1

NEGOCIEREA SI MEDIEREA CONFLICTELOR

Note de curs

C.Loghin

A. COMUNICARE COMUNICAREA INTER-UMANA Definitii Comunicarea inter-umana este: - un proces tranzactional de transmitere si/sau transformare a informatiilor care au ca obiectiv producerea unei modificari asupra partenerului de proces sau/ si a mediului in care are lor procesul; comunicarea poate avea loc si in scopul stabilirii de relatii intre indivizi si/sau grupuri; - un proces de interactiune psihosociala prin care un individ –emitator / vorbitor / scriitor – transmite in mod voluntar si / sau

involuntar mesaje altor indivizi – receptori / ascultatori / cititori, cu scopul de a produce / care produc modificari la nivelul cunostintelor, comportamentelor / deprinderilor si sentimentelor / atitudinilor. Comunicarea este un proces complex de modificare a mediului cognitiv, afectiv si social , care se realizeaza prin schimburi de mesaje, alcatuite din stimuli organizati in grupuri, care transmit informatii complexe (semnificatii, energii, emotii, sentimente, afecte, opinii, fapte, valori, etc.). Comunicarea este un proces - ireversibil – mesajele transmise nu pot fi retrase sau sterse (inlocuirile, revenirile pot doar nuanta, explica, completa, preciza sau adinci efectul produs initial); - irepetabil – conjunctura in care are loc procesul nu poate fi replicata;

2

NIVELE ALE COMUNICARII UMANE 1. COMUNICAREA INTRAPERSONALA – comunicarea purtata de individ cu sine (emitatorul este propriul sau receptor); 2. COMUNICAREA INTERPERSONALA - comunicarea efectuata de individ in/cu mediul sau exterior si se face: > cu un singur interlocutor – procesul de comunicare este direct si are loc intre un emitent si un receptor;

> in grup – procesul de comunicare este direct si are loc intre mai multi emitatori si receptori; (procesul poate avea loc la nivel interpersonal si/sau inter si intraorganizational)

> in public – procesul de comunicare este direct si are loc intre un emitent si mai multi receptori; > in masa – procesul de comunicare este indirect si se face prin intermediul unor mijloare tehnice, mijloace audio-vizuale, presa, carte, etc.

> constient – procesul de comunicare este urmare a unei decizii a emitatorilor si raceptorilor; > inconstient / subconstient – transmiterea de mesaje se face fara ca emitatorii sa fi decis transmiterea de informatii; > - uni / multi directional – comunicarea se face cu unul sau mai multi parteneri de proces; Orice tip de interactiune de comunicare se desfasoara la nivele de: 1. continut -mesajele transmise in cursul interactiunii; 2. proces -structurarea functionala a sistemului de comunicare; 3. mediu si conjunctura-suma a caracteristicilor statice si dinamice specifice elementelor care influenteaza procesul de comunicare (ex. locatie, durata, perioada, etc. , respectiv istoric si stare a relatiilor dintre parti, stare de

spirit, elemente de “zgomot” ce influenteaza relatia, factori exteriori partilor care afecteaza fenomenul – etapa istorica, stare economica, sociala, educationala, etc.);

Comunicarea este determinata de satisfacerea sau dermina satisfacerea de nevoi biologice, fizice, psihologice (de baza – conservare personala si a speciei; de afectiune in dimensiune sociala; de identitate si confirmare personala in mediul social – includere, recunoastere; de putere in cadrul structurilor sociale – autoritate, etc.).

3

MESAJELE sunt formate din pachete de stimuli care sunt codate / decodate in vederea transmiterii/primirii de informatii si reprezinta continutul si seminificatia alocata acestuia, emise de partenerii de comunicare. Mesajele pot fi

- de adresare – complex de stimuli transmis in mod voluntar si / sau involuntar de catre emitator si care produce modificari la nivelul receptorilor; - de raspuns – complex de stimului transmis in mod voluntar si / sau involuntar de catre receptor, ca reactie la stimulii pe care i-a primit (in etapa de raspuns, rolurile se schimba, receptorul devine emitator iar emitatorul devine receptor – in practica rolurile nu pot fi distinse, fiecare dintre partenrii de proces fiind

simultan emitator si receptor); INFORMATIE

- este transmisa prin grupuri structurate de stimuli si este codata prin utilizarea de limbaje naturale (semnale) si conventionale (simboluri si semnale – universale, nationale, culturale, de grup, individuale); - exercita influente de transformare asupra receptorilor si emitatorilor la nivelul sferei cunostintelor, comportamentelor / deprinderilor si sentimentelor / atitudinilor, concretizate in rezultatul / efectul comunicarii;

PUTERE – capacitate de a produce modificari asupra interlocutorului si mediului/contextului, care nu ar fi fost produse in absenta

actului de comunicare; -partenerii de proces au niveluri de putere diferite, care se manifesta ca rezultat a individualitatii (la nivel fizic, psihic, cognitiv, emotional, competente, conjunctural, etc.) si pe care acestia o utilizeaza in scopul atingerii obiectivelor personale;

STIMULI - mesajele sunt formate din grupuri/pachete de stimuli (vizuali, tactili, auditivi, de miros), carora - in functie de cultura

aplicabila procesului de comunicare - li se atribuie: - denotatie – sensul propriu dat elementelor constitutive ale mesajului; - conotatie – sensul insotitor si / sau atribuit elementelor constitutive ale mesajului: exemple: - in comunicarea scrisa: suport, corp si dimensiune litere, format, paginatie, suport, etc.;

- in comunicare vizuala: culoare, forma, prezenta / absenta, durata, temporalitate, postura, mimica, gestica, inaltime, pozitie relativa, etc.;

- in comunicare auditiva: ton, durata, timbru / impedanta-frecventa, ritm, debit, accent, etc.; - in comunicare senzoriala: miros, gust, temperatura, luminozitate, miscare, forma, suprafata, forta de interactiune, etc.

-conotatiile ofera o cantitate si o calitate mai mare de informatii decit denotatiile, permitind interpretarea

4

complexa a mesajelor transmise, pe baza sensurilor multiple, comportamentelor si afectivitatii interlocutorilor. Mesajele sunt de tip:

a. verbal - informatiile cuprinse in cuvinte, conform denotatiei acceptate cultural si sensului frazei; b. para-verbal - informatiile cuprinse in prezenta sau absenta comunicarii verbale, ton, timbru, cadenta, volumul vocii; c. non-verbal - informatii corporale statice - forma si starea corpului, postura, pozitia elementelor componente ale corpului, fizionomie (initiala si dobindita-riduri, cicatrici), imbracaminte, incaltaminte, accesorii, tunsoare/coafura, miros, machiaj, etc.; - informatii corporale dinamice – miscari (voluntare, involuntare) ale corpului, membrelor, mimica - informatii legate de relationare / interdependenta – contact fizic si vizual : -tip contact sau privire : oficiala, de anturaj, personala, intima); -durata contact; -factori fiziologici variabili (gestica, distante interpersonale si fata de elemente ale mediului natural si artificial (ex. pereti, mobilier, etc.). Nivelul de transmitere a informatiei este de aprox.:

• 7% - pe cale verbala; • 38% - pe cale paraverbala; • 55% - pe cale nonverbala;

Procesul de comunicare este ireversibil si se realizeaza in planul: - continutului (se transmit informatii cuprinzind cunostinte, date); - relatiei (se transmit informatii cuprinzind semnale sociale, sentimente). Mesajele sunt transmise prin limbaje si metalimbaje: - in forma grafica – scriere, simbolistica, arta; - verbale: continutul este transmis prin cuvinte; - paraverbale: continutul este transmis prin volumul vocii, intonatie, cadenta;

5

- non-verbale: continutul este transmis prin postura, expresie a fetei, mimica, privire, distante. Limbajele utilizate pot fi – explicite – mesaje “in clar”; - implicite (metalimbaj) – mesaje incifrate, la care sensul real poate fi diferit fata de cel aparent; Metalimbaj – complex de mesaje care insotesc si completeaza limbajul explicit (denotatia limbajului) si care presupun sau impun interpretare la nivelul receptorului; Utilizarea metalimbajului poate fi: - involuntara; - voluntara, in vederea obtinerii de rezultate (declarate / ascunse, licite / ilicite); Mediul de comunicare este comunicare – caracteristicile mediului, vehiculului, conjuncturii in/prin care are loc procesul de comunicare transmite stimuli su informatii ce pot si trebuie sa fie interpretate. Canal de comunicare este calea prin care se transmite mesajul; acesta poate fi: - direct (nemijlocit); la nivel: - constient; - indirect (mijlocit) -mijloace tehnice; - vizuali; - subconstient; -prin produse /in forma scrisa; - senzoriali; -prin intermediul unor evenimente; - extrasenzoriali; Vehicul de comunicare este vectorul/mijlocul prin care se transmit mesajele (voce, radio, tv, etc.). OBIECTIVELE PROCESULUI DE COMUNICARE Procesul de comunicare are ca obiectiv producerea de modificari la nivelul cunostintelor, comportamentelor/ deprinderilor si sentimentelor / atitudinilor partenerilor de proces. Una dintre metodele de determinare a obiectivelor de comunicare se bazeaza pe aplicarea de intrebari generice:

6

- cine – determina subiectul avut in vedere obiect al interactiunii / schimbarii (grupul / publicul tinta); - ce – determina tipul si continutul interactiunii / schimbarii sau/si forma si continutul mesajului; - cum – determina modul in care se intentioneaza producerea interactiunii / schimbarii si/sau mijloacele si /sau canalele avute in

vedere; - cit – determina intensitatea / valoarea / durata interactiunii / schimbarii dorite; - cind - determina momentul cind are/a avut / va avea loc interactiunea / schimbarea dorita; - de ce – determina motivul pentru care are /a avut/ va avea loc interactiunea / schimbarea dorita; - cu ce scop / efect – determina obiectivele avute in vedere pentru interactiune / schimbare sau/si rezultatele obtinute in urma

procesului de comunicare. EFICIENTA PROCESULUI DE COMUNICARE Eficienta procesului de comunicare poate fi definita ca grad de corespondenta dintre obiectivul de comunicare si rezultatele / efectele obtinute. DOMENII ALE COMUNICARII a. comunicare reala – efectuata in spatii -culturale; -etice; -tehnice; -artistice; -economice; - etc. -stiintifice; -politice; -estetice; -pedagogice; b. comunicarea ipotetica-efectuata - prin telepatie; -prin spiritism; -intre om-pante; -intre om-animale; c. comunicare mistica – efectuata in sfera credintei; Comunicarea poate fi de tip : -informativ; -obiectiv (realizare de schimbari); -expresiv (exprimare de ginduri, etc.); -ludica (joc); -artistica/poetica;

7

Comunicarea poate fi de tip: -natural (nu exista reguli de codificare, pot exista reguli de decodificare); -voluntar (exista reguli de codificare si decodificare a mesajelor); Comunicarea poate fi facuta: - cu intentie; -fara intentie; AXIOME ALE COMUNICARII1

1. Non-comunicarea este imposibila – orice comportament are continut de comunicare;

2. Comunicarea se desfasoara la nivel informational si relational – are loc transmiterea de informatii si informatii oferind indicii asupra modului cum trebuie interpretate informatiile;

3. Comunicarea este un proces continuu care nu poate fi interpretat in termeni de cauza-efect sau stimul raspuns (abordare didactica) –procesul de comunicare este continuu, multinivel si interconditionat;

4. Comunicarea are forma digitala sau analogica - forma digitala este data de operarea cu sisteme de logica binara (0/1; da/nu, corespunzind intrebarilor inchise); forma analogica este data de operarea cu sisteme de logica care permit o infinitate de posibilitati de raspuns (corespunzind intrebarilor deschise);

5. Comunicarea este ireversibila – conditiile existente in momentul producerii actului de comunicare nu pot fi recreate;

6. Comunicarea presupune raporturi de putere si implica tranzactii simetrice si complementare

- nivelul de putere al partenerilor de comunicare nu este egal (datorita individualitatii); - in procesul de comunicare au loc interactiuni tranzactionale (rolul partenerilor ramine neschimbat pe parcursul procesului) si

personale (rolurile partenerilor se schimba); - actul de comunicare in care raspunsul este de acelasi tip cu mesajul initial sunt numite simetrice, celelalte fiind numite

complementare; 7. Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare – individualitatea partenerilor de proces determina diferente intre continuturile avute in vedere, codate, decodate, intelese; in vederea eficientizarii procesului de comunicare, parenerii trebuie sa faca eforturi de ajustare si acomodare la caracteristicile culturale, experentiale, fizice, psihologice ale interlocutorului.

1 Scoala de la Palo-Alto

8

SITUATIA DE COMUNICARE (SEMIOZA) MEDIU - procesul de comunicare are loc intr-un context (suma a factorilor cu stabilitate in timp) si o cunjunctura (suma a factorilor ce sufera transformari in timp) determinate de suma conditiilor in care are loc procesul si care determina conditiile in care se desfasoara procesul de comunicare. Mediul este determinat de factori: -de gen, fizici si senzoriali - mesajul capata sens in functie de parametrii caracteristicilor senzoriale ale partenerilor din procesul de comunicare (auz, vaz, tactil, olfactiv, gustativ); -competenta personala si profesionala (cunostinte, deprinderi, atitudini); -psihosociali - mesajul capata sens in functie de caracteristicile pozitiei/starii sociale si efectelor produse de acestea asupra partenerilor de proces de comunicare; -spatiali– mesajul capata sens in functie de parametrii locatiei/amplasamentului in care are loc comunicarea; -temporali - mesajul capata sens in functie de parametrii timp, durata, ordine; -relationali - mesajul capata sens in functie de parametrii relatiei dintre participantii la procesul de comunicare sidintre acestia si mediul inconjurator (fizic, social, cultural, profesional, etc.); -normativ culturali si profesionali – mesajul capata sens in functie de continutul si parametrii normelor acceptate sau impuse; - culturali, informationali, etc. Mediul poate fi de tip: -cultural; -istoric; -temporal; -medical; -social (aici si acum); -profesional; -emotional; -etc. RELATIILE stabilite in cadrul procesului de comunicare nu sunt de tip liniar (cauza –efect) ci sunt neliniare (cauza+ interconditionari determinate de conjunctura si context=efect). Studiul procesului de comunicare trebuie sa tina seama de caracteristicile si nuantele introduse de context.

