MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS

DREPT EXECUŢIONAL PENAL

(Ciclul I)

AUTOR:

Vasile Ceban,

drd., lector univ.

Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale

din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013

Tema 1 : Noţiuni generale privind dreptul execuţional penal. Autor:

Ceban V., drd, lector universita

1. Obiectivele:

să elucideze noţiunile dreptului execuşional penal ca ştiinţă şi ca ramură de drept; să formuleze sarcinile dreptului execuţional penal; să clasifice principiile dreptului execuţional penal; să estimeze importanţa delimitării diferitor tipuri de norme de drept execuţional

penal; să evalueze eficienţa dreptului execuţional-penal în RM.

2. Tezele principale:

1. Noţiunea dreptului execuţional penal. Obiectul şi metoda de reglementare.

2. Principiile dreptului execuţional penal.

3. Izvoarele dreptului execuţional penal.

4. Normele dreptului execuţional penal. Felurile şi structura.

5. Raportul juridic de drept execuţional penal.

3. Conţinutul prelegerii:

Înainte de a începe un curs nou, o disciplină nouă şi anume, dreptul execuțional penal, ar fi

cazul să stabilim dacă dreptul execuțional penal este o ramură desinestătătoare în sistema dreptului

R.M., o subramură a dreptului penal sau o ramură de drept complexă, constând din instituţia

diferitor ramuri de drept.

Întradevăr la o anumită etapă de dezvoltare a sistemului de drept se punea la îndoială

necesitatea creării dreptului execuțional penal ca o ramură desinestătătoare motivîndu-se că ar fi o

subramură specială a dreptului penal.

La prima vedere s-ar părea just, dat fiind faptul că dreptul penal constituie o totalitate de

norme ce reglementează relaţiile de ocrotire a valorilor sociale, adică raporturile juridice penale ce

apar din momentul comiterii infracţiunii şi durează până la executarea nemijlocită a sancţiunii

penale. În aşa fel raporturile, juridice de executare a sancţiunilor de drept penal, sau raporturile

juridice penitenciare apar ca o parte componentă a raporturilor juridice penale.

Însă, odată cu perfecţionarea legislaţiei penale are loc şi diversificarea crescândă a

sancţiunilor penale, precum şi a modalităţii lor de executare a acestor sancţiuni. S-a pus problema

astfel, de creare a unui sistem de norme în vederea reglementării modului de executare a acestei

multitudini de pedepse. Astfel, ni se pare justificată apariţia unei ramuri noi desinestătătoare de

drept cum ar fi dreptul penitenciar.

Factorii dezvoltării dreptului penitenciar:

* existenţa unor relaţii sociale privind executarea sancţiunilor penale;

creşterea şi dezvoltarea, pe cale de consecinţă, a legislaţiei privind

executarea sancţiunilor de drept penal;

* apariţia şi formularea unor principii noi în executarea sancţiunilor

penale.

Ajungând la concluzia că dreptul execuțional penal este o ramură

desinestătătoare în sistema dreptului ar fi cazul să-i dăm o definiţie.

Dreptul execuţional penal - esţe o ramură de drept alcătuită dintr-o

totalitate de norme juridice prin care se reglementează relaţiile sociale

privind executarea sancţiunilor de drept penal, în scopul asigurării

unei influenţe educative eficiente a celor care execută pedeapsa al

prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept.

2. Principiile dreptului execuţional penal.

În teoria generală a dreptului principiile de drept sînt precăutate ca acele idei generale,

fundamentale care stau la baza întregului sistem de drept. Fiind o ramură desinestătătoare dreptul

execuțional penal posedă un sistem de principii proprii care şi asigură coeziunea şi stabilitatea.

Aceste principii privesc toată activitatea de executare a sancţiunilor de drept penal, adică prestabilesc

conduita participanţilor la executarea pedepselor, drepturile şi obligaţiile acestora.

Principiile dreptului execuțional penal pot fi clasificate:

• Principii generale (proprii de fapt tuturor ramurilor de drept): principiul legalităţii punerii în

executare a pedepsei penale (art. al cod.); principiul umanizmului la punerea în executare a

pedepsei (art. al cod.): principiul democratizmului (art.).

Principii speciale:

1) Principiul echităţii sociale la executarea pedepsei penale, constă în

faptul că modul executării pedepsilor depinde de caracterul crimei,

gravitatea pericolului social, gradul vinovăţiei şi personalitatea

infractorului. Acest principiu e chemat de a proteja interesele societăţii

de la noi atentate. :

2) Principiul egalităţii condamnaţilor în faţa legii (art. al şod.) - modul şi condiţiile de

executare apedepsei nu depind de originea, starea socială, studii, rasă; limbă, confesiune religioasă

etc.

3) Principiul diferinţierii şi individualizării modului de executare a pedepsei. Diferenţierea

- faţă de diferite categorii de condamnaţi se aplică un volum diferit al influienţei coercitive (de ex.

Recidivişti au un regim de ispăşire a pedepsei special, condamnaţii pentru infracţiuni imprudente - alt

regim etc.). Individualizarea - înseamnă că mijloacele de corijare aplicată condamnaţilor depind de

particularităţile personalităţii acestora şi caracterul conduitei lor.

4) Principiul executabilităţii - orice sentinţă a instanţei de judecată de condamnare rămasă

definitivă urmează a fi executată în caz contrar, pedeapsa penală şi-ar pierde eficienţa.

5) Principiul obligativităţii - executarea pedepsei penale stabilite printr-o sentinţă definitivă

este obligatorie atât pentru organele de statcompetente cît şi pentru condamnat.

6) Principiul continuităţii - pedeapsa penală trebuie să fie executată conţinu şi până la capăt.

Executarea pe părţi şi cu întreruperi este interzisă cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

3. Izvoarele dreptului execuţional penal.

Prin izvor al dreptului execuțional penal înţelegem actul normativ în care se exprimă voinţa

socială, devenită voinţă de stat cu privire la normele juridice de executare a pedepselor penale. În

sens îngust prin izvor înţelegem doar sistema legilor ce reglementează relaţiile sociale apărute în

legătură cu executarea pedepselor penale.

În sens larg înţelegem atât legile, cît şi actele normative subordonate legilor vizând acest

domeniu.

Actele normative:

* Constituţia R.M.; codul penal; codul de procedură penală; codul de executare a

sancţiunilor de drept penal adoptat la 23 iunie 1993. în vigoare de la 1 ianuarie 1994 (Monitorul

Oficial N1, 1994).

* Legea cu privire la sistemul penitenciar din 17.12.96 în vigoare din 6 martie 1997

(Monitorul Oficial ni 5; 1997).

* Statutul executării pedepsei de către condmnați, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr.625

din 10 decembrie 1994.

* Ordinele şi instrucţiunile Ministerului Justiţiei.

* Instrucţiunile Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

În cazul în care legislaţia de executare a sancţiunilor de drept penal a R.M. nu corespunde

normelor din actele juridice internaţionale ratificate, se aplică normele de drept internaţional.

Izvoarele dreptului execuțional penal sau legislaţia penitenciară reglementează punerea în executare

a pedepselor penale.

4. Normele dreptului penitenciar. Felurile şi structura.

Norma de drept execuțional penal reglementează relaţiile apărute în procesul executării

pedepsei penale şi aplicării forţei coercitive faţă de condamnaţi, stabilind drepturile şi obligaţiile

participanţilor la aceste relaţii. În aşa fel norma dreptului execuțional penal reprezintă modelul

comportamentului corespunzător al subiecţilor şi participanţilor la raporturile juridice execuțional

penale.

În dependenţă de caracterul conduitei stabilite normele juridice penitenciare pot fi

clasificate în norme: a) regulatorii, 2)de stimulare şi 3) de protecţie.

Normele regulatorii - stabilesc drepturile şi obligaţiile subiecţilor. În dependenţă de

caracterul acestor drepturi şi obligaţii ele la rândul său se clasifică în:

* Norme operative - acelea ce prescriu în mod expres obligaţia de a săvârşi o

acţiune. De ex. Art.68 al Cod. Prevede regimul de deţinere a condamnaţilor şi cerinţele lui de bază.

* Norme permisive - cele care fără a obliga sau interzice în mod categoric o acţiune, prevăd

posibilitatea subiectului de a decide desinestătător asupra conduitei sale.( ex. al.6, art.71 Cod.,

prevede că la dorinţa condamnatului întrevederile cu avocatul pot avea loc între patru ochi)

* Norme prohibitive – cele care interzic săvârşirea unor fapte. De ex.& 9 al Statutului prevede

un şir de interdicţii faţă de condamnaţi.

Normele de stimulare - au drept scop cointeresarea condamnatului de a avea un

comportament favorabil, ex.art.91 al Cod, prevede recomandările stabilite condamnaţilor pentru

conduita bună, atitudinea conştiincioasă faţă de muncă etc. E important că normele privind

stimularea condamnaţilor sînt aplicate la discreţia administraţiei penitenciarelor, condamnatul

fiind lipsit de dreptul de a cere acordarea acestor stimulări.

Normele de protecţie - asigură protejarea raporturilor juridice apărute în procesul

executării pedepsei penale, asigură realizarea altor norme juridice execuțional penale. De ex.

art.93 al cod. Prevede sancţiunile ce pot fi aplicate condamnatului, art.99-101 al cod., prevăd

aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi a armei de foc faţă de condamnaţi.

Normele dreptului execuțional penal se mai clasifică în:

a) Norme materiale, ca cele ce stabilesc conţinutul conduitei.

b) Norme procesuale - ce reglementează condiţiile şi ordinea de realizării acestei conduite

( de ex.art.91 al Cod. prevede recompensele şi este o normă materială, art.92- modul de acordare a

recompenselor, este o normă procesuală.

În sistemul legislaţiei execuțional penale pot fi evidenţiate şi normele tehnicii

organizatorice ce reglementează modul de primire şi expediere a produselor, modul de procurare a

produselor alimentare etc. (& 14,15,16 ale Tratatului).

Altă categorie a normelor, numite norme speciale - stabilesc scopurile, sarcinile, principiile

dreptului penitenciar.

Astfel distingem: a) norme - sarcini (ex.al.2, art.l al cod.); b)norme-principii (art.,8-12 cod.),

c) norme definiţii (ex.art.94 al cod.) stabileşte care condamnaţi sînt consideraţi violatori frauduloşi ai

regimului.

Conform teoriri generale a dreptului, structura normei juridice constă din: ipoteză,

dispoziție și sancțiune. Această structură trihotomică o are şi norma juridică execuțional penală.

Ipoteza - acea parte a normei care stabileşte condiţiile, împrejurările prezenţa cărora trebuie

aplicată. În multe cazuri ipoteza este expusă în afara textului normei juridice penitenciare, comună

pentru mai multe norme. Se are în vedere ca temei pentru executarea pedepsei este sentinţa de

condamnare rămasă definitivă. însă în unile cazuri ipoteza se află însăşi în conţinutul normei:

ex.art.77 al cod. - deplasarea de scurtă durată înafara penitenciarului.

Dispoziţia normei indică conduita subiecţilor şi participanţilor la relaţiile juridice, drepturile

şi obligaţiile lor.

Sancţiunea reprezintă urmările nefavorabile ale încălcării conduitei stabilite de normă.

Sancţiunile normelor juridice penitenciare se află aparte (art.51,57,113,122,93 ale cod.) şi pot fi

aplicate doar condamnaţilor, alţi participanţi poartă răspundere conform normelor dreptului

administrativ, muncii.

4.Raporturile juridice penitenciare.

După cum am mai menţionat unii autori consideră că în materia de drept penal există un

singur raport juridic de drept penal material care se naşte în momentul săvârşirii infracţiunii şi se

stinge în momentul terminării executării sancţiunii penale. Totuşi luând în consideraţiei

complixitatea relaţiilor sociale apărute pe parcursul executării pedepsei. S-a ajuns la concluzia că

deşi fiind un raport juridic derivat şi subordonat raportului juridic penal, raportul juridic de

executare a sancţiunilor de drept penal este un raport juridic deosebit, specific. Relaţiile sociale

apărute pe parcursul executării pedepsei penale din moment ce sînt reglementate de normele juridice

execuțional penale "devin raporturi juridice execuțional penale care au anumite caracteristici

proprii. Printre acestea în primul rând e de menţionat momentul apariţiei raporturilor juridice.

Reeşind din art.6 al cod. Raporturile juridice execuțional penale apar din momentul ce sentinţa de

condamnare rămâne definitivă.

Fiind un raport juridic distinct, raportul juridic execuțional penal are şi elementele sale

constitutive. Structura raportului este trihotomică: a) obiect; b) subiect și c) conţinut.

Noţiunea: Raporturile juridice penitenciare constituie relaţii sociale de executare a

sancţiunilor penale reglementate de normele juridice penitenciare relaţii potrivit cărora statul prin

organele sale speciale are dreptul de a impune condamnatul de a executa o pedeapsă penală, iar

condamnatul are obligaţia de a executa această pedeapsă.

BIBLIOGRAFIE:

Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, „Drept execuţional penal”, Editura ANI, Bucureşti,

2005.

Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, „Fundamente de drept execuţional penal”, Editura

A.N.I., Bucureşti, 2004.

Ioan Chiş, „Reforma penitenciară în România”, Editura Ando Tours, Timişoara, 1997.

Nicolae-Anghel Nicolae, „Dreptul executării sancţiunilor penale”, Editura

Universităţii „Titu Maiorescu”, Bucureşti, 2002

Ion Oancea, „Drept execuţional penal”, Editura All, Bucureşti, 1998

Aurel Teodor Moldovan, „Munca persoanelor condamnate”, Editura „Monitorul

Oficial”, Bucureşti, 1999.

