n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al...

16
www.bzi.ro [email protected] Anul 18 Calea Chi[in`ului nr. 22 Num`rul 5601 15 octombrie 2016 1,5 Lei 16 Pagini Privatizarea serviciului public de salubritate este iminent`. Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit recent aproape 90 milioane euro din fonduri europene, este pe cale s` ajung` \n mâinile afaceri[tilor care controleaz` conglomeratul Veolia Interna]ional Planul pus la cale de asistenta medical` i-a l`sat f`r` grai pe colegi. Managerul unit`]ii medicale a luat parte la aceast` mizerie. Din spusele colegilor, asistenta medical` este chiar amanta lui Am vrut s` v`d oamenii, dar am întâlnit garduri bine ordonate. Totul era în ordine. Mi-am zis bine, înseamn` c` frumuse]ea ne-a mântuit, mai ramâne s` facem repaos. Mul]imile de odinioar` ce veneau la pelerinajul Sfintei Parascheva s-au diminuat sub potopul de cuvinte negre ce-a curs pe paginile inimilor noastre De[i a trecut o zi de când b`rbatul s-a aruncat de la etajul 10 al unui imobil din cartierul Mircea cel B`trân, oamenii legii nu au reu[it s`-i afle identitatea Pag. 6 Pag. 8 EXPRES Pag. 16 Pag. 9 ACTUALITATE ECONOMIC Lua]i-o la fug` dac` o vede]i pe aceast` asistent` medical` Cine ne-a luat min]ile (de) la Pelerinaj? ACTUALITATE Francezii de la Veolia au pus ochii pe afacerea de sute de mil. Hramul Cuvioasei Parascheva a f`cut ca ora[ul s` devin` principalul pol al ortodoxiei române[ti \n aceste zile de octombrie Pag. 2 EVENIMENT Ia[ul a devenit centrul ortodoxiei române[ti Poli]i[ti nu au reu[it s`-l identifice pe tân`rul care s-a sinucis Vezi lista complet` a locurilor de munc` din Ia[i - paginile 10-15 Cer par]ial noros Max: 11 grade C Min: 5 grade C VREMEA 13.10.16 Unici Vizite Afi[`ri Top Na]ional BUN~ 316.284 372.120 662.757 Locul 4 ZIUA IA{I EVENI- 26.046 30.023 123.560 Locul 24 MENTUL ZIARUL 40.407 56.480 187.407 Cf. SATI DE IA{I 13.10.16 ACTUALITATE Pag. 9 Nimeni nu crede r`spunsul lui: „da, am primit [pag`“ Culisele \n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA!

Transcript of n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al...

Page 1: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

w w w . b z i . r o s t i r i @ b z i . r o Anul 18 Calea Chi[in`ului nr. 22 Num`rul 5601 15 octombrie 2016 1,5 Lei 16 Pagini

Privatizarea serviciuluipublic de salubritate esteiminent`. Sistemul demanagement integrat alde[eurilor în jude]ul Ia[i,\n care s-au investitrecent aproape 90milioane euro din fondurieuropene, este pe cale s`ajung` \n mâinileafaceri[tilor carecontroleaz`conglomeratul VeoliaInterna]ional

Planul pus la cale deasistenta medical` i-al`sat f`r` grai pe colegi.Managerul unit`]iimedicale a luat parte laaceast` mizerie. Dinspusele colegilor,asistenta medical` estechiar amanta lui

Am vrut s` v`d oamenii,dar am întâlnit garduribine ordonate. Totul eraîn ordine. Mi-am zis bine,înseamn` c` frumuse]eane-a mântuit, mai ramânes` facem repaos.Mul]imile de odinioar` ceveneau la pelerinajulSfintei Parascheva s-audiminuat sub potopul decuvinte negre ce-a curspe paginile inimilornoastre

De[i a trecut o zi de cândb`rbatul s-a aruncat de laetajul 10 al unui imobildin cartierul Mircea celB`trân, oamenii legii nuau reu[it s`-i afleidentitatea

Pag. 6 Pag. 8 EXPRES Pag. 16Pag. 9ACTUALITATE ECONOMIC

Lua]i-o la fug`dac` o vede]ipe aceast`asistent`medical`

Cine ne-a luatmin]ile (de) la Pelerinaj?

ACTUALITATE

Francezii dela Veolia aupus ochii peafacerea desute de mil.

Hramul CuvioaseiParascheva a f`cut caora[ul s` devin`principalul pol alortodoxiei române[ti \naceste zile de octombrie

Pag. 2EVENIMENT

Ia[ul a devenitcentrulortodoxieiromâne[ti

Poli]i[ti nu aureu[it s`-lidentifice petân`rul cares-a sinucis

Vezi lista complet` a locurilor de munc` din Ia[i - paginile 10-15

Cer par]ial norosMax: 11 grade CMin: 5 grade C

VVRREEMMEEAA

13.10.16 Unici Vizite Afi[`ri Top Na]ional

BUN~ 316.284 372.120 662.757 Locul 4ZIUAIA{I

EVENI- 26.046 30.023 123.560 Locul 24MENTUL

ZIARUL 40.407 56.480 187.407 Cf. SATIDE IA{I 13.10.16

ACTUALITATE Pag. 9

Nimeni nu crede r`spunsul lui: „da, am primit [pag`“

Culisele \n]elegeriidintre Fenechiu [iprocurorii de la DNA!

Page 2: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

EVENIMENT 2S=mb`t`, 15 octombrie

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Dosar nr. 2648/2014Data 12.10.2016.

Publicatie de vanzare imobiliara

Subsemnatul, Iovu Dragos, executor judecatoresc in circumscriptiaCurtii de Apel Iasi, cu sediul in Iasi, Str. Sfantul Lazar nr. 2, bl.Mihail Kogalniceanu, mezanin, Judetul Iasi

In conformitate cu dispozitiile art. 839 alin. 1 C. pr. civ.,aducem la cunostinta generala ca, in data de 08.11.2016, ora12:00, va avea loc la sediul B.E.J.A. Iovu Dragos si Sirbu CiprianIoan din Iasi, Str. Sfantul Lazar nr. 2, bl. Mihail Kogalniceanu,mezanin, Judetul Iasi, vanzarea la licitatie publica a imobilului,situat in extravilanul Comunei Miroslava, Judetul Iasi, constandin cota de 1/3 din imobilul constand in teren extravilan in suprafatade 2.493 m.p., avand numar cadastral 277/2, inscris in CF nr.69150, a localitatii Miroslava.

Imobilul descris mai sus este proprietatea lui Prisecariu CatalinDanut, cu domiciliul in Iasi, Sf. Lazar nr. 1, bl. G. Voda, et. 1,ap. 2, Jud. Iasi, care datoreaza creditoarei CREDIT PLUS (GULF)LTD, CIF: 25606038,, cu sediul in All Fattan Currency House,etaj 7, office 7, P.O. Box 506719, Dubai, Emiratele Arabe Uniteprinmandatar S.C. COLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC S.R.L.,cu sediul in Bucuresti, b-dul Timisoara, nr. 26Z, cladirea Anchor,et. 2, corp A. sector.6 suma de 4.539.809,44 EUR (la cursul BNRdin ziua platii) si 251.992,36 Lei, din care 252.010,97 lei cheltuielide executare silita.

Pre]ul la care a fost evaluat imobilul este de 58.430,00 lei [ia fost stabilit de expert Calinescu Costel, legitimatie nr. 11163,cu sediul in Suceava, Str. Zefirului nr. 4F, Jud. Suceava.

Pre]ul de pornire a licita]iei este de 43.822,50 Lei si reprezinta75% din pretul de pornire al primei licitatii. Daca nu se obtinepretul de incepere a licitatiei si exista cel putin 2 licitatori, laacelasi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare pret oferit,dar nu mai putin de 30% din pretul de pornire a primei licitatii.Vânzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singurapersoana care ofera pretul de la care incepe licitatia, conformdispozitiilor art. 846 alin. (8) C.proc.civ.

Executarea silita se efectueaza in baza titlului executoriureprezentat de Bilet la ordin seria NNB3BA nr. 0562829.

Prezenta publicatie de vanzare a fost intocmita in conformitatecu dispozitiile art. 839 C. pr. civ. si afisata la data de 12.10.2016.,la sediul Biroului executorului judecatoresc.

Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobiluluiurmarit sa-l anunte pe executorul judecatoresc inaintea dateistabilite pentru vanzare.

Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul sa seprezinte la termenul de vanzare, locul fixat si ora stabilita, avandasupra lor acte de identitate si pana la aceasta data sa prezinteoferte de cumparare.

Potrivit dispozitiilor art. 839 alin.1 lit. 1) C. pr. civ., ofertantiitrebuie sa consemneze o cautiune reprezentand 10% din pre]ulde începere a licita]iei, pe seama si la dispozitia executoruluijudecatoresc Iovu Dragos, avand C.I.F. 30416315, in contul deconsemnari la deschis LIBRA INTERNET BANK S.A., SUC. IASI,RO42BREL0002000722050102-ron, RO31BREL0002000722050300-usd, RO63BREL0002000722050500-CHF.

Prezenta publicatie de vanzare contine un numar de unapagini.

Executor judecatoresc,Iovu Dragos

Mii de credincio[i au ]inut s` asisteieri la cea mai important` s`rb`toare depeste an de la Ia[i. Pelerinii au asistat laSfânta Liturghie oficiat` de prela]ii MitropolieiMoldovei [i Bucovinei, de hramul SfinteiCuvioase Parascheva. |n frunte cu |PSTeofan, Mitropolitul Moldovei [i Bucovinei,[i al]i preo]i din ]ar` [i din str`in`tate,Sfânta Liturghie a atras numero[i credincio[i,care au umplut pân` la refuz Bulevardul{tefan cel Mare [i Sfânt. Oamenii au ]inuts` asiste la slujba oficiat` pe scena amplasat`\n curtea Catedralei Mitropolitane, undetimp de câteva ore totul s-a transformat\ntr-o adevarat` oaz` de lini[te [i religie.Pe lâng` miile de credincio[i prezen]i \nfa]a l`ca[ului de cult, alte câteva zeci demii de persoane au fost martore unuiasemenea eveniment de anvergur` pentru\ntreaga cre[tin`tate ortodox`. Oamenii s-au asezat la rând, pentru a se putea rugala racla cu moa[tele Cuvioasei Parascheva,dar [i cele ale Sf. Cuv. Neofit Z`vorâtul.Credincio[ii au umplut zona central`, fiebulevardul {tefan cel Mare, fie parcul dela Teatrul Na]ional, fie \n zona sediuluiPrim`riei municipiului Ia[i. Timp de câtevaore, ace[tia au asistat la Liturghia oficiat`de |PS Teofan [i au ascultat \n lini[tepredica clericilor. Credincio[ii au ascultat[i un mesaj al Preafericitului P`rinte Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „|naceste zile de binecuvântare [i de bucurie,pe care ni le ofer` Hristos Domnul prinsfin]ii Lui, v` adres`m binecuvânt`ri [ifelicit`ri, iubi]i credincio[i pelerini, [i nerug`m preamilostivului Dumnezeu s` v`r`spl`teasc` evlavia [i osteneala, râvna [id`rnicia, cu darurile Sale cele bogate [inetrec`toare, cu s`n`tate [i mântuire, cupace [i bucurie, cu ajutor în familia [iactivitatea dumneavoastr`, cu spor de animul]i [i binecuvânta]i, pentru a spori încredin]` [i iubire fr`]easc`, în sfin]enie [ifapte bune, spre slava Preafericitei Treimi,spre bucuria sfin]ilor [i spre dobândireamântuirii. Ne rug`m Mântuitorului IisusHristos, Sfântului Cuvios Neofit Zavorâtul[i Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoareaMoldovei, s` v` lumineze, s` v` înt`reasc`[i s` v` d`ruiasc` s`n`tate deplin`, ca s`pute]i urma pilda sfin]ilor [i s` sim]i]i pacea,lumina [i iubirea Preasfintei Treimi“, a

ar`tat Preafericitul Daniel \n mesajul adresatcredincio[ilor.

Familii decorate deMitropolie

|n timpul oficierii serviciului religios,prela]ii Mitropoliei au decorat opt familiidin ]ar` [i din Republica Moldova, familiicu mul]i copii [i cu credin]` \n Dumnezeu.|PS Teofan le-a oferit cea mai înalt` decora]iea Mitropoliei Moldovei [i Bucovinei, respectiv„Crucea Moldav`“. Una din familii este dinzona localit`]ii Mogo[e[ti [i are 16 copii.O alt` familie din Belce[ti are 14 copii, iaro familie din C`u[eni, Republica Moldova,are 12 copii. P`rintele Teofan a ar`tat c`misiunea c`s`toriei [i a cre[terii copiiloreste una extrem de important`. „Da, estefoarte greu, dar este posibil! Ceea ce pareimposibil dup` logica uman`, devine posibil!Este foarte greu, dar este absolut necesar,pentru d`inuirea ]`rii [i a Bisericii, pentrufamilia ca atare, pentru ca durabilitatea,bucuria, onoarea [i puterea familiei s` fieconstituite din prezen]a copiilor în sânulei. Dumnezeu s`-i binecuvânteze pe to]i ceicare în întreaga ]ar` [i în lume au curajuls` nasc` copii, s`-i ofere societ`]ii [i s`arate c` acest lucru este posibil“, a spus|PS Teofan.

F`r` politicieni, dar cuafluen]` uria[` de pelerini

Niciun politician de la nivel central nua venit anul acesta la Sfânta Liturghie. Cu

toate c` au fost trimise invita]ii pentru to]iliderii partidelor, pentru mini[trii [i chiarpentru pre[edinte, ace[tia au preferat s`nu vin` la Ia[i. Pe scen` au urcat \n schimb,oficialit`]ile locale [i jude]ene, consilierilocali [i jude]eni, câ]iva parlamentari, dar[i al]i invita]i. Pe scen` au urcat primarulMihai Chirica, Maricel Popa, pre[edinteleConsiliului Jude]ean, [i prefectul MarianGrigora[. A surprins \ns` prezen]a fostuluiprimar Gheorghe Nichita [i a lui CristianAdomni]ei, fostul pre[edinte al ConsiliuluiJude]ean Ia[i.

Dac` politicienii nu au venit \n acestan, oamenii simpli au ajuns s` fac` rânduride kilometri, pentru a se \nchina la raclacu sfintele moa[te. Peste o sut` de mii depersoane au trecut prin fa]a moa[telorCuvioasei Parascheva [i a Sf. Cuv. NeofitZ`vorâtul, de la \nceputul pelerinajului [ipân` \n prezent. Ieri, \n timpul derul`riiSfintei Liturghii, peste zece mii de pelerini\[i a[teptau rândul la coad`, pentru a ajunges` se \nchine la moa[tele celor doi sfin]i.S-au \nregistrat peste o sut` de cazurimedicale, iar jandarmii au aplicat peste 50de sanc]iuni \n valoare de 9.000 de lei,pentru cer[etorie, scandal, \njurii [i altele.Ast`zi, moa[tele Cuviosului Neofit Z`vorâtulvor fi duse \napoi \n Cipru. Pelerinii semai pot \nchina la racla cu moa[tele CuvioaseiParascheva pân` mâine sear`, când acesteavor fi duse \napoi \n Catedrala Mitropolitan`.

Vlad [email protected]

Ia[ul a devenit centrulortodoxiei române[ti. Mii deoameni au luat cu asalt ora[ul

Page 3: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

20898/ 04.10.2016

PUBLICA}IE DE VÂNZARE

În temeiul art. 250 alin.(4) din Legea nr. 207/2015 privindCodul de procedur` fiscal`,

ANUN}~M SCOATEREA LA VÂNZARE PRIN LICITA}IEPUBLIC~ în ziua de 20 octombrie 2016, ora 10:00, la sediulPrim`riei municipiului Pa[cani, str. {tefan cel Mare, nr. 16, et.1, sala 18, jude]ul Ia[i, cod po[tal 705200, a urm`toarelor bunuriproprietate a debitorului SC AGIFOR SRL – CUI 5318183, cusediul în Pa[cani, str. Garii, nr. 36 :

1. cl`dire în suprafa]` desfasurata de 287,07 mp. compus`din spatiu comercial parter+etaj, cu acces la etaj pe scaraexterioara, construit` din beton armat, cu acoperis tip sarpanta,instalatii necesare functionarii ca spatiu comercial; situat` înlocalitatea Pascani, str. Garii, nr. 34, construita in regie propriein baza AC 292/06.12.1994/ AC 259/22.10.1996/ AC 78/04.09.2003;înscris` în CF nr. 62883, nr. cad. 384-C1;

Pre]ul de evaluare/de pornire al licita]iei este 496.500 lei.Raport de evaluare din data de 02.08.2016.Sechestrul a fost aplicat în baza Procesului-verbal de sechestru

nr. 6312/ 07.02.2013 în dosarul de executare nr. 376/ 11.10.2012.Bunurile imobile mai sus men]ionate sunt grevate de

urm`toarele: - nu este cazul.Pentru bunul imobil prev`zut mai sus au comunicat titluri

executorii urm`torii creditori : BirouEexecutor Judecatoresc PLUMBU SERGIU SEBASTIAN –

sentinta civila nr. 1824/ 11.06.2013 definitiva.Invit`m pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri

s` în[tiin]eze despre aceasta organul de executare, înainte dedata stabilit` pentru vânzare.

Cei interesa]i în cump`rarea bunurilor sunt invita]i s` prezinteîn cazul vânz`rii prin licita]ie, pân` la data de 19 octombrie2016, ora 14:00, urm`toarele documente:

a) oferta de cump`rare; b) dovada pl`]ii taxei de participare sau a constituirii garan]iei

sub forma scrisorii de garan]ie în cot` de 10% din pre]ul depornire a licita]iei;

c) împuternicirea persoanei care îl reprezint` pe ofertant; d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul

unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comer]ului;e) pentru persoanele juridice str`ine, actul de înmatriculare

tradus în limba român`; e) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de

identitate; g) pentru persoanele fizice str`ine, copie de pe actul de

identitate/pa[aport. urmând s` se prezinte la data stabilit` pentruvânzare la locul fixat în acest scop.

Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate introducecontesta]ie la instan]a judec`toreasc` competent`, în termen de15 zile de la comunicare sau luare la cuno[tin]`, în conformitatecu prevederile art. 260-261 din Legea nr. 207/2015, cu modific`rile[i complet`rile ulterioare.

Potrivit dispozi]iilor art. 9, alin. (2) lit. d) din Legea nr.207/2015 cu modific`rile [i complet`rile ulterioare, când urmeaz`s` se ia m`suri de executare silit`, nu este obligatorie audiereacontribuabilului.

Pentru informa]ii suplimentare, v` pute]i adresa la sediulorganului fiscal local - persoana de contact: inspector CostanCostel, membru în comisia de licita]ie.

S.C. SOLEDO S.R.L. angajeazamuncitori pentru productie si montarejaluzele si rulouri.

Relatii la numerele de telefon:0232.212.423; 0720.500819.

CAR.CFR.Suc.Iasi Telefon: 0232.704338Str. V. Alexandri, nr. 4 0740.751401Bl. D4, sc. C, ap. 5 0744.895852

VREI UN~MPRUMUTRAPID CU

PLATA PE LOC?

Vino la noi [i vei ob]ine`mprumutul, care `]i va rezolva

problemele financiare:� \mprumut f`r` giran]i, � cu giran]i sau cu ipotec`, � cu o dobând` avantajoas`, � refinan]area altor \mprumuturi

\ntr-un singur \mprumut, � dobânzi avantajoase la depuneri � [i multe alte servicii financiare

EVENIMENT3 S=mb`t`, 15 octombrie

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Dosar nr. 2648/2014Data 12.10.2016.

Publicatie de vanzare imobiliara

Subsemnatul, Iovu Dragos, executor judecatoresc in circumscriptiaCurtii de Apel Iasi, cu sediul in Iasi, Str. Sfantul Lazar nr. 2, bl.Mihail Kogalniceanu, mezanin, Judetul Iasi

In conformitate cu dispozitiile art. 839 alin. 1 C. pr. civ., aducemla cunostinta generala ca, in data de 08.11.2016, ora 10:00, va avealoc la sediul B.E.J.A. Iovu Dragos si Sirbu Ciprian Ioan din Iasi, Str.Sfantul Lazar nr. 2, bl. Mihail Kogalniceanu, mezanin, Judetul Iasi,vanzarea la licitatie publica a imobilului, situat in extravilanul ComuneiMiroslava, Judetul Iasi, constand in cota de 1/2 din imobilul constandin teren extravilan in suprafata de 7500 m.p. compus din: 200 m.p.cu categoria de folosinta drum, situat in parcela nr. 2(208/1/1); 244m.p. cu categoria de folosinta pasune, situat in parcela nr. 1/4(210/1/4);1.552 m.p. cu categoria de folosinta vie, situat in parcela nr. 3/4(206/1/4);74 m.p. cu categoria de folosinta drum, situat in parcela nr. 4/4(205/1/1/4);2.890 m.p. cu categoria de folosinta pasune, situat in parcela nr.5/4(203/1/1/4); 89 m.p. cu categoria de folosinta drum, situat inparcela nr. 6/4(186/1/1/4); 2.344 m.p. cu categoria de folosinta livada,situat in parcela nr. 7/4(185/1/1/4); 107 m.p. cu categoria de folosintadrum, situat in parcela nr. 8/4(185/4/1/4), avand numar cadastral2054/4, inscris in CF nr. 74118, a localitatii Miroslava.

Imobilul descris mai sus este proprietatea lui Prisecariu CatalinDanut, cu domiciliul in Iasi, Sf. Lazar nr. 1, bl. G. Voda, et. 1, ap.2, Jud. Iasi, care datoreaza creditoarei CREDIT PLUS (GULF) LTD,CIF: 25606038, cu sediul in All Fattan Currency House, etaj 7, office7, P.O. Box 506719, Dubai, Emiratele Arabe Unite prin mandatarS.C. COLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC S.R.L., cu sediulin Bucuresti, b-dul Timisoara, nr. 26Z, cladirea Anchor, et. 2, corpA. sector.6 suma de 4.539.809,44 EUR (la cursul BNR din ziua platii)si 251.992,36 Lei, din care 252.010,97 lei cheltuieli de executare silita.

Pre]ul la care a fost evaluat imobilul este de 9.420,00 lei [ia fost stabilit de expert Calinescu Costel, legitimatie nr. 11163,cu sediul in Suceava, Str. Zefirului nr. 4F, Judet Suceava.

Pre]ul de pornire a licita]iei este de 7.065,00 Lei si reprezinta75% din pretul de pornire al primei licitatii. Daca nu se obtinepretul de incepere a licitatiei si exista cel putin 2 licitatori, laacelasi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare pret oferit,dar nu mai putin de 30% din pretul de pornire a primei licitatii.Vânzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singura persoanacare ofera pretul de la care incepe licitatia, conform dispozitiilorart. 846 alin. (8) C.proc.civ.

