8/17/2019 Obiceiurile Romanilor Din Secolul Al XIX-lea

http://slidepdf.com/reader/full/obiceiurile-romanilor-din-secolul-al-xix-lea 1/4

Obiceiurile romanilor din secolul al XIX-lea: ,,Abstinenta este atat de aspra incat nu

poti cumpara cu aur nicio cana de lapte"

Daniel Guta,

In urma cu un secol si jumatate, James Oscar Noyes, un medic american in armata sultanului, vizita teritoriile

Romaniei si descria in amanunt viata locuitorilor lor. Cel mai mult l-au socat ritualurile religioase pe care

romanii le indeplineau cu strictete si modul de viata al preotilor de la sate.

Romanii care traiau la mijlocul secolului XIX erau mandri de originile lor latine si spuneau ca ,,Traian este

Romulusul Daciei", afirma autorul James Oscar Noyes, un medic american stabilit pentru cativa ani in Tara

Romaneasca, autor al mai multor volume si reportaje despre romani.

Medicul aflat in serviciul sultanului a descris in detaliu obiceiurile religioase ale localnicilor din sudul tarii.

Unele l-au socat, in schimb, alte ritualuri l-au induisosat. James Oscar Noyes se arata impresionat de obiceiul

romanilor de a-i ajuta pe sarmani in zilele de sarbatoare, inchinate sfintilor. ,,Din timpuri imemoriale a existat in

Moldo-Valahia un obicei de a-i ajuta pe saraci, pe tinerii casatoriti, pe preoti si orice familie care nu poseda vite

sau cai. De sarbatori, tinerii si codanele, barbatii, femeile si copiii se aduna cu atelajele lor, pentru a lucra pentru

cei ce nu pot lucra ei insisi. Aceasta munca pioasa este numita claca. Prin acest mijloc, familia neajutorata este

sprijinita. Totusi, in multe situatii, preotii se folosesc de claca pentru a profita de bunavointa enoriasilor lor, in

vreme ce aceasta uzanta virtuoasa si miscatoare i-a ajutat pe boieri sa-i lege pe tarani in cea mai cruda si

detestabila robie", scria autorul american, potrivit autorilor volumului Calatori straini despre Tarile Romane, in

8/17/2019 Obiceiurile Romanilor Din Secolul Al XIX-lea

http://slidepdf.com/reader/full/obiceiurile-romanilor-din-secolul-al-xix-lea 2/4

secolul XIX, aparut la Editura Academiei Romane, in 2006.

Logodna la romani era, la in urma cu doua secole, privita ca un ritual mostenit de la romani. ,,Ne-am intalnit cu

un grup de tarani inarmati cu maciuci si iatagane ruginite, condusi de un roman care sufla voiniceste intr-un

cimpoi. Se duceau la o logodna. Cererea in casatorie, logodna si insasi ceremonia nuptiala formeaza, printre

romani, un spectacol curios amestecat cu intreceri razboinice si terminat, la fel ca la vechii romani, cu simularea

rapirii, cu forta, a miresei", scria americanul.

Traditiile arhaice de inmormantare La fel de ciudate i s-au parut si ritualurile de inmormantare. Americanulrelata ca intr-o zi, intr-un sat de langa Bucuresti, a dat peste o procesiune de inmormantare formata din tarani

romani. Nasalia rudimentara era sustinuta de o jumatate de duzina de sateni.

,,Fata defunctului, un om tanar, era expusa la soarele dogoritor spre a detecta vreun semn de viata, asa cum este

obiceiul in rasarit, o practica ale carei origini tin de vremurile ciumei. Era o zi excesiv de calduroasa si roiuri de

muste negre si urate planau in jurul chipului palid al cadavrului si-si faceau treaba, in timp ce era transportat",

scria James Noyes.

Cel mai mult l-au impresionat participantii la procesiune si bocitoarele. ,,Cele din urma, amintind de praeficae

de la vechile funeralii romane, isi smulgeau parul si tipau strident de parca pacea defunctului depindea de

eforturile lor. Am urmarit procesiunea care s-a oprit de mai multe ori inainte de a ajunge la biserica satului. Ceice carau nasalia isi lasau povara pe jos. Rudele apropiate si bocitoarele s-au strans in jurul cosciugului si i-au

adresat mortului cele mai tandre cuvinte, I-au imbratisat si i-au cerut iertare pentru cele mai mici jigniri pe care i

le cauzasera in timpul vietii, demonstrandu-i, in acelasi timp, durerea prin incantatii funebre de slava si regret,

prin gemete si prin smulgerea vesmintelor intr-un mod infiorator. Aceste expresii unice ale durerii ne tulbura

frumoasele idei cu care suntem obisnuiti sa asociem ultimul serviciu divin pentru defuncti si odihna in

mormant", scria autorul american.

