Murmurul Jiltului Nr 78-79

download Murmurul Jiltului Nr 78-79

of 32

Transcript of Murmurul Jiltului Nr 78-79

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    1/32

    REVISTÃ A COLEGIULUI NAÞIONAL TEHNOLOGIC MÃTÃSARI - GORJ Anul XX Nr. 78-79 Martie 2016 32 PAGIN

     Într-o zi de prier am întâlnit un insNecunoscut, jovial, jubilând la-ntâlnire,

    Plin de tandrețeși-n alură distins  Că întâmplarea îmi păru nălucire.

    Demult nu întâlnisem un OM și-mi era De-o geană de iubire prelinsă ca și-o raCe se strecoară în inimă când coardele oȘi mângâie pustiul ca îngerul de pază.

    Prietenie zic. Ce scumpă-i și frumoasăDacă în timp aduce comori de adevăr!Râvnită trăsătură, sublimă și duioasă!

     Aș blestema-o dacă ar fi “iubirea de la m

    Știm toți că-”acea iubire” împinse omenÎn greul păcat veșnic voit de duhul răuCe uneltește zilnic, dorindu-ne pieirea,Să ne despartă drumul de Bunul Dumne

    DĂDĂLĂ IADAÎntâlnire sueteascăDe Tică Dădălău inițiatăCe a-nceput acum un anȘi va dura cât acest neamCa-n ecare zi de PaștiCu drag și dor să se întâlnească,

     Acolo la casa părinteascăDădălăiada de la CroiciE sărbătoare pentru toțiȘi-n ecare an vor aici 

    Toți Dădălăii cei voinici,Iar cu respect pentru cei plecațiSe vor jura că rămân frați.La Croici portile-s deschiseȘi niciodată nu-s închisePentru cei care mai trăiescDar știu că acolo se găsesc Și vreau ca să serbeze acasăDădălăiada cea frumoasă.

    Cum neamul Dădălău e mareDădălăiada nu dispare.La mulți ani Dădălăiada!

      GH. RADOȘ

    Prietenie

    D-lui prof. Dumitru Dădă

    I.C.D. Novăcea

    Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pecare îl am de făcut ţării şi vremurilor este că măîmpiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii. Dincând în când,îmi dau seama că trăiesc într-o lume

    fără cer, fără copaci şi grădini, fără extaze bucolice,fără ape, pajişti şi nori. Am uitat misterul adânc alnopţii, radicalitatea amiezei, răcorile cosmice aleamurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmecmirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep,asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Numai privesc în sus,nu mai am organ pentru parfu- muri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluci- ditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil alserii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure alcâmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu maifac de mult parte din peisajul meu cotidian, dinechilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai amtimp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pen- tru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Suntiritat, hărţuit, copleşit de lehamite.

     Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi

    se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şicomplicităţi. Am devenit mizantrop. Două treimi din

    metabolismul meumental se epuizeazăîn nervi de conjunc- tură, agenda mea

    zilnică e un inventarde urgenţe minore.Gândesc pe sponci, stimulat de provocări mesne. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând „situnea“: gropile din drum, moravurile şoferilor autoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), mpoliticienilor, gramatica gazetarilor, módele idegice, cacofoniile noii arhitecturi,demagogia, coţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregidesenul ameţitor al câte unei siluete feminine,cenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unude stradă. Am ajuns să mă comport ca şi cum benciuc şi Cozmâncă, Sechelariu şi Vanghelie, bea şi Mihaela Tatu, Andreea Marin şi Adrian Năse, Constantinescu şi Agathon, Talpeş şi Garceexista cu adevărat. Colecţionez antipatii şi pride insatisfacţie. Scriu despre mizerii şi mărunţ

    Andrei P

    Despre frumuseţea uitată a vieţii

    Baladă pentru ,,Murmurul Jilţului”

    Jilțule, tu, apă vie,Curgi din munte, spre câmpieSă ne spui cum viața fu,Cum a fost și cum e-acu’.

     Ascultați-l cum murmură,Când năvalnic, când susură,Și e viu-valuri de sânge-:

     Aci râde, aci plânge!

    Duci pe valuri argintateVești din vremi îndepărtate,Luminoase, sau obscure,Cu alint, sau să înjure.

    Grea povară! Câtă muncăPentru orice veste-adâncă!Cât pământ și câtă zdroabăCând vezi viața că-i bolnavă

    Și c-ai vrea balsam să-i puiLimpezimea muntelui,

    Seva florii de bujor,Picuri din sfințit izvor!

    Ce durere crește-n tine,Când vezi că dușmanu-ațineCalea dreaptă, spre lumină,Să te ducă-n bălți cu tină,

    Când vezi că vadul ți-e plinDe bale și de venin,De pui de hidră hidoasă,De pui de broască râioasă!

    Și te zbați, te răscoleștiUn alt vad să îți croiești,Un vad nou pe stânci curatePeste lunci înmirezmate,Către zări de soare pline

    Cu mușcate și glicine,

    Prin păduri de brazi și zadă,Valul să cânte baladăȘi o doină duioasă Că ai revenit acasă.

    “Jelui-m-aș, jelui  Satele rămân pustiiC-au plecat copiii-n lume

    Către locuri cu alt nume,Lăsând la strungă bătrâniiCu vântoasa-n ușa stânii!Și-o să vină, semne sunt,Vremuri aspre pe pământ  Cu furtună și cu zloatăCum nu s-au văzut vreodată!”

    “Murmur”, cântec de la Jilț  Știu bătrâni, de la părințiȘi din viața care aziCe-n primejdii și necazCă-s destui ce stau călarePe-un popor făr-apărareCe are zăbala-n gură,Izgonit din bătătură!

    Ion C. D. Novăceanu

     La mulți ani scumpă revistă!La mulți ani slujitorilor tăi, părinților tăi!  

    � continuare în pagin

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    2/32

    v 20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI v2

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    Decebal la Dunăre  Fluviul străluceşte, argintându-şi valurile liniştite în

    lumina dimineţii. Stâncării muntoase veghează malurile saleabrupte şi înalte. Suntem în pintenul stâncos de la Ogradena,foarte aproape de cel mai îngust loc în care Dunărea taiezidurile munţilor. Peste luciul apei, mângâiată de soare, se

    zăreşte Tabula Traiana, o placă memorială antică din piatrăcare aminteşte de invazia cuceritoare a romanilor peste pă-mântul regatului dac, începută de Tiberius şi terminată de

     împăratul Traian. De aici se intră în clisura Cazanelor Mici,spaţiul sălbatic şi spectaculos în care fluviul străpunge victo-rios îngemănarea dintre Carpaţi şi Balcani.

     Înaintăm în geografia unică a cazanelor. Străbatem dru-mul furişat sub veghea stâncilor împădurite şi după ce oco-lim în lung de mal golful Mraconia, revenim pe viaductul ce-ltraversează pentru a admira în toată splendoarea lui munte-le Ciucaru Mare, acest Rushmore românesc în trupul căruiaa fost sculptat chipul lui Decebal, ultimul şi cel mai viteazdintre regii dacilor. Este o operă de mare curaj şi autenticpatriotism, dăruită ţării de istoricul Iosif Constantin Dră-gan.

    Ochi ageri şi gânduri îndrăzneţe au măsurat pereţiimuntelui şi au ales perimetrul ineditei zămisliri. Au urmatapoi încercările, dezvelirea piscului muntos de vegetaţie,lucrul în sine cu sacrificii şi momente de cumpănă, cuzbateri aprige şi triste renunţări, cu sclipet de daltă şi hor-năit de picamer, cu zguduiri de explozii, în alternări devrednică împlinire, de tenace şi fecundă creaţie, care audurat un deceniu, din anul 1994 până în 2004. Aşa s-a ivitdin miez de piatră chipul regelui care a venit astfel la Du-năre, să arate lumii mari că este acasă, în Dacia străve-che. El veghează aici, peste Carpaţi, ca un simbol nepieri-tor al istoriei strămoşilor românilor!

    Şi a fost multă încercare pentru cei 12 sculptori-alpi-nişti din echipa de temerari a maestrului Florin Cotarcea în

     înzestrarea acestor privelişti cu cea mai mare statuie în pia-tră din Europa. Roca nu a fost atât de prielnică pentru dăltu-ire. A fost nevoie ca nasul şi mustaţa regelui să fie ajustateprin cimentare. Creasta sură a vârfului de munte a fost adap-tată spre a reprezenta căciula tarabostes pe care o purtaDecebal. Efigia sculptată are o înălţime de 55 de metri şi seoglindeşte în apa Mraconiei, cea întunecată de făptura mun-ţilor, ascunsă sub umbra şi umerii lor.

    Doar barcagii şi pescarii obişnuiţi cu toate misterele şi

    ungherele fluviului ştiu a povesti despre truda intensă ameşterilor pe schelele agăţate de cremenea veche, pe arşiţăori răcoare, suspendaţi în cordeline şi pitoane, ori albiţi depraful de piatră scăpătat din scrijeliri de daltă, ori scânteieride şpiţ sub lovituri de baros scurte şi seci. Doar barca a fostlegătura dintre ponton şi şantier. În aceste condiţii s-autransportat uneltele şi materialele de trebuinţă. De maximădificultate a fost şi operaţiunea de mutare a schelelor, iarconvieţuirea cu viperele aciuate în ascunzişuri de stâncă maimult decât o periculoasă aventură. Prin toate acestea au tre-cut izbânditori cei care au aşezat în trup de munte chipulsemeţ şi sobru al regelui dac.

      Sub capul lui Decebal stă scris în limba latină: „DE-CEBAL REX - DRAGAN FECIT” („Regele Decebal - făcută de

    Drăgan”). Basorelieful impunător şi memorabila inscripţie secitesc de departe, din larg de Dunăre şi de pe malul sârbesc,de privitorul de pretutindeni, dar cel mai mult se citesc dintrăirea tihnită şi trainică a spiritului românesc. Statuia înno-bilează peisajul şi întăreşte unicitatea acestor locuri.

    Ieşim din deschiderea golfului şi căutăm porţile Mănăsti-rii Mraconia, zidire creştină pe un pinten solitar de stâncă.Trăim taina rugăciunii, ne plimbăm privirile peste simplitatea

    chiliilor şi revenim pe esplanada micuţă pentru a înţelegecum se văd Cazanele Mici printre flori de leandru. Aici, fluviulatinge cele mai neobişnuite cote, sub 200 de metri lăţime şio adâncime de până la 120 de metri.

      Jos, sub îndiguirea de beton, una după alta, ambar-caţiunile duc vizitatorii spre Dubova şi Cazanele Mari. Mo-toarele sforăie săgetând vârtejurile şi curentul viforos al Du-nării. Prin strâmtura din Mraconia!

    De Ziua Cucului, pe

    Valea Moregilor...  Marina se aştepta ca, de Buna Vestire, să fie soare.

    Şi aşa a fost! Îşi doreşte a tât de mult ca, în acestă primăvară,la Paşti, să aibă zi luminoasă şi primitoare, să se bucure de

    sărbătoare cu tot neamul ei, cu copiii, cu nepoţii şi străne-poţii, pe care vrea să-i revadă cu drag la masa familiei. Ştiede la maică-sa, Ancuţa, că în ziua de Blagoveştenie vezi cumva fi vremea de Paşti. Pare optimistă, a fost soare şi crede căva fi o zi însorită şi frumoasă, la marea sărbătoare a creşti-nătăţii. A ieşit dis-de-dimineaţă să caute prin unghere degrădină, să vadă de-i loc liber firului de iarbă spre înveşmân-tarea verdelui. Toate preocupările ei ţin de obiceiul primenirii

    casei. Are grijă şi de lăstarii înălţaţi pe malul pârâului megieş. În fiecare început de martie îi curăţă şi îi oblojeşte pentru întărirea codrului. În rămurişul lor, privighetorile îşi vor des-chide în curând concertele. Iar Marinei îi place să le asculte

     în dimineţile zglobii şi-n serile mlădii şi liniştite ale verii.Raze de soare se-ascund după plopi, după stejari şi tei,

    după fagi şi frasini. S-a-nverzit Poiana lui Enache. Buchetede toporaşi albăstresc pământul. Parfumul lor şi aerul dimi-neţii îţi împrospătează respirarea. Vântul leagănă uşor ramu-rile pletoase ale mestecenilor din Padină. Se ştie că în aceas-tă zi va cânta pentru prima oară cucul. Câte superstiţii suntşi câte se spun despre cântecul lui! De va cânta, toporaşii-iva spurca. Le vom admira doar gingăşia şi culoarea, fără sămai savurăm mireasma lor inconfundabilă. Marina mi-a spuscă în acestă zi este bine să avem bani în buzunar, să auzimcântecul cucului aşa, pentru a fi în bani tot anul.

