Omul si mediul ambiant    Mediul de pe Pamant care ni se pare atat de firesc -este unic in intregul sistem solar. Numai pe Terra sunt reunite toate conditiile favorabile vietii.    Mediul inconjurator este constituit din totalitatea factorilor naturali – apa, aer, sol- si a celor create prin activitatea umana si care, in stransa interactiune, influenteaza intreaga viata pe planeta.    Relatiile si procesele ce leaga fiecare vietate de mediul ei constituie obiectul de studiu a ECOLOGIEI.   Fiinta umana interactioneaza cu toate sistemele naturale, afectandu-le. Fiecare interactiune a omului produce o reactie in lant, uneori imprevizibila.         Relatia om-natura se manifesta in mai multe ipostaze: in viata urbana, industriala, culturala etc. Omul, prin interventia sa, a modificat esential mediul natural, in conformitate cu cerintele sale. Prin progresul neintrerupt al stiintei si tehnicii, omul si-a manifestat tendinta –de multe ori nerationala- de dominare si exploatare a naturii. Modificarile pe care le-a provocat in ultimii 200 de ani depasesc cu mult transformarile produse pe cale naturala in milioane de ani.  Dezechilibrele ecologice sunt provocate de eroziune, supraexploatarea resurselor (defrisari, suprapasunat etc.) constructii de baraje, canale, poluare etc. Termenul de “poluare” este de origine latina si inseamna a murdari, a degrada. El desemneaza deci actiunea prin care omul isi murdareste propriul mediu de viata.   Lumea a devenit cu adevarat constienta de fenomenul poluarii abia la jumatea secolului al XX-lea, cand au inceput sa se arate, tot mai alarmante, consecintele: smogul urban, ploile acide, efectul de sera marit, subtierea stratului de ozon, deteriorarea grava a calitatii apelor si a solului, toate afectand, in mod dramatic, insasi viata. Oamenii devenind victime ale propriilor actiuni, au inceput sa-si asume responsabilitati fata de mediul in care traiesc.        Natura, inseamna viata, noi trebuie sa realizam ca viata noastra se  schimba in rau, in fiecare secunda, trebuie sa intervenim cu orice stim ca am putea ajuta la diminuarea poluarii,un pahar de plastic aruncat pe pamant, in natura,poate face mult rau, deci ar fi atat de simplu ca fiecare din noi sa se implice, sa ajute pamantul de povara grea care il apasa prin neglijenta si indiferenta oamenilor, sa facem putina economie la electricitate,l a consumul de apa, pentru noi aceste lucruri ar fi nesemnificative, dar pentru pamantul nostru ar insemna enorm. Salvand cat mai multe animale, neconsumand carne, salvam mii de hectare de pamant care nu mai trebuiesc

cultivate pentru hrana animalelor,astfel pamantul ar fi mai liber nepoluat cu tot felul de ingrasaminte chimice, pesticide si insecticide. Protejand natura si animalele, de fapt ne protejam pe noi.

Natura TREBUIE protejata!

    “Natura este arta lui Dumnzeu cel veşnic ” zicea Dante Aligheri.

Şi de felul cum protejăm această artă pe care totuşi gratis am primit-o, aşa o vom avea.

Suntem martori cînd spaţiul verde este tot mai murdar, şi parcă pe nimeni nu îi mai interesează curăţenia din parcuri, comune şi oraşe. Ce este mai tragic, că tot mai puţini oameni nu mai au grijă nici de curăţenia din faţa casei unde trăiesc. Fiecare vrea ca cineva să le facă ordine. Astfel aerul devine mai poluat cu nemijlocita implicare a noastră. De multe ori sunt martor cînd trecătorii pe stradă aruncă hîrtii, ţigări, peliculă, de parcă nu trăiesc în ţara aceasta. Dar se ştie bine, că de felul cum se păstrează curăţenia aşa este şi inima omului. Deci o inima curată nu va face murdarie, însă o inima murdară şi indiferantă, nu are decît să o facă. . Caci ce este în inimă acea se reflectă şi în viaţa de zi cu zi. Schimbarea unei naţiuni depinde nemijlocit de felul tău zilnic de a acţiona în relaţii cu oamenii din jurul tău şi nemijlocit de felul cum te raportezi la mediul încunjurător. Eu am decis ca să fac tot ce depinde de mine ca localitatea din care provin să fie curată. De aceea la iniţiativa primăriei comunei Lăpuşna împreuna cu sportivii din sat am făcut strâns gunoiul aruncat de localnici. Prin aceste acţiuni am dorit să încurajam tinerii sportivi să aibă grijă de curăţenia din satul lor, şi apoi ca să trezim dorinţa localnicilor de a păstra localitatea cât mai curat posibil. Prin acest exemplu am dorit să încurajez ca fiecare din noi să protejeze natura, şi chiar mai mult, să contribuie la înfrumuseţarea ei. Acum mai mult ca niciodată avem marea responsabilitate de a ajuta natura să revină la ceea ce a fost odată. Să lăsăm la o parte atitudinea egosită de a ne folosi de ceea ce a creat Dumnezeu atât de perfect pentru om, şi să începem chiar din următoarea minută să culegem acele gunoaie aruncate pe jos. Mediul ambiant devine un organism cu plămânii tot mai afectaţi din cauza atitudinii noastre de a neglija cele mai elementare elemente ale bunului simţ poluând mediul înconjurător. Uneori prin simplu fapt că stăm indiferenţi. Într-un final aş dori să spun că natura are nevoie de mine şi de tine. Nu contează cine eşti, astăzi ea, natura te cheamă la o colaborare de pe urma căreia vom benificia doar noi oamenii. Şi anume, să păstrăm natura curată. Iar rezultate efectele nu vor întârzia să apară.

