CUPRINS

CAPITOLUL 1........................................................................................................3

ELEMENTE DE SUSTENABILITATE A POLITICII BUGETARE...............3

1.1 CALENDARUL PROCESULUI BUGETAR...............................................................41.2 PRINCIPIILE BUGETARE.....................................................................................61.3 POLITICA BUGETARA........................................................................................6

CAPITOLUL 2......................................................................................................13

POLITICA BUGETARA IN ROMANIA...........................................................13

2.1 POLITICA BUGETARA A UE.............................................................................132.2 POLITICA BUGETARA A ROMANIEI..................................................................20

CAPITOLUL 3......................................................................................................22

NECESITATEA IMPLEMENTĂRII UNUI PROGRAM DE REFORMA A POLITICII ECONOMICE ÎN ROMÂNIA........................................................22

CAPITOLUL 4......................................................................................................35

ELEMENTE DE REFORMA ALE POLITICII BUGETARE ÎN ROMÂNIA.................................................................................................................................35

CONCLUZII............................................................................................................41

1

Introducere

Politica bugetară reprezintă expresia alegerilor bugetare realizate de un centru de decizie

publică ( autoritate guvernamentală sau centrală; autoritate locală; autoritate supranaţională

de exemplu Parlamentul European ), care vizează finalităţiile exclusiv economice şi sociale.

Problema este complementară politicii fiscale. Cele două politici reprezintă ansamblul de

instrumente la dispoziţia statului, prin care acesta implementează obiectivele de intervenţie în

mediul economic şi social.

Instrumentele sunt direcţionate pentru implementarea deciziilor membrilor societăţii, în

calitate de cetăţeni, gospodării, întreprinderi, institutii, administratii, în sensul dorit al

politicilor economice şi sociale.

Instrumentele politicii bugetare utilizate sunt diversificate. Ele servesc la cumpărările de

bunuri şi servicii de către instituţiile care pun în aplicare politica statului (instituţii publice) sau

acordarea de subventii, prestarea unor servicii sociale etc.; au calitatea de a orienta, la nivel

microeconomic, pe cei care beneficiază de credite bugetare adoptate prin Legile bugetare, în

vederea furnizării de servicii publice necesare, prioritare şi eficiente, conforme cu interesul

general al societăţii, în mod amplu.

Lucrarea de fata trateaza tema un subiect extrem de dezbatut in ultima perioada datorita

deficitului bugetar al Romaniei si a cheltuielilor bugetare aflate in permanenta crestere.

Capitolul 1 prezinta elemente generale de politica bugetara si elemente de sustenabilitate

a acesteia. Sunt expuse calendarul bugetar, principiile bugetare si politici bugetare practicate.

Capitolul 2 trateaza si analizeaza politica bugetara din Romania si politica bugetara a

Uniunii Europene, precum su punctele comune ale acestora.

Capitolul 3 explica necesitatea implementarii unui program de reforma a politicii

economice in Romania, efectele si consecintele unei politici defectuoase.

In capitolul 4 sunt expuse elemente de reforma ale politicii bugetare in Romania, cum a

evoluat situtia si ce se intampla in contextul actual.

Concluziile sunt menite sa sintetizeze intreaga lucrare.

2

CAPITOLUL 1

ELEMENTE DE SUSTENABILITATE A POLITICII BUGETARE

În societatea contemporanã rolul statului în economie a cãpãtat a tot mai mare amploare,

astfel cã si modalitatea prin care acesta intervine, în mod direct, asupra activitãtii economice a

început sã fie reglementatã cât mai riguros.

Bugetul de stat, instrumentul prin care statul influenteazã mersul economiei, a devenit în

aceste condiþii obiectul unei noi politici economice, si anume politica bugetarã.

Politica bugetarã în sens larg cuprinde urmãtoarele politici: politica fiscalã, politica

alocativã (sau politica bugetara în sens restrâns) si politica soldului bugetar, vizând finantarea

deficitelor si valorificarea excedentelor bugetare, iar printre instrumentele politicii bugetare se

numãrã: variatia nivelului si/sau structurii cheltuielilor publice; modalitãtile de acoperire a

deficitului bugetar etc. (Manolescu, 1997).

În ceea ce priveste politica fiscalã, principala problemã a guvernantilor o reprezintã

colectarea de resurse bãnesti care sã le permitã acoperirea cheltuielilor. Pentru a creste veniturile

bugetare guvernantii pot realiza acest deziderat prin mai multe modalitãti: sporirea taxelor si

impozitelor, emisiunea de obligaþiuni, titluri sau alte înscrisuri de stat sau prin vânzarea de

active (atunci când statul detine diverse bunuri, în special imobile).

Deoarece cresterea ratei de impozitare (principala sursã de formare a veniturilor) este o

mãsurã nepopularã, politicienii evitã sã o foloseascã riscând în caz contrar o diminuare a

numãrului de simpatizanti si, implicit, pierderea alegerilor.

Împrumuturile de la populatie pot genera în viitor inflatie si de aceea autoritãtile trebuie

sã utilizeze cu atentie aceastã sursã de venituri. Astfel, dacã pânã în deceniul 9 al secolului trecut

se considera cã acoperirea deficitului prin emisiune monetarã conduce la cresterea inflatiei, T.

Sargent si N. Wallace (Sargent, Wallace, 1981) în urma „unor calculi monetariste neplãcute” au

arãtat, la începutul anilor ’80, cã finantarea prin datorie publicã a unui deficit bugetar conduce pe

termen lung la o ratã a inflatiei mai mare decât dacã finantarea s-ar fi fãcut prin emisiune

monetarã.

Sargent si Wallace au arãtat, în celebrul lor articol, cã, de fapt, acoperirea deficitului

bugetar prin împrumuturi doar amânã inflatia, nefiind o solutie viabilã. Rationamentul acestora 3

pleca de la premisa cã, atunci când guvernul finanteazã deficitul printr-un împrumut, el se obligã

sã plãteascã dobânzi pentru acea sumã. La scadentã, când va trebui sã restituie sumele

împrumutate, guvernul are douã posibilitãti: sã apeleze la emisiunea monetarã sau sã se

împrumute iarãsi, creându-si o nouã obligatie de platã.

Totusi, guvernul va trebui sã se opreascã la un moment dat din aceste împrumuturi ºi sã

treacã la finantarea prin monedã. Dar cu cât amâna mai mult acest moment, cu atât va trebui sã

plãteascã dobânzi din ce în ce mai mari, iar aceste sume, odatã intrate în circuitul economic, este

posibil sã exercite o presiune suplimentarã asupra nivelului general al preþurilor.

În ceea ce priveste ultima modalitate de sporire a veniturilor bugetare, vânzarea de active,

aceasta nu este o solutia pe termen lung, deoarece într-o economie capitalist proprietatea este

preponderent privatã, statul epuizându-si rapid bunurile dacã va începe vânzarea acestora.

Deoarece aceste strategii de mobilizare a veniturilor la bugetul de stat prezintã

dezavantaje evidente, statul a fost pus în situaþia de a gãsi o modalitate mai eficientã de a colecta

banii agenþilor economici. Guvernantii si-au „amintit” cã au la dispozitie o metodã eficace de a

obtine bani, fãrã a împovãra cu noi impozite populatia. În virtutea dreptului de stãpân, statul

poate crea, prin intermediul instituþiilor specializate, valoare din „nimic” prin intermediul

emisiunii monetare, sporind, în acest mod, lichiditatea economiei.

Diferenta dintre costul emisiunii monetare si valoarea nominalã a acesteia este denumitã

în literatura de specialitate „senioraj” si se poate constitui uneori într-un important venit la

bugetul de stat. Deoarece Banca Nationalã, cea care emite moneda, este independentã, se poate

crea impresia cã acesti bani nu ajung la bugetul de stat. Se stie însã cã în majoritatea statelor

impozitul pe profiturile bãncii centrale este foarte ridicat (în România, profitul BNR este

impozitat cu 80%), rezultatul fiind acela cã banii obþinuþi de bãncile centrale ajung tot la

bugetul de stat într-un final.

1.1 Calendarul procesului bugetar

Calendarul procesului bugetar arata in felul urmator:

Ministerul Finantelor,pana la 1 mai, inainteaza Guvernului obiectivele politicii

fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si

urmatorii 3 ani.

4

Guvernul aproba obiectivele pana la 15 mai, dupa care informeaza Comisiile pentru

buget, finante si banci ale Parlamentului asupra principalelor orientari ale politicii

sale macroeconomice si ale finantelor publice.

Ministerul Finantelor transmite ordonatorilor principali de credite,pana la 1 iunie, o

scrisoare cadru care specifica contextul macroeconomic pe baza caruia se intocmesc

proiectele de buget.

Ministerul Finantelor formuleaza propuneri pentru modificarea limitelor de cheltuieli

datorita schimbarii cadrului economic,ce sunt aprobate de Guvern apoi sunt transmise

ordonatorilor principali de credite,in vederea definitivarii proiectelor de buget.

Ordonatorii principali de credite,pana la 15 iulie, sa depuna la Ministerul Finantelor

propunerile pentru proiectul de buget.

Camera Deputatilor si Senatul, cu consultarea Guvernului, isi aproba bugetele proprii

si le inainteaza Guvernului in vederea includerii lor in proiectul bugetului de stat.

Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a transmite propunerile de

transferuri consolidabile.

Ministerul Finantelor examineaza proiectele apoi le depun in cdrul ministerului pana

la 1 august.

Ministerul Finantelor intocmeste proiectele legilor bugetare pe care le depune

Guvernului pana la 30 septembrie.

Dupa insusirea de catre Guvern a proiectelor legilor bugetare,acesta le supune spre

adoptare Parlamentului,cel tarziu pana la data de 15 octombrie a fiecarui an.

Elaborarea proiectului de buget se bazeaza pe:

- prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali din anul bugetar pentru care se

intocmeste bugetul si ale celor pentru urmatorii 3 ani;

- politicile fiscale si bugetare;

- prioritatile stabilite in formularea propunerilor de buget;

- propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

- posibilitatile de finantare a deficitului bugetar; etc.

5

1.2 Principiile bugetare

Principiile bugetare dupa care se adopta bugetul de stat sunt:

- principiul universalitatii(veniturile si cheltuielile sunt inscrise in totalitate,in sume brute;

veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume,cu exceptia donatiilor

si sponsorizarilor);

- principiul unitatii bugetare(veniturile si cheltuielile se inscriu intr-un singur document);

- principiul neafectarii veniturilor bugetare(acestea sunt destinate acoperirii tuturor

cheltuielilor bugetare privite in ansamblul lor; sunt depersonalizate);

- principiul anualitatii(bugetul este aprobat prin lege pe o perioada de 1 an);

- principiul specializarii(veniturile si cheltuielile bugetare se inscriu si se aproba in buget

pe surse de provenienta si pe categorii de cheltuieli, grupate dupa continutul lor economic si

destinatia acestora, potrivit clasificatiei bugetare);

- principiul echilibrului bugetar(veniturile publice trebuie sa acopere chelruielile publice,

in scopul asigurarii echilibrului dintre nevoile colective si resursele financiare publice);

- principiul unitaii monetare(toate operatiunile bugetare se exprima in moneda nationala);

- principiul publicitatii(prin dezbaterea publica a proiectelor de buget, publicarea in

Monitorul Oficial a bugetelor).

1.3 Politica bugetara

Principiul echilibrului bugetar presupune ca acoperirea cheltuielilor statului să se

realizeze doar pe seama veniturilor ordinare ale acestuia. Potrivit concepţiei clasice asupra

finanţelor publice asigurarea echilibrului financiar era socotită cheia de boltă a întregii politici

financiare a autorităţii publice. În prezent, se poate admite un anumit deficit bugetar la nivel

anual, în anumite limite şi cu posibilitatea absorbţiei sale într-un interval mai mic sau mai mare

de timp. În funcţie de cum au fost cheltuiţi banii, un astfel de deficit ar putea avea chiar efecte

pozitive, contribuind la dezvoltarea economiei şi rezultând din aceasta, în viitor, o creştere a

bazei generatoare de venituri publice.

Cerinţa de bază a echilibrului bugetar o reprezintă acoperirea integrală a cheltuielilor din

veniturile ordinare ale bugetelor locale.

6

Conforma acestui principiu de bază, al planificării bugetare este necesară încheierea

bugetelor balansate şi păstrarea echilibrului.

În condiţiile în care creşterea rapidă a cheltuielilor publice locale determină întocmirea şi

încheierea bugetului cu deficit şi se utilizează împrumuturile ca măsură de acoperire a acestora,

se observă că reprezintă o soluţie temporară deoarece rambursarea creditutul şi dobânzile se vor

reflecta asupra veniturilor viitoare, deci un deficit acoperit printr-un împrumut duce la adâncirea

deficitului bugetar viitor.

