În loc de prefatză

Fig. 00

În loc de prefaţă

În urmă cu patru decenii apărea cea dintîi carte de drumuri şi imagini dedicată Pietrei Craiului, rod al unor strădanii care au durat mulţi ani şi în care am fost întovărăşit şi ajutat de Titi Ionescu şi Emilian Cristea, maeştrii mei de alpinism din Piatra Craiului. Această carte avea să scoată dintr-un nemeritat anonimat podoaba unică a Carpaţilor româneşti care este Piatra Craiului.

De atunci şi pînă azi, universul alpin al acestui masiv a încetat să mai fie o ,,necunoscută” pe harta turistică a munţilor noştri, devenind an de an un excepţional teren de investigaţii pentru sute de alpinişti (în frunte cu regretaţii Titi Ionescu şi Emilian Cristea), un izvor nesecat de satisfacţii pentru nenumăraţi turişti, precum, şi subiectul unei serii de lucrări care au îmbogăţit substanţial bibliografia turistică românească.

Astăzi nu mai putem afirma despre Piatra Craiului ceea ce era valabil în urmă cu patru decenii - şi anume că rămăsese una dintre cele mai puţin cercetate zone de turism şt alpinism din munţii noştri, deşi era dăruită cu un peisaj montan surprinzător şi inedit. Astăzi, dimpotrivă, se resimte în Piatra Craiului tocmai lipsa unor adăposturi suficient de încăpătoare pentru numeroasele grupuri de turişti care ocupă pînă la ultimul loc cele cîteva cabane şi refugii, al căror număr nu a mai sporit de zeci de ani şt al căror spaţiu de cazare a rămas, din nefericire, mereu deficitar.

Mai mult, una dintre aceste puţine cabane, cea mai încăpătoare, aşteaptă de peste trei decenii să fie reconstruită; este vorba de cabana ,,Grindu" (fostă ,,Radu Negru" - ADMIR), distrusă de o avalanşă în iarna 1952-1953.

Autorul acestor rînduri este cel dintii care se bucură de schimbările pozitive evocate mai sus, dar se şi întristează în faţa unor constatări negative asupra cărora încearcă să atragă atenţia celor în drept; ceea ce l-a şi determinat să lanseze, prin prezenta carte, un semnal de alarmă către cei care au grijă de destinele turismului nostru de munte. Remarcăm meritul Editurii Sport-Turism, care şi-a însuşit propunerea de a tipări această modestă lucrare, destinată să se afle la îndemîna celor care îşi vor îndrepta paşii către Plaiul Foii sau Curmătura, Valea lui Ivan sau Brusturet.

Deşi poartă pe umeri povara a opt decenii de viaţă şi a peste şase decenii de drumeţie montană, autorul speră să nu-şi dezamăgească cititorii şi, totodată, eventualii săi tovarăşi pe cărările Pietrei Craiului, pe unde mai nădăjduieşte să-i poată intîlni...

ION IONESCU-DUNĂREANU

martie 1986

Prezentare generală

AŞEZARE ŞI LIMITE

Geograful francez Emm. de Martonne (1873-1955), cel care ne-a dat primul studiu aprofundat asupra morfologiei Carpaţilor Meridionali, a înfăţişat precum urmează apariţia Pietrei Craiului în ansamblul montan din care face parte: ,,Accidentul morfologic principal îl constituie creasta calcaroasă a Pietrei Cfaiului, culminînd la 2241 m; ea contrastează cu formele masive ale Bucegilor şi Iezerului, de la care a împrumutat direcţia SV-NE şi cărora le opune eleganţa profilului ei îndrăzneţ.”

Intr-adevăr, spre deosebire de alte zone din lungul şir al Carpaţilor Meridionali, mult mai impresionante prin volumul sau prin aspectele lor alpine impunătoare (Bucegi, Iezer, Făgăraş, Parîng, Retezat etc.), Piatra Craiului se caracterizează printr-o înfăţişare cu totul particulară, unică în geografia Carpaţilor româneşti. Ridicîndu-se brusc la capătul său dinspre nord-est, deasupra şesului întins al Ţării Bîrsei, şi prelungindu-şi coama către sud-vest, pînă deasupra bazinetulul Podul Dîmboviţei, acest ,,accident morfologic" este singurul care se iveşte de-a curmezişul liniei generale a Carpaţilor Meridionali, ca o creastă izolată şi atît de categoric individualizată, încît înălţimile aflate în vecinătatea sa apar în relief ca nişte simple coline, cărora localnicii le spun ,,gîlme" sau ,,dîlme" (pe versantul de răsărit) şi ,,piscuri" (pe cel apusean).

De asemenea, datorită acestei înfăţisări, creasta izolată a Pietrei Craiului se deosebeşte categoric de vecinii ceva mai îndepărtaţi decît ,,gîlmele" sau “piscurile": munţii Iezer spre apus şi Făgăraş spre nord-vest (de care o desparte valea superioară a Dîrnboviţei), ca şi de ansamblul de munţi mărunţi: Ţagla-Perşani (de care o separă Bîrsa Mare) sau masivul Bucegi, de care o desparte culoarul depresionar Rucăr-Bran.

Schiţa 1. Aşezarea Pietrei Craiului pe teritoriul ţării

Creasta izolată şi golaşă a Pietrei Craiului datorează impresia de măreţie vecinătăţii înălţimilor modeste mai sus amintite, ca şi depărtării faţă de voluminoasele masive muntoase cu care se învecinează în linii generale. Limitele geografice ale Pietrei Craiului sînt, aşadar, uşor de identificat datorită poziţiei sale, ca un ,,accident" în mijlocul unui ansamblu montan cu înfăţişări total diferite, şi aceasta cu atît mai uşor cu cît calcarele Pietrei Craiului delimitează acest masiv singular care se distinge prin silueta sa, ca şi printr-o mare omogenitate de structură geologică.

Către nord-vest şi nord, limita masivului urmează valea Bîrsa Mare, care îl desparte de munceii – Ţagla - Perşaui, în timp ce către răsărit, limita strictă este pe văile oponente: Rîul Mare al Zărneştilor şi Dîmbovicioara - Brusturet, care îl despart de Măgura Branului şi de munceii Dîmbovicioarei. Limita dinspre sud şi vest trebuie plasată în lungul Dîmboviţei superioare, amonte de confluenţa cu Dîmbovicioara, în care caz vom fi obligaţi să includem în perimetrul masivului şi acele ,,piscuri” împădurite ce se înşiră pe stînga Dîmboviţei, deşi alcătuirea lor geologică este cu totul alta. Delimitarea de mai sus, schematică şi poate chiar deficientă, este determinată de necesitatea stabilirii unor limite geografice acceptabile, făcînd abstracţie de prezenţa ,,gîlmelor” dinspre răsărit, dintre Măgura Branului şi pasul Giuvala, dar incluzînd în mod necesar şi ,,piscurile" de la poalele versantului apusean, care aparţin geologic şisturilor cristaline ale munţilor Făgăraş.

RELIEFUL

Aşa cum am arătat mai sus, Piatra Craiului se înfăţişează sub aspectul general al unei spinări proeminente, care aminteste de un uriaş animal preistoric; detaşată categoric faţă de zonele învecinate, dirijată pe direcţia generală NE-SV şi uşor încovoiată la mijloc, această uriaşă spinare calcaroasă începe în Piatra Mică, ale cărei pante bogat împădurite coboară pînă în ţarinile şi ,,topliţele" din marginea oraşului Zărneşti şi sfîrşeste în Pietricica, ale cărei ultime pante sudice coboară pînă la confluenţa Dîmbovicioarei cu Dîmboviţa.

Schiţa 2. Situarea Pietrei Craiului în raport cu zonele montane învecinate

De-a lungul a peste 22 km, această spinare înaltă şi golaşă culminează în vf. La Om (sau Piscul Baciului, 2 238 m alt.), putînd fi descompusă în următoarele subunităţi de relief:

a. Piatra Mică, o anexă cu aspect de dom, de înălţime modestă (1816 m), despărţită de restul masivului prin adînca înşeuare Curmătura Pietrei Craiului (1620 m alt), iar faţă de Măgura Branului prin îngustul defileu al Rîului Mare al Zărneştilor;

b. Piatra Craiului Mare, spinarea propriu-zisă a masivului, al cărei punct de maximă altitudine este vf. La Om, începe să se desfăşoare din vf. Turnu (1 923 m alt.), ridicat cu 300 m deasupra Curmăturii, şi se prelungeşte către sud-vest, pentru a culmina cu o serie de piscuri care se menţin la un nivel mediu de 2100—2200 m: Vîrful Ascuţit (2 156 m), Ţimbalul Mare (2 177 m), Vîrful dintre Ţimbale (2170 m), Ţimbalul Mic (2 231 m), vf. Sbirii (2 220 m), Claia Căldării Ocolite (2 204 m), vf. La Om (2 238 m). Grindu (2 229 m), Coama Lungă (2 216 m), Lespezi (2 127 m), Vîrful Pietrei (2 086 m) şi Funduri (1951 m);

c. Pietricica este o continuare mult mai coborîtă a spinării principale şi începe din şaua Funduri (1 889 m), trecînd apoi prin cîteva puncte din ce în ce mai joase: La Arsură (1 853 m) - Pietricica (1 764 m) - Gruiul Mirii (1 582 m) - Sub Pietricică (1241 m) - Plaiul Mare (1 297 m) şi Plăic (1172 m), după care coboară pînă la nivelul apelor Dîmbovicioarei şi Dîmboviţei.

In mod convenţional, segmentul de creastă dintre vf. Turnu şi vf. La Om a fost denumit (pentru uzul turiştilor) Creasta nordică, iar segmentul următor, dintre vf. La Om şi şaua Funduri, Creasta sudică. Referitor la cele trei Ţimbale precizăm că denumirile reflectă diferenţcle de volum dintre aceste piscuri şi nu diferenţele de altitudine.

Versanţii înaltei spinări a Pietrei Craiului prezintă înfăţişări diametral opuse, ceea ce reprezintă încă una dintre caracteristicile geografice ale masivului; astfel, versantul de răsărit, care priveşte către zona depresionară a culoarului Rucăr-Bran, este slab înclinat şi îmbrăcat într-o haină de vegetaţie pastorală care coboară pînă la limita superioară a pădurilor compacte de la poalele masivului, în timp ce versanţii de apus şi nord-vest oferă privirilor, dinspre valea superioară a Dîmboviţei şi respectiv dinspre Bîrsa Mare, un abrupt de o înclinare care atinge pe alocuri verticala şi care se desfăşoară fără întrerupere, începînd din dreptul Turnului pînă mult la sud de şaua Funduri, marcînd diferenţe de nivel de 200—600 m.

In general greu accesibil, fiind deosebit de accidentat, acest abrupt este principala podoabă a masivului, semnul său de unicitate în ansamblul Carpaţilor noştri; el a devenit, cu trecerea anilor, un principal teren de alpinism de performanţă, printre numeroasele zone de mare atractivitate din Carpaţii româneşti. Atingînd o lungime de 16 km, acest abrupt se înalţă maiestuos deasupra limitei superioare a pădurilor care îmbracă poalele masivului, înfăţişînd privitorului o rocă albă, de calcar în general puţin rezistent, uşor friabil, care în urma intenselor procese de dezagregare a dat naştere unor veritabile ,,rîuri de grohotiş" a căror expresie majoră este Marele Grohotiş, o pînză de bolovănişuri lată de circa 4 km, întinsă la baza abruptului apusean.

Nici abruptului nord-vestic nu-i lipsesc elementele de relief remarcabile, pe tare le putem identifica în perimetrul dintre vf. Turnu şi aşa-numitul ,,Westwand", acolo unde este atinsă cea mai mare diferenţă de nivel: circa 600 m; printre aceste elemente de relief vom menţiona: pereţii din Padina Şindileriei - Padina închisă - Padina Popii; abruptul Colţilor Gemeni şi cel al Ţimbalelor; zonele de abrupt Vlăduşca Superioară sau Şpirla de Sus care, în ansamblu, nu sînt cu mult inferioare unora dintre principalele puncte de atracţie din abruptul apusean precum: Umerii, Padina Lăncii, Peretele Marelui Grohotiş, Piscul Rece, Muchia Roşie, Muchia lui Ivan etc.