9

MODEL DE COMUNICARE Comunicarea este afectata la nivelul partenerilor de comunicare de factori -interni (personali); -exteriori (de mediu si conjunctura); In procesul de comunicare, indivizii se afla concomitent si simultan in pozitia de emitatori si receptori. -emitatorii (ofertanti) isi traduc in mesaje gindurile, sentimentele pe care doresc sa le transmita-codificarea mesajelor. -receptorii (primitorii), receptioneaza si traduc mesajele pe care le primesc – decodificare a mesajelor. In procesul de comunicare atitudinile, afectele, emotiile, sentimentele, conceptele, ideile, deprinderile, cunostintele, imaginile sunt traduse in sunete, imagini, cuvinte, simboluri, semne, semnale si invers. In procesele de codificare-decodificare a mesajelor apar erori datorate: - caracteristicilor fizice si psihosociale a partenerilor de comunicare; - eficacitatii si competentei in comunicare a celor aflati in comunicare; - perturbatiilor (zgomotului) care altereaza calitatea comunicarii, acesta putind fi:

~ de tip fizic – zgomote care se suprapun intre emitator si receptor, peste mesajul transmis (zgomotul strazii, al radioului, al vederii imperfecte, etc.); ~ de natura psihologica – altereaza continutul mesajului initial prin interferente aparute in plan mental, la nivelul traducerii, datorate individualitatii partenerilor de proces (experienta de viata, cultura, formatiei profesionale, prejudecatilor, etc.

~ datorate diferentelor semantice - de limba, limbaj dintre emitator si receptor. Procesul de comunicare produce efecte asupra emitatorilor si receptorilor, acestea putind fi: - la nivelul volumului si a calitatii informatiilor si cunoasterii; - la nivelul comportamentelor si deprinderilor / abilitatilor; - la nivelul sentimetelor, atitudinilor, emotiilor;

10

MODEL DE COMUNICARE INTERUMANA (model didactic)

EMITATOR

RECEPTOR

CANAL DE COMUNICATIE

CODIFICAREA INFORMATIILOR IN MESAJE

DECODIFICAREA MESAJELOR IN INFORMATII

PERTURBATII / ZGOMOTE

STIMULI

RASPUNS

CODIFICAREA INFORMATIILOR IN MESAJE

DECODIFICAREA MESAJELOR IN INFORMATII

STIMULI

MEDIUL DE COMUNICARE=context+conjunctura MODIFICARI

MODIFICARI

11

DIMENSIUNILE PROCESULUI DE COMUNICARE La elaborarea si interpretarea mesajelor trebuie avute in vedere dimensiunile procesului de comunicare: -dimensiunea cognitiva – cuprinde informatii; -dimensiunea afectiva - cuprinde sentimente/atitudini; -dimensiunea comportamentala – cuprinde deprinderi REALITATEA PROCESULUI DE COMUNICARE -realitatea procesului de comunicare este numai o parte din potentialul de rezultate posibile de realizat ca urmare a desfasurarii procesului si este constituita din: -ceea ce percep partenerii din cea ce se comunica; -efectele produse de procesele de comunicare (non-tangibile- actiuni, sentimente, modificari de abilitati, cunostinte, atitudini, sau tangibile – lucruri, produse); -realitatea procesului de comunicare este determinata de particularitatile individuale (fizice si psihosociale) precum si de premise (conjunctura, mediu); -realitatea procesului de comunicare este constituita din fapte (ce se vede, aude, percepe), sentimente si relatii dintre fapte si sentimente; -realitatea comunicarii este transformata de procesul de comunicare intr-o noua realitate; BLOCAJE IN PROCESUL DE COMUNICARE Blocaje in comunicare pot apare datorita intreruperii procesului de comunicare datorita receptorului, prin: -existentei de bariere intre interlocutori -bariere fizice (de mediu, context sau personale) care perturba procesul; -bariere mentale si comportamentale; -bariere lingvistice – partenerii nu vorbesc aceeasi limba; -bariere culturale, experentiale, motivationale, etc.;

12

-acordarea de semnificatii diferite acelorasi semnale si simboluri – diferente datorate interpretarii diferite datorate diferentelor culturale, experentiale si/sau de competenta ale partenerilor de dialog; -emiterea de judecati – concentrarea receptorului asupra judecarii unor elemente din continutul mesajului primit, inainte de finalizarea acestuia; -proiectare-atribuirea de idei, valori, sentimente, dorinte proprii partenerului de comunicare (desi acesta nu le are); -efectuarea de comparatii – efectuara de comparatii intre persoana sau/si mesajul emitatorului cu alte persoane/idei cu care se fac asociatii de idei; -filtrare – ascultarea numai a partilor considerate de interes sau a celor care sunt in concordanta cu ceea ce ascultatorul este dispus sa asculte; -identificare – recunoasterea in mesajele trimise a experientelor personale si comutarea interesului de la emitator asupra prorpiei experinte si persoane; -distragere – scaderea nivelului de atentie acordat emitatorului prin efectuarea de activitati voluntare sau involuntare (rasfoit de hirtii, jocul cu diferite obiecte, privire translata de la emitator spre alt obiectiv, etc.); -concentrarea asupra raspunsului pe care receptorul intentioneaza sa-l dea emitatorului; -asumare – concentrara asupra ceea ce receptorul considera ca transmite/ca doreste sa transmita emitatorul; -deraiere – schimbarea liniei / subiectului discutiei; FACTORI CARE INFLUENTEAZA CALITATEA PROCESULUI DE COMUNICARE Pentru ca procesul de comunicare sa fie eficient, informatia transmisa trebuie sa fie: -completa; -exacta; -oportuna;

a. Factori de continut si proces 1. Credibilitatea partenerului de proces, continutului, canalului si formei mesajului; 2. Contextul in care se produce actul de comunicare trebuie sa fie favorabil desfasurarii procesului si intelegerii mesajului; 3. Continutul mesajului trebuie sa fie formulat, structurat, codat si transmis cu respectarea normelor aplicabile si recunoscute,

valorilor comune partenerilor de proces; 4. Claritatea mesajului este o conditie de baza pentru realizarea obiectivelor de comunicare; 5. Complexitatea mesajului este invers proportionala cu eficienta procesului de comunicere; 6. Consistenta si consecventa – mesajul trebuie sa contina suficiente informatii, care trebuie sa fie consecvente cu obiectivul

13

comunicarii si tema comunicarii; 7. Canalele de comunicare trebuie sa fie adaptate obiectivelor comunicarii, partenerilor si normelor acceptate; in functie

situatie, procesul de comunicare se poate eficientiza prin utilizarea mai multor canale de comunicare; 8. Competenta partenerilor de proces – structura si continutul procesului de comunicare trebuie adaptate caracteristicilor

partenerilor de proces (tip, nivel de cultura, informare, experienta de viata, atitudini, (dis)abilitati, etc.; b. Factori personali COGNITIVI

• competente personale si profesionale; • nivel de dezvoltare personala; • dorinte/intentii exprimate sau latente; • competenta in comunicare

AFECTIVI

• sentimente/atitudini generale; • sentimente/atitudini fata de obiectul si subiectul comunicarii; • imagine de sine; • interese; • motivatii; • gusturi

COMPORTAMENTALI

• personalitatea; • caracterul; • experienta generala; • experineta in comunicare; • caracteristici personale (talie, fizionomie, voce, virsta, gen, etc.);

SOCIAL/ECONOMICI

• statut/pozitie; • nivel de putere;

14

• recunoastere; • rol;

CONTEXTUALI SI CONJUNCTURALI (DE MEDIU)

• obiectivele procesului de comunicare; • obiectul comunicarii; • coduri si norme aplicabile; • stil si forme de comunicare si formulare; • spatiul si timpul in care are loc comunicarea (locatie, timp, conditionari, etc.); • caracteristici de comportament a partenerilor; • canale si vehicule de comunicare; • zgomote; • numar parteneri;

c. Factori psihosociali care influenteaza comunicarea

- diferentele culturale – mesajele sunt influentate de caracteristicile culturale ale partenerilor de comunicare; - rationalizarea – mecanismul de decodare a mesajului primit, atribuindu-i acestuia o logica definita de coerenta si rationalitate

proprie, bazata pe competentele receptorului, care insa sunt deosebite de cele ale emitatorului mesajului initial; - proiectia – atribuirea de sensuri si continuturi proprii mesajelor primite, fara ca acestea sa fi fost continute in mesajul original;

-transferul - folosirea de sabloane cognitive sau comportamentale folosite anterior, pentru decodarea mesajelor nou primite;

-proiectia auto-realizabila – utilizarea in decodarea de mesaje de sabloane - sensuri si continuturi pre-concepute (ex. prejudecati), pe baza carora se creaza la nivelul sistemului de comunicare un tip de comportament (de rezonanta), care conduce la materializarea proiectiilor realizate in faza de decodare;

-distorsiunea mesajului retransmis – datorita proceselor de:

- egalizare a datelor prin eliminarea detaliilor; - accentuarea elementelor familiare; - asimilarea unor elemente cu grad scazut de familiaritate cu alte elemente, cu grad ridicat de familiaritate pentru receptor;

15

RESPONSABILITATEA COMUNICARII -in procesul de comunicare: -responsabilitatea comunicarii decurge din relatia cu sine si dintre sine si ceilalti (parteneri de comunicare sau nu); -prezenta sau absenta comunicarii produce efecte (modificari) asupra emitatorului, receptorului si asupra mediului; -comunicarea produce consecinte controlate, controlabile sau necontrolate asupra si/sau dincolo de partenerii de comunicare, ca urmare a proceselor realizate in mod voluntar si involuntar – consecintele pot fi pozitive/constructive sau negative/distructive; -comunicarea angajeaza responsabilitatea partenerilor de proces fata de efectele procesului, indiferent daca rolurile partenerilor de comunicare sunt asumate sau atribuite, cerute sau oferite; TEHNICI DE EFICIENTIZARE A PROCESELOR DE COMUNICARE 1. PREGATIREA PROCESULUI DE COMUNICARE Obiectivul majoritatii proceselor de comunicare constiente este obtinerea unui anumit comportament din partea partenerului. In vederea eficientizarii procesului de comunicare, acesta trebuie pregatit in functie de obiectivele de atins, subiect, parametrii relatiei dintre parti, caracteristicile partenerilor de comunicare si ale contextului / mediului in care are loc comunicarea. Etape: -definirea obiectivului de atins prin procesul de comunicare; -crearea strategiei de actiune si implementarea sa; -monitorizarea si evaluarea rezultatelor obtinute; -efectuarea de schimbari bazate pe concluziile obtinute prin evaluari; 2. COMUNICARE VERBALA EFICIENTA Un element de baza in cadrul procesului de comunicare il constituie cuvintele, elemente ale limbajului.

16

Maximizarea sanselor de a atinge obiectivele propuse in procesul de comunicare se face si prin alegerea cuvintelor si pozitionarea lor in cadrul propozitiilor si al frazelor.

