O Misiune de Presa in Egipt

download O Misiune de Presa in Egipt

of 64

description

O misiune de presa in Egipt

Transcript of O Misiune de Presa in Egipt

  • Inapoi la articol

    O misiune de presa in Egipt, soldata cu surprize socante (I)Virgil Lazar Duminica, 05 Decembrie 2004 Memorii (35)

    Despre Egipt s-au scris numeroase carti, asa incit nu mi-am propus deloc sa reiau spectaculosul antic sau contemporan despre aceasta fascinanta tara. Voi impartasi cititorilor doar experienta personala si surprizele socante de care am avut parte.

    Faptele s-au petrecut in februarie 1972. Eram pe atunci la Sibiu, corespondentul R.L. Intr-o zi de la inceputul lunii februarie, ma trezesc cu un telefon de la CC al PCR, prin care sint somat ca a doua zi la orele 12.00 sa fiu la sediul acestui organ. Am intrat in panica fiind sigur ca este vorba despre o nemultumire fata de un articol sau despre o sesizare de alta natura la adresa mea. Am sunat la redactie, dar aici nimeni nu stia nimic de chemarea mea intempestiva in capitala. Asa ca am luat avionul si m-am dus. Acolo, la poarta C, cum mi s-a indicat, ofiterul de securitate cu paza m-a cautat intr-un tabel, dupa care mi-a spus scurt sala in care sa merg.

    "Plecati in Africa!"

    In sala, numerosi ziaristi, unii, precum Craciun Ionescu, fost corespondent Agerpres, la Beirut, foarte cunoscut, Lucian Penescu, operator de la televiziune de asemenea cunoscut samd. Eram singurul corespondent al unui ziar central, acreditat in provincie. Enigma aveam s-o aflu mult mai tirziu. Apoi, deodata, in sala au intrat bosii de atunci ai presei, in frunte cu secretarul cu propaganda, nimeni altul decit Paul Niculescu-Mizil care ne-a pus in tema: iPlecati in Africa, sinteti repartizati pe tari, obiectivul principal pe care trebuie sa-l urmariti sint relatiile concrete economice si politice si, eventual, sa puneti accent si pe perspective. Cei care merg in Egipt au o misiune in plus: vor fi invitati pe frontul israelo-egiptean. Procedati cu grija, caci tara noastra n-a rupt relatiile cu nici una dintre cele doua state aflate in razboi, chiar daca acum ostilitatile au incetati. Iar cind s-a anuntat repartizarea pe tari, sa cad jos de mirare: plecam in Egipt alaturi de Romulus Caplescu de la iScinteiai si I. Mirza de la revista ilustrata iFlacarai, secretarul de partid al publicatiei, dar altfel, om de treaba. Insemna ca eu eram un fel de a cincea roata la caruta. Dar oare de ce au avut nevoie de mine, m-am intrebat extrem de mirat. Aveam, cum spuneam, sa aflu mai tirziu.

    Lovitura de teatru pe aeroportul din Cairo

    In ziua destinata de la inceputul lui februarie 1972, am zburat intregul grup spre Cairo, dupa o escala la Atena. In momentul in care prin hubloul avionului am zarit conturul dantelat al continentului african, pamintul sau sterp de culoare galbena spre rosu, ne vestea o alta lume decit cea stiuta. Ajungem la Cairo unde ne astepta un membru al ambasadei noastre cu un mesaj straniu: iTovarasul Caplescu se intoarce in tara pentru alte insarcinarii. Am pus aceasta ireturnarei pe seama faptului ca vizitase de curind Israelul si ca egiptenii l-ar fi declarat, discret, indezirabil. Ceea ce, mai tirziu s-a infirmat prin faptul ca l-a insotit pe Ceausescu in turul Africii, deci inclusiv in Egipt. Numai ca acum, prin retragerea lui Caplescu din delegatie am devenit deodata vioara numarul unu dat fiind ca reprezentam al doilea ziar al tarii, Mirza lucrind la o revista lunara necunoscuta in Egipt.

    Page 1 of 3O misiune de presa in Egipt, soldata cu surprize socante (I)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=173406&print=1

  • Preliminarii la un razboi pierdut

    Dupa cazarea la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Cairo, situat chiar pe malul drept al Nilului, si vizita de protocol la ambasada tarii noastre, am luat primul contact cu Uniunea Socialista Araba, pe atunci la putere in Egipt. Un anume domn Zeidan, un arab inalt si lat in umeri, aproape urias, secretar cu problemele de presa, dar fost ziarist, ne-a primit ospitalier, cu cafea si coniac, ne-a propus un program concret, incepind chiar de a doua zi cu o vizita pe front. Stiam din documentarea facuta in prealabil despre razboiul de 6 zile in care israelienii, folosind o strategie extrem de inteligenta, i-au invins pe egipteni, mult superiori ca dotare militara, fiind inarmati de URSS. Israelienii au profitat de sfaturile unui general veteran al debarcarii aliatilor in Normandia spre sfirsitul celui de al doilea razboi mondial, care i-a sfatuit pe pilotii de pe reactoare sa zboare la firul ierbi, astfel incit radarele egiptene sa nu-i poata prinde in raza lor. Inventatorii israelienilor au pus la punct un fel de clame cu ajutorul carora bombele se puteau prinde sub aripile avioanelor in citeva minute, astfel ca acestea nu mai opreau motoarele si imediat isi reluau zborul survolind obiectivele inamice in valuri aproape neintrerupte, ceea ce dadea impresia ca sint mult mai multe decit erau in realitate. Au stiut sa aleaga ora cea mai potrivita de atac, 7.45, adica momentul in care pilotii egipteni nu erau nici acasa, nici la aerodrom, ci in masini, in drum spre avioanele lor de lupta. Au folosit bombe cu reglaj, astfel incit, din momentul inceperii atacului ele au explodat timp de mai multe ore distrugind la sol aproape in intregime aviatia egipteana. La toate acestea adaugindu-se, desigur, un serviciu de informatii extrem de bine pus la punct. Eram, asadar, intr-o tara aflata in razboi si egipteni tineau sa ne arate ceea ce le-au facut israelienii. Asa incit, imbarcati intr-un Mercedes, am luat drumul frontului, tinta fiind orasul Suez, de pe malul sting al Nilului.

    Un oras la pamint

    Dupa circa o ora de mers cu masina pe o caldura naucitoare, de circa 40 de grade la umbra, facindu-ne sa simtim din plin rabufnirea Saharei, ajungem in orasul Suez, situat in imediata apropiere a Golfului cu acelasi nume, din extremitatea sudica a Canalului de Suez. Orasul arata precum Berlinul dupa cel de al doilea razboi mondial. Adica, era la pamint aproape caramida de caramida. Oras, initial de circa 100.000 de locuitori, mai avea acum circa 10.000. A fost bombardat cu rachete, astfel ca instalatiile rafinariei construita cu ajutorul Romaniei aratau distorsionate ca niste rufe stoarse. Generalul care comanda frontul aici ne-a primit destul de ingrijorat, mai ales ca inamicii se vedeau, erau acolo la citiva zeci de metri cit masura latimea canalului. Patrulau fara teama, generalul ne spunea sa fim fara grija caci, daca vad steagul Romaniei, care era instalat pe o tija lunga pe masina, nu trag. Apoi ne-a invitat in bunkerul de comanda, adinc de citeva etaje, de unde, cu un periscop puternic am vazut zona Sinaiului in adincime, pe o mare distanta, prinzind in obiectiv si o manastire despre care el ne spunea ca este ortodoxa. In canal erau citeva vase scufundate. In oras am vizitat si o catedrala catolica pe cupola careia, in timpul ostilitatilor de 6 zile, a intrat o racheta sau bomba surprinzind copiii aflati la ora de religie. Pe banci au ramas caietele scrise in latina cu ultima litera scrisa inainte de catastrofa. Am cerut voie sa iau un caiet cu mine si o schija de pe jos pe care ulterior, intors la Cairo le-am prezentat unor ziaristi acreditati in capitala Egiptului, dar neavind acces in zona frontului.

    O istorie agitata

    Acolo, pe malul sting al Canalului Suez, mi-am amintit istoria locurilor, extrem de agitata, soldata cu lupte si pierderi de vieti omenesti. Din documentarea facuta in prealabil aflasem ca ideea de a uni Marea Rosie cu Mediterana preocupase populatia de aici inca de pe vremea faraonilor, cind chiar s-au construit canale, disparute intre timp. Canalul Suez avea de la Port Said, punctul de plecare din Mediterana, pina la statia terminus, portul Tewfik de la Marea Rosie, circa 180 km. Tranzitul dureaza circa 13 - 14 ore, vasele de transport sau pasageri nu circula in paralel, astfel ca se pleaca aproximativ

    Page 2 of 3O misiune de presa in Egipt, soldata cu surprize socante (I)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=173406&print=1

  • deodata din ambele sensuri pina la Ismailia, port situat la mijlocul lui, unde era dispeceratul ce dirija acest trafic si unde se schimbau pilotii. Se impune sa raspund totusi la o intrebare: de ce am fost chiar eu trimis in Egipt? Enigma mi-a dezlegat-o Andrei Vela, pe atunci, director general al Agerpresului, pe care-l cunoscusem bine de pe vremea cind fusese redactor-sef la ziarul local din Timisoara: iCind s-au selectat ziaristii, ne-am gindit ca in Egipt trebuie trimis si unul care a facut armata la o arma. Esti ofiter in rezerva, specializat in artilerie antiaeriana, si m-am gindit ca o sa intelegi mai bine, pe front, ceea ce s-a intimplat acolo si o sa fii un interlocutor in tema in discutiile cu militarii Egiptuluii. Un argument ce l-a ajutat pe Andrei Vela sa ma sustina in fata atitor bosi ai presei de atunci care nu ma cunosteau deloc. A fost un gest, considerat de mine, de prietenie.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 3 of 3O misiune de presa in Egipt, soldata cu surprize socante (I)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=173406&print=1

  • Inapoi la articol

    O misiune de presa in Egipt, plina de surprize (II)Virgil Lazar Sambata, 11 Decembrie 2004 Memorii (36)

    Cum spuneam in secventa trecuta, in februarie 1972, am fost trimis in Egipt cu misiuni de presa, avind in vedere dorinta dictatorului de a icucerii ceea ce se numea pe atunci ilumea a treiai. Aceasta, in compensatie cu intrarea dificila a produselor romanesti pe pietele occidentale. Astfel ca, dupa vizita pe frontul israelo-egiptean din zona orasului Suez, intorsi la Cairo, ne-am reluat periplul prin aceasta tara unica in felul ei, cautind urmele unei colaborari economice cu Romania.

    Nu ne-a fost greu sa gasim produsele romanesti in Egipt pentru ca n-am iesit bine din Cairo si am intilnit, pe malul sting al Nilului felahi (tarani) arind, sau semanind, la volanul tractoarelor fabricate la Brasov. Am aflat de la insotitorii nostri despre faptul ca la ultimul mare tirg international de la Cairo, tinut cu un an in urma, tractoarele romanesti, prin preturile si avantajele facute cumparatorilor, au constituit punctul de atractie pentru agricultorii tarii gazda. Desigur, Romania, in goana dupa acumularea de valuta forte, le vindea sub pretul lor de cost, statul centralizat si, deci, Comitetul de planificare avind grija sa-si scoata pirleala pe seama altor intreprinderi, mai ales din industria usoara, unde, uneori, se obtineau beneficii de la export. Asa incit, acum, in Valea Nilului, vedeam la volanul tractoarelor felahi, in camasoaiele lor albe, efectuind lucrari agricole. Dar, ceea ce m-a impresionat pe mine cel mai tare a fost acest peisaj de rai, aceasta vale inca manoasa unde recoltele se succedau de-a lungul anului neintrerupt, astfel ca vedeam tarani care semanau griu, altii care secerau, sau ingrijeau lanuri inca neinspicate, alte culturi aflate in diferite stadii de dezvoltare, incit nu-ti venea sa crezi ca ceea ce iti apare in fata ochilor este adevarat. Dl. Zeidan, omologul lui Dumitru Popescu, zis si Dumnezeu, era in culmea fericirii, vazind cit de entuziasti ne aratam, spunindu-ne, cu mindrie nedisimulata ca el, atunci cind a fost ziarist, - in anii 50 -militase consecvent pentru reforma agrara care s-a facut si in Egipt. Aceasta, dupa lovitura de stat prin care Nasser a venit la putere. Mindrie pe care i-am temperat-o, fara sa vreau, printr-o intrebare justificata si sincera: iDaca nu se mai revarsa Nilul, in urma constructiei barajului de la Assuan, si nu va mai inunda cu un mil fertil valea fluviului, cum se mai mentine potentialul productiv al pamintului?!i La care liderul cu propaganda si presa al Uniunii Socialiste Arabe mi-a raspuns in doi peri, simtind pericolul unei dezbateri pe aceasta tema: iCu ingrasaminte chimicei. Nu era greu sa intrevezi ce se va intimpla in timp cu aceste paminturi, eventual, suprasaturate cu chimicale.

