note de curs 2

25
Tema 2. TRANZACŢII BURSIERE LA VEDERE CU INSTRUMENTE FINANCIARE PRIMARE Prelegeri 4 ore Subiecte 2.1. Organizarea tranzacţiilor la vedere pe diverse pieţe bursiere 2.1.1. Tipurile de licitaţii şi de negocieri 2.1.2. Ordinele bursiere şi tipologia lor 2.1.3. Determinarea cursului bursier 2.1.4. Clearingul şi decontările 2.1.5. Particularităţile tranzacţiilor la vedere 2.2. Mecanismul derulării unei tranzacţii bursiere la vedere Bibliografie 1.Anghelache, G. Bursa şi piaţa extrabursieră. – Bucureşti: Editura Economica, 2000. – P.133-156, 178- 220. 2.Anghelache, G. Pieţe de capital şi burse de valori. – Bucureşti: Editura Adevărul, 1992. - P.63-101, 102- 125. 3.Bursa de valori / Boucer, L.; Băieşu, A.; Călin, O. – Chişinău: Editura Euro-in Consulting, 1996. – P.65- 67. 4.Ciobanu, Gh. Bursele de Valori şi tranzacţiile la bursă. – Bucureşti: Editura Economica, 1997. - P.29- 60. 5.Ghilic-Micu, B. Bursa de valori. – Bucureşti: Editura Economica, 1997. – P.11-19, 48-71, 209-229. 6.Popa, I. Bursa. – Bucureşti: Editura Adevărul, vol.I, 1993. - P.11-19, 48-71, 209-229. Cuvinte – cheie: tranzacţii la vedere (spot); iniţierea tranzacţiei; perfectarea tranzacţiei; executarea contractului; ordine bursiere: ordinul 1

Transcript of note de curs 2

Page 1: note  de curs 2

Tema 2.TRANZACŢII BURSIERE LA VEDERE

CU INSTRUMENTE FINANCIARE PRIMAREPrelegeri 4 ore

Subiecte2.1. Organizarea tranzacţiilor la vedere pe diverse pieţe bursiere

2.1.1. Tipurile de licitaţii şi de negocieri2.1.2. Ordinele bursiere şi tipologia lor2.1.3. Determinarea cursului bursier2.1.4. Clearingul şi decontările2.1.5. Particularităţile tranzacţiilor la vedere

2.2.Mecanismul derulării unei tranzacţii bursiere la vedere

Bibliografie1. Anghelache, G. Bursa şi piaţa extrabursieră. – Bucureşti: Editura Economica,

2000. – P.133-156, 178-220.2. Anghelache, G. Pieţe de capital şi burse de valori. – Bucureşti: Editura

Adevărul, 1992. - P.63-101, 102-125.3. Bursa de valori / Boucer, L.; Băieşu, A.; Călin, O. – Chişinău: Editura Euro-in

Consulting, 1996. – P.65-67.4. Ciobanu, Gh. Bursele de Valori şi tranzacţiile la bursă. – Bucureşti: Editura

Economica, 1997. - P.29-60.5. Ghilic-Micu, B. Bursa de valori. – Bucureşti: Editura Economica, 1997. –

P.11-19, 48-71, 209-229.6. Popa, I. Bursa. – Bucureşti: Editura Adevărul, vol.I, 1993. - P.11-19, 48-71,

209-229.

Cuvinte – cheie: tranzacţii la vedere (spot); iniţierea tranzacţiei; perfectarea tranzacţiei; executarea contractului; ordine bursiere: ordinul "la piaţă", ordin limită, ordin stop, ordinul "la zi", ordinul cu termenul "totul sau nimic"; licitaţie; negociere; casa de clearing; casa de compensaţie; curs bursier.

2.1. Organizarea tranzacţiilor la vedere pe diverse pieţe bursiere

1

Page 2: note  de curs 2

Pieţele financiare internaţionale se

află permanent într-o concurenţă

acerbă.

TOKYO

GERMANIA

FRANŢA

MAREA BRITANIE

SUA

Pieţele bursiere internaţionale se aseamănă prin: Denumirea componentelor burselor de valori şi anume: piaţa oficială există

în Franţa şi Germania; piaţa secundară şi piaţa „în afara cotei” în celelalte ţări europene. În SUA – piaţa bursieră, extrabursieră, piaţa a treia şi piaţa a patra. În Japonia-piaţa bursieră.

Obiectul negocierii: pe piaţa oficială (piaţa titlurilor naţionale în Marea Britanie) se tranzacţionează titluri financiare naţionale; pe piaţa „în afara cotei” (piaţa de titluri internaţionale în Marea Britanie) se negociază titluri financiare primare.

Pieţele bursiere internaţionale se deosebesc în funcţie de caracterul pieţei. În fucţie de caracterul pieţei deosebim piaţa intermitentă şi piaţa continuă: Caracteristicile acestora sunt:

Piaţa intermitentă:1. Negocierile se realizează într-o perioadă delimitată în cursul zilei;2. Cursul se stabileşte prin fixing, adică în fiecare zi se fixează un curs oficial

la o anumită oră;3. La această piaţă se înscriu aşa ţări ca: Franţa, Austria, Israel, România, R.

