Omul informat este înarmat - agvps.roagvps.ro/docs/VPM Martie 2016.pdf · vara şi toamna...

Omul informat este înarmat

ISSN

977

1857

4505

08

Revistă lunaRă de infoRmaRe nr. 3 (69) ◆ martie 2016

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

Ministerul MediuluiInstitutul de Zoologie al AŞM

Societatea Vânătorilorşi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldoveirevistă lunară de informare

Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinăustr. Şipotelor 2, et. 3

tel./fax: /373 22/ 24 20 27e-mail: [email protected]

Index: 32876

COnsiliul de redaCţie

Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Alexei PALANCEAN, dr. în biologieAnatol SAVIN, doctor conferenţiar

Andrei MUNTEANU, dr., prof. în biologie

Dumitru GALUPA, dr. în economie, director ICAS

eChipa redaCţiei

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şefConstantin BÂRCĂ, redactor-şef adjunct

Igor GROSU, secretar responsabilVeronica VLĂDESCU,

redactorValeriu BUSUIOC, redactor-traducător

Alexandru BOSTAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa redacţiei nu se înapoiază autorilor.

De conţinutul materialelor sunt responsa-bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-

toriu opinia, poziţia redacţiei.Retipărirea oricărui material este permisă

doar cu acordul redacţiei.

Continuă abonarea la revista VPMIndex: PM32876

Costul unui exemplar – 12,5 lei

STATUTUL. Specie vulnerabilă.RĂSPÂNDIREA. În Republica

Moldo va se întâlneşte în pădurile Codrilor Centrali şi în cele din lunca fl. Nistru şi a r. Prut. Peste hotarele ţării este răspândită în pădurile Europei, la est trece de mun-ţii Ural, populează Podi şul Anatoliei până la Elbrus.

HA B I TAT U L . Pădurile bătrâne cu subarboret dens, adăpostindu-se în scorburi, crăpături-le stâncilor, în grămezile de vreascuri. În perioade le geroase se retrage în subteran.

ASPECTUL CANTITATIV. Populaţi-ile spe ciei semnalează o uşoară creştere. În Republica Moldova populaţia are o densi-tate 1–3 ind./l 000 ha şi nu mără circa 400-450 de specimene.

FACTORII LIMITATIVI. Degrada-rea pă durilor seculare; fragmentarea po-

pulaţiei; concurenţa altor prădători.PARTICULARITĂŢILE BIOLOGICE

Şl ECO LOGICE. Animalul este activ în amurg şi noaptea. Masculii au sectoare de 80–250 ha, femelele — de 50–140 ha. Hra-na preferată o constituie rozătoarele; consu-mă şi pă sări, broaşte, reptile, nevertebra te, vara şi toamna resursele vegeta le constituie 30%. Împereche rea din iulie-august este ur-mată de o perioadă de implantare tardivă, care durează circa 240 de zile, iar gestaţia propriu-zisă — 30–35 de zile. Pu ii (2–5) apar în martie-aprilie şi la 7–8 săptămâni părăsesc vizuina, de venind independenţi la vârsta de 12–16 săptămâni.

REPRODUCEREA ÎN CAPTIVITA-TE. Se reproduce în parcurile zoologice din oraşele Hankensbüttel (Germania) şi Innsbruck (Austria).

MĂSURILE DE PROTECŢIE. Păs-trarea arborilor scorburoşi; reglarea nume rică a prădătorilor invazivi; contra-cararea vânării ilicite.

anatol savin

Cartea roşie

Jder-de-pădure (Martes martes)

2 La raport!

4 Omul informat este înarmat

5 Agricultura, omul, vânatul

6 Sezonul s-a încheiat, sezonul continuă

7 Evaluarea e în toi

8 Colectivul primar — sufletul vânătoriei

9 Cotoiul de temut

10 Fost-am şi eu vânător...

11 Secretele şi procedeele dresajului general

12 Câinele — candidat la omenie

13 Tehnica tirului la zbor

14 Sovârf

15 Activităţile cultural-sportive de masă

16 Fotovânătoarea

18 Devotament şi inspiraţie

19 Cum pescuim cleanul

20 Hoaţa cu urechi

22 Vânătoarea — un exerciţiu spiritual?

23 Fii bun ocrotitor al vânatului

24 Noi şi milionul

s u m a R

/ Nr. 3 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

Oricare ți-ar fi confesia, în-deletnicirea, pasiunea, întâi de toate ești om și ai toate daruri-le de a te bucura de mediul în care trăiești.

Când totul e atât de frumos și drag în jur, când totu-i viu, totul învie și atât de frumoasă ni se arată Mama-Natură, fă-ți timp, omule, să te întrebi: doar ție îți este dragă viața, doar tu îți dorești să te bucuri de ea, de părinți, frați surori, de familie, de copiii tăi?

Dragostea de viață se pare că o trăiesc asemeni oamenilor și păsările, și mamiferele. Ați văzut cumva cât de mult se bu-cură fiecare animal de puii săi și cu câtă dragoste îi hrănește, și cât de aprig îi ocrotește?! Oare nu cumva Natura-Ma-mă așteaptă de la noi, oame-nii, acea mână ocrotitoare și nu păgubitoare? Gândește-te, pentru un moment, neamule, că și mamiferele, și păsările au familia lor, că luptă și ele, cum pot, pentru continuitatea speciei… Cine ești tu, acel care te supără, în loc să te bucure frumusețea florei și faunei? Lupta pentru supraviețuire nu-i doar a ta, omule, mai cu seamă când ecologia e pe butuci… M-a impresionat o plantă, parcă neînsemnată, al cărei nume nu-l cunosc mă-car… Creștea chiar lângă că-rarea ce ducea la izvor. Cine era s-o observe, grăbiți, mânați de sete? Când unii, când alții o tot călcau, fără vreo intenție…, dar, ca să vezi, planta ceea nu se dădu bătută: așa chinuită și oropsită cum era, într-o zi a făcut o floricică, parcă o văd, de un albastru aparte. Astfel, bănuiesc, își dorea buna, să-și continue spița, neamul din care face parte, să lase o sămânță în

urma ei. Prin greutăți… spre stele.

E primăvară…Natura se înviorea-

ză, renaște, ea și pe noi ne primenește, ah, dar câtă bucu-rie naște în sufletele noastre! E greu să-ți închipui, doar poți să bănuiești, ce se întâmplă, ce sentimente trăiesc în primăva-

ră acei care, pe timp de iarnă, au fost mâna salvatoare a ani-malelor sălbatice… comoară vie a acestui plai. Uite-uite cum silesc păsările să-și facă cui-buri. Ici-colo, în largul câmpiei, sare de sub picioare un iepure de deal, un stol de prepelițe sau de potârnichi o ia din loc… Și când te gândești că, în bună parte, la tot ce mai mișună în Natura noastră și-au adus obo-lul cine dacă nu ortacii onești și gospodăroși? Iar Natura? La bine răspunde tot cu bine. Din păcate, nu-i pădure fără uscă-turi… Dar aici vom spune și altceva: Dumnezeu nu bate cu bățul. Nu sunt puțini acei care, în perioada rece a anului, se fac

a uita că animalele au nevoie de hrană și protecție, și caută doar prada, vânatul… Alții, fără ni-mic sfânt, și în afara sezonului de vânătoare n-au astâmpăr, nici zi, nici noapte, aleargă să ucidă vânatul, ocrotit de niște buni creștini, vânători și ei. Dar, ziceam, Dumnezeu nu bate cu bățul. Nenumărați sunt

braconierii care au plătit cu viața odată cu jertfa lor…

Îmi stăruie în memorie ase-menea cazuri, de care aș vrea să uit, dar cum s-o fac când sunt urmate de altele? Unii braco-nieri, nu era destul că au tras în animal, fără să-i lase șansa la viață, dar odată capturat și, văzând că vânatul încă nu și-a dat ultima suflare, îi dă cu patul armei în cap. Poate vă amintiți cu ce s-a ales și cel neostoit din raionul Nisporeni, despre care am scris, — a plătit cu viața.

Dacă tu crezi că nu te vede nimeni și poți să faci tot ce-ți trăsnește prin cap, te înșeli: te vede Cel de Sus. Răsplata te așteaptă. Omule, nu fi certat cu

Legea conștiinței, cu Legea bu-nului simț.

Unul dintre drepturile fun-damentale ale omului e dreptul la viață. Dar lumea animală are dreptul la viață? Din păcate, câți oameni — atâtea răspun-suri poți afla.

E primăvară… Păsările se împerechează, fac cuiburi, de-pun ouă, scot pui… Ce frumos e cerul cu păsări, nepereche e și concertul în luncă, în codru… E anotimpul când și mamifere-le dau viață progeniturilor, care se bucură de ele, probabil ca și noi, oamenii. Când văd niște mistreți cu puișorii lor cum aleargă, o căprioară cu ieduțul său zburdând sub soare pri-măvăratic, mi se aprind ochii și inima-mi saltă de bucurie… Tot atunci, fără să vreau, îmi amintesc de cazurile celea, de ceva vreme în urmă, când niște braconieri au ucis câteva căprioare gestante, n-au cruțat nici acea femelă de mistreţ cu purceluși mărișori în pânte-ce… Nu-i vorbă, reglarea vâna-tului are loc de când e lumea, dar nu înainte ca acesta să vadă lumina soarelui.

Nu-i greu de presupus, dacă încă nu ne-am convins că, precum oamenii se bucură de familie, de copiii lor, la fel și animalele sălbatice se bucură, dacă această bucurie nu le-o ucidem noi, oamenii.

Oare câți ani ne-ar mai tre-bui pentru a înțelege că bucuria lumii din jur e bucuria noastră, că viața din jur e viața noastră?

E primăvară iar…Anotimp al răstignirii, ano-

timp al Învierii, cum de încape în tine atâta suferință și atâta alinare? Ești totuși frumos, ești totuși frumos, anotimp al ier-tării.

E primăvară, lume!

IoNel CĂPIŢĂ

Iarăși e primăvară, și iarăși se bucură de minunea din jur — și om, și pom, se bucură toată ființa, toată vietatea, care a trecut ispita: anotimpul rece, iarna, cu toate ale ei.

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 3 • 2016 /

Așadar, în ziua de 21 fe-bruarie curent, Consiliul, condus de dl Oleg Ciocoi, a făcut bilanţul muncii depuse

în 2015, a vorbit pe larg despre anumite realizări, dar și despre problemele existente pe tărâ-mul cinegetic, în general. Ra-portul a fost prezentat în faţa delegaţilor colectivului vână-toresc, antrenaţi în dezbateri, luări de cuvânt, propuneri și sugestii întru desfășurarea cât mai productivă a activităţii co-lective în noul an.

Diversitatea genurilor, atribuţiilor ce au revenit con-ducerii în anul de gestiune a

fost analizată pas cu pas, înce-pând cu examinarea planului de lucru, devizul de venituri și cheltuieli, încasarea și achita-rea cotizaţiilor, administrarea sancţiunilor și terminând cu evidenţa speciilor de vânat, po-pularea fazanului, desfășurarea vânătorii, respectarea măsuri-lor de securitate la mânuirea armei, paza terenurilor, activi-tăţile biotehnice complexe.

Consiliul ST a mun. Chiși-nău, din care fac parte 11 per-soane, s-a întrunit de 12 ori. În ședinţă au fost examinate mai multe chestiuni curente, dar și extraordinare, la care a parti-cipat activ majoritatea. Drept că unii membri au lipsit, din varii motive, dar și din proprie eschivare. Consiliul și-a spus verdictul prin eliberarea lor și alegerea altor membri — ac-tivi, buni organizatori, respon-sabili, dornici de a munci.

Raportorul a subliniat că cea mai mare povară a revenit secţiei biotehnice, care a avut misiunea să asigure organiza-rea și executarea lucrărilor pe terenurile gestionate. În mar-tie—aprilie 2015 a fost efectu-

ată și evidenţa de primăvară a iepurelui de câmp, fazanului și potârnichii, în luna mai — cea a păsărilor acvatice. Astfel a fost stabilită nu numai com-ponenţa numerică a vânatului în fondurile de vânătoare, ci au fost elaborate un șir de re-

comandări privind aplicarea măsurilor necesare de conser-vare și înmulţire a speciilor de vânătoare.

Evidenţa de primăvară a ie-purelui de câmp a demonstrat, în comparaţie cu anii prece-denţi, o creștere numerică a

acestuia. Efectivele numărau 970 de exemplare la 33 mii ha de terenuri — circa 30 de iepuri la 1000 de ha; toamna, indicele a ajuns la 50 de exem-plare la 1000 ha, iar numărul total a sporit până la 1670 de exemplare. Toamna, pe tere-nurile gestionate de colectivele vânătorești din Coloniţa, Co-dru, Băcioi, efectivul iepurelui de câmp a depășit indicele me-diu, calculat pe terenurile ST a mun. Chișinău, și a constituit circa 60—120 de exemplare la 1000 ha. Aceste rezultate ţin de buna organizare, munca asiduă a președinţilor I. Bâzgu, N. Goncearenco, S. Stepaniuc, care, pe parcursul multor ani înfăptuiesc calitativ lucrările biotehnice și de protecţie pe terenurile gestionate. Totoda-tă, bucură mult și rezultatele obţinute de colectivele vânăto-

rești din Ghidighici, Trușeni, Tohatin, Stăuceni, Bubuieci, Budești, care au dat dovadă de multă hărnicie și grijă faţă de animalele sălbatice, amenaja-rea locurilor de hrană supli-mentară, sărăriilor și scăldăto-rilor.

Ora de bilanţ

La raport!Subdiviziunea Teritorială din mun. Chişinău numără 2013 vânători, dintre care 41 poartă titlul de „Membru de Onoare al SVPM“. În anul 2014, însă, Societatea a fost lipsită de dreptul de a desfăşura activităţi economico-pis-cicole la bazinul acvatic „Ghidighici“. 430 de persoane, inclusiv pescari, au părăsit organizaţia. Ulterior, 96 au fost primiţi candidaţi în membri.


Creșterea numerică a iepu-relui de câmp a devenit posibilă în condiţiile meteo favorabile,

dar și cu reducerea numerică a animalelor de pradă (vulpi-lor, câinilor, pisicilor hoinare), protecţia vânatului, asigurarea lui cu hrană suplimentară pe timp de iarnă. Un efect benefic s-a produs și asupra „zonelor de liniște“, create acum trei ani. Componenţa numerică medie a iepurelui a sporit de 1,5-2 ori. Ocupând circa 20% din supra-faţa totală a terenurilor, aceste „zone de liniște“ contribuie la conservarea și sporirea efecti-velor de animale.

Rezultate îmbucurătoare au fost înregistrate și în pri-vinţa populării terenurilor cu fazan. Pregătirile pentru lan-sarea fazanului au început încă în luna aprilie. Membrii secţi-ei au verificat, mai întâi, dacă aceste terenuri corespund ri-

gorilor de adaptare. Asemenea sectoare au fost alese în șapte colective primare de vânători. Astfel, din anul 2008 până în 2015 au fost lansate peste 6,5 mii de exemplare de fazani tineri. Anterior, erau constru-ite voliere de adaptare în care fazanul era întreţinut câteva săptămâni, dar în 2015, pe teritoriul Centrului de instru-ire cinegetică a vânătorilor, a fost construită o volieră mare pentru 1280 de fazani de 10 săptămâni, aduși din Ungaria.

Iar în locurile de populare cu fazan au fost construite sau renovate 143 de hrănitori, 72 de scăldători, 46 de prundi-șuri, 14 sărării. Anticipând, subliniem că, în anul 2016, conducerea SVPM planifică să achiziţioneze încă 20 mii de fazani tineri, care vor fi lansaţi pe terenurile vânătorești.

Evidenţa componenţei nu-merice a vânatului, efectuată primăvara și toamna, a de-monstrat și o majorare a nu-mărului de potârnichi — spe-cie care nu este vânată de peste 10 ani. Efectivele de primăva-ră constituie 35 de exempla-

re la 1000 de ha, iar numărul lor total a ajuns la circa 2000 de exemplare. Consiliul ST a mun. Chișinău exprimă mul-ţumiri membrilor colectivului primar nr. 52 (Stăuceni, preșe-dinte — V. Dejmari), pe tere-nurile căruia populaţia acestei specii se extinde.

În luna mai 2015, terenuri-le de vânătoare din or. Codru și com. Băcioi au fost populate cu iepuri de vizuină de 10 săp-

tămâni — în două rate, a câte 17-18 exemplare. Vânătorii au amenajat voliere pentru adap-tarea lor, au pregătit rezerve de

hrană. Procesul de aclimatiza-re a fost monitorizat de omul de știinţă Аnatol Savin. La noi-le condiţii de viaţă iepurii s-au adaptat repede.

