municipiului Deva, nr.2330/2012 - primariadeva.ro 20 dec.2012.pdf2 municipiului Deva, nr.2330/2012...

54
1 Proces - Verbal încheiat astăzi, 20 decembrie 2012 în şedinŃă ordinară a Consiliului local al municipiului Deva Consiliul local a fost convocat în şedinŃă ordinară cu respectarea prevederilor art.39 alin.1 din Legea administraŃiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a DispoziŃiei primarului municipiului Deva, nr.2330/2012. La şedinŃa au participat 21 consilieri locali din 21 de consilieri în funcŃie, respectiv: Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile, domnii Viceprimari Moş Ovidiu şi Surgent Marius Gheorghe, dl. Primar Petru Mărginean, d-na Secretar Sârbu Laura, directori, precum şi şefi ai serviciilor şi birourilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului si al serviciilor din subordinea Consiliului local. De asemenea participă reprezentanŃi ai mass-mediei. La şedinŃă participă şi delegaŃii săteşti: Jula Cornel, Popa Cristinel şi Resiga Ionel. Dl.Primar Petru Mărginean Am onoarea ca astăzi, în prezidiu, şi sunt onorat, încă o dată mă repet, şi sunt în asentimentul tuturor cred eu, că în prezidiu lângă noi, în mijlocul dumneavoastră, stă o domnişoară extraordinar de talentată. Să-i dea Dumnezeu în continuare putere de muncă, sănătate să poată duce în exterior imaginea Devei pentru că de aşa ceva avem nevoie noi, cetăŃenii acestui municipiu, de valori şi trebuie susŃinute în continuare. Ea se numeşte Anca Georgiana Bondane. A fost premiată în Japonia. Cred că este cel mai frumos ambasador pe care l-a avut vreodată Deva. Sperăm că şi în continuare vom avea nevoie de tineri aşa talentaŃi. O rog să vă adreseze câteva cuvinte. Îi mulŃumesc încă o dată, pentru că a dorit să vină astăzi aici şi o felicit cu mult drag şi-i oferim din partea mea şi a dumneavoastră un buchet mare de flori. D-ra Anca Georgiana Bondane Bună ziua. Aş vrea să vă mulŃumesc tuturor şi în special domnului Primar care este un om deosebit. Mi-aŃi fost alături în unele momente care au fost foarte dificile. Vreau să vă mulŃumesc şi să vă doresc tuturor un Crăciun fericit şi să vă dea Dumnezeu multă sănătate. Mă bucur că sunt înconjurată de oameni minunaŃi, pe care mă pot baza tot timpul. MulŃumesc. Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumesc mult şi te rog arată placheta. D-ra Anca Georgiana Bondane Este placheta primită de la o corporaŃie foarte mare, numită Kao, de produse ecologice. Dl.Primar Petru Mărginean Este desenul pe care l-a făcut Anca şi premiat în Japonia. Felicitări! D-ra Anca Georgiana Bondane MulŃumesc frumos. D-na Chişotă Roxana În baza prevederilor art.39 alin.1 din Legea administraŃiei publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi a DispoziŃiei primarului

Transcript of municipiului Deva, nr.2330/2012 - primariadeva.ro 20 dec.2012.pdf2 municipiului Deva, nr.2330/2012...

1

Proces - Verbal încheiat astăzi, 20 decembrie 2012 în şedinŃă ordinară

a Consiliului local al municipiului Deva Consiliul local a fost convocat în şedinŃă ordinară cu respectarea prevederilor art.39 alin.1

din Legea administraŃiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a DispoziŃiei primarului municipiului Deva, nr.2330/2012.

La şedinŃa au participat 21 consilieri locali din 21 de consilieri în funcŃie, respectiv: Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu

Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile, domnii Viceprimari Moş Ovidiu şi Surgent Marius Gheorghe, dl. Primar Petru Mărginean, d-na Secretar Sârbu Laura, directori, precum şi şefi ai serviciilor şi birourilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului si al serviciilor din subordinea Consiliului local.

De asemenea participă reprezentanŃi ai mass-mediei. La şedinŃă participă şi delegaŃii săteşti: Jula Cornel, Popa Cristinel şi Resiga Ionel. Dl.Primar Petru Mărginean Am onoarea ca astăzi, în prezidiu, şi sunt onorat, încă o dată mă repet, şi sunt în

asentimentul tuturor cred eu, că în prezidiu lângă noi, în mijlocul dumneavoastră, stă o domnişoară extraordinar de talentată. Să-i dea Dumnezeu în continuare putere de muncă, sănătate să poată duce în exterior imaginea Devei pentru că de aşa ceva avem nevoie noi, cetăŃenii acestui municipiu, de valori şi trebuie susŃinute în continuare. Ea se numeşte Anca Georgiana Bondane. A fost premiată în Japonia. Cred că este cel mai frumos ambasador pe care l-a avut vreodată Deva. Sperăm că şi în continuare vom avea nevoie de tineri aşa talentaŃi. O rog să vă adreseze câteva cuvinte. Îi mulŃumesc încă o dată, pentru că a dorit să vină astăzi aici şi o felicit cu mult drag şi-i oferim din partea mea şi a dumneavoastră un buchet mare de flori.

D-ra Anca Georgiana Bondane Bună ziua. Aş vrea să vă mulŃumesc tuturor şi în special domnului Primar care este un

om deosebit. Mi-aŃi fost alături în unele momente care au fost foarte dificile. Vreau să vă mulŃumesc şi să vă doresc tuturor un Crăciun fericit şi să vă dea Dumnezeu multă sănătate. Mă bucur că sunt înconjurată de oameni minunaŃi, pe care mă pot baza tot timpul. MulŃumesc.

Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumesc mult şi te rog arată placheta. D-ra Anca Georgiana Bondane Este placheta primită de la o corporaŃie foarte mare, numită Kao, de produse ecologice. Dl.Primar Petru Mărginean Este desenul pe care l-a făcut Anca şi premiat în Japonia. Felicitări! D-ra Anca Georgiana Bondane MulŃumesc frumos. D-na Chişotă Roxana În baza prevederilor art.39 alin.1 din Legea administraŃiei publice locale nr.215/2001,

republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi a DispoziŃiei primarului

2

municipiului Deva, nr.2330/2012 privind convocarea Consiliul local al municipiului Deva in sedinta ordinară.