-cuvintul este un simbol care trebuie sa aiba un continut / inteles pentru partenerii de proces, care este – in general-comun in limitele unei anumite culturi;

-fiecare cuvint transmite informatii complexe; -cuvintele au o semnificatie uzuala (denotatie);

-in functie de parametri specifici, cuvintele pot capata intelesuri si valori distincte fata de semnificatia uzuala a cuvintului (conotatie); conotatia este definita de vointa emitatorului, de caracteristicile, competentele partenerilor de comunicare, de tema de comunicare, de contextul in care are loc comunicarea, etc.; -fiecare cuvint este asociat unei imagini mentale – reproducerea cuvintului declanseaza aparitia imaginii mentale ce ii corespunde–mecanism verbal; (ex. in cazul in care cuvintul se refera la o stare emotionala, acestuia i se asociaza

o stare mentala care se afla si la baza producerii starii emotionale respective – mecanism utilizat in manipulare); -mecanismele de gindire sunt bazate pe modelul verbal si actioneaza la nivel constient si subconstient;

-prin semnificatia alocata unor cuvinte, acestea pot provoca reactii (legatura intre cuvinte, imagini, stari mentale); reactiile pot avea un anumit grad de previzibilitate (tipul si nivelul reactiilor variaza in functie de parteneri, mediu); -cuvintele, prin semnificatia alocata lor, produc imagini mentale, stari emotionale si efecte la nivelul tuturor partenerilor din cadrul procesului de comunicare (emitator, receptor) – efectele sunt produse la nivel constient si subconstient (aplicatii in cadrul auto/proramarii neuro lingvistice);

a. Cuvint -este instrument de transmitere a informatiilor si mijloc de relationare cu partenerul de proces de comunicare; -transmite informatii despre continut dar si despre emitator (prin conotatiile sale); De evitat: -cuvinte cu conotatie negativa –induc stari negative (ex. violenta, lovire, pedeapsa, pierdere, pericol, etc.) -expresii, formulari care contin negari - chiar daca la nivel constient mesajul este inteles, la nivel subconstient creierul face eforturi pentr a intelege negarea si va forma o imagine contrara sensului initial al mesajului (ex. “nici o problema” induce senzatia existentei unui probleme, “nici o grija…” induce senzatia existentei unei amenintari, etc.); -cuvinte si expresii agresive – provocari, verdicte, evaluari cu rezultat negativ legate de persoana, de valorile sale, de mediul din care provine, de performantele sale, orientari, etc. (ex. ai curaj?, nu stii nimic, needucat, limitat,etc.); -cuvinte si expresii defensive - de natura a pune la indoiala calitatea procesului aflat in desfasurare, competenta, onestitatea, scopurile sau rezultatele procesului, etc. (ex. nu sunt sigur/a, nu am mai intilnit ceva asemanator, voi incerca, etc.);

17

-cuvinte si expresii ezitante - de natura a pune la indoiala calitatea procesului aflat in desfasurare, competenta, onestitatea, scopurile sau rezultatele procesului (ex. pai…sa vedem…, nu stiu acum, sa mai vedem, etc.); De utilizat:

-cuvinte si expresii pozitive – cuvinte si formulari cu inteles clar/cu clarificari acolo unde este cazul, sa se faca referiri la prezent si viitor, utilizarea de exemple si probe pozitive, pozitivare prin oferirea de incurajari si de observatii constructive; b. Limbaj Limbajul este un sistem utilizat pentru a comunica, format din seturi de simboluri / stimuli si seturi de reguli cu ajutorul carora –prin pozitionarea si combinarea simbolurilor/stimulilor – se creeaza mesaje (informatii). Exista limbaje umane si non-umane precum si situatii in care limbajul poate transcede speciile (ex. comunicare naturala cu semnificatii comune sau prin prin sisteme de semne bazate pe American Sign Language; in primul caz gesturi de individualizare si indicare a sursei de putere in cadrul unei relatii in cazul primatelor -cimpanzei/gorile si oamenilor prin “batutul cu pumnul in piept”/). Limbajul uman Exista limbaje: -naturale (dezvoltate in mod natural in cursul etapelor de evolutie)-create pentru comunicarea in interiorul unui grup; -artificiale /auxiliare/formale (limbaje construite ex. Esperanto/Interlingua*, limbaje de programare/coduri masina, limbaje matematice, etc.) create pentru comunicarea dicolo de barierele de grup (nationalitatile, grupurile ocupationale Limbajul uman utilizeaza modele de simboluri/stimuli : -auditivi (cuvinte, emisii vocale, sunete); -vizuali (litere, ideograme, note muzicale, simboluri tehnice, desene, iconuri, litere, gesturi, prezente); -de contact – tactili; -olfactivi (mirosuri); Simbolurile/stimulii pot fi utilizati pentru exprimarea oricarui concept (limitari exista in cazul limbajelor iconorafice, in care iconul-simbol poate reprezenta un singur concept- ex. scriere egipteana). Modelele de simboluri pot fi convertite in forma scrisa (litere si/sau simboluri organizate in cuvinte) in mod: -direct (sunetele si unele gesturi pot fi convertite in litere si cuvinte); -indirect (semnificatia simbolurilor poate fi cuprinsa in formulari – combinatii de litere si cuvinte); Reguli aplicabile actului de limbaj Actul de limbaj (comunicarea) trebuie sa respecte reguli referitoare la: - interpretare - intelesuri/semnificatii alocate cuvintelor;

18

- formulare – constructia/gramatica folosita la constructia mesajelor transmise; - modele de comportament –seturi de comportamente si reactii tipice asociate actelor de

limbaj. Regulile aplicabile actelor de limbaj au caracter tehnic si sistemic. Limbajul si cultura -limbajul este un element specific unei culturi/subculturi; -limbajul transcede nivelul comunicarii de baza (obtinerea de rezultate directe-a face pe cineva sa faca ceva), putind oferi suport pentru comunicarea la nivel spiritul, afectiv, filosofic, artistic, etc.; -elemente de limbaj si/sau unele limbaje transcend limitele unei culturi, avind aceleasi forme si interpretari indiferent de specificul cultural al grupului initiator (ex.cuvinte asimilate; limbaje artificiale/ formale – limbaje tehnice, limbajul matematic, etc.). 3. ASCULTAREA ACTIVA – metoda de eficientizare a procesului de comunicare, in care receptorul creaza un cadru permisiv pentru emitator si pentru desfasurarea procesului de comunicare; -metoda influenteaza parametrii de conjunctura si/sau mediu in care are loc procesul de comunicare; -sunt de natura a creste nivelul de credibilitate al mesajelor-raspuns fata de emitator; -evidentiaza legatura intre mesajul initial si mesajul raspuns; -indica mesajul/ideea asupra careia emitatorul formuleaza judecati de valoare; -evidentiaza mesaje/idei continute in comunicarea emitentului, relevante pentru procesul aflat in desfasurare (sustinere, infirmare, argumentare, etc.); -pune in evidenta apropierea sau distanta in planul ideilor dintre emitator si receptor; - metoda utilizeaza tehnici specifice comunicarii si programarii neuro-lingvistice; a. citare – reproducerea de secvente lingvistice/idei/cuvinte din mesajul emitatorului; reproducerea trebuie sa fie exacta si sa fie atribuita in mod formal autorului sau; b. parafrazare – traducerea/reformularea ideilor continute in mesajul original prin utilizarea cuvintelor proprii receptorului; ideile parafrazate trebuie atribuite in mod formal autorului lor; de cele mai multe ori mesajul parafrazat este mai scurt decit cel original;

19

c. sumarizare – selectarea si traducerea/reformularea ideilor principale continute in mesajul original prin utilizarea cuvintelor proprii receptorului; ideile sumarizate trebuie atribuite in mod formal autorului lor; d. recadrare – selectarea si traducerea/reformularea unor idei continute in mesajul original prin utilizarea cuvintelor proprii receptorului si modificarea contextului in care, initial, aceste idei au fost incadrate; se recomanda ca ideile recadrate sa fie atribuite in mod formal autorului lor; e. mesaje de tip “eu” – formularea inofensiva a mesajelor (mai ales a celor de tip evaluativ, normativ si emotional) prin formularea lor la persoana intii (efectul situatiei asupra mea este…) si nu la persoana a doua (tu ai facut … si prin asta ai determinat….); 4. ASCULTARE EFICIENTA -viteza de vorbire este de: 50 cuvinte/min. in cazul unei efectuarii unei prelegeri/curs; 70 cuvinte.min.-valoare medie, in cazul vorbirii relazate; 150 cuvinte/min.– valoare de limita, in conditii de implicare emotionala, performanta; -viteza de procesare mentala este de aporix. 500 cuvinte/min. Pentru obtinerea unei ascultari eficiente se poate urma urmatorul algoritm: -ascultarea concentrata asupra mesajelor emise – nu se emit mesaje in timpul ce partenerul comunica; -ascultarea empatica a emitatorului (depunerea de eforturi de pozitionare in rolul si situatia emitatorului) impune;

-facilitarea comunicarii in sensul transmiterii catre emitator de semnale de interes si incurajare, expresii ale interesului fata de emitator si continutul transmis; -verificarea corectitudinii receptiei – verificarea intelesurilor si interpretarilor alocate unor notiuni, cuvinte, informatii, stari; prin aceasta se transmit si informatii privind nivelul de interes cu care se face receptia; -reflectarea sentimentelor emitatorului – afirmarea faptului ca starea sa afectiva este inteleasa, in vederea echilibrarii tensiunilor emotionale simtite si exprimate de emitator; -clarificarea informatiilor transmise in mod explicit si (eventual) implicit, in scopul inlaturarii riscurilor de interpretare eronata, obtinerea de informatii suplimentare, explorarea de alte aspecte ale problemelor; -listarea si sumarizarea secventelor si elementelor discursive, ideilor, faptelor, problemelor, etc. continute in mesajul transmis de emitator, in scopul de a verifica deca actul e comunicare a fost clar, complet, corect transmis si inteles, precum si pentru a constitui un suport pentru analizarea informatiilor primite si pentru formularea mesajelor de raspuns;

-controlul sentimentelor in timpul receptionarii mesajelor transmise – se exercita control de diminuare a volumului si intensitatii reactiilor afective ale receptorului;

20

-monitorizarea, evaluarea si interpretarea permanenta a continutului transmisiei – comunicare verbala, paraverbala, non-verbala, a denotatiilor si conotatiilor simbolurilor / stimulilor transmisi de emitator; se judeca mesajul si continutul sau nu emitatorul ca persoana; -monitorizarea, evaluarea si interpretarea factorilor de mediu si conjuntura in care are lor procesul de comunicare, evaluarea impactului acestora asupra mesajului si emitatorului; in masura in care este posibil se actioneaza in sensul indepartarii/diminuarii surselor de zgomot; -evitarea formularii de judecati de valoare in timpul receptiei: -formularii de raspunsuri mentale la mesajele transmise -judecarii “rapide” pe baza de presupuneri, prejudecati, calsificari; -(in masura in care este posibil/eventual dupa obtinerea acordului emitatorului) se face integistrarea / se fac insemnari cu privire la continutul si mediul/conjunctura in care are loc procesul de comunicare; 5. TEHNICA INTREBARILOR Eficientizarea procesului de comunicare prin adresarea de: -intrebari inchise – raspunsul este scurt, fara interpretari si comentarii; folosirea intensiva poate duce la disconfort; -intrebari deschise – se ofera spatiu si timp pentru raspnsuri elaborate, comentarii, interpretari; poate duce la scaderea eficientei schimbului de informatii, dar poate creste calitatea informatiei si relatiei; -intrebari sugestive – ofera sprijin in formularea raspunsului dar poate denatura calitatea informatiei de raspuns; -contra-intrebari – ofera timp de gindire in formularea raspunsului solicitat in prima instanta si poate oferi cadrul necesar obtinerii de noi informatii; folosirea poate genera o imagine negativa persoanei care o foloseste si poate produce disconfort partenerului de comunicare; -intrebari alternative – raspunsul este scurt, ajuta la eficientizarea procesului de comunicare/decizie dar poate denatura calitatea informatiei de raspuns si aduce prejudicii relatiei dintre partenerii de dialog; -intrebari de baza: ce, de ce, cine, cind, cum, unde, care; 6. COMUNICAREA NON-VERBALA SI PARA-VERBALA Interpretarea mesajelor trebuie facuta prin observarea, evaluarea si interpretarea cit mai multor informatii transmise voluntar si involuntar de partenerii implicati in procesul de comunicare. Este obligator sa se acorde atentie tuturor limbajelor – verbal, nonverbal si paraverbal.

21

Procesul de interpretare a mesajelor si emitere a mesajelor raspuns se face la nivel constient, subconstient si inconstient. Calitatea interpretarii variaza proportional cu numarul, complexitatea, calitatea informatiilor procesate precum si calitatea procesarii. Calitatea procesarii este in functie de cunostintele, abilitatile, deprinderile, experientele si atitudinile participantilor la procesul de comunicare. Informatii de confirmare/infirmare, identificare etc. pot fi obtinute prin decodarea indicatorilor non-verbali si para-verbali:

- mimica – expresia faciala comunica permanent (frunte incruntata-preocupare, furie, frustrare; sprincenele – mirare, surpriza; nas incretit –neplacere; nari marite –furie, incordare; buze strinse –ezitare, nesiguranta, minciuna; gura –zimbet de satisfactie, bucurie, cinism, jena sau rictus de furie, dezaprobare, nemultumire, etc.);

- orientarea si focalizarea privirii poate indica nevoia de aprobare, acceptare, incredere, gradul de apropiere dorit/perceput de partenerii de comunicare (privire de intima, personala, de afaceri, de anturaj, oficiala); lipsa contactului vizual transmite informatii privind nesiguranta, denaturarea adevarului, refuzul de a comunica); contactul vizual scurt si repetat poate seminifica ostilitate, cel lung si fix poate indica sfidare; miscarea globului ocular in sus indica incercarea de a reaminti, in jos tristete, timiditate, incercarea de a ascunde ceva; pupilele dilatate indica emotii puternice, de obicei pozitive, cel micsorate pot indica nesinceritate, neplacere; clipitul frecvent poate indica nesiguranta, teama; interlocutorii aflati in situatii negative au tendinta de a ocoli privirea interlocutorului, si o cauta in situatii favorabile;

- postura – poate indica statutul social pe care o persoana il are /doreste, in mediu sau in relatie cu interlocutorul, ofera indicii asupra atitudinii, emotiilor, temperament–dominare/supunere, grad de interes, detasare, plictiseala, etc;

- de includere/neincludere - fata de grup, interlocutor, subiect; - de orientare – fata in fata (confruntare, comunicare) , in unghi, paralel (colaborare); - congruneta/noncongruenta – tip si grad de raspuns fata de partener (postura congruenta-abordare similara cu

a partenerului, postura noncongruenta – divergente fata de pozitia, statutul, prezenta partenerului); -aparenta - sunt transmise informatii prin intermeniul formei corpului (ectomorf-fragil, inalt; endomorf – rotund, scurt, mezomorf – atletic, inalt), fetei, aspectul exterior (imbracaminte, accesorii), miros. -prezenta sau absenta comunicarii verbale, ton, timbru, cadenta, volumul vocii pot oferi indicii importante pentru decodificarea mesajelor receptionate, oferind informatii de sine-statatoare sau/ si de confirmare/infirmare, sublinire a continutului trnsmis pe cale verbala; -tipul de contact dintre interlocutori (vizual/tactil) poate oferi indicii importante pentru determinarea naturii relatiei propuse / dorite / stabilite intre interlocutori: -sinceritate/asigurare/protectie/nivel de siguranta/tip de caracter prin tipul, durata, forta stringerii de mina; -sinceritate prin etalarea palmelor, desfacerea bratelor, ridicarea umerilor si/sau sprincenelor;