Mai menţionăm că în ia-nuarie-februarie 2015 s-au

dobândit 176 vulpi, 429 de câini și pisici hoinare, 286 de

coţofene și ciori grive. Numai că numărul acestora în sezonul 2015—2016 a crescut — dova-dă că vânătorii au încă mult de lucru.

Consiliul apreciază osârdia colectivelor vânătorești, con-duse cu pricepere de I. Bâzgu, N. Goncearenco, P. Moraru, V. Miron, S. Cazacov. Însă nu poate trece cu vederea faptul că protecţia terenurilor de vâ-nătoare în colectivele prima-re nr. 79 (Grătiești), nr. 106 (Revaca) e în delăsare. Timp de un an aici au fost efectuate doar câteva razii. Dacă acest lucru nu va fi organizat în mo-dul corespunzător, Consiliul ST a mun. Chișinău va decide asupra desfiinţării colective-lor nominalizate și reatribui-rea terenurilor altor colective. Amintim că, pentru anumite devieri de la Statut, 7 membri

au fost pedepsiţi prin lipsirea de dreptul de a participa la vâ-nătoare timp de 2-3 ani.

…Aducând exemple con-crete și făcând o analiză te-meinică a stării de lucruri în cinegetica municipală, dl Oleg Ciocoi, raportorul, ulterior și managerul ST a mun. Chiși-nău, dna Tatiana Tabaranu, coraportor, au cuprins și alte aspecte din activitatea subdi-viziunii — evidenţa câinilor pur-rasă de vânătoare, dre-sarea lor… reflectarea vieţii cinegetice în paginile revistei VPM… reconstrucţia terenu-rilor, schimbarea utilajului,

desfășurarea competiţiilor la tir sportiv, susţinerea testului de verificare a cunoștinţelor

vânătorești, aderarea la Socie-tate — activităţi multiple, care vor continua și în anul 2016. S-a vorbit pe șleau, cu toată responsabilitatea, fapt apreciat cu aplauze.

Cu aplauze au fost răsplă-tiţi și cei învredniciţi de înalte aprecieri — nu numai ca vână-tori iscusiţi, ci și ca buni gos-podari, organizatori pricepuţi, specialiști în domeniu.

Reporter VPM


Omul informat este înarmat

editOrial

Nu ştiu dacă în iureşul atâtor şi atâtor evenimente produse la fiecare pas al timpului s-ar găsi vreun ins care să se re-cunoască om… necivilizat. Poate că sună prea tare acest gând, dar, dacă mai tragi de mâneci sensul, îl simplifici la o banală constatare: neinformat. În multe ce se întâmplă în lume. Dacă-i aşa, problema e destul de complicată. Pentru că cine, până la urmă, s-ar da drept… rămas de car şi că habar nu are ce se face în jurul lui, pentru că e „indiferent şi rece“ ca un Luceafăr eminescian? Cu alte cuvinte, un om normal, implicat activ în cotidian, nu ar trebui să spună că nu e informat, fie măcar cât de cât.

Aceasta e partea „teoretică“ a chestiu-nii, ca să zic așa, generală.

Ziua începe cu „Bună dimineaţa!“, cică, iar „Bună dimineaţa!“ continuă cu deschiderea televizorului sau a aparatului de radio, până una-alta. Ca gospodarul să afle „ce se mai face pe lume“, adică să cu-leagă unele noutăţi, vești bune și mai pu-ţin bune, știri mai proaspete și cât mai pe larg posibil. Să se informeze vrea, ca apoi, la serviciu, între colegi, să nu pară ca un căzut din Lună. Și aici, după tradiţionalul salut, prima întrebare e: „Ce mai nou?“

Da, ca să nu uităm să amintim, pe tă-râmul informării e și ziarul, și Internetul, dar și vecinul-vecina, deseori, care, de te prinde neinformat, se uită chiorâș sau că te arată cu degetul.

Aceasta e partea „practică“ a iureșului informativ, cu mult mai simplă, particula-ră.

Ambele părţi ale informării — „teore-tică“ și „practică“ — îl vizează, cred, și pe omul cu armă, ieșit în sânul Naturii, pe cel cu undiţa pe mal de apă, și pe gospodarul cinegetic gestionar, mai ales. Pentru că una e să fii, pur și simplu, vânător sau pescar, membru al Societăţii, cu pușca de-a umăr sau cu cârligul pescăresc în pungă și cu to-tul alta e să dispui de un minim volum de cunoștinţe în domeniu, să fii la curent cu ultimele noutăţi, ultimele hotărâri călăuzi-toare ale conducerii, să fii familiarizat și cu activitatea ortacilor tăi din alte părţi sau și de peste hotare, să poţi să te orientezi, să compari, să decizi argumentat și cu sigu-ranţă, să tragi concluziile de rigoare, dacă e cazul.

Firește, lucrul acesta e posibil doar dacă vânătorul sau pescarul se bazează pe anumite cunoștinţe, acumulate de-a lun-gul anilor, consecvent, cu tenacitate. Cu un vânător bine informat, să recunoaștem, e o plăcere să discuţi. Te îmbogăţește. La un ortac care cu greu leagă două propoziţii între ele, care în afară de pușcă, teren de vânătoare și vânat dobândit n-a văzut ni-

mic în viaţă, pentru că nici nu l-a interesat altceva, cum te uiţi? Cu interes, iscoditor? Nu cred, chiar de e darnic și primitor la o agapă, deschis în alte lucruri pământești. Pe când la un vânător cu fruntea înseni-nată, gata să-ţi povestească toată noaptea

despre șiretlicurile vulpii, hâtrenia lupu-lui, „coţcăriile“ iepurelui… surprizele es-capadelor, capacităţile tehnice ale armei, pe care și-a procurat-o recent, despre o fermecătoare privighetoare, zborul năval-nic al vulturului, devotamentul și „ingeni-ozitatea“ câinelui de vânătoare, știut că te uiţi cu alţi ochi. Te uiţi cu admiraţie și cu invidie, poate. În minte frământând gân-dul: „Măi, câte cunoaște omul ăsta!…

Cunoaște, pentru că e informat. Cu-noștinţele necesare, mai ales cele despre comportamentul vânatului, pot fi moște-nite, dobândite prin studiu, informare, dar dacă vânătorul le neglijează… cu ce se ale-ge? Cu fala că are pușcă?

Tema informării am dezghiocat-o par-că într-o doară și cu un domn bine pre-gătit în ale vânătoriei, cunoscător al lumii animale și vegetale prin părţile Codrului, dar și al firii ortacilor pe care de ani buni îi conduce. E vorba despre Ion Sârbu, preșe-dintele Subdiviziunii Teritoriale Strășeni, membru de onoare al SVPM.

— Nu-i bine să-ţi duci traiul în afara a tot ce se face în jurul tău, zice. Omul, indiferent unde se află și cu ce se ocupă, trebuie să fie informat, ca să se orienteze mai ușor, mai cu folos. Azi, mai ales, dacă o faci pe surdul și orbul în toate, ești pier-dut, e ca și cum ai trăi pe o insulă nelocu-

ită, degeaba. Dar pentru un vânător lipsa informaţiei e catastrofă!

— Ce aveţi în vedere? întreb.— Păi, a-ţi cumpăra pușcă și a ieși cu

ea la vânat, încă nu înseamnă că ești vâ-nător. Vânătorul trebuie să înveţe a fi vâ-nător, să treacă o anumită școală, adică să adune cât mai multe cunoștinţe despre lu-mea animală, vegetală, Natură, gospodări-re, întreţinere, pază, diversitate a vietăţilor, prădători, braconaj… Ehe-he! Multe are de învăţat! Toată viaţa!

— Cum și de la cine? mai întreb.— Ei, slavă Domnului! Ai cum, de unde

și de la cine! Doar dorinţa să nu te înstră-ineze, căci informaţie găsești!… Personal, cum fac, de-acu de ani și ani? Abonez o pu-blicaţie republicană, una locală, revista de specialitate… zilnic, când vin acasă, caut să privesc emisiunile TV despre Natură, vână-toare… ca să aflu cum o mai duc și cum se descurcă vânătorii din alte ţări… Cum al-tfel? Fără informaţie, zău, aș muri!…

— Așa credeţi, sunteţi convins și pro-cedaţi Dvs., dar ceilalţi vânători din subdi-viziunea pe care o conduceţi cum fac?

— Mulţi, pot spune, au însușit ade-vărul că a acumula cunoștinţe înseamnă a cunoaște adevărata stare a lucrurilor în propria gospodărie, pe care, dacă trebuie, poţi s-o schimbi. Fie că e vorba de aplica-


rea anumitor măsuri de profilaxie sau biotehnice, fie că e vorba de trecerea cu bine a vreunui examen în care te pune situaţia. Vânătorul trebuie să știe cum să iasă la liman. Dar asta o poate face ușor doar dacă e pregătit, dacă se price-pe cum să se orienteze și să decidă. Lu-crul acesta îl spun ortacilor permanent, ca să nu greșească, pentru că, dacă ai greșit… poate să fie pentru ultima dată.

— Și, vorbindu-le de cunoștinţe te-meinice, vă ascultă?

— Încerc să-i conving, le demon-strez… Chiar și în privinţa abonării la revistă, dacă a venit vorba despre cu-noștinţe și informare a vânătorului. Să vă povestesc… Începuse campania de abonare. Pe ai mei i-am anunţat, cum că așa și așa… vânătorul trebuie să fie informat și pentru că revista noastră e o sursă bună. Cu unii, desigur, mult n-am vorbit: ei an de an o abonează și

sunt mulţumiţi, spun că li-i de mare folos. Dar despre alţii, „lăsători pe altă dată“, ce să vă spun? Au plătit înzecit, s-au făcut de râs în faţa celorlalţi…

„Lăsătorii“, adică cei care nu se prea dau la carte, chiar în aceeași zi, cică, adunaţi la bar, au încins o petrecere, mai de nu și-au băut și pantalonii. Iar unul dintre ei, spre sfârșite, a alergat acasă după murături și portmoneu.

A doua zi se lăudau cât au mâncat, cât au băut, cât au irosit.

— Aţi aruncat banul în vânt, pe fumat, l-aţi împrăștiat pe sub garduri. Dacă l-aţi fi dat pentru revistă, despre care vorbeam noi ieri, o lună aţi fi citit, de rând cu ai casei! Dar așa… și buzu-narul golit, și duhul sărăcit! le-a răs-puns președintele.

Da, omul abonat la o publicaţie se înarmează informaţional pentru cel puţin o lună. Dar cel care zilnic consu-mă 2-3 beri a câte 12 lei bucata, o sticlă de vin sau de votcă, 1-2 cutii de ţigări a câte 7-10 lei pachetul, de exemplu, cu ce se „înarmează“?

— Cu sărăcia! veni să încheie dl Ion Sârbu, la care nu am mai avut ce adăuga.

CoNstaNtIN BâRCĂ

Ecosistemele de stepă și de pășune, valorificate în agricultură, în trecut con-stituiau „casa“ animalelor sălbatice. Însă, pe măsura creșterii populaţiei umane și a cerinţelor omului s-a ajuns la extinderea suprafe-ţelor folosite în agricultură și reducerea habitatelor naturale a lumii animale. Ca urmare a acestui deca-laj, au apărut colizii între gestionarii agriculturii și ai gospodăriei cinegetice. Cel mai mult suferă lumea ani-mală, inclusiv vânatul.

Odată cu aplicarea, prin anii 70-80 ai sec. al XX-lea, a tehnologiilor gospodăririi agricole inten-sive (monocultură, meca-nizare și chimizare), mo-dificarea aspectului natural al landșaftului și dispariţia relaţiilor trofice și sociale dintre animale, s-au redus condiţiile de trai (hrană, adăpost, reproducere) al multor specii. În primul rând, au suferit mamiferele și păsările răpitoare — ac-vilele, șoimii, ereţii, dihorul de stepă, nurca europeană ș. a., buni reglatori ai nu-mărului de rozătoare, dău-nători ai agriculturii. Este

cunoscut faptul că anima-lele de vânătoare în sezonul de vegetaţie, primăvara, vara și toamna folosesc hrana inaccesibilă omului. De exemplu, primăvara vânatul cu pene (fazanul, potârnichea, prepeliţa) se alimentează preponderent

cu seminţele plantelor ru-derale, vara progeniturile acestor specii consumă, în mare măsură, insecte și alte nevertebrate, iar toamna în raţia lor predomină semin-ţele de buruieni și de plante agricole, scuturate în tim-pul recoltării.

În căutarea hranei pe terenurile agricole, pe lângă daunele aduse porumbului, sfeclei, mălaiului, mistreţul distruge un număr mare de rozătoare mici, concentrate pe culturile furajere perene.

Căpriorul este o spe-cie de vânat a habitatelor de margine, între pădure și culturile agricole. Prin modul său de hrănire, din mers, pe lanul cu grâne de toamnă sau în culturile fu-rajere perene, nu paște la rând vegetaţia, ca vaca, oaia sau calul, ci mușcă firele de plante, fără a aduce careva daune culturilor. Numai iarna, odată cu așternerea unui strat gros de zăpadă cu crustă, când se limitea-ză accesul la hrana de pe sol, este nevoie de ajuto-rul omului. În lipsa hranei complementare, căpriorul poate să dăuneze livezilor tinere, pepinierelor silvice prin roaderea vârfurilor pomilor și arborilor.

Practica statelor dez-voltate, cu o gospodărie cinegetică exemplară, de-monstrează că „neînţele-gerile“ dintre agricultură și gospodăria de vânătoare pot fi, în mare măsură, evi-tate prin elaborarea unor proiecte comune de dez-voltare a acestor domenii. Astfel vor avea de câștigat nu doar agricultura și gos-podăria cinegetică, ci însăși biodiversitatea.

ManageMent

Agricultura, omul, vânatul

abonarea 2016 continuăDragi cititori ai revistei Vânătorul şi

Pescarul Moldovei, abonarea continuă! Dacă vreţi să fiţi siguri că nu rataţi ni-

ciun eveniment important în domeniul cinegetic, abonaţi-vă. Doar cel care este la curent cu toate noutăţile în domeniu, îşi poate asuma anumite responsabilităţi, fiind interesat, atât de prezentul, cât şi de viitorul faunei cinegetice.

Un om informat este un om puternic!Revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei apare lunar. Preţul unui abona-

ment rămâne neschimbat — 12,5 lei pentru o lună.Indicele publicaţiei:

în limba română — PM 32876; în limba rusă — PM 31876.Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal.

RedaCŢIa VPM

Prof. dr. aNdReI MUNteaNU


Calendar Consultaţie juridică

Cititorul întreabă:1. Câte muniţii poate păstra la

domiciliu un vânător?2. Dacă omul nu mai este mem-

bru al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, ce face cu arma?

1. Potrivit art. 13 al Legii nr. 130 din 8.06.2012 privind regimul ar-melor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, titularii dreptului de deţinere sau de port-armă pot procura de la armurieri licenţiaţi în domeniu nu-mai muniţii aferente armelor înscri-se în permisul de armă. Cantitatea de muniţii care poate fi deţinută se stabileşte, după cum urmează:

a) pentru armele cu ţeavă ghin-tuită — cel mult 250 de cartuşe cu glonţ pentru fiecare armă, cu ex-cepţia armelor de colecţie;

b) pentru armele lungi, cu ţeavă lisă — cel mult 500 de cartuşe pen-tru fiecare armă;

c) pentru armele de colecţie — cel mult 50 de cartuşe pentru fie-care armă.

Persoanele care deţin arme de autoapărare pot purta asupra lor, în afara domiciliului unde este depo-zitată muniţia, cel mult 18 cartuşe.

Transportarea cartuşelor se efectuează în ambalaj cu respecta-rea condiţiilor de siguranţă.

Se interzice înstrăinarea muniţi-ei de către persoana care a procu-rat-o, cu excepţia cazurilor în care muniţia este depusă la organul de poliţie competent.

Se interzice comercializarea sau înstrăinarea sub o altă formă, precum şi deţinerea ori utilizarea de muniţie expirată sau degrada-tă, care prin păstrare sau folosire ar putea pune în pericol viaţa, integri-tatea corporală, sănătatea persoa-nelor.

Se interzice comercializarea muniţiilor prin comision; la înstrăi-narea armei muniţia se transmite la Poliţie pentru nimicire.

