Note CURS CMS S2 Mart
-
Author
gabisandru2008 -
Category
Documents
-
view
243 -
download
0
Embed Size (px)
description
Transcript of Note CURS CMS S2 Mart

1
1. COMPENSAREA MĂSURĂTORILOR CONDIŢIONATE
Măsurătorile condiţionate reprezintă un caz particular al măsurătorilor directe, de
aceeaşi precizie sau ponderate, când mărimile acestora nu sunt independente, ci trebuie sa
satisfacă o serie de relaţii de condiţie sau analitice .
În reţeaua de triangulaţie geodezică sau topografică există lanţuri sau reţele de
triunghiuri şi poligoane care trebuie compensate. Apare evident faptul că, între unghiurile
orizontale măsurate precum şi între unghiurile şi laturile măsurate, există anumite relaţii
geometrice impuse prin construcţie. Pentru această compensare, este foarte important să se
stabilească anticipat numărul acestor relaţii şi caracterul lor, fiind necesar a se păstra numai
relaţiile independente. De asemenea, trebuie să se facă distincţia dintre numărul măsurătorilor
suplimentare. Comparativ cu compensarea măsurătorilor indirecte, compensarea prin metoda
măsurătorilor directe condiţionate a cunoscut o aplicabilitate mai redusă, în ultimii ani. Cauza
se datoreşte faptului că metoda măsurătorilor indirecte se pretează mai bine la programarea pe
calculatoarele electronice. În anumite situaţii, metoda măsurătorilor directe condiţionate
oferă soluţii cu mai multă rapiditate, în comparaţie cu metoda măsurătorilor indirecte, în
special pentru reţelele geodezice de anumite tipuri. Metoda măsurătorilor condiţionate se
aplică în general în geodezie, la compensarea reţelelor de sprijin (triangulaţie, trilateraţie,
poligonometrie, nivelment). 0 reţea de sprijin, de exemplu de triangulaţie, este
constituită dintr-o succesiune de figuri geometrice (triunghiuri, patrulatere, poligoane).
Pentru realizarea acestei reţele se măsoară unghiuri şi laturi. În general însă, pentru
eliminarea greşelilor şi îmbunătăţirea preciziei, nu ne limităm la a măsura un număr de
elemente (unghiuri, laturi) strict necesare pentru construirea reţelei respective, ci se măsoara
un număr de elemente în plus. Este evident căci între unghiurile măsurate, precum şi între
unghiuri şi laturi, există anumite relaţii geometrice impuse de geometria reţelei. Pentru
rezolvarea problemei de compensare este util să se evalueze numărul acestor relaţii cât ş i
caracterul lor, păstrând însă doar relaţiile independente. Numărul ecuaţiilor de condiţie
independente este egal cu numărul măsurătorilor efectuate în plus (nr. gradelor de
libertate).
Exemplu:
Pentru construirea unui triunghi sunt necesare 3 elemente dintre care cel putin
unul liniar. Presupunând că este cunoscută o latură, atunci este necesar şi suficient,
pentru construirea triunghiului să se măsoare două unghiuri. Dacă se măsoară şi cel de-al
treilea unghi, atunci ele trebuie să satisfacă conditia:

2
A+ B + C = 200g
Având deci o măsurătoare în plus, este necesar să întocmim o ecuaţie de condiţie.
Deoarece valorile obţinute din măsuratori sunt afectate în mod inerent de erori, condiţia
nu va fi riguros satisfăcută, de aceea:
A+B+C-200g= w
unde, discordanţa w reprezintă neînchiderea în triunghi ca urmare a erorilor de măsurare.
Pentru a satisface condiţia 200g este necesar ca valorile măsurate, afectate de
erori să fie modificate cu anumite cantitaţi, numite corecţii (vi)
Vom avea astfel:
(A+ vA)+ (B + vB)+ (C + v C ) – 200g =0
Ţinând seama de A+B+C-200g= w ,se obţine ecuaţia de condiţie a corectiilor:
VA + VB + VC+ w =0
Se presupune că, pentru aflarea unui număr n de mărimi, notate cu X1, X2 ,......... Xn s-
au efectuat măsurătorile directe M10, M2
0 ,........., Mn0. În acelaşi timp, necunoscutele
X1, X2 ,......... Xn trebuie să satisfacă un număr r de relaţii sau ecuaţii de condiţie,
independente între ele, de forma :
f1(X1, X2 ,......... Xn ) = 0
f2(X1, X2 ,......... Xn ) = 0
..................................... 1
fr(X1, X2 ,......... Xn ) = 0
unde numărul măsurătorilor directe trebuie să fie mai mare decât numărul ecuaţiilor de
condiţie n > r , pentru ca problema să poată fi rezolvată; în caz contrar, ea este nedeterminată
.
Dacă în ecuaţiile de mai sus în locul valorilor probabile Xi ( i=1,2,.........,n) se introduc
rezultatele obţinute din măsurătorile directe Mi0 , atunci, datorită erorilor inerente de măsurare
, rezultatele măsurătorilor directe Mi0 nu vor satisface exact ecuaţiile de condiţie, obţinându-se
rezultate diferite de zero:
f1(M10, M2
0 ,........., Mn0) = w1
f2(M10, M2
0 ,........., Mn0) = w2
............................................... 2
fr(M10, M2
0 ,........., Mn0) = wr
Mărimile w1,w2, ............wr astfel obţinute, arată nepotrivirea dintre valorile probabile
şi cele determinate prin măsurători directe, fiind denumite neînchideri sau discordanţe ,

3
reprezentând termenii liberi. Mărimile neînchiderilor sunt funcţie de mărimile măsurate direct
Mi0 . Pentru aflarea celor mai probabile valori ale mărimilor măsurate direct, care să satisfacă
ecuaţiile de condiţie, trebuie ca mărimile măsurate direct pe teren Mi0 , sa fie corectate cu
mărimile vi.
Xi = Mi0 + vi 3
În acest fel, oricare ar fi valorile neînchiderilor, totdeauna trebuie să se obţină
verificarea ecuaţiilor de condiţie :
f1(M10 + v1, M2
0 + v2,........., Mn0 + vn) = 0
f2(M10 + v1, M2
0 + v2,........., Mn0 + vn) = 0
.......................................................... 4
fr(M10 + v1, M2
0 + v2,........., Mn0 + vn) = 0
Pentru aceasta, valorile corecţiilor vi , care elimină neînchiderile wi în ecuaţiile de
condiţie, se pot determina prin mai multe metode.
a1X1 + a2X2 ,......... anXn + a0 = 0
b1X1 + b2X2 ,......... bnXn + b0 = 0
.................................................... 5
h1X1 + h2X2 ,......... hnXn + h0 = 0
făcându-se înlocuirile în relaţia (3), se obţine următorul sistem de ecuaţii liniare de condiţie,
pentru corecţii:
a1v1 + a2v2 ,......... anvn + w1 = 0
b1v1 + b2v2 ,......... bnvn + w2 = 0
.................................................. 6
h1v1 + h2v2 ,......... hnvn + wr = 0
unde s-au notat prin w1,w2, ............wr , erorile de închidere a ecuaţiilor de condiţie
w1 = a1M10 + a2M2
0 +,........., an Mn0 + a0) = 0
w2 = b1M10 + b2M2
0 +,........., bn Mn0 + b0) = 0
.................................................................. 7
w1 = h1M10 + h2M2
0 +,........., hn Mn0 + h0) = 0
Semnul acestor mărimi se determina ţinând cont de faptul că
±w = valoarea măsurată – valoarea teoretică 8
În practica compensărilor, ecuaţiile de condiţie (1) pot avea o formă neliniară, în acest
caz neputându-se aplica principiul celor mai mici pătrate. Ecuaţiile (4) constituie modelul
funcţional sub formă neliniară la compensarea măsurătorilor directe condiţionate. De aceea,
mai întâi se va face liniarizarea sistemului ecuaţiilor de condiţie, prin dezvoltare în serie