Operaţia de echilibrare include mobilizarea mijloacelor băneşti prevăzute în bugetul

central pentru echilibrarea bugetelor locale, precum şi repartizarea acestora la nivelul bugetelor

locale pentru a completa veniturile proprii ale acestora.

Acest proces se bazează pe un program de echilibrare care prevede intrările şi ieşirile din

fondul de echilibrare precum şi totalitatea veniturilor de echilibrare, repartizarea acestora între

bugete şi subvenţiile de echilibrare.

Elaborarea echilibrată a bugetului local înseamnă, în acelaşi timp, că sumele prevăzute la

partea de venituri constituie sarcini minime ce trebuie realizate, iar sumele înscrise la partea de

cheltuieli reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite decât cu aprobarea prealabilă a

organelor competente.

Echilibrul bugetar nu se obţine doar prin egalitatea veniturilor curente cu cheltuielile, ci şi

prin elaborarea bugetului local cu prevederea unor rezerve. Rezervele bugetare sunt prevăzute în

bugetul de stat şi în bugetele judeţelor şi al Municipiului Bucureşti cu menirea de a acoperi

eventualele cheltuieli neprevăzute survenite în cursul executării bugetului.

Necesitatea echilibrării bugetelor locale decurge din anumite cauze obiective existente în

economie. Cu toate că veniturile proprii bugetelor locale cresc continuu, ele nu pot face faţă

cheltuielilor, deoarece acestea cresc într-un ritm mai accelerat datorită volumului mereu sporit de

sarcini economice şi social-culturale. Aceste venituri depind de gradul de dezvoltare a economiei

locale şi deci repartizarea teritorială a acestor venituri este neuniformă.

Executia bugetului consta in incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor aprobate de

forul legislativ.

7

In procesul de executie bugetara sunt implicati operatori bugetari de genul aparatului

fiscal,institutiilor publice, unitatilor administrativ teritoriale,entitatilor publice care primesc

transferuri de la bugetul de stat si organizatii internationale in cazul impurmuturilor.

Principiile care stau la baza execuţiei bugetare sunt:

a).Prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui

exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora;

b).Creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar;

c).Alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatorii principali de credite şi, în

cadrul acestora pe capitole, nu pot fi majorate şi nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de

cheltuieli;

d).Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate

pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate

la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol;

e).Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu

contravin dispoziţiilor prezentului articol sau legii bugetare anuale, sunt în competenţa fiecărui

ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi nu

se pot efectua în limita a 10% din prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului

principal de credite, care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea

cheltuielilor;

e).Pe baza justificărilor corespunzătoare virările de credite de la un capitol la alt capitol al

clasificaţiei bugetare, precum şi între programe se pot efectua, în limita a 10% din prevederile

capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite şi, respectiv de 5% din

prevederile programului,care urmează a se suplimenta, cu cel puţin o lună înainte de angajarea

cheltuielilor, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice;

f).Virările de credite bugetare, se pot efectua începând cu trimestrul al III-lea al anului

bugetar.Aceste virări se efectuează dacă nu contravin prevederilor legilor bugetare sau legilor de

rectificare;

g).Sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fondurile

de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului;

8

h).Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi

privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare

de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare la

care se suplimentează prevederile bugetare;

i).Ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanţelor Publice, în termen de

cinci zile de la închiderea lunii, situaţia virărilor de credite bugetare potrivit instrucţiunilor

aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

În execuţie, existând multiple particularităţi de conţinut şi instituţionale, execuţia

veniturilor bugetare este un proces distinct de execuţia cheltuielilor bugetare.

Monitorizarea operativă a execuţiei bugetare se realizează, în general, printr-un departament

specializat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care sintetizează informaţiile privind

încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor. Obiectivul principal al acestei structuri

instituţionale este de a menţine, pe parcursul execuţiei bugetare, raportul dintre venituri şi

cheltuieli în limitele aprobate prin legea bugetară, asigurându-se astfel echilibrul financiar şi cel

monetar.

Încheierea execuţiei bugetare

Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, urmând ca orice venit

neîncasat şi orice cheltuială neefectuată până la această dată să se încaseze şi să se plătească,după

caz, în contul bugetului pe anul următor.

La sfârşitul exerciţiului bugetar fiecare instituţie publică cu personalitate juridică

întocmeşte contul de execuţie bugetară. Acesta reflectă rezultatul exerciţiului prin compararea

veniturilor cu cheltuielile bugetare efectuate în cursul exerciţiului.

Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor

privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi a bugetului

fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, şi în urma

verificării şi analizării acestora, Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de

execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, contul de execuţie al bugetului asigurărilor sociale de

stat, care au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi bugetele

ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea, pe care le prezintă Guvernului.

9

Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile

financiar e anuale rapoartele anuale de performanţă, în care să se prezinte, pe fiecare program,

obiectivele,rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi

situaţii privind angajamentele legale.

Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

precum şi conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale se întocmesc în structura

bugetelor aprobate şi au ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor ordonatorilor principali

de credite,inclusiv anexele acestora.

Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor

cuprinde:

-la venituri:prevederi bugetare iniţiale;prevederi bugetare definitive;încasări realizate.

-la cheltuieli :credite bugetare iniţiale;credite bugetare definitive;plăţi efectuate.

Prin compararea veniturilor cu cheltuielile se determină rezultatul execuţiei, rezultat ce poate fi

excedent sau deficit.

Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al

bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate şi plăţile efectuate

până la încheierea exerciţiului bugetar.

Cu excedentele definitive rezultate după încheierea exerciţiului bugetar şi cu alte surse

prevăzute de lege se diminuează deficitele din anii precedenţi, respectiv şi datoria publică în

situaţia bugetului de stat.

Principiile care stau la baza încheierii execuţiei bugetare sunt:

-execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an;

-orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor

bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în

contul bugetului pe anul următor;

-creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept;

-disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate

cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar

10

în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor. Aceste fonduri se

utilizează în condiţiile prevederilor legale şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi;

-în cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin

subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din

execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita

subvenţiilor primite;

-prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare acţionează numai pentru anul

bugetar respectiv.

Întocmirea contului de execuţie bugetară se face de către Ministerul Finanţelor Publice, pe

baza dărilor de seamă contabile şi a conturilor privind execuţia de casă a bugetului, elaborate de

fiecare instituţie publică. Aceste documente de raportare contabilă se centralizează, pe

verticală,la nivelul fiecărei entităţi guvernamentale (ordonator principal de credite), care depune

apoi, la Ministerul Finanţelor Publice, situaţia execuţiei bugetare din domeniul său de activitate.

Contul (general) de execuţie bugetară, întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, se prezintă

Guvernului, care, după discutare, hotărăşte supunerea acestuia Parlamentului pentru dezbatere şi

aprobare.

Controlul execuţiei bugetare

După primirea contului privind execuţia bugetară, Parlamentul îl transmite instituţiei

supreme de control al finanţelor publice care, în cele mai multe ţări poartă denumirea de Curte de

Conturi. Aceasta este o instituţie publică exterioară Guvernului, care acţionează în mod autonom,

conform legii proprii de organizare şi funcţionare, pe lângă forul legislativ. Curtea de Conturi

raportează Parlamentului asupra rezultatelor controalelor efectuate, propunând, totodată, măsuri

de îmbunătăţire a unor dispoziţii legale în vederea creşterii eficienţei utilizării fondurilor publice.

În privinţa contului de execuţie bugetară, Curtea de Conturi efectuează la fiecare instituţie

publică controlul ulterior, vizând legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în acest document.

Curtea de Conturi verifică eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei bugetare,

pronunţându-se şi asupra calităţii gestiunii banilor publici la nivelul fiecărei instituţii şi pe

ansamblul bugetului. La încheierea verificărilor efectuate prin structurile sale funcţionale, dacă

nu se constată nelegalităţi şi prejudicii aduse fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de

descărcare de gestiune a conducătorului (ordonatorul de credite) fiecărei instituţii publice. Dacă

11

se constată operaţiuni nelegale, generatoare de pagube materiale, acestea se recuperează prin

organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi – atunci când acestea se află, conform legii de

organizare, în structura Curţii – sau prin instanţele de profil din sfera puterii judecătoreşti.

În final, Curtea de Conturi prezintă Parlamentului raportul privind controlul contului de

execuţie bugetară în vederea dezbaterii şi aprobării acestui cont.

Aprobarea execuţiei bugetare

Pe baza raportului privind contul de execuţie bugetară, elaborat de instituţia specializată de

Control al finanţelor publice, Parlamentul declanşează procedura de dezbatere şi aprobare a

acestuia.Mai întâi are loc analiza raportului în comisiile permanente reunite de buget, finanţe şi

bănci ale forului legislativ, iar apoi se dezbate în plenul Parlamentului proiectul de lege privind

aprobarea contului de execuţie bugetară.

Cu această ocazie se prezintă de către executiv sinteza evoluţiilor economico-financiare din

anul la care se referă execuţia bugetară şi factorii care au influenţat evoluţia acesteia. Apoi, are

loc exprimarea punctelor de vedere ale formaţiunilor politice reprezentate în forul legislativ,

prilej cu care se fac aprecieri privind calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile

bugetului aprobat. Totodată se pot avansa propuneri privind modificarea unor legi în vederea

creşterii eficienţei utilizării banilor publici. În continuare, se trece la discutarea pe articole a

proiectului legii privind aprobarea contului de execuţie bugetară. În conţinutul său, pe lângă

articolele privind aprobarea contului respectiv, se pot introduce prevederi referitoare la

continuarea verificării de către Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale execuţiei bugetare şi la

raportarea către Parlament a constatărilor rezultate şi a măsurilor legale aplicate.

12

CAPITOLUL 2

POLITICA BUGETARA IN ROMANIA

2.1 Politica bugetara a UE

Bugetul UE este adesea înţeles greşit. Important ca valoare absolută (peste 100 de

miliarde de euro pe an), acesta este redus când este exprimat ca procentaj din cheltuielile publice

totale ale UE (sub 2½%). Bugetul a provocat crize politice periodice, însă a funcţionat totodată

ca vector de stabilitate pentru dezvoltarea UE, conceput sub forma unor cadre financiare

succesive începând cu anii 1980. În această perioadă, bugetul a crescut în termeni reali, însă

mărimea lui în raport cu VNB a scăzut, în pofida extinderii Uniunii şi a asumării de noi

responsabilităţi politice.

Bugetul s-a dovedit a fi un instrument esenţial în realizarea obiectivelor politice ale UE.

Acesta reprezintă o investiţie pentru obiectivele viitoare ale Europei, iar cetăţenii aşteaptă şi

merită cel mai bun randament posibil al acestei investiţii. Acest lucru implică asigurarea faptului

că bugetul este orientat pentru a realiza efectul optim, gestionat la cele mai înalte standarde şi că

reuşeşte să aducă îmbunătăţiri concrete vieţii de zi cu zi a cetăţenilor. Aceasta înseamnă un buget

care poate fi schimbat pentru a reflecta schimbarea priorităţilor şi pentru a însoţi procesul de

integrare europeană în evoluţia acestuia

.

13

Figura 2.1 Bugetul UE

Cheltuielile UE trebuie să fie coerente cu celelalte acţiuni menite să realizeze agenda

politică europeană şi să se înscrie în rândul instrumentelor alternative disponibile, precum

legislaţia, înlăturarea obstacolelor de reglementare, influenţarea cheltuielilor naţionale,

coordonarea politicilor sau schimburile de idei, de cele mai bune practici şi de evaluări reciproce.

Nu toate politicile necesită cheltuieli de la bugetul UE, în afara costurilor administrative de bază.

Politici de bază, precum comerţul şi concurenţa, îşi realizează obiectivele folosind instrumente

diferite şi sunt de o importanţă minoră, sau nu prezintă nicio importanţă pentru revizuirea

cadrului financiar multianual. În cazul altor domenii politice, precum politica de coeziune sau

mobilitatea studenţilor, dezvoltarea resurselor financiare este primordială în realizarea

obiectivelor acestora.

Sprijinul financiar generat de politicile UE se poate prezenta sub diferite forme şi poate

recurge la diverse surse, inclusiv împrumuturi şi garanţii de împrumut provenind de la Banca

Europeană de Investiţii sau, în cazurile de cofinanţare, de la bugetele statelor membre, precum şi

fonduri private în cadrul parteneriatului între sectorul public şi cel privat. În momentul în care s-a

recurs la bugetul UE, acesta a trebuit să se dovedească cel mai eficient şi mai echitabil

instrument pentru obţinerea de rezultate.

Politicile de cheltuieli la nivel european – precum şi la nivel naţional şi local - trebuie să

acorde cetăţenilor încrederea în faptul că acestea sunt concentrate pe propriile lor priorităţi şi că

fondurile încredinţate UE sunt bine cheltuite. Disciplina financiară impune în continuare limite

stricte pentru cheltuielile publice la toate nivelurile. Prin urmare, cheltuielile UE trebuie să se

bazeze pe o evaluare a valorii adăugate a diverselor aspecte ale cheltuielilor UE.