Petrache Zidaru, “Drept execuţional penal”, Editura All Beck, Bucureşti, 2001.

Alexandra Pojenaru (traducerea), „Pedeapsa privativă de libertate în optica

drepturilor omului”, în Revista de Ştiinţă Penitenciară nr. 1-2/1993, p. 57 şi urm.

Tema 2. Sistemul instituţiilor şi organelor care execută hotărârile cu

caracter penal (2 ore).

Autor: Ceban V., drd, lector universitar

1.Obiectivele:

să determine tipurile instituţiilor penitenciare şi criteriile de clasificare; să formuleze sarcinile sistemului penitenciar; să clasifice organele şi instituţiile care execută hotărârile cu caracter penal; să estimeze importanţa delimitării diferitor tipuri de instituţii penitenciare; să evalueze eficienţa sistemului execuţional-penal în RM. controlului asupra creşterii eficienţei activităţii organelor şi instituţiilor care execută hotărârile cu

caracter penal;

2. Tezele principale:

1. Instituţiile şi organele care asigură executarea hotărârilor cu caracter penal. Tipurile instituţiilor şi

organelor care asigură executarea hotărârilor cu caracter penal. Instituţiile şi organele care execută

pedepsele. Instituţiile şi organele care execută măsurile de siguranţă. Instituţiile şi organele care

execută măsurile preventive.

2. Sisemul penitenciar şi sarcinile acestuia. Instituţiile şi organele din cadrul sistemului penitenciar.

Sarcinile sistemului penitenciar. Tipurile instituţiilor penitenciare.

3. Controlul activităţii instituţiilo şi torganelor care execută hotărârile cu caracter penal. Tipurile

controlului, şi modul de realizare a lui. Comitetul de plângeri şi atribuţiile lui.

3. Conţinutul prelegerii:

1. Hotărârile cu caracter penal prin care a fost aplicată o pedeapsă, o măsură de siguranţă sau o

măsură preventivă emană de la organe de stat (instanţă de judecată, organ de urmărire penală), statul având

funcţia şi de a asigura punerea în executare a hotărârilor respective,şi de a executa nemijlocit sancţiunea

penală sau măsura preventivă. în vederea realizării acestei funcţii de regulă sânt înfiinţate instituţii şi organe

specializate. Totalitatea organelor şi instituţiilor care asigură executarea hotărârilor cu caracter penal pot fi

grupate în cele care au fost create special în scopul executării unei sancţiuni,penale,s-ausmăsuri preventive şi

cele care le execută în Calitate de funcţie suplimentară. La prima categorie se atribuie spre exemplu

instituţiile penitenciare, la cealaltă categorie - organele afacerilor interne, Departamentul Trupelor de

Grăniceri, etc

In cadrul sistemului execuţional-penal pot fi evidenţiate instituţii şi organe care execută pedepsele, cele

care execută măsurile de siguranţă şi cele care execută măsurile preventive. Executarea pedepselor este asigurată de instituţii şi organe specializate din cadrul Departamentului

Instituţiilor Penitenciare al MJ al RM şi al Departamentului de Executare al Ministerului Justiţiei al RM. Departamentul Instituţiilor Penitenciare al MJ al RM a fost creat prin transmiterea în subordonarea MJ al

RM a Direcţiei Instituţiilor Penitenciare a MI al RM ( Decretul Preşedintelui RM nr. 347 din 30.10.1995 cu

privire la Direcţia Instituţiilor Penitenciare1 şi Hot. Guvernului RM nr. 863 din 28.12.1995 cu privire la

chestiunile ce ţin de transferarea Direcţiei Instituţiilor Penitenciare în subordonarea MJ al RM2).

Departamentului de executare al Ministerului Justiţiei al RM a fost creat prin Hot. Guvernului RM nr. 34 din

15.01.2002 cu privire la crearea Departamentului de executare a deciziilor judiciare3.

1 M.O. nr. 64/708 din 16.11.1995.

2 M.O. nr. 19 din 28.03.1995. 3 M.O. nr. 13-15/104 din 24.01.2002.

2. Pe parcursul unei perioade îndelungate de timp instituţiile care executau în special privaţiunea de

libertate erau în subordonarea Ministerului Afacerilor Interne. Realizând recomandările Consiliului Europei,

în urma reformei penitenciare, sistemul penitenciar al Republicii Moldova a trecut în subordonarea

Ministerului Justiţiei. Sistemul penitenciar include:

• Departamentul instituţiilor penitenciare. El reprezintă o subdiviziune structurală

independentă a aparatului central al Ministerului Justiţiei şi asigură organizarea executării pedepselor penale.

DIP asigură exercitarea controlului departamental prin două forme de bază: inspectarea şi dările de seamă

parvenite de la organele şi instituţiile din subordonare. In rezultatul controlului se dă o apreciere activităţii

acestora, se fixează măsuri concrete de înlăturare a neajunsurilor şi factorilor ce le garantează. în

subordonarea DIP se află şi Detaşamentul cu Destinaţie Specială, mun. Chişinău, Direcţia Trupelor de Pază,

Supraveghere şi Escortă, mun. Chişinău, Centrul instructiv, com. Goian, mun. Chişinău, Centrul pentru

aprovizionarea tehnico-materială a sistemului penitenciar.

• Instituţiile penitenciare. Tipurile de instituţii penitenciare sânt stabilite atât de legislaţia

penală (art. 72 Cod Penal al RM), cât şi de legislaţia execuţional-penală (art. 216 CE al RM, secţiunea 3-a a

Statutului executării pedepsei de către condamnaţi). Instituţiile penitenciare sânt persoane juridice.

Hotărârile privind crearea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor penitenciare se adoptă de Guvern, la

propunerea Ministerului Justiţiei, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 826 din 04.08.2005 cu privire la instituţiile

penitenciare 6 actualmente în Sistemul Penitenciar al RM sunt incluse 1 ^instituţii penitenciare, iar prin

Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 327 din 18.08.2005 privind stabilirea tipurilor penitenciarelor şi sectoarelor

de detenţie create în cadrul acestora a fost determinat tipul de bază a penitenciarelor.

• Întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar şi asociaţiile acestora. După forma

organizatorico-juridică ele sânt întreprinderi de stat şi îşi pot desfăşura activitatea atât pe lângă instituţiile

penitenciare, cât şi de sine stătător. Organul ierarhic superior pentru întreprinderile din cadrul sistemului

penitenciar este DIP. La aceste întreprinderi nu se creează consilii de administrare.

Prin hotărârea Guvernului în sistemul penitenciar pot fi incluse instituţii de cercetări ştiinţifice, de

învăţământ, medicale şi alte instituţii şi subdiviziuni create special pentru asigurarea activităţii acestui

sistem. Art. 224 al CE al RM prevede care sânt criteriile de deţinere separată a condamnaţilor. Norma în cauză

nu are caracter exhaustiv, de oarece administraţia penitenciarului poate aplica şi alte criterii de deţinere

separată a condamnaţilor. Dar care nu ar fi aceste criterii, deţinerea separată a condamnaţilor nu trebuie să

aibă caracter discriminatoriu sau să lezeze demnitatea umană.

Pot fi evidenţiate diferite criterii de clasificare a instituţiilor penitenciare. În dependenţă de numărul

condamnaţilor deţinuţi în ele distingem: • penitenciare mici (cu capacitatea de 200-500 condamnaţi);

• penitenciare medii (capacitatea de 500-1000 condamnaţi);

• penitenciare mari (1000-3000 condamnaţi).7

In Republica Moldova predomină instituţii penitenciare mici şi medii. în RM avem doar 4

penitenciare capacitatea de deţinere a cărora depăşeşte 1000 de deţinuţi, iar 4 penitenciare au capacitatea de

până la 500 de deţinuţi. În acelaşi timp lucrul educativ cu condamnaţii mai uşor şi mai eficient poate fi

organizat în instituţiile mici, unde fiecare colaborator al instituţiei cunoaşte toţi condamnaţii şi

intră în contact nemijlocit cu acesta în vederea corectării şi resocializării lui. Reieşind din art. 2 al Legii cu privire la sistemul penitenciar, sistemul penitenciar următoarele sarcini.

Punerea în executare a pedepselor privative de libertate. în vederea realizării acestei sarcini în

instituţiile penitenciare se duce evidenţa condamnaţilor, ei sânt repartizaţi pe detaşamente, se asigură

supravegherea permanentă a comportamentului lor şi a persoanelor care lucrează cu ei (personalul

administrativ şi tehnic), se menţine gradul de izolare necesar. în scopul menţinerii ordinii de drept se aplică

masuri disciplinare şi de stimulare. Această sarcină e universală şi se realizează în procesul influenţei

educative a condamnaţilor. întreţinerea persoanelor cărora le-a fost aplicat arestul ca măsură preventivă. în acest sens în sistemul

penitenciar special sânt create izolatoare de urmărire penală. Modul de întreţinere se realizează în

conformitate cu legislaţia în vigoare.

1 M.O. nr. 107-109/894 din 12.08.2005 2Ion Oancea. Drept execuţional-penal. Bucureşti. ALL, 1996, pag.53.

Organizarea şi antrenarea condamnaţilor la muncă. Aceasta se face luând în consideraţie capacitatea

de muncă şi specialitatea condamnaţilor. Ei sânt antrenaţi la muncă la întreprinderi din cadrul sistemului

penitenciare sau la alte întreprinderi cu oricare formă organizatorico-juridico şi orice tip de proprietate.

Condamnaţii pot fi antrenaţi de asemenea la lucrări de deservire a instituţiilor penitenciare. Asigurarea posibilităţii obţinerii studiilor medii de cultură generală şi instruirii profesionale. în

acest scop în penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţământul secundar general al

condamnaţilor. Condamnaţii în vârstă de peste 50 de ani, invalizii de gradul I şi condamnaţii la detenţiunea

pe viaţă urmează învăţământul secundar general la dorinţă. La solicitarea condamnatului, administraţia

penitenciarului creează condiţii pentru învăţământul secundar profesional sau învăţământul superior (art. 259

CE al RM). Educarea spirituală şi cultural-estetică a condamnaţilor. în vederea realizării acestei sarcini în

instituţiile penitenciare se desfăşoară manifestaţii cultural-sportive, sânt organizate cercuri artistice de

amatori, se asigură libertatea confesiunilor religioase. Cu acordul administraţiei în instituţiile penitenciare

pot fi organizate diferite concerte. în vederea ridicării nivelului cultural şi spiritual al condamnaţilor, acestea

au accesul la literatura şi presa periodică din biblioteci. Ei au dreptul să se aboneze la reviste şi ziare. Asigurarea securităţii condamnaţilor şi ocrotirii sănătăţii lor. Statutul executării pedepselor de către

condamnaţi prevede că la apariţia unui pericol real pentru viaţa şi sănătatea condamnaţilor, la cererea

acestora, administraţia instituţiei penitenciară este obligată să ia măsuri pentru a-i transfera în locuri sigure,

inclusiv celulele izolatoarelor disciplinare. Transferul se efectuează prin decizie motivată a şefului instituţiei

penitenciare pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acestui termen încă pe 30 zile (doar cu

sancţiunea procurorului). în vederea ocrotirii sănătăţii sânt organizate secţii medicale în fiecare instituţie

penitenciară, de asemenea sânt create instituţii specializate. în conformitate cu art. 250 al CE al RM, orice

penitenciar trebuie să aibă la dispoziţie serviciul cel puţin al unui medic generalist, al unui stomatolog şi a

unui psihiatru. în penitenciarele cu capacitatea mai mare de 100 de condamnaţi trebuie să funcţioneze un

centru medical staţionar. Examenul medical se desfăşoară la solicitarea condamnatului, dar nu mai rar de o

dată la 6 luni. Desfăşurarea activităţii de urmărire penală operativă. Această activitate se desfăşoară în vederea:

asigurării securităţii personale ale condamnaţilor, ale personalului instituţiilor penitenciare şi altor persoane;

depistării, preîntâmpinării, descoperirii şi curmării infracţiunilor sau altor încălcări ale regimului în curs de

pregătire sau deja săvârşite; căutarea condamnaţilor care au evadat din instituţiile penitenciare sau a celor

care se sustrag de la executarea privaţiunii de libertate, colaborarea cu organele de urmărire şi anchetă

penală în vederea descoperirii infracţiunilor săvârşite de către condamnaţi până la sosirea lor în instituţia

penitenciară. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor.

Administraţia instituţiei penitenciare asigură aplicarea tratamentului medical forţat stabilit prin hotărârea

instanţei de judecată condamnaţilor la pedepse privative de libertate şi afectate de alcoolism sau narcomanie

cronică. Aceasta are loc potrivit prevederilor art. 309 CE al RM şi Secţiunii a 45-a a Statutului executării

pedepsei de către condamnaţi. Dacă persoana are nevoie de continuarea unui astfel de tratament şi după

eliberarea din locul de deţinere, administraţia penitenciarului expediază, în termen de 5 zile, instituţiei

medicale specializate hotărârea judecătorească, extrasul din fişa medicală a condamnatului, alte materiale

necesare şi informează despre aceasta instanţa de judecată. Persoana eliberată din locul de deţinere urmează

să se prezinte, în termen de 5 zile, la instituţia medicală cu regim special pentru tratament medical forţat, fapt

despre care semnează la eliberare.

