Observatii vizuale asupra litometeorilor.doc
Transcript of Observatii vizuale asupra litometeorilor.doc
Observaţii vizuale asupra litometeorilor
~ 1 ~
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I – LITOSFERA ŞI LITOMETEORII
I.1. Litosfera – Structură şi caracteristici
I 2. Litometeorii - Noţiuni generale
CAPITOLUL II - LITOMETEORII ÎN SUSPENSIE
II 1. Pâcla
II 2. Fumul
CAPITOLUL III – LITOMETEORII PURTAŢI DE VÂNT
III 1.Transportul de praf sau nisip:
III 1.1.Transportul de praf sau nisip la suprafata solului
III 1.2.Transportul de praf sau nisip la înalţime
III 2. Furtuna de nisip sau praf
III 3. Zidul de praf sau nisip
III 4. Turbionul (Vârtejul ) de praf sau nisip
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
~ 2 ~
ARGUMENT
Litometeorul este un fenomen meteorologic format dintr-un ansamblu de particule, cea mai
mare parte a acestora fiind solide şi de natură terestră (praf, nisip, cenuşă, fum). Există, practic,
trei principale surse naturale generatoare de praf, cenuşă şi/sau fum în atmosferă: erupţiile
vulcanice, furtunile de praf, incendiile naturale ale pădurilor.
Un fenomen din ce în ce mai des întâlnit sunt furtunile de praf, cu atât mai periculoase cu cât
antrenează şi deplasează pulberi metalice, substanţe radioactive şi diverse săruri, toate extrem de
toxice. Acestea sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii,
ca urmare a proceselor de sedimentare sau a efectului de spălare exercitat de ploi, se poate
produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost ridicate.
Erupţiile vulcanice generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi care, schimbă local nu numai
micro şi mezorelieful zonei în care se manifestă, dar exercită influenţe negative şi asupra purităţii
atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic şi alte numeroase
gaze, sunt suflate în atmosfera, unde formează nori groşi, care pot pluti pana la mari distante fată
de locul de emitere. Timpul de remanenţă în atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la
1-2 ani. Aceste pulberi se presupune ca au şi influente asupra bilanţului termic al atmosferei
împiedicând dispersia energiei radiate de pământ către univers şi contribuind, în acest fel, la
accentuarea fenomenului de ,,efect de seră", produs de creşterea concentraţiei de C02 în
atmosferă.
Căderea naturală a climatului sub pragul critic de umiditate poate cauza profunde dezastre
ecologice. Unul din cele mai grave îl reprezintă incendiile naturale. Fenomenul este deosebit de
răspândit, mai ales în zona tropicală deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor din această
zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului.
Având în vedere cele prezentate mai sus, în prezenta lucrare am abordat tipurile de
litometeori, modul de manifestare al acestora, precum şi efectele asupra mediului înconjurător.
~ 3 ~
CAPITOLUL I – LITOSFERA ŞI LITOMETEORII
I.1. Litosfera – Structură şi caracteristici
Litosfera (din grecescul lithos=piatră şi sferă) este partea solidă de la exteriorul unei planete.
In cazul Terrei, litosfera include scoarţa terestră şi partea superioară a mantalei (mantaua
superioară, sau litosfera inferioară).
Caracteristica principală care separă litosfera de astenosferă este starea ei de agregare.
Litosfera se află într-o stare solidă, şi deformările la nivelul acesteia se produc mai ales prin
rupturi. Astenosfera se află într-o stare vâscoasă, şi deformările la nivelul astenosferei sunt
deformări plastice.
Litosfera include crusta (continentală sau oceanică) şi exteriorul mantalei superioare.
Grosimea litosferei variază de la câtiva km, în zonele de rift din oceane la 100-150 km sub parţile
mai vechi ale bazinelor oceanice, grosimea crescând pană la 250-300 km sub zonele plăcilor
continentale. Grosimea medie a litosferei e de cca 100 km. Litosfera pluteşte pe stratul inferior al
pământului numit astenosferă. Astenosfera este un strat slab, în stare vâscoasă . Din cauza
mişcărilor de convecţie din interiorul astenosferei, litosfera este fragmentată în părţi solide,
numite plăci tectonice, care se mişcă independent una faţă de cealaltă. Aceste mişcări se numesc
mişcări tectonice.
