LLLuuucccaaa ooorrriiigggiiinnniii,,, ssseeemmmnnniiifffiiicccaaaţţţiiieee,,, iiissstttooorrriiiccc,,, vvvaaarrriiiaaannnttteee

ccoolleeccţţiiaa ooorrriiigggiiinnneeeaaa nnnuuummmeeelllooorrr

originea numelor

Luca

2 ~

Compilaţie de texte culese de pe internet din diverse surse, adaptate, completate şi editate electronic cu acceptul direct al

Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate

pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

originea numelor

Luca

~ 3

coordonator: Ioan Muntean

LLLuuucccaaa ooorrriiigggiiinnniii,,, ssseeemmmnnniiifffiiicccaaaţţţiiieee,,, iiissstttooorrriiiccc,,, vvvaaarrriiiaaannnttteee

ccoolleeccţţiiaa ooorrriiigggiiinnneeeaaa nnnuuummmeeelllooorrr

originea numelor

Luca

4 ~

Editor: Lenuş Lungu

Responsabil carte: Ioan Muntean

Coperti: Miklós Földi

Tehnoredactare şi corectură: Ioan Muntean

Grafică, ilustrare: Ioan Muntean

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei

Cronopedia http://lenusa.ning.com/

Sfântul Luca arătând icoana Fecioarei Măria, tablou de Giovanni Francesco

Barbieri, zis Guercino

originea numelor

Luca

~ 5

Luca – origine nume, semnificaţie, istoric, variante

origini

Prenumele masclin Luca se trage din Loukas, nume specific locuitorilor din Lucania, o regiune din Italia. Se vehiculează şi provenienţa sa de la marele pictor renascentist Luca della Robbia. Numele nu este des întâlnit numai printre italieni, ci şi printre români şi unguri (în varianta maghiară este varianta feminină pentru Lucius).

Numele Luca este de origine greacă (Lukas). Pentru că în greacă majoritatea numelor terminate în -as sunt forme diminutivale, specialiştii apropie numele Lukas de Lukios (cu echivalentul latin Lucius) sau Lukanos. În vechi manuscrise ale Vulgatei, numele Evanghelistului Luca este redat prin Lucanus, nume care indică provenienţa purtătorului - din Lucania, provincie din sudul Italiei. Numele nu are o etimologie sigură. Poate fi pus în legătură şi cu toponimul Lucca (oraş din Toscana), dar şi cu latinescul lux - lumina şi cu grecescul leukos - alb, cuvânt a cărui semnificaţie iniţială ar fi fost blond sau răsăritean. Numele Luca poate proveni şi de la verbul latin lucere - a străluci, dar care înseamnă şi a se lumina de ziuă. În Roma Antică, primeau acest nume copiii născuţi la răsăritul soarelui. Prima atestare a numelui apare în Eneida lui Vergiliu.

originea numelor

Luca

6 ~

originea numelor

Luca

~ 7

semnificaţie

O variantă acceptată este aceea că numele Luca are semnificaţia de aducător de lumină. Mamele care au copii cu numele Luca spun că acest nume simbolizează „frumosul”.

Luca – Bucurându-se încă de popularitate, atât în spaţiul românesc, cât şi în onomastică altor popoare europene, prenumele de băiat Luca provine din numele de origine grecească Lukas. Cercetătorii lingvişti sunt de părere că această formă din urmă este un hipocoristic, respectiv un nume diminutiv, fiind pus în legătură cu numele Lukfos. Potrivit acestei ipoteze, semnificaţia numelui Luca ar fi „din Lucania”.

Chiar şi aşa, această primă ipoteză este contestată de unii specialişti, ei considerând că numele de persoană în discuţie are la baza substantivul comun latinesc „lux”, ce înseamnă „lumina”. Inevitabil, apropiem prenumele masculin Luca de Lucius, cu atât mai mult cu cât face parte din aceeaşi familie cu adjectivul grecesc „leukos”, cu sensul de „alb”. În sfârşit, nu semnificaţia numelui Luca a dus la popularizarea şi răspândirea să ulterioară în Europa, ci mai degrabă cultul sfântului Luca. Se pare că, în onomastica noastră, acest prenume de băiat a intrat prin intermediar slav.

istoric

Răspândit în toată Europa, mult mai frecvent în secolele trecute decât astăzi, Luca reproduce numele de persoană grecesc Lukas, purtat de autorul uneia dintre evangheliile Noului Testament, medic din Antiohia, contemporan şi prieten al apostolului Petru.

originea numelor

Luca

8 ~

Ion Luca Caragiale

originea numelor

Luca

~ 9

Cum în greacă, majoritatea numelor terminate în -as sunt la origine hipocoristice, Lukas este apropiat şi de către specialişti fie de Lukfos — lat. Lucius, fie de Lukands; este preferabilă ultima soluţie, întrucât vechi manuscrise ale Vulgatei redau numele evanghelistului prin lat. Luca-nus, cunoscut cognomen care iniţial indica provenienţa locală a purtătorului, „din Lucania”.

