Newsletter Europarlamentar Ianuarie 2010

newsletter

Printre subiecte: * Rosia Montana * Auschwitz-Birkenau * Muncitorii sezonieri

* Atlantic Bluefin Tuna

Elevii Scolii nr 11 din Hunedoara, invitati de Daciana Sarbu in vizita la Bruxelles in decembrie 2009, protesteaza impotriva amenintarii cu inchiderea unitatii de invatamant, ca masura de “reforma” a educatiei impusa de actualul guvern.

Voi adresa Parlamentului European si Comisiei Europene rugamintea ferma de a lua in considerare interventia, de la nivelul forurilor de conducere ale UE, pentru a stopa ceea ce va fi, fara indoiala un dezastru ecologic si uman. Romanii din zona Rosia Montana sunt in egala masura europeni. Din pacate, nu li s-au oferit suficiente sanse de viitor, desi posibilitatile existau, turismul arheologic fiind doar una dintre ele (specialistii spun ca Rosia Montana ar putea deveni UNESCO World Heritage Site). Acum insa, lipsa lor de perspective, saracia lor sunt pe cale de a fi cumparate, pe un pret de nimic, de o companie lipsita de constiinta ecologica, beneficiind de complicitatea unui guvern gata sa faca tranzactii pe seama mediului inconjurator, daca pretul aurului este in crestere. Comisarul desemnat pentru portofoliul Mediului, intrebat la audieri, nu s-a angajat sa actioneze pentru scoaterea in afara legii a mineritului cu cianuri. Domnia sa a vorbit, ca si predecesorii sai, despre drepturile statelor membre de a actiona asa cum doresc, si despre posibila implicare a comisiei numai daca apar probleme de poluare transfrontaliera. Cred ca raspunsul Comisiei Europene trebuie sa fie unul mult mai ferm. Nu putem astepta sa aiba loc o noua catastrofa, pentru a actiona. Suntem Uniunea Europeana si ne consideram, pe buna dreptate, un deschizator de drumuri in domeniul protejarii mediului. Daciana Sarbu Cateva intrebari despre Rosia Montana

Cum e posibil ca, in 2009, o exploatare miniera cu cianuri sa fie auto-intitulata “minerit responsabil”, cand europenii renunta la cianuri si

condamna aceasta practica? Despre ce fel de responsabilitate vorbesc investitorii, din moment ce o

asezare intreaga va fi pulverizata? Cum poate fi acceptabil ca, in Uniunea Europeana, sa-ti propui sa distrugi o comunitate si mediul inconjurator pentru profit, numind asta “dezvoltare”?

Cine va raspunde pentru ravagiile create de o posibila reeditare a accidentului de la Baia Mare? Cine va plati pentru pagubele aduse sanatatii oamenilor si mediului?

De ce saracia oamenilor din zona devine o marfa pe care investitorii incearca sa o cumpere cu cinism? Cat de morala e folosirea, cu sange rece,

a fricii de criza economica, pentru profitul investitorilor? In ce stat civilizat avertismentele oamenilor de stiinta, ale Academiei,

sunt ignorate, dar consideratiile unui ministru despre “pretul aurului” sunt… la mare pret?

A crea cateva sute de locuri de munca, timp de cativa ani, si a pleca

ulterior, lasand in urma un desert, se cheama “binefacere” sau “crima”? Uniunea Europeana dicteaza ritmul mondial in protejarea mediului. Cum

ar putea permite in mijlocul sau o afacere care il va distruge cu buna stiinta?

In UE se cheltuiesc sume uriase pentru a descoperi leacul unor boli complicate. De ce sa crestem la Rosia Montana un cancer a carui

gravitate reala nici macar nu o putem anticipa? Statul roman este vinovat fiindca nu ofera o sansa acestei asezari, si

pentru ca institutiile sale slabe nu vor tine sub control desfasurarea proiectului. Oare investitorii ar avea curajul sa propuna un astfel de proiect in Germania, in Marea Britanie sau in Franta?

