Proiect LIFE05NAT/RO/000176: 

“Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din 

România”  

 

 

 

 

Recomandări de management  

pentru habitatul 

   

6230* Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe 

substraturi silicioase 

       

Autori: Marius I. Bărbos, Nicuşor Sima  

Braşov, Februarie 2008    

2  

 CUPRINS 

  

 CUPRINS .............................................................................................................................................. 1 

I. INTRODUCERE ................................................................................................................................... 3 

1.1. Rețeaua Ecologică Natura 2000 – informații generale. ..................................................................... 3 

1.2. Managementul siturilor Natura 2000 ................................................................................................ 4 

1.2.1. Prevederile articolului 6 din Directiva Habitate 92/43/CEE ........................................................ 5 

1.2.2. Natura proprietății şi implicațiile ei în gospodărirea durabilă a habitatelor de pajişti ............... 6 

1.2.3. Cadrul legislativ național privind managementul/gospădărirea pajiştilor (inclusiv GAEC‐urile şi viitoarele plăți de agro‐mediu) ............................................................................................................. 6 

II. SCOPUL ŞI NECESITATEA STUDIULUI ............................................................................................... 16 

III. DESCRIEREA HABITATULUI 6230* .................................................................................................. 17 

3.1. Structura habitatului ........................................................................................................................ 17 

3.2. Aspecte privind ecologia habitatului 6230* ..................................................................................... 18 

3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare .................................................................................... 23 

3.3.1. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de altitudine ................................................ 23 

3.3.2. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de pH ........................................................... 24 

3.3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare în funcție de concentrația ionilor de Ca++ ........... 24 

3.3.4. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de grosimea stratului de litieră ................... 25 

3.4. Principalii factori care condiționează dezvoltarea speciilor edificatoare ........................................ 26 

3.5. Sindinamica ...................................................................................................................................... 29 

3.5. Valoarea conservativă ...................................................................................................................... 30 

IV. MĂSURI DE MANAGEMENT .......................................................................................................... 32 

4.1. Amenințări potențiale – generalități................................................................................................ 32 

4.1.1. Amenințări potențiale ............................................................................................................... 33 

4.2. Măsuri de conservare....................................................................................................................... 34 

4.2.1. Principii şi obiective generale ................................................................................................... 34 

4.2.2. Măsuri de management ............................................................................................................ 36 

CONCLUZII ......................................................................................................................................... 38 

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................................... 39 

 

3  

   

I. INTRODUCERE       Acest  Raport  este  parte  din  LIFE05NAT/RO/000176  „Habitate  prioritare  alpine,  subalpine  şi forestiere  din  România”.  Obiectivul  general  al  proiectului  este  identificarea  şi  descrierea  atât  a amenințărilor potențiale cât şi a măsurilor minime de management necesare pentru conservarea unor habitate Natura 2000 printre care se regăsesc şi pajiştile de Nardus bogate  în specii pe substrat silicios din România, habitatul prioritar 6230*.    Pentru  punerea  în  practică  a  cerințelor  prevăzute  de  Directiva  Habitate  este  necesar  să  se pornească de la particularitățile structurale şi ecologice ale pajiştilor de Nardus, dar fără a se pierde din vedere  şi  problematica  conexă  şi  anume:  natura  proprietății  şi  implicațiile  acesteia  în  activitatea  de conservare, crearea cadrului legislativ adecvat şi identificarea surselor de finanțare a acestor activități.   Principalele  obstacole  în  realizarea  şi  implementarea  practică  a măsurile  de management  le‐ar putea  constitui  numărul mic  de  studii  de  ecologie  aplicată  care  să  permită  identificarea  principalilor factori  care  influențează  aceste  pajişti,  a  atributelor  care  definesc  starea  favorabilă  de  conservare  şi stabilirea  intervalului  în  care  valorile  acestora  pot  varia  fără  a  modifica  în  mod  semnificativ caracteristicile  habitatului,  studii  care  ar  fi  utile  şi  pentru  realizarea  unui  plan  de  management  şi monitorizare.   Deoarece pajiştile încadrate în acest tip de habitat sunt, în majoritatea lor, edificate de către Nardus stricta  ca  specie monodominantă  sau  în  codominanță  cu  Festuca  rubra  şi  Agrostis  capillaris,  dar  şi datorită  faptului  că  pentru  aceste  specii  au  mai  fost  efectuate  studii  de  ecologie,  majoritatea amenințărilor  identificate  şi  a măsurilor  de  de management  propuse  se  vor  adresa  în mare măsură acestora.  

1.1. Rețeaua Ecologică Natura 2000 – informații generale.   

Restrângerea biodiversității se datorează  în majoritatea cazurilor atât  insuficientei dezvoltări a  capacităților  ştiințifice,  tehnice  şi  instituționale,  cât  şi  lipsei  cunoştințelor  şi  informării publicului  larg, despre diversitatea biologică  şi  importanța ei pentru umanitate. Acesta este  şi motivul pentru care  în cadrul Convenției pentru diversitate biologică se menționează că este necesar, ca alături de aplicarea unor măsuri  privind  anticiparea  şi  prevenirea  cauzelor  reducerii  biodiversității,  să  se  adopte măsuri pentru  stabilirea  unor  programe  educaționale  referitoare  la  conservarea  şi  utilizarea  durabilă  a biodiversității  ecologice,  cât  şi măsuri  de  promovare  şi  diseminare  a  importanței măsurilor  necesare pentru conservarea diversității biologice (art.12, 13).  

Din dorința  ca  cei  interesați de aspectele  legate de biodiversitate  să‐şi  formeze o  imagine de ansamblu a eforturilor actuale ce se întreprind în direcția conservării şi utilizării durabile, a biodiversității pe plan național şi internațional, s‐a considerat oportun să fie prezentate în continuare, succint, câteva dintre aceste demersuri. 

4  

În aceste sens pentru conservarea habitatelor naturale şi supraviețuirea speciilor amenințate cu dispariția  şi  a  celor  rare  de  pe  teritoriul Uniunii  Europene  a  fost  concepută  Rețeaua NATURA  2000. Aceasta este o rețea ecologică europeană, care are ca scopuri principale:  

- inventarierea  speciilor  vulnerabile  de  plante  şi  animale,  respectiv  a  principalelor  tipuri  de habitate naturale; 

- menținerea unei stării corespunzătoare de conservare favorabilă habitatelor amintite, conform directivelor europene.  Baza  legală  a  înființării  şi  funcționării  acestei  rețele  este  reprezentată  de  două  directive: 

Directiva  92/43/CEE  referitoare  la  conservarea  habitatelor  naturale,  a  florei  şi  a  faunei  sălbatice, cunoscută  sub  numele  Directiva    „Habitate”  şi  Directiva  74/409/CEE,  privind  conservarea  păsărilor sălbatice, cunoscută sub numele de Directiva „Păsări”. 

Suprafețele  terestre  şi  acvatice,  care  sunt  incluse  în  rețeaua  ecologică  europeană  se  numesc situri Natura  2000.  Pentru  declararea  unui  sit  ca  aparținând  siturilor Natura  2000,  se  ține  seama  de interesele economice, culturale şi sociale din zona vizată, fiind permise activități economice care sunt în sprijinul dezvoltării durabile şi nu afectează starea de conservare favorabilă a sitului respectiv.  În legislația românească habitatul natural de interes comunitar este definit, prin Ordonanța de urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, ca fiind acel tip de habitat care este în pericol de  dispariție  în  arealul  său  natural  sau  care  are  un  areal  natural  redus,  fie  ca  urmare  a  restrângerii acestuia,  fie datorită  faptului  că,  în mod natural,    suprafața  sa este  redusă,  sau   prezintă eşantioane reprezentative  cu  caracteristici  tipice  pentru  una  sau mai multe  din  cele  cinci  regiuni  biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică. 

Implementarea Rețelei Natura 2000 în România a fost o condiție a integrării țării noastre în UE. Pentru aceasta, primul  termen a  fost  începutul anului 2007, când  trebuie  înaintată Comisiei Europene lista potențialelor Situri de  importanță  comunitară,  conform Directivei Habitate  şi a  listei  cu Ariile de protecție specială avifaunistică constituite conform Directivei Păsări. 

Autoritatea responsabilă pentru  implementarea Rețelei Natura 2000  în România este Guvernul României prin Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – Direcția Conservarea Naturii, Biodiversitate, Biosecuritate,  în conformitate cu obligațiile asumate  în cadrul negocierilor de aderare pentru Capitolul 22 Mediu,  sectorul  Protecția  naturii.  Cadrul  instituțional  al  implementării  rețelei  Natura  2000  este completat  de  Agenția  Națională  pentru  Protecția Mediului,  precum  şi  de  Agențiile  pentru  protecția mediului  de  la  nivel  local,  regional  precum  şi  de  administrațiile  ariilor  protejate  deja  desemnate, respectiv Garda Națională de Mediu ca autoritate de control.   

1.2. Managementul siturilor Natura 2000   

Este important de menționat că, în multe situații, speciile şi habitatele protejate în siturile Natura 2000 au apărut  şi s‐au menținut ca urmare a activităților umane de exploatare durabilă a  resurselor naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor Natura 2000 se vor menține activitățile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate.   

Managementul acestor zone va trebui să țină cont de faptul că Natura 2000 este, în primul rând, un  instrument  de  conservare  a  biodiversității.  Planurile  de management  vor  include  acele  activități economice care ajută  la menținerea  şi protejarea naturii  şi a mediului. Astfel,  în siturile Natura 2000 vor fi permise: 

- activități agricole tradiționale, unele dintre acestea necesare pentru menținerea peisajelor (de exemplu cositul sau păşunatul pentru menținerea pajiştilor montane). Exploatarea terenurilor agricole 

5  

nu trebuie să conducă însă la degradarea sau distrugerea habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale de interes  comunitar, pentru care zona a fost declarată sit Natura2000; 

- cultivarea şi obținerea produselor ecologice – legume, fructe, produse lactate, carne, sucuri de fructe; 

- activități de  vânătoare  şi pescuit,  cu  condiția  ca  siturile Natura  2000  să  îşi păstreze obiectul conservării. Aceste activități vor respecta măsurile minime de management pentru speciile de  interes comunitar, de exemplu: respectarea perioadelor de reproducere, cuibărit, popas şi iernat; 

- activități de promovare şi dezvoltare a turismului durabil, cu accent pe eco‐turism. Declararea  unei  zone  ca  sit  Natura  2000  este  dovada  că  zona  respectivă  are  o  valoare  naturală deosebită,  putând  genera  venituri  din  ecoturism  şi  alte  activități  asociate  (produse  alimentare tradiționale etichetate, obiecte de artizanat etichetate).   

1.2.1. Prevederile articolului 6 din Directiva Habitate 92/43/CEE   

Întrucât,  aşa  cum  s‐a menționat mai  sus,  Rețeaua  ecologică  Natura  2000  ia  în  considerare realitățile economice, sociale şi culturale ale zonei, conservarea speciilor şi habitatelor trebuie să se facă printr‐un  management  activ  dar  durabil.  Pentru  atingerea  acestui  deziderat,  Directiva  Habitate (92/43/CEE), prin articolul 6, prevede obligații ale  statelor membre cu privire  la gospodărirea  siturilor Natura  2000.  Articolul  conține  patru  paragrafe  distincte  care  reglementează  atât  măsurile  privind conservarea cât  şi cele necesare a  fi aplicate  în derularea unor activități/proiecte cu potențial negativ asupra stării favorabile de conservare a habitatelor şi speciilor din situri.   

Primul  paragraf  susține  elaborarea  unor măsuri  de  conservare  pozitive  şi  proactive  adecvate scopului conservării habitatelor incluse în ariile speciale de conservare (definite la punctul 1.3.). Aceste măsuri  pot  fi  definite  sub  forma  unui  plan  de management  al  sitului,  pot  fi  incluse  în  planurile  de dezvoltare  deja  existente  ale  zonei  sau  pot  fi  sub  forma  unor  măsuri  legale,  administrative  sau contractuale.  Indiferent  de  forma  aleasă,  soluțiile  trebuie  să  corespundă  necesităților  ecologice  a tipurilor de habitate naturale  si  speciilor prezente  în  situri  (cele din Anexa  I  şi  respectiv Anexa  II din directivă). 

Al  doilea  paragraf    prevede  stabilirea  unor  măsuri  de  evitare  a  degradării  habitatelor  sau distrugerii speciilor. Amploarea unor astfel de efecte negative nu  trebuie să pună  în pericol realizarea obiectivelor directivei. Ca urmare, statele membre trebuie să evalueze starea de fapt în fiecare caz şi să acționeze în consecință. 

Paragrafele 3 şi 4 reglementează evaluarea impactului unor anumite activități/proiecte precum şi stabilirea unor soluții  în cazurile  în care acestea afectează starea de conservare favorabilă a speciilor şi/sau habitatelor dintr‐un sit Natura 2000. Este subliniată importanța respectării realităților economice si sociale ale zonei. Astfel, în cazul în care, un proiect cu impact negativ asupra stării de conservare are o însemnătate vitală pentru comunitatea  locală, acesta va  fi derulat,  însă statul membru este obligat să găsească soluții alternative. Astfel de soluții sunt: 

• Crearea unui nou habitat  într‐un nou sit, sau  într‐un sit  lărgit care va fi  inclus  în rețeua Natura 2000; 

• Îmbunătățirea  stării habitatului  în  altă parte  a  sitului  sau  în  alt  sit Natura  2000. Acțiunea de îmbunătățire trebuie să fie proporțională cu pierderea cauzată de proiectul în cauză; 

• În cazuri excepționale, propunerea unui nou sit Natura 2000 conform Directivei 92/43/CEE.   

6  

1.2.2. Natura proprietății şi implicațiile ei în gospodărirea durabilă a habitatelor de pajişti    Una dintre principalele piedici  în aplicarea prevederilor Directivei Habitate  în ceea ce priveşte conservarea pajiştilor de Nardus,   dar  şi a măsurilor de management  şi planurilor de monitorizare, o constiutie  complexitatea proprietății  terenurilor  în  zona  rurală,  alături de procesul de  restituire  către foştii proprietari a terenurilor naționalizate.  

Cu  toate aceste neajunsuri,  legea 72/2002  (Legea Zoootehniei)  reglementează  într‐o oarecare măsură regimul de exploatare a pajiştilor  în funcție de natura proprietății. Astfel, conform art. 17 sunt supuse regimului de exploatare stabilit prin lege următoarele categorii de terenuri: 

a) pajiştile  comunale  care  fac parte din domeniul privat al  statului  şi  se află  în administrarea consiliilor locale respective; 

b) pajiştile  în  indiviziune care,  fie prin  lege,  fie prin efectul actelor de proprietate  sau acordul ulterior al coproprietarilor, se folosesc în comun în cadrul asociațiilor de păşunat; 

c) pajiştile situate pe orice fel de terenuri din zonele montane,  inclusiv golurile alpine, sau cele situate in zone inundabile ale râurilor şi în Lunca Dunării, care nu intra în primele doua categorii şi sunt folosite numai in timpul prielnic păşunatului, aparținând domeniului public al statului; 

d)  pajiştile  cu  regim  special,  cu  excepția  perimetrelor  de  protecție  ecologică,  a  rezervațiilor naturale, a parcurilor naturale şi naționale; 

e)  terenurile  arabile  şi  cele provenite  din pajiştile  comunale  destinate producerii de  furaje  şi semințe de culturi furajere, inclusiv terenurile folosite pentru lucrări de îmbunatațire a pajiştilor. 

De asemenea, art. 18.  ‐  (1) stipulează că terenurile evidențiate ca pajişti, aparținând consiliilor locale  comunale, obştilor  sau unor asociații de  crescători,  se  folosesc  in exclusivitate pentru păşunat, fâneață, cultivarea plantelor de nutreț, în vederea obținerii de masă verde, fân sau semințe, perdele de protecție  a  pajiştilor,  construcții  zoopastorale,  lucrări  de  îmbunătățiri  funciare  pentru  creşterea potențialului de producție al pajiştilor. Conform alinatului (2) al aceluiaşi articol, administrarea pajisşilor comunale, orăşeneşti  şi municipale  intră  în atribuțiile consiliilor  locale, care vor stabili  în  răspunderea directă  şi nemijlocită a primarilor executarea prevederilor cuprinse  în amenajamentele pastorale  şi  în planurile  anuale  de  exploatare  a  pajiştilor  de  pe  raza  unităților  administrativ‐teritoriale  respective. Gospodărirea acestor suprafețe se face cu consultarea crescătorilor de animale, cu asistența tehnică a specialiştilor din unități subordonate ale Ministerului Agriculturii, Alimentației si Pădurilor. 

Art.  19.  ‐  (1) Ministerul  Agriculturii,  Alimentatiei  si  Pădurilor,  prin  organele  de  specialitate, elaboreaza  strategia  de  organizare  şi  exploatare  a  pajiştilor,  parametrii  tehnici  şi  metodologia recomandata  detinatorilor  de  terenuri  agricole  folosite  pentru  furajarea  animalelor,  care  vor  fi prevăzute în normele metodologice. 

(2) Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, prin organele de specialitate,  impreuna cu consiliile  judetene si cu consiliile  locale, elaboreaza strategia de organizare si exploatare a pajistilor si prezinta,  in mod  distinct,  reglementari  stricte  privind  transhumanta  ovinelor,  ca  forma  de  punere  in valoare a resurselor furajere montane si alpine.   

1.2.3. Cadrul legislativ național privind managementul/gospădărirea pajiştilor (inclusiv GAEC‐urile şi viitoarele plăți de agro‐mediu) 

  

Ordinul comun al ministrului agriculturii, alimentației şi pădurilor nr. 226/2003 şi al ministrului administrației  publice  nr.  235/2003,  publicat  în Monitorul  Oficial  nr.  423,  din  17  iunie  2003,  a  fost aprobată  „Strategia  privind  organizarea  activității  de  îmbunătățire  şi  exploatare  a  pajiştilor  la  nivel național, pe termen mediu şi lung“. 

7  

 FORME DE SPRIJIN FINANCIAR, SUBVENȚII, PLĂȚI DE AGROMEDIU CARE POT CONTRIBUI LA 

MENȚINEREA STĂRII FAVORABILE DE CONSERVARE A HABITATULUI  

Cadrul legal pentru aplicarea bunelor condiții agricole şi de mediu Prin Memorandumul aprobat de Guvern în luna mai 2005 România a decis să aplice, după data 

aderării  la Uniunea Europeană,  schema unică de plăți pe  suprafață – SAPS.  În  cadrul acestei  scheme, fermierii sunt eligibili pentru a primi plăți directe dacă utilizează teren agricol cu suprafața de cel puțin 1 hectar, constituit din parcele agricole de cel puțin 0,3 hectare, şi respectă bunele condiții agricole şi de mediu – GAEC pe întreaga exploatație.  În conformitate cu art. 5 al Regulamentului CE nr. 1782/2003, Statele Membre trebuie să se asigure că tot terenul agricol, în special cel nefolosit pentru producție, este menținut în bune condiții agricole şi de mediu şi să definească,  la nivel regional sau național, cerințe minime pentru bunele condiții agricole şi de mediu.  De  asemenea,  România  trebuie  să  se  asigure  că  terenul  care  a  fost  utilizat  drept  pajişte permanentă la data de 1 ianuarie 2007 este menținut ca pajişte permanentă.  