4
Taylor a ecuaţiilor (4), neglijându-se termenii de ordinul II şi mai mari ,In final obţinându-se
sistemul liniar al ecuaţiilor de condiţie ale corecţiilor vi , unde numărul ecuaţiilor este mai mic
decât numărul măsurătorilor directe, r < n, la fel cu sistemul (6).
a1v1 + a2v2 ,......... anvn + w1 = 0
b1v1 + b2v2 ,......... bnvn + w2 = 0
.................................................. 9
h1v1 + h2v2 ,......... hnvn + wr = 0
Dacă r = n, problema compensării îşi pierde semnificaţia. În ecuaţiile (6) şi (9) ,
coeficienţii ai, bi, ..........,hi sunt numere constante care nu depind de măsurători;
vi - corecţii
w – erori de închidere (neînchideri)
De asemenea fiecare neînchidere w, este în funcţie de erorile de măsurare sau de
abaterile vi . Conform ecuaţiilor (6) şi (9) , suma algebrică a corecţiilor vi a mărimilor
măsurate Mi0, împreuna cu neînchiderea w, este egala cu zero:
( [ av ] + w1 = 0, [ bv ] + w2 = 0,........[ hv ] + wr = 0)
1.1 Aplicarea principiului teoriei celor mai mici pătrate
Sistemul liniar al ecuaţiilor de condiţie ale corecţiilor (9) , în care numărul
necunoscutelor este mai mare decât numărul ecuaţiilor n > r , contrar celor arătate la
compensarea măsurătorilor indirecte, pare din punct de vedere algebric, că nu ar putea fi
rezolvat, şi ca ar trebui ca numărul ecuaţiilor să fie măcar egal cu numărul ecuaţiilor de
condiţie (9), corecţiile de determinat v1,v2,......,vn sunt nişte valori foarte mici, asemănătoare
erorilor din care cauză lor li se va putea aplica principiul teoriei celor mai mici pătrate, după
care suma pătratelor corecţiilor trebuie sa tinda către minim.
[vv]→min , 10
în cazul măsurătorilor directe condiţionate de aceeaşi precizie
[pvv]→min, 11
în cazul măsurătorilor condiţionate ponderate
Întrucât corecţiile de determinat v1,v2,......,vn trebuie sa satisfacă simultan atât ecuaţiile
de condiţie ( 9 ), cât şi condiţia de minim (10) şi (11), ele se vor determina prin două metode
şi anume :
Metoda corelatelor, proprie măsurătorilor condiţionate;
Metoda reducerii la cazul măsurătorilor indirecte.
1.2 Stabilirea numărului de ecuaţii de condiţie independente,într-o problema de
triangulaţie

5
De exemplu, la compensarea unei reţele de triunghiuri şi poligoane, acestea putând fi
reduse la cazul triunghiurilor, trebuie să se stabilească numărul ecuaţiilor de condiţie
independente, care se pot stabili între unghiuri, respectiv între unghiuri şi laturi.
La stabilirea numărului ecuaţiilor de condiţie se va folosi relaţia :
Numărul ecuaţiilor
de condiţie =
Numărul
măsurătorilor
efectuate
-
Numărul
măsurătorilor strict
necesare
La aceasta operaţie , se vor avea în vedere condiţiile interioare şi exterioare ale reţelei
considerate.
1. condiţii interioare, sunt condiţiile geometrice pe care trebuie să le îndeplinească
măsurătorile geodezice, efectuate într-o reţea de triangulaţie . Se disting următoarele
tipuri de ecuaţii posibile:
ecuaţie de tur de orizont, suma unghiurilor în jurul unui punct trebuie să fie
egala cu 400g
ecuaţia sumă de unghiuri într-o figură geometrică , ecuaţia de figură : suma
unghiurilor într-un triunghi plan trebuie sa fie egala cu 200 g
ecuaţia de pol : pornindu-se de la o latură din reţea pot exista cel puţin două
posibilităţi de calculare a unei laturi din reţea .
ecuaţii de condiţie pentru coordonatele unui punct, ce pot fi determinate pe cel
puţin două căi diferite.
2. condiţii exterioare intervin în cazul în care reţelele de triangulaţie noi, sunt constrânse
pe reţele de triangulaţie vechi, de ordin superior . În cazul reţelelor constrânse, se
disting următoarele tipuri de ecuaţii :
ecuaţii de acord pe laturi ,care intervin când în reţeaua considerată există
mai mult decât o singură latură cunoscută , numărul lor este dat de nr. total
de laturi cunoscute, mai puţin una;
ecuaţii de acord pe baze geodezice, care intervin când în reţea s-au măsurat
mai multe baze geodezice , nr. lor este egal cu numărul bazelor măsurate,
mai puţin una.
ecuaţii de acord pe azimute (elipsoid) sau pe orientări (planul de
proiecţie),nr. lor este egal cu nr. azimutelor măsurate sau a orientărilor
laturii cunoscute, mai puţin una;

6
ecuaţii de acord pe coordonate, care intervin când în reţeaua de
triangulaţie se cunosc puncte separate sau grupe de puncte, prin
coordonatele lor plane; nr. lor este egal cu 2(R-1), , unde R=fixă nr. de
puncte separate, care nu au legătură , dintr-un grup se elimină punctele care
au între ele o legătură fixă .
Un impediment important în aplicarea metodei observaţiilor condiţionate constă în
scrierea corectă a ecuaţiilor de condiţie pe care trebuie să le satisfacă măsurătorile efectuate în
reţeaua geodezică. Numărul total al acestor ecuaţii se va stabili cu o formulă simplă, care se
va deduce şi cu relaţia: r = n - u . Scrierea efectivă a ecuaţiilor de condiţie, necesare şi
suficiente, reprezintă însă o problemă dificilă, în special în cazul reţelelor planimetrice
extinse, în care pot interveni măsurători unghiulare şi de distanţe, efectuate după reguli care
diferă de la o reţea geodezică la alta.
Din acest punct de vedere pot interveni următoarele neajunsuri:
în cazul în care se omit unele ecuaţii de condiţie, rezultatele finale ale compensării
vor fi inexacte, deoarece acestea nu vor verifica condiţiile omise, rezultând astfel o
reţea geodezică incomplet geometrizată;
atunci când se scrie, din neatenţie, o ecuaţie de condiţie care reprezintă consecinţa
altor ecuaţii deja scrise (cum ar fi, de exemplu, suma sau diferenţa acestora
ş.a.m.d), va rezulta o nedeterminare la rezolvarea sistemului de ecuaţii normale
corespondent Determinantul acestuia devine nul, astfel încât sistemul de ecuaţii
respectiv nu poate fi rezolvat.
Asemenea dificultăţi nu intervin la metoda observaţiilor indirecte, unde fiecărei
măsurători îi corespunde o ecuaţie de corecţie de forma xXf vm 0 . Programatorul
nu trebuie să cunoască geometria reţelei geodezice ci să ştie numărul şi genul de măsurători
geodezice efectuate, coordonatele punctelor vechi (considerate ca fixe) precum şi
coordonatele provizorii ale punctelor noi. Multe programe de calcul performante realizează şi
determinarea coordonatelor provizorii, calculul unor corecţii preliminarii care se aduc
măsurătorilor înainte de începerea prelucrării etc.
1.3 Tratarea matriceală a măsurătorilor condiţionate ponderate
Fie sistemul liniar ecuaţiilor de condiţie ale corecţiilor:
a1v1 + a2v2 ,......... anvn + w1 = 0
b1v1 + b2v2 ,......... bnvn + w2 = 0
.................................................. (1)

7
h1v1 + h2v2 ,......... hnvn + wr = 0
3
2
1
)n,n(
p00
0p0
00p
P matricea ponderilor (2)
Ne propunem să determinăm valorile cele mai probabile ale corecţiilor vi
(1) , poate fi scris matricial : Av+w=0 (3)
n21
n21
n21
)n,r(
rrr
bbb
aaa
A
n
2
1
)1,n(
v
v
v
v
r
2
1
)1,r(
w
w
w
w
r < n → sistem nedeterminat
Pentru a elimina nedeterminarea , sistemul (3) vom folosi metoda celor mai mici
pătrate
[pvv] = min (4)
Avem o problema de minim condiţionat :
vT(1,n)p(n,n) v (n,1)= min (5)
v=p-1ATk (6)
(Ap-1AT)k + w = 0 (7)
(7) – sistemul normal al corelatelor
Nk+w=0 (8)
k=-N-1w (9)
cu ajutorul corelatelor din (9) determinam corecţiile cu relaţia (6) pe care le aplicăm
mărimilor măsurate l şi obţinem valorile compensate x
x=l+v (10)
Calculul preciziilor
1.-eroarea medie pătratica a unităţi de pondere;
2.-eroarea medie pătratică a unei funcţii de mărimi compensate
3.-erorile medii pătratice ale necunoscutelor x
4.-matricea de varianţă-covarianţă
1.-r
pvvT
0 vTpv=-kv ff0f Q