Rosia Montana poate deveni parte a patrimoniului UNESCO, datorita bogatiilor arheologice. Oare daca s-ar descoperi aur in gradinile palatului Versailles, sub Acropole in Atena, sau sub Venetia, investitorii ar fi dispusi sa le ingropati si pe acestea sub cianuri?

Rosia Montana trebuie sa intre pe agenda UE

“Oamenii de la Rosia Montana

sunt foarte saraci. Multi dintre

ei sunt flamanzi si disperati. Dar

acest proiect nu face decat sa le

cumpere cativa ani din viata,

aruncandu-i apoi deoparte,

probabil cu sanatatea distrusa”. Daciana Sarbu, pe http://dacianasarbu.wordpress.com/

Infernul pe care lumea nu are voie sa-l uite

Desi acea perioada din copilaria sa i-a influentat pentru totdeauna caracterul, viata si viitorul, Marta nu a putut vorbi despre ea, nici macar cu sora ei, timp de 50 de ani.

Abia dupa 1996 a inceput sa-si deschida sufletul, deschizand in acelasi timp o pagina de istorie catre ceilalti, in special in scoli si intalniri cu tinerii.

De ceva vreme, insoteste grupurile de vizitatori de la Auschwitz-Birkenau si le spune, detasat si aproape senin, povestea ei. Are puterea sa zambeasca, sa ne arate “patul” de ciment unde obisnuia sa doarma sau sa ne povesteasca despre jumatatea de felie de paine pe care o primeau in fiecare dimineata pentru a supravietui. Vorbeste parca despre un al personaj, sau despre o alta viata. Intre timp, a revenit acasa, in Israel, si traieste la Ierusalim alaturi de copiii sai.

Europa priveste astazi catre un viitor de care se teme, fiindca el e amenintat de spectrul crizelor economice, mediului deteriorat, imbatranirii populatiei, bolilor mai noi si fanatismelor mai vechi. Trecutul si cicatricile lui trebuie sa ramana insa o sursa la fel de mare de frica si de lectii. Iar umanitatea si forta cu care oameni precum Marta Weiss isi privesc destinul ne sunt utile tuturor, atunci cand alegem cauzele pentru care luptam sau devotamentul cu care o facem.

Miercuri, pe 27 ianuarie, cand s-au implinit 65 de

ani de la eliberarea lagarului nazist Auschwitz-

Birkenau, am cunoscut-o pe Marta Weiss.

Din fotografia alaturata, s-ar putea sa vi se para o

femeie obisnuita, de 50 si ceva de ani, cu alura de

ghid de muzeu sau poate de profesoara. N-ati

putea ghici, nici macar stand de vorba cu ea,

observandu-i vitalitatea si umorul tonic, ce drama

ascunde trecutul ei: Marta Weiss este

supravietuitoare a Holocaustului. La varsta de

zece ani, a trait mai multa durere si s-a luptat cu

mai multe pericole decat o facem, multi dintre noi,

intr-o viata intreaga.

Copil fiind, la sosirea in lagar condamnarea la

moarte i-ar fi fost semnata din start, daca nu i-ar fi

soptit cineva sa le strige paznicilor ca stie sa

coasa. Fraza, rostita in germana, a insemnat

salvarea ei: dovedindu-se utila, n-a mai mers

direct la moarte alaturi de ceilalti copii. A vazut

insa in jurul sau multe mame carora li se cerea sa-

si lase copiii in grija celor varstnici; ele se

supuneau, in speranta ca astfel ii salveaza, dar

fara a-i mai vedea vreodata…

Trecand cu bine de primul obstacol, a urmat insa

infernul: experimentele doctorului Mengele.

Prima data, s-a luptat sa scape, aruncandu-se din

camionul care transporta lotul de tineri recruti ai

sinistrului “inger al mortii”.