3. Organele şi instituţiile care execută hotărârile cu caracter penal reprezintă parte componentă a

organelor de ocrotire a normelor de drept din RM care au ca sarcină lupta cu criminalitatea. Realizarea

controlului activităţii acestor organe şi instituţii are o mare importanţă social-juridică. în primul rând în

procesul controlului se asigură respectarea legalităţii cu privire are loc contactul nemijlocit cu condamnaţii

sau preveniţii, are loc primirea acestora în audienţă, se verifică şi colaboratorii organelor şi instituţiilor

respective. Factorii de decizie nu numai audiază condamnaţii sau preveniţii, dar recepţionează şi plângerile

acestora sau a rudelor lor. Controlul exercitat de organizaţii naţionale şi internaţionale. Organizaţiile naţionale şi internaţionale

care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pot exercita controlul executării

hotărârilor cu caracter penal. Condamnaţii au dreptul să se adreseze cu cereri la organisme internaţionale din

domeniul protecţiei drepturilor omului şi acestea nu sânt cenzurate. RM cu regularitate este inspectată de

Comitetul ONU pentru drepturile omului, Comisia europeană pentru drepturile omului şi Comitetul european

pentru prevenirea torturii şi a pedepselor inumane şi degradante. în conformitate cu art. 2 al Convenţiei

europene pentru prevenirea torturii a pedepselor şi tratamentelor inumane şi degradante, statele semnatare

autorizează accesul liber al membrilor comitetului în locurile de detenţie ale persoanelor. în rezultatul acestor

vizite se întocmesc rapoarte despre constatările efectuate în cadrul controlului ca mai apoi să fie elaborate

recomandări în vederea stopării şi înlăturării ilegalităţilor descoperite. Controlul din partea organizaţiilor obşteşti naţionale se realizează în cadrul acordării diferitor tipuri de

ajutoare instituţiilor şi organelor care asigură executarea hotărârilor cu caracter penal: material, participarea

la educarea condamnaţilor şi preveniţilor, instruirea lor profesională şi generală, susţinerea contactelor cu

rudele acestora. Organizaţiile obşteşti pot influenţa opinia publică prin publicarea informaţiei aflate în

legătură cu condiţiile de executare a sancţiunilor penale şi a măsurilor preventive, prin aceasta având o

influenţă şi asupra personalului organelor şi instituţiilor care asigură executarea acestora. Controlul exercitat de Comitetul de Plângeri. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 77 din 23.01.2006 privind instituire Comitetului pentru Plângeri

8,

Comitetul pentru Plângeri se instituie în scopul examinării plângerilor depuse de către deţinuţii din

instituţiile penitenciare. Pentru realizarea sarcinilor sale, Comitetul îndeplineşte un şir de funcţii: examinează

plângerile, audiază petiţionarii, audiază administraţia instituţiilor penitenciare, vizitează instituţiile

penitenciare, , adoptă decizii privind examinarea sesizărilor, sesizează organele competente despre

încălcările depistate. Comitetul este compus din cinci membri permanenţi. Comitetul se convoacă în şedinţe ordinare cel puţin

o dată în lună. în caz de necesitate Comitetul se convoacă în şedinţe extraordinare. Şedinţele pot fi publice

sau închise. Examinarea plângerilor are loc de regulă în lipsa petiţionarului. La şedinţă poate participa

reprezentantul acestuia. Executarea deciziilor contestate se suspendă, cu excepţia deciziilor în privinţa

deţinuţilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor, îi terorizează pe""condamnaţii porniţi pe calea

corectării, au săvârşit atacuri asupra administraţiei, au organizat în aceste scopuri grupări criminale sau au

participat activ la asemenea grupări. Copia deciziei Comitetului urmează imediat a fi adusă la cunoştinţă

petiţionarului şi administraţiei penitenciarului. Deciziile Comitetului se adoptă prin votul majorităţii şi pot fi

atacate în instanţa de judecată în modul stabilit. Controlul se asigură şi prin vizitarea instituţiilor care asigură deţinerea persoanelor de anumiţi factori de

decizie. Aceasta este stipulat în art. 178 al CE al RM şi în Legea cu privire la sistemul penitenciar (art. 31). în timpul exercitării funcţiilor de serviciu au dreptul de a vizita instituţiile care asigură deţinerea

persoanelor, fără permisiune specială: a) Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova;

b) Preşedintele Republicii Moldova;

c) Primul-ministru al Republicii Moldova;

d) deputatul în Parlament;

e) avocatul parlamentar;

M.O. nr. 21-24/122 din 03.02.2006.

Bibliografia:

1. E. Socolov. Sistemul penitenciar al Republicii Moldova. Chişinău, 1995.

2. Legea nr. 713-XV din 06.12.2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool,

consumul ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope. M.O. nr. 36-38/208 din 14.02.2002.

3. Hot. Guvernului RM cu privire la aprobarea Concepţiei reformării sistemului penitenciar şi Planului

de măsuri pe anii 2004-2013 pentru realizarea Concepţiei reformării sistemului penitenciar nr. 1624

din 31.12.2003 MO 13-15/101 din 16.01.2004.

4. Hot. Guvernului RM cu privire la chestiunile ce ţin de transferarea Direcţiei Instituţiilor Penitenciare

în subordinea Ministerului Justiţiei nr. 865 din 28.12.1995 M.Q. nr. 19 din 28.03.1995.

5. Decretul Preşedintelui RM nr. 347 din 30.10.1995 cu privire la Direcţia instituţiilor penitenciare

M.O. nr. 64/708 din 16.11.1995.

6. Hotărârea Guvernului nr. 826 din 04.08.2005 cu privire la instituţiile penitenciare. M.O. nr. 107-

109/894 din 12.08.2005.

7. Hot. Guvernului RM nr. 34 din 15.01.2002 cu privire la crearea Departamentului de executare a

deciziilor judiciare M.O. nr. 13-15/104 din 24.01.2002.

8. Hot. Guvernului RM nr. 312 din 15.03.2002 cu privire la aprobarea Regulamentului şi

structurii Departamentului de executare a deciziilor judiciare M.O. nr. 40-42/385 din

21.03.2002.

9. Hotărârea Guvernului nr. 77 din 23.01.2006 privind instituirea Comitetului de Plângeri.

M.O. nr. 21-24/122 din 03.02.2006.

10. Реформирование пенитенциарной системы (материачы международной конференции).

Минск, 1998г.

11. Тюремная реформа, поиски достижения, харьковская правозащитная группа. Харьков,

«Фолио», 1999.

12. Хохряков Г.Ф. Парадоксы тюрьмы (проблемы дискуссий и предложения). Москва, 1991г.

13. М.Г.Детков. Тюрьмы, лагеря и колонии России. Москва, вердикт-1М, 1999.

14. Реформирование пенитенциарной системы/Материалы международной конференции.

Минск. «ФилСерв плюс», 1998.

15. Зубков А.И. Пенитенциарные учреждения в системе Министерства Юстиции России.

Москва, 1998г.

16. Греков М.Л. Тюремные системы: история и современность. Краснодар, 1999г.

17. Петров СМ. Стратегия и пути реформирования уголовно-исполнительной системы.

Саратов, 1998г.

18. Дементьев СИ.. Исправительно-трудовые учреждения: Краснодар, 1980г.

Tema 3. Statutul juridic al condamnaţilor (2 ore)

Autor: Ceban V., drd, lector universitar

1. Obiectivele:

-să definească statutul juridic al condamnaţilor;

-să evidenţieze trăsăturile specifice ale statutului juridic al condamnaţilor;

- să formuleze noţiunile de drept subiectiv, interes legitim şi obligaţie a condamnatului;

-să determine drepturile, interesele şi obligaţiile de bază ale condamnaţilor la pedepsele

privative de libertate;

-să evidenţieze trăsăturile specifice ale condamnaţilor la pedepsele privative de libertate.

2. Tezele principale:

1. Noţiuni generale privind statutul juridic al condamnaţilor. Noţiunea şi trăsăturile specifice ale

statutului juridic al condamnaţilor. Conţinutul statutului juridic al condamnaţilor. Noţiunea de drept

subiectiv, interes legitim şi obligaţie juridică ale condamnaţilor. 2.Drepturile şi obligaţiile de bază ale condamnaţilor.

3.Drepturile şi obligaţiile condamnaţilor la pedepsele privative de libertate.

Particularităţile statutului juridic al condamnaţilor la pedepsele privative de libertate.

3. Conţinutul prelegerii:

1. Participanţii la relaţiile sociale apărute pe parcursul executării pedepselor penale posedă un statut

juridic anumit, adică o totalitate de drepturi şi obligaţii specifice, generate de particularităţile raporturilor

juridice în cauză. în aşa fel există statutul juridic al condamnaţilor, al colaboratorilor instituţiilor şi organelor

de executare a pedepselor penale, al rudelor condamnaţilor, etc. Importanţă deosebită o are statutul juridic al

condamnaţilor, deoarece el consfinţeşte totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acestora. Importanţa statutului juridic al condamnaţilor îl accentuează şi acel fapt că legiuitorul a consacrat acestei

probleme un capitol distinct în Codul de executare (Capitolul XVI), fiind păstrată tradiţia existentă în fostul

Cod de executare a sancţiunilor de drept penal. Statutul juridic al condamnaţilor reprezintă acea poziţie a condamnaţilor pe parcursul executării

pedepselor, consfinţită în normele diferitor ramuri de drept, care se manifestă în totalitatea drepturilor,

intereselor şi obligaţiilor acestora. După conţinutul să statutul juridic al condamnaţilor reprezintă totalitatea mijloacelor juridice prin

intermediul cărora este consfinţită poziţia condamnaţilor în procesul ispăşirii pedepsei.2

Statutul juridic al condamnaţilor este o varietate a statutului juridic al cetăţenilor Republicii Moldova

(bineînţeles că pentru condamnaţii cetăţeni ai Republicii Moldova), de oarece condamnarea la o pedeapsă

penală nu atrage după sine retragerea cetăţeniei. Art. 17 al Constituţiei Republicii Moldova stabileşte că

„nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa". în acelaşi context, art. 165 al Codului de Executare

al RM stabileşte că „condamnatul are drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor RM, cu excepţiile şi

restricţiile stabilite de prezentul cod şi de acte normative adoptate în conformitate cu acesta. Restricţia

drepturilor proclamate în art. 20-24 din Constituţia RM nu se admite ". în aşa fel, statutul juridic al

condamnaţilor este consfinţit nu numai^în legislaţiaexecuţional-penălăf dar şi îri nornieîe din alte ramuri de

drept. în legătură cu aceasta urmează a fi făcute careva concretizări. în conformitate cu art. 54 al Constituţiei

RM exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu pot fi supuse altor restrângeri decât celor prevăzute de lege. în

acelaşi timp nu pot fi admise restrângeri ale drepturilor indicate în art. 20-24 al Constituţiei RM. în aşa mod

se poate constata că în sensul art. 165 al CE al RM prin acte normative adoptate în conformitate cu acesta se

au în vedere doare legi care stabilesc restricţii pentru condamnaţi, adică actele normative subordonate legii

din domeniul execuţional-penal nu pot limita drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv

ale celor condamnaţi. în plus, chiar nici prin lege nu pot fi limitate aşa drepturi ca: accesul liber la justiţie,

dreptul la cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor sale, dreptul la viaţă şi integritatea fizică precum şi nu poate

diminua prezumţia nevinovăţiei a oricărei persoane şi neretroactivitatea legii mai severe. Constituţia RM

garantează că limitările şi restricţiile pot fi stabilite prin lege numai în scopul asigurării securităţii naţionale,

integrităţii teritoriale, bunăstării populaţiei, ordinii publice, în scopul prevenirii infracţiunilor, protejării

drepturilor, intereselor şi demnităţii altor persoane.

Astfel art. 13 al Codului Electoral prevede că „nu au dreptul de a alege persoanele condamnate la

privaţiunea de libertate" şi „nu pot fi aleşi persoanele condamnate la privaţiunea de libertate şi

persoanele care au antecedente penale", art. 15 al Codului Familiei prevede că „nu se admite

încheierea căsătoriei între două persoane condamnate la privaţiune de libertate în perioada când

ambele îşi ispăşesc pedeapsa", art. 26 al Legii privind controlul asupra armelor individuale

indică că „nu se eliberează autorizaţia de achiziţionare a armelor persoanelor acuzate de

comiterea unor infracţiuni grave, condamnate Ia privaţiunea de libertate, care au antecedente

penale". Din aceste prevederi rezultă că anumite restricţii stabilite condamnaţilor sunt consfinţite

nu numai în legislaţia execuţional-penală, dar şi în normele din alte ramuri de drept.

Esenţa drepturilor condamnaţilor constă în acordarea posibilităţii de a avea un anumit comportament

sau de a poseda anumite valori sociale. Conţinutul dreptului condamnaţilor include în sine:

• posibilitate reală de a dispune de anumite valori sociale de ordin material sau spiritual, în

limitele prevăzute de legislaţie (hrană, haine, etc.);

• posibilitatea de a cere executarea obligaţiilor juridice din partea personalului instituţiilor şi

organizaţiilor care execută pedeapsa sau din partea altor participanţi la raporturilor juridice

execuţional-penale;

• posibilitatea de a recurge la apărarea drepturilor sale subiective.

