Opere Esenţiale, vol. 11 – Tehnica psihanalizei

Freud – Opere esenþiale

Serie coordonatã deVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Freud_11_9 febr_BT_496p_cu modif.qxp 2/9/2010 2:46 PM

SIGMUND FREUDOPERE ESENÞIALE

vol. 11 Tehnica psihanalizei

Traducere din germanã ºi note introductiveROXANA MELNICU

Revederea traduceriiVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Notã asupra ediþieiRALUCA HURDUC


Editori Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial Magdalena Mãrculescu

Responsabil ediþie Raluca Hurduc

Design Faber Studio (S. Olteanu, B. Haþeganu, D. Dumbrãvician)

Director producþie Cristian Claudiu Coban

DTP Eugenia Ursu

Corecturã Rodica Petcu

Aceastã carte a fost tradusã dupã S. Freud – Psychische Behandlung (Seelenbehandlung); Diefreudsche psychoanalytische Methode; Über Psychotherapie; Die zukünftigen Chancen derpsychoanalytischen Therapie; Über "wilde" Psychoanalyse; Die Handhabung der Traumdeutungin der Psychoanalyse; Zur Dynamik der Übertragung; Ratschläge für den Arzt bei derpsychoanalytischen Behandlung; Zur Einleitung der Behandlung (Weitere Ratschläge zur Technikder Psychoanalyse I); Erinnern, Wiederholen und Durcharbeiten (Weitere Ratschläge zur Technikder Psychoanalyse II); Bemerkungen über die Übertragungsliebe (Weitere Ratschläge zur Technikder Psychoanalyse III); Über fausse reconnaisance ("déjà raconté") während der psychoanalytischenArbeit; Wege der psychoanalytischen Therapie; Zur Vorgeschichte der analytischen Technik;Bemerkungen zur Theorie und Praxis der Traumdeutung; Die Frage der Laienanalyse: Unterredungenmit einem Unparteiischen); Die endliche und unendliche Analyse; Konstruktionen in der Analyse;Zur Psychotherapie der Hysterie; Die psychoanalytische Technik

© Copyright EDITURA TREI, 2010C.P. 27-0490, Bucureºti, Tel./Fax: +4 021 300 60 90, e-mail: [email protected], www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-342-6

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiFREUD, SIGMUND Opere esenþiale / Sigmund Freud ; coord. ed.: Vasile Dem. Zamfirescu. - Bucureºti :Editura Trei, 2009- vol. ISBN 978-973-707-333-4Vol. 11 : Tehnica psihanalizei / trad.ºi note introductive: Roxana Melnicu. - 2009. -Bibliogr. - Index. - ISBN 978-973-707-342-6

I. Zamfirescu, Vasile Dem. (coord.)II. Melnicu, Roxana (trad.)

159.964.2615.851.1


CUPRINS

Notã asupra ediþiei .........................................................................7

Tratamentul psihic (tratamentul sufletului) ...............................9Notã introductivã.........................................................................10

Metoda psihanaliticã a lui Freud ..............................................35Notã introductivã.........................................................................36

Despre psihoterapie ..................................................................45Notã introductivã.........................................................................46

ªansele viitoare ale terapiei psihanalitice ................................61Notã introductivã.........................................................................62

Despre psihanaliza „sãlbaticã“ .................................................75Notã introductivã.........................................................................76

Scrierile tehnice din perioada 1911–1915 ................................85Introducere .................................................................................86

Utilizarea interpretãrii viselor în psihanalizã ...........................89Notã introductivã.........................................................................90

Despre dinamica transferului ...................................................99Notã introductivã.......................................................................100

Sfaturi pentru medic, în ceea ce priveºtetratamentul psihanalitic (1912) ...............................................113Notã introductivã.......................................................................114

Începutul tratamentului psihanalitic.Alte recomandãri de tehnicã a psihanalizei I .........................127Notã introductivã .....................................................................128

Amintire, repetiþie ºi elaborare.Alte recomandãri de tehnicã a psihanalizei II ........................153Notã introductivã .....................................................................154


Remarci despre iubirea de transfer.Alte recomandãri de tehnicã a psihanalizei III .......................165Notã introductivã .....................................................................166