Executarea silita se efectueaza in baza titlului executoriureprezentat de Bilet la ordin seria NNB3BA nr. 0562829.

Prezenta publicatie de vanzare a fost intocmita in conformitatecu dispozitiile art. 839 C. pr. civ. si afisata la data de 12.10.2016.,la sediul Biroului executorului judecatoresc.

Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobiluluiurmarit sa-l anunte pe executorul judecatoresc inaintea datei stabilitepentru vanzare.

Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul sa seprezinte la termenul de vanzare, locul fixat si ora stabilita, avandasupra lor acte de identitate si pana la aceasta data sa prezinteoferte de cumparare.

Potrivit dispozitiilor art. 839 alin.1 lit. 1) C. pr. civ., ofertantiitrebuie sa consemneze o cautiune reprezentand 10% din pre]ul deîncepere a licita]iei, pe seama si la dispozitia executorului judecatorescIovu Dragos, avand C.I.F. 30416315, in contul de consemnari ladeschis LIBRA INTERNET BANK S.A., SUC. IASI,RO42BREL0002000722050102-ron, RO31BREL0002000722050300-usd,RO63BREL0002000722050500-CHF.

Prezenta publicatie de vanzare contine un numar de una pagini.

Executor judecatoresc,Iovu Dragos

Ieri sear`, la Teatrul Na]ional „Vasile Alecsandri“ din Ia[i aavut loc o nou` edi]ie a evenimentului organizat de municipalitate[i intitulat „Seara Valorilor“. La eveniment au fost prezente celemai importante oficialit`]i din Ia[i, dar [i din alte zone ale ]`rii.|n cadrul evenimentului au fost oferite mai multe distinc]ii pentruie[enii care au dus numele ora[ului mai departe. Practic, au fostpremia]i cei mai merituo[i ie[eni care, prin excelen]a activit`]ii lor,au influen]at via]a social`, cultural`, artistic` [i sportiv` a cet`]ii.Cele mai importante distinc]ii au fost cele de cet`]ean de onoarea municipiului Ia[i. Acest titlu a fost acordat istoricului NeaguDjuvara, medicului Grigore Tinic`, Excelen]ei Sale Tamar Samash,ambasadorul Israelului în România, dar [i arhitectului Dan SorinHanganu, cet`]ean canadian de origine ie[ean`. |n plus, au fostacordate opt distinc]ii celor mai merituoase personalit`]i [i institu]iidin Ia[i, care au excelat \n domeniile lor de activitate. Amfitrioniiserii au fost primarul Mihai Chirica [i |PS Teofan, MitropolitulMoldovei [i Bucovinei. „E un mare act de onoare de care beneficiezca [i primar al Ia[ului, c` reu[im s` ne strângem împreun` ca omare familie, care leag` partea spiritual` de cea administrativ`,ora[ul cu toate formele lui. În aceste zile suntem centrul spiritualal României. Noi, Ia[ul, suntem din nou gazde. Este un an dejubileu. Se împlinesc 25 de ani de când s`rb`torim Ia[ul, 375 deani de când beneficiem de prezen]a Sfintei Cuvioase Parascheva“,

a spus primarul Mihai Chirica. |n cadrul evenimentului, autorit`]ilelocale au \ncheiat un acord de colaborare [i \nfr`]ire cu ora[ulUngheni din Republica Moldova. „Am ales Ungheniul din multemotive. Sper`m c` în curând s` facem [i autostrada [i poduri, cares` lege Republica Moldova cu toat` România. Ne onoreaz` defiecare dat` când un ora[ cu români vine de cealalt` parte aPrutului, s` se înfr`]easc` cu noi. Nu ne deranjeaz` grani]a, nune deranjeaz` Prutul, pentru c` acolo sufletele noastre se întâlnescla fel de bine ca [i aici. Mul]umesc domnului primar, cu siguran]`vom putea face împreun` proiecte frumoase, în urma c`rora ora[elenoastre s` aib` rezultate palpabile“, a mai spus primarul Ia[ului.

Vlad ROTARU

Eveniment marcant la Teatrul Na]ionalPrim\ria a premiat cei maimerituo[i ie[eni

Page 4: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

SOCIAL 4S=mb`t`, 15 octombrie

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Dosar nr. 2648/2014Data 12.10.2016.

Publicatie de vanzare imobiliaraSubsemnatul, Iovu Dragos, executor judecatoresc in circumscriptia

Curtii de Apel Iasi, cu sediul in Iasi, Str. Sfantul Lazar nr. 2, bl.Mihail Kogalniceanu, mezanin, Judetul Iasi

In conformitate cu dispozitiile art. 839 alin. 1 C. pr. civ.,aducem la cunostinta generala ca, in data de 08.11.2016, ora 11:00,va avea loc la sediul B.E.J.A. Iovu Dragos si Sirbu Ciprian Ioandin Iasi, Str. Sfantul Lazar nr. 2, bl. Mihail Kogalniceanu, mezanin,Judetul Iasi, vanzarea la licitatie publica a imobilului, situat inextravilanul Comunei Miroslava, Judetul Iasi, constand in cota de1/2 din imobilul constand in teren extravilan in suprafata de 3.125m.p., categoria de folosinta arabil, avand numar cadastral 1815,inscris in CF nr. 73366, a localitatii Miroslava.

Imobilul descris mai sus este proprietatea lui Prisecariu CatalinDanut, cu domiciliul in Iasi, Sf. Lazar nr. 1, bl. G. Voda, et. 1,ap. 2, Jud. Iasi, care datoreaza creditoarei CREDIT PLUS (GULF)LTD, CIF: 25606038,, cu sediul in All Fattan Currency House, etaj7, office 7, P.O. Box 506719, Dubai, Emiratele Arabe Unite prinmandatar S.C. COLECTARE RECUPERARE CREANTE CRC S.R.L.,cu sediul in Bucuresti, b-dul Timisoara, nr. 26Z, cladirea Anchor,et. 2, corp A. sector.6 suma de 4.539.809,44 EUR (la cursul BNRdin ziua platii) reprezentand debit restant si 251.992,36 Lei, dincare 252.010,97 lei cheltuieli de executare silita.

Pre]ul la care a fost evaluat imobilul este de 89.190,00 lei [ia fost stabilit de expert Calinescu Costel, legitimatie nr. 11163,cu sediul in Suceava, Str. Zefirului nr. 4F, Jud. Suceava.

Pre]ul de pornire a licita]iei este de 66.892,50 Lei si reprezinta75% din pretul de pornire al primei licitatii. Daca nu se obtine pretulde incepere a licitatiei si exista cel putin 2 licitatori, la acelasi termen,bunul va fi vândut la cel mai mare pret oferit, dar nu mai putin de30% din pretul de pornire a primei licitatii. Vânzarea se va puteaface chiar daca se prezinta o singura persoana care ofera pretul dela care incepe licitatia, conform dispozitiilor art. 846 alin. (8) C.proc.civ.

Executarea silita se efectueaza in baza titlului executoriureprezentat de Bilet la ordin seria NNB3BA nr. 0562829.

Prezenta publicatie de vanzare a fost intocmita in conformitatecu dispozitiile art. 839 C. pr. civ. si afisata la data de 12.10.2016.,la sediul Biroului executorului judecatoresc.

Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobiluluiurmarit sa-l anunte pe executorul judecatoresc inaintea datei stabilitepentru vanzare.

Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul sa se prezintela termenul de vanzare, locul fixat si ora stabilita, avand asupra loracte de identitate si pana la aceasta data sa prezinte oferte de cumparare.

Potrivit dispozitiilor art. 839 alin.1 lit. 1) C. pr. civ., ofertantiitrebuie sa consemneze o cautiune reprezentand 10% din pre]ul deîncepere a licita]iei, pe seama si la dispozitia executorului judecatorescIovu Dragos, avand C.I.F. 30416315, in contul de consemnari ladeschis LIBRA INTERNET BANK S.A., SUC. IASI,RO42BREL0002000722050102-ron, RO31BREL0002000722050300-usd,RO63BREL0002000722050500-CHF.

Prezenta publicatie de vanzare contine un numar de una pagini.

Executor judecatoresc,Iovu Dragos

� Persoanele care sunt depistate cuaceast` afec]iune sunt \n pericol s` numai poat` face copii

Aceast` boal` afecteaza aproximativ 2 chiar 3 la sut` dinpopula]ia masculin` din regiunea Moldovei. Anual sunt opera]i,la Spitalul C. I. Parhon, 6 b`rba]i ce prezint` diferite forme alecancerului testicular. Cancerul testicular este o boal` care apareatunci când la nivelul testiculului se formeaza celule anormale \nmod necontrolat. De[i rar, cancerul testicular este mai frecventla b`rba]ii \ntre 20 [i 35 de ani. Este considerat ca fiind unuldin cele mai curabile forme de cancer, mai ales când este detectattimpuriu.

„Anual avem câte [ase astfel interven]ii, cam o opera]ie ladou` luni. Acest tip de cancer poate fi fatal pentru cei care nusunt depista]i la timp.Totodat`, acest tip de cancer poate afectao numai o anumit` zona, fiind local, iar cei care prezint` o astfelde manifestare pot sc`pa doar cu o simpl` opera]ie, dar se poateextinde [i la alte organe, iar \n acest caz, ace[tia, pe lâng`opera]ie, necesit` [i un tratament mai \ndelungat de chimioterapie“,a declarat dr. Radu Cristian Costache, medic primar urolog dincadrul Spitalului C. I. Parhon. Cauza exact` a cancerului testiculareste necunoscut`. Totu[i, unele situa]ii ar putea cre[te [anseledezvolt`rii unui neoplasm de acest tip. Ca [i cauze ce ar puteadetermina apari]ia [i evolu]ia cancerului testicular s-au remarcatprobleme ale infertilit`]ii, sindromul Klinefelter ( o boal` genetic`,care afecteaza b`rba]ii) sau alte probleme ale testiculelor, cumar fi atunci când un testicul nu descinde din abdomen \n scrot,ceea ce \n mod normal se realizeaz` \n primele 3 luni dup`na[tere.

Autoexaminarea este primul pas

De[i a fost demostrat c` aceste condi]ii cresc riscul pentrucancerul testicular, majoritatea b`rba]ilor nu prezint` niciuna dintre

situa]iile de mai sus. Unii medici recomand` b`rba]ilor cu vârstacuprins` \ntre 15 [i 40 de ani autoexaminarea lunar` a testiculelor.B`rba]ii cu risc crescut ar trebui examina]i regulat de mediculspecialist, deoarece modific`ri nedureroase pot trece neobservatela palpare. „Autoexaminarea periodic` poate \mpiedica dezvoltareaacestui tip de cancer. Recomand tuturor b`rba]ilor s` fac` acestlucru, iar dac` li se pare ceva suspect, s` se duc` imediat la unmedic specialist. Chiar dac` \n unele cazuri nu va fi depistatnimic, este bine s` ne lu`m m`suri de precau]ie“, a mai spusmedicul Radu Cristian Costache. Acest tip de cancer, pe lâng`faptul c` poate deveni mortal, afecteaz` [i fertiliatea, dar poateprovoca [i probleme cerebrale sau renale. „Bine\n]eles c` aceast`boal` afecteaz` fertilitatea masculilor. Cei care au r`mas \n urmainterven]iilor cu un singur testicul au mici probleme, \ns` lapersoanele la care sunt afecta]i ambii testiculi, aceast` boal` estede-a dreptul periculoas`. Ace[tia vor fi nevoi]i s`-[i crioconservecantit`]i de sperma \nainte de a avea loc interven]ia, pentru amai putea avea copii biologici „, a mai declarat dr. Radu Costache.

Constantin BULGåRESCU

Un tân`r care se afla la rând pentru aajunge la Moa[tele Sfintei Cuvioase Paraschevaa fost transportat de urgen]` la spital, dup`ce a constatat c` nu \[i mai simte parteadreapt` a corpului. Tân`rul, \n vârst` de 35de ani, din Gala]i, nu \[i mai putea mi[ca

mâna [i piciorul drept. B`rbatul a fostdiagnosticat cu hemiparez` dreapt`, urmândca medicii s` stabileasc` cauza. Doctorii auaflat c` acesta a avut un accident vascularcerebral \n urm` cu mai mult timp [i exist`riscul de recidiv`. |n noaptea de 13 spre 14

octombrie, 30 de pelerini au solicitat ajutorulmedical, dup` ce au le[inat sau li s-a f`cutr`u pe fond de epuizare, frig. Doar doi peleriniau avut nevoie de transport la spital. Evolu]iast`rii de s`n`tate a acestora este stabil`.

Magda OLEANU

A paralizat `n timp ce a[tepta s\ ajung\ la Sfânt\

O boal\ rar\ provoac\ dureride cap b\rba]ilor din Ia[i.Boala poate fi fatal\

dr. Radu Cristian Costache

Page 5: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

AFACEREAMOMENTULUI!

Vand TONETApozitionata in vad comercialextraordinar, in statia RATPvis a vis de Flux Tatarasi.

PRET AVANTAJOS.Relatii la telefon:0788.313.581

CU NOI TE SIMŢI ÎN SIGURANŢĂ!0232.277.724

Cea maiieftinĂfirmĂ

de pazĂdin

IAŞI!

SOCIAL5 S=mb`t`, 15 octombrie

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

EXTRAS PUBLICATIE DE VANZARE NR. 840/2013DIN 12.10.2016

Noi, Chiriac Catalin Razvan, executor judecatoresc numit prinOrdinul Ministrului Justitiei nr. 1113/C/15.03.2012, in circumscriptiaJudecatoriei IASI, cu sediul in IASI, B-DUL STEFAN CEL MARESI SFANT NR. 67, BL. C3, ET. 1, BIROU NR. 5, JUD. IASI, aducemla cunostinta generala ca, in ziua de 02.11.2016, ora 09:00, va avealoc la sediul nostru din Iasi - 700064, B-dul Stefan cel Mare siSfant, nr. 67, bl. C3, et. 1, ap. 5, incinta Casa Cartii, Judetul Iasi,vanzarea la licitatie publica a imobilului teren arabil, situat inTomesti - 707515, Intravilan, Comuna Tomesti, Judetul Iasi, compusdin: parcela 1A in suprafata de 1346 mp, avand numar cadastral2515/1, inscris in CF nr. 3570 a loc. Tomesti; imobilul are urmatoarelevecinatati: N - drum, E - prop. Tertelici G., S - imobil cu nr.cadastral 2515/2, V - prop. Sacaleanu M., conform raportului deexpertiza intocmit de expertul imobiliar ing. S.C. GETYKA FINANCIARS.R.L. - EXPERT EVALUATOR TROFIN THEODOR IOAN.

Pretul de incepere al licitatiei este de: 20.400,00 Lei, reprezentand50% din pretul de pornire al primei licitatii.

Daca nu se obtine acest pret si exista cel putin doi licitatori,bunul va fi vandut, la acest termen, la cel mai mare pret oferit,chiar daca acesta din urma este mai mic decat valoarea creanteiori a garantiei. Vanzarea se va putea face chiar daca se prezintao singura persoana care ofera pretul de pornire al acestei licitatii.

Valoarea totala a imobilului este de 40.800 lei.Imobilul urmarit este grevat de urmatoarele sarcini si drepturi

reale:DREPT DE IPOTECA IN FAVOAREA VOLKSBANK ROMANIA

SA; SOMATIE IMOBILIARA EMISA DE BEJ CHIRIAC CATALININ FAVOAREA VOLKSBANK ROMANIA SA.

Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobiluluiurmarit sa-l anunte pe executorul judecatoresc inaintea datei stabilitepentru vanzare.

Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul sa seprezinte la termenul de vanzare, locul fixat si ora stabilita, avandasupra lor acte de identitate, urmand a depune, pana la termenulvanzarii, o cautiune reprezentand 10% din pretul de incepere alicitatiei, pe seama si la dispozitia Executorului Judecatoresc ChiriacCatalin Razvan, avand C.F. 30021269, in contul de indisponibilizariRO47 BRDE 240S V084 1959 2400 deschis la BRD GSG SA.

Dovada consemnarii va fi atasata ofertei de cumparare, panala termenul stabilit pentru vanzarea la licitatie publica.

Executor judecatoresc,Chiriac Catalin Razvan

� Datele au fost f`cute publice deMinisterul S`n`t`]ii [i vizeaz` sute depersoane, atât studen]i, medici [iprofesori din mediul academic ie[ean!

� Este vorba de cel mai important test, pezona de \nv`]`mânt superior, care permiteaccesul \n spitale a viitorilor angaja]i

Ministerul S`n`t`]ii organizeaza concurs de intrare în reziden]iatpe post [i reziden]iat pe loc, în domeniile Medicin`, Medicin`dentar` [i Farmacie, la data de 20 noiembrie 2016. Concursul sedesf`[oar` în centrele universitare: Bucure[ti, Cluj-Napoca, Craiova,Ia[i, Târgu Mure[ [i Timi[oara. Testul-gril`, \n baza c`ruia se vada acest concurs, va con]ine câte 200 de întreb`ri pentru fiecaredomeniu, identice pentru toate centrele universitare în care seorganizeaza concursul. De asemenea, clasificarea va fi unic`, na]ional`,pentru fiecare domeniu. |n domeniul Medicin`, la nivel de Ia[i,sunt scoase la concurs 386 locuri, dintre care cele mai multe pespecializ`rile: chirurgie general` cu 26, obstetric` - ginecologie cu21, medicin` intern` tot cu 21, anestezie [i terapie intensiv` - 18,pneumologie - 15, medicin` de urgen]` - 15, medicin` de familie- 15. La polul opus, nu sunt scoase locuri la concurs pentru:chirurgie oral` [i maxilo-facial`, expertiz` medical` a capacit`]ii demunc`, medicin` sportiv`, nefrologie pediatric`, neurologie pediatric`,pneumologie pedriatic` [i psihiatrie pediatric`. La domeniul Medicin`dentar`, \n total sunt 49 de locuri, dintre care la protetic` dentar`- 10, parodontologie - 10, pedodon]ie - 5, ortodon]ie [i ortopediedento-facial` - 7, endodon]ie - 7, chirurgie oral` [i maxilo-facial` -5 [i chirurgie dento-alveolar` - 5. |n final, la domeniul Farmacie,

sunt scoase la concurs 32 locuri, dintre care 17 la farmacie clinic`[i 15 pe zona de laborator farmaceutic. „Punctajele ob]inute laconcurs vor alc`tui o clasificare unic` na]ional` pentru fiecaredomeniu. Ocuparea locurilor sau posturilor în specialitate se faceîn ordinea punctajului ob]inut, în limita locurilor sau posturilorpublicate la concurs, indiferent de centrul universitar de concurs.Concret, pentru concursul de Reziden]iat din data de 20 noiembrie2016, la Ia[i sunt 515 locuri [i posturi în domeniul Medicin` - 386locuri [i 129 posturi, 49 locuri pentru Medicin` Dentar` [i 35 delocuri [i posturi pentru Farmacie (32 locuri [i 3 posturi - n.r.).Conform metodologiei publicate de Ministerul S`n`t`]ii, înscriereacandida]ilor va avea loc în perioada 14 octombrie - 28 octombrie,pân` la ora 14:00, la sediile Direc]iilor de S`n`tate Public` (DSP)jude]ene [i a municipiului Bucure[ti“, au transmis reprezentan]iiUniversit`]ii de Medicin` [i Farmacie (UMF) Grigore T. Popa.

Valentin HU}ANUvalentin.hu][email protected]

O nou` [ans` important` de a ob]ine oburs` de studiu \n Germania pentru studen]iide la Universitatea Alexandru Ioan Cuza(UAIC) [i cea Tehnic` Gheorghe Asachi(TUIA{I). Astfel, luni, 24 octombrie 2016,de la ora 14:00, în Sala de Conferin]e aUniversit`]ii Tehnice (corp T, parter), sepot afla mai multe despre bursele DAADpentru studen]i, masteranzi, doctoranzi saupentru cadre didactice! |n aceea[i zi, de

aceast` dat` de la ora 12:00, în Sala deConferin]e Ferdinand - Rectoratul Universit`]iiCuza, se va derula o ac]iune similar` pentruprezentarea burselor DAAD (DeutscherAkademischer Austausch Dienst/GermanAcademic Exchange Service). De precizatc`, DAAD este organiza]ia german` care seocup` de schimburi academice între Germania[i alte ]`ri. „Ofertele de burse DAAD suntpentru studen]i, masteranzi, doctoranzi [i

cadre didactice. Germania ofer` condi]iiextraordinare de studiu la universit`]i deprestigiu, existând o ofert` larg` de programede masterat în Limba german` si în Limbaenglez`. Cu excep]ia a dou` landuri, înGermania nu se percep taxe de studiu, iarcercetarea este de vârf în multe domenii“,este descris oficial programul DAAD.

Valentin HU}ANUvalentin.hu][email protected]

{ans\ important\ de a ob]ine o burs\ de studiu `n Germania,pentru studen]ii de la Cuza [i Politehnica din Ia[i

ANUN} special pentru lumeaMEDICALA ie[ean\! Sute depersoane sunt IMPLICATE

Page 6: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

20897/ 04.10.2016PUBLICA}IE DE VÂNZARE

În temeiul art. 250 alin.(4) din Legea nr. 207/2015 privindCodul de procedur` fiscal`,

ANUN}~M SCOATEREA LA VÂNZARE PRIN LICITA}IEPUBLIC~ în ziua de 20 octombrie 2016, ora 10:00, la sediulPrim`riei municipiului Pa[cani, str. {tefan cel Mare, nr. 16, et.1, sala 18, jude]ul Ia[i, cod po[tal 705200, a urm`toarelor bunuriproprietate a debitorului SC LEGUME SA – CUI 5186355, cusediul în Pa[cani, str. Avram Iancu, nr. 130A :

1. cl`dire în suprafa]` de 46 mp. compus` din spatiucomercial=24.46 mp, hol=5.37 mp, hol=10.35, wc=1.12 mp,baie=2.31 mp, vitrin`= 0.56 mp, vitrin`= 1.35 mp., construit`din beton armat, cu plafon din beton armat, cu geam termopan,tâmpl`rie pvc, situat` în localitatea Pascani, str. Moldovei, nr.2, bloc Moldova, sc. B, parter, de]inut` în baza Protocolului depredare-primire de la SC LEGUME-FRUCTE SA incheiat la datade 16.02.1994 in baza inventarului mijloacelor fixe din 31.12.1993,înscris` în CFv nr. 6313, nr. cad. 94-C1-U217;

Pre]ul de evaluare/de pornire al licita]iei este 107.000 lei.Raport de evaluare din data de 02.08.2016.Sechestrul a fost aplicat în baza Procesului-verbal de sechestru

nr. 34822/10.11.2010 în dosarul de executare nr. 966/10.11.2010.Bunurile imobile mai sus men]ionate sunt grevate de

urm`toarele: ipotec` în favoarea CEC BANK SA, conformcontractului de ipoteca nr. 2190/16.04.2009.

