Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

138
1.Evoluţia obiectului de studiu al Teoriei Economice Obiectul de studiu al Teoriei economice a trecut prin următoarele etape: 1) Etapa Antică Xenofon „Principala bogăţie o constituie pământul”, care a determinat termenul de economie şi obiectul de studiu. Platon, Aristotel. 2) Etapa Medievală Toma Aquino, numit şi Sf. Toma Aquino – filozof, teolog şi economist italian. Lucrarea sa „Suma teologică” include concepte referitor la proprietate, dobândă, la preţul just, la salariul just. 3) Etapa Mercantelistă – a durat 3 secole; principala formă de bogăţie erau banii din aur şi argint; apare Economia Politică. Thomas Mun, J. Polber. A. Monthcretien (fr.) în anul 1615 a elaborat o lucrare – „Tratat de Economie Politică” , care era orientată în principal regelui. El a fost primul care a introdus noţiunea de economie politică. 4) Etapa Fiziocrată Fr.Quesnay cu faimosul său „Tablou Economic”, în viziunea lui ştiinţa economică trebuie să studieze căile de îmbogăţire care se realizează în agricultură. A.R.Turgois, W.Petty – a fost primul care ştiinţific a argumentat că la baza valorii mărfii se află munca. Crearea bogăţiei avea loc pe baza agriculturii. 5) Etapa Clasică sau Liberalismului economic clasic – a durat aproape 100 ani. David Ricardo, Adam Smith ca reprezentanţi. Adam Smith în 1776 a publicat – „Avuţia naţiunilor” – include principalele forme de capital, fiind pusă şi baza Economiei Politice ca ştiinţă economică. Cu această lucrare s-a început adevărata ştiinţă economică. Obiectul lui de studiu era ideea de îmbogăţire a naţiunii. 6) Etapa Marxistă sau Socialistă Karl Marx „Capitalul”. Marx a schimbat radical obiectul de studiu al ştiinţei economice afirmând că ştiinţa economică studiază relaţiile economice (îmbogăţirea) care apar între burghezie şi proletariat. 7) Etapa Naţionalismului economic H.Carey, Fr. List. Obiectul de studiu: Şt. Economică trebuie să studieze nu individul şi nu căile de îmbogăţire, ci naţiunea şi specificul naţional. 8) Etapa Neoclasică sau Marginistă K.Menger, L.Walras, A.Marshall. Obiectul de studiu al ştiinţei economice este studierea utilităţilor marginale a

description

Note de curs despre teoria economică, informaţia de bază necesară pentru însuşirea unor cunoştinţe cât de cât în domeniu pentru studenţi şi interesaţi

Transcript of Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Page 1: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

1.Evoluţia obiectului de studiu al Teoriei Economice

Obiectul de studiu al Teoriei economice a trecut prin următoarele etape:1) Etapa Antică – Xenofon „Principala bogăţie o constituie pământul”, care a determinat termenul de economie şi obiectul de studiu. Platon, Aristotel. 2) Etapa Medievală – Toma Aquino, numit şi Sf. Toma Aquino – filozof, teolog şi economist italian. Lucrarea sa „Suma teologică” include concepte referitor la proprietate, dobândă, la preţul just, la salariul just.3) Etapa Mercantelistă – a durat 3 secole; principala formă de bogăţie erau banii din aur şi argint; apare Economia Politică. Thomas Mun, J. Polber. A. Monthcretien (fr.) în anul 1615 a elaborat o lucrare – „Tratat de Economie Politică” , care era orientată în principal regelui. El a fost primul care a introdus noţiunea de economie politică.4) Etapa Fiziocrată – Fr.Quesnay cu faimosul său „Tablou Economic”, în viziunea lui ştiinţa economică trebuie să studieze căile de îmbogăţire care se realizează în agricultură. A.R.Turgois, W.Petty – a fost primul care ştiinţific a argumentat că la baza valorii mărfii se află munca. Crearea bogăţiei avea loc pe baza agriculturii.5) Etapa Clasică sauLiberalismului economic clasic – a durat aproape 100 ani. David Ricardo, Adam Smith ca reprezentanţi. Adam Smith în 1776 a publicat – „Avuţia naţiunilor” – include principalele forme de capital, fiind pusă şi baza Economiei Politice ca ştiinţă economică. Cu această lucrare s-a început adevărata ştiinţă economică. Obiectul lui de studiu era ideea de îmbogăţire a naţiunii.6) Etapa Marxistă sauSocialistă – Karl Marx „Capitalul”. Marx a schimbat radical obiectul de studiu al ştiinţei economice afirmând că ştiinţa economică studiază relaţiile economice (îmbogăţirea) care apar între burghezie şi proletariat.7) Etapa Naţionalismului economic – H.Carey, Fr. List. Obiectul de studiu: Şt. Economică trebuie să studieze nu individul şi nu căile de îmbogăţire, ci naţiunea şi specificul naţional.8) Etapa Neoclasică sauMarginistă – K.Menger, L.Walras, A.Marshall. Obiectul de studiu al ştiinţei economice este studierea utilităţilor marginale a bunurilor economice, precum şi a relaţiilor de circulaţie şi consum. În această etapă apare Econometria.9) Etapa Keynesiană – Lordul J.Keyns. în viziunea lui Keynes obiectul de studiu al ştiinţei economice este studierea legilor cu caracter psihologic. Pentru prima dată în gândirea economică a determinat intervenţia statului în economie. Obiectul de studiu al Teoriei Economice trebuie să includă problemele MacroEc-ce:

Studierea echilibrului economic general;

Studierea cererii şi ofertei agregate;

Studierea necesităţilor de implicare a statului în activitatea economică.10) Etapa Neoliberală sau Monetarismului actual – M.Friedman, W.Yoken, Fridrich von Hayek. În viziunea neoliberalilor obiectul de studiu al ştiinţei economice este studierea fluxurilor monetare şi reglementarea acestora din partea statului. Principalele probleme ale Ştiinţei Economice sunt:

Stimularea ofertei şi a micului business;

Page 2: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Reglarea masei monetare aflate în circulaţie;

Limitarea intervenţiei statului în activitatea economică. Actualmente Obiectul de studiu al Teoriei Economice este:

Studierea relaţiilor economice care apar între oameni în procesul de utilizare eficientă a resurselor economice limitate.

Studierea categoriilor şi legilor economice.

Studierea modelelor şi sistemelor economice.

2.Categoriile, legile, metodele de cercetare a teoriei economice

Fenomen economic – acesta reflectă forma exterioară a activităţii economice percepută direct de către oameni (privatizarea).Proces economic – reprezintă transformările calitative, cantitative şi structurale care parcurg în viaţa economică (procesul de stabilizare a economiei naţionale).Categoria economică – reprezintă o abstracţie ştiinţifică care reflectă o anumită latură a relaţiilor de producţie. Ca categorii economice sunt considerate marfa, banii, salariu, profitul, dobânda, renta, concurenţa, creditul, etc. Categoriile economice pot fi divizate în 3 grupe:1) Categorii economice generale care funcţionează în toate modurile de producţie (producţia, repartiţia, consumul, munca);2) Categorii economice intermediare care funcţionează în mai multe moduri de producţie (valoare, bani, cerere, dobândă, rentă);3) Categorii economice specifice modului de producţie dat (concurenţa, acumularea de capital, inflaţia, şomajul).Teoria economică în afară de categorii economice studiază şi legi economice.Legea economică – reflectă legăturile generale, esenţiale, repetabile şi relativ stabile a fenomenelor şi proceselor economice.Legea economică se deosebeşte de legea juridică, deoarece ea are caracter obiectiv, pe când legea juridică are caracter subiectiv. Legile economice se deosebesc de legile naturii prin următoarele:a) Legile naturii au caracter etern şi universal, dar legile economice – caracter istoric şi trecător şi se modifică în urma schimbării condiţiilor respective;b) Legile naturii funcţionează indiferent de voinţa oamenilor, iar legile economice funcţionează în baza activităţii oamenilor.Statul trebuie să ţină cont de funcţionarea legilor economice în procesul de elaborare a politicii economice. Legile economice ca şi categoriile economice se clasifică în 3 grupe mari:1) Legi Economice Generale – care activează în toate modurile de producţie (legea creşterii, legea productivităţii muncii, legea acumulării);2) Legi Economice Comune – care activează pentru mai multe moduri de producţie (legea valori);3) Legi Economice Specifice – care acţionează în modul de producţie dat (legea concurenţei).

Page 3: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Teoria economică ca şi alte discipline economice în procesul de studiere a fenomenelor şi proceselor economice aplică următoarele metode:1) Metoda de inducţie şi deducţie. Inducţia – prevede studierea proceselor economice de la particular la general şi generalizarea lor; deducţia – prevede înaintarea anumitor teorii şi ipoteze şi verificarea lor în practică de la general la particular.2) Metoda de analiză economică şi sinteză. Analiza – prevede studierea diferitor laturi ale fenomenului dat. Analiza se manifestă în următoarele forme:a) Statică, care reflectă situaţia economică la momentul dat;b) Dinamică – reflectă situaţia economică la diferite etape de dezvoltare;c) Cantitativă – reflectă schimbările cantitative în economie;d) Calitativă – care are loc în economie;e) Macroeconomică;f) Microeconomică.Sinteza – prevede întrunirea proceselor analizate într-un fenomen întreg. 3) Metoda de abstracţie ştiinţifică – prevede studierea unor laturi a relaţiilor de producţie.Abstracţia ştiinţifică reflectă în conştiinţa oamenilor realitatea economică. Exemplu: valoarea, pe care nu o poţi vedea, dar ea există şi are o bază reală.4) Metoda dialectică – reflectă procesul de apariţie, dezvoltare şi dispariţie a fenomenului economic. 5) Metoda matematică – este utilizată pentru a elabora diverse prognozări a economiei naţionale / mondiale şi a diferitor variante de dezvoltare economică.6) Metoda logică şi istorică. Teoria economică analizează fenomenele şi procesele economice în aspect istoric şi în aspect logic.7) Metoda de experiment. Teoria economică aplică această metodă în procesul de studiere a posibilităţilor dezvoltării economice, pentru a verifica avantajele şi dezavantajele fenomenelor şi proceselor economice.

3. Funcţiile Teoriei Economice

Teoria economică îndeplineşte 3 funcţii principale:1) Funcţia de cunoaştere (cognitivă) – constă în analiza fenomenelor şi proceselor economice în scopul rezolvării problemelor stringente ale societăţii.2) Funcţia metodologică. Teoria economică stă la baza tuturor disciplinelor economice, fiindcă ea aplică principalele categorii economice. „Teoria Economică este regina tuturor ştiinţelor economice” Paul Samuelson. Ştiinţele economice pot fi divizate în: - Ştiinţe economice generale: Teoria Economică, Doctrinele economice, Statistica etc.

- Ştiinţe economice teoretico – aplicative : Economia ramurii, Economia unităţilor economice, Economia regională etc. - Ştiinţe economice intermediare sau de graniţă: Geografia economică, Economia. cosmosului, Econometria.

Page 4: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

3) Funcţia practică. Teoria economică elaborează diferite concepte, teorii, care pot fi aplicate în practică. În baza teoriei economice sunt elaborate politicile economice, care prevăd următoarele scopuri: a) Asigurarea dezvoltării durabile a economiei naţionale şi ridicarea nivelului de trai a populaţiei;b) Asigurarea ocupării depline a forţei de muncă pentru toţi care doresc să muncească;c) Ridicarea eficienţei economice astfel încât cu cheltuieli minime de obţinut rezultate maxime;d) Asigurarea libertăţilor economice pentru producători şi consumatori;e) Asigurarea repartiţiei bunurilor astfel încât să nu existe pături sărace,f) Susţinerea populaţiei inaptă de muncă (pensionari, invalizi, copii);g) Asigurarea stabilităţii preţurilor;h) Asigurarea balanţei comerciale pozitive.Teoria economică nu trebuie confundată cu politica economică. În baza teoriei economice sunt formulate următoarele politici economice: Politica monetară, valutară, fiscală, bugetară, politica de ocupare a forţei de muncă, comercială, politica de venituri, politica sectorială etc. 4. Nevoile umane si interesele economice

Orice activitate economică este orientată spre satisfacerea nevoilor umane. Omul pentru a supravieţui are nevoie de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, instruire etc. Nevoile umane – cerinţele materiale, economice, sociale, spirituale de mediu ecologic al vieţii si activităţii oamenilor.Nevoile umane au următoarele trăsături:1) Nevoile umane sunt nelimitate în număr (creşterea în continuu a nevoilor umane în baza progresului tehnico - ştiinţific constituie o lege economica generală);2) Nevoile umane sunt limitate în volum;3) Nevoile umane sunt concurenţiale şi substituibile (cafeaua – ceaiul - compotul);4) Nevoile umane sunt complementare şi deseori realizarea lor este interdependentă (legătura între anumite lucruri);5) Nevoile umane au caracter reproductibil şi repetabil (proces de repetare).Nevoile umane pot fi grupate în:a) Nevoi inferioare (apa, pâine) şi superioare (cunoştinţe, ştiinţe);b) Nevoi directe de consum (îmbrăcămintea, încălţămintea, mâncare) şi nevoi indirecte de producţie (materie primă);c) Nevoi absolute (apa, aer) şi nevoi relative (vizitarea teatrelor, cinematografelor);d) Nevoi actuale (de a poseda locuinţă) şi nevoi viitoare (de a zbura pe lună).În literatura economică toate nevoile sunt clasificate în 3 grupe:1. Nevoile naturale (fiziologice, biologice);2. Nevoile sociale (convieţuire, comunicare);3. Nevoile spirituale (de instruire, de perfecţionare profesională, culturală).Principalele nevoi sunt nevoile economice (nevoile în mărfuri şi servicii). Aceste nevoi servesc drept motiv de bază în dezvoltarea producţiei şi a progresului tehnico-economic în ansamblu.

Page 5: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Nevoile umane nu trebuie confundate cu interesele economice. Interesele economice o formă de realizare a nevoilor umane.Interesele economice se divizează în:a. Interesele personale sau individuale;b. Interesele private (afirmelor);c. Interesele publice (a statului)d. Interesele de grup(studenţilor, inteligenţilor etc.) Una şi aceeaşi persoană poate manifesta ansamblul intereselor economice.

5. Resursele şi bunurile economice şi clasificarea lor

Orice activitate umană presupune utilizarea anumitor resurse economice.Resurse economice – totalitatea elementelor, condiţiilor, premizelor directe şi indirecte, reale şi monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase în procesul de producere a bunurilor economice si serviciilor necesare pentru satisfacerea nevoilor umane.Resursele economice pot fi divizate în:1. Resursele materiale, care la rândul lor se împart în:a) resurse primare (fondul funciar, silvic, bogăţiile subterane, flora, fauna); b) resursele derivate (utilajul, maşinile, instalaţiile, clădirile).2. Resursele umane, care larândul lor se împart:a) resursele primare (populaţia);b) resursele derivate (stocul de cunoştinţe, descoperirile ştiinţifice, brevetele etc.)Resursele economice constituie potenţialul material şi spiritual al oricărei activităţi economice. Resursele economice au caracter limitat, de aceea apare problema fundamentală de utilizare raţională a resurselor economice. Raritatea resurselor reflectă legea economică generală. Această problemă presupune obţinerea rezultatelor maxime cu cheltuieli minime de resurse economice la fiecare unitate de produs.Legea economică generală – volumul, structura si calitatea resurselor evoluează mai încet decât volumul, structura nevoilor umane. Raritatea resurselor economice înaintează problema alegerii raţionale şi determinarea costului acestei alegeri. Costul de alegere sau costul de oportunitate constă în valoarea bunurilor economice alternative sacrificate pentru a alege şi produce bunul necesar pentru producţie sau pentru consum, sau pentru a procura acest bun.Alegerea raţională a resurselor de către agenţii economici depinde de:1) Nivelul de resurse decare dispune agentul economic;2) Coraportul dintre cerere şi oferta pe piaţa respectivă referitor la produsele care vor fi fabricate;3) Depinde de nivelul ratei profitului aşteptatResursele economice nu trebuie confundate cu bunurile economice. Bunul economic – rezultatul utilizării eficiente a resurselor economice, care satisface anumite nevoi personale sau sociale.Bunurile economice pot fi grupate în:1) Bunuri economice relativ libere aflate în natură (aer, lumina solară, apa, vânt etc.)

Page 6: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2) Bunuri economice limitate (terenuri agricole, cărbune, gaz);3) Bunuri materiale (îmbrăcăminte, utilaj),4) Bunuri nemateriale;5) Bunuri directe de consum personal (alimentare si nealimentare);6) Bunuri indirecte cudestinaţie de producţie (materie prima, maşini, instalaţii);7) Bunuri iniţiale (materie primă);8) Bunuri intermediare (făina, ciment);9) Bunuri finale cu destinaţie de consum personal, social şi productive.În condiţiile economiei de piaţă majoritatea bunurilor economice se manifestă în formă de marfă.Marfa – reprezintă un bun economic creat în baza factorilor de producţie care întruchipează cheltuieli de factori de producţie şi care este destinat pentru schimb prin mecanismul de cumpărare-vânzare. Marfa se manifestă în următoarele forme:1) În formă de obiecte deconsum personal şi productiv;2) În formă de resursenaturale (loc de pământ, cărbune, petrol, gaz);3) În formă de forţă de muncă;4) În formă de capital real (maşini, utilaje);5) În formă de servicii manageriale şi de marketing;6) În formă de rezultate ale activităţii ştiinţifice (brevete, inovaţii);7) În formă de moneda şi hârtii de valoare;8) În formă de bunuri materiale şi nemateriale.Marfa are 2 laturi:1) Utilitatea (valoare de întrebuinţare);2) Valoarea (valoare de schimb).Utilitatea – reflectă gradul de satisfacere a nevoilor umane.Utilitatea se manifestă în următoarele forme:a) Unitară (utilitatea unei persoane);b) Totală (utilitatea unui anumit număr de consumatori);c) Marginală (utilitatea ultimei partide de bunuri care satisfac cerinţele consumatorului).Utilitatea mărfii are următoarele trăsături:1) Utilitatea serveşte ca

Page 7: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

bază a bogăţiei în orice ţară;2) Utilitatea se manifestă înprocesul de consum al bunurilor, a mărfurilor;3) Utilitatea depinde de proprietăţile şi calităţile naturale ale bunului respectiv;4) Utilitatea nu depinde de calitatea factorilor de producţie încorporaţi în bunul dat;5) Utilitatea are caracteristoric. Odată cu dezvoltarea progresului tehnico – ştiinţific apar noi utilităţi ale bunului respectiv. Calitatea bunului – gradul de satisfacere a cerinţelor consumatorilor în bunurile respective.Marfa în afară de utilitate dispune de valoare de schimb şi valoare.Valoarea – categorie economica care întruchipează totalitatea cheltuielilor factorilor de producţie materializaţi în marfă.Valoarea de schimb – reprezintă raportul dintre două mărfuri care conţin aceeaşi cantitate de factori de producţie (exemplu: 1 kg de carne = 1 kg de cereale).Referitor la valoare există următoarele teorii:a) Teoria obiectivă a valorii (valoare – muncă), A. Smith şi D. Ricardo – la baza valorii mărfii se află munca vie şi munca materializată.b) Teoria marxistă (K. Marx) – la baza valorii mărfii se afla munca abstractă (cheltuirea muşchilor, creierului, nervilor).c) Teorie subiectivă a valorii (valoare - utilitate), K. Menger, L. Valras – la baza valorii se afla utilitatea; cu cât utilitatea este mai mare, cu atât şi valoarea mărfii este mai mare.d) Teoria entropică (J. B. Say, A. Marshall, P. Bran) – la baza valorii se află mai mulţi factori de producţie – munca, capitalul, resursele, energia solară etc. În economia de piaţă marfa devine şi forţă de muncă. Pentru ca forţa de muncă să se manifeste în formă de marfă sunt necesare 2 condiţii:1) Ca lucrătorul să fiejuridic liber;2) Ca lucrătorul să fie lipsit de mijloace de existenţă.Forţa de muncă ca marfă la fel are utilitate şi valoare. Utilitatea forţei de muncă ca marfă constă în crearea unei valori mai mari, decât valoarea forţei de muncă proprie.Valoarea forţei de muncă include elementele:a) Cheltuielile pentru reproducţia forţei de muncă a lucrătorului;b) Reproducţia cheltuielilor pentru întreţinerea familiilor;c) Cheltuielile pentruperfecţionarea lucrătorului;d) Cheltuielile pentru dezvoltarea socială a lucrătorului.

6. Conţinutul activităţii economice şi rezultatele ei

Activitate economică – reprezintă un proces complex de atragere, alocare şi utilizare eficientă a resurselor economice în scopul satisfacerii nevoilor umane.Activitatea economică include diferite activităţi umane:1) Activitatea de producţie

Page 8: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

şi reproducţie;2) Activitatea de organizarea procesului de schimb;3) Activitatea de organizare a repartiţiei bunurilor;4) Activitatea ştiinţifică;5) Activitatea de ocrotire a mediului ambiant.Principalele forme de activitate economică sunt:a. De producţie;b. De circulaţie (de schimb);c. De repartiţie (distribuire);d. De consum.Aceste 4 forme de activitate formează fazele procesului de producţie. Între cele 4 faze de producţie exista o interdependenţă.1) Faza de producţie include activităţile legate de combinarea factorilor de producţie şi de producere a bunurilor economice.Producţia este divizată în: Producerea bunurilor materiale: producţia industrială, producţia agricolă, producţia în domeniul de construcţie, producţia de servicii materiale (servicii comunale, servicii de comerţ, servicii de transport etc.) Producerea bunurilor nemateriale: producţia de servicii nemateriale (servicii juridice, servicii medicale, servicii de instruire etc.), producţia bunurilor nemateriale (producţia obţinută în urma activităţii intelectuale: manuale, tablouri, opera etc.)Serviciile materiale şi nemateriale formează sectorul de servicii. 2) Faza de circulaţie (schimb)include activităţile economice legate de comercializarea bunurilor economice, păstrarea şi depozitarea bunurilor.3) Faza de repartiţie include activităţile legate de procesul de distribuire şi redistribuire a venitului naţional cât şi a veniturilor obţinute în urma utilizării factorilor de producţie (salariul, dobânda, profitul, dividendul etc.)4) Faza de consum include activităţile legate de organizarea si exercitarea consumului personal şi productiv.Una din problemele cheie este determinarea posibilităţilor de producţie la nivel micro si macroeconomic.Principiul de bază al activităţii economice este obţinerea rezultatelor maxime cu cheltuieli minime. Pentru a realiza acest principiu este aplicată curba posibilităţilor de producţie.

7. Proprietatea: conţinutul economic şi juridic, tipurile, formele

Problema proprietăţii – problema cheie în teoria economică. Persoanele care dispun de proprietate, monopolizează activitatea economica şi determina direcţiile politicii economice şi deciziile de ordin politic.Proprietatea – reprezintă ansamblul de relaţii economice de însuşire a bunurilor şi serviciilor, relaţii determinate de norme sociale la diferite trepte istorice.Proprietatea poate fi analizată în 2 aspecte: Juridic şi Economic.În aspect juridic proprietatea – reprezintă un bun care aparţine cuiva şi care reflectă 3 forme de drept:a) Dreptul de a poseda, de a dispune (dreptul de a stăpâni eficient bunul dat);b) Dreptul de a utiliza, de a folosi (dreptul de a utiliza laturile utile a bunului dat);

Page 9: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

c) Dreptul de a administra (dreptul de a determina soarta bunului dat)În aspect economic proprietatea – reprezintă relaţiile economice care au ca scop însuşirea eficientă a bunului dat, reflectă relaţiile de gospodărire care apar între oameni în procesul de producţie a bunurilor materiale şi a serviciilor. Proprietatea în aspect economic reflectă următoarele 3 forme:a) Relaţiile de însuşire a factorilor de producţie.Contrar relaţiilor de însuşire există relaţii de înstrăinare care apar atunci când bunurile economice sunt create de unele persoane dar însuşite de alte persoane (care deţin mijloacele de producţie). b) Relaţiile de folosire raţională a mijloacelor de producţie. Aceste relaţii se manifestă în formă de relaţii de arendă şi concesiune (darea în concesiune a unui anumit lot unui străin).c) Relaţiile de realizare economică a proprietăţii. Realizarea economica a proprietăţii are loc numai atunci când aceasta proprietate aduce posesorului un anumit venit în formă de profit, dobândă, rentă, dividend.Subiecţii proprietăţii sunt:1) Persoanele fizice, inclusiv cele străine;2) Persoanele juridice, inclusiv cele străine;3) Guvernul (statul);4) Organele de administrare publică locală;5) Organizaţiileinternaţionale.Obiectele proprietăţii sunt:1) Terenurile arabile şi bogăţiile subterane;2) Clădirile, utilajul, instalaţiile;3) Rezultatele activităţii intelectuale (opere de muzica, sculptura, literatura, invenţii);4) Banii şi hârtiile de valoare.Toate obiectele de proprietate pot fi divizate în 2 grupe mari:1. obiecte în formă de factori de producţie;2. obiecte în formă de rezultate al procesului de producţie.O formă specifică de proprietate este proprietatea intelectuală (lucrările ştiinţifice, brevete, manuale, arta, operele de muzică etc).Sursele de apariţie a proprietăţii sunt:a) Proprietatea obţinută în urma utilizării muncii salariate;b) Proprietatea obţinută în urma activităţii antreprenoriale;c) Proprietatea obţinută în baza activităţii intelectuale;d) Proprietatea obţinută prinmoştenire;

Page 10: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

e) Proprietatea obţinută din alte activităţi care nu contravin legislaţiei în vigoare.Tipurile şi formele de proprietate În condiţiile economiei de piaţă există 3 tipuri de proprietate:1) Proprietatea privată;2) Proprietatea publică;3) Proprietatea mixtă – o îmbinare a celor două de mai sus.În cadrul acestor două tipuri de proprietate (privată, publică) există mai multe forme.Principala formă de proprietate este proprietatea privată ce include bunurile economice ce aparţin unei sau mai multor persoane fizice sau juridice.Proprietatea privată se manifestă în 3 forme:a) Proprietatea privată individuală bazată pe munca personală;b) Proprietatea privată bazată pe utilizarea muncii salariaţilor;c) Proprietatea privată asociativă (S.R.L., S.A., cooperative etc.). Proprietatea privată are laturi atât pozitive cât şi negative. Laturile pozitive sunt:1) Asigură autonomia economică şi libertatea în luarea deciziilor referitor la activitatea economică;2) Generează concurenţă reală între agenţii economici;3) Stimulează iniţiativa producătorului şi a cointeresării materiale în rezultatul muncii sale;4) Asigură libertate şi democraţie în societate;5) Mai uşor se adaptează la cerinţele pieţei. Laturile negative:1) Duce la concentrarea, centralizarea capitalului şi formarea uniunilor monopoliste, care negativ influenţează asupra mediului concurenţial;2) Duce la divizarea societăţii în bogaţi si săraci;3) Duce la eliminarea micilor producători în procesul luptei de concurenţă (funcţionează aşa numita „legea junglei”).Pentru a minimiza influenţa negativă a proprietăţii private, statul aplică măsuri de stimulare a micului bussines, acordă subvenţii, reglează şi reduce nivelul de impozitare a întreprinderilor mici.Proprietatea publică include bunurile ce aparţin statului sau organelor de administrare publică locală.Proprietatea publică se manifestă în 2 forme: Proprietatea publică de stat; Proprietatea publicămunicipală.Proprietatea publică are atât avantaje cât şi dezavantaje Avantajele proprietăţii publice:1) Include activităţi cu riscuri mari (cercetai fundamentale);

Page 11: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2) Admite investiţii mari imposibile pentru întreprinzătorii privaţi;3) Asigură asistenţă socială şi activităţi de ordin public;4) Asigură stabilitate relativă a locurilor de muncă. Dezavantajele proprietăţii publice:1) Nu stimulează cointeresarea materială lucrătorului în rezultatele muncii sale;2) Duce la extinderea birocraţiei şi sporirii costurilor manageriale; 3) Duce la susţinerea întreprinderilor nerentabile acordându-le anumite subvenţii. Proprietatea mixtă se manifestă în următoarele forme :a) Combinarea capitalului naţional public şi privat (S.A. “Franzeluta”)b) Îmbinarea capitalului naţional public şi străin (S.A. “Moldova Gaz”)c) Proprietatea mixta cu întrunirea capitalului naţional privat şi străin (S.A. “Ionel”)Structura proprietăţii în Republica Moldova:Sectorul industrial, anul 2006:Proprietatea privata 41,2%Proprietatea publica 10,9%Proprietatea mixta 18,6%Proprietatea mixta cu capital străin 21,7%Proprietatea străina 7,6%

8. Agenţii economici ca subiecţi ai proprietăţii şi funcţiile lor

Agent economic – o persoană sau un grup de persoane fizice sau juridice, care dispun(e), controlează si utilizează factorii de producţie şi participă în viata economică.În conformitate cu sistemul naţional de conturi exista 5 grupe de agenţi economici:1) Agenţi economici producători la care se referă întreprinderile care produc bunuri materiale şi servicii. La această grupă se referă: Societăţile pe Acţiuni, Societăţile cu Răspundere Limitată, Cooperativele de producţie.2) Agenţi economici consumatori la care se referă menajele, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, întreprinderile cooperative, care utilizează veniturile lor în scopul procurării de bunuri şi servicii.3) Agenţii economici financiari la care se referă băncile şi instituţiile financiar creditare, băncile ca agenţi economici, servesc ca intermediari în relaţiile dintre diferite grupe de agenţi economici. 4) Agentul economic – administraţia publică si privată; administraţia publică exercită funcţia de distribuire şi redistribuire a patrimoniului public (ministerele, departamentele şi guvernul); administraţia privată include organizaţiile care acordă servicii non-marfare (organizaţii de binefacere, de sponsorizare)5) Agenţi economici – străinătatea care include agenţi economici străini care activează în tara respectivă şi agenţii economici autohtoni care activează în alte ţări şi exercită transferuri materiale şi financiare în ţara natală.

