PĂDUREA SPÂNZURAT ILOR - scriptorium.ro · CARTEAÎNTÂI 1 Subcerulcenus,...

PĂDUREASPÂNZURAT, ILOR

Liviu Rebreanu

Interbellum

SCRIPTORIUM

Pădurea spânzurat, ilor

Colect, ia Interbellum

Pădurea

spânzurat, ilor

Liviu Rebreanu

InterbellumScriptorium

În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917.

1

CARTEA ÎNTÂI

1

Sub cerul cenus, iu de toamnă ca un clopot urias, de sticlăaburită, spânzurătoarea nouă s, i sfidătoare, înfiptă la mar-ginea satului, întindea brat, ul cu s, treangul spre câmpianeagră, înt, epată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheat, ide un caporal scund, negricios, s, i ajutat, i de un t, ăran cufat, a păroasă s, i ros, ie, doi soldat, i bătrâni săpau groapa,scuipându-s, i des în palme s, i hâcâind a osteneală dupăfiecare lovitură de târnăcop. Din rana pâmântului gropa-rii zvârleau lut galben, lipicios...

Caporalul îs, i răsucea mustăt, ile s, i se uita mereu îm-prejur, cercetător s, i cu dispret, . Privelis, tea îl supăra, des, icăuta să nu-s, i dea pe fat, ă nemult, umirea. În dreapta eracimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată, cu mor-mintele as, ezate ca la paradă, cu crucile albe, proaspete,uniforme. În stânga, la cât, iva pas, i, începea cimitirul satu-lui, îngrădit cu spini, cu cruci rupte, putrezite, rare, fărăpoartă, ca s, i cum de multă vreme nici un mort n-ar mai fiintrat acolo s, i nici n-ar mai vrea să intre nimeni...

Satul Zirin, cartierul diviziei de infanterie, se ascun-

dea sub o pânză de fum s, i de pâclă, din care de-abia sco-teau capetele, sfioase s, i răsfirate vârfuri de pomi desfrunzit, i,câteva coperis, e t, uguiate de paie s, i turnul bisericii, spinte-cat de un obuz. Spre miazănoapte se vedeau ruinele găriis, i linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început s, ifără sfârs, it.

S, oseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpulmohorât, venea din apus, trecea prin sat s, i se ducea tocmaipe front...

— Urâtă t, ară avet, i, muscale! zise deodată capora-lul, întorcându-se spre gropari s, i uitându-se cu necaz lat, ăranul care se opres, te să răsufle. Auzi?...T, ara... locurile...niet frumos!

adăugă apoi, arătând cu mâna t, inutul s, i stâlcindu-s, igraiul spre a se face mai înt, eles.

T, ăranul holbă ochii, nedumerit, cu un zâmbet umil,bolborosind ceva pe ruses, te.

— Nu pricepe ăsta, don’ căprar, limba noastră, ziceatunci un soldat, îndreptându-se din s, ale.

— Nici nu-i vina lor că t, ara-i păcătoasă, adăugă îndatăcellalt soldat, proptindu-se în lopată.

Tot, i trei militarii priveau acuma cu mare dispret, lat, ăranul care, neînt, elegând vorbele străine, plecă rus, inatcapul în groapa cu fundul galben, adâncă de vreo jumătatede metru.

— Ei, ce stat, i? Ce lenevit, i? strigă deodată caporalul,luându-s, i seama. Asta-i groapă? Nu vi-e rus, ine?... Uite-acu pică convoiul... s, i nici groapa nu-i gata!... Ori vret, i sădau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nute holba la mine!

— As, a-i, bine zici, don’ căprar, mormăi un soldat, iz-bind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i

4

armată, don’ căprar... S-ajungem noi gropari... de...Oamenii se as, ternură degrabă pe muncă, în vreme ce

caporalul, mult, umit, răspunse iarăs, i mai prietenos:— Soldatul trebuie să facă de toate în război, că de-

aceeai războiul război... Ori aici, ori pe front, ori în spital,tot la război se socotes, te... De ce nu zici mai bine că amavut noroc cu întârzierea?... Ce ne făceam dacă soseau lapatru, cum era ordinul? Ne lua naiba pe tot, i... Ce-i drept,sunt militar vechi, dar n-am mai pomenit să spânzureoameni as, a, aproape pe întuneric...

Apoi tăcu brusc. Privirea lui se oprise asupra spânzură-torii, al cărei brat, parcă amenint, a pe oamenii din groapă.S, i în aceeas, i clipă s, treangul prinse a se legăna us, or...

Caporalul simt, i un fior rece s, i întoarse repede capul.Atunci însă văzu crucile albe, în linii drepte, din cimitirulmilitar s, i, buimăcit, făcu stânga împrejur, dând iarăs, i cuochii de morminte în cimitirul satului... Fu cuprins de ofrică sugrumătoare, ca în fat, a unor stafii. Se stăpâni totus, iîn curând s, i, scuipând cu scârbă, murmură:

— Ce viat, ă mai e s, i asta... Încotro te uit, i, numai moartes, i morminte s, i mort, i...

Un vânt tomnatic, umed s, i trist, începu să bată dinspresatul amet, it de ceat, ă, aducând pe aripi zvonuri de gemeteînăbus, ite. Din văzduhul cenus, iu picură atâta pustietate,că, simt, indu-s, i sufletul împovărat, caporalul încremenicu fat, a spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără săbage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia unofit, er. Îs, i veni în fire de-abia când auzi pas, ii. Tresări s, i,întorcându-se la gropari, le zise cu glasul încă răgus, it denelinis, te:

— Dat, i zor, băiet, i, că vine un domn ofit, er... De-acumatrebuie să sosească s, i convoiul... Of, barem de-am scăpa

5

mai repede!... Degeaba, asta nu-i treabă de militar!Ofit, erul se apropia s, ovăitor. Vântul îi flutura pulpa-

nele mantalei, împingându-l parcă spre o t, intă nedorită.Era mijlociu ca statură s, i avea put, ină barbă, care-i dă-dea o înfăt, is, are de milit, ian sedentar, des, i altfel nu păreamai mult de treizeci s, i cinci de ani. De sub casca de fierlătăreat, ă, fat, a lui rotundă s, i bălaie apărea chinuită, mai cuseamă din pric25 ina ochilor cafenii, mari s, i ies, it, i din or-bite, care priveau înfrigurat, i stâlpul spănzurătorii, fără aclipi, cu un nesat, iu bolnăvicios. Gura, cu buzele cărnoase,era strânsă într-un spasm dureros, tremurător. Mâinile îiatârnau t, epene, aproape uitate.

Caporalul îl primi cu un salut milităresc, bătându-s, izgomotos călcâiele bocancilor. Ofit, erul se opri la cât, ivapas, i, răspunse dând din cap us, or s, i, mereu cu privirea las, treang, întrebă:

— La ce oră e hotărâtă execut, ia?— La patru a fost, trăit, i, domnule căpitan, răspunse

caporalul atât de tare, că ofit, erul întoarse repede ochiispre dânsul. Dar văd că e cinci s, i încă n-au sosit...

— Da... da, murmură căpitanul coborând privirea asu-pra groparilor care săpau tăcut, i, cu capetele în pământ.Apoi întrebă iar, mai sigur: s, i cine va fi spânzurat?

— Noi nu putem s, ti, domnule căpitan, zise caporalulcam încurcat. Se aude c-ar fi un domn ofit, er, dar nu putems, ti bine...

— S, i pentru ce fel de vină? stărui ofit, erul, privindu-lcercetător, aproape mânios.

Caporalul se zăpăci de tot s, i răspunse s, ovăind cu unzâmbet de milă amară:

— De, domnule căpitan... noi de unde să s, tim? Înrăzboi viat, a omului e ca floarea, se scutură te miri de ce...

6

Păcateles multe de la Dumnezeu, s, i oamenii nu iartă...Căpitanul se uită lung la dânsul, mirat parcă de vorbele

lui, s, i nu mai întrebă nimic. Ridicând însă ochii s, i văzândiar spânzurâtoarea, se retrase cât, iva pas, i ca în fat, a unuivrăjmas, amenint, ător. În aceeas, i clipă, pe cărarea dinspresat, răsună un glas aspru s, i poruncitor:

— Caporal!... Gata, caporal?...— Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, în-

torcân26 du-se, cu mâna la cozoroc.Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp s, i cu guler

de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, s, ivorbind mereu:

— Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori s, i încâteva minute va fi aici... Dar plutonierul unde-i? De cen-a venit înainte?... Dacă eu, care n-am nici o însărcinaredirectă, m-am putut osteni...

Tăcu brusc văzând pe căpitanul străin s, i necunoscut,carel privea nelinis, tit. Locotenentul salută s, i înaintă pânăla marginea gropii, izbucnind apoi foarte nervos s, i cu vo-cea zgârietoare:

— Scăunelul, caporal! Unde-i?... Ce te uit, i ca un ne-rod?...

Pe ce vrei tu să se urce condamnatul?... Ce oameni!Atâta nepăsare n-am mai văzut... Din pământ să-mi

scot, i un scăunel, ai înt, eles? S, i în două minute să fii îna-poi!... Aide, mis, că, ce mai cas, ti gura?!

Caporalul porni fuga spre sat, în vreme ce locotenen-tul, aruncând o privire căpitanului, care stătea deoparte,urmă mai potolit:

— Cu astfel de oameni nu batem noi Europa... Undenui cons, tiint, a datoriei...

7

Vorbind, trecu lângă stâlpul de brad, chiar sub s, treangulnemis, cat. Examină groapa mormăind ceva, nemult, umit,s, i pe urmă ridicând ochii apucă cu amândouă mâinile fu-nia ce-i atârna deasupra capului, parcă ar fi vrut s-o încercedacă- i destul de solidă. Întâlnind însă privirea speriatăa căpitanului, dădu drumul s, treangului, rus, inat s, i umi-lit. Mai stătu acolo câteva clipe, nehotărât, apoi deodatămerse drept în fat, a străinului, prezentându-se:

— Locotenent Apostol Bologa...— Klapka, îl întrerupse căpitanul, cu mâna întinsă.

Otto Klapka... Adineaori am sosit, s, i tocmai de pe frontulital27 ian... În gară am aflat că avet, i o execut, ie s, i, nicinu-mi dau bine seama cum, iată că am nimerit aici...

În glasul căpitanului tremura o sfială atât de neas-cunsă, că locotenentul, fără să vrea, se simt, i cuprins iar derus, inea de adineaori s, i, încurcat, zise cu o vioiciune silită:

— Vasăzică suntet, i mutat în divizia noastră?— Da... la al cincizecilea de artilerie de câmp...— A, chiar în regimentul nostru! strigă Bologa deo-

dată, cu bucurie neprefăcută. Atunci bine-at, i venit!Fat, a căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea lo-

cotenentului s-ar fi dezvăluit un om nou. Privirile lor seîncrucis, ară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Kla-pka avu o cutremurare s, i întrebă aproape înfricos, at:

— Pe cine spânzurat, i? În ochii lui Apostol Bologa,albas, tri s, i adâncit, i în cap, se aprinse o mândrie stranie.Răspunse cu o indignare abia stăpânită:

— Un sublocotenent ceh, Svoboda... mai mare rus, ineapentru corpul ofit, eresc... A fost prins tocmai când era sătreacă la dus, man, înarmat cu hărt, i s, i planuri. Rus, inos s, irevoltător!... Nu-i as, a? adăugă după câteva clipe, fiindcăKlapka tăcea.

8

— Mda... da, poate, zise căpitanul, tresărind nesigur.Răspunsul îndoielnic îndârji pe Bologa. Începu să vor-

bească atunci cu o volubilitate care se vedea că nu i-e fi-rească, vrând parcă să convingă cu orice pret, :

— Am avut onoarea să fac parte din Curtea Mart, ialăcare l-a judecat s, i, prin urmare... De altfel nici el n-a tăgă-duit.

Nici vorbă, fat, ă de dovezile definitive, ar fi fost za-darnică orice apărare... A fost de un cinism într-adevărnemaipomenit.

N-a deschis gura toată vremea s, i n-a vrut să răspundămăcar la întrebările pres, edintelui... Ne-a privit sfidător, perând, cu un fel de dispret, falnic... Chiar sentint, a de moartea primito zâmbitor s, i cu nis, te ochi... Fires, te, asemenea oa-meni nu se spăimântă nici de moartea infamantă... Cândl-au prins, într-un unghi mort, o patrulă comandată deofit, er, a vrut să se împus, te... Ce dovadă mai palpabilădecât încercarea de sinucidere? Curtea l-a condamnat lamoarte în unanimitate, fără discut, ie, atât a fost de vădităcrima... Eu însumi, des, i sunt o fire excesiv de s, ovăitoare,de data aceasta am cons, tiint, a pe deplin împăcată, absolutpe deplin...

Klapka, buimăcit mai ales de asprimea glasului, mur-mură:

— O, Doamne... dovezile... când e vorba de o viat, ă deom...

Pe buzele subt, iri, cu colt, uri supte ale locotenentuluirăsări un amestec de ironie s, i de dispret, :

— Uitat, i, domnule căpitan, că suntem în război s, i pefront!... O viat, ă de om nu e îngăduit să primejduiască viat, apatriei!... Dacă ne-am călăuzi după considerat, ii sentimen-tale, ar trebui să capitulăm în fat, a tuturor... Se vede însă

9

că suntet, i ofit, er de rezervă, altfel n-at, i vorbi as, a despre ocrimă...

— Da, adevărat, se grăbi Klapka cu teamă. Am fostavocat... în vreme de pace... Acum însă...

— S, i eu sunt ofit, er de rezervă, întrerupse locotenentulcu mândrie. Războiul m-a smuls din mijlocul cărt, ilor, de laUniversitate, unde aproape pierdusem contactul cu viat, areală.

Dar m-am dezmeticit repede s, i mi-am dat seama cănumai războiul e adevăratul generator de energii!

Căpitanul zâmbi, ca s, i când răspunsul i s-ar fi părutridicol, s, i zise cu glas blajin, colorat de o ironie blândă:

— S, i eu care credeam că războiul e un ucigător deenergii!

Apostol Bologa ros, i ca o fecioară s, i nu îndrăzni să seuite în ochii căpitanului. Se simt, ea jignit până în măduvaoaselor s, i căuta în minte un răspuns aspru, care să punăcapăt convorbirii. Atunci însă sosi gâfâind caporalul, cuscăunelul fără spetează.

— Un moment, domnule căpitan, rosti Bologa trium-fător, întorcându-se spre caporalul asudat, parcă i-ar fiadus mântuirea.

E prea înalt, nu vezi? strigă apoi mânios. Cum să secat, ăre condamnatul pe asemenea... În sfârs, it, ce-mi faceu sânge rău, când nici nu e în atribut, iile mele execut, ia?!...Să vedet, i voi ce va zice domnul general, să t, inet, i minte!...Acuma ce mai stai? Aide, potrives, te cel put, in locul s, i tragemai sus funia!... Ce oameni!

Ridică mâinile, revoltat, s, i-i întoarse spatele. Se po-toli însă brusc, zărind pe cărarea dinspre sat un grup deofit, eri care se apropiau cu o gravitate solemnă. În fruntevenea însus, i comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele

10

scurte s, i foarte ros, u la obraz, bătându-s, i nervos carâmbulcizmei cu o cravas, ă, în vreme ce pretorul militar, un că-pitan burtos, cu mustăt, i sure, îi explica ceva gesticulândlarg cu mâna dreaptă, în care t, inea o foaie de hârtie...

— Vine convoiul... Uite s, i generalul! s, opti Bologa,clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi,ca dinaintea unei năluci neas, teptate.

Locotenentul alergă întru întâmpinarea generaluluis, i, salutând, raportă cu important, ă:

— Întâmplător am venit mai devreme, excelent, ă, s, iam constatat că lipsea scăunelul...

— Lipsea? repetă generalul cu o privire nemult, umităspre pretorul care se uita disperat la Bologa.

— Am luat însă imediat măsuri de îndreptare, se grăbisă adauge locotenentul, ca să scape pe pretorul uluit dinîncurcătură.

Totus, i pretorul simt, i că generalul s-a supărat s, i, mur30murând o scuză, îs, i iut, i pas, ii, ca să ajungă cel dintâi la loculexecut, iei s, i să se încredint, eze cum i s-au împlinit ordinele.

Dintr-o aruncătură de ochi văzu tot, fără a se sinchiside caporalul înt, epenit într-o salutare înfricos, ată. Vru să seîntoarcă zâmbitor spre generalul care sosea, dar deodatăîs, i aduse aminte s, i întrebă îngrijorat:

— Călăul unde-i, caporal?— Noi nu s, tim, domnule căpitan, răspunse caporalul.Noi am avut ordin să facem groapa s, i...— Cum nu s, tiii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins

de spaimă s, i răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonie-rul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuit, i-vă,excelent, ă, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, că-tre generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu

11

degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oameniinu-s, i mai fac datoria!

Un plutonier, cu fat, a cenus, ie s, i uscată, veni în fugamare s, i se opri tremurând lângă stâlpul spânzurătorii.

— Ce-ai făcut, ticălosule? Unde-i călăul? se repezipretorul, scrâs, nind dint, ii. Am să te... am să...

— Treizeci de zile închisoare! interveni generalul,smulgându-s, i mustat, a stângă s, i amenint, ând cu cravas, a.Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât...

— Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, maius, urat.

— Domnule căpitan, vă rog cu supunere, iertat, i-mă...bolborosi caporalul, îngălbenind. Eu, domnule căpitan, vărog cu supunere...

Pretorul nici nu-l auzi, ci se apropie de general ca să semai plângă, drept explicat, ie, de nedisciplina oamenilor.

Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupescurt, mormăind:

— Vom vorbi mai târziu... Acuma, la datorie!Pe cărarea sură, în coborârea grăbită a înserării, grosul

convoiului se legăna încet. Condamnatul, înfăs, urat într-omantie verzuie, cu gulerul ridicat, cu o pălărie civilă încapul plecat, păs, ea mas, inal la brat, ul unui preot militarbătrân, înconjurat de patru soldat, i cu baioneta la armă.Urmau grupuri de ofit, eri s, i soldat, i, de-a valma, adus, i depe front înadins ca să vază execut, ia, tot, i cu căs, ti de războis, i în uniforme murdare, cu miros greu de trans, ee, resfirat, iîn voie, încât coada ajungea până aproape de margineasatului.

Sub spânzurătoare, caporalul as, tepta smirna, cu ochiitulburat, i, în vreme ce plutonierul îi s, optea s, i-l învăt, a cums, i ce are de făcut.

12

Vântul umed se întet, i, măturând pământul, împiedicându-se în mormintele cimitirelor, zgâlt, âind pe oamenii carese apropiau...

Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditulcare, văzând lutul galben s, i cleios, avu o zguduire scurtă.

— Dumnezeu e bun s, i mare, îi bolborosi la urechepreotul, speriat, întinzându-i crucea la buze.

— Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăs, i glasulpretorului, nervos s, i răgus, it. Trebuie ordine... Plutonier,ia seama!

Nu-t, i s, tii datoria? Mersul convoiului se iut, i ca la co-mandă s, i în câteva clipe se făcu o roată de oameni în jurulspânzurătorii. Tot, i tăceau însă, parcă le-ar fi fost frică sănu tulbure somnul unui bolnav istovit de suferint, e. Doarzgomotul de pas, i nerăbdători se amesteca în gemetelevântului stăruitor...

— Doctore, doctore, durează mult? s, opti Apostol Bo-loga, agăt, ându-se de brat, ul medicului, care se zbătea să-s, ideschidă trecere printre soldat, ii îngrămădit, i.

— Ai să vezi... acuma nu-i vreme de... răspunse docro-rul plictisit. Put, in loc, hei, ce Dumnezeu... Făcet, i-mi loc,băiet, i!

Bologa izbuti să se strecoare, pe urmele medicului,până la picioarele gropii, în fat, a spânzurătorii. Gâtul îiera uscat s, i amar, iar inima i se frământa într-o emot, ieaproape dureroasă.

Se simt, ea mult, umit că va vedea tot s, i, ca să-s, i poto-lească nerăbdarea, se uită împrejur, căutând cunoscut, i s, iprieteni printre zecile de fet, e tăbăcite de război s, i schi-monosite sub povara căs, tilor de ot, el... Generalul stăteaîn dreapta, numai la vreo trei pas, i, ursuz, nemis, cat. Maiîncolo însă locotenentul Gross trepida fără astâmpăr, ur-

13

mărind cu atent, ie disperată toate mis, cările condamnatu-lui, care-i fusese bun prieten. Văzând pe Gross, Bologa îs, iaduse aminte de căpitanul străin de adineaori s, i îl desco-peri la spatele generalului, t, inându-se cu mâna de falcă,neclintit ca o mustrare.

“Ce om! se gândi Bologa cu necaz. Vine de la gară de-adreptul aici s, i tot el vrea să-mi dea lect, ii de umanitarism,parcă eu as, fi o fiară sau...” În clipa aceea o mână îi strânsebrat, ul.

— A, Cervenko! murmură Bologa, întorcându-se. Tuaici?... Mă mir... Desigur că n-ai venit de bunăvoie... S, tiică eu am făcut parte din Curtea Mart, ială? Căpitanul Cer-venko nu mai apucă să răspundă, căci în văzduh t, âs, nibrusc glasul pretorului, mult mai ascut, it s, i mai tăios caadineaori:

— Toată lumea trei pas, i înapoi!... Loc!... Loc!...Oamenii, spăimântat, i parcă de zgomotul care îndrăz-

nea să străpungă trecerea, se îmbulziră s, i se retraserăcât, iva pas, i.

În locul gol din jurul gropii rămase numai generalul,pe când lângă stâlpul cioplit condamnatul privea dreptînainte, mângâind blând digul care închidea orizontul.Bologa, cu inima strânsă, se uita drept în ochii lui mari,negri, fierbint, i...

S, i văzu deodată că omul de sub s, treang se întoarcespre pretorul înmărmurit s, i-l auzi foarte deslus, it, zicând:

— Vreau să mor mai repede...Generalul încruntă din sprâncenele-i stufoase s, i îmbi-

nate, spunând pretorului:— Vezi ce dores, te.Dar condamnatul ridicase acuma ochii peste capetele

oamenilor s, i parcă nici nu mai auzi întrebarea pretorului

14

care, as, teptând zadarnic un răstimp, izbucni speriat:— Gata?... Atunci... da... atunci...S, i, uitându-se jignit spre general, păs, i pe movila de

lut proaspăt de la marginea gropii, desfăs, ură hârtia ce ise bot, ise în mână s, i citi sentint, a Curt, ii Mart, iale a diviziei,care osândea la moarte prin s, treang pe sublocotenentulSvoboda, pentru trădare s, i dezertare la dus, man. Glasulîi suna gol s, i prefăcut, de două ori se încurcă, drept caregeneralul îi aruncă două priviri scrutătoare, iar la sfârs, itrăgus, i, parc-ar fi răcnit din răsputeri o zi întreagă.

Apostol Bologa se făcu ros, u de luare-aminte s, i privireai se lipise pe fat, a condamnatului. Îs, i auzea bătăile inimii,ca nis, te ciocane, s, i casca îi strângea t, easta ca s, i când i-ar fi fost mult prea strâmtă s, i îndesată cu sila. O mirareneînt, eleasă îi clocotea în creieri, căci în vreme ce preto-rul îns, ira crimele s, i hârtia îi tremura între degete, obrajiisublocotenentului de sub s, treang se umplură de viat, ă, iarîn ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învă-păiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... PeBologa, la început, privirea aceasta îl înfricos, ă s, i îl întă-râtă. Mai pe urmă însă simt, i limpede că flacăra din ochiicondamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dure-roasă... Încercă să întoarne capul s, i să se uite aiurea, darochii omului osândit parcă îl fascinaseră cu privirea lordispret, uitoare de moarte s, i înfrumuset, ată de o dragosteurias, ă. În cele din urmă Bologa se as, tepta ca gura condam-natului să se deschidă s, i să scoată un strigăt îngrozitor deizbăvire, întocmai ca cei dintâi credincios, i care, în clipamort, ii silnice, vedeau pe Hristos...

Pretorul îndoi repede hârtia s, i, punând-o în buzunar,mormăi ceva obosit. Atunci plutonierul se apropie de con-damnat s, i-i s, opti foarte umil:

15

— Mă rog... mantaua...Svoboda, fără să-l privească, lepădă îndată mantaua s, i

rămase într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsagol gâtul alb, subt, ire s, i lung. Pe urmă scoase pălăria, îs, inetezi părul pe frunte s, i sărută lacom crucea din mânapreotului, închinându-se repede... Se uită împrejur o clipă,put, in uluit, ca s, i când ar fi uitat ceva. Apoi, cu o licărire debucurie, îs, i aduse aminte s, i se sui pe scăunelul de lângăstâlpul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fat, a albă s, i lu-minată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândămare.

— Aide, băiete, nu-t, i fie frică, murmură plutonierulînfricos, at către caporalul scund, luându-l de spate s, i împingându-l us, or spre condamnat.

Caporalul se apropie dârdâind, nes, tiind ce să facă. Seuită înapoi s, i, la un semn al plutonierului, întinse brat, elespre s, treang.

— Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă.Militarul în uniformă nu poate fi călău!Într-un minut caporalul întinse iarăs, i mâinile spre

funie, numai în cămas, ă s, i cu capul gol, ca un al doileaosândit. În răstimp însă Svoboda îs, i potrivise singur lat, ulpe gât, parcă ar fi încercat un guler neobis, nuit.

— Trage scaunul! s, opti iarăs, i plutonierul.Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele con-

damnatului.Brat, ul spânzurătorii pârâi, s, i trupul începu a se zvâr-

coli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arză-toare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ceîn ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor seumflau s, i se învinet, eau, s, i totus, i privirea îs, i păstra stră-lucirea însuflet, ită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o

16

întunece sau s-o nimicească...Plutonierul mai spuse ceva caporalului care, disperat,

se repezi s, i, cu amândouă mâinile, cuprinse picioarelespânzuratului, zguduite încă de spasmuri nătânge.

— Dă-i drumul! strigă pretorul speriat. La o parte!...Ce faci? Doctorul, lângă Apostol Bologa, stătea cu cea-sornicul în mână, numărând vremea. Perdelele negre aleamurgului se lăsau acuma tot mai grăbite. Vântul se oprisebrusc, ca un alergător sosit în fat, a unei prăpăstii. Apoi,prin pânza tăcerii ce se urzea, străpunse deodată un oftatprelung, ca o chemare...

Dar numai Bologa se întoarse s, i văzu un soldat cu ourmă de rană în obraz, cu fat, a scăldată în lacrimi, gemândde milă. Vru să-i facă semn să înceteze, dar atunci zărilicăriri de lacrimi s, i în ochii altor oameni din apropiere.Se zăpăci s, i simt, i că i s-a uscat cerul gurii.

“De ce geme soldatul?” se gândi dânsul ca să-s, i domo-lească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceastaîn creier, privirea lui întâlni iarăs, i ochii spânzuratului, încare acuma strălucirea de adineaori, mândră s, i încreză-toare, se zbuciuma gâtuită de întuneric.

Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratuluinu mai mis, ca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul,ca un lint, oliu negru...

— Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ur-suz.

Nu vezi că s-a întunecat?— Datoria, excelent, ă, răspunse medicul linis, tit, cu

ochii la ceas.— Ce datorie?... Constată! Asta-i datoria dumitale!

zise generalul mai îndârjit.Doctorul ridică din umeri, se apropie de stâlp s, i pipăi

17

pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură:— A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viat, ă...— Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul!— Excelent, ă, condamnatul a expirat, raportă doctorul

salutând.— Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcându-

se către pretorul buimăcit.— Excelent, ă, sentint, a s-a executat, rosti pretorul gră-

bit, bătându-s, i călcâiele ca un recrut silitor.Generalul venise înadins ca să t, ină o cuvântare asu-

pra dezertării la inamic s, i mai ales asupra pedepselor cevor lovi fără crut, are pe cei care s-ar abate de la datoriileostăs, es, ti.

Dar acuma se simt, ea obosit s, i nu mai avea poftă dediscursuri.

— Atunci să mergem! mormăi dânsul, pornind atâtde brusc, că oamenii de-abia avură vreme să se dea la oparte spre a-i face loc să treacă.

Pretorul împărt, i repede ordinele cuvenite plutonieru-lui s, i apoi alergă după general, să-i explice că vina inciden-telor cade exclusiv în sarcina oamenilor nedisciplinat, i. Peurmă toată lumea se urni s, i câmpul se umplu de pas, i. Nu-mai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereula spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei.

— Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glasplâns, lângă Bologa.

— Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind s, i adăugândîndată, ca să-s, i ascundă emot, ia: De ce bietul om? De ceadică...

Dar nu sfârs, i, nici nu as, teptă răspunsul căpitanului.Plecă pe cărare, spre sat, după ceilalt, i, ca s, i când i-ar fi fost

18

frică să nu-l prindă noaptea aici. La vreo treizeci de pas, iajunse din urmă pe Klapka.

— Ei, t, i-a plăcut, filozofule? îi zise căpitanul cu ous, oară imputare în glas.

— Domnule căpitan, pedeapsa... crima... legea, bolbo-rosi Apostol Bologa, speriat de întrebarea căpitanului.

— Da, da... s, i totus, i... omul! murmură Klapka întune-cat.

— Omul... omul... omul, făcu Bologa, cutremurându-se.

Împrejur întunericul se înăsprise, încât înt, epa ochii.Bologa întoarse capul. Pe câmp, cât pătrundea privi-

rea, siluete negre se mis, cau de ici-colo, parcă tot, i oameniis-ar fi prefăcut în stafii fără odihnă. Numai spânzurătoa-rea albea nepăsătoare, împrejmuită de crucile albe dincimitirul militar.

Bologa se cutremură iar. Un frig dureros îi cutremurăinima.

S, opti cu teamă:— Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe

pământ...Glasul lui s, erpui ca un scâncet de bolnav s, i se stinse

în oftările vântului.

2

Întunericul sugruma satul foarte împrăs, tiat în care azitrăiau mai mult, i soldat, i dus, mani decât civili. Casele ne-gre străjuiau sperioase ulit, a largă, neprunduită, răvăs, ităde gropi, desfundată de miile de cărut, e ce treceau ne-

19

contenit spre front, încărcate cu merinde pentru oameni,întorcându-se înapoi ves, nic pline cu rămăs, it, e de-ale lup-telor... Ici-colo scli38 pea câte-un ochi de lumină galbenă,plăpândă, însemnând comandamente, spitale, cârciumi-popote... Prin băltoacele ulit, ii se împleticeau, înjurând s, iblestemând, cei ce reveneau de la execut, ie.

Apostol Bologa mergea tăcut alături de căpitanul străin.Vroi mereu să-s, i grăbească pas, ii, să se despartă de

omul acesta bănuitor, care parcă s, i tăcând îi făcea mus-trări. Dar în aceeas, i vreme as, tepta să mai afle de la dânsulceva nespus de important s, i-i era atât de necaz că nu maideschide gura, încât îi venea să t, ipe... S, i întunericul umed,înecăcios îi strângea în cles, te inima, din ce în ce mai fărămilă.

Apoi, în fat, a unei case cu ferestrele luminate, se auziglasul generalului, iar Klapka tresări s, i zise:

— Eu mă opresc aici... să...Bologa nu răspunse s, i nici măcar nu salută, ci trecu

înainte, mai repede, us, urat, bucuros că a scăpat s, i înfricos, atsă nu-l cheme înapoi, ca s, i când căpitanul ar fi fost pri-cina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-oulicioară strâmtă s, i apoi intră în ograda căsut, ei de nuiele,unde îs, i avea locuint, a. Din fund, dintr-un s, opron, auzicântec jalnic.

Se supără că ordonant, ei îi arde de cântece tocmaiacuma.

Totus, i ascultă câteva clipe, gândindu-se: “E cântec dela noi...” Vru să strige pe Petre, dar, după ce deschise gura,îs, i luă seama s, i păs, i brusc în tindă. Nu găsi us, a odăii s, i seînfurie: “El cântă în loc să...” În odaie, pe o masă, ardealampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa îs, ias, eză casca pe lavit, ă, pe urmă se trânti pe pat s, i rămase

20

întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul cu grinzinegre s, i crăpate.

Se simt, ea frânt, ca după o muncă istovitoare.“Până la masă am să mă odihnesc put, in, să-mi alung

gândurile”, îs, i zise dânsul, căscând s, i închizând ochii.Dar îndată gândurile se năpustiră asupra lui din toate

ascunzis, urile creierului, ca nis, te păsări hrăpăret, e, s, i înurechi îi răsună cântecul ordonant, ei atât de limpede, parcăar fi cântat sub fereastră. Atunci, spăimântat, deschise iarochii.

Îi trecu prin minte că ar trebui totus, i să cheme pe Pe-tre, să- i spuie că mâine în zori de zi vor pleca înapoi pefront s, i deci să nu uite ceva pe-aici... În acelas, i timp, însă,îs, i dădu seama că i-e frică să rămâie singur cu gândurile-iproprii s, i-s, i răspunse: “Cons, tiint, a mea e împăcată”... S, inumaidecât, ca la poruncă, îi răsăriră în minte argumen-tele, cu zecile, îmbulzindu-se să-l încredint, eze că Svobodaa fost vinovat, a încercat să dezerteze s, i să trădeze, s, i că,prin urmare, el, care din întâmplare l-a judecat s, i l-a osân-dit, n-are să-s, i impute nimic, nimic... Totus, i, pe cândasculta în suflet dovezile linis, titoare, în tavanul cu grinzinegre se iviră, întâi ca nis, te sclipiri fără rost, apoi tot mailămurit, ochii omului de sub s, treang, cu privirea mândră,tulburătoare ca o chemare, în al cărei foc straniu valurilede argumente se topeau neputincioase.

“Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?” segândi atunci, închizând iar pleoapele s, i lăsându-se obosit,în voia soartei.

Singură doina soldatului îi mai tremura în creieri, linăs, i blândă ca o mângâiere catifelată, trezindu-i din somns, iraguri de amintiri s, i strămutându-i sufletul, pe aripi devis, acasă, în târgus, orul Parva de pe valea Somes, ului.

21

Acolo era casa lui părintească, bătrână, solidă, chiarpeste drum de biserica nouă, strălucitoare. Din cerdaculcu stâlpi înflorit, i, printre crengile nucilor sădit, i în ziuanas, terii lui, se vedea mormântul tatălui său, împodobitcu o cruce sură de piatră, pe care numele, săpat cu sloveaurite, se deosebea din depărtare: Iosif Bologa.

Casa avea încăperi multe, cu mobile vechi, severe, ame40stecate, s, i o curte mare, cu acareturi în fund, s, i mai încolo,o grădină ce mergea până la Somes, ul cu ape gălăgioase.Aceasta a fost, împreună cu câteva “table” de pământ rodi-tor, zestrea fiicei doctorului Hogea, primul medic de plasăîn Parva, al cărui mormânt se află de asemenea în curteabicericii, ca o amintire a unei viet, i de cinste s, i sârguint, ă, s, ivrednic urmas, al fostului subprefect din vremea revolut, ieis, i domniei lui Avram Iancu. Cea mai mare bucurie a avut-odoctorul în ziua când bătrânul protopop Groza i-a cununatfata cu avocatul Iosif Bologa. Din bucuria aceea i s-a trass, i moartea, urmată la câteva luni după nunta unicei saleodrasle... Domnis, oara Maria, de altfel, îs, i binemeritasenorocul.

Fusese fată cuminte, as, ezată, fără fumuri s, i cu marecredint, ă în Dumnezeu. Rămasă orfană de mamă, a crescutîn internatul de fete din Sibiu. Acolo, în preajma exame-nului de clasa a s, asea liceală, în familia directoarei, a făcutcunos, tint, ă cu Iosif Bologa, care, peste o săptămână s, i fărăa-i spune ei măcar o vorbă, a scris doctorului Hogea, laParva, cerându-i mâna. Peste altă săptămână s-a pome-nit cu tatăl ei, a aflat că “marele avocat” o iubes, te s, i, întrei zile, au serbat logodna chiar în casa directoarei, de-zolată că “Marit, i” barem n-a terminat clasa... A stat apoilogodită cinci luni, până ce, după laborioase tratative cu so-crul, Bologa s-a hotărât să-s, i strămute în Parva cancelaria

22

avocat, ială, fără mult, i client, i, din Sibiu. Astfel Maria a avutvreme să se obis, nuiască cu gândul că se va mărita cu unom care, s, i după logodnă, i-a rămas ca un străin. În loc deiubire, simt, ea pentru Bologa un respect speriat, mai alesdin pricina avalans, elor de laude cu care o coples, ea tatăl eiori de câte ori venea vorba despre viitorul său ginere.

Nici nu a fost Iosif Bologa bărbatul care să înfloreascăvisele romantice ale unei fete de s, aptesprezece ani. Înfigu41 ra lui aspră, colt, uroasă, cu ochi scufundat, i în orbites, i adumbrit, i de sprâncene stufoase, cu mustăt, i castanii,bogate s, i cu o bărbie lată s, i put, in învinet, ită de tăis, urilebriciurilor, părea că se simt, ea mai acasă ura decât dra-gostea. Des, i scump la vorbă s, i ves, nic serios, avea un glaspătrunzător de fierbinte, dovedind o inimă blândă s, i unsuflet încordat de viat, ă lăuntrică. A fost feciorul cel maimare al unui preot sărac din T, ara Mot, ilor, în a cărui fami-lie rămăsese, ca un trofeu, amintirea strămos, ului Grigore,fruntas, în răscoala lui Horia s, i tras pe roată, la Alba-Iulia,după potolirea t, ăranilor. În sufletul lui Iosif Bologa icoanastrăbunului erou s, i martir a întet, it râvna de muncă s, i aînvăpăiat un ideal. Îndată după ce s, i-a dobândit diplomade avocat, s-a aruncat cu toată patima în politică, izbutindsă ajungă cel mai tânăr condamnat în procesul Memo-randului s, i să petreacă vreo doi ani într-o închisoare destat.

Apostol s-a născut tocmai în zilele când tatăl său as, tepta,la Cluj, condamnarea. Până să se întoarcă Bologa dintemnit, ă, copilul a deschis ochii asupra lumii, îmbrăt, is, atde o dragoste maternă idolatră. Lipsită de iubire, tânărad-nă Bologa s, i-a găsit în copil o t, intă de viat, ă. Sufletulei plin de credint, ă în Dumnezeu a avut chiar momentede îndoială: oare nu-s, i iubes, te odrasla mai mult decât pe

23

Atotputernicul? Ca să-s, i împace cons, tiint, a, s, i-a dat mareosteneală să sădească în inima micului Apostol adorareaDomnului. Astfel întâile amintiri ale copilului au fost stă-pânite de un Dumnezeu bun, blând s, i iertător care, înschimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruies, te oamenilorbucurii pe pământ s, i ves, nică fericire în cer. În închipuirealui săltăreat, ă, înfăt, is, area acestui Dumnezeu se confundacu protopopul Groza, care venea deseori, întrebând tot-deauna ves, ti de la “martirul nostru”, s, i căruia mama îisăruta mâna.

O schimbare adâncă, un fel de revolut, ie a stârnit înviat, a lui Apostol sosirea tatălui său. Peronul gării eraînt, esat de oameni, domni s, i t, ărani din împrejurime. Co-pilul se agăt, ă disperat de fusta măicut, ei, as, teptând parcăo minune îngrozitoare... Apoi trenul a sosit s, i s-a opritscârt, âind foarte urât, s, i dintr-un vagon s-a coborât Bo-loga, în haină neagră, cu capul gol s, i o barbă mare cas-tanie, crescută în temnit, ă, sa uitat put, in la lumea de peperon s, i pe urmă s-a repezit la micul Apostol, l-a ridicat s, i,în vreme ce oamenii strigau “trăiască”, l-a sărutat zgomo-tos pe amândoi obrăjorii. Cuprins de o spaimă dureroasă,copilas, ul a început să plângă s, i să se zvârcolească în brat, elestrăinului care, ascultând acum discursul protopopului,încerca să-l ostoiască s, i-l legăna us, or. În cele din urmăBologa, fiindcă micut, ul răcnea din ce în ce mai speriat,acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat înseama doamnei Bologa, care se împurpurase de rus, ine s, ide emot, ie. În brat, ele ei Apostol se mulcomi, privind însămereu înfricos, at spre domnul cu barba castanie.

De altfel, în aceeas, i seară Bologa avu o convorbire so-lemnă cu nevastă-sa în privint, a educat, iei copilului. Îidezvoltă în fraze pompoase nis, te principii, pomeni nu-

24

mele câtorva educatori celebri, sfătuind-o chiar să citeascăpe îndelete operele lor, pe care le citise s, i dânsul în închi-soare tocmai în vederea lui Apostol, s, i mai ales îi ceruenergie, concentrare s, i hotărâre.

— Copilul trebuie să înt, eleagă de la început că viat, aomului numai atunci e pret, ioasă când urmăres, te un ideal!

sfârs, i Bologa patetic. Datoria noastră părintească de-abia acum începe! Trebuie să ne dâm toate silint, ele ca săfacem din odorul nostru un om s, i un caracter!

Doamna Bologa plânse s, i-s, i frânse mâinile. Din dis-cursul sot, ului ei înt, elegea că i se cere să-s, i astâmpere dra-gostea de mamă, mângăierile s, i răsfăt, ările. Totus, i, se su-puse fără murmur.

Bologa, sărbătorit de o lume întreagă, martir, cu aure-ola temnit, ei s, i cu barba impunătoare, i se părea un stăpânnespus de înt, elept, căruia i se cuvine numai ascultare s, isupunere.

Se resemnă deci să-s, i iubească puis, orul în taină s, i să-s, i ferească mângâierile de ochii lui Bologa. În schimb, îs, iîntet, i îngrijirile religioase, întret, inând mereu vie credint, aîn sufletul lui Apostol. În privint, a aceasta avea toată li-bertatea din partea sot, ului care, des, i nu era credincios,îngăduia religia în educat, ie ca un mijloc pentru dezvolta-rea fanteziei.

Apostol, potolit s, i timid, fără tovarăs, i de jocuri, simt, iadânc atmosfera gravă pe care o impuse tatăl său în casă. Îirămase întipărită în inimă spaima primei întâlniri cu el s, i-l privea mereu ca pe un străin venit anume să-l terorizeze.

Ceasuri de bucurie petrecea numai cu mama, cânderau singuri acasă, s, i uneori cu protopopul Groza care,fiind văduv, se înviora în tovărăs, ia copilului blând s, i inte-ligent. Peste toate gândurile s, i închipuirile micut, ului însă

25

plutea ves, nic o iubire foarte nelămurită, în care stăpâneaDumnezeu...

Când împlini vârsta de s, ase ani, alt eveniment stra-niu îi zgudui sufletul... Doamna Bologa, gândindu-se căcopilul trebuie să înceapă s, coala, se sfătui îndelung cu pro-topopul Groza cum să-i înlesnească sarcina s, i căzură deacord că e nevoie de implorarea Atotputernicului. Prinurmare, hotărâră să pună pe Apostol să zică “Tatăl nostru”,într-o duminică, în cadrul sfintei liturghii. Făcură pregă-tirile în mare taină, ca să nu prindă Bologa de veste s, i săle zădărnicească planul...

În sfârs, it, în ziua stabilită sot, ii Bologa luară loc înstrana dreaptă, ca de obicei, iar Apostol, în fat, a lor, înhăinut, e noi, mai palid s, i cu ochii aprins, i de emot, ie. DoamnaBologa lăcrima s, i tremura, închinându-se înfrigurată s, ifrământând neîncetat cărticica de rugăciuni... Apoi ve-nind momentul rugăciunii, se plecă speriată peste stranăs, i-i s, opti: “Acuma, puis, orule...” Cu fruntea sus, cu mersapăsat, Apostol trecu în fat, a us, ii împărătes, ti, căzu în ge-nunchi, împreună mâinile...

Peste o clipă glasul lui subt, ire ca un fir de mătase albăfâlfâia în tăcerea înecată de respirat, ii, se ridica spre tava-nul înstelat, se coborî printre sutele de oameni... Ochii luivăzură la început, în altar, pe protopopul Groza zâmbindu-i cu blândet, e s, i încurajându-l; pe urmă însă rămase numaicrucea aurită, sus, parc-ar fi plutit în văzduh... Apoi, toc-mai în clipa când se închina, la încheierea rugăciunii, sedeschise deodată cerul s, i, într-o depărtare nesfârs, ită s, itotus, i atât de aproape ca s, i cum ar fi fost chiar în sufle-tul lui, apăru o perdea de nouras, i albi, în mijlocul cărorastrălucea fat, a lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare,înfricos, ătoare s, i în acelas, i timp mângâietoare ca o săru-

26

tare de mamă... Din strălucirea dumnezeiască însă selimpezea o privire vie, infinit de blândă s, i de măreat, ă,care parcă pătrundea în toate adâncurile s, i ascunzis, urile...Arătarea aceasta a durat numai o clipă s, i a fost atât denemărginit de dulce, că inima lui Apostol s, i-a oprit bătăile,iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totus, i,sufletul îi era atât de plin de fericire, că ar fi fost bucurossă moară atunci acolo, privind minunea dumnezeiască...Când se întoarse la loc, păru schimbat la fat, ă. Pe obrajiialbi, ochii albas, tri erau ca două izvoare de lumină.

— Măicut, ă, am văzut pe Dumnezeu! murmură copilulcu însuflet, ire, în vreme ce doamna Bologa încerca să-s, is, teargă lacrimile cu batista udă de plâns.

Vedenia lui Apostol dădu prilej la oarecare controverseîn casa Bologa. Protopopul s, i d-na Bologa credeau cu tăriecă bunul Dumnezeu, printr-o grat, ie deosebită, a arătatast45 fel calea pe care trebuie să meargă băiatul în viat, ă;avocatul, dimpotrivă, căuta să le documenteze că toată“minunea” e numai rezultatul exaltării religioase a copi-lului... În cele din urmă, neizbutind a-i convinge, Bologase supără, le impută că vor să-i îmbolnăvească feciorul,umplându-i mintea fragedă cu fantasmagorii popes, ti s, i,fiindcă el, ca tată, e răspunzător de sănătatea sufleteascăa lui Apostol, interzise pe viitor asemenea exhibit, ii odatăpentru totdeauna.

Clasele primare le făcu acasă, având pe doamna Bologaca instructoare. Bologa îi controla pe amândoi în fiecaresâmbătă, cu o severitate din ce în ce mai stras, nică, parcăar fi avut în fat, a lui nis, te complici întru a-l trage pe sfoară.

Des, i Apostol era silitor, tatăl hotărî să-l trimită, pen-tru cursurile secundare, la liceul din Năsăud, spunând căcopilul trebuie să ia contact cu oamenii s, i cu lumea. În re-

27

alitate Bologa, nemult, umit de educat, ia ultrareligioasă ceo primea copilul acasă, în ciuda prescript, iunilor lui, voiasă curme răul cât mai era vreme.

Îl dădură în pensiune la profesorul de matematică,prieten bun cu Bologa, ca să fie bine îngrijit s, i suprave-gheat, ca acasă. Când plecară părint, ii s, i rămase singur,Apostol fu cuprins de o spaimă dureroasă. Se simt, i pără-sit, izgonit, străin s, i neputincios. S, i nici măcar nu puteaplânge, de teamă să nu-l ia în râs copiii gazdei. În clipaînsă când îi era sufletul mai stors de nădejde, a văzut înperetele odăit, ei o icoană cu Isus Hristos răstignit pe cruce.S, i atunci toată întristarea i-a dispărut ca prin farmec. Numai era singur. Dumnezeu îi alina inima...

Parva fiind aproape de Năsăud, doamna Bologa veneaîn fiecare lună să-l vadă, să-l mângâie... Dar Apostol păreaacuma vesel s, i mult, umit. Cartea îl pasiona. La sfârs, itulanului s, colar, mergând acasă în vacant, ă, prezentă cu bu-curie tatălui său un certificat strălucit.

— Te felicit! îi zise Bologa, după ce citi cu luare-aminte,strângându-i mâna ca unui prieten.

Strângerea aceasta de mână îi făcu o impresie curi-oasă.

Pentru întâia oară simt, ea că tatăl său îl iubes, te. Pânăatunci i se păruse că dragostea trebuie să fie neapăratcu lacrimi s, i râzgăieri. Acuma înt, elese că există s, i iubiriret, inute, bărbătes, ti. De altfel, chiar s, i el devenise maidiscret în dezvăluirea sentimentelor. Îi plăcea să fie privitca om serios.

Prietenii lui cei mai buni, Alexandru Pălăgies, u s, i Con-stantin Boteanu, erau cu trei-patru ani mai mari ca dânsul.

Când termină clasa a patra s, i aduse iar certificatul,Bologa crezu nimerit să-i spună câteva cuvinte grave, de

28

fat, ă cu doamna Bologa, în picioare. După o introducerecu citat, ii latines, ti, îi evocă amintirea străbunului tras peroată la Alba- Iulia s, i apoi urmă cu glas falnic:

— De azi încolo, fiul meu, es, ti bărbat. Dacă ar fi nevoie,es, ti pregătit să-t, i pot, i câs, tiga singur o pâine. Intrând încursul superior, orizontul are să t, i se lărgească. Vei pricepemulte lucruri nevăzute, căci viat, a s, i lumea sunt pline detaine grele.

Să năzuies, ti mereu a dobândi stima oamenilor, s, i maiales pe a ta însut, i. De aceea sufletul tău să fie totdeaunala fel cu gândul, gândul cu vorba s, i vorba cu fapta, căcinumai astfel vei obt, ine un echilibru statornic între lumeata s, i lumea din afară! Ca bărbat, să-t, i faci datoria s, i să nuuit, i niciodată că es, ti român!...

În clasa a cincea, spre Crăciun, într-o oră de matema-tică, Apostol fu chemat put, in afară. În coridor as, teptavizitiul lor, cu căciula s, i cu biciul în mână.

— Ei, ce-i, ce s-a întâmplat? întrebă Apostol tulburat.— Bine, domnis, orule, tot bine, dar azi-noapte a murit

domnul avocat, de inimă, s, i m-a trimis doamna să te aducs, i pe d-ta la înmormântare...

Până în Parva, Apostol a plâns în nes, tire... Înmor-mântarea a fost impozantă. Mii de oameni au petrecutcos, ciugul la groapă, s, i multe cuvântări jalnice. Pe urmă,câteva zile, Apostol a stat acasă. Nu mai plângea, dar s, edeaceasuri întregi încremenit în fat, a unei fotografii care re-prezenta pe tatăl său într-o poză dârză, amenint, ătoare.(Era făcută la Cluj, pe când se întorcea din temnit, ă.) Îna-inte îi fusese frică de fotografia aceasta. Acuma îl rodeauremus, cări. Simt, ea împrejur întrebări fâlfâind cu aripi ne-gre s, i nu îndrăznea să le privească. Îs, i zicea mereu că n-as, tiut să-l pret, uiască, îs, i amintea îndrumările lui severe

29

s, i-i era teamă necontenit să nu se dărâme ceva, undeva, s, inu-s, i dădea seama ce s, i unde...

Doamna Bologa, îngrijorată de jalea lui, îi zise, a treiazi, foarte blând s, i duios:

— Lasă, dragul mamei... Ce să facem? As, a a vrut Dum-nezeu...

— De ce? întrebă deodată Apostol, privind-o cu nis, teochi goi.

Mama îi răspunse ceva, dar el nu mai înt, elese vorbeleei, căci în clipa când a rostit întrebarea, a simt, it cum i sedărâmă în suflet, cu zgomot îngrozitor, o clădire veche,cu temelii ca rădăcinile stejarului.

“Am pierdut pe Dumnezeu”, îi fulgeră prin minte, în-chizând ochii cu frică, parcă astfel ar fi vrut să împiediceruina. Avea impresia foarte clară că se prăbus, es, te într-oprăpastie fără fund s, i nu se poate opri, nu se poate agăt, ade nimic. Aceasta însă a t, inut numai un moment, saupoate nici atâta, iar pe urmă a rămas cu o groază crâncenăîn inimă, ca s, i când s-ar fi trezit, în miez de noapte, singur,într-un cimitir imens, fără să s, tie încotro să apuce...

Se întoarse la Năsăud buimăcit, cu sufletul zdrent, uitde îndoieli s, i sigur că s, i-a pierdut rostul în lume. Un răs-timp a mai încercat să-s, i reclădească din dărâmături ocasă nouă.

Observa însă că de sub fiecare piatră izbucnea câte-oîntrebare dureroasă s, i fără răspuns... Strădaniile acesteazadarnice, cu chinurile lor neostoite, îl obosiră repede. Darapoi peste ele se înălt, ă, ca un steag biruitor, dorint, a de-acunoas, te, de-a găsi răspunsuri precise la toate întrebăriletulburătoare...

Ca “abiturient” a petrecut vacant, a în consfătuiri cumamă- sa s, i cu protopopul Groza care, amintindu-s, i ară-

30

tarea cerească de odinioară, doreau să-l îndrepte spre ca-riera preot, ească. Apostol însă nici nu voia să audă de teo-logie.

Acuma era aproape de douăzeci de ani, înăltut, , foartezvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniulung s, i dat pe spate, având ceva din înfăt, is, area tinerilorde la începutul secolului trecut, gata să moară pentru undor. Pe cât inima îi clocotea de o poftă de viat, ă năpras-nică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice,suferind fizices, te de câte ori, în căutarea explicat, iei, seizbea de zidurile începutului s, i sfârs, itului între care e măr-ginită cunos, tint, a omenească. Se făcuse gânditor, chiarvisător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpăt, ânate.Doamna Bologa spunea, cu o us, oară umbră de părere derău, că seamănă la caracter cu răposatul, ceea ce pe Apos-tol îl măgulea, căci, cu cât cres, tea, cu atât admira maimult înt, elepciunea tatălui său, silindu-se din răsputeribarem să-l egaleze... Când îs, i dădu seama că rezistent, afără argumente nu va convinge pe maică-sa s, i mai ales peGroza, le declară ritos că el de mult nu mai crede în Dum-nezeu s, i prin urmare nu-s, i poate alege o carieră bazată peîns, elăciune. Protopopul se indignă s, i plecă fără să-i deamâna, iar doamna Bologa plânse o săptămână întreagă,rugându-se Atotputernicului să-i întoarcă băiatul pe caleacea bună.

Apostol se hotărâse de mult să urmeze filozofia. Au-zind aceasta, indignarea protopopului se întet, i s, i, ca săfrângă cerbicia fiului rătăcit, povăt, ui pe doamna Bologasă-i refuze mijloacele bănes, ti. Abiturientul se posomorî.Câteva zile de-a rândul avu lungi consfătuiri cu singurulsău prieten din Parva, cu Alexandru Pălăgies, u, care făcusecursul de notar s, i acuma era practicant, în as, teptare să

31

iasă la pensie notarul bătrân s, i să-i ia locul. Drept urmarea consfătuirilor, Apostol se repezi până la Năsăud, se maisfătui s, i cu fosta lui gazdă, s, i cu directorul liceului, iarrezultatul fu o petit, ie către Ministerul Instruct, iei, în caresolicita o bursă de la stat. Peste vreo trei săptămâni veni s, irăspunsul: i s-a acordat un loc într-un “colegiu student, esc”la Budapesta, ceea ce înseamnă pensiune completă s, i chiarcâteva coroane pe lună, de buzunar.

La Universitate a întâmpinat greutăt, i as, teptate s, i neas, teptate.Le-a biruit cu o însuflet, ire aprigă. A învăt, at ungures, te s, inemt, es, te în câteva luni, încât primul examen ia adus fe-licitări s, i o invitat, ie la masă din partea profesorului defilozofie, bătrân, sărac s, i nobil. Între profesor s, i elev s-au statornicit nis, te legături ca între un duhovnic s, i undreptcredincios.

Cunoscător al sufletului omenesc, profesorul a înt, elesrepede neastâmpărul lui Apostol s, i l-a îndrăgit. I se păreacă tânărul acesta, ros până în temelii de îndoieli, e repre-zentantul tipic al unei generat, ii care, pierzând credint, aîn Dumnezeu, se învers, unează a găsi ceva în afară de su-fletul omului, un Dumnezeu s, tiint, ific, lipsit de taine s, ide necunoscut, un adevăr absolut, în dosul căruia să numai fie nimic, în care să se cuprindă s, i să se lămureascăchiar s, i neantul... Seninătatea s, i simpatia profesoruluiau potolit încetul cu încetul avântul studentului. Chiarîn prima vacant, ă universitară Apostol a venit acasă cuo “concept, ie de viat, ă” pe care toată vara a explicat-o luiAlexandru Pălăgies, u, devenit notar în Parva.

— Omul singur nu e cu nimic mai mult decât un vi-erme, spunea studentul cu o încredere parc-ar fi descope-rit piatra filozofală. O licărire de cons, tiint, ă trecătoare...Numai colectivitatea organizată devine o fort, ă construc-

32

tivă, dragă prietene!Singularizat, omul se pierde, pe când într-o colecti-

vitate orice sfort, are îs, i găses, te locul ei s, i toate împreunăcontribuie la înălt, area fiecărui individ, precum activita-tea comună a tuturor colectivităt, ilor apropie omenireade Dumnezeu... Azi, din pricina lipsei de organizare, no-uăzeci la sută cel put, in din munca creierului omenesc serisipes, te.

Închipuies, te-t, i ce-ar fi când s-ar uni, printr-o organizat, ieperfectă, sfort, ările mintale ale tuturor oamenilor spreaceeas, i t, intă!... Cât, i oameni trăiesc azi pe pământ? Douămiliarde, să zicem... Ei bine, ar mai exista oare necunos-cutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenus, ie,într-un avânt comun, ar porni la asaltul port, ilor închise?

— Adică, mai pe românes, te, să facem ceea ce facemcu tot, ii, zise notarul. Să ne facem datoria către stat, nu-ias, a?...

Apoi asta spun s, i legile noastre...— Nu, nu legile... Cons, tiint, a să-t, i dicteze datoria, nu

legile...Mare deosebire! se înflăcără Apostol, reîncepând furt-

unos explicat, iile.Doi ani de zile, în Budapesta, s, i-a pus la încercare

“concept, ia de viat, ă” în toate împrejurările, s, i după fieceîncercare i se părea mai bună, mai mult, umitoare. Viat, aîn capitală însă îi era nesuferită. Zgomotul străzilor, ego-ismul oamenilor, mecanizarea viet, ii îl supărau. Râvneacivilizarea sufletului s, i aceasta i se părea că nu se poatedobândi în marile aglomerat, ii de oameni. În mijlocul na-turii se simt, ea liber s, i mai aproape de inima lumii. De câteori avea vreme, fugea de oras, . Dealurile din jurul Budeile cunos, tea întocmai ca împrejurimile Parvei... Numai

33

când venea acasă observa că s, i-a potrivit viat, a pe un ca-lapod care aici nu era deloc pret, uit. În Parva i se clătinaconcept, ia s, i avea nevoie de sfort, ări ca să nu i se sfărâme.Statul, aici, era privit ca un vrăjmas, ... Tocmai în vacant, aa treia a găsit argumentul mult, umitor, într-o discut, ie cuavocatul Doms, a, care, după moartea bătrânului Bologa, afăcut avere în Parva.

— Eu nu afirm că statul nostru e bun! a strigat Apostolcu o inspirat, ie subită. Nu afirm deloc... Dar câtă vremeexistă, trebuie să ne facem datoria... Dat, i-mi un stat maibun, s, i mă închin. Altfel însă vom cădea în anarhie, dom-nule Doms, a! În viat, ă trebuie să contăm pe realităt, i, nu pedorint, i!

Avocatul Doms, a îl iubea s, i-i prevedea un viitor strălu-cit, de altfel împreună cu tot, i domnii din Parva s, i chiar ceidin Năsăud. Se spunea că Apostol e răsfăt, atul facultăt, iis, i că are să ajungă negres, it profesor la Universitate. Deaceea Doms, a îi făcea put, ină curte, în sperant, a că îi vaatrage atent, ia asupra domnis, oarei Marta, o fetit, ă de vreos, aptesprezece ani, drăgălas, ă s, i isteat, ă cum nu s-a maipomenit pe valea Somes, ului, s, i care, pe deasupra, avea ozestre boierească, fiind singura odraslă a însus, i domnuluiDoms, a.

Într-o bună zi, dorind să continue discut, ia, Apostolfăcu o vizită avocatului. Nu-l găsi acasă, dar îl primi domnis, oaraMarta. Stătu o jumătate de oră, vorbind cu domnis, oara nu-mai despre nimicuri s, i crezând mereu ca va sosi Doms, a. Adoua zi reveni s, i iar s, ezu o jumătate de oră cu Marta. Apoio săptămână întreagă, în fiecare zi, mereu la aceeas, i orăs, i din ce în ce mai bucuros că nu era acasă avocatul. S, i,peste altă săptămână, spuse radios doamnei Bologa:

— Mamă, s, tii că am să mă logodesc cu fata lui Doms, a?

34

Doamna Bologa încremeni. Marta i se părea prea cochetăs, i us, uratică. O fată crescută în voia soartei — doamnaDoms, a murise de vreo patru ani — nu poate fi o sot, ie po-trivită pentru Apostol. Încercă să se împotrivească. Chemăiarăs, i într-ajutor pe protopopul Groza. Toate în zadar. Lo-godna se făcu, fără ceremonie, în familie, stabilindu-seînsă că nunta vor serba-o când va termina Apostol studiile,peste un an sau doi.

Curând, după logodnă, sosi în Parva un locotenent devânători imperiali, foarte t, ant, os, s, i încrezut, feciorul jude-cătorului ungur. Apostol îl privi cu dispret, , zicând că e gols, i sec, pe când Marta îl găsi interesant s, i drăgut, ... Dumi-nica următoare avu loc “balul filantropic”. Des, i Apostol nuera dansator, în seara aceea a dansat cu furie, ca nu cumvasă rămâie mai prejos de “cellalt”. Locotenentul însă a jucatput, in s, i numai cu vreo trei fete, între care s, i cu Marta. S, iatunci, pe fat, a ei, Apostol a văzut o mândrie s, i o bucurierău ascunsă...

În trei zile sufletul logodnicului s-a umplut de otravă.Se simt, ea nenorocit s, i-l băteau gânduri de moarte. Secompara cu locotenentul în inima Martei s, i era sigur caMarta alege uniforma strălucitoare, pintenii... S, i el care,ca fiu de văduvă, nici n-a făcut armata! Într-un momentde disperare socoti că ar fi bine să renunt, e la favoarea legiimilitare, să se întoarcă peste un an în haină de ofit, er s, isă-i arate Martei că poate fi s, i el ca “cellalt”... În orice caz,nu va lăsa nici în ruptul capului să fie izgonit din iubireaMartei. Tocmai fiindcă e as, a, el o iubes, te mai mult. Are sălupte s, i s-o cucerească definitiv. Dacă ea nu e în stare săse ridice până la el, se va coborî el la ea.

Marta însă trebuie să-l iubească numai pe el!Atunci începură să umble zvonuri de război s, i într-o

35

bună zi locotenentul chiar trebui să-s, i curme concediuls, i să plece în mare grabă la regiment. Apostol se dusea doua zi la Marta, triumfător. Când veni însă vorba delocotenent, Marta zise cu ochi melancolici:

— Simpatic om!... Acuma va fi erou!Apostol îngălbeni. Se hotărî să strice logodna, să recu-

noască fără înconjur că mamă-sa a avut dreptate s, i să-s, ivază de cărt, ile lui... Dar asta ar însemna o las, itate. Dacăîn prima ciocnire cu viat, a se dă bătut, atunci ce va fi vii-torul? Apoi, peste frământările lui, izbucni războiul... S, iconcept, ia de viat, ă, clădită s, i cârpită în trei ani de chib-zuiri, se zdruncină din temelii. Războiul nu intrase însocotelile lui. S, i totus, i acuma trebuia o hotărâre... Se sfă-tui cu Pălăgies, u, fără rezultat. Pălăgies, u declară categoriccă “tot, i trebuie să ne facem datoria către patrie”. Părereaaceasta însă era a unui reprezentant al statului, deci im-pusă, s, i nu izvorâtă dintr-o convingere liberă... Apostol, însufletul său, credea că cel mai bun lucru ar fi să ignorezerăzboiul, ca ceva anormal. Da, dar dacă mâine va fi chemats, i el în armată?

— Vezi, dragul mamei, îi zise doamna Bologa, îngri-jorată, dacă ne ascultai pe noi s, i te duceai la teologie, aziai fi preot s, i nici capul nu te-ar durea de războiul lor... Pecând acuma, Dumnezeu s, tie...

Mai mult ca să se ispitească pe sine însus, i, Apostolrăspunse:

— Zilele acestea am să plec s, i eu la datorie...Doamna Bologa, speriată s, i revoltată, întrebă:— Să-t, i primejduies, ti tu viat, a? Pentru cine s, i pentru

ce?— Pentru patrie, murmură studentul cu un zâmbet

nehotărât.

36

— Noi n-avem patrie! strigă atunci mama, indignată.Asta nu-i patrie... Mai bine s-o calce în picioare caii mus-calilor!

Trimise îndată după protopopul Groza s, i împreunăcăutară să-i scoată din minte gândurile nesocotite. Neho-tărârea lui Apostol se zvârcolea. Ies, i pe stradă buimăcit s, inimeri tocmai la Doms, a acasă.

— Cum, tu? Sperant, a noastră? Să te bat, i tu pentruungurii care ne bat pe noi? Dar când ai o patrie ca a noastrănu es, ti deloc obligat să te îmbulzes, ti la datorie, ba chiardimpotrivă!

— S, i totus, i ideea? zise Apostol fără convingere.— Ce idee?... Când e viat, a omului în joc, dai dracului

toate ideile... Noi trebuie să as, teptăm, Apostole! Lozincanoastră să fie: rezerva...

— Rezerva înseamnă pasivitate s, i pasivitatea e mairea ca moartea...

— Pasivitatea păstrează intacte sperant, ele, pe cândactivitatea acum e egală cu nimicirea.

Apostol tăcu. În sufletul lui se închegase convingereacă nu trebuie să plece. Dar nu apucă să spună nimic luiDoms, a, căci se pomeniră cu Marta, care tocmai se întorceade la o prietenă. Avocatul, ca de obicei, îi lăsă singuri...

— Toată lumea pleacă la război, zise Marta.În privirea ei, în glasul ei, Apostol simt, i o tremurare

ciudată.Marta se gândea la “cellalt”. Un ceas stătură de vorbă,

s, i toată vremea Apostol văzu că logodnica lui e ca o stră-ină, înt, elegând însă că, printr-un singur gest, i-ar puteadobândi sufletul întreg... Un ceas s, ovăi, apoi la plecare seuită adânc în ochii ei s, i zise cu hotărâre:

37

— Poimâine voi pleca la război!Marta avu un zâmbet de necredint, ă, dar numai o clipă.

În clipa următoare obrajii ei se îmbujorară, privirea i seînflăcără, plină de mândrie, s, i apoi, cu o mis, care pătimas, ă,se repezi la Apostol si-l sărută pe buze... S, i Apostol, însărutarea aceasta, îs, i sorbi izbânda.

A teia zi a plecat la Cluj s, i s-a prezentat la cercul derecr55 utare, unde un colonel des, irat l-a felicitat călduros.Când sa îmbrăcat în uniformă s, i s-a uitat în oglindă, nicinu s-a mai recunoscut, atâta de mart, ial i se părea că s-afăcut. De altfel, în oras, clocotea un entuziasm contagios.Pe trotuare, în cafenele, la Universitate, pretutindeni oa-menii erau veseli, parcă războiul i-ar fi scăpat dintr-o pri-mejdie grozavă sau le-ar fi făgăduit o fericire cerească. Înatmosfera aceasta, ultimele rămăs, it, e de s, ovăire se topirăca nis, te stropi de ceară.

Se simt, ea mândru s, i fericit în uniforma cochetă de ar-tilerie s, i saluta t, eapăn pe tot, i militarii ce-i întâlnea, adâncconvins că s, i astfel îs, i împlines, te datoria către t, ară.

Două luni a urmat s, coala de artilerie, apoi a fost trimispe front. Pe urmă l-au numit ofit, er, a fost rănit o datăus, or s, i a doua oară greu, încât a stat două luni în spital s, i olună în concediu acasă, a fost decorat de trei ori, înaintatlocotenent...

toate în vreme de doi ani. Războiul a luat locul defrunte în concept, ia lui de viat, ă, din care odinioară vrusesă- l elimine. Acuma îs, i zicea că războiul e adevăratul izvorde viat, ă s, i cel mai eficace element de select, iune. Numai înfat, a mort, ii pricepe omul pret, ul viet, ii s, i numai primejdia îiot, eles, te sufletul... Pe urmă a fost la Curtea Mart, ială care ajudecat pe Svoboda... Pe urmă au venit spânzurătoarea s, iochii condamnatului... s, i doina ordonant, ei, sub fereastră,

38

care nu mai încetează deloc, ca o mustrare...

3

— Don’ locotenent, e târziu, vremea cinei...Apostol Bologa deschise ochii, zăpăcit. Lângă pat, ordonant, a

mormăia blând aceleas, i cuvinte, ca o babă cu farmece.— Ce-i, Petre? Am dormit? întrebă locotenentul, să-

rind în picioare s, i uitându-se repede la ceasul-brăt, ară. Ei,poftim!

Am întârziat de la masă... S, i numai tu es, ti de vină, cănu s, tiu pe unde tot umbli, în loc să-mi fii de ajutor...

Dojenind de Petre, îs, i dădea bine seama că vrea să-s, iimpute amintirile care l-au cuprins în mrejele lor s, i de careîi era teamă ca de nis, te remus, cări neiertătoare. Grăbit săplece, nu-s, i găsi casca s, i mormăi:

— Fă lampa mai mare, că parcă suntem într-o criptă...De lângă lampă, ordonant, a ridică o scrisoare s, i i-o

întinse:— A venit de la amiază, dar cu vălmăs, agurile astea...Apostol luă scrisoarea, se uită la adresă s, i rămase câ-

teva clipe cu ochii la Petre, ca s, i cum n-ar fi îndrăznit s-ocitească.

“Iată, mi-e frică s, i de slova mamei, se gândi cu amără-ciune.

Atâta m-a făcut de las, execut, ia unui trădător!” Apoise as, eză mânios pe lavit, ă, trase lampa mai aproape, rupseplicul s, i citi pe nerăsuflate: “Dragul mamei mult dorit.Tare-mi tremură inima de grija ta, că de o săptămână n-am primit nici o s, tire s, i pe aici geme pământul de oaste s, i

39

cătane, de trăim mereu cu frica în sân. Totus, i sunt put, inmai linis, tită de când am auzit că, pe unde es, ti tu, s-aupotolit bătăliile. O, dare-ar Dumnezeu să se sfârs, eascăodată, că de atăta război ni s-a acrit sufletul s, i ne-au secatlacrimile.

Tot as, teptăm să ne pomenim cu tine pe acasă, măcarpe câteva zile, că alt, i ofit, eri capătă concedii des. S, i noiavem în gazdă un maior, tare de treabă, polonez. Bietulom toată ziulica oftează de dorul familiei, că-i însurat s, iare s, ase copii...

S, tii, dragul mamei, că pe protopopul Groza l-au luats, i l-au dus în internare prin T, ara Ungurească, fiindcăPălăgies, u l-a pârât că-i periculos pentru linis, tea comunei.O, Doamne, mare-i răbdarea s, i îndurarea ta! Ba Pălăgies, use mai laudă, chiar s, i fat, ă de mine, că, de ar fi vrut el, ar fiputut face să-l s, i spănzure, că — zice — mâna lui e greacând vede că oamenii nu se astâmpără. Dar zice că i-a fostmilă de cei optzeci de ani ai lui Groza, altminteri nu s-arfi mult, umit numai cu internarea. Că, zice, protopopul apredicat de pe amvon precum ca să nu ne lepădăm limbastrămos, ească s, i nici credint, a în Dumnezeu, ci să le păs-trăm cu sfint, enie. S, i din pricina aceasta l-au ridicat s, i l-auînchis, iar comuna a rămas numai cu diaconul, să facăslujba s, i la biserica cea mare, s, i peste apă, în bisericut, a dinIerusalim... Eu mă tot rog fierbinte bunului Dumnezeu s, itare mi-e nădejdea că rugăciunile noastre vor găs, i milă s, iîndurare în ceruri!

De multe ori mă gândesc s, i mă cutremur, ce-ar fi dacăar trăi bietul tatăl tău? Cum era el de inimos, vai, Doamne,poate că nici tu n-ai fi unde es, ti, căci el nu te-ar fi lăsatpentru nimica-n lume. Dar eu, sărmană văduvă, ce să fac?Plâng s, i mă rog lui Dumnezeu să-t, i poarte de grijă s, i să te

40

apere s, i să-t, i lumineze sufletul s, i cărările viet, ii...Acum barem de-ar veni odată pacea, să mai scape oa-

menii de chinuri s, i de groază. Că de când a intrat s, i Ro-mânia în război parcă viat, a noastră e s, i mai amară, s, i maiîntristat nie sufletul... Marta zice că t, i-a scris mereu, darcă tu nu i-ai răspuns la două scrisori s, i poate că te-ai su-părat cine s, tie de ce. Scrie-i, dragul mamei, că Doms, a efoarte cumsecade s, i-t, i poartă de grijă ca un părinte. Apois, i fata-i bună s, i are sufletul de ceară, doar că-i tânără s, inepricepută în viat, ă. Mereu îmi spune că i-e dor de tine,dar iarăs, i nu poate sta nici prea retrasă s, i trebuie să maiglumească cu cei ofit, eras, i de pe aici, că as, a-s vremurile.Dacă ai fi tu acasă, am avea s, i noi un sprijin. Dar nu-inimic, va trece s, i furtuna, s, i Dumnezeu va plăti tuturoradupă dreptate. Până va veni ceasul mântuirii, eu în scri-sorile tale caut mângâiere s, i le as, tept s, i tremur când nusosesc. Că tu es, ti mângâierea s, i nădejdea mea pe lume, s, icredint, a în Dumnezeu. Rămâi cu bine s, i scrie-mi degrabă.Dumnezeu să te aibă în paza lui cea bună. A ta Mamă”.

Apostol îndoi iar scrisoarea, o vârî încetis, or în buzunars, i oftă, zâmbind amar s, i zicându-s, i: “Biata mamă! Sevede că-i strănepoata subprefectului lui Avram Iancu...”Cuprinsul scrisorii îl simt, ea foarte lămurit în creieri, ca oapăsare. Numai vorbele despre Marta parcă pieriseră fărăurme, des, i altădată tocmai acestea l-ar fi pus pe gânduri...

Ridicând capul, întâlni privirea ordonant, ei, aprinsăde o curiozitate umilă. Apostol tresări, ca s, i cum i-ar fi fostfrică să nu-i fi citit gândurile.

— Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don’ locotenent?întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect.

— Ce să fie, Petre? Necazuri s, i amar, răspunse Apostolblând.

41

Îs, i potrivi casca în cap, îs, i ridică gulerul ulancei s, i ies, iîn ogradă, urmat de ordonant, ă. În poartă se întoarse s, i-izise cu acelas, i glas moale:

— Ia seama, Petre, că mâine în zori plecăm înapoi, pefront! Să aduni deci toate catrafusele... Degeaba, Petre,tot mai bine-i acolo decât aici!

4

Popota diviziei era într-o fostă cârciumă, alături de casaîn care locuia generalul Karg. În sala mare dinspre ulit, ă,cu ferestrele oblonite, ca să nu pătrundă lumina afară,mâncau ofit, erii de la cartierul diviziei, precum s, i cei de lacomandamentul brigăzii de artilerie, care se afla în sat. Înfund, întro odăit, ă, era popota trecătorilor, adică a celor cemergeau spre front sau se întorceau de acolo s, i trebuiausă zăbovească un răstimp pe la numeroasele servicii alediviziei.

