Omul forte reuşeşte

| n lupta psnffu viafâ, sănătatea c i t e primul factor al succesului, lata aci, pentru a pâstra nervii liniştiţi, *«retml l impede, muşchii sprinteni fi corpul vioi, o refetâ care a făcut toata pro­b e l e i e ; t* d e a a turna un flacon d e Çuintonine într'un litru d e vin d e masă fi de a lua. înaintea fiecărei mese, un păhărel din acest delicios vin fortifiant. Ol. J . Coudurier, 99, bulevard du Tem­p l e , din Paris, a făcut experienţa ţi scrie :

„Suni ani de zile de când între­buinţăm în casă Quintonine ; nu ne-am săturat niciodată de acest

produs care constitue pentru noi cel mai bun tonic".

Nici un fortifiant nu poate fi com­parat cu Quintonine pentrucă nic! unul nu cofine atâtea principii regeneratoare. Quintonine este remediu sigur, com­plect , e f icace — fi d e pref neîn­semnat — la care se poate recurge la cei mai mic semn de oboseală .

U I N T O N I N E PRODUS FRANCEZ. — LABORATOARELE HEL1N

I A PA tl« A Cil SI DROGUEKIJ

GÂNDIREA CREŞTINISMUL ŞI FASCISMUL

D E

NICHIFOR CRAINIC

ascismul e o mişcare politică naţionalistă, a cărei putere năpraznică a creat în lume un stat de structură cu totul nouă, statul corporativ totalitar. El se deose­beşte atât de statul democratic, tip veacul ai XIX-lea, cât şi de statul proletar, năs­cocit de teoria comunistă şi realizat de revoluţia bolşevică.

Statul democratic e fiul revoluţiei franceze împotriva absolutismului feudal. Statal proletar e fiul revoluţiei bolşevice împotriva absolutismului ţarist. Statul totalitar e fiul revoluţiei fasciste împotriva anarhiei democratice şi a tiraniei co­muniste. Din punct de vedere al structurii sociale, e o mare deosebire între statul democratic şi cel proletar pe de o parte şi statul totalitar pe de alta. Cele două din-tâiu au la baza socială teoria artificială a claselor. Statul democratic a voit să fie expresia armoniei sociale şi n'a isbutit decât să promoveze pe primul plan bur­ghezia capitalistă în paguba oelorftalte categorii sociale. Statul proletar ridică îm­potriva burgheziei dominante o altă clasă, învestită cu puteri absolute: muncito­rimea. El nu e, în realitate, decât o replică la statul democratic şi un corolar al luptei de întrecere între clase. In evoluţia formelor de stat moderne, statul prole­tar apare nu ca o inovaţie, ci ca o udtimă consecinţă a falsei teorii a claselor.

In raport cu aceste forme derivate una din alta, statul totalitar e o inovaţie. El are la temelie o nouă viziune sociologică, opusă teoriei claselor: viziunea corpo­ratistă. Pentru fascism, care însemnează solidarism naţional, societatea nu e con­stituită din clase arbitrar împărţite pe hârtie de către sociologii veacului al XIX-lea, ci o totalitate de funcţiuni organice ale vieţii collective, cărora le corespund tot a-tâtea categorii de muncă. Concepută mai înnainte ca o stratificaţie orizontală de clase suprapuse ca într'o aşezare geologică, societatea apare în viziunea verticală a fascismului ca o alcătuire din părţi, ce se ridică din adânc şi converg în acelaş centru superior, care nu e altceva decât autoritatea statului.

Prin această fundamentală deosebire de structură socială, statul proletar a-pare ca un final de epocă, finalul democraţiei, iar statuii fascist ca un început de epocă, pe care o numim etnocraţia.

Fiecare din aceste tipuri de stat profesează o ideologie deosebită, ce se oglin­deşte în cultură, în legislaţie, în economie. Dar mai presus de toate, ea se oglindeşte în raportul statului faţă de religie, adică faţă de creştinism. Astfel, statul demo­cratic ?al cărui model continental e republica franceză, se declară stat laic; ideo­logia lui are ca principiu libera-cugetare după oare religia e p chestiune facilita-..

97

tivă şi personală. Statul e indiferent, şi ca atare creştinismul e scos din dreptul pu­blic şi alungat în dreptul particular. Cetăţeanul e liber să-d susţină sau să-4 com­bată. Statul proletar e ateu. Axa lui ideologică e materialismul istoric, care nu ad­mite creştinismul. In consecinţă, religia e alungată din stat, din societate şi extir­pată eu cleştele din sufletul omului. Propaganda favorabilă nu e îngăduită, în schimb statul proletar întreţine o propagandă de proporţii inimaginabile pentru a evacua credinţa din inima poporului. Nimicirea altarelor, masacrarea creştinilor fac parte din metodele de propagandă ateizantă. Dacă nu poţi distruge credinţa, mijlocul cel mai sigur e să distrugi pe credincios.

Faţă de statul laic şi de statul ateu, fascismul îmbrăţişează concepţia spiri­tualistă a creştinismului. Italia nouă e stat religios şi mai mult decât atât: e stat confesional. Catolicismul nu e acolo nici prigonit, nici tolerat; el e biserica oficială a statului. Şi e într'o măsură atât de mare încât statuii şi-a luat obligaţia solemnă să nu admită propaganda altor confesiuni sau secte pe teritoriul italian.

Concepţia creştină a fascismului se oglindeşte în doctrina lui, în măsurile po­litice de curăţire radicală a terenului, în acordurile epocale semnate cu Vaticanul, în reîntocmirea socială şi economică a vieţii italiene, în educaţia poporului şi chiar în politica externă. Le vom cerceta pe rând.

Doctrina fascistă e formulată de însuş organizatorul noului stat. Benito Mu­ssolini este, fără îndoială, exemplarul omenesc al epocei noastre. Niciodată, poate, în, istorie, nu s'a unit o minte mai genială cu o inimă mai generoasă în aceeaşi vo­inţă eroică. In expunerea doctrinală a sistemului fascist el zice: „Nu există concep­ţie de stat care să nu fie funciarmente o concepţie de viaţă". Iar fascismul „e o ac­ţiune însufleţită de o doctrină". „Fascismul, zice el,e o concepţie religioasă, care con­sideră pe om în raportul său sublim cu o lege superioară, cu o Voinţă obiectivă, ce depăşeşte insul ca atare şi-1 ridică la demnitatea de membru conştient al unei so­cietăţi spirituale". Până aici, Voinţa aceasta obiectivă, de natură supraomenească, nu e încă specificată. Să ascultăm o altă frază oare o precizează mai bine: „Statuii fascist nu rămâne indiferent nici în faţa faptului religios în general nici, în deo­sebi, în faţa acestei religiuni pozitive care e catolicismul italian". Ducele lămureşte mai departe că statul fascist n'aire o teologie proprie, dar are o morală. Cu alte cu­vinte, el nu şi-a creat o zeitate arbitrară, aşa cum îşi crease statul revoluţiei fran­ceze o „Zeiţă a Raţiunii", aşa cum încearcă fără succes unii doctrinari germani să inventeze pe seama naţional-sooialismului o religiune păgână a geniului rasei a-riene, sau cum şi-a creat statul proletar moscovit o Universitate teologică închi­nată ateismului. Statul fascist n'are o astfel de teologie, dar are o morală înteme­iată pe doctrina catolică, „in statul fascist, zice Ducele, religiunea e considerată ca uma din manifestările cele mai adânci ale spiritului şi, prin urmare, ea nu e numai respectată, dar apărată şi ocrotită". Şi pentru a nu da naştere la nici un fel de e-chivoc, Benito Mussolini îşi precizează ideea în moduil următor, variind parcă cele­brele cuvinte din „memorialul" lui Pascal: „Fascismul respectă pe Dumnezeul asce­ţilor, al sfinţilor, al eroilor şi chiar pe Dumnezeu aşa cum îl vede şi i se roagă inima ingenuă şi primitivă a poporului".

O expunere mai limpede nici nu se poate: fascismul îmbrăţişează fără restric­ţie, fără modificare, religiunea catolică, adică religiunea tradiţională a poporului italian. In concepţia mussolineană, omul, conceput nu ca individualitate egoistă, ci ca personalitate morală, care dă şi primeşte, e încadrat în familie, e încadrat mai sus în organizaţia profesională, e încadrat şi mai sus în organizaţia statului şi, în sfârşit, e încadrat suprem în societatea spirituală a Bisericii creştine. Această înca-

98

drare se face în puterea legilor naturale ale statului şi a legii supranaturale a Bi­sericii. Dar morala statului fascist ne fiind alta decât morala creştină, legile lui sunt inspirate din legea Bisericii. In realitate, rareori s'a văzut în istoria universală un stat care să oglindească în toată alcătuirea lui mai puţin aproximativ morala creştină.

Caracterul acesta catolic al fascismului ,atât de limpede şi de puternic afirmat de întemeietorul lui, e ceva cu totul opus statului democratic pe care 1-a înlocuit în Italia. Sub raportul religios, fascismul e o restauraţie. Nu o restauraţie a cezaro-papismului medieval, ci o restauraţie a catolicismului ca funcţie spirituală fun­damentală a vieţii italiene. Se ştie doar că unitatea modernă a Italiei a fost câşti­gată, între altele, prin smulgerea dreptului cesaric, pe oare îl usurpase Papa, şi prin învestirea Regelui unităţii naţionale ou acest drept. Spirit carbonar şi spirit ga-ribaldian însemnează mai ales lupta de eliberare a Italiei de sub stăpânirea tempo­rală a papalităţii. Statul italian modern a însemnat desfiinţarea statului papal me­dieval. Din momentul acelei biruinţi, Papa s'a închis în palatul Vaticanului, soco-tindu-se prizonier. O prăpastie se căscase între el şi între statul devenit laic. Nu numai în Italia, dar în Franţa, în Germania şi în Spania actuală, convulsiunile cele mai multe, conflictele, războaiele şi revoluţiile, şi chiar directivele ateiste ale gân­dirii au fost provocate în cea mai mare parte de nenorocita pretenţie a papalităţii de a exercita, pe lângă puterea spirituală atribuită ei de Dumnezeu, în egală mă­sură ca şi ierarhiei noastre ortodoxe, şi puterea temporală. Ca pretutindeni în ţă­rile catolice, detronarea Papei de pe tronul Italiei a avut repercusiuni nenorocite şi asupra vieţii religioase. Statul democraţiei occidentale e laic, adică duşmănos credinţei, din voinţa de a se afirma independent faţă de papabtate. Acest caracter 1-a avut la început francmasoneria, care a hrănit spiritul revoluţionar al demo­craţiilor occidentale.

In Italia mai cu seamă, după înfrângerea politică a Papei, francmasoneria, care prosperă în democraţie ca ciupercile pe gunoaie, luase o desvoltare extraor­dinară. Centrul ei din Roma devenise un Anti-Vatican, iar şeful ei un Anti-Papă. Posturile ei de comandă odată acaparate de evreime şi îndârjite de organizaţia in­ternaţională, religia catolică devenise victima de predilecţie. Statul se lepădase de credinţă; învăţământul religios a fost scos din şcoală. Un primar al Romei, evreul Nathan, e cel care dăduse semnalul desereştinării. Curentele anarhice dărăpănau ţara. După război, comunismul pusese stăpânire pe fabrici.

Biruinţa fascismului prin marşul istoric asupra Romei, trebuia să însemneze leacul radical, al tuturor acestor racile ce ruinau Italia. Benito Mussolini se dove­deşte omul providenţial, cu braţul de oţel. El face mai întâiu operaţia chirurgicală a bubelor de care suferea viaţa italiană. In numele partidului unic al fascismului biruitor, el suprimă toate celelalte partide, fără deosebire de nuanţă: liberală, ca­tolică, socialistă, comunistă! In numele ideii naţionale, el suprimă francmasoneria. A fost atunci o stupoare planetară, fiindcă se ştia că francmasoneria italiană era una din cele mai puternice în toată lumea. Campania presei mondiale ,în frunte cu cea franceză, nu 1-a intimidat, precum nu l-au intimidat numeroasele atentate puse la cale împotrivă-i din hrubele masonice şi din speluncile comuniste. In urma acestei salutare opere negative, făcută fără vărsare de sânge, terenul sufletului ita­lian era liber şi gata pentru construcţie. In locul anarhiei, al liberei cugetări, al francmasoneriei ateiste, fascismul venea să reîntroneze pe lisus Hristos în inima generoasă şi entusiastă a poporului italian.

Această reîntronare capătă o formă oficială şi solemnă în cele două acor-

99

duri din Lateran dintre Vatican şi regatul Italiei, semnate de cardinalul Gasparri în numele Papei Pius al Xi-lea şi de Mussolini în numele Regelui, în ziua de 11 Februarie 1929 şi ratificate în ziua de 7 Iunie, acelaş an. Acordurile acestea sunt considerate ca epocale în istoria catolicismului şi nu mai puţin în istoria Italiei. Lumea întreagă se deprinsese să judece ea imposibilă o împăcare între Vatican şi statul italian.

Din ce constau cele două acorduri ? Cel dintâiu e un tratat politic prin care Italia recunoaşte din nou suveranita­

tea terestră a Papei. De data asta însă e vorba de o suveranitate ce nu se exercită asupra Italiei, ci numai asupra micului teritoriu din Roma unde e aşezat Vaticanul. Noul stat pontifical e scos de sub regimul dreptului naţional italian şi intră în regi­mul dreptului internaţional, adică devine independent. Domeniile şi palatele pon­tificale, aflătoare în Italia, dar în afara teritoriului statului papal, se bucură de imu­nitatea diplomatică şi sunt sustrase fiscalităţii italiene. Afară de aceasta, Italia des­păgubeşte Vaticanul cu suma de aproape două miliarde de lire pentru spolierile din trecut. Esenţialul e că, prin acest tratat, reînvie în alte proporţii statul pontifical, iar Papa îşi reia locul de suveran terestru. Astfel, mulţumită lui Benito Mussolini, faimoasa „chestiune romană" se stinge odată pentru totdeauna, iar catolicismul de pretutindeni tresaltă de bucuria unei mari şi neaşteptate biruinţi. Totdeodată, nu e mai puţin adevărat că Ducele, oare are un cult pentru Roma eternă, a văzut în acest act solemn o creştere a prestigiului ei în lume.

Al doilea acord din Lateran e un concordat prin care se restabilesc raporturile normale între Biserică şi Italia. Prin el, catolicismul redevine religiunea oficială a statului. Clerul intră în rândul salariaţilor de stat, învăţământul religios devine o-bligatoriu în toate şcoalele italliene .căsătoria religioasă capătă valoare juridică, iar statul se obligă Ia ocrotirea credinţei catolice împotriva curentelor adverse, ce s'ar ivi. O chestiune care a dat oarecum de lucru, a fost aceea a tineretului încadrat în Acţiunea catolică. Spiritul fascist nu admite alte formaţiuni colective, care ar pu­tea la un moment dat să îmbrace caracter politic. Chestiunea s'a rezolvit în sensul că tineretul catolic poate desvolta o activitate pur religioasă, ou posibilitatea de a se încadra politiceşte în organizaţiile fasciste. Pentru amândouă părţile, însemnă­tatea epocală a concordatului este reintroducerea religiunii ca funcţie spirituală fundamentală în organismul statului şi în viaţa italiană. In sufletul devastat de se­ceta liberalismului, a francmasoneriei şi a comunismului, năvălesc deacum încolo apele fecunde ale credinţei strămoşeşti, făcând să crească şi să rodească elanurile fără margini ale misticismului fascist.

Restaurarea religioasă e, de altfel, un capitol din formidabila operă a Ducelui de a pune la contribuţie, pentru ridicarea poporului italian, toate puterile miste­rioase ce se desfac din gloriile trecutului naţional. Revoluţionarul acesta, de o vi­ziune nouă şi genială, de-o îndrăzneală şi de o energie egală, e în acelaş timp un tradiţionalist în cel mai adânc şi mai înţelept sens al cuvântului. Pentru el, tradi­ţiile, fie cele creştine, fie cele imperiale, nu sunt lucruri moarte, bune de contem­plat în muzee, ci forţe actualizate care, adăugate sufletului prezent, se afirmă printr'un imens spor de energie creatoare.

Principiul ce stă la baza sistemului social şi economic al corporatismului, care crează tipul cel nou al statului mussolinian ,e în fond un principiu creştin. Teoria claselor sociale, în războiu permanent unele împotriva altora pentru cucerirea ex­clusivă a bunurilor materiale, e tot ce poate fi mai contrar doctrinei şi concepţiei creştine de viaţă. Sociologia laică ne-a obişnuit să vedem în ea un fel de fatalitate

i o o

din care nu există scăpare, când în fond nu e decât un artificiu sugerat de anume stări economice tranzitorii din veacul al XIX-lea, artificiu generalizat apoi ca o lege ineluctabilă asupra întregei istorii omeneşti. Uimitor e faptul că există încă gân­ditori creştini atât de obsedaţi de această teorie a claselor încât nu pot ajunge la o viziune reală a societăţii în concordanţă cu doctrina creştină. Unul e filosoful Ni-colae Berdiaiew care, fost marxist în tinereţe, nu isbuteşte să depăşească sociolo­gia marxistă, chiar atunci când vrea s'o facă eu tot dinadinsul într'o carte cum c cea întitulată Creştinismul şi lupta claselor. Berdiaiew crede posibilă o soluţie creş­tină a vieţii sociale în cadrul sociologiei de clase şi e atât de opac faţă de corpora­tism încât declară că fascismul n'ar fi altceva decât o mişcare de păgânizare a vieţii. Atâta vreme însă cât sociologia claselor nu poate fi desbărată de ideea egois­mului codificat şi de pasiunea urii, — elemente ce-i sunt esenţiale — o soluţie creş­tină în cadrul ei rămâne o simplă iluzie.

Numai o nouă viziune a societăţii, de pătrundere în adâncimea organică a compoziţiei ei, poate să deschidă calea soluţiei creştine a problemelor sociale. A-eeastă viziune e cea corporatistă, după oare societatea e alcătuită nu din clase, oi din categorii de muncă determinate de feluritele funcţiuni ale vieţii colective. Ca­tegoriile de muncă n'au dece să se urască între ele, fiindcă nu concurează pentru aoelaş obiectiv material, ci se 'ntregesc unele pe altele ca organe fireşti ale corpului social. Geniul lui Mussolini străluceşte cu deosebire în sesizarea acestui adevăr şi în proclamarea lui ca principiu al pacificării sociale prin organizarea corporativă a vieţii economice. Nu e nici o noutate însă afirmaţia că acest fel de a vedea socie­tatea aparţine doctrinei catolice. In realitate el nu e ceva specific confesional, fiind­că e propriu întregei doctrine creştine, fie ortodoxă, fie catolică. Ideea corporativă se întemeiază pe învăţătura Noului Testament despre diversitatea darurilor sau a aptitudinilor ou care oamenii sunt înzestraţi de Dumnezeu şi despre datoria fie­căruia de a valorifica prin muncă şi prin creaţie darul felurit, pe care îl deţine. Fiindcă această valorificare e în funcţie de binele personal, dar şi de binele co­lectiv totdeodată. O politică întemeiată pe această învăţătură îşi ia sarcina de a da tipul de organizare firesc şi cuprinzător, în cadrul căruia să se poată valorifica prin muncă toate aptitudinile naturale cu care sunt înzestraţi oamenii. Dacă lucrul a-cesta nu e posibil în sociologia claselor, de un schematism atât de simplificat şi de artificial, mediul lui favorabil şi firesc e corporatismul. Sistemul corporativ, inaur gurat de Mussolini în Italia, ca soluţie a problemelor sociale şi economice şi ca ex­presie a solidarităţii naţionale, e, aşa dar, de origine creştină. Nu e de altfel nici o noutate că breslele medievale sau desvoltat şi au trăit sub egida Bisericii. Ele con­stituiau însă sisteme închise şi nu cuprindeau decât o parte din corpul social. Nu e iarăşi nicio noutate că revoluţia franceză, în pasiunea ei de a dărâma tot ce era creştin, a desfiinţat breslele în loc să le perfecţioneze organizarea.

E meritul sociologiei catolice moderne de a fi reactualizat şi perfecţionat teo­retic această idee, precum meritul lui Mussolini e că a realizat-o practic, dând cel dintâiu în lumea modernă exemplul şi impulsul singurei soluţii înţelepte şi armo­nioase pentru ca statele să poată înfrânge „fatalitatea" luptelor de clasă, cu care ne-a obişnuit sociologia laică.

Ideile acestui nou fel de organizare socială şi economică se găsesc enunţate în două enciclice pontificale: Eerum nouarum şi, mai ales, Quadragesimo anno. Un grup de învăţaţi catolici, ţinând seamă fără îndoială şi de experienţa italiană, le-au sistematizat apoi în Codul social delà Malines,, apărut de curând şi în tălmă-

I O I

cire românească. Lectura acestui cod îfi dă impresia unei cărţi fasciste, atât de pro­fundă e înrudirea dintre concepţia creştină şi statul creat de Benito Mussolini.

Proectându-se astfel în organismul social şi dându-i structura specifică a cor­poratismului, ideea creştină e deopotrivă de prezentă în sistemul mussolinian de educaţie a tineretului. In iama teroarei din anul 1934, când nu exista încă străjeris-ni'ul în România, când mii şi mii de tineri ai acestei ţări zăceau fără nicio vină în puşcării, şi când deasupra lor politicieni şi ziarişti, aprinşi de foc de paie, discu­tau problema generaţiei tinere, am scris din pivniţele îngheţate ale Jilavei un me­moriu către Rege. Propuneam ca soluţie pentru tineretul acestei ţări sistemul de educaţie italian şi, în momentul când inconştienţii şi interesaţii mă acuzau afară de fascism ca de o crimă, afirmam în acel memoriu că delà Iisus Hristos încoace un singur mare educator s'a ivit în omenire şi acesta e Benito Mussolini. Străjeris-mul, născut la un an şi ceva după aceea, nu e încă educaţie mussoliniană; şi el va rămâne un simplu simulacru călduţ dacă se va lipsi de elementul principal din sis­temul italian

Elementul acesta e : voinţa eroică de creaţie şi de sacrificiu. Dar voinţa ero­ică nu se desvolta punându-i în faţă măsura pipernicită a egoismului individuali. Ea se va desvolta printr'o tensiune continuă de a o proporţiona scopurilor mari ce privesc colectivitatea naţională. Educaţia voinţei rămâne un exerciţiu în vânt dacă nu are puse în faţă aceste scopuri generoase. In gândirea lui Mussolini „Voinţa nu cunoaşte limite în desvoltarea ei şi numai realizându-se îşi dovedeşte infinitatea". Dar a o concepe astfel înseamnă a o raporta la o măsură supremă, care nu e alta decât „Voinţa obiectivă" a Iui Dumnezeu, despre care ne vorbeşte tot Ducele. Acea­stă idee a lui despre voinţă e asemănătoare cu aceea a misticei creştine : a voi, dar a voi nu în voinţa ta, ci în voinţa celuilalt ! Cea mai tare, cea mai eroică voinţă omenească e astfel aceea care se intensifică până într'atâta încât încetează să mai fie ea însăşi şi se contopeşte în voinţa lui Dumnezeu. Cea mai înaltă treaptă de perfecţiune, pe care o poate atinge un sfânt, adică un erou prin excelenţă al voin­ţei, este atunci când el izbuteşte să voiască în Dumnezeu sau Dumnezeu să voiască prin el. Asemenea sfântului, eroul politic îi atinge măsura maximă atunci când isbuteşte să voiască în Patrie sau Patria să voiască direct prin el.

Omul mussolinian, voind în Dumnezeu, voieşte în voinţa statului. Statul e înainte de toate forţă spirituală, e personalitatea naţiunii, devenită conştientă de sine şi organizată dinamic prin el. Pentru Mussolini, nu naţiunea ca unitate natura­lă crează statul, ci statul ca o conştiinţă totalitară crează naţiunea în puterea unei idei şi a unei voinţe unice. Dar aceasta e pură doctrină spiritualistă. Căci spiritul e acela care determină forma lucrurilor. Am putea defini statul mussolinian ca o vo­inţă de putere, de creaţie şi de expansiune, care absoarbe în ea toate voinţele indivi­duale, fascinate de un ideal spiritual. Tocmai de aceea orice carte de educaţie ita­liană veţi deschide, veţi putea citi în ea că : esenţa educaţiei e cultul sfinţilor creş­tini şi aii eroilor naţionali. Pe scara lor, voinţa tineretului se poate ridica până la voinţa obiectivă a Iui Dumnezeu şi a Patriei. Căci suprema formă de manifestare a libertăţii omeneşti este aceea de a renunţa la propria libertate prin voinţa de a te contopi într'o voinţă superioară ţie. Nici ordinele monahale şi nici disciplina mili­tară nu vor altceva. Suprema libertate a unui ascet, a unui mistic, a unui erou du­hovnicesc, este aceea de a ajunge organ pasiv al voinţei dumnezeeşti. Cine ignoră doctrina creştină nu poate pricepe, prin analogie, concepţia despre stat şi despre educaţie a lui Benito Mussolini. Deaceea, publiciştii crescuţi la şcoala liberalismu­lui democratic, pentru care libertatea nu e decât ambianţa tuturor anarhiilor, soco-

I02

tesc statul mussolinian un fel de tiranie sufocantă. El e de fapt formidabila disci­plină morală prin oare inşii se integrează în totalitate pe temeiul creaţiei şi al sa­crificiului liber consimţite prin educaţie.

„Viaţa, cum o înţelege fascismul, e gravă, austeră, religioasă; ea se trăieşte întreagă într'o lume călăuzită de puterile morale şi responsabile ale spiritului", zice mai departe Ducele. Admiratorii poetici ai far-nientelui italian de altădată, când descopăr azi o Italie, oare duduie delà un capăt la altul de frenezia creaţiei, absorbind ultimul individ în marele angrenaj al statului şi dându-i un rost şi o demnitate morală, îi reproşează lui Mussolini că a suprimat râsul depe feţele oa­menilor. Se poate. Dar în locul acestui râs uşuratic de pierdevară, a venit bucuria lăuntrică şi entusiasmul creaţiei, prin care puterile omului se depăşesc pe ele însele eliberate în infinit.

Dreptul omului în fascism e acela de a-şi îndeplini eroic datoriile: către fa­milie, către corporaţie, către stat, către Dumnezeu. Sântem deci la o distanţă ame­ţitoare de concepţia liberală, după care „drepturile omului" sânt acelea de a nu-şi recunoaşte nicio datorie. Şi la tot atâta distanţă de bolşevism, oare nu cunoaşte nici libertatea naturală nici libertatea morală a spiritului. Liberalismul e anarhic. Bolşe­vismul e tiranie. Fascismul e autoritate spirituală. Numai ridicaţi pe acest plan înalt al temperaturii eroice, pot să înţeleagă oamenii că binele individului stă în satisfacţia colectivă. Marea bucurie de a trăi pe acest pământ n'o dă egoismul, ci sa-orificiul propriu, contemplat în reflexul lui moral asupra colectivităţii. Şi nu există azi în lume o mai mare bucurie de a trăi decât în această Italie a entusinsmului fre­netic pentru sacrificiu, în această Italie unde omul „îşi crează lumea lui" după chi­pul cum Dumnezeu a creat Universul.

Am afirmat la început că spiritul creştin se manifestă până şi în politica ex­ternă a fascismului. Se poate observa uşor că, mai ales delà data istorică a acordu­rilor din Lateran, fascismul activează în lume paralel cu catolicismul. Oricâtă dis­creţie s'ar păstra în această colaborare din partea Vaticanului, efectele ei se fac sensibile mai ales în statele de aceeaşi credinţă, cum e Austria sau Portugalia. Cor-poratizarea acestor ţări e simultană ou gravitarea lor spre Italia. Acţiunea din Spa­nia are acelaş înţeles. S'au putut remarca deasemenea puncte de atitudine similară faţă de anume doctrine puse în practică de naţional-sooialism. Atât Vaticanul cât şi Ducele au criticat deopotrivă legea sterilizării, care contrazice învăţătura creş­tină precum şi acţiunea de a înlocui dreptul roman cu vechiul drept germanic. Şi pu­tem fi siguri că, dacă Mussolini nu s'a retras definitiv din Societatea Naţiunilor, cu toate mizeriile ştiute, pe care temperamentul său cu greu le-ar fi putut îndura, la mijloc e şi discreta persuasiune a Vaticanului. Catolicismul nare atitudine ostilă faţă de Societatea Naţiunilor, fiindcă nădăjdueşte că într'o zi ea s'ar putea reface pe temeiuri creştine.