Anexa  IV  la Regulamentul CE nr. 1782/2003  stabileşte  cadrul  general pe baza  căruia  Statele Membre definesc cerințele minime pentru bunele condiții agricole şi de mediu. 

Bunele condiții agricole şi de mediu se aplică de la data aderării României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007) pentru: 

a îmbunătăți potențialul agricol al terenului agricole   a reduce impactul negativ al agriculturii asupra mediului înconjurător. În conformitate cu Legea 1/2004, Agenția  de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură elaborează 

şi  adoptă  procedura  detaliată  privind  controlul  respectării  bunelor  condiții  agricole  şi  de  mediu, precum şi ghidul fermierului pentru solicitarea sprijinului în cadrul SAPS.  

Cadrul legal pentru aplicarea GAEC în legislația europeană  Regulamentul  CE  nr.  1782/2003  de  stabilire  a  normelor  comune  pentru  regimurile  de  ajutor direct în cadrul politicii agricole comune şi de stabilire a anumitor regimuri de sprijin în favoarea agricultorilor, cu modificările şi completările ulterioare. 

Regulamentul  CE  nr.  796/2004  privind  stabilirea  regulilor  detaliate  pentru  aplicarea condiționalității,  modulării  şi  a  sistemului  integrat  de  administrare  şi  control  prevăzute  de Regulamentul CE nr. 1782/2003, cu modificările şi completările ulterioare. 

 Cadrul legal pentru GAEC în legislația națională 

Ordinul  nr.  791/1381  din  2006  al ministrului  agriculturii,  pădurilor  şi  dezvoltării  rurale  şi  al ministrului mediului şi gospodăririi apelor pentru definirea bunelor condiții agricole şi de mediu în România. 

Legea nr. 1/2004 privind  înființarea, organizarea şi funcționarea Agenției de Plăți şi  Intervenție pentru  Agricultură,  Industrie  Alimentara  şi  Dezvoltare  Rurală,  cu modificările  şi  completările ulterioare. 

 Motivele alegerii bunelor condiții agricole şi de mediu în România Exploatarea corectă a  terenului agricol conduce  la creşterea productivității  şi  la  îmbunătățirea 

calității mediului înconjurător. Pentru a se evita abandonarea terenurilor agricole şi pentru a se asigura menținerea  lor  în  bune  condiții  agricole  şi  de mediu  au  fost  stabilite  standarde  în  conformitate  cu cerințele  europene  (Anexa  IV, Regulamentul  CE  nr.  1782/2003). Bunele  condiții  agricole  şi  de mediu 

8  

trebuie  respectate pe  toate parcelele  (eligibile  si neeligibile pentru plată)  ale  fermierilor  care  solicită sprijin în cadrul schemelor de plăți pe suprafață începând din anul 2007.   

Bunele condiții agricole şi de mediu în România Proprietarul  sau  fermierul  ce  detine  pajisti  permanente,  pentru  a  putea  primi  plăți  in  cadrul 

schemelor  de  sprijin  pe  suprafață,  trebuie  să  respecte  bunele  condiții  agricole  şi  de mediu  specifice pentru pajisti, care sunt enunțate în legislația națională pentru definirea GAEC, după cum urmează: 

IV. Standarde pentru menținerea unui nivel minim de întreținere a solului: Nu este permis suprapăşunatul pajiştilor permanente; Arderea  pajiştilor  permanente  este  permisă  numai  cu  acordul  autorității  competente  pentru 

protecția mediului; V. Standarde pentru menținerea suprafeței existente de pajişti permanente:  Menținerea  suprafeței de pajişti permanente  la nivel național, existente  la data de 1  ianuarie 

2007. Tabel 1. Tabel comparativ între Anexa IV la Regulamentul CE nr. 1782/2003 

şi condițiile GAEC din România  

Tema  Standard  GAEC din RomâniaNivelul  minim  de întreținere 

Densitatea  minimă  a  animalelor  şi  sau  regimuri corespunzătoare 

GAEC 7 

Protejarea pajiştilor permanente  GAEC 8 Menținerea peisajelor  GAEC 9 Evitarea apariției vegetației nedorite pe terenurile agricole  GAEC 10 

 GAEC 7 – Nu se permite suprapăşunatul pajiştilor permanente Obiectivul acestei condiții este menținerea unui nivel minim de întreținere a solului prin:        ‐   asigurarea unei densități optime de animale pe unitatea de suprafață;        ‐   exploatarea rațională  a vegetației de pe pajişti. În acest sens, fermierii vor avea în vedere  următoarele recomandări: ‐  să  nu  înceapă  păşunatul  primăvara  prea  devreme,  deoarece  solul  este  încă  umed  şi  se 

bătătoreşte,  se  distruge  țelina,  se  formează  gropi  şi muşuroaie,  contribuind  la  scăderea  treptată  a producției. 

‐  toamna, să  înceteze păşunatul cu aproximativ 25 – 30 de zile  înainte de venirea  înghețurilor permanente.  În felul acesta, plantele au posibilitatea să crească şi să acumuleze cantități suficiente de substanțe de rezervă. Aceste substanțe măresc rezistența plantelor  la  îngheț şi,  în acelaşi timp, permit plantelor să crească primăvara mai repede. 

Pajişte permanentă suprapăşunată = pajiştea permanentă de pe care vegetația a  fost distrusă pentru  că a  fost păscută  în  totalitate  sau  călcată de animale, pe  întreaga  suprafață  în mod  continuu; vegetația ierboasă lipseşte, iar terenul apare ca pământ negru (teren fără masă vegetativă). Punctele de adăpare,  punctele  de  acces  ale  animalelor  pe  păşune,  precum  şi  cărările  pe  care  se  deplasează animalele,  nu  sunt  considerate  ca  suprafețe  de  pajişte  permanentă  suprapăşunată.  Fermierii  care utilizează pajişti permanente trebuie să respecte aceste măsuri. In  cazul  în  care,  în  urma  controlului,  inspectorii  APIA  constată  că  pajiştea  permanentă  este suprapăşunată, condiția GAEC 7 se consideră nerespectată.  

Fermierilor care nu respectă această condiție li se vor aplica reduceri la suma totală de plată!!!  

9  

 GAEC 8 – Arderea pajiştilor permanente este permisă numai cu acordul autorității competente 

pentru protecția mediului; Obiectivul  acestei  condiții  este  menținerea  unui  nivel  minim  de  întreținere  a  solului  prin 

protejarea pajiştilor permanente. Fermierul care  utilizează pajişti permanente nu trebuie să le ardă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului (Agenția Națională pentru Protecția Mediului, agențiile  regionale  şi  agențiile  județene  pentru  protecția mediului  din  subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu şi comisariatele din subordinea sa). 

Aceasta  este  o  obligație  a  persoanelor  fizice  şi  juridice  prevăzută  şi  în  OUG  nr.  195/2005 privind protecția mediului (art. 94(1), lit. n). 

Fermierilor care nu respectă această condiție li se vor aplica reduceri la suma totală de plată. În cazul în care, în urma controlului, inspectorii APIA constată că suprafețe ale fermei ocupate cu pajişti permanente au fost arse, fără autorizație de ardere, condiția GAEC 8 se consideră nerespectată. În cazul în care fermierul declară că focul a fost provocat de o cauză necunoscută, trebuie să prezinte sesizarea înregistrată  la  poliție  sau  la  inspectoratul  general  pentru  situații  de  urgență  privind  acest  fapt. Inspectorul trebuie să ataşeze  la raportul de control o copie a autorizației de ardere sau a sesizării,  iar fermierului nu i se aplică sancțiuni pentru neconformitatea cu GAEC8.  

GAEC 11 – Menținerea suprafeței de pajişti permanente la nivel național, existente la data de 1 ianuarie 2007. 

Obiectivul acestei condiții este menținerea pajiştilor permanente existente, întrucât acestea au un efect pozitiv asupra mediului înconjurător, reprezentând în acelaşi timp sursa principala de furaje pentru animale.  

În  cererea  de  plată  pentru  schemele  de  sprijin  pe  suprafață  (SAPS)  fermierul  este  obligat  să declare toate parcelele agricole acoperite cu pajişti permanente din exploatația sa. De asemenea, este obligat  să păstreze această  folosință pe  suprafețele declarate  în  cerere,  toată perioada anului pentru care solicită plata. 

Conform  Regulamentului  CE  nr.  1782/2003,  această  măsură  constă,  la  nivel  național,  în menținerea proporției suprafețelor ocupate cu pajişti permanente  în raport cu suprafața agricolă utilă. Se consideră ca referință suprafața de pajişti permanente la data de 1 ianuarie 2007.  Începând cu anul 2008, pentru fiecare an ulterior, se va calcula proporția anuală pe baza declarațiilor de suprafață depuse. Dacă proporția anuală la nivelul tarii se menține (sau creşte) față de proporția de referință,  atunci  nu  se  aplică  nici  o măsură  de  administrare  a  pajiştilor  permanente  (art.  3  şi  4  al regulamentului nr. 796/2004). 

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură va comunica anual măsurile de administrare a pajiştilor permanente care vor trebui respectate în anul următor. 

Dacă  proporția  națională  va  scădea  vor  fi  impuse  măsuri  de  reconstituire  a  pajiştilor permanente.  Aceste  masuri  vor  fi  anunțate  fermierilor  la  momentul  depunerii  cererii  de  plata  pe suprafața pentru anul in care se vor fi stabilit masuri de reconstituire a pajiştilor permanente. Anual, până cel târziu la data de 31 octombrie, România trimite Comisiei Europene o informare privind raportul dintre suprafața terenului menținut ca pajişte permanentă şi suprafața agricolă utilă (art. 76(2) al Regulamentului CE nr. 796/2004).  

Controlul respectării bunelor condiții agricole si de mediu  Controlul  se  va  executa  de  către  serviciul  control  pe  teren  din  cadrul  Sistemului  Integrat  de 

Administrare si Control (IACS), gestionat de Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură. APIA, prin sucursalele  județene,  efectuează  controale  la  fața  locului  pentru  a  verifica  dacă  fermierii  respectă 

10  

condițiile de eligibilitate şi bunele condiții agricole şi de mediu. APIA poate folosi două metode pentru a controla respectarea condițiilor de eligibilitate, inclusiv a bunelor condiții agricole şi de mediu: ‐ control clasic pe teren; ‐ control prin teledetecție. 

Sancțiunile pentru nerespectarea de către fermieri a obligațiilor privind bunele condiții agricole şi de mediu constau din reducerea sprijinului financiar solicitat proporțional cu gravitatea încălcării.  

Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) Schema de plată unică pe suprafața (hectar) SAPS constă în plata unei sume uniforme la hectar 

plătibilă o singură dată pe an decuplată total de producție. Condițiile de eligibilitate pentru acordarea acestui sprijin sunt următoarele: 

utilizarea terenului agricol şi respectarea GAEC;  suprafața minimă a fermei să fie de 1 ha şi  compusă din parcele agricole  de min. 0,3 ha.  să prezinte documentele necesare  care dovedesc dreptul de  folosință –  titlu   de proprietate, contract de arendă, concesiune, alte acte prin care face dovada faptului că utilizează suprafața agricolă declarată, la cererea functionarilor APIA. 

completează şi depun o cerere în termenul legal 1 martie ‐15 mai în forma cerută de autorități, care să fie înregistrată de către Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS); 

Arendatorul,  concedentul  şi/sau  locatorul nu  beneficiază de  plăți directe pentru  terenul  arendat, concesionat şi/sau închiriat. 

 Nu  pot  beneficia  de  plăți  directe  de  la  Uniunea  Europeană  persoanele  care  beneficiază  de  rentă viageră (conform legislației naționale – Legea nr.247/2005)!!!  

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007‐2013   

Axa 2: Îmbunătățirea mediului şi a spațiului rural 5.3.2. Măsuri  privind  utilizarea  durabilă  a  terenurilor  agricole Măsura  Sprijin  pentru  Zona Montană Defavorizată, Codul măsurii 211 

Cadrul legal Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 ‐ Art. 36 a (i), Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1257/1999  ‐  Capitolul  V  (Art.  18)  şi  Regulamentul  Consiliului  (CE)  nr.  817/2004  (Art.  11  şi  Anexa  II 9.1.3.V.)  

Obiectiv specific Să  contribuie  în  zona  montană  defavorizată  la  utilizarea  continuă  a  terenurilor  agricole, 

menținându‐se  astfel  viabilitatea  spațiului  rural  şi,  de  asemenea,  menținându‐se  şi  susținându‐se activitățile agricole durabile. 

Obiectiv operațional Să se asigure în Zona Montană Defavorizată utilizarea continuă a 2.520.000 ha terenuri agricole. Descrierea măsurii Măsura  211  este  un  instrument  prin  care  se  sprijină  financiar  utilizarea  terenurilor  agricole 

situate în zone unde producția agricolă este mai redusă cantitativ şi/sau calitativ din cauza unor condiții naturale  induse  de  altitudine  şi  pantă.  Sprijinul  financiar  acordat  fermelor  din  Zona  Montană Defavorizată (ZMD) compensează diferențele de venituri şi costuri față de condițiile naturale prezente în alte zone, care nu sunt defavorizate. 

Zona Montană Defavorizată are producția agricolă afectată de condițiile climatice şi de relief din cauza  caracteristicilor  de  altitudine  şi  de  pantă  (Art.  18  al  Regulamentului  (CE)  1257/1999)  şi  este 

11  

constituită din suma suprafețelor unităților administrativ‐teritoriale (UAT) desemnate conform criteriilor de mai jos: 

1. Unitățile administrativ‐teritoriale (UAT) de bază (comune sau oraşe) situate la altitudini medii mai mari  sau egale  cu 600 de metri,  limitele acestora  fiind acelea ale blocurilor  fizice  (identificate  in Sistemul Integrat de Administrare şi Control) ce aparțin de aceste UAT; 

2. Unitățile administrativ‐teritoriale de bază situate  la altitudini medii  între 400 – 600 metri  şi care au o pantă medie egală  sau mai mare de 15%,  limitele acestora  fiind acelea ale blocurilor  fizice (identificate în Sistemul Integrat de Administrare şi Control) ce aparțin de aceste UAT.  

Forma şi mărimea sprijinului Sprijinul financiar este oferit sub forma unei plăți anuale fixe pe hectar de teren agricol utilizat 

situat  în  cadrul  zonei montane  defavorizate.  Aceste  plăți  nu  pot  depăşi  sumele maxime  stipulate  în Anexa Regulamentului Consiliului (CE) Nr. 1257/1999. Dacă bugetul anual va fi depăşit, toate plățile vor fi reduse cu aceeaşi proporție pentru a se putea încadra în buget.  

Valoarea sprijinului anual este de 50 Euro.  

Beneficiarii  fermierii care desfăşoară activități agricole pe terenurile agricole situate înZMD.  trebuie  să  se angajeze  că vor  continua activitățile agricole  timp de 5 ani de  la data efectuării primei plăți aferente acestei măsuri şi că vor respecta GAEC pe toată suprafața agricolă a fermei şi pe toată durata angajamentului. 

 Criterii de eligibilitate 

numai parcelele cu suprafața minimă de cel puțin 0.3 hectare, iar suprafața agrícola aparținând unei ferme, compusă din parcele de cel puțin 0.3 hectare, trebuie să fie de minim 1ha. 

Lista cu acestor unități administrativ ‐ teritoriale este prezentă în Anexa 4A a PNDR.  

Măsura Plăți de Agro‐mediu. Codul Măsurii 214 Cadrul  Legal  Articolul  36  (a)  (iv)  din  Regulamentul  Consiliului  (CE)  Nr.  1698/2005  din  20 

Septembrie  2005  privind  sprijinul  pentru  dezvoltare  rurală  din  Fondul  European  Agricol  pentru Dezvoltare  Rurală  (FEADR).  Articolul  39  din  Regulamentul  Consiliului  (CE)  Nr.  1698/2005  din  20 Septembrie  2005  privind  sprijinul  pentru  dezvoltare  rurală  din  Fondul  European  Agricol  pentru Dezvoltare  Rurală  (FEADR).  Articolul  27  şi  punctul  5.3.2.1.4  din  Anexa  II  la  Regulamentul  (CE) Nr.1974/2006.  

Motivație Plățile  de  agro‐mediu  sunt  necesare  pentru  a  sprijini  dezvoltarea  durabilă  a  zonelor  rurale  şi 

pentru a răspunde cererii din ce în ce mai mari a societății pentru servicii de mediu. Plățile acordate prin această măsură trebuie să încurajeze fermierii şi alți administratori de terenuri să deservească societatea ca  întreg  prin  introducerea  sau  continuarea  aplicării metodelor  de  producție  agricolă  compatibile  cu protecția şi îmbunătățirea mediului, a peisajului şi caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului şi a diversității genetice.  

Obiectiv global Îmbunătățirea mediului şi a spațiului rural   

Obiectivul măsurii (specific) Obiectivul acestei măsuri este de a contribui la dezvoltarea durabilă a  spațiului  rural  prin  încurajarea  utilizatorilor  de  terenuri  să  introducă  sau  să  continue metodele  de 

12  

producție  agricolă  compatibile  cu  protecția  şi  îmbunătățirea mediului,  inclusiv  a  biodiversității,  apei, solului şi a peisajului rural.  

Rezultat Menținerea pajiştilor cu înaltă valoare naturală Menținerea biodiversității prin aplicarea practicilor agricole tradiționale 

 Obiective operaționale Asigurarea protecției apei şi solului Lista pachetelor existenteşi cu posibil impacta supra habitatului 6230: 1. Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală 2. Practici Agricole Tradiționale Programul Plățile de agro‐mediu vor fi acordate fermierilor care  îşi asumă,  în mod voluntar, angajamente 

de agro‐mediu pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării angajamentului. Plățile de agro‐mediu cuprind doar acele angajamente care depăşesc cerințele minime, considerat drept punct de pornire pentru elaborarea plăților compensatorii de agro‐mediu. 

Beneficiari Fermieri Arie geografică Pachetul 1 „Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală” şi Pachetul 2 „Practici Agricole Traditionale” 

vizează pajiştile cu Înaltă Valoare Naturală, delimitate în Program (Figura 1). Delimitarea este făcută la nivel de unități administrativ teritoriale (UAT). 