Fiindcă întârziase, Bologa nu mai vru să treacă prinsala cea mare, ci coti prin ogradă s, i intră în tindă, undecât, iva soldat, i spălau vase, s, tergeau tacâmuri, desfundausticle, în vreme ce alt, ii veneau de pe coridor, de la bucătăriaîndepărtată, cu farfurii pline cu mâncăruri ori cu buteliide vin... De aici o us, ă dădea direct spre popota mare, iaralta, în stânga, spre cuibul trecătorilor. Un soldat se repezis, i deschise lui Bologa.

În odăit, ă erau numai două mese lungi s, i o canapeahodorogită, pe care zăcea un morman de mantale, căs, ti,revolvere, săbii, baionete, de-a valma.

Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul t, uguiats, i cu fruntea de un deget, strângea alene tacâmurile s, i res-

42

turile de pâine. Fumul de tutun, mirosul de mâncăruri s, ide băuturi umpleau odaia până în tavanul cu grinzi, sugru-mând flacăra lămpii cu abajur de tinichea roasă. Obloanelecelor două ferestre erau închise, iar găurile din obloane,astupate cu s, ervete. De altfel, ferestrele n-aveau perdeles, i pe peret, i se vedeau numai câteva cadavre de plos, nit, esătule.

În capul mesei din stânga s, edea căpitanul Klapka. Fărăcască, tuns la piele, fat, a lui rotundă răspândea bunătate s, iblândet, e, des, i în ochi îi tremura o spaimă pe care încercaso ascundă sub un surâs prefăcut s, i rece.

Când păs, i Bologa în odaie, zgomotul de glasuri care seauzise din tindă se curmă brusc, încât bună-seara lui plutisinguratică într-o tăcere speriată. Până să-s, i lepede însăcasca s, i ulanca, unda de tulburare se topi s, i locotenentulGross, mai în glumă, mai în serios, strigă:

— Mi se pare, Bologa, că t, i-a fost rus, ine să vii maidevreme între noi? Spune drept!

— Rus, ine? Mie?... De ce? zise Apostol, oprindu-seînt, epat.

— Parcă noi nu s, tim că s, i tu ai votat pentru moarte?zâmbi Gross, dând vorbelor sale o culoare mai dulce, fi-indcă observase supărarea lui Bologa.

— Ei s, i? urmă Apostol mereu dârz. În orice caz n-am să dau socoteală decât cons, tiint, ei mele, care l-a găsitvinovat!

— Cons, tiint, ă! oftă deodată tânguitor căpitanul Cer-venko, care s, edea la stânga lui Klapka. Cine mai are azicons, tiint, ă? Glasul acesta se înfipse ca un ac în urechealocotenentului Bologa. Vru să răspundă s, i nu-i veni nimicîn minte. Se uita la el, s, i inima i se îmblânzi. Cervenkoera om voinic, spătos, cu o barbă cafenie care-i acoperea

43

aproape tot pieptul s, i cu nis, te ochi în care plângea ves, nico suferint, ă tainică.

Bologa îl cunoscuse într-un spital la Triest s, i descope-rise în el o inimă îngerească. Era rutean, profesor la unliceu din Stanislau. În fat, a ofit, erilor trecea ca un fel demenonit, fiindcă în doi ani de război niciodată nu pusesemâna pe vreo armă, ci mergea în lupte numai cu un băt, detrestie s, i cântând cântece biserices, ti. Cervenko însus, i spu-nea sus s, i tare că mai bine s, i-ar tăia mâinile decât să tragăasupra unor biet, i oameni ca s, i dânsul. Altfel, fiind extremde cons, tiincios în serviciu s, i dispret, uitor de moarte, su-periorii îl lăsau în pace, mult, umindu-se a zice că-i camscrântit.

— Fiecare îs, i face datoria cum crede, murmură Bologadrept răspuns lui Cervenko, as, ezându-se la masă fat, ă-nfat, ă cu Klapka, s, i apoi porunci soldatului: Adă-mi s, i mieceva de mâncare!

Soldatul dispăru. Peste o clipă Gross, put, in încruntat,zise:

— Nici o datorie din lume nu-mi poate impune să ucidpe un camarad...

— Camarad?! strigă deodată locotenentul Varga, re-voltat, sărind în picioare. Trădătorii s, i dezertorii suntcamarazii dtale?...

Domnilor, vă întrecet, i cu glumele! Eu, în orice caz, numai pot asculta nepăsător asemenea... asemenea... vorbecompromit, ătoare pentru un militar care mai are în sufletun pic de iubire de t, ară...

Izbucnirea locotenentului de huzari, singurul ofit, eractiv printre cei de fat, ă, căzu ca un dus, rece, reamintindu-le brusc că sunt pe front. Toate privirile se întoarserăspre Varga s, i în toate lucea o întrebare... Privirile acestea

44

mult, umiră orgoliul huzarului brun, tânăr, frumos, cu mus-tăcioara tunsă s, i cu înfăt, is, area încăpăt, ânată. Era nepotulprofesorului de filozofie de la Budapesta s, i avea ambit, ia săfie socotit mare cunoscător de cai. Apostol îl întâlnise desîn casa profesorului s, i, cu toate că i s-a părut gol s, i fudul,s-a împrietenit cu el, având altfel un suflet deschis s, i leal.

— Închipuies, te-t, i, dragul meu, urmă Varga, adresân-duse lui Bologa, ca omului care-i împărtăs, es, te credint, ele,cu o voce calmă ce voia să s, teargă impresia izbucnirii in-dignate, de două ore numai despre execut, ia lui Svobodavorbim s, i, ce crezi, dumnealor găsesc vinovat, i, s, tii pe cine,pe cei ce lau condamnat!

Varga sfârs, i surâzând batjocoritor spre Gross, risipindastfel cu totul urmele protestării.

— Nimeni nu osândes, te cu inima us, oară, zise Apostolgânditor. Dar când vina e evidentă, es, ti silit. Căci maipresus de om, de interesele lui particulare, e statul!

— Nimic nu e mai presus de om! se ridică atunci Gross,grăbit, ca nu cumva să-i ia cineva vorba. Dimpotrivă, omule mai presus de orice, mai presus chiar de întreg universul!

Ce-ar fi pământul fără de omul care să-l vadă, să-l iu-bească, să-l măsoare, să-l înconjoare?... Ca s, i pământul,universul numai prin om a devenit o realitate interesantă.Altfel ar fi o zbuciumare sterilă de nis, te energii oarbe, alt-fel, adică fără sufletul omului. Tot, i sorii universului nupot avea altă menire decât să încălzească trupul omuluicare adăpostes, te grăuntele divin al inteligent, ei. Omul ecentrul universului, fiindcă numai în om materia a ajunsla cons, tiint, a propriului său eu, a ajuns să se cunoască!...Omul e Dumnezeu!

Locotenentul Gross, uscăt, iv, slăbit, cu barbis, on rete-zat s, i cu ochii mici, negri, fulgerători, comanda o com-

45

panie de pionieri. Vorbind, se aprindea repede, iar vo-cea lui aspră, neplăcută, devenea mlădioasă s, i cuceritoare.Era ovreu s, i inginer la o fabrică de mas, ini din Budapesta.Acum se opri un moment s, i se uită împrejur parcă ar fias, teptat o întrerupere.

Întâlnind ochii lui Bologa, care nu-l iubea, zicând că efarsor, Gross continuă dispret, uitor:

— Statul!... Statul care ucide!... În spate statul nostru,în fat, ă statul dus, man, s, i la mijloc noi, cei osândit, i să mu-rim ca să asigurăm huzureala câtorva tâlhari care au pusla cale măcelul milioanelor de robi incons, tient, i! Mă mircă...

— Noi apărăm patria, prietene, mos, tenirea strămos, ească!îl întrerupse Varga, calm, cu o superioritate mândră

în glas.— Aici, în inima Rusiei, e patria d-tale? întrebă Gross

cu mare dispret, .— Unde-i datoria, acolo-i patria! interveni Apostol,

dar cu atâta sfială, că nimeni nu-i luă în seamă vorbele.— Patria noastră e moartea... pretutindeni s, i mereu

moartea, bolborosi Cervenko cu o convingere adâncă.— Fiindcă suntem las, i! strigă Gross, înflăcărat. O sin-

gură clipă de curaj general ar pune capăt tuturor mis, eliilor!— Dacă lumea ar fi ca tine! zise Varga, râzând cu atăta

poftă, că tot, i se înseninară. Din fericire, noi, ceilalt, i, încănam uitat că, mai presus de orice, suntem fiii s, i apărătoriipatriei, dragă anarhistule!... Domnule căpitan, adăugăapoi către Klapka, te rog, să nu ne judeci după vorbelenoastre, ci după fapte! Suntem tot, i prieteni s, i, când neîntâlnim, ne permitem mai mult decât ar fi permis. As, ane mai răcorim s, i noi pentru câte îndurăm... Dar în fat, adus, manului tot, i ne facem datoria cu inimă, chiar s, i Gross,

46

des, i vrea să pară un răzvrătit. În al treilea an de război,după ce am dat atâtea dovezi de vitejie, slăbiciunile acesteasă ne fie trecute cu vederea!

Klapka dădu din cap cu un surâs indulgent, care însănu se potrivea deloc cu lumina ciudată din ochii lui bulbucat, i.

Gross vru să protesteze, dar tocmai atunci us, a se des-chise s, i soldatul intră cu farfuriile pline, as, ezându-le di-naintea lui Bologa.

Peste câteva minute, după oarecare s, ovăiri, convorbi-rea se aprinse iarăs, i, mai ales între Gross s, i Varga. ApostolBologa înghit, ea în silă. Des, i nu luase nimic în gură dela prânz, nu-i era foame. Se simt, ea mereu ostenit, parcătoată ziua ar fi cărat bolovani. Ar fi dorit să ia parte ladiscut, ie, ca altădată, dar nu îndrăznea, de teamă să nu ob-serve ceilalt, i cât de false s, i nesincere îi sunt vorbele. Fricaaceasta îl chinuia neîncetat, îi sfâs, ia sufletul, fără să i sepoată împotrivi. Avea impresia că se află pe marginea uneiprăpastii s, i nu cutează să se uite în adâncimea care totus, iîl ispites, te din ce în ce mai stăruitor.

— Izbânda trebuie să vie! glăsui Gross, patetic, gesti-culând s, i cu nis, te ochi tremurători de emot, ie. O crimămonstruoasă trebuie să nască o pornire urias, ă de răz-vrătire universală... Trebuie! S, i atunci, peste trans, eelepline de sânge, peste granit, ele brăzdate cu morminte, tot, ioropsit, ii, tot, i răzvrătit, ii, îs, i vor strânge mâinile s, i, într-unavânt nimicitor, se vor întoarce împotriva celor ce-i exploa-tează de mii de ani, s, i în sângele lor buhăit de trândăvievor înmuia steagurile păcii s, i ale lumii noi!

Bologa atunci nu se putu stăpâni s, i întrebă foarte blând:— Lumea urii, camarade?— Ura, numai ura va stârpi nedreptatea! răspunse

Gross cu fat, a strâmbată de patimă.

47

— Ura nas, te ves, nic ură, zise Apostol, cutremurându-se.

Pe ură nu pot, i clădi, precum nu pot, i pe mlas, tină...Înainte de a mai răspunde Gross, Varga se sculă în

picioare s, i vorbi zâmbitor:— Stat, i!... Dat, i-mi voie!... Anarhistul nostru vrea o

internat, ională... As, a-i, camarade?... Ei bine, uite internat, ionala!adăugă cu mândrie, ridicând glasul s, i arătând împre-

jur cu mâna pe tot, i cei de fat, ă. Uite!... Tu es, ti ovreu, dom-nul căpitan e ceh, doctorul de colea e german, Cervenkoe rutean, Bologa e român, eu sunt ungur... As, a-i?... Tu cees, ti, băiete? se întoarse apoi deodată către soldatul carenu mai isprăvea de strâns masa cealaltă.

— Soldat! răspunse omul, uluit s, i luând pozit, ia regle-mentară.

— Fires, te, tot, i suntem soldat, i, făcu Varga, mult, umit.Dar te întreb: ce neam es, ti?

— Croat, să trăit, i! murmură soldatul fără să clipească.— Ei, vasăzică croat, urmă locotenentul către ofit, eri.

S, i sunt sigur că dincolo, în sala cea mare sau în tindă,vom găsi s, i polonezi, s, i sârbi, s, i italieni, în sfârs, it, toateneamurile, nu-i as, a?... S, i cu tot, ii luptăm umăr la umărpentru un ideal comun, contra dus, manului comun! Iatăinternat, ionala adevărată, tovarăs, e! sfârs, i Varga, as, ezândusetriumfător.

— Internat, ionala crimei! zise Gross grav, adăugândîndată ironic: Degeaba, tu nu pot, i pricepe, Varga! Nepierdem vre65 mea. Tu es, ti băiat de treabă, es, ti erou, darîncolo...

— Încolo, adică înspre ideile tale, nici nu doresc sămă apropii, căci pe acolo te întâlnes, ti cu Curtea Mart, ială,răspunse repede Varga, râzând mult, umit.

48

Urmă o tăcere s, i apoi deodată glasul lui Cervenko, tân-guitor ca o mustrare târzie:

— Suferint, ă ne trebuie, multă, imensă... Numai însuferint, ă cres, te s, i rodes, te iubirea cea mare, cea adevăratăs, i biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea!

Apostol Bologa se uită în ochii ruteanului, lăcrimat, i s, itotus, i strălucitori într-o lumină ademenitoare. Privindu-iînsă mai adânc, Bologa se spăimântă s, i tresări, ca s, i cânds, i-ar fi aruncat căutătura în adâncimea prăpastiei de carese ferise toată seara. Vru să zică ceva s, i se pomeni mur-murând în nes, tire:

— Iubirea... iubirea...— Iubirea voastră însă ne hrănes, te cu gloant, e sau

spânzurători, zise Gross cu o asprime răutăcioasă. AziSvoboda, mâine eu sau poate voi, cei cu iubirea... S, i încal-tea Svoboda a încercat să se smulgă din murdărie, pe cândnoi ne bălăcim mereu...

— Sper că nu vei face apologia trădării? îl întrerupseiar grav locotenentul de huzari.

— Dacă în vreme ce tu, aici, suferi sau faci vitejii, nis, teticălos, i ar spânzura acasă pe tatăl tău sub o învinuire oa-recare, spune, eroule, n-ai imita pe Svoboda?

— Adică tatăl spânzuratului?... întrebă Bologa cu ochiicât pumnii, întinzând gâtul spre Gross. Bine, atunci de cena vorbit, de ce?

— S, i dacă ar fi vorbit? zise Gross înăbus, it s, i cu scârbă.Cel mult o circumstant, ă agravantă...— O, o, dar e... este — bolborosi Bologa, oprindu-se

deo66 dată aiurit s, i simt, ind o uscăciune ciudată în cerulgurii, parcă s-ar fi trezit dintr-un somn cu visuri năpras-nice.

49

— Nimic nu poate scuza trădarea s, i de altfel un ofit, ercare dezertează e mai criminal decât... mai criminal! ziseVarga, sculându-se. S, i, fiindcă mâine dimineat, ă trebuie săfim la datorie, v-as, propune să ne cărăbănim... Nu de alta,dar mi-e teamă că, de vom mai zăbovi mult, avet, i să măconvinget, i că dezertarea la dus, man e o faptă vitejească!

Încercă să râdă s, i, neizbutind, se duse la canapea s, i-s, ialese din grămadă mantaua s, i armele. Gross se uită la ceass, i zise către Cervenko:

— Ce facem? E târziu... de-abia o să putem dormi treiore...

Plecară tot, i trei împreună s, i în urma lor rămase o dârăgrea de tăcere. Căpitanul Klapka începu într-un târziu sătambureze us, or cu degetele pe masă, uitându-se pe subsprâncene spre Bologa care se clătina pe scaun, cu fat, azgârcită de o înfiorare nestăpânită. La masă nu mai rămă-sese decât un sublocotenent de infanterie, foarte tânăr s, iposomorât, care nu scosese nici o vorbă s, i băuse câteva sti-cle de vin cu o lăcomie de bet, iv precoce, s, i doctorul Meyer,un ursuz tăciturn, suferind de insomnie, cu o dragoste spe-cială pentru “client, ii” lui — cum le zicea celor din trans, ee— s, i luând masa totdeauna în odăit, a trecătorilor, fără însăa se amesteca în discut, iile lor. Fiindcă tăcerea deveneaapăsătoare, Klapka zise către doctorul Meyer, căutând unton glumet, :

— Eu pot sta aici până la ziuă, că tot n-am cvartir, iarsoldatul îmi păzes, te în gară bagajele...

Auzind glasul căpitanului, Bologa se dezmetici s, i vorbirepede, parcă ar fi vrut să-s, i ascundă o vină:

— Dacă suntet, i obosit, vă putet, i odihni la mine, dom67nule căpitan... Vă cedez bucuros patul, căci eu... eu am degând să plec mai degrabă la... la datorie...

50

— Adică de ce n-am pleca împreună, prietene? răs-punse Klapka. Nu cunosc terenul s, i am nevoie de o călă-uză... Mi sa spus că voi comanda divizionul al doilea...

— Atunci suntet, i comandantul meu! strigă Apostolînviorat.

Un motiv mai puternic să vă repet invitat, ia.— Iar eu am s-o primesc, prietene, fiindcă, drept să-t, i

spun, mă cam apasă osteneala s, i emot, iile! zise căpitanulcu o voce mai sinceră.

Doctorul fără somn trecu în odaia cea mare, iar sub-locotenentul mai ceru o sticlă de vin soldatului care nuisprăvea deloc lucrul la masa de alături... În ulit, ă Klapka s, iBologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă,dominate de un glas răgus, it, care cânta fals s, i cu mareînsuflet, ire o romant, ă sentimentală. Întunericul se zbuci-uma peste tot cuprinsul, s, i sus, în cer, vânturile fâlfâiaupânze de nouri plângători.

— Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deo-dată cu vocea schimbată.

În aceeas, i clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă delumină albă, tremurătoare, plimbându-se de ici-colo, gră-bită, cercetătoare ca o iscoadă isteat, ă, stăruind pe alocuri,alintând pământul s, i sfidând întunericul... Apoi, peste unminut, se auziră bubuituri dese, înăbus, ite, depărtate...

— Ce-i asta? făcu căpitanul mirat. Se spunea că pe aicie linis, te... când colo...

— Da... Nu-i nimic... nimic! zise Bologa, urmărindcu interes lumina s, i tunurile. Ceva caraghios... o, maimult decât caraghios! Rus, ii ceia sunt nebuni... Închipuit, i-vă, domnule căpitan, că, de vreo săptămână, aproape înfiecare noapte ne sâcâie cu un reflector, parc-ar umblasă-s, i bată joc de noi!

51

Auzi, reflector la nis, te pozit, ii fixe, unde se cunoas, teorice mus, uroi! Ridicol!... Dar s, i mai ridicol, ba chiar ener-vant, e că noi nu suntem în stare să le zdrobim jucăria! Amstricat până acum atâtea obuze, de ni-e rus, ine, s, i degeaba!Parcă ar fi fermecată lumina lor, parcă...

Bologa îs, i curmă brusc vorba, căci fâs, ia de lumină dis-păru, lăsând întunericul mai negru. Răbufniturile de tu-nuri mai continuară un răstimp s, i apoi încetară pe rând...Cei doi ofit, eri porniră prin bezna deasă, clăpăind cu ci-zmele în noroi...

Satul dormea dus, cu casele pitite după garduri despini...

Într-un târziu, mergând mereu, Klapka zise în s, oaptă:— Ce efect ciudat a avut execut, ia de azi asupra domni-

lor!S, i doar au fost adus, i înadins ca să se întoarcă cu groaza

în trans, ee s, i să spună oamenilor că e mai bine să înfruntegloant, ele dus, manului decât s, treangul patriei... Foarte...

foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci...

Apostol se uită repede înapoi, ca s, i cum ar fi auzit unglas din spate, pe urmă mormăi rugător:

— A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat...Sosiră în colt, ul ulicioarei, spre locuint, a locotenentu-

lui.Lumina albă chiar atunci răsări iarăs, i în văzduh, mai

aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri maifurioase.

— Lumina! suspină Bologa. Ispites, te, mereu ispites, telumina!...

Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare so

52

înăbus, e...Dar arătarea albă se topi iarăs, i, s, i întunericul îi strânse

iar în brat, e, ca nis, te cles, te reci. Numai în sufletele lor bui-măcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare...

O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologasimt, ea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce înspinare o piatră de moară. S, i inima îi era atât de sângeratăs, i totus, i atât de plină de o dorint, ă mare, că îl tortura otrebuint, ă sfâs, ietoare să vorbească, să se explice.

— Domnule căpitan, vă rog, zise dânsul fierbinte, amfost întâia oară în Curtea Mart, ială, vă rog... S, i cons, tiint, amia poruncit... A fost vinovat, domnule căpitan!

Klapka tăcea, parcă nici nu l-ar fi auzit.

5

Apostol Bologa îs, i luă în primire bateria, mai stătu put, in detaifas cu comandant, ii de sect, ie s, i apoi coborî în adăpostulsubpământean să se odihnească. Se întinse pe patul descânduri.

Era prăpădit de osteneală s, i de nesomn, căci toatănoaptea se zvârcolise, dar acum sufletul i se us, urase, parcăar fi scăpat dintr-o cameră de tortură s, i parcă toate zbuci-umările ar fi rămas acolo, în satul cu spânzurătoarea...

De afară cobora o înfumurare de lumină, în care seconturau vag intrarea adăpostului, masa improvizată, cuhărt, i, compasuri, cărt, i s, i nis, te farfurii goale, apoi aparatultelefonic în perete, două scaune fără spate, aruncate la oparte... Auzea ploaia monotonă, plicticoasă, adormitoares, i se bucura că în creieri îi furnicau, ca s, i altădată, numaireflectoare, tunuri, muscali, hărt, i, decorat, ii...

53

Spre seară veni căpitanul Klapka în inspect, ie. Bologase înnoură, mai ales când căpitanul îi spuse că a văzutcelelalte baterii s, i că aici va zăbovi mai mult, ca acasă... Îidădu toate deslus, irile, rece, scurt, parcă astfel ar fi vrut săînlăture o apropiere în afară de serviciu. Klapka îl ascultăgânditor, privindu-l mereu în ochi cu o stăruint, ă care peBologa îl zăpăcea s, i-l făcea să-s, i reamintească întâlnirealor de ieri, în fat, a spânzurătorii. La sfârs, it apoi căpitanulîi zise deodată cu un glas în care vibra o sinceritate caldă:

— Es, ti o inimă de aur, Bologa!... Da, da, o inimă... Deaceea mi-es, ti drag ca un frate!

Locotenentul avu o tresărire nervoasă. Nu înt, elegea cevrea Klapka s, i un moment i se păru că-l ispites, te. În urecheînsă îi răsunau cuvintele blânde, tulburătoare, care totus, iîl spăimântau, ca s, i când l-ar fi târât spre o primejdie.

— Te-am văzut aseară cum te-ai chinuit, urmă căpita-nul.

Toată seara s, i toată noaptea. S, i te-am înt, eles. Poate cănumai eu te-am înt, eles, fiindcă eu... Da, da!... Nu te uitacă am tăcut! Trebuie să tăcem! Mereu să tăcem! Altfel...

— Domnule căpitan, cred... că vă îns, elat, i, cred că...zise Bologa aspru, aproape cu ură. S, i nu s, tiu ce vă facesă-mi atribuit, i...

Klapka zâmbi cu atâta bunătate, că Apostol se încurcăde tot s, i se opri în mijlocul frazei.

— De ieri, de la primul schimb de priviri, am înt, elescă vezi în mine un dus, man, reluă căpitanul. Nici nu mi-arfi păsat de dus, mănia ta, dacă pe urmă, când se zvârco-lea fratele meu în s, treang, nu t, i-as, fi văzut ochii plini delacrimi...

Nu protesta! Nu t, i-ai dat seama, dar ai lăcrimat... s, ilacrimile acelea t, i-au dezvăluit inima întreagă...

54

Bologa mai încercă să se împotrivească. Zadarnic.Căpitanul părea că simte o nevoie nebiruită de a-s, i

crea un prieten cu care să împartă o povară sufletească.Neîncrederea locotenentului îl făcea să s, ovăie, s, i totus, iînfricos, area singurătăt, ii îl îmboldea mereu să se apropie.Astfel îi spuse cum a aflat aseară, de la un căpitan ungur,că Bologa e român, dar ofit, er model s, i patriot incompa-rabil. Atunci s-a întristat, crezând că lacrimile au fostîns, elătoare. A cunoscut mult, i ofit, eri români în război s, icu tot, i s-a înt, eles ca s, i când ar fi fost frat, i de sânge.

Cum oare să nimerească tocmai aici un renegat? Peurmă, la masă, a priceput tot, căci la fel se ascunde s, i dân-sul de doi ani de zile, ferindu-se, ca un actor bătrân, dea-s, i arăta simt, ămintele cele fierbint, i s, i purtând ves, nic omască pe obraz. De altfel, pentru el primejdia e s, i maimare decât pentru Bologa, întâi fiindcă e ceh, s, i tot, i cehiisunt suspect, i, apoi fiindcă... Nu-i mărturisi al doilea mo-tiv, ci, după o mică pauză, îi povesti că el e din Znaim, oras,ceh foarte drăgut, s, i curat, s, i că părint, ii l-au dat la s, coalamilitară ca să-s, i câs, tige mai curând pâinea, deoarece eraumult, i frat, i s, i fără avere. A ies, it cadet la optsprezece ani,dar viat, a militară nu i-a plăcut.

În vara când a fost înaintat sublocotenent s, i s-a dusacasă în concediu, s-a amorezat nebun de fata unui profe-sor, tot din Znaim. A vrut s-o ia de nevastă, dar iubita luin-avea zestrea reglementară, ba chiar nici un fel de zestre.Atunci, fiindcă nu putea renunt, a la fată, s-au logodit. Els-a hotărât să-s, i creeze o carieră nouă, iar ea s-a legătuitsă-l as, tepte. S-a înscris în aceeas, i toamnă la Drept s, i s-aas, ternut pe carte. A mers greu. Serviciul îi reteza mereuavântul, s, i superiorii nu vedeau cu ochi buni strădaniilecivile. Totus, i, în s, apte ani a terminat. Era locotenent. Prin

55

demisie a dobândit gradul de căpitan de rezervă, dar s, i decandidat de avocat. Practica a făcut-o în Znaim, aproapede logodnică. Peste un an deschizând cancelarie de avocat,s-a putut însura. Căsnicia a fost rodnică: anul s, i copilul...Azi are patru, doi băiet, i s, i două fete. Războiul a întreruptseria. Al cincilea de-abia acum e pe drum... Dintr-un por-tofoliu scoase nis, te fotografii s, i-i arătă, falnic s, i mis, cat,întâi copilas, ii pe rând, cu numele s, i obiceiurile fiecăruia,apoi pe nevastă-sa.

— Să s, tii însă că fotografiile sunt mizerabile, adăugăel cu însuflet, ire. Mai ales nevastă-mea... e de o mie deori mai bine, delicată, blândă, frumoasă. Cine o cunoas, tetrebuie so adore...

Sărută fotografiile, le puse bine s, i murmură înduios, at,cu ochii scăldat, i în lacrimi:

— Din pricina lor s, i de dragul lor sunt cum sunt, Bo-loga!... Altfel, Dumnezeu s, tie, poate că s, i eu... As, a însănu pot... Sunt capabil de orice las, itate, numai să nu morînainte de a-i îmbrăt, is, a, să mă pot întoarce la ei... Ce vrei!

Sunt un nenorocit... S, i totus, i, în doi ani, o singurădată am fost acasă cinci zile! Înt, elegi? O, câinii, câinii!

Scrâs, ni dint, ii, cu lacrimi gârlă pe obrajii gras, i, înros, it, ide emot, ie. Se auziră pas, i coborând în adăpost s, i Klapkase potoli brusc, întorcându-se cu spaimă spre intrare. Eraun sublocotenent care venea să ia înt, elegere cu Bologa înprivint, a serviciului de noapte.

— Poate să ne viziteze s, i la noapte reflectorul s, i ar fibine să-i pregătim o primire triumfală, zise sublocotenen-tul.

Se as, ezară la masă, întinseră hărt, ile, se sfătuiră, vă-zură unde a apărut reflectorul ultima dată s, i chibzuirăunde trebuie să apară la noapte, aprinseră un muc de lu-

56

mânare, făcură socoteli s, i planuri de tragere...Preocupat de reflectorul dus, man, Apostol Bologa nici

nu se mai gândi la Klapka. De altfel toată noaptea stătu deveghe, alergând de la postul de comandă la tunuri, de latunuri la cele câteva observatoare ale bateriei, repezindu-se chiar până la observatorul din linia infanteriei, agitat,parcă ar fi fost în joc toată fericirea lui s, i soarta lumii în-tregi.

Ceasurile însă trecură, veni dimineat, a, s, i reflectorulnu se arătă.

S, i noaptea următoare la fel, s, i noaptea a treia la fel...Deabia a cincea noapte, când nu credeau că are să vie,a venit iar, mai sfidător, mai batjocoritor... Au cheltuitzeci de obuze, dar lumina s-a plimbat nepăsătoare pestecâmpurile brăzdate de s, ant, uri.

A doua zi, pe la amiază, Bologa se pomeni iar cu Klapkala baterie. Era foarte palid s, i cu ochii mai tulburi s, i maibulbucat, i ca de obicei. Îi spuse că adineaori colonelul i-aporuncit categoric să sfârs, ească scandalul cu reflectorul,fiindcă ajungem de râsul s, i ocara armatei, adăugând căcomandantul diviziei a făgăduit o decorat, ie celui ce vazdrobi batjocura rusească.

— Azi-noapte l-am încadrat, s, i totus, i ne-a scăpat! ziseBologa furios, încheind cu o înjurătură ungurească. În doiani n-am primit nici o observat, ie s, i acuma, din pricinaunui fleac de...

— Nu te înfuria, prietene, s, i nu înjura, răspunse Kla-pka abătut. Observat, ia nu te prives, te pe tine, ci pe mine!

— Pe tot, i ne prives, te, domnule căpitan, s, i tocmai as-tai...

— Poate că înainte de a lua eu comanda divizionului,dar azi toată vina cade numai asupra mea! Am simt, it

57

aceasta foarte limpede din chiar vorbele colonelului, dintonul lui, din... M-a întrebat pentru ce anume am fostmutat aici, înt, elegi?

— Căpitanul se as, ezase pe scaun, lângă masa cu hărt, ile,s, i se uita întrebător s, i speriat la Bologa care, nedumerit,răspunse:

— În interes de serviciu, fires, te. De altfel, în războinici nu se mai t, ine seama de alte interese...

— Ei bine, colonelul s, tia, trebuia să s, tie, s, i totus, i m-aîntrebat, zise Klapka mai încet s, i cu o umbră de mister înglas. Iar când, de frică, i-am spus o minciună, el nici n-aclipit din ochi, încât am fost silit să mă rus, inez de las, itateamea!

Tăcu as, teptând un răspuns sau o întrebare. Pe Bologaînsă atitudinea s, i glasul căpitanului îl uluiră, trezindu-ideodată în suflet toate zbuciumările care crezuse că s-au stins fără urme. Ar fi vrut să protesteze s, i să ispră-vească cu omul acesta care, urmărindu-l cu încredere, îlfăcea părtas, ul unor gânduri primejdioase. Simt, ea însăcu groază că, în adâncul inimii, gândurile acestea îi eraudragi s, i le tăinuia acolo ca pe nis, te odoare pret, ioase.

— Domnule căpitan..., murmură Apostol, uitându-seîn ochii lui, rugător.

Din privirea s, i glasul lui, Klapka sorbi un îndemn careîi lumină fat, a frământată. Ca s, i când ar fi pornit să-s, igolească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu s, i zise:

— Mă înăbus, e las, itatea, Bologa! Nu mai pot! Am cre-zut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, s, i acuma mă gâtuie... Aivăzut privirea lui Svoboda sub s, treang?... Nu se poate să nofi remarcat, toată lumea a văzut dispret, ul s, i mândria s, i nă-dejdea... Asta-i moartea noastră eroică! Pe frontul italian,un român a fost spânzurat pentru aceeas, i vină... Am văzut

58

bine, a avut aceeas, i privire în fat, a funiei... Atunci însăn-am priceput nimic. Tocmai peste câteva luni mi-am datseama, în groază s, i în las, itate... Trei ofit, eri din regimen-tul meu, unul chiar din divizionul meu, tot, i cehi, au fostprins, i într-o noapte, între linii, cu planuri s, i cu hărt, i s, i cusecrete. Eu eram să fiu al patrulea, dar în ziua plecării amprimit de acasă o scrisoare s, i m-am ascuns ca un hot, . Scri-soarea mi-a reamintit casa, copilas, ii, nevasta, în scrisoaream găsit sperant, e de viitor s, i de fericire, am găsit iubiremultă, toată iubirea mea... Cum să risc eu toate acesteapentru... pentru ceva... pentru un vis? Totus, i, pe urmăam fost trimis s, i eu, cu dâns, ii, în fat, a Curt, ii Mart, iale, cacomplice. S, i acolo m-am lepădat de ei, ca de lepră, s, i am tă-găduit, agăt, ându-mă cu disperare de viat, a asta rus, inoasă!Iar ei au tăcut s, i nici măcar nu m-au dispret, uit. Seceramort, ii scânteia în fat, a lor s, i ei nau clipit din ochi... Apoi,când s-a citit amenint, area spânzurătorii, au strigat tot, itrei, într-un glas, acolo, înaintea Curt, ii, “trăiască Boemia”,în vreme ce eu tremuram ca un biet cers, etor, de milă. Ba,ca să dovedesc tuturor cât sunt de nevinovat, m-am duss, i la execut, ie... Vezi, până unde poate merge las, itatea?...Lângă sat e o pădure prin care armata s, ia croit drumurispeciale, ferite de aeroplane, pentru trebuint, ele frontului.Am mers cu convoiul de execut, ie s, i am ajuns într-o poianălargă. Convoiul s-a oprit put, in în mijlocul poienii s, i m-am uitat împrejur să caut stâlpii spânzurătorilor. Stâlpinu erau, dar în schimb în fiecare copac atârnau oameni,agăt, at, i de crengi, cu capetele goale s, i cu tăblit, e de gât, pecare scria “trădător de patrie”, în trei limbi. Mi-a înghet, atinima în piept s, i totus, i n-am îndrăznit să tremur. Ca să-mi pot tăinui mai lesne înfiorarea, mi-a trecut prin mintesă-i număr, să văd cât, i sunt... Închipuies, te-t, i ticălos, ie de

59

om! Dar cum să-i numeri, când toată pădurea era plină despânzurat, i? Ori poate că numai groaza m-a făcut să-mipară mai mult, i?... Atunci am închis ochii, gândindumăcu mirare stupidă: “Asta-i pădurea spânzurat, ilor...” Unmaior ungur, înalt s, i cu profil de păsare, mi-a s, optit, poateca să mă ispitească: “Tot, i sunt cehi... s, i ofit, erii, s, i soldat, ii...

numai cehi!” Am tăcut, parcă mi-ar fi făcut o mustrare.Apoi i-au spânzurat pe tot, i trei deodată s, i pe acelas, i co-pac, un fag bătrân, cu tulpina scorburoasă. Când le-aupus s, treangul de gât, m-am uitat bine în ochii lor... Stră-luceau cumplit, ca nis, te luceferi prevestitori de soare, s, iatât de măret, s, i cu atâta nădejde, că toată fat, a lor păreascăldată într-o lumină de glorie. Atunci m-am simt, it mân-dru că sunt frate cu cei strălucitori de sub s, treang s, i amdorit moartea cu o însetare urias, ă! Dar numai o clipă, osingură clipă! Pe urmă am privit zvârcolirile, am auzitpârâitul crengilor s, i numai inima îmi tremura, încet, fri-coasă, hot, es, te, ca nu cumva s-o audă vreun vecin... Pestecâteva zile am fost mutat ca suspect...

Acuma vezi de ce am fost mutat?... S, i crezi că am plânsmăcar după ce m-am întors de la pădurea spânzurat, ilor?Sau măcar în tren, venind încoace? Sau aici?...

M-am bucurat, Bologa, auzi, că trăiesc, c-am scăpatde pădurea spănzurat, ilor! Până adineaori m-am bucurat,până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat!Numai adineaori am plâns, cu capul vârât în mantie, casă nu mă simtă nici ordonant, a. Numai adineaori, de fricapădurii spânzurat, ilor!

Klapka se opri cu nis, te ochi atât de mari s, i de îngrozit, i,că Bologa îs, i simt, i sufletul coples, it de milă. În tăcereaadăpostului inimile lor băteau deopotrivă de înfricos, ate...

Locotenentul vru să-i spuie o vorbă de mângâiere s, i se

60

pomeni s, optind:— Domnule căpitan, pădurea spânzurat, ilor...Îs, i luă seama însă s, i plecă ochii în pământ, neputincios

s, i umilit.— Acuma înt, elegi întrebarea colonelului? reveni că-

pitanul cutremurându-se, parcă ar fi vrut să se scuturede o apăsare. S, i observat, ia cu reflectorul?... Vezi cum seleagă?...

Observat, ia e amenint, ătoare pentru mine: ori reflecto-rul, ori...

Iar se cutremură s, i apoi continuă mai gâtuit:— Trebuie să nimicim reflectorul, Bologa, frate de

suferint, ă! Altfel...— Pădurea spânzurat, ilor... murmură Apostol cu ochii

scânteietori de o ură nouă, plămădită în sufletul lui penesimt, ite.

Klapka, parcă povestind s, i-ar fi us, urat inima, vorbipe urmă numai de reflectorul rus, ilor, prinse să arate pehartă, să măsoare, să combine cifre s, i formule... Bologa îlasculta din ce în ce mai mohorât, fără să mai rostească uncuvânt.

Glasul căpitanului, în care bâlbâia numai frica, începusă-l indigneze. Se stăpânea, simt, ind însă cum i se infiltraura în sânge, cum îi alerga prin toate vinele, ca o otravă. Seuita pe hartă s, i vedea numai degetele căpitanului, t, inândcompasul s, i mis, cându-se de ici-colo, desenând o umbrăciudată, în formă de spânzurătoare...

Apoi Klapka plecă linis, tit, încrezător, cu fat, a înflorităde un zâmbet, lăsând pe Bologa singur în adăpostul umed.

61

6

Îi clocotea inima s, i creierii îl usturau. Stătu un minut înpicioare, cu ochii după Klapka, apoi se prăbus, i pe scaun,în fat, a hărt, ii, agăt, ându-se de compas ca de o nădejde mân-tuitoare.

Dar nici degetele nu-l mai ascultară... În sufletul lui,ca s, i împrejurul lui, simt, ea o scârbă chinuitoare, în care ise scufunda toată viat, a.

Îs, i rezemă capul pe palme, privind liniile, punctele,unghiurile însemnate pe hartă. I se păreau nis, te semnecabalistice s, i se mira cum le-a putut înt, elege până azi. S, i,în acelas, i timp, îi încolt, i în minte o întrebare, ca un cârlig:ce caută el aici? Pe urmă, împrejurul întrebării se adunarărăspunsuri, lămuriri, alte întrebări s, i alte răspunsuri, careînsă, cu cât se înmult, eau, cu atât îl nemult, umeau mai rău,fiindcă toate împreună nu-i deschideau nici o punte demântuire.

“Ce ridicol am fost cu concept, ia de viat, ă — se gândiapoi deodată. Cum nu mi-am dat oare seama că o formulăner78 oadă nu poate t, ine piept viet, ii niciodată?” Acum,uitându-se în urmă, i se păru că toată viat, a i-a fost goalăca o pungă de hârtie model. Îi era rus, ine de trecut s, i-s, i aminti cu o părere de rău dureroasă momentele cândviat, a a încercat să-l atragă în mersul ei s, i s-a împotrivitprostes, te, înăbus, indu-s, i cu îndârjire avânturile. Chiarzvârcolirile lui de acuma, cu năzuint, ele disperate de a-s, iînfrânge pornirea inimii...

— Don’ locotenent, am adus prânzul, zise ordonant, a,care se oprise la spatele lui Bologa cu sufertas, ul.

Apostol, auzind vorba românească, sări drept în pi-

62

cioare, ca s, i când l-ar fi lovit cu un ciomag în moalele ca-pului.

— Da... bine... bine, Petre, bâigui buimăcit, clătinân-duse pe călcâie s, i apoi trântindu-se pe pat, ca să nu-i ob-serve soldatul tulburarea.

Ordonant, a as, eză masa, trăgând cu coada ochiului spreBologa. Îl văzu amărât s, i, crezând să-l us, ureze, întrebăsupus:

— At, i primit vreo veste rea de acasă, don’ locotenent?— Ce veste, măgarule? răcni deodată Bologa, ridicân-

duse furios. Ce-t, i pasă t, ie?... Numai acasă ît, i umblă gân-durile, afurisitule, acasă!

Soldatul înlemni în pozit, ie, cu fat, a la locotenentulaprins de mânie. Era om de peste treizeci de ani, înalt,spătos, cu mâinile ca nis, te lopet, i, cu obrajii osos, i s, i cuochii nespus de blânzi, în care pâlpâia evlavie s, i resem-nare. Apostol îl avea ordonant, ă de vreo s, apte luni s, i Petreîl slujea cu o credint, ă de câine, fericit că l-a scos din foc.De altfel îl recomandase, într-o scrisoare, chiar doamnaBologa, căci era tot din Parva, cunos, tea pe “domnis, orul”din leagăn s, i lăsase acasă cinci copii.

Întâlnind pe urmă ochii ordonant, ei, furia locotenen-tului se topi într-un val de rus, ine. Îs, i dădu seama, îndată,că numai graiul românesc l-a scos din t, ât, âni, fiindcă a ve-nit ca o mustrare peste gândurile lui răvăs, ite de imputări.Îi pâru rău că s-a înfuriat s, i în părerea aceasta de rău simt, imult, umire de sine s, i înălt, are. Se sculă, făcu trei pas, i spreintrarea adăpostului, se întoarse înapoi s, i zise trist, sincer,parc-ar fi vorbit cu un prieten vechi:

— Sunt amărât, Petre, s, i nu s, tiu ce am... O, Doamne,războiul!...

Se cutremură înfricos, at. Era întâia oară că se plângea

63

de război. Până acuma chiar suferint, ele războiului i se pă-ruseră fires, ti s, i socotise las, i pe cei ce murmurau împotrivalor...

Soldatul, linis, tit, cu o lucire sumbră de pocăint, ă înochi, răspunse grav:

— Pedeapsa lui Dumnezeu, don’ locotenent, pentrupăcatele oamenilor.

— Dar dacă nu-s pedepsit, i păcătos, ii, ci tocmai ceiasuprit, i? întrebă Bologa stăruitor.

— Dumnezeu t, ine cumpăna dreaptă, zise Petre cu ocredint, ă profundă. Moartea nu-i pedeapsă. Viat, a e pe-deapsă.

S, i numai chinurile trupului s, i suferint, ele îndreaptăpe om spre mântuirea sufletului...

Apostol se as, eză să mănânce. Credint, a ordonant, ei ocunos, tea de mult, s, i aceleas, i vorbe cucernice le auzise dezeci de ori. Petre, care s, i acasă fusese vestit de bisericos, învâltoarea războiului s-a scufundat într-un adevărat fata-lism religios. De altfel, fiind singurul român în regiment,era singurul cu care Bologa vorbea românes, te. Soldatulglăsuia acuma despre suferint, ă s, i despre Dumnezeu, s, iBologa, mâncând, îl asculta s, i se gândea că niciodată nul-a ascultat cu atâta dragoste. Îl întrerupse s, i aduse vorbadespre Parva, despre cei de-acasă... Petre oftă s, i umpluadăpostul cu fel de fel de amintiri, care îi înduios, au deo-potrivă. Apostol simt, ea din ce în ce cum îi cres, te inima,cum îi bate năvalnic s, i cum bătăile se încheagă într-uncântec de biruint, ă. O dragoste mare îi înfiora sufletul. Seuita la Petre mis, cat, având impresia că într-însul s-a întru-chipat toată Parva, tot, i cei ce vorbesc românes, te. Îi veneasă-l îmbrăt, is, eze s, i să se arunce la picioarele lui, cerându-iiertare. S, i în cele din urmă, nemaiputându- se stăpâni,

64

murmură cu glas de fericire:— Petre, Petre, fratele meu... nădejdea mea...Soldatul tăcu o clipă nedumerit. Apoi clătină din cap

s, i zise domol, resemnat:— Doamne-ajută...

7

Câteva nopt, i nu mai apăru reflectorul. Apostol Bologa, deveghe în observatorul din s, ant, urile infanteriei, îl as, teptaînsă mereu cu atent, ia încordată, ca să mult, umească peKlapka.

În linis, tea nopt, ilor, tulburată doar rareori de vreunfoc de pus, că speriat, avu răgaz destul să-s, i judece, precumobis, nuia, credint, a cea nouă, convins că numai însuflet, ireacare rezistă pe cântarul mint, ii e vrednică să locuiască trai-nic în sufletul omului. S, i se bucura simt, ind că primenirealui sufletească, oricum o răsucea, îi încălzea inima, pecând vechea “concept, ie”, pentru care douăzeci s, i s, apte deluni s, ia primejduit viat, a, a fost ves, nic severă, ca o mamăvitregă.

Îs, i zicea acuma că viat, a fiint, ează numai prin inimăs, i că, fără de inimă, creierul rămâne o biată grămadă decelule moarte. Îi era rus, ine însă amintindu-s, i că i-au tre-buit doi ani de război ca să ajungă acolo de unde a pornitîmpotriva sfaturilor doamnei Bologa, ale protopopului s, iale tuturor, afară de Marta... La gât purta un medalion cuo buclă blondă s, i chipul unui căps, or fermecător. I le-a datcând a fost acasă, în concediu, s, optindu-i “eroule”, cumde altfel îi zicea s, i în scrisori.

“Marta e vina tuturor...”, încercă să-s, i zică în taină,

65

ca o scuză fat, ă de cons, tiint, a dojenitoare. Dar îs, i curmăgândul, alungându-s, i din suflet las, itatea: “Marta nu m-aîndemnat niciodată să fiu erou, cu nici o vorbă... Numaigelozia mea neroadă a socotit că, prin uniformă s, i vitejie,are să-i potolească cochetăria. Vasăzică numai eu suntvinovat s, i trebuie să îndur remus, cările...” De altminteri,trecutul i se părea mort s, i se ferea să-l dezgroape. Mai multîl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoaredupă o noapte vijelioasă. Nu-l vedea încă lămurit, darceat, a care-l aburea avea sclipiri trandafirii...

Inima îi era plină de un simt, ământ mângâietor.“De acum începe o viat, ă nouă! se gândea mereu cu

bucurie.În sfârs, it mi-am găsit calea... Au trecut s, ovăirile s, i

îndoielile!De acuma, înainte”!O poftă de viat, ă vajnică îi clocotea în piept. Când ve-

nea, dimineat, a, de la observator s, i se întindea pe patul descânduri, adormea repede s, i visa numai fericire...

Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu Klapka labaterie.

Bologa, aducându-s, i aminte de îngrijorarea de deu-năzi a căpitanului, se miră văzându-l foarte senin s, i zâm-bitor, cu o mult, umire în ochi aproape provocatoare. Dupăce inspectară împreună tunurile s, i oamenii, coborâră înpostul de comandă, unde ardea pe masă un muc de lumâ-nare.

— Na-m avut noroc, domnule căpitan, zise Apostol cuo us, oară ezitare. Dacă n-a vrut să vie...

— Cine? întrebă Klapka. A, da... Ia mai dă-l draculuide reflector, Bologa! adăugă apoi nepăsător.

Locotenentul tăcu zăpăcit, uitându-se în ochii căpi-

66

tanului, în care acuma câteva zile îl îngrozise pădureaspânzurat, ilor.

Klapka însă urmă netulburat:— Omul cu buba se sperie de toate umbrele. As, a s, i

eu cu colonelul nostru! Că-i mâncător de oameni, călău...Când colo, e om foarte de treabă... A, nu t, i-am spus?... A ve-nit mai în fiecare zi pe la mine... de patru ori... Ît, i închipuitremurături pe capul meu! Eram sigur că vrea să mă pră-pădească. În sfârs, it, ieri, de frică, i-am spus verde pentruce am fost mutat aici, bătându-mă în piept, fires, te, că suntnevinovat, că... M-a ascultat, m-a ascultat s, i la urmă mi-azis, fără pic de imputare, înt, elegi, mi-a zis: “S, tiu... As, avin nenorocirile asupra oamenilor...” S, i atâta tot!... Apoiam vorbit despre Viena, despre operete, despre americani,în sfârs, it, prietenes, te!... Ba se vede că a prins s, i simpatiede mine, căci azi-dimineat, ă iar a venit în inspect, ie. Adicăce inspect, ie, că nici n-am mai pomenit de serviciu... Înschimb, mi-a dat o dovadă definitivă de încredere... O do-vadă hotărâtoare!... Anume, în mod absolut confident, ial,mi-a comunicat o mare taină oficială... As, a că de acuman-am nici o grijă, sunt linis, tit!

Pe Bologa vioiciunea s, i seninătatea căpitanului îl su-părau.

Cu glas de imputare, îl întrerupse:— O taină oficială ce important, ă are pentru noi? S, i

încrederea, s, i bănuiala sunt deopotrivă de chinuitoare!— Nu, nu! strigă căpitanul cu căldură. Să nu exage-

răm!Oameni de treabă sunt pretutindeni s, i în toate nea-

murile.De ce să exagerăm?... Ei bine, colonelul e un om, in-

diferent de situat, ia lui, asta trebuie s-o recunoas, tem! De

67

altfel, secretul ne interesează s, i pe noi, fiindcă e vorba deschimbarea diviziei. Din Italia e pe drum o divizie obosită,ca să ne schimbe...

— Atunci noi trecem iar pe frontul italian? întrebăApostol.

— Nu, nu pe frontul italian, răspunse Klapka repede,cu oarecare mândrie. Pe frontul românesc...

În clipa când să rostească ultimul cuvânt, îs, i aduseaminte că locotenentul e român, dar nu mai avu vremedecât să-l pronunt, e mai încet. Bologa îngălbeni s, i, parcănar fi auzit bine, repetă mas, inal:

— Pe frontul...Nu sfârs, i, ca s, i când i s-ar fi înfipt în beregată o gheară

înăbus, indu-i glasul. Rămase cu gura căscată s, i se holbănăuc la căpitanul care, dându-s, i seama cât a fost de im-prudent, murmură prostes, te:

— Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un...În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să

t, iuie cuvântul de care se spăimântase, ascut, it s, i sfâs, ietor,parcă iar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în pi-cioare s, i alergă de ici-colo, frângându-s, i mâinile s, i s, optinddisperat:

— Nu se poate... nu se poate,... nu se poate...Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând

fără convingere:— Linis, tes, te-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma ur-

melor, viat, a nu merge fără compromisuri, fără jertfe s, i...Deodată Apostol Bologa se opri în fat, a lui, cu obrajii

albi, cu ochii stins, i, încât căpitanul amut, i.— Orice... orice, numai asta nu se poate! izbucni dân-

sul cu o voce arzătoare. Asta ar fi o... o... o...

68

Peret, ii de bârne ai adăpostului închegară sfort, ările luide a găsi cuvântul într-un vuiet prelung, încât Klapka îlapucă de brat, , vrând să-l facă să vorbească mai încet. S, iApostol, ca s, i cum ar fi înt, eles, se încurcă, plecă fruntea s, isfârs, i murmurând:

— O... o crimă...— As, a-i, dar ce putem noi face? zise căpitanul înăbus, it,

cu ochii spre intrare. Eu pricep s, i împărtăs, esc zdrunci-narea ta, totus, i voi avet, i s, i mângâierea că barem există s, iîn tabăra cealaltă frat, i care luptă pentru mântuirea voas-tră, pe când noi nici n-avem încotro să ne aruncăm privi-rea! Pentru noi singurul mijloc de a fi eroi este să murimspânzurat, i!

Bologa se lăsase pe un scaun, coples, it. Klapka, încredint, atcă l-a potolit, continuă cu mai multă sigurant, ă:

— O crimă imensă e îndeobs, te războiul, dar cu deose-bire războiul Austriei! Încaltea când un popor de acelas, isânge ia armele, cu sau fără dreptate, s, tiu cu tot, ii că iz-bânda va fi spre folosul neamului s, i prin urmare fiecareom poate muri cu credint, a că s-a jertfit pentru binele tutu-ror. La noi însă nis, te stăpâni urât, i au trimis robii să moarăferecându-s, i lant, urile!... Atunci? În mijlocul vălmăs, aguluide crime, ce mai poate cumpăni o crimă micut, ă, care-t, istrives, te t, ie sufletul? Cui îi mai pasă aici de sufletele noas-tre?

— Atunci urmează să...? întrebă repede Bologa, careîncepuse să asculte s, i n-avea puterea să as, tepte.

— Să mergi unde vom merge tot, i, zise Klapka grav, cuo resemnare îndurerată. Să mergi, să faci ce vor face tot, is, i să- t, i închizi ermetic toate portit, ele sufletului până ceva sosi pacea sau se va prăbus, i lumea, sau până ce-t, i vaveni rândul s, i t, ie să mori s, i să scapi de toate chinurile!

69

Apostol tresări s, i răspunse cu protestare în glas::— Dar dacă eu nu vreau să mor!... Nu vreau, nu mai

vreau!... Acuma trebuie să trăiesc! Acuma nu mai vreau sămor!

Klapka tăcu o clipă s, i apoi zise cu un zâmbet care voiasă-i ascundă sfiala:

— Mie nu-mi s, ade bine să-t, i vorbesc t, ie de moarte,s, tiu...

De frica mort, ii sau de dragul viet, ii, poate că-i acelas, ilucru, sunt las, ... da, da, recunosc s, i mărturisesc, sunt înstare să înghit orice rus, ine, orice umilire... Totus, i, mi-am zis de multe ori, uite as, a cum mă vezi, mi-am zis cămort, ii sunt cei mai fericit, i, fiindcă ei cel put, in au pus crucetuturor durerilor...

Mi-es, ti drag, Bologa, s, i dacă n-ai fi fost tu aici, n-as, fiavut atâta încredere în mine însumi... Dar vezi, chiar noi,care ne-am apropiat sufletele prin suferint, e comune, s, inoi trebuie să ne împărtăs, im zbuciumările într-o limbăstrăină!

Atunci cum să nu-i invidiem pe cei mort, i, Bologa? Lo-cotenentul nu-l mai asculta. Linis, tea lui Klapka însă îlnelinis, tea mai rău. Întrebă deodată cu un fir de nădejdeîn privire:

— S, i crezi d-ta că-i sigur?...Căpitanul după o s, ovăire scurtă răspunse hotărât, parcă

ar fi căutat să-i dea un leac amar:— Din nenorocire, nu încape nici o îndoială, dragul

meu.Divizia de schimb a plecat din Italia. Mâine-poimâine

trebuie să sosească. Într-o săptămână ne va lua locul s, ipeste alte câteva zile noi vom fi în Ardeal, pe frontul...

70

Ochii lui Bologa îl ardeau. Tăcu brusc s, i lăsă capul înpământ, examinându-s, i cizmele pline de noroi s, i tremurându-s, i nervos genunchii, în vreme ce Apostol porni de colopână colo, ca un lup în cus, că, respirând greu, cu tâmpleledogorâte. Peste două minute apoi, cu o hotărâre nouă,locotenentul se opri iarăs, i în fat, a lui Klapka:

— Domnule căpitan, te rog... te implor... Scapă-mă!...Dta mă pot, i scăpa!... Nu vreau să mă duc pe frontul...

Klapka ridică ochii la el, neînt, elegând ce vrea. Bologaînsă urmă tot mai înfrigurat:

— Trebuie să se găsească un mijloc de salvare!... Mutat, imăla un regiment care rămâne aici!... Ori trimitet, i-mă înapoiîn Italia, oriunde, numai acolo nu!... Voi lupta ca s, i pânăazi, jur! Voi... Am trei medalii de vitejie, toate trei dobân86dite cu... Numai acolo nu pot merge... Acolo presimt căam să mor... S, i nu vreau să mor! Trebuie să trăiesc!

Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi.Căpitanul era înduios, at s, i simt, ea că, dacă ar deschide

gura, l-ar năpădi plânsul s, i pe el. În văgăuna întunecoasăsuspinele lui Apostol îngros, au aerul, iar lumina sfârâitoarede pe masă tremura pe peret, i nis, te umbre nelinis, tite...Într-un târziu, după ce sughit, urile locotenentului se mul-comiră, Klapka zise:

— Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doibărbat, i, ba chiar ca doi soldat, i!... Adevărul este că în războinu trebuie să cuget, i, ci să lupt, i... cel put, in as, a perora ungeneral, deunăzi, la cartier. Dar lucrurile astea e nevoiesă le cumpănim bine-bine s, i fără pripire, altfel... De-aichibzui put, in, ai vedea că eu n-am nici o putere. Eu nupot propune nimic, fiindcă sunt stigmatizat: ceh, adicătrădător... Pentru cei de seama noastră s-au inventat mi-tralierele din spatele liniilor, menite să ne at, ât, e pofta de

71

vitejie în caz de s, ovăire...Dacă as, îndrăzni eu să te propun pentru mutare, ime-

diat am fi bănuit, i amândoi! Imediat! Un ceh cu anteceden-tele mele să ia partea unui român?... Nici nu-t, i închipuice tămbălău, ce... Numai generalul te-ar putea salva, dacăar fi om s, i ar avea inimă... Crezi însă că pe aici sunt mult, ioameni? Crezi că...

Bologa, care se gândise s, i ascultase ursuz, se agăt, ă deo vorbă s, i strigă:

— Am să mă prezint generalului!Klapka se spăimântă, ca s, i când însus, i generalul l-ar fi

surprins complotând. Răspunse în s, oaptă:— Astâmpără-te, Bologa!... Te rog!... Ce, tu nu cunos, ti

pe generalul Karg? Doar t, i-e comandant de aproape unan...

Karg... Un câine, un... Ar fi capabil, în loc de răspuns,să te trimită direct la Curtea Mart, ială...

— Atunci ar urma să plec fără să încerc barem a mă îm-potrivi sau a ocoli ticălos, ia? izbucni iarăs, i Apostol, acumaînsă furios s, i scrâs, nind dint, ii.

— Ascultă sfatul meu, prietene, zise căpitanul linis, tit.Sunt mai bătrân ca tine s, i am îndurat multe în viat, ă...Războiul n-are altă filozofie decât norocul. Lasă-te

deci în grija norocului. Parcă în doi ani de zile moarteanu t, i-a cântat la urechi pe toate glasurile, s, i totus, i noroculte-a ocolit.

Poate că te iubes, te norocul... Nu-l zgândări, nu-l stârni...Lasă-l...— S, i cum simt că acolo mă as, teaptă o primejdie cum-

plită...murmură Bologa deodată foarte abătut, cutremurându-

72

se. Niciodată n-am avut presimt, iri atât de...— Primejdiile sunt azi pretutindeni, făcu Klapka stăpânindu-

se. În aer, pe front, acasă, în toată lumea... Însus, i pămân-tul mi se pare că trece printr-o zonă de primejdii...

Ce să facem? Norocul e scutul tuturor... As, a!... Ascultă-mă pe mine... Mai chibzuies, te s, i o să-mi dai dreptate! Darfără patimă! Fără pripire!... Calm!... Calm!...

Se sculă încet, îs, i puse casca în cap, gata de plecare.— Decât să mă duc acolo, mai bine trec la muscali!

s, opti atunci Apostol, uitându-se drept în ochii căpitanului.— Us, or de zis, răspunse Klapka linis, tit, parcă ar fi

as, teptat de mult vorbele locotenentului. Dar dacă nu izbutes, ti,s, tii ce te as, teaptă!... Numai deunăzi t, i-am povestit des-pre cei trei... S, i ei au vorbit ca tine, ba s, i mai năzdrăvan...Iar azi poate că sunt tot în pădurea spânzurat, ilor, ca săîngrozească pe alt, ii!

— În privint, a asta n-am nici o grijă, zise Bologa, cuîncredere.

Când ar fi să mă prindă, m-as, împus, ca s, i as, isprăvirepede!...

În orice caz, eu n-am să mor spânzurat, asta t, i-o ga-rantez!

— As, a mi-au garantat s, i ei, prietene, dar împrejurărileau fost mai puternice decât hotărârea lor... De aceea zic:ia seama, nu te juca cu norocul! Sunt mii s, i zeci de mii însituat, ia ta s, i soarta le poartă de grijă tuturor cum crede decuviint, ă...

Klapka îi strânse mâna fierbinte... În clipa următoare,Apostol Bologa se pomeni singur, pironit în acelas, i loc, cuochii în gol, uluit de vedenii. Îs, i veni în fire s, i, simt, indu-se sleit de puteri, se trânti pe pat. Pe masă, în sfes, niculimprovizat, lumina începu să pâlpâie repede, să sfârâie

73

s, i apoi deodată se stinse. Pe Bologa întunericul îl zgudui,buzele-i arse însă s, optiră cu îndârjire:

— Nu se poate!

8

— S, tii vestea, Petre? zise a doua zi Apostol către ordonant, acare, ghemuit într-un colt, al adăpostului, citea cu râvnăs, i evlavie Visul Maicii Domnului. Peste o săptămână, celmult două, mergem acasă, în Ardeal...

— Bogdaproste! făcu soldatul, luminat de bucurie s, iîncepând să se închine. Bine c-a dat Dumnezeu s, i MaicaPrecista, că alt, ii au mai fost câte-o săptămână, unii s, i maimult, numai noi parcă suntem ciumat, i...

Bologa zâmbi aproape răutăcios văzând fericirea omu-lui s, i urmă batjocoritor:

— Da’ ce, tu crezi că ne ducem să petrecem? Ehe, maipune-t, i pofta-n cui, bădit, ă! Ne ducem tot la bătălie... săne batem cu românii...

— Vai de mine, don’ locotenent! sări Petre speriat.Doamne feres, te! adăugă pe urmă, închinându-se de

mai multe ori. Doamne, apără-ne s, i nu ne părăsi!... Marepăcat, don’ locotenent... Apoi să nu-i trăsnească Dum-nezeu din senin? Consternarea ordonant, ei îi făcea bine.“Dacă un om simplu se revoltă, atunci eu ce să fac? îs, i ziseBologa, uitânduse mult, umit la Petre, s, i îndată urmă însine: Atunci cum să nu înt, eleagă s, i generalul?...” De azi-noapte îl urmărea gândul cu generalul s, i se sfort, a mereusă-s, i întărească convingerea. A chibzuit bine, a prevăzutprobabilităt, ile s, i... Klapka n-are dreptate. De altfel, Klapkae un fricos, care vede pretutindeni călăi s, i spânzurători. Pe

74

când el, Apostol Bologa, cu trei semne de vitejie pe piept...Sfaturile totdeauna l-au plictisit, dar acuma ale lui Klapkaîl înfuriau. Resemnarea i s-a părut o atitudine animalică,nevrednică de omul liber. Cu atât mai mult i se părea azică a sta cu mâinile în sân ar fi o crimă cel put, in egală cuplecarea la război.

Închipuirea că ar putea merge acolo îi stătea totus, iînt, epată în creieri ca o baionetă vrăjmas, ă. Trebuie s-osmulgă!

Altfel, nu mai poate trăi. Mai ales că, în lumina spai-mei de azi, amintirile trecutului îl împresurau ca nis, teamenint, ări din ce în ce mai negre...

Nădejdea în generalul de divizie îi risipea spaima. S, iaceasta era o dovadă împotriva lui Klapka. Se hotărî să seprezinte la raport, să-i explice situat, ia, să-l roage s, i să-ifăgăduiască solemn că îs, i va face datoria oriunde, afară deacolo... Vru să plece îndată, să sfârs, ească mai repede s, i săse linis, tească. Puse mâna pe aparatul telefonic să anunt, ecă dores, te să se înfăt, is, eze comandantului diviziei. În ul-timul moment îs, i luă seama. Cum să ceară generaluluimutarea, când nu s, tie nimeni despre schimbarea diviziei?L-ar întreba: de unde a aflat, cine i-a spus? Ar fi o murdăriesă trădeze pe Klapka, ar fi...

“Deocamdată trebuie să mai as, tept, îs, i zise dânsul.Întâi să se publice vestea schimbării, chiar neoficial... Tre-buie să procedez cu băgare de seamă s, i cu demnitate!” Selinis, ti. Trecură trei zile... Nu se auzi nimic despre strămu-tarea diviziei. Nici Klapka nu mai veni, parcă i-ar fi fostfrică să dea ochii cu Bologa care, din ce în ce mai stăpânitde sperant, ă, începea să creadă că poate s-a contramandatordinul. Inima îi ticăia de o emot, ie plăcută. S, i, fiindcă sesimt, ea fericit, scrise mamei sale o scrisoare lungă s, i plină

75

de credint, ă, în care, pe două pagini întregi, ves, tejea faptalui Pălăgies, u împotriva protopopului Groza; apoi altă scri-soare, cu foc, Martei, comunicându-i că dragostea lui, înciuda tuturor suferint, elor, n-a scăzut s, i de-abia as, teaptăceasul când să- s, i poată strânge în brat, e logodnica.

Mai trecu o zi senină. Pe urmă sublocotenentul de labaterie îi spuse cum a aflat de la un infanterist că pestepatru zile, cel mult, toată divizia trece pe frontul româ-nesc. Bologa păli, dar ceru amănunte. Sublocotenentul i ledădu: că ofit, erilor de la infanterie li s-a comunicat vestea,confident, ial, de trei zile, că primele trupe din divizia deschimb au s, i sosit la Zirin...

În aceeas, i noapte, târziu, se ivi iarăs, i reflectorul, însectorul de alături. Bologa, în postul de comandă, cu recep-torul la ureche, asculta indicat, iile observatorilor. Tunurilebubuiau aspru, răgus, it, încât se cutremura pământul s, i,din tavanul adăpostului, printre bârnele groase, se scur-geau firis, oare de nisip.

“Ce-ar fi să-l doboare tocmai acuma alt, ii?” se gândi elcu o părere de rău ciudată.

Când amut, iră tunurile s, i auzi că lumina a dispărut, Bo-loga avu o tresărire de bucurie. Îi veni în minte că Klapkaa vor91 bit despre o decorat, ie pentru distrugerea reflecto-rului...

“În orice caz, o citat, ie pe divizie e asigurată fericituluicare îl va nimici! îs, i zise, întorcând spatele telefonului.Oare cine va fi norocosul?” În suflet un glas îi răspunsecă el trebuie să fie. Încercă să-l înăbus, e, dar glasul deveniporuncitor. Atunci îi fulgeră prin minte: dacă ar avea elnorocul să spargă reflectorul rusesc s, i dacă, drept recom-pensă, ar fi citat sau decorat, ce us, or s, i cu câte s, anse deizbândă s-ar putea duce la generalul Karg!

76

Ideea aceasta i se păru atât de minunată, că se mirăcum de nu i-a venit mai curând, îndată ce s-a hotărât să seprezinte generalului... Îi pieri pe loc orice urmă de somn,se repezi la hartă s, i se puse pe socoteli, pe însemnări, pânăla ziuă, cu o însuflet, ire neobosită s, i cu convingerea aprigăcă viat, a lui atârnă de ceea ce face acuma.

Toată ziua o petrecu apoi cu binoclul la ochi, examinându-s, i sectorul cu atent, ie, comparând în gând punctele repe-rate pe hartă... Spre seară începu să-l roadă grija ca nucumva, tocmai în noaptea aceasta, să lipsească iarăs, i re-flectorul mântuitor. Totus, i era gata să vegheze s, i o săp-tămână s, i să-l nimicească... Numai, între timp, să nu vieordinul de schimbare! Dar nu, nu se poate! Trebuie săapară... Trebuie...

Seara, la zece, dădu poruncile cuvenite s, i porni spreobservatorul cel mai înaintat... Ploua rece, lenes, , mono-ton.

Săget, ile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, culuciri de ot, el. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, seagăt, a de cizmele locotenentului s, i plescăia la fiece pas.Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amet, itde întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca defier înfundată pe cap, strâns în ulancă blănită, cu gulerulridicat, înainta cu băgare de seamă, ferindu-se de băltoace,cu barba în piept. Inima îi bătea atât de năvalnic, că nicinu simt, ea plesniturile ploii.

Cunos, tea drumul s, i terenul. De vreo trei luni, de cândsa statornicit frontul, a făcut calea aceasta de sute de ori.

Intră în labirintul de s, ant, uri de comunicat, ie, undeapa se aduna ca în nis, te canale de irigat, ie. Cizmele cucarâmburi înalt, i i se scufundau până din sus de glezne înnoroiul cleios.

77

Ajunse asudat la postul de observat, ie, ascuns chiar înprima linie de trans, ee. Schimbă două vorbe cu plutonierulzgribulit s, i apoi îl trimise la baterie.

Bologa se cocot, ă în dosul teodolitului, pe pipăite. Nuvedea nimic. Aparatul era ferit de ploaie, în schimb înspatele observatorului se scurgeau s, iroaie de apă din spăr-turile coperis, ului. Căută să se orienteze, dar o beznă atâtde deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau deslus, inici o nuant, ă în negrul înăbus, itor, iar în urechi îi huruiauexasperant de uniform glasurile ploii, care înghit, eau toatezgomotele viet, ii.

Îs, i simt, ea bătăile inimii, dar creierii parcă i se topeau,muiat, i de gânduri.

Peste un ceas răpăiala mai osteni put, in. În acelas, itimp Bologa îs, i dădu seama că mintea iarăs, i începe săfrământe planuri s, i socoteli. Apoi se pomeni zicându-s, i:“Pe asemenea vreme pot, i trece la dus, man fără frică”.

Cum pricepu rostul vorbelor, le curmă cu scârbă. Dinclipa când s, i-a făcut convingerea că, distrugând reflectorulbuclucas, , va dobândi de la generalul Karg mântuirea, i-apărut rău s, i i-a fost rus, ine că s-a gândit măcar să treacă lainamic. În doi ani de război, spiritul milităresc i-a pătrunsatât de adânc în fire, încât dezertarea, din orice motiv, ise părea o crimă neiertată.

“Totus, i dacă vrei să treci mai sigur, trebuie să pleci saupe înserate sau în zorii zilei”, îi veni iar în minte acelas, igând, stăruitor, ca o muscă pe care în zadar vrei s-o alungi.

Încetul cu încetul ploaia conteni s, i se porni un vântaspru, cu s, uierături sinistre, mai dest, elenind put, in întu-nericul s, i cotrobăind vajnic prin observatorul lui Bologacare, în curând, simt, i în spinare o pată udă s, i rece. Se ghe-mui mai bine, ferindu-s, i spatele. Vântul însă îi pătrundea

78

prin haine, prin piele s, i-i zgâlt, âia inima.— S, i reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind.Îs, i înfipse ochii în bezna subt, iată, cu furie nerăbdă-

toare.Acuma începeau să se deslus, ească, în nemis, carea moartă,

semne umile de viat, ă. În dreapta s, i în stânga trans, eeleinfanteriei se întindeau, strâmbe s, i capricioase, ca nis, telinii grosolane pe o hârtie bot, ită. Ici-colo, ca mus, uroaiele,înt, epenite, poate chiar înghet, ate, înaintea s, ant, urilor, ză-rea sau bănuia posturile de ascultare. La vreo treizeci demetri, în stânga, începe sectorul căpitanului Cervenko...“Ce-o fi făcând oare Cervenko?... Bietul Cervenko...” Înfat, ă câmpului zăcea neted, pierdut în noapte s, i biciuit devântul ce mai scutura în răstimpuri stropi mari de apă dinvăzduh. Apostol Bologa s, tia că, exact la cinci sute optzecis, i trei de metri, se află prima linie de trans, ee ruses, ti s, i ise părea că deosebes, te zigzagurile care înseamnă gardulmort, ii.

Închipuirea lui mergea mai departe s, i, bâjbâind prinîntuneric, arăta unde vine linia a doua, a treia, bateriilevrăjmas, e, unde a fost ultima dată reflectorul...

Bologa nu îndrăznea să se uite la ceas, de frică să nu-s, ipiarză nădejdea în aparit, ia reflectorului. Era sigur însă căa trecut miezul nopt, ii. “Mai este vreme”, îs, i zicea din ceîn ce mai amărât. Singurătatea îl strângea de gât. Simt, eao nevoie dureroasă de a schimba o vorbă cu cineva, cuoricine, numai să nu fie singur, să nu poarte singur povaraas, teptării... Reflectorul nu s-a arătat niciodată înaintede miezul nopt, ii; de obicei pe la două vine; deci nu i-atrecut vremea, poate să spere. Dacă însă n-ar apărea deloc,atunci...

“Numai el ar fi de vină dacă m-as, pierde!” se gândi

79

furios, amenint, ând cu pumnii liniile ruses, ti nevăzute.Apoi deodată, când se as, tepta mai put, in, drept în fat, ă,

chiar în sectorul bateriei, stârnită parcă de sfidarea lui,o lumină orbitoare s, i mândră, zvârlindu-s, i întâile razespre cerul căptus, it cu nouri s, i apoi coborând pe pământ,repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii,înfricos, at ca în fat, a unei fantome, uitându-s, i tunurile s, imânia, uitând tot, parc-ar fi visat.

— Hei!... Dormit, i acolo?... Tunurile!... Nu vezi reflec-torul? bombăni îndată un glas gros, batjocoritor, la cât, ivapas, i, în s, ant, ul infanteriei.

Bologa se dezmetici brusc. Cunos, tea glasul: era un lo-cotenent de infanterie, foarte înalt s, i uscăt, iv, care dispret, uiafăt, is, pe tot, i artileris, tii. Ochi cu teodolitul izvorul luminiis, i apoi aruncă un ordin scurt în gura telefonului. Pestecâteva clipe bubuiturile izbucniră, rare, chibzuite. Totus, i,razele albe alunecau încet, nepăsătoare de obuzele vijeli-oase, scormonind întunericul, apropiindu-se parcă sfidă-toare de Bologa. Pe urmă, ca s, i când l-ar fi descoperit cumstătea zgulit în observatorul umed, se opriră chiar asupralui, învăluindu-l cu farmecul lor rece, străbătându-i, prinochii bolnavi, în toate ascunzătorile inimii, răscolindu-i s, itulburându- i gândurile ca un neas, teptat răsărit de soare...În primul moment Apostol simt, i numai o ură năprasnicăîmpotriva luminii care îl îmbrăt, is, a fără voia lui. Dar cândvru să rostească două cuvinte în telefon, ca să corecteze tra-gerea tunurilor, nu-s, i mai putu întoarce privirea. Dezmi-erdarea razelor tremurătoare începea să i se pară dulce cao sărutare de fecioară îndrăgostită, amet, indu-l încât nicibubuiturile nu le mai auzea. În nes, tire, ca un copil lacom,întinse amândouă mâinile spre lumină, murmurând cugâtul uscat:

80

— Lumina!... Lumina!...Chiar în clipa aceea însă, parcă le-ar fi retezat un palos,

de călău, razele muriră, s, i ochii lui Bologa se umplură deîntuneric. Nu-s, i dădea seama ce s-a întâmplat. Tunurilebăteau mereu, rar, cum poruncise dânsul.

“Mi se pare c-am spart reflectorul”, se gândi atunci,mirându-se cum a putut face el asemenea ticălos, ie s, i bucurându-se că a făcut-o.