Numele lucanilor, locuitori dintr-o regiune din sudul Italiei, nu are încă o etimologie sigură. în principiu, el poate fi pus în legătură cu toponimele Luca (astăzi oraşul Lucea, în Toscana) şi Lucera, dar şi cu un cuvânt din aceeaşi familie cu lat. lux „lumina” şi gr. leukos „alb”, a cărui semnificaţie originară ar fi fost „blond” sau „răsăritean” (din direcţia de unde vine lumina), ultima variantă ajungând, pe altă cale, tot la ideea înrudirii dintre Luca şi Lucius.

După cum se vede din cele arătate mai sus cognomenul Lucanus fusese preluat de greci, iar de la aceştia, sub forma Lukas, în epoca creştină, de întregul Orient apropiat (autorul Evangheliei era din Antiohia — Şiria) şi chiar de către evrei. Fie din greacă, fie din latină (Lucas, Lucae sau Luca, Lucae), devenit calendaristic, numele se răspândeşte în Europa.

Din prima sursă îl iau slavii (în răsărit este atestat în pomelnicul de la Horodiste din 1484). La romani, unde cultul apostolului Luca era răspândit şi probabil destul de vechi, persoane numite Luca şi Lucaci (în anumite regiuni acesta poate fi şi de provenienţă maghiară) sunt atestate (în documentele din ţara Românească) încă din 1389.

originea numelor

Luca

10 ~

Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeii (1877-1961)

originea numelor

Luca

~ 11

Diferite alte derivate care apar în documentele de după 1500 — Lucan, probabil Lucsa (Lucsăneasa este atestat în 1489), Lucaci, Lucas, Lucăcilă, Luculeţ etc. sunt cunoscute astăzi numai ca nume de familie: engl. Lucas, fr. Luc, germ. Lukas, it. Luca, sp. Lucas, magh. Lukacs, bg. Luka (şi Lukan, Luko etc), pol. Lukasz, rus. Luka (şi Lukanea, Lukarea) etc

variante

Luc Lucas Lucia Lucian Luke Raluca

Luke, Lucas,Luckas, Lukasz, Luki, Luky, Lücku, Lüci.

masculin: Luc, Lucca, Lukács, Luuk, Lucas, Lajos, Luigi, Luke

feminin: Ligia, Luiza, Luisa, Liz, Lucy, Leysa, Licia, Lucia

originea numelor

Luca

12 ~

răspândire

prenume:

Frecvenţa: 0,0026%

Numărul aproximativ de oameni cu acest prenume ce trăiesc în România: 494

exemple:

Nume Frecventa

Luca Dogaru 0,0001%

Luca Diaconescu 0,0001%

Luca Ganea 0,0001%

Luca Boldiş 0,0001%

originea numelor

Luca

~ 13

Luca Bledea 0,0001%

Luca Bob 0,0001%

Luca Avramescu 0,0001%

Luca Avadani 0,0001%

Luca Coman 0,0001%

Luca Crăciun 0,0001%

nume de familie:

Frecvenţa: 0.1521%

Numărul aproximativ de oameni cu acest nume de familie ce trăiesc în România: 28 899

exemple:

Nume Frecvenţa

Alexandru Luca 0,0026%

Ana Maria Luca 0,0019%

Adrian Luca 0,0018%

Ioana Luca 0,0015%

Andreea Luca 0,0015%

Florin Luca 0,0012%

Elena Luca 0,0012%

Mihaela Luca 0,001%

Mihai Luca 0,001%

Alexandra Luca 0,001%

originea numelor

Luca

14 ~

originea numelor

Luca

~ 15

traditii, datini, obiceiuri

SFÂNTUL LUCA: În ziua Sfântului Luca (Lucinului) se săvârşeau rituri menite să determine îndepărtarea lupului din preajma turmelor de oi. Era interzisă scoaterea gunoiului şi a cenuşii din vatră, pentru că lupii să nu găsească cărbuni aprinşi, care le-ar fi favorizat fecunditatea. De asemenea, în ziua cu pricina nu se pronunţa cuvântul lup, termenul fiind înlocuit cu cel da gadină. Erau sistate totodată şi activităţile ce implicau prelucrarea lânii şi a pieilor de oi. Aceste practici populare se intersectau cu cele religioase, întrucât oamenii ţineau post negru pentru a fi feriţi de lupi.

