Operatiuni de Bursa La Termen
-
Upload
andreea-roxana -
Category
Documents
-
view
111 -
download
1
description
Transcript of Operatiuni de Bursa La Termen
3. Operatiuni de bursa la termen
Pretul marfurilor (metale, produse agricole vegetale si animale etc.), ca de altfel si cel al
valutelor, tinde sa fluctueze de la o perioada la alta.
Din aceasta cauza, a aparut o categorie distincta de operatiuni de bursa si anume,
operatiunile la termen.
Persoanele care fac operatiuni la termen la bursa pot fi incadrate in doua categorii :
· cei care fac operatiuni de hedging (operatiuni vizand evitarea riscurilor
contractuale decurgand din modificarea raporturilor de schimb dintre diferite
valute sau operatiuni vizand evitarea riscului de escaladare a pretului in
cazul achizitiilor de marfuri);
· cei care fac operatiuni speculative.
In prima categorie, pot intra companii sau persoane fizice care, de regula, incheie un
contract de cumparare a unor marfuri in scopul de a avea garantia obtinerii acestora la un pret
dat.
In a doua categorie, se includ persoanele care fac operatiuni la termen din motive
speculative.
Motivele care justifica interesul sporit pentru operatiunile speculative la bursele de
marfuri se refera la urmatoarele :
– profituri (dar si pierderi) foarte mari se pot obtine cumparand pe credit cu
plata unui avans minim;
– fortele aproape necontrolate ale cererii si ofertei la scara globala pot
determina modificari foarte rapide ale preturilor.
Operatiunile speculative cu marfuri se fac in principal la bursele de marfuri.
In S.U.A., exista numeroase astfel de burse, dar cel mai mare centru pentru operatiuni
la termen cu marfuri este Chicago Board of Trade.
Sistemul operatiunilor de bursa la termen functioneaza in felul urmator:
– sa presupunem ca o persoana cumpara un contract standard pentru 30.000
kg cacao; acest cumparator poate plati contravaloarea si poate prelua marfa;
– o alta optiune este ca acea persoana sa preia marfa si sa o vanda altcuiva;
majoritatea cumparatorilor nu au insa nevoie de o cantitate atat de mare de
cacao si nici nu dispun de spatiu de depozitare; achizitia acestora este doar
o tranzactie scriptica (pe hartie), deoarece intentia cumpararii contractului
este de a-l vinde altcuiva;
Contractele pentru marfuri la termen, la fel ca si actiunile, pot fi cumparate pe credit.
Diferenta consta in aceea ca, de regula, in cazul marfurilor este suficient un avans de doar 10
– 20 % din valoarea contractului, fapt ce sporeste oportunitatile pentru operatiuni speculative.
Cei care castiga bani in acest fel sunt cel mai adesea comercianti profesionisti, versati in a
interpreta evolutia pietei. S-a estimat ca din totalitatea micilor cumparatori care intra pe aceasta
piata, circa 85 % inregistreaza pierderi.
Riscurile operatiunilor la termen sunt mari deoarece o mica modificare a preturilor
poate influenta in mod radical profiturile sau pierderile inregistrate.
De multe ori, pe o piata aflata in declin nu exista cumparatori.
Daca de exemplu, pretul bumbacului scade cu 3 centi/kg intr-o zi si o persoana are un
contract standard de 50.000 kg, pierderea sa in ziua respectiva va fi de 1500 $.
In situatii conjuncturale favorabile, atunci cand se previzioneaza o crestere a
preturilor, banii, provenind din economii sau alte tipuri de investitii, apar pe piata. In aceasta
situatie, preturile cresc.
Uneori, urmeaza o perioada de speculatii, in care se manifesta „taurii”, cei care obtin
profituri intr-o piata caracterizata de cresterea preturilor.
In cazul cand, piata nu mai poate sustine acest fenomen speculativ, se amorseaza o reactie
contrara, tendinta devine cea de a vinde si preturile incep sa scada. In acest moment „ursii”, cei
care obtin profituri din scaderea preturilor sunt in castig.
In cursul acestui proces, piata poate fi controlata intr-o anumita masura de Federal
Reserve Board, prin cresterea sau scaderea sumelor ce trebuie platite ca avans la cumpararea pe
credit.
In trecut, asemenea fenomene erau relativ frecvente, dar in prezent, ca urmare a activitatii
Comisiei pentru Actiuni si Burse (Securities and Exchange Commision – SEC), astfel de
situatii apar mult mai rar.
Un nou factor semnificativ pe aceste piete il constituie marimea fondurilor externe
care sunt investite pe piata americana.
In acest sens, se remarca sume foarte mari provenite din incasarile din vanzarea petrolului
tarilor arabe, dar si fonduri din Japonia si Europa occidentala care sunt investite in actiuni
pe piata americana, deoarece investitorii considera ca astfel pot obtine profituri mai mari decat
folosindu-le in alt mod.
Din analiza celor prezentate se poate pune intrebarea : „de ce se permite efectuarea de
operatiuni speculative” , daca riscurile de inregistrare a unor pierderi sunt atat de mari ?
Raspunsul este dat de faptul ca, speculatorii indeplinesc anumite functii utile pentru
ansamblul economiei : cumpararea unor actiuni sau marfuri in speranta ca preturile vor creste,
accelereaza procesul de echilibrare a pietei si incurajeaza intrarea pe piata a unor furnizori.
Daca modificarea pretului ar intarzia pana la aparitia reala a unei lipse de marfuri pe
piata, atunci fluctuatia preturilor ar fi mult mai brusca si de o amploare mai mare.
In mod similar, la o anumita marfa, ei vor vinde contractele la termen pentru acea marfa
si astfel preturile vor scadea inainte ca surplusul sa determine acest lucru.
3.1. Castiguri prin operatuni speculative
In cadrul tranzactiilor bursiere, speculatia este admisa fiind definita astfel :
– „tehnica de cumparare si de revanzare a bunurilor sau a valorilor, in vederea obtinerii
unui profit din fluctuatia cursurilor acestora”;
– „orice activitate destinata profitarii de variatiile prevazute ale pietei, prin realizarea
pe cat se poate de rapid a unui profit. Speculatia are adesea ca efect echilibrarea pietei,
largind-o totodata”;
– „tranzactii efectuate de o persoana in scopul obtinerii de profit, cu asumarea unor
riscuri mai mari decat in cazul unor investitii”.