-siguranta/dominare/incredere in propriile forte prin postura dreapta, fata si privire indreptata spre interlocutor, palma cu fata in jos, miini tinute la spate, deget mare indreptat in sus, deget aratator indreptat spre interlocutor, miini in pozitie de

22

coif, etc.); -teama, nemultumire, timiditate, respingere, inconfort, prin incercarea de ascunderea a trupului sau fetei in spatele unor bariere

simbolice (obiecte, mobilier, accesorii, miini incrucisate, pozitie oblica a corpului, etc.); -nesiguranta/posibila denaturare a adevarului prin ascunderea miinilor, lipsa a contactului vizual, ascunderea gurii, schimbare a pozitiei corpului, etc.;

-pozitia relativa fata de interlocutor si/sau de elementele de mediu pot indica/influenta tipul de relatie dorita sau stabilita de interlocutori, bazata pe nivelul de confort psihologic oferit de distantele intepersonale (zona intima, personala, sociala, publica, etc.); COMUNICARE EFICIENTA – sfaturi practice de eficientizare a procesului de comunicare2 -comunicarea eficienta implica planificare, concentrare si permenenta adaptare la caracteristicile temei, a partenerilor de proces si a mediului/conjuncturii in care a re loc procesul de comunicare; 1.incetati sa vorbiti si ascultati

- prima conditie pentru a fi un bun comunicator este de a fi bun ascultator/observator; - acordati partenerului de comunicare intreaga dvs. atentie (nu va ginditi la raspuns in timp ce ascultati); - comunicarea impune ascultarea activa; 2. ginditi inainte de a vorbi

- trebuie sa stiti bine ce doriti sa comunicati;mesajele trebuie sa fie formulate clar, concis, la obiect, utilizind cuvinte cunoscute de interlocutor; - daca este posibil, inainte de prezentarea completa a comunicarii, prezentati in mod succint partenerului de comunicare tema si cuprinsul comunicarii pe care doriti sa o faceti – respectati ordinea si continutul sumarului prezentat;

3. adresati intrebari de clarificare- adresati intrebari deschise, care pot determina obtinerea de informatii suplimentare privind tema comunicarii, gindurile si sentimentele interlocutorului; este recomandat sa adresati intrebari care sa confirme acuratetea receptionarii si intelegerii mesajelor; 4. anticipati posibilele surse de zgomot – planificati si desfasurati procesul de comunicare intr-un mediu si intr-o conjunctura avorizanta; inlaturati –pe cit posibil – orice sursa perturbatoare;

2 * adaptare dupa Jo Condrill – Communicate with Power

23

5. controlati propriul comportament paraverbal– aceste comportamente ofera informatii importante referitoare la starea emotionala generata de relatia cu partenerul de proces, cu tema si continutul comunicarii; controlul propriului comportament ofera posibilitatea de a influenta comportamentul partenerului de comunicare (coborirea tonului in cazul cresterii intensitatii emotionale din timpul unei discutii poate dez-escala conflictul);

6. abordati dezacordurile cu tact - dezacordurile sunt inevitabile si ele trebuie rezolvate/depasite si nu adincite;

- punctele de vedere pot fi intelese, acceptate fara a fi de acord cu ele; - fiecare are dreptul la propria opinie iar solutionarea dezacordurilor poate pleca de la gasirea punctelor de vedere comune; - dezacordurile pot fi asupra unor subiecte cu diferite grade de importanta; abordarea si comportamentul trebuie

sa fie adaptat gradului de importanta atasat subiectului; dezacordul poate fi ignorat, se poate actiona in sensul realizarii unui compromis, a unui acord sau se poate intrerupe relatia (ex. grave diferente de principii); - tactul inseamna a asculta ce are partenerul de spus, a-i observa comportamentul, de a interpreta informatiile obtinute, a adapta propriul comportament in conditiile intelegerii dezacordurilor ca fiind diferente de opinii si nu atacuri personale;

7. fiti permanent deschisi catre noi idei – nu plecati de la premiza ca detineti adevarul absolut asupra unui subiect; -evaluati modul in care informatiile primite pot raspunde nevoilor pe care la aveti; 8. consemnati datele primite - consemnati informatiile relevante privind tema de discutie, persoana si mediul /conjunctura in care a avut loc procesul de comunicare; 9. controlati propriul comportament non-verbal – retineti ca 93% din comunicare este para si non-verbala; in cazul in care limbajul 10. para si non-verbal contrazice mesajele transmise pe cale verbala, acestora li se va acorda credibilitate;

-comunicarea este facilitata de contactul vizual, postura demna; pe cit posibil, este recomandat sa reproduceti postura si gesturile partenerului; verificati ca mesajele verbale transmise sa fie in concordanta cu cele para si non-verbale; nu incrucisati bratele sau picioarele, nu va indepartati corpul din fata partenerului de

comunicare; 11. eliminati automatismele verbale si sunetele de natura a “umple” pauzele in alocutiune – repetarea involuntara sau voluntara a

cuvintelor si/sau a unor sunete (ex. ma intelegi, stii, aaaa, eee, etc.) este de natura a influenta in mod negativ calitatea si credibilitatea emitatorului si a mesajului transmins; in cazul in care realizati ca suntei pe cale sa folositi un astfel de automatism, opriti alocutiunea, respirati adinc si continuati discursul, evitind astfel efectele nedorite; -pentru a evita automatismele verbale, folositi propozitii si fraza scurte si introduceti pauze de respiratie pe parcursul frazelor; buna cunoastere a subiectului este de natura a conduce la evitarea automatismelor verbale;

24

12. evitati generalizarile si absolutizarile – generalizarile sunt dificil de explicat si sustinut si slabesc puterea argumentarii; -absolutizarile sunt declaratii dogmatice care, de obicei, nu pot fi/sunt dificil de demonstrat; -constituie bariere in calea comunicarii eficiente (“eu, niciodata…”, “intotdeauna…”); -utilizarea acestor termeni poate indica lipsa de intelegere sau slaba pregatire a unei teme; -in cazul in care este necesar sa utilizati generalizari si absolutizari: -explicati motivul care va determina sa faceti acest lucru-demonstreaza ca le utilizati in mod constient; -evitati sa considerati ca receptorul este de acord cu cuntinutul acestora; (ex. absolutizare: romanii sunt primitori ; generalizare: toata lumea este de acord ca romanii sunt deosebit de inventivi); 13. utilizati imagini verbale sugestive – ajutati-i pe interlocutori sa inteleaga-auda/vada/simta ceea ce le comunicati (fiecare persoana are un canal preponderent de captare a informatiei: imagine, sunet, senzatie –prin utilizarea mai multor canale maximizati sansele de a fi inteles);

utilizati: -descrieri de imagini, sunete, culori, suprafete, actiuni, mirosuri, sentimente; -metafore si exemple; -povestiri si anecdote; 14. utilizati cuvinte evocatoare si verbe active – ofera claritate, dinamism, putere si energie comunicarii; -enuntati subiectul comunicarii si alocati responsabilitati pentru efectele sale

(ex. activ:Vasile pregateste prezentarea;pasiv: prezentarea este pregatita de Vasile; prezentarea este pregatita de cineva);

14. utilizati un suport pentru comunicare – atunci cind este posibil utilizati un cuprins/notite/prezentare schematica pentru organizarea gindurilor inainte / in timpul sustinerii discursului sau scrierii; -realizati un cuprins al ideilor, subiectelor pe care doriti sa le comunicati; -alcatuiti o lista continind argumente; -furnizati detaliile necesare si oferiti exemple si anecdote; -prioretizati ideile, subiectele in functie de criterii (ex. obiective – importanta); -alcatuiti un discurs care sa aiba o inlantuire logica.

25

B. DISPUTA- NOTIUNI GENERALE FACTORI CARE INFLUENTEAZA DISPUTA 1. Partile Comportamentul fiecarei parti in cadrul conflictului este influentat de: -rolul fiecarei parti (parte implicata -ex. faptuitori; afectata- ex. victime; interesata-membri, functionari institutionali ai comunitatii/administratiei locale sau centrale); -caracteristicile fizice si psihosociale ale partilor (cunostinte, deprinderi, atitudini, experienta si cultura personala si de grup, etc.; relevante sunt cele generale, profesionale, fata de disputa si fata de solutionarea disputelor – cultura comunicarii si a disputei); -caracteristicile mediului si conjuncturii in care se desfasoara disputa si procesul sau de solutionare; -numarul partilor din disputa (in disputa pot fi angajate doua sau mai multe parti; fiecare dintre parti poate fi constituita din doua sau mai multe persoane); -tipul si sistemul de relatii dintre parti (istoric si prezent al relatiilor); -nevoile si interesele personale si de grup ale partilor; -resursele necesare sustinerii disputei si procesului sau de solutionare (umane-numar, competente; materiale, timp, etc.); -nivelul de interes al partilor fata de disputa; -nivelul relativ de putere al fiecarei parti; -disponibilitatea partilor de a investi resurse in disputa si in procesul sau de solutionare; -istoricul disputei si momentul (etapa din viata disputei) in care are loc procesul de solutionare;

26

2. Mediul in care se desfasoara disputa este definit de contextul si conjunctura in care se desfasoara disputa si procesul sau de solutionare Conceptul de: -context – suma a caracteristicilor statice care definesc cimpul/spatiul exterior in care se desfasoara, disputa

(ex. locatie, durata, perioada, etc.); -conjunctura – suma a caracteristicilor dinamice care definesc elementele care afecteaza relatiile dintre parti, in cadrul disputei (istoric si stare a relatiilor dintre parti, stare de spirit, elemente de “zgomot” ce influenteaza relatia, factori exteriori partilor care afecteaza fenomenul – etapa istorica, stare economica, sociala, educationala, etc.);

Disputa, efectele sale precum si modul sau de solutionare depind de caracteristicile mediului si conjuncturii in care acestea se desfasoara; acestea pot fi de tip: -cultural (sistem cultural, cu preponderenta cultura disputei si a solutionarii sale); -social (normativ, institutional, administrativ, politic, juridic/judiciar, resurse, etc.); -economic (resurse-existenta si potential); -relational (relatii existente intre factorii ce pot influneta disputa si procesul sau de solutionare); -mediu fizic (natural si artificial - locatie, amplasament, caracteristici, etc.). STRATEGII DE SOLUTIONARE A DISPUTELOR 1. strategii bazate pe putere – cele mai vechi si des folosite proceduri, in care partea cea mai puternica determina finalitatea

conflictului, folosind mijloace si metode agresive, fizice si psihice, violenta (ex. tip relativ cistig-pierdere);

2. strategii bazate pe drept – proceduri si procese bazate pe drept scris sau cutumiar, norme si valori (rezolvarea conflictelor in instantele de judecata, instante de arbitraj, etc.);

3. strategii bazate pe interes – proceduri si procese care urmaresc realizara reconcilierii, echilibrului si optimizarea relatiilor dintre parti, bazate pe nevoi, interese, posibilitati, optiuni (ex. tip cistig-cistig, pierdere-cistig relativ, cistig relativ).

27

ROLURI ALE PARTILOR IMPLICATE IN DISPUTA -observator; pasiv - activ; -parte implicata in conflict: - emitator – receptor, faptuitor – victima, etc.; -reprezentant al uneia dintre partile implicare in disputa –reprezentant, imputernicit, avocat; -parte afectata si / sau interesata de conflict si de finalitatea acestuia – membri ai familiei, comunitatii, reprezentanti ai administratiei, persoane constituite in forme de asociere; - “a treia parte” – profesionisti in domeniul solutionarii disputelor prin metode clasice si /sau alternative; ANALIZA DISPUTEI Pentru administrarea eficienta a disputelor este necesara intelegerea cit mai realista a situatiei conflictuale, realizata prin analiza cantitativa si calitativa a fenomenului avut in vedere. Analiza se face din toate punctele de vedere relevante pentru scopul demersului de interventie/asistare (ex. parti, evenimente, consecinte, sisteme si relatii, istoric, oportunitati si pericole, etc.). Analiza cuprinde activitati de cercetare (identificare, diagnoza, monitorizare, evaluare, prognoza, planificare), implementare (interventie si/sau asistare) si de adaptare a demersurilor pe baza rezultatelor de monitorizare. Pentru eficientizarea desfasurarii activitatilor specifice se utilizeaza proceduri si instrumente standardizate. Datele obtinute se utilizeaza la intocmirea de modele vizuale si conceptuale a sistemelor, structurilor si proceselor sociale evaluate si/sau asupra carora se intervine sau sunt asistate – genograma, ecograma, harta disputei.

Cea mai simpla metoda de realizare a hartii disputei are la baza raspunsuri date la o serie de intrebari de determinare si evaluare a situatiei si a partilor implicate / interesate in disputa).

CE s-a intimplat, care sunt cauzele care au determinat crearea situatiei conflictuale, care este starea actuala a conflictului, care este istoricul acestuia? CINE este implicat, afectat, interesat - care sunt partile implicate si interesate in disputa, caracteristicile si rolul fiecareia? Cine poate determina solutionarea disputei sau agravarea sa? UNDE a avut loc disputa, care sunt caracteristicile amplasamentului sau?