Page 12: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

9. Banii ca instrument a economiei de schimb. Teoriile banilor.

Apariţia banilor a însemnat o mare descoperire în istoria omenirii care poate fi comparată cu apariţia limbajului. Banii servesc ca mijlocitori (instrument) în relaţiile economice (de schimb) între oameni, la fel cum limba serveşte ca mijloc de comunicare între oameni.Apariţia banilor şi evoluţia lor au trecut prin 4 faze:1) Faza în care în calitate de echivalent de schimb serveau unele mărfuri mai frecvent solicitate (sarea, vitele, pieile);2) Faza în care în calitate de echivalent general devin lingourile metalice (aur, argint, cupru);3) Faza în care în calitate de echivalent devine moneda bătută (prima monedă a apărut în China sec. XI î. Chr.)(prima personalitate a cărei chip a apărut pe monedă – Alexandru Macedon) (până în anii ’20 moneda a rămas ca element de circulaţie);4) Faza în care în calitate de echivalent general apar banii de hârtie (primii bani de hârtie au apărut în China sec. XII)Actualmente principalele forme de bani sunt:1) Banii metalici numită monedă divizionară ;2) Banii de hârtie numite bilete bancare (bani în numerar);3) Banii scripturali (de cont): a)cecurile; b) viramentul – transferarea banilor de pe un cont pe altul; c) carduri (master, visa). Funcţiile banilor:1) Funcţia de măsură a valorii; valoarea exprimată în bani a mărfii constituie preţul ei. Banii îndeplinesc funcţia de măsură a valorii mărfii în mod ideal (abstract).2) Funcţia de mijloc de circulaţie a mărfurilor şi serviciilor.Această funcţie prevede existenţa banilor reali).3) Funcţia de mijloc de plată. Această funcţie cuprinde operaţiunile de plată a salariilor, creditelor şi a altor plăţi obligatorii.4) Funcţia de acumulare. Dacă în trecut ca mijloc de acumulare şi tezaurizare serveau monedele din aur şi argint, atunci actualmente acumularea banilor servesc obiect de folosinţă îndelungată: terenuri, aur, pietre scumpe, apartamente etc.5) Funcţia de bani universali. Până la mijlocul sec. XX în calitate de bani universali servea aurul. Actualmente această funcţie este îndeplinită de către lira sterlina engleza, euro, dolarul American, eul japonez)Rolul economic al banilor:1) Banii reprezintă 2) “sângele” care irigă întregul sistem economic după expresia lui Paul Samuelson;3) Banii servesc ca etalon general al schimbului pentru toate mărfurile şi serviciile;4) Banii contribuie laatragerea şi utilizarea eficientă a factorilor de producţie (muncă, resurse, capital);5) Banii servesc drept instrument de distribuire şi redistribuire a bunurilor în societate;

Page 13: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

6) Banii servesc drept instrument de control financiar al tuturor activităţilor economice;7) Banii contribuie la 8) Sporirea productivităţii muncii şi rentabilităţii (eficienţei) producţiei la nivel micro şi macroeconomicActualmente, moneda trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:1) Trebuie să fie acceptabila de toţi agenţii economici;2) Trebuie să fie durabilă în timp, adică să aibă o durată îndelungată de viaţă;3) Trebuie să sa fie convenabilă în tranzacţiile de cumpărare-vânzare;4) Trebuie să fie identică;5) Trebuie să aibă o capacitate înaltă de cumpărare;6) Trebuie să fie divizibilă, contribuind la exercitarea operaţiunilor şi afacerilor de diferite dimensiuni; 7) Trebuie să fie apărată orice falsificare.Masa monetară – totalitatea instrumentelor băneşti de care dispune ţara respectivă la momentul dat.Masa monetară include următoarele elemente:1) Banii în numerar (metalici şi hârtie) – ce asigură acoperirea tranzacţiilor comerciale;2) Banii scripturali (disponibilităţile semi monetare, ce relativ uşor pot fi transformaţi în bani în numerar (lichidităţi)). Masa monetară include următoarele agregate monetare:a) M1 (banii în numerar şi cecurile);b) M2 =M1 + depozitele la vedere + conturile pe termen scurt pe o sumă până la 100 mii $;c) M3 =M2 + conturile pe termen îndelungat în valoare de peste 100 mii $.Raportul dintre agregatul M3 şi PIB reflectă gradul de monetizare a economiei: Gm = M3/PIB*100O importanţă deosebită în reglarea masei monetare, are determinarea cantităţii de bani necesari pentru circulaţia de mărfuri şi servicii. Cantitatea de bani necesari pentru circulaţia de mărfuri şi servicii corespunde următoarei formule:CB = (P –C + Pc – Ar )/VP – preţurile la mărfuri si serviciiC – creditePc – plăţile curenteAr – achitările reciproceV – viteza de rotaţie a unităţii monetareReferitor la circulaţia banilor există mai multe teorii:1) Teoria Metalistă a0 banilor – ce a apărut în epoca mercantelistă. Potrivit acestei teorii valoarea şi capacitatea de cumpărare a monedei (banilor) depinde de cantitatea metalelor preţioase reflectată în moneda respectivă.2) Teoria Nominalistă a

Page 14: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

banilor, potrivit căreia banii reprezintă un instrument de calcul care este determinat de către organele statale.3) Teoria cantitativă a banilor, potrivit căreia valoarea şi capacitatea de cumpărare a banilor depinde de cantitatea lor aflată în circulaţie: cu cât există mai mulţi bani cu atât valoarea lor scade şi invers.4) I. Fisher – o variantă a teoriei cantitative a banilor, potrivit căreia valoarea banilor depinde de volumul de mărfuri, de nivelul de preţuri şi de viteza de rotaţie a unităţii monetare.

M = (T*P)/V5) Teoria Monetaristă a banilor, formulată de Milton Freedman – potrivit căreia cantitatea de bani aflată în circulaţie trebuie să crească cu acelaşi ritm de sporire a produsului intern brut

10. Sistemul economic: esenţa, funcţiile, formele

1. Sistemul economiei de piaţă şi modelele (formele) luiSistemul economic – totalitatea proceselor social-economice care parcurg în societate pe baza relaţiilor de proprietate existenteSistemul economic include următoarele elemente:1) Relaţiile social-economice bazate pe diferite forme de proprietate asupra resurselor şi rezultatelor activităţii economice;2) Formele organizatorice de gospodărie (individuală, colectivă, corporativă, colectivă, asociativă etc.);3) Mecanismele de reglaremacroeconomică (reglarea sistemului fiscal, masei monetare, ocupării forţei de muncă, reglarea ratei dobânzii etc.);4) Relaţiile şi legăturile dintre subiecţii activităţii economice (relaţiile contractuale de administrare, de arendă, concesiune).Sistemele economice se deosebesc în dependenţă de următoarele criterii:1) În dependenţă de forma principală de proprietate asupra resurselor investiţionale sistemele economice se divizează: Sistem de economie de piaţă; Sistem de economie de comandă.2) În dependenţă de ramurade bază a economiei: sistem agrar, sistem industrial, sistem informaţional3) În dependenţă de nivelul de dezvoltare economica sistemele economice pot fi: Sistem sclavagist Sistem feudal Sistem capitalistIstoria omenirii cunoaşte mai multe sisteme economice:1) Sistemul economiei de piaţă, bazat pe libera concurenţă, numit sistemul capitalismului pur2) Sistemul economiei mixte

Page 15: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

3) Sistemul economiei tradiţionale4) Sistemul economiei de comandăI. Sistemul economiei de piaţăAcest sistem a luat naştere în sec XVII şi a durat până la începutul secolului XX.Acest sistem economic are următoarele trăsături:1) Este bazat pe proprietate private asupra resurselor investiţionale şi asupra rezultatelor activităţii economice2) În acest sistem există concurenţa liberă, loială, perfectă între agenţii economici3) În acest sistem formarea preţurilor are loc în urma confruntării cererii şi ofertei4) În acest sistem există libertatea economică a producătorului de a decide: ce, cum, pentru cine de produs; şi a consumatorului de a alege bunurile necesare pentru consum5) În acest sistem are loc autoreglarea economiei de piaţăII. Sistemul economiei mixteActualmente funcţionează în majoritatea ţărilor lumii. Acest sistem economic a apărut la începutul secolului XX, în urma schimbărilor cardinale care au avut loc în economie:1) Dezvoltarea accelerată a procesului tehnico-ştiinţific2) Dezvoltarea rapidă a infrastructurii de producţie şi socială3) Apariţia noilor forme de concurenţă imperfectă4) Extinderea intervenţiei statului în activitatea economicăTrăsăturile sistemului economiei mixte:1) Sistemul dat este bazat pe 2 tipuri de proprietate: privată şi publică.2) Existenţa pluralismului formelor de proprietate 3) Existenta diferitor forme de gospodărie (I.I., S.A., întreprinderi mixte etc.)4) Existenta planificării activităţii economice la nivel micro şi macro. La nivel micro planificarea se manifestă în formă de strategii de marketing a întreprinderii respective. La macro nivel are loc planificarea indicativă care prevede elaborarea programelor de stat în diferite domenii de activitate.5) Îmbinarea mecanismelor pieţei (cererea, oferta, preţul, concurenţa) cu mecanismele reglării de stat (reglarea sistemului fiscal, masei monetare, salariul minim)6) Există libertatea deplina a agenţilor economici de a decide7) Existenţa diferitor forme de concurenţă (concurenta tip monopol, concurenţa monopolistică, concurenţa tip oligopol)8) În sistemul economiei mixte sunt elaborate programe de protejare socială a populaţiei (programa de susţinere a persoanelor cu dificultăţi, sistemul de pensionare, programe de dezvoltare socială)Avantajele:1) Asigură dezvoltarea

Page 16: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

echilibrată a economiei naţionale2) Contribuie la formarea preţului de echilibru3) Contribuie la concordanţa dintre cerere şi oferta la nivel macroeconomic4) Contribuie la utilizarea raţională a factorilor de producţie şi resurselor economice5) Contribuie la stimularea dezvoltării progresului tehnico-ştiinţificîn toate domeniile de activitate6) Asigură libertatea economică a agenţilor economiciDezavantajele:1) Nu poate înlătura aşa numita “legea junglei”, care duce la limitarea activităţii micului business2) Nu poate înlătura monopolismul în domeniul de producţie şi în domeniul de realizare a mărfurilor şi serviciilor3) Nu poate înlătura dezechilibrele economice (crizele economice, şomajul, inflaţia şi alte dezechilibre economice).4) În cadrul economiei mixte există mai multe modele:1) Modelul Nord - AmericanNumit anglo-saxon, aici se referă S.U.A., Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Canada etc.

Acest model are următoarele trăsături:1) Reducerea sectorului

public în economie2) Creşterea rolului pieţei

în reglarea activităţii economice3) Stimularea ofertei

(acordarea subvenţiilor)4) Formarea preturilor în

dependenţă de mecanismele pieţei5) Reducerea impozitelor

în scopul stimulării investiţiilor de capital6) Reglarea masei

monetare7) Diferenţierea

veniturilor8) Gradul redus desecuritate economică faţă de riscuri (de şomaj, sărăcie, boală)2) Modelul economiei de piaţă social – orientatLa care se refera Germania, Austria, Olanda etc.Acest model prevede:1) Creşterea ponderii sectorului de stat în economie (Germania 25%, alte tari 30%)2) Îmbinarea organică a mecanismelor pieţei cu protecţia socială a populaţiei (acordarea pensiilor şi diferitor ajutoare destul de înalte)3) Fixarea preturilor la mărfurile de prima necesitate şi asigurarea stabilităţii preţurilor4) Stimularea

Page 17: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

întreprinderilor mici şi mijlocii cât şi a gospodăriilor de fermieri ceea ce contribuie la formarea clasei mijlocii (75%) a populaţiei5) Diferenţa dintre salariul minim şi maxim constituie 1:243) Modelul Suedez (nordic)Suedia, Norvegia, Finlanda, DanemarcaAcest model prevede:1) Stabilirea unor rate înalte de impozitare în scopul asigurării şi acumulării resurselor necesare pentru satisfacerea nevoilor sociale (40% - 50% din nivelul veniturilor)2) Asigurarea echitaţii sociale şi reducerea inegalităţii în avere3) Asigurarea gratuită a serviciilor medicale şi de învăţământ4) Susţinerea şi dezvoltareasectorului cooperatist4) Modelul FrancezFranţa şi parţial Italia Acest model prevede:1) Extinderea sectorului public în baza naţionalizării întreprinderilor private şi îndeosebi a infrastructurii sociale. Actualmente în sectorul public al Franţei se creează 35% din producţia industrială2) Extinderea tendinţelor dirijiste în activitatea economică (programarea macroeconomică şi elaborarea programelor de stat de dezvoltare a economiei naţionale)3) Îmbinarea mecanismelor pieţei cu sistem de planificare indicativă5) Modelul JaponezNumit paternalist, aici se referă Japonia.Acest model prevede:1) Dezvoltarea marilor corporaţii si a companiilor transnaţionale care sunt susţinute de către stat (Honda, Nisan, Mitsubishi, MitsuMoto)2) Reglarea de stat a economiei în baza elaborării programelor economice naţionale3) Rămânerea în urmă a salariului de la ritmul de creştere a productivităţii muncii, ceea ce contribuie la scăderea costurilor de producţie şi la creşterea competitivităţii produselor4) Angajarea pe viaţă a lucrătorilor la firmele Japoneze.5) Existenţa sentimentuluide mândrie naţională şi patriotism6) Diferenţierea dintre venituri este relativ mică şi constituie cel mult 1:177) Clasa mijlocie este cea mai numeroasă şi constituie 85% - 90% din întreaga populaţieSistemul economiei tradiţionale şi economiei de comandăIII. Sistemul economiei tradiţionaleAcest sistem a apărut în anii ’50-’70 a sec. XX în urma destrămării sistemului colonial. În aceasta perioadă de timp fostele tari coloniale, au căpătat independenţa politică, fiind totodată dependente economic de tarile metropoleTrăsăturile:

Page 18: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

1) E bazat pe tehnică şi tehnologii devansate2) Există diferite forme degospodărie inclusiv gospodăria naturală (triburi)3) Există divizarea populaţiei în caste, există tradiţii vechi în domeniul de producţie, tradiţii religioase ce influenţează negativ asupra eficienţei economice.4) Este dezvoltat sectorul de stat care are ca funcţie de bază – dezvoltarea infrastructurii de producţie şi societate5) În aceste sistem are o pondere înaltă capitalul străin care utilizează resursele naturale şi forţa de muncă la un nivel jos.IV. Sistemul economiei de comandăAcest sistem a apărut în prima jumătate a sec. XX în U.R.S.S. (1917), iar după al doilea război mondial s-a constituit în unele ţări din Europa, Asia şi America Latină..Trăsăturile:1) Este bazat pe proprietatea de stat asupra mijloacelor de producţie şi asupra rezultatelor de producţie.2) Există planificarea centralizată a tuturor domeniilor planificate3) Există aprovizionarea şi redistribuirea centralizată a resurselor materiale, financiare şi de muncă.4) Lipseşte concurenţa liberă între producători5) Există dictatul producătorului faţă de consumator 6) În sistemul economiei de comandă avea loc dezvoltarea neproporţională a diferitor ramuri ale economiei naţionale7) Există monopolismul de stat în toate domeniile de activitate8) Existenţa dezechilibrelor între sectoarele şi ramurile de producţieÎn cadrul sistemului economiei de comandă existau mai multe modele:a) Modelul sovieticb) Modelul iugoslavc) Modelul polonezd) Modelul cubaneze) Modelul chinezActualmente rămăşiţi a sistemului economiei de comandă se păstrează în Coreea de Nord, Cuba şi parţial în China.

11. Întreprinderea: esenţa, funcţiile, formele

Întreprinderea – principala unitate a economiei naţionale în cadrul căreia se produc majoritatea bunurilor materiale şi a serviciilor.Întreprinderea ca unitate principală a economiei naţionale apare în baza diviziunii sociale a muncii şi autonomiei proprietăţii.Factorii ce influenţează întreprinderea:1) Gradul de înzestrare tehnică a întreprinderii;2) Nivelul de calificare a lucrătorilor întreprinderii;3) Gradul de independenţă

Page 19: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

economică a întreprinderii în luarea deciziilor: ce, cum, pentru cine de produs?4) Gradul de integrare a întreprinderii în circuitul economic intern şi extern;5) De nivelul de integrare în cadrul pieţei;6) Nivelul de competenţă şi flexibilitate a conducerii întreprinderii;7) Gradul de utilizare eficientă a factorilor de producţie în cadrul întreprinderii (muncii, capitalului, resurselor naturale).Trăsăturile întreprinderii:8) Întreprinderea este un organism social, care întruneşte un anumit număr de oameni, interdependenţa cărora contribuie la producerea de bunuri materiale şi servicii.9) Întreprinderea este unorganism tehnico-productiv, fiind înzestrată cu mijloace de producţie necesare pentru exercitarea procesului de producţie.10) Întreprinderea este un organism economic, care dispune de independenţă economică, autonomie deplină, care se încadrează în procesul de producere şi realizare a produselor fabricate.11) Întreprinderea este un organism dinamic, care este influenţat de progresul tehnico-ştiinţific şi de alţi factori interni şi externi12) Scopul final al întreprinderii este obţinerea profitului (Adam Smith, sec.XVIII) Funcţiile întreprinderii:1) Funcţia de cercetare-dezvoltare prevede:a) Cercetarea şi elaborarea proiectelor de dezvoltare a întreprinderii;b) Elaborarea programelor strategice de investire a capitalului;c) Perfecţionarea sistemului informaţional.2) Funcţia de producţie prevede:a) Combinarea factorilor de producţie în scopul organizării proceselor de producţie; b) Producerea de bunuri materiale şi servicii;c) Exercitarea controlului asupra calităţii produselor fabricate;d) Crearea condiţiilor normale de lucru a personalului de producţie şi administrative;e) Obţinerea profitului.3) Funcţia comercială prevede:a) Aprovizionarea întreprinderii cu materie primă, combustibil şi alte materiale necesare pentru exercitarea procesului de producţie;b) Organizarea comercializării produselor fabricate;

Page 20: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

c) Organizarea activităţii de reclamă.4) Funcţia financiar-contabilă prevede:a) Analiza veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii;b) Utilizarea eficientă a resurselor financiare de care dispune întreprinderea;c) Organizarea controlului financiar intern al întreprinderii.5) Funcţia de personal prevede:a) Angajarea şi destituirea din funcţii a personalului de producţie şi administrativ;b) Selectarea şi perfecţionarea cadrelor;c) Asigurarea stimulării materiale şi morale a lucrătorilor întreprinderii.6) Funcţia statistică şi juridică prevede:a) Elaborarea şi prezentarea la timp a datelor statistice referitor la activitatea economio-financiară a întreprinderii;b) Argumentarea juridică a deciziilor luate de conducerea întreprinderii şi a contractelor încheiate între întreprinderi.7) Funcţia managerială prevede:a) Determinarea obiectivelor care trebuie să fie realizate într-o anumită perioadă de timp;b) Determinarea structurii întreprinderii şi coordonarea activităţii tuturor subdiviziunilor întreprinderii;c) Exercitarea controlului tuturor subdiviziunilor din întreprinderea respectivă.8) Funcţia de marketingprevede:a) Studierea cerinţelor consumatorului (clienţilor) faţă de produsele întreprinderii şi a gradului de satisfacere a cerinţelor acestora;b) Căutarea noilor pieţe de desfacere;c) Elaborarea şi promovareaproduselor noi pe anumite segmente ale pieţii respective;d) Promovarea produselor prin intermediul canalelor directe şi indirecte de distribuţie a mărfurilor;e) Determinarea canalelor de distribuţie a produselor destinate pentru realizare;f) Organizarea publicităţii loiale a produselor şi serviciilor şi imaginii întreprinderii. Criteriile de clasificare şi formele organizatorice ale întreprinderilor Principalele criterii de clasificare a întreprinderilor sunt:1) În dependenţă de forma de răspundere patrimonială:

Page 21: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

a) Întreprinderi-persoanefizice (răspundere nelimitată, cu întreg patrimoniul);b) Întreprinderi-persoane juridice (răspunde cu acea parte cu care a contribuit).2) În dependenţă de forma de proprietate:a) Întreprinderi private;b) Întreprinderi publice;c) Întreprinderi mixte.3) În dependenţă de ramura de activitate:a) Întreprinderi industriale;b) Întreprinderi agrare;c) Întreprinderi de transport;d) Întreprinderi de construcţie.4) În dependenţă de forma de asociere:a) Societăţi pe acţiuni (S.A.);b) Societăţi cu răspundere limitată (S.R.L.);c) Societăţi cooperative (de consum, de producţie).5) În dependenţă de dimensiune:a) Microîntreprinderi (întrunesc până la 9 lucrători; au o cifră de afaceri până la 3 mln. lei);b) Întreprinderi mici (întrunesc până la 49 lucrători; au o cifră de afaceri până la 25 mln. lei);c) Întreprinderi mijlocii (întrunesc până la 249 lucrători; au o cifră de afaceri până la 50 mln. lei);d) Întreprinderi mari (întrunesc peste 250 lucrători; iar cifra de afaceri este de peste 50 mln. lei). În conformitate cu

legislaţia în vigoare în R.M. există următoarele forme organizatorico-juridice de întreprinderi:

1) Î.I. (întreprindere individuală) – persoana fizică, răspundere nelimitată.2) Societate în nume colectiv – întruneşte 2 sau mai multe persoane care activează în baza de contract; persoană fizică şi răspunde cu întreg patrimoniul.3) Societate în comandită – întruneşte 2 sau mai multe persoane dintre care o persoană – comandit, iar restul – comanditari.Comanditul – răspunde pentru obligaţiunile societăţii cu întregul patrimoniuComanditarul – răspunde cu acea parte a capitalului care a fost depusă în momentul iniţierii întreprinderii (cu ponderea de capital pe care a alocat-o în societate).4) S.R.L (societate cu răspundere limitată) – persoană fizică, răspundere limitată, întruneşte de la 2 până la 50 persoane. Fiecare depune o anumită sumă de bani pentru care şi răspunde. 5400 lei – capitalul iniţial

Page 22: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

5) S.A. (societate pe acţiuni) – persoana juridică, răspundere limitată, întruneşte mai multe persoane. Întreprinderea este bazată pe capitalul divizat în acţiuni.S.A. are de la 50 lucrători în sus; capitalul statutar fiind de – 500.000 lei. S.A. emite acţiuni şi obligaţiuni (cca. 80% acţiuni, şi cca. 20% obligaţiuni). S.A. înfăptuieşte emisia acţiunilor simple(ordinare) – venit variabil şi acţiuni privilegiate (preferenţiale) – venit stabil indiferent de rezultatele muncii.Acţiunea – hârtie de valoare posesorul căreia primeşte venit sub formă de dividend.Posesorul acţiunii primeşte dobânda fixă, iar după expirarea termenului, întoarce obligaţiunea întreprinderii respective primind nominalul ei. Acţiunile se vând şi se cumpără la bursa de valori. Cursul acţiunii reprezintă raportul dintre dividendul obţinut şi rata dobânzii respective:

CA = D /d' *100% ex: CA=12/3 *100=400CA – cursul acţiunii;D – dividendul;d' – rata dobânzii (acţiunii).Obligaţiunea – reprezintă o hârtie de valoare care aduce posesorului un venit sub formă de dobândă (procent). 6) Întreprinderea cooperativa de producţie – reprezintă o persoană juridică care întruneşte 3 şi mai multe persoane. Această întreprindere activează în scopul exercitării activităţii antreprenoriale.7) Întreprinderea de arendă – persoană fizică sau juridică; răspundere limitată. Este întemeiată pe baza arendei patrimoniului de la agenţi economici privaţi sau întreprinderile publice pentru o anumită perioadă de timp.8) Întreprindere colectivă – care aparţine lucratorilor întreprinderii respective. Fiecare lucrător dispune de o pondere în patrimoniul întreprinderii.9) Întreprindere de stat – care este creată din contul mijloacelor bugetului de stat şi dirijată de către organele respective.10) Întreprindere municipală – care este creată din mijloacele organelor municipale respective.11) Întreprindere mixtă – sunt bazate pe capitalul public şi cel privat.

12. Principalii indicatori economici a activităţii întreprinderii

Actualmente în ţările dezvoltate are loc tendinţa de concentrare a întreprinderilor.Concentrarea – este un proces de sporire a dimensiunilor întreprinderilor pe baza investirii unei părţi din profitul întreprinderii. Acest proces este influenţat de următorii factori:1) Capitalizarea unei părţi a profitului întreprinderii;2) Procurarea creditelor bancare la o rată a dobânzii mică;3) Emisia hârtiilor de valoare;4) Fuziunea întreprinderilor.Concentrarea se manifestă în următoarele 3 forme principale:1) Concentrarea pe orizontală care prevede întrunirea întreprinderilor, care produc bunuri similare bazate pe aceleaşi tehnologii de producţie.

Page 23: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2) Concentrarea pe verticală care prevede întrunirea întreprinderilor aflate la diferite stadii a procesului de producţie (Holding).3) Concentrarea conglomerată care prevede întrunirea întreprinderilor din diferite domenii cu scopul de a cuceri noi pieţe de desfacere şi de a obţine profituri majorate.Metodele de concentrarea a întreprinderii:a) Metoda de absorbţie care prevede concentrarea în baza procurării pachetului de control al acţiunilor sau a procurării patrimoniului întreprinderii relativ slabe (50% +1 acţiune).b) Metoda de fuziune care prevede întrunirea a 2 sau mai multe întreprinderi şi formarea unei întreprinderi noi.Indicatorii întreprinderii pot fi grupaţi în:1) Indicatori naturali (fizici)exprimaţi în tone, decalitri, litri, m2

, ş.a.2) Indicatori valorici (băneşti) – lei, dolari, euro.1) Indicatorii fizici (naturali):a) Produsele finite (tone, metri, decalitri);b) Semifabricatele utilizate în interiorul întreprinderii şi destinate pentru comercializare;c) Materia primă aflată în procesul de producţie, inclusiv combustibil, energia electrică, apa etc.d) Serviciile prestate de către întreprinderile altor agenţi economici (întreprinderilor terţe) şi populaţie.2) Indicatorii băneşti (valorici):a) Producţia globală (Pg) – reprezintă suma valorii producţiei finite, semifabricatelor, materiei prime şi serviciilor.b) Producţia marfă (PM) – reprezintă producţia destinată pentru comercializare.c) Producţie realizată – reprezintă producţia care este realizată direct consumatorilor angro sau cu amănuntul.d) Cifra de afaceri – reprezintă suma tuturor veniturilor încasate de întreprindere (venituri de la realizarea mărfurilor, de la prestarea serviciilor, realizarea hârtiilor de valoare şi veniturile obţinute de pe conturile bancare.)e) Valoarea adăugată brută – reprezintă valoarea nou creată fără cheltuielile materiale.

VAB=VAB – CMf) Valoarea adăugată netă – reprezintă partea din valoarea adăugată brută, care rămâne după excluderea amortizării şi a impozitelor indirecte.

VAN=VAB – A – Impozite Indirecteg) Profitul brut – reprezintă diferenţa dintre cifra de afaceri şi costul de producţie

PB=CA – CPh) Profitul net – reprezintă acea parte din profitul brut care rămâne după achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii (cheltuielile obligatorii)

Page 24: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

PN=PB – I – Co

13. Sectorul public: necesitatea, dimensiunile, bunurile, externalităţile

Sectorul public - reprezintă acea parte a economiei naţionale care este administrată de către organele statale.Sectorul public include:a) administraţiile publice centrale şi locale;b) întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale;c) activitatea publică în domeniul economic;d) organizaţiile publice (non – guvernamentale).Necesitatea existenţei şi funcţionării sectorului public este determinată de următorii factori:1) De necesitatea de a produce anumite bunuri şi a presta anumite servicii care nu pot fi create în sectorul privat (securitatea naţională, apărare naţională);2) De necesitatea dezvoltării infrastructurii de producţie şi socială (drumul, aeroportul etc);3) De necesitatea rezolvării unor probleme sociale;4) De necesitatea reducerii externalităţilor negative (poluarea aerului, solului etc)Direcţiile cheltuielilor din sectorul public sunt:1) Cheltuielile pentru susţinerea sferei bugetare;2) Pentru dezvoltarea infrastructurii de producţie şi sociale,3) Subvenţiile acordate întreprinderilor din sectorul public;4) Dobânzile pentru creditele obţinute din interior şi exterior.Economistul german Adolf Wagner a formulat legea cheltuielilor publice potrivit căruia, cheltuielile publice cresc cu un ritm mai rapid decât PIB. Aceasta se explică prin aceea că cresc cu un ritm înalt cheltuielile pentru instruire, sănătate, apărare şi alte cerinţe sociale.Veniturile în sectorul public sunt obţinute din contul următoarelor surse: Din contul impozitelor directe; Impozite indirecte; Veniturile de la privatizare.Bunurile publice şi externalităţileBunul public – reprezintă un bun care satisface nevoile unei persoanei sau a societăţii în ansamblu.Bunurile publice pot fi grupate:1. bunuri publice pure – consumul cărora de către o persoană nu afectează consumul acestui bun, de alte persoane sau de societate.2. bunuri private – consumul cărora de către o persoană sau a unei comunităţi afectează (reduce) consumul acestui bun a altor persoane sau a societăţii în ansamblu.