Speculantul sau speculatorul este persoana care, folosind avantajul primului venit pe
piata, intra in tranzactii imediat, cumparand o cantitate de produse cu oferta limitata, apoi
revanzandu-le la un pret cat mai mare, obtinand profituri nemeritate.
Desi nu exista metodologii care sa conduca in mod sigur la castiguri din operatiuni
speculative la bursa, cei implicati intr-un astfel de comert se orienteaza spre acele categorii de
operatiuni speculative, la care riscul nu este niciodata mai mare decat sansa profitului.
Speculatia bursiera, desi riscanta, a devenit atractiva, astfel incat atmosfera ce o creeaza
ofera oportunitatea realizarii de castiguri.
Odata cu constituirea burselor, s-au format si speculatorii care au transferat in practica si
in propriul interes, o prima regula a profitului in afaceri: cumpara ieftin, vinde scump.
Speculatorii cumpara contracte, in speranta cresterii preturilor, mizand ca la un anumit
moment sa realizeze offset, iar diferenta realizata sa devina profit.
Aceasta regula are la baza un prim tip de previziune asupra evolutiei pretului, potrivit
caruia pretul va creste si deci, este profitabil sa inchei un contract la termen in care cumperi,
intrucat valoarea sa intrinseca va creste odata cu pretul.
Regula aceasta aplicata in practica, a determinat un anumit tip de operator la bursa numit
in jargon „taur”, iar actiunea acestuia, „bull”.
Operatiunea speculativa se numeste „à la hausse” si vizeaza situatia cand cumparatorul
achizitioneaza o marfa, mizand ca la termenul de livrare o va vinde la un pret mai ridicat.
O piata bursiera caracterizata prin cursuri in crestere, durabila, este o piata sub semnul
taurului si se numeste bull market sau bulish.
Al doilea tip de previziune asupra evolutiei pretului este acela care se bazeaza pe o
scadere anticipata a pretului, actionandu-se dupa a doua regula a profitului in afaceri : vinde
scump la termen si vei putea achizitiona ieftin la scadenta.
Daca perspectiva este de scadere a preturilor, speculatorii vand contracte pentru ca la un anumit
moment sa realizeze „offset”, prin cumpararea aceluiasi contract la un pret mai mic, realizand
astfel profit. Acest tip de actiune se numeste „bear” iar tipul de operator are la randul lui, in
jargon, denumirea de „urs”.
Operatiunea speculativa se numeste „à la baisse” si priveste situatia cand se urmareste
obtinerea de profit prin tranzactii cu marfuri, numai in conditiile in care pretul lor pe piata va
scadea.
Anticipand „directia miscarii preturilor”, speculatorii incearca sa realizeze profituri prin
achizitii si vanzari de contracte, oferind hedgerilor posibilitatea de a-si „transfera” riscul, intrucat
speculatorii accepta riscul in asteptarea profitului.
De aceea, speculatia mai este definita ca fiind reversul hedgingului.
Speculatorii sunt acei participanti pe piata care aduc „lichiditatile” necesare desfasurarii
unor activitati reale de compensare (clearing).
Fata de hedgeri, speculatorii foarte rar detin fizic o marfa care sa faca obiectul
contractelor futures.
Speculatorii sunt negociatori profesionisti ce tranzactioneaza, in general, in nume
propriu, utilizand tehnica obtinerii de profituri imediate pe baza fluctuatiilor minime de pret,
astfel ca, profiturile sunt mici, dar numeroase iar pierderile generate de un volum mare de
tranzactii pot deveni foarte mari.
3.1.1. Tipuri de speculatori la bursa
Speculatorii la bursa pot fi clasificati dupa doua criterii:
Ø dupa modul de previzionare a pretului viitor;
Ø dupa modul de actionare pe piata.
Dupa modul de previzionare a pretului viitor, speculatorii se diferentiaza astfel :
o speculatori tehnicieni, care practica analiza tehnica, ce presupune studierea
preturilor de baza prin utilizarea volumului de tranzactii inregistrat in trecut, a
pozitiilor deschise si a altor date; analiza tehnica foloseste diagrame si grafice
pentru a urmari simultan miscarile pretului, volumul si miscarile pozitiilor
deschise in mod curent, pe parcursul mai multor ani;
o speculatori fundamentalisti, care folosesc analiza fundamentala care
urmareste factorii care genereaza cererea si oferta; speculatorii fundamentalisti
pleaca de la ideea de baza ca orice factor economic ce contribuie la scaderea
ofertei sau la cresterea cererii duce invariabil la cresterea pretului si, in mod
invers, factorii economici care contribuie la cresterea ofertei sau la scaderea
cererii duc invariabil la scaderea pretului.
Dupa modul de actionare pe piata, speculatorii pot fi :
o speculatori „de pozitii”, care initiaza pozitii pe piata futures, pe care le
pastreaza pe anumite perioade (zile, saptamani sau luni);
o speculatori „de o zi”, care detin pozitii numai pe durata unei zile, respectiv pe
durata sesiunii de tranzactionare, rareori detinand pozitii pentru a doua zi.
Cum actioneaza speculatorul ? Sa urmarim cateva exemple :
· un speculator urmareste constant piata porumbului si constata ca pretul de pe
piata futures a ramas redus de mai multe luni. La inceputul lunii februarie, el
anticipeaza faptul ca, guvernul va initia un program agricol ce va avea ca obiect
porumbul, program care va duce la reducerea suprafetei insamantate cu porumb,
astfel ca, va decide sa cumpere contracte futures de porumb, bazandu-se pe o
crestere de pret. In acest sens, pe 10 februarie achizitioneaza contracte futures, cu
livrare in luna decembrie, la pretul de 1,70 $/bushel.
Pe 20 martie, guvernul se implica in problema porumbului cu un program
guvernamental, care este lansat pe piata si imediat pretul porumbului pe piata
futures se ridica la 1,95 $/bushel.
Daca ar vinde acum contractul futures, ar castiga 0,25 $/bushel (1,95 – 1,70 =
0,25 $).
In luna iulie, speculatorul isi reevalueaza pozitia si constata aparitia secetei, ca
urmare a lipsei ploilor asupra culturilor de porumb, iar pe plan mondial, cererea
de porumb se afla in continua crestere, astfel ca, pretul futures al porumbului a
crescut la 2,05 $/bushel.