Criterii de eligibilitate Plățile de agro‐mediu pot fi acordate ca parte a măsurilor dacă beneficiarul: 1)  este  utilizatorul  unei  suprafețe  agricole  localizată  pe  teritoriul  României,  identificabilă  în 

Sistemul  Integrat de Administrare  şi Control,  cu o  suprafață minimă de 1 ha  iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha; 

2)  se  angajează  să mențină  angajamentul  de  agro‐mediu  pentru  o  perioada  de  5  ani,  de  la semnării acestuia; 

3) se angajează să respecte cerințele minime relevante pe suprafața întregii ferme; 4) se angajează să respecte cerințele specifice pachetelor de agro‐mediu pentru care aplică; 5) se angajează să țină o evidență a activităților agricole corelate cu implementarea cerințelor de 

agro‐mediu; 6) declară pe propria răspundere că nu a utilizat fertilizanți chimici şi /sau pesticide  în ultimii 5 

ani  pe  suprafețele  pe  care  intenționează  să  aplice  pachetul  1  „Pajişti  cu  înaltă  valoare  naturală”.  În situația în care fermierul utilizează acele suprafețe de mai puțin de 5 ani, declarația va avea aplicabilitate doar pentru  perioada  anterioară  în  care  fermierul  a utilizat  efectiv  acele  suprafețe. Acest  criteriu de eligibilitate este aplicabil doar în cazul pachetului 1.  

Forma şi valoarea sprijinului Plata de agro‐mediu este plătită ca plată fixă la hectar şi reprezintă o compensație pentru pierderile de venit  şi  costurile  adiționale  suportate  de  fermieri.  Plata  se  va  face  în  întregime  către  fermier  si  se efectuează anual. 

Pachetul 1: Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală România  deține  una  din  resursele  cele mai  bogate  de  pajişti  semi‐naturale  încă  existente  în 

Europa, pajişti ce pot fi clasificate ca pajişti cu  înaltă valoare naturală  (pajişti semi‐naturale,  în general asociate cu o diversitate ridicată de specii şi habitate). Studiile efectuate asupra sistemelor de pajişti din România arată că acestea prezintă o diversitate botanică foarte ridicată.  

13  

O  amenințare  importantă  este  intensivizarea  agriculturii  şi o posibilă  conversie  a pajiştilor  cu înaltă valoare naturală pajişti utilizate intensiv. Există anumite schimbări care arată potențialul creşterii gradului  de  intensivizare,  cea mai  vizibilă  dintre  aceste  schimbări  fiind  sporirea  utilizării mijloacelor mecanizate pentru efectuarea  lucrărilor pe pajişti. Nivelul mediu de  fertilizare este  încă  relativ  scăzut însă, este de aşteptat ca acesta să crească semnificativ până în anul 2011 în strânsă corelare cu creşterea eficienței  în  agricultură. O  astfel de  creştere  a utilizării  fertilizanților  chimici  ar  fi  implicit  asociată  cu scăderea semnificativă a diversității speciilor de plante şi pierderea de habitate. 

 Programul Desemnarea  a  fost  realizată  folosindu‐se  una  din  definițiile  oferite  de Agenția  Europeană  de 

Mediu prin  intermediul unui studiu publicat  în anul 2004 (Andersen et al). Practic, prezentadesemnare urmează  definiția  pentru  următorul  tip  de  teren  agricol  cu  înaltă  valoare  naturală  teren  agricol  ce prezintă o proporție  ridicată de  vegetație  semi‐naturală  (în particular pajişti  semi‐naturale  în  general asociate  cu  prezența  unui  nivel  ridicat  de  biodiversitate).  A  implicat  utilizarea  datelor  oferite  de programul “Corine Land Cover 2000” precum şi diferite alte studii la nivel european şi național. Astfel, a fost  obținută  o  cartare  inițială  a  zonelor  cu  înaltă  valoare  naturală  la  nivel  de  unități  administrativ teritoriale,  urmată  de  aplicarea  unui  proces  de  omogenizare  pentru  a  se  obține  suprafețe  continue compacte. Numărul  total de unități administrativ  teritoriale aflate  în zonele cu  înaltă valoare naturală este  de  1038.  O  listă  a  acestor  unități  administrativ  teritoriale  se  găseşte  în  Anexa  4B2.  Suprafața eligibilă de pajişte este de aprox. 2.4 milioane hectare.  

Cerințe de management  Utilizarea fertilizanților chimici este interzisă.  Utilizarea tradițională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 30  Utilizarea pesticidelor este interzisă  Cositul poate începe doar după data de 1 iulie.  Masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafața pajiştii nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului; 

Păşunatul se efectuează cu maxim 1 UVM pe hectar  Păşunile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor  Este interzis aratul sau discuitul pajiştilor aflate sub angajament.  Nu vor fi realizate însămânțări de suprafață sau supraînsămânțări. Se pot face însămânțări  cu specii din flora  locală doar  în cazurile când anumite porțiuni de pajişte degradează sau sunt afectate accidental Ca urmare a respectării acestor cerințe, fermierii suferă o pierdere de venit în comparație cu cei 

care  aplică  practicile  agricole  convenționale.  Interzicerea  utilizării  fertilizanților  chimici  conduce  la  o scădere a producției cu 25%  iar  întârzierea cositului conduce  la o pierdere de 33% din valoarea fânului obținut.  De  asemenea,  există  diferențe  în  privința  costurilor,  fermierii  trebuind  să  lucreze mai mult pentru  a  combate  manual  plantele  invazive  dar  în  acelaşi  timp  având  şi  unele  economii  prin neachiziționarea de fertilizanți chimici şi pesticide. În ansamblu, practica de agromediu nu este la fel de profitabilă ca o practică convențională, de aceea se acordă o plată compensatorie.  Plată compensatorie la hectar = 124 Euro  

Indicatori adiționali pentru pachetul 1  

Evoluția  unor  specii  de  plante,  considerate  indicatori  calitativi  relevanți  pentru  estimarea succesului acestui pachet, va fi monitorizată anual pe anumite parcele eşantion aflate sub angajament. Speciile  ce  vor  face  obiectul  monitorizării  sunt  următoarele:  Ononis  spinosa,  Pimpinella  saxifraga, 

14  

Knautia  arvensis,  Leontodon  hispidus,  Plantago  media,  Briza  media,  Thymus  serpyllum,  Veronica austriaca,  Leucanthemum  vulgare,  Dianthis  carthusianorum,  Trifolium  montanum,  Polygala  major, Linum  catharticum,  Primula  veris,  Origanum  vulgare,  Prunella  grandiflora,  Viola  hirta,  Lathyrus pratensis,  Succisa  pratensis,  Sanguisorba  officinalis,  Serratula  tinctoria,  Clinopodium  vulgare.  Ținta propusă este evitarea declinului acestor specii. 

Această  listă de  specii poate  fi  îmbogățită prin adăugarea altor  specii  relevante, dacă acest lucru va fi considerat necesar pe parcursul desfăşurării proiectelor de monitorizare!!!  

Pachetul 2 Practici agricole tradiționale ‐poate fi aplicat doar în combinație cu pachetul 1!  

 Obiectiv operațional 

Menținerea biodiversității prin aplicarea practicilor agricole tradiționale Țintă 2013: 375.000 hectare sub angajament 

Cerință de management ‐ Lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafața pajiştilor aflate sub angajament. 

Respectarea acestei practici conduce la costuri mai mari pentru fermieri. Lucrări cum ar fi cositul manual sau  întorsul  fânului  necesită  muncă  intensă  şi  sunt  mai  costisitoare  decât  practicile  mecanizate moderne. De aceea, o plată compensatorie este acordată.  Plată compensatorie la hectar = 58 Euro  

Combinarea pachetelor de agro‐mediu Pachetul 1  şi pachetul 2  se pot aplica  în  combinație pe aceiaşi  suprafață de  teren.  În această 

situație şi plățile aferente acestor pachete se cumulează, neexistând cerințe care ar putea fi plătite de doua ori.  

Orientările strategice comunitare Resursele prevazute prin Axa 2 Îmbunătățirea mediului şi a spațiului rural trebuie sa contribuie 

la atingerea celor trei obiective prioritare de interes comunitar, şi anume: biodiversitatea şi conservarea sistemelor  agricole  şi  forestiere  de  tip HNV,  apa  şi  schimbările  climatice.  Pentru  atingerea  acestor obiective participă mai multe măsuri din PNDR.  

Sprijinul oferit prin intermediul FEADR (PNDR – Axa 2) vizează acordarea plăților compensatorii pentru  utilizatorii  de  terenuri  agricole  situate  în  zonele  desemnate  Natura  2000  şi  urmăreşte compensarea dezavantajelor specifice zonelor desemnate datorită implementării Directivei 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice şi Directivei 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale şi  speciilor  sălbatice  de  floră  şi  faună,  contribuind  la managementul  efectiv  al  siturilor Natura  2000. Acest tip de sprijin vine în susținerea implementării rețelei europene de arii protejate Natura 2000, fiind complementar cu intervenția în domeniul conservării biodiversității.  

Având  în  vedere  că  între  zonele  defavorizate,  zonele  identificate  cu  suprafețe  agricole,  cu gospodărire extensivă/terenuri agricole de  tip HNV  şi  cele desemnate  ca  situri Natura 2000 există un grad ridicat de suprapunere.Se previzionează că o combinare a Plăților pentru zonele defavorizate cu Plățile de agro  ‐ mediu  şi Natura 2000 va  contribui  semnificativ  la  susținerea viabilității  fermelor din aceste zone  şi  la conservarea sistemelor agricole cu valoare naturală  înaltă,  implicit a numeroaselor tipuri de habitate şi a diverselor specii asociate acestora.  

Axa  2  deține  o  disponibilitate  financiară  de  circa  5%  din  bugetul  său  pentru  a  putea  sprijini măsurile  Natura  2000  începând  cu  2010  sub  codul  213  „Plăți  Natura  2000  .  Punerea  în  practică amăsurilor  disponibile  prin  Reglementarea  (CE)  1698/2005  vor  fi  amânate  până  în  anul  2010,  când rețeaua Natura 2000 va  fi pe deplin  funcțională,  iar planurile de management necesare pentru aceste 

15  

zone  vor  fi  întocmite.  După  desemnarea  planurilor  de management  specifice  siturilor  Natura  2000, respectiv stabilirea regulilor detaliate de implementare ale Directivei Cadru Apă, acele cerințe voluntare de  agromediu  care  devin  astfel  obligatorii  în  unele  zone,  vor  fi  compensate  şi  plăți  legate  de implementarea Directivei 2000/60” în acele zone.  

16  

    

II. SCOPUL ŞI NECESITATEA STUDIULUI   

Aşa  cum  s‐a  arătat  şi  în  partea  introductivă,  pentru  refacerea,  menținerea  sau  chiar îmbunătățirea  stării  favorabile  de  conservare  a  habitatelor  şi  speciilor  din  siturile Natura  2000,  este necesar  un management  activ  şi  durabil  al  acestora.  Ca  urmare,  scopul  acestei  lucrări  îl  reprezintă identificarea şi descrierea măsurilor adecvate de gospodărire a habitatelor de interes comunitar incluse în Proiectul  LIFE05NAT/RO/000176 „Habitate prioritare alpine, subalpine şi forestiere din România”, în particular pentru pajiştile de Nardus bogate în specii pe substrat silicios. Pentru identificarea măsurilor necesare conservării acestor ecosisteme, punctul de pornire îl reprezintă definirea stării  favorabile de conservare a habitatului pornind de  la  identificarea principalelor atribute care caracterizează această stare şi stabilirea limitelor între care pot oscila valorile acestor atribute.  Pe baza  datelor  privind  starea  favorabilă  de  conservare  s‐a  elaborat  un  meniu  de  masuri  minime  de management necesare conservării  sau  reconstrucției ecologice a habitatului  în vederea atingerii  stării favorabile  conservare.  Rezultatul  lucrării  se  doreşte  a  fi  realizarea  unui  set  măsuri  generale  de gospodărire pentru fiecare dintre tipurile de habitate menționate mai sus, măsuri adecvate   menținerii acestora într‐o stare favorabilă de conservare.  

Reconstituirea  dreptului  de  proprietate  asupra  terenurilor  agricole  şi  forestiere  în  condițiile tranziției  spre  o  economie  de  piață,  determină  creşterea  presiunii  asupra  resurselor  naturale    ale României. Obiectivul principal al multora dintre noii proprietari îl reprezintă obținerea unor beneficii cât mai   mari  şi  într‐un  termen cât mai scurt. Astfel, gospodărirea durabilă a acestor resurse a devenit   o adevărată provocare mai ales  în zonele puternic antropizate.  În această situație se află şi multe dintre siturile  Natura  2000  care,  cu  toate  că  iau  în  considerare  realitățile  economice  şi  sociale  ale  zonei, urmăresc  în  principal  păstrarea  şi  chiar  imbunătățirea  stării  de  conservare  a  ecosistemelor  naturale pentru care au  fost desemnate. Aşadar, cunoaşterea  şi mai ales aplicarea unor măsuri de gospodărire bazate pe dezvoltarea armonioasă a comunităților umane în interiorul sau în vecinătatea siturilor Natura 2000 sunt imperios necesare pentru protejarea şi perpetuarea patrimoniului natural de excepție pe care țara noastră îl deține încă. 

În lucrarea de față ne‐am propus ca definirea măsurilor minime de conservare a habitatului 6230* să respecte următoarele cerințe: 

- să fie în concordanță cu legislația europeană şi națională; - să aibă la bază cele mai bune informații disponibile; - să  includă  obiective  de  conservare  adecvate  din  punct  de  vedere  ecologic  pentru  toate 

particularitățile acestui habitat; - să fie flexibil şi adaptabil; - să  fie  simplu  şi  practic  pentru  o mai  eficientă  implementare  ținând  cont  şi  de  posibilitățile 

tehnice existente; - să faciliteze monitorizarea obiectivă şi sistematică a eficienței măsurilor propuse. 

      

17  

    

III. DESCRIEREA HABITATULUI 6230*   COD HABITATE ROMÂNIA: R3608, R3609 COD EUNIS: E4.3172 COD CORINE (PAL. CLASS.): 35.1, 36.31  

3.1. Structura habitatului   

În  accepțiunea  manualului  european  (EUR27)  dar  şi  al  celui  românesc  de  interpretare  al habitatelor  Natura  2000  (Gafta  et  al.  2008),  habitatul  6230*  (pajişti  de  Nardus  bogate  în  specii  pe substraturi silicatice din zone montane şi submontane în Europa continentală) este reprezentat de pajişti permanente secundare de Nardus stricta, ale căror fitocenoze vegetează în diferite condiții staționale şi care au o plasticitate ecologică mare, ceea ce imprimă habitatului o mare heterogenitate structurală.  În  acest  tip  de  habitat  au  fost  încadrate  doar  pajiştile  în  care  abundența‐dominanța  speciei Nardus stricta este de cel putin 2 pe  scara Braun‐Blanquet  (metoda  fitosociologică) ceea ce  corespunde unei acoperiri medii minime  de  17,5%.  Au  fost  excluse  din  acest  habitat  pajiştile  puternic  perturbate  ca urmare a supraexploatării  lor,  în special prin păşunat excesiv, fapt ce a dus  la o puternică degradare a acestora. 

Din punct de vedere fitosociologic, acestui habitat îi corespund următorii cenotaxoni: Scorzonero roseae‐Festucetum nigricantis (Puşcaru et al. 1956) Coldea 1978 (syn.: Festucetum rubrae fallax Puşcaru et al. 1956, Festucetum rubrae montanum Csűrös et Resmeriță 1960); Violo declinatae‐Nardetum Simon 1966 (syn.: Nardetum strictae montanum Resmeriță et Csűrös 1963, Nardetum strictae alpinum Buia et al. 1962, Nardetum alpigenum carpaticum Borza 1959); Nardo‐Festucetum tenuifoliae Buiculescu 1971; Festuco rubrae‐Agrostietum capillaris Horvat 1951 subas. nardetosum strictae Pop 1976, Poetum medie‐Nardetum strictae Resmeriță 1987.  

Aşa cum reiese şi din Anexa I,  în structura floristică a asociațiilor habitatului 6230* se regăsesc un număr de 390 de taxoni identificați în 529 de relevee realizate pe suprafețe de probă a căror mărime variază  între 25 şi 100 m2, fiind analizate doar releveele cu un număr minim de 10 specii de cormofite. Dintre speciile caracteristice acestui habitat putem enumera: Agrostis capillaris, Festuca rubra, Nardus stricta,  Deschampsia  flexuosa,  Potentilla  erecta,  Viola  declinata,  Antennaria  dioica,  Danthonia decumbens, Genista tinctoria ssp. tinctoria, Veronica officinalis, Polygala vulgaris, Cerastium  fontanum ssp. vulgare, Hieracium pilosella, Viola canina, Plantago lanceolata, Luzula campestris, Carex pallescens, Campanula  serrata,  Scabiosa  lucida,  Carlina  vulgaris  ssp.  vulgaris,  Luzula  luzuloides  ssp.  cuprina, Gentiana acaulis, Festuca tenuifolia, Cerastium fontanum ssp. triviale, Alchemilla glaucescens, Trifolium dubium,  Potentilla  aurea  ssp.  chrysocraspeda,  Festuca  airoides,  Festuca  nigrescens,  Plantago  atrata, Ranunculus serpens, Luzula multiflora, Geum montanum etc.     

18  

3.2. Aspecte privind ecologia habitatului 6230*  

Vegetația  actuală  este  rezultatul  interacțiunii  continue,  în  spațiu  şi  timp,  atât  dintre  speciile componente cât  şi dintre acestea  şi  factorii din mediul  în care  trăiesc. Caracteristicile vegetație pot  fi considerate ca o funcție a climatului, materialului parental, topografie, organisme şi timp (Austin 2005). Diferitele populații de plante care alcătuiesc o anumită comunitate vegetală reprezintă doar un anumit procent  din  populațiile  prezente  în  flora  locală  (Grime  2001).  Una  dintre  principalele  provocări  ale studiului  covorului  vegetal  este  aceea  de  a  identifica  procesele  şi  factorii  care  determină  abundența relativă a unei specii în cadrul unei comunități vegetale date. Fitocenozele acestui habitat prezintă o plasticitate ecologică relativ mare, fapt demonstrat şi de ecartul altitudinal, acestea putând fi găsite la altitudini cuprinse între 500 şi 2300 m.s.m., ocupând stațiuni xero‐mezofile sau mezofile cu soluri oligotrofe acide. Pajiştile  încadrate  în acest tip de habitat se găsesc pe platouri sau versanți cu pante de până la 50‐54o fără a fi puternic condiționate  de expoziția stațiunilor pe care le ocupă.  

Cu toate că pajiştile de Nardus ocupă o varietate mare de stațiuni caracterizate prin variații mai mici  sau mai mari  ale  unor  variabile  de mediu,  totuşi,  într‐un  studiu  realizat  la  nivel  regional  (zona montană  a  județului  Maramureş)  (Bărbos  2007),  s‐au  evidențiat  o  serie  de  factori  ecologici  care condiționează în mod direct sau indirect structura, stabilitatea şi dinamica acestora.  