      Din străvechime în sat se spune că la Buna Vestireeste şi Ziua Cucului. Pentru că în acestă zi el îşi schimbărolul, nu mai vrea să fie uliu pentru celelalte păsări ale co-drului şi alege să revină la rolul de rege al cântecului, dezle-gându-şi limba şi începând să cânte spre minunarea tuturor.

     Azi se păzeşte cântecul lui, fără el natura nu renaşte iar sim-fonia codrului este mai săracă în lipsa ecourilor glasului săuales şi măreţ. El vesteşte sosirea primăverii, prin reverberaţii

    de cântec înalt, de binecu-vântare a vieţii şi frumuse-ţii traiului. De aceea, Mari-na a pregătit vadra cu apărece şi leuştean verde dinrăsăririle timpurii ale grădi-nii. Să se spele toţi ai casei.Pentru că nu se cade ca, în

    această zi, să ieşi afarăpeste prag, nespălat şi flămând, că nu-ţi va merge bloc! De dimineaţă a pus niţică sare şi pâine pe pragpentru a aduce liniştea în casă şi a da hrană îngerilorcere să mâncăm cel puţin un colţ de pâine. Femeilebani în sân sau în buzunar, potrivit tradiţiei.

    Urcăm pe deal, la vie, să vedem cum se mai roslocul şi să ascultăm cucul cântând! Dar, el nu se aranu cântă! Pesemne că nu-i place răcorirea vremii. AştNi se spune să fim atenţi din ce parte auzim cântecul şi de câte ori cântă el. Este bine să ne cânte dinspre datunci va fi an bun şi ne va merge bine. Iar de va câstânga sau din spate, există credinţa că moartea eaproape. Dacă va cânta o singură dată, iar este semn muri în curând, poate chiar în acel an! Fetele şi feciomără de câte ori cântă cucul şi află câţi ani mai sunttrecut până la măritiş sau însurătoare. Despre toate a

    se face vorbire doar în amintirile bătrânilor! Moş Culazit în tinereţe cucul cântând doar o dată, din stânga, îdin Lole, dar trăieşte şi astăzi, are aproape nouăzeci

     Vedeţi, câtă poveste, câtă realitate!  Nici în depărtările Văii Moregilor, nu se-aude

    cucului! Să fi uitat că este ziua lui? Lăsăm natura în lşi coborâm acasă, pe fir de vale şi susur de ape. Mamai leagă cu lanţ împrejurul casei, pune lanţul numai chiderea porţii de la drum. Aprinde focul din faţa feresă dezlege căldura şi să lase pământul să se încălpână soarele prinde putere. Scoate colacii cei mari istuţă şi îi dă de sufletul răposaţilor şi pentru îngerdin familie. De Buna Vestire este singura zi din an câchema la masă îngerul tău, să îl omeneşti şi să îl stsă-ţi fie aproape tot anul. Bunica nu a lucrat în acestvrea să aibă spor tot anul, sunt atâtea de făcut pecasă. Nici bunicul nu a lucrat, altfel ar dormi un an

    fără a mai avea chemare la treabă. De dimineaţă, Niluat toporul şi a trecut pe la pomii din livadă. Mulţi emuguriţi şi înfloriţi. A ameninţat doar părul de lângăcă îl taie la toamnă. I s-a părut lui că nu a legat mugucrede că părul îl va mulţumi până la urmă cu o povarde fructe.

      E miezul zilei. Marina îşi cheamă familia la tradiţional de Blagoveştenie. Le-a gătit şi peşte, să măsă fie sănătoşi şi vioi ca peştele în apa Motrului. Spuvrea să aţipească niţel după masă, dar şi-a adus amnu este bine să dormi azi. A ales să meargă pe vale cei turmă de oi. Să o ducă şi pe Brânduşa, nepoţica eiiana verde, să se joace cu mieii în peisajul primăvericântă şi cucul! Ar vrea să-l audă spre răsărit de sat, cmai bine!

    Ion Elena

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    3/32

    v  20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI  v  3

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    � continuare în pagina 4

    Constantin Brancusi a eliberat sculptura de preponde-

    renta imitatiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentareafigurativa a realitatii, a preconizat exprimarea esentei lu-crurilor, a dinamismului formei, a unit sensibilul cu spiritu-alul.

    In opera sa, Brancusi a oglindit felul de a gandi lumea ataranului roman.

    Prin obarsia sa taraneasca, si-a aflat radacinile adanciale operei sale in traditiile, miturile si functia magica a arteipopulare romanesti.

    Brancusi este, neindoielnic, un asemenea moment alconstiintei artei moderne, care concentreaza sensurileunei intregi ere a evolutiei spiritului creator.

    Reprezentant al miscarii artistice moderne, ConstantinBrancusi este considerat de multi ca fiind cel importantsculptor ai secolului al XX-lea. Sculpturile salese remarca prin eleganta formei si utilizareasensibila a materialelor, combinand simplita-

    tea artei populare romanesti cu rafinamentulavantgardei pariziene.

    Brancusi a dat veacului nostru constiintaformei pure, a asigurat trecerea de la repre-zentarea figurativa a realitatii, la exprimareaesentei lucrurilor si a reinnoit in mod revoluti-onar limbajul plastic, imbogatindu-l cu o di-mensiune spirituala. Verticalitatea, orizontali-tatea, greutatea, densitatea cat si importantaacordata luminii si spatiului sunt trasaturilecaracteristice ale creatiei lui Brancusi. Studiilereferitoare la opera lui Brancusi impartasesc,fara exceptie, o concluzie formulata in termenilipsiti de echivoc: arta brancusiana constituieuna din sursele ideilor esentiale pe care secladeste civilizatia vizuala a secolului al XX-lea. Brancusi ascos in evidenta lumii occidentale dimensiunea sacra a re-

    alitatii.Din 1963 pana astazi, au aparut in toate partile lumii

    peste 50 de carti si monografii si mii de articole si studiidespre Constantin Brancusi, determinand in mod decisivlocul lui ca artist genial si chiar ca “unul din cei mai maricreatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). In 1937, cu-noscutul sculptor englez Henry Moore scria: “ Brancusi afost acela care a dat epocii noastre constiinta formei pure”.Unul dintre cei mai importanti arhitecti contemporani,Frank Gehry indica cu precizie influenta pe care a avut-oasupra sa marele sculptor roman Constantin Brancusi.

    „Am slefuit materia pentru a afla linia continua.

    Si cand am constatat ca n-o pot afla,

    m-am oprit; parca cineva nevazutmi-a dat peste maini - Constantin Brancusi” Hobiţa, un mic sat din comuna Peştişani, judeţul Gorj, la

    poalele Carpaţilor. Este al cincilea copil al Mariei şi al luiRadu Nicolae Brâncuşi. Cu toate că provenea dintr-o fami-lie de ţărani înstărită, Brâncuşi duce o viaţă modestă, însăuna din care avea să-şi culeagă reperele care-i vor ghidaviziunea artistică târzie. Amintindu-şi de copilărie şi de lo-curile în care a crescut, artistul avea să mărturisească, în-tr-o întâlnire cu Petre Ţuţea, de la Paris, din 1933: „Peatunci viaţa era frumoasă şi armonioasă. De milenii, oame-nii duceau, fericiţi, o viaţă patriarhală. Totul trecea liniştitde la un anotimp la altul. Şi ştiţi de ce s-au schimbat lucru-

    rile? Civilizaţia marelui oraş a ajuns până la noi“. Copilărialui Brâncuşi a fost însă departe de una idilică. Constantin

    Brâncuşi, în atelierul din Paris Unul dintre momentele pe-trecute în aceşti primi ani de viaţă este extrem de sugestivpentru combinaţia de puritate şi violenţă care i-au caracte-rizat viitorului sculptor anii petrecuţi în localitatea natală.Momentul este reprodus în lucrarea „Brâncuşi. O biogra-fie“, scrisă de Alexandru Buican. În 1879, Constantin Brân-cuşi avea 3 ani. În toamna acelui an, când se făcea ţuica„la cazan“, urmărindu-i pe cei care degustă lichidul ca săvadă dacă procesul se desfăşoară cum trebuie, Brâncuşiprinde un moment de neatenţie generală. Îşi umple căuşulpalmelor cu ţuică şi bea pe nerăsuflate. Cade în somnaproape instantaneu. Primii oameni observă abia după câ-teva minute. Mama intră în panică, apoi în isterie, crezândcă fiul i-a murit. Spre seară, când tatăl, Radu, se întoarce

    de la vie însoţit de lăutari, acesta vede din depărtare sem-

    nele disperate ale celor care-l aşteaptă cu sufletul la gură.Petrecerea se transformă imediat în jale. Tatăl se gândeştedeja la îngropăciune. Totuşi, cineva găseşte că e bine s-ocheme pe Baba Brânduşa, doftoroaie şi servitoare a Brân-cuşilor. Brânduşa verifică respiraţia copilului, apoi îi punesub nas balegă de cal, adunată din preajmă. Copilul stră-nută puternic. Lumea aplaudă. În vreme ce băiatul e lăsatsă-şi doarmă mai departe beţia, de bucurie, petrecerea culăutari continuă cu şi mai multă forţă. A doua zi, tatăl şi fiulse întâlnesc prin livadă. Radu Brâncuşi îl pune pe Constan-tin să adune nişte nuiele şi să i le aducă. Tatăl îşi aşazăcopilul cu capul în jos şi, cu nuielele aduse de băiat, îl bateca să ţină minte. Şi, în timp ce simte usturimea loviturilor,micul Brâncuşi are revelaţia că lumea poate fi privită şi

    dintr-o altă perspectivă şi că lucrurile din jur pot apărearăsturnate. Mai ales poziţia soarelui, diferită de cea bi-necunoscută, îl face să se întrebe, după cum avea să

    recunoască la bătrâneţe, dacă nu cumva însuşi astrulparticipa la tulburarea lui.

    La fel ca alţi copii de ţărani din acea vreme, Con-stantin nu merge la şcoală. De la 7 ani lucrează ca păs-tor, având grijă mai întâi de turma familiei, apoi lucrândpentru alţii, în Munţii Carpaţi. Aici, învaţă să sculpteze înlemn, o artă populară la modă în România rurală a ace-lor ani, folosită pentru a produce linguri, picioare de pat,butoaie de brânză şi faţade de case, toate împodobite cugravuri. La 9 ani, Brâncuşi pleacă la Târgu Jiu, în Olte-nia, pentru a căuta de lucru. Mai întâi, este angajat într-ovopsitorie. Revine la Hobiţa cu degetele pline de vopseleşi arse de vitriol, însă nu renunţă. Peste numai doi ani,pleacă din nou, de data aceasta la Slatina, unde se an-gajează ca argat la un băcan din localitate. Urmează alte

    locuri de muncă, la fel de nerecomandate minorilor, printrecare cea dintr-o cârciumă din Craiova, unde Brâncuşi ră-

    mâne câţiva ani. „La Craiova m-am născut a doua oară!“,avea să afirme ulterior artistul, o recunoaştere a loculuiunde îşi va găsi drumul, meseria, începutul. În tot acesttimp, îşi păstrează gustul pentru lucrul în lemn şi se impli-că în proiecte de sculptură elaborate. Performanţele saleatrag atenţia unui industriaş care, în 1894, îl aduce laŞcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Pentru a urma cursu-rile instituţiei de învăţământ, tânărul Brâncuşi învaţă singursă scrie şi să citească.