Moldova etc. Piaţa continuă:

1. Cotaţia se desfăşoară în tot cursul zilei de bursă;2. Cursul nu este nici unic şi nici intermitent, adică cursul se modică continuu,

astfel stabilindu-se patru cursuri diferite:- la deschidere;- la închidere;- curs maxim;- curs minim

3. La această piaţă se înscriu: SUA, Canada, Londra etc.Formele de organizare a comerţului bursier depind, de obicei, de starea pieţei de

valori mobiliare, şi anume de:

2

Page 3: note  de curs 2

o Profunzimea pieţei (cu cât volumul ordinelor investitorilor este mai

mare, cu atât este mai profundă piaţa secundară);o Mărimea pieţei (cu cât este mai mare cererea şi oferta la valorile

mobiliare, cu atât piaţa bursieră este mai extinsă);o Nivelul de rezistenţă (este în legătură directă cu diapazonul preţurilor în

care participanţii pieţei pot cumpăra sau vinde valori mobiliare).Dacă condiţiile de funcţionare a pieţei se modifică, apare o ruptură între cerere şi

ofertă şi preţurile fluctuează fiind influenţate de mai mulţi factori (vezi anexa 1).Organizarea TB pe diverse pieţe bursiere este diferită în funcţie de

următoarele elemente:• tipul licitaţiei practicate de burse în diferite ţări;• tipul de negociere a ordinelor de bursă;• tipul ordinului de bursă;• modalitatea stabilirii cursului bursier;• clearingul şi decontările pe piaţă;• intermediarii aferenţi tranzacţiei bursiere (mijlocitorii pieţei bursiere).

2.1.1. Tipuri de licitaţii şi de negocieri

2.1.1. A. În practică sunt următoarele tipuri de licitaţii:• Licitaţii simple – când vânzătorii, până la începerea licitaţiei, îşi înaintează

ofertele privind vânzarea titlurilor de valoare la preţul iniţial şi, dacă există concurenţă între cumpărători, preţul, respectiv, creşte pas cu pas (dimensiunea pasului se stabileşte până la începerea licitaţiei), până când nu va rămâne un singur cumpărător şi hârtiile de valoare sunt vândute la cel mai înalt preţ oferit.

• Licitaţie „olandeză” - la care preţul iniţial al vânzătorului este înalt şi persoana care duce licitaţia consecvent propune sume tot mai mici, până când una este acceptată. În asemenea caz, titlurile de valoare sunt vândute primului cumpărător, căruia îi este convenabil cursul propus.

• La licitaţia „pe nevăzute" (la întâmplare), sau licitaţia fără frecvenţă - toţi cumpărătorii îşi înaintează preţurile simultan şi titlurile de valoare le obţine acel care a oferit un preţ mai bun .

• Licitaţie dublă de felul:- pe piaţa specială de împrumut cu pas rar – când piaţa este mai puţin

lichidă şi există o ruptură mare dintre cerere şi ofertă.- licitaţie neîntreruptă – prezenţa cererii şi ofertei sunt permanente pe

piaţa valorilor mobiliare.

3

Page 4: note  de curs 2

2.1.1.B. Un rol important la executarea ordinelor de bursă îl are sistemul de negociere (tranzacţioare) adoptat de către burse. Negocierea ordinelor de bursă se face diferit pe diferite pieţe, astfel în practica internaţională s-au consacrat mai multe modalităţi de negociere, şi anume: Negocierea pe bază de carnet de ordine presupune centralizarea de către agenţii de bursă a ordinelor primite de la clienţi într-un document numit carnet de ordine (engl. order book); el conţine ordinele repartizate în raport cu gradul lor de negociabilitate (ordinele de cumpărare de la preţul cel mai mare la preţul cel mai mic şi, în sens contrar, ordinele de vânzare). Carnetul de ordine poate să fie deschis pentru consultare de către agenţii de bursă terţi. Contractarea are, de regulă, un caracter bilateral şi se produce atunci când un agent de bursă a răspuns favorabil la oferta făcută de un altul. Negocierea prin înscrierea pe tablă presupune prezentarea ordinelor astfel încât ele să poată fi văzute de toţi agenţii de bursă care participă la şedinţa respectivă. Aceasta se realizează prin înscrierea pe un tabel electronic a primelor două (cele mai bune) preţuri de vânzare (ask) şi cumpărare (bid). Contractarea are loc atunci când un agent de bursă terţ acceptă o cotaţie înscrisă pe tablă. Negocierea prin anunţarea publică a ordinelor De regulă, fiecare titlu este repartizat pentru tranzacţionare la unul din ringurile aflate în incinta bursei (de aici denumirea de tranzacţionare în ring). Negocierile sunt deschise de un funcţionar al bursei, care strigă titlul ce urmează a fi negociat. Apoi agenţii de bursă anunţă cu voce tare preţurile lor ask şi bid şi caută parteneri interesaţi. Contractarea are loc atunci când un agent de bursă care a strigat cotaţiile sale primeşte un răspuns afirmativ din partea altui agent de bursă. Negocierea în "groapă" (engl. pit trading) este o variantă a metodei descrise mai sus. "Groapa" (engl. pit) este un spaţiu semicircular, foarte aglomerat, unde iau loc agenţii de bursă şi îşi strigă preţurile de vânzare/cumpărare, putând acţiona în cont propriu (dealeri) sau în contul unor terţi (brokeri). Este una din metodele cele mai spectaculoase de negociere şi se practică pentru titlurile sau produsele financiare care se bucură de un dever mare la bursă (în prezent, este cazul contractelor futures şi al opţiunilor). Negocierea pe blocuri de titluri (engl. negociated trades sau block trading) are loc, de regulă, în afara sălii principale de negocieri a bursei, într-un spaţiu special amenajat din incinta instituţiei. Blocurile de titluri sunt contracte de volum mare (10000 de acţiuni sau mai multe) şi, deoarece dimensiunea contractelor este atât de însemnată încât poate influenţa situaţia pieţei, negocierea lor este supusă unui regim special: în tranzacţii se ţine seama de informaţiile venite din sala de negocieri, dar contractarea blocurilor de titluri se realizează separat, urmând, apoi, ca tranzacţia să fie raportată la bursă după ce aceasta a fost încheiată.

