OG 99/2000

21
ORDONANŢA GUVERNULUI Nr. 99/2000*) privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă CAPITOLUL I Dispoziţii generale CAPITOLUL II Cerinţe şi criterii necesare desfăşurării activităţii comerciale CAPITOLUL III Orarele de funcţionare CAPITOLUL IV Obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale CAPITOLUL V Practici comerciale CAPITOLUL VI Reguli generale de comercializare a produselor şi serviciilor CAPITOLUL VII Sancţiuni CAPITOLUL VIII Dispoziţii finale ANEXĂ CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Prezenta ordonanţă stabileşte principiile generale privind desfăşurarea activităţii comerciale şi urmăreşte dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului. Art. 2. - Prevederile ordonanţei au în vedere realizarea următoarelor obiective: a) stimularea dezvoltării activităţii de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; b) încurajarea liberei iniţiative, asigurarea concurenţei loiale şi a liberei circulaţii a produselor şi serviciilor de piaţă; c) informarea corectă şi protejarea intereselor consumatorilor, precum şi posibilitatea asigurării produselor şi serviciilor de piaţă în zonele de vecinătate ale acestora; d) modernizarea şi dezvoltarea formelor de distribuţie; e) promovarea diverselor tipuri de reţele de distribuţie şi forme de vânzare; f) stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cu activitate de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; g) susţinerea şi ocrotirea activităţii comerciale şi de prestări de servicii de piaţă în zonele defavorizate. Art. 3. - (1) Prezenta ordonanţă reglementează activităţile din sectorul comercial şi al serviciilor de piaţă privind cerinţele necesare desfăşurării acestor activităţi, structurile de vânzare, practicile comerciale şi regulile generale de comercializare, precum şi sancţiunile în caz de nerespectare a prevederilor acesteia. (2) Activitatea comercială, în sensul prezentei ordonanţe, se exercită cu referire la produsele alimentare, nealimentare şi la serviciile de piaţă prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă. (3) Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonanţe activităţile de comercializare având ca obiect: a) produsele medicamentoase, dispozitivele medicale; b) produsele agricole şi agroalimentare vândute de producătorii agricoli individuali în baza certificatului de producător; c) combustibilii pentru uzul mijloacelor de transport, inclusiv cei comercializaţi prin staţii de distribuţie; d) bunurile din producţia proprie a meşteşugarilor individuali vândute la locurile de producţie; e) lucrările, brevetele şi invenţiile, precum şi publicaţiile de natură ştiinţifică sau informativă realizate Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 1

description

OG 99/2000

Transcript of OG 99/2000

  • ORDONANA GUVERNULUI Nr. 99/2000*)privind comercializarea produselor i serviciilor de pia

    CAPITOLUL I Dispoziii generaleCAPITOLUL II Cerine i criterii necesare desfurrii activitii comercialeCAPITOLUL III Orarele de funcionareCAPITOLUL IV Obligaiile i rspunderile autoritilor administraiei publice centrale i localeCAPITOLUL V Practici comercialeCAPITOLUL VI Reguli generale de comercializare a produselor i serviciilorCAPITOLUL VII SanciuniCAPITOLUL VIII Dispoziii finaleANEX

    CAPITOLUL IDispoziii generale

    Art. 1. - Prezenta ordonan stabilete principiile generale privind desfurarea activitii comerciale iurmrete dezvoltarea reelei de distribuie a produselor i serviciilor de pia, cu respectarea principiilorliberei concurene, proteciei vieii, sntii, securitii i intereselor economice ale consumatorilor,precum i a mediului.

    Art. 2. - Prevederile ordonanei au n vedere realizarea urmtoarelor obiective:

    a) stimularea dezvoltrii activitii de comercializare a produselor i serviciilor de pia;b) ncurajarea liberei iniiative, asigurarea concurenei loiale i a liberei circulaii a produselor iserviciilor de pia;c) informarea corect i protejarea intereselor consumatorilor, precum i posibilitatea asigurriiproduselor i serviciilor de pia n zonele de vecintate ale acestora;d) modernizarea i dezvoltarea formelor de distribuie;e) promovarea diverselor tipuri de reele de distribuie i forme de vnzare;f) stimularea dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlocii cu activitate de comercializare a produselor iserviciilor de pia;g) susinerea i ocrotirea activitii comerciale i de prestri de servicii de pia n zoneledefavorizate.

    Art. 3. - (1) Prezenta ordonan reglementeaz activitile din sectorul comercial i al serviciilor de piaprivind cerinele necesare desfurrii acestor activiti, structurile de vnzare, practicile comerciale iregulile generale de comercializare, precum i sanciunile n caz de nerespectare a prevederilor acesteia.(2) Activitatea comercial, n sensul prezentei ordonane, se exercit cu referire la produsele alimentare,nealimentare i la serviciile de pia prevzute n anexa la prezenta ordonan.(3) Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonane activitile de comercializare avnd ca obiect:

    a) produsele medicamentoase, dispozitivele medicale;b) produsele agricole i agroalimentare vndute de productorii agricoli individuali n bazacertificatului de productor;c) combustibilii pentru uzul mijloacelor de transport, inclusiv cei comercializai prin staii dedistribuie;d) bunurile din producia proprie a meteugarilor individuali vndute la locurile de producie;e) lucrrile, brevetele i inveniile, precum i publicaiile de natur tiinific sau informativ realizate

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 1

  • de titularii acestora;f) tipriturile, pliantele, brourile i albumele, realizate n scopul prezentrii patrimoniului culturaldeinut de muzee, centre de cultur, teatre sau alte instituii similare acestora, ori bunurile culturalesau cu caracter promoional specifice activitii instituiilor culturale, i comercializate prin fondulpropriu al fiecrei instituii culturale sau cu prilejul unor manifestri cultural-artistice organizate deacestea;g) mrfurile vndute ctre vizitatori, n cadrul festivalurilor, trgurilor, saloanelor sau al altormanifestri expoziionale, cu condiia ca acestea s fac obiectul manifestrilor respective;h) produsele confiscate i valorificate conform dispoziiilor legale n vigoare;i) produsele i serviciile de pia reglementate prin acte normative speciale.

    (4) Dispoziiile prezentei ordonane se aplic activitilor comerciale desfurate i serviciilor prestate peteritoriul Romniei.

    Art. 4. - n nelesul prezentei ordonane, urmtorii termeni se definesc astfel:

    a) consumator - orice persoan fizic sau grup de persoane fizice constituite n asociaii, carecumpr, dobndete, utilizeaz ori consum produse sau servicii n afara activitii profesionale;b) comerciant - persoana fizic sau juridic autorizat s desfoare activiti de comercializare aproduselor i serviciilor de pia;c) comer cu ridicata/de gros - activitatea desfurat de comercianii care cumpr produse ncantiti mari n scopul revnzrii acestora n cantiti mai mici altor comerciani sau utilizatoriprofesionali i colectivi;d) comer cu amnuntul/de detail- activitatea desfurat de comercianii care vnd produse, deregul, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora;[{*}] e) comer de tip cash and carry/form de comer cu autoservire pe baz de legitimaie deacces - activitatea desfurat de comercianii care vnd mrfuri prin sistemul de autoservire ctrepersoane juridice, persoane fizice autorizate, asociaii familiale autorizate conform legii i persoanefizice nregistrate n baza de date a vnztorului, n scopul revnzrii i/sau prelucrrii, precum i alutilizrii acestora ca produse consumabile, pstrnd regimul difereniat de pre tip engros/en detail;(liter modificat prin art. I din O.U.G. nr. 22/2012, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct.1 din Legea nr. 197/2013, n vigoare de la 4 iulie 2013)f) comer ambulant - activitatea de comercializare cu amnuntul realizat prin trecere dintr-un loc naltul, n rulote mobile, standuri mobile, chiocuri mobile sau n vehicule special amenajate;g) serviciu de alimentaie public - activitatea de pregtire, preparare, prezentare i servire aproduselor i a buturilor pentru consumul acestora n uniti specializate sau la domiciliul/locul demunc al consumatorilor;h) exerciiu comercial - una sau mai multe activiti de comercializare cu ridicata, cu amnuntul, detip cash and carry, de alimentaie public, precum i a serviciilor desfurate de un comerciant.Obiectul activitilor de comercializare l constituie produsele i serviciile cuprinse n anexa laprezenta ordonan;i) serviciu de pia - orice aciune sau prestaie care face obiectul vnzrii-cumprrii pe pia icare nu are drept consecin transferul proprietii asupra unui bun corporal, efectuat n scopulsatisfacerii unor necesiti ale consumatorilor;j) structur de vnzare - spaiul de desfurare a unuia sau mai multor exerciii comerciale;k) suprafa de vnzare - suprafa destinat accesului consumatorilor pentru achiziionareaprodusului/serviciului, expunerii produselor oferite, plii acestora i circulaiei personalului angajatpentru derularea activitii. Nu constituie suprafee de vnzare cele destinate depozitrii i pstrriimrfurilor, produciei, birourilor i anexelor;l) structur de vnzare cu suprafa mic - structur de vnzare avnd o suprafa de vnzare depn la 400 m2 inclusiv;