Speculatorul se decide sa faca un „offset”, previzionand ca pretul a atins
nivelul maxim si realizand astfel un profit de 0,35 $/bushel (2,05 – 1,70 = 0,35 $).
· Rapoartele despre starea vremii indica mari caderi de ploi pentru urmatoarele
doua saptamani, care se suprapun cu perioada de recoltare la cote maxime a
graului (varf de campanie).
Speculatorul, care receptioneaza aceasta stire, previzionaza o crestere a pretului
graului si decide sa achizitioneze contracte futures pentru grau, la pretul actual de
2,65 $/bushel.
Rapoartele asupra vremii se dovedesc a fi exacte si, ca urmare, pretul futures
ajunge la 2,80 $/bushel, depasind previziunea, dar speculatorul nu vinde,
previzionand noi cresteri ale pretului.
Desi piata creste fara un motiv evident, ea scade brusc la 2,55 $/bushel, ramanand
constant o anumita perioada.
Speculatorul intuieste ca a ratat un potential profit atunci cand pretul ajunsese la
2,80 $/bushel si nedorind sa rateze din nou, trece la offsetare, profitul sau fiind de
0,10 $/bushel : (2,65 – 2,55 = 0,10 $).
Speculatorul isi construieste tranzactiile comerciale cu contracte futures, urmarind sa
actioneze la standarde ridicate de profitabilitate, vizand realizarea unui raport cat mai avantajos
intre suma de bani proprii imobilizati si valoarea afacerii.
In prezent, in lumea moderna, afacerile se realizeaza in totalitate sau, in buna masura, nu
cu bani proprii, ci cu bani imprumutati, pe principiul „afaceri mari, cu sume proprii imobilizate
reduse”.
In cazul contractului futures, operatorii au obligatia sa constituie doar o garantie de buna
executie a contractului, numita uneori si marja.
Aceasta garantie poate varia, valoric, pe parcursul vietii contractului futures si, de
cele mai multe ori, nu depaseste 10 % din valoarea contractului.
Pe baza acestui considerent, sunt atrasi numerosi doritori sa incheie contracte futures,
care in scurt timp, au devenit cele mai atractive si profitabile elemente de speculatie la bursa.
Acest sistem, cu efect multiplicator, poarta numele de efect de levier sau actiunea de
ridicare, fiind atractiv pentru speculatori, prin posibilitatea ce o creaza de a pune la dispozitie
avantajul de a controla intreaga valoare a contractului futures cu ajutorul unui capital minim.
Capitalul cerut ca o garantie de conjunctura nu este o suma achitata imediat pentru
un contract futures, ci, de regula, este vorba de conturi de garantii in vederea asigurarii
indeplinirii clauzelor stipulate in contract.
Daca piata sufera modificari in avantajul unei pozitii speculatorii, atunci contul
speculatorului va creste proportional cu micsorarea garantiilor.
Daca piata se modifica in dezavantajul unei pozitii speculatorii, atunci speculatorul este
obligat sa faca depuneri aditionale in contul de garantii.
Operatiunile speculative contribuie pe termen lung la apropierea nivelurilor cererii si
ofertei, insa pe termen scurt, conduc la destabilizarea preturilor.
Mecanismul bursier favorizeaza din plin pe cei care detin informatii complete si
elaboreaza strategii corecte.
Persoanele care au informatii inexacte, de regula elaboreaza previziuni eronate, iar
mecanismul bursier le conduce la inregistrarea de pierderi.
De fapt, bursa permite un schimb al riscurilor si al costurilor, care se platesc pentru
acest schimb si care, in termeni economici este un „joc cu sume zero”.
In general, speculatorii au sisteme si strategii bine puse la punct pentru fiecare
oportunitate ce apare pe piata, astfel ca, acestea s-au generalizat si s-au format tipologii adecvate
situatiilor existente pe piata si scopurilor urmarite, respectiv, obtinerea unui profit din diferenta
de curs ce poate sa apara intre diferite piete sau intre diferite termene.
3.1.2.Tipuri de operatiuni speculative
Cele mai cunoscute operatiuni speculative sunt:
I. tranzactii „spreading” sau „raspandirea” sau
„desfasurarea”;
II. tranzactii speculative cu prima numite si reziliabile si uneori
se generalizeaza termenul de optiuni (options).
Tipurile de operatiuni speculative „spread” si „options” utilizeaza in multe situatii
aceleasi genuri de tehnici de lucru, combinand atribute ce le confera contractul futures sau
elementele componente ale unei optiuni, realizand in acest fel o varietate de operatiuni
speculative.
3.1.2.1.Tranzactii „spreading”, „raspandirea” sau „desfasurarea”
Termenul anglo-saxon „spread” semnifica intindere si este utilizat pentru a indica
diferenta intre cerere si oferta sau diferenta de curs sau alte diferente.
Spread, in limba engleza si ecart, in limba franceza, semnifica operatiunea bursiera ce
consta in cumpararea si vanzarea simultana de contracte la termen (futures) pentru acelasi
activ, contractele avand scadente diferite sau cu aceeasi scadenta, dar pe piete diferite.
In cazul tranzactiilor speculative „spread” sau „raspandirea” se realizeaza o operatiune
de cumparare si vanzare simultana a minim doua contracte futures diferite.
Consecintele economice ale acestor tipuri de operatiuni se regasesc in faptul ca, pe de o
parte, aduc pe piata lichiditati, iar pe de alta parte, „raspandirea” plaseaza preturile intr-o relatie
apropiata de cea normala, dupa ce aceasta relatie a suferit distorsiuni.
Speculatorii, care se bazeaza pe metoda „raspandirii”, urmaresc piata analizand cele mai
mici amanunte ce apar pe piata si anume :
– preturile cash si futures ale aceleiasi marfi;
– relatia dintre preturile contractelor cu diferite termene de scadenta;
– preturile contractelor asupra aceleiasi marfi, la diferite burse;
– preturile unor contracte cu termene diferite de scadenta sau pentru diferite
marfuri, dar aflate intr-o anumita relatie (soia – ulei de soia; grau – porumb;
floarea soarelui – sroturi de floarea soarelui etc.).
Daca situatia pietei este normala, se constata in fiecare caz, ca intre aceste marfuri exista
relatii normale.
Daca aceste relatii se modifica, „spreaderii” se grabesc sa vanda pe o piata cu
suprapreturi sau sa cumpere pe o piata cu subpreturi.