O serie de ,,brîne" (sau ,,brîuri") de altitudine brăzdează această vastă zonă de abrupt, uşurînd străbaterea ei, cu unele întreruperi locale: Brîul de Sus, Brîul de Mijloc, Ciorînga Mare, Brîul Richiţii, Brîul Roşu, Brîna Caprelor; la rîndul său, versantul de răsărit prezintă două brîne de o mai redusă întindere şi mult mai puţin spectaculoase: Brîul de sub Grind, care tiveşte poalele modestului abrupt de la Hornurile Grindului, şi Poliţele Mărtoiului, o brînă care străbate zona din dreptul Colţilor Găinii pînă aproape de Curmătură.

Vecinii Pietrei Craiului sînt, pe latura de apus, numeroşii muncei care se înşiră pe stînga Dîmboviţei, începînd cu Capul Tămaşului (1507 m), Tămăşelul (1644 m), Piscul cu Brazi (1438 m), Valea lui Ivan - Valea Largă - Păltinet - Valea Speriatei - Gruiul Mirii, pe care motive de ordin geografic şi turistic ne obligă să-i introducem în aria Pietrei Craiului, deşi alcătuirea lor geologică este de natură cristalină; pe latura de răsărit, imediat la sud de Măgura Branului (1375 m), vecinii Pietrei Craiului sînt munceii sau ,,gîlmele” care încep cu Toancheşul (1 545 m), Mărtoiu (1433 m), Cozia sau Coja (1546 m) şi continuă cu Piatra Galbenă (1474 m), Ciocanu (1223 m), Gîlma Danciului (1267 m), Gîlma Ţiganului (1226 m), Rogoaza (1256 m), Dîmbovicioara (1320 m) şi Predealul (1332 m), înălţimi modeste, cu structuri geologice diversificate (calcare, conglomerate, şisturi cristaline), dar pe care argumente similare celor mai sus invocate ne obligă de asemenea să-i alăturăm ariei geografice a Pietrei Craiului.

Mai rămîne să precizăm că trecerea dinspre Piatra Craiului spre munţii Făgăraş se face fără nici o piedică, în zona de contact dintre calcarele de la Umerii Pietrei Craiului şi şisturile cristaline ale munceilor Tămăşel - Capul Tămaşului, apoi prin Curmătura Foii, unde intrăm pe teritoriul muntelui Tămaşul Mare.

ELEMENTE DE GEOLOGIE

Piatra Craiului este un masiv alcătuit în majoritate dintr-o masă compactă de calcare recifale de vîrstă jurasică, dispuse în strate sinclinale puternic răsturnate şi care au favorizat formarea unui relief alcătuit din şanţuri adînci, de o mare înclinare, despărţite prin creste abrupte şi intens erodate, aşa cum se prezintă situaţia în cuprinsul abruptului nord-vestic, între Turnu şi Umeri; acolo, însă, unde stratificaţia orizontală nu a fost deranjată, peisajul ne oferă aspectul impresionant al unor pereţi aproape verticali, alcătuiţi din trepte suprapuse pe diferenţe de nivel de 300-400 m, aşa cum este cazul în zona Marelui Grohotiş.

Depozitele de calcare se extind pe versantul de răsărit pînă deasupra satelor Peştera şi Şirnea, la linia de contact cu conglomeratele calcaroase care alcătuiesc structura geologică a zonei depresionare a Branului de Sus (culoarul Rucăr-Bran), după cum se extind de asemenea şi spre sud, incluzînd muntele Piatra Galbenă şi Cheile Dîmbovicioarei, pînă la contactul cu bazinetul Podul Dîmboviţei. Numai pe latura de apus depozitele dc calcare nu depăşesc baza abruptului, în aşa fel încît poalele Pietrei Craiului, pînă la nivelul cursului superior al Dîmboviţei, sînt alcătuite din şisturile cristaline aparţinînd munţilor Făgăraş; o dovadă evidentă o avem în şaua Tămăşelului (1 580 m alt.), unde calcarele desprinse din Umerii Pietrei Craiului se amestecă cu şisturile cristaline ale muntelui Tămăşel.

Carstul Pietrei Craiului. Privit în ansamblu, masivul Piatra Craiului este un vast teritoriu carstic, un mare ,,monument al naturii" în înţelesul larg al termenului, datorită nu numai aspectului său propriu-zis, ci şi numeroaselor şi variatelor fenomene geologice specific carstice, rezultînd din omniprezenţa calcarelor care au favorizat ivirea celor mai diverse fenomene de această natură: peşteri, izbucuri, avene, chei, pînze de grohotiş, arcade, ferestre, pereţi. Cele mai cunoscute dintre aceste numeroase fenomene carstice de pe teritoriul Pietrei Craiului sînt, de bună seamă, cheile Dîmbovicioarei şi Brusturetului, precum şi Peştera Dîmbovicioarei, întregul ansamblu fiind uşor accesibil şi vizitabil pe căi rutiere obişnuite. Intinse pe o lungime totală de circa 5 km, cheile mai sus menţionate înfăţişează pereţi sălbatici şi verticali, cu înălţimi de pînă la 200 m, în cuprinsul cărora întîlnim şi alte fenomene carstice precum Izvoarele din Plai şi izbucul de la Gîlgoaie, surse de apă resurgente al căror debit este deosebit de bogat.

La rîndul ei, Peştera Dîmbovicioarei, cunoscută de foarte multă vreme, situată chiar în perimetrul comunei cu acelaşi nume, la 870 m alt, reprezintă un alt element de atracţie turistică din această zonă sudică a masivului, deşi mai puţin interesant ca formaţiune carstică, din cauza distrugerilor suferite anterior amenajării sale în vederea vizitării în condiţii acceptabile. Multe alte zeci de peşteri (circa 80) au fost identificate şi cercetate în zona adiacentă a Dîmbovicioarei, de către echipe de speologi profesionişti, precum şi de echipe de speologi amatori, aparţinînd unor cercuri din Bucureşti (,,Focul Viu" şi ,,Emil Racoviţă") sau din Cîmpulung (,,Piatra Craiului"), rezultatele acestor cercetări fiind consemnate în publicaţii oficiale de specialitate.

La periferia sud-vestică a Pietrei Craiului, la poalele muntelui Plaiul Mare (Pietricica), putem semnala şi prezenţa Cheilor Mici ale Dîmboviţei sau Cheile de la Plaiul Mare), de pe cursul superior al Dîmboviţei, în al căror perete de apus se află şi binecunoscuta Peşteră a Urşilor; considerăm că nu este cazul să intrăm în amănunte, intrucît aceste obiective carstice au fost prezentate pe larg într-o altă lucrare a noastră.

La extremitatea de nord-est a masivului, de-a lungul Rîului Mare al Zărneştilor, vom întîlni aceleaşi fenomene de natură carstică: Prăpăstiile Zărneştilor, un defileu lung de circa 4 km, cu pereţi înalţi de pînă la 200 m, verticali şi sălbatici, precum şi un grup de izvoare resurgente, denumite Fîntînile Domnilor, al căror debit deosebit de puternic a fost captat pentru alimentarea cu apă a oraşului Zărneşti; chiar şi Fîntîna lui Botorog, situată la intrarea în Prăpăstii, este un izbuc captat şi amenajat cu multe decenii în urmă de Gheorghe Botorog din satul Peştera, pe care l-am cunoscut şi noi prin anii 1936-1937. Trecînd pe versantul apusean, vom întîlni numeroase fenomene carstice, printre care: arcadele de la Zaplaz, apoi întinsa zonă a Marelui Grohotiş, inclusiv Moara Dracului, o enormă excavaţie suspendată la înălţime, pe Muchia Roşie, din interiorul căreia se cerne neîncetat un măciniş calcaros foarte fin; apoi Ceardacul Stanciului, o altă mare arcadă situată alături de un alt fenomen carstic: Peştera Stanciului, o grotă de dimensiuni modeste (25 m), lipsită de concreţiuni, unde se spune că s-ar fi adăpostit vreme îndelungată vestitul haiduc dîmboviţean Stanciu al Bratului.

Din categoria avenelor cercetate amănunţit, cartate şi catalogate, menţionăm cele două de pe versantul de răsărit al Pietrei Craiului: Avenul din Grindu şi Avenul din Vlăduşca, iar din categoria peşterilor de pe acelasi versant semnalăm Peştera cu Lilieci, din mijlocul satului Peştera (Bran), precum şi cea de pe valea Sbîrcioarei, sub nivelul satului Şirnea, denumită Gaura Sbîrcioarei.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Constituţia geologică a Pietrei Craiului, preponderent calcaroasă, se caracterizează prin imposibilitatea reţinerii apelor de infiltraţie sau de şiroire, pentru a da naştere unor pînze freatice şi, în final, unor văi cu apă. Aşa se explică faptul că, în timp ce văile care brăzdează trupul masivului sînt lipsite de apă, singurele văi cu apă sînt cele de la periferia masivului: Bîrsa Mare, Dîmboviţa superioară, Dîmbovicioara-Brusturet, cu unii dintre afluenţii lor.

Bîrsa Mare, ale cărei ape izvorăsc la poalele munţilor Făgăraş şi Ţagla-Perşani, prin afluentul său Bîrsa Groşetului, ia naştere propriu-zis din dreptul punctului Plaiul Foii, din unirea afluentului de mai sus cu Bîrsa Tămaşului, ale cărei izvoare se găsesc la poalele versantului nord-vestic al Pietrei Craiului, de unde adună şi alţi doi afluenţi: Şpirla Tămaşului şi Vlăduşca. Pe dreapta Bîrsei Mari, începînd de la Plaiul Foii pînă la Zărneşti, se înşiră un număr apreciabil de afluenţi ai acesteia, în general cu un foarte redus debit de apă: Valea Podurilor, Padina lui Călineţ, Padina Urşilor (cu Padina Popii - Padina lui Rîie - Ciorînga Mare), Padina Bădoaiei, Padina Închisă (cu Padina Şindileriei), Padina Calului, Padina Hotarului (cu Padina lui Man), Valea Crăpăturii, precum şi numeroasele fire de apă care împînzesc zona ,,topliţelor" din marginea oraşului Zărneşti.

Frecvenţa termenului ,,padină” în enumerarea afluenţilor de pe dreapta Bîrsei Mari se explică prin faptul că, fără excepţie, toate văile respective prezintă pe cursul lor inferior aspecte de ,,padină", adică zone joase, cu pantă foarte slabă, cu maluri evazate şi cu aspect de teren în permanenţă umed; locuri bune pentru păşunat.

In ceea ce priveşte latura opusă a Bîrsei Mari nu avem de semnalat decît doi afluenţi principali:

- Bîrsa lui Bucur şi Bîrsa Fierului - ambii cu un apreciabil debit de apă, întrucît străbat zonele de şisturi cristaline din munceii Ţagla-Perşani.

Rîul Mare al Zărneştilor este şi el un afluent al Bîrsei Mari, care îşi are însă obîrsia pe versantul de răsărit al Pietrei Craiului, unde sînt răspîndite pe o întinsă arie, dominată de Curmătura Pietrei Craiului, numeroasele sale fire de obîrşie: Valea Curmăturii, Valea Cheii, Valea Mărtoiului, Valea Brusturetului, Vlăduşca (alta decît cea întîlnită la izvoarele Bîrsei Tămaşului), apoi Valea Zănoagei şi Padina lui Dănişor.

Dîmboviţa, al cărei curs superior delimitează aria geografică (şi turistică) a Pietrei Craiului pe mai mult de 20 km, amonte de confluenţa cu Dîmbovicioara, prezintă o serie de afluenţi pe stînga, toţi purtători de cursuri de apă, care brăzdează poalele versantului apusean al masivului, începînd cu Valea Tămaşului (alta decît Bîrsa Tămaşului), împreună cu afluentul ei Izvorul Oţeţelii, apoi Valea Dragoslăvenilor, care ia naştere din unirea Izvorului Tămăşelului cu Padina Lăncii, după care urmează: Valea lui Ivan (cu Valea Urzicii şi Valea cu Apă), Valea Largă, Valea Speriatei, Valea Berilei şi Valea Gruiului, apoi confluenţa cu Dîmbovicioara şi Valea Orăţiilor. Dîmbovicioara îşi insinuează adînc cursul prin valea Brusturetului, la extremitatea sudică a Pietrei Craiului, unde ne înfăţişează o bogată reţea de văi, în general cu apă (cu excepţia Văii Seci a Pietrelor, care este o prelungire a văii Brusturetului, uscată şi bolovănoasă, dar importantă din punct de vedere turistic); începînd de la obîrşie, vom menţiona: Vîlcelul Găinii, Valea Cheii de sub Grind, Valea Căpăţînelor, Valea Lespezilor Valea lui Stinghie (Şteghiei), Valea cu Apă (cu Valea Copilului şi Funduri), Valea Muierii, Valea Peşterii, Valea Popii şi Valea Brătoaiei, toate pe partea dreaptă a Dîmbovicioarei, iar pe cea stîngă: Padina Izvorului (cu Padina Şirnii şi Padina Dăncioarei), apoi Valea Muierii şi Valea Zanvelei.