Rieîeşind din cele expuse, dreptul subiectiv al^ondamnatului reprezintă posibilitatea reală a acestuia

de a avea un anumit comportament sau de a dispune de anumite valori sociale prevăzute de lege şi garantate

de stat prin obligaţiile administraţiei instituţiilor şi organelor de executarea a pedepselor penale, altor

participanţi la raporturile execuţional-penale. Importanţa social-juridică ajntereselor legitime ale condamnaţilor constă în faptul că ele contribuie la

stimularea corijării condamnaţilor în procesul ispăşirii pedepsei penale. Interesele legitime ale

condamnaţilor, deşi au mult comun cu drepturile acestora, nu sânt identice. Dacă dreptul subiectiv al

condamnatului constituie un aşa comportament, care se caracterizează printr-un înalt grad de realizare care

depinde de voinţa condamnatului, atunci esenţa interesului legitim constă în posibilitatea ce poartă un

caracter de tendinţă spre un comportament autonom, de sine stătător. în aşa mod condamnatul la decizia

personală poate beneficia de un anumit bun social. Este diferit şi conţinutul intereselor legitime care include

trei elemente: • tendinţa de a beneficia de un bun prevăzut de lege atât de ordin material (de exemplu primirea

coletelor suplimentare, premierea pentru comportamentul favorabil, etc.), cât şi de ordin spiritual

(acordarea întrevederilor suplimentare, sunetelor telefonice, etc.). Pentru majoritatea intereselor

legitime e caracteristic faptul că la baza realizării lor stă aprecierea comportamentului

condamnatului (atitudinea lor faţă de regim, faţă de muncă, etc.). Această aprecierea se

realizează de către personalul instituţiilor şi organelor de executare a pedepselor penale, instanţa

de judecată, alţi participanţi la raporturile juridice execuţional-penale. în aşa fel satisfacerea

intereselor legitime ale condamnaţilor depinde întru totul de conduita lor.

• posibilitatea de a înainta demersuri acestor subiecte şi participanţilor în vederea realizării

intereselor legitime ale condamnaţilor.

• Posibilitatea de a se adresa la organele competente pentru apărarea intereselor sale. Deşi aceasta

nu înseamnă satisfacerea lor obligatorie, dar denotă faptul ca interesele legitime, ca şi drepturile

subiective, sânt garantate de stat.

Interesele legitime ale condamnaţilor reprezintă tendinţele acestora de a poseda anumite valori sociale,

prevăzute de lege, satisfăcute de regulă în rezultatul aprecierii de către administraţia instituţiilor şi organelor

de executare a pedepselor penale sau de către instanţa de judecată a comportamentului condamnatului pe

parcursul executării pedepsei penale.

1. Уголовно-исполнительное право. Учебник. Под ред. профессора И.В.Шмарова. Москва. Издательство БЕК, 1998, pag. 112. 2. Уголовно-исполнительное право России. Под ред. профессора В.И.Селиверстова. Москва. Юристъ, 2003, pag. 114.

2. În capitolul XVI al CE al RM destul de detaliat au fost expuse drepturile şi obligaţiile de' bază ale

condamnaţilor. Aceasta denotă tendinţa legiuitorului de a garanta executarea celor mai importante obligaţii

şi respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv constituţionale ale condamnaţilor. Drepturile şi

obligaţiile expuse în acest capitol sunt proprii tuturor condamnaţilor, indiferent de pedeapsa pe care ei

o execută. Drepturile fundamentale ale condamnaţilor sânt consfinţite în art. 16^ al CE al RM, Aceasta nu_este o

listă exhaustivă a drepturilor condamnaţilor. Unul_ din drepturile fundamentale ale condamnaţilor constă în posibilitatea obţinerii informaţiei, în limba

pe care o înţelege, despre modul şi condiţiile de executare a pedepsei stabilite de instanţa de judecată, despre

drepturile şi obligaţiile sale. Administraţia organului sau instituţiei ce pune în executare pedeapsa este obligată

să pună la dispoziţia condamnatului această informaţie, de asemenea să-1 anunţe despre modificările

ulterioare ale condiţiilor şi modului de executare a pedepsei. Această informaţie condamnatul o primeşte

îndată ce sentinţa rămâne definitivă şi executorie. Spre exemplu condamnaţilor la pedeapsa cu închisoarea

această informaţie, sub semnătură, li se aduce la cunoştinţă în perioada cât se află în încăperile de carantină

(pct. 32 al Statutului executării pedepsei de către condamnaţi). Un alt drept garantat de CE al RM este dreptul la apărarea şi respectarea de către instituţia sau organul care

asigură executarea pedepsei a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le are, inclusiv de a nu fi supus la

tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi, indiferent de

consimţământul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea,

beneficiind, după caz, de protecţie din partea statului. Respectarea acestui drept este cu atât mai important

pentru cei condamnaţi la pedepse privative de libertate, căci anume demnitatea acestora poate fi înjosită cel

mai mult. Potrivit art. 10 al Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966 ,

orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi respectarea demnităţii inerente persoanei

umane. Un şir de acte normative stabilesc că „personalul instituţiei penitenciare trebuie să aibă o atitudine

umană faţă de condamnaţi şi deţinuţi, să fie amabili cu acestea" (art. 20 al Legii cu privire la sistemul

penitenciar), „personalul penitenciar este obligat să dea dovadă de politeţe şi cultură în relaţiile cu deţinuţii"

(pct. 82 al Statutului executării pedepsei de către condamnaţi). Ţinând cont de faptufcă RM a ratificat

Convenţia europeană .peişteu, prevenirea torturii,, a, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din

26.11.1987, condamnaţilor li se garantează că nu vor fi supuşi la astfel de tratamente. Legislaţia garantează şi dreptul condamnatului de a adresa administraţiei instituţiei sau organului care

execută pedeapsa, instanţelor ierarhic superioare, instanţei de judecată, procuraturii, autorităţilor administraţiei

publice centrale sau locale, asociaţilor obşteşti, altor instituţii şi organizaţii, inclusiv internaţionale peţitij

(propuneri, cereri, reclamaţii, sesizări). Realizarea dreptului în cauză poate avea loc pe diferite căi:

• condamnaţii la pedepse privative de libertate se adresează la organele competente

prin intermediul administraţiei instituţiei penitenciare (cu excepţia cazurilor când

cererile plângerile sau reclamaţiile sânt adresate reprezentanţilor acestor organe în

timpul vizitelor în instituţia penitenciară). Aceste adresări nu sânt cenzurate şi în

timp de 24 de ore sânt expediate destinatarului. Ceilalţi condamnaţi expediază adresările sale personal.

Beneficierea de serviciile uni avocat sau a altor persoane care acordă asistenţa juridică şi socială

reprezintă un alt drept fundamental al condamnatului. Conform CE al RM asistenţa juridică condamnaţilor se

acordă în bază de contract. Acest drept este garantat pentru toţi condamnaţii indiferent de tipul pedepsei

aplicate. Pentru realizarea lui, condamnaţilor la pedepse le pot avea asupra lor, le pot primi în pachete sau

le pot procura în magazinele penitenciarului, conform prevederilor prezentului Statut.

După primire, deţinutului i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul

unde este deţinut şi schimbarea acestuia. Comunicarea se efectuează în scris sau telefonic, în mod

gratuit. Decizia privind plasarea, după eliberarea din carantină, a condamnatului în celula în care se

va afla pe perioada regimului iniţial de detenţie, iar a prevenitului pe parcursul detenţiei, este dispusă de şeful penitenciarului la prezentarea serviciilor securitate, regim şi supraveghere şi medical.

1. Tratate internaţionale, 1998, voi. 1, pag. 30.

Bibliografia: 1. V. Florea. Drept execuţional penal. Chişinău, 1999.

2. M.Laşcu, S. Mantaluţa. Drept execuţional-penal. Chişinău, 2003.

3. Беляев А.А. Правовое положение осуждѐнных к лишению свободы. Горький, 1974г.

Проблемы охраны прав и интересов осуждѐнных. Кемерово, 1985г.

4. Hotărârea Guvernului RM nr. 583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului executării

pedepsei de către condamnaţi. M.O. nr. 91-94 din 16 iunie 2006.

5. Рыбак М.С. Уголовно-исполнительное право России. Саратов, 1998г;

6. Шмаров И.В. Уголовно-исполнительное право. Москва, 1998г.

7. Н.А.Белый. Пенитенциарное право Республики Молдова. Кишинѐв, 2001.

8. Уголовно-исполнительное право. Под ред. пр. Селиверстова В.И. Москва, Юриспруденция,

2000.

9. Уголовно-исполнительное право. Учебник под ред. Иванова В.Д., Москва, Издательство

приор, 2000.

10. Уголовно-исполнительное право России. Учебное пособие. Под ред. О.Г.Перминова. М.,

Юрид. Лит., 2001.

11. Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова:Москва, Юритъ,

2003.

12. А.С.Бланков, В.М.Фокин. Уголовно-исполнительное право Российской Федерации. Москва,

«Былина», 2000.

13. М.Лашку, Н.Яворский. Пенитенциарное право. Учебно-наглядное пособие. Кишинэу, 2002.

14. Н.Смирнова Н.Н. Уголовно-исполнительное право. Конспект лекций. Издательство

Михайлова. Санкт-Петербург, 1999. 15. А.И.Зубков. Уголовно-исполнительное право. Учебник для

вузов. НОРМА-ИНФРА-М, Москва, 2000. ,

TEMA 4. Clasificarea condamnaţilor la privaţiunea de libertate şi repartizarea lor în

instituţiile penitenciare (2 ore).

Autor: Ceban V., drd, lector universitar

1. Obiectivele:

- să relateze despre importanţa clasificării condamnaţilor la pedepse privative de libertate;

- să cunoască criteriile de clasificare a condamnaţilor;

- să argumenteze criteriile de deţinere separată a condamnaţilor;

- să explice modul de primire a condamnaţilor în penitenciar;

- să generalizeze atribuţiile personalului penitenciarului în legătură cu sosirea

condamnatului în penitenciar;

- să explice repartizarea judiciară a condamnaţilor în instituţiile penitenciare;

- să formuleze propuneri pentru adaptarea mai uşoară a condamnaţilor la viaţa în penitenciar.

2. Tezele principale:

1. Clasificarea condamnaţilor la privaţiune de libertate. Importanţa clasificării

condamnaţilor. Criteriile obiective şi subiective de clasificare a condamnaţilor.

2. Repartizarea şi primirea condamnaţilor în instituţiile penitenciare. Modul de

repartizare a condamnaţilor în instituţiile penitenciare şi criteriile care stau la baza

repartizării. Modul de primire a condamnaţilor în instituţiile penitenciare. Atribuţiile

personalului penitenciar la primirea condamnaţilor în instituţiile penitenciare.

Repartizarea condamnaţilor în celule în vederea executării pedepsei.

3.Conţinutul prelegerii:

1. Clasificarea condamnaţilor la privaţiunea de libertate se realizează atât de instanţa de judecată

la stabilirea pedepsei, cât şi de instituţiile penitenciare care execută pedeapsa.

Clasificarea condamnaţilor însemnă împărţirea lor în anumite grupe, după anumite criterii în

scopul creării condiţiilor optimale pentru atingerea scopurilor stabilite în faţa legislaţiei execuţional-

penale.

Clasificarea condamnaţilor asigură:

• izolarea şi separarea condamnaţilor de cei care îi pot influenţa negativ;

• divizarea condamnaţilor pe categorii în scopul uşurării muncii educative cu ei şi

resocializarea lor;

• crearea unui sistem penitenciar raţional;

• aplicarea strict individuală a mijloacelor de corijare;

• crearea condiţiilor corespunzătoare pentru executarea cât mai eficientă a pedepsei;

• coraportul între pericolul social al infracţiunii comise şi personalitatea condamnatului şi

volumul forţei coercitive aplicate.

în aşa fel clasificarea condamnaţilor creează premise pentru diferenţierea şi individualizarea

executării privaţiunii de libertate şi pentru o mai bună planificare a executării pedepsei.

Categoriile, grupele de condamnaţi trebuie să corespundă criteriilor obiective, cum ar fi:

gravitatea infracţiunii săvârşite, durata pedepsei aplicate, activitatea infracţională în trecut, sexul,

vârsta condamnaţilor, etc. şi criteriilor subiective: sănătatea fizică, psihică, capacitatea mintală.

Clasificarea condamnaţilor are legături strânse cu tipurile infracţiunilor din dreptul penal de

oarece la stabilirea pedepsei şi tipului instituţiei penitenciare se ia în consideraţie în primul rând

gravitatea infracţiunii comise.

Doctrina cunoaşte următoarele criterii de clasificare a condamnaţilor.

• In dependenţă de vârstă: minori şi majori.

Minorii tradiţional sânt separaţi de cei maturi. In acest sens în Convenţia internaţională din

20.11.89 cu privire la drepturile copilului stipulează că „orice copil privat de libertate va fi separat

de adulţi". Aceasta este dictat de necesitatea preîntâmpinării influenţei negative din partea

condamnaţilor majori care de regulă au o orientare antisocială mai pronunţată, de particularităţile

psihofiziologice ale personalităţii condamnaţilor, de specificul organizării procesului educativ la

executarea pedepsei. Pentru cei minori se stabileşte un regim mult mai lejer şi condiţii mai

favorabile. In vederea executării pedepsei cu închisoare de către minori se înfiinţează instituţii

specializate - penitenciare pentru minori. Analizând legislaţia în vigoare, se poate concluziona că există o categorie relativ separată de condamnaţi, care în doctrină e numită condamnaţii tineri. La această grupă pot fi atribuiţi condamnaţii între 18-23 ani. Potrivit pct. 185 al Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, în pofida faptului că ei deja sânt majori, în cazul când sânt condamnaţi la închisoare până la vârsta de 18 ani şi instanţa de judecată hotărăşte că este posibilă continuarea executării pedepsei în acelaşi penitenciar, ei rămân să execute pedeapsa în penitenciare pentru minori, în aşa fel constituind o categorie relativ distinctă a condamnaţilor.