Declar deschisă şedinta de astăzi a Consiliului local al municipiului Deva, anunŃându-vă că din totalul de 21 de consilieri in functie şi-au înregistrat prezenŃa până la această oră un număr de 20 consilieri.

Vă informez că la şedinŃa de astăzi participă, d-nul Primar Petru Mărginean, d-nul Viceprimar Surgent Marius Gheorghe, d-nul domnul Viceprimar Moş Ovidiu, doamna Secretar Laura Sârbu, directori precum şi şefi ai serviciilor şi birourilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului si al serviciilor din subordinea Consiliului local.

De asemenea participă reprezentanŃi ai mass-mediei D-na Chişotă Roxana În continuare, dau cuvântul doamnei Secretar Laura Sârbu, în vederea prezentării

stadiului legalităŃii hotărârilor adoptate în şedinŃa din data de 27 noiembrie 2012, din data de 03 decembrie 2012 şi din data de 06 decembrie 2012 însoŃit fiecare de un proces-verbal în care dumneavoastră să vă consemnaŃi observaŃiile asupra conŃinutului acestuia.

Doamna Secretar Laura Sârbu Domnilor consilieri, în conformitate cu prevederile 42 alin.5 din Legea administraŃiei

publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare “înaintea fiecărei şedinŃe secretarul pune la dispoziŃia consilierilor, în timp util procesul-verbal al şedinŃei anterioare..”.

Acum, înainte de şedinŃă v-am prezentat în fotocopie procesele-verbale ale şedinŃei Consiliului local din data de 27 noiembrie 2012, din data de 03 decembrie 2012 şi din data de 06 decembrie 2012 însoŃit de un proces-verbal în care dumneavoastră să vă consemnaŃi observaŃiile asupra conŃinutului acestuia.

Sinteza procesului-verbal din 27 noiembrie 2012

Consiliul local a fost convocat in sedinta ordinara prin DispoziŃia Primarului nr.2174/2012, cu respectarea prevederilor legale. ŞedinŃa a fost condusă de doamna consilier Chisota Roxana.

Pe ordinea de zi a şedinŃei au fost înscrise 26 de puncte si 6 puncte suplimentare. S-au adoptat 31 de hotărâri, respectiv Hotarari de la nr.297 - 327. Institutia Prefectului JudeŃului Hunedoara, nu a formulat până la această dată nici o obiecŃie cu privire la legalitatea hotărârilor adoptate în sedinta din data de 27 noiembrie 2012.

Sinteza procesului-verbal din 03 decembrie 2012

Consiliul local a fost convocat in sedinta extraordinara prin DispoziŃia Primarului nr.2190/2012, cu respectarea prevederilor legale. ŞedinŃa a fost condusă de doamna consilier Chisota Roxana.

Pe ordinea de zi a şedinŃei au fost înscrise 4 puncte şi 2 puncte suplimentare. S-au adoptat 6 hotărâri, respectiv Hotarari de la nr.328 - 333. Institutia Prefectului JudeŃului Hunedoara, nu a formulat până la această dată nici o obiecŃie cu privire la legalitatea hotărârilor adoptate în sedinta din data de 03 decembrie 2012.

3

Sinteza procesului-verbal din 06 decembrie 2012

Consiliul local a fost convocat de indata in sedinta prin DispoziŃia Primarului nr.2306/2012, cu respectarea prevederilor legale. ŞedinŃa a fost condusă de doamna consilier Chisota Roxana.

Pe ordinea de zi a şedinŃei au fost înscrise 2 puncte. S-au adoptat 2 hotărâri, respectiv Hotarari de la nr.334 - 335. Institutia Prefectului JudeŃului Hunedoara, nu a formulat până la această dată nici o obiecŃie cu privire la legalitatea hotărârilor adoptate în sedinta din data de 06 decembrie 2012.

D-na Chişotă Roxana Supun votului dumneavoastră Procesul-verbal al şedinŃei din data de 27 noiembrie 2012. Procesul-verbal al şedinŃei din data de 27 noiembrie 2012 se aprobă cu unanimitatea de

voturi a celor 20 de consilieri prezenŃi. Supun votului dumneavoastră Procesul-verbal al şedinŃei din data de 03 decembrie 2012. Procesul-verbal al şedinŃei din data de 03 decembrie 2012 se aprobă cu unanimitatea de

voturi a celor 20 de consilieri prezenŃi. Supun votului dumneavoastră Procesul-verbal al şedinŃei din data de 06 decembrie 2012. Procesul-verbal al şedinŃei din data de 06 decembrie 2012 se aprobă cu unanimitatea de

voturi a celor 20 de consilieri prezenŃi. În continuare, dau cuvântul d-lui Primar Petru Mărginean pentru prezentarea proiectului

ordinii de zi. Dnul Primar Petru Mărginean:

Ordinea de zi este următoarea: I.Activitatea asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav pentru

semestrul II al anului 2012;

II.Proiecte de hotărâri, privind: 1. Acordarea unei diplome cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani doamnei Muntean

Eva; IniŃiator Primar Petru Mărginean

2. Modificarea Hotararii Consiliului local nr.332/2012 privind acordarea unor premii elevilor din unitatile de invatamant de pe raza municipiului Deva care au obtinut performante deosebite la Olimpiadele si Concursurile Internationale precum si profesorilor care au contribuit la pregatirea elevilor;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 3. Conferirea titlului de “CetăŃean de onoare al municipiului Deva” domnului Gligor