Partea exterioară a litosferei cuprinde crusta terestră. Crusta oceanică, numită sima are o
grosime de 5-10 km şi este formată în principal din roci bazaltice. Crusta continentală, numită
~ 4 ~
sial are o grosime de 20-70 km şi este formată din roci mai puţin dense decat crusta oceanică.
Temperatura crustei variază de la temperatura mediului, la suprafaţa acesteia, până la ~900 grade
la contactul cu mantaua superioară.
Intre crustă şi mantaua superioară se afla o discontinuitate numita discontinuitatea
Mohorovicic sau Moho. Aceasta a fost identificată în 1909 de Andrija Mohorovičić, un
seismologist din Croaţia, care a remarcat cresterea bruscă a vitezei undelor seismice în acest
punct. Această discontinuitate se află la limita inferioară a crustei, distanţa de la suprafaţa
pămantului variind între 5 si 75 km.
S-au efectuat diverse încercări de a ajunge prin forare la această discontinuitate, şi de a
colecta materiale din mantaua superioară, cea mai recentă fiind, în apr. 2005, de 1416m sub
Oceanul Atlantic.
Partea superioară a mantalei este formată din materie solidă, consistentă. Mantaua diferă
substanţial faţă de crustă prin compoziţie chimică , proprietaţi mecanice, tipuri de roci şi
caracteristici seismice. Crusta este în principal un produs al topirii rocilor din manta. Din cauza
topirii, unele elemente chimice incompatibile se separă, materialele mai puţin dense ridicandu-se
mai la suprafaţă. Rocile din manta au cantităţi mai mari de fier şi magneziu, şi mai puţin siliciu şi
aluminiu decat crusta.
I 2. Litometeorii - Noţiuni generale
În natură se produc numeroase fenomene de natură hidrică, optică şi electrică, la care se mai
adaugă şi prezenţa unor suspensii solide. În meteorologie, fenomenele atmosferice sunt clasificate
pornind de la natura particulelor ce constituie meteori şi de la procesele care intervin în formarea
lor. Pe această bază, ele au fost clasificate în 4 grupe: hidrometeori, litometeori, fotometeori şi
electrometeori, la care se mai adaugă şi grupa fenomenelor diverse care reprezintă manifestari
specifice ale unor fenomene ce nu pot fi încadrate în cele 4 grupe.
Litometeorii reprezintă fenomene atmosferice constituite dintr-un ansamblu de particule din
care cea mai mare parte sunt de natura solidă.
Litometeorii sunt particule solide de natură minerală, aflate în suspensie în atmosferă, ca
pâcla, praful, nisipul, fumul sau particule transportate de vânt, ca nisipul, praful, etc., formând
uneori furtuni de praf sau de nisip, vârtejuri de praf sau nisip.
~ 5 ~
În compoziţia atmosferei terestre se mai afla şi o cantitate de particule terestre, aflate în
suspensie sau transportate de vânt. Aceste particule numite litometeori (litos=piatră şi
meteoron=ceea ce se petrece în aer) sunt formate de cele mai multe ori din firicele de praf, nisip,
diferite pulberi şi fum care micşorează adesea vizibilitatea aerului.
~ 6 ~
CAPITOLUL II - LITOMETEORII ÎN SUSPENSIE
II 1.Pâcla
Pâcla reprezintă un litometeor sub formă de particule aflate în suspensie, foarte fine, de
dimensiuni microscopice, dar de densitate foarte mare, dând aspect de aer opalescent.
În cazul pâclei, obiectele luminoase îndepartate, sursele de lumină, Soarele şi Luna, la poziţii
joase aproape de orizont, capătă o culoare gălbuie-roşiatică, pe când obiectele de culoare închisă
capată o nuanţă albăstruie. Aceste efecte se datorează difuziei luminii pe particule constituiente
ale pâclei, care la rândul lor pot avea şi ele propria lor culoare ce contribuie de asemenea la
colorarea peisajului.
Prin aceste particularitaţi, precum şi prin valorile reduse ale umezelii relative observate în
prezenţa pâclei (sub 50%), aceasta se deosebeşte de aerul ceţos, vizibilitatea scade sub 10 km
uneori chiar sub 1 km în funcţie de densitatea suspensiei.
~ 7 ~
Opalescenţa aerului poate fi cauzată şi de acumularea impuritaţilor solide. În acest caz,
reducerea vizibilităţii orizontale între 1 şi 10 km, constituie fenomenul de pâclă. Deoarece
prezenţa impurităţilor solide în aer favorizează condensarea, fenomenul de pâclă se asociază cu
cel de ceaţă în cazul când aerul este suficient de umed. Astfel, se deosebeşte o pâclă umedă, când
umezeala relativă este mai mare de 70% şi o pâclă uscată, când umezeala relativă este sub 70 %.