18 octombrie: Lucinul (Sf. Luca) Lucinul este cel care protejează haitele de lupi în această perioadă a anului. Oamenii respectă această sărbătoare de frica lupilor. În ziua Lucinului se săvârşeau rituri magice menite să împiedice reproducerea lupilor şi să determine îndepărtarea lor din preajma turmelor de oi şi a bovinelor. Unul dintre cele mai cunoscute consta în încleştarea dinţilor pieptenilor metalici de scărmănat lana, crezându-se că, prin analogie, se vor încleşta şi dinţii lupului.

Interdicţii de Lucin: - nu se umbla cu acul şi foarfecele; nu se taie nimic - nu se prelucrează lâna şi pieile animalelor - nu se scoate cenuşa din vatră sobei - femeile nu se piaptănă (fiind părul încâlcit, lupii se încurca şi se pierd prin păduri) - nu se împrumuta nimic din casa - nu se pronunţa cuvântul „lup” Singurul lucru îngăduit şi chiar recomandat este spălatul rufelor cu apă clocotită, căci numai astfel se poate opări gura lupului.

originea numelor

Luca

16 ~

originea numelor

Luca

~ 17

Ziua Sfântului Luca (18 octombrie) este numită, în popor, Lucinul. Este ziua în care lupii se strâng în haite şi are loc împerecherea lor, iar Lucinul este considerat un fel de divinitate a lor.

În această zi, pentru a nu avea pagube provocate de lupi în gospodărie, sătenii au anumite practici magice: încleştează dinţii de la pieptenii cu care scarmănă lâna şi interzic orice activitate care are legătură cu prelucrarea lânii.

Lupul, bun şi rău

Lupul este o prezenţă importantă în tradiţia populară. El apare chiar având trăsături omeneşti, cu o fizionomie stranie, înfricoşătoare, fiind chiar întruchiparea răului. Dar nu întotdeauna este aşa. În credinţele bucovinene, lupii ar proveni din câinii lui Sânpetru, din vremea când era cioban.

Câinii s-au sălbăticit după ce sfântul i-a părăsit, urcându-se la cer. După alte credinţe, lupul ar fi fost chiar om, tovarăş de ciobănie cu Sânpetru, dar din cauza comportamentului său îndărătnic, el a fost preschimbat într-o sălbăticiune feroce.

Pe 18 octombrie este Ziua Lupului, Lucinul, o tradiţie păgână care deschide sărbătorile toamnei (Filipii de Toamnă, Filipul cel Mare, Vovidenia, Suntandrei, Noaptea Strigoilor, Zilele Bubatului), formează un scenariu ritual de înnoire a timpului şi deschide un adevărat ciclu de zile festive închinate lupului, animal totem al dacilor, căruia calendarul popular al românilor îi consacră nu mai puţin de 35 de sărbători populare (dintre care 18 cu data fixă).

originea numelor

Luca

18 ~

originea numelor

Luca

~ 19

În ce-a de-a treia săptămână a lunii octombrie este perioada când se sărbătoarea Anul Nou Dacic, corespunzând cu Dionisiacele Câmpeneşti şi fermentarea vinului la populaţia tracă, precum şi sărbătoarea Brumalia la romani. Românii, trăind în acest spaţiu deschis influentelor străine, şi-au conturat un cult aparte al lupului pe baza unor cutume autohtone amplificate şi de o transculturaţie specifică, animalului oferindu-i-se mai multe zile din an drept sărbători populare.

Ca şi celelalte sărbători închinate lupului, Lucinul este o sărbătoare pastorală dedicată lupului, cu dată fixă, şi a suscitat mereu interesul etnologilor. Mai ales că lupul, prin reprezentările de pe Columna lui Traian, de pe monumentul de la Adamclisi şi prin stindardul dacilor, este un simbol al poporului român, o siglă pe certificatul său de naştere.

În mitologia populară, el înseamnă mult mai mult. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Până la mijlocul secolului trecut, sărbătoarea era pregătită cu mare fast, fiind dată care marca strângerea lupilor în haite, urmată de împerecherea lor. Ziua era patronată de una dintre divinităţile protectoare ale acestor animale: lupul.