8
1.4 Estimarea preciziei la metoda observaţiilor condiţionate
1.4.1 Abaterea standard a unităţii de pondere
Deoarece sistemul de ecuaţii de condiţie (9) este constituit dintr-un număr r de ecuaţii,
care este întotdeauna mai mic decât numărul n de corecţii v (condiţia r < n), se apelează la un
artificiu de calcul, cunoscut sub denumirea de transformarea măsurătorilor condiţionate în
măsurători indirecte (Botez, 1961, pg. 264). În acest scop se exprimă primele r corecţii v din
sistemul (7), în raport de celelalte corecţii vr+1 , vr+2, …, vn:
,L vNvBvAv
; LvNvBvAv
; L vN vB vAv
rnr2rr1rrr
2n22r21r22
1n12r11r11
11 la care se vor adauga, desigur, identităţiile:
. vv
;v v
;vv
nn
2r2r
1r1r
12
Reamintim, pentru o recapitulare pe care o considerăm didactic necesară:
r reprezintă numărul de ecuaţii de condiţie la metoda observaţiilor
condiţionate;
n reprezintă numărul de măsurători mo efectuate în reţeaua geodezică, care se
păstrează acelaşi atât la metoda observaţiilor indirecte cât şi la metoda
observaţiilor condiţionate ;
u reprezintă numărul de necunoscute (parametri) X care se determină în
reţeaua geodezică, atunci când la prelucrare se utilizează metoda observaţiilor
indirecte.
Aşa cum se anticipa la începutul capitolului, numărul total de ecuaţii de condiţie r se
poate stabili cu uşurinţă, pin utilizarea formulei r=n-u
Componenta de la numărătorul relaţiei (13) se poate deduce în două modalităţi, pentru
control: calculul direct şi, respectiv, cu utilizarea relaţiei 0
[ ]pvvs
r
1.4.2. Abaterea standard (eroarea medie) a unei măsurători oarecare 0
im
Deoarece toate rezultatele la metoda observaţiilor condiţionate trebuie să coincidă cu
cele de la metoda observaţiilor indirecte, ambele metode fiind riguroase, abaterea standard

9
(eroarea medie) a unei măsurători oarecari se determină, după compensare, cu aceeaşi
formulă:
. i
0
mp
ss 0
i
1.4.3. Abaterea standard (eroarea medie) a unei funcţiuni de mărimi compensate
Determinarea abaterii standard (erorii medii) a unei mărimi oarecare rezultate din
prelucrarea măsurătorilor prin metoda observaţiilor condiţionate (de exemplu cota unui reper
de nivelment) se realizează cu o oarecare dificultate, comparativ cu metoda observaţiilor
indirecte. O astfel de mărime trebuie exprimată, în prealabil, ca o funcţie de mărimile
compensate m, care la rândul său sunt reprezentate de măsurătorile m0 şi corecţiile acestora v
:
)vm ,... ,vm ,vF(m F n0n2
021
01 . (14)
Atunci când funcţia considerată nu este de formă liniară, se poate proceda astfel:
F = f0 + f1v1 + f2v2 +…+ fnvn , (15)
unde :
)m ,... ,m ,F(m f 0n
02
010 (16)
, FF0F Qss (17)
unde QFF este coeficientul de pondere al funcţiei considerate
Metoda observaţiilor condiţionate utilizatǎ la rezolvarea reţelelor de nivelment este cunoscutǎ
sub denumirea de metoda poligoanelor, întrucât numǎrul condiţiilor geometrice este dat de
numǎrul poligoanelor reale şi fictive existente în reţea.
Numǎrul total de condiţii geometrice „r”, într-o reţea de nivelment se stabileşte cu relaţia:
1pr pf pr vr n n n N (18)
unde:
npr- numǎrul poligoanelor reale;
npf- numǎrul poligoanelor fictive;
NV- numǎrul punctelor vechi.
Metoda observaţiilor condiţionate este mai avantajoasǎ decât metoda observaţiilor indirecte,
în cazul când, numǎrul punctelor noi este mai mare decât numǎrul condiţiilor geometrice.

10
Exemple de reţele :
Se dă reţeaua de nivelment geometric din figură, se cunosc cota punctului vechi HA ,
lungimile tronsoanelor Lij şi diferenţele de nivel hij .
Se cer :
Cotele cele mai probabile ale punctelor noi B, C, şi D;
Erorile medii pătratice ale punctelor noi;
Se va trata matriceal;
Av+w=0
Nk+w=0
K=-(AP-1AT)-1W
v=P-1ATk
Compensarea pe unghi a unui poligon cu centru
Fie poligonul din figură în care sunt măsurate toate unghiurile şi o latură, numărul ecuaţiilor
de condiţie r = 5
Scrierea ecuaţiilor de condiţie:
1. 1° + 2° + 3° - 200 =0
2. 4° + 5° + 6° - 200 =0
3. 7° + 8° + 9° - 200 =0
4. 3° + 6° + 9° - 400 =0
5. 1sin2sin
BDAD ADBD
2sin
1sin
Schita retelei de
nivelment
A(70,
00))
B C
D
1
4 6
2 3
5
I
I
I
II
I

11
5sin4sin
BDCD BDCD
5sin
4sinAD
5sin
4sin
2sin
1sin
7sin8sin
ADCD ADCDAD
8sin5sin2sin
7sin4sin1sin
8sin
7sin
018sin5sin2sin
7sin4sin1sin)5
Primele 4 ecuaţii sunt liniare, iar ecuatia 5 va trebui liniarizată, fiind o funcţie
F(1°,4°,7°,2°,5°,8°):
1. 2003210 11321 wwvvv
2. 02654 wvvv
3. 03987 wvvv
4. 04963 wvvv
5. 0852741
,2°,5°,8°)F(1°,4°,7° 852141
w5
v
Fv
Fv
Fv
Fv
Fv
F
118sin5sin2sin
7sin4sin1sin
2
15
P
Pw
Ex: derivatele unor funcţii uzuale (sinx)’=cosx, x € R 2
1
u
u
u
1
F=
2
11sin
1sin
18sin5sin2sin
7sin4sin1sin
1sin
1cos
8sin5sin2sin
7sin4sin1cos
P
Pctg
A
B
C
D 1
2 4
3 6
5
7
8 9

12
7
F
2
17P
Pctg
4
F
2
14P
Pctg
2
F=
2
1
2
2
)2(8sin5sin
7sin4sin1sin
sin
2cos
P
Pctg
5
F=
2
1)5(P
Pctg
8
F=
2
1)8(P
Pctg
Ecuaţia 5 liniarizată are forma
018754212
18
2
17
2
15
2
14
2
12
2
11
2
11
2
P
Pvctg
P
Pvctg
P
Pvctg
P
Pvctg
P
Pvctg
P
Pvctg
P
PP
P
018754211
2875421
P
Pvctgvctgvctgvctgvctgvctg