     Vin vremuri grele: „Am inventat chiar spălatul paharelorcu rapiditate“ Constantin Brâncuşi iese prima dată din ţarăla 20 de ani, în 1896. Merge la Viena, pe Dunăre, unde se

    Jumătate zeu, jumătate ţăran”, “un om cu mult îna- intea timpurilor sale” care a făcut “paşi pe nisipul eter- nităţii”, artist de geniu al secolului XX, Brâncuşi a expri- mat în creaţia sa o viziune complet nouă asupra lumii.

    Constantin Brancusi a fost un sculptor roman cucontributii covarsitoare la innoirea limbajului si viziuniiplastice in sculptura contemporana.

    Constantin Brancusi a fost ales postum membru al Academiei Romane.

    Viziunea lui Brancusi asupra vietii era influentataatat de Platon cat si de conceptele filosofilor orientali.

    140 DE ANI DE LA NAȘTEREA PĂRINTELUI SCULPTURII MODERNE

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    4/32

    v 20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI v4

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    angajează cioplitor de lemn, pentru a-şi putea susţine şede-rea. Nu petrece mult în actuala capitală a Austriei, însă im-pactul Occidentului este uriaş. În 1903, după terminareastagiului militar, Brâncuşi este atras de faima sculptorului

     Auguste Rodin, care se răspândise de la Paris la Bucureşti.Teoriile îndrăzneţe ale lui Rodin erau discutate în toate me-diile culturale ale epocii, în aceeaşi măsură de către avan-gardişti şi de academicieni. Exemplul lui Rodin îi trezeşte luiBrâncuşi curiozitatea de a vedea ce se întâmplă în artă din-colo de graniţele României. Pleacă la München, în Germa-nia, unde rămâne până în primăvara lui 1904. Apoi, se deci-de să meargă la Paris, o călătorie costisitoare pentru un omcu un venit modest. Expediţia pare astăzi desprinsă din vre-un fel de film de aventuri. O mare parte a călătoriei estefăcută pe jos, cu geanta la spate. Bunăoară, pentru a puteaplăti barca ce-l trecea lacul Konstanz, Brâncuşi este nevoit

    să-şi vândă ceasul. În drum spre Paris, se opreşte şi la Bu-dapesta, Viena, München, Zürich şi Basel, pentru a vizitamuzee şi ateliere de pictori şi sculptori. După o ploaie toren-ţială, se îmbolnăveşte pe drum de pneumonie infecţioasă şi,

     în stare critică, este primit la un spital de maici. Urmează operioadă de recuperare, la finalul căreia îşi dă seama că numai are puterile şi nici timpul necesar pentru a duce drumulspre Paris pe jos, aşa că ultima bucată a drumului o parcur-ge cu trenul. „N-aveam unde dormi pe vreme rea. Am întâl-nit un vagabond care m-a îndrumat la o casă de adăpostpentru lucrătorii care mergeau dintr-un oraş într-altul să-şicaute de lucru. Şi acolo mi-au dat şi mie un mic ajutor, aşacă am ajuns la Basel, unde mi-am vândut restul de haine. În

     Alsacia m-a prins pe câmp o ploaie torenţială şi apoi amzăcut bolnav… un prieten m-a îngrijit… Tot drumul acestape jos, prin Bavaria, Elveţia, Alsacia, l-am făcut uşor. Mer-geam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple, se

    va întâmpla…”, povestea Brâncuşi într-un interviu, în 1942.La final, învinge. Parisul i se deschide în faţa ochilor. Eraiulie, 1904.

    Greutăţile abia începeau, însă. Un an şi jumătate, Brân-cuşi nu va putea să lucreze nimic la Paris. Drumul lung,numeroasele boli şi, mai ales, lipsa banilor, până în punctul

     în care hrana zilnică devenise o mare problemă îl chinuiesccumplit.

    „La Paris am dus-o greu, la început. Uneori măţineam de ziduri ca să nu cad. De foame. De boală“,

     îşi amintea sculptorul în acelaşi interviu din 1942.Este nevoit din nou să recurgă la slujbe măruntecare, însă, nu-i permit să-şi continue studiile. „La Pa-ris am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existen-ţa, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi depaharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem

     în spălatul paharelor. Am făcut chiar o invenţie pentruspălatul paharelor cu rapiditate. Până la mine se spă-la în două rânduri de ape: un rând de apă caldă şi unrând de apă rece. Eu am suprimat apa rece şi utili-zam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva auto-mat grăsimile, era higenică şi paharele se uscau mairepede… îmi frigeam buricele degetelor grosolane desculptor, dar mă resemnam“, povestea Brâncuşi. În

    anul 1905, primeşte o bursă din partea ministrului ro-mân al Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi se înscrie laexamenul de admitere la Şcoala de Belle Arte, undeva învăţa la clasa sculptorului Antonin Mercié. În acest atelier îl va întâlni şi pe celebrul pictor Amedeo Modigliani cu careva lega o strânsă prietenie.

    “Pe atunci viaţa era frumoasă şi armonioasă. De milenii,oamenii duceau, fericiţi, o viaţă patriarhală. Totul trecea liniş-tit de la un anotimp la altul. Şi ştiţi de ce s-au schimbat lu-crurile? Civilizaţia marelui oraş a ajuns până la noi. La Parisam dus-o greu, la început. Uneori mă ţineam de ziduri ca sănu cad. De foame. De boală. Am lucrat, pentru a-mi câştigaexistenţa, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi depaharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spă-latul paharelor.” Constantin Brâncuşi

    Scandalurile „Brâncuşi” Impactul „viziunii Brâncuşi“ esteimediat, la Paris. Primele influenţe sunt vizibile într-o serie de

    lucrări, realizate chiar în 1910, de către prietenului său, Amedeo Modigliani. De altfel, este evident că şi românul tre-buie să fi avut revelaţia a ceva nou, a unei metode de a rein-venta sculptura. Curbele şlefuite, pure ale „Muzei adormite“,dar şi forma sa ovoidală îl vor bântui ani în şir. Cel mai bunexemplu în acest sens este „Începutul lumii“, o sculpturărealizată în 1924, în care Brâncuşi ducea până în ultimeleconsecinţe viziunea estetică din primul deceniu al secoluluial XX-lea: o masă în formă ovală, lipsită de orice detaliu, o încercare de a reprezenta esenţa formei, fără vreo influenţăa artistului, fără a o altera prin tehnici de sculptură tradiţio-nale.

     În următorii ani, Brâncuşi îşi extinde experimentele cuformele simplificate. În 1912, prezintă „Măiastra“, o sculptu-ră denumită după o pasăre fantastică din legendele populareromâneşti. Prima variantă a lucrării este realizată în marmu-ră, iar pasărea, o formă pură, este reprezentată în zbor, cu

    capul ridicat. De-a lungul următorilor ani, Brâncuşi avea săcontinue această idee cu alte 28 de variante. Sculptorul ro-mân începe să expună tot mai des. Ziarele vuiesc, iar publi-cul se transformă, de la iubitorii de artă din Paris, la comuni-tatea internaţională. În 1913, expune, concomitent, la Salondes Indépendants din Paris şi la Armory Show (Expoziţia In-ternaţională de Artă Modernă) din New York, Chicago şi Bos-ton, prezentând cinci lucrări. Printre lucrările expuse atuncise numără şi „Domnişoara Pogany“. Americanii îl adoptăimediat. De altfel, Brâncuşi va avea parte, peste ocean, decea mai credincioasă (şi, de ce nu, înstărită) comunitate decolecţionari ai lucrărilor sale.

     În 1918, Constantin Brâncuşi sculptează prima versiune

    a „Coloanei Infinitului”. Creată dintr-o serie de elememetrice suprapuse, lucrarea este inspirată de stâlpii ţărăneşti din România. Doi ani mai târziu, sculptorul face un salt teribil, din zona tradiţionalului, în cea a şolui, cu lucrarea „Prinţesa X“, un portret al unei persoaginare care ia o formă falică. Expoziţia declanşează uvărat scandal. Poliţia intervine şi-l obligă să scoată luUn alt scandal de amploare are loc în 1926, când, vizită în Statele Unite, pentru o expoziţie la Galeria Brdin New York, lui Brâncuşi nu-i este admisă în ţară lu„Pasăre în văzduh“. Lucrarea era atât de abstractă îvameşilor americani, încât aceştia au refuzat să creera o sculptură. Brâncuşi este chiar acuzat că intclandestin o piesă industrială în Statele Unite. Sculpt întoarce în România în 1937 şi în 1938 pentru inaugutrei lucrări într-o grădină publică din Târgu Jiu: noi vuriaşe, în oţel, la „Coloana Infinitului“, „Poarta sărut„Masa tăcerii“. Se bucură de celebritate mondială, dane din ce în ce mai retras, petrecându-şi majoritatea t în propriul atelier, din Paris. Este îngrijit de un cuplu dgiaţi români, pentru care, în 1952, acceptă cetăţenia ză pentru a le putea lăsa întreaga sa moştenire. În 19articol din revista „Time“ îl descrie purtând „pijamaleo căciulă galbenă şi orbecăind prin propriul atelier, capetele şi coloanele fără de sfârşit pe care le creasega viaţă“. Se stinge din viaţă pe 16 martie 1957 şi emormântat în cimitirul Mont- parnasse din Paris.

    “Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în pargrădini publice, să se joace copiii peste ele, cum

     jucat peste pietre şi monumente născute din pnimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dalumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca cface parte din sufletul Naturii.”

    Lungu Adelina-Ve

    Pași pe nisipul eternități

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    5/32

    v  20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI  v  5

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

     Din toată expoziţia aceasta americană, dragă Mărioară,eu nu m-am ales decât cu bucuria de a te fi ascultat pedumneata. Şi aceasta a dat sufletului meu aripi noi. Nu ştiucum să-ţi mulţumesc.

    Mă copleşiţi, maestre. Eu nu cînt muzică şcolită, caaceea cu care dumneavoastră aţi biruit pe toate meridiane-le. Sunt o biată ghindă sălbatică, cum v-aţi exprimat odatădespre mine, căzută pe lângă vatra poporului.

     Tocmai acesta-i avantajul dumitale. Sămânţa aleasă a încolţit din adâncul pământului nostru, înălţând spre ceruricoroana semeaţă a unui stejar, după care ne recunoaşte olume întreagă.

     Daţi-mi voie, domnule Enescu, să vă spun că nimic dinmuzica altora nu m-a atras atât de mult ca aceea la caretocmai v-aţi referit şi după cele afirmate chiar de dumnea-voastră, atracţia ei zvâcneşte din rădăcinile aceluiaşi stejar.

    Bineînţeles, dinspre dumneavoastră coroana stejarului sevede mult mai departe.

     Ei, nici aici nu ai dreptate! Uite, suntem în anul 1939, laNew-York şi dumneata ai sosit să cânţi aici, acompaniatăde Grigoraş Dinicu, atragând privirile admirative ale tuturorvizitatorilor asupra pavilionului românesc. Crezi că dacă aşfi dirijat eu aici vreun concert m-aş fi bucurat de un aseme-nea succes?

     Nu vă supăraţi dacă trebuie să vă contrazic. Eu amvenit aici ca o necunoscută pentru americani, trimisă de ainoştri, pe când dumneavoastră aţi fost deseori chemat cuinsistenţă de aceştia.

     Te asigur că de acum încolo vei fi chemată mai desdecât am fost eu şi-ţi doresc din tot sufletul să ai parte desuccesul pe care-l meriţi. Iar acum să lăsăm vorbele astea.Te rog, mai cântă-mi , ”Mi-am pus busuioc în păr”.