Lupul a fost un animal deosebit de respectat în spaţiul carpatic şi, implicit, în cel bucovinean, începând din stratul cultural neolitic, apoi de către pregeţi, daci, daco-romani şi după aceea de către români, lui oferindu-i-se o mitologie bogată, ale cărei reminiscente au dăinuit multă vreme. Animalului mitic i s-a atribuit şi un fel de gândire supranaturală, el fiind investit cu un rol sacru, evoluând către adorare, totul în limitele unui cod etic mereu împrospătat, prin transfigurarea realului în sacru, credinţele specifice venind de la sine.

originea numelor

Luca

20 ~

originea numelor

Luca

~ 21

Gândindu-ne la toate acestea, interesant este faptul că în Bucovina nu întâlnim măştile de lup în cadrul ceremonialului de Anul Nou, alături de alte reprezentări mito-zoomorfe (urşi, cerbi, capre, căiuţi etc.), dar aici au fost multe sărbători populare dedicate temutului animal. Este interesant faptul că aceste practici magice, unele încă vii în mediul pastoral, se îmbină perfect cu cele religioase, ciobanii obişnuind să tină post şi să facă rugăciuni în Ziua Lucinului, pentru ca turmele să le fie ferite de lupi.

Lucinul a preluat numele Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, prăznuit în aceeaşi zi de Biserica Ortodoxă. La fel s-a întâmplat şi în cazul Filipilor de Toamnă (10-30 noiembrie), care au preluat numele Sfântului Apostol şi Evanghelist Filip, prăznuit pe 14 noiembrie. În accepţia ţăranului român, această zi anunţa începutul răstimpului în care lupii se înmulţesc, perioadă care va dura 80 de zile, până la Filipii de Iarnă, în ziua numită Drăgostitele.

Pentru poporul român, imaginea lupului persistă ca o dominantă mitică. În patru substraturi mitice se reia şi se verifică imaginea sacră a lupului: substratul aborigen local – cel al lupului neolitic; substratul indo-european – cel al lupului dac şi daco-celtic; substratul neo-indo-european – cel al lupului latin îngemănat cu cel dac într-o sinteză daco-romană; substratul iudeo-creştin primitiv, care preia şi răstălmăceşte aspectele zoo-mitologice ale lupului din celelalte trei substraturi mitice anterioare într-o viziune de bestiar apocaliptic.

Lupul, ca simbol mitologic, derivă dintr-un animal real, cultul, destul de răspândit, fiind întâlnit în cultura tradiţională în domenii precum: păstorit, medicina populară, meteorologie populară, în folclorul juridic, precum şi în diferite credinţe,

originea numelor

Luca

22 ~

originea numelor

Luca

~ 23

datini şi superstiţii, toate argumentând perpetuarea totemică a animalului până destul de recent.

Tema lupului apare (pe pridvoarele pictate ale manăstirilor Horezu, Voroneţ, Suceviţa, Gura Humorului) sub forma unei guri enorme de balaur ce semnifică Gura Iadului care înghite păcătoşii ce nu pot trece Vămile Văzduhului.

Se pare că rădăcinile cultului lupului în spaţiul carpatic datează încă din vremuri ancestrale, din neolitic, dar se crede şi că poporul român s-a născut sub semnul lupului, adică un neam predestinat războaielor, înfruntării invaziilor şi cotropirilor repetate. Fără să fi avut un cult de prim rang într-o implicare politică a vremii, lupul a fost asociat la un moment dat ca simbol emblematic organizării cetelor de războinici, aceasta având drept bază o origine totemică a triburilor pre-getice, dovadă fiind şi simbolul lupului imortalizat pe stindardul dacic de mai apoi.

Despre acest aspect se poate vorbi şi la alte popoare, în special la vechii romani sau la gali. Tot la romani, lupul era un fel de zeu (Lupercus), ocrotitor al turmelor, iar sub influenţa grecească este confundat cu zeul Pan-lupul. La multe popoare primitive întâlnim tradiţia metamorfozării omului în lup. Pendulând între benefic şi malefic, lupul stă sub semnul Lunii, fiind considerat de ţărani drept patron al iernii înfrigurate.