Există diverse elemente care determină dacă cheltuielile UE trec testul valorii adăugate.

Aceste cheltuieli au o dimensiune politică – spre exemplu, să exprime solidaritatea, să sporească

vizibilitatea şi, în special, să promoveze obiectivele politice esenţiale ale Uniunii. De asemenea,

acestea trebuie să fie în măsură să ofere un câştig la nivel european care nu poate fi realizat în

egală măsură prin cheltuielile naţionale sau locale. Cheltuielile trebuie organizate în aşa fel încât

să îşi îndeplinească obiectivele.

Prin urmare, optimizarea cheltuielilor UE implică alegerea şi concentrarea resurselor

acolo unde acestea pot genera beneficiile cele mai semnificative. Revizuirea bugetului

14

2008-2009 ar trebui să contribuie la realizarea acestor alegeri şi la stabilirea priorităţilor de

cheltuieli: ar putea exista domenii politice pentru care nu mai este nevoie de cheltuieli europene

sau pentru care câştigurile în urma acestor cheltuieli sunt limitate; pe de altă parte, ar putea exista

priorităţi politice noi, transversale, care necesită noi resurse. În acelaşi timp, trebuie luată în

considerare nevoia de a finaliza activităţile în curs şi de a continua finanţarea politicilor care au

rezultate bune.

În ultimii doi ani, Uniunea Europeană a accelerat ritmul schimbărilor, dezvoltându-şi o

agendă politică îndreptată spre viitor, care va determina principalele priorităţi ale Uniunii pentru

următoarea decadă şi în viitorul mai îndepărtat. Este posibilă schiţarea noilor provocări politice

care ar putea avea un impact semnificativ asupra direcţiilor în care Uniunea îşi orientează

eforturile în viitor:

Europa trebuie să îşi promoveze valorile pe fundalul sporirii diversităţii şi schimbării şi

într-un context mondial din ce în ce mai complex. Concurenţa pentru resurse şi pieţe a devenit

mai acerbă. Balanţa economică a puterii se schimbă. Deschiderea de noi pieţe enorme creează

oportunităţi multiple pentru europeni, dar va testa, în acelaşi timp, capacitatea Europei de a se

adapta în continuare la schimbările structurale şi de a gestiona consecinţele sociale ale acestora.

Globalizarea stimulează progresul ştiinţific şi tehnologic, ceea ce conferă dimensiunii

europene o importanţă sporită în promovarea cunoaşterii, mobilităţii, competitivităţii şi inovării.

UE poate contribui la valorificarea avantajelor oferite de dimensiunea sa continentală pentru a

promova excelenţa şi a o transforma în creştere.

Transformarea într-o economie a cunoaşterii şi a serviciilor este la fel de profundă

precum trecerea anterioară de la agricultură la industrie. Aceasta schimbă natura muncii.

Tehnologia informaţiei şi aptitudinile personale sunt deosebit de căutate. Prea mult tineri – unul

din şase – renunţă prea devreme la şcoală, în timp ce şi mai mulţi nu au aptitudinile de bază

necesare economiei cunoaşterii.

Nivelurile actuale ale ratelor natalităţii vor modifica structura şi echilibrul societăţilor

noastre, ridicând probleme importante atât în ceea ce priveşte eficacitatea economică, cât şi

echitatea între generaţii. Trebuie găsite răspunsuri adecvate pentru a promova reînnoirea

demografică, prelungirea vieţii active în condiţii mai bune, o Europă mai productivă şi mai

dinamică, integrarea migranţilor, precum şi viabilitatea finanţelor publice. Din acest punct de

15

vedere, sunt importante, de asemenea, aspectele legate de îngrijirea copiilor şi de echilibrarea

vieţii profesionale în contextul sprijinirii numărului din ce în ce mai mare de familii în care ambii

părinţi lucrează

Solidaritatea şi angajamentul Europei în favoarea justiţiei sociale reprezintă o

dimensiune importantă a modului de viaţă european într-o lume globalizată. UE a făcut din

bugetul său un instrument pentru promovarea dezvoltării economice în regiunile mai puţin

dezvoltate de pe teritoriul său, însă sporirea disparităţilor în urma extinderii subliniază

importanţa coeziunii economice şi sociale şi ridică întrebări legate de modul cel mai eficient în

care bugetul poate fi utilizat pentru a promova solidaritatea. În perioada1988 - 2007, extinderea a

sporit populaţia UE cu 50%. În 1988, patru dintre cele 12 state membre aveau un PIB pe cap de

locuitor sub 75% din media UE. După 20 de ani, 10 dintre cele 27 de state membre sunt în

aceeaşi situaţie, iar 7 dintre acestea au un PIB pe cap de locuitor sub nivelul celui mai sărac stat

membru din 1988.

Impactul schimbărilor climatice asupra mediului şi al societăţii europene a devenit un

element central al agendei europene, obligând factorii de decizie să reflecteze asupra celui mai

adecvat răspuns care să folosească instrumentele politice aflate la dispoziţia UE. Acest lucru se

aplică atât eforturilor de a modera schimbările climatice prin stoparea creşterii emisiilor de gaze

cu efect de seră, cât şi necesităţii de a întreprinde măsuri care să permită adaptarea la

consecinţele schimbărilor climatice.

Presiunile exercitate de schimbările climatice asupra mediului rural şi marin, alături de

schimbările demografice şi de evoluţia cerinţelor consumatorilor, acţionează împreună pentru a

reda o nouă dimensiune politicilor Uniunii Europene în materie de agricultură, mediu natural,

societate rurală şi zone marine.

Energia sigură, durabilă şi competitivă reprezintă una dintre principalele provocări ale

societăţii. Aprovizionarea limitată, sporirea cererii la nivel mondial şi nevoia imperativă de

reducere a emisiilor au condus la o nouă conştientizare a necesităţii de a crea o economie

europeană al cărei nivel de carbon să fie cu adevărat scăzut.

Presiunea exercitată de migraţieva avea un efect deosebit de puternic asupra Europei

datorită apropierii acesteia de regiunile cele mai sărace ale lumii şi de cele care vor fi probabil

afectate în cea mai mare măsură de schimbările climatice. Agravarea situaţiei la frontierele

16

noastre sudice şi estice va necesita un răspuns ferm din partea Europei, care să combine

frontierele sigure, metodele inovative de gestionare a migraţiei şi eforturile convingătoare în

vederea combaterii cauzelor primare care stau la baza migraţiei: războaiele, instabilitatea şi

sărăcia.

Dimensiunea Europeană se află din ce în ce mai mult în centrul misiunii de asigurare a

securităţii şi siguranţei publice, fie prin combaterea criminalităţii şi terorismului, fie prin

limitarea riscurilor în domeniile transporturilor, mediului, sănătăţii şi securităţii. Noile

ameninţări asupra siguranţei sunt mai diverse, mai puţin vizibile şi mai puţin previzibile.

Combinarea instrumentelor necesare pentru oferirea de răspunsuri europene eficiente în aceste

domenii implică asocierea atentă a diverşilor actori şi a diferitelor instrumente.

Globalizarea a condus la necesitatea ca Europa să dispună de o prezenţă eficientă la nivel

mondial pentru a-şi proiecta interesele şi valorile cu succes. Extinderea şi consolidarea

solidarităţii reciproce au transformat Europa într-un actor mai credibil şi mai eficient pe scena

mondială. Totodată, s-au produs schimbări în contextul mondial. Lumea a devenit mai

interdependentă. Prin urmare, nu este numai o chestiune de principiu, ci a devenit o necesitate

vitală pentru Europa să îşi intensifice eforturile în vederea asigurării unei vecinătăţi stabile şi

prospere, multilateralismului eficient, drepturilor omului şi statului de drept, precum şi a rolului

său de lider în combaterea sărăciei. Diferenţele dintre politicile interne şi externe se estompează,

iar marile politici transversale, referitoare, spre exemplu, la schimbările climatice şi

biodivesitate, schimbările demografice şi migraţie, competitivitate, terorism şi criminalitate

organizată sau nevoile în materie de energie, nu pot fi abordate decât într-un context

internaţional.

Este esenţial ca mijloacele de acţiune politică de care dispune UE să fie adaptate pentru a

face faţă acestor provocări, precum şi altora. În mod inevitabil, resursele politice vor reprezenta o

parte importantă din combinaţia politică necesară pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor

noştri. Cea mai mare parte a finanţării necesare nu va proveni din bugetul UE, însă acesta poate

avea un rol important dacă este orientat pentru a stimula în mod eficient schimbarea.

Atât în ceea ce priveşte bugetul, cât şi în alte privinţe, acţiunea europeană ar trebui să

ofere avantaje suplimentare clare în raport cu acţiunea individuală a statelor membre în vederea

dezvoltării de politici care să promoveze interesul european comun.

17

Prin urmare, subsidiaritatea şi proporţionalitatea reprezintă criterii esenţiale pentru

determinarea valorii adăugate a cheltuielilor UE. În temeiul principiului subsidiarităţii, Uniunea

intervine numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi atinse în mod

satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar pot fi atinse

mai bine, datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, la nivelul Uniunii. În temeiul

principiului proporţionalităţii, conţinutul şi forma acţiunii Uniunii nu depăşesc ceea ce este

necesar pentru atingerea obiectivelor acesteia. Alegerea unui instrument este proporţională dacă

acesta reprezintă instrumentul cel mai puţin intruziv disponibil pentru realizarea unui obiectiv

specific.

Din aceste motive, se realizează cheltuieli din bugetul UE dacă acestea reprezintă cel mai

eficient instrument politic disponibil pentru a oferi un răspuns adecvat la o anumită problemă.

Prin urmare, subsidiaritatea şi proporţionalitatea implică o evaluare a factorilor care favorizează

succesul unei politici, precum dimensiunea transnaţională, potenţialul de economii de scară sau

de gamă, cerinţele în materie de masă critică, preferinţele locale, costurile de coordonare şi alte

circumstanţe politice.

Politicile europene trebuie puse în aplicare într-un mod eficient şi eficace, pentru a

asigura valoarea adăugată necesară. Instituţiile şi, în special, Comisia sunt responsabile de

folosirea resurselor financiare. Acestea trebuie să fie în măsură să demonstreze că bugetul este

gestionat în conformitate cu cele mai înalte standarde şi că există mecanisme de execuţie

eficiente şi eficace.

Principalele aspecte care apar în acest context sunt următoarele:

Echilibrul dintre acordarea de sprijin financiar diverselor activităţi şi concentrarea

fondurilor disponibile:concentrarea pe un număr mai mic de obiective politice poate

favoriza economiile de scară şi, în anumite cazuri, poate face economii în bugetele

naţionale. Cu toate acestea, o astfel de abordare ar priva celelalte domenii de un sprijin

financiar.

Echilibrul dintre gestionarea centralizată şi descentralizată:în prezent, fondurile europene

sunt puse în aplicare prin diverse metode de gestionare. Aproximativ 22% dintre acestea

sunt gestionate la nivel central, de către Comisie; gestionarea a aproximativ 76% din

fonduri este delegată de către Comisie statelor membre, în conformitate cu „gestiunea

18

repartizată”; restul fondurilor sunt gestionate împreună cu organizaţii internaţionale sau

de către ţări terţe. Având în vedere evoluţia politicilor, trebuie reanalizată situaţia pentru

a se determina modul în care diversele tipuri de gestionare pot oferi o bună gestiune

financiară şi în ce măsură echilibrul existent reprezintă răspunsul adecvat.

Simplificarea sporită şi consolidarea instrumentelor de punere în aplicare: deschiderea

unei noi perioade de finanţare la începutul acestui an a fost însoţită de o simplificare

considerabilă a structurii bugetului UE şi a instrumentelor executare a bugetului, cu

programe care au fost reorganizate pentru a respecta principiul „un program, un fond” şi

cu un nou echilibru între accesibilitatea programelor UE şi buna gestiune financiară.

Rentabilitatea punerii în aplicare şi coerenţa între programe stau la baza realizării unei

valori adăugate.

Mobilizarea resurselor:alegerea metodei de gestionare ajută la determinarea măsurii în

care bugetul UE poate mobiliza resurse suplimentare, prin utilizarea altor instrumente

europene precum Banca Europeană de Investiţii, prin intermediul cheltuielilor naţionale,

regionale şi locale sau cu ajutorul contribuţiilor din sectorul privat.

Utilizarea agenţiilor executive: posibilitatea de a înfiinţa agenţii executive însărcinate cu

anumite responsabilităţi de gestionare a fondurilor puse în aplicare direct de către

Comisie a facilitat recursul la un personal specializat pentru anumite activităţi de

gestionare, a sporit vizibilitatea gestionării programelor şi a oferit economii de scară.

Totuşi, acest lucru pune în discuţie echilibrul optim dintre responsabilităţile politice şi de

gestionare în cadrul instituţiilor.