13
2. REALIZAREA REŢELELOR GEODEZICE DE SPRIJIN
2.1. GENERALITĂŢI
Poziţia în spaţiu a unui punct din reţeaua de triangulaţie este definită, în mod curent, în
raport de două suprafeţe diferite: pe de o parte elipsoidul pentru coordonatele , sau planul
de proiecţie pentru coordonatele x, y şi pe de altă parte, geoidul şi cvasigeoidul (cogeoidul)
pentru altitudinea H în funcţie de sistemul de altitudini acceptat oficial.
Alături de alte metode geodezice: poligonometria, triangulaţia, nivelmentul, însoţite
uneori de determinări astronomice şi gravimetrice, trilateraţia participă la crearea reţelei
geodezice de sprijin, prin care se înţelege totalitatea punctelor, situate pe suprafaţa
Pământului, pentru care se cunosc coordonatele într-un anumit sistem tridimensional, acceptat
ca (de) referinţă. Este cunoscut că pe această reţea de sprijin se dezvoltă în continuare
lucrările topografice şi fotogrametrice, existănd de fapt o legătură intrinsecă între toate aceste
metode, deoarece în totalitatea lor, acestea sunt subordonate scopului final al geodeziei.
Această afirmaţie o putem justifica dacă ne amintim de definiţia clasică a geodeziei care
aparţine lui F. R. Helmert 1880 „Geodezia este ştiinţa măsurării şi reprezentării suprafeţei
Pământului”.
Reţeaua geodezică de stat este creată separat pentru triangulaţie şi nivelment,
constituie principala reţea de sprijin pentru lucrările topo-geodezice. Are ca scop dezvoltarea
şi întreţinerea reţelei geodezice de stat de ordinul I-IV şi a reţelei de ridicare de ordinul V.
2.2. CLASIFICAREA REŢELELOR GEODEZICE
O reţea geodezică este compusă dintr-o mulţime de puncte, situate pe suprafaţa
Pământului, ale căror coordonate sunt determinate într-un sistem de referinţă unitar.
Reţelele geodezice pot fi clasificate în mai multe categorii, funcţie de :
- destinaţie;
- formă;
- tipul de mǎsurǎtori efectuate în reţea;
- numǎrul de elemente fixe;
- numǎrul de dimensiuni al spaţiului de amplasare;

14
2.2.1. Clasificarea reţelelor după destinaţie
1. Reţea geodezicǎ de stat. Este principala reţea geodezică de sprijin pentru toate
lucrările topografice, cadastrale, inginereşti şi fotogrametrice.
2. Reţea geodezicǎ localǎ. Este folosită în general pentru lucrări inginereşti
(construcţii hidroenergetice, centrale nucleare, etc.) sau ori de câte ori precizia reţelei
geodezice de stat nu este suficientă pentru anumite cerinţe.
2.2.2. Clasificarea reţelelor dupǎ formǎ
1. Reţele formate din lanţuri de triunghiuri. Sunt reţelele formate în principal din
triunghiuri, patrulatere cu ambele diagonale vizate şi uneori poligoane cu puncte centrale,
dispuse în general în lungul meridianelor şi paralelelor, la intersecţia lor existând puncte
Laplace.
2. Reţele compacte de triangulaţie. Sunt reţele care acoperă integral suprafaţa
terenului, fără golurile caracteristice reţelelor formate din lanţuri de triunghiuri.
2.2.3. Clasificarea reţelelor dupǎ tipul de mǎsurǎtori efectuate în reţea
1. Reţele de triangulaţie. Sunt reţelele în care măsurătorile majoritare sunt direcţiile
şi eventual câteva baze pentru punerea în scară a reţelei.
2. Reţele de trilateraţie. Sunt reţelele în care se măsoară numai distanţe.
3. Reţele realizate cu ajutorul tehnologiei GNSS. Sunt reţele în care se măsoară
timpul de propagare a semnalului de la satelit la receptor. Aceste măsurători folosesc la
determinarea vectorilor de poziţie dintre două puncte.
4. Reţele mixte. Sunt reţelele în care s-au făcut măsurători atât de unghiuri cât şi de
distanţe, sau chiar şi determinǎri cu ajutorul tehnologiilor GNSS..
2.2.4. Clasificarea reţelelor dupǎ numǎrul de elemente fixe din reţea
1. Reţele geodezice libere. Sunt reţelele care au caracteristic faptul cǎ nu sunt legate
de un sistem de coordonate anume. În reţelele libere intervin numai mǎsurǎtorile necesare
determinǎrii reţelei din punct de vedere geometric (fǎrǎ coordonate şi orientǎri ale unor puncte
anterior determinate într-un sistem de coordonate anume).

15
2. Reţele geodezice fǎrǎ constrângeri. Sunt reţelele care spre deosebire de reţelele
libere cuprind şi un numǎr strict necesar şi suficient de elemente necesare încadrǎrii acestora
într-un sistem de coordonate. Pentru realizarea încadrǎrii într-un sistem de coordonate este
nevoie de coordonatele a douǎ puncte sau de coordonatele unui punct şi de o orientare.
3. Reţele geodezice constrânse. Sunt reţelele pentru încadrarea într-un sistem de
coordonate avem un numǎr suplimentar de elemente, aşadar avem mai mult decât
coordonatele a douǎ puncte sau coordonatele unui punct şi o orientare.
2.2.5. Clasificarea reţelelor dupǎ numǎrul de dimensiuni al spaţiului de amplasare
1. Reţele geodezice unidimensionale. În această categorie sunt incluse reţelele
altimetrice sau de nivelment deoarece punctele acestor reţele sunt caracterizate printr-o
singurǎ dimensiune - altitudinea - determinatǎ intr-un sistem de coordonate unitar. Celelalte
douǎ dimensiuni (X şi Y) sunt determinate cu o precizie mai scǎzutǎ sau în unele cazuri pot
chiar lipsi.
2. Reţele geodezice bidimensionale. În aceastǎ categorie sunt incluse reţelele numite
convenţional planimetrice ale cǎror puncte sunt caracterizate prin douǎ coordonate (X şi Y -
în planul de proiecţie sau şi - pe elipsoidul de referinţǎ).
3. Reţele geodezice tridimensionale. În aceastǎ categorie sunt incluse reţelele ale
cǎror puncte au determinate toate cele trei coordonate într-un sistem de coordonate unitar.

16
3. COMPENSAREA REŢELELOR DE TRILATERAŢIE
NOŢIUNI DE TRILATERAŢIE
Reţelele planimetrice de sprijin sunt formate din puncte, care unite între ele cu linii
imaginare formează o serie de triunghiuri alăturate. Pentru determinarea coordonatelor
punctelor reţelei se poate opta fie pentru măsurarea tuturor unghiurilor din triunghiuri şi a
unor laturi pentru verificare (măsurători de triangulaţie ), fie măsurarea tuturor laturilor reţelei
şi a unor unghiuri pentru verificare (măsurători de trilateraţie), fie pentru ambele tipuri de
măsurători simultan.
Astfel, putem spune că trilateraţia reprezintă procesul de măsurare a distanţelor (laturi)
în reţelele planimetrice de sprijin cu scopul determinării coordonatelor punctelor din aceste
reţele.
Întrucât aparatura electronică de măsurare a distanţelor oferă precizii de măsurare a
distanţelor foarte bune şi, realizarea măsurătorilor liniare este mult mai uşoară decât cea a
măsurătorilor unghiulare, trilateraţia se poate considera ca una din metodele foarte economice
de creare a reţelelor planimetrice de sprijin.
3.1 Caracteristici ale reţelelor de trilateraţie
Execuţia trilateraţiei presupune ca toate punctele reţelei să fie accesibile dearece la
fiecare latură măsurată, într-un capăt se instalează instrumentul iar în celălalt capăt se
instalează reflectorul.
Prin măsurători de trilateraţie se pot realiza reţele de puncte de sprijin noi sau se poate
reabilita şi îndesi o reţea de triangulaţie mai veche, cu condiţia de a se folosi doar punctele
accesibile ale respectivei reţele. Datorită performanţelor aparaturii electronice se poate lucra
în reţelele de ordinele III-V cu rezultate foarte bun, în condiţiile ăn care se respectă criteriile
de vizibilitate reciprocă a punctelor, la fel ca triangulaţie.
3.2 Executarea măsurătorilor în reţelele de trilateraţie
Alegerea aparaturii se face în funcţie de ordinul reţelei, deci în concordanţă cu
lungimile maxime ale laturilor; dintre aparatele cu rază medie de acţiune pentru măsurarea
distanţelor putem aminti:

17
Program de măsurare EDM Precizie Timp pe măsurătoare
IR Fine 2mm+2ppm <1s
IR Fast 5mm+2ppm <0.5s
Tracking 5mm+2ppm <0.3s
IR Tape 5mm+2ppm <0.5s
Marca Raza de acţiune cu o prismă
(km) Eroarea medie
Leica TC 605-905 3,5-9,0 ±(2mm+2ppm)
Leica TC 1010-1610 3,5-9,0 ±(2mm+2ppm)
Măsurări de distanţe (RL: vizibil):
Tip: laser vizibil
Lungimea de undă a purtătoarei: 0.670μm
Tip EDM: coaxial
Afişaj (ultima cifră): 1mm
Dimensiunile spotului laser: aprox. 7x14/20m
aprox. 10x20mm/50m
Măsurări de distanţe (fara reflector):
Gama de măsurare: 1.5m la 80m
Afişaj fără ambiguitate: până la 760m
Constanta prismei (aditivă) +34.4mm
3.2.1 Realizarea măsurătorilor în reţelele de trilateraţie
În reţelele de trilateraţie se staţionează în general în toate punctele. Pentru operativitate
este bine să se lucreze cu mai multe prisme de acelaşi tip, astfel încât să fie acoperite simultan
toate laturile măsurate din acelaşi punct. Staţiile totale aplică automat atât corecţiile fizice de
temperatură şi presiune, valori care sunt măsurate prin intermediul senzorilor proprii ai
aparatelor sau măsurate separat de către operator şi introduse în memoria staţiei totale înainte
de măsurători, cât şi corecţiile matematice de curbură, de refracţie atmosferică şi de reducere
la planul de proiecţie. Măsurarea laturilor se execută în ambele poziţii ale lunetei, astfel că în
reţea există măsurători în surplus, ceea ce permite o compensare riguroasă a reţelei prin
metoda celor mai mici pătrate.

18
4. CALCULUL ŞI COMPENSAREA REŢELELORDE TRILATERAŢIE PRIN
METODA MĂSURĂTORILOR INDIRECTE PONDERATE
4.1 Calcule preliminare – după cum am amintit la staţiile totale corecţia fizică, corecţiile
de curbură a fascicolului, de verticalitate a axului principal şi de reducere la orizont se aplică
automat. Pentru aplicarea corecţiei fizice, operatorul va trebui să măsoare şi să introducă
valorile reale ale temperaturii şi presiunii, la staţiile totale care nu sunt prevăzute cu senzori
proprii pentru măsurarea valorilor respective.
4.1.1 Calculul coordonatelor provizorii ale punctelor noi
Fig. 1 Calculul coordonatelor provizorii ale punctului
nou prin intersecţia a două distanţe
Deoarece în reţeaua de trilateraţie elementele cunoscute iniţial sunt coordonatele
punctelor vechi şi laturile măsurate, coordonatele provizorii ale punctelor noi, iYiX , vor fi
calculate în funcţie de aceste elemente. În general, poziţia unui punct nou, ),( pypxP se
poate determina în funcţie de un set de 3 distanţe măsurate între acest punct şi 3 puncte de
coordonate cunoscute; )2 puncte sunt necesare, iar al treilea punct cunoscut permite
verificarea determinării). Presupunem 3 puncte cunoscute )1,1(1 yx )2,2(2 yx )3,3(3 yx ,
punctul nou ),( pypxP şi distanţele D1-P , D2-P, D3-P, rezultate din măsurători (reduse la
planul de proiecţie ), fig.1.
În triunghiul 1-2-P, latura D1-2, poate fi determinată din coordonate, iar laturile D1-P ,
D2-P, sunt cunoscute din măsurători. Cu aceste elemente se calculează semiperimetrul cu:
Formula lui Heron: ))()(( cpbpappS , unde2
cbap
,(semiperimetrul)

19
bc
cpbpA ))((
2sin
bc
appA )(
2cos
rezultând unghiurile şi în continuare se vor calcula coordonatele punctului nou, P prin
metoda intersecţiei înainte, metoda radierii sau prin intersecţie de distanţe.
APtgAXPXAYPY )('
BPtgBXPXBYPY )("
Relaţii utilizate:
- calculul orientării între punctele vechi A şi B:
AXBX
AYBYarctgAB
- calculul orientărilor între punctele vechi şi punctul
nou:
ABAP
GABBPBABP 200
APtgBPtg
BPtgBXAPtgAXBYAYPX
- Calculul punctului nou prin metoda radierii:
- PPP
DXX
111'cos
PPPDXX
222'cos
- PPP
DYY
111'sin
PPPDYY
222'sin
-
4.1.2 Calculul distanţelor şi orientărilor provizorii în reţea
După determinarea coordonatelor provizorii ale punctelor noi, pe baza acestora se
calculează distanţele şi orientările provizorii, cu relaţiile cunoscute.
4.2.Compensarea reţelelor de trilateraţie prin metoda măsurătorilor indirecte ponderate
4.2.1. Aspecte ale ecuaţiilor de corecţii şi calculul ponderilor
- ponderile pot fi calculate cu relaţia iD
Dipsau
Dsip min
2)'(
1 unde '
Ds este
eroarea medie a seriei de observaţii efectuate asupra laturii respective,iar în lipsa unor
prelucrări prealabile ale observaţiilor se poate estima o pondere a fiecărei distanţe
măsurate cu cea de a doua formulă unde minD este lungimea celei mai mici laturi
măsurate din reţea, care va primi ponderea 1.

20
De asemenea valorile provizorii vor primii corecţii care adăugate la acestea vor da valorile
cele mai probabile ale parametrilor.
idXXiX jdXjXjX
(1)
Valorile cu care se modifică coordonatele se numesc creşteri de coordonate şi se
notează cu dX, respectiv dY.
Astfel vom obţine:
)( *0
0
0
0
0
0
0
0
0
ijiji
ij
ij
i
ij
ij
ij
ij
j
ij
ijD
ij DDdYD
YdX
D
XdY
D
YdX
D
Xv
(2)
Sau efectuând calcule:
)(sincossincos *00000
ijijiijiijijjij
D
ij DDdYdXdYdXv (3)
Unde ijij
Dşi se calculează din coordonatele provizorii ale punctelor.
Astfel cu notaţiile de mai sus obţinem:
- DijliBijdYiAijdXBijdYjdXijAD
ijv (4)
Relaţia (4) reprezintă ecuaţia de corecţie pentru o distanţă măsirată între două puncte
noi ,,i ,, şi ,,j,, , iar ij ij ijl D D , (5)
ijD -distanţa provizorie, calculată din coordonate provizorii
ijD -distanţa măsurată
Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între un punct vechi ,,i,, şi un
punct nou ,,j,,
DijljBijdYjdXijAD
ijv (6)
Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între un punct nou ,,i,, şi un
punct vechi ,,j,,
DijliBijdYiAijdXD
ijv (7)
Între două puncte vechi nu se fac măsurători de distanţe.
Distanţe reduse la planul de proiecţie:

21
Se consideră două puncte din reţeaua geodezică "i" şi "j", între care s-au efectuat măsurători
pentru determinarea distanţei. Cu valoarea măsurată (Dij*) şi valoarea provizorie (Dij
0),
determinată din coordonate provizorii, se poate scrie o relaţie de următoarea formă:
D
ij ilj ij ijD v D dD (8)
unde vijD reprezintă corecţia, ce se va determina prin prelucrare, care adăugată valorii măsurate
va rezulta valoarea compensată (cea mai probabilă), iar dDij reprezintă variaţia distanţei funcţie
de variaţia coordonatelor plane ale punctelor între care s-a efectuat măsurătoarea. Dacă se are
în vedere relaţia (9), care exprimă variaţia distanţei funcţie de variaţia coordonatelor plane, şi
că termenul liber al ecuaţiei(8), se determină cu relaţia (12), atunci se pot exprima formele
ecuaţiilor de corecţie pentru o distanţă măsurată între două puncte cu relaţiile (13),(14) şi (15).
ij ij j ij j ij i ij idD A dx B dy A dx B dy
(9)
Cu Aij, Bij s-au notat coeficienţii de distanţă, şi se exprimă cu ajutorul relaţiilor (10) şi (11).
0cosij ijA (10)
0sinij ijB (11)
Forma termenului liber:
0D
ij ij ijl D D (12)
Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între două puncte noi "i" şi "j":
D D
ij ij j ij j ij i ij i ijv A dx B dy A dx B dy l
(13)
Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între un punct vechi "i" şi un punct nou
"j":
D D
ij ij j ij j ijv A dx B dy l (14)
Forma ecuaţiei de corecţie pentru o distanţă măsurată între un punct nou "i" şi un punct vechi
"j":
D D
ij ij i ij i ijv A dx B dy l (15)
Între două puncte vechi nu se fac măsurători de distanţe.
Stabilirea ponderilor măsurătorilor geodezice.
În relaţia (16), pentru o prelucrare cât mai corectă, matricea ponderilor ar trebui să fie o
matrice plină, însă determinarea elementelor dreptunghiulare (pij şi, respectiv, qij cu i≠j) nu este
întotdeauna posibilă.