A doua oara, nu s-a mai putut eschiva si a suferit,

alaturi de ceilalti copii, injectii si tratamente care

pe cei mai multi dintre ei i-au rapus. Sora ei in

varsta de saisprezece ani, singurul sprijin si

singura amintire despre normalitate, s-a

imbolnavit grav. Victima a unor proceduri

primitive de sterilizare, ea nu a mai putut avea

copii niciodata. Atunci insa, in ianuarie 1945, viata

ei a depins doar de noroc – si de curajul nebun al

Martei. La vestea apropierii trupelor sovietice,

cand nemtii au inchis lagarul, toti bolnavii

nedeplasabili au fost lasati sa piara. Marta a ramas

sa-si ingrijeasca sora in tabara parasita,

supravietuind timp de o saptamana fara hrana.

Finalul e fericit. A urmat salvarea, emigrarea in

Australia, o casnicie fericita, trei copii si 14 nepoti

– adica normalitatea.

Nu transformati copiii in victime ale crizei!

Scrisoare deschisa

Am aflat cu surprindere, dintr-un apel disperat al unei doamne invatatoare, ca Scoala 11 din Hunedoara ar trebui sa-

si inchida portile, pentru a se comasa cu o alta scoala. Ii cunosteam deja pe unii dintre elevi, fiindca au fost invitatii

mei la Bruxelles in luna decembrie, ca premianti ai unui concurs de mediu. Fusesem parte a juriului convins de echipa

“Cavalerilor Verzi” ca merita finantare pentru protejarea Gradinii Castelului Corvinilor (emblema orasului

Hunedoara), pentru ecologizarea zonei, precum si pentru amenajarea curtii scolii lor.

Astazi, stirea ca scoala va fi desfiintata suna ca o replica dintr-o piesa de teatru absurd. Acolo functioneaza 24 de

clase, parintii au contribuit frecvent cu fonduri proprii pentru crearea unor conditii decente, iar acum se doreste

mutarea lor intr-o cladire mult mai mica, unde ar urma sa invete in total 900 de copii. Ei sunt prea mici sa-si

aminteasca educatia “in schimburi”; eu insa mi-o amintesc prea bine, si imi este aproape imposibil sa inteleg de ce, in

anul 2010, in Romania membra a Uniunii Europene, ar trebui sa ne intoarcem la conditii pe care le credeam

ingropate in trecutul comunist.

Nu cunosc nici principiile, nici intentiile din spatele reformei educatiei dorite de actualul executiv, dar stiu sigur ca

estimata inchidere a 5 din cele 10 scoli generale ale orasului Hunedoara nu se poate chema reforma, ci sacrificare,

cu buna stiinta, a viitorului copiilor hunedoreni.

Doamna invatatoare de la Scoala 11 care mi-a scris pentru a-mi semnala aceasta situatie spune asa: “scolile lor sunt

oglinda grijii pentru propriii copii”. Sunt de acord cu domnia sa. Daca mergeti inainte cu o astfel de decizie, nu

numai ca nu aratati grija fata de copii, dar dovediti ceva cu adevarat grav: cruzime si ignoranta.

Din moment ce exista fonduri pentru promovarea turismului, pentru primele imense din administratie sau pentru

bugetele enorme ale serviciilor secrete, nu se poate sa nu existe bani si pentru supravietuirea unor scoli pline de

copii. Niciun stat european nu sacrifica educatia, nici macar in fata celei mai cumplite crize economice. Nicio reforma

nu poate incepe cu inchiderea scolilor, comasarea claselor sau taieri din salariile profesorilor. Iar daca intr-

adevar reducerile de fonduri sunt inevitabile, atunci ele ar trebui facute rational, cu judecarea corecta a fiecarui caz in

parte.

Parintii elevilor de la Scoala 11 isi platesc taxele fata de comunitatea locala si fata de statul roman, si

asteapta in schimb ca si acesta sa-si faca datoria fata de ei. La fel se intampla cu milioane de alti parinti din toata

Romania. Va rog, stimati reprezentanti ai autoritatilor finantate de la bugetul de stat, sa va amintiti pentru cine

sunteti desemnati sa guvernati. Nu faceti din copii si educatia lor principalele victime ale crizei economice.