Ordinul de raspandire insereaza pretul la care pozitia long sau short poate fi initiata sau
la acel nivel al diferentei de pret, operatiunea de raspandire trebuie initiata.
Atunci cand se initiaza o „raspandire” se urmareste cu toata atentia, mai ales relatia dintre
preturile contractelor si mai putin nivelul absolut al preturilor.
Pe baza acestei analize, este achizitionat contractul care este definit in acest mod ca mai
ieftin, in timp ce, contractul mai scump este vandut.
Daca preturile se modifica in directia previzionata de speculator, atunci acesta va realiza
un profit, ce rezulta din modificarea relatiei dintre cele doua preturi.
Din doua motive, speculatorii fac apel la mecanismul „spread” apreciind ca acestea sunt
importante pentru scopurile ce le urmaresc : primul se refera la faptul ca, operatiunea prezinta
un risc scazut, iar al doilea, vizeaza nivelul atractiv al garantiilor.
Raspandirea se poate realiza in trei feluri:
1. intrapiata sau interlivrari (interdelivery spread);
2. interpiete sau intermarket spread;
3. intermarfuri sau intercommodity spread.
1. Raspandirea intrapiata sau interlivrare presupune achizitionarea unui contract
futures, cu livrare intr-o anumita luna si vanzarea simultana a unui contract futures,
cu o alta luna de scadenta, ambele contracte vizand aceleasi marfuri.
Deci, raspandirea se realizeaza cu aceeasi marfa, insa contractele au luni diferite de
scadenta, ceea ce face ca practic sa existe patru scenarii:
a) – pe o piata in urcare, numita „bull market”, atunci cand pretul contractului futures
pe luna iulie, spre exemplu, creste mai repede decat pretul contractului futures pe luna
noiembrie;
b) – pe o piata in coborare, numita „bear market”, atunci cand pretul contractului
futures pe luna iulie, spre exemplu, scade mai incet, decat pretul contractului futures pe luna
noiembrie;
c) – pretul contractului futures pe luna iulie ramane nemodificat, in timp ce, pretul contractului
pe luna noiembrie scade;
d) – pretul contractului futures pe luna iulie creste, in timp ce, pretul contractului pe luna
noiembrie ramane neschimbat.
O „raspandire” intrapiata se realizeaza la aceeasi bursa, adica achizitia si vanzarea are
loc pe aceeasi piata si duce la realizarea de profit pe baza diferentei dintre preturile celor doua
contracte cu luni de livrare diferite, indiferent daca se actioneaza de pe pozitii „bear”, mizand pe
o piata in scadere sau „bull” previzionand o piata in crestere.
O „desfasurare” (raspandire) interlivrari se realizeaza cu contracte futures ale unei
marfi, cu date si preturi de livrare diferite, profitul rezultand din diferentele de pret ale marfii la
cele doua date de livrare.
Costurile depozitarii, in cazul marfurilor ce pot fi stocate (cereale, metale), au un mare
efect asupra preturilor futures.
Relatia dintre cele doua preturi se bazeaza pe costurile intretinerii marfii respective, pe
perioada dintre cele doua date de expirare, respectiv pana la scadenta.
Astfel, pretul futures al contractului cu data de expirare mai indepartata, depaseste pretul
futures al contractului cu data de expirare cea mai apropiata, cu o suma egala cu costul
intretinerii marfii pe perioada dintre cele doua date de expirare.
Analizand o asemenea relatie pe o piata agricola futures normala, cel putin din punct de
vedere teoretic, aceasta reflecta o aprovizionare adecvata cu o cerere si capacitati de depozitare
suficiente, ceea ce inseamna ca se afla intr-o relatie bine definita : pretul futures al contractului
cu scadenta cea mai apropiata si pretul futures al contractului cu scadenta cea mai indepartata.
Practic, in perioada in care aprovizionarea nu face fata consumului, pretul futures al
contractului cu data de scadenta cea mai apropiata depaseste pretul futures al contractului cu data
de scadenta mai indepartata generand situatia de „piata inversa”.
In cazul produselor agricole, o „raspandire” interlivrari cu frecventa ridicata este cea
numita „raspandire” interrecolta sau „raspandirea” recolta veche-noua, care implica in
strategia ei, achizitionarea recoltei pe piata futures intr-un an si vinderea acesteia, tot pe piata
futures, in anul urmator.
Potrivit relatiilor de baza, privind cererea-oferta, in perioada recoltarii, pretul cerealelor
este mai scazut decat in restul anului, reflectand intrarea pe piata a unei cantitati mari de marfa,
deci si pretul futures al contractelor asupra noii recolte este mai scazut, decat pretul futures al
contractului asupra vechii recolte.
In practica, raspandirea intrapiata face posibile mai multe procedee, intre care,
urmatoarele trei sunt mai des utilizate, inclusiv pe pietele financiare:
a. „raspandire cumparata” (spread long);
b. „raspandire vanduta” (spread short);
c. „raspandire fluture” (butterfly spred).
a. Procedeul „raspandire cumparata”, defineste cazul in care un speculator ce
actioneaza de pe pozitia „bull”, initiind o raspandire, achizitioneaza contractul cu
scadenta cea mai indepartata, in speranta ca in viitor, pretul primului contract, cu
scadenta cea mai apropiata, sa depaseasca pretul celui de al doilea contract, cu
scadenta cea mai indepartata.
b. Procedeul „raspandire vanduta”, defineste cazul cand un speculator ce
actioneaza de pe pozitia „bear”, initiind o raspandire, achizitioneaza contractul cu
scadenta cea mai indepartata si vinde contractul cu scadenta cea mai apropiata, in
speranta ca in viitor, pretul ultimului contract va depasi pretul primului contract.
c. „Raspandirea fluture”, este larg utilizata si implica initierea a doua raspandiri
interlivrare in directii opuse, livrarea fiind centrata pentru ambele raspandiri, in
aceeasi luna. Raspandirea fluture presupune desfasurarea dubla de contracte
futures, prin care speculatorul cumpara doua contracte si concomitent, vinde alte
doua contracte din aceeasi clasa, dar cu preturi si date de scadenta diferite.
2. Raspandirea interpiete sau operatiunea de arbitraj, se refera la achizitionarea si
vanzarea simultana de contracte futures, avand ca obiect aceeasi marfa pe doua piete
identice, dar in doua burse diferite.
Alegerea operatiunilor in asa fel incat sa se obtina un profit se numeste arbitraj.