Factorii ecologici pot fi împărțiți în patru mari categorii, şi anume:   1.  Factorii  topografici  (relieful)  care  influențează  în  mod  indirect  structura  şi  distribuția fitocenozelor prin modificarea regimului climatic şi a factorilor edafici. Dintre aceştia, cei mai importanți sunt: forma de relief, poziția pe pantă,  forma pantei, panta, altitudinea, expoziția şi indicele topografic de  umiditate  (TMI)  care  estimează  umiditatea  potențială  a  solului  pe  baza  topografiei  zonei  luate  în studiu.  Dintre aceştia un rol deosebit de important îl au:   a) Altitudinea este un  factor de mediu care  influențează  în mod  indirect structura  şi dinamica fitocenozelor, prin modificarea factorilor climatici, edafici şi biotici (Pop 1977, Banaticla et Buot 2005). Astfel, odată cu creşterea altitudinii scade temperatura şi creşte nivelul precipitațiilor, ceea ce duce la o creştere a umidității solului reflectată şi  în viteza de descompunere a  litierei (Schinner 1982), fapt care determină  o  creştere  a  substanței  organice  din  sol  (Amundson  et  al.  1989)  şi  o  scădere  a  pH‐ului (Banaticla et Buot 2005). De asemenea, creşterea altitudinii influențează în mod direct durata sezonului de vegetație ca o consecință a duratei acoperirii cu zapadă (Dolezal et Srutek 2002, Piper et al. 2006).  Influența indirect a altitudinii asupra covorului vegetal se poate evidenția în etajarea vegetației, fiecare etaj  de  vegetație  fiind  caracterizat  prin  anumite  elemente  climatic  şi  ecopedologice.  În  țara  noastră, pajiştile  de Nardus  se  întâlnesc  de‐a  lungul  unui  gradiebt  altitudinal  ce  se  întinde  pe  patru  etaje  de vegetație  fiecare dintre ele prezentând unele particularități caracteristice  (Bărbulescu et Motcă 1983; Țucra et al. 1987, Rotar 1997, Ciocârlan 2000, Maruşca 2001, Doniță et al. 2005, Sima 2006) după cum urmează: 

Etajul nemoral include două subetaje: 1)  subetajul pădurilor de gorun  şi de amestec  cu gorun – ocupă  terenuri  situate  la altitudini 

cuprinse între 300 şi 700 m localizate în Podişul Moldovei şi dealurile subcarpatice. Elementele  climatice  caracteristice  acestui  subetaj  au  următoarele  valori medii multianuale 

pentru temperatură şi precipitații: T = 7,5‐90C iar Pp = 650‐850 mm. Tipurile  de  sol  din  acest  subetaj  aparțin:  Preluvosolurilor,  Luvosolurilor,  Eutricambisolurilor, 

Rendzinelor, Faeziomurilor (brune argiloiluviale, brune luvice, brune eumezobazice, luvisoluri, rendzine, pseudorendzine).  

19  

2) subetajul pădurilor de fag şi de amestec cu fag şi răşinoase – se regăseşte pe terenuri situate la altitudini cuprinse  între 300  şi 1450 m, pe dealuri  înalte  şi munți mijlocii  (Subcarpații, Depresiunea Transilvaniei şi Podişul Moldovei). 

Elementele  climatice  caracteristice  acestui  subetaj  au  următoarele  valori medii multianuale pentru temperatură şi precipitații: Tm=4,5‐7,50C iar precipitațiile Pm=750‐1100 (1200) mm. 

Tipurile  de  sol  întâlnite  în  acest  subetaj  aparțin:  Luvosolurilor,  Districambosolurilor, Prepodzolurilor (soluri brune, brune luvice, brune acide şi local brune feriiluviale).    

Etajul  boreal  (pădurilor  de  molid)  ocupă  partea  mijlocie  şi  superioară  a  munților  Carpați, respectiv ecartul altitudinal cuprinse între 1200‐1800 m. 

Elementele  climatice  prezintă  în  acest  etaj  următoarele  valori  medii  multianuale  pentru temperatură şi precipitații: T = 0,5‐4,50C iar Pp = 1000 ‐ 1200 mm. 

Tipurile de sol întâlnite în acest etaj aparțin: Prepodzolurilor, Podzolurilor, Districambosolurilor, Luvosolurilor, Rendzinelor, Regosolurilor, Litosolurilor (brune feriiluviale, podzoluri, brune acide, brune, rendzine, regosoluri, litosoluri).  

Etajul subalpin are corespondent ecartul altitudinal cuprinse între 1700‐2200 m.  Climatul acestui etaj se caracterizează printr‐un regim termic scăzut (temperatura medie anuală 

0,5‐1,50C), respectiv printr‐un regim pluviometric ridicat (precipitații ≥1200 mm). Tipurile  de  sol  întâlnite  în  acest  etaj  aparțin:  Podzolurilor,  Prepodzolurilor,  Rendzinelor, 

Litosolurilor (podzoluri, brune feriiluviale, rendzine, litosoluri).  

Etajul alpin  include  terenurile situate  la altitudini de peste 2000 m  în nord  şi 2100‐2200 m  în sud. 

Clima.  În  acest  etaj  temperatura  medie  anuală  poate  varia  între  –1,5  şi  2,50C  iar  regimul precipitațiilor se situează între 1300 şi 1400 mm. 

Tipurile de sol întâlnite în acest etaj aparțin: Humosiosolurilor, Rendzinelor, Litosolurilor (soluri humicosilicatice, rendzine, litosoluri). 

b)  Indicele  topografic  de  umiditate  (TMI),  deşi  este  corelat  cu  resursele  de  apă  ale  solului (Miller et Franklin 2002), nu poate fi considerat ca o unitate de măsură fidelă a umidității solului, fiind utilizat pentru a caracteriza din punct de vedere al efectului pe care particularitățile  topografice  îl au asupra distribuție apei în sol (Meentemeyer et Moody 2000). Totuşi, prin modul în care sunt distribuite valorile de  abundență‐dominanță  al  speciilor  edificatoare  în  funcție de  variația  lui,  reflectă destul de bine variația umidității relative a solului Acest indice însumează patru parametri: poziția pe pantă, panta, forma pantei şi expoziția, şi poate lua valori cuprinse între 0 şi 60 (Parker 1982).   2.  Factorii edafici, prin proprietățile  lor,  sunt  factori  limitativi  care  condiționează  creşterea  şi dezvoltarea plantelor,  iar constituirea şi dezvoltarea comunităților vegetale fiind  în strânsă  legătură cu aceştia. Principalii componenți ai factorilor edafici sunt   a) Reacția  solului  este  un  factor  care  poate  influența  în mod  direct  sau  indirect  structura  şi dinamica  covorului  vegetal.  Astfel,  variația  pH‐ului  are  un  rol  important  în  determinarea  structurii fitocenozelor,  influențând  în mod  direct  atât  germinarea  semințelor  (Berendse  et  al.  1998),  cât  şi  a creşterii  şi  dezvoltării  sistemului  radicular  al  plantelor  (Balsberg‐Pahlsson  1995)  şi  a  capacității  de absorbție  a  substanțelor nutritive de  către  acestea  (Fageria  et  al.  1989,  Tyler  et Olsson  2001)  având astfel, un rol important în determinarea vitalității plantelor. Influența indirectă a acidității solului asupra fitocenozelor  se manifestă  prin  intermediul  proceselor  de  descompunere  şi mineralizare  a materiei organice.  Aciditatea  solului  determină  compoziția  şi  activitatea  florei  microbiene,  prin  aceasta determinând atât viteza de descompunere  şi mineralizare a substanței organice, cât  şi tipul de humus rezultat în urma acestor procese (Hopkins et al. 1990, Greszta et al. 1992, Raubuch et Beese 2005). 

20  

  b) Substanța organică moartă din sol reprezintă materia primă din care, sub influența diferitelor procese fizice, chimice şi biologice ale solului, se formează humusul, care prin proprietățile şi compoziția chimică reprezintă componenta esențială a solului, determinând fertilitatea (Chiriță 1955, Chiriță 1974, Blaga et al. 2005). Sursa principală de substanță organică din sol o constituie resturile de plante moarte, alături de care mai contribuie,  într‐o măsură mai mică şi microflora  şi  fauna solului, acestea din urmă având  un  rol  important  în  procesele  de  descompunere  a  materiei  organice.  Un  rol  important  în acumularea de  substanțe organice  în  sol  îl are  şi modul de  folosință al vegetației  (Huntjens et Albers 1978) Substanța organică din sol reprezintă un rezervor de substanțe nutritive (în special azot) care sunt reintroduse  treptat  în  circuitul biogeochimic al elementelor  (Olff et al. 1993, Sival et Grootjans 1996, Berendse  et  al.  1998).  Cantitatea  de  substanță  organică  nu  este  singurul  factor  care  influențează cantitatea  de  substanțe  nutritive mineralizate,  aceasta  fiind  influențată  şi  de  alți  factori,  cum  ar  fi activitatea microbiană a solului, aciditatea, umiditate, temperatura solului şi nu în ultimul rând calitatea materiei organice din sol (Pastor et al. 1987).   c) Concentrația  ionilor de Mg++, alături de a celor de Ca++  şi K+, are un rol  important, direct  în creşterea  şi  dezvoltarea  plantelor,  fiind  macroelemente  indispensabile  acestora,  şi  indirect,  prin influența lor asupra acidității solului (Botnariuc et Vădineanu 1982, Stugren 1982, Pârvu 2001). Variația concentrației ionilor de Mg++ din sol influențează şi procesul de absorbție a ionilor de Ca++ şi K+ (Fageria 1974).   d) Fosforul  împreună cu azotul sunt pricipalii nutrienți necesari pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor  (Parton et al. 1988, Niinemets et Kull 2005),  raportul dintre cele două elemente din  țesutul plantelor  indicând care dintre ele are rol de factor  limitativ. Astfel, un raport N:P < 10 (Gusewell 2004) sau < 14 (Mamolos et al. 2005) indică faptul că azotul are rol limitativ, iar un raport N:P >16 (Mamolos et al. 2005) sau > 20  (Gusewell 2004)  indică faptul că fosforul are rol  limitativ. Dacă din punct de vedere cantitativ, o mare parte a variabilității fosforului din sol poate fi atribuită texturii solului (Stewart et Cole 1989), din punct de vedere calitativ un rol important îl are troficitatea solului şi tipul de vegetație. Astfel, în  solurile oligotrofe,  fosforul  se  găseşte predominant  sub  formă organică, disponibilitatea  sa pentru plante  fiind  condiționată  de  mineralizarea  acesteia  (Williams  et  al.  1999).  Din  punct  de  vedere  al vegetației,  aceasta  afectează  distribuția  formelor  de  fosfor  din  sol,  pajiştile  conținând  fosfor  în combinații organice  labile  sau moderat‐labile,  care poate  fi potențial utilizabil de  către plante  (Magid 1993).   Influența fosforului  în viața plantelor se manifestă atât direct, prin rolul nutritiv, cât şi  indirect, fiind unul dintre factorii care condiționează mineralizarea azotului, fertilizarea solurilor cu fosfor având un  impact  pozitiv  asupra  circuitului  azotului  (Purchase  1974).  Efectul  fosforului  asupra mineralizării azotului este amplificat de prezența vegetației, datorită stimulării creşterii rădăcinilor, fapt ce determină o creştere a volumului  rizosferei  şi,  implicit, a numărului de microorganisme nitrificatoare  (Cornish et Raison 1977).   3. Factorii climatici. Prin climat se înțelege acțiunea complexă a factorilor meteorologici (lumina, temperatura, umiditatea, precipitațiile,  vântul) pe o  anumită  suprafață  a Terrei  (Pop 1977).  În  cadrul acestui climat general pot fi deosebite subunități mai mici cum ar fi macroclimatul sau climatul regional, mezoclimatul sau climatul  local (topoclimatul) şi microclimatul sau climatul microreliefului care  include şi  fitoclimatul  (Cristea 1991)  . Din punctul de vedere al  studiilor de vegetație, un  rol  important  îl are analiza  macro‐  şi  microclimatului,  care  condiționează  în  mod  direct  structura  şi  raspândirea fitocenozelor. Din categoria factorilor climatic, un rol important îl au:   a)  Radiația  solară  incidentă  care  este  de  departe  sursa  dominantă  de  energie  pentru majoritatea organismelor vii (Schulze et al. 2005) şi este singura sursă de energie care poate fi utilizată în  activitățile metabolice  de  către  plantele  verzi,  fiind  convertită  în  energie  chimică  în  procesul  de fotosinteză  (Begon  et  al.  2006).  Radiația  solară  este  un  factor  foarte  complex  care  prezintă  variații simultane ale intensității, compoziției spectrale şi a distribuției spațiale (Evans 1969, Schulze et al. 2005).  

21  

  Variația zilnică sau sezonieră a radiației solare directe este puternic corelată atât cu umiditatea solului şi a aerului, datorită evapotranspirației (Granger et Schulze 1977, Kirkpatrick et al. 1988, Newell et Peet 1998, Fitter et al. 1998) , cât şi cu temperatura şi intensitatea luminii, factori care influențează îm mod direct sau indirect structura şi dinamica vegetației (Kirkpatrick et Nunez 1980).    b)  Indicele  de  încălzire  (HL),  care,  chiar  dacă  nu  reprezintă  decât  o  estimare  a  cantității  de energie  termică potențiale pentru o anumită stațiune,  totuşi poate oferi  informații  importante privind bugetul  termic  al  solului  şi  a  stratului  de  aer  din  imediata  sa  apropiere.  Temperatura  joacă  un  rol important  atât  în  viața  plantele,  fiind  unul  dintre  principalii  factori  care  declanşează  sau  opresc activitățile metabolice din plante (Smith 1996, Schulze et al. 2005), cât şi în procesele biologice, chimice şi  fizice  din  sol  (Weaver  et  Clements  1938).  Principalii  factori  care  determină  regimul  termic  al  unei stațiunii variază de la radiația solară incidentă directă, care este principala sursă de încălzire (Kormondy 1996)  până  la  culoarea,  textura,  structura  solului,  cantitatea  de  humus  din  sol,  conținutul  de  apă  al solului şi acoperirea cu vegetație a solului (Weaver et Clements 1938).   4. Factorii biotici, alături de factorii abiotici contribuie la constituirea, structurarea şi distribuția spațială a fitocenozelor. Dintre aceştia putem aminti acoperirea realizată de stratul de muşci, grosimea stratului de litieră şi modul de folosință al pajiştilor (factorul antropo‐zoogen) care, de fapt, se rasfrînge în mod direct asupra primilor doi.   a) Acoperirea realizată de stratul de muşchi are un rol important în determinarea structurii şi a dinamicii comunităților de plante vasculare, acționând în mod direct, ca un filtru, asupra speciilor, unele specii  de  muşchi  putând  avea  efecte  alelopatice  asupra  cormofitelor  (Keizer  et  al.  1985).  O  altă modalitate prin care muşchii  influențează structura şi dinamica covorului vegetal este prin modificarea condițiilor microclimatice (chiar nanoclimatice) din fiecare stațiune. Astfel, covorul de muşchi determină o modificare a temperaturii de la suprafața solului concomitent cu o creştere a umidității (Zamfir 2000, Sedia et Ehrenfeld 2003, Otsus et Zobel 2004), dar influențează şi cantitatea şi calitatea luminii (Keizer et al. 1985). Aceste modificări ale microclimatului se răsfrâng asupra procesului de germinație a semințelor dar şi în creşterea şi dezvoltarea plantulelor, efectele asupra plantelor vasculare fiind diferite în funcție de specie şi habitat (Zamfir 2000). Păturile compacte de muşchi joacă şi un rol de barieră fizică, putând să  împiedice astfel germinația semințelor, dar mai ales creşterea  şi dezvoltarea plantulelor, dar, odată stabilite, plantele vasculare crează un microhabitat mult mai propice dezvoltării  lor (Sedia et Ehrenfeld 2003).   De asemenea, muşchii au un rol important şi în circuitul biogeochimic al elementelor, în special al  azotului  (Curtis  et  al.  2005).  Prezența  covorului  de  muşchi  favorizează  activitatea  microbiană  şi acumularea  de materie  organică,  fapt  ce  determină  crearea  unor microstațiuni  bogate  în  substanțe nutritive  şi  azot  amoniacal  (Sedia  et  Ehrenfeld  2005).  Variațiile  spațiale  şi  temporale  în  structura covorului de muşchi pot constitui unul dintre motivele variației diversității comunităților vegetale (Keizer et al. 1985).   b) Litiera, este un  factor de mediu cu un rol  foarte complex, având o  importanță deosebită  în determinarea  structurii  şi dinamicii  fitocenozelor.  În  funcție de modul  în  care  influențează plantele  şi comunitățile vegetale, efectele litierei pot fi:   ‐ directe – constituind o barieră fizică pentru creşterea şi dezvoltarea plantulelor (Hector et al. 2000), pentru disiparea vaporilor de apă din  sol  (McAlpine et Drake 2003),  împiedică contactul direct dintre semințe  şi sol  (Rotundo et Aguiar 2005),  împiedică eroziunea solului datorată apelor pluviale  şi protejează  solul  împotriva  înghețului  (Walsh  et Voigt  1977),  oferă  protecție  semințelor  şi  plantulelor tinere împotriva granivorelor şi ierbivorelor (Quested et Eriksson 2006);   ‐  indirecte  – determinând  schimbări microclimatice  care  afectează  temperatura  şi umiditatea solului dar şi cantitatea şi calitatea radiației solare (Facelli et Pickett 1991, Facelli et Carson 1991, Bosy et Reader  1995,  Nakamura  1996,  Eckstein  et  Donath  2005),  determinând  o  scădere  a  variațiilor temperaturii (Bosy et Reader 1995), ameliorează condițiile de umiditate a solului, mai ales în perioadele 