28

DE CE a aparut disputa, care sunt interesele partilor, gradul de implicare si interes pe care il au in disputa CE este de facut pentru solutionarea disputei, care sunt strategiile, metodele, activitatile, instrumentele eficiente in solutionare, care sunt posibilitatile de solutionare si care sunt avantajele si dezavantajele lor?CARE sunt obiectivele, pozitiile, interesele, nevoile partilor? CUM trebuie actionat pentru solutionarea conflictului? C. SOLUTIONAREA DISPUTELOR -pentru intelegerea disputei este necesara o abordare interdisciplinara, integrata, wholistica, sistemica, in care intregul si partile constitutive nu se gasesc intr-o relatie strict liniara ci fac parte dintr-un context si sunt influentate si influenteaza la rindul lor; -disputa este un proces complex datorita faptului ca este conditionata de influentele reciproce, permanente, in continua transformare a elementelor ce definesc disputa (parti, context, forte, procese, etc.); -in vederea controlului disputei si rezultatelor sale, se pot realiza demersuri de tip: -preventie - monitorizarea, evaluarea si interpretarea unor parametri (ex. EWI -Early warning indicators); -realizarea de actiuni/activitati in vederea controlului/indepartarii factorilor care pot genera declansarea de dispute (triggers);

-interventie – activitati efectuate dupa declansarea disputei, care au ca obiectiv controlul si solutionarea conflictului; in general interventia se face fara participarea/implicarea/cointeresarea partilor implicate in disputa –rolul preponderent eeste sumat de entitatea care intervine in disputa;

-asistare - activitati efectuate dupa declansarea disputei, care au ca obiectiv controlul si solutionarea conflictului; in general interventia se face cu participarea/implicarea/cointeresarea partilor implicate in disputa- rolul partii care intervine este de a oferi sprijin partilor implicate si afectate de disputa, prin oferirea de suport, ajutor si crearea de context si oportunitati favorabile controlului si solutionarii disputei (ex. ridicare a nivelului de competente a partilor, modificarea factorilor care au contribuit la declansarea disputei, etc.);

29

A TREIA PARTE IN DISPUTA -intervine in masura in care Partile implicate in conflict nu il mai pot gestiona sau cind efectele acestuia sunt de natura a afecta comunitatea sau ordinea de drept. ROLUL CELEI DE A TREIA PARTI IN DISPUTA - de cercetare, instrumentare, anchetare, judecare, solutionare si impunerea punerii in practica a unei solutii, fara a tine seama de asteptarile, vointa, posibilitatile partilor implicate in conflict; atributiile sunt exercitate de forte de interventie de prim nivel (armata, jandarmerie, forte speciale, politie), parchet, instante de judecata, instante de arbitraj; - de sprijin, asistare, consiliere, indrumare a partilor in construirea solutiilor si cailor de urmat pentru aplanarea, solutionarea conflictului si inlaturarea consecintelor asupra relatiilor dintre parti; atributiile sunt exercitate de facilitatori, conciliatori, negociatori, mediatori. MANAGEMENTUL DISPUTEI

Procesul de solutionare a disputelor are ca prioritate obtinerea de solutii aplicabile, sustenabile pe termen lung; dificultatea de a atinge acest obiectiv precum si costurile sporite de resurse sunt justificate prin efectele benefice pe termen lung. In cazul disputelor care au forme agravate (iminenta aparitiei sau prezenta efectelor grave si/sau a violentei –inclusiv conflictele armate), se impune realizarea de interventii de dez-escalare a conflictului, menite a stopa agravarea disputei si aparitia de noi pierderi la nivel relational si material. TIPURI DE INTERVENTIE In aceasta situatie obiectivele interventiei sunt de: -impunere a pacii, stoparea violentelor (enforcing) – “cea de a treia parte” (constituita din persoane interesate sau forte special pregatite si/sau abilitate) intervine prin metode bazate pe putere, obiectivele principale fiind de a desparti entitatile beligerante si a asigura incetarea violentelor prin mijloacele necesare (interventie de prim nivel); -(re)construire a pacii, echilibrului relational (building) – partile sau/si “cea de a treia parte” fac eforturi de a solutiona problemele majore care au generat violentele si constituirea cadrului favorizant pentru reconstructia relationala si a pierderilor generate de conflict (interventie secundara);

30

-mentinere a pacii, preintimpinarea reizbucnirii violentelor (keeping) – partile sau/si “cea de a treia parte” asigura cadrul, metodele, mijloacele si resursele necesare monitorizarii, evaluarii si mentinerii starii de non-beligeranta OBIECTIVE ALE PROCESULUI -restaurare/reabilitare/reconstructie –nivel -relational (personal, familie restrinsa, largita, grup, comunitate, societate); -psihologic -internalizare (asumare fapta si efecte); -responsabilizare; -echilibrare si recuperare traume; -material – restaurare pierderi suferite; -de statut (juridic/legal, social, economic, cultural -restructurare – nivel de relatii (inter)nationale, administrativ-institutionale, economice, sociale, interpersonale, etc. -reconciliere – bazata pe -de-culpabilizare – institutionala, societala si personala; -coresponsabilizare si indicarea culpabiliatatilor (fapte si persoane); -intelegere / iertare; -colaborare in -solutionarea conflictelor si preintimpinarea aparitiei altora; -implementarea solutiilor convenite; -reconstructie – relatii, valori, bunuri materiale; -restaurare a daunelor materiale si emotionale produse; -schimbare paradigma – schimbarea modului de abordare comprehensiva a fenomenului, care fundamenteaza teoretic si propune instrumente de intelegere si lucru (inglobeaza legi, teorii, aplicatii, instrumente, etc.); schimbarea poate avea loc la nivel personal, familial, de grup, comunitate, social; -reculturalizare – trecerea de la o cultura a violentei la o cultura a coexistentei, respectului reciproc, tolerantei, intelegerii, colaborarii, dezvoltarea de competente orientate spre conservarea echilibrului relational; POZITII, INTERESE, NEVOI -una dintre abordarile in studiul disputelor are la baza analiza evenimentelor si originilor fenomenului din perspectiva pozitiilor, intereselor si nevoilor partilor angajate, afectate si interesate; -abordarea are in vedere diferentele dintre: -pozitie – ansamblu de cereri ale fiecarei parti (ce doresc sau/si mod in care doresc sa solutioneze disputa); -interes – obiective pe care fiecare parte doreste sa le realizeze;

31

-nevoi – aspiratie naturala (constienta sau inconstienta), necesitate in realizarea unor obiective de importanta majora sau absoluta pentru individ sau grup (motivul pentru care doresc un anumit lucru); -exista teorii conform carora nevoile de baza se afla la baza nevoilor generale, intereselor si pozitiilor, fiind elemente de a caror satisfacere depinde insasi existenta si calitatea existentei individului;

- nevoile de baza sunt de tip: -fiziologic vitale - hrana, apa, apost, odihna, securitate; -siguranta si protectie – impotriva oricarir pericole;

-social – acceptare, respect de sine, includere; -recunoastere – respect, apreciere, importanta sociala;

-autorealizare personala -valorificare a propriului potential; -stimulare senzoriala –varietate, non- monotonie;

-cunoastere: nevoia de a sti, de a întelege, de a explora; -estetic-frumos, de simetrie, ordine; -afirmare sociala: ambitia, dorinta de a depasi pe altii, de a-i conduce; -complianta fata de regulile sociale: ascultarea fata de regulile culturale, pastrarea

convieneţelor; -dependenţa - de dragoste, afectiune, atasament social, nevoia de experiente senzoriale si

estetice; ETAPE CADRU IN PROCESUL DE SOLUTIONARE A DISPUTELOR -pregatirea procesului -obtinerea informatiilor necesare si pregatirea instrumentelor necesare (date referitoare la disputa, parti, conjunctura, resurse implicate si necesare; strategii, planuri, instrumente, etc.)- etapa de cercetare; -pregatirea partilor pentru participarea la proces – recunoasterea existentei disputei si acordul de angajare in procesul de solutionare,

dezvoltare competente, realizarea cadrului si atmosferei necesare (securitate, colaborare, suport material si emotional, etc.), punerea in legatura a partilor;

-realizarea procesului -obtinerea acordului partilor pentru participarea la procesul de solutionare;

32

-realizarea cadrului de interes, securitate, incredere si respect reciproc, colaborare necesare procesului; -realizarea cadrului tehnic in care urmeaza sa se desfasoare procesul (logistica, norme, principii, proceduri, aplicabile, instrumente, termene, resurse, responsabilitati, limite, etc.)- este necesara participarea si acordul partilor;

-identificarea problemelor si acordul partilor asupra problemelor de solutionat; -definirea obiectivelor de realizat in cadrul procesului;

-crearea, evaluarea si prioretizarea optiunilor de solutionare a problemelor identificate (se au in vedere seturi de criterii obiective –aplicabilitate, eficienta, grad acoperire a nevoilor comune, avantaj reciproc,etc);

-construirea variantei optime de solutionare a disputei; -planificarea implementarii solutiei convenite; -monitorizare, evaluare a procesului si rezultatelor acestuia; interpretarea datelor si efectuarea modificarilor necesare;

33

CAI / METODE DE SOLUTIONARE A DISPUTELOR a. STANDARD / CLASICE - comunicare eficienta; - controlul direct al disputei, realizat de Partile implicate; - sprijin neprofesional din partea familiei, comunitatii; - interventia organelor, instantelor, forurilor abilitate prin lege in rezolvarea disputelor (politie, parchet, instante de judecata, etc.); - interventia instantelor de arbitraj; b. ALTERNATIVE Metodele Alternative de Solutionare a disputelor cuprind o categorie de mijloace si proceduri de interventie pentru prevenirea si rezolvarea disputelor /conflictelor in afara instantelor de judecata, aceste metode incluzind: facilitarea, negocierea, medierea, concilierea. Elementele comune acestor metode sunt: rapiditatea, relativa lipsa de formalism, costurile scazute (emotionale, financiare, timp, etc.) si atentia fata de calitatea relatiei dintre partile implicate in conflict.

NEGOCIERE DIRECTA

NEGOCIERE ASISTATA

MEDIERE

CONCILIERE

ARBITRAJ

INSTANTA DE JUDECATA

IMPUNEREA SI PASTRAREA ORDINII

VIOLENTA

GRADUL DE PUTERE AL CELEI DE A TREIA PARTI

MAXI

0

0

MAXI

FACILITARE

GRADUL DE PUTERE AL PARTILOR IMPLICATE IN CONFLICT

34

D. FACILITARE Metoda alternativa de solutionarea conflictelor prin care o a treia parte special pregatita, neutra, impartiala, obiectiva fata de membrii grupului si probleme, asista un grup in realizarea obiectivelor pe care si le-a propus, tinind seama de punctele de vedere ale participantilor. Facilitatorii sunt profesionisti care au cunostinte si deprinderi aprofundate privind dinamica si procesele specifice grupurilor precum (cunostinte si abilitati de proces) si cunostinte si deprinderi in domeniul specific de interes in care grupul asistat isi desfasoara activitatea (cunostinte si abilitati de continut). Metoda de asistare poate fi directiva sau deschisa, in functie de criterii obiective impuse de interese, constringeri specifice tipului de proces sistat, precum si de stilul facilitatorilor. Facilitatorul: - organizeaza sesiunile de lucru;

- construieste si coordoneaza relatiile dintre membrii grupului si manageriaza dinamica acestuia; - ii asista pe membrii grupului in pregatirea si parcurgerea etapelor necesare atingerii scopurilor propuse;

- manageriaza timpul si resursele alocate procesului; - stimuleaza si coordoneaza participarea si creativitatea membrilor grupului, ajutindu-i sa construiasca solutiile necesare atingerii obiectivelor propuse ; - conduce procesul de atingere a obiectivelor propuse si nu impune solutii proprii: detine controlul asupra procesului, nu asupra rezultatului sau; - mentine in cadrul grupului relatii de colaborare eficienta, obiectivitate, respect reciproc, integritate; - consemneaza, sumarizeaza, elaboreaza si editeaza documentatiile de lucru - de etapa si finale.

35

E. NEGOCIERE -metoda Alternativa de Solutionare a Conflictelor, prin care Partile angajate in conflict incearca sa ajunga la un acord de rezolvare a neintelegerilor, utilizind tehnici de comunicare, aplicate intr-un dialog direct. DOMENII DE APLICARE Negocierea se foloseste in orice domeniu al activitatii umane care cuprinde forme de comunicare. TIPURI DE NEGOCIERE

- curenta / informala / nestructurata / aplicata mai mult sau mai putin constient; - cu scop pre-determinat / formala / structurata / profesionista;

- directa – Partile sunt in comunicare directa, fata-in-fata; - intermediata – Partile comunica prin utilizarea de mijloace de comunicare (fax, email, web, scrisori, etc.); - asistata - Partile sunt reprezentate sau asistate de persoane cu / fara pregatire speciala care le asista in

demersul lor de atingere a obiectivelor propuse;

- clasica - pozitionala / competitionala - bazata pe interese si principii / cooperare (vezi anexa 1 cuprinzind principiile ce stau la baza negocierii bazate pe principii

si Anexa 2 cuprinzind un model de negociere bazata pe interese).

