Ordin 119 MS

29
ORDIN Nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 127 din 21 februarie 2014 Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică nr. E.N. 836/2014 din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere prevederile art. 6 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Normele de igienă şi sănătate publică sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unităţile din sistemul public şi privat, precum şi pentru întreaga populaţie. ART. 3 Nerespectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite. ART. 4 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 3 iulie 1997, cu modificările ulterioare. ART. 5 Direcţia de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, ministerele cu reţea sanitară proprie, administraţia publică locală şi alte autorităţi implicate duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. ART. 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Gheorghe-Eugen Nicolăescu Bucureşti, 4 februarie 2014. Nr. 119. ANEXA 1

description

lege

Transcript of Ordin 119 MS

  • ORDIN Nr. 119 din 4 februarie 2014pentru aprobarea Normelor de igien i sntate public privind mediul de via al populaieiEMITENT: MINISTERUL SNTIIPUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 127 din 21 februarie 2014

    Vznd Referatul de aprobare al Direciei de sntate public i control n sntate public nr. E.N. 836/2014 din cadrul Ministerului Sntii, avnd n vedere prevederile art. 6 lit. e) pct. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma n domeniul sntii, cu modificrile i completrile ulterioare, n temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotrrea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea i funcionarea Ministerului Sntii, cu modificrile i completrile ulterioare,

    ministrul sntii emite urmtorul ordin:

    ART. 1 Se aprob Normele de igien i sntate public privind mediul de via al populaiei, prevzute n anexa care face parte integrant din prezentul ordin. ART. 2 Normele de igien i sntate public sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unitile din sistemul public i privat, precum i pentru ntreaga populaie. ART. 3 Nerespectarea normelor de igien i sntate public privind mediul de via al populaiei atrage rspunderea disciplinar, administrativ-material, civil ori, dup caz, penal, n sarcina persoanelor vinovate de abaterile svrite. ART. 4 La data intrrii n vigoare a prezentului ordin se abrog Ordinul ministrului sntii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igien i a recomandrilor privind mediul de via al populaiei, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 140 din 3 iulie 1997, cu modificrile ulterioare. ART. 5 Direcia de specialitate din Ministerul Sntii, direciile de sntate public judeene i a municipiului Bucureti, ministerele cu reea sanitar proprie, administraia public local i alte autoriti implicate duc la ndeplinire dispoziiile prezentului ordin. ART. 6 Prezentul ordin se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.

    Ministrul sntii, Gheorghe-Eugen Nicolescu

    Bucureti, 4 februarie 2014. Nr. 119.

    ANEXA 1

  • NORMEde igien i sntate public privind mediul de via al populaiei

    ART. 1 n nelesul prezentelor norme, urmtorii termeni se definesc astfel: a) ncpere de locuit - ncperile cu funcii de camer de zi i dormitoare; b) zon de locuit - zona constituit ca o grupare funcional de loturi i parcele de teren delimitate teritorial pe care predomin cldiri cu locuine avnd ca parametru demsur densitatea medie de locuire; c) perimetrul unitii - limitele terenului pe care este amplasat un obiectiv i pe care se desfoar activitile specifice; d) teritoriu protejat - teritoriu n care nu este permis depirea concentraiilor maxime admise pentru poluanii fizici, chimici i biologici din factorii de mediu; acesta include zone de locuit, parcuri, rezervaii naturale, zone de interes balneoclimateric, de odihn i recreere, instituii social-culturale, de nvmnt i medicale; e) zon de protecie sanitar - terenul din jurul obiectivului, unde este interzis orice folosin sau activitate care, n contact cu factorii externi, ar putea conduce la poluarea/contaminarea factorilor de mediu cu repercusiuni asupra strii de sntate a populaiei rezidente din jurul obiectivului; pentru sursele de ape subterane utilizate pentru alimentarea cu ap potabil a localitilor i a operatorilor economici se aplic definiiile pentru "zona de protecie sanitar cu regim sever", "zona de protecie sanitar cu regim de restricie" i "perimetru de protecie hidrogeologic", conform Hotrrii Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul i mrimea zonelor de protecie sanitar i hidrogeologic i Ordinului ministrului mediului i pdurilor nr. 1.278/2011 pentru aprobarea Instruciunilor privind delimitarea zonelor de protecie sanitar i a perimetrului de protecie hidrogeologic; f) biocid (pesticid nonagricol) - conform definiiei de produs biocid prevzut la art.3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European i al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziie pe pia i utilizarea produselor biocide, corespunztor tipurilor de produs 14, 15, 16, 17, 18 i 19 din anexa V "Tipurile de produse biocide i descrierea acestora prevzute la articolul 2 alineatul (1)" la Regulamentul (UE) nr. 528/2012; g) produs de protecia plantelor (pesticid agricol) - conform definiiei prevzute la art. 3 lit. j) din Ordonana de urgen a Guvernului nr. 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituional de aciune n scopul utilizrii durabile a pesticidelor pe teritoriulRomniei, aprobat prin Legea nr. 63/2013; h) utilizator amator - individ din populaia general fr instruire n domeniul pesticidelor, care utilizeaz la scar redus un pesticid agricol, n mediul su privat, delimitat la locuin i anexele acesteia (inclusiv grdina, livada, solarul etc.), n condiii de expunere care pot fi controlate.

    CAPITOLUL I Norme de igien referitoare la zonele de locuit

  • ART. 2 (1) Amplasarea cldirilor destinate locuinelor trebuie s se fac n zone sigure, pe terenuri salubre care s asigure: a) protecia populaiei fa de producerea unor fenomene naturale ca alunecri de teren, inundaii, avalane; b) reducerea degajrii sau infiltrrii de substane toxice, inflamabile sau explozive, aprute ca urmare a polurii mediului; c) sistem de alimentare cu ap potabil n conformitate cu normele legale n vigoare; d) sistem de canalizare pentru colectarea, ndeprtarea i neutralizarea apelor reziduale menajere, a apelor meteorice; e) sistem de colectare selectiv a deeurilor menajere; f) sntatea populaiei fa de poluarea antropic cu compui chimici, radiaii i/saucontaminani biologici. (2) La zonificarea funcional a localitilor se va avea n vedere: separarea funciunilor, raportul interdependent al diferitelor zone funcionale, evitarea incompatibilitilor funcionale n zonele destinate locuirii i funciunilor complementare ale acestora. (3) Zonele de protecie sanitar se vor asigura, conform prevederilor legale n vigoare, pe baza avizelor corespunztoare dotrilor tehnico-edilitare ale zonelor de locuit. (4) Zonele cu riscuri naturale sau antropice vor fi desemnate ca zone cu interdicie de construire a cldirilor cu destinaie de locuine sau socioculturale, pe baza studiilorgeologice de ctre instituii abilitate, pn la nlturarea riscului. ART. 3 (1) Amplasarea cldirilor destinate locuinelor trebuie s asigure nsorirea acestora pe o durat de minimum 1 1/2 ore la solstiiul de iarn, a ncperilor de locuit din cldire i din locuinele nvecinate. (2) n cazul n care proiectul de amplasare a cldirilor evideniaz c distana dintrecldirile nvecinate este mai mic sau cel puin egal cu nlimea cldirii celei mai nalte, se va ntocmi studiu de nsorire, care s confirme respectarea prevederii de la alin. (1). ART. 4 La stabilirea amplasamentelor cldirilor de locuit se vor preciza i amplasamentele urmtoarelor dotri tehnico-edilitare: a) platforme destinate pentru depozitarea recipientelor de colectare selectiv a deeurilor menajere, care vor fi amenajate la distan de minimum 10 m de ferestrele locuinelor, vor fi mprejmuite, impermeabilizate, cu asigurarea unei pante de scurgere i vor fi prevzute cu sistem de splare i sifon de scurgere racordat la canalizare, vor fi dimensionate pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului i aritmului de evacuare a acestuia i vor fi ntreinute n permanent stare de curenie; platformele pot fi cuplate cu instalaii pentru btut covoare; b) spaii de joac pentru copii, amenajate i echipate cu mobilier urban specific, realizat conform normativelor n vigoare astfel nct s fie evitat accidentarea utilizatorilor;

  • c) spaii amenajate pentru gararea i parcarea autovehiculelor populaiei din zona respectiv, situate la distane de minimum 5 m de ferestrele camerelor de locuit; n aceste spaii este interzis gararea autovehiculelor de mare tonaj, cum ar fi autovehiculele peste 3,5 tone, autobuzele, remorcile etc., precum i realizarea activitilor de reparaii i ntreinere auto. ART. 5 (1) Unitile cu capacitate mic de producie, comerciale i de prestri servicii, precum spltorii auto, ateliere mecanice, tinichigerii, ateliere de tmplrie etc., care pot crea riscuri pentru sntate sau disconfort pentru populaie prin producerea de zgomot, vibraii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplaseaz n cldiri separate, la distan de minimum 15 m de ferestrele locuinelor. Distana se msoar ntre faada locuinei i perimetrul unitii, reprezentnd limita suprafeei unitii respective. Pentru unitile sus-menionate se asigur mijloacele adecvate de limitare a nocivitilor, astfel nct s se ncadreze n normele din standardele n vigoare. (2) Se interzice schimbarea destinaiei funcionale a unor zone, dac prin aceasta secreeaz premisa apariiei de riscuri pentru sntatea populaiei din zona locuit. ART. 6 (1) La parterul cldirilor de locuit: a) se pot amplasa/amenaja uniti comerciale, uniti de prestri servicii, cabinete medicale umane fr paturi i cabinete veterinare pentru animale de companie, cu condiia ca acestea, prin funcionarea lor, s nu creeze disconfort i riscuri pentru sntatea locatarilor; pentru unitile sus-menionate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivitilor; b) nu se vor amplasa la parterul blocurilor uniti de producie; c) se pot amenaja camere speciale pentru: depozitarea deeurilor solide, spltorii, usctorii; d) se pot amenaja i alte anexe ale locuinelor (garaje), doar cu acceptul asociaiei de locatari sau proprietari. (2) Activitile de birou se pot organiza i la alte etaje ale imobilelor de locuit dac se obine acceptul vecinilor direci. (3) Schimbarea destinaiei unui spaiu de locuit se poate face numai cu respectarea condiiilor prevzute de Legea nr. 230/2007 privind nfiinarea, organizarea i funcionarea asociaiilor de proprietari, cu modificrile ulterioare. ART. 7 Zonele necesare odihnei i recreerii se amplaseaz n locuri care prezint cele mai avantajoase elemente naturale, cum sunt: pduri, suprafee de ap, relief variat i altele. n zonele de odihn i recreere se interzice amplasarea: a) obiectivelor industriale care, prin activitatea lor, produc zgomot, vibraii sau impurific apa, aerul, solul; b) unitilor zootehnice; c) unitilor de transporturi; d) staiilor de epurare a apelor uzate i a depozitelor de deeuri solide; e) arterelor de circulaie cu trafic rutier intens. ART. 8 n cadrul amenajrii i dotrii zonelor destinate odihnei i recreerii trebuie s se