     Şi în timp ce Maria Tănase îi repeta lui George Enescu

    cântecul preferat, cu intonaţiile inegalabile ale glasului ei, în odaie îşi făcu apariţia un bătrânel cu barbă albă şi ochisfioşi dar profunzi. Era ca un pustnic îmbrăcat în haine detârgoveţ. Noul sosit se opri lângă uşă, nesimţit de cântărea-ţă, lasîndu-se învăluit de undele sonore ca într-un balsam.Când fiorul cântecului nu mai răsună decât în suflete, mu-safirul aplaudă puternic.

     Bravo, privighetoareo! Ei, astăzi pot spune c-am fost foarte norocos, se ridică

    compozitorul, voios, de pe scaun, strângând cu căldurămâinile vizitatorului timid. Mărioară dragă, iată-l pe părin-tele sculpturii moderne. Pe gorjeanul de care vorbeşte totglobul.

     Fiţi bine venit, domnule Brâncuşi! Reuşi să rosteascăcântăreaţa, plină de emoţie. Chiar ieri am vizitat cel maimare muzeu aici, în care am găsit câteva creaţii de-aledumneavoastră, puse la loc de mare cinste. Mă bucur dininimă că vă pot vedea atât de aproape.

     Dar eu? Neasemuito! Când îţi aud viersul, mă apucă undor de ţară ce mă mistuie pînă în adâncuri. Oltenii mei, caşi ai tăi, trăiesc parcă în aceste cântece mai vii decât însatele lor. Aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cânt de-al tău câte o Pasăre măiastră.

    Ca şi la domnul Enescu, se vede şi la dumneavoastrăcât de mult vă iubiţi patria.

    Iar aici, patria o întruchipează cântecele tale vrăjite. Le-am ascultat din mulţime doua zile la rând, însă azi n-ammai putut să rămân departe de cea care le răspândeşte cuatâta har.

    Bine aţi făcut că aţi venit. Vă rog să nu mă ocoliţi câtstaţi pe aici.

    Ei, vezi, dragă Costache, pe mine nu m-a invitat să maidau pe aici, ticlui Enescu o tachinare.

     Vai de mine! Oameni ca dumneavoastră sunteţi aştep-taţi în orice clipă.

     S-o luăm de bună această invitaţie, acum la plecare, ise dresă compozitorul lui Brâncuşi.

     De-acum eu aş fi venit şi nechemat, ţinu sculptorul sălămurească lucrurile. Rămâi, dragă, sănătoasă!

    Şi în timp ce ambii musafiri o sărutară patern pe frunte,Maria Tănase le cuprinse cu înfrigurare mâinile şi la sărutăcu admiraţie nestăpânită.

     Ce faci, privighetoareo? Cinstesc nobleţea mâinilor care înalţă arcuşul şi călău-

    zesc dalta prin împărăţia artei geniale.

     Acum să ştii că ne-ai intimidat de tot. Data viitoarevreau să-ţi cunosc povestea vieţii, o tachină gorjeanul.

    Credeţi că e atât de importantă?Păi, dacă eşti olteancă,Cum să nu fie, mai ales pentru un oltean?

    *  - Sunt fata lui Tănase al Ilincăi din Amaradia Doljului

    şi a Anei Munteanu din Cîrţa Sibiului. Părinţii mei s-au cu-noscut la Bucureşti, unde m-am născut şi-am copilărit peuliţa Livada cu Duzi, din mahalaua Cărămidarilor, de sub-Dealul Mărţişorului. Pe aici taica era grădinar vestit.

    -Deci, ai răsărit ca o floare printre florile grădinarului?- Vai, domnule Brâncuşi, să ştiţi că şi taica a rostit ade-

    sea vorbele acestea.-Nu-i de mirare, grădinarii doar sunt pricepuţi la flori.

    Dar de la cine ai învăţat să cânţi?

    - Mai întâi de la taica. În orele lui de răgaz mă sălta pegenunchi şi-mi cânta tot felul de cântece de dor şi jale. Apoide la ajutoarele sale din grădină, tineri veniţi fie din Amara-dia, fie de la Cârţa.

    - Deci, de la început ai gustat din mai multe izvoare?- Printre cei care lucrau cu taica se mai aflau şi moldo-

    veni, încât pot spune că m-am întâlnit deodată cu cântece-le tuturor românilor.

    - Asta explică de ce poţi să reprezinţi şi aici, la New- York, toată românimea. Dar nu ţi s-a întâmplat să fii socoti-tă numai olteancă?

    - Ba da. Dar am auzit că şi prin Moldova s-au găsit oa-meni care au declarat că aş fi din partea locului, după ce

    m-au auzit cântând ca pe la ei. Unii chiar s-au jurat că aucopilărit cu mine la Hârlău. Cam la fel am păţit-o în Ardealsau prin Banat. Dar ce să vă mai spun? În timpul unui tur-neu prin Turcia am învăţat câteva iamanele, care au avutaşa de mare căutare încât la Istanbul mi s-a propus să ră-mân acolo, ca fiind interpreta cea mai fidelă a melosuluiturcesc.

    - Nu-i de mirare. Cred că ai învăţat să cânţi peste totunde ai fost.

    - Cu acest lucru, într-adevăr, pot să mă laud. Am ascul-tat lăutari bătrâni din mahalale şi-am fost acompaniată deei, în sate izolate mi-au desfătat auzul rapsozi populari in-egalabili, am poposit prin târguri, pe la şezători şi de pestetot am cules câte ceva. Adică, am căutat cântecul la izvorullui.

    - Eu cred că şi cântecul te-a căutat pe dumneata ca săse poată exprima în largul lui. Îţi mai aminteşti cumva carea fost primul pe care l-ai învăţat?

    - Unul ce l-am deprins de la taica, pe la vârsta de patruani:

    „Lui, lui, lui,Nu e fata grecului,E fata rumânuluiCu cercelul de mărgeanCumpărat acum un an.”Când m-a auzit taica cântându-i-l pe genunchi, m-a să-

    rutat cu lacrimi de bucurie în ochi. De la maica, primul cân-tec învăţat a fost „Neghiniţă dragă”. Apoi am deprins câte-va cântece de haiducie şi de jale, de la un unchi văduv, careşi le smulgea din străfunduri sufleteşti de câte ori mă ve-dea.

     Îţi aminteşti care a fost primul tău succes public? În anii de la şcoală, când eram mereu programată să

    cânt melodii populare la serbările elevilor.Copiilor le plăceau aceste cântece?Neaşteptat de mult. Erau ceva nou pentru ei. Aveam o

    colegă, Steluţa, care m-a invitat acasă, să mă cunoască şifamilia ei. Părinţii participaseră la serbarea de sfârşit de anşcolar la care m-au ascultat. Pesemne, cântecele de la ţarăau reuşit să răscolească aminitiri de demult, deoarecem-au copleşit cu laude şi cu daruri, cerându-mi să le cânttot repertoriul meu de atunci.

     Ai socotit vreodată câte cântece ai învăţat?Da. Mi s-a cerut să întocmesc o listă cu repertoriul pe

    care l-aş putea cânta la această expoziţie americană şi amconstatat că depăşisem patru sute de cântece.

    Ei, atunci ar trebui să ne mai întâlnim de multe ori, ca săajung să-ţi cunosc cât de cât acest întins portativ. Când

    treci pe la Paris să vii pe la mine. Nu te voi cinsti cu cineştie ce mâncăruri, ci numai cu cele pe care sunt în stare săle pregătesc eu, ca pe la noi prin Gorj. Iar în timpul acesta îmi cânţi ce ai poftă. S-a făcut?

     Vă caut negreşit!Şi acum, zi-mi un cântec de despărţire.Spre a uşura momentul plecării de povara prea mare a

    emoţiilor, Brâncuşi s-a îndreptat tiptil spre ieşire, dispărândsubit la ultimile acorduri ale cântecului zvâcnit cu neostoităpasiune. Afară îşi şterse ochii umeziţi de-a binelea şi păşiprintre străini înviorat ca în anii tinereţii.

     Profesor PRIESCU ION 

    CONSTANTIN BRÂNCUŞI ȘI GEORGEENESCU ÎN DIALOG CU MARIA TĂNASE

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    6/32

    v 20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI v6

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    1. Ati adus in Romania mai multe terapii,inclusiv terapia prin realitate virtuala. Cum ne poateajuta pentru a ne invinge fricile?

     Virtual Reality Therapy (VRT) se foloseste de aplicatii siprograme de imersiune vizuala pentru a oferi pacientuluicare sufera de diverse fobii un mediu sigur si confortabil, incare sa simuleze si sa retraiasca diferite experiente.Pericolele percepute sunt simulate vizual, auditiv, uneori sikinestezic, intr-o experienta controlata, in prezenta

    medicului/psihoterapeutului. Scopul estemonitorizarea reactiilor pacientului fobic siin final, depasirea acestora.

    2. Cum functioneaza terapiilevirtuale pentru vindecarea fobiilor?

    Persoana care trece printr-o terapievirtuala isi intalneste obiectul fobiei intr-olume virtuala care simuleaza realistsituatia generatoare de anxietate. Pacientulutilizeaza ochelari 3D dotati cu senzori demonitorizare a miscarilor corpului caresunt conectati la un calculator. Se simte casi cum ar fi “acolo”, insa este ajutat siasistat de medic prin intrebari specifice,pentru a-si invinge treptat fobia.

    In ceea ce priveste frica de zbor,

    motivul pentru care persoana evita sacalatoreasca cu avionul este gradul marede anxietate. Oamenilor le este frica sazboare, isi alimenteaza gandurile cuimagini care ii sperie si fac atac de panica.

    Cercetarile au demonstrat ca tratamentul este maieficient atunci cand pacientii se simt confortabil in prezentastimulului. De aceea terapia virtuala ii expune gradual lamediul din avion, intr-o maniera terapeutica, astfel incat sase confrunte cu situatia cauzatoare de anxietate.

    3. Cum functioneaza terapia virtuala in cazul fobieide zbor?

    Pacientul este expus gradual la toate etapele zborului dela: check in, asezarea in scaun, pornirea motoarelor, decolare,zbor, aterizare, fulgere si turbulente, totul intr-o manieraterapeutica controlata si in ritmul sau propriu. De exemplu, inviata reala decolarea are loc o singura data, in terapiavirtuala poate avea loc ori de cate ori pacientul are nevoiepana se simte confortabil si ii scade anxietatea.

    Pacientul este astfel asezat in avion pe scaun si, poatevedea majoritatea activitatilor care se produc pre-decolare si

    in timpul decolarii, se poate uita pe fereastra, poate auzizgomotul produs de avion la decolare si poate experimentaun zbor prin imaginile pe care le vede pe fereastra avionului.Toate acestea se fac pas cu pas si pacientului i se permite sastea atat cat are nevoie pana cand iese din starea deanxietate si devine confortabil sa treaca la urmatoarea etapade zbor.

    De asemenea, pacientii sunt invatati tehnici de relaxare,de respiratie, de oprire a gandurilor obsesive si de

    restructurare cognitiva. Pacientul sesimte in siguranta, iar expunereatreptata la stimul il “obisnuieste” si iiscade in timp anxietatea de zbor.

    4. Cat ma costa o astfel desedinta si de cate sedinte am nevoiepentru a scapa de frica de avion?

    O sedinta de terapie prin expunerevirtuala dureaza intre 40-50 de minute,in functie de gradul de anxietate alpacientului si costa 200 RON. In medieeste nevoie de 8-10 sedinte de terapievirtuala, cu frecventa saptamanala saumai dese. Comparativ, in Statele Unite osedinta de terapie virtuala folosindaceeasi tehnologie este in jur de 200USD.

    5. Dincolo de softul special si ochelarii realitatea virtuala, cat de important este sa psihoterapeut bun langa tine, care sa te asiste?

    Este foarte important sa ai in primul rapsihoterapeut cu training specializat in terapie de exvirtuala care presupune atat abilitati psihoterapeuticetehnice. Este ideal sa aiba o abordare complmultidisciplinara si sa aiba experienta in tratarea paccu fobii, atat din punct de vedere psihologic, cat si m

    mai ales daca pacientul face un atac de pacabinet.