л • In dependenţă de sex: femei şi bărbaţi.

Femeile sânt separate de bărbaţi în special pentru a asigura securitatea lor personală, pentru a

menţine anumite cerinţe etico-morale şi în vederea organizării muncii educative luând în consideraţie

specificul psihofiziologic al personalităţii lor. Pentru femei însărcinate şi cu copii mici se prevăd

facilităţi suplimentare (art. 276 al CE al RM). Tot odată această categorie de condamnaţi se

grupează în dependenţă de alte criterii: pericolul social al infracţiunii, personalitatea lor, activitatea

infracţională în trecut. Această categorie de condamnaţi este mai puţin numeroasă ca condamnaţii

bărbaţi.

• în dependenţă de activitatea infracţională în trecut: condamnaţi primari şi

condamnaţi care anterior au executat pedeapsa arestului sau închisorii.

La prima categorie pot fi atribuiţi cei care au fost condamnaţi pentru prima dată.

Condamnările anterioare ridicate sau stinse în ordinea stabilită nu se iau în consideraţie. Necesitatea

divizării acestor două categorii e dictată de faptul că persoanele care anterior au executat pedepse

privative de libertate de regulă posedă o experienţă criminală mai bogată, au atitudine antisocială

mai pronunţată şi în aşa fel îi pot influenţa pe condamnaţii primari, care intrând în contact cu lumea

carcerală pentru prima dată, mai ales sub greutatea şocului psihologic generat de schimbarea

mediului ambiant binecunoscut, se pot lăsa uşor dirijaţi. Condamnaţii care anterior au executat

pedepse privative de libertate se încadrează în categoria persoanelor ce au comis infracţiuni ce

constituie recidivă. Această categorie de condamnaţi, în conformitate cu alin. 4, art. 72 CP al RM

execută pedeapsa în penitenciare separate.

In dependenţă de forma vinovăţiei: cei condamnaţi pentru infracţiuni din

imprudenţă şi condamnaţii pentru infracţiunile intenţionate.

1Tratate oficiale, 1998, voi. 1, pag. 51.

Este bine cunoscut faptul că infracţiunile comise din imprudenţă constituie un

pericol social mult mai redus decât cele comise intenţionat. Din această cauză la executarea

pedepsei în privinţa condamnaţilor pentru infracţiuni comise din imprudenţă, se aplică un

volum mai redus al forţei coercitive. In aşa fel, categoria dată de condamnaţi execută

pedeapsa în condiţii mult mai uşoare şi în penitenciare separate (alin.2, art. 72 CP al RM,

art. 269 CE al RM).

• In dependenţă de termenul privaţiunii de libertate: condamnaţi pe un

anumit

termen şi condamnaţii la detenţiunea pe viaţă.

Termenul pedepsei cu închisoarea este un semn de bază la divizarea infracţiunilor

pe categorii. In cadrul clasificării condamnaţilor la închisoare acest criteriu poartă un

caracter facultativ. In acelaşi timp condamnaţii la detenţiunea pe viaţă constituie o

categorie distinctă a condamnaţilor, executând pedeapsa în instituţie penitenciară

specializată.

• In dependenţă de gravitatea infracţiunii condamnaţii se clasifică în cei care

au

comis infracţiuni intenţionate uşoare, mai puţin grave şi grave şi cei care

au

comis infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.

In conformitate cu art. 72 CP aLRM, cei condamnaţi pentru infracţiuni;uşoare, mai

puţin grave şi grave, săvârşite cu intenţie, execută pedeapsa în penitenciare de tip

semiînchis, iar cei condamnaţi pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave -

în penitenciare de tip închis. Această divizare este dictată de necesitatea asigurării unui

regim de securitate distinct pentru cei care comit infracţiuni deosebit de grave şi

excepţional de grave, de necesitatea asigurării condiţiilor specifice de deţinere a acestor

condamnaţi, prevăzute de legislaţia execuţional-penală.

în conformitate cu art. 72 al CP al RM, art. 216 al CE al RM condamnaţii pot fi

repartizaţi în instituţiile penitenciare în felul următor:

• femeile sânt repartizate în penitenciare pentru femei, unde se asigură regimul

de deţinere stabilit pentru penitenciarul de tip deschis, semiînchis şi închis

corespunzător sentinţei de condamnare;

• minorii sânt repartizaţi în penitenciare pentru minori. Minorele sânt

repartizate în penitenciarele pentru femei, cu asigurarea pentru ele a

condiţiilor penitenciarului pentru minori;

• bărbaţii sânt repartizaţi în penitenciarele de tip deschis (cei care au comis

infracţiuni din imprudenţă), de tip semiînchis (cei care au comis infracţiuni

intenţionate uşăare, mai puţin grave şi grave), de tip închis (cei care au

săvârşit infracţiuni deosebit de grave, excepţional de grave precum şi

infracţiuni ce constituie recidivă) şi penitenciar special de tip închis (cei

condamnaţi la detenţiunea pe viaţă).

După determinarea penitenciarului concret, are loc trimiterea condamnaţilor la locul

executării pedepsei ce se efectuează sub escortă, cu respectarea regulilor de deţinere

separată a femeilor de bărbaţi, a minorilor de adulţi, condamnaţilor la detenţiunea pe viaţă

de alte categorii de condamnaţi. Condamnaţii bolnavi de tuberculoză activă sau de alte boli

contagioase -separata de condamnaţii sănătoşi. Transferarea condamnaţilor se face din

contul statului în automobile special destinate pentru aceasta.

Ultima etapă o constituie primirea condamnaţilor în penitenciar.

În caz când în instituţia penitenciară se îndreaptă un grup de condamnaţi, se întocmeşte

corvoada sigilat se anexează dosarele personale ale condamnaţilor şi lista

de însoţire în care se indică următoarele: temeiul escortării, de unde şi încotro se

escortează, merele dosarelor personale, numele, prenumele şi patronimicul

condamnaţilor, articolul în aza cărora au fost condamnaţi, termenul pedepsei şi tipul

coloniei.

Primirea condamnatului se efectuează de către administraţia penitenciarului după

ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărârii de

condamnare, a actelor de identitate, a altor documente prevăzute în art. 220 al CE al

RM.

Imediat după primire, condamnatul se plasează în încăperile de carantină pe o

perioadă de până la 15 zile, în decursul căreia el este supus examenului medical în

vederea determinării sănătăţii şi capacităţii de muncă.

încăperea de carantină reprezintă un sector localizat părăsirea samovolnică a

căruia este interzisă. Nu se admite vizitarea condamnaţilor aflaţi în aceste încăperi de

către alţi condamnaţi. Tot aici se face cunoştinţă cu conţinutul regimului, drepturile şi

obligaţiile condamnatului, se explică temeiul şi ordinea aplicării sancţiunilor şi

recompenselor, se aduce la cunoştinţă regimul zile în penitenciar. Este interzis careva

contact dintre cei aflaţi în încăperile de carantină şi ceilalţi condamnaţi, în vederea

asigurării restricţiei date, lenjeria de corp şi de pat, vesela folosită de cei aflaţi în

încăperea de carantină nu se amestecă cu cea celorlalţi condamnaţi, ea se spală şi se

păstrează separat. DE al MJ al RM asigură executarea pedepselor neprivative de libertate şi a măsurilor juridico-

penale cu caracter coercitiv. DIP al MJ al RM asigură executarea pedepselor privative de libertate. In conformitate cu alin. 1, art. 170 al CE al RM, executarea pedepsei amenzii, pedepsei

privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, pedepsei

retragerii gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de

stat, pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii, executarea hotărârilor privind

condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, privind liberarea condiţionată de

pedeapsă înainte de termen, privind înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai

blândă, privind liberarea de pedeapsă a minorilor, privind amânarea executării pedepsei aplicate

femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, precum şi executarea

pedepselor aplicate persoanelor juridice se asigură de către oficiile de executare, cu excepţia

stabilită în art.306 din prezentul cod. Executarea închisorii şi detenţiunii pe viaţă se asigură de către instituţiile penitenciare. Tot

instituţiile penitenciare execută pedeapsa amenzii aplicate în calitate de pedeapsă complimentară

celor condamnaţi la închisoare sau detenţiune pe viaţă. Pedeapsa trimiterii într-o unitate militară disciplinară se execută de către unitatea disciplinară a

Forţelor Armate/\preată în conformiste cu Hot. Guvernului RM nr. 1171 din 05.11.2001 privind

aprobarearegbjamentului şi efe'ctnoilui unităţii disciplinare a Forţelor Armate4.

Reieşind din prevederile art. 171 CE al RM măsurile de siguranţă se execută de următoarele

instituţii şi organe:

• instituţiile curative specializate execută măsurile de constrângere cu caracter medical, în

conformitate cu art. 99 CP al RM la instituţii curative destinate deţinerii alienaţilor mintali se

atribuie:şiZjnstituţia psihiatrică cu supraveghere riguroasa. Potrivit art. 103 CP al RM alcoolicii sau

narcomanii pot fi internaţi în instituţiile medicale cu regim special. Modul de trimitere &.„ la

tratament obligatoriu a persoanelor dependente de alcool, droguri sau substanţe psihotrope este

reglementat de Legea nr. 713-XV din 06.12.2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv

de alcool, consumul ilicit de droguri şi de alte substanţepsihotrope5.

• oficiul în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului execută măsurile de

constrângere cu caracter educativ. Oficiile de yfccutâre la fel asigură executarea confiscării

speciale.

4 M.O. nr. 34/373 din 22.06.1995 5 M.O. nr. 137-138/1054 din 10.10.2002

• instituţia specială de învăţământ şi de reeducare sau instituţia curativă şi de reeducare

execută măsurile de constrângere, cu caracter,educativ. în RM există o şcoală-internat pentru copii

şi adolescenţi cu devieri de comportament, care reprezintă un centru de reabiltare social-pedagogică

pentru copii-delincvenţi care are drept scop refacerea psihologică şi reintegrarea socială a acestora.

• organele afacerilor interne asigură executarea expulzării.

Măsurile preventive se execută în conformitate cu CE al RM şi CPP al RM de următoarele

instituţii şi organe:

• organele afacerilor interne de la domiciliul prevenitului execută: obligaţia de a nu părăsi

localitatea; obligaţia de a nu părăsi ţara; liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune;

arestul la domiciliu.

• persoanele care şi-au asumat angajamentul de a garanta comportamentul corespunzător

a prevenitului execută: garanţia personală, transmiterea sub supraveghere a minorului şi garanţia

unei organizaţii.

• organul de poliţie rutieră execută ridicarea provizorie a permisului de conducere.

• penitenciarele execută arestul preventiv.

4 M.O. nr, 133-135/1225 din 08.11.2001. 5 M.O. nr. 36-38/208 din 14.02.2002.

Bibliografia: 1. Octavian Pop. Executarea pedepsei privative de libertate. Chişinău, 2004.

2. Hotărârea Guvernului RM nr. 583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea

Statutului executării pedepsei de către condamnaţi. M.O. nr. 91-94 din 16 iunie

2006.

3. Михлин А.С. и др. Уголовно-исполнительное право: вопросы и ответы.

Москва, 1999г.

4. Рыбак М.С. Уголовно-исполнительное право России. Саратов, 1998г.

5. ШмаровИ.В. Уголовно-исполнительное право. Москва, 1998г.

6. Уголовно-исполнительное право. Под ред. пр. Селиверстова В. И. Москва,

Юриспруденция, 2000.

5. Уголовно-исполнительное право. Учебник под ред. Иванова В.Д.,

Москва, Издательство приор, 2000. .

6. Уголовно-исполнительное право России. Теория, законодательство,

международные стандарты, отечественная практика. Под ред. пр.

Зубкова А.И. Издательство НОРМА, М, 2002.

7. Уголовно-исполнительное право России. Учебное пособие. Под ред. О. Г.

Перминова. М., Юрид. Лит., 2001.

8. Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова.

Москва, Юрить, 2003.

TEMA 6. Reglementarea juridică a regimului în instituţiile penitenciare (4 ore).

Autor: Ceban V., drd, lector universitar

1. Obiectivele:

- să definească regimul penitenciar;

-să relateze despre condiţiile regimului penitenciar şi funcţiile lui de bază;

- să explice formele regimului penitenciar;

-să argumenteze implementarea regimului progresiv în sistemul penitenciar al RM;

-să decidă dacă conţinutul regimului penitenciar este în stare să asigure respectarea drepturilor şi intereselor condamnaţilor şi a altor participanţi la executarea pedepselor privative de libertate;

-să formuleze propuneri privind optimizarea executării pedepselor privative de libertate sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor condamnaţilor şi ale personalului penitenciarului.

bliografia: 1. Codul de Executare, adoptat la 24.12.2004, în vigoare din 01.07.2005.

2. Hotărârea Guvernului RM nr. 583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului

.execuîări edepseicătre condamnaţi. M.O. nr. 91-94 din 16 iunie 2006.

3. Рыбак M.C. Уголовно-исполнительное право России. Саратов, 1998г.

4. Шмаров И.В. Уголовно-исполнительное право. Москва, 1998г.