  • asigure: a) instalaii de alimentare cu ap potabil; b) W.C.-uri publice i locuri pentru colectarea selectiv a deeurilor; c) colectarea i ndeprtarea apelor uzate prin instalaii de canalizare, locale sau zonale, a cror construcie i exploatare s evite poluarea factorilor de mediu; d) spaiu ngrdit pentru cinii de companie, cu modaliti adecvate de colectare a dejeciilor acestora; e) bnci i spaii amenajate pentru picnic. ART. 9 ntre unitile industriale, obiectivele sau activitile care polueaz factorii de mediu sau produc zgomot i vibraii i teritoriile protejate nvecinate se asigur zone de protecie sanitar. ART. 10 Nocivitile fizice (zgomot, vibraii, radiaii ionizante i neionizante), substanele poluante i alte nociviti din aerul, apa i solul zonelor locuite nu vor putea depi limitele maxime admisibile din standardele n vigoare. ART. 11 (1) Distanele minime de protecie sanitar ntre teritoriile protejate i o serie de uniti care produc disconfort i riscuri asupra sntii populaiei sunt urmtoarele:

    - Ferme de cabaline, ntre 6 - 20 capete: ............................ 50 m - Ferme de cabaline, peste 20 capete: ............................... 100 m - Ferme i cresctorii de taurine, ntre 6 - 50 capete: .............. 50 m - Ferme i cresctorii de taurine, ntre 51 - 200 capete: ........... 100 m - Ferme i cresctorii de taurine, ntre 201 - 500 capete: .......... 200 m - Ferme i cresctorii de taurine, peste 500 de capete: ............. 500 m - Ferme de psri, ntre 51 - 100 de capete: ......................... 50 m - Ferme de psri, ntre 101 - 5.000 de capete: ..................... 500 m - Ferme i cresctorii de psri cu peste 5.000 de capete i complexuri avicole industriale: ................................. 1.000 m - Ferme de ovine, caprine: .......................................... 100 m - Ferme de porci, ntre 7 - 20 de capete: ........................... 100 m - Ferme de porci, ntre 21 - 50 de capete: .......................... 200 m - Ferme de porci, ntre 51 - 1.000 de capete: ....................... 500 m - Complexuri de porci, ntre 1.000 - 10.000 de capete: ............ 1.000 m - Complexuri de porci cu peste 10.000 de capete: .................. 1.500 m - Ferme i cresctorii de iepuri ntre 100 i 5.000 de capete: ...... 100 m - Ferme i cresctorii de iepuri cu peste 5.000 de capete: .......... 200 m - Ferme i cresctorii de strui: ................................... 500 m - Ferme i cresctorii de melci: ..................................... 50 m - Spitale, clinici veterinare: ....................................... 30 m - Grajduri de izolare i carantin pentru animale: .................. 100 m - Adposturi pentru animale, inclusiv comunitare: ................... 100 m - Abatoare, trguri de animale vii i baze de achiziie a animalelor: ....................................................... 500 m - Depozite pentru colectarea i pstrarea produselor de origine animal: .......................................................... 300 m - Platforme pentru depozitarea dejeciilor animale din exploataiile zootehnice, platforme comunale: ................................... 500 m - Platforme pentru depozitarea dejeciilor porcine: ............... 1.000 m - Staii de epurare a apelor reziduale de la fermele de porcine: .. 1.000 m - Depozite pentru produse de origine vegetal (silozuri de cereale, staii de tratare a seminelor) ................................... 200 m - Staii de epurare a apelor uzate: ................................. 300 m - Staii de epurare de tip modular (containerizate): ................ 100 m - Staii de epurare a apelor uzate industriale: ..................... 300 m - Paturi de uscare a nmolurilor: ................................... 300 m

  • - Bazine deschise pentru fermentarea nmolurilor: ................... 500 m - Depozite controlate de deeuri periculoase i nepericuloase: .... 1.000 m - Incineratoare pentru deeuri periculoase i nepericuloase: ........ 500 m - Crematorii umane: ............................................... 1.000 m - Autobazele serviciilor de salubritate: ............................ 200 m - Staie de preparare mixturi asfaltice, betoane .................... 500 m - Bazele de utilaje ale ntreprinderilor de transport: ............... 50 m - Depozitele de combustibil, fier vechi i ateliere de tiat lemne: .. 50 m - Parcuri eoliene: ................................................ 1.000 m - Parcuri fotovoltaice: ............................................. 500 m - Cimitire i incineratoare animale de companie: .................... 200 m - Cimitire umane (n cazul obiectivelor care dispun de aprovizionare cu ap din surs proprie) ............................ 50 m - Rampe de transfer deeuri ......................................... 200 m.

    (2) Conformarea la prevederile alin. (1) se va face n termen de 180 de zile de la intrarea n vigoare a prezentelor norme. ART. 12 Suprafeele de teren incluse n zonele de protecie sanitar pot fi exploatate agricol,cu excepia culturilor de plante utilizate n scop alimentar sau furajer, care necesit folosirea de fertilizatori i pesticide i care, prin fixarea sau concentrarea de substanepoluante pot fi vtmtoare pentru om sau animale. ART. 13 (1) Obiectivele economice care, prin natura activitii lor, pot polua atmosfera, se amplaseaz n zonele industriale. (2) Zona industrial va fi stabilit astfel nct poluanii s nu depeasc concentraia maxim admis n aerul ambiant din teritoriile protejate. (3) Obiectivele/activitile care, conform legislaiei de mediu, necesit parcurgerea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului sunt considerate obiective potenial poluatoare i trebuie s se supun reglementrilor de la alin. (1). ART. 14 Pentru unitile care, prin specificul activitii lor, necesit protecie special: spitale, centre de sntate, centre de diagnostic, centre multifuncionale, ambulatorii de specialitate, cree, grdinie, coli, se asigur o zon de protecie sanitar fa de locuine, arterele de circulaie cu trafic intens, zonele urbane aglomerate, stabilit prinstudii de impact. ART. 15 (1) n gospodriile unde nu sunt asigurate racordurile de ap curent i canalizare printr-un sistem centralizat de distribuie, adposturile pentru creterea animalelor n curile persoanelor particulare, de cel mult 6 capete n total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) i cel mult 50 de psri se amplaseaz la cel puin 10 m de cea mai apropiat locuin nvecinat i se exploateaz astfel nct s nu produc poluarea mediului i risc pentru sntatea vecinilor, cu obligaia respectrii condiiilor de biosecuritate. (2) n gospodriile unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat de ap curent i canalizare, adposturile de animale de cel mult dou capete cabaline, 5 capete bovine, 15 ovine sau caprine, 5 capete porcine i cel mult 50 de psri se amplaseaz la cel puin 10 m de cea mai apropiat locuin nvecinat i se exploateaz astfel nct s nu produc poluarea mediului i risc pentru sntatea vecinilor, cu obligaia respectrii condiiilor de biosecuritate.

  • (3) n imobilele cu mai multe locuine din mediul urban este obligatorie asigurarea colectrii dejeciilor i meninerea cureniei n spaiile comune de ctre proprietarii de animale de companie. ART. 16 (1) Dimensionarea zonelor de protecie sanitar se va face n aa fel nct n teritoriile protejate vor fi asigurate i respectate valorile-limit ale indicatorilor de zgomot, dup cum urmeaz: a) n perioada zilei, nivelul de presiune acustic continuu echivalent ponderat A (AeqT), msurat la exteriorul locuinei conform standardului SR ISO 1996/2-08, la 1,5 m nlime fa de sol, s nu depeasc 55 dB i curba de zgomot Cz 50; b) n perioada nopii, ntre orele 23,00 - 7,00, nivelul de presiune acustic continuu echivalent ponderat A (LAeqT), msurat la exteriorul locuinei conform standardului SRISO 1996/2-08, la 1,5 m nlime fa de sol, s nu depeasc 45 dB i, respectiv, curba de zgomot Cz 40. (2) Pentru locuine, nivelul de presiune acustic continuu echivalent ponderat A (LAeqT), msurat n timpul zilei, n interiorul camerei cu ferestrele nchise, nu trebuie s depeasc 35 dB (A) i, respectiv, curba de zgomot Cz 30. n timpul nopii (orele 23,00 - 7,00), nivelul de zgomot LAeqT nu trebuie s depeasc 30 dB i, respectiv, curba Cz 25. ART. 17 (1) Parametrii sanitari care trebuie s fie respectai la proiectarea i execuia locuinelor sunt: - suprafaa minim a unei camere = 12 mp; - suprafaa minim a buctriei = 5 mp; - nlimea sub plafon = 2,60 m. (2) ncperile principale de locuit i buctriile trebuie prevzute cu deschideri directe ctre aer liber - ui, ferestre, care s permit ventilaia natural. (3) Iluminatul natural n camerele principale i buctrie trebuie s permit desfurarea activitilor zilnice fr a se recurge la lumina artificial. (4) Ventilaia natural n buctrie, baie i cmar trebuie asigurat prin prize de aer exterior, pentru evacuarea aerului prin conducte verticale cu tiraj natural, i prin pstrarea liber a unui spaiu de 1 cm sub uile interioare. (5) Ghenele tehnice i toboganul de deeuri solide se izoleaz acustic i se prevd cu posibiliti de acces pentru curare i decontaminare periodic. (6) Pereii, planeele i puul ascensorului trebuie izolate mpotriva zgomotelor i vibraiilor. (7) Sistemul de nclzire trebuie s asigure temperatura minim de 20 C n camerele de locuit, cu diferene n funcie de destinaia ncperii: a) baie i W.C. - 22 C; b) camera de zi - 22 C; c) dormitoare - 20 C. ART. 18 (1) Planificarea spaiilor trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii: - s permit circulaia comod a copiilor, persoanelor n vrst i a celor cu dizabiliti, prin culoare de minimum 1,20 m lrgime, s nu existe trepte inutile ntre camere, planuri nclinate, s fie iluminate suficient;