4

Page 5: note  de curs 2

Negocierea electronică presupune utilizarea tehnologiei moderne în procesul de transmitere a ordinelor şi de prezentare a acestora în bursă. Electronizarea poate merge mai departe, cuprinzând executarea ordinelor (contractarea) şi lichidarea contractelor (engl. settlement). Unul din primele sisteme de tranzacţii complet automatizate a fost instituit la Toronto, în 1977, sub denumirea Sistemul de Tranzacţionare Asistat de Calculator (Computer Assisted Trading System, CATS). Tranzacţionarea programată. Atenţia întregii lumi concentrată asupra programelor asistate de calculator pentru tranzacţionarea acţiunilor a cunoscut o oprire abruptă, cel puţin în Statele Unite, la data de 20 octombrie 1987, a doua zi după crah. Tranzacţionarea programată este, de fapt, tranzacţionarea acţiunilor prin intermediul computerului. Este un fenomen recent pe pieţele de valori, posibil datorită puternicelor programe software care pot analiza preţurile titlurilor de valoare instantaneu, în evaluarea condiţiilor pieţei, computerul activează ordinele de vânzare şi cumpărare atunci când valorile selectate ating anumite preţuri de prag. Drept rezultat, orice tentativă de orientare poate fi mărită de mai multe ori de mii de computere care vând în acelaşi moment. Traderii utilizează computerele pentru a tranzacţiona asupra micii diferenţe care există între costul acţiunilor şi opţiuni. Computerele fac ceea ce sunt programate să facă: vând, când preţurile încep să scadă şi cumpără, atunci când preţurile încep să urce, fără amestecul discreţional al omului. Unii comentatori spun că tranzacţionarea programată a reacţionat exagerat la prăbuşirea din Wall Street, accelerând crahul.

2.1.2. Ordinele bursiere şi tipologia lorUn element important în tranzacţionarea valorilor mobiliare îl constituie

ordinele bursiere. Ordinul bursier este, de fapt, o ofertă fermă de la clienţi (în cazul vânzării), respectiv o comandă de la clienţi (în cazul cumpărării) având ca obiect tranzacţionarea unui anumit volum de titluri financiare, în anumite condiţii comerciale.

Prin urmare, ordinul cuprinde o serie de elemente, printre care cele mai importante sunt:

sensul operaţiunii (vânzare/cumpărare); produsul bursier (specificarea titlului financiar care face obiectul ordinului); cantitatea oferită sau comandată (numărul de "contracte"); tipul tranzacţiei (operaţiune cash, futures etc.), în cazul celor la termen

precizându-se scadenţa. Preţul propus. Cea mai importantă indicaţie este cea legată de preţ,

respectiv cursul la care se oferă sau se comandă produsul bursier. Din punct de vedere al preţului, în practică s-au consacrat câteva tipuri de ordine.

5

Page 6: note  de curs 2

Ordine comune: care indică preţul la iniţierea tranzacţiei de către clienţi:Ordinul "la piaţă" (engl. market order, fr. au mieux) este un ordin de

vânzare/cumpărare la cel mai bun preţ oferit de piaţă. Ordinul "la piaţă" poate fi executat oricând, atât timp cât piaţa funcţionează.