5. Уголовно-исполнительное право. Под ред. пр. Селиверстова В.И. Москва,

Юриспруденция, 2000.

6. Уголовно-исполнительное право. Учебник под ред. Иванова В.Д., Москва,

Издательство приор, 2000.

7. Уголовно-исполнительное право России. Теория, законодательство, международные

стандарты, отечественная практика. Под ред. пр. Зубкова А.И. Издательство НОРМА,

М, 2002.

6. Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова- Москва,

' Юрить, 2003. 7. Octavian Pop. Executarea pedepsei privative de libertate. Chişinău, 2004.

8. Gh. Florian. Fenomenologie penitenciară. Bucureşti. Oscar Print, 2003.

8. Gh. Florian. Dinamica penitenciară, reforma structurilor interne. Bucureşti. Oscar Print,

1999,

9. Ной И.С. Теоретические вопросы лишения свободы. Саратов, 1965г.

10. Ладжун А.И. Материальное обеспечение жизнедеятельности осуждѐнных. Рязянь,

1998г.

13.

Regimul reflectă esenţa şi conţinutul pedepsei deoarece exprimă totalitatea restricţiilor aplicate

faţă de condamnaţi. Concomitent regimul determină regulile de comportare, drepturile şi obligaţiile

pentru toţi participanţii la raporturile juridice legate de executarea acestei pedepse. Stabilind

drepturile şi obligaţiile condamnaţilor, regimul determină statutul juridic al lor şi prevede totalitatea

mijloacelor şi pârghiilor de influenţare şi de menţinere a ordinii interioare în instituţie. Prevederile regimului sânt obligatorii nu numai pentru condamnaţi. Sub incidenţa lui cad:

administraţia penitenciarului, administraţia instituţiilor şi organizaţiilor la care lucrează

condamnaţii, reprezentanţii organizaţiilor obşteşti care participă la lucrul cu condamnaţii,

funcţionarii organelor de stat care realizează controlul în instituţiile penitenciare, persoanele care se

află pe teritoriul instituţiilor penitenciare (zonele locative şi de producţie). Din punct de vedere teritorial sfera de acţiune a regimului penitenciar se răsfrânge nu numai în

instituţia penitenciară, dar şi în afara lui. Potrivit art. 232 CE al RM, întrevederile de lungă durată

ale condamnatului pot avea loc în afara penitenciarului. în acest caz condamnaţii sânt obligaţi să

respecte anumite norme de comportare prevăzute de regimul penitenciar. Regimul penitenciar depinde de comportamentul condamnaţilor, de aceia condiţiile de

executare se pot modifica pe parcursul executării privaţiunii de libertate de la cele mai severe spre

cele mai blânde şi invers. Respectarea cerinţelor regimului se asigură prin4năsuri de convingere (munca educativă cu

condamnatul) şi de constrângere ^aplicarea sancţiunilor), pr'mi) controlul permanent al

condamnaţilorAiercheziţia şi&'erificarea obiectelor acestora. în doctrina de specialitate se evidenţiază următoarele funcţii ale regimului penitenciar: /

coercitivă^ducativă^Be asigurare,<fle profilaxie3. T Funcţia coercitivă se realizează prin stabilirea

anumitor restricţii condamnaţilor pe parcursul executării pedepsei. Aceste restricţii se referă în special

la relaţiile sociale ale condamnaţilor (întrevederile condamnaţilor, primirea coletelelor, pachetelor,

sunete telefonice, corespondenţa). Funcţia coercitivă se realizează prin izolarea condamnatului de societate, prin plasarea lui în

anumite localuri păzite şi supravegheate. Condamnaţii se deplasează de regulă sub escortă, nu au

dreptul să părăsească teritoriul zonelor penitenciarului, dar izolarea condamnaţilor poartă un

caracter relativ, în virtutea faptului că ei au dreptul la întrevederi cu rudele, dreptul la sunete

telefonice, la corespondenţă, etc. în conformitate cu regula 60 a Standardului de reguli minime ale

ONU pentru tratamentul deţinuţilor (SMR) „regimul instituţional trebuie să încerce să reducă

diferenţele care pot exista între viaţa din închisoare şi viaţa liberă, în măsura în care aceste diferenţe

tind să stabilească simţul responsabilităţii deţinuţilor sau respectul demnităţii lor ca fiinţe umane"4.

Funcţia coercitivă are sarcina protejării intereselor întregii societăţi. Dar această funcţie are un

caracter limitat deoarece la o anumită etapă sporirea influenţei coercitive poate crea dificultăţi în

realizarea funcţiei educative. \\ Funcţia educativă se realizează în scopul corijării şi corectării condamnaţilor. Regimul conţine un

şir de măsuri care stimulează comportamentul favorabil al acestora, sub formă de recompense. în

acelaşi timp se prevăd anumite reguli de conduită în cadrul instituţiei penitenciare (să fie amabili,

să păstreze avutul instituţiei, etc.) care la nevoie se asigură prin forţa coercitivă. ),Л| Funcţia de asigurare se exprimă în faptul că regimul asigură condamnaţilor un minim fîecesâr

de trai (asigurarea cu hranâ^cu spaţiu locativ, asistenţa medieo-sanitară). Se prevăd condiţii de

antrenare la muncă a condamnaţilor, instruirea profesională, petrecerea măsurilor cultural-sportive,

etc. \V Funcţia de profilaxie este îndreptată-la preîntâmpinarea comiterii infracţiunilor şi a altor

încălcări atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane care se află pe teritoriul instituţiei.

1Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова, Москва, ЮРИСТЪ, 2003, pag.300. 2 Ibidem, pag. 301. 3 A pune regulile în aplicare. PR1, Haga. 1995, pag. 28.

2. Deţinerea condamnaţilor în instituţiile penitenciare în istoria şi teorie dreptului

execuţional-penal este cunoscută sub patru forme de regimyjregim de deţinere în comun^-egim de

deţinere în celulăAegim de deţinere mixt^egim de deţinere progresiv5.

Regimul de deţinere în comun se caracterizează prin faptul că în instituţia penitenciară

condamnaţii sânt deţinuţi împreună atât ziua cât şi noaptea: iau masa în săli comune, dorm în

dormitoare comune, lucrează în ateliere comune (bineînţeles că bărbaţii se ţin aparte de femei şi

minorii aparte de maturi). Avantajele. Este un regim uşor de organizat şi este mai puţin costisitor din punct de vedere

economic (clădiri, structuri interne mai simple). Din punct de vedere psihologic, moral şi social este

mai uşor suportabil deoarece păstrează elemente de viaţă socială, condamnaţii fiind în contact

permanent unul cu altul. Dezavantaje. Acest regim presupune contacte între condamnaţi de diferite tipuri (condamnaţi

primari şi recidivişti, condamnaţi periculoşi şi ocazionali). Din acest caz în literatura de specialitate

s-a susţinut că regimul de deţinere în comun este „ o şcoală de pregătire a crimei ". Acest regim

poate stabili o ierarhie între condamnaţi, nişte relaţii de dominare a condamnaţilor mai slabi, iar

legăturile fixate să persiste chiar după eliberarea din instituţia penitenciară. Regimul de deţinere celulară a apărut pentru prima în Italia şi Marea Britanie având drept scop

amendarea regimului de deţinere în comun. Se mai numeşte şi regim pensilvanian, după denumirea

statului unde au fost construite două astfel de închisori. Regimul de deţinere celulară constă în deţinerea condamnaţilor închişi în celule separate ziua

şi noaptea, adică în izolare totală sau aproape totală. Condamnatul ia masa, doarme, lucrează în aceiaşi încăperer

1 Avantaje. Se evită în careva măsură influenţele negative din partea condamnaţilor periculoşi.

Acest regim oferă o mai mare siguranţă contra dezordinilor şi evadărilor. Se evită promiscuitatea şi

influenţele amorale. Dezavantaje. Sânt necesare penitenciare mari, cu un sistem de celule individuale., care este

greu de realizat din punct de vedere tehnic şi financiar. Se bazează pe izolarea excesivă a

condamnaţilor, greu se realizează resocializarea lor, uneori se ajunge la tulburări psihice şi încercări

de sinucidere. în acest regim nu poate fi organizată munca condamnaţilor. Este un regim uniform şi

rigid, care nu îndreaptă spre resocializare şi corijare. Regimul de deţinere mixt (auburnian) s-a instituit având drept scop înlăturarea momentelor

negative din regimurile de deţinere în comun.şi celular. Pentru prima dată este instituit în

penitenciarul din Auburn, New-York, SUA. In acest regim condamnatul este ţinut ziua în comun,

iar noaptea în celulă. Avantaje. In timpul zilei are loc contactul între condamnaţi, ceia ce păstrează elementele de

viaţă socială, dar aceasta se efectuează sub supravegherea administraţiei penitenciarului influenţa

negativă astfel fiind limitată. în timpul nopţii, când sporeşte pericolul influenţării unor

1Oancea. op. cit., pag. 75-78.

aceea condamnaţii la închisoare pot primi sau expedia din cont propriu corespondenţă nelimitat.

Conţinutul corespondenţei expediate şi primite de condamnat poate fi supus cenzurii.

Corespondenţa poate fi supusă cenzurii dacă administraţia instituţiei penitenciare crede că prin

conţinutul scrisorii poate fi ameninţată securitatea statului, securitatea instituţiei, colaboratorilor

acesteia sau a altor persoane, a bunurilor acestora, ori conţine informaţii despre unele fapte cu

caracter infracţional. Corespondenţa poate fi supusă cenzurii în condiţiile stipulate în pct.2), alin. 2,

art. 6 al Legii privind activitatea operativă de investigaţii nr. 45-XIII din 12.04.948. Corespondenţa

condamnatului cu avocatul, cu Comitetul de Plângeri, organele de urmărire penală, procuratura,

instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale, organizaţiile internaţionale

interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu

poate fi supusji_cj^urii. Nu poate fi supusă cenzurii nici corespondenţa condamnaţilor din

penitenciare de tip deschis. Corespondenţa între condamnaţii din diferite penitenciare care nu sânt

rude este admisă numai cu autorizaţia administraţiei penitenciarului. Corespondenţa se expediază

sau se transmite destinatarului de către administraţia penitenciarului în decurs de 24 de ore de la

momentul depunerii sau sosirii ei. Corespondenţa intrată în penitenciar se înregistrează. Pentru

expedierea scrisorilor, pe teritoriul penitenciarului (în fiecare sector izolat) se instalează cutii

poştale la care au acces condamnaţii. Condamnaţii aflaţi în condiţii iniţiale, expediază

corespondenţa prin intermediul reprezentanţilor administraţiei. Scrisorile se expediază în plicuri

închise. r~ Condamnatul are dreptul la cel puţin o convorbire telefonică la două săptămâni cu soţul, ruda

sau cu o altă persoană cu o durată de 10 min. Convorbirea se efectuează de la telefonul public al

penitenciarului din contul condamnatului. Convorbirea, cu excepţia celei cu avocatul, cu

reprezentantul Comitetului de Plângeri, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de

judecată, autorităţile administraţiei publice centrale, organizaţiile internaţionale

interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului poate

fi interceptată. Numărul, periodicitatea şi durata convorbirilor telefonicese stabilesc de către

administraţia penitenciarului, în funcţie de numărul persoanelor condamnate şi a posturilor

telefonice publice instalate, permisul la convorbire telefonică se acordă de şeful penitenciarului.

Convorbirea telefonică are loc sub controlul administraţiei. Discuţia în cadrul convorbirii poate fi

dusă în limba aleasă de condamnat. Dacă administraţia nu cunoaşte limba, poate fi invitat un

interpret. Divizarea unei convorbiri telefonice în mai multe este interzisă. Convorbirile telefonice

între condamnaţi din diferite instituţii penitenciare este interzisă. Deplasarea condamnaţilor fără escortă sau însoţire (art. 235 CE al RM). Această instituţie a

dreptului execuţional-penal are o semnificaţie dublă. în primul rând este chemată să asigure

funcţionarea economică normala â penitenciarului şi deservirea materială a condamnaţilor. In al doilea

rând are importanţă educativă de oarece, limitând esenţial izolarea condamnatului, stimulează corijarea

lui, creează condiţii pentru adaptarea la viaţa la libertate. CE al RM determină temeiurile şi condiţiile de

acordare a deplasării fără escortă sau însoţire, precum şi categoriile de condamnaţi care beneficiază de

asemenea deplasare. în conformitate cu art. 235 CE al RM sânt trei categorii de condamnaţi cărora li se

admite deplasarea fără escortă sau deplasare şi anume:<|condamnaţii care execută pedeapsa în regim de

resocializare,jfcondamnaţii care sânt lăsaţi să execute lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de

urmărire penală şi ^condamnaţii care sânt antrenaţi în programul de pregătire pentru liberare. Potrivit

alin. 3, art, 269 CE al RM, condamnaţii din penitenciare de tip deschis pot beneficia de deplasare fără

escortă şi •însoţire şi în perioada când se-află în regimul comun. Deplasarea-fără escortă sau însoţire se

— acordă pentru efectuarea lucrărilor în afara penitenciarului sau a lucrărilor legate de ieşirea

condamnatului din penitenciar. Pentru acordarea- acestei deplasări este necesară întrunirea cumulativă

atrei condiţii^lcondamnatul să fi executat cel puţin 1/3 din termenul de pedeapsă,^ă se

caracterizeze^ozitiv şitiecesitatea deplasării să rezulte din specificul muncii efectuate. CE al RM

stabileşte categoriile de condamnaţi cărora nu li se acordă deplasarea fără escortă sau

Monitorul 5/133 din 30.05.1994.