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 2

  • m) structur de vnzare cu suprafa medie - structur de vnzare avnd o suprafa de vnzarecuprins ntre 400-1.000 m2 inclusiv;n) structur de vnzare cu suprafa mare - structur de vnzare avnd o suprafa de vnzaremai mare de 1.000 m2;o) centru comercial - structura de vnzare cu suprafa medie sau mare n care se desfoaractiviti de comercializare cu amnuntul de produse, servicii de pia i de alimentaie public, ceutilizeaz o infrastructur comun i utiliti adecvate. Suprafaa de vnzare a unui centru comercialeste rezultat din suma suprafeelor de vnzare cu amnuntul de produse i servicii de pia i dealimentaie public cuprinse n acesta;p) comer n zone publice - activitatea de comercializare a produselor i serviciilor, desfuratpermanent sau sezonier n piee, trguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gri, autogri,drumuri publice i strzi sau orice zon de alt natur destinat folosinei publice.q) parc comercial - perimetru ce grupeaz dou sau mai multe cldiri cu destinaia de structuri devnzare cu suprafee medii ori mari, n care se desfoar activiti de comercializare cu amnuntul deproduse, servicii de pia i de alimentaie public, ce utilizeaz o infrastructur comun, inclusivspaii de parcare i circulaie comune, precum i utiliti adecvate. Suprafaa unui parc comercial esterezultat din suma suprafeelor construite a cldirilor cu destinaia de structuri de vnzare cusuprafee medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaug suprafeele spaiilor de parcare icirculaie comune, precum i suprafeele celorlalte elemente de infrastructur comune; (literintrodus prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 22/2012, n vigoare de la 7 iunie 2012)[{*}] r) supermagazin - structur de vnzare cu suprafa medie sau mare ntre 1.000 m2 i 2.500m2, utilizat pentru comer specializat ori nespecializat, care comercializeaz mrfuri alimentarei/sau nealimentare, avnd drept caracteristici autoservirea i plata mrfurilor la casele de marcatamplasate la ieire; (liter modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 22/2012, astfel cum a fostmodificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 197/2013, n vigoare de la 4 iulie 2013)s) hipermagazin - structur de vnzare cu amnuntul, cu suprafaa de peste 2.500 m2, utilizatpentru comer specializat i/sau nespecializat, care comercializeaz mrfuri alimentare i/saunealimentare, avnd drept caracteristici: prezena tuturor raioanelor, inclusiv a celor cu vnztori,case de marcat amplasate la ieirea din fluxul de autoservire, sector de alimentaie public reprezentatprin una sau mai multe sli de consumaie, amplasarea n zonele periferice ale oraului, n centrelecomerciale ori n parcurile comerciale. (liter introdus prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 22/2012, nvigoare de la 7 iunie 2012)

    CAPITOLUL IICerine i criterii necesare desfurrii activitii comerciale

    Art. 5. - (1) Orice exerciiu comercial se desfoar numai de ctre comerciani autorizai n condiiilelegii.(2) Exercitarea de activiti comerciale cu produse din sectorul alimentar i de alimentaie public necesitcunotine de specialitate i se efectueaz cu personal calificat, conform normelor de aplicare a prezenteiordonane.(3) n termen de un an de la data intrrii n vigoare a prezentei ordonane, personalul angajat n efectuareade activiti comerciale cu produse din sectorul alimentar i de alimentaie public va trebui sndeplineasc una dintre urmtoarele cerine profesionale:

    a) s fi absolvit un curs de specialitate pentru comercializarea produselor alimentare i/sau dealimentaie public, organizat conform legislaiei n vigoare;b) s fi desfurat cel puin 2 ani de activitate profesional de comercializare de produse alimentarei/sau de alimentaie public i s fi absolvit un curs de noiuni fundamentale de igien, organizat nconformitate cu dispoziiile legale n vigoare.

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 3

  • Art. 6. - (1) Comerul n zone publice se desfoar n structuri de vnzare cu sediu fix sau ambulant.(2) Exercitarea activitii de comercializare n zone publice este supus acordului autoritiloradministraiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureti, dup caz, cu respectarearegulamentelor proprii ale acestora i a planurilor de urbanism.(3) Prevederile alin. (2) se aplic i n cazul transferului, mutrii sau extinderii unui exerciiu comercial,precum i n cazul modificrilor aduse structurii de vnzare.

    Art. 7. - Acordul prevzut la art. 6 alin. (2) nu se elibereaz n urmtoarele cazuri:

    a) contravine planului general de dezvoltare urban i criteriilor generale privind determinareazonelor i locurilor de vnzare din localiti;b) aduce prejudicii spaiilor aflate n incinta sau n apropierea unor cldiri de valoare arhitectonicdeosebit ori cu valoare de patrimoniu;c) exerciiul comercial se face n spaii improvizate;d) se ncalc dispoziiile prezentei ordonane.

    CAPITOLUL IIIOrarele de funcionare

    Art. 8. - Structurile de vnzare cu amnuntul i cele n care se presteaz servicii de pia pot fi deschisepublicului n toate zilele sptmnii. Fiecare comerciant i stabilete orarul de funcionare cu respectareaprevederilor nscrise n legislaia muncii i cu condiia respectrii reglementrilor n vigoare privind liniteai ordinea public, i n conformitate cu solicitrile autoritilor administraiei publice locale privindcontinuitatea unor activiti comerciale sau de prestri de servicii, n funcie de necesitile consumatorilor.

    Art. 9. - Orarul de funcionare se afieaz la intrarea n unitate, n mod vizibil din exterior, comerciantulfiind obligat s asigure respectarea acestuia.

    Art. 10. - Structurile de vnzare cu amnuntul din sectorul alimentar nu pot fi nchise mai mult de douzile consecutive, cu excepia unor cauze obiective de nefuncionare.

    CAPITOLUL IVObligaiile i rspunderile autoritilor administraiei publice centrale i locale

    Art. 11. - Autoritile administraiei publice asigur dezvoltarea armonioas a reelei i tipurilor dedistribuie i promovarea ntreprinderilor mici i mijlocii cu activitate de comercializare a produselor iserviciilor de pia.

    Art. 12. - (1) Autoritile administraiei publice locale stabilesc strategia de dezvoltare a reelei dedistribuie, avnd drept obiective:

    a) sprijinirea crerii unei reele de distribuie care s asigure servicii de calitate consumatorilor i cares rspund necesitilor de consum ale acestora i marcarea acesteia n documentaiile de urbanismntocmite;b) dezvoltarea armonioas a reelei i tipurilor de distribuie cu respectarea principiului libereiconcurene;c) armonizarea principiilor urbanismului cu cele de mediu;d) protejarea patrimoniului arhitectural, istoric i de mediu prin meninerea caracterului sitului;e) dezvoltarea i revigorarea reelei de distribuie n zonele montane, rurale i defavorizate isusinerea crerii de servicii de pia n aceste zone;f) stimularea dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlocii cu activitate comercial n scopul creteriicompetitivitii acestora i gradului de ocupare a forei de munc;

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 4

  • g) asigurarea i dezvoltarea unui sistem de baze de date privind reeaua de distribuie;h) respectarea legislaiei n vigoare din domeniul urbanismului pentru structurile de vnzare i deprestri de servicii de pia.

    (2) Autoritile administraiei publice locale stabilesc criteriile de dezvoltare urbanistic a sectoruluicomercial pentru determinarea:

    a) suprafeelor destinate activitilor comerciale, n special pentru cele cu structuri de vnzare cusuprafa medie i mare;b) modului de ncadrare a suprafeelor structurilor de vnzare pentru protejarea lucrrilor de art, aedificiilor cu valoare arhitectonic, istoric sau arheologic, precum i a mediului n centrele istoricei n localitile de interes turistic;c) amplasamentelor spaiilor de parcare aferente diverselor structuri de vnzare, conformreglementrilor legale n vigoare.

    (3) Autoritile administraiei publice locale asigur corelarea autorizrii desfurrii unui exerciiucomercial ntr-o structur de vnzare, cu coninutul certificatului de urbanism i al autorizaiei deconstruire.(4) Autoritile administraiei publice locale, n stabilirea strategiei de dezvoltare conform alin. (1), au nvedere urmtoarele caracteristici teritoriale:

    a) zone urbane omogene, prin realizarea unei corelri integrate ntre centru i periferie;b) zone periferice pentru care trebuie individualizate criterii de dezvoltare omogen, n scopulintegrrii acestora ntr-un cadru urbanistic coerent;c) centre istorice, n scopul promovrii unor activiti comerciale adecvate i al protejrii zonelor cuvaloare istoric i artistic;d) zone cu mic concentrare demografic, n scopul dezvoltrii i/sau mbuntirii infrastructurii;e) zone situate pe traseele autostrzilor i drumurilor naionale, n scopul dezvoltrii structurilor devnzare;f) zone defavorizate.

