Ochea Creteanu Olimpiea Impactul Masurilor Preventive (3)

NESECRET

1

MINISTERUL ADMINISTAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE ”Alexandru Ioan Cuza”

Exemplar...

Nr._______din___________

Doctorand Ochea (Creţeanu) Olimpiea

TEZA DE DOCTORAT

- REZUMAT -

IMPACTUL MĂSURILOR PREVENTIVE PROCESUAL PENALE

ASUPRA ORDINII PUBLICE

Conducător de doctorat

Prof.univ.dr. SANDU FLORIN

Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de

DOCTOR

în ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ

– BUCUREŞTI , 2012 –

NESECRET

2

NESECRET

3

C U P R I N S

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUTIVE ASUPRA ORDINII PUBLICE ŞI

MĂSURILOR PROCESUAL PENALE

1.1. CONCEPTUL DE ORDINE

1.2. IMPORTANTA SI SCOPUL DREPTULUI LA LIBERTATE SI

SIGURANTA

1.3. PRIVAREA DE LIBERTATE. NOŢIUNE ŞI CARACTERE ÎN

SENSUL ART. 5 DIN C.E.D.O.

CAPITOLUL II

MĂSURILE PROCESUAL PENALE

2.1. NOŢIUNE ŞI NATURA JURIDICĂ

2.2. FORMELE PRIVĂRII DE LIBERTATE ÎN SISTEMUL DE DREPT

DIN ROMÂNIA

2.3. CRITERII DE CLASIFICARE

CAPITOLULUL III

MĂSURILE PREVENTIVE

3.1. NOŢIUNE, TRĂSĂTURI ŞI NATURA JURIDICA

3.2. LUAREA, ÎNLOCUIREA, REVOCAREA ŞI ÎNCETAREA DE DREPT

A MĂSURILOR PREVENTIVE

3.2.1. LUAREA MĂSURILOR PREVENTIVE

3.2.1.1. Condiţii în care se pot lua măsurile preventive

3.2.1.2 Organele judiciare competente şi actele prin care se pot lua măsurile

preventive

3.2.2. ÎNLOCUIREA MĂSURILOR PREVENTIVE

3.2.3. REVOCAREA MĂSURILOR PREVENTIVE

3.2.4. ÎNCETAREA DE DREPT A MĂSURILOR PREVENTIVE

3.2.5. APLICAREA MĂSURILOR PREVENTIVE ÎN CAZUL PERSOANEI

JURIDICE

NESECRET

4

3.3. CAILE DE ATAC IMPOTRIVA ACTELOR PRIN CARE SE

DISPUNE ASUPRA LUARII, REVOCARII SAU INCETARII DE

DREPT A MASURILOR PREVENTIVE IN FAZA DE URMARIRE

PENALA

CAPITOUL IV

MĂSURILE PREVENTIVE ÎN SPECIAL

4.1. REŢINEREA

4.2. OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI LOCALITATEA

4.3. OBLIGAREA DE A NU PARASI TARA

4.4. ARESTAREA PREVENTIVĂ

4.4.1. ARESTAREA ÎNVINUITULUI

4.4.1.1. Arestarea învinuitului în cursul urăririi penale

4.4.1.2. Arestarea învinuitului în cursul judecăţii

4.4.2. ARESTAREA INCULPATULUI

4.4.2.1. Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale

4.4.2.2. Menţinerea arestării preventive a inculpatului după trimiterea lui în

judecată şi în tot cursul judecăţii

4.4.2.3. Arestarea inculpatului în cursul judecăţii sau după soluţionarea cauzei

4.5. DISPOZITII SPECIALE PENTRU MINOR

4.5.1. REŢINEREA MINORULUI

4.5.2. ARESTAREA PREVENTIVĂ A INVINUITULUI SAU

INCULPATULUI MINOR

4.6. LIBERAREA PROVIZORIE

4.6.1. LIBERAREA PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR

4.6.2. LIBERAREA PROVIZORIE PE CAUTIUNE

4.6.3. PROCEDURA LIBERARII PROVIZORII SUB CONTROL JUDICIAR

SI PE CAUTIUNE

4.6.4. REVOCAREA LIBERARII PROVIZORII

CAPITOLUL V

MĂSURILE PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ALTE SISTEME

DE DREPT

5.1. SISTEMUL ITALIAN

5.2. SISTEMUL FRANCEZ

NESECRET

5

5.3. SISTEMUL GERMAN

5.4. SISTEMUL AMERICAN

5.5. MĂSURI PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ACTUALUL

COD DE PROCEDURĂ PENALĂ ROMÂN ŞI NOILE MĂSURI

PREVENTIVE INSTITUITE DE NOUL COD DE PROCEDURĂ

PENALĂ

CAPITOLUL VI

DE LEGE FERENDA ÎN PRIVINŢA MĂSURILOR PROCESUAL

PENALE PREVENTIVE

6.1. REDEFINIREA CONCEPTULUI RESTRÂNGERII LIBERTĂŢII

6.2. REGLEMENTAREA EXPLICITĂ A PRINCIPIULUI NECESITĂŢII

UNEI MĂSURI PREVENTIVE

6.3. REGLEMENTAREA COMPETENŢEI EXCLUSIVE A

JUDECĂTORULUI DE EMITERE A UNUI MANDAT DE ADUCERE

6.4. REGLEMENTAREA REŢINERII PERSOANEI SUSPECTE ÎN

CAZUL INFRACŢIUNILOR FLAGRANTE ŞI ÎN CAZUL ÎN CARE

IDENTITATEA SA NU POATE FI STABILITĂ

6.5. REGLEMENTAREA OBLIGAŢIEI DE INFORMARE ÎN SCRIS A

PERSOANEI PRIVATE DE LIBERTATE CU PRIVIRE LA

MOTIVELE ACESTEI PRIVĂRI

6.6. ATACAREA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI PRONUNŢATĂ ÎN

TIMPUL URMĂRIRII PENALE DE RESPINGERE A REVOCĂRII,

ÎNLOCUIRII ORI ÎNCETĂRII DE DREPT A MĂSURII

PREVENTIVE

6.7. REGLEMENTAREA JUDECĂRII ÎN LIPSA PERSOANEI PRIVATĂ

DE LIBERTATE A RECURSULUI ÎMPOTRIVA UNEI MĂSURI

PREVENTIVE

6.8. REGLEMENTAREA TERMENULUI REZONABIL AL ARESTĂRII

PREVENTIVE ÎN TIMPUL JUDECĂŢII ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

6.9. EXTINDEREA SFEREI OBLIGAŢIILOR PENTRU PERSOANA

LIBERATĂ PROVIZORIU

6.10 . REGLEMENTAREA LIMITELOR OBIECTULUI CAUŢIUNII ŞI A

PROCEDURII DE CONTESTARE A CUANTUMULUI ACESTEIA

6.11. SOLUŢIONAREA DIN OFICIU A MĂSURII LIBERĂRII

PROVIZORII ÎN CURSUL PROCESULUI PENAL

6.12. DEPUNEREA CĂRŢII DE IDENTITATE A ÎNVINUITULUI SAU

INCULPATULUI – CONDIŢIE PREALABILĂ PENTRU PUNEREA

ÎN DISCUŢIE A MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA

6.13. REGLEMENTAREA EXPRESĂ A PLÂNGERII ÎN FAŢA

INSTANŢEI ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI PRIN

NESECRET

6

CARE A DISPUS ÎNLOCUIREA OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI

LOCALITATEA CU CEA DE A NU PĂRĂSI ŢARA

6.14. VERIFICAREA DIN OFICIU DE CĂTRE INSTANŢĂ A

LEGALITĂŢII ŞI TEMEINICIEI MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU

PĂRĂSI LOCALITATEA SAU ŢARA

6.15. JUSTIFICAREA OPORTUNITĂŢII MĂSURII PREVENTIVE ÎN

PROCESUL PENAL

6.16. REGLEMENTAREA EXPLICITĂ A PRINCIPIULUI

PROPORŢIONALITĂŢII ORICĂREI MASURI CU GRAVITATEA

ACUZAŢIEI ADUSE PERSOANEI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

NESECRET

7

INTRODUCERE

Ideea lucrării s-a ivit plecând de la numeroasele situaţii în care

pericolul social al unor infracţiuni grave a fost apreciat diferit de către procuror,

judecător sau instanţa de judecată.

Pe de altă parte, permanentele confruntări de argumente juridice cu

privire la modul de interpretare a pericolului pentru ordinea publică a unui

învinuit sau inculpat au relevat că este util a fi analizat pericolul social al unei

fapte, pentru că în caz contrar sentimentul de nelinişte şi temere a cetăţeanului

care solicită justiţia va persista şi va crea imaginea că nu este apărat împotriva

infractorilor.

În multe cazuri instanţele au formulat aprecieri generice, conform

cărora ,,nu prezintă pericol social pentru ordinea publică” şi au respins

propunerea de arestare preventivă formulată de procuror, concluzie, lipsită de

analiză concretă a cauzei şi inconciliabilă cu principiul apărării ordinii sociale,

creându-se în acest mod un precedent periculos care conduce la încurajarea

infracţionalităţii.

Detenţia provizorie se dispune când ordinea publică este efectiv

ameninţată, pentru că dreptul la libertate şi siguranţă consacrat prin art. 5 din

Convenţie, drept inalienabil, reprezintă unul dintre cele mai importante drepturi

consacrate de aceasta şi are ca scop principal protejarea libertăţii fizice a

individului împotriva oricărei arestări sau detenţii arbitrare ,iar magistratului îi

sporeşte gradul de precizie şi previzibilitate atunci când în acest scopaplică legea

constant şi coerent,

Din aceste considerente tema mea reprezintă un demers ştiinţific care

poate avea rol de reper, într-o materie în care o soluţie unică este imposibil de

identificat.

NESECRET

8

Oportunitatea acestei temei rezidă în faptul că privarea de libertate de

pe parcursul procesului penal a suferit şi ea mutări considerabile, nu numai ca

reglementare, dar şi ca aplicare.

Am relevat efectele unei arestări a unei persoane asupra stării

emoţionale a societăţii, deoarece arestarea preventivă are un impact mai mare

decât soluţia finală rămasă definitivă şi pusă în executare după mult timp .

În acest sens am abordat diferenţele de opinie bazate pe argumente

faptice, de probaţiune şi lege ce sunt semn de vigurozitate a unui sistem de drept,

dar şi divergenţele de interpretare ce generează controverser şi soluţii diametral

opuse, cu efecte nedorite care reduc credibilitatea actului de justiţie.

Abordările din această teză, arată că pronunţarea unei hotărâri

judecătoreşti este un act de mare responsabilitate, că funcţiunea judecătorilor

impune fiecăruia să aibă capacitatea de a măsura şi anticipa efectele hotărârilor

sale, atât în speţa pe care o rezolvă, dar şi în speţe similare, pentru că justiţia

trebuie să sancţioneze nedreptăţile sociale, cu respectarea garanţiilor procesuale,

dar şi cu grija pentru victimele infracţiunilor, pentru protecţia societăţii.

Lucrarea răspunde astfel necesităţii uniformizării cadrului normativ în

domeniul aplicării măsurilor preventive procesual penale de organele de urmărire

penală şi instanţele judecătoreşti, în vederea asigurării compatibilităţii acestor

instituţii cu legislaţia ţărilor UE.

Prin propuneri de lege ferenda încerc să facilitez decizia rapidă şi

eficientă în cauze penale, acordarea respectului cuvenit drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale învinuitului, inculpatului, inclusiv drepturilor celorlalţi subiecţi

ai procesului penal, să creez o mentalitate superioară în rândul celor care

înfăptuiesc justiţia penală.

NESECRET

9

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUTIVE ASUPRA ORDINII PUBLICE ŞI

MĂSURILOR PROCESUAL PENALE

1.1. CONCEPTUL DE ORDINE

Conformitatea comportamentului uman cu cerinţele normelor sociale,

naşte ordinea socială necesară supravieţuirii grupurilor sociale.

Normele juridice în totalitatea lor şi prin efectele ce le produc, stabilesc

ordinea juridica, ordine care este una din componentele însemnate ale ordinii

sociale.

Sentimentul de securitate personală fiind condiţia de bază a calităţii

vieţii este inserată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în art. 3, alături

de dreptul la viaţă şi libertate este cel mai mult alterată de criminalitate care

cunoaşte noi tipologii de manifestare, încât starea generală de securitate a

cetăţeanului şi a mediului de afaceri are de suferit, dar şi datorită unui fond

insuficient al legislaţiei, precum şi al unei anumite rigidităţi a instituţiilor din

sistemul de ordine şi siguranţă publică.

Ordinea publica este starea de legalitate , de echilibru şi pace socială

prin care se asigură liniştea publică, salvardarea sentimentului de siguranţă a

persoanei, a colectivităţilor şi a bunurilor, sănătatea şi morala publică a cărei

menţinere se realizează prin măsuri de constrângere specifice poliţiei şi justiţiei.

Se recunoaşte astfel organelor statului un drept de apreciere asupra luării

unor măsuri pentru menţinerea, restabilirea disciplinei, liniştii publice şi

asigurarea siguranţei cetăţenilor.

1.2. IMPORTANTA SI SCOPUL DREPTULUI

LA LIBERTATE SI SIGURANTA

Libertatea semnifică prerogativa consacrată şi garantată prin lege unui

individ, de a face sau a nu face ceva în diverse domenii ale vieţii sociale, sub

NESECRET

10

condiţia de a nu leza drepturile sau libertăţile altora1, precum şi interesele

generale ale colectivităţii.

Libertatea şi responsabilitatea individului sunt inseparabile pentru că

prin libertate individul trebuie să suporte şi consecinţele acţiunilor sale.

Libertatea ca atribut al fiinţei umane are în vedere posibilitatea de

mişcare a persoanei, prezenţa acesteia în toate manifestările sociale ale acesteia,

fiind inclusă în noţiunea de inviolabilitate a persoanei.

Libertatea ca drept fundamental al persoanei apare ca un ansamblu de

drepturi consacrate în primul rând prin Constituţie, dar şi prin alte reglementări

juridice.

În doctrina constituţională aceste drepturi şi libertăţi care ocrotesc

persoana şi viaţa privată faţă de orice ingerinţă sunt denumite generic

inviolabilităţi2.

Avalanşa modificărilor legislative din România şi practica neunitară pe

care au generat-o au fost contrabalansate de reglementările constituţionale ale

libertăţii individuale şi practica Curţii Constituţionale în această materie, aceasta

din urmă determinând prin deciziile pronunţate o interpretare unitară a limitelor în

care libertatea individuală poate fi afectată prin măsuri procesuale.

În acest context, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă

instrumentul care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului.

Aşadar, pentru obţinerea unei reale armonizări a legislaţiei naţionale cu

exigenţele CEDO este necesară receptarea teoretică şi practică a jurisprudenţei

CEDO în dreptul intern, întrucât doar în acest mod este posibilă realizarea unei

1 M Udroiu şi O. Predescu, op. cit, pag.391; Totuşi, în cauza Bollan c.

Marea Britanie din 4.05.2000 s-a arătat că măsurile adoptate în cadrul unui centru

de detenţie sunt susceptibile de a constitui atingeri ale dreptului la libertate ; 2 Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial, Parte I, nr.767 din

31.oct..2003;

NESECRET

11

ordini juridice europene care să asigure o veritabilă protecţie a tuturor drepturilor

şi libertăţilor recunoscute persoanelor.

1.3. PRIVAREA DE LIBERTATE.

NOŢIUNE ŞI CARACTERE ÎN SENSUL ART. 5 DIN C.E.D.O.

Orice persoană, în libertate sau deţinută, are dreptul la protecţie, adică

dreptul de a nu fi privată de libertate, decât cu respectarea exigenţelor art. 5 din

CEDO.

Neputând fi detaşată de libertatea fizică, dreptul la siguranţă semnifică

faptul că nicio persoană nu poate fi supusă ingerinţelor arbitrare3 ale autorităţilor

publice în dreptul său la libertate, rezultând că noţiunea de siguranţă se suprapune

peste cea de legalitate4.

Întregul text al art. 5 din Convenţie gravitează în jurul unui singur scop

şi anume protecţia libertăţii şi siguranţei persoanei împotriva arestărilor şi

deţinerilor arbitrare5.

Noţiunea de libertate şi siguranţă nu a fost definită expres în cuprinsul

dispoziţiilor europene, jurisprudenţa Curţii Europene arătând în hotărârile6 sale că

3 CEDO. hot. Bozano c. Franţei din 18.dec.1986; hot. Timurtaş c.

Turciei din 13.iun.2000. 4 R Chiriţă, op. cit, pag.139 ;

5 În acest sens, prin încheierea 8/R/9.feb.2007 pronunţată în dosarul nr.

1355/62/2007, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a pus în discuţie

admisibilitatea recursului declarat de inculpat în sensul înlocuirii măsurii arestării

preventive, reţinând că ,,în măsura în care procurorului i se recunoaşte dreptul de

a ataca cu recurs o asemenea încheiere, acelaşi drept trebuie recunoscut şi

persoanei deţinute pentru respectarea principiului ,,egalităţii armelor’’ între

procuror şi persoana deţinută’’. În consecinţă, Curtea a constatat că inculpatul are

dreptul de a ataca cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive. 6 Prin încheierea nr. 10 / 2009 pronunţată de Judecătoria Brăila, s-a

admis arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt

calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit.a, e, g şi i C.

pen. Pentru a decide astfel, insţanta de fond a apreciat că în cauză, exista probe că

lasarea în libertate a inculpatului M.St. prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, pericol relevat în special de numeroasele infracţiuni reţinute în sarcina sa,

NESECRET

12

analiza existenţei unei privări de libertate trebuie să se facă prin raportare la

particularităţile fiecărei cauze, luând în considerare un ansamblu de criterii,

precum: natura şi durata măsurii, efectele sau modalităţiile de executare.

În doctrină s-a arătat că între privarea de libertate şi restrângerea

libertăţii de mişcare nu există decât o diferenţă de intensitate, nu de natură sau de

esenţă7.

În acest context, Constituţia României este cea care fixează coordonatele

în care se înfăptuieşte justiţia în România prin dispoziţiile art. 124 şi anume:

justiţia, în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii

sunt independenţi şi se supun numai legii.8

Aşadar, asigurarea bunei înfăptuiri a justiţiei represive9 impune cu

necesitate ca participanţii oficiali la procesul penal să-şi exercite atribuţiile cu

obiectivitate şi imparţialitate.

care prin modul de operare (sustragerea repetată de bunuri din autoturisme) duc la

concluzia că aceasta activitate este una obişnuită pentru inculpat. În consecinţă,

având în vedere perseverenţa infracţională manifestată, uşurinţa luării de către

inculpat a hotărârii de a săvârşi infracţiuni, precum şi capacitatea redusă a acestuia

de a conştientiza gravitatea faptelor comise şi a consecinţelor acestora, instanţa a

apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 149¹ raportat la art. 143 si art. 148 lit. f.

din C. proc. pen. şi a dispus arestarea inculpatului. 7 Curtea de Apel Cluj, decizia nr. 647/R din 30 octombrie 2007 – în

Revista Română de Jurisprudenţă, nr. 1/2009, pag. 22; Tribunalul Bucuresti,

secţia a II-a penală, încheierea nr. 491 din 19 .ian.2005 – în Culegere de practică

judiciară în materie penală 2005-2006, op. cit., pag. 700 8 A. Ţuculeanu, Discuţii asupra cazurilor de privare de libertate prevăzut

de art.148 C.p.p în lumina Constituţiei României şi CEDO, în Pandectele

Române, nr.3/2003, pag.244 şi urm.; A . Ţuculeanu . Reţinerea. Arestarea

preventivă. Obligarea de a nu părăsi localitatea. Ed. Lumina Lex, Buc., 2003; 9 Prin încheierea din 17 iulie 2008 (nepublicata), Tribunalul Arad, secţia

penală, a dispus arestarea preventivă a numitului S.E. cu motivarea că lăsarea sa

în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanţa a reţinut că în

cazul unui transportator, care aparent transportă produse licite, dar printre acestea

ascunde droguri (heroină), pericolul instantaneu al faptei este egal cu pericolul

pentru ordinea publică, iar existenţa probelor că lăsarea în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publica rezultă din chiar împrejurările evidente,

NESECRET

13

CAPITOLUL II

MĂSURILE PROCESUAL PENALE

2.1. NOŢIUNE ŞI NATURA JURIDICĂ

Prin intermediul măsurilor procesuale se urmăreşte buna şi normala

desfăşurare a procesului penal, respectiv realizarea scopului10

acestuia.

Măsurile procesuale se dispun numai în cazul în care, din probele

administrate, rezultă că s-a comis o anumită infracţiune şi făptuitorul urmează să

fie tras la răspundere penală şi civilă, organele judiciare considerând că numai

prin intermediul lor se poate desfăşura o activitate procesuală normală.

Măsurile procesuale nu fac parte din activitatea principală a procesului

penal, ele fiind adiacente acesteia, cu un caracter provizoriu, facultativ şi de

constrângere.11

Legea prevede categoriile de măsuri procesuale care se pot lua, cazurile

şi condiţiile în care pot fi luate, posibilitatea revocării lor şi cazurile încetării de

drept.

Măsurile procesuale sunt instrumentele legale de care se folosesc

organele judiciare pentru asigurarea desfăşurării normale a procesului penal,

faptice, constatate direct la control – în L.C. Kövesi, D. Titian, D. Frasie, op.cit.,

pag. 141; 10

Scopul procesului penal, aşa cum este arătat în art. 1 C. proc. pen.,

este imediat şi mediat. Scopul imediat vizează constatarea la timp şi în mod

complet a faptelor ce constitue infracţiuni, ca orice persoană care a săvârşit o

infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să

nu fie trasă la răspundere şi pedepsită. Scopul mediat vizează apărarea ordinii de

drept, a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, prevenirea săvârşirii de

infracţiuni, educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor; 11

Nicu Jidovu, Gheorghe Bică, Drept procesual penal, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2007, pag. 178;

NESECRET

14

executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi

pentru a preveni săvârşirea de noi fapte antisociale.12

Astfel, privarea sau restrângerea libertăţii individuale a învinuitului sau

inculpatului împiedică sustragerea acestuia de la urmărirea penală sau de la

judecată, precum şi de la executarea pedepsei cu închisoarea.