Totodată, lupul continuă să fie o prezentă simbolică de necontestat în momentele cheie din viaţa omului. Astfel, în Maramureş, mamele îşi pun copii bolnavi sub semnul lupului, botezându-i cu numele lui, iar în Hunedoara le dau primul lapte printr-un instrument ritual numit „gură de lup“, transferând simbolic pruncului puterea animalului invocat.

originea numelor

Luca

24 ~

originea numelor

Luca

~ 25

Tot lupul apare, de data aceasta alături de vidră, şi în ipostaza de călăuză a sufletului mortului spre lumea de dincolo: „Că vidra mai ştie/Seama apelor/Şi a vadurilor./Şi ea mi te-a trece/Ca să nu te-nece,/Şi mi te-a purta/La izvoare reci/Să te răcoreşti/Pe mâini până-n coate/De fiori de moarte./Şi-ţi va mai ieşi/Lupul înainte,/Ca să te spăimânte./Să nu te spăimânţi,/Frate bun să-l prinzi,/Că lupul mai ştie/Seama codrilor/Şi-a potecilor./Şi el te va scoate/La drumul de plai,/La-un fecior de crai,/Să te ducă-n rai,/C-acolo-i de trai./În dealul cu jocul,/Cacolo ţi-e locul,/În câmp cu bujorul,/C-acolo ţi-e dorul“.

Caracterul totemic al lupului este dat şi de credinţa în metamorfozarea oamenilor în lupi (pricolici, tricolici, vârcolaci). Acest animal-devorator al Soarelui şi al Lunii, datorită faptului că vede noaptea, este adesea asociat cu simbolurile luminii. În mediul pastoral, lupul nu este văzut doar că distrugător al turmei, ci şi că singurul animal ce poate vedea dracii, alungă bolile copiilor mici şi călăuzeşte sufletul mortului.

Se mai spune că lupii au fost câinii lui Sânpetru pe când acesta era cioban şi că obişnuia să plece cu ei în căutarea cailor furaţi şi a dracilor. Simbolismul lupului în mitologia universală are aspect atât pozitiv, cât şi negativ. Pe de o parte, este simbolul luminii, al soarelui şi al focului, pentru că vede în întuneric; pe de altă parte, are caracter demonic, satanic, infernal.

În mitologia chineză se spune că Lupul Albastru ceresc, paznicul Palatului ceresc, identificat i cu stelele Sirius şi Ursa Mare, a creat dinastiile chineze şi mongole. Mai mult, mongolii spun că lupul albastru este strămoşul lui Gingis Han.

Turcii i-au zis lui Mustafa Kemal, care s-a autointitulat Atatürk, adică „Tatăl turcilor“, deoarece a luptat pentru

originea numelor

Luca

26 ~

originea numelor

Luca

~ 27

recâştigarea identităţii naţionale, ameninţată de căderea imperiului otoman, Lupul cenuşiu.

În mitologia greacă, lupul este una dintre întruchipările lui Zeus – Lykaios, un atribut al lui Apollo, căruia, pe vremea practicilor magice în agricultură, i se aduceau drept sacrificii fiinţe omeneşti, cu scopul de a scăpa de secetă şi a pune capăt catastrofelor naturale de tot felul. În mitologia scandinavă, lupul este înfăţişat drept cel care devorează astrele, determinând eclipsele.

Strămoşii romanilor – fraţii gemeni Romulus şi Remus, lăsaţi într-un coş să plutească pe Tibru – consideraţi întemeietorii Romei, au fost crescuţi şi alăptaţi de o lupoaică. În amintirea legendei acestei lupoaice, aveau loc la Roma serbările denumite Lupercalii, care se crede că se ţineau şi pe teritoriul Daciei romane. Simbolul lupoaicei era atât de preţuit de romani, încât apariţia unui lup înaintea unei bătălii era semnul sigur al victoriei, iar zeul războiului, Marte, era reprezentat de un lup.

Ca urmare, pe toate continentele, în toate civilizaţiile şi culturile, oamenii au simţit nevoia reprezentării temerilor lor şi a rezolvării acestora prin ritualuri magice menite să le aducă sănătatea şi prosperitatea în case. Sporadic, fără să fie o cutumă precum Rusaliile, Mărţişorul, Caloianul sau Paparudele, Lucinul s-a păstrat cu precădere în satele romaneşti de munte, în jurul stânelor, acolo unde mai dau târcoale din când în când lupii.

Această sărbătoare provoca în vechime o adevărată explozie a gândirii magice, care culmina cu adevărate ritualuri de împiedicare a înmulţirii lupilor şi de îndepărtare a lor de turmele de oi. Oamenii din satele de la munte, dar în special

originea numelor

Luca

28 ~

originea numelor

Luca

~ 29

păstorii, îl prăznuiau simplu, nemuncind în acea zi, săvârşeau fel de fel de practici şi îndeplineau anumite datini populare şi ritualuri magice pentru prevenirea pagubelor provocate de lupi. Se legau simbolic ochii şi gura lupului prin încleştarea dinţilor pieptenilor de scărmănat lâna şi prin chituirea gurii sobei, crezându- se că, prin analogie, se vor încleşta şi dinţii lupului şi nu vor ataca oile.