Despre fausse reconnaissance(„déjà raconté“) în travaliul psihanalitic .................................183Notã introductivã .....................................................................184

Cãile terapiei psihanalitice ......................................................193Notã introductivã .....................................................................194

Despre preistoria tehnicii analitice .........................................207Notã introductivã .....................................................................208

Observaþii despre teoria ºi practica interpretãrii visului ........213Notã introductivã .....................................................................214

Chestiunea analizei practicate de profani.Conversaþie cu un om nepãrtinitor ........................................229Notã introductivã .....................................................................230Introducere ................................................................................231Postfaþã la „Chestiunea analizei practicate de profani“ ..............308

Analizã cu final ºi analizã nesfârºitã .......................................317Notã introductivã .....................................................................318

Construcþii în analizã ..............................................................363Notã introductivã .....................................................................364

Despre psihoterapia isteriei ....................................................379Notã introductivã .....................................................................380

Tehnica psihanaliticã ..............................................................441Notã introductivã .....................................................................442

Bibliografie ..............................................................................457Lista abrevierilor ......................................................................475Index.........................................................................................476

6 Sigmund Freud


Notã asupra ediþiei

Eseurile reunite sub acest titlu oferã o trecere în revistã ascopurilor ºi indicaþiilor curei psihanalitice, trateazã despreelementele de bazã ale „artei interpretãrii“ („Metoda psihanaliticãa lui Freud“), explicã deosebirea dintre psihoterapia psihanaliticãºi tratamentul sugestiv, dificultãþile tehnicii, cerinþele fixatepacientului, principiile pe care se bazeazã eficienþa terapeuticã ametodei („Despre psihoterapie“), menþioneazã necesitatea unei„autoanalize“ a celui care vrea sã practice psihanaliza („ªanseleviitoare ale terapiei psihanalitice“), precizeazã importanta dife-renþã dintre nevroza de angoasã ºi isteria de angoasã („Desprepsihanaliza «sãlbaticã»“).

În eseurile acestui volum apar pentru prima datã o serie determeni ºi concepte freudiene fundamentale. Astfel, în „Despredinamica transferului“, Freud utilizeazã pentru prima datã expre-sia „regulã psihanaliticã de bazã“, în „Sfaturi pentru medic, înceea ce priveºte tratamentul psihanalitic“, conceptul de „atenþieliber flotantã“, iar în „Amintire, repetiþie ºi elaborare“, cel de„compulsie la repetiþie“.

În „Cãile terapiei psihanalitice“, Freud îºi pune întrebarea câtde accesibilã poate deveni psihanaliza pentru pãturile sãrace alesocietãþii, având chiar în vedere înfiinþarea unor instituþii sub-venþionate de stat, în care sã lucreze psihanaliºti, dar în cadrulcãrora însã ar exista pericolul alterãrii metodologiei psihanaliticepure, din cauza schimbãrii publicului-þintã.


TRATAMENTUL PSIHIC(TRATAMENTUL SUFLETULUI)

(1890)


Notã introductivã

Lucrarea de faþã reprezintã o contribuþie la colecþia de artico-le Sãnãtatea, un manual de popularizare care cuprindea interven-þiile mai multor autori. Articolul lui Freud face parte din secþiu-nea „Terapii ºi metode“ ºi se referã exclusiv la hipnozã, primametodã terapeuticã utilizatã de el înainte de descoperirea ºi fun-damentarea psihanalizei.

În Autoprezentarea sa, Freud relateazã cã asistase încã dinstudenþie la o demonstraþie publicã a „magnetizatorului“ Han-sen, convingându-se cu aceastã ocazie de autenticitatea feno-menelor hipnotice. În plus, la douãzeci de ani el aflase cã ace-la care îi va deveni apoi mentor ºi profesor, Josef Breuer,folosea deja metoda hipnoticã, criticatã pe atunci de multe au-toritãþi medicale. Când avea treizeci de ani, în timpul stagiu-lui petrecut la Paris, la clinica lui Jean-Martin Charcot, Freuda cunoscut o mulþime de medici pentru care fenomenul hip-notismului era un instrument terapeutic recunoscut. Aceastãîntâlnire i-a lãsat, se pare, o impresie adâncã, însã în cabine-tul neurologic pe care l-a deschis dupã întoarcerea la Viena ela folosit la început numai metodele obiºnuite în epocã: elec-troterapia, hidrocurele ºi curele de odihnã; abia ulterior s-a de-cis sã se concentreze asupra tehnicii hipnozei. Este ºi perioa-da în care începe sã traducã în limba germanã volumul luiHippolyte Bernheim despre sugestie.