Libertatea individuală a părţilor, a martorilor, a experţilor poate fi

restrânsă prin aducerea lor silită în faţa organelor de urmărire penală sau a

instanţelor de judecată, prin scoaterea lor din şedinţa de judecată în cazul în care

provoacă tulburări în desfăşurarea acesteia.

Deci, unele dintre măsurile de constrângere procesuală aduc atingere

unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor – libertatea, proprietatea – şi

se numesc măsuri procesuale.

Altele, aduc atingere unor drepturi procesuale – îndeplinirea obligaţiei de

a se prezenta în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată – şi

se numesc măsuri procedurale.13

Măsurile de constrângere procesuală se pot lua numai în cursul

procesului penal, niciodată în afara acestuia.

Acestea nu pot fi luate în perioada actelor premergătoare efectuate

conform art. 224 C. proc. pen., înaintea începerii urmăririi penale, nu pot fi

dispuse după finalizarea procesului penal.14

12

Gheorghiţă Mateuţ, Procedură penală. Partea generală, vol. I şi II,

editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1993-1994, pag. 38; N. Jidovu, Gh. Bică, op.

cit., pag. 178. 13

Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediţia a 2-a,

editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 444; 14

Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea Generală, vol. I,

Editura Paideia, Bucureşti, 1996, pag. 400;

NESECRET

15

2.2. FORMELE PRIVĂRII DE LIBERTATE ÎN SISTEMUL

DE DREPT DIN ROMÂNIA

În societatea actuală, omul reprezintă cea mai importantă valoare

socială, iar una dintre cele mai de seamă libertăţi ale omului o reprezintă

libertatea individuală..

Potrivit art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau a

unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune.

Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să

fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere dreptului sau

libertăţii, aşa cum se arată în art. 53 alin. 2 din din Constituţia României.15

Legea fundamentală reglementează mai întâi forma provizorie a privării

de libertate, manifestată prin reţinere şi arestare preventivă, ca apoi să amintească

de forma definitivă de privare de libertate, concretizată în sancţiunile privative de

libertate.

Formele în care intervine privarea de libertate în sistemul nostru de

drept, pot fi clasificate, după modalitatea de reglementare, natura juridică şi

funcţionalitatea lor, în:16

- forme principale – prin care este afectată total privarea de libertate,

reglementate autonom şi principal, având o evidentă natură juridică preventivă şi

o funcţionalitate represivă de sine stătătoare;

- forme auxiliare – prin care privarea de libertate intervine ca un efect

secundar al altei activităţi judiciare, afectarea totală a libertăţii fiind o consecinţă

subsidiară şi esenţial temporară a acestei activităţi principale.

15

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,

tezele noului cod de procedură penală realizează reglementarea explicită a

principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei

aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri

pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa; 16

A. Zarafiu, op. cit., pag. 62;

NESECRET

16

Termenii de arestare sau deţinere au acelaşi înţeles şi cuprind orice

măsură, oricare ar fi denumirea în dreptul intern, ce are ca efect privarea de

libertate a unei persoane.17

Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara nu

sunt, în schimb, decât simple restrângeri ale libertăţii de mişcare.18

Noţiunea de privare de libertate cuprinde un element obiectiv – deţinerea

unei persoane într-un anume spaţiu restrâns, pentru o perioadă de timp.

În literatura de specialitate19

se arată că există trei factori importanţi

pentru a decide dacă a existat sau nu o privare de libertate:

- lipsa consimţământului persoanei faţă de care se ia măsura în sensul de

a fi privată de libertate;

- timpul în care persoana a fost lipsită de libertate;

- spaţiul restrâns în care a fost ţinută persoana pe durata de timp a

privării sale de libertate.

2.3. CRITERII DE CLASIFICARE

În literatura de specialitate20

, s-au exprimat mai multe opinii în ceea ce

priveşte criteriile de clasificare a actelor procesuale:

a) după modul de reglementare: măsuri preventive, care au ca efect

restrângerea libertăţii persoanei, în condiţiile legii (reţinerea, obligarea de a nu

părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, arestarea preventivă a învinuitului

şi inculpatului); alte măsuri procesuale (măsuri de ocrotire, de siguranţă,

17

A. Crişu, op. cit., pag. 284; 18

C.E.D.O., Hotărârea din 10 iulie 2008, cauza Medevedyev c. Franţei,

Hotărârea din 12 ianuarie 1999, cauza Rigopoulus c. Spaniei, în D. Bogdan, op.

cit., pag. 8; 19

A. Zarafiu, op. cit., pag. 62; D. Bogdan, op. cit., pag. 9; 20

Gr. Theodoru, op. cit., pag. 445; N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag.

178; Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, editura Hamangiu, Bucureşti, 2011,

pag. 280; Ion Neagu, Drept procesual penal. Partea Generală. Tratat, editura

Global Lex, Bucureşti, 2004, pag. 385.

NESECRET

17

restituirea lucrurilor, restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii,

măsurile asiguratorii);

b) după valoarea socială asupra căreia se îndreaptă: măsuri procesuale

personale, care privesc persoanele fizice (reţinerea, arestarea, obligarea de a nu

părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, liberarea sub control judiciar şi pe

cauţiune etc.); măsuri procesuale reale, care privesc bunurile anumitor persoane

(sechestrul, inscripţia ipotecară, poprirea);

c) după scopul special urmărit: măsuri procesuale de constrângere

(arestare, sechestru); măsuri procesuale de ocrotire (înfiinţarea tutelei în

condiţiile art. 161 C. proc. pen.);

d) după faza procesuală în care pot fi dispuse: numai la urmărirea

penală (reţinerea); în ambele faze procesuale (arestarea preventivă, obligarea de a

nu părăsi localitatea sau ţara);

e) în raport de organul judiciar care o dispune: judecătorul sau instanţa

de judecată (arestarea preventivă, internarea medicală, obligarea de a nu părăsi

localitatea sau ţara); organul de cercetare penală sau procuror (reţinerea,

sechestrul asigurător, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara).21

21

În tezele noului cod de procedură penală, potrivit art. 201 alin 4,

măsurile preventive sunt: a) reţinerea; b) controlul judiciar; c) controlul judiciar

pe cauţiune; d) arestul la domiciliu; e) arestarea preventivă. Se introduce deci o

nouă măsură preventivă: arestul la domiciliu. Prin introducerea acestei instituţii,

s-a urmărit lărgirea posibilităţilor de individualizare a măsurilor preventive. Măsura

arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă

determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte în mod statornic, fără

permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află

cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Măsurile preventive

privind obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara nu vor mai exista în lumina

noului cod de procedură penală, fiind absorbite instituţional de măsura controlului

judiciar;

NESECRET

18

CAPITOLULUL III

MĂSURILE PREVENTIVE

3.1. NOŢIUNE, TRĂSĂTURI ŞI NATURA JURIDICA

Măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual penal cu caracter

de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă

anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal

sau asupra atingerii scopului acestuia.22

Într-o altă definiţie23

, se arată că măsurile preventive sunt mijloace de

constrângere prevăzute de lege, pe care le pot lua organele de urmărire penală,

judecătorii şi instanţele de judecată, pentru asigurarea desfăşurării normale a

procesului penal, executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin săvârşirea

infracţiunii şi pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.

De aici se trage şi denumirea de măsuri preventive.

Ambele definiţii ne arată rolul, scopul şi esenţa conţinutului măsurilor

preventive.

Trăsături 24

ale măsurilor de prevenţie:

- se pot lua numai în cursul procesului penal;

- au un caracter oficial, adică nu pot fi dispuse decât de organele

judiciare competente;

- se pot lua numai faţă de învinuit sau de inculpat, adică numai de

persoana care a săvârşit o infracţiune şi care este urmărită penal sau judecată

pentru aceasta;

-sunt mijloace de constrângere, persoanei faţă de care se dipun i se aduc

limitări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale;

22

I. Neagu, op. cit., pag. 385-386; 23

Gr. Theodoru, op. cit., pag. 446. 24

Gheorghe Radu, Măsurile preventive în dreptul procesual penal român.

Monografie, editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, pag. 5-6;

NESECRET

19

- sunt măsuri cu caracter excepţional, folosite numai în caz de extremă

necesitate, deoarece se aduc limitări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale;

- sunt măsuri strict enumerate şi determinate de lege şi de strictă

interpretare, pentru a nu se ajunge la exercitarea lor abuzivă;

- asigură buna şi normala desfăşurare a procesului penal, respectiv

realizarea scopului25

acestuia;

- luarea măsurii preventive, este de regulă, facultativă26

, chiar dacă sunt

îndeplinite condiţiile legale;

- măsurile preventive au caracter provizoriu, ele putând fi revocate,

înlocuite sau încetate de drept;

- măsurile preventive au caracter adiacent, adică nu sunt caracteristice

oricărei cauze penale, organele judiciare putând dispune luarea lor în funcţie de

specificul şi de împrejurările fiecărui dosar, fie că corespunde urmăririi penale, fie

că corespunde judecăţii;27

- măsurile preventive trebuiesc aplicate în mod nediscriminatoriu,

conform prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituţia României.

Urmărirea penală şi judecata se efectuează pentru toate persoanele de

aceleaşi organe de urmărire penală şi instanţe de judecată.

25

Utilizarea măsurilor preventive, de către organele judiciare, ca metodă

de intimidare, de presiune, menite să smulgă din partea învinuitului sau

inculpatului mărturisiri, este interzisă. Mijloacele de probă obţinute în acest mod

sunt, potrivit art. 64 alin. 2 şi 68 alin. 1 C. proc. pen., nule, probele fiind

îndepărtate de la dosar, pentru a nu se influenţa completul de judecată, iar potrivit

art. 266 C. pen., cei care uzează de astfel de mijloace sunt pedepsiţi pentru

infracţiunea de arestare nelegală şi cercetare abuzivă; 26

Excepţii: în cazul procedurii urgente pentru infracţiunile flagrante,

reţinerea este obligatorie; arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului este

obligatorie în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a măsurii obligării de a nu părăsi

localitatea sau ţara, ori a obligaţiilor stabilite potrivit legii, precum şi în cazul

revocării liberării provizorii; 27

A. Zarafiu, op. cit., pag. 138.

NESECRET

20

Pentru realizarea acestui echilibru, utilizarea măsurilor de prevenţie, şi

deci implicit, limitarea drepturilor persoanei faţă de care s-a dispus, trebuie

considerată ca o măsură cu caracter excepţional, folosită numai în caz de extremă

necesitate.28

Mai mult, la alegerea măsurii preventive, organul judiciar trebuie să ţină

seama, pe lângă condiţiile generale, şi de unele criterii complementare, precum

scopul măsurii, gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta,

antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se dispune.29

Gradul de pericol social al infracţiunii nu se confundă cu pericolul

social ca trăsătură generală a infracţiunii şi trebuie privit prin prisma unor

elemente concrete, cum sunt: sentimentul de insecuritate şi revoltă, frecvenţa

săvârşirii unor infracţiuni, amploarea luată de astfel de fapte în rândul

comunităţii.30

Măsurile preventive îşi găsesc temeiul în nevoile create de interesul

superior al realizării scopului procesului penal, chiar dacă între principiile

fundamentale ale procesului penal îşi găseşte locul şi prezumţia de nevinovăţie.

Recunoaşterea prezumţiei de nevinovăţie nu are drept consecinţă

excluderea luării măsurii preventive, ci dimpotrivă, garantează că aceasta nu va fi

28

N. Iliescu, Libertatea persoanei în lumina dispoziţiilor din noul Cod de

procedură penală, în S.C. J. nr. 3/1971, pag. 426, citat de A. Crişu, op. cit., pag.

283; 29

Dacă din actele medicale depuse la dosar rezultă starea de sănătate

precară a inculpatului, reieşind că suferă de afecţiuni grave, aflându-se pe lista de

aşteptare pentru un transplant hepatic, acestea constituie suficiente motive să se

concluzioneze că, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, cea mai

adecvată măsură preventivă nu este cea a arestării preventive, ci, eventual, măsura

obligării de a nu părăsi ţara – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 2551/2009, în Nicoleta

Cristuş, Arestarea preventivă. Practică judiciară 2008-2010, editura Hamangiu,

Bucureşti, 2010, pag. 1; 30

Jud. Sect. 1, încheierea nr. 16122/299/2006, în Dorel George Matei,

Măsurile preventive. Practică juridică, editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, pag. 2.

NESECRET

21

luată decât în condiţiile riguros prevăzute de normele constituţionale şi de

dispoziţiile procedurii penale.

Deoarece măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale,

consfinţită ca un drept fundamental al cetăţeanului, au fost instituite garanţiile

juridice care permit împiedicarea abuzurilor în luarea şi menţinerea măsurilor

preventive. 31

Arestarea preventivă nu afectează cu nimic dreptul învinuiţilor sau

inculpaţilor la un proces echitabil, ei având posibilitatea de a cere şi administra

probe considerate necesare pentru a-şi dovedi nevinovăţia.32

Constrângerea realizată prin măsurile preventive se deosebeşte de

constrângerea realizată prin executarea pedepsei închisorii, tocmai prin natura sa

procesuală.33

Asfel, lipsirea de libertate în cazul detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, ca

pedepse, îndeplinesc rolul pedepsei, şi anume prevenirea săvârşirii de noi

infracţiuni, fiind obligatorii, ca urmare a unei hotărâri penale definitive de

condamnare, executarea lor începând după epuizarea procesului penal.

Dimpotrivă, privarea de libertate ca măsură preventivă are un caracter

procesual, putând fi luată numai în cursul procesului penal, fiind facultativă,

apărând ca o măsură de excepţie de la regula stării de libertate a învinuitului sau

inculpatului.

Aşadar, detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional,

starea de libertate fiind starea de normalitate, nefiind admis să se prelungească

dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că se va computa sau nu din

pedeapsă.

31

Gr. Theodoru, op. cit., pag. 446; 32

Deciziile Curţii Constituţionale nr. 173/1992, respectiv 462/2004;

Î.C.C.J., decizia nr. 5223/2003, în D.G. Matei, op. cit., pag. 91; 33

Gr. Theodoru, op. cit., pag. 448;

NESECRET

22

Prin urmare, instanţa este obligată să regleze un just echilibru între

măsura privării de libertate, pe de o parte şi interesul public de protecţie a

cetăţeanului împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de

săvârşire a faptei din consecinţele acesteia.

Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele

care participă la activitatea procesual-penală sunt chemate să dea dovadă de

loialitate, pe tot parcursul procesului, şi în special cu ocazia administrării

probelor în vederea aflării adevărului şi a justei aplicări a legii penale sau civile.

3.2. LUAREA, ÎNLOCUIREA, REVOCAREA ŞI ÎNCETAREA

DE DREPT A MĂSURILOR PREVENTIVE

Libertatea persoanei reprezintă starea firească în timpul procesului

penal, iar măsurile preventive se iau numai în situaţii de excepţie.

3.2.1. LUAREA MĂSURILOR PREVENTIVE

3.2.1.1. Condiţii în care se pot lua măsurile preventive

Pentru luarea măsurilor preventive trebuie îndeplinite cumulativ

următoarele condiţii:

a) Să existe probe34

sau indicii temeinice35

că învinuitul sau inculpatul a

săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

Aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face

doar prin prezentarea generică a unor fapte de gravitate mare care teoretic

34

Prin probe, în sensul prevăzut de art. 63 şi 64 C. proc. pen., se înţeleg

elementele de fapt care provin din mijloacele de probă prevăzute de lege; 35

Prin indicii temeinice, în sensul prevăzut de art. 681

C.proc.pen, se

înţelege existenţa unor date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că

persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire

penală, a săvârşit fapta; noţiunea de suspiciune rezonabilă trebuie raportată şi la

sensul oferit de jurisprudenţa C.E.D.O. referitor la existenţa unor date, informaţii

care să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană

să fi săvârşi o faptă prevăzută de legea penală – C.E.D.O., Hotărârea din 29

noiembrie 1988, cauza Brogan şi alţii c. Regatului Unit, Hotărârea din 25 mai

1998, cauza Kurt c. Turciei, Hotărârea din 20 martie 1997, cauza Loukanov c.

Bulgariei.

NESECRET

23

afectează opinia publică, ori printr-o mediatizare excesivă înainte chiar de

demararea cercetărilor care practic nu pot fi puse concret pe seama inculpatului

din cauză, ci şi în funcţie de persoana acestuia şi lipsa oricăror date că ar putea

împiedica buna desfăşurare a procesului penal sau că ar încerca să

zădărnicească aflarea adevărului.

Circumstanţele personale nu pot fi evaluate, sub aspectul măsurilor

preventive, decât în contextul existenţei unor probe şi indicii temeinice.

Altfel spus, prin ele însele, circumstanţele personale favorabile ale

inculpaţilor nu contrabalansează indiciile şi probele care au conturat gravitatea

concretă a unei fapte, urmările produse, încât să ducă la concluzia inexistenţei

pericolului concret pentru ordinea publică.

b) Pentru infracţiunea36

săvârşită, legea să prevadă pedeapsa detenţiunii

pe viaţă sau a închisorii.

Condiţia nu se consideră realizată, în cazul în care se prevede alternativ

pedeapsa închisorii sau amenzii.

Condiţia este însă îndeplinită pentru măsurile preventive neprivative de

libertate şi pentru reţinere.

În ceea ce priveşte durata pedepsei prevăzute de lege,este închisoarea

mai mare de 4 ani.

36

Potrivit art. 17 C.pen., infracţiunea este fapta care prezintă pericol

social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală, fiind singurul temei al

răspunderii penale. Constatarea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii,

prevederea legală, pericol social şi vinovăţia se face la sfârşitul procesului penal,

prin hotărâre penală definitivă. Ca atare, în cursul urmăririi penale şi al judecăţii,

se poate constata, cel mult primele două trăsături, anume prevederea legală şi

pericolul social. Referitor la vinovăţia învinuitului sau inculpatului, organele de

urmărire penală, judecătorul sau instanţa de judecată care instrumentează cazul,

au obligaţia de a se abţine de la orice fel de consideraţie care să prejudece

vinovăţia acuzatului, aşa cum se arată în C.E.D.O., Hotărârea din 10.feb.1995,

cauza Allenet de Ribemont c Franţei, în Vincent Berger, Jurisprudenţa C.E.D.O.,

Bucureşti, 2005, Institutul Român pentru Drepturile Omului, pag. 316-319;

NESECRET

24

În caz de concurs de infracţiuni săvârşite de învinuit sau de inculpat, este

suficient ca una din faptele aflate în concurs să fie sancţionată de lege cu

închisoarea pentru a se putea lua o măsură preventivă.

c) Pentru luarea măsurii reţinerii sau arestării preventive a învinuitului

sau inculpatului, se mai cere, pe lângă cele două condiţii examinate anterior, şi

condiţia care să justifice necesitatea privării de libertate în cursul urmăririi şi al

judecăţii, determinată de scopul măsurilor preventive.

Această condiţie rezultă din existenţa unuia din cazurile prevăzute în art.

148 lit. a)-f).37

.

Cu privire la necesitatea privării de libertate, aceasta poate rezulta din

modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, caracterul organizat al activităţii

infracţionale, natura şi cantitatea (de exemplu a drogului traficat) şi de persoana

inculpatului (dacă a fost condamnat anterior, dacă s-a concluzionat că nu are un

venit stabil), riscul ca acesta să repete fapte similare etc.

În plus, privarea de libertate va continua sa fie legitimă numai dacă

ordinea publică va fi pe mai departe ameninţată, continuarea privării de libertate

neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea38

.

Aşadar, gravitatea concretă şi reacţia societăţii, pot justifica, prin ele

însele, detenţia provizorie.

Judecătorul, instanţa de judecată, sunt cei care vor aprecia dacă aceste

raţiuni sunt aplicabile pe deplin şi dacă faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii

prezintă un grad foarte ridicat al pericolului social concret, ce poate fi dedus aşa

cum s-a arătat, din caracterul premeditat, condiţiile de timp şi loc, modul de

săvârşire, contribuţia concretă a fiecăruia şi urmările produse.

37

Temeiurile nu sunt cumulative, fiind suficientă existenţa unuia dintre

ele – Î.C.C.J. , s.pen., dec. nr. 5281/2006, în R.D.P. nr. 2/2007, pag. 164, în Gr.

Theodoru, op. cit., pag. 449; 38

C.E.D.O., cauza Letellier vs. Franta din 26.iun.1991.

NESECRET

25

La momenult, apropiat comiterii faptei, înlăturarea stării concrete de

pericol pentru ordinea publică nu poate fi realizată, de exemplu, prin măsura

obligării de a nu părăsi ţara, ci tocmai prin înlăturarea lor temporară din

comunitatea afectată de ecoul faptei săvârşite, arestarea preventivă având, astfel,

caracter necesar .

Cazurile care prevăd posibilitatea luării măsurilor preventive procesual

penale prevăzute în art. 148 sunt:

a) - inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la

urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă39

sau să se

sustragă40

în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea

pedepsei – art. 148 alin. 1 lit.a.