Practic, un ordin de cumpărare "la piaţă" impune obţinerea celui mai scăzut preţ existent în bursă în momentul când brokerul de incintă primeşte instrucţiunea de executare a ordinului. Un ordin de vânzare "la piaţă" trebuie executat la cel mai mare preţ existent când brokerul de incintă primeşte ordinul. Dacă brokerul nu reuşeşte să execute ordinul în condiţiile respective, se spune că a "pierdut piaţa", iar firma de brokeraj este obligată să-l despăgubească pe client pentru pierderile suferite de acesta din eroare profesională (sau, eventual, fraudă) brokerului său de bursă; dar astfel de situaţii sunt rare.

Un ordin limită (engl. limit order) este cel în care clientul precizează preţul maxim pe care acceptă să-l plătească în calitate de cumpărător, respectiv preţul minim pe care îl acceptă în calitate de vânzător. Acest ordin nu poate fi executat decât dacă piaţa oferă condiţiile precizate prin ordin.

Unui ordin cu limită de preţ îi este asociată întotdeauna clauza "la un preţ mai bun"; aceasta înseamnă că, dacă brokerul poate cumpăra titlurile la un preţ mai mic sau le poate vinde la un preţ mai mare, el este obligat să o facă imediat. În caz contrar ei sunt răspunzători pentru a fi "pierdut piaţa".

Ordinul „fără preţ” instrucţionează executarea la cel mai bun preţ al pieţei.Ordinul”take” instrucţionează cumpărarea întregii cantităţi disponibile în piaţă

la cel mai bun preţ de vânzare.Ordinul”hit” instrucţionează vânzarea întregii cantităţi disponibile în piaţă la

cel mai bun preţ de cumpărare.Odinul “match” (pereche) creează un ordin opus celui existent în piaţă, de

exemplu , dacă există un ordin Ordinul ”hit” creează unul ”take”.Ordinele condiţionate. De ex., un ordin stop sau de limitare a pierderii (engl. stop loss order)

acţionează oarecum în sens contrar ordinului cu limită de preţ. El devine un ordin de vânzare/cumpărare la piaţă, atunci când preţul titlului evoluează în sens contrar aşteptării clientului, respectiv creşte/scade la nivelul specificat.

Astfel, un ordin stop de vânzare este plasat la un preţ inferior nivelului curent al pieţei pentru prezervarea profitului obţinut la un titlu cumpărat anterior cu un preţ mai mic sau reducerea pierderii la anumite titluri deţinute de client.

Dacă, de exemplu, clientul a cumpărat o acţiune la 35 şi cursul acesteia se află în creştere, el va menţine disponibilul său de titluri; dacă, însă, după ce a ajuns la 40, cursul titlului începe să scadă, el va plasa un "stop loss order" la, să zicem, 39. De îndată ce preţul va ajunge la 39 (sau mai jos), ordinul său devine unul la

6

Page 7: note  de curs 2

piaţă, iar brokerul este obligat să vândă titlul la cel mai bun preţ obtenabil; în felul acesta clientul limitează deteriorarea valorii titlului, respectiv îşi conservă o parte din profitul asociat titlului cumpărat.

Un ordin stop de cumpărare este plasat la un nivel superior cursului curent al pieţei, urmărindu-se reducerea pierderii la o poziţie de vânzare luată anterior.

De exemplu, un client vinde "pe datorie" acţiuni la 28, anticipând o scădere în valoarea titlului. Dacă scăderea se produce, el va înregistra un profit deoarece este debitor pe un titlu mai ieftin; dacă, dimpotrivă cursul titlului creşte, el poate pierde, cu atât mai mult cu cât piaţa merge mai sus. Pentru a se proteja împotriva sporirii cursului, el plasează un ordin stop la, să zicem 29. Dacă preţul creşte la acest nivel (sau la unul superior), ordinul devine automat la piaţă şi brokerul este obligat să cumpere la cel mai bun preţ. Pierderea suferită de client va fi astfel limitată la diferenţa dintre cursul la care se face tranzacţia şi cel la care s-a luat poziţia short.

În general, ordinelor de bursă le sunt asociate şi alte instrucţiuni pentru brokeri:

Ordine cu restricţii de timp: stabilesc valabilitatea acestora- Ordinul "la zi" (engl. day order) înseamnă că ordinul este valabil numai pentru

şedinţa de bursă din ziua respectivă; dacă nu se specifică altfel, toate ordinele sunt considerate "la zi";

- Ordinul „deschis” se poate executa până la anularea din Registru de către agentul de bursă care l-a introdus ;

- Ordinul „bun până la o dată” se poate executa până la închiderea şedinţei din data specificată (zi, lună, an)

- Ordinul „bun până la sfârşitul săptămânii” poate fi executat până în ultima zi din săptămână cu şedinţa de bursă ;

- Ordinul „bun până la sfârşitul lunii” se poate executa până la sfârşitul ultimei zile din luna cu şedinţa de bursă ;

- Ordinul „bun până la un timp” se poate executa până la o anumită oră, minut şi se combină cu un ordin prezentat anterior, de exemplu, bun până la sfârşitul săptămânii.

- Ordinul „execută şi dispari” care după exercitarea parţială, diferenţa până la total este anulată.