De Lucin era interzisă prelucrarea lânii, a pieilor de oi şi a părului de animale, nu se umbla cu acul, foarfecele, nu se tăia nimic. Se repară acoperişurile, se macină faină pentru iarnă întreagă, se pun la conservare pătrunjel, morcovi, ţelina, sfeclă, bostani.

În octombrie, dacă frunzele pomilor se îngălbenesc şi cad repede, anul ce urmează va fi roditor. Vitele nu mai ies la păscut iarba verde pe izlazuri, ci se trec pe nutreţ uscat, scroafele se duc la vier, se scot ultimii cartofi din pământ, se ară miriştile şi multe altele. Dacă plouă mult în octombrie, va fi vânt puternic în decembrie, iar dacă e multă brumă sau chiar zăpadă în această lună, în ianuarie va fi timp frumos.

Femeile nu se piaptănă (fiind părul încâlcit, lupii se încurcă şi se pierd prin păduri). Era interzisă scoaterea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii aprinşi, care, odată mâncaţi de lupoaice, le fac să intre în călduri şi să se împuieze.

Nu se împrumută nimic în acea zi şi nu se pronunţa cuvântul „lup“. Singurul lucru îngăduit şi chiar recomandat este spălatul rufelor cu apă clocotită, căci numai astfel se poate opări gura lupului.

Copiii bolnăvicioşi sau slabiţi fizic primeau în această zi un nume nou, cel de Lupu, pentru ca bolile să nu-i depisteze, aceştia fiind de acum în permanentă sub ocrotirea lupului.

originea numelor

Luca

30 ~

originea numelor

Luca

~ 31

Această schimbare de nume poartă denumirea de „botezul păgân al copiilor“ şi se face pentru a-l întări pe noul născut şi a-l face puternic precum lupul. Prezenta masivă a numelui Lupu sau a derivatelor sale, Lupaşcu, Lupan, Lupei, Lupuşor, Pascu, Pâscan etc., în onomastica tradiţională românească se explică prin schimbarea numelui adevărat (calendaristic) al copilului cu cel al animalului care e spaima duhurilor rele ale întunericului – care umblă prin lume ca nori întunecoşi cu forme fantastice de stafii şi zmei şi câte arătări de spaimă.

Iată o posibilă explicaţie a prenumelui „Lupu“ fără rezonantă creştină. George Coşbuc, în eseul intitulat „Gura lupului“, arată că: „Obiceiul vechi de tot, la toate popoarele, de a linişti copiii cu „lupul, lupul“ când plâng, e întemeiat tot pe acest motiv mitologic. Nu copilului i se pomeneşte lupul, după cum cred mulţi dintre cei ce aud această ameninţare la ţărani, nu copilului, căci el habar n’are ce e lupul. Vorbele „vine lupul“ le pomeneşte mama pentru duhurile rele care neliniştesc copilul. Aceste duhuri ale nopţii şi ale norilor n’au duşman mai rău decât lupul (adică vântul) şi când, stând lângă leagăn ori lângă copilul care plânge la vatră, aud că vine lupul, se sperie şi o rup la fugă, lăsând copilul în pace. Asta a fost credinţa dintru început, şi asta e într’adevăr temeiul credinţei de astăzi în venirea lupului, dar în conştiinţa noastră s’au întunecat lucrurile, încât explicarea o căutam într’altă parte. Numele Lupu se întâlneşte des chiar şi printre oameni de condiţie socială mai bună, şi tot pe calea pe care am spus-o a ajuns să fie dat copiilor. Mamele sunt tot mame, tot mai cred în superstiţii, când e vorba de sănătatea şi de fericirea copiilor lor.“

Dan Horgan

originea numelor

Luca

32 ~

Bibliografie:

• Romulus Vulcănescu – „Mitologie Română“, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1985;

• Ion Aureliu Cândrea – „Iarba fiarelor. Studii de folclor: din datinile şi credinţele poporului român“, Bucureşti, 2001;

• Tudor Pamfile – „Sărbătorile la români“, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1997;

• Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an“, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997;

• Gh. F. Ciausanu – „Superstiţiile poporului român“, Editura Saeculum Bucureşti, 2005;

• Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului român“, Editura Paideia, 2001;

• Arthur Gorovei – „Credinţi şi superstiţii ale poporului român“, Editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională“, Bucureşti, 1995;

• George Coşbuc – Eseul „Gura lupului“, Opere, vol. ÎI, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2010;