Cofinanţarea: cofinanţarea este un exemplu de parteneriat între acţiunile regionale,

naţionale şi comunitare în scopul realizării politicilor UE. Aceasta sporeşte gradul de

implicare şi oferă un stimulent suplimentar pentru asigurarea complementarităţii dintre

acţiunile comunitare şi naţionale. Cofinanţarea obligatorie la nivelul statelor membre este

o caracteristică esenţială a politicilor structurale şi de dezvoltare rurală ale Uniunii

Europene, politici reprezentând împreună 40% din cheltuieli în perioada financiară

actuală.

19

Asigurarea transparenţei şi vizibilităţii totale, precum şi a răspunderii depline în ceea ce

priveşte gestionarea bugetului, pentru a garanta legitimitatea şi încrederea cetăţenilor în

Uniunea Europeană.

Un aspect conex este reprezentat de flexibilitate. Buna gestiune financiară ar putea fi

sporită printr-o flexibilitate mai mare, permiţând resurselor să fie realocate în cadrul şi între

rubricile bugetare. Acest lucru ar putea contribui la redirecţionarea sprijinului spre programele

cele mai performante în termeni de rentabilitate şi în funcţie de criterii precum capacitatea de

absorbţie observată.

2.2 Politica bugetara a Romaniei

Specificul României faţă de ţările UE27 constă în structura veniturilor încasate la bugetul

de stat. În România, veniturile fiscale şi bugetare sunt dependente de veniturile din taxele şi

impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în timp ce, în Uniunea Europeană,

contribuţiile celor trei mari categorii de impozite şi taxe (impozite directe, indirecte şi

contribuţiile sociale) la formarea veniturilor sunt relativ apropiate. În acest context, putem

observa că fiscalitatea din România este una medie faţă de ţările Uniunea Europeană, situându-se

la un nivel relativ apropiat de Irlanda sau Slovacia (unde se aplică o cotă unică de 19% atât

pentru venituri, cât şi pentru TVA) şi mult mai redusă atât faţă de cea din ţările UE15, de

exemplu, Suedia, Franţa sau Danemarca, cât şi în comparaţie cu unele dintre ţările nou-venite în

UE în anul 2004, precum Cehia sau Ungaria.

În prezent, România are una dintre cele mai reduse cote din UE27 la impozitul pe venitul

persoanelor fizice. Cu o rată de impozitare de 16%, România se află între Serbia (cu venituri

impozitate progresiv, cu o rată minimă de 10% şi una maximă de 14%) şi ţările dezvoltate din

UE, în care predomină, la fel, sistemul progresiv. Cele mai mari rate de impozitare a veniturilor

sunt în Danemarca (38%-59%), Suedia (30%-55%), Finlanda (29%-53,5%), Olanda (34,2%-

52%) şi Norvegia (28%-51,3%). Dintre cele 12 ţări noi membre ale UE (zece care au aderat în

mai 2004 şi două în ianuarie 2007), majoritatea au cote de impozitare mai ridicate decât

România. Astfel, Ungaria are cote cuprinse între 18% şi36%, Cehia

(12%-32%), Polonia (19%-40%) iar Bulgaria între 10% şi 24%.

În ceea ce priveşte impozitul pe profitul companiilor, România are printre cele mai scăzute

cote dintre ţările din UE27. Pentru persoanele fizice, rata de impozitare a dividendelor este de

20

16%, astfel că profiturile unei societăţi comerciale sunt impozitate cu 29,44%, în cazul

acţionarilor persoane fizice şi cu 24,4%, în cazul persoanelor juridice. Bulgaria impune o cotă de

impozitare pe profitul companiilor de 10%, Ungaria 16% iar Estonia 22% (trebuie menţionat că

Bulgaria şi Estonia nu impozitează veniturile din dividende). Dacă avem în vedere rata de

impozitare combinată (impozit pe profit + impozit pe dividende), observăm că ţările dezvoltate

din UE au un regim de impozitare mult mai restrictiv decât al României. Astfel, dacă impozitul

final combinat este de 19% în Slovacia, în Irlanda acesta este de 26%, mai mic decât în Polonia

(34,4%), Franţa (55,9%), Germania (52,4%), Cehia (35,4%) şi aproximativ egal cu cel din

Grecia (29%).

Comparativ cu ratele practicate de statele membre UE, cota TVA aplicată în România se

situează la un nivel relativ mediu. Aceeaşi rată, 19%, este întâlnită în Slovacia (unde se practică

principiul cotei unice extins şi la TVA), Germania, Cehia etc. Cea mai mare rată a TVA este

înregistrată în Suedia, Norvegia şi Danemarca (25%). Rata utilizată în România este mai mare

decât cea practicată de alte state, cum ar fi, de exemplu, Luxemburg şi Cipru (15%) sau Marea

Britanie (17%). Altfel, legat şi de taxa de primă înmatriculare, nou introdusă în Codul Fiscal şi

atât de contestată, trebuie menţionat că, în România, taxele pe mediu sunt de 10 ori mai mici în

comparaţie cu Uniunea Europeană.

Reforma sistemului fiscal naşte în continuare multe controverse în România. Succesul sau

eşecul ei depinde de momentul în care este aplicată, mediul economic în care este implementată

şi măsurile acompaniatoare – reducerea cheltuielilor publice, impunerea de constrângeri tari rău-

platnicilor, flexibilizarea Codului Muncii etc În România, opiniile pro cota unică vorbesc despre

creşteri de venituri la buget, „magnet” pentru investiţiile străine, crearea de locuri de muncă etc.

Părerile contra recunosc cotei unice de impozitare doar avantajul reducerii birocraţiei fiscale

(simplitatea ei administrativă), imputându-i lipsa de echitate. Se argumentează că veniturile la

buget s-au mărit prin creşterea încasărilor din TVA, generate de expansiunea consumului

datorată transferurilor băneşti de la românii plecaţi în străinătate şi măririi cererii celor cu

venituri mari, care au câştigat mai mult ca urmare a aplicării cotei unice. În mod cert, consensul

minim privind consolidarea unei strategii fiscale predictibile în România este necesar deoarece

concurenţa fiscală între ţările UE este din ce în ce mai puternică.

21

CAPITOLUL 3

NECESITATEA IMPLEMENTĂRII UNUI PROGRAM DE REFORMA A POLITICII ECONOMICE ÎN ROMÂNIAObiectivul central, stabilit la Lisabona în 2000, de a transforma UE

până în anul 2010, în cea mai competitivă şi dinamică economie, bazată pe

cunoaştere, cu locuri de muncă mai numeroase şi mai bune şi o incluziune

socială mai mare, reprezintă provocările care, ulterior relansării Agendei

Lisabona în 2005, au determinat Statele Membre să se angajeze tot

mai mult în procese ample de reformă pentru atingerea acestor obiective.

2006 a reprezentat anul în care Strategia Lisabona relansată a dat rezultate

atât la nivelul statelor membre cât şi la nivel comunitar.

Guvernul României s-a angajat cu seriozitate în respectarea Agendei

Lisabona relansată, motiv pentru care a elaborat Programul Naţional de

Reformă pe perioada 2007-2010 (PNR) printr-un efort participativ al

instituţiilor implicate în procesul de identificare a priorităţilor naţionale

relevante, necesare continuării şi adâncirii reformelor destinate atingerii

obiectivelor de creştere economică şi ocupare, anunţate pentru anul 2010, şi

reducerii decalajelor economice şi sociale faţă de media statelor membre UE.

Documentul pune în evidenţă provocările asupra cărora trebuie să se

concentreze Guvernul României în perioada 2007-2010, ca răspuns la liniile

directoare ale Agendei Lisabona relansate de a integra politicile de

dezvoltare (macro, micro şi piaţa muncii) şi reformele initiate într-un

program coerent, care să evidenţieze valorificarea sinergiilor dintre aceste

politici, indicând, după caz, factorii de echilibru care se impun.

România se află într-o perioadă de consolidare a economiei sale de

piaţă, în care apare ca necesară această abordare integrată a politicilor

pentru a putea răspunde eficient la provocările cu care se confruntă.

22

Parteneriatul creat între COM şi cele 27 de SM este determinat de o

participare susţinută a tuturor statelor la procesul Lisabona, România fiind

angajată să-şi aducă contribuţia naţională la atingerea obiectivelor sale.

Un succes al implementării Programului de Guvernare 2005-2008, la 2

ani de bilanţ (Raport asupra îndeplinirii Programului de guvernare 2005-2008

– martie 2007), îl reprezintă ritmul susţinut al implementării măsurilor

anunţate, ce au contribuit la finalizarea procesului de aderare la 1 ianuarie

2007.

Efectele reformei fiscale se fac resimţite, astfel practicarea cotei unice

a determinat schimbarea comportamentului contribuabililor în achitarea

obligaţiilor bugetare şi pentru prima dată rata de impozitare realizată

(17,4%) a fost peste rata legală a impozitului pe profit (16%), impozitele şi

taxele pe bunuri şi servicii s-au transformat în principala sursă de venituri la

bugetul de stat, impozitarea muncii declarate a determinat creşterea

gradului de ocupare a forţei de muncă şi atragerea de venituri suplimentare,

descurajându-se astfel munca la negru. În anul 2006, creşterea reală a

veniturilor la bugetul general consolidat a fost, raportat la anul 2005, de

14,6%.

În ceea ce priveşte reforma de pe piaţa muncii: câştigul salarial mediu

brut a înregistrat o creştere de 40,6%, reprezentând 2/3 din creşterea totală

de 60%, prevăzută în Programul de Guvernare; eliminarea inechităţilor din

sistemul de pensii prin recalcularea pensiilor din 3.554.474 de dosare, ca

urmare 1.614.405 persoane (45,4%) au obţinut un punctaj mai mare decât

cel actual, iar pensia medie a acestei categorii de beneficiari a înregistrat la

sfârşitul anului 2005 o creştere de 21,3% faţă de nivelul existent înainte de

recalculare; prin completările aduse sistemului asigurărilor pentru şomaj s-a

diferenţiat indemnizaţia acordată şomerilor în funcţie de stagiul de cotizare

şi de media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate (rata

şomajului înregistrat s-a redus cu 1,1 puncte procentuale, de la 6,3 % în

decembrie 2004 la 5,2% în decembrie 2006); implementarea măsurilor

23

prevăzute în programul de ocupare, îndeplinit de Serviciul Public de Ocupare,

în urma căruia au fost încadrate în muncă peste 1 milion de persoane aflate

în căutarea unui loc de muncă în perioada 2005 - 2006; protejarea şi

majorarea puterii de cumpărare a pensiilor s-a realizat prin actualizarea

periodică a valorii punctului de pensie valabil în cadrul sistemului public de

pensii (asigurări sociale de stat şi agricultori), pensia medie a crescut de la

211 lei în decembrie 2004 la 325 lei în decembrie 2006, respectiv cu 54,0%

în termeni nominali şi cu 35,2% în termeni reali.

Relaxarea mediului de afaceri prin înregistrarea firmelor în termen de 3

zile, s-a realizat prin eliminarea unor categorii de autorizaţii obligatorii şi

înlocuirea acestora cu declaraţii pe propria răspundere, ceea ce a permis

realizarea unor investiţii străine în valoare de 14,3 miliarde Euro, ajungând la

un nivel apropiat celor înregistrate în întreaga perioada 1990-2004 (16

miliarde Euro).

Creşterea investiţiilor în economie s-a produs pe fondul creşterii

încrederii în sistemul judiciar, generată de reforma din sistem prin care s-au

implementat măsuri ce au urmărit garantarea independenţei efective a

puterii judecătoreşti prin: asigurarea integrităţii profesionale a magistraţilor,

combaterea actelor de corupţie care afectează actul de justiţie, creşterea

transparenţei în activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, consolidarea

rolului de garant al puterii judecătoreşti conferit Consiliului Superior al

Magistraturii, precum şi prin simplificarea procedurilor judiciare şi a celor

administrative şi asigurarea celerităţii soluţiilor litigiilor.

În domeniul sănătăţii obiectivul fundamental al reformei a fost acela de

a pune serviciile medicale în slujba cetăţeanului, de aceea prioritare au fost

pe de o parte îmbunătăţirea actului de conducere şi administrare

reglementate printr-o nouă Lege a spitalelor promovată în 2006, iar pe de

altă parte restructurarea asistenţei medicale care presupune reforma

instituţiei medicului de familie.

24

Pentru perfecţionarea administraţiei publice au fost întreprinse reforme

privind accelerarea procesului de descentralizare a serviciilor publice şi

reorganizarea acestora în raport cu cerinţele populaţiei, prin: promovarea

unui nou cadru legislativ privind serviciile publice de gospodărie comunală, a

unei strategii de descentralizare sectorială pentru serviciile publice de bază

(educaţie, sănătate, ordine publică şi asistenţă socială); stabilirea unui

sistem de planificare strategică pentru fiecare autoritate din administraţia

publică centrală şi locală; creşterea transparenţei şi integrităţii în exercitarea

funcţiilor publice în administraţie.

