New Document Microsoft Word

90
PROTECTIA INTERNATIONALA A DREPTURILOR OMULUI 1. Izvoare. Scurta prezentare a tratatelor cu valoare generala din sistemul ONU 2. Subiecte. Tratarea unuia dintre tipurile de subiecte de drept international (stat, organizatie internationala inter- guvernamentala, individ) 3. Clasificarea drepturilor (cele 4 clasificari) 4. Dreptul la viata (vezi Pretty si Keenan, ambele impotriva Marii Britanii). Aspecte materiale si procedurale. 5. Nicio pedeapsa fara lege (vezi Mihai Toma impotriva Romaniei, dezbatuta pe larg la seminar) 6. Libertatea de exprimare (vezi Dalban impotriva Romaniei) 7. Libertatea de asociere (vezi PC Nepeceristi si, eventual, pentru 10... Sindicatul Pastorul cel Bun - hotararea nedefinitiva a Camerei) 8. Conditiile restrangerii drepturilor prev. de art. 8-11, prin prisma art. 53 din Conventie 9. Organele Consiliului Europei (daca se va da, se va da unul dintre ele) 10. Conventia Europeana. Elemente de noutate ale sistemului de protectie. Elemente novatoare ale Prot. 14 (se va da unul dintre cele doua) 11. Competenta CEDO (ratione personae/ratione materiae/ratione temporis) 12. Rangul Conventiei in ordinea juridica din Romania, pe baza disp constitutionale (art. 11 si art. 20 din Constitutie) 13. Mecanismul de control al executarii hot CEDO. Rolul Comitetului ministrilor (sistemul rezolutiilor, sanctiuni pe art 8). Rolul CEDO (art. 46, procedura pilot) 14. Obligatiile statelor ce decurg din hotararile de condamnare (masuri individuale, masuri generale) 15. Cauzele Vasilescu, Brumarescu, Dalban, Partidul Comunistilor nepeceristi. 1

Transcript of New Document Microsoft Word

Page 1: New Document Microsoft Word

PROTECTIA INTERNATIONALA A DREPTURILOR OMULUI

1. Izvoare. Scurta prezentare a tratatelor cu valoare generala din sistemul ONU2. Subiecte. Tratarea unuia dintre tipurile de subiecte de drept international (stat, organizatie internationala inter-guvernamentala, individ)3. Clasificarea drepturilor (cele 4 clasificari)4. Dreptul la viata (vezi Pretty si Keenan, ambele impotriva Marii Britanii). Aspecte materiale si procedurale.5. Nicio pedeapsa fara lege (vezi Mihai Toma impotriva Romaniei, dezbatuta pe larg la seminar)6. Libertatea de exprimare (vezi Dalban impotriva Romaniei)7. Libertatea de asociere (vezi PC Nepeceristi si, eventual, pentru 10... Sindicatul Pastorul cel Bun - hotararea nedefinitiva a Camerei)8. Conditiile restrangerii drepturilor prev. de art. 8-11, prin prisma art. 53 din Conventie9. Organele Consiliului Europei (daca se va da, se va da unul dintre ele)10. Conventia Europeana. Elemente de noutate ale sistemului de protectie. Elemente novatoare ale Prot. 14 (se va da unul dintre cele doua)11. Competenta CEDO (ratione personae/ratione materiae/ratione temporis)12. Rangul Conventiei in ordinea juridica din Romania, pe baza disp constitutionale (art. 11 si art. 20 din Constitutie)13. Mecanismul de control al executarii hot CEDO. Rolul Comitetului ministrilor (sistemul rezolutiilor, sanctiuni pe art 8). Rolul CEDO (art. 46, procedura pilot)14. Obligatiile statelor ce decurg din hotararile de condamnare (masuri individuale, masuri generale)15. Cauzele Vasilescu, Brumarescu, Dalban, Partidul Comunistilor nepeceristi.

1

Page 2: New Document Microsoft Word

I.SURSELE/ IZVOARELE DIDO. SISTEMELE INSTITUTIONALE (DR INSTITUTIONAL)

SURSELE DIDODupa natura lor, se disting 4 mari surse (importante sunt numai 3):

1. sursele conventionale2. sursele cutumiare (au o importanţă redusă)3. sursele jurisprudentiale4. alte surse (inclusiv soft law (dreptul „moale”))

1. Sursele conventionale (tratate)Există 2 criterii de clasificare: după conţinut şi după sfera geografică:

După conţinut (ratione materiae), tratatele sunt: generale : consacră toate drepturile omului si toate fiintele

umane speciale / specializate : se refera fie la o anumita categorie

speciala de drepturi fie la o categorie speciala de persoane protejate.

După sfera geografică (ratione loci, aplicabilitatea in spatiu) tratatele sunt:

universale (cu vocaţie universală) : orice stat are vocatie sa fie parte la ele

regionale: numai unele grupuri de state

Prin combinarea criteriul material cu cel teritorial rezultă 4 tipuri de surse conventionale:

1. sursele conventionale (tratate) universale generaleExistă 4 asemenea surse: Pactul international relativ la drepturile civile si politice (plus 2 protocoale facultative), si Pactul relativ la drepturile economice, sociale si culturale. Aceste pacte nu cuprind toate drepturile, ci doar drepturile civile si politice, respectiv cele economice, sociale si culturale.Declaratia Universala a Drepturilor Omului este „soft law”

si nu intră în această categorie

2. tratate universale specializateSe refera fie la anumite drepturi, fie la anumite categorii de persoane protejate. Cele mai importante surse universale specializate sunt: Conventiile ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, Convenţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei, Convenţia Naţiunilor Unite asupra torturii, Convenţia privind protejarea

2

Page 3: New Document Microsoft Word

drepturilor copilului, Convenţia privind protecţia lucrătorilor migranţi.

Surse universale specializate se regasesc in cadrul institutiilor specializate ale ONU (ex. UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinţă şi Cultură), OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii).

3. tratate regionale generaleExista 3 mari sisteme regionale, care au la baza cele 3 surse regionale generale (sistemul regional european, american si african)

Pentru sistemul regional european există 2 surse generale: a) Convenţia Europeana a Drepturilor Omului (drepturi civile si politice): plus 14 protocoale (15 tratate in total), din care numai cateva sunt aditionale, iar celelalte sunt de revizuire. În prezent, forma Convenţiei este data de revizuirea ei prin Protocolul 11 (in vigoare de la 1 noiembrie 1998).

Protocoale aditionale: P1, P4, P6, P7, P12, P13.Protocoale de amendare: P2, P3, P5, P8, P9, P10, P11Protocolul 14 nu este încă în vigoare.

b) Carta Sociala Europeana, în două forme: CSE initiala si CSE revizuita. Cand ratifica CSE revizuita, statele parti la cea initiala devin parte numai la CSE revizuita, iar CSE initiala inceteaza. Statele care ratifică pentru prima data CSE sunt obligate sa ratifice doar CSE revizuita.

Sistemul american – Carta interamericană a Drepturilor Omului

Sistemul african – Carta africană a Drepturilor Omului

4. tratate regionale specializate – ex. Conventia europeană impotriva torturii, Convenţia cadru pentru protectia minoritatilor nationale, convenţia privind drepturile omului si biomedicina, Convenţia privind protectia drepturilor omului in raport cu tratamentul automatizat al datelor. Romania a devenit parte si la Conventia privind drepturile omului si biomedicina, si la Protocolul aditional privind clonarea umana.

2. Sursele cutumiareÎn general, în materia DIDO, materia e codificată prin tratate. Multe din normele consacrate conventional au dobandit in acelasi timp valoare cutumiara, asa ca acestea sunt obligatorii in calitate de cutuma si

3

Page 4: New Document Microsoft Word

pentru statele care nu sunt parti la tratat. Oricum, cutuma in domeniul drepturilor omului nu aduce nimic nou fata de drepturile din tratate. Exemple: interzicerea scalviei, torturii, discriminării rasiale.

3. Sursele jurisprudentialeSursele jurisprudenţiale au un rol deosebit de important in DIDO. Toata practica/ jurisprudenta tribunalelor internationale specializate si a altor organe internationale, fie cvasijudiciare, fie parajudiciare, constituie sursa a DIDO (ex. jurisprudenta CEDO)Sistemul european este fundamentat atat pe dreptul continental (principalul izvor de drept este legea) cat si pe dreptul anglo-saxon (principalul izvor este jurisprudenta). În materia drepturilor omului, tratatele si jurisprudenta fac corp comun, alcatuind un „bloc de conventionalitate”.

4. Alte surse (inclusiv soft law)a) Surse interne cu forţă juridică propriu-zisă (obligatorii): Regulamentul CEDO, care este adoptat de Curte, nu este un tratat, dar este o sursa obligatorie a DIDOb) surse de „soft law” (declaratii, rezolutii, recomandari - acte politice si juridice care nu au valoare juridică deplină) (ex. Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

DREPTUL INTERNAŢIONAL INSTITUTIONAL AL DREPTURILOR OMULUI / INSTITUTIILE INTERNATIONALE DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUIInstituţiile de protecţie a drepturilor omului au rolul de a garanta aceste drepturi la nivel international

Tipurile de institutii internationale (2 criterii: geografic; natura organului implicat in protectia drepturilor omului)I. După criteriul geografic, exista 2 categorii de sisteme internationale de protectie a drepturilor omului: sistemul universal şi sistemele regionale. Sistemul institutional universal de protectie a drepturilor omului functioneaza in principal in cadrul ONU, dar si in cadrul institutiilor specializate din sistemul ONU (ex. UNESCO, OIM).II. După natura organului implicat în protectia internatională a drepturilo omului, se disting următoarele tipuri:

a) judiciare (curţi internaţionale)b) parajudiciare (organe independente care funcţionează în

tandem cu un organ judiciar – ex. Comisia Europeană a Drepturilor Omului)

c) cvasijudiciare (organe independete care funcţionează de sine-stătător)

d) nejudiciare (nu sunt compusr din membri independenţi, ci din reprezentanţi ai statelor)

4

Page 5: New Document Microsoft Word

Sistemul din cadrul ONU (onusian)

1. organe nespecializate in domeniul drepturilor omului, care au insa o anumita competenta in materie.

– Adunarea Generala a ONU – adopta declaratii, rezolutii,

tratate in materia drepturilor omului.

In sistemul ONU, adoptarea unei conventii este precedata de o rezolutie/ sursa de soft law, care are rolul de a „tatona” terenul (ex.: Declaratia ONU privind drepturile minoritatilor)

- Consiliul de Securitate – dupa 1990, in rezolutii, a legat pacea de respectarea drepturilor omului. Stă la baza Tribunalelor internationale pentru fosta Iugoslavie si Rwanda

-ECOSOC /Consiliul Economic si Social-Curtea Internationala de Justitie – jurisprudenta sa cuprinde si

trimiteri la drepturile omului

2. organele specializate (2 tipuri: organe conventionale şi organe interne)

A. Organele conventionale.

Aproape toate tratatele internationale in materia drepturilor omului isi creeaza un organ special de protectie (organele sunt „conventionale” pentru ca sunt create prin conventii internationale).

Exemple: Pactul international privind drepturile civile si politice

Comitetul Drepturilor Omului Convenţia privind discriminarea rasiala Comitetul pentru

eliminarea discriminarii rasiale Convenţia internatională privind eliminarea discriminarea faţă

de femei Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei

Convenţia impotriva torturiiComitetul impotriva torturii Convenţia drepturilor copiluluiComitetul drepturilor copilului

Aceste 5 „comitete” au ca trasatura comuna faptul ca sunt organe cvasijudiciare (adică sunt compuse din experti independenti, iar procedura in fata lor cuprinde elemente jurisdictionale).

B. Organele interne

5

Page 6: New Document Microsoft Word

Organele interne sunt create prin acte interne ale organizatiilor internationale. Exemple:

1. Comisia Drepturilor Omului - depinde de ECOSOC (organ principal)

2. Comisia Conditiei Femeii – depinde tot de ECOSOC.Aceste organe sunt comisii, nu comitete (adică sunt formate din reprezentantii statelor, şi nu din experti, ceea ce înseamnă că nu au un caracter cvasijudiciar).

3. Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale. Există un tratat (Pactul relativ la drepturile economice, sociale si culturale) care nu şi-a creat un organ conventional de control. Pentru a remedia aceasta lipsă, ECOSOC-ul a infiintat ca organ intermediar acest comitet. Comitetul este alcatuit din experti independenti dar, prin modul de constituire, este un organ intern.

4. Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului5. Inaltul Comisar ONU pentru refugiati

Organele interne, cu excepţia Comitetului drepturilor economice, sociale si culturale, sunt „comisii” şi au o natură nejudiciară (nu sunt organe independente), fiind formate din reprezentanţii statelor (au caracter politic)

Alte instituţii specializateUNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi

CulturăOIM – Organizaţia Internaţională a Muncii

SISTEME REGIONALEExistă 3 mari sisteme regionale de protectie a drepturilor omului - european, inter-american şi african). Primul aparut şi cel mai dezvoltat în prezent este sistemul european. Unii autori consideră si sistemul musulman al drepturilor omului ca incipient. Cf. CL Popescu, nu există un sistem musulman al drepturilor omului pentru ca acesta contravine conceptelor fundamentale ale DIDO. (pedeapsa cu moartea persista; lipsa egalitatii intre barbat si femeie; drepturile omului sunt recunoscute doar drept-credinciosilor) Totuşi, DIDO presupune universalitatea drepturilor - drepturile omului exista pentru toate fiinţele umane.

1. Sistemul european cuprinde Europa geopolitică şi fostele state URSS.În 1949 se infiinteaza Consiliul Europei.

6

Page 7: New Document Microsoft Word

Sistemul european se dezvolta in cadrul a 3 organizatii distincte: (1) Uniunea Europeană (25 state), Consiliul Europei (46 state) şi OSCE (55 de state – Cele din Consiliul Euopei, Belarus, Vatican, 5 republici ex-sovietice, SUA, Canada).Toate statele UE sunt membre ale Consiliului Europei. Toate statele Consiliului Europei sunt membre OSCE. În consecinţă, cei din Uniunea Europeană se bucură de protectia drepturilor omului din toate cele 3 sisteme.

Din aceste 3 organizatii internationale, specializata in drepturile omului

este Consiliul Europei, care a urmărit de la inceput a urmarit protejarea

acestor drepturi. Scopul celor 3 organizaţii a fost acelaşi (pacea în

Europa), dar mijloacele au fost diferite (UE – plan economic, OSCE –

securitate, Consiliul Europei – menţinerea regimurilor democratice în

statele din Europa prin respectarea drepturilor omului).

Consiliul Europei este fundamentat pe 3 valori: (1) democratia, (2). drepturile omului şi (3) statul de drept/ suprematia legii. In cadrul Consiliului Europei, cel mai important sistem institutional este Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sistem creat prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Sistemul interamericanÎn cadrul Organizatiei Statelor Americane sistemul este inspirat de modelul european pana la Protocolul 11, si cuprinde Comisia Inter-Americana a DO (organ parajudiciar) şi Curtea Inter-Americana a DO (organ judiciar)3. Sistemul africanIn cadrul Organizatiei Unitatii Africane exista Comisia Africana pentru Drepturile Omului si Popoarelor şi Curtea Africana pentru Drepturile Omului si Popoarelor.

Instituţii ale UE, Consiliului Europei şi OSCE:Uniunea Europeană Parlamentul European, CJCE (nespecifice)

Ombudsman (mediator european)

OSCEBiroul pentru Drepturile Omului şi Instituţii DemocraticeInaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale

7

Page 8: New Document Microsoft Word

II.SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC

VI.1. Notiune

Subiectele dreptului international public sunt "entitati participante la viata internationala, cu drepturi si obligatii directe". Cu alte cuvinte, subiectele dreptului international public reprezinta acele entitati care participa la raporturi juridice, reglementate de normele acestui drept. A fi subiect de drept international inseamna a beneficia de personalitate juridica internationala, ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de drepturi si obligatii cu caracter intern 414f55e ational.

VI.2. Participantii la raporturile juridice internationale

Personalitatea juridica internationala se diferentiaza pentru fiecare dintre participantii la raporturile juridice internationale:

a) statele , considerate subiecte originare, tipice, primare;

b) organizatiile internationale guvernamentale, calificate drept subiecte derivate;

c) natiunile sau popoarele care lupta pentru cucerirea independentei, subiecte cu personalitate juridica limitata si tranzitorie, pana la formarea statului independent;

d) alte entitati care participa la raporturi juridice internationale, dar a caror personalitate juridica nu este recunoscuta in dreptul international public- persoanele fizice si organizatiile neguvernamentale.

VI.3. Statul-subiect principal al dreptului international public. Suveranitatea statului

8

Page 9: New Document Microsoft Word

Statul suveran ocupa o pozitie dominanta intre subiectele de drept international public si aceasta, pentru ca, mult timp a reprezentat unicul subiect al acestui drept si este singurul care poseda capacitatea de a-si asuma totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter international.

Calitatea de subiect de drept a statului deriva din suveranitatea sa, independent de faptul ca, celelalte state le recunosc sau nu aceasta calitate. Suveranitatea este cea care confera statului personalitate juridica internationala, adica aptitudinea de a actiona in cadrul comunitatii internationale, prin exercitarea drepturilor si asumarea de obligatii. Suveranitatea este un "atribut al puterii de stat" In virtutea atributului de suveranitate, statul isi exercita autoritatea pe doua planuri: pe plan intern, el are dreptul de a exercita puterea asupra cetatenilor sai, precum si asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa, edictand legi si aplicand sanctiuni in cazul nerespectarii lor, iar pe plan extern, are dreptul de a reprezenta natiunea si a o angaja in raporturi cu alte natiuni. Pentru ca o entitate sa poata constitui un stat, este nevoie de o populatie permanenta, un teritoriu determinat, un guvern independent si o ordine sociala, politica si juridica.

VI.4. Drepturile si obligatiile statelor

Unele dintre drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor au fost mentionate in Conventia de la Montevideo (1933), care reprezinta actul constitutiv al Organizatiei Statelor Americane (O.S.A.) si in Carta drepturilor si obligatiilor economice ale statelor (O.N.U., 1974). Dintre drepturile statelor se retin:

a) dreptul la existenta si suveranitate;

b) dreptul la pace si securitate;

c) egalitatea in drepturi;

d) dreptul de a participa la viata internationala;

e) dreptul la legitima aparare in cazul comiterii unui act ilicit sau a unui act de agresiune din partea altor state;

f) dreptul la autodeterminare, implicand dreptul de a alege si de a organiza in mod liber sistemul politic si de a dispune nestingherit de resursele sale economice si naturale;

g) dreptul la dezvoltare si progres.

