei ce cugeta la fel ca noi, am incercat sa ne sprijinim pe cuvintele dumnezeiesti’.

In tabelele sale epistolare, destul de des foloseste termeni cu continut filozofic, dar fara a transforma teologia sa intr-o discutie filozoficaCaracterul fragmentar al lucrarilor pastrate si semnate nu ne permite sa urmarim teologia sa

Ca prima caracteristica – straduinta in linistea si pacea BisericiiIntinsa sa corespondenta este un rezultat nu numai al problemelor teologice fara raspuns, ci si un rezultat al responsabilitatii, ca pastor, pentru linistea si buna intelegere intre Biserici- se constata grija si straduinta sa pentru linistea bisericii care o considera un bun dumnezeiesc

Contributii importante

1. Celebrele « Epistole Festale » - inaugurate ca gen literar patristic de Sf. Dionisie, facand cunoscute ciclurile pascale, sunt intelese ca mijloc de co-existenta pasnica de intelegere si asigurare a armoniei, a solutionarii pasnice a diferentelor, a comuniunii intre Bisericile locale

2. Interventia sa teologica si definitivarea problemelor botezarii ereticilor- straduintele sale au avut ca motivatie marea criza pe care rebotezarea ereticilor a creat problemele

intre Cartagina, Alexandria si Roma si Asia Mica

- Sf. Ciprian a contribuit hotarator in disputa intre Roma si Cartagina, cu specificatia ca a subliniat ca botezul ereticilor nu e valabil, nu facea distinctie intre eretici si schismatici, adica cei botezati valid de catre Biserica si apoi cazusera si intre cei ce nu avusesera de-a face cu Biserica

- Sf. Dionisie cel Mare solutioneaza definitiv problema – din fragmente reiese clar ca Sf. Dionisie considera valid botezul celor care se reintorc in Biserica, care primisera mai inainte botezul valid

- Regula Bisericii si traditie, fiind ratificata ca regula canon la Sinodul I Ecumenic – ereticii sunt rebotezati, iar schismaticii sunt primiti prin punerea mainilor

Alta problema teologica – legata de problema hiliasme – Imparatia lui Hristos de 1000 de ani pe Pamant- primii barbati bisericesti care au combatut in scris conceptiile hiliaste care circulau larg in Biserica- traditiile sociale ale vremii respective- primele societati cu simtirea vie si asteptarea directa a Mantuitorului

Sf. Dionisie combate invatatura gresita a hiliasmului

Alta problema – teologia persoanei si ale legaturii fiintale a Fiului cu Tatal- se ivise din sec. II – si devene acuta prin ivnatatura lui Sabelie – care considera persoana Sf.

Treimi – simple forme ale activitatii dintotdeauna a unicului Dumnezeu- teologi mai vechi, Tertulian si Origen – au accentuat particularitatea celor 3 persoane, insa, au spus

putine, confuzeSf. Dionisie observa ca sabelianismul castiga teren, de aceea scrie tratate epitolare, in care foloseste expresii f. accentuate, periculoase, cand a vrut sa sublinieze particularitatea existentei Sf. Treimi- i-au deranjat pe monarhianisti, care, la Roma l-au acuzat pe baza unor expresii

Papa Dionisie al Romei (260-267) – si el filo-monarhinist, a provocat convocarea unui Sinod local, 262, si a scris Sf. Dionisis al Alexandriei, solicitandu-i sa-l informeze in legatura cu parerea sa asupra acestei teme, fara insa sa-l acuze personal – reactie imediata, importnat tratat teologic ‘ Combatere si Aparare ‘ – nu se mai pastreaza integral, dar in fragmentele pastrate constatam ca Sf. Dionisie recunoaste ca a folosit pentru Fiul cuvintele nefericite –creatura in timp si nascut – insa protesteaza cu putere asupra faptului ca au fost trecuti cu vederea alti termeni, prin care sustinerea vesniciei si deo-fiintimea Fiului cu TatalEvita sa foloseasca direct acest termen, deoarece, asa cum spune, nu exista in ScripturaSf. Dionisie cel Mare este

- primul teolog care are constiinta profunda a acestui termen- primul teolog care cauta sa sustina realitatea termenului

Teologia – distinctia celor 3 persoane, si la vesnicie, eternitate, logos- realizarea unui pas important in procesul teologic- este aratata si exp relatia fiintala a persoanelor Sf. Treimi, fara a fi atacata importanta absoluta a persoanei Tatalui