Arbitrajul vizeaza obtinerea de profit prin tranzactionarea simultana a unor marfuri
care au preturi diferite, pe piete diferite. Daca acesta se obtine din operatiuni pe piete
diferite, se va numi arbitraj de piata, iar daca se fac operatiuni la termene diferite, se
va numi arbitraj la termen.
Arbitrajul la termen consta in cumpararea si vanzarea simultana a unei cantitati de
marfa, dar la termene diferite. Profitul rezulta din diferenta dintre nivelurile de pret la
termenul de cumparare si respectiv, la termenul de vanzare.
Arbitrajul intre piete se bazeaza pe diferenta de pret la aceeasi marfa, la doua burse
diferite si consta in a cumpara o cantitate de marfuri mai ieftine la bursa dintr-o tara si
a o revinde concomitent, mai scump, la bursa din alta tara. Profitul se obtine din
diferenta de preturi care trebuie sa acopere si toate cheltuielile de comercializare, de
expeditie, de asigurare, transport etc.
Acest gen de tranzactii indeplineste un rol necesar in economie, ce consta in aceea ca
se realizeaza o minimizare a diferentelor dintre preturile aceleiasi marfi, practicate
in zone diferite, omogenizand in acest fel atat productia, cat si consumul, in favoarea
uniformizarii vietii economice, in general.
Tendinta de egalizare pe plan mondial a cotatiilor de bursa determina scaderea
ponderii operatiunilor de arbitraj pe piata.
3. Raspandirea intermarfuri se realizeaza, pe baza a doua marfuri diferite, dar cu
legatura intre ele, ceea ce presupune ca pot fi interschimbabile sau prezinta
caracteristici de aprovizionare sau consum asemanatoare.
Acest gen de desfasurare se realizeaza cu doua marfuri inruidite, cu scopul de a
profita din schimbarea corelatiei dintre preturile lor (de exemplu: aur si argint, grau si
porumb etc.).
Cea mai comuna raspandire intermarfuri este „raspandirea grau – porumb”, care se
realizeaza prin achizitionarea de contracte futures asupra celuilalt.
Cele doua marfuri au in comun caracteristici legate de metodele recoltarii si
stocarii si consumul lor prin prelucrare.
Un gen special de raspandire este „raspandirea prelucrarii”, care presupune
achizitionarea de materii prime la un pret aflat sub pretul de vanzare al produselor
rezultate din prelucrarea acestora.
Raspandirea prelucrarii realizata cu soia este frecvent utilizata de firmele
prelucratoare, care intentioneaza sa-si minimizeze stocurile generate de cresterea
continua a preturilor pentru soia si/sau declinul preturilor pentru produsele
rezultate din prelucrarea soiei (uleiul si alte produse alimentare).
Pentru a realiza un profit din prelucrarea soiei, este necesar ca soia sa fie
achizitionata la un pret aflat sub pretul de vanzare al uleiului de soia si al
alimentelor pe baza de soia.
Diferenta de pret se mai numeste si marja de profit.
Incercand sa determine o relatie favorabila intre aceste preturi, managerul firmei
agroalimentare ce proceseaza soia, de exemplu, va achizitiona contracte futures
pentru soia si va vinde contracte futures pentru ulei si alimente pe baza de soia.
Managerul va actiona conjugat pe piata futures, construind o strategie formata din
doua operatiuni de hedging : va realiza un hedging actionand long pana la data la
care achizitioneaza de pe piata cash cantitatea de soia necesara procesului de
prelucrare si totodata, va realiza un alt hedging, actionand short ,pana la data la
care lanseaza pe piata, la vanzare, uleiul de soia si alte produse alimentare.
In sens invers „raspandirii de prelucrare”, se realizeaza „inversarea raspandirii
de prelucrare” cand piata se inverseaza, datorita distorsiunilor aparute intre
pretul de baza pentru materii prime si pretul produselor finite, rezultate in urma
procesarii, respectiv, cand preturile produselor finite sunt mai scazute decat al
materiilor prime.
Vom prezenta urmatorul exemplu :
Un speculator hotaraste in luna mai sa realizeze o „raspandire” grau-porumb.
In acel moment, contractele futures, ce au scadenta in luna decembrie, au pretul fixat la
nivelul de 3,15 $/bushel, pentru grau si la 2,15 $/bushel, pentru porumb, sperand ca modificarea
pretului porumbului sa fie mai mare decat modificarea pretului graului, fapt ce-l va determina sa
procedeze astfel:
In luna mai :
a) vinde un contract futures pentru grau pe luna decembrie la pretul de 3,15
$/bushel;
b) cumpara un contract futures pentru porumb peluna decembrie la un pret de 2,15
$/bushel.
Diferenta este de 1,00 $/bushel.
In luna noiembrie:
a) cumpara un contract futures pentru grau pe decembrie la pretul de 2,60
$/bushel;
b) vinde un contract futures pentru porumb pe decembrie la pretul de 2,25 $/bushel.
Diferenta este de 0,35 $/bushel.
Sintetizand datele culese vom obtine rezultatul operatiunii de „raspandire”:
Luna Grau PorumbRezultat
raspandire
Mai Vinde un contract pe
decembrie la 3,15
$/bushel
Cumpara un contract pe
decembrie la 2,15 $
1,00
$/buchel
Noiembrie Cumpara un contract
pe decembrie la 2,60
$/buschel
Vinde un contract pe
decembrie la 2,25
$/buchel
0,35
$/buchel
Rezultat 0,55 x 5000 bucheli
= 2750 $
0,10 x 5000 bucheli
= 500 $
0,65
$/buchel
Castig net: 0,65 x 5000 bucheli = 3250 $
5.3.1.2.2. Tranzactii speculative cu prima (reziliabile)
Operatiunea cu prima, reprezinta „ o tranzactie bursiera in care una din parti
(cumparatorul), isi rezerva dreptul de a rezilia (abandona) contractul la termen, in schimbul
platii unei penalitati fixate dinainte, denumita prima.
Operatiunile cu prima se mai numesc si reziliabile pentru ca, in situatia in care, la
termenul de inchidere a pozitiei deschisa la bursa, nu au fost realizate intentiile speculative, fie
vanzatorul, fie cumparatorul, poate renunta la contract.
Rezervarea dreptului de reziliere de catre unul sau de catre fiecare operator se face pe
baza unei prime depusa la Casa de Clearing (de compensatie), in momentul incheierii tranzactiei.