A urmat o nouã cãlãtorie în Franþa, pentru a face cunoºtinþãºi cu a doua ºcoalã de hipnoterapie, concurenta ºcolii lui Char-cot. Este vorba despre ºcoala de la Nancy, a lui Bernheim ºi Lié-beault. Freud era decis sã perfecteze aceastã metodã, dar lucruri-le au început sã se înrãutãþeascã: el a observat cã reuºeºte sãaplice hipnoza numai unei mici pãrþi a pacienþilor lui. În final,Freud abandoneazã metoda hipnoticã, nu o mai foloseºte ca prin-


cipal instrument terapeutic. În tratament este însã folosit dinplin fenomenul sugestibilitãþii.

Nu se poate stabili cu exactitate momentul în care Freudabandoneazã metoda hipnoticã. Într-o prelegere din 1904 („De-spre psihoterapie“) el mãrturiseºte cã de opt ani nu mai folo-seºte hipnoza în scopuri terapeutice, cu excepþia unor încercãriizolate. Este vorba, foarte probabil, despre momentul în carerenunþã ºi la aºa-numita metodã a presiunii, care presupuneaaºezarea mâinii terapeutului pe fruntea pacientului culcat, pen-tru ca acesta sã-ºi poatã aminti mai exact cele relatate.

Se pare deci cã Freud a practicat hipnoza aproximativ zeceani, între 1886 ºi 1896. Însã interesul sãu pentru teoria hipno-tismului a subzistat mult mai mult timp. În plus, el a rãmas me-reu recunoscãtor acestei metode, care a pus în evidenþã fenome-ne psihice pânã atunci nebãnuite.

Tratamentul psihic (tratamentul sufletului) 11


Psyche este un cuvânt grecesc, ce se traduce în germanãprin suflet. Tratamentul psihic se va numi atunci tratamental sufletului. Am putea fi deci de pãrere cã prin aceasta se în-þelege tratamentul manifestãrilor patologice ale vieþii sufle-teºti. Dar nu aceasta este semnificaþia expresiei. Tratamentulpsihic vrea mai curând sã însemne tratament pornind de lasuflet, tratamentul tulburãrilor sufleteºti sau trupeºti cumijloace care acþioneazã imediat ºi nemijlocit asupra psihi-cului oamenilor.

Un astfel de mijloc este reprezentat în primul rând de cu-vânt, ºi cuvintele sunt ºi principalul instrument al tratamen-tului psihic. Profanii vor putea cu greu sã conceapã cã tul-burãrile patologice ale trupului ºi sufletului pot sã fieînlãturate prin „simplele“ cuvinte ale medicului. Ei vor fi depãrere cã li se cere sã creadã în magie. ªi nu se vor înºela foar-te mult: cuvintele din vorbirea noastrã cotidianã nu sunt alt-ceva decât vrãji diluate. Va fi însã necesar sã o apucãm pe oaltã cale pentru a face înþeles modul în care ºtiinþa reuºeºtesã redea cuvintelor cel puþin o parte din vechea lor forþãmagicã.

Chiar ºi medicii cu studii ºtiinþifice au învãþat abia de cu-rând sã aprecieze valoarea tratamentului psihic. Acest lucruse explicã uºor dacã ne gândim la cursul pe care l-a urmatdezvoltarea medicinei în ultima jumãtate de secol. Dupã operioadã infertilã, de dependenþã de aºa-zisa filosofie a na-turii, medicina a intrat sub influenþa fericitã a ºtiinþelor na-