Chiar daca era unul crestin, ritualul funebru descris in detaliu il facea sa secreada martor la inmormantarea unui

barbat din timpul vechii Rome, mai relateaza James Noyes. Acesta consemna si modul in care romanii erau

pregatiti pentru moarte. ,,Cand un roman este pe punctul de a-si da sufletul, asistenta inlacramata pune o

lumanare aprinsa in mana Iui si un preot spune rugaciuni cu o voce mai mult sau mai putin inalta si sfasietor, infunctie de numarul piastrilor pe care ii asteapta pentru serviciile sale. Imediat dupa moarte, cadavrul este spalat,

barbierit si invelit in giulgiu pentru mormant, in functie de cat de scump isi poate permite familia. Picioarele ii

sunt indreptate spre usa si, de obicei, o moneda este ascunsa in mana sau in gura pentru ca mortul sa-si plateasca

trecerea in lumea cealalta", informa americanul, potrivit autorilor volumului Calatori straini despre Tarile

Romane, in secolul XIX, aparut la Editura Academiei Romane, in 2006.

Preotii de la sat si calugaritele In Tara Romaneasca exista, la mijlocul secolului XIX, o biserica la sase sute de

locuitori si aproape oricine putea deveni preot, scria James Noyes. ,,Tipul autentic al personajului preot poate fi

vazut doar in satele Tarii Romanesti, de a caror mizerie nimeni nu-si poate face o idee fara sa le viziteze. Traind

pe un petec de pamant dat de boierul care stapaneste satul, si deosebindu-se de cel mai sarac taran doar prin

lunga sa barba, potcap si cizme, munceste si merge la piata la fel ca enoriasul ignorant ale carui pacate trecute,prezente si viitoare, este imputernicit sa le ierte. De piastrii proveniti de la impartasanie si de vinderea

aghiazmei familia sa beneficiaza prea putin, pentru ca marea majoritate trebuiesc dati episcopului, ca un dar

anual pentru privilegiul de a-si pastra pozitia. Nu mai este, atunci, de mirare ca el absolva de pacate pentru

cateva parale, dar iarta din tot sufletul persoana care imparte cu el o oaie furata sau un sac de porumb", descria

americanul preotii din satele Tarii Romanesti, ale secolului XIXI.

L-au uimit si traiul calugaritelor. ,,Cele din manastirile ortodoxe nu duc sub nici o forma o viata retrasa. Ele fac

vizite, merg in calatorii si, in fine, fac aproape ce vor: doar orele de rugaciune trebuiesc oficial respectate, iar in

zilele de post nu pot vorbi cu barbatii. Deoarece romanii sunt poporul cel mai desfranat din lume, multe

8/17/2019 Obiceiurile Romanilor Din Secolul Al XIX-lea

http://slidepdf.com/reader/full/obiceiurile-romanilor-din-secolul-al-xix-lea 3/4

Magdalene gasesc, fara indoiala, calea in aceste institutii", scria americanul.

Ce trebuiau sa faca romanii James Noyes observa si cerintele ciudate, sustinea el, pe care enoriasii le aveau de

indeplinit. ,,Sa faca semnul crucii de la dreapta la stanga cand se roaga sau cand tuna, sa repete semnul crucii

cand intalnesc preotul, cand trec pe langa o biserica sau cand incearca sa alunge diavolul, sa se prosterneze ca

turcii, find atenti sa evite pozitia ingenuncheata a ereticilor catolici, sa-i venereze pe popi si sa-i blesteme pe

Papa si pe musulmani, sa tina o suta cincizeci de sarbatori pe an si sa posteasca o suta zece zile, aceasta este

invatatura pe care o da biserica grec-ortodoxa milioanelor ei de adepti", sustinea autorul american. Cele mai

aspre obiceiuri i se pareau cele legate de post.

,,Abstinenta din zilele de post este atat de aspra incat nu poti cumpara, cu aur, nici macar o cana de lapte. Vasile,

celebrul talhar roman, dupa ce ucisese intr-o vinere o intreaga familie si-i jefuise locuinta, a fost socat sa vada

pe unul din banda sa lingand o farfurie care continuse unt. "Paganule!, a strigat el, dandu-i o cumplita lovitura

celui ce incalcase postul, nu ai tu nicio frica de Dumnezeum", scria James Noyes.