Expresiile Sf. Dionisie subliniaza corect relatia naturala sau de fiinta – Fiul fata de Tatal este nascut, este stralucire a Luminii, este raurire a izvorului, Lumina a Soarelui, este Viata din Viata

- se constata intaietatea absoluta pe care o are pentru Sf. Dionisie persoana Tatalui, Fiul si Sf. Duh, premiza sa teologica o constituie persoana si nu fiinta Tatalui

Lucrarea se constituie un raspuns la teologia personala a lui Sabelie, accentuand desavarsirea, vesnicia si relatia naturala a persoanei Tatalui si Fiului – depasirea Sabelianismului

Teologia def. Deo-fiintimea Niceene – greu de ajuns, va trebui sa fie depasita conceptia inferioritatii Fiului fata de Tata, conceptie raspandita si care nu-si gaseste solutionare la Parintii de sec. IV

Alt aspect – legat de paralelismul dintre traditia Bisericii si cercetarea critica – primul mare Parinte si invatator care practic propune si rezolva aceasta problema, in contextul in care autenticitatea si scrierea Apocalipsei sunt reale

- si-a asumat studiul teologic, stiintific, ideologic al acestei carti. Concluzia sa – Lucrarea Apocalipsei este inspirata de Dumnezeu, dar autorul ei, Ioan, nu este identic cu Apostolul Ioan

Increderea in traducerea Bisericii – nu exclude studiul critic, increderea priveste adevarul insusi, asadar tot ceea ce a fost incredintat omului pentru om

Critica priveste tot ceea ce a fost creat in spatial Bisericii de om, care nu este fara greseala, fara pacat, desi participa la Sf. Duh

Problema teologica – legata de Adevar si limbajul prin care este exprimat acesta Sf. Dionisie

– spune ca adevarul e imuabil, nu poate fi schimbat iar limbajul poate fi divers, criteriul fiind autorul si lectorul

– afirma ca limba greaca curata a Evangheliei si limba idiomatica/barbara a Apocalipsei sustin folosirea oricarui idiom lingvistic in exprimarea adevarului

Informatii – Eusebiu de Cezareea, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Vasile cel Mare

Sf. Dionisie provenea dintr-o familie instarita din Alexandria, se converteste si devine ucenic al lui Origen- 231 – 232 – ajunge conducator al Scolii din Alexandria, prezbita, a fost casatorit- a dedicat lucrarea sa ‘Despre Natura’ fiului sau Timotei, si ‘Despre Gherman’ copiilor sai trupesti- primul Parinte si invatator despre care stim ca a fost casatorit si are copii- 231 – 232 – redacteaza ‘Despre Natura’ – in care combate teoria athonista a lui Democrit si Epicur, in numele Proniei dumnezeiesti, cu argumente din viata si lumea si corpului omenesc- cu privire la Homer, Hesiod, Platon, Sf. Dionisie are o finete, neezitand sa-i apropie pe cei mai invatati – Platon, Pitagora, Heraclit- 247-248 – Sf. Dionisie devine episcop al Alexandriei si conducator al Scolii Catehetice- Oct. 249 – incepe persecutia lui Deciu – se refugiaza in provincie ; - 251 – se reintoarce in Alexandria si contribuie la constituirea schismei Novatiene, creata de cei cazuti – lapsii – a recunoasterii Botezului ereticilor si a conceptiilor hiliaste- incepe o ampla corespondenta cu marile centre bisericesti ale vremii- 259 – redacteaza ‘Scrisoarea catre Gherman’ si in scrisoare festala catre ‘Demetrius si Dijdin’ arata ca in timpul persecutiei a fugit din oras- ‘Scrisoarea catre Novatian’ – ‘este mai bine sa induri martiriul pentru a impiedica o schisma, decat sa-l induri,’ in urma refuzului da a face sacrificii zeilor si il indeamna sa se alature Bisericii- 257 – Sf. Dionisie este exilat la Kephro – mentine contactul cu comunitatile sale de credinciosi, scrisori, mai ales scrisori festale (sarbatoresti) – informatii asupra Pastilor, etc. - 260 – trebuia sa participe la un Sinod in Antiohia, pentru invataturile si conceptiile lui Pavel, dar nu participa din cauza varstei inaintate si a unei oarecare boli- 264-265 – activitate didactica, pastorala, liberala, ca parinte si invatator