22  

de  stres hidric  (Maret et Wilson 2005)  şi  reduce gradul de  iradiere al  solului cu până  la 99%  (Bosy et Reader 1995). Proprietățile de  infiltrare, structura  şi  textura, cel puțin a orizontului superior al solului sunt determinate, parțial, de cantitatea  şi calitatea  litierei  (Walsh et Voigt 1977). De asemenea,  litiera are un rol important în circuitul biogeochimic al substanțelor nutritive (Walsh et Voigt 1977, Hector et al. 2000, Aerts et al. 2003, Eckstein et Donath 2005, Quested et Eriksson 2006).   În  funcție  de mecanismele  care  stau  la  baza  influențelor  exercitate  de  gosimea  stratului  de litieră asupra comunităților vegetale putem deosebi următoarele efecte:   ‐  efecte  fizice  –  sunt  rezultatul  proceselor  care  duc  la modificarea  condițiilor microclimatice, determină  interacțiunile  plantelor  cu  mediul  fizic  (Nakamura  1996,  Rotundo  et  Aguiar  2005). Acumularea  de  litieră  prezintă  o  heterogenitate  spațială  datorată  heterogenității  vegetației,  a redistribuirii  litierei  şi  descompunerii  ei  inegale,  ceea  ce  determină  o  heterogenitate  a  condițiilor microclimatice (Facelli et Pickett 1991);   ‐ efecte  chimice – care  se datorează  în primul  rând proceselor de descompunere  la care este supusă  litiera,  acesta  fiind un determinant major  al  înmagazinării  carbonului  şi  al  altor nutrienți  şi  al fluxului  de materie  în  ecosisteme  (Quested  et  Eriksson  2006).  Descompunerea  litierei  şi  eliberarea nutrienților este controlată de o mare varietate de proprietăți chimice ale acesteia, dintre care putem aminti  concentrația  de  N,  raportul  C:N,  concentrația  de  P,  raportul  C:P,  raportul  N:P,  cantitatea  de lignină,  concentrația  compuşilor  fenolici  (Aerts  et  al.  2003).  Proprietățile  chimice  ale  litierei  sunt determinate de  compoziția  calitativă  a  acestei  care  se datorează,  în mare parte,  speciilor dominante (Hoorens et al. 2002, Hoorens et al. 2003). Litiera speciilor de dicotiledonate poate avea un efect chimic mult  mai  puternic  decât  cea  a  gramineelor  datorită  fitotoxinelor  şi  a  eliberării  de  nutrienți  într‐o perioadă de  timp mai  scurtă,  viteza de descompunere  a  litierei produsă de  graminee  fiind mai mică (Xiong et al. 2003). De asemenea, descompunerea  litierei afectează pH‐ul şi conținutul chimic al apelor de percolare şi conduce la formarea acizilor prehumici, humici şi fulvici (Walsh et Voigt 1977), având un efect de fertilizare a solului (Monk et Gabrielson 1985);   ‐ efecte biologice – dintre care menționăm reducerea densității şi a numărului de specii (Monk et Gabrielson 1985, Carson et Peterson 1990, Foster et Gross 1998), influențează germinația semințelor, creşterea  şi  dezvoltarea  plantulelor,  incidența  bolilor  fungice,  prezența  şi  intensitatea  fenomenelor alelopatice (Xiong et al. 2003, Rotundo et Aguiar 2005) şi dinamica populațiilor de nevertebrate din sol (Xiong  et  Nilsson  1999).  De  asemenea,  afectează  şi  relațiile  intra‐  şi  interspecifice  ale  indivizilor populațiilor de plante (Nakamura 1996), cu rol important în structurarea fitocenozelor.   Dacă analizăm rolul litierei asupra populațiilor de plante şi a comunităților vegetale din punct de vedere calitativ, efetele acesteia pot fi:   ‐  efecte  pozitive  –  care  se  pot  datora  îmbunătățirii  condițiilor  hidrice  şi  reducerea  stresului termic, aportului de substanțe nutritive şi a diseminării semințelor ca urmare a redistribuirii ei (Foster et Gross 1998, Xiong et Nilsson 1999, Eckstein et Donath 2005, Maret et Wilson 2005, Quested et Eriksson 2006),  iar  în  stadiile  inițiale ale  succesiunii, acumularea de  litieră promovează dezvoltarea plantulelor (Nakamura 1996);   ‐ efecte negative – determinate  în general de creşterea cantitatății de  litieră ceea ce duce  la o reducere a intensității luminii la nivelul solului (Facelli et Pickett 1991), creşterea numărului de bacterii şi ciuperci  patogene  ca  urmare  a  creşterii  umidității  şi  a  temperaturii  (Bosy  et  Reader  1995, Maret  et Wilson 2005),  inhibă germinația  semințelor,  în  special a celor mici, a căror germinație este  redusă cu până 100%, şi creşterea şi dezvoltarea plantulelor (Bosy et Reader 1995, Foster et Gross 1998, McAlpine et Drake 2003). Toate aceste modificări cauzate de acumularea de litieră determină o scădere a bogăției specifice, a biodiversității şi a productivității fitocenozelor (Monk et Gabrielson 1985, Eckstein et Donath 2005). 

23  

  Litiera  este  un  factor  fundamental  care  controlează  structura,  stabilitatea  şi  dinamica comunităților  vegetale  (Carson  et  Peterson  1990,  Grime  2001),  având  un  rol  mai  important  în organizarea fitocenozelor decât în circuitul biogeochimic al nutrienților (Facelli et Carson 1991).  

3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare  

Fără a  subestima  importanța  rolului pe care  fiecare  specie  îl are  într‐o anumită  fitocenoză,  în studiul  nostru  vom  analiza  doar  răspunsul  pe  care  speciile  Nardus  stricta,  Festuca  rubra  şi  Agrostis capillaris,  specii  edificatoare  (monodominante  sau  codominante)  în  majoritatea  pajiştilor  acestui habitat,  îl  au  față  de  câteva  variabile  de mediu  (Bărbos  2007).  Importanța mare  acordată  speciilor dominante rezidă atât în faptul că realizează cea mai mare parte a fitomasei, cât şi prin influențarea (în mod  direct  şi  indirect)  a  identității,  abundenței  şi  distribuției  locale  a  celorlalte  specii  (Grime  1984, Grime 1998, Gibson et al. 1999).  

Prin analiza răspunsului ecologic al celor trei specii s‐a urmărit atât  identificarea variabilelor de mediu care influențează dezvoltarea lor cât şi evidențierea modului în care acestea sunt condiționate de variația valorilor acestor factori ecologici. Distribuția unei specii în lungul unui gradient oarecare poate fi caracterizată prin valoarea optimă a gradientului pentru o anumită specie, abundența speciei la valoarea optimă a gradientului  şi  lărgimea nişei speciei  (Palmer et Dixon 1990),  la care se mai poate adăuga  şi forma curbei de răspuns a speciei (Huisman et al. 1993).  

3.3.1. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de altitudine  

Analiza  curbelor  de  răspuns  a  speciilor  edificatoare  (fig.  1)  permite  evidențierea  distribuției altitudinale  a  valorilor  de  abundență‐dominanță  pentru  fiecare  specie.  Astfel,  Agrostis  capillaris  şi Festuca rubra prezintă o scădere a valorilor de abundență‐dominață odată cu creşterea altitudinii, fapt ce sugerează situarea optimului altitudinal în afara intervalului în care s‐a efectuat studiul. Nardus stricta prezintă o creştere corelată cu creşterea altitudinii, dar  fără a atinge valoarea maximă de abundență‐dominanță.  

  

Figura 1. Răspunsul speciilor edificatoare față de altitudine 

24  

 3.3.2. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de pH 

    După cum se poate observa  şi  in  figura 2,  toate cel  trei specii au un  răspuns puternic  față de variația pH‐ului. Dacă în cazul speciei Nardus stricta se observă o scădere a dominanței acesteia odată cu creşterea pH‐ului, Agrostis capillaris şi Festuca rubra prezintă o creştere corelată cu creşterea valorii pH.   

   

Figura 2.  Răspunsul speciilor edificatoare față de pH   

3.3.3. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare în funcție de concentrația ionilor de Ca++     Cum era firesc, fiind o specie acidofilă, Nardus stricta este cel mai puternic afectată de variația ionilor de Ca++, care, ca şi în cazul ionilor de Mg++ prezintă o scădere a abundenței‐dominanței, odată cu creşterea concentrației ionilor din sol. Totuşi, există şi câteva diferențe între cele două cazuri, în special în ceea ce priveşte amplitudinea răspunsului şi a pantei curbei de descreştere, acestea fiind mai mari în cazul ionilor de Ca++ (fig. 3).    Răspunsul speciei Festuca rubra, determinat de creşterea concentrației ionilor din sol este unul asimetric, cu o amplitudine relativ mare, abundența‐dominanța maximă fiind realizată la o concentrație de  2,415  mg/l  (scară  logaritmică).  Agrostis  capillaris  prezintă  o  creştere  continuă  a  abundenței‐dominanței, fiind mai mare la început după care viteza de creştere scade, curba de răspuns tinzând să se aplatizeze (fig. 3).     

25  

    

Figura 3. Răspunsul speciilor edificatoare față de Ca++    

3.3.4. Răspunsul ecologic al speciilor edificatoare față de grosimea stratului de litieră   

Analiza  curbelor  de  răspuns  al  speciilor  edificatoare  analizate  (fig.  4)  permite  evidențierea distribuției valorilor de abundență‐dominanță ale acestora. Astfel, răspunsul specie Agrostis capillaris se caracterizează printr‐o scădere a valorilor de abundență‐dominanță odată cu creşterea grosimii stratului de litieră. Răspunsul speciei Festuca rubra urmează o curbă asimetrică, amplitudinea maximă a acestuia fiind atinsă la o grosime de 4,3 mm a stratului de litieră. 

Tot un răspuns asimetric se înregistrează şi în cazul speciei de Nardus stricta, dar acestea diferă față  de  răspunsul  păiuşului  roşu  atît  prin  amplitudinea maximă  a  răspunsului,  cât  şi  prin  grosimea stratului de litieră la care se situează aceasta. Astfel, în cazul speciei Nardus stricta amplitudinea maximă este atinsă la o grosime a litierei de 39,25 mm.         

26  

   

Figura 3. Răspunsul speciilor edificatoare față de grosimea stratului de litieră   

 3.4. Principalii factori care condiționează dezvoltarea speciilor edificatoare 

    Aşa cum s‐a putut observa din analizele efectuate, nu toți factorii determină acelaşi răspuns din partea  speciilor,  identificarea  principalilor  factori  care  determină  variații  ale  abundenței‐dominanței speciilor  edificatoare  fiind  importantă  atât  din  punct  de  vedere  teoretic,  prin  faptul  că  permite înțelegerea  mecanismelor  care  stau  la  baza  structurării,  stabilității  şi  dinamicii  fitocenozelor,  cât  şi practic.  Pe  baza  datelor  astfel  obținute  se  pot  elabora  proiecte  de management  care  să  favorizeze instalarea  şi  conservarea  fitocenozelor  cu  importanță  practică  şi  ştiințifică  deosebită.  De  aceea, considerăm  ca  oportună  prezentarea,  pentru  fiecare  specie  dominantă  analizată,  a  variabilelor  de mediu, ele având  rolul cel mai  important  în explicarea variațiilor valorilor de abundență‐dominanță al speciilor luate în studiu.     1. Nardus stricta este influențată în principal de variațiile concentrației de Ca++ din sol, dar şi de variațiile grosimii  stratului de  litieră  (fig. 5). Creşterea  concentrației  ionilor de Ca++ peste  valoarea de 1,195 mg/l  (pe scară  logaritmică) determină o scădere a abundenței‐dominanței realizată de  țepoşică, confirmând  astfel  statutul  de  specie  calcifugă.  În  cazul  unor  valori  scăzute  ale  Ca++  din  sol,  un  rol important  în dezvoltarea speciei  îi revine grosimii stratului de  litieră, care,  la valori de peste 26,5 mm facilitează dezvoltarea  speciei Nardus  stricta  (adaptată prin  rizomii  săi ascendenți,  la prezența acestui strat).   

27  

  

Fig. 5. Principalele variabile de mediu care influențează variația abundenței‐dominanței speciei Nardus stricta 

(Ca – concentrația ionilor de calciu din sol exprimată în mg/l pe scară logaritmică; n – numărul de relevee prezente în fiecare nod terminal; r2 – coeficientul de determinare) 

Cei  doi  factori  explică  69,82%  din  varianța  totală  a  abundenței‐dominanței  speciei,  restul  de aproximativ 30% din varianța totală fiind explicată de ceilalți factori, care au o importanță mai mică.   2.  Agrostis  capillaris.  Variația  abundenței‐dominanței  acestei  specii  este  influențată,  atât  de relațiile  interspecifice  dintre  aceasta,  Festuca  rubra  şi  Anthyllis  vulneraria,  cât  şi  de  către  grosimea stratului de  litieră (fig. 6). Primul şi cel mai  important factor care  limitează dezvoltarea speciei Agrostis capillaris este Festuca rubra care,  în  funcție de valorile de abundență‐dominanță medie, poate  facilita sau inhiba dezvoltarea acesteia.  

Astfel,  la  valori  de  abundență‐dominanță  mai  mici  de  11,25%  ale  speciei  Festuca  rubra, abundența‐dominanța medie realizată de Agrostis capillaris este de doar 0,445%. Aceasta creşte direct proporțional cu creşterea acoperirii realizată de păiuşul roşu până la valoarea prag de 27,5%, fapt ce ne sugerează existența unor mecanisme de  facilitare  între cele două specii.  În acest  interval de variație a abundenței‐dominanței  păiuşului  roşu,  un  rol  important  în  controlul  acoperirii  realizate  de  iarba câmpului îi revine grosimii stratului de litieră, valoarea prag a acesteia fiind de 23,5 mm.  

Dezvoltarea optimă a speciei Agrostis capillaris se realizează în condițiile unei acoperiri realizate de  Festuca  rubra de 11,25‐27,49%  şi  a prezenței unui  strat de  litieră  cu o  grosime de  sub 23,5 mm, condiții în care iarba câmpului realizează o abundență‐dominanță medie de 62,5%.   În  cazul  în  care  abundența‐dominanța medie  a  păiuşului  roşu  se  situează  în  intervalul  27,5‐ 49,99%, un alt factor  important care condiționează dezvoltarea speciei Agrostis capillaris este Anthyllis vulneraria,  a  cărei  abundență‐dominanță  are  o  valoare  prag  de  2,75%.  La  o  abundență‐dominanță  a vătămătoarei ≥ 2,75%, iarba câmpului realizează o acoperire procentuală medie de 15,5%, în timp ce la valori < 2,75% acoperirea procentuală medie a speciei Agrostis capillaris este de 31,9%. La valori ≥ 50% ale  abundenței‐dominanței  realizate  de  păiuşul  roşu,  abundența‐dominanța medie  realizată  de  iarba câmpului este de 17,5%.  

28  

Cei  trei  factori evidențiați explică 93,34% din varianța  totală a abundenței‐dominanței medii a speciei Agrostis capillaris.   

  

Fig. 6. Principalele variabile de mediu care influențează variația abundenței‐dominanței speciei Agrostis capillaris 

(n – numărul de relevee prezente în fiecare nod terminal)    Efectele  de  inhibiție  a  speciilor  Festuca  rubra  şi  Anthyllis  vulneraria  asupra  speciei  Agrostis capillaris pot fi explicate prin competiția pentru resurse, iar efectul de facilitare pe care Festuca rubra îl are asupra lui Agrostis capillaris şi‐ar putea găsi explicația în efectul mediogen exercitat de păiuşul roşu, ceea ce duce la modificarea microclimatului astfel, încât să favorizeze instalarea şi dezvoltarea indivizilor de iarba câmpului.    3.  Festuca  rubra. Variația  abundenței‐dominanței păiuşului  roşu este determinată de  relațiile interspecifice (de favorizare şi  inhibare) care se stabilesc  între acesta şi  iarba câmpului şi vătămătoare, dar şi de grosimea stratului de litieră (fig. 7).  

Principalul  factor  care  influențează este abundența‐dominanța  speciei Agrostis  capillaris,  care prezintă trei valori prag şi anume: 2,75; 27,5 şi 50%. La valori cuprinse în intervalul 2,75 – 27,49%, un rol important în variația abundenței‐dominanței speciei Festuca rubra îi revine şi grosimii stratului de litieră, a cărui valoare prag este de 13,5 mm. Astfel că, la o grosime a litierei egală sau mai mare decât valoarea prag, abundența‐dominanța medie a păiuşului roşu este de 27,5%,  iar  la o grosime sub valoarea prag, factorul  determinant  este  abundența‐dominanța  speciei  Anthyllis  vulneraria.  În  condițiile  în  care vătămătoarea  realizează  o  acoperire  de  peste  11,25%,  abundența‐dominanța medie  a  păiuşului  roşu este de 37,5%, iar la o acoperire sub 11,5%, abundența‐dominanța medie a păişului este de 58,2%.   În cazul  în care  iarba câmpului are o abundență‐dominanță medie cuprinsă  în  intervalul 27,5 – 49,99%, păiuşul roşu realizează o acoperire procentuală medie de 37,5%. La valori egale sau mai mari de 50%  a  acoperirii  realizate  de  către Agrostis  capillaris,  abundența‐dominanța medie  a  speciei  Festuca rubra este de 17,5%,  în  timp ce  la valori mai mici de 2,75%, abundența‐dominanța medie a păiuşului 

29  

este  de  doar  1,98%.  Ca  şi  în  cazul  speciei  Agrostis  capillaris,  efectele  de  inhibiție  exercitate  asupra speciei Festuca rubra se pot datora concurenței pentru resurse.  

  

Fig. 7. Principalele variabile de mediu care influențează variația abundenței‐dominanței speciei Festuca rubra 

(n – numărul de relevee prezente în fiecare nod terminal; r2 – coeficientul de determinare)    Efectul de facilitare pe care iarba câmpului îl are asupra păiuşului roşu, ca şi în cazul precedent, ar putea fi explicat prin modificarea microclimatului stratului  inferior de către Agrostis capillaris, astfel încât să devină mult mai propice instalării şi dezvoltării indivizilor de Festuca rubra.   Cele  trei  variabile  de mediu  care  condiționează  abundența‐dominanța  păiuşului  roşu  explică 92,76% din varianța totală asociată acestei specii.   

3.5. Sindinamica   

Din  punct  de  vedere  sindinamic,  nardetele  din  etajul  montan  (Violo  declinatae‐Nardetum strictae)  s‐au  dezvoltat  din  pajiştile  edificate  de  păiuşul  roşu  (Festuca  rubra,  F.  nigrescens)  şi  iarba câmpului (Agrostis capillaris), pe care le‐a invadat ca urmare a suprapăşunării acestora. Suprapăşunatul a dus la acidifierea solului, tasarea lui şi la eliminarea speciilor bune furajere, al căror loc a fost luat de către  țepoşică  (părul  porcului)  (Pop  et  al.  2002).  Lipsa  lucrărilor  curente  de  întreținere  şi  fertilizare, precum şi păşunatul abuziv, nerațional cu oile, au creat în timp condiții nefavorabile pentru creşterea şi dezvoltarea  plantelor  autotrofe,  valoroase  şi  condiții  optime  pentru  instalarea  şi  extinderea  speciei Nardus  stricta. De asemenea, nardetele, prin  târlire,  în  funcție de  intensitatea ei,  vor evolua  fie  spre pajişti edificate de Agrostis  capillaris,  Festuca  rubra  şi  Festuca nigrescens, prin  reducerea  abundenței țepoşicii, fie spre pajişti nitrofile edificate de Rumex alpinus şi Urtica dioica prin eliminarea completă a lui Nardus stricta, urmând ca  în decurs de câțiva ani țepoşica să se reinstaleze  în stațiunile târlite. Prin 

30  

modificarea  regimului hidric al solului pajiştile de  țepoşică pot evolua spre pajişti edificate de Molinia caerulea sau specii de Juncus.   

Variația puternică a valorilor unor factori ecologici pot duce la modificări structural majore care determină   dinamica covorului vegetal  şi al habitatelor ducând  la  înlocuirea unor tipuri de habitate cu altele.   