Stătu buimăcit un răstimp, avănd cons, tiint, a că ar tre-bui să mai facă ceva s, i neputându-s, i aminti ce anume.Apoi deodată, speriat, simt, i receptorul telefonului s, i strigă:

— Rachetele!... Rachetele!...Pe cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de

lumină ca un ochi iscoditor. În punctul unde fusese re-flectorul, Bologa văzu prin binoclu mult, ime de viermis, orinegri zvârcolindu-se neputincios, i. Iscoada din văzduhînsă se stinse repede, s, i tot atunci tunurile amut, iră sin-gure, fără ordin, sătule parcă s, i mult, umite. Întunericuls, i tăcerea înfăs, urară pe Apostol ca un lint, oliu aspru, învreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-oas, teptare fără scop. În fundul sufletului însă simt, ea clarcum pâlpâie dragostea de lumină, blândă, mângâietoare...

Apoi iar auzi, de astă dată chiar la spatele lui, glasullocotenentului de infanterie:

— În sfârs, it, bine c-a dat Dumnezeu de at, i isprăvit cureflectorul, că era mai mare rus, inea!... Te pomenes, ti că ieis, i o medalie de vitejie, fiindcă la noi as, a se dau decorat, iile...

În orice caz, eu te felicit... Noapte bună!...Fără să as, tepte răspuns, locotenentul se depărtă, mor-

măind, prin băltoacele s, ant, ului de apărare.“Ce s-a întâmplat, Doamne?” îs, i zise Bologa, înfiorându-

se s, i căutând să se trezească din amort, irea ce-i oprise în

81

loc gândurile.Vântul sufla mai friguros, desfundând iarăs, i o bură de

ploaie măruntă, moles, itoare. Picurii îi t, ârâiau în spinareca nis, te fire de nisip... Apostol îs, i zicea că la fel îi t, ârâie s, igândurile în creieri, subt, iri, nesigure, pipăitoare. Încetulcu încetul însă izbuti să le rânduiască... Vasăzică s, i-a atinst, inta s, i se poate prezenta în fat, a generalului. Vasăzică nuva mai trebui să meargă cu divizia pe frontul românesc,asta e aproape sigur. Atunci de ce nu se bucură cum s-abucurat când i-a venit ideea să zdrobească reflectorul?...În loc de răspuns, în suflet îi răsări deodată lumina albăpe care o gâtuise adineaori, strălucind ca un far într-odepărtare imensă.

S, i strălucirea i se părea când ca privirea lui Svobodasub s, treang, când ca vedenia pe care a avut-o în copilă-rie, la biserică, în fat, a altarului, sfârs, ind rugăciunea că-tre Dumnezeu... Lumina îi înăbus, i întrebările s, i-i linis, tiinima ca s, i cum i-ar fi deschis o cale dreaptă, netedă, într-un t, inut sălbatic s, i neumblat. Cu un ceas în urmă toate nă-dejdile lui erau în alt, ii s, i n-avea încredere în sine. Acumaera sigur că mai curând se va pune de-a curmezis, ul soarteidecât să-s, i mai pângărească sufletul, fiindcă în suflet, înlumină i se călea mântuirea...

Întunericul se subt, ia treptat. Vântul sufla mereu s, iuneori cânta ca o chemare prelungă, confuză, ademeni-toare.

Atunci, ca o ispitire, în mintea lui Bologa încolt, i iarăs, igândul că aceasta e ora dezertorilor... S, i gândul nu i semai păru respingător, ca s, i când i s-ar fi s, ters din creieritoate convingerile trecutului.

Un sergent veni să-l schimbe, des, i Apostol uitase sădea ordine. Îi părea rău că pleacă din singurătatea care

82

acuma îi era dragă. Se strecură prin trans, eele în zigzag,pe la spatele santinelelor înt, epenite lângă arme. Când săcotească spre s, ant, ul de legătură, se ciocni cu căpitanulCervenko.

— N-am putut închide ochii toată noaptea, murmurăcăpitanul abătut. Îmi pare rău c-at, i nimicit reflectorul, nus, tiu de ce... At, i ucis lumina, Bologa!

— Aici e lumina! răspunse Apostol, triumfător, bătându-s, i inima cu palma.

— Da, da, ai dreptate! Aici e lumina s, i suferint, a... Aicie toată lumea! zise Cervenko cu o sclipire în ochi.

Apostol Bologa trecu înainte prin s, ant, urile întortoche-ate, cu spatele încovoiat, cu ochii strălucitori, cu sufletulplin de încredere, împăcat s, i mult, umit, parcă s-ar fi puri-ficat într-o baie de virtute.

9

Pe la amiază, pe când Bologa dormea încă, un zbârnăitstrident, la căpătâiul lui, îl făcu să sară drept în picioare,îngrozit, ca s, i cum s-ar fi prăbus, it adăpostul. În telefonrăcnea aghiotantul regimentului:

— Locotenent Bologa!... Alo!... Chiar el?... Tu es, ti?...Ordin de la domnul colonel să pleci imediat să te prezint, iexcelent, ei-sale... Excelent, a-sa dores, te să te vadă... Foarteurgent!... Fires, te că treci pe la noi, pentru că s, i domnulcolonel are să-t, i vorbească... Deocamdată eu te felicitprietenes, te!...

Ai salvat onoarea diviziei întregi... Domnul colonel atelefonat chiar azi-noapte la cartier... Vine a patra, Bologa,bravo!...

83

Peste o oră Apostol era într-un automobil, alături deun căpitan de stat-major, pe care-l întâlnise la postul decomandă al regimentului s, i care se oferise să-l ducă până lacartierul diviziei, deoarece tot se gătea de plecare. Pe drumîi spuse s, i căpitanul că distrugerea reflectorului merită orecompensă deosebită, precum îi spuseseră tot, i camarazii,cu colonelul în cap. El asculta gânditor s, i tăcut. Uneoriprivirea i se cobora pe piept, unde luceau cele trei medaliide vitejie, s, i-s, i reamintea emot, ia clipei când a primit-o pecea dintâi. Cât a dorit-o s, i cât se simt, ise de umilit pânăce a căpătat-o! I se părea că numai el n-are s, i se credeanenorocit s, i dezonorat. Se arunca unde era primejdiamai mare, unde secera moartea mai cumplit, fără frică,cu gândul numai la ea... Apoi, când i-a agăt, at-o pe pieptcolonelul, în fat, a trupei, i-a plâns inima de fericire. De-abia atunci a început să se creadă vrednic de-a trăi...

În curtea comandamentului de divizie îi ies, i în calelocotenentul Gross care, ca pionier, avea mereu treburi pela Cartier. Gross îl întâmpină cu o strâmbătură ironică:

— Bravo, filozofule! Ai mai omorât cât, iva oameni pen-tru o tinichea...

— Ascultă, Gross! răspunse Bologa deodată jignit.Când vei înceta tu de a executa ordinele, atunci să faciimputări altora! Până atunci, put, ină modestie...

— Eu execut ordinele, adevărat, zise pionierul mereubatjocoritor.

Eu săvârs, esc sau ajut barbaria, dar cu great, ă, amice!Nu cu entuziasm, ca alt, ii!... Eu nu caut să mă disting!— Mai bine ai căuta să-t, i potrives, ti fapta cu vorba,

murmură Bologa privindu-l drept în ochi. E us, or să vorbes, ti,dar...

— Am să te văd mâine-poimâine pe frontul românesc,

84

îl întrerupse Gross, cu un zâmbet acru. Acolo să te văd...— Eu nu voi merge niciodată acolo! zise Bologa tresă-

rind s, i ros, indu-se.Gross vru să mai zică ceva, dar atunci apăru în pragul

casei un plutonier t, ant, os, , strigând cu important, ă:— Domnul locotenent Bologa!... Poftit, i... Excelent, a-

sa...Peste câteva clipe Apostol Bologa stătea înfipt regle-

mentar înaintea generalului Karg, om scurt s, i gros, cufat, a urâtă s, i aspră, mohorâtă de mustăt, i burzuluite, sfre-delită de nis, te ochi rotunzi, ale căror priviri, t, âs, nind desub sprâncene foarte late s, i ves, nic încruntate, păreau douăpumnale veninoase.

Inima locotenentului se zvârcoli când îl văzu ridicându-se greoi de la masa încărcată cu dosare s, i hărt, i. Îs, i aduseaminte că, de câte ori a dat ochii cu dânsul, a simt, it o teamăstranie ca de un vrăjmas, nemilos sau ca de o amenint, arecrâncenă ce nu se poate ocoli s, i care nici măcar nu s, tiicând te va izbi...

Generalul, cu bărbia ridicată, îi întinse mâna s, i-i zisevoios:

— Bravo, Bologa!... Mi s-a raportat fapta dumitale s, iam t, inut să te felicit personal... Am t, inut... da... negres, it...

Glasul lui era gros s, i pătrunzător, s, i parcă te ocărachiar când glumea.

Apostol se înclină us, or strângând mâna generalului s, ipe urmă îi povesti amănunt, it, în fraze scurte, seci, milităres, te,cum a distrus reflectorul. Vorbind însă, băgă de seamăcă nările generalului sunt înfundate cu păr s, i se gândi cătrebuie să sforăie urât noaptea s, i că nu l-a mai văzut dela execut, ia cehului. Karg îl ascultă cu luare-aminte, dânddin cap s, i măsurându-l uneori, cu priviri mult, umite, de

85

sus până jos; apoi, la sfârs, it, îl bătu prietenes, te pe umăr,murmurând:

— Te-am propus pentru medalia de aur... Fii sigur căvei avea-o!... Soldat, i ca d-ta ne trebuiesc s, i merită toatedistinct, iile... Bravo, Bologa!... Sunt mândru că am onoa-rea să comand asemenea ofit, eri viteji...

Generalul tăcu, frământându-s, i mintea să mai găseascăvreo două cuvinte potrivite. Dar nu mai găsi nimic s, i, dupăo pauză scurtă, repetă mai apăsat:

— Sunt mândru... foarte mândru...S, i iar îi întinse mâna, gata să-l concedieze. Atunci însă

Bologa, linis, tit, cu glasul limpede s, i uitându-se drept înochii lui cenus, ii, îi zise:

— Excelent, ă, vă rog, dat, i-mi voie să vă fac o rugă-minte!

Generalul Karg, neplăcut surprins că locotenentul, maiales după ce i-a arătat atâta cinste, cutează să vorbeascăneîntrebat, s, i încă să-i ceară ceva fără a se fi înscris la ra-port pe cale ierarhică, precum spune regulamentul, făcudoi pas, i înapoi, cu o încruntare din sprâncene. Totus, i,vrând să-s, i dovedească indulgent, a fat, ă de un erou, răs-punse prietenes, te:

— Da, da... te ascult... Un erou... cum nu... toatăbunăvoint, a...

În clipa aceasta Bologa simt, i lămurit că îndrăzneala luie zadarnică s, i avu o s, ovăire. Pe frunte îi răsări o cununit, ăde picuri fierbint, i. Ca să câs, tige timp sau să se linis, tească,tus, i put, in s, i plecă fruntea. Pe urmă îs, i redobândi încrede-rea s, i, pironindu-s, i ochii cu hotărâre în ochii generalului,vorbi repede, sacadat:

— S, tiu, excelent, ă... am aflat că divizia noastră, pestecâteva zile, va pleca în altă parte... pe alt front...

86

— Exact, zise generalul nedumerit, mai ales văzândcă Bologa se poticnes, te.

— Atunci, excelent, ă, — urmă locotenentul brusc, parcăîntreruperea i-ar fi dat un imbold nou, — atunci vă rog să-mi facet, i favoarea de a mă lăsa pe mine aici... Ori, dacăaici nu se poate, atunci pe frontul italian...

Generalul îl măsură cu mirare s, i cu o zvâcnire ner-voasă de mustat, ă, apoi zise:

— Bine... Des, i îmi pare rău că te pierd... Un ofit, ereminent, viteaz... Dar, fiindcă dores, ti mult... Totus, i, credcă ar fi mai bine aici decât în Italia...

— Chiar s, i acolo, excelent, ă... Am fost câteva luni peDoberdo s, i, la urma urmelor, as, prefera...

Fat, a lui Bologa era acuma scăldată în bucurie s, i nă-dejde.

Nu se mai putea stăpâni. Suspina din fundul inimii,us, urat.

— Bine... bine, repetă generalul gânditor. Nu pricepînsă de ce n-ai merge cu noi? Divizia mea are o misiunesfântă în Ardeal! O misiune măreat, ă... Da!... Dus, manul apângărit pământul t, ării. Acolo valahii...

Deodată generalul Karg se opri, ca s, i când o rază de lu-mină i-ar fi deschis creierii. Se dădu iar cât, iva pas, i înapoi,rămase cu privirea t, intă la Bologa, căutând să-l scormo-nească în adâncimile sufletului. Câteva secunde domnio tăcere ca un giulgiu, încât de afară se auzi limpede hu-ruitul unei cărut, e s, i ciripitul gălăgios al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-s, i deaseama, închise ochii, ferindu- se de scrutarea generalului,care izbucni brusc, aproape răgus, it:

— Dumneata es, ti român?— Da, excelent, ă, răspunse locotenentul repede.

87

— Român! repetă generalul, cu un glas uimit s, i ener-vat care as, tepta o dezmint, ire.

— Român! repetă Bologa mai hotărât, întinzându-sedin s, ale s, i scot, ând put, in pieptul.

— Da... bine... fires, te... bâigui Karg peste câteva mo-mente, bănuitor s, i cercetător. Da... desigur... Dar atuncimă miră rugămintea d-tale... foarte mult... Mi se pare căd-ta faci deosebire între dus, manii patriei...

Apostol Bologa se uita în ochii scânteietori ai genera-lului cu o seninătate care îl minună pe el însus, i. Se simt, eaînsă hotărât s, i neclintit, ca în asalturile cele mai năpras-nice.

Acuma se încăpăt, âna să convingă pe dus, man, des, iînt, elegea bine că s, ilint, ele lui sunt de prisos. Se pomenivorbind calm, fără umbră de emot, ie sau s, ovăire, parc-arfi discutat cu un camarad binevoitor:

— Excelent, ă, am cons, tiint, a că douăzeci s, i s, apte deluni am luptat as, a încât să pot sta cu fruntea sus în fat, aoricui.

Nu mi-am cântărit niciodată datoria. Mi-am dăruittot sufletul s, i tot entuziasmul. Azi însă mă aflu într-oimposibilitate morală...

Generalul se cutremură, ca s, i cum i-ar fi împlântat ospadă în piept. Ochii i se aprinseră s, i luciră ca ot, elul. Serepezi furios la Bologa, cu brat, ele ridicate s, i zgârcite, gatasă-l zdrobească, răcnind:

— Ce? Imposibilitate morală?... Ce vorbe sunt astea?Cum îndrăznes, ti?... Eu nu cunosc asemenea fleacuri, careascund pur s, i simplu las, itatea unor oameni fără senti-mente patriotice! Nu cunosc, înt, elegi? Nu vreau să cu-nosc!

Apostol căută să protesteze, dar generalul îi reteză

88

avântul, congestionat de mânie:— Nu-t, i dau voie să mai vorbes, ti, ai înt, eles?... Fiecare

cuvânt al d-tale ar merita un glonte! Gândurile ce se as-cund în dosul vorbelor d-tale sunt criminale!... Înt, elegi?Criminale!...

O, o!... Vasăzică asta t, i-e vitejia?... Uite pe cine ampropus eu pentru medalia de aur! Poftim!... Medalie deaur!...

Glonte, nu medalie...Îl împros, că cu o privire grea de ură s, i dispret, , apoi

deodată îi întoarse spatele, strivind între dint, i o înjură-tură s, i smucindu-s, i mustat, a cu mâna dreaptă mică, grasă,încărcată de inele, ca o mână de femeie cochetă.

Bologa rămase senin, nemis, cat s, i cu gândul mereu cătrebuie să-l convingă. Furia generalului îi făcea bine s, i-lîmbărbăta. Când crezu că s-a mai potolit, zise iarăs, i, cuacelas, i glas limpede:

— V-am făcut o rugăminte, excelent, ă, în credint, a căvet, i binevoi a înt, elege starea mea sufletească... De aceeami-am îngăduit a vă vorbi ca de la om la om...

Generalul, care se oprise la fereastră, bodogănind s, ipufnind, se întoarse îndată spre locotenent s, i răspunsemai stăpânit:

— Eu nu ascult asemenea rugămint, i s, i nici nu stau devorbă cu astfel de oameni!... Înt, elegi?... De altfel am vorbitprea mult cu d-ta... Nerecunoscătorule!

Nu-i mai întinse mâna, ci îl măsură cu scârbă din cappână-n picioare s, i apoi se as, eză la masă, răscolind supă-rat dosarele. Bologa salută reglementar s, i ies, i linis, tit, cunis, te pas, i siguri, ca după o convorbire nespus de plăcută.Generalul îl urmări cu ochii, clătină din cap, se uită la us, aînchisă cu băgare de seamă s, i deodată izbi cu pumnul în

89

harta cu însemnări, cuprins iarăs, i de mânie. Chiar în clipaaceasta aghiotantul se strecura în cancelarie, înfricos, at s, iîntrebător.

— Notează pe locotenentul Bologa, mormăi generalulKarg către aghiotantul aiurit. E primejdios s, i... Nu m-as,mira să aud într-o bună zi că a dezertat la inamic... Ceoameni!...

Ce armată!...Aghiotantul se înclină, puse nis, te hârtii pe masă s, i se

grăbi să dispară în vârful picioarelor, fără zgomot, de fricăsă nu-s, i descarce generalul mânia asupra lui.

În mijlocul curt, ii, Apostol Bologa se uită împrejur,parcă ar fi fost aici întâia oară în viat, ă. Ograda era mare,cu gard de uluci spre ulit, ă s, i cu poartă nouă de scânduri,deschisă.

Câteva cărut, e se îns, irau în fund, lângă grajduri, iarautomobilul cu care venise stătea părăsit, cu us, ile căscate.Casa de piatră, acoperită cu olane vechi, vastă cât o ca-zarmă, era stropită cu urme de schije de pe vremea când atrecut războiul peste sat s, i când un obuz a explodat chiarîn grădinit, a din fat, ă, smulgând din rădăcini perechea po-mului în care s, i acuma se ceartă un cârd de vrăbii gălăgi-oase... Cerul se răzbunase put, in s, i umplea văzduhul cuun albastru mai blând ca totdeauna. Soarele surâdea înasfint, it, galben, slab, ca fat, a unui mos, neag vesel, iar lu-muna aceasta săruta pământul ca o rouă binefăcătoare,răspândind bucurie s, i des, teptând nădejdi pretutindeni...Apostol stătu un răstimp cu ochii spre soare, sorbind cunesat, iu lumina zâmbitoare. Se simt, ea us, urat, ca s, i când arfi plâns cu lacrimi fierbint, i după o suferint, ă multă vremeînăbus, ită. Gândurile nu-l mai dureau, ci se supuneau, do-cile, voint, ei lui, încât, dacă ar fi vrut, le-ar fi putut îns, ira

90

frumos, pe o at, ă, ca pe nis, te mărgele...Ies, i din curte. Pe ulit, ă, dincolo de popotă, văzu un

camion încărcat cu echipamente, gata de plecare pe front.Se urcă. Voia să ajungă cât mai repede la baterie. Eragrăbit.

10

Pe înserate sosi la divizion, să raporteze că s-a întors.Găsi pe Klapka singur în adăpostul spat, ios, scriind

acasă.Căpitanul îl privi lung, apoi îi strânse mâinile s, i zise

cu căldură:— Acuma pot să te felicit s, i eu, dragă prietene... Din

toată inima!— Adevărat, numai d-ta nu m-ai felicitat încă... adevă-

rat, răspunse Bologa, zâmbind amar. Pentru vitejia...— Pentru vitejia de a fi spus generalului ce i-ai spus!

îl întrerupse Klapka cu un fior.— Ai s, i aflat? se miră Apostol. Oficial?— Am aflat din înfăt, is, area ta, din mândria s, i linis, tea

ta!se însuflet, i căpitanul. Nici nu e nevoie sâ-mi povestes, ti

ce s105 a petrecut! Ochii tăi îmi spun tot, tot!... O, măcarde-as, putea fi s, i eu ca tine, bărbat! Dacă am fi tot, i as, a,într-un ceas s-ar sfărâma lant, urile!

Ca pe orice fricos, pe Klapka îl înfierbânta curajul s, ienergia altora. Ceru lui Bologa să-i istorisească din fir înpăr scena cu generalul, întrerupându-l deseori cu aprobăritrufas, e. Apoi când Apostol sfârs, i, îl întrebă cu o curiozitate

91

entuziastă:— Ei, s, i acuma ce ai de gând să faci? Ochii lui Bologa

licăreau blând. Răspunse de-abia peste câteva clipe, calm,parcă ar fi spus că se întoarce spre perete:

— Acuma?... La noapte voi trece la muscali!Klapka, neas, teptându-se la asemenea răspuns, se holbă

la el un moment, pe urmă se uită împrejur, îngrozit să nu fiauzit cineva vorbele locotenentului, să vază s, i el pe dracul,pentru că n-a raportat celor în drept.

— Ai înnebunit, omule? s, opti cu glas rebegit de spaimă.Să nu mai spui astfel de copilării, că ne pomenim

amândoi atârnat, i în vreun copac, ca doi coceni stricat, i!Apostol Bologa surâse; dint, ii albi îi luciră între buzele

subt, iri, zicând:— Acum o lună, chiar acum trei zile, nici n-as, fi în-

drăznit să mă gândesc la dezertare... M-as, fi dispret, uit euînsumi cel dintâi... Fiindcă până azi am fost alt om.. Îmiface impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mineviat, a unui străin...

Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o vis-terie cu odăi multe, unele pline de comori, altele des, arte.Mult, i oameni, cei mai mult, i, trăiesc toată viat, a în cămărut, elecele goale s, i ves, nic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte culacăte grele, s, i cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pemine golul m-a înfricos, at ca s, i întunericul. De aceea m-amstrăduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar s, i comorilesunt îns, elătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvnes, ti pecele mai ascunse... Poate cea mai de pret, nu t, i-o dezvăluiedecât moartea, s, i totus, i o dores, ti cu lăcomia avarului... Ofi des, artă chiar râvna aceasta...

Fără ea însă viat, a n-ar mai avea nici o valoare s, i nus-ar deosebi întru nimic de viat, a unei gângănii!... Azi simt

92

c-am descoperit o comoară nouă s, i trebuie s-o apăr cuorice jertfă!

— Ce comori, ce comori? îl întrerupse Klapka nerăb-dător.

Astea-s nerozii, prietene! Fraze, Bologa, s, i visuri bol-nave!...

Realitatea e războiul cu moartea la brat, !... Lasă închi-puirile, dragul meu, care cel mult complică s, i amărăscviat, a, destul de afurisită!

— Domnule căpitan, dacă t, ii la mine, te rog din sufletsă nu-mi mai dai nici un sfat! zise Apostol enervat, ur-mând însă mai linis, tit: Te rog foarte mult!... Crezi că mi-afost us, or să-mi dezbrac trecutul, ca o haină murdară, s, i sărămân gol în mijlocul furtunii? Crezi că n-am încercat sămă îns, el că sunt îmbrăcat, chiar după ce am simt, it frigul s, iploaia biciuindu- mă?... Acuma nimeni în lume nu mă vamai putea îndupleca să-mi arunc straiele noi s, i călduroases, i să zgribulesc iarăs, i în zdrent, ele lepădate... As, a!... Terog...! S, i...

poate că mâine noapte va începe schimbul de trupe;vasăzică nu mai e timp de pierdut. As, risca să fiu silit a teînsot, i în Ardeal!... S, i asta nu se poate!

— Te ascult s, i tot nu pot crede că vorbes, ti serios, mur-mură Klapka, acuma îngrijorat. Se vede că t, i-ai pierdutmint, ile ori că umbli să mori spânzurat... Dar nu pricepi,omule, că, mai ales după întrevederea ta cu generalul, veifi urmărit pas cu pas s, i că vei fi prins chiar în clipa cândvei încerca să...

— Tocmai de aceea trebuie să plec la noapte! făcuBologa neclintit.

— Atunci te cheamă spânzurătoarea! s, opti căpitanuldisperat, pipăindu-s, i gâtul, parcă ar fi vrut să dea la o

93

parte un lat, închipuit; apoi, după un răstimp, adăugă cuo tremu107 rare de frică: în orice caz eu nu vreau să s, tiunimic... nimic...

Eu mă spăl pe mâini...Apostol Bologa se sculă linis, tit s, i vru să iasă. Klapka

se repezi la el poruncitor:— N-ai să pleci nicăieri! Am să te împiedic eu!... Sunt

comandantul tău s, i te voi opri cu fort, a!— Poate că vrei să mă denunt, i? întrebă Bologa apăsat,

privindu-l adânc. Să s, tii că am să mă împus, c, dacă...Cuprins de o furie neputincioasă, Klapka începu să se

lovească cu pumnii în cap, bâiguind:— E nebun!... A înnebunit! Ce să fac eu cu nebunul?...Doamne, Doamne, ce să fac? Apostol se apropie s, i zise

mis, cat:— Poate că nici nu merit zbuciumarea d-tale, domnule

căpitan... Sunt ingrat că nu te ascult, dar acuma... zi-miadio s, i îmbrăt, is, ează-mă!

Căpitanul se uită un răstimp la el, potolit brusc s, i cufat, a grăsună asudată de durere. Apoi îl sărută pe obraji,plângând cu hohot s, i mormăind înfricos, at, iarăs, i cu însuflet, ire:

— Adio, dragă prietene... Adio...S, i îl îmbrăt, is, ă până ce, mulcomindu-s, i put, in emot, ia,

izbuti să-i spună rugător:— Poate că te mai răzgândes, ti... Făgăduies, te-mi cel

put, in că ai să mai chibzuies, ti, te rog... te implor!... Ar fi în-grozitor să cazi în mâinile lor... să... să... Spăimântător!...

— Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fiauzit, ies, ind repede.

Afară amurgea. În apus urmele soarelui scăpătat maiînseninau cerul spălăcit... Bologa păs, ea grăbit spre bate-

94

ria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka,ascut, it, mânios:

— Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bo-loga înt, elese s, i zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împo-triva unor eventuale bănuieli de complicitate.

11

Câmpul de luptă, pustiu s, i tăcut, se legăna în ceat, a înseră-rii. Stepa părăginită se desfăs, ura nemărginită, netedă cao foaie de hârtie de împachetat, bot, ită s, i pătată, înt, epatăcu copaci răzlet, i, desfrunzit, i s, i sfâs, iat, i de obuze. Pozit, iilese desenau ca nis, te dungi mohorâte, tremurate, cârligates, i capricioase, fără început s, i fără sfârs, it.

În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zi-gzagul de s, ant, uri, postul cel mai înalt de observat, ie, undea fost s, i azi-noapte. Când i se păru că l-a găsit, gândurilelui trecură mai departe, se târâră pe sub sârmele ghim-pate, cinci sute optzeci s, i trei de metri, până la margineatrans, eelor ruses, ti, unde ramaseră fără călăuză.

“Acolo începe viat, a nouă s, i o lume nouă!” îs, i zise cuinima încles, tată.

În adăpost îl as, tepta sublocotenentul care-i t, inuse lo-cul s, i care dorea să afle ce i-a spus s, i cum l-a felicitat gene-ralul.

Ca să scape de întrebări, Bologa, cu o veselie prefă-cută, îi povesti o minciună s, i schimbă repede vorba. Peurmă zise îngrijorat ca vor trebui să fie cu ochii în patru, sănu se pomenească cu vreun atac bruscat, având în vedereschimbarea diviziei. Sublocotenentul, vrând să arate cât ede tare în prevederi strategice, declară grav că el chiar se

95

as, teaptă la o surpriză, dacă cumva dus, manul a prins deveste că divizia va fi înlocuită. În sfârs, it, îs, i împărt, iră rolu-rile: sublocote109 nentul va veghea, la postul de observat, ieprincipal, până la ora două, când va merge Bologa să-lînlocuiască...

Rămas singur, Apostol se as, eză să scrie câteva rândurimamei s, i Martei, să le îns, tiint, eze cumva, prin cuvinteascunse, că nu mai poate sta aici s, i că, în curând, le vatrimite ves, ti mai bune... Dar, înainte de-a as, terne vreoslovă pe hârtie, îs, i luă seama: orice îns, tiint, are s-ar putea săle pricinuiască neplăceri... În schimb se apucă să studiezeharta frontului cu o atent, ie înfrigurată, să tragă linii cudegetul, să-s, i aleagă un drum scurt, ferit... As, a îl găsi Petrecând îi aduse cina.

— S, tii că azi mi-e foame de as, fi în stare să te mănâncs, i pe tine?! strigă Bologa râzând s, i gândindu-se că trebuieîntradevă r să mănânce bine, căci dincolo cine s, tie ce-o fi.

Îndată după masă se culcă, dând de grijă ordonant, eisă- l scoale negres, it la unu după miezul nopt, ii. Vrea săse odihnească, zicându-s, i iar că dincolo cine s, tie cum s, iunde va mai afla odihnă...

Petre îl des, teptă la ceasul hotărât s, i Apostol se sculăvoios, sprinten. În câteva clipe fu gata de drum. Se uităîmprejur în adăpostul tăcut, chibzuind ce anume să ia cudânsul din ce avea aici. S, ovăi put, in s, i nu mai luă nimic.Cel mult de revolver poate să aibă trebuint, ă, să-l scape depădurea spânzurat, ilor... Porni spre ies, ire, auzind pe Petreurându-i, ca de obicei: “Doamne-ajută, don’ locotenent...”Se gândi să-i dea măna, în semn de rămas bun, dar îs, icontinuă mersul fără să se oprească s, i fără să răspundă...

Noaptea se umezise. Ploaia amenint, a în văzduh curăsuflări de vânt. Bologa se bucura s, i privea cerul înnourat

96

ca pe un tovarăs, care vrea să-i înlesnească scăparea. Dacăar începe să plouă, fires, te, ar fi s, i mai bine...

Trecând pe lângă adăpostul căpitanului Cervenko s, imai având o jumătate de oră de pierdut, se abătu să-l în-trebe de urât. Căpitanul citea în Biblie, cu ochii înlăcrimat, i,ca s, i când ar fi căutat să-s, i aline o durere mare.

— Ce-i, ce s-a întâmplat? întrebă Apostol uimit. Cejeluies, ti as, a... Ai vreun necaz?... Ceva de pe acasă?

— Eu sunt copac fără de rădăcini, zise Cervenko amă-rât, adăugând cu o privire disperată: Bologa, auzi tu, înnoaptea aceasta o să ne atace rus, ii!

Apostol păli, parcă l-ar fi pălmuit. Adineaori a vorbits, i el de atacuri cu sublocotenentul, dar numai să-i eviteîntrebările plictisitoare s, i să aibă un pretext de a mergela postul de observat, ie. Un atac însă i-ar răsturna toateplanurile...

— Nu se poate... N-avem nici o informat, ie, bolborosidânsul zăpăcit. De ce să ne atace tocmai azi?

— Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Cre-demă...

O patrulă mi-a adus de aseară s, tirea că se fac pregătirigrăbite... Ai să vezi, Bologa!... As, a e totdeauna...

Zece minute Cervenko nu mai conteni cu jelaniile, în-cât Apostol plecă buimăcit, blestemându-s, i clipa care l-aîndemnat să intre la ruteanul maniac. Afară însă, în tăce-rea frământată de vânt s, i în întunericul necăcios, îi veniinima la loc s, i-s, i zise că Cervenko a început să nebunească,de vreme ce visează numai încăierări, atacuri...

Sublocotenentul dârdâia în observator s, i salută pe Bo-loga ca pe un mântuitor.

— La infanterie se zice că o să ne atace muscalii chiarîn noaptea asta, s, opti Apostol. Tu ai observat ceva?

97

— As, ... linis, te s, i frig, răspunse sublocotenentul, dispret, uitor.Infanteris, tii as, a fac, se tem de toate umbrele...

Dar muscalii nu sunt pros, ti să ne atace azi, hodoronc-tronc, când de-abia mâine-poimâine vine schimbarea!

Bologa îi strânse mâna cu mult, umire s, i-i ură somnbun.

Niciodată nu i-a fost atât de drag sublocotenentul caacuma.

Parcă a vorbit din sufletul lui: doar nu-s pros, ti musca-lii...

Se obis, nui cu întunericul s, i se uită cu multă grijă spreliniile de dincolo. Nu vedea s, i nu se simt, ea vreo mis, care.

Peste câteva minute însă un foc de pus, că pocni asurzi-tor, undeva pe aproape. Des, i cunoscu, după zgomot, cănu e rusesc, totus, i avu o strângere de inimă. Alte focurisperiate izbucniră îndată, apoi iar altele, s, i în dreapta, s, i înstânga, tot mai depărtate. Bologa se linis, ti; erau, desigur,santinelele speriate...

Pe la trei, spre a-s, i s, terge orice urme de îngrijoraredin suflet, porunci să se înalt, e o rachetă, să vază s, i să seconvingă.

În lumina verzuie, terenul dintre trans, ee părea mort.La dreapta, între sârmele ghimpate, zăcea cadavrul

unui om.A fost ucis de acum două zile, pe când se întorcea din

patrulare, noaptea, probabil chiar de camarazii lui, dingres, eală sau de frică. Privirea lui Apostol trecu peste elca peste un mus, uroi, grăbită să-s, i vază numai calea pecare s, i-o alesese pe hartă. Un s, ant, vechi, care începe lavreo douăzeci de metri s, i merge până aproape de s, ant, urilerus, ilor... Împrejurul observatorului sunt rămăs, it, e de tufe,lăsate înadins pentru mascare... De aici, târându-se prin

98

cele douâ pâlnii de obuze, poate ajunge nesimt, it la s, ant, ulcel vechi, căci posturile de ascultare sunt mai departe... Lacellalt capăt al s, ant, ului va chema... Atâtea vorbe ruses, tis, tie... Pe urmă...

Lumina rachetei se stinse s, i Bologa rămase mult, umit.La cinci fix, când începe să se subt, ieze întunericul, vaporni...

Mai are deci două ceasuri. Era atât de hotărât, că nusimt, ea nici emot, ie, nici nerăbdare. As, tepta, cu ochii îna-inte spre t, intă, cu gândurile slobode. Vremea trecea pestedânsul ca o apă lină, răcoritoare...

Într-un târziu îi fulgeră prin minte că poate rus, ii îl vordispret, ui că a dezertat, el, ofit, er... S, i chiar în clipa aceeaun bubuit prelung, răgus, it, spintecă văzduhul. Apostol în-lemni, într-o as, teptare amet, itoare. Peste câteva secunde,care i se păruseră nesfârs, ite, izbucni un răbufnit mai greoi,ca s, i când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele,furioase s, i din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnicfierbea în întunericul brăzdat de dâre luminoase.

“Ce-i asta? se gândi Bologa uitându-se la ceas s, i văzândcă e de-abia patru. Atacul?... Vasăzică, totus, i... Atunci...”Apostol îs, i dădu seama că tunurile ruses, ti s-au năpustitasupra artileriei, care începuse să răspundă, cu teamă însăs, i uluită de impetuozitatea dus, manului.

“Acum ce să mai fac?” îs, i zise dânsul, cu receptorultelefonului în mână, ascultând duelul artileriilor.

Deodată auzi, la dreapta lui, la câteva zeci de metri, unvâjâit sfârs, ind într-o răbufnire scurtă. Întoarse privireaîntracolo s, i i se păru că vede pâlnia de pământ împros, cândîn beznă.

“Iată că au început să dumice înfanteria!” — îngânădisperat, simt, indu-s, i creierul gol ca un burete uscat.

99

Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau totmai des. Apoi un t, iuit prelung îi sfâs, ie urechile. Avu ostrângere de inimă s, i gândul fulgerător: “Asta-i pentrumine!” În fat, ă, numai la cât, iva pas, i, se despică cerul, s, i unvârtej cumplit smulse coperis, ul observatorului. Apostolprimi un cut, it în piept s, i o lovitură în cască. Apucă cuamândouă mâinile teodolitul, ca să nu se răstoarne. Apoii se păru că se ridică în sus s, i deodată se pomeni iar lapământ, cu o durere crâncenă în coapsă...

“Sunt rănit sau poate...” Gândul i se rupse ca o at, ă.

100

CARTEA A DOUA

1

O pată de lumină tulburie-cet, oasă zăcea pe pardoseala delespezi albe a salonas, ului de rezervă, la picioarele celordouă paturi de fier.

Pe fereastra unică se uitau în odaie ramurile negre aleunui păr bătrân, dârdâind în gerul sfârs, itului de februarie.

Peret, ii, îmbibat, i de gemete s, i dureri, îs, i amestecaurespirat, ia cu mirosul apăsător de spital s, i cu căldura sobeide teracotă din dosul us, ii.

În paturile curate cei doi ofit, eri, în halaturi cenus, ii,stăteau lungit, i, cu ochii în tavanul înalt. La căpătâi, înperete, pe tăblit, e negre, albeau numele lor: LocotenentBologa, Locotenent Varga... Pe mescioarele de noapte foilede febră se pierdeau printre sticlut, ele de medicamente,arătând că suferint, ele cele grele au trecut peste dâns, ii.

În aerul încărcat de amintirile durerilor plutea o tă-cere năbus, itoare, pe care Varga o sfărâmă deodată cu glassperiat, ridicându-se în pat, ca s, i când ar fi văzut o nălucă:

— De ce taci, camarade?... Spune ceva, orice, te rog dinsuflet, căci tăcerea e mai dureroasă ca o rană de s, rapnel!

Bologa întoarse fat, a albă s, i suptă de suferint, e spredânsul, dar nu deschise gura. Varga as, teptă un minut, în-trebător, apoi se lăsă iar pe spate, zicând mai mult pentrusine:

— Se împlinesc patru luni de când bolim, mutându-ne din spital în spital, tot mai aproape de front... Mi s-aurât de moarte cu doctorii s, i cu bandajele s, i cu surorile decaritate!

Barem de-ar veni mai curând concediul...Apostol tăcea. În trei luni de zile, cât fusese oprit de

medici să vorbească, fiindcă avea plămânul drept sfârte-cat de o schijă de obuz, îndrăgise tăcerea. În acel răstimpgândurile lui s-au obis, nuit a se rândui frumos, fără pri-piri năvalnice s, i mai ales fără dureri. De altfel, la începutmintea i-a fost senină, parcă o mână mes, teră nevăzutăi-ar fi s, ters din creieri toate amintirile. Când s, i-a venit înfire întâia oară, la ambulant, a diviziei, a văzut pe doctorulMeyer s, i pe Petre.

Nu i-a recunoscut, dar a avut o bucurie atât de vio-lentă, încât s, i-a pierdut îndată cunos, tint, a. A doua oarăs-a trezit într-un tren sanitar, cu aceeas, i bucurie în suflets, i tot numai câteva clipe. În sfârs, it, a treia dată a deschisochii într-un salon alb, în spital. Patul era înconjurat dedoctori.

— Bravo, mortule! i-a zis zâmbind unul cu cotletealbe s, i mustăt, i hegre. Bine c-ai înviat... Dacă de s, ase zilemocnes, ti as, a...

Apostol atunci a simt, it fericirea de a trăi ca un fiornespus de dulce s, i, cu buzele crăpate de fierbint, eală, as, optit abia perceptibil:

— Nu mă doare nimic... nimic...Vreo s, apte săptămâni mai mult al mort, ii a fost decât al

102

viet, ii. În afară de rana din piept, mai avea o sfărâmăturăde os la piciorul stâng s, i o scrijălare adâncă în coapsă.

— Vindecarea ta e o minune, i-a spus doctorul cu co-tlete albe s, i cu mustăt, i negre, mai târziu. Ai o vitalitate ex-traordinară, altfel de mult te-ai plimba în lumea drept, ilor!

Când i s-au vindecat piciorul s, i coapsa, l-au trimis maideparte, spre regiunea unităt, ii lui, în spitalul de aici, fi-indcă acolo începuseră să sosească transporturi mari derănit, i din luptele noi. Aproape o lună a zăcut singur aici, însalonas, ul de rezervă din fundul coridorului, la etajul întâi.Petre stătea toată ziua lângă patul lui, căutând să-i ghi-cească gândurile s, i să-i împlinească dorint, ele. Dimineat, as, i după vizita medicală îi citea Visul Maicii Domnului, cuglas obosit de evlavie, s, i Bologa îl asculta fără a înt, elege cu-vintele, dar cu inima plină de o mult, umire caldă, moles, itoare...Apoi, într-o zi, ordonant, a i-a povestit, cum s-a priceput,ce s-a întâmplat atunci, în noaptea ceea... Din povesti-rea lui, Apostol na aflat mare lucru: că a fost îngropat lamarginea unei pâlnii de obuz, în dărâmăturile postului deobservat, ie, s, i că acolo l-a descoperit Petre, pe la amiază,după ce, cu ajutorul diviziei de schimb, muscalii au fostrespins, i în pozit, iile init, iale...

Povestirea soldatului însă i-a adus aminte nădejdiledin noaptea aceea s, i i-a pus iarăs, i în fierbere toate gându-rile de atunci. A avut câteva clipe de nelinis, te, ca un fat, aunei vedenii dojenitoare. Pe urmă, vreo trei zile, gându-rile, dezlănt, uite dintr-o toropeală prelungă, l-au chinuits, i i-au sfâs, iat sufletul.

Îs, i zicea că toate sfort, ările lui de a ocoli soarta s-auzdrobit s, i că de azi încolo numai moartea l-ar mai puteamântui...

Moartea însă îl îngrozea acuma mai mult chiar decât

103

perspectiva de a trebui să meargă pe frontul românesc. De-geaba încerca să-s, i biciuiască ambit, ia, învinovăt, indu-sede las, itate; dragostea de viat, ă, din ce în ce mai impetuoasă,îi tăia orice avănt, murmurându-i neîncetat în inimă: “În-tâi eu, s, i pe urmă cealaltă lume!” Într-o noapte fără somnapoi a găsit împăcarea. La urma urmelor, soarta a făcutbine ce a făcut. De ce ar fi dezertat el la rus, i, când tocmai ise oferea prilejul să treacă la români? Pentru muscali ar fifost un simplu s, i dispret, uit dezertor, în vreme ce româniiîl vor primi ca pe un frate. Dincolo dezertarea ar fi fosto crimă dezonorantă, urmată de o captivitate rus, inoasă:aici va merge ca un adevărat erou, cu fruntea sus, s, i vaputea lupta îndată contra dus, manilor adevărat, i...

Vasăzică, teama de frontul românesc a fost fără temei.Noroc că soarta l-a ocrotit... Datoria lui e să trăiască s, i sătriumfe.

Nu viat, a, ci moartea înseamnă las, itate pentru omulcare are un ideal în lume.

De a doua zi gândurile au început să se mulcomească,punându-se toate în slujba linis, tii lui, ca nis, te servitoricredincios, i. Împreună cu linis, tea însă i s-a luminat în su-flet mai vie s, i ura împotriva tuturor străinilor dimprejurullui. Ura pe medicii care-l îngrijeau, pe surorile de caritate,pe ofit, erii convalescent, i s, i se bucura că, din pricina raneila plămâni, era osândit să tacă. În ziua când un generalbătrân, înconjurat de o droaie de ofit, eras, i ferches, i, a ve-nit să-i agat, e pe piept medalia de aur pentru distrugereareflectorului, Bologa s-a prefăcut că i-e rău, numai ca sănu fie silit a părea încântat.

Pe urmă, într-o zi, acum vreo lună, a fost adus însalonas, Varga, care fusese greu rănit în s, oldul stâng, totatunci, în noaptea ceea, s, i din spital în spital ajunsese

104

aici. În primul moment Apostol s-a bucurat s, i, pentru cătocmai i se dăduse voie să vorbească put, in, îs, i povestirăpăt, aniile. Varga îi explică amănunt, it cum s-a desfăs, uratatacul rus, ilor, cum au pătruns până aproape de liniile arti-leriei s, i cum au fost alungat, i înapoi printr-un contraatacfulgerător. Totus, i, în lupta aceasta, două regimente de in-fanterie au fost aproape complet nimicite, s, i chiar huzariilui au suferit mult, mai ales în cursul contraatacului, cânda primit s, i el schija care era cât pe-aici să-l lase s, chiop,fiindcă un doctor cam smintit a umblat în ruptul capu-lui să-i taie piciorul. Locotenentul de huzari clocotea derevoltă că bătălia, în care au pierdut peste două mii de oa-meni s, i în care era să-s, i dea ortul popii, nici măcar n-a fostpomenită în comunicatele de război. Se mângâia numaicu sperant, a într-un lung concediu de convalescent, ă.

Pe măsură ce Varga vorbea s, i se frământa, Bologa seîntuneca.

Toate cuvintele lui, chiar privirea lui i se păreau dus, manes, i se mira, cum a putut omul acesta să-i fie simpatic? Casă nu mai trebuiască să stea de vorbă cu dânsul, îs, i pro-cură un vraf de cărt, i s, i se puse să caute în ele explicat, ii s, idovezi.

Două săptămâni a răscolit s, i s-a trudit. Nicăieri n-a găsit de ce binele nu e bine pretutindeni s, i totdeauna.În toate cărt, ile omul îi părea izolat de viat, a adevărată,singuratic s, i abstract ca o formulă matematică. Cinevas-a as, ezat la masă, plin de încredere în cunos, tint, ele s, iexperient, ele sale de viat, ă, s, i a decretat că oamenii trebuiesă fie as, a s, i as, a, că e bine când faci cutare lucru s, i e rău dacăfaci cutare. S, i, în schema lui, acel cineva vrea să vâre cusila sufletele vii, să le încătus, eze, parcă viat, a s-ar modeladupă dorint, ele sau concluziile cuiva.

105

Dar viat, a merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâs, iindnu numai sistemele savant, ilor, ci chiar mint, ile oamenilor,plăsmuind în fiece clipă situat, ii noi, idei noi, pe care fante-zia liliputană omenească niciodată nu le va putea înt, eleges, i cu atât mai put, in prevedea. Un capriciu al viet, ii a pusfat, ă în fat, ă milioane de oameni, pe care i-a însemnat cumoartea în frunte, silindu-i astfel să descopere în sufletelelor taine nebănuite s, i să ia hotărâri neas, teptate. În vârte-jul viet, ii cărt, ile sunt grămezi de vorbe fără înt, eles. Omultrebuie să-s, i ferească numai cons, tiint, a să nu-i sângereze.

În vremea aceasta primi o scrisoare de la Klapka, plinăde prietenie, comunicându-i câte verzi s, i uscate despretraiul pe noul front, lucruri mărunte, adăugând la urmă detot, în treacăt, că “pe-aici tot rus, i am găsit, numai rus, i...”Bologa îs, i zise îndată, fără grijă s, i fără s, ovăire: “Nu facenimic... Voi mai as, tepta...” Varga încerca întruna să-idezlege limba s, i nu se putea dumeri: de ce s-a făcut as, a deursuz Bologa? Pe el tăcerea îl apăsa s, i-l amăra. De aceeaa fost fericit când doctorii i-au dat voie să iasă din odaie,s-a împrietenit cu alt, i camarazi de prin celelalte saloanes, i mai mult stătea cu dâns, ii decât cu Bologa.

Acuma, în as, teptarea vizitei medicale de după-amiază,huzarul se perpelea ca pes, tele pe uscat, mai ales după cetoate sfort, ările lui de-a scoate o vorbă din Bologa au rămasfără ecou.

— Ce ai, Bologa? izbucni în sfârs, it Varga, jignit. M-aiexasperat cu mut, enia!... Nu mai vrei să vorbes, ti cu mine,ori mă urăs, ti? Am fost prieteni s, i...

— Nimic, nimic, murmură Apostol, fără să întoarcăochii.

Varga trebui să-s, i oprească noile întrebări. Veni doc-torul, însot, it de o soră de caritate drăgut, ă s, i zăcută de

106

vărsat.— Iată salonul minunilor ceres, ti! strigă doctorul, mic

s, i blond, frecându-s, i mâinile, radios s, i jovial. Pe cât văd,am să vă dau pas, aport, curând-curând, domnilor! În oricecaz, ar fi nimerit să începet, i a face mai multă mis, care, ba-rem prin seră, dacă nu prin parc. Afară e încă iarnă, ce-idrept, dar ar trebui să vă mai dezmort, it, i oasele, domni-lor!... Ar fi foarte, foarte bine!

— Parcă n-o să ni le dezmort, im iar pe front, doctore?zise Varga înviorat. Sper că ne dai un concediu de convalescent, ă,doctore! E imposibil să ne trimit, i numaidecât în luptă, curănile de-abia cicătrizate!

— Desigur... negres, it! răspunse medicul cu zâmbetulscăzut. Întrucât depinde de mine, fires, te!... Eu însă celmult pot să propun, decizia e în alte mâini, s, i, să vă spundrept, doar suntet, i bărbat, i, toate comandamentele ne re-petă întru120 na că se simte mare, mare nevoie de ofit, eri,pretutindeni...

— Am înt, eles, încheie Varga posomorât. Ne vei conce-dia direct pe front.

Doctorul mai îngăimă câteva cuvinte s, i se grăbi sădispară împreună cu sora de caritate, mereu senină s, isurâzătoare.

Pe urmă odaia se umplu, în câteva minute, de întune-ric.

Numai geamurile rămaseră cenus, ii, ca nis, te ochi bol-navi, stins, i. Varga umbla de ici-colo, nervos, cu mâinilela spate, dar pas, ii lui nu făceau atâta zgomot cât tictacularămiu al unui des, teptător de pe mescioara de noapte.Într-un târziu, Apostol, s, ezând pe pat, cu ochii la rămure-lele degerate de afară, care desenau arabescuri negre pegeamurile tulburi, începu să fredoneze un cântec vesel.

107

— Bologa! Ce dracu, de cântece ît, i arde? se opri Vargacu imputare. Ori te bucuri că ni s-au spulberat perspecti-vele de concediu?

— Mă bucur din inimă, amice! răspunse Apostol cân-tând s, i gesticulând ca un actor într-o operă italiană. Răz-boi, război, război, înainte, la război!

Locotenentul de huzari înmărmuri s, i, în cele din urmă,convins că Apostol îs, i bate joc de dânsul, ies, i din odaietrântind us, a. Bologa încetă cântecul brusc, parcă de-abiaatunci s, i-ar fi dat seama ce face. Îi păru rău s, i se lungi pepat, cuprins de o tristet, e ciudată. Peste câteva minute veniPetre, aprinse lumina s, i-i întinse o scrisoare, întrebând:

— Oare nu-i de-acasă, don’ locotenent? Bologa searuncă asupra plicului, dar văzând că-i de la Klapka, nuse mai grăbi să-l deschidă. Presimt, ea ce cuprinde s, i, într-adevăr, citind, dădu peste trei rânduri încurcate, din careînt, elese cu o claritate tăioasă că, de o săptămână, în loculrus, ilor, au apărut românii. Se uită un răstimp la Petre,gânditor, s, i apoi zise:

— Nu-i de-acasă... E de pe front, de la domnul căpi-tan...

De-acolo, nu de-acasă...Vorbind, gândurile i se strămutară departe, cuprin-

zând într-o fulgerare toată Parva s, i, deosebit, fiecare fiint, ădragă, începând cu maică-sa s, i cu Marta, fat, ă de care sesimt, ea vinovat pentru că le-a scris numai de două ori decând zace prin spitale s, i mai cu seamă fiindcă în noapteaceea a vrut să se despatră de ele fără să-s, i ia rămas bun.

“Mi s-a înmuiat inima îndată ce am văzut că s-a apro-piat ziua plecării!” îs, i zise dânsul, uitându-se la Petre.

— Trebuie să vie s, i de-acasă, don’ locotenent, rostisoldatul cu încredere.

108

— Da... da... trebuie... acasă... îngână Bologa, întorcându-se cu spatele, încet, obosit.

Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresăridin mrejele gândurilor s, i zise blând:

— Varga... nu s, tiu ce am... Iartă-mă!Locotenentul se însenină imediat s, i se apropie cu mâna

întinsă:— Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat

îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înt, elegeam...— Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldat, i în lacrimi.S, i mai stătură zece zile până să plece...

2

Trenul gâfâia s, i asuda suind printre munt, ii cu piscurilecărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvarăpresăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile s, i poieneletresăreau sub mângâierea razelor fierbint, i. Viat, a nouă,tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfăt, is, area pământului.

Numai trenul, încărcat de oameni s, i materiale de răz-boi, lung, scârt, ăind s, i pufăind, părea un monstru din altălume, pornit să înfrunte tineret, ea firii. Locomotiva se târaîncet, as, teptându-se parcă să-i iasă în cale vreun dus, man,se strecura ca o s, opârlă urias, ă pe sub coastele s, i râpele ne-păsătoare, ferindu-se de amenint, ări închipuite la fiecarecotitură.

Într-un vagon rezervat pentru ofit, eri, Apostol Bologastătea pe coridor, la o fereastră lăsată în jos, sorbind nesă-turat privelis, tea munt, ilor, care-i aminteau valea Somes, uluis, i-l făceau să uite unde merge acuma. Din clipa când a por-nit la gară, i s-a trezit în suflet o îndârjire neastâmpărată,

109

care-i feconda iubirea s, i i-o păstra mândră s, i curată.Deodată us, a compartimentului de la spatele lui se des-

chise s, i se închise cu zgomot s, i în ureche îi răsună glasullui Varga, foarte încântat:

— S, tii, Bologa, cine se află în trenul nostru?... N-ai săghices, ti!... Generalul Karg!... Uite acuma ne spuse Gross...

Apostol se întoarse. Prin geamurile us, ii se vedeau încompartiment, în fumul de t, igări, cât, iva ofit, eri. Grossrânjea batjocoritor, explicând ceva cu gesturi violente.

— Zice c-a vorbit despre noi cu generalul, urmă Varga.Ba zice, pe onoarea lui, că generalul ar dori să ne vadă, s, imai cu seamă pe tine, nu s, tiu de ce... În definitiv, n-ar fi de-cât natural, că doar am sângerat destul pentru patrie... Dealtfel, Gross a călătorit cu generalul în interes de serviciu,as, a că...

Lui Bologa îi era scârbă de tot, i, cu Gross în frunte.Din pricina aceasta nici nu s-a amestecat printre ei, s, i cupionierul de-abia a schimbat două vorbe indiferente.

— Da?... Ei vezi?... Foarte bine! zise dânsul, vrând săarate curiozitate, cu dispret, în privire.

— Să vezi însă ce m-am gândit eu, reluă locotenen-tul de huzari, cuprinzându-l de mijloc. Dacă izbutim săvorbim cu generalul, trebuie să căutăm să-l convingem cămerităm s, i noi un concediu după aproape cinci luni de spi-tal s, i suferint, e, nu-i as, a?... Eu am mare încredere în Karg,des, i e sever s, i neînduplecat, căci noi, slava Domnului, amluptat vitejes, te...

— Bine, fires, te, n-ar fi rău, răspunse Bologa, convinsîn sine că sperant, ele lui Varga sunt copilăres, ti s, i dornicsă rămână iar singur. Dar dacă zice Gross că s-a intere-sat de noi generalul, de ce nu ne însot, es, te s, i el? Vargaaruncă o privire în compartiment s, i apoi întoarse spatele

110

cu dezgust, zicând:— M-a plictisit jidanul cu teoriile anarhice, dragă pri-

etene!...Nu pot, i vorbi trei minute cu el fără să-s, i bată joc de tot

ce avem noi sfânt, t, ară, credint, ă, trecut... A început să- mifie great, ă s, i frică, zău, Bologa! adăugă peste o clipă, iarăs, iînviorat. Dacă as, fi nevoit să stau mult în tovărăs, ia lui,m-as, pomeni într-o bună zi că mi-am pierdut s, i eu toatesentimentele patriotice!

— Sentimentele adevărate trebuie să reziste oricăreiispite! glăsui Apostol apăsat.

— As, a se zice, dar în realitate nimic nu rezistă la infi-nit!

zâmbi Varga. As, a chiar tu mi-ai spus-o odată, într-odiscut, ie, la Budapesta, la unchiul meu, s, i n-am uitat-o.Picătura de apă găures, te stânca... S, -apoi tu parcă nu te-ai schimbat? Poate că tu nu-t, i dai seama, dar eu, caream stat cu tine, într-o odaie, aproape două luni s, i t, i-amînghsit, it toate curiozităt, ile... ehe! prietene, întreabă-măpe mine!... Unchiul, care te-a iubit ca pe copilul lui, dacăte-ar întâlni azi, nici nu te-ar mai recunoas, te. Bologa,crede-mă!... Repet, poate că nu-t, i dai seama, poate că...

Apostol Bologa deslus, i, parcă, în cuvintele huzarului oprovocare ascunsă. Îi răspunse cu ură, dar s, i cu o gravitateîn care străbătea trebuint, a de a-s, i dezvălui sufletul, de a-lpune în palmă s, i de a-l purta, mândru s, i încrezător, ca peun potir în văzul tuturor:

— Îmi dau seama prea bine că m-am schimbat... Cumsă nu-mi dau seama, când schimbarea s-a săvârs, it în chi-nuri, ca o nouă nas, tere?... Dar eu de-abia prin schimbareaaceasta am dobândit adevăratele sentimente fires, ti, cumziceai tu... De-abia, Varga!

111

Locotenentul de huzari se tulbură. Din tonul lui Bo-loga simt, i lămurit că se află în fat, a unui dus, man. Îi ziseîncet, sec, rezemându-se cu spinarea de us, a compartimen-tului s, i privindu-l lung:

— Bologa, sentimentele tale mi se pare că sunt nefires, ti...Ia seama!— Mă amenint, i? întrebă Apostol ironic.— Sentimentele tale te mână drept în brat, ele dus, manului...— Care dus, man? repetă Bologa mai batjocoritor.— Dus, manul t, ării, oricare ar fi! vorbi Varga, put, in

mai aspru. În clipa aceasta tu, prietene, es, ti dezertor îngândul s, i sufletul tău!

Apostol Bologa tresări scurt, apoi zise repede, cu glasmai cald, apucându-l de mânecă s, i împlântându-i în ochiprivirea hotărâtă:

— Ascultă, Varga... Tu ai fost odinioară om s, i te lău-dai că, sub mundirul militar, vei purta ves, nic o inimă! Deaceea ît, i zic acuma: dă la o parte rat, iunea cazonă s, i spunece-ai face tu dacă, de pildă, fiind în armata rusească, te-artrimite să te bat, i cu ungurii, care au pornit să te dezro-bească?

— Stai, stai... nu-i as, a, prietene! bâlbâi locotenentulros, ind. Mai întâi patria...

— Nu ocoli întrebarea, stărui Bologa, triumfător.Răspunde cinstit! În asemenea cazuri nu pot fi două

răspunsuri!Varga tăcu. Întrebarea îl încurca, s, i mai ales curajul

lui Bologa. În sfârs, it, zise s, ovăitor:— Există o lege pentru tot, i s, i o singură datorie, care

ne leagă prin jurământ. Când începe cineva să le judeceprin prisma egoismului sentimental, atunci...

112

— Lege, datorie, jurământ sunt valabile numai pânăîn clipa când ît, i impun o crimă fat, ă de cons, tiint, a ta! între-rupse Apostol cu vioiciune. Nici o datorie din lume n-aredreptul să calce în picioare sufletul omului, iar dacă totus, iîncearcă...

Bologa sfârs, i brusc, cu un gest vag, care spunea orices, i nimic. Varga, surprins, îngăimă cu ochii mari:

— Atunci bănuielile mele... Atunci umbli cu gânduride dezertare?

— Gânduri? murmură Apostol cu un surâs straniu.Gândurile sunt schimbătoare, Varga! Am însă o credint, ăvie în suflet... asta, da! S, i dacă ea îmi va porunci să trec...să...

dezertez la inamic, adică la inamicul vostru, nu voiezita nici un moment a-mi face datoria cea adevărată...De altfel, chiar voi, judecând cinstit s, i fără pornire, îmivet, i da dreptate s, i mă vet, i aproba! Sunt sigur că s, i tu, însufletul tău...

— Nu, nu, Bologa, te îns, eli amar! zise Varga iarăs, i sec.Eu nu te voi aproba niciodată! Eu dispret, uiesc crimele!— Da? întrebă Apostol cu o mirare nepotrivită, adău-

gând îndată cu ton jovial: Fii sigur, Varga, că n-am să-t, icer aprobarea!...

Cel mult, de s-ar întâmpla să trec prin sectorul tău s, idacă as, avea ghinionul să te întâlnesc, cel mult atunci arputea fi vorba... Dar atunci, cine s, tie, poate că am vorbialtfel...

— Să te ferească Dumnezeu, Bologa! izbucni loco-tenentul, grav s, i amenint, ător. Eu te-as, aresta, ba te-as,împus, ca dacă ai încerca să te împotrives, ti, cu toate cămi-ai fost prieten!

— Fii linis, tit! zise Bologa iarăs, i ironic. Am să mă

113

feresc de sectorul tău ca de foc... Acuma es, ti mult, umit?— Tu poate glumes, ti, Bologa, dar eu...— Nu glumesc deloc! declară Apostol, devenind dintr-

o dată sfidător.Locotenentul Varga era jignit personal de toate câte

auzise. Seninătatea s, i hotărârea cu care Bologa, un ofit, er,îi declara că va dezerta îl înfuriau. O clipă se gândi să-l denunt, e s, i, astfel, să-l pedepsească. Dar polit, ismul îirepugna. S, i apoi prea au fost prieteni odinioară ca să sedespartă pentru nis, te lucruri care, în realitate, îl priveaunumai pe Bologa. Dacă ar putea citi cineva în sufleteletuturor ofit, erilor, s-ar îngrozi de ceea ce ar descoperi. Ceimult, i îs, i ascund gândurile, pe când el barem e sincer.

— Astea-s prostii, prietene! zise Varga, după o pauză,cu glas schimbăt s, i cu o veselie poruncită pe fat, ă. Mai binehaidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu!

— As, a-i... prostii... surâse Apostol îmblânzit. Prostiisunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale viet, ii...

Varga porni înainte pe coridorul murdar s, i plin desoare tânăr. Trenul lăsase în urmă o cotitură s, i vagonul seclătina parc-ar fi fost să-s, i piarză echilibrul. Locotenentulde huzari se sprijinea cu mâinile de peret, i, înjurând furios,în vreme ce Bologa, la cât, iva pas, i înapoi, mergea sigur,linis, tit, ca pe o cărare.

3

Trecură printr-un vagon ticsit de militari s, i civili, amestecat, ide-a valma. Pe coridorul strâmt se îmbulzeau mai alest, ărani cu fet, ele speriate, păzindu-s, i desagii sau legăturile,vorbind put, in s, i încet, parcă s-ar fi temut să nu-i audă

114

cineva. În colt, ul dinspre vagonul ofit, erilor, un preot ro-mân, înalt, slab, cu o bărbut, ă rară s, i îmbrăcat sărăcăcios,se sfătuia domol cu trei t, ărani care, după port, păreauunguri.

Apostol, făcându-s, i loc pe la spatele preotului, auzivorbă românească s, i întoarse capul o clipă, fără însă a seopri din mers. Zări o fat, ă cunoscută parcă... În înghesuialănu avu vreme să se mai uite înapoi, dar îi rămase în ochiînfăt, is, area preotului s, i în minte întrebarea: “Cine o fi s, i deunde îl cunosc?...” În vagonul următor călătorea generalulKarg. Aici coridorul era ocupat numai de ofit, eri de toategradele tăifăsuind s, i as, teptând fiecare norocul de a puteavorbi neoficial cu generalul. La compartimentul excelent, eierau trase perdelele cafenii, s, i aghiotantul ies, ise afară, dinpropria-i init, iativă, să roage pe domnii din coridor să facălinis, te, ca nu cumva să se supere excelent, a-sa... Tocmaiatunci sosi Varga, luă deoparte pe aghiotant s, i-i s, opti:

— Ne spuse Gross că mos, ul dores, te să ne vadă, pemine s, i pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog!

Aghiotantul dădu mâna cu Bologa, pe care nu-l maivăzuse de la audient, a cu bucluc, s, i apoi intră în comparti-mentul generalului, suspinând grav:

— Să încercăm...Peste cinci minute crăpă us, a, scoase pe jumătate cor-

pul s, i zise binevoitor:— Bologa, vino... te rog... Excelent, a-sa dores, te...Întâlni ochii lui Varga întrebători, dar strânse din

urechi, cu fat, a mâhnită de regretare că “as, a-i ordinul”...Generalul Karg era vesel s, i mult, umit. În sfârs, it obt, inuse,

cu chiu cu vai, să fie propus pentru ordinul “Maria There-sia”.

S, edea lângă fereastră, cu picioarele-i scurte întinse

115

comod, cu fat, a-i negricioasă întoarsă spre Apostol Bologa,care intrase s, i salutase printr-o înclinare militărească.

— Ei, te-ai făcut sănătos? întrebă generalul, întinzân-dui alene măna cu multe inele s, i măsurându-l cu o privireatentă.

Bologa răspunse cu un surâs nehotără. Avea fat, a gal-benă, suptă, cu buzele fără culoare; numai ochii ardeau,mistuindu- se într-un foc lăuntric. Generalul îl măsurăiar din cap până în picioare s, i apoi îi oferi un loc lângădânsul. Pe bancheta cealaltă, în fat, a excelent, ei, s, edeau uncolonel cu figura colt, uroasă, pe care Apostol nu-l cunos, tea,s, i un maior slab, cu ochii scânteietori de inteligent, ă. Aghi-otantul, auzind iar gălăgie pe coridor, se strecură afară, săatragă din nou atent, ia domnilor că excelent, a-sa poate săse supere...

Generalul îi puse fel de fel de întrebări despre cuma fost rănit, prin ce spitale a umblat, cum s-a vindecat,dar Bologa, răspunzând, vedea mereu în privirea lui oîntrebare nerostită, care îl îndârjea întocmai ca adineaoriprovocarea lui Varga. Altminteri Karg, prin tonul vorbelors, i prin blândet, ea ce-i îndulcea toată înfăt, is, area, îi arătaun interes într-adevăr sincer, aproape nefiresc de sincer.Pe urmă veni s, i rândul întrebării as, teptate, luând însă oformă glumeat, ă, prietenoasă:

— Ei, as, a-i că nu s-a prăbus, it lumea fiindcă vii cu noiaici? Apostol văzu limpede în ochii generalului că cere unrăspuns scurt: nu. De aceea nu-s, i putu stăpâni o secundăde ezitare, care se stinse singură. Apoi vorbi cu o cutezant, ăînfrumuset, ată de claritatea glasului:

— Niciodată n-am fost las, , excelent, ă, s, i deci am săvă mărturisesc s, i acuma că în sufletul meu s-a prăbus, it olume!

116

Degetele grase s, i încărcate de inele se agăt, ară nervosde mustat, a burzuluită, iar sprâncenele late se înfoiră cândgeneralul, uluit, întrebă:

— Adică cum?... Ce lume s-a prăbus, it? Bologa surâseatât de senin, că încruntarea generalului se transformăîntr-o curiozitate nerăbdătoare, iar mâna îndată i se as, ezălinis, tit pe brăt, ara canapelei.

— Am citit undeva, excelent, ă, zise Apostol cu glasul deadineaori, că inima omului, în primele săptămâni ale viet, iiembrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creieri-lor, s, i că de-abia pe urmă coboară mai jos, despărt, indu-sede creier pentru totdeauna... Ce minunat ar fi, excelent, ă,dacă inima s, i creierul ar fi rămas împreună, îngemănate,să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul s, i mai cuseamă creierul să nu facă ce sfâs, ie inima!

Generalul se uită câteva momente la Bologa, apoi laceilalt, i, apoi râse cu poftă, cu gura căscată, cu mustăt, ilezbârlite, încât fat, a i se încret, i ca o coajă de nucă stricată.

— Foarte... foarte... interesant! mormăi dânsul râ-zând.

Pe urmă, potolindu-se cu greutate s, i cu o vădită rus, inepentru că nu s, i-a stăpânit râsul, îs, i reluă masca obis, nuităs, i serioasă, povestind colonelului cum i-a cerut Bologasă nu vie pe frontul românesc s, i cum el totus, i l-a iertat,având dea face cu un ofit, er foarte capabil s, i cons, tiincios,des, i acuma vede că e s, i încăpăt, ânat. Colonelul ascultă curespect până ce s, fârs, i s, i apoi, cu acelas, i respect, zise:

— Eu, excelent, ă, nu admit, fires, te, pentru că nu-mipermite legea, dar mă pun în situat, ia locotenentului s, i-iînt, eleg amărăciunea... E regretabil că cei în drept n-au luatmăsuri generale în privint, a aceasta, ca să evite situat, iiledelicate, în interesul capacităt, ii combative a armatei...

117

Apostol se cutremură, ca s, i când cuvintele coloneluluiiar fi străpuns ace în inimă, căci el astăzi nu mai doreaînt, elegere, ci tocmai motive de ură s, i îndârjire prin caresă- s, i at, ât, e, înflăcărată, credint, a. Generalul însus, i rămasesurprins o clipă, s, i pe urmă răspunse convins, ba chiar cuun fel de mândrie:

— Evident, evident că as, a este!... Din punct de ve-dere uman, fires, te... Dar dacă cei de sus nu s-au gân-dit la posibilităt, ile acestea?... Nici eu nu pot lua asupramea toate răspunderile... Eu cel mult pot să us, urez, înanume cazuri, cum e cazul locotenentului, de pildă... Da!Negres, it, trebuie să us, urăm... Cum e încă slăbit de boală,vreau să-l feresc de greutăt, ile frontului s, i o să-l întrebuint, ămîntr-un serviciu mai fără osteneli mari... Uite, să treacă lacoloana de munit, ii!

As, a-i?... Căci noi suntem umani... Noi... armata noas-tră...

Unde aiurea s, i-ar mai bate capul un comandant sămenajeze asemenea scrupuluri?... Ce zici, domnule maior?S-a mai pomenit atâta umanitate în vreo armată de cânde istoria? S, i totus, i pe noi ne acuză dus, manii de barbarie!...Ce lume! Ce nedreptate!

Tocmai în clipa aceea aghiotantul se furis, ă iarăs, i înlă-untru.

Generalul îs, i curmă reflect, iile s, i-i zise poruncitor:— Ia notă că locotenentul Bologa va fi repartizat la

coloana de munit, ii!În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări

Apostol Bologa se uită la tot, i pe rând, rugător, întâlnindînsă pe toate fet, ele aceeas, i compătimire, scăldată doarîn zâmbete diferite. Se simt, i umil s, i mic, des, i sufletulîi clocotea de ură. A vrut să stârnească indignare s, i iată

118

că a găsit milă s, i înt, elegere. Văzu creionul aghiotantuluialergând pe hârtie s, i deodată strigă:

— Excelent, ă, as, dori mult să-mi reiau bateria!— Lasă, murmură generalul ocrotitor s, i din nou vesel.Trebuie să te întremezi s, i să aduni puteri într-un servi-

ciu mai us, or, mai ferit de primejdii... Îmi pare bine că t, i-arămas drag frontul, dar deocamdată sunt silit, în interesuld-tale, să mă opun s, i să te menajez!

Bunătatea generalului, inexplicabilă s, i neas, teptată, îlexaspera pe Bologa. Vru să-i mai obiecteze că serviciul lacoloana de munit, ii e mai obositor ca la o baterie, dar chiaratunci îs, i aduse aminte de preotul român din coridor s, iîndată îi răsări în inimă dorint, a de a-l cunoas, te. Nu-l maiinteresa nici generalul, nici frontul. Se sculă, bolborosicuvinte încurcate de mult, umire, strânse o mână grasă s, imoale, se închină s, i ies, i cu figura luminată...

Trecu grabnic în vagonul soldat, ilor, se înghesui prin-tre t, ăranii de pe coridor. Preotul era tot unde-l lăsase. Îlvăzu de departe s, i fruntea i se îmbroboni de sudori. Acumaîl recunoscu s, i se tulbură de bucurie.

— As, a-i că nu mă mai cunos, ti, părinte? Îi strigă, însuflet, it,întinzându-i mâinile.

Preotul îngălbeni, parcă l-ar fi surprins într-o faptărea.

Când Bologa îs, i spuse numele, în ochii lui izvorî o lică-rire de însuflet, ire, pe care însă o înăbus, i repede, uitându-se împrejur, să se asigure dacă nu-l pândes, te cineva. Pre-otul era Constantin Boteanu, unul din prietenii cei maibuni ai lui Apostol din liceu.

— S, i unde vine satul tău, Constantine? întrebă Bologafericit, nerăbdător.

— Apoi tocmai lângă Făget, unde e comanda cea mare,

119

nu s, tiu cum îi zice la cătănie, răspunse preotul, încurcats, i înfricos, at că vorbes, te românes, te cu un ofit, er.

— E românesc? stărui Apostol.— Parte s, i parte... Noi îi zicem Lunca, dar pe ungures, te

se cheamă...— Lunca? întrerupse Bologa, ca s, i când ar fi căutat

să-l oprească a rosti cuvântul unguresc. S, i pe la noi esteun sat Lunca... Ît, i aduci aminte?

— Cum să nu... tare bine! zise preotul. Dar pe-aicis, i românii s, tiu ungures, te, c-as, a-i obiceiul, dacă suntemprintre unguri... De altfel, as, a e s, i bine...

— Ce bine, părinte? strigă Apostol serios. Nu te gândes, tică as, a, mâine-poimâne, rămâi fără parohie?

— Cam as, a-i, ce-i drept, murmură Boteanu zăpăcit,zâmbind umil. Ce să facem? Noi n-avem nici o putere s, inici nu ne putem amesteca. Destul ne zdrobes, te viat, a, demă mir cum o mai putem duce în spinare...

— Când omul are un ideal, înfruntă toate greutăt, ile!zise Apostol apăsat, cu înt, eles.

— Idealul nostru e Dumnezeu, răspunse preotul cu osfială în care-s, i ascundea o teamă amară. Când ai suferitca noi, numai în Dumnezeu mai pot, i avea nădejde...

Pe urmă îi povesti lui Apostol cum, la intrarea os, tirilorromâne, autorităt, ile l-au ridicat s, i, împreună cu trei t, ăranifruntas, i, l-au transportat în T, ara Ungurească, pe lângăDobrit, in... Nevasta cu doi copilas, i au rămas în grija Dom-nului.

Vreo trei luni nici n-a auzit de ei s, i a crezut că s-auprăpădit în focul războiului. De-abia când s-a întors roatanorocului a aflat că sunt sănătos, i s, i-l as, teaptă să vie acasă.Au trecut însă pe rând săptămânile, s, i de întors acasă nicipomeneală.

120

S-a rugat pe la tot, i, s-a umilit, s-a ploconit... În zadar.Ba că e zona frontului, ba că românii sunt suspect, i, ba as, a,ba altfel... În sfârs, it a cerut voie să-s, i aducă barem s, i fami-lia acolo, lângă Dobrit, in, până ce va îngădui Dumnezeusă se linis, tească vremurile. Apoi, pe neas, teptate, i-au datdrumul să plece acasă, punându-i în vedere să se poartebine...

Apostol Bologa zâmbea din ochi, în suflet însă era rosde nemult, umire s, i de decept, ie. Frica preotului s, i umilint, acarei sublinia toate vorbele s, i privirile îl izbeau ca nis, tecut, ite, des, i căuta să le treacă cu vederea. Îi povesti s, i elcum l-a împins soarta în război s, i pe urmă, scuturându-imâna:

— Apoi să s, tii, Constantine, că am să vin pe la voi, săvorbim mai multe!

Preotul răspunse spăimântat:— Mă rog... Chiar mi-a scris preoteasa că umblă mult, i

militari prin casa noastră, că doar azi as, a sunt vremurile...Bologa vru să zâmbească, dar gura i se încles, tă într-un

rânjet dureros.