însoţire şjjmjjme'Jcei care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă periculoasă sau deosebit de

periculoasă, constatată în baza art. 34 CP al RM^cei care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave

şi excepţional de gravejcei care se află în penitenciarul respectiv un termen mai mic de 6 luni

(termen în care condamnatul poate dovedi faptul că se caracterizează pozitivistei care au sancţiuni

disciplinare nestinse,*ei condamnaţi pentru infracţiuni intenţionate in perioada executării

pedepsekfcei bolnavi de tuberculoză în formă activatei care nu au urmat tratamentul deplin al bolii

venerice, alcoolism, toxicomanie, narcomaniejcei care suferă de boli psihice ce nu exclud

responsabilitatea. Dreptul la deplasare fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului se acordă

prin dispoziţia scrisă a şefului penitenciarului care stabileşte de asemenea orarul şi itinerarului

deplasării condamnaţilor. în vederea deplasării condamnatului se eliberează un permis special. Ora

ieşirii şi intrării condamnatului din penitenciar se stabileşte în foaia de repartizare a condamnatului

la muncă. In unele cazuri, în dependenţă de specificul muncii, condamnatului i se eliberează

permis de ieşire din penitenciar la orice oră de zi sau noapte. Condamnaţii care beneficiază de

dreptul la deplasare fără escortă sau însoţire sânt deţinut separat de ceilalţi condamnaţi în locuri

separate ale penitenciarului. Şeful penitenciarului, de comun acord cu autorităţile administraţiei

publice locale, prin dispoziţia scrisă, poate autoriza cazarea acestor condamnaţi în cămine

amplasate în afara penitenciarului. Asupra condamnaţilor care beneficiază de dreptul la deplasare

fără escortă sau însoţire se răsfrâng regulile regimului penitenciar al instituţiei în care se deţin. I

cazul în care condamnatul încalcă regimul penitenciar, orarul sau itinerarul deplasărilor, precum şi

în cazul schimbării specificului muncii sau lucrărilor executate şi dispariţiei necesităţii deplasării

în afara penitenciarului, şeful penitenciarului anulează dreptul de deplasare fără escortă sau

însoţire în afara penitenciarului. Condamnatului căruia i se retrage dreptul la deplasare fără escortă

în legătură cu încălcarea regulilor de conduită, i se poate acorda ulterior acest drept numai după

stingerea sancţiunii disciplinare (potrivit art. 267 CE al RM), dar nu mai devreme de un an din

momentul retragerii acestui drept. Deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului (art.236

CE al RM). Această instituţie acordă posibilitatea diminuării izolării de societate şi întărirea

legăturilor sociale (cu rudele, prietenii) pozitive ale condamnaţilor. Deplasarea de scurtă durată în

afara penitenciarului este chemată să stimuleze comportamentul favorabil al condamnatului.

Distingem mai multe categorii de deplasare de scurtă durată în afara penitenciarului :fdatorită

comportamentului pozitiv şi favorabil al condamnatului şifîn legătură cu circumstanţele

excepţionale de ordin personal. Deplasarea de scurtă durată se acordă următoarelor categorii

de condamnaţi: ^condamnaţii care execută pedeapsa în regim de resocializare,?/condamnaţii care sânt lăsaţi să

execute lucrări de deservire gospodărească în izolatorul de urmărire penală şi^ondamnaţii care

sânt antrenaţi în programul de pregătire pentru liberare. Aceste categorii de condamnaţi de regulă

beneficiază de cel puţin o deplasare de scurtă durată în cursul anului cu o jurată de până la 5 zjle

pentru vizitarea familiei, rudelor, tutorelui, curatorului, etc. Deplasarea în cauză se acordă în

perioada concediului condamnatului. Potrivit art. 256 CE al RM condamnatul care execută

pedeapsă într-un penitenciar de tip deschis poate beneficia pe perioada concediului de dreptul de a

se deplasa în afara penitenciarului. Condamnaţii pot beneficia de deplasare de scurtă durată în

legătură cu survenirea unor circumstanţe de ordin personal şi anume: deces sau boală gravă a

soţului sau unei rude apropiate, de calamitate naturală care a cauzat pagube considerabile

condamnatului sau familiei acestuia. Deplasarea se acordă pe o perioadă de cel mult..7.zile.

Deplasarea de scurtă durată se poate acorda şi anumitor categorii specifice de condamnaţi: Condamnatelor care au copii în casele de copii ale penitenciarului pot beneficia de o

deplasare eu o durată de până la 7 zile pentru aranjarea copilului la rude sau altă casă de

copii^ondamnaţii care au copii invalizi pot beneficia de cel puţin două deplasări de scurtă durată

pe an cu o durată de până la_7^zi]e pentru a-i vizita^bondamnaţilor care urmează învăţământul

superior sau mediu de specialitate pe perioada de susţinere a sesiuni în conformitate

cu legislaţia muncii Deplasarea de scurtă durată se acordă prin dispoziţia scrisă a şefului

penitenciarului, ţinându-se cont de timpul necesar pentru călătoria tur-retur. Cererea

condamnatului privind acordarea deplasării se examinează timp de 3 zile, iar solicitarea deplasării

în legătură cu circumstanţele excepţionale - în decurs de o zi. La cererea privind acordarea

deplasării de scurtă durată condamnatul trebuie să anexeze actele autentificate oficial care justifică

necesitatea deplasării (concluzia comisiei medicale care atestă boala gravă a unei rude, certificatul

despre calamitateanaturală emis de biroul de exploatare a locuinţei, certificatul de deces, etc.).

Aceste acte urmează să fie conformate de autorităţile publice locale sau organul afacerilor interne

de la locul eliberării actului respectiv. La eliberarea adeverinţei de deplasare de scurtă durată,

condamnatul depune o declaraţie în scris privind obligaţia de a reveni la timp în instituţia

penitenciară. Despre deplasarea de scurtă durată a condamnatului se anunţă procurorul responsabil

de supravegherea instituţiei în cauză. Fiecare caz de acordare a deplasării se consemnează într-un

registru special. Deplasarea are loc din contul condamnatului. La ieşire din penitenciar lui i se

eliberează bani în numerar de la contul său de peculiu. Condamnatului i se eliberează

îmbrăcămintea civilă ce-i aparţine. Imediat după sosire, dar nu mai târziu de 24 de ore,

condamnatul este obligat să se prezinte la organul afacerilor interne teritorial pentru a fi luat la

evidenţă şi să comunice scopul sosirii sale, termenul aflării şi domiciliul prezumat. în ziua

expirării termenului de aflare, condamnatul trebuie să se prezinte la organul afacerilor interne

pentru a consemna plecarea sa. în cazul circumstanţelor excepţionale care împiedică revenirea

condamnatului în termenul stabilit, şeful organului afacerilor interne de la locul aflării

condamnatului este în drept, la cererea motivată a condamnatului, să prelungească până la 3 zile

termenul de revenire în penitenciar, fapt despre care comunică neîntârziat administraţiei

penitenciarului. în cazul în care condamnatul nu a revenit în penitenciar în termenul stabilit,

organul afacerilor interne de la locul de destinaţie a deplasării, la demersul şefului instituţiei

penitenciare, reţine condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat, fapt

despre care se informează administraţia penitenciarului. în cazul în care organul afacerilor interne

nu a reţinut persoane, administraţia penitenciarului înaintează în instanţa de judecată un demers

pentru anunţarea în căutare a condamnatului şi ridică problema intentării unui dosar penal în baza

art. 319 CP al RM (eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoarea). Deplasarea de scurtă

durată în afara penitenciarului nu se acordă^jbondamnaţilor ce au săvârşit infracţiuni ce constituie

recidivă periculoasă şi deosebit de periculoasă,^ondamnaţilor care au săvârşit infracţiuni deosebit

de grave şi excepţional de grave^Jcondamnaţilor ce au sancţiuni disciplinare

nestinse,^condamnaţilor pentru infracţiuni intenţionate săvârşite în perioada executării

pedepseijbondamnaţilor bolnavi de tuberculoză în formă activă^ondamnaţilor care nu au urmat

tratamentul deplin al bolii venerice, alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei, •^-condamnaţilor

care suferă de tulburări psihice ce nu exclud responsabilitatea. Condamnaţilor minori Ir se acordă

deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului doar.cu condiţia însoţirii lui de către rude sau

alte persoane desemnate. în cazuri excepţionale legate de decesul sau boala gravă a soţului sau a

unei rude, deplasarea de scurtă durată, pe un termen de o zi, cu asigurarea pazei şi supravegherii

cuvenite, se acordă şi altor categorii de condamnaţi, cu excepţia condamnaţilor la detenţiunea pe

viaţă. Această deplasare trebuie coordonată cu procurorul care exercită supravegherea în

penitenciarul dat, precum şi cu organul afacerilor interne de la locul aflării penitenciarului şi de la

locul vizitei. în regimul penitenciar un rol deosebit îi ocupă regulile care asigură protecţia^ socială a

condamnaţilor. La aceste reguli se atribuie prevederile ce interzic aplicarea tratamentului inuman

şi degradant faţă de condamnaţi, dreptul de adresa petiţii, plângeri, propuneri, dreptul la asistenţă

juridică, la ocrotirea sănătăţii, dreptul la asigurarea socială, inclusiv cu pensii (art. 166 CE al RM),

dreptul la siguranţa personală (art. 225 CE al RM). în conformitate cu art. 258 CE al RM,

condamnaţii care au împlinit vârsta de pensionare şi au vechimea în muncă cuvenită, precum şi

condamnaţii invalizi, au dreptul la pensie în mărimea stabilită de legislaţie. La reguli care asigură

protecţia socială a condamnaţilor se atribuie şi reguli ce interzic aplicarea faţă de unele categorii

de condamnaţi a anumitor sancţiuni. Astfel, potrivit alin. 5, art. 265 CE al RM, femeile gravide şi

care au copii mici în penitenciar nu pot fi încarcerate în calitate de sancţiune disciplinară. Nu

poate fi aplicată arma de foc, cu anumite excepţii, faţă de femei, minori şi persoane cu semne

evidente de invaliditate.

Regulile ce se referă la alte persoane care se află în instituţiile penitenciare sau în locurile

aferente lor determină cercul de persoane care au accesul în penitenciar, condiţiile de aflare a lor

în penitenciar, drepturile şi obligaţiile acestora, etc. reieşind din prevederile CE al RM în

penitenciare se pot afla şi alte persoane decât personalul instituţiei penitenciare şi condamnaţi şi

anume: slujitorii cultului (art. 219 CE al RM), judecători, procurori, parlamentari, etc. (art. 178

CE al RM), avocaţii condamnaţilor, rudele condamnaţilor (232 CE al RM), personalul civil

antrenat la munca cu condamnaţii, etc. Accesul în penitenciar a acestor persoane este reglementat

de legislaţia în vigoare (în baza autorizaţiei speciale sau în legătură cu funcţia deţinută). Aceste

persoane trebuie să respecte regimul intern al penitenciarului. Regimul de trecere în zonele

locative şi de producere ale penitenciarului se stabileşte de administraţia penitenciarului şi se

realizează de către supraveghetori şi efectivul de serviciu. Persoanele care intră pe teritoriul

penitenciarului nu au dreptul să introducă arme, muniţii, alte bunuri, pachete, genţi, alte obiect

interzise în penitenciar. Aceste bunuri se depun la păstrare înainte de a intra în penitenciar.

Administraţia penitenciarului are dreptul să efectueze-controale personale ale celor care intră sau

ies din penitenciar, cu excepţia persoanelor menţionate la alin. 1 art. 178 CE al RM , cărora li se

propune să depună spre păstrare bunurile interzise în penitenciar aflate la ele. Controlul lucrurilor

se efectuează în prezenţa posesorilor acestora. Anterior efectuării controlului persoanelor li se

propune de a preda obiectele, articolele ale cărei păstrare în penitenciar este interzisă. Controlul

are loc în încăperi-special amenajate. Se interzice controlul simultan a mai multor persoane în

aceeaşi încăpere. în caz de încălcare a regulilor de aflare a cestor categorii de persoane în

penitenciar, aflarea lor se întrerupe imediat şi poate fi pusă problema atragerii la răspundere.

4. Mijloacele de asigurare a regimul sânt destinate pentru a asigura modul şi condiţiile de

executare a pedepsei cu închisoarea. In doctrină mijloacele de asigurare sânt divizate în mijloace cu

caracter general şi mijloace speciale de asigurare a regimului9. La prima categorie se atribuie

mijloacele de influenţă educativă care asigură comportamentul corespunzător şi respectarea

legislaţiei a persoanelor aflate în penitenciar. La mijloacele speciale se atribuie acele mijloace care

asigură profilaxia crimei în penitenciar, preîntâmpinarea şi curmarea altor comportamente interzise

în penitenciar. Mijloacele de asigurare cu caracter general. Regimul se asigură în primul rând prin

respectarea lui din partea personalului penitenciarului care în activitatea sa creează condiţii pentru

prevenirea infracţiunilor şi altor încălcări în penitenciar, pentru protejarea drepturilor şi intereselor

condamnaţilor. Respectarea din partea personalului a prevederilor legii în ceea ce priveşte relaţiile

cu condamnaţii, va crea condiţii pentru realizarea sarcinilor legislaţiei execuţional-penale, inclusiv

pentru corectarea şi resocializarea condamnaţilor. Legea cu privire la sistemul penitenciar nr. 1036

din 16.12.1996 10

în acest sens stabileşte că personalul penitenciarului este obligat să respecte

normele eticii profesionale, să aibă o atitudine umană faţă de condamnaţi şi deţinuţi, să fie amabili

cu aceştia, să nu le atingă demnitatea umană, să îndeplinească cerinţele legitime ale condamnaţilor.