Daciana Sarbu, europarlamentar

Scoala nr 11 din Hunedoara,

in pericol de a fi desfiintata

Domnului Emil Boc, prim-ministru al Guvernului Romaniei Domnului Daniel Funeriu, ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului Catre Consiliul Local al Municipiului Hunedoara Catre Inspectoratul Scolar Judetean Hunedoara

Directiva privind muncitorii sezonieri – o prioritate pentru 2010

Daciana Sarbu a adresat o intrebare scrisa Comisiei Europene privind drepturile muncitorilor sezonieri. Daciana Sarbu atrage atentia asupra cazurilor de abuz la adresa acestor muncitori, solicitand CE elaborarea unei propuneri legislative – o directiva care sa reglementeze drepturile muncitorilor sezonieri – si intreband executivul european daca un asemenea demers se afla pe lista sa de prioritati pentru anul 2010.

“Extinderea Uniunii Europene spre est a dus la accesul liber pe piata muncii al cetatenilor din noile state membre, acces care nu se face sub cele mai bune auspicii din punct de vedere legal. De foarte multe ori, muncitorii sezonieri din agricultura sunt supusi la incalcari grave ale drepturilor omului sau muncesc ilegal, fiind de multe ori victime ale santajelor angajatorilor. Problemele cu care se confrunta sezonierii, din agricultura spaniola de exemplu, sunt numeroase si nu pot fi ignorate”, se arata in intrebarea scrisa.

Europarlamentarul subliniaza ca zeci de mii de romani lucreaza anual ca muncitori sezonieri in serele sau culturile agricole din Spania. “Mi s-au adus la cunostinta cazuri in care, dupa ce muncitorii ajung la destinatie, angajatorul nu mai respecta termenii contractului semnat in Romania. In contract li se promitea ca vor lucra 5 zile din 7, dar, in realitate sunt nevoiti sa lucreze 7 zile din 7, sunt platiti in functie de productivitate, adica in functie de numarul de ladite de fructe culese, care sunt mult mai mari decat si le-ar fi imaginat, traiesc in conditii mizere, in adaposturi fara apa calda sau caldura, in care impart camera si chiar patul cu alti muncitori”, exemplifica ea.

“In acest context, reiterez necesitatea acuta a adoptarii unui text legislativ la nivel european, care sa reglementeze drepturile muncitorilor sezonieri in agricultura si care sa dispuna de mecanismele necesare pentru stoparea abuzurilor la care acestia sunt supusi de catre angajatori. De asemenea, subliniez faptul ca este neaparata nevoie de masuri urgente pentru a limita manevrele ilegale pe care le fac intermediarii de pe piata fortei de munca europene”, mentioneaza deputata europeana.

Daciana Sarbu intreaba in acest context Comisia Europeana cand intentioneaza sa elaboreze o propunere legislativa in sensul celor de mai sus. Executivul comunitar este intrebat totodata daca crede ca o viitoare directiva referitoare la drepturile muncitorilor sezonieri ar putea sa se regaseasca pe lista sa de prioritati pentru anul 2010.

Un pradator vulnerabil

“In 20 de ani, 80% din resursele de ton au disparut. Tonul rosu este un simbol, fiindca se afla deja pe cale de disparitie. Doar interzicand consumul avem sansa de a salva aceasta specie. Abuzurile care distrug speciile de peste sunt o urgenta cumplita, si suntem datori sa le spunem oamenilor despre ele cat mai curand”.

Nu sunt cuvintele unui lider de ONG ecologist, ci ale unui bucatar. Olivier Roellinger, unul din marii reprezentanti ai scolii culinare franceze, chef de 3 stele Michelin, a renuntat la a gati ton rosu (bluefin tuna in engleza; thon rouge in franceza) in restaurantul sau inca de acum cinci ani. Astazi, face apel la toti colegii sai si la consumatori deopotriva sa puna in balanta pericolul disparitiei acestei specii atunci cand isi planifica meniul. Un alt chef renumit, Gerald Passedat, nu mai serveste ton la restaurantul sau din Marsilia de doi ani, desi gateste 70 de specii de peste pe an. “Imi place sa folosesc tipuri de peste mai putin cunoscute, pentru gusturile diferite, dar si pentru a ajuta biodiversitatea”, spune el; aceasta pentru ca disparitia tonului rosu inseamna si dezechilibarea ecosistemelor, specia fiind un pradator important.