Haşa; IniŃiator Primar Petru Mărginean

4. Abrogarea Hotărârii Consiliului local nr.158/2006 privind instituirea unui premiu pentru tinerii căsătoriŃi;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 5. Modificarea Hotararii Consiliului local nr.224/2010 privind aprobarea

documentatiei tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investitii „Reabilitarea Parcului municipal Cetate”, cu modificarile si completarile ulterioare;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 6. Modificarea Hotararii Consiliului local nr.344/2010 privind aprobarea depunerii

proiectului „Reabilitarea Parcului Municipal Cetate” din Deva, la Agentia pentru

4

Dezvoltare Regionala – Regiunea Vest, precum si a cheltuielilor aferente proiectului, cu modificarile si completarile ulterioare;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 7. Modificarea Hotararii Consiliului local nr.295/2012 privind aprobarea

demersurilor necesare, in scopul obtinerii finantarii nerambursabile pentru cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte din municipiul Deva prin Programul Operational Regional 2007 – 2013, Axa 1, Domeniul Major de Interventie 1.2 Sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuinte;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 8. Aprobarea transmiterii in administrare catre Serviciul public de intretinere si

gospodarire municipala a investitiei “Amenajarea Piata Victoriei din municipiul Deva”

IniŃiator Primar Petru Mărginean 9. Modificarea Hotărârii Consiliului local nr.265/2012 privind finantarea burselor

din bugetul general al municipiului Deva, aferente anului scolar 2012 – 2013, pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în unităŃile de învăŃământ preuniversitar de stat, de pe raza municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 10. Aprobarea Acordului incheiat intre Municipiul Deva si SC Telesat Rural SRL

Deva, pentru dreptul de a instala reteaua aferenta serviciilor de comunicatii electronice la ansamblul „Locuinte sociale – 80 U.L. – 4 Tronsoane D+P+3E+M, strada Zăvoi, bloc 9, municipiul Deva, judetul Hunedoara ”;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 11. Revocarea Hotararii Consiliului local nr.92/2012 privind schimbarea destinatiei

spatiului situat in Deva, cartier Gojdu, Aleea Pescarilor nr.15; IniŃiator Primar Petru Mărginean

12. Aprobarea rezilierii Contractului de asociere nr.2/2005 încheiat cu SC Spotlite Transilvania SRL, pentru neplata la termen a cotei de asociere;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 13. Aprobarea incetarii contractelor de concesiune incheiate intre Consiliul local al

municipiului Deva cu SC Cafe Bar Pavelean SNC nr.567/1999 şi nr.731/1999 cu domnul Axinte Ioan;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 14. Modificarea Anexei nr.1 la Hotararea Consiliului local nr.271/2012 privind

aprobarea actelor aditionale la Contractele de comodat incheiate cu tineri beneficiari ai Legii nr.15/2003, republicata, privind terenul atribuit in municipiul Deva – Cristur;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 15. Trecerea unui teren in suprafata de 21 mp., din domeniul public in domeniul

privat al municipiului Deva; IniŃiator Primar Petru Mărginean

16. Trecerea unui teren in suprafata de 40 mp., din domeniul public in domeniul privat al municipiului Deva;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 17. Stabilirea redeventelor anuale pentru concesionarea directa a unor terenuri

apartinatoare domeniului public sau privat al municipiului Deva, pentru anul 2013;

IniŃiator Primar Petru Mărginean

5

18. Stabilirea redeventelor minime anuale de pornire la licitatiile publice pentru concesionarea unor terenuri apartinatoare domeniului public sau privat al municipiului Deva, pentru anul 2013;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 19. Stabilirea chiriilor anuale pentru inchirierea locurilor de parcare arondate

blocurilor de locuinte din municipiul Deva; IniŃiator Primar Petru Mărginean

20. Vanzarea prin negociere directa a unui teren in suprafata de 60 mp., proprietatea privata a municipiului Deva, situat in Deva, B-dul Decebal intre Bl.I si Bl.A1;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 21. Atribuirea denumirii de strada Plaiului strazii care face legatura dintre strada

M.Sadoveanu si Rezervoarele de apa – din zona Dealul Paiului; IniŃiator Primar Petru Mărginean

22. Modificarea Hotararii Consiliului local nr.176/2012, privind reorganizarea activitatii Primariei municipiului Deva, cu aprobarea organigramei şi statului de functii pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva, instituŃiilor şi serviciilor publice subordonate Consiliului local al municipiului Deva, cu modificarile ulterioare;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 23. Stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Deva, pe anul

2013; IniŃiator Primar Petru Mărginean III. Diverse

În sală este prezentă şi doamna Oprişiu Corina.

D-na Chişotă Roxana Supun la vot ordinea de zi prezentată.

S-a votat cu unanimitatea de voturi a celor 21 de consilieri prezenŃi.

Dl.Primar Petru Mărginean FaŃă de ordinea de zi prezentată în calitate de iniŃiator propun suplimentarea ordinii de zi

si cu următoarele proiecte de hotărâre: 1. Rectificarea bugetului general al municipiului Deva pe anul 2012;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 2. Modificarea Hotărârii Consiliului local nr.329/2012;

IniŃiator Primar Petru Mărginean 3. Modificarea Hotărârii Consiliului local nr.331/2012;

IniŃiator Primar Petru Mărginean

D-na Chişotă Roxana Supun la vot suplimentarea ordinii de zi cu punctele suplimentare prezentate:

S-a votat cu unanimitatea de voturi a celor 21 de consilieri prezenŃi. NOTĂ: În conformitate cu prevederile art.45 alin.1 din Legea administraŃiei publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi la pct.3,5,6,21,22 se adoptă cu votul majorităŃii membrilor prezenŃi, potrivit art.45 alin.2 proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi la punctele: 1,2,4,7,9,23 se adoptă cu votul majorităŃii consilierilor locali în funcŃie, iar potrivit prevederilor art.45 alin.3

6

proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi la punctele:8,10-20 se adoptă cu votul a 2/3 din numărul total al consilierilor locali în funcŃie.