Adesea nu se face nici o distincţie între pâcla umedă şi aerul ceţos. Totuşi, genetic, pâcla trebuie
considerată un litometeor şi nu un hidrometeor.
Pâcla este impurificarea aerului şi reducerea vizibilităţii prin aglomerarea de particule de
praf, fum, cenuşă şi a altor materii solide foarte fine în atmosferă.
Cum am mai spus mai sus, pâcla se aseamănă cu ceaţa prin aglomerarea de particule în
suspensie, prin poziţie şi prin reducerea vizibilităţii, dar prezintă faţă de aceasta şi deosebiri
esenţiale de origine şi structură. Spre deosebire de ceaţă, pâcla este un fenomen litometeorologic,
format prin spulberarea de pe sol, prin erupţii vulcanice, prin incendii şi prin emisii industriale, a
unor cantităţi de particule uscate, care „ plutesc” în atmosferă reducând vizibilitatea orizontală
până la distanţe cuprinse între 1-10 km.
În cuprinsul ei umezeala relativă este sub 100%, iar aerul capătă o nuanţă gălbui-alburie, din
cauza difuziei totale a radiaţiilor cu lungimi mari de undă. Inversiunile termice favorizează
formarea ei prin împiedicarea mişcărilor asccendente care ar determina împrăştierea pulberilor în
atmosfera liberă.
Pâcla este un fenomen frecvent în stepe, deşerturi, precum şi în diferite alte regiuni în care
năvălesc mase de aer continentale, cu un pronunţat grad de prăfuire. Ea poate fi cauzată şi de
incendii de păduri. Pâcla apare şi deasupra oraşelor mari, unde există numeroase surse de
impurificare a aerului.
Formarea şi extinderea pâclei este condiţionată, adeseori, de prezenţa în atmosferă a stratelor
de inversiune termică. Acestea, opunându-se dezvoltării mişcărilor verticale, fac posibilă
acumularea impurităţilor pe diferite grosimi în atmosferă.
Astfel, se disting pâcle de altitudini şi pâcle la sol. Pâcla de altitudine poate avea extensiune,
pe când pâcla de la sol are mai mult un caracter local. Mişcările convective şi vântul puternic,
turbulent duc la dispariţia pâclei prin diluarea impurităţilor.
Din cauza pâclei Soarele îşi pierde din strălucirea sa obişnuită, părând fără culoare. Pâcla
formată datorită fumului poate împrumuta diferite nuanţe de culori, în funcţie de provenienţa lui.
~ 8 ~
Astfel, în zonele industriale pâcla poate avea o culoare brună-închisă, cenuşie, roşcată, gălbuie,
etc.
~ 9 ~
II 2.Fumul
Fumul reprezintă un litometeor sub formă de particule aflate în suspensie rezultate în urma
arderilor.
Fumul are o culoare albicioasă dacă arderea este completă. Culoarea neagră indica o ardere
incompletă, datorită lipsei de aer, precum şi prezenţa în cantitate mare a cărbunelui şi a
funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau brună, după cum cărbunele conţine
fier, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (< 0,075).
Acest litometeor poate fi observat atât în vecinătatea suprafeţei terestre cât şi în atmosfera
liberă. În prezenţa fumului în atmosferă, Soarele capată la răsarit şi la apus o culoare intensă, iar
la amiază o tentă portocalie.
Fumul provenit din oraşe relativ apropiate de locul de observaţie poate fi de culoare cafenie,
cenuşiu închis sau neagră. Straturile vaste de fum provenite din incendii de padure apropiate,
determină prin difuzia luminii solare o culoare a cerului într-o nuanţă galben-verzuie. Dacă
sursele de fum sunt îndepartate, fumul se împraştie uniform în atmosferă şi prezintă în general o
tentă slab cenuşie sau albăstruie.
În cazurile în care fumul este abudent, prezenţa lui poate fi indentificată şi prin miros.
Fumul emanat în urma diferitelor arderi fiind de cele mai multe ori cald are o mişcare
ascendentă, ajugând în padurile mai înalte ale atmosferei.