Sbîrcioara, împreună cu Valea Moieciului şi Valea Şimonului, dă naştere Văii Turcului, care taie chei în roca dură din mijlocul localităţii Bran. Valea Sbîrcioarei prezintă o bogată reţea de afluenţi pe versantul sud-estic al Pietrei Craiului, începînd cu Valea Măgurii, Valea lui Nan, Valea Corboşeştilor şi Valea Coacăzei şi sfîrşind cu Valea Rogoazei, în lungul căreia se înşiră satul Şirnea; toate aceste văi secundare îşi au obîrşia în zona de interes turistic de pe acest versant al masivului.

Deoarece văile de abrupt de pe versanţii de nord-vest şi apus ai Pietrei Craiului sînt lipsite de apă, considerăm că este în interesul turiştilor şi al alpiniştilor să indicăm cîteva surse de apă sporadice, precizînd totodată şi căile de acces: Şipotul Crăpăturii (traseul B. 8); Izvorul de la Găvan (traseul B. 7); Izvorul de sub Şaua Chiliilor (idem); Izvorul lui Orlovschi (traseul C. 1); grota La Ulcior (traseul C. 2); Izvorul din Poiana Închisă (traseul B. 2); Izvorul Oţeţelii (traseele B. 2 şi B. 3); Izvorul Tămăşelului (traseul B. 3); Şipotul Şpirla (traseul B. 1).

ELEMENTE DE CLIMĂ

Poziţia geografică, orientarea generală şi configuraţia specifică a reliefului Pietrei Craiului, totul axat pe o linie de creastă înaltă şi izolată, aşezată perpendicular pe axul general est-vest al culmii Carpaţilor Meridionali, au imprimat climatului Pietrei Craiului anumite particularităţi, deşi în general datele climatologice medii se înscriu în limitele admise pentru celelalte zone montane învecinate.

Temperatura medie anuală este uşor superioară acestora din urmă, datorită faptului că rocile calcaroase predominante absorb mai multă căldură; astfel, cifra medie anuală este, pentru zona inferioară a masivului, de 2OC, iar pentru cea superioară de 0OC, în vreme ce în Bucegi, Iezer sau Făgăraş ea coboară pînă la –2OC. Orientarea generală a culmii Pietrei Craiului pe direcţia NE-SV dă naştere la diferenţe de ternperatură între cei doi versanţi oponenţi, în sensul că pe versantul de răsărit, unde maximum de încălzire diurnă se produce la amiază, temperaturile sînt sensibil inferioare celor de pe versanţii de apus şi nord-vest, expuşi razelor solare în orele de după amiază.

Extremitatea nord-estică a masivului (cunoscută local sub numele de Dosul Pietrei Mici) prezintă un topoclimat caracterizat prin diferenţe mai mici între temperaturile diurne maxime şi minime, ca şi printr-un grad mai ridicat de umiditate, ceea ce favorizează prezenţa unei masive haine de păduri compacte, a căror limită superioară ajunge pînă aproape de 1 700 m alt., spre deosebire de restul masivului, unde pădurea se opreşte la limita de circa 1600 m alt.

Vînturile reprezintă un factor climatic important pentru Piatra Craiului, datorită faptului că spinarea înaltă a acestui masiv se ridică puternic între două culoare depresionare (unul la est: culoarul Rucăr-Bran; altul la apus: culoarul Bîrsa-Tămaş) pe unde se scurg în permanenţă masele de aer de pe cei doi versanţi ai Carpaţilor Meridionali. La nivelul crestei principale a Pietrei Craiului, curenţii de altitudine circulă în permanenţă, cu variaţii doar de intensitate şi de direcţie; curentul dominant rămîne totuşi cel din sectorul nord-vestic, ca de altfel în tot cuprinsul Carpaţilor Meridionali, fenomen atestat nu numai de înclinaţia coroanei arborilor, ci şi de acumulările de zăpadă mult mai masive pe versantul estic, la adăpostul crestei principale. Anotimpul relativ cel mai calm este vara, în timp ce frecvenţele şi vitezele cele mai mari ale vînturilor se înregistrează iarna şi primăvara.

Nebulozitatea prezintă un grad relativ ridicat, media anuală a zilelor cu cer acoperit fiind de 180-200, iar a celor cu cer senin de cel mult 80. Sînt demne de semnalat, în acest domeniu, două fenomene meteorologice asupra cărora atragem atenţia turiştilor Pietrei Craiului şi anume: marea de nori care face ca, în unele zile calme de iarnă, piscurile cele mai proeminente de pe creastă să apară ca nişte insule stîncoase în mijlocul unui ocean în continuă frămintare; ceaţa deasă şi umedă (“boaghea" - în vorbirea locală) care acoperă zonele de altitudine medie, în general împădurite, constituind un serios obstacol în orientarea turiştilor.

Nu rareori, parcurgînd drumul de creastă, vom asista şi la fenomenul de ,,foehn", materializat prin puternice trîmbe de nori care încalecă linia de creastă, trecînd de pe un versant pe celălalt, exact în acelaşi mod în care fenomenul este vizibil şi pe culmea principală a munţilor Făgăraş.

Precipitaţiile sînt abundente în Piatra Craiului, media anuală cantitativă atingînd 1 000-1 200 mm, din care lapoviţa şi ninsoarea acoperă circa 50% Cele mai abundente ploi se înregistrează în lunile mai-iunie, cele mai reduse în lunile de toamnă, iar cele mai puţine căderi de zăpadă în lunile februarie şi martie; foarte frecvente sînt în lunile de vară, aversele de ploaie însoţite de descărcări electrice, datorate curenţilor ascendenţi (de convecţie) de pe cei doi versanţi opuşi ai masivului. Dacă ploile sînt distribuite, în general, aproape uniform pe ambii versanţi, zăpezile se aglomerează mai mult pe versantul de răsărit, situat la adăpost faţă de vînturile predominante din sectorul nord-vestic şi favorizat de o pantă categoric mai puţin înclinată decît pe versantul opus, unde zăpada se păstrează îndeosebi pe brînele de altitudine şi pe văile de abrupt, de unde rezultă marele pericol al avalanşelor.

VEGETAŢIA

Pădurile ocupă numai poalele celor doi versanţi ai Pietrei Craiului, pînă la altitudinea medie de 1 600 m (pe versantul de răsărit) şi circa 1 700 m (pe cei de apus şi nord-vest); ele sînt alcătuite, zonal, din făgete compacte (Fagus silvatica), în etajul de 800—1 400 m, sau din amestec de fag cu răşinoase ca bradul alb (Abies alba; Abies pectinata) sau pîlcuri izolate de tisă (Taxus baccata), către limita superioară a etajului. În etajul imediat superior (1 400-1 700 m), pădurea este alcătuită din molidişuri compacte (Picea abies), continuate mai sus cu jnepenişuri (Pinus mughus) şi ienupăr (Juniperus nana).

Datorită preponderenţei calcarelor, Piatra Craiului adăposteşte o floră calcicolă generalizată, mai puţin bogată în specii, dar bogată în exemplare din aceeaşi specie; printre acestea se află şi un număr apreciabil de specii endemice, unele dintre ele prezentînd o importanţă atît de mare încît au fost declarate monumente ale naturii şi ocrotite ca atare (a se vedea capitolul ,,Monumente ale naturii şi rezervaţii"). Grohotişurile calcaroase care îmbracă poalele masivului la nivelul mediu de circa 1 600-1 650 m (mai ales pe versantul de apus) sînt adevărate grădini botanice naturale unde se dezvoltă o floră deosebit de abundentă, cu numeroase exemplare de: linariţă (Linaria alpina), măcriş (Rumex scutatus), firuţă (Poa nemoralis), mac galben (Papaver pyrenaicum), muşcată (Geranium robertianum), supranumită şi ,,năprasnic”, apoi ferigi (Dryopteris robertianum), garofiţe albe, mov sau roşcate (Dianthus spiculifolius şi Dianthus tenuiţolius), numeroase saxifrage (ochii şoricelului şi alte flori de piatră), mirodele (Hesperis alpina), cu bucheţelele lor albe şi plăcut parfumate, etc.

In zonele superioare ale masivului, pe brînele de altitudine (1 800—2 100 m) ca şi pe creastă, la peste 2 000 m alt., pot fi identificate exemplare mai rare de arginţică (Dryas octopetală), relict glaciar cu flori albe, apoi muşcatele numite “ciocul berzei" (Geranium caerulatum), genţiane sau ghinţure albastre (Gentiana verna), nemţişori (Delphinium intermedium), garofiţe pitice (Dianthus gelidus), merişori (Vaccinium vitis idaea), afini (Vaccinium myrtillus) şi tufe de smirdar (Rhododendron kotschyi), îndeosebi în zona Turnului.

Poienile şi luminişurile adăpostesc, la rîndul lor, mai ales în zonele mai coborîte şi mai umede, nenumărate exemplare de clopoţei, uneori de dimensiuni impresionante, în toate nuanţele de mov (Campanula abietina) apoi omagul (Acoiutum paniculatum), nu-mă-uita (Myosotis alpestris), ciuboţica cucului (Primula longiflora), mărţişorul (Geum montanum), viorelele (Viola biflora) şi multe altele. Vasta poiană din jurul casei de vînătoare “Piatra Craiului", de la Valea lui Ivan, devine în perioada cositului (iulie - august) o adevărată mare de flori, greu de străbătut.

FAUNA

Despre fauna Pietrei Craiului nu se poate spune, în general, nimic deosebit faţă de zonele montane învecinate, cu excepţia prezenţei în etajul alpin a unei numeroase colonii de capre negre (Rupicapra rupricapra), declarate monumente ale naturii şi puse sub o riguroasă ocrotire, ceea ce a avut drept rezultat o accentuată sporire a efectivului, care atinge cifra de cîteva sute de exemplare. In rest, capra roşie sau căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), ursul brun (Ursus arctos), vulpea (Canis vulpes), veveriţele (Sciurus vulgaris) şi altele populează bungetele de pădure; exemplare sporadice de viperă comună (Vipera berus) apar pe stîncăriile încălzite de soarele verii; păstrăvii (Salmo trutta fario) brăzdează apele repezi de la poalele masivului.

Dintre zburătoare menţionăm: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), puţine exemplare de acvile (Aquila chrysaetos), ciocănitoarea (Dendrocopus leucotus), mierla (Turdus alpestris), precum şi o mierliţă de stîncă (Monticola saxatillis), prin stîncăriile abruptului apusean.

MONUMENTE ALE NATURII ŞI REZERVAŢIl

In fruntea listei elementelor de floră declarate monumente ale naturii de pe teritoriul Pietrei Craiului va trebui să aşezăm acea rarisimă specie de garofiţă care a primit denumirea de garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), prezentă exclusiv în spaţiul geografic al masivului şi care, datorită măsurilor riguroase de ocrotire, dar mai ales faptului că zona ei de dezvoltare este cunoscută numai de specialişti, a atins un stadiu de dezvoltare remarcabil.

Nu aceleaşi constatări pozitive putem menţiona în legătură cu un alt monument al naturii din lumea plantelor alpine, floarea de colţ (Leontopodium alpinum), care se află într-un avansat stadiu de dispariţie de pe stîncile Pietrei Craiului, pe măsură ce a crescut numărul celor care cercetează locurile preferate de această plantă, a cărei floare era odinioară emblema masivului; nu la un astfel de rezultat s-au aşteptat cei care, în urmă cu patru sau cinci decenii, s-au străduit să contribuie la dezvoltarea turismului şi alpinismului în acest masiv, ceea ce ne determină să lansăm şi pe această cale un puternic semnnl de alarmă

Din aceeaşi categorie de plante declarate monumente ale naturii mai menţionăm: arginţica. (Dryas octopetala), brînduşa (Crocus moesiacux), bulbucii (Trollius europaeus), ghinţura galbenă (Gentiana lutea), sîngele voinicului (Nigritella nigra), smirdarul (Rhododendron kotschyi) şi tisa (Taxus baccata).