    (5) n zonele publice autoritile administraiei publice locale, n scopul satisfacerii intereselorconsumatorilor, stabilesc, cu respectarea dispoziiilor legale n vigoare:

    a) criteriile generale ce trebuie respectate n determinarea zonelor i amplasamentelor structurilor devnzare din localiti;b) modalitile de organizare a pieelor i trgurilor;c) periodicitatea i tipologia pieelor i trgurilor;d) criteriile de atribuire a amplasamentelor structurilor de vnzare.

    (6) n scopul promovrii i protejrii activitii comerciale n zonele periferice ale oraelor, precum i nzonele rurale, montane sau defavorizate, autoritile administraiei publice locale, prin hotrri aleconsiliilor locale, pot acorda, n condiiile legii, nlesniri la plata impozitelor i taxelor datorate bugetelorlocale.(7) Pentru elaborarea strategiilor i criteriilor, conform prezentului articol, autoritile administraieipublice locale consult asociaiile profesionale, asociaiile consumatorilor, organizaiile patronale,reprezentani ai societilor comerciale i ai camerelor de comer i industrie teritoriale.

    Art. 13. - Pentru zone sau edificii cu valoare arhitectonic, istoric sau arheologic i pentru zoneturistice, autoritile administraiei publice locale pot acorda, n limita competenelor legale, facilitifinanciare comercianilor care contribuie prin efort propriu la reabilitarea sau la restaurarea acestora.

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 5

  • Art. 14. - (1) Autoritile administraiei publice, camerele de comer i industrie i societile comerciale,precum i alte persoane fizice sau juridice interesate pot s organizeze cursuri de pregtire i perfecionareprofesional n domeniul comercializrii produselor i serviciilor de pia prevzute n anex, cu condiia caacestea s fie autorizate conform legislaiei n vigoare.(2) Cursul profesional va conine ca obiecte de studiu materii adecvate pentru a garanta nsuirea normelori reglementrilor cu privire la sntatea, securitatea i informarea consumatorilor, la comercializareaproduselor i serviciilor de pia, precum i nsuirea noiunilor fundamentale de igien.

    [{*}] Art. 15. - n vederea avizrii amplasrii structurilor de vnzare cu suprafa mare, Comisia tehnicde amenajare a teritoriului i urbanism, constituit potrivit Legii nr. 350/2001 privind amenajareateritoriului i urbanismul, cu modificrile i completrile ulterioare, va fundamenta din punct de vederetehnic emiterea avizului arhitectului - ef pentru documentaiile de amenajare a teritoriului i urbanism,innd seama de reglementrile n vigoare privind amenajarea teritoriului i urbanismul, precum i deurmtoarele criterii cu privire la impactul urbanistic al amplasrii n raport cu dezvoltarea urban durabili integrat a localitii:

    a) compatibilitatea funcional cu reglementrile cuprinse n planurile de urbanism general i zonal nvigoare;b) asigurarea de ctre dezvoltator a suprafeei adecvate a terenului de amplasament i a condiiilor deocupare i utilizare;c) armonizarea plastic - volumetric i arhitectural cu caracterul zonei;d) asigurarea de ctre dezvoltator a accesibilitii, a cilor de acces public i de deservire, aparcajelor, a circulaiei pietonale, a accesului consumatorilor, direct i prin intermediul reelelor detransport;e) impactul acceptabil al traficului generat i atras asupra circulaiei generale i asupra transportuluipublic;f) asigurarea de ctre dezvoltator a racordurilor i solicitrilor de capaciti i servicii pentru reeletehnico - edilitare, astfel nct s nu genereze disfuncii ale infrastructurii urbane;g) n cazul parcurilor comerciale i al hipermagazinelor, amplasarea n afara zonelor construiteprotejate, constituite conform legii, sau a zonelor de protecie a monumentelor i siturilor istorice.

    (articol modificat prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 22/2012, astfel cum a fost modificat prin art. unicpct. 3 din Legea nr. 197/2013, n vigoare de la 4 iulie 2013)

    CAPITOLUL VPractici comerciale

    Art. 16. - Prin vnzri cu pre redus, n sensul prezentei ordonane, se nelege:

    a) vnzri de lichidare;b) vnzri de soldare;c) vnzri efectuate n structuri de vnzare denumite magazin de fabric sau depozit de fabric;d) vnzri promoionale;e) vnzri ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, dup ceevenimentul a trecut i este evident c produsele respective nu mai pot fi vndute n condiiicomerciale normale;f) vnzri ale produselor care ntr-o perioad de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vndute;g) vnzri accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapid sau a cror conservare numai poate fi asigurat pn la limita termenului de valabilitate;h) vnzarea unui produs la un pre aliniat la cel legal practicat de ceilali comerciani din aceeai zoncomercial, pentru acelai produs, determinat de mediul concurenial;

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 6

  • i) vnzarea produselor cu caracteristici identice, ale cror preuri de reaprovizionare s-au diminuat.

    Art. 17. - Este interzis oricrui comerciant s ofere sau s vnd produse n pierdere, cu excepia situaiilorprevzute la art. 16 lit. a) -c), e)-i), precum i n cazul produselor aflate n pachete de servicii. Prinvnzare n pierdere, n sensul prezentei ordonane, se nelege orice vnzare la un pre egal sau inferiorcostului de achiziie, astfel cum acesta este definit n reglementrile legale n vigoare.

    Art. 18. - Potrivit prezentei ordonane, prin vnzare de lichidare se nelege orice vnzare precedat saunsoit de publicitate i anunat sub denumirea de "lichidare" i care, printr-o reducere de preuri, are caefect vnzarea accelerat a totalitii sau numai a unei pri din stocul de produse dintr-o structur devnzare cu amnuntul, n una dintre urmtoarele situaii:

    a) ncetarea definitiv a activitii comerciantului, inclusiv n cazul schimbrii proprietarului,chiriaului, locatarului sau mandatarului, dup caz, care exploateaz structura de vnzare, cu excepiacazurilor n care aceasta este vndut, cedat sau nchiriat unei persoane juridice administrate devechiul proprietar (utilizator) sau n care acesta este acionar;b) ncetarea din proprie iniiativ a activitii comerciantului n structura de vnzare respectiv sau caurmare a anulrii contractului de nchiriere, locaie sau mandat, n baza unei hotrri judectoretirmase definitive sau n baza unei hotrri judectoreti de evacuare silit;c) ntreruperea activitii comerciale sezoniere pentru o perioad de cel puin 5 luni dup terminareaoperaiunilor de lichidare;d) schimbarea profilului structurii de vnzare, suspendarea sau nlocuirea unei activiti comercialedesfurate n acea structur;e) modificarea condiiilor de exploatare a suprafeei de vnzare, dac lucrrile de transformare iamenajare depesc 30 de zile i sunt efectuate n interiorul acesteia, structura de vnzare fiindnchis n toat aceast perioad, sau modificarea condiiilor de exercitare a activitii n cazulncheierii ori anulrii unui contract de distribuie avnd o clauz de aprovizionare exclusiv;f) vnzarea stocului de produse de ctre motenitorii legali ai comerciantului defunct;g) deteriorarea grav, din cauza unor calamiti sau acte de vandalism, a unei pri sau, dup caz, antregului stoc de produse, exclusiv cele alimentare.

    Art. 19. - (1) Vnzrile de lichidare sunt supuse notificrii n baza unui inventar detaliat al mrfurilor delichidat ntocmit de comerciant, care este obligat s justifice cu documente legale proveniena produselorrespective. Notificarea se face la primria localitii n a crei raz teritorial este amplasat structura devnzare sau, dup caz, la primriile sectoarelor municipiului Bucureti, cu cel puin 15 zile nainte denceperea vnzrilor de lichidare n situaiile prevzute la art. 18 lit. a), d) i e) i cu cel puin 5 zile naintede nceperea vnzrilor de lichidare n situaiile prevzute la art. 18 lit. b), c), f) i g). Perioada pentru carese notific vnzrile de lichidare este de maximum:

    a) 90 de zile pe an pentru cazurile prevzute la art. 18 lit. a) i f);b) 60 de zile pe an pentru cazurile prevzute la art. 18 lit. b), d), e) i g);c) 15 zile pe an pentru cazurile prevzute la art. 18 lit. c).