Această colaborare dintre fascism şi catolicism, atât de firească prin identita­tea de vederi în problemele sociale şi economice şi mai presus de toate prin concepţia spiritualistă a vieţii, se traduce în vocabularul mussolinian prin tendinţa de uni­versalizare a spiritului Romei. Latină, imperială, papală şi fascistă, Cetatea eternă e investită din nou cu atributul de a aduce Europei mântuirea din haosul social şi politic al vremii noastre. Dacă în Evul Mediu s'a putut spune, în legătură cu entu­siasmul fără margini al cruciaţilor pentru eliberarea creştinismului de păgâni, Ges-ta dei per francos, cuvântul acesta, mare şi grav cât o misiune providenţială, poate îmbrăca în hlamida crucii pe italienii lui Benito Mussolini. Pentru cultura şi civi­lizaţia europeană altă salvare nu este.

1 0 3

I N T A R A L O V I Ş T E I

In Ţara Loviştei, descăleca bătrânul Lotru din Parâng, cu steme verzi şi zornăind din zale grele... Jupani de fier, cu veacul la oblânc şi cerul răzimat pe braţul stâng, veneau să ctitorească munţi şi stele.

Clădiţi din vifor şi din promoroacă domnind în piatră, viscolind din ghioacă, urcau alături, printre fulgere şi stânci, cu cerbii şi cu ulii dimineţii. Se ploconeaţi pădurile, pe brânci, şi ei le mângâiaţi spinările adânci. Din pumni le ciuguleau, rotind, ereţii, şi li se gudurau, în drum, izvoare, să le sărute glesnele de soare.

In veacu - acela de aramă, Sân-Pătru se da jos din Carul-Mare, umbla pe ţară, în dulamă, cu tălpi senine de mărgăritare. Şi mucenici desculţi, cu mâini de iască, încinşi cu funii lungi de lună vie, băteau în poarta cnejilor, crăiască. Judeţii 'ngenunchiau cucernicie pupând, smeriţi, fără voiroave, mâinile vechi şi 'ngălbenite de drumuri, de luceferi şi ceasloave.

DE

R A D U G Y R

104

Şi sfinţii iar porneau în ţară, -să intre 'n câte-o mănăstire — şi prin icoane să se-aşeze, sub safire...

In Ţara Loviştei, granitul se proptea în toroipane când lifte răbufneau peste fruntarii. Tulnice lungi chemau răstoace cu bulboane, cnejii sunau măciucile, arţarii, mistreţii, cremenea, slodunii... Se încingeau în trăznete şi stei, îşi luau pe umăr ghioagele furtunii şi fulgerau cu munţii după ei.

Printre sbârlite coame de baltage, vâlvoi, jugaştrii alergau peste viroage. Ursoaicele, cu pui sălbateci ardeau, betege, în bârloage. Vulturii 'n Cer se năpusteau, zănateci, pitindu-se în raiul cu agate. Şi peşterile 'nfricoşate fugeau pe stânci, cu păru 'n vânt, sa se ascundă 'n piatră şi 'n pământ...

Hei, Ţară - a Loviştei, unde-amurgiră criptele de cneji ? Unde - a murit pădurea de viteji ? Viforniţa şi ghioagele de smeu în care somn le-ai adormit atât de greu ?

In care veac zac pulbere, uitare, parângurile ce luptau călare ? Cum de muriră curcubeele, gorunii, trăznetul, munţii, stemele furtunii ? Cum ? nimeni nu mai cheamă inima - aceia de aramă cât soarele, cât roata argintie de .lia caleaşca Sfântului Ilie ?...

A putrezit şi pajura, sub zale, lângă ciolanele voevodale. Rumânii : sub zăvoare şi belciuge. Vipera' suge. Sug viermii groşi cât bârnele, cât parii, sug veneticii şi tâlharii, rup halci de munţi şi 'nfulecă din soare. Căpuşe, coropişniţe şi fiare, jivine roşii, molime, jigodii sfâşie cer şi aurori şi zodii. <

IO")

Guşile lor flămânde şi puhave beau sângele domneştilor ceasloave. In vânătul, holba tul bereglej pier stâncile ce-au cătănit sub cneji.

Moşnenii, roşi de vânturi, supţi şi goi, doar noaptea umblă — umbre de strigoi — şi plâng în trente hohote buimace la porţile bătrânelor conace.... La porţile bătrânelor conace, pe unde-au fost, în alte vremi, stăpâni...

In coaste jerpelite de rumâni răni se aprind cu vâlvătae mare şi ard ca nişte felinare. Sub tălpile navalei roşcovane se svârcolesc, umplute de urzici, mormintele cu voevozi şi cu vlădici. Sfinţii părinţi au îngheţat prin strane, moloz, cad mucenicii din icoane. Clopotniţe se darmă ca 'n blestem, — şi zidurile gem... Şi numai pravăţele gem. Şi numai râurile gem. Şi doar topoarele mai gem, în Ţara Loviştei...

106

S U F L E T U L C A S E I DE

G R I G O R E P O P A

De treci pragul sfânt, în casa aducerilor aminte Găseşti anotimpuri înflorite de mâna lui Dumnezeu. Icoanele toate sunt vii şi toate privesc cu uimire Drumul de lumină al pasului tău. Aici am aşternut, cu inima deschisă, covoare de mătasă primăverilor Şi^am aşteptat să cadă de prea mult belşug şi lumină Roadele mustoase ale verilor. Ferestrele casei au fost totdeauna închise Ochiului străin, încărcat de ispite. S'au adunat aicea ca să ardă 'n vise Buchetele de ani ale fecioarelor. Vioarele tăcerii erau aici cântarea Aprinselor avânturi mai grele ca furtuna. Aicea rugăciunea a fost întotdeauna Plecarea şi ajuns ul lucrărilor voioase. Inchină-te şi intră în casă cu sfială Că anotimpul nostru i-acuma pe 'mplinite. Nu asculta şoptirea, nici svonul de ispite, Căci duhul sfânt al casei ţi-e frunte tutelară.

107

C A B O T I N A J D E

V I C T O R P A P I L I A N

învăţătorul intră grăbit în clasă şi, fără să cerceteze ca de obiceiu liniştea şi curăţenia, se aşeză pe catedră. Nici lista celor foarte nesupuşi, nici dacă tabla e ştearsă şi buretele la loc, de grăbit ce era. Nici că Mitruţ, băiatul factorului, îşi fă­cuse cărare, ca liberaţii din armată, şi că ïlinca lui Vasille Pagubă nu-şi ţinea mâi­nile pe piept după rânduiala învăţată.

— Copii, făcu binevoitor domnul Mulcomete, învăţătorul, poimâne la împărţi­rea premiilor vine şi domnul revizor, şi domnul inspector.

Ilinoa ghionti pe furiş pe Vasilică, frate-său mai mare şi vecinul ei de bancă. Căci „domnului" îi jucau luminile ochilor deşi se silea să le strunească din căpăs­trul sprâncenelor; iar sub mustaţa îmbelciugată, într'un colţ al gurii buza se por­nise în tremur uşor.

— O să jucăm o piesă de teatru... In clasă o uşoară mişcare de nelinişte, apoi o tăcere atât de adâncă încât fiecare

copil îşi auzea inima ticăind în piept. — Cine ştie ce-i o piesă de teatru ? — Eu, se repezi peste bancă Ilinea, mai, mai s ajungă catedra cu degetele

întinse. Ceilalţi copii o priviră cu necaz. Ştiau şi ei : recitări, poezie, cor, discurs...

dar o piesă de teatru ? — Ei, spune tu, Ilinco. Dreaptă, în faţa clasei, cu ochii ţepi împotriva ei, fetiţa se simţi şovăind. — O „piesă" de teatru este... şi vocea parcă-i tremura, un vicleim cu irozi... Un hohot de râs —• dlasa întreagă îşi uitase şi de „domnu" şi de ordine — o

doborî în bancă. Domnul Mulcomete se încruntă puţin.

- — O piesă de teatru este un crâmpeiu de vieaţă transpus pe scenă.... îşi opri vorba, ca să savureze fraza. Făcea politică şi se exercita de câte ori

avea ocazie, la efecte, ca în faţa unui auditor de oameni mari. . — O piesă de teatru diferă de o simplă recitare prin faptul că personagiile

sunt reale, vii... Se dădu jos de pe catedră şi începu să se plimbe prin faţa clasei. Ii plăcea să

108

se asculte, să se încânte de elocinţa sa. îşi ţinea astfel mintea trează şi la veşnic control, ca să nu se descurajeze. Căci, chiar dacă soarta îl întemniţase în această minusculă Sibérie, avea speranţe. Cândva... Pentru acest „cândva", efi nu voia să desarmeze.

Copiii îl pricepeau totuşi pedeasupra tăvălucului retoric din câte o vorbă ici colo prezărită.

— Scenă, cortină, decor... Apoi oprindu-se în faţa clasei : — O să jucăm piesa „Leneşul". Şi urcându-se pe catedră, scoase un caiet din servietă. — Piesa e făcută de mine după povestea „Leneşul" de Creangă. Apoi către clasă : — Cunoaşteţi povestea leneşului, cel cu „mueţi îs posmagii ? — Da, da... răspunseră copiii în cor. învăţătorul făcu roată privirea peste capetele copiilor. — Acum s'alegem personagiile. Din nou, fiecare copil îşi auzea inima ticăind în piept. —- Avem nevoie de un împărat... — Eu... sări delà locul ei ,cu mâinile în sus, Ilinca, peste bancă. In clasă altă hohotire de râs. — N'auzi ? se răsti învăţătorul. împărat, nu împărăteasă... Dar Ilinca nu se lăsă. — Atunci, Vasilică... Şi, pe sub bancă, îşi îmboldi fratele. Era acum pusă pe harţă. Avea impresia

că fusese nedreptăţită. Tot un fel de vicleim era şi o „piesă". Şi dacă împăratul nu putea fi ea, atunci Vasilică... Dar Vasilică de felul lui era cam moale, în necazul soră-sei, şi deşi cu doi ani mai mare ca ea, tot de soră-sa asculta.

învăţătorul dete verdictul : — Costea Găinuşă. Ilinca văzu numai scântei verzi înaintea ochilor, ca şi cum ar fi pălit-o

peste ochi. — Acum ne trebue şi un spătar. —• Vasilică... sări din nou Ilinca. Nimeni n'o mai lua în seamă. Fiecare era ocupat de sine. Spătarul venea nu­

maidecât după împărat. — Tu, Mitruţ Pieptoi. Ilinca îşi înghiţi necazul. Profesorul nimerise lune. Pentrueă Mitruţ era cel

mai înalt şi mai legat copil din şcoală ; la trântă nu era unul oare să-1 răpue. — Şi un călău.... Ilinca mai făcu o încercare disperată.

— Vasilică... Măcar de călău tot era bun. Dar profesorul se opri asupra lui Tudorică Mer-

can. Acum Ilinca se înfurie. Era mai voinic decât Vasilică — ce-i drept — dar mai prost. Prostul clasei. De câte ori nu fusese pus pe bancă şi Vasilică, nu altul, îl „cuminţea" cu vergeaua. Nu, domnul învăţător nu făcea dreptate ! Pe lângă min­tea ei întoarsă din clipa de faţă. treceau alte personagii.

— Doi logofeţi... un armaş... doi judecători.... patru soldaţi... Ea continuă şă macine nedreptatea.

109

— Un cărăuş... Nici măcar să mâne boii în jug nu-1 învrednicise domnul Mulcomete pe

Vasilică. — Un drumeţ... Ilinca îşi lăsă capul în plină desnădejde. — Şi acum... In clasă se făcu deodată linişte, fiecare presimţea din felul cum îşi oprise

vorba învăţătorul, catastrofa. — Şi acum, leneşul... In aceiaşi clipă toţi cei rămaşi de rol îşi lăsară capul în jos. Ilinca repezi

câteva cruci mai jos de capul pieptului, la lingurică, apoi îşi lăsă şi ea capul în pământ, să nu vadă, să n'audă.

— Leneşul... făcu profesorul. Cine vrea să-1 facă ? Nu mai împărţea, ci întreba. Ca în războiu la o încercare grea. Nimeni, nici o

vorbă. Tăcerea plutea laolaltă cu privirea profesorului peste capetele pilecate. Ilinca nici cruci nu mai făcea. Buzele-i murmurau numai „împărate ceresc"....

— Tu, Vasilică... tu o să fii leneşul... comandă sevei" profesorul. Ilinca simţi un nod pornind delà lingurică, de unde îşi făcuse crucile, şi spâr-

gându-se tocmai în ochi. *

* * — Hai la taica... Ilinca La găsit pe Vasiiîică în fundul grădinii, ascuns după o tufă de porum­

be, plâns şi jigărit ca o curcă plouată. — Hai la taica... Se certase până atunci rău de tot cu toţi ceilalţi copii, îi ocărise în fel şi chip,

şi din toată gâlceava se alesese cu un gând, unul şi bun. că Vasilică, măcar de l-ar jupui de viu şi tot n'o să facă pe leneşul...

— Hai la taica... Dar Vasilică era supărat pe ea. Mereu cu gura mare. Fără toaca ei, domnul

Mulcomete nici nu l-ar fi luat în seamă. Nici împărat, dar nici leneş. — Hai la taica... Şi fără să mai aştepte răspuns, 1-a înşfăcat de mână. -— Hai la taica... Băiatul nu se mai împotriveşte. Şi el îşi simte curajul revenind. Nu mai e sin­

gur pe pământ, asuprit şi nenorocit. Cum de uitase pe tătică-său ? Şi din grădina şcoalei. peste gardul de mărăcini şi apoi deadreptul prin oga-

şul cel mare, au ajuns la poarta ţarinii. Merg repede, aproape fugind, ca neoame­nii. Fetiţa întâi, Vasilică mai la urmă. Băiatul, de felul lui, e mai greoiu, e şi mai gras — bucă lat la faţă ca un purcel de lapte — şi bălaiu cu ochii albaştri. Ilinca a băgat de seamă că *©ţi copiii bălai sunt moi, nu ca afurisitul cela de Mitruţ Piep-toiu. Cu necaz, dar şi cu admiraţie şi-1 închipue pe Mitruţ. E ţigănos, voinic, învaţă bine. Astea le ştia de mullt, datr parcă numai de când domnul învăţător 1-a făcut spătar, însuşirile lui s'au mărit, s'au făcut mai fioroase.

Dar Costea ? Aci se vede că domnul învăţător „nu făcea" cu dreptate. Cos-kea e mic, slab şi fonf pe deasupra. împărat fonf, draou-a mai văzut ?... Fiindcă-i premiant ! Dar ea ? Şi ea-i premiantă...

Fata se înduioşează. Nu e de ea vorba, ci de Vasilică. El e în aceeaşi clasă cu

n o

Oostea. Prin urmare Costea, împăratul şi Vasilică, leneşul... Noua demnitate se cumpăneşte în sufletul ei cu lacrimi grele. Ce ruşine ! Ocara cade greu pe tot nea­mul. Peste taica, om voinic să se ia de piept cu ursul din pădure; peste maica, fe­meie pâinea lui Dumnezeu; peste ea, cu toată coroniţa delà Sân-Petru. Fetiţa, pe furiş, întoarce privirea către fraite-său. II vede umilit, cu capul în pământ, mai mai să cadă, ca un om beat, şi inima i se topeşte ca o acadea. Costea, fonful, va merge Ia liceu, la anul se va întoarce în uniformă, în timp ce Vasilică... Nu, nu-i cu dreptate... Fiindcă tatăl lui Costea are bani, e cârciumar. Şi nici Mitruţ Pieptoi nu merită, fiindcă-şi lăsase cărare ca soldaţii liberaţi şi la horă se ţinea de fete.

Şi deodată în mintea ei se făcu lumină. Tatăl lui Pieptoi aduce delà oraş plo­coane, iar cârciumarul care-i plin de bani...

Fetiţa începe să întrezărească luminiţa unei mângâieri. Domnul, bani, câr­ciumar...

Dar în depărtare, printre lanurile de grâu, au apărut spinările încovoiate ale secerătorilor. Acolo lucrează taica. Acum fetiţa s'a lămurit de tot. Domnul învăţă­tor a primit bani delà cârciumar. De aia îl persecută pe Vasilică. Şi Vasilică ar pu­tea fi premiant şi împărat, dar n'a dat taica bani.

In sufletul lui Vasilică alt necaz. Cum o să dea ochi cu taică-său, aşa ruşinat cum e ? Şi numai din cauza ei, a îndrăcitei ăştia de Ilinca. Că-i de speriat !... Are o gură... D'aia a poreolit-o maica, tocătoare. Cu ea nu ieşi la cap cu una cu două. Ce-i păsa ei ? Ce se amesteca unde nu-i fierbea oala? Ea e premiantă. Să-şi vadă de premiul ei... Ş'apoi la „pesă" e lucru de bărbat, nu de muiere.

Şi necazul îi ciocăneşte în suflet, ca şi cum ar fi pisat pipei" într'o piuliţă. Dar gândurile aspre i se opriră. Ilinca începuse să se tângue a mort :

— Taică... Taică... Omul şi-a întrerupt lucrul, s'a ridicat din şeale, apoi cu mâna streaşină la

ochi a căutat să-şi potrivească privirea. — Taică... Taicăăă.... t

— Ce e, măi copii ? Taică... Taicăăă...

Amândoi plâng pe ruptele. — Ce e, măi Va bătut careva ? In fine Ilinca putu îngăima printre hohote : — Taică, pe Vasilică 1-a făcut domnul învăţător „Leneşu"... — Ce spui, mă fată ? — Da, „leneşu"... Ceilalţi seeerători şi-au lăsat lucrul, curioşi să afle. — Cum, leneş, măi copii ? — Leneş, la „pesă"... Ţăranul nu pricepe mare lucru, dar una tot ştie, că învăţătorul 1-a făcut

de râs. — Leneş... se smiorcăiră în acelaş glas copiii. Ţăranul se îndreptă din piept, ca la luptă, apoi c'o înjurătură îşi înfige 6 e -

c e i i a în pământ şi o ia razna prin mirişti. Copiii după el. — Stai, mă vere... Să isprăvim. Dar omul e turbat. Simte cum creierii i se sbat în ţeastă. De secerat îi arde,

I I I

când fierea s'a vărsat ou ligheanul parcă în suflet ? Moarte de om ar fi în stare să fa­că acum.

In urma lui, copiii scâncesc încetişor. Parcă le e frică de prăpădul ce vine. *

* * Ţăranul îşi munceşte mintea să înţeleagă în ce chip îl făcuse de batjocura

satului, învăţătorul, dar nu izbuteşte. — Mă, ăi fi rămas repetent... —- Nu, taică... zău nu... se repezi Ilinca. Şi cu şiretenie : — Iar eu am luat premiul întâiu. Ţăranul este nemulţumit. Necazul începuse să-i treacă, virtutea să-i slăbeas­

că. Ar fi vrut să cate pricină copiilor acum. — Şi cum vine aia ? — „Pesa" — Da, ce-i cu „pesa"? făcu el nepăsător, dar important, ca şi cum lucrurile

astea le-ar fi avut în degetul cel mic. Acum fetiţa era în largul ei. — O „pesă" c'un împărat şi-un leneş... — Da. Şi împărat 1-a pus pe Costea.... pe Costea Găinuşă... Ţăranul se înfurie ? — Ala-i împărat ?

— Da... şi pe Vasilică 1-a făcut leneşul... îl întărită uşurel fetiţa. Ţăranul clocoteşte de mânie. xVcum fie ce-o fi. Copiii aveau dreptate. Dacă

pe Costea, băiatul banditului ăla, care a făcut şi puşcărie pentru bani falşi... — Ei zic, continuă Ilinca insinuarea, că domnul învăţător a luat bani.... Mintea ţăranului s'a luminat ca un felinar. Aşa era. învăţătorul luase hani !

*

Cu o legăturică în mână, ţăranul se opri pe prispa casei. Nevasta îl învăţa­se bine :

— Ia-o cu binişorul, Vasile... şi îi pregătise cinci ouă, proaspăt ouate, învăţătorul nu-1 auzi. Era cufundat în scris, îşi pregătea discursul pentru

Sân-Petru. Ţăranul aşteptă cât aşteptă, apoi văzând că învăţătorul tot scrie, tuşi scurt de două ori din gât, ca să-şi arate prezenţa. învăţătorul se întoarse.

— A, dumneata eşti, Vasile >. — Eu, domnule învăţător. — Dar ce veste-poveste te aduce pe la mine ? — Apoi şi noi, aşa ca oamenii... începu pe departe omul necăjit. Ce mi-am

zis... ia să vedem ce mai face domnul învăţător.... că, de, el cu copiii noştri, ca un tată..

• — Aşa e. — Ce tată ?... se corectă ţăranul, că tata i-a făcut şi pe-aoi ţi-e drumul.... Dar

domnul învăţător.... - Şi schimbă legăturica dintr'o mână în alta.

— De-aia am zis, ca s aduc şi eu un plocon domnului învăţător... de, ca la un tată....

..-.T— .Nu, nu.- Vasile. Ţine-ţi ploconul. Eu n'am drept...

112

— Păi dreptatea, se oţârî Pagubă, a mâncat-o cânii, azi... Ţăranul răsuflă odihnit, o cârmise bine. Pe nevrute găsise cuvântul potrivit

cu care să-1 ardă pe învăţător fără ca el să bage de seamă. Apoi se prefăcu a căuta un loc pentru plocon şi parcă negăsind, se răzgândi.

— C'aşa ziceam... ca la un tată... învăţătorul nu pricepea deloc unde bătea ţăranul. — Că un tată, nu vrea ruşinea şi batjocora copiilor... — Ce vorbă-i asta, vere Vasile ? Acum ţăranul găsi momentul să fie patetic. — Aşa ziceam şi eu muerii, oare mă bate la cap : Săi bărbate că domnul în­

văţător ine-a făcut copilul de râsul satului... — Păi, a trecut clasa... Ţăranul clătină capul cu amar.

— Lasă asta... Dar cu „pesa" ?... Acolo-i buba. „Pesa" ceea îmi seacă ficaţii şi muierea jeleşte ca Ia priveghiu.

— Mă, omule... — Să fie Vasilică al meu cel mai nemernic, mai neputincios... învăţătorul râse. In fine pricepuse. — Bine, omule, piesa nu-i lucru adevărat... Cam aşa, un joc... zicem numai...

ne prefacem... Dar ţăranului, oare trecuse hopul, i se deslegase limba. — Că poate vă potriviţi lui alde Cristea Uscăci, oare zice că n'am votat pe

domnul Măicănescu, la alegerea din primăvară... Şi închinându-se :

— Poftim... Una mi-e crucea... — Mă omule, tu -nu'nţelegi ?... — Şi la cooperativă dacă nu veneam eu... că un vot a lipsit lui Arsène. Dar

eu ce mi-am zis : eu, cu domnul învăţător... Dânsul ca un tată... Pe cine să votez, dacă nu pe tata ?... Cu un vot ai rămas pe Arsène...

învăţătorul scoborî Ia el, prieteneşte. — Măi omule, ascultă-mă şi mă înţelege. Piesa nu-i lucru adevărat. Asta-i un

joc, o glumă... — Frumoasă glumă... Mă înjură unul de muiere şi apoi zice: lasă, vere,

îi glumă... — Dar cine ţi-a înjurat copiii ? — Că dacă eu n'am avut în pivniţă fabrică de bani falşi, ca afurisitul de

Găinuşă... sau trecere ca factorul... Că factorul, toată ziua-bunăzîua, la domnul Lăzărică, din opoziţie... Şi alaltăieri, cine era cu gura mai mare la cârciumă, de te făcea în fel şi chip ?... Factorul !... Că lui nu-i pasă; că el dacă vrea, mută pe învăţător tocmai în Basarabia; că el se are bine cu domnul Lăzărică... Şi cine s'a pus deacurmezişul ? Vasile Pagubă, sireacul !... Mă oameni buni, aşa învăţă­tor ca al nostru... Dumnezeu să ni-I ţină !... harnic, bun cu copiii... zi-i, tată...

— Mă omule, ascultă... Dar ţăranul băgând de seamă că învăţătorul cedează, găsi de bine să treacă

la atac. — Dacă asta se cheamă mulţumire, mai bine lipsă... Mă dau şi eu de partea

lor... Şi când o porni delegaţie Ia domnul Lăzărică, cine o să fie în fruntea lor ?...

" 3

Vasile Pagubă ! Şi când s'o iscăli reclamaţia la domnul revizor ? Tot Vasile Pa­gubă întâi !..; Şi când domnul inspector o întreba dacă a dat bani cârciumarul....

învăţătorul se înfurie. — Ascultă Vasile, te-am crezut om de treabă. O vorbă încă, şi te dau afară

în brânci. Ţăranul redeveni dintr'odată smerit. Trecuse măsura. Vasilică isprăvea şcoala. — Nu ţi-e ruşine ? — Apoi, ca omul la necaz... — Ce necaz ?... Care necaz ?... Pagubă găsi clipa potrivită. Deveni rugător. — Să nu fie Vasilică leneşul... — Atât ? — Atât. — Bine, mă... făcu răstit învăţătorul, du-te cu Dumnezeu. Vasilică n'o să fie

leneşul. — Să trăiţi, domnule învăţător... şi Vasile Pagubă o luă repede la picior, ca

nu cumva învăţătorul să-şi ia vorba înapoi. *

* * Toată după amiaza a alergat domnul Mulcomete, învăţătorul, să-şi găsească

un leneş pentru piesa delà Sân-Petru. A început cu Istrate Cotârlă, omul cel mai înţelegător din sat. Dar omul cel mai înţelegător din sat a cumpănit mult propunerea, a sucit-o în minte pe toate feţele, apoi şi-a făcut socoteala.

— Să vedeţi, domnu învăţător, eu pe Petrică îl bag la stăpân... Factorul mi-a şi făcut vorba cu domnu Spineanţu, angrosiştii. Tocmai ziceam, să-mi daţi un certificat de vrednicie...

Zadarnic s'a străduit învăţătorul. Omul una ştia. Avea nevoie de certificat de vrednicie.

Atunci s'a repezit până la femeia Giurgiuţ, văduva, oare ca femeie nu putea avea atari socoteli.

— Aoleu, domnule învăţător... Să-mi spurc eu copilul... Nu-i destul că-s ama­n tă şi bătută de Dumnezeu ?... Că greu e, Doamne, fără om la casă... şi nu-i săp­tămâna de când s'a prăpădit Duman. Că zicea alde cumătră Ionica: nu-ţi face inimă rea, soro, c'avea hâbă şi nu voia să tragă... Dar eu îl împerecheam la jug cu Merţan al vărului Dobrică... c'a dat, fir'ar să fie ! — Doamne iartă-mă — împeliţatul peste el şi degeaba 1-a împuns agentul cu sula'n coastă, că tot s'a prăpădit...

învăţătorul a plecat năuc de cap. Oameni simpli ! — Să merg la plutonierul de jandarmi. El e autoritate, mă va înţelege. Dar plutonierul era ocupat, scria de zor la un raport. învăţătorul bănui că se

preface. Prea repede îi era scrisul, prea mare atenţia. Cu multe menajamente — ajunsese să-i fie teamă — explică ce-1 aducea la post. Jandarmul îşi întrerupse lucrul şi -l privi cu reproş.

— îmi pare rău, domnule Mulcomete, tocmai între noi, gradaţii, să fie astfel de „controverse"... Se poate, copil de militar ?...

învăţătorul îşi vedea planul compromis. Delà post nimeri în capul satului, la Dumitru Cherdevară, văcarul obştei.