Page 25: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

3. bunuri mixte – includ caracteristici atât a bunurilor publice pure cât şi a bunurilor private.4. bunuri utile comunităţii – bunurile care sunt distribuite în cantităţi mari societăţii.Un rol important în economie joacă externalităţile.Externalităţile – reprezintă un câştig sau o pierdere suportată de către oameni în urma activităţii atât a producătorilor cât şi a consumatorilor.Externalităţile pot fi divizate în 2 grupe: externalităţi pozitive; externalităţi negative.Externalităţi pozitive – e considerată în cazul când ea contribuie la creşterea volumului de producţie şi la îmbunătăţirea nivelului de trai a populaţiei.Externalităţi negative – reprezintă acea externalitate care aduce daună mediului ambiant, considerată atunci când scade volumul de producţie şi are loc afectarea mediului ambiant (poluarea aerului, solului, apei etc.).Cauzele externalităţilor negative:1. interacţiunea ineficientă dintre sistemul economic şi mediul ambiant;2. lipsa depozitelor pentru utilizarea deşeurilor;3. interacţiunea dintre producere şi consum, dintre producători şi consumatori;4. dreptul incomplet (limitat) de proprietate.Măsurile de combatere (reducere) a externalităţilor negative:1. aplicarea taxelor pentru întreprinderilor care generează externalităţi negative;2. stabilirea unor standarde referitor la calitatea apei, aerului, produselor şi exercitarea controlului strict pentru respectare acestor standarde;3. aplicarea legilor şi actelor normative faţă de persoanele care încalcă regimul ecologic;4. fuzionarea întreprinderilor;5. organizarea negocierilor dintre conducerea întreprinderii şi populaţia situată în razele întreprinderii.

14. Economia mediului şi sursele de finanţare a sectorului public

Economia mediului – reprezintă ansamblul de măsuri orientate spre reducerea poluării mediului ambiant atât la nivel naţional cât şi la nivel planetar; reprezintă un sistem de protejare a mediului ambiant şi în primul rând de reducere a nivelului poluării aerului, apei, pădurilor, solului la nivel naţional şi planetar.La nivel naţional aceste măsuri prevăd: aplicarea sancţiunilor stricte faţă de întreprinderile care generează poluarea aerului, apei, solului, faunei etc. exercitarea controlului ecologic de stat referitor la standardele şi normele ecologice (calitatea apei, aerului, solului etc.) elaborarea licenţelor de emisie a gazelor toxice şi a permisiunilor transferabile. La nivel planetar. Externalităţile sunt numite transfrontiere şi se manifestă în următoarele forme:a) ploile acide care dăunează aerul, apa, solul.

Page 26: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

b) Încălzirea globalăplanetară.c) Criza planetară în domeniul resurselor regenerabile (alunecări de teren, inundaţiile etc.).d) Criza resurselor neregenerabile (reducerea resurselor de petrol, gaze, cărbune şi alte bogăţii subterane). Resursele regenerabile sunt utilizate extensiv ceea ce influenţează negativ mediul ambiant. Resursele neregenerabile (petrolul, gazul, cărbunele) la fel sunt utilizate extensiv ceea ce contribuie la creşterea costurilor şi a preţurilor de realizare.Măsuri de reducere a externalităţilor planetare:a) Încheierea acordurilor între state referitor la măsurile pentru reducerea poluării mediului ambiantb) Obligarea ţărilor aflate în curs de dezvoltare să aplice tehnică şi tehnologii noi avansate în scopul reducerii poluării mediului ambiant.c) Organizarea convenţiei cu privire la încălzirea globală a pământului.d) Criza resurselor naturale care se manifestă în următoarele forme: Reducerea resurselor regenerabile (a terenurilor agricole, a pădurilor ceea ce influenţează negativ asupra florei faunei) Reducerea substanţială a resurselor neregenerabile în urma intensificării producţiei industriali (reducerea rezervelor de gaze, petrol, cărbune).Finanţarea sectorului publicSectorul public are 4 surse de finanţare:1. impozitele;2. taxele de folosinţă;3. împrumuturile de stat;4. emisia monedei.1. Impozitele – reprezintă o plată achitată la stat care formează sursa principală a veniturilor în bugetul de stat.Ca sursă de finanţare a sectorului public impozitele se divizează în: impozite directe; impozite indirecte.Impozite directe – sunt impozitele care sunt încasate de la venit, de la avere, de la moştenire şi de la realizarea hârtiilor de valoare.Impozite indirecte – sunt impozitele încasate de la realizarea mărfurilor şi serviciilor şi nu depind de nivelul venitului.Impozitele indirecte se manifestă în următoarele forme: taxa de valoare adăugată (TVA) – reprezintă o taxă percepută pe valoarea adăugată a bunurilor, la fiecare etapă de producţie. Accizele – reprezintă impozitul perceput la vânzarea unor anumitor categorii de bunuri cum ar fi alcoolul, cafeaua etc. Taxele vamale – variază în diferite ţări. Taxele vamale sunt legate şi din punct de vedere protecţional. Ele sunt un moment important în sistemul vamal.2. Taxa de folosinţă – reprezintă suma pe care un individ o plăteşte pentru bunurile şi serviciile furnizate din sectorul public (taxele pentru instruire, pentru serviciile de judecată, de notariat etc.).3. Împrumuturile de stat

Page 27: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

(guvernamentale) sunt interne şi externe. Aceste împrumuturi sunt obţinute de către Guvern în scopul de a acoperi deficitul bugetar.Moldova are 3 mlrd lei datorii interne şi 2,6 mlrd dolari datorii externe.4. Emisia monedei. Emisia suplimentară de monedă este cauzată de creşterea volumului de mărfuri şi servicii sau de situaţii excepţionale (război, tensiuni, crize)

15. Factorii şi neofactorii de producţie

Factorii de producţie reprezintă totalitatea resurselor materiale si umane, care pot fi atrase, alocate şi utilizate în procesul de producere a bunurilor şi serviciilor.Factorii de producţie nu trebuie confundaţi cu resursele economice. Resursele economice devin factori de producţie numai şi numai în procesul de producţie.Factorii de producţie se deosebesc de resursele economice deoarece ei cuprind acea parte din resurse care este utilizată în procesul de producţie.Factorii de producţie pot fi analizaţi la nivel micro, mezo, macro şi mondoeconomic.Exista 4 grupe de factori de producţie: 1. munca 2. natura 3. capitalul 4. neofactorii

Munca şi natura sunt consideraţi ca factori primari şi originali de producţie. Munca, natura şi capitalul luaţi în ansamblu formează factorii tradiţionali de producţie.Prima dată în gândirea economică a analizat factorii primari de producţie economistul William Petty. El afirma că munca este tatăl iar pământul este mama avuţiei. Factorii tradiţionali de producţie pentru prima dată au fost studiaţi de Adam Smith şi J.Baptiste Say. Say a formulat teoria celor 3 factori de producţie, afirmând că munca ca factor de producţie generează salariul, natura ca factor de producţie generează renta iar capitalul ca factor de producţie generează profitul.Munca – reprezintă un factor de producţie care reflectă procesul de utilizare a capacităţilor fizice şi intelectuale ale omului cu scopul producerii bunurilor economice.Munca joacă un rol decisiv deoarece ea contribuie la crearea bunurilor economice, pune în mişcare ceilalţi factori de producţie, contribuie la crearea neofactorilor de producţie.Munca are 2 laturi: Fizică – reflectă procesul de consum a energiei fizice, musculare. Intelectuală – reflectă procesul de consum a energiei nervoase.Munca ca factor de producţie are următoarele trăsături:1. Munca reprezintă un element asociativ al societăţii şi nu poate fi desprins de personalitatea respectivă.2. Munca contribuie la crearea bunurilor materiale şi a serviciilor, deoarece ea are caracter creativ şi contribuie la utilizarea altor factori de producţie.3. Munca are caracter conştient şi prin aceasta se deosebeşte de activitatea animalelor.4. Munca are dimensiuni calitative şi cantitative. Cantitative – orele de muncă, zile, săptămâni, luni, ani; Calitative – gradul de calificare şi profesionalism a lucrătorilor.Pentru a ridica eficienţa economică a muncii este necesar de perfecţionat forţa de muncă prin sistemul de recalificare şi reciclare.La baza muncii ca factor de producţie se află populaţia: - populaţia activă (16-62 ani) 1milion 393 mii 47,7% - populaţia ocupată 1milion 303 mii 44,7%

Page 28: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

- populaţia neocupată 90mii 6,4%În Republica Moldova: copii-27,9%resurse de muncă-59,5%

pensionari-12,6%În urma progresului tehnic – ştiinţific are loc tendinţa de scădere a volumului de muncă a persoanelor încadrate în timpul muncii. Media de viaţă-74ani Munca-8ani. Timp liber-31ani. Igiena,somn-19ani. Natura – reprezintă totalitatea elementelor care sunt atrase de către oameni pentru crearea bunurilor materiale şi serviciilor.Natura include: a) pământul b) bogăţiile subterane c) pădurile(flora si fauna) d) resursele de apă e) aerulNatura ca factor de producţie are următoarele trăsături:1) Natura este un factor original şi primar. Originalitatea naturii constă în faptul că elementele ei(majoritatea resurselor naturii) sunt neregenerabile. 2) Natura oferă bunurimateriale ,materie primă, surse energetice.3) Natura reprezintă locul unde se desfăşoară majoritatea activităţilor economice.4) Natura are dimensiuni cantitative şi calitative.5) Natura se manifestă înformă materială. Principalul element al naturii este Pământul - fondul funciar. Pământul serveşte ca bază în procesul de organizare şi dezvoltare a producţiei agricole şi siviculturii. Pământul include: terenurile arabile, plantaţiile multianuale, păşuni. terenurile destinate pentru fondul forestier terenuri destinate pentru construcţii speciale terenuri destinate pentru localităţi. Pădurile. Viile. Terenurile locative etc.Factorul de producţie natura este însoţit de următoarele tendinţe:a) Tendinţa de reducere a terenurilor agricole în urma atribuirii unor terenuri pentru construcţii cu destinaţie productivă şi neproductivă;b) Reducerea resurselor materiale în urma exploatării intensive a bogăţiilor subterane;c) Creşterea costurilor de extragere a resurselor şi sporirea preţurilor la resursele naturale.

Page 29: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Capitalul – reprezintă totalitatea bunurilor economice acumulate şi reproductibile care sunt utilizate pentru producerea de noi bunuri destinate pentru realizare în scopul obţinerii unui anumit profit. Capitalul pentru prima dată ca factor de producţie a fost analizat de către Adam Smith.În dependenţă de natura sa capitalul se divizează în capital real şi capital financiar. În practica cotidiană capitalul fizic este numit capital real. Capitalul Real – numit capital tehnic sau fizic este capitalul materializat în mijloace de producţie (materie primă, semifabricate, utilaje, instalaţii etc.).Capitalul Financiar – ce se manifestă în formă de bani în numerar, depozite bancare, hârtii de valoare.Capitalul real şi capitalul financiar luate în ansamblu formează Capitalul Economic.Capitalul Real la rândul său se împarte în: Capital Fix şi capital Circulant.Capitalul Fix – acea parte a capitalului real ce participă în mai multe cicluri de producere păstrându-şi forma sa naturală şi care transmite (transferă) treptat valoarea sa asupra produsului nou pe măsura uzurii sale.Capitalul fix include:a) capital fix activ – utilajele, maşinile de transmitere, aparate de calcul, care servesc ca condiţie în procesul de producţie.b) capital fix pasiv – clădirile cu destinaţie productivă.Capitalul Circulant – reprezintă acea parte a capitalului real ce participă într-un un singur ciclu de producere şi îşi transferă valoarea sa în întregime asupra produsului nou creat.Capitalul circulant include:a) materia primă, b) materialele de producţie,c) semifabricatele, d) combustibil, energia electrică.e) Salariul lucrătorilor Capitalul ca factor de producţie se află mereu în mişcare trecând consecvent prin 3 stadii:1) Transformarea capitalului din formă bănească, în forma productivă (în această stadie are loc aprovizionarea întreprinderii cu mijloace de producţie şi cu forţă de muncă). 2) Transformarea capitalului productiv în capital marfă (la această stadie are loc combinarea factorilor de producţie şi exercitarea procesului de producţie cu scopul obţinerii mărfurilor respective). 3) Transformarea capitalului marfar în capital bănesc (la această stadie are loc procesul de realizare a mărfurilor fabricate).Trecerea consecutivă a capitalului dintr-o stadie în altă stadie constituie circuitul capitalului.Mişcarea în continuu a capitalului constituie circulaţia capitalului.Capitalul Fix în procesul exploatării sale suferă uzura fizică şi uzura morală.Uzura Fizică – înseamnă pierderea treptată a capacităţilor de producţie (tehnice) a capitalului fix.Asupra uzurii fizice a capitalului fix influenţează următorii factori: calitatea capitalului fix. nivelul de exploatare a capitalului fix. nivelul de calificare a lucratorilor care exploatează capitalul fix. reparaţia la timp a

Page 30: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

capitalului fix. Pentru înlocuirea uzurii fizice a capitalului fix la întreprinderi sunt create fonduri de amortizare. Raportul dintre fondul de amortizare şi valoarea capitalului fix constituie rata amortizării.Rata de amortizare: a' = A/CF*100%Uzura morală a capitalului fix înseamnă pierderea treptată a valorii capitalului fix în urma creşterii productivităţii muncii şi în urma ieftinirii capitalului fix. Pentru înlocuirea uzurii fizice şi uzurii morale sunt aplicate afară de fondurile de amortizare investiţiile respective de capital.Neofactorii de producţie Neofactorii de producţie sunt următorii:1) Progresul tehnico-ştiinţific ce contribuie la:a) la mecanizarea şi diversificarea proceselor de producţieb) la apariţia tehnologiilor noi performantec) la apariţia surselor noi dematerie primă şi de surse energetice alternatived) perfecţionarea sistemului de comercializare şi transportare a produselor.e) perfecţionarea organizării activităţii manageriale.2) Sistemul informaţional ce contribuie la:a) Automatizarea proceselor de producţie fără implicarea omului.b) Conducerea de la distanţă a aparatelor şi a utilajelor.c) Planificarea, lansarea şi controlul proceselor de producţied) Robotizarea procesului de producţie.3) Capitalul uman – reprezintă stocul de cunoştinţe şi experienţă acumulată în fiinţa umană care aduc venit potenţial pe viitor. Capitalul uman are 2 particularităţi:a) în calitate de capital uman apare instruire profesională şi experienţă de muncă.b) la baza capitalului uman c) se află investiţiile făcute în instruire, ştiinţă, cultură, ocrotirea mediului.4) Abilitatea întreprinzătorului.Întreprinzătorul ca neofactor de producţie trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: să fie strateg să fie administrator să fie manager să fie comerciant să fie negociator să fie riscant să fie executor al propriilor decizii.Întreprinzătorul ca neofactor de producţie îndeplineşte următoarele funcţii: funcţia productivă; funcţia de risc

Page 31: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

funcţia de inovator funcţia de manager privaz şi colectiv.

Întreprinzătorul ca neofactor de producţie are următoarele drepturi:1) are dreptul să creeze întreprinderi noi, să le reorganizeze sau să le lichideze;2) are dreptul să procure mijloace de producţie de la alte persoane juridice inclusiv şi proprietatea intelectuală,3) are dreptul să participe cu patrimoniul său în activitatea altor subiecţi de gospodărire;4) are dreptul să se folosească de orice resurse economice inclusiv de resurse naturale şi resurse intelectuale,5) are dreptul să elaboreze programe de producţie, să aleagă furnizorii şi consumatorii produselor fabricate;6) v să stabilească preţurile şi tarifele la mărfurile fabricate în dependenţă de cererea şi oferta pieţei;7) are dreptul să deschidă conturi în băncile comerciale şi să exercite operaţiuni necesare;8) are dreptul să angajeze şi să elibereze din funcţie personalul în conformitate cu legislaţia în vigoare;9) are dreptul să determine nivelul salariului în dependenţă de rezultatele muncii reale a lucrătorului;10) are dreptul să participe în relaţiile economice extern ca persoană juridică;11) are dreptul să înfăptuiască operaţiuni de valută în corespundere cu legea în vigoare;12) are dreptul să se folosească liber de profitul obţinut după plătirea impozitelor şi altor plăţi obligatorii;13) are dreptul să se folosească de infrastructura de producţie şi socială;14) are dreptul să contesteze orice decizie înfăptuită de organele de stat.

Întreprinzătorul ca neofactor de producţie are următoarele obligaţiuni:1) să respecte libera concurenţă, să asigure calitatea produselor, să ţină cont de drepturile consumatorilor;2) să încheie contracte cu agenţii economici, inclusiv contracte cu angajaţii şi cu sindicatele;3) este obligat să se achite la timp cu plăţile în buget, cu plăţile în fondul social şi cu salariile;4) să plătească un salariu numai jos de minimum;5) să creeze condiţii normale de activitate.

16. Combinarea şi substituirea factorilor de producţie. Productivitatea factorilor de producţie Combinarea factorilor de producţie – reprezintă un model, o corelare dintre factorii producţie în aspect cantitativ, calitativ şi structural în scopul producerii de bunuri economice. Există 2 forme de combinare:

Page 32: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Combinare tehnică – prevede unirea fizică a factorilor de producţie, a unei cantităţi de lucratori cu o anumită cantitate de maşini şi utilaje.Combinare economică – presupune unirea factorilor de producţie astfel încât cu cheltuieli minime de factori de producţie de obţinut rezultate maxime.Odată cu dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific, întreprinderea permanent schimbă corelarea dintre factorii de producţie, exercită substituirea unor factori de producţie cu alţi factori de producţie mai productivi, moderni şi ieftini.Substituirea – reprezintă un proces de înlocuire a unei părţi (cantităţi) dintr-un factor de producţie cu alte părţi din alt factor de producţie.În economia de piaţă producătorii permanent se confruntă cu problema alegerii optime a combinării factorilor de producţie. De la această alegere depinde sporirea volumului de producţie, randamentul factorilor de producţie şi obţinerea profitului.Schimbările care se produc în factorii de producţie şi influenţa lor asupra creşterii volumului de producţie sunt reflectate în legea randamentelor neproporţionale.Randamentele neproporţionale se manifestă în 3 forme:a) randamente proporţionale (constante) – ce reflectă situaţia când volumul de producţie creşte în acelaşi ritm ca şi volumul cheltuielilor de factori de producţie.b) randamente crescânde – reflectă situaţia când volumul de sporire a producţiei este mai înalt decât ritmul de creştere a cheltuielilor de factori de producţie.c) randamente descrescânde – reflectă situaţia când ritmul de creştere a volumului de producţie rămâne în urmă (mai mic) de la ritmul de creştere a cheltuielilor de factori de producţie.Pe lângă legea randamentelor neproporţionale funcţionează legea randamentelor marginale descrescânde. Potrivit acestei legi, creşterea factorului variabil (munca) duce la sporirea volumului de producţie până la un anumit punct, dincolo de care are loc scăderea volumului de producţie devenind negativ.Eficienţa economică a combinării şi substituirii factorilor de producţie îşi găseşte expresia în productivitatea acesteia. Productivitatea factorilor de producţie reprezintă raportul dintre volumul de producţie obţinut şi factorii de producţie utilizaţi: W = Q / F *PuÎn urma creşterii progresului tehnico-ştiinţific are loc sporirea volumului de producţie cu cheltuieli reduse la fiecare unitate de produs, ce se reflectă în legea creşterii productivităţii factorilor de producţie.Productivitatea factorilor de producţie se manifestă în următoarele forme:1) productivitatea naturală (fizică) care reflectă randamentul factorilor de producţie în formă naturală (tone, decalitri, km).2) productivitatea valorică care reprezintă randamentul valoric (în formă bănească) al factorilor de producţie(lei, euro, dolari).3) productivitatea brută ce reflectă randamentul factorilor de producţie luaţi în ansamblu, antrenaţi la întreprinderea respectivă.4) productivitatea netă ce reflectă raportul dintre volumul de producţie şi factorii de producţie utilizaţi fără amortizare.5) productivitatea parţială ce reflectă randamentul unui factor de producţie luat în parte.6) productivitatea medie(unitară) prezintă randamentul calculat la o unitate de produs sau la un lucrător.7) productivitatea

Page 33: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

marginală care reflectă sporul unei unităţi de produs în baza utilizării factorilor de producţie respectivi.

Wm = ΔQ / ΔFPu

Asupra productivităţii şi randamentului factorilor de producţie influenţează următorii factori:a) factorii naturali (solul ,petrolul, materii prime, materiale).b) factorii tehnici (nivelul de mecanizare, automatizare a proceselor de producţie).c) factorii economici (nivelul de calificare a lucrătorilor, nivelul de stimulare, forma de organizare a activităţii întreprinderii, gradul de cointeresare materială a lucrătorilor în rezultatul muncii sale).d) factorii sociali (nivelul de trai, condiţiile de muncă ale întreprinderii).e) factorii psihologici (climatul în colectivul de muncă, în familie).f) factorii structurali (prevăd modificările structurale atât la nivel micro cât şi la nivel macro, schimbarea conducerii).g) factorii integraţionişti (reflectă gradul de integrare a întreprinderii în piaţa internă şi externă).Principalele forme a productivităţii factorilor de producţie sunt: productivitatea muncii randamentul capitalului.

Productivitatea muncii – reprezintă cantitatea de produse obţinute într-o anumită perioadă de timp sau cantitatea de timp pentru obţinerea unei unităţi de produse.

WL=Q/L sau WL=L/Q Există şi productivitatea marginală – reflectă raportul dintre sporul volumului de producţie cu o unitate în urma cheltuielilor factorilor de muncă.

WLmg = ΔQ / ΔLRandamentul capitalului – reprezintă necesarul de capital pentru producerea (obţinerea) unei unităţi de produs.

WK = K/QRandamentul marginal al capitalului – reprezintă raportul dintre sporirea capitalului şi sporirea volumului de producţie:

WKmg = ΔK / ΔQ 17. Costul de producţie: esenţa, rolul, structura, tipologia. Căile de reducere a costului de producţie

Costul de producţie – reprezintă o categorie economică care reflectă totalitatea cheltuielilor exprimate în expresie valorică suportate de întreprindere pentru producerea de bunuri materiale şi servicii.Costul de producţie reprezintă o parte componentă a preţului de realizare a mărfurilor. Funcţiile costului de producţie:1) Funcţia de măsurare a cheltuielilor necesare întreprinderii pentru producerea unui anumit volum de producţie.2) Funcţia de formare apreţurilor de realizare la produsele fabricate.3) Funcţia de control şireglare a activului economic, a utilizării factorilor de producţie.4) Funcţia de determinare a

Page 34: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

rentabilităţii şi eficienţei economice a întreprinderii (veniturile trebuie să întreacă costurile).Tipologia, clasificarea costurilor de producţie.Clasificarea costurilor de producţie este bazată pe următoarele principii:1) În dependenţă de natura şi structura costurilor de producţiea) Costuri materiale – cheltuieli pentru materiale, materie primă, semifabricate, energie, salariul lucratorilor angajaţi în producerea bunurilor şi serviciilor.b) Costuri salariale – include salariile tuturor lucrătorilor, cheltuielile pentru fondul social, cheltuielile pentru asistenţa medicală (2,5%).c) Costuri generale – includ cheltuielile pentru: plata dobânzilor, chirie, amenzi şi alte cheltuieli de ordin general.2) În dependenţă de modul de calcul costurile se divizează:a) Costul explicit - care include cheltuielile legate de procurarea mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă.b) Costul implicit - care include cheltuielile interne şi care nu prevăd cheltuieli pentru terţi, cheltuielile legate de resursele proprii ale întreprinderii.c) Costul contabil - care include costul explicit şi amortizarea.d) Costul economic - care include costul contabil şi costul implicit.3) În dependenţă de forma organizatorică a întreprinderii:a) Costul de secţie – care include cheltuielile legate de instalarea utilajului, de materie primă, materialele, combustibilul şi salariul lucrătorilor productivi.b) Costul de uzină – care include costul de secţie şi alte costuri de producţie legate de producerea şi realizarea mărfurilor, cheltuieli legate de amortizarea capacităţii fixe.c) Costul comercial (complet) – care include cheltuielile legate de ambalare, depozitare, realizarea mărfurilor şi serviciilor.

4 În dependenţă de dimensiunia) Costuri globale (CG) care include: 1.Costul fix 2.Costul variabil3.Costul total (CT)Costul fix – include cheltuielile care ne influenţează direct la dinamica (sporirea) volumului de producţie Exemple: - cheltuieli pentru întreţinerea aparatului administrativ; - cheltuieli pentru amortizare; - cheltuieli pentru chirie; - cheltuieli pentru salariul aparatului administrativ; - alte cheltuieli de ordin generalCostul variabil – este costul care influenţează direct asupra modificării volumului de producţie.Costul variabil include:- cheltuieli pentru materie primă;- cheltuieli pentru materiale;- cheltuieli pentru combustibil;

Page 35: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

- cheltuieli pentru energie; - cheltuieli pentru salariul personalului productiv.Costul total – reprezintă suma costului fix şi a costului variabil. b) Costul mediu (unitar) – reflectă cheltuielile ce revine la o unitate de produs. Costul unitar include:1. Costul fix mediu2. Costul variabil mediu3. Costul total mediu

c) Costul marginal – reprezintă cheltuielile suplimentare pe care le face întreprinderea pentru a obţine o unitate suplimentară de produs.

Costul marginal are o importanţă deosebită pentru întreprindere în luarea deciziilor referitor la majorarea volumului de producţie.Structura costului de producţie în Republica Moldova:- Cheltuieli- Cheltuieli pentru salarii şi contribuţiile- Cheltuieli pentru combustibil şi surse energetice amortizare – 7%- Alte cheltuieli – 8%Necesitatea şi căile de reducere a costului de producţie:Necesitatea reducerii costului de producţie este condiţionată de următorii factori:1) De necesitatea măririivolumului de producţie cu cheltuieli relativ mai mici;2) De necesitatea de a obţine profit;3) Necesitatea de a micşora preţurile de realizare;4) Necesitatea de a asigura rentabilitatea întreprinderii;5) Reducerea costului de producţie contribuie la ridicarea competitivităţii mărfurilor atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă.

Căile de reducere a costului de producţie sunt:1) Reducerea consumului de surse energetice, materie primă, materiale, însă nu în dauna calităţii produselor.2) Pe calea utilizării tuturor capacităţilor de producţie a întreprinderii, precum şi a spaţiilor de producţie ce contribuie la reducerea costurilor de producţie.3) Aplicarea maşinilor şi tehnologiilor noi avansate care economisesc materie primă şi surse energetice.4) Pe calea aplicării noilor tipuri de materie primă şi de surse energetice.5) Sporirea productivităţii muncii, ce contribuie la reducerea costului de producţie la fiecare unitate de produs6) Reducerea cheltuielilor pentru întreţinerea aparatului administrativ.

18. Eficienţa economică şi evaluarea ei

Page 36: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Eficienţa economică privită în ansamblu reprezintă raportul dintre efectul obţinut şi cheltuielile exercitate atât la nivel micro, mezo cât şi la nivel macro, sau efortul depus.

Principala formă de manifestare a eficienţei economice este rentabilitatea:O întreprindere se consideră rentabilă dacă veniturile (cifra de afacere) întrece cheltuielile (costul total).Rentabilitatea se manifestă:a) Rentabilitatea economică – care reflectă randamentul utilizării tuturor factorilor de producţie, rezultatele pozitive ale activităţii economice a întreprinderii.b) Rentabilitatea comercială – care reflectă randamentul pozitiv al realizării mărfurilor şi serviciilor.c) Rentabilitatea financiară – care reflectă randamentul investiţiilor de capital; randamentul pozitiv obţinut de la utilizarea raţională a tuturor surselor financiare.Principalii indicatori ai rentabilităţii sunt:1) Masa profitului – care reflectă rentabilitatea absolută.2) Rata profitului – care reflectă rentabilitatea relativă.Masa profitului – reprezintă diferenţa dintre cifra de afaceri şi costurile totale de producţie. MP=CA-CTPRata profitului – reflectă raportul dintre masa profitului şi costul de producţie înmulţit cu 100%.

Asupra rentabilităţii întreprinderii influenţează următorii factori:1) Creşterea volumului de producţie (cu cât creşte volumul cu atât masa monetară creşte);2) Reducerea costurilor de producţie (dacă cresc costurile de producţie, atunci scade masa profitului şi respectiv rentabilitatea şi invers);3) Creşterea preţurilor la mărfuri şi servicii în condiţiile când costurile de producţie rămân neschimbate;4) Mărirea vitezei de rotaţie a capitalului.Punctul de trecere de la situaţia de rentabilitate la cea de nerentabilitate constituie pragul rentabilităţii.Pragul de rentabilitate – reflectă situaţia când cifra de afaceri este egală cu costurile totale de producţie. În acest caz întreprinderea nu are pierderi, însă nu are nici câştiguri, iar profitul = 0. Pragul de rentabilitate are caracter temporar şi firmele aplică măsuri de sporire a rentabilităţii, iar dacă nu reuşesc atunci începe procesul de falimentare a întreprinderii.