    (2) La cererea organelor de control abilitate comerciantul este obligat s justifice cu documente legalesituaia care a motivat vnzarea de lichidare, n termen de maximum 10 zile de la finalizarea operaiunilorde lichidare pentru situaiile prevzute la art. 18 lit. a)-d), f) i g) i, respectiv, de maximum 45 de zile ncazul situaiilor prevzute la art. 18 lit. e).(3) Orice anun sau alt form de publicitate privind vnzarea de lichidare trebuie s specifice n modobligatoriu data de debut a vnzrii i durata acesteia, precum i sortimentul de mrfuri supus vnzrii delichidare, n cazul n care operaiunea nu se refer la totalitatea produselor din structura de vnzare.

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 7

  • Art. 20. - (1) Pe durata vnzrilor de lichidare se pot lichida numai produsele nscrise n lista de inventaraferent notificrii i aflate n stocul unitii comerciale la data depunerii/transmiterii notificrii. Stocul esteformat din produsele expuse n spaiile destinate vnzrii i cele aflate n depozitele structurii de vnzare;produsele deinute n antrepozite i/sau n depozite situate n afara structurii de vnzare pentru care a fostfcut notificarea nu intr n componena stocului de lichidat.(2) Pot face obiectul vnzrilor de lichidare numai produsele care fac parte din stocul structurii de vnzarei a cror contravaloare a fost achitat de comerciant la data depunerii/transmiterii notificrii sau a emiteriihotrrii judectoreti prevzute la art. 18 lit. b), sau la data evenimentelor prevzute la art. 18 lit. g).

    Art. 21. - n afara cazurilor prevzute la art. 18 lit. b) i g), orice vnzare de lichidare trebuie s aib loc nstructura de vnzare n care produsele au fost vndute n mod obinuit.

    Art. 22. - Vnzarea de soldare este orice vnzare nsoit sau precedat de publicitate i anunat subdenumirea "soldare/soldri/solduri" i care, printr-o reducere de preuri, are ca efect vnzarea accelerata stocului de mrfuri sezoniere dintr-o structur de vnzare cu amnuntul.

    Art. 23. - Vnzrile de soldare se pot efectua numai n cursul a dou perioade pe an, cu o durat maximde cte 45 de zile fiecare, cu condiia ca produsele propuse pentru soldare s fie achitate furnizorului dectre comerciant cu cel puin 30 de zile naintea datei de debut a perioadei de vnzri de soldare i oferitespre vnzare n mod obinuit naintea acestei date.

    Art. 24. - Stocul de produse propus pentru soldare trebuie s fie constituit n prealabil n structura devnzare respectiv, n spaiile de vnzare i depozitele structurii de vnzare, precum i, dup caz, n unulsau mai multe depozite ale comerciantului, cu cel puin 15 zile nainte de data de debut a vnzrii desoldare, i nu va fi rennoit dup constituire sau n cursul vnzrilor de soldare.

    Art. 25. - Vnzarea de soldare trebuie s aib loc n structurile de vnzare n care produsele respectiveerau vndute n mod obinuit.

    Art. 26. - Documentele legale justificative care atest c stocul de produse propus pentru soldare a fostconstituit cu cel puin 15 zile nainte de data de debut a vnzrii de soldare i achitat cu cel puin 30 de zilenainte de aceast dat vor fi pstrate pentru a putea fi prezentate, ori de cte ori este nevoie, organelor decontrol abilitate. Dovada achitrii contravalorii produselor supuse vnzrii de soldare rezult dinexaminarea actelor contabile.

    Art. 27. - (1) Perioadele de soldri prevzute la art. 23 se stabilesc de comerciant ntre urmtoarele limite:

    a) perioada 15 ianuarie - 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamn - iarn;b) perioada 1 august - 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primvar - var.

    (2) Comercianii au obligaia s notifice la primria n a crei raz teritorial i desfoar activitateaperioada n care efectueaz vnzrile de soldare cu cel puin 15 zile nainte de nceperea operaiunilor.

    Art. 28. - (1) Este interzis s se anune o vnzare de soldare n alte cazuri i condiii dect cele prevzutela art. 23.(2) Orice anun sau alt form de publicitate privind soldarea trebuie s specifice obligatoriu data de debuta vnzrii de soldare i durata acesteia, precum i sortimentul de mrfuri supus soldrii n cazul n careoperaiunea de soldare nu se refer la totalitatea produselor din structura de vnzare.

    Art. 29. - Vnzrile efectuate n structuri denumite magazin de fabric sau depozit de fabric suntvnzrile din producia proprie, efectuate direct consumatorilor de ctre productori, acetia ndeplinind

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 8

  • obligaiile ce revin oricrui comerciant care desfoar comer cu amnuntul. Vnzrile cu pre redus prinmagazin sau depozit de fabric nu sunt supuse notificrii.

    Art. 30. - n cadrul vnzrilor definite la art. 29, cu excepia produselor alimentare, productorii potpractica vnzri cu pre redus pentru acea parte din producia lor care ndeplinete urmtoarele condiiiasupra crora consumatorii au fost informai:

    a) nu a fost anterior oferit spre vnzare din cauza defectelor de fabricaie;b) face obiectul retururilor din reeaua comercial;c) reprezint stocul din producia sezonului anterior rmas nevndut.

    Art. 31. - Orice productor care vinde cu pre redus o parte a produciei sale, conform prevederilor art.30, este obligat s pun la dispoziie organelor de control abilitate toate documentele legale care justificoriginea i data de fabricaie a produselor care fac obiectul acestor vnzri.

    Art. 32. - (1) n sensul prezentei ordonane, vnzrile promoionale sunt vnzrile cuamnuntul/vnzrile cash and carry/prestrile de servicii de pia care pot avea loc n orice perioad aanului, fr s fac obiectul notificrii, cu condiia ca:

    a) s nu fie efectuate n pierdere;b) s se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile, precum i la servicii vndute ori, dupcaz, prestate n mod curent;c) produsele i serviciile promovate trebuie s existe la vnzare pe durata ntregii perioade anunate avnzrilor promoionale sau comerciantul va informa consumatorii c oferta este valabil numai nlimita stocului disponibil.

    (2) n sensul prezentei ordonane, nu sunt considerate vnzri promoionale;

    a) aciunile de promovare efectuate de productori;b) aciunile de lansare de produse/servicii noi pe pia.

    Art. 33. - (1) Vnzrile cu pre redus prevzute la art. 16, astfel cum sunt definite de prezenta ordonan,atunci cnd consumatorii sunt anunai despre o reducere de preuri care comport o comparaie exprimatn cifre, sunt supuse urmtoarelor reguli de fixare i publicitate a preurilor:

    a) Orice comerciant care anun o reducere de pre trebuie s o raporteze la preul de referinpracticat n acelai spaiu de vnzare pentru produse sau servicii identice. Preul redus trebuie s fieinferior preului de referin. Preul de referin reprezint cel mai sczut pre practicat n acelaispaiu de vnzare n perioada ultimelor 30 de zile, nainte de data aplicrii preului redus.b) Orice anun de reducere de preuri, indiferent de forma, modul de publicitate i motivaia reducerii,trebuie s se adreseze ansamblului consumatorilor i s indice n cifre o reducere n raport cu preurilede referin, excepie fcnd:

    - publicitile comparative de pre;- anunurile publicitare exclusiv literare, care nu conin cifre;- anunurile de pre de lansare a unui nou produs pe pia;- anunurile publicitare orale efectuate exclusiv n interiorul magazinului pentru reduceri depreuri la un anumit raion, pentru o foarte scurt perioad a unei zile de vnzare.

    c) Publicitatea prin catalog i ofertele de reducere de preuri, lansate de comercianii care practicvnzarea prin coresponden, pot fi valabile numai pn la epuizarea stocurilor, cu condiia ca aceastmeniune s figureze vizibil i lizibil n catalog.d) Orice anun de reducere de pre exprimat n valoare absolut sau n procent trebuie efectuat

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 9

  • vizibil, lizibil i fr echivoc pentru fiecare produs sau grup de produse identice:

    - fie prin menionarea noului pre lng preul anterior, barat;- fie prin meniunile "pre nou", "pre vechi" lng sumele corespunztoare;- fie prin menionarea procentului de reducere i a preului nou care apare lng preul anterior,barat.

    e) Se interzice ca o reducere de pre pentru un produs i/sau serviciu s fie prezentat consumatorilorca o ofert gratuit a unei pri din produs i/sau serviciu.f) Toate documentele justificative legale care atest veridicitatea preului de referin trebuie s fiepstrate pentru a putea fi prezentate ori de cte ori este nevoie organelor de control abilitate.g) Orice anun de reducere de preuri ce nu corespunde reducerii practicate efectiv n raport cu preulde referin este considerat o form de publicitate neltoare i este sancionat conformreglementrilor legale n vigoare.

    (2) Aceste reguli nu se aplic atunci cnd reducerile de pre pe produs rezult din creterea cantitii deprodus coninut n ambalajul utilizat n mod uzual n comercializarea acestora sau din creterea numruluide produse identice oferite spre vnzare ntr-un ambalaj colectiv.