În domeniul educaţiei şi cercetării au fost întreprinse măsuri pentru:

compatibilizarea sistemului educativ şi al cercetării cu sistemele europene,

dezvoltarea infrastructurii şcolare şi de cercetare şi reconsiderarea statutului

cadrelor didactice şi al cercetătorilor, inclusiv din perspectiva salariilor

obţinute. Pentru prima oară după 1990, Guvernul derulează proiecte de

dezvoltare în domeniul educaţiei şi face investiţii importante în domeniul

cercetării prin amplificarea programelor de sprijinire socială a elevilor şi

studenţilor.

Aceste evoluţii au permis României ca în perioada următoare să-şi

concentreze eforturile pe adâncirea reformelor relevante pentru atingerea

obiectivelor Lisabona: reforma politicii fiscale, reforma în domeniul

cheltuielilor publice şi al managementului resurselor, reforma administraţiei

publice, reforma sistemului de pensii, reforma în domeniul serviciilor de

asistenţă socială şi de sănătate, reforma educaţiei în toate mediile de

învăţământ şi a formării continue – creşterea capacităţii serviciului public de

ocupare şi a structurilor de formare profesională, reforma în domeniul

pieţelor concurenţiale (energie, gaze naturale, transporturi, telecomunicaţii,

achiziţii publice, piaţa muncii, piaţa produselor agricole), reforma în domeniul

reglementărilor.

Începând cu anul 2007 au fost alocate sume importante din buget

pentru susţinerea acestor reforme, acestea implementându-se prin programe

25

concrete asumate de ministerele de linie şi de instituţiile administraţiei

centrale şi locale implicate în procesul Lisabona.

Pentru a menţine ritmul reformelor, România consideră că îndeplinirea

obiectivelor sale de reformă este strâns legată de mai multe aspecte,

precum: rezolvarea deficitului de infrastructură (educaţie, transporturi,

comunicaţii, piaţa muncii, mediu de afaceri, CDI); implementarea prudentă a

politicilor care să menţină un mediu economic stabil, prin asigurarea unui

management adecvat al finanţelor publice şi al inflaţiei; dezvoltarea unei

culturi în administraţia centrală şi locală, care să permit funcţionarilor publici

să facă faţă provocărilor generate de calitatea de stat membru; consolidarea

pieţelor concurenţiale, în special în domeniul energiei cuplate cu iniţiative de

promovare a mediului înconjurător sustenabil; promovarea bazei industriale

şi a reglementărilor mai bune; reducerea disparităţilor dintre mediul rural şi

cel urban; reducerea impozitării muncii şi dezvoltarea relaţiilor de muncă

flexibile care să permită o mai bună remuneraţie a muncii; măsurile de

flexibilizare să fie însoţite de cele de asigurare a securităţii locului de muncă;

măsuri de promovare pe piaţa muncii a grupurilor sociale dezavantajate, în

special a tinerilor şi a persoanelor în vârstă.

Astfel, fiind conştientă de evoluţia rapidă a economiei globale,

România îşi pregăteşte contribuţia naţională pentru a asigura convergenţa

cu obiectivele Strategiei Lisabona relansate:

• Europa un loc mai atractiv pentru a investi şi a munci;

• Cunoaştere şi inovare pentru dezvoltare economică;

• Crearea de locuri de muncă mai numeroase şi mai bune,

Pentru România atingerea performanţelor economice şi de ocupare interne, corelate cu un

system social echitabil sunt cruciale pentru dezvoltarea durabilă a societăţii. De aceea, pentru

atingerea acestor obiective, România a concentrat în PNR o largă paletă de politici şi iniţiative,

stabilindu-şi următoarele priorităţi:

Îmbunătăţirea capacităţii administrative este o prioritate orizontală de o deosebită

importanţă, prin care vor fi evidenţiate politicile / măsurile specifice care trebuie

26

întreprinse pentru asigurarea cadrului necesar pentru susţinerea competitivităţii în

domenii cheie: (1) sistemul judiciar, (2) autoritatea de concurenţă, (3) capacitatea

autorităţilor publice de a lansa licitaţii publice, (4) managementul cheltuielilor

guvernamentale.

Îmbunătăţirea calităţii şi managementului cheltuielilor guvernamentale pentru a

asigura investiţii productive în contextul iniţierii unor politici macro-economice

prudente;

Îmbunătăţirea funcţionării pieţelor (în special piaţa de energie şi de transporturi,

inclusive investiţiile pentru interconectare);

Continuarea îmbunătăţirii mediului de afaceri (în principal prin

reducerea şi reorientare ajutorului de stat către o abordare

orizontală, creşterea calităţii cadrului de reglementare,

îmbunătăţirea predictibilităţii afacerilor şi facilitarea accesului la

capital);

Creşterea ocupării şi a ratei de activitate prin: transformarea

activităţii de prestare a muncii nedeclarate în activităţi

desfăşurate în temeiul unor contracte de angajare, în special prin

creşterea eforturilor de a reduce costurile nesalariale pe piaţa

muncii, dezvoltarea abilităţilor, educaţiei şi îmbunătăţirea pieţei

muncii; întreprinderea măsurilor specifice, destinate unei mai

bune integrări a grupurilor dezavantajate (cu referinţă asupra

fermelor din agricultura de subzistenţă şi asupra etniei rrome) şi

a creşterii accesului lor pe piaţa muncii.

România îşi va concentra eforturile pe dezvoltarea capacităţii

administrative de implementare, evaluare şi monitorizare a reformelor

asumate prin PNR, ţinând cont că în procesul de evaluare efectuat de către

COM vor fi apreciate progresele înregistrate în funcţie de capacitatea

României de implementare a acestor reforme şi de atingere a obiectivelor

propuse.

27

Aceste aspecte sunt direct corelate cu evaluarea şi monitorizarea

performanţelor, rezultate din implementarea fondurilor structurale, ce sunt

alocate României pentru perioada 2007-2013.

Începând cu anul 2005, România a demarat realizarea de parteneriate

de consultare a mediului de afaceri şi a asociaţiilor profesionale în vederea

elaborării şi definitivării documentelor programatice enumerate, prin care au

fost asumate măsuri şi acţiuni concrete de creştere economică şi ocupare,

convergente cu Programul Naţional de Reformă 2007-2010. Anul 2007 va fi

marcat de continuarea consultării sectoriale a partenerilor pentru reformele

propuse, precum şi a Parlamentului pentru atingerea consensului naţional cu

privire la respectarea angajamentelor asumate pe perioada 2007-2010.

În procesul de parteneriat iniţiat alături de COM şi SM, Guvernul

României va promova în cadrul PNR noi măsuri şi acţiuni, rezultate din

pregătirea noului ciclu Lisabona care va fi anunţat la Consiliul de primăvară

din 2008.

Una dintre provocările bugetare principale pe termen mediu şi lung

este necesitatea de a elimina disparităţile structurale ce au fost identificate

în sectoarele de infrastructură, învăţământ, sănătate şi cercetare şi

dezvoltare, menţinând în paralel poziţia bugetară caracterizată de niveluri

prudente ale deficitului bugetarGuvernul va susţine acest echilibru prin

îmbunătăţirea administrării veniturilor şi prin sporirea eficienţei cheltuielilor

bugetare.

Deşi nivelul cheltuielilor guvernamentale va creşte pe termen mediu,

se impune îmbunătăţirea gradului de eficienţă a modului de cheltuire a

fondurilor publice, mai ales prin stabilirea de priorităţi clar formulate, în

special pentru proiectele de investiţii. Procesul de reformă se realizează prin

coordonarea orizontală a politicilor economice, îmbunătăţirea în continuare a

programării bugetare pe termen mediu şi creşterea transparenţei acestui

proces.

28

Implementarea reformelor structurale subliniate mai sus, este

esenţială pentru creşterea eficienţei şi pentru sporirea gradului de

responsabilizare, incluzând creşterea ponderii asistenţei medicale şi

profilactice în totalul cheltuielilor, consolidarea procesului de descentralizare

a învăţământului prin definirea şi implementarea finanţării per capita,

promovarea schemelor de învăţare continue şi a pregătirii profesionale, şi

prin îmbunătăţirea legăturii dintre sectorul de cercetare şi dezvoltare şi

sectorul corporatist şi IMM-uri.

În anul 2006, Guvernul României a iniţiat un proces de reformă prin

introducerea sistemului de planificare strategică la nivelul administraţiei

publice centrale. În România acest sistem este implementat în două etape:

elaborarea componentei de management a planurilor strategice şi respectiv

componenta de programare bugetară. În acest sens, Guvernul a adoptat

Metodologia privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu a

instituţiilor administraţiei publice centrale, Etapa I - Componenta de

Management.

Obiectivele sistemului de planificare strategică sunt reprezentate de

creşterea predictibilităţii acţiunii guvernamentale, managementul eficient al

politicilor publice, crearea conexiunii dintre planificarea politicilor publice şi

elaborarea bugetului, precum şi creşterea coerenţei şi eficienţei în cheltuirea

fondurilor publice.

În anul 2007, ministerele de linie vor beneficia de asistenţă pentru

aplicarea metodologiei de elaborare a bugetului pentru 2008 şi pentru

elaborarea Metodologiei de Planificare Strategică Etapa II - Componenta de

bugetare pe programe, precum şi a metodologiei privind stabilirea

indicatorilor de performanţă pentru programele bugetare.

România va promova măsuri consistente de reformă în scopul

accelerării procesului de descentralizare şi creşterii eficienţei, precum şi a

îmbunătăţirii sustenabilităţii în sectoarele pensii, sănătate, educaţie şi

cercetare-dezvoltare. Procesul bugetar în ansamblu va cunoaşte o

29

aprofundare a procesului de reformă prin extinderea gradului de cuprindere

a programelor bugetare şi a cadrului pe termen mediu cu scopul creşterii

predictibilităţii şi transparenţei modului de cheltuire a resurselor publice.

Procesul de programare bugetară este consolidat cu scopul trecerii

accentului de la bugetarea axată pe costuri la implementarea bugetarii

bazată pe performanţă, în sensul proiectării bugetelor pe obiective şi

corelarea acestora cu indicatori de performanţă. Bugetul pentru anul 2007 a

fost în mare parte proiectat în structura bazată pe programe (din totalul

cheltuielilor bugetului de stat, 64% au fost alocate pe bază de programe),

acest tip de programare urmând să fie extins la majoritatea cheltuielilor

bugetare. De asemenea, trebuie menţionat că bugetul pe anul 2007 şi cadrul

bugetar pe termen mediu asociat reprezintă un progres important în

condiţiile în care conţin un număr limitat de priorităţi formulate clar şi

transparent, susţinute corespunzător din punct de vedere al finanţării.

Operarea eficientă a programării bugetare va necesita o perioadă mai

lungă de timp pentru a-şi arăta beneficiile, deoarece implică eforturi de

îmbunătăţire a capacităţii de analiză, de management şi de implementare în

toate structurile guvernamentale. În vederea întăririi capacităţii de

programare pe termen mediu în domeniul finanţelor publice, Guvernul

dezvoltă activitatea de modelare economică care să ofere estimări

fundamentate pentru proiecţia bugetară şi de implementare a metodologiei

de programare bugetară multi-anuală, inclusiv un mecanism transparent

pentru luarea deciziilor în cadrul Guvernului relativ la activităţile viitoare şi

cheltuielile aferente.

Prin implementarea reformelor structurale în domeniul educaţiei,

sănătăţii, pensiilor şi prioritizarea investiţiilor publice va îmbunătăţi

sustenabilitatea finanţelor publice, România va întări gradul de

responsabilitate şi eficienţa în asigurarea serviciilor publice şi va crea

condiţiile pentru accelerarea ritmului de creştere economică potenţială,

implicit a procesului de convergenţă în ansamblu.

30

Din perspectiva domeniilor prioritare identificate la nivel european

principalele angajamente asumate de România pentru perioada 2007-2010

sunt următoarele:

În perioada 2007-2010 se estimează că produsul intern brut va creşte

cu ritmuri în medie de 6,1%, pe seama măririi volumului de activitate, cu

deosebire în construcţii şi servicii. În ceea ce priveşte formarea brută de

capital fix aceasta va creşte în medie cu circa 12,0%, în condiţiile în care

cererea internă, în ansamblul său, va creşte cu un ritm mediu de circa 8,2%.

Populaţia activă totală va creşte, ca efect al reducerii ponderii

populaţiei de peste 65 ani în total populaţie activă în favoarea populaţiei

active cu vârsta de 15-64 ani. În aceste condiţii rata de activitate va ajunge

la circa 67,6% în anul 2010.

Continuarea consolidărilor fiscale va fi corelată cu intensificarea

reformelor structurale anunţate. Datoria guvernamentală a reprezentat

15,1% din PIB la sfârşitul anului 2006, cu mult sub limita de 60% din PIB. În

ultimii ani, deficitul bugetar al României s-a situat constant sub valoarea de

referinţa de 3% din PIB, iar tendinţa descrescătoare a acestuia relevă

desfăşurarea unui proces de consolidare fiscală.