Ordinele cu termeni speciali :- Ordinul cu termenul "totul sau nimic" (engl. all or none) exprimă dorinţa

clientului de a cumpăra/vinde un volum important de titluri la un anumit curs şi

7

Page 8: note  de curs 2

într-o perioadă precizată; ordinul este executat numai dacă piaţa oferă atât condiţiile de cantitate, cât şi pe cele de preţ;

- Ordinul cu termenul „execuţie minimă” impune executarea imediată în întregime la cel puţin volum minim indicat, urmând ca diferenţa până la cantitatea totală să fie executată total sau în tranşe;

- Ordinul cu termenul „bloc minim” instrucţionează executarea numai a cantităţilor cel puţin egale cu cantitatea minimă, cantităţile mai mici decât minimul se execută cu termenul totul sau nimic.

Ordinele cu termeni speciali nu au prioritate în execuţie.

În executarea ordinelor de bursă, una din obligaţiile esenţiale ale brokerilor este respectarea regulilor de prioritate:

Prin prioritate de preţ se înţelege faptul că agenţii de bursă trebuie să execute ordinele de cumpărare la preţuri mai mari vor fi executate înaintea celor date la preţuri mai mici. Similar, ordinele de vânzare la preţuri mai mici vor fi executate înaintea celor la preţuri mai mari. Cu alte cuvinte, cumpărătorii cu cele mai mari preţuri şi vânzătorii cu cele mai mici preţuri vor fi serviţi primii. În această succesiune se trec în carnetul brokerului ordinele primite de la clienţi.

În cazul ordinelor date la acelaşi preţ, se procedează conform următoarelor reguli:

prioritatea în timp (sau precedenţa) înseamnă că primul ordin plasat va fi primul executat;

prioritatea de volum - regulă complementară la prioritatea în timp - arată că primul ordin executat va fi cel cu volumul cel mai mare;

executarea pro rata înseamnă că toate ordinele la acelaşi preţ vor fi executate în raport cu volumul lor. Această regulă se aplică atunci când piaţa nu permite executarea integrală a ordinelor, alocându-se pentru fiecare o rată din volumul disponibil al pieţei.

2.1.3. Determinarea cursului bursier

Cursul bursier se formează prin confruntarea directă a cererii cu oferta, pe baza ordinelor înregistrate la bursă, la un moment dat, pentru fiecare valoare mobiliară înscrisă la cota bursei.

Tehnica clasică de formare a cursului se bazează pe concentrarea şi centralizarea cererii şi a ofertei şi, ca urmare, cumularea ordinelor de cumpărare se realizează de la cel mai ridicat nivel de curs către cel mai scăzut nivel de curs ,

8

Page 9: note  de curs 2

în timp ce cumularea ordinelor de vânzare se face pe limite de curs, în sens crescător.

Dacă, ca rezultat al formării cursului prin centralizarea ordinelor, rămân ordine neexecutate (atât de vânzare, cât şi de cumpărare) care se află în perioada de valabilitate, acestea se înmagazinează şi, împreună cu noile ordine primite, sunt transmise în sistemul formării cursului bursier pentru următoarea şedinţă de tranzacţionare.

2.1.4. Clearingul şi decontările

În principiu, există două sisteme de executare (lichidare) a contractului bursier: prin lichidare directă sau prin lichidare centralizată (cliring).

Lichidarea directă (engl. cash and carry) a fost utilizată mai ales în perioadele de început ale bursei de valori. Ea presupune, în esenţă, transmiterea titlurilor de la societatea de bursă care a vândut la societatea de bursă care a cumpărat şi transmiterea în sens invers a contravalorii titlurilor pentru fiecare din contractele care au fost încheiate în bursă. Mecanismul lichidării directe cuprinde următoarele faze principale:

- compararea documentelor privind contractul: brokerul vânzătorului îl contactează după şedinţa de bursă (telefonic) pe brokerul cumpărătorului şi are loc verificarea înscrisurilor care atestă încheierea contractului;

- livrarea titlurilor are loc printr-un curier pe care brokerul îl trimite la cel de al doilea (de regulă, în dimineaţa următoarei zile de bursă);

- când mesagerul predă titlurile, brokerul cumpărătorului îi eliberează un cec conţinând contravaloarea acestora.

În condiţiile deverului actual de la bursele consacrate, această modalitate este, practic, inutilizabilă, ea ar presupune procesarea zilnică a unui volum de contracte care poate să meargă de la câteva sute de mii la câteva sute de milioane.

Lichidarea centralizată (prin „clearing”) utilizează principiul compensării obligaţiilor de acelaşi fel şi de sens contrar: vânzările făcute în bursă sunt compensate cu cumpărările, astfel încât participanţilor la tranzacţii le revine obligaţia de a regla soldurile astfel rezultate. Este vorba, de fapt, de două activităţi de compensaţie:

în primul rând, cea referitoare la livrarea/primirea titlurilor, participantul cu sold negativ trebuind să facă livrarea, iar cel cu sold pozitiv având dreptul la primirea titlurilor;

în al doilea rând, cea privind lichidarea bănească, respectiv dreptul de încasare de către cel cu poziţie netă de vânzător şi obligaţia de plată din

9

Page 10: note  de curs 2

partea celui cu poziţie netă de cumpărător. Primul sistem de cliring a fost organizat în Germania (Frankfurt) în 1867.