4

Biroul coloanei de munit, ii era în Lunca, pe o ulicioară dos-nică, în casa groparului Paul Vidor. Clădirea privea cu fat, aspre ulit, ă s, i avea la mijloc o tindă îngustă, cu us, a ves, nicdeschisă, în dreapta o odaie mai măris, oară, în care se in-stalase cancelaria, iar în stânga, alte două odăit, e: în ceadin fund se strânsese groparul, s, i în cea dinainte, locuint, acomandantului coloanei.

Apostol Bologa luă în primire, de la locotenentul pe

121

care venea să-l înlocuiască, biroul cu cele câteva registres, i imprimate.

Nu putuse dormi în tren s, i sosind în Lunca trăsese di-rect aci, prăpădit de oboseală. Ascultă nepăsător explicat, iileînaintas, ului său până în clipa când îi desfăs, ură o schit, ă cuplanul frontului s, i cu pozit, iile tuturor unităt, ilor ce t, ineaude divizie. Atunci se as, eză la masă, înviorat, parcă i-ar fidat o băutură fermecată, sorbind din ochi harta cu sem-nele albastre s, i ros, ii, încercând cu degetele tremurătoaresă urmărească liniile capricioase. Dar capul îi era atât detul134 bure de emot, ie, că nu se putu dumeri s, i, sculându-seiar în picioare, zise nehotărât:

— Nu pricep nimic... Îmi huruie creierii. Am să măorientez mai târziu...

— Desigur, nici vorbă, răspunse repede locotenentul.De altminteri s, i schit, a e învechită s, i va trebui s-o comple-tezi...

Iacă, de pildă, colea, tocmai la margine, la sud, sectorulacesta...

uite, e ocupat acuma de huzarii descălecat, i, deoareceumblă zvonul că românii se pregătesc să ne atace... Însfârs, it, ai să te orientezi s, i o să te familiarizezi cu situat, ia...Fires, te, schit, a e numai pentru orientare, căci pe tine aicinu te interesează decât artileria noastră...

Ca să scape de el mai curând, Bologa îi dădu mâna cuun surâs neizbutit.

— Es, ti foarte palid s, i slăbit, camarade, zise locote-nentul, luându-s, i rămas bun. Eu cred că nici nu es, ti încăvindecat pe deplin, cel put, in după înfăt, is, are... Ar trebuisă te îngrijes, ti foarte, foarte bine!

Apostol plecă ochii, de-abia stăpânindu-s, i un s, imt, ământciudat de revoltă s, i umilire. Rămase în picioare, rezemat

122

de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent s, i un capo-ral scriau, cu priviri furis, e spre noul comandant, scârt, âindzelos, i din penit, e. Ar fi dorit să le spună s, i lor două vorbe,dar se simt, ea incapabil s, i-i era frică să nu întâlnească s, i laei milă.

Atunci apăru în prag Petre, salvator, zicându-i:— Don’ locotenent, am pregătit ceva de mâncare, că

trebuie să vă fie tare foame... Poftit, i dincoace în odaie...Auzind glasul românesc, cei doi gradat, i ridicară deodatănasurile spre ordonant, ă, mirat, i. Bologa observă mis, carealor s, i răspunse cu o mândrie copilărească, parcă ar fi căutatsă le sfideze uimirea:

— Bine, Petre... Chiar mi-e foame, căci în tren maimult am răbdat decât am mâncat!

În tindă, prin us, a rămasă întredeschisă, auzi glasulunuia:

— Mi se pare că s, i locotenentul e valah...Vorbele acestea aproape dispret, uitoare, care altă dată

l-ar fi jignit, acuma îl linis, tiră ca nis, te laude, încât trecudincolo înseninat...

Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mus, catăîn ferestre, cu blide înflorite pe peret, i. La mijloc masaas, ternută îl as, tepta, iar în soba de cărămidă duduia unfoc zdravăn. Apostol îs, i roti privirea, mult, umit, s, i se opribrusc văzând lângă sobă o fetis, cană de vreo optsprezeceani, cu năframă ros, ie-aprinsă în cap, cu nis, te ochi marinegri, care parcă râdeau, cu buzele umede s, i pline. Acumaîs, i aduse aminte că a mai văzut-o s, i adineaori, când a intratîn ogradă, s, i n-a luat-o în seamă, des, i fata îl cântărise dinochi cu o îndrăzneală neobis, nuită.

— Dar asta? întrebă Apostol pe ordonant, ă, arătând cucapul spre ea.

123

— E fata gazdei, don’ locotenent...Bologa se învioră, îi întinse mâna s, i zise pe ungures, te:— D-ta ai făcut as, a frumos aici?— Împreună cu soldatul d-tale, răspunse fata cu surâs

s, trengăresc, privindu-l drept în ochi.Apostol îi simt, i mâna aspră s, i foarte caldă.— S, i cum te cheamă pe d-ta?— Ilona...— Ilona... Da... S, i nu t, i-e frică între atât, ia militari?— De ce să-mi fie frică? zise fata simplu, adăugând

repede, cu mândrie: Mie numai de Dumnezeu mi-e frică...În vreme ce el se as, eză la masă, Ilona se oplos, i lângă

sobă, fără a-l pierde din ochi, parcă ar fi fost fermecată.De altfel s, i Apostol, mâncând, o privea pe furis, , întâi cucuriozitate nerăbdătoare, apoi cu un neînt, eles sentimentde duios, ie. A fost totdeauna timid cu femeile, neîncre-zător s, i neîndemânatic. Mai ales îi era rus, ine pentru căniciodată nu s, tia ce să vorbească cu ele. Chiar Marta, s, ichiar după ce sau logodit, îl încurca de multe ori, de seros, ea ca o fecioară.

De-abia uniforma s, i războiul l-au dezmort, it s, i i-aus, ters sfiala.

De-a treia zi, când s-a îmbrăcat milităres, te, a cuce-rit o casierit, ă sentimentală jurându-i credint, ă ves, nicăs, i uitând-o pe urmă în brat, ele alteia. Pe unde îl duceasoarta, iubirile trecătoare îl întâmpinau s, i i se ofereau. S, iel le culegea fără alegere, aproape grăbit, ca s, i când ar fivrut să se răzbune pentru timpul pierdut. Totus, i, într-o cămărut, ă deosebită a inimii, păstra dragostea Martei,întreagă, curată, ferind-o cu îngrijire de orice atingere,mulcomindu-i mustrările cu făgăduint, i solemne de vii-

124

tor. Ochii t, ărăncut, ei unguroaice însă pătrundeau tocmaiîn cămărut, a cea ascunsă, fără ca el să se poată împotrivi,simt, indu-se iarăs, i timid s, i zăpăcit, întâia oară în război.Când îs, i dădu seama de aceasta, se înfurie s, i se hotărî sănu se mai uite la ea.

“Trebuie să fie o fetis, cană care a t, inut de urât tutu-ror înaintas, ilor mei din odaia aceasta!” se gândi dânsul,ridicând iar ochii spre Ilona, cu sfidare.

Privirea ei veselă îl rus, ină. Îi păru rău că a jignit-o, fies, i în gând...

Petre ies, i pe afară după treburi, făcând semn fetei săplece s, i ea, să lase pe locotenent să se odihnească put, in.Ilona nu se clinti, parcă n-ar fi înt, eles semnele ordonant, ei.Apostol, cu nasul în farfurie, se silea să rupă tăcerea s, i senecăjea că nu găses, te ce să vorbească. În sfârs, it, o întrebăbrusc, fără să o privească:

— Românes, te nu s, tii, fetit, o?— S, tiu put, in, dar pe-aici toată lumea mai mult ungures, te

vorbes, te, c-as, a-i obiceiul, răspunse Ilona repede, aproapesperiată. Apoi fiindcă Bologa tăcea, urmă mai linis, tită: Dealtfel, la noi biserica e românească s, i popa în românes, teface slujba totdeauna, numai predica o spune pe ungures, te,ca să pricepem mai bine...

Apostol tocmai se mustra că i-a putut pune o întrebareatât de neroadă, răspunsul ei însă îl încurcă cu desăvârs, ire.

S, i nu vorbele, ci glasul ei aspru s, i totus, i dulce s, i mân-gâietor ca o panglică de mătase, cu nis, te mlădieri de copilrăsfăt, at.

De-acum nu mai dorea decât să-i audă glasul s, i îs, i chi-nuia mintea să înjghebe o întrebare potrivită prin care s-ofacă să mai vorbească. Toate sfort, ările lui fură zadarnice.Trecură vreo trei minute în tăcere, uitându-se disperat în

125

ochii ei, care umpleau casa cu o lumină blândă s, i ispiti-toare. Apoi deodată îi veni în gând s-o întrebe de cât, i anie, fires, te cu ton glumet, , ca nu cumva ea să-s, i închipuiecine s, tie ce. Îi era teamă că-i va tremura vocea s, i Ilona vaînt, elege gres, it rostul întrebării... Până să se hotărască sădeschidă gura, se auzi un ciocănit energic în us, ă. Fata seridică s, i s, opti:

— A venit tata...Fără să mai as, tepte îngăduint, ă, un t, ăran trecu pragul.Bologa, înfuriat, se sculă în picioare, gata-gata să-l

alunge.Paul Vidor însă se apropie jovial, cu mâna întinsă s, i-

i ură bun sosit în casa lui. Avea fat, a osoasă, cu zbârci-turi multe sub ochii căprui, în care juca des, teptăciune s, is, iretenie, s, i nis, te mustăt, i put, in cărunte, dar groase s, i cuvârfurile ascut, ite, cum le poartă t, ăranii unguri. Înfăt, is, areagazdei potoli scurt mânia locotenentului. Îi răspunse linis, tits, i chiar îl pofti să s, ează. Groparul se uită să vază dacă toatesunt în bună ordine s, i dădu peste Ilona, care se apucasesă scormonească în foc cu mare râvnă.

— Ilona, aide, s, terge-o! zise poruncitor, încruntândsprâncenele.

Ce mai caut, i aici? Altă treabă n-ai decât să stai pe capuldomnului locotenent?

— Parcă eu de dragul dumnealui stau! mormăi fata,ursuză, fără să se întoarcă.

— Aide, aide, lasă vorba! făcu groparul serios, până cese închise us, a, s, i pe urmă adăugând blajin către Bologa:Trebuie s-o t, inem de scurt, altfel cum am trăi între atâteacătane?... E tânără s, i fără minte, domnule locotenent, s, inu pricepe că d-voastră avet, i de lucru s, i că n-at, i venit peaici să pierdet, i vremea cu palavre...

126

Paul Vidor era vorbăret, din cale-afară, mai ales însă îiplăcea să stea la taifas cu domnii, crezându-se mai des, teptca ceilalt, i săteni s, i mai vrednic. Îs, i trase un scaun lângămasă, se aseză tacticos s, i îndată se încălzi la vorbă, des, iApostol se mohorâse, frământat numai de dorint, a de-aauzi glasul fetei. Răspunsurile în doi peri nu descurajaudeloc pe gropar, ba dimpotrivă, îl întărâtau. Din una, dinalta, începu să spuie că el e om cu stare, cu toate că e gro-par. Are pământ destul s, i bunis, or, măcar de l-ar puteamunci cumsecade în vremurile astea grele. Gropar s-afăcut numai de când i-a murit nevasta, fie iertată, adică devreo unsprezece ani, de l-a lăsat amărât s, i cu doi copilas, i.Altfel meseria lui e tâmplăria s, i a învăt, at-o la oras, , de co-pil, că tatăl său a vrut să-i dea în mână o pâine mai bunădecât orice avere. Apoi tâmplarul merge mână-n mână cugroparul, unul face cos, ciugul, iar celălalt groapa, as, a că elnu s-a rus, inat să sape s, i groapa mortului, de vreme ce aînvăt, at să facă cos, ciuguri.

Căci decât tâmplar într-un sat, mai bine gropar, cămasă s, i scaune îs, i mai ticluies, te omul s, i singur, dar pentrugroapă tot are nevoie de altul. Nu-i ocară să munces, ti, cisă leneves, ti.

Când rămâi văduv cu un băiat de unsprezece ani s, i ofetit, ă de s, apte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănâncesărăcia... Toate au mers cum au mers, s, i mai mult binedecât rău, până ce a dat pacostea războiului peste biet, iioameni.

Feciorul era tocmai gata de oaste s, i s-a dus, că n-aveaîncotro, s, i s-a prăpădit nici nu se s, tie pe unde, prin cele t, ărimuscăles, ti, înainte de a se împlini un an. Cât l-a plâns s, i el,s, i fata, o, Doamne! Dar parcă lacrimile s, i bocetele au înviatvreodată pe mort, i? Acuma Dumnezeu să-l odihnească

127

s, i să- l ierte!... Altfel, pe-aici a fost linis, te până când ausărit s, i românii în bătălie. De atunci însă vai s, i amar!Mult, i au fugit de frică mai spre inima t, ării, care cum aputut. El a rămas acasă, ce-o fi să fie, căci nu s-a înduratsă-s, i lase averea de haram. Nici n-au făcut românii multăstricăciune, ce-i drept.

Doar de-ale gurii, ca orice cătane, s, i mai cu seamă cânds-au retras în t, ara lor. Mai fără milă au fost ai nos, tri, dacă-i să vorbim cu dreptate, căci îndată ce au sosit, una-douăau s, i spânzurat vreo trei oameni din sat că, zice, ar fi făcutsemne dus, manului. Ba cât pe-aci să dea s, i el de bucluc,fiindcă românii il puseseră primar în locul celui care fugise.Parcă e o vină să-t, i faci datoria! Adică dincolo, în Făget,în satul vecin, cine-i primar? Cumnatul lui!... Atunci dece să-i impute lui c-a fost primar câteva săptămâni?... Autrecut însă toate, numai de-ar aduce Dumnezeu pacea maicurând...

Bologa îl lăsase să vorbească în voie. Groparul, dupăce- s, i sfârs, i povestirea păt, aniilor, se as, tepta să afle s, i elnoutăt, i s, i, pentru că locotenentul nu se urnea, îl întrebădirect, înmuind glasul, misterios:

— Oare ce-o mai fi cu pacea, domnule ofit, er?... Prinoras, nu se aude nimic?... Aseară am fost put, in prin Făget,pe la cumnatu-meu, s, i am prins o vorbă cum că rusul s-arfi dat bătut s, i că vrea să se împace... La cumnatul, chiarîn casa lui, s, ade generalul cel mare în gazdă, s, i alături ecancelaria diviziei... poate d-ta nu s, tii, că es, ti nou... Uiteas, a umblă vestea pe acolo, printre ofit, eri, despre muscali!Ceo fi, ce n-o fi, Dumnezeu s, tie, s, i bine-ar fi să fie ceva!

— Eu vin de-a dreptul de la spital s, i nu s, tiu ce-i prinlume, zise Apostol. Dar bine nu-i, bade, asta o văd!

— As, a-i, chiar as, a-i, făcu t, ăranul dând din cap, grav.

128

Multă durere s, i multe necazuri sunt, as, a-i!... Măcar dele-ar da Dumnezeu celor mari milă s, i înt, elepciune să bagesabia în teacă s, i să ne scape de pieire! Că ei stau colo s, idau porunci, iar oamenii suferă s, i se chinuiesc s, i mor...

Fiindcă groparul nu se dădea dus, ba părea că de-abiaa prins chef de taifas, Bologa se sculă s, i curmă vorba,poftindu- l să continue cu altă ocazie, deoarece acum îlcheamă serviciul. Paul Vidor recunoscu bucuros că as, a-i,dar as, teptă să plece locotenentul înainte...

Apostol Bologa, enervat de stăruint, a t, ăranului, trecuîn cancelarie, luă schit, a frontului, porunci gradat, ilor să-s, i vadă de lucru, pentru că el are nis, te treburi oficiale derezolvat azi, s, i apoi ies, i în ogradă în soarele tânăr s, i pri-măvăratic.

Lumina s, i căldura îl îndemnau să se uite împrejur, fărăsă vrea, parc-ar căuta pe cineva. În us, a grajdului, pe pragulînalt, s, edea Ilona, cu coatele pe genunchi s, i cu obrajii înpalme. Când îi întâlni privirea, Apostol înt, elese de ce s-auitat împrejur s, i simt, i că tot sângele i s-a urcat în obraji.

Zâmbi iar, fără să vrea, spre Ilona, zicându-s, i în aceeas, ivreme că nu trebuie s-o ia în seamă s, i că are un glas ne-maipomenit de ciudat...

Pe drum i se păru că se trezes, te dintr-o vrajă bleste-mată.

Cotind în ulit, a mare, spre mijlocul satului, se gândi:dacă o t, ărăncut, ă ar fi în stare să-i zdruncine credint, a s, i să-i zădărnicească hotărârea, atunci mai bine să se împus, te.S, i- s, i pipăi revolverul, ca s, i când ar fi vrut să-s, i dovedeascăsies, i că nu va s, ovăi.

În fat, a bisericii se opri s, i se întrebă: unde merge? Da,umblă să se orienteze, sub pretext că se va prezenta supe-riorilor s, i camarazilor. Apoi, chiar la noapte, va pleca. Nu

129

trebuie să piarză nici o zi, nici un minut. Numai când vafi dincolo va putea fi aievea linis, tit s, i fericit...

Casa preotului, peste drum de biserică, părea îmbră-cată în bucurie. Apostol îs, i aduse aminte cum i-a spusIlona că popa predică ungures, te s, i pe urmă rus, inea luiBoteanu în tren s, i las, itatea lui umilită... Întoarse capul.

Nu s, tia încotro s-o apuce. Satul, de altfel, n-avea dece să-l intereseze, ci numai frontul. Trebuie să plece darimediat pe front, să se prezinte colonelului, să vază terenul,să-s, i aleagă locul... Poate să se întâlnească s, i cu Klapka,chiar trebuie să-i spuie...

Dintr-o casă de lângă biserică apăru deodată Meyer,îmbrobodit într-o mantie groasă, cu gulerul ridicat, des, isoarele umplea pământul de căldură tinerească, îmbătă-toare.

— Doctore, doctore! strigă Apostol, văzând că Meyermerge înainte fără să-l fi zărit.

Medicul se întoarse ursuz s, i se însenină put, in cândrecunoscu pe Bologa, care alerga spre dânsul. Se duserăîmpreună la spitalul mobil, improvizat în s, coala satului.Până acolo Apostol îi povesti cum s-a vindecat s, i, deoarecedoctorul, fire tăcută, nu-l înghesuia cu alte întrebări, înpoarta spitalului îi spuse că ar vrea să meargă pe front, săse orienteze, s, i că n-are cal. Meyer îi oferi calul său, dartotodată îi zise prietenes, te:

— Es, ti slăbit rău, Bologa, ia seama! Mai lasă vitejiiles, i crut, ă-te, altfel mâine-poimâine iar vii la mine, ca client!Chiar acum sunt sigur că ai put, ină febră, fiindcă prea ît, isticlesc ochii. Ar fi putut să-t, i dea un concediu până să teîntremezi mai bine... În sfârs, it, bagă de seamă s, i las-o maidomol!

— Mă simt ca un zmeu, doctore! răspunse Bologa cu

130

o veselie nefirească.Doctorul mormăi ceva în gulerul mantalei, dar Apostol

nici nu încercă să înt, eleagă, atât îi era sufletul de încărcatcu sperant, e...

5

Apostol Bologa porni călare, cu harta în mână... Luncaera sat lung, pe malul drept al unui râulet, gălăgios, strânsca în cles, te între două rânduri de dealuri îmbrăcate cubrazi s, i fagi, amestecat, i. S, oseaua trecea prin mijlocul sa-tului, iar calea ferată — prin dosul caselor, prin grădinis, i livezi ce se urcau pe coastele piezis, e. Împrejurul găriivalea se lărgea ca un fund de cazan, dar dincolo de sat sestrâmta iar până la gura văii, care coboară dintre munt, i, înstânga. Calea ferată s, i s, oseaua treceau peste pârâu pe unpod comun, cârpit de curând. Bologa mai înaintează vreotreizeci de pas, i, pe urmă, pe t, ărmul pârâului descoperădrumul spre front. Aici dealurile sunt mai line s, i caselefoarte rare, unele cocot, ate prin poieni depărtate, ca nis, tecuiburi. Drumul urcă prelung, s, i pârâul se mics, orează,devenind tot mai săltăret, , ca un copil buiac s, i neastâm-părat. În fund albăstresc, în curmezis, , coamele munt, ilor,crestate pe alocuri ca nis, te metereze urias, e...

Apoi, într-un loc mai lărgut, , drumul de care se sfârs, es, te,pierzându-se, împreună cu pârâias, ul subt, iat ca un fir deargint, printre hăt, is, urile vâlcelei. În schimb, o cale nouăîncepe suis, ul spre miazănoapte, un drum de război făcutde soldat, i, păzit pe la cotituri cu cruci albe, întrebătoare.Pe aici Bologa întâlnise mai des militari, unii coborând,alt, ii urcând, s, i câteva cărut, e trase de mârt, oage prăpădite.

131

— În sfârs, it, am ajuns, murmură Apostol, aprins deemot, ie, oprind calul s, i comparând terenul cu harta. Prinapropiere trebuie să fie liniile artileriei...

Era pe o spinare de deal, lătăreat, ă, acoperită cu pădurerară ca perii în barba unui spin. Drumul se ramifică deaici ca un evantai. Bologa aruncă mai întâi o privire înurmă.

Pârâul nu se mai vedea, iar măgurile s, i coastele printrecare trecuse aveau o înfăt, is, are nouă, necunoscută.

“Dacă bateriile sunt aici, atunci infanteria o fi pe de-alurile de colo, se gândi dânsul, întorcându-se repede s, icercetând cu mai mare atent, ie s, irul de coame care închi-dea zarea în fat, ă. Iar put, in mai încolo, poate chiar pecoasta cealaltă, sunt...” Primprejur domnea linis, te albă,peste care plutea surâsul soarelui, ca o pulbere de aur. Bra-zii nici acele nu s, i le clinteau, sorbind încremenit, i bucuriaprimăverii. Apostol îs, i auzea bătăile inimii, iut, i, fierbint, i,stăpânind cu gâlgâitul lor viu toată lumea dimprejur.

“Am venit trei ore s, i ceva... S-a făcut amiază!” îs, i zise eluitându-se deodată la ceas s, i pornind apoi, la întâmplare,drept înainte, fiindcă din schit, a lui nu putea înt, elege mainimic.

Un artilerist îl călăuzi la postul de comandă al lui Kla-pka, numai la cât, iva metri de drumul pe care apucase Bo-loga.

Căpitanul tocmai se as, ezase la masă, singur, în căsut, ade bârne, destul de bună s, i de spat, ioasă pentru împreju-rări.

Când apăru Apostol în us, ă, salutând cu un zâmbetput, in confuz, Klapka scăpă cut, itul din mână s, i bolborosinis, te cuvinte cehe sperioase. Îs, i veni în fire îndată, se re-pezi la el si144 l îmbrăt, is, ă, s, i-l sărută, plângând de bucurie:

132

— Bine-ai venit... Sănătos? Adevărat?... Ia să te exami-nez!...

De ce es, ti as, a de palid?... O să-t, i reiai bateria, fires, te...Mâine-poimâine vom începe lucrul, s, tii, serios!... Dar

stai, as, ează-te colea, să mâncăm împreună s, i să-mi povestes, titot, tot, din fir în păr... Să începi din noaptea ceea, t, iiminte?... Ehe, cât t, i-am purtat de grijă... Ai avut noroc,ai avut ghinion? Dumnezeu s, tie! De plătit însă ai plătitscump încercarea s, i cu grele suferint, i, dragă Bologa... Ei,te rog, treci colea... Aide... A, dacă ai s, ti ce veselă mi-einima că te văd teafăr! Căci doctorul Meyer ne spunea s, ine asigura, fires, te cu părere de rău, că dintr-o grămadă decarne tăvălită prin noroi, cum ai fost tu când te-a vizitatdânsul, îndată după respingerea atacului, e imposibil săse mai ticluiască un locotenent de artilerie, chiar de s, i-araduna s, tiint, a tot, i medicii din lume, s, i că numai mila luiDumnezeu mai e în stare să te facă iar om ca oamenii... Peurmă, când am aflat că es, ti pe cale de vindecare, tot Meyera zis că trebuie să-t, i fie nespus de dragă viat, a...

Căpitanul tutuia parcă n-ar mai fi vorbit de un secol s, iar t, ine să-s, i verse acuma tot sufletul. Apostol Bologa primibucuros invitat, ia la masă; era obosit de drum s, i nesomn,s, iapoi acasă, obsedat de privirile stranii ale unguroaicei,mâncase ca s, i cu gura altuia. Avu numai o clipă de ezi-tare, gândindu-se câ va trebui să povestească s, i lui Klapkaaceleas, i lucruri pe care le-a povestit de atâtea ori până as-tăzi. Presimt, irea i se împlini întocmai. Mai bine de o orăcăpitanul îl suci s, i îl răsuci ca un judecător de instruct, ie,cerându-i amănunte asupra rănilor, asupra întâlnirii întren cu generalul...

— Foarte rău îmi pare că nu rămâi aproape de mine,dar pentru tine e mult, mult mai bine în sat, la coloana de

133

munit, ii, zise Klapka. De altfel, sunt sigur că te-ai săturatde visuri, adăugă mai domol, parcă s-ar fi temut să nu-i răscolească vreo rană. Soarta t, i-a dat un avertismentatunci...

— Da, atunci soarta m-a dus, mănit, fiindcă, drept să-t, ispun, nici sufletul meu n-a fost pregătit îndeajuns! răs-punse Bologa fără patetism, dar cu vădită mult, umire căpoate vorbi cu cineva despre aceasta pe fat, ă. Atunci eramconvins până în măduva oaselor că credint, a mea e desăvârs, ităs, i totus, i mă îngrozeam doar la gândul mort, ii. Suferint, elemiau înfrânt mândria, încât azi s, tiu bine că numai credint, acăreia îi jertfes, ti fără s, ovăire însăs, i viat, a ta, numai aceeate poate mântui!... S, i acuma dragostea de viat, ă e mai pu-ternică în inima mea decât credint, a, îmi dau seama... Amajuns să-mi fie frică de mine însumi! Credint, ele s, i hotă-rârile se macină dacă le cântăres, ti mult, s, i eu nu pot sănu le cântăresc! De aceea trebuie să plec repede, înaintede-a avea vreme să le controlez prea de aproape, altfel,cine s, tie, poate că... Numai când e singur omul cu sufletulsău, numai atunci există un echilibru între lumea lui ceamică dinlăuntru s, i restul universului; îndată ce intervinerealitatea de-afară, omul devine o jucărie neputincioasă,fără voint, ă adevărată, mergând încotro îl mână puteri s, ihotărâri străine de fiint, a lui...

— Te-ai făcut mai lung la vorbă chiar decât mine, îlîntrerupse Klapka, surâzând nerăbdător. Toate bune s, ifrumoase, dragă Bologa, des, i considerat, iile tale mi se parcam...

copilăroase, ca să nu zic mai rău. Idealul rămâne ici, lainimă, s, i realitatea e realitate, Bologa! Realitatea e revolut, iadincolo, la muscali, înt, elegi?... De-aseară forfotes, te vesteaprin telefoane. Azi e confirmată oficial. În Rusia a izbuc-

134

nit revolut, ia... Vasăzică, sperant, ele noastre, uite-as, a, învânt!...

Plecăm grumazul s, i continuăm, Bologa!Apostol îs, i aduse aminte că s, i groparul i-a vorbit de

revolut, ia rusească, dar nici atunci s, i nici acuma, nici ba-rem n-a tresărit. Răspunse mai nervos:

— Ce mă interesează pe mine ce se petrece acolo?...Nu vreau să s, tiu s, i nici n-am încercat niciodată. Tocmainecunoscutul mă ispites, te, necunoscutul în care locuiesctoate posibilităt, ile... S, -apoi eu nu caut în lume, aici oridincolo, decât mântuirea sufletului meu...

— Nu te-ai lăsat de visuri, Bologa, deloc... deloc...— D-tale t, i se par visuri goale, pe când pentru mine în

visurile acestea palpită tot rostul fiint, ei mele, zise Apostolcu o privire atât de sfredelitoare, încât Klapka se feri cadinaintea unei sulit, e de foc. N-as, vrea eu să nu mă maigândesc la nimic s, i să trăiesc as, a... mult, umit? Uneoriîmi zic că sunt ridicol s, i totus, i nu mă pot opri... Asta-inenorocirea!

Klapka se simt, ea foarte bine aici. Se împrietenise aie-vea cu colonelul. Toată iarna luptele conteniseră, as, a cănici o primejdie nu-l mai amenint, ase. Se mai gândea,chiar deseori, la înflăcărările sale nat, ionale s, i se stima însinea lui din pricina lor, dar avea grijă să le ascundă s, isă le păstreze pentru alte vremuri... S, i acuma, cu Bologa,după întâile izbucniri de bucurie, mai ales însă de cânda înt, eles că n-a renunt, at la gândurile de dezertare, soco-tea că ar fi cuminte să nu se amestece prea mult în nis, teplanuri primejdioase. De aceea profită de o tăcere a luiApostol s, i schimbă vorba, întrebându- l dacă s-a prezentatcolonelului, s, i apoi spunându-i că postul de comandă alregimentului e foarte aproape, nici patru sute de metri.

135

În curând ies, iră afară s, i Klapka se grăbi să-i arate undevine coliba colonelului.

Fires, te, s, i colonelul vru să audă păt, aniile lui Bologa,s, i Bologa trebui să i le îns, ire pe îndelete. Totus, i, peste ojumătate de oră, se întoarse iarăs, i la Klapka, put, in plictisitcă a pierdut vremea, în loc să recunoască frontul s, i să-s, ipregătească plecarea cea mare. Cum să pornească noapteaprin munt, i pe care nici măcar nu i-a văzut? În dosul postu-lui de comandă însă zări o furnicare neobis, nuită: un grupde prizonieri români, înconjurat, i de huzari descălecat, i,ofit, eri de pe la bateriile vecine s, i de la divizion, artileris, ti...Apostol îs, i simt, i genunchii moi s, i totus, i nu se putu opri.De altfel, în acele clipe, prin minte îi trecea numai gân-dul că nu va găsi calul doctorului s, i nu va putea pleca mairepede în sat.

Când ajunse mai aproape, îl văzu Klapka s, i îi făcusemne cu mâna să se grăbească. În mijlocul artileris, tilorse afla un ofit, er român, oaches, , cu o mustăcioară neagră,mică, tunsă, cu capul gol s, i uniforma plină de noroi, iarmai departe, păzit de patru huzari înarmat, i, stăteau vreos, apte soldat, i, cu fet, ele strâmbe de groază, uitându-se năucla grupul care cuprindea pe ofit, erul lor.

— Bravo, bine că vii să ne scapi din încurcătură! strigăKlapka cu o curiozitate feminină pe fat, ă, arătând spresublocotenentul prizonier. Uite, de vreo zece minute în-cercăm să ne înt, elegem cu camarazii aces, tia, s, i nu-i chip.Domnul nu s, tie sau nu vrea să vorbească decât românes, te,iar pe aici n-avem tălmaci...

În vreme ce Apostol Bologa se uita zăpăcit când laofit, er, când la soldat, ii prizonieri, un locotenent de huzari,zăcut de vărsat, cu nas mare, începu să istorisească poatea zecea oară cum s-a pomenit cu patrula românească în

136

spatele liniilor, rătăcită, se vede, din cauza necunoas, teriiterenului; se pare că a vrut să se strecoare între infanteries, i cavaleria care ocupă tocmai aripa stângă a frontului di-viziei... Apostol auzea vorbele huzarului ca prin vis, căciochii s, i inima lui erau cu prizonierii, citind gândurile lorgândite în românes, te, îmbrăt, is, ându-i s, i spunându-le că-iiubes, te s, i la noapte va fi negres, it acolo de unde au venitei... Apoi, cutremurându- se ca de frig, se apropie de sub-locotenentul captiv s, i zise românes, te, cu un început dezâmbet în colt, urile buzelor supte:

— Acuma ai căzut prins, trebuie să...Prizonierul nu se miră deloc auzind graiul românesc;

întoarse nis, te ochi furios, i spre Bologa s, i îi curmă vorbacu ură:

— Aici vă purtat, i cu prizonierii ca nis, te sălbatici. Obrută de ofit, er m-a lovit cu un par peste s, ale pentru că n-am putut s, i n-am vrut să-mi trădez armata s, i t, ara!... Asta-ibarbarie, domnule... asta-i...

Revolta prizonierului răsună mai violent, ca într-unmicrofon, în inima lui Apostol. Obrajii i se ros, iră, privi-rea i se înduios, ă... Simt, ea o nevoie cumplită să-s, i apro-pie sufletul prizonierului. Vru să-i întindă mâna s, i ridicăput, in brat, ul, nehotărât însă, zicând cu glas tremurat dedragoste:

— Da, da, as, a-i... chiar as, a, căci... s, i eu sunt român...— Dacă ai fi adevărat român, n-ai trage în frat, i, răs-

punse repede sublocotenentul cu atâta dispret, , încât i seschimbă deodată înfăt, is, area. Locul d-tale ar fi dincolo, nuaici, domnule...

Dar români ca d-ta...Bologa păli. Brat, ul i se zgărci s, i pumnii se încles, tară.Lumea întreagă parcă se rostogolea vertiginos într-o

137

prăpastie. Îi fulgeră prin gând să se arunce asupra sub-locotenentului, să-i smulgă din inimă dispret, ul. Dar, înaceeas, i miime de secundă, îs, i mai zise că prizonierul îlface de batjocura ofit, erilor. Uluit, întoarse spatele româ-nului s, i se uită cu un surâs nedumerit la ceilalt, i, as, teptândacum de la ei salvarea din situat, ia aceasta îngrozitoare.Glasul căpitanului Klapka îi curmă chinul cu o întrebareîngros, ată de curiozi149 tate:

— Ce spune, ce spune?— Nimic... nu vrea să vorbească... murmură Apostol

us, urat, ca s, i cum s-ar fi trezit dintr-un cos, mar; după douămomente, mai adăugă, cu o privire îngrozită spre prizo-nierul care se uita, mormăind revoltat, în altă parte: Însfârs, it...

eu... eu mi-am făcut datoria s, i... am încercat să...Prizonierii fură escortat, i mai departe, la alt coman-

dament, iar grupul de curios, i se risipi în câteva minute.Klapka rămase pe loc, put, in încurcat, simt, ind că Bologavrea să- i vorbească.

— S, tii ce mi-a spus prizonierul? zise deodată Apos-tol, cu fat, a crispată într-un rânjet. M-a insultat s, i m-adispret, uit, căpitane, auzi? M-a scuipat!... Acuma vezi binecă trebuie să plec numaidecât... că nu mai am nici unminut... că deseară... O, cât îl iubeam s, i el cum m-a umilit!

Klapka se uită la dânsul, înt, elese că dores, te un răspunssau barem un cuvânt, dar îi fu frică să vorbească. Bologaas, tepta cu ochii împlântat, i în tăcerea căpitanului, apois, opti:

— Adio!...Ordonant, a lui Klapka aduse calul s, i Apostol încălecă

s, i porni fără să mai întoarne capul.— La revedere, Bologa! strigă căpitanul, văzându-l că

138

se depărtează.Lui Apostol i se păru că s, i Klapka îs, i bate joc. Dădu

pinteni calului. Trebuie să ajungă în sat cât mai repede,să se pregătească s, i să sfârs, ească. În suflet i se zvârcoleaun iad cu limbi de foc atât de sfâs, ietoare, că în fiece clipăamenint, au să-i istovească toate izvoarele voint, ei. Simt, eaiarăs, i cum aleargă pe dunga prăpastiei s, i ispita prăbus, iriiîl pândea s, il învăluia într-un nour de ceat, ă în care minteanu mai poate închega nici o hotărâre. De aceea trebuie săse grăbească, trebuie!

Pe la mijlocul drumului îs, i aduse aminte că a venit sărecunoască frontul, să-s, i aleagă calea s, i, iată, a pierdutvremea degeaba. Un moment se gândi să se întoarcă îna-poi, apoi îs, i zise că schit, a cu pozit, iile e destulă călăuză s, iarată golurile de care dânsul are nevoie. Până la primelelinii va putea pătrunde oricând, iar de acolo îl va îndreptanorocul.

Sosi în Lunca aproape de asfint, itul soarelui, cu calulleoarcă de sudoare. Vru să mult, umească doctorului, darnu-l găsi la spital, nici acasă. Trecând prin fat, a bisericii,văzu peste drum, în cerdac, tolănit într-un jilt, , pe preo-tul Boteanu, care se sorea fericit, plimbându-s, i privireaasupra satului, ca s, i cum ar fi fost o mos, ie a lui. Din casărăsuna glasul cătrănit s, i ascut, it al preotesei, ocărând peslujnică, iar în ogradă o ceată de copii se jucau de-a războ-iul, împodobit, i cu s, epci lepădate de soldat, i găzduit, i prinvecini. În clipa când zări casa parohială, Bologa uită pedoctorul Meyer s, i simt, i o nevoie nebiruită să vorbească cupreotul. Se repezi spre portit, ă s, i intră atât de grăbit, parcăde fiece minut de întârziere ar fi atârnat o soartă de om.

Popa Constantin, scufundat cum era într-o bucurievagă s, i moles, itoare, se pomeni deodată cu un ofit, er urcând

139

cele cinci trepte de piatră ale cerdacului. Un fior de spaimăîl ridică în picioare. Recunoscu pe Apostol, dar spaima îirămase în inimă s, i-l făcu să-l întâmpine pe ungures, te:

— Bine-ai venit la noi, domnule ofit, er.Bologa era atât de mis, cat, că nici nu observă atunci

vorba ungurească. Fat, a lui părea aprinsă s, i buzele învinet, iteîi tremurau într-un surâs nervos. Vorbind, îi clănt, ăneaudint, ii s, i glasul lui avea o asprime aproape răgus, ită:

— Părinte Constantine... am venit la tine... să măspovedesc.

Când îs, i auzi glasul, i se păru străin s, i, instinctiv, seuită împrejur dacă nu a vorbit într-adevăr altcineva.

— Poftim înlăuntru... poftim, zise Boteanu mirat s, is, ovăind.

Pătrunseră într-o odaie albă, în care Apostol văzu peperete, între două icoane, un loc gol, de unde fusese scoscine s, tie ce tablou. Atunci se gândi la întâmpinarea un-gurească, întoarse ochii la Constantin s, i se zăpăci, ca s, icum ar fi înt, eles o taină. Preotul îl pofti să s, ează pe o cana-pea, dinaintea căreia se afla o masă ovală, acoperită cu oscoart, ă brodată. Bologa se as, eză nehotărât, înfricos, at cănu-i venea deloc în minte ce vroia să-i spună s, i nici măcarcum să înceapă vorba, des, i în sufletul lui totul era foartelimpede. Popa rămase în picioare câteva clipe, as, teptândbănuitor, apoi se lăsă pe un scaun de paie, la o distant, ăpotrivită, s, i murmură:

— Aici putem vorbi, Apostole, în tihnă...— S, i fără primejdie! adăugă Bologa, vesel că a izbutit

să-s, i smulgă un crâmpei din cuvintele care-i strângeau închingi sufletul.

Preotul se rus, ină de propria-i bănuială s, i zise cu oamărăciune sinceră:

140

— Omul care a suferit cât am suferit eu are dreptul săse ferească s, i de umbra lui, Apostole!

— Dar atunci eu, care am fost adus aici să-i ucid dindepărtare, eu ce trebuie să sufăr? Nu te gândes, ti, Constan-tine? strigă Bologa deodată, parcă i-ar fi plesnit inima.

Apoi vorbi un sfert de oră, necurmat, cu o lăcomieînfricos, ată. Se tângui s, i se revoltă, revărsându-s, i dureriles, i zbuciumul într-un puhoi de fraze. Preotul asculta cuochii în pământ. De altfel, nici Apostol nu-i căuta privireas, i s-ar fi înfuriat dacă Boteanu ar fi îndrăznit să-l opreascăsau măcar să-l întrerupă. Vorbea pentru a-s, i alina sufletulprea încărcat, întocmai cum plângi ca să-t, i mulcomes, ti odurere prea mare.

Numai după ce se răcori, se adresă direct preotului,dar cu vocea schimbată s, i cu o lucire nouă în ochi:

— Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu maipot! O ură istovitoare îmi roade inima. Urăsc tot ce-i aici,pe tot, i oamenii, prieteni, camarazi, superiori, inferiori,tot, tot, Constantine! Aerul de-aici mi-e nesuferit s, i măînăbus, e...

Dacă voi mai sta în lumea aceasta, simt că ura mă vapierde, trebuie să mă piarză, căci va trebui să izbucneascăodată, chiar împotriva voint, ei mele! S, i atunci...

Boteanu făcu o mis, care involuntară: puse amândouămâinile, încrucis, ate, pe masă. Apostol se opri un moment,întrebător. Dar fiindcă preotul încremenise iarăs, i, urmămai grăbit, parcă s, i-ar fi adus aminte că vremea e scumpă:

— Ascultă-mă bine, părinte!... Eu la noapte voi plecade aici... Voi trece dincolo... Tu s, tii unde, căci s, i inima tatrebuie să... Da!... Sunt pregătit! Numai pe mama n-amcum so vestesc... Să-i scriu, nu pot; scrisorile mele vorfi examinate, s, i cine s, tie ce ar pătimi din pricina mea...

141

De aceea vreau să te însărcinez pe tine să-i dai de s, tire,Constantine...

mai târziu, când va fi posibil... Am să-t, i las adresamamei, iar tu vei găsi o formă să-i comunici că am trecut...Poate prin cineva, prin vreun om de încredere, pe urmă,când se va ivi ocazia...

Fat, a preotului se umflase de groază, s, i câteva clipe nicinu putu vorbi, mozolindu-s, i doar buzele neputincioase.

Apoi deodată, ca după o sfort, are crâncenă, răbufnicu glas lăcrimat, ridicând brat, ul drept într-o protestarefricoasă:

— De ce vrei să mă nenoroces, ti, Apostole?... Eu... abiaazi-dimineat, ă am sosit acasă din internare... s, tii bine,doar t, i-am spus în tren... Am fost nevinovat, s, i totus, i amispăs, it...

Cum să ascult acuma planurile tale, s, i încă să mă facpărtas, ul tău? Am s, i familie, s, i necazuri grele... s, i tocmaieu să...

— Dar es, ti român, părinte, fratele meu! zise Bologaînmărmurit.

— Sunt numai om astăzi, Apostole, răspunse preotulConstantin mai linis, tit. Un biet om mâncat de nevoi, cufrica ves, nic în sân s, i cu credint, ă în milostenia cerească.Noi nici nu putem fi decât oameni, s, i numai în Dumne-zeu avem nădejde să ne poarte de grijă, dacă soarta ne-aaruncat aici s, i ne-a oropsit...

Apostol Bologa se sculase în picioare, năucit, s, i lăsasecapul în pământ, ca nu cumva vorbele preotului să-l lo-vească în obraz. Urechile însă îi vuiau, s, i înt, elesul răspun-sului i se învârtea în creieri ca un sfredel.

— De aceea tu să faci cum te îndreaptă Dumnezeus, i să nu ne amesteci pe noi întru nimic! urmă Boteanu

142

hotărât.Că noi avem destule primejdii s, i greutăt, i...Bologa ridică repede fruntea, atât de schimbat era

acum glasul preotului, s, i în înfăt, ifarea lui citi limpedeo îndârjire care-l spăimântă. Casca de ot, el o pusese pemasă; întinse măna mas, inal s, i o apucă de curelus, ă. Peurmă s, i-o potrivi în cap, încet, cu luare-aminte, murmu-rând pierdut:

— Bine zici, Constantine... foarte bine... bine...S, i ies, i din odaie cu pas, i de înmormântare, lăsând us, a

deschisă, coborî treptele cerdacului, trecu prin ogradă,unde copiii, veseli s, i gălăgios, i, îs, i urmau jocul. Boteanu,văzândul că pleacă, făcu doi pas, i, fără să-s, i dea seamadacă vrea să- l oprească sau numai să-l petreacă până lapoartă. În prag se răzgândi de tot, se închină s, i mult, umiAtotputernicului că l-a învrednicit să se împotriveascăispitei...

În ulit, ă Apostol nu mai s, tia unde să se ducă, parcă arfi uitat pe ce lume se află. Picioarele mergeau însă singure,s, i as, a se trezi în ulicioara dosnică... Se simt, ea atât de sleitde puteri, că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceasde odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarieîl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, daroboseala îi risipi voint, a. În pragul casei văzu pe Ilonarezemată de us, cior, ca s, i cum ar fi as, teptat pe cineva.

— Domnule ofit, er, d-ta es, ti bolnav! zise fata, schimbându-se la fat, ă.

Bologa, fără să-s, i dea bine seama, se opri întrebător.— Es, ti galben s, i ostenit... Trebuie să te odihnes, ti, adă-

ugă Ilona, stăruitor.Glasul i se păru atât de alinător, că tresări de bucurie.

În aceeas, i clipă însă îi fulgeră prin inimă o frică ciudată,

143

care îl îndemna să răspundă mânios:— I-ascultă, fetit, o, altă treabă n-ai decât să te t, ii de

capul meu?

6

Apostol socotise să intre în cancelarie, să vază ce-au lucratoamenii toată ziua, dar se pomeni deschizând us, a odăiisale. Amurgul cenus, iu bătea în geamurile împodobite cumus, cată. În tulburarea de lumină peret, ii parcă se îndoiaus, i lucrurile din casă tremurau foarte straniu. Bologa în-chise pleoapele s, i se prăvăli pe un scaun ca o grămadă decarne.

Legănarea amet, itoare îi bâjbâia în suflet, însot, ită deun vâjâit chinuitor, încât se apucă cu mâinile de masă,simt, ind că altfel s-ar prăbus, i.

— Don’ locotenent, trăit, i, v-am as, teptat cu masa toatăziua, zise Petre de lângă sobă, crezând că stăpânul săuas, teaptă să înceapă el vorba.

Bologa se cutremură, parcă graiul ordonant, ei i-ar fiînt, epat tocmai nervii bolnavi. Se uită la el totus, i ca la unnecun155 oscut s, i în acelas, i timp mirându-se că a fost înodaie s, i nu l-a văzut. Vru să-l întrebe ceva, dar pe când ise năs, tea în creieri întrebarea, un gând nou, poruncitor,îl sili să mormăie:

— Potrives, te-mi patul, Petre, s, i trage-mi cizmele sămă odihnesc un ceas... numai un ceas... că peste un ceastrebuie să...

Trăgându-i cizmele, soldatul mai zise ceva. Apostol nuînt, elese nimic. Îi umbla prin minte să-i spună că e foarteostenit s, i nu găsea cuvintele, ca s, i cum n-ar mai fi avut

144

puterea să exprime nici un gând. Pe urmă se ridică depe scaun, îs, i târî picioarele s, i se lungi în pat... Îndată cepuse capul pe pernă, avu senzat, ia că trupul i-a amort, it.În schimb, creierii porniră într-o goană sălbatică. Miide frânturi de gânduri scânteiau în aceeas, i secundă, seciocneau, se amestecau, se înlănt, uiau. S, i printre ele, caun bondar ros, u, bâzâia de ici-colo, când mai tare, cândîn s, oaptă s, i mereu sub forme noi, obsesia că, în noapteaaceasta, trebuie să se sfârs, ească, negres, it. Îi era somn,râvnea să doarmă, dar cu cât încerca să-s, i mulcomeascăzvârcolirile sufletului, cu atât gândurile izvorau mai furtu-noase. Apoi, obosit de sfort, ări, le lăsă în voia lor, s, i atuncii se păru că toate aleargă într-o întrecere vertiginoasă,spre o t, intă luminoasă, strălucitoare, ca spre un liman deodihnă adevărată. Îs, i dădea seama că, în goana aceastanăprasnică, timpul rămâne în urmă, destrămânduse cao pânză incoloră, s, i s, imt, ea foarte deslus, it o nemărginitămult, umire, ca s, i când încetul cu încetul întreaga lui fiint, ăsar fi topit într-o imensă revelat, ie.

În sfârs, it, brusc, fără nici o trecere, apăru iarăs, i gân-dul ros, u că un noaptea aceasta trebuie să plece, s, i iarăs, izigzăguind în vălmăs, agul altor mii de crâmpeie nelămu-rite.

Acuma însă toate parcă erau strânse în cles, tele fier-binte al unei păreri de rău usturătoare. Simt, ea că încăn-a adormit. I se părea că vremea s-a oprit în loc ca unceasornic stricat s, i de aceea nu poate dormi s, i nici nu vamai dormi niciodată.

Pe urmă auzi glasul Ilonei, aproape de pat, într-o ames-tecătură de românes, te cu ungures, te:

— Bolnav, nu vezi?... Du-te la doctor... Stau eu lângăel, n-ai grijă...

145

Râspunsul ordonant, ei nu-l pricepu, dar în curând auziscârt, âitul us, ii s, i un fos, net domol. Atunci se gândi: “Tepomenes, ti că sunt bolnav s, i...” Gândul i se curmă, neispră-vit, s, i pe frunte simt, i o mână us, oară, put, in rece s, i aspră.Sub atingerea aceasta, clocotul mint, ii se mulcomi repede,ca sub puterea unui farmec, s, i somnul coborî ca o alinaredulce...

Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul.Simt, ământul de grea osteneală îi zăcea s, i acum în

oase, încât nici nu ridică pleoapele, căznindu-se doar sărecunoască glasul care-i mormăia în urechi: “E doctorulMeyer! se gândi apoi dumerit. Vasăzică, sunt bolnav...”Deschise ochii să se convingă. Privirea lui întâlni pe Ilona,care stătea la picioarele patului s, i care, văzându-i mis, carea,strigă cu o izbucnire de bucurie:

— Domnule doctor, uite, uite că s-a des, teptat!Doctorul Meyer se plecă asupra bolnavului, îl bătu

prietenes, te pe obraz s, i întrebă cu o imputare blândă:— Ei, ce-i, amice? Ce-ai păt, it? As, a te vindeci d-ta? Asta

t, i-e voinicia?... Când t, i-am spus să te caut, i s, i să...— Câte ceasuri sunt, doctore? s, opti Bologa cu o presimt, ire

tristă.— E dimineat, ă, prietene... Ce-t, i pasă? Stai linis, tit, nu-

i nimic grav... nimic... Epuizare s, i surescitate nervoasă,atât!

Dar ît, i trebuie linis, te multă, multă linis, te...Pleoapele lui Apostol se împreunară ca s, i când s-ar fi

umplut de plumb. În suflet simt, i o zdruncinare, urmatăde o dorint, ă vagă de nimicire. Peste un răstimp murmurădeabia mis, când buzele:

— Doctore, vreau să mor...

146

— Ce, ce? strigă Meyer cu vioiciune neobis, nuită. Sămori? Zi mai bine că ai vrea un concediu, precum t, i se s, icuvine!

Apoi, făcându-s, i de lucru la masă, adăugă mai încet,cu tonul natural s, i ca pentru sine:

— Ce ticălos, ie! Să trimit, i pe front oameni bolnavi!...Uneori parcă într-adevăr ît, i vine s-o iai razna s, i să dai

dracului toate!În inima lui Bologa disperarea rodea ca pecinginea.

Pret, ul viet, ii e viitorul s, i viitorul lui i se părea zăvorât ca opoartă de fier în care s, i-a zdrobit pumnii bătând zadarnic.Neputint, a în fat, a viet, ii acuma mai mult îl îngrozea decâtîl revolta.

Cons, tiint, a că toate năzuint, ele s, i strădaniile lui sunttot as, a de neputincioase s, i fără rost ca s, i zvârcolirile uneirâme îi năpădea din ce în ce sufletul, împreună cu con-statarea amară că viat, a omului e insuportabilă dacă n-areun reazem solid, care să t, ie ves, nic dreaptă cumpăna întrelumea dinlăuntru s, i cea de afară...

Când deschise iar ochii, într-un târziu, văzu iarăs, i, lapicioarele patului, pe fata groparului, cu fruntea plecată,pe gânduri. Ca s, i când ar fi simt, it privirea lui, Ilona avu otresărire s, i se apropie, sprintenă s, i bucuroasă, întrebându-l:

— T, i-e mai bine?... As, a-i că te-ai mai us, urat?— Da, foarte bine, zise Apostol în s, oaptă.Veselia aprinsă în ochii ei, tinerească, visătoare, îi

alungă gândurile care-i chinuiseră toropeala bolnavă. Înglasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, cas, i cum de ieri până azi s-ar fi schimbat s, i s-ar fi împlinitcu nis, te mlădieri mai blânde, poate de credint, ă ori poatede pasiune. Văzândo cum stătea, zăpăcită de privirea lui

147

stăruitoare, cu bucuria încremenită pe fat, ă, Bologa simt, iun surâs cald în inimă s, i vru s-o îndemne să vorbească. S, iIlona, parcă i-ar fi ghicit dorint, a, începu să povesteascărepede, oprindu-se uneori în mijlocul cuvintelor, aproapeînfricos, ată ca de o primejdie necunoscută. Îi spuse că doc-torul a umblat să-l ducă la spital, s, i numai ea s-a împotrivit,fiindcă tot mai bine poate fi îngrijit aici, că-i singur, decâtacolo, unde-s mult, i. S-a jurat că nu se va mis, ca de lângăpatul lui, s, i chiar nu s-a clintit.

Nici nu prea are ea multă treabă de făcut, că tatăl săun-o pune la greu, ci doar pe lângă casă, cât poate. Tatăl săue om tare bun la inimă, des, i îi place să se arate aprig cu ea.

Dar ei nu-i pasă de străs, niciile dumnealui, că ea s, tiesă se păzească.

— Iacă, eu te-am văzut că es, ti volnav de când ai intratalaltăieri în ogradă s, i i-am spus ordonant, ei să aibă grijă.Deacuma însă, dacă ai încăput în seama mea, nu mai ainevoie de ajutorul ordonant, ei. De treabă este dânsul, nu-ivorbă, s, i cu dragoste de stăpânul lui, dar bărbat, ii nu sepricep la bolnavi, oricât s, i-ar da silint, a. De azi încolo decisă s, tii că eu sunt mai mare s, i că trebuie să faci tot ce-t, i zicpână când t, ioi spune eu că es, ti sănătos, altfel...

Aici se opri brisc, luă o sticlut, ă cu medicamente s, i olingurit, ă, veni lângă pat s, i-i zise:

— Acuma trebuie să bei din zeama asta, că-i dulce...am gustat-o s, i eu...

— Lasă, Ilona... mai vorbes, te! răspunse Apostol rugă-tor.

Fata se făcu ros, ie ca mus, cata din fereastră s, i, o clipă,s, ovăi. Apoi numaidecât zise iarăs, i, cu o supărare drăgălas, ă:

— Dacă nu iai doctoria, să s, tii că nu-t, i mai povestescniciodată, na!

148

Bologa închise ochii câteva secunde, ca s, i când ar fivrut să-s, i închidă în suflet drăgălăs, ia ei. Ilona umplulingurit, a s, i i-o duse la gură. Degetele îi tremurau us, ors, i Apostol îs, i puse mâna pe mâna ei. Obrajii fetei se îmbu-jorară din nou s, i, ca să-s, i ascundă emot, ia, îngână:

— Vai, ce caldă t, i-e mâna...Apostol nu simt, i gustul doctoriei. Împreună iar pleo-

apele, cuprins de o fericire în care i se înecau toate gân-durile. Auzi pe Ilona cum as, ează sticlut, a pe masă, cums, terge lingurit, a, cum păs, es, te în vârful picioarelor s, i se lasăpe scaunul ei de la picioarele patului. Pe urmă simt, i mân-gâierea privirilor ei pe obrajii lui, pe frunte, pe buze... S, inu cuteza să clipească, de frică să nu-s, i risipească bucuriainimii...

De-aci încolo Apostol Bologa pierdu socoteala vremii.Doctorul Meyer venea de câte două ori pe zi, îi spuneacă n-are nimic, dar să stea în pat până ce-i va aduce el odoctorie miraculoasă, care imediat îl va vindeca aievea.Apoi, într-o dimineat, ă, doctorul sosi mai voios s, i strigădin prag:

— Aide, jos din pat! Cred că poimâine am să-t, i aducce t, i-am promis... Până atunci însă n-ai voie să ies, i dincasă, ia seama! Nici dincolo, la cancelarie, deloc!... Răb-dare! Cum ai răbdat zece zile, vei mai răbda două... S, ifiindcă atunci, s, tii, mi-ai s, optit o prostie, află acuma de lamine, tinere prietene, că viat, a nu e niciodată o povară s, ică moartea e povara cea mai grea!... As, a! T, ine minte ce-t, ispune un doctor ursuz s, i amărât: moartea cea mai eroicănu pret, uies, te în realitate cât viat, a cea ticăloasă!...

A treia zi, ca niciodată, doctorul Meyer veni la amiază,triumfător, fluturând o hârtie în mână.

— Uite leacul-minune, prietene! zise dânsul cu o exube160

149

rant, ă atât de nepotrivită cu firea lui, încât părea silită.O lună concediu de convalescent, ă! Asta-i sănătatea ta!...Crezi c-a mers us, or? Ehe... Dar nici eu nu m-am lăsat pânăce n-a capitulat excelent, a. În sfârs, it, poftim!... Mi se parecă la patru pleacă un tren... Vasăzică, ai vreme să-t, i facibagajele s, i să o s, tergi!... Ce, nici nu te bucuri? Ei, poftimrecunos, tint, a militară!

Mă bucur eu, om bosumflat, s, i dumnealui face mof-turi!...

Bravo!... A, să nu uit: acasă trebuie să te as, terni pe ocură de mâncare s, i de odihnă, s, tii, eroică!... Acuma aide,să nu scapi trenul!...

— Dar oare se mai întoarce aici, domnule doctor? în-trebă atunci Ilona, fără sânge în obraji s, i cu o îngrijorarerău ascunsă în ochi.

— Desigur, fetit, o, făcu medicul jovial, luând-o de băr-bie.

N-ai grijă, că nu fuge!— Nu de-aceea, dar... as, a! bâlbâi Ilona, ros, ind până-n

vârful urechilor.Petre înt, elese atâta că e vorba de urlab s, i, spre mult, umirea

doctorului, îndată se apucă, plin de fericire, să adune lu-crurile locotenentului. Ilona se retrase după us, ă s, i nu seurni de acolo până ce Meyer ură drum bun s, i petrecerefrumoasă lui Bologa.

În odăit, a albă, în razele albe ale soarelui tânăr, carerâdea la toate ferestrele cu mus, cata însângerată, un val detristet, e îs, i tremura pânzis, ul. Apostol stătea lângă masă,cu hârtia de concediu în mână, uitându-se când la Petrecare, de bucurie, mormăia rugăciuni s, i strângea de zorbagajele, când la fata groparului, care înt, epenise în dosulus, ii, privind afară, departe, cu o expresie imobilizată de o

150

teamă chinuită.Bologa se credea dator să-i spuie ceva, dar o frică nelă-

murită parcă-i strângea gâtul ca un lat, . În cele din urmăizbuti să rostească cu o voce aproape poruncitoare:

— Ilona...Fata, ca s, i când atâta ar fi as, teptat, răspunse cu o pri-

vire întunecată s, i apoi o zbughi afară, trântind us, a, aler-gând undeva, să-s, i ascundă inima.

— Fac s, i eu singur, don’ locotenent, zise Petre, crezândcă Apostol ceruse fetei să le dea o mână de ajutor. Bine căne-a ajutat Dumnezeu să ne mai tragem s, i noi pe acasădin cele străinătăt, i...

Apostol Bologa numai acuma îs, i dădu seama că nu sebucură de concediu.

“Nici nu-mi bate inima că merg acasă, nici rău nu-mipare că mi-au căzut în baltă planurile, se gândi el abă-tut. S, i mă prăpădesc cu firea din pricina unei t, ărăncut, e...”Aruncă pe masă foaia de concediu s, i începu să se plimbe deici-colo, cu mâinile la spate, pipăindu-s, i degetele în nes, tire.Atunci simt, i verigheta de logodnă în inelarul stâng s, i seopri trăsnit. De câtă vreme nu s, i-a adus aminte de Marta,logodnica lui? S, i nici măcar inelul nu l-a luat în seamă,desigur tot din pricina fetei groparului...

Plecă din vreme la gară. Groparul cu Ilona îl însot, iră cape un musafir drag. Când sosi trenul, Apostol dădu mânacu Vidor s, i apoi cu fata. Mâna ei ardea, iar în ochi îi licăreao întrebare. Pe urmă se urcă în vagon s, i se uită pe fereastrăpână ce porni trenul. Groparul se întoarse îndată spreies, ire, Ilona însă rămase pe peron, nemis, cată, cu privirealipită pe pervazul ferestrei în care Apostol zâmbea uitat...Pe urmă o coroană înmugurită a unui cires, bătrân acoperis, i fereastra s, i vagonul s, i trenul...

151

7

Aleea de fagi din Parva, dreaptă s, i îngrijită, de la gară până-n mijlocul orăs, elului, părea noaptea un tunel nesfârs, it.

Pas, ii lui Apostol Bologa scrâs, neau harnic pe prundis, ulumed, încât Petre, împovărat cu două geamantane, de-abia se t, inea după dânsul, gâfâind din greu. Piat, a pătratăera pustie, toate casele dormeau... O luară pe strada prin-cipală, în sus, s, i nici pe acolo nu întâlniră t, ipenie de om.

— Am ajuns la domnu’ avocat Doms, a, de-acu nu maiavem mult, bâigui Petre din urmă, suflând ca un taur s, iarătând cu capul spre o casă mândră, pe dreapta.

Apostol nu răspunse, parcă n-ar fi auzit nimic, des, ivorbele ordonant, ei îi atinseră urechile ca o mustrare, fi-indcă tocmai în clipa aceea se uitase s, i el spre casa în careacuma, ca s, i odinioară, stăpânea Marta, fiint, a iubită. Sesimt, ea atât de vinovat fat, ă de logodnica lui, că de-abiaas, tepta ziua de mâine, să alerge la ea, să-i cadă la picioares, i să-i ceară iertare...

În curând se zăriră în beznă sclipirile turnului bisericiis, i Apostol îs, i iut, i mai tare mersul. Casa părintească erascufundată în noapte... Când deschise portit, a, un dulăubătrân îi sări în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cuo s, oaptă s, i câinele i se gudură la picioare, bătând pămân-tul cu coada- i stufoasă, parcă i-ar fi fost rus, ine că nu l-arecunoscut mai curând...

Zgomotul portit, ei s, i lătratul dulăului dezmort, iră casaîntunecată. O licărire galbenă răsări în dosul unui geam,dispăru s, i se ivi iar în antreu, apropiindu-se de us, a dinsprecurte. Apostol urcă treptele s, i bătu. Lumânarea se opris, ovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, s, i

152

apoi cheia se învârti de două ori în broască, pe dinăuntru.Mâna lui Apostol apăsă clant, a, s, i lumina tremurată îl

izbi drept în fat, ă. Servitoarea t, ipă ca s, i când ar fi văzut oarătare:

— Tulai, doamnă, tulai s, i vai de mine, c-a venit domnis, orul!...Apostol intră vesel, iar Petre închise us, a. În pragul

odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fat, aalbă ca hârtia, uitându-se parcă n-ar fi îndrăznit să deacrezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi:

— O, dragul mamei, scumpul mamei...Se îmbrăt, is, ară îndelung, murmurând în acelas, i timp

vorbe s, i crâmpeie de fraze fără legătură, în care bucuria s, iînduios, area îs, i găseau descărcarea trebuincioasă. Dupăce se mai potoli, d-na Bologa se întoarse spre servitoareace înlemnise cu lumânarea în mână:

— Rodovico, ce stai ca o toantă?... Pune sfes, nicul pemasă s, i du-te fuga de at, ât, ă focul, să pregătim ceva deîmbucat domnis, orului... Fuga, Rodovico!... Iar tu, Petre,as, ează colo lângă us, ă bagajele s, i odihnes, te-te oleacă, sămănânci s, i tu, că pe urmă o să pleci acasă...

— Ba eu, doamnă, mai bucuros as, porni la drum, sănu mă apuce moles, eala — zise ordonant, a s, tergându-s, isudorile ce-i curgeau pe frunte s, i pe obraji — că mai am opostată bună până peste apă.

— As, a-i, bine zici, că tu es, ti de peste Somes, , din Ieru-salim...

Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci dutecu Dumnezeu!

Doamna Bologa conduse pe Apostol în iatacul ei, înfund, cu o singură fereastră, s, i aceea oblonită. Din tavanatârna lampa cu abajur de port, elan. Patul era as, ternut.Aici s, i-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Nă-

153

săud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i acuma o sofa cucăptus, eala roasă la colt, uri, s, i aici zicea cu glas tare rugă-ciuni fierbint, i, dimineat, a s, i seara, în genunchi, cu ochii laicoana cea veche din perete, deasupra patului, privind la-com pe bunul Dumnezeu, care s, ade pe nouri albi, pe tronde aur... Toate au rămas cum au fost odinioară, numaimăicut, a a cărunt, it put, in s, i a dobândit cine s, tie câte zbâr-cituri fine în colt, urile ochilor plini s, i azi de focul credint, ei,pe când el, Apostol, parcă-i un străin ori parcă a căzutîntr-o lume străină.

Doamna Bologa îi ceru să-i povestească numaidecâttoate câte a păt, it de când n-a mai fost pe acasă, zi cu zi, maiales suferint, ele din spitale. Până să vorbească însă Apostol,care devenise gânditor în odăit, a grea de amintirile copi-lăriei, doamna Bologa, întâi ca să-s, i des, erte inima s, i apoifiindcă cu cât îmbătrânea, cu atât se făcea mai vorbăreat, ă,prinse ai istorisi, la nimereală, fel de fel de amănunte dinviat, a ei s, i a târgus, orului:

— Parcă-mi spunea Dumnezeu că ai să vii, dragul ma-mei, că vai, câtă grijă t, i-am mai purtat de când am aflatprin ce-ai trecut... Tot as, teptam, as, teptam scrisori de latine s, i tot nimic, de chiar Marta s-a minunat, ce să fie?Apoi m-am sfătuit s, i cu Doms, a, că el e tare de treabă s, icuminte, ei, s, i am socotit că ai trecut în t, ară, la ai nos, tri,doar auzisem peaici că at, i venit să vă batet, i cu românii,Doamne, feres, te-ne s, i iartă-ne... Bine însă că te-a luminatDumnezeu s, i ai stat pe loc, că de puneau mâna pe tine,mândrul mamei, vai, Doamne! Păt, eai s, i tu ca bietul proto-popul nostru, ba poate s, i mai rău... Ce noroc că nu ne-amculcat, zău as, a! De obicei pe vremea asta suntem adormite,dar azi parcă Dumnezeu ne-a s, optit să mai stăm... S, i uiteas, a vorbeam cu toanta asta de Rodovica s, i o mus, truluiam,

154

că tocmai azi-dimineat, ă a plecat s, i maiorul cel polonezs, i am robit toată ziua ca să curăt, im în odaia unde a stataproape s, apte luni, s, tii, în odaia ta s, i care a fost a tatăluitău, fie iertat... Ce-i drept, maiorul a fost om de omenie,dar acuma a trebuit să plece că, zice, iar o să porneascăbătăliile cele mari... Degeaba, nu se arată a pace... S-a totvorbit vreo două săptămâni că vine pacea, că muscalii as, as, i pe dincolo... as, , palavre! De altfel, de pe aici s-au dusmai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sământ, ă, dinpricina depozitelor... poate le-ai văzut, barăci de scânduri,un oras, întreg, lângă drumul Feleacului...

O întrerupse Rodovica, rumenă de sprinteneală, adu-când mâncarea domnis, orului. Pe când as, ternea masa,găsi s, i ea de cuviint, ă să zică:

— Vezi, doamnă, cât de adevărate-s semnele la om?Toată ziulica mi s-a bătut ochiul drept s, i iată că Dumnezeune-a trimis bucurie în casă!

— Ia mai taci, Rodovico, că semnele-s de la diavol!hotărî doamna Bologa, nemult, umită că slujnica i-a luatvorba din gură. Mai bine dă fuga s, i fă patul domnis, oruluiîn odaia dumnealui...

În vreme ce Apostol mânca cu poftă, doamna Bologa,după câteva întrebări, la care răspunse tot ea, începu iardespre Pălăgies, u, despre greutăt, ile gospodăriei, despreprotopopul Groza... Când isprăvi masa, Apostol îi puse osingură întrebare:

— Dar Marta ce face, mamă?— Face bine, dragul mamei, că-i sănătoasă s, i tânără,

zise doamna Bologa put, in încurcată, ca s, i cum ar fi as, teptatîntrebarea s, i ar fi uitat răspunsul pregătit. Ce să-t, i maispui eu, că ai s-o vezi tu, s, i... Es, ti gata, Rodovico? adă-ugă repede către servitoarea care se ivise în us, ă. As, a... că

155

domnis, oru-i ostenit s, i-i trebuie odihnă bună!Îl petrecu în odaia lui s, i-l sărută pe frunte, ca odini-

oară, când dormea în iatacul cu Dumnezeu pe perete. ApoiApostol rămase singur. Pe mescioara de noapte fâlfâia fla-căra portocalie a unei lumânări scufundată într-un sfes, nicînalt de aramă. Umbre moi jucau pe podele, pe ziduri, întavan, ca nis, te visuri de om necăjit.

“Noapte bună!” îs, i zise Apostol, dezbrăcându-se laiut, eală, vârându-se în pat s, i sucindu-se în dreapta s, i-nstânga până să-s, i potrivească bine culcus, ul.

Suflă în lumânare. Voia să adoarmă îndată, fiindcă în-tradevă r călătoria îl zdrobise... “Dar oare de ce s-a încurcatmama când am întrebat-o de Marta?” îi trecu prin creieri,fulgerător. Fires, te, doamna Bologa n-o prea iubes, te s, i s-aîmpotrivit până la logodnă, totus, i pe urmă s-a împăcat...

Degeaba, e vinovat fat, ă de Marta s, i negres, it va mergechiar mâine... O iubes, te s, i trebuie s-o iubească numai peea... În locul ei însă apărea Ilona, cu năframa ros, ie pe cap,cu ochii în care joacă râsete stranii, cu glasul care mângâies, i zgârie...

S, i fără să vrea, simt, ea o plăcere nemărginită s, tiind cusigurant, ă că departe, într-un sat, există o fiint, ă care s, i învis îl poartă numai pe el în inimă... Dar asta nu se poate!

Marta! Unde-i Marta? Mâine neapărat va merge laea...

A doua zi se des, teptă în sărutările soarelui vesel deaprilie.

În odaie parcă intrase iarăs, i primăvara, cu valurilealbe de lumină, cu îndemnuri de bucurie. Pe masă, peo tavă as, ternută cu s, ervet înflorit, as, tepta ceas, ca lui deodinioară, plină de cafea cu lapte, s, i o halcă zdravănă decozonac. În sufletul lui sălăs, luia o mult, umire mare. Îi era

156

dragă toată lumea.“Dacă as, fi izbutit, acum cine s, tie unde as, fi”, se gândea

cu o înfiorare ca un junghi.Dar gândul se stinse ca s, i cum n-ar fi putut rezista

bucuriei de viat, ă ce îi clocotea în inimă.Din odaia aceasta o us, ă dublă dădea în cerdacul din

fat, ă, înconjurat de grădinit, a cu flori. Acolo, într-un jilt,învelit cu o scoart, ă veche, Bologa se tolăni tihnit, ca unburghez fără griji, după o masă bogată. Avea de gând săse odihnească put, in s, i apoi să plece la Marta.

Umbrele de-abia înfiripate ale nucilor din grădinit, ă,sădit, i în ziua în care s-a născut el, îi gâdilau obrajii alintat, ide razele calde. Din cerul foarte albastru s, i curat coboralinis, te, precum din casele împrăs, tiate, din copacii înmugurit, i,din câmpurile spintecate de pluguri, din dealurile gălbui,din pădurile negre bătând în verde se înălt, a în unde ne-văzute viat, a cea mare, atotputernică, neîndurată s, i totus, inesfârs, it de ademenitoare. În văzduh plutea dragosteade viat, ă cu tremurări de aripi argintate, cântând imnuride slavă, care picurau în inimi fericire adevărată s, i mii desperant, e.

Sufletul lui Apostol sorbea vraja primăverii, nesăturat.Ochii lui priveau, dar nu vedeau, precum urechile lui

nu auzeau decât chemările care fâlfâiau în ceruri. Oameniitreceau pe ulit, ă, îi dădeau binet, e, s, i el nu-i lua în seamă.

Împrejurul său roiau amintirile copilăriei, care parcă-lstrămutau în trecut. S, i vremea trecea peste dânsul, nemă-surată s, i nepătrunsă, cum trece peste oamenii lecuit, i deispitele fericirii.

Apoi deodată îi plesni auzul o voce cunoscută, veselă,put, in prea ascut, ită, cu sclipiri de râs zglobiu. Apostol întâiavu impresia că a căzut de pe o culme s, i se ridică în picioare

157

ca mus, cat de s, arpe. În stradă, în dreptul port, ii, se opriseMarta, care nu-l vedea s, i vorbea ungures, te cu un ofit, er dehonvezi, arătându-i casa. Când intră în curte s, i-l zări, îistrigă “bună ziua” tot pe ungures, te, în vreme ce ofit, erul,la spatele ei, duse mâna la cozoroc, zâmbind jenat. Pestecâteva clipe Marta ajunse în fat, a lui Apostol. Purta o bluzăalbă dantelată s, i o pălărie mică, de sub care se zbârleaucârliont, ii castanii. Îi erau obrajii aprins, i, s, i în ochii deveverit, ă scânteia o veselie nestăpânită.

— Rodovica a umplut oras, ul c-ai sosit azi-noapte, ci-ripi ea, apropiindu-se. Te-am as, teptat să vii, dar am pier-dut răbdarea s, i iată-mă!

Vorbea tot ungures, te s, i cu atâta plăcere, că buzele-iput, in cărnoase tremurau. Apostol era buimăcit auzind-o, se silea să zâmbească s, i se feri să strângă mâna micăîntinsă spre el.

Peste o clipă însă îi apucă degetele cu o mis, care mas, inalăs, i răspunse de asemenea ungures, te:

— O, domnis, oară... nici nu mă as, teptam să... Iartă-mă,sunt zăpăcit!

Pentru că nu i-a sărutat mâna cum obis, nuia s, i i-a zis“domnis, oară”, Marta avu o s, ovăire s, i chiar surâsul i se ves-teji un moment. Dar îs, i reveni repede s, i, întorcându-sespre însot, itorul ei, îi vorbi cu o veselie mai zgomotoasă, cas, i cum ar fi vrut să-s, i risipească umbra de nemult, umire:

— Uite logodnicul meu, pe care îl cunos, ti din câtet, i-am povestit despre el!... Să s, tii, adăugă apoi iar cătreApostol, că dumnealui mi-a t, inut tovărăs, ie toată iarna,altminteri mas, fi prăpădit de urât!

Ofit, erul de honvezi, ferches, , spilcuit, pudrat, ies, i laiveală, mai îndrăznet, . Pe brat, ul stâng purta pardesiulMartei. Salută ceremonios, zângănindu-s, i pintenii:

158

— Locotenent Tohaty...Urmă o pauză, fiecare as, teptând să înceapă cellalt

vorba.Tot Marta curmă tăcerea, cu o vioiciune atât de exage-

rată, că amândoi bărbat, ii plecară ochii:— Am fost în piat, ă pentru cumpărături s, i acolo l-am

întâlnit pe domnul...Se întrerupse, râse cu mici hohote scurte s, i continuă

tot râzând:— Atunci ce mi-am zis? Hai să-l iau cu mine, să-l pre-

zint lui Apostol, ca nu cumva să fie gelos!... S, i uite as, a l-amluat... De altfel s, i el e logodnic, as, a că...