Atunci când inculpatul a locuit la un apartament de mai mulţi ani, adresă

la care nu a fost contactat de organele de poliţie şi la câţiva ani după constatarea

faptei, a fost contactat de lucrători din cadrul poliţiei şi a colaborat cu aceştia,

prezentându-se periodic la sediul poliţiei, această împrejurare nu se circumscrie

dispoziţiilor art. 148 lit. a cod procedură penală.

b)- inculpatul, cu rea-credinţă, a încălcat măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau ţara, ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri – art. 148

alin. 1 lit. a1;

Informaţiile cu privire la încălcarea obligaţiilor impuse sunt prezentate

de organul de poliţie desemnat să supravegheze executarea măsurii, iar organul

39

În interpretarea Curţii de la Strasbourg, pericolul de fugă nu trebuie

prezumat, ci trebuie să existe motive plauzibile, înţelese ca fapte sincere şi

autentice, de natură a convinge un observator independent de posibilitatea ca

făptuitorul să fugă – C.E.D.O., Hotărârea din 8 iunie 1995, cauza Yagci şi Sargin

c. Turciei, în D. Bogdan, M. Selegean, op. cit. pag. 193; 40

Lipsa inculpatului de la două termene de judecată, deşi fusese legal

citat şi chemat în acest scop, fără a face dovada imposibilităţii de prezentare,

reprezintă motive pentru a se putea dispune arestarea preventivă– Î.C.C.J. , s.pen.,

dec. nr. 326/2005, în A. Zarafiu, op. cit., pag. 129.

NESECRET

26

judiciar, în urma verificării împrejurărilor în care s-a produs nerespectarea

măsurii, urmează să constate dacă aceasta s-a produs cu rea-credinţă.

c)- există date că inculpatul încearcă să zădărnicească, direct sau

indirect, aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor41

sau

expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de

probă42

– art. 148 alin. 1 lit. b;

În acest caz, trebuie să existe stabilit prin împrejurări concrete, fie că

fapta ar fi infracţiune – determinarea de mărturie mincinoasă, la fals – fie că ar fi

o faptă ce nu constituie infracţiune – distrugerea de acte personale, rugăminţi de a

nu-l acuza, etc., încât să rezulte că învinuitul sau inculpatul a încercat zădărnicirea

aflării adevărului prin una din modalităţile indicate

Este suficient să se constate una din modalităţile de zădărnicire a aflării

adevărului pentru a opera acest caz.43

d)- există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni –

art. 148 alin. 1 lit. c; vizează existenţa unor situaţii concrete care formează

convingerea că inculpatul pregăteşte săvârşirea de noi infracţiuni, cum ar fi:

procurarea de arme, înţelegerea cu unii complici, ameninţări la adresa victimei,

etc.

Datele existente trebuie să privească iminenţa44

săvârşirii unei

infracţiuni intenţionate

41

Faţă de gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, precum şi

faptul că inculpatul a încercat să determine unii martori să declare mincinos, se

justifică propunerea de arestare preventivă a inculpatului, fiind respectate şi

dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 4036/2004, în D.G.

Matei, op.cit., pag. 29; 42

Mijloacele materiale de probă sunt cele prevăzute în art. 94 şi art. 95

C.proc.pen., anume: obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite,

precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, obiectele care au

fost folosite sau au fost destinate să servească la savârşirea unei infracţiuni şi

obiectele care sunt produsul infracţiunii; 43


Gh. Radu, op. cit., pag. 28.

NESECRET

27

e)- inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune – art. 148 alin. 1

lit. d;după începerea procesului penal pentru o infracţiune, pentru care se

desfăşoară un proces penal45

, nefiind în discuţie în această situaţie faptele pentru

care se desfăşoară acte premergătoare46

sau nu sunt îndeplinite condiţiile pentru

punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale.

f)- există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate

sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta – art. 148 alin. 1 lit. e;

Situaţiile prezentate pot exista independent una de cealaltă, fiind

suficientă incidenţa uneia pentru dispunerea măsurii preventive, dar şi

concomitent sau succesiv.

Presiunile exercitate de învinuit sau de inculpat asupra părţii vătămate

pot avea ca obiect : renunţarea la această calitate, declaraţii în favoarea

învinuitului sau inculpatului, acceptarea de către partea vătămată a existenţei sau

inexistenţei unor fapte sau împrejurări de natură a influenţa negativ aflarea

adevărului, etc.

g)- Inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede

pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există

45

Prin proces penal se înţelege activitatea reglementată de lege pe care o

desfăşoară autorităţile publice competente, cu participarea activă a persoanelor

implicate, ca titulare de drepturi şi obligaţii (îndatoriri) procesuale, în scopul

constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca

orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie sancţionată potrivit legii penale

şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal

cuprinde, ca părţi componente: urmărirea penală, judecata, punerea în

executare a hotărârii penale definitive de condamnare; 46

Potrivit art. 224 C.proc.pen., actele premergătoare sunt investigaţii

făcute de organele de urmărire penală în vederea începerii urmăririi penale

(verificarea unei plângeri, a unui denunţ, verificare existenţei sau inexistenţei

vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen.). Actele premergătoare nu

fac parte din urmărirea penală, deci nici din procesul penal, şi sunt acte

procedurale. Tezele noului cod de procedură penală au inclus actele

premergătoare în cadrul urmării penale, acestea dispărând ca etapă distinctă;

NESECRET

28

probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică

47.

Deşi condiţiile sunt comune pentru măsurile preventive ale reţinerii şi

arestării preventive, totuşi ele se diferenţiază în raport de măsura preventivă ce

urmează a fi luată.

Astfel, reţinerea poate fi dispusă în oricare din aceste cazuri, indiferent

de mărimea pedepsei cu închisoarea, în timp ce în cazurile prevăzute la lit. a)-e),

măsura arestării preventive a învinuitului sau inculpatului poate fi luată cu

îndeplinirea acestei noi condiţii, şi anume ca pedeapsa prevăzută de lege să fie

detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.

Pentru a opera acest caz, se cer deci întrunite cumulativ două condiţii:

a) infracţiunea pentru care se efectuează urmărirea penală sau judecata

trebuie să fie de o anumită gravitate care este determinată de pedeapsa prevăzută

de lege pentru acea infracţiune- pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani.

b) Existenţa de probe48

, nu indicii, că lăsarea în libertate a învinuitului

sau inculpatului prezintă un pericol concret49

pentru ordinea publică rezultă din

47

Gradul de pericol social concret al faptelor poate rezulta din

modalitatea de săvârşire a faptei, din stăruinţa infracţională şi, pe de altă parte, din

necesitatea protejării ordinii publice la care este îndeptăţită societatea –

Tribunalul Vîlcea, încheierea nr. 78/2007, în Laura Codruţa Kovesi, Dana Tiţian,

Daniela Frăsie, Arestarea preventivă. Aprecierea pericolului social concret pentru

ordinea publică. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O., editura Hamangiu,

Bucureşti, 2009, pag. 51; Atunci când se constată, pe baza probelor administrate,

că infracţiunile săvârşite sunt de o gravitate deosebită, că faptele s-au derulat pe o

perioadă lungă de timp, cu o relativă ritmicitate, că valoarea de patrimoniu şi

valoarea materială a prejudiciului este mare, măsura arestării preventive se

impune ca o necesitate, fiind întrunite condiţia de pericol concret pentru ordinea

publică – Tribunalul Iaşi, încheierea din 19 iulie 2008, ibidem, pag. 61. 48

Simpla referire la existenţa unor probe certe că lăsarea în libertate a

inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, fără a preciza

în ce ar consta acele probe certe şi în ce ar consta pericolul concret atrage casarea

NESECRET

29

comportamentul acestuia, şi nu din pericolul social care este urmarea săvârşirii

infracţiunii.

Aşadar, pericolul social concret rezultat din circumstanţele personale

ale inculpatului există când acesta manifestă perseverenţă infracţională,

Faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei nu constituie motive

suficiente pentru a se concluziona că inculpatul nu prezintă pericol social concret

pentru ordinea publica, acestea urmând a fi avute în vedere la aprecierea

cuantumului pedepsei în cazul în care inculpatul va fi găsit vinovat.

Natura infracţiunii care se presupune că ar fi fost săvârşită de către

inculpaţi, modul în care aceştia ar fi acţionat conturează gradul ridicat de pericol

social generic al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Gravitatea faptelor şi rezonanţa socială negativă a acestora,

necoroborate cu alte elemente, nu pot conduce automat la concluzia existenţei

unui pericol pentru ordinea publică pe care l-ar determina lăsarea inculpaţilor în

libertate ci, dimpotrivă acest pericol trebuie să rezulte din date concrete.

Este deci evident că noţiunea de „grad de pericol social al faptei”, care

în concret este unul extrem de ridicat nu se suprapune noţiunii de „pericol concret

pentru ordinea publică”, întrucât cea dintâi defineşte un criteriu legal de

individualizare a pedepsei, în timp ce ultima conturează o stare de fapt, care

trebuie întemeiată pe probe certe, şi care se manifestă printr-un sentiment de

insecuritate în rândul comunităţii.

încheierii de admitere a propunerii de arestare – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr.

4036/2004, în D.G. Matei, op.cit., pag. 16-17; 49

Noţiunea de ordine publică implică un climat social firesc, în care să

fie asigurată funcţionarea normală a instituţiilor statului, existenţa şi menţinerea

unei stări de securitate, de linişte a cetăţenilor şi de respectare a drepturilor

acestora – Î.C.C.J.,Complet de 9 judecători, dec. nr. 2010/2004, în D.G. Matei,

op.cit., pag. 39-40;

NESECRET

30

Astfel, un om în vârstă şi bolnav50

, la prima infracţiune, poate să atragă o

măsură preventivă restrictivă de libertate, în timp ce un om tânăr, cu antecedente

penale, alcoolic, drogat, poate impune luarea unei măsuri preventive privative de

libertate.

Pe de altă parte, în cazul infracţiunilor de corupţie, măsurile dispuse

împotriva persoanelor ocupate cu astfel de fapte trebuie să reflecte şi mesajul

social transmis prin intermediul sistemului judiciar.

Din perspectiva criminologică, faptele de corupţie trebuie sancţionate cu

privare de libertate, deoarece corupţia necesită şi un mesaj de descurajare a

persoanelor care deţin funcţii publice şi care sunt ocupate de corupţie.

De aceea unul dintre criteriile de apreciere a periculozităţii pe care o

reprezintă trebuie raportate la justeţea măsurii aplicate prin prisma corupţiei într-o

instituţie publică, a cărei menire este apărarea ordinii sociale.

De aceea, conceptul de ordine publică în sensul legii penale, trebuie

înţeles ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri, cu impact imediat

asupra opiniei publice.

Aşadar, pericolul concret pentru ordinea publică este diferit de pericolul

social al faptei.

Totuşi, nu se poate face abstracţie la luarea măsurii preventive şi la

verificarea legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv de gravitatea concretă a

faptelor raportat la natura relaţiilor sociale lezate.51

50

Instanţa învestită cu cererea de luare a măsurii arestării preventive

trebuie să aibă în vedere şi aspectul dacă inculpatul prezită pericol concret pentru

ordinea publică, sănătatea şi vârsta persoanei faţă de care se ia măsura, fiind una

dintre criteriile aprecierii pericolului social – Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 4369/2004,

în D.G. Matei, op.cit., pag. 27; 51

Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4047/2009, în N. Cristuş, op. cit.,

pag. 100;

NESECRET

31

Pericolul social concret în alte situaţii mai este dedus, concomitent, atât

din circumstanţele reale ale faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului,

după cum urmează:

Referitor la circumstanţele reale ale faptei, pericolul social concret

reiese din natura şi gravitatea faptei, precum şi din împrejurările comiterii faptelor

– aspecte anterior precizate.

Din perspectiva circumstanţelor personale ale inculpatului, judecătorul

trebuie să reţină că pericolul social concret rezultă din aceea că inculpatul nu are

un domiciliu stabil( de exemplu locuieşte într-o baracă), nu are ocupaţie şi nici un

loc de muncă stabil, de natură a-i asigura o sursă permanentă şi licită de venituri şi

este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru săvârşirea unor

infracţiuni similare, ceea ce denotă perseverenţă în activitatea infracţională.

Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea, sau,

dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.

Faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele

care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea52

.

Concluzionănd, noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică

trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor comise, , şi prin modalitatea de

comitere a faptelor, respectiv numărul mare de persoane implicate în activitatea

infracţională, multitudinea actelor materiale comise, ca şi perioada relativ mare de

timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională53

.

Referitor la obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, cazurile

prevăzute în cuprinsul art. 148 nu prezintă nicio relevanţă.54

52

Încheierea penală din 04.feb.2011, pronuntata de Judecatoria

Sectorului 6 Bucuresti-nepublicată 53

decizia penală 530 / 11.02.2011 Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie –

Secţia penală în dosar 1086/1/2011 nepublicată; 54

Urmând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, tezele

noului cod de procedură penală reformulează cazurile în care se poate dispune

arestarea preventivă a unei persoane. Astfel, sunt recunoscute, drept cazuri în

NESECRET

32

3.2.2.2 Organele judiciare competente şi actele

prin care se pot lua măsurile preventive

Luarea măsurilor preventive este special condiţionată de competenţa

organului judiciar care dispune asupra măsurii.

care se poate dispune privarea de libertate: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în

scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată ori a făcut

pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; b) inculpatul încearcă să

influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert

sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de

probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament şi, din

acest motiv, există pericolul ca administrarea probelor să fie îngreunată; c)

inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze

o înţelegere frauduloasă cu aceasta; d) inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi

infracţiuni sau, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, există

suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune. Măsura

arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă

suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra

vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei

persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi

de alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic

de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte

valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, o infracţiune de corupţie,

o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă

infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare

şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere

a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor

penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, privarea sa de

libertate este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret şi actual pentru

ordinea publică. Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai

dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai

mare de 2 ani. În cazul prevăzut la lit. d), această condiţie trebuie îndeplinită şi în

ceea ce priveşte infracţiunea a cărei săvârşire se pregăteşte sau noua infracţiune

intenţionată comisă de inculpat. Spre deosebire însă de reglementarea actuală,

noul cod stabileşte criterii legale în raport cu care să fie apreciat pericolul

anterior menţionat şi, totodată, instituie o nouă trăsătură legală a acestuia,

respectiv caracterul actual, ceea ce presupune dovedirea sa la momentul când se

dispune asupra privării de libertate;

NESECRET

33

În scopul garantării libertăţii persoanei, măsurile preventive se iau, de

regulă, de către procuror, judecător sau instanţa de judecată.

Singura măsură preventivă pe care o pot dispune şi organele de cercetare

penală este reţinerea pe cel mult 24 de ore.

Astfel, procurorul poate dispune reţinerea, obligarea de a nu părăsi

localitatea sau pe cea de a nu părăsi ţara în timpul urmăririi penale, în timp ce

judecătorul sau instanţa de judecată, pe lângă aceste ultime două măsuri, poate

dispune şi arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, atât în cursul

urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii.

Măsurile preventive pot fi luate prin următoarele acte procesuale:

- ordonanţa organului de cercetare penală;

- ordonanţa sau rechizitoriul procurorului;

- hotărârea instanţei de judecată (încheiere, sentinţă sau decizie).

Hotărârea cu privire la luarea măsurilor preventive se ia numai după

ascultarea învinuitului sau inculpatului în legătură cu învinuirea care i se aduce.

În cazul reţinerii şi arestării preventive a învinuitului sau inculpatului,

ascultarea acestuia, înainte de luarea măsurii, în prezenţa apărătorului ales sau

numit din oficiu este obligatorie.55

Datorită competenţei limitate a organelor de cercetare penală în luarea

măsurilor preventive, prin art. 138 C. proc. pen., li se dă acestora posibilitatea de

a sesiza procurorul pentru dispunerea unora dintre acestea.

55

În scopul desfăşurării cu celeritate a procesului penal, în noul cod de

procedură penală s-a prevăzut prezenţa obligatorie a inculpatului numai la

soluţionarea cererii de înlocuire a măsurii preventive cu o măsură preventivă mai

grea. În celelalte cazuri, precum şi în situaţia cererii de revocare a măsurii preventive

şi a căilor de atac declarate de inculpat împotriva încheierilor prin care s-a dispus

asupra propunerii de arestare preventivă, a propunerii de prelungire a arestării

preventive, asupra revocării arestării preventive sau a înlocuirii unei măsuri

preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, soluţionarea acestora se face, de

principiu, în lipsa inculpatului şi a procurorului;

NESECRET

34

Când judecătorul se pronunţă asupra arestării preventive prin încheiere,

trebuie întocmită, ca şi la pronunţarea sentinţei, o minută, sub sancţiunea nulităţii

absolute.56

3.2.1. ÎNLOCUIREA MĂSURILOR PREVENTIVE

Pe parcursul desfăşurării procesului penal pot interveni anumite

împrejurări care impun înlocuirea măsurii preventive luate iniţial cu o altă măsură

de prevenţie.

Conform art. 139 alin. 1 C. proc. pen., măsura preventivă luată se

înlocuieşte cu altă măsură preventivă, fie mai uşoară, fie mai gravă, când s-au

schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia, la cerere sau din oficiu.

Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu obligarea de a nu

părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara, când s-au schimbat temeiurile care au

determinat luarea măsurii arestării preventive.

În cazul în care măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale,

de către instanţă sau procuror, organul de cercetare penală are obligaţia să-l

informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care

au motivat luarea măsurii preventive.

Când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de

procuror sau de instanţă, procurorul, dacă apreciază că informaţiile primite de la

organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune

aceasta ori, după caz, sesizează instanţa de judecată57

.

Pe de altă parte, instanţa de judecată trebuie să se raporteze nu numai la

pericolul social abstract al faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire

56

Recurs în interesul legii, decizia Secţiilor unite ale Î.C.C.J, nr.

XVII/2005. 57

Nu este suficient ca instanţa de fond să arate motivele care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat şi se impune înlocuirea

acesteia, ci trebuie să identifice în mod concret care sunt elementele de noutate

apărute, pentru ca raţionamentul său să poată fi verificat de instanţa de control

judiciar – C.S.J., s.pen., dec. nr. 1419/2003, în D.G. Matei, op. cit., pag. 156.

NESECRET

35

la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia,

resursele materiale, legăturile cu familia prin care să se contureaze profilul social

periculos sau nepericulos al inculpatului, astfel încât să se poată susţine teza că, o

dată pus în libertate, ar tulbura în mod real ordinea publică.

3.2.3. REVOCAREA MĂSURILOR PREVENTIVE

Revocarea se dispune de către organele judiciare în două cazuri:

- măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale;

- nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea ei.

Revocarea măsurii preventive implică repunerea învinuitului sau

inculpatului în starea de drept iniţială, el nemaifiind supus vreunei constrângeri

decurgând din aceasta, spre deosebire de înlocuirea măsurii preventive, când

rămâne supus unei noi constrângeri prevăzute de noua măsură preventivă.58

Pentru a se dispune revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara în timpul urmăririi penale

este necesar ca, faţă de momentul privării de libertate a inculpatului să fi

intervenit împrejurări de natură a modifica, în sens favorabil acestuia, temeiurile

care au impus arestarea.

Revocarea măsurii preventive se dispune atunci când nu mai există

niciun temei care să justifice menţinerea ei., referindu-se la dispariţia temeiului

iniţial care a determinat luarea măsurii preventive, dar şi lipsa oricărui alt temei

prevăzut în art. 148. C. proc. pen.

Ca atare, chiar dacă măsura preventivă a fost propusă sau luată de

procuror, atunci când cauza a ajuns în faţa instanţei de judecată, aceasta este

singura autoritate care poate să dispună revocarea măsurii.

Însă, dacă măsura preventivă a fost luată de judecător, chiar în cursul

urmăririi penale, revocarea acesteia nu poate fi dispusă decât de judecător.59

58

N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag. 183. 59

Î.C.C.J., s.pen., încheierea nr. 199/2007, în Gr. Theodoru, op. cit.,

pag. 458;

NESECRET

36

Odată revocată, măsura prevenţiei nu mai poate fi înlocuită cu altă

măsură preventivă, căci lipseşte chiar obiectul înlocuirii.60

Atât înlocuirea, cât şi revocarea măsurilor preventive se iau de către

procuror prin ordonanţă, iar de instanţa de judecată prin încheiere motivată –

când temeiurile impun – chiar în situaţia când urmează să-şi decline competenţa.

O situaţie deosebită o reprezintă măsurile de liberare provizorie sub

control judiciar şi pe cauţiune, deoarece sunt măsuri preventive care înlocuiesc

arestarea preventivă, învinuitul sau inculpatul fiind pus în stare de libertate, dar cu

îndeplinirea şi cu respectarea anumitor condiţii şi obligaţii.

În aceste cazuri, prin revocarea liberării provizorii sub control judiciar

sau pe cauţiune, înţelegem de fapt înlocuirea ei cu arestarea preventivă, situaţia

nouă, de libertate, fiind înlocuită cu vechea situaţie, de arestare preventivă.61

Nu ne aflăm deci în faţa unei revocări propriu-zise, ci a unei sancţiuni

care duce la vechea măsură de arestare preventivă.

3.2.4. ÎNCETAREA DE DREPT A MĂSURILOR PREVENTIVE

Încetarea măsurilor preventive operează de drept în următoarele cazuri:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele

judiciare cu privire la durata măsurii preventive luate;

b) în caz de scoatere de sub urmărire şi încetare a urmăririi penale, în

faza de urmărire penală;

c) în caz de încetare a procesului penal şi achitare, în faza de judecată;

d) la expirarea termenului prevăzut în art. 160b alin. 1 C. proc. pen., dacă

instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în

acest termen.

e) la împlinirea duratei maxime de 180 de zile de arestare preventivă a

inculpatului în cursul urmăririi penale.