- este cinstit ca martir

PROTOCOL - IANUARIE 16, 2006

Parinte Bisericesc si Invatator rezolva o problema importanta – caracter divers- Aspect intreit

o viata de sfiintenieo caracterizat intotdeauna de o formatie culturala – scolit – tehnici cunoscuteo reprezentant al Bisericii – ierarh al Bisericii

Sf. Maxim a fost doar monah si martir, ceilalti sfinti au avut si functii - viata si opera sa sunt receptate de Biserica – la modul propriu prin ceilalti Parinti

Parintele Bisericesc - iluminarea vine de la Sfantul Duh- prezinta ortodoxia invataturii de credinta este intemeiata pe Sf. Scriptura si invataturile Parintilor

precedenti- teologia lor produce o largire, aprofundare, vine cu ceva nou – este o problema aprofundata ce

necesita o rezolvare a acesteia- invatatura lor devine traditia Bisericii – o evolutie, un progres patristic

Sf. Dionisie cel Mare- scriitor abundent – a scris epistole si tratate epistolare- fara talent literar, dar are putere ermineutica - simplu, limpede, ingrijit- nu ingrijeste scrisul, dar cunoaste regulile artei retorice- cunoaste poetii si filozofii greci, despre care scrie in lucrarea sa ‘Despre Natura’- s-a pierdut mult din opera sa, insa fragmente si epistole constituie, dincolo de interesul teologic, un

unic izvor de cunoastere a Bisericii si a persecutiilor lui Deciu si Valerian- Epistola catre Novatian – scrisa in 291 – afirma intoarcerea in Biserica- Corespondenta cu Dionisie al Romei – s-au pastrat fragmente, il informeaza despre pozitia sa fata

de Novatian- 252 – persecutia lui Deciu din Alexandria – despre martiriul crestinilor- scrisoarea catre Donetie si Didun, intre 251-252- problema pocaintei – Epistola catre Conan- 252-253 – Epistola catre Corneliu Romanul- comentariu la inceputul Ecleziastului – primele 4 capitole- problema Apocalipsei – ‘Despre fagaduinta’- problema Postului Pastelui – Epistola catre Episcop Vasilide’- Epistola catre Filimon – studii, intrarea in Biserica si botezul sau- 259 – Epistola catre Gherman Episcopul, justifica atitudinea de retragere in timpul persecutiei- ‘Epistola catre Eufranor si Amoniu’- Epistola catre Fratii din Alexandria – vorbeste despre ciuma si consecintele ei- 262-263 – lucrarea ‘Combatere si Aparare’ – raspunde la acuzatii – interpretari gresite folosite de

Sf. Dionisie – pastrate fragmente- Epistole festale- Scrisoare pascala ‘Epistola catre Ermamona’’, ‘Scrisoare catre Ieracas, Episcopul Egiptului- Fragmente din Epistole – Despre casatorie’

- ‘Despre pocainta’- pierdute – Epistola ‘Despre ispite’, Epistola ‘Catre Origen – Despre martiriu’

PROTOCOL – IANUARIE 18, 2006

SFANTUL GRIGORIE TAUMATURGUL – al Neo-Cezareei Pontului213-275 / 17 Nov.

- opera si lucrari posterioare- pastor, predicator si scriitor talentat- a convertit multi pagani – mare misionar al Pontului, cetatea Neo Cezareei si in jur - cel mai mare misionar al Bisericii sec. III

Sf. Vasile cel Mare spune de la Bunica sa Macrina – cateherizata de Sf. Grigorie Taumaturgul – la venirea lui, a gasit 17 crestini in Neo Cezareea si la moartea sa a lasat doar 17 pagani