Dintre elementele din fauna Pietrei Craiului declarate monumente ale naturii se remarcă următoarele: capra neagră (Rupicapra rupicapra), rîsul (Lynx lynx), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), acvila (Aquila chrysaetos) şi păstrăvul (Salmo trutta fario).

Rezervaţia naturală Piatra Craiului Mare

Pe mai bine de 1 200 ha de pe ambii versanţi ai masivului, între vf. La Om şi Curmătura, începînd de la liziera superioară a pădurii pînă la linia Crestei nordice, a fost organizată, încă din anul 1938 (iniţial numai pe 440 ha), una dintre cele mai bogate rezervaţii naturale din munţii noştri: pusă sub ocrotirea legii şi sub îngrijirea Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, de pe lîngă Academia R.S.R., această rezervaţie ocupă vastul teritoriu de pe ambii versanţi ai Pietrei Craiului Mari, începînd din dreptul Colţilor Găinii pînă sub Curmătură (pe versantul de răsărit) şi de la Westwand - La Lanţuri pînă în Valea Crăpăturii (pe versantul nord-vestic).

In concordanţă cu prevederile legii nr. 9/1973, privind ocrotirea mediului înconjurător, rezervaţia naturală “Piatra Craiului Mare" urmează să fie extinsă şi transformată în parc naţional.

Turismul în Piatra Craiului

Turismul de munte, mai mult sau mai puţin organizat de pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali, respectiv pe versantul sudic al munţilor Făgăraş, Iezer şi Piatra Craiului, de pe teritoriul actualului judeţ Argeş, datează de la începutul secolului nostru, cînd a luat fiinţă filiala ,,Cîmpulung-Muscel" a Societăţii Turiştilor din România (S.T.R.), cu sediul central în Bucureşti şi a cărei activitate s-a desfăşurat între anii 1903-1916.

În afară de Bucegi, interesul acestui organism turistic obştesc s-a îndreptat către Piatra Craiului, unde filiala mai sus citată (printre ai cărei protagonişti sînt de menţionat farmacistul Gabriel Dimitriu şi profesorul de liceu I. Nicolaescu-Bugheanu) a dat în folosinţă, în anul 1908, cel dintîi adăpost turistic din zonă, un mic refugiu dn piatră (fost pichet de grăniceri) situat pe Plaiul Grindului. Acesta a dăinuit pînă în toamna anului 1916, cînd a fost distrus în cursul operaţiuni lor de război de pe frontul Carpaţilor din zona Bran - Rucăr.

In anul 1931, datorită reapariţiei mişcării turistice pe teritoriul Muscelului, ca urmare a înfiinţării secţiei ,,Cîmpulung-Muscel” a asociaţiei turistice A.D.M.I.R. (Asociaţia Drumeţilor din Munţii înalţi ai României), cu sediul central în Bucureşti, fostul refugiu de pe Plaiul Grindului a fost refăcut şi reamenajat, fiind dat în folosinţă sub denumirea de ,,Casa Radu Negru"; ulterior. În cursul anului 1937, vechiul şi neîncăpătorul adăpost (cu două camere şi numai 20 de locuri la comun) a fost înlocuit cu o frumoasă cabană cu două niveluri, cu 120 de locuri în 4 camere de dormit, sală de mese, bucătărie etc.; ea a dăinuit pînă în luna februarie 1953, cînd a fost distrusă de o puternică avalanşă.

Sîntem datori să precizăm că, în ceea ce priveşte jumătatea nordică a Pietrei Craiului, aflată pe actualul teritoriu al judeţului Brasov, turismul de munte s-a dezvoltat încă din ultimele decenii ale secolului trecut, datorită filialei locale a fostei asociaţii S.K.V., cu sediul iniţial în Sibiu, întemeiată în anul 1880; astfel, cea mai veche casă de adăpost de pe întregul teritoriu al Pietrei Craiului a fost cea de la Plaiul Foii, dată în folosinţă în anul 1881, în aceleaşi condiţii rudimentare ca şi cea de pe Plaiul Grindului.

In general, turistul care îşi propune să cerceteze aspectele deosebit de atractive ale Pietrei Craiului trebuie să ştie că va avea de întîmpinat unele dificultăţi care au făcut ca multă vreme acest excepţional domeniu de turism montan să rămînă oarecum rezervat localnicilor braşoveni, fiind mult mai greu accesibil celor care veneau de mai departe. Prin poziţia sa geografică lăturalnică faţă de marile căi de circulaţie, Piatra Craiului îi obligă pe cei care nu locuiesc în Braşov sau în împrejurimi să facă o călătorie cu trenul şi apoi cu alte mijloace de transport, ceea ce echivalează cu o noapte şi o dimineaţă consumate cu deplasarea pînă la principala şi cea mai accesibilă bază turistică, Plaiul Foii.

Schiţa 3. Schiţa traseelor tustice din Piatra Craiului

In aceste condiţii, traseele turistice principale care străbăteau iniţial teritoriul Pietrei Craiului s-au dezvoltat potrivit unei scheme impuse de configuraţia reliefului şi de gradul de accesibilitate ale acestuia: un traseu longitudinal pe Creasta nordică, între vf. La Om şi Curmătura - Turnu, precum şi un număr limitat de trasee de traversare a crestei: unul pe Westwand, pe Drumul Deubel, pe la Lanţuri şi Zaplaz (deosebit de dificil pentru grupurile numeroase) şi altul pe la Diana - Brîna Caprelor - Creasta nordică, servind şi drept traseu de bază pentru alte cîteva ture de abrupt, pe Valea Crăpăturii, Padina Hotarului, Padina Şindileriei şi Padina Popii.

Traseele turistice de mai sus, cărora li s-au adăugat cu timpul altele (toate marcate), nu comportă dificultăţi de teren majore, cu excepţia depăşirii unor diferenţe de nivel de 300-600 m, la care vom mai adăuga şi cele dintre baza de plecare (Zărneşti sau Plaiul Foii) şi intrarea în zona de abrupt. În prezenta lucrare, destinată să fie în permanenţă la îndemîna turistilor pe traseu, am acordat o atenţie prioritară traseelor de largă circulaţie, în totalitate marcate, care înlesnesc o cît mai completă cunoaştere a masivului, întreaga reţea de drumuri turistice fiind accesibilă de la oricare dintre casele de adăpost sau localităţile din cuprinsul sau de la periferia masivului.

CĂI DE ACCES

Pe calea ferată, accesul spre Piatra Craiului (cel mai recomandabil) este pe linia secundară Braşov - Zărneşti (27 km), cu trenuri de persoane sau curse. Pe drumurile publice, posibilităţile de acces sînt mult mai numeroase, putînd fi folosite şi unele curse de autobuze I.T.A.

Legătura dintre Braşov şi Zărneşti (baza de plecare cea mai recomandabilă) se face pe drumul naţional 73 pînă la Rîşnov şi apoi pe DN 73 A pînă la Tohanu Vechi, actualmente cartier al oraşului Zărneşti (28 km în total; nu circulă autobuze I.T.A.).

Legătura dintre Braşov şi Bran (bază de plecare mai mult pentru Bucegi decît pentru Piatra Craiului) se face pe DN 73, prin Rîşnov (27 km în total); în continuare, pînă la baza de plecare Moieciu de Jos (4 km din Bran-Centru) sau pînă la Drumul Şirnii (pentru baza de plecare Şirnea) încă 10 km pe DN 73, circulă autobuze I.T.A. de la Braşov la Cîmpulung.

Legătura spre Podul Dîmboviţei şi Dîmbovicioara (baze de plecare spre zonele sudice şi estice ale Pietrei Craiului) se face din Cîmpulung - 29 km pînă la Podul Dîmboviţei. 34 km pînă la Dîmbovicioara. 40 km pînă la Brusturet (autobuze I.T.A.).

Legătura spre punctul Cojocaru - Valea lui Ivan (bază de plecare spre versantul apusean al Pietrei Craiului) se face de la Cîmpulung, prin Rucăr - Podul Dîmboviţei: 40 km de la Cîmpulung, 12 km de la Podul Dîmboviţei (autobuze I.T.A.).

LOCALITĂŢI ŞI PUNCTE DE ACCES

Oraşul Zărneşti (judeţul Braşov; 722 m alt.; 27 km de la Braşov, pe calea ferată; 28 km p.- DN 73 + DN 73 A, prin Rîşnov) este principala bază de plecare spre Piatra Craiului, cu excepţia zonelor sudice şi vestice, pentru care indicăm alte posibilităţi de acces.

Important centru industrial pe harta ţării, situat la poalele extremităţii nord-estice a masivului, sub muntele Piatra Mică şi la marginea cîmpiei depresionare a Ţării Bîrsei, localitatea se bucură şi de un vechi trecut istoric, fiind deseori menţionată în cronici, în legătură cu invaziile oştilor otomane şi cu bătăliile împotriva armatelor austro-ungare din secolele trecute. În localitate: cîteva mari unităţi industriale de interes republican (Fabrica de celuloză şi hîrtie, Uzinele mecanice Tohanul Vechi, Combinatul pentru industrializarea lemnului), restaurant, hotel, magazine, şcoli, liceu industrial, cinematograf, casă de cultură etc.; secţie ,,Salvamont". Oraşul este o bună bază de plecare pentru traseele turistice A. 1, B. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 şi 15.

Bran (judeţul Braşov; 752 m alt.; 27 km de la Braşov pe DN 73, prin Rîşnov; autobuze I.T.A. de la Braşov spre Cîmpulung - Piteşti şi invers) este cea mai mare dintre cele 13 aşezări din străvechea Comunitate brăneană; situată la poalele versantului nordic al Bucegilor, localitatea se mîndreşte cu un bogat trecut istoric, fiind totodată şi un important centru de turism, datorită prezenţei Muzeului Bran, instalat în fosta cetate feudală construită la începutul secolului al XIII-lea, pentru paza trecătorii Bran - Rucăr şi a drumului comercial dintre Transilvania şi Ţara Românească; cetatea a fost reconstruită în anul 1377, de către oraşul Braşov, cu contribuţia locuitorilor celor 13 sate brănene răspîndite în jurul cetăţii, ca şi în cuprinsul vastei depresiuni intramontane a Branului de Sus (culoarul Rucăr - Bran).

In localitate: hanul turistic ,,Bran", restaurante, magazine, spaţii de cazare la localnici etc.

Moeciu de Jos (judeţul Braşov; 805 m alt., situat la km 105 pe DN 73; 4 km de la Bran; autobuze I.T.A. de la Brasov la Cîmpulung - Piteşti şi invers) este o localitate rurală aşezată la poalele versantului estic al Pietrei Craiului, la confluenţa văilor Moieciului şi Sbîrcioarei; bază de plecare pentru traseul turistic B. 21, prin satul Peştera.

Şirnea (judeţul Braşov; 1 150 m alt.; 44 km de la Braşov, 47 km de la Cîmpulung, pe DN 73; autobuze I.T.A. la Drumul Şirnii, km 95,5 pe DN 73) este o aşezare rurală cu binecunoscute funcţii turistice şi de odihnă; bază de plecare pentru traseul turistic B. 22, de pe versantul estic al Pietrei Craiului. Răspîndit pe munceii de la obîrşia văii Sbîrcioara şi pe pantele estice ale muntelui Piatra Galbenă, satul posedă un restaurant, o mică expoziţie etnografică, birou local de turism etc., precum şi excelente pîrtii de schi; spaţii de cazare la localnici.

Podul Dîmboviţei (judeţul Argeş; 730 m alt.; 29 km de la Cîmpulung, prin Rucăr, pe DN 73, autobuze I.T.A. de la Cîmpulung şi Braşov) este o încîntătoare aşezare musceleană, cu casele răspîndite în cuprinsul bazinetului intramontan care îi poartă numele, strîns între extremitatea sudică a Pietrei Craiului, munceii Dîmbovicioarei şi Giuvalei (cu Dealul Sasului), munţii Ghimbav şi ai Posadei şi străbătut de apele Dîmboviţei, unite cu cele ale Dîmbovicioarei.