22
minTv pv (16)
În cazul măsurătorilor independente prelucrarea se efectuează sub condiţia (17), adică
matricea ponderilor devine o matrice diagonală (pij=0, pentru i≠j), ceea ce uşurează foarte mult
calculele.
minpvv (17)
Pentru măsurătorile unghiulare orizontale ponderile pot fi determinate prin aplicarea
relaţiei (18), iar pentru distanţele măsurate relaţia (19).
2( ' )ij
ij
constp
s
(18)
2( ' )
D
ij D
ij
constp
s (19)
Cu sij'α s-a notat abaterea standard a unei direcţii unghiulare orizontale măsurate şi se
determină cu relaţia (20), iar cu sij'D s-a notat abaterea standard a unei distanţe măsurate şi se
determină cu relaţia(21).
2
2
/
( ' )
'
dorit mcc
ij cc ccij m
D
ij mm mm mm km ij km
Ss s
D
s a b D
(20)
(21)
unde:
sα - precizia aparatului pentru măsurarea direcţiilor unghiulare orizontale, exprimată în secunde
(ex: sα = 5cc);
ρcc = 636620cc;
sdorit - precizia finală urmărită, exprimată în metri (ex: sdorit = 0.001m);
a, b- constantele aparatului pentru măsurarea distanţelor exprimate în mm, respectiv mm/km
(ex: sij'D = 2mm + 2ppm).
4.2.2. Ecuaţii de distanţe cu coeficient de scară
Scara unei reţele geodezice este dată de punctele vechi care alcătuiesc reţeaua. Astfel,
pentru determinarea unei nnoi reţele geodezice planimetrice, care se sprijină pe cea veche şi în

23
care au fost efectuate determinări de distanţe, scara instrumentului de măsurat distanţe diferă
de scara reţelei. În acest caz este necesar ca valorile măsurate să se aducă în scara reţelei
gepdezice prin introducerea unei noi necunoscute pentru acest coeficient de scară. (atunci
când precizia o impune este posibil să se aducă scara reţelei în scara instrumentului de
măsurat distanţe, acesta măsurând măsurând cu o precizie superioară celei asigurate de vechea
reţea).
Forma ecuaţiei de corecţie este:
6( )(1 10 )D
ij ij ij ijD v m D dD (22)
m-coeficientul de scară, produsul 610D
ijv m , se elimină fiind considerat a avea o valoare
prea mică, aproximativ egală cu zero, obţinem:
610D
ij ij ij ij ijv dD D m D D (23)
Rezolvarea sistemului normal de ecuaţii:
Pe baza coeficienţilor calculaţi pentru necunoscutele sistemului liniar de corecţii se va
întocmi matricea coeficienţiilor, matricea A. Plecând de la forma generală, matricială a
ecuaţiilor de corecţii
lAxV (24)
unde avem de-a face cu un sistem compatibil,nedeterminat, luând în considerare notaţiile:
v – vectorul corecţiilor măsurătorilor
A – matricea coeficienţiilor ecuaţiilor de corecţii
x – vectorul creşterilor de coordonate(necunoscutelor)
l – vectorul termenilor liberi,
Aplicând metoda celor mai mici pătrate VtpV→ min, se obţin relaţiile de calcul pentru
vectorul creşterilor de coordonate şi pentru vectorul corecţiilor.
Cu ajutorul matricei N, matricea sistemului normal , se poate determina vectorul
mărimilor necunoscute.
PAAN T T TA PAx A Pl 0
1 Tx N A PL
V Ax l (25)
Sistemul normal este un sistem compatibil, determinat, deci valorile necunoscutelor pot fi
determinate unic.

24
Valorile compensate se determină adaugând la valorile provizorii soluţiile sistemului:
Calculul indicatorilor de precizii:
Orice prelucrare a observaţiilor efectuate într-o reţea geodezică se încheie cu calculele de
evaluare a indicatorilor de precizie.
abaterea standard a unitatii de pondere:
0
TV P Vs
m n
(26)
unde:
m - numărul de măsurători
n - numărul de necunoscute
abaterea standard a unei măsurători compensate:
0
mij
i
ss
p (27)
abaterea standard a necunoscutelor:
0i i ix x xs s q
0i i iy y ys s q (28)
abaterea standard de determinare a poziţiei punctului:
2 2
i i ip x ys s s (29)
abaterea standard pe reţea:
ip
t
ss
n
(30)
unde n – numărul de puncte noi
Elipsa absolută
Poziţia planimetrică a punctului (determinat în urma compensarii prin metoda celor
mai mici pătrate), depinde de doi parametri: x si y. Deoarece erorile medii pătratice x si y ,
îşi modifică valorile la o schimbare de reper (o rotaţie a axelor) ceea ce produce o
uniformitate în estimarea preciziei, este necesar a se găsi un invariant care să depindă numai
de precizia de măsurare a elementelor reţelei şi de configuraţia acesteia. Acest invariant este
elipsa erorilor.

25
Această nouă noţiune generalizează noţiunea de interval de încredere din spaţiul cu o
dimensiune la cea de domeniu de încredere, valabilă pentru spaţiul cu două dimensiuni.
Elipsa absolută
Fie un punct Pj de coordonate (Xj,Yj), ale cărui coordonate au fost obţinute în urma
compensării. Totodată s-a obţinut şi blocul bidimensional:
j j j j
j j j j
x x x y
jj
y x y y
q qQ =
q q
(31)
bloc extras din matricea generală a cofactorilor : 1 NQxx . (32)
Elementele elipsei erorilor vor fi :
- semiaxele elipsei:
0 1a =S λ - semiaxa mare
(33)
0 2b =S λ - semiaxa mică
-unghiul de orientare: orientarea axei mari a elipsei erorilor, în raport de axa x (îndreptată
spre direcţia nord) si se determină cu relaţia:
yyxx
xy
q2arctg
2
1
(34)
unde:
22
2,1 42
1
2xyyyxx
yyxxqqq
(35)
Valoarea unghiului de orientare se va stabili astfel:
xyq > 0 xyq < 0
xx yy(q -q ) > 0 o < j < 50g g 150 200 gg
xx yy(q -q ) < 0 g g50 < j <100 100 150 g g

26
Elipsa erorilor poate fi utilizată pentru:
determinarea domeniului de încredere al poziţiei planimetrice a coordonatelor
punctului;
determinarea direcţiilor după care eroarea are valori extreme (maxim şi minim);
determinarea erorii pe orice direcţie (determinată analitic sau grafic);
optimizarea reţelei geodezice – măsurători sau a configuraţiei pentru obţinerea
unor elipse omogene sau izotrope.
schiţa unei reţele de tilateraţie
reţele omogene, acele reţele la care elipsele tuturor punctelor sunt egale;
reţele izotrope, elipsele devin cercuri;