    Art. 34. - Vnzarea la distan este acea form de vnzare cu amnuntul care se desfoar n lipsaprezenei fizice simultane a consumatorului, i a comerciantului, n urma unei oferte de vnzare efectuatede acesta din urm, care n scopul ncheierii contractului, utilizeaz exclusiv tehnici de comunicaie ladistan.

    Art. 35. - (1) Vnzarea direct este acea practic comercial prin care produsele sau serviciile suntdesfcute de ctre comerciant direct consumatorilor, n afara spaiilor de vnzare cu amnuntul, prinintermediul vnztorilor direci, care prezint produsele i serviciile oferite spre vnzare.(2) Vnzarea prin reele (multilevel marketing) este o form a vnzrii directe prin care produsele iserviciile sunt oferite consumatorilor prin intermediul unei reele de vnztori direci care primesc uncomision att pentru vnzrile proprii, ct i pentru vnzrile generate de reelele de vnztori direci pecare i-au recrutat personal.

    Art. 36. - Sunt considerate practici comerciale interzise:

    a) vnzarea piramidal, vnzarea practicat prin procedeul denumit "bulgre de zpad" sau oricealte procedee similare care constau n special n a oferi produse/servicii consumatorilor fcndu-i sspere c le vor obine fie cu titlu gratuit, fie la un pre redus fa de valoarea lor real i condiionndvnzrile de plasarea contra plat de bonuri, tichete, cupoane ori a altor titluri similare ctre teri saude colectarea de adeziuni sau subscrieri;b) faptul de a propune unei persoane s colecteze adeziuni sau s se nscrie pe o list, fcnd-o sspere ctiguri financiare rezultate din creterea numrului de persoane recrutate sau nscrise.

    Art. 37. - (1) n cazul reelelor de vnzare constituite prin recrutarea aderenilor sau afiliailor este interziss se solicite aderentului sau afiliatului reelei plata unei sume aferente dreptului de intrare n reea, cuexcepia contravalorii materialelor sau serviciilor de natur pedagogic, formativ demonstrativ ori devnzare sau a oricrui alt material sau serviciu similar.(2) n cadrul aceleiai reele este, de asemenea, interzis s se impun unui aderent sau afiliat achiziionareaunui stoc de produse destinat vnzrii ulterioare, fr obligaia ca stocul de produse nevndute deaferent/afiliat s fie reprimit de titularul reelei.

    Art. 38. - (1) Vnzrile n afara spaiilor comerciale sunt acele vnzri directe realizate de comerciani

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 10

  • n urmtoarele situaii:

    a) n timpul unei deplasri organizate de comerciant n afara spaiilor sale comerciale;b) n timpul unei vizite efectuate de comerciant, dac aceasta nu a avut loc la solicitarea expres aconsumatorului:

    - la locuina unui consumator, unde pot fi ncheiate contracte i cu alte persoane prezente;- la locul de munc al consumatorului sau n locul n care acesta se gsete, chiar temporar,pentru motive de lucru, studiu sau tratament;

    c) n orice alte locuri publice sau destinate publicului, n care comerciantul prezint o ofert pentruprodusele sau serviciile pe care le furnizeaz, n vederea acceptrii acesteia de ctre consumator.

    (2) Comercianii care efectueaz vnzri n afara spaiilor comerciale rspund civil fa de efecteleactivitii vnztorilor direci.

    Art. 39. - Comercianii sunt obligai s elibereze legitimaii pentru vnztorii direci, angajai n acestsistem de vnzare. Legitimaiile trebuie s conin numele, prenumele i fotografia vnztorului, denumireai sediul comerciantului, semntura administratorului/directorului i vor fi vizate trimestrial. Legitimaiilevor fi retrase imediat ce deintorii acestora i pierd calitatea de vnztori direci.

    Art. 40. - Vnztorii direci, angajai n acest sistem de vnzare, sunt obligai s se legitimeze nainteaprezentrii produselor/serviciilor oferite, precum i la solicitarea consumatorilor.

    Art. 41. - (1) Loteria publicitar este acea practic de promovare a produselor/serviciilor care tinde sstimuleze n rndul participanilor sperana unui ctig prin tragere la sori.(2) Loteriile publicitare sunt admise numai n condiiile n care participanilor nu le este impus ncontrapartid nicio cheltuial direct sau indirect, suplimentar achiziionrii produsului/serviciului.(3) Cheltuielile efectuate de ctre participani pentru achiziionarea de efecte i servicii potale i pentrutarifele telefonice normale, referitoare la participarea la loteria publicitar, nu intr sub incidena alin. (2).

    Art. 42. - (1) n privina ctigurilor puse n joc n cadrul unei loterii publicitare, anunurile de prezentare aacesteia vor preciza natura, numrul i valoarea comercial a respectivelor ctiguri, precum i urmtoareameniune: "regulamentul de participare/desfurare este disponibil n mod gratuit oricrui solicitant". nacest scop se va meniona adresa sau numrul de telefon la care solicitarea poate fi transmis, respectivfcut.(2) n regulament se va preciza obligaia organizatorului loteriei publicitare de a face publice numelectigtorilor i ctigurile acordate.

    Art. 43.[{*}] (1) Regulamentul i/sau orice alt document n baza cruia urmeaz s se desfoare loteriapublicitar trebuie s fie autentificat(e) de un notar public nainte de nceperea operaiunii. (alineatmodificat prin art. X din O.U.G. nr. 43/2010, n vigoare de la 13 mai 2010)(2) Pentru a verifica corecta desfurare a loteriei publicitare respective reprezentanii Autoritii Naionalepentru Protecia Consumatorilor, Ministerului Economiei i Finanelor i Ministerului Internelor iReformei Administrative pot solicita organizatorilor de loterii publicitare regulamentul de desfurare aacestora, precum i un exemplar al anunurilor adresate publicului, caz n care organizatorii vor prezentaaceast documentaie n termen de 5 zile de la data solicitrii.

    Art. 44. - Prezenta ordonan nu exclude controlul aciunilor de promovare a vnzrilor prin acest gen deoperaiuni publicitare de ctre asociaiile profesionale cu rol de autoreglementare n domeniul publicitii,

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 11

  • precum i dreptul persoanelor, care se consider induse n eroare n cursul desfurrii acestor operaiuni,de a se adresa direct acestor asociaii.

    Art. 45. - Se consider publicitate neltoare acele fapte prin care organizatorul unei loterii publicitaresugereaz destinatarului, prin anunul publicitar efectuat, c:

    a) a intrat n posesia marelui premiu, dei tragerea la sori pentru atribuirea ctigurilor se vadesfura ulterior;b) a intrat n posesia unui ctig important, n realitate fiind ns vorba de un premiu de o valoareminim sau de un premiu de consolare.

    Art. 46. - Nu sunt asimilate loteriei publicitare concursurile n cadrul crora premiile sunt ctigateexclusiv datorit abilitii, cunotinelor i perspicacitii participanilor, ctigtorul fiind desemnat nfuncie de valoarea prestaiei sale.

    Art. 47. - Nu este asimilat loteriei publicitare i este considerat practic comercial permis alocarea depremii n mod aleator, nainte de oferirea la vnzare a produselor/ serviciilor i atribuirea ctigurilor laachiziionarea produselor/ serviciilor, chiar dac intrarea n posesie a premiilor are loc la o dat ulterioar.

    Art. 48. - Vnzarea cu prime este acea practic comercial prin care la vnzarea sau oferta de vnzare deproduse/servicii se ofer consumatorului cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, prime sub formaunor produse/servicii.

    Art. 49. - Este interzis orice vnzare ori ofert de vnzare de produse sau orice prestare ori ofert deprestare de servicii fcut ctre consumator, care d dreptul acestuia, cu titlu gratuit, imediat sau la unanumit termen, la o prim sub forma unor produse/servicii, n afara cazurilor n care acestea sunt identicesortimental cu produsele/serviciile cumprate.

    Art. 50. - Nu sunt considerate prime:

    a) ambalajele produselor;b) produsele sau serviciile indispensabile utilizrii normale a produsului sau serviciului cumprat;c) produsele sau serviciile a cror valoare este de pn la 10% din preurile de vnzare/tarifeleproduselor/serviciilor achiziionate de ctre consumatori;d) articolele personalizate, respectiv obiectele purtnd mesaje publicitare, inscripionate n mod vizibili care nu se regsesc ca atare n comer;e) serviciile postvnzare;f) facilitile de staionare oferite de ctre comerciani consumatorilor.

    Art. 51. - Este interzis condiionarea vnzrii ctre consumator a unui produs de cumprarea uneicantiti impuse sau de cumprarea concomitent a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, esteinterzis prestarea unui serviciu ctre consumator, condiionat de prestarea altui serviciu sau decumprarea unui produs.