                                           

        Sa traim in armonie cu natura - e oare asa de greu de realizat? Sticla, hartia, plasticul se pot recicla cu succes, s-a inventat masina de spalat fara detergenti, calatoriile cu bicicleta sunt mai sanatoase decat cele cu automobilul iar folosirea transportului in comun reduce poluarea in oras. Protejarea mediului inconjurator depinde doar de noi! totul depinde doar de noi! Prin transformarea reziduurilor in resurse utilizabile, reciclarea ofera o modalitate de administrare a reziduurilor solide reducand poluarea, conserva energia, creaza locuri de munca si dezvolta industrii manfucaturiere mai competitive. La fel ca si deversarea reziduurilor in zone special amenajate sau arderea lor in incineratoare, reciclarea costa si ea bani. 

Necesitatea educatiei ecologice in scoala

    “Educatia copilului trebuie sa urmareasca deazvoltarea respectului fata de mediul natural” (Art.29, Conventia cu privire la Drepturile Copilului)

Corelarea intereselor umanitatii in conformitate cu legile naturii este unica premisa a continuitatii vietii pe Terra. Actiunea de protectie a mediului se poate realiza pe deplin, numai prin asocierea masurilor de ordin juridic si administrative cu cele de ordin educational. Schimbarea mentalitatii oamenilor nu este usoara, dar fara o educatie in acest sens, orice actiune de ocrotire a mediului este sortita esecului.   Naturalistul E.Pop afirma: “Ceasul de fata ne cere staruitor sa convertim nostalgia vaga intr-o constiinta generala, ferma, activa, de comunicare cu structura si dinamica naturii, a carei ocrotire nu este o problema a naturalistilor, ci a omului insusi”. Pentru asigurarea acestui tel, o importanta deosebita o are sistemul educationalal  al intregii populatii. Educatia ecologica se poate realiza in mod deosebit, prin scoala si mass-media, avand motivatie logica. Educatia ecologica se bazeaza pe constientizarea care are acest unic tel –acel de a proteja natura, de a o face sa-si pastreze sanatatea de care depinde in final, sanatatea nosatra, a oamenilor. Vindecarea naturii de nocivitatile de tot felul existente in atmosfera, sol si apa, nu se poate face fara constientizare si fara o pregatire ecologica efectiva a noastra, a tuturor. Educatia ecologica incepe, sau ar trebui sa inceapa, din frageda copilarie. Ea contribuie la formarea unei constiinte ecologice si a unei gandiri ecologice despre natura, din care rezulta o comportare atenta si corecta fata de ea. In cadrul lectiilor, in functie de caz, este necesar a se aborda probleme de ecologie care sa contribuie gradat la formarea constiintei ecologice.   Valentele informationale si corelative sunt multiple. Ele devin eficiente daca au  constanta si atractivitate.    Obiectivele educatiei ecologice vizeaza in egala masura constintele, achizitia de atitudini, clarificarea valorilor si demersul practic. In perspectiv scolara, elevul trebuie ajutat:

sa inteleaga ca omul este inseparabil de mediul sau si ca efectele negative ale actiunilor sale au consecinte asupra mediului  sa obtina cunostinte de baza necesare solutionarii problemelor mediului sau imediat 

sa judece responsabilitatile individuale si colective, sa se angajeze in obtinerea cooperarii pe linia rezolvarii unor probleme  sa dezvolte instrumente de analiza, reflectie si actiune pentru a intelege, preveni si corecta neajunsurile provocate mediului 

      Ecologia si educatia reprezinta dimensiuni ale dezvoltarii  Principalele caracteristici ale educatiei ecologice pot fi formulate astfel:

punctual de plecare il reprezinta mediul care il intereseaza realmente pe om, deci mediul sau  obligatoriu trebuie stabilite interdependentele intre factori si efectele in lant, mergandu-se pana la o analiza cristica globala  educatia ecologica trebuie sa se realizeze in conditii de interdisciplinaritate, toate fatetele unor probleme fiind examinate intr-

o viziune de ansamblu, cu aportul disciplinelor clasice, dar depasindu-le (fizica, chimie, biologie si mai noi biochimie, educatie civica, ecologie) 

obiectivele educative de ordin afectiv cognitive si actional se ating prin modalitati specifice sale se repercuteaza asupra lui insus 

  Pe planul comportamentului se urmareste dezvoltarea cunostintelor, problemelor si atitudinilor care tin cont de valorile sociale.    Educatia relativa de mediu nu-si va atinge scopul daca actiunile pe care le sugereaza elevului, nu se desfasoara in jurul acestuia -in familie, in comunitatea in care traieste.    Eficienta educatiei asupra mediului se poate aprecia numai prin efectele pe termen lung asupra comportamentului viitorului cetatean, ramanand insa in vigoare si obligatia de a avea o utilitate imediata (prin aplicatiile practice, prin interventia elevului, situatii concrete). Educatia ecologica trebuie sa arate ca succesul nu se poate obtine fara o imbinare judicioasa a principiilor generale si a datelor pertinente referitoare la ceea ce este particular intr-o situatie concreta.       In concluzie, scoala are menirea de a organiza si desfasura o vie si sustinuta activitate privind educatia ecologica si protectia mediului, iar elevii sub indrumarea cadrelor didactice pot si trebuie sa formeze aparatorii naturii. Adevarata educatie ecologica isi va atinge scopul numai atunci cand va reusi ca elevii –cetatenii de maine- sa fie convinsi de necesitatea ocrotirii naturii sis a devina factori activi in actiunea de conciliere a omului cu NATURA.