Iar râse. Acuma însă cei doi, încurcat, i, zâmbiră cucâte o us, oară plecăciune. Marta, încurajată, deveni maisinceră, aruncă la o parte râsul silit s, i urmă cu glas moale:

— N-ai fost deloc sârguincios cu scrisorile... Dar eu numam supărat, ci am plâns mult din pricina... din pricinata, mai ales de când am aflat ce-ai suferit... Cinci răni s, icinci luni de spital, îngrozitor! Dumnealui m-a asiguratmereu că o să vii acasă, în concediu de boală, s, i nu l-amcrezut deloc.

Acuma i-a ies, it dreptatea... Bine că n-am pus rămăs, ag,că era cât pe-aci să...

Întâlni privirea lui Bologa s, i nu mai sfârs, i, cuprinsăde o frică pe care n-o putea birui. Lui Apostol, ascultând-o,îi trecea întruna prin creieri gândul că a vrut să-i cearăiertare. În cele din urmă, gândul acesta îi t, âs, ni în ochi ca ostrălucire de ură s, i se statornici într-o privire dus, mănoasă,care frigea.

Cănd tăcu Marta, îs, i dădu s, i el seama s, i se cutremură,parcă s-ar fi trezit cu un pumnal în mână, gata să lovească.Se rus, ină s, i se uită la locotenentul de honvezi, întrebător.

159

Apoi se uită la Marta s, i surâse, speriat put, in el însus, i despaima ei.

— S, ezi, M... m... Uite fotoliul! bolborosi dânsul, necu-tezând a-i zice pe nume s, i trăgând jilt, ul mai aproape deea.

Atunci interveni ofit, erul cu întrebări grăbite desprelupta în care a fost rănit Apostol, despre noutăt, ile frontu-lui, despre perspectivele păcii... S, i Bologa, dobândindu-s, istăpânirea de sine, îi răspunse prompt, cu amănunte teh-nice, chiar cu oarecare emfază, care-i s, edea rău. Marta,as, ezându-se în fotoliu, se linis, ti curând s, i se amestecă înconvorbirea lor, mai cu glume, mai cu suspine fără rost...

Nici nu mai tăcură deloc, de frică să nu se reîntoarcăatmosfera de gheat, ă de adineaori. Iar în clipa când totus, ise ivi o pauză, Marta sări din jilt, , cu vioiciunea silită de laînceput, gata de plecare. Tot, i trei scăpară câte un oftat deus, urare.

— Dar pe la noi când ai de gând să vii, ursuzule? îi ziseea, la despărt, ire, românes, te, aranjându-s, i faldurile bluzeipe piept, ca să nu fie nevoită a se uita în ochii lui. S, i tatate as, teaptă... dacă de mine nu t, i-e dor defel! adăugă apoi,după două secunde, cu ton mai s, trengar.

— Desigur... trebuie să vin, murmură Bologa, stăpânindu-s, i cu greu o revoltă subită. Dar mai târziu put, in... Nu măvezi în ce hal sunt?

— Până la noi faci tocmai vreo treizeci de pas, i, replicăMarta, veselă de-a binelea s, i ridicând ochii cu o sfidaredrăgălas, ă. S, i-apoi nu es, ti as, a de slab să nu pot, i ies, i înlume...

Te-ai făcut doar mai rece s, i mai morocănos, încolo nuprea te-ai schimbat!

Sigurant, a ei îl uimi într-atâta, că răspunse aproape

160

umilit:— M-am sălbăticit...Marta însă pornise prin grădinit, ă, parcă iarăs, i s-ar fi

speriat, s, i Tohaty după ea, ca o umbră credincioasă. Înstradă o burui curiozitatea s, i întoarse capul, să vază ceface Apostol.

Îl văzu rezemat de stâlpul cerdacului, cu fat, a cumplitde schimbată. Ea totus, i zâmbi s, i-i trimise o sărutare, cu ocochetărie incons, tientă.

Apostol Bologa cuprinse stâlpul cu amândouă brat, ele,ca s, i cum ar fi primit un junghi în inimă. Dar îi urmăridin ochi, îi văzu râzând s, i mai ales pe ea legănându-sedin s, olduri în cadent, a pas, ilor. Apoi, când îi pierdu dinvedere, prinse deodată să hurduce stâlpul cerdacului, dintoate puterile, cu o disperare îngrozitoare, ca un smintit,scrâs, nind neîncetat, câteva minute, fără să-s, i dea seama:

— Afară!... Afară!... Afară!...Pe urmă, tot as, a de brusc, se potoli s, i-i fu rus, ine că a

zgâlt, âit stâlpul s, i a bâiguit “afară”, ca un prost. În pieptîi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească.Se lăsă în fotoliu s, i zise că trebuie să judece bine, fărăpripire, ce s-a întâmplat, altfel îl amenint, ă cine s, tie ceurmări. În realitate ea se mândres, te cu vina, pe când el... avrut să-i ceară iertare. El a purtat-o în fundul inimii s, i i s-aînchinat ca la o icoană, în vreme ce ea îs, i omora plictisealacu honvedul.

— Îngrozitor, îngrozitor! îi murmurau buzele singure.Acuma era absolut sigur că numai din pricina ei a por-

nit la război, numai ca să-i împlinească un capriciu s, i-apus inima în fat, a gloant, elor... Pentru un capriciu! Atât demult a iubit-o!

Peste drum crucea din turnul bisericii strălucea cu

161

fulgerări de aur. Ochii lui Apostol se încăpăt, ânau să în-frunte razele ce izvorau din trupul crucii, parcă luminalor orbitoare s, i triumfătoare ar fi încercat să-l sfideze sausă-l dojenească tocmai în momentele când creierii lui sefrământau cu necredint, a fiint, ei care i-a frânt în două viat, a.Apoi deodată privirea lui coborî de la cruce, jos, în cimi-tirul de lângă biserică, s, i descoperi piatra cu inscript, iaaurită, însemnând mormântul s, i amintirea tatălui său. Ise părea că literele sau cam s, ters s, i se gândi să cheme pepietrarul cel bătrân, să reînnoiască poleiala. În aceeas, iclipă însă îs, i aduse aminte, atât de clar ca s, i cum le-ar fiauzit acuma întâia oară, cuvintele pe care i le-a spus tatălsău odinioară, în Năsăud: “Să-t, i faci datoria totdeauna s, inu uita niciodată că es, ti român!” Îs, i amintea perfect nunumai glasul, ci s, i intonat, ia exactă: “niciodată” s, i “român”le-a rostit apăsat, ca o subliniere, iar în “român” a pus celput, in trei “r”...

“Adică ce rost are amintirea aceasta acuma?” se în-trebă Apostol, luându-s, i seama s, i negăsindu-i rostul, nicilegătura cu ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea.

Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să gă-sească solut, ia. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gân-durile împrăs, tiate. Se puse să caute ceva, apoi se repezila birou, scoase tremurând hârtie de scrisori s, i as, ternu,foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Doms, a, anunt, ându-l că consideră logodna cu Marta ca o nesocotint, ă copilă-rească s, i de aceea îi înapoiază verigheta.

“Uite ce simplu s, i cum nu mi-a venit în minte!” îs, i ziceascriind adresa, mult, umit, parcă ar fi găsit o comoară.

Scotoci prin sertare s, i în sfârs, it dădu peste ce cău-tase adineaori: o cutiut, ă căptus, ită cu catifea albastră. Îs, iscoase verigheta din deget s, i o puse în cutiut, ă, iar cutiut, a

162

o împachetă frumos s, i o sigilă cu ceară ros, ie.Apoi chemă pe Rodovica s, i o trimise cu scrisoarea s, i

cu pachet, elul la domnul avocat Doms, a, poruncindu-i să ile dea chiar domnului în mână.

Apoi ies, i iar în cerdac s, i iar văzu inscript, ia pe mor-mânt s, i iar îs, i aminti vorbele tatălui său: “...nu uita nicio-dată că es, ti român!”

8

Doamna Bologa pregătise o masă împărătească în cinstealui Apostol. Pe când se aflau tocmai la friptură, năvăli încasă avocatul Doms, a cu fat, a ros, ie s, i asudată s, i cu ochiirotunzi de o agitat, ie puternică, strigând din antreu:

— Iartă-mă, dragă doamnă, că viu as, a... te rog dinsuflet...

Speriată de înfăt, is, area lui, doamna Bologa sări dela masă, sigură că i s-a întâmplat o mare nenorocire cuMarta: ori c-a fugit cu ungurul, ori ceva mai rău... DarDoms, a urmă grăbit, aruncându-s, i pălăria pe un scaun s, is, tergându-se pe obraji cu batista:

— Nu m-as, fi as, teptat să-mi facă Apostol una ca asta,pentru nimica-n lume, doamnă, ît, i jur! Atâta încredere amavut într-însul, în cumint, enia s, i în cinstea lui, că acumaparcă mi-a dat cu barosul în frunte, zău as, a, dragă doamnă!

Cu cât vorbea, se aprindea s, i asuda mai tare, fiind camgrăsun de la Dumnezeu. Căuta să se linis, tească, îndulcindu-s, i glasul din ce în ce, dar îngrijorarea din ochi tot nu izbutisă s, i-o potolească, mai ales că Apostol rămăsese loculuinetulburat, continuând a se lupta cu un picior de găină,ca s, i când nu s-ar fi întâmplat nimic. Doamna Bologa se

163

zăpăci de tot auzind că Apostol e pricina supărării avocatu-lui, căci ei nu-i spusese Apostol c-ar avea vreo neînt, elegerecu viitorul său socru. Ce-i drept, Rodovica s-a grăbit să-i s, optească, la bucătărie, cum a trimis-o domnis, orul ladomnul avocat, dar doamna Bologa a crezut că e vorba devreun “suvenir” din război, pentru Marta. De aceea acumnici nu s, tia ce să zică s, i, că să iasă din încurcătură, poftipe Doms, a să ia loc s, i să-i facă cinstea de a gusta put, inăfriptură. Invitat, ia ei s, i răceala lui Apostol provocă o nouăabureală de sudori pe obrajii avocatului.

Mult, umi doamnei printr-un surâs disperat s, i se în-toarse spre Apostol:

— S, tii bine cât de mult te pret, uiesc, dragul meu, zisecu o ezitare, ca în fat, a unui necunoscut. Altfel nici n-as,mai fi venit, după scrisoarea ta... în sfârs, it, după gestul...care m-a jignit, Apostole, foarte... foarte rău...

— Era datoria mea să fac gestul, domnule Doms, a, răs-punse Apostol, ridicând ochii la el s, i privindu-l cu o linis, teneclintită.

— Dar ce-i, ce s-a întâmplat? întrebă atunci d-na Bo-loga, mai venindu-s, i în fire s, i adăugând: Ia loc... ia loc,uite colea...

O, Doamne-Dumnezeule, că m-am s, i speriat, s, i nicibarem nu s, tiu de ce!

— Cum? nu s, tii nimic, nu t, i-a spus Apostol? se mirăDoms, a cu o scăpărare de nădejde în toată înfăt, is, area. A, zi,nu s, tii?... Apoi stai, dragă doamnă, să auzi s, i să te cruces, ti,nu alta!

Îi povesti foarte amănunt, it, căci Doms, a avea darul dea lungi vorba, cum tocmai as, teptau pe Apostol, după ceMarta a avut atent, ia delicată să vie să-i zică ea bun sosit,fără să se uite la etichete s, i la mofturi, când colo, în locul

164

lui, apare Rodovica. Ce-o fi, ce n-o fi? În sfârs, it, a ruptplicul, nerăbdător, a citit s, i... cât pe-aci să-i vie rău. Martachiar a les, inat, s, i cu drept cuvânt, căci asemenea palmăpoate să s, tirbească reputat, ia unei fete s, i să-i compromităviitorul.

Cutiut, a nici n-au mai desfăcut-o, au uitat-o... Dintru-ntâi el a fost decis să ia act pur s, i simplu, să-i înapoiezes, i Marta inelul de logodnă s, i să încheie pentru toată viat, asocotelile cu Apostol. Pe urmă totus, i s-a gândit că băiatul etânăr, s, i tineret, ea-i năbădăioasă: cine s, tie ce i s-o fi năzăritlui s, i, pentru o copilărie, ar fi păcat să se despartă o perecheas, a de potrivită... A venit deci să afle cauzele “gestului” s, isă-i atragă luarea-aminte asupra gravităt, ii unei hotărârineîndreptăt, ite, când e în joc onoarea unei domnis, oare...

— Hotărârea mea e nestrămutată, domnule Doms, a, îirăspunse Apostol cu acelas, i calm imperturbabil, după ce,în vremea cât vorbise avocatul, mâncase tacticos, ciugu-lind cu mare băgare de seamă toate oscioarele de pe farfu-rie. S, i e nestrămutată fiindcă nu mai iubesc pe domnis, oaraMarta!

— Cum n-o mai iubes, ti? De ce? întrebă Doms, a, căs-când mari ochii.

— De ce! Pentru că n-o iubesc! zise Apostol, s, tergându-s, i gura cu s, ervetul s, i uitându-se surâzător la doamna Bo-loga, care s, edea năucită pe scaun, parcă nu s, i-ar fi crezuturechilor.

— Asta nu se poate! strigă avocatul. Nu se poate! Astanu-i cauză serioasă! Pentru închipuiri copilăres, ti nu sepoate zdrobi norocul unei fete!... Spune s, i d-ta, doamnă,că doar es, ti femeie înt, eleaptă s, i ai văzut multe în lume,spune: se poate? Întrebarea găsi pe doamna Bologa nepre-gătită. În adâncul sufletului era mult, umită că Apostol a

165

ajuns la vorbele ei. Purtările Martei o indignaseră pe ea,care niciodată n-a cunoscut cochetăria.

Nu că ar fi bănuit-o de lucruri prea grele, dar pe ne-vasta feciorului ei n-o putea vedea decât ca o fiint, ă dejertfă, cum a fost s, i dânsa. Să-i mai ardă de petreceri s, i denebunii, când logodnicul ei îs, i riscă viat, a în fiece minut,în război, asta doamna Bologa n-o putea ierta. Nu i-a scrisbăiatului despre aceasta pe s, leau, ca să nu-l mai amărască:se hotărâse însă să-i spuie tot când va veni acasă... Totus, i,acum îi era milă de “bietul Doms, a, om tare de treabă”, s, ichiar de Marta put, in, gândindu-se la rus, inea ei dacă vaprinde lumea de veste.

Îi s, i zise lui Apostol îndată să chibzuiască bine ce face,că nui glumă s, i nici jucărie o logodnă stricată...

Aproape un ceas hărt, uiră amândoi pe Apostol, încâtRodovica se arătă de câteva ori prin jurul mesei, cu semnedeznădăjduite că i se fac scrum mâncările pe foc. Doamnaînsă se încălzise la vorbă s, i nu mai voia să s, tie de mâncări,spre fericirea avocatului, care, devenind mai elocvent, ce-rea mereu lui Apostol îndeosebi “cauzele s, i motivele” uneifapte atât de inexplicabile... Apostol rămase neînduplecat,refuză dârz alte lămuriri, mult, umindu-se să repete că numai iubes, te pe Marta. Astfel, în cele din urmă, Doms, a,perplex, abătut, fu silit să se întoarcă acasă precum venise,cu mâinile goale, fără vreo sperant, ă de împăcare.

În realitate s, i Doms, a observase s, i condamnase în si-nea sa us, urint, ele Martei, dar niciodată n-a avut putereasă le reprime sau măcar să le puie frâu. Îs, i iubea odraslaunică mai mult ca lumina ochilor, cu o iubire păcătos deîngăduitoare, a cărei t, intă era una singură: Marta să sesimtă fericită... S, i tocmai fericirea ei să se zdruncine dintemelii? Se sfătui acasă cu Marta cum să se apere, căci era

166

evident, în câteva zile, tot târgul va s, ti s, i va comenta în-tâmplarea aceasta extraordinară. Deci important, foarteimportant este ca vina desfacerii logodnei să cadă asu-pra lui Apostol, căruia nu-i putea strica nimic, pe cândfata... Din vorbă- n vorbă, Marta ajunse la convingerea cătoată supărarea logodnicului ei s-a iscat, cu sigurant, ă, dinpricina conversat, iei ungures, ti.

— Acuma sunt absolut sigură, tăicut, ule! strigă ea tri-umfătoare. Am s, i observat în privirea lui o încruntareciudată, de m-a s, i speriat... Dar spune s, i tu, tăicut, ule, sepoate oare să vorbim noi doi o limbă pe care al treilea defat, ă n-o pricepe? Ar fi fost cuviincios?

— S-o fi trezit într-însul s, ovinismul tatălui său, că s, iăla a fost turbat rău, zise Doms, a, aprobând. A s, i stat doiani în temnit, ă, cu Memorandul...

— Urât e s, ovinismul, tată! vorbi Marta după un răs-timp.

Nu-i as, a?... Omul să-s, i iubească neamul, fires, te, însănu cu ură pentru celelalte neamuri, nu-i as, a? Fraza aceastai se păru avocatului atât de “adâncă”, încât nu-s, i putu stă-pâni admirat, ia s, i îmbrăt, is, ă furtunos pe Marta, strigând:

— Ce des, teaptă-i fetit, a tatei, ia te uită!... S, i pe tine săte părăsească un...

Vru să zică un “ticălos”, dar nu zise, ca si cum i-ar fifost rus, ine, sau ar mai fi păstrat în rezervă o spuză de nă-dejde că Apostol îs, i va lua seama s, i toate se vor sfârs, i bine.Pentru orice eventualitate, s, i ca nu cumva să răsufle deaiurea vestea, Doms, a povesti după-amiază doctorului, s, iseara, la “cazină”, judecătorului ungur ce-a păt, it cu tânărulBologa, încheind cu aceeas, i reflexie:

— S, i ce-t, i închipui, dragul meu, de ce?... N-ai să crezi,atât e de absurd: pentru că fetit, a a vorbit ungures, te!...

167

As, ai că-i fantastic?... Adică e o crimă atât de grozavă săvorbes, ti ungures, te, mai ales când e s, i un ungur de fat, ă,care nu s, tie altă limbă?... Nu, nu, sunt român s, i eu, amchiar pretent, ia să mă cred foarte român, dar asemeneaexagerări sunt bolnăvicioase, hotărât bolnăvicioase, ca sănu zic periculoase...

A doua zi toată Parva s, tia că Apostol Bologa a stri-cat logodna cu fata avocatului fiindcă a auzit-o vorbindungures, te. S, i toată lumea compătimea pe “sărmana Marta”,proorocind că Apostol are să-s, i frângă gâtul dacă a apucat-o, în plin război, pe urmele răposatului Bologa. Seara, la“cazina” românească, unde se adunau azi tot, i domnii, deo-arece în “cazina” ungurească se instalase popota ofit, erilor,se vorbi numai despre Apostol, cu aceeas, i pasiune ca des-pre revolut, ia rusească acum două-trei săptămâni. Cândveni, pe la s, apte, avocatul Doms, a, altfel nu prea iubit, tot, iîl asaltară cu întrebări, la care el răspunse cu multă mo-destie s, i tot atâta indulgent, ă pentru tineret, ea s, i us, urint, a“băiatului”.

Senzat, ia cea mare fu însă aparit, ia lui Apostol... Tot, i seas, teptau să se petreacă ceva nemaipomenit, poate chiarun scandal... Spre regretul general, nu se întâmplă ni-mic. Apostol dădu mâna cel dintâi cu Doms, a, care-i zâmbiamical, apoi cu tot, ii, pe rând, până s, i cu practicant, ii de lajudecătorie, nis, te băiet, andri pipernicit, i s, i scutit, i definitivde armată.

Nimeni, fires, te, nu îndrăzni să aducă vorba desprebuba zilei.

Într-o atmosferă de jenă, îs, i exprimară părerile asupramersului vremii s, i asupra greutăt, ilor de trai, unii stăruindmai mult asupra rat, iilor de făină s, i a scumpetei nenorocitecare ucide entuziasmul cetăt, enilor. Apostol nu zăbovi

168

decât vreo zece minute, spunând la plecare că a venit doarsă le strângă mâinile. După plecarea lui, directorul băncii“Parvana” obserbă că locotenentul n-avea decorat, iile pepiept, iar contabilul, că n-a suflat nici un cuvânt desprerăzboi...

Zilele următoare fierberea în orăs, el se întet, i, mai cuseamă din pricina unor zvonuri ciudate. Pe de o parte, sespunea că lucrurile se vor împăca în curând, fiindcă cinevaa văzut pe Apostol, chiar în mijlocul piet, ii, întâlnindu-secu Marta s, i vorbind; pe de altă parte însă se zicea că afa-cerea ar putea să ia o întorsătură neas, teptată în urmaintervent, iei notarului Pălăgies, u, care ar fi declarat, la “ca-zină”, în fat, a câtorva domni, s, i cu glas semnificativ, pre-cum că el nu va permite nimănui, nici tatălui său, să tul-bure linis, tea cetăt, enilor.

Într-adevăr, Pălăgies, u, îngrijorat de vâlva stârnită, secrezu dator să raporteze solgăbirăului, care de altfel eraîn curent s, i deopotrivă de alarmat. Se sfătuiră cum să“păstreze ordinea” periclitată. Constatară că afacerea efoarte delicată, întâi pentru că e vorba de o neînt, elegerede natură intimă, în care statul n-are nici o chemare săse amestece, apoi pentru că în cauză se află un ofit, er, asu-pra căruia autoritatea civilă nu-s, i poate exercita puterile.Dar în acelas, i timp, diferendul provoacă nedumerire înordinea publică prin cauza init, ială, anume strecurând însuflete credint, a condamnabilă că n-ar putea fi român ono-rabil cel ce întrebuint, ează limba statului cu predilect, ie.Vina e cu atât mai primejdioasă cu cât autorul s, i purtăto-rul ei este un ostas, care, tocmai dimpotrivă, ar avea sfântaobligat, ie de-a ridica moralul cetăt, enilor, mai ales azi, cândt, ara luptă pe viat, ă s, i moarte pentru binele s, i fericirea tu-turor. Notarul, într-un avânt de indignare, observă că

169

afacerea aceasta e mai gravă chiar decât predicile care auprilejuit internarea protopopului Groza. Asupra măsuri-lor de luat li se împărt, iră părerile. Pălăgies, u ar fi dorit oreclamat, ie la superiorii lui Bologa, cerând, în interesul or-dinii s, i al linis, tii, rechemarea lui pe front. Solgăbirăul s-agândit la aceasta, ba a s, i vorbit cu comandantul batalionu-lui ce se mai afla în Parva. Căpitanul, bet, iv s, i dispret, uitorfat, ă cu civilii, i-a spus că n-are vreme să se t, ină de mofturi.

Vasăzică militarii consideră drept mofturi tot ce nue înarmat cu pus, că sau cu tunuri! Mai recomandabil arfi să se încerce, barem deocamdată, o aplanare pas, nică,printr-o intervent, ie amicală.

— D-ta es, ti prieten cu locotenentul, zise solgăbirăul.At, i copilărit împreună... De ce nu caut, i să-i vorbes, ti?

9

În ziua când a rupt logodna cu Marta, Apostol Bologa sasimt, it foarte fericit. În fericirea lui era s, i mândria pentrufermitatea hotărârii luate, s, i mult, umirea că a lămurit osituat, ie supărătoare. După plecarea lui Doms, a a mai avuto explicaie lungă cu maică-sa care, convinsă de argumen-tele avocatului s, i mai cu seamă gândindu-se la durereaMartei, se silea din răsputeri să salveze logodna, întocmaicum odinioară încercase s-o împiedice, s, i-i părea rău cănu-i acasă s, i bietul protopop să-i dea o mână de ajutor...

Linis, tea lui Apostol însă nu avu viat, ă lungă. În aceeas, iseară, retrăgându-se îndată după cină, ca să evite altediscut, ii cu doamna Bologa, fu cuprins de îndoieli din toatepărt, ile.

Acuma îs, i dădu seama că toată ziua gândurile lui cele

170

mai tainice au alergat mereu departe, ca s, i cum acolo ar ficăutat sprijin. Oare dacă n-ar fi fost Ilona în inima lui, s-armai fi grăbit să înapoieze Martei inelul de logodnă? Nus-a revoltat că Marta a venit însot, ită de un bărbat străin,ci fiindcă a venit cu un ungur s, i a vorbit ungures, te. Atuncinu din gelozie n-o mai iubes, te, ci numai pentru că i-edragă cealaltă, iar revolta lui împotriva ungurului s, i a lim-bii ungures, ti a fost o comedie. Ba comedia a început maidemult... de când nu ia părut rău deloc că boala l-a oprit adoua oară să treacă la români... Mai rău i-a părut când aplecat încoace, acasă, parcă axa viet, ii lui ar fi rămas acolo,în Lunca... S, i chiar viitorul nu-l mai interesează decât în-tâmplător... Des, i peste o lună va trebui să se întoarcă totpe frontul românesc, nu mai e îngrozit defel, ca s, i cum i-arfi indiferent sau... Atunci poate că iubirea e pricina tutu-ror zbuciumărilor omului s, i a tuturor fericirilor? S, i totus, iiubirea femeii nu poate mult, umi sufletul decât uneori s, icâteva clipe. Odinioară a crezut că întro privire a Martei seascunde tot cerul s, i pământul s, i toate tainele universului.De dragul ei ar fi făcut orice prostie, orice sacrificiu, arfi murit fericit dacă i-ar fi cerut, precum dorint, a ochilorei a căzut hotărâtoare în cumpăna îndoielilor lui când afost vorba să plece la război. Iubirea ei trăia încă în clipacând i s-au sfredelit în inimă privirile spânzuratului, laZirin, la a cărui moarte contribuise s, i dânsul cu un “da”foarte convins, s, i totus, i n-a fost în stare să-i potoleascăzbuciumările, până ce a dobândit o credint, ă nouă...

“Sufletul are nevoie de o merinde ves, nică, îs, i zise Apos-tol, plimbându-se în odaia de culcare, îmbrăcat, neîndrăz-nind să se as, eze în pat de frica gândurilor. Dar merindeaaceasta în zadar o caut, i pe afară, în lumea simt, urilor. Nu-mai inima poate s-o găsească, fie în vreo tainit, ă a ei, fie

171

în vreo lume nouă, mai presus de vederea ochilor s, i de au-zul urechilor...” Îndoielile îi roaseră creierii toată noaptea.Când stinse lampa, prin perdelele albe tremurau zorile...Se simt, ea iar vinovat fat, ă de Marta s, i adormi plănuindcum ar putea repara nedreptatea ce i-a făcut-o...

Peste gândurile lui însă se năpustiră, chiar de a douazi, zvonurile târgus, orului. Doamna Bologa îi servea la fie-care masă ba că cutare spune cutare, ba că toată lumea îlcondamnă, cu drept cuvânt, fiindcă un bărbat nu trebuiesă-s, i bată joc de o biată fetit, ă fără minte, ba că locotenen-tul ungur o să-i ceară socoteală... Apostol asculta linis, tits, i chiar zâmbind toate ves, tile, arătându-se nepăsător s, ihotărât. Numai în sufletul său se revolta: cum se ames-tecă nis, te străini într-o afacere care-i prives, te numai pe eidoi, pe Marta s, i pe el? Peste câteva zile doamna Bologa seas, eză la masă cu ochii ros, ii de lacrimi s, i cu atâta spaimă înpriviri, că Apostol se tulbură s, i, presimt, ind ceva rău, uităs-o întrebe de ce a plâns, încât doamna Bologa fu nevo-ită să-i povestească neîntrebată cum a aflat de la oamenice primejdie îl pas, te, cum toată Parva spune c-a făcut derus, ine pe Marta numai fiindcă a vorbit ungures, te s, i cumîntâmplarea aceasta nu va putea rămâne fără urmări grele,Dumnezeu singur s, tie cât de grele... Numai închipuindu-s, i urmările, doamna Bologa izbucni iarăs, i întrun hohotde plâns. Ca s-o linis, tească, Apostol îi zise:

— Adică, mamă, eu n-as, avea dreptul să cer logod-nicei mele să-mi vorbească românes, te, crezi d-ta?... Ît, ifaci sânge rău de pomană! Pe inima s, i pe gândurile melenumai eu sunt s, i voi fi stăpân cât voi trăi!

Doamna Bologa, fără să-s, i mai s, teargă lacrimile, răs-punse:

— Vai, Doamne, cum pot, i vorbi as, a, dragul meu? Apoi

172

doar nu uita că e război s, i nimeni nu mai e stăpân penimic...

Moartea s, i groaza stăpânesc azi peste tot, i oamenii,dragul mamei!... Tu es, ti mai învăt, at s, i trebuie să s, tii maibine... Nu182 i vremea acuma să ne arătăm dus, manilorinimile, altfel păt, im ca bietul protopop... Că Pălăgies, u ceas, teaptă, decât să facă rău s, i necaz oamenilor... Tu, ca tatăltău, fie iertat, te uit, i numai înainte, dar în război omul sestrecoară cum poate...

Până va trece primejdia trebuie să urlăm cu lupii, alt-minteri ne mănâncă... As, a face toată lumea, as, a se cuvinesă facem s, i noi, dragul mamei... Să nu te superi că te învăt,s, i te sfătuiesc, că-s mamă s, i numai inima mea s, tie câtrabdă de grija ta... Tot, i domnii spun că nu-i bine ce faci, căes, ti ofit, er s, i s-ar putea să ai mari neplăceri pentru aseme-nea îndrăzneli nesocotite. Chiar directorul de la “Parvana”,s, i doar ce român a fost el totdeauna, mi-a spus pe fat, ă săte povăt, uiesc să te astâmperi. Dânsul a fost prieten bun cubietul tatăl tău, dar azi îs, i vede de banca lui s, i nu crâcnes, te,cum nu crâcnesc nici ceilalt, i, aici s, i pretutindeni...

Ascultând pe maică-sa, gândurile lui Apostol răvăs, eauprin colt, urile celor zece zile de când e acasă, descoperinddeodată lucruri peste care a trecut fără să le ia în seamă. Aies, it put, in prin târg, un ceas-două pe zi, s-a întâlnit cu maitot, i surtucarii s, i tot, i i s-au părut schimbat, i s, i speriat, i, des, icu nici unul n-a vorbit decât nimicuri, cum zicea dânsul.

Acuma înt, elegea s, i schimbarea, s, i spaima lor, acumasimt, ea că tot, i s-au ferit de el pentru că n-a îngăduit Marteisă grăiască ungures, te. Plecă ochii în farfuria goală, ca s, icum nar mai fi putut îndura privirea mamei sale. Din clipaaceasta însă toate cuvintele ei i se încuibară în inimă canis, te spini s, i rămaseră acolo, încremenite într-o durere

173

amară. Apoi, când glasul doamnei Bologa tăcu, el s, optiatât de domol, parcă i-ar fi fost frică să nu trezească pecineva:

— Rău îmi pare, mamă, c-am mai venit acasă...Pentru doamna Bologa s, oapta aceasta a fost ca o lovi-

tură de măciucă. Demult, încă de pe vremea când Apostol,în loc să urmeze cariera preot, ească, s-a dus la Budapesta,a bănuit ea că lumina ochilor ei, toiagul bătrânet, ilor ein-o mai iubes, te cum a iubit-o odinioară. I se părea rece,închis s, i mai ales o înfricos, a cu necredint, a lui... S, i iată aziîi pare rău că a venit acasă, până într-atâta s-a înstrăinatde ea!... Se porni pe nis, te bocete as, a de sfâs, ietoare, căApostol numai cu chiu, cu vai reus, i s-o ostoiască.

Totus, i, de atunci Apostol Bologa se simt, i străin înParva.

Stătea ceasuri întregi în cerdac, în soare, sorbind al-bastrul văzduhului, în care îs, i plimba neîncetat gândurile.Deseori ochii lui încercau să se odihnească contemplândcrucea înflorită cu raze din turnul bisericii. Dar sufletullui era îndată apucat în cles, tele unor remus, cări stranii s, i,dornic numai de linis, te, fugea spăimântat mai departe...Mai mult zăbovea împrejurul mormăntului de piatră altatălui său. S, tia inscript, ia pe de rost s, i totus, i, de câte ori oprivea, căuta s-o silabisească, pentru că în vremea aceastaîi venea mereu în minte linia dreaptă pe care a urmat-obătrânul în viat, ă. O linie dreaptă a râvnit s, i el cu patimă.În zadar. Între inima s, i mintea lui era un zid asupra că-ruia toate sfort, ările lui se frângeau neputincioase. Cândcredea că l-a dărâmat, atunci îi simt, ea mai dureros fiint, a,oricât căuta să se îns, ele.

Apoi, într-o după-amiază, tocmai pe când se pregăteasă iasă în cerdac, se pomeni cu notarul Pălăgies, u, cu care

174

se întâlnise o singură dată, în prima zi, s, i de-abia schim-base, în piat, ă, câteva vorbe. Peste prietenia lor dinaintede război se întinsese, pe nesimt, ite, un văl cenus, iu. Dealtfel, de când ajunsese notar, Pălăgies, u îs, i luase, încetulcu încetul, o purtare sfidătoare chiar fat, ă cu surtucariimai în vârstă. Fecior de t, ăran din Năsăud, sărac s, i umilitprin s, coli, s-a îndoit s, i sa căciulit până s, i-a ajuns t, inta,devenind mâna dreaptă a solgăbirăului ungur care, la iz-bucnirea războiului, a intervenit să rămâie pe loc, des, i eravoinic, spătos s, i doar la mers avea put, in betes, ug, călcândprea în afară s, i aruncând picioarele din genunchi în jos,ca un cal împărătesc la paradă.

Fat, a fălcoasă se mândrea parcă cu mustăt, ile umflate,pleos, tite care-i ascundeau gura foarte largă, cu buzeleduble s, i cu dint, ii lat, i, strungăres, ti. Părul lung, negru,ves, nic nepieptănat, îi atârna peste fruntea brăzdată adânc,acoperindu- i aproape de tot urechile. În înfăt, is, area lui teizbea îndată o încredere în sine impunătoare.

Două săptămâni a amânat Pălăgies, u întrevederea cuApostol.

Ar fi fost mai bucuros să-l fi întâlnit undeva întâm-plător, ca să se achite de însărcinarea ce s, i-o luase fat, ă desolgăbirău.

Des, i era cu vreo trei ani mai bătrân, păstrase lui Apos-tol Bologa o stimă instinctivă de pe vremea când discutauîmpreună probleme filozofice, pe care el, biet practicant denotar, nu prea le pricepea s, i care de aceea îl impresionauprofund.

— Fiindcă tu nu mai vrei să s, tii de prieteni, iată căvin prietenii la tine! zise Pălăgies, u intrând, cu un zâmbetcarei dezveli tot, i dint, ii de jos, împreună cu gingia.

Apostol se uită la el, uimit. Era atât de neas, teptată

175

vizita aceasta, că îs, i pierdu cumpătul s, i nici nu-l pofti săs, ează.

Notarul însă îi apucă voios amândouă mâinile, i lestrânse puternic s, i pe urmă luă loc, nepoftit, cu o sigurant, ăde stăpân.

— Mă rog... cum... ce vânt te aduce pe la noi? bâiguiApostol, în picioare, privindu-l mereu cu mirare.

— T, i se pare as, a de ciudat că vine să te vază prietenultău din copilărie s, i de mai târziu? întrebă Pălăgies, u cu oclipire s, ireată, care lui Apostol îi scăpără în suflet o scânte-iere de ură. Ehei, stras, nic te-ai schimbat, frate... De acumtrei ani te-ai schimbat de nici nu te mai recunosc!

Sigurant, a notarului transformă mirarea lui Apostolîntro nerăbdare ascut, ită ca briciul.

— Ce vrei, Alexandre? Spune, aide, ce vrei? zise deo-dată cu o sticlire în ochi.

— Eu, răspunse Pălăgies, u, trecându-s, i degetele prinpăr s, i dezvelindu-s, i fruntea. Eu ce vreau?... Nimic... adicămai nimic!... Întâi să te văd s, i apoi... să vorbim!... Măas, teptam însă, spun drept, la o primire mai...

— Iartă-mă, Alexandre, te rog! murmură Apostol îm-blânzit brusc. Dacă ai s, ti câte chinuri îmi zdrent, uiescsufletul de când am venit acasă...

— Cine-i de vină, Apostole? întrebă notarul cu alt glas.Crezi că eu nu s, tiu? Eu?... Crezi că se mis, că ceva aici

fără s, tirea mea...? Dar tocmai de aceea trebuie să repari,Apostole!

Negres, it trebuie să repari, în interesul tuturor...Schimbarea tonului s, i cuvintele notarului încurcară

iarăs, i pe Bologa, încât se opri la colt, ul mesei să asculte maibine.

176

— Prin dibăcia mea, prin munca mea am creat aici oatmosferă patriotică absolut necesară în vreme de război,ca s, i de pace, urmă Pălăgies, u privindu-l scrutător, ca s, icum ar fi vrut să-i zdrobească orice împotrivire. Acumacăzus, i tu ca un bolovan într-o apă linis, tită s, i ai tulburat-o.Ai dat prilej de flecăreală, de aprobări s, i dezaprobări, însfârs, it, tulburare s, i iar tulburare... Un ofit, er care vine depe front nu poate să aibă atitudinea ta fără a demoralizape unii s, i a at, ât, a pe alt, ii, ît, i dai seama, cred, ce înseamnăasta?... Nu ce spui, ci tocmai ce nu spui e... e jignitor s, ipăgubitor!

— As, a ai glăsuit s, i când ai trimis în internare pe pro-topopul Groza? îl întrerupse Apostol, vorbind numai dinbuze, fără să mis, te dint, ii încles, tat, i.

— Pedeapsa crimei n-are nevoie de justificare, căcicrima poartă în pântecele ei pedeapsa, zise notarul maiaspru. De altfel, eu niciodată nu mă justific, pentru căînainte de a face un pas, judec... Eu niciodată, mai alesdacă as, fi ofit, er în armată, n-as, rupe logodna cu o fatănumai fiindcă a vorbit ungures, te, Apostole!

— Nu? făcu iar Bologa, cu buzele albe s, i cu ochii aprins, i,parc-ar fi avut friguri.

— Nu! reluă Pălăgies, u energic, sculându-se în picioareca să-l domine pe deplin. De aceea es, ti dator să dregi ce-aistricat prin nesocotint, ă! Suntem prieteni s, i te sfătuiescprietenes, te să...

Notarul se dădu în dosul scaunului s, i se rezemă despetează cu mâna dreaptă. Părul îi căzuse iar pe fruntes, i un smoc i se mis, ca pe sprânceana stângă, gata în fiececlipă să- i acopere ochiul. Vorbind, pielea i se întindeape fălci, iar t, epile nerase de două zile se tot culcau s, i seridicau... Apostol Bologa însă îi vedea numai gura s, i mai

177

cu seamă buza de jos, umflată put, in, încât de-abia se maicunos, tea că e dublă.

Glasul notarului suna atât de triumfător s, i de încre-zut, parcă ar fi împărt, it când palme, când mustrări, cândlaude...

Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Pălăgies, u, palidla fat, ă ca un cadavru, dar cu privirile ca două pumnale. Îs, imus, că buzele, învinet, indu-s, i-le s, i murmură foarte înabus, it,parcă s, i-ar fi stăvilit respirat, ia aprinsă:

— Tu?... Tu?...Ajunse lângă notar, la doi pas, i. Apoi, cu o iut, ială fulge-

rătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, s, optind caies, it din mint, i:

— Tu?... Tu?... Mis, elule!... Mis, e...Notarul se clătină ca s, i cum l-ar fi trăsnit din senin. Lo-

vitura a fost atât de neas, teptată, că l-a buimăcit cu desăvârs, ire.Barba i se însângeră din buza plesnită. O secundă rămasecu ochii holbat, i la Apostol s, i cu gura căscată.

— Ies, i, mis, e... ies, i! gâfâi Bologa, uitându-se împrejurdupă ceva.

Glasul înfundat des, teptă pe Pălăgies, u din aiureală s, i-lfăcu să înt, eleagă brusc ce caută Apostol. Pe o mescioarăzări un revolver de care atârna în jos o curelus, ă galbenă. Seîntoarse repede, deschise us, a s, i ies, i bolborosind în nes, tire.

— Bine... Bine... Bine...În antreu îs, i luă pălăria din cuier s, i văzu pe Rodovica,

speriată. Din urmă us, a se trânti cu zgomot as, a de mare,că se cutremurară peret, ii casei...

178

10

Doamna Bologa, care nu fusese acasă, află de la Rodovica,spre seară, că s-a întâmplat ceva s, i că notarul a plecat cubarba plină de sânge. Des, i o muncea curiozitatea, nu avucurajul să întrebe pe Apostol, perpelindu-s, i îngrijorărilenumai cu servitoarea s, i vărsând împreună multe lacrimiascunse, fiind sigură că “buzatul” (as, a poreclise lumeademult pe Pălăgies, u) n-are să se astâmpere până nu-i vaface cine s, tie ce rău domnis, orului. Apostol se dusese put, insă se mis, te, dar n-a apucat-o spre piat, ă, ci spre capătultârgus, orului. Se întoarse tocmai la vremea cinei, senin,ba găsi de cuviint, ă să s, i glumească, la masă, cu Rodovica,amintindu-i cum sau bătut odată, în copilărie, ca orbet, ii,pe malul Somes, ului.

Slujnica se zăpăci, râse, vru să umble mai sprintenă s, iscăpă jos farfuriile murdare, lângă doamna Bologa, făcându-le t, ăndări. Ca să nu strice cheful domnis, orului, stăpânaîs, i ret, inu dojenile aspre ce-i stăteau pe limbă pentru Ro-dovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din firîn păr ce-a păt, it cu notarul. Apostol fu grăbit tot timpul,tăifăsui cu ea până târziu, dar numai despre întâmplăridin trecut, stăruind mai cu seamă asupra vedeniei lui înbiserică, odinioară, întru bucuria mamei, care îndată îiîmprospătă toate amănuntele acelei “minuni ceres, ti”, gă-sind s, i prilejul să observe, în treacăt, că “o, Doamne, cucât învat, ă oamenii mai mult, cu atâta se depărtează deDumnezeu...” Apostol nu întârzie să răspundă cu ton deglumă:

— Dar s, i Dumnezeu se înveches, te, maică dragă, catoate în lumea asta!

179

Cuvintele acestea spăimântară atât de mult pe doamnaBologa, că se închină de trei ori s, i de-abia pe urmă zise cuglas grav, în care se zvârcolea evlavia rănită:

— Dumnezeu e ves, nic nou în sufletul bietului om, dra-gul mamei... Numai când ai pierdut credint, a cea adevăratăpot, i vorbi as, a despre cele sfinte... Dar deodată cu Dum-nezeu se pierde s, i linis, tea sufletului, s, i sufletul pe urmăse chinuies, te s, i se zdrobes, te fără reazem în vâltorile viet, iis, i bâjbâie în beznă, întocmai ca un copilas, care ar pornisingur în lumea largă, în miez de noapte...

Apostol îs, i dăduse seama, în chiar clipa când rostisegluma, că va jigni inima mamei s, i îi păru rău, dar nuse mai putuse opri. Răspunsul ei îi răsună ca un glasînăbus, it din însus, i sufletul lui, îngrozindu-l. Îi apucă re-pede măna, peste masă, s, i i-o mângâie s, i i-o sărută, mur-murând rus, inat: “Iartă-mă”... Doamna Bologa, surprinsăde pocăint, a lui, fu cuprinsă s, i ea de rus, ine, îngână câtevavorbe neînt, elese, până ce-s, i veni în fire, s, i apoi continuăpovestirea din copilăria lui Apostol, fără a mai nimeri to-nul de adineaori s, i ocolind privirile lui întrebătoare, careo tulburau cumplit s, i parcă o mustrau. În sfârs, it se între-rupse în mijlocul unei fraze s, i zise brusc, foarte blând s, icu ochii muiat, i într-un zâmbet ciudat:

— De aceea te chinuies, ti s, i te topes, ti, dargul mamei...numai de aceea...El, ca s, i cum ar fi as, teptat s, i ar fi priceput mai dina-

inte cuvintele ei, răspunse cu mare us, urare în glas s, i deasemenea zâmbind:

— Când mă gândesc ce am suferit s, i am pătimit înviat, a mea, des, i scurtă, mi se pare că am trăit destul s, i cămâine as, putea muri fără nici o părere de rău! Unii oamenitrăiesc zeci s, i zeci de ani s, i totus, i, când închid ochii, nu pot

180

spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prinviat, ă sau spectatori străini de înt, elesul lumii. În schimbpe alt, ii soarta îi împinge în vârtejurile cele mai crunte s, i-isiles, te să îndure toate torturile viet, ii, toate, s, i niciodată sănu găsească aici odihna adevărată, linis, tea trainică...

Urmară trei zile ploioase, urâte, cernând tristet, e înlume.

De dimineat, ă până seara, Apostol s, edea în cerdac, în-conjurat de cărt, ile lui vechi, în care odinioară îs, i pusesetoate sperant, ele s, i care, de câte ori a avut nevoie în viat, ă desprijin, l-au părăsit ca nis, te prieteni neputincios, i s, i fricos, i.Se plimba grăbit prin sistemele falnice de înt, elepciune, bă-tea la toate port, ile, din ce în ce mai înfricos, at, dar îndatăce se oprea s, i ridica ochii spre strada biciuită de ploaies, i mânjită de noroi, spre câmpurile s, i dealurile înverzites, i spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucat, i,simt, ea deodată cum în sufletul lui se prăbus, eau toate clădi-rile monumentale, cu zgomot babilonic de cuvinte stoarsede adevăratul înt, eles, nelăsând în urma lor nici măcar ru-ine, ci numai un gol sterp, cenus, iu s, i nesfârs, it de necăcios.S, i atunci avea impresia clară s, i sugrumătoare că îi fugepământul de sub picioare s, i că rămâne plutind în neant,agăt, ându-se cu disperare de crucea din turnul bisericii.

Deseori, cu cartea pe genunchi, gândurile i se întorceauîn urmă, scrutând momentele trăite, scormonind cau-zele...

Atunci toate faptele, gesturile s, i dorint, ele lui îi apăreaumeschine, egoiste, chiar ridicole. Cum l-au indignat, înspital s, i după aceea, vorbele s, i întâmplările care nu se po-triveau cu as, teptările lui! Cum a împărt, it lumea întreagăîn două felii, una de iubire s, i alta de ură!... Acuma îs, i dăseama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cu-

181

noscuto, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părutcă-i sunt dragi tot, i cei de un neam cu dânsul s, i, îndată cen-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăs, tiatca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată numoare niciodată în sufletul omului, ba îl însot, es, te s, i din-colo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poateprinde rădăcină în inima mânjită de ură, s, i în el ura trăiamereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie...

Ploaia răpăia pe acoperis, ul cerdacului, aspru, porun-citor, ca nis, te ciocănituri grăbite la o poartă zăvorâtă. As-cultând pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu oîntrebare înfricos, ătoare, pe care s, tia deslus, it că a purtat-oîn suflet toată viat, a, fără să o privească vreodată dreptîn fat, ă, ca s, i cum i-ar fi fost rus, ine s, i groază de ea. Stra-niu era însă că întrebarea cuprindea s, i răspunsul pe careApostol îl dorea cu patimă s, i de care totus, i se ferea, ca uncopil încăpăt, ânat care a săvârs, it gres, eli peste gres, eli s, i numai îndrăznes, te să apară în ochii părint, ilor, poate tocmaifiindcă e sigur de iertarea gres, elilor. Vru să se ferească s, iacuma, închise pleoapele, dar atunci întrebarea îi aprinseîn suflet o flacără albă, în jurul căreia se îns, iruiră toategândurile viet, ii lui, de la crâmpeiele cele mai infime ce i-aumurit în creieri înainte de a se limpezi, până la cugetărilegrele, ordonate, mândre, pe care el le alesese cu încrederedrept călăuze de viat, ă, s, i toate deopotrivă de palide s, i desupuse, ca nis, te robi împrejurul stăpânului atotputernic...

Simt, ăminte stranii, nelămurite, se trezeau s, i se topeauîn inima lui, învăluindu-i toată fiint, a într-o mult, umirecaldă...

În mintea lui încercă să mai ridice capul un gând, să-ireamintească cuiul ruginit de ură, dar flacăra misterioasănu-i dădu răgaz să se nască...

182

Apoi i se păru că răpăiala picurilor de ploaie se mulcomes, te,treptat, prefăcându-se într-un zgomot dulce, fâs, âitor, cazborul porumbeilor, din ce în ce mai dulce, strecurându-i în inimă o vrajă dureros de alinătoare. Apoi deodată în-cepu să se clatine s, i să se înalt, e, purtat parcă pe aripi decântece. Ochii lui priveau fără mirare, des, i cerdacul dispă-ruse, s, i câmpurile de asemenea, s, i tot pământul, s, i numaicrucea din vârful bisericii lucea foarte blând s, i aproape,încât, dacă ar fi întins mâna, ar fi atins-o. În acelas, i timpflacăra ardea mai albă în sufletul lui, ca un rug luminos,care-i mistuia trecutul s, i-i zămislea viitorul... Linis, tea s, imisterele cerului s, i ale pământului se întâlneau s, i fâlfâiauîn inimă lui, s, i-i picurau roua bucuriei eterne, în care stră-luceau miliardele de lumi văzute s, i nevăzute. Îs, i simt, easufletul legat prin mii de firis, oare cu nemărginirea, pal-pitând fermecat în ritmul imensei taine unice ca într-omare de lumină. Apoi o fericire fierbinte îi umplu fiint, aîntreagă, mai puternică decât bucuria viet, ii s, i mai dure-roasă decât suferint, a mort, ii. S, i îs, i dădea seama că o clipădin fericirea aceasta e merindea tuturor ves, niciilor...

Apostol Bologa tresări, ca s, i când s-ar fi trezit dintr-unfarmec. Ochii însă îi erau deschis, i s, i mari s, i umezi, iarpe buzele scăldate în zâmbet simt, ea neîncetat sărutareafericirii.

Cartea îi alunecase de pe genunchi s, i zăcea la picioa-rele lui ca o zdreant, ă fără pret, . Ploaia drămăluia mereut, iglele cerdacului cu sunete moi, apătoase. Sus, în spatelecrucii pălmuite de stropi năvalnici, între nourii suri, râdeao geană albastră-luminoasă, vestitoare de soare nou.

Apostol rămase un răstimp cu privirile obosite. Frân-turi de gânduri îi răsăreau în creieri s, i se stingeau repede,netrebuincioase. Pieptul îi era greu de un simt, ământ nou

183

s, i de o năzuint, ă nelămurită s, i totus, i poruncitoare... Îlînsuflet, ea o poftă mare să îmbrăt, is, eze lumea întreagă, săplângă de bucurie s, i să împartă lacrimile cu tot, i oamenii.Se sculă în picioare s, i întinse brat, ele, s, i deodată lacrimiîmbels, ugate i se vărsară pe obrajii uscat, i, în vreme ce ochiis, i buzele lui surâdeau de bucurie. Inima îi tremura blând,împovărată de iubire s, i setoasă de a iubi. S, i pe fiece clipăsimt, ea tot mai deslus, it rădăcinile flacării albe în sufle-tul său, pătrunzândui toate fibrele, topindu-se cu izvorulviet, ii s, i stăpânindu-i fiint, a pentru toată viat, a s, i în veciivecilor...

Apoi toate simt, ămintele, cele tulburi, ca s, i cele clare,se adunară într-un mănunchi solid, puternic, s, i îndată îiapăru în creieri un gând viu ca un trăsnet: “Sufletul meua regăsit pe Dumnezeu!” O dâră de raze albe scânteia pecrucea udată de furtună.

Flacăra din sufletul lui Apostol se unea cu razele scân-teietoare, cu zgomotul ploii, cu verdeat, a câmpurilor, cu al-bastrul care părea un ochi al infinitului, cu infinitul însus, i,întro armonie fierbinte. Simt, ea în sufletul său pe Dumne-zeu, precum sufletul său se simt, ea în Dumnezeu...

11

Ploaia încetă în amurg, văzduhul înghit, i nourii s, i noapteatoate stelele se aprinseră pe cer ca în ajunul unei sărbătorimari. A doua zi orăs, elul se trezi înves, mântat numai în florialbe s, i trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul...

Apostol, ies, ind în cerdac s, i văzând atâta bogăt, ie defrumuset, e, tresăltă ca în fat, a unei minuni. Nu mai aveastare s, i se mira cum a putut atâta vreme să mocnească pe

184

jilt, ul din cerdac în loc să alerge în lume, printre oamenisau în mijlocul firii, bucurându-se de fiece clipă a viet, ii.Acuma era dornic să-s, i poarte, în văzul tuturor, fericirea,să vestească umil că a găsit taina cea mare, să-s, i împartăiubirea cu alt, ii, căci tot, i oamenii au nevoie de iubire s, isunt vrednici de ea.

Apoi azi nu-i mai era frică de nimica în lume, nicide singurătate s, i nici de mult, umire, doar pretutindenisufletul lui găsea pe Dumnezeu viu, în toate minunile s, i întoate mărunt, is, urile viet, ii. Poftea mereu din adâncimileinimii să se umilească s, i să ceară iertare oricui a gres, itvreodată cu gândul ori cu fapta.

În fiece minut descoperea prilejuri noi de bucurie s, iiubire, ca un copilas, , în fat, a căruia lumea s, i viat, a de-abiaîncep a-s, i dezvălui tainele. Stătea de vorbă mai ales cut, ăranii, aflând în inima sa vorbe de mângâiere prin caresă le câs, tige încrederea s, i să le dăruiască în schimb iubire.

Peste vreo patru zile doamna Bologa, indignată, îiaduse vestea că blestematul de Pălăgies, u l-a făcut “tâlhar”s, i “trădător” în fat, a tuturor domnilor, seara, la “cazină”,ba sa lăudat că are să-l învet, e minte s, i omenie, de să-l po-menească cât va trăi. Apostol, fără să spună un cuvânt,îs, i luă chipiul s, i porni grăbit spre piat, ă, lăsând pe maică-sa îngrozită, “că acuma de bună seamă o să omoare peafurisitul de buzat”, regretând că i-a mai spus ce-a auzitchiar de la biata Marta. Doamna Bologa petrecu un ceasspăimântător, frângându-s, i mâinile, plângând s, i mai do-jenind pe Rodovica asta, care “s-a obrăznicit s, i s-a lenevitde tot, că nu-i chip să mai trăies, ti cu ea...” Pe urmă Apostolsosi, senin s, i mult, umit.

— Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bo-loga tremurând.

185

— I-am cerut iertare, mamă... răspunse Apostol cubucurie în glas s, i cu o flacără de fericire în ochi.

Trei zile înainte de împlinirea lunii, locotenentul Apos-tol Bologa primi ordin telefonic să se prezinte imediat laserviciu.

— Se vede că se îngroas, ă lucrurile de au început săsuspende concediile, zise Apostol, linis, tit s, i încrezător,către maică-sa, comunicându-i s, tirea.

— Ba mare minune dacă aici n-o fi mâna “buzatului”!strigă doamna Bologa revoltată, mai ales gândindu-se

că Apostol s-a s, i umilit înaintea blestematului.De mult simt, ea Apostol că mai are o datorie de împli-

nit, dar mereu i-a lipsit curajul. Acuma îs, i dădu seamacă a trecut vremea s, ovăirii. După-amiază bătu la poartaavocatului Doms, a, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, oprivi în adâncul ochilor s, i o rugă să-l ierte cu atâta patimă,că fata se zăpăci, zâmbi rus, inată, apoi izbucni în lacrimi,murmurând că numai ea a fost vinovată...

Doamna Bologa îl petrecu la gară, pe jos, în zori, căcitrenul pleca foarte de dimineat, ă. Petre, cu povara în spi-nare, gâfâia mai tare ca odinioară... Apostol era aproapevesel.

Vorbea cu maică-sa, plin de duios, ie, s, i-i zicea mereu:— Pretutindeni sunt oameni dornici de iubire, mamă,

s, i pretutindeni te însot, es, te Dumnezeu!... Acuma s, tiu,mamă, s, i acuma mi-e croită cărarea viet, ii, dreaptă s, i lu-minoasă...

Când s, uieră sirena, doamna Bologa, lângă scara vago-nului, îi s, opti cu grijă:

— Ia seama, dragul mamei, că mâine intrăm în Săp-tămâna patimilor... Du-te s, i la biserică, du-te s, i nu uita peDumnezeu!

186

Apostol zâmbi blând s, i-i răspunse cu o privire fierbintede credint, ă. Trenul porni încet. Doamna Bologa rămasepe peron, sorbind privirea lui încrezătoare, ca o mângâierecerească. Apoi coroana în floare a unui măr o învălui caîntr-o haină de mireasă.

În clipa aceea prin inima lui Apostol trecu o undă deamărăciune, ca o presimt, ire neagră în mijlocul unei mariveselii...

187

CARTEA A TREIA

1

Când văzu cea dintâi casă din Lunca, după o cotitură dedeal, Apostol Bologa tresări iarăs, i, parcă fără veste i s-arfi mohorât sufletul. Dar împunsătura de ac se stinse cao scânteie, lăsându-i în inimă un nou bels, ug de bucurie.Scoase capul pe fereastra compartimentului, grăbit, avândsigurant, a că îl as, teaptă cineva. Din depărtare descopericires, ul bătrân care, în cinstea sosirii lui, se împodobisecu o minunată cunună de flori albe în locul coroanei demuguri plăpânzi de acum o lună...

În gară pâlcuri de soldat, i se năpustiră asupra trenuluice pufăia s, i se smucea cu învers, unare înainte de a se opri.Ochii lui Apostol însă alergau nerăbdători printre oameni,mereu de ici-colo, cercetând aproape cu frică până ce, cuo lucire de fericire nestăpânită, se poticniră. Pe peron,în acelas, i loc unde rămăsese, ca s, i cum vreme de patrusăptămâni nici nu s-ar fi clintit de acolo, stătea Ilona, scor-monind, cu priviri din ce un ce mai îngrijorate, prin toatevagoanele, pe rând, încât fat, a ei, în încordarea as, teptării,părea mai aspră s, i slăbită.

Apoi deodată, zărind pe Bologa, i se aprinse în ochio flacără sălbatică, s, i buzele îi încremeniră într-un surâssperiat...

Apostol Bologa sări jos, mis, cat s, i zăpăcit, nes, tiind cesă facă. În inimă îi ardea pornirea de-a se repezi la Ilona s, idea o strânge în brat, e în fat, a lumii întregi. Dar o nătângiestăpânitoare îl t, inu lângă vagon, să as, tepte pe Petre cubagajele.

— Hai, băiete, hai mai repede! murmură el către ordonant, acare se lupta pe scara vagonului cu soldat, ii grăbit, i să seurce.

Cu coada ochiului se uita numai la fata groparului,gândindu- se cu teamă ce nenorocire ar fi dacă ar plecatocmai acuma, înainte să-i audă el glasul. Totus, i, cândajunse în fat, a ei, se opri mirat, prefăcându-se că de-abiaacuma a văzut-o, s, ii zise cam rece:

— Ce caut, i aici, Ilona? Fata se făcu de asemenea a nu-lfi zărit s, i răspunse cu uimire:

— Uite, uite, domnul locotenent!... Ai s, i venit?... Tatazicea că mai ai vreo trei zile... De altfel, pe dumnealui îlas, teptam, că s-a dus la oras, după nis, te... Dar poate c-o săsosească cu cellalt tren...

Îs, i sorbiră o clipă privirile cu atâta înfrigurare, parcăîntre ochii lor s-ar fi întins un fir de mătase ros, ie. Apostol îidădu mâna s, i văzu că Ilona coboară pleoapele s, i că buzelezâmbitoare îi tremură; mâna era însă rece.

Apoi Bologa trecu înainte, repede, să nu facă vreo pros-tie dacă nu se va grăbi. În ulicioara gării, întoarse capul.

Fata se ciorovăia cu ordonant, a, cerându-i să ducă s, i eaun geamantan, iar Petre refuza cu mândrie, explicându-i că nare nevoie de ajutorul nimănui s, i că de altminteribagajele sunt mai us, oare fiindcă domnul locotenent a lăsat

190

acasă multe mărunt, is, uri nefolositoare la război. Apostolnu se putu stăpâni să nu se amestece:

— Lasă, Ilona... De ce să te ostenes, ti tu? Poate ducesoldatul s, i mai greu...

Fata groparului zâmbi mult, umită, parcă numai atâtaar fi as, teptat, s, i pe urmă, în vreme ce Bologa îs, i continuadrumul, începu să descoase pe Petre, pe ungures, te, cumau petrecut acasă, des, i Petre nu-i prea înt, elegea întrebă-rile. Apostol cu vreo cât, iva pas, i înaintea lor, auzea bineîntrebările ei, s, tia că ea de la el ar dori răspunsurile, s, iinima îl durea de bucurie.

Până acasă, din toate grădinile le râdeau pomii înflorit, i,iar pe marginile ulit, elor li se scuturau în cale numai pe-tale us, oare, ca la nunt, ile din poves, ti. În odaia lui, Apostolgăsi atâta miros de floare, că se tulbură, suspină s, i se uitărecunoscător la Ilona care, deodată, încurcată, îi zise, cas, i cum ar fi răspuns la o întrebare:

— De când ai plecat d-ta, m-am culcat eu aici, c-a vrutsă se culce ofit, erul care a venit în locul d-tale, dar s, i tataa zis că mai bine să mă culc eu, că d-ta tot trebuie să teîntorci s, i de ce să o ia un străin s, i s-o strice, când d-taazi-mâine...

Se opri, ros, ie foc, parcă i-ar fi spus o taină grozavă. Bo-loga avu aceeas, i impresie, vru să-i mult, umească, dar simt, ică, de va rosti o singură vorbă, nu-s, i va mai putea stăpânilacrimile de bucurie s, i se va face de râsul soldatului, carese apucase să-i descarce bagajele s, i să as, eze toate cum aufost acum o lună... Atunci, ca o salvare, îi veni în minteserviciul s, i trecu grabnic în cancelarie. Cei doi gradat, ise sculară în picioare, iar el, ca să-s, i mai reverse genero-zitatea ce-i umplea sufletul, le strânse mâna zâmbind s, iîntrebându-i cum merge slujba s, i ce s-a întâmplat mai de

191

seamă în lipsa lui.Sergentul dădu să-i explice ceva, dar Apostol, aruncându-

s, i ochii prin nis, te hârtii indiferente, nu-l ascultă deloc,fiindcă toate gândurile îi fugeau înapoi, în odaia unde ră-măsese Ilona s, i de unde Petre nu se mai urnea, ca s, i cumanume nar fi vrut să-i lase singuri. Apoi, înainte ca sergen-tul să sfârs, ească lămuririle, se întoarse dincolo s, i, fără săse uite la Ilona, zise nerăbdător către ordonant, a zeloasă:

— Bine, Petre... ajunge... Lasă că mai faci s, i altă dată...Acuma... ajunge...— Apoi am s, i isprăvit, don’ locotenent, răspunse Petre,

us, urat, ies, ind îndată, să-s, i potrivească s, i culcus, ul lui dintindă.

Când se pomeni singur cu fata, Bologa ros, i mai rău caadineaori Ilona. Îs, i zicea că atât Petre cât s, i fata au înt, elesgândurile lui s, i-i era rus, ine, parc-ar fi plănuit o crimă. Înacelas, i timp însă simt, ea o trebuint, ă arzătoare să-i spuiecă ie dragă s, i tot atunci îs, i dădea seama că ar fi ridicol săfacă declarat, ii de amor unei t, ărăncut, e care nici nu l-arînt, elege, ba poate ar s, i râde de dânsul. Ilona părea s, i maitulburată. De unde cât a fost s, i Petre aici, s-a mai mis, cat s, iea, as, ezând câte ceva, acuma stătea lângă pat, nes, tiind cesă facă cu mâinile, uitându-se la Apostol cu o curiozitateînfricos, ată s, i mai ales as, teptând din clipă în clipă să seîntâmple o minune.

În sfârs, it, după o tăcere apăsătoare, Apostol Bologase as, eză pe lavit, ă, între ferestrele dinspre ulit, ă, s, i vorbideodată cu glas rece s, i străin, cum ar fi vorbit cu un soldatoarecare:

— Dar tatăl tău ce-a mai dres de când am plecat? Ilonase repezi asupra întrebării parc-ar fi fost chiar minuneaas, teptată s, i răspunse cu o mândrie grăbită s, i aproape jig-

192

nitoare:— Tata ce-a făcut, zici?... Apoi, munca s, i necazurile,

ce crezi că-i nimic? Că doar avem s, i noi nis, te pământuri,ca oamenii de treabă, s, i trebuie să muncim cum putemdacă vrem să trăim... Numai Dumnezeu s, tie...

Apostol o privea s, i o asculta cu mare luare-aminte s, itotus, i nu pricepea nimic. Glasul ei însă, cu undulărileaspre ca un cântec sălbatic, i se prelingea în suflet printot, i porii, îi alina tot, i nervii. S, i în aceeas, i vreme ochii luise odihneau pe buzele ei, put, in cărnoase, ros, ii-închise s, iumede, care se mis, cau convulsiv, îndârjite s, i cu un fel deimputare tainică.

Când tăcu Ilona, Bologa se zgudui, ca s, i cum i s-ar firupt ceva în inimă. Îi întâlni ochii s, i zări acolo înfricos, areace se încuibase brusc s, i în sufletul lui. Apoi în tăcereadintre ei căzu, ca o izbăvire, un strigăt gros din ogradă s, ideodată se înviorară amândoi, iar fata, cu glas mai dulces, i cu ochii râzători, întrebă:

— Dar d-ta ce-ai mai făcut pe-acasă, bine?... E frumospe la d-voastră?

— Ca s, i pe aici, Ilona... doar că la noi e mai departerăzboiul... put, in mai departe...

— De noi s, tiu că nu t, i-a fost dor, vezi bine... Cum să-t, ifie dor, că acasă omul... urmă Ilona ascunzându-s, i într-unzâmbet întrebarea...

— Mi-a fost dor de tine, Ilona, zise Apostol, de aseme-nea zâmbind, dar cu o voce mai groasă ca de obicei, carese silea să coboare în inima ei.

Ochii fetei pâlpâiau cu luciri nervoase, în vreme cebuzele răspunseră cu grabă:

— Vai, Doamne, am avut o presimt, ire grozavă că aisă te întorci înainte de-a se împlini vremea s, i de trei zile

193

am as, teptat toate trenurile, nu s, tiu de ce... toate, toatetrenurile, toată ziua...

Pe fereastra dinspre grădină bătea soarele din asfint, it.O fâs, ie de aur tremura piezis, , peste masă, pe podeaua găl-buie, până aproape de us, ă, despărt, ind pe Ilona de Apos-tol ca o punte fermecată. Fericirea tresălta în inima luica nis, te jung201 hiuri dureroase s, i prin creieri i se în-vârtea în cerc acelas, i gând: dacă Ilona s, i-ar da seama cevorbes, te, i-ar fi rus, ine s, i l-ar părăsi. Se sculă brusc în pi-cioare, vrând să o roage să nu plece, des, i fata vorbea mereu,cu aceleas, i străfulgerări ciudate în ochi. Balta de luminădintre ei râdea s, i-s, i oglindea râsul parcă numai în obrajiiIlonei. Atunci Apostol uită de ce s-a ridicat s, i se gândicum să treacă el prin pata de soare fără s-o tulbure. S, i,tot gândindu-se, se pomeni c-a s, i păs, it în s, uvoiul razelorpoleite s, i se opri buimăcit, fiindcă s, i fata se apropiase, cas, i cum ar fi ademenit-o cine s, tie ce putere tainică. Buzeleei se mai mis, cau, dar el nici glasul nu i-l mai auzea. S, optirăgus, it:

— Mult, umesc... Ilona... pentru că...O privea s, i se vedea în ochii ei ca într-o oglindă. Ridică

brat, ul put, in, parc-ar fi dorit să-i strângă mâna, s, i deodatăîi cuprinse mijlocul. Fata se lăsă moale în îmbrăt, is, area lui,cu o rămăs, it, ă de protestare supusă:

— Vai de mine... că s, i d-ta, zău as, a...Împreunându-se, buzele lor fierbint, i se crâmpot, iră, cu

o patimă furioasă, câteva clipe. Apoi Ilona îs, i veni în fire,se smulse ca o s, opârlă, îs, i potrivi năframa pe cap dintr-osingură mis, care s, i pieri pe us, ă afară...

În acelas, i moment vraja din odaie se stinse ca un vis.Apostol se uită împrejur cu frică s, i i se păru că s-a trezit

întro casă străină. Pânza de soare rămăsese pe loc, dar

194

avea o melancolie de amurg în sclipirile-i tremurate. Peurmă toată odaia se umpluse parcă numai cu gândurilelui, ca un stol de păsărele scăpate dintr-o colivie.

“Ce înseamnă romantismele astea caraghioase de li-cean amorezat? îs, i zise cu o revoltă pe care o simt, ea elînsus, i falsă s, i care totus, i credea că o să-i mulcomeascăpărerea de rău ce i se grămădea în inimă. Atâtea mofturi,atâta zbuciumare pentru...” În vremea aceasta însă, în altăparte a creierului îi fierbea întrebarea tot mai at, ât, ătoare:“Unde s-a dus Ilona?” Îs, i alunecă mâinile prin părul cas-taniu, ca s, i cum ar fi încercat să-s, i ostoiască gândurile.Apoi se apropie de fereastra stângă, să-s, i mai răcoreascăsufletul privind afară.

Ograda era îngrădită cu uluci, s, i peste drum, într-ogrădină, albeau pomii înflorit, i, înviorând înserarea. Ici-colo coperis, uri de case, dranit, e mucezite însemnau petenegre la poalele coastelor de brazi, tivite pe jos cu livezigrase. Lângă poartă, răzimat de uluci, stătea un infante-rist foarte murdar s, i zdrent, uros, cu casca pe ceafă, cu omutră păroasă de maimut, ă, vorbind cu cineva din tindă,vesel s, i mult, umit s, i arătându-s, i mereu dint, ii albi, lucitori.Privirea lui Apostol vru să-l ignoreze, dar inima lui întrebă:“Cu cine vorbes, te infanteristul?” Era sigur că tăifăsuies, tecu Ilona, s, i fat, a i se strâmbă de mânie, aproape fără să-s, i dea seama. Soldatul îl zări în fereastră s, i deodată i sestinse râsul, s, i dint, ii cei albi se ascunseră într-o seriozitateput, in speriată; luă pozit, ie, îs, i îndreptă casca, salută gravs, i pe urmă, fără grabă, uitânduse pe furis, spre geamulprimejdios, se târî mai departe în ogradă, până ce dispărudin ochii locotenentului.

“Adică ce-mi pasă mie cu cine a vorbit bădăranul, chiardacă a vorbit cu ea? răspunse Bologa întrebării care-i tot

195

sfărâia în minte. Am să ajung de râsul lumii cu aseme-nea...”

— adăugă apoi nervos, as, ezându-se iarăs, i pe lavit, ă,unde stătuse adineaori când fusese s, i Ilona în odaie.

Căuta să se gândească la altceva, dar simt, i că nu e înstare, iar din fundul inimii auzi un glas limpede: “Ilonamie dragă...” Apoi nu se mai împotrivi glasului s, i sufletuli se însenină s, i i se umplu de o nouă bucurie mare, ade-menitoare, în care Ilona întruchipa toată lumea. S, i el selăsă în brat, ele acestei bucurii cu sfială s, i uitare de sine, cao fecio203 ară în brat, ele primului iubit. Avea impresia căinima i se topes, te încet-încet, răspândind în jurul lui fioride dragoste.

Amurgul cenus, iu ploua pe geamuri, printre mus, catelesomnoroase, învăluindu-l într-o ret, ea de fericire...

Într-un târziu se smulse din ispita visărilor, îs, i pusechipiul s, i ies, i. În us, a tinzii, infanteristul murdar stăteamereu de vorbă cu un artilerist în capul gol, iar Bologa,văzându-i, se bucură. În tindă se mai gândi la Ilona, dar nuse opri s, i nici n-o căută din ochi. În ogradă de asemenea segândi la ea s, i totus, i nu întoarse capul. Răcoarea amurguluiparcă-l dezmeticea dintr-o bet, ie.

Ajunse în ulit, ă s, i nu coti spre mijlocul satului, ci tocmaidimpotrivă, ca s, i când ar fi avut să fugă de o primejdie.Merse vreo cinci minute, s, i ulicioara se împărt, i brusc îndouă pe malul gârlei gălăgioase. Pe cer, chiar în vârfulmăgurii ale cărei poale se scăldau aici în apele râului, se iviluceafărul alb, rece ca un ochi din altă lume. Bologa, parc-ar fi regăsit o comoară uitată, sorbi cu lăcomie luminacerească...

196

2

A doua zi Apostol Bologa, reluându-s, i serviciul, îs, i aduseaminte de obligat, iile reglementare s, i îns, tiint, ă, prin tele-fon, pe aghiotantul regimentului că, în urma ordinuluitelefonic, ieri după-amiază a sosit în Lunca.

— Vasăzică ai luat cunos, tint, ă, camarade, s, i nu maie nevoie să mă prezint în persoană, fiindcă ni s-au aglo-merat lucrările pe aici, sfârs, i Apostol, dar când să închidătelefonul, îi veni ceva în minte s, i adăugă cu put, ină impu-tare: Apropo, era să s, i uit... Încă un moment! Ia spune-mi,prietene, de ce mi-at, i mâncat trei zile din concediu?... N-as,putea afla s, i eu?

— Habar n-am, răspunse, grăbit, aghiotantul. Întreabăs, i tu la divizie, dacă te interesează...

Bologa s, ovăi. În creieri retrăia clipa când a arătatdoamnei Bologa cuprinsul telegramei s, i sigurant, a ei că or-dinul de chemare a fost provocat de denunt, ul lui Pălăgies, u.De ce sa dus el oare tocmai atunci să-i ceară iertare? S, ide ce s-a simt, it atât de fericit când notarul s-a lăsat rugatpână a binevoit să-i întindă mâna?... Acum se rus, ina put, inîn sinea sa de umilint, a de atunci, dar rău nu-i părea, ci maidegrabă c-ar fi săvârs, it o faptă bună prin care s, i-a us, uratinima s, i a curăt, it-o. Atunci nici o clipă nu s-a gândit ladenunt, ul lui, atât de put, in îi păsa de lume s, i de toate celece erau afară de sufletul său. Azi Pălăgies, u a sărit bruscdeasupra. Dacă întradevă r a fost denunt, ul notarului lamijloc?... Aghiotantul generalului e un las, cu spinarea detrestie s, i poate că nu-i va spune nimic, totus, i n-ar stricasă-l descoase put, in, să facă lumină, orice s-ar întâmpla peurmă. Drumul drept e totdeauna cel mai bun.

197

— Ordinul excelent, ei... personal al excelent, ei... Eu nucunosc motivul, zbârnâi aghiotantul generalului Karg întelefon.

— Atunci să mă prezint excelent, ei? întrebă Apostol.— De ce? Tu vezi de serviciu s, i taci mulcom! Dacă va

fi nevoie, te vom chema, n-ai grijă... Acuma sunt în per-spectivă evenimente mari, foarte!... Toată lumea trebuiesă fie la datorie!

Apostol Bologa nu-s, i putu stăpâni o strâmbătură dedispret, când lepădă receptorul, căci aghiotantul care nufusese niciodată în trans, ee s, i care ar fi fost în stare să perieîn fiece zi pe tot, i generalii armatei, numai să nu intre elîn foc, pomenind despre “evenimentele foarte mari”, îs, iîngros, ase vocea ca un viteaz de cafenea.