9

Page 10: New Document Microsoft Word

Conform reglementarilor de drept international, statele beneficiaza de imunitate de jurisdictie a lor si a bunurilor lor, in fata organelor judecatoresti ale altor state. Acesta reprezinta un drept la care statul poate sa renunte, in anumite imprejurari.

Obligatiile statelor au la baza, in primul rand, respectarea principiilor fundamentale ale dreptului international public si consta in:

a) obligatia de a nu recurge la folosirea fortei sau la amenintarea cu forta in relatiile interstatale;

b) obligatia de a respecta inviolabilitatea frontierelor;

c) obligatia de a rezolva orice diferend pe cale pasnica ;

d) obligatia de a indeplini cu buna-credinta obligatiile internationale rezultand din tratate;

e) obligatia de a proteja mediul.

VI.5. Tipuri de state

In societatea internationala exista mai multe tipuri de state:

a) state unitare, cele care au un sistem unic de organe supreme ale puterii si administratiei de stat si reprezinta subiecte unice de drept;

b) uniuni de state, reprezentand forme de asociere a doua sau mai multe state independente. Cele mai reprezentative uniuni de state sunt confederatiile si federatiile.

c) statul permanent neutru, care are un statut propriu.

Confederatiile sunt acele uniuni de state in cadrul carora statele membre isi pastreaza calitatea de subiecte de drept, fiind state independente care isi conduc singure relatiile internationale. Statele uniunii instituie organe comune, care centralizeaza si coordoneaza activitatea acestora in anumite domenii. De exemplu, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) se apropie de modelul unei confederatii regionale, constituita in baza unui acord - Acordul de la Minsk (1991) - incheiat intre statele fostei U.R.S.S. si cuprinde in structura sa mai multe organe: Consiliul Sefilor de State care este organul decizional suprem, Consiliul Sefilor de Guverne, Comitetul de coordonare si consiliere - organ permanent executiv, Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe, care coordoneaza politica externa a statelor membre,

10

Page 11: New Document Microsoft Word

Consiliul Ministrilor Apararii - responsabil de coordonarea politicii militare a statelor membre, un Stat Major, Consiliul comandantilor trupelor frontaliere, Tribunalul afacerilor economice, Banca interstatala si un Secretariat executiv. Prin tratatele incheiate la nivel de confederatie, statele membre vizeaza sa creeze o uniune economica in care sa fie asigurata libera circulatie a marfurilor, a capitalului, a serviciilor si a persoanelor din aceasta zona, precum si asigurarea unei zone de liber schimb

De cele mai multe ori, confederatia este o forma de tranzitie inspre constituirea unei federatii. Este cazul S.U.A., care, inainte de a deveni un stat federativ a prezentat forma unei confederatii. Federatiile reprezinta uniuni de state care au renuntat la independenta lor, transferand calitatea de subiect de drept statului federal. Statele membre isi pastreaza competenta de a administra strict probleme de interes local, statul federal fiind cel care le conduce relatiile externe. Este cazul Belgiei, a Elvetiei etc.

O situatie particulara este cea a statului permanent neutru, care dispune de o capacitate limitata de a-si asuma drepturi si obligatii, determinata de statutul sau specific. State cu neutralitate permanenta sunt Elvetia si Austria. Neutralitatea unui stat trebuie sa rezulte din acte interne ale acestuia - legi si dispozitii constitutionale. Statului neutru ii revin obligatii specifice: de a nu participa la aliante militare, politice sau economice care urmaresc pregatirea unui razboi; de a nu permite folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operatiuni militare, sau ca loc de depozitare a munitiilor, armamentului si a trupelor militare; de a colabora activ cu celelalte state pentru asigurarea pacii si securitatii internationale.

Statul neutru are dreptul la autoaparare individuala si colectiva, precum si de a acorda sprijin statului victima, in cazul unui razboi. Acest din urma drept ii este recunoscut statului neutru, care, in societatea contemporana, nu mai este "tinut" de obligatia de impartialitate.

VI.6. Organizatiile internationale guvernamentale

Organizatiile internationale au o personalitate juridica limitata prin statutul lor de functionare, fiind indreptatite sa isi asume doar acele drepturi si obligatii care concura la realizarea scopului pentru care au fost infiintate. Totodata, reprezinta subiecte de drept derivate, intrucat sunt creatia statelor - a subiectelor originare - care le confera calitatea de subiecte de drept, prin statut. Personalitatea juridica internationala a organizatiilor guvernamentale se manifesta pe plan intern si pe plan international si consta in: dreptul de a-si coordona activitatea

11

Page 12: New Document Microsoft Word

organelor interne, in dreptul de a incheia tratate, de a infiinta misiuni diplomatice permanente si de a accepta functionarea unor asemenea misiuni ale statelor pe langa ele (drept de legatie activa si pasiva), in dreptul organizatiilor si a functionarilor acestora de a beneficia la imunitati si privilegii diplomatice, in dreptul de a actiona pe plan international impotriva unui alt subiect de drept si in obligatia de a raspunde in fata unor instante internationale.

Personalitatea juridica a organizatiilor este opozabila si fata de statele care nu sunt membre ale organizatiei.

VI.7. Natiunile si popoarele care lupta pentru eliberare

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dreptul international public a consacrat dreptul la autodeterminare a popoarelor aflate sub dominatia coloniala. In acest mod s-a legalizat lupta lor de eliberare nationala in vederea constituirii ca stat independent. Popoarelor care lupta pentru independenta li s-a recunoscut calitatea de subiecte de drept international public, dar cu caracter limitat si tranzitoriu, aceasta calitate existand pana la constituirea statului independent care va deveni subiect cu personalitate juridica deplina. Personalitatea lor juridica internationala se dobandeste din momentul in care isi creeaza organe proprii ce exercita functii de putere publica. Pentru a exista ca subiecte de drept, nu este nevoie de recunoasterea statelor.

Poporul care lupta pentru independenta se bucura de dreptul de a incheia tratate internationale, de a intretine relatii oficiale internationale, de a primi ajutoare din partea statelor si a organizatiilor internationale, de a participa la crearea dreptului international public.

VI.8. Statutul individului in dreptul international public

Dreptul international public - drept esentialmente interstatal - nu recunoaste persoanei fizice calitatea de subiect de drept in ordinea internationala. Se apreciaza, in literatura de specialitate ca participarea individului la viata internationala este mediatizata de catre stat. Statul, prin semnarea si ratificarea tratatelor internationale constituie in favoarea individului drepturi si obligatii, exprimandu-si in acest mod consimtamantul ca persoana fizica sa actioneze in cadrul relatiilor internationale. Problema recunoasterii calitatii de subiect de drept in favoarea individului se mentine controversata. Rolul individului in dreptul international se discuta in legatura cu domeniul dreptului international penal si al dreptului international al drepturilor omului.

a) Astfel, individul poate fi subiect al raspunderii penale in cazul comiterii unor fapte, considerate infractiuni prin conventiile

12

Page 13: New Document Microsoft Word

internationale (de exemplu, genocidul), prin care statele se obliga sa incrimineze si sa pedepseasca aceste fapte in legea interna. In baza unor astfel de reglementari persoana fizica se supune de fapt jurisdictiei interne a statului. Insa pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor impotriva pacii si umanitatii, care constituie infractiuni cu caracter intern 414f55e ational, raspunderea individului se angajeaza pe plan international, in fata instantelor jurisdictionale.

b) Doar dreptul international al drepturilor omului recunoaste subiectelor de drept intern - persoane fizice, juridice sau grupuri de particulari - personalitatea juridica internationala, manifestata prin dreptul acestora de a actiona la nivel international, prin intermediul petitiilor, al comunicarilor sau al recursurilor cu caracter contencios, inaintate unor institutii jurisdictionale sau altor organe internationale. In fata Curtii Europene a Drepturilor Omului individul se poate adresa direct cu o plangere impotriva unui stat, din momentul ratificarii de catre acesta a Conventiei Europene a Drepturilor Omului (1950). In fata acestei institutii jurisdictionale individul este tratat de pe pozitii de egalitate cu statul.

III.Clasificarea drepturilor omului

O analiză atentă a documentelor internaţionale dar şi a reglementărilor de drept intern referitoare la drepturile omului conduce la concluzia că aceste drepturi sunt organic legate de existenţa statelor, respectiv a unei societăţi structurată şi dotată cu o putere statală. De altfel, drepturile omului se materializează în relaţia dintre individ şi stat şi ele prezintă o mare varietate, având în vedere multitudinea şi complexitatea domeniilor în care ele se exprimă. De aceea, în documentele internaţionale ca şi în literatura de specialitate au fost utilizate mai multe criterii pentru clasificarea drepturilor omului.O primă grupare este realizată in documentele O.N.U. în special în cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile omului în cadrul sesiunii XXI a Adunării Generale a O.N.U. (16 decembrie 1966). Ele clasifică drepturile omului în drepturi: economice, sociale, culturale, civile şi politice. Literatura de specialitate grupează într-o altă manieră drepturile omului şi anume: drepturi individuale, drepturi colective, drepturi ale popoarelor şi ale statelor. O clasificare mai sistematică a acestor drepturi este propusă de autorul Asbyorn Eide şi anume:- drepturi referitoare la integritatea fizică şi mentală a omului, cum sunt: dreptul la viaţă, la libertate, la securitate personală, inclusiv interzicerea torturii şi a altor tratamente crude, inumane sau degradante, interzicerea sclaviei, servituţiei şi muncii forţate, interzicerea arestărilor sau a altor privaţiuni de libertate arbitrare;

13

Page 14: New Document Microsoft Word

- libertatea conştiinţei şi de acţiune inclusiv libertatea religioasă, de opinie, libertatea de informare, de reuniuni şi de constituire de sindicate, libertatea de circulaţie;- dreptul la justiţie în condiţiile stabilite de lege ceea ce presupune o judecată echitabilă, dreptul la apărare, interzicerea aplicării retroactive a legii penale, cu excepţia legii mai blânde;- drepturile privind viaţa particulară şi de familie (dreptul la respectarea vieţii părţiculare a oamenilor, dreptul la respectarea şi protejarea familiei);- drepturi politice, cum sunt: dreptul de a părţicipa la conducerea afacerilor publice, dreptul de a părţicipa la alegeri, dreptul la vot şi dreptul de a cândida;- drepturile sociale şi economice: dreptul la muncă, la un nivel de viaţă satisfăcător, dreptul la securitate socială, dreptul la asistenţă medicală etc.În clasificarea acestor drepturi în anumite categorii se folosesc criterii diverse, nu de puţine ori motivate politic, cum ar fi: valorile ocrotite, domeniul de aplicare, gradul de protecţie asigurat prin instrumente internaţionale.Din acest punct de vedere, pornindu-se, de exemplu, de la prevederile articolului 4, alineatul 2 al Pactului cu privire la drepturile civile şi politice, articolului 15 alineatul 2 al Convenţiei europene privind drepturile omului si libertăţile fundamentale şi articolului 27 al Convenţiei interamericane asupra drepturilor omului, care enunţă drepturile de la care nu se admit derogări, majoritatea autorilor consideră aceste drepturi ca drepturi fundamentale. Această categorie cuprinde, printre altele: dreptul la viaţă, interzicerea torturii, sclaviei, egalitate în faţa legii, libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.Întrucât problema clasificării drepturilor omului, ca şi cea a ierarhizării lor, continuă să provoace încă ambiguităţi privind gradul de obligativitate al respectării acestora, se încearcă o sistematizare a drepturilor omului înscrise în principalele documente internaţionale, potrivit naturii drepturilor ocrotite şi evoluţiei în timp a negocierilor care au condus la convenirea instrumentelor juridice privind protecţia acestor drepturi.Luarea în considerare a documentelor internaţionale în materie, conduce la conturarea următoarelor categorii de drepturi ale omului:1. Drepturi civile, în cadrul cărora se includ, în primul rând, dreptul la viaţă, la libertate şi inviolabilitatea persoanei.Aici sunt cuprinse: dreptul de a nu fi supus la tortură, de a nu fi ţinut în sclavie; de a nu fi arestat, reţinut sau expulzat în mod arbitrar; de a nu fi constrâns la executarea unei munci forţate sau obligatorii; de a nu fi privat de libertate decât pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege; dreptul oricărui individ arestat de a fi informat asupra motivelor arestării, de a fi judecat într-un interval rezonabil de timp; dreptul la apărare, la recurs, etc.

14

Page 15: New Document Microsoft Word

Alte principale drepturi civile sunt: dreptul la egală ocrotire a legii; egalitatea in drepturi între bărbat şi femeie; dreptul la cetăţenie; dreptul de a se căsători şi a întemeia o familie; dreptul de a nu fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familie, la domiciliu sau în corespondenţă; dreptul la protecţia legii împotriva unei atingeri ilegale aduse onoarei sau reputaţiei persoanei.2. Drepturi politice, care includ: dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei, care implică dreptul de exprimare a opiniilor; dreptul de întrunire paşnică; dreptul la liberă circulaţie (alegerea domiciliului, părăsirea şi reîntoarcerea în ţară); dreptul de participa la conducerea statului (de a alege şi de a fi ales, de a avea acces în funcţii publice); dreptul la azil.3. Drepturi economice şi sociale: dreptul la muncă, inclusiv dreptul la libera alegere a muncii; la condiţii drepte şi prielnice de muncă; dreptul la retribuţie egală; dreptul la odihnă şi timp liber; la securitatea şi igiena muncii; la concediu plătit; dreptul la promovare profesională; dreptul la asigurare socială; dreptul mamelor la ocrotire socială şi al copiilor şi adolescenţilor la ocrotire specială; dreptul la sănătate (de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge).4. Drepturi culturale: dreptul la educaţie; dreptul de a participa la viaţa culturală; dreptul de a beneficia de progresul tehnic şi aplicaţiile sale; dreptul persoanei de a beneficia de protecţia drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale decurgând din creaţiile sale.În privinţa evoluţiei în timp a drepturilor omului, se consideră, că pot fi identificate trei generaţii de drepturi. Prima generaţie o reprezintă drepturile civile şi politice, bazate pe principiul egalităţii şi nediscriminării. Sunt drepturile pe care fiecare fiinţă umană este îndreptăţită să le pretindă, iar statul căruia îi aparţine este obligat să i le acorde şi să i le garanteze. Mai sunt cunoscute şi sub denumirea de drepturi „subiective“, între care pe prim plan se situează dreptul la viaţă, la integritate fizică şi morală , la libertatea de creaţie, de circulaţie, de asociere, de participare la viaţa politică sau la conducerea treburilor politice şi dreptul la un proces echitabil.A doua „generaţie“ este reprezentată de drepturile economice, sociale şi culturale, care presupun intervenţia „pozitivă“ a statului, în sensul creării condiţiilor materiale şi sociale în vederea realizării lor.A treia „generaţie“, denumite drepturi de solidaritate, intrate mai recent în atenţia comunităţii internaţionale, acoperă drepturile pentru a căror realizare sunt chemate nu numai statele luate individual, dar şi întreaga comunitate internaţională, în ansamblul său. Este vorba de drepturi cu caracter colectiv legate de existenţa şi funcţionarea acestei comunităţi, cum sunt: dreptul la pace şi securitate, dreptul la dezvoltare şi dreptul la un mediu sănătos, natural şi social. Acestea sunt drepturi care, până în prezent, nu au intrat, ca drepturi ale omului, în câmpul de aplicare al dreptului pozitiv, în legătură cu

15

Page 16: New Document Microsoft Word

protecţia lor neajungându-se încă la convenirea unor instrumente internaţionale generatoare de obligaţii juridice.Dreptul la pace şi securitate. În general, dreptul la pace este examinat, alături de dreptul la securitate, ca unul din drepturile fundamentale ale statelor.În Declaraţia cu privire la drepturile popoarelor la pace, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 12 noiembrie 1984, prin rezoluţia 39/11 se arată că ocrotirea dreptului la pace şi promovarea sa constituie o obligaţie fundamentală a fiecărui stat şi un drept sacru al popoarelor.În alineatul 4 al preambulului rezoluţiei citate, se subliniază că „viaţa fără războaie constituie premisa fundamentală pentru bunăstarea materială, dezvoltarea şi progresul statelor“ dar şi „realizarea deplină a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale proclamate de Naţiunile Unite“.Această legătură de interdependenţă dintre asigurarea păcii şi înfăptuirea drepturilor omului este pusă în aceeaşi lumină şi de Declaraţia asupra pregătirii societăţilor de a trăi în pace, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în 1978, care include dreptul la pace în contextul general al drepturilor omului.În această Declaraţie se prevede că „Toate naţiunile şi toate fiinţele umane au dreptul inerent de a trăi în pace. Respectarea acestui drept, ca şi a celorlalte drepturi ale omului, este în interesul comun al întregii umanităţi şi constituie o condiţie indispensabilă pentru progresul tuturor naţiunilor mari sau mici, în toate domeniile.“ (Rezoluţia 33/73 a Adunării Generale a O.N.U. din 15 septembrie 1978).Dreptul la pace este astfel, considerat un drept al omului, al comunităţii umane, privită în ansamblul său.Dreptul la dezvoltare. În fiecare ţară, răspunderea primordială pentru asigurarea unei dezvoltări armonioase, economice, sociale, culturale sau politice revine puterii de stat. Actualele interdependenţe economice pe plan mondial impun însă statelor obligaţii ce depăşesc graniţele naţionale. Dezvoltarea a devenit un proces care se realizează la nivelul ţărilor şi popoarelor, al naţiunilor constituite, prin efortul acestora şi al cooperării dintre ele, ceea ce presupune acţiuni pentru impulsionarea acestui proces, dar şi obligaţii de a nu-l stânjeni.Dreptul la dezvoltare reprezintă o premiză şi, în acelaşi timp, o condiţie a exercitării celorlalte drepturi şi libertăţi. Nu poate fi concepută o comunitate de oameni liberi dacă aceasta se bazează la nesfârşit pe mizerie şi ignoranţă, dacă nu este în măsură să asigure egalitatea tuturor de a avea acces la resursele de bază, educaţie, servicii sanitare, locuinţă, încadrare corespunzătoare în muncă şi să încurajeze participarea largă a tuturor membrilor societăţii la procesul dezvoltării. Dreptul la dezvoltare, în esenţă un drept colectiv, revendicat, în primul rând de state altor state şi comunităţi internaţionale, tinde astfel să devină un drept exigibil al indivizilor şi popoarelor. În articolul 1 al Declaraţiei privind dreptul la dezvoltare, adoptată de Adunarea