   Singuri ne distrugem!

 

   Mediul si omul sunt doua cuvinte ce nu se potrivesc din nici un punct de vedere. Problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a apărut o data cu cele dintâi colectivitati omeneşti, caci omul cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale. Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului  privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice. Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.

           Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni. Dar

reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse  maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.  La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in “trenul industrializării”, gratie in primul rând maşinii cu abur.  Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori. Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o “presiune demografica” asupra mediului inconjurator? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici. Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.        Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii. Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze. Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat. Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt “devorate” de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.  De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori. Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale. 

         Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.         Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei. Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare.Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva. La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.

 

AURUL VERDE...

       Se spune, şi nu fără temei, că PĂDURILE sunt obrazul ţării. Aşa tăcute cum sunt, ele spun adevăruri de durată legate de OM şi raporturile lui cu natura ce-l înconjoară.  Marile civilizaţii, apărute de-a lungul istoriei umane, s-au clădit, în mare măsură, cu LEMNUL pădurilor din perioadele lor de înflorire.

        

     România a fost şi mai continuă să fie, o ţară forestieră. În timpurile trecute, România a fost acoperită cu păduri în proporţie de 60-70%. Astăzi doar 27% din suprafaţă mai este împădurită.

     Vrancea, ţinut de istorie şi legendă, are 39% din suprafaţă împădurită, dar repartizarea acestora pe forme de relief nu este proporţională; doar 6% din păduri se găsesc la câmpie, 54% la dealuri şi 40% la munte. Cele cca. 175 hectare perdele forestiere de protecţie nu satisfac „setea” câmpiei de padure.

      În cadrul proceselor dinamice care se desfăşoară în natură, PĂDUREA reprezintă principalul factor activ în menţinerea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător, necesar creerii unui  spaţiu optim pentru om. Pădurile au capacitatea de a reţine şi înmagazina circa 10 mii metri cubi de apă pe an şi pe hectar. Din această cantitate, pădurea consumă 3-4 mii pentru a produce lemn, iar restul de 6-7 mii metri cubi se stochează în sol ca o rezervă, care, prin stratul freatic, alimentează debitul izvoarelor, menţinând prin aceasta, un regim de scurgere echilibrat şi permanent al cursurilor de apă. O parte din apa absorbită iniţial de pădure, se restituie în atmosferă prin transpiraţie.

     De asemenea, pădurea este un excelent depoluant al atmosferei, curăţând-o, ca un imens filtru, de praf şi de alte impurităţi. Pentru a produce o tonă de biomasă lemnoasă, arborii consumă 1.8 tone de dioxid de carbon (gaz deosebit de toxic) şi eliberează 1,3 tone de oxigen.

     Are şi un aport considerabil în ameliorarea factorilor climatici. Această funcţie a pădurii se manifestă prin reflectarea şi absorbţia radiaţiilor de orice fel, atenuarea extremelor de temperatură, creşterea şi menţinerea umidităţii din atmosferă, diminuarea intensităţii vânturilor. Pădurile îmbogăţesc aerul cu ioni negativi, iar unele specii de arbori elimină substanţe antimicrobiene cu efect distructiv asupra multor viruşi. Prezenţa pădurii se manifestă prin coborarea maximelor şi ridicarea minimelor de temperatură a aerului; vara temperatura este mai scăzută cu 1,9 grade Celsius, iar iarna, mai ridicate cu 1,7 grade Celsius.

     Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea a desfăşurat la începutul lunii aprilie, o acţiune de plantare de copaci în zona coridorului ecologic între Pădurea Neagră şi Pădurea Merişorului, părţi componente ale Ariei Speciale de Protecţie Avifaunistică - Lunca Siretului Inferior. Acţiunea a avut ca scop îmbunătăţirea situaţiei privind coridorul ecologic, prin completarea acestuia cu circa 350 de copaci.

 

Stiaţi că ….

Pierderea zilnică netă de păduri este de 20.000 de hectare, o suprafaţă dublă faţă de dimensiunile Parisului. Anual, pierderile ajung la 7.3 milioane de hectare.

Din  cantitatea de apă căzută din ploi, 66% se scurge la vale pe un teren fără pădure, pe când pe un teren împădurit, doar 0,6-3,4%.

Pe un teren ce nu are protecţia pădurii, o singură furtună puternică poate spulbera un strat de 2,5 centimetri  de sol care se formează în peste 100 de ani. Odată cu acest strat se spulberă: 450-980 kg. de azot, 100-190 kg. fosfor, 3000-5000 kg. potasiu, 15 kg. substanţă organică, de pe un singur hectar.

Un arbore de fag (specie frecventă în pădurile noastre) de mărime medie, produce ziua, într-o oră, 1,7 kg. oxigen, cantitate necesară unui om timp de trei zile.