Peste un minut Apostol se trezi studiind cu o atent, ieîncordată harta nouă, sosită în lipsa lui, cu situat, ia exactăde pe front. Nu mai era o schit, ă aproximativă s, i învechită,ca odinioară, ci harta adevărată, precisă, în care se puteaciti locul tuturor unităt, ilor, începând de la companii, bape alocuri chiar de la plutoane. Îi plăcea mai ales că azi seorienta mult mai bine ca atunci, pe teren. Atunci a fostatât de mis, cat, atât de înfrigurat din pricina hotărârii de-a trece negres, it. Sau poate din pricina boalei? Dacă nucumva din pricina las, ităt, ii, fiindcă orice clipă petrecutăaici îi slăbea încrederea în propria-i voint, ă s, i-i rodea însăs, icredint, a...

Urmări cu creionul drumul de atunci, până la adă-postul căpitanului Klapka. A, dar de aici mai e cale bunăpână la infanterie!... S, i ce aproape i s-a părut “pe teren”!Fires, te, pentru că uite ce mai cotituri până la primele li-nii... Dacă t, ii drumul principal, uite, dai tocmai la huzariidescălecat, i...

198

Dar escadronul lui Varga?... Al treilea... Uite-l!... Ce cu-rios e aici frontul... Ei pe o muche, ceilalt, i pe altă muche demunte, s, i la mijloc, gol... gol... peste o mie de metri... Oarede ce sa fixat as, a linia, de ce nu s-au apropiat, fie huzarii,fie ceilalt, i?... “Iacă, pe aici as, fi putut trece atunci dacă as,fi s, tiut... S, i dacă mă întâlneam cu Varga?... Mi-a spus doarcă m-ar aresta s, i...” “Acuma îmi pierd vremea degeaba,fiindcă numai Dumnezeu s, tie ce va fi!” îs, i zise deodatăBologa, ca s, i cum s-ar fi speriat de ceva necunoscut.

Ridică ochii de pe hartă. În fat, a lui, la masa cealaltă,printre vrafurile de registre s, i hârt, oage, văzu capul ser-gentului, cu fruntea încret, ită s, i cu cres, tetul t, uguiat, pecare, din spate, pe fereastra colbuită, cădea o lumină deargint vechi.

Afară, în ogradă, s, i mai departe, până la picioarele de-alurilor ce închideau zarea, stăpânea atâta linis, te s, i pace,că sufletul lui Apostol se umplu iar de nădejdi, s, i mai alesde o încred206 ere adâncă. Îi părea rău numai că nici unpetec de cer nu-i înfrumuset, a orizontul.

Tocmai când inima îi era stăpânită de mult, umire, înogradă apăru Ilona, care venea de undeva, îmbujorată,obosită, cu ochii scăpărând de mânie. S, i parcă ar fi căzutde pe o culme amet, itoare, Apostol simt, i că din suflet i s-audes, ertat brusc împăcarea s, i linis, tea, iar în locul lor s-a ivito îngrijorare ciudată s, i o dorint, ă dârză. Dădu să sară depe scaun, să alerge la Ilona, s-o ia în brat, e s, i să n-o mai lasesă plece de lângă dânsul. De aseară, de când a fugit dinodaie, n-a mai văzut-o deloc... Unde a umblat s, i de ce n-avenit? Rămase totus, i la birou, coborându-s, i privirile iarăs, ipe harta cu pozit, iile trupelor. Pe buze îl frigea sărutareade aseară s, i în suflet i se zvârcoleau umbrele linis, tii deadineaori, în creieri însă îi clocoteau gânduri s, i întrebări

199

frumoase. Îs, i dădea seama vag că între Dumnezeu s, i iu-birea lui e o prăpastie, s, i nu era în stare să înt, eleagă cerost are prăpastia aceasta? Dacă Dumnezeu e iubire, dece Ilona nu se cuprinde într-însul?

3

După-amiază Apostol Bologa plecă la depozitul general demunit, ii, să ia o înt, elegere cu comandantul, care locuia maisus de gară, într-o cocioabă dărăpănată, ca să fie aproapede depozitul săpat în pântecele dealului. Acolo dădu pestelocotenentul Gross.

— Ce faci aici, prietene? se cruci Apostol, strângându-imâna cu bucurie.

— Lucrez, cu un mic detas, ament, la amenajarea depo-zitului, de vreo patru zile, răspunse pionierul, de aseme-nea bucuros.

Comandantul era dus undeva s, i Bologa se hotărî să-las, tepte, mai ales că avea pe Gross să-i t, ină tovărăs, ie. Dupăcâteva întrebări însă, locotenentul zise deodată:

— Să nu crezi, Bologa, c-am uitat imputarea ta deodinioară, s, tii, în curtea generalului, în Zirin!

— Ce imputare? făcu Apostol nedumerit.— Ei, nu-t, i aduci aminte? urmă Gross, aproape batjo-

coritor.Apoi da, fires, te, atunci numai de frontul românesc

tremurai s, i poate nici nu t, i-ai dat seama ce mi-ai spus...Dar eu n-am uitat, amice! Uite, s, i acuma e aici imputareata, ca un cui, aici, în suflet... S, i totus, i n-ai avut dreptate!S, apte luni am rumegat vorbele tale s, i de atunci te as, tept curăspunsul... Mi-ai spus, mai pe subt, ire, că sunt las, pentru

200

că una vorbesc s, i alta fac...— A, da, murmură Bologa, rus, inat. Da... adică nu

tocmai las, ... În sfârs, it, atunci aveam atâta venin în inimă,dragul meu...

— Sunt las, , sunt chiar ipocrit, recunosc! sâsâi Grossaprig, înfuriat parcă de sfiala camaradului. Fiindcă numi-a sosit încă vremea!... Dar când va sosi vremea, voifi cumplit, Bologa, n-ai grijă!... Acuma primesc ordinele,crâs, nesc din dint, i s, i execut... Nu mă plâng s, i nu plâng penimeni, ci adun picăturile de ură pentru ziua care va veninegres, it, care se apropie!... Aici orice sinceritate întâm-pină numai gloant, e.

Astfel las, itatea mea e o armă de luptă s, i de rezistent, ă...Trebuie să rezistăm până când va răsări soarele nostru,trebuie să rezistăm s, i să trăim dacă vrem să răsară soarele!

Bologa se buimăci de ura ce ardea cu flacără în ochiilocotenentului s, i zise cu tristet, e:

— N-ai să fii fericit niciodată, Gross, din pricina uriitale!

— Nici n-am nevoie de fericire... cel mult de răzbu-nare!

Fericirea e pavăza las, ităt, ii, pe când răzbunarea...— E tot un fel de fericire, zâmbi Bologa, întrerupându-

l.— Fires, te, dacă înt, elegi as, a fericirea, se supără Gross.Atunci când t, i-e sete, fericirea e un pahar de apă!— Fericirea e totdeauna iubire, zise Apostol Bologa

schimbat, privindu-l cu o us, oară mustrare.— S, i iubirea e Dumnezeu, adăugă Gross râzând ironic.Da, da, cunoas, tem!... Începutul s, i sfârs, itul e Dumne-

zeu, fiindcă habar n-avem de unde venim s, i unde mergem

201

s, i, prin urmare, înlocuim întunericul cu un cuvânt mares, i gol...

— Când simt, i pe Dumnezeu în sufletul tău, nu maiai nevoie nici de explicat, ii, nici de trecut s, i viitor, zise iarBologa, linis, tit. Când crezi aievea, te-ai ridicat deasupraviet, ii!

— Ce-i, Bologa, ai nebunit? întrebă brusc locotenentul,foarte serios.

— Toate s, tiint, ele trecute s, i viitoare nu vor putea înăbus, iîn sufletul omului glasul lui Dumnezeu! urmă Apostol cu oînflăcărare umilă. Pretutindeni te izbes, ti de întrebări, nu-mai în Dumnezeu găses, ti împăcarea fără îndoieli! Ves, nicte chinuies, te rostul viet, ii dacă n-ai pe Dumnezeu în suflets, i niciodată nu s, tii unde-i binele s, i unde-i răul, căci ce-afost bine azi, mâine va fi rău... În clipa când Dumnezeu arpărăsi pe om, definitiv, fără sperant, ă, lumea ar deveni oimensă mas, ină fără conducător, osândită să scârt, âie infi-nit, fără rost, îngrozitor de fără rost... În asemenea lumeviat, a ar fi un chin atât de cumplit, că nici o fiint, ă simt, itoarenu ar mai putea trăi!... Ar fi într-adevăr sfârs, itul lumii...

Gross îl privi cu dispret, , zâmbitor mai întâi, apoi cumirare s, i în sfârs, it izbucni adânc indignat:

— De mii de ani se zbuciumă omul implorând binefa-cerile Dumnezeului iubirii, s, i din an în an mai rău! Fiindcăiubirea e zestrea fricos, ilor s, i a neputincios, ilor... Martiriiîntru Hristos primeau moartea preaslăvind pe Dumnezeuliubirii, s, i totus, i Dumnezeu... Victoria cres, tinismului a fostdobândită prin umilint, ă s, i las, itate, de aceea a întronatpe pământ domnia fals, ităt, ii, prefăcătoriei, nedreptăt, ii...Dumnezeul iubirii a ucis mai mult, i oameni decât tot, iceilalt, i zei împreună!

— Iubirea n-a ucis niciodată, Gross, zise Apostol ne-

202

tulburat.Numai oamenii ucid în numele ei! Dar când va veni

adevărata stăpânire a iubirii...— Dragul meu, îl întrerupse Gross, mai agitat, stăpâ-

nirea iubirii adevărate nu poate veni niciodată, pentru căar fi o absurditate. Când s-ar convinge omul că, în afarăde viat, a de aici, de viat, a noastră pământească, îl as, teaptăaievea dincolo de moarte o viat, ă nouă, fericită, în clipaaceea, da, cu adevărat s-ar sfârs, i rostul nostru pe pământ.De ce as, trăi eu aici, în ticălos, ie, când, cu ajutorul unuiglonte, pot ajunge, într-o secundă, în împărăt, ia fericirii?Cine crede sincer în viat, a de apoi s, i totus, i tânjes, te aici, eimbecil, prietene!

— Cine crede aievea e unit cu Dumnezeu aici ca s, idincolo, răspunse Bologa. Dacă Dumnezeu e pretutindeni,n-ai nevoie să alergi la el fort, ând zăvoarele mort, ii!

— Da, da... As, a vorbit, i de două mii de ani! murmură lo-cotenentul de pionieri, iar dispret, uitor. Mereu cu iubireaîn gură s, i cu sabia în mână! Mereu ipocrizia... S, i nu ipo-crizia ocazională s, i temporară a luptătorului, ci ipocriziadogmatizată, devenită instinctivă s, i incons, tientă!

Plimbându-se de ici-colo, prin odăit, a strâmtă, Grossse uita din când în când la Bologa, parc-ar fi s, ovăit să-idezvăluie toare gândurile. Apoi se opri hotărât. Ochii luimici scăpărau, iar glasul i se încălzi s, i căpătă mlădieristranii:

— Iubirea a dat faliment, ca s, i umilint, a, smerenia...Omul vrea să fie acuma mândru s, i stăpân s, i egoist, sălupte s, i să- s, i biruiască vrăjmas, ii, oricare s, i oriunde arfi ei... De aceea trebuie să măturăm ruinele din sufletulomenesc s, i să pregătim venirea zeului nou, care nu cereînchinare s, i înjosire, ci luptă s, i inimă dârză! Până azi ne-a

203

fost rus, ine de ura din sufletul nostru, des, i e soră bună cuiubirea... Până azi am ascuns-o s, i am înăbus, it-o ca pe obiată cenus, ăreasă sau ca pe o rămăs, it, ă animalică!... De aziîncolo va trebui să-i dăm locul de cinste în viat, a omenească,fiindcă oamenii nu mai vreau să moară, ci să trăiască s, isă lupte... Când mori luptând, moartea e răscumpărată, s, icând izbutes, ti prin luptă, victoria e mai dulce... În loculipocriziei trebuie să vie franchet, ea, chiar brutală! Numaiura va zdrobi minciuna care otrăves, te lumea!

Apostol Bologa, uluit, aproape spăimântat de înflăcă-rarea locotenentului, îngână:

— Bine, Gross, credeam că es, ti socialist s, i că...— Că sub eticheta mea se pites, te tot un fel de făt, ărnicie?

zise Gross, luându-i vorba din gură, cu vocea iar aspră s, ineplăcută. Dar meritul cel mare al socialismului în isto-ria omenirii este tocmai îndrăzneala de a propovădui pefat, ă ura, de-a împărt, i pe oameni în două tabere, care să seurască în veci! Pe când diversele forme ale cres, tinismuluimăcelăresc omenirea în numele iubirii, noi am declaratfără ipocrizie că urâm pe cei puternici s, i pe cei mincinos, i,că vom lupta împotriva lor fără crut, are până îi vom do-borî. Voi vorbit, i de iubire s, i Dumnezeu, dar numai ca,sub scutul lor, să putet, i urmări mai lesne alte scopuri, ne-mărturisite! Tu însut, i es, ti o pildă vie, de aceea te-am s, iobservat de când te-am cunoscut. Pentru mine es, ti un cazinteresant, Bologa, să nu te superi!...

Tu, în străfundul sufletului tău, es, ti un mare s, ovinistromân, nu protesta, c-as, a e cum zic!... Împrejurările te-auaruncat în război, ca s, i pe alt, ii, s, i s, ovinismul tău a fost ne-voit să pună, rând pe rând, diferite măs, ti ca să poată scăpade prime211 jdie. Ai fost erou, te-ai distins prin vorbe s, ifapte... până când războiul sau soarta sau dracul, dorind

204

să-s, i bată joc de tine, te-a trimis deodată în fat, a români-lor tăi... N-am să uit niciodată disperarea ta când te-amîntâlnit în curtea generalului, pe frontul rusesc, ît, i aduciaminte... Bietul tău s, ovinism te chinuia, ît, i sfâs, ia inima s, icăuta ceva!... Ai fi ucis bucuros s, i cu entuziasm o mie demuscali sau italieni, numai să nu fii silit a trage în ai tăi...Aici t, i s-ar părea o crimă să omori, pe când aiurea, oriunde,t, i-ar fi indiferent sau ai socoti că ai făcut o vitejie... Ei, s, iacuma ai născocit iubirea s, i pe Dumnezeu, în dosul că-rora să poată dăinui s, ovinismul, linis, tit... până se va ivi unprilej bun să-t, i iei tălpăs, it, a!... S, i toate acestea, în numeleiubirii, Bologa!... Apoi nu vezi că e... e oribil?... S, i nu atâtas, ovinismul tău, ci tocmai ipocrizia, poate incons, tientă, încare se cocolos, es, te!

Apostol se clătină, parcă l-ar fi pălmuit. O mânie nebi-ruită îi îmbujoră o clipă obrajii s, i pe urmă se pierdu într-unval de scârbă. Buzele subt, iri îi tremurau răspunzând:

— Ura te orbes, te, Gross, s, i te face să vezi năluciri!— Acuma mă urăs, ti, Bologa, zise locotenentul cu un

surâs satisfăcut. Dacă însă ai fi sincer cu tine însut, i, s-arcuveni să- mi mult, umes, ti că t, i-am recunoscut taina ceamare. Nu s, tiu dacă alt, ii vor fi tot atât de înt, elegători camine, Bologa!...

Eu nu mă supăr că aici îmi vorbes, ti de iubire s, i Dum-nezeu, iar acasă at, ât, i pe biet, ii oameni nu împotriva răz-boiului în sine, ci împotriva ungurilor... Eu cel mult te voicompătimi când generalul...

— T, i-a spus generalul t, ie că eu?... întrebă Apostol ne-crezător.

— Generalul nu stă de vorbă cu mine decât despre afa-ceri de serviciu... A spus-o însă deunăzi, la popotă, aghio-tantul, prietenul tău...

205

— Mie aghiotantul îmi spuse, adineaori, la telefon, cănu s, tie nimic! făcu iar Bologa cu put, ină îngrijorare în glas.

Gross strânse din umeri, dispret, uitor, acuma cu spa-tele la Bologa, care, din ce în ce mai tulburat, ar fi do-rit lămuriri s, i nu cuteza să i le ceară. După un răstimp,locotenentul de pionieri se întoarse s, i continuă linis, tit,mângâindu-s, i barbis, onul retezat:

— S, -apoi, dragul meu, te-as, jigni dacă as, lua în seriosmetamorfoza ta religioasă, fiindcă, pentru mine, adevărat, iicredincios, i sunt sau pros, ti, sau s, arlatani! Prost s, i s, arlatannu es, ti, prin urmare ar trebui să te cred smintit ca pe Cer-venko...

S, i încă Cervenko, prin paroxismul iubirii pentru iu-bire, e mai aproape de mine decât oricare alt, ii. El iubes, teas, a de mult omenirea, încât, în realitate, urăs, te pe tot, ioamenii, convins că numai el e om adevărat... L-am vă-zut ieri s, i m-a mis, cat... E aici, în spital, cu un glonte înplămâni...

Să-l vezi cu ce pasiune suferă! Parcă ar fi Mântuito-rul, care voies, te să răscumpere păcatele omenirii întregi adoua oară...

S, i doctorul Meyer crede că, cel mult în zece zile, tre-buie să moară, sărmanul mântuitor!

Apostol Bologa se simt, i deodată foarte obosit, nu mairăspunse nimic, ci, sculându-se, se uită împrejur, parcăn-ar fi văzut pe Gross s, i întrebându-se cum a ajuns aici.Pe urmă zise încet, în s, oaptă, ca pentru sine:

— Nu vine căpitanul... s, i nu mai pot as, tepta... trebuiesă plec...

Porni spre us, a deschisă, în prag îs, i aduse aminte deGross, care îl privea dispret, uitor, se întoarse, îi dădu mânafără o vorbă s, i ies, i afară, în soarele primăverii, în vreme

206

ce locotenentul îi strigă din urmă batjocoritor:— Noroc, Bologa, s, i drum bun!“De ce-mi urează drum bun?” se întrebă Apostol peste

câteva minute, strecurându-se printre vagoanele din gară,ca s, i cum de-abia atunci i-ar fi sosit în creieri cuvintele luiGross. Înainte de-a căuta măcar un răspuns, îl fulgeră onouă întrebare: “Dar dacă are dreptate?” Acuma s, tia căîntrebarea aceasta, sub altă formă, s, i mai cu seamă ceea cese ascundea în dosul ei, i-a încolt, it în minte din clipa cânda zărit în gară, ieri, pe Ilona. I se clătina sufletul ca în bătaiaunor vânturi neîmpăcate s, i în suflet i se răscoleau alteîntrebări, mereu altele. Ies, i în ulicioara gării s, i se pomenideodată cu Ilona... În secunda când o văzu, gândurile i serisipiră, ca alungate de o putere irezistibilă, s, i în inimă îirămase numai bucurie.

— Unde umbli pe aici, Ilona? îi zise el cu lăcomie, parcăar fi vrut să-s, i verse tot sufletul în nis, te vorbe care altfeln-ar însemna nimic. Cum te-ai ascuns de nici nu te-ai maiarătat de aseară?

— Mi-e frică de d-ta, murmură fata plecând ochii s, iocolindu- l.

— S, ireato, s, ireato! făcu Apostol, fericit de răspunsulei.

Dar eu tot te-am văzut adineaori, din cancelarie... Ve-neai de undeva s, i erai mânioasă, s, i-t, i s, edea bine...

Ilona trecuse, fără a mai scoate un cuvânt, iut, indu-s, imersul s, i dispărând degrabă, în vreme ce Bologa, întorcându-se pe loc, o urmărea cu ochii aprins, i.

Apoi, de după cotitura care înghit, ise pe Ilona se auzihuruit de rot, i grele s, i în curând se ivi o cărut, ă încărcatăzdravăn cu lăzi de munit, ii. Apostol tocmai voia să-s, i ur-meze calea, când, lângă vizitiu, recunoscu pe locotenentul

207

de huzari Varga care, sosind aproape, opri cărut, a s, i nu sedădu jos. Schimbară câteva vorbe s, i întrebări, cântărin-duse din ochi cu o curiozitate ciudată. În sfârs, it, Vargazise, în glumă s, i totus, i cu o privire iscoditoare:

— Te-am as, teptat să te arestez, Bologa... Se vede însăcă t, i-ai mutat gândul...

Apostol îi simt, i în inimă privirea ca un cut, it. Zâmbiîncurcat s, i răspunse, de asemenea cu ton glumet, , darneputându-s, i ascunde o tremurare a buzelor:

— A, n-ai uitat încă convorbirea de atunci?... Ei da, amlipsit la apel... Crezi că de aci încolo e prea târziu?

— Nu s, tiu... Tu trebuie să s, tii! zise Varga, devenindîndată serios.

— As, a-i?... S, -apoi frontul e mare, prietene... De cenumaidecât pe la tine? urmă Bologa cu acelas, i zâmbet.

— Fires, te... negres, it... Dar eu te-am as, teptat, nu s, tiude ce... as, a... îngână locotenentul de huzari cu o licărireîn ochi.

Hai, dă-i drumul, băiete! adăugă către vizitiu, întinzându-i mâna lui Apostol s, i zicându-i: La revedere... Am să te maias, tept, Bologa!... Fii sigur, am să te as, tept...

Cărut, a porni cu zgomot scârt, âitor, în care ultimelevorbe ale lui Varga se pierdură ca într-o prăbus, ire. ApostolBologa merse pe urmele cărut, ei, cu surâsul zugrăvit peobraji, parcă ar fi vrut să mai spună ceva huzarului.

Tocmai în fat, a spitalului îs, i dădu seama că dores, te săvadă neapărat pe Cervenko, ca s, i cum numai Cervenko arfi în stare să-i dezvăluie taina linis, tii adevărate s, i să-i deaun leac împotriva tuturor chinurilor sufletului. Spitalulimprovizat în localul s, coalei avea două săli cu vreo treizecide paturi. În cea dinspre ulit, ă, într-un colt, , zăcea căpitanulCervenko.

208

Un doctoras, cu obrajii pământii explică lui Bologa, îna-inte de a-l introduce, că Cervenko e de două săptămâniaici, cu un glonte, ricos, at, în piept... “Glontele, pătrunzândde-a curmezis, ul, a frânt două coaste, s, i-a pierdut fort, a depenetrat, ie s, i s-a oprit în plămânul stăng, în apropiereainimii, as, a că ni-e peste putint, ă să-l ajungem s, i să-l ex-tra215 gem... Pe bolnav îl jenează îngrozitor s, i, afară dacăo întâmplare norocoasă nu va interveni, poate să-i pro-voace o hemoragie mortală... În sfârs, it, noi sperăm... înajutorul lui Dumnezeu, dar bolnavul trebuie crut, at s, i maiales n-are voie să vorbească... De altfel, are dureri cumplites, i...” Apostol Bologa se apropie de patul lui Cervenko învârful picioarelor. Căpitanul, foarte palid, cu fat, a în sus,avea ochii verzi t, intit, i în tavanul cu grinzi. Obrajii lui erauuscat, i, cu pielea lucioasă, întinsă pe oase, s, i atât de albă,că barba cafenie, resfirată peste învelitoarea sură, păreaneagră. În ochi îi ardea o lumină cu pâlpâiri de suferint, ăs, i exaltare s, i umilint, ă, ca nis, te tainice respirat, ii sufletes, ti.

Bologa se opri la vreo trei pas, i de pat, dar bolnavulnu întoarse privirea spre dânsul, parcă n-ar fi auzit ni-mic din ce se petrece pe lumea aceasta. De-abia când îirosti numele, ochii lui Cervenko răspunseră cu o lucire debucurie.

Pe urmă Apostol se as, eză la picioare s, i rosti câtevacuvinte care nu cereau răspuns. Căpitanul bolnav zâmbicu buzele s, i cu ochii, blând, cu atâta bunătate, că inimalui Apostol începu să tremure repede, fricoasă, ca o pasăresperiată, simt, ind deodată mustrări dureroase s, i încrederemare.

S, i Bologa stătu acolo, în fat, a bolnavului, aproape unceas, fără a scoate o vorbă, sorbindu-i privirile din ce înce mai însetat, ca s, i cum din ele ar fi vrut să-s, i adune un

209

mănunchi de sprijin. N-ar fi fost în stare să-s, i lămureascăsimt, ămintele din clipele acelea, dar sufletul i se bucura capătruns de o taină nemărginită.

Când se ridică de plecare, văzu bine că buzele lui Cer-venko se mis, că fără glas. El totus, i înt, elese ce-i spune s, i,drept răspuns, îl sărută pe amândoi obrajii. S, i ochii bolna-vului îl petrecură până la us, ă s, i mai departe, prin zidurilesălii, până în ulit, ă...

4

Spre seară, groparul Vidor sosi acasă din oras, , unde fusesecu cumnatul său, s, i îndată vru să afle de la Bologa cum stăpacea, că pe aici iar se aud ves, ti de bătălii.

— Noi vom afla cei din urmă pacea, zise Apostol, fi-indcă pacea o fac cei ce n-au cunoscut războiul!

În aceeas, i seară, trecând din cancelarie în odaia sa,găsi acolo pe Ilona care, fără sfială, aproape sfidător îizise:

— Te-am as, teptat să-t, i spun că nu-s supărată, dar mi-erus, ine...

Apostol o luă în brat, e s, i ea îs, i ascunse obrajii pe pieptullui.

— Ilona... Ilona... murmură Apostol, strângând-onebunes, te s, i sărutându-i gura.

Dar fata se smulse brusc din mâinile lui s, i fugi afară,parcă s-ar fi spăimântat de ceva... Peste câteva clipe veniîntr-adevăr Petre să aprindă lampa.

Cele două zile următoare Apostol Bologa le petrecuîntro agitat, ie cumplită. Serviciul în birou îl chinuia, ca s, icum ar fi stat pe cuie. În mintea lui se stinseră toate gându-

210

rile care nu priveau pe Ilona, precum inima s, i toată fiint, alui numai pe ea o râvneau în fiece clipă cu o patimă dispe-rată. Din cinci în cinci minute trecea în odaia de dincolo,mereu cu sperant, a de a o vedea măcar pe Ilona. De câtevaori încercă să se gândească la Cervenko, la Dumnezeu, laiubirea omului...

Nu era în stare s, i de altfel era convins că, prin aseme-nea încercări, ar jigni-o pe ea. Ar fi vorbit numai despreIlona toată ziua s, i de-abia se stăpânea să nu întrebe chiarpe gradat, ii din cancelarie ce părere au de “fata gazdei”. CuPe217 tre însă stătea mai linis, tit de vorbă, îl iscodea ce face“fetis, cana ceea”, unde se culcă, pe unde umblă. Amănun-tele cele mai mărunte i se păreau nespus de fermecătoare.Groparul nu-l mai plictisea, ba îl căuta s, i-l stârnea la taifass, i mai ales se bucura aflând de la el câte ceva din copilăria“fetit, ei”.

De altminteri nici Ilona nu se mai ascundea s, i-s, i făceamereu de lucru pe acasă, să fie mereu în ochii s, i în calealui.

Totus, i, se ferea să intre în odaia “domnului ofit, er”, săn-o prindă tatăl său, dar mai cu seamă fiindcă îi era frică săn-o găsească Apostol iar acolo s, i să nu se întâmple cumvasă nu mai poată scăpa din îmbrăt, is, ările lui. Numai dedouă ori a trecut pragul în cele două zile s, i de amândouăori Apostol a simt, it-o, a alergat s, i nu i-a dat drumul pânăce n-a sărutat-o cu atâta foc, că era să-s, i piarză s, i ea capul,ba a doua oară a dat s, i ordonant, a peste ei.

A treia zi, după asfint, itul soarelui, groparul spuse lo-cotenentului că se duce la Făget, unde va zăbovi tocmaipână sâmbătă după prânz, că are acolo o “tablă” de porumbs, i ar vrea s-o are mâine cu uneltele s, i vitele cumnatului,să isprăvească cu munca pământului s, i să fie linis, tit de

211

sărbătorile Pas, tilor. Bologa uitase că e Săptămâna pati-milor, cu toate că maică-sa îi amintise chiar s, i în clipapornirii trenului, mai întrebă câte ceva pe gropar despresărbători, gândindu- se numai că Ilona va rămâne singurăaici. După ce dispăru groparul, Apostol, fericit, dădu săcaute pe Ilona, o as, teptă... Nimic. Îl cuprinse o tristet, echinuitoare când îi trăsni prin cap că fata o fi dormindundeva prin vecini sau la vreo rubedenie. Numai la cinăs, i întâmplător îi spuse Petre că “fetis, cana” s-a încuiat înodăit, a din fund s, i nici nu crâcnes, te, parc-ar fi înghet, atacolo “cine s, tie de frica cui”...

Ziua următoare i se păru strâmbă, sfărâmată s, i plinăde un miros acru. Nu văzu deloc pe Ilona. De-abia seara oîntâlni, în tindă. Era gătită. În cap o năframă de mătasăverde ca iarba, iar pieptul strâns într-un lăibăras, de catifearos, ie, ca în corset. În cancelarie nimeni; în cealaltă odaieînsă Petre horobăia, mormăind rugăciuni. Apostol, caretocmai ies, ea din cancelarie, o surprinse pe când ea căutasă se strecoare nesimt, ită. Îi veni să t, ipe de bucurie s, i totus, iîncremeni în fat, a ei, privind-o doar cu nis, te ochi lacomi s, iplini de spaimă.

S, i ea se opri, îngrozită, s, i se clătină put, in pe picioare...Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonant, eidin odaia ofit, erului.

Apoi Bologa s, opti cu o lucire nouă:— De ce te ascunzi de mine, Ilona? Fata, ca s, i cum

n-ar fi înt, eles întrebarea, păli s, i răspunse îndată la altăîntrebare ce tremura în ochii lui:

— Lasă-mă... Trebuie să mă duc la biserică... E Vinereamare... Denii... S, i poimâine sunt Pas, tile...

Apostol îi văzu numai buzele s, i nu-i auzi glasul. Peurmă privirea îi coborî pe sâni gata parcă să spargă laibărul

212

care-i apăsa. Deodată se făcu ros, u, o apucă de mână s, i-is, opti cu altă înflăcărare, că fata îs, i feri obrajii:

— Ilona, am să te as, tept de la biserică...Fiindcă ea tăcu, Apostol continuă mai fierbinte, înfigându-

s, i ochii aprins, i în ochii ei speriat, i:— Trebuie să vii, Ilona... acuma trebuie... de la bise-

rică...negres, it... te as, tept...Ilona se cutremură s, i dădu să treacă. El îi at, inu calea

să- i audă răspunsul înainte de toate.Se ciocniră piept în piept s, i Apostol o strânse brusc

în brat, e s, i o sărută prelung parc-ar fi dorit să-i soarbă totsufletul dintr-o dată. Fata, cu brat, ele moarte, murmurăaproape deznădăjduită:

— Doamne... Doamne, iartă-mă...— Să vii, Ilona... Ilona! bâlbâi Bologa dându-i drumul

în vreme ce ea, cu pas, i moi, ies, ea din tinda întunecoasă.Apostol Bologa rămase câteva clipe în tindă, aiurit, ne-

sigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirealui ves, nic nesăturată s, i-a bătut joc de dânsul. Pe buze îl ar-dea sărutarea ei s, i în inimă o fericire atât de vie, că începusă strige, în nes, tire, ca s, i cum ar fi încercat să înăbus, e unglas tulburător:

— Petre!... Petre!...Ordonant, a apăru în pragul odăii, crezând că s-a în-

tâmplat ceva. Apostol îs, i veni în fire, se uită foarte vesel laPetre o clipă s, i-i zise, numai ca să nu tacă:

— Ce faci, Petre?... Gata cina? Patul? Mi-e foame,Petre, s, i sunt as, a de mult, umit, as, a de...

Soldatul răspunse grav, parcă veselia stăpânului i-arfi căzut greu:

213

— Am pregătit tot, don’ locotenent... că pe urmă sămă pot duce la biserică...

— Bine, bine, Petre... Du-te... unde vrei! strigă Apos-tol de-abia stăpânindu-se să nu-l îmbrăt, is, eze, într-atâtabucuria din sufletul lui simt, ea nevoia să se împartă s, i săse desfete.

Nu intră în odaie, ci se repezi afară, ca s, i când ar fi vrutsă-s, i vestească fericirea deodată cerului s, i pământului.

Răcoarea serii îl dezmetici. Se întoarse înapoi. În fat, acasei îi apăru ca o străfulgerare prin creieri să meargă s, iel la biserică.

Într-o clipă se hotărî s, i în cea următoare îs, i luă seama,zicându-s, i că va fi mult, ime mare acolo s, i nu va putea vedeape Ilona s, i poate nici la sfârs, itul slujbei nu o va întâlni, iarpână să vie dânsul acasă...

Pe ulit, ă treceau din când în când oameni singuraticispre biserică. În odaia lui era aprinsă lampa s, i, prin feres-trele mici, cu perdelut, ele albe netrase, văzu patul as, ternut.

“Dar dacă n-are să vie?” îi răsări prin minte pe neas, teptates, i în aceeas, i secundă îi zburară din suflet toate bucuriile.

Un fior de frig îl străbătu din cap până-n picioare. In-tră în ogradă, mâhnit, cu un cărbune aprins în inimă. Pe-tre plecase.

Era singur în toată casa. Pe masă îl as, tepta mâncarearece. Nici n-o atinse. Luă o carte de pe policioara de la că-pătâiul patului s, i se as, eză la masă să citească, să-s, i omoarevremea s, i mai ales să-s, i ostoiască gândurile. Literele seîncurcau, fugeau s, i se vălmăs, eau. S, i inima-i era plină demustrări nedeslus, ite.

“Dacă nu vine, înseamnă că nu mă iubes, te s, i atunci...”Ultimul cuvânt îi rămase suspendat în creier ca un vârfde floretă. Atunci... Atunci... Îs, i dădea seama că iubirea

214

aceasta îl depărtează de toate credint, ele s, i năzuint, ele lui s, itotus, i simt, ea că fără de ea i s-ar istovi inima s, i viat, a însăs, is, i-ar pierde orice rost, iar lumea ar deveni un pustiu fărămargini.

Nici o clipă nu s-a gândit unde îl va duce iubirea Ilonei,ca odinioară când a iubit pe Marta s, i când a s, tiut că valuao de nevastă. Acum nu era capabil să se gândească lanimic, căci dorea pe Ilona, cu toate simt, irile s, i gândurile,neîncetat, parcă toată fiint, a lui ar fi fost amenint, ată depieire dacă nu i-ar fi jertfit ei toate clipele.

Teama că Ilona nu va veni îl ustura până în măduvaoaselor.

Cartea îi tremura în mâini s, i lumina lămpii începu să-lenerveze. Trânti volumul pe lavit, ă s, i se plimbă de ici-colo,din ce în ce mai repede, ca s, i cum ar fi vrut să grăbeascămersul vremii s, i apropierea clipei hotărâtoare.

În sfârs, it nu mai putu răbda lumina s, i stinse lampa.Mai umblă câteva minute prin odaie, dar nelinis, tea nu-lpărăsi.

Îmbrăcat cum era, se lungi în pat. Întunericul s, i tăce-rea îl mângâiau. Îs, i auzea bătăile inimii, ca nis, te gâlgâiriînăbus, ite.

Ca să îns, ele vremea, se apucă să numere; nu ajunsenici până la zece s, i pierdu s, irul...

Trecu as, a o ves, nicie... Apoi deodată auzi, pe ulit, ă, gla-suri...

Vru să se ridice, dar imediat se răzgândi s, i rămasenemis, cat... “Ar fi trebuit s-o as, tept afară”, îs, i zise cu dispe-rare îngrozitoare în suflet. În aceeas, i clipă pas, ii ei răsu-nară în ogradă. El îi recunoscu, des, i niciodată nu s, i-a datseama că-i cunoas, te... Pas, ii intră în tindă s, i se înmoaie,apoi se opresc s, ovăind... Apostol simte s, ovăirea s, i iar îs, i

215

aude limpede bătăile inimii... Pe urmă clant, a se mis, că fărăzgomot s, i nici us, a nu scârt, âie, deschizându-se put, in, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgerăprin gând lui Apostol să sară din pat s, i iar rămâne t, intuitpe loc, încercând să-s, i mulcomească inima s, i înfricos, at săn-o sperie...

“De ce nu închide us, a?” îs, i zice apucat de o nouă dis-perare.

Dar chiar atunci aude zăvorul s, i sufletul i se aprindeîntr-o scânteiere de bucurie.

Ilona încremeni două minute lângă us, ă... În tindă seauziră alt, i pas, i, grei, târât, i... Bologa s, i Ilona se cutremu-rară, ca s, i când, fiecare în parte ar fi as, teptat ivirea unuivrăjmas, pedepsitor... În curând zgomotul din tindă sepotoli... “A fost Petre”, se gândi Apostol us, urat, auzind în-dată fos, net de fustă apropiindu-se... Fata se opri lângă pat,mereu nehotărâtă s, i îngrozită. Inima în piept i se zvâr-colea atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... ApoiApostol nu se mai putu stăpâni. Întinse brat, ul spre ea s, idegetele lui atinseră sânii strâns, i în laibăras, ul de catifea...Ilona scoase un t, ipăt înăbus, it.

— Ilona... turturica mea sălbatică! s, opti Bologa răgus, it,luîndu-i mâna rece s, i încercând să se ridice.

— Mi-e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata,vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voint, ă nouă deîmpotrivire.

Dar tot atunci simt, i că nu mai are nici o putere s, i seplecă asupra lui, îngânând cu patimă:

— De acuma nu-mi pasă... chiar să mă omoare!Îi alunecă piciorul pe podele s, i căzu moale, pe pat,

suspinând lângă Apostol...

216

5

A doua zi, Apostol Bologa se simt, i ca după o bet, ie rus, inoasă.Îi era silă de sine însus, i, par-ar fi săvârs, it o crimă.

Se repezi de dimineat, ă în cancelarie, găsi pretextesă ocărască pe cei doi slujbas, i s, i chiar pe Petre... dar delucru nu se putea apuca. Ies, i pe afară, căutând să fugă deremus, cări.

“Am năvălit ca o vijelie în viat, a ei, am răscolit-o s, i num-am gândit decât la mine!” îs, i zicea întruna scârbit, ră-tăcind de ici-colo.

Apoi deodată îi răsări în ochi zâmbetul Ilonei, fericit,supus, strălucitor de iubire s, i credint, ă.

— Nu-t, i pare rău, Ilona? o întrebă dânsul, s, ovăitor.— Nu! răspunse fata hotărât.— Ai încredere în mine, Ilona? urmă el, tremurând.— Da! răspunse ea cu înflăcărare.În fat, a ei râdea bucuria întreagă, netulburată de gân-

duri s, i nepăsătoare de lume, triumfătoare s, i ispititoare.Uitându- se lung în ochii ei, Bologa îi văzu inima toată,caldă, simplă, sălbatică, s, i în căldura aceasta i se topi în-grijorarea încetul cu încetul. Înt, elese că Ilona pret, uies, temai mult decât toate tainele lumii, s, i o clipă sau poatemai put, in, i se păru că tot universul se preface deodată înneant, lăsându-l numai pe el cu ea în fat, a lui Dumnezeu.

— Acuma însă trebuie să plec, zise apoi fata, că azi ammult de lucru... să fac ouă ros, ii, cozonaci, pască... Doarmâine e Învierea...

Mai zăbovi un minut, parcă inima nu ar fi lăsat-o săse despartă de Apostol. Pe urmă fugi în casă, râzând... Înacelas, i moment Bologa auzi foarte deslus, it din cancelarie,

217

pe ferestrele deschise, glasul sergentului:— Mi se pare că locotenentul nostru a pus ochii pe fata

groparului...— Ce-i drept, n-are gust rău, răspunse caporalul, râ-

zând gros s, i înfundat.Apostol Bologa aruncă o privire spre ferestre s, i deo-

dată se însenină, ca s, i când ar fi găsit cheia înt, elepciunii,s, i mormăi:

— E cam de dimineat, ă, dar... trebuie!Porni fără să se mai uite înapoi, s, i nici nu se opri până

la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în us, a graj-dului, popa vorbea cu cineva, în capul gol, cu spatele spreulit, ă.

Apostol deschise portit, a. Scârt, âitul t, ât, ânilor făcu peBoteanu să întoarcă îndată capul. Soarele îi umplu fat, a delumină.

Mai aruncă două vorbe în grajd s, i veni repede sprepoartă. Când recunoscu pe Bologa, începu să zâmbeascăatât de vesel, parcă nu l-ar mai fi văzut de pe băncile s, colii,“cum ar fi trebuit să zâmbească acum o lună”, gândi Apos-tol fără să vrea.

— Apostole, Apostole, ai mai venit pe la noi?... Ce vântbun te aduce? zise preotul, înduios, at.

Bologa îi strânse mâna, îmbărbătat de seninătatea lui,bolborosind cuvinte neînt, elese. “Cât de străin a fost atuncis, i acuma cât e de blajin!” îs, i zicea uimit de schimbareapreotului.

— Haidem, Apostole, în veranda noastră t, ărănească!reluă Boteanu, cuprinzându-i mijlocul s, i îndreptându-sespre grădinit, a din fat, a casei.

Parcă acum toată înfăt, is, area casei parohiale ar fi fost

218

mai prietenoasă. În cerdac era o masă acoperită cu fat, aalbă s, i trei scaune împrejur, iar pe stâlpi s, i pe parmaclâcvrejile s, i frunzele vit, ei-sălbatice îs, i sorbeau verdeat, a.

— Poftes, te, Apostole, te rog! strigă popa, frecându-s, imâinile cu mare bucurue. Ia loc aici... E foarte bine aici...S, i preoteasa are să ne aducă nis, te cafele cu lapte cum n-aimâncat nici pe la Pesta!... Scuză-mă numai o secundă,Apostole...

o secundă!Apostol s, ezu, în vreme ce Constantin Boteanu se re-

pezi în casă, să vestească pe preoteasă că a primit un oaspe.Cerdacul se răsfăt, a în căldura blândă a diminet, ii. Pe masă,căteva mus, te se alungau împrejurul unei pete de cafea nea-gră.

— Deunăzi m-am supărat pe tine, părinte, zise Apostolcătre preotul care se întorcea mult, umit. Eram atât deamărât, poate mai amărât ca azi, s, i n-ai vrut deloc să măînt, elegi s, i nici măcar să-mi dăruies, ti o vorbă bună!

Imputarea din glasul lui Bologa înnoură o clipă fat, apreotului, ca s, i când i-ar fi reamintit o suferint, ă. Răspunsemai blând, plecând ochii:

— Erai tare aprins, Apostole, iar eu de-abia sosisem...Omul, când sufere, e mai egoist s, i nu simte suferint, a

aproapelui...Numai moartea ne împacă aievea cu lumea s, i cu Dum-

nezeu!— Iubirea nu? întrebă Apostol repede, aproape înfricos, at.— Iubirea cea mare s, i adevărată e numai la Dumne-

zeu...Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi s, i nă-

tânge de copii. Pe ulit, ă trecea un detas, ament de soldat, i,

219

în direct, ia frontului, obosit, i, abătut, i, cu capetele plecate,ca nis, te vite mânate spre zalhana. În cerdac însă ardealumina soarelui ca un râs de fată frumoasă.

— Copilas, ii... ves, nic fără astâmpăr, murmură Boteanucu alt glas. S, i biata preoteasă toată ziulica trebuie să-imus, truluiască...

Apostol zâmbi. Preotul urmă iarăs, i înviorat:— Dar am auzit c-ai fost dus pe acasă, Apostole... De

aceea nu te-am mai zărit... O, Doamne!... Barem pe acolona trecut războiul...

— Îmi amintesc cât erai tu de studios în Năsăud, odi-nioară, Constantine, zise Bologa, parcă i-ar fi fost frică sănu uite ceva. S, i mă gândesc, cum te-ai putut obis, nui aici,departe de lume, fără cărt, i, fără oameni de seama ta?...Trebuie s-o duci greu de tot.

Popa Boteanu ros, i, dar în aceeas, i clipă îi izvorî în ochio lumină smerită, care răspândea în jurul lui valuri de în-credere s, i simpatie. Răspunse fără s, ovăire s, i cu un zâmbetde împăcare:

— Grea a fost lupta mea, Apostole, s, i lungă a fost...Dar Dumnezeu m-a ajutat s, i mi-a deschis inima s, i m-amângâiat...

Căci viat, a e pretutindeni, în firul de nisip ca s, i în sufle-tul omului... S, i pretutindeni oamenii au nevoie de milă, sădăruiască s, i să primească. Sunt bune ele s, i cărt, ile, însă nu-mai viat, a poate să te apropie de Dumnezeu! Cât timptrăies, ti între cărt, i s, i din ele, t, i se pare că acolo-i toatăînt, elepciunea...

Apoi, când ies, i în lume, ît, i simt, i sufletul trist s, i fărăsprijin, măcar de ai fi mistuit toate bibliotecile de pe fat, apământului.

As, a am păt, it s, i m-am zbuciumat cumplit s, i am cre-

220

zut că nu voi găsi alinare nicăiri... Pe urmă, încetul cuîncetul, în mijlocul naturii, m-a luat puhoiul viet, ii s, i m-adus prin suferint, e s, i amărăciuni, înainte, fără să-mi dauseama încotro... s, i as, a într-un ceas, ori poate într-o sin-gură secundă, m-am trezit cu sufletul plin de înt, elegere!Am simt, it puterea s, i slava s, i bunătatea lui Dumnezeu îninima mea, s, i în simt, ământul acela am aflat dezlegareatuturor tainelor, Apostole!... De atunci nu mai am nevoiede cărt, i, ci numai de Dumnezeu.

S, -apoi Dumnezeu e mai aproape de omul simplu, caretrăies, te afară, în vârtejul viet, ii... Mult mai aproape!...

Credint, a fuge de cărt, i s, i nu poate sălăs, lui statornicdecât în sufletele care o doresc cu înflăcărare!

Apostol Bologa îngână cu obrajii aprins, i:— Părinte, simt cuvintele tale în inima mea... le simt,

părinte!Preotul clătină din cap s, i zise tot zâmbind:— Dintre tot, i oameniii, filozofii simt cel mai anevoie

adevărul dumnezeiesc, pentru că ei caută cu mintea ceaslabă pământească pe Dumnezeu, s, i nu cu inima credin-cioasă s, i atotcuprinzătoare! Când omul îs, i uită obârs, iacerească s, i scormones, te în noroi ca să afle rostul tainelorlui Dumnezeu, cum să se înalt, e sufletul s, i cum să culeagăînt, elegere s, i împăcare? Întrebarea preotului pluti un răs-timp în razele de soare, apoi se destrămă într-o tăcereprelungă. Apostol se uită în pământ, coples, it de o apăsarecrâncenă. Popa Constantin stătea în picioare, la cât, ivapas, i, cu fat, a în revărsarea de lumină... Deodată ApostolBologa ridică ochii spre el, însetat, i s, i îndurerat, i.

— Constantine, murmură Apostol cu o voce groasă,ca s, i cum ar fi vorbit din adâncurile sufletului, eu toatăviat, a mam războit cu Dumnezeu!... Auzi? M-am luptat în

221

fiece minut, căutându-l, adorându-l s, i blestemându-l! Amsimt, it totdeauna că am nevoie de Dumnezeu s, i Dumnezeum-a chinuit îngrozitor!... Am avut clipe când l-am simt, itîn inima mea s, i nu l-am putut păstra acolo! De ce, părinte,nu lam păstrat? De ce n-a alungat el îndoielile, toate, să nuse mai reîntoarcă niciodată?... S, i fiindcă clipele acelea aufost nespus de fericite s, i pline de linis, te, de aceea am aler-gat fără odihnă, blestemând s, i cercetând pretutindeni...Lupta aceasta mă sugrumă mereu s, i frică mi-e că nu se vaisprăvi niciodată, poate nici dincolo!

Ochii lui Apostol se zvârcoleau în lacrimi, cu licăriridisperate, as, teptând parcă izbăvirea supremă de la omuldin fat, a lor.

— Crede, Apostole, s, i Dumnezeu va coborî în inima tacând va bate ceasul, s, i nu te va părăsi în vecii vecilor! zisepreotul cu un glas împletit numai din nădejde s, i îmbărbă-tare.

Bologa, ca s, i cum într-adevăr glasul i-ar fi picurat în su-flet un balsam minunat, urmă mai linis, tit, privind mereuîn fat, a preotului:

— Vreau să cred... s, i uneori îmi simt fiint, a curată s, iprimitoare ca un potir! Dar zadarnic implor s, i zadarnicbat la toate port, ile, nimeni nu-mi răspunde!... Cred, cred,părinte!

Toate fibrele inimii mele numai credint, ă râvnesc, chiarcând mă sfâs, ie îndoielile s, i întrebările!... M-am războit cuispitirile urii s, i le-am izgonit din sufletul meu... Sunt înstare să mă umilesc, să mă înjosesc s, i să-mi presar cenus, ăpe cap, numai să dobândesc un strop de credint, ă neclin-tită...

Tăcu o clipă s, i apoi continuă cu o voce nouă:— Mă plimb ves, nic între două prăpăstii, Constantine!..

222

Ves, nic, ves, nic!... Prăpastie afară, prăpastie în sufletulmeu...

S, i la fiecare poticnire mă uit în fundul prăpăstiilor...la fiece poticnire!... S, i as, a a fost totdeauna... De câte orinu mi-am dat seama că omul nu poate merge singur pedrumul viet, ii, fără o călăuză sigură s, i totus, i mereu amîncercat!... Dar drumul viet, ii e plin de răscruci, s, i la fie-care răscruce am fost silit să mă opresc, să chibzuiesc, s, iniciodată n-am nimerit calea cea dreaptă s, i m-am întorsînapoi s, i nici înapoi n-am mai cunoscut drumul pe caream mers...

— S, i eu am purtat crucea ta, Apostole, s, i Dumnezeu,când am fost mai disperat, mi-a trimis credint, a cea tareca stânca s, i m-a mântuit! rosti preotul limpede ca o vestire,trecând alături de el. Numai credint, a neclintită mântuies, tepe om aici s, i dincolo deopotrivă! Credint, a e puntea viepeste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat s, i lumea plinăde enigme s, i mai cu seamă între om s, i Dumnezeu!... Nu-mai în credint, a neclintită vei găsi s, i tu călăuza fără gres,în viat, ă, căci numai ea te poate îndemna la fiece pas s, i-t, ipoate spune în fiece minut cum să-t, i împaci sufletul!

Apostol Bologa plecase iar capul în pământ, ascultândcuvintele preotului ca o binecuvântare. S, i când tăcu Con-stantin, nici el nu mai zise nimic, parcă în sufletul lui s-arfi coborât aievea o călăuză fără gres, .

Atunci intră în cerdac preoteasa, aducând în mână uncos, ulet, cu pâine prăjită, iar după ea, servitoarea bătrână,păs, ind cu mare băgare de seamă ca să nu se verse ces, tilepline, as, ezate pe o tavă de lemn înflorit.

— Pune-o colea binis, or! s, opti preoteasa după ce zâmbicu sfială spre Bologa.

— Încă n-ai cunoscut pe preoteasa mea, Apostole? în-

223

trebă deodată preotul cu mândrie. Poftim, prives, te-o s, ispune-mi dacă ai mai văzut as, a căprioară drăgălas, ă?

— Vai, Constantine, nu t, i-e rus, ine? zise preoteasaros, ind până-n vârful nasului s, i făcând semn servitoareisă plece.

Preotesa era durdulie, plină de sănătate, cu obrajiibucălat, i s, i cu nis, te ochi verzi spălăcit, i s, i foarte blânzi.Apostol îi sărută mâna, murmurând câteva cuvinte.

— Acuma o să ne iert, i, domnule, adăugă preoteasa,mereu ros, ie de rus, ine, aranjând masa. Ca la t, ară s, i ca înrăzboi... Altădată aveam s, i noi mai bine, dar cât a fost popainternat, cătanele ne-au prăpădit...

— Lasă, că-i bine, căprioară, zise Boteanu, mângâind-o cu drag. Că doar Apostol nu-i străin... Ehe, tu erai în fas, ecând noi puneam lumea la cale în Năsăud!

Preoteasa mai stătu până ce se as, ezară la masă, avândmare grijă să spună că ea a potrivit cafelele, dar să maipoftească zahăr ori s, vart, dacă nu li se pare bună, apoi sescuză ros, ind din nou, fiindcă în casă se porniseră iar nis, tescâncete subt, iri, s, i ies, i zâmbind foarte încurcată.

— O femeie rară, Apostole, începu îndată preotul cu ovoce caldă de iubire. Ea a fost norocul meu... Am cunos-cuto la un bal de teologi în Gherla, binecuvântat fie balulacela!...

De altfel e chiar fata înaintas, ului meu de aici, carea murit în anul când ne-am cunoscut. Soacra trăies, te...aici la noi... Nu-t, i pot, i închipui tu ce înseamnă o femeiecare te iubes, te aievea, până la sacrificiu... Preoteasa mea edintre femeile acelea, Apostole! Când t, i-oi povesti odatăpătimirile noastre, ai să înt, elegi poate de ce o iubesc dintot sufletul...

Las’ că e s, i fata cultă, a învăt, at patru ani la Blaj...

224

Apostol îl întrerupse brusc, înfigându-s, i privirea înochii lui:

— O iubes, ti mult... ca s, i pe Dumnezeu? Boteanu ră-mase o clipă uimit, cu lingurit, a rezemată în fundul ces, tii.Apoi răspunse hotărât, aproape solemn:

— Da... mult, ca s, i pe Dumnezeu!... Iubirea e una s, inedespă rt, ită, întocmai ca credint, a! Inima mea cuprindeîn aceeas, i iubire pe Dumnezeu, s, i pe tovarăs, a viet, ii mele,s, i pe mama copiilor mei!... Prin iubirea adevărată sufleteleunite se apropie de tronul Atotputernicului...

În ochii lui Apostol se aprinse atunci o strălucire as, ade mare, că preotul Constantin de-abia îs, i putu stăpânimirarea.

6

Apostol Bologa se întoarse la cancelarie linis, tit s, i se as, ternupe lucru cu o sârguint, ă de om care s, i-a potrivit viat, a peore s, i minute. Numai din când în când zvârlea ochii pefereastră, parcă ar fi as, teptat pe cineva, dar fără nerăbdares, i fără vreo strângere de inimă, sigur că cel as, teptat va sosinegres, it la timp.

Pe la unsprezece groparul Vidor intră pe poartă, po-somorât s, i cu o legătură în mână. Atunci Apostol se sculăde la birou s, i as, eză tocul în călimară. Doar degetele îi tre-murau put, in. Us, a cancelariei era deschisă s, i în curândgroparul apăru în prag dând bună ziua ofit, erului, ca tot-deauna. Bologa răspunse simplu, adăugând fără să maias, tepte obis, nuitele întrebări despre pace ale bătrânului:

— As, dori să-t, i vorbesc ceva... ceva foarte important...acuma... numaidecât...

225

Groparul, curios, vru să intre în cancelarie, dar Apostolîl opri:

— Dincolo... la mine... Vin s, i eu îndată!— Bine, prea bine, zise Vidor, uitându-se nedumerit

spre cei doi gradat, i, ca s, i când ar fi vrut să citească vreoexplicat, ie pe fet, ele lor. Bine... Atunci mă duc să dau feteilegătura s, i vin...

Apostol ramase lângă birou, în picioare, până ce văzupe Vidor intrând în odaia de dincolo, pe urmă trecu s, i el,fără s, ovăire, dregându-s, i put, in glasul, în mers. Pe fat, agroparului citi un fel de spaimă amestecată cu s, iretenie.

— Bade, vorbi Bologa hotărât, mi-e dragă Ilona s, ivreau s-o iau de nevastă, dacă vrea s, i ea s, i dacă mi-o dai s, idumneata!

Groparul Vidor se uită lung în ochii lui, fără să cli-pească, s, i nu răspunse, parcă n-ar fi înt, eles nimica sau armai fi as, teptat lămuriri.

— Îmi trebuie răspunsul acuma, numaidecât! conti-nuă Apostol, enervat put, in de tăcerea bănuitoare a t, ăranului.

Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap as, a... M-am gânditbine s, i am cumpănit...

Vidor întoarse ochii spre ferestrele dinspre ogradă,oftă, se scărpină în ceafă, clătină din cap s, i apoi zise rar,uitânduse cam piezis, la ofit, er:

— De... domnule locotenent, vorbă mare ai spus, recu-nosc, că s, tim s, i noi omenia s, i cuviint, a, măcar că suntemoameni de rând, cum ne-a lăsat Dumnezeu... Apoi, nu zic,t, io fi ea dragă d-tale, fata, dar s, i eu sunt om bătrân s, i ampăt, it multe s, i cu lingura cea mare am înghit, it necazurile s, ide aceea cred că nu-i pentru dumneata fetis, cana noastră...

Că ea, sărăcut, a, nici avere n-are, nici învăt, ată nu-i s, inicicum nu se potrives, te cu dumneata, domnule locote-

226

nent!— Fiindcă mi-e dragă, ne potrivim, murmură Apostol

tulburat, ca s, i cum n-ar fi as, teptat împotrivire.Groparul se mai scărpină în cap, mai cercetă din ochi

într-ascuns pe locotenent, mereu nehotărât s, i bănuitor.În sfârs, it merse la us, ă s, i, din prag, strigă:

— Ilona!... Ilona!... Ia vino-ncoace, iute!Fata sosi îndată, întrebătoare, cu degetele murdărite

de vopseaua ouălor ros, ii. Când îi spuse tatăl său că ofit, erulo cere de sot, ie, se spăimântă, se uită la Bologa s, i izbucniîn lacrimi. Groparul stărui să răspundă “domnului loco-tenent”, dar toate fură în zadar: Ilona plângea s, i nici înruptul capului nu voia să deschidă gura.

— Ne pierdem vremea de pomană, domnule locote-nent, zise în cele din urmă Vidor cu dispret, . Muierea totmuiere, din lacrimi n-o scot, i nici cu s, ase boi... De altmin-teri, ce să mai lungim vorba, că fata trebuie să facă precumîi poruncesc eu!

Se mai uită o clipă în ochii lui Apostol, apoi se duse lael cu mâna întinsă, rostind apăsat:

— Mare cinste ne faci, domnule locotenent... De-acunumai să fie într-un ceas bun s, i cu noroc s, i să trăit, i.

Apostol, luminat de bucurie, se apropie de Ilona, careîs, i acoperise obrajii cu s, ort, ul, plângând mereu înăbus, it.

— Ilona! s, opti el mis, cat. Vrei să fii mireasa mea, Ilona?Ea îs, i dezveli fat, a s, i-i răspunse printr-o privire fierbinte,izvorâtă din plâns s, i împodobită cu un surâs de fericire.S, i Apostol o sărută, fără sfială, pe obrajii umezi de lacrimi.

— Atunci să mergem degrabă la preotul satului să nelogodească! zise Bologa, simt, ind pe buze gustul lacrimilorei. Vă as, tept în cancelarie...

227

Se reîntoarse la birou, mai linis, tit de cum venise. Pesteo jumătate de ceas groparul bătu la us, ă, vestindu-l că suntgata de plecare. Atât Vidor, cât s, i Ilona se îmbrăcaserăîn haine de sărbătoare. Apostol observă că fata îs, i pusesenăframa verde de ieri s, i mai ales lăibăras, ul de catifea ros, iecare-i rotunjea sânii.

Preotul Boteanu se cruci de mirare când se pomeni iarcu Bologa, s, i încă întovărăs, it de Vidor cu fata... Întrebă cuglas put, in îngrijorat:

— Ce-i, Apostole?... Ce s-a întâmplat?... Că doar nicitrei ceasuri n-au trecut...

— Tu m-ai învăt, at, părinte, s, i ne-am grăbit să-t, i cerembinecuvântarea! zise Apostol zâmbind.

Boteanu, nedumerit, îi pofti în odaia unde odinioarăa primit pe Apostol s, i ceru nerăbdător explicat, ii. Când aflăhotărârea lui Apostol, se uită pe rând la tot, i trei, neputându-s, i ascunde mirarea. Apoi se scuză pentru o secundă, ies, iafară, desigur să spuie s, i preotesei ce minune s-a întâm-plat, s, i reveni cu patrafirul, crucea s, i cartea de rugăciuni.

— Dacă-i as, a, să ne rugăm Domnului să vă blagoslo-vească unirea, murmură preotul, foarte blând, deschizândcartea.

Citi rugăciunile obis, nuite, căutând să le înves, mântezeîn cât mai multă evlavie s, i solemnitate. Pe urmă sărutarăcu tot, ii crucea, iar tinerii se îmbrăt, is, ară. Preotul mai adă-ugă câteva cuvinte, îndemnând mai cu seamă pe Ilonasă pret, uiască norocul ce i l-a trimis Dumnezeu s, i să sesilească a fi vrednică de bucuria care i se hărăzes, te dinmila cerului.

Fata plânse s, i groparul se înduios, ă.— Acuma însă poftit, i s, i luat, i loc, să cinstim cu un pa-

har de vin ceasul acesta de fericire, cum e datina strămos, ească!

228

zise Boteanu, scot, ând s, i împăturind patrafirul.Ca s, i cum ar fi fost aranjate toate pe rotile, pe dată sosi

servitoarea cu sticla plină s, i cu paharele s, i, peste câtevaclipe, însăs, i preoteasa, strălucitoare de nerăbdare.

— Uite, căprioară, prietenul nostru s, i-a ales mireasăpe Ilona! strigă preotul, cu totul vesel, umplând paharele.

Preoteasa felicită pe Apostol s, i-i lăudă pe Ilona că-i fatăcuminte s, i... În glasul ei însă era atâta uimire, că Apostolnici nu îndrăzni să răspundă s, i se bucură când “căprioara”trecu la Ilona, s-o descoase s, i să-s, i astâmpere curiozitateaprin fel de fel de întrebări.

După ce preoteasa se mai potoli, Boteanu le spuse oveste grozavă, pe care adineaori, îndată ce a plecat Apostol,i-a adus-o un soldat ce se află în gazdă pe aici, prin vecini...

Soldatul tocmai se întorcea din Făget s, i acolo a aflat căazinoapte au fost prins, i, nu se s, tie unde, trei biet, i t, ărani,despre care se zice că sunt spioni s, i că au trimis anumes, tiri de însemnătate vrăjmas, ilor, prin front. Groparul in-terveni degrabă cu lămuriri mai complete: el a văzut cuochii pe cei arestat, i. Generalul cel mare s, ade doar în casacumnatului din Făget s, i cumnatul, fiind s, i primar, s, tietot ce se face s, i ce se petrece. Adevărul este că de acumdouă săptămâni a venit porunca prin sate să nu mai iasănimeni, nici cu vitele s, i nici după lemne, pe aproape defront, dar oamenii, nătângi s, i pros, ti, nu înt, eleg de vorbăbună s, i parcă înadins numai pe acolo umblă... Militariiau tot închis ochii s, i s-au mult, umit să-i ia la goană. Devreo câteva zile însă divizia face pregătiri mari pe front,nu se s, tie cu ce scop s, i din ce pricină. S, i atunci au băgatde seamă că orice ordin se dă aici s, i orice mis, care, peste ozi, două, ajunge s, i la cunos, tint, a dus, manului. În sfârs, it s-azis că trebuie să fie pe aici spioni, iar spionii nu pot fi decât

229

tocmai t, ăranii care, în ciuda poruncilor stras, nice, se vârămereu prin zona frontului. As, a au pus mâna azinoapte petrei s, i i-au adus între baionete la Făget. Generalul e atât demânios, că a poruncit să-i spânzure pe tot, i trei, ca să deao pildă stras, nică. Mâine are să-i judece Curtea Mart, ială,s, i dacă generalul cel mare a poruncit, apoi de bună seamăcă o să-i s, i spânzure...

— Cumnată-mea, săraca, a plâns ca o nebună de milalor, sfârs, i groparul. Doi sunt din Făget, oameni cunoscut, i,români, iar unul e de aici, de la noi... Bietul Horvat, dom-nule părinte, că trebuie să-l s, tii, de pe ulit, a gării... Vai decapul lui! Mă bătea gândul să-i spun nevestei sale, dar nus, tiu...

parcă mi-e groază!... S, i iaca as, a!... Tocmai era să-ipovestesc dumnealui, domnului locotenent, dar cum m-aluat cu fata, am s, i uitat, uita-m-ar moartea!

— Doamne, iartă-ne păcatele s, i apără-ne de primejdii!murmură preotul, închinându-se cu evlavie. Moar-

tea t, ine praznic mare în vremurile de azi... O, Doamne,neînt, elese sunt s, i prea înt, elepte hotărârile tale! Fie-t, i milăde slăbiciunule noastre s, i nu ne lăsa fără mângâiere acums, i pururea, amin!

Apostol Bologa îs, i făcu cruce de trei ori, cu ochii muiat, iîn lacrimi, cu inima însângerată de o milă mare.

La plecare, preotul îi strânse mâna prelung s, i-i zise:— Apoi să vii negres, it la Înviere, Apostole... să-t, i mai

întăres, ti inima s, i credint, a în Dumnezeu, că vezi bine câtde cumplite-s vremurile s, i câtă nevoie are sufletul omuluide sprijin s, i de îndurare!

— Negres, it! răspunse Apostol din toată inima.După-amiaza trecu ca părerea, în cancelarie, la lucru.Seara, la cină, spuse s, i lui Petre că se va însura cu Ilona.

230

Ordonant, a îi ură noroc numai cu jumătate de gură:aflase vestea de la însăs, i Ilona s, i nu putea pricepe cum să ia“domnis, orul” de nevastă o t, ărăncut, ă s, i săracă, s, i proastă,când ar fi găsit atâtea fete de boier, numai să fi întins undeget.

Porunci seara soldatului să-l trezească la vreme pentruÎnviere. Pe la miezul nopt, ii se des, teptă în alintările Ilonei:

— Scoală, lenes, ule... Aide, să nu pierzi tocmai Învie-rea!

Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot...Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopt, ii îi învioră pas, ii. Cerulera senin, vânăt, s, i stelele pâlpâiau ca nis, te luminit, e pebolta unei imense catedrale.

Curtea bisericii era plină de oameni s, i totus, i mai so-seau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericut, ade lemn, veche, lăsată într-o parte s, i proptită cu bârneca să nu se dărâme, cu turnulet, ul răsucit put, in, cu us, aatât de joasă, că trebuia să te pleci intrând, de-abia sedeosebea în întuneric dintre pomii bătrâni care-s, i întin-deau ramurile, ca nis, te brat, e ocrotitoare, până deasupraacoperis, ului... Dinlăuntru, ca dintr-o pes, teră, se auzea unglas chinuit, mormăind când tărăgănat s, i dureros, cândaspru s, i ascut, it.

— E prea devreme, s, opti cineva lângă Bologa, căcipărintele slujes, te as, a fel încât tocmai când se crapă deziuă să isprăvească liturghia!

— Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcarîn curtea bicericii, răspunse altul cu imputare.

Oamenii se îmbulzeau, s, opteau. Ici-colo se stăpâneaurâsete înăbus, ite. Întunericul începea să se îmblânzească.

În sfârs, it us, a bisericii se lumină s, i, peste câteva mi-nute, preotul, cu Evanghelia pe brat, s, i cu o lumânare aprinsă

231

în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se în-tinseră nerăbdătoare spre preotul în odăjdii strălucitoares, i în curând curtea bisericii se umplu de luminit, e galbene,plăpânde, ca o ceată sfioasă de suflete care as, teaptă, tre-murând la port, ile cerului, glasul izbăvirii.

Printre t, ăranii ce se înghesuiau în jurul preotului, Apos-tol Bologa văzu s, i mult, i soldat, i, cu fet, ele transfigurate deevlavie, bolborosind rugăciuni fierbint, i. Dar mai ales semiră, zărind, la o parte, cu lumânărica aprinsă, pe sergen-tul ungur de la cancelaria lui.

Apoi începu slujba. Preotul Boteanu cânta blând, cuglas subt, ire, cu ochii închis, i sau ridicat, i spre înălt, imileceres, ti.

Lumina juca pe fat, a lui slabă, dându-i înfăt, is, area unuisfânt dintr-o icoană veche. Împrejurul lui Apostol buzeleoamenilor, uscate, se mis, cau repede, nesăt, ioase. Fumulde tămâie se răspândea în valuri albastre s, i credincios, ii îlsorbeau cu bucurie ca o mireasmă din altă lume.

— ...S-ascultăm sfânta evanghelie! cântă preotul, tă-răgănat, uitându-se peste capetele mult, imii cu o privirecare parcă vestea o taină nouă.

Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cuochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau s, ise împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în sufletnemărginită încredere. Încet, în nes, tire, plecă fruntea înpământ, simt, indu-s, i inima coples, ită de ceva nespus deamar.

Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător s, iputernic, vesel ca o trâmbit, ă de argint:

— Hristos a înviat din mort, i...Apostol sări în picioare. Tot, i oamenii cântau, cu fet, ele

albe de bucurie. S, i glasurile fâlfâiau ca nis, te stegulet, e de

232

pace s, i se ridicau în văzduhul limpede s, i se înălt, au tot maisus, până la tronul mângâierilor ceres, ti...

7

În duminica Pas, tilor avu mai mult de lucru la cancelarie,totus, i la prânz făcu o pauză s, i luă masa împreună cu Vidors, i cu Ilona. Groparul îi povesti a doua oară, cu amănuntenoi, despre cei trei t, ărani arestat, i s, i, muncit de curiozitate,se repezi după-amiază până la cumnatul său, să mai aflenoutăt, i. Putea acuma pleca linis, tit, fiindcă nu mai aveagrija fetei.

— De-aci înainte ai s-o păzes, ti d-ta mai stras, nic decâtmine, zise către Bologa, clipind s, iret.

Spre seară, înainte de a se întoarce groparul din Făget,se auzi prin sat că cei trei împricinat, i au fost osândit, i lamoarte de Curtea Mart, ială s, i că chiar mâine vor fi spânzurat, i.

Vestea umplu de groază pe săteni s, i pătrunse ca os, tafetă sinistră prin toate casele, mohorând bucuria săr-bătorilor.

Totus, i, groparul Vidor aduse s, i noutăt, i. Mai întâi căosândit, ii vor fi executat, i într-adevăr mâine dimineat, ă,înainte de răsăritul soarelui. S-au dus rudele, cunoscut, iilor, s, i au îngenuncheat s, i au plâns în fat, a generalului, să-iierte, să-i fie milă... As, ! Generalul e foc s, i i-a alungat cujandarmii. Pe urmă alta: azi-noapte au mai fost arestat, iîncă patru oameni, tot din Făget s, i tot în zona frontului,iar mâine o să-i judece s, i pe aces, tia.

— În sfârs, it, se vede că generalul s, i-a pus în gând săne spânzure pe tot, i, rând pe rând, oftă groparul, foarteposomorât.

233

Se mai duse pe la vecini să le povestească nenorocireace s-a abătut asupra oamenilor din senin, dar se întoarsedegrabă acasă, se schimbă s, i plecă iar la Făget.

— Poate să le fiu de folos biet, ilor oameni, cu mese-ria mea, zise luându-s, i rămas bun de la Apostol s, i Ilona,închinându-se, Doamne ce năpastă!... Doamne, feres, te!...

A doua zi Vidor veni acasă la amiază, numai să deade s, tire că cei trei au fost spânzurat, i într-o branis, te, lamarginea s, oselei, jumătate calea între Lunca s, i Făget.

— Nici nu le-au ridicat spânzurători, povesti gropa-rul, plângând ca o babă. I-au agăt, at, ca pe nis, te câini, pecâte o cracă de copac... Am vrut să le facem groapă, cumse cuvine cres, tinilor, dar nu i-au coborât din s, treang...Zice că-i porun239 ca să atârne acolo trei zile s, i trei nopt, i,să-i vază toată lumea s, i să se învet, e minte!... Doamne,Doamne, apără-ne! Până ce le-au pus lat, ul de gât, s-aujurat biet, ii oameni că nu-s vinovat, i... Parcă a vrut cinevasă-i asculte?... Ordin s, i iar ordin!... S, i uite-as, a, a doua zide Pas, ti! Doamne, mare es, ti s, i mare-i mila ta, Doamne!...S, i mai sunt patru închis, i!...

Porni numaidecât înapoi, spre Făget, fără să ia ceva îngură, cu ochii ars, i de lacrimi, gârbovit de spate ca s, i cumîntr-o zi ar fi trăit zece ani.

Peste vreo două ceasuri, tocmai pe când Apostol eramai ocupat, năvăli în cancelarie căpitanul Klapka strigând:

— Bologa! Fericitule!... Ai sosit din concediu?... Demult?... A, fericitule!... Dar barem es, ti sănătos acuma?Îmbrăt, is, ă zgomotos pe Apostol, coples, indu-l cu întrebări.

Era put, in slăbit la fat, ă, numai bărbut, a de milit, ian pă-rea mai blondă, mai rară s, i mai neîngrijită. După câtevaminute, Bologa îl pofti dincolo, să vorbească mai în tihnă.Acolo găsiră pe Ilona, care nu mai lăsa pe Petre nici să in-

234

tre în odaie, geloasă s, i dornică să-s, i servească ea singurălogodnicul s, i să-l îngrijească. Klapka, văzând-o, nici una,nici două, o luă s, trengăres, te de gus, ă, alegându-se cu opalmă zdravănă peste mână.

— Aa? Aprigă fetit, ă! murmură căpitanul uimit. Ce-i drept, loves, te t, apăn!... Dar cine-i frumoasa, Bologa?...Ehei, bine o duci tu aici! De aceea nu-t, i pasă de noi!

— E logodnica mea, zise Apostol zâmbind.— Cum? Logodnica...ta? întrebă Klapka complet zăpă-

cit.Bine, dar asta-i... asta-i nebunie, Bologa!... Iartă-mă,

poate că sunt bădăran, totus, i... nu pricep! Nu pricep ni-mic!

— Ei, dacă ar pricepe omul toate câte nu le pricepe, cefarmec ar mai avea viat, a? răspunse Bologa vesel. Mai bines, ezi colea, odihnes, te-te put, in s, i să ciocnim ouă ros, ii, că ea doua zi de Pas, ti.

S, i, în vreme ce Klapka se as, eză la masă, aiurit, Apostolies, i în tindă s, i se reîntoarse apoi împreună cu Ilona, careaducea o farfurie cu ouă ros, ii s, i alta cu pască s, i cozonac.

Căpitanul se sculă în picioare s, i, foarte galant s, i încur-cat, zise către Ilona:

— Adineaori am fost rău-crescut... dar n-am s, tiut că...am crezut că... să mă iert, i...Des, i nu s, tia boabă nemt, ească, Ilona înt, elese cam ce

vrea Klapka, se uită la el lung s, i apoi pufni într-un râs atâtde vesel, că amândoi bărbat, ii râseră împreună cu ea.

— Fetit, a... adică logodnica ta, e mare s, trengărit, ă! ziseKlapka după ce Ilona fugi afară, să râdă în voie. Oricum,adăugă pe urmă serios, logodna asta e un mister, pentrumine, fires, te...

235

— S, i pentru mine! s, opti Apostol cu o fâlfâire de entu-ziasm.

Dar nu numai logodna, ci toată viat, a, începând cusufletul meu s, i sfârs, ind cu infinitul înstelat!

Căpitanul îi aruncă o privire mirată s, i reluă nehotărât:— Bine... as, a se zice... Astea-s dintre vorbele mari pe

care tot, i le simt, im s, i nimeni nu le înt, elege aievea... Lo-godna însă e ceva material, e un fapt precis. Ceva ce nupricep în logodna aceasta sunt motivele care te-au îndem-nat să-t, i legi viitorul cu o fetit, ă, nostimă, negres, it, darnecivilizată...

În sfârs, it, un om ca tine ce poate găsi într-o t, ărăncut, ă,s, i încă unguroaică? Uite, asta nu pricep, dragul meu!

— Sufletul e acelas, i la t, ărancă s, i la contesă, răspunseBologa cu mai multă însuflet, ire. Cel put, in în privint, a cu-prinsului...