Am discutat, in cadrul Intergrupului Parlamentului European pentru Bunastarea si Protejarea Animalelor, despre pasii necesari in plan politic pentru conservarea acestei specii. Dezastrul este inimaginabil, iar masurile trebuie sa fie foarte dure. Resursele de ton rosu mediteranean si est-atlantic au scazut substantial din cauza pescuitului excesiv, datorat la randul sau cererii enorme, venite in special din Japonia. In 2007, cantitatea totala pescuita a depasit de patru ori limitele admise. In Atlanticul de Vest, in ultimii 38 de ani populatia de ton rosu s-a redus cu 82%; chiar si cu interzicerea totala a pescuitului, specialistii anticipeaza ca ea nu se va regenera mai devreme de 2019.

In aceste saptamani se va decide pozitia comuna a Uniunii Europene la urmatoarea reuniune a CITES (Conventia asupra Comertului International al Speciilor Amenintate) din martie de la Doha; mai exact, se va hotari daca UE sprijina interzicerea totala a pescuitului si a comercializarii acestui tip de ton, prin listarea sa ca specie protejata. Ultimele semnale nu sunt incurajatoare. In septembrie, doar 21 de state membre au sustinut aceasta propunere, cele sase tari mediteraneene opunandu-se din motive care tin, evident, de economia interna. Chiar zilele acestea, ministrul francez pentru pescuit a anuntat ca tara sa nu este de acord cu interdictia privind pescuitul.

Pozitia UE e puternic subminata de interesele comerciale ale unora dintre statele membre. Actualul Comisar pentru pescuit reprezinta Malta, un actor proeminent pe piata europeana a tonului. Consiliul European ramane divizat. Comisia si-a anuntat in septembrie decizia de a sustine listarea tonului rosu ca specie amenintata, dar in ultima vreme pozitia sa a slabit. In noiembrie, Intergrupul a adresat Comisarului Dimas o scrisoare prin care ii ceream o atitudine ferma. Nu avem deocamdata un punct de vedere puternic al UE pentru conferinta CITES din martie. De aceea, presiunea publica, opiniile exprimate de oameni precum Olivier Roellinger, gesturile organizatiilor ecologiste sunt atat de importante.

Stiu ca in Romania furtunile politice primeaza intotdeauna, iar in absenta lor gasim mai ales subiecte… colorate si nu prea ne intoarcem privirea spre dezbaterile de mediu (cu unele exceptii, desigur). Dar, vorba unui pescar de ton citat de Time, suntem, cu totii, parte a problemei sau parte a solutiei. Fie ca suntem sau nu constienti de asta.

Raport de activitate europarlamentara Ianuarie 2010

17 amendamente depuse:

4 amendamente la Carta Verde privind gestionarea deseurilor biologice.

2 amendamente privind farmacovigilenta

11 amendamente la Rezoluţia privind combaterea împreuna a schimbărilor climatice - pentru o strategie coordonată EU - LAT, in cadrul negocierilor de la Copenhaga , pt care Daciana Sarbu a fost raportor din umbra

intrebare scrisa catre Comisie si Consiliu, despre crearea de noi locuri de munca pentru populatia ocupata in sectorul tutunului (aproximativ 250.000 de locuri de munca sunt amenintate cu desfiintarea)

intrebare scrisa catre Consiliu, privind finantarea pentru adaptarea la schimbarile climatice

intrebare scrisa catre Comisie, pe tema standardelor in privinta mediului si ale drepturilor omului in stabilirea acordurile comerciale

3 interventii in plenul Parlamentului European, printre care si luarea de pozitie privind prioritatile post-Copenhaga

motiune pentru rezolutie privind stabilirea unui cadru organizat pentru produsele homeopate

declaratie scrisa pentru interzicerea pescuitului de ton (Atlantic Bluefin Tuna), specie aflata in pericol de disparitie

“Femeile provenite din medii defavorizate au nevoie de sprijin din partea statului” Interviu acordat presaonline.com