    Art. 511. - Este interzis plata restului ctre consumator sub orice alt form dect acordarea acestuia nnumerar. (articol introdus prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 211/2008, n vigoare de la 2 noiembrie2008)

    Art. 52. - Nu sunt considerate vnzri condiionate:

    1. vnzrile la un pre global pentru produse sau servicii diferite, care constituie un ansamblu, precum

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 12

  • i pentru produse identice preambalate oferite ntr-un ambalaj colectiv, cu condiia ca:

    a) fiecare produs i fiecare serviciu s poat fi achiziionat i separat la preul practicat n cadrulaceleiai suprafee de vnzare;b) cumprtorul s fie informat despre aceast posibilitate i despre preul de vnzare aferentprodusului sau serviciului;

    2. vnzrile de produse n loturi sau ambajale consacrate de uzanele comerciale i de nevoile deconsum.

    Art. 53. - Prin vnzare forat se nelege:

    a) expedierea unui produs ctre o persoan, fr o cerere prealabil din partea acesteia, solicitndu-icumprarea acelui produs sau returnarea lui ctre expeditor, chiar i fr taxe, n cazul refuzului decumprare;b) prestarea unui serviciu ctre o persoan, fr o cerere prealabil din partea acesteia, solicitndu-iacceptarea acelui serviciu prin achitarea contravalorii.

    Art. 54. - Orice vnzare forat este interzis. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu ctre opersoan se face numai n baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.

    Art. 55. - Nu sunt considerate vnzri forate ofertele efectuate n scopuri filantropice. n cazul acestoroferte, pe documentele nsoitoare va fi inscripionat, n mod clar i vizibil, urmtoarea meniune:"destinatarul nu are nicio obligaie de a plti sau de a returna produsul".

    Art. 56. - Se interzice a se refuza consumatorului fr un motiv justificat, conform prevederilor legale nvigoare, vnzarea unui produs sau prestarea unui serviciu.

    CAPITOLUL VIReguli generale de comercializare a produselor i serviciilor

    Art. 57. - (1) Productorii i importatorii sunt obligai s introduc pe pia numai produse sigure pentruviaa, sntatea i securitatea consumatorilor.(2) Aceeai obligaie revine i oricrui comerciant care, pe baza informaiilor obinute de laproductor/importator i a cunotinelor profesionale, trebuie s se asigure c produsele oferite sprecomercializare sunt sigure i s informeze consumatorii asupra factorilor de risc n utilizarea/consumulacestora.(3) Se interzice introducerea pe pia a produselor, dac acestea nu sunt nsoite de documentele deangajare ale productorului/importatorului referitoare la calitatea i securitatea acestora, emise conformreglementrilor legale n vigoare.

    Art. 58. - Produsul care este conform reglementrilor cu caracter obligatoriu, prin care sunt definitecaracteristicile de securitate ale acestuia i modalitile de control al conformitii cu caracteristicileparametrilor definii, este considerat sigur.

    Art. 59. - Dac securitatea produselor nu este determinat conform prevederilor art. 58, un produs va ficonsiderat sigur atunci cnd, utilizat n condiii normale sau previzibile, nu prezint riscuri pentru viaa,sntatea i securitatea consumatorilor.

    Art. 60. - Pentru evaluarea securitii unui produs vor fi luate n considerare urmtoarele elemente:

    a) proprietile produsului, inclusiv compoziia, instruciunile de montare i punere n funciune, de

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 13

  • utilizare, de ntreinere i de depozitare, service-ul necesar pe durata medie de utilizare a produsului;b) prezentarea produsului, informaiile furnizate de productor prin etichetare, marcare i/sauambalajul acestuia, precum i orice alt informaie furnizat de productor;c) influena produsului asupra altui produs sau produse, cnd n mod justificat se presupune c acestava fi utilizat mpreun cu alt produs sau produse;d) categoriile de utilizatori crora li se adreseaz, o atenie deosebit fiind acordat grupei deconsumatori cu grad de risc major.

    Art. 61. - Prevederile art. 58-60 sunt aplicabile n egal msur i serviciilor de pia.

    Art. 62. - Prevederile art. 58-60 nu se aplic n cazul produselor care necesit reparaii sau recondiionrinaintea utilizrii, cu condiia ca despre acest fapt consumatorii s fie informai de ctre comerciani nmomentul cumprrii.

    Art. 63. - n aplicarea prevederilor art. 58, 60 i 61 se vor avea n vedere reglementrile legale n vigoareprivind activitatea de standardizare, acreditare i infrastructura pentru evaluarea conformitii.

    A. Reguli privind etichetarea i ambalarea

    Art. 64. - La vnzarea produsului sau la prestarea serviciului comerciantul ori, dup caz, prestatorultrebuie s aduc cu bun-credin la cunotin consumatorului, la solicitarea acestuia, pe lng informaiilefurnizate prin etichetare, marcare i ambalare i informaii corecte i utile privind caracteristicile produsuluisau serviciului, condiiile de vnzare i modul de utilizare.

    Art. 65. - (1) Informaiile furnizate prin etichetare, marcare, ambalare vor respecta prevederile legalereferitoare la etichetare.(2) Pentru unele categorii de produse, n scopul asigurrii proteciei consumatorilor i pentru meninereaunui mediu concurenial normal, Guvernul poate elabora reglementri specifice de etichetare.(3) Pentru a informa consumatorul despre impactul unor produse asupra mediului nconjurtor, precum ipentru a promova producia i utilizarea acelor produse care, pe toat durata lor de via, au efectenesemnificative asupra calitii apei, aerului i solului, se va institui un sistem naional de etichetareecologic.

    Art. 66. - Ambalajele produselor trebuie s asigure integritatea i protecia calitii acestora, s fie uor demanipulat, s promoveze vnzarea produselor, fiind totodat conforme prevederilor legale referitoare laprotecia muncii, mediului i a securitii consumatorilor.

    B. Obligaia indicrii preurilor/tarifelor

    Art. 67. - (1) Comerciantul care n reeaua de distribuie ofer spre vnzare produse/servicii trebuie sindice preul de vnzare/tariful practicat i preul pe unitatea de msur, conform reglementrilor legale nvigoare.(2) Preurile de vnzare, preurile pe unitatea de msur i tarifele practicate se indic n mod vizibil, lizibili fr echivoc prin marcare, etichetare i/sau afiare.(3) Cnd livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior plii unui acont, comerciantul esteobligat s elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal conform legislaiei n vigoaresau, dup caz, un contract scris i s respecte condiiile contractuale.(4) Comercianii care, potrivit legislaiei n vigoare, sunt obligai s utilizeze aparate de marcat electronicefiscale vor elibera bonuri fiscale cumprtorilor de produse/servicii.

    C. Reguli privind indicarea cantitii

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 14

  • Art. 68. - (1) n funcie de tipul i caracteristicile produsului, pe ambalajul acestuia se vor indica vizibil,lizibil i fr echivoc dimensiunile sau numrul de articole (buci) coninute, cantitatea net coninut,exprimat n uniti de msur recunoscute de autoritatea statului romn n materie de metrologie.(2) Obligativitatea indicrii acestor date revine productorului, ambalatorului sau, dup caz,importatorului.

    Art. 69. - n cazul vnzrilor la distan prin coresponden, orice comerciant care informeazconsumatorul asupra ofertei sale de produse prin intermediul cataloagelor, brourilor sau al altor publicaiitiprite este obligat ca pentru produsele preambalate s menioneze cantitatea net coninut de fiecareambalaj, preul de vnzare, precum i preul pe unitatea de msur, conform dispoziiilor legale n vigoare.

    Art. 70. - (1) Pentru produsele comercializate n vrac, care sunt cntrite sau msurate n prezenaconsumatorului, dispoziiile art. 68 alin. (1) nu se aplic.(2) Informaiile furnizate de aparatele de msur utilizate pentru determinarea cantitii produselor vnduten vrac trebuie s fie clare i vizibile pentru consumator.

    D. Clauze abuzive

    Art. 71. - n calitate de parte contractant consumatorii pot refuza ncheierea contractelor care cuprindclauze definite ca abuzive, conform prevederilor legale n vigoare.

    Art. 72. - Pentru unele categorii de produse/servicii, n scopul asigurrii unui echilibru ntre obligaiile idrepturile prilor contractante i pentru a promova un mediu concurenial normal, Guvernul poate stabilicontracte-tip cu caracter obligatoriu.