- puterea facerii de minuni, schimba apele, vindeca, considerat ‘Al II-lea Moise’- parintii capadocieni l-au considerat Parintele lor duhovnicesc, ii datoreaza atentia si respectul

acordate culturii antice retorice- cel mai de seama urmas a lui Origen, informatiile sale ne ajuta la intelegerea sa, a metodei si

predarii lui Origen la scoala din Palestina- exp invataturi teologice fara greselile si erorile lui Origen- pastreaza traditia unei utilizari largi – si este primul scriitor Bisericesc care traduce un text biblic in

greaca vremii lui- cel dintai autor bisericesc de origine greaca ce stie latina - a avut un simt pedagogic deosebit in fixarea epitimiilor in functie de gravitatea pacatelor- inaugureaza genul literar patristic – prin egomiile (lucrare de lauda, elogiu adus unei personalitati),

epitafurile vietilor si operelor parintilor- character apologetic- def. dogma intruparii dar nu fara Sf. Scriptura si teologia culturii antice- lucrarea ‘Cuvant de multumire adresat lui Origen’- ‘Fericitul Ieronim’- este pomenit de Sf. Vasile cel Mare, Rufin, Sozomen, lexiconul Suitas- 4 biografii pastrate – nu se bucura de credibilitate- una de Sf. Grigorie de Nyssa, Rufin – in siriaca si in armeana

SF. GRIGORIE TAUMATURGUL - 213 – nascut in Neo Cezareea Pontului, Nixkad – Turcia- il chema Teodor – tata pagan, mama crestina – 2 frati mai mici (un frate Atenodor si o sora)- 227 – tatal sau moare, mama crestina ii creste si la 14 ani, este botezat primeste numele de

Grigorie – privighetorul – primul crestin cu acest nume, mama sa ii da educatie crestina, studiaza retorica, latina, dreptul

- 233-238 – uceniceste pe langa Origen, la scoala infiintata de acesta in Cezareea Palestinei- vrea sa mearga la scoli renumite de drept, pentru a se perfectiona in stiinte – ocazia de a merge la

Beirut cu sora sa (sotul ei e jurist consult roman, detasat la Cezareea Palestinei- consilier al guvernatorului Palestinei) – escorta militara – merge la scoala lui Origen – il audiaza si impresionati de eruditia si viata sa, raman aici sa urmeze cursurile de filozofie si teologie ale scolii

- la 30 de ani, vine acasa este hirotonisit episcop- 250-251 persecutia lui Deciu – Sf. Grigorie Taumaturgul – indeamna pe crestini sa se retraga in

munti, alaturi de cativa credinciosi, cu sarbatori anuale ale martirilor care au suferit moarte martirica

- 254 – in Pont – invazie a gotilor si borazilor, cu care s-au confruntat- 264-265 participa cu fratele sau la un Sinod in Antiohia – de condamnare a lui Pavel de Samosada- Sf. Grigorie a murit in timpul lui Aurelian 275/270

- PSB vol. 10 – opera sa este coplesita de activitati misionare si importante pentru elementele de istorie, credinta si cultura pentru Pont si Capadocia

- Cunostinte de retorica apologetica- Text redactat dar nu furmos, nu se citeste cu placere – are propozitii lungi, si comentarii

nemotivate

Prima lucrare – ‘Cuvant de multumire adresat lui Origen’- scris in 238, conform regulilor de retorica, imprumuta din Sf. Scriptura teme, idei, imagini si expresii, scrie 19 capitole, limita elevata a Bibliei grecesti

- inaugureaza genul literar, numele lui Origen nu e pronuntat, ci doar redat prin termeni simpli sau mici parafrazari

A doua lucrare – simbol de credinta – expunere 245 – prezinta dogma Sf. Treimi, fara referire la intrupare- Are 3 parti – pastrata in biografia Sf. Grigorie de Nyssa si o traducere a lui Rufin- i-a fost descoperita de Maica Domnului si de Sf. Evanghelist Ioan- prezinta invatatura intr-o maniera scurta, simpla, concisa, pentru a lamuri pe pagani care nu accepta Sf. Treime ca Dumnezeu

Alta lucrare ‘Epistola canonica a Bisericii Ortodoxe”- epistola canonica cu 11 paragrafe, adresata unui episcop, al II – leaprevederi despre tratamentul penitential aplicat crestinilor- invazia – mii de crestini au mancat din mancarea paganilor, cauze comune cu ei, aratand drumul si savarsind mari ticalosii

Alta lucrare ‘Parafraza la Ecleziastul lui Solomon’ – traducere- termenii ebraici sunt scosi- prima traducere parafrazata realizata – mai mare decat Septuaginta – traducere in greaca clasica