    Romanii, la intrecere cu sovieticii

    Interesant si surprinzator pentru noi a fost faptul ca am intilnit romani in mai multe zone ale Egiptului. Pe litoralul Marii Rosii, un grup de specialisti romani lucra la punerea in valoare a unor fosfati, deschizind mine de profil. Pe Nil am intilnit numeroase vase de mic tonaj construite la Oltenita. La marele combinat siderurgic din orasul Heluan am gasit locomotive de incinta fabricate la uzinele, pe atunci, 23 August, din Bucuresti. Dar toate acestea intr-o intrecere tacita insa dirza cu sovieticii care construiau fabrici, amenajau sisteme de irigatii, au inaltat colosul de la Assuan, un baraj de dimensiuni impresionante. Dar cel mai mult a tras la cintar faptul ca le-a echipat armata cu armament de toate felurile. Aparusera, in urma acestei colaborari strinse cu URSS-ul, in marile orase, colonii sovieto-egiptene formate din familii mixte de sovietici casatoriti cu egiptence.

    Page 1 of 3O misiune de presa in Egipt, plina de surprize (II)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=173884&print=1

  • In cautarea romanilor din Egipt, am vizitat si orasul Alexandria, o adevarat perla si el la tarmul Mediteranei. L-am cautat pe inginerul Nicu Lene, trimis aici, in preajma Alexandrei, la Mex, sa inalte o uzina chimica. Am fost colegi de liceu la Sighisoara. Avea o sora la Sibiu, iar aceasta aflind ca plec in Egipt, m-a rugat sa-i duc un litru de tuica. Asa ca l-a gasit la Mex unde mi-a aratat sistemul de mecanizare folosit aici la edificarea constructiei uzinei amintite: pe scari, de jos pina sus, erau insirati zeci de oameni care isi dadeau, unul, altuia, cosurile cu beton gata preparat la sol. iN-am voie sa folosesc mijloace mecanizate, in cazul de fata, macarale, pentru a da posibilitatea unui cit mai mare numar de oameni sa cistige un ban. iSint saraci lipiti si eii, mi-a trintit-o Nicu, facindu-ma sa-mi amintesc ceea ce am lasat acasa. Dar cel mai mult m-a impresionat peisajul de un alb spre roscat al cimpiei din jur. Era sare. Un isoli de sare fina ramasa in urma unui mare lac ce a fost cindva aici, lac ale carui ape au secat in bataia soarelui torid al Saharei egiptene. O materie prima pentru combinatul chimic, atunci, in lucru, din belsug.

    In plin desert, o "oaza" artificiala

    Apoi ne-a indreptat spre inima desertului Saharei egiptene, acolo unde am aflat ca un mare grup de romani, da si din alte tari, amenajeaza o ioazai artificiala. Pe o caldura dogoritoare am traversat o cazarma militara unde, in prealabil am fost controlati si verificati amanuntit, cu telefoane la ministerul de resort, la presedintie etc., dar cum auzeau de mister Zeidan, toti aprobau pe loc trecerea noastra pe acolo. Ne-am continuat drumul si pe masura ce ne apropiam de punctul terminus din zare vedeam ceva nebanuit in plin desert: un soi de brazi cu frunza lata, alcatuind o perdea destul de lata. Dupa ce am traversat-o, ne-a aparut in fata un hotel modern de circa 10 etaje si extrem de lung, un gen de bloc lama, iar in spatele lui, desfasurindu-se in adincime, cit vedeai cu ochii, gradini de legume, vie cu struguri - avind boabele cit nucile -, culturi de lucerna, bumbac, livezi de maslini, portocali etc. Specialistii romani luau parte, am aflat in jurul unei mese pline cu bunatati, la un vast program de punere in valoare a desertului, program vizind sute de mii de hectare, secretul fiind irigatiile subterane cu apa din Nil adusa prin pompare fortata pe conducte ingropate. Romanii nostri, in pantaloni scurti si maieuri, se simteau de minune aici in ciuda caldurii toride, atenuate intr-un fel de instalatiile de climatizare din hotel unde se retrageau la orele cu temperaturi de virf. Aici am aflat ca in Egiptul acelor ani se dadeau, trei mari batalii economice: pentru apa, pentru pamint si, respectiv, pentru resurse. Pentru asigurarea apei se foloseau lacurile de acumulare din zona Assuan, foraje la mari adincimi, mai ales ca s-a descoperit in desert, intr-o zona de dune, o adevarata mare subterana -, si desalinizarea apei Mediteranei intr-o uzina speciala.

    Presedintele Anwar El Sadat ne ofera un sejur de o luna

    Cum vizita noastra in Egipt era programata doar pentru o saptamina de lunea pina duminica -, se apropia sorocul plecarii si, in consecinta, ne pregateam bagajele. Numai ca, deodata, suna telefonul si aflu ca sintem invitati de urgenta la Ambasada Romaniei care avea sediul pe insula din mijlocul Nilului din zona capitalei. Plecam cu un taxi printr-o aglomeratie infernala deoarece, pe atunci, nu era sistematizata circulatia, se putea merge in orice directie, cu orice mijloc, inclusiv cu telegute trase de catiri sau magari. La ambasada ne astepta chiar ministrul Romaniei in Egipt si consilierul cu presa, Olaru. Ne-a transmis o indicatie venita din tara: nu ne intoarcem acasa fara un interviu cu presedintele Anwar EL Sadat, interviu comandat prin ministerul de externe. Noua doar trebuie sa ni-l inmineze conform protocolului, cu stringeri de mina, filmari etc. In consecinta, insotiti de consilierul Olaru - de loc din Banat -, ne-am deplasat la presedintie sa vedem cum devine chestiunea cu interviul, eu si Mirza avind deja retinute locuri de zbor spre tara. Dar cind se tine norocul de tine, se tine si gata! La presedintie, iarasi o adevarata lovitura de teatru. Un oficial ne-a intimpinat, si-a cerut, in numele presedintelui scuze pentru faptul ca interviul nu e gata din cauza ca iDomnul Presedinte Anwar El Sadat a plecat in Libia pina la inceputul lui martie si, in consecinta, va ofera absolut gratuit un sejur de

    Page 2 of 3O misiune de presa in Egipt, plina de surprize (II)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=173884&print=1

  • o luna in Egipt. Aveti la dispozitie un echipaj auto si unul aviatic pentru a putea vizita orice doriti. Peste tot va va insoti domnul secretar Zeidan si un ofiter cu pazai. Am iesit de acolo nauciti de asa bafta.

    Spectacolul strazii

    Iesind din palatul prezidential am hotarit sa vedem Cairo la pas. Las la o parte frumusetile, rar intilnite, ale numeroaselor gradini, amforele, sau statuile ce strajuiesc aleile; centrul orasului modernizat pe fundul unui fost lac secat de soarele dogoritor si devenit ulterior cel mai sarac si trist cartier al orasului; podurile de peste Nil, cel mai nou o adevarata opera arhitectonica etc. Ne-am oprit nauciti de spectacolul strazii. Mai precis de faptul ca trotuarul era teatrul unei activitati la care luau parte zeci de oameni asezati iturcestei cum zicem noi, si bind cafele in grup, sau jucind carti etc. Ne-am dat seama ca, in fond, viata in Egipt era destul de usoara, daca luam in seama faptul ca oamenii de aici, unde ploua doar 8 zile pe an (la Cairo) au nevoie doar de camasa lunga pina la glezne si de o pereche de sandale, hrana fiindu-le asigurata si de natura darnica din Delta Nilului unde livezile de portocali sau bananieri dadeau fructe hranitoare din belsug. Ca egipteanul de rind se multumea cu putin ne-a demonstrat-o si un aspect surprins in gradina ambasadei noastre din Cairo, unde un om, tocmit de administrator cu 4 lire sa tunda cu masina gazonul, a angajat la rindul lui pe un altul, cu numai 3 lire, care, culmea, la rindul sau angajase un al treilea muncitor cu doar 2 lire. Primii doi dormeau la umbra unui pom asteptind plata. Sigur, lipsa locurilor de munca, pe atunci acuta, ducea la asemenea fenomene. Presedintele ne-a inlesnit o cunoastere in detalii a Egiptului, asa ca... la drum.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 3 of 3O misiune de presa in Egipt, plina de surprize (II)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=173884&print=1

  • Inapoi la articol

    Din vremea inundatiilorVirgil Lazar Duminica, 24 Octombrie 2004 Memorii (32)

    In primavara anului 1970, mai exact in 14 mai, dupa cum cei mai in virsta isi amintesc, asupra unor parti din Ardeal s-au abatut indundatii catastrofale, soldate nu numai cu distrugeri de bunuri - case, poduri, sosele, inecarea a zeci de animale mari si mici etc., ci si cu pierderi de vieti omenesti.

    Eram, pe atunci acreditat corespondent R.L. in regiunea Crisana si, peste noapte, am fost trimis urgent la Satu Mare, unde era, mi s-a spus, jale. Am ajuns la Satu Mare dupa noaptea din 14 mai de un tragism nebanuit. In noaptea aceea, la aproximativ ora 22.00, apele Somesului au spart digul chiar in primele sectoare din oras, lovind initial, uzina electrica, si apoi, lasind orasul in bezna. Apele au inecat practic, in citeva minute, intregul cartier de sub nivelul digurilor de aparare, omorind oameni, copii, animale. Totul parea ca un blestem. Ziarele au scris despre aceasta drama pagini intregi, s-au editat chiar carti ce au relevat eroismul unor oameni simpli care, pe un intuneric bezna, n-au ezitat sa iasa cu barci, folosind tot felul de felinare improvizate sau chiar torte, altii inotind, in marea formata ad-hoc in acest cartier, incercind sa salveze batrini, femei si mai ales copii; multi surprinsi de ape in pat, dormind, altii refugiati pe acoperisuri. S-au gasit cadavre de bunici stringind in brate nepotii, femei cu copii la sin, inclestati in moarte etc. etc. situatii care te faceau sa crezi ca halucinezi si ca nimic nu este adevarat din ceea ce vezi. De ce s-a intimplat asa?! Iata o intrebare la care voi incerca sa dau un raspuns acum pe baza marturiilor de atunci a unor oameni de buna-credinta, marturii interzise a fi folosite la vremea respectiva.