27
5. Verificarea caracterului aleator
Compensarea măsurătorilor geodezice şi analiza statiscă a rezultatelor se bazează pe un
concept esenţial şi anume caracterul aleator (ìntămplător) al erorilor de măsurare. Acest
concept este destul de larg şi din această cauză este destul de dificil să se stabilească criterii
pentru verificarea caracterului aleator.
5.1. - Testul Young
R. L. Young (1941) a sugerat că în detectarea caracterului nealeator statistica 1
2 2
1
1
1( )
1
n
i i
i
x xn
(36)
este suficient de puternică pentru a putea fi folosită.
Ţinând cont de estimarea dispersiei unei populaţii normale vom obţine:
22
2E
şi
22
nlim D = 0
2
(37)
Statistica 2δ este numita şi media patratică a diferenţelor succesive, fiind introdusă de
către Bellinson, von Neumann, Kent şi Hart („Prelucrarea satatistică a datelor balistice”).
Pentru testarea caracterului nealeator este folosită statistica:
2
2S
(Von Neuman 1941) (38)
Statistica compară doi estimatori ai dispersiei teoretice în cazul repartiţiei 2N μ, σ .
Valorile critice ale statisticii (criticθ ) au fost tabelate de Hart (1942).
În tabelul respectiv pentru coeficientul de risc = 0.05 şi =0.01 sunt calculate
valorile critice inferioare (c.i. n,αθ = θ ) si valorile critice superioare (
c.s. n,αθ = θ ).
Decizia de acceptare a ipotezei nule (H0), că selecţia are un caracter nealeator se ia dacă:
calc. c.i.θ θ sau calc. c.s.θ θ (39)
dacă:
c.i. calc. c.s.θ θ θ (40)
Se respinge ipoteza nulă şi se acceptă ipoteza alternativă şi anume că valorile selecţiei
respective au un caracter întamplător.
Pentru cazul în care volumul de selecţie n > 25, statistica ' θθ = 1-
2, este repartizată
normal 2
n - 2N 0,
n -1
. În acest caz statistica se calculează cu relaţia:
2'
calc. 2
δθ = θ =
2S (41)

28
Se compară cu valoarea critică
critic n,α α 2
n - 2θ =θ =1- k
n -1
(42)
Dacă calc. criticθ θ se respinge ipoteza caracterului aleator. În caz contrar se acceptă ipoteza
alternativă cu riscul şi anume valorile au un caracter intâmplator.
Prin verificarea caracterului aleator a datelor experimentale pot fi depistate erorile
sistematice ale acestora. Cunoscând faptul că doar erorile întâmplătoare poartă caracteristicile
variabilelor aleatoare, prezenţa erorilor sistematice are o influenţă nedorită asupra distribuţiei
de studiat.
Testul Young
Verificarea caracterului aleator
Nr crt/Σ X XM-X (XM-X)2 Xi+1-Xi (Xi+1-Xi)2
1 -93,55 93,55 8750,71 5,60 31,34
Σ= 3E-09 0,000 120923,89 6718,62
XM= 8E-11 3023,10 167,97
S2=
δ2=
θ=
θ'=
r=
Dacă θ' < r avem un caracter aleator al erorilor.

29
6. COMPENSAREA REŢELELOR LIBERE
Pentru încadrarea unei reţele geodezice într-un anumit sistem de coordonate sunt necesare un
nr. de elemente fixe, (DATUM).
Dacă aceste elemente lipsesc în totalitate sau parţial, atunci reţeaua respectivă se numeşte
reţea liberă. În funcţie de numărul elementelor iniţiale (fixe), reţelele geodezice pot fi
clasificate astfel:
a) reţele libere
b) reţele legate
c) reţele constânse
a)
b)
c)
1
2
4 3
1 2
3 4
Reţele 1D
Reţele 2D-triangulaţie
Reţele 2D-trilateraţie
A 1 2
3
4
avem un nr. strict de
elemente fixe pt. a încadra
reţeaua într-un sistem de
coordonate dat
A 1 2
3
4
avem un nr. excedentar de
elemente fixe pt. a încadra reţeaua într-un sistem de
coordonate dat
B B
C

30
A (X,Y,H)
B (X,Y,H)
A' (X,Y)
B' (X,Y)
( )
( )
( )
v Ax l
r A h
r A h
r A p
În cazul reţelelor libere rangul matricei A<h, fie r=p ,atunci h-p=d ceea ce reprezintă defectul
matricei.
Astfel în cazul reţelelor de nivelment, 1
1D
d
la trilateraţie 2
3D
d
la triangulaţie 2
4D
d
iar cele spaţiale 3
7D
d
Compensarea reţelelor libere prin metoda Mittermayer (1971)
Fie un sistem liniar ( )Ax l p r A p h (6.1)
iar sistemul normal corespunzător
( , ) ( , ) ( , )
0
( )
( ) min ; ;
n
p p
T T
T
T
h n n n n h
A PA x A Pl
N A PA
D N A P A h h
Trang N r pr A r AP
(6.2)
unde p<h, matricea N este singulară, deci determinant N=0
n
F
i
g
u
r
ă
1
h
A
A
P
h
d

31
Pentru rezolvarea problemei reţelelor libere se utilizează în această metodă condiţia
suplimentară
minTx x (6.3)
aşadar avem o problemă de minim condiţionat
0
min
T
T
Nx A Pl
x x
Folosim funcţia auxiliară Lagrange
2 min (6.4)
0
0
2 2 02 0 (6.5)
2 0
0 (6.6)
0
(6.7)(6.6) int (6.5)
(6.8)
T T T
T
T
T TT T
T
T
T
T
T
T
T
x x k Nx A Pl
x
k
x Nkx x k N
x Nkx
Nx A Plk
Nx A Pl
NN k A Pl
k NN A Pldacă în roducem
x N NN A Pl
Şi produsul (NN) are determinantul egal cu zero,adică din(NN)=hxh, iar r(NN)=p
NN pseudoinversă inversă generalizată
Matricea NN se calculează astfel: din matricea NN se extrage matricea T, se inversează
1T , apoi aceasta se bordează cu "d"linii şi "d"coloane
egale cu zero.
iar x se determină cu relaţia (6.8) , v=Ax+l, se calculează corecţiile.
d p
d
T
h
T p
p
d
0 0 0 0 0 0 0
0
0 T-1 =(NN)+
0
0

32
Calculul preciziilor:
Din relaţia (6.8), parametri x se determină printr-o transformare liniară a termenilor liberi l.
Y=Ax, iar Dispersia:
2 10
2
0 ( )
( )
0 ( )
0
( )
( ) ( ) ( ) ( )
( ) (6.9)
( ) ( )
(6.10)
i ii
T
T
P
x
x
x x
D Y AD x A
D x N NN A P D l PA NN N
D x Q
Q N NN N NN N
Q
pvv
n h r
Metoda Peltzer
La sistemul normal 0 1TNx A Pl se adaugă încă d ecuaţii de condiţie între parametri
( , ) ( ,1)
( , ) ( , )
0
0 0
d h h
T T
n h h d
G x
A G NG
Acest caz poate fi tratat prin metoda ecuaţiilor indirecte
Matricea G în cazul reţelelor planimetrice de triangulaţie are forma:
( , )
1 1 2 2
1 1 2 2
1 01 0 1 0
0 10 1 0 0d h
k k
k k
Gx yx y x y
y xy x y x
Ecuaţii de condiţie
1
1
1
1
1 2
0
0
( 0
( 0
:
0
0
h
i
i
h
i
i
h
i i i i
i
h
i i i i
i
k
dx translaţia pe x
dy translaţia pe y
x dx y dy scara
y dx x dy rotaţia
verificare
dx dx dx
Gx
1
1
2
2
k
k
dx
dy
dx
dyx
dx
dy
La trilateraţie scara diferă