2. În cazul în care posesorul armei de vânătoare nu mai este membru al SVPM, arma de vânătoa-re poate fi înstrăinată sau deţinută la domiciliu ca armă de colecţie, fapt pentru care trebuie să devii co-lecţionar. Această armă mai poate fi folosită în poligoane vânătoreşti, pentru antrenamente. Dar, în acest caz, trebuie să devii membru al unei federaţii sau club care prac-tică tirul sportiv, dat fiind faptul că posesorul și-a pierdut calitatea de vânător, în baza căreia a fost auto-rizată deţinerea armei.

IoN lIsNIC,locotenent-colonel de poliţie

Sezonul de vânătoare 2015—2016 a luat sfârşit, dar lucrările pe terenurile de vânătoare continuă. Ca de obicei, ele necesită hărnicie şi responsabilitate.

Amintim că în ultimele decenii vânătorii, membri ai SVPM, au muncit mult pen-tru creşterea şi eliberarea în natură a puietului de fazan. Astfel, existenţa fazanului în ecosistemul moldav a deve-nit ceva firesc, un fapt ce de-monstrează că aclimatizarea acestei specii de vânat e un succes. Intensificarea lucră-rilor în direcţia respectivă, precum se vede, permite ca anual să se elibereze în natu-ră circa 20 de mii de fazani. Menţionăm că până acum, în fondurile de vânătoare ale Societăţii, au fost eliberate peste 400 de mii.

Desigur, la un acest re-zultat s-a ajuns doar prin muncă asiduă. Mai ales în ceea ce priveşte aclimatiza-rea puietului, întreţinerea

lui pe timp de iarnă, prote-jarea de răufăcători, efectua-rea unui set întreg de lucrări biotehnice, aplicarea măsu-rilor strict necesare, în com-plex, care încep, în primul rând, de la selectarea terenu-lui, amenajarea şi profilaxia cuvenită, după care urmează eliberarea păsărilor în natu-ră. Aceste condiţii trebuie să fie respectate an de an.

Pe terenurile pentru fazan e necesar să fie vege-taţie bogată de arbuşti, ca adăpost natural al puietu-lui şi, nu în ultimul rând, o sursă de apă. În acest scop sunt selectate locurile care se află la o distanţă semnifi-cativă de aşezările omeneşti, pentru a diminua, exclude complet factorii de deranj: activităţi umane cotidiene, lucrări tehnice, păşunat ş. a. Obligatorie însă e prezenţa terenurilor agricole plantate cu graminee. Totodată, pe aceste terenuri se fac remize în raport de 1000 m2 la 100

de fazani. Pentru aprovizio-narea puietului cu apă sunt curăţate izvoarele, sunt cre-ate adăpători, ca păsările să nu simtă lipsa apei, mai ales în perioadele de secetă.

Dacă în sezonul rece al anului nu s-a uitat de pră-dători, de această cerinţă nu trebuie să se uite nici pri-măvara. De fapt, reglarea numerică a prădătorilor tre-buie să fie mereu în vizorul vânătorilor, ca şi asigurarea vânatului cu hrană comple-mentară. Pentru sezonul curent, în subdiviziunile te-ritoriale ale SVPM s-au co-lectat şi s-au depozitat circa 50 de tone de nutreţuri.

Aşadar, sezonul de vâ-nătoare s-a încheiat, iar sezonul lucrărilor bioteh-nice continuă! Anul curent, precum se preconizează, în spaţiile vânătoreşti ale Soci-etăţii vor fi eliberaţi încă 20 de mii de puiet de fazan.

MIhaIl ŞCeRBlIUC,managerul principal al SVPM

MartielUCRĂRI BIotehNICe

Este distribuit nutreţul pentru alimentarea su-plimentară a animalelor sălbatice.

Sunt amenajate/reamenajate sărăriile, adăpă-torile pentru animalele sălbatice, locurile cu pietriş şi scăldătorile pentru fazan şi potârni-che.

În terenurile de vânătoare este efectuată eva-luarea de primăvară a animalelor de interes cinegetic.

În fondurile de vânătoare gestionate de SVPM este organizată reglarea numerică a animale-lor de pradă.

Sunt cercetate terenurile pentru eventuala eli-berare în natură a animalelor de interes cine-getic.

Se începe pregătirea terenurilor pentru remi-ze.

În comun cu colaboratorii Inspectoratului Eco-logic de Stat şi ai Inspectoratului General de Poliţie sunt efectuate razii pentru combaterea braconajului şi a încălcărilor regulilor de vână-toare în terenurile gestionate de SVPM.

aCtIVItĂŢI îN sUBdIVIzIUNIle teRItoRIale În colectivele primare şi în subdiviziunile teri-

toriale se finalizează adunările anuale. Continuă achitarea cotizaţiilor de membru al

SVPM pentru anul 2016. Membrii SVPM susţin testul de verificare a cu-

noştinţelor vânătoreşti. Sunt colectate materialele foto pentru panou-

rile informative.

CaleNdaRUl lUCRĂRIloR BIotehNICe

Sezonul s-a încheiat, sezonul continuă


Însă evaluarea vânatului în primăvară are și scopul de a afla care este efectivul de animale, rămas peste iarnă, pentru reproducere în perioa-da primăvară–vară, a unei sau altei specii de interes cinege-tic. Tradiţional, la înfăptuirea acestei măsuri biotehnice par-ticipă oameni de știinţă de la Institutul de Zoologie al Aca-demiei de Știinţe a Moldovei, specialiști din cadrul Societăţii Vânătorilor și Pescarilor, co-laboratori ai Inspectoratului Ecologic de Stat. E de menţi-onat că evaluarea iepurelui de câmp e în toi în toate terenu-rile de vânătoare, gestionate de SVPM. De rând cu specialiștii, sunt antrenaţi și membrii co-lectivelor primare de vânători.

— Concomitent cu evalua-rea iepurelui de câmp, noi nu trecem cu vederea nici răpito-rii, ne spune Gheorghe Gro-su, managerul Subdiviziunii Teritoriale Ialoveni a SVPM. Doar fără evaluarea și reglarea numărului de răpitori — vulpi, câini hoinari, pisici sălbătă-cite, nu putem vorbi despre creșterea numărului speciilor

de vânat, afirmă dânsul. Anul trecut, bunăoară, am recoltat 180 de vulpi. Anul acesta — mai puţine. Bucură că vânăto-rii noștri își dau tot concursul la evaluarea cât mai precisă a vânatului. Nicio zi nu lipsește la această măsură biotehnică Andrei Poparcea, președintele Consiliului ST Ialoveni. Re-zultatele obţinute pe terenurile unde am reușit deja să evaluăm populaţia de iepure de câmp ne arată că avem 42-45 de exem-plare la 1000 de ha.

— Anul acesta și la noi e în creștere numărul urecheaţilor, afirmă Mihai Şterbeţ, mana-gerul ST Hâncești a SVPM. Pe unele terenuri am numărat 40, pe altele — 60 de iepuri de câmp la 1000 de ha. Avem te-renuri de vânătoare unde am ridicat 80 de șoldani la 1000 de ha. Dar nu-i totul. Evaluarea iepurelui de câmp continuă. Timpul e foarte bun pentru aceasta.

— Iarna a fost blândă, fapt ce a permis ca iepurele de câmp să ajungă cu bine în primăvară, spune Ion Sâr-bu, managerul ST Strășeni a

SVPM. Avem destulă experi-enţă pentru a evalua vânatul, fără abateri de la numărul real al speciilor de vânat. Fiecare colectiv de ortaci, antrenat în înfăptuirea acestui lucru, care nemijlocit sunt însoţiţi de o persoană responsabilă, își no-tează unde și ce a văzut. Datele înregistrate până în prezent ne demonstrează că în terenurile noastre de vânătoare numă-rul iepurilor de câmp a sporit, comparativ cu ceea ce am avut anul trecut, în acest anotimp.

— Dacă în toamna trecută, conform evaluărilor efectua-te în terenurile de vânătoare gestionate de Societatea Vână-torilor, numărul iepurilor de câmp constituia 132 de speci-mene, acum, în primăvară, ne așteptăm la un efectiv în stocul de reproducere de circa 100 de mii de urecheaţi, ne spune Anatol Savin, dr. conferenţi-ar, colaborator al Institutului de Zoologie al Academiei de Știinţe a Moldovei. Această constatare o fac, pornind de la faptul că iarna 2015—2016 n-a creat mari probleme po-pulaţiei existente de iepure de

câmp. Pe de altă parte, a fost sistată și vânătoarea la aceas-tă specie de vânat de-a valma cu păsările acvatice. Dar chiar și atunci când este deschisă vânătoarea la șoldani, sunt recoltate până la 10-15% din populaţia de iepure de câmp și tot atâția cad pradă răpitorilor, condițiilor stresante de iarnă și braconajului. Astfel, 75 la sută rămân în fondurile cine-getice, reprezentând stocul de reproducere. Deci, dacă luăm în calcul toţi factorii de care depinde numărul de urecheaţi, suntem în drept să afirmăm că în primăvara aceasta ne putem aștepta la circa 100 mii de ie-puri de câmp în terenurile de vânătoare gestionate de SVPM, ceea ce ar reprezenta o majo-rare cu circa 30% faţă de anul trecut. Bineînţeles, cifra exactă va fi cunoscută la sfârșitul lunii martie, când vom finisa per an-samblu evaluarea de primăvară a vânatului.

Până atunci însă, ce le pu-tem spune tuturor celor înregi-mentaţi în evaluarea de primă-vară a vânatului? Succes!

IoNel CĂPIŢĂ

Evaluarea e în toiManageMent

Fără doar şi poate, pentru a şti cât vânat poţi extrage din terenurile de vânătoare, este necesar, chiar obligatoriu, să cunoşti populaţia de vânat existentă. Anume din acest considerent se efectuează evaluarea animalelor sălba-tice toamna şi primăvara.


În ultimii ani mai mult se vorbeşte nu atât despre membrii acestui nucleu pri-mar, cât despre… eşalonul de sus — organizaţie raională, numită Subdiviziune Terito-rială, şi… despre şefii ei, des-pre cât de capabili sunt în ale conducerii. Bine, numai că rezultatele activităţii lor tot pe umerii colectivelor prima-re stau, nu?

Chiar în repetate rânduri am asistat la fel de fel de dis-cuţii despre problemele pe care le rezolvă cinegeticienii, cât de mult muncesc ei ș. a. m. d. Într-un cuvânt, erau lăudaţi președinţii acestor organizaţii raionale, nu membrii colec-tivelor primare. Poate că pe bună dreptate, dar eu, într-un fel, nu m-am simţit prea co-mod și vă spun de ce…

Pentru că întregul fond de vânătoare e pe seama mem-brilor de rând ai colectivului vânătoresc. Ei sunt preocupaţi și de dezvoltarea terenurilor de vânătoare, și de popularea acestora cu faună, și de între-ţinerea animalelor sălbatice, conservarea biodiversităţii. Tot ei au de furcă și cu braco-najul… Totodată, au grijă și de salubrizarea spaţiilor, înverzi-rea teritoriilor, construcţia iz-voarelor, a bazinelor acvatice, de multe alte lucrări cotidiene și de durată.

Scriind aceste rânduri, mă gândesc la mai multe colective primare, dar, în mod special, la cele din raionul Criuleni, teri-toriile cărora, de mai mulţi ani la rând, sunt populate cu fazan, raţă mare și iepure de vizuină.

Vânătorii de aici deja de câţiva ani se ocupă de popula-rea fazanului și raţei sălbatice. În anul 2014, când au reușit să aducă în bazinul acvatic din lo-calitate 200 de răţuște, a fost o mare bucurie. Desigur, au fost fel de fel de dificultăţi până a le crește, au avut probleme cu răpitorii, cu braconierii, le-au hrănit, le-au păzit și… au ob-ţinut rezultate bune, ca ulte-rior, la deschiderea sezonului de vânătoare, să beneficieze de o partidă de vânătoare rară, filmată și demonstrată de un post TV.

Cu același îndemn, Ghe-orghe Nagnibeda, președinte-le colectivului, și-a mobilizat ortacii și la popularea spaţiilor vânătorești cu fazan. Doi ani consecutiv, oamenii au con-struit un izvor, hrănitoare, au efectuat un șir de alte lucrări biotehnice, devenind adevăraţi stăpâni peste spaţiile vânăto-rești gestionate.

Nu mai rău se prezintă și colectivul primar de vânători din Cimișeni. Tot de mai mulţi ani aici spaţiile sunt popula-te cu fazan. Întregul ciclu de lucrări este îndeplinit conști-incios, cu responsabilitate. Ei au însușit o condiţie necesară: pentru a popula spaţiul vână-toresc cu fazan, trebuie să pre-gătești cum se cuvine hrana, ca ea să conţină, în special, o gamă largă de vitamine, me-dicamente ce se adaugă în apă, pentru profilaxie; știu cum și unde să construiască hrănitori, cu ce să le completeze, ca păsă-rile să se simtă bine, să crească

sănătoase, asigurate cu hrană, mai ales, iarna.

Vânătorii s-au grijit chiar și de faptul ca izvorul pe care l-au construit pentru aceste păsări să fie sfinţit. Iaroslav Ţurcan, tânărul președinte al colecti-vului din partea locului, a găsit cheiţa convingerii și mobiliză-rii tuturor colegilor, cu care și obţine rezultate bune.

Un alt colectiv primar este cel condus de Andrei Burlea. Președintele are o mare vechi-me în vânătorie, cunoaște în profunzime problemele exis-tente în domeniu, în spaţiile vânătorești irepetabil de fru-moase de pe malul bătrânului Nistru. Iar de sărbători, în mod tradiţional deja, vânătorii din acest colectiv se prezintă cu programe tematice speciale, de interes cinegetic universal.

Tot pe malul Nistrului se întind și spaţiile vânătorești ale colectivului primar din Corjo-va — sat cu o așezare geografică aparte. Și aici marea grijă faţă de faună e partea dominantă a activităţii. Colectivul lui Ana-tolie Gore, președintele, parti-cipant activ la toate festivităţile locale și republicane, de ordin cultural-sportiv în domeniu, obţine performanţe dintre cele mai mari. În Casa Vânătorului pe care au construit-o poţi ve-dea întreaga activitate a colecti-vului. Tot aici au loc festivităţile vânătorești raionale.

Experienţă bogată în ges-tionarea spaţiilor vânătorești a acumulat și colectivul pri-mar din satul Bălăbănești. Ion Buzilă, membru de onoare al SVPM, de peste 15 ani condu-ce cu mare străduinţă și price-pere colectivul. La popularea cu fazan a spaţiilor vânătorești anume ei au fost primii în ra-ion. Și tot cu locuri de frunte s-au ales și în competiţiile vâ-

nătorești organizate. Cântecele lor, versurile și muzica proprie sunt ascultate cu mare drag și interes de toată lumea.

În ordine exemplară sunt întreţinute și spaţiile vânăto-rești ale colectivului primar din satul Mașcăuţi, pe malul râului Răut, unde cresc fazani și raţe. Mihai Carţân, deși e președinte tânăr, a acumulat suficientă experienţă pentru a organiza chibzuit activitatea colectivului. Și ortacii dânsului sunt participanţi la toate con-cursurile vânătorești, ieșind în-vingători. Totodată, le-a mers vestea și de mari povestitori de bancuri, întâmplări hazlii, fără de care viaţa vânătorului e de neînchipuit.

Eu am onoarea să conduc de circa 16 ani colectivul pri-mar din comuna Ciorescu. Ortacii noștri intră în primele trei colective raionale de frun-te. Teritoriul nostru cinegetic ocupă așezări geografice foar-te favorabile. Însuși râul Ichel, ca să zic așa, ne mobilizează să întreţinem relaţii deosebite cu fauna, cu Natura. În ultimii ani am reușit să le populăm cu fazan, dar și cu iepure de vizuină. Rezultatele, desigur, bucură. Ele însă necesită multă muncă, disciplină, răbdare… de care dau dovadă majorita-tea colectivelor, inclusiv din Hrușova (președinte — Victor Șendrea), Boșcana (președinte — Iurie Vântu), Hârtopul-Ma-re (președinte — Boris Iepure), Râșcova (președinte — Igor Gliga), orașul Criuleni (preșe-dinte — Andrei Nigai) ș. a.

Da, pădure fără uscături nu există, se mai spune în popor, dar uscăturile pot fi înlăturate, dacă cel care le adună e ales cu migală și pricepere, ca bun gospodar, în care membrii co-lectivului au încredere.