    Istoria unei neglijente de neiertat

    Imediat ce am ajuns acolo, prezenti fiind si alti ziaristi din presa locala si centrala, am fost repartizat la un echipaj de elicopter militar condus de un maior Liciu, echipaj cu care am survolat a doua zi intreaga zona. Aflu ca, de fapt, Somesul, umflat la maximum prin topirea brusca a zapezii cauzata de o incalzire fara precedent a climei, la care s-au adaugat si ploi cu averse in diferitele zone ale bazinului, au spalat o parte din orasul Dej, apoi, viitura - cum se numeste valul cel mai inalt - a luat-o spre Cheile Ticaului inghesuindu-se ca strinsa intr-o chinga uriasa, ceea ce a determinat revarsarea in cimpia din malul sting, depasind rambleul de cale ferata si potopind, la propriu, satul Benesat. Noroc cu portile construite dupa traditia maramureseana, pe care oamenii le-au folosit drept plute, si cu dealul din preajma satului pe care s-au refugiat la timp, apele acoperind practic partea de sub calea ferata a localitatii. A ramas afara din ape, ca o marturie a existentei satului, doar o parte din turla bisericii. De la Cheile Ticaului la vale, apele iesite din aceste chingi de piatra ale muntelui au ras podul metalic CFR din imediata apropiere, s-au indreptat spre podul de la Ardusad, care a ramas in picioare, unda de soc aplatizind-se incet, incet prin revarsarile de pe maluri din aval de Ticau. Acest fapt a determinat autoritatile din Satu Mare sa considere ca apele in oras vor fi sub cota de inundatie. Asa a fost numai ca,- mi s-a soptit discret si cu teama de un lucrator al aeroportului - la comandamentul ce supraveghea masurile necesare pentru evitarea unui pericol, unul dintre meteorologii in virsta a atras atentia ca digurile de aparare sint neintretinute de ani de zile si sint gaurite, pe alocuri, de animalele de apa. Remarca sa a fost primita cu dispret si combatuta, bosii partidului prezenti avertizindu-l sa nu creeze panica in oras. Ba, mai mult, calculindu-se momentul aparitiei viiturii in zona orasului la o ora de

    Page 1 of 2Din vremea inundatiilor

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=169810&print=1

  • seara, pentru a stavili zvonurile despre un eventual pericol, au trimis prin oras masini cu megafoane si rol de a linisti populatia care, aflata in parte. in schimbul doi in diferite intreprinderi, traia un stres groaznic. Dar din nenorocire, deznodamintul fatal s-a produs. Ceausescu a venit la fata locului furios nevoie mare, a aruncat in apele ce inconjurau sediul PCR, florile pe care o femeie, pusa de stabi, i le-a inminat, rostind minios: parca de flori imi arde mie acum. Apoi s-a inchis cu mai marii judetului intr-o incapere din sediu si ce au discutat nu am putut afla. Destul ca pentru aceasta neglijenta cu urmari atit de grave, soldate cu pierderi de vieti omenesti, nimeni n-a platit, dupa stiinta mea. Evacuarea preventiva a cartierului de sub dig, amenintat, ar fi salvat oamenii ce au murit. Mai tirziu mi s-a spus ca a venit inainte Vasile Patilinet , secretarul doi al CC-ului partidului, care, din teama sa nu fie tras si el la raspundere, a pus la cale dezinformarea lui Ceausescu.

    Legenda unui pod salvator

    In acele zile dramatice se zicea, pe buna dreptate, ca podul de peste Somes, din oras, a salvat localitatea. Gratie lui au putut fi salvati ranitii; gratie lui s-a putut aproviziona orasul cu medicamente, apa minerala, sucuri piine si celelalte alimente strict necesare. Ei bine, podul acesta avea povestea lui, spusa atunci, tot pe soptite, cu teama. Cica podul a rezistat datorita inginerului constructor care l-a pus in opera si care, dupa ce a studiat proiectul elaborat pe baza unei analize a inundatiilor din ultima suta de ani, si-a zis ca nu strica si un coeficient de siguranta si a mai inaltat podul si rampele de acces cu inca un metru. Cea ce pe atunci acest lucru insemna cheltuielile suplimentare de circa un milion de lei, suma pe atunci exorbitanta si deci, conform proiectului, nejustificata. Ca atare, omul a fost trimis in judecata si se zicea ca este undeva chiar inchis la Brasov. Patilinet a dat ordin sa fie adus urgent la Satu Mare. Se mai zicea ca i s-a oferit un post corespunzator pregatirii lui, dar acesta ar fi refuzat. A cunoscut pe piele proprie binefacerile regimului.

    O insula neobisnuita

    Unul dintre obiectivele elicopterului militar cu care zburam peste aceste ape involburate pe care pluteau, ca dupa un cataclism mondial animale moarte, materiale de constructii, case demolate, arbori si pomi smulsi din radacina etc. etc., a fost si aprovizionarea satelor izolate cu piine, conserve si alte produse alimentare. Asa am ajuns deasupra satului Odoreu, unde subofiterul de la troliu, a lansat oamenilor adunati in centrul satului alimentele amintite. Curios era ca satul acesta a ramas ca o insula inconjurata de ape. Am aflat ca acest fapt s-a datorat inginerului agronom din sat, care luind act de semnalele privind eventualele inundatii, a cautat o harta veche, de pe vremea Imperiului Austro-ungar si, folosindu-se de ea a initiat formarea, cu tractoarele si plugurile lor, a unor valuri de pamint pe curbele de nivel, inconjurind si inchizind astfel satul cu ele ca pe vremuri cetatile amenintate cu asediul unor inamici potentiali. Acum, inamicul era apele revarsate ale Somesului, dar ele au fost oprite in fata satului ramas ca o insula originala in acest peisaj apocaliptic.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2Din vremea inundatiilor

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=169810&print=1

  • Inapoi la articol

    Dr. Petru Groza... glumetulVirgil Lazar Duminica, 10 Octombrie 2004 MEMORII (31)

    Despre Petru Groza s-au scris si povestit multe. Fondator al partidului Frontul plugarilor, in perioada interbelica, n-a participat la conspiratia pentru rasturnarea lui Antonescu, dar imediat dupa 23 august 1944, s-a aliat cu comunistii gasind deosebit de oportun pentru el regimul ce se prefigura la adapostul baionetelor armatei rosii.

    Pe Petru Groza l-am vazut si auzit prima oara, indeaproape, la citeva luni dupa ce s-a decretat reforma agrara. Eram inca elev la liceul din Sighisoara cind, deodata, am fost incolonati si dusi in piata de sub Cetate, pentru ca, ni s-a spus, vine premierul, Petru Groza. A venit inostit de ministrul agriculturii numit de el dinte fostii sai argati, Romulus Zaroni, ca sa le dovedeasca taranilor cit tine la ei. A venit sa deschida festiv campania de inminare a titlurilor de proprietate pentru taranii improprietariti in primul esalon, fostii soldati intorsi de pe front. In acest scop, au fost adusi tarani din aproape toate satele din zona Sighisoara, asa incit mica piata din oras era foarte aglomerata. In aceasta situatie noi, elevii, ne-am imprastiat printre tarani, dar eu, foarte curios, am incercat si am reusit sa ajung in preajma demnitarilor. Atunci l-am vazut si auzit pe Groza, care glumet, il prezenta pe Zaroni, ca pe un fel de cal pus la vinzare. Uitati ce aratos este ministrul vostru! Si ce zdravan este! Sa-l tot pui la treaba! Apoi a mai lansat o gluma, dar nu s-a mai putut auzi nimic din pricina agitatorilor adusi de partid in piata si care strigau in continuu lozinci comuniste, adecvate Jos mosierii!, Moarte exploatatorilor! etc. Dar dupa un moment de liniste deplina s-au auzit deodata, in valuri succesive, zeci de glasuri de elevi care scandau puternic Regele si patria, Regele si patria. Groza s-a facut alb la fata, dar n-a comentat. Dupa adunarea pentru titluri s-a intilnit intr-un cadru mai intim cu noile autoritati comuniste si unele personalitati, moment in care, directorul liceului nostru, Tuiliu Racota, l-a rugat sa aprobe niste fonduri pentru reparatiile si dezvoltarea scolii. Groza a sarit ca ars imputindu-i faptul ca elevii lui striga lozinci impotriva sa. Nedumerit, directorul a intrebat sincer: Cind?! La care premierul, ofticat, i-a raspuns: Regele si patria! inseamna, domnule director, Jos Groza!. Stii foarte bine asta!

    Prieten intim cu Stalin

    L-am vazut a doua oara in primavara lui 1952, la Timisoara. Venise la sfatul popular regional, fara suita, urmat doar de aghiotantul sau, un maior de securitate in uniforma. Eram in biroul sefului de cabinet, rasfoiam niste dosare, in momentul in care a intrat. Seful de cabinet a sarit ca ars si l-a poftit in biroul presedintelui. La intrarea in biroul presedintelui a facut un gest care i-a inlemnit pe toti cei prezenti. S-a intors spre maiorul de securitate si i-a spus pe un ton glumet: Tu ramii afara, altfel vei fi nevoit sa ma torni Anei Pauker! Doar asta-i meseria ta! Am aflat ulterior ca era in mare prietenie cu Stalin pe care il facea sa rida in hohote spunindu-i bancuri porcoase. De aceea nu exista mare receptie la Kremlin la care Petru Groza sa nu fie invitat si pus la masa in prejma dictatorului sovietic. Aceasta prietenie l-a salvat de fapt, pentru ca, la un moment dat, Ana Pauker i-a spus lui Stalin ca a sosit momentul ca partidul din Rom^nia sa elimine din scena politica elemente burgheze, asa numitii tovarasi de drum, incepind cu Groza. Propunere la care Stalin a amenintat-o pe Ana Pauker: Sa nu te atingi de Groza! Si nu s-a atins.

    Page 1 of 2Dr. Petru Groza... glumetul

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=168533&print=1

  • In satul copilariei

    La moartea sa, redactia RL m-a trimis in satul copilariei lui, la Chizatau (Banat) sa culeg amintiri. Acolo am cunoscut un taran despre care mi s-a spus ca a fost ordonanta lui Groza pe timpul cind acesta facea serviciul militar la Budapesta. Mi-a povestit, intre altele ca, uneori, sublocotenentul Groza, duminica mai ales, iesea la patinaj cu sotia colonelului comandant al unitatii. Patinau pe o vale dintr-un sat periferic, o vale plina de salcii. Iar el, ordonanta, era pus la intrarea vaii cu consemnul de a trage un foc de pistol, in cazul in care apare colonelul. Dar nu s-a intimplat niciodata ca acesta sa apara. Insa, intr-o zi, el, ordonanta, a auzit pe vale in sus, un foc de pistol si, ingrozit, s-a intors la cazarma si a raspindit zvonul ca domnul sublocotenent a fost impuscat. Alarma generala, discutii aprinse, cind, deodata, Groza intra triumfal in unitate. El trasese focul ca sa vada cum reactioneaza ordonanta lui, adica daca-i sare in ajutor. S-a ris in hohote, iar Ion al nostru a fost iertat. La eliberare, Groza i-a facut consateanului sau cadou o bicicleta, acesta fiind primul banatean din mediul rural care avea asa ceva. De aceea i se si zicea omul cu bicicleta.

    Intr-o familie cu... probleme

    Intrebind fosta lui ordonanta cine l-a mai cunoscut indeaproape, acesta m-a trimis la o anumita familie. Am gasit la poarta un GAZ de la raionul de partid, soferul explicindu-mi ca a venit sa duca fata familiei la Lugoj pentru a fi trimisa imediat la Bucuresti, la funeraliile lui Groza. Fata respectiva era unul dintre copiii avuti de Groza, cum se zice in popor, din flori si, inainte de a muri i-a recunoscut pe toti si a cerut ca ei sa fie de fata la inmormintare. Am intrat la familia in cauza, oarecum stinjenit. M-a intimpinat, amabila, mama fetei. Pe cuptor era un batrin care a intrebat: Ce s-a intimplat?; la care femeia i-a spus c-a murit Petru Groza. Atunci, cu o voce ragusita, de om nervos, acesta a replicat: Bine ca l-a luat dracul! Femeia s-a facut ca nu l-a auzit.

    O poveste... adevarata

    In folclorul sibian am auzit prin 1952, o poveste petrecuta prin 1946. Cica Groza cu Gheorghiu Dej, indreptind-se spre Cluj cu masina, au vazut, la iesirea din Sibiu, o femeie care le facea semn cu mina s-o ia si pe ea. Cum cei doi sedeau in spate, Groza, dornic sa afle modul cum sint receptati prin aceste sate, a propus s-o invite in masina. Ceea ce Dej a acceptat. Femeia, o tinara falnica, s-a lansat antrenata in discutii, dar la coborire, Groza a vrut sa faca un test intrebind-o daca stie cu cine a calatorit in masina. Femeia i-a privit pe cei doi si a raspuns franc, Nu!. Atunci, Groza i-a spus, convins ca femeia o sa ramina perplexa. Ea a ascultat tacuta fara nici un semn de mirare sau, ma rog, de emotie. In final a intrebat si ea daca cei doi stiu pe cine au luat in masina. Pe cine?!, au intrebat nedumeriti. La care femeia, ridicindu-si bustul, a semetie, a raspuns: Pe moasa din Saliste!