19. Piaţa: esenţa, mecanismele, funcţiile, tipurile.

Piaţa – reprezintă locul unde are loc confruntarea dintre cerere şi ofertă şi unde se exercită tranzacţiile de cumpărare–vânzare; - reprezintă totalitatea relaţiilor de cumpărare – vânzare ce apar între agenţii economici în procesul de schimb;

Page 37: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

- reprezintă ansamblul relaţiilor de schimb determinate de legităţile de producţie şi circulaţie de mărfuri şi servicii,- reprezintă relaţiile de interdependenţă dintre producător şi consumator, dintre cerere şi ofertă;- reprezintă un mecanism de reglare a tuturor fazelor de reproducţie (producţia, circulaţia, repartiţia, consumul);- reprezintă relaţiile de schimb în interiorul ţării şi între ţări.

Condiţiile de apariţie a peţii sunt:a) diviziunea socială a muncii şi specializarea producătorilor în anumite domenii de activitate;b) proprietatea privată şi autonomia producătorului;c) libertatea economică a producătorului de a decide: „ce, cum, pentru cine de produs?” şi libertatea consumatorului de a alege.Subiecţii peţii sunt:a) producătorii de mărfuri şi servicii individuali şi colectivi;b) consumatorii de mărfuri şi servicii individuali şi colectivi;c) instituţiile financiare;d) organele de stat centrale şi locale;e) organizaţiile obşteşti.Trăsăturile peţii sunt:1. concurenţa liberă, loială între producătorii de marfă şi furnizorii de resurse;2. migrarea liberă a factorilor de producţie ( a forţei de muncă, a capitalului şi a resurselor) de la o întreprindere la alta, de la o localitate la alta;3. realizarea mărfurilor la preţul de echilibru, care apare în urma confruntării dintre cerere şi ofertă.Mecanismele peţii sunt:

1. cererea;2. oferta;3. preţul;4. concurenţa.

Piaţa îndeplineşte următoarele funcţii:1. funcţia de intermediere dintre producători şi consumatori. Piaţa serveşte ca intermediar între producători şi consumatori în procesul de schimb a mărfurilor şi serviciilor.2. funcţia de formare (stabilire) a preţurilor în baza confruntării cererii şi ofertei. În cadrul pieţei în urma confruntării cererii şi ofertei are loc stabilirea preţurilor de echilibru ce satisface atât producătorul cât şi consumatorul.3. funcţia de control şi reglare a activităţii economice. Piaţa în dependenţă de cerere şi ofertă reglează volumul de mărfuri şi servicii necesare pentru satisfacerea nevoilor individuale personale şi sociale.4. funcţia de informare(informaţională) a agenţilor economici şi a populaţiei referitor la cerere, ofertă, preţ, calitate etc.;5. funcţia de diferenţiere

Page 38: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

(asanare) a participanţilor peţii. Piaţa stimulează pe agenţii economici competitivi şi îi elimină pe cei necompetitivi (neconcurenţiali) ce au cheltuieli de producţie mai mari şi calitate a mărfurilor mai joasă. Rolul economic al peţii este:a) piaţa asigură schimbul echivalent reciproc avantajos pentru producători şi consumatori;b) piaţa contribuie laapropierea cheltuielilor individuale ale producătorilor de cheltuielile medii ale peţii. Câştigă producătorii ce au costuri de producţie mai mici decât cele ale pieţei. c) piaţa contribuie la dezvoltarea accelerată a progresului tehnico–ştiinţific, fiindcă câştigă acel producător ce aplică tehnică nouă şi tehnologii moderne;d) piaţa asigură migrarea liberă a factorilor de producţie la nivel micro, mezo, macro şi mondo economic;e) piaţa contribuie la dezvoltarea echilibrată a economiei naţionale.Tipurile şi formele de piaţăToate tipurile şi formele de piaţă pot fi clasificate în dependenţă de următoarele criterii:I. În dependenţă de gradul de maturitate (nivelul de dezvoltare) al peţii:a) Pieţe nedezvoltate – în condiţiile cărora are loc schimbul direct dintre marfă – marfă, „schimbul barter”;b) Pieţe libere – în condiţiile cărora schimbul este intermediat de monedă când participă mai mulţi producători şi consumatori, lipseşte dominanţa monopolurilor, realizarea mărfurilor are loc în baza preţului de echilibru şi când preţul se formează în urma confruntării cererii şi ofertei.c) Pieţe reglate – sunt influenţate de mecanismele pieţei şi mecanismele reglării de stat (sistemul economiei mixte). II. În dependenţă de obiectul de tranzacţie al peţii:a) piaţa bunurilor de consum personal;b) piaţa factorilor de producţie (piaţa muncii, piaţa capitalului, piaţa resurselor naturale);c) piaţa hârtiilor de valoare; d) piaţa informaţională; e) piaţa monetară şi de credit; f) piaţa resurselor naturale; g) piaţa produselor intelectuale; h) piaţa tehnologiilor şi patentelor. III. În dependenţă de extinderea geografică a peţii:a) piaţa locală; b) piaţa regională; c) piaţa naţională; d) piaţa mondială. IV. În dependenţă de respectarea legislaţiei în vigoare:a) piaţa legală; b) piaţa ilegală (nelegale). V. În dependenţă de forma de concurenţă a peţii:

Page 39: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

a) piaţa cu concurenţă perfectă (pură);b) piaţa cu concurenţă tip monopol;c) piaţa cu concurenţă monopolistică;d) piaţa cu concurenţă tip oligopol.VI. În dependenţă de specificul tranzacţiilor peţii:a) bursele (bursa de mărfuri, bursa muncii, bursa de valori);b) licitaţiile; c) tenderul (are loc vânzarea mărfurilor în baza concursurilor dintre vânzătorii respectivi ).Toate pieţele susmenţionate se află într-o interdependenţă şi schimbările care au loc pe o anumită piaţă se reflectă asupra altor pieţe. Schimbarea preţurilor pe una sau alta din pieţele enumerate influenţează asupra dinamicii preţurilor în restul pieţelor.

20. Infrastructura pieţei contemporaneInfrastructura cuprinde:a) infrastructura economiei naţionale;b) infrastructura peţii.Infrastructura economiei naţionale:1. infrastructura productivă (construirea drumurilor, podurilor, aeroporturilor etc.)2. infrastructura socială – care include construirea obiectelor de menire socială (şcoli, spitale, grădiniţe de copii etc.)Infrastructura peţii contemporane include următoarele elemente:1. sistemul juridic – care este orientat spre crearea cadrului juridic de funcţionare a peţii;2. sistemul comercial – care prevede crearea reţelelor de magazine de diferite dimensiuni şi de diferite tipuri;3. sistemul de burse ;4. sistemul bancar – care prevede crearea băncilor comerciale private;5. sistemul asigurărilor – care prevede crearea diferitor societăţi de asigurare a patrimoniului, a vieţii etc.;6. sistemul de pregătire a cadrelor – in conformitate cu cerinţele peţii;7. sistemul informaţional –care prevede informaţia tuturor participanţilor la piaţă referitor la volumul ofertei la preţuri, calitatea mărfurilor etc.8. sistemul publicitar (reclama vizuală, reclama mass-media, reclama video, audio etc.)

21. Cererea: esenţa, legea, formele, factorii, elasticitatea.

Cererea – reprezintă o categorie economică care reflectă relaţiile dintre producători şi consumatori în procesul de schimb a mărfurilor şi serviciilor.

Page 40: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Trebuie să deosebim cererea faţă de bunurile economice de consum care sunt generate de populaţie şi cererea faţă de mijloacele de producţie ce sunt generate de către întreprinderi.Cererea – reprezintă cantitatea de mărfuri şi servicii care poate fi procurată de către consumatori într-o anumită perioadă de timp la preţul curent al pieţei.Principalul factor ce determină cererea este preţul. Cererea se manifestă în 2 forme:1) Cererea individuală – ce apare la nivelul microeconomic şi cuprinde unele mărfuri sau grupe de mărfuri.2) Cererea agregată sau totală – reprezintă cererea la nivel macroeconomic; reflectă volumul venitului naţional care poate fi procurat de către consumatori, întreprinderi şi de stat la preţurile curente. Legea generală a cererii: dacă creşte preţul – scade cererea şi invers, dacă scade preţul – creşte cererea.Tipurile de cerere:1) Cerere negativă – situaţia când cererea faţă de unele mărfuri este negativă din cauza nivelului de calitate, sortimentului, modei etc.2) Cerere în scădere – situaţia când cererea faţă de unele mărfuri consumatorul are o atitudine mică.3) Cerere camuflată – situaţia când există cerere faţă de unele mărfuri care în prezent lipsesc pe piaţa respectivă.4) Lipsa totală a cererii – situaţia când unele categorii de mărfuri sunt absolut ignorate de consumatori.5) Cerere de sezon (neuniformă) – îmbrăcămintea, încălţămintea.6) Cerere de deplină valoare – situaţia când firma asigură în aspect cantitativ şi calitativ cerinţele consumatorului. 7) Cerere exagerată – situaţia când faţă de unele mărfuri apare o cerere exagerată. Ea apare în unele perioade de timp când producătorii nu pot satisface în ansamblu cerinţele consumatorului.8) Cerere neraţională – situaţia când există cererea faţă de unele mărfuri care sunt dăunătoare mediului ambiant şi sănătăţii omului.Pe piaţă apar mai mulţi cumpărători şi consumatori.În afară de preţ asupra cererii influenţează şi alţi factori:1) Gusturile şi preferinţele consumatorului;2) Schimbarea preţurilor laprodusele substituibile;3) Dinamica (nivelul) veniturilor consumatorilor. Dacă creşte venitul – creşte cererea faţă de mărfurile normale (prestigioase), iar dacă veniturile scad – creşte cererea faşă de mărfurile secundare (de prima necesitate);4) Schimbările în numărul consumatorilor. Dacă creşte numărul consumatorilor – creşte cererea;5) Schimbările ce au loc în aşteptările consumatorilor referitor la modificarea veniturilor şi a preţurilor.

Schimbările ce se produc în cerere în dependenţă de schimbările ce se produc în preţuri, constituie elasticitatea cererii.

Raportul dintre procentul de modificare a cererii faţă de procentul de modificare a preţului constituie coeficientul de elasticitate a cererii.

Page 41: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

CECP =

Dacă coeficientul de elasticitate a preţului este mai mare decât o unitate, atunci avem cazul de cerere elastică.CEC > 1 – cerere elasticăCEC < 1 – cerere inelasticăCEC = 1 – cerere unitarăAsupra cererii o mare importanţă o are comportamentul consumatorilor. Comportamentul consumatorului include următoarele 3 elemente:a) Utilitatea economică;b) Preferinţele consumatorului;c) Echilibrul consumatorului.Utilitatea economică – reprezintă capacitatea (gradul) unui bun de a satisface nevoile individului sau a societăţii. Utilitatea economică este reflectată în curba utilităţii.

Preferinţele consumatorului – depinde de calitatea mărfurilor de obiceiuri, de reclamă, statusul consumatorului.Echilibrul consumatorului – prevede alegerea optimă de către consumator a mărfurilor necesare ţinând cont de resursele limitate de care el dispune.

22. Oferta: esenţa, legea, formele, factorii şi elasticitatea

Oferta – reprezintă un mecanism al pieţei, care reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii care poate fi oferită consumatorilor într-o anumită perioadă de timp la preţul pieţei.Oferta la fel se manifestă în 2 forme:1) Oferta individuală – oferta la nivel microeconomic şi cuprinde o marfă sau o grupă de mărfuri. 2) Oferta agregată sau totală – oferta la nivel macroeconomic şi cuprinde ansamblul venitului naţional creat de agenţii economici şi oferit tuturor consumatorilor.Asupra ofertei influenţează în primul rând dinamica preţului.Preţul şi oferta sunt direct proporţionale. Cu cât creşte preţul cu atât creşte oferta, dacă preţul scade, scade şi oferta.

Curba ofertei

Legea generală a ofertei: dacă creşte preţul – creşte şi oferta şi invers, dacă scade preţul – scade oferta.

Factorii ce influenţează asupra ofertei:1) Dinamica costurilor de producţie. Dacă cresc costurile de producţie, atunci scade oferta şi invers;2) Schimbarea preţurilor la mărfurile alternative;3) Schimbarea în numărul producătorului;4) Schimbările în sistemul de impozitare şi în sistemul de acordare a subvenţiilor;5) Schimbările în aşteptările

Page 42: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

producătorilor. Dacă producătorii aşteaptă sporirea preţurilor, atunci în momentul dat se va micşora oferta;6) Schimbările au loc în situaţia socială, economică şi politică.

Schimbările ce se produc în ofertă în dependenţă de schimbările ce se produc în preţuri, constituie elasticitatea ofertei.

Raportul dintre procentul de modificare a ofertei faţă de procentul de modificare a preţului constituie coeficientul de elasticitate a ofertei.

CEO

Dacă coeficientul de elasticitate a ofertei este mai mare decât o unitate, atunci avem cazul de ofertă elastică.CEO > 1 – ofertă elasticăCEO < 1 – ofertă inelasticăCEO = 1 – ofertă unitară

23. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei. Preţul de echilibru

În economia de piaţă între cerere şi ofertă există o interdependenţă asupra echilibrului pieţei, care influenţează asupra formării preţului de echilibru. Piaţa este considerată echilibrată dacă volumul cererii coincide cu volumul ofertei. Piaţa e considerată neechilibrată dacă cererea nu corespunde ofertei.

Preţul de echilibru – punctul de intersecţie dintre curba cererii şi curba ofertei.

Cererea şi oferta influenţează asupra preţului de echilibru în felul următor:1) Creşterea cererii contribuie la sporirea preţului de echilibru;2) Scăderea cererii duce la scăderea preţului de echilibru;3) Creşterea ofertei duce la scăderea preţului de echilibru;4) Scăderea ofertei duce la creşterea preţului de echilibru.Asupra echilibrului pieţei influenţează mecanismele cererii, ofertei, concurenţei şi utilităţii. Abaterea de la aceste mecanisme duce la dezechilibrul pieţei şi la consecinţe negative.

24. Preţul: esenţa, funcţiile şi formele preţului

E Echilibrul pieţei

S

Page 43: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Preţul – reprezintă expresia bănească a valorii mărfurilor şi serviciilor.Preţul – reprezintă cantitatea de monedă care trebuie plătită pentru cumpărarea sau vânzarea unui bun economic. Structura preţurilor:Preţul include 2 componente:1. costul de producţie (cheltuielile);2. profitul.

Între aceste componente ale preţului există un raport invers proporţional: dacă creşte costul de producţie atunci scade profitul şi invers, dacă scade costul de producţie atunci creşte profitul.Funcţiile preţului:1. funcţia de calcul şi de măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor obţinute, preţul serveşte ca instrument de fundamentare a deciziilor agenţilor economici pentru sporirea volumului de producţie sau invers;2. funcţia de echivalent de schimb a tuturor mărfurilor şi serviciilor, toate tranzacţiile de vânzare sunt intermediate de preţ;3. funcţia informaţională Preţul serveşte ca clopoţel care informează participanţii peţii referitor la resursele limitate şi referitor la cerinţele peţii (cererea şi oferta mărfurilor şi serviciilor);4. funcţia de stimulare . Preţul înalt stimulează agenţii economici în direcţia sporirii volumului de producţie. Dacă preţul creşte aceasta duce la stimularea extinderii procesului de producţie;5. funcţia de recuperare a costurilor de producţie şi obţinerea unui anumit profit.Factorii care influenţează preţul:1. factorii interni la care se referă :a. cererea (dinamica);b. oferta;c. masa monetară aflată in circulaţie.Dacă creşte masa monetară aflată în circulaţie peste volumul de mărfuri şi servicii (ne fiind acoperită cu mărfuri şi servicii), atunci apare (are loc) tendinţa de creştere a preţurilor şi apar procese inflaţioniste.2. factorii externi: a. reglarea (intervenţia) directă şi indirectă asupra procesului de formare a preţurilor de către stat; b. stabilirea preţurilor administrate de către stat şi monopoluri.Tipurile (categoriile) preţurilor:1. preţuri libere – care se formează în urma confruntării cererii şi ofertei pe piaţa respectivă;2. preţuri administrate – care sunt stabilite de către organele statale şi monopoluri;3. preţuri mixte – care sunt formate sub influenţa factorilor interni şi externi.Formele preţului:1. În dependenţă de natura şi obiectul peţii :a. preţuri la mărfuri corporale;b. preţuri la mărfuri incorporale;c. preţuri la servicii numite tarife;

Page 44: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

d. preţuri la factorii de producţie;e. preţuri la hârtiile de valoare.2. În dependenţă de natura şi obiectul schimbului :a. preţuri industriale;b. preţuri agricole;c. preţurile la mărfurile de producţie;d. preţurile la terenurile de pământ;e. preţurile la materialele de construcţii.3. În dependenţă de stadiul tranzacţiei (de realizare a mărfurilor):a. preţul cu amănuntul;b. preţul angro (cu ridicata).4. În dependenţă de specificul tranzacţiei:a. preţuri de bursă;b. preţuri de licitaţie.5. Preţul marginal – reprezintă preţul care include (acoperă) cheltuielile ultimei partide de mărfuri absorbită de către piaţă;6. Preţul tare – este cel contractual, care include preţurile la mărfurile incluse în contractele comerciale. Aceste preţuri prevăd o perioadă îndelungată de timp şi în decursul contractului preţurile nu se modifică.7. Preţuri mobile sau preţuri de sezon;8. Preţuri riscante – sunt preţurile unde ponderea inovaţiei în produsul respectiv este destul de înaltă.9. Preţuri închise – sunt preţurile în care se formează pe piaţa tenebră.Preţul în mişcarea sa are 2 tendinţe:1. tendinţa de creştere;2. tendinţa de scădere (micşorare).Asupra acestor 2 tendinţe în dinamica preţului influenţează următorii factori:1. dinamica costurilor de producţie;2. dinamica (coraportul)cererii şi ofertei;3. capacitatea de cumpărare a monedei;4. modificarea (dinamica) preţului pe piaţa mondială.

25. Mecanismele de formare şi metodele de reglementare a preţurilor. Politici de preţuri

Există 2 mecanisme de formare a preţurilor:1. mecanismul de piaţă – care prevede formarea preţurilor în baza confruntării cererii şi ofertei şi luptei de concurenţă, şi utilitate.2. mecanismul administrativ de comandă – care prevede formarea preţurilor de către organele statale în baza cheltuielilor de muncă.

Page 45: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

În economia de piaţă actuală are loc intervenţia activă a statului în procesul de formare a preţului. Această intervenţie se face prin intermediul a 3 căi:1. pe cale legislativă – parlamentul adoptă legi referitor la preţuri;2. pe cale normativă – guvernul adoptă, elaborează anumite acte normative referitor la preţuri;3. pe cale penală – organele de constrângere trag la răspundere penală persoanele ce nu respectă legislaţia şi actele normative referitor la preţuri.Statul se implică în procesul de formare a preţurilor aplicând 2 metode.Metodele de reglare de către stat a preţurilor sunt:1. reglarea directă de către stat a preţurilor care prevăd:a. Fixarea preţurilor la unele mărfuri de primă necesitate;b. „Îngheţarea” preţurilor la nivel minim sau maxim în anumite excepţionale (în caz de război, tensiuni sociale şi crize economice);c. Fixarea preţurilor şi a tarifelor la produsele şi serviciile create în sectorul public (adică la mărfurile şi serviciile prestate de stat);d. Stabilirea preţurilor şi dinamica acestora în dependenţă de schimbarea preţurilor pe piaţa mondială.2. reglarea indirectă care prevede: a. achiziţionarea de către stat a unor cantităţi de mărfuri în scopul de a regla (stabiliza) preţul pe pieţele respective;b. acordarea subvenţiilor producătorilor de mărfuri şi servicii;c. reglarea sistemelor de impozite şi a tarifelor (taxelor) vamale;d. reglarea şi legiferarea ratei de amortizare.Politici de preţuri

Statul aplică următoarele politici de preţuri. Preţurile la mărfuri şi servicii pot fi divizate în următoarele grupe:

1. politica de preţuri la mărfurile destinate pentru producţie, care includ:

a. preţuri contractuale – care depind de termen şi de calitate;b. preţuri de tender;c. preţuri de credit, ce prevede realizarea mărfurilor în rate.

2. politici de preţuri în domeniul comerţului, care include:d. preţuri angro;e. preţuri cu amănuntul.

3. politici de preţuri la produsele (mărfurilor) noi, care includ:

a. politica preţurilor asupra mărfurilor patentate;b. stabilirea preţurilorrelativ joase, asupra produselor noi, iar odată cu cucerirea segmentului de pe piaţa respectivă, este aplicată politica de creştere a preţurilor;

Page 46: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

c. politica de preţuri la mărfurile imitatoare (substituibile).

4. politica de preţuri în dependenţă de sortiment, care include:

a. politica de preţuri în dependenţă de gen;b. politica de preţuri în dependenţă de vârstă;c. politica de preţuri în dependenţă de nivelul de venituri.d. Stabilirea nivelului min şi max la fiecare sortiment de mărfuri

5. politici de preţuri administrate, care include:

a. politica de preţuri prestigioase la mărfurile de lux;b. politica de preţuri nerotunjite;c. politica de preţuri de rabat (de reducere), ce prevede reducerea preţului la unele mărfuri;d. politica de reducere a preţului mai jos de cât preţul la mărfurile concurentului.

26. Concurenţa şi rolul ei economic. Metodele luptei de concurenţă .

Concurenţa – reflectă o formă specifică de confruntare dintre agenţii economici (producători) pentru atragerea de partea sa a clienţilor (consumatorilor).Concurenţa – reflectă raportul de forţe pe piaţa bunurilor de consum şi pe piaţa de producţie. Concurenţa îi stimulează pe producătorii competitivi şi îi elimină din afaceri pe producătorii necompetitivi.Funcţiile concurenţei:1) Concurenţa stimulează

iniţiativa şi spiritul creativ a producătorilor. Producătorii aplică măsuri de înlocuire la timp a tehnicii vechi cu tehnică nouă.

2) Concurenţa contribuie la satisfacerea (armonizarea) intereselor atât a producătorilor cât şi a consumatorilor. Producătorii în goană după profit majorează volumul de producţie ce contribuie la satisfacerea cerinţelor consumatorilor.

3) Concurenţa contribuie la egalarea nivelului de înzestrare tehnică a întreprinderii cu factorii de producţie şi utilizarea raţională a acestora .

4) Concurenţa contribuie la reducerea costurilor de producţie şi a preţurilor.

5) Concurenţa contribuie la sporirea calităţii mărfurilor şi serviciilor.

6) Concurenţa contribuie la plasarea şi utilizarea raţională a resurselor economice.

Concurenţa are unele laturi negative (Dezavantajele):a) Concurenţa pune obstacole în aplicarea tehnicii noi la întreprinderile concurenţiale, duce la stoparea realizărilor tehnico - ştiinţifice.b) Concurenţa duce deseori

Page 47: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

la ciocniri de interese şi la risipa de surse financiare, materiale şi umane.c) Concurenţa duce la concentrarea şi centralizarea capitalului şi formează monopolurilor care influenţează negativ asupra mediului concurenţial.Asupra concurenţei influenţează următorii factori: 1. Numărul şi dimensiunea întreprinderilor la nivel micro, mezo şi macro economic. 2. Diversificarea produselor. 3. Gradul de transparenţă a peţii. 4. Gradul de mobilitate a factorilor de producţie în aspectul ramural şi teritorial. 5. Facilităţi sau limitări la intrarea în ramură a noilor producători. 6. Gradul de libertate în determinarea preţurilor. 7. Raportul dintre cerere şi ofertă la mărfurile respective pe piaţa respectivă. 8. Nivelul dezvoltării economice. 9. Gradul de libertate a intrării noilor producători pe piaţa respectivă. 10. Gradul de participare a agenţilor economici la formarea preţurilor. 11. Volumul de producţie prezentat pentru realizare de către producător. 12. Conjunctura politicii interne şi externe în domeniul comerţului intern şi extern. 13. Nivelul de mentalitate (educaţie) economică a agenţilor economici şi în ansamblu a populaţiei.

Factorii luaţi în ansamblu formează mediul concurenţial.Lupta de concurenţă între agenţii economici cuprinde două metode: 1. Metoda luptei de concurenţă de natură economică. 2. Metoda luptei de concurenţă de natură extraeconomică.1. Metoda luptei de concurenţă de natură economică include următoarele elemente:

Reducerea costurilor de producţie. Reducerea preţurilor de realizare. Sporirea calităţii produselor. Acordarea unor facilităţi consumatorilor. Lansarea noilor produse pe pieţele respective. Publicitatea şi reformele. Acordarea serviciilor de cost - vânzare.

2. Metoda luptei de concurenţă de natură extraeconomică include următoarele elemente: Furtul de informaţii de la concurent. Discriminarea concurentului şi a mărfurilor acestuia. Cumpărarea specialiştilor de la întreprinderile concurente. Corupţia. Spionajul economic.

În dependenţă de aceste două metode de luptă economică există concurenţă:1) Loială, la baza acesteia aflându-se metodele luptei de concurenţă de natură economică.2) Neloială, la baza acesteia aflându-se metodele luptei de concurenţă extraeconomică.

27. Tipurile şi formele de concurenţă Exista doua tipuri de concurenţă:1) Concurenţă perfectă(pură)2) Concurenţă imperfectă (impură)Concurenţă perfectă are următoarele trăsături:

Page 48: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Existenţa pe piaţă a unui număr mare de cumpărători şi vânzători, astfel încât nici unul nu influenţează asupra preţului peţii (atomicitatea peţii). Omogenitatea produselor pe piaţa respectivă astfel încât consumatorului sa-i fie indiferent de la care vânzător va procura marfa. Intrarea liberă a noilor producători pe piaţa respectivă. Elasticitatea pieţei şi mobilitatea factorilor de producţie. Transparenta pieţei. Formarea liberă a preţului sub influenţa cererii şi ofertei.

Concurenţă imperfectă se manifestă în trei forme:a) Piaţa cu concurenţa tip monopol.b) Piaţa cu concurenţa monopolistică.c) Piaţa cu concurenţa tip oligopol. Piaţa cu concurenţa tip monopol are următoarele trăsături:1) Existenţa pe piaţa a unui singur producător.2) Lipsa produselor substituibile.3) Formarea preţurilor de monopol.4) Existenţa obstacolelor la intrarea noilor producători pe piaţa respectivă.Monopolul apare în urma concurenţei în rezultatul concentrării şi centralizării capitaluluiSituaţiei de monopol îi corespunde situaţia de monopson - când există mai mulţi producători şi numai un singur cumpărător care determină preţul şi volumul de realizare a mărfurilor.Exista monopol bilateral - situaţia când un singur producător este pus în faţa unui singur cumpărător.Piaţa cu concurenţă monopolistică are următoarele trăsături:1) Existenţa pe piaţă a mai multor firme care deţin o anumită pondere în pieţele respective. De regulă numărul firmelor vibrează între 25-70.2) Diversificarea produselor în funcţie de calitate, de ambalaj şi în funcţie de semn de firmă.3) Există control limitat al preţurilor.4) Intrarea relativ liberă a noilor producători pe piaţa respectivă.5) Principala concurenţă are loc în jurul costurilor de producţie, în jurul calităţii mărfurilor şi în jurul ambalajuluiPiaţa cu concurenţă tip oligopol are următoarele trăsături:1) Existenţa pe pita a unui număr limitat de producători(vânzători).2) Există controlul general al preturilor. Firma determină volumul de vânzări însă nu poate determina nivelul preţului şi volumul profitului.3) Există restricţii la intrarea noilor producători (vânzători) pe piaţa respectivă.

Întreprinderea este considerată oligopolistă în două cazuri:1) Dacă întreprinderea aredimensiuni mari şi produce mărfuri omogene.

Page 49: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2) Dacă întreprinderea produce bunuri diversificate pe lângă produsul de bază care are o pondere mare pe piaţa respectivă.Oligopolurile pot fi grupate în 2 categorii: 1. Oligopoluri Controlate (concentrate) – prevăd înţelegeri secrete între întreprinderi în scopul obţinerii profirelor avansate. Ele se mai manifest în următoarele forme:a) Cartel – care reprezintă o înţelegere secretă între întreprinderile omogene referitor la divizarea pieţelor de desfacere şi referitor la nivelul preţului.b) Sindicat – înţelegerile secrete cu privire la realizarea în comun a mărfurilor.c) Trust – în condiţiile trustului proprietarii întreprinderilor devin acţionari şi primesc dividende în conformitate cu patrimoniul întreprinderii incluse în trustd) Concern – reprezintă o întrunire a întreprinderilor bazate pe concentrare orizontală şi verticală a producţiei.e) Conglomerat – întrunirea întreprinderilor în scopul cuceririi noilor pieţe de desfacere şi a obţinerii profiturilor majorate. 2. Oligopoluri Antagoniste – prevăd concurenţa dintre întreprinderi în dependenţă de schimbarea caracteristicilor produsului. Ele includ următoarele metode:a) Creşterea volumului de vânzări.b) Lansarea noilor mărfuri prin publicitate şi reclamă.c) Demonstrarea calităţii mărfurilor destinate pentru vânzare.d) Atragerea consumatorilor în baza demonstrării avantajelor produselor realizate.e) Realizarea mărfurilor în rate pe termen lung.f) Aplicarea sistemului de spionaj economic, diversiuni, şantaj, metode neloiale.

28. Apărarea concurenţei şi reglementarea activităţii monopoliste În ţările bazate pe relaţiile de piaţă sunt adoptate legi care prevăd apărarea concurenţei şi limitarea activităţii monopolurilor. În Republica Moldova sunt adoptate 2 legi: 1. În 1992 – legea despre limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei. 2. În 2000 - legea despre protecţia concurenţei.Ambele legi sunt orientate spre susţinerea concurenţei loiale şi limitarea activităţii monopolurilor.În ultima lege sunt determinate trei tipuri de activităţi:1) Activitatea monopolistă.2) Concurenţa neloială. Activitatea organelor publice.3) Activitatea organelor publice locale care deseori pun obstacole în lupta de concurenţă loială.Activitatea monopolistă – pune obstacole în dezvoltarea concurenţei loiale. Pentru a înlătura aceste obstacole, legea în vigoare prevede:1) Se interzice impunerea concurentului unor condiţii nejustificate şi nefavorabile, cum ar fi: transferarea mijloacelor financiare.