— Vai de mine, domnule învăţător, mai lesne fac o zi de clacă, cu muierea şi copilul...

114

— Când ieşi pe poartă, Leonte dintr'a patra, băiatul lui Lică Trandafir cântă­reţul, aducea vitele la văcar. Cum îşi văzu învăţătorul, o rupse la fugă. In drum întâlni pe Lefteruţ cu oile. Dete um chiot ca de lup şi Lefteruţ lăsând oile în voia lui Dumnezeu, o luă după Leonte.

învăţătorul avu un moment de desnădejde. — Aşa se prindeau soldaţii cu arcanul...

Dar nu putea renunţa la planul său. Discursul îi era pregătit. Un nou mijloc de educaţie, teatrul sătesc, activitatea etică şi estetică a unui învăţător modern... Voia apoi să facă în necaz revizorului, un învechit, care încă se mai agita cu co-perativele şi băncile populare. Sisteme perimate. Acum, o nouă spiritualitate : arta...

Gândurile i se opriră. In faţa potcovăriei, Dandu, băiatul Ţiganului, stând pe-o nicovală, îi zicea din vioară.

— Mă Dandule. Norocul i-1 scoase înainte. Ăsta era omul lui. — Mă Dandule, vrei tu să câştigi doi Iei ? Imediat, în uşa colibei, se văzu întreaga liotă ţigănească, bătrânul potcovar,

nevasta şi copiii. — Vrei mă, doi lei ? — Vreau, săru' mâna, domnu învăţător... învăţătorul găsi de bine să angajeze şi pe părinţi. — Şi o cinzeacă de rachiu pentru tine, potcovarule. — Săru'mâna. — Apoi, să vii mâine la şcoală... Potcovarul se cam întunecă. Dandu fugea ca dracu de şcoală. Tot repetent

într'a doua. N'avea ochi să vadă cartea şi potcovarul nu se prea îndesa să-1 ducă înapoi.

— Păi, domnule învăţător... — Nu-i Ce crezi tu, potcovarule, nu-i vorba de amendă. - N u ? — Ci oa să câştige bani... să joace în faţa domnului inspector, a domnului

revizor şi a altor domni delà oraş... Ochii Ţigănuşului sclipiră de bucurie, dar şi ochii bătrânilor căutau cu drag

la tânăra odraslă. — E dat dracului, domnule învăţător... Face ca buhaiu şi joacă în patru labe

ca ursu... Ii zice şi din vioară... Şi cât e de mic, dar gurist ca el... — Poimâne e Sân-Petru... Ai doi lei delà mine şi tu, potcovarule, o litră de

rachiu, nu o cinzeacă. învăţătorul plecă mulţămit. In fine găsise interpret pentru leneş. Acum dis­

cursul şi ideile noui... Când să dea colţul în uliţa lui, auzi tropăind în fugă picioare goale, pe şosea. — Săru'mâna... învăţătorul se întoarse nemulţămit. Era Dandu. — Ce-i, mă ? Ţigănuşul îşi luă vocea cea mai tânguitoare, gâfâind şi gata să plângă. — O spus taica să daţi cinci lei... — De ce cinci lei ? — Păi, două zi le­

l e

— Bine, dan cinci Iei. — Şi un chil de ţuică pentru ei. — Fie şi-un chil de ţuică... — Şi un bariş pentru mama. învăţătorul nu mai putea răbda : — Mă, ticălosule, taci, că te omor... Să vii mâine, că de nu te aduc cu jan­

darmii... Ai înţeles ? Ţigănuşul se făcu mic. — înţeles, săru'mâna... vin şi joc... Cum ziceţi Dumneavoastră... Ca buhaiul,

ca ursul în patru labe... — Mâine să fii la şcoală. — Sânt, săru'mâna...

* * *

De Sân-Petru horă mare în sat. A plecat şi domnul revizor, şi domnul inspec­tor, a rămas însă domnul Măicănescu, omul guvernului şi domnul Lăzărică, şeful opoziţiei. Amândoi petrec la cârciuma lui Găinuşă, căci amândoi sunt oameni popu­lari şi, când nu-s alegeri, se au chiar bine. Stau la aceeaşi masă cu plutonierul de jandarmi şi învăţătorul. Domnul Mulcomete e fericit. Succesul a fost peste aştep­tări. Discursul şi apoi piesa. Idei noui, îndrăsneţe, dovedite aproape experimen­tal. Etica şi estetica. Dar mai ales, vechea lui ambiţie literară din şcoală. Va scrie acum o piesă de teatru adevărată, să fie jucată la Bucureşti. Visul e mai îmbătă­tor ca vinul lui Găinuşă. Trupul îi este prins aci, alături de aceşti oameni simpli, dar cu gândul se vede la rampă, chemat sub ropot de aplauze şi de strigăte. De­odată strigătele din vis au prins făpturi aievea pe pământ. Din sus, dinspre moară se aude gălăgie, ca şi cum s'ar duce în arie vaporul şi treierătoarea.

— Hăis, cea... hoo... hăisa, hăisa... Hora se sparge, drumul se deschide, cei din cârciumă sunt cu toţii în bătă­

tură, să privească. Ce e ? Ce s'a întâmplat ? Un car cu patru boi frumos împodo­biţi scoboară. înaintea lor e împăratul îmbrăcat ca un irod, cu sabie de lemn, chi­vără pe cap. Apoi spătarul, araiaşul, judecătorii şi întreaga ceată de copii. într'o clipă cu toţii au priceput. Vin să spânzure pe leneş. Azi dimineaţă, la şcoală, lu­mea, copii şi bătrâni, au rămas nemulţumiţi. Partea cea mai frumoasă, spânzurarea leneşului, nu s'a văzut...

Carul s'a oprit în faţa cârciumii. A apărut un puştean ţanţoş, cu pieptul în­fipt înainte şi gesturile scurte. E Bebe Băgăuş, băiatul primarului.

— Mărite, împărate, ce facem cu omul acesta ? Iar împăratul, cu vocea Iui fonf ă : — De leneş ce e, vrem să-1 spânzurăm... Toată lumea petrece. Doar Ilinca nu râde. „Pesa", pentru ea, a fost o feri­

cită durere. Avea dreptate domnul învăţător. Este altceva decât Vicleimul. Toţi copiii i-au plăcut, dar mai ales Dandu. Ce avea Ţigănuşul în ochii lui prostiţi, în trândava lui lâncezeală, dar mai ales în acel glas tărăgănat, moale şi totuşi atât de adânc.

— Muieţi îs posmagii ?... Ilinca îşi simte coroniţa tremurând pe cap. Căci, după obiceiu, premianţii îşi

poartă coroniţa ziua întreagă, la vedere. In lume s a făcut din nou învălmăşeală. Leneşul a fost scoborît, ca să fie dus

116

Ia spânzurătoare. Cortegiul porneşte la locul osândei, în zăvoiul de peste sfoara de apă a vadului. întâi împăratul, demnitarii, apoi leneşul şi în urmă soldaţii, îlinca se strecoară printre soldaţi. Vrea să fie lângă cel osândit. Ea niciodată nu 1-a urît pe Dandu, dar azi parcă-1 iubeşte deabinelea.

— Loc, loc... faceţi loc, ţipă armaşul. Vrea să expună bine spectacolul.

— Nu există iertare, fonfăe împăratul. Moarte celor netrebnici !... Atunci călăul a aruncat frânghia peste o creangă de copac, soldaţii au legat

manile condamnatului, la spate, şi armaşul i-a băgat capul în laţ. Fiecare cu ro­lul Iui.

Ilinca urmăreşte însă mişcările Ţiganului. Este aşa de nepăsător, ca şi cum nu el, peste câteva clipe, nare să mai fie în vieaţă. Şi o doare inima după potco­var şi potcovăreasă. Are Dandu şi o soră, tot Îlinca... Şi pe urmă, e mic, copil ! Leneş, leneş, dar copil... Deodată răsuflarea i s'a> oprit în piept. Călăul a tras de frânghie şi parcă Ţigănuşului i s'au holbat ochii şi un horcăit i-a ieşit din beregată. Ilinca n'a mai ştiut ce face. S'a repezit la Ţigănuş şi cu amândouă mâinile s'a prins de laţ, trăgând în jos. Călăului i-au slăbit puterile şi a slobozit frânghia. învăl­măşeală, râsete, scandal. Ilinca fuge cu frânghia; se simte urmărită.

Dar ea e sprintenă la fugă, n'o ajunge nici dracu, cunoaşte zăvoiul pom de pom şi are socotelile ei la ferit şi ascunziş. Aruncă frânghia, ca să împiedice pe ur­măritori şi apoi din nou o porneşte, tot cotind şi ocolind, până ce i se pierde urma. Atunci stă puţin să se odihnească. Din depărtare vin sunetele muzicii. Hora a în­ceput, teatrul s'a terminat. Gândul ei e din nou la Dandu. Ce-o fi făcând ? Binişor, ia drumul înapoi. Dintre tuf ani a văzut frânghia. Prin urmare m'a mai fost spân­zurat în lipsa ei. Strânge frânghia şi mototol o ascunde în frunziş, apoi mai cura-gioasă se îndreaptă spre looul execuţiei. Aci găseşte pe Dandu muncindu-se să-şi deslege mâinile. Ilincuţa e fericită că-i poate veni în ajutor.

— Mi-ai adus banii ? se răsteşte Ţiganul necăjit. Fetiţa încercă o părere de rău. De ce o înfrunta ? Ca şi cum ar fi vinovată.

Adevărat, copiii au promis Ţiganului doi lei. Dar ceilalţi, nu ea... — Aduseşi banii ? — Ba. — Du-te după bani... îi porunceşte el. Vorba Ţiganului e aspră, urâcioasă. Altul era cel de adineaori, leneşul trântit

în car sau vinovatul gata de spânzurat. Cu aceiaşi ochi, altă privire; cu acelaşi chip, altă făptură.

— Mă Dandule, bani n'am... — Atunci ce-mi dai ? Fetiţa stă un moment încurcată, dar iute îşi revine. — Uite, Dandule, ce-ţi dau... Şi desprinzându-şi coroniţa de pe cap, o trece cu multă smerenie pe capul

Ţiganului. Dandu a rămas nemişcat. Inima ei se umple iar de fericire. Cu aceiaşi ochi, altă privire; cu acelaşi chip, altă făptură...

117

P O E Z I I D E

G H. T U L E Ş

Î N C H I N Ă C I U N E

Voi strânge-un coş de mere (şi flacără şi jar) Livezii ce suceşte tulpini cu brâu de var, Voi spânzura la toarte ciorchini cu sânge greu, Deasupra voi aşterne o umbră cu răcoare Şi voi porni prin rouă să 'nchin culesul meu Troiţei răstignite cu braţele pe soare. Câmpia prinsă 'n drumuri şi 'n petece de grâu, Cu margini îmbulzite de maci şi albăstrele, Va 'ngenunchia în preajma închinăciunii mele îmi va 'nflori în taină un pumn de flori la brâu Şi-mi voi simţi tulpina crescând cu rădăcini Şi ramuri încărcate cu roadă şi lumini.

S E A R Ă P E C Â M P

Sfinţitul scoate umbră din grâu şi bolovani, Prin care poticneşte o turmă cu ciobani Spre stâna zăvorită în negura de seară. Câini, speriaţi de umbră, o latră ca la ţară Şi oile, grămadă, se ţin după măgar. Ciobanii, pe la margini, dau chiote şi rar Grăesc câte-o frântură de dor, ca totdeauna. Grea negura miroase amar ca mătrăguna Şi proaspăt câteodată, ca un ogor întors. Se desluşesc aproape clăi galbene de orz Şi când se uită baciul din urmă către stână : Torcea lumină luna ca un fuior de lână.

118

C Â N T E C N O S T A L G I C DE

V I R G 1 L C A R I A N O P O L

Noaptea peste turme de doine cărunte Pe unde aprind stelele focuri în munte Pe unde vin umbre obosite la denie, Iţi mai aduci aminte de mine Oltenie ?

Ţară de basm, drum de baladă Cununie de argint şi zăpadă Mi-au împietrit amintirile ca munţii Parâng Şi am uitat peste tine să plâng. Nu m'a mai adus nimeni înapoi Să scutur din buciume turme de oi Nu m'a mai adus nimeni lângă tine Să desgrop umbre delà Cozia şi delà Rovine.

Am rămas departe Oltenie şi străin... Cântecele mele până la tine nu vin. Nu~ti mai cunosc nici umbrele nici livezile Ţi-am uitat şi apele şi zăpezile. Nu-ţi mai ştiu nici doinele, nici trecătorile Şi nu-mii mai amintesc dacă ţi-am sărutat cândva florile...

Cântec de zări, amintire moartă Visul pe acolo ca pe-o stafie mă poartă. Nu mai ştiu nici eu, ai fost soare Ţi-am culcat vreodată tinereţea mea la picioare ? Fată morgana, val de spume, Drum care duce în mine şi'n lume, Oltenie, Oltenie, Nu cumva ai fost şi tu ca atâtea altele tot vedenie ?

119

D O M N I T A D E

A U R E L S Â N G E R

Limpede licăre lacu'n lumină; Susură şoapte şipotul singur; Vrăji vicleneşte verzui un buratic; Foşnete flutură flamuri de frunze.

Chicote cârâe'n codru cintezii Ţipă o ţarcă şi ţiue valea ; Mormăe ursul la murele negre ; Ape albastre alungă amurgul.

Poteca'n pădure pătrunde pribeagă ; Colindă spre culme, coteşte un ţanc Şi saltă sprinţară şuvoiul sălbatic, Se'mpiedică'n trunchiuri vânjoase de brazi.

Haiduc, — hohoteşte haotic ecoul ; Vin lent, legănate linişti lunare, Din văi trăgănate, târziu când apare Domniţa în văl de mătasă şi aur.

I2<3

M A N U S C R I S DE

P E T R E P A U L E S C U

Stă gândul despletit pe file Şi ochii fug pe stih mistuitor ; Grăbesc şi sui pe trepte de dactile Şi pe trohei cobor.

E manuscrisul meu cioplit în vis Şi 'n piatră nestemată de alean ; In el zoresc mereu spre paradis Elan după elan.

Pe la răscruci pui semn de întrebare Şi 'ndoliez caetul cu 'ntrebări ; Mă dăruesc — risipă de dogoare — In lungi peregrinări.

Şi epilogu-i han în manuscris, îmi fac popas... vremi iarăşi să despic. Şi cât am mers mă văd tot mai închis Că n'am făcut nimic.

121

U V E R T U R A LUCEAFĂRULUI*) DE

D. C A R A C O S T E A

Privite plastic, cele şapte strofe delà începutul poemei par un pridvor care, îndreptându-ţi privirile spre construcţia arhitectonică, te invită să intri; considerate muzical, sânt ca o uvertură care aşează măestrit temele şi te prinde în ritmul între­gului. Alcătuind un grup, sunt deosebit de protrivite să dea într'un ansamblu redus o icoană de natura şi varietatea mijloacelor expresive afle poeziei eminesciene. Ele n'au fost scrise la acea înaltă temperatură când cuvintele izvorăsc tumultos şi avân-iul exprimării trebue să fie înfrânat puternic, ca să nu turbure conştiinţa artistică. Dar n'au fost nici lucrate Ia rece : au fost plăsmuite după ce icoana totală se con­turase în trăsăturile esenţiale. Intre creator şi operă, în acel stadiu, era deci destulă apropiere, pentru ca el să trăiască viu dinamica ansamblului, şi totuşi suficientă distanţă pentru oallmul necesar voinţei de a plăsmui. Iată de ce grupul de strofe in­troductive este caracteristic pentru conştiinţa lui artistică. Deşi versurile sunt vii în amintirea tuturor, voi cita pe rând strofele, pentru oa cititorul să poată urmări viaţa expresiei fără să-şi mai împrăştie atenţia recurgând Ia volum. Citatele sânt după ediţia d-Iui D. Mazilu, singura pe care se poate pune azi temei.

In galeria de portrete zugrăvite de Eminescu, Cătălina, ca femee frumoasă, are locul de frunte. Se diferenţiază de altele prin rotunjirea clasică a portretului. Aici îl consider în ansamblul poemei, ca moment iniţial :

A fost odată ca 'n poveşti, A fost ca niciodată Din rude mari împărăteşti O prea frumoasă fată.

Tipul de frază al portretului este forma închisă. Elementele pregătitoare înră­mează esenţialul, care apare la sfârşit. Cum din ceaţa depărtării prinde a se lumina un peisaj de munte, astfel din atmosfera basmului răsare, în versul al patrulea, fi­gura fetei de împărat. Observaţi cum aici, ca şi în alte contexte, subiectul logic este anume aşezat la sfârşitul frazei, devenind obiectul către oare este atrasă privirea.

Pentru că poema cerea o deplină atmosferizare în lumea basmelor, tradiţiona­lul a fost.... pus în fruntea primului vers cu corelatul odată şi repetat la începutul versului al doilea, pentru a da prilej să se pună un deosebit accent pe corelatul ca niciodată, imprimă caracterul celor două versuri şi prin aceasta, tonul grupului. La prima vedere, repetarea lui a fost, mai ales la început unde sânt reduse elemente de

*) D i n Arta Cuvântului la Eminescu.

122

încordare, ar putea să pară un senin de resurse modeste. Dar prin încadrarea rit­mică, stereotipul iese lin sfera poporană.

Cu deprinderile criticei noastre curente, se va părea desigur curios că mă opresc să descriu şi să discut valorile acustice. Dar repet : după cum diamantul, ca să strălucească, are nevoie de lumină, tot astfel versul se cere trăit acustic. Şi pen-trucă în lectura expresivă verba volant, pentru preciziune se cere descriere amă­nunţită, chiar când ar putea să pară pedantă.

Pe când în primul vers a fost face una cu odată, într'afl doilea este spaţiat nu numai prin sfârşitul versului anterior, dar şi mai ales prin cesura care, în chip ne­obişnuit, cade imediat după acest prim iamb. Izolarea aceasta prin pauze dă relief cuvântului. Primele două versuri sânt dominate de felul cum răsună aici corelatele odată şi niciodată. Am auzit începutul acesta rostit cu accentul dinamic pe aceiaşi silabă în ambele cuvinte ca ;în vorbirea obişnuită. Nu cred că Eminescu ar fi fost în­cântat. Cuvântul niciodată are un dublu accent, variabil după afect, după sublinie­rea înţelesului şi după acordul major sau minor al ansamblului. Să citească cineva aceste versuri cu obişnuitul accent paroxiton pe niciodată şi va simţi numaidecât ceva retoric. In schimb, accentul principal pe prima silabă relevează delà început unicitatea frumuseţii. Fiind aşezat înaintea pauzei celei mai prelungite din interio­rul strofei, exact la mijloc, felul accentuării imprimă strofei, şi prin aceasta întregu­lui grup, un ton deosebit. Accentuarea ambelor cuvinte pe aceiaşi silabă ar imprima un acord major. Aceasta însă nu concordă eu ritmica celor şapte strofe delà început, care toate sânt în ton minor, afară de cele cenci tacturi finale din strofa a treia, unde (lucrul este vrednic de reţinut) pentru prima oară este vorba de luceafăr.

In stereotipul a fost odată, accentul creşte delà primul la al doilea cuvânt. Dar în poemă, potrivit contextului, odată nu poate marca un crescendo. Accentul se menţine la aceiaşi înălţime ca şi în primul iamb, iar relieful cuvântului este obţinut printr'alte mijloace: printr'o rostire mai prelungită a silabei fundamentale; prin ac­centul redus al iambului următor, efectul cesurii feminine după odată. Intr'adevăr, cesura masculină, urmând după o silabă acentuată, marchează' o mai lungă întreru­pere, aşa încât emistihul apare mai rotunjit; dimpotrivă, cesura feminină, urmând după o silabă neaccentuată, are ca efect un mai redus accent în măsura următoare. Astfel, prin cesura feminină, disolvarea celui de al treilea iamb ar fi supărătoare, dacă cele două silabe n'ar fi rostite cu un accent mai redus. Această reducere a iam­bului al tredea este încă o contribuţie la reliefarea cuvântului odată şi pregăteşte un accent mai viu pe ultimul cuvânt al versului.

Pauza mai mare, care în chip firesc urmează după versul al doilea, pregăteşte rotunjirea acustică a emistihurilor versului al treilea.

In chip simetric, ambele emistihuri au accent suitor. Vocalele acentuate de la sfârşitul emistihurilor au o resonanţă acustică sporită prin faptul că sânt urmate de consonantele constrietive r, ş, care au valoare durativă şi alcătuesc un fel de rezonator. Dar atunci cum se face că în al doilea emistih, împărăteşti, impresia acustică este mai puternică ? De sigur nu printr'un accent dinamic sporit, căci acea­sta ar duce la retoric şi la ton major, ci datorită consonantei ş, care aici este un re­zonator mai puternic decât r.

In această ambianţă fonetică, ar fi o greşală să accentuezi crescendo ultimul vers al strofei, aşa cum se face adesea. Fireşte, tot ce precede a fost menit să ne apro­pie de cuvântul aşezat la sfârşitul frazei. Şi tocmai pe acest cuvânt accentul acustic este mai redus ,mai întâi pentru că prin el se desleagă încordarea anterioară, apoi pentrucă are o valoare stilistică prin superlativul care îl precede, în sfârşit pentrucă

123

era necesar să se reia crescendo în strofa a doua descrierea fetei. Această încadrare dă cuvântul valoarea lui unică. Dar nu numai atât. In formele anterioare, Emine­scu încercase să sugereze frumuseţea prin diferite metafore, dar a renunţat la calea aceasta. In sine, expresia o prea frumoasă fată, Ia care s'a oprit, nu intră în cate­goria imaginilor poetice, circulă în vorbirea curentă. De ce Eminescu n'a stăruit să dea aici o metaforă ? Pentrucă orice metaforă este o relativizare şi el simţea nevoia să actualizeze un absolut. De aceea şi alege superlativul absolut. Dacă ar fi dat „cea mai frumoasă fată", forma aceasta, care presupune asemănarea cu alte fru­museţi, iar fi însemnat o notă de relativ, de explicit.

De altă parte, o metaforă, oricât de strălucită, îngrădea posibilitatea de des-voltare. Şi am văzut că strofa întreagă este ca un pervaz pentru imaginile strofei a doua.

Dacă frumuseţea absolută sugerată astfel na re nimic din ceea ce se chiamă o imagine, în schimb expresia este secondată de valoarea fonetică a vocalelor. In acest final de strofă, în toate silabele accentuate, apare şi în diftongi ce dau durată, şi separat, vocala a, aceea care dintre toate are o resonanţă mai largă.

Superlativul absolut o prea frumoasă fată, secondat de această expresivitate a sunetelor era deajuns pentru a aşeza în centru obiectul către care este atrasă privi­rea, dar nu era deajuns pentru a ne sugera icoana. Astfel, şi prin ritm, şi prin cu­prins, superlativul absolut se cerea prelungit pe linia descrierii. De aici, strofa a doua:

Şi era una la părinţi Şi mândră 'n toate cele Cum e Fecioara între sfinţi Şi luna între stele.

Cu minime excepţii, imaginile, expresiile şi rimele acestei strofe sânt de origine poporană. Primele două versuri, prin amintirea părinţilor şi prin amănuntele suge­rate de expresia toate cele, ne apropie cu măsură de cercul verosimilului ; zic cu mă­sură, pentrucă desfăşurarea poemei cerea ca figura fetei să fie din nou proeotată în atmosferă ideală. Astfel în chip simetric, după două versuri care ne apropie de cotidian, urmează două versuri care ne înalţă în lumea ideală.

Deşi elementele strofei sânt de origină poporană, deosebirile de efect sânt con­siderabile. Izvoarele poporane au pus la îndemână, poetului variante a patru versuri eu măsură trohaică şi rime perechi. Fiecare pereche de versuri conţine o comparaţie ca următorea :

Am fost una la părinţi, , Ca şi luna între sfinţi,

Şi le-am fost de mângâiere, Ca şi luna printre stele.

Relevez şi aici o transpunere din relativ în absolut. In textul poporan, fata era frumoasă ca luna, pentru părinţii ei, ceea ce este o relativizare. In poemă, ea este minune de frumuseţe în ea însăşi.

Transpunerea versurilor din troheul poporan în iamb, păstrează totuşi nealterat unii termeni ai comparaţiei. Acei care văd, în bloc ,între troheu şi iamb o deosebire esenţială, unul „coborîtor" şi celait „suitor", deci un ton sufletesc deosebit, au prilej să observe aici cum grupe asemănătoare pot intra în interiorul şi în finalul unor versuri de structură eterogenă.

O nouă posibilitate acustică era cuprinsă virtual în versurile poporane : rima

124

interioară una-luna, dar acolo ea cădea în două versuri consecutive. Aici ea apare la sfârşitul primului emistih şi apoi simetric în aceiaşi poziţie, însă în ultimul vers. La aceasta se adaugă de fiecare dată un resonator special. In primul vers, iambul iniţial este o măsură de durată, nu şi de accent. In ultimul vers, emistihul care ur­mează după luna n'are un accent sporit, ceea ce contribue ca rima interioară să ră­sune în toată plinătatea.

Expresia toate cele, şi ea de origine poporană, este redarea moldovenismului „taţi şeii". Dar în graiul dialectal accentul stă pe al doilea cuvânt, pe când la Emi-nescu accentul dominant al versului stă pe cuvântul toate, ceeace îl scoate din coti­dian, dând un alt orizont expresiei, ceva de absolut. De altă parte, comparaţia care, în chip obişnuit, introduce un element de relativ, aici, înălţându-te Ia cel mai înalt termen, are un răspicat caracter de absolut în concordanţă cu elementele primei strofe.

Astfel, elementele acustice colaborează cu cele plastice şi fac din acest portret un tot neuitat, oare te prinde în desfăşurarea poemei.

Strofa a treia marchează un început de acţiune :

Din umbra falnicelor bolţi Ea pasul şi-1 îndreaptă

Lângă fereastră, unde 'n colţ Luceafărul aşteaptă.

Şi odată cu începutul acţiunii apare şi o mişcare mai vie a versurilor Câte­odată pauzele dispar, tocmai unde schema le-ar cere mai pronunţate : la sfârşitul versurilor; pentru a se mlădia mai pronunţat mişcării, pauza cade în cuprisul ver­sului următor. Dar această distribuţie neregulată a pauzelor ar introduce o nelinişte care n'ar cadra cu începutul poemei. Ea este atenuată prin simetria accentelor : afară de ultimul emistih, celelalte sânt tot atâtea unităţi urcătoare. In privinţa aceasta este un contrast între primele două strofe şi cea de a treia Intr'adevăr, din cele opt ver­suri de până acum, singur versul al treilea conţine numai emistihuri urcătoare. Res­tul este o împletire de urcare şi ooborîre, din necesităţile ritmice arătate. Dimpotrivă, în strofa a treia toate emistihurile au accent urcător, afară de ultimul care, căzând la sfârşitul frazei, în chip firesc coboară. In diversitatea produsă prin alunecarea vocii şi strămutarea pauzei delà sfârşitul la mijlocul versului, ca de pildă în ea pasul şi-l îndreaptă lângă fereastră, unde pauza primului emistih aproape nu se simte, iar pauza de sfârşit de vers, după îndreaptă, dispare cu totul, arătata succesiune sime­trică de emistihuri în ton urcător introduce o unitate. Aceasta, contrastând cu fluc-tuaţiunde strofelor anterioare, marchează începutul acţiunii.

Ca viziune plastică, e de remarcat cum fondul pe oare de la început apare Luceafărul este cel întunecos sugerat de primele cuvinte ale strofei: din umbra... Şi nu este o întâmplare, că, în ultima strofă, direcţia către care se îndreaptă el este tot acest fond întunecos : spre umbra negrului castel. In planul viziunii spaţiale, aceste opoziţii de lumină şi de umbră, variate şi gradate necontenit, vor rămâne o con­stantă a expresiei, fiind una din feţele motivului.