36

F. MEDIEREA DISPUTELOR -este un proces de solutionare a disputelor prin metode alternative, relativ informal si structurat, in care unul sau mai multi profesionisti special pregatiti, asista Partile in solutionarea conflictului, avind in vedere nevoile si interesele acestora. Mediatorii nu impun solutii iar participarea la proces este – de obicei – voluntara. OBIECTIVELE PROCESULUI DE MEDIERE -solutionare a conflictului in conditiile ameliorarii / conservarii calitatii relatiei dintre partile implicate; -echilibrarea situatiei partilor si relatiei dintre acestea; - intreruperea amiabila a relatiei dintre Parti, in conditiile in care acestea nu reusesc sa ajunga la o intelegere; CARACTERISTICI ALE PROCESULUI

- mediatorii sunt neutri si echidistanti fata de parti si de interesele lor; - mediatorii nu au interes in cauza sau in rezultatele sale; - colaborarea permanenta intre Partile aflate in conflict si echipa de mediere, de-a lungul intregului proces; - asigurarea confidentialitatii intregului proces; - mediatorii nu ofera solutii; - partile exercita deplin control asupra finalitatii procesului de mediere, in care mediatorii controleaza doar procedurile;

Medierea – proces relativ informal, privat, confidential, care ofera Partilor aflate in conflict posibilitatea de a decide, construi solutii mutual acceptabile, sub indrumarea directa a specialistilor. MODUL DE FUNCTIONARE - realizarea de intaniri comune/separate de evaluare a situatiei si lucru pe caz; - schimburi permanente de informatii relevante;

37

- transmitere de informatii, cunostinte si formare de abilitati (rol educativ); - formulare, redactare acord final; - monitorizare rezultate si conditii de aplicare a acordului final. ETAPELE MEDIERII 1. Contact initial cu partile; 2. Elaborarea srtategiei de interventie; 3. Obtinerea si analiza datelor necesare; 4. Elaborarea planului de interventie; 5. Construirea cadrului de incredere, siguranta si cooperare; 6. Realizarea procedurilor specifice: - definirea problemelor si organizarea programului; - descoperirea intereselor si nevoilor partilor; - generarea de optiuni de solutionare a conflictului; - evaluarea optiunilor de solutionare; - negocierea finala; - realizarea acordului final (formal/informal); 7. Monitorizarea aplicarii acordului final. ROLUL MEDIATORULUI - asigura asistenta permanenta in beneficiul Partilor; - indruma activ Partile in vederea solutionarii conflictului, intr-o forma mutual acceptata; - sprijina Partile in crearea unui pachet de posibile solutii, care stau la baza construirii solutiei finale; - coordoneaza procesul de solutionare a conflictului, ofera asistenta in alegerea solutiei, cailor de urmat si redactarea Acordului final; MEDIATORII trebuie sa fie: - impartiali; - liberi de orice interes personal;

38

- echidistanti; - profesionisti, avand cunostinte si abilitati specifice. DURATA PROCEDURILOR DE MEDIERE - in functie de coomplexitatea cazului; - incomparabil mai mica fata de procedurile clasice. AVANTAJELE MEDIERII - costuri (timp, financiare, emotionale) mult mai mici decat in procedurile clasice); - inlatura posibilitatea de deteriorare a relatiilor dintre parti; - ofera flexibilitate maxima procesului si solutiilor de rezolvare a conflictului; - satisfactia tuturor partilor implicate; - asigura confidentialitatea asupra procedurilor, informatiilor si rezultatului procesului; - acorda Partilor putere in cadrul Procesului; - sistem de maxima creativitate in solutionarea problemelor; - grad ridicat de predictibilitate a solutiilor si rezultatelor in timp; - deciziile luate de parti (si consemnate in Acordul final) au mare stabilitate in timp;

39

SISTEM

P1

P2

Pn

SE

SIZ

AR

E D

IN

OF

ICIU

P

LIN

GE

RE

PR

OB

AT

IUN

E

INST

AN

TA

POLITIE

POLITIE

POLITIE

PARCHET

PARCHET

PARCHET

PARCHET PARCHET

INSTANTE

DE

JUDECATA

POLITIE PARCHET

AU

TO

-R

EF

ER

IRE

SE

SISA

RE

D

IN O

FIC

IU

INSTITUTII SPECIALIZATE

ONG/ONP SPECIALIZATE

FURNIZORI ASISTENTA SOLUTIONARE DISPUTE

RE

FE

RIR

E

RECOMANDARE

DISPUTA

PA

RT

ILE

NU

SU

NT

S

AT

ISF

AC

UT

E D

E

DE

FIN

AL

IZA

RE

IN

CH

IDE

RE

DIS

PU

TA

SISTEM JUDICIAR

40

PROCEDURA DE MEDIERE

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA “N”

MEDIATORI / SECRETARIAT

CERERE ASISTARE

CONTACTARE CELELALTE PARTI

termen 15 zile

CONTRACT DE MEDIERE

MEDIEREA

- informare parti

ENTITATE DE REFERIRE

DOCUMENT DE REFERIRE

Continut:

-identitate parti; -obiectul conflictului; -obligatiile mediatori de informare; -declaratia partilor de angajare si cooperare in proces; -angajamentul de respectare a conditiilor de process; -onorariul negociat, cheltuieli acceptate si angajamentul si forma de participare a partilor la cheltuieli; -intelegerea partilor cu privire la clauze de desfasurare a medierii; -nu cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice; -daca apar modificari de costuri, conditii se incheie annex la contract; -constituie titlu executoriu cu privire la obligatia partilor de a achita onorariu si cheltuieli;

PROCES DE MEDIERE

Caracteristici: -cooperarea partilor; -demersul de asistare serveste exclusiv intereselor partilor; -mediatorii nu impun solutii; -partile hotarasc asupra finalitatii procesului; -partile pot fi asistate de avocat, experti; -partile pot fi reprezentate care pot face acte de dispozitie; -sustinerile facute de parti in timpul procesului au caracter confidential si nu pot fi folosite ca probe in cadrul procedurilor judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului in care partile convin altfel; -mediatorul poate silicita consultanta din partea expertilor

INCHIDERE PROCES

INCHEIERE INTELEGERE (INTEGRALA / PARTIALA)

MEDIATORUL CONSTATA ESUAREA PROCESULUI

PARTILE DENUNTA CONTRACTUL DE MEDIERE

PROCES VERBAL DE INCHIDERE A PROCEDURII

ACORD DE MEDIERE

SOC. CIVILA PROFESIONALA / BIROU / FORMA DE EXERCITARE PROFESIE

2. SISTEM SOLUTIONARE DISPUTE

41

G. CONCILIEREA Concilierea este o metoda alternativa de solutionare a disputelor prin care partile aflate intr-o disputa (iminenta sau in derulare) sunt de acord sa utilizeze serviciile unui conciliator profesionist, care urmeaza sa se intilneasca separat cu Partile in incercarea de a solutiona disputa. Concilierea nu implica demersuri de natura legala, iar conciliatorul (de cele mai multe ori) nu este investit cu autoritatea de a face cercetari, de a instrumenta cazul, de a convoca si audia martori, nu redacteaza decizii si nu emite hotariri. Concilierea aplica – in principal – strategia de solutionare a conflictului prin compromis (spre deosebire de Mediere, in care mediatorul vizeaza construirea prin colaborare a unei solutii optime, care sa raspunda nevoilor intereselor tuturor partilor implicate in disputa). In conciliere partile se gasesc fata-in-fata foarte rar, si atunci sunt descurajate discutiile directe, procedurile fiind indeplinite prin intermediul conciliatorului. In conditiile in care procesul de conciliere este finalizat cu succes, se elaboreaza un document care cuprinde acordul Partilor, purtind semnaturile acestora. Prin semnarea acordului de conciliere de catre parti, acestui document i se confera statutul de contract, din care decurg obligatii pentru Partile semnatare si care cade sub incidenta legilor care reglementeaza contractele. In timpul procesului de conciliere Partile sunt incurajate sa fie asistate de specialisti in domenii relevante pentru cauza aflata in conciliere. Conciliatorul:

- asista Partile separat, pentru a dezvolta si prioretiza independent o lista de obiective / rezultate de obtinut; - are discutii separate, consecutive cu fiecare dintre Parti pina la realizarea unui acord final; - redacteaza documentatia de conciliere (procese verbale de intilnire, propuneri, procese verbale de conciliere, etc.).

In acceptiunea unor practicieni concilierea este activitatea de mediere in care: - partile nu se gasesc niciodata in contact, procesul desfasurindu-se numai prin intermediul mediatorului; - etapa a procesului de mediere in care partile sunt evaluate si pregatite pentru participarea la etapa de mediere propriu-zisa-in

cazurile de dezechilibre puternice de putere care presupun riscuri, in etapa de pregatire a procesului de mediere;

42

H. ARBITRAJUL Arbitrajul este o procedura de solutionare a disputelor prin metode alternative, privata, care implica participarea unei “a 3-a Parti” – profesionist independent si neutru – care conduce procesul, audiaza partile, administreaza probele/dovezile in cauza si evalueaza faptele si datele problemei aflate in disputa, in finalul procesului emitind o hotarire finala si – de obicei - obligatorie pentru Parti. Spre deosebire de procesul de mediere, arbitrajul este un proces adversarial, bazat norme predefinite, pe administarea de probe si judecarea cauzei de o persoana avind putere de decizie asupra finalitatii procesului si disputei. In cadrul procesului de arbitraj, Partile isi aleg de comun acord arbitrul si maniera in care urmeaza sa se desfasoare procesul, precum si modul in care urmeaza sa fie implementata decizia arbitrului. In general procesul de arbitraj cuprinde:

- alegerea arbitrului/echipei de arbitraj, stabilirea procedurii de urmat, stabilirea cadrului si datelor; - audieri ale Partilor; - prezentare si evaluare de probe si martori; - emiterea hotaririi finale; - Punerea in practica a hotaririi arbitrului.echipei de arbitraj.

Avantajele procesului de arbitraj constau in:

- rapiditatea cu care se ajunge la hotarirea de solutionare a conflictului; - costurile reduse de resurse (timp, bani, etc.) atit timp cit Partile convin asupra unei proceduri simplificate;

-nivelul de expertiza / specializare al arbitrului – Partile au posibilitatea de a alege unul sau mai multi arbitri care sa aiba nivelul dorit de specializare in problema supusa solutionarii.

43

I. NORME SI PREVEDERI LEGALE IN DOMENIUL MEDIERII DISPUTELOR

A. REZOLUTII CE

1.Rezoluţia 5 din 1976 privind asistenţa judiciară în materie civilă, comercială şi administrativă 2.Rezoluţia 8 din 1978 privind asistenţa judiciară şi consultanţa juridică

B. RECOMANDARI

3.Recomandarea nr. 7 din 1981 privind mijloacele de facilitare a accesului la justiţie 4.Recomandarea nr. 5 din 1984 privind principiile de procedură civilă menite să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei 5.Recomandarea nr. 12 din 1986 privind măsurile de prevenire şi reducere a încărcăturii instanţelor 6.Recomandarea nr. 18 din 1987 privind simplificarea justiţiei penale 7.Recomandarea nr. 1 din 1993 privind accesul efectiv la justiţie al persoanelor aflate în situaţie de mare dificultate materială 8.Recomandarea nr. 12 din 1994 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor 9.Recomandarea nr. 5 din 1995 privind introducerea şi îmbunătăţirea funcţionării sistemelor şi procedurilor de apel în materie civilă şi comercială 10.Recomandarea nr. 12 din 1995 privind administrarea justiţiei penale 11.Recomandarea nr. 1 din 1998 privind medierea familială 12.Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea în materie penală 13.Recomandarea nr. 19 din 2000 privind rolul ministerului public în sistemul judiciar penal 14.Recomandarea nr. 21 din 2000 privind libertatea de a exercita profesia de avocat 15.Recomandarea nr. 2 din 2001 privind structurarea şi restructurarea rentabilă a sistemelor judiciare şi a sistemelor de informare juridică 16.Recomandarea nr. 3 din 2001 privind serviciile acordate cetăţenilor de către instanţe şi la alte instituţii juridice prin utilizarea noilor tehnologii

44

17.Recomandarea nr. 9 din 2001 privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private 18.Recomandarea nr. 10 din 2002 privind medierea în materie civilă 19.Recomandarea nr.14 din 2003 privind interoperabilitatea sistemelor de informare în sectorul de justiţie 20.Recomandarea nr. 15 din 2003 privind arhivarea datelor electronice în sectorul juridic 21.Recomandarea nr. 16 din 2003 privind executarea deciziilor administrative şi a celor judiciare în materia dreptului administrativ 22.Recomandarea nr. 17 din 2003 privind executarea hotărârilor judecătoreşti 23. Recomandara nr. 12 din 2005 privind formularul pentru solicitarea asistentei judiciare in strainatate avand la baza acordul european de transmitere a cererilor de asistenta juridica (CETS nr. 092) si a protocolului sau aditional (CETS NR. 179).

45

C. LEGISLATIE IN ROMANIA

LEGE Nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 441 din 22 mai 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 (1) Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate. (2) Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. ART. 2 (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor. (3) Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege. (4) Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege. (5) În orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte.