Numai forma a schimbat-o civilizat, ia. S, i es, ti sigurcă schimbarea s-a făcut întru fericirea omului?... Nu, nu,eu cred că civilizat, ia a falsificat pe om s, i l-a înrăit; omulprimitiv e bun s, i drept s, i credincios, de aceea e mult maifericit ca omul civilizat!... Imensei majorităt, i a omeniriicivilizat, ia nu i-a dăruit până azi decât războiul, care punefat, ă în fat, ă milioane de oameni s, i care ucide mii s, i mii desuflete într-o secundă! Binefacerile civilizat, iei se răsfrângnumai asupra câtorva privilegiat, i suferind de plictiseală s, ide spleen. Pentru o mie cinci sute de milioane de oamenicivilizat, ia e o pacoste, dacă nu chiar un rafinat sistem derobire!

— Oare fără binefacerile civilizat, iei ai mai putea tuînsut, i să te ridici împotriva lor? întrebă Klapka cu un su-râs.

— Atunci n-as, fi simt, it nevoia să le dispret, uiesc s, i as, fi

236

fost desigur mai fericit! strigă Apostol îndârjit. Civilizat, iadtale stârnes, te în bietul suflet omenesc numai întrebări,dar nu e în stare să-t, i ofere nici un răspuns! Fiece “cuce-rire” a civilizat, iei a dărâmat câte-o bucăt, ică din fericireaomului, până ce nu i-a lăsat în suflet decât un mormande ruine... În locul credint, ei a pus formule, chiar pe Dum-nezeu ar vrea să- l vâre într-o formulă ingenioasă, iar peurmă să-s, i frece mâinile s, i să zică: “Poftim, am cucerit s, ipe Dumnezeu!”... Însăs, i muzica divină, care e viat, a, a totdespicat-o s, i a explicat-o, încât azi sărmanul om “civilizat”nu mai s, tie încotro s-o apuce, dezgustat s, i de sine însus, i...Mi-e scârbă de civilizat, ie, căpitane! Zece mii de ani decivilizat, ie nu pret, uiesc cât o singură clipă de adevăratăîmpăcare sufletească!

Klapka îl asculta din ce în ce mai nedumerit, îs, i smul-gea bărbut, a, nerăbdător, gândindu-se mereu să-l între-rupă s, i să- i spuie că pentru altceva a venit el aici...

— Dragă Bologa, eu... încercă Klapka să zică.Dar Apostol, grăbit, parcă i-ar fi fost frică să nu-s, i pi-

arză s, irul sau parcă ceea ce spunea îl apăsa pe suflet s, i vroisă scape mai repede de apăsare, continuă:

— Numai un moment, căpitane... Să înmormântezcivilizat, ia în inima mea, definitiv. Ea mi-a zdrobit viat, a s, ima chinuit douăzeci de ani, neîncetat... Ea m-a îndemnatsă- mi călăuzesc viat, a după concept, ii s, i formule s, i princi-pii. De câte ori viat, a trăgea cu buretele peste construct, iilemele neroade, îmi făceam altele mai năzdrăvane s, i mămândream că eu...— Eu, cu e mare — am izbutit să-microiesc, soarta, să mă pun de-a curmezis, ul viet, ii s, i al luiDumnezeu!... A trebuit să mă izbesc cu capul de tot, i peret, iipână să mă smulg din ghearele rătăcirilor, până să mă re-găsesc pe mine însumi, sufletul meu însetat de Dumnezeu

237

s, i de fericire!— Da... da... omul are nevoie de un sprijin sufletesc,

murmură căpitanul.— As, a-i? zise Bologa stăruitor, ca s, i cum aprobarea l-ar

fi întărit. As, a-i?... As, a-i... Un sprijin, căpitane!... Credint, ă,multă, nesfârs, ită, oarbă... Credint, a-i Dumnezeu, căpi-tane!

Atunci însă, parcă exuberant, a l-ar fi rus, inat, se uită laKlapka o clipă s, i urmă cu alt glas, foarte schimbat:

— Vorbesc, vorbesc s, i... Nu te supăra! Mi-e plinăinima...

Te rog! adăugă zâmbind s, i arătând farfuriile de pemasă. Sunt făcute de logodnica mea... O cheamă Ilona...

S, ezi! De ce stai în picioare? Se as, ezară amândoi. Kla-pka îmbucă din pască s, i vorbi mestecând:

— Îmi aduc aminte când ai fost pe la mine, pe front...S, tii, când cu ofit, erul român... Cât erai de zbuciumat...

Am crezut că te-ai supărat pe mine fiindcă nu m-am en-tuziasmat de planurile tale de fugă... t, ii minte? Ai plecatfurios...

— Da... furios, zise Apostol dând din cap.— Ai avut noroc cu boala, reluă căpitanul înghit, ind

un gălbenus, tare. Nu s, tiu de ce am avut s, i mai am încăpresimt, irea că te-ar prinde dacă ai încerca să treci din-colo...

Nu s, tiu... De aceea ît, i port mereu de grijă. Poate că-i osuperstit, ie... Oricum, te-ai născut într-o zodie cu noroc,Bologa!... Mai întâi pentru că ai scăpat de front... Aiciparcă nici n-ai fi în război...

— Adevărat, parcă nici n-ar exista războiul! făcu Bo-loga cu un surâs mult, umit. Sunt ca un funct, ionar bătrân,

238

ori ca un cal de tramvai. Toată ziua cu aceleas, i registres, i foi de munit, ii... notez, controlez, adun... O mas, ină decancelarie...

Adevărat! Nu mă mai gândesc la război s, i chiar lanimic...

În realitate, fericirea îngustează cumplit orizontulomului, nu crezi?

— Poate... În orice caz pe front n-ai răgaz să uit, i undete afli, zise Klapka, oftând si plecând ochii, în care apăruseo îngrijorare grea. De vreo zece zile avem fierbere s, i pregă-tiri s, i ordine peste ordine încât te trec sudori reci... Ce-o fi,Dumnezeu s, tie, vom ataca noi, sau as, teptăm atacul lor?...

Am fost azi pe la cartier, chiar de acolo vin... Tot, i suntmut, i s, i gravi s, i ridică din umeri: să-i ia dracul pe tot, i!...S, i pretutindeni o vigilent, ă extraordinară, mai ales că înultimele zile au început oamenii să dezerteze la dus, manpe capete, cu deosebire românii... Numai azi-noapte amaflat c-ar fi s, ters-o vreo cinci infanteris, ti, as, a că-t, i închipuice-i pe la noi!

Klapka se uită la Apostol cercetător, ca s, i cum ar fi vrutsă vază ce impresie i-au făcut s, tirile acestea. Apostol însăasculta linis, tit, s, i în ochii lui pâlpâia blând numai milă s, itristet, e. Căpitanul continuă cu mai multă inimă:

— S, i aici cu civilii... Ai zice c-a turbat generalul. Am vă-zut trecând spre Făget... Sunt trei spânzurat, i, la margineas, os244 elei, într-o pădurice... Mi-am adus aminte de pădu-rea spânzurat, ilor... Până s, i calul meu s-a speriat s, i a pornitîntrun galop nebun... Acuma, la întoarcere, nici n-am maivenit pe s, osea, ci am luat-o pe linia drumului-de-fier, casă nu mai văd grozăvia ceea... S, i Curtea Mart, ială de-abias, i-a început activitatea! Tocmai când să plec încoace, amauzit c-ar mai fi condamnat pe patru t, ărani... Un ceas a

239

durat judecata s, i într-un ceas patru spânzurat, i!Căpitanul tăcu iar, as, teptând parcă ceva. Ochii lui

Bologa, înecat, i în lacrimi, îl priveau lung, fix, adânc.— Dar tot la cartier, zise Klapka după o pauză, cu fat, a

înseninată put, in, am aflat că vor să retragă pe tot, i soldat, iiromâni din front s, i să-i trimită aiurea... Nu s, tiu dacă s, i peofit, eri... Dacă ar fi adevărat, ai putea răsufla s, i tu linis, tit!...

De aceea trebuie să te astâmperi acuma, Bologa, adă-ugă deodată cu căldură. Să fii mult, umit că es, ti aici s, i săas, tept, i norocul!... T, i-am mai spus eu odinioară că norocule salvatorul nostru...

— Da... norocul s, i Dumnezeu, îngână Apostol tulburat,închizând pleoapele, încât două s, iroaie subt, iri de lacrimii se rostogoliră pe obrajii palizi s, i alunecară pe piept, în-semnând două pete sărate deasupra buzunarelor tuniciiverzui.

Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmipoartă de grijă s, i mă călăuzes, te... Cum va orândui Dumne-zeu, as, a voi face, căci toate sperant, ele mele în Dumnezeus-au adunat...

numai Dumnezeu...Klapka se ridică vesel, cu o explozie de bucurie, s, i-l

îmbrăt, isă strigând:— Ei, atunci pot să-t, i mărturisesc că numai pentru

aceasta m-am abătut pe aici, Bologa!... Te s, tiam nebun s, imuream de frică să nu cazi în capcană!... Dacă ai s, ti cebucurie mi-ai făcut, m-ai săruta!... Slavă Domnului, de-aciîncolo n-am să mai tremur de câte ori văd vreun arestatpe front...

Apostol Bologa îl sărută, mis, cat, pe obraji...În aceeas, i seară sosi ordinul ca Petre să se prezinte

în douăzeci s, i patru de ore la regiment; în locul lui, regi-

240

mentul va pune alt soldat la dispozit, ia locotenentului Bo-loga. Când află Petre, rugă pe Apostol să nu-l lase, s, i toatănoaptea o petrecu citind Visul Maicii Domnului s, i zicândrugăciuni. A doua zi însă trebui să plece... Fiindcă Apos-tol rămase mâhnit, Ilona îl asigură că nu mai are nevoiede ordonant, ă de vreme ce ea e lângă el, gata să-l urmezeoriunde, chiar pe front.

Groparul veni după-amiază, zdrobit, s, i în loc să maipovestească ce-a văzut, mormăi plângând:

— Acum sunt s, apte... s, apte... s, apte...

8

Apostol Bologa îs, i zicea s, i simt, ea că acuma cea mai marenenorocire pentru el ar fi despărt, irea de Ilona. I se păreacă viat, a lui începe undeva, departe, dar de-abia de la Ilonase luminează, ca o odăit, ă plină de soare s, i de bucurie. Ofericire simplă, tumultuoasă s, i copilărească îi sălăs, luia însuflet...

Stătea în cancelarie, lucra cu râvnă de slujbas, cons, tiincios,s, i vremea îi trecea repede, pentru că la sfârs, it îl as, teptaIlona.

Iubindu-se, făceau numai planuri de viitor. Apostol îizugrăvea cum are s-o învet, e carte, cum va îmbrăca-o maifrumos ca orice doamnă, s, i cum va fi ea cea mai frumoasăfemeie din lume... Ilona, fires, te, asculta fermecată, seînvoia la toate, dar îi cerea mereu să-i jure că o iubes, te s, ică niciodată n-are să se uite, nici cu coada ochiului, la altăfemeie...

Joi după-amiază, exact la ora patru, Apostol îs, i în-tre246 rupse lucrul la birou s, i trecu la Ilona, să-i spuie

241

c-a hotărât să facă nunta la Parva, cu alai mare s, i cu lă-utari, iar de cununat să-i cunune preotul Boteanu... Nuapucă să sfârs, ească.

Pe ulit, a hopuroasă se auzi duduitul unui automobilce se apropia în goană. Bologa, mirat, se duse la fereastrăs, i văzu că mas, ina opres, te brusc în fat, a casei. Se întoarsespre Ilona întrebător. În ochii ei, peste rămăs, it, ele bucuriei,lucea o spaimă.

— Du-te repede, că te caută pe d-ta! s, opti ea, agăt, ândui-se de brat, .

Apostol ies, i, nedumerit, în us, a tinzii. Pe poartă tocmaiintra un plutonier înalt, des, irat, cu fat, a cenus, ie s, i uscată,fără mustăt, i s, i cu nis, te favorite sure. Lui Apostol i se părucunoscut, dar nu-s, i amintea de unde.

— Ordin urgent de la excelent, a-sa! raportă plutonie-rul, salutând respectuos, cu glas moale s, i totus, i aproapeobraznic s, i poruncitor.

Întinse un plic. Bologa se uită întâi la plic, apoi laplutonier s, i, gândindu-se unde a mai văzut pe plutonierulacesta cu fat, a cenus, ie, zise:

— As, tept, i răspuns?— Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent!

zise plutonierul mai poruncitor parcă s, i salutând din nou.Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu

întrebe, nervos:— Te-am mai văzut undeva pe d-ta, plutonier!... Unde

serves, ti, la ce birou?— La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâm-

bet urât.— Da? mormăi locotenentul, tot nedumerit, fiind si-

gur că l-a văzut aiurea, undeva, s, i necăjit că nu-i vine deloc

242

în minte unde anume.Îs, i aruncă ochii în foaia de serviciu, iscălită de un aghi-

otant.Era invitat să se înfăt, is, eze imediat la comandamentul

diviziei spre a primi ordine.— Bine, zise Bologa linis, tit. Voi veni mâine dimineat, ă,

căci acuma tot e târziu s, i până să ajung eu acolo, excelent, a...— Avet, i mas, ina la dispozit, ie, domnule locotenent, îl

întrerupse plutonierul, stăruitor. Chiar am ordin să vă...— A, da... as, a-i... Atunci, bine... Atunci as, teaptă put, in,

făcu Apostol, plictisit numai pentru că trebuia să se des-partă de Ilona.

Intră în cancelarie, spuse că pleacă la cartier, apoi seduse dincolo unde Ilona îl as, tepta tremurând, plânsă, cuo bănuială rea în inimă.

— De ce te cheamă? s, opti ea atât de încet, parcă odaiaar fi fost plină de vrăjmas, i la pândă.

— Ei, cine s, tie ce fleacuri, mormăi Apostol cu glasindiferent, gătindu-se de drum.

Apoi, după ce îs, i puse casca, merse lângă ea, tulburats, i el acuma, simt, ind în suflet o prevestire grea. Vru să-s, iascundă însă nelinis, tea s, i bolborosi:

— Ilona... la revedere!... N-ai nici o grijă... Spune-i s, itatălui tău... Adică... da... el e chiar în Făget, da... Am să-ispun eu... Fii linis, tită, micut, o... linis, tită!...

— Ia seama pe acolo! murmură Ilona cu obrajii lăcrimat, i,rugătoare s, i înfricos, ată. Dumnezeu să-t, i ajute!

— Amin! murmură Apostol, închinându-se. Pe urmăo strânse în brat, e s, i o sărută, s, optindu-i în ureche, ca omărturisire de dragoste:

— Linis, tită... N-ai grijă... Mireasa mea...

243

Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-un picior, cu mâna în s, old, cu ochii închis, i, parcă i-ar fifost teamă de lumina soarelui. Zărindu-l as, a, Apostol Bo-loga îs, i reaminti brusc că l-a văzut în Zirin, la execut, ia luiSvoboda, instruind în spatele spânzurătorii pe caporalulscund s, i negricios care avea să fie călău. Apostol se scuturăca de un gândac gret, os s, i se urcă în automobil fară să semai uite la el.

Nimai când porni mas, ina, întoarse capul. Ilona era înpoartă; gura zâmbea, ochii plângeau...

Pe s, oseaua netedă, automobilul zbura. Bologa priveadrept înainte, văzând în acelas, i timp spatele s, oferului s, i alplutonierului, botul mas, inii s, i panglica sură, s, erpuită, cevenea s, i se pierdea sub rot, ile vertiginoase. Gândurile luiînsă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, caun cârd de păsări rătăcite. Oare de ce îl cheamă generalul?Poate că reclamat, ia lui Pălăgies, u... dar tocmai acuma?...S, i Ilona, cum a rămas în poartă... parcă s, i-ar fi luat rămasbun pentru totdeauna...

De ce s, i-a luat rămas bun? S, oseaua pătrundea într-opădure de brazi. Înainte de a ies, i din pădure, Apostol auziun glas care-i risipi gândurile.

În aceeas, i clipă văzu fat, a cenus, ie a plutonierului, în-toarsă spre el, împărt, ită în două de un rânjet.

— Numaidecât ajungem, domnule locotenent, la loculunde sunt spânzurat, i spionii, zicea plutonierul s, i, parcăn-ar fi mis, cat deloc fălcile, rânjetul ciudat îi rămânea ne-clintit.

Merită să vedet, i cum atârnă s, i acum ca nis, te...Automobilul, trecând peste o groapă, curmă vorbele

plutonierului. Bologa, uitându-se mereu în fat, a lui, tăcus, i întinse doar gâtul, ca s, i cum ar fi vrut să vază mai bine.

244

— Mai este o cotitură, urmă plutonierul, cu mândrieîn glas.

— Două, două! strigă s, oferul, fără a întoarce capul.— As, a-i... da... două, exact! zise iar plutonierul, rus, inat,

dar cu ochii tot spre locotenent, as, teptând, poate, un răs-puns.

Glasul plutonierului enerva cumplit pe Bologa. Îs, ismulse privirea din fat, a lui s, i o ridică mai sus, înainte.Sufletul întreg i se ghemui într-o as, teptare chinuitoare.Dar când sosiră la cotitura a doua, îi fulgeră deodată princreieri numele lui Klapka, de care se lega, ca o dantelă înjurul unui nasture, pădurea spânzurat, ilor... S, i numaide-cât as, teptarea se schimbă într-o groază cu mii de ghimpi,care-i înt, epau inima din ce în ce mai dureros.

Cotitura rămase în urmă. S, oseaua cobora într-o groapălargă, cu fundul de livezi s, i ogoare. În mijlocul gropii, ca unsmoc de păr pe o chelie de perucă cu marginile răsfrânte,înnegrea o branis, te.

Mas, ina parcă nici nu mai atingea pământul... Pluto-nierul se uită iar înapoi, repede, crezând că locotenentulva porunci să mics, oreze iut, eala. Apostol nu vedea nimic...Panglica sură, copacii branis, tii...

În câteva clipe automobilul înghit, i cele patru sute demetri cât t, inea păduricea, s, i totus, i lui Bologa i se păruc-a mers o ves, nicie, atât de bine a văzut tot. Pe dreaptaerau patru, fiecare pe câte un copac, tot, i cu capetele goale,legănându-se foarte us, or, parcă numai de vântul stârnitde goana mas, inii. Cei doi de la margini întorceau spa-tele s, i aveau opinci în picioare. Unul din mijloc cu nis, tebocanci plini de noroi, privea cu ochii negri cât cepele îns, ant, ul s, oselei s, i, din fat, a umflată, violetă, scotea limba vâ-nătă spre trecători. În stânga atârnau trei, uitându-se pe

245

s, oseaua dreaptă, nepăsători s, i neclintit, i, dar cu cres, tetelelipite de crengile de deasupra. Doi erau într-un arin bă-trân, mai sus ca ceilalt, i, iar mai încolo, pe o cracă subt, ire,care te miri cum nu se rupea, se vedea unul singuratic,cu mâinile legate la spate, scurt s, i slab, ca un copil, cufat, a toată cafenie, ca s, i când ar fi fost muruit cu lut gras.Din acelas, i copac s, i la aceeas, i înălt, ime se mai întindea ocreangă groasă, liberă...

Apostol Bologa îi văzuse pe tot, i as, a de lămurit, că arfi putut spune despre fiecare cât, i nasturi avea pe hainelemurdare s, i zdrent, uite... S, i totus, i în ochii lui, cei s, apte semultiplicau neîncetat, iar branis, tea se transforma treptatîntr-o pădure fără margini, spintecată de un drum fărăsfârs, it... S, i în fiece copac al pădurii nemărginite, de-alungul s, oselei nesfârs, ite, i se părea că atârnă alt, i oameni,mereu alt, ii, tot, i cu ochii după el, cerându-i socoteală...

Automobilul gonea acuma alături de linia ferată pes, oseaua dreaptă s, i netedă ca o riglă. Branis, tea nici nuse mai vedea. Înainte, la vreo doi kilometri, lucea turnulbisericii din Făget s, i, ceva mai aproape, ros, ea coperis, ulgării, care era chiar în marginea satului. Apostol se uitadrept înainte, dar în ochii lui jucau spânzurat, ii, numaispânzurat, ii, din ce în ce mai mult, i s, i mai mustrători...Apoi deodată, în mijlocul lor apăru iar fat, a plutonierului,cu zâmbetul supărător, ce-i descoperea dint, ii gălbui, cuo gaură neagră în gingia de jos, s, i iar auzi glasul enervat,care încerca să fie lingus, itor:

— Cele două santinele pe care le-at, i văzut stau numaiziua, ca să nu-i ciugulească corbii, pentru că pe aici suntmult, i corbi, foarte mult, i... Noaptea le retragem, fires, te...

noaptea nu umblă corbii. Întâi fusese ordonat să atârnenumai trei zile, dar pe urmă excelent, a, având în vedere

246

înmult, irea cazurilor criminale, a hotărât să rămâie acolospânzurat, ii, până la noi ordine...

Bologa nu zărise santinelele s, i de-abia acuma băgasede seamă că plutonierul e s, tirb. Glasul i se părea cu totulstrăin s, i parcă ies, ea dintr-un beci umed. Înt, elegea fiecevorbă s, i se mira cum poate vorbi plutonierul atât de linis, tit,ca din carte.

Apoi simt, i o nevoie crâncenă să zică s, i el ceva s, i bâlbâirăgus, it:

— Îngrozitor!Plutonierul nu auzi bine s, i căscă ochii cenus, ii spre

Apostol care, furios, t, ipă as, a de ascut, it, că s, i s, oferul se uităo clipă înapoi:

— Îngrozitor!— Îngrozitor... am înt, eles! făcu plutonierul speriat,

fără zâmbet, întorcând repede capul.Îndată ce rămase singur, în fat, a lui Apostol începu

iară să răsară pădurea spânzurat, ilor... Dar acuma păreacă tot, i sunt la fel s, i în privirea tuturor străluces, te aceeas, iînsuflet, ire stranie, ademenitoare, ca s, i focul din ochiioamenilor care pornesc la asalt. Apostol se cutremură.“Acelas, i om, spânzurat de nenumărate ori, ca o protestarenesfârs, ită...” S, i deodată îs, i zise: “E Svoboda... privirealui...” În aceeas, i clipă îs, i aminti cu o precizie chinuitoarecum a votat condamnarea cehului, cât a fost de trufas, că aavut onoarea să facă parte din Curtea Mart, ială, cum s-aamestecat, din exces de zel, s, i cum a dat o mână de ajutor lapregătirea execut, iei, cum a apucat s, treangul încercându-ldacă e destul de rezistent...

În amândouă palmele simt, ea atingerea aspră a funiei.Amintirea aceasta i se prefăcu în suflet într-un simt, ământ

de rus, ine s, i părere de rău, atât de cumplit, de mustrător,

247

parcă ar fi stat în fat, a lui Dumnezeu în ziua judecăt, ii deapoi. Simt, ământul straniu îl stăpâni numai o secundă,s, i totus, i parcă îi deschise larg port, ile adâncimilor nepă-trunse, unde clocotesc explicat, iile tuturor tainelor viet, ii.

Apoi vedenia spânzurat, ilor pieri brusc, s, i în inimalui Apostol coborî o linis, te mare. Privirile lui îmbrăt, is, aumunt, ii, s, i văile, s, i cerul... Prin răpăiala motorului furiosauzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag s, i clinche-tul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorâtal pădurilor se îngâna într-o armonie caldă cu albastrulalburiu al văzduhului...

9

Automobilul opri scurt în fat, a unei ogrăzi largi, cu poartadeschisă. Bologa sări jos, as, teptă două clipe pe plutonierulcare spunea ceva s, oferului, s, i intrară împreună, în vremece mas, ina trecea mai departe.

Două case mari, bătrânes, ti, mărgineau ograda. Ceadin dreapta, cu grădinit, ă de flori în fat, ă, văruită de curând,avea vreo cinci odăi. În trei locuia generalul Karg, iar încelelalte două din fund, proprietarul, însus, i primarul co-munei. Casa din stânga era a unui învăt, ător care a murit,anul trecut, în Italia. T, inuse pe sora primarului. Văduvacu cei cinci copii a fost nevoită să se mute la o rudă, în sat,fiindcă în casă s-au instalat birourile comandamentului.Mai înainte ograda a fost despărt, ită cu un gard de uluci,pe care militarii l-au pus pe foc, încât acuma fântâna cucumpănă stătea stingheră ca o amenint, are... În fund sevedea un rând de acareturi noi.

Mai încolo era grădina cu pruni înflorit, i, mergând

248

până sub coasta de molift, i. În fat, a s, oproanelor, mai mult, isoldat, i spălau două automobile, alături de un întreg parcde motociclete.

Prin coridorul s, i înaintea us, ii caselor din stânga seîmbulzeau soldat, i de toate armele, as, teptând ordine s, i, înas, teptare, se trăgeau s, i se împingeau, pufnind de râs s, ivorbind în s, oapte, căci generalul nu permitea nici un felde zgomot care să-i tulbure ocupat, iile...

Lângă fântână, pretorul diviziei stătea de vorbă cuun civil de vreo cincizeci de ani, rumen, chipes, , blajin laînfăt, is, are, îmbrăcat jumătate nemt, es, te, jumătate t, ărănes, te.Pretorul, burtos, cu mustat, a sură, îs, i însot, ea cuvintele cugesturi apăsate, iar omul se uita speriat în ochii lui, dândmereu din cap în semn de aprobare. Când văzu pe Bologa,pretorul se întoarse s, i-i strigă us, urat:

— Ei, bine c-ai sosit, dragule!... În sfârs, it... Am scăpatde o grijă teribilă... Închipuies, te-t, i, s-a îmbolnăvit locote-nentul din Curtea Mart, ială s, i cât pe-aci să nu mai putemfunct, iona, des, i mâine avem o afacere extrem de gravă...

Excelent, a nu mai îngăduie să retragem ofit, eri dinfront pentru completarea Curt, ii... În sfârs, it pot, i să-t, i în-chipui prin ce emot, ii am trecut!

Dându-i mâna, Apostol întrebă:— Pentru aceasta mă cheamă generalul?— Desigur... Probabil, vrea să-t, i dea personal instruct, ii,

s, tii obiceiul lui, zise pretorul cu o însuflet, ire ce contrastaneplăcut cu grăsimea lui. Fiindcă trebuie să stârpim prinorice mijloc trădarea, Bologa!... Ce-i aici e nemaipomenit!

Orice mis, care se face, a doua zi dus, manul o s, tie... Pânăs, i intent, iile noastre cele mai secrete dus, manul le cunoas, te...

Ei bine, asta nu mai merge! Din moment în momentne as, teptăm la evenimente importante s, i iată-ne înconjurat, i

249

numai de spioni, parcă am fi în t, ară inamică... Eu, fires, te,am cons, tiint, a împăcată! Eu de mult mi-am făcut datorias, i am raportat excelent, ei că aici nu miroase a patriotism.

Excelent, a nu m-a ascultat. Avea încredere. Zicea căsuntem acasă... Acuma poftim, acasă!... Chiar aseară mi-au adus jandarmii doisprezece bandit, i, adunat, i de prinpăduri, din spatele frontului... Doisprezece! Ce zici?...Frumos număr!...

Tocmai spuneam primarului cât sunt de revoltat... Unfurnicar de trădători...

Apostol Bologa îl întrerupse cu imputare s, i plictiseală:— De ce nu mă lăsat, i pe mine în pace, căpitane? Ce

avet, i cu mine? Primarul aprobă din cap, înviorat put, in.Pretorul însă se supără s, i răspunse indignat:

— Apoi, fires, te, as, a vorbit, i tot, i s, i vă codit, i, ca s, i cândCurtea Mart, ială ar fi ceva... de mâna a zecea! Nu vă dat, iseama că, în fond, de noi depinde toată vitejia voastră...

Războiul nu se câs, tigă numai cu tunuri s, i cu “ura”,domnule!

Asta a fost odată!... Azi mai mult face creierul decâtbrat, ul!... N-ar fi rău să pătrundet, i s, i voi serviciile imensepe care le aducem noi patriei, n-ar fi deloc rău!... Numaimentalitatea voastră e de vină că divizia nici n-are o CurteMart, ială permanentă, cum scrie la legea de organizare, s, ică trebuie să adunăm membrii cu arcanul de câte ori seivesc cazuri de judecat! Lipsa de ofit, eri nu poate fi o scuzăserioasă...

Să muncească fiecare cum muncesc eu s, i atunci nuva mai fi lipsă de ofit, eri tocmai pentru o institut, ie atât denecesară, atât de indispensabilă, cum e Curtea Mart, ialăla o divizie. Adică eu cum sunt s, i pretor, s, i magistrat-instructor, s, i procurorul curt, ii, într-o singură persoană?

250

Fires, te că muncesc de-mi crapă ochii... Să facă s, i alt, ii camine!... Căci, să stit, i, băiet, i, nu există victorie fără CurteMart, ială!

Pretorul era căpitan activ s, i, ca să scape de front, seconvinsese că serviciul lui va hotărî soarta războiului. Setemea cumplit de moarte s, i bubuitul tunurilor îl îngro-zea, încât îs, i astupa urechile. Ves, nic i se părea că e preaaproape de front res, edint, a cartierului s, i îs, i dibuia beciurispeciale unde să se ascundă de aeroplanele vrăjmas, e. Secredea totus, i erou s, i avea un dispret, aproape curajos fat, ăde barbarii din trans, ee. Acuma, văzând la spatele lui Bo-loga pe plutonierul cu fat, a cenus, ie s, i deoarece Bologa exa-mina casele s, i acareturile indiferent, parcă nici n-ar fi vrutsă-l mai asculte, pretorul strigă cu mândrie s, i resemnare:

— Haidem, plutonier, la muncă!... Noi nu cunoas, temodihna...

Asta-i soarta noastră!... Mai avem câteva interogatoriis, i trebuie să încheiem dosarele, căci mâine e zi mare...

Aruncă o privire dispret, uitoare lui Bologa s, i porni gră-bit, legănându-s, i burta, spre casa din stânga, urmat deaproape de plutonierul credincios.

Apostol oftă us, urat... Apoi, după un răstimp, întrebăpe primarul care nu s, tia ce să facă:

— Generalul e aici?... D-ta poate că...— Doarme, răspunse repede primarul. Totdeauna se

odihnes, te după prânz câte două-trei ceasuri... Dar de-acutrebuie să se scoale, că s-a cam înserat...

Pe când Bologa se gândea să caute pe aghiotantul gene-ralului, se pomeniră cu groparul Vidor, care tocmai intrasepe poartă. Văzând pe Apostol, groparul se înnoură:

— Vai de mine, domnule locotenent!... Da’ când aivenit?

251

— Serviciul, murmură Apostol. Uite, m-au chemat laCurtea Mart, ială...

— Nu mai spune! se spăimântă groparul. Pe d-ta?...Oare de ce?

— Judecător, zise Bologa, zâmbind foarte ciudat.Vidor se închină de trei ori. Când află însă primarul că

“dumnealui vrea să ia pe Ilona”, se însenină s, i vorbi maicu inimă:

— Apoi, dacă-i as, a, să n-ai grijă, domnule locotenent,că n-ai s-o duci rău la noi! De-o fi să zăboves, ti mai mult,n-o să te lăsăm pe drumuri. Uite, colo, în fund...

Arătă cu degetul un mic chios, c de bârne, cu o us, ă s, iun geam, cu coridor în fat, ă s, i cu trei trepte de scânduri,lipit de casa din dreapta.

— Crezi că as, încăpea eu în coliba aceea? zise Apostol,cercetând din ochi chios, cul cu luare-aminte.

— Cum nu!... La nevoie omul încape s, i în gură des, arpe, urmă primarul blând. Am făcut-o, acu-s vreo s, apteani, în glumă, fiindcă mă tot ruga nepoata-mea, care nu-i aici acuma s, i a crescut fată mare, să aibă s, i ea o casăde păpus, i. Ei, azi as, a, mâine as, a, fetit, a nu mă slăbea...Într-o zi, hai, zic, să-t, i fac casă de păpus, i, că pe-aici lemneavem destule, s, i de pomană. S, i uite-as, a, am ridicat-o cumâna mea... Avea înlăuntru pătucean s, i măsut, ă s, i scău-nel... toate ca pentru păpus, i... Dar s, i omul mare se puteaadăposti binis, or. Acuma e goală. Dumnealor o păstrează,cum s-ar zice, ca temnit, ă pentru ofit, eri, s, i de aceea stămereu pustie. Numai vreo săptămână a stat, astă-toamnă,când erau aici bosniacii, un stegar tânăr de tot, cine s, tiepentru ce vină. De atunci n-a mai călcat nimeni...

Apostol nu-s, i mai putu lua ochii de la chios, c. Primarultăcu zăpăcit, iar groparul se muta mereu de pe un picior

252

pe altul, ca s, i cum ar fi vrut să întrebe ceva s, i n-ar fi găsitcum să înceapă.

— Dar ceilalt, i unde-s? întrebă apoi brusc locotenentul.— Dincolo, s, opti primarul, înt, elegând. Sunt doispre-

zece...O, Doamne, urgia lui Dumnezeu... Sunt români, săra-

cii, s, i nici unul n-are să scape după cât e de înfocat căpita-nul...

Bologa urmări privirea primarului s, i, în fat, a unui ham-bar de piatră, văzu o santinelă cu baioneta la armă.

— Acolo? mormăi el, mai stins.Primarul dădu din cap. Pe urmă, cu glas care parcă

voia să s, teargă un gând, zise:— Poate că s-o fi sculat domnul general...Apostol porni mas, inal după primarul satului. Gropa-

rul se t, inea de ei, mereu încurcat. În us, a a doua se iviseprimăreasa, cu cocul cărunt în cres, tetul capului. Fiindcănu auzea bine, primarul ca să nu strige, îi vorbi mis, cândtare din buze s, i arătând pe Bologa:

— Dumnealui e ofit, erul care vrea să ia pe Ilona...Femeia zâmbi larg, încântată, spre Apostol. Bărbatul

îi puse mâna pe brat, s, i continuă:— Acu a venit aci... pentru cei de colo!Zâmbetul primăresei se schimbă îndată într-o strâm-

bătură de spaimă, în vreme ce primarul îi făcu semn căBologa trebuie să vorbească cu generalul.

— E o fiint, ă foarte miloasă nevastă-mea, explică pri-marul, ca să nu crează locotenentul cine s, tie ce desprespaima femeii. Mai ales de când a văzut pe biet, ii oamenicum pleacă la spânzurătoare, cu alai, s-a îmbolnăvit degroază. Noi bărbat, ii suntem mai tari la suflet s, i răbdăm

253

multe, dar femeile...De altfel, chiar domnul general o respectă foarte mult,

adăugă put, in mai mândru. Ea îi gătes, te, ea îl îngrijes, te.Atunci groparul, morocănos, ca s, i cum l-ar fi oprit ci-

neva să vorbească, reteză scurt avântul primarului zicând:— Ia mai stai, cumnate, oleacă... Vorba e, cum rămâne

Ilona singură?— Asta-i acuma, făcu cellalt, put, in supărat că l-a între-

rupt.Las-o sănătoasă, că n-are s-o mănânce nimeni... Întâi

să vedem ce s-alege cu dumnealui... Pe urmă, dacă o fi ne-voie, o aducem s, i pe ea aici s, i isprăvim! Ei, es, ti mult, umit?Groparul nu mai zise nimica, ci intră în casă după pri-măreasa care se retrase pe nes, imt, ite. Primarul însot, i peApostol până la us, a generalului:

— Uite-aici!Apostol Bologa deschise. Aghiotantul îl întâmpină ne-

răbdător:— Ai venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelent, a

a întrebat de trei ori de tine...Dispăru, mititel, pe us, ă s, i, peste trei secunde, îl intro-

duse în biroul generalului, cu perdelele lăsate s, i lampa, întavan, aprinsă.

Generalul Karg se plimba mult, umit, cu mâinile la spate,cu o t, igară de foi între dint, i, slobozind rotocoale albastre.

Avea fat, a cam buhăită, ca după un somn lung, cu vi-suri plăcute. Aghiotantul se strecură la masa de scris s, iîncepu să claseze nis, te hârtii. Generalul mai măsură dedouă ori odaia, parcă s, i-ar fi pregătit un discurs, apoi, cudouă degete, scoase t, igara din gură s, i se opri înaintea luiApostol. Îl privi câteva clipe, încruntă din sprâncene s, i

254

vorbi declamator, dar fără asprime, întocmai ca odinioară,în tren:

— Te-am numit la Curtea Mart, ială în locul celui bol-nav...

bineînt, eles provizoriu, fiindcă nu-mi place să descom-pletez serviciile frontului pentru... din principiu... Aziînsă Curtea Mart, ială a devenit tot atât de importantă cas, i biroul de informat, ii, de pildă. Poate chiar mai impor-tantă, căci până ce nu vom distruge nesigurant, a în spate,luptătorii nu vor avea nici o sigurant, ă în fat, ă!... Nu dorescsă-t, i dau instruct, ii s, i nici să te îndemn să-t, i îndeplines, ticu sfint, enie obligat, iile reglementare în noua însărcinare.Te-am chemat la raport numai să-t, i atrag atent, ia asupraînsemnătăt, ii covârs, itoare ce o are în clipele acestea justit, iamilitară în legătură cu mersul războiului!... Da... Din ne-norocire, s, i spre rus, inea noastră, s-au ivit aici, în ultimultimp, numeroase cazuri triste printre civilii care ne încon-joară... Cazurile acestea sunt mult mai periculoase decâtdus, manul cu care ne luptăm cavaleres, te, fat, ă în fat, ă... Îm-potriva spionilor s, i trădătorilor din sânul nostru, vitejii dintrans, ee ar fi dezarmat, i dacă nu i-ar apăra brat, ul justit, ieimilitare... De aceea trebuie să procedăm fără milă fat, ă decriminalii dinlăuntru! Asta-i datoria sacră a fiecărui soldatcons, tiincios s, i disciplinat! Noi condamnăm!... Sper decisă-t, i faci datoria s, i aici ca în luptele cu inamicul din afară,Bologa! Es, ti inteligent s, i corect, am toată încrederea înd-ta, s, i chiar de aceea te-am însărcinat...

Ai avut odată o nesocotint, ă, dar am tras cu buretele,am uitat-o. De asemenea n-am t, inut seama de anumereclamat, ii despre atitudinea d-tale nemilitărească în con-cediu. Eu judec pe soldat după cum se poartă pe front, iaracolo d-ta...

255

(se uită la pieptul lui Bologa). Ar trebui să port, i decorat, iile!Le-ai dobândit prin sânge s, i vitejie... Prin urmare,

atâta aveam să-t, i spun înainte de-a intra în serviciu... N-am obiceiul să mă amestec în dezbaterile Curt, ii s, i nici săcălăuzesc brat, ul justit, iei... Nu cer decât dreptate severă s, ifără milă! Atâta, s, i nimic mai mult!

Generalul tus, i s, i tăcu. Apostol se uita în ochii lui cu ostrălucire fixă.

— Ai înt, eles? întrebă generalul, ocolindu-i instinctivprivirea.

Apostol Bologa, cu buzele strânse, plecă fruntea.— Atunci, înainte! strigă generalul s, i-i întinse mâna.T, igara i se stinsese. Aghiotantul, care nu fuma, dar

purta ves, nic chibrituri, se repezi, politicos s, i fericit, săaprindă t, igara generalului...

10

Afară coborâse întunericul. Jur împrejur, de după dealu-rile negre, se înălt, aseră nouri lenes, i, iar din pădure o ceat, ălăptoasă îs, i întinsese peste Făget pânzele prin care de-abialicăreau stelele în cres, tetul încă senin al cerului. Ferestrelecasei erau galbene, s, i găleata fântânii plutea în ceat, ă ca peapă...

Apostol Bologa închise bine us, a. Întunericul de afarăi se păru atât de amar, că se înfricos, ă. Merse spre poartă,ajunse în ulit, ă s, i porni spre sat. Casele îl priveau cu ochigalbeni, mirat, i. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare.Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi porunceaîntruna: “Înainte!... Înainte!...” ca un comandant care nuîngăduie nici o s, ovăire. Îi lipăiau pas, ii pe ulit, ă, parc-ar

256

fi fost descult, , iar pintenii zângăneau regulat, subt, ire s, idulce, ca nis, te clopot, ei de argint într-o depărtare nehotă-râtă. Întâi câteva siluete negre s, i două cărut, e venind depe front, la pas, cu rănit, i...

Îs, i iut, ea mersul fără să-s, i dea seama, ca s, i cum arfi vrut să ajungă undeva la oră fixă. S, i era cald s, i toatăcăldura i se grămădea în inimă. Trecu pe lângă gara cucoperis, ul ros, u s, i ies, i din sat.

Unde se încrucis, ează s, oseaua cu calea ferată îs, i aduseaminte că, la întoarcere, Klapka a ocolit pădurea spânzurat, ilor.O luă printre s, inele care luceau stins ca două săbii nesfârs, itde lungi. Uneori se uita în stânga, dar ceat, a înghit, ea zarea,s, i întunericul împreuna cerul cu pământul.

Se împiedica de traverse s, i gâfâia. Pe aici drumul pă-rea mai greu. Când dădu iar în s, osea, auzi ropotele râului,aproape, ca nis, te s, oapte stranii...

Înainte de a intra în Lunca, la gura drumului sprefront, se opri brusc, parcă l-ar fi izbit un pumn în piept.S, i în creieri îi zbârnâi întrebarea: “Adică unde mă duc?...Unde?” Dar în aceeas, i clipă simt, i o strângere de inimă s, imurmură chinuit:

— Am uitat acasă... Doamne, ce-am uitat acasă?...S, i, drept răspuns, porni mai departe, spre Lunca.Casa groparului de-abia se deslus, ea în ogradă. Apostol

intră grăbit, ca s, i cum ar fi întârziat. Us, a tinzii era datăde perete ca totdeauna de când se încălzise vremea. Păs, iîn odaia lui, căută pe masă, în locul obis, nuit chibrituriles, i le găsi. Aprinse s, i văzu în pat pe Ilona, îmbrăcată, cuochii deschis, i, ca s, i când l-ar fi as, teptat, sigură că are săvie. De altfel nici el nu se miră. Chibritul se stinse, darApostol, s, i prin întuneric, vedea ochii ei. Apoi Ilona se ri-dică s, i Apostol o îmbrăt, is, ă cu disperare, sărutându-i gura,

257

ochii, părul... Apoi deodată îi dădu drumul, spăimântat,mormăind:

— Am uitat ceva s, i nu s, tiu... Nu mai merge... nu maimerge...

Auzindu-s, i glasul, se linis, ti, aprinse lumânarea s, i oas, eză încet pe masă. Ilona îl privea cu nis, te ochi speriat, i,simt, ind că împrejurul lor pândes, te o primejdie crâncenă.

— Oare ce-am uitat, Doamne, ce-am uitat? zise Apos-tol, uitându-se întrebător la ea.

Atunci îs, i dădu seama că minte s, i că numai pentruIlona a venit. Dar nu avu puterea să lepede îndată min-ciuna s, i începu să caute cu înfrigurare, răvăs, ind cărt, ilepe lavit, ă, la căpătâiul patului. Din întâmplare îi căzu înmâini harta cu pozit, iile frontului, pe care, într-o seară, ocompletase s, i o uitase aici.

— Uite!... As, a-i c-am găsit? strigă triumfător cătreIlona, ca să-s, i scuze minciuna.

O desfăs, ură, îs, i aruncă privirea peste însemnările cucreion ros, u, o îndoi frumos s, i o puse în buzunar. Apoiridică ochii la Ilona s, i se cutremură. Îs, i zicea: “Trebuiesă-i explic”, s, i cerul gurii îi era uscat iască. Simt, ea că “tre-buie”, mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate seîngrămădeau s, i se spărgeau, încât nu putea închega nicio “explicat, ie”. Sub vălmăs, agul gândurilor însă un puhoinăprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate în-doielile s, i s, ovăirile.

— Ilona... îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-ispuie.

— Eu cunosc munt, ii mai bine, s, opti deodată Ilona,ghicindu- i gândurile. S, tiu toate cotloanele, toate potecile,toate pâraiele... Am să-t, i fiu călăuză!

— Nu, nu! tresări Apostol uimit. Tu nu trebuie să...

258

Îi tremura glasul. Tăcu. Peste câteva clipe însă zise iarlinis, tit:

— Am să mă întorc, Ilona, să te iau!... Crezi?— Cred! răspunse ea privindu-l în ochi sălbatic.Bologa îs, i puse casca s, i se uită împrejur. Odaia parcă

trăia s, i respira încet amintiri de fericire. Ilona se zvârli înbrat, ele lui s, i-l sărută...

Apoi Apostol ies, i. În tindă se gândi că ar fi trebuit să seîmbrace mai gros s, i să-s, i ia revolverul. În mijlocul ogrăziiîntoarse capul. Ilona suflase în lumânare. La poartă simt, ipas, ii ei grăbit, i, descult, i, dar nu se mai opri. În ulit, ă îi auziglasul murmurat s, i înt, elese numai un cuvânt: “Dumne-zeu...” Îs, i făcu cruce cu evlavie, ridicând ochii în sus. Cerulera negru ca s, i pământul. Crucea însă îi aprinsese în sufletlumina încrederii, iar împăcarea îi arăta calea...

11

La podul de peste pârâul ce venea dinspre front trebui săas, tepte trecerea trenului. Ochiul locomotivei, însânge-rat, parcă se năpustea asupra lui Bologa, care stătea reze-mat de rampă, linis, tit, întocmai ca odinioară, acasă, cândas, tepta cu maică-sa, seara, sosirea mixtului de Bistrit, a.

“Nici nu m-am uitat la ceas, se gândi el, privind vagoa-nele negre s, i ascultând curios cum scârt, âiau rot, ile, parcăn-ar mai fi fost unse de luni de zile. Trebuie să fi trecutde nouă... Ce-mi pasă? Am vreme destulă... Numai Dum-nezeu să-mi ajute să...” Apoi coti la stânga, pe margineapârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănatprin valurile de pâclă. Icicolo, pe dealuri, tremurau pâl-pâiri de lumină, ca nis, te licurici, însemnând case nevăzute.

259

Drumul s, erpuia cenus, iu în beznă. În pârâu, din când încând, fulgera câte-o lucire argintie.

Des, i n-a umblat pe aici decât o singură dată, Apostolavea impresia că merge pe o cărare bătătorită de mii deori.

Nu dibuia deloc. Păs, ea prin întuneric ca pe trotuarziua în amiaza mare. Nu era obosit. În inimă simt, ea,ca o înt, epătură, dorint, a de-a ajunge mai degrabă. Darniciodată nu-i apăru în creieri întrebarea “unde”, ca s, icum nu l-ar fi interesat deloc sau ar fi s, tiut prea bine undetrebuie să ajungă.

Drumul urca mereu... Pe urmă pârâul rămase în dreapta.Câteva stele albe tremurau, ca o cununit, ă de sperant, ă,

pe un colt, de cer, în vârful unui munte ples, uv.“Ce-ar face Klapka să mă vază acuma?” îs, i zise Apostol

cu mare bucurie când sosi pe coama unde se aflau bateriile.Pe aici nu mai era ceat, ă s, i totus, i întunericul părea mai

des. Bologa încercă să găsească adăpostul lui Klapka, darrenunt, ă, fără măcar să se oprească. În creieri începu să ise desfăs, ure harta cu pozit, iile, să-s, i cerceteze calea... Îs, iamintea că drumul principal merge tocmai până în spa-tele regimentului de cavalerie descălecată, care formeazăaripa stângă a diviziei. La vreo cinci sute de metri însă sedesprinde alt drum, spre sectoarele infanteriei, pe care tre-buie să-l urmeze dânsul. Pe când îs, i făcea astfel socotelile,îi veni în minte, fără să vrea, locotenentul Varga s, i se gândi,zâmbind: “Varga mă as, teaptă mereu...” Merse linis, tit maideparte. Calea cobora printr-o vale seacă, strâmbă.

“Nimai de n-as, întâlni vreo patrulă”, îs, i zise Apostol,fără frică, parc-ar fi vorbit de altul.

Pe urmă, după cât, iva pas, i, îs, i auzi cizmele bocănindpe cărarea bolovănoasă, s, i pintenii ca un t, ârâit de greier.

260

S, i iar îi trecu prin minte că undeva trebuie să cotească îndreapta, spre regimentul de infanterie. Dar gândul acestai se clătină în minte numai o secundă, ca s, i cum n-ar figăsit de ce să se agat, e. Se pomeni zicându-s, i fericit: “Marenoroc de n-am întâlnit pe nimeni... Cu adevărat că suntnăscut într-o zodie bună!” Îi venea să râdă s, i s-o ia la fugă,să sosească mai degrabă.

Drumul însă începuse iarăs, i să urce, mai greu. Apostolîs, i s, terse de două ori, în mers, sudoarea de pe obraji. Însfârs, it, sosi într-o poiană, unde cărarea se pierdea.

“Mi se pare că aici se împart căile”, socoti Bologa, di-buind zadarnic să regăsească drumul.

Vârfurile brazilor se conturau mai negru pe cerul mohorât,descriind cu o linie tremurată marginile poienii. Apostolporni spre punctul cel mai jos, unde trebuia să înceapăaltă vale. S, i cum intră iar în pădure, simt, i într-adevăr ocărare umblată. Se opri, să se odihnească un minut s, i să-s, imai s, teargă nădus, eala pe gât s, i pe fat, ă. Deodată îs, i stă-pâni respirat, ia s, i ascultă. În spate, în poiană, auzi zgomotde pas, i. Se piti lângă un trunchi gros. I se păru că pas, iise apropie s, i deslus, i un glas înăbus, it rostind vorbe stră-ine. Văzu două umbre mis, când la marginea pădurii... Sedepărtau...

Apostol mai as, teptă un răstimp. Inima i se zbăteanăprasnic.

În creieri îi apăru iarăs, i harta cu pozit, iile. Trans, eeleinfanteris, tilor sunt pe două creste, dar ale românilor suntmai coborâte...

“Atunci poate că am trecut... am ies, it din liniile noas-tre!

se gândi, uitând oboseala, umplându-se de o bucurielină.

261

Slavă Domnului... De acuma primejdia cea mare s-asfârs, it...

Doamne, nu mă lăsa!” Se închină, pătruns de un fiorde mult, umire s, i recunos, tint, ă, iar buzele murmurau frân-turi de rugăciuni fără cuvinte.

Plecă înainte pe cărare, cu inima ostenită de bucu-rie. Peste cât, iva pas, i se împiedică într-un trunchi putred,răsturnat parcă dinadins de-a curmezis, . Îl ocoli. La zecemetri însă alt copac prăvălit închidea drumul. Apoi put, inîncolo se izbi de nis, te sârmă ghimpată, întinsă s, i împletităîntre tulpinele brazilor. Încercă să se strecoare prin gardulde sârmă. Nu izbuti. Vrând să ocolească, o luă în stânga.Făcu vreo treizeci de pas, i s, i găsi loc de trecere. Dincolode sârmă porni la dreapta s, i înainte, să se întoarcă la că-rare. Nu mai dădu de ea. Merse totus, i înainte s, i nimeriiar într-un gard de sârmă.

“Se vede că-i un unghi mort s, i l-au închis cu mai multerânduri de obstacole împotriva surprizelor!” îs, i zise Apos-tol cu răbdare s, i încredere neclintită.

O apucă din nou spre stânga, pe coastă, de-a lungulgardului, socotind că trebuie să fie undeva un locs, or detre266 cere. După vreo zece minute de suis, , se gândi căprea se depărtează de fundul văii s, i se întoarse înapoi, sămai caute s, i în cealaltă parte. Coborî până în vale s, i urcăpe altă coastă, mai piezis, ă. Pădurea părea mai deasă s, imai tânără. Din când în când crengile joase se agăt, au dehainele lui Apostol ca nis, te mâini care ar vrea să-l oprească.Urcus, ul îl ostenea.

Îs, i s, tergea mereu gâtul cu batista udă s, i sudorile îipicurau neîncetat din păr pe gât, fierbint, i, s, i se prelingeaupe sub guler, pe spate...

În sfârs, it pădurea se rări s, i gardul de sârmă dispăru

262

tocmai la marginea unei râpe care se ridica spre cer ca unzid.

Bologa stătu acolo să răsufle o clipă s, i să se răcorească.La poalele râpei găsi altă cărare. Us, urat s, i odihnit porniîn vale s, i coborî poate cinci minute. Apoi cărarea ocoli ostâncă s, i se îngustă ca un coridor între peretele râpei s, itulpinile brazilor.

De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea obo-seala.

Îl dureau picioarele, s, i genunchii parcă-i erau străini.Se dezvăt, ase de mars, uri s, i azi a umblat atât de mult. Părulîi era ud s, i de sub casca înfierbântată i se scurgeau petâmple s, iroaie. Scoase casca din cap fiindcă îl strângea den-o mai putea răbda. O luă de curelus, ă, cu mâna stângă,legănând-o în ritmul pas, ilor. Deodată casca se lovi deceva, cu zgomot metalic. Apostol se opri mirat. Pipăi. Untrunchi de brad, răs, inos, încât îs, i murdări degetele... S, iiar sârmă ghimpată...

Trei rânduri, cu împletituri dese... Bologa se tulbură. Animerit tocmai cărarea pe care umblă patrulele care cerce-tează valea dintre liniile vrăjmas, e. Dacă s-ar întâlni pe aicicu vreo patrulă de recunoas, tere... O clipă se gândi să seîntoarcă înapoi până unde se isprăves, te gardul de sârmăs, i acolo să coboare în vale, să-s, i piarză urmele. În pădurear putea chiar as, tepta să se facă ziuă... ferit s, i adăpostit...Totus, i, îs, i continuă drumul ca s, i cum gândul de întoarcerear fi privit pe altcineva, nu pe el.

Cărarea ocoli iar un picior de stâncă s, i Apostol Bologase ciocni piept în piept cu un om care, sărind brusc înapoi,strigă înfundat:

— Halt! Wer da? Lui Apostol i se păru cunoscut glasuls, i răspunse:

263

— Offizier...Urmă o tăcere scurtă, gâtuită. Ochii lui Bologa sfrede-

leau întunericul cu priviri curioase. Apoi deodată, dintr-olampă electrică de buzunar, t, âs, ni o sulit, ă de lumină albăs, i glasul de adineaori răsună iar, mai limpede, cu mirares, i satisfact, ie:

— A, Bologa!...Acum Apostol recunoscu glasul lui Varga s, i, sub casca

ce licărea în reflexele razelor, îi zări s, i ochii rotunzi ca douămărgele de sticlă neagră. S, i în aceeas, i clipă, se cutremurăca un lunatic care s-ar fi des, teptat din somn pe margineaunei prăpăstii.

Locotenentul Varga s, ovăi câteva secunde, mormăind.În dreapta lui, t, eava revolverului tremura cu gura spreBologa.

Pe urmă strigă cu o voce ca o lamă de cut, it ce pătrundeîn carne vie:

— Ia-i armele, caporal!Din spatele lui Varga ies, i un soldat pirpiriu. Apostol

murmură lenes, :— N-am arme...Omul se opri la doi pas, i. Varga sâsâi nerăbdător, fu-

rios:— Caporal, perchezit, ie corporală!Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră

buzunarele, repede, speriate.— Trăit, i, don’ locotenent, n-are...— Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece.

Caporalul rămâne la urmă!Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă

drum locotenentului. În trecere Varga se întoarse cu fat, a

264

spre Apostol care-i simt, i respirat, ia aspră, tăioasă, înt, epătoare.Apoi fâs, ia de lumină muri în potopul de întuneric...

265

CARTEA A PATRA

1

Apostol Bologa mergea linis, tit, parc-ar fi scăpat de toategrijile. Sudorile i se uscaseră pe fat, ă s, i pe gât. Îi trecu prinminte c-ar putea răci s, i îs, i puse casca în cap potrivindu-s, ibine curelus, a sub bărbie. Se gândea la gardul de sârmăghimpată, îi era frică să nu se zgârie, s, i nu mis, ca delocbrat, ul drept. Privea numai înainte, cu capul sus, cu ochiimari sorbind numai întuneric. În spate auzea gâfâiri obo-site s, i uneori câte-un clinchet de armă. În fat, a lui păs, ea unsoldat mărunt, iar peste casca soldatului zărea silueta luiVarga, mai neagră decât bezna. Mereu atingea cu botul ci-zmelor călcâiul soldatului s, i mereu voia să-i ceară iertare,dar nu-s, i putea descles, ta fălcile să vorbească. De altfel nicio s, oaptă nu mai s, optea nimeni ca s, i cum nimic nu s-ar fiîntâmplat s, i nici nu se va întâmpla. Numai când deslus, easilueta locotenentului, în sufletul lui Apostol scotea capulves, nic acelas, i cuvânt, ca un cadavru la marginea apei: “Însfârs, it... În sfârs, it...” Simt, ea o us, urare ciudată, întocmaica după o primejdie mare trecută cu bine. Drumul i sepărea mai us, or înapoi, la deal, de cum fusese înainte, la

vale. Numai vremea nu se clintea din loc, parcă o mânăgrea ar fi oprit minutarele ceasului ceresc.

Într-un târziu trosniră câteva împus, cături, aproape,în fat, ă. Zgomotul se prelungi cu ecouri din ce în ce maimoi.

“Am ajuns!... Slavă Domnului!” îs, i zise Bologa, ca s, icând pocnetele de arme i-ar fi vestit bucurie.

Dar bucuria i se înecă pe dată într-un noian de gânduridezmort, ite de ecourile împus, căturilor. Îs, i dădu seama căa fost prins pe când voia să treacă dincolo s, i se spăimântă.În aceeas, i vreme îs, i imputa că a plecat fără măcar să chib-zuiască ce face s, i chiar fără armă, încât acuma... Se simt, ideodată atât de ostenit, că gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârs, it de chinuitoare dorint, ă de odihnă. Îi ardea cerulgurii de sete s, i iar asuda cumplit. Îi stătea pe limbă să în-trebe dacă mai este mult. Îl rodea teama că nu va sosiniciodată s, i, chiar în aceeas, i clipă, că va sosi prea curând.

“În sfârs, it... În sfârs, it!” îi bâzâi iar prin creieri dreptrăspuns la toate gândurile s, i simt, ămintele vălmăs, ite.

Apoi convoiul se opri într-o poiană. Varga păstră doisoldat, i pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cucaporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului.

Apostol, între cei doi soldat, i, porni după Varga, careacuma păs, ea mai repede s, i cu mai multă sigurant, ă. Înpădure drumul era larg, bun s, i cobora blând. Peste câtevaminute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite lică-reau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca nis, tebivoli culcat, i, înnegreau colibe pe jumătate în pământ s, imascate cu găteje s, i crengi. O santinelă cu arma întinsăceru parola s, i Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, as, ezat chiar la marginea drumului, se auzeaun adevărat concert de sforăituri. Pe urmă se abătură

268

la dreapta s, i, în fat, a unei colibe, Varga mormăi: “Halt”.Bologa se opri cu soldat, ii, iar locotenentul intră în pos-tul de comandă al divizionului. După câteva clipe însă sereîntoarse, iar un glas dinlăuntru îl însot, i limpede:

— As, a, Varga... îl predai regimentului, fires, te cu for-mele reglementare...

Mai merseră două minute s, i sosiră la postul de co-mandă al regimentului, un bordei mare, de bârne groase,înconjurat de colibioare mai modeste. Varga coborî încoliba cea mare, unde zăbovi mai mult. Ies, i întovărăs, it deun ofit, er, zgribulit s, i somnoros, care bufnea supărat:

— Cel mai cuminte ar fi fost să-l t, ii la tine, la sector,până dimineat, a... Dacă o să mă sculat, i din somn pentrutoate mărunt, is, urile...

— Dacă-t, i iei tu răspunderea, eu n-am decât să-i daudrumul! zise Varga nervos, mai ales pentru că aghiotantulvorbea de fat, ă cu Bologa. Eu mi-am făcut datoria...

— Datoria, datoria, murmură ursuz ofit, erul. Ziua,noaptea, datoria...

La vreo treizeci de pas, i intrară cu tot, ii într-un adăpostlarg, luminat cu o lampă mare de petrol. În fat, a unui multi-plu telefonic mot, ăia un sergent cu receptorul în cap, ca unbandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alt, i treisubofit, eri, tot, i cu burta în sus, cu gura căscată s, i lucitoride sudoare. În colt, , pe o masă cu multe hârt, oage, dominaun registru deschis. Telefonistul se trezi s, i întoarse capul,uluit, spre intrare.

— Ia cheamă, băiete, pe ofit, erul de serviciu al cartie-rului!

zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domolcu imputările către Varga, dar uitându-se numai la Bologacare, între cei doi soldat, i, stătea aiurit, cu obrajii albi s, i

269

brăzdat, i de nădus, eală, parc-ar fi plâns.Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul îs, i

curmă deodată imputările s, i, punând mâna pe brat, ul luiVarga, murmură cu alt glas, aproape mirat:

— Se vede c-a umblat prin sârme... S, i-a sfâs, iat hai-nele...

Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa,încruntând sprâncenele, s, i s, opti cu o strângere de umeri:

— Poate...Atunci Apostol, ca s, i cum ar fi simt, it privirile, ridică

ochii spre dâns, ii. Varga întoarse capul s, i trecu lângă tele-fonist.

— Sunt zdrobit de oboseală, bolborosi Apostol cu ovoce uscată, străină, întâlnind privirea aghiotantului. Numă mai t, in picioarele... Să stau jos colea put, in?

— Da, da.. de ce nu... poftim! tresări aghiotantul,speriat parcă de glasul lui s, i adăugând, mai sigur, cătresoldat, ii de pază: Ia dat, i la o parte picioarele celea!

— Domnule locotenent... poftit, i divizia... a sosit divi-zia!

strigă telefonistul, sculându-se s, i scot, ând receptoruldin cap.

Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colt, ul patului. Sufle-tul îi era plin de recunos, tint, ă, în vreme ce buzele-i friptebâlbâiau în nes, tire:

— Mult, umesc... foarte bine...După ce se odihni o clipă, se simt, i mult, umit s, i se uită

împrejur, întrebându-se nedumerit: “Ce caut eu aici?” Văzupe aghiotant în fat, a multiplului telefonic, s, i pe Varga, ală-turi, îndoit de s, ale, plecat put, in înainte, trăgând cu ure-chea. Apoi auzi strigătele aghiotantului s, i ascultă cu luare-

270

aminte.— O patrulă de ofit, eri... comandată de ofit, er, fires, te...

a prins un locotenent de artilerie care încerca să dezertezela inamic... Cum? Cum îl cheamă? Locotenent Varga,comandantul escadronului al treilea... A, pe prizonier?...Cum îl cheamă pe prizonier, Varga?

— Bologa Apostol, s, opti Varga.— Locotenent Bologa Apostol!... Bo-lo-ga... din artile-

rie...Nu s, tiu... Da, da, fires, te... Acum ce să facem cu el,

cu prizonierul, fires, te... Ce întrebare!... Bine, sigur cătrebuie să vi-l trimitem, dar vreau să s, tiu acuma, ce facemacuma?...

Ce? Să-l expediem chiar acuma?... Noaptea?... A, da...as, a, da... Bine, bine, am înt, eles... Vasăzică, Varga să facăun raport despre împrejurările în care l-a prins s, i o schit, ăa locului...

as, a-i?... Fires, te, adresat nouă, pe cale ierarhică, iar noivă transmitem raportul cu adresa cuvenită... Foarte bine!Cum? Perchezit, ie?... Documente?... Nu s, tiu... Face Vargatot ce trebuie...

Bine, bine... Noapte bună!...Trecând telefonistului receptorul, aghiotantul explică

lui Varga:— Ai auzit?... Înadins am repetat, ca să auzi... Trebuie

să-i faci perchezit, ie corporală, dacă n-are cumva docu-mente sau arme sau cine s, tie ce... As, ează-te deci colo, lamasă, s, i fă-t, i raportul!... Dar scurt, fără vorbărie!... Eunu te mai as, tept, fiindcă sunt mort... Telefonistul are să-mi dea raportul mâine dimineat, ă, să-l atas, ez la adresă...Prizonierul rămâne aici sub paza oamenilor tăi s, i pe răs-punderea ta...

271

— Eu, din moment ce am terminat raportul, nu-mi iaunici o răspundere, zise Varga dârz. Cel mult pot să-t, i lasaici oamenii mei, dar numai până dimineat, ă s, i cu condit, iasă nu mi-i trimit, i cine s, tie pe unde...

— Bine, fie a mea s, i răspunderea... Tot, i fugit, i de răs-pundere, mormăi aghiotantul; apoi, uitându-se la prizo-nier, urmă: Parcă-i mai arde lui acuma de fugă... Undesă mai fugă? Apostol zâmbi recunoscător s, i se gândi să-ispună să fie linis, tit s, i fără grijă că de-acuma s-a sfârs, it...Dar aghiotantul îs, i strânse gulerul mantiei la gât, zicândiar plictisit:

— M-ai sculat din somn pentru... Om fără suflet!... Ei,noapte bună la tot, i!

Locotenentul Varga rămase încurcat un răstimp. Segândea c-ar trebui să pună câteva întrebări prizonierului,să-i afle intent, iile... Îi fulgeră chiar prin creieri că poatenici n-a vrut omul să dezerteze, ci s-a rătăcit, necunoscândterenul.

Altfel, cum ar fi nimerit tocmai în sectorul lui, maiales după ce l-a amenint, at deunăzi? Se duse la masă, îs, ifăcu loc, îs, i pregăti cele de scris, mereu nehotărât. Apoideodată se întoarse s, i zise către Bologa, nervos, aspru:

— Scoate absolut tot ce ai în buzunare!Apostol cu rămăs, it, ele surâsului de adineaori pe fat, ă, se

sculă s, i-s, i goli buzunarele. Un soldat îi luă mărunt, is, uriledin mâini s, i le puse pe masă. Varga se uita pe sub sprân-cene.

Linis, tea prizonierului îl supăra. Vru să ordone soldatu-lui să controleze dacă... Pe urmă îs, i mulcomi mânia prin-tro înjurătură strivită în dint, i, se as, eză s, i cercetă pe rândtoate lucrus, oarele. Când dădu peste harta cu pozit, iile,nu se mai putu stăpâni. Sări în picioare s, i, arătând-o lui

272

Bologa, strigă:— Dar asta? În ochi îi fulgera dispret, s, i ură s, i triumf...

Apoi scrise raportul s, i făcu schit, a, linis, tit, cu cons, tiint, aîmpăcată, în vreme ce Apostol, pe colt, ul patului, îs, i tru-dea zadarnic mintea să ghicească ce-o fi hârtia pe care i-aarătat-o locotenentul...

După ce împachetă toate lucrurile prizonierului s, i ledete în grija telefonistului, Varga porunci soldat, ilor să iabine seama, să facă paza cu rândul s, i să nu piarză vremeadegeaba pe aici... Vorbind cu soldat, ii, îs, i încheie cu bă-gare de seamă nasturii hainei, îs, i potrivi casca, îs, i pusemănus, ile căptus, ite s, i, fără să vrea, se uita numai la Bologa.Se gândea că trebuie să-i facă o imputare măcar sau să-iarunce un cuvânt de dispret, , care să-l umilească. S, i-i zisedeodată cu glas moale:

— Vezi, Bologa?... Ît, i aduci aminte când te-am preve-nit în tren s, i pe urmă s, i... Rău îmi pare că... Eu mi-amfăcut datoria... numai datoria, precum trebuie să s, i-o facăorice om pe lume, oriunde s, i în orice împrejurare...

Întâlnindu-i privirea obosită s, i buimăcită, ultimele cu-vinte i se încurcară într-un simt, ământ de nelinis, te. Făcuun pas spre el, să-i întindă mâna. Îs, i luă seama brusc s, itrecu fără să-l mai privească. S, i, ies, ind, tus, i ca s, i cum ar fivrut să- s, i curet, e din inimă urmele înduios, ării...

Apostol s, edea pe colt, ul patului de scânduri ca o stanăde piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca nis, teferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în unghe-rul de lângă us, ă, cu arma în brat, e s, i adormi numaidecât,pe când cellalt cârliga când un genunche, când pe cellalt,uitându-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa.Telefonistul întorcea capul deseori, curios, dorind amănu-nte s, i neîndrăznind să întrebe nimic.

273

Linis, tea s, i lumina pătrundeau în sufletul lui Apostol caîntr-o casă pustie. Osteneala îi omorâse toate gândurile.

Ridică mâna stângă să-s, i scoată casca s, i auzi un tic-tac.Îs, i văzu ceasornicul la brat, s, i murmură cu bucurie:

— Uite că ceasornicul... Îs, i aruncă ochii pe cadranulalb s, i continuă: E de-abia unu... De-abia... Vasăzică autrecut s, apte ore de când... S, apte... S, apte...

Uită cu totul ce-a vrut să zică. Brat, ul îi căzu pe ge-nunchi, amort, it. Apoi pleoapele i se împreunară, s, i capul,cumplit de greu, i se prăbus, i pe piept...

2

La ora s, ase s, i jumătate, Apostol Bologa, escortat de pat276ru soldat, i, sub conducerea unui sublocotenent, fu pornitla drum, spre cartierul diviziei.

— Dacă am găsi vreo cărut, ă undeva, poate la artilerie,bine-ar fi, zise sublocotenentul, uitându-se înapoi, dupăce ies, iră din zona regimentului. Barem am merge mairepede s, i nici nu ne-am osteni!

Chiar în dreptul adăpostului lui Klapka întâlniră câ-teva cărut, e gata de plecare s, i sublocotenentul începu în-dată să se tocmească cu un sergent s, i să-i arate pentruce trebuie să- i cedeze o cărut, ă până la Făget... Sergentulfusese odinioară în bateria lui Bologa s, i, văzând pe fostulsău comandant între baionete, se zăpăci, nu înt, elese deloclămuririle sublocotenentului s, i bolborosi:

— Noi, mă rog cu supunere... ordinul, mă rog cu su-punere...

Sublocotenentul se înfurie s, i îl luă la înjurături pen-tru că “nu se poate să fie un sergent as, a de prost s, i să

274

nu priceapă că...” Atunci se apropie căpitanul Klapka, înmână cu o foaie de hârtie. Când recunoscu pe Bologa, în-cremeni. Sublocotenentul se grăbi să-i spuie întâi cât deidiot e sergentul, iar apoi îi ceru o cărut, ă, apucându-sesă-i povestească pe larg tot ce s, tia despre cazul prizoni-erului. Klapka stătu câteva clipe, ca s, i cum ar fi ascultatsporovăiala sublocotenentului, fără se înt, eleagă o vorbă.Se uita însă la Apostol cu atâta groază, încât îi dârdâiau s, ibrat, ele s, i picioarele. Apoi, curmând cu un gest istorisireatânărului ofit, er, se repezi la Bologa s, i-i zise, schimonisitde frică:

— Vasăzică totus, i ai încercat?... O, o, presimt, irea mea!...S, i azi-noapte te-am visat...Apostol plecă ochii în pământ s, i strânse din umeri.Căpitanul îs, i frângea mâinile, bâlbâind foarte repede

cuvinte fără s, ir, pline de milă s, i de spaimă, as, teptândparcă mereu un răspuns. Deodată îs, i aduse aminte căBologa e arestat sub o învinuire crâncenă s, i că, stând devorbă, riscă să fie s, i el amestecat, ca odinioară. Vru să seretragă, dar nu putea.

— Am să te apăr eu, Bologa! murmură cu o mult, umireadâncă, în care i se topiră toate temerile. Vreau să tescap!...

Auzi?... Trebuie să scapi!Bologa se cutremură s, i se uită la Klapka necrezător,

cu o mirare ca s, i când l-ar fi văzut întâia oară în viat, ă.— Bine... bine... fires, te, s, opti dânsul cu o voce ca un

suspin prelungit.— Nenorocitule... zise iar căpitanul, clătinând din cap;

adăugă apoi îndată, mai apăsat: Curaj! Curaj, Bologa!Se depărtă brusc spre postul de comandă fără a mai

întoarce capul...

275

Cărut, a se urni curând s, i merse deocamdată la pas, căcidrumul avea coborâturi grele s, i multe cotituri. Subloco-tenentul, foarte guraliv, căuta să stea de vorbă cu Bologa,“să ne mai treacă de urât s, i de necazuri”. Îi spuse că el esas, fecior de t, ăran, dintr-un sat de lângă Bras, ov, jumătateromâni s, i jumătate sas, i. Ar avea ceva avere, dar tatăl săus-a însurat de trei ori, s, i cu fiecare nevastă a făcut câte-uncopil, as, a că averea se va împărt, i în trei la moartea bătrâ-nului. Cei doi frat, i vitregi, mai mari, au rămas la plug.Acuma, fires, te, sunt s, i ei în război s, i trăiesc amândoi. Luii-a plăcut cartea s, i e absolvent al Academiei Comercialedin Viena. Avusese asigurat un loc de contabil la o bancădin Sibiu. Nici n-a apucat să intre în slujbă, a venit războ-iul s, i i-a zdrobit cariera... S, i barem de s-ar putea “activa”în armată! Nici cariera militară n-ar fi rea... Isprăvindu-s, ibiografia, căută să afle cum s, i unde a fost prins Bologas, i de ce a vrut să dezerteze. Fiindcă Bologa era scump lavorbă, sublocotenentul începu să-i îns, ire diferite “cazuride dezertare”.

— Am avut chiar în regimentul nostru unul, nu demult...

acum vreo patru luni... Un stegar, polonez de origine...băiat bun... Cine s, tie ce i-a venit, destul că l-au prins, iarel a mărturisit cavaleres, te că “da, am vrut să dezertez...”S, i totus, i a fost numai împus, cat!... Vezi?... Căci dezer-tarea simplă se pedepses, te cu moartea prin glont, , adicăo moarte oarecum onorabilă... militară... În fond, întregloant, ele plutonului de execut, ie s, i gloant, ele dus, manuluinu-i deosebire decât de calibru s, i de calitate, nu-i as, a?...A, fires, te, când dezertarea se complică cu trădarea saucine s, tie cu ce crimă capitală, atunci intră în funct, iunes, treangul, fără doar s, i poate... În privint, a asta nici o Curte

276

Mart, ială nu discută, nici nu poate discuta, pentru că s, i co-dul e categoric: s, treangul! Cunosc de altfel un caz precis,de pe când eram la Divizia a unsprezecea, în Rusia, un caztipic, as, putea zice...

Drumul se îndreptase s, i vizitiul dădu bici cailor. Cărut, aprinse să huruie s, i să hurduce atât de tare, că sublocote-nentul, în focul povestirii, îs, i mus, că limba. Se ros, i de du-rere s, i înjură în gând. Vru să continue, dar hurducăturileîi schilodiră cuvintele, silindu-l să tacă. În cele din urmă,temânduse să nu-s, i fi sângerat limba, începu să scuipeascut, it spre gârla din dreapta drumului, întocmai cum facsoldat, ii când au răgaz să fumeze în tihnă.

Zgomotul rot, ilor s, i hurducăturile dest, eleniră gându-rile lui Apostol.

“Azi la nouă era să osândesc iarăs, i... Acum alt, ii măvor osândi pe mine! îs, i zise dânsul, fără frică, ba chiar cuun fior de plăcere, urmând numaidecât: Oare cine mă vaînlocui azi?” Căută răspunsuri câtva timp. În gând îi bâj-bâiau nume de ofit, eri, fiecare cu grade s, i cu crâmpeie deamintiri, care de care mai neînsemnate. Apoi uită ce vreacu ofit, erii s, i-s, i aduse aminte de Ilona s, i de spânzurat, ii depe marginea s, os279 elei, însă numai sub chipul unei păreride rău ciudate: “Acuma nici nu vom trece pe dinaintea ca-sei lor s, i pe Ilona nu voi vedea-o niciodată, dar trebuie sătrecem negres, it printre spânzurat, ii de care nu voi scăpapână-i lumea lume!” Soarele frigea din spate. Munt, ii îs, itremurau pădurile în mângâierile razelor. Lângă s, oseauapietroasă, pârâul alerga în vale cu clipiri argintii, ca un co-pil zburdalnic. Din cărut, a hodorogită baionetele pe armese înălt, au spre cer, amenint, ătoare.