Pe o stradă din oraş, cu arbori plantaţi pe margine, este de trei ori mai puţin praf, iar zgomotul produs de mijloacele de transport, este atenuat cu 10-18 decibeli faţă de o stradă fără vegetaţie.

Defrisarea paduriiecuatoriale    Cele mai mari paduri ale lumii sunt in grav pericol. Jumatate din suprafata originala de padure a fost distrusa si

lucrurile sunt pe cale sa se inrautateasca daca rata actuala de deforestare nu este incetinita. In fiecare minut 26 de hectare de padure sunt pierdute – si nu e greu de vazut ca daca continuam vom avea o planeta lipsita de padure. Acest lucru ar fi catastrofic nu numai din pricina faptului ca multe specii de animale isi au habitatul in padure ci si deoarece padurile joaca un rol important in reglarea climei planetei. 

Odata Pamantul era acoperit in majoritate de padure dar odata cu cresterea populatiei umane acestea au trebuit sa fie taiate. Acest lucru este foarte adevarat in special in Marea Britanie unde agricultura a avut un rol foarte important si a redus padurile la cateva palcuri imprastiate. Insa padurea tropicala a avut de suferit mai ales secolul trecut, la inceputul sec. 20 era 1,5 miliarde de hectare fata de cele 700 de milioane ramase. 

Rata de deforestare in Africa este foarte ingrijratoare: 4 milioane de hectare pe an, iar 45% din padurea originala a disparut.

            Cauzele defrisarii    Nevoia de lemn, defrisarea pentru a face loc terenurilor agricole, drumuri si cai ferate, incendii, mine, combustibili sunt

toate cauze legate de deforestare.   Oamenii au trait in preajma padurilor ecuatoriale de mii de ani, luand ce era necesar de la natura fara sa intervina in

echilibrul natural. Insa, in ultimele doua secole populatia s-a inmultit fiind din ce in ce mai multa nevoie pentru spatiu de construit si agricultura. Impreuna cu comertul de lemn care s-a intensificat in ultimii ani, au adus o degradare fara precent asupra padurii.  

 

  Cele mai importante cauze ale deforestarii sunt mutarea culturilor si comertul cu lemn. In trecut indigenii practicau

agricultura in padure dobarand copaci pentru a face loc culturilor si pajistilor pentru animale si mutandu-se cand solul devenea nefertil. Acest proces nu e un pericol pentru padure daca este facuta cu grija si padurii ii este dat suficient timp pentru a-si regenera spatiile defrisate. Probleme apar cand solului nu-i este oferit destul timp de regenerare si agricultura intensiva duce la degradarea definitiva a acestuia. Aceasta este situatia prezenta, din cauza cresterii populatiei – unele surse spun ca mutarea culturilor este cauza a peste 70% din defrisarile padurii.

La fel ca si mutarea culturilor taierea copacilor pentru folosirea lemnului in scopuri comerciale poate fi implementata cu deranjari minore asupra mediului. Atunci cand numarul copacilor cazuti este mai mare decat al celor produsi, taierea lemnului devine o problema serioasa. Inainte ca taierea intesiva sa ia locul celei vechi cu topoare si animale comertul cu lemn aveao o influenta nesemnificativa asupra padurii, insa aparitai drujbelor, tractoarelor, drumurilor si caii ferate au avut un impact mult mai mare. Zone inainte inaccesibile au devenit principalele tinte pentru companiile de taiere, iar management-ul prost a dus la pierderi fara precedent.  

           Efectele defrisarii   Zona padurilor ecuatoriale este o zona fascinanata, plina de mister si promisiuni pentru multi oameni care traiesc in

zona temperata. Asa ca ar fi un dezastru ca aceasta sa dispara. O data data distrusa padurea, solul, care se acumuleaza in peste

1000 de ani, ar disparea intr-o singura decada ducand la inundatii nemaintalnite din pricina faptului ca nu mai exista sol sa acumuleze apa. 

Defrisarea padurii ii lasa pe oamenii care traiesc in padure fara adapost si fara hrana, si duce la disparitia unui stil de viata care a existat neschimbat pentru mii de ani. Insa efectul cel mai dezastruos pe care l-ar putea avea defrisarea este impactul asupra climei planetei. Cu totii am auzit de pericolele incalzirii globale si a efectului de sera, cauza principala a acestor fiind acumulrea de dioxid de carbon in atmosfera. Copacii si alte plante verzii absorb dioxidul de carbon si produc oxigen prin fotosinteza, in timp ce animalele consuma oxigenul si expira dioxid de carbon. Distrugerea padurii ecuatoriale ar produce un imens dezechilibru in cantitatea de dioxid de carbon produs si reciclat lucru care ar duce la acumularea acestuia in atmosfera si schimbarii majore de clima. In plus multi copaci taiati pentru a face loc agriculturii au fost arsi sau lasati sa putrezeasca eliberand astfel mult mai mult dioxid de carbon in atmosfera. Toata natura este un sistem vast care acum exista intr-un stadiu mai mult sau mai putin balansat. Jucandu-ne cu factori de o importanta majora cum e padurea ecuatoriala ar putea duce la disparitia lumii cum o stim noi. 