3.5. Valoarea conservativă   

Importanța  sozologică  a  habitatului  6230*  se  datorează  faptului  că  în  structura  pajiştilor  de Nardus stricta, se regăsesc 40 de taxoni vulnerabili, rari sau periclitați (tab. 2  ) dintre cei înscrişi în listele roşii naționale iar dintre aceştia, iar doi taxoni sunt rari la nivel european (Dianthus glacialis s. gelidus şi Anthemis macrantha). Astfel, speciile vulnerabile,  rare sau periclitate  reprezintă peste 10% din  totalul taxonilor identificați în structura acestui tip de habitat la nivel național.  

Tabel 2 Lista taxonilor din listele roşii naționale şi europene care se regasesc în structura habitatului 6230* 

(LRN – liste roşii naționale, LRE – liste roşii europene)  

LRN  LRE  Specia V          Arnica montana L. V          Rhododendron myrtifolium Schott & Kotschy V          Thymus serpyllum L. R          Scorzonera purpurea L. s. rosea (Waldst. & Kit.) Nyman R          Melampyrum saxosum Baumg. R          Gymnadenia conopsea (L.) R.Br. R          Scorzonera humilis L. R          Phyteuma spicatum L. R          Dactylorhiza maculata (L.) Soó R          Coeloglossum viride (L.) Hartm. R          Listera ovata (L.) R.Br. R          Platanthera bifolia (L.) Rich. R          Veronica alpina L. R          Gentiana acaulis L. R          Festuca tenuifolia Sibth. R          Cerastium transsilvanicum Schur R          Sagina saginoides (L.) H.Karst. R          Centaurea uniflora Turra s. nervosa (Willd.) Bonnier&Lay R          Phyteuma confusum A.Kern. R          Plantago gentianoides Sibth. & Sm. R          Vaccinium uliginosum L. s. microphyllum Lange R          Dianthus barbatus L. s. compactus (Kit.) Heuff. R       R  Dianthus glacialis Haenke s. gelidus (Schott; Nyman&K)Tutin R          Silene nutans L. s. dubia (Herbich) Zapal. 

31  

R          Plantago atrata Hoppe R          Leucanthemopsis alpina (L.) Heywood s. alpina R          Viola dacica Borbás R          Diphasiastrum alpinum (L.) Holub R          Galium pumilum Murray R       R  Anthemis macrantha Heuff. R          Crepis conyzifolia (Gouan) A.Kern. R          Pinguicula vulgaris L. R          Carex brunnescens (Pers.) Poir. R          Phyteuma vagneri A.Kern. R          Sesleria coerulans Friv. R          Ranunculus crenatus Waldst. & Kit. R          Gymnadenia odoratissima (L.) Rich. NT         Cirsium furiens Griseb. & Schenk NT         Galanthus nivalis L. NT         Thymus comosus Heuff. ex Griseb. 

   Prezența în număr mare a speciilor cu valoare sozologică mare constituie un argument în plus în favoarea adoptării unor măsuri specific de conservare a acestui tip de habitat. 

32  

    

IV. MĂSURI DE MANAGEMENT      Măsurile  de  conservare  vor  fi  eficiente  dacă  se  vor  realiza  într‐un  cadru  de  planificare  a managementului. Acesta se va dovedi fezabil numai dacă va fi organizat ca un proces circular continuu în care planurile  se pregătesc,  se  implementează  şi  se  revizuiesc  în  funcție de  impactul  lor  constatat  în urma acțiunilor de monitorizare.   În acepțiunea lui Thomas şi Middleton (2003), planurile de management pentru ariile protejate au fost, în mod specific, elaborate respectând o ordine logică, prezentată mai jos: 

1. Etapa de pre‐planificare (întâlnirea echipei de planificare, sfera de aplicare a task‐urilor, agrearea procesului de urmat). 

2. Colectarea şi revizuirea datelor. 3. Evaluarea datelor şi a informațiilor. 4. Identificarea constrângerilor, oportunităților şi pericolelor. 5. Dezvoltarea unei viziuni generale pe  termen  lung pentru aria protejată  şi  stabilirea obiectivelor 

specifice. 6. Dezvoltarea  opțiunilor  pentru  realizarea  viziunii  şi  a  obiectivelor  (inclusiv  zonarea,  dacă  este 

cazul). 7. Pregătirea unui draft al planului de management. 8. Consultări publice cu privire la draftul planului de management. 9. Evaluarea  documentelor  supuse  aprobării,  revizuirea  drafului  planului  de  management, 

producerea variantei finale a planului de management şi întocmirea rapoartelor de consultare. 10. Aprobarea/avizarea planului de management. 11. Implementarea acțiunilor identificate în planul de management. 12. Monitorizarea şi evaluarea implementării şi a impactului planului de management. 13. Revizuirea şi actualizarea planului de management. 

   În practică, unele dintre aceste etape pot fi realizate iterativ. De exemplu, colectarea datelor despre aria protejată  (etapa  a 2‐a) poate  fi  influențat de o  evaluare  cu privire  la  valoarea deosebită  a unor particularități  (etapa a 3‐a). Este  important de  remarcat  că ordinea propusă este una  circulară, astfel încât  Etapa  13  este  o  revizuire  şi  o  actualizare  a  planului  de  management.  Astfel,  se  facilitează managementul adaptiv.    

4.1. Amenințări potențiale – generalități      Ca orice sistem suprapopulațional de organizare a materiei vii şi pajiştile de  Nardus  stricta realizează schimburi permanente de materie şi energie cu celelalte sisteme vii, căutînd să‐şi păstreze cât mai mult timp posibil o anumită stare de echilibru dinamic. Această stare de echilibru este temporară ea 

33  

putând  fi  perturbată  de modificări  de  amplitudini  diferite  ale  valorilor  diferiților  factori  ecologici. De aceea,  un  prim  pas,  necesar  şi  obligatoriu  în  activitatea  de  conservare,  îl  constituie  identificarea potențialilor factori perturbatori, cu alte cuvinte, identificarea amenințărilor potențiale care pot produce dezechilibre grave în structura, dinamica şi funcționarea habitatelor.  

4.1.1. Amenințări potențiale    Principalele amenințări potențiale la adresa stabilității pajiştilor de Nardus sunt:   1. Suprapăşunatul şi subpăşunatul, sunt activități care pot produce perturbări majore în cadrul acestui  tip de habitat, pajiştile,  în general,  şi acestea  în mod  special,  sunt dependente de un păşunat rațional. Un mamangement pastoral adecvat, realizat în condiții normale în ceea ce priveşte numărul de animale/unitatea  de  suprafață,  corelat  cu  o  intensitate moderată  a  păşunatului,  are  efecte  benefice asupra  habitatului  6230*,  efecte  ce  se  manifestă  la  nivelul  tuturor  compartimentelor  acestuia (structural, funcțional, dinamic).    În  condițiile  unui  suprapăşunat,  apar  modificări  structurale  şi  funcționale  majore,  acestea manifestându‐se  prin  reducerea  bogăției  specifice  a  pajiştilor  şi  invadarea  acestora  de  către  specii colonizatoare şi invazive. Aceasta se datorează, în primul rând, eliminării speciilor bune furajere, fapt ce permite dezvoltarea  speciilor de buruieni, dar  şi  ca urmare  a modificărilor  la nivelul  structurii  solului datorită tasării şi implicit a scăderii aerației solului dar şi datorită imbogățirii solului în fosfor şi azot din cauza dejecțiilor animale (eutrofizare).   Prin  subpăşunat,  speciile  ruderale  competitive  şi  cele  invazive vor elimina  speciile autohtone, determinând astfel o schimbare lentă, dar majoră a structurii habitatului.   2.  Abandonul  pajiştilor,  reprezintă  una  dintre  cele mai mari  amenințări  la  adresa  pajiştilor montane, mai  ales  în  regiuni  greu  accesibile.  Din  punct  de  vedere  ecologic,  abandonul  are  aceleaşi efecte cu subpăşunatul, cu deosebirea că, în cazul abandonului, acestea se manifestă mult mai rapid.   3.  Împădurirea  reprezintă  un  caz  particular  al  efectelor  subpăşunatului  şi  al  abandonului.  În acest caz, succesiunea generată de un management defectuos duce la instalarea rapidă a unei vegetații lemnoase.  În  unele  cazuri  (terenuri  improprii  pentru  agricultură),  împădurirea  se  efectuează  în mod conştient de către om, grăbindu‐se astfel procesul de succesiune spre habitatea de păduri.   4. Târlirea,  reprezintă o  amenințare majoră pentru  conservarea  acestui habitat, determinând schimbări majore  ale  principalilor  factori  edafici  şi  implicit  inițierea  unor  succesiuni  secundare  spre habitate  ruderalizate.  Târlirea  cu  oile  produce  schimbări  aproape  radicale  în  compoziția  pajiştilor  de Nardus,  începând  chiar din primul an de aplicare. Astfel,  târlitul aplicat o noapte  şi  îndeosebi  târlirea timp de 3 nopți,  cu o  încărcătura de 1 oaie  la 1 m2 de pajişte, a  influențat negativ ponderea  speciei Nardus, care în bună parte s‐a uscat chiar din primul an, scăzând proporțional până la 35%.    5.  Fertilizarea  chimică  sau  naturală  are  aceleaşi  efecte  ca  şi  târlirea.  Prin  fertilizare  efectul limitativ al nutrienților dispare iar speciile cresc mai mari, lumina devenind un factor limitativ. 

Din  punctul  de  vedere  al  compoziției  chimice,  tratamente  aplicate  5  ani  consecutivi  au determinat acumularea unor cantități din ce  în ce mai mari de azot total, funcție de mărimea dozei de îngrăşământ.  În  cazul  azotului  proteic  se  observă  aceeaşi  evoluție,  creşterile  însă  fiind  realizate  prin valori  mai  mici  ceea  ce  dovedeşte  o  neproporționalitate  între  mărimea  dozei  de  îngrăşământ  şi  a azotului proteic din plante, valori mai mari s‐au înregistrat la azotul neproteic care la martorul netratat este de peste două ori mai mic decât la doza maximă de îngrăşământ.  

Azotul  nitric  se  găseşte  în  cantitate mare  la  tratamentele  cu  îngrăşăminte  chimice,  valoarea maximă  (0,090%)  înregistrându‐se după 5 ani de experimentare  la  varianta  fertilizată anual  cu N250. Acesta este un  indiciu al nemetabolizării azotului nitric,  în sensul  reducerii  lui  la amoniac  şi antrenării sale  în  reacțiile  biochimice.  Proteina  solubilă,  cea  mai  accesibilă  din  punct  de  vedere  metabolic rămânând  la aceleaşi valori  cu ale martorului nefertilizat  la variantele  fertilizate  cu doze mai mari de 

34  

N150.  Aceasta  dovedeşte  că  sinteza  albuminelor  şi  globulinelor,  proteide  cu  cea mai  ridicată  valoare alimentară, nu este favorizată de dozele mari de îngrăşăminte   6. Turismul şi activitățile recreative constituie o amenințare serioasă mai ales în cazul pajiştilor de  la altitudini mari care sunt atractive pentru activități reacreative, cum ar fi sporturile de  iarna. Deşi practicarea  acestora  nu  afectează  în  mod  direct  covorul  vegetal,  totuşi,  prin  tasarea  solului  şi modificarea regimului de aerație şi hidric al solului. De asemenea, prin tasarea zapezii se întârzie topirea acesteia micsorându‐se astfel perioada de vegetație a plantelor.  

4.2. Măsuri de conservare  

4.2.1. Principii şi obiective generale  

Directiva  Habitate  cuprinde  o  serie  de  cerințe  pentru  Statele  Membre  cu  privire  la implementarea măsurilor de conservare pentru habitatele  şi speciile de  interes Comunitar.   Obiectivul general al acestor măsuri ar fi atingerea scopului general al acestei Directive, menționat în Articolul 2(1) “de a contribui  la asigurarea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale precum  şi a  faunei  şi florei  sălbatice  pe  teritoriul  european  al  Statelor Membre  la  care  Tratatul  se  aplică”.  Articolul  2(2) menționează “Măsurile luate în baza prezentei Directive vizează menținerea sau restabilirea, într‐o stare favorabilă  de  conservare,  a  habitatelor  naturale  şi  a  speciilor  din  fauna  şi  flora  sălbatică  de  interes comunitar”, iar la punctul 3 al aceluiaşi articol se arată că “Măsurile luate în baza prezentei Directive țin seama de exigențele economice, sociale şi culturale ca şi de particularitățile regionale şi locale.”   Articolul 1(e) al Directivei Habiate  defineşte starea favorabilă de conservare ca fiind “starea de conservare a unui habitat natural înseamnă suma influențelor ce acționează asupra unui habitat natural şi  a  speciilor  tipice  pe  care  le  adăposteşte,  care  pot  afecta  pe  termen  lung  repartiția  sa  naturală, structura şi funcțiile sale, ca şi supraviețuirea pe termen lung a speciilor sale tipice, pe teritoriul vizat în Articolul 2”.   În  conformitate  cu  Directiva  Habitate,  Articolul  1(e),  un  habitat  va  fi  în  stare  favorabilă  de conservare atunci când: 

- aria  sa de  răspândire naturală  ca  şi  suprafețele pe  care  le  acoperă  în  cadrul  acestei  arii  sunt stabilite sau în extindere; 

- există structura şi funcțiile specifice necesare pentru menținere pe termen lung şi este posibil  să existe în viitorul previzibil; 

- stadiul de conservare a speciilor care  îi sunt  tipice este  favorabil conform punctului  (i)  (datele relative la dinamica populației speciei în cauză arată că această specie continuă si este posibil să continue,  pe  termen  lung,  să  fie  o  componentă  viabilă  a  habitatului  său  natura;    aria  de repartiție naturală a speciei nu se reduce şi nu riscă să se reducă într‐un viitor previzibil şi există şi  probabil  va  exista  un  habitat  destul  de  întins  pentru  ca  populațiile  sale  să  se mențină  pe termen lung). Evaluarea stării  favorabile de conservare se va  face pe baza unor atribute care descriu  (direct 

sau indirect) starea acestuia şi care trebuie să îndeplinească căteva cerințe minime, şi anume: - să fie măsurabile, astfel încât să se poate cuantifica şi monitoriza limitele acestuia; - să fie descrie starea caracteristicii şi nu factorii care o influențează. 

Limitele acceptabile  între care pot varia valorile unui atribut astfel  încât habitatul să  fie  într‐o stare favorabilă de conservare nu trebuie să reprezinte nivelul optim sau țintă ci să  ia  în considerare o variație acceptabilă. 

Pe baza  atributelor  care definesc  starea  favorabilă de  conservare  şi  a  limitelor  între  care pot varia  valorile  acestora  se  va  stabili  atât  un  meniu  de  măsuri  de  management  cât  şi  un  plan  de monitorizare. 

35  

 Tabel 3. Starea favorabilă de conservare a habitatului 6230* 

(SFC – atribut utilizat pentru estimarea stării favorabile de conservare; MM – atribut utilizat pentru realizarea meniului de măsuri de management şi pentru monitorizare) 

 

Atributul  Limitele acceptabile  SFC  MM  Comentarii

Cantitativ         

• Extindere  Menținerea suprafeței actuale a habitatului sau creşterea acestei, dar se accept şi o scădere cu maxim 5% a suprafeței 

     

Compoziție specifică 

       

• Bogăție specifică 

> 15 specii/25m2       

• Specii edificatoare 

Nardus stricta, Festuca rubra, Festuca nigrescens, Festuca tenuifolia, Poa media 

     

• Specii caracteristice 

Minimum 6 specii dintre următoarele: Scorzonera purpurea ssp rosea, Campanula serrata, Viola declinata, Viola dacica, Hieracium pilosella, Antennaria dioica, Danthonia decumbens, Veronica officinalis, Potentilla erecta, Achillea stricta, Carex pallescens, Luzula sudetica, Potentilla aurea, Arnica montana,  Gymnadenia conopsea, Coeloglossum viride, Polygala vulgaris, Gentiana pneumonanthe, Genista tinctoria, Campanula patula ssp abietina, Potentilla aurea s. Chrysocraspeda, Festuca airoides etc. 

     

• Specii invasive / colonialiste 

Cirsium vulgare, Carduus acanthoides, Polygonum aviculare, Rumex alpines, Capsella bursa‐pastoris, Pteridium aquilinum, Taraxacum officinale, Crataegus monogyna, Vaccinium myrtillus, V. vitis‐idaea etc. şi să realizeze o acoperire de sub 5% din suprafața totală 

     

Structura vegetației 

       

• Înălțimea medie 

25‐35 cm       

• Mozaicare  Acoperirea cu arbuşti şi subarbuşti să fie sub 5% din suprafața totală 

     

• Grosimea stratului de litieră 

2.5‐4 cm       

• Suprafață fără 

Sa reprezinte  maximum 5% din suprafața totală a habitatului, dar să nu existe suprafețe mai mari de 100 cm2  

     

36  

vegetație 

Caracteristici edafice 

       

• Regimul hidric 

1000‐1400 mm/an       

• Reacția solului 

4.5‐6       

  

4.2.2. Măsuri de management    Pajiştile de Nardus, ca majoritatea habitatelor Natura 2000 sunt rezultatul unui mod de utilizare tradițională  şi  rațională  a  acestora, printr‐un management  cu un  impact  redus  asupra habitatelor.  În acest  sens,  principalul  obiectiv  al  majorității  măsurilor  de  management  propuse  este  continuarea folosirii  în mod  tradițional  al pajiştilor  în  vederea prevenirii  abandonării  acestora  sau  a    intensificării agriculturii prin utilizarea de fertilizatori, supraînsămânțare, irigare etc.   În vederea menținerii  într‐o  stare  favorabilă de  conservare a pajiştilor de Nardus  stricta,  şi  în deplin acord atât cu legislația europeană şi națională existentă cât şi cu cerințele ecologice ale acestora, propunem următorul set de măsuri de management: 

1. Păşunatul  tradițional  în acord cu practicile  locale. Obiectivul principal al acestei măsuri  îl constituie menținerea  unui mod  tradițional  de  utilizare  a  pajiştilor  acolo  unde  acesta  a permis  apariția  unor  pajişti  cu  valoare  conservativă  ridicată.  Intensitate  păşunatuluiva  fi controlată  astfel  încât  să  se  încadreze  între  limitele  acceptabile  stabilite  pentru  definirea stării favorabile de conservare. În cadrul acestui acestei măsuri se poate defini un subset de opțiuni, şi anume: 

a. Păşunatul în composesorat; b. Păşunatul de‐a lungul întregului sezon de vegetație; c. Păşunatul după cosire. 