16

Page 17: New Document Microsoft Word

Generală a O.N.U. prin rezoluţia 41/128, din 4 decembrie 1986, se arată că acest drept este un drept inalienabil al omului, pe baza căruia orice om şi toate popoarele sunt îndreptăţite să participe la dezvoltarea economică, socială, culturală şi politică, să contribuie la aceasta şi să se bucure de a ceastă dezvoltare, în acest cadru putând fi realizate pe deplin toate drepturile omului şi libertăţile fundamentale.Dreptul la un mediu sănătos (natural şi social). În condiţiile deteriorării mediului înconjurător, ca urmare a poluării din dezvoltarea industrială şi a extinderii unor fenomene sociale deosebit de dăunătoare, cum ar fi criminalitatea, alcoolismul, traficul şi folosirea drogurilor, problematica mediului ambiant – natural şi social – a intrat în sfera preocupărilor factorilor politici, oamenilor de ştiinţă şi opiniei publice din toate ţările. Din dezbaterile pe această temă la nivelul statelor şi pe plan internaţional s-a conturat treptat ideea dreptului individului de a trăi într-un mediu natural şi social sănătos şi necesitatea asigurării acestui drept prin activităţile statului al cărui cetăţean este, conjugate cu cele ale comunităţii internaţionale, rezultând din cooperarea între state.Cu privire la ocrotirea mediului înconjurător, Declaraţia Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului din 15-16 iunie 1972 subliniază că omul are un drept fundamental la libertate, egalitate şi condiţii de viaţă satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare, precum şi obligaţia de a proteja şi ameliora mediul pentru generaţiile prezente şi viitoare. Factorul indispensabil spre a asigura un mediu sănătos, propice existenţei şi muncii precum şi pentru ameliorarea calităţii vieţii individului, îl reprezintă dezvoltarea economică şi socială din fiecare ţară.Drepturile proclamate în Declaraţia de mai sus citată sunt reafirmate în documentele Conferinţei la nivel înalt privind mediul, de la Rio de Janeiro (septembrie 1992), care pune în lumină şi faptul că asigurarea unui mediu înconjurător sănătos este o cerinţă importantă a realizării personalităţii umane. În acest scop se impune intensificarea cooperării pentru asigurarea ridicării nivelului de dezvoltare a tuturor ţărilor lumii ca şi pentru combaterea fenomenelor sociale nocive menţionate.Existenţa drepturilor de solidaritate este pusă la îndoială sau chiar contestată în poziţiile exprimate de reprezentanţi ai diverselor state şi în doctrină, de către numeroşi autori provenind din ţările dezvoltate. Pe bună dreptate se relevă că, până în prezent, conţinutul acestor drepturi nu este precis definit, că nu există un concept unitar privind obligaţiile corelative ale statelor legate de punerea în practică a acestor drepturi şi, mai ales, căror state urmează să le revină obligaţii în această privinţă şi ce fel de obligaţii. Dar lipsa preciziei în definirea acestor drepturi sau ambiguităţile de formulare nu semnifică inexistenţa lor; în orice caz nu ar trebui să conducă la încetarea cooperării dintre state pentru punerea în aplicare a tuturor drepturilor omului. Nici procesul de definire şi precizare a conţinutului drepturilor

17

Page 18: New Document Microsoft Word

civile şi politice, de pildă, nu s-a realizat cu uşurinţă. El a durat 29 de ani.

IV.DREPTUL LA VIATASediul materiei: Art 2 CEDO şi Protocoalele 6 şi 13Curtea a afirmat că dreptul la viaţă este o valoare fundamentală a

statelor democratice membre ale Consiliului Europei. Acest drept

condiţionează toate celelalte drepturi.

Noţiunea şi conţinutul dreptului la viaţă. Dreptul la viaţă nu inseamna dreptul la un anumit standard de viata. Acest drept se refera la viaţă la nivel biologic, nu economic. Dreptul la viaţă presupune garantarea de catre stat a faptului ca nimeni nu va fi privat în mod arbitrar de viata sa (simplul deces nu e p ingerinţă arbitrară).

Momentul de inceput/ sfarsit al dreptului la viataMomentul de inceput - infans conceptus (VO vs. Franţa). Mom de sfarsit - sinucidere, eutanasie (Pretty vs. UK)Titularul dreptului la viata este persona, ceea ce înseamnă o fiinta deja nascuta. Dreptul la viata vizeaza doar copilul nascut, nu si doar conceput.

Sinuciderea, în principiu, nu constituie un motiv de aplicare a art. 2 din CEDO, întrucât faptul că o personă isi ia singura viata nu reprezintă o privare arbitrara de viaţă). Exista însă o două exceptii: cazul detinutilor/ persoanelor private de libertate), şi cel al militarilor încorporaţi, în care sinuciderea face ca art 2 sa fie aplicabil. Persoanele private de libertate se afla intr-o stare de vulnerabilitate. Deoarece statul îşi manifestă puterea asupra acestor persoane, statul are obligatii mai mari de a le proteja decât în cazul celorlalte persoane.Obligatia statului de a lua masuri pentru a preveni sinuciderile in mediul judiciar, pentru persoanele private de libertate este o obligaţie de prudenţă si diligenţă. (ex. speta Mills vs. Regatului Unit.- un detinut s-a sinucis. Curtea a apreciat că trebuiau luate masuri concrete de protecţie, întrucât detinutul era bolnav psihic. Art 2 a fost gasit aplicabil, dar Curtea a apreciat că Regatul Unit a actionat corect şi a luat masurile necesare).

18

Page 19: New Document Microsoft Word

Art 2 determina pentru stat două obligaţii: una pozitivă (de protecţie

acordată tuturor persoanelor) şi una negativă (abţinerea de la luarea

vieţii unei persoane)

Obligaţia pozitivă (obligaţie de diligenţă, nu de rezultat) presupune că

statul trebuie să ia toate măsurile de protecţie a vieţii persoanei, care

pot fi cerute în mod rezonabil şi obiectiv, în raport cu oricine (efectul

orizontal al drepturilor omului)

a) sa adopte o legislatie penala care sa reprime infractiunile

impotriva vietii (obligaţie generală substanţială)

b) să creeze un aparat de stat care sa reprime in concret

infractiunile impotriva vietii obligaţie generală substanţială)

c) să efectueze o ancheta efectiva pentru identificarea si

pedepsirea celor vinovati.

d) să ia masuri suplimentare de protecţie daca exista amenintari

cu acte teroriste. Aceste măsuri trebuie luate şi dacă există

ameninţări credibile că o anumita persoană este in pericol (ex.

judecatorii anti-mafia)

Există anumite ipoteze in care se poate provoca decesul unei persoane fara a se incalca art 2. Aceste situaţii reprezintă limitele dreptului la viaţă (ingerinţe prevăzute explicit)

1. pedeapsa cu moartea. Prot. 6, Prot. 13 – în prezent, nu mai exista pedeapsa cu moartea in Europa

2. legitima aparare – este o reminiscenta a ipotezei anterioare aproprierii justitiei de catre stat (justitia este în prezent

19

Page 20: New Document Microsoft Word

monopolul statului). Din punctul de vedere al Convenţiei, legitima aparare vizeaza numai apararea vietii si integritatii, nu si proprietatea. (precum în unele state din SUA)3. impiedicarea unei evadari dntr-o stare legala de detinere4. reprimarea unei revolte / insurectii

În ultimele două situaţii, care implică o acţiune din partea statului, nu este vorba de o încălcare a dreptului la viaţă (nu este vorba de o ingerinţă arbitrară) dacă sunt indeplinite 2 conditii cumulative:

provocarea mortii sa nu fie un scop, decesul fiind neintentionat (ex. intenţia de a opri evadarea, nu a omorî evadatul)

proportionalitatea măsurilor folosite

V.Nicio pedeapsă fără legeArt. 7 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, înmomentul în care a fost comisă, nu constituia o infracţiune potrivit dreptuluinaţional sau internaţional. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severădecât cea aplicabilă în momentul în care infracţiunea a fost comisă.2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoanevinovate de o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, eracriminală conform principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.Art. 7 al Convenţiei consacră, deci, atât principiul legalităţii incriminării şipedepsei, cât şi pe acela al neretroactivităţii legii penale mai severe.Principiul legalităţii incriminării. Nimeni nu poate fi condamnat pentru oacţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost savârsită, nu constituia oinfracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional32. De asemenea, nu se poateaplica o pedeapsa mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşiriiinfracţiunii.Principiul neretroactivităţii legii penale. O lege penală nu poate să sancţionezeo faptă considerată, anterior intrării sale în vigoare, ca ilicită. În cauza Dragotoniu şiMilitaru-Pidhorni c. României (2007), Curtea a constatat că art. 7 a fost încălcat.

20

Page 21: New Document Microsoft Word

Curtea Europeană a constatat încălcarea acestei dispoziţii, de către autorităţile române,Articolul 7 din Convenţie. Vezi şi art. 7 c.p. român: “infracţiunea este fapta care reprezintă pericol social,săvârşită cu vinovăţie şi prevazută de legea penală” şi art. 11 al Declaraţiei Universale a DrepturilorOmului- „Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când aufost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se vaaplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cucaracter penal.”sub aspectul aplicării extensive a legii penale, întrucât, pe de o parte, faţă de prevederileCodului penal în vigoare la data săvârşirii faptelor, nu puteau fi judecate pentru corupţiedecât faptele persoanelor desfăşurând o activitate în cadrul unei organizaţii publice, şi nuîn cadrul unei societăţi comerciale private, iar pe de altă parte, nu s-a putut demonstraexistenţa unei jurisprudenţe accesibile şi previzibile, prealabilă săvârşirii faptelor de cătrereclamanţi, care să asimileze faptele de corupţie pasivă ale salariaţilor unei bănci cu celeale funcţionarilor sau altor salariaţi din unităţile „obşteşti”. În consecinţă, instanţa de laStrasbourg a acordat fiecărui reclamant, cu titlu de daune morale, suma de 3.000 EUR.

VI.Libertatea de exprimare (art. 10)“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest dreptcuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţiiori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, decinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi,poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de

21

Page 22: New Document Microsoft Word

lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentrusecuritatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordiniişi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţieisau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţialesau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”37.Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprindelibertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fărăamestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Exercitarea acestorlibertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi,condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, întrosocietate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţapublică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei,protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţiiconfidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale societăţii,una din condiţiile primordiale ale progresului şi ale dezvoltării fiecărui individ.

VII.Libertatea de întrunire şi de asociere (art. 11)“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi lalibertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afiliala sindicate pentru apărarea intereselor sale.2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decâtacelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societatedemocratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi

22

Page 23: New Document Microsoft Word

prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţiadrepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legalesă fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, aipoliţiei sau ai administraţiei de stat”.Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea deasociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicatepentru apărarea intereselor sale39. Convenţia protejează libertatea de a apăra intereseleprofesionale ale celor care aderă la un sindicat prin acţiunea colectivă a acestuia, acţiunepe care statele contractante trebuie, în acelaşi timp, să o autorizeze40. Dreptul de aconstitui sindicate şi de a se afilia la sindicate constituie un aspect particular al libertăţiide asociere.

VIII.INGERINTELE SI DEROGARILE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Ambele sunt masuri care afecteaza drepturile omului (restrângeri ale existenţei/ exercitării acestor drepturi), dar in proportii diferite si in situatii diferite. Ingerintele intervin in situatii normale si inseamna restrangerea exercitiului dreptului. Derogarile intervin in situatii excepţionale, de criza si pot merge pana la suprimarea dreptului.

Ingerintele. Aspecte generale/ Teorie generala

Din perspectiva ingerinţelor, există două mari categorii de drepturi:A) absolute – nu sunt susceptibile de ingerinţe (ex. interzicerea torturii, dimensiunea internă a libertăţii de gândire şi conştiinţă)B) susceptibile de ingerinţe

Ingerinţa, sub aspectul reglementăriia) este posbiliă în mod implicit (textul nu reglementează expres

posbilitatea ingerinţei)b) ingerinţa este prevăzută în mod explicit printr-o normă

specialăc) ingerinţa este prevăzută în mod explicit printr-o normă de

drept comun

Analiza facută de Curte curpinde 3 etape:

23

Page 24: New Document Microsoft Word

1. verificarea daca dreptul exista (dacă articolul respectiv din Conventie este aplicabil)

2. după stabilirea existenţei dreptului, Curtea verifica daca a existat o ingerinta la acest drept

3. Curtea verifică dacă ingerinta respectă conditiile prevazute de Conventie

Există 3 condiţii cumulative pentru validitatea unei ingerinte (de drept

comun). Analiza lor se face in cascada (in aceasta ordine) Fiecare

conditie se subdivide tot in cascada in subconditii.

1. ingerinta sa fie prevazută de lege Trebuie să existe o bază legală in dreptul intern pentru ingerinţă. Notiunea de lege utilizata de Conventie este o notiune europeana autonoma. Legea este privită în sens material, nu formal (adica act al Parlamentului). În consecinţă, prin „lege” se înţelege orice sursă de drept (ex. legea stricto sensu, act administrativ, jurisprudenţă - pentru statele in care jurisprudenta este izvor de drept).Două subconditii cumulative:

1. legea trebuie sa existe (sa existe o baza legala)2. legea trebuie sa satisfaca anumite conditii/ cerinte

calitative (calitatea legii) - 3 subconditiia) legea trebuie sa fie accesibila (să fie

cunoscută – in general, prin publicare)b) legea trebuie sa fie clara si previzibila. La nevoie, pentru a intelege conţinutul legii, se poate face apel la o consultanta juridică. Previzibilitatea legii înseamnă faptul că se pot prevedea consecintele ei.c) legea trebuie sa ofere garantii impotriva arbitrariului

2. ingerinta sa urmareasca un scop legitim (ex. siguranta nationala, ordinea, sanatatea şi morala publica, infaptuirea justitiei, apararea drepturilor si intereselor altuia)

3. ingerinta sa fie necesara intr-o societate democratica – 3 subconditii:

a) existenta unei nevoi sociale imperioase. Ingerinta trebuie să fie strict necesară întrucât este singura modalitate pentru atingerea scopului legitim urmarit (ingerinta este o nevoie sociala imperioasa)

24

Page 25: New Document Microsoft Word

b) ingerinta sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit (ex. perchezitia, privarea de libertate, de domiciliu)c) autoritatile care recurg la ingerinte sa justifice in mod

temeinic aceasta masură.

Daca o singură conditie/ subconditie nu este respectată, are loc a

violare a drepturilor prevăzute de Convenţie.

MASURILE DEROGATORIISediul materiei : art 15 CEDOPot viza fie exercitarea, fie existenţa drepturilor.Conditii cumulative pentru validitatea masurilor derogatorii:

1. sa existe o stare de razboi sau un alt pericol grav care ameninta viata natiunii.

2. să fie strict necesare (nevoie socială imperioasă) – singura modalitate de a salva viaţa naţiunii este suprimarea drepturilor cetăţeneşti3. proportionalitatea derogarii in raport cu intersul/ scopul

urmarit4 măsurile derogatorii trebuie să aibă ca scop „salvarea vietii natiunii”- restabilirea situatiei de normalitate [condiţia decurge logic din text –a 2-a conditie în ordinea firească])5. masura sa nu fie discriminatorie [nu apare expres in text]6. măsurile derogatorii sa nu vizeze drepturi de nederogat

Art 2 – dreptul la viaţă, art. 3 –interzicerea torturii, art. 4 alin. 1 - interzicerea sclaviei sau servitutii, art 7- nullum crimen sine lege, Protocolul 4 (interzicerea pedepsei cu moartea), art 4 Protocol 7 (non bis in idem), Protocolul 6 (interzicerea pedepsei cu moartea), Protocolul 13 (interzicerea in orice conditii a pedepsei cu moartea).

Toate celelalte sunt drepturi condiţionale.Drepturile de nederogat din CEDO nu corespund perfect cu drepturile de nederogat din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (ex. libertatea de religie e de nederogat în pact). Curtea devine indirect competentă şi pentru o încălcare a acestui Pact, dacă statul e membru şi la CEDO şi la Pact.

7. respectarea celorlalte angajamente internationale ale statului, în special dreptul internaţional umanitar (ex. Pactul privind drepturile civile si politice conţine drepturi de nederogat. Daca

25

Page 26: New Document Microsoft Word

statul nu respecta un drept de nederogat care se regăseşte în Pact dar nu şi în Convenţie, statul incalcă Convenţia indirect (prin ricoseu). Curtea EDO este competentă, dar condamnarea se întemeiază pe condiţia a 7-a, nu pe a 6-a.8. situaţia să fie excepţională (de criză), măsurile derogatorii să fie proclamate oficial şi aduse la cunoştinţa publicului

9. notificarea Secretarului General al Consiliului Europei. (asupra luării/ încetării măsurii) În absenţa notificării, Curtea nu verifică celelalte condiţii privind derogarea, ci doar verifică respectarea dreptului

IX.ORGANELE CONSILIULUI EUROPEI

Consiliul EuropeiConsiliul Europei a fost creat prin Statutul Consiliului Europei din

1949.a) Comitetul Ministrilor – organ politic principal, cu rol decizional (din care face parte ministrul afacerilor externe sau delegatii MAE – reprezentanţii statelor)b) Adunarea Parlamentara – organ politic principal care are doar

cu rol consultativc) Secretarul General – organul executiv, organ principald) Curtea Europeană a Drepturilor Omului - organ principal.

Comisia EDO a fost suprimată prin Prot. 11e) diverse comitete de experţi (ex. privind tortura)

Modul de organizare a Curţii Europene a Drepturilor OmuluiConvenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost semnata in 1950 si este in vigoare din 1953. Aceasta prevedea ca au competente specifice in materia dr omului Comisia EDO, Curtea EDO şi Comitetul Ministrilor.

Curtea EDO este un organ principal al Consiliului Europei, cu caracter judiciar, înfiinţată prin Convenţia EDO. Comisia EDO (organ parajudiciar) este desfiinţată de Protocolul 11, in vigoare din 1 noiembrie 1998. Atributiile Comisiei sunt preluate de noua Curte EDO.

Curtea EDO in prezentCurtea EDO-se compune din judecatori. Numărul lor este dat de numărul statelor parti la Convenţie. Există cate un judecator ales in numele fiecarui stat parte. („in numele” şi nu „reprezentând statul”, pentru că judecatorii, deşi aleşi de state, sunt impartiali). In principiu, numărul statelor parti la Convenţie corespunde cu numărul statelor membre ale Consiliului Europei. Pentru a deveni parte la Convenţie, un stat trebuie să fie membru al Consiliului Europei, dar un stat membru al Consiliului Europei nu este obligat sa ratifice şi Convenţia. In prezent, această obligatie de ratificare există pentru noile state membre. Explicatia acestui fapt este aceea că, dupa 1990, statele din

26

Page 27: New Document Microsoft Word

Est au dorit sa intre in Consiliul Europei, iar Consiliul a impus o perioada de monitorizare, de semnare şi de ratificare a Convenţiei de un an. În acest mod, toate statele membre ale Consiliului Europei sunt parti la CEDO. In prezent doar Monaco trebuie sa ratifice Convenţia (perioada de tranzitie).Manadatul judecătorilor e în prezent de 6 ani (cu posbilitatea realegerii), iar după intrarea în vigoare a Prot. 14, mandatul va fi de 9 ani (fără posibilitatea realegerii).Numirea judecătorilor se face în felul următor: fiecare stat membru la Conventie propune 3 candidati (fără a exista o condiţie de cetăţenie, cei propuşi pot fi cetăţeni ai oricărui stat din lume), iar alegerea judecătorilor (câte unul de pe lista fiecărui stat) se face de către Adunarea Parlamentară a statelor membre.