Page 50: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2) Păstrarea deficitului artificial al mărfurilor pe calea reducerii volumului de producţie, sau pe calea acumulării stocurilor de mărfuri nerealizate.3) Aplicarea unor restricţii în calea intrării noilor producători pe piaţa respectivă.4) Stabilirea preţurilor joasede monopol în scopul ruinării concurentului.5) Stabilirea preţurilor nalte de monopol în scopul obţinerii profiturilor nejustificate.6) Interzicerea acordurilor dintre agenţii economici care cuprind mai mult de 35% din volumul realizărilor pe piaţa respectivă.7) Anularea acordurilor care duc la divizarea pieţei de desfacere, la fixarea preţurilor pe piaţa de licitaţie şi la stoparea procesului concurenţial.8) Suspendarea acordurilor dintre subiecţii neconcurenţiali, dacă unul dintre ei deţine ponderea principală pe piaţa respectivă. Concurenta neloială – în conformitate cu legislaţia în vigoare se interzice concurenţa vicioasă (neloială) şi anume: Prezentarea informaţiei neobiective referitor la activitatea concurentului care aduce dauna materială sau morală adversarului. Ducerea în eroare a consumatorului referitor la calitatea mărfurilor concurentului. Prezentarea reclamei neobiective faţă de mărfurile concurentului. Aplicarea nesancţională a mărcii comerciale a mărfii fără acordul acestuia. Divulgarea secretului comercial al concurentului.

Activitatea organelor de administrare publică nu au dreptul să:1) Să interzică crearea noilor întreprinderi în orice sferă de activitate prevăzute de legislaţie.2) Să impună agenţii economici să încheie contracte cu anumite firme fără învoirea acestora.3) Să acorde unor agenţi economici scutiri de impozite sau alte înlesniri.În scopul apărării concurenţei în Republica Moldova este creată Agenţia Naţională de Protecţie a Concurenţei.Sarcinile agenţiei sunt:1) Contribuirea la formarea relaţiilor de piaţă în baza concurenţei.2) Promovarea politicii de stat în domeniul concurenţei.3) Preîntâmpinarea, limitarea şi înlăturarea activităţilor anticoncurenţiale.4) Exercitarea controlului de stat asupra respectării legii concurenţei de toţi agenţii economici.Funcţiile agenţiei:1) Elaborarea şi promovarea politicii de stat în domeniul apărării concurenţei şi limitarea activităţii monopoliste.2) Elaborarea actelor normative referitor la perfecţionarea mecanismelor de realizare a concurenţei.3) Elaborarea programelor referitor la demonopolizarea producţiei şi a pieţelor de desfacere.4) Aplicarea sistemului de

Page 51: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

amenzi faţă de agenţii economici care încalcă legislaţia în vigoare.

29. Piaţa muncii şi salariul

În conformitate cu existenţa celor 3 factori tradiţionali de producţie: munca , natura, capitalul, sunt 3 tipuri de pieţe: piaţa muncii, piaţa capitalului, piaţa funciară. În urma utilizării factorilor tradiţionali se formează 3 forme de venituri primare:a) Salariul – ce apare în urma utilizării factorului munca.b) Dobânda – ce apare în urma utilizării factorului capital.c) Renta – ce apare în urma utilizării factorului natura.

Piaţa muncii – reprezintă ansamblul relaţiilor de confruntare dintre cererea şi oferta de muncă, relaţii de negociere referitor la angajarea în câmpul muncii, mărimea salariului, condiţiile de muncă.Ca obiect de tranzacţie pe piaţa muncii serveşte forţa de muncă ce se vinde şi se cumpără ca orice altă marfă.Ca subiecţi ai pieţei muncii sunt:a) Ofertanţii de muncă (lucrătorii);b) Patronatul;c) Sindicatele;d) Bursa muncii;e) Guvernul, ce influenţeazăcererea şi oferta pe piaţa muncii.Pe piaţa muncii funcţionează următoarele mecanisme:

a) Cererea;b) Oferta;c) Preţul;d) Concurenţa.

Cererea muncii – reprezintă cantitatea de muncă solicitată de agenţii economici într-o perioadă de timp la un anumit preţ (salariul) al muncii. Oferta muncii – reprezintă cantitatea de muncă ce poate fi oferită de către purtătorii de forţă de muncă într-o perioadă de timp la un anumit nivel al preţului muncii. În oferta muncii nu se includ persoanele care sunt ocupate în gospodăria casnică, militarii şi studenţii de la secţia cu frecvenţă.Oferta de muncă are următoarele particularităţi:1) Formarea ofertei de muncă are o perioadă îndelungată de timp (o generaţie);2) Oferta de muncă este legată de procesele demografice;3) Oferta de muncă depinde de vârstă, de sex, de starea sănătăţii etc.4) Oferta de muncă nu poate fi conservatăÎn dependenţă de cerere şi ofertă există 2 tipuri de pieţe a muncii:1) Piaţa cu cerere limitată – există un surplus de forţă de muncă neangajată;2) Piaţa cu ofertă limitată – apare deficitul de forţă de muncă.În cadrul pieţei muncii funcţionează Bursa Muncii. Ea are următoarele funcţii:1) Înregistrarea şomerilor;

Page 52: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2) Plasarea şomerilor în câmpul muncii;3) Organizarea lucrărilorpublice pentru şomeri;4) Recalificarea şomerilor în conformitate cu cerinţele pieţei;5) Acordarea indemnizaţiilor de şomeri.Piaţa muncii e considerată echilibrată dacă cererea şi oferta de muncă coincid. Unul din mecanismele de piaţă a pieţei muncii este salariul (preţul muncii). Salariul poate fi privit în sens larg şi în sens îngust. În sens larg salariul – reprezintă plata pentru muncă. În sens îngust salariul – reprezintă plata pentru forţa d muncă. La baza formării salariului ca venit primar se află următoarele criterii:1) Importanţa muncii lucrătorului pentru firmă, ramură, societate;2) Nivelul de calificare a lucrătorului;3) Calitatea muncii;4) Cantitatea muncii;5) Capacitatea salariului de a recupera utilizarea forţei de muncă.Există salariu nominal şi salariu real.Salariul nominal – reprezintă suma încasată de lucrător pentru exercitarea unei anumite munci. Mărimea lui depinde de:a) Nivelul de calificare a lucrătorului,b) Faza ciclului economic;c) Politica de salarizare din ţara respectivă.Salariul real – reprezintă cantitatea de mărfuri şi servicii ce poate fi procurată în baza salariului nominal. Mărimea salariului real depinde de:

a) Nivelul preţurilor asupra mărfurilor;b) Nivelul impozitelor;c) Capacitatea de cumpărare a monedei.

Formele de salarizare:1) Salariul pe unitate de timp (pe oră, zi, săptămână, lună etc.);2) Salariul în acord – depinde de cantitatea de mărfuri produse de lucrător. Include:a) Salariul în acord direct – când fiecare unitate de produs e remunerată la una şi aceeaşi taxă.b) Salariul în acord progresiv – pentru unităţile de bunuri produse suplimentar se aplică o taxă de plată mai înaltă.c) Salariul în acord premial – când lucrătorul pentru economisirea de materie primă, combustibil etc. primeşte anumite premii.d) Salariul în acord colectiv – când remunerarea muncii este exercitată în baza activităţii colective (brigăzii).3) Salariul colectiv – salariul determinat în baza negocierilor dintre patronat şi sindicate.

Page 53: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

4) Salariul social – reprezintă acea parte din fondul social ce e plătită pentru boli profesionale, accidente în muncă şi pentru alte necesităţi de ordin social. Punctul de plecare în formarea salariului este plata pentru o oră de muncă. Belgia – 26,2 € Grecia – 11,8 € Danemarca - 27 € Franţa – 23,8 € Germania – 26,8 € Irlanda – 16,2 €Italia – 18,8 € Luxemburg – 22,7 €Anglia – 19,3 € Olanda – 21,7 € Spania – 15,3 € Austria – 27,2 €Portugalia – 7 € Finlanda – 20,8 €Suedia – 26,8 € Moldova – 9 lei În procesul de formare a salariului se ţine cont şi de stabilirea salariului minim. Portugalia - 498€ Franţa – 1173 € Spania – 501 € Belgia – 1186 € Grecia - 605€ Olanda – 1265 €Irlanda – 1073 € Luxemburg – 1403 €Anglia – 1083 € Malta – 543 €Ungaria – 191 € Cehia – 207 €Polonia – 177 € Estonia – 159 €Slovacia – 148 € Lituania – 125 €Letonia – 121 € România – 69 €Moldova – 32 € Bulgaria – 61 €Salariul are tendinţa de diferenţiere la nivel naţional şi la cel internaţional.La nivel naţional diferenţierea salariului e influenţată de următoarele condiţii:1) Valoarea forţei de muncă şi de nivelul de calificare a lucrătorilor;2) Tipul de muncă (prestigios şi neprestigios);3) Cererea şi oferta de muncă pe diferite pieţe a muncii.La nivel internaţional diferenţierea salariului depinde de următoarele condiţii:1) De nivelul diferit a valorii forţei de muncă în diferite ţări;2) De nivelul de intensitate şi productivitate;3) De nivelul de organizare a muncitorilor în sindicate.

30. Piaţa capitalului şi dobânda

Piaţa capitalului – reprezintă ansamblul relaţiilor de atragere şi plasare a mijloacelor băneşti şi a relaţiilor de confruntare dintre cererea şi oferta de capital.Pe piaţa capitalului funcţionează aceleaşi mecanisme ca şi pe piaţa muncii. Cererea de capital – reprezintă cantitatea de capital ce este solicitată de agenţii economici într-o anumită perioadă de timp la un anumit nivel al dobânzii.Cererea de capital prevede:1. asigurarea agenţilor economici cu mijloace necesare băneşti pentru investire;2. pentru funcţionarea normală a întreprinderii (procurarea materiei prime, combustibil etc.);3. pentru formarea

Page 54: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

rezervelor.Oferta de capital – reprezintă cantitatea de capital ce poate fi oferită de agenţii economici într-o anumită perioadă de timp la nivelul dobânzii respective.Oferta de capital este bazată pe următoarele surse:1. mijloacele băneşti disponibile ale întreprinderii aflate pe conturile bancare;2. fondul de amortizare;3. mijloacele băneşti ale proprietarilor de capital de împrumut;4. mijloacele băneşti ale populaţiei aflate pe conturile bancare.

Piaţa de capital este considerată echilibrată dacă cererea de capital şi oferta de capital sunt egale.Există 2 tipuri de pieţe de capital: 1) Piaţa de capital pe termen scurt numită monetară, până la 1 an. În cadrul ei au loc operaţiuni interbancare şi cu active bancare ce au scadenţă până la 1 an.2) Piaţa de capital pe termen mijlociu şi lung – piaţa financiară, de la 1-5 ani. Include:

a) Piaţa hârtiilor de valoare;b) Piaţa împrumutului pe gaj;c) Piaţa ipotecară ce cuprinde relaţiile ce apar între băncile comerciale şi agenţii economici din sectorul agrar.

Mecanismul principal al pieţei de capital este dobânda. Dobânda – reprezintă un venit încasat de orice proprietar al capitalului antrenat într-o anumită afacere şi care aduce un surplus în raport cu capitalul avansat.Structura dobânzii:a) Prima de risc – încasată de către proprietarul capitalului de împrumut;b) Cheltuielile de gestiune – care acoperă cheltuielile legate de analiza solvabilităţii clienţilor;c) Dobânda pură – reprezintă diferenţa dintre dobânda brută şi restul cheltuielilor bancare.Dobânda îndeplineşte următoarele funcţii:1) Funcţia de repartizare şi de utilizare raţională a factorilor de producţie;2) Funcţia de stimulare şi economisire a mijloacelor financiare;3) Funcţia de recuperare a cheltuielilor bancare şi obţinerii profitului bancar;4) Funcţia de redistribuire a veniturilor băneşti în societate.Mărimea dobânzii constituie dobânda absolută. Mărimea relativă a dobânzii – rata dobânzii.Rata dobânzii – reprezintă raportul dintre masa dobânzii şi capitalul de împrumut.

Rata dobânzii poate fi nominală şi reală.Rata nominală a dobânzii – este calculată la cursul zilei fără a ţine cont de procesele inflaţioniste. Rata reală a dobânzii – este calculată în baza modificării coeficienţilor inflaţiei. Rata dobânzii este influenţată de următorii factori:

Page 55: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

1) Rata profitului. Rata dobânzii de regulă trebuie să fie mai mică decât rata profitului.2) Volumul masei dobânzii;3) Cererea şi oferta capitalului de împrumut;4) Riscul capitalului împrumutat;5) Politica Guvernului în domeniul politicii de bani scumpi şi ieftini;6) Faza ciclului economic. La faza de criză rata dobânzii de regulă scade, iar la cea de expansiune economică rata dobânzii creşte.

31. Piaţa resurselor naturale (piaţa funciară) şi renta

Pe piaţa funciară funcţionează aceleaşi mecanisme, însă spre deosebire de alte pieţe, ea este inelastică, deoarece resursele naturale neregenerabile sunt limitate.Cererea pe piaţa funciară – reprezintă cantitatea de resurse naturale solicitate de agenţii economici într-o anumită perioadă de timp la un anumit preţ. Oferta – reprezintă cantitatea de resurse ce pot fi oferite agenţilor economici pentru valorificate într-o anumită perioadă de timp la preţul respectiv.Realizarea eficientă a resurselor naturale aduce la formarea rentei economice. Renta economică – reprezintă un venit obţinut de proprietarul resurselor naturale neregenerabile. Ea se manifestă în următoarele forme:1) Renta funciară (renta de la terenurile de pământ)Actualmente există 2 forme de rentă funciară:a) Renta absolută – este bazată pe monopolul proprietăţii private asupra pământului;b) Renta diferenţială – este bazată pe monopolul asupra pământului ca obiect de gospodărire. Ea depinde de fertilitatea solului şi de locul de aşezare al terenului faţă de punctele de realizare.2) Renta de monopol este încasată de proprietarii terenurilor de pământ ce dispun de condiţii excepţionale.3) Renta minieră – reprezintă renta încasată de proprietarii ce dispun de loturi bogate în zăcăminte minerale.4) Renta în construcţie – ce este încasată de proprietarii loturilor prestigioase în domeniul de construcţii.5) Renta de raritate – este încasată de proprietarii bunurilor rare.Odată cu dezvoltarea sistemului agrar are loc tendinţa de creştere a rentei ce influenţează asupra preţului pământului. Preţul pământului – reprezintă raportul dintre rentă şi rata dobânzii.

Preţul pământului este influenţat de următorii factori:1) Cererea şi oferta faţă de terenurile respective. În decursul sec. XX renta a crescut mai mult de 3 ori şi respectiv a crescut preţul pământului.2) Creşterea cererii faţă de produsele agricole pentru alimentare şi pentru materia primă necesară industriei.3) Creşterea rentei

Page 56: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

4) Folosirea alternativă a terenurilor de pământ5) Exercitarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor agricole6) Dinamica ratei dobânzii (dacă rata dobânzii creşte, preţul pământului scade şi invers dacă rata dobânzii scade, atunci preţul pământului creşte.).

32. Profitul ca recompensă a activităţii antreprenoriale

Scopul final al activităţii întreprinderii este obţinerea profitului. Profitul reprezintă un venit (o recompensă) pentru activitatea antreprenorială. Profitul are următoarele funcţii:1) Funcţia de stimulare a iniţiativei şi a riscului întreprinzătorului;2) Funcţia de orientare generală a activităţii economice a agenţilor economici;3) Funcţia de autofinanţare a întreprinderii;4) Funcţia de formare a veniturilor în bugetul de stat;5) Funcţia de stimulare şi educare a spiritului de economisire.Profitul se manifestă în următoarele forme:1) Profitul brut – reprezintă diferenţa dintre cifra de afaceri şi costul de producţie.2) Profitul normal – reprezintă câştigul întreprinzătorului care exercită funcţii manageriale, obţine dobândă de la capitalul propriu, obţine plată de arendă de la patrimoniul propriu. Profitul normal se include în costul de producţie.3) Profitul pur –reprezintă acea parte din profitul brut care rămâne de la excluderea profitului normal.4) Profitul de monopol – reprezintă profitul obţinut de întreprinzători care exercită activităţi monopoliste în domeniul de producţie sau realizare.5) Profitul dividend –reprezintă venitul încasat de proprietarii acţiunilor.

Mărimea absolută a profitului constituie – masa profitului. Mărimea relativă – rata profitului. Rata profitului – reprezintă raportul dintre masa profitului şi costul producţiei.

Rata profitului este influenţată de următorii factori:1) Dinamica productivităţii muncii (dacă creşte productivitatea muncii creşte respectiv şi rata profitului);2) Schimbările în costurile de producţie. Dacă cresc costurile de producţie, atunci rata profitului scade, şi invers.3) Nivelul preţului (dacă creşte preţul, atunci sporeşte respectiv masa şi rata profitului şi invers).4) Volumul de producţie (dacă creşte volumul de producţie, atunci creşte respectiv şi masa profitului).

Page 57: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

5) Viteza de rotaţie a capitalului (dacă creşte viteza de rotaţie a capitalului, atunci rata profitului creşte).

33. Macroeconomia şi obiectivele ei. Economia tenebră. Macroeconomia poate fi privită în 2 aspecte: 1) al economiei reale 2) al ştiinţei economice Macroeconomia privită în aspectul economiei reale, reflectă – ansamblul de relaţii între diferite mărimi globale – agregate macroeconomice.Astfel de agregare, sunt: • cererea şi oferta agregată • producţia şi venitul naţional • consumul şi economiile • ocuparea forţei de muncă şi şomajul • circulaţia monetară şi inflaţia. Macroeconomia privită în aspectul ştiinţei economice – reprezintă o disciplină care studiază procesele şi fenomenele economice la nivelul întregii societăţi. Macroeconomia studiază şi analizează sistematic:

- expansiunile şi recesiunile economice

- consumul şi investiţiile ca mărimi macroeconomice

- şomajul şi inflaţia

- veniturile şi cheltuielile guvernamentale

- balanţa de plăţi externe şi datoria publică.Principalele obiective ale macroeconomiei sunt: asigurarea echilibrului economic general dintre cererea şi oferta agregată şi cererea condiţiilor de creştere şi dezvoltare economică durabilă. asigurarea economiei naţionale şi monedă necesară pentru mişcarea liberă a fluxurilor financiare. elaborarea şi realizarea pe termen mijlociu a unei politici monetare şi fiscale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale şi exercitarea repartiţiei echitabile a mijloacelor bugetare între aceste subdiviziuni. asigurarea unei balanţe de plăţi externe echilibrate şi a unei balanţe comerciale în scopul asigurării independenţei şi securităţii economice a ţării. integrarea problemelor macroeconomice în strategii globale în baza programării şi prognozării macroeconomice. alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor materiale financiare şi umane în scopul asigurării competitivităţii mărfurilor şi serviciilor atît pe piaţa internă cît şi pe cea externă.Indicatorii principali macroeconomici sunt:1. Sistemul conturilor naţionale2. Produsul global brut3. Produsul intern net 4. Produsul naţional net5. Produsul intern brut6. Venitul naţional.Actualmente aceşti indicatori macroeconomici nu reflectă în întregime rezultatele activităţii economice la nivel macroeconomic, deoarece paralel cu economia oficială există economia neoficială economia tenebră.Cauzele economiei tenebre:1. Creşterea presiunii fiscale care influenţează asupra activităţii întreprinderii

Page 58: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2. Ascunderea veniturilor în scopul reducerii impozitelor3.Exercitarea unor activităţi ilegale în domeniu de producţie şi realizare şi producerea mărfurilor contra făcute4. Imperfecţiunea legislaţiei în vigoare care nu contribuie la atragerea agenţilor economici în cîmpul legal de nefinitate. 5. Instabilitatea politică şi economică din ţară. 6. Indiferenţa populaţiei faţă de activităţile ilegale ale unor agenţi economici.Formele de manifestare a economiei tenebre:

1. Corupţia 2. Evaziunea fiscală3. Contrabanda4. Producerea şi comercializarea produselor, mărfurilor falsificate5. Falsificarea banilor şi hîrtiilor de valoare6. Privatizarea ilicită (privatizarea criminală).7. Nerepatrierea valutei obţinute de la operaţiunile de export.8. Menţinerea unor preţuri înalte de monopol9. Scutirea ilegală a unor firme private de plata impozitelor10. Rechetul.

Dimensiunile economiei tenebre:În ţările industrial dezvoltate ponderea economiei tenebre în PIB=/5-16%În ţările aflate în tranziţie spre economia de piaţă ponderea în PIB 25-35%În ţările în curs de dezvoltare ponderea economiei tenebre în PIB 35-45%Elveţia 6%,Austria 7%,SUA 8%

34. Avuţia naţională şi structura ei

Avuţia naţională – reprezintă totalitatea bunurilor materiale şi a serviciilor create şi acumulate în societatea respectînd la momentul dat.Structura avuţiei naţionale:1. Bunurile materiale şi nemateriale create prin muncă (capitalul fix şi circulant, avuţia populaţiei mijloacele financiare, rezerve de aur ş.a)2. Resursele naturale (fondul funciar,forestier, bogăţiile subterane, sursele hidroenergetice)3. Resursele umane (populaţia ocupată în cîmpul de muncă, populaţia aflată în curs de dezvoltare, şcolarizare).4. Patrimoniul ştiinţific de instruire şi de cultură (inovaţie, opere de artă).Formele de manifestare a avuţiei naţionale: a) Avuţia personală b) Avuţia colectivă ( patrimoniul întreprinderilor coperatiste, S.A,diferite organe obşteşti). c) Avuţia publică (avuţia de care dispune administrarea publică centrală şi locală)Potenţialul economic include: resursele de muncă în aspect calitativ şi structural. resursele naturale atrase şi valorificate în procesul de producţie;

Page 59: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

stocurile de mărfuri în formă de capital fix şi circulant; Avuţia populaţiei Progresul tehnico-ştiinţific; Potenţialul creativ (ştiinţific, cultural, de instruire); Soldul dintre creanţe şi angajamentele ţării respective. 35. Produsul naţional şi componentele lui. Sistemul conturilor naţionale

Produsul naţional include – rezultatul activităţii tuturor agenţilor economici într-o anumită perioadă de timp. PN se manifestă în următoarele forme: PGB (produsul global brut) – reprezintă valoarea bunurilor materiale şi a serviciilor create într-o anumită perioadă de timp (1an), PGB include şi consumul intermediar (materie primă,energie, ş.a)PIB, reprezintă valoarea adăugată creată de agenţii economici autohtoni şi cei străini care activează în interiorul ţării.PIB=PGB-C; Ci= consum intermediar;PIN, reprezintă valoarea adăugată netă destinată pentru consumul final.PIN= PIB-A; A- amortizarea.PNB (prod.naţ.brut), reprezintă expresia bănească a bunurilor materiale şi nemateriale create de agenţii economici autohtoni care activează în ţară şi peste hotarela ei.PNB=PIB+SVAB (soldul la val.adăug.brută)PNN, reprezintă bunurile materiale şi nemateriale destinate pentru consumul intern. PNN = PNB- A VN, reprezintă ansamblul veniturilor obţinute de la utilizarea factorului de producţie (salariul, renta, dobînda, profitul);VN= PNN- Ii (s+p+d-r); Ii- impozitele indirecte;Principalul indicator macroeconomic este PIB, nu include:a) transferurile publice acordate populaţiei (pensiile, îndemnizaţiile);b) transferurile private (sponsorizarea mijloacelor de binefacere..);c) veniturile obţinute de la relizarea hîrtiilor de valoare;d)relizarea obiectelor parţial utilizate.Deflatorul PIB, reflectă schimbările care au loc în dinamica preţurilor şi dinamica capacităţii de cumpărare a monedei. DPIB = PIBn / PIBr (real) Metodele de calcul a produsului intern brut:1. Metoda de producţie;2. Metoda de utilizare (exploatare);3. Metoda de venituri.1. Metoda de producţie include: VAB (val.adăug.brută); IP (impozitul pe produse); TV (taxa vamală); SP (subvenţiile pe produse). 2. Metoda de utilizare include: CF (consumul final); FBCF (formarea brută a capitalului fix); VSM (variaţia stocurilor de mărfuri); E (exportul); I (importul); 3.Metoda de venituri include: RS (remunerarea salariaţilor); PB (profitul brut); SPI (subvenţiile pe producţie şi import); IP (impoz. pe producţie);

Page 60: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

PIB – are tendinţa de creştere, în RM 2007- 50mlrd. lei; 2006- 44,2mlrd. lei;Grecia – 19,7 mii dolari; Irlanda – 46,5 mii.dol; Italia -29,1 mii.dol; Franţa – 33,9.Unul din indicatorii macroeconomici este sistemul conturilor naţionale, reflectă fluxurile de mişcare a mărfurilor, serviciilor şi a fluxurilor financiare din interiorul ţării şi din exteriorul ei.SCN include 4 conturi principale: 1.Contul Producţia- reflectă operaţiunile legate de procesul de producere a bunurilor şi serviciilor.În partea de resurse al acestui cont sunt înscrise volumul de mărfuri şi servicii, iar în partea de utilizări este înscrisă VAB. În acest sistem este evidenţiat consumul intermediar (cons.de mat.primă), materiale, combustibil. 2.Contul de exploatare- reflectă în partea de resurse valoarea adăugată brută, iar în partea de utilizări se înscrie (salariu, impozitele, subvenţiile), Acest cont mai este numit cont de consum, include (consumul privat şi public). 3.Contul Capital (cont de acumulare), reflectă sursele de finanţare a investiţiilor de capital, cheltuielile pentru extinderea stocurilor de capital, consumul de capital fix. 4.Restul lumii,reflectă exportul şi importul de mărfuri şi servicii cît şi transferurile de capital dintre ţara respectivă şi restul lumii. 36.Consumul şi legităţile lui. Consumul - reprezintă acea parte a venitului naţional, care este destinată pentru procurarea mărfurilor şi serviciilor necesare satisfacerii cerinţelor umane.Cheltuielile pentru consum sunt destinate:

- pentru alimentaţie

- pentru încălţăminte, îmbrăcăminte;

- pentru locuinţă;

- pentru sănătate şi igienă;

- pentru transport şi comunicaţie;

- pentru instruire cultură, sport.

- alte cheltuieli necesare pentru satisf. nevoilor umane (restaurant, turism..). Consumul îndeplineşte următoarele funcţii:a) Consumul- serveşte ca mijloc de satisfacere directă a necesităţilor oamenilor în mărfuri şi servicii.b) Consumul – poate accelera sau stopa procesul de producţie a bunurilor.c) Consumurile, contribuie la utilizarea raţională a factorilor de producţie.d) Consumul, contribuie la stabilirea echilibrului economic şi la dinamismul economic.