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2Dr. Petru Groza... glumetul

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=168533&print=1

  • Inapoi la articol

    Anii '50: Timisoara, in umbra lui TitoVirgil Lazar Duminica, 03 Octombrie 2004 Memorii (30)

    Dupa cum se stie, in 1948, Stalin, ingrijorat ca defectiunea lui Tito sa nu se extinda si-n alte tari, a convocat la Bucuresti o reuniune strict secreta a Cominformului. Din cuvintarea lui Gheorghiu-Dej a fost clar pentru toata lumea ca, de fapt, a avut loc procesul politic al lui Tito. Virulenta cuvintare in care liderul PMR il facea tradator si slugoi al imperialismului pe Tito realiza dezideratul lui Stalin, distrugind orice punte de legatura dintre tara noastra si Iugoslavia. Am ajuns in Timisoara in 1952. Orasul era practic sub teroare. Teroarea titoista era intretinuta de ecoul groaznic al deportarilor a mii de familii sirbesti, dar si chiaburi rom^ni, in Baragan, chipurile sa nu pactizeze cu dusmanul de dincolo de granita. Teroare accentuata de cazuri de agenti strecurati in oras si satele limitrofe granitei, de Rancovics si Djilas, conducatorii de atunci ai politiei si securitatii sirbesti. Au fost prinsi agenti si la CFR Timisoara unde unul lucra ca zidar si avea aparatul de transmisie intr-o nisa din zid. Altul a fost prins din intimplare de un ofiter de armata pe cind venea calare spre cazarma dintr-un sat de pe granita. Dintr-un lan a tisnit un om si, convins ca pe el il cauta calaretul, a ridicat miinile si s-a predat. Ofiterul, neinarmat, i-a spus s-o ia inaintea calului si sa aiba grija ca, daca incearca sa fuga, il calca sau il impusca.Teroarea era intretinuta si de unii adversari din Iugoslavia ai lui Tito, prosovietici, care fugeau in Romania. Dupa anchetele de rigoare la care erau supusi de securitatea romana, pe cei pe care ii gaseau curati, ii puneau sa tina conferinte in satele de pe granita. In conferintele lor, acestia vorbeau de teroarea titoista din tara, de arestari si omoruri violente, de disparitii neelucidate etc.

    O linie Maginot intre Iugoslavia si Romania

    Din pricina diferitelor accidente de la granita dintre Romania si Iugoslavia, statul nostru a hotarit sa-si apare teritoriul, se zicea atunci, amenintat de sirbi, printr-o adevarata linie de fortificatii de tipul celei franceze cunoscuta in istorie sub denumirea de linia Magiont. De la granita cea mai de sud a Banatului, pina aproape de Jebel, linga Timisoara, s-au construit cazemate din beton armat. Cazematele aveau coridoare subterane de comunicatii intre ele, dar si cu spatele, astfel ca, in cazul unor lupte, intreaga aprovizionare cu munitii si hrana se putea face prin acestea. Pentru camuflaj au fost acoperite cu pamint si semanate cu culturi agricole. Solutia a fost impusa de faptul ca, intr-o zi de toamna cetoasa din 1948, trupe blindate sirbesti s-au ratacit si au intrat adinc pe teritoriul Rom^niei. Mi s-a povestit ca, in ziua aceea, cel mai mare in grad era un plutonier de manutanta care, conform regulamentului, imediat ce s-a dat alarma, a luat comanda si a ordonat foc. Apoi, la fata locului au venit urgent comisii guvernamentale din partea ambelor tari, (de la noi chiar ministrul MFA, Leontin Salajan) care au stabilit vinovatiile si masuri de a nu se mai putea repeta asemenea rataciri. Intre aceste masuri, sistemul de cazemate amintit si ridicarea unei bariere de sirma ghimpata pe toata lungimea granitei dintre cele doua tari. Curat lagar socialist pentru noi.

    Scenarii de fuga

    Page 1 of 2Anii '50: Timisoara, in umbra lui Tito

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=167885&print=1

  • Cei care doreau sa fuga gaseau totusi solutii care de care mai ingenioase. Un absolvent al Facultatii de Mecanica din Timisoara, fiu de profesor universitar (I.Z.), si-a pus demult in gind sa plece. Mai intii ca a cerut, la absolvire sa fie repartizat la un SMA, dintr-un sat aflat pe granita, Jamul Mare, daca nu ma insel. El care putea obtine repartitie la orice mare intreprindere din Timisoara. S-a dus si acolo s-a imprietenit, in timp, cu seful granicerilor cu care facea nesfirsite partide de table sau sah. Plus, din cind in cind, petreceri la care erau invitati si alti intelectuali din sat. Apoi a facut astfel incit sa fie mereu vazut pe tractor. A mai trecut un timp si a aranjat cu inginerul agronom sa semene griul chiar in tarlaua de linga fisia de protectie. Dupa recoltat a lasat o sira cu paie in preajma fisiei. Si uite asa a creat obisnuinta sa tot trimita acolo tractoare dupa paie. Granicerii din turnul de control raportau la punctul de comanda ca e liniste pe frontiera... doar tovarasul inginer a sosit dupa paie. Dar, intr-o duminica, tovarasul inginer a trecut cu tractor cu tot granita.

    Isteria antitoista

    In acei ani (1948-1955), pe strazile si bulevardele Timisoarei, mari pancarde il infatisau pe Tito cu barda insingerata, sau cu piciorul pe grumazul poporului sirb, sau prins in bratul caracatitei imperialiste occidentale. (Stalin nu i-a putut ierta lui Tito nici faptul ca, in timpul razboiului de partizani impotriva fascistilor, era consiliat de fiul lui Churchill, Ramphold etc,). Pe strazi, patrulau plutoane de soldati sovietici din marea garnizoana stabilita aici. Din munti razbateau zvonuri despre luptele securitatii impotriva celor ce s-au ridicat cu arma impotriva sovietizarii tarii. Securitatea era prezenta peste tot. In Padurea verde din preajma orasului erau adusi condamnati la diferite pedepse cu inchisoarea, disidenti ai regimului comunist, si... impuscati. Toti activistii de partid si de stat au fost inarmati cu pistoale. Apoi, in 1955, Hrusciov s-a impacat cu Tito, si Gheorghiu Dej a intors-o ca la Ploiesti. Una dintre intilnirile dintre el si conducatorul Iugoslaviei a avut loc chiar la castelul de vinatoare de la Pischia de linga Timisoara. Povesteau colegii prezenti la acolo, ca Dej, incercase de citeva ori, in timp ce se plimbau pe o alee, sa-l prinda de brat pe Tito, dar acesta se indeparta ostentativ de fiecare data. Ba chiar l-a intrebat, ironic, la un moment dat pe Dej, unde sint panourile cu figura lui de criminal si spion. Dej i-a declarat ca au fost distruse, dar Tito, rizind, i-a spus ca ele sint in magazia comitetului regional al PCR. Ceea ce era adevarat si vadea ca Tito avea la Timisoara numerosi agenti. Intilnirea a dus insa si la scoaterea sirmei ghimpate de pe granita.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2Anii '50: Timisoara, in umbra lui Tito

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=167885&print=1

  • Inapoi la articol

    O intilnire cu Iosif Constantin DraganVirgil Lazar Duminica, 22 August 2004 Memorii (24)

    In primavara anului 1990, gratie unei invitatii si sponsorizari din partea unei fundatii in care era implicat cercetatorul istoric Lauro Grassi de la Universitatea Catolica din Milano, am plecat spre Italia. Dar la Viena am constatat ca trenul pe care trebuia sa-l iau, plecase datorita intirzierii celui cu care venisem. Problema grea pentru mine care aveam banii numarati. Atunci mi-a venit o idee: sa bat la usa ambasadei noastre de la Viena unde, stiam ca era ambasador un bun cunoscut de al meu, inca din Timisoara, Trandafir Cocirla, de loc, dintr-un sat din judetul Caras-Severin.

    Daca aveam norocul sa mai fie la post si dupa Revolutie, eram om facut. Despre demersurile facute pina a ajunge la ambasador am povestit intr-un episod anterior. Desigur ca aceasta intilnire a fost o seara a evocarilor, din care n-au lipsi criticele fostului regim abia maturat de la putere de valul miscarii populare. Mai ales ca Trandafir Cocirla fusese demnitar, intr-un timp chiar ministrul energiei de unde a fost azvirlit dupa ce i-a spus lui Ceausescu citeva adevaruri crude, intre care si faptul ca minerii din Valea Jiului livrau termocentralelor numai pamint din care nu se putea scoate energie electrica. Dupa tipetele isterice ale dictatorului, Cocirla a inteles ca poate fi acuzat de sabotaj, fapt ce l-a stresat atit de mult incit a cazut in lift imediat ce a iesit din Cabinetul 1.

    Ambasadorul intre demonstrantii din fata ambasadei

    Revenind la soarta acestui ambasador roman aflat in misiune in zilele Revolutiei din Timisoara si apoi din Bucuresti, Trandafir Cocirla mi-a povestit drama prin care a trecut in acele momente grele pentru el ca om si, mai ales, ca diplomat ce reprezenta o tara in deriva. In orele cind s-a auzit de demonstratiile din Timisoara, urmate de macelul ordonat de Ceausescu, sute de oameni aflati in lagarul de refugiati de linga Viena, la care s-au asociat si locuitorii capitalei austriece, au inconjurat sediul ambasadei cerindu-i ambasadorului sa coboare intre ei si sa scoata stema tarii din cuprinsul steagului tricolor. Erau atit de isterizati incit Trandafir Cocirla era la un pas de linsaj. A incercat in fel si chip sa faca uz de calitatea lui de diplomat, de imunitatea de care se bucura, dar nimic n-a dat rezultate. Si cind a vazut ca multimea din strada este gata sa ia cu asalt sediul ambasadei, a cedat, a coborit intre ei si le-a indeplinit cerintele. Din acel moment, a devenit revolutionar si gata sa ceara azil politic in cazul in care revolutia, pornita de la Timisoara si extinsa in toata tara, ar fi fost infrinta de autoritati. Dar destinul a vrut ca aceasta carte la limita jucata de ambasador sa aiba cistig de cauza. Asa se explica si faptul ca la cinci, sase luni dupa Revolutie a mai ramas inca in functie. Numai ca tot destinul a facut sa se imbolnaveasca grav si, la scurt timp, sa moara la Timisoara unde avea familia. Iar drept omagiu pentru viata lui curata, consatenii din satul natal i-au ridicat un bust, inaugurat in anul 2003.

    Am dormit in apartamentul lui Manea Manescu

    Sa mai spun ca, inainte de a pleca spre Milano, ambasadorul mi-a oferit la Viena o saptamina ca sa pot vizita ranitii din Revolutia romana aflati in spitalele din capitala Austriei, ca un prim ajutor dat unei tari iesita singeros din comunism. M-a cazat in Hotelul Elias, destinat demnitarilor comunisti veniti aici la tratament. Locuia aici, in acel moment, o sigura familie, Antohi, reprezentind turismul

    Page 1 of 2O intilnire cu Iosif Constantin Dragan

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=164306&print=1

  • romanesc. Am fost gazduit in apartamentul folosit, de regula, de Manea Manescu. Dupa ce mi-am facut toata treaba la Viena si am transmis corespondentele in tara, am luat drumul spre Milano.