Alta lucrare ‘Catre Teopomp’ (cel trimis de Dumnezeu) – despre patimirea si nepatimirea lui Dumnezeu- Sf. Grigorie sustine nepatimirea dupa fire si vointa lui Dumnezeu, ci a patimirii lui Hristos- Dumnezeu este mai presus – asa am stapanul intrat in temnita sa pedepseasca pentru crima – tot asa intrarea lui la moarte inseamna patrunderea patimilor- motivata ca filozofii greci si gnostici nu intelegeau moartea lui Iisus Hristos- caracter apologetic, filozofic, influenta Origenista

Alta lucrare ‘Catre Tatian – Despre suflet’- text mai tarziu, cap. 5,6,7 sunt socotite ale sale- scurta, scrisa in 242

Alta lucrare ‘Dialog cu Elian’ – s-a pierdut, ca si multe alte scrisori mentionate de IeronimScrieri de autenticitate indoielnica‘Catre Filabriu’, ‘Depsre unitatea de fiinta’, si alte predici

Invatatura de credinta ortodoxa – Sf. Grigorie fiind un aparator al Sf. Treimi, afirma eternitatea, egalitatea, unitatea persoanei Sf. Treimi, lipsind din teologia sa doar termenul –de-o fiinta – si – intrupare –Vorbeste de unitatea Sf. Treimi si atributele Sf. DuhDumnezeu = cel unic dupa fiinta si trait Sf. Persoane

= » isi are principiul in sine si nu depinde de nici o alta cauza – este in acelasi timp in principiu a tot ceea ce exista – este cauza si stapanul, imparatul si ocrotitorul si izvorul a tot binele ; El poarta grija de toate lucrurile, ale mari si mici »

Sf. Grigorie nu se multumeste cu generalitati, ci cu dovezi precise prin care Pronia Dumnezeiasca a actionat chiar in viata sa

« Izvorul Dumnezeirii este Dumnezeu Tatal, el tine pe toate cate exista, este principiul existentei si al Fiului si al Sfantului Duh »

In discurs, vorbeste mult despre Fiul – caruia ii atribuie mai multe nume, in raport cu Tatal si cu activitatea pe care o desfasoara in lume- Raportul cu Tatal, Fiul e « intelepciunea si puterea Tatalui, este cel unul nascut, inger de mare sfat, cuvant dumnezeiesc si Sfant », iar in raport cu lumea, e creator, conducator si ocrotitor, este doctor si mantuitor al lumii – cand vorbeste de unitatea dintre Tata si Fiu este naturala, folosind o expresie origenista « Tatal se imbraca cu Fiul », Duhul Sfant este mentionat in legatura cu Sf. Scriptura, dar rolul Sfantului Duh este confundat cu al Fiului- Duhul a inspirat pe Profeti, si tot El a dat putere cititorilor sa inteleaga- fara iluminarea Sfantului Duh este imposibila intelegerea Scripturii- vorbeste pe larg despre ingeri, mai ales despre ingerul pazitor- viata i-a fost incredintata unui inger, ca nu intamplarea oarba i-a calauzit pasii, ci ingerul pazitor- sufletele, prin practicarea virtutii, trec in paza Ingerilor si a lui Dumnezeu- curatirea mintii se face prin virtuti, si prin ascezaVirtutea face pe om asemanator lui Dumnezeu, pentru ca virtutea e comuna lor, cu deosebirea ca, pentru om e ceva accidental, capabil de crestere si imputinare, pentru Dumnezeu virtutea e ceva ce tine de insasi natura Lui, prin virtute se ajunge la echilibru sufletesc si liniste, omul nemaifiind tulburat de nimic, devenind ne-patimitor,Virtuti = trezvia mintii, intelepciunea, dreptatea, barbatia, rabdarea si dreapta credinta

PATROLOGIE SEMINAR - IANUARIE 11, 2006

- Romanesti

1. Manualul de seminar - I.G. Coman, Patrologie, aparut in 1956 pentru prima data, la Editura Institutului Biblic, retiparit in 1999 la Manastirea Dervent2. Manual pentru Institutul Teologic, Parintele I.G. Coman, Patrologie, 3 vol., 1984 - 1985-1988/ aceeasi editura;- al 4-lea volum - Parintele Stefan Alexe lucreaza la finalizarea lui- informatii mai vechi3.Manual pentru Seminariile teologice - Parintele Voicu la Sibiu- Ioan Bajen - 2 volume pentru Facultati de Teologie- la Oradea, pentru scolile Romano-Catolice