60

N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag. 184; 61

Gr. Theodoru, op. cit., pag. 458.

NESECRET

37

f) când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă

instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege

pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul

urmăririi penale, 180 de zile;

g) când instanţa pronunţă definitiv o pedeapsă cu închisoarea cel mult

egală cu durata reţinerii şi arestării preventive;

h) când instanţa pronunţă o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea

condiţionată a executării, ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu

executarea la locul de muncă;

i) când se pronunţă pedeapsa cu amenda;

j) în caz de condamnare la pedeapsa închisorii la care se aplică în

întregime graţierea62

.

Acest caz nu este prevăzut ca atare într-o dispoziţie expresă, dar el

rezultă din ansamblul reglementărilor referitoare la graţiere.63

k) când durata reţinerii şi cea a arestării devin egale cu durata pedepsei

pronunţate, deşi hotărârea primei instanţe nu este definitivă.

3.2.5. APLICAREA MĂSURILOR PREVENTIVE

ÎN CAZUL PERSOANEI JURIDICE

Persoanele juridice, cu excepţia statului şi autorităţilor publice, răspund

penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în

interesul ori în numele lor.

Reprezentarea persoanei juridice în faţa autorităţilor judiciare se de

reprezentantul său legal; fie de un mandatar pentru a o reprezenta ori practicieni

în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii, după caz.

Măsurile preventive procesual penale care se pot lua faţă de persoana

juridică constau în următoarele:

62


Legea nr. 546/2002 privind graţieirea şi procedura acordării graţierii,

cu modificările şi completările ulterioare;

NESECRET

38

a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;

b) suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al

persoanei juridice;

c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice, susceptibile de a

antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei

juridice;

d) interzicerea de a încheia anumite acte juridice, stabilite de organul

judiciar;

e) interzicerea de a desfaşura activităţi de natura celor în exercitiul sau cu

ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

În vederea asigurarii respectarii acestor măsuri, instanţa poate obliga

persoana juridică la depunerea unei cauţiuni, constând într-o sumă de bani sau

alte valori fixate de organul judiciar. Cuantumul cauţiunii nu poate fi mai mic de

5.000 lei.

Măsurile preventive aplicabile persoanei juridice pot fi dispuse pe o

perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii, dacă se menţin

temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depasi

60 de zile.

3.3. CAILE DE ATAC IMPOTRIVA ACTELOR PRIN CARE SE DISPUNE

ASUPRA LUARII, REVOCARII SAU INCETARII DE DREPT A

MASURILOR PREVENTIVE IN FAZA DE URMARIRE PENALA

Codul de procedură penală, în art 1401 şi art. 141 prevede mijloacele

procesuale de exercitare a controlului privind legalitatea măsurilor preventive.

Mijloacele de control diferă după stadiul procesual în care se află cauza,

după natura măsurii preventive şi după organul judiciar care a luat-o.

a) Plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penală sau a

procurorului privind măsura reţinerii.

NESECRET

39

b) Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile

preventive reglementate de art. 136 lit. b şi c, a obligării de a nu părăsi

localitatea sau cea a obligării de a nu părăsi ţara.

c) Recursul împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul

urmăririi penale privind măsurile preventive.

Conform prevederilor art. 1403

alin. 1 C. proc. pen., încheierea prin care

judecătorul respinge în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau

încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.64

Persoanele care pot exercita calea de atac împotriva încheierii de luare

a unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea

măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de

arestare preventivă sunt cele interesate: învinuitul sau inculpatul faţă de care s-a

dispus măsura şi procurorul.

d) Recursul împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul

judecăţii privind măsurile preventive.

Încheierea prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire sau

încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.65

Dacă durata arestării preventive a expirat şi inculpatul a fost pus în

libertate până la soluţionarea recursului împotriva încheierii, măsura nemaifiind în

vigoare, nu poate fi prelungită.

Instanţa de judecată se poate pronunţa cu privire la luarea unei măsuri

preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive,

precum şi menţinerea acesteia şi prin sentinţa sau decizia dată asupra fondului

cauzei.

Nu poate fi constatată încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi

anularea mandatului de arestare preventivă care nu a fost comunicat niciodată sau

nu a fost pus în executare, ori în caz de promovare a unui recurs, nu poate fi

64

Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr. XII/2005. 65

Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr. XII/2005.

NESECRET

40

dispusă casarea cu trimitere spre rejudecare pe motiv că instanţa nu s-a pronunţat

cu privire la cererea de revocare a măsurii arestării preventive, dacă pe fondul său,

cauza a fost trimisă la Parchet pentru neregularităţi procedurale ce constau în

refacerea urmăririi penale.

CAPITOLUL IV

MĂSURILE PREVENTIVE ÎN SPECIAL

4.1. REŢINEREA

Reţinerea este o măsură preventivă privativă de libertate pe o durată de

cel mult 24 de ore, care se ia de regulă la începutul urmăririi penale.

Reţinerea este condiţionată de începerea urmăririi penale.

Este legală începerea urmăririi penale din oficiu prin proces-verbal

încheiat de organul de poliţie în cazul infracţiunilor pentru care urmărirea penală

se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

Procesul-verbal încheiat potrivit art. 224 şi 228 alin. 3 Cod Procedură

Penală prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare şi sesizarea din

oficiu, constituie act de începere a urmăririi penale, în baza căruia pot fi luate

măsuri preventive, poate constitui un mijloc de probă66

.

Privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului începe odată cu

înfrângerea libertăţii sale de mişcare, indiferent că a fost emisă sau nu ordonanţa

de reţinere.67

Conform prevederilor art. 143 alin. 1 şi 4 C. proc. pen., pentru a putea fi

dispusă măsura reţinerii, trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii :

a) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a

săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

66

Decizia penală 1106/25.02.2004 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –

Secţia penală 67


NESECRET

41

b) pentru fapta săvârşită, legea să prevadă o pedeapsă, condiţia este

îndeplinită şi în cazul în care legea prevede alternativ pedeapsa închisorii cu

amenda;

c) să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., ori

infracţiunea să fie flagrantă, oricare ar fi limitele prevăzute de lege pentru fapta

săvârşită.

Referitor la organul competent, reţinerea poate fi dispusă atât de organul

de cercetare penală, cât şi de către procuror.

Este de fapt singura măsură preventivă care poate fi luată şi de către

organul de cercetare penală.

Reţinerea nu poate fi, de regulă,68

prelungită.

Dispoziţii speciale privind măsura reţinerii sunt prevăzute de următoarele

dispoziţii legale :

Măsura preventivă a reţinerii nu trebuie confundată cu măsura

poliţienească prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind

organizarea şi funcţionarea poliţiei române, anume conducerea unei persoane la

sediul poliţiei.69

Această procedură se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură

administrativă70

.

Din durata măsurii reţinerii se deduce timpul cât persoana a fost privată

de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei.

68

În art. 160g C.proc.pen., s-a prevăzut posibilitatea prelungirii reţinerii

minorului cu vârsta între 14 şi 16 ani. Reţinerea iniţială pentru acestă categorie de

minori nu poate depăşi 10 ore, iar prelungirea ei de către procuror vizează tot o

durată de 10 ore. 69

Gr. Theodoru, op. cit., pag. 463, nota nr. 25; 70

Gh. Radu, op. cit., pag. 51;

NESECRET

42

4.2. OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI LOCALITATEA

Autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de

mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a

scopului pentru care aceasta a fost aplicată.71

Măsura este restrictivă de libertate şi poate fi dispusă dacă sunt

îndeplinite cumulativ două condiţii, şi anume:



b) pentru fapta săvârşită, legea să prevadă o pedeapsă, condiţia fiind

îndeplinită chiar şi în cazul în care închisoarea este alternativ cu amenda.

Organele judiciare care pot dispune măsura sunt procurorul sau

judecătorul, în faza de urmărire penală, şi instanţa de judecată, în cursul judecăţii.

În cursul urmăririi penale, procurorul dispune această măsură prin

ordonanţă sau rechizitoriu, iar judecătorul, prin încheiere dată în camera de

consiliu, durata iniţială a acesteia nedepăşind 30 de zile.

Măsura menţionată poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai

motivat.

Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau

supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30

de zile.

În cursul judecăţii, instanţa dispune măsura obligării de a nu părăsi

localitatea prin încheiere.

Pentru faza de judecată, nu se precizează durata de timp pe care se poate

lua măsura. Instanţa o dispune până la soluţionarea cauzei.

Numai pe parcursul urmăririi penale există un control permanent şi

constant, la anumite intervale de timp asupra măsurii restrictive de libertate.

71

C.E.D.O., Hotărârea din 22 noiembrie 2005, cauza A. c. Ucrainei, în

N. Cristuş, op. cit., pag. 284;

NESECRET

43

Trecerea timpului de la momentul arestării preventive trebuie analizat şi

raportat la momentul procesual în care se află cauza.

Pentru opinia publică, lezarea ordinii de drept apare ca actuală în

momentul în care află despre faptele care fac obiectul cercetării întârziate

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau

inculpatul este obligat să respecte anumite obligaţii obligaţii:

Încheierea sau ordonanţa prin care se dispune prelungirea măsurii

preventive, nu trebuie să mai conţină şi aceste obligaţii. 72

Când intervin motive care impun noi obligaţii din cele arătate mai sus,

fie înlocuirea sau încetarea celor existente, se dispune aceasta prin încheiere sau

ordonanţă.

Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică

provizoriu paşaportul pe durata măsurii.

4.3. OBLIGAREA DE A NU PARASI TARA

Măsura obligării de a nu părăsi ţara este restrictivă de libertate şi constă

în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului, de procuror sau de judecător,

în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu

părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus-o.

Persoana faţă de care s-a luat această măsură are dreptul la libera

circulaţie pe teritoriul României,73

ea neavând dreptul de a depăşi frontierele de

stat ale ţării.

Regimul juridic al acestei măsuri este identic cu cel al obligării de a nu

părăsi localitatea.

Astfel şi condiţiile necesare pentru luarea măsurii sunt aceleaşi:

72

Î.C.C.J., s. pen., dec. nr. 31/2007, în N. Cristuş, C. Damian, op. cit.,

pag. 155-156, speţa nr. 356. 73

Potrivit art. 142 C .pen, prin noţiunea de teritoriul al României se

înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu solul şi subsolul

şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială, cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale

acesteia.

NESECRET

44



b) pentru fapta săvârşită, legea să prevadă o pedeapsă, condiţia fiind

îndeplinită chiar şi în cazul în care închisoarea este alternativ cu amenda.

Organele judiciare ce pot dispune măsura preventivă, acestea sunt

procuror sau judecător – în faza de urmărire penală, instanţa de judecată – în faza

de judecată.

Perioada maximă este de 1 an, iar în cazul infracţiunilor grave (unde

sancţiunea este închisoarea pe viaţă sau de 10 ani ori mai mare), durata poate

ajunge la 2 ani.

Instituţia prelungirii este specifică numai fazei de urmărire penală, iar

pentru faza de judecată, nu se precizează durata de timp pe care se poate lua

măsura.

Actele prin care se dispune măsura sunt ordonanţa ori rechizitoriul

procurorului sau, după caz, încheierea instanţei rămasă definitivă.

Măsura preventivă dispusă de parchet nu mai poate fi menţinută sau

prelungită după momentul investirii instanţei prin rechizitoriu, astfel că, din

oficiu, instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la luarea ori nu a acestei

măsuri.74

4.4. ARESTAREA PREVENTIVĂ

4.4.1. ARESTAREA ÎNVINUITULUI

Învinuitul este persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală, cât

timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

Pentru a se putea lua această măsură, se cer îndeplinite următoarele

condiţii cumulative:

74

Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr.

LXXVI/2007; în acelaşi sens Î.C.C.J., Secţia penală., decizia nr. 4128/2009, în N.

Cristuş, op. cit., pag. 270.

NESECRET

45

a) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă

prevăzută de legea penală;

b) pentru fapta săvârşită, legea trebuie să prevadă pedeapsa cu

închisoarea mai mare de 4 ani;

c) să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., în

condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani;

d) să fie necesară privarea de libertate a învinuitului în interesul

urmăririi penale.

Indiferent de faza în care se află procesul penal, singurul organ judiciar

care poate dispune măsura arestării preventive este judecătorul.

4.4.1.1. Arestarea învinuitului în cursul urăririi penale

În cursul urmăririi penale, procurorul, din oficiu sau la sesizarea

organului de cercetare penală, numai după ascultarea învinuitului în prezenţa

apărătorului ales sau desemnat din oficiu, prezintă dosarul cauzei, cu propunere

motivată de luare a măsurii arestării preventive, preşedintelui instanţei sau

judecătorului delegat de acesta.

Competenţa este alternativă şi revine:

a) instanţei care ar trebui să judece cauza în fond;

b) instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se

află locul de deţinere;

c) instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se

află locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

d) instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se

află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau

supraveghează urmărirea penală.

NESECRET

46

Pluralitatea de instanţe cărora li se poate adresa procurorul a fost

stabilită pentru a se putea acţiona operativ în cazurile urgente.75

Completul de judecată este format dintr-un singur judecător, indiferent

de natura şi gravitatea infracţiunii, şedinţa ţinându-se în camera de consiliu şi nu

şedinţă publică, cum este regula la şedinţa de judecată.

Învinuitul este adus în faţa judecătorului, fiind ascultat în prezenţa

apărătorului, iar atunci când nu poate fi adus din cauza sănătăţii sale, din cauză

de forţă majoră sau stare de necesitate ori este dispărut, se află în străinătate ori se

sustrage de la urmărirea penală, propunerea va fi examinată în lipsa sa, dar în

prezenţa apărătorului, care va pune concluzii.

Participarea procurorului la ascultarea învinuitului de către judecător

este obligatorie.

Instanţa verifică mai întâi legalitatea şi apoi temeinicia propunerii

formulată de Parchet.

Judecătorul, de îndată, prin încheiere motivată, admite sau respinge

propunerea de arestare preventivă.

Fiind o hotărâre prin care se rezolvă propunerea de arestare preventivă,

rezultatul deliberării trebuie consemnat într-o minută, întocmită în două

exemplare şi semnată de judecător.

Pronunţarea se face în şedinţă publică.

Încălcare dispoziţiilor legale privitoare la minută76

, semnarea ei de către

judecător şi pronunţarea în şedinţă publică atrage nulitatea absolută.

În cazul admiterii propunerii, dispune arestarea preventivă a învinuitului,

fixând totodată durata acesteia, care nu poate depăşi 10 zile, scăzându-se din

aceasta reţinerea de 24 ore, când este cazul.

La expirarea datei prevăzute în mandatul de arestare preventivă a

învinuitului, dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa, devenind

75


Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, decizia nr. XVII/2005.

NESECRET

47

astfel inculpat, şi nu a fost luată împotriva sa, ca inculpat, măsura arestării

preventive, este pus în libertate prin încetarea de drept a arestării preventive,

emiţându-se în acest sens o încheiere de punere în libertate.

Judecătorul poate respinge propunerea de arestare preventivă.

În acest caz, în condiţiile permise de lege, judecătorul poate dispune

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi

ţara.

4.4.1.2. Arestarea învinuitului în cursul judecăţii

Instanţa de judecată poate dispune arestarea preventivă a învinuitului în

cursul judecăţii în două cazuri77

:

a) constatării infracţiunilor de audienţă, conform art. 299 alin. 2 C. proc.

pen.;

b) când s-a extins procesul penal în legătură cu o altă persoană decât

inculpatul şi nu s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, potrivit art. 337

C. proc. pen.;

Arestarea preventivă a învinuitului, atât în cursul urmăririi penale, cât şi

în cursul judecăţii, nu poate fi prelungită.

Arestarea învinuitului se poate dispune pe durata maximă de 10 zile şi în

cazul în care a fost reţinut anterior.78

Dacă în cursul urmăririi penale, cauza penală este trecută de la un organ

de urmărire penală la un alt organ de urmărire penală, prin declinare de

competenţă, mandatul de arestare anterior rămâne valabil.

4.4.2. ARESTAREA INCULPATULUI

Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală se numeşte

inculpat.

Calitatea de inculpat poate exista :

77



NESECRET

48

a) atât în cursul urmăririi penale, când acţiunea penală a fost pusă în

mişcare de procuror prin ordonanţă sau prin rechizitoriu;

b) cât şi în cursul judecăţii, când acţiunea penală a fost pusă în

mişcare:

-faţă de persoana trimisă în judecată prin rechizitoriul procurorului;

- prin declaraţie orală sau scrisă, consemnată în încheierea de şedinţă,

când se descoperă în sarcina inculpatului şi alte infracţiuni decât cele la care se

referă rechizitoriul sau se descoperă participarea şi a altor persoane la săvîrşirea

infracţiunii deduse judecăţii, ori săvârşirea de către alte personae a unor

infracţiuni în legătură cu infracţiunea care se judecă;

-de instanţa de judecată, în mod excepţional, când procurorul nu

participă la şedinţa de judecată, pentru noi fapte descoperite în sarcina

inculpatului, printr-o încheiere de extindere a procesului penal, ori în cazul în care

se atacă la judecătorul de la prima instanţă, potrivit art. 2781 alin. 8 C. proc. pen.,

soluţia dată de procuror de netrimitere în judecată – scoatere de sub urmărire

penală sau încetarea urmăririi penale – dacă se dispune admiterea plângerii şi

judecarea ei de către instanţă.

În cursul urmăririi penale, arestarea preventivă a inculpatului se dispune

pentru cel mult 30 de zile.

Durata iniţială poate fi prelungită din 30 în 30 de zile, fără ca durata

totală să depăşească un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile.

Pentru a stabili în ce măsură arestarea preventivă nu depăşeşte un

termen rezonabil, trebuie avute în vedere criteriile stabilite de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului79

: complexitatea cauzei80

, atitudinea inculpatului81

şi

comportamentul autorităţilor82

.

79

Gh. Radu, op. cit., pag. 233; 80

C.E.D.O., Hotărârea din 27 iunie 1968, în cauza Neumeister c.

Austriei, în V. Berger, op. cit., pag. 119;

NESECRET

49

Condiţiile cumulative necesare luării măsurii arestării preventive a

inculpatului sunt:

a) să existe probe83

sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă

prevăzută de legea penală;

b) să fie pusă în mişcare acţiunea penală;

c) să existe unul din cazurile prevăzute în art. 148 C.proc.pen.;84

d) în situaţiile prevăzute de art. 148 lit. a)-e), măsura poate fi luată numai

dacă pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani;

e) inculpatul să fie ascultat de instanţa de judecată, înainte de a se

dispune luarea măsurii;

f) privarea de libertate a inculpatului să fie necesară pentru buna

desfăşurare a procesului penal.

Ascultarea inculpatului este obligatorie, atât de procuror, cât şi de

judecător.

81

C.E.D.O., Hotărârea din 27 august 1992, în cauza Tomasi c. Franţei, în

V. Berger, op. cit., pag. 25; 82

C.E.D.O., Hotărârea din 12decembrie 1991, în cauza Toth c. Austriei,

în V. Berger, op. cit., pag. 125; 83

Urmează a fi respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpatului

dacă declaraţiile coinculpatului denunţător nu sunt sprijinite de nici o altă probă

sau indiciu temeinic care să conducă la concluzia că acesta a săvârşit o faptă

prevăzută de legea penală, fiind aplicabile regulile prezumţiei de nevinovăţie,

conform art. 66 C. proc. pen. – Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, încheierea nr.

7877/299/2010, în N. Cristuş, op. cit., pag. 12; 84

Potrivit art. 148 alin. 1 lit. h) C. proc. pen., una din condiţiile arestării

preventive este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol

pentru ordinea publică. În evaluarea acestui pericol nu trebuie să se aibă în vedere

numai datele privind persoana inculpatului, ci şi cele referitoare la infracţiunea de

săvârşirea căreia este învinuit, la pericolul social al acesteia. În cazul în care

lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte

asemănătoare, dacă aceasta ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate,

cerinţa prevăzută este îndeplinită, măsura arestării preventive fiind justificată –

Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 1435/2002, , în L.C. Kovesi, D. Tiţian, D. Frăsie, op. cit.,

pag. 73.

NESECRET

50

Instanţa de judecată, în faza de judecată, dispune măsura arestării

preventive printr-o hotărâre judecătorească (încheiere, sentinţă, decizie).

Măsura arestării preventive a inculpatului într-o cauză penală poate fi

luată sau menţinută, chiar dacă inculpatul este arestat şi în altă cauză.

4.4.2.1. Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale

La sesizarea organului de cercetare penală sau din oficiu, procurorul,

dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul

din cazurile reglementate la art. 148 C. proc. pen., şi consideră că este în interesul

urmăririi penale arestarea inculpatului, după ce îl audiază în prezenţa

apărătorului, înaintează dosarul cauzei cu propunerea motivată de luare a acestei

măsuri, preşedintelui instanţei sau judecătorului delegat de acesta.

Instanţa competentă este aceeaşi ca şi în cazul arestării preventive a

învinuitului:

Judecătorul emite de îndată mandat de arestare care este individual.

În cazul în care propunerea vine din partea organului de cercetare penală,

aceasta va fi avizată de procurorul care exercită supravegherea şi se înaintează, cu

cel puţin 5 zile înainte85

de expirarea duratei arestării, instanţei competente.

Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţa inferioară celei competente să

acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.

Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care

durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează

instanţa pentru unul din inculpaţi o va sesiza totodată şi cu privire la ceilalţi

inculpaţi.86

Termenul de judecată şi completul de judecată sunt stabilite aleatoriu.

85

Termenul de 5 zile este de recomandare, C.A. Bucureşti, secţia a II-a

penală, decizia nr. 1329/1995, în R.D.P., nr. 1/1996, pag. 139, citată în Gr.