 

                   O alta consecinta a defrisarii are legatura cu posibilitatiile stiintifice care ar putea fi pierdute o data cu padurea. Este

estimat ca doar o mica parte din plantele si animalele care traiesc in padurea ecuatoriala au fost identificate iar majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca acestea ar putea reprezenta cheia descoperiri unor leacuri pentru unele dintre cele mai mortale

bolii cunoscute omului. De exemplu, Institutul American al Cancerului a catalogat peste 3000 de plante cu proprietati anti-cancer, 70% dintre care se gasesc in padurile tropicale. Cine stie ce secrete ascunde padurea ecuatoriala.  

           Solutii impotriva defrisarii   Solutia evidenta ar fi oprirea defrisarii padurilor si astfel oprirea deteriorarii. Dar este acesta singurul raspuns?

Comertul mondial cu lemn a ajuns o afacere de 5 miliarde dolari asa ca oprirea acesteia ar fi intampinata cu multa ostilitate. Dar poate ca nu e nevoie oprirea completa a taierii. Scheme pentru defrisarea padurilor cu un plan se desfasoara in toata lumea cu accent pentru pastrare. Acestea permit desfasurarea defrisarilor insa urmarind un plan astfel incat efectele negative asupra mediului sa fie minimalizate.  

Printre organizatiile care se implica in minimalizarea efectelor exploatarii forestiere se numara si Forest Stewardship Council (FSC). Aceasata este o organizatie non-profit care a fost infiintata in 1993 pentru a oferii o certificare a lemnului provenit din paduri exploatate bine. Cu o marca cunoscuta intenational, lansata in 1996, FSC permite cumparatoriior cu constiinta sa identifice lemnul provenit din surse bune. La o scara globala peste 8 milioane de hectare au fost insemnate ca acceptand standardele FSC.  

Regiuni din padurea ecuatoriala care au fost catalogate ca fiind prea sensibile chiar si pentru defrisari rationale au fost marcate ca zone protejate si impreuna cu legislatii bine puse la punct acestea pot fii o aparare eficienta impotriva problemelor care afecteaza padurea tropicala.  

Probabil insa ca cel mai important pas este educarea si informarea acelor oameni a caror decizii influenteaza direct sau indirect soarta padurilor. Indigenii pot fi ajutati de organizatii de conservare pentru a face cel mai bine uz de resursele lor naturale. La celalat capat al firului, consumatorii din tarile dezvoltate trebuie sa inteleaga impactul negativ pe care il are cumpararea produselor din padurile ecuatoriale. De aceea organizatiile de conservare incearca sa-i educe sa cumpere alternative asupra acestor produse si ii incurajeaza sa faca decizii informate asupra stilului lor de viata. Numai in acest fel putem opri si eventual intoarce degradarea padurilor ecuatoriale. 

Apa -izvor de sanatate 

         Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei.         Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor

impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se asigură condiţiile necesare pentru consum.

       Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc. Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte.

        Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.       Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini grupuri de surse de ape uzate.

Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor. Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.

       Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.

      Contaminarea apelor cu diverse substante poluante este o problema ce se manifesta in prezent la scara planetara. Criza apei se simte si afecteaza atat tarile puternic industrializate, cat si tarile slab dezvoltate, cu climat arid, unde productia agricola este limitata prin lipsa apei.

       Circuitul apei de la o sursa si pana la folosinta (casnica, agricola, industriala etc.) poate ingloba si transporta o serie de reziduuri rezultate din activitatea umana, ce modifica si altereaza calitatile fundamentale. Poluantii dever- sati contribuie in mare masura la reducerea cantitatii de oxigen dizilvat; oxige- nul dizolvat in apa reprezinta pt. majoritatea organismelor acvatice un factor iritant in dezvoltarea lor.

     Poluarea apei este produsa de trei categorii de poluanti:

Fizici Chimici Biologici

    Pericole de poluare

       Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi:

efectul de sera   incalzirea globala 

poluarea apei  poluarea aerului   subtierea stratului de ozon   ploile acide . 

       Ca rezultat al progreselor in industrie, agricultura si tehnologie, se creeaza cantitati tot mai mari de deseuri solide, deseuri menajere si apele reziduale polueaza mediul.

      Intr-un mediu ecologic echilibrat, deseurile putrezesc producand materiale noi, utile:

frunzele cazute creeaza un ingrasamant natural care imbogateste solul excrementele animalelor sunt descompuse de insecte si organisme mai mici, eliminand din nou in aer si sol elemente

importante.

      Daca vrem sa traim intr-o lume sanatoasa, trebuie sa minimalizam efectele reziduurilor produse de societate.

      Daca reziduurilor li se pemite sa domine mediul, echilibrul natural este piedut si acest dezechilibru poate avea efecte dezastruase asupra animalelor, vegetatiei si chiar a vremii. Poluarea are diferite cauze si efecte - pe uscat, in rauri si mari (poluarea apei), si in atmosfera. Chiar si zgomotul este un tip de poluare care ar trebui limitat.

      Efecte ecologice: 

      Poluarea apei - lupta impotriva ei !

      Substantele radioactive din apa se acumuleaza de-a lungul timpului, iar 1 gr de fitoplancton contine 90 milionimi de grame de Cu (adica de 50.000 de ori mai mult). Daca plantele si animalele pot concentra unele elemente naturale din apa de mare, inseamna ca pot concentra in acelasi mod si substante radioactive.