turii. Astfel ea a fãcut cele mai mari progrese, în calitate deºtiinþã ºi de artã în acelaºi timp, a descoperit structura orga-nismului, bazatã pe entitãþi de dimensiuni microscopice (ce-lule), a învãþat sã înþeleagã din punct de vedere fizic ºi chi-mic fiecare dintre realizãrile vieþii (funcþii), sã deosebeascãalterãrile vizibile ºi palpabile ale pãrþilor corpului, consecin-þe ale diferitelor procese patologice; pe de altã parte, a gãsitºi semnele prin care procesele maladive care se ascund în pro-funzime se pot trãda la nivelul vital. Tot ea a mai descope-rit un mare numãr de stimuli ai bolii ºi, cu ajutorul noilorcunoºtinþe, a redus extraordinar de mult pericolul operaþii-lor grele. Toate aceste procese ºi descoperiri priveau trupulomului ºi de aici provine o tendinþã de judecatã incorectã,dar care poate fi uºor înþeleasã: medicii ºi-au limitat intere-sul la corporal ºi au lãsat preocuparea pentru sufletesc filo-sofilor, pe care îi dispreþuiau.

Poate cã medicina modernã a avut destule prilejuri de astudia incontestabila dependenþã reciprocã între trupesc ºisufletesc, dar niciodatã nu a uitat sã reprezinte psihicul cadeterminat ºi dependent de fizic. Astfel a fost subliniat fap-tul cã performanþele spiritului sunt legate de existenþa unuicreier normal dezvoltat ºi suficient de bine hrãnit ºi cã elesunt perturbate de fiecare îmbolnãvire a acestui organ, cã in-troducerea de otrãvuri în sistemul circulator permite creareaunor anumite stãri de maladie psihicã sau, în mic, cã viselecelor care dorm pot fi schimbate în funcþie de stimulii ad-ministraþi, în scop de cercetare.

Relaþia dintre trupesc ºi sufletesc (la animal, ca ºi la om)este una de reciprocitate, dar cealaltã parte a acestei relaþii,efectul psihicului asupra corpului, a intrat, în epocile ante-rioare, prea puþin în graþiile medicilor. Ei pãreau a se sfii sãacorde o anumitã autonomie vieþii sufleteºti, ca ºi cum ast-fel ar fi pãrãsit solul ferm al ºtiinþei.



Aceastã orientare unilateralã a medicinei asupra corpuluia suferit treptat o modificare în ultima jumãtate de secol,modificare izvorâtã direct din activitatea medicalã. Existã unnumãr mare de persoane mai uºor sau mai grav bolnave care,prin tulburãrile ºi plângerile lor, pun mari probleme artei me-dicale. La acestea nu se pot gãsi semne vizibile ºi palpabileale procesului patologic, nici în timpul vieþii ºi nici dupãmoarte, în ciuda tuturor progreselor în metodele de investi-gaþie ale medicinei ºtiinþifice. O parte dintre aceºti bolnavifrapeazã prin bogãþia ºi multiplicitatea de forme a tablouluiclinic: ei nu pot desfãºura nicio activitate spiritualã, din ca-uza durerilor de cap sau din pricina lipsei de atenþie, îi dorochii atunci când citesc, picioarele le obosesc atunci cândmerg, au mereu dureri surde sau sunt adormiþi, digestia loreste tulburatã de senzaþii dureroase, de sughiþ sau de dureride stomac, nu ies afarã decât cu purgative, nu pot sã doar-mã etc. Ei pot suferi de toate acestea în acelaºi timp sau suc-cesiv, sau numai de unele dintre ele; evident cã în toate ca-zurile este vorba despre aceeaºi maladie. Adesea semnele boliisunt schimbãtoare, ele trec din una în alta ºi se înlocuiescuna pe alta; acelaºi bolnav care pânã acum nu era capabil sãmunceascã din pricina durerilor de cap, dar care avea o di-gestie destul de bunã, poate a doua zi sã se bucure de un cappe deplin limpede, dar din acel moment sã suporte cu greucele mai multe dintre alimente. La o schimbare semnificati-vã în condiþiile de viaþã ale bolnavului, suferinþele sale îl pã-rãsesc brusc; el se poate simþi perfect în timpul unei cãlãto-rii ºi poate savura fãrã niciun prejudiciu cele mai diversemâncãruri; odatã întors acasã, el se poate însã limita din noula lapte acru. La unii dintre aceºti pacienþi, tulburarea — odurere sau o slãbiciune paralizantã — poate sã îºi mute loculdin corp, sã sarã din dreapta, în aceeaºi zonã, pe stânga. Latoþi însã se poate observa cã semnele suferinþei se aflã foarte

14 Sigmund Freud


clar sub influenþa emoþiilor, miºcãrilor dispoziþiei, grijiloretc., dar ºi cã ele dispar, cã pot face loc unei perfecte stãri desãnãtate, fãrã a lãsa urme, chiar dupã o lungã persistenþã.