Protocolul 14 permite aderarea Uniunii Europene la Convenţia EDO. Printr-un aviz consultativ, CJCE a respins psobilitatea aderării Comunităţilor Europene la Convenţia EDO (dacă nu se modifică tratatele constitutive). În prezent, Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa prevede aderarea Uniunii Europene la Conv. EDO, iar Protocolul 14 prevede ca UE poate deveni parte la Convenţie (totuşi, nici unul dintre acte nu a intrat în vigoare, dar s-au creat premisele necesare).

Curtea EDO este structurata in structuri administrative şi formatiuni jurisdictionale.Structurile/ diviziunile administrative :

a) Adunarea Plenara a Judecatorilor (doar o formaţiune administrativă)

b) Sectiile Curtii

Nu exista nici o cerinta de cetatenie pentru judecatorii Curtii.Curtea este în prezent compusă din 4 Secţii (în viitor vor fi 5), judecătorii fiind împărţiţi în mod egal. Sectiile nu sunt diferentiate ratione materiae (pe categorii de litigii), împărţirea fiind pur administrativă (pe criterii geografice, sex, sisteme de drept – common law/ civil law). În cadrul Secţiilor se constituie Camerele, din una dintre acestea făcând parte şi judecătorul naţional. Cauzele se atribuie în principiu Secţiei din care face parte judecătorul naţional.

Formatiunile de judecată ( jurisdictionale)În prezent sunt doar patru. Protocolul 14 introduce si instituţia

judecătorului unic în scopul accelerării/ simplificării procedurii.

27

Page 28: New Document Microsoft Word

a) comitetele – formate din 3 judecatori (judecă admisibilitatea plângerii)

b) camerele – 7 judecatori (judecă fondul în primă instanţă)c) Colegiul Marii Camere – 5 judecatori (judecă admisibilitatea

căii de atac)d) Marea Cameră – 17 judecatori (judecă pe fond calea de atac) - cea mai inalta structura de judecata (nu exista o adunare plenara)

Institutia judecatorului ad hocAtunci cand judecatorul national nu poate sa participe la judecata din diverse motive (incompatibilitate, boală etc.), statul în numele căruia a fost ales are mai multe posibilităţi: fie numeşte un judecător ad-hoc care să intre în locul judecătorului naţional în cauza respectivă, fie desemnează în locul judecătorului naţional un alt judecător al curţii, fie poate renunţa la ambele posiblităţi (se judecă în complet, fără judecătorul naţional). Statul are interesul ca judecătorul naţional să facă parte din complet, întrucât acesta cunoaşte cel mai bine sistemul naţional de drept şi poate să-l explice celorlalţi).Această instituţie e o reminiscenţă a tribunalelor internationale clasice si a celor arbitrale (ex. Curtea Internationala de Justitie)

Participarea judecătorului naţional (în funcţie de formaţiunea de judecată)Comitetele - pentru judecatorul national nu exista nici dreptul, nici obligatia de a participa. In comitete nu va participa niciodată judecatorul ad hocCamerele şi Marea Cameră - judecatorul national participa în mod obligatoriu. Daca nu este posibil, statul poate desemna un judecator ad-hoc. Colegiul Marii Camere – interdicţie absolută de participare a judecatorului national. Instituţia judecatoruli ad hoc nu este aplicabilă în acest caz.

Comitetul Miniştrilor reprezintă organismul decizional al Consiliului Europei şi este compus din miniştrii afacerilor externe ai tuturor ţărilor membre (sau reprezentanţii lor permanenţi).

Adunarea Parlamentară reprezintă organul deliberativ al Organizaţiei, ai cărui membri sunt desemnaţi de parlamentele naţionale.

28

Page 29: New Document Microsoft Word

Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa constituie un organ consultativ care reprezintă autorităţile locale şi regionale. Guvernele, parlamentele naţionale şi autorităţile locale şi regionale sunt, astfel, reprezentate separat.

Pentru consolidarea stabilităţii continentului European, în special după dispariţia regimurilor comuniste, un nou elan a fost dat la cel mai înalt nivel Consiliului Europei prin intermediul Summit-urilor şefilor de stat şi de guvern. Două Summit-uri au avut loc până în prezent.

Aproximativ 1800 de funcţionari internaţionali recrutaţi din statele membre alcătuiesc personalul permanent al Secretariatului Organizaţiei, care este condus de Secretarul General. Austriacul Walter Schwimmer, a fost ales Secretar General de către Adunarea Parlamentară în 1999 pentru o perioadă de cinci ani. El îndrumă şi coordonează activităţile Organizaţiei.

Comitetul Miniştrilor reprezintă instanţa de decizie a Consiliului Europei. El este alcătuit din miniştrii afacerilor externe ai celor 45 de state membre sau din reprezentanţii diplomatici permanenţi la Strasbourg. El constituie un organism guvernamental în care, în condiţii de egalitate, pot fi discutate demersurile naţionale privind problemele cu care se confruntă societatea europeană, cât şi forumul în care se elaborează răspunsurile europene la aceste provocări. În colaborare cu Adunarea Parlamentară, el reprezintă gardianul valorilor fundamentale ale Consiliului Europei şi este investit cu misiunea de a controla respectarea angajamentelor luate de statele membre.

Discuţiile în cadrul Comitetului Miniştrilor se referă la toate subiectele politice de interes comun, cu excepţia problemelor privind apărarea: aspectele politice ale integrării europene, dezvoltarea cooperării, apărarea instituţiilor democratice şi protecţia drepturilor omului, altfel spus la toate problemele care au nevoie de soluţii elaborate la nivel pan-european.

Miniştrii afacerilor externe ai statelor membre se reunesc cel puţin de două ori pe an pentru a trece în revistă cooperarea europeană şi actualitatea politică şi pentru a da impulsul politic necesar activităţii Organizaţiei. Acesta organizează întâlnirile săptămânale la nivel de ambasadori, aceste reuniuni fiind completate de întâlniri ale grupurilor de raportori sau ale grupurilor de lucru însărcinate cu aprofundarea anumitor chestiuni înaintea luării deciziilor.

Fiecare ministru prezidează Comitetul pentru o perioadă de şase luni. Schimbarea preşedintelui are loc, în mod tradiţional, în mai şi în noiembrie.

29

Page 30: New Document Microsoft Word

Când proiectele nu sunt susţinute de toate statele membre, Comitetul Miniştrilor are posibilitatea de a le lansa în cadrul acordurilor parţiale, permiţând anumitor state membre să întreprindă acţiuni comune în anumite domenii.

Pe de altă parte, acordurile lărgite permit statelor membre ale Consiliului Europei (sau unora dintre ele) să se asocieze cu anumite state nemembre beneficiind, astfel, de structurile permanente ale Organizaţiei.

Deciziile Comitetului Miniştrilor sunt transmise guvernelor sub formă de recomandări sau fac obiectul convenţiilor şi acordurilor europene obligatorii din punct de vedere juridic pentru statele care le-au ratificat. De asemenea, Comitetul Miniştrilor adoptă declaraţiile şi rezoluţiile privind chestiunile politice de actualitate.

Până azi au fost elaborate 195 de convenţii. Ele se referă la drepturile omului, dar şi la alte domenii de activitate ale Organizaţiei, afirmând şi întărind coeziunea democratică, coeziunea socială şi coeziunea culturală a Consiliului Europei.

Cele mai multe dintre deciziile Comitetului Miniştrilor necesită o majoritate de două treimi din sufragiile exprimate. Majoritatea simplă este suficientă pentru chestiunile de procedură.

Convenţiile şi recomandările sunt elaborate de comitetele de experţi guvernamentali, mandataţi de Comitetul Miniştrilor, generându-se astfel un dialog între consideraţiile tehnice şi viziunea politică globală. Numeroase iniţiative politice sunt, de asemenea, luate cu ocazia conferinţelor miniştrilor specializaţi, care au loc periodic.

Consiliului Europei organizează periodic conferinţe ale miniştrilor specializaţi (ai justiţiei, educaţiei, familiei, sănătăţii, mediului, autorităţilor locale, migraţiei, egalităţii între femei şi bărbaţi, muncii, mass media, culturii, sportului, tineretului etc.).

Conferinţele analizează problemele sectoriale majore şi facilitează contactele permanente între ministerele de profil din statele membre. Aceştia elaborează proiecte de cooperare şi propun activităţi pentru programul de lucru al Consiliului Europei.

Comitetul Miniştrilor Comitetul Miniştrilor decide activităţile Consiliului Europei. El decide, de asemenea, cum trebuie acţionat în sensul recomandărilor Adunării Parlamentare şi ale Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa şi în sensul propunerilor diverselor comitete interguvernamentale şi conferinţe ale miniştrilor

30

Page 31: New Document Microsoft Word

specializaţi. El adoptă programul de activitate şi bugetul Consiliului Europei.

Consiliul Europei a elaborat programe de cooperare şi asistenţă în favoarea noilor ţări membre pentru ca acestea să beneficieze de experienţa lui. Programele au la bază rezultatele cooperării interguvernamentale ale Consiliului Europei: instrumente de referinţă, reţele de experţi, cât şi structuri şi mecanisme de cooperare. Ele au ca obiectiv consolidarea, întărirea şi accelerarea reformelor democratice din ţările în cauză astfel încât să se poată integra progresiv şi armonios în procesul şi structurile cooperării europene şi, în primul rând, în Consiliul Europei. De altfel, programul privind măsurile de încredere a fost creat pentru a susţine iniţiativele societăţii civile, iniţiative care au ca obiectiv ameliorarea reciprocă a cunoştinţelor şi cooperarea între comunităţile majoritare şi minoritare.

Statele europene care au aderat la statutul Consiliul Europei se angajează să recunoască principiul supremaţiei dreptului şi al aceluia în virtutea căruia persoanele aflate sub jurisdicţia lor trebuie să se bucure de drepturile omului şi de libertăţile fundamentale. Ele se angajează, printre altele, să colaboreze în mod sincer şi activ la realizarea unei uniuni mai strânse între ele şi să favorizeze progresul lor economic şi social. Fiecare stat membru este responsabil pentru onorarea acestor angajamente iar Comitetul Miniştrilor asigură caracterul efectiv al acestora.

În caz de încălcare gravă a obligaţiilor statutare de un stat membru, Comitetul Miniştrilor poate suspenda dreptul de reprezentare al acelui stat, îl poate invita să se retragă sau poate chiar decide încetarea apartenenţei la Organizaţie.

Comitetul Miniştrilor veghează, de asemenea, asupra aplicării efective a convenţiilor şi acordurilor încheiate între statele membre. Această responsabilitate este crucială pentru convenţiile referitoare la drepturile omului, dintre care cele mai importante (Convenţia europeană a drepturilor omului, Carta socială europeană, Convenţia europeană pentru prevenirea torturii, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale) au prevăzut existenţa unor mecanisme de control.

Activitatea Consiliului Europei conduce la elaborarea convenţiilor şi acordurilor europene care constituie apoi baza modificărilor şi armonizării legislative în cadrul diferitelor state membre.

Anumite acorduri pot fi, de asemenea, adoptate şi de state nemembre. Rezultatele studiilor şi activităţilor sunt transmise

31

Page 32: New Document Microsoft Word

guvernelor pentru ca pe baza acestora să se consolideze cooperarea şi progresul social în Europa.

Consiliul Europei adoptă şi acorduri parţiale, o formă de cooperare cu "geometrie variabilă" care permit unui anumit număr de state să organizeze activităţi specifice, de interes comun, cu acordul celorlalţi membri.

Prin oferirea statutului consultativ unui număr de peste 400 de organizaţii neguvernamentale, Consiliul Europei dezvoltă un veritabil parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile. El asociază ONG-urile, ca urmare a diferitelor moduri de consultare, lucrărilor interguvernamentale şi încurajează dialogul între parlamentari şi lumea asociativă, prin intermediul discuţiilor şi a colocviilor privind problemele majore ale societăţii.

Consiliul Europei este finanţat de guvernele statelor membre ale căror contribuţii la bugetul Organizaţiei sunt calculate proporţional cu populaţia şi bogăţia lor. Bugetul ordinar al Consiliului Europei pentru anul 2003 este de 175 milioane euro.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a constituit prima adunare europeană din istoria continentului. Cu delegaţii din mai mult de 40 de parlamente naţionale, ea rămâne cea mai mare adunare într-adevăr europeană.

Adunarea îşi stabileşte ordinea de zi, abordează subiecte de actualitate şi teme cu caracter prospectiv care tratează, în special, probleme ale societăţii şi chestiuni de politică internaţională.

Deliberările sale joacă un rol important în orientarea activităţii Comitetului Miniştrilor şi a sectoarelor interguvernamentale ale Consiliului Europei. În plus, ele se repercutează asupra guvernelor atunci când membrii ei le transmit parlamentelor naţionale.

Evenimentele survenite în ţările Europei centrale şi de est la începutul anilor 90 au conferit Adunării o misiune unică: să contribuie la integrarea acestor ţări în familiile democraţiei europeane şi să promoveze o veritabilă cooperare parlamentară între toate naţiunile Europei. Adunarea contribuie, deci, la construirea unei Europe extinse, fără frontiere.

Statutul de invitat special creat de Adunarea Parlamentară în 1989 a permis, de asemenea, delegaţiilor parlamentare ale ţărilor Europei centrale şi orientale, angajate pe drumul democraţiei pluraliste dar nefiind, încă, membre ale Organizaţiei, să asiste la sesiunile

32

Page 33: New Document Microsoft Word

plenare ale Adunării şi la reuniunile comisiilor ei. Contactele şi schimburile astfel stabilite au încurajat procesul de democratizare a acestor ţări şi le-au facilitat aderarea la Consiliul Europei.

Cei 313 membri ai Adunării Parlamentare şi cei 313 supleanţi ai lor sunt aleşi sau desemnaţi de parlamentele naţionale dintre proprii lor membri. Fiecare ţară dispune de la 2 până la 18 reprezentanţi, în funcţie de mărimea populaţiei ei. Delegaţiile naţionale la Adunare sunt compuse astfel încât să asigure o reprezentare corectă a partidelor politice sau a grupurilor din parlamentele lor naţionale.

Adunarea numără cinci grupuri politice: grupul socialist (SOC), grupul partidului popular european (PPE/DC), grupul democraţilor europeni (GDE), grupul liberal, democratic şi reformator (LDR) şi grupul pentru stânga europeană unită (GUE). Câţiva parlamentari nu sunt înscrişi în nici un grup politic.

Adunarea se reuneşte de patru ori pe an, timp de o săptămână, în sesiune plenară publică, în hemiciclul Palatului Europei de la Strasbourg. De asemenea, ea ţine o reuniune de primăvară într-unul din statele membre ale Consiliului Europei.

Adunarea îşi alege preşedintele dintre membrii săi, în mod tradiţional pentru trei mandate consecutive, de un an. Preşedintele, vicepreşedintele (18 în prezent) şi preşedinţii celor 5 grupuri politice constituie Biroul Adunării.

Adunarea alege, de asemenea, Secretarul General şi Secretarul General adjunct al Consiliului Europei, Secretarul General al Adunării, judecătorii Curţii europene a drepturilor omului şi Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.

Lucrările Adunării sunt pregătite de comisii specializate în următoarele domenii: politic, juridic şi drepturile omului, social, sănătate şi familie, cultură, ştiinţă şi educaţie, mediu şi agricultură, economie şi dezvoltare, migraţii, refugiaţi şi demografie, egalitatea şanselor pentru femei şi bărbaţi, respectarea obligaţiilor şi angajamentelor statelor membre.

Adunarea este, de asemenea, un forum parlamentar pentru alte organizaţii internaţionale, cum ar fi: OCDE, Banca europeană pentru reconstrucţie şi dezvoltare (BERD), Agenţia spaţială europeană şi mai multe instituţii specializate ale Naţiunilor Unite.

33

Page 34: New Document Microsoft Word

Organizaţiile neguvernamentale participă în calitate de observatori la lucrările unui anumit număr de comisii, aducându-şi contribuţia la manifestările importante organizate de Adunare.

Din 1989, Adunarea contribuie activ la gestionarea crizelor din Europa. Dezbaterile ei privind chestiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren şi pe dialogul permanent instaurat cu statele în cauză. Ea consolidează, astfel, rolul politic al Consiliului Europei.

Reprezentanţii Adunării realizează vizite periodice în Europa pentru a strânge informaţii de primă mână necesare elaborării rapoartelor Adunării, asigură observarea alegerilor şi se angajează în diplomaţia parlamentară.

Textele adoptate de Adunare reprezintă orientări importante pentru Comitetul Miniştrilor, guverne, parlamente şi partidele politice naţionale şi pentru alţi actori importanţi ai societăţii. De asemenea, Adunarea a fost de multe ori la originea a numeroase tratate internaţionale, convenţii europene şi alte instrumente juridice care formează baza unei veritabile legislaţii europene.

Cea mai cunoscută dintre acestea este Convenţia europeană a drepturilor omului, deschisă spre semnare în 1950 (a se vedea capitolul "Drepturile omului: protecţie, promovare şi prevenire"). Adunarea este consultată de Comitetul Miniştrilor asupra tuturor proiectelor de convenţie înaintea adoptării lor.

Adunarea organizează periodic conferinţe, simpozioane şi audieri parlamentare publice privind problemele majore ale timpului nostru, cum ar fi: violenţa, intoleranţa, mediul, imigrarea, drogurile, bioetica sau media. Aceste audiţii iau forma unui dialog între parlamentari şi specialişti.

Secretarul General al Consiliului Europei, austriacul Walter Schwimmer, ales de Adunarea Parlamentară în 1999 pentru o durată de cinci ani, are responsabilitatea orientării strategice globale a programului de activitate şi bugetului Consiliului şi a supravegherii managementul de zi cu zi al Organizaţiei şi al Secretariatului.