2. Reconstrucția  habitatului  prin  păşunat.  Această  măsură  este  menită  să  contracareze efectele suprapăşunatului sau a subpăşunatului  şi este o măsură  temporară care se aplică până la readucerea habitatului în limitele care definesc starea favorabilă de conservare. Şi în acest caz se pot distinge mai multe opțiuni,  în funcție de particularitățile fiecărui habitat  în parte. Acestea sunt: 

a. Creşterea efectivului de animale în cazul pajiştilor subpăşunate; b. Scăderea efectivului de animale în cazul pajiştilor suprapăşunate; c. Schimbarea  speciilor  cu  care  se  păşunează  (ex.  înlocuirea  vitelor  cu  oi)  în  deplin 

acord cu necesitățile habitatului. 3. Cosirea tradițională (manuală), măsură menită să mețină o practică tradițională în siturile în 

care  prin  acest mod  de  utilizare  a  terenului  s‐au  creat  caracteristici  cu  importanță mare pentru conservare. Şi în acest caz se poate defini un subset de măsuri, recomandate pentru diferite particularități, cum ar fi: 

a. Cosirea de 2‐3 ori pe an; b. Cosirea după  fructificarea  şi diseminarea majorității  speciilor  (asigură  regenerarea 

naturală  prin  semințe  care  nu  afectează  compoziția  specifică  şi  proporția  dintre specii); 

37  

c. Cosirea  înaintea  fructificării  şi diseminării unor  specii  (pentru prevenirea  înmulțirii naturale a unor specii invazive). 

4. Cosirea mecanică şi îndepărtarea materialului vegetal. Este o măsură ce se poate aplica în unele cazuri de abandon sau subpăşunat. 

5. Restricționarea  utilizării  fertilizatorilor,  în  special  al  celor  chimici  care  pot  induce succesiunea spre un alt tip de habitat. 

6. Restricționarea aplicării amendamentelor cu calciu. Prin efectul pe care calciul îl are asupra speciei  Nardus  stricta,  aplicarea  amendamentelor  cu  calciu  pot  duce  la  reconstrucția ecologică a habitatelor degradate, cu o bogație specifică mică, datorată tocmai expansiunii țepoşicii. 

7. Controlul  speciilor  invazive,  inclusiv  al  celor  lemnoase.  Este  o  măsură  care  împiedică expansiunea speciilor invazive alohtone sau a celor lemnoase prin îndepărtarea manuală sau mecanică  a  acestora.  Este  recomandată  mai  ales  în  cazul  pajiştilor  abandonate  sau subpăşunate. 

8. Controlul incendierilor de substanță uscată. Această măsură se va aplica doar cu aprobarea autorităților  de mediu  şi  doar  în  cazuri  speciale,  ca  ultimă  alternativă  şi  sub  un  control riguros. 

     

38  

     

CONCLUZII     Fără a avea pretenția că am epuizat subiectul, considerăm că  în  lucrarea de  față am  reuşit să trecem în revistă principalele probleme privind realizarea unui plan de management pentru conservarea pajiştilor de Nardus bogate în specii pe soluri silicioase (habitatul 6230*).    Pe baza datelor prezentate putem să tragem următoarele concluzii: 

1. Habitatul 6230* este larg răspândit în România, fiind un habitat cu plasticitate ecologică mare; 2. Bogăția  specifică a habitatului analizat este  relativ mare,  iar 10% dintre  speciile de  cormofite 

sunt  specii  aflate  pe  listele  roşii  naționale  şi  europene,  fapt  ce‐i  conferă  şi  o  importanță sozologică;  

3. Realizarea unui proiect de management pentru conservarea unui habitat este un proces laborios care necesită o bună informare privind caracteristicile habitatului şi necesitățile acestuia pentru conservare; 

4. Un  prim  pas  în  vederea  elaborării  unui  proiect  de management  îl  constituie  definirea  stării favorabile  de  conservare,  identificarea  atributelor  care  definesc  această  stare  şi  stabilirea limitelor acceptabile pentru acestea; 

5. Pentru a se putea identifica în mod obiectiv şi real atributele care definesc starea favorabilă de conservare a unui habitat este nevoie să se realizeze un studiu ecologic cât mai complex, care să surprindă  principalele  particularități  ale  acestuia,  date  care  vor  fi  utile  şi  în  procesul  de monitoritzare; 

6. Atributele  care  definesc  starea  favorabilă  de  conservare  trebuie  să  reprezinte  starea caracteristicii şi nu factorii care o influențează şi să fie masurabile; 

7. Limitele acceptabile  între care pot varia valorile unui atribut astfel  încât habitatul să  fie  într‐o stare  favorabilă  de  conservare  nu  trebuie  să  reprezinte  nivelul  optim  sau  țintă  ci  să  ia  în considerare o variație acceptabilă, stabilirea acestora trebuie să se facă pe criterii ştiințificeşi nu arbitrar; 

8. Obiectivele de conservare trebuie definite în termeni ecologici clari; 9. În realizarea unui plan de management trebuie identificate principalele amenințări potențiale şi 

realizarea unui meniu de măsuri de contracarare a efectelor acestor amenințări; 10. Planul de management  se  va dovedi  fezabil numai dacă  va  fi organizat  ca un proces  circular 

continuu în care planurile se pregătesc, se implementează şi se revizuiesc în funcție de impactul lor constatat în urma acțiunilor de monitorizare. 

     

39  

    

BIBLIOGRAFIE    1. Aerts, R., de Caluwe, H., Beltman, B. 2003. Plant community mediated vs. nutritional controls on litter decomposition rates in grasslands. Ecology 84 12:3198‐3208. 2. Alexiu, V., 1998, Vegetația Masivului Iezer‐Păpuşa, Editura Cultura, Piteşti 3. Altesor,  A.,  Oesterheld,  M.,  Leoni,  E.,  Lezama,  F.,  Rodriguez,  C.  2005.  Effect  of  grazing  on community structure and productivity of a Uruguayan grassland. Plant Ecology 179 1:83‐91. 4. Amundson,  R.  G.,  Chadwick,  O.  A.,  Sowers,  J.  M.  1989.  A  comparision  of  soil  climate  and biological activity along an elevational gradient in the eastern Mojave Desert. Oecologia 80 3:395‐400. 5. Balsberg‐Pahlsson,  A. M.  1995.  Growth,  radicle  and  root  hair  development  of  Deschampsia flexuosa (L) Trin seedlings in relation to soil acidity. Plant and Soil 175 1:125‐132. 6. Banaticla, M. C. N., Buot,  I. E. 2005. Altitudinal zonation of pteridophytes on Mt. Banahaw de Lucban, Luzon Island, Philippines. Plant Ecology 180 2:135‐151. 7. Bărbos,  M.  I.,  2007,  Studii  privind  cenologia  şi  ecologia  pajiştilor  montane  din  Județul Maramureş, Teza de doctorat, Universitatea „Babeş‐Bolyai”, Cluj Napoca  8. Bărbulescu C., GH. Motcă, 1983 – Pajiştile munților înalți. Editura Ceres, Bucureşti. 9. Begon, M.,  Townsend,  C.  R.,  Harper,  J.  L.  2006.  Ecology:  from  individuals  to  ecosystems,  4th edition. Blackwell Publishing Ltd.. 10. Berendse, F., Lammerts, E. J., Olff, H. 1998. Soil organic matter accumulation and its implications for  nitrogen mineralization  and  plant  species  composition  during  succesion  in  coastal  dune  slacks. Plant Ecology 137 1:71‐78. 11. Biondini, M. E., Patton, B. D., Nyren, P. E. 1998. Grazing intensity and ecosystem processes in a northern mixed‐grass prairie, USA. Ecological Applications 8 2:469‐479. 12. Blaga, G., Filipov, F., Udrescu, S., Rusu, I., Vasile, D. 2005. Pedologie. Editura AcademicPres, Cluj Napoca. 13. Borhidi, A. Social behaviour types, the naturalness and relative ecological indicator values of the higher plants in the Hungarian Flora. Acta Botanica Hungarica 39[1‐2], 97‐181. 1995.  14. Borza, A., Boşcaiu, N. 1965.  Introducere  in  studiul covorului vegetal. Editura Academiei R.P.R., Bucuresti. 15. Borza, Al., 1959, Flora şi vegetația Văii Sebeşului, Editura Academiei, Bucureşti 16. Boşcaiu,  N.,  1970,  Flora  şi  vegetația  Munților  Țarcu,  Godeanu  şi  Cernei,  Teza  de  doctorat, Universitatea “Babeş‐Bolyai”, Cluj Napoca 17. Boşcaiu, N., Soran, V., Diaconeasa, B. 1964. Contributii la cunoasterea molinietelor din regiunea Oas‐Maramures. Contributii Botanice IV 241‐248. 18. Bosy,  J.  L.,  Reader,  R.  J.  1995.  Mechanisms  underlying  the  suppression  of  forb  seedling emergence by grass (Poa pratensis) litter. Functional Ecology 9 4:635‐639. 19. Botnariuc, N., Vadineanu, A. 1982. Ecologie. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 20. Buia, Al., 1963, Les associations a Nardus stricta de la R.P.R., Rev. Roum. Biol., Bucureşti, VIII, 2, 119‐137 21. Buia, Al.,  Păun, M.,  Pavel, C.,  1962,  Pajiştile  din Masivul  Parâng  şi  îmbunătățirea  lor,  Editura Agro‐Silvică, Bucureşti 

40  

22. Buiculescu,  I.,  1972,  Nardeto‐Festucetum  tenuifoliae  (Klika  et  Smarda  43)  com.nov.,  o  nouă asociație în vegetația țării noastre, Studii şi Cercetări de Biologie‐Seria Botanică, 24,4, 261‐271 23. Buiculescu,  I., 1987, Flora  şi vegetația Masivului Piatra Mare, Teza de doctorat, Univesritatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 24. Burke, I. C., Lauenroth, W. K., Parton, W. J. 1997. Regional and temporal variation in net primary production and nitrogen mineralization in grasslands. Ecology 78 5:1330‐1340. 25. Carson, W. P., Peterson, C. J. 1990. The role of litter in an old‐field community ‐ impact of litter quantity in different seasons on plant‐species richness and abundance. Oecologia 85 1:8‐13. 26. Chifu, T. et al., 1989, Caracterizarea ecologică a unor pajişti din munții Călimani, Anal. Şt. Univ. “Al.I. Cuza” Iaşi (Serie nouă), 35 supl.:113‐142 27. Chirita, C. D. 1955. Pedologie generala. Editura Agro‐Silvica de Stat, Bucuresti. 28. Chirita, C. D. 1974. Ecopedologie cu baze de pedologie generala. Editura Ceres, Bucuresti. 29. Cod  de  bune  practici  agricole  pentru  protecția  apelor  împotriva  poluării  cu  nitrați  din  surse agricole, 2005 – Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. 30. Cod de bune practici agricole, 2002 – Protecția apelor împotriva poluării cu fertilizanți proveniți din  agricultură  şi  prevenirea  fenomenelor  de  degradare  a  solului  provocate  de  practicile  agricole, MINSTERUL APELOR şi PROTECȚIEI MEDIULUI (MAPM) vol. I. 31. Coldea Gh. 1990, Munții Rodnei. Studiu geobotanic, Edit. Acad. Bucureşti 32. Coldea  Gh.,  1991,  Prodrome  des  associations  vegetales  des  Carpates  du  sud‐est  (Carpates Roumaines), Documents Phytosociologiques Camerino, 13, 317‐539 33. Coldea, G. 1990. Muntii Rodnei. Studiu geobotanic. Editura Academiei Române, Bucuresti. 34. Coldea,  G.  1991.  Prodome  des  association  vegetales  des  Carpates  du  sud‐est  (Carpates Roumaines). Documents Phytosociologiques XIII 317‐540. 35. Coldea, G.,  Taubert,  F., Pînzariu, G. 1981. Asociatii  vegetale din Rezervatia Naturala Pietrosul Mare. Studii si Comunicari de Ocrotirea Naturii 5 424‐450. 36. Coldea, Gh.,  1972,  Flora  şi  vegetația Munților  Plopiş,  Teza  de  doctorat, Univesitatea  “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 37. Cornish, P. S., Raison, R. J. 1977. Effects of phosphorus and plants on nitrogen mineralization in three grassland soils. Plant and Soil 47 1:289‐295. 38. Coroi Ana‐Maria, 2001, Flora şi vegetația din Bazinul Râului Milcov, Editura Tehnopress, Iaşi 39. Coroi M., 2001, Flora şi vegetația din Bazinul Râului Şuşița, Editura Tehnopress, Iaşi 40. Cristea, V., Gafta, D., Pedrotti, F. 2004. Fitosociologie. Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj Napoca. 41. Cristea, V., Groza, G. 1983. Contributii  la  cunoasterea pajistilor de pe Dealul  "Bãtrînu"  ‐  com. Vadu Crisului (jud. Bihor). Contributii Botanice XXIII 137‐143. 42. Csűrös,  Şt.,  Resmeriță,  I.,  1960,  Studii  asupra  pajiştilor  edificate  de  Festuca  rubra  L.  din Transilvania, Contribuții Botanice, II, 149‐173 43. Curtis,  C.  J.,  Emmett,  B.  A.,  Grant,  H.,  Kernan, M.,  Reynolds,  B.,  Shilland,  E.  2005.  Nitrogen saturation  in UK moorlands:  the  critical  role of bryophytes  and  lichens  in  determining  retention of atmospheric N deposition. Journal of Applied Ecology 42 3:507‐517. 44. Dihoru, Gh., 1975, Învelişul vegetal din muntele Siriu, Editura Academiei, Bucureşti 45. Dolezal,  J.,  Srutek, M.  2002.  Altitudinal  changes  in  composition  and  structure  of mountain‐temperate vegetation: a case study from the Western Carpathians. Plant Ecology 158 2:201‐221. 46. Donitã, N., Popescu, A., Paucã‐Comãnescu, M., Mihãilescu, S., Biris,  I. A. 2005. Habitatele din România. Editura Tehnicã Silvicã, Bucuresti. 47. Dorrough, J., Ash, J.,.McIntyre, S. Plant response to livestock grazing frequency in an Australian temperate grassland. Ecography 27,6, 798‐810. 2004.  

41  

48. Eckstein,  R.  L.,  Donath,  T. W.  2005.  Interactions  between  litter  and water  availability  affect seedling emergence in four familial pairs of floodplain species. Journal of Ecology 93 4:807‐816. 49. European Comission. CORINE Land Cover Technical Guide.  1993.  50. European  Comission.  Council  Directive  92/43/EEC  of  21  May  1992  on  the  conservation  of natural habitats and of wild fauna and flora.  1992.  51. European Comission. Interpretation Manual of European Union Habitats, Version EUR 27.  2007.  52. European Environment Agency. EUNIS Biodiversity Database. http://eunis.eea.europa.eu . 2006.  53. Evans,  G.  C.  1969.  Spectral  composition  of  light  in  field  .I.  Its measurement  and  ecological Importance. Journal of Ecology 57 1:109‐&. 54. Facelli,  J. M.,  Carson, W.  P.  1991. Heterogeneity  of  plant  litter  accumulation  in  successional communities. Bulletin of the Torrey Botanical Club 118 1:62‐66. 55. Facelli,  J. M., Pickett, S. T. A. 1991. Plant  litter  ‐  light  interception and effects on an old‐field plant community. Ecology 72 3:1024‐1031. 56. Fageria,  N.  K.  1974.  Absorption  of magnesium  and  its  influence  on  uptake  of  phosphorus, potassium, and calcium by intact groundnut plants. Plant and Soil 40 2:313‐320. 57. Fageria, N. K., Baligar, V. C., Wright, R. J. 1989. Growth and nutrient concentrations of alfalfa and common bean as influenced by soil acidity. Plant and Soil 119 2:331‐333. 58. Fitter, A. H., Graves, J. D., Self, G. K., Brown, T. K., Bogie, D. S., Taylor, K. 1998. Root production, turnover  and  respiration  under  two  grassland  types  along  an  altitudinal  gradient:  influence  of temperature and solar radiation. Oecologia 114 1:20‐30. 59. Foster, B. L., Gross, K. L. 1998. Species richness  in a successional grassland: effects of nitrogen enrichment and plant litter. Ecology 79 8:2593‐2602. 60. Gafta, D., Mountford, O.  (eds.),  2008, Manual  de  interpretare  a  habitatelor Natura  2000  din România, Editura Risoprint, Cluj Napoca 61. Gergely, I. 1970. Asociatii stepice montane din partea nordica a Muntilor Trascaului. Contributii Botanice X 167‐181. 62. Gibson,  D.  J.,  Ely,  J.  S.,  Collins,  S.  L.  1999.  The  core‐satellite  species  hypothesis  provides  a theoretical basis for Grime's classification of dominant, subordinate, and transient species. Journal of Ecology 87 6:1064‐1067. 63. Granger, J. E., Schulze, R. E. 1977.  Incoming solar‐radiation patterns and vegetation response  ‐ examples from Natal Drakensberg. Vegetatio 35 1:47‐54. 64. Greszta,  J.,  Gruszka,  A.,  Wachalewski,  T.  1992.  Humus  degradation  under  the  influence  of simulated "acid rain". Water, Air, and Soil Pollution 63 1:51‐66. 65. Grime, J. P. 1984. Dominant and subordinate components of plant communities: implications for succesion, stability and diversity. Pages 413‐428  in Gray, A.  J., Crawley, M.  J., Edwards, P.  J. editors. Colonization, Succesion and Stability. Blackwell Scientific Publications, Oxford. 66. Grime,  J.  P.  1998.  Benefits  of  plant  diversity  to  ecosystems:  immediate,  filter  and  founder effects. Journal of Ecology 86 6:902‐910. 67. Grime,  J. P. 2001. Plant  strategies, vegetation processes, and ecosystem properties, 2 edition. John Wiley & Sons, Ltd.. 68. Groza,  Gh.,  1999,  Vegetația  Munților  Pădurea  Craiului.  Studiu  fitocenologic,  ecologic  şi bioeconomic. Teza de doctorat, Univesritatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 69. Gusewell, S. 2004. N  : P  ratios  in  terrestrial plants: variation and  functional  significance. New Phytologist 164 2:243‐266. 70. Hector,  A.,  Beale,  A.  J.,  Minns,  A.,  Otway,  S.  J.,  Lawton,  J.  H.  2000.  Consequences  of  the reduction  of  plant  diversity  for  litter  decomposition:  effects  through  litter  quality  and microenvironment. Oikos 90 2:357‐371. 71. HG nr.1581/2005, privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone 