  • - s asigure separarea pe funciuni mpotriva propagrii zgomotelor, mirosurilor, vaporilor; - s izoleze camerele de locuit de ncperile de serviciu, unde se pot produce zgomote, mirosuri, vapori; - s permit deschiderea comod a uilor interioare. (2) Bile i W.C.-urile nu vor fi amplasate deasupra camerelor de locuit i a buctriilor. (3) Finisajele interioare i dotrile cu echipamente nu trebuie s creeze riscuri de accidente. ART. 19 (1) Materialele folosite n construcia, finisarea i dotarea locuinelor se aleg astfel nct s nu polueze aerul interior i s asigure izolarea higrotermic i acustic corespunztoare. (2) La proiectarea i construcia blocurilor de locuine se va ine cont de orientarea camerelor fa de punctele cardinale, de vnturile dominante, de curenii locali de aer,care se produc n ansamblurile de construcii nalte, i de nsorirea maxim din timpulverii. (3) Se va realiza izolarea acustic a fiecrei camere fa de camerele nvecinate dinaceeai locuin, fa de locuinele nvecinate i fa de zgomotul produs de instalaiile aferente locuinei, cldirii sau spaiilor nvecinate cu alt destinaie dect cea de locuit. ART. 20 (1) Distanele prevzute la art. 11 pot fi modificate doar pe baza studiilor de impactasupra sntii, elaborate de institute specializate, conform metodologiei avizate de ctre Ministerul Sntii. (2) Evaluarea impactului asupra strii de sntate a populaiei se realizeaz pentru orice activitate supus reglementrilor de evaluare a impactului asupra mediului, pe baza raportului de mediu, a planului de amplasament, certificatului de urbanism i a memoriului tehnic, precum i pentru alte situaii specifice gospodriilor, neprevzute la art. 15.

    CAPITOLUL II Norme de igien referitoare la aprovizionarea cu ap a localitilor

    ART. 21 Sistemele de aprovizionare cu ap a localitilor trebuie s fie autorizate i s furnizeze ap potabil n cantitatea necesar i de o calitate care s respecte prevederile legale n vigoare, astfel nct s nu afecteze starea de sntate a consumatorilor. ART. 22 (1) Apa de suprafa sau de profunzime, folosit ca surs pentru sistemele de aprovizionare cu ap a localitilor, trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii: - calitate corespunztoare categoriei de folosin ntr-un procentaj de 95% din numrul analizelor efectuate pe perioada unui an calendaristic; - debitul necesar asigurrii unei distribuii continue, avndu-se n vedere variabilitile zilnice i sezoniere ale cererilor de ap i tendina de dezvoltare a

  • localitii (populaie, edilitar). (2) Distribuitorul/productorul are sarcina de a asigura cantitatea minim de ap necesar pe zi pentru un locuitor, care este de 50 l. Cantitatea este estimat numai pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei individuale i preparrii hranei. (3) n situaii de calamiti naturale, autoritile publice locale trebuie s asigure populaiei care nu are acces la ap potabil o cantitate minim de 5 l/persoan/zi de ap potabil. ART. 23 (1) Sursa de ap folosit pentru aprovizionarea cu ap a localitilor trebuie s fie protejat mpotriva tuturor activitilor poluatoare prin perimetre de protecie sanitari prin controlul activitilor poluante din teritoriul aferent, conform prevederilor legale n vigoare. Stabilirea perimetrelor de protecie sanitar se face individualizat pentru fiecare surs, pe baza studiului de specialitate, n conformitate cu standardele n vigoare i cu legislaia din domeniu n vigoare. (2) Sursele de ap de profunzime (izvoare captate sau foraje) trebuie s fie amplasate i construite pe terenuri nepoluate agricol sau industrial, s fie protejate contra iroirilor de ape i mpotriva inundaiilor. Zona de extracie trebuie s fie protejat sanitar, n conformitate cu normele legale n vigoare, astfel nct s se previn accesul public i al animalelor. De asemenea, zona trebuie s fie prevzut cupanta de scurgere pentru prevenirea bltirii apei n sezoanele cu precipitaii atmosferice. (3) Sursele de ap de suprafa trebuie s fie protejate de activitile poluatoare, n conformitate cu prevederile legale n vigoare. (4) Administraia local sau administratorul sursei de ap va avertiza, n scris, proprietarii terenurilor pe care se afl zonele de protecie sanitar asupra restriciilor de utilizare a acestora. (5) n situaia n care exist obiective economico-sociale riverane sursei de suprafa sau sursa este folosit pentru o durat lung de timp pentru un anumit scop i astfel se creeaz imposibilitatea asigurrii perimetrelor de protecie sanitar, se admite reducerea acestora la regimul sever de protecie sanitar i se adapteaz tehnologia de tratare a apei n consecin. ART. 24 (1) Tehnologiile de tratare a apei trebuie proiectate, n funcie de condiiile specifice fiecrei surse, lundu-se n considerare calitatea i natura sursei. Obiectivul procedeelor de tratare trebuie s fie protecia consumatorilor fa de germeni patogenii substane chimice cu risc pentru sntatea uman. (2) Instalaiile de tratare a apei de suprafa trebuie s parcurg urmtoarele etape, dup caz: - ndeprtarea suspensiilor prezente n ap, prin sedimentare; - folosirea unor substane cu rol de coagulani pentru conglomerarea suspensiilor, rmase dup sedimentarea apei; - filtrarea apei, prin care se reduc suspensiile foarte fine, coninutul de germeni, dari o parte din substanele organice din ap; - dezinfecia, prin care sunt distrui germenii patogeni, iar cei saprofii sunt adui lacondiiile de potabilitate, conform legislaiei n vigoare.n funcie de calitatea apei la surs se vor introduce i alte etape de tratare a apei,

  • astfel nct s se asigure calitatea apei potabile conform prevederilor legale n vigoare. (3) Treptele de tratare preliminare dezinfeciei finale trebuie s produc o ap cu o turbiditate mai mic de 5 NTU pentru mediana valorilor nregistrate n 24 de ore i numai mare de 1 NTU pentru o singur prob. (4) Pentru coagulare se pot folosi numai substane (reactivi) care sunt avizate/notificate sanitar pentru acest scop. (5) Procedeele de coagulare i dezinfecie a apei cu clor/substane clorigene trebuieproiectate n aa fel nct s nu se formeze n ap compui care, prin natura chimic iconcentraie, prezint risc pentru sntatea consumatorilor, prin efecte nocive de tip acut ori cronic sau prin cumulare n organism. Formarea trihalometanilor, n urma supraclorinrii i a reaciei chimice cu acizii humici din ap, trebuie monitorizat, prin determinarea concentraiei acestor compui, care trebuie s fie conform legislaiei n vigoare. (6) Dezinfecia final a apei este obligatorie pentru toate instalaiile de tratare a apei care produc ap potabil furnizat prin sistem public de distribuie, indiferent de numrul consumatorilor. Controlul substanei dezinfectante reziduale se realizeaz curespectarea prevederilor legale n vigoare. (7) Pentru instalaiile de tratare a apei care, pn la intrarea n vigoare a prezentelornorme, nu au aplicat procedee de dezinfecie a apei, se acord un termen de 12 luni pentru conformarea la dispoziiile alin. (6). (8) Dezinfecia chimic a apei se efectueaz cu produse avizate/autorizate de Comisia Naional pentru Produse Biocide, conform legislaiei n vigoare. Tehnologiade tratare trebuie s fie proiectat n aa fel nct s se asigure timp de contact ntre ap i substana dezinfectant de minimum 30 de minute. Eficiena procesului de dezinfecie trebuie s fie demonstrat prin respectarea valorilor concentraiilor maxime admise (CMA) pentru parametri de calitate ai apei potabile reglementate de legislaia n domeniu. ART. 25 (1) Reeaua de distribuie a apei trebuie s asigure regimul continuu, cantitatea necesar i s nu permit contaminarea exterioar. (2) Proiectarea reelelor de distribuie trebuie s in seama de topografia, amplasarea i mrimea localitii. (3) Rezervoarele de ap (ngropate sau aeriene) vor fi astfel proiectate i realizate nct s nu permit contaminarea exterioar. (4) Se folosesc numai echipamente, produse, materiale, substane chimice sau amestecuri utilizate n contact cu apa potabil avizate sanitar, conform prevederilor legale n vigoare. (5) Localitile trebuie s dispun de rezerve de ap potabil pentru acoperirea minimului necesar pentru o perioad de 12 ore de ntrerupere a aprovizionrii cu ap potabil. (6) Proiectarea instalaiilor de tratare a apei, a rezervoarelor de nmagazinare i a reelelor de distribuie trebuie s prevad posibilitatea de evacuare a apelor de splarei accesul pentru recoltarea de probe, n vederea efecturii monitorizrii de control i a celei de audit a calitii apei potabile. Splarea, curarea i dezinfecia periodic i, ori de cte ori este necesar, a instalaiilor de tratare, a rezervoarelor de nmagazinare

  • i a reelei de distribuie sunt obligatorii. Materialele i substanele de curare i dezinfecie trebuie s aib aviz/autorizaie emis/emis de Comisia Naional pentru Produse Biocide i s se utilizeze conform instruciunilor. ART. 26 (1) Exploatarea i ntreinerea sistemelor de tratare, nmagazinare i distribuie a apei potabile i controlul calitii apei produse revin productorilor/distribuitorilor de ap potabil. (2) Monitorizarea calitii apei potabile va fi efectuat conform prevederilor legale n vigoare. (3) Dispozitivele pentru ap potabil de tip dozator, filtre, cni filtrante, rcitoare trebuie s fie avizate/notificate naintea punerii pe pia, conform prevederilor legale n vigoare. Responsabilitatea ntreinerii i igienizrii acestora revine utilizatorului, respectiv distribuitorului n cazul celor din unitile publice.