Sursa: Facultate RegieLive

Mediul natural si Romania Comenteaza Mai 4, 2009 – 9:45 am | Comenteaza pe Forum | Trimite prin Y!M | Trimite prin email | Tipareste |

România are un nivel ridicat al biodiversităţii, precum şi sisteme ecologice intacte.

Vastele teritorii din Delta Dunării, densitatea mare a carnivorelor mari şi suprafeţele largi acoperite cu păduri din Munţii Carpaţi sunt unele dintre cele mai semnificative şi mai cunoscute aspecte ale bogăţiei capitalului natural al României. Ecosistemele naturale şi seminaturale din România reprezintă aproximativ 47% din suprafaţa ţării, fiind identificate şi caracterizate un număr de 783 tipuri de habitate.

Diversitatea florei şi faunei se exprimă prin existenţa unor populaţii de lupi, urşi, capre negre şi râşi, care sunt considerate ca fiind cele mai numeroase din Europa, precum şi prin existenţa unor extinse habitate forestiere şi alpine nealterate, asociate lanţului muntos al Carpaţilor. Aproximativ 5600 de urşi, reprezentând 60% din populaţia europeană de urşi bruni, aproximativ 3000 de lupi reprezentând 40% din populaţia europeană de lupi şi aproximativ 1500 de râşi reprezentând circa 40% din populaţia europeană de râşi, reprezintă un simbol al sălbăticiei şi al habitatelor naturale şi pot asigura o bază pentru repopularea altor zone din Europa cu aceste specii.

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 specii de plante, din care până în prezent, 23 sunt declarate monumente ale naturii, 74 sunt dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile şi 1253 rare.

Suprafaţa totală a ariilor naturale protejate din România este de 1.234.710 ha, reprezentând aproximativ 5,18% din suprafaţa ţării.

Potrivit Legii nr. 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, în ţara noastră sunt acceptate următoarele categorii de arii naturale protejate, definite în funcţie de obiectivele de management atribuite: rezervaţie ştiinţifică; rezervaţie naturală; parc naţional; parc natural; monument al naturii; rezervaţie a biosferei; zonă umedă de importanţă internaţională (sit Ramsar); sit al patrimoniului mondial natural şi cultural arii speciale de conservare; arii speciale de protecţie.

Rezervaţiile biosferei, parcurile naturale şi naţionale însumează o suprafaţă de 1.132.176 ha (incluzând şi un număr de 134 de rezervaţii naturale şi monumente ale naturii cu o suprafaţă de 129.643 ha). De asemenea, au fost declarate alte 693 de habitate ca rezervaţii naturale şi monumente ale naturii cu o suprafaţă de 102.434 ha în plus faţă de cele 134 conţinute în interiorul parcurilor naţionale, naturale şi a rezervaţiilor biosferei.

În momentul de faţă, peste jumătate din suprafaţa totală a ariilor protejate din România au structuri proprii de administrare.Cu suportul tehnic şi financiar al Consiliului Europei, s-a dezvoltat proiectul “Reţeaua Smarald (Emerald) în România”, care vizează identificarea şi caracterizarea unor habitate naturale şi a unor specii sălbatice existente în România.

La nivel internaţional, trei habitate au fost declarate rezervaţii ale biosferei, iar două situri Ramsar. Din reţeaua naţională de arii naturale protejate Delta Dunării se distinge, atât ca suprafaţă (580.000 ha), cât şi ca nivel al diversităţii biologice, având triplu statut internaţional: Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar, Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.

Delta Dunării reprezintă un habitat unic în felul lui datorită celor peste 300 de specii de păsări (multe dintre ele nu se mai găsesc nicăieri în altă parte a Europei) şi unei ample şi variate faune. Delta Dunării este peisajul cel mai tânăr şi mai variat din Europa. Cuprinzând spaţiul dintre braţele fluviale Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe delta este în prezent o câmpie plană, joasă, în plin proces aluvionar de formare, un peisaj încă în schimbare, un “laborator viu” cu o excepţională dinamică la nivelul tuturor componentelor sale naturale. Din punct de vedere morfo-hidrografic, Delta Dunării prezintă ridicături de mal sau suprafeţe uscate care ocupă aproximativ 13-16% din suprafaţa sa totală şi zone temporar sau permanent acoperite de apă (incluzând braţele Dunării, pâraie, canale, lacuri mlăştinoase), care reprezintă o proporţie copleşitoare din suprafaţa totală. “Paradis al păsărilor”, Delta Dunării este locul de întâlnire al păsărilor migratoare din Egipt şi din Caucaz, de dincolo de Crimeea sau din Europa Centrală şi de Nord. Unele specii ca pelicanii, egreta mică şi mare, porumbeii albi şi roşii şi altele, au fost declarate monumente ale naturii. Delta Dunării găzduieşte cele mai mari colonii de pelicani din Europa. În anul 2000, datorită stării favorabile de conservare în care se află sistemele ecologice şi speciile din Delta Dunării, Consiliul Europei a acordat Diploma Europeană acestei rezervaţii. În perimetrul ei există cea mai vastă suprafaţă acoperită de stuf din Europa.