Acustic avem prilej să vedem cum acelaş cuvânt în două poziţii deosebite are şi valori deosebite. Deşi în ambele versuri amintite cuvântul umbră face parte din primul iamb şi are accentul firesc, totuşi modul accentuării este deosebit. Cine observă bine graiul nostru poporan îşi dă seama că, în afară de curentul accent di­namic caracteristic limbii noastre, în vorbirea afectivă apare adesea şi o rostire pre-

125

lungită a vocalelor de bază. Avem deci şi un accent de durată. O astfel de rostire avem în primul vers. Ambianta acustică de unităţi ritmice urcătoare şi dinamice, dă relief accentului de prelungire. Acelaşi cuvânt însă din penultimul vers al strofei a şaptea, nu mai face parte dintr'un vers cu toate accentele suitoare. Strofa finală a mtroduoerii nu se poate încheia cu un accent retoric, nu are nimic explosiv în ea. Astfel versul spre umbra negrului castel se cere rostit pe un ton scăzut şi menţinut Ia acelaşi nivel, iar cuvântul umbra este plastic covârşit de adjectivul negru — ime­diat următor.

Ca mişcare, există în strofa a treia un paralelism ritmic între acel enjambe­ment, menit să arate mişcarea ei spre el — şi restul strofei alcătuit din tot atâtea măsuri şi menit să sugereze mişcarea lui spre ea.

Intr adevăr, primul legato este evident, iar pauza după cuvântul coif delà sfârşitul versului al treilea este minimă: a reliefa cuvântul colţ ar însemna să in­troduci aici un accent aproape ridicol, atât de mult ar fi în contrast cu firea înaltă a luceafărului.

Astfel, în chip simetric, imediat după primul enjambement, urmează un al doilea, menit să arate mişcarea paralelă a luceafărului.

Relevez impresia acustică prin care se închee strofa. In versul luceafărul aş­teaptă sânt numai două accente. Ambele cad pe vocala a. In primul cuvânt nu a-vem un diftong, ci numai un semn ortografic. A simţi aici un diftong însemnează a ne lăsa stăpâniţi de icoana scrisă a cuvântului. Intr'al doilea cuvânt, diftongul ea domină vocala a. De altă parte, în ultimul iamb, vocala a neaccentuată din aşteaptă, fiind urmată de consonanta durativă ş, are mai mult răsunet decât mijlocia unei vocale neacoemtuaie. Reţinem deci că după finalul primei strofe: o prea frumoasă fată, în care accentele cad pe silaba a, primul vers subliniat fonetic prin valoarea aceleeaşi vocale accentuate este finalul strofei a treia. De aici o serie de întrebări: nu sânt şi alte corespondenţe acustice de acelaşi fel, din ce nevoie expresivă &%i izvorî, în ce loc anume şi cu ce efect?

In grupa strofelor introductive, ultimele trei emistihuri ale strofei a treia şi mai ales versul final al acestei strofe, subliniat acustic în felul arătat, se reliefează şi printr'un ton deosebit. Am văzut cum, de la începutul poemei, apare tonul minor şi el domină în toată uvertura. Pe fondul acesta bine caracterizat, întâia manifes­tare a luceafărului, acel

Luceafărul aşteaptă

se reliefează printr'un ton major — ceea ce este departe de a fi o întâmplare. In contrast cu icoana statică a fetei de împărat, aceea a luceafărului, cu atri­

butele Iui: lumină, planare, putere, este sugerată prin verb în chip mai aproape de dinamic, decât de static, ea privea cum el răsare, străluce, conduce. De unde stro­fele anterioare au numai câte două verbe, cele mai multe statice, strofa descrierii lui are patru verbe, toate înfăţişând nu relativizarea acţiunii — mu menţinerea ei pe acelaşi plan prin trăsături secundare, ci tot atâtea mişcări înfăţişând aspecte ver­bale absolute. Reţinem accentul de înţeles pe ideea de conducere.

Imperfectul privea, oare introduce strofa, este un mijloc de trăire în trecut. Venind după prezentele din strofa anterioară, menite să ne apropie pe cei doi, şi şi înainte de verbele Ia prezent, menite să ne actualizeze icoana, valoarea lui de a-dâncire în trecut este sporită. Dar icoana lui este văzută de fata de împărat şi, în < strofa următoare, ea nu priveşte, ci îl vede azi, îl vede mâine. In capitolul unde am discutat teoria fragmentelor tipice, am arătat deosebirea între a vedea, mărginit la

126

sensorial şi a privi, oare trece de sensaţie şi prinde adânc complexul sufletesc. Ci­neva ar putea să vadă o contrazicere între diferenţele stilistice relevate acolo şi va­loarea imperfectului privea, care introduce imaginea luceafărului, văzută de fata de împărat. Dar observaţi cum valoarea absolută a verbului privea este bemoli-zată prin determinarea în zare. A privi este mai mult ca a vedea şi a vedea mai mult oa a zări.

Privirea în zare deschide de la început perspectiva de nemărginire, oare ca­racterizează poema. Fata îl zăreşte nu pe mare, ci pe mări şi imensitatea evocată de aoest plural este întregită de mişcătoarele cărări, care colorează vizual imaginea şi totdeodată ne-o apropie.

Dar maestria cea mare în acest portret stă în felul cum valoarea este subli­niată acustic. Pentru Eminescu, muzica este arta menită să /te apropie mai adânc de esenţa vieţn. Nu este deci de mirare că, paralel cu mijloacele plastice arătate, poetul desfăşoară aici o suverană măestrie acustică, menită să întregească ceea ce mijloacele plastice nu puteau spune.

Observaţi rimele interne : zare-răsare, imediat înaintea cesurii primelor două versuri, şi apoi a treia rimă internă din cuprinzătorul cuvânt mişcătoarele, care do­mină versul al treilea. Observaţi mai ales cum în toate aceste rime accentul cade pe vocala a, care are nu numai fireasca rezonanţă mai vie, dar aici este urmată de consonanta durativă, r, care dă valoarea şi mişcarea silabelor.

In această strofă, la armonia obişnuită se adaogă, ca mijloc special de expre­sie, o frecvenţă unică a acestei consonante durative ,în contrast cu toate strofele gru­pului. In strofa de descriere a luceafărului sânt zece silabe însoţite de r, în strofa anterioară, şase, în cea următoare, trei. Şi, fapt sugestiv: privind ultimele două strofe ale introducerii, în penultima, unde este vorba numai de mişcarea sufle­tească a ei, sânt numai două sonante durative r, pe câtă vreme în strofa imediat următoare, unde e vorba numai de mişcările lui sufleteşti, numărul sonantei spo­reşte la opt. Dacă Ia aceasta adăugăm şi frecvenţa celorlalte consonante durative mai puternice, se impune concluzia că dintre toate strofele introducerii, acelea, în oare expresivitatea consonantelor colaborează mai frecvent şi mai viu cu puterea expresivă a vocalelor pentru a reda o valoare, sânt strofele unde e vorba exclu­siv de luceafăr.

Cineva ar putea contesta valoarea acestor observaţii obiectând că sânt lucruri de amănunt cu caracter discursiv. Dar când ele izvorăsc din adâncimea creaţiunii, a le trăi conştient însemnează a te înălţa la o contemplare de o calitate superioară.

După cele arătate, să lase cineva să răsune în el strofa :

Privea în zare cum pe mări Răsare şi străluce, Pe mişcătoarele cărări Corăbii negre duce.

De bună seamă, tehnica desvăluiiă a acestui portret îi va mări farmecul. După cum în plastică, tot astfel şi în poezie, a vedea o desăvârşire formală şi a o trans­mite însemnează un spor de emoţie aleasă. Şi încă n'am relevat toată armonia a-custică, între altele impresia de depărtare a rimelor în u acentuat şi paralelismul grupului de consonante str şi gr, exact în aceeaşi poziţie, căci preced silabele ac­centuate ale rimelor. Astfel, valoarea îniipuită în descrierea Luceafărului prin mijloace plastice este însoţită de o măestrită expresie acustică în acest pridvor care este introducerea poemei.

127

Nu numai în cuprinsul strofelor, dar şi în întregul grup al uverturii există o simetrie în distribuţia vocalelor accentuate. E sugestivă alternanţa vocaiizării ver­surilor finale ale strofelor. Simetric, versul ultim în cele patru strofe fără soţ are în silabele dominante repetat sunetul a, pe când versul ultim al celor trei strofe pe­rechi na re în poziţia aceasta finală nicăeri sunetul a accentuat. In privinţa aceasta, un efect acustic deosebit stă în contrastul dintre versul final al strofei a cincea, care arată mişcarea de iubire în sufletul lui: îi cade dragă fata, alcătuit numai din si­labe cu a accentuat, şi versul ultim al strofei următoare, care arată mişcarea în sufletul ei: şi sufletu-i se împle, vers ţesut numai din accente întunecoase, care cu atât mai mult contrastează cu versul final al strofei următoare. încheind introdu­cerea, versul: când ea o să-i apară te invită parcă să urmăreşti desfăşurarea poemei.

Această simetrie acustică este în strânsă legătură ou aşezarea simetrică a strofelor, potrivit conţinutului. După două strofe de descriere a ei, două strofe de încadrare şi descriere a luceafărului. După portretele celor doi, urmează o strofă — a cincea — în care primele două versuri sânt sintactic şi lexical divizate în mo­nedă măruntă, ca pentru ceva cotidian, arătând naşterea iubirii ei, iar ultimele două versuri arată într'un contrastant ritm larg naşterea iubirii lui.

Temele puse astfel faţă în faţă sânt reluate apoi fiecare în câte o strofă deo­sebită. Strofa desfăşoară linia iubirii ei, urmată de ultima strofă, care zu­grăveşte începutul iubirii Iui. In penultima strofă, unde e vorba de sentimentul ei, sânt mai multe vocale accentuate întunecoase, între oare cele din rimele perechi au o durată mai mare : tâmple — împle.

In contrast cu aceasta, versurde din ultima strofă au în întreaga structură ceva mai luminos, vizibil mai ales în ultimul vers, privit în opoziţie cu ultimul vers al strofei anterioare. Mijeşte astfel o opoziţie între lumea văzută de ea şi lumea văzută de el, aceasta din urmă în finalul uverturii:

Şi cât de viu s'aprinde el In orişicare sară Spre umbra negrului castel. Când ea o să-i apară.

Astfdl, prin toate mijloacele arătate : adâncirea in trecut, portretele, opoziţiile de lumină şi de umbră, sugestiile acustice şi variaţiunile ritmice, imaginile şi va­lorile sintactice, — temele se aşază simetric, se apropie şi se împletesc, apoi se dife­renţiază schiţând un dramatism care te prinde în desfăşurarea poemei. Când ai ajuns la ultimul vers în care, ca o perspectivă spre ce va urma, domină aşteptarea: când ea o să-i apară, este atâta încordare încât eşti dus vrăjit spre inima poemei.

Astfel, uvertura stă mărturie de o rară conştiinţă artistică. Prin toate măes-triile arătate, dându-ne măsura de cât preţ punea poetul pe această plăsmuire, a-vem un îndemn mai mult să trăim şi să urmărim până în ultimele nervure ale ex­presiei ceeace este unic în această creaţiune.

Puţinii nobili care vor adânci interpretarea aceasta, vor înţelege că nu e vorba numai de suprema creaţiune eminesciană, dar şi de acest punct arhimedic după care critica este însetată azi : mijlocul de a capta esenţialitatea însăşi a poeziei.

128

C R O N I C I

I D E I , O A M E N I , F A P T E CONGRESUL TEOLOGIC DELA ATENA

D i n t r e p r o b l e m e l e care preocupă şi a n i m ă a s ­tăzi or todox ia cred că t e n d i n ţ a spr e ecu-menicitate e s t e f e n o m e n u l e i c e l m a i caracte ­r i s t i c Art icu la tă ş i diifuzată î n b a z a pr inc ip iu ­lu i naţ ional i tăţ i i , caracter is t ic ei , î n o m u l t i t u ­d i n e d e biser ic i autocefa le , or todox ia s i m t e că s'a a j u n s la l imi t e l e u n u i proues p e s t e c a r e n u s e m a i poate trece, d a r p e care nu-1 poate ab­solutiza, fără a-ş i p r i m e j d u i c e v a d i n f i inţa e i f u n d a m e n t a l ă : unitatea şi ecumenicitatea.

Evident , procesu l aces ta d e d ivers i f i care şi n a ­ţ ional izare îi e s t e propr iu ş i - i era şi necesar . D e a l u n g u l istoriei, d e s t u l d e v i t r e g e p e n t r u or ­todoxie , ea 1-a af irmat şi sat is făcut . D a r s a t u ­rat o d a t ă procesu l d ivers i f icări i şi naţ ional izări i , or todoxia î ş i cere , ca u n reac t iv necesar , r e v e ­n irea la sursa- i domună d e origină: la un i ta tea ei har ică şi canonică , la ecumenicitate.

A c e a s t ă organică t end in ţă spre ecumenic i ta te , a fost, î n s tare latentă , p e r m a n e n t ă în or todo­x ie . T impur i l e d e astăz i cer însă o m a i p u t e r ­n ică a c c e n t u a r e a e i în opera d e m a n i f e s t a r e c o ­m u n ă a Biserice i .

Trepta te l i ch idare a imper iu lu i o t o m a n a s f ă ­râmat şi u l t i m a formulă geograf ică şi pol i t ică, care, acc identa l , ţ i n u s e l e g a t e în tre e l e c e l e m a i m u l t e d in tre b iser ic i le naţ ionale , i n c l u s i v is tori ­ce l e Patr iarhi i or ientale . D i spărută aceas tă a r ­t i f ic ială p la t formă d e uni ta te , or todox ia a t r e ­bu i t să rev ină la v e c h i u l şi adevăra tu l ei d r u m d e c o m u n i u n e rea lă d intre s ingura tece l e părţ i a l e trupului ne împăr ţ i t al Biser ice i lui Hris tos , care a u fost Sinoadele ecumenice.

Porn ind delà a c e s t g â n d Patr iarhia e c u m e n i c ă a şi propus , încă d i n 1921, convocarea l a I e ­r u s a l i m a ce lui d e - a l 8- lea s inod ecumenic . F i ­reşte , s u b aceas tă formă, ideea era ireal izabi lă . Căci, c o n v o c a r e a unu i s inod e c u m e n i c cerea, în p r i m u l r â n d o ser ioasă şi î n d e l u n g a t ă pregă t i re d in partea tuturor biseric i lor , spre a s e î n l ă ­tura t o a t e p ied ic i l e p e care m i i a d e ani, trăi tă

m a i m u l t sub spir i tul loca l al b iser ic i lor p a r ­t iculare , decât s u b conşt i in ţa c o m u n ă a u n e i v ieţ i uni tare , l e p u s e s e î n ca le . D e aceia g â n d u l t e m e r a r al convocăr i i u n u i s inod e c u m e n i c a fost în locui t c u ideaa ţ iner i i unu i şir d e c o n f e ­r inţe şi s inoade p a n o r t o d o x e , m e n i t e a pregăt i t erenu l pentru m a r e a mobi l i zare a conşt i inţe i c o m u n e o r t o d o x e care t r e b u e să f ie m u l t a ş ­teptatu l s inod e c u m e n i c .

A m a v u t ast fe l confer inţa p a n o r t o d o x ă d e l a Constant inopol , căreia i -a u r m a t apoi adunarea de legaţ i lor s inodal i d e la V a t o p e d i - A t o s d in 1928. S inodu l d e la Vatopedi , desch i s s u b p e r s ­p e c t i v e atât d e f rumoase , s'a înch i s fără a lua v r e o hotărâre. Mai mul t , încă o n o u ă c o n v o ­care a lu i a fost socot i tă fără ut i l i tate . D i n ce m o t i v e a n u m e , n u e locu l să d i s c u t ă m aici. F a pt e, că pr in aceasta, i d e e a pregăt ir i i b i s er i ­ci lor î n v e d e r e a convocăre i unu i s i n o d e c u m e ­nic, a fost, î n c e p r i v e ş t e i erarhia super ioară cel puţ in , abandonată . C e e a ce s o c o t i m no i a fost o mare , o ne ier ta tă greşală .

D a r ide i l e mari , odată in trate î n c irculaţ ie n u dispar, ci lucrează în adânc, r e v e n i n d la suprafaţă , a tunci c â n d no i condiţ i i l e c h e a m ă la viaţă. Ideea re intrări i î n r i tmul ecumenic i tă ţ i i părăs i tă d e i erarhie a fost re luată d e profeso­rii d e t eo log ie şi d in i m p u l s u r i l e e i a răsări t şi gândul congresu lu i ţ inut la A t e n a în tre 29 N o e m b r i e şi 6 D e c e m b r i e 1936.

P l ă n u i t m a i d e d e m u l t d e profesori i d e t e o ­log ie ortodocşi , reuni ţ i î n c o n g r e s e m o n d i a l e s u b eg ida Al ianţe i p e n t r u înfrăţ irea popoare lor pr in biserici , el ş i - a căpăta t conz is tenţă şi ş i - a f ixa t p r o g r a m u l d e lucru, î n confer inţa d e l a Bucureş t i d in Mai 1930, cu care ocaz ie s'a o b ­ţ inut adez iunea tuturor facultăţ i lor t eo log i ce o r ­t o d o x e e x i s t e n t e astăzi în l u m e . P e baza pro­gramulu i d e la Bucureş t i s'a ţ inut apoi c o n ­gresu l d e la A t e n a . Şi faptu l că aces t congres s'a ţ inut , că a isbutit s ă s e ţ ină , cons t i tue s i n -

129

gur u n e v e n i m e n t d e o cap i ta lă i m p o r t a n ţ ă p e n t r u l u m e a or todoxă . Căci e p e n t r u p r i m a dată în a n a l e l e or todoxie i , c â n d u n as t fe l d e congres s e adună . I n trecut , î n p l i n a e p o c ă a ecumenic i tă ţ i i , s e a d u n a u î n s o b o a r e e c u m e ­n i c e s a u l o c a l e ierarhi i , m u l ţ i d in tre ei s t r ă l u ­ciţi teologi . N ic i odată însă teologi i ca atare . Ş c o a l e l e teo log ice , u n e l e d in e l e d e s tră luc i tă f a i m ă şi a d â n c ă v e c h i m e , c u m a u fost c e l e d i n A l e x a n d r i a , A n t i o h i a , Cesaria s a u Ordessa , a u reprezenta t t e n d i n ţ e şi c u r e n t e part lcular is te , a -desea ch iar antagon i s t e .

Cei ce ţ i n e a u s t r â n s e f i re le c o m u n i u n i i e r a u ierarhi i . N 'a fost a l t fe l n ic i m a i târziu, c â n d locu l soboare lor l - a u l u a t î n a l t e l e c en tre d e cul tură teo log ică oare a u fost un ivers i tă ţ i l e . Maeştr i i d e t e o l o g i e d i n a c e s t e v r e m u r i , cul t i ­v a u cu pred i l ec ţ i e p r o b l e m e l e c a r e d e o s i b e a u în tre e l e şco l i l e şi b i ser i c i l e şi n u p e ce l e c a r e l e u n e a u .

T i m p u r i l e d e astăz i cu a tacur i l e concentr i ce contra creş t inătăţ i i d e p r e t u t i n d e n i şi s i t u a ­ţ ia precară în care se g ă s e ş t e cea din Răsăr i t au d e t e r m i n a t o s c h i m b a r e d e poziţ i i . Ş i î n v r e m e ce ierarhia se l ă s a î n c ă debordată d e ba las tu l i s tor ico-pol i t i c , care a f ă c u t z id c o m ­p a c t d e despăr ţ i re d i n u ş o a r e l e l in i i d e d e ­marcaţ i i d in tre b i ser ic i l e locale , profesor i i d e t eo log ie cred că s ingura re ţe tă d e s a l v a r e e re facerea î n d u h şi faptă a mar i i e c u m e n i c i t ă ţ i creş t ine . Vor i sbut i ei acolo u n d e pare să fi e ş u a t i erarhi i ?

S ă s p e r ă m că da. I n or ice caz, congresu l de là A t e n a e p r i m a încercare . Ş i d u p ă c u m a u d e ­c u r s lucruri le , o feric i tă încercare . Căci sar ­c ina ce ş i -o a s u m a s e a c e s t p r i m congres a l t e o ­log ie i o r t o d o x e n u era d e loc uşoară . î n s ă ş i p r o b l e m e l e care a u fost p u s e î n discuţ ie , care fa ta l t r e b u i a u să f ie p u s e î n d i s c u ţ i e c u toa tă grija a v u t ă l a d e l i m i t a r e a lor, r id i cau m u l t e şi î n d e l u n g a t e controverse , i n e r e n t e î n d e l u n g a t e i p e r i o a d e l ips i tă d e contac tu l d e g â n d i r e î n l u ­m e a or todoxă . Căci î n tot a c e s t r ă s t i m p , f i e ­c a r e b i ser ică ş i - a cre iat p e n t r u d i f er i t e l e p r o ­b l e m e u n fe l propr iu d e a l e a c c e n t u a şi ar t i ­cula în l egă tură cu c o n t i n g e n ţ e l e t impulu i , e -v o l u ţ i a s ta tu lu i şi g e n i u l p o p o r u l u i s a u al r a s -sei .

Sp ir i tu l s lav , ap l i cat spre m i s t i c i s m şi m e ­s ian i sm, a e v o l u a t p e l in ia d e g â n d i r e a o r t o ­d o x i e i a l t f e l d e c â t sp ir i tu l grec , raţ ional is t , d ia lec t i c şi istoricist . D u p ă c u m a l t f e l s'a r e ­f l ec ta t şi s'a rea l i zat a c e s t d u h a l or todox ie i p e subs tra tu l l a t i n al rasse i noas tre , p r e d o m i ­na tă d e t r a d i ţ i o n a l i s m şi organ ic i sm.

A s t f e l s lav i i — şi î n spe ţă Ruş i i , a u e l a b o ­rat o î n t r e a g ă e s h a t o l o g i e şi a n t r o p o l o g i e p l i n ă

d e u n a c c e n t u a t t rag i sm mis t i co -as ia t i c , p e c â n d Grec i i s'au m e n ţ i n u t într'o p e r m a n e n t ă s forţare d e a potr iv i m e r s u l o r t o d o x i e i c u pro ­pr i i l e lor d e s t i n e na ţ iona le . S'a a j u n s as t fe l d e a s e vorb i d e o o r t o d o x i e s lavă , a lătur i d e u n a greacă, s a u d e o o r t o d o x i e s l a v o - g r e a c ă p r i n r id icarea aces tor coef ic iente part i cu lar i s te la r a n g u l d e t r ibute propri i a l e or todoxie i . In tre e l e b i ser ica română , a păs trat ou s i m ţ u - i l a t i n de m ă s u r ă d r u m u l drept a l or todox ie i . D e a-ceea n'a fo s t o s i m p l ă în tâmplare , c ă u l t i m a dată, c â n d o r t o d o x i a a m a i v o r b i t î n l i m b a j u l c o m u n al c o m u n i u n i i e c u m e n i c e a fos t s inodu l d e la Iaşi , când s'a şi s tabi l i t dreptaru l c o m u n d e m ă r t u r i s i r e a l or todox ie i .

Congresu l t eo log ic d e l a A t e n a a fost , d u p ă aproape 3 v e a c u r i d e răzleţ ire , p r i m a î ncercare d e a s e re lua iarăş i v e c h i u l d r u m a l g â n ­dirii c o m u n e în m a r e a f a m i l i e a ortodoxie i , încercare , care , d u p ă c u m a m spus , a şi r euş i t în cea m a i m a r e par te . Căci s inguru l fapt că congresu l s'a ţ inut; că n e - a m a d u n a t teo log i români , t eo log i grec i cu teo log i bulgar i , t eo log i sârbi cu cei po lonez i ; că n e - a m c u n o s c u t şi a m d i scutat şi n e - a m despărţ i t , n u r is ipi ţ i d in n o u în c e l e 4 v â n t u r i a l e v ă z d u h u l u i ,fără a m a i şt i un i i d e alţ i i , c u m n e p r o o r o c e a u u n i i d in tre b inevo i tor i i or todox ie i , ci cu dor inţa v i e d e a n e re în tâ ln i şi a c o n t i n u a m a i depar te d i scuţ ia asupra p r o b l e m e l o r a c u m abia sch i ţa te , c u h o -tăr îrea f e r m ă d e a stabi l i a s u p r a lor s e n s u l c o m u n şi ho tăr î t a l or todox ie i — s i n g u r a -ces t f a p t c o n s t i t u e p r i m a şi m a r e a i zbândă a congresulu i .

I n ce pr iveş te , a c u m , p r o b l e m e l e însăş i , c a r e a u fost p u s e în d iscuţ ie , v o m stărui , aici , n u ­m a i a supra u n o r a d intre ele . Ş i a n u m e a s u ­p r a ace lora care pr in d ivers i ta tea şi a m p l i t u ­d i n e a d iscuţ i i lor a u p u s în e v i d e n ţ ă deoseb ir i d e concepţ i i m a i m a r c a n t e , î n t r e d i fer i te le b i ­seric i s a u m a i b i n e zis , î n t r e d i fer i te le c u r e n t e t eo log i ce d i n or todox ie .

In tre aces t ea a u fost : p r o b l e m a autorităţ i i , c ea a tradi ţ ie i şi inspiraţ ie i şi c ea a e c u m e n i ­cităţi i . P r i m a c h e s t i u n e s'a de taşa t d i n cadrul m a i l a r g al t e m e i î n c a r e s'au şi d e s c h i s d e s -bater i l e congresu lu i : F i x a r e a p u n c t e l o r f u n d a ­m e n t a l e a l e or todox ie i .

P r o b l e m ă v a s t ă şi di f ic i lă pr in însăş i na tura ei, e a s ingură capabi lă d e a epu iza î n t r e a g a o r ­d ine d e ide i a u n u i a tare congres .

In tre caracter i s t i c i l e o r t o d o x i e i intra, f ireşte , şi c h e s t i u n e a deţ iner i i şi exerc i tăr i i dreptu lu i s u p r e m e i autor i tăţ i în m a t e r i e d e condui tă . D u p ă f o r m u l a consacrată , aceas tă s u p r e m ă a u ­toritate apar ţ ine , î n or todoxie , i erarhie i s u p e ­r ioare s u b f o r m a s inodal i tăţ i i . Teo log i i ruşi , a u

130

pus însă în d i scuţ ie va lab i l i ta tea şi chiar o r ­todoxia aces tu i fe l d e a pr iv i pr inc ipiul a u t o ­rităţii .

Ş i a n u m e , preoţ i i profesori d e la inst i tutul teo logic rus d in Par is , Serg iu B u l g a k o f şi W. F lorovschi , a u sus ţ inut că î n o r t o d o x i e a u t o r i ­tatea s u p r e m ă , ace ia adică, care, î n u l t i m ă i n ­s tanţă conferă adez iunea s a u n e a d e z i u n e a l a dreapta credinţă , n u e ierarhică , fie ea luată chiar s u b forma s inodal i tăţ i i absolute , deci e-cumenice , ci m a r e a co lec t iv i ta tea v i e a c r e d i n ­cioşilor, care s u n t laici i şi c lerici i d e toa te t r e p ­tele , deopotr ivă . E v e c h i u l concept al „sobor-nicităţii", p e care teo logi i ruşi , in f luenţaţ i d e ac tua le l e stări d i n Rusia , ţ i n e a u să-1 subs t i tu i e n u n u m a i conceptu lu i d e ecumenic i ta t e . ci şi ce lui d e autori tate .