Pentru bunul imobil prev`zut mai sus au comunicat titluriexecutorii urm`torii creditori – nu este cazul.

Invit`m pe cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuris` în[tiin]eze despre aceasta organul de executare, înainte dedata stabilit` pentru vânzare.

Cei interesa]i în cump`rarea bunurilor sunt invita]i s` prezinteîn cazul vânz`rii prin licita]ie, pân` la data de 19 octombrie2016, ora 14:00, urm`toarele documente :

a) oferta de cump`rare; b) dovada pl`]ii taxei de participare sau a constituirii garan]iei

sub forma scrisorii de garan]ie în cot` de 10% din pre]ul depornire a licita]iei;

c) împuternicirea persoanei care îl reprezint` pe ofertant; d) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul

unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comer]ului;e) pentru persoanele juridice str`ine, actul de înmatriculare

tradus în limba român`; f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; g) pentru persoanele fizice str`ine, copie de pe actul de

identitate/pa[aport. urmând s` se prezinte la data stabilit` pentruvânzare la locul fixat în acest scop.

Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate introducecontesta]ie la instan]a judec`toreasc` competent`, în termen de15 zile de la comunicare sau luare la cuno[tin]`, în conformitatecu prevederile art. 260-261 din Legea nr. 207/2015, cu modific`rile[i complet`rile ulterioare.

Potrivit dispozi]iilor art. 9, alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015cu modific`rile [i complet`rile ulterioare, când urmeaz` s` se iam`suri de executare silit`, nu este obligatorie audierea contribuabilului.

Pentru informa]ii suplimentare, v` pute]i adresa la sediulorganului fiscal local - persoana de contact: inspector CostanCostel, membru în comisia de licita]ie.

ECONOMIC S=mb`t`, 15 octombrie 6

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Dosar nr. 687/2016Data 12.10.2016

PUBLICATIE DE VANZARE MOBILIARA

Potrivit art. 761 alin 1 Cod Procedura Civila aducem lacunostinta generala ca in ziua de 28.10.2016 ora 14:00, va avealoc la sediul biroului executorului judecatoresc Iovu Dragos dinIasi, Str. Sfantul Lazar, nr. 2, Bl. Mihail Kogalniceanu, mezanin,Judetul Iasi, vanzarea la licitatie publica a urmatoarelor bunuri:

Azot ingrasamant foliar Fetiland Super Qualitat 80 recipientex 10 Litri pentru suma de 7.068,00 Lei (TVA inclus); reprezentand50% din pretul stabilit conform raportului;

Fungicid Mystic 250 EC 22 recipiente X 5 Litri pentru sumade 8.276,40 Lei (TVA inclus) reprezentand 50% din pretul stabilitconform raportului;

Boambe porumb Phileaxx 20 saci x 18 kg pentru suma de6.566,40 Lei (TVA inclus) reprezentand 50% din pretul stabilitconform raportului;

Ulei motor MD 40 2 recipiente x 20 Litri pentru suma de164,40 Lei (TVA inclus) reprezentand 50% din pretul stabilit conformraportului;

Aparat foto Sony DSCW810 seria 6388863 + accesorii (cabluUSB + incarcator) pentru suma de 181,20 Lei (TVA inclus)reprezentand 50% din pretul stabilit conform raportului, aflate inproprietatea debitoarei ASOCIATIA SOCIETATEA AGRICOLATERRA BOURENI, cu sediul in Sat Boureni - 705302, ComunaBals, Judetul Iasi, care datoreaza creditoarei S.C. AGRICOVERCREDIT IFN S.A. suma de 71.425,40 Lei, suma compusa din64.482,05 Lei reprezentand debit restant calculat la data de 01.03.2016,ca urmare a neexecutarii obligatiilor de plata asumate prin Contractulde revolving nr.9731 din data de 20.04.2015, cu posibilitateaactualizarii acestuia pana la achitarea integrala a soldului. si 6.943,35Lei cheltuieli de executare silita, conform titlului executoriu Contractde credit revolving nr.11536 din data de 20.04.2015.

Pretul de incepere a licitatiei este de 50% din pretul stabilitprin expertiza din data de 21.06.2016 de catre expert PetrescuViorica, nr. legitimatie 15198 din cadrul S.C. EVAREX.RO S.R.L .

Prezenta publicatie de vanzare a fost intocmita in conformitatecu dispozitiile art. 761 Cod Procedura Civila si afisata la data de12.10.2016 la sediul executorului judecatoresc.

De asemenea in conformitate cu dispozitiile art. 760 CodProcedura Civila, despre tinerea licitatiei au fost instiintate partileprecum si detinatorul bunurilor.

Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra bunurlorurmarite descrise mai sus sa il anunte pe executorul judecatorescinaintea datei stabilite pentru vanzare.

Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere bunurile scoasela licitatie publica sa se prezinte la data, locul si ora stabilita, iarpana la aceasta data sa prezinte oferte cumparare.

In conformitate cu dispozitiile art. 768 alin 1 Cod ProceduraCivila, participantii la licitatie trebuie sa consemneze la dispozitiaexecutorului judecatoresc, cel putin pana la inceperea licitatiei, ogarantie de cumparare de cel putin 10% din pretul de incepere allicitatiei pentru bunurile pe care doreste sa le cumpere. Sumelevor fi consemnate in contul de consemnare deschis la LIBRAINTERNET BANK in contul cu nr. RO42 BREL 0002 0007 22050102, pe seama si la dispozitia BEJ Iovu Dragos.

In conformitate cu dispozitiile art. 768 alin 2 Cod ProceduraCivila, creditorii sau creditorii urmaritori nu au obligatia de adepune garantia de participare.

Prezenta publicatie de vanzare contine un numar de una pagini.

Executor Judecatoresc,Iovu Dragos

ANUN}

Spitalul Municipal de Urgenta Pa[cani, cu sediul in Pa[canistr. Gr`dini]ei nr. 5, jud. Ia[i, organizeaz` concurs in conformitatecu prevederile HGR nr. 286/2011 cu modific`rile si complet`rileulterioare pentru ocuparea urm`toarelor posturi vacante:

- 1 post de referent de specialitate gradul I, cu studiisuperioare, la Compartiment achizi]ii publice

Condi]ii specifice de participare la concurs:diploma de licen]a in domeniul: inginer sau economist 6 ani si 6 luni vechime in specialitate

Concursul se organizeaz` la sediul Spitalului Municipal deUrgen]` Pa[cani astfel:

proba scris`: în data de 07.11.2016 ora 9,00 interviul/proba practica: în data de 11.11.2016, ora 9,00.Data limit` pân` la care candida]ii vor depune actele pentru

dosarul de concurs este 27.10.2016, ora 16,00. Informa]ii suplimentare se pot ob]ine la sediul Spitalului

Municipal de Urgen]` Pa[cani, serviciul RUNOS, tel. 0232763600/int.110.

Serviciul public de gestionare a de[eurilor \n jude]ul Ia[i estepe cale s` ajung` \n mâinile francezilor de la Veolia. ConducereaSalubris a purtat mai multe negocieri cu reprezentan]ii francezilor,iar „Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i“,\n care s-au investit recent 69.350.207 de euro (f`r` TVA) din fondurieuropene, va fi controlat de c`tre una dintre firmele controlate deVeolia. Este vorba despre Vitalia Servicii Pentru Mediu SA, careopereaz` deja dou` depozite regionale de de[euri menajere [iasimilabile \n jude]ul Prahova [i \n jude]ul Bistri]a N`s`ud. Concesionareaacestor servicii s-a f`cut dup` o re]et` care urmeaz` s` se aplice[i la Ia[i, adic` la scurt timp dup` ce sunt finalizate investi]ii \nvaloare de peste 100 milioane euro din fonduri europene.

Demersurile \n cazul Ia[ului au fost f`cute la scurt timp dup`ce Veolia a lansat campania „Regener`m Planeta“, reprezentan]iicompaniei fiind atra[i de profitul care poate fi scos de pe urmavalorific`rii de[eurilor, dar [i a tarifelor percepute de la clien]i, adic`toate persoanele fizice [i juridice. „La aceast` or`, înc` nu ]inemcont de utilizarea la maximum a resurselor pe care le avem. Dintotalul de[eurilor generate în România, numai 6 la sut` sunt reciclate.Exist` un poten]ial imens în reciclarea de[eurilor în general, maiales a de[eurilor electronice [i a diverselor metale, care se caut`cu greu în diverse mine“, a spus Epsica Chiru, director adjunct \ncadrul Veolia, la momentul lans`rii campaniei „Regener`m Planeta“.

Caietul de sarcini pentru organizarea licita]iei este pe cale s`fie finalizat [i, conform surselor, privatizarea va fi motivat` prinfaptul c`, la Depozitul Ecologic }u]ora se va produce energie dinbiogazul provenit din de[euri, iar Salubris SA bag` la \naintare faptulc` nu are chimi[tii, energeticienii [i speciali[tii necesari unui asemeneaproces de produc]ie. Exist` dou` variante de ac]ionare a celor careau negociat pe ascuns aceast` privatizare. Una dintre variante estepreluarea separat` a Depozitului Ecologic }u]ora de c`tre VeoliaRomânia, iar compania francez` s` administreze acest depozit dup`bunul plac, prin exploatarea surselor de energie, dar [i a materialelorreciclabile care pot fi valorificate: PET, plastic, hârtie-carton [i de[euriDEEE. De men]ionat faptul c`, la Depozitului Ecologic }u]ora s-auinvestit recent peste 100 milioane de lei \n moderniz`ri [i sta]ii desortare automate. Cea de-a doua variant` discutat` \n cadrul acestor\ntâlniri este ca Veolia România s` preia \ntreaga activitate a SalubrisSA, practic prin privatizarea propriu-zis` a societ`]ii aflate \n subordineaPrim`riei Ia[i, \ns` controlat` \n continuare de oamenii pu[i laconducere de Gheorghe Nichita. Astfel, afaceri[tii francezi ar preluatot Sistemul de Management Integrat al De[eurilor în jude]ul Ia[i,

un mega proiect co-finan]at de Uniunea European` prin POS Mediu,a c`rui valoare total` este de 69.350.207 de euro (f`r` TVA). |nacest fel, Veolia s-ar ocupa de gestionarea de[eurilor pe \ntregjude]ul Ia[i, ocupându-se atât de colectarea de[eurilor, de sortarealor, depozitarea, precum [i valorificarea acestora.

Tarife majorate imediat dup` preluarea serviciului

La scurt timp dup` preluarea serviciului de salubritate, SC VitaliaServicii Pentru Mediu SA a înaintat c`tre Consiliul jude]ean Bistri]aN`s`ud mai multe documente prin care solicita scumpirea tarifelorcu aproape sut` la sut`: zona urban – de la 3.5 la 6.82 lei/persoan`;zona rural – de la 1.81 la 2.95 lei/persoan`. În plus, SC VitaliaServicii Pentru Mediu SA a cerut reducerea cuantumului redeven]eiacordate Consiliului Local [i reducerea cuantumului penalit`]ilor deîntârziere de la 1% pe zi, la 0.03% pe zi.

|ncepând cu anul 2014, \n cadrul depozitului de de[euri de laBolde[ti Sc`eni (Bistri]a N`s`ud) a fost pus` \n func]iune o instala]iede producere a energiei electrice din biogazul rezultat din de[euricu o capacitate ini]ial` de 320 kw. Veolia urm`re[te ca [i \n cazulDepozitului Ecologic }u]ora s` produc` energie electric` cu ajutorulbiogazului.

|n România exist` deja mai multe filiale ale grupului Veolia:Apa Nova Bucure[ti, Apa Nova Ploie[ti, Veolia Energie Prahova,Veolia Energie Ia[i, Veolia Apa Servicii [i Veolia Energie România.Grupul de firme Veolia se ocup` la nivel mondial de furnizareaserviciilor de ap`, de energie [i de salubritate. În ]ara noastr`,Veolia furnizeaz` servicii de alimentare cu ap` potabil` [i de canalizarepentru mai bine de 2,3 milioane de persoane din Bucure[ti, Ploie[ti[i Otopeni, precum [i servicii de energie pentru mai bine 90.000de gospod`rii, în Ploie[ti, Ia[i [i Otopeni.

Vlad ALEXA

Se privatizeaz\ serviciul public de salubritateFrancezii de la Veolia au pusochii pe afacerea de sute demilioane euro

Page 7: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

Dosar nr. 681/2015Data: 12.10.2016

Publicatie de vanzare imobiliaraSubsemnatul, Sirbu Ciprian Ioan, executor judecatoresc din

circumscriptia Judecatoriei Iasi, din cadrul BEJA Iovu Dragos siSirbu Ciprian Ioan, cu sediul in Iasi - 700044, Str. Sfantul Lazar,nr. 2, bl. Mihail Kogalniceanu, mezanin, Judetul Iasi

In conformitate cu dispozitiile art. 839 alin. 1 C. pr. civ., aducemla cunostinta generala ca in ziua de 07.11.2016, ora 10:30, va avealoc la sediul Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati Iovu Dragossi Sirbu Ciprian Ioan, situat in Iasi, Strada Sfantul Lazar, nr. 2, blocMihail Kogalniceanu, mezanin, jud. Iasi vanzarea la licitatie publicaa imobilului apartament nr. 1 situat in Iasi - 700353, Str. Vasile Lupunr. 96B, bl. G2, et. 4, Judetul Iasi, compus din doua camere sidependinte, cu o suprafata utila de 34,74 mp si balcon in suprafatade 3,56 mp, identificat prin Cartea Funciara nr. 120656-C1-U23 UATIASI, avand nr. cadastral 1307-C1-U25, precum si cota parte indivizaaferenta spatiilor comune ale imobilului-bloc, impreuna cu dreptul defolosinta asupra terenului aferent locuintei, in suprafata de 3,56 mp.

Imobilul descris mai sus este proprietatea debitorilor ZAHARIAGheorghita - Marius (garant ipotecar) si ZAHARIA Lenuta (garantipotecar), ambii cu domiciliul in Iasi - 700353, Str. Vasile Lupunr. 96B, bl. G2, et. 4, ap. 1, Judetul Iasi, care datoreaza creditoareiCREDIT EUROPE BANK NV (OLANDA) prin mandatar SCCOLECATRE RECUPERARE CREANTE CRC S.R.L., CIF: 25606038,J/40/6297/2009, cu sediul in Bucuresti - 061331, B-dul Timisoaranr. 26Z, Sector 6 suma de 75.716,67 CHF (franci elvetieni)(lacursul BNR din ziua platii), reprezentand debit restant, la care seadauga cheltuieli de executare silita.

Pre]ul la care a fost evaluat imobilul este de 117.400,00 lei[i a fost stabilit de catre expert evaluator Calinescu Costel cusediul in Suceava, str. Zefirului nr.4F, Jud. Suceava.

Pre]ul de pornire/incepere a licita]iei este de 117.400,00 lei.Imobilul este grevat de urmatoarele sarcini si drepturi reale: 102099/18.12.2007; contract de ipoteca nr. 4120 din 17.12.2007

emis de BNP Paduraru; intabulare drept de ipoteca; valoare74.955,00 CHF, in favoarea CREDIT EUROPE BANK IPOTECARIFN SA; interdictie de instrainare, grevare;

43922/02.04.2015; act adminstrativ nr. 681/2015 din 30.03.2015emis de BEJA IOVU DARGOS SI SIRBU CIPRIAN IOAN; se noteazacertificatul emis in dosarul de executare nr. 681/2015 privind incepereaexecutarii silite a imobilului pentru suma de 77.199,41 CHF si cheltuielide executare silita, in favoarea CREDIT ERUOPE BANK NV (OLANDA)prin SC COLECATRE RECUPERARE CREANTE CRC SRL.

Executarea silita se efectueaza in baza titlului executoriureprezentat de contract de credit si de garantie nr. 103286/17.12.2007,completat si modificat prin actele aditionale ulterioare: AA1/20.03.2012;AA2/20.05.2013; AA3/31.07.2014, contract de ipoteca autentificatsub nr. 4120/17.12.2007 de catre BNP Iulia Paduraru, investite cuformula executorie prin Incheierea din data de 06.02.2015 pronuntatade Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosar nr. 2405/303/2015.

Prezenta publicatie de vanzare a fost intocmita si afisata la datade 12.10.2016, in conformitate cu dispozitiile art. 839 C. pr. civ.

Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobiluluiurmarit sa-l anunte pe executorul judecatoresc inaintea datei stabilitepentru vanzare.

Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul sa se prezintela termenul de vanzare, locul fixat si ora stabilita, avand asupra loracte de identitate si pana la aceasta data sa prezinte oferte de cumparare.

Potrivit dispozitiilor art. 839 alin.1 lit. l) C. pr. civ., ofertantiitrebuie sa consemneze o cautiune reprezentand 10% din pre]ul deîncepere a licita]iei, pe seama si la dispozitia executorului judecatorescSirbu Ciprian Ioan, avand C.I.F. RO30416315, in contul de consemnariin lei deschis la LIBRA INTERNET BANK S.A., SUC. IASI, IBANnr. RO15 BREL 0002 0007 2205 0103.

In conformitate cu dispozitiile art. 844 alin.2 si art. 844 alin.3coroborate cu dispozitiile art. 768 C.proc. civ., creditorii urmaritori,intervenientii, coproprietarii pe cote parti si titularii unui drept depreemtiune nu au obligatia de depune garantia de participare.

Prezenta publicatie de vanzare contine un numar de 1 pagina.

Executor judecatoresc,Sirbu Ciprian Ioan

Dosar nr. 2297/2014Data: 12.10.2016

Publicatie de vanzare imobiliaraSubsemnatul, Sirbu Ciprian Ioan, executor judecatoresc din

circumscriptia Judecatoriei Iasi, din cadrul BEJA Iovu Dragos siSirbu Ciprian Ioan, cu sediul in Iasi - 700044, Str. Sfantul Lazarnr. 2, bl. Mihail Kogalniceanu, mezanin, Judetul Iasi

In conformitate cu dispozitiile art. 838 alin. 1 C. pr. civ., aducemla cunostinta generala ca, in data de 03.11.2016, ora 10:30, va avealoc la sediul B.E.J.A. Iovu Dragos si Sirbu Ciprian Ioan din Iasi,Strada Sfantul Lazar, nr. 2, bloc Mihail Kogalniceanu, mezanin, jud.Iasi, vanzarea la licitatie publica a imobilului situat in intravilanulsatului Giurcani, nr. 146, com. Gagesti, Jud. Vaslui, inscris in CarteaFunciara nr. 70668 UAT Gagesti, constand in teren cu suprafata de772 mp, avand numar cadastral 70668, compus din •parcela 1A(207/2),categoria de folosinta arabil, tarla nr. 59, cu suprafata de 622 mp si•parcela 1CC(207), categoria de folosinta curti constructii, tarla nr.59, cu suprafata de 150 mp, pe care se afla amplasate: •casa delocuit din chirpici, construita in anul 1900, cu suprafata de 25 mp,avand numar cadastral 70668-C1, •grajd din paianta construit in anul1970, cu suprafata de 10 mp, avand numar cadastral 70668-C2, •coserdin scanduri construit fara autorizatie, avand numar cadastral 70668-C3, •coser din scanduri cu suprafata construita de 4,73 mp si suprafatautila de 4,50 mp, neintabulat, aflat intr-un stadiu avansat de uzura.

Imobilul descris mai sus este proprietatea debitoarei TORCESCUIlinca, cu domiciliul in Barlad - 731088, B-dul Epureanu nr. 40, bl. D4,sc. B, et. 3, ap. 35, Judetul Vaslui, care datoreaza creditoarei SURDUDomnica, cu domiciliul in sat Giurcani, com. Gagesti, judetul Vasluisuma de 17.173,00 lei, din care 6.729,70 lei cheltuieli de executare silita.

Pre]ul la care a fost evaluat imobilul este de 16.460,00 lei [ia fost stabilit de expert Tomm Traian cu sediul in Iasi, bd.Independentei nr. 22, bl. Y2, ap.3, parter, jud. Iasi.

Pre]ul de pornire a licita]iei este de 12.345,00 lei si reprezinta75% din pretul de pornire al primei licitatii. Daca nu se obtinepretul de incepere a licitatiei si exista cel putin 2 licitatori, laacelasi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare pret oferit,dar nu mai putin de 30% din pretul de pornire a primei licitatii.Vânzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singura persoanacare ofera pretul de la care incepe licitatia, conform dispozitiilorart. 845 alin. (8) C.proc.civ.

Executarea silita se efectueaza in baza titlului executoriureprezentat de decizia civila nr. 1134/5.03.2013 pronuntata indosarul nr. 709/45/2010 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie;Decizia civila nr. 2528/25.04.2013 pronuntata in dosarul nr.5096/89/2010 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie; Decizia civilanr. 5189/12.11.2013 pronuntata in dosarul nr. 2932/1/2013 al InalteiCurti de Casatie si Justitie; Decizia civila nr. 1260/R/2013 din22.10.2013 pronuntata in Dosarul nr. 521/244/2013 al TribunaluluiVaslui; Decizia civila nr. 1439/R/2013 din 17.12.2013 pronuntatain dosarul nr. 521/244/2013 al Tribunalului Vaslui; Decizia civilanr. 405/06.02.2014 pronuntata in dosarul nr. 180/45/2013 al InalteiCurti de Casatie si Justitie.

Prezenta publicatie de vanzare a fost intocmita si afisata la datade 12.10.2016, in conformitate cu dispozitiile art. 838 C. pr. civ.

Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobiluluiurmarit sa-l anunte pe executorul judecatoresc inaintea datei stabilitepentru vanzare.

Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul sa se prezintela termenul de vanzare, locul fixat si ora stabilita, avand asupra loracte de identitate si pana la aceasta data sa prezinte oferte de cumparare.

Potrivit dispozitiilor art. 838 alin.1 lit. l) C. pr. civ., ofertantiitrebuie sa consemneze o cautiune reprezentand 10% din pre]ul deîncepere a licita]iei, pe seama si la dispozitia executorului judecatorescSirbu Ciprian Ioan, avand C.I.F. RO30416315, in contul de consemnariin lei deschis la LIBRA INTERNET BANK S.A., SUC. IASI, IBANnr. RO15 BREL 0002 0007 2205 0103.

In conformitate cu dispozitiile art. 843 alin.2 C.proc. civ.,creditorii urmaritori, intervenientii, coproprietarii pe cote parti sititularii unui drept de preemtiune nu au obligatia de depunegarantia de participare.

Prezenta publicatie de vanzare contine o pagina.