De asemenea proiectul de hotarare inscris la punctul 20 necesita vot secret. I. Activitatea asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav pentru semestrul II al anului 2012;

II. Proiecte de hotărâri: Punctul 1 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind acordarea unei diplome cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani doamnei Muntean Eva.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor de specialitate? Buget? Dl.Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Cultură? Dl.Takacs Iosif Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

7

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

A fost adoptată Hotărârea nr. 336/2012. Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumesc mult. O rog pe doamna profesor CreŃu să vină să-i oferim diploma mamei

dânsei, cu toate urările de bine şi de sănătate. D-na CreŃu Vă mulŃumesc pentru atenŃia şi recunoaşterea unei vieŃi dăruite muncii, familiei şi pentru

bucuria pe care o oferiŃi astăzi unei femei aflate la apusul vieŃii. Vă doresc de asemenea tuturor, sărbători fericite, iar anul care vine să fie cât mai bogat în

realizări personale, o activitate cât mai fructuoasă cu realizări cât mai multe în folosul societăŃii sau mai bine spus, a comunităŃii. Încă o vă mulŃumesc în numele mamei mele.

Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumesc mult. Să vă dea Dumnezeu sănătate.

Punctul 2 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotararii Consiliului local nr.332/2012 privind acordarea unor premii elevilor din unitatile de invatamant de pe raza municipiului Deva care au obtinut performante deosebite la Olimpiadele si Concursurile Internationale precum si profesorilor care au contribuit la pregatirea elevilor.

Vreau să fac o paranteză aici. Luna aceasta, acum câteva săptămâni am premiat elevii şi profesorii cu performanŃe deosebite la olimpiade şi concursuri. S-a omis domnul profesor Puia

8

Valer. Este şi domnul Liga aici, şi cu scuzele de rigoare, a fost din păcate o greşeală omenească, dar câteodată cei din urmă vor fi cei dintâi. Ne cerem scuze domnule profesor şi ”La multi ani!”. D-na Secretar Sârbu Laura Este premiat domnul profesor Puia Valer care a contribuit la pregătirea gimnastelor din Lotul NaŃional al României care au participat la concursurile mondiale şi europene. D-na Chişotă Roxana

Avizul comisiilor? Buget? Dl.Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

9

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 337/2012.

Dl.Primar Petru Mărginean Vă rog, domnule profesor, să vă înmânăm premiul. Dl. Piua Valer Ce vreau să vă spun este să evitaŃi cărările bătătorite în ultimii 14 ani. Sunt foarte multe în Deva.Asta este dorinŃa mea ca alegător. MulŃumesc, la revedere. Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumesc. Punctul 3 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Conferirea titlului de “CetăŃean de onoare al municipiului Deva” domnului Gligor Haşa.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor de specialitate? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş

10

Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 338/2012.

Dl.Primar Petru Mărginean Domnule profesor, vă cunosc de mult timp. Cea mai bună catacterizare este chiar din această revistă pe care mi-aŃi înmânat-o unde scrie în paranteză “optimism” şi cred că cu toŃii ar trebui să fim cel puŃin, acum la sfârşit de an şi început de an nou optimişti. Spune aşa “M-am trezit cu zorii, fluierând ŃărinŃar/ Ce să fie asta, oare în zadar/ E senin în mine şi mi-e foarte bine/ Iubitor de viaŃă, uitător de moarte”. Vă felicit domnule profesor şi îl rog pe domnul director Sebastian Bara de la Biblioteca JudeŃeană “Ovid Densuşianu” să spună şi dânsul câteva cuvinte.

11

Dl.Sebastian Bara Domnule Primar, domnilor viceprimari, doamnelor şi domnilor consilieri, onorată asistenŃă, mă bucur mult să fiu alături de domnul profesor Gligor Haşa într-un moment important din cariera şi viaŃa dumnealui. Numele Gligor Haşa a devenit un reper de ani buni pentru cultura hunedoreană, pentru viaŃa literară a judeŃului, autor a numeroase volume de poezie, proză, eseuri, studii istorice, exegeze eminesciene. Gligor Haşa face parte din categoria celor mai importanŃi scriitori din judeŃul Hunedoara, o personalitate puternică a cărei opinie nu trebuie ignorată. CărŃile domniei sale au îmbogăŃit, îmbogăŃesc şi vor îmbogăŃi cu siguranŃă patrimoniul spiritual al judeŃului Hunedoara, vor ocupa un loc de cinste pe rafturile bibliotecii, fie că este cea judeŃeană, municipală, orăşenească, comunală sau personală şi cu siguranŃă au fost, sunt şi vor fi citite. Stimate domnule profesor Gligor Haşa vă mulŃumesc în numele Bibliotecii JudeŃene pentru tot ce aŃi făcut pentru dezvoltarea culturii judeŃului Hunedoara. Vă felicit domnule Primar pentru iniŃiativa lăudabilă de a-i conferii titlul de cetăŃean de onoare al municipiului Deva, iar tuturor celor prezenŃi din partea Bibliotecii JudeŃene sărbători fericite şi un sincer La mulŃi ani! Dl.Primar Petru Mărginean Vă rog domnule profesor, să veniŃi să vă înmânez diploma. Dl.Haşa Gligor Pot să spun şi eu nişte vorbe, nu?! Doamnelor şi domnilor consilieri, stimaŃi lucrători în Primăria municipiului Deva, dragi prieteni, mărturisesc faptul că sunt emoŃionat. Înseamnă să intru în acel cerc de autolaude şi autoapreciere cu care în general se însoŃesc asemenea manifestări, asemenea gesturi. Înainte de toate, sunt emoŃionat pentru că am avut locul nr. 2 din această sală în calitate de consilier în prima legislaŃie 1992-1996, fiind şi preşedintele Comisiei învăŃământ, cultură, culte şi tineret. În acea calitate, am fost cel care a elaborat textul şi a parcurs etapele devenirii acestuia drept lege, pentru statutul de cetăŃean de onoare al oraşului, al municipiului Deva. Nu ştiu cum s-a făcut că după ce împreună cu Comisia ne-am ocupat de acordarea acestui titlu unor oameni care onorează nu un oraş de mărimea Devei, ci o capitală europeană, m-aş referi la Victor Şuiaga, la doctorul MoŃa care a pus bazele spitaliceşti şi ale activităŃii sanitare în Ńinutul Hunedoarei, Bela şi Marta Karoly, Nadia Comăneci împreună cu acea constelaŃie de gimnaste care s-a impus pe cerul nostru şi al lumii, începând cu Olimpiada din Canada. Sunt emoŃionat dacă vreŃi şi pentru un lucru aparent mărunt, o văd în prezidiu pe Roxana Rus Chişotă, fosta mea elevă de nota 10. Mai văd printre salariaŃii Primăriei, foşti elevi, foste eleve ale mele care au onorat şcoala, care m-au onorat şi pe mine ca profesor. Sunt emoŃionat pentru că, de ce să nu recunosc, aştept de multă vreme ca să fiu onorat de către Consiliu şi Primărie, de cetăŃenii mei cu acest titlu. Nu poate doar faptul că sunt autorul a peste 40 de cărŃi, nu doar pentru faptul că am scris singura monografie completă a unei cetăŃi din spaŃiul românesc, Cetatea Devei, nu poate pentru faptul că de 35 de ani mă ocup în calitate de Preşedinte al Filialei SocietăŃii de StiinŃe Filologice de sărbătorirea şi comemorarea marelui poet naŃional Mihai Eminescu, ci şi pentru merite profesionale. Sunt format la şcolile Blajului, absolvent al FacultăŃii de filologie din Timişoara, onorat pe parcursul anilor cu fapte. Am fost 20 şi ceva de ani membru în Comisia naŃională de manuale şi programe şcolare. Am scris patru cărŃi cu caracter didactic. Am fost Inspector general adjunct, director de mare liceu real umanist, Liceul nr. 2 din Deva. Mi-am început activitatea ca profesor la Liceul nr. 32 din Bucureşti. Am primit titlul de profesor în 1986 ş.a.m.d.. Ca scriitor, sunt membru al Uniunii Scriitorilor din 1987. Am primit vreo 11-12 premii literare dintre care 7 premii ale Uniunii Scriitorilor pentru cărŃi cum ar fi: Sceptrul lui Decebal, Legende strămoşeşti, Biciul lui Dumnezeu, Spovedanii târzii. Ultimul premiu al Uniunii fiind acordat pentru DicŃionar mitologic carpato - danubiano pontic, singurul sau singura carte de acest fel scrisă până acum la noi.