Lichidarea centralizată presupune intervenţia a două organisme specializate: casa de depozit, care funcţionează ca antrepozit central pentru toate titlurile deţinute de membrii săi, participanţii la piaţa bursieră, şi casa de clearing, care efectuează compensaţiile şi determină soldurile creditoare/debitoare ale membrilor săi referitoare la titluri şi, respectiv, la fondurile băneşti corespunzătoare.

Casa de depozit este organismul care asigură păstrarea centralizată a titlurilor membrilor săi. Depozitarea se poate face atât pentru titlurile materializate sub formă de certificate de acţiuni, obligaţiuni sau alte înscrisuri, cât şi pentru titlurile sub formă electronică (engl. book entry), marcate într-un sistem computerizat de conturi. Scopul creării acestei instituţii este de a raţionaliza procesul de păstrare şi livrare a titlurilor, garantând securitatea acestora şi permiţând circulaţia lor operativă.

Casa de compensaţie (cliring) joacă rolul central în mecanismul derulării, prestând pentru membrii săi serviciile legate de lichidarea tranzacţiei. Fiecare bursă de valori lucrează cu o casă de compensaţie, care poate fi organizată ca un departament al bursei, ca o firmă cu statut de filială a bursei sau ca o organizaţie independentă de bursă. În unele cazuri, băncile asigură serviciile de cliring pentru titluri. De asemenea, marile pieţe OTC pot dispune de un organism propriu de compensaţie.

De regulă, casa de compensaţie este o societate comercială (corporaţie, în SUA) sau o organizaţie fără scop lucrativ (în Japonia), formată prin asocierea membrilor bursei şi a altor societăţi financiare şi bancare. Membrii casei de compensaţie contribuie cu capital la formarea fondului de cliring - baza financiară a instituţiei - care are două funcţii principale: să garanteze obligaţiile pe care aceasta şi le asumă şi să difuzeze (diminueze) riscurile asociate tranzacţiilor bursiere efectuate de membri. Dacă un membru nu este în măsură să-şi respecte obligaţiile de livrare/plată către casa de compensaţie, datoria sa este acoperită din contribuţia adusă la fondul de cliring, urmând ca partea sa la fond să fie completată de firma de brokeraj membră în cel mai scurt timp.

Cliringul titlurilor poate avea loc în două moduri: - Prin procedura tradiţională a livrării/primirii fizice a titlurilor. În acest

caz, casa de compensaţie dă instrucţiuni instituţiei care păstrează titlurile (casa de depozit) de a preda titlurile care fac obiectul contractului de la deţinătorul acestora (vânzătorul) către cumpărător. Acest proces de transfer al titlurilor presupune efectuarea formalităţilor privind înregistrarea noului proprietar al titlurilor.

10

Page 11: note  de curs 2

- Prin procedura reglementării în "contul electronic" (engl. book entry). În acest caz, "depozitul" de titluri îmbracă forma unei înregistrări în cont, iar transferul are loc prin creditarea/debitarea conturilor de titluri, fără existenţa şi circulaţia unor înscrisuri de tipul certificatelor de acţiuni.

Cliringul bănesc se face prin creditarea/debitarea conturilor deschise de casa de compensaţie pentru vânzătorii/cumpărătorii de titluri. Practic, casa de compensaţie îşi asumă toate obligaţiile de a face plăţi membrilor săi, în schimbul preluării tuturor drepturilor acestora de a primi încasări rezultate din tranzacţiile încheiate în bursă.

Existenţa organisme de depozitare şi clearing (decontare) simplifică mult

operaţiile de lichidare a tranzacţiilor şi sporeşte:- operativitatea;- încrederea;- interesul clienţilor pentru angajarea mai multor tranzacţii.

Mijlocitorii pieţei sau agenţii de bursă sunt specialişti prin activitatea cărora se asigură funcţionarea nemijlocită a mecanismelor bursei, care, la rândul lor, pot fi grupaţi în:

- brokeri (intermediari de bursă);- dealeri (comercianţi de bursă). (detaliat, capitolul 2 manual BFPC)

2.1.5. Particularităţi ale tranzacţiilor la vedere

Pe piaţa tranzacţiilor la vedere se poate vinde/cumpăra o multitudine de active financiare (mai puţin cele special destinate tranzacţiilor la termen). Cu toate acestea ponderea tranzacţiilor la vedere este relativ mică în totalul tranzacţiilor bursiere şi aceasta, în principal, datorită faptului că tranzacţia nu poate fi încheiată fără ca iniţiatorul ei să posede la momentul respectiv, pe de o parte fondurile băneşti necesare şi pe de altă parte, valorile mobiliare tranzacţionate.