In localitate: magazine, bufet, spaţii de cazare la localnici; în apropiere, pe Dealul Sasului, la km 89 pe DN 73, se află hanul turistic “Piatra Craiului" (1 100 m alt.. 85 locuri, restaurant, bar. telefon, teleschi, parcare auto). Localitatea este bază de plecare pentru traseele turistice rutiere A. 2 şi A. 3

Dîmbovicioara (judeţul Argeş; 850 m alt.; 5 km de la Podul Dîmboviţei; autobuze I.T.A de la Cîmpulung) este o localitate musceleană ale cărei case sînt răspîndite pe munceii Dîmbovicioarei şi pe muntele Piatra Galbenă, pînă către altitudinea de 1 100 m; în cuprinsul comunei, pe valea Dîmbovicioarei, se află importantul obiectiv turistic Peştera Dîmbovicioarei. Situată pe traseul turistic rutier A. 2, localitatea este şi bază de plecare pentru traseele marcate B. 23 şi B. 24.

Fundata (judeţul Braşov; 1 270 m alt.; km 92 pe DN 73), situată în imediata apropiere a pasului Giuvala (1 275 m alt.), este o foarte frumoasă aşezare de munte, cu casele răspîndite pe ambii versanţi ai culmii Carpaţilor Meridionali, în zona de contact dintre Piatra Craiului şi masivul Leaotă. In localitate: bufet-restaurant, cămin cultural, staţie meteorologică de altitudine etc.; spaţii de cazare la localnici; autobuze I.T.A. de la Braşov şi Cîmpulung. De pe teritoriul comunei pleacă traseul turistic nemarcat C. 4 (în proiect: bandă roşie), precum şi traseul marcat cu bandă roşie spre munţii Leaota şi Bucegi.

Cojocaru - Valea lui Ivan (judeţul Argeş; 860 m alt.; 12 km de la Podul Dîmboviţei, pe traseul turistic rutier A. 2). Important punct de acces spre versantul apusean al Pietrei Craiului, pe traseul turistic B. 25, locul denumit din vechime Cojocaru se găseşte pe teritoriul localităţii Sătic (Săticul de Sus) şi este marcat de noua construcţie a Uzinei hidroelectrice Clăbucet, precum şi de podul peste apa Dîmboviţei, pe unde trec drumurile forestiere (şi turistice) spre Valea Dragoslăvenilor şi Valea lui Ivan. Staţie de autobuze I.T.A. În dreptul coloniei Clăbucet a şantierului hidrotehnic Pecineagu (circa 1 km aval de Cojocaru).

CABANE ŞI REFUGII

Cabana ,,Plaiul Foii" (849 m alt.; 13 km de la Zărneşti, pe traseul turistic rutier A. 1) este situată pe malul stîng al Bîrsei Mari, în imediata apropiere a confluenţei Bîrsei Groşetului cu Bîrsa Tămaşului. Este cea mai veche casă de adăpost din Piatra Craiului; încă de la finele secolului trecut, pe malul drept al Bîrsei se afla un refugiu cu două încăperi, amenajat de S.K.V. într-un fost pichet de grăniceri (casele vechi există şi astăzi, alături de construcţiile actuale).

Dată în folosinţă în anul 1937, cabana dispune de 110 de locuri de cazare în camere cu 2-6 paturi şi la comun, lumină electrică, bufet-restaurant; deschisă permanent; post permanent ,,Salvamont".

Cabana ,,Plaiul Foii" este o bună bază de plecare pentru traseele turistice marcate sau nemarcate B. 1, 2, 3, 4, 5, 6, C. 1 şi C. 2.

Cabana ,,Curmătura" (1 470 m alt.) este situată pe versantul nord-estic al Pietrei Craiului, imediat la sud de Curmătura care separă muntele Piatra Mică de Piatra Craiului Mare; cabana dispune de 75 locuri de cazare în camere cu 2—6 paturi şi 13; comun, lumină electrică, bufet-restaurant; este deschisă permanent. Dată în folosinţă în anul 1938, cabana se află în curs de extindere. Este accesibilă pe traseele B. 7, 8, 9, 10, 12, 13, 16, 17, 18, 19 şi 20.

Cabana ,,Gura Rîului" (740 m alt.; 2 km din centrul oraşului Zărneşti, 3 km de la gară, pe drumul de căruţă de pe Rîul Mare al Zărneştilor, aproape de intrarea în Cheile Prăpăstiilor) dispune de 60 locuri de cazare în camere cu 2 paturi, bufet-restaurant, lumină electrică, apă curentă, este deschisă permanent.

Cabana este accesibilă pe trascele B. 1, 7, 12, 13. 14 şi 15.

Cabana ,,Brusturet" (992 m alt.; 11 km de la Podul Dîmboviţei, 6 km de la Dîmbovicioara, pe traseele turistice A. 2 şi B. 23; autobuze I.T.A. de la Cîmpulung) este singura casă de adăpost care deserveşte extremitatea sudică a Pietrei Craiului; bază de plecare pentru traseele turistice marcate B. 24 şi B. 24.a.

Situată la confluenţa Văii Seci a Pietrelor cu Valea cu Apă, cabana (dată în folosinţă în anul 1969) are regim de han turistic şi dispune de 60 locuri de cazare în camere cu 2-4 paturi, bufet-restaurant, lumină electrică, apă curentă, precum şi de un număr de 4 căsuţe cu cîte două paturi; este deschisă permanent.

Cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului" (1 100 m alt.; 4,5 km de la Cojocaru - U.H.E. Clăbucet, pe drumul forestier carosabil din lungul Văii Drogoslăvenilor, la confluenţa văilor Tămăşelului şi Padina Lăncii) este cea mai recentă casă de adăpost (dată în folosinţă în anul 1979). Amenajată şi administrată de clubul turistic ,,România pitorească" din Piteşti (căsuţa poştală 88), cabana dispune de 50 locuri de cazare în camere cu 4-8-18 paturi şi la comun, punînd la dispoziţia oaspeţilor o sală de mese şi o bucătărie cu vesela respectivă.

Accesibilă pe traseul turistic rutier A. 3 (staţie de autobuze I.T.A. la Colonie), apoi pe traseul B. 25 (varianta B. 25.a, de pe Valea Dragoslăvenilor, nemarcată), cabana este recomandată turiştilor şi alpiniştilor care vor să cerceteze abruptul apusean al Pietrei Craiului, fără eforturi deosebite (45 minute pînă la Drumul Grănicerilor; 1,30-2 ore pînă la Marele Grohotiş).

Casa de vînătoare ,,Piatra Craiului" (1 090 m alt.; 3 km de la Cojocaru - U.H.E. Clăbucet, pe drumul forestier carosabil de pe Valea lui Ivan; traseul marcat B. 25) este accesibilă turiştilor doar în cazuri de forţă majoră; dispune de 50 locuri de cazare în camere separate şi dormitoare comune, lumină electrică, telefon prin centrala Coloniei Clăbucet; este deschisă permanent, fiind destinată exclusiv activităţii cinegetice.

Refugiul ,,Grindu" (1620 m alt.) se află pe Plaiul Grindului, de pe versantul de răsărit al Pietrei Craiului, imediat sub Hornurile Grindului şi Colţii Găinii, pe locul unde, pînă în luna februarie 1953, s-a aflat cabana ,,Radu Negru" (A.D.M.I.R.), ulterior cabana ,,Grindu", distrusă de o puternică avalanşă. Actualul refugiu, cu o capacitate de cazare de 10 locuri (priciuri), a fost instalat în vara anului 1983, de către membrii cercului ,,Amicii Salvamont" şi ai cercului de turism din Uzina ,,Tractorul" (ambele din Braşov).

Refugiul este accesibil pe traseele turistice B. 1, 20, 21, 22, 23, 24 şi C. 4.

Refugiul ,,Şpirla" (1420 m alt.) este situat în poieniţa de pe piciorul de munte care separă firele superioare ale văilor Bîrsa Tămaşului şi Şpirla Tămaşului, la mică distanţă de punctul La Zaplaz, de pe traseul turistic marcat B. 1. Construit din lemn, de către ,,Salvamont" Zărneşti, şi dat în folosinţă în anul 1972, refugiul are o capacitate de cazare de 20 locuri la prici, sobă de gătit (apă în apropiere, la Şipotul Şpirla) şi este legat printr-un marcaj bandă roşie de zona învecinată Umeri - Marele Grohotiş.

Forma ,,Şpirlea", întîlnită în unele texte, nu este corectă, întrucît topicul nu derivă din patronimicul ,,Şpirlea", ci de la cuvîntul ,,şpirlău sau şperlă": loc cu vatră unde se face focul şi rămîn cărbuni, termen des întîlnit în zonele de exploatări forestiere. Denumirea “Valea Şpirla" este un topic autohton străvechi, care a fost extins şi la zona de abrupt respectivă: ,,Şpirla de Sus".

Refugiul ,,Vîrful Ascuţit" (2 150 m alt.) este cel mai înalt refugiu alpin din Piatra Craiului, situat pe Creasta nordică, puţin la sud de Vîrtul Ascuţit (2156 m alt.), la ieşirea de pe traseul B. 17, în punctul de contact cu traseele de creastă B. 1. a şi B. 20. Refugiul are o capacitate de 8-10 locuri la prici; la ora actuală este parţial deteriorat.

Refugiul ,,Richita" (1 685 m alt.) este instalat pe Brîul Richiţii, în zona Călineţ - Ţimbalul Mare, fiind accesibil pe traseul nemarcat C. 1. Refugiul are o capacitate de 8-10 locuri (prici); parţial deteriorat.

Alte două refugii a căror refacere este imperios necesară (dată fiind afluenţa turiştilor şi alpiniştilor) sînt: Refugiul ,,Cabana Ascunsă" (1620 m alt), sub Brîul Richiţii, în dreptul punctului Scara de Fier, deasupra Padinei lui Călineţ, pe traseul C. 1 şi Refugiul ,,Diana", situat în poiana numită Curmătura Prăpăstiilor (1 510 m alt.), sub Muchia Padinei Popii, pe traseul B. 7, la intrarea pe Brîna Caprelor.

STAREA TRASEELOR ŞI A MARCAJELOR

Drumurile turistice carosabile care înlesnesc pătrunderea către zonele alpine ale Pietrei Craiului (A. 1 - A. 3) se află, în general, într-o stare de întreţinere acceptabilă, fiind accesibile oricăror tipuri de autovehicule; două dintre ele (A. 2, A. 3) sînt străbătute şi de curse de autobuze I.T.A.

Traseele turistice marcate folosesc în general poteci de largă circulaţie, fiind satisfăcătoare din punct de vedere al semnelor de marcaj, refăcute periodic. Ca şi în restul Carpaţilor nostri, actuala reţea de marcaje din Piatra Craiului, unitară şi conformă normelor internaţionale, este opera organelor de resort din Confederaţia Generală a Muncii (C.G.M. - actualmente U.G.S.R.) şi din Oficiul Naţional de Turism, datînd din perioada 1948-1950. Marcajele au fost întreţinute ulterior fie de echipe ,,Salvamont", fie de echipele de pionieri angajate în acţiunea “Asaltul Carpaţilor", care au realizat şi alte cîteva marcaje noi.

Traseele turistice nemarcate (C.l-C.4) au fost selecţionate dintre cele mai puţin dificile, putînd fi urmărite pe hăţaşe sau pe poteci bine vizibile şi străbătînd zone alpine de o frumuseţe care merită osteneala.

Prezentarea traseelor turistice din lucrarea de faţă este conformă unor criterii obiective de circulaţie turistică în munţi: să pornească obligatoriu de la o bază de plecare (localitate sau punct de acces) uşor accesibilă cu mijloace de transport în comun sau individuale; să fie descrisă în ordinea firească a sensului de mers, avînd în vedere faptul că mulţi dintre cititori se angajează pentru prima dată pe un anumit traseu; să sfîrşească obligatoriu într-un punct dotat cu o posibilitate minimă de popas şi adăpostire; să uşureze turistului nu numai intrarea în zona de munte, ci şi ieşirea în condiţii optime.

Drept baze de plecare am ales, deci, următoarele localităţi şi puncte de interes turistic: oraşul Zărneşti (cu 16 trasee şi ramificaţii); comunele Dîmbovicioara (cu 2 trasee), Moieciu de Jos (cu 1 traseu), Fundata (cu 1 traseu); satele Podul Dîmboviţei (cu 2 trasee) şi Şirnea (cu 1 traseu); cabanele ,,Plaiul Foii" (cu 10 trasee) şi ,,Curmătura” (cu 9 trasee); punctele Cojocaru - Valea lui Ivan şi şaua Funduri (cu cîte 1 traseu).

Singurul marcaj nerefăcut pînă la data apariţiei acestei lucrări este cel de la Şirnea (B. 22 - triunghi roşu).