    CAPITOLUL III Norme de igien pentru fntni publice i individuale folosite la aprovizionarea cu ap de but

    ART. 27 (1) Fntna reprezint o instalaie local de aprovizionare cu ap, individual sau public, instalaie din care apa este consumat prin extracie direct din surs, aa cum este definit la art. 2 lit. r) din anexa nr. 1 la Hotrrea Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecie sanitar i monitorizare a calitii apei potabile i a Procedurii de autorizare sanitar a produciei i distribuiei apei potabile, cu modificrile i completrile ulterioare. Apa din fntn, pentru a fi folosit n scop potabil, trebuie s corespund calitativ reglementrilor n vigoare pentru apa potabil. n cazul fntnilor publice, administraia public local este responsabil pentru finanarea monitorizrii, asigurarea conformrii la parametri de calitate i pentru avertizarea populaiei asupra calitii apei. (2) Fntna trebuie amplasat i construit astfel nct s fie protejat de orice surs de poluare i s asigure accesibilitatea consumatorilor. Amplasarea fntnii trebuie s se fac la cel puin 10 m de orice surs posibil de poluare: latrin, grajd, cotee, depozit de deeuri menajere sau industriale, platforme individuale de colectarea gunoiului de grajd etc. Adncimea stratului de ap folosit nu trebuie s fie mai micde 6 m. Pereii fntnii trebuie astfel amenajai nct s previn orice contaminare exterioar. Ei vor fi construii din material rezistent i impermeabil: ciment, crmidsau piatr, tuburi din beton. Pereii fntnii trebuie prevzui cu ghizduri. Ghizdurile vor avea o nlime de 70 - 100 cm deasupra solului i 60 cm sub nivelul acestuia. Ghizdurile se construiesc din materiale rezistente i impermeabile, iar articularea cu pereii fntnii trebuie fcut n mod etan. Fntna trebuie s aib capac, iar deasupra ei, un acoperi care s o protejeze mpotriva precipitaiilor atmosferice. Scoaterea apei din fntn trebuie s se fac printr-un sistem care s mpiedice poluarea ei: gleat proprie sau pomp. n jurul fntnii trebuie s existe o zon de protecie de 1,5 m, amenajat n pant, cimentat sau pavat, impermeabilizat contrainfiltraiilor i mprejmuit pentru prevenirea accesului animalelor. (3) Proiectarea, construcia i amenajarea fntnilor publice sau individuale trebuie

  • efectuate n concordan cu condiiile specifice locale i cu principiile generale prevzute la alineatele anterioare. (4) Dezinfecia fntnii se face cu substane dezinfectante care au aviz/autorizaie emis de Comisia Naional pentru Produse Biocide. Calitatea apei dup dezinfecie trebuie s corespund condiiilor de calitate prevzute de legislaia n vigoare. (5) Substana clorigen folosit pentru dezinfecie trebuie s aib specificat coninutul n clor activ. Cantitatea de substan clorigen folosit pentru dezinfecia apei variaz n funcie de cantitatea de clor activ care trebuie realizat i care depinde de gradul de poluare a fntnii. (6) Pentru efectuarea dezinfeciei se face calculul cu ajutorul urmtorilor parametri: a) volumul apei din fntn: V = 3,14 r x r H, n care: V = volumul apei n mc; r = 1/2 din diametrul fntnii; H = nlimea coloanei de ap din fntn; b) cantitatea de clor activ din substan: 25%, 20%, 15% etc.; c) concentraia de clor rezidual liber care trebuie obinut. Calcul: Pentru 0,5 mg Cl rezidual ............ l ap X mg Cl rezidual ............ 1.000 l ap = 1 mc ap X = 0,5 g clor rezidual/mc ap 100 g substan clorigen ............ 25 g clor activ X ........................ 0,5 g clor activ

    0,5 x 100 X = --------------- = 2 g substan clorigen/mc 25

    Regul general: pentru obinerea unei concentraii de clor rezidual liber este nevoie de aproximativ 10 ori mai mult dect cantitatea calculat, deci: 2 g substan clorigen/mc x 10 = 20 g/mc. Pentru a se obine clor rezidual liber de 0,5 mg/l ap este nevoie de 20 g substan clorigen 25% activ la 1 mc ap din fntn. Cantitatea de substan clorigen 25% activ, necesar pentru 1 mc ap, se nmuletecu volumul de ap din fntn.

    CAPITOLUL IV Norme de igien referitoare la colectarea i ndeprtarea apelor uzate i a apelor meteorice

    ART. 28 (1) Autoritile publice locale i operatorii economici vor asigura ndeprtarea i epurarea apelor uzate i apelor meteorice, astfel nct s nu se creeze disconfort i mbolnvirea membrilor comunitii. (2) Apele uzate trebuie epurate n aa fel nct, n avalul deversrii, apele receptorului s se ncadreze conform normelor n prevederile standardului de calitate a apelor de suprafa, dup categoria de folosin. (3) La proiectarea i realizarea sistemelor de canalizare i epurare se va face i

  • studiul de impact asupra sntii publice, n situaia n care vor fi amplasate n intravilanul localitii i nu respect distana prevzut la art. 11 alin. (1). ART. 29 ndeprtarea apelor uzate menajere i industriale se face numai prin reeaua de canalizare a apelor uzate; n lipsa posibilitii de racordare la sisteme publice de canalizare, unitile sunt obligate s i prevad instalaii proprii pentru colectarea, tratarea i evacuarea apelor uzate, care se vor executa i exploata n aa fel nct s nuconstituie un pericol pentru sntate. ART. 30 Este interzis rspndirea neorganizat, direct pe sol (curi, grdini, strzi, locuri riverane .a.) sau n bazinele naturale de ap, a apelor uzate menajere, fecaloid-menajere i industriale. Este interzis deversarea apelor uzate n zona de protecie sanitar a surselor i a instalaiilor centrale de alimentare cu ap. ART. 31 Apele uzate provenite de la unitile sanitare (spitale de boli infecioase, sanatorii antituberculoase, spitale de ftiziologie, laboratoare care lucreaz cu produse patologice etc.), precum i de la orice uniti care, prin specificul lor, contamineaz apele reziduale cu ageni patogeni sau polueaz cu substane chimice i/sau radioactive, se vor trata n incinta unitilor respective, asigurndu-se dezinfecia i decontaminarea, dup caz, nainte de evacuarea n colectorul stradal. ART. 32 Canalele deschise pot fi folosite numai pentru evacuarea apelor meteorice, n cazul n care localitile sunt dotate cu sistem divizor de colectare a apelor uzate. Aceste canale trebuie ntreinute permanent n bun stare de funcionare, prin curarea i repararea defeciunilor. ART. 33 n situaia n care nu exist canalizare sau posibilitatea de racord la aceasta, se vor adopta soluii individuale de colectare i neutralizare a apelor uzate, cu luarea msurilor de protejare a mediului i sntii. ART. 34 ndeprtarea apelor uzate menajere i fecaloid-menajere provenite de la locuinele neracordate la un sistem de canalizare se face prin instalaii de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie s fie proiectate i executate conform normelor n vigoare i amplasate la cel puin 10 m fa de cea mai apropiat locuin; instalaiile se ntrein n bun stare de funcionare; vidanjul se va descrca n cea mai apropiat staie de epurare a apelor uzate. ART. 35 Unitile sunt obligate s i asigure W.C.-uri cu un numr de cabine corespunztor prevederilor standardelor i normelor de proiectare.