Programul de lucru interguvernamental, stabilit de Secretarul General pe baza propunerilor de priorităţi, este aprobat în fiecare an de Comitetul Miniştrilor. Secretarul General răspunde cu ajutorul Secretariatului, de îndeplinirea programului. Activităţile operaţionale de cooperare interguvernamentală sunt coordonate în primul rând de

34

Page 35: New Document Microsoft Word

către direcţiile generale, care corespund principalelor domenii de activitate ale Organizaţiei.

În cadrul unei vaste campanii care vizează promovarea viziunii unei Europe mai extinse, fondate pe valorile esenţiale ale democraţiei, supremaţia dreptului şi respectarea drepturilor omului, Secretarul General a lansat un program de acţiune cu şapte puncte pentru 2001-2005, care să reliefeze noile provocări ale construcţiei unei Europe pe deplin democratice, pacifiste şi stabile. Punctele esenţiale ale programului se referă la:

-                              promovarea principiilor democraţiei prin consolidarea impactului politic al Organizaţiei;

-                              crearea unui spaţiu comun al drepturilor omului în Europa;

-                              dezvoltarea normelor democratice şi garantarea respectării lor de către state;

-                              răspunsul oferit aşteptărilor cetăţenilor europeni, prin intermediul acţiunilor de teren;

-                              evaluarea rezultatelor proiectelor şi acţiunilor întreprinse în scopul ameliorării eficacităţilor lor reale;

-                              strângerea relaţiilor de lucru cu Uniunea Europeană, OSCE şi Naţiunile Unite;

-                              dezvoltarea cooperării politice cu statele observatoare.

Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa

Consiliul Europei a recunoscut întotdeauna importanţa decisivă a democraţiei la nivel local şi regional. Libertatea reprezintă atât o necesitate a individului cât şi o necesitate naţională. Autonomia locală trebuie să răspundă nevoilor fiecărui european la oraş şi la sat, în regiunile centrale şi periferice şi peste graniţe. În 1957, Consiliul Europei a făcut primul pas în favoarea reprezentării puterilor locale. De atunci, activitatea lui s-a extins din Islanda la Federaţia Rusă şi din Norvegia în Balcani.

În 1994, Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) a fost înfiinţat în calitate de organ consultativ al Consiliului Europei, înlocuind Conferinţa puterilor locale şi regionale din Europa.

35

Page 36: New Document Microsoft Word

Congresul ajută noile state membre ale Organizaţiei să-şi îndeplinească sarcinile practice necesare realizării unei autonomii locale şi regionale.

Congresul este vocea regiunilor şi municipiilor din Europa, oferă un loc privilegiat de dialog unde reprezentanţii puterilor locale şi regionale dezbat problemele comune, îşi confruntă experienţele şi îşi prezintă guvernelor punctele de vedere; sfătuieşte Comitetul Miniştrilor şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind toate aspectele politicii locale şi regionale; acţionează în strânsă cooperare cu organizaţiile naţionale şi internaţionale care reprezintă puterile locale şi regionale; organizează audieri şi conferinţe la nivel local şi regional pentru a ajunge la marele public a cărui participare rămâne esenţială pentru instaurarea unei veritabile democraţii; elaborează periodic rapoarte de ţară privind situaţia democraţiei locale şi regionale în statele membre cât şi în statele candidate şi veghează, în special, asupra aplicării principiilor Cartei europene a autonomiei locale.

Intrarea în scenă a noilor state cu diverse orizonturi politice şi economice a necesitat o reevaluare şi o redefinire a obiectivelor Congresului: promovarea unor structuri eficiente ale puterilor locale şi regionale în toate statele membre ale Consiliului Europei şi, în special, în noile democraţii; examinarea situaţiei democraţiei locale şi regionale în statele membre şi în ţările candidate la aderare; dezvoltarea iniţiativelor care permit cetăţenilor să participe în mod real la procesul democratic de la nivel local şi regional; reprezentarea intereselor consiliilor locale şi regionale în elaborarea politicii europene; încurajarea cooperării regionale şi transfrontaliere în favoarea păcii, toleranţei şi a dezvoltării durabile; observarea alegerilor locale şi regionale.

Congresul este alcătuit din două camere: Camera puterilor locale şi Camera regiunilor. Adunarea bicamerală cuprinde 313 membri titulari şi 313 membri supleanţi, fiecare dintre aceştia reprezentând alesul uneia dintre cele peste 200 000 colectivităţi locale şi regionale ale statelor membre ale Consiliului Europei. Camerele alternează în alegerea preşedintelui Congresului pentru un mandat de doi ani.

Congresul se reuneşte o dată pe an la Strasbourg unde găzduieşte delegaţiile organizaţiilor europene agreate, cât şi pe cele ale câtorva state nemembre, primite în calitate de invitaţi speciali sau observatori.

O Comisie permanentă alcătuită din reprezentanţii tuturor delegaţiilor naţionale se reuneşte între sesiunile plenare ale Congresului.

36

Page 37: New Document Microsoft Word

Lucrările CPLRE sunt organizate în jurul a patru comisii statutare: Comisia instituţională a Congresului, împuternicită în special să pregătească rapoarte privind evoluţia democraţiei locale şi regionale în Europa; Comisia pentru cultură şi educaţie, competentă în materie de media, tineret, sport şi comunicare; Comisia pentru dezvoltare durabilă, competentă asupra problemelor de mediu, de amenajare a teritoriului şi de urbanism; Comisia pentru coeziune socială, competentă asupra chestiunilor referitoare la locurile de muncă, cetăţenie, relaţii intercomunitare, sănătate publică şi egalitatea între femei şi bărbaţi.

X.Conventia Europeana

Caracteristici generaleConvenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor   fundamentaleafost semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.Ea a t ransformat, pe p lan regional european, 18 pr inc ip i i proc lamate în 1948 în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite,în obligaţii juridice concrete. România a ratificat acest document internaţional prinLegea nr. 30/1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului sia l i b e r t a t i l o r f u n d a m e n t a l e s i a p r o t o c o a l e l o r a d i t i o n a l e l a a c e a s t a c o n v e n t i e (publicată in Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994).F i i n d c e l m a i i m p o r t a n t i n s t r u m e n t j u r i d i c î n s i s t e m u l c o n v e n ţ i o n a l a l Consiliului Europei, Convenţia europeană a drepturilor omului constituie un reper demarcă în dezvoltarea dreptului internaţional. Influenţa sa a fost resimţită nu numai de-a lungul Europei, dar şi pe toate continentele şi în toate ţările în care s-au depuseforturi pentru a se asigura o mai bună protecţie a drepturilor omului.La ora actuală, sistemul de protecţie european instituit prin Convenţie este nunumai cel mai vechi, dar, totodată, şi cel mai avansat şi eficace din toate sistemeleexistente de protecţie a drepturilor omului.Convenţia europeană a drepturilor omului este un tratat internaţional în virtuteacăruia statele contractante îşi asumă anumite obligaţii juridice. Guvernele au obligaţiade a veghea ca persoanele care sunt sub jur isd icţ ia lor , ş i nu numai cetăţeni i ţăr i i respective, să se bucure de drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie.  Unele ţări au integrat Convenţia în dreptul naţional, astfel încât orice individ să poată prezenta o plângere sau un apel la un tribunal naţional

37

Page 38: New Document Microsoft Word

sau către o altă autoritate  b a z â n d u - s e d i r e c t p e p r e v e d e r i l e a c e s t e i a . D a r , c h i a r d a c ă o ţ a r ă n u a i n t e g r a t Convenţia în dreptul său, acesta nu trebuie să fie în conflict cu instrumentul european.Convenţia nu este destinată să înlocuiască sistemele naţionale de protecţie adrepturilor omului, ci să constituie o garanţie internaţională ce se adaugă dreptului derecurs în fiecare stat. Această garanţie se concretizează prin posibilitatea indivizilor care se consideră lezaţi în drepturile lor de a antama proceduri în faţa instituţiilor create în baza Convenţiei în contra guvernului pe care-l consideră responsabilÎ n c e p â n d c u a n u l 1 9 5 0 , 1 4 p r o t o c o a l e a u î n t ă r i t C o n v e n ţ i a e u r o p e a n ă a drepturilor omului. Ele garantează anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele cefigurau deja în Convenţie sau modifică anumite dispoziţii procedurale.

Prim Protocolul 14 la Convenţia europeană a drepturilor omului s-a acordatcompetenţa unui singur judecător de a declara o cerere inadmisibilă sau să o scoatăde pe rol atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o analiză suplimentară.Comitete formate din trei judecatorisunt constituite pe o perioada de 12 luni, încadrul fiecarei sectiuni. Aceste comitete au un rol important în activitatea de selecţiea cererilor din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate.Camere din sapte membri(pentru judecata de fond) sunt constituite în cadrulfiecarei sectiuni, pe baza sistemului rotatiei, presedintele de sectiune si judecatorulales în numele statului interesat participând de drept. Atunci când judecatorul ales înnumele statu lu i interesat nu este membru a l sect iuni i , e l part ic ipa în ca l i tate demembru de drept al camerei. Membrii sectiunii care nu sunt membri plini ai Camereiiau parte ca membri supleanti.Compusa din saptesprezece judecatori,Marea Cameră este constituita pentru odurata de trei ani şi este competentă să analizeze cauzele privind probleme grave deinterpretare a Convenţiei precum şi pentru cauzele interstatale. În afara membri lor de drept – presedinte le, v icepresedint i i s i presedint i i desect iuni – ea se compune, dupa s istemul rotat ie i , porn ind de la doua grupe

38

Page 39: New Document Microsoft Word

carealterneaza la fiecare noua luni si a caror compozitiei se doreste echilibrata din punctde vedere geografic si tine seama de diferitele sisteme juridice existente în statelecontractante.Judecătorul ales în numele unui stat parte într-un litigiu este membru din oficiua l C a m e r e i ş i a l M a r i i C a m e r e . F a c p a r t e , d e a s e m e n e a , d i n M a r e a C a m e r ă , Preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţiconform Regulamentulu i Curţ i i . Când cauza este defer i tă Mar i i Camere, după ce anterior fusese prezentată Camerei, nici un judecător al Camerei respective nu poatei n t r a î n c o m p o n e n ţ a M a r i i C a m e r e , c u e x c e p ţ i a P r e ş e d i n t e l u i C a m e r e i ş i a  judecătorului ales în numele statului parte interesat.Protocolu l nr .14 a i n t r o d u s î n p r i n c i p a l u r m ă t o a r e l emodificări la Convenţ iaEuropeană a Drepturilor Omului:Cereri vădit inadmisibile : dec iz i i le de inadmis ib i l i tate în ast fe l de cazur i , luate până la intrarea în v igoare a Protocolu lu i nr .14 de către un comitet format din trei judecători, sunt luate de către un singur judecător, asistat deraportori care nu sunt membri ai organelor judiciare. Ideea este de a creştecapaci tatea de f i l t rare a Curţ i i , cu a l te cuvinte capaci tatea sa de a e l iminacauzele "disperate".

Cauze repetitive: atunci când cazul este parte dintr-o serie care rezultă dinaceeaşi deficienţă structurală la nivel naţional, se propune ca aceasta să fiedeclarată admisibilă şi decisă de către un comitet de trei judecători (în loc deo cameră de şapte judecători), în cadrul unei proceduri simplificate.Un nou criteriu de admisibilitate: pentru a da Curţii o flexibilitate mai mare,se prevede o nouă condiţie admisibilitate (în plus faţă de condiţiile existente,c u m a r f i e p u i z a r e a c ă i l o r d e r e c u r s i n t e r n e , p e r i o a d a d e ş a s e l u n i ) . Î n conformitate cu această condiţie, Curtea poate declara inadmisibile cazurileî n c a r e r e c l a m a n t u l n u a s u f e r i t u n p r e j u d i c i u i m p o r t a n t , c u c o n d i ţ i a c a "respectul pentru drepturile omului" să nu oblige Curtea să ia în considerarecauza în fond şi nu respingă orice cauză care nu a fost în mod corespunzător examinată de către o instanţă naţională.În temeiul protocolului, Comitetul de Miniştri are dreptul, în cazul în caredecide acest lucru cu o majoritate de două treimi, să iniţieze procedura în faţaCurţii în cazul în care un stat refuză să se conformeze unei hotărâri definitive.C o m i t e t u l d e M i n i ş t r i a r e , d e a s e m e n e a , c o m p e t e n ţ a s ă s o l i c i t e C u r ţ i i interpretarea unei hotărâri, care îl va ajuta în misiunea sa de supraveghere aexecutării hotărârilor judecătoreşti şi, în

39

Page 40: New Document Microsoft Word

special pentru a stabilirea măsurilor necesare pentru a se conforma unei hotărâri.Protocolul 14 prevede modificarea mandatului judecătorilor Curţii europene adrepturilor omului, care nu mai este de şase ani, ci de nouă ani, fără a putea firealeşi.O menţ iune importantă este introdusă la art . 59 pct .2, conform căruiaU n i u n e a E u r o p e a n ă p o a t e a d e r a l a C o n v e n ţ i a E u r o p e a n ă a D r e p t u r i l o r   Omului.

XI.Competenta CEDO.

În conformitate cu articolul 32 al Convenţiei Curtea acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a protocoalelor. Astfel putem constata că competenţa curţii este una limitată. Competenţa Curţii poate fi distinsă în:a) ratione temporis;b) ratione personae ;c) ratione materiae;d) ratione loci.

a) Comptenţa raţione temporis.Curtea va examina doar cazurile în care cererile se referă la evenimente care s-au produs înainte de recunoaşterea de către un Stat Contractant a dreptului la petiţie individuală conform art. 25. Nu va fi examinată cererea în cazul cînd Statul a specificat că ratificarea Convenţiei este numai o chestiune de perspectivă.Curtea nu este competentă de a examina cererile care au fost depuse cu omiterea termenului de 6 luni prevăzut la art. 35 al Convenţiei.Dacă procedurile judiciare cu privire la contestarea acţiunilor s-au sfârşit după intrarea în vigoare a Convenţiei, Curtea va examina şi aceste situaţii litigioase care au avut loc pînă la intrarea în vigoare a Convenţiei.b) Competenţa raţione personae.Reclamanţi la Curte pot fi: persoane fizice, organizaţiile neguvernamentale, grupuri de particulari şi statele parte la Convenţie. Pîrît la Curte poate fi doar un stat. Prin urmare, referitor la competenţa raţione persone curtea va examina:- cererile împotriva unui Stat care este parte la

40

Page 41: New Document Microsoft Word

Convenţie sau Protocolul respectiv;- cererile în care reclamantul este o victimă a evenimentelor care au stat la baza reclamaţiilor;- cererea este formulată împotriva instituţiei pentru care Statul este răspunzător.c) Competenţa raţione materiae.Curtea va examina cererile în care se invocă violarea unui drept prevăzut în convenţie. Drepturile şi libertăţile fundamentale protejate prin mecanismele Convenţie sun prevăzute şi de protocoalele adiţionale Convenţiei.Nu toate situaţiile legate de drepturile omului se conţin în prevederile Convenţiei, de exemplu: dreptul la divorţ, la o naţionalitate anume etc.d) Competenţa raţione loci. Curtea va fi competentă de a examina cererile care se întemeiază pe evenimente produse pe teritoriul Statulului Contractant. Articolul 1 al convenţiei prevede că fiecărei persoane aflate sub jurisdicţia unui Stat parte la Convenţie îi sunt recunoscute drepturle şi libertăţile prevăzute de Convenţie. Statul trebuie să exercite un control asupra evenimentelor discutate.La adresarea cererii Curţii, reclamantul trebuie să cunoască dacă satul îşi exercită controlul de facto asupra evenimentelor aflata în discuţie. Actele care se produc pe teritorii pe Care un stat nu le controlează nu pot angaja responsabilitatea acestuia.

XII.Rangul Conventiei in ordinea juridica din Romania

Un element specific al situației din România privește procesul de aderare laUniunea Europeană şi condiționările inerente acestuia în domeniile respectăriidrepturilor omului şi democratizării. În 1993, Consiliul European întrunit laCopenhaga a adoptat ”criteriile de la Copenhaga” pentru aderare, care stabilescexplicit o serie de condiţii necesare pentru a deveni membru al Uniunii Europene.