Ca temeiur i d e sus ţ inere erau invocate , î n ­tre al te le , faptu l că au fost s inoade „ e c u m e n i ­ce" inf irmate p r i n neaderarea la hotărârile lor a m a r e i m a s s e a credincioşi lor , c u m au fos t s inodul d i n Efes — d i n t impur i l e patr is t ice , s a u cel d i n F lorenţa d i n t impur i l e încercări lor p e n ­tru unire . La aceas ta era d e adăogat şi s i tuaţ ia personală în care se găsea, ce l p u ţ i n u n u l d intre susţ inători i tezei , Serg iu Bulgakof , a cărui concepţ ie „sofianiCă" f u s e s e dec larată d e „neortodoxă" d e către s inodu l pre laţ i lor ruş i refugiaţ i , d i n Carlovitz , ca şi d e S e r g i u al M o s ­covei . F ă r ă a s e intra m a i adânc î n d iscuţ ia aceste i t e z e întrucât se s tabi l i se ca n o r m ă d e discuţ ie , că părer i l e sunt l ibere , fără ca e l e să an ga jeze congresul , s'a r ipos ta t d in par tea de legaţ ie i române , pr in păr . A r h i m . Scr iban. că conceptul d e „soborniicitate" aşa c u m îl prez intă d e l e g a ţ i a rusă n u acopere p e ce l d e „ecumenic i ta te" aşa c u m î l de f ineş t e biserica, şi î n a l do i lea rând m a s s a credincioş i lor e c e v a prea incer t şi confuz spre a face din ea s u p r e ­m u l cri teriu al cert i tudinei î n m a t e r i e d e c r e ­dinţă. A - l accepta ar î n s e m n a a i n t r o d u c e a-narh ia m a s s e i în ortodoxie , tot a şa d e p e r i c u ­loasă ca şi anarhia ind iv idua l i s tă d in b iser ica protes tantă .

Aceeaş i t end inţă spre u n radica l i sm q u a s i -la ic i sant s'a despr ins şi d in fe lu l c u m p r o f e ­sorul F lorovsch i a prezenta t i n f l u e n ţ e l e p e c a r e or todox ia l e - a suferit d i n partea cato l ic i smului şi pro te s tan t i smulu i după căderea Constant i -nopole i . V o r b i n d d e biser ica rusă, F lorovsch i a făcut bizara a f i rmaţ i e că, î n c e p â n d cu opera lui P e t r u M o g h l a şi cu „Catehismul" de la Iaşi , c a r e cons t i tue d e f a p t p r i m a încercare m a s i v ă d e a catol ic iza ortodoxia , toţi mar i i dogmat i ş t i ruşi , d e p r o v e n i e n ţ ă ierarhică, au fost, s a u catolicizanţi, ca Macarie, s a u p r o t e s -tantizaţi, ca Filaret al Cernigovului. Şi a t r e ­

bu i t să s e r idice u n la ic — Chiraevschi? — care să d e a o dogmat ică adevărat ortodoxă, repudia tă însă d e b i ser ica ierarhică. Dec i d e o „puritate" a or todox ie i n u s e p o a t e vorbi . Ea trebue tota l re făcută ,pe baza izvoarelor p a ­trist ice. P ă r e r e f ireş te cU m u l t prea hazardată . Cel p u ţ i n î n ce p r i v e ş t e partea refer i toare l a opera lu i P e t r u Moghi lă , p e care e drept că prof. rus 1-a l ă s a t î n s e a m a biseric i i române , căreia îi şi aparţ ine . D i n par tea de legaţ ie i r o ­m â n e s'a r ă s p u n s pr in d. Ş e r b a n I o n e s c u şi a u ­torul aces tor rândur i că şi aces t proces , dacă ar fi aşa, ar pr iv i ce l m u l t teo logia rusă şi nu p e cea ortodoxă, iar în ce p r i v e ş t e p e P e ­tru Moghi lă , c e l m a i b u n r ă s p u n s ni-4 d a u catol ici i înş iş i , oare v ă d î n e l u n fanat ic anit im-tol ic şi n u u n catol ic izant . D e a l t fe l ch iar restul de legaţ ie i rus e a fost contra aces tu i radical i sm, cu aer c a m d e b u t a d ă a prof. F lorovsch i şi pr in glasul prof. Z e n k o v s c h i a arătat că aces tea sunt păreri s tr ict p e r s o n a l e a l e păr. F lorovsch i , şi n u a l e de legaţ ie i ruse . E v i d e n t însă, Că ape lu l d e în toarcere către sf. Părinţ i , sursa g e n e r a ­toare a or todox ie i noastre , a s tat p e suf l e te l e noastre , a l e tuturor, f iecare s imţ ind şi ş t i ind că acolo e t e m e i u l şi îndreptaru l ortodoxie i . Totuşi , c u oareoari îngrădir i şi rezerve , p e care l e - a ev idenţ ia t in teresanta d i scuţ i e d u s ă în jurul prob leme i : Inspiraţiei cărţi lor sf inte. T o a ­t e re ferate l e î n m a t e r i e a u c o n v e n i t că i n s p i ­raţ ia e s t e a s e r e s t r â n g e n u m a i asupra fondulu i r e l i g i o s - m o r a l al scripturi i , l ă s â n d î n afară de ea toa te ce l e la l t e ches t iun i d e natură istorică, geografică, as tronomică , fizică, etc., care n u s u n t d e c â t t recătoare păreri şi ş t i inţ i o m e n e ş t i . Şi atunci a fost f irească întrebarea , care era şi o conces ie : D a c ă aşa s tau lucruri le , c e m a l r ă m â n e d e apărat ca ac t d iv in al inspiraţ ie i d in referatul Sf. Scr iptur i asupra creaţiei , d e ­cât faptul creator însuş i ? Şi d e ce s t ă m şi as ­tăzi p e ace iaş i pozi ţ ie a „Exaimeronuilui" m a ­relui Vas i l i e care apăra, c u d a t e — e le însăş i — supuse imperfec ţ i e i v r e m i i inspiraţ ia literală totală a referatului scripturiistic ? în trebare , care a p u t u t scandal iza p e un i i d in tre noi , dar care era perfec t îndreptăţ i tă şi necesară î n c a ­drul tezei genera l a d m i s ă asupra fe lu lu i d e a se î n ţ e l e g e inspiraţ ia d i v i n ă a Cărţilor sf inte. I n or ice caz, u n v i i tor congres teo log ic v a t r e ­bui să dea un r ă s p u n s prec i s la o ast fe l d e întrebare , şi a l t e l e a semenea , spre a scut i t e o ­log ia — şi mai a les Apologet i ca , d e o în treagă ser ie d e eforturi inut i le .

O ches t iune , care a pr i l e ju i t d e a s e m e n i a t i t u ­dini d i fer i te d i n par tea congres i ş t i lor a fost cea a Convocării unui sinod ecumenic. D i n cons ide ­rente le noas tre in troduct ive ar fi rezul tat că

131

at i tud inea congresu lu i fa ţă d e a c e a s t ă p r o b l e m ă n u p u t e a fi d e c â t u n a favorab i lă convocăr i i . Ş i to tuş i n'a fos t aşa. Pr inc ipa l i i re ferenţ i prezenţ i a i p r o b l e m e i , profesor i i A l e v i z a t o s - A t e n a şi Z a n -cof f -Sof ia a u fos t contra convocăr i i . N u p e n t r u că u n s inod e c u m e n i c n'ar fi necesar , ci p e n ­trucă, . î n ac tua la s tare d e lucruri , c o n v o c a r e a lui n u e posibilă. S u n t p r e a m u l t e greută ţ i l e c e - i s t a u î n cale . Greută ţ i d e t o t fe lu l . Ş i î n dor inţa d e a-i în lă tura n e c e s i t a t e a c u c a r e e l s e i m p u n e a , s'a m e r s p â n ă aco lo î n c â t s'a a f i r ­m a t n u n u m a i că n u a v e m pos ib i l i ta tea , dar nic i calitatea, d e a-1 convoca . N e f i i n d d e c â t o par te d i n creş t ină ta te şi încă cea m a i mică , n 'am p u t e a real iza , cant i ta t iv ce l puţ in , e c u m e -nic i tatea .

F ireş te , a u fos t e x a g e r a ţ i u n i a p r i n s e în focu l d iscuţ ie i , a supra cărora s'a reven i t , c ă u t â n d u -s e a l t e m o t i v e . F i indcă , d u p ă c u m se v e d e a , n i c i Greci i şi n ic i R u ş i i n u d o r e a u s inodul . G r e ­cii d i n a n u m i t e m o t i v e dor ind să s e p r e l u n ­g e a s c ă ac tua la s t a r e d e lucruri , Ruş i i d i n a t â ­tea m o t i v e a ş t e p t â n d să s e s c h i m b e ac tua la s t a r e d e lucruri . Şi c eea c e e m a i cur ios că a t â t Sârbi i cât şi Bulgar i i , — d i n s i m p a t i e p e n ­tru R u ş i p o a t e ? — a u a d e r a t la ace la ş i p u n c t d e v e d e r e .

D e ş i în î n s u ş i i n t e r e s u l b i ser ic i i r u s e ar fi n e c e s a r ă şi câ t m a i c u r â n d aceas tă m o b i l i z a r e a întregi i conşt i inţ i o r t o d o x e p r i n u n s i n o d e c u m e n i c . Că u n ast fe l d e s i n o d are n e v o e d e o l u n g ă şi s er ioasă pregăt ire , e p r e a adevărat . Ş i s u b aces t raport, r e z e r v e l e e x p r i m a t e d e r e f e ­renţ i a u fost îndreptă ţ i t e .

D a r f ie p e s t e 10, f i e p e s t e 20 d e ani , a c e s t s i n o d t r e b u e să se ţ ină ser ios şi d i n v r e m e pregăt i t , î n t r e a l t e mi j loace , şi p r i n a c e s t e c o n g r e s e t e o ­log ice . S a u m a i a les , p r i n a c e s t e c o n g r e s e t e o ­log ice . E p u n c t u l d e acord asupra căru ia p a r e să s e fi opr i t congresu l . Căci c u t o a t e r e z e r v e l e făcute , n e c e s i t a t e a convocăr i i u n u i a t a r e c o n ­gres , p l u t e a î n a e r ca şi î n s u f l e t e l e tuturor .

C. NOICA ŞI PROBLEMA I n In troducerea n o u l u i s ă u v o l u m , Concepte

deschise în istoria filosof iei la Descartes, Leib-nitz şi Kant, C o n s t a n t i n N o i c a s c r i e î n c u v i n t e n u a n ţ a t e d e u n d i s cre t l i r i sm, u n fe l d e e l o ­g i u a l gândir i i d e l u n g ă durată . E log iu a l l i ­n i ş t i i inter ioare , v ă z u t ă p e d i m e n s i u n i m a r i şi o a r e c u m nede f in i t e . A m c i t i t p a s a g i u l a c e s t a d e r e p e t a t e ori , f i indcă î n d a t ă a m b ă n u i t că e l a d u n ă î n tâ lcu l lu i o m ă r t u r i s i r e r e v e l a ­toare p e n t r u î n ţ e l e g e r e a î n t r e g u l u i c h i p d e - a cuge ta a l t ânăru lu i cerce tă tor r o m â n .

Cons tant in N o i c a a a d o p t a t o m e t o d ă d e

Chiar şi a l e a c e l o r care d i n m o t i v e tactice f u s e ­seră contra convocăr i i .

Şi î n s fârş i t o a l tă s e r i e d e p r o b l e m e , c a r e au p r e o c u p a t congresu l a u fos t c e l e r e f e r i t o a ­r e l a p r o b l e m e l e soc ia l e î n l e g ă t u r a lor c u d o c ­tr ina or todoxă . I m p o r t a n ţ a lor a f ă c u t c a e l e să f i e r e z e r v a t e u n e i d iscuţ i i m a i a m p l e pr i ­m u l u i congres care v a u r m a p e aces ta d e l a A -tena . D e sub l in ia t b o g a t a contr ibuţ ie a d e l e g a ­ţ i lor r o m â n i l a aceas tă grupă d e p r o b l e m e p r i n re fera te l e d - l o r prof. V. Ispir , Ş e r b a n I o n e s c u şi T h e o d o r P o p e s c u . I n spec ia l re fera tu l d - l u i T h e o d o r P o p e s c u : „Creş t in i smul şi cultura", a fos t v i u a p l a u d a t şi r epe ta t şi s u b f o r m a u n e i confer in ţe p u b l i c e p e n t r u nepar t i c ipanţ i i l a congres .

A c e a s t a a fost î n g e n e r a l f iz ionomia , a t m o s ­fera şi r e z u l t a t e l e congresu lu i d e l a A t e n a .

R e z o l u ţ i u n i n u s'au luat . Rodul aces tu i p r i m congres a fos t m a i m u l t l u a r e a d e contac t î n t r e profesor i şi F a c u l t ă ţ i şi s tabi l irea u n e i a t m o s f e r e c o m u n e d e î n ţ e l e g e r e î n tratarea prob leme lor . Ceea ce i -a şi izbut i t .

C o n g r e s u l v i i t o r s e v a ţ i n e l a B u c u r e ş t i — î n Mai 1939, căruia i s 'au f i x a t ca t e m e s p é c i a l e d e d i scuţ i e d o u ă d in tre g r u p e l e d e p r o b l e m e , c a r e în spec ia l s 'au i m p u s a tenţ i e i c o n g r e s u l u i d e l a A t e n a : „Temeiurile şi izvoarele credinţei orto­doxe" şi „Misiunea socială a bisericei ortodoxe", cărora e v i d e n t li s e v o r p u t e a a d ă o g a şi a l t e p r o b l e m e , a s u p r a cărora s e v o r fi p r e z e n t a t d i n t i m p referate . L a c o n g r e s u l d i n B u c u r e ş t i s e v o r l u a şi rezoluţ i i , c a r e s ă c o n s t i t u e l in i i d e or i entare p e n t r u t o a t e Facu l tă ţ i l e .

E u n p a s hotăr î tor p e d r u m u l ecumenic i tă ţ i i . Şi să s p e r ă m c ă ţara şi t eo log ia o r t o d o x ă r o ­m â n ă se v o r ară ta c u pr i l e ju l aces tu i congres la î n ă l ţ i m e a pres t ig iu lu i , d e c a r e a m constatat , că s e b u c u r ă şi a c u m î n c o n c e r t u l or todox ie i .

I O A N G. S A V I N

CONCEPTULUI DESCHIS l u c r u rară, p r e a rară, l a grăbiţ i i lu i c a m a r a z i d e genera ţ i e . N e a o c e p t â n d s ă - ş i i rosească z e ­s t rea v i r tu ţ i lor i n t e l e c t u a l e î n g e n u l l e s n e d e m â n u i t al e s te t i ce i impres ion i s te , e l s'a dec i s ca, î n a i n t e d e orice, s ă c u n o a s c ă t e m e i n i c ce l e m a i î n s e m n a t e o p e r e d e f i losof ie c lasică, s ă l e ana l i zeze sârgu inc ios şi să s t r â n g ă d i n b o g a t u l lor conţ inut , materiali c u oare s ă d u r e z e b a z e cons truc ţ i i l or o r i g i n a l e d e m a i târz iu . Cred că d i n aceas tă n o b i l ă i n t e n ţ i e a u răsăr i t c e l e tre i s tudi i p u b l i c a t e î n c a r t e a lu i recentă , d e c a r e v r e a u să m ă o c u p aic i .

L a s d e o c a m d a t ă laoparte d i scuţ ia refer i toare la teoria „ lucrului î n s ine" kant ian . E m a i p o ­tr iv i t să în fă ţ i şez p r o b l e m a c o n c e p t u l u i d e s ­chis l a Descar te s şi Leibniz . D i n m a i m u l t e m o t i v e . In p r i m u l rând, D e s c a r t e s şi Le ibniz g â n d e s c aproape î n ace laş spirit . L in ia f i l o -sof ie i lor, odată c u Im. K a n t s e f r â n g e ş i s e bifurcă, a l că tu ind u n n e i s t o v i t izvor d e hrană p e n t r u desvo l tarea cugetări i europene , dea lun^ gu l v e a c u l u i a l X I X - l e a .

Intr'adevăr, au toru l ce lebrulu i Di scurs d e la 1637 a r e c â t e v a izbi toare n o t e c o m u n e c u L e i b ­niz . T r e b u i e a m i n t i t c u c e a m a i luc idă i n s i s ­tenţă , in teresu l a m â n d u r o r a d o v e d i t fa ţă d e ş t i inţe şi fa ţă d e e v o l u ţ i a lor. As t f e l priv i ţ i , Descar tes şi c o n t e m p o r a n u l s ă u g e r m a n m a i p u ţ i n vârs tn ic , sunt foarte actual i . A m â n d o i a u căutat s ă f u n d a m e n t e z e p e o în treagă v i ­z i u ne meta f i z i că ş t i inţe le . Preocupăr i ident i ce i -au s tăpân i t : enc i c loped i smul ş i u n i v e r s a l i s ­m u l . Enc i c loped i smul ,adică dor in ţa a c e e a n ă s ­cută d i n zări d iverse , d e a-ş i r is ipi su f l e tu l ş i m i n t e a î n toa te t ă r â m u r i l e şi p e s t e toate h o ­tarele . D e unde , o l u x u r i a n t ă v a r i e t a t e d e vrer i şi d e gândir i . Un iversa l i smul , d impotr ivă : u -nif ică ş i reduce . Le ibniz şi icu oarecar i r e z e r v e Descartes , pre tu t inden i s 'au s trădui t să e f e c ­t u e z e s in teze împăciu i toare , s ă a r m o n i z e z e

t end inţe contrare ş i s ă aducă n i v e l a r e p e s t e dur i tatea oricărui contrast . Ceeace , aparent , era d i scont inuu şi advers , î n creerul f i losofului s e organizează un i tar ş i s i m p l u . D ivers i ta t ea exter ioară a cunoşt inţe lor d o b â n d i t e p r i n trudă encic lopedică , s e p r e s c h i m b ă î n clar şi c a l m pe i sag iu d e universalitate.

S ă n u n e m i r ă m d a c ă opere l e lu i Descar tes şi Le ibniz s u n t scr i se s u b d u h u l vrăj i tor a l une i m i n u n a t e obses i i : a c e e a d e - a formula u n concept adânc şi vas t , în care să s e contopea­scă toate însuş i r i l e par t i cu lare a l e fe luri te lor ş t i in ţe ex i s t en te . N e î n d o i o s că în truch iparea unui a s e m e n e a concept genera l e s t e u n a c t d e n e m ă r g i n i t e l a n s intet ic . Cons tant in No ica d i s ­cută subt i l şi d o c u m e n t a t ros tur i l e aces tu i ac t m e n t a l d e îndrăznea lă birui toare .

Să l ă m u r i m a ş a dar, a c u m a , c e î n s e m n e a z ă un concept desch i s . încercarea noas tră d e l ă ­murire e n e v o i t ă să s trăbată reg iuni ocol i toare . . D i n ce le tre i m o d u r i d e - a f a c e istorie, C o n ­s tant in N o i c a 1-a a l e s p e ace la exp l i ca t iv , c a r e constă în descr ierea unu i s i s t e m fi losofic s u b aspec tu l factori lor ce i -au d e t e r m i n a t apar i ţ ia şi m a i c u s e a m ă .arătând fe lu l î n care s 'au des făşurat ide i le lu i a lcătu i toare . E c u n e p u ­tinţă să retră ieş t i in tegra l istoria. Ea p o a t e fi doar re s imţ i tă î n capito le d isparate . C ine s e lasă robit d e dor inţa n e p ă m â n t e a s c ă d e - a face

istorie, a c e l a g â n d e ş t e î m p r e u n ă ou toa te s i s ­t e m e l e la aprofundarea cărora lucrează , a c e l a v i s ează n e t u r b u r a t şi n ic iodată n u se grăbeşte . Căci a s t a - i însuş irea d e f runte a spir i tului — să n u a ibă o l imi tă f inală, să f ie m e r e u gata p e n t r u o n o u ă r e n a ş t e r e d i n propria lu i s u b ­stanţă, mi s tu i tă n u m a i l a suprafaţă . U n d e s e t ermină o v i a ţ ă î n spirit? S a u c e v a m a i r ă s ­picat: u n d e ar trebui să s e t e r m i n e o a s e m e ­nea v iaţă? I n s u l care n'a r ă m a s câ tuş i d e p u ­ţ i n s tră in d e d r a m a exper i en ţe lor lăuntr ice , ş t ie că f i losofia e s t e o neconten i tă c o m p l i c a r e de p r o b l e m e irezolvabi le . Fără n ic i o e x a g e ­rare, s u n t e m îndreptăţ i ţ i s ă s p u n e m că în d o ­m e n i u l metaf iz ice i , n e 'izbim la f i ecare r ă s c r u ­ce d e o crudă fa ta l i ta te a i rezo lvabi luhi i . Când a l conv ingerea că ai reuş i t să formulez i u n r ă s ­p u n s def in i t iv într'o c h e s t i u n e oarecare , t o c ­m a i a t u n c i vezi , uluit , c u m la cea d in tâ i a n a ­liză nepărt in i toare , d i n c u v â n t u l t ă u socot i t hotărâtor, ţ â şneş te o s u m e d e n i e d e întrebări nebănui te . Aceas tă s tran ie mul t ip l i care s ă v â r ­ş i tă la p o r u n c a unu i pr inc ip iu d e log ică i n ­t ernă a fapte lor f i losof iceşt i , e sort i tă să n u - ş i s e c e fecundi ta tea d e c â t odată cu m o a r t e a s p i ­ritului .

Orice soluţ ie , f ie e a î ncheg a tă cu c e a m a i dârză p a s i u n e construct ivă , îşi p l e s n e ş t e î n v e ­l işul î n cl ipa î n c a r e a v â n t u l iscoditor al m i n ţ i i se a p r o p i e d e ea. So luţ ia s e d e s c h i d e a s e m e ­n e a u n u i m u g u r e înv ins d e puterea lumin i i .

Teoria concepte lor desch i se , — f ireşte , a c u m n i m i c m a i l e s n e d e pr iceput d e c â t n o i m a p e care aceas tă e x p r e s i e o a d ă p o s t e ş t e s u b s u ­ges t iva ei sonori tate . D e c l a r â n d u - t e u c e n i c u l

teor ie i concepte lor desch i se , impl ic i t câşt ig i o a l tă perspec t ivă a lucruri lor . L e judec i sub spec ia nede terminăr i i lor. Iar l u m e a o trăieşt i ca o v ir tua l i ta te . Nic i u n obiect n u t e i sp i ­t e ş te pr in cal i tăţ i le lu i s tat ice . Totu l t e a t r a g e p r i n pos ibi l i tatea u n e i n e ţ ă r m u r i t e creş ter i v i i ­toare . In f iecare f i inţă s a u ac t su f l e te sc îţi p l a c e să descoperi u n f lu id d e m i ş c a r e la tentă , a scunsă .

U n c o n c e p t d e s c h i s e s t e u n concept c a r e n u se sfârşeşte. . .

î n d e m n a t d e ţ inta d e - a întocmi , c u v r e m e a , o i s tor ie a ide i i d e mathesis universalis, C. No ica n e oferă în p r i m u l s ă u s tud iu o in ter ­pre tare a lui Descar te s condusă d e u n cr i ter iu î n b u n ă m ă s u r ă inedit . A n u l 1619, pare-se , e s t e data iv ir i i no ţ iun i i d e ş t i inţă universa lă . D e s -oartes era torturat d e v i s u l e x c l u s i v a l u n e i ş t i inţe m i n u n a t e . Care o fi fost icoana e i l ă ­mur i tă n u n e e s te încă î n g ă d u i t să ş t im. I n î n ­ch ipuirea febri lă a f i losofului , g â n d u l d i sc ip l i -nii u imi tor uni f icatoare n u - ş i a v e a d e o c a m d a t ă

*33

tă ia te contururi le . S tăru ia aceas tă d isc ip l ină î n ­tr'o f o r m ă d i fuză . T i m p u l o v a l impez i , î m p o ­d o b i n d - o cu i rea le jocuri d e l u m i n i inter ioare .

G h . A d a m , autor iza tu l c o m e n t a t o r cartes ian, d e s p r i n d e p a t r u i n v e n ţ i i care, probabi l , a u s u b ­j u g a t m i n t e a tânără şi erudi tă a lu i D e s c a r t e s : r egu la proporţ i i lor , s c h i m b a r e a scrieri i a l g e ­brice , cons t i tu irea g e o m e t r i e i anal i t i ce , — toa te î n c o r o n a t e s in te t i c de o n o u ă i erarh izare a ş t i inţe lor . I n faţa e n u n ţ ă r i i ipote t i ce a lu i Ch. A d a m , C. N o i c a i a o a t i t u d i n e d e foarte d i s t ins cr i t ic ism. Călăuzi t d e cr i ter iul cronologic , N o i c a d o v e d e ş t e ş u b r e z e n i a părer i i lui Ch. A d a m , c u a ju toru l u n u i proces , b i n e botezat , d e e l i m i ­n a r e s u c c e s i v ă . T r u d a in terpre ta toru lu i r o m â n s e î n d r e a p t ă către a r g u m e n t a r e a u n e i c a t e g o ­r ice d e o s e b i r i î n t r e ide ia d e mathesis univer-salis şi c e l e p a t r u p u n c t e propuse . P a g i n i l e i n care s e d i s cu tă a c e a s t ă prob lemă , mărtur i sesc , m'au surpr ins p r i n sc l ip ir i le lor pătrunzătoare . D r u m u l s trăbătut d e D e s c a r t e s p â n ă să a j u n g ă la e n u n ţ a r e a conceptu lu i de ş t i inţă un iversa lă , ni-1 prez in tă C. N o i c a n e t e d şi c u o r e m a r c a ­bi lă forţă d e d i soc iere . S e d e s p i c ă a ic i fraze i zo ­l a t e ş i f r a g m e n t e d e gândire , a m e n i n ţ a t e la f i e ­c a r e r â n d d e r i scur i enorme . S i m ţ u l log ice i t r e ­b u i e să-1 s tăpâneş t i , m e r e u treaz şi i scus i t .

D e s c a r t e s p o r n e ş t e de là cons ta tarea că s in ­gure le d a t e d e m n e d e înde le tn i c i rea noas tră şt i inţ i f ică s u n t a c e l e a d e n a t u r ă m a t e m a t i c ă . C u n o ş t i n ţ e l e m a t e m a t i c e a u o a d â n c i m e care n'a fost î n d e a j u n s subl in ia tă . Pr in e l e sp ir i tu l u m a n a c t i v e a z ă î n z o n e vert ica le , d e u n d e i s e d e s v ă l u i e u n c â m p d e v i z i u n e p e a cărui î n t i n ­d e r e coboară d i n v ă z d u h , f iresc şi făgăduitor , ca o u m b r ă d e f r u m u s e ţ e f ic t ivă , ide ia a lbă d e mathesis universalis, însuf le ţ i tă de nos ta lg ia ordini i şi a măsur i i . Ş i Cons tant in N o i c a af ir ­m ă că ş t i in ţa ordini i şi a m ă s u r i i s e c o n f u n d ă c u p r i m u l p u n c t precon iza t d e Ch. A d a m , cu regu la proporţi i lor , d e a l t fe l s inguru l a d m i s ca valabi l .

D a r greută ţ i l e d e a b i a a c u m a încep ,aspre. T e r m e n u l d e mathesis universalis conţ ine î n s tructura lui o v ă d i t ă d u a l i t a t e d e sens . El î n ­s e m n e a z ă d i sc ip l ină ş i m a t e m a t i c ă , deopotr ivă , î n t r e b a r e a p r i n c i p a l ă a c e a s t a e s t e : l a D e s c a r ­t e s e v o r b a d e s p r e o m a t e m a t i c ă u n i v e r s a l ă s a u d e s p r e o ş t i inţă u n i v e r s a l ă ? S p r e a î n c h e g a u n r ă s p u n s î n t e m e i a t , C. N o i c a n e prez in tă o î n ­l ă n ţ u i r e d e demons tra ţ i i , care, î n c ă odată, î i re l i e fează v i u aprec iab i l e l e s a l e însuş ir i d e c ă r ­turar. Cit i torul a s i s tă la d i s e c a r e a u n o r c h e ­s t iun i o a r e c u m ajută toare , s e c u n d a r e . D e pi ldă, N o i c a s e c o n c e n t r e a z ă a s u p r a m e t o d e i c a r t e -s iane . S impl i f i ca tă p â n ă l a u l t i m a e i c o n s e ­cinţă, m e t o d a lu i D e s c a r t e s intră în a c t u l c u ­

pr inzător al intui ţ ie i . P r i n in tu i ţ i e o m u l c u ­l ege n u m e r o a s e cunoş t in ţe care, apoi , s e cer a r m o n i z a t e într 'un corp o m o g e n şi organic . Ceeace , ev ident , e impos ib i l î n a fara c a t e g o ­r ie i d e ştiinţă universală. D u p ă ce a m ieş i t d i n a tmos fera pur i f i ca toare a aces tor cons ideraţ i i aux i l iare , s u n t e m si l i ţ i s ă s p u n e m că n o ţ i u n e a de mathesis universalis, d e ş i p r i m o r d i a l î n r ă ­dăc ina tă în p ă m â n t u l matemat i c i i , se îna l ţă şi d e v i n e d i n ce î n ce m a i adăpost i toare , p â n ă l a l imi ta v a s t ă a îmbrăţ i şăr i i î n t r e g u l u i in te l ec t o m e n e s c . A ş a încât , ob iecţ i i l e re fer i toare l a confuz ia celor d o u ă p l a n u r i — m e t o d i c şi e p i ­s t emolog ic , — î n c a z u l s p e c i a l a l l u i Descar tes , îşi p i erd or ice îndreptăţ ire .