~ 10 ~
CAPITOLUL III – LITOMETEORII PURTAŢI DE VÂNT
III 1.Transportul de praf sau nisip:
Transportul de praf sau nisip este un ansamblu de particule de praf sau nisip, ridicate de pe
sol din locul observaţiei sau din vecinătatea acestuia, la înălţimi mici sau moderate, de un vânt
suficient de puternic şi turbulent.
Condiţia esenţială pentru producerea acestui tip de litometeor este ca suprafaţa solului, să fie
uscată şi fiabilă, neacoperită cu vegetaţie şi usor de mobilizat sub acţiunea vântului.
~ 11 ~
În zone precum Desa, Ciuperceni şi Sadova-Corabia există "nisipuri zburatoare". "La cea mai
mică adiere de vânt, aceste nisipuri zburătoare se pun pe plante, pe culturi şi de multe ori le
acoperă". Specialiştii în domeniu spun că pe terenurile nisipoase din zonele enumerate lipseşte
vegetaţia, temperaturile la sol sunt foarte ridicate şi la cea mai mică adiere de vânt se produc
transporturi de praf sau nisip care ajung în scurt timp în altă parte.
Firicelele de praf sau nisip pot ajunge în atmosferă la diferite înălţimi, ca urmare a antrenării
lor de către vânt, la fel ca şi pulberile vulcanice, de astfel.
După înălţimea pâna la care se observă, aceste fenomene pot fi grupate în două categorii:
1.1 Transportul de praf sau nisip la suprafata solului reprezintă praful sau nisipul ridicat
de vânt la înălţime mică deasupra solului care nu reduce prea mult vizibilitatea la nivelul ochiului
observatorului. (Nivelul ochiului observatorului este definit ca fiind situat la 1,80 m deasupra
solului).
În prezenţa acestui litometeor suprafaţa solului şi obiectele joase sunt voalate sau mascate de
praful sau nisipul în mişcare. Traiectoria particulelor purtate de vânt este aproape paralelă cu
suprafaţa solului.
1.2. Transportul de praf sau nisip la înalţime este praful sau nisipul ridicat de vânt la
înălţimi mari deasupra solului. Vizibilitatea orizontală la nivelul ochiului este sensibil redusă.
În prezenţa acestui fenomen praful sau nisipul este ridicat de pe sol pană la înălţimi destul de
mari şi într-o concentraţie suficientă pentru a voala uneori cerul sau chiar Soarele. Vizibilitatea,
atât cea orizontală cât şi cea verticală, sunt uneori puternic reduse.
~ 12 ~
III 2.Furtuna de nisip sau praf
Furtuna de nisip sau praf este un ansamblu de particule de praf sau nisip ridicate violent de
pe sol cu un vânt puternic şi turbulent până la înălţimi mari. Acest fenomen se produce în general
în locurile sau în regiunile în care solul este acoperit cu praf sau cu nisip mobil.
Furtunile de praf sau de nisip se propagă la distanţe mari de locul de origine, putând fi
observate în regiuni cu condiţii de sol şi vegetaţie complet diferite .
Din cauza opacităţii atmosferei, vizibilitatea se micşorează mult în timpul acestui fenomen.
O puternică furtună de nisip a afectat regiuni extinse din China. Traficul a devenit un
adevărat coşmar în cinci provincii din nordul ţării. Mulţi locuitori au preferat să rămână în case.
Cei care au înfruntat furtuna de nisip şi-au acoperit faţa cu eşarfe sau batiste. Asemenea
fenomene au loc, în special primăvara, când vântul bate dinspre deşerturile nordice Badain Jaran
şi Taklimakan, aducând cu el praf şi nisip spre centrul ţării.
~ 13 ~
Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influenţa şi asupra sănătăţii
populaţiei, în apropierea unor zone aride sau de deşert. În anumite condiţii meteorologice s-au
semnalat transporturi masive de praf de sol până la distanţe apreciabile de locul de producere,
fenomen care s-a observat şi în ţara noastră.
Nisipul, praful sau pulberea sunt transportate cu mare viteză de la suprafaţa pământului la
înălţimi mari. Asemenea temute furtuni se formeză cel mai frecvent în regiunile deşertice, unde
solul este acoperit cu praf sau nisip şi în care există un mare grad de uscăciune. În funcţie de
zonele în care se formează, furtunile de praf şi de nisip au diferite culori.
Când iau naştere, de exemplu, în zonele acoperite cu sol bogat în cernoziom, se numesc
“furtuni negre”. În zonele de deşert se formează furtuni cafenii, galbene sau roşcate, deoarece
solul deşertului poate avea aceste nuanţe.