41

Page 42: New Document Microsoft Word

Câţiva ani mai târziu, în 1997, Tratatul de la Amsterdam care a inclus principiilelibertăţii, democrației şi respectului pentru drepturile omului a reprezentat primulTratat al Uniunii Europene în care acestea sunt precizate explicit. Toate acesteprevederi pot fi privite ca un set de cerințe clare pentru acordarea statutului demembru unor state fost-comuniste. Conform lor, statele care doreau să devinămembre ale Uniunii Europene erau obligate să corespundă criteriilor de laCopenhaga înainte de a fi acceptate drept candidate pentru aderare. Respectareacondiţiilor referitoare la drepturile omului era evaluată în rapoartele de ţară întruncapitol separat. Drept urmare, faptul că respectarea drepturilor omului îngeneral era o condiţie absolut necesară pentru a începe procesul de aderare, ainfluenţat puternic politica autorităţilor române în această privinţă.Rapoartele de ţară ale României realizate de Comisia Europeană între 1998 şi2005 reprezintă o sursă valoroasă de informaţii privind problemele de respectarea drepturilor omului identificate de Comisie; procedura recursului în anulare,discriminarea populaţiei Rroma, încălcări ale libertăţii de exprimare a jurnaliștilor,aspecte legate de restituirea caselor naționalizate, discriminarea împotrivahomosexualilor, sunt, printre altele, chestiuni extrem de importante semnalate înaceste rapoarte. În urma unor presiuni politice intense din partea UniuniiEuropene, autorităţile române au făcut reforme majore în aceste domenii.Referirile făcute de Comisie la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, laCEDO, sau la decizii individuale contra României, şi felul în care aceste rapoarteevaluează măsurile luate de autorităţile române, reflectă faptul că, în general,Comisia Europeană şi Consiliul Europei (prin Comitetul de Miniștri şi prin CEDO)

42

Page 43: New Document Microsoft Word

au avut o agendă comună pe un număr de chestiuni variate şi importante. Maimult, ambele au reprezentat factori de presiune politică, funcţionând într-ointerdependență strânsă. Astfel, probleme ridicate de deciziile Curţii (cum ar fiprocedura de recurs în anulare, încălcarea libertăţii de exprimare a jurnaliștiloretc.) au fost reluate în rapoartele UE, ceea ce a creat o presiune politică sporităpentru schimbarea legislaţiei şi practicii şi aducerea lor mai aproape destandardele democratice. În plus, Comisia Europeană a folosit unele dintrecazurile de la Curte ca argumente pentru a susţine că problemele pe care lesemnala în rapoarte sale reprezintă încălcări ale drepturilor fundamentale aleomului. Ultimul capitol al raportului detaliază impactul deciziilor Curţii asuprapoliticilor publice prin intermediul acţiunilor Comisiei Europene. Astfel, dublapresiune, atât din partea UE cât şi din partea Consiliului Europei, a generatevoluţii semnificative în domeniul respectării drepturilor omului, deşi încă rămânmulte de făcut. Chiar şi în prezent, eficienţa sistemului de justiţie şi statul dedrept trebuie consolidate (sub atenta monitorizare a Comisiei), iar Româniacontinuă încă să piardă cazuri în faţa Curţii.Datorită implicării sale în promovarea drepturilor omului, Curtea de la Strasbourgeste în percepţia publică o ”Curte Supremă”, unde toate greşelile făcute desistemul naţional de justiţie pot fi ”îndreptate”, fiind văzută ca un fel de panaceupentru toate nemulțumirile legate de funcționarea instanţelor naționale. Înconsecinţă, din ce în ce mai multe plângeri au fost depuse la Curte, şi, conformultimelor statistici ale acesteia, publicate pe 25 ianuarie 2007, România se află pelocul doi după Rusia ca număr de astfel de aplicaţii. Chiar mai rău, raportândnumărul de plângeri la numărul de locuitori, România conduce clasamentul cu

43

Page 44: New Document Microsoft Word

10850 de cazuri deschise până la 1 ianuarie 2007 (12.1% din încărcătura totală aCurții) la o populaţie totală de aproximativ 22 de milioane de locuitori.Există trei mari categorii de cazuri înaintate Curții: cazuri privind discriminareaminorităţilor etnice (1), şi cazuri care reflectă dificultăţi ale tranziţiei de lacomunism la o societate democratică – fie ciocniri între vechile mentalităţi şi noivalori (2), fie cazuri privind ”privatizarea” unor bunuri confiscate de regimulcomunist (3). Numărul de cazuri legate de discriminarea minorităţilor etnice estedestul de redus prin comparaţie cu numeroasele situaţii de discriminare acomunităţilor Rroma descrise în rapoarte consecutive. Au existat două marigrupuri de cazuri – primul include ciocnirile violente şi atacurile asupracomunităţilor Rroma de la începutul anilor ’90, în timp ce al doilea cuprindecazuri mai recente, referitoare la comportamente abuzive ale poliţiei faţă deindivizi de etnie Rroma. În ceea ce priveşte cazurile legate de problematicatranziţie postcomunistă a României către o societate democratică, acestea auprivit rolul diferiţilor agenţi de putere cum ar fi serviciile de informaţii sauprocurorii. Libertatea de exprimare a făcut de asemenea obiectul a mai multorcazuri asupra cărora a decis Curtea. Restituirea proprietăţii a făcut din România oţară aparte în regiune prin faptul că un număr mare de cazuri înaintate Curţiisunt legate de această problemă. Sancţiunile aplicate României pentrunerespectarea dreptului la proprietate au fost de obicei legate de eficienţasistemelor judiciar şi administrativ, iar majoritatea privesc procedurileadministrative sau juridice îndelungate şi insuficienta întărire a statului de drept(de exemplu, nerespectarea unor decizii definitive date de curţile naţionale).

În afara celor privind discriminarea contra minorităților etnice, majoritatea

44

Page 45: New Document Microsoft Word

cazurilor deschise României în care Curtea a constatat o încălcare a prevederilorConvenției au fost legate de trecutul comunist al țării. Unele dintre aceste cazurireflectă probleme legate de discrepanțele între vechile mentalități și noile valoridemocratice, în timp ce alte cazuri sunt legate de dificultățile ce însoțescrestituirea terenurilor și caselor confiscate de către regimul comunist. O privirede ansamblu asupra deciziilor Curții contra României arată că unele dintreinstituțiile și practicile care au supraviețuit căderii regimului comunist nu mai suntcompatibile cu o societate democratică: puterea sporită acordată serviciilorsecrete şi lipsa controlului sistemului judiciar asupra unora dintre aceste puteri,sau limitările libertății de exprimare în cazuri în care jurnaliștii critică politicieni(oficiali de rang înalt). De asemenea, procesul îndelungat şi extrem de greoi(uneori aproape haotic) de restituire a bunurilor confiscate de regimul comunist aevidențiat, printre alte aspecte, probleme existente în relația dintre putereajudecătorească şi administrație: în unele cazuri administrația a refuzat să aplicedecizii definitive ale curților naționale, în timp ce, în altele, posibilitateaprocurorilor (considerați de Curte reprezentanți ai Statului) de a contesta deciziidefinitive a periclitat predictibilitatea şi siguranţa care ar trebui garantate desistemul juridic.

XIII.Hotărârile.

O hotărâre prevăzută de art. 42 şi art. 44 ale Convenţiei cuprinde:

(a) numele Preşedintelui şi al celorlalţi judecători ce compun Camera, precum şi numele Grefierului sau al Grefierului-Adjunct;

(b) data adoptării sale şi data pronunţării;(c) indicarea părţilor; (d) numele agenţilor, avocaţilor sau al consilierilor părţilor; (e) expunerea procedurii;

45

Page 46: New Document Microsoft Word

(f) faptele cauzei; (g) un rezumat al concluziilor părţilor; (h) motivele de drept; (i) dispozitivul; (j) dacă este cazul, decizia adoptată cu privire la cheltuielile de

judecată; (k) indicarea numărului de judecători care au constituit

majoritatea; (l) dacă este cazul, indicarea textului autentic. Orice judecător care a participat la examinarea cauzei are

dreptul de a anexa la hotărâre fie expunerea opiniei sale separate, concordantă sau disidentă, fie o simplă declaraţie de dezacord.

Curtea pronunţă toate hotărârile sale în franceză sau în engleză, cu excepţia cazului când ea decide să pronunţe o hotărâre în ambele limbi oficiale.

Hotărârea este semnată de Preşedintele Camerei şi de Grefier. Ea poate fi dată citirii la audiere de către Preşedintele Camerei sau de un alt judecător delegat de el. Agenţii şi reprezentanţii părţilor sunt înştiinţaţi din timp cu privire la data acestei şedinţe. Hotărârea este transmisă Comitetului de Miniştri. Grefierul comunică o copie certificată părţilor, Secretarului General al Consiliului Europei, tuturor terţilor intervenienţi şi oricărei persoane direct interesate. Exemplarul original, semnat şi sigilat, este depus în arhivele Curţii.

Potrivit art. 44 par. 3 al Convenţiei, hotărârile definitive ale Curţii sunt publicate, în formă adecvată, sub autoritatea Grefierului. Grefierul este de asemenea responsabil de publicarea culegerii oficiale ce conţine hotărâri şi decizii alese, precum şi toate documentele pe care Preşedintele Curţii le consideră utile pentru publicare.

Oricare din părţi poate cere interpretarea unei hotărâri în termen de un an de la pronunţarea ei. Cererea este depusă la grefă. Ea indică în mod precis punctul sau punctele din dispozitivul hotărârii a cărui (căror) interpretare este cerută. Camera iniţială poate decide din oficiu să o respingă pe motivul că nici un temei nu justifică examinarea ei. Dacă nu este posibilă reunirea Camerei iniţiale, Preşedintele Curţii constituie sau completează Camera prin tragere la sorţi. Atunci când Camera nu respinge cererea, Grefierul o comunică celeilalte (celorlalte) părţi interesate, invitându-le să prezinte eventuale observaţii scrise, într-un termen stabilit de

46

Page 47: New Document Microsoft Word

Preşedintele Camerei. De asemenea, acesta din urmă stabileşte data audierii, atunci când Camera a decis această. Camera statuează printr-o hotărâre.

Revizuirea hotărârii. În cazul descoperirii unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influenţă decisivă asupra soluţiei unei cauze judecate deja şi care, la pronunţarea hotărârii, nu era cunoscut de Curte şi nu putea, în mod rezonabil, să fie cunoscut de parte, aceasta din urmă poate, într-un termen de şase luni de la cunoaşterea faptului respectiv, să sesizeze Curtea cu o cerere de revizuire a acelei hotărâri. Cererea trebuie să menţioneze hotărârea a cărei revizuire se cere, să conţină indicaţiile necesare pentru a stabili întrunirea condiţiilor prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol şi trebuie să fie însoţită de o copie a oricărui document pe care se întemeiază. Cererea cu anexele sale se depun la grefă. Atunci când consideră că nici un motiv nu justifică examinarea ei, Camera iniţială poate decide, din oficiu, să respingă cererea. Dacă nu este posibilă reunirea Camerei iniţiale, Preşedintele Curţii o constituie sau o completează prin tragere la sorţi. Când Camera nu respinge cererea, Grefierul o comunică celeilalte (celorlalte) părţi interesate, invitându-le să depună eventuale observaţii scrise într-un termen stabilit de Preşedintele ei. De asemenea, Preşedintele Camerei stabileşte data şedinţei publice, atunci când Camera a decis aceasta. Camera statuează printr-o hotărâre.

Rectificarea erorilor în decizii şi în hotărâri. Fără a prejudicia dispoziţiile privitoare la revizuirea hotărârilor şi la reînscrierea pe rol a cererilor, erorile de scriere sau de calcul şi inexactităţile evidente pot fi rectificate de Curte, fie din oficiu, fie la cererea unei părţi, dacă o asemenea cerere este făcută în termen de o lună de la data pronunţării deciziei sau a hotărârii.

Obligativitatea executării hotărârilor Curţii. Hotărârea definitivă a instanţei europene este transmisă Comitetului Miniştrilor ai Consiliului Europei, învestit cu prerogative supravegherii executării ei. În cadrul acestei supravegheri, Comitetul Miniştrilor verifică mai întâi dacă s-a plătit satisfacţia echitabilă acordată de Curte, iar apoi:

1. examinează dacă statul în cauză a adoptat măsurile individuale, în aşa fel încât să înceteze încălcările constatate de Curte, iar partea lezată să fie repusă în situaţia anterioară încălcării Convenţiei;

2. verifică dacă au fost adoptate măsuri de ordin general, cum ar fi amendamente legislative, schimbări ale jurisprudenţei, etc.

Constatările în materie ale Comitetului Miniştrilor sunt cuprinse în două tipuri de rezoluţii:

1. Rezoluţii interimare- în care Comitetul constată stadiul în care se află pe plan intern procesul de executare al obligaţiilor amintite;

47

Page 48: New Document Microsoft Word

2. Rezoluţii finale- prin care Consiliul Miniştrilor constată că şi-a îndeplinit atribuţiile.

Controlul politic al executării hotărârilor CEDO este asigurat şi de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Prin Rezoluţia sa (2000)1226 din 28 septembrie 2000, după ce se arată că jurisprudenţa Curţii face parte integrantă din Convenţie, Adunarea Parlamentară preconizează adoptarea mai multor măsuri de natură a conduce la întărirea controlului executării de către statele contractante a hotărârilor instanţei europene.

XIV.Obligatiile statelor

Interdictia torturii a fost consacrata pe plan universal si pe plan regional, ca un drept intangibil, care beneficiaza de o protectie absoluta.Garantarea acestei interdictii se gaseste in art. 5 din DUDO, in art. 7 din PIDCP, in art. 37 din Conventia asupra drepturilor copilului, in articolul 3 comun al celor 4 Conventii de la Geneva care reglementeaza dreptul umanitar, in art. 1 si 26 al CADO si in art. 3 al CEDO-CSI, ca drept esential al omului care este legat in mod indisolubil de demnitatea umana.

In esenta, statele au, potrivit acestor instrumente juridice internationale, atat obligatii de prevenire a practicarii torturii, cat si obligatii de a impiedica asemenea acte prin orice masura adecvata luata pe plan legislativ, administrative, judiciar, educational etc. De exemplu, pe plan legislativ statele si-au asumat obligatia atat in ceea ce priveste interdictia torturii, cat si sanctionarea acesteia prin prevederea unor pedepse penale adecvate (art. 4 din Conventia ONU pentru prevenirea torturii, a tratamentelor cu cruzimi, ori a pedepselor inumane sau degradante).

Potrivit art. 3 din CEDO, se interzice in termeni absoluti recurgerea la tortura ori la pedepse inumane sau degradante, deoarece dreptul la interdictia torturii, a pedepselor sat tratamentelor inumane ori degradante este considerat un drept intangibil al persoanei, al carui exercitiu nu poate fi limitat in nici o situatie, si care, deci, nu suporta derogari sau limitari.

Spre deosebire de reglementarea continuta de art. 2 privind dreptul la viata, norma citata nu contine nici o nuantare a dreptului garantat si nici o cauza justificativa care sa restranga domeniul sau de aplicare. De aceea, organele de aplicare a Conventiei au considerat necesar sa insiste mai mult asupra definitiei dreptului, conditiilor de exercitare, si asupra obligatiilor statelor parti contractante in diferite situatii.

48

Page 49: New Document Microsoft Word

Aceasta interdictie vizeaza in mod explicit protectia demnitatii umane ca valoare fundamentala a individului, presupunand obligatia autoritatilor statale nu numai de a nu practica tortura si pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante, ci si de a preveni orice asemenea practici in comportamentul reprezentantilor lor. Pentru a defini continutul acestui drept, jurisprudenta CEDO a identificat urmatoarele criterii:

– criteriul gravitatii sau al intensitatii suferintelor fizice si psihice produse victimei prin actiunile agentilor statului;

– criteriul aprecierii relative al actelor incriminate, decurgand dintr-o evaluare de la caz la caz a ansamblului imprejurarilor cauzei.

Prin prisma acestor criterii, s-a statuat ca distinctia dintre cele trei notiuni enuntate de norma art. 3 ("tortura”, "pedepsele sau tratamentele inumane” si "pedepsele sau tratamentele degradante”) nu este una de substanta, ci de intensitate.

Astfel, orice tortura poate reprezenta si un tratament inuman, si orice tratament sau pedeapsa inumana poate constitui in mod necesar o actiune degradanta.

Delimitarile concrete in materie au fost facute de Curtea de la Strasbourg prin hotararea pronuntata in cazul Irlanda contra Regatului Unit,7 prin conturarea a trei

notiuni:

– tratamentul inuman este acel tratament care provoaca in mod intentionat suferinte fizice sau psihice presupunand o intensitate deosebita si o apreciere concreta prin prisma rigurozitatii si a efectelor produse asupra victimei (Hotararea Tyrer contra Regatului Unit din 25 aprilie 1978),

– tortura este constituita din tratamente inumane produse in mod deliberat, care sunt exercitate cu cruzime si provoaca suferinte foarte grave (reprezentand o forma agravata a tratamentului inuman) (Hotararea pronuntata in cazul Irlanda contra Regatului Unit din 18 ianuarie 1978)

– tratamentul degradant este rezultatul "masurilor de natura sa creeze individului sentimente de teama, angoasa si inferioritate pentru a-l umili sau eventual pentru a-i infrange rezistenta fizica sau morala”.

49

Page 50: New Document Microsoft Word

 In consecinta, a rezultat ca distinctia dintre aceste forme de afectare esentiala a demnitatii umane nu este una de substanta, ci una de intensitate. Prin urmare, orice tortura reprezinta si un tratament inuman si orice tratament inuman reprezinta in mod necesar o manifestare degradanta (Decizia Comisiei pronuntata in cazul Yagiz contra Turciei, precitata). De asemenea, Curtea a retinut ca tratamentul inuman este acea situatie determinata de o actiune sau inactiune care provoaca in mod voluntar suferinte mentale sau fizice de o anumita intensitate. Totusi, nu orice tratament inuman sau degradant poate fi retinut ca avand intensitatea necesara pentru a fi considerat tortura (Hotararea Campbell si Cossans contra Regatului Unit din 25 februarie 1982).

Potrivit jurisprudentei Curtii Europene de la Strasbourg au fost apreciate ca tratamente inumane:

– interogatoriile aprofundate, adica anchetele in care se foloseste in mod organizat violenta si sunt caracterizate printr-o repetitie a actelor si printr-o toleranta oficiala din partea autoritatilor. Acceptarea unor asemenea tratamente, in conditiile in care ele sunt cunoscute de catre autoritati reprezinta un element esential in rationamentul critic al Curtii pentru a le califica potrivit art. 3 din CEDO (Hotararile din 18.01.1978, in cazul Irlanda contra Regatului Unit si Tyrer contra Regatului Unit din 25.04.1978);

– brutalitatile politiei, respectiv violentele exercitate cu prilejul retinerii sau arestarii persoanei in cauza, daca acestea nu sunt necesare scopului legitim urmarit si sunt in mod evident disproportionate fata de comportamentul victimei (Hotararile Klaass contra R.F.G. si Tomasi contra Franta), si

– metodele de dezorientare senzoriala. Cu prilejul examinarii cazului Selmouni contra Frantei, Curtea a considerat ca in conditiile aplicarii CEDO la exigentele vietii actuale ridicarea gradului de protectie a drepturilor omului presupune pe cale de consecinta si o mai mare fermitate in aprecierea atingerii aduse valorilor fundamentale ale unei societati democratice.

Tratamentele degradante reprezinta, in viziunea Curtii Europene de la Strasbourg, o umilire grosiera a unui individ in fata altei persoane sau a publicului (Hotararea Tyrer mentionata). Cu toate acestea, incatusarea unui individ in vederea imobilizarii, retinerii sau arestarii nu este considerata prin ea insasi degradanta, in timp ce pedepsele corporale aplicate elevilor la scoala ca si supunerea fortata la tratamente medicale sau la experimente stiintifice pot fi apreciate ca

50

Page 51: New Document Microsoft Word

degradante in functie de gradul de intensitate al consecintelor pe care asemenea activitati le presupune (Hotararea X contra Danemarca).

Obligatiile statelor in materia art. 3 din Conventie sunt:

– adoptarea unor norme juridice corespunzatoare, in sensul garantarii oricarei persoane a dreptului consacrat;

– obligatia de a asigura un comportament corespunzator al agentilor lor in sensul asigurarii proportionalitatii dintre masura legala si scopul urmarit;

– raspunderea pentru faptele agentilor lor, dar si pentru faptele care se inscriu in art. 3 din CEDO dar apartin altor persoane decat reprezentantilor statului, in cazul pasivitatii statului (Hotararea Mahmut Kaya contra Turciei din 28 martie 2000).

In doctrina europeana s-a considerat ca atunci cand diferenta de tratament decurge dintr-un dispret si dintr-o lipsa de respect pentru personalitatea individului, pe care agentii statului vor sa-l umileasca, sunt incidente dispozitiile art. 3 din CEDO iar statele au obligatia sa sanctioneze asemenea comportamente ale reprezentantilor lor (Hotararile CEDO Abdulaziz, Cabales si Balkandali contra Regatului Unit din 28 mai 1985, Smith si Grady contra Regatului Unit din 27 septembrie 1999). In acelasi timp, pot fi aplicate si dispozitiile art. 14 din Conventie, respectiv prevederile art. 1 din Protocolul 12 la CEDO, care interzic si sanctioneaza orice discriminare nejustificata in mod obiectiv si rezonabil, cum pot fi apreciate diferentele de tratament intemeiate pe desconsiderarea personalitatii individului.