Colectivul primar — sufletul vânătoriei

PunCtul Pe i

BoRIs PleŞCa,preşedintele colectivului primar de vâ-nători din comuna Ciorescu, membru de onoare al SVPM


Cotoiul acesta avea o răspândire destul de largă în Europa, spre Nord — până la Marea Britanie și Marea Baltică. Sudul cu-prindea Spania, Italia, Balcanii, Asia Mică și Caucazul. La Est arealul se mărginea cu frontiera de Vest a fostei Uniuni Sovietice. În prezent se întâlnește în populaţii izolate din pădurile seculare ale Europei Centrale și de Sud-Est, Asia Mică și Caucaz.

Pisica sălbatică (Felis silvestris Schre-ber, europeană de pădure) se aseamănă la exterior cu unele forme coloristice ale pisicii domestice, fiind însă mai masivă (masculii având până la 90 cm lungime, femelele — 77 și o greutate de până la 8 și, respectiv, 6 kg). Caracteristice cotoiului sălbatic sunt patru linii negre pe blana ca-pului, care prelungesc cu o linie de blană întunecată pe spate, câte două linii negre pornesc de la ochi spre gât. Coada este comparativ mai scurtă, inelată, destul de stufoasă la capăt și neapărat cu o pensulă neagră. Sub barbă și pe gât este de culori deschise.

Cotoiul este activ în amurg și dimi-neaţa, până la răsăritul soarelui; în caz de trofică insuficientă poate vâna și ziua, pe timp posomorât, îndeosebi vara. În cău-tarea hranei într-o noapte poare parcurge până la 10 km. Duce un mod de viaţă so-litar, formând cupluri doar în perioada de împerechere. Utilizează un sector de ac-tivitate mai frecvent de circa 200-300 ha, în funcţie de abundenţa troficii și distan-ţele până la zonele de odihnă și adăpost. Unele surse bibliografice arată că aceste sectoare pot varia de la 10 ha (în stufă-riile bălţilor) până la 500 ha (în pădurile antropizate). Densitatea optimă a popula-ţiilor poate atinge și valori de 20-30 spe-cimene la o mie de hectare, dar, de obicei, este de 1-2 exemplare la o mie de hectare. Pentru odihnă și reproducere pisicile folo-sesc scorburile arborilor seculari și foarte frecvent vizuinile părăsite de bursuc, iar în stufării — cuiburile stârcilor și altor păsări de baltă.

De obicei vânează rozătoare, destul de des fazani și potârnichi. În biotopurile ac-vapalustre prinde șobolani de apă, bizami, lișiţe și raţe, uneori pești și crustacee. În teren deschis poate vâna iepuri, șopârle. Îndrăznește să atace nevăstuici, hermeline, dihori și chiar jderi. Au fost observate des cazuri de atac asupra căprioarelor tinere și posibil unii masculi se specializează pe asemenea pradă. În prezenţa unei trofici bogate, un motănaș de 1,5-2 luni poate consuma pe zi 10 șoareci, iar un mascul adult — până la 1kg de carne.

Pisicile se reproduc în condiţii optima-le și de două ori pe an. De obicei, în ianua-rie-martie câţiva masculi concurează pen-tru femelă, care în aprilie-mai aduce 3-6 motănași. A doua pontă poate fi toamna, nu mai târziu de începutul lui decembrie. Masculii nu-și fac mari griji pentru educa-ţia progeniturii — pisica rămâne să-i hră-nească și să-i apere de posibilii dușmani. După 40-50 de zile fac proba cărnii și la două luni puii își urmează mama la vână-toare.

Apropierea genetică dintre formele sălbatice și cele domestice fac posibilă, în anumite condiţii, apariţia hibrizilor, frec-venţa cărora este proporţională gradului transformărilor antropice ale ecosisteme-lor naturale și dereglărilor structurii po-pulaţionale a pisicii sălbatice. În anii ΄80 ai secolului trecut în ecosistemele silvice ale republicii noastre specia a fost estimată la

circa 60-70 specimene, însă luând în calcul și populaţia de stufăriș din luncile Prutu-lui, Nistrului și lipsa unei metodici incom-plete de evaluare, pisica sălbatică număra nu mai puţin de 100 de exemplare.

Începând cu anul 2000, se observă o creștere a efectivelor de prădători, atât în ecosistemele silvice (pisica sălbatică, jde-rul de pădure), cât și în terenurile des-chise — agrocenoze (vulpea, jderul de piatră, nevăstuica). Este de remarcat că în această perioadă semnalăm și apariţia în ecosisteme a prădătorilor dispăruţi (șa-calul, lupul). Pisica sălbatică se întâlnea pretutindeni în zona codrilor centrali și în stufăriile luncilor, cu o densitate medie de 0,6-0,8 exemplare la o mie de hectare, numărând peste 200 specimene. O creș-tere deosebit de importantă se observă în perioada anilor 2010—2015, când evaluă-rile simultane pe urmele ultimilor zăpezi în ecosistemele silvice au arătat un efec-tiv de circa 500 de pisici, demonstrând o densitate medie de 1,5 specimene la o mie de hectare de teren împădurit. Totodată, constatăm o concentrare a pisicii sălbatice în zonele de populare a fazanului, uneori la distanţe destul de mari de trupurile de pădure (10-15 km) și în stufăriile din lun-cile Prutului și Nistrului, unde cuibăresc și sunt frecvente la pasaj păsările acva-palustre, inclusiv de interes cinegetic. La Băcioi, în ţarcul de acomodare a iepurelui de vizuină, de exemplu, a fost depistat un caz de atac fatal asupra iepurilor și este sub semn de întrebare câţi au căzut pradă acestui vânător iscusit.

Cotoiul este protejat de convenţiile in-ternaţionale și Cărţile Roșii ale multor ţări europene, inclusiv România, Republica Moldova și Ucraina, însă impactul aces-tui răpitor de rând cu lupul și șacalul de-vine tot mai evident în ecosisteme și este necesară cercetarea căilor de diminuare a acestuia.

dr. conferenţiar aNatol saVIN

Cotoiul de temut

ave fauna

PRĂdĂtoR IsCUsIt, CU aUz şI VĂz PeRfeCt, CU CaPaCItĂŢI de a VâNa şI îN îNtUNeRIC, atât la sol, Cât şI Pe RaMURIle aRBo-RIloR, se dePlaseazĂ PRaCtIC fĂRĂ zgoMot, PosedâNd ReaCŢII MoMeNtaNe. astfel, PRada NU aRe NICIo şaNsĂ de sCĂPaRe.


Ţin minte și acum numărul biletului: 000589, eliberat de Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Vadul lui Vodă. Pe atunci Vadul lui Vodă avea statut de raion. Împli-nisem 16 ani. Dar cum de la așa vârstă am fost primit în rândurile vânătorilor? Argu-mentul a fost că mă trag dintr-o dinastie: tata și bunicul au fost vânători.

Ce să vă spun? Am avut noroc de un grup de vânători experimentaţi, cum au fost moș Petrea Ţușcă, Onisim Barbăro-șie, Oachim Furtună… De la ei am învăţat „meșteșugul“, deoarece tatăl meu, Dum-nezeu să-l ierte, a trecut la cele veșnice în anul 1948, iar bunicul și mai înainte.

Pe atunci, în anii ´50, să fii vânător era o treabă bună. Nu zic ba, și acum, să te nu-mești vânător bun, trebuie s-o dovedești prin cunoașterea acestei arte, prin cu-noașterea faunei, în special, dar și a florii. Totuși, spre deosebire de ceea ce avem azi, acum mai bine de jumătate de veac, era vâ-nat, măi neamule, nu glumă. Dar și pieile de vânat erau întrebate și aveau preţ bun. De-o vorbă, o piele de vulpe ajungea până la 25 de ruble, când o armă de vânătoare costa 45 de ruble.

Poate să nu-i vină a crede cuiva, dar în acele timpuri se organizau brigăzi de vână-tori profesioniști. În sezonul de vânătoare, la iepuri de câmp, eram obligaţi să vânăm în fiecare zi, fiindcă erau foarte mulţi și făceau daune mari livezilor tinere. Vânam câte 4-6 șoldani pe zi, ba și mai mult. Nu-mărul de exemplare nu era limitat: vânam

cât puteam duce. Dacă nu veneau comod pe ţeavă, nici nu trăgeam după ei.

Prin anii ´80 organele de resort au început limitarea normelor de recoltă a vânatului. De ce s-a procedat astfel? Din cauza micșorării numărului de iepuri? Poate…

Stau uneori și mă gândesc: înainte vreme, pământurile erau lucrate mecani-zat, erau folosite intensiv chimicalele, dar iepuri erau foarte mulţi. Nici prezenţa lu-pului până în anii ´60 nu afecta efectivele de iepuri. Astăzi, însă, sunt multe terenuri nelucrate, părăginite, cu tufari mulţi și deși, mecanizarea și chimizarea agricul-turii este la un nivel jos, dar numărul de iepuri s-a împuţinat.

Nici limitarea cotei de recoltă nu a dus la restabilirea numărului lor. De interzice-rea vânătorii nici nu mai vorbesc. Nu este corect să interzici vânătoarea la iepuri, dacă nu cunoști din ce cauză a scăzut nu-mărul lor, indiferent ce funcţie deţii — mi-nistru sau premier.

După mine, numărul iepurilor a înce-put să scadă încă prin anii ´70. Poate că, pe de o parte, a dat vreo boală peste ei…, dar totuși cred că boala cea mai gravă este braconajul de noapte, la far, care a început a se practica tocmai în acea perioadă.

Îmi amintesc cum pe atunci, ne înţe-legeam câţiva vânători și făceam razii de noapte pentru a-i prinde pe acești braco-nieri. Și trebuie să vă spun că raziile pe atunci erau eficiente. Dacă ne vedeau, bra-

conierii o luau la sănătoasa.Acum nu mai au frică. Au mașini per-

formante, arme moderne, ţi-e frică să te bagi la ei. Noi, vânătorii de rând, nu mai putem face faţă braconierilor de noapte — cei mai mari dușmani ai iepurilor (dar și ai vânătorilor), fără susţinerea organe-lor legii. Iar organele de stat — Ministerul Mediului, Guvernul, în loc să comunice și să conlucreze activ cu vânătorii (ortaci, în sensul adevărat al cuvântului), le interzic plăcerea de a practica această artă moște-nită de la înaintașii noștri.

Vânătorii adevăraţi practică această artă nu din plăcerea de a ucide. Murim de foame? Haide nu!

Dorinţa de a ne manifesta calităţile profesioniste — de a căuta, a urmări vâna-tul — iată farmecul pasiunii!

Pe timpuri, da, se recolta mult, dar acest lucru se făcea reieșind din numărul existent al vânatului. Nu umbla fiecare cu pușca în fondul de reproducere a vânatu-lui. Legea funcţiona — și cea scrisă, și cea nescrisă. Iar acum? Au interzis vânătoarea, prin Hotărâre de Guvern, la iepurele de

câmp și la păsările acvatice și, într-un fel s-a început o luptă cu vânătorii, membri ai Societăţii.

Cei „de sus“ chiar nu-și dau seama că nu cu vânătorii trebuie să lupte, ci cu bra-conierii? Aceștia sunt vrăjmașii adevăraţi ai vânatului!

tIMofeI CRĂCIUN,s. Mereni, raionul Anenii Noi

Fost-am şi eu vânător...POrtret


Pregătirea ţâncului pen-tru dresaj trebuie începută de la vârsta de 2—6 luni. Este perioada celei mai intensive maturizări fizice a organismu-lui câinelui tânăr, la fel, a dez-voltări lui intelectuale. Vom ţine cont de faptul că parti-cularităţile comportamentale ale câinelui sunt în proces de formare, drept care este prea devreme să-l învăţăm dintr-o mișcare ce și cum trebuie să facă ca să devină peste noapte „vânător“ experimentat. Este suficient să acordăm ţâncului mai multă atenţie, să-l plim-băm prin câmp, pădure, să-l antrenăm în jocuri dezvolta-toare. În timpul acestor plim-bări oricum se vor manifesta pornirile lui înnăscute, iar noi vom asista la acest proces și vom face totul ce este necesar pentru a-l îndrepta pe calea cea dreaptă.

În această perioadă trebuie să urmărim atent, dacă ţâncul se dezvoltă corect. El trebuie să-și cunoască numele și să reacţioneze la comanda de in-terzicere, trebuie să fie deprins cu zgarda, să vină când este chemat de stăpân.

În prima jumătate de an de viaţă el trebuie să-și cunoască perfect numele (acest lucru este deosebit de important) și să deprindă principala co-mandă de interzicere, drept care urmează să fie stimulat în acest sens cu ceva gustos, sau cu cuvinte duioase. Pedeapsa fizică sau impunerea cu forţa sunt nedorite, deoarece pot afecta psihicul câinelui.

De la vârsta de jumătate de an (uneori, puţin mai înainte, în funcţie de soiul câinelui), putem proceda la instruirea lui de mai departe. Altoim

deprinderile lui de a reacţio-na prompt la principalele co-menzi, la care câinele trebuie să demonstreze supunere. Una dintre comenzile de care la un moment dat poate chiar depinde viaţa câinelui tău este cea pe care ai ales-o ca să îl chemi la tine. „Aici!“ sau „Vin'

aici“ este o comandă esenţială și se folosește de obicei asoci-ată cu numele câinelui. Foarte mulţi proprietari de câine se plâng că această comandă este adesea ignorată de câine. Este foarte probabil ca ea să nu fi fost „predată“ corect sau „re-compensa“ cuvenită a întârziat să apară, sau a fost chiar înlo-cuită… cu altceva.

Nu sunt rare cazurile în care vedem un câine alergând fără o ţintă anume și un stăpân cu lesa în mână după el, supă-rat și nervos, strigând „aici!“ pe tonuri care de care mai va-

riate, dar… neadecvate. Situ-aţia descrisă este un exemplu clasic despre cum învaţă câi-nele că „aici!“ înseamnă „fugi cât mai departe că s-a supărat stăpânul și te așteaptă ceva ne-plăcut când te-o prinde!“.

Altoirea deprinderii de a se conforma voinţei stăpânului

este obligatorie pentru toţi câi-nii de vânătoare. Există opinii, conform cărora, câinii de aret, Laika și ogarii nu sunt predis-puși spre dresaj general. Unii afirmă chiar că dresajul nu le priește. Este, însă, o eroare! Toţi câinii se supun dresajului, iar deprinderile de a da ascul-tare stăpânului doar facilitează însușirea unor calităţi eminen-te de vânător!

La început deprinzi câine-le cu comanda „Stai!“. Pentru aceasta în timpul plimbării cu lesa, la orice oprire, spune-i câinelui „Stai!“, stimulându-l

și îmbinând executarea cu co-manda „Bine!“. Dacă câinele încearcă să se așeze sau să se culce, din nou îi ordoni „Stai!“ și îl ajuţi să ia poziţia cuvenită. După ce discipolul stă câteva secunde în picioare, spune-i „Bine!“ și îl remunerezi cu ceva gustos. În continuare, te distanţezi treptat de câine, ca acesta să îndeplinească co-manda „Stai!“ la anumită dis-tanţă de la stăpân. Dacă el nu îndeplinește comanda, îl ajuţi să ia poziţia cuvenită și iar te îndepărtezi. Această deprin-dere este foarte importantă pentru viitoarea vânătoare.

Etapa următoare este în-sușirea comenzii „Șezi!“. Cel mai simplu procedeu este ur-mătorul: câinele cu lesă este ajutat să se poziţioneze lângă piciorul stâng. Apoi cu o mână ţinem lesa întinsă, iar cu cea-laltă apăsăm ușor pe spate, făcându-l să se așeze. Câinele se va așeza neapărat, după care va primi recompensa. Deja după câteva exerciţii, ţâncul se va așeza de cum numai va auzi comanda rostită de stăpân. După însușirea mai temeinică a comenzii, deliciul este înlo-cuit cu comanda stimulatorie „Bine!“ și cu mângâieli. Însă uneori chiar și un câine matur trebuie stimulat pentru înde-plinirea exemplară a comenzii cu ceva mai consistent.

Comanda „Culcat!“ trebu-ie învăţată, așezând la început ţâncul la comanda „Șezi!“, iar apoi apăsând ușor cu mâna pe greabăn îi tot repetăm „Culcat!“ până nu se culcă. În această poziţie câinele se va afla câteva secunde, timp în care îi vom tot spune „Culcat!“ și „Bine!“, iar apoi îl vom ser-vi cu un deliciu. În scurt timp,

Secretele şi procedeele dresajului general

ChinOlOgie


ţâncul va deprinde să înde-plinească „Culcat!“, pentru aceasta fiind suficientă doar vocea stăpânului.