Theodoru, op. cit., pag. 474. 86

Dispoziţia are caracter de recomandare, C.A. Constanţa, decizia

penală nr. 165/1994, în R.D.P. nr. 2/1994, pag. 138, citată în N. Jidovu, Gh. Bică,

op. cit., pag. 200;

NESECRET

51

Propunerea se soluţionează în camera de consiliu de către un singur

judecător, indiferent de natura infracţiunii. Participarea procurorului este

obligatorie.

Dacă totuşi propunerea de prelungire a arestării preventive se judecă în

şedinţă publică, ci nu în camera de consiliu, sancţiunea este nulitatea relativă şi

nu cea absolută.87

Inculpatul este adus în faţa instanţei şi va fi asistat de apărător.

Asupra prelungirii arestării inculpatului se hotărăşte88

printr-o

încheiere,care poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat.

Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive

dispuse anterior încheierii atacate. 89

Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea

arestării preventive nu este suspensiv de executare Recursul declarat împotriva

încheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestării preventive este

suspensiv de executare, dar numai până la expirarea duratei mandatului de

arestare preventivă.

Caracterul suspensiv de executare vizează însă numai perioada până la

expirarea duratei mandatului de arestare preventivă pentru care se solicită

prelungirea.90

87

Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 5025/2003, în Ioana Cristina Morar, Arestarea

preventivă şi arestarea provizorie. Culegere de practică judiciară, editura C.H.

Beck, Bucureşti, 2006, pag. 30; 88

Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale nu reprezintă un

criteriu suficient pentru a se aprecia că lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă

pericol pentru ordinea publică, lipsa antecedentelor reprezentând starea de

normalitatea a unui individ – Tribunalul Bucureşti., Secţia I penală, decizia nr.

289R/2010, în N. Cristuş, op. cit., pag. 83; 89

Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, dec. nr. XXV/2008, în

A.Crişu, op. cit., pag. 317. 90

Curtea Constituţională, decizia nr. 22/1998;

NESECRET

52

4.4.2.2. Menţinerea arestării preventive a inculpatului după trimiterea lui în

judecată şi în tot cursul judecăţii

Conform prevederilor art. 3001 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului

la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest,

instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi

temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, în momentul

sesizării instanţei de judecată şi până la prima zi de înfăţişare.

Jurisprudenţa şi doctrina au opinat că această verificare poartă asupra

actului de sesizare propriu-zis (rechizitoriul), asupra condiţiilor prevăzute de lege

în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. 3

Cod Procedură Penală.

Eventualele nulităţi din cursul urmăririi penale, cum ar fi de exemplu,

încălcarea unor norme care sunt de sorginte ale fazei de urmărire penală,

reprezintă o activitate distinctă de cea prevăzută de dispoziţiile art. 300 Cod

Procedură Penală, ea rezultând din existenţa dispoziţiilor art. 332 Cod Procedură

Penală.

În cazul în care se constată nulitatea urmăririi penale, consecinţa o

reprezintă restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, de refacere a

rechizitoriului.

În cazul în care constată că arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu mai există

altele noi care să justifice privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere,

revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea

preventivă.

NESECRET

53

Când împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive în

lipsa acestuia, durata măsurii de 30 de zile începe odată cu încarcerarea efectivă a

acestuia.91

La menţinerea arestării preventive se impune a fi verificate, faţă de

fiecare persoană pentru care solicită menţinerea arestării preventive, următoarelor

condiţii:

-Masura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat

de arestare pus în execuatre, iar durata arestării nu a expirat;

-Temeiurile iniţiale care au fost avute în vedere la luarea măsurii impun

în continuare privarea de libertate sau nu există temeiuri noi care să determine

revocarea sau înlocuirea măsurii.92

Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului se

face în camera de consiliu, cu participarea procurorului, inculpatul fiind adus şi

asistat de apărător.

Legea nu prevede dacă inculpatul trebuie ascultat sau nu. Ascultarea este

însă obligatorie când se invocă temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

Numai astfel se respectă principiul contradictorialităţii.

Dacă acest termen nu s-a împlinit, arestarea preventivă poate dura până

la soluţionarea definitivă a cauzei, dar verificarea periodică trebuie făcută din 60

în 60 de zile.

Dacă verificarea periodică a justificării privării în continuare de

libertate nu a fost făcută, arestarea preventivă încetează de drept la împlinirea

termenului de 60 de zile de la ultima verificare.

91

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală 862 din 5 decembrie 2007, în Culegere de practică

judiciară pe anul 2007, Editura Hamangiu, 2008, pag. 115.

92

Buletinul Casaţiei nr. 9/2010 ,Editura C.H. Beck, pag. 38

NESECRET

54

4.4.2.3. Arestarea inculpatului în cursul judecăţii

sau după soluţionarea cauzei

Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecăţii,

prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege şi amintite

mai sus.

Faţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauză, în

cursul urmăririi penale sau al judecăţii, se poate dispune din nou această măsură,

dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.

După pronunţarea sentinţei de condamnare, instanţa de fond este

dezinvestită şi nu mai poate proceda la ascultarea inculpatului în scopul

îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 150 alin. 2 Cod Procedură Penală

pronunţând o încheiere ulterioară hotărârii de condamnare în care să fie

consemnată realizarea ascultării inculpatului şi punerea în executare a mandatului

d arestare emis pe numele acestuia.

Acest atribut aparţine instanţei de contol judiciar (dacă inculpatul a

formulat apel sau recurs împotriva hotărârii de condamnare).

În cursul judecăţii cauzei, se pot ivi situaţii speciale93

privind arestarea

preventivă:

1) în cazul declinării competenţei, instanţa poate dispune luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului, iar dacă acesta este arestat, trebuie să

se pronunţe cu privire la menţinerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept;

2) în caz de conflict pozitiv sau negativ de competenţă, instanţa

care şi-a declinat cea din urmă competenţa sau s-a declarat competentă cea din

urmă, poate dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar dacă

acesta este arestat, trebuie să se pronunţe cu privire la menţinerea, revocarea,

înlocuirea sau încetarea de drept;

93

Gh. Radu, op. cit., pag. 248-250.

NESECRET

55

3) în caz de recuzare, completul în faţa căruia s-a formulat

recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor

preventive;

4) în caz de abţinere, judecătorul care se abţine se pronunţă mai

întâi asupra măsurilor preventive;

5) în cazul cererii de strămutare, dacă se admite cererea, măsurile

dispuse de instanţa de la care s-a strămutat cauza sunt lovite de nulitate, iar dacă

s-a respins cererea, măsurile se menţin;

6) în caz de suspendare a procesului penal în cursul judecăţii,

dacă inculpatul este arestat preventiv, instanţa de judecată aplică procedura

verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului la cel mult 60

de zile de la ultima verificare.

Suspendarea judecăţii94

, în cauzele penale, operează în următoarele

cazuri:

94

Urmare modificărilor aduse legii nr. 42/1992 privind organizarea şi

funcţionarea Curţii Constituţionale, prin legea nr. 177/2010, nu mai este de

actualitate suspendarea judecăţii pentru cazul în care s-a ridicat o excepţie de

neconstituţionalitate, până la soluţionarea ei de Curtea Constituţională. Astfel,

prin art. I pct. 3 legea nr. 177/2010 se abrogă alineatul 5 al art 29 din legea nr

47/1992 privind organizarea şi functionarea Curţii Constituţionale, prin care se

prevedea că pe perioada soluţionarii exceptiei de neconstitutionalitate judecarea

cauzei se suspendă. S-a eliminat astfel un fenomen devenit în ultimii ani o

practică foarte răspândită în rândul justiţiabililor care, ridicau excepţii de

neconstituţionalitate a unor texte de lege doar ca sa tragă de timp şi să

tergiverseze solutionarea unor cauze, în special penale, trenând astfel obtinerea

unor verdicte de condamnare în justitie, ceea ce altera şi performanţa instanţelor

de judecată. Astfel, în cazul în care (judecarea cauzei nefiind suspendată), Curtea

Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei

dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care au facut obiectul excepţiei de

neconstitutionalitate, legea 177/2010 prevede o nouă cauza de revizuire. Ca

atare, în situatia în care se constată neconstituţionalitatea unei dispozitii cu care

a fost sesizată, Curtea Constitutionala va comunica hotărârea sa nu numai

Parlamentului şi Guvernului, ci şi instanţei care a făcut sesizarea. În cazul în

care, până la data comunicării deciziei Curţii Constituţionale, cauza se află pe

rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia decizia. De asemenea, dacă

NESECRET

56

în cazul unei cereri de stămutare, când suspendarea poate fi

dispusă de completul de judecată învestit cu soluţionarea cererii de strămutare,

conform prevederilor art. 56 alin. 3 C. proc. pen.;

când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că

inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată,

conform prevederilor art. 303 alin.1 şi 3 C. proc. pen;

în caz de extrădare activă, până la comunicarea hotărârii asupra

cererii de extrădare de către statul solicitat, conform prevederilor art. 3031 alin.1

C. proc. pen.

7) în cazul restituirii cazei la procuror pentru refacerea urmăririi

penale, instanţa de judecată trebuie să dispună asupra măsurii arestării preventive

a inculpatului cu privire la care s-a dispus restituirea cauzei.

În cazul în care prima instanţă a hotărât schimbarea încadrării juridice

a infracţiunii săvârşită de inculpat reţinută în actul de sesizare (rechizitoriu) într-o

altă infracţiune pentru care peseapsa închisorii nu este mai mare de 4 ani,

instanţa de apel are obligaţia de a verifica legalitatea menţinerii arestării

preventive dispune de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor art. 3002 raportat la

in cauza a fost pronunţată o hotărâre definitivă, decizia Curţii Constituţionale va

fi comunicată instantei în faţa căreia hotărârea a ramas definitivă. În cauzele

penale, instanţa va comunica decizia şi parchetului competent să introducă

cererea de revizuire, conform prevederilor art. 4082 C. Proc. pen., articol

introdus prin art. III pct.2 din legea nr. 177/2010. Potrivit vechii reglementări,

când se dispunea suspendarea judecăţii, dacă inculpatul era arestat sau supus unei

alte măsuri preventive, instanţa se pronunţa şi asupra menţinerii sau revocării

măsurii preventive. Începând cu data la care se dispunea suspendarea judecăţii şi

trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de

neconstituţionalitate invocate de unul dintre inculpaţi sau de procuror, verificările

privind arestarea inculpaţilor în cursul judecăţii, cerute de dispoziţiile art. 3002 C.

proc. pen., se făceau în lipsa dosarului, însă obligativitatea verificării legalităţii şi

temeiniciei arestării preventive a inculpatului la cel mult 60 de zile şi în această

situaţie, de suspendare a judecăţii, era prevăzută prin dispoziţiile art. 303 alin. 3

C. proc. pen., text de lege care avea în vedere, implicit, lipsa dosarului trimis,

conform art. 29 din legea nr. 47/1992 a Curţii Constituţionale.

NESECRET

57

art. 160b Cod Procedură penală în raport cu infracţiunea ultima rezultată din

schimbarea încadrării juridice, neavând vreo relevanţă infracţiunea iniţială

reţinută prin actul de sesizare pentru care a fost trimis în judecată inculpatul,

întrucât controlul judiciar asupra măsurii arestării preventive este limitat în

raport cu fapta în care a fost schimbată încadrarea juridică prin hotărârea

pronunţată.

În acest caz arestarea preventivă se revocă în conformitate cu

dispoziţiile art. 160b alin. 2 Cod Procedură penală şi se dispune punerea de îndată

în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză pentru că nu este

îndeplinită condiţia legalităţii menţinerii măsurii arestării preventive dispusă de

prima instanţă prin hotărârea pronunţată95

.

Dacă un inculpat a fost trimis în judecată, pentru comiterea mai multor

infracţiuni, iar în cursul judecăţii a fost achitat pentru una dintre aceste

infracţiuni, achitarea nu conduce la schimnarea temeiurilor avute în vedere la

luarea măsurii preventive, lăsarea în libertate prezentând în continuare pericol

pentru ordinea publică.96

4.5. DISPOZITII SPECIALE PENTRU MINORI

În ceea ce priveşte reţinerea şi arestarea preventivă, se are în vedere

vârsta învinuitului şi inculpatului de la data la care se dispune asupra luării,

prelungirii sau menţinerii măsurii preventive.97

4.5.1. REŢINEREA MINORULUI

Învinuitul minor care are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, în mod cu

totul excepţional, poate fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de

95

Buletinul Casatiei nr. 9/2010, Editura C.H.Beck, pag. 40 ; 96

Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1002/2009, în N. Cristuş, op. cit.,

pag. 123; 97

În privinţa minorilor, tezele noului cod de procedură penală instituie, ca

regulă generală, posibilitatea privării preventive de libertate a acestora numai dacă

efectele unei astfel de măsuri asupra personalităţii şi dezvoltării lor nu ar fi

disproporţionate faţă de scopul legitim urmărit prin luarea măsurii.

NESECRET

58

cercetare penală, cu înştiinţarea şi sub controlul procurorului, cu respectarea

următoarelor condiţii cumulative:

a) acesta să răspundă penal (adică discernământul faptelor sale

este stabilit pe bază de expertiză medico-legală psihiatrică);

b) să existe date certe că a comis infracţiunea;

c) pedeapsa prevăzută de lege să fie detenţiunea pe viaţă ori

închisoarea de 10 ani sau mai mare.

Durata de timp pentru care se dispune măsura nu poate depăşi, într-o

primă fază, 10 ore, însă, în situaţiile în care se impune, procurorul, prin ordonanţă

motivată, poate prelungi măsura pentru încă cel mult 10 ore .

Pentru învinuiţii minori cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani se aplică

procedura comună în cazul luării măsurii preventive a reţinerii.

4.5.2. ARESTAREA PREVENTIVĂ A INVINUITULUI

SAU INCULPATULUI MINOR

Învinuitul sau inculpatul minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani poate

fi arestat preventiv numai în următoarele condiţii cumulative:

a) acesta să răspundă penal;

b) pedeapsa prevăzută de lege să fie detenţiunea pe viaţă sau

închisoarea de 10 ani sau mai mare;

c) să nu fie suficientă o altă măsură preventivă restrictivă de libertate.

Prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de lege

în partea specială a Codului penal sau în alte legi speciale, fără a fi aplicabilă

reducerea cu jumătate conform prevederilor art. 109 C. pen.98

În toate cazurile, li se asigură asistenţă juridică obligatorie,

În cazul în care minorul şi-a ales un apărător, pentru evitatrea perioadelor

lungi de inactivitate ale ,,instrucţiei,, instantţa va trebui să asigure asistenţă din

98

Î.C.C.J., Secţiile unite, Recurs în interesul legii, dec. nr. XXVII/2007,

în Gr. Theodoru, op.cit., pag. 480; în acelaşi sens Î.C.C.J., Secţia penală, decizia

nr. 1564/2005, în A. Crişu, op. cit., pag. 321;

NESECRET

59

oficiu, să dispună măsuri coercitive faţă de apărătorii aleşi care nu au respectat

obligaţiile rezultate din Statutul profesiei de avocat şi să tranşeze fondul cauzei,

aspect reţinut şi în jurisprudenţa CEDO cu referire la durata rezonabilităţii,

respectiv în Hotărârea 7/2005,Străin şi alţii c. României, Hotărârea din 27 iunie

1997 în cauza Philis c. Greciei.99

Ţinerea inculpaţilor minori se realizează în locuri speciale de detenţie,

separat de majori ; cauzele cu inculpaţi minori fiind soluţionate de judecători

anume desemnaţi în complete de judecată specializate cu inculpaţi şi victime

minori.

4.6. LIBERAREA PROVIZORIE

Liberarea provizorie este o măsură procesuală neprivativă de libertate,

care înlocuieşte arestarea preventivă a inculpatului şi se dispune numai de către

instanţa de judecată, în vederea asigurării desfăşurării normale a procesului şi

executării pedepsei aplicate inculpatului în caz de condamnare.

Altfel spus, liberarea provizorie este o măsură procesuală de

individualizare a măsurii arestării preventive,100

de soarta căreia este strâns legată

şi pe care o înlocuieşte.

Dacă obligaţiile nu sunt respectate, liberarea se revocă, dispunându-se

din nou arestarea preventivă.101

Modalităţile liberării provizorii sunt reglementate în art. 1601, care

prevede că în tot cursul procesului penal, (atât în faza de urmărire penală, cât şi în

faza de judecată – în primă instanţă, în apel, recurs ori în revizuire după admiterea

în principiu), învinuitul sau inculpatul arestat preventiv, poate cere punerea sa în

libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.

99

C.A.Alba Iulia, secţia pentru minori şi familie, decizia penală nr. 77 din 8 iunie 2006

nepublicată, în Dana Tiţian, Cauzele cu minori în materie civilă şi penală, Editura Hamangiu,

Bucureşti, 2006, pag. 85-89.

100

I. Neagu, op. cit., pag. 386. 101

Gr. Theodoru, op.cit., pag. 482;

NESECRET

60

Deci, liberarea provizorie se aplică atât învinuiţilor cât şi inculpaţilor, iar

pe timpul liberării provizorii, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte

anumite obligaţii102

:

Suplimentar faţă de aceste obligaţii impuse în cazul acordării liberării

provizorii, instanţa de judecată poate impune învinuitului sau inculpatului, să

respecte una sau mai multe obligaţii judiciare103

:

Liberarea provizorie constituie o vocaţie a inculpatului, pe parcursul

procesului penal, care după trecerea unui anumit interval de timp are dreptul la

luarea în calcul a unor măsuri alternative măsurii privative de libertate, iar nu un

102

Conform noului cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub

control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se

prezinte la organul de urmărire penală ori, după caz, la judecătorul de drepturi şi

libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de

câte ori este chemat; b) să informeze organul judiciar care a dispus măsura sau

în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la

organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a

dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de

poliţie, sau ori de câte ori este chemat; Organul judiciar care a dispus măsura

poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau

mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să nu depăşească o anumită limită

teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a

acestuia; b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau

să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta; c) să poarte permanent un

sistem electronic de supraveghere; d) să nu pătrundă în locuinţa persoanei

vătămate; e) să nu se apropie de persoana vătămată sau membrii familiei

acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi şi să

nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect; f) să nu se întâlnească cu

alte persoane, anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea

pe nici o cale; g) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea

în exercitarea căreia a săvârşit fapta; h) să comunice periodic informaţii

relevante în scopul controlului mijloacelor sale de existenţă; i) să se supună unor

măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul

dezintoxicării; j) să nu participe la spectacole sportive sau culturale ori la alte

adunări publice; k) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite de

organul judiciar; l) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie

de arme; m) să nu emită cecuri. Organul judiciar poate impune obligaţia

prevăzută la lit.c) numai cu acordul inculpatului. 103

N. Jidovu, Gh. Bică, op. cit., pag. 205;

NESECRET

61

drept al inculpatului care odată constatat ar impune acordarea lui de instanţă în

mod automat.

Această facultate a instanţei de a acorda sau nu liberarea provizorie sub

control judiciar se raportează şi la natura infracţiunii comise, la periculozitatea

socială a acesteia, dar şi la comportamentul inculpatului în sensul încercării

zădărnicirii aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi,

alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

4.6.1. LIBERAREA PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură provizorie,

limitativă de drepturi, având ca finalitate înlocuirea arestării preventive, situaţie

premisă, cu o constrângere mai redusă a libertăţii individuale şi a altor drepturi,

suficientă însă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal aflat în

faza de urmărire penală sau de judecată.

Întrucât dispoziţiile procesual penale nu stabilesc limite

temporare,rezultă că admisibilitatea şi temeinicia unei astfel de cereri se

raportează exclusiv la condiţiile enunţate în art. 1602-160

3 C. proc. pen.

104

Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda dacă sunt

îndeplinite condiţiile cumulative:

a) împotriva învinuitului sau inculpatului s-a dispus măsura arestării

preventive;105

b) învinuitul sau inculpatul să fi săvârşit o infracţiune din culpă (fără

deosebire de gravitatea faptei exprimată în pedeapsa prevăzută de lege) sau o

104

Î.C.C.J., s.pen., dec. nr. 432/2008, în N. Cristuş, op. cit., pag. 234; 105

Conform prevederilor noului cod de procedură penală este

recunoscută competenţa procurorului sau, după caz, a judecătorului de libertăţi, de a

dispune luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune,

instituţii ce sunt reglementate ca măsuri preventive distincte. Noua reglementare

schimbă optica actuală asupra instituţiilor procesuale ale controlului judiciar şi

respectiv cauţiunii, care în prezent sunt aplicabile numai în cazul unui

învinuit/inculpat arestat preventiv în prealabil. Se reglementează deci controlul

judiciar ca alternativă la arestarea preventivă.

NESECRET

62

infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu

depăşeşte 18 ani;

Limitele pedepsei depind de încadrarea juridică a faptei.

c) să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni;

d) să nu existe date că învinuitul sau inculpatul va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau

experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Temerea nu este o condiţie care trebuie să aibă un caracter abstract, ci

trebuie să rezulte din date concrete cu privire la persoana în cauză.

Este necesar, deci, ca în actul prin care se rezolvă cererea de liberare

provizorie să se prevadă concret împrejurările care motivează soluţia de

respingere a cererii de libertate provizorie, pentru a putea fi verificată de instanţa

care efectuează controlul asupra hotărârii pronunţate.106

La analiza cererii de liberare provizorie sub control judiciar, trebuie

implicit avut în vedere gradul de pericol social concret pentru ordinea publică în

raport de natura si modalitatea de săvârşire a infracţiunii, grad de pericol care este

ridicat dacă de are în vedere nonşalanţa cu care un inculpat săvârşeşte infracţiuni,

aspect de natură să conducă la un sentiment de insecuritate în rândul opiniei

publice dacă inculpatul ar fi cercetat în stare de libertate.