42  

72. HG nr.2151/2004, privind instituirea regimului de arie naturala protejată pentru noi zone 73. Hik, D. S., Jefferies, R. L. 1990.  Increases  in the net aboveground primary production of a salt‐marsh forage grass ‐ a test of the predictions of the herbivore‐optimization model. Journal of Ecology 78 1:180‐195. 74. Hodişan,  I.,  1968,  Cercetări  fitocenologice  asupra  pajiştilor  din  bazinul  Feneşului  (Jud.  Alba), Contribuții Botanice, VIII, 209‐230 75. Hoorens,  B.,  Aerts,  R.,  Stroetenga,  M.  2002.  Litter  quality  and  interactive  effects  in  litter mixtures: more negative interactions under elevated CO2? Journal of Ecology 90 6:1009‐1016. 76. Hoorens, B., Aerts, R., Stroetenga, M. 2003. Does  initial  litter  chemistry explain  litter mixture effects on decomposition? Oecologia 137 4:578‐586. 77. Hopkins, D. W., Ibrahim, D. M., Odonnell, A. G., Shiel, R. S. 1990. Decomposition of cellulose, soil organic‐matter and plant litter in a temperate grassland soil. Plant and Soil 124 1:79‐85. 78. http//enrin.grida.no 79. http://ariiprotejate.ngo.ro/retezat/probleme.htm 80. Huisman,  J., Olaff, H., Fresco, L. F. M. 1993. A hierarchical set of models  for species  response analysis. Journal of Vegetation Science 4 1:37‐46. 81. Huntjens, J. L. M., Albers, R. A. J. M. 1978. A model experiment to study influence of living plants on accumulation of soil organic‐matter in pastures. Plant and Soil 50 2:411‐418. 82. Keizer, P. J., Vantooren, B. F., During, H. J. 1985. Effects of bryophytes on seedling emergence and establishment of short‐lived forbs in chalk grassland. Journal of Ecology 73 2:493‐504. 83. Kirkpatrick,  J.  B.,  Fensham,  R.  J., Nunez, M.,  Bowman, D. M.  J.  S.  1988. Vegetation‐radiation relationships in the wet‐dry tropics ‐ Granite Hills in Northern Australia. Vegetatio 76 3:103‐112. 84. Kirkpatrick,  J. B., Nunez, M. 1980. Vegetation‐radiation  relationships  in mountainous  terrain  ‐ eucalypt‐dominated vegetation in the Risdon Hills, Tasmania. Journal of Biogeography 7 2:197‐208. 85. Kormondy, E. 1996. Concepts of ecology, 4th edition. Prentice Hall. 86. Legea 13/1993, pentru aderarea României  la Convenția privind conservarea vieții sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979 87. Legea  13/1998,  Legea  pentru  aderarea  României  la  Convenția  privind  conservarea  speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979 88. Legea  5/1991, pentru  aderarea României  la Convenția  asupra  zonelor umede, de  importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971 89. Legea 5/2000, Legea privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III‐a – zone protejate 90. Legea 58/1994, pentru  ratificarea Convenției privind diversitatea biologică,  semnată  la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 91. Legea 69/1994, pentru aderarea  României la Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariție, adoptată la Washington la 3 martie 1973 92. Legea zootehniei 72/2002, 93. Magid, J. 1993. Vegetation effects on phosphorus fractions in set‐aside soils. Plant and Soil 149 1:111‐119. 94. Mamolos, A. P., Vasilikos, C. V., Veresoglou, D. S. 2005. Vegetation in contrasting soil water sites of upland herbaceous grasslands and N : P ratios as indicators of nutrient limitation. Plant and Soil 270 1‐2:355‐369. 95. Manseau, M., Huot, J., Crete, M. 1996. Effects of summer grazing by caribou on composition and productivity of vegetation: Community and landscape level. Journal of Ecology 84 4:503‐513. 96. Maret, M. P., Wilson, M. V. 2005. Fire and  litter effects on seedling establishment  in western Oregon upland prairies. Restoration Ecology 13 3:562‐568. 

43  

97. Maruşca,  T,  2001  –  Elemente  de  gradientică  şi  ecologie  montană.  Editura    Universității Transilvania Braşov 98. McAlpine, K. G., Drake, D. R. 2003. The effects of small‐scale environmental heterogeneity on seed germination in experimental treefall gaps in New Zealand. Plant Ecology 165 2:207‐215. 99. McCune, B., Keon, D. 2002. Equations  for potential  annual direct  incident  radiation  and heat load. Journal of Vegetation Science 13 4:603‐606. 100. McIntyre, S., Lavorel, S. 2001. Livestock grazing  in subtropical pastures: steps  in the analysis of attribute response and plant functional types. Journal of Ecology 89 2:209‐226. 101. McNaughton, S. J. 1983. Compensatory plant growth as a response to herbivory. Oikos 40 3:329‐336. 102. Mihăilescu, S., 2001, Flora şi vegetația masivului Piatra Craiului, Editura Vergiliu, Bucureşti 103. Mititelu, D. et al., 1986, Contribuție  la studiul vegetației  ierboase din munții Călimani, Anal. Şt. Univ. “Al.I. Cuza” Iaşi (Serie nouă), 32 s. II‐a Biol.: 33‐35 104. Moldovan,  I. 1970. Flora  si vegetatia Muntelui Gutai. Teza de doctorat, Universitatea  "Babes‐Bolyai" Cluj Napoca. 105. Moldovan,  I., 1970, Flora  şi vegetația Muntelui Gutâi, Teza de doctorat, Univesritatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 106. Monk, C. D., Gabrielson,  F. C. 1985. Effects of  shade,  litter and  root  competition on old‐field vegetation in South‐Carolina. Bulletin of the Torrey Botanical Club 112 4:383‐392. 107. Nakamura, T. 1996. Ecological relationships between seedling emergence and litter cover in the earliest stage of plant succession on sandy soil. Ecological Research 11 1:105‐110. 108. Nechita, N., 1998, Flora vasculară şi vegetația Masivului Hăşmaş şi a Cheilor Bicazului, Teza de doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi 109. Niculescu, M., 2006, Flora  şi vegetația bazinului superior al Râului Luncavăț, Teza de doctorat, Univesitatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 110. Niinemets,  U.,  Kull,  K.  2005.  Co‐limitation  of  plant  primary  productivity  by  nitrogen  and phosphorus  in  a  species‐rich  wooded  meadow  on  calcareous  soils.  Acta  Oecologica‐International Journal of Ecology 28 3:345‐356. 111. Noymeir,  I.,  Gutman, M.,  Kaplan,  Y.  1989.  Responses  of Mediterranean  Grassland  Plants  to Grazing and Protection. Journal of Ecology 77 1:290‐310. 112. O'Connor, T. G. 1991. Local extinction in perennial grassland ‐ a life‐history approach. American Naturalist 137 753‐773. 113. Oesterheld, M., McNaughton, S. J. 1991. Effect of stress and time for recovery on the amount of compensatory growth after grazing. Oecologia 85 3:305‐313. 114. Oksanen, J. gravy: Gradient Analysis of Vegetation. R package version 0.0‐21.  2004.  115. Oksanen,  J., Kindt, R.,  Legendre, P.,.O'Hara, R. B. vegan: Community Ecology Package.  [1.8‐2]. 2006.  116. Oksanen, J., Minchin, P. R. 2002. Continuum theory revisited: what shape are species responses along ecological gradients? Ecological Modelling 157 119‐129. 117. Olff, H., Huisman, J., Vantooren, B. F. 1993. Species dynamics and nutrient accumulation during early primary succession in coastal sand dunes. Journal of Ecology 81 4:693‐706. 118. Ordinul 226/2003 al MAAP Strategia privind organizarea activitatii de imbunatatire si exploatare a pajistilor la nivel national, pe termen mediu si lung, imbunatatirea nivelului de productie si utilizare a pajistilor 119. Otsus, M.,  Zobel, M.  2004. Moisture  conditions  and  the  presence  of  bryophytes  determine fescue species abundance in a dry calcareous grassland. Oecologia 138 2:293‐299. 120. OU  236/2000,  Ordonanța  de  urgență  privind  regimul  ariilor  naturale  protejate,  conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice 

44  

121. OU nr. 195 din 22 decembrie 2005 (actualizată prin Legea nr. 265) 122. Palmer, M. W., Dixon, P. M. 1990. Small‐scale environmental heterogeneity and the analysis of species distributions along gradients. Journal of Vegetation Science 1 1:57‐65. 123. Parker, A. J. 1982. The topographic relative moisture index: an approach to moisture assessment in mountain terrain. Physical Geography 3 2:160‐168. 124. Parton, W. J., Stewart, J. W. B., Cole, C. V. 1988. Dynamics of C, N, P and S in grassland soils ‐ a model. Biogeochemistry 5 1:109‐131. 125. Pârvu, C. 2001. Ecologie generala. Editura Tehnica, Bucuresti. 126. Pastor,  J.,  Stillwell, M.  A.,  Tilman,  D.  1987.  Nitrogen mineralization  and  nitrification  in  four Minnesota old fields. Oecologia 71 4:481‐485. 127. Planul National de Dezvoltare Rurala, Decembrie – 2007. 128. Planul național strategic România 2007‐2013 129. Pop, I. 1977. Biogeografie ecologica, I. Editura Dacia, Cluj Napoca. 130. Pop,  I., 1976, Contribuții  la cunoaşterea vegetației munceilor din  împrejurimile Abrudului (Jud. Alba), Contribuții Botanice, XVI, 123‐132 131. Pop,  I., Cristea, V., Hodişan,  I., Gergely,  I., 1988, Le conspectus des associations végétales  sur l’étendue du department de Cluj, Contribuții Botanice, XXVIII, 9‐23 132. Pop,  I., Resmeritã,  I. 1988. Phytocoenological evaluation of  the  trophicity of grassland  soils  in the Romanian Carpathians. Studia Universitaria Babes‐Bolyai.Biologie 1 3‐8. 133. Pop, I., Trețiu, T., 1958, Contribuții la cunoaşterea vegetației de la Şinca Nouă (Munții Făgăraş), Studii şi Cercetări de Biologie – Cluj, 2, 209‐234 134. Popescu,  Gh.,  Costache,  I.,  Răduțoiu,  D.,  Gămăneci,  G.,  2001,  Vegetația  pajiştilor  în  Pajişti permanente din nordul Olteniei, Editura Universitaria, Craiova, 116‐215 135. Purchase, B. S. 1974. Influence of phosphate deficiency on nitrification. Plant and Soil 41 3:541‐547. 136. Puscaru‐Soroceanu, E., Puscaru, D., Buia, A., Burduja, C., Csűrös, S., Grîneanu, A., Niedermayer, K., Popescu, P., Rãvãrut, M., Resmeritã, I., Samoilã, Z., Vasin, V., Velea, C. 1963. Pãsunile si fînetele din Republica Popularã România. Studiu geobotanic si agroproductiv.. Editura Academiei R.P.R., Bucuresti. 137. Puşcaru‐Soroceanu,  Evdochia  (coord.)  1963,  Păşunile  şi  fânețele  din  Republica  Populară Română. Studiu geobotanic şi agroproductiv, Editura Academiei, Bucureşti 138. Quested,  H.,  Eriksson,  O.  2006.  Litter  species  composition  influences  the  performance  of seedlings of grassland herbs. Functional Ecology 20 3:522‐532. 139. Raclaru, P., 1967, Vegetația pajiştilor din masivul Rarău, Comunicări de Botanică S.S.N.G. (a V‐a Consf. de Geobot.): 143‐178 140. Raclaru,  P.,  1970,  Flora  şi  vegetația  Munților  Rarău,  Teza  de  doctorat,  Universitatea  din Bucureşti 141. Răduțoiu, D., 2006, Flora şi vegetația Bazinului Cernei de Olteț, Teza de doctorat, Universitatea din Bucureşti 142. Rațiu,  O.,  1963,  Flora  şi  vegetația  Bazinului  Stâna  de  Vale,  Teza  de  doctorat,  Univesritatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca 143. Raubuch, M., Beese, F. 2005. Influence of soil acidity on depth gradients of microbial biomass in beech fores soils. European Journal of Forest Research 124 1:87‐93. 144. Resmeriță,  I.,  1970,  Flora,  vegetația  şi  potențialul  productiv  pe  Masivul  Vlădeasa,  Editura Academiei, Bucureşti 145. Resmeriță,  I.,  Csűrös,  Şt.,  Lupşa‐Drăgan, V.,  Calancea,  L.,  1963,  Contribuții  la  studiul  biologic, fitocenologic şi agrotehnic al nardetelor din Transilvania, Comunicări de Botanică, II, II, 7‐62 146. Resmeritã, I., Lupsa‐Dragan, V., Calancea, L. 1963. Contributii la studiul biologic, fitocenologic si agrotehnic al nardetelor din Transilvania. Comunicãri de Botanicã 2 2:7‐62. 

45  

147. Resmeritã,  I.,  Ratiu, O.  1983.  Contributii  la  cunoasterea  vegetatiei  alpine  din Muntii  Rodnei. Contributii Botanice XXIII 99‐110. 148. Rodriguez, C.,  Leoni, E.,  Lezama, F., Altesor, A. 2003. Temporal  trends  in  species  composition and plant traits in natural grasslands of Uruguay. Journal of Vegetation Science 14 3:433‐440. 149. Rotundo, J. L., Aguiar, M. R. 2005. Litter effects on plant regeneration  in arid  lands: a complex balance between  seed  retention,  seed  longevity and  soil‐seed  contact.  Journal of Ecology 93 4:829‐838. 150. Sala, O. E., Parton, W. J., Joyce, L. A., Lauenroth, W. K. 1988. Primary production of the central grassland region of the United States. Ecology 69 1:40‐45. 151. Sanda,  V.,  2002,  Vademecum  ceno‐structural  privind  covorul  vegetal  din  România,  Editura Vergiliu Bucureşti 152. Schinner, F. 1982. Soil microbial activities and litter decomposition related to altitude. Plant and Soil 65 1:87‐94. 153. Schneider, E., Drãgulescu, C. 2005. Habitate si situri de  interes comunitar. Editura Universitãtii "Lucian Blaga", Sibiu. 154. Schneider‐Binder, E. 1971. Pajistile xeromezofile din Depresiunea Sibiului si colinele marginale. Muzeul Brukenthal.Studii si Comunicari ‐ Stiinte Naturale 16 135‐172. 155. Schulze, E. D., Beck, E., Müller‐Hohenstein, K. 2005. Plant ecology. Springer, Berlin. 156. Sedia,  E.  G.,  Ehrenfeld,  J.  G.  2003.  Lichens  and  mosses  promote  alternate  stable  plant communities in the New Jersey Pinelands. Oikos 100 3:447‐458. 157. Sedia,  E.  G.,  Ehrenfeld,  J.  G.  2005.  Differential  effects  of  lichens,  mosses  and  grasses  on respiration and nitrogen mineralization in soils of the New Jersey Pinelands. Oecologia 144 1:137‐147. 158. Seghedin,  T.Gh.,  1985,  Flora  şi  vegetația  vasculară  a  Munților  Bistriței  cuprinşi  între  văile Bistriței, Neagra Şarului, Neagra şi Negrişoara, Teza de doctorat, Institutul Agronomic “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi 159. Semmartin, M., Oesterheld, M. 1996. Effect of grazing pattern on primary productivity. Oikos 75 3:431‐436. 160. Şerbănescu, I., 1939, Flora şi vegetația masivului Penteleu, Bucureşti 161. Sima, N., 2006, Ecopratologie, Editura Accent, Cluj Napoca 162. Sival,  F.  P., Grootjans, A.  P.  1996. Dynamics  of  seasonal  bicarbonate  supply  in  a  dune  slack: effects on organic matter, nitrogen pool and vegetation succession. Vegetatio 126 1:39‐50. 163. Stancu,  D.I.,  2005,  Flora  şi  vegetația  Munților  Râiosu  şi  Buda,  Masivul  Făgăraş,  Editura Universității din Piteşti, Piteşti 164. Stewart, J. W. B., Cole, C. V. 1989. Influences of elemental interactions and pedogenic processes in organic‐matter dynamics. Plant and Soil 115 2:199‐209. 165. Strategia nationala a Romaniei privind schimbarile climatice (SNSC) 2005‐2006 (MO 670/2005). 166. Stugren, B. 1982. Bazele ecologiei generale. Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti. 167. Stugren, B. 1994. Ecologie teoretica. Editura Sarmis, Cluj Napoca. 168. Thomas, L. and J. Middleton (2003).  Linii Directoare pentru planificarea managementului ariilor protejate.  Gland, Switzerland and Cambridge, UK, IUCN 169. Todor, I., Culică, S., 1967, Contribuții la studiul păşunilor din masivul Gîrbova (Studiu geobotanic şi de producție), Comunicări de Botanică , 4, 23‐55 170. Toma, M.I., 1985, Flora şi vegetația din Bazinele Suha Mare, Suha Mica, Ostra‐Suha şi Obcinele Voronețului – Județul Suceava, Teza de doctorat, Institutul Agronomic “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi 171. Tutin,  T.  G.,  Burges,  N.  A.,  Chater,  A.  O.,  Edmonson,  J.  R.,  Heywood,  V.  H., Moore,  D. M., Valentine,  D.  H., Walters,  S. M., Webb,  D.  A.  1993.  Flora  Europaea,  1,  Second  edition.  Cambridge University Press. 

46  

172. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, D. A. 1968. Flora Europaea, 2, First edition. Cambridge University Press. 173. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, D. A. 1972. Flora Europaea, 3, First edition. Cambridge University Press. 174. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, D. A. 1976. Flora Europaea, 4, First edition. Cambridge University Press. 175. Tutin, T. G., Heywood, V. H., Burges, N. A., Moore, D. M., Valentine, D. H., Walters, S. M., Webb, D. A. 1980. Flora Europaea, 5, First edition. Cambridge University Press. 176. Tyler, G., Olsson, T. 2001. Plant uptake of major and minor mineral elements as  influenced by soil acidity and liming. Plant and Soil 230 2:307‐321. 177. Walsh, R. P. D., Voigt, P.  J. 1977. Vegetation  litter  ‐ underestimated variable  in hydrology and geomorphology. Journal of Biogeography 4 3:253‐274. 178. Weaver, J. E., Clements, F. E. 1938. Plant ecology, 2nd edition. McGraw‐Hill Book Company, Inc., New York, London. 179. Whittaker,  R.  H.  1975.  Communities  and  ecosystems.  MacMillan  Publishing  Co.  Inc.,  Collier MacMillan Publishers, New York, London. 180. Williams, B. L., Shand, C. A., Sellers, S., Young, M. E. 1999. Impact of synthetic sheep urine on N and P in two pastures in the Scottish uplands. Plant and Soil 214 1‐2:93‐103. 181. Xiong,  S.  J.,  Johansson, M.  E.,  Hughes,  F. M.  R.,  Hayes,  A.,  Richards,  K.  S., Nilsson,  C.  2003. Interactive effects of soil moisture, vegetation canopy, plant litter and seed addition on plant diversity in a wetland community. Journal of Ecology 91 6:976‐986. 182. Xiong, S. J., Nilsson, C. 1999. The effects of plant litter on vegetation: a meta‐analysis. Journal of Ecology 87 6:984‐994. 183. Zamfir, M.  2000.  Effects  of  bryophytes  and  lichens  on  seedling  emergence  of  alvar  plants: evidence from greenhouse experiments. Oikos 88 3:603‐611. 184. Zanoschi, V., 1971, Flora şi vegetația Masivului Ceahlău, Teza de doctorat, Univesitatea “Babeş‐Bolyai” Cluj Napoca