Trasee turistice

A. TRASEE TURISTICE RUTIERE

A.1. Zărneşti - Plaiul Foii – Rudăriţa

Şosea locală şi forestieră (13 km pînă la Plaiul Foii, 22 km pînă la I.F.E.T. Rudăriţa). Nu circulă autobuze I.T.A.

Traseul, deosebit de frecventat pe primul său segment (între Zărneşti şi Plaiul Foii), este accesibil tuturor tipurilor de mijloace de transport. Centrul oraşului Zărneşti (722 m alt.) este punctul de unde pornesc toate traseele turistice de pe latura de nord-vest a masivului, ca şi cele de pe latura de est, în total 16 trasee de bază şi ramificaţii.

Ieşirea din oraş se face urmînd străzile 1 Mai - Teilor - Vînătorilor - Topliţei, după care drumul carosabil se angajează în lungul Bîrsei Mari, străbătînd la început lunca largă din marginea oraşului, de pe dreapta văii, denumită La Topliţă. Tot din centrul oraşului se desprinde drumul local care trece peste apa Bîrsei Mari şi urcă în serpentine pe malul stîng al văii, către platforma Poiana Mărului, cu interesanta aşezare rurală Poiana Mărului, ale cărei case sînt răspîndite pe întinsa platformă, înaltă de circa 1 000-1100 m, unde se face legătura cu DN 73 A: Rîşnov - Tohanu Vechi - Şercaia (Făgăraş).

In cuprinsul luncii de la Topliţă se desprinde, la stînga, o potecă largă, folosită de traseul turistic de bază B. 7, care urcă treptat spre Piatra Mică. Pe distanţa dintre Zărneşti şi Plaiul Foii, după ce am trecut de Topliţă, vom întîlni următoarele repere: la km 3 - stîna Priboaia şi confluenţa apelor de pe Valea Crăpăturii cu Bîrsa Mare; la km 6,5 - Crucea lui Gîrniţă (747 m alt.), o foarte veche troiţă situată la ramificaţia drumului forestier de pe valea Bîrsa Fierului (pod peste Bîrsa Mare); la km 8 - saivanul Sub Bortilă (pe malul stîng) şi Padina lui Man - Colţul Chiliilor (pe cel drept al Bîrsei Mari); la km 10,5 - Gura Bîrsei (796 m alt.), cu ramificaţia drumului forestier de pe valea Bîrsa lui Bucur (pod peste Bîrsa).

În continuare, drumul carosabil trece din nou pe malul drept al Bîrsei Mari şi se menţine pînă în dreptul grupului de case din punctul Plaiul Foii (km 13; 849 m alt.); cabana turistică se află pe malul stîng, iar casele vechi pe cel drept. Cîteva sute de metri mai sus, drumul carosabil se bifurcă: ramura principală urmează malul drept al Bîrsei Groşetului, pînă la I.F.E.T. Rudăriţa (1 050 m alt.), iar ramura secundară (drum forestier necarosabil) urcă pe Bîrsa Tămaşului încă vreo 4 km, pînă la poalele versantului abrupt al masivului, sub Umeri.

Ramura principală (traseul A. 1) se îndreaptă către obîrşiile Bîrsei Groşetului, avînd în stînga versantul împădurit al muntelui Tămaşul Mare (Făgăraş), iar în dreapta pe cel al muntelui Gruiul Lung (Ţagla-Perşani); pînă la I.F.E.T. Rudăriţa (km 22 de la Zărneşti; 9 km de la Plaiul Foii), drumul trece şi pe lîngă poiana Măicanu, punct de exploatare forestieră. In punctul Rudăriţa (centru de exploatare forestieră, canton silvic şi alte clădiri) ia naştere Bîrsa Groşetului, din unirea apelor de pe Valea Cenuşii cu cele de pe valea Lerescu, în cărora urcă alte drumuri forestiere, pînă la poalele munţilor Comisu (Făgăraş) şi Văcăria (Ţagla).

Două marcaje noi pleacă din punctul Rudănţa: cruce roşie pe valea Lerescu, apoi la stînga pînă la şaua Lerescu Mic (Stîna Arsă); punct roşu pe Văcăria Mare, spre vf. Comisu (ambele pe teritoriul munţilor Făgăraş).

A.2. Podul Dîmboviţei - Dîmbovicioara –Brusturet

Drum local şi forestier ramificat din DN 73 în centrul satului Podul Dîmboviţei; 5 km pînă la Dîmbovicioara. 11 km pînă la Brusturet Autobuze I.T.A. de la Cîmpulung.

Traseul turistic rutier de pe valoa Dîmbovicioarei este unul dintre cele mai atractive din întreaga zonă sudică a Pietrei Craiului, datorită atît obiectivelor turistice, cît şi peisajului. Menţionăm în mod special cheile Dîmbovicioarei şi ale Brusturetului, în lungime totală de circa 5 km.

Traseul începe din centrul satului Podul Dîmboviţei (730 m alt; km 80 pe DN 73), ramificîndu-se din drumul naţional lîngă Podul lui Socol (vechea denumire Puntea lui Socol dăinuie din vremea voievodului Matei Basarab) şi urmînd apoi malul stîng al Dîmboviţei pentru ca, după circa 2 km, să pătrundă în Cheile Dîmbovicioarei, defileu de o rară frumuseţe, ai cărui pereţi verticali, înalţi de pînă la 200 m, ne întovărăşesc pe circa 3 km, pînă mai sus de Peştera Dîmbovicioarei (870 m alt.), a cărei intrare ne întîmpină pe dreapta drumului (bufet la intrare). Pe parcurs, cîteva sute de metri mai jos de peşteră, trecem prin centrul comunei Dîmbovicioara (850 m alt.), ale cărei case ocupă înălţimile care domină defileul.

In continuare, drumul carosabil iese din Cheile Dîmbovicioarei şi după scurt timp pătrunde în Cheile Brusturetului, pe care le străbate pe toată lungimea lor de peste 2 km, pentru a se opri în punctul Brusturet (992 m alt.; 11 km de la Podul Dîmboviţei).

Inainte de a intra în detaliile parcursului, socotim interesant să amintim că, deşi primii 5 km de şosea locală dintre Podul Dîmboviţei şi Dîmbovicioara datează din anul 1905, totuşi mai sus de Peştera Dîmbovicioarei nu s-a putut circula decît cu calul sau cu piciorul pînă în urmă cu 40-50 de ani, actualul drum forestier fiind de dată relativ recentă, ca şi cabana ,,Brusturet".

Pătrunzînd, aşadar, mai sus de Peştera Dîmbovicioarei, vom trece pe lîngă o serie de fenomene carstice deosebit de interesante, la care se vor adăuga, de bună seamă, aspectele particulare ale Cheilor Brusturetului, în prelungirea defileului Dîmbovicioarei. Printre cele mai de seamă obiective de pe acest parcurs menţionăm mai întîi: Izvoarele din Plai, un mănunchi de izbucuri (izvoare resurgente) ivite pe stînga drumului şi ale căror ape învolburate dau naştere unei frumoase cascade (punct de reper: căsuţele cătunului Valea Rea, de la confluenţa Văii Peşterii cu Dîmbovicioara); puţin mai sus, tot pe stînga drumului, la baza unor pereţi înalţi, apare o peşteră denumită Gaura Brusturetului (Peştera Dracilor), situată la confluenţa Brusturetului cu Valea Muierii (vale cu apă).

Circa 2 km mai sus, în inima Cheilor Brusturetului, ne atrage atenţia puternicul şuvoi de ape resurgente care ţîşnesc la baza unui perete calcaros înalt de circa 200 m şi situat tot pe partea stîngă a drumului: izbucul se numeşte La Gîlgoaie şi are un debit deosebit de bogat, contribuind substanţial la sporirea apelor Dîmbovicioarei. Interesantă pentru plasticitatea ei deosebită, legată de relieful local, este şi denumirea dată de localnici punctului care domină peretele de la Gîlgoaie şi anume: poiana Cuibul Uliului (1 186 m alt.), loc situat la aproape 200 m deasupra izbucului.

După ce am trecut prin cele trei sectoare succesive ale Cheilor Brusturetului (Cheia Lungă, Cheia Strîmtă şi Cheiţa), drumul ne scoate în marginea Poienii Brusturetului (990 m alt.), dezvoltată la confluenţa Văii cu Apă (al cărei debit remarcabil îşi are izvoarele în pădurile care îmbracă pantele munţilor Funduri şi Pietricica) cu Valea Seacă a Pietrelor. În acest punct de confluenţă, situat la poalele pădurilor de pe Muchia lui Stinghie şi muntele Piatra Galbenă, se găseşte un grup de clădiri alcătuit dintr-un canton silvic, o casă de vînătoare, precum şi cabana “Brusturet". Aici ia sfîrşit traseul turistic rutier A. 2, pentru a face loc traseelor turistice marcate B. 24 şi B. 24.a.

Precizăm că pe Valea cu Apă urcă un drum forestier care se afundă după circa 5 km în masivul păduros de pe muntele Funduri, cu o posibilitate de acces direct la şaua Funduri, pe o potecă nemarcată; un alt drum forestier părăseşte poiana Brusturet, îndreptîndu-se către versantul estic al muntelui Pietricica (4,8 km pînă în punctul La Coşere). Totodată menţionăm noul marcaj local bandă galbenă care stabileşte o legătură directă cu satul Ciocanu, pe o potecă fără dificultăţi deosebite, care străbate în urcuş locuri încîntătoare.

A.3. Podul Dîmboviţei - valea Dîmboviţei - Sătic - Cojocaru

Drum local carosabil (44 km în total) ramificat din DN 73 la km 79; 12 km pînă la Cojocaru (Valea lui Ivan) Autobuze I.T.A. de la Cîmpulung pînă la şantierul Pecineagu.

Traseul deserveşte deopotrivă versantul de apus al Pietrei Craiului (zona Marelui Grohotiş - Drumul Grănicerilor) şi versanţii de răsărit şi de nord ai munţilor Iezer, pînă la originea văii Dîmboviţei, în punctul Valea Vladului (km 44 de la Podul Dîmboviţei).

Intrarea pe traseu se face din DN 73, la circa 500 m sud de centrul satului Podul Dîmboviţei (bufet la ramificaţie), loc aflat sub Curmătura Posadei (875 m alt.), de unde se desfăşoară o cuprinzătoare vedere atît către depresiunea Rucărului, strînsă între munţi, cît şi către micul bazinet intramontan Podul Dîmboviţei, de asemenea înconjurat de culmile munţilor. După circa 1,5 km de la ramificaţie, drumul carosabil pătrunde în Cheile Mici ale Dîmboviţei (sau Cheile de la Plaiul Mare), săpate în calcarele munţilor Arşiţa - Piscul Jugii (pe stînga, aparţinînd munţilor Iezer) şi Plaiul Mare (pe dreapta cum urcăm, aparţinînd Pietrei Craiului); tot pe stînga se iveşte şi intrarea în Peştera Urşilor. Ieşirea din chei se face în Lunca Berilei, după care, de la km 5, încep să apară primele case din Săticu de Jos, parte componentă a localităţii Sătic, împreună cu Săticu de Sus, ale cărui case se află pe acelaşi mal al Dîmboviţei, în lungul drumului, ceva mai sus (km 5-11; 780-840 m alt.).

La capătul de sus al satului (km 11 - Valea Şaului) ne întîmpină construcţiile Coloniei Clăbucet a Şantierului Pecineagu - Valea Dîmboviţei (în colonie: centrală telefonică, lumină electrică, post de prim ajutor, magazine, cantină etc.); In acelaşi punct mai semnalăm: staţia de autobuze I.T.A. Cîmpulung - Rucăr - Pecineagu, preeum şi intrarea pe traseul turistic marcat cu triunghi roşu, de pe Valea Şaului, spre cabana ,,Voina” (Iezer). După 1 km ne vom opri în punctul Cojocaru - Valea lui Ivan (km 12 de la Podul Dîmboviţei: 860 m alt.), unde s-a ridicat recent Uzina hidroelectrică Clăbucet; pod peste Dîmboviţa, pe care vom trece spre zona Valea lui Ivan - Drumul Grănicerilor, pe traseul turistic B. 25, sau spre cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului", pe Valea Dragoslăvenilor (varianta B. 25.a).

Drumul carosabil continuă să urce pe valea Dîmhoviţei încă 32 km, trecînd pe lîngă Colonia Răchita (vezi traseul B.4) şi peste barajul noului lac de acumulare Pecineagu, ale cărui ape vor alimenta turbinele U.H.E. Clăbucet, din punctul Cojocaru - Valea lui Ivan; drumul de pe valea Dîmboviţei se termină în punctul Valea Vladului (44 km de la Podul Dîmboviţei; 1 230 m alt.).