Cercetarea medicalã a arãtat în fine cã aceste persoane nutrebuie considerate ºi nu trebuie tratate ca niºte persoane bol-nave de stomac sau de ochi etc., ci cã la ele este vorba despreo suferinþã a sistemului nervos în ansamblu. Cercetarea asu-pra creierului ºi a nervilor acestor bolnavi nu a putut punepânã acum în evidenþã o alterare palpabilã ºi unele din trã-sãturile tabloului clinic interzic chiar aºteptarea de a puteacândva indica astfel de alterãri care ar putea explica maladia.Aceste stãri au fost numite nervozitate (neurastenie, isterie)ºi desemnate ca suferinþe „funcþionale“ ale sistemului nervos.În plus, cercetarea detaliatã a creierului (dupã moartea pacien-tului) a rãmas fãrã rezultat ºi la multe suferinþe nervoase per-sistente, ºi la cele care nu creeazã decât simptome sufleteºti (aºa-zisele idei obsesionale, idei delirante, nebunia).

Medicilor le-a revenit sarcina de a cerceta natura ºi origi-nea manifestãrilor patologice ale acestor bolnavi nervoºi saunevrotici. Astfel s-a descoperit ulterior cã, cel puþin la o par-te dintre aceºti bolnavi, semnele suferinþei nu provin din ni-mic altceva decât de la o influenþã alterantã a vieþii lor sufle-teºti asupra corpului lor. Cauza imediatã a tulburãrii trebuiedeci cãutatã în tulburarea sufleteascã. Care sunt cauzele în-depãrtate ale acelei tulburãri de care este atins psihicul, carela rândul sãu acþioneazã perturbator asupra somaticului —aceasta este altã întrebare ºi poate fi lãsatã deocamdatã înafara discuþiei. Dar ºtiinþa medicalã a gãsit aici punctul de le-gãturã în care îºi poate îndrepta întreaga atenþie asupra pãr-þii neglijate din relaþia reciprocã dintre trup ºi suflet.

Numai atunci când studiem patologicul învãþãm sã înþe-legem normalul. Despre influenþa psihicului asupra corpu-



lui se ºtia dintotdeauna mult din ceea ce numai astãzi se aflãpus în lumina corectã. Exemplul cel mai uzual de influenþãa psihicului asupra corpului, care poate fi observat în modregulat ºi de cãtre oricine, este oferit de aºa-zisa „exprimare amiºcãrilor de dispoziþie“. Aproape toate stãrile psihice ale unuiom se exprimã în tensiunile ºi relaxãrile muºchilor sãi faciali,în atitudinea ochilor sãi, în culoarea pielii sale, în solicitareaaparatului sãu fonator ºi în poziþiile membrelor sale, mai alesale mâinilor. De cele mai multe ori, aceste modificãri corpo-rale acompaniatoare nu îi aduc celui în cauzã niciun folos;dimpotrivã, ele stau de obicei în calea intenþiilor sale cândel vrea sã îºi ascundã procesele psihice de alþi oameni, cãro-ra acestea le servesc drept semne demne de încredere pentrua deduce procesele psihice. Ele se bucurã de o încredere maimare decât cea acordatã exprimãrilor verbale intenþionate,emise în acelaºi timp. Dacã am putea supune unei cercetãrimai exacte un om în timpul anumitor activitãþi psihice,atunci vom afla cã alte consecinþe somatice ale acestora suntmodificãri ale activitãþii cardiace, schimbãri de circulaþie asângelui în corpul sãu etc.