    CAPITOLUL V Norme de igien referitoare la colectarea, ndeprtarea i neutralizarea deeurilor solide

    ART. 36 (1) Autoritile publice locale, operatorii economici i asociaiile de

  • proprietari/locatari au obligaia s asigure colectarea selectiv, ndeprtarea i neutralizarea deeurilor solide. Se interzice aruncarea deeurilor solide n alte locuri dect cele amenajate special i autorizate. (2) La elaborarea regulamentelor de salubritate, primriile au obligaia s respecte normele sanitare i s consulte direcia de sntate public teritorial. (3) Cetenii sunt obligai s respecte ntocmai msurile stabilite de primrie pentruasigurarea igienei publice i salubritii localitii, precum i regulile elementare de igien n gospodria sau locuina proprie, astfel nct s nu creeze disconfort vecinilori s nu constituie pericol pentru sntatea public a comunitii. ART. 37 (1) Colectarea la locul de producere (precolectarea primar) a deeurilor menajere se face n recipiente acoperite, dimensionate n funcie de cantitatea produs, de ritmul de evacuare i de categoria n care se ncadreaz deeurile menajere din locuin; deeurile nu se colecteaz direct n recipient, ci ntr-un sac de polietilen aflat n recipient i care s aib un volum puin mai mare dect volumul recipientului.Precolectarea secundar, adic strngerea i depozitarea provizorie a sacilor cu deeuri menajere n punctele de precolectare organizat, se face n recipiente de culori diferite inscripionate cu tipul deeurilor, dimensionate corespunztor, acoperite, prevzute cu dispozitive de prindere adaptate modului de golire, uor transportabile, concepute astfel nct s nu produc rniri n timpul manipulrii i s nu favorizeze maladiile asociate efortului fizic excesiv. (2) Containerele vor fi concepute n aa fel nct accesul la ele s fie rapid i uor, iar sistemul lor de acoperire s fie uor de manevrat i s asigure etaneitatea. Recipientele vor fi meninute n bun stare i vor fi nlocuite imediat, la primele semne de pierdere a etaneitii. Ele vor fi amplasate n spaii special amenajate, meninute n condiii salubre. (3) Administraia public local va asigura colectarea, ndeprtarea i neutralizarea deeurilor menajere i stradale. ART. 38 Deeurile menajere trebuie sortate la locul de producere n componente reciclabile i nereciclabile i se colecteaz selectiv n recipiente specifice inscripionate i amplasate n locuri special amenajate, astfel: a) Deeurile periculoase rezultate din asistena medical acordat la domiciliul pacientului sau cele rezultate din activitatea medical a cabinetelor medicale, amplasate n cldiri de locuit, urmeaz circuitul deeurilor periculoase rezultate din activitatea medical, conform reglementrilor legale specifice. Persoanele care i administreaz tratamente injectabile la domiciliu i cadrele medicale care aplic tratamente la domiciliu sunt obligate s colecteze deeurile periculoase rezultate, n recipiente adecvate (cutii din carton cu sac de plastic n interior, cutii din plastic rigid), pe care le vor depune la cabinetul medicului de familie sau la cea mai apropiat unitate sanitar de care aparin, care este obligat s le primeasc n scopul eliminrii lor finale. b) Deeurile nepericuloase asimilabile celor menajere rezultate att din asistena medical acordat la domiciliul pacientului, ct i cele rezultate din activitatea cabinetelor medicale amplasate n cldirile de locuit urmeaz circuitul de evacuare a deeurilor menajere.

  • c) Medicamentele expirate provenite de la populaie vor fi depuse la farmacii sau puncte farmaceutice apropiate, n vederea eliminrii finale, prin incinerare. d) Deeurile stradale se compun din: deeuri rezultate din mturarea strzilor i deeuri asimilabile celor menajere, precolectate n recipiente stradale. Deeurile rezultate din mturarea strzilor conin: materiale rezultate din abraziunea cauciucurilor i a drumului, pmnt, frunze i alte detritusuri vegetale, resturi animale, nisip antiderapant i pulberi sedimentate din atmosfer. Este posibil ca, n urma precolectrii defectuoase a deeurilor asimilabile cu cele menajere, produse pe strad, o parte a acestora s intre n compoziia deeurilor de mturare; acest lucru trebuie evitat prin aplicarea corect a reglementrilor privind precolectarea primar isecundar a deeurilor de ctre fiecare productor, persoan fizic sau juridic. Deeurile asimilabile cu cele menajere se precolecteaz n recipiente stradale (couri, pubele, containere) asigurate de ctre primrii. Aceste recipiente trebuie s fie n numr suficient, cu volume adecvate i montate la distane optime; recipientele se golesc periodic, nu mai rar de o dat la dou zile n perioada 1 aprilie - 1 octombrie io dat la 3 zile n perioada 1 octombrie - 1 aprilie. Deeurile stradale urmeaz filiera de neutralizare a deeurilor menajere. e) Deeurile zootehnice, rezultate din amenajri n gospodrii particulare care nu seasimileaz cu fermele zootehnice, se colecteaz pe platforme de colectare impermeabilizate, amplasate la cel puin 10 m de ferestrele locuinelor. ART. 39 Evacuarea deeurilor menajere de la locurile de producere i colectare la locul de neutralizare se face de preferin zilnic, fr a se depi urmtoarele termene maxime: a) n perioada 1 aprilie - 1 octombrie: - zilnic, din zonele centrale i de la unitile de alimentaie public, unitile sanitare cu paturi, grdinie i cree; - la cel mult dou zile, din celelalte zone. b) n perioada 1 octombrie - 1 aprilie: - la cel mult 3 zile, din toate zonele. ART. 40 Deeurile periculoase se depoziteaz, se neutralizeaz i se elimin final numai n condiiile stabilite conform reglementrilor n vigoare. ART. 41 Depozitele de deeuri menajere, controlate, instalaiile de compostare a deeurilor organice i biodegradabile, instalaiile de incinerare trebuie proiectate, construite i administrate astfel nct s se realizeze condiii de mpiedicare a eliminrii i diseminrii poluanilor n mediul natural: sol, ape de suprafa, ape subterane, aer saun mediul urban. n acest scop se vor ndeplini urmtoarele condiii: a) amplasarea i stabilirea zonei de protecie sanitar se fac n urma studiilor de impact asupra mediului i sntii, n condiiile prevederilor art. 11 i 12; alegerea locului se face dup studii geologice, hidrogeologice i urbanistice; b) la proiectare i la funcionare se vor prevedea i respecta metode i tehnici adecvate de acoperire i asigurare a deeurilor solide minerale; acoperirea i asigurarea se fac zilnic; c) n cursul operaiunilor de depozitare, vehiculele de transport au acces numai pe drumurile interioare ale depozitului.

  • Pentru a se evita contaminarea cu deeuri a spaiilor din afara zonei de depozitare, este necesar dotarea cu un echipament pentru splarea anvelopelor vehiculelor care transport deeuri, amplasat ntre zona de depozitare i drumul de ieire din depozit; d) n cursul exploatrii depozitului se aplic msuri de combatere a insectelor i roztoarelor (dezinsecie i deratizare); e) organizarea tehnic a depozitului va respecta reglementrile n vigoare pentru protecia sntii populaiei, protecia sntii personalului i protecia mediului; se acord atenie deosebit mprejmuirii i perdelelor de protecie. ART. 42 n instalaiile de compostare a deeurilor organice biodegradabile se va evita prezena substanelor toxice care pot polua solul. n acest scop se asigur condiii de colectare separat a acestui tip de deeuri.Gazele de fermentare i apele exfiltrate, rezultate din procesul de compostare, se capteaz i se dirijeaz spre instalaii adecvate de tratare i neutralizare. ART. 43 Instalaiile de incinerare a deeurilor vor ndeplini urmtoarele condiii: a) amplasarea i stabilirea zonei de protecie se fac n urma studiilor de impact asupra mediului i sntii; b) funcionarea instalaiilor de incinerare este condiionat de monitorizarea emisiilor de gaze reziduale n atmosfer. ART. 44 Vehiculele pentru transportul deeurilor solide trebuie s fie acoperite i prevzute cu dispozitive de golire automat a recipientelor de precolectare secundar i s nu permit rspndirea coninutului n cursul transportului. Ele vor fi ntreinute igienic i dezinfectate periodic; n acest scop, compartimentul destinat deeurilor va fi executat din materiale rezistente la solicitri mecanice i agresiuni chimice. ART. 45 Sistemul individual de ndeprtare i neutralizare a deeurilor menajere este permisnumai n localiti rurale, cu condiia prevenirii dezvoltrii insectelor i roztoarelor. Locul de amplasare a depozitelor de deeuri menajere se va alege astfel nct s nu produc disconfort vecinilor, s nu impurifice sursele locale de ap i s fie la cel puin 10 m de ferestrele locuinelor.

    CAPITOLUL VI Norme de igien pentru unitile de folosin public

    ART. 46 Prezentele norme de igien se aplic categoriilor de instituii publice centrale i locale, instituii sau uniti economice, de alimentaie public, de turism, comerciale, culturale, sociale, de educaie, sportive, colectivitilor temporare de munc sau de recreere, precum i unitilor n care se efectueaz prestri de servicii pentru populaie, denumite n continuare uniti. ART. 47 Unitile vor fi racordate la sistemele publice de alimentare cu ap potabil sau la surse proprii de ap care s corespund condiiilor de calitate pentru apa potabil din legislaia n vigoare. Acestea vor fi prevzute cu instalaii interioare de alimentare cu