Obligaţiile pe care trebuie să le respecte învinuitul sau inculpatul faţă de

care se dispune liberarea provizorie reprezintă chiar conţinutul noţiunii de control

judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 1603

C. proc. pen., controlul judiciar instituit de

instanţă poate fi modificat sau ridicat oricând, în totul sau în parte, pentru motive

temeinice.

106

Gr. Theodoru, op.cit., pag. 483;

NESECRET

63

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, liberarea

provizorie se dispune numai de instanţa de judecată.

4.6.2. LIBERAREA PROVIZORIE PE CAUTIUNE

Poate fi acordată pe baza unei cauţiuni depuse şi dacă sunt îndeplinite

cumulativ aceleaşi condiţii ca la liberarea provizorie sub control judiciar ,

Cauţiunea107

este suma de bani pe care trebuie să o depună învinuitul sau

inculpatul cu scopul de a se garanta respectarea de către acesta a obligaţiilor ce-i

revin în timpul liberării provizorii.

Cauţinea trebuie apreciată de instanţă prin raportarea la resursele celui

care solicită liberarea provizorie, nefiind de neglijat luarea în considerare a

prejudiciului, a cuantumului acestuia, când el poate fi stabilit la momentul

solicitării.108

4.6.3. PROCEDURA LIBERARII PROVIZORII SUB CONTROL

JUDICIAR SI PE CAUTIUNE

Liberarea provizorie se poate obţine numai la cerere.

Din oficiu se procedează numai la revocarea măsurii preventive, nu şi la

înlocuirea ei cu liberarea provizorie.

Titularii cererii de liberare provizorie pot fi învinuitul sau inculpatul, ori

unul din substituiţii procesuali, adică soţul acestuia, rudele apropiate.

Pentru minorul arestat preventiv, considerăm că cererea poate fi făcută şi

de reprezentantul legal, altul decât părinţii sau rudele apropiate, deşi în lege nu se

prevede acest lucru.

107

În ceea ce priveşte instituţia cauţiunii, conform tezelor noului cod de

procedură penală, spre deosebire de reglementarea actuală, aceasta garantează nu

doar participarea inculpatului la procesul penal, ci şi plata despăgubirilor acordate

pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune şi a amenzii. Sub acest aspect, s-

a stabilit că plata sumelor anterior menţionate din cauţiune are caracter prioritar faţă

de confiscarea acesteia, chiar şi în situaţia înlocuirii măsurii controlului judiciar pe

cauţiune cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive; 108

C.E.D.O., Hotărârea din 21 mai 1997, cauza Moussa c. Franţei, în A.

Crişu, pag. 332.

NESECRET

64

Cererea se face, de regulă, în scris. Dar ea poate fi făcută şi oral, caz în

care se consemnează într-un proces-verbal de organul judiciar în faţă căruia a fost

făcută.

În cazul în care cererea este făcută de către soţul sau rudele apropiate ale

învinuitului sau inculpatului, instanţa întreabă pe acesta dacă îşi însuşeşte cererea,

iar declaraţia sa se consemnează pe cerere.

Termenul în care poate fi făcută cererea de liberare provizorie este pe

toată durata desfăşurării procesului penal, mai precis în fazele de urmărire

penală şi judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.109

Ca şi în cazul luării măsurii arestării preventive, organul judiciar

competent să rezolve cererea de liberare provizorie este:

a)instanţa de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece în fond

cauza, când cererea este făcută în cursul urmăririi penale;

b)în cursul judecăţii, instanţei sesizate cu soluţionarea cauzei.

Dacă între organele de urmărire penală se naşte un conflict negativ de

competenţă, până la rezolvarea acestuia, cererea se soluţionează de instanţa în

circumscripţia căreia a efectuat urmărirea penală procurorul care şi-a declinat cel

din urmă competenţa.

În cazul în care însă instanţa urmează să-şi decline competenţa în cursul

judecăţii, cererea va fi soluţionată de instanţa în favoarea căreia s-a declinat

competenţa.

Dacă se iveşte un conflict negativ de competenţă, până la rezolvarea

acestuia, cererea se soluţionează de instanţa care şi-a declinat cea din urmă

competenţa.

Instanţa sesizată cu cererea de liberare provizorie are obligaţia de a o

examina şi soluţiona după parcurgerea unei prime etape preliminare.

109

I. Neagu, op. cit., pag. 424;

NESECRET

65

Examinarea cererii de liberare provizorie de către instanţă are loc în

regim de urgenţă, datorită stării de arest în care se află învinuitul sau inculpatul,

principiul celerităţii găsindu-şi aici deplină aplicabilitate.

Examinarea constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor formale

prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Referitor la acest aspect, în cazul cererii de liberare provizorie pe

cauţiune, intervine un element distinctiv, în sensul că, dacă instanţa constată că

sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ea stabileşte cuantumul cauţiunii şi

termenul în care trebuie depusă, încunoştinţând despre aceasta persoana care a

făcut cererea.

După depunerea dovezii de consemnare a cauţiunii, instanţa admite în

principiu cererea şi fixează termenul pentru soluţionarea ei.

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi dovada de

consemnare a cauţiunii nu a fost depusă, cererea se respinge.

Soluţionarea cererii de liberare provizorie se face de către instanţă, prin

încheiere, după ascultarea învinuitului sau inculpatului şi a concluziilor

apărătorului, precum şi ale procurorului.

Acordarea liberării provizorii are un caracter facultativ,

Această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea

provizorie pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa

unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea sau menţinerea

arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea în libertate, chiar

provizorie, nu este totuşi oportună.110

Trebuie făcută distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege şi

temeinicia acesteia.

Respingerea cererii de liberare provizorie va fi dispusă de instanţa de

judecată, în cazul:

110

Judecătoria sect. 1 Bucureşti, încheierea nr. 9824/299/2009, în N.

Cristuş, op. cit., pag. 229-230;

NESECRET

66

-neîndeplinirii condiţiilor legale;111

-când cererea nu este întemeiată;112

-cererii făcute de o altă persoană (un substitut procesual) şi neînsuşirii de

către învinuit sau inculpat.

Respingerea cererii de liberare provizorie are drept consecinţă firească

menţinerea inculpatului în arest preventiv.

Împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare

provizorie se poate face recurs de către învinuit sau inculpat, ori de către procuror

care nu este suspensiv de executare.

4.6.4. REVOCAREA LIBERARII PROVIZORII

Revocarea liberării provizorii se deosebeşte de revocarea măsurilor

preventive, deoarece măsurile de liberare provizorie sub control judiciar şi pe

cauţiune, fiind măsuri preventive care înlocuiesc arestarea preventivă, învinuitul

sau inculpatul este pus în stare de libertate, dar cu îndeplinirea şi cu respectarea

condiţiilor şi obligaţiilor arătate mai sus.

În aceste cazuri, prin revocarea liberării provizorie sub control judiciar

sau pe cauţiune înţelegem de fapt înlocuirea ei cu arestarea preventivă, situaţia

nouă, de libertate, fiind înlocuită cu vechea situaţie, de arestare preventivă.113

111

Nu sunt incidente dispoziţiile art. 1602 alin. 2 C. proc. pen., în situaţia

în care se apreciează că, faţă de datele existente în dosarul de urmărire penală, de

modalitatea de săvârşire a faptelor, de împrejurarea că în cauză este vorba de

infracţiuni comise împotriva unei persoane extrem de vulnerabile (datorită vârstei,

a stării de boală, a gradului de pregătire), pe care inculpatul a deposedat-o de

locuinţă – infracţiuni a căror rezonanţă infracţională este indiscutabilă – nu poate

fi considerată eficientă punerea în libertate sub control judiciar – Trib. Bucureşti,

Secţia I penală, decizia nr. 1351/R/2009, în N. Cristuş, pag. 222; 112

În cazul în acer nu sunt îndeplinite condiţiile legale, când cererea este

neîntemeiată în funcţie de persoana învinuitului sau inculpatului sau când acesta a

fost făcută de o altă persoană şi nu a fost însuşită de învinuit sau inculpat ori nu s-

a depus dovada de consemnare a cauţiunii, instanţa respinge cererea ca

neîntemeiată – Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 316/2007, în Gr. Theodoru, op.

cit., pag. 486. 113

Gr. Theodoru, op. cit., pag. 458;

NESECRET

67

Nu ne aflăm deci în faţa unei revocări propriu-zise, ci a unei sancţiuni

care duce la vechea măsură de arestare preventivă.

Revocarea liberării provizorii se deosebeşte de revocarea măsurilor

preventive, şi prin aceea că, în cazul măsurilor preventive, nu sunt reglementate

expres cazurile în care poate fi dispusă revocarea.

Liberarea provizorie poate fi revocată când:

a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data

admiterii cererii de liberare provizorie şi care justifică arestarea învinuitului sau

inculpatului;

b) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, obligaţiile114

sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu

intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat.

Revocarea liberării provizorii se dispune de către instanţa de judecată,

prin încheiere de şedinţă, cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de

apărător.

În cazul revocării liberării provizorii, instanţa dispune arestarea

preventivă a învinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de recurs prin care aceasta a

dispus revocarea liberării provizorii şi a luat măsura arestării preventive a

inculpatului, nu se poate exercita recurs separat, încheierea având caracter

definitiv.

O nouă cerere de liberare provizorie formulată de inculpat apare ca

neîntemeiată după revocarea primei liberări provizorii datorită nerespectării, cu

rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite în raport cu dispoziţiile art. 1602

alin. 2 C.

proc. pen.

114

Dacă după punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului şi

instituirea în sarcina sa a mai multor obligaţii, printre care şi aceea de a se

prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, iar acesta a lipsit

nejustificat la trei termene de judecată, se dispune arestarea preventivă – C.A.

Piteşti, S. pen. min. şi fam., dec. nr. 367/R/2008, în N. Cristuş, op. cit., pag. 250.

NESECRET

68

CAPITOLUL V

MĂSURILE PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ALTE SISTEME

DE DREPT

5.1. SISTEMUL ITALIAN

În tipologia sistemului mixt italian sunt două faze procesuale:

- cu elemente inchizitoriale în cursul urmăririi penale( instrucţiei penale)

- cu elemente acuzatoriale în cursul judecăţii.

Pentru sistemul italian exclusiv, acesta a fost calificat115

ca fiind de tip

mixt preponderent acuzatorial:

a)Elementele inchizitoriale privesc preeminenţa procurorului în faza

anchetei penale

b)Caracterul acuzatorial, preponderent, rezultă din poziţia judecătorului

arbitru ,

Principiile fundamentale aplicabile în sistemul italian sunt principiul

favorrei când este aplicat în materia specifică a libertăţii personale devine

principiul favor libertatis .

Codul de procedură penală italian reglementează două măsuri preventive

de tip custodial, ce pot fi dispuse în faza incipientă, investigativă de organele

judiciare de anchetă: arestul în flagranţă şi reţinerea.

Competenţa în dispunerea acestor măsuri revine organelor de Poliţie

judiciară (atât pentru arest cât şi pentru reţinere) şi Ministerului Public (doar

pentru reţinere).

Ambele măsuri se bazează pe starea de flagranţă

Arestul în flagranţă se întâlneşte în două modalităţi: arestul facultativ şi

arestul obligatoriu, ce au în vedere gravitatea crimei comise.

Masurile preventive în sistemul italian:

- custodia preventivă în carceră (art. 285 C.proc.pen. italian);

115

M. Mercone, Diritto Procesuale penale, XI Edizione, op. Cit. p. 37-39;

NESECRET

69

- arestul domiciliar (art. 284 C.proc.pen. italian);

- custodia preventivă în locuri de sănătate.

Arestul domiciliar reprezintă o măsură coercitivă privativă de libertate,

ce se execută în locuinţă sau în alt loc ales de inculpat.

În conformitate cu principiile gradualităţii şi proporţionalităţii

măsurilor preventive, detenţia provizorie este rezultatul alegerii celei mai severe

şi în consecinţă reprezintă extrema ratio în materie.

Ca şi în sistemul nostru de drept, alegerea măsurii este condiţionată de

săvârşirea unei infracţiuni (crimă sau delict) a cărei pedeapsă prevăzută de lege

este închisoarea de cel puţin 4 ani.

În anumite cazuri în care luarea măsurii este interzisă de drept:

Concluzionând, caracterele juridice ale măsurilor de prevenţie privative

de libertate în sistemul italian sunt:

- caracterul preventiv prin care se încearcă eliminarea posibilităţii de

lezare a exigenţelor procesuale şi a celor legate de apărarea socială (art. 274

C.proc.pen. italian);

- caracterul excepţional, în considerarea restricţiilor constituţionale

care, afirmând preferinţa pentru inviolabilitatea libertăţii personale, presupun

dispunerea acestor măsuri numai în cazurile şi modurile restrictive prevăzute de

lege;

- caracterul jurisdicţional confirmat atât prin natura organului chemat

de lege să le aplice (judecătorul), cât şi prin natura garanţiilor procedurii de

aplicare;

- caracterul discreţionar, în sensul că pentru organul competent, măsura

nu este niciodată obligatorie, judecătorul fiind suveran în a o găsi pe cea mai

adecvată şi cea mai bine proporţionalizată.

Competenţa funcţională a organului competent, exclusiv în materia luării

măsurilor preventive de libertate, este una tripartită, în conformitate cu tipurile de

judecător specifice modelului acuzatorial:

NESECRET

70

Spre deosebire de sistemui român, pentru judecătorul implicat în această

procedură, nu este absolut necesar să fie şi competent după materie sau după

teritoriu.

Ca o particularitate a sistemului italian, în materia duratei măsurilor

privative de libertate (arestul domiciliar, arestul în penitenciar şi custodia în Case

de Sănătate), legea nu institute o durată maximă unică aplicabilă ci durate maxime

variabile, mai lungi sau mai scurte, în funcţie de gravitatea faptei şi raportate

întotdeauna la evoluţia activităţii judiciare.

5.2. SISTEMUL FRANCEZ116

Arestarea este definită ca fiind ,,acţiunea de a ţine sub pază legală a unei

persoane vinovate sau a unui suspect, în numele legii sau al unei autorităţi".

Judecătorul de instrucţie poate emite mandatul de arestare, efectuează

controlul judiciar şi supraveghează modul în care se desfăşoară detenţia

provizorie.

Arestarea, ca regulă, nu poate fi efectuată decât în baza unui mandat de

arestare legal întocmit de către judecătorul de instrucţie sau, în cazuri

particulare (infracţiunile flagrante, procedura în faţa tribunalului corecţional) de

către procurorul republicii.

Măsura arestării preventive este privită, potrivit acestei reglementări, ca

o măsură de prevenţie în sensul că pe de o parte împiedică continuarea activităţii

infracţionale, limitează pericolul de dispariţie a probelor, de corupere a

martorilor, iar pe de altă parte este utilă în faza urmăririi penale, în condiţiile în

care persoana arestată este permanent la dispoziţia organelor judiciare, pentru

efectuarea actelor de urmărire penală.

116

La analiza legislaţiei franceze referitoare la situaţiile şi condiţiile în care

poate fi dispusă măsura arestării preventive, ca formă de restrângere a libertăţii

persoanei, s-au avut în vedere „Le Code de Procedure Penale”, Fabrice Gauthier,

22/10/1996 şi lucrarea „Procedure Penale”, 17e edition, Jean Larguier, Professeur

agrege des Facultes de Droit, Colecţion MEMENTOS DALLOZ, 1999.

NESECRET

71

Luarea măsurii arestării presupune deschiderea unei audienţe şi nu

poate fi dispusa decât în materie penală sau corecţională.

Luarea măsurii arestării preventive se subordoneaza unuia din

următoarele motive:

- detenţia reprezintă unicul mijloc prin care se poate asigura

conservarea probelor

- detenţia reprezintă singurul mijloc prin care poate fi protejată

persoana implicată în activitatea infracţională,

- detenţia reprezintă unicul mijloc prin care se poate pune capăt

pericolului public generat de săvârşirea infracţiunii, în funcţie de gravitatea

acesteia, de circumstanţele în care a fost săvârşită sau de importanţa prejudiciului

cauzat.

Anterior pronunţării unei soluţii cu privire la luarea măsurii de arest are

loc o dezbatere contradictorie în cabinetul judecătorului de instrucţie, având

cuvântul şi reprezentantul ministerului public al Republicii, persoana vizată de

măsura privativă de libertate şi avocatul care-i reprezintă interesele.

După dezbateri, procurorul nu poate rămâne singur cu judecătorul de

instrucţie şi cu grefierul.

Judecătorul de instrucţie apreciaza în mod liber cu privire la data la care

va avea loc dezbaterea contradictorie şi cu privire la necesitatea încarcerării.

În materie corecţională, în cazul persoanelor majore, ca regulă generală,

măsura arestării preventive se dispune pentru o durată de 4 luni.

Ordonanţa, prin care se hotărăşte prelungirea duratei detenţiei provizorii,

este susceptibilă de a fi atacată cu apel în faţa ,,Camerei de acuzare" (chambre

d'accusation) care este obligată să se pronunţe în 15 zile, cu privire la legalitatea

acesteia.

Revocarea măsurii arestării (detenţiei provizorii) este reglementată de

dispoziţiile art. 148 din Codul de procedură penală francez.

Revocarea măsurilor se dispune de către judecătorul de instrucţie:

NESECRET

72

- din oficiu, în situaţiile în care, dupa consultarea ministerului public, se

constată că nu se mai impune menţinerea măsurii;

- la cererea Procurorului Republicii, în acest caz judecătorul de

instrucţie trebuie să se pronunţe în termen de 5 zile;

- la cererea persoanei privată de libertate,

5.3. SISTEMUL GERMAN

În Germania, prima diferenţă faţă de procedura penală română este aceea

că organul competent să emită mandatul de arestare (Haftbefehl) procedează de

regulă la luarea acestei decizii în lipsa persoanei suspectate de comiterea unei

infracţiuni, la cererea procurorului sau chiar din oficiu, când circumstanţe

deosebite o impun.

Competenţa de soluţionare a cererii aparţine unui judecător al

Tribunalului districtului (Amtsgericht) unde s-a comis infracţiunea sau în

jurisdicţia căruia se află domiciliul acuzatului.

Dacă s-a dispus deja trimiterea în judecată, competenţa aparţine instanţei

de fond.

În mod concret şi în cazuri restrânse, condiţiile necesare pentru

emiterea unui mandat de arestare şi anume există o suspiciune temeinică, bazată

pe probe, că persoana în cauză a comis o infracţiune şi există, pe deasupra,

motive de arest

Pe de altă parte, în cazul unor infracţiuni de o gravitate sporită măsura

arestării preventive poate fi luată doar în baza suspiciunii de comitere a unei

infracţiuni, fără a mai fi nevoie să se constate existenţa motivelor de arest.

Legislaţia germană acordă o mai mare atenţie echilibrului, de obicei

precar, între libertatea individului şi necesităţile bunei desfăşurări a procesului

penal, prin eliminarea unor condiţii prea generale sau neîntemeiate de genul

stării de recidivă sau flagrantul delict.

NESECRET

73

Suspendarea executării mandatului poate fi supusă, ca în România la

darea unei cauţiuni care poate fi însă depusă sub forma de bani lichizi, titluri

mobiliare sau prin gajarea sau ipotecarea unor bunuri.

Revocarea suspendării (revocarea liberării provizorii) se dispune de

către judecător

Odată ce judecătorul a decis că mandatul de arestare emis este legal şi

temeinic, nu mai este necesară prelungirea sau menţinerea sa decât după

trecerea unei perioade de trei luni şi va produce efecte până la pronunţarea unei

sentinţe de condamnare.

Acuzatul poate în orice moment să conteste legalitatea sa sau să ceară

suspendarea executării mandatului de arestare, adică să ceară punerea în

libertate provizorie.

5.4. SISTEMUL AMERICAN

În Statele Unite ale Americii, o particularitate interesantă a instituţiei

arestării preventive în dreptul procesual penal nord-american, este aceea că

pentru a se lua această măsură se cere a fi îndeplinită o singură condiţie şi anume

existenţa de motive temeinice (probable cause) care justifică suspiciunea că

persoana în cauză a săvârşit o infracţiune.

Nu este necesară demonstrarea existenţei unui pericol pentru ordinea

publică sau a unui risc în cazul lăsării în libertate a celui acuzat.

În cadrul procedurii penale a Statelor Unite (care se aplică în tribunalele

federale), competenţa de emitere a madatului de arestare aparţine unor

judecători anume desemnaţi de lege numiţi judecători – magistraţi (magistrate

judges).

Decizia se ia în urma cererii organelor de anchetă, cerere sprijinită de o

declaraţie dată sub jurământ (affidavit).

Mandatul va fi semnat de judecătorul magistrat care l-a emis şi va fi

înmânat oricărui şerif federal (US Marshall) sau oricărui ofiţer autorizat în

NESECRET

74

vederea punerii în executare (agent al FBI, Fiscului, Administraţiei Antidrog,

etc.)

Imediat după arestare, acuzatul este adus ‘în cel mai scurt timp’

(without necessary delay) în faţa celui mai apropiat magistrat–judecător federal,

sau dacă acest lucru este imposibil în faţa oricărui ofiţer judiciar aparţinând

statelor componente ale Uniunii.

Dacă fapta de care este acuzat nu necesită un proces cu juraţi,

magistratul–judecător în faţa căruia este adus acuzatul îl va informa de drepturile

sale şi va proceda la judecarea în fond.

Daca fapta sa trebuie judecată de un complet de juraţi, el îl va informa

pe acuzat doar de acuzele care îi sunt aduse, de dreptul de a păstra tăcerea, de

dreptul de a angaja un avocat sau de a cere desemnarea unuia din oficiu atunci

când posibilitatile sale nu-i permit angajarea unuia, precum şi modalităţile în care

poate cere şi obţine eliberarea sa din arest.