Delta Dunării are mult mai multe specii de păsări clocitoare decât oricare altă deltă sudică; acestea includ un procent major al populaţiei mondiale de cormoran pitic, jumătate din populaţia palearctică a pelicanului alb şi 5% din populaţia mondială a pelicanului creţ. Se pare că Delta Dunării este unul din ultimele refugii de pe continent al nurcii europene şi mai există, de asemenea, un mare număr de carnivore mici. Un număr de 18 arii strict protejate au fost delimitate în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, acoperind o suprafaţă de 50.600 de hectare. Această rezervaţie este unica arie protejată din România care beneficiază de o lege proprie, o structură administrativă proprie şi de un plan de management.

Râuri şi lacuri. Dunărea este colectorul principal al râurilor dispuse radial (cu mici excepţii), cele mai multe dintre ele izvorând din Munţii Carpaţi. Totodată, sunt importante şi numeroasele lacuri, care au origini şi mărimi diferite. La inventarul bunurilor naturale se adaugă mai mult de 2000 de izvoare de apă minerală, multe dintre acestea fiind ape termale.Cele mai lungi patru râuri, care îşi au izvoarele în Carpaţii de Est sunt: Oltul, Mureşul, Siretul şi Prutul. La frontiera de nord curge râul Tisa, cu afluenţii săi din Maramureş şi râul Someşul Mare.

Lacurile de munte sunt în majoritate de origine glaciară (precum Bucura şi Zănoaga în Retezat), ori vulcanică, provenind din vechi cratere (Lacul Sfânta Ana în Masivul Ciomatu Mare), sau formate prin baraje naturale (Lacul Roşu în Munţii Hăşmaşu Mare).Lacurile formate în regiunea de câmpie sunt lacuri balneare (Amara, Lacul Sărat) sau lacuri de agrement şi pentru amatorii de pescuit (Snagov, Căldăruşani).Dunărea. Prin izvoarele ei din Vârful Lumânării (Kandel - 1.241 m) în Munţii Pădurea Neagră, Dunărea are origine germană, dar în lungul său drum spre Marea Neagră aceasta devine “multinaţională”, primind afluenţi din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Uniunea Serbia-Muntenegru, Bulgaria, România şi Ucraina. Ea curge de la vest la est, în zona centrală a continentului, trecând prin regiuni diferite. Dunărea adună peste 300 de afluenţi de pe o suprafaţă de 805.300 km pătraţi, ceea ce reprezintă 8% din suprafaţa totală a Europei şi se varsă în Marea Neagră printr-o deltă care-i poartă numele

Dunărea are o lungime de 2860 km, dintre care 1075 km pe teritoriul României, între Baziaş şi Marea Neagră. Cele mai importante porturi sunt: Orşova, Turnu Măgurele, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Cernavodă, Hârşova, Măcin, Brăila, Galaţi şi Tulcea. Multe dintre aceste porturi şi-au dezvoltat propriile şantiere navale pentru construirea sau repararea vapoarelor.

În anul 2001, Insula Mică a Brăilei a fost declarată cel de-al doilea sit Ramsar, parte integrantă a Sistemului Dunării Inferioare, un complex regional de sisteme ecologice, care asigură menţinerea a peste 1688 specii de plante şi 3735 specii de animale.Există acte normative care reglementează regimul ariilor protejate, al grădinilor zoologice şi al acvariilor publice, organismelor modificate genetic, protecţia animalelor utilizate în scop experimental sau în alte scopuri ştiinţifice şi a fost ratificată Convenţia privind protecţia peisajelor europene şi Protocolul de la Cartagena

Marea Neagră. Situată în partea de sud-est a României, Marea Neagră are o suprafaţă de 413.488 km pătraţi, cu o adâncime de 1.282 m, iar cea maximă de 2.245 m. Marea Neagră comunică cu Marea Marmara prin Strâmtoarea Bosfor (cu o lungime de aproximativ 30 km), iar după aceea, prin Strâmtoarea Dardanele, cu Marea Egee şi Marea Mediterană.

Cu mii de ani în urmă (în secolul 7 î.Hr.), navigatorii din Grecia Antică au ajuns la Marea Neagră pe care ei au numit-o Euxine (Pontus Euxinus), însemnând “prietenoasă pentru călători”, pe care au colonizat-o. Pe ţărmul românesc se găsesc ruinele cetăţilor greceşti Histria, Tomis şi Callatis. Cei 244 km de litoral românesc sunt caracterizaţi în partea nordică de ţărmuri joase, ce sunt o continuare a bretelelor nisipoase aduse de valuri, iar în partea de sud, care se întinde de la Capul Midia la Vama Veche, atât de bancuri de nisip şi plaje, cât şi de ţărm stâncos de 40-60 m înălţime. La baza acestor ţărmuri stâncoase se aştern plaje frumoase, nisipoase şi însorite. Soarele este prezent mai mult de 10 ore pe zi, situându-le printre puţinele plaje ale Europei care au o expunere la soare atât de lungă. În general plaja este naturală, cu lăţime de 400-500 m la Mangalia şi 50-200 m pentru restul litoralului.

Pe litoralul Mării Negre se află Lacul Techirghiol, una din lagunele Mării Negre, cu binecunoscutul nămol cu valoare terapeutică deosebită.

Parcul Naţional Retezat - din partea vestică a României - este cel mai vechi parc naţional din România, protejat printr-o lege din 1935. Parcul are o suprafaţă de 38.047 ha, din care 1800 ha au fost declarate ca arie strict protejată numită “Gemenele”. Valoarea universală a parcului a fost recunoscută de programul “Omul şi Biosfera” (MAB) al UNESCO, în 1979, prin includerea sa în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei.