12

Multe aş putea să spun pentru cei care nu mă cunosc, dar timpul este presant pentru dumneavoastră, aceasta fiind după câte am înŃeles un fel de sesiune specială şi sărbătorească a Consiliului local. Aş vrea să vă spun că multe dintre speranŃele care erau pe cale să moară, pe care le-am cultivat, era cât pe aici să dispară definitiv curgând pe valea Mureşului până când a fost ales acest Consiliu, domnul Mărginean cu o echipă de invidiat şi cu spirit monolitic în hotărâri care privesc dezvoltarea urbei noastre. Nu uit şi vă amintesc şi dumneavoastră că păstoriŃi un oraş unic în felul său. Când marele scriitor şi gânditor european Octavian Paler avea domiciliul forŃat la Bucureşti a fost de două ori oaspetele Devei şi al meu în mod special. A văzut Deva cu toată panorama, cu o presupusă esplanadă a Mureşului către Parcul din Simeria de pe dealul de sus al Coziei şi mi-a mărturisit: “Gligor dragă, îŃi spun, fără să exagerez că Deva este cel mai cochet oraş al României”. Acest oraş cochet pe care dumneavoastră îl conduceŃi a beneficiat într-un fel sau altul poate şi de contribuŃia mai mult sau mai puŃin modestă a personalităŃii mele, a scrierilor mele. Nu aş vrea să închei fără a vă spune că nu am mai aşteptat acest titlu ştiind că s-a cam dat şi pe motive politice, şi că am pe lângă mulŃi prieteni care m-au îndatorat şi mă îndatorează cu amiciŃia lor, am şi mulŃi duşmani în calitate de ziarist. Sunt şi membru al Uniunii Ziariştilor profesionişti din 2005 şi în presă nu am făcut compromisuri. Iată că, fără să simt propunerea este sprijinită într-un fel sau altul de politicul care ne macină zilele şi viaŃa. Vă mulŃumesc că aŃi luat această hotărâre, probabil mulŃi în cunoştinŃă de cauză. Nu pot să uit de pildă că unul dintre consilierii aflaŃi în sală, purtător de pulover revoluŃionar în anii revoluŃiei, este cel mai de bună credinŃă cititor al meu, domnul colonel łonea. Nu pot încheia fără a vă spune că acum, în pragul senectuŃii, a vârstei de 75 de ani rămân în gânduri şi speranŃe puŃin împlinit şi mărturisesc în această şedinŃă a dumneavoastră că imi doresc realizate în municipiul Deva 3-4 proiecte. Înainte de toate, un Muzeu al civilizaŃiei săteşti hunedorene la Pădurea Bejan, cu principalele meserii tradiŃionale. Îmi doresc - pentru că an de an ca diriginte al elevilor de la Liceul Traian am făcut cel puŃin 2-3 drumeŃii de la cetate la Cartierul prunilor, al baronilor, până pe Călugăreni, că mi-am dorit şi-mi doresc o alee special amenajată pentru plimbări şi drumeŃii ale elevilor şi ale bunicilor. Că-mi doresc esplanada Mureşului dacă nu până la Parcul din Simeria, măcar pe o porŃiune a ei, să fie amenajate elemente de parc acvatic unde să avem bălŃi şi iazuri pentru pescuit sportiv, unde să vedem o minune spaŃială organizată de arhitecŃi specializaŃi de la haldă până la Simeria. Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumim mult, domnule profesor. Eu şi colegii mei consilieri vă asigurăm de buna noastră recunoştinŃă şi vă asigurăm că vom lua în calcul aceste proiecte. Ne cerem scuze pentru că suntem în întârziere şi la ora 11 avem nişte invitaŃi. Dl.Haşa Gligor Aveam de gând să închei. Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumesc mult, domnule profesor. Dl.Haşa Gligor Să ştiŃi că unul dintre semnele bătrâneŃii este lungirea sau prelungirea unui cuvânt. Aveam atâtea să vă spun. O să vi le spun în alt cadru sau chiar sub forma unor proiecte. Vă mulŃumesc că m-aŃi onorat, că în sfârşit mi-aŃi acordat cea mai înaltă onoare pe care o poate avea un locuitor al Devei. Vă doresc sănătate şi împliniri durabile. Dl.Primar Petru Mărginean Sărbători fericite, domnule profesor.