La anumite stãri psihice, pe care le numim „afecte“, par-ticiparea corpului este atât de evidentã ºi de extinsã, încâtunii cercetãtori ai psihicului au fost chiar de pãrere cã natu-ra afectelor constã numai în aceste manifestãri somatice alelor. Toatã lumea ºtie ce schimbãri extraordinare apar în ceeace priveºte expresia facialã, în circulaþia sangvinã, în secre-þii, în stãrile de excitaþie ale muºchilor voluntari, sub influ-enþa, de exemplu, a fricii, mâniei, durerii sufleteºti, a plãce-rii sexuale. Mai puþin cunoscute, dar nu mai puþin sigurstabilite, sunt alte efecte somatice ale afectelor, care nu maiþin de expresia acestora. Stãrile afective persistente de natu-rã dureroasã sau, cum se spune, „depresivã“, cum sunt pãre-rile de rãu, grijile ºi doliul, distrug alimentarea corpului, pro-

16 Sigmund Freud


voacã pierderea pãrului, dispariþia grãsimii ºi altereazã pato-logic pereþii vaselor sangvine. Dimpotrivã, sub influenþa unorstimuli îmbucurãtori, ai „fericirii“, vedem înflorind întregulcorp ºi persoana poate recâºtiga unele dintre semnele distinc-tive ale tinereþii. Afectele mari au evident mult de-a face cucapacitatea de rezistenþã faþã de îmbolnãvirea prin molipsi-re. Un exemplu bun pentru aceasta este dat de medici atuncicând spun cã tendinþa de a se îmbolnãvi de maladii de lagãrsau de dizenterie este mult mai importantã la membrii uneiarmate învinse decât la cel ai unei armate învingãtoare. Afec-tele, ºi poate exclusiv cele depresive, devin de asemenea des-tul de frecvent chiar cauze de boalã, atât pentru maladii alesistemului nervos cu alterãri evidenþiabile anatomic, cât ºipentru maladii ale altor organe. De aici se poate presupunecã persoana în cauzã a posedat dinainte o înclinaþie cãtreaceastã boalã, tendinþã care fusese pânã acum inactivã.

Stãrile patologice care s-au instalat deja pot sã fie influen-þate foarte puternic de afecte furtunoase, cel mult în sensulunei înrãutãþiri, dar nu lipsesc nici exemple care sã ateste cão mare spaimã, un necaz venit dintr-odatã pot influenþa ostare maladivã bine instalatã, în sensul ameliorãrii sau chiaral dispariþiei sale, printr-o transformare particularã a stãriidispoziþionale a organismului. Nu existã nicio îndoialã cã încele din urmã durata vieþii poate fi mult scurtatã din cauzaafectelor depresive, dupã cum o spaimã puternicã, o „jigni-re“ arzãtoare sau o mare ruºine pot sã punã brusc capãt vie-þii. Ciudat, acest ultim efect poate fi observat, printre altele,ºi ca efect al unei mari bucurii.

Afectele în sens îngust se disting printr-o relaþie deosebi-tã cu procesele somatice, dar, strict vorbind, toate stãrile psi-hice sunt într-o anumitã mãsurã „afective“, chiar ºi cele pecare ne-am obiºnuit sã le considerãm „procese de gândire“.Niciunuia dintre ele nu îi lipseºte manifestarea corporalã ºi



capacitatea de a altera procesele somatice. Chiar în timpulunui proces liniºtit de o gândire în „reprezentãri“ sunt tri-mise constant excitaþii cãtre muºchii netezi ºi striaþi, cores-punzãtor conþinutului acestor reprezentãri, excitaþii care sepot face observate printr-o contracþie adecvatã. Ele furnizea-zã explicaþia unora dintre manifestãrile frapante, presupus„supranaturale“. Astfel, de exemplu, aºa-zisa „ghicire a gân-durilor“ se explicã prin miºcãrile musculare mici, involunta-re, pe care le realizeazã „mediumul“ atunci când încercãmsã ne lãsãm conduºi de el pentru a gãsi un obiect ascuns. În-treaga manifestare meritã mai degrabã numele de trãdare agândurilor.