Totodată, cel acuzat are dreptul la o examinare preliminară a cazului

sau, procedura ce are ca scop stabilirea existenţei unor motive temeinice care să

sprijine suspiciunea comiterii unei infracţiuni şi că cel acuzat a săvârşit-o.

Examinarea va avea loc într-un termen maxim de 20 de zile dacă

acuzatul a fost pus în libertate sau de 10 zile dacă se află înca în arest.

Examinarea preliminară nu avea loc dacă în termenele aratate mai sus,

Marele Juriu (Grand Jury) al Tribunalului Districtual emite actul de acuzare

(indictment).

În momentul în care acuzatul este adus în faţa unui ofiţer judiciar acesta

va dispune eliberarea sa într-una din modalităţile următoare :

a) eliberarea ‘pe cuvânt’ sau ‘pe încredere’ (upon personal

recognizance), fără a se stabili vreo obligaţie sau măsura de supraveghere şi fără a

se plăti vreo cauţiune;

b) eliberarea contra unei cauţiuni negarantate, care însă nu va trebui

depusă la dispoziţia instanţei, ci se va plăti doar în cazul revocării eliberării;

NESECRET

75

c) eliberarea cu stabilirea unor condiţii, condiţii de asemenea natură

încât să asigure prezenţa acuzatului la proces şi siguranţa persoanelor şi

comunităţii,

Dacă în urma unei audieri (detention hearing) judecătorul consideră că

nicio condiţie sau combinaţie de condiţii nu va asigura prezenţa acuzatului la

proces, va emite un ordin în care, luând în considerare natura infracţiunii,

greutatea dovezilor împotriva acuzatului, trecutul şi personalitatea celui în cauză

va dispune menţinerea în arest a acuzatului în custodia Procurorului General.

Încălcarea condiţiilor eliberării atrage, pe lângă confiscarea eventualei

cauţiuni, şi o serie de sancţiuni penale.

Orice altă încălcare a condiţiilor stabilite de judecător la eliberare duce la

revocarea eliberării şi posibilitatea tragerii la răspundere penală pentru sfidare

adusă instanţei (contempt of court).

În orice moment al procesului, în funcţie de elementele noi care pot

apărea, acuzatul sau procurorul pot formula cereri de revocare sau modificare a

ordinului de eliberare sau menţinere în arest, competenţa de soluţionare a astfel

de cereri aparţinând instanţei de fond.

O particularitate specifică doar dreptului american este arestarea

martorilor, instituţie asemănătoare cu mandatul de aducere din dreptul român.

Astfel, orice persoană a cărei mărturie este esenţiala pentru proces, poate

fi arestată şi eliberată în aceleaşi condiţii ca şi acuzatul, doar până la momentul în

care audierea sa este posibilă.

5.5. MĂSURI PREVENTIVE PROCESUAL PENALE ÎN ACTUALUL

COD DE PROCEDURĂ PENALĂ ROMÂN ŞI NOILE MĂSURI

PREVENTIVE INSTITUITE DE NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ

Prin Legea nr. 135/2010 a fost adoptat viitorul Cod de procedură

penală.

NESECRET

76

Acesta este constituit pe o structură având 2 părţi: Partea Generală şi

Partea Specială, în subsidiar folosindu-se împărţirea pe titluri, capitole şi secţiuni

şi paragrafe.

În Partea Generală, la Titlul III „Participanţii în procesul penal” ca

element de noutate apar categorii de organe judiciare: judecătorul de drepturi şi

libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară.

Încetează a se mai folosi categoria procesuală reprezentată de

„Învinuit”, introducând pe cea de suspect – persoană în legătură cu care din

probele existente în cauză există o bănuială rezonabilă că a săvârşit o faptă

prevăzută de legea penală.

Titul V intitulat „Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale” conţine

dispoziţiile care reglementează cadrul în care pot fi luate anumite măsuri, precum

măsurile preventive, măsurile de siguranţă cu caracter medical sau măsurile

asiguratorii.

Capitolele din acest titlu conţin acele dispoziţii în temeiul cărora se poate

dispune asupra libertăţii inculpatului, stabilindu-se organul competent a lua aceste

măsuri, perioada pentru care le pot fi dispuse, încetarea măsurii, contestarea

hotărârii prin care o astfel de măsură a fost luată, etc.

În noul cod de procedură penală este introdusă o nouă măsură

preventivă - arestul la domiciliu.

Conform noului cod de procedură penală, măsura arestului la domiciliu

constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi

imobilul unde locuieşte în mod statornic, fără permisiunea organului judiciar care

a dispus măsura sau în faţa căruia se afla cauza şi de a se supune unor restricţii

stabilite de acesta.

Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în faţa

căreia se afla cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al

inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.

NESECRET

77

Totodată, măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul faţă de care

exista suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune supra unui membru de

familie şi cu privire la inculpatul care a fost condamnat definitiv anterior pentru

infracţiunea de evadare, afară de cazul când pentru această condamnare a

intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.

În noul Cod de procedură penală stabileşte ca în cursul urmării penale,

durata arestului la domiciliu nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea

este prelungită în condiţiile legii.

Pe durata arestului la domiciliu, judecătorul de drepturi şi libertăţi,

judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată impune inculpatului

respectarea următoarelor obligaţi.:

În schimb, în cazul în care inculpatul încalcă cu rea credinţă măsura

arestului la domiciliu sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea că a

săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a

acţiunii penale împotriva sa, judecătorul sau instanţa de judecată, la cererea

motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la

domiciliu cu măsura arestării preventive.

CAPITOLUL VI

DE LEGE FERENDA ÎN PRIVINŢA MĂSURILOR

PROCESUAL PENALE PREVENTIVE

6.1. REDEFINIREA CONCEPTULUI RESTRÂNGERII

Scopul măsurilor preventive constă în restrângerea libertăţii printr-o

măsură ,,dispusă” de organele judiciare, ci nu ,,luată” de aceste organe.

De aceea, de lege ferenda se impune redefinirea pentru a fi înlăturat

riscul de a pune egal între a lua şi acţiunea de a lua în înţeles propriu, deoarece

înlocuirea, revocarea şi încetarea măsurilor preventive sunt soluţii de redare a

libertăţii individuale, de atenuare a efectelor măsurilor preventive dispuse, dar nu

luate.

NESECRET

78


NECESITĂŢII UNEI MĂSURI PREVENTIVE

Se impune reglementarea explicită a principiului necesităţii117

unei

măsuri preventive pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa,

dar şi pentru a nu fi perturbată ordinea de drept la nivel procesual datorită unor

cauze, atitudini atât ale învinuitului, cât şi ale inculpatului, extraprocesuale, care

au implicaţii majore în proces, în realizarea materialului probator propriu-zis ce

justifică trimiterea în judecată a persoanei vinovate.

6.3. REGLEMENTAREA COMPETENŢEI EXCLUSIVE A

JUDECĂTORULUI DE EMITERE A UNUI MANDAT DE ADUCERE

Numai dacă mandatul de aducere este emis de o instanţă de judecată,

măsura privativă de libertate satisface exigenţele disp. art. 5 parag. 1 lit. b din

C.E.D.O., judecătorul fiind cel obligat să motiveze hotărârea prin care dispune

emiterea mandatului de aducere, pentru a fi înlăturat orice arbitrariu în materia

privării de libertate.

Nu la fel se întâmplă când aducerea cu mandat este dispusă de organul

de urmărire penală, privarea de libertate, atât prin aducerea învinuitului sau

inculpatului, cât şi privarea de libertate a acestora pe perioada în care persoana

adusă cu mandat este la dispoziţia auorităţii, încalcă prevederile art. 5 parag. 1 lit.

b din C.E.D.O., întrucât nu este dispusă de o instanţă (tribunal).

6.4. REGLEMENTAREA REŢINERII PERSOANEI SUSPECTE

ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR FLAGRANTE ŞI ÎN CAZUL ÎN CARE

IDENTITATEA SA NU POATE FI STABILITĂ

Potrivit art. 143 C. proc. pen., măsura reţinerii se poate dispune numai

faţă de învinuit sau inculpat, ceea ce presupune ca urmărirea penală să fi fost

începută, ori ca acţiunea penală să fi fost pusă în mişcare, anterior dispunerii

117

C.A. Alba Iulia, s. min şi fam. dec. nr.17 din 22.06.2009 nepublicată

în Nicoleta Cristuş, Arestarea preventivă, Practică judiciară 2008-2010, Ed.

Hamangiu, 2010, pag.73;

NESECRET

79

măsurii preventive, iar potrivit disp. art. 468 C. proc. pen., în procedura

infracţiunii flagrante, reţinerea învinuitului este obligatorie.

Prin urmare, în cazul infracţiunilor flagrante, procesul-verbal de

constatare a infracţiunii nu mai reprezintă actul de începere al urmăririi penale,

conferind calitatea de învinuit persoanei prinsă în flagrant, ci are valoarea unui

act de sesizare118

.

Rezoluţia de începere a urmăririi penale se dispune de organul

competent, sesizat prin proces-verbal de constatare a infracţiunii.

Până la data emiterii rezoluţiei de începere a urmăririi penale, persoana

prinsă în flagrant, are calitatea de făptuitor, iar nu cea de învinuit.Actualul

context legislativ, creează soluţii artificiale119

, ducând la schimbări ale naturii

juridice a unor instituţii, cum este materia infracţiunii flagrante, unde constatarea

acesteia nu dă posibilitatea aplicării măsurii preventive a reţinerii suspectului,

întrucât nu există o urmărire penală începută în cauză, deşi consemnările făcute

în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante îl privesc pe făptuitor, nu

pe învinuit.

118

Prin încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2004, pronunţată de

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5697/2004 s-a dispus

respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului C.M. Pentru a se

pronunţa astfel, instanţa a reţinut printre altele că nu sunt îndeplinite condiţiile art.

148 alin. 1 lit. d C. proc. pen. datorită lipsei calităţii de învinuit sau inculpat în

momentul săvârşirii noii infracţiuni, toate faptele ce fac obiectul cauzei fiind

comise în momentul când inculpatul avea doar calitatea de făptuitor – în V. Dabu,

op. cit., pag. 168;

119 Cu privire la existenţa condiţiilor, a se vedea şi A. Lupea „Conţinutul

hotărârii prin care se soluţionează propunerea de arestare preventivă. Limitele

sesizării. Incompatibilitate, Dreptul nr.2/2006, pag.231-237; L.N.Pîrvu „Arestarea

preventivă în cursul urmăririi penale”, Dreptul nr.3/2004, p.35-38.

NESECRET

80

6.5. REGLEMENTAREA OBLIGAŢIEI DE INFORMARE ÎN SCRIS A

PERSOANEI PRIVATE DE LIBERTATE CU PRIVIRE LA MOTIVELE

ACESTEI PRIVĂRI

De lege ferenda, consider că trebuie reglementată obligaţia de

informare, prevăzută de art. 137 C. proc. pen., a persoanei private de libertate, în

scris, într-un termen scurt, cu privire la motivele privării de libertate pentru ca

aceasta să aibă posibilitatea să cunoască acuzaţiile formulate împotriva sa,

pentru ca împreună cu apărătorul,să aibe posibilitatea de a decide în privinţa

căilor legale ce pot fi exercitate în această materie.

6.6. ATACAREA ÎNCHEIERII JUDECĂTORULUI

PRONUNŢATĂ ÎN TIMPUL URMĂRIRII PENALE DE

RESPINGERE A REVOCĂRII, ÎNLOCUIRII ORI ÎNCETĂRII DE

DREPT A MĂSURII PREVENTIVE

Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale,

revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept măsurii preventive, nu este supusă

nici unei căi de atac or învinuitul sau inculpatul şi procurorul au statut de părţi

egale în procesul penal120

.

Deşi analiza legalităţii măsurii preventive este făcută de un judecător

împotriva încheierii pronunţate de un judecător în materia revocării, înlocuirii sau

încetării de drept a măsurii preventive, trebuie garantat principiul egalităţii

armelor, deoarece procurorul are posibilitatea de a declara recurs împotriva

încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, revocarea,

120

În acest sens, prin încheierea 8/R/9.02.2007 pronunţată în dosarul nr.

1355/62/2007, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a pus în discuţie

admisibilitatea recursului declarat de inculpat în sensul înlocuirii măsurii arestării

preventive, reţinând că ,,în măsura în care procurorului i se recunoaşte dreptul de

a ataca cu recurs o asemenea încheiere, acelaşi drept trebuie recunoscut şi

persoanei deţinute pentru respectarea principiului ,,egalităţii armelor’’ între

procuror şi persoana deţinută’’. În consecinţă, Curtea a constatat că inculpatul are

dreptul de a ataca cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive;

NESECRET

81

înlocuirea, încetarea de drept a măsurii preventive, în condiţiile în care învinuitul

sau inculpatul privat de libertate, nu are dreptul de a declara vreo cale de atac

împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale,

revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive.

În acest mod persoana privată de libertate se află într-o situaţie de

dezavantaj faţă de procuror, ceea ce atrage încălcarea principiului egalităţii

armelor, respectiv a dispoziţiilor art. 5 parag. 4 din C.E.D.O.

6.7. REGLEMENTAREA JUDECĂRII ÎN LIPSA PERSOANEI PRIVATĂ

DE LIBERTATE A RECURSULUI ÎMPOTRIVA UNEI MĂSURI

PREVENTIVE

Spre deosebire de prevederile art. 1403

alin. 3 C. proc. pen. care prevede

situaţii de excepţie în care judecarea recursului se poate face şi în lipsa persoanei

private de libertate, dispoziţile art. 141 C. proc. pen. nu prevăd o asemenea

ipoteză.121

.

Această reglementare împiedică judecarea cu celeritate a căii de atac

declarate de persoana privată de libertate care nu poate fi adusă în faţa instanţei

de judecată din varii motive, care pot conduce la constatarea lipsei cerinţei

necesităţii sau proporţionalităţii măsurii preventive cu scopul urmărit.

6.8. REGLEMENTAREA TERMENULUI REZONABIL AL ARESTĂRII

PREVENTIVE ÎN TIMPUL JUDECĂŢII ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

Legislaţia românească, nu face referire la incidenţa instituţiei

termenului rezonabil în materia judecăţii în prima instanţă, fiind astfel aplicabile

direct pentru această fază a procesului penal prevederile art. 5 parag. 3 din

C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii europene în această materie.

121

Curtea de Apel Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală 1998,

Editura All Beck Bucureşti 1999, C.S.J., secţia penală, decizia 921/1990 în

,,Dreptul’’ nr. 12/1991, pag. 94;

NESECRET

82

6.9. EXTINDEREA SFEREI OBLIGAŢIILOR PENTRU

PERSOANA LIBERATĂ PROVIZORIU

De lege ferenda, este necesară reglementarea şi a altor obligaţii pentru

persoana liberată provizoriu, faţă de cele prevăzute de dispoziţiile art. 1602 alin. 3

C. proc. pen., cum ar fi: să se supună la un tratament medical sau să se interneze

medical, să nu emită cecuri etc.

6.10 . REGLEMENTAREA LIMITELOR OBIECTULUI CAUŢIUNII ŞI A

PROCEDURII DE CONTESTARE A CUANTUMULUI ACESTEIA

De lege ferenda, ar trebui consemnată cauţiunea şi prin depunere de

titluri de valoare, obiecte de valoare, prin constituirea unei garanţii reale mobiliare

sau a unei fidejusiuni reale, în limita sumei de bani stabilită cu titlu de cauţiune, în

favoarea instanţei care a dispus-o.

Limita minimă a cauţiunii este de 1000 lei.

Peste această limită, fixarea cauţiunii este atributul suveran al instanţei,

ce trebuie să aibă în vedere gravitatea infracţiunii, situaţia financiară a celui

arestat, circumstanţele sale personale sau familiale (de exemplu, obligaţiile legale

de întreţinere pe care acesta trebuie să le îndeplinească).

Este necesară stabilirea unei proceduri de contestare a cuantumului

cauţiunii, similar cu cel prevăzut pentru contestarea în materie civilă a

cuantumului taxelor judiciare de timbru fixate de instanţa de judecată, deoarece

impunerea unei cauţiuni extrem de ridicate faţă de resursele celui arestat îl

privează pe acesta de accesul la instituţia liberării provizorii.

6.11. SOLUŢIONAREA DIN OFICIU A MĂSURII LIBERĂRII

PROVIZORII ÎN CURSUL PROCESULUI PENAL

Instanţa ar trebui să poată dispune din oficiu sau la sesizarea

procurorului (în cursul urmării penale) liberarea provizorie sub control judiciar

în care temeiurile arestării preventive se menţin, iar urmărirea penală şi judecata

NESECRET

83

se pot desfăşura cu învinuitul sau inculpatul în stare de libertate şi supus unor

obligaţii.

6.12. DEPUNEREA CĂRŢII DE IDENTITATE A ÎNVINUITULUI SAU

INCULPATULUI – CONDIŢIE PREALABILĂ PENTRU PUNEREA ÎN

DISCUŢIE A MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI ŢARA

De lege ferenda, când se dispune măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi ţara, este necesară existenţa obligaţiei învinuitului sau inculpatului de a

depune cartea de identitate la organul de urmărire penală sau la instanţa care a

dispus măsura preventivă, iar organele competente să emită un document

provozoriu de atestare a identităţii acestuia pe perioada măsurii preventive

pentru, asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii

învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la

executarea pedepsei122

.

6.13. REGLEMENTAREA EXPRESĂ A PLÂNGERII ÎN FAŢA

INSTANŢEI ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI PROCURORULUI PRIN

CARE A DISPUS ÎNLOCUIREA OBLIGĂRII DE A NU PĂRĂSI

LOCALITATEA CU CEA DE A NU PĂRĂSI ŢARA

Legiuitorul a reglementat numai plângerea învinuitului sau inculpatului

împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat sau s-a prelungit măsura

obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara123

.numai în faţa procurorului ierarhic

superior procurorului care a dispus măsura., conform dispoziţiilor art. 278 cod

proc. pen., dar nu la instanţă. neoferind posibilitatea de acces la instanţă a

acestor persoane, având în vedere că ceastă măsură, permite procurorului să

impună una sau mai multe obligaţii învinuitului sau inculpatului care nu erau

prevăzute anterior.

122

Naus c. Polonia, 7224/2004, 16 sept. 2008, apud D Bogdan, op. cit., p. 133. 123

Dr. procesual penal – A. Crisu, Ed. Hamangiu, 2011, pag. 213

NESECRET

84

6.14. VERIFICAREA DIN OFICIU DE CĂTRE INSTANŢĂ A

LEGALITĂŢII ŞI TEMEINICIEI MĂSURII OBLIGĂRII DE A NU

PĂRĂSI LOCALITATEA SAU ŢARA

După sesizare, instanţa nu poate dispune, în lipsa unei prevederi legale,

prelungirea sau menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara în

cursul urmării penale, de aceea se impune reglementarea obligaţiei instanţei ca

imediat după momentul sesizării şi înainte de expirarea ultimei prelungiri a

măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara să verifice, din oficiu,

legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, deoarece numai aşa,

instanţa poate să dispună revocarea, înlocuirea sau menţinerea măsurii

preventive.

6.15. JUSTIFICAREA OPORTUNITĂŢII MĂSURII PREVENTIVE

ÎN PROCESUL PENAL

Hotărârile instanţelor interne prin care menţine pe un inculpat în stare de

detenţie nu cuprind motive concrete care să susţină argumentul ,,pericolului

pentru ordinea publică’’, ci numai pentru a justifica pe baza dispoziţiilor art. 148

lit. h C. proc. necesitatea de a menţine pe inculpat în detenţie datorită reacţiei

publice declanşate din cauza faptelor comise, stării de nesiguranţă ce ar putea fi

generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilului

personal al acestuia124

.

124 În cadrul examinării aspectelor ce se circumscriu noţiunii de pericol pentru

ordinea publică nu trebuie pierdut din vedere că aceasta din urmă nu se identifică cu

pericolul social abstract al infracţiunii exprimat prin limitele de pedeapsă prevazute de lege

pentru fapta pentru care inculpatul este cercetat. Mai mult, se observă că în scopul evitării

eventualelor abuzuri, textul face referire expresă la existenţa unui poericol, ceea ce

înseamnă că acesta trebuie să fie actual, real şi precis, să fie demonstrat prin fapte, date sau

probe din care să rezulte neîndoielnic pericolul pentru ordinea publică, pentru că trimiterea

generică la această noţiune sau gravitatea faptei nu este suficientă pentru a justifica

arestarea preventivă. Curtea de apel Cluj, Secţia penală, încheierea nr. 172 din 30 .11.2005

– în Revista Curierul Judiciar, nr. 4/2006, pag. 54-56; Tribunalul Argeş, încheierea din

22.04.2008 (nepublicata) – în L.C. Kövesi, D. Titian, D. Frasie, op.cit., pag. 143-144

NESECRET

85

Motivarea judecătorului şi a celorlalte organe judiciare în dispunerea

măsurilor preventive trebuie să fie una cu caracter pozitiv125

concentrată pe

explicarea şi justificarea oportunităţii126

măsurii preventive şi nu a libertăţii

individuale (aceasta este prin excelenţă oportună), dispunerea măsurii preventive

trebuie dovedită în momentul când este invocată, să rezulte din datele şi probele

dosarului, ci nu din simple supoziţii, presupuneri127

.

125

Prin încheierea din 17 iulie 2008 (nepublicata), Tribunalul Arad,

secţia penală, a dispus arestarea preventivă a numitului S.E. cu motivarea că

lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanţa a

reţinut că în cazul unui transportator, care aparent transportă produse licite, dar

printre acestea ascunde droguri (heroină), pericolul instantaneu al faptei este egal

cu pericolul pentru ordinea publică, iar existenţa probelor că lăsarea în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publica rezultă din chiar împrejurările

evidente, faptice, constatate direct la control – în L.C. Kövesi, D. Titian, D.

