Muntele de la miezul noptii

COLECÞIE COORDONATÃ DE

Magdalena Mãrculescu

Muntele_BT.qxp 4/18/2012 11:53 AM

Jean-Marie Blas de Roblès

Muntele de la miezul nopþii

Traducere din francezã de Doru Mareº


Editori:Silviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:Magdalena Mãrculescu

Coperta colecþiei:Faber Studio (Ioan Olteanu)Foto copertã: © Dinu Dumbrãviceanu

Director producþie:Cristian Claudiu Coban

Redactor:Gabriela Riegler

Dtp: Eugenia Ursu

Corecturã: Roxana SamoilescuEugenia Ursu

Titlul: La Montagne de minuitAutor: Jean-Marie Blas de Roblès

Copyright © Zulma, 2010

Copyright © Editura Trei, 2012 pentru prezenta ediþie

C. P. 27-0490, BucureºtiTel. /Fax: +4 021 300 60 90e-mail: [email protected]

ISBN 978-973-707-497-3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiBLAS DE ROBLÈS, JEAN-MARIE

Muntele de la miezul nopþii / Jean-Marie Blas de Roblès ; trad.: Doru Mareº. - Bucureºti : Editura Trei, 2012

ISBN 978-973-707-497-3

I. Mareº, Doru (trad.)

821.133.1-31=135.1


Douã pãsãri, tovarãºe nelipsite una de lângãcealaltã, stau cocoþate-n acelaºi copac.

Una mãnâncã o smochinã gustoasã;cealaltã, fãr-a mânca, o priveºte adânc.

MUNDAKA-UPANISHAD


1

Era domn verde în vârstã, paznicul Liceu-lui Saint-Luc, unul dintre acei pãrelnici bãtrânicu figurã de copil, împopoþonat cu perucã ºitrei ori patru riduri sãpate adânc în jurul ochi-lor. Copiii îi ziceau Nevãstuica, iar profesorii,domnul Hermina. Un lyonez din cei pe post demobilã, un amãrât pe care nimeni nu ºi l-ar fiputut închipui murind la Berlin, imediat dupãscandalul care i-a dat viaþa peste cap.

Într-o frumoasã dimineaþã de decembrie,Bastien Hermina se trezise, dupã obicei, pe laora cinci. Ochii nu îi deschisese decât pentru ascãpa de un coºmar îndãrãtnic, o neaºteptatãaversã de cuie ºi de cãrnãraie a cãrei recurenþãsfârºise prin a-l neliniºti ºi care-i mânjea prime-le clipe ale fiecãrei zile cu o umbrã melancolicã.Se sculase, îºi împãturise minuþios aºternutul,

7


rulase vechea rogojinã de bambus ºi îºi începu-se exerciþiile de Tai Chi.

Formula „Cocorul alb îºi desface aripile“ îlfermeca. Degusta ingeniozitatea diverselor po-ziþii, lentoarea ºi fluiditatea pretinse de mi-metismul lor, spre a scãpa de ridicol. Gol, în mi-cul lui apartament de douã camere din stradaAuvergne, numãrul 6, cu ferestrele deschise cã-tre întunericul pãtruns de vagi scânteieri ale co-linei Fourvière, Bastien nu avea nevoie de nici-o oglindã pentru a sesiza eleganþa miºcãrilor.Cunoºtea bine rigoarea energiei de care i se um-plea întreaga fiinþã executându-le. Totuºi, înziua aceea, gimnastica se arãtase mai puþin efi-cientã decât de obicei. Schimbarea conduceriiliceului, îl afectase pe Bastien mai mult decât arfi dorit sã îºi mãrturiseascã. Pensionarea pãrin-telui Fargeot fusese cu siguranþã justificatã devârsta înaintatã a acestuia, însã toatã lumea pre-simþea cam acelaºi lucru legat de trecerea insti-tuþiei în mâinile tinerei gãrzi a iezuiþilor. Insti-tuþie care, ca ºi imobilul în care stãtea paznicul,aparþinea Companiei lui Isus, iar pentru Bastien,care pânã acum plãtise doar chiria, apariþia noi-lor directori risca sã dea totul peste cap. Pãrin-tele Metz nu purta sutanã, iar gulerul alb ºicrucea minusculã prinsã cu eleganþã la rever pã-reau mai degrabã niºte podoabe decât însemne-le funcþiei. Ieri dimineaþã, la preluarea noii