Executor Judecatoresc,Sirbu Ciprian Ioan INCHIRIEM CLADIRE BIROURI A +

ZONA: CALEA CHISINAULUI,2ASPATIU: 7000 MP

PRET: 5 EURO + TVA /MP CONTACT: 0742.342.715

PUBLICITATE7 S=mb`t`, 15 octombrie

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

ANUN}

Direc]ia Sanitar` Veterinar` [i pentru Siguran]a AlimentelorIa[i organizeaz` concurs de recrutare în data de 16 noiembrie2016, ora 10,00 - proba scris`, în vederea ocup`rii func]iei publicede execu]ie vacante de consilier debutant din cadrul ServiciuluiCatagrafie, Înregistrare, Evaluare Traces apar]inând Direc]ieiSanitare Veterinare [i pentru Siguran]a Alimentelor Ia[i.

Concursul se desf`[oar` la sediul Direc]iei Sanitare Veterinare[i pentru Siguran]a Alimentelor Ia[i, aleea M. Sadoveanu nr.10 [i const` în urm`toarele etape:

- selec]ia dosarelor de înscriere;- 16.11.2016 ora 10:00 - proba scris`; - maxim 5 zile lucr`toare de la data sus]inerii probei scrise- proba de interviu;Dosarele de înscriere la concurs se vor depune în termen

de 20 de zile de la data public`rii în Monitorul Oficial, parteaa III -a, la sediul Direc]iei Sanitare Veterinare [i pentru Siguran]aAlimentelor Ia[i, aleea M. Sadoveanu nr. 10.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie s` con]in` în modobligatoriu documentele prev`zute la art. 49 din HG 611/2008,modificat` [i completat` de HG 1171/2008.

Candida]ii trebuie s` îndeplineasc` condi]iile prev`zute deart. 54 din Legea 188/1999 privind Statutul Func]ionarilorPublici, republicat` r 2, cu modific`rile [i complet`rile ulterioare.

Condi]ii minimale [i specifice prev`zute în fi[a postului pentrufunc]ia public` de execu]ie de consilier, grad profesional debutantdin cadrul Serviciului Catagrafie, Înregistrare, Evaluare Traces:

Absolvent de studii universitare de licen]` absolvite cu diplom`,respectiv studii superioare de lung` durat`, absolvite cu diplom`de licen]`, sau echivalent`, în domeniul medicin` veterinar`,specializarea medicin` veterinar`. Nu se solicit` vechime înspecialitatea studiilor necesare exercitarii func]iei publice.

Bibliografia de concurs [i orice alte date suplimentare sepot ob]ine la sediul DSVSA Ia[i, aleea M. Sadoveanu nr. 10,telefon: 0232/267501, sau de pe pagina de internet a institu]iei.

Page 8: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

ACTUALITATE S=mb`t`, 15 octombrie 8

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Am vrut s` v`d oamenii, dar amîntâlnit garduri bine ordonate. Totul eraîn ordine. Mi-am zis bine, înseamn` c`frumuse]ea ne-a mântuit, mai ramânes` facem repaos. Mul]imile de odinioar`ce veneau la pelerinajul Sfintei Paraschevas-au diminuat sub potopul de cuvintenegre ce-a curs pe paginile inimilornoastre. Sedu[i de intelectuali post-ra]ionali[ti (chiar unii dintre noi au fostastfel), sau poate ei însi[i intelectualiza]icu o duzin` de concepte post-ra]ionaliste,o parte din cler a f`cut un cor comuncu detractorii cre[tinismului, dar dintr-un motiv contrar voin]ei lor. Poate c`,prea îngrijora]i de atacurile anticre[tinece implicau tratarea pelerinajului ca uneveniment cultural inferior timpuluifantastic pe care îl tr im datorit` progresuluitehnologic, o parte a clerului a spus c`e mai bine s` ordoneze mul]imile ceveneau toamn` de toamn` în Ia[i, laSfânta Parascheva. Dar cine ar fi spusatunci s` nu ne facem griji de pelerinajulde mâine, ar fi fost mult prea de neîn]eles.Cine mai întelegea Cuvântul? Au începuts` se nasc` jena c` vin mul]imi depelerini la Ia[i, teama c` nu se vor maiface minuni, prea marea grij` c` seîmboln`vesc la rând, [i mai mare îngrijireac` ar trebui s` fie disciplinate. {i ce-arezultat din aceast` rânduial` din grijanem`surat` fa]` de aproapele venit dedeparte? Garduri, jandarmi, echipe deservicii medicale: ordine, disciplin`,s`n`tate. {i, în treac`t fie v`zut, un fluxnormal de pelerini bine ordona]i. Acestecuvinte caracterizeaz`, cred, pelerinajuldin ultimii ani la Sfânta Parascheva.Aura acestui pelerinaj s-a dus acolo undeera de la început: în locurile care sev`d cu sufletul, nu cu cuvintele sauimaginile transmise prime-time.

Reportaj cu o singur` imagine

La intrare în Catedrala Mitropolitan`,delimitat` de garduri mobile, era imobilizat`o ma[in` de interven]ii medicale. Singur,acest artefact al ra]iunii îmi p`rea c` aînlocuit vi]elul antic, printr-un umanismelaborat, care are în centru grija fa]`de om. Acesta a devenit indicatorulprecis, onest al st`rii mul]imii. Gardurileerau semn c` lumea a fost judecat` decuvinte în]elepte [i ce a fost de spuss-a scris, de acum s`n`tatea [i ordineas` conduc` lumea. La o distan]` mic`,ordonat, decurgea normal rândul laSfânta Parascheva. Orice camer` video

ar fi înregistrat aceasta. {i din imaginilede la slujb`, din timpul dimine]ii devineri, s-a v`zut c` totul e bine. Darsunt [i lucruri nev`zute despre pelerinaj,[i despre ele voi scrie indirect, printrimitere numai la ceea ce se vede.

M-a îngrozit unde poate duce ra]iunea]esut` din grija noastr` nem`surat` decredin]` fa]` de om. Am v`zut c` [tergememoria [i nu mai creeaz` evenimente.Devenim oameni cumsecade, hr`nimporumbeii, ne bucur`m c` nu ne maiîmpiedic`m de masele aiurite de pestr`zi. Ordine [i disciplin`, jandarmi,solda]i, preo]i, civili [i armurieri amatoridin multe domenii tehnico-[tiin]ificelucreaz` la marea oper` de îngrijire [ibun`stare a omului. Pelerinajul trebuies` fie perfect, a[a cum o prelegere[tiin]ific` trebuie s` se produc` f`r`incidente. Îndeosebi f`r` mari descoperiri,s` nu fim cumva bulversa]i. F`r` mariminuni, s` nu fim cumva stingheri]i c`nu ni s-au întâmplat nou`, ci uneinecunoscute f`r` studii doctorale. Darmarile pelerinaje din lume doresc oanumit` ordine? Este în esen]a loraceast` ordine? Nu, categoric nu. Acolose pune în mi[care hazardul, nu omul]ime într-un parc englezesc colosal.Se pun în mi[care c`ile nev`zute [ineîn]elese. Dar în lumea aceasta, to]ise trezesc de diminea]` s` creeze unom mai bun, mai s`n`tos, mai binealimentat, mai repede transportat [i,poate, mai repede mântuit. Dar în aceast`grab` de a face un om mai bun, c`lc`mdin neaten]ie aura unei priviri sau atingerice sunt înso]ite, de fiecare dat`, de oinim` cu glas. Nu îl citez pe Luthercu cuvântul ce l-a spus despre ra]iuneautilizat` prea ra]ional, ar fi nedrept, [i[tiin]a a spus la fel, dar prea pu]ini seîngrijesc de limitele gândirii ra]ionale.Cei mai mul]i au grija de puterea dea gândi [i a o ar`ta cuiva.

În trecut, de Ziua Sfintei, erau plinedrumurile, de la Gara de Nord, de laautogara din P`curari sau Vama Veche,apoi Gara Nicolina. Oriunde te aflai înora[, întâlneai grupuri mai mici saumai mari de pelerini. Puteai s` nu-iiube[ti? F`ceau, în fond, ceea ce noinu f`ceam [i, mocnit, de[i îi pizmuiam,televiziunile [i ziarele relatau desprer`bdarea lor, puterea, credin]a etc.Aceste grupuri te smulgeau din propriacondescenden]` cu care, din nesim]ireaatâtor sim]`minte ce le vom fi avut,c`deam cu to]ii în mijlocul toamnei.

Despre minuni, numai de bine

Bucuro[i, preo]ii sau cititorii aveaureportaje bune despre cazuri excep]ionalede credin]` [i descopereau m`rturiicutremur`toare ale credin]ei. Ne mi[cauemo]iile str`inilor, iubirea [i privirealor fa]` de Dumnezeu. Înc` mai vedemrealitatea ca [i cum am fi spectatoriicopiilor din „Jocurile Foamei“. Dartimpul trece, oricine [tie banalitateaaceasta, [i ceea ce ne mi[ca atunci, aînceput s` fie o simpl` emo]ionare: „a,uite, [i anul acesta au mai dat nisteminuni… ce interesant…“. Clerul estedivizat de ierarhie, a[adar, în cea maimare parte a timpului nu vorbe[te. Darcând o face pe mai multe voci, dore[tes` fie mai ra]ional decât gândurile LuiDumnezeu. De liderii culturali se leag`competi]ia în ale vorbirii: cine aduce(de import, preferabil) cele mai tr`zniteidei despre cum e s` fii cre[tin în ziuade azi. Da, „ziua de azi“, ca [i cumnoi am tr`i cea mai fantastic` iluminare[i, atunci când trimitem sateli]i în spa]iucosmic nu mai facem cu ochiul colegeinou venite sau nu mai bârfim ni]elcolegul ce-a gre[it rezolvarea unei ecua]iide gradul trei… Uit`m c` tocmai celemai bune filme SF au în centru acelea[iinstincte [i sentimente care agit` lumeanoastr` de ici colo (mai mult colo, nuam observat un echilibru perfect), numaic` acolo sunt alte mijloace de deplasareprin timp. Iar`[i trebuie sa repet: reportajabstract, asta este situa]ia vizual`. {ie trivial de simpl` aceast` situa]ievizual`. Ma[ina de interven]ii medicale,imobilizat` în fa]a Catedralei Mitropolitane,abia a[tept` s`-i fie oprit` aceast` starede repaos, ca s` vindece absolut omul.Cine are urechi [i le va acoperi cuc`[ti.

Lini[te, s` se aud` nimicul

Atunci erau timpuri cu adev`ratpost-moderne: se împleteau dou`, trei,o sut` de lumi pe str`zi, f`r` s` seurasc` de moarte una pe alta. Acumtr`im diversitatea care e cea mai rezonabil`,cea în care nu mai vedem bunicileîntinzând spre noi dou` mâini cu floride busuioc sau linguri de lemn cioplitegrosolan; nu mai vedem b`trâni cuc`ciula de miel pe cap [i nici femei cubasmale. Acestea sunt bunuri etnografice,acum. Era nevoie, ne-am spus cu to]ii,

dar f`r` ca unul s` o fi gândit cuadev`rat- [i to]i avem o vin` colectiv`-de un pelerinaj decent. Ca la carte.Desigur, o carte pe care nici cel mainegru dintre noi nu ar fi citit-o.

Caragiale în sus, Caragiale în jos,peste tot Caragiale. Orice era nepotrivit,imediat era citat un loc comun dinCaragiale. Totul devenise caragialesc[i, astfel, putea fi taxat. Dac` s-ar fispus kafkian, era prea mult, pu]iniînaintase pân` la acest proces de gândire.Dar acum e gata, Caragiale a învins[i totul curge fluent, steagurile sunta[a cum trebuie s` fie- anun]uri digitaledespre starea normal` a grupurilor careau venit în aceste zile în ora[ul culturalIa[i, la pelerinaj. Cultura noastr`, separe, nu e capabil` s` dialogheze cucre[tinismul în pelerinaj.

Oameni one[ti, f`r` ie[iri din rând,f`r` semne, f`r` nimic. Totul trebuias` curg`. Dar nu oricum, ci a[a cum„se deplaseaz`“ electronii prin firele decupru [i fac posibil`, dup` ce stabilesccorect circuitele logice, buna rulare asoft-ului de pe computer.

Nu po]i face reportaje cu o mul]imede garduri pe care le vezi prelungindu-se pe lâng` un [ir parc` ascuns deprivirile noastre. Astfel, am scris unreportaj abstract, a[a cum în avangardaartistic`, la un moment dat, câmpurilecu cereale au devenit dreptunghiuri deculoare. M`car aceste culori semnalauc` se mai schimb` ceva pe P`mânt. {ivin [tiri de la fa]a locului de pelerinaj,c` rândul merge bine, e un flux constant,f`r` varia]ii de tensiune. Numai c` fa]anu este a locului, ci a noastr`.

{i e lini[te. Nu se aude nimic. Nicib`t`ile inimii noastre.

Unde sunt ce-i ce vin?

A fi mul]ime este un test. Pentrucredincio[i un foarte important test, iarpentru ora[ul ce o prime[te, un maretest. Nu doar un test al ospitalit`]ii, ci[i al inteligen]ei: s` [tii s` taci, s` nuprive[ti/pânde[ti sau s`… Nu oricegrup poate fi mul]ime, [i atunci, acestaeste începutul unui drum sinuos c`tre,cine [tie, când va fi obiectivul atins.În Spania, pelerinajul „Drumul lui Iacob“(El Camino) are sute de kilometri, înfunc]ie de traseul ales, dar cine [tiecât vei parcurge, poate c` vei revenipeste 5 ani, sau poate te vei descoperiîn alte forme. Dar niciun ora[ spaniolnu s-ar gândi s` ordoneze meticulos

aceast` tradi]ie a romeriei (numelepelerinajului la Roma) dup` cum scrievreun sociolog ce-a stat câteva nop]ila rând. Una e s` stai la rând dup`cineva, alta s` a[tep]i s` te primeasc`cea pe care o crezi c` te poate primi…Pelerinii [tiu, dar nu î]i spun aceasta,pentru c` ei sunt în alt` parte fa]` decea unde credem noi…cam a[a e [ivia]a, mereu în alt` parte, cum ar fivorba romancierului.

Trecutul

Mi-am amintit de vremea când,pentru prima dat`, ca neini]iat reporter,am p`[it în curtea Mitropoliei, de ziuaSfintei Parascheva. Oamenii pe care îiîntâlne[ti pe câmp sau în biblioteci, bachiar [i intelectualii mai rafina]i, înc`vorbeau de ziua Sfintei Parascheva cade ziua cuiva viu, apropiat prin aurasa. M-a cople[it mul]imea: m-am temutde ea, dar [i m-a fascinat. Acum, cas` vezi oamenii, trebuie s` te legitimeziîn fa]a unor „jandarmi“, care nici m`carca în „De[ertul t`tarilor“, nu se a[teptaus` vina nici cafelele s`-i mai destind`,daramite…

Bunicile [i lacrimile nu mai suntinstrumente rapide de m`surat credin]a.Tunetele [i fulgerele- prea idolatre- aufost înlocuite cu ploile [i frigul pentrua m`sura credin]a. Dar pu]ini întreab`pe ace[ti oameni dac` au alte fenomeneîn suflet, atât de mari [i intense încâtce a[ putea scrie eu?

Am v`zut batrâni t`cu]i, am v`zutfemei t`cute [i monahi t`cu]i. Nu vedeamploaia, frigul c` [i-ar pune amprentape chipul lor, de[i tremurau cu to]ii.Multe b`rbi tremur` prin Ia[i zileleacestea, unele de ziua de mâine, altede fiorul unei rug`ciuni curate. Cineare de v`zut vede c` nu e la vederechipul omului… De fapt, nu prea amv`zut ceva, ci mi-au amintit ceva: nupo]i m`sura credin]a prin debitul ploilorsau indicele de r`cire a temperaturii.{tirile traverseaz` ecranul cu imaginiale oamenilor a[eza]i la rând [i alepreo]ilor ce îngrijesc relicvele, dar mul]inu [tim ce s`-i mai întreb`m [i nu[tim unde s` privim [i nici cum s`scriem. Parc` ne-am luat min]ile. Sper`ms` vin` cele bune când, du[i în pelerinaj,nu o s` fim consulta]i [i ordona]i dintoate punctele de cercetare, ca s` fims`n`to[i pentru ceea ce vrem s` rugamun Sfânt, o Sfânt` sau direct pe Dumnezeu.

Marius SIDORIUC

Cine ne-a luat min]ile (de) la Pelerinaj?

Page 9: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

ACTUALITATE9 S=mb`t`, 15 octombrie

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

De[i nimeni nu credea c` este posibil a[aceva, Relu Fenechiu a f`cut o \n]elegere cuprocurorii de la Direc]ia Na]ional` Anticorup]ie -Serviciul Teritorial Ploie[ti. Fenechiu a recunoscuts`vâr[irea faptelor a[a cum au fost descrise deprocurori, iar ace[tia din urm` i-au stabilit opedeaps` de 3 ani [i zece luni de \nchisoare. Laprima vedere, din punct de vedere juridic,ra]ionamentul unei asemenea \n]elegeri pare a fiunul avantajos pentru ambele p`r]i: Fenechiupoate ie[i mai repede din spatele gratiilor, iarprocurorii nu vor mai trage pentru o condamnare\n instan]a de judecat`. |n prezent, Fenechiuexecut` o pedeaps` de cinci ani \n dosarulTransformatorul. Având \n vedere c` ambele faptesunt comise \nainte de intrarea \n vigoare a noilorcoduri \n materie penal`, contopirea celor dou`pedepse se va face pe vechiul cod Cod penal. Oasemenea interpretare juridic` este favorabil` luiRelu Fenechiu pentru c` instan]a are posibilitateas`-i stabileasc` pedeaps` definitiv` la cinci ani de\nchisoare, f`r` s`-i mai aplice un spor de pedeaps`.Pe noul Cod penal, acest spor este obligatoriu.De asemenea, dac` ar fi mers \n fa]a instan]eide judecat`, Fenechiu ar fi putut primi o nou`pedeaps` mult mai mare decât cea stabilit`

\mpreun` cu procurorii de la DNA. |n acest noudosar este acuzat de trafic de influen]` \n form`continuat` [i sp`lare de bani. „În perioada 2012-2014, inculpatul Fenechiu Relu, în calitatea amintit`mai sus, a pretins [i a primit de la o firm` desoftware, un procentaj de 15% din valoarea unorcontracte promovate de Ministerul Justi]iei (învaloare de 13.990.059 lei f`r` TVA) [i de osocietate farmaceutic` cu ac]ionar majoritarMinisterul S`n`t`]ii (în valoare de 8.130.721 lei,f`r` TVA), pentru sprijinul promis [i acordat încâ[tigarea [i derularea acestor proiecte. Concret,sprijinul acordat de inculpatul Fenechiu Relu s-a materializat în interven]ia sa la func]ionari dincadrul Ministerul Justi]iei sau la persoane dinconducerea societ`]ii farmaceutice, asupra c`roraavea influen]` la acel moment“, se arat` \ntr-uncomunicat de pres` remis ieri de DNA.

{paga de 901.500 euro

Pentru interven]ia pe care a f`cut-o la MinisterulJusti]iei, Fenechiu a primit peste 901.500 de eurode la firma Siveco, societatea de software care seocupa de implementarea proiectului. Fenechiu i-ar fi determinat pe reprezentan]ii societ`]ii respectives` \ncheie mai multe contracte de prest`ri servicii

cu firmele pe care le controla el prin interpu[i.„Pentru acest «ajutor», inculpatul a primit de lareprezentan]ii firmei de software, prin intermediula dou` societ`]i pe care le controla, suma total`de 3.966.716,11 lei (echivalentul a aproximativ901.526,38 euro). Pentru a disimula provenien]ailicit` a banilor, inculpatul Fenechiu Relu i-adeterminat pe reprezentan]ii firmei de softwares` încheie cu societ`]ile respective mai multecontracte de prest`ri servicii, care în realitate nuau fost executate“, au mai ar`tat cei de la DNA.

I-au fost sechestrate bunurile

Fenechiu a mers cu avocatul s`u la DNA [ia semnat acest acord de recunoa[tere, trimis ieride procurori la instan]a de judecat` pentru a fivalidat. „În prezen]a ap`r`torului ales, inculpatulFenechiu Relu a declarat expres c` recunoa[tecomiterea faptelor re]inute în sarcina sa, accept`încadrarea juridic` pentru care a fost pus` înmi[care ac]iunea penal` [i este de acord cu felul[i cuantumul pedepsei aplicate, precum [i cu forma

de executare a acesteia, respectiv: 3 ani [i 10luni închisoare [i interzicerea, atât pe perioadaexecut`rii pedepsei, cât [i pe o perioad` de 3 anidup` executarea pedepsei principale, a drepturilor:de a fi ales în autorit`]ile publice sau în func]iielective publice, de a ocupa o func]ie implicândexerci]iul autorit`]ii de stat [i de a ocupa o func]iesau de a exercita o profesie ori de a desf`[ura oactivitate de natura aceleia de care s-a folosit pentrus`vâr[irea infrac]iunilor“, au declarat procurorii.„În cauz`, procurorii au dispus instituirea m`suriiasigur`torii a sechestrului asupra mai multor bunurimobile [i imobile ce apar]in inculpatului FenechiuRelu. De asemenea, procurorii anticorup]ie austabilit prin acordul încheiat cu inculpatul [i m`suraconfisc`rii echivalentului în lei al sumei de 901.526,38euro (la data punerii în executare a hot`râriijudec`tore[ti). Dosarul de urm`rire penal` privindpe inculpatul Fenechiu Relu, împreun` cu acordulde recunoa[tere a vinov`]iei au fost trimise laTribunalul Bucure[ti“, au concluzionat anchetatorii.

C`t`lin BOACNå[email protected]

Planul pus la cale deasistenta medical` i-al`sat f`r` grai pe colegi.Managerul unit`]iimedicale a luat parte laaceast` mizerie. Dinspusele colegilor,asistenta medical` estechiar amanta lui

Când to]i credeau c` s-a a[ternutlini[tea \ntr-un spital din Ia[i, dup` ceangaja]ii au fost la un pas de a protesta[i a cere \n scris demisia managerului,scandalul a izbucnit, din nou. Totul apornit de la un concurs organizat cudedica]ie pentru o asistent` medical`,protejata managerului [i chiar amantalui, dup` cum spun colegii, AmaliaIura[cu. Este vorba de concursul deasistent medical principal [ef \n sec]iileInstitutului de psihiatrie Socola din Ia[i,concurs organizat pe o perioad`nedeterminat`. Planul pus la cale deAmalia Iura[cu cu girul manageruluiGabriel Opri[anu, a [ocat majoritateasalaria]ilor. Niciodat` \n vreun spitaldin Ia[i nu s-a organizat concurs pentru

posturile de asistente [efe. V` \n[ela]idac` crede]i c` managerul institutuluia vrut s` demonstreze c` este de ocorectitudine f`r` margini. Pur [i simplu,acest concurs a fost cu dedica]ie, pentruAmalia Iura[cu, pentru a ob]ine postulde asistent medical principal [ef pân`la pensie. Aceasta ocupa func]ia dedirector de \ngrijiri, fiind propus` demanager pentru acest post.