Ş t i in ţa un iversa lă , deci , e s t e a n s a m b l u l o r ­ganizat a l tu turor cunoş t in ţe lor noastre . D a r m a i e şi a l t c e v a : o ca le d e î n ţ e l e g e r e ş i d e c u ­cerire, n e c o n t e n i t desch i să , că tre n o u i şi d i ­v e r s e fapte . Ş t i in ţa u n i v e r s a l ă e s t e ad ică ş i „mişcarea n o ţ i u n i l o r f u n d a m e n t a l e că tre c a p ­tarea cunoş t in ţe lor der iva te" (p. 28). P r o p r i u zis, d e aici î n a i n t e D e s c a r t e s g â n d e ş t e n u m a i m a t e m a t i c . î m b o g ă ţ i r e a in te l ec tu lu i u m a n , d i n chiar subs tanţa concepte lor lu i or ig inare , s e s ă ­v â r ş e ş t e p r i n m i j l o a c e m a t e m a t i c e . Ş i într 'un aus ter spiri t m a t e m a t i c . N o ţ i u n i l e f u n d a m e n t a l e c u care lucrează raţ iunea , s e v o r a lgebr iza , r â n d p e rând. Ide ia de m ă r i m e o c u p ă în cuge tarea lu i D e s c a r t e s u n loc d e n e s d r u n c i n a t ă s u p r e ­m a ţ i e . Va lab i l i ta tea mărimii s e r e v a r s ă p e s t e hotare le spaţ ia l i tăţ i i , în c o s m o s u l imater ia l i t ă ­ţ i i — pre tu t inden i . D i n m o t i v e d e e c o n o m i e i n ­t e l ec tua lă şi d e în le sn ire , e b i n e să o p e r ă m cu u n s ingur soi de m ă r i m e : c u a c e e a l ineară , care p o s e d ă într 'un g r a d inega lab i l v i r t u t e a d e - a n e arăta d e o s e b i r e a d e raport d intre m a i m u l t e lucruri . D i n m o m e n t c e înse ş i c u n o ş t i n ţ e l e f u n ­d a m e n t a l e sânt rob i te d e s e v e r i t a t e a t iparu lu i l inear , c u n o ş t i n ţ e l e d e r i v a t e l e v o m p u t e a d e s ­coperi n u m a i p r i n operaţ i i d e l ini i . I n fond, adunarea , scăderea , î n m u l ţ i r e a şi î m p ă r ţ i r e a s u n t doar f r a g m e n t e a l e une i d isc ip l in i u n i t a r e a proporţ i i lor .

F i l o n u l gândir i i car te s i ene se d e s l u ş e ş t e a s t ­fel , su f i c i en t d e uşor. P o r n i t c u in t en ţ ia d e a s e o c u p a c u c u n o ş t i n ţ e d e t ip m a t e m a t i c . D e s ­cartes în curând a constatat că a p r o a p e t o a t e f a p t e l e s u n t reduc t ib i l e l a ord ine ş i m ă s u r ă , î n s e n s u l c ă e l e a u ca l i ta tea de -a p r i m i d i ­m e n s i u n i . D i m e n s i u n i l e lăsându- ise r e p r e z e n t a t e p r i n linii , f i losof ia lu i D e s c a r t e s s fârşeş t e p r i n f o r m u l a r e a apologet ică a u n e i ş t i in ţe a p r o p o r ­ţ i i lor l ineare .

Mathesis universalis are a d e r e n ţ e î n tre i d i ­recţ i i : î n m a t e m a t i c i , î n m e t o d i c ă ş i î n m e t a f i ­zică. P a r a d o x u l u lu i tor a l f r u m u s e ţ i i sale , rez idă

J 34

tocmai aic i : mathesis universalis s e î m p o t r i v e ­ş te oricărei t e n t a t i v e m e n t a l e d e - a o def ini r ă s ­picat . E a e s te u n concept desch is .

I n cel d e - a l do i l ea s tudiu, C. No ica u r m ă r e ş t e p r o b l e m a noţ iun i i d e şt i inţă un iversa lă la L e i b ­niz . I n f i l e l e in troduct ive se sch i ţează s u g e s t i v s tarea sp ir i tuală a vremi i . V e a c u l a l X V I I - l e a e bântu i t d e a p r i g e e lanur i un iversa l i s te . L e i b -ni tz se r e s i m t e înrâuri t însă î ş i păs trează n e a l ­terată orig inal i tatea creatoare . Aşa , d e e x e m ­plu , la el ide ia v a g ă d e l i m b ă p a n e u r o p e a n ă s e înzes trează cu u n f e c u n d subs trat logic. C u v i n ­tele, potr iv i t judecăţ i i l e ibniz iene , a v e a u m e n i ­rea să traducă re laţ i i conceptuale , n u n u m a i înţe lesur i pract ice .

Iată că p r i m u l s e m n d e u n i v e r s a l i s m se i v e ­şte. La vârs ta p r e m a t u r ă d e 19 ani , când a c o m p u s Dissertatio de arte combinatoria, L e i b ­n iz face d i n n u m ă r o ent i ta te apl icabi lă ş i e x i ­s tenţe lor incorporale . D e c i ş i ş t i inţe i g e n e r a l e a principi i lor , — metaf iz ice i . Metaf iz ica n u depăşeş te celeilalte d isc ip l ine , ci l e u n e ş t e pr in desvă lu irea e l e m e n t e l o r lor un iversa l e . Firesc , Le ibniz v a ins i s ta în aceas tă Disertaţie a supra log ice i invenţ iun i i — c u r e v e r s u l ei: ar ta c o m ­binatorie , — c o n t u r â n d apoi c â t e v a concepte s i m p l e şi categori i . Coutourat r e z u m ă î n s e m ­năta tea cărţ i i d e fragedă t inere ţe a f i losofului german, a şa : t e n d i n ţ a d e a s impl i f i ca no ţ iun i l e c o m p l e x e , g â n d u l d e - a dărui u n n u m e n o ţ i u ­ni lor căpătate şi m a r e a in tenţ i e a combinăr i i invent ive . E n u m e r a r e a propoziţ i i lor lu i C o u t o u ­rat s e identi f ică p e d e p l i n c u s coa terea lu i Le ibniz din pr imejd ia enc ic loped i smulu i şi i n ­trarea î n făgaşu l tradiţ ie i un iversa l i s t e .

In teresant es te să ş t i m c u m s'a comportat p lă smui toru l monadolog ie i , f a ţă de m e t o d a lu i Descartes . Vorbe le rost i se de Le ibn iz s u n t d e laudă, dar m a i cu s e a m ă d e necruţă toare rezer­vă .Uneori n u se s f ieşte s ă scr ie că pr inc ip i i l e cartes iene sunt n e s e m n i f i c a t i v e şi ut i l e n u m a i în lăuntru l une i a l te m e t o d e d e c â t a c e e a arăta tă d e autoru l lor. Probabi l a t i tud inea lu i Le ibniz se just i f ică p r i n încercarea lu i d e - a în locui ş t i inţa cartesiană a canti tăţ i i printr'o şt i inţă a

S I M B O L Civi l izaţ ia noas tră d u c e l ipsă d e fapte , care

s ă - i î n s e m n e z e d r u m u l cu s tră luc i toare ţâşnir i d e trăire s imbol ică . Ş i p o a t e că î n aceas tă l e n t ă şi normală e v o l u ţ i e s e î m p l i n e ş t e însăş i p r o ­feţ ia dureroasă a lu i Speng ler , care v e d e a în civilizaţie o un i formă curgere d e m a t e r i e şi d e util , î n contrast cu ceea ce d e n u m e a cultură şl care înfăţ i şa p e n t r u e l o îna l tă e f lorescentă d e va lor i spir i tuale . Ges tur i l e ero ice par a fi

formelor şi formule lor . F o r m a es te a l t c e v a d e ­cât măr imea . Aparent , Descar te s era lăsat î n urmă. Real , Le ibn iz s e aşeza p e o poz i ţ i e m a i v e c h e .

Metoda le ibniz iană t rebuie strânsă, bob cu bob, d in t e x t e răsleţe . N ică ier i n u s e g ă s e ş t e s i s t emat i c e x p u s ă . Ea se cupr inde în expres ia d e scientia generalis, râvn i toare s ă f ie u n fel de logică a tuturor ş t i in ţe lor l e g a t e în tre e l e p r i n e l e m e n t e c o m u n e şi p e r m a n e n t e . A s t a î l d i s tanţează s imţ i tor fa ţă d e Descartes , care s e m u l ţ u m e a să n e o fere proporţ i i l ineare, d e c i cantităţ i . . D o u ă m o m e n t e hotăr î toare s e d i s t ing în m e ­toda le ibniz iană : invenţ ia şi fundamentarea , care p â n ă la u r m ă se topesc în u n a şi a c e e a ş i rea l i ta te raţ ională .

Descar tes şi Le ibniz s e a s e a m ă n ă pr in i d e a ­l i tatea metode lor . Pract ic , gândi torul g e r m a n reprezintă o fază d e progres . I n cerce tarea şt i inţif ică e l în trebuinţează d o u ă principi i : p r i n ­cipiul ident i tă ţ i i şi pr inc ip iu l ra ţ iun i i suf ic iente . Scientia generalis apar ţ ine u n e i „nesc ient i s s e n u m e r a r e animi" — ceeace o f a c e să f i e u n c o n ­cept d e s c h i s adică , s i n c e r spus , u n v i s n e p r i h ă ­n i t şi naiv , în tocmai c u m mathesis universalis era o ha luc inaţ i e p u r ă ş i gen ia lă a a l tu i v i z i o ­n a r p e care v e a c u l său n u 1-& încăput , a lu i Descartes .

Constant in N o i c a a d o v e d i t p r i n v o l u m u l , Concepte deschise... că e s te u n cap l i m p e d e ş i mai p r e s u s d e t o a t e pregăt i t . Chipul î n c a r e şt ie să abordeze o p r o b l e m ă d e subt i l a m ă n u n t , sprij init l a f i ecare p a g i n ă d e pasag i i c o n c l u ­dente , s t i lul s ă u sobru ş i totuş i u m b r i t d e f ine nuanţe , cât şi or ientarea sa s igură î n t ă r â m u l încărcat d e amăgir i a l f i losofiei , m ă de termină să l e g de n u m e l e lu i tânăr şi r o m â n e s c ce l e m a i făgădui toare nădejd i . Căci d e o c a m d a t ă Constant in No ica pre ţu ie ş te m a i m u l t p r i n a u ­tent ice le v ir tual i tăţ i ce zac î n suf le tu l s ă u d e ­cât pr in ser iozi tatea lucrări lor publ icate . Ş i a -cesta e u n e logiu p e care prea puţ in i d in tre noi îl m e r i t ă m .

S E P T I M I U B U C U R

I B E R I C r ă m a s şi e l e î n urmă, ţărrhurite în s fera ideală a culturi i . Intr 'adevăr , c iv i l izaţ ia a deprec ia t eroismul , 1-a proletarizat , t rans formând chiar războiul , a c e s t s u p r e m a l tar d e eroism, într'o măce lăr i e a n o n i m ă u n d e cal i tăţ i le ind iv idu lu i sunt anih i la te d e puterea inconşt ientă a a r m e ­lor moderne . D e aici , d i n această s u p r e m a ţ i e a invenţ ie i , d in a c e s t d iotatoriat a l maş in i i , s'a născut nou l caracter a l u l t imelor două veacur i .

*35

O m u l c iv i l izaţ ie i t ră i e ş t e p a s i v , a n g r e n a t î n ­tr'un s i s t e m soc ia l p e care nu-1 m a i c o n d u c e el, t â r î n d u - ş i z i l e l e î n r i t m u l m o n o t o n p e c a r e î l i m p r i m ă m e c a n i z a r e a co t id ianulu i , u r â n d a s t f e l orice e fort c ă t r e s ingu lar i zarea p e r s o n a ­l i tăţ i i . U n d e ar m a i î n c ă p e a e r o i s m u l a i c i ? Dar (însăşi n o ţ i u n e a d e e r o u i m p l i c ă u n p r o ­n u n ţ a t p e r s o n a l i s m , a c e a d e s c ă t u ş a r e d e c o ­m u n care e î n a c e l a ş t i m p u n efort u n i c şi o i zbândă a s u p r a eului însuş i . . Iată , d e pi ldă, e r o i s m u l p r i m i l o r creşt ini , d e s p r i n ş i d i n c o n ­d u i t a g e n e r a l ă a masse i , s u f e r i n d p e n t r u a -ceas tă izolare v o i t ă şi p e n t r u c r e d i n ţ a lor nouă . S a u e r o i s m u l d e b a l a d ă a l v e a c u r i l o r r o ­m â n e ş t i , c a r e s u n t o c o n t i n u ă l u p t ă d e a p ă r a r e a persona l i tă ţ i i n o a s t r e e tn ice . A s t ă z i n o ţ i u ­n e a d e erou c o i n c i d e c u a c e e a d e c a m p i o n sport iv , confundându-ise a s t f e l o trăsătură d e carac ter înăscută , c u o s i m p l ă c h e s t i u n e d e o b i ş n u i n ţ ă ş i d e a n t r e n a m e n t . I n s ă o m e n i r e a a c t u a l ă s'a d e p r i n s cU a s e m e n e a s u r o g a t e ş i c e e a c e s u r p r i n d e a s tăz i n u e m e d i o c r i t a t e a e -roului d e s tad ion , c i î n s ă ş i nebunia eroulu i

ant ic , a c e s t a d e v ă r a t crea tor d e e r o i s m . E a tâ t d e tr i s tă p e n t r u n o i cons ta tarea lu i

S p e n g l e r ş i a t â t d e descurajantă , î n c â t r e î n ­v i e r e a u n u i n o u r o m a n t i s m ideologic , c a r e să p e r m i t ă r e f u g i u l î n s i m p l i t a t e a p u r ă a t r e c u ­tului , a r p u t e a fi f ără îndo ia lă o s o l u ţ i e ş i o î n v i g o r a r e a spir i tu lui d e e l i tă . Ş i p o a t e r e î n ­t o a r c e r e a c ă t r e a c e l 1400 a l lu i E m i n e s e u , v a d e v e n i d i n n o u actua lă , c a o s u p r e m ă e v a d a r e d i n m i n i a t u r a deco lora tă a p r e z e n t u l u i . Or i ­cum, n u c r e d că s e v a p u t e a v r e o d a t ă î m b r ă c a î n za l e d e e r o i s m a c e s t istfert d e v e a c X X , c a r e a t r e c u t p e s t e n o i cu izbucnir i d e războa ie şi revoluţ i i , f ără să f i e to tuş i d e c â t o m o n o t o n ă î n v o l b u r a r e d e m a s s e . Ş i d u p ă c u m e a b s u r d să v o r b e ş t i d e g e n i u l u n e i m a s s e , e t o t a t â t d e a b s u r d s ă crezi î n e r o i s m u l ei . Teor ia m a s -se lor revoluţionare, creatoare, eroice, î n s f â r ­şit , m i s e p a r e d e o cop i lărească na iv i ta t e . E x i ­s t ă n u m a i u n r i t m a l co lec t iv i tă ţ i i , i m p r i m a t d e b a g h e t a m a g i c ă a u n e i persona l i tă ţ i r e p r e ­zenta t ive , a u n u i erou, î n s e n s u l p e care-1 d ă ­d e a Garly le a c e s t u i c u v â n t .

Ia tă însă , î n r e v ă r s a r e a poto l i tă şi h i d o a s ă a v e a c u l u i nos tru , i zbucn ind c ă t r e î n a l t u l c e r a l g lorie i d e a l t ă dată , g e s t u l u n i c şi r e p r e z e n t a ­t i v a l rase i la t ine , a d u n a t ca o f a s c i e d e raze , î n ochi i cadeţ i lor d i n Alcazar . S'a s c r i s a t â t a d e s p r e r e z i s t e n ţ a u l u i t o a r e a a c e s t o r f lăcă i d e b a s m , încât o r e e d i t a r e a i c i a i sprăv i i lor , a r f i inut i lă . C e e a Ce v r e a u s ă r e l e v î n a c e s t e r â n d u r i e s t e s i m b o l u l c a r e a r d e p e f runţ i l e so ldaţ i lor Iui Moscardo , c o m a n d a n t u l A l c a z a r u ­l u i ased ia t . Ia tă î n s fârş i t o l i căr ire d e e r o i s m

care ia proporţ i i d e s i m b o l desch iză tor d e v e a c n o u .

î n t r e a g a d e s f ă ş u r a r e a a c e s t e i a v e n t u r i a m t r ă i t - o ca p e o rea l i t a t e v i e , î n p a g i n i l e u n e i căr ţ i scr i să n u n u m a i c u m a e s t r i a u n o r scr i i ­tori încerca ţ i c u m s u n t autor i i ei , d - n i i H e n r i Mass i s ş i R o b e r t Bras i l lach , d a r m a i a l e s c u e n t u z i a s m u l des lănţu i t d e s i m p l a a p a r i ţ i e a adestui e v e n i m e n t s e m n i f i c a t i v . Cred c ă f i n a ­lu l f iresc a l c iv i l i za ţ i e i n o a s t r e e s t e d e v i e r e a către c o m u n i s m a l i b e r a l i s m u l u i d i n s eco lu l trecut . S i t u a t doctr inar l a a n t i p o d u l cap i ta l i s ­m u l u i l iberal , c o m u n i s m u l n u e s t e e l în suş i d e c â t u n cap i ta l i sm deghiza t , c a r e s t ă p â n e ş t e m a s s e l e n u p r i n rea l i zarea u n o r pr inc ip i i r ă ­m a s e î n t r e c a r t o a n e l e programulu i , ci p r i n f l u ­turarea ab i lă a aces tor h i m e r i c e pr inc ip i i . S e d ă as tăz i î n l u m e o b ă t ă l i e c a r e e g r o z a v ă n u p e n t r u c ă o p u n e d o u ă t a b e r e s t ă p â n i t e d e ide i contrari i , ci p e n t r u c ă reprez in tă l u p t a d e c i s i ­v ă î n t r e l u m e a v e c h e a democraţ i e i , c o n c e n ­trată î n c o m u n i s m , ş i l u m e a n o u ă , a căre i v i ­z i u n e s'a înf ir ipat — î n c ă f r a g m e n t a r — s u b s t e a g u r i l e I tal ie i , G e r m a n i e i şi Por tuga l i e i . R e ­zu l ta tu l d e f i n i t i v a l ur ia şe i bătă l i i l a c a r e a -s i s t ă m , d e p i n d e d e f r o n t u l spanio l . î n f r â n g e ­rea l u i F r a n c o a r ii u n a r g u m e n t d e proporţ i i n e b ă n u i t e în f a v o a r e a l u m i i v e c h i . B i r u i n ţ a l u i ar î n s e m n a p e c e t l u i r e a u l t i m ă a aces t e i h r u b e d e întuner ic , c a r e s e v a p r ă b u ş i apoi , înce tu l c u încetul , ca o casă părăs i tă . Ia tă d e ce ge s tu l cadeţ i lor d i n A l c a z a r î m b r a c ă o -dăjd i i d e s imbo l . E r o i s m u l p a r e a f i r e n ă s c u t a c o l o u n d e era o p r o f e s i u n e şi o e m b l e m ă c a r e a m u r i t odată cu ce l d i n u r m ă h ida lgo , î n d u ­reratu l D o n Quijot te . P e r s o n a g i u l lu i C e r v a n ­te s e d e o m ă r e ţ i e n e b ă n u i t ă (pe care a î n ţ e ­l e s - o a ş a c u m a fost, g e n i u l a d â n c i b e r i c a l lu i U n a m u n o ) p e n t r u că în fă ţ i ş ează s fârş i tu l u n e i în treg i epoc i d e g lor i e eroică, r i s ip i tă a p o i î n p r a g u l epoce i c e s e d e s c h i d e a ş i a l cărui f ina l î l t r ă i m n o i as tăz i . D e sub r u i n e l e A l c a z a r u ­lu i a u i e ş i t n u o a m e n i i c a r e s e adăpos t i s eră acolo , c i p r i m i i r e p r e z e n t a n ţ i a i ere i noi , — c e i ce î n p i v n i ţ e l e m u c e d e a l e ce tă ţu i i a s e ­d i a t e s'au c iocni t c u u m b r e l e s trămoşi lor . Era acolo , fără îndoia lă , sp ir i tu l lu i D o n Qui jo t te şi a l l u i Cid C a m p e a d o r şi s i l u e t a drapată î n î n t u n e r i c a l u i F e r d i n a n d Catol icul .

„Soy un novio de la muerte". Sunt un logodnic al morţii, c â n t a u n c a d e t

d e sub d ă r â m ă t u r i ş i g la su l s p u n e a m a i m u l t d e c â t o istorie , p e n t r u că era e l în suş i o i s t o ­r i e trăită , o c o m u n i u n e trag ică ş i s i m p l ă c u cei d e d i n c o l o d e v ia ţă . U m b r e l e istorie i t r e ­c u t e v o r b e a u î n o m u l i s tor ie i v i i . Ş i m i n u n e a s'a î m p l i n i t . D e s u b b o l o v a n i i prăbuş i ţ i , c a r e

I 3 6

fuseseră a l tă da tă m ă r e a ţ a c i tadelă a A l c a z a ­rulu i d i n Toledo , a ieş i t în l u m i n ă , ca o s p a ­dă nouă , e ro i smul o m u l u i c e l n o u .

I n „Les cadets d e l 'Alcazar" d-n i i H e n r i Mass is şi Robert Bras i l l ach p o v e s t e s c d r a m a î n d e l u n g a t ă a asediaţ i lor . T r e b u e s ă fi fost c eva acolo , u n spri j in supraomenesc , care a î n ­tărit su f l e t e l e f emei lor şi b r a ţ e l e bărbaţ i lor . Şaizec i ş i opt d e zile, ferecaţ i sub n i ş t e r u i n e gata să s e prăbuşească î n f i e c e cl ipă, a s c u l ­tând d e s u b p ă m â n t s g o m o t u l care v e s t e a ca l ea ruine i d e dinamită! . . S u n t pr inse î n a c e s t e p a ­gini câ teva fapte d e l e g e n d ă . S u b bubu i tu l t u ­nuri lor şi răpăia la mitral iere lor , ased iaţ i i t i ­p ă r e a u în f i ecare zi u n ziar „El Alcazar".

„Qui n'a p l u s qu 'un m o m e n t à v i v r e

C R O N I C A P E R P E S S I C I U S : M E N Ţ I U N I CRITICE, Ser ia

III. — Cel cart î l c u n o a ş t e p e d. P e r p e s s i c i u s — în ipostaza d e crit ic — doar d i n ac t iv i ta tea sa foi letonist ică, r ă m â n e s u r p r i n s reci t indu-1 a d u ­nat î n carte: a m a b i l u l g losator d e f rumuse ţ i u -mi l e , neş t iute , a l e cărţ i lor îi a p a r e m u l t m a i a -trăgător, m a i împl ini t , m a i cu rost chiar , d e as tă dată, î n întortochie tur i ie ch ibzu i te şi de l i cate a l e lămurir i lor s a l e d e impres i i critice. Surpr iza a -ceas ta p r o v i n e d i n deoseb irea d e condi ţ i i î n cari s e înfăţ i şează a c u m d. Perpessiicius.

N u m a i e o m u l oare s e m n e a z ă u n fo i le ton cr i ­tic, ad ică o judecată la c a r e s imţ i n e v o i a s ă a-pe lez i — tu, s i m p l u cet itor — m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n i m e d i a t după apariţ ia, cu t ă m b ă l ă u s a u î n tăcere t imidă , a u n u i autor s a u a vinei cărţ i noi. D e ohiee iu , aces tu i fe l d e a p e l la judecata d - lu i Perpess ic ius , n u p u t e a s ă - i urmeze , î n s u f l e ­tul t ă u decât o m i ş c a r e surdă d e d e s a m ă g i r e dacă n u ch iar d e ir itare. P u r şi s i m p l u — f i ­indcă n u găseş t i aceas tă judecată hotărî tă , de valoare , ci u n de l i ca t f lor i l eg iu a to t c e e a ce, bun, s e p o a t e c u l e g e dintr'o car te cât d e proastă , a lătur i d e r i s ipa f rumoasă a une i m e m o r i i d e cet itor subţ i re a l l i teraturi i un iversa le , c a r e şt ie s ă a leagă, s ă re ţ i e şi s ă a m i n t e a s c ă cu g u s t d e a c o l o ceea ce s e po tr iveş t e d e m u l t e ori foarte v a g ou ceeace d i scută d - s a d i n l i teratura n o a s ­tră.

Chiar c â n d dispui d e suf ic iente re surse i n t e ­l ec tua le ca să poţ i să admiri ab i l i ta tea ş i f i n e -ţa c u care izbuteş te câ teodată d. P e r p e s s i c i u s s ă - ş i e x p r i m e opoziţ ia sa hotăr î tă fa ţă d e v a ­loarea l i terară admisă î n aparenţă c u e n t u z i ­a sm, ad ică p a r a d o x u l d e a r e s p i n g e ' e l o g i i n d — nici a tunci aceas tă ir i tantă i m p r e s i e d e n e m u l ­ţumire , d in suf le tu l tău d e cet itor cinst it , n u

N'a p l u s r i en à dissimuler". . . scria odinioară Quinault . M ă gândesc la rân­dur i l e c h i n u i t e a l e a c e s t u i ziar, care aduna, ca o enc ic loped ie a morţ i i , to t pr inosul d e v ia ţă a l ace lor suf l e te î n aş teptare , v e ş n i c î n aşteptare . Ş i într'un colţ, s u b t r e m u r a t u l pal id a l u n e i candele , s t a t u a Madone i c u nădejdea lu i I i sus î n braţe.. .

Cartea aceas ta ,e poate , u n u l d i n c e l e m a i s emni f i ca t ive d o c u m e n t e a l e vremi i , p e n t r u că a surpr ins e v e n i m e n t u l treceri i de là o eră l a al ta . S i m b o l u l iber ic a l cadeţ i lor redă v ie ţ i i î n ­tregul ei î n ţ e l e s p ierdut . T r ă i m d i n n o u în eroic.

V I N T I L A H O R I A

L I T E R A R Ă dispare . Dimpotr ivă , t o c m a i aceas tă abi l i ta te — c u cât o surprinzi m a i b i n e î n resorturi le e i s u b ­ti le, cu atât îţi apare m a i neaven i tă , ţ i e care ai "venit n u să admir i o t e h n i c ă c i să ceri o j u d e ­cată — s u m a r ă dar hotărîtă. . .

N u e însă nic i v i n a d - lu i Perpess i c ius aicia . D - s a e u n o m î n f o n d b ine in tenţ ionat — p r i n dragostea sa i m e n s ă d e l i teratură, d r a g o s t e care e rea lă şi, oricât s'ar părea d e ciudat, c u totu l curată '•— u n o m însă p u s să a c t i v e z e într 'un d o m e n i u şi în împrejurăr i cari n u îi s u n t p r o ­prii.

D - s a a d u c e a n u m e în scrisul nos tru u n de l i ­cios t ip d e fo i letonist l i terar — însă n u ace la care n e t rebue astăzi .