    CAPITOLUL VIISanciuni

    Art. 73. - Constituie contravenii, dac nu au fost svrite n astfel de condiii nct, potrivit legii penale,s constituie infraciuni, i se sancioneaz dup cum urmeaz:

    1. desfurarea oricrui exerciiu comercial cu nclcarea prevederilor art. 5 alin. (1), cu suspendareaactivitii comerciale pn la data autorizrii i cu amend:

    a) de la 200 lei la 500 lei pentru structurile de vnzare cu suprafa mic;b) de la 500 lei la 1.000 lei pentru structurile de vnzare cu suprafa medie;c) de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru structurile de vnzare cu suprafa mare;d) de la 100 lei la 200 lei pentru comercianii ambulani;e) de la 500 lei la 1.000 lei pentru comercianii care practic vnzri n afara spaiilor comercialei pentru cei care practic vnzri directe;

    2. nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2), cu amend de la 200 lei la 1.000 lei;3. comercializarea de produse i servicii de pia, altele dect cele nscrise n autorizaia defuncionare, cu amend de la 100 lei la 1.000 lei;4. nerespectarea prevederilor art. 9, cu amend de la 200 lei la 2.000 lei;5. oferirea spre vnzare a produselor n pierdere n alte cazuri dect cele prevzute la art. 17, cuamend de la 2.000 lei la 10.000 lei n msura n care nu sunt aplicabile prevederile Legii concureneinr. 21/1996, republicat;6. vnzrile de lichidare efectuate n alte cazuri dect cele prevzute la art. 18 lit. a)-g), cu amend dela 2.000 lei la 10.000 lei i cu sistarea operaiunilor de lichidare;7. nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (1) i ale art. 27 alin. (2), cu privire la notificare, cu amendde la 200 lei la 1.000 lei;

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 15

  • 8. neprezentarea la solicitarea organelor de control abilitate a documentelor legale privind justificareasituaiei care a motivat lichidarea, conform dispoziiilor cuprinse n art. 19 alin. (2), cu amend de la2.000 lei la 10.000 lei;9. nerespectarea prevederilor art. 20, 23 i 24, cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu sistareavnzrilor de lichidare sau de soldare, dup caz;10. realizarea vnzrilor de soldare n alte perioade dect cele prevzute la art. 27 alin. (1), cuamend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu sistarea vnzrilor de soldare;11. neprezentarea, la solicitarea organelor de control abilitate, a documentelor legale justificative,conform prevederilor art. 26 i 31, cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei;12. nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (3) i ale art. 28 alin. (2), cu amend de la 500 lei la 3.000lei;13. utilizarea denumirii "soldare/solduri/soldri" sau a sinonimelor acesteia, n cazuri n care aceastanu este n legtur cu o operaiune de soldare astfel cum este definit de prezenta ordonan, cuamend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu interzicerea practicrii acestei denumiri;14. practicarea de vnzri sau de orice alte procedee prevzute la art. 36, cu amend de la 10.000 leila 50.000 lei, iar veniturile realizate din aceste practici se confisc i se fac venit la bugetul de stat;15. nerespectarea prevederilor art. 39, cu amend de la 500 lei la 1.000 lei;16. nerespectarea prevederilor art. 40, cu amend de la 100 lei la 200 lei;17. nerespectarea de ctre organizatorii de loterii publicitare a prevederilor art. 41 alin. (2), cuamend de la 2.000 lei la 5.000 lei, iar veniturile realizate ilicit din aceast practic se confisc i sefac venit la bugetul de stat;18. neprezentarea n termen a documentelor solicitate conform prevederilor art. 43 alin. (2), cuamend de la 1.000 lei la 2.000 lei;19. nerespectarea prevederilor art. 49, cu amend de la 2.000 lei la 5.000 lei;20. nerespectarea prevederilor art. 51, 54 i 56, cu amend de la 500 lei la 2.000 lei;201. nerespectarea prevederilor art. 511, cu amend de la 2.000 lei la 4.000 lei; (punct introdus prinart. unic pct. 2 din Legea nr. 211/2008, n vigoare de la 2 noiembrie 2008)21. nerespectarea prevederilor art. 70 alin. (2), cu amend de la 100 lei la 500 lei;22. exercitarea de activiti de comer cu ridicata i comer cu amnuntul n aceeai structur devnzare, respectiv suprafa de vnzare, cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu interzicereauneia dintre cele dou activiti;23. desfurarea oricrui exerciiu comercial n perioada suspendrii activitii comerciale, cu amendaprevzut la pct. 1 lit. a)-e), caz n care limitele minime i maxime se dubleaz, iar veniturile realizateilicit n perioada dintre data suspendrii activitii comerciale i momentul constatrii contraveniei seconfisc i se fac venit la bugetul de stat.

    Art. 74. - Sanciunile prevzute la art. 73 se pot aplica i persoanelor juridice, caz n care limitele minimei maxime ale amenzilor se dubleaz.

    Art. 75. - mpiedicarea sau obstrucionarea sub orice form, de ctre comerciant sau de oricare altpersoan, a organelor autoritilor administraiei publice n exercitarea atribuiilor lor privind controlulrespectrii prevederilor prezentei ordonane constituie contravenie i se sancioneaz cu amend de la2.000 lei la 5.000 lei.

    Art. 76. - Contraveniile prevzute la art. 73 se constat i se sancioneaz de ctre:

    [{*}] a) organele de control abilitate ale primriilor, pentru cele prevzute la pct. 1 - 4, 6 - 11, 13 i201 - 23; (liter modificat prin art. unic pct. 3 din Legea nr. 211/2008, n vigoare de la 2noiembrie 2008)b) organele de control abilitate ale Ministerului Economiei i Finanelor, pentru cele prevzute la pct.5, 6, 8-11, 13, 14, 17-19 i 22;

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 16

  • [{*}] c) organele de control abilitate ale Autoritii Naionale pentru Protecia Consumatorului,pentru cele prevzute la pct. 4, 12, 18, 20, 201 i 21;d) organele de control abilitate ale poliiei, pentru cele prevzute la pct. 15, 16, 18 i 201. (literele c) i d) modificate prin art. unic pct. 3 din Legea nr. 211/2008, n vigoare de la 2noiembrie 2008)

    Art. 77. - Prevederile prezentei ordonane referitoare la contravenii se completeaz cu dispoziiileOrdonanei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraveniilor, aprobat cu modificri icompletri prin Legea nr. 180/2002, cu modificrile i completrile ulterioare, cu excepia art. 28 i 29.

    Art. 78. - n cazul repetrii contraveniilor prevzute la art. 73 pct. 1, 3, 6-11, 13, 22 i 23 ntr-un intervalde 12 luni, chiar dac amenda a fost pltit, precum i n cazul n care se ncalc n mod repetat dispoziiilelegale privind linitea i ordinea public, primriile vor suspenda activitatea comercial pe o perioad depn la 30 de zile pentru structura de vnzare respectiv.

    Art. 79. - Sanciunile aplicate de organele de control abilitate, conform prevederilor prezentei ordonane,vor fi aduse la cunotin primriilor n termen de 48 de ore de la aplicarea acestora.

    CAPITOLUL VIIIDispoziii finale

    Art. 80. - n cazul vnzrilor de lichidare i de soldare, atunci cnd acestea se efectueaz n pierdere,conform prevederilor art. 17, costul de achiziie este deductibil din punct de vedere fiscal.

    Art. 81. - n termen de 18 luni de la data intrrii n vigoare a prezentei ordonane comercianii caredesfoar activiti de comercializare a produselor i serviciilor de pia sunt obligai s soliciteautorizarea exerciiilor comerciale n conformitate cu prevederile prezentei ordonane.

    Art. 82. - Ministerul cu atribuii n domeniul comerului interior, cu avizul Ministerului Economiei iFinanelor, va elabora norme metodologice de aplicare a prezentei ordonane, n termen de 60 de zile de ladata publicrii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonane.Normele metodologice vor fi supuse spre aprobare Guvernului.

    Art. 83. - Ministerul cu atribuii n domeniul comerului interior, n baza consultrii cu alte organismeabilitate ale administraiei publice, precum i cu organizaiile neguvernamentale, elaboreaz reglementrispecifice cu privire la comercializarea produselor i serviciilor de pia.

    Art. 84. - Pentru realizarea unei baze de date privind reeaua de distribuie i de prestri de servicii de piaautoritile administraiei publice locale vor transmite ministerului cu atribuii n domeniul comeruluiinterior informaii privind reeaua de distribuie, conform normelor stabilite de ctre acesta.

    Art. 85. - (1) Anexa face parte integrant din prezenta ordonan i poate fi actualizat prin hotrre aGuvernului.(2) Valoarea amenzilor prevzute la art. 73 i 75 se va actualiza prin hotrre a Guvernului.

    Art. 86. - (1) Organele abilitate n aplicarea prevederilor prezentei ordonane vor stabili modalitileconcrete de colaborare.(2) Administraiile publice locale vor ntreprinde aciunile necesare n vederea aplicrii dispoziiilorprezentei ordonane i a normelor metodologice de aplicare a acesteia.(3) La solicitarea autoritilor administraiei publice interesate, Oficiul Naional al Registrului Comeruluisau, dup caz, oficiile registrului comerului de pe lng tribunale vor pune gratuit la dispoziie acestora

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 17

  • informaiile cu privire la nregistrarea i autorizarea funcionrii comercianilor.