fiction connection8


misiuni, þinuse sã salute una câte una toate per-soanele adunate în amfiteatrul liceului. Profeso-rii, funcþionarii de la administrativ, pânã ºifemeile de serviciu putuserã astfel profita destrângerea mâinii sale, însoþitã de câteva cuvin-te prietenoase. Bastien nu ºtia ce le spusese di-rectorul celorlalþi, însã reþinuse bonomia înda-toritoare a personajului ºi, în ceea ce îl privea,intonaþia linguºitoare, insuportabil de dulceagã,pe care sentimentul suveran al dispreþului o re-zervã subalternilor. Cu toate acestea, nimic caresã fi putut justifica nici cea mai micã temere, cuexcepþia privirii rãuvoitoare pe care i-o trimise-se domniºoara Chubileau, intendenta bãtrânãºi acrã. Privire în care Bastien citise cã era gatasã reînceapã ostilitãþile în privinþa lui acum, cãplecarea pãrintelui Fargeot îl lãsase lipsit de pro-tecþie în liceu. Chiar dupã-amiazã o surprinsesela uºa directorului ºi, dupã aerul ei jenat din cli-pa în care îl zãrise, un soi de încurcãturã în carefaptul de a-l avea pe conºtiinþã era în conflictcu sentimentul datoriei împlinite, ºtiuse cã babanu pierduse nicio secundã pentru a-ºi scuipa totveninul. Puþin mai târziu, secretara pãrinteluiMetz venise sã îl anunþe pe Bastien cã directo-rul dorea sã îi vorbeascã mâine dimineaþã, la oranouã, dacã nu avea nimic împotrivã.

Sprijinit cu coatele pe pervaz, se gândea latoatã povestea. Ziua se ridica deasupra colinei


9


Fourvière, scoþând la ivealã puþin câte puþincontururile familiare: Saint-Just, în stânga, de-pãrtatã, dar uºor de recunoscut dupã vitraliilesale încã luminate din interior, apoi ferestreleuriaºe ale vechii mãnãstiri a Ordinului Minimi-lor, contraforturile teatrelor romane, chiar maisus de Antiquaille, ºi, pentru a încheia, bazili-ca Notre-Dame, având alãturi micul ei turnEiffel. Începeau sã se distingã straturile de aco-periºuri roºii, aºezate parcã unele deasupra ce-lorlalte pe pante în sus, pâlcurile de platani oride chiparoºi, bucãþi galbene de perete, tot soiulde lucruri ce palpitau în limpezimea nãscândã,pãstrându-i acelei pãrþi a oraºului aura de acro-polã veºtedã. Bastien nu se mai sãtura de ima-ginea aceea, un fel de miraj a cãrui frumuseþeculmina cu apariþia soarelui. În mirificele zilede iarnã, precum cea care deja se anunþa, cândîntâia razã atingea trupul bizantin al catedraleiNotre-Dame, albindu-i zidurile ºi scoþându-i înevidenþã turnurile crenelate pe albastrul pro-fund al cerului, îi transfigura greutatea de pa-chiderm rãsturnat. Foiþa de aur care îmbrãcastatuia Sfintei Fecioare strãlucea în vârful edifi-ciului ºi, în pofida prezenþei releului de televi-ziune care strica oarecum perspectiva, ansam-blul cãpãta o dimensiune orientalã. Pentru aspune lucrurilor pe nume, lui Bastien catedralai se pãrea cã se metamorfozeazã cumva într-un