În niciun caz nu trebuie să impunem ţâncul să înde-plinească permanent comen-zile doar într-o anumită con-secutivitate. Dimpotrivă, de fiecare dată alternăm comen-zile și procedeele de învăţare, alegând pentru aceasta dife-rite împrejurări.

Mersul alături de stăpân, atât cu lesă, cât și fără aceas-ta, este o deprindere foarte importantă. La început de-prindem ţâncul să meargă cu lesa, apoi, după ce lesa nu-l va mai deranja, îl învăţăm să meargă în pas cu stăpânul, în oricare parte ar coti acesta.

Treptat, învăţăm câinele să meargă alături de stăpân fără lesă. La început utilizăm cel mai simplu procedeu — stimularea cu „bombonele“, însă cu timpul, când rezul-tatele vor deveni evidente, vom obţine că discipolul va merge absolut liniștit alături de stăpân atât în pădure, cât și în oraș.

Este extrem de important să educăm câinele în spiritul stăpânirii de sine. El trebuie disciplinat în așa mod, ca pe viitor acesta să deprindă une-le abilităţi, utile la vânătoare. Cu scopul educării stăpânirii de sine, câinele este așezat în faţa hranei, lui nu i se permi-te un anumit timp să se atin-gă de ea. Câinele va obţine hrana doar cu permisiunea stăpânului. Timpul așteptă-rii este majorat treptat, ca și distanţa dintre stăpân și dis-cipol.

Când câinele va da dova-dă că își stăpânește emoţiile, stăpânul procedează la repe-tarea exerciţiului în câmp sau în pădure, în circumstanţe aproape similare celor în care se desfășoară vânătoa-rea. Această deprindere este importantă atât în timpul dresajului ulterior, cât și la vânătoarea propriu-zisă.

Unele procedee sunt bi-nevenite doar pentru grupuri aparte de câini de vânătoare. Unii vânători insistă să extin-dă spectrul cunoștinţelor dis-cipolului din contul însușirii unor procedee speciale. Dacă este vorba doar despre proce-sul de comunicare a câinelui cu cei ai casei, în familia stă-pânului, această intenţie este una firească. Însă, în condi-ţiile vânătorii, câinele tre-buie să cunoască și să înde-plinească anume comenzile care sunt necesare pentru a asista stăpânul.

Aproximativ la vârsta de 10 luni (puţin mai degra-bă la câinii de vizuină) vom proceda la principala etapă a dresajului, deci, la dresarea specială.

Important este să în-cepem dresarea practică a câinelui în ale vânătorii la o vârstă nu mai mare de 10 luni (și chiar de 8 luni la câi-nii de vizuină). În această perioadă, finalizează crește-rea intensivă și începe să se dezvolte și să se consolideze instinctul vânătoresc. Deja este mai ușor să activăm re-flexele necesare și să altoim deprinderile necesare, până la urmă, stilul de lucru al câi-nelui. Fiecare chinolog știe că dresajul câinelui la o vârstă înaintată este o adevărată în-cercare, uneori, fără speranţă de izbândă. Principalul este să corelăm efortul educativ cu forţa și rezistenţa câinelui. Dresarea excesivă se poate solda cu repulsia câinelui faţă de preocupările vânătorești. La fel, este contraindicată brutalitatea sau violenţa, ma-nifestate de stăpân, care astfel doar anihilează instinctul vâ-nătoresc înnăscut al câinelui. Varianta optimă este să anga-jăm câinele în preocupările legate de vânătoare în mod treptat, pas cu pas. Mai cu seamă, dacă este vorba des-pre sarcini fizice enorme.

Vlad NalIMoV

Despre patrupedul cu nume generic câine am mai spus câte ceva în unele articole ale mele. Câinele este cel mai sincer prieten al omului. El simte când îl iubim, când îi acordăm atenţie şi ni-l fa-cem tovarăş de viaţă. Omenia lui merge până la sacrificiu, deşi el nu-i om. El păzeşte casa de hoţi, îi însoţeşte la plimbare sau cum-părături pe cei neajutoraţi. El este bucuria celor în vârstă şi rămaşi singuri, atenuându-le drama sin-gurătăţii. Câinele sare în apă să te salveze de la înec. Fără câine, vânătorul se-ntoarce deseori aca-să cu tolba goală. Dresaţi, câinii sunt de mare folos în găsirea ho-ţilor, depistarea drogurilor şi, mai nou, în depistarea cancerului la cei afectaţi de această boală. Sunt exemple când serviciile aduse de câine depăşesc uneori competen-ţa noastră, a oamenilor.

Se ştie că Iulia Haşdeu, singura fiică a savantului român Bogdan Petriceicu Haşdeu, a murit de tu-berculoză la vârsta de 18 ani. Era un geniu ca şi tatăl său. Durerea încercată de părinte este greu de cuprins în cuvinte. Obsedat de moartea fiicei, Haşdeu construieş-te la Câmpina un castel, unde ţine şedinţe de spiritism pentru a intra în legătură cu sufletul iubitei sale fiice. Iată câteva meditaţii ale sale, în aceste împrejurări:

„Se pare că deja unele dobitoa-ce simt ceea ce numim noi nemu-rirea sufletului. Un câine credincios însoţeşte până la mormânt capul stăpânului; priveşte cum îl bagă în groapă, fără a se repezi la cioclii, deşi el se repezea înainte la oricine ar fi încercat a se atinge de stăpân;

apoi nu vrea sa se întoarcă acasă, ci rămâne culcat pe mormânt; o zi, două, trei, respinge orice hrană, dar nu muşcă pe nimeni şi întoc-mai ca un mucenic, moare jertfă a iubirii. Acest câine nu este oare foarte sigur că prin moarte el îşi va recăpăta stăpânul? Cât timp ră-posatul trăia, i se întâmpla adesea a pleca în călătorie, pe mai multe luni, lăsându-l pe Azor acasă. Azor era trist, tânjitor, totuşi mânca din mâna slugilor şi aştepta liniştit, ca şi când ar fi zis stăpânului: la reve-dere. De ce, oare, acum Azor, atât de răbduriu altădată, nu mănâncă pe mormânt în aşteptare ca stă-pânul să iasă din groapă peste câ-teva zile sau peste câteva luni? El ştie, prin urmare, că moartea este o altfel de călătorie: dar pare a fi asigurat că prin sinucidere poate să-şi revadă stăpânul, căci pentru a-l revedea se omoară, nu dintr-o obişnuită înstrăinare“. Un aseme-nea câine, dacă nu e om, este candidat la omenie, după cum a spus-o nu-mi amintesc cine. Ca să fie om deplin, îi lipseşte organul pentru a mânui revolverul.

Am şi eu trei câini de vânătoa-re şi nu o dată m-au impresionat şi convins că, într-adevăr, câinele nu-i om, dar este „un candidat la omenie“, prin trăirile sale afecti-ve faţă de stăpânul său. Mai nou, specialiştii ne vorbesc despre exis-tenţa şi la animale a unor procese de cunoaştere şi trăiri afective, ase-mănătoare fiinţelor umane.

Închei, amintindu-mi, cu triste-ţe profundă, poezia „Câinele solda-tului“ de Grigore Alexandrescu.

dan lambert hodoNeaNŢU

Câinele — candidat la omenie


In ansamblu, ochiul nostru are ten-dinţa de a evalua în mod eronat spaţiul în profunzime. Această evaluare greșită este generată de obicei de lipsa reperelor. Pre-supunând că am avut o epolare reușită, o poziţie corectă, dar am realizat totuși un rateu! De ce?

Apreciere eronată a distanţei reale până la ţintă;

Greșită evaluare a anticipaţiei de tir (corecţie) necesare.Teoretic, se poate calcula cu mare

exactitate valoarea unei astfel de corecţii în cazul în care avem: viteza și traiectoria ţintei, viteza și direcţia vântului, distanţa corectă până la ţintă și vi-teza încărcăturii.

În practică, toate aces-te noţiuni au valori rela-tive. Cu toate că valorile intrinseci ale tuturor aces-tor noţiuni sunt apreciate aproape de realitate, în cu-mul generează eroarea de tir. O secundă, un metru, la viteze ce variază între 10 și 300 m/s, dau în realitate erori mari, exact așa cum se întâmplă în teren.

Felul în care mâna stângă punctează, susţine și urmărește traiectoria ţintei im-primă corpului mișcarea corectă (așa-zi-sul „șvunc"). Precisa evaluare a dis¬tanţei, traiectoriei și vitezei ţintei reprezintă suc-cesul reușitei. Mișcarea corectă de epola-re în perfectă sincronizare cu ansamblul mâini-ochi-ţintă generează analiza corec-ţiei. Ochiul trăgătorului sau mai bine spus atenţia acestuia trebuie să se concentreze pe ţintă.

In particular, pentru cazul nostru, vi-zarea pe cătare sau urmărirea ţevii ar face lovirea ţintei imposibilă! Cauza este foarte simplă și este de factură biologică. Ochiul uman nu poate privi în același moment spre două obiecte diferite aflate în plane focale distincte. Nu există timp real nece-sar să poţi viza ca la carabină; procedând în acest fel, totdeauna focul va fi dat cu în-târziere și ţinta va fi ratată.

Sistemele de evaluare sunt bazate pe valori relative, puţin știinţifice, și de aceea tirul la zbor este un compromis bazat pe relativitate și influenţat de limitele fizice

ale fiecăruia dintre noi.Două aspecte nu trebuie neglijate sau

uitate niciodată: vânătorii au tendinţa de a supraevalua

distanţa până la ţintă; armele de vânătoare au eficienţă până

la maximum 40—45 m. La distanţe mai mari nu mai este tir, ci întâmpla-re sau, altfel spus „plesneală“. Pentru a ști cu exactitate cum și unde tragi, mai întâi trebuie să îţi cunoști arma. Vă su-gerez următorul experiment:Fixaţi o ţintă la aproximativ 1,5 m de la

sol. Ţinta trebuie să fie un pătrat cu latu-ra de 1 m. Trasaţi-i diagonalele și marcaţi

centrul. Distanţa exactă la care se impune exerciţiul este de 15 m. Aţi sesizat de ce ţinta trebuie să aibă latura de 1 m? Dacă nu, vă reamintesc eu. Din balistica exteri-oară știm că la distanţa de 15 m diametrul inimii încărcăturii este de 0,75 m (adică 5% din distanţă). În acest fel, toate alicele se vor grupa în ţintă. Tragerea se execută din epolare, fără a sta să vizăm pe cătare. Așa vom observa atât grupajul, cât și mo-dul cum și unde tragem cu arma respec-tivă. Se execută minimum 10 trageri cu ambele ţevi, cu același tip de cartuș, dar în ţinte distincte. După fiecare tragere veri-ficaţi ţinta, observând concentrarea, gru-pajul realizat. În cazul în care se constată că avem o concentrare maximă a alicelor cu 5 cm peste centrul trasat al ţintei, totul este perfect. Dacă această distanţă depă-șește cu peste 5 cm centrul trasat, ceva nu este în regulă și trebuie efectuate diverse ajustări. Nu încercaţi singuri să modificaţi ceva la armă! Apelaţi la un cunoscător ADEVĂRAT! Cu acest experiment repetat de mai multe ori, fiţi siguri că veţi reuși să aflaţi cum și unde trage arma respectivă

în funcţie de trăgător. Acum după ce v-aţi cunoscut arma, vă invit la un alt exerciţiu. Pentru a vă acomoda cu forma și dimensi-unile siluetelor diferitelor păsări de interes vânătoresc și pentru a aprecia distanţa la care se află, faceţi următorul experiment:

Amplasaţi undeva în teren deschis un fazan (împăiat). Depărtaţi-vă de el la exact 35 m și faceţi observaţii din diverse un-ghiuri. Cred că veţi ajunge la concluzia că la o așa distanţă nici măcar nu aţi fi ridicat arma!

Explicaţia este relativ simplă. Dacă acţiunea s-ar fi executat cu spontaneitate, tendinţa de supraevaluare v-ar fi generat

indecizia. Imaginaţi-vă acum același fazan, la ace-eași distanţă, dar în zbor la 10 m înălţime! Nici pome-neală de a trage; și totuși, în realitate, ţinta ar fi fost la exact 36,4 m (Pitago-ra), clar în bătaia eficientă a armei. Repetaţi de mai multe ori acest exerciţiu, până când silueta vi se im-primă perfect în memorie, împreună cu un partener,

faceţi proba. Etalonaţi din 5 în 5 m dis-tanţa de 35 m. Staţi cu spatele, rugându-vă partenerul să deplaseze ţinta la diverse distanţe, iar dvs. să încercaţi să le apreciaţi. Când estimările dvs. vor fi în concordanţă cu realitatea, cu siguranţă că și rezultatul tirului va fi mulţumitor.

Acum, ţinând cont de toate aceste sisteme, dimensiuni și noţiuni teoretice pe care le-am asimilat, ne putem deplasa încrezători în terenul de vânătoare. Nu vă lăsaţi antrenaţi de tendinţa, firească to-tuși, de a trage în zona pectorală (că e mai mare): urmăriţi ţinta cu arma și declanșaţi focul în zona ciocului; nu opriţi arma când declanșaţi focul!

Să nu uitaţi niciodată că vă susţine di-ametrul inimii încărcăturii, care este de 1,5—1,75 și respectiv 2 m, la distanţele de 30,35 și 40 m. Analizaţi că aproximativ 1,5 m este diametrul unei roţi de tractor! In asemenea condiţii, vă rog gândiţi-vă cam în ce hal se trage și cât de tari suntem în explicaţii atunci când ratăm! Incredibil, nu?

MIRCea PUPĂzĂ

Tehnica tirului la zborabC vânătOresC


Sovârful este o plantă originară din Bazinul Mării Mediterane şi Asia, dar se dezvoltă şi în alte zone din Europa, face parte din familia Labiatae. În Republica Moldova creşte prin fâneţele din regiu-nile de deal şi de munte, în livezi, tu-fişuri, locuri uscate, vii, pe lângă păduri şi prin locuri pietroa-se…

Sovârful este o plantă cu tulpina în 4 muchii, verde, cu nuanţe roșietice, acoperită cu perișori, lemnoasă și ramificată în partea supe-rioară. Crește până la 80 cm înălţime, sub formă de tufe. Frunzele sunt ova-le, opuse, cu marginea dreaptă sau ușor zim-ţată, ascuţite la vârf.

Florile cresc re-unite în buchete în vârful tulpinii și al ra-murilor, sunt de culoare roz-violacee, mai rar albe, înfloresc din iunie până în august. Frunzele și tulpinile emană un miros foarte plă-cut și aromat dacă sunt strivite între degete.

În fitoterapie se întrebuinţează părţile aeriene superioare ale plantei. Se recoltea-ză planta înflorită, de la punctul de unde începe să se ramifice. În perioada de în-florire și mai ales în orele de dimineaţă,

planta conţine cea mai mare cantitate de ulei eteric.

Este bogată în: ulei volatil, timol, carvacrol, tanin, principii amare, anto-cianide, flavonoide, substanţe minerale.

Principalele sale proprietăţi sunt: antispastic, sedativ (asupra

sistemului nervos central), bronhodilatator, antisep-tic, stomahic, fluidifică se-creţiile bronhice.

Uz intern:— afecţiuni res-

piratorii, afecţiuni stomacale, anorexie, astenie, astm bron-

hic, bronșite, colite de fermentaţie, dizenterie, faringite, gastrite hipoa-cide, insomnie, stări gri-pale, stomatite, traheite, tulburări intestinale,

tuse convulsivă — sub formă de in-fuzie, decoct, praf de plantă ţinut sub limbă, tinctură.Uz extern:

— afecţiuni derma-tologice, arsuri, dureri de

cap, dureri de dinţi, eczeme, gingivite, ha-lenă, otită, parodontoză, răni, crize dure-roase reumatice — sub formă de comprese cu infuzie, unguent, gargară, spălături, în otite — suc proaspăt picurat în ureche.

şalĂU CU CIUPeRCI

Ingrediente:• 1 şalău de mărime mi-

jlocie;• 2-3 cepe;• 1 kg de ciuperci;• 1 pahar de vin alb sec;• 5-6 stible de pătrunjel;• piper negru măcinat;• sare;• 2-3 linguri de ulei de măsline;• o rămurea de cimbru, dacă-l preferaţi.

Mod de preparare:Şalăul de Prut se curăţă, se spală şi se

taie bucăţi. Se spală ciupercile şi se taie felii. Ceapa se taie mărunt. Toate se pun la fiert în ceaunaş, adăugând o legătură de pătrunjel, piper, sare, ulei. Peste 35-45 de minute vor alerga la mirozna răspândită vecinii, arătând că şi-au spălat mâinile… ca să-şi lingă degetele.