Planul Amaliei Iura[cu

Amalia Iura[cu nu a dorit oricepost de asistent medical [ef, ci acelade la Sec]ia IV acu]i, pavilion renovat,modernizat. De ani de zile, asistent`medical` [ef` a fost Mariana Dima,care mai are doi-trei ani pân` lapensionare. Conform informa]iilor de]inute,Mariana Dima a fost sf`tuit` de AmaliaIura[cu s` nu candideze [i s` acceptepropunerea de a fi director de \ngrijiridoar pentru perioada de interimat. Dup`ce a devenit asistent medical [ef laSec]ia IV acu]i, Amalia Iura[cu a cedatlocul de director de \ngrijiri, numai

pân` la organizarea concursului, asistenteimedicale Mariana Dima. Femeia aacceptat tot planul pus la cale de AmaliaIura[cu, pentru a nu fi nevoit` s`suporte repercusiuni care i-ar fi f`cutvia]a un calvar pân` la pensie.

Cine ocup` func]ia dedirector de \ngrijiri

Mariana Dima nu a preluat [i biroulde director de \ngrijiri. Acesta esteocupat \n continuare de Amalia Iura[cu.Colegii spun c`, \n fiecare zi, MarianaDima se deplaseaz` cu documentele \nbiroul Amaliei Iura[cu, pentru a fisemnate. Obliga]iile de asistent [ef laSec]ia IV acu]i sunt \ndeplinite tot deMariana Dima, iar cele de director de\ngrijiri de Amalia Iura[cu. Cele dou`schimb` doar semn`turile \ntre ele.

Ce se ascunde \nspatele mizeriei

Deocamdat`, conducerea Institutuluide psihiatrie Socola din Ia[i nu segr`be[te s` scoat` postul de director

de \ngrijiri la concurs. Legea permite operioad` de 6 luni care poate fi prelungit`.Din informa]iile de]inute, la concurs seva \nscrie Amalia Iura[cu [i, probabil,va avea un contracandidat pentru a creasenza]ia de concuren]`. Aceasta a urm`rits` ob]in` un post de conducere, asistentmedical [ef la Sec]ia IV acu]i pentrutotdeauna [i nici prin cap nu i-a trecuts` renun]e la func]ia de director de\ngrijiri. Dup` ce va promova concursul,

Amalia Iura[cu se va suspenda din func]iade asistent medical [ef [i va deveni, dinnou, director de \ngrijiri. Pe perioadaexercit`rii mandatului de director, postulde asistent medical [ef va ocupat,temporar, de Mariana Dima. La unitateamedical` men]ionat`, un director de\ngrijiri prime[te o leaf` de aproximativ5000 lei, iar o asistent` medical` [ef`\n jur de 4000 lei.

Sorin PAVELESCU

Lua]i-o la fug` dac` o vede]i pe aceast` asistent` medical`din Ia[i. Nu v` \nchipui]i ce i-a trecut prin cap

� Relu Fenechiu a mers \n fa]a procurorilor de la Direc]iaNa]ional` Anticorup]ie [i a recunoscut tot ce a f`cut, \n nouldosar de corup]ie \n care este acuzat

� Acesta a recunoscut c` a luat [pag` suma de 901.500 euro dela firma Siveco, pentru a ajuta la câ[tigarea unei licita]ii laMinisterul Justi]iei

� La prima vedere, din punct de vedere juridic, ra]ionamentulunei asemenea \n]elegeri pare a fi unul avantajos pentru ambelep`r]i: Fenechiu poate ie[i mai repede din spatele gratiilor, iarprocurorii nu vor mai trage pentru o condamnare \n instan]a dejudecat`

INCENDIAR! Culisele `n]elegerii dintreFenechiu [i procurorii de la DNA! Nimeni nucrede r\spunsul lui: ıda, am primit [pag\“

Relu Fenechiu

Page 10: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

VÅNZåRI DIVERSE

Vând curcani crescu]i \n curte la]ar` cu furaje naturale:soia,porumb,floarea soarelui [iorzoaic`. Rela]ii la: 0749.460802.

Vând ro[ii ECO 100%, la pre]de produc`tor. Pentru cantit`]imai mari pre]ul se poatenegocia. Gust bun [i culoaredeosebit`, ca \n gr`dinabunicilor! Persoan` de contact:0755.758367 sau0743.180521.

VÅNZARE ARBU{TI GARD VIU.Vând arbu[ti gard viu 1 leu/buc(ligustrum, hibiscus, carpen,buxus etc.). Plantele suntaclimatizate, produse [icrescute \n câmp deschis.Rela]ii la: 0762.061555.

VÅNZARE PLANTEDECORATIVE. Vând la pre]urimici tuia lumânare, tuia pentrugard viu, ziduri verzi, ienup`riorizontali, pin negru, molid,magnolii, mesteceni, tei, o]etarro[u (rus tiphina laciniata,frasin, stejar etc.), arbu[ti gardviu (buxus, ligustrum, hibiscus,carpen etc.). Plantele suntaclimatizate, produse [icrescute \n câmp deschis.Rela]ii la telefon 0762.061555.

Teren blocuri - Moara de Foc /Octav Bancil`, 4446mp, 74mdeschidere, PUZ locuin]ecolective / birouri, PUG - L3M,\n`l]ime - nelimitat, lâng` viitorulmagazin Lidl. 0758.250396.

MIERE DE ALBINE (Poliflor`).Natural` 100% (ECO). Pre]: 20RON/Kg. Rela]ii 0765.394295 sau0754607385. |n Ia[i transportulse asigur` gratuit indiferent decantitate. Se emite [i factur`.

FELIATOR PROFESIONAL(fabrica]ie italian`). 450 E. Rela]iila tel. 0746.328777.

LEMNE pentru foc: carpen,salcâm, fag, foarte uscate,paletizat (cubaj corect), t`iate [icr`pate, transport gratuit. Nucump`ra]i de la escroci! Rela]ii latelefon: 0769.617575.

PORUMB ECO (BOABE) - 2,5tone. Pre] excelent. Loc Hude[ti,jud. Boto[ani. Rela]ii la tel.0742.767560.

CUMPåRåRI IMOBILIARE

Cump`r apartament cu 3 camere,etaj 2 - 4, zonele P`curari sauAlexandru. Rela]ii la tel.0754.426521.

URGENT - Cump`r apartament 2- 3 camere decomandate, parter,bloc sau cas`, zona Copou.Telefon. 0756.949907.

VÅNZåRI IMOBILIARE

Vând URGENT apartament, 2camere, parter, situat \n zonaP`curari (între B.C.U [i A. M. R.S.). Pre]ul este 25500 euro,NEGOCIABIL. Rela]ii la tel:0744 .551641.

Teren blocuri - Moara de Foc /Octav Bancil` 4446mp, 74mdeschidere, PUZ locuin]ecolective / birouri, PUG - L3M,\n`l]ime - nelimitat, lâng` viitorulmagazin Lidl. 0758.250396.

Apartament cu 2 CAMERE tip Ccomplex reziden]ial 2015.Apartament bloc nou, construc]ie2015, structur` pe cadre debeton, decomandat, buc`tarieseparat`, compartimentat pentrua eficientiza cât mai binesuprafa]a util` de 44 mp.Complexul este amplasat \ntr-ozona lini[tit`, beneficiaz` de uncadru intim [i de o priveli[tedeosebit`. Pre] promo]ional:47500 euro. Pentru mai multedetalii: 0746.785621.

Apartament cu 2 CAMERE tip Bcomplex reziden]ial 2015.Apartament bloc nou, construc]ie2015, structura pe cadre debeton, decomandat, buc`tarieseparat`, compartimentat pentrua eficientiza cât mai binesuprafa]` util` de 55 mp.Complexul este amplasat \ntr-ozona lini[tit`, beneficiaz` de uncadru intim [i de o priveli[tedeosebit`. Pre] promo]ional:60900 euro. Pentru mai multedetalii: 0746.785621.

Apartament cu 2 CAMERE tip Acomplex reziden]ial 2015.Apartament bloc nou, construc]ie2015, structura pe cadre debeton, decomandat, buc`tarieseparat`, compartimentat pentrua eficientiza cât mai binesuprafa]a util` de 55 mp.Complexul este amplasat \ntr-ozona lini[tit`, beneficiaz` de uncadru intim [i de o priveli[tedeosebit`. Pre] promo]ional:59900 euro. Pentru mai multedetalii: 0746.785621.

Apartament cu 1 CAMERåcomplex reziden]ial 2015.Apartament bloc nou, construc]ie2015, structur` pe cadre debeton, decomandat,compartimentat pentru aeficientiza cât mai bine suprafa]`util` de 37 mp. Complexul esteamplasat \ntr-o zona lini[tit`,beneficiaz` de un cadru intim [ide o priveli[te deosebit`. Pre]promo]ional: 37900 euro. Pentrumai multe detalii: 0746.785621.

Apartament cu 3 CAMEREcomplex reziden]ial 2015.Apartament bloc nou, construc]ie2015, structura pe cadre debeton, decomandat, buc`t`rieseparat`, compartimentat pentrua eficientiza cât mai binesuprafa]a util` de 69 mp.Complexul este amplasat \ntr-ozona lini[tit`, beneficiaz` de uncadru intim [i de o priveli[tedeosebit`. Pre] promo]ional:72900 euro. Pentru mai multedetalii: 0746.785621.

Spa]iu comercial de vânzare cucomision 0%, T`t`ra[i str. Ciric36-42. 65mp cu toate utilit`]ile,cu vitrin` mare (15ml) pretabilpentru diferite activit`]i. FD21027Tel: 0746.222244.

De vânzare spa]iu de birouamenajat, compartimentat \n 2\nc`peri, 2 aparate de aercondi]ionat, contorizare separat`

curent electric 50000Euro. FD769Tel: 0746.222244.

Apartament nou, 2 camere, 53mp. Construc]ie 2016, structur`pe cadre, Fidelia Residence estesituat \n zona T`t`ra[i (alimentaraFlux). Dot`ri: gresie, faian]`,parchet, central` termic` deapartament, obiecte sanitare \nbaie, u[i de lemn interior, u[`metalic` la intrare. FD20415.Detalii la:0746.222244

Vând teren 1200 mp intravilan satRediu Aldei, com. Aroneanu,intabulat, utilit`]i, zona p`durilacuri la 8 km de Ia[i, 5E/ mp.Rela]ii la: 0734.162016

CARTIER VI{OIANU -APARTAMENTE DE LUX.Ansamblul Reziden]ial Vi[oianu -apartamente cu 1, 2 sau 3camere decomandate; suprafe]ecuprinse \ntre 30-80 mp; baia [ibuc`t`ria complet utilat`.Facilit`]i: racordare la utilit`]i,dot`ri interioare de lux: u[i,gresie, faian]`, central` termic`,internet, tv, telefon, locuri deparcare incluse \n pre]. Detalii la:0743.700400.

PF, vând apartament cu 3camere, SD, \n cartierulMetalurgie, \mbun`t`]iri, izola]ie,central` termic`, etaj 1 din 4 pemijloc. Pre] 54000Euronegociabil. Rela]ii la:0724.362960.

Vând apartament 2 camere, 40m2, et. 4, zona Alexandru (Pia]`),renovat nou, inclus` mobil` debuc`t`rie nou`, central` termic`,izola]ie exterioar`, Proprietatepersonal`. F`r` datorii. Pre]33.000 Euro negociabil. Rela]ii latel. 0332.458379, 0740.050355.

Vând cas` \n comuna Ruginoasa,str. {tefan cel Tân`r, nr. 5,aproape de centru, din bol]ari -96 mp, an construc]ie 1994,finalizat` la cheie. Anexe - 3camere \n suprafa]` de 106 mp,beci, 2 compartimente, fântân`,livad` pruni, vita de vie + teren \ntotal 1760 mp. Rela]ii la telefon:0741.485024.

VÅND CASå P + 1, integralc`r`mid` pe 800 mp, intabulat`,certificat energetic, liber` desarcini. Locuin]a are 196 mplocuibili. Este situat` \n satulPåUN - la 150 m de stradaprincipal`. Pe timp de iarn`accesul este facil. Rela]ii la tel.0762.780991.

Vând apartament 2 camere,decomandat, confort 1 m`rit, 60mp, bloc beton din anul 1986,etaj 1/4, 2 vederi, 2 balcoane,central`, tevi de cupru, tâmpl`rieREHAU - 3 straturi, garaj [i box`,Dancu, str. Dasc`lilor, nr. 10.Pre]: 36.000 euro, negociabil.Telefoane: 0332.108872 [i0755.848685.

Persoan` fizic` vând garsonier`24 mp - NICOLINA I, etaj IV din Vbloc izolat termic, camer` video,interfon, gresie, faian]`, parchet,geam termopan, u[` metalic`.Pre] negociabil. Tel.0767.983165.

Magnolia Residence \]i ofer`pre]uri promo]ionale pentru

apartamentele cu 2 camere,finisate 100%, cu rate ladezvoltator. Acum apartament cu2 camere de 52 mp la doar43.000 euro. Profit` de ofert`!Rela]ii la telefon: 0755.122000.

Proprietar vând apartament cu 1camer` \n complex reziden]ial nou- construc]ie 2014, zona Sf.Laz`r, vizavi de Palas. Dot`ri:gresie, faian]`, parchet, CTproprie. Pre]uri de la 1200Euro/mp. Tel: 0785.219334.

Proprietar vând apartament cu 2camere \n complex reziden]ial nou- construc]ie 2014, zona Sf.Laz`r, vizavi de Palas. Dot`ri:gresie, faian]`, parchet, CTproprie. Pre]uri de la 1200Euro/mp. Tel: 0785.219334.

Proprietar vând apartament cu 3camere \n complex reziden]ial nou- construc]ie 2014, zona Sf.Laz`r, vizavi de Palas. Dot`ri:gresie, faian]`, parchet, CTproprie. Pre]uri de la 1200Euro/mp. Tel: 0785.219334.

Proprietar vând apartament cu 4camere \n complex reziden]ial nou- construc]ie 2014, zona Sf.Laz`r, vizavi de Palas. Dot`ri:gresie, faian]`, parchet, CTproprie. Pre]uri de la 1300Euro/mp. Tel: 0785.219334.

SERVICII DEZMEMBRåRI- VÅNZåRI PIESE AUTO

Dezmembrari auto MALICONPascani - suburbia Blagesti!Vindem la preturi avantajoasepiese ansamble si subansambleauto. Inchiriem masini. Relatii latelefon: 0769/771.989 sau0756/287.707www.dezmembraripascani.ro

|NCHIRIERI

|nchiriez aparament de lux cu 2camere, decomandat, etaj 3,situat lâng` Biblioteca Central`Universitar` (mobilat [iamenajat complet, inclusiv aercondi]ionat), cu o suprafa]` de68 mp. Pre]: 400 euro. Detalii latelefon: 0746.118929.

|NCHIRIEZBULDOEXCAVATOARE,EXCAVATOARE 18T, BASCULå8X4. RELA}II LA: 0743.408711.

|NCHIRIEM SPA}IUL DE 2500MP, |N {OSEAUA NA}IONALå,LÅNGå SPåLåTORIA AUTOK9, PARTER + 4 ETAJE.RELA}II LA 0744.608185 SAU0744.608184.

P.F. \nchiriez apartament 3camere, decomandat, etaj 6, bloccadre 1987, renovat-de lux,central` termic` proprie, aercondi]ionat, tâmpl`rie pvc mahon,complet mobilat [i utilat,ultrafinisat, loc de parcare, situatîn zona Pia]a Cug Ia[i, pre] 400euro negociabil. CONTACT:0741.532937.

Societate comercial` ofer` spre\nchiriere spa]iu pentru activit`]ide birouri/servicii/produc]ie însuprafa]a de 208 mp situat înIa[i, str. Clopotari, nr. 11, bloc628, parter. Rela]ii la adresa e-mail: [email protected].

|NCHIRIEM SPA}IUL DIN B-DUL {TEFAN CEL MARE, NR.8, LÅNGå AGEN}IA DETURISM = CLIVEN TURISM, |NSUPRAFA}å DE 77 MP, (47MP- PARTER + 30 MP ETAJ),COMPLET RENOVAT. RELA}IILA TELEFON: 0744.608185.

|nchiriere terenuri, hale, birouri -Dedeman Socola, Pia]a Dacia,DN28, Gelsor, Comat, Toyota0758.250406.

APARTAMENT, lâng`Universitate, 2 cameresemidecomandate, mobilate, cutoate utilit`]ile. 0721.239594.

OFER spa]iu de \nchiriat pentrucoafez`, cosmetician`,manichiurist` [i maseuz` \ncartier Dacia. Chirie foarteavantajoas`! Rela]ii la telefon0743.544551.

SERVICII - TRANSPORT

Transport marf` Intern [iInterna]ional cu MercedesSprinter de 3.5To(21mc), VW LT46 de 5To(24 mc), Fiat Ducato de2.0To(12mc), Mercedes Atego de7.5 To (40 mc) pe orice tip demarf` inclusiv refrigerate cât [icongelate. Mut`ri Apartamente,Garsoniere, sedii de Firm`,Bagaje. Asigur`m MANIPULAN}Ila cererea clientului. Asigur`m [idepozitare permanent` cât [itemporar`. Toate pre]urile suntnegociabile \ncepând de la 0.9 leipe km. Cursa local` \ncepând dela 50 lei. Rela]ii la telefon:0752.372108 sau 0728.341285.

TRANSPORT MARFå DE TOATEFELURILE. Transport marf` detoate felurile, mut`ri&reloc`ri;apartamente, sedii de firm`. Oferservicii de transport marf` deorice fel cu autoutilitaresupra\n`l]ate Mercedes Sprintercu capacitate de transport de3500 kg [i 24 mc. Servicii demut`ri&reloc`ri; apartamente,case, vile, sedii de firm`. V`punem la dispozi]ie personal cuexperien]` pentru demontat-montat mobilier, \nc`rcat-desc`rcat, ambalat, etc. Seelibereaz` factur` la cerere.Pentru un calcul informativ, neg`si]i la: Telefon: 0740.946160sau e-mail:[email protected].

IEFTIN TRANSPORT MARFå.Mut`ri Ia[i mobil`, bagaje,apartamente etc. 0744.403505.Transport marf` Ia[i - bagaje,

PUBLICITATE S=mb`t`, 15 octombrie

MICA PUBLICITATE

10

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Page 11: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

mobil`, bagaje [i m`rfuri de oricefel. Mut`ri frigidere aparate uzcasnic, garsoniere, apartamente,sedii firme. Debaras`ri baruri [iorice tip de m`rfuri cu dube\nchise Mercedes Sprinter, VwIveco 1, 2, 3, 4 tone 50 / roncurs` local` [i 1 leu km extern.Ofer seriozitate. Ofer manipulan]ila cerere. Pre]: 50 Ron CursaLocal`. tel. 0744.403505.

Efectu`m: - transport marf` -servicii MUTåRI - garsonier` -apartamente 1 - 2 - 3 - 4 - etc..camere - case, vile, birouri,reloc`ri de sedii etc. |N ROMÅNIA{I |N STRåINåTATE cu sau f`r`manipulan]i; demontat [i remontatmobilier, \mpachet`ri, \nfoliereamobilei [i alte servicii la cerere.Transport cu dube supra\n`l]ate[i camioane Mercedes, Sprinter,ATEGO, IVECO, FORD(CAROSATE sau cu PRELATå) cusau f`r` lift de 1 t, 2 t, 3 t, 4 t, 5t. Pre]uri negociabile - CALCULCOST INFORMATIV GRATIS.Eliber`m documente la cerere.OFER SERIOZITATE!!! ASIGURMANIPULANTI!! Rela]ii la:0744.972.137

TRANSPORT MARFå IA{I. Mut`rimobil` bagaje. TEL.0744.106419. Ofer manipulan]i.Transport mobil` [i alte m`rfuri.Mut`ri apartamente, garsoniere,sedii firm`, bagaje,electrocasnice, debaras`ri mobil`,baruri etc. cu dube \nchiseMercedes Sprinter 1, 2, 3, 4 to,\ncepând de la 50 ron/ cursalocal` [i 1 ron/ km extern. Ofermanipulan]i [i Servicii deDepozitare/Debarasare. 50RON/CURSA LOCALå.

EXECU}II FORAJE {I PU}URI

EXECUT PU}URI FORATEPÅNå LA 50 M. PRE}URI DECRIZå. RELA}II LA:0747.553.034

EXECUTåM FORAJE PENTRUAPå LA CELE MAI MICIPRE}URI, FOLOSINDMATERIAL SPECIAL PENTRUFORAJ. 20% REDUCEREPÅNå PE 15 MARTIE 2016.RELA}II LA: 0743.249992.

SERVICII INSTALA}II

ELECTRICIAN autorizat executinstala]ii electrice pentru case,apartamente, spa]ii. Repara]iiinstala]ii electrice, extinderi,modific`ri de instala]ii electrice,schimb`ri tablouri electrice.Pre]uri accesibile [i garan]ialucr`rii. Relatii la: 0746.521756.

Execut`m instala]ii termosanitare,electrice - instala]ii \n pardoseal`[i/sau pe calorifere, mont`maparate de aer condi]ionat,centrale termice [i cazane pelemne, amenaj`ri interioare deorice complexitate. Totul la celemai avantajoase pre]uri. Tel.0746.634406.

Electrician autorizat executinstala]ii electrice pentru case,apartamente, spa]ii. Repara]ii

instala]ii electrice, extinderi,modific`ri de instala]ii electrice.Pre]uri accesibile [i garan]ialucr`rii. Relatii la: 0758.573478.

SERVICII CONSTRUC}II

Hidroizola]ii la apartamente,terase, funda]ii, fose, hale etc.Seriozitate [i promptitudine!Telefon: 0743.640640.

Lucr`ri construc]ii interioare [iexterioare. Apartamente lacheie, case, fose septice.Mozaic, faian]`, gresie. Pre]uriavantajoase. Ofer garan]ie [ifactur`. Rela]ii la: 0746.786437.

Execut`m amenaj`ri interioare -exterioare, gresie, faian]`, rigips,zugr`vit, plac`ri cu piatr` alei, etc.Rela]ii la tel. 0784.027262.

Meseria[i disciplina]i execut`mcase la ro[u, la cheie, faian]`,gresie, zugr`veli, pavele, parchet,rigips, garduri, lucr`ri din piatr` [igranit, beciuri cu bolt` din piatr`.De]inem piatr`. Rela]ii la0745.535871 [i 0760.199630.

AMENAJåRI INTERIOARE deorice complexitate. Totul la celemai avantajoase pre]uri. Tel.0746.634406.

EXECUT LUCRåRI AMENAJåRIINTERIOARE - REGIPS,FAIAN}å, GRESIE. TEL.0753.357097.