Căc i fo i le tonul cr i t ic — recenz ia — oricât e de t e s ta t ş i pr iv i t pe iora t iv d e cei cari az i r e ­gretă sacerdota le le şi l u n g i l e oficii a l e crit icei d e odinioară — es te o reală neces i ta te şi d e aceea trăeş te in tens , cu vo ia ori fără d e v o i a d u m ­nealor .

I n v e a c u l trecut, turma patr iarhală a l i t ere ­lor noas tre p u t e a fi c o n d u s ă s i m p l u c u u n to iag şi u n f luer s o l e m n d e păstor . O rev i s tă -două , cari abia îş i în t ruch ipau m a t e r i a l u l (eroicele , îndu ioşe toare le s i l in ţe d e secretar d e redacţ ie , a l e lui Iacob Negruzzi!. . .) şi o car te -două p e an, iată ceea c e trebuia v e g h i a t d e pont i f i i criticei . I n a s e m e n e a condiţi i , îi era foarte uşor u n u i T i tu Maiorescu să of ic ieze d i n înăl ţ imi , la c â ţ i ­v a a n i odată, p u n â n d ord ine în tre ce i c e n u prea se îmbulzeau . C â t e u n deoen iu d e l i t era­tură, c u toate n u m e l e — dar absolut t o a t e n u ­m e l e lu i — cu e x e m p l e conv ingătoare ch iar d i n opera celor pomeni ţ i , î n c ă p e a tocmai b i n e î n cuprinsul unui s tud iu de proporţ i i m o d i c e . D i s ­cuţ ia cr i t ică înaltă , const i tu irea d e s c h e m e i d e o -

137

l o g i c e impozante , era to t u n a cu r e s p i n g e r e a s a u a c c e p t a r e a scri i tori lor prezenţ i î n a r e n a l i t ere ­lor, căci ei b ie ţ i i e r a u a t â t d e p u ţ i n i î n c â t ab ia a j u n g e a u p e n t r u e x e m p l i f i c a r e a teori i lor .

D i n parad i su l l i terar c i n e v a p u t e a fi foarte uşor i sgon i t d e u n o m ca Maiorescu , p u r ş i s i m ­p l u f i indcă a c e s t e x i l a t n'ar fi găs i t să-1 apere, să-1 readucă , p e n i m e n i , n ic i m ă c a r p e u n u l m u l t inferior profesoru lu i a c e s t a d e estet ică , c e îş i p e r m i t e a s ingur , c u rev i s ta lui, s ă s e o c u p e d e sportu l aces ta . A t i t u d i n e a mi l i tantă , d e a c l a -m a r e s a u r e p u d i e r e d e valori , p u t e a p r i n u r ­m a r e co inc ide f iresc c u s i n t e z a crit ică s o l e m ­nă , e şa fodată la ră s t impur i l u n g i p e pr inc ip i i mari , deasupra actual i tăţ i i ; f i indcă mater ia lu l d e creaţ ie , r e d u s l a l imită , r i sca s ă f ie ace la ş i d a c ă c e l e d o u ă funcţ i i necesare , a l e criticei , — a c e e a d e a c c e p t a r e s a u r e s p i n g e r e imedia tă , h o -tărîtă, şi aceea d e i l u m i n a r e târz ie , l entă , a v a ­lorilor consacrate , — ar fi fost d i f erenţ ia te .

Opin ia noas tră pub l i că s'a ob ic inu i t cu aceas tă s imbioză a d h o c şi astăzi , când s t ruc tura v ie ţ i i n o a s t r e l i terare s'a s c h i m b a t c u to tu l — r e g r e ­t â n d cr i t ica s o l e m n ă d e a l tădată , d i s p r e ţ u e ş t e p e n e d r e p t şi n u î n ţ e l e g e foiletonul critic, care e c u totul a l tceva . S t u d i u l cr i t i c e înţelegere; fo i l e tonu l e atitudine. S t u d i u l î ş i p o a t e î n g ă d u i truda d e a s o n d a cu tot f e lu l d e m i j l o a c e p â n ă să a d u c ă l u m i n a n e c e s a r ă p e n t r u î n ţ e l e g e r e a o -pere i , p o a t e să l ă m u r e a s c ă totul , f i indcă are t i m p să construiască şi are m a t e r i a l sol id: v a ­loarea d e creaţ ie u n a n i m accepta tă ; e l t r e b u e să a j u n g ă l a reve la ţ i i certe , de f in i t ive ; s tudiu l p o a t e oscila dar n u t r e b u e să greşască . F o i l e t o ­nu l e reac ţ ia i m e d i a t ă a op in ie i cr i t ice; e l n u t r e ­b u e m a i întâ i d e toate să l ă m u r e a s c ă ci să a-leagă. Astăzi , când p r o d u c ţ i a l i terară e şi l a n o i a t â t d e m u l t i p l ă ş i d e haot ică , az i când m u l ţ i ­m e a scri i tori lor s'a organizat p e par t ide şi b i ­ser icuţe , c â n d a găs i t a l iaţ i a tâ t d e putern ic i î n subso lur i l e gazete lor , cr i t icul n u î ş i p o a t e a -pl ioa l e n t e l e m i j l o a c e d e i n v e s t i g a ţ i e a s u p r a tot ce a p a r e — ca î n v r e m i l e p a t r i a r h a l e d e cari a m vorbi t — nic i s ă î ş i i a m a t e r i a l u l d e c e r c e ­ta t la î n t â m p l a r e . E n e c e s a r ă în prea lab i l o c u ­răţ ire s u m a r ă dar fără m i l ă a terenulu i . E c e -e a c e t r e b u e să facă fo i le tonul . E l d i s t i n g e i m e ­d ia t v a l o r i l e d e n o n - v a l o r i , p e n t r u ca apo i cr i ­t ica p r o p r i u z isă să s e p o a t ă a p l e c a î n l in i ş te şi c u fo los doar asupra celor d intâ i . D e aceea , fo i l e tonis tu lu i crit ic î i t r e b u e n u s o l e m n i t a t e ci gust , n u p u t e r e a soc ia t ivă c i hotăr îre î n d i s ­t ingeri . U n fo i l e ton p o a t e greş i dar n u t rebu ie să şovăiască.

Foi l e ton i s tu l e apo i o m u l t i m p u l u i s ă u m a i î n ­tâ i d e toate . El t r e b u e s ă u r m ă r e a s c ă , s ă d i s t i n ­gă, p e l ângă v a l o r i l e s u p r a t e m p o r a l e şi acel

m a t e r i a l m e d i o c r u dar uti l , care t r e b u e să î n -graşe în tr 'un a n u m i t fe l u n a n u m i t t e r e n d e creaţ ie , ca d i n e l s ă p o a t ă răsăr i m a i târz iu o -pera per fec tă c a r e n e t rebue . F o i l e t o n i s t u l e în ace laş t i m p şi an imator , n u n u m a i judecător .

Poz i ţ ia lu i e d e c i e x t r e m d e dif ic i lă . I s e cer o s u m ă uriaşă d e energ i i d e m u l t e ori a p r o a p e impos ib i l d e înmănuniChiat: e n t u z i a s m d e a n i ­mator ş i judeca tă s e v e r ă î n a l egere ; s i m ţ u l v a ­lori lor de f in i t i ve şi pr iv i rea s igură a c â m p u l u i în treg d e creaţie , c u l ipsur i l e lu i cari t r e b u e s c împl in i t e , chiar p r i n în truchipăr i m a i p u ţ i n d e ­s ă v â r ş i t e l a î n c e p u t ; f ine ţă î n î n ţ e l e g e r e ş i h o ­tăr îre bruta lă î n sent inţă . . . Ş i toată aceas tă che l tu ia lă i m e n s ă d e su f l e t e răsp lăt i tă printr'o cons iderare pe iora t ivă : şi d e către scri itori , cari of tează c u g â n d u l l a f r u m o a s e l e v r e m i a l e s t u ­di i lor cr i t ice ce a p ă r e a u pont i f i ca le la câ ţ iva an i odată d a r t e p r i v e s c uc igător p e s u b s p r â n ­c e n e dacă ai în târz ia t o s ă p t ă m â n ă - d o u ă să scri i despre cartea lor, — ca şi d e publ ic , p e c a r e f i ­re ş t e rar i ta tea s o l e m n ă a apari ţ ie i t a l e cr i t ice l - a r fi i m p r e s i o n a t m a i m u l t .

N e g r e ş i t a c e s t m ă n u n c h i p e r f e c t d e ca l i tăţ i e foarte greu să f ie a d u n a t î n pos ib i l i tă ţ i l e u -nuia d intre fo i le toniş t i i noştri , dar n u s e p o a t e contes ta că, d e l à Ilarie Chendi, — c a r e e la n o i începătoru l g e n u l u i n u d i n i n i ţ i a t i v ă ci p r i n forţa lucruri lor , căc i a t u n c i î n c e p u s e r ă s ă s e î n m u l ţ e a s c ă şi s ă s e î n c u r c e g lasur i l e l a n o i p r i n apar i ţ ia m o d e r n i s m u l u i şi l ărg irea t e r e n u ­lu i d e cul tură — n u s'au făcut e forturi d e o s e ­bite la no i î n a c e s t s e n s .

Să v e d e m a c u m , e d. P e r p e s s i c i u s î n m ă s u r ă să r ă s p u n d ă aces tor aspre neces i tă ţ i cari p r e z i ­dează a z i ac t iv i ta tea î n aceas tă r a m u r ă m i l i t a n t ă a crit icei? Hotăr î t , n u ! D - s a e s t e u n de l i ca t râvn i tor a l înţe leger i i , foar te îndepărta t d e i m ­pu l s iv i ta t ea u n e i l u p t e d e a f i rmare s a u d e r e s ­p ingere . E u n p r e ţ i o s şi l en t d e g u s t ă t o r d e f r u ­museţ i , p e n t r u m u l ţ u m i r e a sa suf le tească , fără n ic i o a p t i t u d i n e p e n t r u funcţ ia d e s e m n a l i z a t o r la răspânt i i .

U n iubi tor t ihn i t a l valori lor , căruia i - a r s ta b i n e într'o b ib l io tecă s o m p t u o a s ă d e cas te l m e ­d i e v a l — dar c a r e a î n ţ e l e s r ă u că t r e b u e s ă c o ­b o a r e î n a r e n a c u c iocnir i d e f i er şi a l iaje , a a c ­tual i tăţ i i l i terare m o d e r n e .

D . Perpess i c ius , care trebuia să facă d o a r o -p e r ă d e subt i l comentator , în t ihnă, a va lor i lor consacrate , a crezut că p o a t e să s tea t e a f ă r în lupta p e n t r u a l e g e r e a lor.

N'are însă c u r a j u l necesar . Ş i n e a v â n d , ca Horaţ iu , î n ţ e l e p c i u n e a p u ţ i n c a m ruş inată a părăs ir i i a r m e l o r şi a luări i l a fugă, a perz i s ta t cu î n ţ e l e g e r i l e d - s a l e v ă t u i t e într'o arenă d e c iocnir i u n d e t r e b u i a u m a i în tâ i conv inger i tari.

138

A c e s t a e d o m e n i u l u n d e d-sa n u trebuia s ă r ă ­m â n ă .

S u n t apoi împrejurăr i le noas tre spec i f ice , cari î i agravează s i tuaţ ia . V ia ţa noas tră l i terară e încă, în m o r a v u r i l e ei, cu foarte p u ţ i n e excepţ i i , o m i c ă şi de l i c ioasă m a h a l a , în c a r e scri itori i n 'au î n v ă ţ a t încă să s e re spec te în tre e i ca o a ­meni . A d i c ă să n u e c h i v a l e z e imed ia t o părere aspră dar c inst i tă despre opera lor c u u n a tentat direct la onorabi l i ta tea lor d e oameni . Şi n u e rar cazul, ca a c e l a l d - lu i Gabrie l Drăgan , care a scos a d - h o c u n n u m ă r întreg d e rev is tă c u i n ­s u l t e t r iv ia l e la adresa s u b s e m n a t u l u i , f i indcă n u i - a u p l ă c u t observaţ i i l e crit ice, cari i - a u fost făcute î n cel m a i u r b a n ton posibi l .

D . Perpess i c ius a trebui t să se a d a p t e z e a c e s ­t e i rea l i tă ţ i ba lcan ice şi a făcut -o î n fe lu l d - sa le subţire , î n v ă l u i n d u - ş i ungh i i l e sgâr ie toare în puf. E drept, f i ecare d intre fo i letonişt i i noştr i critici ţ i n e s e a m ă d e aceas tă rea l i ta te de c o n ­f o r m a ţ i e a scri i torului nostru , ca şi d e s tarea speci f ică d e orgol ioasă şi entuz ias tă e f e r v e s c e n ­ţă a l i teraturi i n o a s t r e d e azi. D . Perpess ic ius a e x a g e r a t însă n e î n g ă d u i t de m u l t în aceas tă gr i ­jă d e grădinar ce îş i f ereş te e x c e s i v florile, d e or ice ad i ere d e vânt . Dintr 'o p r o b l e m ă d e atitu­dine, c u m e c e a a fo i l e tonulu i critic, d - s a a f ă ­cut o p r o b l e m ă de abilitate, c e e a c e e e x a c t c o n ­trariul.

Astfe l , dintr'o sută d e scri itori recenzaţ i în fo i l e toane le a d u n a t e în aceas tă a I II -a serie , doar trei sunt repudiaţ i categor ic : d. Popasou Polyctet , Luc ian Costin şi D a m i a n Stăno iu . Să recunoască oric ine c ă e e x c e s i v d e puţ in .

R e s t u l d intre cei mediocr i sunt , s a u ajutaţ i să iasă la lumină , c u p r e a p u ţ i n u l b u n p e care-1 pot aduce , s a u — m a i rar! — e x e c u t a ţ i subţ ire n u p r i n obiecţ i i ci p r i n o interpretare perf idă, c u totu l a lătur i d e rea l i ta tea creaţ ie i . Scri itorul , dacă e subt i l — ceea ce e iarăş i d e s t u l d e rar — î n ţ e l e g e că d. Perpess i c ius a preferat o c o n d a m ­n a r e în tre p a t r u ochi, care s ă n u - i a l t ereze c u n i m i c ace lu i în cauză m i n u s c u l a reputa ţ i e în pub l i cu l nos tru . Crit ica d- lu i P., d i n operă d e or ientare a publ icului , d e v i n e as t f e l o conf iden­ţ ială foaie d e t emperatură p e n t r u scriitor. I n aces t caz b e n i g n însă, e p ă c a t d e che l tu ie l i l e d e t iraj a l e apari ţ ie i în ziar: c h e s t i u n e a s e p u t e a rezolva m u l t m a i ief t in şi m a i pr ie teneşte , p e ca le epis to lară s a u chiar orală.

D. Perpess i c ius e apoi a tâ t d e cald în entuz i ­a s m u l d - sa l e d e lector, încât p i e r d e aproape to tdeauna d in v e d e r e a n s a m b l u l . câmpul în treg a l l i tere lor noas tre . Ast fe l , î n c ă odată se d o v e ­d e ş t e u n comenta tor şi n u u n judecător . Aces tu i e n t u z i a s m l imitat , lărgi t doar p r i n asociaţ i i d e fantez ie — m i n u n a t e d e a l t fe l — d a r n u d e v i ­

z i une critică, i s e datorase g r a v e l e greşe l i d e a n ­t ic ipaţ ie a l e d - sa le . A luat î n braţe p e a c e l l i ­b id inos vers i f icator c a r e e Camil Baltazar — a c u m , d i n fericire, epuizat poat iceşte , c a o h o -tăr î toare dovadă a art i f ic ial i tăţ i i s a l e — r ă b -dâ ndu- i îngereş t e grozavi i d e l imbă ca aceas ta ,,îşi p ă s t o r e a u p e u n ciopor cald de mare o t u r ­m ă d e oiţe"... s a u confuz ia speci f ic ovre iască între ă ş i â î n pen ib i la r imă: mătăsuri — surâ­suri... şi d e c r e t â n d u - i „strigări le trupeşt i l ângă g lesne" şi ce le la l te , drept „ fuz iune i d e a l ă d e s u b ­s tanţă şi contur" (Pag. 22). A vorbi t foarte s e ­n i n d e fe lu l c u m s e aşează proza d e folc lor o -vreesc a lu i I o n Călugăru faţă d e „tradiţia e p i ­că" a noastră , d e „scrisul c e urcă p â n ă la c r o ­nicari", ca o va loare d e c i s i v ă a actual i tăţ i i l i t e ­rare româneş t i (p. 318). A d r a p a t persona l i ta tea nulă d e scri i tor ş i s i m p l u l ta l ent d e reporter cul tural a l e lu i F e l i x A d e r c a în t e r m e n i uluitor d e e logioş i ca aceşt ia: „ D e m u l t n 'am m a i a v u t p lăcerea să s c r i m d e s p r e d. F . Aderca, poe tu l şi romancierul , e s se i s tu l şi criticul, p o l e m i s t u l şi dramaturgul , la f e l d e in teresanţ i şi la fe l d e preţuiţ i d e m o d e s t a noas tră în ţe legere . Şi v ina es te de bună s e a m ă a noastră" (p. 116—17). Dar, ca să n u s e creadă că p r i v i m lucruri le d o a r p r i n pr izma convinger i lor noas tre ant i semi te , a l t e dovezi : „Crăişorul", care e u n a d i n u n a n i m r e ­cunoscute le m o m e n t e d e s lăb ic iune î n creaţ ie a maes tru lu i R e b r e a n u e e log iat ca ld (p. 145), d e ş i cu retractarea fe l ină d e l à sfârşit: „ in termediu Interesant" (p. 147); pos ib i l i ta tea d e creaţ ie e p i ­că, obiect ivă, a d - l u i A r g h e z i e a f i rmată c u to t a tâ ta orgo l iu (p. 139) p e cât e s t e de ev identă l i p ­sa ei, p e n t r u toţi...

A m s p u s totuşi la început , că d. Perpess i c ius câşt igă î n v o l u m . C u toate a p a r e n ţ e l e contrari i d in anal iza noastră d e p â n ă a c u m , totuşi a ş a e.

Toate a c e s t e şovăel i , toate a c e s t e greşe l i a l e d-sa le , sunt în adevăr , i r i tante î n m o m e n t u l în care l e ceri să f ie judecăţ i critice, în c l ipa a c e e a d e şovă ia lă a ta, d e cetitor, î n c a r e a i v r e a l ă ­m u r i r e hotăr î tă de là altul . A d i c ă î n v â r t e j u l actual i tăţ i i l iterare.. .

Dar, reapărute d u p ă ani ,când şi tu eşti l u m i ­nat, când vez i l i m p e d e î n c e a greş i t ş i î n c e a v ă z u t bine , a t u n c i s e tea adevărulu i , s e t ea v e r ­dictului critic, dorinţa ta d e a v e d e a u n r u m â n sănătos făcând rânduia la cuven i tă în l i teratura ţării tale, a tâ t d e împes tr i ţa tă în b e l ş u g u - i ca şi ce l e la l t e d o m e n i i d e v i a ţ ă a l e noas tre — toa te se aburesc , t rec p e a l doi lea p lan , f i indcă v r e ­m e a şi ins t inc tu l m a i s i g u r a l n e a m u l u i a u f ă ­cut s inguri opera d e purif icare , p o ţ i a c u m c e r ­ceta l inişt it , poţ i gus ta fără n e c a z f rumuse ţ i l e rea le a l e scrisului , ca şi ale e n t u z i a s m u l u i î n î n ­ţe legere , a l e scri i torului ş i a l e degus tă toru lu i f in

*39

d e l i teratură , care e d. Perpes s i c ius . C u toată m a t e r i a e i ingrată şi f r a g m e n t a r ă — cartea d e m e n ţ i u n i cri t ice a d - l u i P e r p e s s i c i u s s e arată o creaţ i e un i tară şi organică , p r i n s u f l e t u l ca ld d e poet , c e o s t răbate toată , — şi s e c i t e ş t e c u n e -d e s m i n ţ i t ă încântare . F i indcă e î n e a u n joc n e s p u s d e subt i l ş i pre ţ io s d e i m a g i n i p o e t i c e şi d e asoc ia ţ i i d e lectură, d i n s u b s t a n ţ a d e a -mint ir i l ivreş t i a tâ t d e b o g a t ă la d P e r p e s s i c i u s , şi î n a c e l a ş t i m p o v ă l u r a r e f e l ină .graţ ioasă, d e mişcăr i su f l e te ş t i i s ca te d e p lăcer i l e s a u n e ­p lăcer i l e m e s e r i e i d e comenta tor a l l i teraturi i .

& * •

.VICTOR P A P I L I A N : F A R A L I M I T A . — R o ­m a n u l a c e s t a c o n t i n u ă — c u oarecare s u p u n e r e unor rânduie l i pres tab i l i t e ş i luc ide a l e autorulu i , a i p u t e a z ice — t r u d a d e s c o r m o n i r e a su f l e tu lu i m o d e r n , ră fu irea c u toate n o s t a l g i i l e ş i tr i s te ţ i l e s a l e grozave , ace l dozaj indef in ib i l d e î n ţ e l e ­g e r e rece , Clinică, şi d e g e a m ă t fără vo ie , t r ă ­sătur i caracter i s t ice a l e personal i tă ţ i i a t â t d e d e o s e b i t e a scr i i torulu i Vic tor P a p i l i a n . D u p ă u r m ă r i r e a s b u c i u m u l u i , i m e n s şi m ă r u n t totodată •— ca a l u n e i g â n g ă n i i în p â n z ă d e p ă i a n j e n , — a l b i e tu lu i M a x i m Muscă , p r i n s şi torturat d e s e t e a a b s o l u t u l u i re l ig ios , î n „Credinţa c e l o r şapte s feşnice", r o m a n c i e r u l î n s e a m n ă z igzagul ace l e ia ş i f ebre a abso lutu lu i , i sp i t i t a c u m în creaţ ie .

Ind ica tă a s t f e l t e m a preocupăr i lor d - s a l e epice , ea a r p u t e a a p a r e foarte p u ţ i n ispit i toare, — p r i n apropierea e i d e abs trac ţ iune , — m a r i l o r m a s e d e cititori, car i la noi î i c e r r o m a n u l u i m u l t m a i puţ in . C e e a c e s'a î n t â m p l a t c u m a s i v a rea l i zare ep ică anter ioară — „In cred inţa ce lor ş a p t e s f e şn i ce" — oare, cu tot m a t e r i a l u l i m e n s d e v i a ţ ă p e care-I a d u c e a , cu t o a t e s tră luc i te l e e i în suş i r i l i terare, a r ă m a s m a i d e p a r t e d e î n ­ţ e l e g e r e a m a r e l u i nos tru publ ic , d e c u m a r fi m e r i t a t - o .

D e a s t ă da tă î n s ă d. P a p i l i a n e x a m i n e a z ă m e ­c a n i s m e l e d i s t rugătoare a l e ace s t e i d r a m a t i c e tentăr i a abso lutu lu i , caracter is t ică su f l e tu lu i m o d e r n , î n l i m i t e l e m a i s u m a r e ş i m a i c o n ­crete a l e u n u i c a z care e în ace la ş i t i m p u n a d i n ce l e m a i f r e c v e n t e şi m a i s â n g e r â n d e p r o ­b l e m e a l e v i e ţ i i n o a s t r e s o c i a l e d e azi : d i s o -lu ţ ia u n e i căsn ic i i .

V o r b e a m u n d e v a d e l ipsa d e ac tua l i ta te , a -p r o a p e s tupidă , a l i teratur i i r o m â n e ş t i d e a c u ­m a . Ei b ine , d a c ă s u n t câţ iva , foarte puţ in i , scr i i tori a i noş t r i cari să r ă s c u m p e r e aces t i m e n s păcat , d. P a p i l i a n e d i n t r e aceş t ia m a i c u pr isos inţă . N u e însă u n Victor Marguer i t t e , oare să spargă m e t o d i c câte u n bubo i a l soc ietăţ i i

c o n t e m p o r a n e lui , n u m a i cu p r e o c u p a r e a d e a face senzaţ ie , d e a a v e a suoces . N u s t ă n ic i în e x t r e m a ceala l tă , a r e v o l t e i care n u îş i m a i g ă ­s e ş t e su f i c i en t m o d u l l ir ic p e n t r u e x p r e s i e .

Eroii d - s a l e t ră iesc î n ac tua l i ta tea imed ia tă — c u toate e l e m e n t e l e e i d e v ia ţă , c u toa te p r o b l e m e l e ei, — f i indcă a ş a e f iresc să t r ă ­iască . F i indcă a u t o r u l î i v e d e în v i a ţ a d i n j u ­r u l lu i şi î i s c o a t e d e aco lo . A c c e n t u e z : î i s c o a t e d i n î n v ă l m ă ş a g u l cot id ianului , — f i indcă î n a -d e v ă r , c u toată ac tua l i ta tea lor e v i d e n t ă , c r e a ­ţ i i le ep i ce a l e d - l u i P a p i l i a n s u n t şi n u s u n t î n ace la ş i t i m p sec ţ iun i î n a n a t o m i a v ie ţ i i . F i indcă d i n m a t e r i a l u l ei in form, r o m a n c i e r u l alege, n u î n s e a m n ă . V ia ţa a r e s traturi şi n i v e l u r i car i t r ă -e s c s i m u l t a n t ă r â m u r i şi epoc i deosebi te . S i m u l ­t a n e i t a t e a a c e a s t a î n a m e s t e c u l e i , e p e i s a -g iu l soc ia l . D . P a p i l i a n î n s ă e a t e n t l a propr iu l s ă u s b u e i u m — care e spec i f i c in te l ec tua lu lu i m o d e r n — î n c â t îş i organizează l u m e a sa epică după l in i i l e s tructur i i s a l e inter ioare . E a n u m e î n toată l i teratura d - s a l e o p r o b l e m ă ce r e ­v i n e t ipică, o b s e d a n t ă : a c e e a a integrăr i i d e p l i n e a o m u l u i î n v ia ţă .

P r o b l e m a a r fi r id ico l d e s implă , i n e x i s t e n t ă chiar p r i n l ipsa e i d e d i f i cu l ta te — c e e m a i firesc, m a i e l ementar , decâ t să tră ieş t i ! — dacă ea n u ş i -ar c ă u t a so luţ ia î n v r e m e a noas tră , î n v i a ţ a noas t ră d e azi . O r ă ş e a n u l m o d e r n , şi protot ipul lu i ce l m a i e v o l u a t : i n t e l e c t u a l u l — p r i n cond i ţ i i l e i n u m a n e d e t ra iu d e astăzi , cari î i cer d i n ce în c e u n efort m a i c r â n c e n şi m a i c lădit p e abstracţ i i , i e s e fără s ă - ş i d e a s e a m a d i n l i n i a f irească a v ie ţ i i .

C u cât o m u l v r e a să f i e u n so l m a i pur , m a i împl in i t , a l l u m i i care se s c h i m b ă p e n t r u m â i n e , ou a t â t s e d e p ă r t e a z ă m a i m u l t d e ea. As t f e l s e î n t â m p l ă c ă as tăz i o m u l cel m a i c inst i t s u ­f l e t e ş t e faţă d e p r o f e s i u n e a sa m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n inte lec tua lă , o m u l cel m a i c o n s u m a t d e dor in ţa d e a s e rea l iza m a i d e p l i n d u p ă f o r ­m u l e l e idea lu lu i m o d e r n d e per fec ţ iune , — d e ­v i n e tocmai el, a u t o m a t i z â n d u - s e , ce l m a i n e ­fer ic i t e x e m p l a r d e om, pr in go lu l care se creează şi î n juru- i şi î n ă u n t r u - i . Su fer in ţa a c e a s t a d e ob ice i e a n u l a t ă ca sub u n narcot ic , d e c o n ş ­t i in ţa a m o r ţ i t o a r e că a ş a e v ia ţa .