• Jean Chevalier, Alain Gheerbrant – „Dicţionar de simboluri: mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, culori, numere“, Editura „Artemis“, Bucureşti, 1995;

• Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români“, Editura „Grai şi Suflet – Cultură Naţională“, Bucureşti, 2001.

originea numelor

Luca

~ 33

predispoziţii ale persoanelor cu numele Luca

Direcţi, sinceri, hotărâţi, chiar autoritari, despre cei numiţi Luca se crede, în general, că sunt organizatori înnăscuţi. Deşi rezervaţi, prudenţi şi uneori sceptici, se pare că sunt persoane

fermecătoare, rafinate. Meticuloşi şi perfecţionişti, cei cu numele Luca pot avea înclinaţii pentru ştiinţele exacte, pentru domeniul imobiliar, dar şi pentru profesii mai creative, cum este cea de designer de interior.

Persoanele care poartă acest nume sunt persoane creative, dinamice și sociabile. Sociabilitatea și deschiderea față de

originea numelor

Luca

34 ~

originea numelor

Luca

~ 35

oameni este poate o trăsătură definitorie pentru aceștia. Primele 3 litere din numele lor au ca și corespondent cifra 3, o cifră care simbolizează creativitatea, voioșia și caracterul optimist și însetat de viață.

Este o configurație echilibrată și dinamică în același timp, cu toate că putem vorbi și despre tendințe către egocentrism, încăpățânare și o individualitate puternică. Bărbații Luca vor aprecia întotdeauna sentimentul de independență și nu vor accepta să fie contraziși cu ușurință. Din exterior par persoane foarte plăcute, calde, dedicate și prietenoase, gata să îți sară în ajutor și chiar să cedeze de la ei ca lucrurile să meargă bine. Se simt cel mai bine într-un mediu armonios, și tind să aplaneze conflictele.

În general se poate spune că sunt oameni așezați, care nu își asumă riscuri inutile, inteligenți și organizați. Nu îi vei surprinde prea des fără un plan făcut, și au strategii de acțiune pentru aproape toate situațiile care pot apărea. Cu toate astea, nu cad în extrema persoanelor plicticoase și rigide, ci știu să se bucure de viață și de experiență, și îmbină utilul și plăcutul.

Tind să aibe noroc în viață, dar sunt predispuși și către instabilitate emoțională, accese de furie și episoade despotice. Dacă nu reușesc să își mențină echilibrul interior, tind să devină tirani în toată regula. Există înclinații către artă (arte plastice în special, scris, pictură, desen etc.), dar nimic nu va fi lăsat la voia întâmplării, ci totul se va încadra într-un plan dinainte stabilit, cu țeluri bine stabilite și ancorate în realitate. Tind să fie maniaci obsedați de detalii…

originea numelor

Luca

36 ~

originea numelor

Luca

~ 37

Persoanele care poartă acest nume sunt persoane creative, dinamice și sociabile. Sociabilitatea și deschiderea față de oameni este poate o trăsătură definitorie pentru aceștia. Primele 3 litere din numele lor au ca și corespondent cifra 3, o cifră care simbolizează creativitatea, voioșia și caracterul optimist și însetat de viață.

Este o configurație echilibrată și dinamică în același timp, cu toate că putem vorbi și despre tendințe către egocentrism, încăpățânare și o individualitate puternică. Bărbații Luca vor aprecia întotdeauna sentimentul de independență și nu vor accepta să fie contraziși cu ușurință. Din exterior par persoane foarte plăcute, calde, dedicate și prietenoase, gata să îți sară în ajutor și chiar să cedeze de la ei ca lucrurile să meargă bine. Se simt cel mai bine într-un mediu armonios, și tind să aplaneze conflictele.

În general se poate spune că sunt oameni așezați, care nu își asumă riscuri inutile, inteligenți și organizați. Nu îi vei surprinde prea des fără un plan făcut, și au strategii de acțiune pentru aproape toate situațiile care pot apărea. Cu toate astea, nu cad în extrema persoanelor plicticoase și rigide, ci știu să se bucure de viață și de experiență, și îmbină utilul și plăcutul.