Autorul completa descrierea sustinand ca bogatii obtineau mai usor iertarea pacatelor de la preoti, prin acte de

caritate, in timp ce oamenii sarmani adaugau ,,mortificarea trupului" la saracia lor.

Despre slujba la biserica James Noyes a asistat la o slujba religioasa, care a avut loc la Mitropolia

Bucurestilor. Nu l-a impresionat. ,,Intrand in biserica metropolitana am gasit imensul spatiu plin de o adunarepestrita de boieri si tarani. Nu era nimic solemn in intreaga intreprindere. Cascau, radeau si-si trimiteau privirile

ratacitoare asupra asistentei si cateodata am vazut cautaturi indignate oprindu-se asupra mea pentru ca nu

socotisem sa cad la pamant la vederea unor ornamente, pentru ca refuzasem sa sarut o pictura urata a Panaghiei

sau Sfanta Fecioara, care deja fusese pangarita de sute de buze murdare. Modul in care chiar si persoanele bine

imbracate sarutau mainile si vesmintele preotilor, mai ignoranti decat ei, este suficient pentru a dezgusta un

privitor. Predicile sunt necunoscute printre ei", sustinea americanul.

James Oscar Noyes s-a nascut pe 14 iunie 1829, intr-o familie instarita din statul New York. A absolvit Scoala

de Medicina de la Universitatea Harvard si a plecat la specializare la Viena. De acolo a efectuat o calatorie pe

Dunare cu intentia de a vizita tinuturile romanesti, necunoscute americanilor. Ajuns in Bucuresti, a intrat in

serviciul armatei otomane, care avea nevoie de medici. ,,Americanul, devenit hakim in armata marituluipadisah, a privit cu atentie si interes spatiul romanesc pe care, dupa incheierea ostilitatilor, l-a prezentat

conationalilor cu intelegere si simpatie, in volumul Roumania: The Border Land of the Christian and the Turk,

aparut la Rudd & Carleton din New York, in 1858. Talentul sau literar I-a indepartat de bisturiu si de sala de

consultatii si l-a apropiat de publicistica", informeaza autorii volumului Calatori straini despre Tarile Romane,

in secolul XIX, aparut la Editura Academiei Romane, in 2006.

Va recomandam si:

Castelul Corvinilor, cel mai luxos monument al Hunedoarei. Cum a fost transformata fortareata intr-

unul dintre cele mai cochete castelele europene

Castelul Corvinilor a fost construit in vremea lui Ioan de Hunedoara, in urma cu sase secole. Din acea perioada,

pana in prezent, a avut zeci de proprietari si a gazduit numeroase familii de nobili. Chiar daca monumentul nu

prezinta acelasi confort pe care il ofera locuintele contemporane, in trecut castelul era privit ca un imobil de lux.

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre ,,mama-eroina" care l-a facut pe Matia

Corvin rege al Ungariei

8/17/2019 Obiceiurile Romanilor Din Secolul Al XIX-lea

http://slidepdf.com/reader/full/obiceiurile-romanilor-din-secolul-al-xix-lea 4/4

Elisabeta Szilagyi, sotia lui Ioan de Hunedoara si mama regelui Matia Corvin, a jucat un rol importat in istoria

poporului roman, chiar daca povestea ,,reginei din Hunedoara" este presarata de controverse.

Castelul Corvinilor ascunde un mare secret: o cripta veche de sase secole, construita pentru Ioan de

Hunedoara

Un numar impresionant de legende circula despre Castelul Corvinilor din Hunedoara, insa multe dintre ele sunt

stiute de foarte putini dintre vizitatorii monumentului. Una dintre ele, documentata de arheologi, este cea acriptei in care, cel mai probabil, urma sa fie inmormantat Ioan de Hunedoara. Incaperea se afla sub capela

castelui.

Cele mai ascunse secrete ale Castelului Corvinilor: domnita decapitata, beciul celor uitati, omul gasit

mort in fantana

Castelul Corvinilor a fost nominalizat printre destinatiile turistice de excelenta din intreaga lume, potrivit site-

ului tripadvisor.com, care a evaluat recenziile trimise de strainii care au vizitat monumentul. Turistii au fost

fascinati de castel, insa cei mai multi nu ii cunosc tainele infioratoare.