    Un om care a reusit in viata

    In gara aceea, enorma si spectaculoasa, de la Milano, construita ca un edificiu marturie a epocii Mussolini, m-a intimpinat un om inalt, bine legat, cu ochelari fumurii care, dupa consemnul de recunoastere dat cu Lauro Grassi, s-a recomandat a fi Mihai Pelin, scriitor angajat la Fundatia Dragan. L-a trimis Lauro care avea tren putin mai tirziu, el locuind in provincie. Asa am aflat ca la Editura Nagard din Milano sef este tot Traian Filip care, dupa citiva ani a decedat. A sosit si Lauro, m-a cazat la o pensiune eleganta si, intre altele, l-am rugat sa-mi mijloceasca un interviu cu Iosif Constantin Dragan, pe care-l vazusem de citeva ori in Romania, in timpul dictaturii, eu avind impresia ca avea relatii bune cu dictatorul. Constantin Dragan, plecat la inceputul razboiului cu o bursa pentru un doctorat in Italia, a ramas acolo, a intrat in afaceri si a cucerit piata europeana de gaz metan imbuteliat, firma numindu-se Butan gaz, posibil de a fi vazuta pe blocul proprietate a lui Dragan, de pe Via Larga, nr. 10. Bloc in care functioneaza si editura, precum si o serie de spatii pentru activitati sociale si culturale. Inclusiv apartamentul capitalistului pe care, la invitatia domniei sale, l-am vizitat. Era pe masura unui om care a reusit in viata.

    Scurta aventura a Daciei in America

    Interviul acordat de Iosif Costantin Dragan se referea la colaborarea economica cu regimul lui Ceausescu, pusa la cale, initial, de un fost ambasador al tarii noastre in Italia, Cornel Burtica, colaborare despre care sustinea ca a fost sabotata de ministrii dictatorului, Mihail Florescu etc. Si mi-a dat un exemplu interesant. A fost rugat sa preia initiativa lansarii autoturismului Dacia pe piata americana. Mari ambitii pe Ceausescu. Dar Dragan a acceptat, a pregatit o expozitie la Las Vegas, romanii au trimis un numar de autoturisme cu vaporul, numai ca din port, drumul spre marele oras al tripourilor americane masinile romanesti trebuiau sa-l parcurga cu propriile lor motoare. Intimplarea, sau nu chiar intimplarea, zicea domnul Dragan, a facut ca, in acest drum, unui motor sa-i cada pistoanele in baia de ulei. Toata presa americana a facut mare haz de acest accident, astfel ca expozitia a ramas balta, organizatorul pierzind circa 2 milioane de dolari.

    La Milano, un capitalist roman dezamagit

    Dezinteresul autoritatilor romane a continuat si dupa 1989 - mi-a explicat interlocutorul meu din Milano - el oferind imediat dupa Revolutie o serie de contracte avantajoase pentru Romania: sa dea de lucru rafinariilor aducind petrol din Sicilia, plata urmind a fi facuta fie barter, in petrol, fie in valuta. N-au acceptat noii cerberi ai puterii. Ne-a propus, la un pret derizoriu, o centrala electro-atomica, gata sigilata in Italia, si buna pentru Dunare. NU, au zis din nou autoritatile. Etc., etc. Asa ca nu i-a ramas decit sa lucreze pe cont propriu, ridicind si infiintind la Lugoj, o impunatoare si moderna facultate de drept international, un ziar la Timisoara s.a.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2O intilnire cu Iosif Constantin Dragan

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=164306&print=1

  • Inapoi la articol

    Scandal de presa din neglijenta, ajuns sub ochii lui CeausescuVirgil Lazar Duminica, 08 August 2004 Memorii (23)

    In orice tip de societate, ziaristul trebuie sa slujeasca cititorul, deci sa respecte adevarul gol-golut. Numai ca, in comunism, adevarul gol-golut era doar cel al partidului, care, de regula, ocolea realitatea, iti impunea sa umfli unele realizari sau sa te faci ca nu observi lipsurile si abuzurile sistemului.

    Ziaristii tineri, ma refer la cei de la Romania libera, care faceam cursuri cu Costin Murgescu, invatasem dupa caietele universitatii de jurnalistica din Anglia normele presei adevarate. Dar, cind esti tinar, dornic sa te manifesti, esti prins deseori de graba, care de multe ori iti aduce prejudicii. Mai ales cind neglijezi doua elemente de baza ale acestei meserii: documentarea atenta si verificarea din mai multe surse a informatiilor. Intr-o asemenea culpa am cazut si eu provocind, din neglijenta, un scandal care a ajuns la urechile lui Ceausescu.

    Ludus-600, un fals reportaj

    Intr-o zi din toamna lui 1977 sint anuntat ca peste o saptamina avea loc aniversarea a 600 de ani de la atestarea documentara a orasului Ludus. Reportajul urma sa apara in ziarul de luni, zi in care Scinteia nu avea aparitie. Am plecat miercurea la Tirgu-Mures sa pot lua legatura cu organele locale si judetene pentru a-mi putea da seama de amploarea evenimentului. Am gasit un dosar complet cu toata regia manifestarilor, programul, cuvintatorii etc., etc. Pe scurt, era vorba despre manifestari programate vineri, simbata si duminica si cuprindeau expozitii de arta populara, de arta plastica, intreceri sportive pe stadion etc., duminica urmind sa aiba loc apogeul aniversarii celor 600 de ani, adica o sesiune festiva a satului popular orasenesc, interventii ale unor participanti mai in voga, decorarea urbei cu un inalt ordin printr-un decret semnat de Presedintele Romaniei care, nu era altul decit Nicolae Ceausescu. Toate incheiate cu telegrama catre tovarasul, mentionindu-se geniul sau creator si toate meritele pe care le avea in fruntea PCR si a statului socialist. Vinerea pe la prinz am plecat la Ludus sa vad expozitia de arta populara, dupa care am hotarit, asa deodata, sa plec acasa la Sibiu si sa-mi scriu reportajul pe baza dosarului. Prea erau formale si plictisitore astfel de manifestari menite sa-l proslaveasca pe Ceausescu, manifestari care, in situatia unei reusite depline puteau stimula noi promovari pe linie de partid si de stat. Am plecat la Sibiu, nu fara a discuta cu activistul responsabil cu propaganda si presa determinindu-l sa se angajeze sa-mi semnaleze orice abatere de la program. Mergeti sanatos!, mi-a urat omul, adaugind: Programul acesta e batut in cuie! Ajuns la Sibiu, o presimtire m-a determinat sa pun pe aparatul de telefon un bilet pe care am scris cu majuscule: Verifica duminica seara Ludusul!. Duminica am plecat ci sotia si cele doua fetite ale noastre in Dumbrava Sibiului sa vizitam gradina zoologica. Acolo am baut niste bere linga o portie de mici dupa care am plecat, spre seara, spre casa. Ajuns in apartament, am zarit hirtia pe telefon, mi s-a parut ca fetitele s-au jucat iar cu aparatul. Nu m-am uitat ce scrie pe foaie si am aruncat-o la cos. Ghinionul meu!

    La ora 17.00 sa fii la Bucuresti, la C.C.

    Page 1 of 3Scandal de presa din neglijenta, ajuns sub ochii lui Ceausescu

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=162931&print=1

  • Lunea urmatoare plec la biroul R.L., spatiu impartit cu corespondentul ziarului german Neuer Weg, Oscar Bock. Cind ajung, Oscar ma ia in primire:Toata revista presei de la Radio Bucuresti a fost a ta. Ludus in sus, Ludus in jos, ma rog, a-i dat lovitura. Eu, modest: Mai las-o moarta. Cred ca s-a citat doar din telegrama trimisa de luduseni tovarasului. Bock nu neaga, dar cind sa trecem la stirile zilei las sa-mi scape: Culmea ar fi sa nu se fi tinut Ludusul asa cum a fost programat. Bock ramine masca: Dar ce, tu n-ai fost acolo?! . In prima zi, da; simbata si, mai ales, duminica, nu, raspund vinovat. A incheiat discutia sever: Esti nebun de legat! Intr-adevar, am gindit in sinea mea si am incercat sa lucrez ceva. O anumita neliniste nu-mi dadea pace, oricit am incercat sa nu ma mai gindesc la Ludus. In jurul orei 10.00 a sunat telefonul, pe fir Al. Cornescu, primul adjunct al redactorului sef, pe atunci Octavian Paler. Mi-a spus sec si nervos: Faci cum stii, dar la ora 17.00 esti la C.C., la sectia de propaganda si presa. Ne anunti cu ce avion sosesti pentru ca te va astepta un echipaj de acolo la aeroport. Sa ai in mina un ziar pentru recunoastere. Am inghetat. Totusi am reusit, cu voce pierita sa intreb:Dar ce s-a intimplat?! Ar trebui sa te intreb eu: aniversarea Ludusului nu s-a tinut, asa incit ai publicat un reportaj fictivVino, deci, urgent la Bucuresti! Am luat avionul de prinz si am plecat extrem de stresat, la un pas de infarct. In avion mi-am facut toate socotelile si, in cele din urma, am ajuns la concluzia ca cel mai rau va fi daca ma aresteaza. Intr-o asemenea situatie, familia va fi lovita rau. Daca nu, un loc de munca imi voi gasi undeva, cu siguranta. Pentru tonificare, am cerut un coniac zicindu-mi ca nu merita sa mori pentru o astfel de gafa. Asa incit, la coborirea din avion eram remontat si gata sa dau piept cu cerberii C.C.

    Fata in fata cu stabii cei mari ai presei romanesti

    Doi tovarasi cu muschi de atleti m-au asteptat cu un Mercedes la aeroport. Ajunsi la C.C. am gasit toata conducerea ziarului: Octavian Paler, Al.Cornescu, Dumitru Tabacu, secretarul organizatiei PCR etc. M-au luat in primire de cum am intrat, mai ales Diti Marinescu, rau de gura de nu incape, acuzindu-ma ca am compromis partidul etc. etc. Un instructor, Ispas, care raspundea de ziarul nostru, ma lua intr-o camera, imi puse o hirtie in fata si-mi ordona: Scrie o declaratie cu ceea ce s-a intimplat, sa nu depaseasca o pagina. Va fi batuta cu laba de gisca (masina de scris cu caractere foarte mari) pentru tovarasul Nicolae Ceausescu. Intra la dinsul tovarasul secretar Cornel Burtica in problema ta. Am scris declaratia. Recunosc, fara falsa modestie, ca am fost foarte inspirat. Am declarat ca nu am nici o scuza si ca imi asum responsabilitatea pentru cele intimplate, gasind, deci, justificata orice masura se ia impotriva mea. Iar cind am fost intrebat daca cei din Ludus si Tirgu-Mures nu au nici o vina, le-am raspuns: M-am inteles cu ei sa-mi anunte orice modificare de program, n-au facut-o, dar, in definitiv, ei nu erau obligati sa-mi faca meseria. Aceste declaratii inspirate ale mele i-au pus pe ginduri. De unde se asteptau sa-mi sa-mi pun cenusa in cap, eu am luat-o pe scurtatura, asumindu-mi totulS-au dus mai sus cu declaratia si cele spuse de mine si au venit cu decizia de a se analiza cazul meu intr-o sedinta a intregii redactii. Asa, sa invete si altii! In masina, pina la redactie, instalat pe banca din spate intre Paler si Cornescu, ascultam ineptiile lui Ispas care continua sa ma incrimineze fara jena, afirmind ca asemenea elemente iresponsabile n-au ce mai cauta in presa romaneasca. La sedinta anuntata, Octavian Paler, in ciuda avintatului Pintea - seful sectorului presa - venit anume sa ma sfisie, a intors-o ca la Ploesti declarind, in deschiderea dezbaterii, ca nu facem aici procesul Lazar, ci incercam sa gasim solutii ca asemenea greseli sa nu mai aiba loc la R.L. Plus ca o serie de colegi mi-au luat apararea, condamnindu-i pe cei de la judeteana din Mures pentru usurinta cu care au aminat manifestari incepute. In fine, m-am ales doar cu trei luni retrogradare la salariu si sase luni interdictie de a semna cu numele meu.

    De ce s-a enervat Ceausescu

    In vinerea cind s-au deschis manifestarile a sosit la Ludus si primul secretar al judetenei de partid, Florea. Atit de mult i-au placut toate incit a hotarit pe loc sa suspende totul si sa-l invite pe Ceausescu.