    6. Si mie mi-e foarte teama de inaltitrebui sa imi fie rusine cu asta?

    Nu, acrofobia (frica de inaltime) este pein top 10 fobii in lume. Asadar important esconstientizam si sa apelam la ajutor speciali

    7. Exista temeri sau rusine pentru ala un psihoterapeut. Una dintre acestelegata de faptul ca daca mergi la un catunci o sa te stie toata lumea. Cum estTherapy?

     Asa cum sugereaza si numele centruTherapy-Bespoke Treatment Center), cabinetconceput astfel incat fiecare persoabeneficieze de o abordare personalizexclusiva, iar timpul si spatiul petrecut in cabii fie dedicat in totalitate, fara interactiuni nesau nedorite. Confidentialitatea este un „mconceptul ID Therapy.

    8. Cine este medicul psihoterapeut Nadia Gord

    Sunt medic si psihoterapeut cu o experienta de pani in domeniul managementului medical. Credo-ul macela de a oferi diagnoza individuala si terapie personin situatii umane particulare, irepetabile.

    Consider ca fiecare dintre noi este o entitate difare nevoie de o abordare integrata „psyche and pentru a fi „functional”, iar tratarea doar uneia din latconsecinte negative pe termen lung asupra intregului

    Sunt certificata ca psihoterapeut la nivel natiinternational, avand un un Master Clinic in Psiho

    Scurta Strategica la „School of Management ResearClinical Institute – Arezzo, Italy”. Am ales acest specializare in psihoterapie pentru ca este imbinareaintre psihologie, medicina si business si a dovedit refantastice si rapide pe patologii ca anxietatea, fobiile sde panica. De asemenea, sunt specializata in terapii vla VBI-Virtually Better Inc, Atlanta, USA, primul centerapie prin expunere la realitatea virtuala, din lurezultate remarcabile la pacientii cu tulburare de anxadictii, fobii specifice (cum ar fi frica de avion, infurtuna, vorbitul in public) si pentru cei cu tulburare dposttraumatic (PTSD).

    Răzvan P

    In ultima perioada aud tot mai des despre persoane care se tem sa zboare cu avionul si nu, numa refer la acele persoane mai sensibile care zboara, dar au emotii si se gandesc la tot felul de

    scenarii, ci la cei care efectiv nu se urca in avion si de teama avionului fac mii de kilometri cu masinasau nu depasesc Europa. De aceea va invit sa cititi un interviu cu doamna doctor Nadia Gorduza,medic si psihoterapeut in cadrul centrului ID Therapy – Bespoke Treatment Center din Bucuresti, caretrateaza teama de zbor folosind realitatea virtuala.

    Nu este SF, ci o serie de echipamente disponibile inclusiv in Romania, la clinica doamnei doctor.

    Teama de avion poate fi vindecată și în Români

    I a t c u m , d e l a m e d i c u l

    N AD I A GORDUZA !  

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    7/32

    v  20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI  v  7

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    -De ce priveşti atâta ouăle alea?-Muică, ce a fost dintâi, oul sau găina?- Vai, dragul muichii, apăi asta o ştie toată lumea.-Ce ştie?-Că dintâi a fost găina, doar ea a făcut oul.-Dar găina n-a ieşit din ou?-Ba da, dar acum lasă-mă în seama mea, că nu-mi

    mai văd mâinile de câtă treabă am.Si în timp ce maică-sa dispăru în tinda casei,

     înciudată de asemenea întrebări , Costache rămase îngândurat pe prispă, privind din toate părţile cele treiouă aşezate mereu în altă poziţie, pe scândurică. Unulera de găină, altul de potârniche şi altreilea de raţă.Deşi atât de diferite între ele, ouăle acestea aveau oaceeaşi menire: să nască viaţă. Să străjuiască

     Începutul.Dar gândurile îi alergară imediat în altă parte. I sepărea că în satul lor sunt încă multe lucruri neclare.Neica Grigore îl scula de cum cânta cocoşul,spunându-i să plece cu mieii la păscut.

    -N-ai auzit cocoşul vestind ivirea zilei?Şi fratele cel mare nu ştia de glumă. S-a tot gândit

    la această vestire a lumii când însoţea mieluşeiizburdalnici pe sub dealul din apropiere. Îi trecuse princap chiar ideea de a prinde seara cocoşul spre a-lascunde în beci, să nu mai vadă sosirea zorilor,

     întârziind venirea lor. Dar i se păru o mare gogomănie,deoarece nu putea prinde nici măcar toţi cocoşii dinsat, darmite pe ceilalţi.

    Oricum, gândul la cocoş îl împinse în zileleurmătoare în atelierul vecinului. În timp ce neica

    Simion învârtea de zor roata olarului, de pe care îşiluau zborul o mulţime de ulcele, oale şi clondireminunate, Costache apucă în mânuţele sale o bucatădin materia moale şi gălbuie, frământând-o pe toatepărţile până ce aceasta se învârtoşi. Apoi îi dădu o

    formă zglobie.-Ce făcuşi acolo? îl iscodi baba Rada, când intră în

    atelier cu te miri ce treabă.- Iacă, un cocoş, îşi strigă răspunsul nepotul mult

     îndrăgit.-Ptii, da.. frumos l-ai mai făcut! Ia dă-mi-l să-l bag

    la cuptor să prindă puteri. Cine ştie, poate apucă să şicânte, glumi blânda femeie.

    -N-ar fi rău, îi ţinu isonul neica Simion. Poateatunci ar auzi şi Costache crăpatul zorilor.

    -Ei, lasă-le încolo de zori, are vreme să le gusteamarul când o fi şi el ca tine. Îmi dai pasărea s-o punla ars?

    -

    Nu, bunică, până fac una mai frumoasă.-Treaba ta, dar nu te da bătut. După cât bag sea-

    ma, ursitoarele ţi-au menit mâini de aur.-Lasă-l şi dumneata, vecino, nu-l mai râzgâia atâ-

    ta. Nu vezi că şi aşa stă toată ziua căzut pe gânduri?Interveni autoritar olarul.

    -Poate-i mai bine aşa, decât să fie nesocotit ca al-ţii în ceea ce face. N-ai văzut ce furcă mi-a cioplit, des-a mirat tot satul?

    -Bine, fie cum zici dumneata, dar acum gata cu joaca! Ce-ţi fac mieii, băiete?

    -Du-te la ei, îl îndemnă bunica. Dar mai întâi trecisâ-ţi dau pâine caldă, scoasă adineauri de la ţest. Şinu uita cuţitul! Cine ştie, poate-ţi iese vreo dihanie încale, sau mai ciopleşti cu el vreo arătare măiastra.

     Asemenea vorbe schimbară deseori într e ei

    Costache şi baba Rada. Nimeni nu se bucură mai multde plăsmuirile copilului ca bătrânica aceasta cusufletul dulce ca mierea. Şi nepotul se străduia să-iaţâţe mereu această bucurie.

     Într-o seară i-a dăruit bunicii un baston încrustatde el în pădure şi care se termină la capătul mai groscu un căpşor de căprioară. În câteva zile ştiu tot satulde această ispravă. Bunica îl luase cu dânsa, chipurilesă se sprijine în el, când îşi găsise de mers la o femeiede sub pădure, după o mână de lână cu care aceasta

     îi rămăsese datoare.Şi mama Maria era mândră de Costache. Dar de

    când rămăsese văduvă se gândea oarecum înfioratăla viitorul lui. De olărit nu se prea lipise băiatul până lazece ani, iar din cioplit e greu de trăit în partea locului,unde mai la toată casa se află câte un dulgher iscusit..Dovadă stau uşorii ce sprijină pridvoarele caselor,crestaţi cu gust de mânuitorii iscusiţi ai bărdiţelor.

    De-ar avea bani, l-ar trimite la şcoală în oraş, doarminte ascuţită copilul avea berechet. Cureaua depământ ce-o moştenise abia le ajungea pentru traiulde la o zi la alta. Gândurile acestea îi săpară mamei ocută adâncă în pragul frunţii. Năpădită de griji, biatafemeie visa în tăcere la un viitor mai senin pentru fiulei.

     Îl purta îmbrăcat ţărăneşte, ca în satul lor. Când îlurmărea cu privirile până hăt departe, plecând cumieii la păscut, se bucura de felul în care-şi ţineatraista voiniceşte pe umeri. Dar şi copilul îndrăgisetrăistuţa ţesută de mâinile mamei în culori vii ca aleunei pajişti înflorite. În afară de mâncare, aci îşi puneacuţitul şi mai ales fluierul, care părea fermecat,scoţând mereu capul afară, parcă îmbiindu-l să-lrăsfeţe cu o doină ciobănească. Cu fluierul se simţeamai în largul lui decât cu cărţile de la şcoală.

     Învăţătorul era aspru cu copiii şi nu ştia să se bucurede nicio bucurie a lor , întunecându-le sufletul.

    Chiar serile pe la şezători bucurase auzul vecinilorcu cântece spuse din fluier sau cu vocea. E drept nuprea era dornic să se producă în faţa altora, dar aci îl

    atrăgeau povestirile despre întâmplări de altădată. Şicum să nu-l încânte faptele fraţilor Buzeşti, ale luiIancu Jianu sau ale Domnului Tudor, toţi răsăriţiviguros de prin partile lor? Nici pişcăturile unor vorbecare priveau faptele cunoscuţilor din sat nu-i eraustrăine inimii sale. Iar dacă era îngăduit, trebuia sa-şirăscumpere cumva acest privilegiu şi să le cânteoamenilor de dor şi jale.

    Unii vecini au mers mai departe cu rugăminţile,văzându-l atât de îndemânatic la cioplit. I-au cerut săle încrusteze ba un căuc, ba o ramă de oglindă sau un

     jug de boi şi chiar o piatră de mormânt. Săritor la

    � continuare în pagina 8

    COLUMNA

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    8/32

    v 20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI v8

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    toate, Costache le cucerise inimile tuturor.Numai când îl surprindeau uneori în zăvoi, stând

    culcat pe spate şi urmărind la nesfârşit zborul păsărilor în înaltul cerului, oamenilor li se părea că ceva nu e înregulă. De unde să bănuie ei la ce se gândea atuncimicul sculptor? Visa oare la propriul său zbor? DoarFrusinica, surioara mai mică, părea că îl înţelege. Ei îiexplica cu răbdare cum se înalţă şi cum planează liberzburătoarele. Şi ea se bucura ca la auzirea unei poveşti.

     Înt r-o zi, maică- sa pri nse înt âmp lăt or, pri nferestruica deschisă înspre grădină, crâmpeiele uneidiscuţii dintre Costache şi Fănuş, fiul vecinului. La auzullor sufletul i se înnegură.

    -Tu ştii ce-am văzut ieri când am fost cu mieii lapăscut? I se adresă Costică acestuia.

    -Ce?-Cum să-ţi spun? Parcă de undeva din mijlocul Ho-

    biţei se ridicase o columnă de fum care se tot suia sprecer, ca şi când cineva o trăgea în sus, de-o sfoarănevăzută.

    -Ţi s-o fi părut numai. Doar şi eu am văzut fumul ri-dicându-se din coşurile caselor, iarna când e frig, dardupă un timp acesta se risipea de tot.

    -Da, asta am observat şi eu iarna. Dar acum, în mij-locul verii, cum să se ridice fumul drept în sus ca cio-

    cârlia? Şi-apoi să-ţi mai spun o minune. Fuiorul acestade fum nu avea margini precise. Din loc în loc se îngus-ta şi apoi iar se lărgea în timpul suişului. Ca să pricepimai bine, uite, închipuie-ţi că uşorul din faţă al prispeivoastre s-ar înălţa spre cer.