  • ap, n conformitate cu normativele de proiectare, execuie i exploatare. ART. 48 Unitile vor fi racordate la sistemele publice de canalizare a apelor uzate; n lipsa unor sisteme publice de canalizare accesibile, unitile sunt obligate s i prevad instalaii proprii pentru colectarea, tratarea i evacuarea apelor uzate, care se vor executa i exploata astfel nct s nu provoace poluarea solului, a apelor sau a aerului. ART. 49 Instalaiile interioare de distribuie a apei potabile i de evacuare a apelor uzate, sifoanele de pardoseal, obiectele sanitare, precum W.C.-uri, pisoare, lavoare, bi, duuri, vor fi meninute n permanent stare de funcionare i de curenie. n acest sens, conducerile unitilor au urmtoarele obligaii: a) s asigure repararea imediat a oricror defeciuni aprute la instalaiile de alimentare cu ap, de canalizare sau la obiectele sanitare existente; b) s controleze starea de curenie din anexele i din grupurile sanitare din unitate,asigurndu-se splarea i dezinfecia zilnic ori de cte ori este necesar a acestora; c) s asigure materialele necesare igienei personale pentru utilizatorii grupurilor sanitare din unitate (hrtie igienic, spun, mijloace de tergere sau zvntare a minilor dup splare etc.); n grupurile sanitare comune nu se admite folosirea prosoapelor textile, ci se vor monta usctoare cu aer cald sau distribuitoare pentru prosoape de unic folosin, din hrtie; d) s asigure pentru personalul de ngrijire a grupurilor sanitare echipament de lucru de culoare diferit fa de cel destinat altor activiti. ART. 50 Curarea, dezinfecia, dezinsecia, deratizarea, precolectarea i evacuarea deeurilor solide se vor face cu respectarea urmtoarelor condiii: a) Curarea i dezinfecia Prin curare se nelege ndeprtarea mecanic (manual i/sau automat) a oricror forme de deeuri, detritusuri, praf sau depuneri de materiale nefolositoare, rezultate n urma activitilor umane, n unitatea de folosin public. Prin dezinfeciese nelege reducerea numrului de germeni saprofii i patogeni prin mijloace fizice sau chimice; cea mai eficient metod este dezinfecia cu un produs biocid; - pardoselile se cur cu tergtorul umezit n produse de curare; dezinfecia chimic se face numai dac suprafeele sunt vizibil murdrite cu snge sau lichide biologice; mturatul uscat este interzis; - covoarele i mochetele se cur prin folosirea zilnic a aspiratorului de praf; aspiratorul de praf trebuie prevzut cu dou filtre, pentru mpiedicarea diseminrii prafului bacterian; covoarele i mochetele se cur cu produse de curare, periodic sau cnd sunt vizibil murdare; mturatul uscat este interzis; - pereii i pavimentele, dac sunt finisate cu materiale lavabile, se cur cu produse de curare, periodic i cnd sunt vizibil murdrite; n cazul finisajelor nelavabile, curarea se face cu aspiratorul de praf; - mobila i pervazurile se terg de praf zilnic, cu material moale, impregnat, pentru a reine praful; obiectele aflate la nlime i tapieria mobilei se vor cura zilnic, cu aspiratorul de praf; - W.C.-urile i pisoarele se cur cu perie, produse de curare adecvate i se dezinfecteaz; colacul de W.C. se terge cu produse de curare; dezinfecia chimic

  • se va face cnd W.C.-ul a fost folosit de o persoan suferind de o boal diareic acut; - cada de baie se spal cu produse de curare, urmat de dezinfecie; operaiunile se fac zilnic i dup fiecare client; - cabina pentru du, pereii i cada se cur cu produse de curare i se dezinfecteaz; operaiunile se fac zilnic i dup fiecare client; perdelele de la bi i duuri se spal o dat pe sptmn; - chiuveta va avea suprafaa intact i nu va fi prevzut cu scurgtor de lemn; nu se admit tuburi din cauciuc care s prelungeasc robinetele; chiuveta se cur i se dezinfecteaz zilnic, inclusiv interiorul robinetului, folosind o perie subire; - spunul i dispozitivele pentru distribuirea spunului: spunul solid se pstreaz uscat ntr-o savonier care s permit scurgerea apei sau suspendat cu dispozitiv magnetic; este de preferat montarea distribuitoarelor de perete pentru spun; savonierele i distribuitoarele de perete se cur i se cltesc cu ap fierbinte nainte de reumplere; - alte obiecte, cum ar fi: telefonul, vazele de flori, scrumierele etc., se cur cu produse de curare, zilnic; - echipamentele i materialele de curenie: crpele, bureii, periile, tergtoarele sespal zilnic cu produse de curare i se cltesc cu ap fierbinte; se usuc i se depoziteaz uscate. b) Dezinsecia periodic se va face la intervale prevzute n metodologii, dar nu mai mari de 3 luni, iar deratizarea periodic se va face la intervale de maximum 6 luni; ntre operaiunile periodice se vor aplica proceduri de dezinsecie i deratizare curente, de ntreinere, n funcie de prezena vectorilor. c) Colectarea deeurilor solide n recipiente metalice sau n cutii, cu pungi din material plastic, nchise etan, i evacuarea ritmic a acestora, cu splarea i dezinfectarea lor dup golire d) Amenajarea de ncperi sau platforme impermeabilizate pentru depozitarea recipientelor de colectare a deeurilor solide, racordate la un hidrant i la reeaua de canalizare, pentru a putea fi curate la necesitate, precum i pentru splarea i dezinfecia recipientelor ART. 51 Unitile vor fi dotate i aprovizionate, dup necesitate, cu utilaje i materialele necesare pentru ntreinerea cureniei i efectuarea operaiunilor de dezinfecie, dezinsecie i deratizare. ART. 52 Instalaiile de iluminat, nclzit i ventilaie, existente n dotarea unitilor, vor fi meninute n permanent stare de funcionare, revizuite periodic i exploatate la parametrii la care au fost proiectate i executate. Filtrele instalaiilor de ventilaie i aer condiionat trebuie pstrate curate i uscate. Praful depus n canalele de ventilaie se ndeprteaz cu aspiratorul de praf. Calitatea aerului filtrat i condiionat va fi verificat cu regularitate. ART. 53 n slile unitilor de cultur (teatre, cinematografe, cmine culturale, sli de spectacol i altele asemenea) nu se va permite accesul unui numr de persoane mai mare dect capacitatea proiectat. n funcie de cubaj i de ventilaie se va asigura un volum minim de aer de 30 mc/om/h.

  • ART. 54 n colectivitile temporare (antiere, campinguri, cabane), precum i n unitile defolosin public se vor asigura condiiile de igien necesare pentru prevenirea mbolnvirilor, potrivit specificului unitii. ART. 55 n ncperile de dormit din colectivitile temporare trebuie s se asigure o suprafa minim i un volum minim de 10 mp i 27 mc pentru camerele cu un pat, cte 16 mp i 43 mc pe camer pentru ncperi cu dou paturi, minimum 20 mp i 54 mc pentru camere cu 3 paturi i 26 mp i 60 mc pentru camere cu 4 paturi.Numrul maxim de persoane cazate nu va depi capacitatea proiectat. ART. 56 Utilizarea paturilor suprapuse n dormitoare comune de antier i cabane turistice montane se admite, n mod excepional, dac se asigur un volum minim de aer de 12mc/persoan. ART. 57 Unitile de cazare vor fi dotate cu inventarul moale i lenjeria de pat necesare pentru persoanele cazate, asigurndu-se primenirea acesteia, dup cum urmeaz: - schimbarea lenjeriei de pat ori de cte ori este nevoie, dar nu mai rar de 3 zile, n cazul n care a fost folosit de aceeai persoan; - schimbarea lenjeriei de pat dup fiecare persoan care prsete unitatea.Materialul moale folosit de clieni se colecteaz n saci de polietilen i va fi dezinfectat, chimic, termochimic sau termic n cursul procesului de splare automat; dezinfecia termic se realizeaz prin supunere timp de 10 minute la 70 C sau 1 minut la 80 C. ART. 58 Bile publice, bazinele de not i piscinele vor utiliza pentru mbiere numai ap potabil. Bazinele de not, acoperite sau descoperite, precum i piscinele din proximitatea litoralului care folosesc ap de mare, n condiiile prevzute n anexa nr. 1 la Hotrrea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calitii apei de mbiere, cu modificrile i completrile ulterioare, vor fi dotate cu sisteme de filtrare i dezinfecie a apei, astfel nct calitatea apei s se ncadreze n valorile maxim admise n anexa nr. 1. ART. 59 Unitile care dein sau exploateaz bi publice se vor ngriji de ntreinerea construciilor i instalaiilor aferente pentru ca acestea s funcioneze, n permanen, la parametrii proiectai. Numrul minim de dotri sanitare din bile publice este urmtorul:________________________________________________ Numrul Pisoare Lavoare de W.C.-uri________________________________________________ 1 1 1 1 1 ------ ------ ---- ------- ------- 75 (b) 50 (f) 75 100 (b) 100 (f)________________________________________________

    ART. 60 Numrul maxim de persoane care pot utiliza simultan baia nu va depi capacitatea

  • proiectat. Suprafaa ncperilor cu czi individuale va fi de minimum 6 mp; cabina de du va avea minimum 3 mp. ART. 61 Unitile care asigur servicii de igien personal i de ntreinere: baie, saun, bazin, masaj uscat i subacvatic, gimnastic etc. trebuie supuse procedeelor de curare i dezinfecie, descrise la art. 50. Bazinele de mbiere sau pentru proceduri vor ndeplini condiiile prevzute pentru bazinele de not. Materialul moale folosit pentru proceduri se schimb dup fiecare client cu materiale curate i dezinfectate; materialele folosite se vor cura i dezinfecta n condiiile art. 57. ART. 62 Accesul persoanelor n bazinele comune de ap cald sau de ap rece se permite numai dup ce, n prealabil, au fcut du. ART. 63 Lenjeria dat spre utilizare persoanelor care fac baie va fi curat i dezinfectat ncondiiile stipulate de art. 57. ART. 64 (1) La proiectarea i execuia bazinelor de not se vor respecta urmtoarele cerine: - la bazinele descoperite i acoperite se va prevedea o bordur ridicat cu 30 cm fa de paviment; pavimentul va fi finisat cu dale antiderapante; bazinele vor avea montate scri de acces n ap, numrul acestora stabilindu-se n funcie de mrimea bazinului; scrile vor avea profiluri rotunjite i forma adaptat folosirii fr risc; - bazinele vor avea montate de jur mprejur, la nivelul apei, o bar de susinere; - adncimea bazinului va fi marcat vizibil pe marginile acestuia; - la bazinele acoperite, finisajele interioare ale cldirii vor asigura izolaia termic i tratarea suprafeelor cu antifungice; - ambiana termic, ventilaia natural i artificial i iluminatul bazinelor acoperitevor fi asigurate n aa fel nct s se evite mbolnvirea i accidentrile celor care le folosesc. (2) Piscinele/Bazinele cu tehnologie de prea plin vor avea prevzute mijloace de prindere/susinere la nivelul apei i paviment antiderapant. ART. 65 Parametrii de analiz microbiologici, valorile maxime admise i frecvena de recoltare a probelor de ap din bazinele de not acoperite i descoperite i piscine suntprevzute n tabelul din anexa nr. 1. ART. 66 Evaluarea calitii apei din bazinele de not i piscine se va face astfel: a) limpezime - un disc negru, de 15 cm pe fond alb, trebuie s fie vizibil cu uurin n punctul cel mai profund al bazinului; b) concentraia clorului rezidual liber n bazinele de not/piscine acoperite trebuie s fie ntre 0,5 i 1 mg/l, iar n bazinele/piscinele descoperite ntre 0,5 mg/l i 1,5 mg/l; c) pH ntre 7,2 i 8,2; d) n 90% din probele recoltate trimestrial, numrul de colonii la 37 C/ml trebuie s fie sub 300; e) n 90% din probele recoltate trimestrial, bacteriile coliforme trebuie s fie sub 10/100 ml;