* prima lucrare in limba romana - Ghenadie Enaceanu "Patristica asau studiul istoriei asupra Parintilor Bisericesti", Bucuresti, 1878 (dupa modleul rusesc)* o lucrare in 3 volume, Cicerone Iordachescu, "Istoria Vechii Literaturi Crestine", 1 - 1934, 2-1935, 3-1940

*Dictionar - Prof. Remus Rus - Istoria Religiilor "Dictionar Enciclopedic de Literatura crestina din I mileniu", Editura Lidia, Bucuresti, 2003

* informatii istorice si filozofice - cea in 2(3) volume, traducere in italiana, Claudio Moreschini, Enrico Morelli, "Istoria Literaturii Crestine Vechi Grecesti si Latine"< aparuta la Poilirom, 2001-2004, 2004

- studii publicate in revistele de specialitate, nu toate noi

- inf culese din prefetele volumelor aparute in PSB, filocalie - expuneri teologice- expunere clasica a materialelircontinut - viata, opera, invatatura de credinta- manuale dupa modelul apusean de patrologie

MANUALE STRAINE DE REFERINTA

1. Hubertus R. Drobner, “Lehrbuch der Patrologie”, Ed. Herder, Freibuch, Bassel, Viena, 1994- din alte limbi si scrisa de un catholic – cel mai raspandit – configuratia asemanatoare cu cel din 56 = ca un compendiu- partea pozitiva are bibliografie noua, critica, moderna, metoda de cercetare moderna, abrevieri

2. J. Quasten – cea mai mare reputatie- Patrologia lui Quasten – in engleza, « Patrology », Utrecht, prima editie in 3 volume, 1951-1963- editia a doua anastatica – retiparita 1998 – publicata in 4 volume, ultimul volum in manuscris- ucenicul sau direct, Angelo di Berardino, are grija de el, al carui continut e realizat de mai multi profesori, Augustiniano din Roma- e parte a Patrologiei de mai tarziu- specific – la fiecare autor prezinta si texte din opere - exemplifica

Alte manuale importante

3.Otto Bardenhewer, “Geschichter der altkirchenlichen Liberatur”, 5 volume, prima editie 1913-1932, retiparite toate in 1962, Freiburg, in Bresgan

4. Jean Tixeront, “Precis de Patrologie”, Paris, 1923, (Compendiu de Patrologie) – foarte raspandita, expusa, artistica

5. R.M. Girant, ed. J. Goodspeed, 1923, « A History of Early Christian Literature », 1966 Chicago

6. M. Simonetti, “La Leteratura Cristiana Antica Greca e Latina”, Milano, 1969

7. Instituto Patristicum din Roma – 5 volume recente, « Patrologia »- caracteristici – imensa, trimitere la toate lucrarile de specialitate din ultimii 15 ani, dupa 90, bibliografie bogata, pune accentual pe ultima cercetare

Alte domenii

8. H.G. Beck, 1959, 1972, « Kirche und Teologische Literatur in Byzantinische Reich »

9. Suzanne Hausammann, “Alte Kirche”, 5 volume, 2001-2005, trateaza Parintii in teologie si istoric

10. Panaiotis Hristu, Parintele Scolii de Patrologie din Grecia, “Patrologia Greaca”, sinteza a celorlalte exhaustiv, 5 volume imense, prima editie, 1976, editia a treia 1999- primul volum reprezinta introducerea in Patrologie, dupa perioadele Istoriei Bizantine pana la cadere

11. Stilianos Papadopulos, “Patrologia”, 2 volume, a venit si in Romania de mai multe ori

- prima editie in 1977, primul volum- editia a patra – in 2000, Atena

- diferenta mare intre vol. 1 si 2, mai avansat stiintific, cu bibliografie ampla, pe fiecare autor- interesul sau o reprezinta progresul teologic – special pentru fiecare Parinte in parte- importanta – volumul II – istoria bisericeasca – Sinoadele Ecumenice si Patristica, istoria

marturisirilor de credinta, “terminologie antica si moderna – lexic patristic nu a scris inainte de a-l citi integral”