    -Cum să se înalţe, Costache?-Ei, iată ce întrebare! Desigur că el stă pe loc, dar

    dacă un fir nevăzut l-ar desprinde din pridvor şi l-ar înălţa drept în sus, şi dacă tu ai fi în curte, cum l-aivedea?

    -Cu groază.- Văd ca nu vrei să mă înţelegi , a tunci să vorbim

    despre altele.-Ba nu, îmi place povestea ta. Cred că fuiorul ce l-ai

    văzut avea crestături ca stâlpul nostru şi s-a tot înălţatpână a găurit cerul, dispărând de tot.

    -Dacă se întâmpla aşa, nu-ţi povesteam. Ai fi râs demine, spunându-mi c-am avut o arătare.-Şi oare nu-i aşa?-Nu, pentru că această columnă n-a dispărut de tot.-Te pomeneşti că a revenit înapoi?- Întocmai.-Dar a venit aşa de repede că a înghiţit-o pământul.-Ei, iar te-ai grăbit.-Spune-mi tu sfârşitul poveştii acesteia, stărui Fă-

    nuş bântuit de curiozitate.-Când columna a ajuns în pragul nemărginirii, de se

    vedea ca un vârf de ac, parcă s-a produs un trăsnetacolo, încât a început să se rostogolească repede la

    vale, mult împuţinată de lungu-i drum. Abia când se apropiase de sălciile dinsprevale, baza ei începu iar să se îngroaşe. Darmarginile i-au rămas tot crestate ca stâl-pul vostru.

    - Şi?-  Asta-i tot.

    -  Îmi închipuiam eu că până laurma nu-i nimic de toată povestea asta.

    - Cum nimic? Du-te la Moş Ian-cu prisăcarul să-ţi spună el că cele văzutede mine au fost aievea.

    - Te pomeneşti că Moş Iancu,prisăcarul, a pus stăpânire pe această co-

    lumnă şi o pot vedea în curtea lui? zise Fănuş cu ironie în glas.

    - Aproape ai ghicit. O poţi vedea în prisacă, nu încurte. Eu mi-am lăsat o vreme mieii în seama dulăuluinostru şi am alergat la locul unde căzuse minunea.

    -Şi zici că stă acum culcată lângă prisacabătrânului?

    -Nu lângă, ci într-un stup din prisacă. Moşul mi-aspus că ce vazusem fusese un roi neobişnuit al unui

    stup straşnic de albine.-Păi roiuri de albine am văzut şi eu până acum, ex-

    clamă dezamăgit Fănuş. Fireşte nu le-am cântărit cuacelaşi cântar ca tine, dar poate că dreptatea e de par-tea ta. Cam aşa se ridică norul de albine, strângân-du-se şi desfăşurându-se mereu. Dar nu mi-ar fi trecutprin minte să-l asemăn cu uşorii prispei crestaţi din loc

     în loc. Mi-a plăcut povestea ta mai mult prin felul cumai văzut lucrurile. Hai la noi , să-ţi dau nişte pere!

    - Acum nu pot.-Dar ce treabă ai?- Vreau să mă pregătesc de plecare.-Cum, vrei să pleci din sat? Ai bani?-Ei, tocmai că bani nu prea am, dar de plecat tot voi

    pleca.-Unde?-La Craiova.-Ce faci acolo?-

     Vreau să-mi umplu văzutul cu nemaivăzutul.-Şi cum te duci?-Pe jos.-Nu-i departe?-Fie cât o fi. Când obosesc mai zăbovesc şi eu la o

    geană de umbră. Trebuie să-mi cunosc ţara şi să ştiucum se ciopleşte lemnul şi piatra prin alte locuri.

    -Să-mi scrii şi mie cum e la Craiova. Poate vin şi eu.-Ţi-oi scrie.-Dar tu ai vreo adresă pe care să-mi primeşti răs-

    punsul meu? Se interesă Fănuş.-Da: Constantin Brâncuşi, Craiova.-E de-ajuns? Se miră prietenul ceva mai mic decât

    el.-Dacă n-o fi de ajuns îmi voi da eu seama ş

    scrie. Oricum până una-alta, adresa ce ţi-am dsigură pentru un timp. Scrie-mi pe ea, când aveste mai însemnată, nu aştepta până-ţi trimrăvaş.

    -Cum e sigură pentru un timp?-Până prind aripi.

    -Şi atunci te înalţi peste lume ca norul acela dmi-ai vorbit?-S-ar putea.

     În ochii mamei, care auzise discuţia, se cuibăstropi mari de lacrimi ţâşniţi parcă din inimă. Precă li se apropia despărţirea. O durea, dar nu puse puna în calea acestui zbor. O lumină însă, în curmă, un gând: „De i s-ar aşeza pe umărul lui o măiastră, să-l scoată la liman!”

     În clipele următoare îşi văzu de treburile gospoparcă mai plină de însufleţire şi de speranţă.

    *  De la imaginea coloanei suitoare spre ce

    uimise pe micul gorjean şi până la plămădirmâinile sale a celebrelor construcţii: „Coloansfârşit”, „Masa tăcerii” şi „Poarta sărutului”, in

     în parcul oraşului Târgu Jiu, au trecut zeci de acest răstimp, mâinile sale de de aur au fănumeroase variante din marmoră, bronz,sculpturile: „Pasărea măiastră”, „Pasărea de„Pasărea în văzduh”, inspirate din mitologia npopulară. Căutarea esenţei zborului la păsăademenit şi spre alte limanuri, tălmăcind un „Începutul lumii”. Acestora le-a urmat: „F„Broasca ţestoasă”, „Peştele”, „Cocoşul”Nevinovăţia copiilor a întrupat-o în „Cap de cop

     în „Muza adormit㔺i în „Cuminţenia pământuredat profunde sentimente omeneşti. Pe bună drmarele nostru artist este considerat astăzi pmondial ca părinte al sculpturii moderne. Dar cpot închipui oare că unele dintre ideile sale

    desprins cândva dintr-un roi de albine?Profesor PRIES

    Columna

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    9/32

    v  20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI  v  9

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    Turnu Belem Alături de Mănăstirea Jeronimos, Turnul Belem este

    unul dintre cele mai simbolice edificii din Lisabona. Şi

    el este o expresie rafinată a superbului stil manuelin(cu discrete elemente caracteristice diverselor altestiluri arhitecturale), făcând parte, în acelaşi timp, dinPatrimoniul Mondial UNESCO (declarat ca atare în1983).Turnul este situat, aşa cum sugerează şinumele, în districtul Belem, şi mai estecunoscut şi ca Turnul sau Castelul Sfântul

     Vincent (Castelo de Sao Vicente de Belem).Istoria turnului este profund legată de epoca

    marilor descoperiri geografice. A fost construit în secolul al XVI-lea (între 1514 şi 1520) laordinul Regelui Manuel I, care a decis să

    implementeze planurile predecesorului său,Regele King Joao II, pentru a consolida sistemulde apărare de pe malul Râului Tagus. Arhitectulşef a fost Francisco de Arruda, care a inseratvizibile elemente maure în patrimoniul generalstructural şi decorativ al turnului.

    Turnul este interesant de explorat şi deadmirat atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru. Astfel,elementele de interes se referă la statuia gotică ce oredă pe Nossa Senhora do Bom Sucesso (FecioaraNorocului) situată sub un baldachin bogat decorat, lacapul de rinocer de sub turnul de veghe vestic alstructurii şi, desigur, la totalitatea turnurilor de veghecare dau impresia că, deşi sculptate în piatră, sunt atâtde uşoare încât ar putea pluti.

    Interiorul structurii este împărţit în câteva nivele. La

    primul nivel este situată Sala Guvernatorului (Sala doGovernador), în vreme ce aşa-numita Sala dos Reis(Sala Regelui) este localizată la cel de-al doilea nivel.Sala Audienţelor (Sala das Audiencias) este situată pecel de-al treilea palier. Al patrulea nivel este scufundat

     într-un cadru abundent decorat generat de tavan şi dezidurile laterale.

    Oceanariul din LisabonaOceanariul Lisabona este, de departe, una dintre

    atracţiile de top din capitala Portugaliei. Este situat însplendidul Parque das Nacoes, şi în ciuda faptului că

    nu se bucură de un prestigiu istoric asemenialtor repere turistice din Lisabona, precum TurnulBelemsau Mănăstirea Jeronimos, rămâne una

    dintre principalele obiective ce trebuievizitate în oraş. Atât prin mărime, cât şiprin concept, Oceanariul Lisabonaoferă vizitatorilor oportunitatea de a

     învăţa despre viaţa marină din diversehabitate oceanice. Stabilimentuladăposteşte aproximativ 450 de specii,numărând mii de specimene, şireproduce o varietate mare de habitate,de la recifurile tropicale de corali dinoceanul Indian până la coasta

     Antarc tic ii . În ciu da faptu lu i căinventarul vieţii animale este foarteimpresionant, Oceanariul a fost deseoricriticat pentru că a reunit, în mod artificial,

    specii care, de altfel, în mediul lor natural, nu ar ficoabitat în acelaşi mediu, deci denaturând ceea ce opersoană poate afla despre viaţa marină reală.

    Grădina BotanicăConsiderată în trecut cea mai importantă grădină

    botanică din Europa, Grădina Botanică a UniversităţiiLisabona, adesea numită mai simplu şi mai scurtGrădina Botanică, încă reuşeşte să păstreze măcar oparte din reputaţia sa de odinioară.Grădina a fost fondată în a doua

     jumătate a secolului al XIX-lea (1873),inaugurarea sa având loc în 1878. Era

    menită a servi Academiei de Ştiinţe dinLisabona.

     Valoarea ştiinţifică a acestei grădiniconstă în faptul că adăposteşte mii despecii rare de plante, dintre care unelesunt fie fosile vii, fie nu mai cresc înmod spontan în habitatele lor naturale,ci doar în locuri amenajate artificial.

     Astfel, vorb im despre elemente deinteres precum specii tropicale dinChina, Japonia, Noua Zeelandă,

     Austra lia şi America de Sud, despre

    tipuri de floră dispărute . Volumul total al capitaluluifloral se ridică la aproximativ 18000 de specii, cu unevident accent pus pe plantele originate în climate şimicroclimate tropicale şi subtropicale.

    Fluviu TajoFluviul Tajo este cel mai lung fluviu din peninsula

    Iberică. Bazinul hidrografic este cel mai populat,atât în Spania cât și în Portugalia, față de altebazine hidrografice.

    Tajo izvorăște din munții spanioli Sierra de Albarracin, de la o altitudine de 1 593 m, la odistanță de numai 150 km de Marea Mediterană.Șerpuiește printr-o vale îngustă și străbatecâmpiile aflate mai jos. Lângă lacul de acumulare

    Bolarque, cursul se lărgeste, iar în apropierede Aranjuez irigă una dintre cele mai fertile văidin Europa. LângăToledo se îngustează din nou șise strecoară printr-un defileu strâmt, înconjuratde stânci de granit.

    La granița cu Portugalia, Tajo nu își schimbănumai numele. În acest loc, se transformă într-un

    fluviu uriaș și leneș, cu numeroase bancuri de nisip. Alimentat de mulți afluenți, fluviul ajunge în final ,la Lisabona și se varsă printr-un estuar vast în Oceanul

     Atlantic. Amoșiesei Manuela

    XII-C în LisabonaCu ajutorul Mobilității Erasmus pentru un Viitor mai bun al Tinerilor Gorjeni, am avut ocazia să vizităm Portugalia, unde

    timp de două săptămâni am avut cazare la hotelul Residencial Lar Do Areeiro, dimineața mâncam la hotel,iar prânzul șicina o luam la restaurantul Florida. În fiecare zi trebuia să mergem timp de 5 ore la Instituto Ricardo Jorge unde trebuia săfacem diferite experimente legate de apă, bacterii și aer, tot zilnic am avut și cursul de portugheză și diferite vizite culturale.