13

Punctul 4 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind abrogarea Hotărârii Consiliului local nr.158/2006 privind instituirea unui premiu pentru tinerii căsătoriŃi.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii ? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana

14

Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 339/2012.

Punctul 5 Dl. Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotararii Consiliului local nr.224/2010 privind aprobarea documentatiei tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investitii „Reabilitarea Parcului municipal Cetate”, cu modificarile si completarile ulterioare.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl.Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl. Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana ProtecŃie socială? Dl. Demeter Ioan Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

15

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 340/2012.

Punctul 6 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotararii Consiliului local nr.344/2010 privind aprobarea depunerii proiectului „Reabilitarea Parcului Municipal Cetate” din Deva, la Agentia pentru Dezvoltare Regionala – Regiunea Vest, precum si a cheltuielilor aferente proiectului, cu modificarile si completarile ulterioare.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl.Ardelean Nelu Favorabil.

16

D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl. Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana ProtecŃie socială? Dl. Demeter Ioan Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana

17

Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 341/2012.

Punctul 7 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotararii Consiliului local nr.295/2012 privind aprobarea demersurilor necesare, in scopul obtinerii finantarii nerambursabile pentru cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte din municipiul Deva prin Programul Operational Regional 2007 – 2013, Axa 1, Domeniul Major de Interventie 1.2 Sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuinte.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl.Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl. Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana Servicii publice? Dl. Cristescu Ion Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

18

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş

19

Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 342/2012.

Punctul 8 Dl. Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii in administrare catre Serviciul public de intretinere si gospodarire municipala a investitiei “Amenajarea Piata Victoriei din municipiul Deva”.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl. Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana Servicii publice? Dl. Cristescu Ion Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand,

20

Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 343/2012.

Punctul 9 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.265/2012 privind finantarea burselor din bugetul general al municipiului Deva, aferente anului scolar 2012 – 2013, pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în unităŃile de învăŃământ preuniversitar de stat, de pe raza municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Cultură? Dl.Takacs Iosif Favorabil.

21

D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

22

A fost adoptată Hotărârea nr. 344/2012.

Punctul 10 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului incheiat intre Municipiul Deva si SC Telesat Rural SRL Deva, pentru dreptul de a instala reteaua aferenta serviciilor de comunicatii electronice la ansamblul „Locuinte sociale – 80 U.L. – 4 Tronsoane D+P+3E+M, strada Zăvoi, bloc 9, municipiul Deva, judetul Hunedoara ”.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl. Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand,

23

Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 345/2012. Punctul 11 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind revocarea Hotararii Consiliului local nr.92/2012 privind schimbarea destinatiei spatiului situat in Deva, cartier Gojdu, Aleea Pescarilor nr.15.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

24

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 346/2012. Punctul 12 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind aprobarea rezilierii Contractului de asociere nr.2/2005 încheiat cu SC Spotlite Transilvania SRL, pentru neplata la termen a cotei de asociere.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil.

25

D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 21 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Demeter Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand,

26

Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 347/2012.

A părăsit sala de şedinŃe domnul consilier Demeter Ioan.

Punctul 13 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind aprobarea incetarii contractelor de concesiune incheiate intre Consiliul local al municipiului Deva cu SC Cafe Bar Pavelean SNC nr.567/1999 şi nr.731/1999 cu domnul Axinte Ioan.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat.

27

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

A fost adoptată Hotărârea nr. 348/2012. Punctul 14 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr.1 la Hotararea Consiliului local nr.271/2012 privind aprobarea actelor aditionale la Contractele de comodat incheiate cu tineri beneficiari ai Legii nr.15/2003, republicata, privind terenul atribuit in municipiul Deva – Cristur.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

28

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 349/2012.

Punctul 15 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren in suprafata de 21 mp., din domeniul public in domeniul privat al municipiului Deva.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor de specialitate? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism?

29

Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 350/2012.

Punctul 16 Dl. Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren in suprafata de 40 mp., din domeniul public in domeniul privat al municipiului Deva.

30

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol,

31

Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 351/2012.

Punctul 17 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind stabilirea redeventelor anuale pentru concesionarea directa a

unor terenuri apartinatoare domeniului public sau privat al municipiului Deva, pentru anul 2013. D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan,

32

Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot art.6 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 352/2012. Punctul 18 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind stabilirea redeventelor minime anuale de pornire la licitatiile publice pentru concesionarea unor terenuri apartinatoare domeniului public sau privat al municipiului Deva, pentru anul 2013.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget?

33

Dl. Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana Servicii publice? Dl. Cristescu Ion Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol,

34

Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 353/2012.

Punctul 19 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind stabilirea chiriilor anuale pentru inchirierea locurilor de parcare arondate blocurilor de locuinte din municipiul Deva.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana Servicii publice? Dl. Cristescu Ion Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

35

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 354/2012.

36

Punctul 20 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotarare privind vanzarea prin negociere directa a unui teren in suprafata de 60 mp., proprietatea privata a municipiului Deva, situat in Deva, B-dul Decebal intre Bl.I si Bl.A1.

D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil. D-na Chişotă Roxana Potrivit articolului 45 alin.5 din Legea administratiei publice locale, republicata, cu

modificarile si completarile ulterioare, art.5 si 6 al proiectului de hotarare necesita vot secret. Va rog sa faceti propuneri. Dl.łonea Vasile În calitate de membrii în comisie propun pe: Takacs Iosif, Coroiu Tiberiu, Birău Mircea,

Pogocsan Ferdinand. Ca membrii supleanŃi: łonea Vasile, David Ioan, Ardelean Nelu, Morar Marcel. În comisia de contestaŃii: Cristescu Ioan D-na Chişotă Roxana Mai sunt alte propuneri? Dacă nu, rog secretariatul să îintocmească buletinele de vot. DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol,

37

Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Dl.Pogocsan Ferdinand Rezultatul votului secret: au participat un număr de 20 de consilieri, voturi valabil exprimate 20, deci toate comisiile s-au votat în unanimitate.