SERVICII JURIDICE -CONTABILITATE

EXPERT CONTABIL cu bogat`experien]` în domeniulcontabilit`]ii [i salariz`rii ]in [iverific eviden]a contabil` la SC,ONG, PFA. Ofer consultan]` înprobleme economice [ireprezentare cu ocazia oric`rorcontroale. Pre]uri rezonabile.www.contaexpertis.ro, email:[email protected],tel. 0766.490019.

BIROU DE MEDIATOR ROXANA-ALICE HORGA, Str. Sf. Laz`r, nr.4, bl. Pene[ Curcanul, ALDOOffice Center, biroul nr. 11, IA{I,TEL./FAX 0232.260.210; mobil:0742.137.500; e-mail:[email protected];[email protected] .OFERIM SERVICII DE CALITATE,PROFESIONALISM,CONFIDEN}IALITATE. MEDIERE|N DOMENIILE: DREPTULFAMILIEI (divor], partaj,exercitarea autorit`]ii p`rinte[timinori, stabilire locuin]` minori,program vizitare, etc ),CONFLICTE COMERCIALE;DREPT CIVIL (succesiuni,granituire, revendicare, preten]ii,evacuare, partaje, obliga]ia de aface), INFRAC}IUNI LAPLÅNGEREA PREALABILå(lovire, v`t`mare corporal`, furt\ntre so]i, abuz de \ncredere,violare de domiciliu, tulburare deposesie, abandon de familie),INFRAC}IUNI PENTRU CARE|MPåCAREA PåR}ILOR|NLåTURå RåSPUNDEREAPENALå, ACCIDENTE DECIRCULA}IE, MALPRAXIS, LITIGIIDE MUNCå, PROTEC}IACONSUMATORULUI,

PROTEC}IA INTELECTUALå,EDUCA}IE {I |NVå}åMÅNT, etc.CU NOI VE}I REU{I CE VåPROPUNE}I. ACCEPTåDIALOGUL – GåSE{TE SOLU}IA– REZOLVå CONFLICTUL.Informarea [i eliberareacertificatului de informare suntgratuite!!!!

EXPERT solu]ioneaz` dosare cu\mprumuturi \n franci elve]ieni. Tel.0232.218842, 0723.364346.

LOCURI DE MUNCå

DYNAMIC SELLING GROUPSRL angajeaz` reprezentantvânz`ri pentru depozitul Ia[i.Rela]ii la tel. 0725.927486 [i e-mail: [email protected].

Societate Comercial` angajeaz`manipulant marf` \n condi]iiavantajoase. Rela]ii la tel.0332.425222 sau0725.927486.

POWER CONCEPT angajeaz`[oferi categoriile C+E - captractor + semiremorc` bascul`(transport agregate), cuexperien]`. Oferim salariumotivant. Rela]ii la telefon0232.765042 sau la nr0769.265676.

Angajez muncitori sezonieripentru: cules prune, cur`]at livezi[i cules struguri. Se asigur`mas`, cazare [i salariu avantajos.Detalii la tel. 0756.231408.

SC KROPFEEB SRL angajeaz`vânz`toare pentru m`celaria dinPia]a Alexandru [i vânz`toarepentru produse din carne.Detalii la telefon: 0742.183687.Salariu avantajos!

Firm` serioas`, angajeaz`croitor/croitoreas` pentru zonaBucure[ti. Oferim condi]ii decazare (se poate alege \ntre maimulte op]iuni) [i salariimotivante. Cerem seriozitate.Date de contact: 0721.791796.

ANGLIA – angajeaz` operatoridepozit f`r` experien]` [i [oferiprofesionisti C / C+E / D / D+E.Obligatoriu: englez`conversa]ional. Telefon:0758.025072 e-mail:[email protected]

Restaurant Podu Verde \[icompleteaz` echipa cu osp`taricu experien]`, buc`tari, ajutoride buc`tari, pizzer (eventualform`m). Salarii motivante,echip` tân`r` ambient pl`cutde lucru. 0755.795272,0727.669921, 0746.263123.

Firm` de construc]ii,infrastructur`, transport, angaj`mcu contract de munc`, pentru[antierele din jude]ul Ia[i, [ef deechip` cu experien]`. Contact latelefon 0747.234987 sau trimite]iCV la [email protected].

GRUPUL MEGA AUTO - ATIMOTORS HOLDING |{IMåRE{TE ECHIPA {I FACEANGAJåRI PENTRUURMåTOARELE POSTURI: -MECANIC AUTO; -PREGåTITOR - VOPSITORAUTO. CV-urile se trimit peadresa de email: [email protected].

Firm` de construc]ii,infrastructur`, transport, angaj`mcu contract de munc`, pentru[antierele din jude]ul Ia[i, inginerstagiar, cu 1-2 ani experien]`, \nexecu]ie. Contact la telefon0747.234987 sau trimite]i CV [email protected].

CommaTECH SRL angajeaz`secretar` cu studii superioare.Rela]ii la: 0743.122261.

SC MILLE ORIZZONTI SRLangajeaz` \ngrijitoare b`trâni(intern`) pentru Italia. Condi]ii: -Vârsta: 30 -55 ani; -Prezen]`\ngrijit`; -Seriozitate. Seasigur`: -Contract de munc`; -Salariu motivant; -Cazare [imas`; -Transport; F`r`intermedieri [i comisioane.Suna]i de luni pân` vineri, orele11.00–18.00 la telefon0773.305.379, 0332.410.310.INTERVIURI MAR}I {I JOI LAORA 12.00 IA{I, Str. CodrescuTeodor, Nr. 7, Bl. C4, Ap. 1,parter.

Societate profesional` angajeaz`consilier juridic. Cv-urile se depunpe mail [email protected] pân` la27.03.2016.

Mocanu Diana - persoan`fizic`, cu domiciliul în mun. Ia[i,angajeaz` guvernant`cunosc`toare de limba englez`,cu studii medii. Rog seriozitate[i implicare. A[tept CV la fax:0040.232.232.003.

Angaj`m persoan` cuexperien]` \n fabricarea demobilier din lemn (maistru saumuncitor specialist). Rela]ii latelefon: 0740.243143.

SC angajeaz` POMPIERI CIVILIPROFESIONI{TI pentruobiective \n Ia[i. Rela]ii la tel.0745.867002.

Firm` Catering angajeaz`manager tur`. CV-urile se vordepune la adresa de mail:[email protected]]ii la tel: 0728.922.337.

Firma Catering angajeaz` femeiede serviciu. CV-urile se vordepune la adresa demail:[email protected]]ii la tel: 0728.922337.

Pizzerie angajeaz` ajutor osp`tar,osp`tar, ajutor barman, ajutorbuc`tar [i buc`tar. CV-urile sevor depune la adresa demail:[email protected] la tel: 0728.922337.

Societate comercial` angajeaz`manipulant depozit PVC \ncondi]ii avantajoase. Rela]ii la tel.0332.425222 [i 0720.049747.

ANGAJARE PIZZER {I AJUTORDE BUCåTAR URGENT!LOCA}IE PALAS ANGAJEAZåPIZZER CU EXPERIEN}å,AJUTOR DE BUCåTAR,BARMAN, OSPåTAR. TELEFON:0735.608230.

GRUPUL DE FIRME POLARISSECURITY angajeaz` agen]i depaz` [i agen]i interven]ie ([oferi).Rela]ii la tel. 0728.712766.

Agent commercial, f`r` studiimedii [i experien]` precizat`, AKT

SES SRL. Rela]ii la:0725.915.723;[email protected].

Agent comercial, studii medii,f`r`experien]` precizat`,H.R.SUPORT SRL. Rela]ii la:0232.222.431; 0746.700.300;[email protected].

Agent de paz`, studii medii,experien]` 3 ani, ROMCIPCONSTRUCT SRL. Rela]ii la:0771.421.403;[email protected].

Agent de securitate, studii medii,liceu, f`r` experien]` precizat`,GARDIAN PRIVAT SECURITYSRL. Rela]ii la: 0745.633.491;[email protected].

Agent de securitate, f`r` studiimedii [i experien]` precizate,NPS SECURITY SRL. Rela]ii la:0232.210.210;[email protected].

Agent de securitate, studii medii,f`r` experien]` precizat`, atestat,TEHNOTON SA. Rela]ii la:0232.233.900;[email protected].

Agent de securitate, f`r` studiimedii [i experien]` precizate,persoane peste 45 ani, PREVENTINTELIGENT SECURITY SRL.Rela]ii la: 0732.089.106;[email protected].

Agent de securitate, studii medii,liceu, f`r` experien]` precizat`,Nord Est Security Force. Rela]iila: 0232.219.911; 0232.228.881.

Agent de securitate intervene]ie,studii medii, experien]`, atestat,PILIERUL SECURITY SRL. Rela]iila: 0232.222.225;[email protected].

Agent securitate intervene]ie,studii medii, experien]`, atestat,GARDIAN PRIVAT SECURITYSRL. Rela]ii la: 0745.163.491;[email protected].

Agent recrutare [i contract`ri,f`r` studii [i experien]` precizate,MASTER CLEANING SOLUTIONSSRL. Rela]ii la: 0332.408.579;0744.197.425; 0724.197.425;[email protected].

Agent reclam` publicitar`, f`r`studii [i experien]` precizate,PUB EXPRESS SRL-D. Rela]ii la:0773.867.432;[email protected].

Agent de vânz`ri, studiisuperioare, absolvent promo]ia2016, AFAOL SRL. Rela]ii la:0787.880.300; [email protected];[email protected].

Agent de vânz`ri, studiisuperioare/postliceale, f`r`experien]` precizat`, MASTERCLEANING SOLUTIONS SRL.Rela]ii la: 0332.408.579;0744.197.425; 0724.197.425;[email protected].

Agent servicii clien]i, studii medii,cuno[tin]e limbaitalian`/francez`/englez`, f`r`experien]`, XEROX BUSINESSSERVICES ROMANIA SRL. Rela]iila: 0332.402.743; 0232.206.317;[email protected];

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

PUBLICITATES=mb`t`, 15 octombrie

MICA PUBLICITATE

11

Page 12: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

PUBLICITATE S=mb`t`, 15 octombrie

MICA PUBLICITATE

[email protected];[email protected].

Agent servicii clien]I, studii liceale,f`r` experien]` precizat`, limbaitalian`, EASY ECONOMY SRL.Rela]ii la: 0758.510.143;0749.845.548;[email protected].

Agent servicii clien]i, studii medii,f`r` experien]` precizat`,cuno[tin]e operare pc, limbaitalian` avansat, FIRE CREDITSRL. Rela]ii la: 0332.711.711;0332.730.168; [email protected].

Ajutor buc`tar, studii medii, f`r`experien]` precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Ajutor osp`tar, studii medii, f`r`experien]` precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Al]i muncitor de cur`]enie, [coal`general`, f`r` experien]`precizat`, MASTER CLEANINGSELFCARE SRL. Rela]ii la:0332.408.579; 0744.197.425;0724.197.425;[email protected].

Ambalator manual, studii medii,f`r` experien]` precizat`,ELECTRA SRL. Rela]ii la:0232.214.370;[email protected].

Ambalator manual, f`r` studii,f`r` experien]` precizate,MASTERPRINT SRL. Rela]ii la:0232.243.626;[email protected].

Ambalator manual, studii medii,experien]` 1-2 ani, VEL PITARSA. Rela]ii la: 0740.108.408;[email protected].

Arhivar, studii medii, experine]`minim 1 an, curs de arhivar, SpinGroup&HR SRL. Rela]ii la:0721.640.485; 0746.295.847;0332.818.587;[email protected].

Arhivist, studii superioare, istoriesau arhivistic`, f`r` experien]`precizat`, FUNDATIA ALATURIDE VOI ROMANIA. Rela]ii la:0232.275.568;[email protected].

Asistent comercial, studiisuperioare comunicare sauinformatic` de gestiune, limbaenglez`, francez` nivel avansat,experien]` 1-2 ani, FRAROMINTERNATIONAL EST, Rela]ii la:0232.233.993; 0332.407.853;[email protected].

Asistent menager, studiisuperioare, f`r` experien]`precizat`, MOBIS HOME SRL,Rela]ii la: 0771.703.738;[email protected].

Asistent medical generalist, studiisuperioare, absolvent promo]ia2016, LUMISAN SRL, Rela]ii la:0332.802.755; 0722.143.193;[email protected].

Automatist, studii medii,absolvent promo]ia 2016, IMECOSRL. Rela]ii la: 0744.642.708;[email protected].

Barman, studii medii, f`r`experien]` precizat`, FADIS TIMEHOLDING SRL. Rela]ii la:0726.707.381.

Barman, studii medii, f`r`experien]` precizat`, GranpaninoSRL. Rela]ii la: 0743.558.787;[email protected].

Barman, f`r` studii [i experien]`precizat`, Group Wide SRL.Rela]ii la: 0724.390.867.

Betonist, sc. profesional`, f`r`experien]` precizat`, CONESTSA. Rela]ii la: 0736.604.234;[email protected].

Brancadier, studii generale, f`r`experien]` precizat`, REDHOSPITAL STRL. Rela]ii la:0232.230.332; 0332.882.932;[email protected];[email protected].

Brutar, studii medii, cuexperien]`, Prod Pan Arina SRL.Rela]ii la: 0232.233.219;[email protected].

Brutar (modelator/covrigi), f`r`studii [i experien]` precizate,BOSISTEF SRL. Rela]ii la:0742.578.104.

Brutar modelator, studii medii,experien]` 3 ani, VEL PITAR SA.Rela]ii la: 0740.108.408;[email protected].

Buc`tar, f`r` studii [i experien]`precizat`, La placinte SRL. Rela]iila: 0753.398.939;[email protected].

Buc`tar, studii medii, experien]` 2ani. Fadis time SRL Rela]ii la:0726.707.381.

Buc`tar, studii medii, calificaref`r` experien]` precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Buc`tar, calificare cu experien]`,PUMPS FACTORY SRL. Rela]ii la:0746.839.061.

C`lc`toreas` lenjerie, studii medii(nivel de calificare I sau II), f`r`experien]` precizat`, Ia[i Conf.Rela]ii la: 0232.277.953;0232.230.240;[email protected];[email protected].

C`lc`toreas` lenjerie, f`r` studiiprecizate, experien]` 1 an, BLUEMAGIC ART SRL. Rela]ii la:0232.247.399; 0753.187.396.

Camerista hotel, studii medii, f`r`experien]` precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Coafor, studii medii despecialitate, experien]` 1 an, PFACODREANU MIHAELA. Rela]ii la:0766.773.846;[email protected].

Coafor, f`r` studii [i experien]`precizate, INTREPRINDEREINDIVIDUALA NICHITEL

PETRICA. Rela]ii la:0746.162.926.

Cofetar, studii medii, experien]`minim 3 ani, TRIUMF AG SRL.Rela]ii la: 0745.319.070.

Confec]ioner, studii medii (nivelde calificare I sau II), f`r`experien]` precizat`, Ia[i ConfSA. Rela]ii la: 0232.277.953;0232.230.240;[email protected].

Confec]ioner, studii medii, cuexperien]`, Michael Com SRL.Rela]ii la: 0232.239.430;[email protected].

Confec]ioner, f`r` studiiprecizat`, cu experien]`, SioromSRL. Rela]ii la: 0745.528.817;[email protected];[email protected].

Confec]ioner, f`r` studiiprecizat`, cu experien]` 1 an,KATTY FASHION SR. Rela]ii la:0332.800.797; 0752.139.210;[email protected].

Confec]ioner, studii medii, f`r`experien]` precizat`, LearCorporation Romania SRL. Rela]iila: 0372.620.416.

Confec]ioner, studii medii, cuexperien]` 1 an, BLUE MAGICART SRL. Rela]ii la:0232.247.399, 0753.187.396.

Confec]ioner, studii medii, cuexperien]` 1 an, CONFECTIIINTEGRATE MOLDOVA SRL.Rela]ii la: 0232.415.793,0232.415.792, [email protected].

Confec]ioner asamblor articoledin textile,f`r` studii [i experien]`precizat`, FENIX SAFETY SRL.Rela]ii la: 0332.408.026;[email protected].

Confec]ioner asamblor articoledin textile, studii medii, f`r`experien]` precizat`, IASITEX SA.Rela]ii la: 0232.436.760;0232.246.063; [email protected];[email protected].

Confec]ioner mostrare, f`r` studiisi experien]` precizate, SOPHIA2004 SRL, Rela]ii la:0332.418.218; 0746.926.024;juridicnr@[email protected].

Confectioner prelucrator înindustria textil`, f`r` studii [iexperien]` precizat`, ALESGREEN FARM SRL. Rela]ii la:0751.208.191;[email protected].

Confectioner prelucrator înindustria textil`, f`r` studiiprecizate, experien]` 1 an,PERFECT CARPETS SRL. Rela]iila: 0332.803.968; 0332.803.967;[email protected].

Consilier juridic, studii superioare,f`r` experien]` precizat`, MOBISHOME SRL. Rela]ii la:0771.703.738;[email protected].

Consilier juridic, studii superioare,absolvent promo]ia 2015,master,cuno[tin]e limba englez`,rus`, nivel avansat, SpinGroup&HR SRL. Rela]ii la:

0721.640.485; 0746.295.847;0332.818.587;[email protected].

Consultant fiscal, studiisuperioare de specialitate,experien]` minim` 5 ani, limbaenglez`.francez`.Italian` nivelavansat, membru CCF,Fiscontexpert Consult SRL. Rela]iila: 0721.640.485; 0746.295.847;0332.818.587;[email protected].

Contabil, studii medii, experien]`1 an, ROMCIP CONSTRUCTSRL, Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Contabil, STUDII SUPERIOARE,EXPERIENTA 1 AN, DOI STEJARISRL, Rela]ii la: 0735.869.726;[email protected].

Contabil, studii medii, experien]`6 luni, MASTERPRINT SRL,Rela]ii la: 0232.243.626;[email protected].

Controlor de gestiune, studiisuperioare economice, experien]`2 ani, TEHNOPOLIS SRL. Rela]iila: 0332.102.208;[email protected].

Croitor, f`r` studii [i experien]`precizat`, Ales Green Farm SRL.Rela]ii la: 0751.208.191;[email protected].

Croitor (confectioner modeleetalon), studii medii (nivel 2 decalificare), f`r` experien]`precizat`, IASI CONF SA. Rela]iila: 0232.277.953, 0232.230.240,[email protected],[email protected].

Croitor, studii medii, f`r`experien]` preciza]`, HUTANUTAILORS SRL-D. Rela]ii la:0755.398.378.

Croitor, studii medii, f`r`experien]` precizat`, IIAPAVALOAI MARINELA. Rela]ii la:0740.757.250.

Croitor, f`r` studii [i experien]`precizate, ALES GREEN FARMSRL. Rela]ii la: 0751.208.191;[email protected].

Cur`]itor confec]ionerîmbr`c`minte, studii medii,experien]` 1 an, STEFANA SRL.Rela]ii la: 0232.241.127;[email protected].

Croitor (confec]ioner modeleetalon), studii medii (nivel 2 decalificare), f`r` experien]`precizat`, IASI CONF SA. Rela]iila: 0232.277.953; 0232.230.240;[email protected];[email protected].

Cur`]itor sablator, miniim 10clase, experien]` 1 an, TESSINDUSTRIE SA. Rela]ii la:0232.234.335;[email protected].

Designer/decorator, studiimedii/superioare, calificare, f`r`experien]` precizat`, SOPHIA2004 SRL. Rela]ii la:0332.418.218; 0746.926.024;juridicnr@[email protected].

Dispecer centru de alarm`, studiimedii, experien]`, Atestat,Gardian Privat Security SRL.

Rela]ii la: 0745.163.491;[email protected].

Dulgher, studii medii, calificare,f`r` experien]` precizat`,CONLUC SRL. Rela]ii la:0722.457.366;[email protected].

Dulgher, studii medii, f`r`experien]` precizat`, SZEGEDGRUP SRL. Rela]ii la:0741.192.999;[email protected].

Dulgher, sc. Professional`, f`r`experien]` precizat`, CONESTSA. Rela]ii la: 0736.604.234;[email protected].

Dulgher, studii medii, f`r`experien]` precizat`,ANTREPRIZA IDEAL CASA SRL.Rela]ii la: 0232.216.333;[email protected].

Dulgher, studii medii, experien]` 2ani, ROMCIP CONSTRUCT SRL,Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Dulgher, f`r` studii [i experien]`precizate, A.C. IDEAL TRUSTSRL. Rela]ii la: 0740.002.247;[email protected].

Economist, studii superioareeconomice, experien]` 6 luni,PRO INVEST SRL. Rela]ii la:0232.257.525;[email protected].

Economist, studii superioare,limba englez`/francez`/italian`nivel avansat, cuno[tin]e softcontabilitate, legisla]ia muncii,salarizare, Fiscontexpert ConsultSRL. Rela]ii la: 0721640485;0746.295.847; 0332.818.587;[email protected].

Economist, studii superioare,experien]` minim` 5 ani,cuno[tin]e limba englez`, italian`,softuri contabilitate, legisla]iamuncii, salarizare, SPINGROUP&HR SRL. Rela]ii la:0721.640.485; 0746.295.847;0332.818.587;[email protected].

Electrician, studii medii,experien]` solicitat`, INVESTCOMPANY SRL. Rela]ii la:0740.650.250;[email protected].

Electrician, studii medii,experien]` 2 ani, KIN TECH SRL.Rela]ii la: 0741.023.975;[email protected]@yahoo.com.

Electrician \n construc]ii, studiimedii de specialitate, f`r`experien]` precizat`, SMARTELECTRICAL EQUIPMENT SRL.Rela]ii la: 0232.242.141;[email protected].

Electromecanic automatiz`ritelecomunica]ii, studii medii,absolvent promo]ia 2016, IMECOSRL. Rela]ii la: 0744.642.708;[email protected].

Electrician între]inere [i repara]ii,studii medii, experien]` 2 ani,VELROM SRL. Rela]ii la:0756.059.677;[email protected].

Elecromecanic, studii medii,experien]` 2 ani, VELROM SRL.

Page 13: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

Rela]ii la: 0756.059.677;[email protected].

Elecronist, experien]` 1a; permisde conducere categoria B,CELLPROF SRL. Rela]ii la:0752.587.588;[email protected].

Electronist, studii medii; f`r`experien]` precizat`, ELECTRASRL. Rela]ii la: 0232.214.370;[email protected].

Elecronist telecomunica]ii, studiimedii, experien]` 2 ani, IMECOSRL. Rela]ii la: 0744.642.708;[email protected].

Expert contabil, studii superioarede specialitate, experien]` minim`5 ani, limbaenglez`,francez`,Italian` nivelavansat, membru CECCAR,Fiscontexpert Consult SRL. Rela]iila: 0721.640.485; 0746.295.847;0332.818.587;[email protected].