fiction connection10


templu tibetan, aºa încât nu asista nicicând larespectivul moment fãrã a i se trezi dorinþa dea zãri, într-o bunã zi, terasa palatului Potala. Vi-sul secret nu era o toanã, ci lucrul pe care el îlcerea de la existenþã, aspiraþia lui, unica piesãlipsã din puzzle-ul derizoriu care se numeºte„viaþã de om“. Bastien ºtia prea bine cã nu aveanicio ºansã de a ajunge la Lhassa — deºi îºi tra-ta cu moderaþie nevoile, infimul salariu de paz-nic abia dacã îi permitea sã supravieþuiascã —,dar suferea mai puþin din aceastã cauzã câtfiindcã se surprindea iar ºi iar dorindu-ºi, do-vadã cã era încã foarte departe de idealul sãubudist.


11


2

Puþin mai târziu, în aceeaºi dimineaþã, ajun-gând la etajul patru — nu lua niciodatã ascenso-rul, obligându-se sã facã miºcare —, Bastien se în-tâlnise cu tânãra femeie ce locuia exact subapartamentul lui. Lãsatã pe vine atât cât îi per-mitea fusta strâmtã, aceasta încerca sã încheiepaltonul bãieþelului ei, cotrobãind în acelaºi timpprin geantã în cãutarea unei batiste ºi înjurândfiindcã, dintr-odatã, în faþa ochilor îi apãruserãcheile maºinii, lãsate pe mãsuþa din baie.— Bunã ziua, i se adresase prietenos Bastien.

Ne grãbim sã nu-ntârziem?...— Ne cam... Nu ºtiu cum sã mã mai descurc:

în fiecare zi, aceeaºi comédie! Potoleºte-te, Paul!Stai liniºtit, dacã vrei sã te-mbrac... Parcã n-aiavea cinci ani! Ce-o sã zicã domnul Herminadespre tine, hai?! Chiar aºa: sper cã nu vã de-ranjeazã prea tare...



— Nu vã faceþi griji, nici mãcar nu-l aud.ªi-apoi, copiii trebuie sã se miºte, aºa-i viaþa...

Rose Sévère se mutase recent în imobil ºi,dupã câte ºtia Bastien, locuia doar împreunã cufiul ei. Era o roºcatã frumoasã, de vreo patru-zeci de ani, cu ochi cãprui ºi o aluniþã destul deevidentã pe nara stângã. I-ar fi plãcut sã o cu-noascã mai bine, chemat de simpatica tristeþecare-i emana din priviri, dar cum ºi ea pãrea lafel de puþin sociabilã ca ºi el, relaþia de vecinã-tate li se limita la aceste conversaþii de o stric-tã politeþe.

Odatã ajuns în holul de la parter, Bastienverificase dacã cele douã uºi mari de lemn, caredãdeau cãtre strada Auvergne, erau bine închi-se, apoi se întorsese cãtre mica uºa cu teleco-mandã care permitea accesul cãtre parcareapentru profesori. Se strecurase pe acolo, fofilân-du-se printre cele câteva maºini deja garate, ºiintrase direct pe sub curtea interioarã a Liceu-lui Saint-Luc. Era în egalã mãsurã avantajos ºiplicticos sã locuieºti atât de aproape de locul demuncã. Dacã nu pierdea timp pentru a ajungesau a se întoarce de la liceu, distanþa extrem descurtã nici nu îi mai lãsa posibilitatea vreunuirãgaz. În contractul nescris care îl lega de pã-rintele Fargeot, printre sarcinile sale de paznicse numãra ºi aceea de a supraveghea localulºcolii ºi în timpul vacanþelor. În bunã mãsurã


13


aceasta era ºi motivaþia pentru care i se atribui-serã cele douã ferestre ce dãdeau cãtre curte, cuperspectivã directã asupra întregului edificiu.Pe Bastien nu-l mai clintise nimeni din postgraþie generozitãþii binefãcãtorilor sãi. Nici nuse plânsese vreodatã, zicându-ºi cã era o claus-trare îndreptãþitã, un soi de temelie necesarãpropriului echilibru.