Denumirea Clăbucet, dată unor obiective din jurul punctului Cojocaru - Valea lui Ivan, este total necorespunzătoare, dînd naştere la confuzii, întrucît în realitate punctul Clăbucet se află la circa 3 km mai jos, pe valea Dîmboviţei, la confluenţa văii Clăbucetului (Gura Clăbucetului: 795 m alt.).

B. TRASEE TURISTICE MARCATE

B.1. Plaiul Foii - La Lanţuri - vf. La Om - Grindu - Vlăduşca (La Table) - Peştera - Zărneşti

Marcaje: bandă roşie şi cruce roşie Durata: 10—12 ore Lungimea: circa 30 km Diferenţa de nivel: 1 390 m Caracteristica: traseu în circuit, lipsit de dificultăţi, cu excepţia segmentului La Lanţuri, nerecomandabil la coborîre pe timp nefavorabil

Acest traseu, mult frecventat încă din ultimele decenii ale secolului trecut, reprezintă ,,Circuitul mare al Pietrei Craiului", tură lungă, obositoare, dar foarte diversificată ca aspecte de peisaj; dat fiind faptul că la lungimea proprie a traseului se mai adaugă şi distanţa de 13 km dintre Zărneşti şi Plaiul Foii, un popas la această cabană devine obligatoriu.

In desfăşurarea traseului vom distinge două segmente cu caracteristici total diferite:

a. Plaiul Foii - vf. La Om, cu aspecte predominant alpine, cu deosebire pe intervalul La Zaplaz - vf. La Om, în continuă ascensiune;

b. vf. La Om - Zărneşti, în coborîre neîntreruptă, total lipsit de dificultăţi.

a. Segmentul Plaiul Foii - vf. La Om are drept repere ramificaţia Plaiul Mare - refugiul ,,Şpirla" - La Zaplaz - La Lanţuri - vf. La Om şi se desfăşoară mai întîi pe drumul forestier de pe Bîrsa Tămaşului, după ce lasă în dreapta drumul forestier de pe Bîrsa Groşetului (traseul turistic A.l), precum şi un traseu turistic secundar, marcat cu bandă galbenă, care iese din perimetrul turistic şi geografic al Pietrei Craiului, urcînd spre Tămaşul Mare, pe Plaiul Runcului.

La baza piciorului de munte Plaiul Mare (878 m alt.), unde se află şi confluenţa dintre Bîrsa Tămaşului şi pîrîul Runcu (placă indicatoare), se desprind marcajele triunghi roşu, triunghi albastru şi bandă albastră (traseele B. 2, B. 3 şi B. 4) care urcă pe Plaiul Mare, în timp ce traseul B. 1 continuă să folosească drumul forestier de pe Bîrsa Tămaşului şi trece prin dreptul unei clădiri abandonate şi prin dreptul intrării pe valea Vlăduşca, unde un marcaj local cruce roşie ne invită spre interesantul traseu alpin ,,Anghelide" (deosebit de dificil, recomandabil numai alpiniştilor).

In punctul unde drumul forestier se abate la dreapta, pe Bîrsa Tămaşului în sus, poteca marcată care a luat locul şoselei se angajează pe valea Şpirla, urcînd din ce în ce mai pronunţat, pînă la refugiul ,,Şpirla” (1 420 m alt.), după ce a lăsat în urmă şipotul Şpirla, ultima sursă de apă pentru următoarele 4-5 ore de mers. Din preajma refugiului se desfac două poteci marcate cu acelaşi semn bandă roşie, ceea ce face necesară următoarea precizare: poteca din dreapta conduce la Umerii Pietrei Craiului (vezi traseul B. 2), în timp ce poteca din stînga este cea pe care va trebui să o urmăm pentru a ne opri în faţa Zaplazului (1640 m alt.), unde ni se înfăţişează arcadele suprapuse, săpate în calcare de forţa de eroziune a apelor de şiroire şi a vînturilor.

De la Zaplaz începe ascensiunea abruptului care ne stă în fată şi care sfîrşeşte după un urcuş obositor, pe circa 600 m diferenţă de nivel (2-3 ore); aici traseul poartă numele de Drumul lui Deubel, denumire ce datează de pe la sfîrşitul secolului trecut (1886-1887), cînd animatorul şi deschizătorul de drumuri de munte braşovean Friederich Deubel (1844-1932) l-a trasat, aşa cum a trasat şi Drumul Deubel de pe muntele Bucşoiu, din Bucegi. Un călător tot atît de vestit, care a trecut pe aici în anii tinereţii sale, înainte de 1910, descria precum urmează acest segment de traseu: ,,Pînă în vîrf, aşa-zisa cărăruie trece printr-un labirint de stînci şi dărîmături. Panta este înspăimîntătoare. Tot timpul trebuie să te ajuţi cu mîinile şi să sari de pe o stîncă pe alta. La un loc peretele este aşa de drept, încît sînt fixate nişte lanţuri în stîncă, de care te ţii ca să urci. Locul se numeşte La Lanţuri". (M. Gold-Haret, În munţii Sinaiei, Rucărului şi Branului, Bucureşti, 1910, p. 235, 236).

Considerăm de prisos orice adaos, precizînd doar faptul că în anii noştri trec pe aici, în fiecare an, zeci de grupuri de şcolari şi tineri care rezolvă cu îndemînare toate dificultăţile de teren.

Poposind pe linia de creastă, In Şaua Grindului (2150 rn alt.), mai avem puţin de mers şi de urcat pînă în punctul de maximă altitudine de pe întregul masiv: vf. La Om sau Piscul Baciului (2 238 m alt.), unde încheiem primul segment al traseului.

b. Segmentul vf. La Om - Zărneşti este incomparabil mai uşor decît precedentul şi este însemnat prin următoarele repere: refugiul ,,Grindu" - şipotul Vlăduşca - şaua Vlăduşca (La Table) - satul Peştera (Casa Folea) - Podul Măgurii.

Coborîrea de pe creastă se face pe sub Colţii Găinii, apoi pe Plaiul Grindului, pe lîngă refugiul ,,Grindu" (1 620 m alt), avînd la dreapta micul dar deosebit de fotogenicul abrupt al Hornurilor Grindului, încununat de Creasta sudică. Imediat sub nivelul refugiului pătrundem în pădurea de conifere, lăsăm la dreapta semnele de marcaj bandă albastră şi ne abatem spre stînga, pe marcajul de bază al traseului (bandă roşie), trecem pe lîngă şipotul Vlăduşca (1400 m alt.), importantă sursă de apă în zonă, iar nu mult mai departe ne oprim în mijlocul luminişului de pe muntele Vlăduşca, în punctul şaua Vlăduşca - La Table (1 415 m alt.), unde se adună nu mai puţin de 10 semne de marcaj (B. 1, B. 2, B. 14, B. 15, B. 18, B. 21, B. 22, B. 23, B. 24 şi B. 24.a).

Precizăm că pe parcursul acestui traseu întîlnim doi munţi cu aceeaşi denumire (şi de asemenea două văi): Vlăduşca - prima dată pe versantul apusean al Pietrei Craiului, a doua oară pe cel de răsărit. Adaosul La Table este de dată relativ recentă, din anii cînd diferitele marcaje şi trasee care se adună în acest punct erau înscrise pe tot atîtea table indicatoare, ulterior înlocuite cu panoul actual.

Şaua Vlăduşca se află, din punct de vedere geografic, pe unul dintre punctele cele mai coborîte ale culmii principale a Carpaţilor Meridionali, la cumpăna dintre versantul nordic al acestora (cu bazinul hidrografic al Oltului, prin Rîul Mare al Zărneştilor şi Bîrsa Mare) şi versantul sudic (cu bazinul hidrografic Dîmboviţa - Argeş, prin valea Dîmbovicioarei). În continuare, această culme joasă se încovoaie spre sud şi, după ce trece prin Piatra Galbenă şi ,,gîlmele" Dîmbovicioarei, coboară încă mai mult, pînă la pasul Giuvala (1275 m alt.); pe acest segment de culme carpatică vom indica un nou traseu turistic parţial marcat: C. 4, avînd drept punct iniţial comuna Fundata (judeţul Braşov).

Incepînd din punctul de răscruce La Table, semnele de marcaj bandă roşie (care pînă de curînd se prelungeau pînă la Zărneşti) au fost înlocuite cu semnele cruce roşie, pe care le vom urmări în continuare pînă la capătul traseului; înlocuirea a fost impusă de faptul că semnele bandă roşie sînt rezervate traseelor turistice de pe culmea principală a Carpaţilor, ceea ce vom constata la prezentarea traseului C. 4.

Părăsim deci punctul La Table şi urmărim poteca şi noul semn de marcaj care străbat iniţial pajiştile de pe muntele Joaca (punct de reper Crucea Vătafului); lăsînd la dreapta intrarea pe muntele Cozia sau Coja (traseul C. 4), ne vom angaja în coborîre pe malul stîng al Văii Pietrelor, o vale seacă şi bolovănoasă (care nu trebuie confundată cu Valea Seacă a Pietrelor, din bazinul Brusturetului), al cărei curs îl vom părăsi în marginea de sus a satului Peştera, în spatele Casei Folea (1200 m alt), o veche şi foarte cunoscută gospodărie brăneană, unde pe vremuri drumeţii în căutare de adăpost găseau o gazdă primitoare, pe care o recomandăm şi astăzi, ca o alternativă fericită la incomodul refugiu de pe plaiul Grindului.

Trecînd, aşadar, prin spatele Casei Folea, vom lăsa la dreapta un marcaj asemănător (cruce roşie) care coboară spre Moieciu de Jos prin satul Peştera (traseul B. 21) şi, dirijîndu-ne către stînga, vom ocoli de-a coasta pantele sudice ale muntelui Toancheş, pe deasupra obîrşiilor Văii Măgurii (Valea Rogozului), vom lăsa în urmă cele cîteva căsuţe ale cătunului Toancheş şi vom coborî direct pînă la drumul forestier din Prăpăstiile Zărneştilor.

In continuare, drumul ne va conduce pînă în centrul oraşului Zărneşti (circa 4 km), trecînd pe la Podul Măgurii - Fîntîna lui Botorog - carierele de la Baia de Piatră - Fîntînile Domnilor şi cabana ,,Gura Rîului", puncte de interes turistic pe care le vom prezenta la traseul B. 12.

B.1.a. Vf. La Om - Creasta nordică - Turnu -Curmătura

Marcaj: punct roşu Durata: 5-6 ore Lungimea: circa 6 km Diferenţa de nivel: 770 m Caracteristica: traseu de creastă, cu numeroase denivelări şi treceri dificile; iarna, recomandabil numai alpiniştilor.

Celor care nu intenţionează să parctirgă cel de-al doilea segment al traseului B. 1, dorind să străbată traseul de creastă fie spre nord, fie spre sud, le înfăţişăm mai jos traseele B.l.a şi B.l.b. Dacă la cele minimum 5 ore necesare parcurgerii primului segment al traseului B. 1 (Plaiul Foii - vf. La Om) vom adăuga alte 5-6 ore pe Creasta nordică sau 3-4 ore pe Creasta sudică a Pietrei Craiului, se înţelege că ne vom angaja într-o tură de rezistenţă, recomandabilă numai celor foarte bine pregătiţi fizic.

Schiţa 4. Creasta nordică a Pietrei Craiului

Părăsind, deci, traseul de bază B. 1 în punctul culminant, vf. La Om (2238 m alt.), şi luînd direcţia nord, vom face mai întîi înconjurul amfiteatrului final al Căldării Ocolite, apoi vom trece la prima probă de rezistenţă, reprezentată prin depăşirea suitei celor 9 piscuri din grupul Clăile Pietrei Craiului, printre care Claia Căldării Ocolite (2 204 m alt.) şi vf. Sbirii (2 220 m alt.). Cea de a doua probă se desfăşoară în zona Ţimbalelor, unde vom urca şi coborî în ordine: vf. Ţimbalul Mic (2231 m alt.) - Şaua Văii Podurilor (2189 m alt.) - Vîrful dintre Ţimbale (2170 m alt.) - Şaua Călineţului (2 090 m alt.) - vf. Ţimbalul Mare (2 177 m alt.).