Art. 3 din CEDO a fost aplicat indeosebi in urmatoarele situatii:

– in cazul tratamentelor inumane aplicate pe parcursul procedurilor politienesti

(arestare sau detentie fara garantii procedurale adecvate in privinta integritatii fizice a persoanei aflate sub puterea autoritatilor – Hotararea Tomasi contra Frantei din 27 august 1992);

– in cazul folosirii excesive a fortei in timpul unei tentative de evadare din arest (Hotararea Caloc contra Frantei din 20 iulie 2000);

– in cazul tratamentelor inumane, pedepselor si sanctiunilor corporale (Hotararea Tyrer, precitata, si Hotararea Costello – Roberts contra Regatului Unit din 25 martie 1993);

51

Page 52: New Document Microsoft Word

– in situatia conditiilor degradante de executare a unor pedepse penale, determinate de suprapopularea carcerelor si de durata excesiva a privarii de libertate (Hotararea Dougoz contra Greciei din 6 martie 2001);

– in cazul persoanelor cu handicap sau al pacientilor internati in serviciile de psihiatrie (Hotararea Price contra Regatului Unit din 10 iulie 2001 si Hotararea Herczegfalvy contra Austriei din 24 septembrie 1992).

XV.CAUZE :

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Cererea nr. 28.342/95, Satisfactie echitabila

In cauza Brumarescu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dupa ce a deliberat in Camera de Consiliu, in zilele de 18 octombrie 2000 si 10 ianuarie 2001, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la data de 10 ianuarie 2001:

PROCEDURA

1. Curtea a fost sesizata de catre un cetatean roman, domnul Dan Brumarescu (reclamantul), la 3 noiembrie 1998 si de catre Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la 6 noiembrie 1998, in termenul de trei luni prevazut de fostele articole 32 alin. 1 si 47 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (conventia). La originea cauzei se afla o plangere (nr. 28.342/95) indreptata impotriva Romaniei, introdusa la Comisie la data de 9 mai 1995 de domnul Brumarescu, in conformitate cu fostul articol 25 din conventie.

2. In hotararea din 28 octombrie 1999 (hotararea cu privire la fondul cauzei) Curtea a concluzionat in unanimitate ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1. In ceea ce priveste art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la conventie a apreciat ca in cauza nu a existat nici o justificare pentru lipsirea de proprietate si ca, in orice caz, nu a fost respectat un just echilibru, reclamantul trebuind sa suporte si continuand sa suporte o sarcina exorbitanta, incompatibila cu dreptul sau la respectarea proprietatii (CEDH 1999-

52

Page 53: New Document Microsoft Word

VII, alin. 79-80).

3. In temeiul art. 41 din conventie, reclamantul a solicitat acordarea unei satisfactii echitabile in valoare de cateva sute de mii de dolari S.U.A. (USD), reprezentand despagubiri pentru prejudiciul suferit si, de asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata.

4. Avand in vedere ca problema aplicabilitatii art. 41 nu putea fi inca solutionata, prin hotararea principala s-a dispus amanarea discutarii acestei chestiuni. Curtea a invitat Guvernul si pe reclamant sa depuna in termen de trei luni observatii scrise asupra aplicabilitatii art. 41 si a invitat partile sa ii comunice cu precadere orice fel de intelegere la care s-ar fi putut ajunge (ibidem, alin. 84 si pct. 4 din dispozitiv). Prin urmare, presedintele a acordat termen pe data de 15 aprilie 2000.

5. Guvernul a transmis observatiile la datele de 28 ianuarie si 15 martie 2000, iar reclamantul, la datele de 25 ianuarie, 14 martie si 14 aprilie 2000.

6. La data de 8 iunie 2000, in temeiul art. 61 alin. 3 din Regulamentul Curtii, presedintele a acordat domnului Mircea Dan Mirescu permisiunea de a prezenta observatii scrise cu privire la anumite aspecte ale cauzei. Aceste observatii au fost primite de catre Curte la data de 30 mai 2000.

7. In conformitate cu dispozitiile art. 61 alin. 5 din regulament, Guvernul a prezentat in scris raspunsul sau la data de 21 iulie 2000, iar reclamantul, la datele de 11 septembrie, 2 octombrie si 17 noiembrie 2000.

8. Din documentele prezentate de catre parti rezulta ca apelul declarat de reclamant impotriva hotararii din 21 aprilie 1999 (hotararea pe fond, alin. 30) a fost respins de Tribunalul Bucuresti la data de 28 februarie 2000. Sesizat in temeiul Legii nr. 112/1995, tribunalul a decis ca, in conformitate cu dispozitiile acestei legi, reclamantul avea dreptul doar la despagubiri. Impotriva acestie decizii reclamantul a declarat recurs la Curtea de Apel Bucuresti. Recursul a fost respins la data de 26 octombrie 2000. Totusi acesta a cerut amanarea pentru o perioada de 6 luni a executarii sentintei.

IN DREPT

9. Articolul 41 din conventie prevede:

53

Page 54: New Document Microsoft Word

"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciul material

1. Punctul de vedere al reclamantului

10. Reclamantul a aratat ca modalitatea cea mai potrivit a prin care Guvernul ar putea sa repare prejudiciul este aceea de restituire a intregului imobil: teren si constructie.

11. In cazul in care Guvernul nu ar putea sa ii restituie proprietatea, reclamantul a declarat ca este dispus sa accepte despagubiri si a pretins o suma reprezentand valoarea proprietatii la pretul pietei. Avand in vedere ca apartamentul ocupat de acesta si partea de teren aferenta i-au fost deja restituite, in conformitate cu hotararea din data de 24 martie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 (a se vedea hotararea pe fond, alin. 28), a ramas in discutie doar problema diferentei dintre valoarea intregii proprietati si valoarea constructiei si terenului aferent apartinand reclamantului. Deoarece restul imobilului, cu exceptia apartamentului domnului Mirescu, nu a fost vandut chiriasilor, reclamantul a sustinut ca statul nu poate oferi nici o justificare pentru refuzul restituirii in natura. In consecinta, nu i se pot plati despagubiri decat pentru apartamentul domnului Mirescu.

12. Pentru a-si justifica pretentiile reclamantul a depus o expertiza efectuata de expertul D.S., membru al Corpului Expertilor Tehnici din Romania, si a aratat ca valoarea imobilului la data de 1 septembrie 2000 era de 5.757.000.000 lei, echivalentul a 250.600 dolari S.U.A. (USD). Aceasta suma reprezinta: 126.500 USD valoarea terenului, adica 251 USD/m2, si 124.100 USD valoarea constructiei, adica 216 USD/m2. In ceea ce priveste apartamentul pe care il ocupa, reprezentand 39,3% din ansamblul imobilului, a indicat suma de 48.771 USD.

13. Reclamantul a subliniat faptul ca proprietatea sa, compusa din 503 m2 teren si constructie in suprafata de 575 m2 (cu suprafata parterului de aproximativ 200 m2), este situata in cartierul Cotroceni din Bucuresti, care face parte din zona "0", dupa cum a fost definita de catre Consiliul Local al Municipiului Bucuresti in mai multe hotarari ce au ca obiect preturile terenurilor in Bucuresti. In orice oras preturile proprietatilor situate in zona "0" sunt dintre cele

54

Page 55: New Document Microsoft Word

mai ridicate. Reclamantul a aratat ca intr-o serie de hotarari luate de Consiliul Local al Municipiului Bucuresti pretul unor terenuri similare cu al sau a fost stabilit la aproximativ 300 USD/m2. In ceea ce priveste constructia a precizat ca aceasta casa, construita in anul 1930, este alcatuita dintr-un demisol amenajat, parter si etaj, plus o mansarda, precum si doua garaje. Pentru a determina valoarea imobilului raportul de expertiza depus de reclamant a avut in vedere criteriile stabilite prin dispozitiile legale care reglementeaza pretul pietei imobilelor. Or, pretul de 216 USD/m2 ar fi conform pretului de piata al imobilelor, care uneori poate depasi 300 USD/m2.

14. Din acest punct de vedere reclamantul a criticat decizia din 24 martie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 si expertiza prezentata de Guvern, care, a sustinut acesta, erau intemeiate pe criteriile stabilite prin Legea nr. 112/1995. Or, aplicarea acestor criterii nu a stabilit valoarea reala a proprietatii, ci o valoare minima, scopul Legii nr. 112/1995 fiind acela de a permite chiriasilor din casele nationalizate sa cumpere la preturi reduse apartamentele pe care le ocupau.

2. Punctul de vedere al tertului intervenient

15. Tertul intervenient, domnul Mirescu, a aratat ca este proprietarul apartamentului de la parterul constructiei, pe care statul l-a vandut unchilor sai in anul 1973 si pe care acesta l-a mostenit. Prin urmare, statul nu il poate restitui reclamantului fara sa comita o noua injustitie. Domnul Mirescu a apreciat ca statul ar trebui sa acorde reclamantului despagubiri pentru acest apartament.

3. Punctul de vedere prezentat de Guvern

16. Guvernul a subliniat faptul ca "bunul" reclamantului, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 - pierderea acestuia determinand Curtea sa constate o incalcare a acestui articol -, nu include si apartamentul domnului Mirescu. Cu privire la acest fapt a aratat ca Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti nu putea recunoaste in mod legal dreptul de proprietate al reclamantului asupra intregului imobil.

17. Guvernul a sustinut, de asemenea, ca reclamantul ar fi putut obtine restituirea in natura a proprietatii sale prin inaintarea unei actiuni in revendicare catre instantele interne.

18. In ceea ce priveste evaluarea proprietatii Guvernul a contestat atat criteriile avute in vedere de expertul D.S., cat si suma finala stabilita. La randul sau, Guvernul a depus o expertiza efectuata de V.S., membru al Corpului Expertilor Tehnici din Romania. Conform acestui

55

Page 56: New Document Microsoft Word

raport de expertiza, alcatuita conform criteriilor stabilite de Legea nr. 112/1995, valoarea imobilului la data de 1 martie 1999 a fost apreciata la 108.058 USD, ceea ce reprezinta 110 USD/m2 pentru construc tie si 87 USD/m2 pentru teren. In ceea ce priveste hotararea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112 din 24 martie 1998 Guvernul a subliniat faptul ca reclamantului i s-a restituit apartamentul pe care il ocupa si terenul aferent in suprafata de 168 m2. Guvernul arata ca valoarea apartamentului si a terenului aferent este de 38.578 USD. Prin urmare, reclamantului ar trebui sa i se acorde despagubiri corespunzatoare diferentei dintre valoarea proprietatii (108.058 USD) si valoarea apartamentului si terenului deja restituite (38.578 USD), adica suma de 69.480 USD.

4. Aprecierea Curtii

19. Curtea reaminteste ca o hotarare in care se constat a o incalcare a conventiei impune statului parat obligatia juridica de a pune capat incalcarii si de a repara consecintele, astfel incat sa restabileasca pe cat posibil situatia existenta inaintea incalcarii.

20. Statele contractante, parti intr-o cauza, sunt in principiu libere sa aleaga mijloacele prin care sa se conformeze unei hotarari care constata o incalcare. Aceasta libertate de apreciere in ceea ce priveste modalitatea executarii unei hotarari reflecta libertatea de alegere acordata o data cu obligatia fundamentala impusa prin conventie statelor contractante, aceea de a asigura respectarea drepturilor si libertatilor garantate (art. 1). Daca in urma incalcarii dreptului de proprietate restituirea in natura este totusi posibila, statul este obligat sa o dispuna. Daca, pe de alta parte, dreptul intern nu permite sau permite doar partial inlaturarea consecintelor incalcarii, art. 41 imputerniceste Curtea sa acorde partii vatamate, daca este cazul, despagubirile pe care le considera necesare [a se vedea hotararea din 31 octombrie 1995 in cauza Papamichalopoulos si altii impotriva Greciei (art. 50), seria A nr. 330-B, alin. 34].

21. In hotararea cu privire la fondul cauzei Curtea a aratat: "(É) Curtea constata ca nu s-a oferit nici o justificare pentru situatia creata in urma deciziei Curtii Supreme de Justitie. In special, nici aceasta instanta, nici Guvernul nu au prezentat motive serioase care sa duca la concluzia ca lipsirea de proprietate a fost justificata pentru Çcauze de utilitate publicaÈ. In plus, Curtea constata ca reclamantul a fost lipsit de proprietatea bunului sau de mai bine de patru ani, fara sa fi primit despagubiri care sa reflecte valoarea reala a acestuia, si ca eforturile depuse pentru redobandirea dreptului de proprietate s-au dovedit pana in prezent inutile." (alin. 79)

56

Page 57: New Document Microsoft Word

22. Curtea considera ca, date fiind circumstantele cauzei, restituirea proprietatii aflate in litigiu, asa cum s-a dispus prin hotararea definitiva a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti la 9 decembrie 1993, l-ar situa pe reclamant, in masura in care acest lucru este posibil, intr-o situatie echivalent a cu cea in care s-ar fi aflat daca nu se constata o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1. Din acest punct de vedere Curtea nu poate accepta argumentele oferite de Guvern, conform carora reclamantul ar fi trebuit sa introduca o noua actiune in revendicare. Curtea reaminteste faptul ca Guvernul a pus deja in discutie aceasta problema sub forma exceptiei de neepuizare a cailor interne de atac, exceptie respinsa de Curte in hotararea prin care s-a pronuntat asupra fondului (alin. 55). Avand in vedere ca apartamentul pe care il ocupa reclamantul i-a fost restituit si ca masura restituirii a fost confirmata prin decizia din 26 octombrie 2000 a Curtii de Apel Bucuresti (alin. 8 de mai sus), statul trebuie, prin urmare, sa restabileasca dreptul de proprietate al reclamantului pentru restul imobilului. Aceasta nu trebuie sa impieteze asupra oricarei pretentii pe care domnul Mirescu ar putea-o avea cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului de la parter si care nu poate fi valorificata decat in fata instantelor interne.

23. In cazul in care statul parat nu procedeaza la restituire in termen de sase luni de la pronuntarea prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca va trebui sa plateasca reclamantului, cu titlul de prejudiciu material, valoarea actuala de circulatie a imobilului, din care trebuie dedusa valoarea bunului deja restituit reclamantului.

24. In ceea ce priveste determinarea valorii acestei despagubiri Curtea constata o diferenta considerabila intre metodele de calcul folosite in acest scop de expertii desemna ti de catre parti. Luand in considerare informatiile puse la dispozitie privind preturile de pe piata imobiliara din Bucuresti, Curtea apreciaza ca valoarea constructiei si terenului, in functie de pretul pietei, este de 215.000 USD, din care 78.795 USD reprezinta valoarea apartamentului si partii de teren deja restituite reclamantului. Prin urmare, valoarea despagubirii pe care Guvernul trebuie sa o plateasca reclamantului se ridica la 136.205 USD, din care suma de 42.100 USD reprezinta valoarea apartamentului ocupat de domnul Mirescu. Aceasta suma urmeaza sa fie platita in lei romanesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii.

B. Prejudiciul moral

25. Reclamantul a solicitat de asemenea 75.000 USD cu titlu de prejudiciu moral pentru suferintele "grave, insuportabile si

57

Page 58: New Document Microsoft Word

incomensurabile", cauzate de decizia din 1995 a Curtii Supreme de Justitie, cand a fost privat pentru a doua oara de proprietate, desi reusise in anul 1993 sa remedieze incalcarile comise de catre autoritatile comuniste timp de 40 de ani. Acesta a solicitat despagubiri si pentru pierderea dreptului de folosinta asupra proprietatii sale, din anul 1995 pana in prezent, ca urmare a hotararii Curtii Supreme de Justitie. Nu a indicat insa o anume suma in aceasta privinta.

26. Guvernul a respins aceasta cerere, estimand ca nu se poate retine existenta vreunui prejudiciu moral. In plus, Guvernul a sustinut ca ar fi contrar jurisprudentei instantelor romanesti sa acorde despagubiri pentru pierderea dreptului de folosinta si dispozitie, cu titlul de prejudiciu moral.

27. Curtea considera ca situatia de fapt analizata a avut ca rezultat grave atingeri ale dreptului de proprietate, dreptului de acces la o instanta si dreptului la un proces echitabil, motiv pentru care apreciaza ca suma de 15.000 USD reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. Aceasta suma va fi platita in lei romanesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii.

C. Cheltuieli de judecata

28. Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2.450 USD, pe care i-a justificat dupa cum urmeaza: a) 1.644 USD pentru onorariile avocatilor care l-au reprezentat in fata Curtii, atat pe fond, cat si in problema acordarii satisfactiei echitabile; b) 50 USD pentru cheltuieli diverse (telefon, fotocopii, notar etc.); c) 700 USD pentru plata unei expertize (500 USD pentru expertiza propriu-zisa si 200 USD pentru completarea expertizei, cu scopul evaluarii proprietatii la data de 1 septembrie 2000); d) 300 franci francezi (FRF) pentru plata vizei franceze necesare pentru deplasarea ocazionata de audierile in sedinta publica de la Strasbourg.

29. Guvernul nu a ridicat obiectii fata de restituirea sumelor cheltuite, cu conditia prezentarii documentelor justificative.

30. Curtea considera ca toate cheltuielile pretinse, pentru care au fost depuse acte doveditoare, au fost reale, necesare si rezonabile ca valoare. In aceste conditii apreciaza ca reclamantului trebuie sa i se restituie suma ceruta, de 2.450 USD, mai putin de 3.900 FRF primiti din partea Consiliului Europei cu titlu de asistenta juridica. Aceasta suma urmeaza sa fie platita in lei romanesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii.

58

Page 59: New Document Microsoft Word

D. Dobanzi

31. Avand in vedere ca despagubirile acordate au fost fixate in dolari S.U.A., Curtea va stabili o rata a dobanzii de 6% pe an.

Pentru aceste motive,

Curtea, in unanimitate,

1. hotaraste ca statul parat trebuie sa restituie reclamantului, in termen de sase luni, casa in litigiu si terenul pe care este amplasata, cu exceptia apartamentului si a partii de teren care au fost deja restituite;

2. hotaraste ca, in cazul in care restituirea nu va avea loc, statul parat va plati reclamantului, in acelasi termen de 6 luni, 136.205 (o suta treizeci si sase de mii doua sute cinci) dolari S.U.A., cu titlu de prejudiciu material, urmand sa fie platiti in lei romanesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;

3. hotaraste ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni, urmatoarele sume ce vor fi platite in lei romanesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii: a) 15.000 (cincisprezece mii) dolari S.U.A., cu titlul de prejudiciu moral;

b) 2.450 (doua mii patru sute cincizeci) dolari S.U.A., din care se scad 3.900 (trei mii noua sute) franci francezi, primiti pentru asistenta juridica, cu titlu de cheltuieli de judecata; 4. hotaraste ca pentru sumele mentionate la pct. 2 si 3 se va percepe o dobanda anuala de 6%, cu incepere de la expirarea termenelor pana la momentul platii; 5. respinge acordarea satisfactiei echitabile pentru celelalte capete de cerere.