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    10/32

    v 20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI v10

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    - Romanul „Ion”, publicat de către LiviuRebreanu în perioada interbelică în anul 1920,marchează un început de drum în istoria ro-manului românesc modern. Opera lui Liviu Re-breanu este o proză realist obiectivă care pro-pune o viziune tradiţională, fiind vizibile şi ele-

    mente de modernitate. Fiind un scriitor realist,viziunea despre lume şi creaţie, dar şi temati-ca aleasă au la bază repere ale realismului,curent literar care defineşte opera lui Re-breanu şi care îi influenţează acestuia crezuri-le artistice: „M-am sfiit totdeauna să scriupentru tipar la persoană întâi… Pentru mineartă — zic „artă” şi mă gândesc mereu numaila literatură — înseamnă creaţie de oameni şide viaţă… Nu frumosul, o născocire ome-nească, interesează în artă, ci pulsaţia vieţii.Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipede viaţă adevărată, ai realizat o opera mai pre-ţioasă decât toate frazele frumoase din lume”.Românul fixează, după aprecierea lui EugenLovinescu, „o dată istorică în procesul deobiectivizare a literaturii noastre eficace”,fiindsalutat de critica vremii ca ” cea mai puternicăcreaţie obiectivă din literatura română ”. La

    Rebreanu, lumea există şi atât. Autorul lasă săvorbească lucrurile ele însele, fără adaos auc-torial. Înfruntând cu mult curaj “urâtul şi dez-gustătorul” ( Tudor Vianu), proza lui Rebreanuare pe alocuri accente ale naturalismului rusşi francez. Opera literară “Ion” este un ro-mân, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pemai multe planuri, cu un conflict complex,personaje numeroase şi realizarea unei ima-gini ample asupra vieţii. Este român de tipobiectiv prin specificul naratorului (obiectiv,detaşat, impersonal), al naraţiunii (la persoanăa III-a) şi al relaţiei narator-personaj (naratorulomniscient ştie mai mult decât personajelesale şi, omniprezent, dirijează evoluţia lor caun regizor universal, conform unui destin pre-stabilit). Complexitatea mesajului textului poa-te fi dedusă după atitudinile pe care romanulle generează la nivelul receptorului. În acestsens, sunt cunoscute interpretările diferite alecriticilor Eugen Lovinescu, George Călinescu şiNicolae Manolescu. Astfel, pentru Lovinescu,romanul este unul modern, acţiunile persona-

     jului Ion punând în valoare inteligenţa ascuţităa acestuia, mobilitatea deosebită pe care min-tea sa o are în a rezolva o situaţie socială ex-trem de complicată: “Ion e expresia instinctu-lui de stăpânire a pământului, în slujba căruiapune o inteligenţă ascuţită, […] şi, mai ales, ovoinţă imensă”. La polul opus, George Căli-nescu interpretează textul într-un sens tradiţi-onalist, afirmând că Ion nu este nimic altcevadecât o brută, un individ primar, lipsit de inteli-genţă, având doar o viclenie procedurală tipicăfiinţelor inferioare: “Ion nu e însă decât o bru-tă, căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciu-ne… Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii,

    ci din viclenia instinctuală, caracteristică ori-cărei fiinţe reduse.” Cu toate acestea, inter-pretarea cea mai coerentă, în spiritual lumiitextului, pare că o dă Nicolae Manolescu, aşe-zând înţelegerea romanului într-o altă per-spectiva. Din perspectiva lui Manolescu, atâtLovinescu cât şi Călinescu se află în eroare,deoarece interpretările lor sunt făcute dintr-ununghi moral, etic. Nicolae Manolescu spunecă, de fapt, destinul lui Ion este unul tragic, căsatul Pripas este o comunitate aflată în afarămoralei, element care anulează orice posibilăinterpretare din perspectiva actelor morale. Cualte cuvinte, Ion nu ar fi putut acţiona altfel de-cât a făcut-o, faptele sale desfăşurându-se în

    normalul psihologic presupus de existenţă înacea comunitate, motiv pentru care Ion nupoate fi acuzat de cruzime.

    - În „Mărturisi ri’’, scrii torul preci zează(1932) că în construirea romanului a folositevenimente reale. Astfel, geneza operei inte-

    grează trei experienţe de viaţă. Prima este oscenă al cărei martor discret a fost autorul întinereţe: un ţăran „s-a aplecat şi a sărutat pă-mântul”, crezând că nu-l vede nimeni. Lascurt timp, în sat un ţăran şi-a bătut fata pen-tru că „păcătuise” cu un flăcău leneş care nuiubea pământul, întâmplare care a devenit su-biectul nuvelei „Ruşinea”. Cam în acelaşitimp, scriitorul a stat de vorbă cu un flăcău,Ion Pop Glanetasul, acesta plângându-i-se denecazurile lui ce aveau drept cauză, după pă-rerea lui, lipsa pământului. Prozatorul s-a gân-dit că, în planul artei, Ion va trebui „să simboli-zeze pasiunea organică a ţăranului românpentru pământul pe care s-a născut”. De aici,preocuparea scriitorului pentru tema acestuiromân, patima pentru pământ - văzută prinprisma protagonistului, Ion, patimă care vaavea consecinţe tragice asupra lumii sale.

    - Viziunea realistă a autorului se răsfrânge în construcţia acţiunii.Universul ficţional ima-ginat de scriitor aduce în prim plan satul tran-silvănean Pripas, la începutul sec XX, un satsurprins în toate aspectele sale caracteristice,astfel încât romanul „Ion” dobândeşte aspectede frescă socială. Sunt prezentate: relaţiile defamilie (bazate pe criterii economice), relaţiileculturale (intelectualitatea şi ţărănimea), rela-ţiile sociale (satul este divizat între „sărăntoci”şi „bocotani”), obiceiuri legate de marile eve-nimente din viaţa omului (naştere, botez, nun-tă, înmormântare, colindat). În aceeaşi ordinede idei, autorul creează tipologii umane speci-fice prozei realiste. Protagonistul, un ţăran să-rac, nemulţumit de condiţia sa socială încear-că să şi-o îmbunătăţească recurgând la mij-loace imorale, fapt care-l încadrează în tipolo-gia parvenitului. Într-o perioadă în care litera-tura sămănătoristă idealiza ţăranul, Liviu Re-breanu creează un personaj, prezentându-l înadevărata lui realitate precară şi umilă, faptcare-l apropie pe scriitorul transilvănean denaturalismul rus şi cel francez.

    - Din punct de vedere compoziţional, ro-manul „Ion” surpinde două planuri narative,diferite, dar care se intersectează: un plan ur-măreşte viaţa şi drama lui Ion, iar celălalt are

     în centru intelectualitatea satului. Trecerea dela un plan narativ la altul se realizează prin al-ternanţă. Pe scurt, povestea are la baza dorin-ţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşicondiţia şi de a-şi satisface setea de pământ,pentru că “toată isteţimea lui nu plăteşte oceapă degerată, dacă n-are şi el pământ mult,mult…”. Ascultând glasul acestei dorinţe pri-mordiale, el seduce o fată bogată, pe care nu

    o iubeşte, silind pe tatăl acesteia -Vasile Ba-ciu- să permită căsătoria lor. Ion devine unpersonaj complex prin faptul că nu se limitea-ză la satisfacerea primei sale pasiuni. Îşi do-reşte, cu aceeaşi încrâncenare, satisfacereaglasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoa-rece Florica, prima sa iubire, este acum căsă-torită cu George Bulbuc. În încercarea de a se

     împotrivi destinului său, de a stabili o ordineproprie, subordonată ambiţiei şi dorinţelorsale, Ion încalcă legi nescrise. Determinândmoartea Anei, care, conştientă că este înşela-tă, se spânzură, a copilului sau Petrişor prinneglijenţă şi ridicând mâna împotriva părinţi-lor, revoltându-se împotriva binefăcătorului

    sau-învăţătorul Herdelea, comitând adulter, Ionsuportă în final pedeapsa implacabilelor legiale vieţii. Nu întâmplător este ucis cu o sapă,unealtă legată de pământul care îl supunepentru ultima oară. Pământurile lui Vasile Baciuajung ale bisericii. Povestea familiei învăţătoru-

    lui Herdelea, în plan secundar, lupta acestuiacu autorităţile austro-ungare, cu preotul Bel-ciug, cu provocarea măritişului fetelor, sau epi-soade din viaţa altor personaje precum Dumi-tru Moarcăş, Savista, George Bulbuc, Floricasau alţii completează imaginea vieţii, ilustrânddesfăşurarea ei multiplă. În romanele lui Re-breanu, primul capitol are importanţă aparte,fiind ca o repetiţie generală a întregii acţiuni,cu mai multe secvenţe semnificative. Cnflictulprincipal este unul exterior şi constă în luptapentru pământ în satul transilvănean Pripas.Discursul narativ dezvoltă şi conflicte secunda-re care-l au în centru pe protagonist: conflictul

     între Ion şi Simion Lungu, între Ion şi Vasile Ba-ciu, între Ion şi George Bulbuc etc. Se observă,de aemnea, şi un conflict naţional, între româ-nii din Transilvania şi autorităţile Imperiului

     Austro-Ungar. Opresiunea politică este resimţi-

    tă în deosebi de intelectualii satului. Moderni-tatea romanului constă şi în dezvoltarea unuiconflict interior, în cazul lui Ion al cărui sufleteste scindat între cele două porniri contradic-torii: „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”

    - Structura romanului este caracterizată deechilibru, simetrie, circularitate, aspecte ceconferă evenimentelor barate un oarecarestatut de simbol. Romanul este alcătuit dindouă părţi, intitulate „Glasul pământului” şi re-spectiv „Glasul iubirii”, iar acestea au fost co-relate cu cele două obsesii ale personajuluicentral - pământul (puterea, demnitatea) şi iu-birea. Conţinutul ordonat în cele două volume

     însumează 13 capitole, având ca titluri sub-stantive care fixează imuabil etapele evoluţieipersonajului central, ca şi numele celor care îimarchează destinul. Primul capitol se numeş-te „Începutul”, iar ultimul „Sfârşitul”, „Noap-tea”, „Iubirea”, „Ruşinea”, „Nunta”, „Copilul”,„Ştreangul” etc.

    -  Această compoziţie este cerută de unnarator omniscient şi omniprezent, comparabilcu un demiurg, care are forţa genezei, roma-nul fiind un substitut al realităţii.Viziunea tradi-ţională a scriitorului asupra lumii se trădeazăprin simetria incipit – final.Incipitul romanuluisurpinde imaginea drumului care duce spresatul Pripas. Acest drum poate fi considerat unliant care face legătură dintre realitate şi ficţi-une : prin intermediul drumului cititorul esteintrodus în lumea ficţiunii. Drumul, alb, la felca energia cu care tinerii joacă Someşana su-gerează vitalitatea şi bucuria începutului. Ide-ea este accentuată de utilizarea unor verbepersonificatoare în reprezentarea drumului:„se desprinde”, „trece”, „spintecă”, „alear-

    gă”, „se pierde”. Descrierea drumului poate ficonsiderată o scenă de perspectivă finalistăprefigurând traseul existenţial al protagonistu-lui.Finalul surpinde aceeaşi imagine a drumu-lui care iese din satul Pripas şi „se pierde înşoseaua cea mare şi fără început”. Dacă la

     început drumul era neted, vesel, alb, în finalne întâmpină imaginea unui drum bătătorit,semn că timpul şi-a lăsat amprenta asupraexistenţei umane. Afirmaţia naratorului: „satula rămas înapoi acelaşi: câţiva oameni au mu-rit, iar alţii le-au luat locul” dă seamă de o vizi-une tipic tradiţională, şi anume aceea că dra-mele individuale nu produc mutaţii, nu afec-tează omogenitatea lumii.Compoziţia sferoidă

    a

    romanului îi asigură semnificaţii superiunivers care închide un destin. Aşadarse află într-o strânsă legătură cu incipipetarea descrierii drumului, care de adată apare marcat parcă de întâmplconflictele din roman, oferă simetrie Naratorul omniscient dezvăluie un univpulat mai mult cu obiecte, învăluit într-suspectă, ca înaintea furtunii, anticipânvăluirea de energie de mai târziu. Celcase de la intrarea în Pripas - a învăţHerdelea şi peste drum a familiei Glansugerează cele două dimensiuni ale unlui rural: ţăranii (cu moralitatea şi spiritea lor) şi intelectualii (care se considperiori ţăranilor). Casele prefigurează

    două planuri ale acţiunii, împrumutând ferestrele „dojenitoare” (casa Herdeleavalente ale oglinzii care are semnificaţinstanţe morale; cealaltă casă, cu acoasemenea unui „cap de balaur” averasupra pericolului care pândeşte din in

    - Duminica tot satul e adunat la homomentul declanşării intrigilor. Hora de

     joc al vieţii şi al morţii, al iubirii şi al urii,reselor materiale şi ale pasiunilor sufletgura ce întruchipează hora e cercul, scând grupul, comunitatea, destinul. Hoeveniment semnificativ pentru tradiţia

     Aici, oamenii stau într-o ierarhie nescracceptată. Se disting categoriile de bogsăraci, ca şi intelectualii ce nu se amesttre aceştia. Scena horei este semnificativtru întreaga construcţie epică, deoareanticipat subiectul, se întrevăd conflicte

    na nunţii ţărăneşti a lui Ion cu Ana este scativă pentru viziunea despre lume a au

     în măsură în care se observă amestecudiţional şi modern. Nunta este prezentatipicul nunţilor ţărăneşti: ospăţul ţine tsunt prezenţi călăreţii care trag din pistonerii care chiuie, jocul miresei etc.