Expert legisla]ia muncii, studiisuperioare de specialitate,experient` minim` 5 ani, limbaenglez`.francez`.Italian` nivelavansat, Fiscontexpert ConsultSRL. Rela]ii la: 0721.640.485;0746.295.847; 0332.818.587;[email protected].

Faian]ar, studii medii, experien]`minim` 1 an, Invest Cons prestSRL. Rela]ii la: 0232.276.286.

Faian]ar, studii medii, experien]`2 ani, ROMCIP CONSTRUCTSRL. Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Femeie de serviciu, [coal`general`, f`r` experien]`precizat`, ALFA CLEAR SRL.Rela]ii la: 0722.346.878,[email protected].

Femeie de serviciu, f`r` studiimedii [i experien]` precizat`,PRO INVEST SRL. Rela]ii la:0232.257.525;[email protected].

Femeie de serviciu, f`r` studii [iexperien]` precizate, UNIONCARS SRL. Rela]ii la:0232.237.888;[email protected].

Femeie de serviciu, studii medii,f`r` experien]` precizat`, PRO-MIGAS SRL. Rela]ii la:0232.217.846.

Femeie de serviciu, f`r` studiimedii [i experien]` precizat`,SOPHIA 2004 SRL. Rela]ii la:0332.418.218; 0746.926.024;juridicnr@[email protected].

Fierar betonist, studii medii, f`r`experien]` precizat`, calificare,Antrepriza Ideal Casa SRL. Rela]iila: 0232.216.333;[email protected].

Fierar betonist, studii medii, f`r`experien]` precizat`, DAS SRL.Rela]ii la: 0232.230.637;0232.262.800; [email protected].

Fierar betonist, studii medii, f`r`experien]` precizat`, CONLUCSRL. Rela]ii la: 0722.457.366;[email protected].

Fierar betonist, SC profesional`,f`r` experien]` precizat`,

CONEST SA. Rela]ii la:0736.604.234;[email protected].

Fierar betonist, studii medii,experien]` 1 an, ROMCIPCONSTRUCT SRL. Rela]ii la:0771.421.403;[email protected].

Finisor terasamente, studii medii,experien]` 2 ani, IZOSERV SRL.Rela]ii la: 0745.500.756;[email protected].

Finisor terasamente, studii medii,experien]` 1 an, cunostinte taiereghilotina tipografie, INVESTCONS PREST SRL. Rela]ii la:0232.276.286.

Frizer, studii medii de specialitate,experien]` 1 an, PFA CODREANUMIHAELA. Rela]ii la:0766.773.846;[email protected].

Frizer, f`r` studii [i experien]`precizate, INTREPRINDEREINDIVIDUALA NICHITELPETRICA, Rela]ii la:0746.162.926.

Func]ionar administrativ, studiimedii de specialitate, permiscateg.B, experien]` 1 an,SEDCOM LIBRIS SA, Rela]ii la:0232.234.582; 0232.233.080;[email protected].

G`uritor feliator, minim 10 clase,experien]` 1 an, TESSINDUSTRIE SA. Rela]ii la:0232.234.335;[email protected].

Gaterist la t`iat bu[teni, studiimedii, experien]` 2 ani,AGROCOM FOREST SRL. Rela]iila: 0232.413.223; 0746.928.494;[email protected].

Geamgiu, stidii medii, experien]`1 an, ELECTRA SRL, Rela]ii la:0232.214.370;[email protected].

Gestionar depozit, studii medii,experien]` 2 ani, ROMCIPCONSTRUCT SRL. Rela]ii la:0771.421.403;[email protected].

Gestionar depozit, studii medii,f`r` experien]` precizat`,H.R.SUPORT SRL. Rela]ii la:0232.222.431; 0746.700.300;[email protected].

Grafician calculator, f`r` studiiprecizate, experien]` 1 an,SEDCOM LIBRIS SA. Rela]ii la:0232.234.582; 0232.233.080;[email protected].

Inginer automatist, studiisuperioare, 2016 absolventpromo]i, IMECO SRL. Rela]ii la:0744.642.708; [email protected].

Imprimator serigraf, studii medii,experien]` 1 an, ELECTRA SRL.Rela]ii la: 0232.214.370;[email protected].

Inginer CCIA, studii superioare,f`r` experien]` precizat`,ROMCIP CONSTRUCT SRL.Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Inginer CCIA, studii superioare,f`r` experien]` precizat`, DASSRL. Rela]ii la: 0232.230.637;0232.262.800; [email protected].

Inginer CCIA, studii superioare despecialitate, experien]` 2 ani, TECTELECOM SRL. Rela]ii la:0232.244.244;[email protected].

Inginer chimist, studii superioare,experien]` 3 ani, GREENFIBERINTERNATIONAL SA. Rela]ii la:0332.411.852; 0332.411.853;[email protected].

Inginer electonist telecomunica]ii,studii superioare, absolventpromotia 2016, IMECO SRL.Rela]ii la: 0744.642.708;[email protected].

Inginer energetician, studiisuperioare, f`r` experien]`precizat`, DAS SRL. Rela]ii la:0232.230.637; 0232.262.800;[email protected].

Inginer instala]ii, studii superioare,f`r` experien]` precizat`, DASSRL. Rela]ii la: 0232.230.637;0232.262.800; [email protected].

Inginer zootehnist, studiisuperioare, f`r` experien]`precizat`, LATINI COM SRL.Rela]ii la: 0748.029.467.

Ingrijitor animale, studiisuperioare, f`r` experien]`precizat`, LATINI COM SRL.Rela]ii la: 0748.029.467.

Ingrijitor b`trâni la domiciliu, studiimedii, f`r` experien]` precizat`,ASOCIATIA SOCIAL LINK. Rela]iila: 0773.303.982;[email protected].

Îngrijitor cl`diri, f`r` studii [iexperien]` precizate, SurâsulAlbastru Clean House SRL. Rela]iila: 0753.923.385.

Îngrijitor cl`diri, f`r` studii [iexperien]` precizate, AKT SESSRL. Rela]ii la: 0725.915.723,[email protected].

Îngrijitor cl`diri, f`r` studii [iexperien]` precizat`, LAPLACINTE SRL. Rela]ii la:0753.398.939;[email protected].

Îngrijitor cl`diri, studii medii, f`r`experien]` precizat`, COMPLEXHOTELIER UNIREA SA. Rela]ii la:0232.205.002; 0232.205.027;[email protected].

Îngrijitor cl`diri, f`r` studii [iexperien]` precizat`, CLAR DELUNA CLEAN SRL. Rela]ii la:0740.479.207.

Îngrijitor cl`diri, studii medii, f`r`experien]` precizat`, MASTERCLEANING STANDARD SRL.Rela]ii la: 0332.408.579;0744.197.425; 0724.197.425;[email protected].

Îngrijitor cl`diri, studii medii, f`r`experien]` precizat`, aplicarenanotehnologie, MASTERCLEANING STANDARD SRL.Rela]ii la: 0332.408.579;0744.197.425; 0724.197.425;[email protected].

Îngrijitor cl`diri, [coal` general`,f`r` experien]` precizat`,MASTER CLEANING SELFCARESRL. Rela]ii la: 0332.408.579;

0744.197.425; 0724.197.425;[email protected].

Îngrijitor cl`diri, f`r` studii[iexperien]` precizat`, SURASULALBASTRU CLEAN HOUSE SRL.Rela]ii la: 0753.923.385.

Îngrijitor spa]ii hoteliere(recep]ioner pi[cin`), studii medii,f`r` experien]` precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Instalator ap` canal, studii medii,experien]` 1 an, Euroamira SRL.Rela]ii la: 0332.112.522;0745.618.553;[email protected].

Instalator instala]ii tehnicosanitare[i de gaze, studii medii,experien]` 1 an, GENERALINSTALATII SRL. Rela]ii la:0751.248.062;[email protected].

Ipsosar (finisor), studii medii, cuexperien]`, MALDEG SRL. Rela]iila: 0746.962.942,[email protected].

Izolator hidrofug, studii medii,experien]` 2 ani, IZOSERV SRL.Rela]ii la: 0745.500.756;[email protected].

Instructor auto, studii medii, far`experien]` precizat`,AUTONASTASE SRL. Rela]ii la:0746.923.166;[email protected].

Instructor auto, studii medii, far`experien]` precizat`, PERMIS ÎNTRAFIC SRL. Rela]ii la:0724.933.226;[email protected].

L`c`tu[ confec]ii mecanice, studiimedii, far` experien]` precizat`,DAS SRL. Rela]ii la:0232.230.637; 0232.262.800;[email protected].

L`c`tu[ mecanic, studii despecialitate, experien]` 2 ani,ASAM SA. Rela]ii la:0752.015.961;[email protected].

L`c`tu[ mecanic, studii medii,f`r` experien]` precizat`, ESTROM SA. Rela]ii la:0232.226.380; 0232.253.398.

L`c`tu[ mecanic, studii medii,f`r` experien]` precizat`,ELECTRA SRL. Rela]ii la:0232.214.370;[email protected].

L`c`tu[ mecanic, f`r` studii [iexperien]` precizate,MANPOWER HR SRL. Rela]ii la:0372.783.722;[email protected].

L`c`tu[ mecanic, studii medii,f`r` experien]` precizat`,TEHNOTON SA. Rela]ii la:0232.233.900;[email protected].

L`c`tu[ mecanic, studii medii,experien]` 3 ani, GREENFIBERINTERNATIONAL SA. Rela]ii la:0332.411.852; 0332.411.853;[email protected].

L`c`tu[ mecanic, studii medii despecialitate, f`r` experien]`

precizat`, SMART ELECTRICALEQUIPMENT SRL. Rela]ii la:0232.242.141; [email protected].

L`c`tu[ mecanic, studii medii,experien]` 2 ani, VEL PITAR SA.Rela]ii la: 0740.108.408;[email protected].

Librar, studii umaniste, experien]`1 an, Sedcom Libris SA. Rela]ii la:0232.234582; 0232.233.080;[email protected].

Leg`tor manual (ma[inist înleg`torie mecanic`), studii medii,experien]` 1 an, MASTERPRINTSRL. Rela]ii la: 0232.243.626;[email protected].

Lucr`tor buc`t`rie, studii medii,f`r` experien]` precizat`,COMPLEX HOTELIER UNIREASA. Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Lucr`tor buc`t`rie, studii medii,f`r` experien]` precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0232.205.027;[email protected].

Lucr`tor buc`t`rie (sp`lptor vasemari), f`r` studii [i experien]`precizate, LA PLACINTE SRL.Rela]ii la: 0753.348.434;[email protected].

Lucr`tor comercial, studii liceale,experien]` 2 ani, Orhideea SRL.Rela]ii la: 0756.452.294.

Lucr`tor comercial, studii liceale,f`r` experien]` precizat`COMPLEX TUDOR ALIMENTSRL. Rela]ii la: 0749280173;[email protected].

Lucr`tor gestionar, studii liceale,f`r` experien]` precizat`,COMPLEX TUDOR ALIMENTSRL. Rela]ii la: 0749.280.173;[email protected].

Lucr`tor gestionar, studii medii,absolvent promo]ia 2016 liceueconomic, NISTOR COMPANYSRL. Rela]ii la: 0744.543.497;[email protected].

Lucr`tor sortator de[eurireciclabile, f`r` studii [iexperien]` precizate (2 posturipentru persoane cu handicap),FILANTROPIA RECYCLE SRL.Rela]ii la: 0753.579.880;0720.097.504;[email protected].

Lucr`tor tâmpl`rie PVC, f`r`studii precizate, experien]` 3 ani,ALCONF SRL. Rela]ii la:0232.291.011; 0722.696.640;[email protected].

Macaragiu, studii medii, f`r`experien]` precizat`, atestat DASSRL. Rela]ii la: 0232.230.637;0232.262.800; [email protected].

Manager in activitate de turism,studii superioare, fac.geografie -turism. experien]` 2 ani,FUNDATIA ALATURI DE VOIROMANIA. Rela]ii la:0232.275.568; [email protected].

Maistru industria confec]iilor, f`r`studii precizate, experien]` 3 ani,PERFECT CARPETS SRL. Rela]iila: 0332.803.968; 0332.803.967;

PUBLICITATES=mb`t`, 15 octombrie

MICA PUBLICITATE

13

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Page 14: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

[email protected].

Manager proiect, studiisuperioare, experien]`management, utilizare pc, permiscategoria B, CARUX SRL. Rela]iila: 0232.232.777;[email protected].

Manichiurist, studii medii despecialitate, experien]` 1 an, PFACODREANU MIHAELA. Rela]ii la:0766.773.846;[email protected].

Manipulant marfuri, f`r` studii[iexperien]` precizate, TEHNOTONSA. Rela]ii la: 0232.233.900;[email protected].

Manipulant marfuri, studii medii,experien]` 1-2 ani, VEL PITARSA. Rela]ii la: 0740.108.408;[email protected].

Manipulant marfuri, studii mediigenerale, f`r` experien]`precizat`, ARABESQUE SRL.Rela]ii la: 0374.330.106;[email protected].

Manipulant marfuri, studii mediigenerale, f`r` experien]`precizat`, PLASTIC&PAPERDISTRIBUTION SRL. Rela]ii la:0755.116.156; [email protected].

Manipulant marfuri, f`r` studii [iexperien]` precizate, SOPHIA2004 SRL. Rela]ii la:0332.418.218; 0746.926.024;juridicnr@[email protected].

Marochiner, experien]` 2 ani, indomeniul marochinariei-cusut,tipare, croit, montat (pe contpropriu/pasiune probat` acas`/înalt` companie); îndem`nare,precizie [i rigurozitate înefectuarea opera]iilor specifice;a]entie la detalii; comunicareinteractiv` la locul de munc`;planificarea eficient` a activit`]ii [ia timpului de munc`; seriozitate,CITY BOUTIQUE SRL. Rela]ii la:0745.590.134;[email protected].

Mecanic auto, studii medii,experien]` 1 an, PV ROCAR SRL.Rela]ii la: 0744.620.245;[email protected].

Mecanic auto, studii medii,calificare, experien]` 1 an, BRASSRL. Rela]ii la: 0232.276.321;[email protected].

Mecanic \ntre]inere [i repara]iima[ini de cusut industriale, studiimedii f`r` experien]` precizat`,LEAR CORPORATION ROMANIASRL. Rela]ii la: 0372.620.420.

Mecanic intre]inere [i repara]iimasini de cusut industriale, studii

medii, experien]` 3 ani, KATTYFASHION SRL. Rela]ii la:0332.800.797; 0752.139.210;[email protected].

Mecanic utilaje industriale, studiimedii de specialitate, experien]` 2ani, ASAM SA. Rela]ii la:0752.015.961;[email protected].

Montator aparate aer condi]ionat,studii medii, experien]` 2 ani, KINTECH SRL. Rela]ii la:0741.023.975; [email protected].

Montator pere]i [i platform gipscarton, studii medii, cuexperien]`, MALDEG SRL. Rela]iila: 0746.962.942:[email protected].

Montator subansamble, studiimedii tehnice, f`r` experien]`precizat`, ELECTRA SRL. Rela]iila: 0232.214.370; 0232.232.830;[email protected].

Mozaicar, studii medii, experien]`minim` 1 an, Invest Cons PrestSRL. Rela]ii la: 0232.276.286.

Muncitor necalificat, studii medii,experien]` minim 3 ani,Greenfiber International SA. Rela]iila: 0332.803.968; 0332.803.967;[email protected].

Muncitor necalificat, f`r` studii [iexperien]` precizate, experien]` 1an, ASAM SA. Rela]ii la:0752.015.961;[email protected].

Muncitor necalificat, f`r` studii [iexperien]` precizat`, CONLUCSRL. Rela]ii la: 0722.457.366;[email protected].

Muncitor necalificat, f`r` studii [iexperien]` precizat`, IZOSERVSRL. Rela]ii la: 0745.500.756;[email protected].

Muncitor necalificat, miniim 10clase, experien]` 1 an, TESSINDUSTRIE SA. Rela]ii la:0232.234.335;[email protected].

Muncitor necalificat, f`r` studii siexperien]` precizate, sa fi lucrat îninstala]ii electrice, INVESTCOMPANY SRL. Rela]ii la:0740.650.250;[email protected].

Muncitor necalificat, [coal`profesional`, f`r` experien]`precizat`, ROM EURO DESIGNSRL. Rela]ii la: 0749.220.566;[email protected].

Muncitor necalificat \n confec]ii,studii generale (persoanenecalificate cunosc`toare ama[inii de cusut sau doritoare s`

\nve]e), f`r` experien]` precizat`,Ia[i Conf SA. Rela]ii la:0232.277.953; 0232.230.240;[email protected].

Muncitor necalificat, studii medii,f`r` experien]` precizat`,ROMCIP CONSTRUCT SRL.Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Muncitor necalificat, sc. general`,f`r` experien]` precizat`,CONEST SA. Rela]ii la:0736.604.234;[email protected].

Muncitor necalificat, studii medii,f`r` experien]` precizat`,ROMCIP CONSTRUCT SRL.Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Muncitor necalificat, scoal`general`, f`r` experien]`precizat`, CONEST SA. Rela]ii la:0736.604.234;[email protected].

Muncitor necalificat, f`r` studii [iexperien]` precizate,MANPOWER HR SRL. Rela]ii la:0372.783.722;[email protected].

Muncitor necalificat, studii medii,f`r` experien]` precizat`,ROMCIP CONSTRUCT SRL.Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Muncitor necalificat \n confec]ii,f`r` studii precizate, experien]` 1an, PERFECT CARPETS SRL.Rela]ii la: 0332.803.968;0332.803.967;[email protected].

Muncitor necalificat \n construc]ii,studii medii, f`r` experien]`precizat`, DAS SRL. Rela]ii la:0232.230.637; 0232.262.800;[email protected].

Muncitor necalificat \n construc]ii,studii generale (persoanenecalificate cunosc`toare ama[inii de cusut sau doritoare s`înve]e), f`r` experien]` precizat`,IASI CONF SA. Rela]ii la:0232.277.953; 0232.230.240;[email protected].

Muncitor necalificat \n industriaconfec]iilor, studii medii, f`r`experien]` precizat`, LEARCORPORATION ROMANIA SRL.Rela]ii la: 0372.620.416.

Muncitor necalificat \n industriaconfec]iilor, studii medii, f`r`experien]` precizat`, KATTYFASHION SRL. Rela]ii la:0332.800.797; 0752.139.210;[email protected].

Operator calitate flux, studiimedii,f`r` experien]` precizat`,

LEAR CORPORATION ROMANIASRL. Rela]ii la: 0372.620.416.

Operator CNC, studiimedii,experien]` 1 an, ASAM SA.Rela]ii la: 0752.015.961;[email protected].

Operator CNC, [coal`profesional`, f`r` experien]`precizat`, ROM EURO DESIGNSRL. Rela]ii la: 0749.220.566;[email protected].

Operator comercial (limba italian`)studii medii, cuno[tin]e limbaitalian` nivel mediu-avansat, f`r`experien]` precizat` (cu 8 ore/zi),OM IASI SRL. Rela]ii la:0232.233.153;[email protected].

Operator cur`]enie cl`diri [imijloace de transport, minim 10clase, f`r` experien]` precizat`,ARIEL OFFICE SERVICES SRL.Rela]ii la: 0751.397.914;[email protected].

Operator introducere, validare [iprelucrare date, studii superioare,comunicare sau informatic` degestiune, experien]` 1-2 ani,FRAROM INTERNATIONAL EST.Rela]ii la: 0232.233.993;0332.407.853;[email protected].

Operator la ma[ini unelte cucomand` numeric`, studii medii,f`r` experien]` precizat`,ADECCO RESURSE UMANESRL. Rela]ii la: 0725.680.880.

Operator la ma[ini unelte cucomand` numeric`, minim 12clase domeniu tehnic, experien]`1 an, TESS INDUSTRIE SA.0232.234.335;[email protected].

Operator prelucrarea [i fabricareapolimerilor, studii medii,experien]` minim` 3 ani,GREENFIBER INTERNATIONALSA. Rela]ii la: 0332.411.852;0332.411.853;[email protected].

Operator serigraf, studii medii,experien]` 2 ani, TEHNOTON SA,Rela]ii la: 0232.233.900;[email protected].

Operator vânz`ri prin telefon,studii medii, cuno[tin]e limbaitalian`, f`r` experien]`, XEROXBUSINESS SERVICES ROMANIASRL, Rela]ii la: 0332.402.743;[email protected];[email protected];[email protected].

Osp`tar, studii medii, experien]`1 an, FADIS TIME SRL. Rela]ii la:0726.707.381.

Osp`tar, studii medii, f`r`experien]` precizat`, GranpaninoSRL. Rela]ii la: 0743.558.787;[email protected].

Osp`tar, studii medii, experien]`1 an, LESS COM SRL. Rela]ii la:0232.272.986;[email protected].

Osp`tar, studii medii, f`r`experien]` precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Parchetar, studii medii,cuexperien]`, MALDEG SRL. Rela]iila: 0746.962.942,[email protected].

Patiser, studii medii, experien]` 2-3 ani, RETRO-FOOD SRL. Rela]iila: 0742.324.098.

Patiser, studii medii, experien]` 1an, AMBIANT SRL. Rela]ii la:0742.968.502;[email protected].

Pizzar, studii medii, f`r`experien]` precizat`,GRANPANINO SRL. Rela]ii la:0743.558.787;[email protected].

Pizzar, f`r` studii medii [iexperien]` precizate, BOSISTEFSRL. Rela]ii la: 0742.578.104.

Pizzar, studii medii, experien]`precizat`, HOTEL ORIZONT SRL.Rela]ii la: 0740.069.549.

Preparator înghe]at`, studii medii,experien]` 1 an, AMBIANT SRL.Rela]ii la: 0742.968.502;[email protected].

Proiectant inginer textile, piel`rie,studii superioare, experien]` 1 an,Katty Fashion SRL. Rela]ii la:0332.800.797; 0752.139.210;[email protected].

Recep]ioner hotel, studiisuperioare, f`r` experien]`precizat`, PALASINTERNATIONAL RESORT SRL.Rela]ii la: 0332.110.065;[email protected]; [email protected].

Rectificator universal, studiiprofesionale în domeniul mecanic,cuno[tin]e desen tehnic,experien]` 1-3 ani, CNUD EFCOROMANIA SRL. Rela]ii la:0374.466.034; 0374.466.060;[email protected].

Reprezentant commercial, f`r`studii [i experein]` precizate,MASTER CLEANING SOLUTIONSSRL. Rela]ii la: 0332.408.579;0744.197.425; 0724.197.425;[email protected].

Reprezentant tehnic(aprovizionare) studii superioare;f`r` experein]` precizat`,ELECTRA SRL. Rela]ii la:0232.214.370;[email protected].

Secretar administrativ, studiimedii, experien]` 3 ani, PERFECTCARPETS SRL. Rela]ii la:0332.803.968; 0332.803.967;[email protected].