La nouã fix, intrase în biroul directoruluiºi, dupã reacþia retractilã a acestuia, înþelesesecã tocmai echilibrul respectiv urma sã fie rupt.— Bunã ziua, domnule Hermina! Luaþi loc, vã

rog. Ceea ce urmeazã sã vã spun nu este nici-decum plãcut, aºa cã mã voi strãdui sã fiu câtmai concis. Predecesorul meu a þinut sã îmi ex-plice situaþia dumneavoastrã. Mi-a povestit to-tul, încã de la începuturi, dacã înþelegeþi cevreau sã zic, încã de la începuturi... Pricepeþi,nu-i aºa, unde bat?...— Pricep, rãspunsese Bastien, privindu-l în

ochi.— Bun. Nu e treaba mea sã vã judec ºi, prin

urmare, nici nu o voi face. Pãrintele Fargeot v-apledat atât de cãlduros cauza, încât am hotãrâtsã nu þin cont de anumite zvonuri pe care une-le suflete simple, dar cinstite, le poartã din gu-rã-n gurã în ceea ce vã priveºte, ba chiar eramgata sã închid ochii la aranjamentul pe care îldatoraþi milostivirii pãrintelui când, citind încã




o datã dosarul, am dat de data dumneavoastrãde naºtere... Aþi venit într-adevãr pe lume înmartie 1916?— Da, domnule director.— Aºadar, înþelegeþi cã trebuia sã ieºiþi la pen-

sie de o bunã bucatã de vreme. Probabil cã nuºtiþi, dar pãrintele Fargeot nu avea dreptul, ju-ridic vorbind, sã vã foloseascã în asemenea îm-prejurãri. Am venit ca sã pun un pic de ordineîn liceul acesta ºi trebuie sã înþelegeþi cã aºaceva presupune o strictã respectare a textelorde lege...— Adicã?— Adicã, domnule Hermina, a venit vremea

sã ne mai gândim ºi la odihnã. Din considera-þie faþã de pãrintele Fargeot ºi pentru a ne con-forma exerciþiului bugetar curent, vom conti-nua sã profitãm de serviciile dumneavoastrãpânã la încheierea anului ºcolar. Succesoruldumneavoastrã va prelua serviciul la începutullunii iunie. Pânã atunci, am toatã încrederea cãveþi avea grijã de formarea sa profesionalã. Fir-ma însãrcinatã cu renovarea spaþiului pe care îlocupaþi nu va începe lucrãrile decât în primelezile ale lui august, aºadar, veþi avea (aici, numã-rase în minte) opt luni pentru a vã pune lucru-rile la punct.— Iertaþi-mã, reuºise Bastien sã articuleze, dar

poate cã pãrintele Fargeot a omis sã vã precizeze


15


natura exactã a veniturilor mele... Vreau sãspun cã, dacã îmi luaþi apartamentul, nu voimai putea închiria un altul. Niciun altul.— Mã voi referi ºi la asta. Pãrintele Fargeot ºi-a

pus la bãtaie relaþiile în vederea obþinerii unuiloc pentru dumneavoastrã la Aºezãmântul LouisPradel, de pe bulevardul Croix-Rousse. Va fi su-ficient sã vã prezentaþi cu o scrisoare de reco-mandare ce vã va fi înmânatã la momentuloportun.— Va sã zicã, mã trimiteþi la ospiciu...— Nu e nimic degradant aici. Chiar ºi pãrin-

tele Fargeot s-a stabilit la Paris, pe strada Gre-nelle, într-o instituþie similarã administratã deCompania lui Isus. ªi, dacã nu mã-nºel, e maitânãr decât dumneavoastrã...