A p r o a p e toţ i eroi i d - lu i P a p i l i a n s u n t la î n ­c e p u t aşa . Medic i , judecători , profesori , avocaţ i , mi l i tar i — a d i c ă a c e i o a m e n i p e a căror a u t o ­m a t i z a r e î n p r o f e s i u n i l e lor s e raz imă t i h n a v i e ­ţ i i noas tre soc ia le . D a r v i n e o în tâmplare , m ă ­runtă s a u m a r e — aici, î n r o m a n u l „Fără l imită", a fost c o n d a m n a r e a judecătoru lu i G â r d ă r e a n u — c a r e f rânge bruta l l an ţu l d e a u t o m a t i s m e a l e v i e ţ i i m o d e r n e . O m u l s e t rezeş te î n s p ă i m â n t ă ­tor d e s ingur î n g o l u l l u i s u f l e t e s c l a g â n d u l c ă

140

viaţa s a t r e b u e s a u ar fi t rebui t n u m a i , p r i n a -ceastă în tâmplare , să i a a l t curs — o luc id i ta te n o u ă s e i v e ş t e : ce a î n s e m n a t a tunc i v ia ţa lu i d e m a i înainte , p e n t r u ce a trăit ? O m u l v e c h i trăia p e n t r u o a l tă lume , cea v e ş n i c ă . O m u l m o d e r n n'o m a i are, ca o nădejde. . . Neant. . . î n ­grozit, toate energ i i l e lui s e încordează i n s t i n c ­t iv . Eroii d - l u i P a p i l i a n v o r s ă a t ingă a t u n c i a b ­so lutul v ie ţ i i aici, p e p ă m â n t : M a x i m M u s c ă pr in d o m i n a r e a spir i tuală a s e m e n i l o r să i ; Emi l Gârdăreanu p r i n lăsarea c u totul în vo ia c e ­lui m a i p u t e r n i c ins t inct a l v ieţ i i , cel erot ic ; Cla-risa, so ţ ia lui , p r i n v i su l u n e i iubir i pure , idea le .

F ireş te , acea r e g i u n e „fără l imită" a c loco ­tului vieţ i i , p e p ă m â n t n u p o a t e fi a junsă . O a ­m e n i i d - l u i P a p i l i a n s e î n c o r d e a z ă as t fe l m o n s ­truos, s e c o n s u m ă î n f lacără zadarnică — p â n ă când sufletul l e r ă m â n e scrum. N u m o r nici n u î ş i i a u v iaţa . P e când aproape t o a t e creaturi le sa l e s u n t a te i s a u ieş i ţ i d i n că i le drepte a l e b i ­sericii , — r o m a n c i e r u l e u n u l d i n ce l e m a i p r o ­fund creşt ine su f l e t e a l e n o a s t r e : cei ce a u p ă ­cătuit , r ă m â n p e p ă m â n t ca să i spăşească . P l a t a s e f a c e printr'o sufer in ţă iarăş i speci f ică v r e m i i d e azi : a lăsări i i n e r t e în v o i a ta lazului m u r d a r al v ie ţ i i u m a n e , a m e s t e c d e a n i m a l i t a t e dură şi ra f inare perversă . D a m n a ţ i i d - lu i P a p i ­l i an se a f u n d ă în aces t in fern cu conşt i inţa a-mară a raiului perdut .

G â r d ă r e a n u s fârşeş te p â n ă la u r m ă d o a r î n dor inţa a p r o a p e maniacă , d e a a v e a u n c o ­pil, — oricum, cu or ic ine — ca să r ă m â n ă m ă ­car p r i n c e v a p e l u m e a as ta ; Clar isa r e n u n ţ ă la toate pur i tă ţ i l e ei sufleteşt i , ca şi M a x i m M u s ­că la toate e x t a z e l e sa l e — ş i d e v i n a m â n d o i oameni în cea m a i bruta lă şi nenoroc i tă accepţ i e a cuvântului . . .

Dar la aces t s b u c i u m al suf le tu lu i m o d e r n , a u ­torul n u şt iu c u cât d i n su f l e tu l s ă u ia parte . F i indcă îl v ă d s tând foarte depar te d e c r e a t u ­r i le arte i sale. E î n adevăr , o l in i ş te uneor i a tât d e i n u m a n ă î n pr iv irea c u care îş i u r m ă ­reş te d. P a p i l i a n o a m e n i i cărţ i lor d - sa le , î n ­cât t e îngheaţă . Autoru l ş i - a crea t o l u m e a sa, î n care luc id i tatea e ordinea suverană , î n c a r e mi şcăr i l e suf le tu lu i sunt d i secate sub l u m i n a ei rece ca s u b u n anestez ic .

I n l u m e a as ta n u poţi intra deodată . D e a c e e a p r i m e l e 50—100 d e pag in i a l e cărţi lor d - l u i P a ­p i l i a n se c i tesc greu. Apoi , încet , t e ob ic inueş t i şi t u cu v u e t u l aces ta m o l c o m d e m e c a n i s m e s u f l e ­teş t i ca d e m i i d e ceasornice . Ie i p a r t e la d e ­m o n t a r e a şi î m b i n a r e a lor cu încântarea rece şi vrăj i tă a u n u i oopil rătăci t într 'un a te l i er d e păpuş i .

P â n ă când f i c ţ iunea se s fârşeşte . Câtva t i m p

încă, gândul tău s e î n v â r t e ş t e s ingur î n scr i -pete . P â n ă stă. D a r l in i ş tea i scoditoare a a u t o ­rului a r ă m a s acolo î n cartea lui . Adâncur i l e ta l e n'a putu t să l e pătrundă. . .

* * »

N E C U L C E I N A D O U A EDIŢIE. — Editura „Scrisul Românesc" , despre a cărei ver i tab i lă c t i ­torie d e cu l tură naţ iona lă c a r e e „Clasici i români comentaţ i" a m a v u t a d e s e a pr i le ju l să î n s e m n ă m c u v i n t e de m u l t ă b u c u r i e — a izbut i t d e curând m i n u n e a reactual izăr i i celui m a i v i u , m a i n e ­fals i f icat .dintre cronicari i Moldove i : a lu i N e -culce . î n f ă ţ i ş a t publ i cu lu i nos tru c u toată grija şi m e t o d a c e caracter izează spir i tu l a tâ t d e s e ­v e r organizat al profesorulu i Al. Procopovici, s u ­f le tul clocotitor d e indignări a l cronicarului ş i -a p r e l u n g i t neaş tep ta t ecour i le î n suf le tul n o s ­t r u : î n doi an i s'a făcut necesară o n o u ă e d i ­ţ ie . Ea a v e n i t — şi m a i bogată în organizarea ei tehnică . Şi o v e s t i m cu bucur ie , p ioş i lor a s ­cul tător i a i g lasuri lor trecutulu i nostru .

î n t â m p l a r e a a c e a s t a f rumoasă t rebue însă să n e m a i f ie i m b o l d ş i învăţă tură . I m b o l d p e n t r u a scoate d i n negur i şi p e cei lalţ i în semnător i d i n hr i soave .

O învăţătură , p e n t r u a pr iv i p e cronicari i noştr i ceeace s u n t ei î n rea l i ta te : scri i tori r o ­mâni , ad ică izbucnir i a l e suf le tului nos tru . Să n e d ă m s e a m a : ed i ţ ia aceas ta n'au e p u i z a t - o o a m e n i i d e şt i inţă, Ci cet i tori i umi l i , p o a t e chiar t ineretul , care a m fi v r u t s'o în ţe l eagă î n p r i ­m u l rând.

Toţi aceş t ia n 'au v ă z u t î n cronicaru l N e c u l c e u n m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n b u n izvor istoric — aşa c u m prea n e ^ a m obişnui t să - i c o n s i d e r ă m p e e l şi p e cei c e s'au t rud i t la f e l c u d â n s u l — ci povest i torul . P e n t r u l u m i n a r e a cronicari lor ca scri itori a i noştri , c a în tâ i i noştr i prozatori , — şi s trăluci ţ i !, c u toate s tângăc i i l e lor, — s'a f ă c u t la no i încă m u l t p r e a puţin. . .

* * *

A L . V L A H U Ţ A : P I C T O R U L G R I G O R E S C U — Tot aceiaşi in i ţ i t ivă , d e as tădată cu spr i j inu l pr i ­ceput a l d - lu i I. D. Ştejănescu, n e prez intă , într'o m i n u n a t ă ediţ ie a c e a car te d e a d â n c ă pr i e t en ie sub l u m i n a d e l u n ă a ar te i şi d e p ioasă î n c h i ­n ă c i u n e în faţa u n e i d i n ce le m a i c lare m i n u n i d e expres i e a suf le tu lu i n e a m u l u i n o s t r u p r i n m â n a smer i tă a aces tu i zugrav — „Pictorul Gr i -gorescu" d e Al . V lahuţă .

S u n t p o a t e p a g i n i l e d e proză c e l e m a i s c u ­t i te d e p ier ic iune ,ale b lândulu i , v i sător d e p e u r ­m e l e lu i E m i n e s c u .

141

Ele v i n ca o l u m i n ă ş i o m u s t r a r e , iarăşi : d i n t r e scri i tori i noş tr i d e azi, c a r e s'a î n v r e d ­n ic i t î n p i e t a t e a i l u m i n a t ă d e a l ă m u r i făptura , cea c a r e s e d u c e î n p ă m â n t ş i c e a c a r e r ă m â n e t o t d e a u n a ,a u n u i frate d e v i s a l s ă u î n artă — a ş a c u m a f ă c u t Vttahuţă p e n t r u G r i g o r e s c u ?

Cât d e săraci s u n t e m astăz i î n elanuri . . .

* * *

M I R C E A S T R E I N U L : Z E C E C U V I N T E A L E F E R I C I T U L U I F R A N C I S C D I N A S S I S I ş i C O M E N T A R I I „ L A P O E M E Î N T R ' U N V E R S "

A n i m a t o r u l t inere i mişcăr i l i t erare b u e o v i -n e n e î ş i u r m e a z ă ace ia ş i c a l e d e r i s ipă z a d a r ­n i c ă a t a l e n t u l u i E u n l u c r u s i m p a t i c a c e a s t ă e f e r v e s c e n ţ ă poe t i că p e c a r e n i n s o r i l e v r e m i i n u p o t s'o l in i ş tească . Totuş i , cu riscul d e a d e o s e b i iarăş i u n şir d e ifurişe m â r â e l i s a u d e tăcer i şi m a i e l o c v e n t e decât e l e , în „ Icona­rul" n e a s t â m p ă r a t u l u i p o e t , — cred c ă c e e a c e ar trebui să-d s p e r i e în tâ i p e d. S t r e i n u l e a-ceas tă faeiliit&te. Iată, b u n ă o a r ă „Cele z e c e c u -vinlte"... S e încearcă a ic i câ teva acordur i larg i şi d a r e d e p o e z i e re l ig ioasă r o m â n e a s c ă . D a r v e r s u l neregu la t , î n care gh iceş t i o s ingură t r ă ­s ă t u r ă fac i lă î n t i n s ă lăbărţa t p e a l b u l p a g i ­ni lor, îi a n u l e a z ă s o l e m n i t a t e a . E adevăra t , s fân tu î e ţu l d i n Ass i s i n ic i n'ar fi r â v n i t a şa c e v a ; d. S t r e i n u l 1-a î n ţ e l e s ş i a c ă u t a t s ă f ie cât m a i a p r o a p e d e proza s i m p l ă a v ieţ i i . Insa tona l i ta tea e i c a l d ă şi fami l iară n u faiebuie s ă - s i c a u t e echivalenitul şi î n a n u l a r e a ace lu i m i n i m d e t ipare p l a s t i c e în cari s e c ere turnată poez ia . Când d. S t r e i n u l îş i s u p u n e suf le tu l u n o r cadre f o r m a l e m a i rigide, e l e s e u m p l u c u a l t ă l icoare , d e p o e z i e b u n ă , c u m e î n c e p u t u l ce lu i d e a l V - l e a cuvânt , Către fratele soare...

Binecuvintează frate soare Fruntea care ţi se 'nchină; Fă-mă Doamne larg şi depărtare Şi mă bate cu lumină...

C R O N I C A A L . V L A H U Ţ A . U n u l d i n t r e c e i car i f r e c v e n ­

t a u a c u m 19—20 d e a n i c a s a m a e s t r u l u i A l e x a n ­d r u V l a h u ţ ă , d. I. Gr. Oprişan , a s i d u u pub l i c i s t î n d o m e n i u l p r o p a g a n d e i re l ig ioase , e v o a c ă f i ­gura m a r e l u i scri i tor î n p a g i n i d e a d â n c ă iub ire ş i recunoş t in ţă . N u e v o r b a d e u n s t u d i u crit ic , c i d e u n a c t d e p ie ta te , c e s e p o t r i v e ş t e a t â t d e b i n e o m u l u i c a r e a fo s t V l a h u ţ ă . C e i m a i m u l ţ i a u c u n o s c u t s a u c u n o s c scr i i torul ; n o i c â ţ i v a a m a v u t n o r o c u l rar să c u n o a ş t e m omul .

P e n t r u g â n d u l d i n c a r e au crescut „ C o m e n ­tar i i le l irice", n u p o t a v e a d e c â t c u v i n t e d e bucur ie . D i n aces t g e s t a t â t d e rar l a noi , d e înţe legere , d e iubire, de là creator l a creator, şi cu atât m a i f r u m o s cu c â t a ic i s u n t d e t r e c u t t r e p t e d e t i m p î n s e m n a t e , a m â n d o i a c e ş t i p o e ţ i i e s înăl ţaţ i p e s t e ei înşiş i . S t ropu l d e poez i e a d u n a t d e d. P i l lâ t î n p o e m u l într 'un v e r s se d o v e d e ş t e d e p u t e r n i c ă e s e n ţ ă şi g â n d u l d - l u i S tre inu l îş i arată m u l t i p l e nuanţe . Dar încer­carea i n t e r e s a n t ă a d - s a l e î n t â l n e ş t e o s u m ă d e dif icultăţ i , car i o a n u l e a z ă ca va loare . Ia tă u n a : P o e m u l în tr 'un v e r s î n c h i d e a d o u ă s u b s t a n ţ e . U n a stat ică — c e a e s e n ţ i a l ă — u n m o m e n t d e î n c r e m e n i r e de f in i t i vă a une i rea l i tă ţ i — Stelă de mim :

Cu plâns şi râs de mască în mâni, nepăsător.

Poez ia e î n c h i s ă î n s i n e . Orice a d ă u g i r e e d e prisos , are a l t sunet . C e e a c e s e î n t â m p l ă c u c o -m e n t a r u l d - lu i Stre inul , care s u n ă fa ls :

La piatră pui urechea, uimit s'asculţi cum bate prin sterpele milenii o inimă de muritor şi'n ea surprinzi ritmată, întreaga ta eternitate.

Fi indcă o v a l o a r e poe t i că i m p e r s o n a l ă , î n s e n s clasic , a p r o a p e d e idee , d. S t r e i n u l t r e b u e s'o c o n v e r t e a s c ă în m o d u r i l i r i ce p e r s o n a l e . C e e a c e s e î n t â m p l ă m a i caracter is t ic î n c o m e n -tarul la Portret şi Veveriţă toamna.

Alteori , f o a r t e rar, p o e m u l î n t r ' u n v e r s a l d - l u i P i l lâ t î n c h i d e a u n î n c e p u t m u z i c a l d e s t a r e s u ­f le tească . Atunc i , f ireşte , f irul p u t e a fi tors m a i depar te ş i d. S t r e i n u l a izbut i t a c e a s t a m a i b i n e ; a ş a î n Trecutul :

In ochii verzi porţi marea spălată de furtuni. T e d u c a d â n c c u m i n e ş i 'n i n i m ă t e - a s c u n d , d a r to tu l e z a d a r n i c : d i n a m i n t i r i t e - a d u n i ca u m b r a 'n ceruri fără l u m i n i ş i fără fund .

O V I D I U P A P A D I M A

M Ă R U N T Ă O m u l acesta , c u n o s c u t î n u l t imi i a n i a i v i e ţ i i

sa le , s e i m p u n e a c a o p e r s o n a l i t a t e a t â t d e r o ­t u n j i t ă î n c â t n u ş t i u c â t d e p u ţ i n i - a r fi l ips i t , p e n t r u a o n u m i d e s ă v â r ş i t ă . E d e s t u l d e g r e u astăz i s ă fac i î n ţ e l e s a c e s t c u v â n t m a r e , f i indcă îţ i l i p s e ş t e î n a c t u a l i t a t e u n t e r m e n Viu d e c o m ­paraţ ie . C e e a c e rea l i zase A l e x a n d r u V l a h u ţ ă d i n e l î n s u ş c a e x p r e s i e a p e r f e c ţ i u n i i o m e n e ş t i e u n l u c r u a t â t d e g r e u d e redat , f i indcă e fără p e r e ­c h e d e rar.

142

M'a chinui t a d e s e a gândul , — şi l ec tura cărţi i lui Oprişan m i - a re înoi t v e c h i l e mus trăr i — să încerc odată a poves t i v i a ţ a esenţ ia l nobi lă a lu i A l e x a n d r u Vlahuţă . N ic i răgazul n e c e s a r n u l - a m a v u t şi p o a t e nici curaju l suficient . P e r f e c ţ i u n e a . e c e v a imponderabi l , c e n u s e poate r e d a c u f i d e ­l i tate d e c â t d u p ă c e a i trăit personal procesu l ei de as imi lare . Fără aceas tă as imi lare , to tu l ră ­m â n e s i m p l ă s imulare , — adică o caricatură.

E cur ios l u c r u : A l e x a n d r u V l a h u ţ ă era u n o m aproape d e s ă v â r ş i t fără să f ie propr iu zis u n credincios . N u se p o a t e z ice î n s ă d e s p r e d â n s u l că era u n a teu s a u u n indiferent . Ceeace s e p o a t e a f i rma c u s iguranţă e c ă era u n creş t in pr in inst inct , iar n u p r i n conşt i inţă . A ş a sunt m u l ţ i d i n t r e oameni i noştr i d in v e a c u l a l X I X - l e a : in imă creşt ină, in te l ec t pust i i t . I d e o l o ­gia v r e m i i era atât d e covârş i toare încât int imida mintea , ch iar când n u izbutea să în frângă in ima . T ipul e t i c c e s'a p u t u t real iza în aceas tă epocă d e i n t i m i d a r e ideo log ică e ace la a l u n e i c r e ­d in ţe d i s i m u l a t e în iubire. Şi n i m e n i n u 1-a r e a ­l izat m a i desăvârş i t d e c â t A l e x a n d r u Vlahuţă . Poe tu l iubiri i c a fapt ps iho log ic şi al iubir i i ca pr inc ip iu cosmic , era ca om, u n focar d e iradiaţ ie a n e m ă r g i n i t e i iubiri . A c e s t a e s te e senţ ia lu l p e r ­fecţ iuni i în trupate în persona l i ta tea lui . Scr i i to ­rul a p r e a m ă r i t - o în s trofe şi în eseuri , o m u l însă o trăia şi o m o n u m e n t a l i z a într'un e x e m ­plar magni f i c .

Când zici A l e x a n d r u V l a h u ţ ă t rebuie să î n ţ e ­l eg i iub irea desăvârş i tă . In acest în ţe le s a î n c e r ­cat să ni -1 r e a m i n t e a s c ă d. Oprişan. Şi s en t i ­m e n t u l cărţii sa le e d in tre c e l e m a i nobi le .

A L E X A N D R U P U Ş C H I N . S'a împl in i t , la 10 Februar ie 1937, o sută d e ani d e c â n d ce l m a i m a r e poe t al Rus i e i ş i - a î n c h e i a t v i a ţ a a v e n t u ­roasă pr intr 'un d u e l tragic. P u ş c h i n , n i s e spune , e u n p o e t d e gen iu . Toată R u s i a crede la fel . Ş i cea ţaristă, care-1 e x i l a s e î n t â i u ca să-1 adore p e urmă, şi cea comunis tă , care-1 c o m e m o r e a z ă t r ă -g â n d u - i o p e r e l e în tre i sprezece m i l i o a n e d e e x e m ­plare .

Intre a l te le , a m cit it d e s p r e e l s tudiul lui D. Mere jcovsch i d i n cartea cu a d e v ă r a t m a r e „ V e ş ­nici i Tovarăş i . S e n s u l acestui s t u d i u e că P u ş c h i n e ce l m a i rus şi cel m a i un iversa l d in tre poeţ i i s lavi . A m ci t i t d e a s e m e n e a , î n afară d e cap i to le l e re spec t ive d i n fe lur i te istorii a l e l i teraturi i ruseşt i , ce lebra c u v â n t a r e a lui Dosto ievsch i , ţ inută la inaugurarea m o n u m e n t u l u i poetu lu i , la Moscova , în 1880. P e n t r u Dosto ievsch i , e a r e - i ş t ia poez i i l e p e dinafară, P u ş c h i n e î n s u ş gen iu l poporulu i

rus. Capaci tatea lu i d e a se t r a n s p u n e î n suf le tu l tuturor ce lorla l te n e a m u r i şi d e a r ă m â n e totuş a u t o h t o n p â n ă în vâr fu l unghi i lor î n s e m n e a z ă pentru Dos to ievsch i p u t e r e a d e a s imi lare şi d e creaţ ie totdeodată a g e n i u l u i p r a v o s l a v n i c . P e aces te d o u ă însuşir i e x c e p ţ i o n a l e îşi î n t e m e i a creatorul „Fraţi lor K a r a m a z o v " ide ia m e s i a n i s ­m u l u i rus în l u m e .

Tot as t fe l a m c i t i t d i fer i te traduceri în r o m â ­neşte , (ale lui Ion B u z d u g a n sunt bune) , î n n e m ­ţ e ş t e şi î n franţuzeşte . Ş t iu că P u ş c h i n e u n p o e t gen ia l şi totuş n u m ă p o t c o n v i n g e . P u r ş i s i m ­plu, f i indcă n u c u n o s c l i m b a rusă. Forţa s cr i i to ­rului şi cu deosebire a poe tu lu i l ir ic e cuvântul . Cuvântu l or ig inal şi nou, f u z i u n e a suf le tu lu i s ă u c u suf letul rasei . D a r c u v â n t u l e ceva unic , c a r e n u s e p o a t e traduce î n nic i o a l tă l imbă . S e p o a t e t raduce ideea s a u n o ţ i u n e a s imbol izată d e el . Sonori tatea lu i or ig inală însă şi muz ica rezul tată d in l egătura lu i cu a l t e cuv in te într 'un vers , î n ­tr'o strofă, într'un p o e m , n u - ş i pot găsi n ic iodată ech iva len tu l î n al tă l imbă . Deaceea , poeţ i i a l căror gra iu nu-1 cunoşt i , r ă m â n p e to tdeauna paradisuri inacces ibi le .

P e n t r u noi români i însă, A l e x a n d r u P u ş c h i n trebuie s ă f ie u n u l d i n t r e c e l e m a i in teresante obiecte de s tudiu . Puţ in i ş t im cât d e m u l t se leagă opera sa l i terară d e m e d i u l r o m â n e s c d i n Basarabia . A m aflat, î n aceas tă pr iv inţă , o s u m ă d e lucruri u imi toare d i n bogatu l n u m ă r înch inat poe tu lu i rus d e rev i s ta d - lu i Pan . Hal ippa, Viaţa Basarabiei. N u m e r o a s e mode lur i , p r e t e x t e şi s u ­gest i i d i n opera lui P u ş c h i n sunt s luj i te d e a c e s t m e d i u basarabean românesc , p e care e l 1-a c u ­noscut foarte b i n e î n an i i d e e x i l la Chiş inău. Cel m a i b u n o m a g i u , p e care i l - a m p u t e a a d u c e şi î n a c e l a ş t imp, c e l m a i b u n serv ic iu istoriei noas tre culturale , ar fi u n s t u d i u comple t d e s p r e P u ş c h i n ş i v i a ţ a românească .

N I C H I F O R C R A I N I C

AL. R O S E T T I : A N T O I N E MEILLET. — N'am fi scr i s d e s p r e s tudiu l p e c a r e 1-a î n c h i n a t d e c u ­rând profesorul Al . Rose t t i m a e s t r u l u i l i n g v i s t d in tăcuta şi labor ioasa F r a n ţ ă care totuşi î n c ă mai este , s t r ă m u t a t d e curând într'o v i a ţ ă d e altă lumină . N u a v e m c o m p e t e n ţ a să j u d e c ă m a c ­t iv i ta tea d e strictă spec ia l i ta te f i lo logică a p r o f e ­sorului Rosett i .

D a r s tudiul aces ta m a i e şi expres ia une i a t i ­tudin i d in tre a c e l e rare la noi , apropiată d e a c e l cult s ă n ă t o s ş i tăcut a l va lor i lor u m a n e , d e c a r e v o r b e a m m a i sus , a l creatorilor, şi c a r e

143

atâ ta n e l ip se ş t e : U n î n v ă ţ a t s e s imte , l a noi , dator să vorbească , cu u n r e s p e c t în t f ' a tâ ta a -d â n e i t î n c â t a j u n g e p â n ă la l i r i sm, d e c i n e v a care a iubi t odată m u l t roade le p u r e şi gra tu i t e a l e cărturăr ie i , care i - a in su f la t lu i ch iar o b u n ă p a r t e d i n a c e a s t ă dragos te . Ş i n u g ă s e ş t e m o ­m e n t m a i f r u m o s p e n t r u a î n c r e m e n i ca o i coană ch ipu l a c e s t u i dască l b ă t r â n şi b u n care a fost Mei l l e t p e n t r u dânsu l , d e c â t a c e l a î n care şi e l s e î n d r e a p t ă cu ace iaş i s e v e r ă p i e ­t a t e către a m i n t i r e a c e l u i ce 1-a î n d r u m a t p e e l odinioară. E f r u m o s să-1 v e z i p e profesoru l R o -set t i r e î n v i i n d i m a g i n a a c e l u i M e i l l e t care m ă r ­tur i sea c u s f â n t a u m i l i n ţ ă a creatori lor a d e v ă ­

raţi că datoreş te to tu l a ce l u i î n d r u m ă t o r d e g e ­n i u c a r e a fo s t în l i gv i s t i că F. d e S a u s s u r e . O p r i v e l i ş t e d e t r a n s m i t e r e a p r o a p e m o n a h a l ă , d i n g e n e r a ţ i e î n generaţ i e , a ta in ice lor bucur i i a l e cărturărie i .

U n s ingur regret a i : c ă tradi ţ ia a c e a s t a n'o l u m i n e a z ă d .Rosett i a ic i l a noi , la a l e n o a s t r e ce le r o m â n e ş t i . D a r g e s t u l d - s a l e d e reed i tare î n t r e a g ă a l u i B . P. H a s d e u la „Fundaţi i" , i n i ­ţ i a t iva cerer i i tot aco lo a u n e i colecţ i i a scr i i to ­r i lor r o m â n i u i taţ i — p o a t e v o r s ă f i e i n d i r e c t e mărtur i i că a şa îş i î n ţ e l e g e dator ia şi d - sa .

O V I D I U P A P A D I M A

PREMIUL INSTITUIT DE REVISTA „GÂNDIREA"

Revista „Gândirea", intrând într'al XVI-lea an de existenţă, institue un concurs premiat pentru o lu­crare de istorie şi critică literară, care să conţină :

UN STUDIU A S U P R A MIŞCĂRII GANDIRISTE

Studiul va avea în vedere : 1. împrejurările în care a apărut „Gândirea". 2. Filiaţia ei istorică. 3. Ideile noui pe care le afirmă. 4. Valorile pe care le-a impus. 5. Repercusiunile mişcării asupra celorlalte forme de cultură : plastică, muzică, fîlosofie, ziaristică, politică, etc. Extensiunea studiului va fi de circa 300 pagini de tipar. Data predării manuscriselor : 1 Octombrie 1937. Lucrările vor fi examinate de un juriu alcătuit din sânul grupării revistei. Cea mai bună, lucrare va fi încununată cu premiul de 10.000 lei, în cadrul unei şedinţe publice festive. Revista „Gândirea" îşi ia obligaţia de a tipări lucra­rea premiată la una din marile edituri româneşti.

ANUL XVI — Nr. 3

144

MARTIE 1937.