TB la vedere prezintă o serie de caracteristici printre care:- persoana care adresează ordinul de vânzare/cumpărare îşi asumă obligaţia

ca imediat sau în perioada de lichidare normală să pună la dispoziţia partenerului titlurile vândute sau suma de bani reprezentând preţul tranzacţiei;

- se derulează pe baza contului „cash” deschis de client la firma broker cu care lucrează;

11

Page 12: note  de curs 2

- derularea tranzacţiei se face la cursul zilei (specific ordinelor clienţilor şi în raport cu posibilităţile de alocare în cadrul şedinţelor de tranzacţionare);

- termenul de executare diferă în funcţie de reglementările pieţei;- scopul acestor tranzacţii este reprezentat de interesul privind

formarea/modificarea structurii unui portofoliu sau pentru mobilitatea capitalurilor (nu sunt excluse nici operaţiunile speculative: cumpărarea de titluri în vederea revânzării după creşterea cursului sau vânzarea de titluri cu intenţia de a fi răscumpărate ulterior la un curs mai scăzut).

Se regăseşte şi în Tema 1, subiectul 1.3. Tranzacţiile la vedere cunoscute şi sub denumirea de tranzacţiile pe bani

gheaţa (for cash) sunt acele operaţiuni bursiere la care cumpărătorul trebuie să achite integral cu bani titlurile pe care le-a achiziţionat şi, respectiv vânzătorul trebuie sa posede şi să remită imediat brokerului la care a dat ordinul, titlurile care fac obiectul tranzacţiei.

Pentru efectuarea acestor tranzacţii "for cash" investitorul îşi deschide la societatea de brokeraj prin care operează un cont de investiţii simplu sau cu plata cash. Aici se ţine evidenţa operaţiilor efectuate de investitor, a titlurilor pe care le poseda acesta, a cursurilor etc.

Pe pieţele de tip american există mai multe posibilităţi de lichidare a contactelor :

cu lichidare imediata (cash delivery) când executarea (livrarea/plata titlurilor) are loc chiar in ziua încheierii contractului bursier;

cu lichidare normala (regular settlement) când executarea efectiva a contractului se face după /intr-un anumit număr de zile de la încheierea contractului;

cu lichidare pe baza de aranjament special , de regula prin înţelegerea părţilor, dar cu o livrare nu mai târziu de 60 de zile;

cu lichidare la emisiune (when issued) pentru titlurile financiare care încă nu au fost emise, dar se cunoaşte data la care va avea loc emisiunea.

Pe pieţele de tip european lichidarea contactului trebuie efectuat maxim în decurs de trei zile începând fie din ziua tranzacţiei, fie din ziua următoare încheierii contractului în bursă.

În situaţia în care clientul nu-şi respectă obligaţiunile asumate, brokerul va proceda la lichidarea poziţiei clientului său, după cum urmează: prin vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piaţă, din momentul în

care obligaţia scadentă de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinită;

12

Page 13: note  de curs 2

prin cumpărarea titlurilor de pe piaţă la cursul curent, în vederea lichidării poziţiei unui client care nu a predat integral titlurile vândute.

Orice diferenţă nefavorabilă rezultate din aceste operaţiuni este suportată de client.

Mecanismul de derulare a TB la vedere, atât pentru pieţele americane, cât şi pentru cele europene, este acelaşi, diferenţa constând în termenul stabilit pentru predare sau plata titlurilor.

2.2. Mecanismul derulării unei tranzacţii bursiere la vedere

Tranzacţiile la vedere (SPOT) reprezintă operaţiunile prin care vânzătorul – cumpărătorul îşi asumă obligaţia de a pune la dispoziţia partenerului, în cel mult 48 ore, titlurile vândute sau suma de bani ce reprezintă contravaloarea tranzacţiei.

Cumpărătorul trebuie să depună în contul deschis la societatea de bursă contravaloarea titlurilor.

Vânzătorul trebuie să depună în contul deschis la societatea de bursă toate titlurile expuse pentru vânzare.

Mecanismul tranzacţiilor la vedere este considerat cel mai simplu, având următoarele etape:

- adresarea şi înregistrarea ordinelor;- formarea cursului;- executarea ordinelor;- transmiterea informaţiilor către client privind executarea ordinelor;- realizarea modificărilor cu privire la dreptul de proprietate;- efectuarea reglementărilor în conturile clienţilor.