Asupra consumurilor inluenţează 2 grupe de factori:Obiectivi:

dinamica veniturilor (a salariilor) -dinamica preţurilor –care influenţează invers dinamica consumurilor, creşte preţul, scade consumurile -dinamica impozitelor- creşte impozitul, scade consumul şi invers. Subiectivi: -preferinţele şi dorinţele consumatorului -inclinaţia spre consum, care in viziunea lui Keines reprezintă o lege psihologică fundamentală. -preferinţele pentru lichidităţiFormele consumului: 1. In dependenţă de structura consumului el poate fi divizat în: -consum final

Page 61: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

-consum intermediar2. In dependenţă de subiect , consumul poate fi:

-consumul privat -consumul public (ad. publ. centr. , locală)3. In dependenţă de obiect: -consum de bunuri materiale -consum de bunuri nemateriale (servicii)4. In dependenţă de durata consumului: -consum curent -consum pe termen lung 5. In dependenţă de destinaţie: -consum productiv -consum neproductiv( consum din intermediul sferei sociale,spital,şcoală)6. In dependenţă de modul de procurare a bunurilor pentru consum: -consumul mărfurilor -auto consum (bunuri casnice).In evoluţia sa consumul este însoţit de următoarele tendinţe: *tendinţa de micşorare a cheltuielilor pentru consumul de bunuri alimentare *tendinţa de stabilizare a cheltuielilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi confort personal *tendinţa de creştere a cheltuielilor de stinate pentru procurarea serviciilor. In baza analizei acestor trei tendinţe,economistul german Anghel a formulat teoria”An”potrivit acesteia ponderea cheltuielilor pentru alimentaţie este cu atît mai mare cu cît venitul este mai mic şi invers. *Intre consum şi venit există o interdependenţă care este reflectată în înclinaţia medie şi marginală spre consum. * Inclinaţia medie spre consum (rata media a consumului)-reprezintă raportul dintre volumul consumului şi nivelul veniturilor. C’ =с/v*100% * Inclinaţia marginală spre consum (rata marginală a consumurilor)-reprezintă raportul dintre variaţia consumului şi variaţia venitului) C’=▲с/▲v*100%

37. Economiile şi clasificarea lor. Economia netă-este acea parte din venitul naţional care rămîne de la cheltuielile pentru consum. Economia brută, dacă la economia netă se adaugă amortizarea atunci obţinem econ. brută. Intre economii şi venit există o interdependenţă care este reflectată în rata medie şi rata marginală a economiei. Rata medie-reprezintă raportul dintre volumul economic şi nivelul veniturilor: e’=E/V*100%. Rata marginală-reprezintă raportul dintre variaţia economiilor şi variaţia veniturilor:e’=▲E/▲V*100% Economiile pot fi clasificate după următoarele criterii: 1.In dependenţă de sursele de formare : -Economii nete -Economii brute 2.In dependenţă de forma de proprietate: -Economii private -Economii publice 3. In dependenţă de modul de primire a deciziilor: -Economii libere -Economii forţate Cauzele de formare a economiilor sunt:

Page 62: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

1. Dorinţa de a reglementa cheltuielile în timp.2. Dorinţa de îmbogăţire şi de acumulare a mijloacelor băneşti pentru moştenitori3. Inclinaţia spre lichidităţi 4. Zgîrcenia unor persoane fizice şi juridice referitor la investirea economiilor în afaceri.Sursele de finanţare a economiilor: a) mijloacele proprii(ale familiei, ale Î.) –care sunt formate de regulă din sursele obţinute de la realizarea mărfurilor şi serviciilor . b) plasarea economiilor în hîrtii de valoare: (acţiuni,obligaţiuni) c) investirea directă ale economiilor (transformarea banilor în obiecte preţioase sau acumularea în valută). 38. Investiţiile şi structura lor. Multiplicatorul şi acceleratorul investiţional

Investiţiile - reprezintă acea parte a venitului naţional care este destinată pentru formarea capitalului ca factor de producţie-investiţii prime(nete) *Investiţiile brute ,la investiţiile nete se adaugă cheltuielile pentru amortizare; sunt utilizate : pentru înlocuirea capitalului fix consumat şi pentru dezvoltarea capitalului ca factor de producţie.In viziunea lui Keynes, investiţiile trebuie să fie egale cu economiile. Structura investiţiilor. 1. In dependenţă de forma de utilizare a investiţiilor, sunt: *investiţii de capital fix în construcţia de clădiri, utilaje instrumente şi alte instrumente care participă în mai multe cicluri de producţie. *investiţii în capital circulant, include: cheltuieli pentru materia primă, combustibil, energie termică şi alte produse care participă într-un singur ciclu de producţie. *investiţii de înlocuire sunt utilizate pentru înlocuirea capitalului fix consumat. Aceste investiţii sunt exercitate din costul fondului de amortizare. *investiţiile pentru dezvoltare ce sunt utilizate pentru perfecţionarea capitalului fix ca factor de producţie. 2 După forma de destinaţie investiţiile de capital sunt: *investiţii productive , sunt utilizate în procesul de construcţie a noilor întreprinderi de procurare a utilojului, instalaţiile legate de procesul de producţie. *investiţiile nemateriale , sunt utilizate pentru dezvoltarea infrastructurii de producţie şi socială . *investiţiile în capital uman, sunt destinate pentru pregătirea cadrelor de înaltă calificare. 3 In dependenţă de forma de proprietate: a) investiţii private (persoane f, si j.) b)investiţii publice , exercitate de organelle de administrare centrală şi locală. c)investiţii mixte, sunt exercitate de către Intrepr. mixte cu capital străin şi Î.mixte cu capital privat şi public. d)investiţiile străine 4 In dependenţă de ramura de aplicaţii: * investiţii industriale * investiţii agrare *investiţii în domeniul de construcţie *investiţii în cercetare ştiinţifică *în dependenţă de originea geografică: a)investiţii interne b)investiţii externe(directe , de portofoliu)

Page 63: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Factorii ce influenţează procesul investiţional: 1.factorul uman (cantitatea şi calitatea f. de m.) 2.F. cererea de investiţii 3.F.rata dobinzii şi raportul ei faţă de rata profitului (rata dobînzii poate stimula sau stipa procesul investiţional. 4.F. politica monetară- creditară a statului. 5.F. fluctuaţiile ratei profitului la investiţiile interne şi externe. 6. F. situaţia social politică din ţară. 7. F. conjunctura economică pe piaţa mondială. 8. F. dinamica ratei inflaţiei.Sursele de finanţare a investiţiilor: a) Amortizarea profitului şi subvenţiile b) Creditele obţinute de la băncile comerciale c) creditele obţinute de la instituţiile financiare internaţ. d) sursele din bugetul de stat şi din bugetele locale. e) emisia de hîrtii de valoare( acţ., obligaţ.)Eficienţa economică a investiţiilor este reflectată în rata investiţiilor,raportul dintre forma brută a capitalului fix raportată la PIB.i’=FBCF/PIB*10%Actualmente rata investiţiilor este diferită şi variază între 15-25%. Investiţiile se află într-o legătură interdependentă cu venitul,care este reflectată în multiplicatorul şi acceleratorul nvestiţional.Multiplicator investiţional-reprezintă reportul dintre creşterea veniturilor şi sporirea investiţiilor.K=▲V/▲I;Acceleratorul-reflectă raportul dintre creştere investiţiilor şi sporirea venitului.Rolul economic al investiţiilor: a) investiţile contribuie la dezvoltarea şi perfecţionarea capitalului ca forţă de producţie b)investiţiile servesc ca bază materială pentru crearea noilor locuri de muncă. c)invectiţiile contribuie la sporirea productivitaţii factorilor de producţie. d)invectiţiile contribuie la aplicarea tehnicii şi tehnologiilor avansate în procesul de producţie. e) invectiţiile contribuie la creşterea economică şi la sporirea venitului naţional. Investiţiile în R.M. (2005) )capital fix)- 6,5 mlrd lei, de aici: -investiţii publice 34,5%. -Investiţii private 35% -Investiţii mixte(poblice, private) 3,6% -Investiţii cu participarea capitalului străin 19,6% -Investiţii străine 7,3%Susrele de finanţare a investiţiiloa in RM:

- Din bugetul republican-5,2%

- Din bugetele locale-3,4%

- Din mijloacele proprii-68,9%

- Din mijloacele investiţ.străine-19%

- Din alte surse-3,5%

39. Creşterea economică: esenţa, factorii, tipurile, metodele

Creşterea economică, reprezintă un proces care reflectă schimbările pozitive reale, care au loc în sporirea rezultatelor activităţii economice într-o anumită perioadă de timp.Creşterea economică poate fi:1. Creştere economică pozitivă, reflectă situaţia cînd odată cu sporirea PIB, sporeşte veniturile care revin pe cap de locuitor.

Page 64: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2. Creşterea economică negativă, reflectă situaţia cînd creşterea relativă a PIB este însoţită de reducerea veniturilor pe cap de locuitor.3. Creşterea economică zero, reflectă situaţia cînd ritmul de creştere a PIB corespunde ritmului de creştere a populaţiei.Creştera economică trebuie deosebită de dezvoltarea ec. şi de progresul economic.Dezvoltarea economică, cuprinde o perioadă îndelungată de timp şi reflectă schimbări calitative şi structurale în toate domeniile de activitate.Creşterea economică – reprezintă o componentă a dezvolt. ec.Ea reflectă aspectul cantitativ (creşterea PIB,VN,PNB)Progresul economic, reflectă schimbări în domeniul activ. într-o anumită perioadă de timp de la inferior la superior.Progresul ec. este influenţat:

- de potenţialul factorul de muncă;

- de resursele economice de care dispune societatea;

- de progresul tehnico-ştiinţific. Asupra creşterii economice influenţează 2 grupe de factori:a. La factorii direcţi se referă:- volumul, cantitatea şi calitatea f.d.m.- factorul natural (volum, bog. subt, f. funciar,f. forestier etc);- f.stocul de capital fix şi circulant;- factorul tehnologic;- f. informaţional- f. cerere; f. tehnico- ştiinţific (revoluţia t-ş).b. La factorii indirecţi se referă:- cererea agregată;- volumul investiţiilor de capital;- rata dobînzii;- politica bugetar- fiscală şi monetară;- climatul economic şi social din ţară;- sistemul legislativ din ţară. Nivelul de creştere economică a unei ţări este determinată de rata creşterii economice.Rata creşterii economice,reprezintă raportul dintre volumul PIB de la începutul şi sf. anului, raportat la PIB de la începutul anului respectiv.Actualmente volumul PIB constitue- 45% din nivelul PIB-1991.Politici:1. Politica monetar creditară – este orientată spre reducerea ratei dobînzii şi stimularea investiţiilor de capital.2. Politica fiscală – este orientată spre reducerea impozitelor în scopul lărgirii investiţiilor de capital.3. Politica de ocupare a f. de muncă, în scopul reducerii ratei şomajului.4. Politica de majorare a stocului de capital fix şi circulant, în scopul lărgirii producţiei şi creşterii economice.

Tipurile de creştere economică:a. Creştere economică extensivă- prevede extinderea cantitativă a factorului de producţie în procesul de creştere economică m. mult de 55% sporeşte PIB din extinderea factorului tradiţional de producţie.b.Creşterea intensivă- prevede sporirea volumului de producţie, din contul perfecţionării factorilor de producţie tradiţionali şi a neofactorilor (niv. de calif a lucrătorilor, aplicarea tehnolog. avansate ...)

Page 65: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Creştera economică e considerată intensivă dacă ea este obţinută mai mult de 55% din contul perfecţionării factorilor tradiţionali şi neofactorii de producţie. c. Creşterea economică intermediară-reflectă situaţia cînd sporirea volumului de producţie este obţinut , respectiv 50% din contul factorilor intensivi şi 50% a factorilor extensivi.Modele de creştere economică1 Modelul clasic, potrivit acestui model creşterea economică este asigurată din contul a doi factori de producţie munca-natura. Adam Smith afirmă că :creşterea avuţiei naţiunii are loc din contul sporirii numărului de lucrători ocupaţi în sfera producţiei materiale şi din contul bogăţiilor naturele de care dispune ţara respectivă.2 Modelul neoclasic(Robert Solow,1937),econ. american. Potrivit acestui model creşterea economică are loc din contul sporirii acumulărilor de capital şi din contul schimbărilor tehnologice.3 Modelul Keisian(Keins, econ.englez considerat cel mai mare economist al sec.). În viziunea lui Keins creşterea economică este influenţetă de cererea efectivă care include cererea de consum şi cererea de investiţii4 Modelul neokeisian(roy Harrod, economist englez).Potrivit acestui model creşterea economică este influenţată de trei factori: *de creşterea ppulaţiei *de sporirea productivitaţii muncii. *de creşterea stocurilor de capital .Economistul Roy Harrod a determinat trei rate de creştere economicăa. rata garantată de creşterea economică-reflectă utilizarea deplină a stocurilor de capital şi păstrarea investiţiilor preconizate. Această rată asigură un anumit nivel de rentabilitate . b. rara naturală de creştere economică e influienţată: -de creşterea nivelului de calificare a lucrătorilor - de creşterea productivităţii muncii - de creşterea progresului tehnic c. rata de factor- reflectă rata reală de creştere economică , dacă dara de factor este mai mare decît rata garantată atunci are loc expansiunea economică, iar dacă rata de factor este mai mică decît rata garantată atunci are loc recesiunea economică.5. Modelul lui Alin Hauser (econ. american). Potrivit acestui criter creşterea economica este asigurată din contul bugetului de stat.6. Modelul lui Paul Samuilson(econ. american, laureat premiul nodil 1912).Potrivit acestui model creşterea economică depinde de asigurarea în baza reducerii treptate a inpozitelor directe şi indirecte.

7. Modelul monetarist(econ.americ. Milton pridman). în viziunea acestuia, creşterea economică depinde de contitatea de coneda aflata in nirculaţie .Potrivia acestuia creştere masei monetare trebuie să corespundă ritmuri de creştere a activuli. El propune că acest model să constituie 3-4% anual. 40. Caracterul ciclic al creşterii economice. Ciclurile economice şi caracteristicile lor.

Economia în orice ţarăse dezvoltă neuniform fluctuant , periodic creşterea economică este însoţită de expansiuni sau de precesiuni economice ce sunt reflecrare in fluctuaţiile economice. Fluctuaţiile economice se manifestă în trei forme: 1. fluctuase sezoniere, determinati de factorii anuali(inundaţii, cutremur). Aceste fluctuaţii au o durată 1 an şi influenţează negativ asupra activităţii economice. 2 . Fluctuaţiile întîmplătoare- care sunt determinate de factorii sociali(războaie, pensiuni naţionale , etnice), acestea influienţează negativ şi duc la scăderea bruscă a activităţii economice. 3. Fluctuaţii ciclice, sunt determinate de factorii economici, aceste fluctuaţii sunt repetabile şi au început din sec.XI, pînă-n prezent.

Page 66: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Fluctuaţiile economice reflectă dezvoltarea ciclică a economiei.Ciclicitatea economică, reprezintă un proces de creştere sau scădere activităţii economice şi se reflectă în oscilaţia , volumul de producţie în ocuparea f.d.m în procesele inflaţioniste. Ciclul economic, reprez. acea perioadă de timp care se scurge de la începutul unei crize economice pînă la începutul următoarei crize.Ciclurile economice sunt de 3 tipuri:1. Ciclul economic mare (secular) – pentru prima dată a fost studiat de economistul rus N Kondratiev, are o durată de 40-60 ani.Acesta include 2 faze:a. Faza ascedentală , are următoarele trăsături:- creşterea economică pozitivă- creşterea volumului investiţiilor de capital.- creşterea profitului ag. ec.- nivelul înalt al ocupării forţei de muncă- creşterea nivelului de trai al populaţieib. Faza descedentală, are următoarele trăsături:- scăderea ritmului de creştere a producţiei- reducerea investiţiilor de capital- Creşterea şomajului- Creşterea inflaţiei- Scăderea nivelului de trai a populaţiei. Cauza principală a ciclului secular, este progresul tehnico- ştiinţific şi schimbările care se produc în tehnologii. 2. Ciclul mediu (decenal), are o durată de la 4-5 ani pînă la 10-12 ani. Acest ciclu include 4 faze:a. Faza de expansiune, tendinţa generală de creştere a economiei.- majorarea investiţiilor de capital,- creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă.- reducerea şomajului- creşterea masei monetare aflate în circulaţie- creşterea salariului, a profitului, a dobînzii.b. Faza de criză: - reducerea ratei profitului;- majorarea stocurilor de mărfuri nerealizate;- reducerea volumului de investiţii,- reducerea creditelor ca consecinţă a neachitării la timp a creditelor primite.c. Faza de depresiune, creşterea numărului de falimente a întreprinderii nerentabile.- creşterea costului de producţie- creşterea şomajului- reducerea volumului de producţie- scăderea nivelului de trai a populaţiei.d. Faza de înviorare:- creşterea treptată a volumului de producţie- sporirea investiţiilor de capital- reducerea şomajului- creşterea venitului populaţiei şi agenţilor economici- creşterea cererii globale.3. Cicluri mici (scurte),de la 3-4 ani, acest ciclu include:- ciclul stocurilor de mărfuri nerealitate- ciclul inflaţionist- ciclul energetic.

Page 67: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

41. Echilibrul şi dezechilibrul economic

Echilibrul economic - reflectă o tendinţă de concordanţă dintre diferite mărimi: micro şi macro- economice. Echilibrul economic se manifestă în 2 forme:a. echilibrul general, reflectă acea stare a economiei care tinde spre concordanţa relativă a cererii şi ofertei agregate pe piaţa muncii, piaţa capitalului şi pe piaţa bunurilor materiale şi serviciilor. Pentru prima dată a fost studiat de economistul francez Valras.Componentele echilibrului economic general:*asigurarea creşterii economice pozitive* asigurarea ocupării depline a forţei de muncă * stabilitatea generală a preţurilor* asigurarea unei balanţe de plăţi externe pozitive* repartiţia echitabilă a veniturilor între diferite categorii sociale ale populaţiei.b.Echilibrul economic parţial- reprezintă concondarţa relativă dintre diferite mărimi la nivel micro şi macro- economic. Echilibrul ec. pentru prima dată a fost studiat de ec. englez Alfred Marshal.Formele Echilibrul economic:1. Echilibrul economic la nivel al unităţilor primare (micro ec.) acesta reflectăconcordanţa dintre cererea şi oferta unui produs.2. Echilibrul mezoeconomic, reflectă concordanţa relativă dintre diferite ramuri şi sectoare ale economiei naţionale (echilibrul dintre producţia agricolă şi sectorul industrial de prelucrare a producţiei agricole)3. Echilibrul macroeconomic, care reflectă concordanţa relativă dintre resursele limitate şi nevoile social- economice crescînde.4.Echilibrul material, reflectă concordanţa dintre structura, cantitatea şi calitatea bunurilor produse şi structura cantitatea şi calitatea nevoii de consum final.5. Echilibrul valoric se manifestă în 4 forme :- Echilibrul monetar, reflectă concordanţa dintre expresia bănească a mărfurilor şi serviciilor destinate pentru realizare şi masa de monedă aflată în circulaţie.- Echilibrul financiar, reflectă concordanţa dintre resursele financiare disponibile şi necesităţile de plată a agenţilor economici.- Echilibrul bugetar, reflectă concordanţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetare.- Echilibrul valutar, reflectă concordanţa dintre încasările de valută şi plăţile valutare.- Echilibrul muncii, reflectă concordanţa dintre structura, cantitatea, calitatea forţei de muncă şi locurile de muncă disponibile.- Echilibrul comercial, reflectă concordanţa relativă dintre exportul şi importul de mărfuri şi servicii. Pentru a asigura un echilibru economic general se cere de respectat următoarele 3 condiţii:

a. oferta agregată de mărfuri şi servicii trebuie să fie egală cu cererea agregată de mărfuri şi servicii.b. oferta agregată de monedă trebuie să fie egală cu cererea agregată de monedă.c. oferta agregată de muncă (f.d.m) trebuie să fie egală cu cererea agregată de muncă.În orice economie naţională permanent apar surplusuri de cerere sau ofertă faţă de unele mărfuri sau servicii, cînd apar deficite şi dezechilibre referitor la unele mărfuri..Dezechilibrul economic- reflectă tendinţa de dereglare a economiei naţionale atît la nivel micro cît şi macroeconomic.Forme de dezechilibre economice:

- Crize economice de supraproducţie sau de subproducţie. Aceste crize sunt determinate de capacitatea joasă de cumpărare.

Page 68: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

- Şomajul- reflectă dereglarea existentă pe piaţa muncii.

- Inflaţia- reflectă neconcordanţa dintre volumul de mărfuri şi servicii şi nivelul de preţuri.

- Dereglarea dintre veniturile şi cheltuielile în relaţiile economice externe.

- Diferenţierea nejustificată a veniturilor diferitor grupe sociale ale populaţieiReferitor la echilibrul economic general există următoarele concepte: Conceptul clasic- potrivit căruia echilibrul ec. se stabileşte automat în urma confruntării cererii şi ofertei . Reprezentanti: Adam Smith, Jean Batiste Say. Conceptul neoclasic- potrivit căruia echilibrul economic general poate fi stabilit numai în condiţiile concurenţei perfecte , concordanţa dintre cerere şi ofertă, acest echilibru este pe termen scurt, are caracter temporar. Conceptul Keinsian- în viziunea lui Keins, echilibrul economic general nu poate fi obţinut fără intervenţia statului. Pentru stabilirea echilibrului economic general e necesar ca intervenţiile de capital să fie egală cu economiile.Conceptul neoliberal- pentru stabilirea echilibrului economic general sunt necesare următoarele condiţii:

- stabilirea masei monetare

- funcţionarea liberă a pieţei de capital, piaţa de muncă , de bunuri şi servicii.

- intervenţia limitată a statului în activitatea economică.

42. Cererea şi oferta agregată. Modelele AD-AS şi IS-LM.Cererea şi oferta agregată.Un rol important în echilibrarea economiei naţionale are cererea şi oferta agregată.Cererea agregată- reprezintă totalitatea bunurilor şi serviciilor, solicitate de populaţie, agenţii economici şi statul, într-o anumită perioadă de timp la preţurile curente.

Cererea agregată poate fi determinată ca valoarea venitului naţiona, cererea agregată include următoarele componente: conumul final (consumul de bunuri şi servivcii la nivel macroeconomic); achiziţiileguvernamentale şi achiziţiile administraţiei publice locale; investiţiile brute de capital; veniturile de la exportulde măfuri şi servicii.

Curba cererii agregate

Page 69: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Oferta agregată – reprezintă totalitatea de bunuri şi servicii care pot fi oferite pentru utilizare într-o anumită prioadă de timp la preţuile curente.Asupra ofertei agregate influienţează următorii factori: dinamica preţurilor; creşterea preţurilor la factorii de producţie (multe resurse naturale, capital...); creşterea productivităţii muncii; schimmbările în sistemul fiscal şi creditar.Punctul de intersecţie dintre cerere şi oferta agregată reflectă echilibrul economic general.

Un rol important în echilibrul economiei generale îl are modelul IS – LM. I – investiţii; S – economie; L – cererea de monedă; M – monedă.

Modelul IS-LM reflectă echilibru economic general dintre sectorul real al economiei şi sectorul monetar. 43. Ocuparea populaţiei: noţiunea, conţinutul, formele Una din problemele fundamentale care stă în faţa la orice ţară este asigurarea deplină şi ocuparea forţei de muncă. Ocuparea forţei de muncă – reprezintă atragerea în cîmpul muncii a populaţiei active. Populaţia activă – este considerată acea parte a populaţiei care are o vîrstă de la 16-62,5 şi 16-57,5.În RM în 2006 populaţia activă 1 mln 393 mii persoane, ceea ce constituie 47,7 % din populaţia totală.Populaţia de ocupare a forţei de muncă este exercitată şi diriată de către următoarele instituţii:1) Instituţii de stat şi nonguvernamentale; Ministerul de Economie şi Comerţ; Patronatul şi sindicatele; Administaţia publică locală; Agenţia naţională de

Page 70: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

consultări şi negocieri colective; Inspecţia muncii; Casa Naţională de Asigurări Sociale; Instituţiile şi organizaţiilenonguvernamentale; Instituţiile intenaţionale.2) Agenţia Naţională deOcupare a Forţei de Muncă care elaborează: proiecte de legi; strategii; planuri şi programe referitoare la ocuparea forţei de muncă.Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de muncă ce are subdiviziunile sale teritoriale şi oficii de înregistrare a şomerilor.3) Agenţiile Private de Ocupare a Forţei de Muncă care îndeplinesc funcţia de: intermediar în procesul de selectare şi amplasare a forţei de muncă atît în interiorul ţării, cît şi în străinătate.Agenţia Privată de Ocupare a Forţei de Muncă poate funcţiona dacă respectăm următoarele condiţii:a) dispune de licenţă în domeniul de activitate;b) dispune de spaţiu şi de tehnică respectivă;c) dispune de date statistice referitor la cereea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii;d) dispune de contracte încheiate cu agenţii economici autohtoni şi străini referitor la angajarea şomerilor în cîmpul muncii.Obiectivele politice de ocupare a forţei de muncă:1) prevenirea şomajului şi asigurarea unui nivel înalt de ocupare a forţei de muncă;2) angajarea şi reangajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;3) stimularea întreprinzătorilor care crează noi locuri de muncă;4) îmbunătătţirea structurii ocupării forţei de muncă în aspect ramural şi în aspect teritorial;5) informarea populaţiei referitor la locurile de muncă disponibile şi condiţiile de angajare.

44. Şomajul şi formele lui. Măsuri de reducere a şomajului

Şomajul - reprezintă un dezechilibru economic care reflectă neconcordanţa dintre cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii.În condiţiile şomajului o parte din forţa de muncă nu este încadrată în procesul de producere a bunurilor şi serviciilor. Şomer, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

- are vîrsta de la 16 pînă la nivelul de pensionar,( în RM bărbaţii pînă la 62,5 ani, femei-57,5);

- persoana aptă de muncă în aspect fizic şi intelectual;

Page 71: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

- persoana aflată în căutarea unui loc de muncă;

- persoana care a depus ocerere de înregistrare la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă.Statut de şomer, i se acordă persoanelor pe în conformitate cu cerere depusă, persoanele care au un stagiu de muncă pînă la 5 ani primesc statut de şomer pe şase luni, au vechime în muncă între 5-10 ani.

Structura şomajului include 4 categorii de persoane:1. persoanele care sunt eliberate din funcţie din iniţiativa întreprinderii.2. persoanele care benevol au părăsit locul de muncă;3. persoanele care pentru prima dată au apărut pe piaţa muncii în calitate de şomeri.4. persoanele care au întrerupt activitatea de muncă anterioară.Formele de şomaj:1. Şomaj fricţional- reprezintă persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în urma schimbării locului de trai sau a situaţiei din familie.2. Şomaj ciclic- este generat de faza de criză şi de presiunea ciclului economic decenal.3. Şomajul structural- este generat de schimbările structurale la nivel micro şi macroeconomic.4. Şomajul tehnologic- este generat de aplicarea tehnologiilor noi a tehnicii avansate.5. Şomaj voluntar- cuprinde persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă prestigios.6. Şomaj involuntar- cuprinde persoanele care sunt gata să se angajeze la orice lucru fără a inainta anumite condiţii.7. Şomaj discontinu- cuprinde persoanele care au părăsit activitatea în legătură cu maternitatea sau îngrijirea copilului sau a celor în etate.8. Şomaj sezonier - cuprinde persoanele care activează în ramurile legate de factori naturali (agricultură...);9. Şomaj parţial - cuprinde persoanele care au un regim redus de lucru (ziua de muncă redusă); în SUA această categorie de şomaj cuprinde circa 17 mln. oameni, în Anglia şomajul parţial cuprinde 24% din persoanele ocupate în învăţământ şi-n ocrotirea sănătăţii.10. Şomajul la negru - include persoanele care concomitent primesc salariu şi care primesc ajutor de şomaj. Politica de ocupare a forţei de muncă presupune existenţa aşa numitului nivel al şomajului natural: a. şomaj fricţional; b. şomaj structural;Mărimea şomajului poate fi determinată ca o mărime absolută sau relativă.Mărimea absolută a şomajului cuprinde, persoanele apte de muncă dar neîncadrate în câmpul muncii.Mărimea relativă - este reflectată în rata şomajului.Rata şomajului- reprezintă raportul dintre mărimea şomajului şi mărimea populaţiei apte de muncă. S = S/PA*100%Dacă rata şomajului întrece nivelul natural al şomajului atunci economia suferă pierderi, atît de ordin economic cît şi de ordin social.Raportul dintre rata şomajului şi nivelul natural al şomajului este reflectat în legea economistului American Artur Oculaw.Potrivit acestei legi dacă rata şomajului întrece nivelul natural al şomajului cu 1% atunci PIB scade cu 2,5%.( Germania-11,6% rata şomajului, Irlanda- 4,2%, Italia-7,9%, Franţa- 10%, Romînia- 5,5%, RM- 8%,…)Măsuri de reducere a şomajuluiExistă 4 grupe de măsuri pentru prevenirea şomajului:

1. Măsuri de prevenire a şomajului care prevăd:a. Patronul este obligat să informeze agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă şi pe fiecare lucrător în parte, în scris cu 2 luni înainte de reorganizarea, reprofilarea sau lichidarea întreprinderii.

Page 72: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

b. Patronul este obligat să informeze sindicatele şi administraţia publică locală cu 3 luni înainte de lichidarea întreprinderii, despre posibilităţile angajării lucrătorilor în cîmpul muncii.c. Patronul este obligat să organizeze în cadrul întreprinderii a diferitor măsuri de reciclare în scopul angajării pe viitor a persoanelor distituite din funcţie. 2. Măsuri active de stimulare a angajării în cîmpul muncii:a. Stimularea agenţilor economici care creează noi locuri de muncă.b. Întreprinzătorii sunt stimulaţi pentru angajarea în cîmpul muncii a absolvenţilor.c. Acordarea consultaţiilor juridice financiare de marketing şomerilor în scopul iniţierii unei afaceri.d. Organizarea cursurilor de reciclare şi pregătire profesională a şomerilor în conformitate cu cerinţele pieţei muncii.e. Informarea permanentă a şomerilor referitor la existenţa locurilor libere şi condiţiile de angajare. 3. Măsuri de protecţie socială a şomerilor:a. Acordarea ajutorului de şomajb. Alocaţia pentru integrarea profesională. 4. Măsurile care prevăd pe cei angajaţi în cîmpul muncii:a. Organizarea la întreprindere a cursurilor de perfecţionare obligatoriu în legătură cu schimbările tehnologice.b. Angajarea parţială a şomerilor în cîmpul muncii.c. Interzicerea încadrării în cîmpul muncii a persoanelor din străinătate. 45.Esenţa, cauzele şi formele inflaţiei. Dinamica inflaţiei în RM.

Inflaţia – reprezintă un dezechilibru dintre masa monetară aflată în circulaţie şi volumul de mărfuri şi servicii destinate pentru realizare.Inflaţia reflectă: - Creşterea generală a preţurilor

- Scăderea capacităţii de cumpărare a monedei.

- Creşterea costului de producţie.

Inflaţia se deosebeşte de deflaţie şi de stancflaţii:

- Deflaţia, reflectă procesul de scădere sau de stopare a creşterii preţurilor

- Stancflaţia, reflectă procesul de creştere concomitentă a inflaţiei şomajului de producţie.