Reporter: Ce presupune din punctul Dvs de vedere functia de europarlamentar? D.S.: Pentru mine, inseamna sa-ti reprezinti corect si eficient cetatenii. Sa urmaresti cu atentie care sunt asteptarile lor, care sunt prioritatile Romaniei pe domeniile de care te ocupi si nu numai, care sunt optiunile cele mai bune in privinta fiecarui vot, cum poti contribui la imbunatatirea legislatiei europene astfel incat tara ta sa aiba de castigat. Inseamna deci comunicare permanenta cu oamenii si o buna conectare la dezbaterile europene. Reporter: V-ati confruntat cu nemultumiri in activitatea Dvs? D.S.: Bineinteles ca apar nemultumiri, fiindca nu exista mereu premisele sau oportunitatile pentru a pune in practica toate planurile si toate prioritatile. Dar importanta e perseverenta. Reporter: Ce inseamna pentru Dvs sintagma, Romania-stat european ? D.S.: Acest lucru depinde in primul rand de hotararile care se adopta si de politicile care se aplica la nivel national, guvernamental. Ritmul schimbarilor nu poate fi decis pe plan european. Daca aici, acasa, se pun in pratica programele necesare, daca se respecta strict reglementarile europene, daca banii sunt directionati eficient acolo unde e nevoie de ei, atunci treptat ne vom apropia de standardul de viata european. Reporter: Cum este privita Romania la ora actuala, in cadrul Parlamentului European? D.S.: Ca un nou stat membru asteptat sa se exprime mai puternic pe plan european. Reporter: Ce planuri are Parlamentul European pentru tara noastra? D.S.: Parlamentul European nu poate avea „planuri" pentru un stat sau altul. Legislatia europeana se aplica in toate statele membre, desi in comisiile de specialitate pot avea loc si dezbateri centrate pe aspecte sau cazuri dintr-o tara sau alta - menite sa aduca mai multa lumina asupra unor subiecte. Anul trecut, de exemplu, am reusit sa aducem Comisia de Mediu a PE in Delta, pentru a incuraja Comisia Europeana sa elaboreze o strategie in privinta Dunarii. Anul acesta, vom incerca sa aducem Comisia de Agricultura, pentru ca europarlamentarii straini sa aiba o imagine mult mai clara asupra situatiei din Romania.

Reporter: Deseori ati vorbit despre imaginea femeii in presa romaneasca actuala. Care sunt aspectele pe care le urmariti in continuare pe acest subiect? D.S.: Mi se pare regretabil modul in care imaginea femeii este folosita adesea, in publicitate si uneori si in presa, cu un accent puternic pe aspectul sexual, fapt degradant si trivializant. In acest fel se perpetueaza stereotipuri negative si tendinta catre discriminare, catre diminuarea rolului femeii. Educatia si socializarea generatiilor tinere nu trebuie sa mai contina asemenea excese. Personal, cred ca nu putem permite jumatati de masura in acest domeniu. Copiii expusi astazi la asemenea reprezentari ale femeii devin adulti care tind sa trateze femeia ca pe un obiect (sexual sau nu). De aici si pana la violenta impotriva ei nu mai e decat un pas. De aceea am avut initiative legate de domeniul publicitatii, sustin in continuare campaniile impotriva violentei asupra femeii si nu ezit sa ma exprim public atunci cand se depasesc limitele in privinta discriminarii.

Reporter: Credeti ca reprezentati un model de urmat pentru femeile din Romania? Ce sacrificii a trebuit sa faceti pentru a va atinge telul? D.S.: Va contrazic, nu ma consider un model. Din punctul meu de vedere, adevaratul model este romanca provenita din medii defavorizate, eventual din rural, care porneste in viata cu sansa a doua, se lupta sa aiba o slujba, sa-si construiasca o familie, sa-si creasca un copil fara ajutor, sa faca fata dublei zile de munca (la serviciu si acasa), si care nu se plange si nu renunta niciodata. Acolo putem vorbi de sacrificii, in foarte multe cazuri de sacrificii zilnice. Sunt milioane de astfel de femei in Romania si cred ca ele sunt adevaratul model, pentru vointa, putere si tenacitate. Este o situatie pe care am ajuns, ca societate, sa o consideram normala, desi ea inseamna lipsa sanselor, inseamna o lupta adesea disperata. Consider ca aceasta categorie trebuie sa fie sprijinita mult mai mult, iar cand viata acestor femei va fi mult mai plina de oportunitati, atunci vom putea spune ca suntem o societate europeana. (Ioana-Alexandra Gavrilutiu)