Cum Bastien nu mai scosese niciun cuvânt,directorul îºi privise ceasul, dupã care se ridi-case:— Asta este... Sincer îmi pare rãu cã a trebuit

sã ne cunoaºtem în asemenea condiþii, dar,nãdãjduiesc, recunoaºteþi ºi dumneavoastrãcã datoraþi liceului ºi ordinului nostru cumult mai mult decât vã datoreazã ele. Oricear fi, þineþi minte cã nu este vorba despre cevapersonal ºi cã vã voi aminti în rugãciunilemele.

Anunþul pensionãrii nici nu-l zdrobise, nicinu-l indignase pe Bastien. Fusese de parcã i s-ar




fi anunþat cã are o boalã de care se ºtia dejaatins. Îºi vãzuse de obiºnuitele-i îndeletnicirifãrã a renunþa la seriozitate ºi eficienþã, ºi se în-torsese acasã când noaptea se lãsase de o vre-me, la un ceas dupã ce ultima dintre femeile deserviciu pãrãsise imobilul.

La Lyon, pe 8 decembrie, are loc ceea ce secheamã Sãrbãtoarea Luminilor. La venirea se-rii, toþi locuitorii aprind niºte lumânãrele pemarginea ferestrelor, transformând întreg ora-ºul într-un miraj pâlpâitor. Bastien se dedase în-totdeauna cu plãcere fermecãtorului ritual. Nuse abstrãgea tradiþiei ºi alinia propriile-i flãcã-rui, nu fãrã a rãspunde puºtilor de peste drum,care gesticulau în spatele pãtratelor lor de lu-minã. Realizând cã o fãcea, fãrã îndoialã, pen-tru ultima oarã, Bastien nu îºi putuse opri unoftat. Vara viitoare, viaþa i-o va porni pe o nouãcale, se va orienta cãtre o nouã direcþie, în aºafel încât avea tot dreptul sã se întrebe dacã vi-itorul care îi fusese rezervat chiar merita deran-jul de a fi trãit. Cu putere ºi fãrã drept de apel,ceva rãspundea negativ întrebãrii.

Îºi pregãtise o salatã, apoi încãlzise un restde orez cu unt ºi ºvaiþer. Cinase pe un colþ dechiuvetã, fãrã ca mãcar sã se mai aºeze pe vreunscaun, grãbit dintr-odatã sã se întoarcã la ela-borarea mandalei personale. Nu ºtia de ce îlatrãsese structura aceea, însã desena la ea încã


17


din adolescenþã, încã dinainte de a fi aflat sem-nificaþia respectivei geometrii circulare ºi pes-triþe. Cea dintâi pe care o zãrise vreodatã se gã-sea în secþia tibetanã a Muzeului Guimet ºireprezenta axa timpului: un soi de încâlcealã decercuri ºi de pãtrate concentrice, colorate naivºi populate de înscrisuri sibilinice, de monºtriºi de trupuri goale. Bastien pãtrunsese încã dincopilãrie în acest labirint din care nu mai ieºi-se niciodatã.

De la întâia confruntare, recopiase ori re-inventase de nenumãrate ori figurile acelea.Construirea unei mandale de nisip era un actde o cu totul altã facturã. Cea mai micã eroa-re de trasare sau de culoare putea avea conse-cinþe dramatice în înþeles karmic. Bastien nuse hotãrâse decât în primãvara anului acesta.Opera îi era de acum aproape împlinitã, însãlucra la ea din ce în ce mai lent, pus în miºca-re de un fel de neliniºte vagã, în care se ames-tecau nerãbdarea de a ajunge la final ºi teamaapatiei ulterioare. Variile feluri de nisip prove-neau fãrã excepþie din timpul plimbãrilor saleprin oraº: cel ocru-roºcat îl adunase din piaþaBellecour, de cel galben ºi de cel alb dãduse dinîntâmplare pe niºte ºantiere, de cel albastru, pefundul unui acvariu lãsat pe marginea trotua-rului pentru cine s-ar fi nimerit sã aibã nevo-ie. Celelalte tonuri ºi nuanþe apãruserã în urma




unor subtile combinaþii între cele patru culoride bazã.