  • f) n 95% din probele recoltate trimestrial, Pseudomonas aeruginosa (indicator de salubritate) trebuie s fie 0/100 ml. ART. 67 Administratorii bilor publice, ai bazinelor de not i piscinelor trebuie s dein registre n care vor fi nscrise rezultatele buletinelor de analiz a apei, concentraiilor clorului rezidual liber, periodicitatea de primenire a apei i de dezinfecie a bazinelor/bilor, precum i modalitatea de dezinfecie a bazinelor/bilor, inclusiv substanele dezinfectante folosite. ART. 68 Bazinele de not vor fi prevzute cu instalaii de nclzire a apei n aa fel nct apa de mbiere s aib o temperatur de 22 - 24 C; nu se recomand folosirea pentru mbiere a apei cu temperatura sub 22 C. ART. 69 Ritmul de primenire a apei i de splare i dezinfecie a bazinelor se va stabili n funcie de calitatea apei, respectndu-se urmtoarele cerine minimale: a) pentru bazinele cu recirculare a apei, zilnic se va recircula prin sistemul de filtrare i clorinare ntregul volum de ap al bazinului i, n plus, se va nlocui 1/10 - 1/15 din volumul apei cu apa potabil; sptmnal se va face splarea i dezinfecia bazinului; b) pentru bazinele fr recirculare, dar cu primenire continu a apei, se va schimba zilnic cel puin 1/3 din volumul apei din bazin i se vor asigura golirea, splarea i dezinfecia acestuia la cel mult 3 zile; c) pentru bazinele fr recircularea apei i fr posibiliti de primenire continu a apei, se vor asigura golirea, splarea i dezinfecia zilnic a bazinului i umplerea cu ap de calitatea prevzut n tabelul din anexa nr. 1. ART. 70 Pentru bazinele de not, care dispun de staii de tratare i recirculare a apei, se va asigura obligatoriu i clorinarea apei. ART. 71 Dezinfecia bazinelor se va face, dup splare cu jet de ap, prin curarea mecanic i tergerea pereilor i fundului bazinului cu burei mbibai n soluie dezinfectant. ART. 72 Unitile care dein bazine de not/piscine vor fi dotate obligatoriu cu: vestiare, grupuri sanitare i duuri, separate pentru femei i brbai. Numrul minim de dotri sanitare este:_______________________________________________________________ Numrul Pisoare Lavoare Duuri de WC-uri_______________________________________________________________ 1 1 1 1 1 1 1 ------ ------ ----- ------- ------- ------ ------ 75 (b) 50 (f) 75 100 (b) 100 (f) 50 (b) 50 (f)_______________________________________________________________

    ART. 73 Regulamentul privind utilizarea piscinelor/bazinelor trebuie afiat ntr-o manier vizibil pentru cei care folosesc piscina/bazinul. n utilizarea piscinei/bazinului nu se

  • va depi numrul maxim de persoane aflate simultan n piscin/bazin, prevzut n proiectul acesteia, numr care va fi menionat n regulamentul de utilizare. ART. 74 Accesul n piscine/bazine al persoanelor purttoare de boli transmisibile, plgi deschise, dermite sau dermatoze este interzis. ART. 75 Pentru campinguri, densitatea optim este de 50 mp teren/persoan. n fiecare camping se amenajeaz oficii prevzute cu ap rece, ap cald necesar splrii vaselor i grupuri sanitare cu urmtoarele dotri:_______________________________________________________________ Numrul Pisoare Lavoare Duuri de WC-uri_______________________________________________________________ 1 1 1 1 1 1 1 ------ ------ ----- ------- ------- ------ ------ 30 (b) 20 (f) 30 30 (b) 30 (f) 30 (b) 30 (f)_______________________________________________________________

    CAPITOLUL VII Norme privind produsele biocide i produsele de protecia plantelor utilizate de ctre populaie

    ART. 76 (1) n aciunile de combatere se utilizeaz numai: a) produse biocide care dein acte administrative eliberate de Comisia Naional pentru Produsele Biocide i cuprinse n lista publicat de Ministerul Sntii, actualizat periodic. Produsele aprobate pentru plasare pe pia la o dat ulterioar publicrii listei se pot utiliza pe baza actului administrativ eliberat de Comisia Naional pentru Produsele Biocide; b) produsele de protecia plantelor (pesticide agricole) omologate de Comisia Naional de Omologare a Produselor de Protecia Plantelor. (2) Aciunile de combatere pot fi efectuate de uniti prestatoare de servicii de dezinsecie i deratizare. ART. 77 (1) Pesticidele neagricole care intr sub incidena prevederilor art. 19 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pot fi comercializate numai de ctre persoane fizice i juridice instruite n acest scop i pot fi utilizate numai de operatori calificai i instruii pentru aceast activitate. (2) Pesticidele agricole pot fi comercializate ctre utilizatorii amatori cu respectarea prevederilor art. 6 din Ordonana de urgen a Guvernului nr. 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituional de aciune n scopul utilizrii durabile a pesticidelor pe teritoriul Romniei, aprobat prin Legea nr. 63/2013. ART. 78 Utilizarea pesticidelor n combaterea artropodelor i a roztoarelor, vectoare de maladii transmisibile i/sau generatoare de disconfort, se va face n aa fel nct s nufie afectat starea de sntate a populaiei prin efectul toxic al acestor produse. ART. 79 (1) Comercializarea produselor de protecia plantelor se poate face numai dac

  • aceasta este cuprins n obiectul de activitate al unitii comerciale. (2) Comercializarea ctre populaie a pesticidelor agricole i neagricole se permite numai dac autorizaia lor a fost emis i n acest scop. (3) Distribuitorii care comercializeaz pesticide agricole ctre utilizatorii amatori trebuie s furnizeze informaii despre pericole, expunere, condiii de depozitare, reguli pentru manipularea i aplicarea n siguran, precum i pentru evacuarea deeurilor. ART. 80 (1) Dimensiunea ambalajelor n care sunt livrate pesticidele agricole destinate utilizatorilor amatori este limitat la o capacitate maxim, necesar folosirii timp de unul sau dou sezoane pentru o grdin obinuit. (2) Baza de calcul pentru dimensiunea maxim a ambalajelor produselor destinate utilizatorilor amatori este urmtoarea: a) tratamentul unei suprafee de 500 m2; sau b) cea mai mic rat de aplicare pentru utilizarea preconizat. (3) Este interzis utilizarea ambalajelor pentru produse pesticide n alte scopuri dect cele pentru care au fost destinate. (4) Ambalajele pesticidelor trebuie s fie prevzute cu sisteme de nchidere etane astfel nct s nu existe pierdere de coninut, s fie solide i rezistente i confecionatedin materiale care nu se deterioreaz atunci cnd intr n contact cu coninutul. ART. 81 (1) n cazul pesticidelor gata de folosire (precum lichidele pulverizabile), destinate utilizatorilor amatori, sistemul de aplicare a dozei trebuie s fie proiectat astfel nct s nu prezinte risc pentru sntate, atunci cnd este folosit corect i n scopul preconizat. (2) Pentru pesticidele agricole destinate utilizatorilor amatori care necesit diluare nainte de aplicare, trebuie ca sistemul de msurare a dozei s aib o eroare pn la 10%. ART. 82 (1) Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureti, primriile i operatorii economici au obligaia de a organiza i desfura aciuni de combatere a artropodelor i roztoarelor vectoare de maladii transmisibile i/sau generatoare de disconfort, la solicitarea i cu ndrumarea tehnic de specialitate a direciilor de sntate public teritoriale. (2) Cetenii cu gospodrii individuale i asociaiile de locatari au obligaia de a asigura combaterea i stingerea focarelor de artropode i roztoare vectoare de maladii transmisibile i/sau generatoare de disconfort din gospodria proprie sau din spaiile pe care le dein. (3) Direciile de sntate public i cele de control n sntate public teritoriale au obligaia informrii populaiei cu privire la existena n teritoriu a vectorilor care prezint un risc pentru sntate sau care produc un disconfort deosebit i cu privire la msurile de combatere ce trebuie luate mpotriva acestora. n atingerea acestui scop, membrii comunitii se pot adresa direciilor de sntate public teritoriale pentru obinerea informaiilor adecvate. (4) Consiliile locale i primriile au obligaia de a comunica cetenilor msurile ntreprinse n vederea combaterii artropodelor i a roztoarelor.

  • ART. 83 (1) Unitile care efectueaz prestri de servicii utiliznd produse biocide sunt obligate s asigure informarea populaiei cu privire la data efecturii lucrrilor, substanele folosite i msurile de prim ajutor recomandate de productori. (2) Pstrarea produselor biocide se face n spaii special amenajate, cu pavimente netede, lavabile, confecionate din materiale neabsorbante, care s poat fi uor splate i curate, pe rafturi sau grtare, ferite de razele solare i de surse directe de cldur i nghe, dotate cu ventilaie adecvat, surs de ap potabil i trus sanitar de prim ajutor. (3) Unitatea trebuie s dispun de vestiare pentru personal i grup sanitar. (4) Utilajele folosite trebuie curate dup fiecare operaiune, avndu-se n vedere evitarea polurii mediului nconjurtor. Se interzice deversarea apelor reziduale directn sistemul de canalizare. (5) Este interzis utilizarea produselor biocide cu termen de valabilitate expirat, a celor cu eticheta deteriorat sau care prezint modificri ale proprietilor (depuneri, culoare modificat etc.).