Continuarea implementării strategiei de ţintire directă a inflaţiei, astfel

se urmăreşte atingerea unei ţinte a inflaţiei de 4 ± 1% în anul 2007 şi 3,8 ±

1% în anul 2008;

Politica monetară îşi va păstra în perioadele imediat următoare

conduita fermă, manifestată prin caracterul relativ restrictiv al ratei dobânzii

de politică monetară, prin controlul ferm al lichidităţii de pe piaţa monetară

şi prin menţinerea măsurilor complementare adoptate în vederea temperării

creşterii creditului neguvernamental

Continuarea reformei fiscale, în special a administraţiei fiscale prin

care se urmăreşte: stabilire unui deficit bugetar de 2,8% în 2007 din

produsul intern brut, pentru a susţine dezinflaţia şi deficitul de cont curent în

limite rezonabile, în perioada următoare; restructurarea cheltuielilor publice

31

prin prioritizarea programelor de anvergură naţională; crearea condiţiilor

pentru absorbţia şi funcţionarea instrumentelor structurale, care reprezintă

resursa cea mai importantă de care va beneficia România pentru a atinge

obiectivul de creştere durabilă; creşterea veniturilor bugetare, în 2007, cu

2,9 puncte procentuale ca pondere în produsul intern brut faţă de anul 2006

(incluzând şi fondurile externe nerambursabile). Majorarea deficitului

bugetar de la 0,5% din produsul intern brut la 2,5% din produsul intern brut

a fost justificată de necesitatea demarării unor proiecte pentru infrastructură

în domeniile prioritare în vederea susţinerii reformelor propuse: transporturi

şi mediu, a unor proiecte de investiţii în domeniul învăţământului şi sănătăţii,

pregătirii proiectelor publice finanţabile din fonduri structurale pentru

perioada 2007-2013, pentru a evita eventualele probleme în accesarea

acestora în anul 2007. Continuarea reformelor pentru contracararea

consecinţelor economice şi bugetare ale îmbătrânirii populaţiei prin

reducerea datoriei publice: creşterea ratei de participare pe piaţa forţei de

muncă şi a productivităţii, reformarea sistemului de pensii prin punerea în

practică a unor măsuri de consolidare suplimentară a pilonului de pensii

publice redistributiv, in paralel cu crearea unui sistem multipilon (masuri

care sa descurajeze pensionarea timpurie si sa reducă costurile de

pensionare), reforma sistemului de sănătate prin creşterii gradului de

participare a sectorului privat si diversificarea resurselor de finanţare,

continuarea eforturilor de restructurare a spitalelor si creşterea accentului

pus pe latura preventiva a sistemului.

Acţiunile Prioritare propuse de Consiliul European de Primăvară din

2006 creşterea eficientei cheltuielilor publice prin îmbunătăţirea orientării pe

termen mediu a cadrului

bugetar.Asigurarea convergenţei între PNR, Programul de covergenţă depus în

luna ianuarie 2007 şi Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007-2013

aprobat în noiembrie 2006 în vederea reducerii decalajelor economice,

32

pregătirea pentru adoptarea monedei unice Euro şi creşterea capacităţii de

absorbţie a fondurilor structurale şi fondurilor de coeziune, pentru care au

fost asumate alocări importante pentru atingerea obiectivelor Lisabona.

Nivelul indicativ al cheltuielilor de tip Lisabona estimat la cca. 55,98% din

totalul alocărilor din Fondurile Structurale şi de Coeziune pentru întreaga

perioadă de programare 2007-2013. Începând cu anul 2007, România

trebuie să asigure plata contribuţiei sale pentru finanţarea bugetului Uniunii

Europene în cadrul sistemului resurselor proprii.

Nivelul maxim al resurselor proprii necesare finanţării cheltuielilor

comunitare nu poate depăşi, pe ansamblul bugetului comunitar, nivelul de

1,24% din venitul naţional brut comunitar.

Sumele estimate a fi plătite de România pentru finanţarea bugetului

comunitar sunt în sumă de circa 1.123,6 milioane euro pentru 2007, 1.207,7

milioane euro pentru 2008, 1.187,4 milioane euro pentru 2009 şi 1.307,4

milioane euro pentru 2010. În următoarea perioadă România va gestiona 7

programe operaţionale pentru obiectivul convergenţă şi 8 programe pentru

obiectivul de cooperare transfrontalieră. Din cele 7 programe operaţionale,

două dintre acestea sunt destinate continuării reformei în administraţia

publică centrală şi locală (respectiv Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi

Asistenţă Tehnică).

România va asigura complementaritatea politicilor şi măsurilor

naţionale din PNR cu măsurile cuprinse în programele comunitare: Programul

cadru pentru cercetare-dezvoltare FP7 şi Programul pentru Competitivitate şi

Inovare –CIP 2007-2013.

Concentrarea cheltuielilor publice pe R&D la nivelul România îşi

propune să atingă nivelul de 3% din PIB pentru activitate de CDI (din care 1%

fonduri publice naţionale şi 2% fonduri private) în jurul anului 2015. Pentru

anul 2010 România şi-a asumat un nivel al cheltuielilor publice de 1% din PIB

şi estimează un nivel al cheltuielilor din domeniul privat pentru cercetare

dezvoltare de 0,8% din PIB;

33

Diversificarea instrumentelor destinate promovări cunoaşterii şi

dezvoltării şi diversificării infrastructurii de cercetare-dezvoltare şi inovare;

Implementarea coerentă a politicii de TIC pentru promovarea

cunoaşterii: prin implementarea Planului i2010, dezvoltarea şi eficientizarea

serviciilor publice electronice (e-guvernare, e-educaţie, e-sănătate),

securizarea reţelelor de comunicaţii electronice, dezvoltarea şi creşterea

accesibilităţii infrastructurii de broadband şi îmbunătăţirea accesului la

tehnologia informaţiei, precum şi introducerea radiodifuziunii şi televiziunii

digitale pe scară largă.

România va promova modernizarea sistemului de protejare a

drepturilor de proprietate intelectuală considerând că aceasta va contribui

efectiv la creşterea competitivităţii întreprinderilor şi la promovarea inovării.

Dezvoltarea instrumentelor de evaluarea impactului actelor normative

şi a politicilor publice.

Dezvoltarea politicilor de sprijin a IMM în conformitate cu principiul

„Think small first” dezvoltarea structurilor de informare a IMM; impozitarea

microîntreprinderilor au fost modificate cotele de impozitare astfel: 2%

pentru anul 2007, 2,5% pentru anul 2008 şi 3% pentru anul 2009, iar

contribuabilii care depăşesc 100.000 euro în cursul anului plătesc pentru acel

an impozit pe profit; uniformizarea cotei de impunere pentru categoriile de

venit la cota de 16%;

Continuarea procesului de reducere a barierelor administrative prin

evaluarea sistemelor actuale de autorizare, evaluare iniţiată din perspectiva

transpunerii Directivei Serviciilor în Piaţa Internă, urmărind crearea unei

pieţe funcţionale a serviciilor;

România a acceptat sarcina de reducere a poverii administrative la

nivelul Uniunii Europene cu 25% până în 2012, în condiţiile dezvoltării unei

metodologii unitare de evaluare a costurilor administrative

Dezvoltarea spiritului antreprenorial - educare si instruire pentru

încurajarea spiritului antreprenorial (mai ales in rândul femeilor şi tinerilor),

34

corelarea programelor educaţionale cu cerinţele pieţei, educarea spiritului

antreprenorial.

Creşterea accesului la finanţare pentru IMM-uri si crearea unei pieţe

financiare complet integrate - maximizarea potenţialului fondurilor

structurale prin instrumente tradiţionale şi noi instrumente financiare

inovative (încheierea Memorandumului pentru iniţiativa Jeremie).

România şi-a asumat măsuri pentru întărirea şi extinderea Pieţei

Interne şi urmăreşte transpunerea, implementarea şi aplicarea completă a

legislaţiei CE pentru a permite consumatorilor, lucrătorilor si întreprinderilor

(mediului de afaceri) să beneficieze de avantajele oferite de participarea pe

pieţe competitive. România şi-a asumat reducerea graduală a deficitului de

transpunere stabilită la nivel comunitar de la 1,5% la 1% până în 2009.

România acordă prioritate Agendei privind reglementari mai bune

(Better Regulation) prin utilizarea studiilor de impact care sa măsoare

costurile administrative si sa ajute la simplificarea reglementărilor din

sectoare prioritare şi va implica mediul de afaceri, în special IMM-urile în

procesul de legiferare. Totodată va proceda la abrogări şi codificări urmărind

simplificarea legislaţiei actuale. Pentru a da consistenţa necesară acestor

aspecte România a iniţiat procesul de elaborare a Strategiei pe better

regulation. Totodată s-a adoptat actul normativ privind "Strategia pentru

îmbunătăţirea sistemului de planificare şi elaborare a politicilor publice la

nivelul administraţiei publice centrale" care se va constitui în instrument de

evaluare a politicilor publice, de asemenea au fost elaborate proceduri de

fundamentare a actelor normative la nivel central bazate pe studii de impact.

România desfăşoară o politică concurenţială pro-activă în conformitate

cu Planul de acţiuni privind implementarea politicii în domeniul ajutorului de

stat, aprobată în 2006, prin care se urmăreşte promovarea unui cadru

legislativ care să uşureze accesul pe piaţă (aplicarea art.81 şi 82 din TCE, în

ceea ce priveşte concentrările economice) şi aplicarea reformei ajutorului de

stat (limitarea şi direcţionarea ajutoarelor de stat pentru politici orizontale).

35

Creşterea participării la piaţa muncii prin îmbunătăţirea funcţionării

sistemului instituţional şi de reglementare, creşterea ratei de ocupare în

rândul tinerilor şi lucrătorilor în vârstă şi prin activarea grupurilor sociale

vulnerabile;

Crearea şi susţinerea funcţionării unor parteneriate regionale pentru

ocupare şi incluziune sociale menite să promoveze la nivel regional şi local o

viziune comună şi activă asupra elementelor de ocupare şi incluziune socială

şi să stimuleze utilizarea fondurilor europene disponibile în acest sens.

Utilizarea conceptului de flexisecuritate ca bază a elementelor de

reformă asupra cadrului instituţional şi reglementativ specific pieţei muncii,

protecţiei sociale, promovării educaţiei pe întreg parcursul vieţii.

Politicile de incluziune sociala ţintesc un impact decisiv asupra

reducerii sărăciei si excluziunii sociale pana in 2010, fiind îndreptate spre

grupuri ţintă, ca de exemplu reducerea riscului de sărăcie si marginalizare

sociale în rândul copiilor, implementarea de măsuri active de ocupare

destinate grupurilor dezavantajate supuse riscului de sărăcie extremă.

Abordarea provocărilor demografice prin creşterea sustenabilităţii

sistemului de pensii (pe cei trei piloni), creşterea ratelor de ocupare,

promovarea reconcilierii vieţii profesionale cu cea de familie, servicii sociale

şi de îngrijire a sănătăţii accesibile şi de bună calitate.

Promovarea unei abordări integrate, la nivel naţional, regional şi local,

a politicilor privind educaţia, formarea profesională continuă, ocuparea forţei

de muncă, incluziunea socială, mobilitatea ocupaţională şi geografică.

Participarea la metodele deschise de coordonare în domeniile ocupării

forţei de muncă şi incluziunii sociale, promovate la nivel comunitar

(asumarea orientărilor şi ţintelor commune statelor membre, promovarea şi

preluarea de bune practici în aceste domenii).

România dă consistenţă acţiunilor sale în domeniul politicii energetice

pentru a răspunde într-o manieră echilibrată a celor trei obiective majore:

securitatea (securizarea) aprovizionării cu energie, competitivitatea

36

sectorului energetic şi sustenabilitatea mediului înconjurător prin noul

document de Strategie în domeniul energiei lansat recent în dezbatere

publică. România va reduce progresiv intensitatea energetică cu 2,5-3%

anual. România va fi un promotor activ al proiectelor de interconectare şi a

proiectelor de infrastructură care să contribuie la diversificarea ofertei şi

integrarea pieţelor regionale în piaţa europeană internă (proiectul Nabuco,

oleoductul Constanţa- Trieste) Totodată va continua investiţiile la Centrala

Nucleară de la Cernavodă. România va continua procesul de liberalizarea a

pieţelor în domeniul energiei şi a gazelor naturale: liberalizarea integrală a

pieţei de energie electrică, inclusiv pentru consumatorii casnici, va avea loc

în anul 2007, iar liberalizarea integrală a pieţei gazelor naturale va avea

începând cu 01.07.2007. România trebuie să adopte măsuri de consolidare

pe piaţă a autorităţii de reglementare ANRE care să îi confere autonomia în

relaţia cu producătorii şi furnizorii din domeniu.