Am asteptat conferinta de la Copenhaga cu multe sperante si acum privim in urma cu multe dezamagiri. Cel mai dureros esec este lipsa unui acord cu obligatii juridice, care ar fi concretizat angajamentul statelor impotriva incalzirii globale. Obiectivele cu care am pornit la drum nu au fost atinse. Ar fi trebuit sa tratam cu mai multa atentie problemele natiunilor in curs de dezvoltare, mai ales din Africa, daca dorim un acord larg. Au existat si realizari de care putem fi multumiti. Crearea Copenhagen Green Climate Fund va asigura finantare pentru adaptarea statelor mai sarace la incalzirea globala, in special pentru producerea de energie “curata”. Acceptarea oficiala, de catre economiile emergente, a co-responsabilitatii pentru efortul in privinta climei ne da speranta ca aceste tari se vor implica in viitorul apropiat. Esecul din decembrie trebuie sa insemne imboldul de a pregati mult mai bine pasii urmatori. UE trebuie sa-si mentina rolul dominant in actiunea privind clima, inclusiv in pregatirea viitoarei conferinte. Comisarul desemnat pentru Actiune in privinta Climei doreste un acord international de protejare a padurilor tropicale; este o prioritate, mai ales ca tema a generat consens la Copenhaga. Comisia trebuie sa lucreze pentru dezvoltarea mecanismelor care vor atasa padurilor tropicale o valoare financiara si care vor atrage capital occidental catre zonele protejate, asa cum se viza si in programul REDD al Natiunilor Unite. Monitorizarea internationala a actiunilor de mediere ar trebui de asemenea dezvoltata. Coordonarea inseamna eficienta. La Copenhaga, lipsa legislatiei in privinta climei in alte state – in special Statele Unite – a afectat sansele unui acord pentru reducerea emisiilor. Va trebui sa continuam sa dezvoltam si sa aplicam legislatia noastra in privinta climei, in timp ce alte state isi constituie propriile legi in materie. Trebuie sa sustinem intentia Comisarului desemnat de a include transportul rutier in Emissions Trading System, si sa incurajam International Maritime Organisation sa se implice in includerea transportului pe apa in ETS. Salut determinarea Comisiei de a a coordona sistemele cap-and-trade ale Uniunii Europene si Statelor Unite pana in 2015 – ar fi un pas crucial in cooperarea internationala pentru reducerea emisiilor globale. Un acord mai concret la Copenhaga ar fi fost esential. Dar si in lipsa acestuia putem progresa. Ceea ce vom realiza in lunile urmatoare, alaturi de organizatiile internationale si de tarile partenere, poate face diferenta dintre esecul de la Copenhaga si succesul din Mexic. (interventie in cadrul dezbaterii organizate in plenul PE de la Strasbourg, pe

tema concluziilor conferintei de la Copenhaga)

Cum puteti vorbi cu Daciana: Scrieti-i pe adresa:

Scrieti-i pe adresa: Rue Wiertz 60 B-1047 Bruxelles (Grupul Socialist din Parlamentul European) Sunati la: +40 726314081 (birou) +32 2 2845805 (Bruxelles); +33 3 88 1 75805 (Strasbourg) Trimiteti un fax la: +32 2 2849805 (Bruxelles); +33 3 88 1 79805 (Strasbourg) Trimiteti un email la: dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu dacianasarbu@yahoo.com Trimiteti un mesaj pe site: www.dacianasarbu.ro Intrati pe blog: dacianasarbu.wordpress.com

Lectii

post-Copenhaga