In felul acesta, pierderea celui care renunta se va limita numai la prima pe care o cedeaza
in favoarea partenerului sau.
Platitorul primei poate fi vanzatorul sau cumparatorul.
La o anumita data, numita ziua lichidarii, partea care si-a rezervat acest drept, trebuie sa
declare daca se retrage, ceea ce inseamna ca va cere rezilierea contractului.
Prin plata primei, participantii la tranzactie isi limiteaza pierderea pana la nivelul primei.
De aceea, speculatorii prefera acele categorii de operatiuni la care riscul nu depaseste
niciodata sansa castigului.
Astfel de tranzactii speculative cu prima, care dau posibilitatea limitarii pierderilor sunt
asa numitele optiuni (options).
Dupa Dictionarul bursier optiunea reprtezinta „ dreptul contractu-al de a cumpara sau
de a vinde, intr-o perioada determinata si la un pret fixat dinainte, un anumit numar de actiuni,
o anumita suma in devize, o anumita cantitate de metal pretios sau un numar de loturi de
marfa”.
Optiunea, este deci un contract prin care una din parti, cumparatorul optiunii,
dobandeste, in schimbul platii unei prime, dreptul, dar nu si obligatia de a cumpara sau de a
vinde o marfa determinata, la un pret de exercitare si pana la o anumita scadenta.
Optiunea, de regula, are un caracter negociabil, utilizarea optiunilor nenegociabile
intalnindu-se foarte rar.
Pretul de exercitare intalnit in literatura de specialitate, provine din expresia engleza –
exercice price sau strike price – si constituie pretul la care detinatorul unei optiuni poate sa-si
exercite dreptul de cumparare sau de vanzare.
Caracterul negociabil este dat de prima, care este singura variabila continuta de contractul
de optiune. Marimea primei se stabileste in cadrul negocierilor dintre vanzatorul si cumparatorul
contractului, depinzand, in cea mai mare masura, de volumul cererii si al ofertei la acea data.
Marimea primelor variaza intre diferitele piete de marfuri si in functie de modificarea conditiilor
de piata.
Termenul de optiune, desemneaza o piata futures in care cumparatorul are dreptul de a
opta, in limitele contractului, sa cumpere o marfa la un anumit termen si in anumite conditii.
De subliniat este faptul ca, daca acest drept nu este exercitat intr-o perioada de timp
specificata , optiunea expira si cumparatorul ei pierde banii.
Termenul de optiune se refera si la un contract standardizat, care da dreptul
cumparatorilor sa cumpere sau sa vanda la o data precisa si la un pret fix, in cadrul pietei de
optiuni. Suma platita de cumparator vanzatorului de contract pe piata futures de optiuni, in
vederea intrarii in posesia dreptului de optiuni poarta denumirea de prima.
Printr-o asemenea tranzactie, contractantul dobandeste dreptul de a vinde sau de a
cumpara intr-o perioada de timp stabilita prin plata unei prime.
In limbaj tehnic, dreptul de a cumpara semnifica dreptul de a fi long iar cel de a vinde de
a fi short.
Contractarea unei optiuni ii da dreptul cumparatorului, ca in schimbul unei prime
platite, sa fie „long” sau „short” la o marfa, adica sa cumpere sau sa vanda, la un pret
predeterminat si la un termen de livrare specificat in orice moment intre data contractarii si
data exprimarii optiunii.
Indiferent daca in termenul stabilit contractantii acestor operatiuni isi exercita drepturile
prin vanzari sau cumparari de contracte la termen, prima platita nu se restituie.
Operatiunile cu prima sunt cu atat mai atractive, cu cat se previzioneaza variatii mai mari
ale preturilor, realizarea de profituri din operatiuni de speculatie fiind limitata de situatia in care
preturile nu oscileaza suficient de mult petru a acoperi cel putin valoarea primei.
In cazul acestor tranzactii, prima diminueaza profitul si ca atare, profitul potential apare
atunci cand fluctuatiile de pret depasesc considerabil marimea primei.
Spre exemplu, in situatia in care prima este de 120 $/tona si fluctuatiile de pret sunt intre
95 $ si 150 $, profitul potential poate fi limitat.
Dar, in situatia in care fluctuatiile de pret se cuprind intre limitele de 200 – 300 $,
depasind mult prima, atunci profitul potential va fi mult mai mare.
Atractia pentru speculatie la contractarea unei optiuni rezida in faptul ca indiferent de
oscilatiile preturilor pe piata, detinatorul optiunii nu are obligatia de a face depuneri in garantie
de sume care sa acopere oscilatiile de pret, deoarece cel care contracteaza dreptul de a fi
„long”, respectiv dreptul de a cumpara sau a vinde, nu este nici „long” si nici „short”, pana
cand nu da curs optiunii.
Din acelasi motiv, detinatorul optiunii nu poate fi fortat sa-si lichideze operatiunea.
Momentul exercitarii optiunilor difera in functie de modelul ales, existand doua variante:
– optiunea americana, optiune care poate fi exercitata oricand ]n timpul duratei
sale de viata, deci oricand inaintea datei de scadenta;
– optiunea europeana, optiune care poate fi exercitata numai la scadenta. In acest caz,
daca optiunea este exercitata de cumparator, data exercitarii coincide cu data cumpararii.
Denumirea variantelor este improprie, pentru ca pe plan internationl se tranzactioneaza
ambele stiluri de optiuni, iar in ultimul timp au aparut pe piata optiunilor, optiunile asiatice.
Datorita flexibilitatii termenului in extercitarea dreptului cumparatorului, optiunile de stil
american au o valoare mai ridicata decat cele europene, in situatia in care, toate celelalte
caracteristici sunt identice.
Spre deosebire de optiunile americane si europene, optiunile asiatice au la baza media
valorii marfii, calculata pe durata de viata a optiunii.
In mod practic, pot exista situatii cand la o aceeasi bursa, anumite contracte sa aiba
exercitarea in stil american, pe toata durata de viata a contractului, iar altele in stil european,
numai la scadenta.
Contractele de optiune pentru operatiuni futures au fost introduse experimental in
anul 1982 pe piata bursiera de la Chicago Board of Trade, bucurandu-se de contributia
statului si a celor mai importante banci din Statele Unite ale Americii si avand ca obiect
bonuri de tezaur emise de trezoreria nationala.