Procesele voinþei ºi atenþiei sunt ºi ele în stare sã influen-þeze profund procesele somatice ºi sã joace un rol puternicîn maladiile somatice, în calitate de factori favorizanþi saude inhibiþii. Un mare medic englez a relatat cã el reuºeºte sãprovoace multiple senzaþii ºi dureri în acel loc din corp asu-pra cãruia îºi îndreaptã atenþia ºi majoritatea oamenilor parsã se comporte asemãnãtor. În ceea ce priveºte cauza dureri-lor, considerate de obicei printre procesele somatice, trebuieluatã în considerare dependenþa lor clarã de condiþiile psihi-ce. Profanii, care cuprind astfel de influenþe psihice sub nu-mele generic de „imaginaþie“, au prea puþin respect pentrudurerile provocate de imaginaþie, în contrast cu cele provo-cate de leziuni, maladii sau inflamaþii. Dar aceasta este o ne-dreptate evidentã: oricare ar fi cauza durerii, inclusiv imagi-naþia, durerile în sine nu vor fi din acest motiv mai puþinreale ºi nici mai puþin acute.

Dupã cum durerile pot fi create sau amplificate prin în-dreptarea atenþiei, tot astfel ele dispar când atenþia se abate.La orice copil se poate folosi aceastã experienþã pentru ali-nare; rãzboinicul adult nu resimte durerea rãnii în pasiuneafebrilã a luptei; în fierberea sentimentului sãu religios, în-

18 Sigmund Freud


dreptându-ºi toate gândurile cãtre rãsplata cereascã ce îl aº-teaptã, martirul devine complet insensibil la durerile chinu-rilor sale. Influenþa voinþei asupra proceselor patologice estemai puþin uºor de ilustrat prin exemple, dar este foarte po-sibil ca hotãrârea de a se însãnãtoºi sau voinþa de a muri sãnu fie deloc nesemnificative pentru deznodãmântul maladi-ilor grave sau disperate.

Cel mai mult interes pare sã merite din partea noastrã sta-rea psihicã de aºteptare, prin care pot fi stimulate o serie în-treagã de forþe psihice dintre cele mai eficiente pentru îm-bolnãvire ºi însãnãtoºire somaticã. Desigur cã aºteptateaanxioasã nu este indiferentã pentru rezultat; ar fi importantsã ºtim cu siguranþã dacã ea face pentru îmbolnãvire atât demulte câte i se atribuie, dacã este adevãrat, de exemplu, cãîn timpul unei epidemii sunt mai afectaþi cei care se tem sãnu se îmbolnãveascã. Situaþia inversã, aºteptarea încrezãtoareºi plinã de speranþã, este o forþã eficientã pe care trebuie sãcontãm riguros la toate încercãrile noastre de tratament ºide vindecare. Altminteri nu am putea sã ne explicãm parti-cularitãþile efectelor pe care le observãm la medicamente ºiproceduri medicale. Influenþa aºteptãrii încrezãtoare se mani-festã cel mai pregnant la aºa-zisele vindecãri miraculoase,care se desfãºoarã ºi astãzi sub ochii noºtri, fãrã contribuþiidin partea artei medicale. Adevãratele vindecãri miraculoa-se au loc la credincioºi sub influenþa unor amenajãri meni-te sã potenþeze sentimentele religioase, deci în locuri undee veneratã o icoanã fãcãtoare de minuni, în care s-a arãtatunui om o persoanã sfântã sau divinã, promiþându-i alinareca rãsplatã pentru rugãciuni sau în care sunt pãstrate ca o co-moarã relicvele unui sfânt. Se pare cã nu îi este uºor credin-þei, singure, sã alunge boala pe cãile aºteptãrii, cãci în vinde-cãrile miraculoase mai intrã în joc ºi alte amenajãri. Epocile



în care se cautã graþia divinã trebuie sã se distingã prin situa-þii speciale; oboseala trupeascã pe care ºi-o impune bolnavul,greutãþile ºi sacrificiile pelerinajului trebuie sã îl facã sã me-rite aceastã graþie.