. În partea inferioară a parcului sunt văi adânci şi înguste, iar spre vârfuri sunt circuri glaciare cu peste 80 de lacuri glaciare. Cea mai mare pădure naturală de amestec din Europa se află la altitudini joase în aria strict protejată. Vegetaţia este bogată şi datorită localizării în diferite zone.

Parcul Naţional Rodna este cea mai mare arie protejată localizată în grupul nordic al Carpaţilor Orientali, acoperind o suprafaţă de 46.399 de hectare, din care 900 de hectare au fost declarate, în 1979, ca Rezervaţie a Biosferei în cadrul Programului UNESCO-MAB.Masivul este dominat de formaţiuni metamorfice aparţinând Precambrianului sau Paleozoicului, cu pante care ating 20-35°. Carstul din partea nordică a Munţilor Rodnei este unul din puţinele locuri din Carpaţii României unde apar forme exocarstice tipice. Flora este semnificativă datorită prezenţei endemitelor locale şi carpatice împreună cu o gamă largă de relicte glaciare. Fauna este extrem de variată incluzând păsări mari, cum ar fi cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn şi acvilele, cât şi carnivore mari (urs brun, lup, râs). În interiorul parcului există nouă rezervaţii şi un monument al naturii.

Starea de sănătate a pădurilor este urmărită prin Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice din cadrul Sistemului de Monitoring Forestier organizat în România în concordanţă cu metodologia comună adoptată de toate ţările europene.

Suprafaţa fondului forestier al României este de 6.370 mii ha păduri, la care se adaugă circa 320.000 ha terenuri cu vegetaţie lemnoasă (păşuni împădurite, aliniamente etc.).

Datorită particularităţilor fizico-geografice ale cadrului natural (relief accidentat, pante accentuate, substrat litologic friabil, albii torenţiale etc.) şi cerinţelor social-economice, circa 52% din pădurile României îndeplinesc funcţii speciale de protecţie, în special hidrologică, antierozionale şi protecţie climatică.

Clima. Teritoriul României are un climat temperat-continental, cu influenţe ale Oceanului Atlantic şi ale Mării Mediterane în partea de sud-vest şi cu elemente excesive din est şi nord-est.

Variaţiile climatice la nivelul ţării sunt cauzate de situaţia geografică, de poziţia principalelor lanţuri muntoase, altitudine etc. Temperatura medie anuală depinde de latitudine şi este de 8 grade C (45F) în nord şi 11 grade C (52F) în sud, cu temperaturi de 2,6 grade C în munţi şi 11,7 grade C în câmpie. În timpul iernii anticiclonul scandinav (Arctic) afectează frecvent zona ţării noastre, iar clima capătă caracteristici similare climei scandinave sub-polare.

Resursele de ape. În România managementul apelor se face integrat din punct de vedere cantitativ si calitativ si la nivel de bazin hidrografic. Cele 11 bazine hidrografice sunt: Somes-Tisa, Crisuri, Banat, Mures, Olt, Jiu, Arges-Vedea, Ialomita-Calmatui, Siret, Prut si Dobrogea-Litoral.

Dată fiind importanţa strategică a resurselor de apă în dezvoltarea social-economică durabilă a ţării, amenajarea, exploatarea şi valorificarea acestora urmăreşte asigurarea calităţii apelor, valorificarea cât mai eficientă a resurselor şi, totodată, eliminarea sau atenuarea efectelor distructive cauzate de inundaţii, exces de umiditate sau alunecări de teren.

Aspecte cantitative. Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă (râuri interioare, lacuri naturale şi artificiale, fluviul Dunărea) şi apele subterane. Raportat la populaţia actuală a României, resursa specifică este de circa 2680 m3/locuitor/an luând în considerare şi aportul Dunării, iar resursa specifică, luând în considerare numai râurile interioare, este de circa 1760m3/locuitor/an, ceea ce situează ţara noastră pe poziţia 20 în Europa.

Aspecte calitative. În acest domeniu se aplică reglementările legale în vigoare, recent armonizate cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu. Totodată, atât la nivel naţional cât şi local, sunt unităţi care monitorizează calitatea apei şi aplică măsuri punitive stabilite prin legislaţia în vigoare (penalităţi, suspendarea activităţii etc.) referitoare la protecţia calităţii apelor.

Problemele prioritare ale României privind mediul înconjurator:• reducerea poluării şi crearea unui sistem concret de gestiune a deşeurilor• utilizarea durabilă a resurselor naturale• refacerea zonelor degradate, protecţia şi conservarea naturii, a diversităţii biologice şi buna administrare a reţelei de arii naturale

protejate• apărarea împotriva calamităţilor naturale şi a accidentelor, prin dezvoltarea sistemului de control preventiv şi monitoring al factorilor din mediu• dezvoltarea managementului durabil al resurselor de apă• aplicarea fermă a legislaţiei de mediu şi adoptarea sistemului de norme, standarde şi reglementări compatibile cu exigenţele Uniunii Europene• dezvoltarea cadrului legislativ şi instituţional modern în domeniul controlului activităţilor nucleare şi a realizării unui sistem sigur de gestiune a deşeurilor radioactive.

    

 

 

 

© Copyright Irina Cioltan, 2009. All Rights Reserved