46

ART. 3 Activitatea de mediere se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială. ART. 4 (1) Medierea reprezintă o activitate de interes public. (2) În exercitarea atribuţiilor sale, mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii la care vor ajunge părţile, dar le poate îndruma să verifice legalitatea acesteia, potrivit art. 59. ART. 5 (1) Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi. (2) Părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul. (3) Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulţi mediatori. ART. 6 Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale vor informa părţile asupra posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii medierii şi le pot îndruma să recurgă la aceasta pentru soluţionarea conflictelor dintre ele. CAP. 2 Profesia de mediator SECŢIUNEA 1 Dobândirea, suspendarea şi încetarea calităţii de mediator ART. 7 Poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are capacitate deplină de exerciţiu; b) are studii superioare; c) are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii şi avizat de Consiliul de mediere; d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi; e) se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, cu excepţia absolvenţilor de programe postuniversitare de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere; g) a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi.

47

ART. 8 (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 vor fi autorizate ca mediatori de către Consiliul de mediere, după achitarea taxei de autorizare, al cărei cuantum va fi stabilit prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). (2) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, posesori ai unui document de calificare în profesia de mediator, obţinut în unul dintre aceste state, dobândesc, în contextul dreptului de stabilire, accesul la profesie în România, după recunoaşterea acestor documente de către Consiliul de mediere, conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările ulterioare. (3) Documentele de calificare obţinute în profesia de mediator, în alt stat decât România ori într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, de către persoanele prevăzute la alin. (2), se recunosc în condiţiile prevăzute la alin. (5), care se aplică în mod corespunzător. Dacă abilităţile şi cunoştinţele nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea română, Consiliul de mediere ia în considerare şi experienţa profesională dobândită de solicitant şi îi poate cere să dovedească faptul că îndeplineşte toate aceste cerinţe. (4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică şi cetăţenilor români, posesori ai documentelor de calificare în profesia de mediator, obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori, după caz, într-un stat terţ. (5) Cetăţeanul unui stat terţ, care a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor în străinătate sau care a dobândit calitatea de mediator în străinătate şi doreşte să desfăşoare activitate de mediere cu caracter permanent în România, dobândeşte acces la profesie în următoarele condiţii: a) prezintă titlul de studii, însoţit de atestatul de echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; b) prezintă conţinutul programei de formare parcurse, inclusiv durata pregătirii şi, după caz, documentele care atestă dobândirea calităţii de mediator. Consiliul de mediere evaluează conţinutul programei de formare prezentate, inclusiv durata pregătirii, comparând cunoştinţele şi abilităţile atestate de aceste documente cu cerinţele stabilite conform legii române, şi hotărăşte, dacă este cazul, accesul în profesie. Condiţiile de echivalare ori compensare a calificării, în situaţia în care cunoştinţele şi abilităţile atestate nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea română, vor fi stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). (6) Mediatorul străin poate desfăşura în România activitatea de mediere cu caracter ocazional, sub forma prestării de servicii, în baza documentului care atestă că exercită legal această profesie în statul de origine sau de provenienţă, fiind exceptat de la cerinţele de autorizare şi de înscriere prevăzute în lege, având însă obligaţia înştiinţării, în scris, a Consiliului de mediere cu privire la desfăşurarea acestei activităţi. ART. 9 (1) Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin organizarea cursurilor de specialitate de către furnizorii de formare care au fost autorizaţi conform legislaţiei în materia formării profesionale a adulţilor şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate. (2) Programele de formare în domeniul medierii vor fi întocmite pe baza criteriilor cuprinse în standardele de formare în domeniu, elaborate de Consiliul de mediere, şi vor fi avizate în prealabil de către acesta.

48

ART. 10 Instituţiile şi celelalte persoane juridice care desfăşoară, conform art. 9, programe de formare a mediatorilor se înscriu de către Consiliul de mediere pe o listă, care va fi pusă la dispoziţie celor interesaţi la sediul său, al instanţelor judecătoreşti şi al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia. ART. 11 (1) Consiliul de mediere are dreptul să verifice modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor şi de aplicare a standardelor de formare iniţială şi continuă şi poate solicita, dacă este cazul, retragerea autorizaţiei, potrivit legislaţiei în materia formării profesionale a adulţilor. (2) Retragerea autorizaţiei ori expirarea perioadei pentru care a fost acordată atrage radierea de pe lista prevăzută la art. 10. ART. 12 (1) Mediatorii autorizaţi sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de mediere şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În tabloul prevăzut la alin. (1) se menţionează următoarele date: a) numele şi prenumele mediatorului; b) sediul profesional; c) pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit; d) domeniul medierii în care acesta este specializat; e) durata experienţei practice în activitatea de mediere; f) limba străină în care este capabil să desfăşoare medierea; g) calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii; h) existenţa unei cauze de suspendare. (3) Consiliul de mediere are obligaţia să actualizeze periodic şi cel puţin o dată pe an Tabloul mediatorilor şi să îl pună la dispoziţie celor interesaţi la sediul său, al instanţelor judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia. ART. 13 Exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă activitate sau profesie, cu excepţia incompatibilităţilor prevăzute prin legi speciale. ART. 14 (1) Exercitarea calităţii de mediator se suspendă: a) în cazul unei incompatibilităţi prevăzute de lege; în acest caz, mediatorul este obligat să încunoştinţeze, în termen de 3 zile, Consiliul de mediere, în legătură cu această incompatibilitate; b) la cerere, făcută în scris de către mediator; c) ca sancţiune disciplinară, în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. c).

49

(2) Exercitarea calităţii de mediator se suspendă de drept, în cazul în care împotriva mediatorului s-a luat măsura arestării preventive, până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii. ART. 15 Calitatea de mediator încetează: a) la cerere, prin renunţare făcută în scris de către mediator; b) prin deces; c) în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a) şi d); d) ca sancţiune disciplinară, în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. d); e) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, care îl face nedemn de a mai exercita această profesie. ART. 16 (1) Suspendarea, precum şi încetarea calităţii de mediator se dispun sau, după caz, se constată de către Consiliul de mediere. (2) În caz de încetare a calităţii de mediator, numele acestuia se radiază din tabloul mediatorilor. SECŢIUNEA a 2-a Consiliul de mediere ART. 17 (1) În vederea organizării activităţii de mediere se înfiinţează Consiliul de mediere, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti. (2) Consiliul de mediere se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi ale regulamentului său de organizare şi funcţionare. (3) Consiliul de mediere este format din 9 membri, aleşi prin vot direct sau prin reprezentare de către mediatorii autorizaţi, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere. (4) Membrii Consiliului de mediere sunt validaţi de ministrul justiţiei, pe o durată de 2 ani. Mandatul oricăruia dintre membrii Consiliului de mediere poate fi prelungit pentru aceeaşi durată o singură dată. (5) Situaţiile în care calitatea de membru al Consiliului de mediere încetează în timpul exercitării mandatului, precum şi procedura revocării sunt stabilite prin regulamentul prevăzut la alin. (2). (6) Pot face parte din Consiliul de mediere numai persoanele care dispun de cunoştinţe teoretice şi de experienţă practică în domeniul medierii. Dispoziţiile art. 7 se aplică în mod corespunzător. (7) Consiliul de mediere îşi exercită mandatul până la data validării membrilor unui nou Consiliu de mediere.

50

ART. 18 (1) Consiliul de mediere va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte şi va desemna dintre membrii săi o comisie cu activitate permanentă, care pregăteşte lucrările Consiliului de mediere. Durata mandatului membrilor comisiei este de un an. (2) În structura Consiliului de mediere funcţionează un secretariat tehnic, alcătuit din cel mult 3 persoane încadrate şi salarizate ca personal contractual, potrivit nr. crt. 18 al lit. B din cap. I al anexei nr. I la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Structura şi atribuţiile comisiei prevăzute la alin. (1) şi ale secretariatului tehnic prevăzut la alin. (2) se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). (4) Pentru activitatea depusă, membrii Consiliului de mediere au dreptul la o indemnizaţie lunară, în condiţiile stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2). ART. 19 (1) Consiliul de mediere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui. (2) Şedinţele Consiliului de mediere sunt publice, cu excepţia cazului în care membrii săi hotărăsc altfel. (3) Lucrările Consiliului de mediere se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 7 membri. (4) În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul de mediere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun. Opiniile diferite se motivează şi se consemnează separat în cuprinsul hotărârii. (5) La lucrările Consiliului de mediere pot fi invitate să participe persoane din orice alte instituţii sau organisme profesionale, a căror consultare este necesară pentru luarea măsurilor sau pentru adoptarea hotărârilor Consiliului de mediere. ART. 20 Consiliul de mediere are următoarele atribuţii principale: a) promovează activitatea de mediere şi reprezintă interesele mediatorilor autorizaţi; b) elaborează standardele de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaţionale în materie; c) avizează programele de formare profesională a mediatorilor, conform art. 9 alin. (2); d) întocmeşte şi actualizează lista furnizorilor de formare a mediatorilor care au obţinut autorizarea în conformitate cu cadrul legal existent în domeniul formării profesionale a adulţilor; e) autorizează mediatorii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege; f) întocmeşte şi actualizează tabloul mediatorilor autorizaţi; g) ţine evidenţa birourilor mediatorilor autorizaţi; h) supraveghează respectarea standardelor de formare în domeniul medierii; i) ia măsuri pentru aplicarea în practică a dispoziţiilor art. 26 alin. (2); j) adoptă Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi, precum şi normele de răspundere disciplinară a acestora;

51

k) ia măsuri pentru respectarea prevederilor conţinute de Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi aplică normele privind răspunderea disciplinară a acestora; l) face propuneri pentru completarea sau, după caz, corelarea legislaţiei privind medierea; m) adoptă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa; n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulament. ART. 21 Consiliul de mediere îşi acoperă cheltuielile de organizare şi funcţionare din venituri proprii, după cum urmează: a) taxele provenind din autorizarea mediatorilor; b) donaţii, sponsorizări, finanţări şi alte surse de venit, dobândite în condiţiile legii; c) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; d) sumele provenind din amenzile aplicate ca sancţiuni disciplinare; e) alte sume rezultate din activitatea Consiliului de mediere, stabilite prin regulament. CAP. 3 Organizarea şi exercitarea activităţii mediatorilor ART. 22 (1) Mediatorii îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. (2) Mediatorul sau mediatorii asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja traducători, jurişti, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii de mediere. (3) Mediatorii autorizaţi pot fi angajaţi cu contract individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. ART. 23 În desfăşurarea activităţii sale, mediatorul autorizat este obligat să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiar-contabilă. ART. 24 Mediatorii pot constitui asociaţii profesionale locale şi naţionale, având drept scop promovarea intereselor profesionale şi protejarea statutului lor şi pot adera la asociaţii profesionale internaţionale în condiţiile legii.

52

CAP. 4 Drepturile şi obligaţiile mediatorului SECŢIUNEA 1 Drepturile mediatorului ART. 25 Mediatorul are dreptul de a informa publicul cu privire la exercitarea activităţii sale, cu respectarea principiului confidenţialităţii. Condiţiile în care se poate face publicitate profesiei de mediator sunt stabilite de regulament. ART. 26 (1) Mediatorul are dreptul la plata unui onorariu stabilit prin negociere cu părţile, precum şi la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere. (2) Onorariul trebuie să fie rezonabil şi să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului. ART. 27 Fiecare mediator are dreptul să aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere, cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor statuate în prezenta lege. ART. 28 (1) Sediul profesional al mediatorului este inviolabil. (2) Percheziţia sediului profesional al mediatorului poate fi dispusă numai de judecător şi se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile mediatorului ART. 29 (1) Mediatorul are obligaţia să dea orice explicaţii părţilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii, în special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului. (2) Mediatorul trebuie să asigure ca medierea să se realizeze cu respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor. ART. 30 (1) Mediatorul are îndatorirea să depună toate diligenţele pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen rezonabil. (2) Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi.

53

ART. 31 Mediatorul are obligaţia să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial, precum şi în cazul în care constată că drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii, potrivit art. 2. ART. 32 Mediatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale. ART. 33 (1) Mediatorul este obligat să respecte normele de deontologie şi să răspundă, cu respectarea dispoziţiilor art. 32, cererilor formulate de autorităţile judiciare. (2) Mediatorul este obligat să comunice Consiliului de mediere orice modificare a condiţiilor, care face necesară actualizarea menţiunilor prevăzute la art. 12 alin. (2). ART. 34 Mediatorul are obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent cunoştinţele teoretice şi tehnicile de mediere, urmând în acest scop cursuri de formare continuă, în condiţiile stabilite de Consiliul de mediere. ART. 35 Mediatorul este obligat să restituie înscrisurile ce i-au fost încredinţate de părţi pe parcursul procedurii de mediere. ART. 36 Mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii. ART. 37 (1) Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau cu actele de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere. În cauzele penale mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă a părţilor şi, dacă este cazul, a celorlalte persoane interesate. (2) Calitatea de martor are întâietate faţă de aceea de mediator, cu privire la faptele şi împrejurările pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit mediator în acel caz. (3) În toate cazurile, după ce a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate desfăşura activitatea de mediere în cauza respectivă.