Diametrul său ajunge pâna la 300-400 km, iar în ceea ce priveşte capacitatea de transport a
prafului poate fi asemuită cu cantitatea de aluviuni transportate de un mare fluviu.
Herodot menţionează într-una din scrierile sale despre gravele pierderi pe care le-a suferit
oastea regelui persan Cambise (579-522î.e.n), pe când înainta prin custiul Arabiei surprinsă de o
puternică furtună de nisip.
În Sahara aceste furtuni au capătat diferite denumiri : “Simun”, ”Mehelii” sau “Kharmatan”;
în Libia, Egipt şi în Arabia localnicii le denumesc “Kahmsin”, întrucât se manifestă timp de 50 de
zile (în limba arabă Hamsun-50). Tot arabii mai numesc aceste furtuni “cheheli” (vânt de foc sau
suflarea morţii), deoarece înainte de a se manifesta cu întreaga intensitate cerul se întunecă, iar
vântul este dogoritor.
Localnicii văii Amu-daria denumesc asemenea furtunii „Afgan” sau „Harmsâl”. În timpul
furtunii, aerul devine de nerespirat, datorită marii cantităţi de praf ce o conţine. Călătorul surprins
de furtună, oricât de bine s-ar adăposti, datorită nisipului fierbinte ce-i arde pielea şi care antrenat
de vânt îi pătrunde sub îmbracăminte, încearcă o cumplită senzaţie de sufocare. Tuoaregii -
locuitorii nomazi ai Saharei-cunosc apropierea furtunii, când tovarăşul nedespărţit de drum,
cămila, începe să devină agitată. La acest semn, ei îşi pun la adăpost rezervele de hrană şi apă,
aşezându-se în grupuri strânse.
Asemenea furtuni, provoacă mari pagube şi pun în mişcare dunele de nisip ale deşertului,
care pot acoperii în drumul lor oazele. Transportul prafului, favorizează şi deplasarea unor
microorganisme, contribuind la răspândirea unor epidemii.
~ 14 ~
Terenurile afânate din regiunile de stepa, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea
aeriana a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului.
Vânturile continue, de durată, ridică de pe sol parte din particulele ce formează scheletul
mineral şi le transformă în suspensii subaeriene, care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de
timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a proceselor de sedimentare sau a efectului de
spălare exercitat de ploi, se poate produce la mari distanţe fată de locul de unde au fost ridicate.
Cercetări recente, din satelit, au arătat că eroziunea eoliană numai de pe continentul African
ajunge la 100-400 milioane tone/an.În acest context, se pare că deşertul Sahara înaintează în
fiecare an cu 1,5 pană la 10 km.
Furtuni de praf se produc şi în alte zone ale globului. Astfel, în mai 1934, numai într-o
singură zi, un vânt de o violenţă neobişnuită a produs un intens proces de eroziune eoliană pe
teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma şi Colorado. Norii negri, care cuprindeau circa 300
milioane de tone de praf, după ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A. , au întunecat Washington-
ul şi New York-ul şi s-au deplasat mai departe către Atlantic. În 1928, la 26 şi 27 aprilie, o
furtună eoliană a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime între 12 şi 25 mm de pe o
suprafaţă de circa 400 000 km2, situată în zona precaspică. Evaluările făcute cu acel prilej au
arătat că, numai pe teritoriul tării noastre, s-au depus circa 148 milioane m3 praf, din cantitatea
totală ridicată.
~ 15 ~
III 3.Zidul de praf sau nisip
Zidul de praf sau nisip reprezintă partea interioară a unei furtuni de praf sau nisip care văzută
de la distanţă are aspectul unui zid imens care înaintează, mai mult sau mai puţin rapid. Adesea el
însoţeşte un nor Cumulonimbus, pe care uneori îl maschează prin praful ridicat de vânt mult mai
sus decât nivelul bazei norului.
Zidul de praf sau de nisip se poate produce în zonele tropicale, mai rar în cele temperat-
continentale, chiar în absenţa completă a norilor, situaţie observată în special de-a lungul marginii
anterioare a unei invazii reci.
~ 16 ~
III 4.Turbionul (Vârtejul ) de praf sau nisip
Turbionul (Vârtejul ) de praf sau nisip este un ansamblu de particule de praf sau nisip,
însoţite uneori de mici resturi, ridicate de pe sol sub forma unei coloane turbionare şi de înălţime
variabilă, cu axul aproximativ vertical şi diametrul mic. Acest fenomen se produce pe vreme
caldă, însorită şi în absenţa vântului sau în condiţii de vânt slab.