. DALBAN împotriva României (Hotărârea CEDO din 28 septembrie 1999)

Interes personal legitim; Libertatea de exprimare; Proces echitabil;

În fapt,

59

Page 60: New Document Microsoft Word

Curtea a fost sesizată de Comisie şi la 5 mai 1998 de către doamna Elena Dalban, văduva reclamantului Ionel Dalban, decedat la data de 13 martie 1998, pentru a se stabili dacă situaţia de fapt din cauză este de natură să ducă la concluzia că România a încălcat exigenţele articolului 6 alin. 1 şi ale articolului 10 din Convenţie, respectiv dreptul la un proces echitabil şi libertatea de exprimare.Domnul Ionel Dalban era la vremea petrecerii faptelor ziarist şi redactor al unei reviste săptămânale locale, iar începând cu data de 23 septembrie 1992 a publicat mai multe articole care înfierau conduita a două persoane, se pare implicate în privatizarea unei societăţi şi în afaceri politice, precizându-se că aceste persoane au fraudat interesele societăţii şi ale statului şi oferindu-se cifre în acest sens. Este foarte important de ştiut că printre sursele utilizate de Dalban se găsesc şi rapoarte ale poliţiei economice, procese verbale întocmite de inspectori financiari, precum şi că unul dintre cei vizaţi fusese cercetat penal pentru infracţiunile de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, însă se dispusese neînceperea urmării penale. Cele două persoane înfierate au formulat plângeri penale împotriva lui Dalban, susţinând aplicabilitatea articolului 206 din Codul penal, în vigoare la acea dată, care incrimina fapta de calomnie prin presă. La data de 24 iunie 1994 Judecătoria Roman l-a condamnat pe Dalban la 3 luni de închisoare, plata unor despăgubiri civile consistente şi interzicerea exercitării profesiei.Urmare a recursului, Tribunalul Neamţ a menţinut prima sentinţă, prin decizia din 7 decembrie 1994, cu excepţia pedepsei interdicţiei exercitării profesiei. Totuşi, reprezintă o luare de atitudine a autorului prezentei descrieri faptul că evidenţiază aici meritul unui judecător de la Tribunal, care a făcut opinie separată la decizie, din care spicuim: „Dezvăluirea adevărului este o condiţie sine qua non pentru îndepărtarea lacunelor şi pentru apărarea intereselor societăţii. Aceste interese sunt prioritare apărării cu orice preţ a propriilor noastre reputaţii. Conştiinţă ridicată a cetăţii, ziaristul are dreptul şi obligaţia de a pune în discuţie instituţiile şi oamenii acestora, pentru a controla dacă munca lor este satisfăcătoare, dacă ei îşi justifică mandatul cu care au fost învestiţi şi dacă prestigiul cu care sunt înconjuraţi este autentic sau fals. Nimeni nu este infailibil şi nici nu poate pretinde că este.Mi se pare nedrept să-l condamnăm pe ziaristul Ionel Dalban atâta vreme cât el nu a făcut decât să-şi îndeplinească datoria de ziarist în mod obiectiv, dornic să contribuie la asanarea climatului moral al oraşului în care trăieşte şi munceşte”. Dimpotrivă, motivarea din cuprinsul celor două hotărâri apare cel puţin ruşinoasă ... pentru calitatea de magistrat.În acest timp o serie de organizaţii nonguvernamentale precum şi ziarişti din ţară s-au raliat în mod public poziţiei d-lui Dalban, criticând activitatea judiciară cu privire la problematică.

60

Page 61: New Document Microsoft Word

La data de 24 aprilie 1998 parchetul a sesizat Curtea Supremă de Justiţie cu recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătoreşti în discuţie, cu motivarea că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie (de reţinut că între timp d-l Dalban se adresase cu o plângere la Comisia europeană a Drepturilor Omului).Prin decizia din 2 martie 1999 instanţa supremă a admis recursul în anulare. În ceea ce priveşte fapta de calomnie săvârşită în dauna părţii vătămate G.S., instanţa supremă l-a achitat pe reclamant, apreciind că acesta acţionase cu bună-credinţă. În ceea ce priveşte fapta de calomnie săvârşită în dauna părţii vătămate R.T. Curtea a anulat cele două hotărâri, considerând întemeiată condamnarea domnului Dalban, dar, având în vedere decesul acestuia din urmă, a pronunţat încetarea procesului penal.Prevederile din dreptul intern referitoare la calomnie erau următoarele:„Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă” (art. 206 alin. 1 din Codul penal).În drept,Cu privire la calitatea de victimă1. Una dintre apărările Guvernului constă în excepţia calităţii de victimă (n.a. – în hotărâre se face referire la termenul de calitate procesuală, însă în opinia noastră conceptul verificat de Curte priveşte calitatea de victimă) în sensul Convenţiei a reclamantei Dalban, soţia reclamantului iniţial Dalban Ionel care decedase la data de 13 decembrie 1998, în concret Guvernul susţinuse că văduva reclamantului nu poate invoca un interes personal pentru continuarea procedurii. Curtea a apreciat deoarece reclamantul fusese condamnat de instanţele române pentru calomnie prin presă, văduva domnului Dalban are un interes legitim pentru a se constata că a avut loc o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare datorită condamnării acestuia.2. De asemenea, cu privire la încălcarea articolului 10, Guvernul a invocat absenţa calităţii de victimă a d-lui Dalban, deoarece pe de o parte instanţa supremă desfiinţase condamnarea pentru calomnie împotriva lui G.S., iar pe de altă parte intervenise încetarea procesului penal datorită decesului, în timp ce văduva avea la dispoziţie instanţa civilă pentru a obţine despăgubiri civile datorate condamnării neîntemeiate prin primele hotărâri.Curtea apreciază că decizia menţionată (a Curţii Supreme – n.a.) nu constituie o reparaţie adecvată în sensul propriei sale jurisprudenţe, sens în care ar putea fi relevantă Hotărârea Amuur împotriva Franţei din 25 iunie 1996 în care Curtea a reafirmat că „o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-şi pierde calitatea de victimă, decât dacă autorităţile naţionale au

61

Page 62: New Document Microsoft Word

recunoscut, în mod explicit sau în substanţă, şi apoi au reparat încălcarea convenţiei”. Într-adevăr, pe de o parte, deşi Guvernul citează art. 998 şi 999 din Codul civil şi art. 505 din Codul de procedură penală (a se vedea alin. 30 de mai sus), nu este clar dacă şi prin ce mijloace doamna Dalban va putea obţine vreo despăgubire. Pentru ca responsabilitatea civilă să fie angajată, calea deschisă de Codul civil prevede existenţa unei culpe. Doamna Dalban afirmă, fără a fi contrazisă de Guvern, că trebuie plătită o taxă de timbru consistentă. În ceea ce priveşte calea prevăzută de Codul de procedură penală nu ar fi rezonabil să se solicite doamnei Dalban să declanşeze o nouă procedură cu un final cel puţin incert, după ce cercetarea judecătorească s-a finalizat printr-o condamnare confirmată în recurs.În ceea ce priveşte concluziile privindu-l pe senatorul R.T., inserate în decizia din data de 2 martie 1999, Curtea constată că instanţa supremă română a considerat întemeiată condamnarea reclamantului, întrucât acesta acţionase în scopul creării unui prejudiciu, fără a verifica înainte informaţiile publicate în articolele incriminate (a se vedea alin. 28 de mai sus). Decizia prin care s-a încetat procesul penal nu a fost pronunţată decât datorită decesului domnului Dalban. Este evident că nu există nici o recunoaştere explicită sau implicită din partea autorităţilor naţionale a încălcării art. 10. Într-adevăr, dacă ţinem cont de faptul că nici în prezent, practic, nu avem cunoştinţă ca acţiunile în regres care ar trebui promovate în urma pronunţării Curţii europene în diferitele cauze, nu au nici o eficienţă, cu atât mai mult simpla posibilitate teoretică de recuperare a unui prejudiciu nu poate fi apreciată utilă în aprecierea calităţii de victimă, raportat la împrejurările unor cauze.Ca urmare, Curtea a concluzionat şi sub acest aspect că doamna Dalban îşi păstrează calitatea de victimă în sensul articolului 34 din Convenţie.Cu privire la încălcarea articolului 10 din ConvenţieÎn ceea ce priveşte chestiunea de a şti dacă atingerea era necesară "într-o societate democratică", Curtea reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa constantă, trebuie stabilit dacă atingerea în litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacă era proporţională cu scopul legitim urmărit, dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt întemeiate şi suficiente.Cu privire la faptele imputate ziaristului Curtea a ajuns la următoarele concluzii:„Articolele incriminate tratau un subiect de interes public: administrarea patrimoniului statului şi modul în care oamenii politici îşi îndeplinesc mandatul. Primul articol dădea informaţii extrase din dosarele de cercetare penală ale direcţiei economice a poliţiei, punând în discuţie gestionarea Întreprinderii Agricole de Stat "Fastrom", al cărei director a fost G.S., R.T. fiind reprezentantul statului în consiliul de administraţie. Al doilea articol menţiona indemnizaţia primită în

62

Page 63: New Document Microsoft Word

această calitate de senatorul R.T., precum şi faptul că a folosit un autoturism pus la dispoziţia sa de către societate.Pentru a se pronunţa în cauză Curtea trebuie deci să ţină seama de un element deosebit de important: rolul esenţial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problemă de interes general. Mai mult, Curtea este conştientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, şi recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemănătoare celei de faţă marja de apreciere a autorităţilor naţionale se circumscrie interesului unei societăţi democratice de a permite presei să îşi joace rolul indispensabil de „câine de pază” şi să îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general. Într-adevăr, este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăţi critice de valoare decât sub condiţia demonstrării veridicităţii.În acest caz Curtea constată, la fel ca şi Comisia, că nu s-a făcut dovada că faptele descrise în articole erau în totalitate false şi că serveau alimentării unei campanii de defăimare a lui G.S. şi a senatorului R.T. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vieţii particulare ale lui R.T., ci la comportamentul şi atitudinea sa în calitate de ales al poporului. Formulele folosite de reclamant pentru a-şi exprima părerea asupra practicilor sus-numitului senator şi asupra modului în care acesta şi-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instanţele naţionale ca necorespunzătoare realităţii şi deci calomnioase. În ceea ce îl priveşte pe G.S., acestea au apreciat că neînceperea urmăririi penale dispusă de către parchet era suficientă pentru a stabili că informaţiile conţinute în articole erau false, şi aceasta fără să se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant.Guvernul nu contestă concluzia Comisiei, conform căreia, avându-se în vedere chiar îndatoririle şi responsabilităţile unui ziarist atunci când acesta se prevalează de dreptul pe care i-l garantează art. 10 din convenţie (...), condamnarea reclamantului nu poate fi considerată ca „necesară într-o societate democratică”.Curtea ia act de aceasta şi constată şi ea că, în raport cu scopul legitim urmărit, condamnarea penală a domnului Dalban la o pedeapsă cu închisoarea a constituit o încălcare disproporţionată a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist. Se pare că majoritatea celor implicaţi în cauză (instanţe, senator, parchet, administratori etc) nu cunoşteau că presa este nu doar un simplu câine de pază al democraţiei, dar aceasta are şi un stăpân: democraţia. Este o relaţie bicefală.În consecinţă a existat o încălcare a art. 10 din convenţie.”

63

Page 64: New Document Microsoft Word

Cu privire la încălcarea articolului 6 alin. 1 din Convenţie Curtea a apreciat că nu este necesară examinarea acestuia dat fiind intima legătură cu articolul 10 în circumstanţele cauzei.S-au acordat despăgubiri morale în cuantum de 20000 franci francezi.

CAUZA PARTIDUL COMUNIŞTILOR (NEPECERIŞTI) ŞI UNGUREANU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI DIN 03.02.2005, CERERE nr. 46.626/99 ÎN FAPT

Primul reclamant este o formaţiune politică a cărei înregistrare a fost refuzată la data de 28 August 1996 prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti. Al doilea reclamant este preşedintele formaţiunii politice. La data de 23 Martie 1996 au fost adoptate statutul şi programul Partidului Comuniştilor Nepecerişti (PCN):-(art. 1) Comuniştii (nepecerişti) exprimă, reprezintă şi apără interesele politice ale oamenilor muncii, indiferent de etnie, sex, vârstă, profesii, convingeri şi sentimente. Sunt oameni ai muncii toţi cei care îşi câştigă existenţa prin muncă de orice fel (...). -"[PCN] respectă suveranitatea naţională, integritatea teritorială a Statului, ordinea de drept şi principiile democraţiei. El interzice tuturor membrilor săi defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război (...), la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”Organizaţia politică se vrea a fi partidul oamenilor muncii. La data de 4 Aprilie 1996 Domnul Ungureanu în calitate de reprezentant al PCN a sesizat Tribunalul Municipiului Bucureşti cu cerere de înscriere în registrul special al partidelor politice. Tribunalul Bucureşti a susţinut că atât din statut cât şi din programul politic, rezultă că se urmăreşte instaurarea unui stat uman, având la bază o doctrină comunistă, înţelegându-se că ordinea de stat şi de drept actuală, instaurată după 1989, este inumană şi nu are la bază o reală democraţie. Preşedintele PCN a atacat hotărârea Tribunalului Bucureşti în faţa Curţii de Apel care la data de 28 august 1996 a respins recursul pe motiv că analiza făcută în hotărâre era corectă. La 28 mai 1997 procurorul general al României îl informează pe domnul Ungureanu că nu vede nici un motiv pentru a introduce recurs în anulare împotriva Deciziei din 28 august 1996. Domnul Ungureanu formulează contestaţie în anulare, respinsă ca tardivă de Tribunalul Bucureşti, la 5 decembrie 1997.

Legislaţie Internă Relevantă

Decretului-lege nr. 8/1989 privind înregistrarea şi funcţionarea

64

Page 65: New Document Microsoft Word

partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 31 decembrie 1989 şi abrogat prin Legea nr. 27 din 26 aprilie 1996 referitoare la partidele politice:(Art. 1) "În România este liberă constituirea partidelor politice, cu excepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept în România.Nici o altă îngrădire pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice (...)."(Art. 2) „(3) Scopurile partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti trebuie să se întemeieze pe respectul suveranităţii, independenţei şi integrităţii naţionale, al democraţiei, în vederea asigurării libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor şi afirmării demnităţii naţiunii române.”

Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României prevede la art. 3:"(Art. 3) - Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României: (...) h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă (...), rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept (...)."

ÎN DREPT

ASUPRA ART. 11

Reclamanţii invocă faptul că refuzul instanţelor interne de a le admite cererea de înregistrare a PCN le-a încălcat libertatea de asociere garantată de art. 11 din Convenţie. Guvernul susţine că în speţă ingerinţa este prevăzută de lege. Pe de o parte, cererea de înregistrare ca partid politic, depusă de PCN la Tribunalul Municipiului Bucureşti la 4 aprilie 1996, prezenta vicii de formă, care justificau respingerea. Pe de altă parte, statutul şi programul politic ale PCN încălcau art. 37 din Constituţie cu privire la dreptul de asociere, art. 2 din Decretul-lege nr. 8/1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi art. 3 lit. h) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională, toate dispoziţiile legale răspunzând condiţiilor de accesibilitate şi de previzibilitate cerute de Convenţie. Aşadar, refuzul înregistrării era conform cu dispoziţiile art. 1 din Decretul-lege nr. 8/1989.

Curtea notează că deciziile instanţelor interne se bazează în exclusivitate pe Art. 1 din Decretul-lege nr. 8/1989. Ingerinţa beneficiază aşadar de o fundamentare în dreptul intern. Reclamanţii

65

Page 66: New Document Microsoft Word

invocă faptul că respingerea cererii de înregistrare a PCN este lipsită de temei legal, instanţele interne încălcând dispoziţiile Decretului-lege nr. 8/1989 şi ale Constituţiei, întrucât au adoptat un raţionament ipotetic. Curtea notează că programul politic şi statutul PCN cuprindeau într-adevăr pasaje care criticau abuzurile fostului partid comunist înainte de 1989 de care se distanţează inclusiv prin titulatura sa, cât şi politica dusă după 89. Aşadar o măsură atât de radicală ca respingerea cererii reclamanţilor de înregistrare a PCN ca partid politic, luată înainte ca acesta să înceapă desfăşurarea activităţilor este disproporţionată cu scopul propus şi în consecinţă nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare a ost constatată încălcarea art. 11 din Convenţie.

Reclamantul a invocat încălcarea (art. 14) din Convenţie însă Curtea nu a considerat necesară analiza acestui capăt de cerere deoarece acesta de referă la aceleaşi fapte ca şi cele examinate la (art. 11.) În conformitate cu Art. 41 din Convenţie, Curtea acordă părţii lezate, dacă e cazul, o reparaţie echitabilă.

Reclamantul a solicitat daune morale în valoare totală de 702.900 EURO astfel: 351.450 EURO ajutoarele publice pe care ar fi trebuit să le primească din 1996, 351.450 EURO dacă Guvernul nu pune la dispoziţie PCN spaţii pentru sedii în fiecare judeţ al ţării. Curtea notează că cererea în cauză se bazează pe aplicarea fictivă a dispoziţiilor care, în legea citată anterior, reglementează acordarea de ajutoare publice partidelor politice, în anumite condiţii. Or, Curtea nu poate face speculaţii privind aplicarea dispoziţiilor referitoare la PCN, nici privind consecinţele care decurg din acestea (vezi Cauza Partidul Comunist Unit din Turcia şi alţii, citată anterior, p. 29, paragraful 69). Aşadar, respinge cererea, în lipsa legăturii de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul invocat. Pentru daune morale reclamanţii cer 702.900 EURO.Curtea acceptă că domnul Ungureanu, în calitate de preşedinte al PCN, a suferit un prejudiciu moral. Cu toate acestea, ea apreciază că acesta este reparat suficient prin simpla constatare a încălcării art. 11 din Convenţie. Reclamanţii au solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată 820 EURO însă datorită faptului că aceştia nu au adus documente care să justifice cheltuielile respective Curtea i-a acordat domnului Ungureanu pe baza documentelor existente suma de 100 EURO.

66