    Page 2 of 3Scandal de presa din neglijenta, ajuns sub ochii lui Ceausescu

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=162931&print=1

  • A facut in acest sens interventii la secretarul cu propaganda, Cornel Burtica. Acesta, fara sa citeasca ziarele de luni, intra la Ceausescu si-i avanseaza invitatia facuta de Florea. Ceausescu, cu ziarul R.L. in mina, a facut o criza de isterie, acuzindu-i ca-si bat joc de el. Manifestarile de la Ludus s-au tinut, cititi Romania libera de astazi.

    Epilog

    Dupa un an am fost trimis din nou la o asemenea aniversare la Tirnaveni. Cind m-au vazut sefii de la Mures acolo, au ris zgomotos precizind ca, daca am sosit eu orasul va fi sigur decorat. Asa am aflat ca Ceausescu, minios foc in cazul Ludus, si-a trimis gealatii acolo duminica urmatoare, zicind-le sa le dea distinctia scrisa in ziar sa nu ne facem de ris. Iar la scurt timp Florea a fost schimbat din functie si trimis la fabrica de mobila din Rimnicu-Vilcea.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 3 of 3Scandal de presa din neglijenta, ajuns sub ochii lui Ceausescu

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=162931&print=1

  • Inapoi la articol

    Morala proletara, un precept ipocritVirgil Lazar Duminica, 01 August 2004 Memorii ( 22)

    Ideologii marxist-leninisti, dorind sa umple cu ceva golul presupus ca se va crea o data cu combaterea viguroasa a religiei crestine, (despre care Lenin spunea ca e opiu pentru popor si ca atare trebuie eliminata) au lansat pe piata preceptul de morala proletara. Inspirat, in parte, din cele 10 porunci biblice cu intentia vadita de a crea confuzie in mintea oamenilor simpli, acesta a intrat in documentele statutul si partidului, fiind norma de baza pentru primirea in partid si promovarea in functii in aparatul PCR si cel de stat. Pe scurt vorbind, era vorba despre grija pentru familie, de combaterea divorturilor, a intreruperilor de sarcina, de o atitudine tovaraseasca fata de femei, fiind infierat adulterul si chiar relatiile amoroase nelegalizate de ofiterul starii civile. Ei bine, prima generatie de mineri, strungari, frinari, sondori, metalurgistii etc, etc scosi din productie si promovati sefi si sefuleti de-a lungul si de-a latul tarii, s-au comportat ca niste tarani cuviinciosi, inca puternic credinciosi de acasa, din satele din care veneau. Generatiile urmatoare, cei care si-au pus salopeta in cui, imbracind costume de tergal, de orasean, palarie cu boruri pe cap, cravata la git, camasi albe impecabile, tineri trecuti prin una sau mai multe scoli de partid, incepind cu Jdanovul si terminind cu Stefan Gheorghiu, sau cu multimea de scoli interjudetene create, au inceput s-o dea pe de laturi, cum spune romanul. Intr-un cuvint, au inceput divorturile, pentru ca lelea Maria, luata de buna cindva, nu mai corespundea pretentiilor tovarasului ajuns in functie inalta. Amantele au ajuns un lucru banal, iar familia, un moft pentru multi.

    Taurul unei comunitati de stat

    Era inalt, chipes, istet, voinic, intr-un cuvint, plin de vigoare si sanatate. Fusese, mi se pare, mecanic de locomotiva, purtat prin scoli de partid si, in final, promovat presedinte al Consiliului Popular judetean Banat. Dar avea un defect: murea dupa femei. Facea orice sa le atraga in cursa lui chiar acolo, in biroul de presedinte unde isi inghesuia victimele fara mila. Nu conta ca erau casatorite sau nu. A inceput sa ma preocupe problema din cauza ca mi s-au plins chiar unii soti ai caror sotii n-au vrut sa mai mearga la serviciu din aceasta cauza. I-am intrebat de ce nu-l reclama la partid ? Cum sa dovedesti?!, mi-au raspuns oamenii. Plus ca-i foarte puternic, cu relatii sus-puse, te darima de nu-ti mai revii profesional, toata viata. Incercind sa fac o ancheta cit mai discreta am reusit sa-l fac pe unul dintre sefii de serviciu sa-mi raspunda la intrebarea: Cum reuseste sa le stie, sa le cunoasca pe cele pe care le doreste, deoarece la presedinte merg doar sefii de serviciu cu actele la semnat ? Face cam o data pe luna turul birourilor, in control, le vede, si stiind ca trebuie sa merg cu actele la semnat, imi telefoneaza si-mi zice : trimite mapa cu actele pentru semnat cu Maria Avea deci in fata organigrama fiecarei sectii cu numele functionarilor. Inarmat cu citeva informatii, am cerut audienta la prim-secretarul Patilinet si i le-am pus pe masa intrebindu-l retoric: Ce ma sfatuiti sa fac?! A sarit in sus si s-a rastit la mine: Cine te crezi? Ce te bagi tu in treburi de partid?! Am inginat ceva de genul, reclama oamenii tovarase. Sa vina la mine sa reclame! Si aproape ca m-a dat afara. Eu mai aveam un singur atu: sa lamuresc un sot a carui sotie a fost agresata sa mearga la el. Si l-am lamurit. Mai departe n-am reusit sa merg pe firul anchetei, dar am avut satisfactia ca numitul

    Page 1 of 2Morala proletara, un precept ipocrit

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=162278&print=1

  • presedinte M. a fost schimbat din functie si trimisdirector de trust IAS intr-un alt judet. O Casa de rendez-vous selecta Cazul de mai sus nu este o exceptie. Metoda vrei sau pleci o practicau directori, sefi de serviciu, maistri, toata lumea a aruncat peste bord morala proletara. Incet-incet s-a trecut la forme de desfriu mai evoluate. Un individ, om cu studii juridice, s-a gindit ca un bordel de lux, numit frumos si alintat, casa de rendez-vous, ar aduce bani frumosi. Cu acest gind, a pus la cale o regie aproape perfecta. A deschis in plin centrul Timisoarei un magazin de muzica. Era firma acoperitoare, pentru ca acolo si-a organizat, un adevarat dispecerat pentru racolarea oamenilor cu bani din rindurile protipendadei de partid si de stat, armatei, militiei, justitiei etc. Dupa ce doritorii erau depistati, cei care acceptau citeva ore de relaxare veneau la magazinul Muzica si cereau o placa cu o compozitie de Mozart, una inexistenta. Acesta era un fel de cod. Vinzatoarea il interoga pe cumparator, cind ramineau singuri, sa se asigure ca are in fata un client pentru casa de rendez-vous. Ii spunea ca n-are asa ceva, ca n-a auzit de asa ceva, ma rog, se juca un teatru perfect. Abia cind se convingea ca are in fata omul dorit, il trimitea la camera de intilnire. Acolo, alta surpriza. Nu gasea decit un album foto cu femei tinere, goale, carora li s-a eliminat capul. Trebuia sa aleaga, albumul explicind ca este vorba despre o bruneta, blonda, satena, roscata etc. Le lipsea chipul, deoarece toate erau maritate si in plus erau sotii de oameni din lumea buna a orasului. De aceea era suficient ca, in calitate de client, sa cunosti doar una singura cu rezerva ca o data vazuta persoana in cauza, te expui si tu unui mare pericol stiut fiind cine sta in spatele ei. Afacerea a mers cit a mers si, deodata, scandalul o izbucnit public asa incit tot orasul vorbea despre asta. Era prin anul 1958. Procurorul timisorean Teusdea, cu care eram o prieten, mi-a povestit toate acestea la un pahar de vodca, plecind de la intrarea in local a uneia din protagonistele scandalului. Era intr-adevar o frumusete exotica si de-o eleganta iesita din comun pentru acele timpuri. Am aflat ca sotul n-a renuntat la ea si ca, in fata instantei s-ar fi angajat ca o reeduce in spiritul moralei proletare. Ceea ce a convenit tuturor partilor. A fost doar condamnat cu amenda penala organizatorul. Astfel ca afacerea s-a musamalizat si toata lumea si-a reluat tabieturile, dar cu mai multa discretie. Cam asa arata la fata mult invocata morala proletara.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2Morala proletara, un precept ipocrit

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=162278&print=1

  • Inapoi la articol

    Oaze capitaliste in comunismVirgil Lazar Duminica, 18 Iulie 2004 Memorii (20)

    In ciuda faptului ca teoria marxist-leninista sustinea sus si tare ca proprietatea particulara genereaza, zi de zi, ceas de ceas, capitalism (in paranteza, fie spus: ce pacat ca astazi lucrurile nu se adeveresc in ritmul amenintator al clasicilor!) au fost ani si situatii cind acest misel exploatatoriu, cum ar fi zis bunicii nostri, mai scapa de sub controlul partidului sau uneori era lasat din lant chiar cu aprobarea lui tacita sa rezolve cine stie ce criza economica tinuta, de regula, sub tacere. In aceasta ultima situatie au aparut citeva oaze capitaliste cu rol de incercare.

    Am fost martorul unei actiuni incredibile pentru vremurile comuniste. Incercind sa iasa pe piata occidentala cu incaltaminte fabricata la Cluj, Oradea, Medias, Timisoara etc., comertul exterior s-a lovit pe la mijlocul anilor 50 de rezistenta firmelor occidentale, care exprimau rezerve fata de calitatea produselor, dar mai ales, fata de infatisarea lor estetica. Ehei! Unde este marca voastra atit de cunoscuta in perioada burgheza, marca Guban?!, intrebau comerciantii din vest.

    MarcaGUBAN, prima care pastra numele unui fost patron

    Guban in sus, Guban in jos, pina la urma s-au interesat tovarasii din conducerea Ministerului Industriei Usoare, condus atunci de Sencovici si, chiar vice-prim-ministrul, Al. Moghioros, si au aflat ca acest domn Guban, ce traia in Timisoara, este un mic exploatator. Pina la nationalizarea industriei, avusese un mic atelier unde facea de toate: pantofi pentru dame (termen interzis in comunism), haine din blana si, mai ales, crema de ghete. Toate purtau numele lui, Guban. Il chema Blasius Guban. Desi nu producea un volum mare de marfuri, calitatea lor s-a impus in occident. Guban mai avea un merit: contribuise, de mai multe ori, la Ajutorul Rosu care era destinat detinutilor politici, majoritatea comunisti. Cum s-ar zice, l-au luat acum ca pe unul de-al lor si, in consecinta, l-au convocat, cu prilejul unei vizite a vice-prim-ministrului la Timisoara, la sediul regionalei de partid Banat si au discutat cu el. Guban si-a zis, probabil, ca acum este momentul sa dea lovitura vietii lui si a conditionat acceptul astfel: sa se construiasca o fabrica noua pentru ca pantofii de dama si pentru barbati sa poata fi produsi in serie mare; produsele sa poarte obligatoriu marca Guban, adica numele lui; sa mai produca folii de masa plastica - inlocuitori de piele - atunci aparute ca o noutate pe piata occidentala; inginer-sef responsabil de masele plastice ,sa fie fiul sau, Tiberiu, proaspat iesit inginer chimist, sa se fabrice in continuare crema de ghete cu aceeasi marca Guban; podoabe pentru femei din materiale ieftine - tot felul de cercei, butoni, margele, bratari etc. - Ei bine, a mustacit Moghioros cit a mustacit, apoi s-a dus la telefonul scurt din biroul prim-secretarului, a vorbit cu Gh. Maurer, pe atunci, daca retin bine, era prim-ministru care, mi s-a spus, a ris zgomotos aflind de toate aceste conditii, dar obligindu-se sa-l lamureasca pe Dej sa nu se opuna. Incercarea moarte n-are, ar fi zis Maurer, amuzat de aceasta eruptie neasteptata a capitalismului.