Tind să aibe noroc în viață, dar sunt predispuși și către instabilitate emoțională, accese de furie și episoade despotice. Dacă nu reușesc să își mențină echilibrul interior, tind să devină tirani în toată regula. Există înclinații către artă (arte plastice în special, scris, pictură, desen etc.), dar nimic nu va fi lăsat la voia întâmplării, ci totul se va încadra într-un plan dinainte stabilit, cu țeluri bine stabilite și ancorate în realitate. Tind să fie maniaci obsedați de detalii…

originea numelor

Luca

38 ~

originea numelor

Luca

~ 39

personalităţi

Luca Marenzio

Luca Arbore (secolele XV-XVI) - ctitorul Mănăstirii Arbore (judeţul Suceava), Luca Stroici (secolele XVI-XVII) - boier şi cărturar roman, mare logofăt al Moldovei, Ion Luca Caragiale (1852-1912)

Luca della Robbia (1399/1400-1432), Luca Signorelli (1445-1523), Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1553), Luc Besson (n. 1959)

din istoria Moldovei este cunoscut Luca Arbore, devenit personaj în Viforul de B. St. Delavrancea; Luca Stroici, cărturar din sec. 16—17; din domeniul artelor plastice: Luca Signorelli, Lucas Cranach, Lucas van Leyden etc.

Ion Luca Caragiale

Luca, nume răspândit în toată Europa, provine de la numele personal grecesc Lukas. În cultura română, personalitatea cea mai cunoscută cu acest nume este, fără îndoială, Ion Luca Caragiale. Autorul Momentelor şi schiţelor, al nuvelelor Kir Ianulea, Păcat şi O făclie de Paşte s-a născut la 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale (azi Caragiale), din judeţul Prahova. Primii ani de şcoală i-a parcurs la Ploieşti, apoi s-a mutat cu familia la Bucureşti, unde a urmat, la Conservator, cursul de mimica şi declamaţie susţinut de Costache Caragiali, unul din unchii săi, autor dramatic şi actor.

originea numelor

Luca

40 ~

originea numelor

Luca

~ 41

A fost mai întâi sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, apoi a debutat în cariera de gazetar, la revista Ghimpele. A fost, pe rând, redactor al ziarului Claponul şi colaborator la Timpul, unde i-a avut colegi pe Eminescu şi Slavici. Prima sa piesa de teatru, O noapte furtunoasă, a avut premiera pe 18 ianuarie 1879, pe scenă Naţionalului bucureştean. A fost urmată de capodopera O scrisoare pierdută (premieră în 1884) şi deD’ale carnavalului (premieră în 1885). Succesul că dramaturg i-a adus lui Caragiale numirea ca Director al Teatrelor. Atacat mereu de adversari, respins de la Premiul Academiei, Caragiale s-a stabilit cu familia la Berlin, unde s-a stins din viaţa pe 9 iunie 1912. Este înmormântat în cimitirul Bellu, nu departe de Eminescu.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca

Pe 18 octombrie, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, autorul celei de-a treia Evanghelii şi al Faptelor Apostolilor. Sfântul Luca s-a născut în Antiohia Siriei. A primit o educaţie aleasă şi a devenit medic. Era un bun cunoscător al filosofiei, dar şi un talentat artist plastic. I-a fost aproape Mântuitorului Iisus Hristos în timpul activităţii Sale pământeşti, momentul care l-a marcat profund pentru tot restul vieţii fiind cel al întâlnirii cu Iisus Hristos după Înviere, în timp ce călătorea cu prietenul său Cleopa spre Emaus, moment relatat în Evanghelia scrisă de el (Luca 24, 13-35).

originea numelor

Luca

42 ~

originea numelor

Luca

~ 43

După Pogorârea Sfântului Duh, Luca l-a urmat pe Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare şi a continuat activitatea de propovăduire a Apostolului neamurilor în Imperiul Roman. În Epistola sa către Coloseni, Sfântul Pavel îl numeşte pe Luca doctorul iubit (Col. 4, 14). Pe lângă cele două cărţi din cuprinsul Noului Testament, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca a lăsat moştenire posterităţii primele icoane creştine, el fiind considerat, de altfel, fondatorul iconografiei creştine. Tradiţia îl consemnează pe Sfântul Luca drept primul

originea numelor

Luca

44 ~

Luc Beson (regizor, scenarist și producător de film francez)

originea numelor

Luca

~ 45

George Lucas (cunoscut regizor și producător de filme american. Cele mai cunoscute creații ale sale le reprezintă seriile de filme Războiul stelelor (engleză Star Wars), respectiv Indiana Jones)

originea numelor

Luca

46 ~

Luca Novac (taragotist român)

originea numelor

Luca

~ 47

Colecţia „Originea numelor” a Bibliotecii Cronopedia se constituie din reeditări în format electronic ale unor

materiale achiziţionate sau selecţionate de pe internet prelucrate şi adaptate de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării

şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

originea numelor

Luca

48 ~