Supun la vot art.7 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.8 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot art.9 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot art.10 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel,

38

Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 355/2012.

Punctul 21 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii de strada Plaiului strazii care face

legatura dintre strada M.Sadoveanu si Rezervoarele de apa – din zona Dealul Paiului. D-na Chişotă Roxana Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol,

39

Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 356/2012.

Punctul 22 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotararii Consiliului local nr.176/2012, privind

reorganizarea activitatii Primariei municipiului Deva, cu aprobarea organigramei şi statului de functii pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva, instituŃiilor şi serviciilor publice subordonate Consiliului local al municipiului Deva, cu modificarile ulterioare.

D-na Chişotă Roxana Avem aici un amendament făcut de şef Birou resurse umane, doamna Felea Diana. L-aŃi

primit cu toŃii, pentru punctul 22. D-na Felea Diana Avand in vedere ca la data de 18 decembrie 2012 s-a desfasurat examenul de promovare

in gradul profesional imediat superior in urma caruia un numar de 8 functionari publici au fost declarati “ADMIS”,

Intrucat potrivit art.64, alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul fucntionarilor publici promovarea se realizeaza prin transformarea postului ocupat de functionarul public, ca urmare a promovariii examenului,

Se impune modificarea statului de functii pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva si serviciile fara personalitate juridica din subordinea Consiliului Local Deva dupa cum urmeaza :

1. Postul aferent funcŃiei publice de Consilier, grad profesional principal din cadrul „Serviciului financiar, contabilitate” ocupat de d-na Nan Mariana - Aurica se transformă în Consilier, grad profesional superior

2. Postul aferent funcŃiei publice de Consilier, grad profesional principal din cadrul „Compartimentului administraŃie publică locală” ocupat de d-na Cuşnir Daniela - ConstanŃa se transformă în Consilier, grad profesional superior

3. Postul aferent funcŃiei publice de Consilier, grad profesional principal din cadrul Compartimentului registru agricol ocupat de d-na Cloz Doina se transformă în Consilier, grad profesional superior

40

4. Postul aferent funcŃiei publice de Consilier, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului centrul de informare a cetăŃenilor ocupat de d-na Dascar Mirela – Anişoara se transformă in Consilier grad profesional principal

5. Postul aferent funcŃiei publice de consilier, grad profesional principal din cadrul Biroului resurse umane ocupat de d-na Miron Mariana se transformă în consilier grad profesional superior

6. Postul aferent funcŃiei publice de consilier, grad profesional principal din cadrul Compartimentului achiziŃii ocupat de d-nul Răchită Ciprian - Stelian se transformă în consilier grad profesional superior

7. Postul aferent funcŃiei publice de consilier, grad profesional principal din cadrul Biroului stare civilă ocupat de d-na Nagy Ildiko se transformă în consilier grad profesional superior

8. Postul aferent funcŃiei publice de consilier, grad profesional principal din cadrul Biroului stare civilă ocupat de d-na Siklodi Ghizela se transformă în consilier grad profesional superior

De asemenea propunem transformarea a doua posturi VACANTE dupa cum urmeaza : 9. Postul vacant aferent funcŃiei publice de consilier, grad profesional principal din cadrul

„Biroului stare civilă” se transformă în consilier grad profesional superior 10. Postul vacant aferent funcŃiei publice de consilier, grad profesional asistent din cadrul

„Compartimentului informatica” al „Biroului evidenŃa persoanelor şi eliberarea actelor de identitate” se transformă în consilier grad profesional superior

Fata de cele de mai sus, proiectul de hotarare se modifica astfel : Art. 3 va avea urmatorul continut : “Aproba modificarea statului de functii pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva si serviciile fara personalitate juridica din subordinea Consiliului Local Deva potrivit Anexei nr. 3 care face parte integranta din prezenta hotarare.”

Celelalte articole se renumeroteaza.

D-na Chişotă Roxana Supun la vot amendamentul. Cine este pentru? Împotrivă? AbŃineri?

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Avizul comisiilor? Comisia juridică? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana

DiscuŃii la acest punct? Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

41

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 357/2012.

42

Punctul 23 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre părivind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Deva, pe anul 2013.

D-na Chişotă Roxana Aş avea aici un amendament de făcut. Aici, la taxele pe terasele sezoniere aş solicita

reducerea de la 0,7 lei/mp la 0,5 lei/mp pe perioada de vară. Dl.Cristescu Ion Am şi eu un amendament de pus la acest proiect. În ideea că ne dorim un oraş sănătos, la art. 3 vreau să se adauge alin. 4 care să sune în forma următoare: “Autovehicolele hibrid sunt exceptate de la plata cu 95% din impozitul aferent autovehiculelor”. Vă mulŃumesc.

Dl.Primar Petru Mărginean Vă rog, domnule Călin. Punctul de vedere al şefului de la Serviciul taxe şi impozite. Dl.Păcurar Călin Din punct de vedere legal, vreau să vă precizez că acest amendament propus de domnul

consilier Cristescu nu ştiu dacă este în totalitate legal. Dl.Primar Petru Mărginean Nu poate să fie în totalitate, ori este legal ori nu este legal. În totalitate nu avem cum. Dl.Păcurar Călin Sunt două oraşe care aplică scutirea propusă de domnul Cristescu, Bucureştiul şi ConstanŃa dar legal nu au motivat nici ei s-au bazat doar pe atribuŃia Consiliului local ca organ deliberativ de a aproba impozitele şi taxele locale dar textul legal mai specifică “în condiŃiile legii”, dar în condiŃiile legii nu se precizează nici unde că se poate acorda această scutire sau reducere de impozit. Dl.Primar Petru Mărginean

Eu vă propun să supunem la vot aceste amendamente şi vom vedea continuarea. Deci, nu poate să fie mai puŃin legal şi dacă atacă mai departe vom vedea.