    S-a marit lista pretentiilor

    Numai ca reintorcindu-se Moghioros de la telefon, a aflat, neplacut surprins, ca Blasius Guban si-a marit lista pretentiilor, adaugind: scoaterea din inchisoare a celui mai cunoscut in epoca fabricant de

    Page 1 of 2Oaze capitaliste in comunism

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=160877&print=1

  • calapoade, cu intreprindere avuta in Lugoj. Guban i-a tinut cu acest prilej, liderului comunist, o adevarata lectie despre importanta calapodului pentru calitatea pantofilor. O alta cerinta a lui Guban a avut succesul, in sfirsit, de a-l scoate din sarite pe demnitarul comunist: cheltuirea fondurilor pentru constructia si inzestrarea fabricii sa fie facuta numai cu avizul sau personal si, pina la finalul lucrarilor, nici un inspector de banca ca nu-si bage nasul acolo si sa nu-l hartuiasca cu sute de hirtii. In final, da, accepta un control, riguros, al modului cum s-au cheltuit banii. Guban, cu prilejul unui interviu pe care i l-am luat, mi-a povestit cum s-au ratoit la el, aflind ultimul set de conditii, demnitarul comunist acompaniat si de secretarul cu economicul, ca in final sa declare revoltati ca el, Guban, vrea sa devina un fel de stat in stat. La care Guban le-a raspuns scurt: Nu, vreau doar sa fiu eficient si fabrica sa se ridice grabnic pentru ca timpul, in termeni capitalisti, inseamna bani.

    La Guban se si minca bine

    Este adevarat, conditiile de munca de aici erau deosebite, salariul bun, ceea ce facea ca lumea sa se bata pentru un angajament la aceasta fabrica. Alaturi s-a infiintat, tot intr-o cladire noua, anume ridicata, prima cantina-restaurant moderna din Timisoara, unde se puteau servi, la alegere, mai multe meniuri, la preturi accesibile, si unde, cu toate ca era oarecum periferica, se inghesuia sa ia masa lumea buna din institutiile de arta, cultura, invatamint, presa etc. Eu insumi serveam aici masa ori de cite ori reuseam sa ajung in orele programului localului. Dupa pensionarea capitalistului Guban, lucrurile s-au schimbat. Cine putea sa-i mai faca fata lui nea Nicu. Asa incit si fabrica lui a fost aliniata cerintelor de economii severe la energie, importuri etc. cu rezultatele stiute de toti cei de au trait acele vremuri apasatoare. Aflu insa, in chiar acest an 2004, ca Guban a invins: fabrica s-a privatizat si poarta denumirea de S.C. Guban. Parafrazind un vers din folclorul nou, motesc, Capitalismul n-o muritu, numa un pic s-o hodinitu.

    Se facu Victoria

    Fabrica s-a inaltat intr-un ritm necunoscut in socialism pina atunci, s-a inaugurat cu fast, avea toate sectiile preconizate de Guban, el a fost numit director, fiul sau, Tiberiu, inginer-sef, iar produsele lor se vindeau ca piinea calda atit in tara, cit si peste hotare. Pantofii de dama aveau o linie eleganta, cu tocul de diferite marimi, intr-o mare varietate de nuante si culori, dar bateau recordul cei cu tocul cui extrem de inalt. Purtau, desigur, ca marca, numele lui, Guban ca de altfel si celelalte produse, pantofii barbatesti, crema de ghete, foliile de plastic numite Gutiplast, hainele din piele sau blanurile, bijuteriile etc. Ca sa ajunga la o productie atit de diversificata, Guban a adus din vest o masina de ondulat blanurile din pieile de oaie obisnuita, care era astfel transformata in imitatie de astrahan. Iar in ceea ce priveste culorile, preparind combinatii chimice in laboratoarele lui, a reusit ca de la doua culori, negru si bej, sa vopseasca pieile pentru incaltaminte in peste 40 de culori si nuante, ceea ce, pentru Romania de atunci, constituia o performanta. Cu toate acestea, tovarasii, la inaugurare, i-au tras clapa si de unde toata lumea se astepta ca ea sa fie denumita Guban a fost botezata in clasicul stil bolsevic, Victoria.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2Oaze capitaliste in comunism

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=160877&print=1

  • Inapoi la articol

    Oaze capitaliste in comunism (II)Virgil Lazar Sambata, 24 Iulie 2004 Memorii (21)

    Calatorind mai frecvent in Occident, liderii comunisti aduceau de acolo idei si metode capitaliste, pe care intentionau sa le implementeze in economia socialista, care s-a impotmolit din primele etape de dezvoltare din pricina elementara a costurilor foarte mari, care nu puteau fi acoperite din vinzari la intern si export. Asa incit se recurgea la tot felul de colaci de salvare.

    Specula cu autoturismele statului

    Intre aceste idei si incercari se inscrie si initiativa lui Petre Blajovici , promovat in acei ani din prim-secretar al regiunii Banat in functia de viceprim-ministru, raspunzind de mai multe ministere, in general legate de comert. Intr-o zi, Petre Blajovici, vazind statistica cu multimea de autoturisme puse de stat la dispozitia directorilor de intreprinderi si a sefilor de servicii ale acestora, ale sfaturilor populare de toate nivelurile etc, a obtinut o hotarire a consiliului de ministri, prin care se reduceau drastic mijloacele auto amintite argumentind, pe buna dreptate, ca in vest directorii isi conduc singuri masina si au grija de consumul de benzina sa nu duca la risipa. In consecinta , hotarirea in cauza prevedea ca autoturismele sa fie vindute personalului ce s-a servit de ele pina atunci, la un pret derizoriu. Plus ca acesti baftosi beneficiau de o indemnizatie de condus masina in locul soferului, precum si de o cota de benzina decontabila. N-a trecut multa vreme de la aplicarea acestei hotariri si scandalul a izbucnit in presa. Eram atunci la Oradea si imi amintesc despre anchetele din presa locala si centrala, care semnalau faptul ca multi dintre cei care au cumparat autoturismele le-au revindut a doua zi la preturi duble sau chiar mai mult, fara sa astepte perioada precizata prin hotarirea de guvern. Ca sa nu mai spun ca, rasuflind intentia despre aceasta hotarire inca din faza de proiect, unii directori, isteti nevoie mare, au avut grija sa-si puna la punct masinile pe care aveau intentia sa le treaca la vinzare: le-au incaltat cu cauciucuri noi, au schimbat bateria veche cu una noua, le-au vopsit si tapitat, le-au facut reparatiile de rigoare etc., toate acestea pe banii statului, dar avind grija ca in fisele de evaluare sa figureze vechea lor stare. E drept, nici guvernul nu s-a lasat mult timp pacalit. Cum directorii si ceilalti mahari ai institutiilor statului n-au rezistat mult fara masini la scara si fara soferi, pontindu-i pe anumite posturi din productie, cei din guvern au taiat toate facilitatile initiale. Astfel incit aceasta initiativa a fost curind inabusita de cei atinsi de ea, considerind ca e sub demnitatea unui ditamai directorul de uzina, sa nu aiba sofer si sa stea, eventual, pe sant, ca sa-si faca o pana.

    Mandatarii - o alta idee ingropata Daca nu ma insel, tot Petre Blajovici a avut si ideea mandatarilor. Era vorba despre predarea restaurantelor, bufetelor, tutungeriilor, cantinelor, a unor magazine, aprozare, etc. - cu mandat, responsabililor care le-au avut in primire pina atunci, statul urmind sa fie degrevat de toate problemele legate de intretinerea si functionarea lor: aprovizionare, igiena, salariati etc., etc. Statul urma doar sa incaseze de la titularul contractului o cota parte din beneficii in fiecare luna. Se miza pe cointeresarea materiala a mandatarului si a salariatilor lui, astfel ca si raspunderea si atitudinea fata de clienti sa se schimbe in bine. Si nu s-a gresit. Eram tot la Oradea, corespondent la Romania Libera, si ma bucuram

    Page 1 of 2Oaze capitaliste in comunism (II)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=161471&print=1

  • cind aveam timp sa iau o masa cu sotia si prietenii la Karacsonyi, vestit in oras prin gulasul pe care-l preparau el si sotia lui. Toate localurile trecute in regim de mandat aratau altfel, curate si primitoare. Ospitalitatea era la ea acasa, iar serviciul, ireprosabil. Insa, cuiva nu i-a placut imbogatirea peste poate a unor sefi de localuri care, se zice, vindeau marfuri in plus, neinregistrate, invocind in plus teoria marxist-leninista, potrivit careia proprietatea privata genereaza capitalism zi de zi, ceas de ceas. Si atunci, stabii au zis: gata! Ca sa nu mai spun ca o parte din sefii de unitati comerciale, fosti mandatari, au fost hartuiti conform Legii 18, scoasa anume pentru a se putea verifica provenienta averilor fiecarui om. Dar nu e mai putin adevarat ca in sistemul comercial, in general, dar in cel de alimentatie publica in special, furturile se tineau lant.

    Mafii create in scop lucrativ Intr-un sat de linga Oradea s-a infiintat un abator clandestin, care livra mandatarilor carne de vita proaspata la preturi derizorii. Acest abator se aproviziona cu vite furate noapte din pasunile CAP-urilor din preajma, prinse de un grup de haidamaci si transportate cu un trailer special amenajat. Asa incit disparind noaptea ca prin farmec citeva vaci mari, conducatorii unitatilor jefuite au cerut ajutor autoritatilor. S-au organizat pinde nopti intregi, pentru ca, in fiecare noapte, hotii atacau in alt loc, la distante mari. In cele din urma, dintr-o simpla intimplare, au fost prinsi: un mot isi cauta intr-o noapte, pe ulitele satului respectiv, unchiul spunind unui agent de urmarire civil ca ruda sa are un abator. Era prima veriga de la lant. Un responsabil, a multor magazine din Oradea facea cadouri medicilor, profesorilor sau altor persoane de care avea nevoie, televizoare, combine muzicale, pickupuri etc. luate din unitatile de profil, iar cind era anuntat de un complice ca la unitatea cu pricina urmeaza un inventar, fugea repede cu masina, lua aparatul lipsa din alt magazin si-l muta acolo de unde l-a sustras. Dar adevarata mafie se instalase in fostele O.J.T- uri oficiile judetene de turism - unde totul se cumpara pe bani indiferent de calificarea solicitantului: sef de sala la un restaurant, seful unui complex comercial - hotel plus restaurant, bufete etc.-, sef de camping , ospatar etc. O ancheta ordonata de ministerul de resort si efectuata de un consilier al ministrului, la care am luat parte timp de doua saptamini, mi-a dezvaluit amploarea acestei caracatite patronata chiar de directorul OJT-ului respectiv, care primea mita pentru orice post, si nu o suma ci, pentru acele timpuri, sume astronomice. Ca sa va dati seama de nivelul la care se lucra spun doar ca la aniversarea zilei de nastere a directorului respectiv, cadoul a fost o masina nou-nouta, Dacia-1300, cumparata din donatiile sefilor de unitate din raza acelui OJT. De un porc pentru Craciun, o caciula de nurca, de alte obiecte scumpe, dar uzuale se vorbea ca despre maruntisuri, Cu acest masiv material documentar, eu am iesit in presa, dar, culmea, nu s-a intimplat mare lucru; reteaua mafiota functiona si pe verticala, pina in aparatul CC-ului si al Consiliului de Ministrii, fiecare luindu-si tainul. Desigur, a iesit scandal, dar cum la romani totul tine doar trei zile, si acest caz a fost tras pe linia moarta.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2Oaze capitaliste in comunism (II)

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=161471&print=1

  • Inapoi la articol

    Esecul primului detasament de partizani antihitleristiVirgil Lazar Duminica, 11 Iulie 2004 Memorii (19)

    Prin anul 1955, secolul trecut, desigur, s-a montat la Opera din Timisoara un spectacol in premiera mondiala, opera Tinara garda inspirata din romanul cu acelasi nume de Fadeev. Rolurile principale erau interpretate de doi cintareti proaspat veniti si ei de la studii din URSS: Marieta Grebenisan, soprana de mare intindere si forta vocala; si Kadar, un bas colosal prin timbru si intindere. Iar alt element de noutate ce-l aducea acest spectacol este ca el era, de fapt, examenul de licenta, al unui tinar regizor si el absolvent din URSS.