    Art. 87. - Prezenta ordonan intr n vigoare la data de 1 ianuarie 2003.

    ANEX

    TABELcu clasificarea activitilor din economia naional

    Cod CAEN1) Denumirea activitii

    5010 Comer cu autovehicule

    5020ntreinerea i repararea autovehiculelor (fr reparaii executate n ntreprinderiorganizate de tip industrial)

    5030 Comer cu piese i accesorii pentru autovehicule

    5040 Comer cu motociclete, piese i accesorii aferente, i reparaii

    5050 Comer cu amnuntul al carburanilor pentru autovehicule

    5122 Comer cu ridicata al florilor i al plantelor

    5131 Comer cu ridicata al fructelor i legumelor

    5132 Comer cu ridicata al crnii i produselor din carne

    5133 Comer cu ridicata al produselor lactate, oulor, uleiurilor i grsimilor comestibile

    5134 Comer cu ridicata al buturilor

    5135 Comer cu ridicata al produselor din tutun

    5136 Comer cu ridicata al zahrului, ciocolatei i produselor zaharoase

    5137 Comer cu ridicata cu cafea, ceai, cacao i condimente

    5138 Comer cu ridicata, specializat, al altor alimente, inclusiv pete, crustacee i molute

    5139 Comer cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, buturi i tutun

    5141 Comer cu ridicata al produselor textile

    5142 Comer cu ridicata al mbrcmintei i nclmintei

    5143Comer cu ridicata al aparatelor electrice i de uz gospodresc, al aparatelor de radio itelevizoarelor

    5144 Comer cu ridicata al produselor din ceramic, sticlrie, tapete i produse de ntreinere

    5145 Comer cu ridicata al produselor cosmetice i de parfumerie

    5146 Comer cu ridicata al produselor farmaceutice

    5147 Comer cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare, n.c.a.

    5151 Comer cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi i gazoi i al produselor derivate

    5153 Comer cu ridicata al materialului lemnos i de construcii

    5154Comer cu ridicata al echipamentelor i furniturilor, de fierrie pentru instalaii sanitare ide nclzire

    5155 Comer cu ridicata al produselor chimice

    5156 Comer cu ridicata al altor produse intermediare

    5185 Comer cu ridicata al altor maini i echipamente de birou

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 18

  • 5188 Comer cu ridicata al mainilor, accesoriilor i uneltelor agricole, inclusiv al tractoarelor

    5190 Comer cu ridicata al altor produse

    5211Comer cu amnuntul n magazine nespecializate, cu vnzare predominant de produsealimentare,buturi i tutun

    5212Comer cu amnuntul n magazine nespecializate, cu vnzare predominant de produsenealimentare

    5221 Comer cu amnuntul al fructelor i legumelor proaspete

    5222 Comer cu amnuntul al crnii i al produselor din carne

    5223 Comer cu amnuntul al petelui, crustaceelor i molutelor

    5224 Comer cu amnuntul al pinii, produselor de patiserie i produselor zaharoase

    5225 Comer cu amnuntul al buturilor

    5226 Comer cu amnuntul al produselor din tutun

    5227 Comer cu amnuntul, n magazine specializate, al produselor alimentare

    5231 Comer cu amnuntul al produselor farmaceutice

    5232 Comer cu amnuntul al articolelor medicale i ortopedice

    5233 Comer cu amnuntul al produselor cosmetice i de parfumerie

    5241 Comer cu amnuntul al textilelor

    5242 Comer cu amnuntul al mbrcmintei

    5243 Comer cu amnuntul al nclmintei i articolelor din piele

    5244 Comer cu amnuntul al mobilei, al articolelor de iluminat i al altor articole de uz casnic

    5245Comer cu amnuntul al articolelor i aparatelor electro-menajere, al aparatelor radio itelevizoarelor

    5246 Comer cu amnuntul al articolelor de fierrie, cu articole din sticl, cu cele pentru vopsit

    5247 Comer cu amnuntul al crilor, ziarelor i articolelor de papetrie

    5248 Comer cu amnuntul, n magazine specializate, al altor produse n.c.a.

    5250 Comer cu amnuntul al bunurilor de ocazie vndute prin magazine

    5261 Comer cu amnuntul prin coresponden

    5262 Comer cu amnuntul prin standuri n piee

    5263 Comer cu amnuntul care nu se efectueaz prin magazine

    5271 Reparaii de nclminte i ale altor articole din piele

    5272 Reparaii de articole electrice de uz gospodresc

    5273 Reparaii de ceasuri i bijuterii

    5274 Alte reparaii de articole personale n.c.a.

    5530 Restaurante

    5540 Baruri

    5551 Cantine

    5552 Alte uniti de preparare a hranei

    7020 nchirierea i subnchirierea bunurilor imobiliare proprii sau nchiriate

    7032 Administrarea imobilelor pe baz de tarife sau contract

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 19

  • 7110 nchirierea autoturismelor i utilitarelor de capacitate mic

    7133 nchirierea mainilor i echipamentelor de birou, inclusiv a calculatoarelor

    7140 nchirierea bunurilor personale i gospodreti n.c.a.

    7250 ntreinerea i repararea mainilor de birou, de contabilizat i a calculatoarelor

    7470 Activiti de ntreinere i curare a cldirilor

    7481 Activiti fotografice

    7485 Activiti de secretariat i traducere

    9301 Splarea, curarea i vopsirea textilelor i blnurilor

    9302 Coafur i alte activiti de nfrumuseare

    9303 Activiti de pompe funebre i similare

    9304 Activiti de ntreinere corporal

    9305 Alte activiti de servicii personale n.c.a.

    9500 Activiti ale personalului angajat n gospodrii particulare

    *) Republicat n temeiul art. II din Legea nr. 650/2002 pentru aprobarea Ordonanei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor i serviciilor de pia, publicat n Monitorul Oficial alRomniei, Partea I, nr. 914 din 16 decembrie 2002, dndu-se textelor o nou numerotare. Ordonana Guvernului nr. 99/2000 a fost publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 424din 1 septembrie 2000. Aplicarea Ordonanei Guvernului nr. 99/2000 a fost suspendat n anul 2001 pn la adoptarea legii deaprobare a acesteia, conform articolului unic al Ordonanei de urgen a Guvernului nr. 21/2001 pentrususpendarea aplicrii Ordonanei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor i serviciilorde pia, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 83 din 19 februarie 2001, aprobat prinLegea nr. 393/2001, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 400 din 20 iulie 2001.1) Conform Hotrrii Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificrii activitilor din economianaional - CAEN, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 301 i 301 bis din 5 noiembrie1997, actualizat prin Ordinul preedintelui Institutului Naional de Statistic nr. 601/2002, publicat nMonitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002.

    Lista actelor modificatoare:

    1. 2 noiembrie 2008 - Legea nr. 211/2008 pentru modificarea i completarea OrdonaneiGuvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor i serviciilor de pia, publicat nMonitorul Oficial nr. 736 din 30 octombrie 2008.2. 13 mai 2010 - O.U.G. nr. 43/2010 pentru modificarea unor acte normative n vederea reduceriisau simplificrii administrative a unor autorizaii/avize/proceduri ca urmare a msurilor asumate deGuvernul Romniei n cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de nelegere dintreComunitatea European i Romnia, semnat la Bucureti i la Bruxelles la 23 iunie 2009, publicat nMonitorul Oficial nr. 316 din 13 mai 2010.3. 7 iunie 2012 - O.U.G. nr. 22/2012 pentru modificarea i completarea Ordonanei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor i serviciilor de pia i pentru abrogarea HotrriiGuvernului nr. 1.454/2004 pentru aprobarea criteriilor de implantare a structurilor de vnzare cuamnuntul cu suprafa mare i definirea tipologiei structurilor de vnzare, publicat n MonitorulOficial nr. 381 din 7 iunie 2012.4. 4 iulie 2013 - Legea nr. 197/2013 privind aprobarea Ordonanei de urgen a Guvernului nr.

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 20

  • 22/2012 pentru modificarea i completarea Ordonanei Guvernului nr. 99/2000 privindcomercializarea produselor i serviciilor de pia i pentru abrogarea Hotrrii Guvernului nr.1.454/2004 pentru aprobarea criteriilor de implantare a structurilor de vnzare cu amnuntul cusuprafa mare i definirea tipologiei structurilor de vnzare, publicat n Monitorul Oficial nr. 395din 1 iulie 2013.

    Ordonanta 99 29-08-2000 Guvernul UTG colectie republicari 8 04-iul.-2013 se aplica de la: 04-iul.-2013 - Text prelucrat de UltraTech Group

    LexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 21