MâNCĂRICĂ de soMN CU RoşII

Ingrediente:• 1,5 kg de somn pescuit în Prut;• 2 linguri de făină;• 2 cepe mari;• 3-4 roşii;• 4 linguri de ulei de măsline;• 3-4 boabe de ienibahar;• 1 linguriţă de zahăr;• 2 foi de dafin;• sare

Mod de preparare:

Somnul se spală după ce a fost curăţat, apoi se taie rondele, se sărează uşor şi se lasă 2 ore să stea aşa. Se taie ceapa foarte mărunt şi se rumeneşte în ulei în-cins. Roşiile se fierb şi se strecoară, apoi se adaugă în tigaia cu ceapă împreună cu făina, sarea, zahărul, foile de dafin şi ieni-baharul. Se ia această compoziţie de pe foc după 2-3 clocote. Aparte, într-o tigaie, se prăjesc pe ambele părţi bucăţile de somn date prin făină cu ceapa şi celelalte condimente, după care se pun la cuptor pentru 30-40 min.

NIColae CIUta,Cahul

Plante MediCinale

Sovârf (Origanum vulgare)


Cartea la raMPă

„Izvoditori de tâlcuri subtile“

Aşa se intitulează proaspăta apariţie edi-torială cu genericul „Introspecţia unui festi-val de umor“ (vânătoresc — T. B.), alcătuită şi prefaţată de dr. Tudor Colac. Autorul, un bun cunoscător al genului, prins şi dânsul „într-un moment de inspiraţie“, clasifică umorul în „palavră, şo-tie, ciudăţenie, b o r o b o a ţ ă , comedie, ne-cuviinţă, ex-centrică, pros-tie, suceală, sminteală, ţic-neală, ştren-gărie… farsă, b a z a c o n i e , ş i r e t l i c … duh, spirit… t r ă s n a i e… braşoavă…“ şi tot la deal, şi tot la vale.

Citind, cuget şi eu, cu zâmbetul pe buze, dar şi împăcat cu un banal adevăr: omul cu haz, deseori poate că şi cu necaz, merge cătinel şi vertical, e tare pe piaţă. Mai poţi spune, în astfel de momente, că individul înveselit e cu mult mai sigur pe situaţie, mai apărat, pentru că umorul — în absolut ori-ce împrejurare! e o armă, o forţă. Probabil, asta a vrut să demonstreze şi Festivalul de umor vânătoresc, desfăşurat la Cotiujenii Mari, Şoldăneşti, pe scena căruia au urcat mulţi-mulţi pătimaşi ai cuvântului plin de haz, ai gestului-săgeată satirică şi ai jocului scenic — toate adunate şi aşternute frumos în această carte cu prozatori, poeţi, fabulişti, artişti… vânători nu numai cu arma de-a umăr, ci şi cu măsura zâmbetului pe buze, cu ascuţimea urechii la tot ce amuză şi face dispoziţie, împacă şi uneşte.

Din bogatul „repertoriu“ de „izvoditori de tâlcuri subtile“ desprindem doar câteva nume: de la Esop la Busuioc, de la Topâr-ceanu la Tarlapan, de la Donici la Urschi, de la… şi tot încoace, unde se spun anecdote despre vânători şi pescari, se înşiră fel de fel de snoave şi pramatii, pilde şi parabole, proverbe şi ghicitori, strigături şi epigrame, cimilituri şi fabule… tezaur cuprins într-un cuvânt mereu descreţitor de frunţi asudate şi mutre înăcrite — UMOR.

De fapt, ce mai umblăm de-a tura-vura? Cartea e pe rampă, miroase încă a cerneală tipografică, aşteaptă să fie deschisă, chiar de nu sunteţi vânător ori pescar, dar… aveţi simţul umorului..

taChe BâRCĂ

Nr. Denumirea activităţilorPerioada de desfăşurare

Responsabil

Competiţii sportive

1.Trageri de calificare în cadrul colectivelor primare de vânători în vede-rea pregătirii pentru participare la competiţiile raionale la tir sportiv. Susţinerea examenului la bazele cinegetice

ianuarie – martie

Consiliile ST, managerii ST

2. Competiţii raionale la tir sportiv (skeet) aprilie - maiAdministraţia

SVPM, consiliile ST, managerii ST

3. Competiţii regionale la tir sportiv - sud, centru, nord (skeet) iunie - iulieAdministraţia SVPM,

managerii ST

4. Competiţii finale la tir sportiv (skeet) iulieAdministraţia SVPM,

managerii ST

5. Turnee comerciale la tir sportiv (skeet, trap, sporting)pe parcursul

anului Administraţia

SVPM

6.Campionatul deschis al Societăţii orăşeneşti Chişinău al VP la tir spor-tiv (sporting), consacrat deschiderii sezonului de vânătoare

augustAdministraţia

SVPM

7.Campionatul deschis la tir sportiv (skeet) pentru premiul „Alexandru Iuraşco” (Cahul)

aprilie Consiliul ST Cahul

8.Campionatul deschis la tir sportiv (skeet) pentru premiul în memoria lui Mihai Volontir (Bălţi)

iunie Consiliul ST Bălţi

9.Campionatul deschis la tir sportiv (skeet) pentru premiul «Petru Lipca-nu» (Basarabeasca)

iulieConsiliul ST Basa-

rabeasca

10.Campionatul deschis la tir sportiv (skeet) pentru premiul în memoria lui Valeriu Patărău (Glodeni)

augustConsiliul ST

Glodeni

11.Campionatul deschis la tir sportiv (skeet) pentru premiul „Victor Său” (Soroca)

august Consiliul ST Soroca

12.Campionatul deschis la tir sportiv (skeet) pentru premiul în memoria lui V. Eremciuc (Ocniţa)

septembrie Consiliul ST Ocniţa

13.Campionatul deschis la tir sportiv (skeet) pentru premiul în memoria lui V. Mazureac (Briceni)

octombrieConsiliul ST

Briceni

14. Competiţii raionale de pescuit la copcăianuarie - februarie


15. Competiţii raionale de pescuit cu undiţa cu plută de „Ziua Pescarului” iulieAdministraţia SVPM,

managerii ST

activităţi culturale şi de masă

1.Sărbătorile raionale-reuniuni ale vânătorilor „Ziua Vânătorului”, „Sărbă-toarea Fazanului”etc.

trimestrele III - IV


2. Sărbătoarea republicană a bucătăriei vânătoreşti „Grătarul şi Ceaunul” septembrieAdministraţia

SVPM

3. Festivalul umorului vânătoresc (Cotiujenii Mari, Şoldăneşti) trimestrul IIConsiliul ST Şoldă-neşti, Administra-

ţia SVPM

activităţi chinologice

1.Expoziţia republicană de exterior pentru câinii de vânătoare (Chişi-nău)

mai AC a SVPM

2. Expoziţia republicană de exterior pentru Laika (Bălţi) ianuarie AC a SVPM

3. Testări şi competiţii republicane pentru Laika la mistreţ martie AC a SVPM

4. Testări şorecari la vânătoarea de vulpe la vizuină artificială (Chişinău) februarie AC a SVPM

5. Testări interraionale şi competiţii pentru câinii de vânătoare la raţă august AC a SVPM

6. Competiţii republicane şi competiţii la prepeliţă (Ialoveni) septembrie AC a SVPM

7.Testări interraionale şi competiţii pentru câinii de vânătoare la fazan „Cupa Autumnală” (Ialoveni)

octombrie AC a SVPM

8.Testări interraionale pentru câinii de vânătoare la vulpe la vizuină artificială (Bălţi)

noiembrie AC a SVPM

9. Testările câinilor gonaşi la vulpe şi iepure (Bălţi) decembrie AC a SVPM

10. Crearea secţiilor chinologice pe lângă ST în cadrul SVPM anual AC a SVPM

11.Distribuirea teritoriilor în cadrul ST pentru antrenarea câinilor de vânătoare

pe parcursul anului

AC a SVPM, Consiliile ST

Activităţile cultural-sportive de masă

svPM în 2016


Fiind încă student, decupam din re-viste imaginile despre natură, le adunam una câte una. Mapa din arhiva mea deja are treizeci de ani…

Impresionat de această artă, mi-am zis: cum termin studiile și câștig ceva bani, îmi procur cele necesare și pornesc pe urmele vânatului cu aparatul de foto-grafiat.

Și uite că s-au găsit și banii… „Scu-lele“ fotografice râvnite pentru vânătoa-rea de imagini sunt mereu în trusa mea. Astfel, zilele petrecute în bălţi și păduri mi-au adus câteva mii de imagini. Unele

mai reușite, altele mai modeste, de, așa e vânătoarea!

Ca orice împătimit, am bătut și pe la ușile unor editoriale, încercând să mă laud, dar cine azi are nevoie de imagini cu păsărele și mamifere? Totuși, mai de-unăzi, din vrerea Celui de Sus, s-a întâm-plat o mare minune: „capturile“ mele fo-tografice sunt găzduite în paginile revistei „Vânătorul și Pescarul Moldovei“. Sper să-i bucur pe cei pasionaţi nu numai de vânătoare, ci și de arta Naturii, arta veș-niciei. Doar imaginea unui mamifer sau a unei zburătoare poartă cu sine o încăr-

cătură cu adevărat Dumnezeiască, este „deliciul“ preferat de esteţi și naturaliști, pedagogi și pacifiști. Da, fotovânătoarea este… vânătoare, precum și „pescuit“ de imagini deosebite, un sport activ și odih-nă de neuitat.

Atâta doar îmi doresc: lumină! Pentru că lumina este ingredientul magic, care insuflă viaţă. Iar de-i așa, să aibă parte de ea toţi cei ce vor răsfoi paginile revistei. Cine știe, poate prin imaginile inserate își vor schimba atitudinea faţă de Natura-Mamă.

staN dUdUCIUC

FotovânătoareaCOnCurs


diCţiOnar

Cuvinte și expresii vânătorești

Continuare din nr. 2, 2016

Tabără, pl. tabere. Loc unde staţionează temporar vânătorii. După ce coborâră muntele pe un colnic de cos-tişă, vânătorii poposiră în valea Moldoviţei, unde aleseră un loc potrivit pentru tabără (C. Hogaş).

Tabel, var. tabelă, pl. ta-bele. Registru care conţine re-pertoriul de bunuri materiale ce aparţin unei comunităţi de vânători. Tabelu l cuprinde nume, cifre şi date, precum şi lista obiectelor de uz vânăto-resc, toate aranjate după ru-brici şi coloniţe anumite (man. „Cartea vânătorului“, 2001).

Tain, pl. tainuri. În expresia tain vânătoresc. Raţie de ali-mente pentru vânători, supli-ment la sâmbrie. Gonaşii aveau de primit, în afară de douăzeci de parale soldă, un ta in vână-toresc de alimente pentru trei zile (A. Odobescu).

Tainiţă, pl. tainiţe. Loc as-cuns, ascunziş pentru vânători. Fiecare dintre cei doisprezece vânători îşi avea ascunzătoarea lui, ta in i ţa de unde pândea vânatul: mistreţul, cerbul, că-prioara (P. Ispirescu).

Talian, pl. taliane. Năvod mare care este fixat cu anco-re şi pari înalţi în lacuri şi bălţi, folosit la prinderea peştelui în cantităţi mari. Pescarii îşi pri-poneau ta l ianele în baltă cu pari înalţi şi legături din frân-ghii şi pietroaie slobozite în adâncul apei (P. Boţu).

Tău, pl. tăuri. Apă mică stă-tătoare; lac, iezer, baltă. Pescarii crihăneni nu prindeau atâta peşte în Prut, cât pescuiau în tăur i le şi pruteţele din lunca râului (L. Şeptiţchi).

Terier, pl. terieri. Câine de statură mică folosit la vânatul animalelor care trăiesc în vizu-ini. Nu văzui un câine mai pitic şi cu botul atât de ascuţit ca ter ieru l lui Costică Făgăraşa-nu (B. Delavrancea).

dr. hab. aNatol eReMIa


COnCurs

Devotament şi inspiraţie aNatol saVIN


Bine cunoscut unora și mai puţin cunoscut altora, mai ales pescarilor începători, cleanul face parte din familia Ciprini-delor, având particularităţile sale biologice, locuri specifice de trai și reproducere. Măria Sa are fruntea lată, corp cilindric alungit, ochii cu o pată verzuie pe ei, solzi relativ mari, spina-rea verde-întunecată, părţile laterale argintii cu nuanţă gal-benă, aripioarele pectorale de culoare portocalie, iar cele de pe burtă și dinspre coadă sunt roșietice. Coada și aripa de pe spinare poartă lumina unui al-bastru-întunecat.

Minunea aceasta de pește ce înflăcărează mereu dragos-tea și pasiunea undiţarilor n-o aflăm în orice suflet acvatic, ci doar în albia fluviului Nis-tru și râului Prut, a afluenţi-lor ce le alimentează, în lacu-rile de acumulare Dubăsari, Costești-Stânca și Cuciurgan, acolo unde este împărăţia lor, cu bancuri imense de nisip și pietriș.

La sfârșitul iernii, anotimp în care cleanul se află mai mult în stare de apatie și somnolen-ţă, suflul primăverii îi trezește din amorţire, „înaripându-l“ la o viaţă nouă, dominată în această vreme de grija pentru perpetuarea speciei sale. Boiș-tea are loc în lunile aprilie-mai pe sectoarele cu bancuri de nisip și pietriș, unde apa nu-i adâncă, dar este curată și are o curgere vioaie. De obicei, fie-care femelă depune, porţionat, până la o sută de mii de icre,

Cum pescuim cleanulihtiOlOgie

Cleanul, una dintre cele mai frumoase specii de peşti de la noi, trezeşte admiraţia şi interesul sutelor de pescari amatori, care de dragul capturării câtorva exemplare trăiesc nenumărate ore de zbucium fizic şi sufletesc, pline de speranţe mari întru împlinirea neţărmuritului vis de izbândă.

rea vântului, o puzderie de in-secte —muște, cărăbuși, libelu-le, lăcuste, furnici și multe alte gângănii așteptate și pescuite lacom de fiinţele flămânde.

În aceste spaţii pentru cap-turarea cleanului se utilizează vergi telescopice lungi, cu sau fără tronsoane, dotate cu fir subţire, dar trainic, de 0,25-30 mm, plută fină, fixă sau culi-santă, cu antenă albă pentru timp cu cer acoperit, iar cea de culoare neagră pe vreme însorită, cu oglinda apei stră-lucitoare. Distanţa de la cârlig până la plută nu depășește 25-

30 cm, în dimensiunea aceasta de la suprafaţa apei se și află, stând de pândă, „boierul“ flă-mând.

Agăţată în cârlig, desigur, mare și trainic, una dintre in-sectele enumerate, pe care le colectăm în cantităţi suficiente în ajunul partidei de pescuit, lansăm „darul“ la câţiva metri mai sus de locul unde se află „cantina“ cleanului. Purtată la vale de curgerea apei, peștele o atacă fără întârziere, scufun-dând neașteptat pluta. Înţepăm imediat și sigur, având grijă în timpul drilului să nu scăpăm trofeul, care adesea rupe firul.

În locurile deschise, fără copaci pe maluri aplecaţi spre fruntea apei, utilizăm pentru

pescuitul la distanţe mari lan-sete cu mulinete fine, de ase-menea având pe tambur fir subţire și trainic, dotat cu plu-tă, care se vede bine la 20-25 de metri depărtare. Amintim, că Domnia Sa, cleanul, este foar-te atent, vede și aude destul de bine. E necesar să pescuim în liniște, fără mișcări inutile pe mal.

Unii pescari experţi utili-zează ca nadă nu numai diver-se insecte, ci și alte „delicatese“. Primăvara, râmele și cărăbușii sunt nadă excelentă, în timpul verii — carnea cozii de rac, mi-

cile bucăţele de cașcaval, pâine, caii-popii, lipitoarele, vișine-le, cartofii mici semicruzi, iar toamna sunt preferate broscu-ţele, peștișorii vii, măruntaiele de găină și altele. Se pescuiește și pe fundul apei.

Când cleanul atinge greu-tatea de aproape un kilogram, el devine un aprig răpitor, pen-tru care se utilizează diverse metode de ademenire cu nă-lucă…

Astfel, sufletul și inima pescarilor ţin mereu aprinsă flacăra viselor de aur purtătoa-re de noroc. Într-un ceas bun, prieteni, la culesul luminii sa-cre a bucuriilor mari pe care le oferă pescuitul cleanului.

VladIMIR RUsNaC, scriitor

iar exemplarele mari, fiind mai prolifice, depun câteva sute de mii de ouă, din care o parte considerabilă este mâncată de somni, bibani, șalăi și alte spe-cii de pești.