În pofida dorinþei de a nu schimba nimicdin disciplina celorlalte zile, Bastien încetasemunca dupã numai cincisprezece minute. Nureuºea sã se concentreze îndeajuns pentru a evi-ta sã tot rumege consecinþele întrevederii cu di-rectorul. Îndreptându-se, cu ºalele durându-ldin cauza poziþiei aplecate deasupra mesei, îivenise brusc ideea de a invita la el toþi copiiidin imobil pentru pomul de Crãciun. Aºa, ar firãspuns jignirii prin ofrandã. Va cumpãra jucã-rii de la Piticul Galben, câteva kilograme debomboane ºi ciocolate de la Weiss, aºadar, totce putea fi mai bun pentru organizarea uneimici întâlniri care ºi-ar fi putut pune durabil pe-cetea asupra memoriei micuþilor. ªi totul aveasã fie bine.

În consecinþã, scrisese invitaþia, strecuraseîn buzunarul paltonului o rolã de scotch ºi co-borâse sã lipeascã bucata de hârtie pe uºa de sti-clã de la mezanin. Auzind muzica zgomotoasãºi veselã a sãrbãtorii, ieºise din clãdire hotãrâtsã tragã adânc în piept aerul acelei nopþi atâtde deosebite. În toate se ghicea cum excitaþiapunea stãpânire pe oraº: în felul în care oame-nii grãbeau pasul cãtre hãrmãlaia de pe marileartere, în cuplurile care-ºi înhãmaserã de mâinicohorte de þânci purtãtori de lampioane, în


19


ochii ce strãluceau ca jãraticul din cauza miilorde lumânãri aºezate pe zidurile întunecate alefaþadelor. Muzica venea din scuarul Ampère,unde o orchestrã studenþeascã fãcea sã rãsuneritmuri afro-cubaneze. Pe bulevardul VictorHugo mulþimea abia de se mai putea scurge, cã-lãuzitã parcã de luminile îndepãrtate de laNotre-Dame de Fourvière. Bastien se lãsase luatde val ºi dizolvat în el cu un soi de bucurie.

Chiar în mijlocul podului Bonaparte, pu-þin dincolo de piaþa Bellecour, douã fete inge-nioase instalaserã un sistem de scripeþi ce per-mitea coborârea în apele Saônei a unor boluride sticlã cu lumânãri în ele, purtãtoare de rã-vaºe. Oamenii se înghesuiau în jurul unei mesepentru a lãsa pe ea câþiva bãnuþi ºi a-ºi încre-dinþa cele mai secrete aºteptãri bunãvoinþei flu-viului. Cedând impulsului de moment, Bastienscrisese douã rânduri pe unul dintre pãtrãþele-le de hârtie puse la dispoziþia celor ce cãscaugura prin preajmã, îl împãturise ºi îl dãdusedomniºoarei surâzãtoare care þinea taraba. Seuitase cum bileþelul ajungea în fundul unuiborcan de iaurt ºi, peste el, era aºezatã o lumâ-nare aprinsã. Borcanul lui s-a alãturat altorvreo cincisprezece recipiente identice, într-unsoi de cuºcã de fier cãreia i se scoseserã barelede pe o laturã. Dupã care, dispozitivul fusesecoborât tot mai încet, pânã când atinsese apa




ºi eliberase în undele acesteia flotila de speran-þe luminoase. Bastien le privise îndepãrtân-du-se, gândindu-se impresionat la ce ar fi pu-tut înlocui imaginea Potalei în toate acelevisuri cãlãtoare.

21


Muntele de la miezul noptii

Documents

Transcript of Muntele de la miezul noptii