Mecanismul tranzacţiei bursiere la vedere poate fi reprezentat astfel:

13

Firma de broker

Departamentul pentru tranzacţii

A2

Casa de Compensaţii

C1, C3

Departamentul pentru tranzacţii

A2

Firma de broker

B3

Page 14: note  de curs 2

A1 – iniţierea TB de cumpărător/vânzător;A2 – deschiderea conturilor pentru cei doi clienţi;A3 – Plasarea ordinelor ferme de către clienţi brokerilor;B1 – Transmiterea ordinelor de către brokerii societăţilor de bursă, brokerilor

din incinta bursei;B2 – formarea preţului titlului care face obiectul tranzacţiei;B3 – executarea ordinelor la bursă sau încheierea contractelor;B4 – notificarea încheierii contractelor (transferul drepturilor şi obligaţiilor

privind produsul bursier);C1 – transferul titlurilor din contul societăţii de bursă a vânzătorului în contul

societăţii de bursă a cumpărătorului;C2 – notificarea privind transferul titlurilor;C3 – plata preţului titlurilor prin debitarea contului cumpărătorului şi încasarea

acestuia prin creditarea contului vânzătorului.Indiferent de natura contractului şi de sistemul tranzacţional, realizarea efectivă

a unei operaţiuni bursiere presupune următoarele etape: iniţierea tranzacţiei, prin stabilirea legăturii între client şi societatea de

bursă şi transmiterea de către primul a ordinului de vânzare/cumpărare; perfectarea tranzacţiei, respectiv negocierea şi încheierea contractului de

către agenţii de bursă; executarea contractului, adică îndeplinirea obligaţiilor şi obţinerea

drepturilor rezultate din tranzacţie.

a) Iniţierea operaţiunii Pentru efectuarea oricărei tranzacţii bursiere vânzătorul/cumpărătorul de

titluri trebuie să intre în legătură cu un agent al pieţei bursiere, care lucrează fie în incinta bursei de valori, fie pe piaţa interdealeri (OTC).

În mod tipic, clientul se adresează unei societăţi de bursă (firmă de brokeraj) care poate lucra în incinta bursei - având, de regulă, calitatea de membru al bursei de valori - sau poate să lucreze în afara bursei. Alegerea unui broker care este membru al bursei prezintă o serie de avantaje pentru client, deoarece calitatea de membru oferă garanţii de seriozitate şi profesionalism. Se poate însă lucra şi cu o firmă din afara bursei, dar aceasta, în executarea operaţiunii, va apela la un agent de bursă care este prezent în sala de negocieri. În cazul unui broker independent, clientul îl va contacta personal sau telefonic pentru a-i transmite ordinul de vânzare/cumpărare; situaţia este caracteristică pentru pieţele bursiere mai puţin

14

Client

cumpărător

Client vânzător

A2 A3A3 A1

B4C2C2

Page 15: note  de curs 2

dezvoltate. Dacă brokerul este o societate de bursă, clientul va contacta serviciul de tranzacţii al acesteia, şi va transmite ordinul său brokerului de titluri, urmând ca acesta să-l trimită, spre executare, brokerilor de incintă.

Prima fază în procesul iniţierii unei tranzacţii este deschiderea de către firma broker a unui cont în favoarea clientului, prin intermediul căruia se asigură reglementarea financiară a operaţiunii. Acesta poate fi un cont în numerar sau cash (engl. cash account), care - ca şi un cont utilizabil prin cecuri - impune existenţa unui disponibil care să acopere nevoile de finanţare a operaţiunii.

Pentru toate tranzacţiile pe care le execută, brokerul percepe un comision, care recompensează serviciile sale (atunci când se face reglementarea în conturi, comisionul se adaugă la preţul de cumpărare şi se scade din preţul de vânzare). Dacă este vorba de o firmă de brokeraj, acest comision se distribuie între brokerii profesionişti ai firmei şi firma însăşi.

A doua fază a iniţierii tranzacţiei bursiere este plasarea ordinului (detaliat, vezi subiectul 2.1.1) de către client, prin legătura personală sau, mai frecvent, telefonică, cu brokerul.

b) Negocierea contractului Încheierea contractelor, deci executarea ordinelor de bursă, se face diferit pe

diferite pieţe, în raport cu sistemul de tranzacţii adoptat, precum şi cu procedura specifică fiecărei burse, aşa cum aceasta este consacrată în regulament (detaliat, vezi subiectul 2.1.2).

c) Executarea contractului Întâlnirea - prin intermediul mecanismului bursier - a două ordine de sens

contrar (vânzare/cumpărare), conţinând aceleaşi condiţii referitoare la scadenţă, volum şi preţ, duce la perfectarea contractului. Acesta generează în sarcina părţilor contractante obligaţia de predare a titlurilor - pentru vânzător - şi de plată a preţului acestora - pentru cumpărător. Operaţiunile în cadrul acestei etape sunt:

Transferul titlurilor de la vânzător la cumpărător; Notificarea transferului (înştiinţare scrisă); Plata preţului de către cumpărător şi încasarea acestuia de către

vânzător.Procesul prin care aceste obligaţii interdependente sunt îndeplinite se numeşte

executarea contractului sau lichidarea tranzacţiei (detaliat, vezi subiectul 2.1.3). Întreaga activitate de executare a contractului se realizează prin intermediul

societăţilor de bursă (departamentul de lichidare a tranzacţiilor), neexistând o relaţie directă între vânzătorii şi cumpărătorii de titluri (clienţii brokerilor).

15