În condiţii prielnice, cu hrană suficientă, cleanul crește foarte repede, atingând în de-

cursul vieţii sale de 15-18 ani o greutate impresionantă — 5-7 și mai multe kilograme.

Pescuitul acestui pește e deosebit de greu, mai ales pen-tru pescarii fără experienţă și fără cunoștinţe suficiente des-pre locul unde își dobândește hrana, nadele preferate de el, utilizarea diverselor ustensile și metode de capturare efici-entă.

Precum am menţionat mai înainte, „reședinţa“ acestui „cumătru“ e situată în „alta-rul“ apelor cu fundul de nisip și pietriș, mai ales în locurile unde copacii de pe maluri își apleacă podoaba verde a cren-gilor spre oglinda acvatică, pe cristalul căreia cade, în legăna-


literatură

Moș Miron, în pălăria lui neagră, roasă pe margini, de care nu se desparte nici iarnă, nici vară, șede într-un umăr, sprijinit de stâlpul prispei, la buzele-i subţiri și întinse tot ducând pipa cât degetul cel mare. Pufăie, slobozind fum pe nări, ca locomotiva din vale, de pe Ciorna. Stă pe gânduri. De, cine știe ce îl frământă și pe ce cărări rătăcește? E bătrân, cât Grădina Oxintelui, zice lumea, dar e în drept să fie cu ale lui, din ale tinereţii, de pe când cutreiera dealurile și pădurile după vânat, iar acu, la bătrâ-neţe, rămas doar cu amintirile, păţaniile lui vânătorești.

Noi, adică eu, prieten cu Lică și Nelu, ne căutam de ţur-că, minge din bășica de porc, trântă pe iarbă, ţipete, hăr-mălaie și ochiri iscoditoare în partea de unde se ridica șuviţa de fum, rotocol. Aha, cel mai atent, ca de obicei, este Nelu. El prinde momentul când moș Miron aruncă mucul de ţigară, se sprijină în cârja-i noduroasă, din lemn de corn, călită în para focului, se ridică și pornește cătinel spre poartă, probabil spre moș Hariton, ve-cinul și camaradul lui de taifas. Nelu se repede, ia chiștocul, încă fumegând, și-l dosește în mânecă, nouă făcându-ne semn că totul e cum nu se mai poate de bine.

Ei, de unde bine, dacă „bi-nele“ ăsta doar în mâneca lui fumegă? Noi — „niște mucoși“, zice, pentru ţigară încă n-am crescut. De, nici că îndrăznim, pentru că Nelu se socoate șco-lar, drept că repetent în mai mulţi ani, dar umblă de acu la fete, are două caiete și o carte jerpelită, citește din ziar și poa-te număra rusește până la o sută, fapt pentru care moș Mi-ron, cu armata făcută la ţarul Nicolai, îl laudă. Cred că tot el

l-a și învăţat numărătoarea.Nu știu însă cum se în-

tâmplă că bătrânul, ieșit deja pe poartă, căzu ca din lună la colţul casei, în spatele nostru, unde Nelu o făcea pe artistul — leit moș Miron! Mijea ochiul

stâng, strâmba din nas, se oţăra și sufla fumul în direcţia noas-tră, privindu-ne absent, parcă, enigmatic și dojenitor.

— Eu ce am hămăit, bă? răsună ameninţător glasul mo-șului. Să aduceţi iarbă, nu? Da’ voi, ghiavoli? A fumat vi-i?

Și unde se îndârji, și unde îl otânji pe „artistul“ cu pipa în dinţi, că ăsta sări ca fript. Cât ai clipi din ochi, am zbughit-o și noi. He-he! A glumă ţi-i?

Iepurii… mânca-i-ar vul-pea!

Moșul, pentru că nu mai putea umbla la vânătoare, făcu o fermă acasă. Cică și din săl-băticiuni, puicani, prinși pe aiurea și băgaţi în cuști. Ei, cine-l știe? Poate. Noi chiar ne-am interesat dacă nu are cumva și lupi, urși, crocodili, alte jivine. A râs: „Da’ voi ce sunteţi?…“ Bengos moșneag! Numai că nouă, în momentele cele mai dragi urecheaţii ăștia mare chin și oboseală ne-aduc! Drept că ne alegem și cu unele

bucurii: se lasă hrăniţi din pal-mă, luaţi în braţe, mângâiaţi pe urechi, trași de mustăţi…

— Încă mai staţi? Răsună glasul moșului. Interesul vos-tru… eu!…

„Interesul“ era un fel de

înjurătură, tot din anii lui de vânătorie, dar noi, știut lu-cru, îl aveam pe al nostru: s-o croim cât mai iute din loc, să nu ne pupe fierbinte cârja cumva. „Interes“ să te duci, să rupi, să strângi, să culegi…, să le aduci… Iarbă de tot felul, crenguţe de salcâm, frunze de sfeclă…, fructe căzute pe jos, porumb din pod ori din sâsâ-iac… Apoi, pe lângă toate, mai și curăţă cuștile de sub peretele casei, cară-le tărăboiul, căcă-reaza la râpă!

De ne-ar fi luat la vânătoa-re, știut că „interesul“ ar fi fost cu totul altul, dar așa…

Nu-i vorbă, mie iepurii îmi plac și mai de fiecare dată, când deschideam vreo cușcă, le dădeam și câte un cartof fiert, o coajă de pâine uscată, ascunsă din timp în sân. Bu-curie îmi făcea, mai ales, Miţa — o iepuroaică mare, cu ochi gălbui-roșietici, ca lanterna lui moș Miron, aprinsă, când cobora în beci. Miţa era mare,

pufoasă, cu urechi cât palmele. Cum simţea că mă apropii, în-tindea botul, ca să-mi miroase degetele, să și-l bage în mâneca mea.

— Bine-bine… o linișteam. Acuși!… și scoteam ba un morcov, ba un măr, ba altceva de-ale gurii.

La fel apărea și când ve-neam cu braţul de iarbă. Ale-geam cea mai mare plantă și mai dulce, în viziunea mea, de i-o dădeam. Miţa, după ce se sătura să mă miroase, se apuca de ros, lăsând tulpina curată-bec. Mai pe scurt, ne aveam de prieteni: ea — cu botișorul în palma mea, eu — cu demânca-rea și cu mângâierea de-a gata.

Într-o după-amiază însă, cârja se abătu, tot pe neaștep-tate, asupra lui Nelu, noi ţinân-du-ne mai deoparte.

— Bă ghiavole! strigă la el moș Miron. Tu ai șparlit banii?

— Care… bani? holbă ochii Nelu. De unde?…

— Hm! Vezi-l, baistruc!… De unde? De-acolo, de unde i-am pus!… și cârja se mai ri-dică ameninţător, dar nu reuși să cadă pe spatele bănuitului, pentru că ăsta pe loc se făcu titirez și o tuli din loc.

Amarnic de supărat, mo-șul! Cum că noi i-am furat ba-nii de pe unde i-ar fi dosit. Ei, dacă s-ar fi întâmplat una ca asta — ce, n-am fi recunoscut? Știut că, doar Nelu n-ar fi putut să ascundă o întreagă avere de care să se bucure de unul sin-gur. De prieteni doar ne știm! Iar prietenia, chiar de nu ne dă să tragem și noi din mucul de ţigară, e până la moarte, nu? Înfrăţirea de curte și de năzdrăvănii e sfântă! Cum s-o trădezi?

— Da’ oare câte parale erau acolo? se interesă Nelu, de par-că noi am fi putut ști.

— Dacă-i găseam… suspi-

Hoaţa cu urechi



nă frate-său.Și pe mine mă frământă

mai multe gânduri, dar ce pot să le spun?

— Măi Nelu, îl ispitește Lică, poate că, totuși, i-ai luat, dar… nu vrei să te împarţi cu noi, ha?

La care Nelu, supărat, duce trei degete împreunate la frun-te:

— Pe crucea mea! Nici că i-am văzut!

— Atunci… unde o fi dis-părut, de zice capitalistul ăsta de bunic că nu sunt?

Nelu scutură din umere:— De unde să știu? Dacă

dădeam de ei — ehe! — ce mai guleai!…

Guleai, firește, de-a-ntin-selea și de-a rostogolirea de plăcere, mai adaugă el într-un târziu, cu apă „cu fâs“, bom-boane… „pernuţă“, biscuiţi, prăjituri… după care ridică în sus un deget:

— Și papiroase! De cele scumpe!

— Ei, dacă tu ești mare… aprobă frate-său.

— Da, pentru că… mă bag și eu în vorbă.

— „Pentru că…“ Pentru că voi sunteţi încă pui de vrabie, cu caș la gură!… ne dumerește Nelu.

Ei bine, „pui de vrabie“, „caș la gură“…, dar bănuiala

pe al cui cap cade? În primul rând, nu pe al lui?

— Da’ să-mi iasă ochii, amândoi pe-o bortă!… Da’ să n-ajung eu însurat cu fata popii… Da’ să n-am eu parte de… se jura Nelu la două-trei cârje distanţă de bunicu-său,

încheind: Pe crucea mea, nici c-am mirosit banul ăla, nu că l-am șparlit!

— Las’că te știu eu, corno-ratule! izbucni moș Miron, tră-gând cu urechea. Tiutiunu’ de pe sobă cine mi-l bea?…

Da, „iarba dracului“ de pe sobă nu baba Ștefania i-o bea. Pe asta o știam noi. Nelu, che-mându-ne la ascunziș, scotea câte o boaghe, o punea pe hâr-tia dintre degete și-și răsucea pipa, o lipea cu limba, a aprin-dea și pufăia din ea ca și moș Miron. Ei, trebușoara asta era cu fumatul, dar despre cea cu banul pe neprins de veste dis-părut ce ne venea să credem? Dacă Nelu se jură pe toţi sfinţii că nu i-a luat — bine! — atunci cine o putea face? Cuţu din cușcă?

— Ia veniţi, bre!… ne în-deamnă moș Miron într-o zi.

Oare ce o fi pus la cale, ce mai vrea de la noi? ciulind ure-chile, ne întrebăm. De darnic nu-l prea știam. Ia, mai mult cu sudalma și cu cârja ne mi-luia. Primul, cu pași mărunţei, tot pândind încotro ar fi putut să fugă, la o adică, se apropie Nelu.

— Șezi! ordonă el. Ascultă atent, pentru că am mare trea-bă…

— Ce, bunicule? Că noi, iată, suntem… bâigui Nelu.

— Păi, vă spun. Treabă mare, vere-pădureţ! Dacă mă ajutaţi…

— Ei, știut că! Se pune che-zăș Nelu. Numai spune-ne…

— Adică, strângând ţoa-lele, Ștefania a dat peste niște borţi… naiba știe când și cum

au apărut… în „casa mare“, zic. Cred că boalele de iepuri li-i tata! În podea, multe… Ș-adică vreau eu să fărâm josul, să car mizeria și să aștern altă podea, nouă. Numai că fără vreun aju-tor nu-i chip. Da’ voi taman că… pentru că sunteţi mari… Pentru treabă știut că vă răs-plătesc, ha?

Auzind de așa picuș, eu cu Lică ne-am bucurat. Nelu, de asemenea, spunând că din par-tea noastră nu-i nicio opreliște.

A doua zi ne-am și apucat de treabă. Am adus din șopru un târnăcop, o rangă, lopeţi, coșuri. Moș Miron a luat ran-ga și a intrat în „casa mare“, de unde și nouă ne-a făcut semn să venim.

Tărăboi! Bucată cu bucată, podeaua se făcu brazdă și ară-tură. Nelu umplea coșurile, eu cu Vasilică le căram afară, le răsturnam după casă, mai sus de cuștile urecheaţilor.

La un moment dat, moș Miron, aruncând ranga, se aplecă, scormoni lutul podelei, de unde ridică ceva, ghem.

— Ia-te, bre!…Noi, plini de curiozitate, ne

apropiem, întindem gâturile, ne uităm, dar nimic nu price-pem.

— Ha!… scapă moșul un cuvinţel mai iute. Grijania ei!…

— Ce-i, bunice? se interesă Nelu, curios. Ce… grijanie?

— Clăpăuga, nu vedeţi?…Clăpăuga? A, Clăpăugă îi

spunea iepuroaicei noastre — Miţăi.

— Dar ce-a făcut, bunicu-

le? întreabă Nelu.— Hm, ce? Culcuș, pentru

că-i era a făta, grijania!… A ros scândura, a săpat pe sub teme-lie, a intrat în „casa mare“… a cărat tot ce a găsit, de și-a fă-cut „maternitate“! I-am spus eu Ștefanei să aibă grijă unde pune banul… Ș-o cârjă a mân-cat…

Ne dăm mai aproape, ne uităm, ne mirăm și noi — da, culcuș! Din smocuri de păr, feștilă, fel de fel de cârpe, bucă-ţele de hârtie de ziar, o bucată de mânecă și… bani, bani… bancnote întregi — șomoiegi!

— Da’ eu, măi faraonilor, chiar am crezut că voi i-aţi luat…, recunoscu moș Miron. Că v-am ars câte o cârjă cole, mă iertaţi, că doar înapoi n-o pot lua…

He, să-l iertăm! Păi, nu tot el, de fiecare dată, ne spunea că o cârjă-două pe spate e cea mai bună doctorie?

Revenim însă la Miţa, iepu-roaica. Da, avea vreo zece pui, pe care moș Miron îi și mutase într-o altă cușcă. Le aduceam și lor demâncare, îi admiram, îi luam în braţe, îi dezmier-dam, ne jucam cu ei. De unde puteam ști că Miţa, mama lor, e hoaţa?

— Ehe, de-aș fi știut eu!… suspină Nelu.

— Ce de-a bomboane am fi mâncat!… rosti și Vasilică, visător. Cred că e bine să fii ie-pure…

„Ia clăpăugă! mă gândesc și eu. Ia hoaţă! Numai să-ţi dea prin cap!…“

taChe BâRCĂ



Vânătoarea — un exerciţiu spiritual?

Răspunsul pe care îl vom primi imediat de la majoritatea oamenilor, iniţiaţi sau nu, este că nu: vânătoarea nu este un exerciţiu spiritual. Din punc-tul lor de vedere, vânătoarea este un viciu, o activitate care are la bază o personalitate cru-dă și agresivă. Obiectul ei este moartea și implicit suferinţa. Suferinţa indusă este contrară spiritualităţii în majoritatea tradiţiilor. Sigur acest punct de vedere e valabil pentru mulţi vânători, dar nu pentru toţi. Există o categorie de vânători care prin formarea lor excepţi-onală transcend zona barbară a vânătorii și ajung în natura spi-rituală a acestei activităţi.

O trecere în revistă a di-verselor exerciţii spirituale așa cum au fost ele văzute încă din antichitate o găsim în cartea lui Pierre Hadot „Exerciţii spiritu-ale şi filozofie antică“. Lucrarea își are propria calitate de uni-versalism și de non-ancora-re într-o lume izolată a unei singure tradiţii religioase prin conectarea filozofiei cu spiri-tualitatea și creștinismul. Încă din antichitate au existat pro-puneri ale unor exerciţii prin care se poate obţine înălţarea spirituală. Epictet clasifică exerciţiile după cele trei facul-tăţi ale sufletului: facultatea de a dori, facultatea de a acţiona, și facultatea de a gândi. Philon Alexandrinul face liste de exer-ciţii spirituale în care căutarea (zetesis), examinarea (skep-sis), lectura, audiţia (akroasis), atenţia (prosoche), stăpânirea de sine (encrateia), indiferen-ţa faţă de lucrurile indiferente (Pierre, 2015) sunt forme de modelare și înălţare spirituală. O altă listă include lecturile, meditaţiile, terapiile patimilor, aducerea aminte a binelui, stă-

pânirea de sine și îndeplinirea datoriilor.