El este declanşat de instabilitatea aerului din imediata vecinătate a solului, datorită puternicei
încălziri a suprafeţei subiacente prin insolaţie. Durata turbionului (vârtejului) este scurtă, de
ordinea a câtorva minute şi nu se extinde mult pe verticală. Rareori numai, depăşeşte câteva zeci
de metri, atunci când există si vânt.
Vârtejul
este
asemănător unui ciclon, în care aerul se roteşte cu viteze foarte mari, antrenând uriaşi nori de
praf sau nisip.
O furtună violentă care se manifestă destul de des în special pe teritorul Statelor Unite ale
Americii este tornada.
Ea se deplasează în tocmai unui vârtej uriaş, în formă de pâlnie ce apare la părţile inferioare
ale norului Cumulonimbus şi care ajunge la suprafaţa pământului, unde viteza vântului atinge
~ 17 ~
chiar şi 400 km/h. Trecerea unui asemenea uragan aduce mari distrugeri locuinţelor, mijloacelor
de transport, diferitelor instalaţii şi mari pagube agriculturii. Astfel, în aprilie 1967, tornada care
s-a abătut asupra părţii sudice a oraşului Chicago a cauzat pierderi de vieţi omeneşti şi distrugerea
a peste 150 de locuinţe.
Nu există absolut nici un fenomen natural atât de îngrozitor ca tornadele. ‘Vârtejurile’, după
cum mai sunt denumite, apar aproape fără nici un fel de avertisment la orice oră din zi sau din
noapte. Se pot declanşa în orice lună a anului dacă există condiţii care să le favorizeze.
Tornade se mai produc şi în alte zone subtropicale şi tropicale ale globului, fără însă a avea
intensitatea celor din regiunile sudice şi centrale ale Statelor Unite ale Amercii.
Condiţiile propice pentru formarea tornadelor apar atunci când un curent de aer rece
întâlneşte o masă umedă de aer cald, dând naştere unor enormi nori negrii (numiţi
Cumulonimbus). Aceşti nori generează o furtună cu tunete, în care urcă aerul mai cald, creând un
curent puternic. În partea superioară a furtunii, vânturi puternice încep să se învârtă tot mai rapid,
formând un vârtej. Viteza vântului poate să depăşeasă 400 km/oră, dar pentru furtunile extrem de
puternice au fost înregistrate viteze şi mai mari. Vârtejul se roteşte în spirale din ce în ce mai
strânse, mărindu-şi viteza şi înăltându-se spre nori. Apoi tornada coboară din nori şi atinge
pământul cu o mare violenţă.
Vânturile distrug aprope tot ce le stă în cale. Ridică în aer, până la mari înălţimi, o dată cu
praful, care face tornada vizibilă, şi maşini, trenuri, acoperişuri şi oameni. Le „aspiră” în vârtej şi
le transformă în proiectile mortale atunci când le aruncă înapoi. Drumul tornadei poate fi detectat
după distrugerile pe care le lasă în urma ei.
În locul unde atinge pământul, o tornadă poate avea o lăţime de la câţiva metri până la un
kilometru; ea se poate deplasa pe o distanţă mică sau pe una de mai mulţi kilometri, cu
aproximativ 50km/oră. O tornadă ţine, de obicei, câteva minute, dar cele puternice pot să dureze
mai mult de o oră. O furtună care durează mai multe ore poate genera mai multe tornade pe o arie
extinsă.
Tornadele se învârtesc în sensul acelor de ceas în emisfera sudică şi în sens invers în emisfera
nordică, dar există şi unele care nu se supun acestei reguli. În apele tropicale se produc tornade,
care „merg” pe apă, numite „trombe de apă”(water spouts). Deşi sunt incluse în categoria
tornadelor „slabe” ca putere, aceste coloane foarte mari de apă, cu diametrul de până la 30 m,
~ 18 ~
puse în mişcare de puternice valuri turbinoase, reprezintă un mare pericol pentru ambarcaţiunile
apărute în calea lor.
Tornadele mai puternice sunt „găzduite” de zonele temperate din Statele Unite ale Americii,
vestul Europei, Japonia, India, Africa de Sud, Argentina şi Australia. Cele mai puternice şi
violente au loc în începutul primăverii în centrul Statelor Unite, iar dintre acestea, cele mai
puternice se concentrează în zona numită „Tornado Alley”(aleea tornadelor), care cuprinde
porţiuni mari din statele Texas, Oklahoma, Kansas şi Iowa.