Coborîrea de pe vf. Ţimbalul Mare pînă la nivelul refugiului alpin “Vîrful Ascuţit" (2150 m alt.), situat lîngă piscul cu acelaşi nume, nu se va face fără unele emoţii, dar refugiul oferă condiţii bune pentru popas. Eventual putem abandona traseul de creastă (în caz de forţă majoră), coborînd la cabana “Curmătura" (1 470 m alt.), pe traseul B. 17 (marcaj triunghi albastru; circa 2 ore).

In condiţii normale vom continua traseul de creastă, depăşind cele două piscuri puţin proeminente, aproape anonime: Vîrful Ascuţit (2 156 m alt.) şi vf. Padina Popii (1970 m alt.), cu cîteva treceri destul de dificile (mai ales pe ceaţă); vom coborî apoi în Şaua Padinei Închise (1935 m alt.), unde ni se prezintă alte două posibilităţi de părăsire a traseului de creastă, fie spre dreapta, la cabana “Curmătura”, fie spre stînga, prin Padina Închisă şi Brîna Caprelor, spre punctul Diana şi spre Zărneşti (ambele variante pe traseul B. 7, marcaj bandă albastră).

Continuînd traseul de creastă spre punctul său final, vf. Turnu (1923 m alt.), vom traversa o zonă de jnepenişuri încîlcite şi de bolovănişuri, iar de pe Turnu vom începe ,,marea coborîre" spre cabana ,,Curmătura”, pe o diferenţă de nivel de 450 m, pe o potecă în trepte săpate în solul vegetal şi prevăzute pe alocuri cu cabluri; după un popas în larga Curmătură a Pietrei Craiului, în punctul său de minimă altitudine, Şaua Curmăturii (1620 m), ne vom dirija spre cabană, urmărind în continuare semnul de marcaj punct roşu.

B.l.b. Vf. La Om - Creasta sudică - şaua Funduri

Marcaj: punct roşu Durata: 3-4 ore Lungimea: circa 4 km Diferenţa de nivel: 350 m Caracteristica: traseu de creastă, cu cîteva treceri dificile; nu este recomandat iarna.

Deşi Creasta sudică a Pietrei Craiului măsoară în total circa 16 km (inclusiv Pietricica), noi ne vom ocupa aici numai de porţiunea care prezintă caractere alpine, între vf. La Om şi şaua Funduri, urmînd ca despre restul ţinutului să ne ocupăm în cadrul traseului C. 3.

Creasta sudică a Pietrei Craiului, pe porţiunea sa alpină mai sus determinată, se străbate într-un interval de timp mult mai mic decît Creasta nordică, datorită atît lungimii mai reduse, cît şi dificultăţilor de teren mai puţin numeroase şi redutabile. Aceasta nu înseamnă că traseul nu prezintă dificultăţi, mai ales pe anumite porţiuni.

Schiţa 5. Creasta sudică a Pietrei Craiului.

Principalele repere ale traseului, începînd din vf. La Om, sînt: Şaua Grindului - Colţii Grindului - Coama Lungă - vf. Lespezi şi şaua Funduri, pe care le vom identifica în ordine, de la nord la sud. Astfel, după ce coborîm de pe vf. La Om pînă în Şaua Grindului (2150 m alt.), pe care am întîlnit-o şi pe traseul de bază B. 1, la ieşirea de pe Drumul lui Deubel, vom intra indată pe teritoriul accidentat al Colţilor Grindului (vf. Grindu, 2 229 m alt.), situaţi la ieşirea din Hornurile Grindului, de pe versantul de răsărit, precum şi din traseul frontal al Umerilor Pietrei Craiului, de pe versantul de apus (diferenţă de nivel: 600 m pînă la Şaua Tămăşelului).

In continuare vom pătrunde în zona de creastă denumită Coama Lungă (2 210—2 216 m alt.) datorită înfăţişării sale ca un enorm acoperiş de casă, asemănător cu Cioaca Moldoveanului din munţii Făgăraş (mai puţin altitudinea, mai redusă cu circa 300 m). La dreapta noastră, în cuprinsul abruptului apusean (Padina Lăncii) se desenează întinsul patrulater înierbat al Poienii Închise (1950—2 000 m alt.), dominat de marile “surplombe", încă necercetate de către alpiniştii noştri.

Traversarea Coamei Lungi fiind cea mai dificilă probă de pe întregul traseu al Crestei sudice, hăţaşul marcat se abate pe versantul de răsărit, mult mai ospitalier, după care, reintrînd pe linia de creastă, trece pe vf. Lespezi (2 127 m alt.), care face parte din ultima suită de piscuri proeminente de pe Creasta sudică, printre care se mai remarcă: vf. Pietrei (2 086 m) şi vf. Funduri (1951 m), cel care domină dinspre nord şaua Funduri (1 889 m), loc larg şi odihnitor, important punct de reper în această zonă a masivului, unde şi traseul nostru de creastă ia sfîrşit. Mai înainte, însă, el trece prin punctul însemnat cu un stîlp indicator, de unde un marcaj triunghi albastru ne conduce în coborîre pe Valea Urzicii şi apoi pe Marele Grohotiş, în cazul că optăm pentru întoarcerea fie la Plaiul Foii, fie la cabana ,,Garofiţa Pietrei Craiului", fie prin Valea lui Ivan (a se vedea traseele B. 2 şi B. 3). Celor care doresc să meargă către est le recomandăm traseul B. 2 în coborîre prin Funduri, pînă la cabana ,,Brusturet"; în sfîrşit, celor care ar dori să-şi încheie peregrinările prin Piatra Craiului străbătînd un traseu nu numai foarte uşor, dar şi inedit, le recomandăm traseul C. 3 (nemarcat), în coborîre continuă peste muntele Pietricica, pînă la Podul Dîmboviţei.

B.2. Plaiul Foii - Umeri - Marele Grohotiş - şaua Funduri - Brusturet sau Vlăduşca (La Table)

Marcaje: triunghi albastru şi bandă albastră Durata: 9-10 ore Lungimea: circa 23 km Diferenţa de nivel: 1 040 m Caracteristica: traseu lipsit de dificultăţi majore, dar lung şi obositor.

Ne aflăm în prezenţa unuia dintre cele mai spectaculoase trasee turistice din Piatra Craiului, al cărui principal punct de atracţie este zona Marelui Grohotiş, cu întregul ei ansamblu dintre Umeri şi Valea Urzicii; este totodată şi un traseu de bază pentru numeroasele ture alpine, unele de o mare dificultate, realizate în cuprinsul abruptului apusean al masivului în ultimele decenii. Ca şi precedentul, traseul de faţă prezintă două segmente cu caracteristici total diferite şi anume:

a. Plaiul Foii - şaua Funduri, cu aspecte predominant alpine, în urcuş continuu;

b. Şaua Funduri - Brusturet sau Vlăduşca (La Table), în coborîre şi lipsit de dificultăţi.

a. Segmentul Plaiul Foii - şaua Funduri prezintă următoarele repere: ramificaţia Plaiul Mare - Curmătura Foii - poiana Tămăşel - Umerii Pietrei Craiului - Marele Grohotiş - Prepeleag (Valea Urzicii) şi şaua Funduri (Creasta sudică), cu menţiunea că distanţa dintre cabana “Plaiul Foii" (849 m alt.) şi Plaiul Mare (878 m alt.) a fost descrisă la traseul anterior (B. 1) şi deci nu mai repetăm descrierea.

Din punctul de ramificaţie de la poalele piciorului de munte Plaiul Mare vom lăsa la stînga traseul B. 1, pe Bîrsa Tămaşului în sus, şi ne vom angaja într-un urcuş pronunţat şi neîntrerupt, care durează minimum o oră şi jumătate, printr-o deasă pădure de foioase, pe marele drum pastoral care poartă străvechea denumire Drumul Grănicerilor. Pe culmea Plaiului Mare, în plină pădure, se desprinde la dreapta (placă indicatoare) unul dintre cele trei semne de marcaj care întovărăşesc traseul nostru, şi anume bandă albastră (traseul B. 4), celelalte două semne de marcaj (triunghi albastru şi triunghi roşu) continuînd să urce foarte puţin, de-a coasta, către stînga, pentru a pătrunde în poieniţa (odinioară o vastă poiană, acum sufocată de pădurea în plină dezvoltare) din locul numit Curmătura Foii (1 375 m alt.).

Menţionăm că din acest loc (măsuţă şi bancă din lemn pentru odihnă) se mai desprinde către dreapta (în jos) semnul de marcaj triunghi galben, pe traseul B. 5 (spre Gura Tămasului), iar tot către dreapta (în sus) semnul bandă roşie, care urcă pe muntele Tămaşul Mare, spre culmea principală a Făgăraşului; de asemenea, acest din urmă semn de marcaj se va desprinde, după cîteva zeci de metri, spre stînga, trecînd în lungul culmii Capul Tămaşului, pentru a ieşi din pădure în faţa Umerilor, unde îl vom reîntîlni. Părăsind ,,odihna" din Curmătura Foii, vom continua să urmărim Drumul Grănicerilor (semne de marcaj comune triunghi albastru, bandă roşie şi triunghi roşu) care trece de-a coasta, apoi urcă şi coboară uşor pe sub culmea muntelui Capul Tămaşului, trece prin dreptul puternicei surse de apă de la Izvorul Oţeţelii (ultima pentru următoarele 4-5 ore) şi atinge culmea muntelui Tămăşel în cuprinsul unei frumoase şi întinse poieni, unde semnele de marcaj se despart din nou: semnul triunghi roşu merge înainte, pe Drumul Grănicerilor, spre Valea lui Ivan (traseul B. 3), iar semnele bandă roşie şi triunghi albastru la stînga, spre Umeri (traseul B. 2).

Pe distanţa dintre Curmătura Foii - Poiana Tămăşel - Umeri, traseul B. 2 mai este însoţit şi de semnul bandă roşie, care reprezintă o variantă mai simplă a traseului de pe culmea Capul Tămaşului - Tămăşel.

Părăsind, deci, Poiana Tămăşel (1430 m alt.), traseul nostru face un unghi de 90 grade către stînga şi urcă susţinut pe hăţaşul de pe muntele Tămăşel, străbătînd o pădure deasă care nu se deschide decît acolo unde, oprindu-ne pe vf. Tămăşel (1 644 m alt.), vom avea la picioare larga poiană din Şaua Tămăşelului (1 580 m alt.), iar în faţă imprevizibilul şi impresionantul tablou alpin al Umerilor Pietrei Craiului, care merită un popas. Traseul nostru coboară, deci, în şaua de la poalele abruptului Umerilor, lasă la stînga semnele bandă roşie (care se îndreaptă spre refugiul “Şpirla" - traseul B. 1) şi începe lunga traversare a fluviului de bolovani de la Marele Grohotiş, lat de circa 4 km, pentru a ieşi la liman în punctul La Prepeleac (1 710 m alt.), situat deasupra Văii Urzicii. Menţinîndu-se la altitudinea medie de 1650 m, hăţaşul urcă şi coboară cele 5-6 limbi de grohotiş care alcătuiesc acest mare şi unic fluviu de bolovănişuri calcaroase din munţii nostri, permiţîndu-ne să trecem în revistă cîteva dintre ,,celebrităţile" Pietrei Craiului: Umerii, Vîrful Lăncii (sau Colţul Carugelor), Padina Lăncii, Peretele Marelui Grohotiş, Muchia Roşie (cu ,,Moara Dracului"), Peştera şi Ceardacul Stanciului.

Pentru ,,prepeleac" şi ,,ceardac", dicţionarele limbii române dau şi formele ,,prepeleag" şi ,,cerdac"; forma corectă este Vîrful Lăncii (nu vf. Lancea), întrucît topicul provine din patronimicul Lancea sau Lancia, pe care îl întîlnim ca atare şi în Bucegi (Vîrful Lăncii - din Ciobotea); Colţul Carugelor poate proveni şi de la ,,corugea" - plantă de munte, ca şi de la ,,corugă" - vale de abrupt, stîncoasă, aşa cum se prezintă valea Padina Lăncii.

După un popas la Prepeleag, unde se desfăşoară la picioarele noastre întregul ţinut al Văii lui Ivan, inclusiv casa de vînătoare înconjurată de o vastă poiană, iar dincolo de Dîmboviţa tronează piramida impunătoare a Păpuşii, cu numeroasele ei picioare de munte, continuăm traseul pătrunzînd în Valea Urzicii, care ne pune în faţă cel din urmă “test" de rezistenţă de pe întregul traseu: o escaladare fără răgaz a numeroaselor praguri