Ar fi comod, dar foarte incorect sã tãgãduim orice încre-dere acestor vindecãri miraculoase ºi sã dorim sã explicãmrelatãrile despre ele prin concordanþa între înºelãtoria pioa-sã ºi observaþia inexactã. Însã oricât de des poate avea drep-tate aceastã încercare de explicaþie, ea nu are totuºi forþa dea elimina chestiunea vindecãrilor miraculoase. Acestea au loccu adevãrat, au avut loc în toate epocile ºi nu se referã doarla suferinþe de origine sufleteascã, originate deci în „imagi-naþie“, asupra cãrora pot acþiona deosebit de mult chiar cir-cumstanþele pelerinajului, ci ºi maladii cu bazã „organicã“,care rezistaserã pânã atunci tuturor eforturilor medicale.

Totuºi, nu este deloc obligatoriu sã atragem alte forþe înafara celor sufleteºti în explicarea vindecãrilor miraculoase.Efecte care pot pãrea inaccesibile cunoaºterii noastre nu aparîn prim-plan nici în astfel de condiþii. Totul se petrece natu-ral; puterea credinþei religioase îºi aflã aici o întãrire, datori-tã unor forþe motrice pur umane. Credinþa pioasã a indivi-dului este sporitã prin entuziasmul mulþimii în mijloculcãreia el se apropie de locurile de vindecare. Printr-un astfelde efect de masã pot fi infinit potenþate toate miºcãrile su-fleteºti ale individului. În cazul în care un om se decide sãcaute singur vindecarea într-un astfel de loc miraculos, in-fluenþa mulþimii de oameni este înlocuitã de faima locului,astfel cã din nou acþioneazã numai forþa masei. Aceastã in-fluenþã se mai manifestã ºi pe alte cãi. Dat fiind cã se ºtie cãgraþia divinã se îndreaptã întotdeauna numai asupra unoradintre cei mulþi care se luptã pentru ea, oricine poate fi prin-tre aceºti aleºi, printre privilegiaþi; în ajutorul credinþei pioa-se vine ambiþia care mocneºte în fiecare individ. Acolo unde

20 Sigmund Freud


concurã atât de multe forþe puternice, nu ar trebui sã ne mi-rãm dacã uneori scopul este într-adevãr atins.

Nici necredincioºii nu trebuie sã renunþe la vindecãrilemiraculoase. La ei credinþa este înlocuitã complet de faimãºi de efectul de masã. În fiecare epocã existã cure la modã ºimedici la modã, care dominã mai ales în înalta societate, încare cele mai puternice forþe motrice psihice sunt tendinþade a o lua înaintea altuia ºi de a face întocmai ca ºi cel maiprivilegiat. Astfel de cure la modã desfãºoarã efecte terapeu-tice care nu sunt în aria de acoperire a forþei lor, iar în mâi-nile medicului la modã, care poate cã a devenit cunoscut încalitate de curant al unei personalitãþi de vazã, devin multmai eficiente aceleaºi mijloace pe care le folosesc ºi alþi me-dici. Existã deci ºi oameni fãcãtori de minuni, dupã cum exis-tã minuni dumnezeieºti; numai cã aceºti oameni care ºi-audobândit faima prin avantajul modei ºi imitaþiei se perimea-zã rapid, aºa cum corespund de altfel naturii forþelor care ac-þioneazã pentru ei.

Nemulþumirea uºor de înþeles faþã de ajutorul adesea inac-cesibil al artei medicale, poate ºi revolta interioarã împotri-va constrângerii gândirii ºtiinþifice, care reflectã pentru omcaracterul necruþãtor al naturii, au creat în toate timpurile ºidin nou în zilele noastre o remarcabilã condiþie pentru for-þa sanogeneticã a persoanelor ºi mijloacelor de care acestease folosesc. Aºteptarea plinã de încredere se va stabili numaidacã cel care ajutã nu este medic ºi se poate lãuda cã nu în-þelege nimic din temeiurile ºtiinþifice ale artei medicale, dacãmijloacele lui de acþiune nu sunt verificate printr-o probãexactã, ci sunt recomandate de o preferinþã popularã. De aicimultitudinea de arte ale vindecãrii naturiste ºi de vindecã-tori, care le disputã ºi astãzi medicilor exercitarea profesieilor ºi despre care putem spune cel puþin cu o anumitã sigu-ranþã cã adesea fac mai mult rãu decât bine celor care le



Opere Esenţiale, vol. 11 – Tehnica psihanalizei

Documents

Transcript of Opere Esenţiale, vol. 11 – Tehnica psihanalizei