Lângă podul de peste gârlă, cotind în s, oseaua cea mare,Apostol întoarse ochii în dreapta, căutând barem casa Ilo-

277

nei.Dar Lunca era ascunsă după coastă.Apoi se apropiară de branis, tea cu spânzurat, ii. Apostol

nu voia s-o mai vază, s, i totus, i o văzu de îndată ce trecurăde cotitura a doua... Plecă fruntea în fundul cărut, ei, douăscânduri printre care fugea s, oseaua înapoi... Caii, obosit, i,cum dădură de umbră, îs, i înceteniră trapul, până ce că-zură la pas. Când zări sublocotenentul spânzurat, ii, nu-s, imai putu stăpâni uimirea s, i chiar o bucurie, parc-ar fidescoperit o mare noutate.

— Uite, uite ce interesant! strigă privind cu atent, iecând în dreapta, când în stânga. Lasă la pas, băiete, as, a,să vedem mai bine, că-i foarte interesant!... Noi, pe front,trăim ca sub pământ... habar n-avem ce-i pe lume... Tot, itrebuie să fie spioni, desigur... A, fires, te, spioni s, i trădă-tori!... Uite...

da... Cât, i sunt?... Stai... trei... s, apte... Bravo!... Genera-lul nostru arde, ehei, nu glumes, te!

Râse zgomotos, larg, s, i se întoarse spre Bologa, vrândsă-i spuie ceva, ca s, i când ar fi uitat că-i arestat. Văzându-i însă capul plecat s, i gâtul alb, lung s, i subt, ire, îs, i aduseaminte, îs, i curmă brusc veselia s, i, cuprins de rus, ine, serăsti la vizitiu:

— Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prân-zul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spânzurat, i?... Dobi-tocule, dobitocule!...

Apostol, cu ochii în fundul cărut, ei, zări printre scân-duri, pe s, oseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întoc-mai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic,în stânga.

Îl cutremură o spaimă ciudată s, i, ca o rugăciune, în-cepu să murmure din buze:

278

— Dumnezeu... Dumnezeu...Repetând acelas, i cuvânt cu nădejde fierbinte, i se co-

borî în suflet încrederea s, i-s, i zise, ridicând capul spre al-bastrul însorit al văzduhului: “De ce să mor?... Nu vreausă mor! Viat, a e doar... Viat, a!..." S, i îndată simt, i nevoiaporuncitoare să vorbească, să se dezmort, ească s, i să aratecă trăies, te. Se uită înviorat la sublocotenentul amut, it s, izise cu glas umed s, i cu ochii zâmbitori, parcă ar fi spus oveste de necrezut:

— Frumoasă vreme, as, a-i?... Lumea-i totdeauna fru-moasă...

toată lumea...Sublocotenentul tăcea zăpăcit. Apostol îl apucă de brat,

s, i urmă, grăbit, îngrijorat să nu uite ce vrea să zică:— Vorbeai adineaori despre diferite cazuri de dezer-

tare...Ei... camarade, es, ti încă tânăr s, i... S, tii că eu azi la nouă

trebuia să fiu la Curtea Mart, ială... ca judecător, fires, te...nui ridicol acuma?... Am mai fost o dată în Curtea Mart, ială...

cu un caz foarte interesant... Un sublocotenent ceh,unul Svoboda... N-ai priceput?... Svoboda, ceh, spânzu-rat...

Cărut, a hurduca atât de rău, că gândurile lui Apos-tol se încurcară. Îs, i dădea seama s, i totus, i continua cuîncăpăt, ânare să povestească sublocotenentului “cazuri”s, i să-i explice că intent, ia lui... Hurducările se întet, eau s, iApostol era nenorocit că vor sosi în Făget înainte de a fiavut vreme să se lămurească deplin, să înt, eleagă s, i sublo-cotenentul cum stau lucrurile, ca s, i cum ar fi fost în fat, aunui judecător de care atârna soarta lui.

279

3

Cam în acelas, i loc unde aseară stătuse de vorbă cu pre-torul s, i cu primarul, Apostol Bologa, între patru soldat, icu baioneta la armă, as, tepta acuma întoarcerea subloco-tenentului care intrase să anunt, e sosirea prizonierului.În fundul ogrăzii aceleas, i două automobile s, i parcul demotociclete, lângă hambarul cu arestat, ii, parcă aceeas, isantinelă, în coridor s, i înaintea us, ii din stânga, aceeas, iîngrămădire de soldat, i... S, i pomii înflorit, i în spatele aca-retelor, s, i fântâna cu cumpănă în mijlocul curt, ii... Numaisoarele lumina mai vesel, s, i oamenii, din ogradă, din fe-restre s, i chiar din ulit, ă, se opriseră în loc, uitându-se laofit, erul între baionete, cu hainele murdare s, i rupte, cufat, a tăbăcită de osteneală s, i de emot, ii...

Apostol simt, ea toate privirile ca nis, te săget, i drept îninimă s, i iar începu să bolborosească: “Dumnezeu... Dum-nezeu...” ca o apărare împotriva rus, inii grele ce-i moles, eaîntreaga fiint, ă. Avea privirile t, intite spre vârfurile prunilorînflorit, i ce se înălt, au deasupra coperis, urilor din fundulogrăzii s, i astfel nu văzu pe groparul Vidor care, ies, inddin casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezândochilor, îngrozit.

— Ce s-a întâmplat, domnule locotenent? bâlbâi gropa-rul, la cât, iva pas, i, cu glas plângător. Noi am crezut asearăcă teai dus acasă, pentru Ilona... s, i iată că... Vai de mine,vai ce nenorocire!

— Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresărind, întorcândprivirea spre Vidor cu o pâlpâire de bucurie.

În aceeas, i clipă însă îs, i aminti că hârtia pe care i-a ară-tato Varga, azi-noapte, era harta cu pozit, iile s, i se întrebă,

280

în gând, ce-a vrut să zică Varga când i-a arătat-o s, i de cei-a arătat tocmai harta cu pozit, iile?

— Înapoi! Nu-i voie! bufni un soldat, morocănos, că-tre groparul care încerca să se mai apropie s, i care se re-trase îndată ca mus, cat de s, arpe.

Printre soldat, ii grămădit, i la us, ă, apăru sublocotenen-tul, făcând semn escortei să înainteze cu prizonierul...

Într-o odaie plină cu mese de scris de toate felurile,pretorul as, tepta nerăbdător. Fusese îns, tiint, at chiar încursul nopt, ii s, i pregătise tot pentru accelerarea lucrărilor.În sfârs, it, avea un “caz except, ional”! Îs, i freca mâinile s, iumbla de icicolo, lovindu-se de colt, urile meselor. Pe fat, ă îijuca mult, umire s, i emot, ie. La o parte, lângă un birou, s, edeaplutonierul cu fat, a cenus, ie, frământând între degete untoc cu penit, a nouă.

Când intră Bologa, pretorul se opri în dosul unei mese,ascultă grav raportul sublocotenentului, luă pachetul cu“obiectele” prizonierului s, i iscăli ceremonios o dovadă deprimire. De îndată ce plecă însă sublocotenentul, fat, a pre-torului îs, i recăpătă expresia de satisfact, ie, încât Apostolzâmbi înseninat s, i cu o încredere frăt, ească.

— Ei, domnule, zise pretorul cu un glas blajin, întoc-mai ca ieri când a sosit Bologa cu automobilul, să proce-dăm repede s, i sistematic, să nu pierdem vremea! Nu-ias, a?... Scrie, plutonier! Dumneata, poftim, ia loc... colea,mai aproape!

În vreme ce pretorul dicta plutonierului introduce-rea obis, nuită, Apostol Bologa se as, eză pe un scaun, întrecele două mese de scris, linis, tit s, i stăpânit numai de unsimt, ământ supărător de rus, ine. Apoi pretorul citi rapor-tul lui Varga de două ori, dând din cap foarte mult, umit,desfăcu pachet, elul s, i examină cu mare atent, ie fiecare lucrus, or,

281

zâmbind uneori ca omul care-s, i vede confirmate presupu-nerile, crescând astfel în propria-i pret, uire.

— Iar acuma te rog să răspunzi, scurt, milităres, te, laîntrebările ce t, i le voi pune! murmură pretorul, fără să-lprivească s, i continuând cercetarea “pieselor de convin-gere”.

Apostol, cuprins deodată de o dorint, ă violentă de a-s, idescărca inima, răspundea grăbit, de-abia stăpânindu-s, ilimba, încercând la fiecare întrebare să explice pretoruluiîndemnurile tainice, adânc sufletes, ti. Pretorul însă îl între-rupea mereu cu întrebări noi, uimitoare, adăugând că pe elîl interesează numai faptele precise, clare, nu explicat, iile.Vorbind, Apostol se încălzi s, i i se aprinse fat, a, iar în ochi ise ivi o strălucire stranie. În cele din urmă întreruperile îlenervară, încât se sculă s, i zise cu glas ascut, it:

— Domnule căpitan, eu nu vreau să ascund nimic,nici o umbră, nici un amănunt care ar putea contribui lalimpezirea...

situat, iei! Dimpotrivă, vreau să-mi deschid inima caîn fat, a unui duhovnic, domnule căpitan, să se înt, eleagăcum mi s-a zdruncinat echilibrul sufletesc...

— Nu uita că eu sunt numai judecătorul care dores, tesă afle adevărul s, i nicidecum duhovnic! răspunse pretorulcu un surâs rece s, i put, in batjocoritor. Deocamdată avemun punct câs, tigat: încercarea de dezertare, mărturisită,nu-i as, a? Bologa, mirat de surâsul lui, tăcu.

— Vasăzică, mărturisită s, i recunoscută, urmă preto-rul.

Motivele?... Hm... Sper că vom descoperi s, i motivele,încetul cu încetul... D-ta te rog să-mi dai lucruri concrete,nu...

echilibre sufletes, ti! În orice caz, numirea în juriul unei

282

Curt, i Mart, iale, recunoas, te s, i d-ta, nu poate fi un motivde dezertare la inamic, nu-i as, a? Dacă cons, tiint, a d-talenu găsea nici o vină acuzat, ilor, rămânea liberă să facăopinie separată... A împărt, i dreptate sau a pedepsi pecei vinovat, i nu-i o crimă, ci o datorie pentru orice om!În privint, a aceasta d-ta, om cu studii înalte, care mâine-poimâine aveai să joci un rol de seamă în societate, tocmaid-ta trebuia să...

— Uneori e mai îngrozitor să judeci pe alt, ii decât săfii judecat! zise Apostol, parcă i s-ar fi aprins lumină mareîn suflet.

— Da, fires, te, când cineva... Despre aceasta mai târ-ziu!

făcu pretorul, frecându-s, i iar mâinile. Apoi, luândharta desfăs, urată s, i punându-i-o sub ochi, adăugă trium-fător s, i mândru: Dar aceasta cum se potrives, te cu poves-tea echilibrului sufletesc?... Es, ti bun să-mi explici? Apos-tol păli. Într-o secundă îi trecu prin creieri cum a mint, itaseară că a uitat ceva s, i cum a luat harta numai ca să- s, iacopere minciuna fat, ă de Ilona... S, i totus, i, când a pus-oîn buzunar, a simt, it că trebuie s-o ia, negres, it îi trebuia.

— Asta e schit, a oficială, de la serviciul meu, îngânădânsul, uitându-se pe hartă s, i căutând, instinctiv, drumulpe unde a vrut să treacă dincolo s, i locul unde s-a întâlnitcu Varga.

— S, tiu... sunt s, i eu militar, zise pretorul cu dispret, .Dar cum a ajuns în buzunarul d-tale? S, i tocmai când în-cercai să dezertezi la inamic?

— Fiindcă... fiindcă... bolborosi Apostol, încurcat,ros, ind brusc s, i apoi oprindu-se rus, inat că iar era să mintă.

— Să-t, i spun eu cum, reluă pretorul, privindu-l lung,cercetător. Fiindcă n-ai vrut să mergi cu mâna goală! Nu-i

283

as, a? Bologa nu răspunse s, i nici nu se uită în ochii preto-rului care, după o mică pauză, continuă, îndoind harta s, iaruncândo pe birou.

— S, i acuma să-t, i explic tot eu s, i motivele cele adevă-rate pe care d-ta caut, i să le acoperi cu basmele echilibrelorsufletes, ti!

Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise“motivele cele adevărate” s, i interogatoriul urmărea numaiconfirmarea descoperirii sale. Cei s, apte spânzurat, i îm-preună cu cei doisprezece din hambar erau membrii uneivaste organizat, ii de spioni s, i trădători, cuibărit, i în inimadiviziei din pricina indolent, ei generalului care nu l-a ascul-tat pe dânsul. Fires, te că asemenea grupare criminală nuputea lucra atât de tainic fără o conducere deosebit de iscu-sită. Cei prins, i nu-s, i mărturiseau nici în fat, a s, treanguluivinovăt, ia, o dovadă minunată de soliditate a organizat, iei.Ambit, ia lui secretă a fost, de la început, să pună gheara pes, eful bandei.

Aceasta poate că i-ar dobândi s, i o decorat, ie, în afară decres, terea prestigiului înaintea tuturor. În sfârs, it, Bologa!

Pretorul se miră numai cum de nu s-a gândit la el maide mult s, i nu l-a supravegheat. Bologa, român, pe frontulromânesc...

era la mintea omului!... Dacă n-ar fi venit întâmpla-rea în ajutorul justit, iei, criminalul s, i-ar fi putut continuaopera nesupărat de nimeni: ofit, er cu decorat, ii, erou... cinesă- l bănuiască? Numirea lui în juriul Curt, ii i-a încurcattoate it, ele. Cum să condamne el, s, eful bandei, tocmai pecomplicii săi? Ar fi riscat ca vreunul din acuzat, i, văzându-l în juriu, să se revolte s, i să-i rupă masca!... Decât să seexpună unei eventualităt, i atât de primejdioase, Bologa aales calea cea mai bună, fuga la dus, manul pe care l-a slujit

284

cu credint, ă s, i unde îl as, teptau, desigur, recompense s, imai grase. De aceea a luat s, i harta, în care a însemnat cuprecizie nu numai pozit, iile trupelor, ci s, i locurile diverse-lor servicii ale diviziei, până s, i casa aceasta, unde se aflăcancelaria pretorului, ca să-l bombardeze s, i să-l omoares, i pe el într-o zi aviatorii dus, mani...

Apostol Bologa ascultă întâi uluit construct, ia preto-rului, pe urmă zâmbi nepăsător, ca s, i cum ar fi auzit oaventură străină. Când înt, elese însă că e serios s, i că de“construct, ia” aceasta depinde poate viat, a lui, i se păru căde un ceas îs, i terfeles, te sufletul s, i-l cuprinse o silă nespusăde toată lumea.

De aci încolo nu-l mai interesa ce spune pretorul. În-toarse ochii spre fereastră s, i văzu tocmai chios, cul pe care i-l arătase ieri primarul s, i unde voia să-i dea locuint, ă. “Acumnu va mai sta pustie casa de păpus, i”, se gândi el zărind încoridorul chios, cului un soldat înarmat, ajungând cu capulpână la streas, ină...

Pretorul încercă să-l mai descoase, dar Bologa nu mairăspunse nimic.

— Bine, nu es, ti obligat să răspunzi, zise pretorul, ne-tulburat, clipind repede. Avem dovezi destule s, i vom maiavea... As, a!... Atunci, cites, te procesul-verbal s, i iscăles, te,te rog!

Apostol nu se mis, că. Pretorul îl măsură un răstimp,put, in nervos, stăpânindu-se, s, i pe urmă vorbi făcând ochiimici:

— Fires, te, nu te pot sili să iscăles, ti... Trebuie să s, tiiînsă că aceasta nu va împiedica mersul justit, iei!... As, a!...Să nu crezi cumva că... Se întrerupse s, i adăugă către pluto-nier: Vei duce pe acuzat la închisoare, fiindcă deocamdatăam terminat... Sper că ai luat măsurile?... Apoi vei pleca

285

îndată la Lunca, vei face o perchezit, ie foarte minut, ioasăla locuint, a acuzatului s, i-mi vei aduce toate bagajele s, i maiales hârtiile!

Afară, în prag, soldat, ii se dădură la o parte. Soarele demai sărută obrajii prizonierului. În mijlocul ogrăzii gene-ralul Karg discuta gesticulând cu un colonel. Plutonierulsalută foarte t, eapăn. Apostol simt, i bine privirea generalu-lui, furioasă s, i indignată, dar nici nu se sinchisi. Trecândpe lângă casa primarului, întâlni în us, ă pe groparul Vidors, i pe primăreasă, amândoi cu ochii spre el, îngrozit, i s, i culacrimi de milă. Le răspunse cu un zânbet plin de credint, ă,parcă lear fi spus că toate acestea n-au nici o important, ă.

Urcă treptele căsut, ei s, i văzu de-aproape soldatul în-cremenit în coridor: înalt, foarte slab s, i des, irat, cu fat, asuptă s, i galbenă, cu hainele largi s, i soioase, dându-s, i maresilint, ă să pară mart, ial. Plutonierul deschise larg us, a, lă-sând pe Apostol să treacă înainte.

— Dacă dorit, i ceva, vă rog să mă chemat, i pe mine...Am să vă trimit îndată cafeaua sau, dacă dorit, i, ceai...

As, teptă două clipe s, i, neprimind răspuns, ies, i trăgândus, a. Învârti cheia de două ori în broască, apoi puse s, i unlacăt mare, petrecând prin belciug. Urmară instruct, iilesantinelei, cu glas tare, înadins, să audă s, i prizonierul: sănu se mis, te din coridor, să privească din când în când pefereastră, să-l strige dacă s-ar întâmpla ceva... Soldatultrebui să repete de trei ori instruct, iile. Pe urmă plutonierulcoborî treptele de scânduri...

286

4

Apostol Bologa rămase în mijlocul odăit, ei cu ochii la fe-restruica de lângă us, ă. Tresări auzind cheia în broască s, iascultă instruct, iile santinelei, neclintit, harcă ar fi fostt, intuit locului. Mai auzi pas, ii plutonierului, pe trepte,trei, apoi alt, ii, de bocanci, în coridor s, i în sfârs, it, în geam,văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie,încret, ită, cu cartus, ierele negre s, i cureaua armei strânsăde o mână noduroasă, cu pielea crăpată s, i foarte murdară.

Se uită împrejur, cum face omul când intră întâia oarăîntr-o casă nouă. Îs, i plimbă ochii pe masa lipită de perete,pe patul as, ternut, în colt, , pe scaunul de la picioare, fărăspetează, pe lavoarul din cellalt colt, ... Îs, i scoase casca încet,fără zgomot, s, i o as, eză cu băgare de seamă pe scaun. Îs, inetezi părul pe tâmple, cu amândouă palmele, de multeori, parc-ar fi vrut să-s, i potolească o durere. Apoi mersepână la us, ă, patru pas, i, se întoarse lângă masă. Pereteleera văruit cam de mult s, i varul plesnise. Se rezemă cumâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunaubine s, i crăpătura dintre ele era astupată, neagră, des, i tablatrebuie să fi fost frecată de curând cu les, ie s, i nisip. Pemarginea dinspre perete, în litere săpate cu briceag, scria:“Aici am suferit... zile”.

“Stegarul bosniac, se gândi Apostol, amintindu-s, i vor-bele primarului. Oare de ce nu spune câte zile?” Simt, i atâtalene în creieri, că nu-s, i mai urmări gândul. Îs, i dădu seamade aceasta s, i făcu cât, iva pas, i, să-s, i vie în fire. Îi apăru înminte figura pretorului s, i se as, eză pe pat, legănându- s, ipicioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o crucede lemn într-un pătrat alb.

287

“Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, îs, i zisedânsul s, i, închipuindu-s, i iar înfăt, is, area pretorului, con-tinuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc...” Apoi venirăamintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai dinclipa întâlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet se-cundele, fiecare plină cu viat, ă, cu nis, te băs, ici de sticlă,văzându-le cont, inutul. Treceau însă cu o iut, eală vertigi-noasă, ca un film învârtit nebunes, te, s, i totus, i se deosebeauprecis, amet, itor de precis... Erau mii, poate milioane, s, ise scurgeau într-o singură clipire, s, i reveneau în momen-tul imediat următor, neîncetat, neobosite... S, i el răscoleaprin ele ca într-un joc bizar s, i, privindu-le, murmura: “Osecundă mai puternică decât o viat, ă de om...” Peste câ-teva clipe i se păru că a gres, it s, i adăugă, clătinând din cap:“Viat, a omului nu e afară, ci înlăuntru, în suflet... Ce-i afarăe indiferent... nu există... numai sufletul există... Când nuva fi sufletul meu, va înceta de a mai fi tot restul...

restul...” Prin geam văzu, în ogradă, doi soldat, i caretreceau t, inându- se de mână. Atunci îs, i schimbă firulgândului, urmând: “S, i totus, i restul hotărăs, te soarta sufle-tului meu... S, i restul depinde de alt rest... Pretutindenidependent, ă... Un cerc de dependent, e în care fiecare verigăse mândres, te cu independent, a cea mai perfectă!... NumaiDumnezeu...” Cheia se învârti de două ori în broască, us, ase deschise s, i un soldat puse pe masă o tavă încărcată.Plutonierul, înainte de-a zăvorî, zise respectuos:

— Avet, i s, i cafea, s, i ceai... la alegere...Cu mâinile sprijinite pe marginea patului, cu picioa-

rele atârnând nemis, cate, Apostol se uită lung la tava de pemasă.

Îs, i aduse aminte că n-a mâncat de ieri de la prânz. Sesculă s, i sorbi cu poftă ceaiul. Apoi se simt, i coples, it de o

288

apatie grea. Nu-i mai păsa că e închis într-o odăit, ă, cusantinela la us, ă... Se întinse pe pat cu fat, a-n sus s, i închiseochii.

Stătu as, a, fără gânduri, un răstimp care i se păru oves, nicie.

Apoi aruncă o privire pe cadranul ceasului-brăt, ară.“Unsprezece! se gândi cu decept, ie. De-abia o oră a

trecut de când sunt aici... Dacă va trece vremea tot as, a deîncet, am să-mi pierd mint, ile!” Sări jos s, i începu să umblede ici-colo, încercând să-s, i lămurească deplin situat, ia. Încreieri i se frământau numai crâmpeie de gânduri, darinima îi tremura de frică s, i tulburare.

Avea acuma intuit, ia că îl as, teaptă ceva îngrozitor, cevace îi amenint, ă însăs, i temelia fiint, ei... Se opri în dosul us, ii,cu ochii în gol, s, i deodată îi răsări creanga groasă dincopacul spânzuratului singuratic, ca un brat, care aratăînainte, în viitor, o t, intă hotărâtă... Îi veni să t, ipe, să seapere s, i anevoie izbuti să pornească de colo până colo, dince în ce mai grăbit, frământându-s, i mâinile încrucis, ate laspate... Se silea să găsească o apărare împotriva pretoruluis, i o găsi în faptele din trecut.

“O rătăcire întâmplătoare nu cumpănes, te cât o faptăvitejească, murmură cu nouă încredere. Cine a fost înluptă s, tie că orice viteaz are s, i momente de s, ovăire. Dar osingură rătăcire nu poate s, terge o viat, ă întreagă de fapte,oricât ar umbla pretorul să mă ponegrească...” Încetul cuîncetul se potoli. Dragostea de viat, ă îi născocea mereuargumente s, i dovezi salvatoare. Pe urmă va începe o viat, ănouă din temelie, clădită pe realităt, i, nu pe himere.

Toată viat, a lui trecută a crescut dintr-o rădăcină bol-navă pe care trebuie să s, i-o smulgă din suflet chiar de-acuma. Alt suflet îi trebuie, ferit de ves, nicele ezitări s, i

289

chibzuiri, capabil de-a înfrunta lumea as, a cum este, iarnu cum o zugrăves, te o închipuire s, ubredă. Meditat, iilestârnesc numai conflicte cu lumea.

“Atârnă mult de cine va fi în juriu, îs, i zise deodată,curmându-s, i gândurile. Precum s, i de apărător!... Cine-osă mă apere? A, da... Klapka... I-am spus pretorului... Afost prima întrebare s, i primul răspuns...” Klapka?... Poatecă ar fi fost mai folositor un militar viteaz, ale cărui cuvintesă zguduie s, i să convingă sufletele militarilor din juriu...Klapka?... Cine s, tie dacă nu Klapka e pricina prăbus, irii?!El a venit cu pădurea spânzurat, ilor s, i i-a picurat în inimăîndoielile... Viat, a e un povârnis, cu un capăt în cer s, i cucellalt în neant. Omul trebuie să facă imense sfort, ări săstea în picioare, iar când a început prăvălirea, nimeni nu-imai poate reda echilibrul.

“M-am amăgit cu vorbe, parcă viat, a s-ar călăuzi cuvorbe...” Atunci îi apăru în suflet Ilona s, i îndată simt, i ocăldură binefăcătoare, ca s, i cum chipul ei i-ar fi umplutinima de o iubire vie, ca o lumină urias, ă, în care se cu-prindeau tot, i oamenii s, i toată lumea. Fericit, cu privirilestrălucitoare, s, opti în nes, tire: “Iubirea trăies, te ves, nic, fărăînceput s, i fără sfârs, it... Prin iubire cunos, ti pe Dumnezeus, i te înalt, i până la ceruri...” Se scufundă câteva clipe într-olinis, te adâncă peste care sufletul lui plutea lin s, i se legănaca o frunză pe oglinda unei ape fără unde.

Apoi se scutură s, i porni iar, prin odăit, ă, ascultându-s, i pas, ii, care băteau pe podele cu lovituri regulate, ca limbaunui ceasornic... Gânduri subt, iri ca nis, te ace lungi îi înt, epaucreierii s, i-l usturau. Se opri. Înt, epăturile se risipiră brusc,lăsând în urmă un zumzet apăsător.

“Mi-am pierdut cumpătul, îs, i zise dânsul cu amără-ciune.

290

Mintea, împreună cu legile s, i disciplina ei, se zdrun-cină ca o mas, ină între ale cărei rot, i ai zvârlit un bolovan,de îndată ce e pusă în fat, a zidului ce desparte fiint, a denefiint, ă... Mai bine să dorm s, i să treacă peste mine întâm-plările în voia lor!” Se trânti iar pe pat, căutând să alungegândurile, care totus, i veneau să-l chinuiască, întocmai canis, te vrăjmas, i fără îndurare. În răstimpuri îi soseau înajutor zgomote de afară, schimbarea santinelei, câte unhuruit de motor, câte un strigăt mânios... Apoi prânzul...S, i iar gândurile, mereu gândurile...

Spre seară auzi pas, ii plutonierului: poate că-l cheamăpretorul... Se bucură. Barem va mai scăpa de tirania gân-durilor.

Plutonierul împinse us, a de perete s, i rămase în coridor.În prag însă, cu o tavă de lemn pe care aducea cina, se

ivi Ilona... Apostol sări în picioare, fermecat, ca în fat, a uneinăluciri ispititoare. Ilona se duse la masă, as, eză vaseles, i tacâmurile, cu ochii numai la el. Pe obraji avea urmeproaspete de lacrimi, iar în ochi s, i pe buze un zâmbet deîmbărbătare, umil, sfios, sub care încerca să-s, i ascundă ogroază cumplită... Goli tava s, i mai stătu o clipă, neclintită,murmurând de câteva ori, domol, ca un susur:

— Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu...Apoi ies, i cu privirea în pământ. Apostol o văzu cobo-

rând cele trei trepte. Se frecă la ochi, buimăcit. Plutonierulintră s, i, aprinzând lampa atârnată de o grindă, zise încet,să nu-l audă santinela:

— Atâta mi-a bătut capul primarul, s, i fetit, a atâta aplâns, că mi-am călcat pe inimă s, i i-am dat voie să vă ser-vească...

Fata s-a jurat că se omoară dacă n-o las... Oamenisuntem, domnule locotenent... Numai să luat, i seama, vă

291

rog mult...De-ar afla domnul căpitan, pe cât e de învers, unat, ar

fi vai s, i amar de mine...Bologa stătea în acelas, i loc, înlemnit, cu fat, a aprinsă

de o bucurie coples, itoare. Nu se mai simt, ea singur, s, isufletul îi era înflăcărat de sperant, ă. S, opti într-un extazde rugăciune:

— Dumnezeu...

5

A doua zi, dis-de-dimineat, ă, veni Klapka, nervos, agitat.Plutonierul stătu afară, cu santinela, lângă us, a închisă,

cu ceasornicul în mână.— N-avem decât cel mult o oră, începu Klapka repede,

strângându-i mâna puternic. Atâta mi-a îngăduit pretorul,s, i încă except, ional... Dar nici n-am nevoie de mai mult,fiindcă s, tiu tot, tot... Sunt de-aseară aici s, i cunosc toateamănuntele, numai din dosarul alcătuit de bunul nostrumagistrat... Când s-a aflat că eu sunt apărătorul, m-auînconjurat s, i groparul, s, i primarul, s, i fetit, a... logodnicata... Biata fată!... Ce suflet!...

Acuma nu mă mir cum ai putut să... Acuma înt, elegperfect...

S-au sfătuit cu mine ce-ar putea face ei pentru salvareata.

Groparul, inimos om, s-a oferit să spargă binis, or pere-tele căsut, ei, în fund, să scapi prin fugă... Copilării de ombătrân!

Nevasta primarului s-a aruncat aseară la picioarelegeneralului, a plâns, s-a rugat să te ierte... Generalul se

292

zice că o respectă mult, pentru că femeia îi gătes, te nis, temese împărătes, ti... A obt, inut atâta, ca generalul să nuintervie împotriva ta, să lase Curtea să judece în deplinăindependent, ă.

Vasăzică s, i viat, a ta se află în mâinile juriului! Cu o apă-rare viguroasă s, i isteat, ă sper să evităm... Dar depozit, iata e îngrozitoare s, i revoltătoare! Ît, i bagi gâtul în s, treang,Bologa, de bunăvoie!... Noroc că ai avut prezent, ă de spi-rit să nu iscăles, ti... De aceea am cerut un supliment deinstruct, ie s, i, după stăruint, i colosale, am izbutit. Acuma sămă ajut, i s, i tu, înt, elegi? Întâi vei renega prima depozit, ie,dar, s, tii, foarte energic, pe urmă vei tăgădui categoric căai vrut să dezertezi la inamic... Restul rămâne în sarcinamea... Am să găsesc eu explicat, ii plauzibile în privint, arătăcirii tale, noaptea, prin liniile de trans, ee pe care nu lecunos, teai... Chiar harta, asupra căreia pretorul se străduies, tesă-s, i întemeieze acuzat, ia de spionaj s, i trădare, cred că ams-o spulber cumva din dezbateri...

În sfârs, it, trebuie să avem sperant, ă, Bologa! Trebuie!Klapka, vorbind, îs, i trăsese scaunul lângă masă s, i se

as, ezase. Apostol, calm, în picioare, cu spatele spre fereas-tră, privea inscript, ia zgâriată la marginea scândurii: “Aiciam suferit...” Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol ziserar, uitânduse drept în ochii lui:

— Când voi fi judecat?— Peste trei ore... da... la zece... negres, it, bâlbâi Kla-

pka, surprins.Bologa întoarse ochii iarăs, i la inscript, ie, o silabisi s, i

urmă domol:— Atunci, ce nevoie de...? Nu sfârs, i, dar Klapka înt, elese

s, i sări de pe scaun, înt, epat, aproape furios, îl apucă deumăr si-l scutură, sâsâind:

293

— Trezes, te-te, omule!... Es, ti nebun? Nu-t, i dai seamace te as, teaptă?

— Moartea, zise Apostol, privind iar în fat, ă, cu o um-bră de surâs pe buze.

— S, treangul, Bologa! Auzi?... S, treangul! s, opti căpita-nul, ros, ind s, i uitându-se, fără să vrea, la gâtul lui strâns îngulerul înalt al tunicii. Numai un om nebun îs, i vâră gâtulîn lat, , când viat, a îi surâde s, i-i făgăduies, te... Es, ti dator sătrăies, ti!

continuă apoi, după o pauză, mai potolit, bătându-lpe umăr.

Când t, i se îmbie o portit, ă de scăpare aproape sigură,n-ai dreptul să te codes, ti, nu t, i-e permis!... Am fost s, i euîn situat, ia ta, poate put, in mai us, oară... put, in... Vedeamspânzurătoarea în temnit, ă, da... s, i s, tiu că moartea, când oprives, ti prea adânc s, i îndelung, începe să te ademenească.

Dar trebuie să te smulgi din ademenirea ei, Bologa,căci orice viat, ă e mai bună ca moartea!... T, i-am spus s, ialtă dată...

Viat, a e reală, pe când dincolo de moarte...— Cine s, tie dacă dincolo de moarte nu e adevărata

viat, ă? răspunse Apostol cu glas tărăgănat, lenes, . Dacă aifi venit ieri cu portit, a aceasta, poate că te-as, fi sărutat s, imi-ai fi luat o piatră de pe inimă... Căci ieri viat, a m-a tor-turat îngrozitor cu nis, te cles, te de foc îngrozitoare! Asearăînsă am văzut pe Ilona s, i... m-am regăsit, mi-am regăsitiubirea... Altfel cum as, fi îndurat o noapte întreagă aici,singur??... Acuma mi-e sufletul linis, tit... De ce să reîncepchinurile?... Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge, căciiubirea îmbărbătează deopotrivă pe oameni s, i pe Dum-nezeu, viat, a s, i moartea. Iubirea cea mare e aici, în odăit, aaceasta... O respir în fiecare clipă...

294

E în mine s, i în afară de mine, în tot cuprinsul infini-tului...

Cine n-o simte nu trăies, te aievea; cine o simte trăies, teîn eternitate... Cu iubirea în suflet pot, i trece pragul mort, ii,căci ea stăpânes, te s, i dincolo, pretutindeni, în toate lumileexistente s, i inexistente... Poate să mă mai ispitească viat, a,poate să mai sufăr, dar...

Klapka îl asculta nerăbdător, îngrijorat. Cuvintele luii se păreau rodul fricii de moarte. În cele din urmă îl în-trerupse:

— Dragul meu, nu-t, i dai seama oare că aiurezi?... Ase-menea fantasmagorii poate să-s, i îngăduie omul când eacasă, la birou, odihnit, sau în momente de entuziasm,într-o discut, ie, nu însă în fat, a mort, ii!...

— O închipuire care împacă sufletul e tot ce poatedobândi omul în viat, ă! murmură Apostol, cu o străluciremare în ochi.

— Dar bine, omule, tu vei muri ca dezertor s, i spion,s, i trădător, în sfârs, it ca un criminal, iar nu ca apostol aliubirii!

se înfurie iarăs, i căpitanul, adăugând: Să s, tii că, de veicontinua tot as, a, o să te declar nebun în fat, a Curt, ii s, i totam să te scap!

— Criminal? zise blând Bologa. Orice mormânt e lăcas,de iubire, fiindcă...

— Destul, încetează, Bologa! făcu Klapka, indignat.Nu mai vreau să-t, i ascult balivernele! Am venit să te salvez,nu să ascult nerozii... Astea să le spui pe urmă, după ce vafi trecut primejdia!

— Crezi că o viat, ă smulsă prin minciună ar mai aveavreun farmec sau vreun pret, ? întrebă Apostol, cu altă voce.

— Minciuna care poate salva o viat, ă de om e mai pret, ioasă

295

decât toate adevărurile! răspunse căpitanul cu hotărâre.Eu îmi voi face datoria până la capăt! Am să te scap chiarîmpotriva voint, ei tale s, i sunt sigur că mai târziu o să-mimult, umes, ti!... Pentru tine am trecut peste suspiciunilecare mă înconjoară... Nu-mi pasă!... Numai să nu-mi puibet, e-n roate! Atâta te rog... Va veni pretorul... ajută-mă!Te implor!...

Rămâi cu bine s, i Dumnezeu să-t, i lumineze gându-rile!...

Îi strânse amândouă mâinile, privindu-l lung în ochi,cu îndemn s, i căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit.De la us, ă îi mai s, opti:

— Voint, ă, Bologa!Plutonierul salută s, i, îndată ce coborî Klapka, se repezi

în odăit, ă, se uită împrejur, cercetător, înfricos, at. Pretorulîi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nucumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu filăsat căpitanul vreo armă. Des, i nu mirosi nimic suspect,zise rugător s, i moale:

— Să nu mă nenorocit, i, domnule locotenent, din sufletvă rog!... Eu fac tot ce pot s, i chiar mai mult, dar să nu mănenorocit, i...

Apostol pricepu s, i zâmbi. Răspunse prin o ridicarede umeri s, i se lungi pe pat, obosit. Se odihni vreo zeceminute, apoi începu să măsoare cu pas, ii odăit, a în lung s, i-n lat... As, a îl găsi pretorul, care veni, cu o servietă umflatăla subsuoară, ordonând plutonierului să închidă us, a s, i sărămâie înlăuntru.

— Apărătorul d-tale, zise pretorul rece, grav, punândservieta pe masă, ne-a comunicat că mai ai de făcut nis, tedeclarat, ii de mare important, ă, care ar putea să modificeradical convingerea mea chiar în privint, a calificării faptei

296

d-tale.Des, i nu-t, i ascund că mă îndoiesc, totus, i, cu permisiu-

nea s, i din ordinul excelent, ei-sale, sunt gata să înregistrezorice ai mai avea de spus asupra...

— M-am răzgândit... Nu am de adăugat nimic! răs-punse Apostol repede, ca s, i cum i-ar fi fost teamă să nuîntârzie.

Pretorul, care tocmai făcuse semn plutonierului sătreacă la masă s, i să scrie, se întoarse brusc spre Bologa,întâi mirat, pe urmă cu o satisfact, ie triumfătoare:

— Eram sigur! izbucni falnic. I-am s, i spus căpitanuluiKlapka...

Parcă nu cunosc eu psihologia... vinovat, ilor?... Dealtfel, nici n-ar fi demn pentru un ofit, er, chiar în cazuld-tale, să recurgă la minciuni. Omul, când a săvârs, it ceva,să aibă curajul răspunderii!

Apostol nu-s, i putu stăpâni un zâmbet auzind sfaturilepretorului s, i mai ales tonul mart, ial cu care i le spunea.Pretorul însă, mult, umit cum era, nici nu se mai uită la el s, idădu să plece. Îs, i aduse aminte c-a lăsat servieta pe masă.

— A, da, să nu uităm, zise atunci, căutând în servietăs, i scot, ând o scrisoare: Poftim! s-a găsit de ieri la locuint, adtale...

probabil că ieri a sosit... Nu t, i-am putut-o da până cen-am găsit cine să mi-o traducă, fiindcă e în românes, te...

După ce rămase singur, Apostol desfăcu scrisoarea dela maică-sa s, i o citi, încet, rar, să o priceapă mai bine sausă-s, i încerce inima.

O citi a doua oară, s, i tot nu înt, elese nimic. Cuvinteleîi pătrundeau în creieri, fără sens, ca nis, te semne moarte.În vreme ce-i alunecau ochii peste rândurile negre prinminte i se plimba un singur gând, stăpânitor s, i tulburător:

297

“Acuma plutesc între viat, ă s, i moarte, între cer s, i pământ,ca omul care s, i-a tăiat craca de sub picioare s, i as, teaptă săcadă fără să s, tie barem unde va cădea...”

6

— Bologa, te implor, ajută-mă! s, opti Klapka, în cancelariapretorului, transformată în sala de s, edint, e, înainte de-aîncepe dezbaterile.

Apostol avea ochii mai adâncit, i în cap s, i ros, ii, încercuit, icu dungi vinete, s, i obrajii de o paloare străvezie, în care sedesenau vinele albastre s, terse. Pe vârful limbii îi stăruiaun gust sărat de lacrimi, iar în cerul gurii, o uscăciunenecăcioasă, ca după un somn cu cos, mare. În suflet însă îisălăs, luia linis, tea, ca o domnit, ă cu mâinile moi s, i calde.

Se simt, ea foarte bine s, i se uita cu mare curiozitateîmprejur, ca s, i cum niciodată n-ar mai fi umblat pe aici,des, i odaia era ca s, i ieri, doar că birourile fuseseră adunateîn fund spre a face loc mai larg înaintea unei singure meselungi, învelită cu postav verde s, i împărt, ită în două, la mij-loc, de o cruce albă de metal!... Apostol examină pe tot, iofit, erii care s, edeau la masa lungă, t, epeni, drept, i, solemnis, i aproape speriat, i. Se bucură văzând că pres, edintele juri-ului e colonelul de odinioară, cu fat, a colt, uroasă, din tren,pe care-l întâlnise în compartimentul generalului s, i careîi luase apărarea...

Acuma părea mai palid, s, i în privire avea ceva... Peceilalt, i nu-i cunos, tea nici barem din vedere, afară de lo-cotenentul Gross, care t, inea capul în jos, ca s, i când i-ar fifost rus, ine.

Apostol se uită mai îndelung spre dânsul, vrând să-i

298

întâlnească negres, it privirea, să-l întrebe cum se face căa primit să judece pe un camarad s, i să-i arate că, iată, elnu-i nici s, arlatan, nici smintit, fiindcă mai bucuros a fugitdecât să mai osândească...

Când îs, i auzi numele, rostit cu glas tare, tresări, mirat:de ce strigă tocmai numele lui? Răspunse “prezent” s, i nuse dumeri nici când colonelul îi puse întrebări neobis, nuite,ca unui străin. Totus, i, fără a se gândi la ce spune, răspun-dea corect, se uita în ochii colonelului, îs, i dădea seamacă în clipele acestea se cântăres, te viat, a lui s, i auzea parcăun fâlfâit straniu de aripi care stârnea un vânt rece însală. Dar în inimă îi picurau de undeva, neîncetat, stropide amărăciune, din care i se răspândea în tot corpul ofrică lentă, ca o caracatit, ă dezgustătoare. Încerca să seapere s, i nu putea s, i, din pricina aceasta, simt, ea că va tre-bui să izbucnească într-un hohot de plâns. I se părea căpres, edintele vorbes, te atât de tărăgănat, că trece un secolpână ce sfârs, es, te o întrebare la care el răspunde în treicuvinte vertiginoase.

Apoi, lângă mescioara pretorului, cineva începu săcitească ceva, câteva minute, cu glas ciudat, pronunt, ândvorbele ciudat.

— Acum spune motivele s, i împrejurările dezertării!zise deodată colonelul, t, eapăn, mis, când buzele ca un auto-mat.

Bologa auzi întrebarea, strident, ca un cut, it ce cadepe o sticlă s, i o sparge. S, i zgomotul acesta îi trezi toategândurile s, i simt, irile, ascut, indu-i-le ca nis, te brice gatasă-i ciopârt, ească trupul s, i sufletul. Se uită spre fereastrăs, i întâlni capul pretorului, mândru s, i încrezut, parcă elar fi dezlegat de mult toate tainele lumii. Îl supără atâtasuficient, ă s, i întoarse ochii în cealaltă parte, unde era Kla-

299

pka, apărătorul, care, vrând să-l îmbărbăteze, îi făcu unsemn atât de ciudat, că i se strâmbă fat, a, iar Apostol secutremură s, i se simt, i îndată părăsit s, i singur ca într-ocâmpie nemărginită, plină de mărăcini s, i buruieni otră-vitoare. S, i totus, i atunci i se stinseră toate îngrijorările s, isufletul i se pătrunse de încredere mare.

— Dezertare? s, opti privind cu ochii strălucitori cruceaalbă dinaintea pres, edintelui.

Apoi plecă fruntea s, i, în tăcerea amară ce se împânzi,întrebarea lui pluti câteva momente, ca o mustrare blândă.S, i iarăs, i răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mânănevăzută iar fi strâns beregata:

— Răspunde la întrebarea mea, locotenent Bologa...S, i, după o tăcere mai grea s, i amenint, ătoare, glasul

urmă, tot s, ovăitor:— Vina e covârs, itoare, desigur, dar Curtea va asculta

cu luare- aminte apărarea d-tale... Prin urmare, vorbes, te...O mis, care grăbită umplu o pauză scurtă. Pe urmă

t, âs, ni, ca un glont, , glasul pretorului, revoltat, rotunjindcuvinte care se înălt, au până-n tavan, se izbeau de peret, is, i plesneau capetele tuturor ca nis, te palme umede. Peurmă glasul lui Klapka, patetic, protestând stăruitor... S, iamândouă se învârteau ca două sulit, e în inima lui Apostolcare, nemaiputându-le răbda, murmură, fără să ridicecapul:

— Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu...Des, i îi era gâtul uscat s, i în aer se încrucis, au încă ur-

mele glasurilor de adineaori, s, oapta lui zbârnâi prelungîn toate urechile s, i atrase asupra lui toate privirile, între-bătoare s, i nedumerite.

Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspres, i mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca nis, te

300

gheare ascut, ite s, i-l strângeau de gât să-l sugrume. Cândsimt, i că se înăbus, e, tresări, îngrozit, galben la fat, ă. Gu-lerul tunicii i se păru un lat, nesuferit. Cu o smuciturădisperată îs, i rupse gulerul s, i strigă răgus, it:

— Omorât, i-mă!... Omorât, i-mă!...Gestul s, i strigătul lui stârniră uimire s, i indignare. Co-

lonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, s, i bătu cupumnul în masă, în vreme de Apostol căzu grămadă pescaun, respirând greu, cu obrajii ca varul stins, cu privirileros, ii agăt, ate de crucea albă.

În sală se restabili curând solemnitatea s, i toată lumeaîs, i reluă înfăt, is, area gravă dinainte. Incidentul fu dezbătutcalm câteva minute, apoi trecură mai departe, conformprocedurii obis, nuite, pe care au tulburat-o put, in zvârcoli-rile unei viet, i. S, i Apostol stătu pe scaun linis, tit s, i nemis, cat.În urechi îi susurau cuvinte s, i fraze care nu-l interesaudeloc, căci crucea de pe masă îi turna în suflet mângâiere.

Apoi pres, edintele rosti deodată, sever:— Acuzatul mai are ceva de spus? Bologa auzi s, i înt, elese

întrebarea; nu se clinti însă, ca s, i cum n-ar fi fost vorba deel.

— Dezbaterile fiind terminate, Curtea va intra în deli-berare!

zise iar colonelul, supărat.Pretorul făcu un semn s, i plutonierul se apropie de

Apostol.— S-a sfârs, it? întrebă el, ridicându-se brusc de pe

scaun, încât plutonierul se sperie. Da?... S-a sfârs, it!...Se închină foarte adânc în fat, a juriului s, i ies, i afară

grăbit, sprinten...

301

7

— Ei, domnule locotenent, s-a isprăvit s, i asta!... De-acumao să fit, i mai linis, tit! zise plutonierul, cu un zâmbet mis-terios, în odăit, ă. Poftim prânzul... vă as, teaptă... s-o firăcit...

Apostol se uita lung la el s, i vru să întrebe ceva, darplutonierul plecă înainte de a-s, i fi hotărât el întrebarea înminte.

“Oare ce-a zis plutonierul? se gândi Bologa, singur.Poate că el s, tie ceva... E vechi în serviciu s, i a văzut

multe cazuri...” Când îs, i dădu seama ce sperant, e se împle-tesc în gândul acesta, îl părăsi mormăind: “Prostii... Uitece prostii mă apucă...” Îs, i aruncă pe pat casca s, i râse scurt,sec, fals, frecându-s, i cos, ul pieptului cu palmele, ca s, i cândar fi încercat să-s, i mulcomească bătăile inimii. Simt, i înbuzunarul tunicii fâs, âit de hârtie s, i se opri voios:

— Acuma să vedem scrisoarea mamei, s-o înt, elegem...Doamna Bologa îi scria numai mărunt, is, uri de prin

Parva, despre cunoscut, i s, i necunoscut, i. Că Pălăgies, u selaudă că Apostol i-a cerut iertare, că Marta vine mereu pela ea s, i se consideră tot logodnica lui, că Doms, a îi zice tot“cuscră”, că a făcut multe bunătăt, i de sărbătorile Pas, tilors, i că o să-i rămâie neatinse fiindcă e singură s, i amărâtă,că l-a visat în noaptea de Vinerea Mare foarte urât s, i a dato slujbă chiar în ziua întâia de Pas, ti ca să-l ferească bunulDumnezeu de primejdii...

“Biata mamă! îs, i zise Apostol cu un zâmbet umed. De-ar s, ti ea în ce primejdie mă zbat eu acuma!... când va aflavestea...

Trebuie s-o afle de la mine... să afle barem că tot ea

302

mi-a alinat inima în ceasurile din urmă, ca s, i în cele dintâiale viet, ii mele pământes, ti!” Trase scaunul lângă masă s, i,gustând din mâncările răcite ce-l as, teptau de mult, mai citide câteva ori scrisoarea oprinduse de fiecare dată la visulurât s, i căutând să ghicească ce anume o fi visat maică-sa.

Când veni plutonierul cu un soldat să ia vesela, Apostolceru hârtie s, i cerneală. Peste câteva minute hârtia albărâdea pe masă ca o pată de sperant, ă, dar el nu se mai grăbisă scrie.

Alerga de ici-colo, cu mâinile la spate, cu gândurilevălmăs, ag...

De câte ori zărea hârtia, îi fulgera prin minte cum, tot-deauna înaintea luptelor grele, când simt, ea în suflet fricamort, ii, a scris mamei sale scrisori lungi, luându-s, i rămasbun... Le scria cu teamă s, i îngrijorare, s, i totus, i printrerândurile întristate, scriind, citea numai sperant, e bune.Dragostea de viat, ă era atunci mai tare ca frica de moarte.Pe urmă, după ce trecea primejdia, recitea “testamentul” s, izâmbea fericit s, i rupea în bucăt, i foarte mici foaia cu gân-durile posomorâte. Câte “testamente” de acestea a rupt?...Pe când acuma trebuie să scrie un testament definitiv...Acuma, din moment în moment, poate să vie pretorul, să-icitească nis, te paragrafe s, i să-l anunt, e că la ora cutare vamuri negres, it, cu deplină sigurant, ă, fără pic de nădejde.Iar la ora hotărâtă, precis, nis, te oameni vor sili sufletulsău tânăr să se despartă de trup pentru totdeauna, la o orăprecisă...

Acuma, când va sfârs, i scrisoarea, va s, ti că mâinile careau scriso nu vor mai rupe-o s, i nici ochii nu vor mai vedea-o, pentru că mâine, pe vremea aceasta, corpul lui va fiîngropat în pământ sau va atârna undeva, iar mintea lui,care îs, i dă seama de toate acestea, mâine nu va mai nas, te

303

nici un gând, ci va fi grămăjoară de creieri mort, i, năpădit, ide sânge închegat...

S, i totus, i hârtia râdea pe masă, parcă ar mai fi fost vreosperant, ă undeva... Apostol Bologa depăna amintiri de prinromane s, i cronici, unde, în clipa supremă, soses, te în goanacalului solul aducător de iertare s, i de viat, ă. Descoperireaîl bucură numai câteva clipe, pe urmă se înfurie s, i rostirăspicat:

— Voi muri negres, it peste... Peste câte ore? Atunciîl îmbrăt, is, ă groaza, din ce în ce mai strâns s, i mai sălba-tic, înghet, ându-i sângele. S, i în vreme ce groaza îl tortura,mintea lui căuta să o alunge cu “inexorabilitatea mort, ii”,cu “dezgustul” de viat, a aceasta pe care el însus, i, cons, tiint, alui împăcată, a azvârlit-o, cu credint, a în viat, a de dincolo,unde sufletul mântuit se va uni cu Dumnezeu... Dar toateînchipuirile mint, ii se prăbus, eau pe rând, ca nis, te castelede cărt, i de joc, numai groaza rămânea sfidătoare, stăpâni-toare, s, optindu-i în suflet un singur cuvânt, în fat, a căruiase sfarmă tot: moartea...

Îi venea să plângă mereu s, i nu putea. Se uită la ceas:patru după-amiază...

“S, i încă nu mi-au comunicat sentint, a... De ce nu vinepretorul?...

Cel put, in să s, tiu sinur... Adică de ce să s, tiu?” Sigurant, aar spori doar chinurile groazei. Mai bine as, a. Orice întârzi-ere e un câs, tig, chiar de suferint, ă. Apoi întârzierea poateavea s, i motive bune. Adică de n-ar fi înt, eles Curtea căe nevinovat? Ar fi fost poate mai bine să vorbească, sădovedească...

Dar ce nevoie e de vorbe când trecutul lui vorbes, te sin-gur, barem prin cele patru medalii de vitejie? În asemeneacazuri Curtea e datoare să trimită la plimbare pe pretorul

304

dobitoc s, i să hotărască achitarea în unanimitate... Sau celput, in cu majoritate de voturi. Colonelul i-a luat apărareas, i în fat, a generalului, atunci... Gross nu poate să votezepentru condamnare. Apoi de partea pres, edintelui trebuiesă mai fie cineva... S, i uite majoritatea!...

Uite s, i pricina întârzierii!Hârtia, sub o călimară ruginită s, i murdară, râdea în-

truna.Apostol, înviorat, se duse la masă, se as, eză pe scaun,

luă tocul s, i încercă penit, a. Îi tremurau degetele cumplit s, inici un gând nu i se arăta limpede.

“Mai târziu... mai e vreme!” îs, i zise după un răstimp,linis, tit, pornind iar să umble de ici-colo.

Peste un sfert de ceas se opri brusc la picioarele patului,fără urme de sânge în obraz, cu privirea spre us, a în carecheia se învârtea scârt, âind mai ascut, it ca totdeauna.

“Acuma vine sigurant, a!” îi t, âs, ni prin creieri ca un fiorde foc, încât parcă simt, ea cum îi sfârăie celulele cenus, ii.

Era plutonierul cu un soldat care aducea cina.— At, i isprăvit de scris? întrebă, vrând să strângă masa,

fără să se uite la Bologa.— Nu, nu... nici n-am înce... zise Apostol deodată

foarte agitat, adăugând repede, cu nis, te ochi ies, it, i dinorbite: As, a-i de mare graba?... S-a hotărât sentint, a, s-a...

— Sentint, a desigur că s-a hotărât de mult, răspunseplutonierul tărăgănat s, i parcă cu glas neobis, nuit. Se as, teaptănumai aprobarea de sus... de la Marele Cartier... As, a-iregulamentul pentru domnii ofit, eri... Dar mult nu maidurează, nu, nu...

Trebuie să pice răspunsul din minut în minut, căci înrăzboi s, i în cazuri d-astea merge repede... În război toate

305

merg repede...Apostol Bologa vedea că omul acesta îi cunoas, te soarta,

dorea să-l întrebe s, i nu cuteza. Soldatul se strecură afară,în vârful picioarelor, ca dintr-o casă de mort. Plutonierulzise mai încet:

— Fetit, a plânge s, i se zbate, vai de sufletul ei... Darnu mai pot, domnule locotenent, să mă iertat, i s, i să nu văsupărat, i!... Eu as, fi lăsat-o, ca s, i ieri... dar domnul căpitantot prin ogradă se învârtes, te s, i, dacă ne-ar prinde, Doamneferes, te... Am să vă aprind lampa când o veni băiatul să iafarfuriile, că încă nu s-a întunecat de tot.

Glasul plutonierului rămase în sufletul lui Apostol s, idupă ce se închise us, a, ca un izvor de sperant, e luminoase.Îi bătea inima năvalnic, voioasă. Îi părea rău că n-a trimiso vorbă bună pentru Ilona, dar se mângâia că poate încurând îi va spune el însus, i mai multe.

“Cine s, tie? îngână cu bucurie. Numai Dumnezeu s, tiece poate aduce ceasul...” Se uită încrezător pe fereastra cucruce cafenie. Amurgul trăgea pe furis, obloanele întuneri-cului.

8

După miezul nopt, ii, Apostol Bologa, istovit, se întinse pepat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fiîncremenit într-un somn de mormânt. Linis, tea galbenădin tavan îi picura în ochi s, i îl ustura. At, ipi.

Deodată se trezi. Afară răsunau pas, i, pe trepte, încoridor.

Sări în mijlocul odăit, ei s, i rămase pironit acolo, cuinima zgribulită, murmurând din buzele-i albe:

306

— Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule...Us, a se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de

perete.Din întuneric apăru pretorul cu o foaie de hârtie în

dreapta, în t, inută de campanie, cu ochii stins, i în obrajiibulbucat, i sub casca de fier. În dosul lui veni plutonierul, deasemenea cu cască, t, inând ceva pe brat, ul stâng s, i în mână,cu privirea speriată, ca s, i cum ar fi fost sigur că pretorul aresă-i facă vreo observat, ie aspră. În întunericul us, ii, afară,se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurat, i, ca ovedenie dintr-o baladă sângeroasă.

În mijloc, neclintit, cu părul lung, put, in vâlvoiat, Apos-tol cerceta din ochi, fără a-i învârti în orbite, cu luciri re-pezi, fat, a pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonie-rului. S, i în fiece clipă milioane de gânduri îi răsăreau s, imureau în creieri, parcă tot, i atomii materiei cenus, ii s-arfi aprins s, i ar arde cu flăcări clocotitoare.

Pretorul se apropie de masa pe care hârtia albă râdeaneatinsă, ridică sentint, a sub lumina lămpii s, i, fără intro-ducere, începu să citească rar, cu voce clară, întorcândochii spre Bologa după unele cuvinte pe care le apăsa ca s, icând ar fi fost subliniate.

Apostol asculta s, i se uita numai la buzele pretorului,ros, ii, late, uscate, netezite uneori cu vârful limbii tranda-firii. Înt, elese deslus, it “în numele împăratului”, “crimelesăvârs, ite, dar neizbutite, de trădare s, i dezertare la inamic”,“degradare s, i eliminare din gradele armatei”, “moarte prins, treang...”

— Sentint, a va fi executată imediat! sfârs, i pretorul, în-doind hârtia s, i aruncând o privire furis, ă în fat, a lui Bologa.

— Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol,adăugând în gând: “Dar ora?... De ce nu spune ora?” Atunci

307

surprinse un gest al pretorului s, i văzu că plutonierul seapropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aicicine s, tie cum.

— Conform sentint, ei... degradare... tunica militară...trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începând cu glassever, zăpăcinduse de ochii lui Bologa s, i isprăvind rugător.

Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, îs, i descheieîncet tunica, îs, i scoase gulerul s, i-l puse pe masă, pestecălimara ruginită, apoi lepădă haina, o împături cu marebăgare de seamă, o as, eză pe pat s, i o netezi de două oricu dosul palmei. Cămas, a îi era umedă de sudori calde,ridicată s, i cocolos, ită la spate, între bretelele vărgate. Îs, ipotrivi cămas, a în spate s, i-s, i îndreptă bretelele, care-i alu-necaseră put, in de pe umeri. Atunci, uitându- se întrebă-tor în fat, a pretorului, văzu că ochii lui îi examinează cuspaimă gâtul alb, subt, ire, cu arterele umflate. Se întoarsespre plutonierul care-i întindea ceva s, i observă că s, i pluto-nierul se uită la gâtul lui. Se tulbură s, i se întrebă în gândde ce se uită amândoi la gâtul lui?

— S, i haina... s, i pălăria sunt din partea primarului,bâlbâi plutonierul înfricos, at, întinzându-i-le deodată, cas, i cum n-ar mai fi îndrăznit să le t, ie.

Apostol Bologa luă haina pământie s, i o îmbrăcă re-pede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Pluto-nierul, grăbit să sfârs, ească, o as, eză binis, or pe masă, dea-supra gulerului, acoperind de tot hârtia albă, lucitoare.

Urmă o tăcere în care tremurau numai privirile spe-riate. În sfârs, it, pretorul îs, i drese put, in glasul s, i vorbi,încurcăndu-se îndată:

— Dacă ai vreo dorint, ă... eu... noi... conform legilor...orice dorint, ă în clipa...

Apostol îl privi drept în ochi, lung, fascinator s, i apoi,

308

brusc, se întoarse cu spatele, parcă s, i-ar fi adus amintecă pe pat e ceva... Pretorul avu o mis, care de curiozitate,să vază ce va face, dar îs, i reveni în fire s, i ies, i cu demni-tate, urmat de plutonierul care trase încet us, a, fără să maiînvârtească cheia în broască.

Obis, nuit cu zgomotul lacătului, Apostol se uită buimă-cit, s, optind:

— Oare de ce n-au încuiat s, i n-au pus lacătul?... Oare...Din toate colt, urile mint, ii zeci de răspunsuri năvăliră

în pripă cu ves, ti încântătoare. Poate că acuma, după ces-a îmbrăcat în haină civilă, n-are decât să pună mâna peclant, ă s, i să plece...

departe... să trăiască... Poate că nici santinela nu maie pe coridor...

Poate că afară îl as, teaptă Ilona s, i Klapka s, i preotulBoteanu.

Dar, în vreme ce-s, i depănă nădejdile strălucitoare, us, ase deschise iar, s, i în prag se arătă preotul Constantin Bo-teanu, înalt, slăbut, , cu patrafirul pe piept, cu o carte subsu-oară, cu crucea în mână. O clipă se uită blând, nedumerit,apoi intră, închise us, a s, i merse drept la Apostol, murmu-rând cu glas cântat, pătrunzător:

— În numele Tatălui s, i al Fiului s, i al Sfântului Duh,acum s, i pururea s, i-n vecii vecilor...

Apostol crezu o secundă că sperant, ele lui, printr-ominune cerească, au pornit să se împlinească. Zdrobitde povara suferint, elor, se prăbus, i în genunchi, sărută culăcomie crucea, îs, i ascunse obrajii în cutele patrafirului s, iizbucni într-un hohot de plâns înăbus, it. Pieptul i se umflăsub puterea loviturilor inimii rănite în care sângele sezvârcolea ca într-o temnit, ă de plumb. S, iroaiele de lacrimicurgeau pe florile de aur ale patrafirului îmbibat cu miros

309

de tămâie, ca un râu desfundat de o furtună năprasnică.Printre gemetele lui sacadate, glasul preotului, moale s, imângâietor, i se strecura sfios în suflet, cu vorbe simple,nemes, tes, ugite, din care, încetul cu încetul, se închegăacolo o linis, te ca pânza de zăbranic, străvezie s, i totus, idestul de deasă spre a cerne s, i a arunca la o parte toateispitele s, i des, ertăciunile lumes, ti.

Când îs, i veni în fire s, i ridică fruntea, Apostol avea fat, aalbă ca hârtia, s, i ochii mari, ros, ii, cu cearcăne negre, cusclipiri potolite.

Văzu o broboană de sudori pe tâmplele lui Boteanucare se as, eză pe scăunel lângă masă. Pierduse nădejdea înminunea de adineaori s, i, de frică să nu se ivească iarăs, istafiile cu care sa luptat atâtea ceasuri, se târî în genunchila picioarele preotu309 lui.

— Am venit într-un suflet, vorbi Boteanu cu voce stinsă,s, tergându-s, i fruntea cu o batistă mare, că în Lunca nu ses, tia ce s-a întâmplat cu tine... M-am pomenit spre seară cufata lui Vidor, că mă cheamă degrabă să te binecuvântez...Of, inima omului!... Dar Ilona venise din capul ei la mine...Domnii de aici hotărâseră să-t, i trimită un preot militar,de altfel tot slujitorul Domnului... Ne-am rugat cu tot, ii s, iam înduplecat pe domnul căpitan să fie milostiv...

— Părinte! zise deodată Apostol, grăbit s, i îngrijorat.Am vrut să scriu mamei s, i uite, colo, hârtia neîncepută... n-am fost în stare... din pricina... Vestes, te-o tu, Constantine,pe urmă, după ce voi fi... după ce... Spune-i tu cum am...Să aibă grijă de logodnica mea... să aibă mare grijă... Căciele amândouă mi-au sădit în inimă iubirea... s, i din iubirealor mi-am întruchipat credint, a... s, i credint, a călăuzitoare...s, i... s, i...

Îs, i ascunse fat, a în patrafir, în rămăs, it, ele mirosului de

310

tămâie, murmurând cuvinte fără s, ir. Preotul îi mângâiepărul umed, îngânând:

— În mijlocul tuturor ispitelor viet, ii, ai rămas fiul pă-rintelui tău, Apostole! N-ai uitat învăt, ăturile lui, ci le-aipurtat pururea în sângele tău fierbinte... T, i-aduci amintecum ne spunea, de câte ori venea prin Năsăud, serios s, iimpunător, parc-ar fi vorbit cu nis, te bărbat, i: “Niciodatăsă nu uitat, i că suntet, i români!”...? Vijeliile viet, ii îndoaiesufletul omului, dar nu pot smulge dintr-însul rădăcinilecele nepieritoare!... Plăcut este Domnului- Dumnezeuluinostru acela care se jertfes, te de bunăvoie pentru neamulpărint, ilor săi s, i pentru credint, a lor în vecii vecilor!

— Pentru neamul părint, ilor, s, opti Apostol, adâncindu-s, i obrajii în mirosul de tămâie, uitând îndată cuvintele, cas, i cum mintea lui n-ar mai fi fost în stare să păstreze niciun înt, eles...

Într-un târziu us, a se deschise singură, se învârti mol-com în t, ât, âni s, i se propti de perete. În bezna pervazuluistătea preotul, ca o chemare mută. Popa Constantin seaplecă peste capul lui Apostol, blând ca un părinte caredes, teaptă din somn un copilas, iubit:

— Scoală, fiule, s, i fii tare în ceasul încercării din urmăprecum a fost Domnul s, i Mântuitorul nostru Isus Hris-tos...

Apostol Bologa se cutremură, dar se ridică îndată s, ise uită împrejur cu ochi întrebători. Descoperind în us, ăfigura pretorului, îs, i aduse aminte s, i întinse brat, ul spremasă după pălăria moale, fără panglică s, i roasă pe margini.Atunci îs, i văzu ceasornicul, retrase brusc mâna, desfăcubinis, or curelus, a s, i-l dădu preotului, fără să-s, i arunce ochiipe cadran, zicând încet:

— Constantine, să nu mă uit, i...

311

Popa strânse ceasornicul în palmă, sub crucea caretremura.

Apostol luă pălăria, o mototoli între degete s, i privinedumerit în ochii lui Boteanu s, i apoi spre pretorul dincoridor.

— Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispă-rând imediat.

Apostol se îndreptă spre us, ă, trecu pragul s, i, în capultreptelor, se opri uluit. Ograda era plină de soldat, i cufăclii aprinse, cu căs, ti lucitoare ca la o retragere cu tort, eîn ajunul unei sărbători mari. Flăcările sfârâiau aspru,cu lumini ros, cate, cu nouras, i de fum necăcios. Casa cubirourile diviziei îs, i însemna conturile în coasta dealuluidin spate peste care vârfurile plopilor bătrâni se înălt, au canis, te mâini negre imploratoare spre cerul vânat, ciuruitde stele.

Privelis, tea înfioră inima lui Apostol, iar în corp simt, iprivirile tuturor oamenilor. Îl cuprinse frigul, tresări s, i, cuamândouă mâinile, îs, i îndesă pălăria în cap, trăgând-o peochi, să nu mai vază nimic. Apoi, foarte agitat, îs, i ridicăgulerul hainei peste gâtul gol.

— Înainte! răsună deodată peste sfârâitul tort, elor gla-sul pretorului, undeva, departe.

Apostol vru să pornească, dar nu-s, i putea urni picioa-rele.

Preotul era lângă el. Se agăt, ă de brat, ul lui, mult, umitc-a găsit sprijinul, s, i coborî treptele. Merse un răstimp.Împrejur auzea numai sfârâit de făclii s, i zgomot de bo-canci târât, i anevoie. Apoi, din stânga, izbucni brusc unhohot de plâns, prelung, ascut, it, acoperind tot convoiuls, i umplând văzduhul ca un cântec de mort. Apostol îs, izise că e Ilona, strânse mai tare brat, ul preotului, dar nu

312

întoarse capul, nici nu ridică ochii.Ies, iră în s, osea... Făcliile nu mai fâlfâiau as, a de sfârâi-

tor, parcă li s-ar fi risipit lumina s, i le-ar fi rămas numaifumul. În spate însă gemea mereu plânsul, tot mai stinss, i mai depărtat. Apostol văzu că au apucat-o în dreapta,se minună s, i s, opti preotului limpede s, i cu părere de rău:

— Unde mergem, părinte? În suflet îi încolt, i, lângă pă-rerea de rău, un firicel de nădejde, care-i spunea în taină:“Poate că totus, i!...” Curând însă părăsiră s, oseaua, trecurăpe sub un viaduct cărămiziu, apoi peste un podet, de scân-duri noi.

“Doamne, unde mergem?” se întrebă Apostol acumacu durere, mai ales că pe aici nu umblase niciodată.

Nu-s, i simt, ea deloc picioarele, se mira cum poate mergefără picioare s, i i se părea că plutes, te în aer, ca în vis. Înaceeas, i vreme zise iarăs, i preotului, care-i t, inea crucea înfat, ă:

— Iartă-mă, Constantine, că din pricina mea trebuiesă te oboses, ti atâta... atâta...

Drept răspuns, Boteanu murmură un crâmpei de ru-găciune.

Apostol nu înt, elegea nimic, voia să-l întrebe ce zice,dar t, inutul necunoscut îl necăjea atât de rău, că uită ce-avrut s, i iar se gândi, amărât: “Unde mergem?” O bucată devreme urcară pe un drum taiat într-o coastă de deal. Pârâulde sub podet, ul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, îndreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oameniiîmprejurul lui, Apostol s, opti la urechea preotului:

— Nici nu-mi simt picioarele... parc-as, pluti...Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricos, at de cu-

vintele lui Apostol care atârna tot mai greu pe brat, ul luiamort, it...

313

Urcus, ul se isprăvi. Pârâul iar murmura alături, somno-ros.

Lui Apostol i se părea că merge de o ves, nicie pe o cărarefără sfârs, it s, i din nou îi răsări în creieri întrebarea: “Undemergem?” Atunci preotul parcă se poticni s, i îndată prinsea se ruga cu glas mai fierbinte, cu vorbe mai grăbite.

— Am sosit? întrebă Bologa, neîndrăznind să ridiceochii.

— Fii tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin,plângător.

Apoi Apostol simt, i iarbă sub tălpi. S, i deodată picioa-rele începură să-l doară, ca s, i când ar fi dus o povară pesteputerile lui.

— Facet, i loc!... Pe dincolo, părinte! se auzi, foarterăgus, it, glasul pretorului.

Atunci Bologa, nerecunoscând glasul s, i vrând să vazăcine a strigat, ridică fruntea s, i dădu cu ochii, de-abia lavreo zece pas, i, de un stâlp alb s, i lucios, cu un brat, cârligatîn vârf. S, treangul se legăna put, in s, i legănarea aceastaîi aduse aminte cum a încercat el odinioară, cu mâinile,rezistent, a funiei. În lucirea albă a lemnului se deslus, eaceva straniu, încât Apostol lăsă repede capul în jos.

Când deschise iar ochii, se pomeni lângă stâlp. Mânadreaptă atinse întâmplător lemnul rece s, i umed ca pieleade s, arpe. Se scârbi s, i începu să-s, i s, teagră umezeala pedunga pantalonului.

În timpul acesta însă îs, i plimba linis, tit privirea pestemult, imea de fet, e ciudate s, i necunoscute, parcă nici n-arfi fost omenes, ti, care se ascundeau sub căs, ti lătăret, e, înlumina făcliilor fumuroa313 se. Mirosul de răs, ină arsă îigâdila nările s, i fumul îl supăra fiindcă-i întuneca vederea.Plecă put, in capul s, i, aproape de picioare, văzu pământul

314

deschis ca o rană urâtă, gălbuie. Groapa nu părea adâncăs, i lutul era azvârlit numai în dreapta, alcătuind o movilă,pe care stătea pretorul, înălt, ându-se deasupra tuturor, cas, i cum el ar fi trebuit să... În stânga, la marginea gropii,un cos, ciug de brad, gol, descoperit... Capacul, cu o cruceneagră la mijloc, zăcea alături de o cruce mare de lemn, pecare scria, cu slove strâmbe: Apostol Bologa... Numele i sepărea străin s, i se întrebă aproape supărat: “Oare cine săfie Apostol Bologa?”

— Gata?... Gata! strigă pretorul, pe movila de pământ,fluturând o foaie de hârtie.

Apostol ascultă numai începutul sentint, ei, pe urmă seuită la oamenii din preajma lui, gândindu-se că generaluln-a venit s, i probabil că doarme... Lângă movila pretoruluizări un doctor cu ceasul în mână: “Nu-i doctorul Meyer...nu, nu...” La picioarele gropii recunoscu apoi pe Klapka,cu ochii plâns, i, îngrozit, i, care-l obosiră, încât întoarsecapul. La doi pas, i, în stânga, stătea un t, ăran sprijinit înhârlet, cu capul gol, cu părul asudat s, i lipit pe frunte, cuobrajii umezi de lacrimi. “Uite groparul... Vidor...” segândi dânsul cu bucurie s, i vru să-i facă un semn. Dar toc-mai atunci pretorul sfârs, i citirea cu glas ascut, it s, i stridentca un scârt, âit de us, ă cu t, ât, âni ruginite, s, i Apostol îs, i luăseama, întrebându- se speriat ce-o să fie acuma... Peste oclipă auzi, din spate, limpede, o voce s, ovăitoare:

— Trebuie... pe scaun...Bologa pricepu că trebuie să se suie pe scaunul care

se afla lângă genunchii lui s, i nu-l observase până acum. Îiera teamă că iar nu va putea mis, ca picioarele... “Trebuie...trebuie să încerc”, îi fulgeră prin creieri. Apoi deodată sesimt, i cuprins în brat, e. Se îngrozi. Groparul îl sărută peobraji, apăsat, cu buzele s, i mustăt, ile ude.

315

— La o parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicândbrat, ele.

Apostol se urcă pe scaun s, i se lovi cu capul de s, treangulce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoases, i o aruncă în groapă. În aceeas, i clipă izbucni un plânsgros, disperat, nestăpânit. “Cine plânge?” se gândi Bologa.Klapka se bătea cu pumnii în piept.

Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire iz-vorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii sprecerul t, int, uit cu put, ine stele întârziate. Crestele munt, ilorse desenau pe cer ca un ferăstrău urias, cu dint, ii tocit, i.Drept în fat, ă lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soa-relui. Apostol îs, i potrivi singur s, treangul, cu ochii însetat, ide lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub pi-cioare. Îs, i simt, i trupul atârnând ca o povară.

Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucireacerească, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului:

— Primes, te, Doamne, sufletul robului tău Apostol...Apostol... Apostol...

Categorie:Liviu Rebreanu Categorie:Romane --- title:Pădurea spânzurat, ilor author: Liviu Rebreanu

316

categorie:Liviu_Rebreanu

categorie:Romane

Cuprins

CARTEA ÎNTÂI 31 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 394 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 425 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 536 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 627 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 658 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 749 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8310 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9111 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95

CARTEA A DOUA 1011 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1012 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1093 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1144 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1215 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1316 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1447 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1528 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163

317

9 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17010 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17911 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 184

CARTEA A TREIA 1891 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1892 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1973 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2004 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2105 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2176 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2257 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2338 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2419 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24810 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25611 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259

CARTEA A PATRA 2671 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2672 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2743 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2804 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2875 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2926 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2987 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3028 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 306

PĂDUREA SPÂNZURAT ILOR - scriptorium.ro · CARTEAÎNTÂI 1 Subcerulcenus,...

Documents

Transcript of PĂDUREA SPÂNZURAT ILOR - scriptorium.ro · CARTEAÎNTÂI 1 Subcerulcenus,...