33
7. PRELUCRAREA MĂSURĂTORILOR GEODEZICE
7.1 Modelul Gauss Markov
In general în reţelele geodezice de urmărire , pentru determinarea clară a reţelei sunt preluate
mai multe măsurători decât numărul strict necesar. Acest lucru are la bază următoarele motive :
- creşterea acurateţei ;
- protejarea observaţiile de erorile grosolane .
Estimarea parametrilor este realizată în general în conformitate cu metoda pătratelor minime .
Conexiunea funcţională între observaţii şi parametrii necunoscuţi şi caracteristicile statistice
ale observaţiilor sunt descrise în modele . Pentru a transforma relaţiile complexe ,rezultate din
măsurători în lumea reală , în unele uşor şi clar accesibile sunt folosite modele liniarizate.
In cazul analizei deformaţiilor , parametrii necunoscuţi sunt de obicei coordonate ale
punctelor , ale căror mişcări caracterizează deformaţiile obiectului urmărit sau dimensiunile
geometrice şi fizice care descriu procesul de deformaţie.
Mereu , relaţiile neliniare dintre observaţii şi parametrii necunoscuţi sunt liniarizate cu
ajutorul dezvoltărilor în serie Taylor, în care termenii de ordin doi sau mai mare pot fi neglijaţi dacă
se lucrează cu valori aproximative bune.
Gauss Markov este un model matematic liniar compus dintr-o parte funcţională şi una
stohastică.
Modelul funcţional descrie relaţia matematică-fizică dintre observaţii şi necunoscute , iar
modelul stochastic defineşte caracteristicile statistice ale observaţiilor .
llll Q
xAvl
2
0 (7.1)
l(n, )1 = vectorul termenilor liberi (observaţiilor) ;
v(n, )1 = vectorul corecţiilor ;
A(n, u) = matrice design a modelului funcţional;
x(u, )1 = vectorul parametrilor necunoscuţi ;
ll (n,n) = matricea de varianţă-covarianţă a observaţiilor ;
llQ (n,n) = matricea cofactorilor observaţiilor ;
2
0 = varianţa unităţii de pondere ;
n = numărul de observaţii ;
u = numărul de parametrii (necunoscute) .
Metoda pătratelor minime afirmă că :
i iˆE{x } x (7.2)
ixs min , i ....u 2 1 (7.3)
Pentru estimarea funcţională şi stohastică a parametrilor este format următorul model :
ll
ˆ ˆl v l A x
P Q
1 (7.4)
l̂(n, )1 =vectorul observaţiilor compensate ;

34
x̂(u, )1 = vectorul valorilor estimate ale parametrilor;
P(n, n) = matricea ponderilor observaţiilor .
Suma pătratelor corecţiilor ponderate , conform metodei pătratelor minime , trebuie să fie
minimă:
Tv Pv min (7.5)
Această condiţie conduce la următoarea formă a ecuaţiilor normale :
T T
T
ˆA PA x A Pl
ˆA PA N N x n
(7.6)
Din moment ce matricea design A are de obicei un defect de rang , datorat insuficienţei
datumului geodezic definit de observaţii, inversarea matricei normale nu poate fi făcută direct, ci
doar cu ajutorul unei inverse generalizate.
x̂ N n (7.7)
După determinarea parametrilor necunoscuţi şi a corecţiilor, sunt calculate valorile cele mai
probabile ale observaţiilor şi ale necunoscutelor :
l̂ l v
ˆ ˆX X x
0
(7.8)
Varianţa unităţi de pondere este dată de relaţia :
Tv Pv
sn u
E{s }
2
0
2 2
0 0
(7.9)
Varianţele parametrilor şi ale corecţiilor sunt exprimate de :
xx xxs s N s Q 2 2 2
0 0 (7.10)
v vv
T
vv ll
s s *Q
Q Q A N A
2 2
0 (7.11)

35
7.2 Defectul de datum
Pentru problemele practice , sarcina măsurătorilor geodezice constă în determinarea
coordonatelor punctelor selectate . Observaţiile nu conţin , în general, direct informaţii asupra
coordoatelor, ci furnizează mai degrabă informaţii cu privire la situaţia relativă, reciprocă a
punctelor, aşa numita geometria internă a reţelei .
Transformarea din informaţiile cu privire la situaţia relativă în coordonate într-un sistem se
poate realiza în diferite moduri, problemă denumită problema datumului .
Compensarea unei reţele poate fi realizată, ca:
- reţea neconstrânsă;
- reţea liberă cu : minimizarea totală sau parţială a urmei matricei sistemului normal;
- reţea constrânsă .
Legătura apriorică lipsă între observaţii şi coordonate se concretizează ca singularitate a
matricei design A . Această singularitate este reprezentată de către defectul de datum , d . Pentru
diferite tipuri de reţele, valoarea defectului este indicată în tabelul 7.1 .
Tabel 7.1 : Defectul de datum
Dimensiunea
reţelei Tipul reţelei Observaţiile
Defectul de
datum Grade de libertate
1 Reţea de
nivelment diferenţe de nivel 1 - 1 translaţie
2 Reţea
planimetrică
distanţe şi azimute 2 - 2 translaţii
distanţe sau distanţe şi direcţii 3 - 2 translaţii
- 1 rotaţie
direcţii, relaţii între distanţe sau ca
la d=3 cu factor de scară
necunoscut
4
- 2 translaţii
- 1 rotaţie
- 1 factor de scară
3 Reţele
spaţiale
distanţe şi distanţe zenitale sau
distanţe şi direcţii orizontale sau
distanţe, direcţii orizontale şi
distanţe zenitale sau distanţe şi
diferenţe de nivel măsurate
geometric
4 - 3 translaţii
- 1 rotaţie
direcţii orizontale şăi distanţe
zenitale sau ca la d=4 inclusiv
coeficient de scară
5
- 3 translaţii
- 1 rotaţie
- 1 factor de scară
distanţe 6 - 3 translaţii
- 3 rotaţii
ca la d=6, cu factor de scară
necunoscut 7
- 3 translaţii
- 3 rotaţii
- 1 factor de scară
7.3 Compensarea reţelelor libere – minimizarea totală a urmei matricei normale
Este realizată o stocare a geometriei interne a reţelei pe coordonatele tuturor punctelor. Dacă
se folosesc toate punctele reţelei pentru stocare , este făcută o minimizare totală a urmei; dacă
doar unele puncte sunt folosite , atunci realizată o minimizarea parţială .
In timpul compensării reţelelor libere, singularitatea matricei normale N poate fi eliminată
folosind o matrice auxiliară G , care bordează matricea sistemului normal astfel :

36
T
XX
T T T
Q G G GN G
G G G G
11
0 0
(7.12)
Matricea G trebuie să îndeplinească condiţiile :
0ˆ
0
xG
GN
T (7.13)
Pentru o reţea de triangulaţie (d= 4) , matricea G are următoarea formă:
u,d
p p
p p
y x
x y
y x
x yG
... ... ... ...
y x
x y
1 1
1 1
2 2
2 2
1 0
0 1
1 0
0 1
1 0
0 1
(7.14)
Notaţiile ix şi iy din matricea G sunt valorile aproximative ale coordonatelor. Coloanele
matricei G corespund condiţiilor unei transformări Helmert :
- prima coloană : ix 0 ;
- a doua coloană : iy 0 ;
- a treia coloană : i i i ix y y x 0 ;
- a patra coloană : i i i ix x y y 0 .
Pentru cazul specificat (d=4), coloanele au următoarea semnificaţie :
- prima şi a doua coloană : translaţii în direcţiile x şi y ;
- a treia coloană : rotaţie ;
- a patra coloană : factor de scară .
Pentru o reţea de nivelment matricea G are forma :
u,dG
...
...
1
1
1
1
1
(7.15)

37
După extragerea matricei xxQ N din relaţia (7.12) , se calculează vectorul parametrilor :
Tx̂ N A P l (7.16)
O compensarea ca reţea liberă conduce la cea mai favorabilă acurateţe pentru reţea, ca şi cum
ar fi independentă de definirea datumului, deci putem vorbi despre o acurateţe internă .
O a doua posibilitate pentru determinarea matricei G este executarea unei analize spectrale a
matricei normale.
G constă , în acest caz , din vectorii proprii din N cu valorare proprie egală cu 0 .
T
T
T
xx u
u u
s
ss s ... s
......
s
11
22
1 2
0 0 0
0 0 0
0 0 0
0 0 0
(7.17)
7.4 Compensarea reţelelor libere - – minimizarea parţială a urmei matricei normale
In problemele de compensare , spre exemplu în cazul analizei deformaţiilor, este semnificativ
ca geometria internă a reţelei să fie stocată numai pe o parte a punctelor ei .
Stocarea începe cu coordonatele primului i punct . In locul matricei auxiliare G se foloseşte
matricea B . Aceasta este formată cu ajutorul matricei de selecţie E şi matricei G descrisă anterior
.
i iB E *G (7.18)
i
i
IE
0
0 0 (7.19), unde iI (i, i) este matricea unitate .
D
T
T
D
N GN B
BG
00
0 0
(7.20)