- sec. IV – Epifanie al Ciprului, 402

Despre Rugăciune

Unindu-se moral în rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, omul nu se uneşte cu El doar pe sine însuşi, ci îi uneşte cu El şi pe ceilalţi ; el devine un inel de legătură între Dumnezeu şi creaţie, între lumea divină şi cea naturală. Predându-se liber lui Dumnezeu, voinţă omenească nu este mistuită de El, ci este asociată ei şi devine o forţă nouă, divino-umană, în stare să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea oamenilor. Prin aceasta, rugăciunea adevărată, ca o legătură moral-harică cu Dumnezeu, se deosebeşte de toate celelalte relaţii umane cu Divinitatea. (Vladimir Soloviov)

Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii ; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem , ci ceea ce suntem. (Paul Evdokimov)

Dacă câţiva oameni se roagă, dacă intră în starea de rugăciune şi în mod aparent nefolositoare, ei transformă universul prin simpla lor prezenţă, prin însăşi existenţa lor. (Olivier Clement)

Folosul rugăciunii stă în împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent dacă o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. (pr. Paisie Olaru)

Din adâncuri strigat-am către Tine, Doamne ! (Biblia)

Trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă. (Dicton patristic)

Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu. (Sf. Maxim Marturisitorul)

Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu ; ea este o conversaţie a intelectului cu Domnul. (Evagrie din Pont)

Rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi simple. (Evagrie din Pont)

Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării, (...) rodul bucuriei şi al mulţumirii. (Evagrie din Pont)

Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu, în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după vreo formă, ci apropie-te în chip material ce Cel nematerial şi vei înţelege. (Evagrie din Pont)

Dacă, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevărata rugăciune. (Sf. Nil Sinaitul)

Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu. (Origen)

Sufletul omului este un altar. (Origen)

Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului. (Avva Isaia)

Rugăciunea ta rămâne neauzită, când o acoperă strigătul celui năpăstuit de tine. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Ceea ce este respiraţia pentru viaţa trupească, aceea este şi rugăciunea pentru viaţa sufletească. (Isichie Sinaitul)

Rugăciunea este bucurie sfântă, ce atrage spre sine mintea (...) revărsând bucuria duhovnicescă şi în trup. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo. (Sf. Vasile Cel Mare)

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu. (Toma d'Aquino)

Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine. (Fer. Augustin)

Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea. (Sf. Isaac Sirul)

Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască. (Sf. Macarie)

Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil. (Sf. Ioan de Kronstadt)

Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulţumire ? (Sf. Ioan de Kronstadt)

Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă. (Sf. Ioan de Kronstadt)

A-I mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit ; a-I mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Să mulţumim în toate şi pentru toate ! (Sf. Ioan Gură de Aur)

Omul care-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el, nu simte acele rele. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Cel ce se sileşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele său, acela se sileşte şi să iubească. (Teofilact)

A descrie frumuseţea omului înseamnă a cânta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu. În om este cuprinsă minunea : în gândire, atâta inteligenţă ; în inimă, atâta iubire ; în viaţă, atâta voinţă. (pr. Agatanghel Guţu)

Cel care se roagă este cu adevărat teolog. (Evagrie din Pont)

Slava lui Dumnezeu este omul. (Sf. Irineu)

Unde se termină rugăciunea, începe păcatul. (Sf. Efrem Sirul)

Fratele Laurenţiu era mai mult unit cu Dumnezeu în cadrul activităţilor sale obişnuite, decât în timpul serviciilor religioase. Este o mare iluzie - spunea el - să ne imaginăm că timpul dedicat rugăciunii ar fi altfel decât restul zilei. (pr. Kallistos Ware)

Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu ; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu (...) . (Sf. Ioan Scărarul)

Liniştea este neîntreruptă închinare lui Dumnezeu şi statornicie în faţa Lui. (Sf. Ioan Scărarul)

Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul. (pr. Dumitru Stăniloae)

Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura. Rugăciunea asigură libertatea (...). (pr. Dumitru Stăniloae)

Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Aceasta este rugăciunea adevărată : a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu. (pr. Kallistos Ware)

Doamne, fă din mine o unealtă a Păcii Tale ! (Francisc din Assisi)

Ceea ce facem cu scopul de a mântui lumea este o rugăciune. A face mereu bine înseamnă a te ruga necontenit. (Catherine de Sienne)

Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă. (Sf. Teofan Zăvorâtul)

Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea. (Fer. Augustin)

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. (Fer. Augustin)

Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească,

puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. (Fer. Augustin)

Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii (...) Ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie mai înainte ca să cereţi voi. (Biblia)

Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe. (Biblia)

Rugaţi-vă neîncetat ! (Biblia)