    CAPITOLUL VIII Norme de igien privind administrarea cimitirelor, crematoriilor umane, nhumarea, transportul i deshumarea cadavrelor umane

    ART. 84 nhumrile i renhumrile se fac numai n cimitirele autorizate sanitar. Cimitirele vor fi mprejmuite cu gard i cu o perdea de arbori. ntre morminte i gardul cimitirului va fi lsat o zon liber de 3 m. ART. 85 (1) Este obligatorie nhumarea/incinerarea persoanelor decedate. (2) Este interzis expunerea persoanelor decedate n incinta cimitirelor, cu accesul direct al publicului, cu excepia celor care dein o ncpere special avnd aceast destinaie. ART. 86 nhumarea persoanelor decedate se face numai pe baza certificatului de deces eliberat n acest scop de autoritile publice locale. n cazul persoanelor decedate n alte localiti dect aceea n care urmeaz s aib loc nhumarea, aceasta se face i pe baza avizului sanitar de nhumare/transport (anexa nr. 2), care se elibereaz de ctre direcia de sntate public teritorial. ART. 87 Persoanele decedate vor putea fi depuse nainte de nhumare n slile de ceremonii funerare numai pe baza certificatului de mblsmare. Persoanele decedate din cauza unor boli contagioase vor fi depuse n slile de ceremonii funerare numai cu avizul direciei de sntate public teritorial. ART. 88 (1) Transportul internaional al cadavrelor umane se face pe baza unui paaport de transport mortuar; pentru cadavrele care sunt transportate din ar n strintate, paaportul de transport mortuar se elibereaz de ctre direcia de sntate public din judeul unde s-a produs decesul sau exhumarea.

  • (2) Transportul internaional al cadavrelor se va face n sicriu impermeabilizat, nchis ermetic, al crui fund este acoperit cu un strat de 5 cm grosime din materii absorbante (rumegu, turb sau altele asemenea), mbibate ntr-o soluie dezinfectant. Sicriul se depune ntr-o lad din lemn, bine etaneizat. ART. 89 n locurile de nhumare neamenajate cu cripte, nhumarea se va face la o adncime de minimum 2 m. ART. 90 (1) Deshumarea persoanelor decedate se poate face numai dup 7 ani de la data nhumrii. (2) n mod excepional, deshumarea se poate face i nainte de expirarea termenului prevzut la alin. (1), dup cum urmeaz: a) dup mplinirea termenului de un an de la data nhumrii i numai n perioada 1 noiembrie - 31 martie, pe baza avizului sanitar eliberat de ctre direciile de sntate public teritoriale, n scopul renhumrii persoanei decedate n alt loc de nhumare; b) indiferent de data cnd a avut loc nhumarea, pe baza dispoziiei date, potrivit legii, de procuratur sau de instanele judectoreti. ART. 91 Deshumarea osemintelor persoanelor decedate n urm cu pn la 7 ani, precum i renhumarea lor se pot face n tot timpul anului pe baza avizului sanitar pentru deshumare/transport i renhumare (anexa nr. 3), eliberat de ctre direcia de sntate public teritorial. ART. 92 Deshumrile i renhumrile se fac de ctre administraiile cimitirelor, n prezena familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia i a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitaro-antiepidemice. ART. 93 Transportul persoanelor decedate n vederea nhumrii n aceeai sau n alt localitate se face numai cu vehicule mortuare, special amenajate, cu respectarea normelor sanitare n vigoare. ART. 94 Efectuarea transporturilor n afara rii se va asigura cu respectarea normelor din conveniile internaionale pe baza paaportului de transport cadavre umane eliberat dedirecia de sntate public teritorial (anexa nr. 4). ART. 95 La incinerarea persoanelor decedate se vor aplica n mod corespunztor prevederileart. 87 i 88. ART. 96 (1) Desfiinarea i schimbarea destinaiei unui cimitir se fac numai dup 30 de ani de la ultima nhumare i dup strmutarea tuturor osemintelor. (2) Desfiinarea cimitirelor nainte de acest termen se face numai cu avizul direcieide sntate public teritorial. ART. 97 Anexele nr. 1 - 4 fac parte integrant din prezentele norme.

    ANEXA 1

  • la norme

    Parametri de calitate i frecvena de recoltare pentru apa de mbiere folosit n bazine de not, piscine, bi publice ______________________________________________________________________________| Parametru | Valoare maxim | Frecvena | Metoda de analiz || | admis | | ||___________________|________________|___________|_____________________________|| Nr. colonii la | < 200 UFC/ml | bilunar | metoda ncorporrii n plac|| 37 C/ml n 24 h | | | ||___________________|________________|___________|_____________________________|| Bacterii coliforme| < 10/100 ml | bilunar | metoda filtrrii prin || | | | membran || | | | metoda celui mai probabil || | | | numr (MPN) ||___________________|________________|___________|_____________________________|| Escherichia coli | 0/100 ml*) | bilunar | metoda filtrrii prin || | | | membran || | | | metoda celui mai probabil || | | | numr (MPN) ||___________________|________________|___________|_____________________________|| Enterococi | 0/100 ml*) | bilunar | metoda filtrrii prin || | | | membran || | | | metoda celui mai probabil || | | | numr (MPN) ||___________________|________________|___________|_____________________________|| Pseudomonas | 0/100 ml*) | bilunar | metoda filtrrii prin || aeruginosa | | | membran ||___________________|________________|___________|_____________________________| *) Cnd se folosete metoda celui mai probabil numr, rezultatul se va exprima < 1/100 ml conform citirii din tabelele McCrady.

    ANEXA 2 la norme

    ROMNIA Nr. ieire ....................... Ministerul Sntii Anul ......... luna .... ziua .... D.S.P. ..........................

    ______ | | | | | | | | |______|

    AVIZ SANITAR pentru nhumarea/transportul cadavrelor umane

    Se avizeaz din punct de vedere sanitar nhumarea cadavrului ..............................................., decedat la data: anul ............. luna ............................... ziua ......, n Cimitirul .................., localitatea ...................., judeul ................ Transportul cadavrului pentru nhumare n cimitir se va face cu mijloace rapide, ntr-un sicriu din lemn. Sicriul va rmne nchis n timpul transportului. Prezentul aviz sanitar este valabil de la data de ................. pn la data

  • de .............................

    Director executiv, ............................

    NOT: Toate autoritile pe raza crora se va face transportul vor asigura efectuarea liber i fr piedici a acestuia.

    ANEXA 3 la norme

    ROMNIA Nr. ieire ....................... Ministerul Sntii Anul ......... luna .... ziua .... D.S.P. ..........................

    ______ | | | | | | | | |______|

    AVIZ SANITARpentru deshumarea/transportul i renhumarea cadavrelor umane

    Se avizeaz din punct de vedere sanitar deshumarea cadavrului ........................................................, decedat la data: anul ............ luna ............. ziua ......., din Cimitirul ..............., localitatea ..........................................., judeul ............................., pentru a fi renhumat n Cimitirul ......................., localitatea ..........., judeul ................... Deshumarea i renhumarea n acelai cimitir se vor face n primele ore ale dimineii, n timpul cel mai scurt posibil. Transportul cadavrului pentru renhumarea n alt cimitir se va face cu mijloace rapide, sicriul fiind introdus ntr-o lad de lemn cptuit cu tabl sau carton gudronat. Sicriul va rmne nchis n timpul acestor operaiuni. Prezentul aviz sanitar este valabil de la data de ............ pn la data de ..............................

    Director executiv, .............................

    NOT: Toate autoritile pe raza crora se va face transportul vor asigura efectuarea liber i fr piedici a acestuia.

    ANEXA 4 la norme

  • ROMNIA Nr. ieire ....................... Ministerul Sntii Anul ......... luna .... ziua .... D.S.P. ..........................

    ______ | | | | | | | | |______| PAAPORT PENTRU TRANSPORT CADAVRU UMAN PASSEPORT DE TRANSPORT POUR CADAVRE HUMAIN PASSPORT FOR TRANSPORT THE HUMAN CORPSE Se autorizeaz transportul cadavrului uman din localitatea ............... On autorise le transport du cadavre humain de la localit It's authorized the transport of the human corpse from locality

    Judeul ......................, localitatea .............................. District dans la localit County to locality

    ara ..................................................................... du pays county

    Decedatul: numele ...................., prenumele ........................ Le dcd: nom prnom Deceased: surname first name

    Sexul ............................., vrsta .............................. Sexe L'ge Sex Age

    Ultimul domiciliu ........................................................ Le dernier domicile Last residence

    Locul decesului: ara .................., judeul ........................ Lieu du dcs: Le pays district The place of demise: country county

    Localitatea .............................................................. Localit Locality

    Data decesului: 20 ....... luna ......................... ziua ........... La date du dcs: mois jour Deceased date: month day

    Numrul certificatului de mblsmare .................................... Numro du certificat d'embaumement The number of embalm certificate

    Numrul certificatului medical de deces .................................. Numro du certificat medical du dcs The number of decease medical certificate

    Condiii speciale: sicriu de metal, nchis ermetic i apoi aezat ntr-o lad de lemn nchis etan. Conditions spciales: le cercueil en metal est enferm hermtiquement et misensuite dans une caisse en bois tanche. Special conditions: metal coffin, hermetically closed and put in a wood box,

  • tight closed.

    Transportul se va face cu: autovehicul, tren, avion, vapor. Le transport sera effectu par: auto, train, avion, bateau. Transport will be done by: car, train, plane, ship.

    Director executiv, L.S. .........................

    ---------------