    La repetitia generala inainte de premiera, am fost invitati toti ziaristii si dupa spectacol, Hero Lupescu ne-a cerut parerea. Mi-am spus-o si eu, cu unele rezerve critice fata de miscarea din scena a unor interpreti si, spre surprinderea mea de novice in presa si profan in materie de spectacole de opera, Hero Lupescu mi-a apreciat interventia gasind-o rationala si impunind un tempo adecvat miscarii scenice a interpretilor. In acest context colocvial l-am cunoscut pe Pavel Popa care, dupa intilnirea de la Opera, m-a invitat la Sari-neni, la o votculita, cum zicea el, pentru a avea o discutie pe marginea unei piese de teatru pe care a scris-o. Am aflat cu acest prilej ca este nou numit la ziarul local, venit de la Scinteia, exercitind aici, la Timisoara functia de secretar de redactie. Ne-am intilnit apoi de mai multe ori, mi-am spus parerea mea despre piesa lui pe care am citit-o intre timp, si asa, incet, incet, am aflat un lucru care m-a lasat lat, cum s-ar zice: el, Pavel Popa, a fost conducatorul militar al primului detasament de partizani menit sa lupte in spatele frontului, impotriva trupelor germane din Romania.

    Inceputul organizarii

    PCR, in documentele arhivate, isi aroga prioritatea in aceasta directie, considerind ca, inca in noiembrie 1942, a dispus organizatiilor din teritoriu sa organizeze detasamente de partizani formate din dezertori, civili care doreau sa lupte impotriva hitlerismului, chiar fosti detinuti de drept comun etc. Sigur, partidul fiind atit de mare incit incapea intr-un hambar de dimensiuni medii, nimeni n-a miscat un deget. Aceasta pina cind armata germano-romana condusa de von Paulus a fost infrinta la Stalingrad si roata razboiului a inceput sa se intoarca. Asa se face ca in primavara lui 1944, la ateliere CFR din Timisoara se pune la punct organizarea primului detasament de partizani in fruntea caruia este numit muncitorul Stefan Plavat, iar in calitate de comandant militar, locotenentul (r) Pavel Popa, de profesie avocat, dezertor din regimentul 16 artilerie si ascuns prin padurile din zona Resitei. Obiectivul principal al acestui detasament era sa opreasca, in eventuala retragere a germanilor din uzinele de acolo, devenite Hermann Goering, Aceasta, cu atit mai mult cu cit, acolo se afla colonelul cercetator Bungescu, autorul unui celebru dispozitiv de ochire intrat in dotarea artileriei AA, dispozitiv care avea calitatea ca o data prinsa in colimator tinta aeriana, toate tunurile din baterie isi orientau tevile simultan cu ochitorul pe avionul vizat. Inventatorul roman trebuia protejat si salvat de pericolul de a fi dus in Germania. Partizanii din Timisoara, ca si cei recrutati in Bocsa Romana, Oravita, Resita etc., o data organizati in cea mai mare taina, trebuiau sa se deplaseze individual si pe cai ocolite in stabilimentul precizat, in padurile de la poalele Muntilor Semenic.

    Page 1 of 2Esecul primului detasament de partizani antihitleristi

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=160159&print=1

  • Prinsi in capcana jandarmilor

    Sa vedem acum ce informau jandarmii vremii la esaloanele lor superioare sau ministrului justitiei: S-a identificat un grup de comunisti in judetul Caras, iar conducatorul lor, Pavel Popa, a fost arestat. Au mai fost arestate alte 26 de persoane din Bocsa Romana, identificate ca facind parte din grup. Numeroase arme au fost transportate din Timisoara la Lugoj si de aici spre Resita transportul fiind interceptat pe drumul perpendicular Resita Aninoasa (informare datata 26 iunie 1944). O alta informare preciza ca s-a gasit in padurea de la poalele Semenicului un depozit de alimente si munitii, ascuns sub frunze. Armele erau unse si ingrijite putindu-se deduce ca au fost de curind sustrase. S-au gasit: O pusca ZB, 6 lazi cu munitie ZB, lazi cu grenade Kiesel, mai multe paturi si rufe uzate, o cantitate mare de alimente: conserve, faina, cartofi, ulei, slanina, cirnati etc. Acest depozit a fost gasit la locul numit Iervan din apropierea Resitei. Detasamentul urma sa aiba 60 de oameni si avea in obiectiv: sabotaje, atentate etc. Din aceeasi informare, pe care am redat-o in rezumat, aflam ca Pavel Popa avea denumirea conspirativa Codru, Petru din Bocsa Romana, era Poiana, Bontila Axente, zis Fulger, (muncitor la combinatul din Resita), soldatul Van Francisc, dezertor din regimentul Vinatori din Timisoara, era denumit Mugur, Micu Nicolae, agent de legatura cu codul Munte. Acestia erau capii detasamentului, cu sediul intr-un bordei din padurea amintita. Prins printre primii, soldatul Van Francisc a spus totul dintr-o suflare. Asa incit , jandarmii au organizat prinderea intregului detasament si in momentul aparitiei lor la bordeiul din padure, toti au fugit, care incotro prin padure, dar in tragindu-se in urma lor, Stefan Plavat a fost impuscat mortal. Toti ceilalti membri ai acestui detasament au fost apoi curind prinsi si dusi la Timisoara pentru a fi judecati de tribunalul militar. Interesant este ca cel care a transportat armele de la Timisoara la Lugoj a fost evreul Weicherz Eric Maximilian, care a luat duba manutantei, unde era concentrat pentru munca in folosul obstesc. Numai ca spre norocul lor, i-a salvat actul de la 23 august 1944 si amnistia data imediat.

    Epilog

    In zilele imediate dupa 23 august, un comando sovietic s-a deplasat la Resita cu misiunea sa-l captureze pe colonelul Bungescu. Acesta insa s-a sinucis prin impuscare. Fratele lui, care mi-a fost profesor la facultatea din Timisoara, mi-a povestit aceasta drama a familiei. Iar in ceea ce-l priveste pe Pavel Popa, dupa razboi s-a inscris in PCR, dar dupa o vreme i s-a ridicat calitatea de membru de partid fiind suspectat de tradare in problema partizanilor, deoarece declaratiile soldatului dezertor n-au putut acoperi unele secrete pe care numai Pavel Popa si Stefan Plavat le cunosteau. Cum primul a fost impuscat ,a ramas el de tap ispasitor. Asa ca a fost luat in primire de siguranta comunista, dar cum nu s-a putut dovedi nimic a fost debarcat la Timisoara. Traia singur intr-o garsoniera, caci divortase de sotie care ramasese cu cei doi copii ai lor. A murit neimpacat ca nu si-a vazut piesa jucata. Si tot destinul a facut ca sa ajung sa locuiesc intr-un bloc nou pe bulevardul, pe atunci, Lenin, cu fosta sotie intre timp recasatorita - si fetita lui Stefan Plavat, declarat erou al clasei muncitoare. Erau finantate printr-o pensie substantiala de partid si traiau relativ bine.

    Copyright 1996-2004 Evenimentul Zilei Online.

    Page 2 of 2Esecul primului detasament de partizani antihitleristi

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=160159&print=1

  • Inapoi la articol

    Procese politice: judecarea copiilorVirgil Lazar Duminica, 04 Iulie 2004 Memorii (18)

    In 1943 am intrat la Liceul Principele Nicolae din Sighisoara, scoala de elita in zona Tirnavei Mari, cu uniforma bleumarin, chipiu galben cu cozoroc lat, numele pe brat, o tinuta de care, marturisesc, eram mindri, noi elevii de la liceul acesta facind nota distincta in societatea civila a acestui oras cu pecetea lui originala.

    Eram, in clasa I-a, atunci, circa 24 de elevi proveniti din toate categoriile sociale, dar majoritatea fii de tarani din satele limitrofe Sighisoarei, sau de pe Valea Hirtibaciului, cu sate carora o mocanita care le inlesnea accesul spre oras. Eram copii care am traversat razboiul cu tatii pe front si mamele impotmolite in atitea necazuri cu lucrul pamintului, cu cresterea vitelor, cu cresterea si grijile copiilor. Eram copii imbracati ca vai de lume, majoritatea cu haine tesute in casa, primiti intr-un internat sarac unde bataia, rupta din rai facea o parte din arsenalul educativ al epocii, o palma sau doua, date in stil militaresc de administratorul internatului, profesorul de sport Babes, sau chiar de directorul Tuiliu Racota, sau chiar de preotul pedagog, ni se pareau firesti, le primeam barbateste, si, in final, faceam haz de necaz. A venit apoi sfirsitul razboiului, un timp Sighisoara a devenit zona de front, liceul nostru a devenit spital militar pentru armata sovietica, iar noi am fost mutati sus in deal, la capatul celor 175 de scari acoperite, datate 1642 (vezi foto), in edificiul liceului german. Internatul s-a destramat, locuiam care incotro, pe la gazde sarace, unde ne hraneam cu mamaliga rece amestecata cu untura, numita sofisticat cricala. Razboiul ne-a invatat sa umblam cu arme, am gasit cartuse, pistoale, grenade chiar, eram gata de lupta cu dusmanii nestiuti, ne bateam in cartiere cu ucenicii diferitilor patroni, ma rog, intram intr-o adolescenta agresiva. Au inceput partizanatele politice, in liceu aparind grupurile simpatizante ale diferitelor partide, dupa traditia din familie, in general, cuprinzind figuri marcante ale liceului, intre ei fiind si Mircea Saucan, ajuns cineast de renume international si scriitor prestigios. Eram prieteni, apoi el a plecat la studii la Moscova si din pacate, a murit recent la Bethleem.

    Arestarea elevilor

    Dupa timpul de acomodare, impreuna cu multi colegi, sau chiar cu toata clasa, am devenit prieteni. Ne tineam de multe nazbitii atit in clasa cit si in afara ei. Puneam la cale, la gazda, chiar si cite un chef in care Aurel Ilea, Aurel Popovici, Prisca, Sulea si altii, ne dadeam, deh, barbati, fumam, ne dam aere, vorbeam despre fete, ce mai, eram pe caii tineretii si parea ca toata lumea este a noastra. In ziua acea de sfirsit de iunie 1948, adusesem la scoala un pistol Steier cu un incarcator de noua cartuse, extrem de bine intretinut, pe care fratele meu Iulian, elev si el la liceul nostru, dar cu trei ani mai mic, il gasise in podul casei gazdei la care locuiam. Gazda era o femeie batrina, sasoaica, si noi credeam ca pistolul a ramas in podul casei fie de la soldatii germani gazduiti cindva acolo, fie ascuns de cineva mai de curind convins ca la aceasta femeie in virsta nimeni nu va face perchezitie. Ei bine, el a fost punctul culminant al orei, era dat din banca in banca, admirat, Corfariu, mai ales dorea sa mi-l cumpere, in sfirsit, am avut un mare succes cu el. Momentul de extaz a durat pina cind secretarul-sef al liceului, Basarab, un tip distins si elegant, a intrat in clasa, a soptit ceva profesoarei de la catedra, dupa care a privit spre clasa si a rostit grav: Ilea si Curceanu la directiune! Au plecat si dusi au fost pentru ca, in directiune ii astepta comisarul Moldovan de la Siguranta, care i-a declarat arestati. Si ca sa fie

    Page 1 of 2Procese politice: judecarea copiilor

    12/11/04http://evz.ro/transilvania/?news_id=159505&print=1

  • sigur ca nu vor fugi le-a aratat frumusetea de pistol cu care era inarmat, sa-i infricoseze. I-a dus la sediul Sigurantei unde au fost tinuti trei luni si anchetati. Eu, in acest rastimp, am tremurat, n-am mai avut somn, de teama ca pistolul meu va intra in discutie nestiind unde si de ce au disparut colegii nostri. Dar faptul ca alaturi de ei au mai fost ridicati si altii, Tifrea, Maftei etc. ne-am dat seama ca nu-i a buna. Pina una alta am dat o fuga pina acasa, la Laslea, am facut troc cu pistolul dindu-l unui ofiter in rezerva, Olteanu, fiul pre