Cauzele inflaţiei: Creşterea unui ritm mai înalt a masei monetare în raport cu creşterea volumului de mărfuri şi servicii, ceea ce duce la majorarea preţurilor - inflaţie prin monedă. Creştera cererii agregate cu un ritm mai înalt decît creşterea ofertei agregate – inflaţie prin cerere. Creşterea costurilor de producţie ceea ce duce la creşterea preţurilor la produsele finale, creştera preţurilor e condiţionată de creşterea preţului la factorul de producţie – inflaţie prin ofertă. Importul inflaţiei care este legat de importul mărfurilor şi serviciilor la preţuri înalte. Formele inflaţiei:

1. Inflaţia latentă, situaţia cînd preţurile cresc anual pînă la 3-4%, această inflaţie nu este periculoasă.2. Inflaţia moderată, situaţia cînd preţurile cresc anual 5-10%3. Inflaţia rapidă, situaţia cînd preţurile cresc anual cu 10-20%4. Inflaţie galopantă, situaţia cînd preţurile cresc anual cu 21-50%

Page 73: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

5. Hiperinflaţie, situaţia cînd preţurile cresc anual cu 50% în 6 luni.6. Inflaţie echilibrată- are loc cînd preţurile cresc cu acelaşi ritm ca şi veniturile populaţiei.7. Inflaţie neechilibrată- cresc preţurile în unele ramuri iar veniturile rămîn neschimbate, constante.8. Inflaţie anticipată- statul prevede procesele inflaţioniste.9. Inflaţia controlată- cînd statul aplică unele măsuri de reducere a inflaţiei.10. Inflaţie necontrolată- cînd statul nu aplică pîrghii de ordin economic , financiar pentru a stopa procesele inflaţioniste. Instrumentul principal de măsură a inflaţiei este indicele de preţuri: IPC=P1/P0*100%; IPC- indicele preţului de consum include:

- 50% , preţul la producţia alimentară.

- 28%, la produsele nealimentare.

- 22%, la servicii.În baza indicilor preţului de consum se stabileşte rata inflaţiei: Ri=IPC1-IPC0/IPCO*100%

46. Consecinţele inflaţiei şi politici antiinflaţioniste Inflaţia are următoarele consecinţe economice negative:-Inflaţia duce la agravarea disproporţiilor dintre ramurile economice naţionale-Inflaţia duce la deprecierea investiţiilor de capital şi la stoparea construcţiilor capitale.-Inflaţia duce la dereglarea sistemului monetar creditar şi la stimularea schimbului de barter.-Inflaţia duce la dereglarea sistemului fiscal şi deprecierea veniturilor bugetare.Inflaţia are următoarele consecinţe sociale negative:-Inflaţia duce la scăderea nivelului de consum al populaţiei;-Inflaţia duce la deprecierea acumulărilor băneşti ale populaţiei;-Inflaţia duce la aprofundarea inegalităţilor economice între diferite grupuri şi pături sociale ale populaţiei.-Inflaţia duce la scăderea nivelului de ocupare a forţei de muncă.Politici anti – inflaţioniste, statul elaborează şi promovează 2 tipuri de politici anti- inflaţioniste strategice şi tactice, aici se referă: Politica de reducere a cererii agregate:

- reducerea achiziţiilor publice

- reducerea deficitului bugetar

- reducerea datoriilor publice interne şi externe Stimularea ofertei agregate pe baza:

- stimulării produselor autohtone

- reducerea impozitelor şi altor taxe obligatorii

- atragerea investiţiilor străine directe

- acordarea subvenţiilor, ajutoarelor producătorilor autohtoni.

Page 74: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Reducerea masei monetare aflate în circulaţie:

- Finanţarea emisiei de bani pentru acoperirea cheltuielilor.

- majorarea rezervelor obligatorii de bani a băncilor comerciale.

- interzicerea obţinerii împrumuturilor străine destinate pentru acoperirea deficitului.

Politica anti – inflaţionistă de ordin tactic prevede: indexarea veniturilor populaţiei în urma creşterii inflaţiei. privatizarea întreprinderilor publice nerentabile stimularea importului de mărfuri care nu se fabrică în ţara respectivă în scopul acoperirii deficitului de mărfuri. sporirea ratei dobânzii la depozitele bancare ale populaţiei. 47.Cererea şi oferta agregată de monedă. Echilibrul pieţei monetare Piaţa monetară – reprezintă locul unde are loc confruntarea dintre cererea şi oferta agregată de monedă.Obiectul tranzacţiei pe piaţa monetară îl constituie: moneda în numerarşi de cont (scripturală).Cererea agregată de monedă – reprezintă cantitatea de monedă care este solicitată de agenţii economici de stat şi de către populaţie într-o anumită perioadă de timp la un anumit nivel al ratei dobînzii. Cererea agregată de monedă este influenţată de următorii factori:1. - de volumulde mărfuri şi servicii

- de nivelul preţurilor

- de viteza de rotaţie al unităţii monetare. M = T*P/V; P – nivelul preţului, V – viteza de rotaţie; T – vol de mărfuri şi serv.2. Volumul de mărfuri şi servicii realizate în credit.3. Dinamica ratei dobînzii4. De înclinaţiile spre lichidităţi a agenţilor economici. Oferta agregată de monedă – reprezintă cantitatea de monedă care poate fi oferită de către sistemul bancar într-o anumită perioadă de timp la nivelul ratei dobînzei zileiAsupra ofertei agregate de monedă. influenţează următoarele instituţii: banca naţională (centrală), care oferă monedă în urma emisiunii de monedă în conformitate cu cerinţele pieţei. băncile comerciale care oferă monedă scriptuală (monedă în cont). Trezoreria Multiplicatorul monetar, care contribuie la multiplicarea monedei scriptuale. Formula multiplicatorului monetar: Mm= D/R= 1/r , R- reserve. Curba ofertei aggregate: Echilibrul pieţei monetare, se reflectă în punctul de intersecţie dintre cererea şi oferta agregată. În RM masa monetară în 2006 a constituit 46,2 mlrd lei.

48. Creditul: esenţa, funcţiile, formele

Creditul – reprezintă un împrumut acordat în formă bănească sau în formă de mărfuri şi servicii pe bază de restituire şi de plată a unei dobânzi. Subiecţii creditului:1. Creditorul – persoana fizică sau juridică care acordă împrumut agenţilor economici şi populaţiei.

Page 75: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2. Debitorul – reprezintă o persoană fizică sau juridică care primeşte credit şi pentru utilizarea căruia plăteşte o anumită dobândă. Sursele creditului:

- mijloacele băneşti disponibile ale agenţilor economici

- mijloacele băneşti disponibile din bugetul de stat şi din bugetele locale.

- mijloacele băneşti disponibile ale populaţiei care se află în conturile bancare

- mijloacele băneşti disponibile care se află pe conturile organizaţiilor obşteşti.Funcţiile creditului:a. Funcţia de distribuire şi redistribuire a mijloacelor băneşti

b. Funcţia de transformare a mijloacelor băneşti acumulate în investiţii de capital c. Funcţia de stimulare a micului business d. Funcţia de reducere a masei monetare aflate în circulaţie e. Funcţia de stimulare a realizării mărfurilor şi a serviciilor f. Funcţia de îmbunătăţire a consumului personal g. Funcţia de acoperire a deficitului bugetar. Formele creditului:1. Credit bancar – creditul acordat în formă bănească de către bănci.2. Creditul comercial – creditul acordat în formă de mărfuri sau servicii. Tipurile de credit:a) După forma de proprietate:- credit public- credit privatb) După durata creditului:- credit pe termen scurt (pînă la 1 an 70%)- credit pe termen mijlociu (pînă la 5 ani 29%)- credit pe termen lung (mai mult de 5 ani)- credit fără termen (credit de încredere).c) În dependenţă de forma de garanţie:- credit personal (întoarcerea la timp a creditului)- credit real (e garantat prin bunurile materiale)- credit ipotecar (garantat printr-un anumit teritoriu de pământ)- credit amanet (imobiliar)- credit lombardd) În dependenţă de destinaţia creditului:- credit productiv (e destinat în sfera producţiei materiale)- credit neproductiv (e utilizat în sfera socială; nemateriale)e) În dependenţă de utilizarea teritorială:- credit intern- credit extern- credit regional- credit internaţional

49. Sistemul bancar şi funcţiile lui. Politica monetar-creditară Banca – reprezintă o instituţie care acumulează şi plasează profitabil mijloace băneşti disponibile ale agenţilor economici şi ale populaţiei

Page 76: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Sistemul bancar include 3 componente:

- Banca Naţională (centrală)

- Băncile comerciale (15 în RM)

- Instituţiile financiar – creditare.

Banca Naţională are următoarele funcţii:a. Exercită emisia monedei naţionaleb. Elaborează acte normative referitor la funcţionarea instituţiilor bancare.c. Determină şi reglează rata rezervelor obligatoare ale băncilor comercialed. Funcţia de stabilire a cursului de schimb valutare. Funcţia de prevenire a riscului şi a falimentului băncilor comercialef. Funcţia de stabilire a ratei dobînzii pentru refinanţareg. Funcţia de acordare a creditului guvernului BN din RM este o instituţie care se supune numai parlamentului.Băncile Comerciale îndeplinesc următoarele funcţii:

- Acordarea de credite agenţilor economici şi populaţiei

- Primirea depozitelor, depunerilor băneşti de la populaţie

- Deservirea de casă a clienţilor

- Exercitarea operaţiunilor de emisie şi plasare a hârtiilor de valoare.

- Exercitarea operaţiunilor de deservire a populaţiei

- Acordarea de carduri.Instituţiile financiar – bancare:a. Societăţile de asigurareb. Instituţiile financiar – creditarec. Cooperative

Politica monetar – creditară.Politica monetar – creditară, este exercitată de Banca Naţională şi este orientată spre asigurarea echilibrului pe piaţa monetară.Politica monetar – creditară are următoarele scopuri:1. Stabilirea preţurilor şi reducerea inflaţiei2. corelarea masei monetare aflate în circulaţie cu volumul de mărfuri şi servicii destinate pentru realizare.3.reglarea ratei dobînzei în scopul stimulării investiţiilor de capital.4. sporirea capacităţii de cumpărare al unităţii monetare.5.protejarea depozitelor bancare ale agenţilor economici şi ale populaţiei în urma falimentării băncilor comerciale.6. evitarea riscului sistemului bancar-monetar.Instrumentele de realizare a acestor scopuri:

- Emisia de monedă în conformitate cu cererea pieţei sau retragerea monedei din circulaţie, în scopul stabilizării preţurilor şi reducerii inflaţiei.

Page 77: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

- reglarea ratei dobînzei pentru creditele obţinute de băncile comerciale în scopul refinanţării.

- reglarea ratelor de rezervă obligatoare ale băncilor comerciale

- aplicarea politicii de bani scumpi sau de bani eftini în dependenţă de faza ciclului economic.

50. Esenţa şi structura pieţii titlurilor mobiliare Piaţa titlurilor mobiliare – reprezintă piaţa în cadrul căreia au loc tranzacţii cu titluri de proprietate şi de credit.Pe piaţa titlurilor mobiliare are loc: vânzarea, cumpărarea acţiunilor, obligaţiunilor şi a altor hârtii de valoare emise de către stat, de către SA şi Băncile Comerciale.Piaţa titlurilor mobiliare contribuie la acumularea mijloacelor băneşti de la persoanele fizice şi juridice şi utilizarea lor ca investiţii productive şi neproductive.Piaţa titlurilor mobiliare se divizează:a. piaţa primară – în cadrul căreia are loc plasarea hîrtiilor de valoareb. piaţa secundară – în cadrul căreia are loc cumpărarea, vînzarea hîrtiilor de valoare emise anterior. Clasificarea hîrtiilor de valoare:1. hîrtii de valoare pe termen scurt, au o scadenţă pînă la un an, cambiile comerciale.2. hîrtii de valoare cu venituri fixe (obligaţiunile aduc un % fix posesorului şi acţiunile nominale sau privilegiate. Obiectivele tranzacţiilor pe piaţa titlurilor mobiliare:

- acţiunea

- obligaţiunea hîrtiilor de valoare – care aduc posesorului o dobîndă fixă în perioada de funcţionare a obligaţiunii.

- bonul de tezaur a hîrtiilor de valoare care atestă că posesorul a depus o anumită sumă de bani în contul bugetului pe un anumit termen după care primeşte un anumit procent nominal.

- certificatul bancar – reprezintă un document bancar care atestă că persoana respectivă fizică şi juridică a deschis un cont bancar pe o anumită perioadă de timp. Structura pieţii titlurilor mobiliare:o Comisia naţionalăa valorilor mobiliare, are următoarele scopuri:a. reglarea activităţii tuturor instituţiilor care fac parte din piaţa titlurilor mobiliareb. înregistrează hîrtiile de valoare pentru piaţa primarăc. atestează brocherii, dilerii şi casele de brocherajd. reglarea activităţii bursei de valorio Casele debrocheraj (brocheri, dileri) îndeplinesc funcţiile:1.Cumpărarea şi vinderea intermediară a acţiunilor şi altor hîrtii de valoare2. Exercitarea operaţiunilor de cumpărare – vînzare a acţiunilor din contul propriu (dilerii)3. Acordarea consultaţiei referitor la plasarea profitabilă a investiţiilor de capital.o Bursa de valori are următoarele funcţii:a. Acumularea informaţiei referitor la cererea şi oferta hîrtiilor de valoareb. Exercitarea operaţiunilor de cumpărare – vînzare a hîrtiilor de valoarec. Determinarea cursului acţiunilor şi obligaţiunilor.o Piaţa extrabursieră,

Page 78: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

reprezintă piaţa în cadrul căreia are loc cumpărarea – vînzarea hîrtiilor de valoare care nu sunt solicitate la bursa de valori.Instituţiile incluse în piaţa valorilor mobiliare:

- busa de valori a Moldovei

- 22 companii de brocheri

- 12 organizaţii de administrare a investiţiilor s.a

51. Piaţa valutară şi cursul de schimb valutar

Piaţa valutară – reprezintă piaţa în cadrul căreia au loc tranzacţii valutare, poate fi: 1.Piaţă valutară internă – în cadrul căreia au loc operaţii valutare în interiorul ţării. 2. Piaţa valutară internaţională, tranzacţii valutare între ţării. Piaţa valutară include: *Subiecţii care generează cererea şi oferta de valută(agenţi economici inplicaţ în comerţul exterior) *Subiecţii care concentrează şi plasează mijloacele valutare (BC,BN şi casele de brocheraj, casela de schimb valutar) Ca obiecte de tranzacţie pe piaţa valutară sunt:1.Valutele convertibile 2.Valutele de cont (Internaţionale) Principalele mecanisme ale pieţei valutare: 1 Cererea de valută-repr. cantitatea de valută care este solicitată de agenţii economici de populaţie şi de către stat într-o anumită perioadă de timp la un anumit curs de schimb valutar. Cerea de valută este determinadă de următorii factori: DE necesitatea extinderiii exportului şi inportului de mărfuri şi servicii. De necesitatea dezvoltării turismului şi transportului internaţional. De necesitatea atragerii investiţiilor străine în economia naţională. De necesitatea protejării cursului valutar intern. 2 Oferta de valută-reprezintă cantitatea de valută care poate fi oferită agenţilor economici şi populaţiei într-o anumită perioadă de timp la un anumit nivel al cursului valutar. În calitate de ofertanţi a valutei servesc: Băncile comerciale (credit) Veniturile valutare transferate din străinătate de la lucrătorii băştinaşi. Creditele străine directe şi de portofoliu. Granturile şi ajutoarele de binefacere de la organizaţiile şi instituţiile internaţionale.Cursul valutar de schimb –reprezintă preţul monedei naţionale exprimate în alte valute cu care se compară. Există două metode de stabilire a cursului de schimb valutar : Met. directă Met. indirectă.

Page 79: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Asupra cursului de schimb valutar influienţează două grupe de factori: a) Factori interni :- ritmul de creştere PIB - dinamica masei monetare- dinamica ratei dobînzii- dinamica preţurilor- situaţia social-politică din ţară b) Factorii externi:- cerea oferta de valută pe piaţa mondială.- starea balanţei de plăţi externe a ţării- conjunctura economică pe piaţa mondialăCursul de schimb valutar a trecut prin trei etape:I. et.sec XIX, la această etapă cursul de schimb valutar era bazat pe etalonul aur-monete.II. et.sec XX, bazată pe etalonul aur-devize, în calitate de devize servea dolarul american, care avea convertibilitatea în aur.III. et. 1976, aici ca etalon servesc devizele:euro, dolarul american, lira sterlină, ena japoneză.

52. Noţiunea, structura, şi funcţiile finanţelor publice.

Sistemul de finanţe în orice ţară include următoarele componente: Finanţele publice (mijl. băneşti ale statului şi administraţiei publice care sunt utilizate pentru nevoile sociale). Finanţele întreprinderii (sunt utilizate pentru producerea de bunuri materiale şi servicii). Finanţele populaţiei . Finanţele organizaţiei obşteşti, partidelor şi a diferitor mişcări. Finanţele publice reflectă următoarele relaţii: 1. Relaţiile financiare dintre stat şi întreprindere, îşi găsesc manifestare în plata impozitelor şi a altor plăţi obligatoare. 2. Relaţiile financiare dintre întreprinderea care sunt bazate pe încheierea contractelor respective. 3. Relaţiile financiare dintre Băncile Comerciale şi întreprindere care sunt axate pe acordarea de credite şi plata de dobînzi. 4. Relaţiile financiare dintre stat şi populaţie. 5. Relaţiile financiare dintre diferite subdiviziuni a administraţiei publice locale.Funcţiile finanţelor publice: a) funcţia de reproducţie - constă în reproducţia şi lansarea raţională a mijloacelor financiare ca resurse a reproducţiei.b) funcţia de repartiţie - constă în distribuirea şi redistribuirea venitului naţional prin astfel de instrumente cum ar fi : impozitele directe şi indirecte.c) funcţia de stimulare - constă în stimularea şi dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific şi de creştere a productivităţii muncii.d) funcţia de control - constă în controlul riguros la nivel micro şi macro asupra proceselor de formare şi utilizare formală a mijl. băneşti.

Page 80: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

53. Bugetul naţional şi componentele lui. Deficitul bugetar şi datoria publică Rolul principal sistemul finanţelor publice îl joacă bugetul naţional . Bugetul naţional – repr. un set de documente juridice care reflectă sursele de venit şi direcţiile de cheltuieli publice.Componentele bugetului naţional:1. Bugetul de stat – inclusiv fondurile extrabursiere.2 . Bugetul asigurării sociale de stat.3. Bugetul asig. medicale.4. Bugetele locale.Bugetele de stat şi locale luate împreună - formează bugetul consolidat.Existe 2 laturi a bugetului de stat: *Veniturile bugetare *Cheltuieli bugetareDacă venitul = cheltuielile, atunci astfel de buget este considerat excedentarDacă venitul cheltuieli deficitar. Deficitul bugetar are următ. surse de acoperire: 1. Recurgerea la împrumuturi interne de la banca naţională sau de la populaţie.2. Utilizarea venitului de la privatizarea întreprinderilor nerentabile de stat.3.Atragerea împrumuturilor externe.4. Emisia de către banca naţională a unei cantităţi suplimentară de monedă. Totalitatea sumelor împrumutate de stat , nerambursate formează datoria publică. Datoria internă – se referă împrumutul guvernului de la BN şi împrumutul de stat de la populaţie.Datoria externă –se erferă credite obţinute de guvern şi de către agenţii econ. de la instituţiile financiare internaţionale.Datoria publică.În componenţa bugetului de stat st incluse următ. fonduri bugetare:1. fondul sist. De administrare2. fondul de editare a manualelor3. republican de susţinere a populaţiei, a ştiinţei4. f. de susţinere şi dezvoltare a turismului5. de finanţare a elaborării bazei normative în domeniul construcţiei6. naţional de protecţieecologică7. de stimulare şi susţinere a turismului Venitul bugetar este format din: impozit pe venit; accizele; taxa vamală;

Page 81: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

TVA ş.a.Cheltuielile din bugetul de stat în majoritate sunt distinate puntru dezvoltare sferei sociale :

- învăţămînt-11 % poliţie-8%

- asig. sociale-12,6% - asig. medicală-14%Bugetul asig. sociale2007: venit- 4864 mii lei cheltuieli – 5 084 mii lei deficitul bugetar – 120 mii lei.Principalele surse de venit în bugetul asigur. sociale îl constituie cheltuielile : pentru fondul de pensie-80% pentru protejare familiei şi copilului pentru locurile de ocupare populaţiei pentru reabilitarea sănătăţii pentru asigurarea de la traume şi boli pentru întreţinerea aparatului administrativO comparare a bugetului naţional este fondul asigurărilor medicale obligatorii. Aceste fonduri constituie în 2007 1 mlrd 93 mln, acest fond etse constituit în baza cotizaţiilor obligatoriii 2,5% din salariu, 2,5% din venitul întreprinderii.

54. Sistemul fiscal şi funcţiile lui

Una din sursele principale de formare a venitului bugetar constituie impozitele.Impozitul - repr. o plată obligatorie încasată de stat de la persoane fizice şi juridice.Totalitatea impozitelor şi altor plăţi obligatorii constituie sistemul fiscal al RM este bazat pe următoarele principii:1. Posibilitatea reală de plată a impozitelor.2. Progresivitatea impozitelor pe măsura creşterii veniturilor3. Unitatea impozitului pentru toţi agenţii economici4. Caracterul obligatoriu a impozitului 5. Simplicitatea impozitelor6. Mobilitatea impozitelor.Funcţiile: f. economică –constă în stimularea activităţii antreprenoriale f. Fiscală - constă în formarea venitului bugetar f. socială – constă în distribuirea şi redistribuirea venitului în valoarea păturilor vulnerabile. f. de reglare – constă în reglarea impozitului la faza declinului economic şi la faza de expansiune economică. Formele impozitelor : Impozite directe - sunt încasate în direct de la venitul persoanelor fizice şi juridice, aici se referă:

Page 82: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

- Impozitul pe venit de la persoanele fizice şi juridice.

- Impozitul privat – constituie între 3-5%

- Impozitul funciar –depinde de fertilitatea solului .

- Impozitul de la realizarea hârtiilor de valoare

- Impozitul pentru folosirea resurselor naturale.Impozite indirecte – este încasat de la mărfuri şi servicii realizate ,aceste impozite –reprezintă un adaos la preţul de realizare şi nu depinde de nivelul venitului cumpărătorului , include: 1. TVA const-20% 2. Accizele care cuprinde unele categorii de mărfuri (bere , vin, ţigări) 3. Taxa vamală – care cuprinde importul şi exportul de mărfuri cît şi mărfuri de tranzit.În RM mărirea taxelor vamale variază între 5-15% din costul mărfurilor.*

În dependenţă de modul de încasare, impozitele pot fi: impozit proporţional - când taxa impozitului este stabilită unică, indiferent de mărimea pe venit. impozit progresiv – când taxa impozitului creşte odată cu majorare a venitului . impozit regresiv - când taxa de regresare se micşorează în urma creşterii pe venit. impozit negativ – când taxa de impozitare este în favoarea persoanelor care au venit mai mic decât costul de consum . Raportul între măsurile fiscale şi PIB constituie - presiunea fiscală . În RM PF(2006)- 30%.

55. Comerţul internaţional şi caracteristicile lui. Politici comerciale externe

Economia oricărei ţări privită din punct de vedere al relaţiilor cu străinătatea poate fi economic închisă sau deschisă.

Economia închisă – este economia naţională în care comerţul exterior are o pondere relativ mică.

Economia deschisă este economia unei ţări în cadrul căreia comerţul exterior are o pondere ridicată.

Actualmente majoritatea ţărilor lumii au economie deschisă bazată pe diviziunea internaţională a muncii.

Gradul de deschidere a economiilor naţionale poate fi măsurat prin următorii indicatori:a) raportul dintre volumul importului şi exportului către mărimea PIB;b) ponderea exportului în PIB;c) volumul exportului pe cap de locuitor;d) volumul investiţiilor străine;e) mărimea datoriei externe.

Rata economiei deschise – constituie raportul dintre volumul exportului şi volumul PIB *100%. În RM acest raport a constituit 50%.

Page 83: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Gradul de deschidere a economiei depinde de nivelul de integrare a ţării în relaţiile comerţului internaţional.

Comerţul internaţional – reprezintă totalitatea tranzacţiilor care au loc între ţările lumii.

Structura comerţului internaţional:1. exportul şi importul de mărfuri şi servicii în plan planetar;2. mişcare internaţională a comerţului;3. migrarea internaţională a forţei de muncă;4. relaţiile valutar-financiare internaţionale;5. fluxurile internaţionale de cunoştinţe şi de tehnologii;6. turismul şi transportul internaţional.

Tendinţele comerţului internaţional:1) Creşterea accelerată a volumului comerţului internaţional în raport cu sporirea PIB-lui;2) Apariţia noilor pieţe internaţionale şi diversificare comerţului internaţional;3) Creşterea ponderii exportului de mărfuri şi servicii în PIB;4) Creşterea ponderii ţărilor industrial dezvoltate în exportul internaţional;5) Apariţia noilor ţări şi sporirea ponderii lor în comerţul internaţional (Hong Kong, Taiwan, Thailanda, Singapore, Coreea de Sud);

6) 6) Aplicarea unor noi măsuri tarifare şi netarifare de limitare a comerţului internaţional (aplicarea taxelor vamale majorate, introducerea restricţiilor la import, sporirea cerinţelor faţă de calitate şi ambalaj);7) Internaţionalizarea schimburilor economice (crearea instituţiilor de reglare a comerţului internaţional).

Asupra extinderii comerţului internaţional influenţează următorii factori:1. specializarea ţărilor în fabricarea mărfurilor în dependenţă de condiţiile naturale, economice şi tradiţionale, bazată pe divizarea internaţională a muncii;2. cooperarea şi integrarea economică internaţională în aspect regional (UE);3. extinderea companiilor transnaţionale;4. repartizarea planetară a comerţului, resurselor naturale şi a forţei de muncă;5. dezvoltarea rapidă a transporturilor, telecomunicaţiilor şi a instituţiilor valutar-bancare care accelerează mişcarea fluxurilor de mărfuri şi financiare.

Comerţul internaţional a contribuit la apariţia Pieţei Mondiale care are următoarele trăsături:

a. sunt scoase numai mărfurile concurenţiale care corespund calităţii, modelului şi preţului mondial;

b. preţurile sunt stabilite în dependenţă de costurile medii mondiale;c. pe Piaţa Mondială toate plăţile se efectuează în valută liber convertibilă;d. pe Piaţa Mondială domină companiile transnaţionale din ţările economic dezvoltate.

Formele pieţelor internaţionale:1. Bursele internaţionale care includ:

a. bursele generale – în cadrul cărora se realizează mărfuri, servicii, HV;b. burse specializate – în cadrul cărora se realizează anumite tipuri de mărfuri;c. burse de valori – în cadrul cărora se realizează titluri de valoare, metale preţioase,

pietre scumpe etc.2. Pieţele zonale ale unor produse industriale (electronică, videotehnică);

Page 84: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

3. Pieţele internaţionale de licitaţie (Londra);4. Târgurile internaţionale (Drezden, Plovdiv).

Pe pieţele mondiale produsele se vând la preţuri determinate de următoarele criterii:1) În dependenţă de destinaţia mărfurilor preţurile se divizează:

a. preţuri ale mărfurilor corporale (maşini, materie primă);b. preţuri ale serviciilor (transport, turism, consulting);

2) În dependenţă de direcţia fluxurilor de mărfuri şi servicii:a. preţuri de import;b. preţuri de export;

3) În dependenţă de subiecţii de negociere pe piaţa mondială:a. preţuri de acordb. preşuri fixate de producători (OPEC, GAZ-PROM);c. preţuri fixate de cumpărători (bursa de cereale);d. preţuri de monopol.

4) În dependenţă de modul de comercializare a mărfurilor:a. preţuri la bursele internaţionale de mărfuri;b. preţuri ajustate (care pot fi corectate în dependenţă de conjunctura pieţii);c. preţuri de listă / catalog care sunt stabilite de exportatori şi difuzate importatorului

pentru negocierea contractelor de vânzare-cumpărare;d. preţuri director care sunt stabilite de producătorul principal a produsului respectiv

pe piaţa mondială.5) În dependenţă de etapele tranzacţiei:

a. preţuri de ofertă;b. preţuri de negociere;c. preţuri de tranzacţie.

Politicile în domeniul comerţului internaţional. Există 2 politici:1. Politica liber-schimbistă – care constă în asigurarea circulaţiei libere a mărfurilor şi serviciilor între state;2. Politica protecţionistă – care constă în schimbarea exporturilor de mărfuri naţionale şi limitarea importurilor de mărfuri străine;

Instrumentele politicii protecţioniste sunt:a. stabilirea tarifelor vamale înalte asupra mărfurilor de import;b. aplicarea măsurilor netarifare (cerinţe înalte referitor la calitatea mărfurilor, ambalaj, design, etichetă, etc.);c. aplicarea politicii … (reducerea preţurilor mai jos de nivelul preţurilor mondiale).

56. Balanţa de plăţi externe şi componentele ei.

Balanţa de plăţi externe – reprezintă un instrument economico-statistic în care se includ şi se compară încasările şi plăţile realizate de o ţară din relaţiile sale economice, financiare şi monetare cu alte ţări pe o anumită perioadă de timp (1 an).

În conformitate cu actele normative ale Fondului Monetar Internaţional, balanţa de plăţi externe cuprinde 2 componente:1) Contul curent (balanţa curentă) care include:a) balanţa comerţului exterior cu bunuri care cuprinde exportul, importul şi soldul balanţei comerciale;

Page 85: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

b) balanţa serviciilor care include importul şi exportul serviciilor de transport, comunicaţii construcţii şi călători;c) balanţa veniturilor care include veniturile din munca rezidenţilor în străinătate şi veniturile din investiţiile directe;d) balanţa transferurilor curente care include intrările şi ieşirile de transfer inclusiv transferuri ale angajaţilor.2) Contul de capital şi financiar care include:a) activele şi pasivele externe;b) investiţiile directe nete;c) împrumuturile externe;d) rezervele.