    -  În român, naratorul prezintă iniţiare personaj în parte, în date generale, faatribuie mecanismul de pornire potriviteroul va acţiona. Acest lucru pare ctaşează de lumea creolă, conferindunotă de obiectivitate. O altă tehnică estede a aduna, chiar de la început, persesenţiale date în conflict.

    - Limbajul operei este specific scrrealist. Precizia, proprietatea, concizia, tatea sunt particularităţi ale stilului m

    prozator. Rebreanu a preferat expresiavănoasă”, din exprimare lipsind cu desre podoabele stilistice de prisos.

    -  În concluzie,romanul „Ion” surpinunea tradiţională şi originală a autorulpra lumii fiind vizibile modernitatea conei protagonistului,gradul înalt de obiecprin care opera devine un punct de repentru începuturile modernităţii din pinterbelică. Impresia finală, atunci cândromanul Ion, este aceea a unei experiennare, care justifică afirmaţia lui Georgnescu: ” Romanul Ion e un poem epic, ca un fluviu american, o capodoperă deţie liniştită”.

    Becheanu Bianca F

      130 DE ANI DE LA NA ȘTEREA LUI LIVIU REBREANUViziunea despre lume şi viață în romanul ,,Ion” de Liviu Rebreanu - BAC 2016

  • 8/18/2019 Murmurul Jiltului Nr 78-79

    11/32

    v  20 DE ANI DE JURNALISM ÎN MĂTĂSARI  v  1

    Murmu r u l Ji l ţ u l u i  

    -Profesorul Gheorghe Dănescu s-a năs-cut în 18 aprilie 1932, în satul Radoş, co-muna Crasna, fiind cel de-al cincilea dincei opt copii - 4 fete şi 4 băieţi - ai familieiGrigore Dănescu. A fost profesor de limbaromână şi director la Şcoala Generală dinRadoş, pe care a înfiinţat-o, a extins-o şi adotat-o aşa cum puţine şcoli erau pe vre-mea aceea. Pentru o perioadă de 3 ani afost inspector metodist, la Secţia Învăţă-mânt a Raionului Novaci.

    - Împreună cu fraţii săi - Ştefan şi Con-stantin - a publicat o amplă Monografie acomunei Crasna. Nu s-a oprit aici. În 2008publică un volum de poezii la Editura Bren,din Bucureşti şi continuă să scrie zilnic. Văinvit să facem cunoştinţă cu domnia sa.

    -R. Vorbiţi-mi, despre copilăria dumnea- voastră, despre vremurile şi şcolile de acum70 de ani.

    -- Am copilărit în casa părintească dinsatul Radoş, comuna Crasna, alături de cei-lalţi şapte fraţi. Am fost 8 fraţi, 4 fete şi 4băieţi, eu fiind al cincilea copil, al familiei.Tata a fost învăţător şi mama a fost casni-că. Şcoala generală am făcut-o la Radoş. În

    primii doi ani l-am avut învăţător pe tata. Apoi a fost luat pe front şi am avut alţi în-văţători, dintre care îi amintesc pe AngelicaDinescu şi Gheorghe Crăciunescu, un das-căl de elită, Crăciunescu, şi bun muzicantşi bun violonist.

    -R. Văd că aveţi aici o vioară, ştiţi săcântaţi? 

    - Cânt şi eu, dar cel mai bine cântă bă-iatul meu, - la fluier, la acordeon şi la vioa-ră. Eu ştiu mai bine să cânt cu vocea.

    -R. Să revenim.-  În 1944 făcusem patru clase de şcoa-

    lă primară. Tata era pe front şi mi-a scris oscrisoare de acolo, impulsionându-mă, sădau examen la Şcoala Normală, din Tg-Jiu,să devin învăţător. Am dat examen şi amreuşit. Am făcut aici ciclul I, clasele V-VIII,până în 1948. După Reforma învăţământu-lui Şcoala Normală s-a transformat înŞcoala Pedagogică de învăţători. Înainte dea da examen de admitere la Şcoala Peda-gogică, în anul 1948 cu două sau trei zile înainte de examen, tatăl meu, întors bolnavde pe front, a decedat. Eu îmi luasem gân-dul de a mai continua şcoala, dar întâm-plarea a făcut, ca unul din profesorii mei,profesorul de sport Matei Pecingină, peda-gog în acea vreme, care mă cunoştea, aauzit ce s-a întâmplat şi a venit după mine,pe jos la Radoş. Seara, după înmormânta-rea tatei, am plecat împreună, tot pe jos, la

    Tg-Jiu, pentru că a doua ziera examenul. Am mers pânăla Muşeteşti, pe jos, de undene-a ajuns o căruţă, de carene-am agăţat şi noi.

    - R. Cum era viaţade şcolar în Tg-Jiu, în aceiani? 

    -  Viaţa de atunci afost destul de grea. Nuaveam manuale, hrană, ceda Dumnezeu...

    - La sfârşitul fiecă-rei luni, pentru luna urmă-toare, ni se dădea o notă cualimentele ce trebuia să leaducem. Era în 1944-1952,

    perioada celui de-al doilea război mondial,dublată şi de perioada secetei 1946-1947.Scriam acasă şi părinţii se străduiau să neaducă fasole, cartofi, ulei din seminţe dedovleac sau de nucă, se strângeau de latoţi şi ni se gătea la bucătăria internatului. În locul teilor, care sunt acum la Spiru Ha-ret, era o alee cu duzi. Era o mare sărbă-

    toare când se coceau dudele. Ieşeam dinclasă, în recreaţie, şi mâncam dude.- R. Ce s-a întâmplat la absolvire? - În 1952, am dat examen de diplomă,

     încălţat în papuci de dimie, pengeliţi cupiele de porc, sau de roată de cauciuc. Lafacultate nu m-am putut duce, că nu amavut în ce mă încălţa. Am primit repartiţiela Şcoala Generală de 7 ani de la Cărpiniş,comuna Crasna, unde am funcţionat de la1 septembrie, până în 3 decembrie 1952,când am fost încorporat şi am făcut 3 anide armată la Braşov.

    - Aici am avut şansa de a mă şcolarizaşi a rămâne ca ofiţer de artilerie, dar, cumnu-mi plăcea armata, am uzat de toate ter-tipurile - nu am scris nimic la examen,m-am prefăcut că nu aud şi nu văd - pen-tru a fi respins şi am reuşit. Aşa am ajunsfurier la aparatul politic şi pentru că eraufoarte mulţi analfabeţi în armată, s-a înfiin-ţat o şcoală de alfabetizare, în cadrul unită-ţii şi am fost numit responsabil cu aceastăşcoală, până la liberare.

    -R. Ce a urmat, după cei 3 ani petrecuţiîn armată? 

    -M-am întors acasă. Se menţineau pos-turile la şcoala la care fusesem repartizat.Pentru că nu era profesor de română la cla-sele V-VIII, m-au încadrat, ca suplinitor, aici,unde am funcţionat, până în 1957, cândam primit propunerea de a merge la In-spectoratul Raionului Novaci. Iniţial am re-fuzat. Mă căsătorisem, aveam şi un copilmic. Aveam acasă pe mama şi o bunică

    bolnavă şi fraţi mai mici, care aveau nevo-ie de ajutorul meu. Aveam salariul 380 delei, iar la Inspectorat aş fi avut salariul du-blu, aşa că am acceptat. Am făcut navetaRadoş – Novaci, cu bicicleta până în 1961. Ajuns la Inspectorat, am fost trimis la uncurs, de o lună, la Timişoara, de pregătire ainspectorilor în vederea efectuării inspecţii-lor speciale. După aceasta am fost reparti-zat să fac inspecţii la toţi învăţătorii careaparţineau de Raionul Novaci. În aceastăperioadă s-au introdus examenele de gra-de. Regulamentul era, ca înaintea exame-nelor de grad, să se facă inspecţii speciale,

    care să stabilească dacă e admis sau nu,să meargă la examen. Toată lumea care nuavea grade didactice, trebuia să dea exa-men de definitivat, care era obligatoriu,apoi gradul II şi gradul I. Nici eu nu aveamnici un grad, că eram tânăr, făceam şi in-specţii, dar trebuia să mă pregătesc şi pen-tru examenele mele. În această perioadami-am format o imagine frumoasă, faţă detoată lumea cu care veneam în contact. Toţi învăţătorii cărora le făcusem inspecţii, aupromovat şi când am fost să dau examenulla Craiova, toţi duceau grija mea. Am datexamen la una cu ei şi am promovat toţi.

    - În 1961 s-a desfiinţat Raionul Novacişi mi s-a propus să merg la secţia învăţă-mânt a Raionului Gilort, dar am refuzat fi-indcă situaţia de acasă se înrăutăţise.Mama şi bunica erau tot mai bolnave, iarnevasta mea născuse.

    - Am revenit la Radoş, unde în timp cefusesem inspector, reuşisem să înfiinţezşcoală generală de 8 ani. Am fost numit di-rector al şcolii. Nu aveam spaţiu. Existaudoar 2 săli şi cancelaria. Ca să înfiinţez cla-

    sa a cincea aveam nevoie de o nouă salăde clasă. Am vorbit cu un vecin din jurulşcolii şi am improvizat o clasă la el acasă. Am funcţionat în primul an cu clasele I-V.Catedrele la clasa a cincea le-am împărţit în două, doar eu şi un coleg, Constantin Mi-tuţoiu. În anul următor, a apărut şi clasa a VI-a şi s-a mărit şi numărul de cadre. Amavut printre dascăli colegi care au făcutcinste toată viaţa lor: profesorul de isto-rie-geografie Gheorghe Şişiroi, profesoarade biologie Maria Duţă, profesorul de fizi-că-chimie Ion Pigui şi alţii. Am avut un co-lectiv foarte bun aşa cum erau puţine co-lective de dascăli.

    - În anii următori a crescut numărul co-piilor şi lipsa spaţiului devenea o problemăfoarte presantă. În 1963 ne-am apucat deconstrucţia şcolii, din contribuţie voluntară.Bani erau însă puţini şi trebuia să mun-cească oamenii din sat. Am găsit destulă înţelegere la părinţii copiilor şi la viitorii pă-rinţi. Manopera am făcut-o în general cumuncă voluntară. În 3-4 ani am dat în folo-sinţă un local de şcoală cu patru săli declasă, cancelarie şi laborator. Apoi am făcuto sală d