Deşi tornadele sunt, de regulă, greu de prevăzut, oamenii de ştiinţă le detectează pe cele mai
mari dintre ele cu ajutorul radarelor bazate pe efectul Doppler, avertizându-i pe locuitorii zonelor
vizate asupra procedurii lor.
Pagube produse în ultimi 150 de ani în SUA: peste 4900 de morţi; în jurul a 13000 de răniţi;
distrugerea oraşului Saragosa; la San Angelo distrugeri de 120 de milioane de dolari.
Cele mai distrugătoare au fost tornadele din:
- 27 mai 1896 St. Louis peste 400 de morţi şi 2500 de răniţi;
- 2-6 aprilie 1936 Mississippi, Georgia, Sudul Californiei, Arkansas 419 de
morţi şi 1800 de răniţi;
- 21-22 martie 1952 Arkansas, Missouri, Alabama, Tenessee: 343 de morţi şi
1400 de răniţi;
- 11 aprilie 1965 Indiana, Illinois, Ohio, Michigan, Wisconsin 271 de morţi şi
5000 de răniţi;
- mai 1987 Texas distrugerea oraşului Saragosa;
- 28 mai 1995 San Angelo distrugeri în valoare de 120 mil dolari.
TORNADELE DIN ROMÂNIA
Termenul de “tornadă” a fost recent acceptat şi la noi, vorbindu-se mai mult de o
pseudotornadă sau de minitornadă. Majoritatea meteorologilor din România afirmă că în Europa
se pot produce fenomene asemănătoare, dar că nu se poate vorbi despre tornade, iar că la noi în
ţară se formează furtuni, şi eventual vârtejuri de mici proporţii. Dar ceea ce s-a întâmplat în
august 2002 la Făcăieni şi în mai 2005 la Moviliţa demonstrează că este vorba de un fenomen
mult mai complex. Este posibil să fi avut loc şi în trecut, dar până acum nu au existat date
concrete şi dovezi, nu s-a înregistrat nimic şi nu au fost afectate locuinţele. Se înregistreză acum
~ 19 ~
fenomene de acest fel datorită schimbarilor majore de climă din ultimii ani şi nu e exclus să mai
intalnim tornade în România.
În ultimii 3-4 ani, furtuni de tip tornadă s-au înregistrat în Delta Dunării, la Jurilovca în
2001, în apropierea muntelui Băişoara tot în 2001, în 2002 la Făcăieni.
Tornada produsă în 2002 la Făcăieni - Ialomiţa a avut un efect devastator. Evenimentul
meteorologic, care s-a produs în seara zilei de 12 august, a afectat aproximativ 1.500 de persoane,
33 de case au fost total distruse, iar 440 parţial. Două persoane au murit din cauza prabuşirii
acoperişului casei în care locuiau. Vijelia s-a întins pe o arie de 1.5 km, iar caracterul devastator
pe care l-a avut s-a datorat îndeosebi faptului că s-a desfaşurat într-o zona populată.
Directorul adjunct ştiinţific al Institutului Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi
Gospodărire a Apelor-Vladimir Ivanovici preciza atunci că fenomenul de la Făcăieni nu este o
tornadă, deoarece în România şi, de obicei, la latitudinea de 45 grade nu se produc astfel de
evenimente meteorologice. Ivanovici a afirmat ca "pseudotornada" s-a produs sub un nor cu o
foarte mare dezvoltare verticală ale carui vârfuri erau situate la înalţimea de 14-15 km, iar
curenţii de aer au fost extrem de puternici producând turbionari, vârtejuri şi vijelii cu efecte
devastatoare. Directorul adjunct ştiinţific al INMH a explicat că fenomenul meteorologic de la
Făcăieni a avut loc pe un fond de instabilitate atmosferică, ploi torenţiale şi grindină, produse la
începutul lunii august 2002. Astfel de fenomene se produc aproape în fiecare an în România, dar
au extindere spaţială mică, a susţinut Ivanovici.
Dar pentru a doua oara, asupra judeţului Ialomiţa s-a abătut tornada în luna mai 2005. Dupa
Făcăieni a venit rândul localităţii Moviliţa. Meteorologii susţin că nu pot anticipa acest fenomen.