Balanţa de plăţi externe poate fi:1) echilibrată – situaţia când încasările sunt egale cu plăţile externe;2) excedentară – situaţia când încasările din relaţiile economice internaţionale sunt mai mari decât plăţile respective;

3) deficitară – situaţia când încasările din străinătate sunt mai mici decât plăţile către străinătate.

57. Bunăstarea şi nivelul de trai al populaţiei

Bunăstarea poate fi privită în 2 aspecte:1) aspect economic;2) aspect social.

Bunăstarea economică – reflectă nivelul general al standardului de viaţă dintr-o societate şi care depinde:

a) de volumul de mărfuri şi servicii disponibile;b) de relaţiile de distribuţie a veniturilor;c) de influenţa factorilor interni şi externi.

Bunăstarea socială – constituie totalitatea de bunuri şi servicii sociale şi modul de distribuire al acestora între membrii societăţii.

Bunăstarea socială depinde de următorii factori:1) politica socială promovată de stat în domeniul bunăstării populaţiei;2) starea de sănătate a populaţiei;3) accesul populaţiei la instruire şi cultură.

Una din principalele componente ale bunăstării economice şi sociale este calitatea vieţii.

Calitatea vieţii – reprezintă ansamblul condiţiilor naturale, tehnologice, culturale, economice, politice, etnice care asigură integritatea biologică, socială şi spirituală a fiinţei umane.

Principalele elemente ale calităţii vieţii sunt:1) calitatea mediului ambiant (gradul de poluare a aerului, apei solului);2) starea demografică din ţară;3) calitatea condiţiilor de muncă;4) mărimea şi structura veniturilor populaţiei;

Page 86: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

5) accesul la instruire, educaţie, cultură;6) starea de sănătate a populaţiei;7) mediul socio-politic din ţară;8) existenţa timpului liber pentru recuperarea fizică şi intelectuală a forţei de muncă;9) existenţa programelor sociale de protecţie a populaţiei.

Calitatea vieţii este influenţată de următorii factori:1) Nivelul şi gradul de calitate a resurselor naturale (calitatea solului, bogăţiilor subterane, pădurilor);2) Nivelul de dezvoltare a progresului tehnico-ştiinţific şi economic;3) Mărimea şi structura avuţiei naţionale şi a veniturilor naţionale;4) Nivelul veniturilor disponibile de populaţie;5) Calitatea mediului ambiant;6) Nivelul de dezvoltare a bazei tehnico-materiale a sferei sociale.

Una din componentele bunăstării populaţiei este nivelul de trai.

Nivelul de trai – reflectă gradul de satisfacere a nevoilor vitale ale populaţiei în ansamblu cât şi a păturilor sociale şi a indivizilor particulari.

ONU în scopul comparării nivelului de trai al populaţiei din diferite ţări a elaborat un sistem de indicatori:1) Durata medie a vieţii;2) Mişcarea naturală a populaţiei (natalitatea, mortalitatea, sporul natural);3) Starea de sănătate a populaţiei;4) Nivelul de instruire al populaţiei;5) Rata analfabetismului;6) Gradul de ocupare a forţei de muncă;7) Condiţiile şi spaţiul locativ al populaţiei şi confortul locuinţei;8) Numărul mediu al orelor de muncă pe zi şi pe săptămână;9) Durata timpului de transport la locul de muncă (nu trebuie să depăşească 1oră într-o direcţie);10) Concediile anuale plătite;11) Timpul liber şi modul de utilizare al lui;12) Nivelul, structura şi dinamica consumului de bunuri materiale şi servicii;13) Nivelul şi dinamica minimului de existenţă;14) Nivelul şi evoluţia preţurilor;15) Nivelul sărăciei;16) Poluarea aerului, solului şi apei;17) Nivelul zgomotului;18) Rata sinuciderilor;19) Teama pentru siguranţa personală.

58 . Inegalitatea economică şi sărăcia

Inegalitatea economică se manifestă preponderent în nivelul veniturilor şi în avere.

Veniturile calculate la o persoană sau la o familie sunt exprimate în 3 forme:

Page 87: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

1) venitul nominal – reprezintă cantitatea de bani de care dispune o persoană sau o familie într-o anumită perioadă de timp (săptămână, lună, an);

2) venitul disponibil – reprezintă acea parte a venitului nominal care rămâne după plata impozitelor şi altor plăţi obligatorii;

3) venitul real – reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii care pot fi procurate de către o persoană sau o familie în baza veniturilor disponibile.

Veniturile persoanei sau a familiei se formează din următoarele surse:1) veniturile obţinute de la utilizarea factorilor de producţie (de la muncă, capital şi resurse naturale, exprimate în formă de salariu, rentă şi profit);2) veniturile băneşti obţinute de la operaţiunile financiar-creditare exprimate în formă de dobânzi şi dividende;3) veniturile obţinute din contul programelor sociale exprimate în formă de pensii, indemnizaţii, compensaţii şi ajutoare sociale.

Cauzele inegalităţii economice (în venituri):1. inegalitatea în dispunerea de proprietate;2. inegalitatea în capacităţile fizice şi intelectuale ale persoanelor;3. inegalitatea în nivelul de instruire a oamenilor;4. inegalitatea locurilor de muncă.

Cauzele inegalităţii în avere:1. dispunerea de avere moştenită care se transmite din generaţie în generaţie;2. inegalităţi diferite în domeniul economisirii pentru copii şi urmaşi;3. talentul şi norocul antreprenorului şi investiţional al unor persoane.

Inegalitatea veniturilor şi inegalitatea averii duce la apariţia sărăciei.

Sărăcia – reprezintă situaţia de lipsă materială inferioară a pragului minim de existenţă.

Sărăcia se manifestă în 2 forme:1. forma absolută;2. forma relativă.

Sărăcia absolută – exprimă statutul persoanei sau a familiei care nu dispune de condiţii minime de viaţă (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă...)

Sărăcia relativă – exprimă un nivel insuficient de resurse pentru un trai normal, comparativ cu posibilitatea existenţei în societate şi în comparaţie cu alte categorii de indivizi.

Criteriile sărăciei:a. nivelul scăzut de venituri a persoanei sau familiei;b. numărul mare de membrii ai familiei inapţi de muncă (copii, invalizi);c. minimum mijloacelor de existenţă în ţară la etapa actuală.

Nivelul de sărăcie este diferit în diferite ţări şi depinde de nivelul de dezvoltare a economiei şi de politica socială promovată de statul respectiv. Astfel în ţările dezvoltate limita sărăciei este de 11$/zi iar în tarile în curs de dezvoltare 4$/zi.

Pentru a reduce nivelul de sărăcie în RM este elaborată o programă strategică orientată spre creşterea economiei şi reducerea sărăciei.

Page 88: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

58a. Direcţiile politicii sociale ale statului

Politica socială a statului – reprezintă ansamblul căilor şi metodelor de implicare a statului în rezolvarea problemelor sociale.

Politica socială a statului cuprinde 3 niveluri:1. nivelul naţional – care prevede rezolvarea problemelor sociale la nivel macro economic;2. nivelul administrativ-teritorial – care prevede rezolvarea problemelor sociale la nivelul localităţilor;3. nivelul individual – care prevede rezolvarea problemelor sociale la nivelul fiecărui individ.

Principalele probleme ale politicii sociale a statului sunt:1. promovarea bunurilor publice (apărarea, securitatea, infrastructura, educaţia, sănătatea, cultura, ştiinţa);2. promovarea socială a unor segmente ale populaţiei care se află în stare de dificultate (bătrâni, invalizi, şomeri);3. acordarea garanţiilor sociale la muncă, sănătate, asigurarea socială, la grevă...

Direcţiile politicii sociale ale statului:1. crearea condiţiilor necesare pentru sporirea veniturilor populaţiei (salariile, pensiile);2. crearea noilor locuri de muncă şi reducerea şomajului;3. asigurarea unui salariu minim garantat;4. reducerea inegalităţii economice a populaţiei şi al nivelului de sărăcie;5. asigurarea unui nivel înalt al calităţii vieţii şi al nivelului de trai al populaţiei;6. exercitarea protecţiei sociale a populaţiei defavorizate (acordarea ajutoarelor sociale, indexarea salariilor pensiilor, compensarea cheltuielilor lunare);7. asigurarea echitaţii sociale şi garantarea drepturilor economice, sociale şi politice ale omului (dreptul la alegere, dreptul la sănătate, dreptul la informaţie).

59. Necesitatea intervenţiei statului în economie şi modele reglării macroeconomice

Necesitatea intervenţiei statului în economie este determinată de următoarele cauze: 1. De imposibilitatea sectorului privat de a rezolva problemele de interes general naţional (apărarea şi securitatea naţională, crearea condiţiilor de funcţionare a agenţilor economici); 2. De necesitatea rezolvării problemelor complexe la anumite etape a dezvoltării societăţii; 3. De necesitatea dezvoltării sferei sociale.

Intervenţia statului în economie se găseşte în elaborarea şi realizarea diferitor politici economice ce pot fi clasificate după următoarele criterii: 1. În dependenţă de domeniul de aplicare, politicile se divizează în: a) politici de creştere economică; b) politici de ocupare a populaţiei; c) politici antiinflaţioniste.

Page 89: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2. În dependenţă de instrumentele folosite, statul elaborează: a) politici de reglare indirectă a economiei; b) politici de reglare directă.

3 În dependenţă de durata de extindere:a) politici conjuncturale;

b) politici structurale. 4. În dependenţă de influenţa statului asupra agenţilor economici: a) politici de reducere a impozitelor; b) politici de reducere a ratei dobânzii; c) politic de acordare a subvenţiilor. 5. În dependenţă de amploarea domeniului de activitate, statul elaborează:

a) politici sectoriale. 6. În dependenţă de orientarea doctrinară, statul elaborează: a) politici economice liberale (în domeniul comerţului); b)politici dirijiste (politica Keynesiană); c) politici sociale democratice (politici de reducere a inegalităţii economice, de susţinere a pensionarilor, de susţinere a invalizilor etc.)

Modele reglării macroeconomice: 1. Modelul mercantelist – potrivit căruia statul este considerat principalul factor care asigură creşterea avuţiei. Statul promovează ideea de acumulare a avuţiei în formă de bani confecţionaţi din metale preţioase). 2. Modelul fiziocrat – potrivit căruia rolul statului constă în: a) Apărarea dreptului de proprietate; b) Asigurarea libertăţii la stabilirea preţurilor la terenurile agricole şi la produsele agricole; c) Realizarea lucrărilor de irigare şi ameliorare a terenurilor agricole; d) Încasarea impozitelor funciar unic care constituie 1/3 din venitul net. 3. Modelul clasic potrivit căruia: a) Statul apără proprietatea privată; b) Elaborează acte normative referitor la funcţionarea agenţilor economici; c) Asigură liniştea în societate şi securitatea naţională. 4. Modelul neoclasic potrivit căruia rolul statului constă: a) În apărarea concurenţei perfecte; b) În protejarea proprietăţii private şi susţinerea întreprinzătorului individual; c) În limitarea activităţii monopoliste. 5. Modelul marxist potrivit căruia rolul statului constă în: a) Susţinerea proprietăţii de stat care este principala formă de proprietate; b) Planificarea tuturor formelor de activitate atât în domeniul sferei sociale; c) Exercitarea planificării centralizate al întregii activităţi economice. 6. Modelul keynesian potrivit căruia rolul statului constă în: a) Reglarea sistemului fiscal (introducerea impozitului progresiv şi reglarea ratei dobânzii); b) Stimularea activităţii investiţionale din contul surselor publice; c) Stimularea consumului a păturilor care dispun de venituri relativ mici; d) Reglarea ocupării depline a forţei de muncă; e) Reglarea ratei dobânzii; f) Stimularea cererii agregate; g) Promovarea politicii protecţioniste în comerţul exterior. 7. Modelul neoliberal potrivit căruia rolul statului constă în: a) Organizarea cadrului juridic de funcţionare a economiei de piaţă; b) Protejarea concurenţei loiale;

Page 90: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

c) Susţinerea libertăţilor economice; d) Stimularea micului business; e) Stimularea ofertei agregate; f) Reglarea masei monetare aflată în circulaţie.

Gradul de intervenţie a statului în activitatea economică este determinată de ponderea sectorului public în PIB: Austria – 25% Grecia – 23% Anglia – 17% Germania, Portugalia – 15% Moldova – 45%

60. Mecanismele reglării de stat a economiei

1. Reglarea cadrului juridic de funcţionare a economiei, care include: a) Adoptarea de către Parlament a legilor referitor la activitatea economică; b) Elaborarea actelor normative de către Guvern referitor la funcţionarea agenţilor economici; c) Elaborarea normativelor referitor la condiţiile de muncă la întreprinderi şi organizaţii;

d) Elaborarea actelor normative referitor la relaţiile dintre Guvern, patronat şi salariaţi. 2. Reglarea de stat antimonopoluri, care prevede: a) Adoptarea legilor antimonopol; b) Susţinerea controlului asupra preţurilor de monopol; c) Protejarea concurenţei loiale; d) Divizarea întreprinderilor mari monopoliste în întreprinderi mici în scopul creării mediului concurenţial.

3 Reglarea administrativă, care prevede: a) Înregistrarea statului a agenţilor economici; b) Determinarea mecanismelor de reglare a relaţiilor dintre întreprinderi şi furnizorii de resurse şi consumatori; c) Determinarea standardelor şi normativele ce reflectă măsurile de volum, greutate şi calitate a mărfurilor şi serviciilor; d) Interzicerea realizării mărfurilor contrafăcute şi a reclamei neobiective. 4. Reglarea de stat în calitate de antreprenor Statul este proprietar a mai multor întreprinderi şi deţine pachetul de acţiuni a multor întreprinderi. În calitate de antreprenor statul: a) Cumpără şi vinde mărfuri şi servicii; statul este principalul realizator a produselor alcoolice, tutun, armament, petrol şi alte surse importante. b) Statul construieşte întreprinderi noi cu destinaţie strategică. 5. Reglarea procesului de stabilizare macroeconomic, care prevede: a) Asigurarea permanentă a creşterii economiei naţionale; b) Asigurarea ocupării depline a forţei de muncă şi reducerea nivelului şomajului; c) Asigurarea stabilităţii preţurilor şi reducerea cotei inflaţiei; d) Aplicarea unei politici fiscale orientată spre stimularea activităţii agenţilor economici; e) Reducerea substanţială a cheltuielilor de stat care nu sunt legate direct de procesul de producţie şi de dezvoltare a infrastructurii economice şi sociale. 6. Reglarea bugetară, care prevede: a) Formarea veniturilor bugetare;

Page 91: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

b) Distribuirea cheltuielilor publice pentru necesităţile economiei naţionale şi a populaţiei; c) Echilibrarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi reducerea deficitului bugetar şi a datoriei publice. 7. Reglarea creditară şi monetară, care prevede: a) Reglarea ratei dobânzii pentru refinanţare; b) Reglarea ratelor obligatorii de rezerve ale băncilor comerciale; c) Reglarea operaţiunilor pe piaţă deschisă (vânzarea şi cumpărarea acţiunilor, obligaţiunilor şi alte hârtii de valoare). d) Reglarea masei monetare aflate în circulaţie; e) Reglarea de emisie de monedă naţională; f) Reglarea datoriei interne şi externe. 8. Reglarea de stat a resurselor, care prevede: a) Asigurarea cu resurse naturale a cerinţei cu economie naţională; b) Aplicarea sistemului de înlesniri a sistemelor fiscale în producerea sau procurarea materiei prime; c) Aplicarea resurselor noi netradiţionale în procesul de producere a bunurilor materiale şi serviciilor (surse noi de energie). 9. Reglarea de stat a veniturilor a) Reglarea salariilor în sfera bugetară; b) Reglarea salariului minim în economia naţională; c) Reglarea pensiilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi altor ajutoare sociale; d) Elaborarea şi reglarea programelor sociale; e) Reglarea nivelului de existenţă a populaţiei. 10. Reglarea de stat a relaţiilor economice externe: a) Reglarea comerţului extern; b) Reglarea relaţiilor valutare şi a cursului valutar; c) Licenţierea agenţilor economici care exercită exportul şi importul de mărfuri şi servicii; d) Reglarea tarifelor vamale; e) Reglarea politicii protecţioniste şi a liberului schimb în relaţiile economice cu străinătatea; f) Reglarea balanţei de plăţi externe. 11. Reglarea de stat a ramurilor şi a sectoarelor economice naţionale, care prevede: a) Reglarea ramurilor industriale (elaborarea programelor de dezvoltare a industriei etc.); b) Reglarea complexului agroindustrial include: înzestrarea tehnică a întreprinderilor agricole, comercializarea producţiei agricole, reglarea preţurilor asupra achiziţiilor de stat. c) Reglarea procesului de dezvoltare a tuturor tipurilor de transport; d) Reglarea ramurii de construcţii capitale; e) Reglarea proceselor de dezvoltare a infrastructurii de producţie şi sociale. 12. Reglarea activităţii întreprinderii publice, care prevede: a) acordarea subvenţiilor întreprinderii publice; b) reglarea preţurilor la mărfurile şi serviciile publice; c) reglarea proceselor de privatizare a întreprinderii de stat.

61. Economia mondială: esenţa, trăsăturile, clasificarea, globalizarea

Economia mondială – reprezintă ansamblul economiilor naţionale aflate în relaţii de interdependenţă, generate de diviziunea internaţională a muncii.

Structura economiei mondiale:

Page 92: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

1) Economiile naţionale(actualmente există peste 200 ţări); 2) Organizaţiile economice internaţionale(FMI,BM,OMC); 3) Companiile transnaţionale (CocaCola, Ford, Fiat); 4) Uniunile integraţioniste regionale(NAFTA,UE,CSI); 5) Fluxurile economice internaţionale( fluxul de mărfuri şi servicii, de capital, financiar-creditare, de forţă de muncă, de tehnologii şi inovaţii ştiinţifice). Trăsăturile economiei mondiale: 1) Unităţile de bază a economiei mondiale constituie economiile naţionale interdependente 2) Principalele subsisteme ale economiei mondiale sunt: a. SUA, Canada, Mexic b. UE c.Asia de S-E:J aponia şi China(în frunte)

Una din trăsăturile de bază a economiei mondiale este Diviziunea Internaţională a Muncii.

Diviziunea internaţională a muncii – este un proces de specializare a ţărilor lumii în producerea şi comercializarea pe Piaţa Mondială a bunurilor în fabricarea cărora dispun de un anumit avantaj (condiţii naturale, tradiţii, performanţe economice etc.)

Specializarea internaţională se manifestă în următoarele forme: a. specializarea intersectorială, care divizează ţările lumii în ţări industriale şi agrare. b. specializarea intraramurală, prevede specializarea ţărilor în anumite ramuri ale industriei. c. specializarea intraramurală dintre state. d.specializarea organologică,care prevede specializarea ţărilor în producerea părţilor componente ale unui bun. e. specializarea intrafirmă,care are loc în cadrul companiilor transnaţionale. f. specializarea tehnologică (SUA, Japonia, Germania, Suedia se specializează în elaborarea tehnologiilor noi)

Între ţările lumii există diferite legături economice, care poartă denumirea de fluxuri economice internaţionale.

Aceste fluxuri cuprind: mişcarea valorilor materiale financiare spirituale de la o ţară la alta.

Totalitatea fluxurilor economice, privite în strânsa lor interdependenţă formează circuitul economic mondial.

Circuitul economic mondial cuprinde următoarele fluxuri: a. Fluxurile comerciale internaţionale determinate de importul şi exportul de mărfuri şi servicii; b. Fluxurile de investiţii de capital dintre ţări; c. Fluxurile de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice şi tehnologii (sub formă de licenţe, brevete, inovaţii); d. Fluxurile de prestări de servicii (turism, transport, telecomunicaţii etc); e. Fluxurile de forţă de muncă (migrarea internaţională a forţei de muncă); f. Fluxurile valutar-financiare internaţionale.

Page 93: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

În aspect geografic, fluxurile internaţionale se divizează: 1. Fluxurile de schimb dintre ţările dezvoltate, numite fluxuri Nord-Nord; 2. Fluxurile dintre ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare, numite Nord-Sud; 3. Fluxurile dintre ţările Europei de Est şi ţările dezvoltate numite fluxuri Est-Vest; 4.Fluxurile dintre ţările subdezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare, numite Sud-Sud.

ONU a clasificat ţările lumii în următoarele 3 grupe: 1. Ţări subdezvoltate; 2. Ţări în curs de dezvoltare; 3. Ţări industrial-dezvoltate.

Din punct de vedere a PIB ce revine la un locuitor, ţările lumii sunt grupate: 1.Ţări cu venit scăzut(până 785$/loc); 2. Ţări cu venit mediu, include ţările ce au de la 786 la 3125$/loc; 3.Ţări cu venit peste mediu-3126-9655$/loc; 4.Ţări cu venit ridicat, cuprinde ţările cu >9656$/loc.

Una din tendinţele actuale economiei mondiale este globalizarea.

Globalizarea – reprezintă un proces de aprofundare a interdependenţelor dintre economiile naţionale, de integrare globală a acestora pe baza liberalizării fluxurilor internaţionale de mărfuri, capital, forţă de muncă şi de noi tehnologii .

Globalizarea are următoarele trăsături: 1. Globalizarea este o tendinţă de expansiune a întreprinderii pe piaţa internaţională a factorilor de producţie, o tendinţă de a deplasa unităţile de producţie în aspect global; 2. Globalizarea reprezintă un proces de ordin industrial, un nou mod de organizare a producţiei şi a muncii de către companiile transnaţionale; 3.Globalizarea reprezintă o fază specifică de internaţionalizare a capitalului şi de valorificare în dependenţă de existenţa resurselor şi a pieţelor de desfacere; 4. Globalizarea generează procesul de formare a oligopolului mondial. Prin oligopol se înţelege concentrarea capitalului la nivelul triadei: SUA, UE, Japonia; 5. Globalizarea serveşte ca pârghie economică în procesele de integrare economică regională; 6. Globalizarea duce la extinderea interdependenţei dintre state; 7. Globalizarea economică duce la globalizarea concurenţei în aspect planetar. Formele globalizării: 1. Globalizarea comerţului, constă în creşterea exportului de bunuri şi servicii în PIB unor ţări 2. Globalizarea industriei, prevede: - a produce o marfă oriunde - a utiliza resursele de oriunde - a localiza producţia de oriunde - a comercializa produsele finite oriunde

De regulă companiile transnaţionale deplasează filialele la acele ţări unde există materie primă ieftină, forţă de muncă ieftină, pieţe de desfacere convenabile. 1. Globalizarea spaţiului financiar prevede creşterea împrumuturilor pe pieţele internaţionale de capital, sporirea gradului de integrare a pieţelor financiare. 2. Globalizarea serviciilor. 3.Extinderea companiilor transnaţionale.

Page 94: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Actualmente, în lume există peste 50 mii companii transnaţionale care dispun de 280 mii filiale, care controlează 40% din activele private mondiale, în cadrul cărora lucrează cca 100 mln angajaţi.Uniformizarea economică la nivel planetar şi uniformizarea vieţii culturale

Consecinţele Globalizării Există 2 tipuri de consecinţe:

1) pozitive2) negative

Consecinţe pozitive: a. Extinderea investiţiilor de capital atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare. b. Accelerarea progresului tehnico-ştiinţific în aspect global. c.Dezvoltarea şi modernizarea ţărilor subdezvoltate economic. d. Crearea noilor locuri de muncă şi sporirea nivelului de trai populaţiei.

Consecinţe negative: 1) Globalizarea contribuie la divizarea ţărilor lumii în bogate şi sărace 2) Globalizarea duce la instabilitatea economico-financiară, a economiilor naţionale şi regionale. 3) Globalizarea duce la afectarea suveranităţii ţărilor aflate în curs de dezvoltare. 4) Globalizarea aprofundează decalajul de salarizare a muncii calificate în diferite ţări.

62. Cooperarea şi integrarea economică internaţională

Cooperarea economică internaţională – este o formă de colaborare între state, desfăşurată pe baze contractuale, vizând unirea eforturilor materiale, financiare, tehnologice şi umane ale partenerilor pentru efectuarea în comun a unor activităţi reciproc avantajoase.

Cooperarea economică poate fi la nivel macroeconomic, care se desfăşoară între state, între ministere, departamente şi la nivelul microeconomic, care se desfăşoară între întreprinderi şi între instituţiile de cercetare.

Principalele forme de cooperare internaţională sunt: 1.Cooperarea în domeniul de producţie, care prevede specializare interstatală producţiei, construirea în comun a unor obiecte, construcţia în comun a obiectelor de destinaţie productivă, cooperare pe pieţe terţe. 2. Cooperarea tehnico-ştiinţifică, care este realizată în cadrul unităţilor şi programelor comune de cercetare cît şi de acordare a asistenţei tehnice, schimb de informaţie tehnico-ştiinţifică etc. 3.Cooperarea în domeniul comercializării şi marketingului, care prevede schimbul reciproc de informaţii comerciale, studierea în comun a pieţelor, elaborarea programelor comune de marketing, acţiunilor comune de reclamă. 4.Cooperarea financiar-bancară în cadrul băncilor mixte, a băncilor regionale şi în cadrul consorţiilor bancare. 5.Cooperarea în domeniul serviciilor de turism, transporturi şi asigurări internaţionale.

Una din componentele de bază a economiei mondiale este integrarea economică internaţională.

Page 95: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

Integrarea economică – este un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale contemporane, care se bazează pe o treaptă calitativ nouă, superioară a interdependenţelor şi specializărilor economiilor diferitor state şi este determinată de un ansamblu de factori, rolul principal revenind revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane.

Cauzele integrării economice: 1.Apariţia şi aprofundarea contradicţiei dintre posibilităţile de sporire a VP şi capacitatea limitată a pieţelor naţionale. 2.Gradul înalt de concentrare a producţiei şi de centralizare a capitalului pe de o parte şi limitele mişcării libere a capitalului şi a forţei de muncă pe de alta. 3. Necesitatea capitalului din ţările situate într-o anumită zonă geografică de a-şi promova şi apăra în comun interesele ameninţate de concurenţii internaţionali. 4. Construirea firmelor mari, care prin activitatea lor întrece graniţele naţionale. 5.Interesele comune ale ţărilor dezvoltate de a menţine şi dezvolta relaţiile cu fostele ţări coloniale, devenite politic independente.

Etapele de integrare economică: 1.Crearea unei zone de comerţ liber; 2.Crearea unei zone de comerţ preferenţial; 3.Crearea uniunii vamale; 4.Crearea pieţei comune; 5.Crearea uniunii economice.

Avantajele integrării economice: a.Integrarea asigură o productivitate mai înaltă a muncii şi o creştere a nivelului de viaţă; b.Concurenţa este mai intensă şi consumatorii beneficiază de preţuri mai scăzute şi de o varietate mai mare de bunuri; c.Integritatea economică permite o producţie de serie mare, ceea ce duce la scăderea costului de preţ; d.Integrarea economică contribuie la optimizarea investiţiilor de capital; e.Permite folosirea mai raţională şi eficientă a forţei de muncă, deoarece mişcarea liberă a capitalului este însoţită de mişcarea liberă a forţei de muncă.

63. Căile de integrare a RM în UE

Una din principalele forme de integrare economică internaţională este UE.

UE include 4 instituţii:1. Comisia Europeană2. Parlamentul european3. Consiliul UE4. Curtea de Justiţie a UE

Actualmente UE include 27 ţări europene cu o populaţie de 484mln locuitori şi produce cca 40% din producţia industrială mondială.

Avantajele integrării în UE pot fi divizate în 3 grupe: 1Avantajele politice ce constau în stabilitatea democraţiei şi a statului de drept, avantaje geostrategice a membrilor UE, creşterea securităţii internaţionale, reducerea riscului politic;

Page 96: Note de Curs la Teorie Economică de Andrei Cojuhari

2. Avantajele pieţei unice – creşterea exporturilor în ţările UE, creşterea securităţii internaţionale, creşterea productivităţii şi competitivităţii producţiei, atragerea investiţiilor străine şi inovaţiilor, transferul tehnologic dintre ţările UE; 3.Avantajele potenţiale la nivel macroeconomic – atragerea de fonduri agrare, industriale pentru stabilizarea economiei, stabilizarea cursului de schimb valutar, coordonarea politicii monetare a băncilor naţionale de către Banca Centrală Europeană, stimularea creşterii economice, aducerea standartului de viaţă din RM la nivelul standartului european

Criteriile de aderare la UE: 1)Statul candidat la aderare trebuie să fie unul european. 2)Criteriul politic – stabilitatea instituţiilor car garantează democraţia şi statul de drept, respectarea dreptului omului, reformarea administraţiei publice, protecţia minorităţilor. 3)Criteriul economic – existenţa unui consensus referitor la direcţiile generale de politică economică, atingerea stabilităţii macroeconomice şi reducerea deficitului balanţei de plăţi externe, reforma structurală în economie, privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat, realizarea echilibrului dintre cerere şi ofertă pe pieţele factorilor de producţie, protejarea proprietăţii private, dezvoltarea sectorului financiar, armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, crearea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, evitarea introducerii unor măsuri fiscale ce ar influenţa negativ asupra agenţilor economici.

Procedura de aderare la UE include următoarele etape:1) Depunerea cererii la Consiliul UE2) Avizul comisiei şi Parlamentului european referitor la posibilitatea aderării ţării la UE3) Statul candidat trebuie să respecte toate criteriile de aderare4) Actul de aderare trebuie ratificat de toţi membrii UE

RM, în scopul integrării în UE, în februarie 2005 a încheiat planurile de acţiune RM-UE, care s-a terminat în martie 2008.