Voi discuta câteva aspecte de dezvoltare spirituală care aplicată în vânătoare produc acel salt calitativ spre excelen-ţă. Pentru că, orice persoană a cărei activitate atinge excelen-

ţa, dobândește calitate spiritu-ală. Unul din exerciţiile spiri-tuale importante în tradiţiile orientale și occidentale, cu rol tămăduitor asupra spiritului și asupra suferinţelor lui este trăirea în prezent. Numai pre-zentul depinde de noi: acţiunea noastră liberă nu se poate extin-de asupra trecutului sau asupra viitorului. Acţiunea liberă fie înfăptuieşte un eveniment pre-zent, fie acceptă evenimentul prezent ca dorit de destin: Mar-cus Aurelius, Gânduri (Pierre, 2015). Atașamentul de trecut, gândurile obsesive care ana-lizează faptele trecutului nu pot decât să creeze o dispoziţie tristă subiectului. Trecutul nu poate fi modificat, conflictele vechi nu se pot rezolva și re-venirea asupra lor nu produce decât o reamintire și retrăire a suferinţei. La urma urmei nu putem trăi decât în prezent. Dacă gândurile referitoare la

trecut aduc tristeţe, gândurile referitoare la viitor aduc anxi-etate. Niciodată nu vom putea ști cum se va configura ziua de mâine, așa că, emoţii de genul o să pierd tramvaiul, voi întârzia la serviciu, o să primesc sancţi-uni, să vezi ce se va întâmpla,

sunt foarte posibil neadevărate și frica trăită anticipat și fără justificare reală, dezechilibrea-ză psihicul.

Pentru a trăi în prezent, atenţia trebuie îndreptată către lucrurile prezente, nu trecute, nu viitoare. Atenţia (prosoche) trebuie să fie într-o stare de vigilenţă permanentă, de pre-zenţă de spirit necontenită, o conştiinţă de sine veşnic trează şi o încordare neîntreruptă a spiritului (Pierre, 2015). Aceas-tă stare este exersată și utilizată deplin la vânătoare. La pândă, vânătorul își deschide toate canalele pentru a deveni parte integrantă a naturii care îl în-conjoară, pe care trebuie să o înţeleagă, să o intuiască și să o simtă. Numai această stare de trăire prezentă permite un rezultat bun la vânătoare. Lip-sa de atenţie, starea de visare, nepregătirea pentru clipa de faţă, face ca oportunitatea să

dispară nevăzută de vânătorul neatent.

În lista de exerciţii enume-rată mai sus, vedem căutarea și examinarea. Fiecare dintre noi, participanţi la vânătoare, înţe-legem rolul observaţiei, a cău-tării urmelor, a examinării da-telor din teren. Sigur am putea fi doar beneficiarii observaţiei realizate de alţii (ex. paznicul de vânătoare), dar asta nu ne dă calitatea spirituală presu-pusă de activitatea sistematică de urmărire și observare din teren. Vânătorul care atinge excelenţa și prin aceasta se înalţă spiritual, își face proprii-le cercetări și observaţii asupra etologiei speciilor de vânat și asupra naturii înconjurătoare. Dar căutarea are și un înţe-les mai profund: se referă de asemenea la munca depusă pentru propria dezvoltare și formare. Căutarea perfecţiunii este un demers cognitiv, volitiv și activ — cunoaștem, dorim să acţionăm. Pentru a fi perfectă, acţiunea trebuie să corespundă cu binele și să elimine răul; de aici rezultă o întreagă proble-matică de etică a vânătorii.

Lectura este un alt element de înălţare spirituală. Nu e su-ficient să fim buni observatori și să căutam, suntem obligaţi să cunoaștem corpul de infor-maţie pe care au achiziţionat-o cu răbdare și în timp predece-sorii noștri. Nu vom fi capabili să refacem de unii singuri toa-te informaţiile, cunoștinţele și soluţiile pe care predecesorii noștri le-au adunat în mii de ani de observaţie și practică a vânătorii, generaţie după gene-raţie. Lectura este metoda prin care se clădește o bază solidă de cunoștinţe utile dezvoltării pe mai departe a domeniului studiat.


Relaţia vânător-vânat trebuie să fie dominată, întotdeauna, de frâna raţiunii. Mai înainte de a face uz de armă, în calitate de vânător competent, eşti dator să cunoşti foarte bine starea po-pulaţiilor de vânat, precum şi greutăţile pe care le are acesta de depăşit, mai ales în perioada critică de iarnă, într-un habitat doar apa-rent natural, însă din ce în ce mai antropizat. Prele-varea surplusului populaţional ar trebui să lase în teren efective optime, normal structurate, ce se impun a fi ocrotite şi îngrijite împotriva braconajului şi duşma-nilor naturali, ajutorate, inclusiv cu hrană complementară şi medica-ţie, în perioadele dificile din viaţa acestora.

Chiar dacă nu este considerat etic amestecul nostru în viaţa vâ-natului, acest lucru este scuzabil şi acceptat în situaţiile critice pentru vânat, mai ales în habitatele degra-date datorită unor acţiuni, mai mult sau mai puţin cugetate, ale facto-rului antropic. Aşadar, ocrotirea şi îngrijirea raţională a stocurilor de reproducţie este acceptată şi con-tribuie direct la creşterea ratei de supravieţuire, a surplusului natural şi a cotelor de recoltă. Amestecul fără limită în viaţa vânatului nu este însă deloc etic, mai ales atunci când creează reflexe condiţionate acestu-ia, obişnuindu-l cu un mod leneş de viaţă şi un comportament nenatu-ral, uneori greu reversibil.

Altfel spus, când vânatul îşi schimbă comportamentul său în-născut şi este adus în condiţii de cvasi-dependenţă de om. Plecând de la această concepţie relativ nouă, de reconsiderare a vânatului ca fiind sălbatic, dar obligat să vie-ţuiască într-un habitat din ce în ce mai amenajat, sistematizăm urmă-toarele reguli de comportament vânătoresc:

urmăreşte conservarea unor populaţii diversificate, optime şi sănătoase de vânat, în echilibru cu habitatul acestora;

controlează cu grijă evoluţia cantitativă şi calitativă a fiecărei

populaţii de vânat pentru a păstra per-manent stocuri echilibrate de reproducător i sălbatici;

recunoaşte ro-lul esenţial al pră-dătorilor şi accep-tă-i fără reticenţe ca şi concurenţi ai tăi la acelaşi sur-plus populaţional;

alertează şi avertizează autorităţile compe-tente în cazul suspiciunii sau apariţiei unor boli specifice vâ-natului;

renunţă la populări cu animale slabe, degenerate sau bolnave, care comportă riscuri genetice şi sanitare;

renunţă la practica lansărilor de vânat în teren, imediat, înaintea sau în timpul desfăşurării vână-torii;

luptă deschis şi eficient contra braconajului;

evită orice deranj inutil al vâna-tului în perioada de reproducere, de creştere a progeniturii;

militează pentru conservarea diversităţii habitatelor naturale, garant al perenităţii vânatului;

luptă contra intenţiei de distru-gere, în continuare, a zonelor umede, indispensabile vânatului de apă şi păsărilor migratoare;

contribuie la refacerea habitate-lor antropizate şi a zonelor ume-de, precum şi la amenajarea de remize pentru vânat, aşa încât acestea să satisfacă exigenţele vânatului pe tot parcursul anului;

conlucrează cu agricultorii şi sil-vicultorii pentru limitarea pagu-belor produse de vânat, precum şi a practicilor dăunătoare vâna-tului şi habitatelor acestuia.

COdul vânătOrului

Fii bun ocrotitor al vânatului

Despre ascultare se pot spune multe. Ne putem re-feri la procesul de asculta-re propriu-zisă din teren, la obedienţa faţă de reguli și maestru, dar și la atenţia acordată celuilalt ca pur-tător de mesaj spiritual/cultural. Obedienţa faţă de reguli și maestru este o cheie în dezvoltarea auto-controlului, în subjugarea pulsiunilor primare și ci-zelarea lor, cu punerea sub controlul raţiunii și voinţei. Aceasta etapă este obligato-rie pentru orice angajat în demersul spiritual. Un Ego exagerat nu poate fi decât nociv. O personalitate cu un Ego exacerbat va crede că deţine tot adevărul uni-

versului și nu va mai merge spre adevăr și perfecţiune. Dezvoltarea lui este bloca-tă. O pildă budistă spune că cea mai importantă per-soană din lume este aceea cu care ești într-un anume moment. Capacitatea de a-l asculta pe cel de lân-gă tine, de a face din el cea mai importantă persoană din lume presupune o uita-re de sine și o abandonare a eului egoist. Atunci când ascultăm povești vânăto-rești, avem o anumită stare de spirit și această ipostază ne împlinește. Ne oferă acel bagaj cultural identitar spe-cific activităţii de vânătoare. Suntem vânători și pentru că aparţinem unui grup cu un sistem coerent de valori culturale.

Stăpânirea de sine (en-crateia) se dobândește cu greu. Exerciţiu după exer-ciţiu, pas cu pas, progresiv se ajunge la acea cunoaște-re practică, la acea deplină posedare a meșteșugului vânătoresc care permite controlul situaţiilor critice. Cunoașterea profundă a comportamentelor diferite-lor specii permite evitarea situaţiilor nedorite, dar și posibilitatea de a le rezolva.

Encrateia înseamnă cu-noaștere, deplin control al acţiunii (corp și arme), pre-cum și o stabilitate emoţi-onală care se obţine și prin indiferenţa faţă de lucrurile indiferente. Puterea de a discerne între bine și rău,

între important și neimpor-tant, puterea de a da semni-ficaţie unor semne aparent insignifiante, puterea de a acţiona corect, fac dintr-un individ oarecare un ilumi-nat al domeniului său. Exis-tă vânători ce au parcurs calea dezvoltării spirituale. Ei sunt adevăraţii război-nici ai protejării mediului, ai ocrotirii speciilor de vâ-nat și ai păstrării codurilor și tradiţiilor ancestrale. O întoarcere pioasă către Na-tura-mamă, un respect pro-fund pentru universul ce ne înconjoară și iubirea cu care ne manifestăm puterea sunt atributele unei fiinţe spiri-tuale.

Da. Vânătoarea este o cale spirituală.

daNIela alexaNdRU ReIsz


Interesantă, enigmatică, frumoasă, cunoscută și… necunoscută, nu rareori bizară este lumea animală și Natura. Iar omului i-i dat să descopere, cu atenţie, precauţie… să se mire și să se bucure, dar și să se întristeze în clipe nefaste, la o în-tâmplare-eveniment neașteptat sau la o faptă nechibzuită a aproapelui din tagmă.

Condiţia condiţiilor, în raport cu toţi și cu toate ce mișcă, înoată, zboară, con-sumă și respiră, e să rămâi om, cu atitu-dine omenească, responsabilitate și simţ sănătos faţă de ceea ce ţi-i dat să vezi și să înţelegi în această lume pestriţă, mis-terioasă în care ai o unică ocazie, poate, s-o admiri.

Ia aminte, până în prezent au fost iden-tificate peste un milion de specii de ani-male. Fiecare își are propriile obiceiuri, stil de viaţă și ciudăţenii…

Există nu mai puţin de 920.000 de in-secte, 6.000 de reptile, 6.723 de amfi-

bieni și 4.260 de mamifere pe pământ. La majoritatea speciilor, masculul este mai mare decât femela. Nu și în cazul anacondelor, unde lucrurile stau exact pe dos: femela este de 3-5 ori mai mare decât masculul.

Capul călugăriţei (Mantis religiosa) are o poziţie cu totul specială. Este singura insectă care-și poate roti capul

360 de grade. O altă ciudăţenie este faptul că are doi ochi compuși și trei ochi simpli.

Puiul de cangur rămâne în „buzuna-rul“ mamei timp de nouă luni și se

hrănește cu laptele ei timp de un an, uneori chiar un an și jumătate. La naș-tere, arată ca un viermișor de dimensi-unea unui bob de cafea și nu are blană.

Pe pământ există mai multe termite decât oameni. Cercetătorii spun că

numărul lor este de zece ori mai mare decât al oamenilor.

Tigrii au și pielea în dungi, nu doar blana. În total au aproximativ 100 de

dungi. Modelul lor este unic la fiecare tigru, la fel ca amprentele la oameni.

Gândacii decapitaţi pot trăi mai mult de o săptămână (cam 10 zile).

Girafa este cel mai înalt animal de pe planetă, dar are și o limbă deosebit de

lungă (aproximativ 50 cm), pe care o folosește ca să se cureţe în urechi.

Și câinii au amprente! Doar că ale lor nu se află pe degete, ci pe nas. Fiecare

câine are o amprentă unică pe nas și poate fi identificat după aceasta.

Câinii și pisicile sunt stângaci sau dreptaci, la fel ca și oamenii. În schimb, toţi urșii polari sunt stângaci.

Pasărea colibri este cea mai mică pasă-re din lume. Unele cântăresc mai puţin de un gram.

Cârtiţa este capabilă să sape un tunel de peste 90 m într-o singură noapte.

selecţie: CoNstaNtIN BâRCĂ

CuriOzităţi

Noi şi milionul

Paşii ne duc în Bulgaria, unde, ca şi la noi, s-a încetăţenit sărbătoarea Mărţi-şorului. Bulgarii îi zic Marteniţa şi poartă firul alb-roşu toată luna martie sau până când văd un cocor, o rândunică sau un copac înflorit.

Bulgaria este o țară din Europa de Sud-Est. Se învecinează cu România la nord, Serbia şi Macedonia la vest, Grecia

şi Turcia la sud, are ieşire la Marea Nea-gră. Poziția sa geografică a făcut din ea o răscruce istorică a diverselor civilizații, devenind locul unde s-au găsit cele mai vechi artefacte şi dovezi ale prelucrării metalelor. Cu un teritoriu de 110.994 km², Bulgaria este a 14-a țară ca mărime din Europa. Populația ei numără circa 7,36 milioane de locuitori (anul 2011) şi este predominant urbană.

Capitala Bulgariei este oraşul Sofia, cu circa 1, 2 milioane locuitori (anul 2011). Sunt urme arheologice care arată că Sofia era locuită acum şapte mii de ani. Este, deci, unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa. A avut mai multe de-numiri, ruine ale vechilor oraşe şi astăzi se mai găsesc. Numele actual îl poartă din anul 1376.

Aşadar, anume în Sofia este şi muze-ul cinegetic la care ne referim în numă-rul curent al revistei. Se numeşte Mu-zeul Național de Vânătoare şi Pescuit al Uniunii Vânătorilor şi Pescarilor din Bulgaria, deschis tuturor iubitorilor de biodiversitate. Exponatele lui contribuie la conştientizarea problemelor globale de mediu, nu numai a celor locale. Prin dioramele interesante vizitatorii se fa-miliarizează cu habitatele tipice ale celor mai răspândite specii de păsări, mamifere şi peşti de râu de munte, de câmpie, de mare, specii reprezentative de păstrăv, mreană şi crap… cerbi, capre sălbatice, urşi, cocoşi de munte, căpriori.

Muzeul nu este doar o zonă pentru divertisment şi admirare. El este şi un centru metodic de studiere biologică. Atmosfera, condiţiile specifice, sălile per-mit de a organiza lecții cu un vast mate-

rial de studiu zoologic, cursuri, discuții şi proiecții video pe tema protecției mediu-lui şi a biodiversităţii.

Din anul 2014, Uniunea Vânătorilor şi Pescarilor a lansat o amplă campanie pu-blică pentru a strânge fonduri cu scopul de a renova complet expozițiile muzeului. Până în prezent fondul de reconstrucție şi modernizare a primit mai mult de 80

de mii de donații personale din partea asociațiilor de vânătoare şi pescuit şi organizații publice. Aceste fonduri sunt insuficiente, desigur, dar mai mulţi spon-sori şi-au exprimat dorința de a participa

cu donații pentru o cauză nobilă, în spe-ranţa că în viitorul apropiat va fi colectată suma necesară pentru lucrările de mo-dernizare a acestui muzeu. Proiectul este deja pregătit. Accentul se pune pe utiliza-rea rațională a spațiului, prin crearea de noi diorame, care să găzduiască diferite specii de animale şi peşti în mediul lor natural.

Centrul muzeului va cuprinde expu-nerea colecţiilor de documente, fotografii şi obiecte din istoria veche şi contempo-rană a evoluţiei vânătorii şi pescuitului. Alte colecţii expuse vor cuprinde tro-fee, arme de vânătoare din diferite epo-ci, steaguri ale asociațiilor de vânătoare, diplome şi medalii, imagini cinegetice, cărți, arme şi accesorii, îmbrăcăminte specială. De asemenea, este prevăzută crearea unei săli dotate cu echipament pentru proiectarea filmelor şi desfăşura-rea evenimentelor cultural-ştiinţifice.

selecţie: CRistina Ciobanu,Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM

Muzeul naţional de vânătoare şi pescuit al uniunii vânătorilor şi pescarilor din Bulgaria

Vestigii europene

Adresele magazinelor SVPM:mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelorTel. de contact:022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Omul informat este înarmat - agvps.roagvps.ro/docs/VPM Martie 2016.pdf · vara şi toamna...

Documents

Transcript of Omul informat este înarmat - agvps.roagvps.ro/docs/VPM Martie 2016.pdf · vara şi toamna...