Frasie, op.cit., pag. 141. 126

Prin încheierea nr. 21837/3/2006 din 16 iunie 2006, Tribunalul

Bucureşti, secţia penală, a reţinut că din datele existente la dosarul cauzei, faţă de

inculpatul B.G. nu rezultă probe că lasarea în libertate ar prezenta pericol concret

pentru ordinea publică. Astfel, instanta a apreciat că natura faptei şi împrejurările

în care a fost săvârşită (prin punerea la dispoziţie a locuinţei mai multor persoane

care consumau droguri), gravitatea abstractă şi concreta redusa a faptei reflectata

în limitele speciale de pedeapsa si în modalitatea de savârsire, circumstantele

personale ale inculpatului (pensionar în vârsta de 66 de ani, aflat la primul conflict

cu legea), nu relevă o tulburare reală şi semnificativă ce ar putea fi adusă ordinii

publice prin lăsarea în libertate; într-o altă cauză Tribunalul Bucuresti, sectia I

penală, prin pronunţarea deciziei nr. 2247/R din 22 septembrie 2006 a arătat că

datele personale favorabile ale inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele,

motiv al revocării măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât acestea sunt

avute în vedere şi la luarea măsurii preventive potrivit art. 136 alin. ultim, C. proc.

pen. – în Culegere de practică judiciară în materie penală 2005-2006, op. cit., pag.

702, respectiv, pag. 760. 127

Relevanţă sub acest aspect este înch. 4373/23.09.2007 (nepublicată)

pronunţată de I.C.C.J., secţia penală, în care Curtea a dispus faţă de învinuitul

C.C.C măsura obligaţiei de a nu părăsi ţara.Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a

arătat că atât din probe cât şi din indicii temeinice trebuie să rezulte presupunerea

rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune. Urmele de sânge care prin

constatări tehnico ştiinţifice biocriminalistice, s-a stabilit că aparţineau

presupusului făptuitor şi victimei pot fi considerate indici temeinici sau „urme”

rezonabile ale infracţiunii, contravenţiei, însă lipsa ca cadavrului poate constitui

NESECRET

86


PROPORŢIONALITĂŢII ORICĂREI MASURI CU GRAVITATEA

ACUZAŢIEI ADUSE PERSOANEI

Se impune reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii

oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi

a principiului necesităţii unei astfel de măsuri doar pentru realizarea scopului

legitim urmărit prin dispunerea sa.

CONCLUZII

În teza de faţă am urmărit tratarea cât mai detaliată a problematicii

impactului măsurilor preventive procesual penale asupra ordinii de drept, scop în

care am adus în prim-plan necesitatea unor modificări legislative sau explicitarea

celor existente pentru realizarea scopului legitim urmărit privind măsurile

preventive procesual penale.

Prin ilustrarea într-o manieră cât mai aproape de realitate a modului cum

România îşi îndeplineşte sau nu obligaţiile ce îi derivă din calitatea de parte

semnatară a Convenţiei Europene, am evidenţiat lacunele legislative sau

insuficienţa altora.

Am analizat importanţa, scopul şi domeniul aplicabil al art. 5 din

Convenţia Europeană, după ce am definit libertatea individuală şi siguranţa

persoanei ca fiind dintre cele mai sensibile şi complexe valori ale fiinţei umane, în

aprecierea instanţei, un element mai puternic cât priveşte alibiul suspectului,

reţinându-se că această împrejurare prezintă un risc semnificativ ca în realitate să

fie vorba doar de o dispariţie de la domiciliu - în Laura Cadneţa Kovesi, D. Titian,

D- Frăsie, Culegere de jurisprudenţă. Arestare preventivă. Aprecierea pericolului

social concret pentru ordinea publică. Practica judiciară. Hotărâri CEDO, Ed.

Hamangiu, 2009, pag.87-95; Trib. Brăila, decizia din 10 noiembrie 2010

(nepublicată), idem, pag 96; Curte de Apel Alba Iulia, decizia 4/23.02.2007, idem,

pag.134; Curte de apel Cluj, secţia penală, înch. 79/31.05.2005 în Ioana Cristina

Morar. Arestarea preventivă şi arestarea provizorie, Culegere de practică

judiciară, Ed. C. Beck, Buc, 2006 pag.11-13; Curtea de Apel Buc., secţia I penală,

înch. nr.115/3.05.2007 - în Pandectele Române nr.1 /2008, pag.190-191.

NESECRET

87

continuare am procedat la analiza noţiunii de ,,privare de libertate’’, aşa cum este

ea percepută în jurisprudenţa C.E.D.O.

În acest context am adus în discuţie probleme controversate atât în

literatura de specialitate, cât şi în practica instanţelor judecătoreşti cu privire la

măsurile preventive procesual penale şi necesitatea completării unora existente

sau modificarea acestora după caz.

Am urmărit analiza detaliată a condiţiilor care justifică luarea măsurii

privative de libertate în raport cu exigenţele CEDO, anumite limitări legale şi

expres prevăzute fiind necesare, întrucât o exercitare absolută a dreptului la

libertate nu poate fi imaginară.

Aşa cum am arătat, dispoziţiile Convenţiei impun două condiţii care

trebuie îndeplinite cumulativ pentru privarea de libertate a unei persoane ca să

fie considerată licită: conformitatea măsurii cu dreptul intern şi obligativitatea ca

măsura internă să se înscrie într-unul dintre cazurile prevăzute în Convenţie.

În această teză, pentru a susţine cele afirmate, am ilustrat situaţii de

nelegalitate a arestării preventive prin raportare la jurisprudenţa abundentă a

instanţei de la Strasbourg, dar şi prin raportare la practica judiciară internă,

precum şi discrepanţele dintre dispoziţiile interne şi exigenţele impuse de

Convenţie reliefate prin propunerile de lege ferenda pe care le-am considerat

necesare, am urmărit să surprind cât mai amplu şi detaliat impactul asupra ordinii

publice pe care o măsură preventivă o produce în rândul societăţii, părţii

vătămate, inculpatului, tuturor participanţilor la proces.

Am avut în vedere la propunerile de lege ferenda însemnătatea măsurilor

preventive,pornind de la numărul mare de încălcări constatate în hotărâri

pronunţate de instanţele naţionale, apreciind necesară şi nu doar oportună o

schimbare a poziţiei instanţelor noastre în acord cu exigenţele C.E.D.O. în scopul

preîntâmpinării unor alte condamnări pe viitor.

NESECRET

88

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Acte normative

1. Constituţia României

2. Codul de procedură penală român

3. Codul de procedură penală francez

4. Codul de procedură penală german

5. Codul de procedură penală italian

6. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

7. Decizia-cadru a Consiliului U.E nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,

privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între

statele membre ale U.E.

8. Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, M. Of. 486/2010

9. Legea 178/1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor

folositi de organele de urmarire penala, de instantele judecatoresti, de

birourile notarilor publici, de avocati si de Ministerul Justitiei

10. Legea nr. 302/2004 republicata privind cooperarea judiciara internationala

in materie penala , M. Of. 377/2011

Tratate, cursuri, monografii

11. Ataisei Daniel, Ţiţ Horia, Mica reformă în justiţie. Legea nr. 202/2010

comentată, Editura Hamangiu 2010;

12. Berger Vincent, Jurisprudenţa C.E.D.O., Bucureşti, 2005, Institutul

Român pentru Drepturile Omului;

13. Berger Vincent – Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Ed.

a 5-a, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2005

14. Bîrsan Corneliu, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii

pe articole, Vol. I –Drepturi şi libertăţi, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005

15. Bogdan Dragoş, Arestarea preventivă şi detenţia în jurisprudenţa CEDO,

editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

16. Dragoş Bogdan, Mihai Selegean, Drepturi şi libertăţi fundamentale în

jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, editura All Beck,

Bucureşti, 2005;

17. Boroi Al, Ungureanu Şt. G., Jidovu N., Măgureanu I. – Drept procesual

penal, ed. All Beck, Bucureşti, 2001

18. Bulai Costică – Manual de drept penal. Partea Generală, Ed. All, Bucureşti,

1997

19. Burdeau Georges – Le democratie, Edition du Seuil, Paris, 1966

20. Cristuş Nicoleta, Arestarea preventivă. Practică judiciară 2008-2010,

Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010;

NESECRET

89

21. Cristuş Nicoleta, Damian Carmen, Drept procesual penal. Teste grilă

pentru examenul de licenţă, de admitere în avocatură, de definitivat, editura

Hamangiu, Bucureşti, 2009;

22. Crişu Anastasiu – Drept procesual penal. Partea generală, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2004

23. Crişu Anastasiu – Drept procesual penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2007

24. Crişu Anastasiu, Drept procesual penal, ediţie revizuită şi actualizată

conform legii nr. 202/2010, editura Hamangiu, Bucureşti, 2011

25. Dogaru I., Dănişor DC, Dănişor Gh. – Teoria generală a dreptului, Ed.

Ştiinţifică, Bucureşti, 1999

26. Dongoroz V. – Curs de procedură penală, ed. a II-a, Bucureşti, 1942

27. Dongoroz V., Kahane S., Antoniu G., Bulai C., Iliescu N., Stănoiu R. –

Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea

generală, vol. I, ed. Academiei, Bucureşti 1975

28. Dumitriu Anton – Aletheia, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1986

29. Hoffding Harold – Historie de la philosophie moderne, Paris, 1924

30. Ionescu B. – Reţinerea şi arestarea, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 2000

31. Istrate I. – Libertatea persoanei şi garanţiile procesuale penale, Ed. Scrisul

Românesc, Craiova 1984

32. Jidovu Nicu, Bică Gheorghe, Drept procesual penal, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2007;

33. Jidovu Nicu – Drept procesual penal, Ediţia a II-a, Ed. C.H. BECK,

Bucureşti 2007

34. Kahane S. – Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1963

35. Kovesi Laura Codruţa, Tiţian Dana, Frăsie Daniela, Arestarea preventivă.

Aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică. Practică

judiciară. Hotărâri C.E.D.O., editura Hamangiu, Bucureşti, 2009;

36. Matei Dorel George, Măsurile preventive. Practică juridică, editura

Hamangiu, Bucureşti, 2006;

37. Mateuţ Gheorghiţă, Procedură penală. Partea generală, vol. I şi II, Editura

Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1993-1994;

38. Mateuţ Gheorghiţă – Procedură penală. Partea specială, vol. I şi II, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti 1997-1998

39. Morar Ioana Cristina, Arestarea preventivă şi arestarea provizorie.

Culegere de practică judiciară, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

40. Neagu Ion, Drept procesual penal. Partea Generală. Tratat, editura Global

Lex, Bucureşti, 2004;

41. Neagu Ion – Drept Procesual Penal. Partea generală. Tratat, Ed. Global

Lex, Bucureşti 2006

42. Paraschiv C.S. – Drept procesual penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2002

NESECRET

90

43. Paraschiv C.S., Damaschin M. – Drept procesual penal, ed. a II-a revăzută

şi adăugită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2004

44. Pop Traian – Drept procesual penal, partea generală, vol. III. Tipografia

Naţională, Cluj, 1947

45. Predescu Ovidiu, Udroiu Mihai – Convenţia europeană a drepturilor

omului şi dreptul procesual penal român, Ed. C.H. Beak, Bucureşti, 2007

46. Prisca N. – Drept Constituţional, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti,

1977

47. Radu Gheorghe, Măsurile preventive în dreptul procesual penal român.

Monografie, editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;

48. Tanoviceanu Iancu – Tratat de drept şi procedură penală, Ediţia a doua,

revăzută şi completată de V. Dongoroz ş.a., vol. IV, ED. Curierul judiciar,

Bucureşti, 1924

49. Tănăsescu Iancu – Curs de drept penal general, ediţia a II-a, Ed. INS

Bucureşti 1999

50. Theodoru Grigore – Drept procesual penal, Ed.Didactică şi pedagogică

Bucureşti 1979

51. Theodoru Grigore, Tratat de drept procesual penal, ediţia a 2-a, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2008

52. Trauss Claude Levi, Triste topice, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968

53. Tulbure A. Şt. – Procedură penală română. Partea generală, vol. I, Ed.

Omnia Uni – S.A.S.T., Braşov, 1998

54. Ţuculeanu Al. – Instituţii de drept procesual penal, Ed. Universităţii

,,T.Maiorescu”, Bucureşti, 2003

55. Ţuculeanu Al. – Noi reglementări privind ocrotirea libertăţii persoanei, Ed.

Regia Autonomă ,,Monitotul Oficial”, Bucureşti, 2004

56. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală. Partea Generală, vol. I,

Editura Paideia, Bucureşti, 1996

57. Volonciu Nicolae – Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, Ed.

Paideia, Bucureşti, 1996

58. Volonciu N., Barbu A. – Codul de procedură penală comentat. Art. 62-135.

Probele şi mijloacele de probă. Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007

59. Volonciu N., Ţuculeanu A. - Codul de procedură penală comentat. Art.

200-286. Urmărirea penală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006

60. Zarafiu Andrei, Arestarea preventivă, Reglementare. Doctrină.

Jurisprudenţă., editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010;

61. Studii, articole, note, practică judiciară

62. Antoniu G., Vlăşceanu A., Barbu A. – Codul de procedură penală. Texte.

Jurisprudenţă. Hotărâri CEDO, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008

63. Bucurenciu A.G.-Teza de doctorat, Măsurile preventive în legislaţia

românească şi unele aspecte comparative cu legislaţia europeană, 2009

64. Curtea de Apel Braşov, Culegere de practică judiciară 1994 -1998, Ed. All

Beck, Bucuresti, 1999, pag. 141

NESECRET

91

65. Curtea de Apel Bucureşti, Culegere de practică judiciară penală 1998,

Editura All Beck Bucureşti 1999,

66. Curtea de Apel Bucureşti,,Culegere de practică penală pe anul 1995’’,

editura Continent XXI, Bucureşti, 1996, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a

II-a Penală, decizia nr. 70/1995, pag. 23)

67. Curtea de Apel Iaşi, în Culegere de practică judiciară pe anul 2007,

Editura Hamangiu, 2008, decizia penală 862 din 5 decembrie 2007 ,pag.

115

68. Dabu V. – Cazurile în care se poate dispune arestarea prevăzută de art. 148

lit. e) şi h) din Codul de procedură penală. Ordine de drept. Ordine publică.

Ordine constituţională. Pericol social al faptei. Pericol social al infracţiunii.

Pericol concret pentru ordinea publică. În cursul urmăririi penale şi instanţa

poate dispune obligarea de a nu părăsi ţara, în Dreptul nr. 6/2005

69. Diaconescu H. – Prelungirea arestării preventive, în Dreptul nr. 12/1994

70. Doltu I. – Natura şi regimul juridic ale măsurii preventive constând în

obligaţia învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea, în Dreptul

nr. 2/2004

71. Dumitru I. – Natura juridică a termenelor de 5 zile şi de 8 zile prevăzute în

art. 156 din Codul de procedură penală, în Dreptul nr. 3/1996

72. Revista Curierul Judiciar nr. 5/2003, Curtea de Apel Bucureşti, decizia nr.

1435 / 15.03. 2002, pag. 108-109 ;

73. Revista Curierul Judiciar nr. 4/2006, Curtea de apel Cluj, Secţia penală,

încheierea nr. 172 din 30 .11.2005 Revista, pag. 54-56;

74. Revista Română de Jurisprudenţă, nr. 1/2009, Curtea de Apel Cluj, decizia

nr. 647/R din 30 octombrie 2007, pag. 22

75. Expunerea de motive la proiectul noului cod de procedură penală, aşa cum

a fost trimisă Parlamentului României;

76. Jidovu N. – Arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului de către

instanţa de judecată, în Dreptul nr. 12/1998

77. Lorincz A.L. – Despre posibilitatea instanţei de a dispune începerea

urmăririi penale, în R.D.P. nr. 3/2003

A. Lupea Adina „Conţinutul hotărârii prin care se soluţionează propunerea de

arestare preventivă. Limitele sesizării. Incompatibilitate, Dreptul nr.2/2006,

pag.231-237

78. Macovei Monica, Liberte et surete de la personne. Un guide sur la mise en

oeuvre de l artide 5 de la Convenţion europeenne des Droits de l Homme,

Ed du Conseil de l Europe, Stransbourg, 2003, pag.12 .

79. Manea T. – Probleme ivite cu ocazia aplicării în practică a noilor dispoziţii

procedurale prevăzute de Legea nr. 281/2003 şi Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 109/2003 privind modificarea şi completarea Codului de

procedură penală, în Dreptul nr. 7/2004;

NESECRET

92

80. Pătru R., Consideraţii teoretice privind pericolul pentru ordinea publică în

cazul în care lăsării în libertate a unui acuzat fără ocupaţie, în Dreptul

nr.8/2005, pag.186-187;

81. Pîrvu L.N. „Arestarea preventivă în cursul urmăririi penale”, Dreptul

nr.3/2004, p.35-38.

82. Paraschiv G., Mazilu D. – Reţinerea. Controverse în practica judiciară, în

R.D.P. nr. 4/1998

83. Ecedi-Stoisavlevici Claudiu, Privire critică asupra temeiurilor de reţinere şi

de arestare preventivă prevăzute de art. 148 lit. a) şi f) prin prisma art. 5 al

Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Revista Pandectele Române,

nr. 1/2005, pag. 223-238;

84. Rotaru Cristina, Consideratii privind temeiurile ce stau la baza luării

măsurii arestării preventive. Modificările intervenite prin Legea nr.

356/2006 privind temeiurile în baza carora se dispune luarea măsurii

arestării preventive. Analiza art. 148 lit. f C. proc. pen., Revista Curierul

Judiciar, nr. 11/2006, pag. 54

85. Revista Curierul Judiciar nr. 5/2003, Curtea de Apel Bucureşti, decizia nr.

1435 / 15.03. 2002, pag. 108-109 ;

86. Revista ,,Dreptul’’ nr. 12/1991, C.S.J., secţia penală,decizia 921/1990, pag.

94;

87. Revista Pandectele Române, nr. 2/2006, pag. 116-117, încheierea din

23.03.2006, Curtea de Apel Ploieşti ;

88. Revista Pandectele Române nr. 6/2005, pag. 144, Tribunalul Prahova,

secţia penală, încheierea nr. 50 din 22 iunie 2005;

89. Revista Pandectele Române nr.1 /2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I

penală, înch. nr.115/3.05.2007, pag.190-191;

90. Ţuculeanu Al. – Obligarea de a nu părăsi localitatea, în R.D.P. nr. 1/2003

91. Ţuculeanu Al.- Noua reglementare a reţinerii, în Dreptul nr. 12/2003

92. Ţuculeanu Al.- O nouă măsură preventivă, obligarea de a nu părăsi ţara, în

Revista Dreptul nr. 3/2004

93. Udroiu Mihail, Liberarea provizorie, în revista Dreptul, nr. 5/2005;

Resurse bibliografice pe INTERNET

94. www.ccr.ro

95. www.dreptonline.ro/spete/lista-spete.php

96. www.ier.ro

97. www.inm-lex.ro

98. www.juridice.ro/hotarari-judecatoresti

99. www.juris.ro/jurisprudenta

http://www.ccr.ro/

http://www.dreptonline.ro/spete/lista-spete.php

http://www.ier.ro/

http://www.juridice.ro/hotarari-judecatoresti

http://www.juris.ro/jurisprudenta

NESECRET

93

100. www.jurisprudenta.org/Main.Search.aspx

101. www.jurisprudentacedo.com/Jurisprudenta/Materiijuridice

102. www.jurisprudentacedo.com/Jurisprudenţa-Curtii-Europene-a-Drepturilor-

Omului

103. www.hotararicedo.ro

104. www.noulportal.just.ro

105. www.scj.ro/Acces.jurisprudenta.RO.htm .

106. www.scj.ro/ cautare_decizii.asp.

107. www.scj.ro/jurisprudenta.asp.

Lucrări ale autorului

108. Creţeanu Olimpiea – Arestarea preventivă a învinuitului şi inculpatului, Ed.

TELEPREST EDIT, Alexandria, 2009

109. Creţeanu Olimpiea, Issues concerning human aggression as a social

malady, Conferinţa Internaţională „Educaţie şi creativitate pentru o

societate bazată pe cunoaştere” - ediţia a-IV a din 29 – 30.10.2010, Editura

Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti,2010

110. Creţeanu Olimpiea, „Mandate to Bring – As Auxiliary Form of Detention”,

Conferinţa Internaţională „Educaţie şi creativitate pentru o societate bazată

pe cunoaştere” - ediţia a-IV a din 29 – 30.10.2010 , Editura Universităţii

Titu Maiorescu, Bucureşti, 2010;

111. Creţeanu Olimpiea, Justiţia – varf de lance a puterii statului de drept,

Sesiunea ştiinţifică internaţională „Internal affairs and Justice in the

Process of the European Integration and Globalisation”, organizată de

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 13-14.05.2010,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

http://www.jurisprudenta.org/Main.Search.aspx

http://www.jurisprudentacedo.com/Jurisprudenţa-Curtii-Europene-a-Drepturilor-Omului

http://www.jurisprudentacedo.com/Jurisprudenţa-Curtii-Europene-a-Drepturilor-Omului

http://www.hotararicedo.ro/

http://www.noulportal.just.ro/

http://www.scj.ro/jurisprudenta.asp

http://www.scj.ro/jurisprudenta.asp

Ochea Creteanu Olimpiea Impactul Masurilor Preventive (3)

Documents

Transcript of Ochea Creteanu Olimpiea Impactul Masurilor Preventive (3)