România a armonizat legislaţia privind tehnologiile de producere a

biocarburanţilor ţintele stabilite pentru utilizarea în transport a

biocarburtanţilor fiind evaluate la nivelul anului 2007 la 2% din totalul de

conţinut energetic al tuturor tipurilor de benzină şi motorină, acesta

ajungând la 5,75% în 2010.

România şi-a exprimat deschiderea către consolidarea poziţiei în ceea

ce priveşte conservarea biodiversităţii pentru care îşi propune reducerea

graduală până în 2010 a ratei actuale de pierdere de diversitate.

În ceea ce priveşte schimbările climatice va implementa Planul

naţional de acţiune pentru schimbările climatice în conformitate cu

angajamentele stabilite prin protocolul de la Kyoto, totodată se vor pregăti

condiţiile pentru "Pregătirea negocierilor şi acţiunilor post-2012".

37

CAPITOLUL 4

ELEMENTE DE REFORMA ALE POLITICII BUGETARE ÎN ROMÂNIA

Un lent proces de reformă a bugetului Uniunii Europene a fost demarat în urma acordului

inter-instituţional european din mai 2006. Obiectivul acestuia este adaptarea priorităţilor si

direcţiei cheltuielilor publice europene la provocările generate de o economie globalizată si de o

Uniune extinsă la 27 de state.

Dacă pe o piaţă liberă mecanismele impersonale ale preţurilor si competiţiei

direcţionează în mod natural alocarea resurselor acolo unde consumatorii dictează că vor fi

utilizate în modul cel mai productiv, când vine vorba de finanţe publice, (re)distribuirea

resurselor trebuie să se desfăsoare inevitabil în baza logicii conflictuale si întortocheate a

politicii.  

La sfârsitul anului trecut, Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind

reforma bugetului UE care a adunat până în prezent peste 200 de propuneri de restructurare

bugetară din partea guvernelor naţionale, instituţiilor europene, autorităţilor locale din UE,

diverselor asociaţii profesionale, mai multor universităţi si ONG-uri. După  examinarea acestora,

Comisia va publica, în luna decembrie, o carte albă privind reforma bugetului european.

Miza dezbaterii privind reforma bugetului UE nu este dimensiunea cheltuielilor publice ale

Uniunii. Oficial plafonat la 1,24% din PNB-ul UE, bugetul european s-a ridicat în ultimii ani la

un nivel mediu de circa 120 de miliarde de euro anual (134,4 miliarde de euro pentru 2008),

adică puţin peste 1% din PNB-ul Uniunii Europene. Este de asteptat ca acesta să rămână relativ

38

neschimbat în următorul plan bugetar multianual, care acoperă perioada 2014-2020. În

consecinţă, dezbaterea din prezent se limitează la reconsiderarea direcţiilor viitoare în care ar

trebui canalizate cheltuielile publice europene.  

În structura actuală, cea mai mare parte din bugetul european, circa 40%, merge către

subvenţionarea producţiei agricole din UE, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC),

finanţarea programelor structurale de dezvoltare ocupă poziţia a doua în topul cheltuielilor

europene, urmată, pe locul trei, de finanţarea politicilor interne.  

Obiectivul declarat al reformei bugetului european este modernizarea cheltuielilor

publice ale UE în conformitate cu provocările actuale (precum globalizarea, încălzirea globală,

cresterea migraţiei etc.) si adaptarea acestora la realităţile unei Uniuni extinse la 27 de ţări, între

care există dispărităţi notabile privind nivelul de dezvoltare economică si socială.

În condiţiile în care nivelul bugetului european rămâne relativ neschimbat, realocarea

cheltuielilor implică inevitabil un „trade off“ între cele două componente majore, PAC si

fondurile structurale care alcătuiesc politica europeană de coeziune. Ca urmare, sporirea

fondurilor structurale (asa cum doresc mai multe state membre, si în special ţările din estul

Europei) nu se poate realiza fără diminuarea nivelului actual al subvenţiilor agricole; si invers,

menţinerea cheltuielilor actuale cu PAC (asa cum doresc statele membre cu un important sector

agricol) restrânge posibilitatea de a creste finanţarea diverselor politici de coeziune.  

Ceea ce trebuie remarcat este că proporţia cheltuielilor cu PAC în bugetul european a scăzut de

la un maxim istoric de 70% în anii ’80, iar tendinţa descendentă este estimată să continue,

urmând ca politica agricolă să consume doar 30% din bugetul UE în 2013, în timp ce proporţia

cheltuielilor destinate politicii de coeziune s-a majorat gradual în ultimii ani. Cu toate acestea,

statele din estul Europei - desi doresc să beneficieze de mai multe fonduri structurale - ezită să

accepte o diminuare a cheltuielilor cu subvenţiile agricole, care ar implica trecerea parţială la

finanţarea subvenţiilor agricole din bugetele locale. Contribuţia Guvernului României la procesul

de consultare privind reforma bugetului european ilustrează perfect cerinţele contradictorii ale

noilor state membre. Conform acesteia, convergenţa noilor ţări membre către nivelul mediu de

dezvoltare al UE trebuie să stea în centrul dezbaterii privind reforma bugetară, iar mărirea

finanţării politicii de coeziune este mijlocul potrivit de a realiza acest obiectiv. În acelasi timp

însă, Guvernul de la Bucuresti se opune unei eventuale diminuări a finanţării PAC si consideră

39

că bugetul actual al UE este suficient pentru a acomoda, pe termen scurt si mediu, atât

dezvoltarea politicii comune de coeziune, cât si a politicii agricole.

Subvenţiile agricole rămân totusi, indiferent de rezultatele reformei bugetare, un

instrument prin care Europa menţine în mod artificial un sector agricol ineficient (concentrând

beneficii în mâinile fermierilor si socializând costuri la nivelul tuturor contribuabilor), care stă în

acelasi timp la baza unui protecţionism mascat ce inhibă dezvoltarea ţărilor sărace ale lumii. Iar

în ceea ce priveste impactul fondurilor structurale europene, nu există nicio dovadă că ele

impulsionează dezvoltarea statelor mai sărace. Desi Irlanda si Grecia au absorbit un volum

comparabil de fonduri structurale după aderarea la UE, în absenţa unor reforme liberale

viguroase în vechea Eladă, doar Irlanda a reusit să înregistreze o crestere economică

spectaculoasă.

Cum banii pusi la comun nasc adesea certuri între prieteni, tot asa raportul dintre

contribuţii si beneficii pe stat-membru rezultat din utilizarea portofelului comun generează

dispute între guvernele europene. Marea Britanie a fost prima ţară care, încă din vremea

guvernării Thatcher, a primit în urma Consiliului European de la Fontainebleau (1984) un rabat

la contribuţia sa bugetară care să compenseze disproporţia dintre contribuţiile si beneficiile

derivate din participarea la bugetul UE. Astăzi Olanda, Austria, Suedia si Germania beneficiază,

de asemenea, de asa-numitul mecanism de corecţie creat iniţial pentru Marea Britanie, în timp ce

Franţa sau Spania sunt net-beneficiari de fonduri comunitare. Si, contrar obiectivelor de coeziune

ale UE, alocarea cheltuielilor europene între statele membre este predominant favorabilă statelor

dezvoltate ale comunităţii: 60% din fondurile structurale aferente planului bugetar 2007-2013 au

mers sau vor fi alocate către state din vechea UE, cu 15 membri.

Abordarea bugetului reformat

Planificarea politicii fiscale pe termen mediu se face prin: previziuni ale venitului

macroeconomic şi public pe cinci ani, planificarea bugetului multi-anual la nivel de Ministere

cadrul politicii fiscale – disciplină pentru deciziile guvernului pe baza resurselor reale

Procesul de stabilire a priorităţilor presupune: recunoaşterea limitării resurselor,

asigurarea de finanţare la luarea angajamentelor, vitarea principiului de finanţare doar atunci

când există surplus, respectarea principiului priorităţilor limitate ale guvernului, asigurarea unei

coordonări puternice politice.

40

Abordarea programului trebuie sa se faca prin programele de buget reflectă priorităţile

guvernului programul de buget grupează activităţi similare sau conexe, stricta coordonare a

programelor pentru evitarea întrepătrunderilor / duplicării, evaluarea performanţei şi

administrării. Planificarea şi executarea bugetului reformat fac posibilă alocarea venitului şi

cheltuielilor, in cadrul programului legat de priorităţile Guvernului precum şi identificarea

responsabilităţii manageriale pentru resursele alocate şi rezultatele atinse.

Austeritatea bugetara: Ce modele au ales tarile europene pentru a reduce cheltuielile

publice

Sub presiunea pietelor financiare, statele europene trec, unul dupa altul, la austeritatea

bugetara. Cel mai adesea, este vorba de scaderea cheltuielilor bugetare si cresterea impozitelor:

toate guvernele, indiferent de culoare politica, impun sacrificii grele, in speranta ca vor recastiga

increderea investitorilor. O serie de economisti avertizeaza asupra riscului de sufocare a fragilei

cresterii economice. Daca in Romania Guvernul Emil Boc a optat pentru reducerea salariilor si a

pensiilor, sa vedem ce solutii adopta alte state europene, intr-un material realizat de francezii de

la Le Point.

Germania - Considerata una dintre cele mai ortodoxe tari din Zona Euro, Germania nu a

ezitat sa stranga cureaua, in concordanta cu exigentele mecanismului de reducere a datoriei,

inscris in Constitutie in 2009. Berlinul a adoptat un plan de reduceri bugetare de 81 de miliarde

de euro pentru urmatorii patru ani. Efortul aferent anului 2011 este relativ moderat, de 0,4% din

PIB, dar urmeaza sa cresca rapid pana in 2014. Noile venituri vor fi mai degraba modeste, cu o

taxa asupra operatorilor de reactoare nucleare si asupra biletelor de avion la plecarile din

Germania. Deutsche Bahn va plati dividente pentru actionarii publici. In ceea ce priveste

cheltuielile, se vor face economii in armata si in plan social: somerii de lunga durata vor primi

indemnizatii mai mici iar efectivele militare vor fi reduse. In sfarsit, marile proiecte vor fi

abandonate, asa cum este cazul castelului Hohenzollern din Berlin.

Spania - Dupa izbucnirea crizei subprime, Madridul a fost afectat din plin, prin

prabusirea sectorului imobiliar. Sub presiunea pietelor si din cauza perspectivelor slabe de

crestere economica, Spania a adoptat, in ianuarie, un prim plan de economii, in valoare de 50 de

miliarde de euro, pana in 2013, si ulterior, in mai, l-a suplimentat cu 15 miliarde de euro pentru

doi ani. Obiectivul este reducerea deficitului de la 11,2% din PIB la 6% anul viitor si la 3% in

41

2013. Tratamentul de soc include o reducere a investitiilor publice, o reducere a salariilor

functionarilor cu 5% in 2010 si inghetarea lor in 2011. Cea mai mare parte a pensionarilor vor

avea pensiile inghetate anul viitor. Prima de nastere de 2.500 de euro este suprimata. Riscul este

antipatia sindicatelor, de rau augur in perspectiva reformei pietei muncii, considerata

indispensabila de FMI pentru reluarea cresterii economice.

Grecia - Incapabila sa-si refinanteze datoria la un pret rezonabil pe pietele financiare,

Atena a cerut in aprilie activarea planului de salvare pus la punct de UE si de FMI. In schimb,

guvernul socialist a fost obligat sa adopte in mai un nou plan de austeritate, care vizeaza

reducerea cu 30 de miliarde a deficitului public, dupa cele 4,8 miliarde anuntate in martie.

Scopul este reducerea deficitului sub pragul de 3% stabilit de UE pana in 2014, de la 14% in

2009. Masurile de austeritate fara precedent sunt compuse din cresterea impozitelor indirecte, in

special a TVA (de la 21 la 23%) si reduceri salariale in sectorul public (suspendarea salariului 13

si 14 pentru persoanele care castiga sub 3.000 de euro pe luna, inghetarea tuturor salariilor).

Reforma pensiilor (suspendarea celei de-a 13-a si 14-a pensie) si a pietei muncii, alaturi de lupta

impotriva evaziunii fiscale endemice, completeaza acest program.

Irlanda - Desi cazul acestei tari este mai putin discutat decat Grecia, Portugalia sau

Spania, Dublinul este unul dintre punctele slabe ale Zonei Euro. Economia irlandeza a suferit o

contractie record de 7,1% in 2009, afectata masiv de evolutia pietei imobiliare. Dar Irlanda a

scapat pana in prezent de un atac frontal pe pietele financiare, deoarece datoria sa publica este

mult mai mica decat a restului membrilor grupului "PIIGS" (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia si

Spania). Potrivit datelor oficiale, ea se situeaza la 64,5% din PIB la finele lui 2009, nivel inferior

mediei europene. Dar guvernul irlandez a inceput si el sa adopte masuri de austeritate. Incepand

cu 2009, Dublin a adoptat doua planuri de austeritate de 3 si 4 miliarde de euro, pentru a reduce

deficitul la 11,5% din PIB in 2010, dupa nivelul de 14,3% in 2009. Printre masurile foarte

nepopulare figureaza reducerea alocatiilor sociale si scaderea cu 5 - 15% a salariilor

functionarilor.