In ceea ce priveste optiunile, o parte dintre specialisti sustin ca sunt doua tipuri de
optiuni: „call” si „put”, iar alta parte, mai adauga un al treilea tip „double option”, existand
unele diferentieri de ordin formal.
Dupa Dictionarul bursier, cele doua tipuri de optiuni sunt definite astfel:
– „Optiunea Call” – termen american care desemneaza o optiune pentru
cumpararea de actiuni, de devize sau alte valori, intr-o perioada determinata si la
un pret fixat dinainte, numit prima de optiune.
Optiunea call este avantajoasa pentru speculatorii care se bazeaza pe
cresterea cursului. Daca cresterea asteptata nu se realizeaza, fondurile angajate
sunt pierdute.
Optiunea „call” permite asigurarea unei pozitii de scadere.
– Optiunea Put” – termen american care desemneaza o optiune pentru vanzarea
unui numar determinat de actiuni sau de bonuri de participatie ale aceleiasi
societati, intr-o perioada fixata dinainte, prin intermediul platii unei prime de
optiune.
Acest drept de vanzare este negociabil pe toata durata lui si pierde orice valoare
dupa implinirea termenului convenit.
Optiunea put este avantajoasa pentru speculatorii care se bazeaza pe
scaderea cursurilor, dar poate sa serveasca si garantarii unei pozitii de crestere.
Dupa Dictionarul de termeni si expresii utilizate in tranzactiile de bursa, cele doua tipuri
de optiuni sunt caracterizate astfel :
· „Call” – tip de contract Options, prin care cumparatorul achita un premiu
vanzatorului, obtinand dreptul de a cumpara un lot de titluri financiare sau un
contract standard de marfuri, futures, indici si valute, la un pret de exercitare
prestabilit, intr-o perioada data;
· „Put” – tip de contract Options, prin care cumparatorul achita vanzatorului
un premiu, pentru a obtine dreptul de a vinde un contract standard de titluri
financiare, indici, marfuri sau futures, intr-un timp determinat si la un pret de
exercitare prestabilit.
Glosarele ce completeaza literatura in aceasta materie explica cei doi termeni in felul
urmator:
· „Call” – optiune de cumparare, prin care, cumparatorul optiunii dobandeste
dreptul ca, la o anumita scadenta, sa cumpere de la vanzatorul optiunii un anumit
activ (marfa, valuta, titluri), la un pret de exercitare determinat;
· – „Put” – optiune de vanzare, prin care, cumparatorul optiunii dobandeste
dreptul ca la o anumita scadenta, sa vanda vanzatorului optiunii un anumit activ
(marfa, valuta titluri), la un pret de exercitare determinat.
Se folosesc trei variante de optiuni:
· „call option”, care confera dreptul de a cumpara (de a fi „long”);
· „put option”, care confera dreptul de a vinde (de a fi „short”);
· „double option”, prin care se dobandesc ambele posibilitati.
In cazul optiunilor double si prima de optiune va fi dubla.
Prin urmare, contractand o optiune inseamna ca speculatorul isi obtine dreptul de a cumpara
si/sau vinde la un pret convenit, in orice moment al valabilitatii optiunii:
· daca se opteaza pentru cresterea preturilor, dar se doreste sa se limiteze pierderea in
situatia ca piata va evolua in defavoarea sa, atunci speculatorul va alege tipul de
„optiune call”, care ii da dreptul de a fi „long”, respectiv, sa cumpere la pretul din
contract, oricand, intre data cumpararii optiunii si data expirarii ei;
· daca se previzioneaza o scadere a pietei, atunci speculatorul va opta pentru tipul de
„optiune put”, care ii da dreptul de a fi „short”, respectiv, sa vanda la un pret de baza
specificat in momentul contractarii, la orice data de la data contractarii pana la
scadenta;
· daca se doreste sa se obtina profit, indiferent de sensul in care evolueaza piata,
atunci speculatorul va opta pentru o „optiune double”, care ii da dreptul sa fie „long”
si/sau „short”.
Functionand in ambele sensuri, si valoarea primei va fi, de regula, dubla, fata de prima
ce se plateste in cazul optiunilor call sau put.
In practica, diferitele situatii ce apar pe piata determina a nu fi posibil intotdeauna sa se
contracteze tipul de optiune dorit.
Pentru speculatori a devenit deosebit de importanta cunoasterea posibilitatilor de
conversiune a tipurilor de optiune usor obtenabile in tipuri de optiuni dorite.
Astfel, optiunile double pot fi convertite in call si put. La randul lor, fiecare din aceste
optiuni, put si call, pot fi convertite in double.
In felul acesta, se pot construi diferite strategii ale tranzactiilor cu optiuni.
Pentru fiecare cumparator de optiune call, respectiv put, exista si un vanzator de
optiune call, respectiv put.
Un contract de optiune, poate fi exercitat in orice zi, pana in ziua anterioara zilei de
expirare a acestuia.
Exemplu:
Un importator doreste sa cumpere un produs la bursa din Rotterdam – la pretul bursei.
Acesta se va adresa exportatorului olandez care ii va indica ca pret, un pret mai mare
decat pretul bursei, format din pretul bursei + o prima,– pe care producatorul o fixeaza la un
anumit nivel, sa presupunem 150 + 30 = 180 $.
3.1.3. Contractul la termen, tipurile de operatiuni si piata de actiuni
Incheierea contractului la termen – il pune la adapost pe importator fata de cresterea
pretului si a primei, pe o perioada de cel putin un an.
Tendinta preturilor – se realizeaza de catre Institute de Conjun-ctura – prin analize si
studii – comandate de firmele interesate.
Spre exemplu, Firma Metra, in Franta, are o retea de salariati (corespondenti) in tarile
sale de bastina, care furnizeaza firmei la cerere, informatii de ordin statistic etc.
Operatiunile la termen pot fi:
– cu termen ferm;
– cu optiune.
Ele presupun mai multe etape:
1. La termenul fixat prin contract, cumparatorul preia titlurile si efectueaza plata;
2. Lichideaza diferentele de curs : a cumparat 30 actiuni cu pretul de 150 $/buc., la 1 octombrie,
cu termen ferm de plata la 31 octombrie; la 25 octombrie vinde cele 30 de actiuni la pretul de
160 $/buc., cu termen ferm la 31 octombrie.
Astfel, se va realiza o diferenta pozitiva de 300 $.