Art. 166 CE al RM garantează că faţă de condamnaţi nu va fi aplicat tratament inuman şi degradant,

precum şi că nu va fi supus la experienţe medicale şi ştiinţifice. Potrivit art. 225, la apariţia

pericolului pentru viaţa şi sănătatea condamnatului, colaboratorii instituţiei penitenciare trebuie să

ia toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea acestuia, în acelaşi timp personalul

penitenciar, pentru a asigura regimul este împuternicit de a aplica faţă de condamnaţi măsuri de

convingere şi constrângere, dând prioritate-măsurilor de convingere şi stimulare (art. 11 al Legii cu

privire la sistemul penitenciar). Asigurarea regimului depinde de asemenea de persoanele care, vizitând instituţiile

penitenciare, intră în contact nemijlocit cu condamnaţii. în vederea asigurării regimului penitenciar

la lucru cu condamnaţii este antrenat şi personal civil (lucrători din învăţământ, medicină,

muncitori calificaţi, etc.). Numărul acestui personal este limitat în dependenţă de numărul

condamnaţilor deţinuţi în penitenciar şi nu poate depăşi 10 % din numărul condamnaţilor. De

regulă personalul civil angajat la lucru este de acelaşi gen cu condamnaţii. La angajare acestora,

sub semnătură, li se aduce la cunoştinţă regulile de comportare cu condamnaţii în procesul muncii

cu ei. Personalul civil.nu are dreptul de a introduce şi a scoate din penitenciar lucruri, obiecte,

corespondenţa, etc., cu excepţia când obiectele introduse sânt inerent necesare lucrului cu

condamnaţii (spre ex. pedagogii au dreptul să introducă în penitenciar diferite obiecte necesare

procesului de instruire).

Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова, Москва, ЮРИСТЪ, 2003,

pag.321.

MG. nr. 15/154 din 06.03.1997

Mijloacele speciale de asigurare a regimului penitenciar. Reieşind din prevederile CE al RM putem

evidenţia următoarele mijloace speciale de asigurare a regimului ^nijloacele tehnice de pază, supraveghere şi

control,?^ctivitatea operativă de investigaţiij|Jnăsurile de siguranţă aplicate faţă de condamnaţi^năsurile de

stimulare şi sancţionare a condamnaţilor. Potrivit art. 240 al CE al RM, în scopul obţinerii informaţiei

necesare despre comportamentul condamnaţilor, prevenirii evadării lor şi altor infracţiuni, administraţia

penitenciarului este în drept să folosească mijloace tehnice de pază, supraveghere şi control. în partea de sus

a îngrădirii exterioare a penitenciarului de tip semiînchis sau închis poate fi folosit curentul electric, dar

administraţia este obligată să informeze contra semnătură despre folosirea mijloacelor tehnice de pază care

pot pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanei. în scopul asigurării securităţii personale a condamnaţilor, a personalului şi a altor persoane aflate în

penitenciar, prevenirii, depistării şi descoperirii infracţiunilor în curs de pregătire sau comise deja, urmăririi

condamnaţilor care au evadat din penitenciar, în penitenciar se desfăşoară , activitatea^ operativă dejrjyesţigaţii de către serviciul special al penitenciarului, personalul penitenciarului

fiind în drept să înfăptuiască măsurile operative de investigaţii prevăzute în art. 6 al Legii privind activitatea

operativă de investigaţii nr. 45-ХШ din 12.04.19941 . La măsurile de siguranţă aplicate condamnaţilor se

atribuie fpjrţajizjcă, mijloacele speciale şi arma de foc. Potrivit art. 242 CE al RM aceste măsuri pot fi

aplicate în cazul opunerii de către condamnaţi a rezistenţei, nesupunerii cerinţelor legale ale personalului

penitenciarului, participării la tulburări de masă, luării de ostatici, atacării altor persoane sau săvârşirii altor

acţiuni social periculoase, în cazul tentativei de evadare, evadării sau reţinerii evadaţilor, precum şi în scopul

prevenirii pricinuirii de către condamnaţi celor din jur sau sie a unor daune. Arma de foc este mijlocul care

se aplică în cazuri excepţionale. Arma de foc nu se aplică faţă de femei, persoane cu semne evidente de

invaliditate şi minori, cu excepţia cazurilor opunerii de către ei a rezistenţei armate, realizării atacului armat

sau în grup, punând în pericol viaţa şi sănătatea celor din jur. în toate cazurile de aplicare a armei de foc,

colaboratorul este obligat să anunţe imediat şeful său nemijlocit şi să întreprindă măsuri în vederea acordării

ajutorului victimelor. Despre aplicarea armei de foc administraţia penitenciarului anunţă imediat procurorul.

Măsurile de siguranţă se aplică după ce persoana a fost somată despre intenţia recurgerii la acestea. în cazuri

excepţionale acestea se aplică şi fără avertizare. Personalul poate utiliza mijloace speciale care se grupează

în: mijloace de apărare pasivă (căşti, haină antiglonţ, scuturi, măşti, etc.); mijloace de apărare activă

(bastoane de cauciuc, cătuşe, cartuşe şi grenade cu gaze, arme cu gaze, plase speciale, etc.); mijloace

auxiliare de asigurare a operaţiunilor speciale (dispozitive pentru stoparea transportului, coloranţi speciali,

tehnica blindată, etc.). Tipul mijlocului special şi intensitatea aplicării lui se stabileşte de colaboratorul sistemului penitenciar în

funcţie de circumstanţele şi situaţia real desfăşurată. Mijloacele speciale şi forţa fizică" se aplică până

la'momentul în care condamnatul încetează de a mai opune rezistenţă.-Cazurile şi condiţiile de aplicare a

armei de foc, mijloacelor speciale şi a forţei fizice sânt prevăzute de Regulamentul executării pedepsei de

către condamnaţi. Regimul penitenciar se asigură şi prin aplicarea faţă de condamnaţi a măsurilor de stimulare şi a sancţiunilor

disciplinare. CE al RM stipulează atât măsurile de stimulare "şi sancţiunile disciplinare, cât şi modul şi

procedura de aplicare a acestor.

Potrivit CE al RM în caz de comitere a abaterilor disciplinare, condamnatului i se pot aplica sancţiuni

disciplinare. Acestea pot fi grupate în sancţiuni disciplinare unimomentane, executarea cărora nu durează în

timp (mustrarea, antrenarea peste rând la îngrijirea sau amenajarea teritoriului penitenciarului) şi sancţiuni

disciplinare executarea cărora durează în timp (încarcerarea, transferarea condamnaţilor din regimul de

resocializare în regimul comun, retragerea dreptului de a se deplasa fără escortă). CE al RM (art. 264)

stabileşte care fapte constituie abateri disciplinare. Răspunderea disciplinară pentru comiterea acestora nu

exclude atragerea la răspundere penală, în cazul în care faptele constituie infracţiuni. în legătură cu aplicarea

sancţiunilor disciplinare condamnatul poate fi declarat violator al regimului de deţinere. Potrivit art. 265 CE

al RM, condamnatul care în timpul executării pedepsei a admis repetat abateri disciplinare grave (legislaţia

execuţional-penală nu determină care abateri disciplinare se consideră grave) sau a fost recunoscut vinovat

de săvârşirea unei infracţiuni intenţionate este declarat violator al regimului de deţinere.

Monitorul nr. 5/133 din 30.05.1994

Declararea condamnatului drept violator al regimului de deţinere este însoţită de transferul în regimul

iniţial de deţinere şi nu poate fi transferat în regimul comun sau de resocializare până la expirarea

termenului de stingere a titlului de violator al regimului prevăzut de art. 267 CE al RM. Sancţiunile

disciplinare se aplică în scris de către şeful instituţiei penitenciare şi se aduce la cunoştinţă condamnatului

contra semnătură. Tot odată condamnatul este informat contra semnătură despre încălcarea care i •-

seincumbă, la careel poate daexplicaţii şi face obiecţii. Condamnatul poate contesta sancţiunea aplicată la

Comitetul de Plângeri timp de 30 de zile de la data comunicării. Depunerea contestaţiei nu suspendă

sancţiunea aplicată, cu excepţia încarcerării. Şeful penitenciarului este obligat imediat să expedieze

contestaţia -Comitetului de Plângere. Contestaţia încarcerării se examinează în regim de urgenţă, membrii

Comitetului de Plângere vizitează penitenciarul pentru a examina plângerea la faţa locului, se audiază

condamnatul şi alte persoane. Decizia Comitetului de Plângeri este obligatorie şi se execută imediat deşi

condamnatul poate contesta decizia Comitetului de Plângeri în instanţa de judecată.

5. De rând cu regimul penitenciar general existent în fiecare instituţie şi reglementat destul de detaliat

în legislaţia execuţional-penală, în anumite situaţii excepţionale în penitenciare poate fi introdus un regim

special, distinct de regimul penitenciar comun. Dat fiind faptul că introducerea acestui regim atrage după sine

modificarea esenţială a statutului juridic al condamnaţilor, precum şi modificarea drepturilor şi obligaţiilor

personalului penitenciarului şi a altor persoane care se află pe teritoriul penitenciarului, temeiurile de

introducere a regimului special în penitenciar sânt prevăzute în CE al RM (art. 239 CE al RM). aceste

temeiuri pot fi grupate în două categorii: 1) temeiuri externe şi 2) interne de introducere a regimului penitenciar.

A) La prima categorie se atribuie survenirea calamităţilor naturale, epidemiilor, epizootiilor, şi

avariilor,<ionjunctură externă|jrăzboi şi alte cazuri de forţă majoră care pun în pericol viaţa şi sănătatea

oamenilor. Legea RM privind regimul stării de urgenţă, de asediu sau de război nr. 212-XV din 24.06.200413

reglementează condiţiile şi modul de introducere a unui mod distinct de menţinere a ordinii publice în

anumite cazuri excepţionale (iminenţă a declanşării sau declanşare a unor situaţii excepţionale cu caracter

natural, tehnogen sau ecologic, iminenţa unei agresiuni armate sau declarării războiului). în instituţia

penitenciară se poate introduce regimul special atunci când starea de urgenţă, starea de asediu sau starea de

război se declară pe întreg teritoriu al RM sau numai în regiunea unde este dislocată instituţia penitenciară.

Starea de urgenţă, de asediu şi de război se declară la propunerea Preşedintelui RM sau a Guvernului prin

hotărâre Parlamentului în conformitate cu o anumită procedură. Introducerea stării de război, de asediu sau de

urgenţă atrage după sine limitarea şi restrângerea drepturilor cetăţenilor, introducerea unor reguli speciale de

utilizare a mijloacelor de telecomunicaţie, un regim special de intrare-ieşire din ţară, etc. 2) La temeiuri de

ordin intern se atribuie -tulburări de masă nesupuneri în grup ale condamnaţilor, luare de ostatici sau alte

cazuri care pun în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor. Tulburări de masă reprezintă încălcarea securităţii publice săvârşită de un grup mare de

condamnaţi, însoţită de- violenţă aplicată faţă de alţi condamnaţi, personalul instituţiei

penitenciare şi persoanele ce se află pe teritoriul penitenciarului, distrugerea sau deteriorarea

bunurilor, aplicării armei, substanţelor explozive, opunerea rezistenţei armate reprezentanţilor

puterii14

. . Nesupunerea în grup a condamnaţilor constituie refuzul public a lor de a se supune cerinţelor legale

înaintate de administraţia penitenciarului sau de reprezentanţii organelor puterii de stat.

1 Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова, Москва, ЮРИСТЪ, 2003, pag.354. 2 M.O.nr. .132-137/696 din 06.08.2004

3Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова, Москва, ЮРИСТЪ, 2003, pag.324.

Bibliografia:

1. Рыбак M.C. Уголовно-исполнительное право России. Саратов, 1998г.

2. Шмаров И.В. Уголовно-исполнительное право. Москва, 1998г.

3. Уголовно-исполнительное право. Под ред. пр. Селиверстова В.И. Москва, Юриспруденция,

2000.

4. Уголовно-исполнительное право. Учебник под ред. Иванова В.Д., Москва, Издательство

приор, 2000.

5. Уголовно-исполнительное право России. Теория, законодательство, международные

стандарты, отечественная практика. Под ред. пр. Зубкова А.И. Издательство НОРМА, М, 2002.

6. Уголовно-исполнительное право России. Под ред. В.И.Селиверстова- Москва,

Юрить, 2003. 6. Octavian Pop. Executarea pedepsei privative de libertate. Chişinău, 2004.

7. Gh. Florian. Fenomenologie penitenciară. Bucureşti. Oscar Print, 2003.

8. Gh. Florian. Dinamica penitenciară, reforma structurilor interne. Bucureşti. Oscar Print, 1999,

9. Ной И.С. Теоретические вопросы лишения свободы. Саратов, 1965г.

10. Ладжун А.И. Материальное обеспечение жизнедеятельности осуждѐнных. Рязянь, 1998г.

11. Codul de Executare, adoptat la 24.12.2004, în vigoare din 01.07.2005.

13. Hotărârea Guvernului RM nr. 583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului executării

pedepsei de către condamnaţi. M.O. nr. 91-94 din 16 iunie 2006.