54

SECŢIUNEA a 3-a Răspunderea mediatorului ART. 38 Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri: a) încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate şi neutralitate; b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare, în cazurile prevăzute de lege; c) refuzul de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate în conflict; d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii; e) săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale. ART. 39 (1) Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii şi constau în: a) observaţie scrisă; b) amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON); c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni; d) încetarea calităţii de mediator. (2) Limitele amenzii prevăzute la alin. (1) lit. b) se actualizează periodic de către Consiliul de mediere, în funcţie de rata inflaţiei. ART. 40 (1) Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere, în scris şi sub semnătură, în legătură cu săvârşirea unei abateri dintre cele prevăzute la art. 38. (2) Cercetarea abaterii se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării sesizării, de către o comisie de disciplină alcătuită dintr-un membru al Consiliului de mediere şi 2 reprezentanţi ai mediatorilor, desemnaţi prin tragere la sorţi din Tabloul mediatorilor. Membrii comisiei de disciplină sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului de mediere. Invitarea celui în cauză în vederea audierii este obligatorie. Mediatorul cercetat este îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să îşi formuleze apărarea. În caz de neprezentare, se va încheia un proces-verbal semnat de membrii comisiei, din care să reiasă faptul că mediatorul a fost invitat şi nu s-a prezentat la termenul stabilit. (3) Dosarul de cercetare cu propunere de sancţionare sau de neaplicare a unei sancţiuni disciplinare se înaintează Consiliului de mediere, care hotărăşte, în termen de 30 de zile, cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului. ART. 41 (1) Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 39 alin. (1) poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. (2) Acţiunea exercitată potrivit alin. (1) suspendă executarea hotărârii atacate.

55

(3) Hotărârea de aplicare a amenzii prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. b), rămasă definitivă potrivit legii, constituie titlu executoriu. Neachitarea acestei amenzi în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancţionare atrage de drept suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea sumei. ART. 42 Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale. CAP. 5 Procedura de mediere SECŢIUNEA 1 Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere ART. 43 (1) Părţile aflate în conflict se prezintă împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea acceptării medierii şi încheierii contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului. (2) În cazul imposibilităţii de prezentare a părţii convocate, mediatorul poate stabili, la cerere, o nouă dată pentru prezentarea la mediere, cu acordul ambelor părţi. (3) Dacă cealaltă parte refuză în mod explicit medierea sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată. (4) Mediatorul poate face şi alte demersuri legale pe care le consideră necesare pentru invitarea părţilor la mediere, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi. ART. 44 (1) Este interzisă desfăşurarea şedinţelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere. (2) Contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte, după prezentarea acestora din urmă împreună la mediator sau după acceptarea medierii de către partea invitată. SECŢIUNEA a 2-a Contractul de mediere ART. 45 Contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, următoarele clauze:

56

a) identitatea părţilor aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanţilor lor; b) menţionarea obiectului conflictului; c) obligaţia mediatorului de a da explicaţii părţilor cu privire la principiile medierii, la efectele acesteia şi la regulile aplicabile; d) declaraţia părţilor, în sensul că doresc declanşarea medierii şi că sunt decise să coopereze în acest scop; e) angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii; f) obligaţia părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii in interesul părţilor, precum şi modalităţile de avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunţare la mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi suportată de către părţi, ţinându-se cont, dacă este cazul, de situaţia lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părţi în mod egal; g) înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfăşoare medierea. ART. 46 (1) În contractul de mediere pot fi prevăzute şi alte clauze, în condiţiile legii. (2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice. (3) Dacă, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părţilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexă la contractul de mediere. ART. 47 (1) Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute. Acesta se semnează de către părţile aflate în conflict şi de mediator şi se întocmeşte în atâtea exemplare originale câţi semnatari sunt. (2) Părţile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condiţiile legii, pentru a încheia contractul de mediere. ART. 48 Contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului. ART. 49 Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege. SECŢIUNEA a 3-a Desfăşurarea medierii ART. 50 (1) Medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere. (2) Metodele şi tehnicile utilizate de către mediator trebuie să servească exclusiv intereselor legitime şi obiectivelor urmărite de părţile aflate în conflict.

57

(3) Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii. ART. 51 Medierea are loc, de regulă, la sediul mediatorului. Dacă este cazul, medierea se poate desfăşura şi în alte locuri convenite de mediator şi de părţile aflate în conflict. ART. 52 (1) Părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord. (2) În cursul medierii părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii. ART. 53 Susţinerile făcute pe parcursul medierii de către părţile aflate în conflict, de persoanele prevăzute la art. 52 şi la art. 55 alin. (1), precum şi de către mediator au caracter confidenţial faţă de terţi şi nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenţia persoanelor care participă la mediere în condiţiile art. 52 asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi le va putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate. ART. 54 (1) Dacă, pe parcursul medierii, apare o situaţie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunoştinţa părţilor, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere. (2) Mediatorul are dreptul să se abţină şi să închidă procedura de mediere, procedând potrivit dispoziţiilor art. 56, care se aplică în mod corespunzător. În această situaţie mediatorul este obligat să restituie onorariul proporţional cu etapele de mediere neparcurse sau, după caz, să asigure continuarea procedurii de mediere, în condiţiile stabilite prin contractul de mediere. ART. 55 (1) În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părţilor, poate să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. (2) Atunci când solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul va evidenţia doar problemele controversate, fără a dezvălui identitatea părţilor. SECŢIUNEA a 4-a Închiderea procedurii de mediere ART. 56 (1) Procedura de mediere se închide, după caz: a) prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului; b) prin constatarea de către mediator a eşuării medierii; c) prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi.

58

(2) În cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere parţială, precum şi în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente. ART. 57 La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevăzute la art. 56 alin. (1), mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părţi, personal sau prin reprezentant, şi de mediator. Părţile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal. ART. 58 (1) Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. (2) Înţelegerea părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice, dispoziţiile art. 2 fiind aplicabile. (3) Înţelegerea părţilor poate fi afectată, în condiţiile legii, de termene şi condiţii. ART. 59 Înţelegerea părţilor poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute la art. 63. ART. 60 (1) În orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părţile aflate în conflict are dreptul de a denunţa contractul de mediere, încunoştinţând, în scris, cealaltă parte şi mediatorul. (2) Mediatorul ia act de denunţarea unilaterală a contractului de mediere şi, în cel mult 48 de ore de la data primirii încunoştinţării, întocmeşte un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere. (3) Dacă una dintre părţile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunţa contractul de mediere în condiţiile alin. (1), mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenţia reală a părţii respective şi, după caz, va continua sau va închide procedura de mediere. SECŢIUNEA a 5-a Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată ART. 61 (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei, acceptată de părţi, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului.

59

(2) La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere. ART. 62 (1) Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. (2) Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. (3) Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru. ART. 63 (1) În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă. (2) Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia. CAP. 6 Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte SECŢIUNEA 1 Dispoziţii speciale privind conflictele de familie ART. 64 (1) Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. (2) Înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul. ART. 65 Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia. ART. 66 (1) Înainte de încheierea contractului de mediere sau, după caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligenţele pentru a verifica dacă între părţi există o relaţie abuzivă ori violentă, iar efectele unei astfel de situaţii sunt de natură să influenţeze

60

medierea şi va decide dacă, în asemenea circumstanţe, soluţionarea prin mediere este potrivită. Dispoziţiile art. 54 sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Dacă, în cursul medierii, mediatorul ia cunoştinţă de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat să sesizeze autoritatea competentă. SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale ART. 67 (1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. (2) Nici persoana vătămată şi nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii. ART. 68 (1) În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea. (2) În cazul minorilor, garanţiile prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului penal trebuie asigurate, în mod corespunzător, şi în cadrul procedurii de mediere. ART. 69 (1) În cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată. (2) Dacă procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. ART. 70 (1) În cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere. (2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. (3) Mediatorul are obligaţia să comunice organului judiciar o copie de pe procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere.

61

(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părţile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2). CAP. 7 Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 71 (1) În termen de 4 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se înfiinţează Consiliul de mediere, care va elabora regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa, precum şi standardele de formare în domeniul medierii, ce vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În vederea constituirii primului consiliu de mediere, membrii acestuia vor fi desemnaţi de comun acord de către organizaţiile legal constituite din domeniul medierii, avându-se în vedere criteriile cumulative privitoare la vechimea activităţii organizaţiei în acest domeniu conform prevederilor statutului, numărul de membri specializaţi, precum şi pregătirea şi experienţa practică în mediere ale reprezentanţilor acestor organizaţii. (3) Pentru organizarea şi funcţionarea primului consiliu de mediere, în primul an de la începerea activităţii se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, fondurile aferente următoarelor categorii de cheltuieli: a) cheltuielile de întreţinere şi funcţionare; b) salariile secretariatului tehnic al acestuia. (4) După expirarea perioadei de un an de la data constituirii Consiliului de mediere, finanţarea sa se asigură în condiţiile art. 21. ART. 72 (1) În termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere, începe procedura de autorizare a mediatorilor. (2) Persoanele care au absolvit sau care, la intrarea în vigoare a prezentei legi, urmează un curs de formare a mediatorilor în ţară ori în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a) - e), pot solicita autorizarea ca mediator, în condiţiile prezentei legi, având obligaţia prezentării documentelor care atestă programa de formare parcursă. Consiliul de mediere va decide autorizarea după evaluarea conţinutului programei de formare prezentate, inclusiv a duratei pregătirii. Dispoziţiile art. 8 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. ART. 73 (1) Dispoziţiile prezentei legi privind medierea conflictelor devin aplicabile în termen de o lună de la data întocmirii tabloului mediatorilor autorizaţi. (2) Medierea conflictelor de muncă rămâne supusă dispoziţiilor prevăzute de legile speciale.

62

ART. 74 (1) Instituţiile şi celelalte persoane juridice care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au în derulare cursuri de formare a mediatorilor le pot finaliza în conformitate cu reglementările în vigoare la momentul începerii cursurilor. (2) Acordarea avizului prevăzut la art. 9 de către Consiliul de mediere devine aplicabilă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a standardelor de formare în domeniul medierii. ART. 75 Avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU ---------------

63

NEGOCIEREA SI MEDIEREA CONFLICTELOR – BIBLIOGRAFIE

-Negocierea si Medierea conflictelor in asistenta sociala – Daniela Girleanu-Soitu; -Peacemaking and Spirituality, Mark S. Umbreit, Center for Restorative Justice and Peacemaking, University of Minnesota, Schol of Social Work, 2000 -Mediating interpersonal conflicts – A Pathway to Peace – Mark S. Umbreit, PhD, CPI Publishing 1995

-Humanistic Mediation, Peacemaking Grounded in Core Social Work Values - Mark S. Umbreit, Heather Burns, Center for Restorative Justice & Mediation, University of Minnesota, USA, 2002 -Dispute Resolution, Negotiation, Mediation and Other Precesses, Aspen Law & Business Publishers Inc, NY, 1999 -Mediation in Context, Jessica Kingsley Publishers, London and Philadelphia, 2000 -Group Conferencing – A. Roberts, B. Raye, Center for Policy, Planning and Performance and Victim Offender Mediation Association, 2003 -Legea 192/2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator -Oricine poate negocia – Herb Cohen Collosseum, Bucuresti, 1995 -The Little Book of Strategic Negotiation – Negotiating During Turbulent Times – Jayne Seminare Docherty, Good Books, Intercourse, PA, 2005 -Interest Based Bargaining – J. Barrett, PhD, American Bar Association, 2000 -Manual de Comunicare şi Negociere în afaceri – Ştefan Prutianu, Polirom, 2000 -The Tao of Negotiation – How Can You Prevent, Resolve and Transcend Conflict in Work and Everyday Life, and Mary Beth Crain, Joel Edelman Harper Business, USA, 1993 -The Magic of Conflict – Turning a Life of Work into a Work of Art – Thomas F. Crum, Touchstone Book, NY, 1987 -UNCITRAL – Model Law on International Commercial Conciliation, United Nations, New York, 2004 -European Code of Conduct for Mediators, Draft, 2004 -Code of Ethics and Conduct for NGOs, World Association of Non-Governmental Associations WANGO, 2004 -Professional Standards for Mediators, Ministry of Justice, Alternative Dispute Settlement Centre of the Union of Lawyers, Bulgaria; 2002 -Model Standards of Conduct for Mediators, America Arbitration Association, American Bar Association, Society of Professionals in Dispute Resolution -The Little Book of Strategic Peacebuilding, A vision and Framework for Peace and Justice – Lisa Schirach, Good Books, Intercourse, PA, 2004 -The Dynamics of Conflict Resolution, A practitioner’s Guide – Bernard Mayer, Jossey Bass, San Francisco, CA, 2000 -Beyond Neutrality, Confronting the Crisis in Conflict Resolution – Bernard MayerJossey Bass, San Francisco, CA, 2004

64

-The Little Book of Conflict Transformation – John Paul Lederach, Good Books, Intercourse, PA, 2003 -Managing Disagreement Constructively – R. Kinder, PhD, Crisp Publications, 1988; -Ştiinţa Rezolvării Conflictelor – H.Cornelius, S.Faire, Ed. Societatea Ştiinţă şi Tehnică, 1996 -Getting to Yes - Negotiation Agreement Without Giving In – Roger Fisher si William Ury, Penguin Books, 1981 -Getting Past No – William Ury, Bantam Book, 1991 -The Third Side – Getting to Peace - W. Ury, Penguin Books, 2000 -Conflictul interpersonal – Prevenire, rezolvare şi diminuarea efectelor – Ana Stoica Constantin, Polirom, 2004 -Conflict Transformation by Peaceful Means, Transcend Method, Participants’ and Trainers’ Manual - John Galtung, United Nations, 2000 -Nonviolent communication, A Language of Compassion – Marshall B Rosenberg, Puddle Dancer Press, Del Marr, CA, 1999

-Model restaurativ de asistare complexă a cazurilor ce au ca obiect infracţiuni comise de minori, coordinator C. Loghin, Editura Impakt, Iasi, 2007; Resurse informationale pot fi gasite si la: www.voma.org; www.cmediere.ro