Secretar`, studii medii/superioare,f`r` experien]` precizat`,ROMCIP CONSTRUCT SRL.Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

{ef birou resurse umane, studiisuperioare, experien]` min.5 ani,cuno[tinte limb` englez`,italian`/francez`, softuricontabilitate si resurse umane,SPIN GROUP&HR SRL. Rela]ii la:0721.640.485; 0746.295.847;0332.818.587;[email protected].

{ef forma]ie, studii superioare,experien]` 1 an, VELROM SRL.

PUBLICITATE S=mb`t`, 15 octombrie 14MICA PUBLICITATE

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Page 15: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

Rela]ii la: 0756.059.677;[email protected].

{ef forma]ie, studii medii, f`r`experien]` precizat`, MASTERCLEANING SELFCARE SRL.Rela]ii la: 0332.408.579;0744.197.425; 0724.197.425;[email protected].

{ef forma]ie în industriaconfec]iilor, studii de specialitate,experien]` min. 2 ani pe func]ie,IASI CONF SA. Rela]ii la:0232.277.953; 0232.230.240;[email protected];[email protected].

{ofer, studii medii, f`r` experien]`precizat`, ARABESQUE SRL.Rela]ii la: 0374.330.106;[email protected].

{ofer, f`r` studii [i experien]`precizate, permis categ.B,C,E,DOMIGHIAN’S PARK SRL. Rela]iila: 0741.696.957;[email protected].

{ofer autobus, studii medii,permis de conducere categoria D,TRIP SRL. Rela]ii la:0735.535.570;[email protected].

{ofer categorii B,C, D, E,vechime minim 5 ani, CONESTSA. Rela]ii la 0736.604.234;[email protected].

{ofer profesionist, studii medii,experien]` 3 ani, ROMCIPCONSTRUCT SRL. Rela]ii la:0771.421.403;[email protected].

Sp`l`tor vehicule, f`r` studii siexperien]` precizat`, BRAS SRL.Rela]ii la: 0232.276.321;[email protected].

Sp`l`tor vehicule, studii medii,f`r` experien]` precizat`,STEFANA SRL. Rela]ii la:0232.241.127;[email protected].

Sp`l`tor vase, studii medii f`r`studii precizate, GRANPANINOSRL. Rela]ii la: 0743.558.787;[email protected].

Specialist marketing, studiisuperioare, absolvent promo]ia2015, limbaenglez`/francez`/rus`/italian`avansat, FISCONTEXPERTCONSULT SRL. Rela]ii la:0721.640.485; 0746.295.847;0332.818.587;[email protected].

Specialist marketing, studii medii,f`r` experien]` precizat`, ROMEURO DESIGN SRL. Rela]ii la:0749.220.566;[email protected].

Stivuitorist, studii medii, f`r`experien]` precizat`, atestat iscir,DAS SRL. Rela]ii la:0232.230.637; 0232.262.800;[email protected].

Stivuitorist, studii medii,experien]` min. 3 ani,GREENFIBER INTERNATIONALSA. Rela]ii la: 0332.411.852;0332.411.853;[email protected].

Strungar universal, studiiprofesionale în domeniul mecanic,cuno[tin]e desen tehnic,

experien]` 1-3 ani, CNUD EFCOROMANIA SRL. Rela]ii la:0374.466.034; 0374.466.060;[email protected].

Sudor, studii medii, experien]` 1an, TEHNOTON SA. Rela]ii la:0232.233.900;[email protected].

Sudor, f`r` studii [i experien]`precizate, MANPOWER HR SRL.Rela]ii la: 0372.783.722;[email protected].

Sudor, studii medii despecialitate, experien]` 1 an,ASAM SA. Rela]ii la:0752.015.961;[email protected].

Sudor, studii, f`r` experien]`precizat`, EST ROM SA. Rela]iila: 0232.226.380; 0232.253.398.

Sudor, studii, f`r` experien]`precizat`, DAS SRL. Rela]ii la:0232.230.637; 0232.262.800;[email protected].

Sudor autogen, studii medii despecialitate, experien]` 1 an,ROMCIP CONSTRUCT SRL.Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

T`ietor confec]ii, f`r` studii medii[i experien]` precizate, SOPHIA2004 SRL. Rela]ii la:0332.418.218; 0746.926.024;juridicnr@[email protected].

Tâmplar manual ajustor tâmplar,studii medii, f`r` experien]`precizat`, ARABESQUE SRL.Rela]ii la: 0374.330.106;[email protected].

Tâmplar manual ajustor montator,[coal` profesional`, experien]` 5ani, MOBIS HOME SRL. Rela]ii la:0771.703.738;[email protected].

Tâmplar universal, [coal`profesional`, experien]` 5 ani,MOBIS HOME SRL. Rela]ii la:0771.703.738;[email protected].

Tehnician energetician, studiisuperioare, profil tehnic domeniulelectric, DELPHI DIESELSYSTEMS ROMANIA SRL. Rela]iila: 0232.309.131; 0232.309.040;[email protected].

Tehnician instala]ii, studii medii,f`r` experien]` precizat`, DASSRL, Rela]ii la: 0232.230.637;0232.262.800; [email protected].

Tehnician laboran, studiisuperioare, f`r` experien]`precizat`, VELROM SRL. Rela]iila: 0756.059.677;[email protected].

Tehnician mecanic, studiisuperioare, experien]` minim` 2ani, profil tehnic domeniulmecanic, DELPHI DIESELSYSTEMS ROMANIA SRL. Rela]iila: 0232.309.131; 0232.309.040;[email protected].

Tehnician proiectant industrialemnului, studii superioare/medii,experien]` 5 ani, MOBIS HOMESRL. Rela]ii la: 0771.703.738;[email protected].

Tehnician reclame (muncitor litereluminoase), f`r` studii [i

experien]` precizate, CFCDESIGN SRL. Rela]ii la:0744.982.415;[email protected].

Tehnician silvic, studii superioare,experien]` minim` 2 ani,AGROCOM FOREST SRL. Rela]iila: 0232.413.223; 0746.928.494;[email protected].

Tehnician zootehnist, studii licealeagricole, f`r` experien]`precizat`, LATINI COM SRL.Rela]ii la: 0748.029.467.

Tinichigiu, f`r` studii [i experien]`precizate, MANPOWER HR SRL.Rela]ii la: 0372.783.722;[email protected].

Tinichigiu caroserier, studii medii,experien]` 2 ani, BRAS SRL.Rela]ii la: 0232.276.321;[email protected].

Tinichigiu [antier, studii medii,experient` 2 ani, IZOSERV SRL.Rela]ii la: 0745.500.756;[email protected].

Vânz`tor, studii medii, experien]`2 ani, Agrocom Forest SRL. Rela]iila: 0232.413.223; 0746.928.494;[email protected].

Vânz`tor, f`r` studii[i experient`precizare, II SURUGIU SIMONA.Rela]ii la: 0748.932.651;[email protected].

Vânz`tor, f`r` studii [i experient`precizare, INTREPRINDEREINDIVIDUALA BAHRINCERASELA IONELA. Rela]ii la:0752.500.814;[email protected].

Vânz`tor, f`r` studii [i experient`precizare, BOSISTEF SRL. Rela]iila: 0742.578.104.

Vânz`tor, f`r` studii [i experient`precizare, II SURUGIU SIMONA.Rela]ii la: 0748.932.651;[email protected].

Vopsitor lemn, scoal`profesional`, experien]` 5 ani,MOBIS HOME SRL. Rela]ii la:0771.703.738;[email protected].

Vopsitor industrial, studii medii,f`r` experien]` precizat`,TEHNOTON SA. Rela]ii la:0232.233.900;[email protected].

Vulcanizator, studii medii,experien]` 1 an, ELLADIA COMSERVICE SRL. Rela]ii la:0232.244.204; 0747.474.757;[email protected].

Vulcanizator auto, studii medii despecialitate, experien]` 6 luni,PRO INVEST SRL. Rela]ii la:0232.257.525;[email protected].

Vulcanizator auto, f`r` studii,experien]` 1 an, RADMANCORPORATION SRL. Rela]ii la:0332.145.367; 0732.723.626;[email protected].

Zidar, studii medii, f`r` experien]`precizat`, DAS SRL. Rela]ii la:0232.230.637; 0232.262.800;[email protected].

Zidar, studii medii, experien]` 2ani, ROMCIP CONSTRUCT SRL.Rela]ii la: 0771.421.403;[email protected].

Zidar restaurator, studii medii,experien]` 1 an, STIZO NPC SRL.Rela]ii la: 0232.230.330;[email protected];[email protected].

Zidar rosar tencuitor, studii medii,cu experien]` 1 an, INVESTCONS PREST SEL. Rela]ii la:0232.276.286.

Zidar rosar tencuitor, studii medii,cu experien]`, Maldeg SRL.Rela]ii la: 0746.962.942:[email protected].

Zidar rosar tencuitor, studii medii,calificare, f`r` experien]`precizat`, CONLUC SRL. Rela]iila: 0722.457.366;[email protected].

MEDITA}II

MATEMATICå, cls. V-XII,bacalaureat, profesoar` cu multcalm [i experien]`, ofer medita]iiconvenabil, la domiciliul meu saual elevului. Rela]ii la telefon:0744.114146.

MEDIU

Titular proiect SC E.ONDISTRIBU}IE ROMANIA SAanun]` publicul interesat asupradepunerii solicit`rii de emitere aacordului de mediu pentruproiectul: „Reabilitare re]ea jtaferent` PTA 3 Cârjoaia, comunaCotnari, jude]ul Ia[i” propus a fiamplasat în Localitatea Cârjoaia,Comuna Cotnari, jud. Ia[i.Informa]iile privind proiectulpropus pot fi consultate la sediulautorit`]ii competente pentruprotec]ia mediului APM IA{I, str.Calea Chi[in`ului nr. 43, în zilelede Luni-Vineri, între orele 08.00 –16.00 [i la sediul SC E.ONDISTRIBU}IE ROMANIA SA, str.Petru Movila, nr. 38. Observa]iilepublicului de primesc zilnic lasediul autorit`]i competentepentru protec]ia mediului APMIA{I.

Titular proiect SC E.ONDISTRIBU}IE ROMANIA SAanun]` publicul interesat asupradepunerii solicit`rii de emitere aacordului de mediu pentruproiectul: „Reabilitare re]ea JTaferent` PTA 1 Pris`cani, comunaPris`cani, jude]ul Ia[i” propus a fiamplasat în Localitatea Pris`cani,Comuna Pris`cani, jud. Ia[i.Informa]iile privind proiectulpropus pot fi consultate la sediulautorit`]ii competente pentruprotec]ia mediului APM IA{I, str.Calea Chi[in`ului nr. 43, în zilelede Luni-Vineri, între orele 08.00 –16.00 [i la sediul SC E.ONDISTRIBU}IE ROMANIA SA, str.Petru Movil`, nr. 38. Observa]ilepublicului de primesc zilnic lasediul autorit`]ii competentepentru protec]ia mediului APMIA{I.

NOTIFICåRI

Lichidator judiciar CII NechiforEduard Emanel cu sediul în Ia[i,[os. Nicolina, nr.5, bl.928B, sc.D,et. 6, ap.18, jud. Ia[i, notific`deschiderea procedurii

simplificate a insolven]eidebitoarei S.C. CLEVER TOURS.R.L., CUI 13389970,J22/708/2000, dosar nr.5270/99/2016 (387/2016),Tribunalul Ia[i. Termen depunerecrean]e: 21.11.2016; Termentabel preliminar: 02.12.2016;Termen tabel definitiv:20.01.2017; Adunare creditori:09.01.2016 ora 13.00, la sediulsocial al lichidatorului judiciar.

LICITA}II

Subscrisa: HML INSOLVENCYIPURL cu sediul social în Ia[i, b-dul Prim`verii nr.13, bl. D1-A et1,ap.6, în calitate de lichidatorjudiciar al SC TOTAL BETON SRLnumit prin Sentin]a Civil` nr. 241din data 10.02.2016 aTribunalului Ia[i, anun]` scoatereala vânzare prin licita]ie public` custrigare conform legii nr. 85/2014privind procedura insolven]ei, aAdun`rii creditorilor din data de04.05.2016 [i a Regulamentuluide vânzare aprobat de adunareacreditorilor, a echipamentelor depatiserie în valoare de 11.005 lei.Pre]ul de pornire a licita]ie nucon]ine TVA [i este redus cu 20%din pre]ul de evauare. Licita]ia vaavea loc \n fiecare zi începând cudata 26.10.2016, 27.10 [i28.10.2016, ora 14.00 la sediullichidatorului din Ia[i, b-dulPirm`verii nr. 13, bl. D1-A, ap.6.Persoana care pretinde vreundrept asupra bunurilor ceurmeaz` a fi scoase la vânzare auobliga]ia, sub sanc]iuneadec`derii, s` fac` dovada acestuifapt pân` la data 26.10.2016 lasediul lichidatorului. Vânzarea seva face conform Regulamentuluide vânzare. Poate participa lalicita]ie orice persoan` fizic` saujuridic` care depune pân` la datade 26.10.2016 ora 12.00 la sediullichidatorului cererea departicipare la licita]ie înso]it` dedocumentele anexe conformregulamentului, -Dovada achit`riiregulamentului de vânzare - însum` de 100,00 lei, dovadadepunerii garan]iei de participareîn valoare de 10% din valoarea depornire a licita]iei în suma de1.100, 00 lei (f`r` TVA), în contulde lichidare deschis la RaiffeisenBank Ia[i cu nr.RO78RZBR0000060015053777.Neplata bunurilor la termenulstabilit prin procesul- verbal delicita]ie , duce la pierderea gran]ieide participare la licita]ie, cât [i acelorlalte sume achitate în contulbunurilor adjudecate, iar bunurilevor fi scoase iar la licita]ie.Accesul la vizitare a bunurilor seva face prin programare latelefon: 0728.571734,0727.331497, FAX 0332.808591.

DECESE

�Mama, surorile [i nepo]iianun]` cu durere \n suflet,trecerea \n nefiin]` a fiului

[i fratelui - IOAN MORUZ, lavârsta de 51 ani. |nmormântareava avea loc \n Ia[i, cimitirul Sf.Vasile, \n ziua de vineri, 14octombrie 2016, ora 10.30. Nu tevom uita niciodat`! Dumnezeu s`te odihneasc` \n pace!

PUBLICITATES=mb`t`, 15 octombrie

MICA PUBLICITATE

15

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Page 16: n]elegerii dintre Fenechiu [i procurorii de la DNA! · Sistemul de management integrat al de[eurilor în jude]ul Ia[i, \n care s-au investit ... avand numar cadastral 277/2, inscris

EXPRES 16S=mb`t`, 15 octombrie

Daca nu merge la Iasi, poate in alt judet...

Babele barfitoare incep rubrica de azi si va spun cate cevadespre Venerel Labut. El a incercat din rasputeri sa fie pe listelede ales pentru sanatori sau de la depulati, insa nu prea i-a iesitcu Iasul. De ceva vreme, a luat judetele vecine si se chinuiesa fie depulat de Vislui, de Niamt, Bicau si ce o mai fi. E focde suparat si nu se astepta sa fie atat de greu cu Iasu, dar cesa-i faci. Cand habar nu ai pe ce lume traiesti, incerci sa telegi de orice, numai ca nu de fiecare data ai de ce te prinde.Despre nea Venerel Labut si despre dumul lui prin penaleu osa va mai povestim si in editiile viitoare. Pana atunci mai putemarunca priviri printre galbejiti, o sa ne amuzam pe cinste.

La un barbut cu mititica! Doina de jale...

De cand e la Puscarie,Nenea Relu-i pe felie,A-nceput sa dea din casa,Si sa scoata tot pe masa..Pentru o pedeapsa mica,Puscarelu poarta pica,Tine musai sa parasca,Tot ce au unii sub basca...Nu mai vrea la puscarie,I se pare-o vesnicie,Ce-i drept nu-i viata luxoasa,Nu e ca la el acasa!Dar cand bani multi a facut,Multa lume n-a stiut,Nu stiau cum merge treaba,El lua spagile cu grabaTi-au iesit cam cu minus,Si-ai mai luat ani buni in plus!Sa ai odihna placuta,Multi burtosi sa te mai...Pana faci spume la gura...Sa nu calci prin batatura!

Combinatiile alea puternice n-o sa-i iasa

La final de rubrica, va spunem de ce e Mariusica Brobodeaasa implicat in alegerea locatiei spetalului ala mare. El tottrage sa mute locatia pe la Mirosilava, pentru ca acolo aremai multi apropiati care au teren in zona. Cum nica nu seface mocca, Brobodea are tot interesul sa-si bage nasul. Dacase muta spetalul acolo ii ies si lui niste banuti frumosi. Asase face ca in urmatoarea perioada o sa ajunga si o sa apelezepe la capitala, dar nu va primi prea mult sprijin. Cica ar intrape la banuieli mai multi de prin Targ in frunte cu Brobodea.Vor avea de dat explicatii la un moment dat.

BBuurrssaa bbâârrffeelloorr

www.bzi.ro \]i spune \n timp real ce se \ntâmpl` \n Ia[i, \n ]ar` [i \n lume

Poli]i[tii ie[eni auprezentat elevilorpericolele [ibeneficiileinternetului

|n urm` cu dou` zile, în cadrul evenimentului „Luna Cybersecurity“,poli]i[ti din cadrul Biroului de Analiz` [i Prevenire a Criminalit`]ii[i cei din cadrul Brig`zii de Combatere a Criminalit`]ii Organizateau organizat trei activit`]i educativ-preventive, la Liceul Teoretic„Miron Costin“ Ia[i.

În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate m`suri ce trebuiecunoscute [i aplicate pentru siguran]a pe re]elele de socializare,prevenirea pornogafiei infantile, respectarea drepturilor de autorprecum [i siguran]a pe internet - constientizarea [i promovareaprincipiilor unui Internet mai sigur (pericolele [i beneficiile mediuluionline).

Au fost prezentate materiale video ce au un con]inut preventiv[i au fost purtate discu]ii pe cazuri concrete, în cadrul c`rora aufost f`cute preciz`ri clare privind modul de operare [i mijloacelefolosite de infractori. La activit`]i au participat 90 elevi din claselede liceu [i patru cadre didactice.

Andrei HURBEA

� Un misterios sinuciga[ le d` mari b`t`ide cap poli]i[tilor criminali[ti

� De[i a trecut o zi de când b`rbatul s-aaruncat de la etajul 10 al unui imobil dincartierul Mircea cel B`trân, oamenii legiinu au reu[it s`-i afle identitatea

� Asupra lui nu s-a g`sit niciun act deidentitate, ci doar suma de 344 lei

Un b`rbat de aproximativ 34 de ani s-a aruncat joi seara, \njurul orei 19:45, de pe un bloc din strada Cerna, cartierul Mirceacel B`trân. Din primele informa]ii, individul a reu[it s` ajung`pe blocul C1, dup` ce s-a dat drept angajat al unei firme carese ocup` cu hidroizola]ii. Acesta a solicitat locatarilor cheia deacces, pentru a verifica starea hidroizola]iei. Din primele informa]ii,se pare ca locatarii au solicitat \n urm` cu aproximativ o lun`repararea hidroizola]iei imobilului, din cauza infiltra]iilor cu ap`.De men]ionat c` solicitarea a fost f`cut` c`tre firma de telefonieOrange, deoarece aceasta are amplasate antenele pe imobilul cupricina. Joi seara, individul care s-a sinucis a mers la ConstantinGavrilescu, locatar la etajul 10 al imobilului, pentru a solicitacheia terasei, sinucigasul recomandandu-se ca fiind angajat alfirmei ce urma sa efectueze reparatia. Stiind ca vecina sa, CarmenVasiliu, are probleme cu infiltra]iile [i a facut nenum`rate sesiz`ri\n acest sens, Gavrilescu nu a stat prea mult pe gânduri [i i-afacilitat accesul b`rbatului pe acoperis. Carmen Vasiliu s-a urcatcu individul pe imobil, iar in jurul orei 19:45, acesta s-a aruncatde fata cu femeia, in gol, de la o \n`l]ime de peste 30 m. Femeia,cand a v`zut tragedia, a intrat \n panic` [i, potrivit vecinilor, ainceput s` ]ipe. „Nu cunosc aceast` persoan`. A venit [i mi-aspus c` este de la o firm` care se ocup` cu hidroizola]ia blocului.L-am trimis la vecina cu cheile, s`-i arate unde este problema [is-a aruncat de fa]` cu vecina. Vecina a intrat \n panic` [i s-asperiat. El era foarte lini[tit, vorbea bine. Nu a dat nimic deb`nuit c` ar fi ceva \n neregul` [i nu mirosea a b`utur`. Nu mi-a spus firma. A spus doar c` se nume[te Pavel [i nu mai [tiu

cum. Nu l-am mai v`zut prin zon`. Vecina nu putea s` mai spun`nimic, era terminat`. A apucat s` spun` doar c` s-a aruncat“, aspus o locatar` a imobilului de pe care sinuciga[ul neidentificats-a aruncat. Poli]i[tii continu` acum cercet`rile pentru a stabilicu exactitate circumstan]ele producerii tragediei. „Momentan nuse cunoa[te identitatea victimei. Cercet`rile continu` pentrustabilirea situa]iei de fapt“, a declarat subinspectorul Anca V\jiac,purt`torul de cuvânt al Inspectoratului de Poli]ie Jude]ean Ia[i.{eful de scar` sus]ine c` nici el nu cunoa[te sinuciga[ul [i c`cei de la Orange ar fi remediat problema acoperi[ului, \ns` nu\n totalitate. O alt` echip`, dar care nu [tie cum se nume[te,urma s` ajung` \n urm`toarele zile pentru a remedia problema.„Vecina de la etajul 10 ni s-a plâns c`-i plou` \n cas`. I-am spusc` o s` vorbim cu cei de la Orange [i o s`-i rezolve problema.|n urm` cu o s`pt`mân` au venit b`ie]ii de la Orange [i au pozatacoperi[ul, dup` care au venit cu un val de carton. Nu [tiu cea mai f`cut acolo, c` nu am urcat. Urmau zilele astea s` vin`al]i b`ie]i pentru a repara acoperi[ul. |n seara asta am auzitstrig`te puternice. Când m-am uitat pe geam, am v`zut ceva jos[i i-am spus nevestei c` a aruncat cineva un cearceaf, iar dup`mi-am dat seama c` era un om cu picioarele desf`cute. Ulterior,am v`zut poli]ia. Cei de la SMURD au urcat la dânsa, la apartament,dar nu d` drumul la u[`. S-a speriat r`u [i a intrat \n panic`“,a spus [eful de scar` a blocului C1.

Andrei HURBEA

Poli]i[ti nu au reu[it s\-lidentifice pe tân\rulcare s-a aruncat `n golde pe un bloc din Ia[i