Italia - Dupa ce a negat mult timp nevoia adoptarii unui plan de austeritate, si Italia a

trecut la reduceri bugetare. Contrar vecinilor sai din sud, Italia a reusit sa limiteze cresterea

deficitului public la 5,3% din PIB in 2009, dar datoria sa este una dintre cele mai mari din lume

(115,8% din PIB in 2009). Silvio Berlusconi a aprobat un plan de austeritate de 24 de miliarde de

42

euro pentru perioada 2011-2012, care combina cresteri de impozite si reduceri de cheltuieli.

Salariile functionarilor vor fi inghetate timp de trei ani. Transferurile spre bugetele locale vor fi

diminuate drastic, iar salariile ministrilor si celor mai bine platiti functionari de rang inalt vor fi

diminuate. Din punct de vedere al veniturilor, guvernul mizeaza pe lupta impotriva evaziunii

fiscale. Se are in vedere si cresterea impozitelor asupra functiilor de conducere de rang inalt din

sectorul privat. Prin aceste masuri, Roma spera sa ajunga la un nivel al deficitului public de 2,7%

din PIB in 2012.

Franta - Chiar daca guvernul de la Paris refuza sa pronunte cuvantul austeritate, Nicolas

Sarkozy a decis o inghetare a cheltuielilor statului timp de trei ani si pregateste majorarea varstei

de pensionare. Daca datoria Hexagonului nu pare sa ingrijoreze pietele, ea atingea totusi un nivel

de 78,1% din PIB in 2009, in comparatie cu 63,8% in urma cu doi ani .... Pentru a evita orice

eventuala deriva, deficitul public, care a atins nivelul record de 8% din PIB in acest an, ar trebui

sa ajunga la 3% in 2013.

Portugalia - Lisabona se afla in vizorul pietelor financiare din cauza amplorii deficitului

public si a perspectivelor slabe de crestere. Confruntata cu riscul unei contagiuni de la criza

greceasca, Portugalia a decis, dupa ce anuntase in februarie un program axat pe reduceri de

cheltuieli, o crestere generalizata a impozitelor. Noile taxe vor intra in vigoare in luna iulie si vor

fi mentinute pana la sfarsitul anului 2011. Impozitul pe venit va creste cu 1,5%, TVA cu un

procent, pana la 21%. Impozitul asupra profitului marilor intreprinderi si bancilor va creste si el

cu 2,5%. Austeritatea ar trebui sa permita reducerea deficitului de la 9,4% din PIB in 2009 la

7,3% in 2010.

Marea Britanie - Tara a fost dur afectata de criza financiara, prin prabusirea pietei

imobiliare si criza bancara. Noul guvern conservator a prezentat in 24 mai un prim program de

austeritate in valoare de 7,2 miliarde euro, care va afecta toate ministerele, cu exceptia Sanatatii,

Apararii si Ajutorului pentru dezvoltare. In 22 iulie, a fost prezentat un plan record, care are

ambitia de a reduce deficitul public de la 10,1% in 2010-2011 la 1,1% in 2015. Printre masurile

propuse se numara o noua taxa asupra bancilor, care va aduce venituri suplimentare de 2 miliarde

de lire pe an, dar si cresterea TVA de la 17,5 la20 % in ianuarie 2011. Cheltuielile ministerelor

vor scadea cu 25% in urmatorii patru ani. In schimb, impozitul asupra firmelor va fi redus cu

43

patru puncte in acelasi interval, de la 28% in prezent la 24%, iar impozitul pe venituri va fi

revizuit in favoarea familiilor cu veniturile cele mai mici.

CONCLUZIILa sfârsitul anului trecut, Comisia Europeană a lansat o consultare publică privind

reforma bugetului UE care a adunat până în prezent peste 200 de propuneri de restructurare

bugetară din partea guvernelor naţionale, instituţiilor europene, autorităţilor locale din UE,

diverselor asociaţii profesionale, mai multor universităţi si ONG-uri. După  examinarea acestora,

Comisia va publica, în luna decembrie, o carte albă privind reforma bugetului european.

Miza dezbaterii privind reforma bugetului UE nu este dimensiunea cheltuielilor publice ale

Uniunii. Oficial plafonat la 1,24% din PNB-ul UE, bugetul european s-a ridicat în ultimii ani la

un nivel mediu de circa 120 de miliarde de euro anual (134,4 miliarde de euro pentru 2008),

adică puţin peste 1% din PNB-ul Uniunii Europene. Este de asteptat ca acesta să rămână relativ

neschimbat în următorul plan bugetar multianual, care acoperă perioada 2014-2020. În

consecinţă, dezbaterea din prezent se limitează la reconsiderarea direcţiilor viitoare în care ar

trebui canalizate cheltuielile publice europene.  

În structura actuală, cea mai mare parte din bugetul european, circa 40%, merge către

subvenţionarea producţiei agricole din UE, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC),

finanţarea programelor structurale de dezvoltare ocupă poziţia a doua în topul cheltuielilor

europene, urmată, pe locul trei, de finanţarea politicilor interne.  

Obiectivul declarat al reformei bugetului european este modernizarea cheltuielilor

publice ale UE în conformitate cu provocările actuale (precum globalizarea, încălzirea globală,

cresterea migraţiei etc.) si adaptarea acestora la realităţile unei Uniuni extinse la 27 de ţări, între

care există dispărităţi notabile privind nivelul de dezvoltare economică si socială.

În condiţiile în care nivelul bugetului european rămâne relativ neschimbat, realocarea

cheltuielilor implică inevitabil un „trade off“ între cele două componente majore, PAC si

fondurile structurale care alcătuiesc politica europeană de coeziune. Ca urmare, sporirea

fondurilor structurale (asa cum doresc mai multe state membre, si în special ţările din estul

Europei) nu se poate realiza fără diminuarea nivelului actual al subvenţiilor agricole; si invers,

menţinerea cheltuielilor actuale cu PAC (asa cum doresc statele membre cu un important sector

44

agricol) restrânge posibilitatea de a creste finanţarea diverselor politici de coeziune.  

Ceea ce trebuie remarcat este că proporţia cheltuielilor cu PAC în bugetul european a scăzut de

la un maxim istoric de 70% în anii ’80, iar tendinţa descendentă este estimată să continue,

urmând ca politica agricolă să consume doar 30% din bugetul UE în 2013, în timp ce proporţia

cheltuielilor destinate politicii de coeziune s-a majorat gradual în ultimii ani. Cu toate acestea,

statele din estul Europei - desi doresc să beneficieze de mai multe fonduri structurale - ezită să

accepte o diminuare a cheltuielilor cu subvenţiile agricole, care ar implica trecerea parţială la

finanţarea subvenţiilor agricole din bugetele locale. Contribuţia Guvernului României la procesul

de consultare privind reforma bugetului european ilustrează perfect cerinţele contradictorii ale

noilor state membre. Conform acesteia, convergenţa noilor ţări membre către nivelul mediu de

dezvoltare al UE trebuie să stea în centrul dezbaterii privind reforma bugetară, iar mărirea

finanţării politicii de coeziune este mijlocul potrivit de a realiza acest obiectiv. În acelasi timp

însă, Guvernul de la Bucuresti se opune unei eventuale diminuări a finanţării PAC si consideră

că bugetul actual al UE este suficient pentru a acomoda, pe termen scurt si mediu, atât

dezvoltarea politicii comune de coeziune, cât si a politicii agricole.

Planificarea politicii fiscale pe termen mediu se face prin: previziuni ale venitului

macroeconomic şi public pe cinci ani, planificarea bugetului multi-anual la nivel de Ministere

cadrul politicii fiscale – disciplină pentru deciziile guvernului pe baza resurselor reale

Procesul de stabilire a priorităţilor presupune: recunoaşterea limitării resurselor,

asigurarea de finanţare la luarea angajamentelor, vitarea principiului de finanţare doar atunci

când există surplus, respectarea principiului priorităţilor limitate ale guvernului, asigurarea unei

coordonări puternice politice.

Abordarea programului trebuie sa se faca prin programele de buget reflectă priorităţile

guvernului programul de buget grupează activităţi similare sau conexe, stricta coordonare a

programelor pentru evitarea întrepătrunderilor / duplicării, evaluarea performanţei şi

administrării.

Planificarea şi executarea bugetului reformat fac posibilă alocarea venitului şi

cheltuielilor, in cadrul programului legat de priorităţile Guvernului precum şi identificarea

responsabilităţii manageriale pentru resursele alocate şi rezultatele atinse.

45

Pentru îmbunătăţirea modului de repartizare a fondurilor pentru echilibrarea bugetelor

locale şi pentru diminuarea suspiciunilor legate de subiectivismul repartizării trebuie:

• Să se acorde fonduri pentru echilibrare localităţilor în primul rând pentru acoperirea

cheltuielilor de întreţinere şi apoi pentru cheltuielile de dezvoltare. Astfel, fondurile ar ajunge la

comunităţile care au cea mai mare nevoie de ele.

• În ceea ce priveşte repartizarea sumelor pentru echilibrare, respectiv a sumelor din cota

defalcată din impozitul pe venit, fiecare judeţ ar trebui să-şi stabilească singur priorităţile,

problemele, criteriile de repartizare, şi să-şi construiască proprii indicatori de repartiţie datorită

faptului că problemele sunt diferite. Dacă infrastructura este problema care cu care se confruntă

un judeţ, atunci indicatorii principali ar trebui să se refere la infrastructură.

• Rezultatele extrase din aplicarea formulei de distribuţie ar trebui coroborate cu ceea ce

rezultă în urma unui proces complex de negociere de subsidiaritate.

Pentru o evaloare periodică a problematicii fondurilor pentru echilibrare se pot utiliza

următorii indicatori:

• numărul actelor oficiale care reglementează alocarea sumelor pentru echilibrare

(măsoară gradul de stabilitate/instabilitate legislativă)

• frecvenţa emiterii actelor oficiale care reglementează alocarea sumelor pentru

echilibrare (măsoară gradul de stabilitate/instabilitate legislativă)

• numărul de priorităţi schimbate de către primari, din proprie iniţiativă, în urma

consultării cu autorităţile judeţene în legătură cu sumele pentru echilibrare (măsoară

subdimensionarea/ supradimensionarea fondurilor solicitate)

• numărul de priorităţi schimbate de către primari, din iniţiativa autorităţilor judeţene, în

urma consultării cu acestea în legătură cu sumele pentru echilibrare (măsoară subdimensionarea/

supradimensionarea fondurilor solicitate)

• ponderea fondurilor pentru echilibrare primite din fondurile pentru echilibrare solicitate

(măsoară subdimensionarea/supradimensionarea fondurilor solicitate)

• contribuţia judeţului la bugetul de stat (măsoară potenţa financiară a judeţului)

• contribuţia localităţilor la bugetul de stat (măsoară potenţa financiară a localităţii) care

să îi implice în primul rând pe actorii politici de pe plan local, cu competenţe în domeniul

46

administraţiei locale. Cunoscând cel mai bine problemele de pe plan local, liderii politici ar

trebui să se antreneze în negocieri atât cu cei judeţeni cât şi cu cei de la Bucureşti.

• Respectarea principiului localităţii impozitul pe venit să fie trimis acolo unde

domiciliază contribuabilul şi nu în localitatea în care lucrează deoarece cheltuielile se fac la

domiciliu şi în acest caz cota defalcată din impozitul pe venit nu se întoarce la cel care plăteşte

impozitul.

• Veniturile din impozitul pe profit să rămână la localităţi, astfel asigurându-se mai multe

venituri proprii.

Obiectivul central, stabilit la Lisabona în 2000, de a transforma UE

până în anul 2010, în cea mai competitivă şi dinamică economie, bazată pe

cunoaştere, cu locuri de muncă mai numeroase şi mai bune şi o incluziune

socială mai mare, reprezintă provocările care, ulterior relansării Agendei

Lisabona în 2005, au determinat Statele Membre să se angajeze tot

mai mult în procese ample de reformă pentru atingerea acestor obiective.

2006 a reprezentat anul în care Strategia Lisabona relansată a dat rezultate

atât la nivelul statelor membre cât şi la nivel comunitar.

Guvernul României s-a angajat cu seriozitate în respectarea Agendei

Lisabona relansată, motiv pentru care a elaborat Programul Naţional de

Reformă pe perioada 2007-2010 (PNR) printr-un efort participativ al

instituţiilor implicate în procesul de identificare a priorităţilor naţionale

relevante, necesare continuării şi adâncirii reformelor destinate atingerii

obiectivelor de creştere economică şi ocupare, anunţate pentru anul 2010, şi

reducerii decalajelor economice şi sociale faţă de media statelor membre UE.

47