O tornadă a lasat în comuna ialomiţeană Moviliţa, sâmbătă după-amiază, 7 mai 2005, ora 14.30,
15 case fără acoperişuri: „A fost, o furtuna de tip tornadă, intensitatea vântului fiind de 90-100
km/h. Nu a avut intensitatea unei tornade din America, unde o masină poate fi luată pe sus, iar
intensitatea vântului e de 180-200 km/h, dar a fost un fenomen care a produs pagube. In ultimii
ani, au mai fost tornade, la Jurilovca şi lacul Razem în 2002, la Făcăieni şi la Viişoara în 2003“, a
declarat Ion Sandu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). În timp ce
directorul ANM susţine că la Moviliţa a fost o tornadă, membrii comitetului ministerial pentru
situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Apelor califică fenomenul drept „furtună cu aspect de
vijelie“.
~ 20 ~
Pagubele produse de tornada care s-a abătut asupra comunei ialomiţene Moviliţa sambată,
6 mai, se ridica la aproximativ trei miliarde lei, comisia pentru situaţii de urgentă, constatând că
24 de case au fost afectate. O casă a fost distrusă din temelii, trei imobile au ramas fără acoperiş,
restul având acoperişurile distruse în proporţie de 80%.
„Furia lui Dumnezeu”, cum numesc localnicii tornada, nu a trecut fără să lase urme şi asupra
lăcasului Sfânt. Turla mică, dar şi acoperişul de la intrare, refăcute chiar anul trecut, au fost pur si
simplu smulse şi aruncate în stradă. Nici gardul ce împrejmuia biserica nu a putut rezista vijeliei.
Paguba se ridică la peste un miliard de lei. Totuşi, un semn al Domnului a ramas. Chiar dacă
macaraua cimentuită a puţului, cu o greutate de cel putin 100 de kilograme, a fost aruncată la
câţiva metri, crucea de lemn a mântuitorului Iisus Hristos, aflată alături, a ramas neclintită. După
toată nenorocirea ce s-a abătut asupra Moviliţei, oamenii spun că tragedia ar fi fost mult mai mare
dacă ar fi existat victime. Din fericire acestea nu există. Nu au murit nici oameni, nici animale.
Acum, Moviliţa, cu câţiva ani în urma, Făcăieni, sunt două momente incredibile, teoretic
imposibile în România, practic devastatoare. De ce au apărut? Specialiştii spun că din cauza
schimbărilor semnificative ale vremii. Meteorologii ne avertizează că, numai în ultimii ani, în
ţara noastră, temperatura medie a crescut cu aproape un grad. Primavara aproape a disparut ca
anotimp şi asta este principala cauză. Oamenii trebuie să ştie că astfel de tragedii se pot întampla
oricând, aşa cum oricând se poate produce un cutremur.
~ 21 ~
CONCLUZII
După dimensiunile lor, particulele solide din atmosferă se pot afla în suspensie sau
pot fi transportate de vânt.
Umezeala relativă în pâclă este variabilă, deosebindu-se două tipuri de pâclă: pâcla
umedă(umezeala relativă > 70%) şi pâcla uscată (umezeala relativă < 70% ).
Particulele de fum au dimensiuni submicronice şi în funcţie de natura lor determină
culori diferite ale fumului.
Litometeorii purtaţi de vânt se produc atunci când suprafaţa solului este uscată şi
fiabilă, neacoperită cu vegetaţie şi uşor de mobilizat sub acţiunea vântului.
Litometeorii purtaţi de vânt au efecte negative supra mediului şi sănătăţii populaţiei.
Litometeorii reduc puternic vizibilitatea la suprafaţa solului afectând activităţile de
transport.
~ 22 ~
BIBLIOGRAFIE
1. CRISTEA, N., STOICA, C., 1971 - Meteorologie generală, Ed. Tehnică, Bucureşti.
2. CIULACHE, S., 2002 – Meteorologie şi climatologie , Ed. Universitară , Bucureşti.
3. PLEŞCA,GH., 1968 - Lucrări practice de meteorologie, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
4. Pop, Gh., 1988 - Introducere în meteorologie şi climatologie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică Bucureşti.
5. Stănescu, I., Ballif, S., 1981 - Meteorologie fără formule, Editura Albatros.
*** hiphi.ubbcluj.ro/.../lapus2005mihai2/C2MD042_Fum
***www.descopera.ro
*** Instrucţiuni pentru Staţiile Meteorologice, 1995, Institutul Naţional de Meteorologie şi
Hidrologie, Bucureşti
~ 23 ~