Poate exista si situatia in care cumparatorul prevede o scadere drastica a pretului
actiunilor la termenul fixat (31 octombrie) si pentru a preveni o pierdere, hotaraste sa vanda cele
30 de actiuni, inainte de 31octombrie, tot in pierdere, dar la un pret ceva mai mare decat cel
prevazut la termenul ferm de lichidare (spre exemplu 140 $, fata de 130 $ prevazuti la scadenta).
Pierderea, in acest caz va fi de 300 $ : (4200 $ - 3900 $ = 300 $).
3. Operatia de report, intervine cand previziunile operatorului la bursa privind termenul
de lichidare nu se adeveresc, optand pentru un nou termen favorabil (spre exemplu 30
noiembrie).
Daca, la termenul fixat (31 octombrie), valoarea de cotatie a actiunilor este de 130 $,
speculatorul va putea vinde, la 31 octombrie, la vedere, cele 30 de actiuni, obtinand 3900 $, deci
cea mai mare parte a sumei necesare pentru a achita la termen tranzactia pentru care se angajase
(4200 $).
Speculatorul initiaza o prelungire a termenului de plata sau reportul afacerii sale.
El rascumpara cele 30 de actiuni pentru urmatorul termen de lichidare (30 noiembrie),
cand le va prelua efectiv si plati, dar la un pret ceva mai mare fata de cel vandut la vedere (135
$/actiune).
Rascumpararea la 135 $ va fi satisfacatoare, atat pentru intermedi-arul care a acceptat sa
mijloceasca reportul, cat si pentru operatorul de bursa, care spera ca la noul termen de lichidare
(30 noiembrie) sa poata vinde in castig actiunile cumparate cu 135 $.
Castigul imediat al operatorului de bursa, consta din diferenta dintre cursul de vanzare la
vedere al actiunilor (130 $) – denumit curs de compensatie si pretul la care le va rascumpara de
la intermediar (135 $), in aceeasi zi, dar cu un nou termen de plata (30 noiembrie), ca operatiune
de report.
Valoarea de report a actiunilor se stabileste astfel:
1. Daca la 31 octombrie, numarul speculatorilor interesati in operatiuni de report este
mai mare decat numarul celor care accepta sa mijloceasca operatiunea, cursul la termen va fi
mai mare fata de cursul de compensatie, cu o diferenta numita report (in exemplul dat : 135 –
130 = 5 $/actiune).
2. Daca la 31 octombrie, numarul speculatorilor interesati in reportare este egal cu cel
al mijlocitorilor, cursul la noul termen va fi egal cu cotatia de compensatie (130 $);
3. Daca la 31 octombrie, numarul speculatorilor interesati sa prelungeasca termenul de
lichidare este mai mic fata de cel al mijlocitorilor operatiunii, cursul la termen va fi inferior
cursului de compensatie, cu o diferenta numita deport (spre exemplu : 125 $ - 130 $ = - 5
$/actiune).
Piata de actiuni functioneaza pe baza increderii unui agent de bursa (broker) in alt agent
de bursa.
Agentii de bursa se bazeaza pe increderea clientilor pe care ii reprezinta.
Principiile care stau la baza functionarii pietei de valori sunt cele specifice pietei in general.
Astfel, pentru fiecare cumparator satisfacut, trebuie sa existe un vanzator satisfacut. In cazul
cand oferta este mai mare decat cererea, preturile vor scadea, iar cand cererea va fi mai mare
decat oferta, preturile vor creste.
In pagina financiara a oricarui cotidian mai important se prezinta indicatorii financiari pentru
actiunile marilor firme si tendinta acestora.
De asemenea, in ziare sunt prezentate pentru fiecare companie, numarul de actiuni
comercializate in ziua precedenta, preturile maxime si minime, precum si pretul de inchidere al
zilei precedente.
In fiecare an, fiecare detinator de actiuni primeste un raport cu privire la activitatea companiei in
care a investit.
Raportul cuprinde grafice usor de interpretat si rezumate cu date amanuntite pe o perioada de 10
ani.
O firma de contabilitate, independenta, garanteaza corectitudinea datelor cu privire la situatia
financiara a companiei.
In plus, personalul cu functii de conducere in companie, este obligat sa declare cat detine din
actiunile companiei.
De asemenea, exista un organism al statului, insarcinat cu supravegherea actiunilor si burselor.
Din profiturile obtinute, firmele platesc o parte (circa 50 %) detinatorilor de actiuni sub forma de
dividende.
Spre exemplu : daca o companie are un profit anual de 20 mil. $ si are 5 mil. actiuni, va
aloca 10 mil. $ pentru plata dividendelor, revenind 2 $/actiune.
Daca o persoana detine 100 actiuni, va primi un dividend total de 200 $.
Daca actiunile se vand pe piata cu 40 $, rata de recuperare a capitalului pe actiune va fi
de 5 %.
Actiunile care fac obiectul vanzarii-cumpararii sunt, de regula, inregistrate la Bursa de
actiuni.
Operatia de vanzare-cumparare a actiunilor este in principiu foarte simpla:
– daca o persoana doreste sa vanda 100 de actiuni, va telefona agentului sau de
bursa dandu-i instructiuni sa vanda imediat, cu cel mai bun pret posibil; in acelasi
timp, o alta persoana, care doreste sa-si investeasca economiile, cumpara 100 de
actiuni de la aceeasi companie.
Va telefona agentului sau de bursa si ii va da instructiuni sa cumpere cele 100 de
actiuni, la pretul curent.
Cei doi agenti vor telefona ordinele lor la bursa (sa presupunem bursa din New York),
iar agentii oficiali (specializati) vor negocia tranzactia.
Cel care doreste sa cumpere, va intreba : „Cat trebuie sa platesc pentru 100 de
actiuni?“
Sa presupunem ca cea mai mare oferta de cumparare a fost de 65,25 $, iar cel mai
redus pret, pentru care cineva s-a aratat dispus sa vanda, a fost de 65,75 $.
Deoarece ambii agenti doresc sa obtina pretul cel mai bun se ajunge la un compromis
de 65,50 $/actiune.
La bursa de actiuni din New York, tranzactiile se desfasoara in mod public, iar informatia este
transmisa electronic la toate agentiile de vanza-re-cumparare de actiuni din S.U.A.
Operatiunile care se negociaza la burse se executa pe baza de contracte.
Spre deosebire de practica obisnuita, aceste contracte de bursa sunt incheiate standard,
respectiv, pe baza unor modele standard care se aproba de catre Comitetul bursei.