D-na Chişotă Roxana Supun la vot primul amendament. Cine este pentru? Împotrivă? AbŃineri?

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Al doilea amendament. Cine este pentru? Împotrivă? AbŃineri? S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil. D-na Chişotă Roxana

Urbanism?

43

Dl.Pogocsan Ferdinand Favorabil. D-na Chişotă Roxana

Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil.

D-na Chişotă Roxana ProtecŃie socială? Dl. Demeter Ioan Favorabil.

D-na Chişotă Roxana Servicii publice? Dl.Cristescu Ion Favorabil.

D-na Chişotă Roxana Cultură? Dl. Takacs Iosif Favorabil.

D-na Chişotă Roxana Trecem la vot.

Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol,

44

Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.6 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.7 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.8 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.9 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

45

Supun la vot art.10 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.11 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot art.12 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Supun la vot art.13 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 358/2012.

Punctul suplimentar 1 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al municipiului Deva pe anul 2012; D-na Chişotă Roxana

Avizul comisiilor? Buget? Dl. Ardelean Nelu Favorabil.

46

D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct?Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

47

Supun la vot art.6 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.7 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.8 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.9 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.10 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.11 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.12 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

48

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 359/2012.

Punctul suplimentar 2 Dl. Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.329/2012. D-na Chişotă Roxana

Avizul comisiilor? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil.

D-na Chişotă Roxana Urbanism? Dl. Pogocsan Ferdinand Favorabil.

D-na Chişotă Roxana ProtecŃie socială? Dl.Demeter Ioan Favorabil.

D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat.

49

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.5 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 360/2012.

Punctul suplimentar 3 Dl.Primar Petru Mărginean Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului local nr.331/2012. D-na Chişotă Roxana

Avizul comisiilor de specialitate? Juridic? D-na Frânc Oana Favorabil.

D-na Chişotă Roxana Urbanism?

50

Dl. Pogocsan Ferdinand Favorabil.

D-na Chişotă Roxana ProtecŃie socială? Dl.Demeter Ioan Favorabil.

D-na Chişotă Roxana DiscuŃii la acest punct? Trecem la vot. Supun la vot titlul proiectului de hotărâre prezentat.

S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.1 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.2 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.3 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot art.4 al proiectului de hotărâre prezentat. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

Supun la vot proiectul de hotărâre prezentat per ansamblu. S-a votat cu 20 voturi pentru (Ardelean Nelu, Birău Mircea, Borca

51

Tiberiu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, David Ioan, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Kovacs Francisc, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Stănilă Ioan, Takacs Iosif şi łonea Vasile).

A fost adoptată Hotărârea nr. 361/2012. Diverse D-na Chişotă Roxana Având în vedere că mandatul de 3 luni s-a încheiat, aştept propuneri pentru Preşedintele de şedinŃă pentru următoarele 3 luni. Domnul łonea? Dl.łonea Vasile Propun să continuăm cu ideea ca cei mai experimentaŃi să conducă prima dată şedinŃele după care să înveŃe şi bobocii, zic eu. Îl propun pe domnul Nelu Ardelean. D-na Chişotă Roxana Supun la vot propunerea domnului łonea. Cine este pentru? Mai este o propunere? Dl.David Ioan Fiecare formaŃiune politică trebuie să se perinde la conducerea şedinŃei. P.N.L.-ul este acum, P.N.L.-ul continuă! D-na Chişotă Roxana Se va perinda fiecare formaŃiune politică. Se va perinda în funcŃie de proporŃia la alegeri pentru fiecare formaŃiune politică. Dl.Primar Petru Mărginean Păi, nu v-aŃi uitat la televizor? P.N.L.-ul este în toate, toate cele ce sunt. Dl.David Ioan În cele ce mâine vor râde la soare. Dl.Primar Petru Mărginean Este normal. D-na Chişotă Roxana Se începem anul tot cu formaŃiunea politică care a obŃinut cele mai multe voturi. Dl.David Ioan Deci, nu se leagă oricum propunerea dânsului. Propun pe domnul Marcel Morar. D-na Chişotă Roxana Supun la vot prima propunere, a domnului łonea. Cine este pentru? Împotrivă? AbŃineri?

S-a votat cu 13 voturi pentru (Ardelean Nelu, Chişotă Roxana, Coroiu Tiberiu, Cristescu Ion, Frânc Oana Elisabeta, Hanzi Stan, Moş Ovidiu, Morar Marcel, Muntean Marian, Pogocsan Ferdinand, Surgent Marius, Takacs Iosif şi łonea Vasile) şi

7 abŃineri (Birău Mircea, Borca Tiberiu, David Ioan, Oprişiu Corina, Panduru Carol, Stănilă Ioan, Kovacs Francisc)

A fost adoptată Hotărârea nr. 362/2012.

D-na Chişotă Roxana Vă mulŃumesc şi vă doresc sărbători fericite.

52

Dl.Primar Petru Mărginean Vă rog, diverse. Dl. Ardelean Nelu Aş vrea să sugerez serviciului tehnic al Primăriei Deva şi domnului Primar - pentru că de data asta iarna a început, cetăŃenii ne vor ierta pentru că nu am fost pregătiŃi, avem o altă conducere, S.P.I.G.M.-ul nu a fost dotat cu maşini corespunzătoare, aş vrea să vă sugerez să aveŃi în vedere pentru bugetul anului viitor achiziŃionarea unor utilaje importante, să nu mai avem probleme în iarna care vine. MulŃumesc mult. Dl.Primar Petru Mărginean Domnule Stănilă, vă rog.

Dl. Stănilă Ioan Doamna Preşedinte, stimat Primar, stimaŃi Viceprimari, stimaŃi consilieri, vreau să aduc la cunoştinŃa Consiliului local una din problemele cu care se confruntă locatarii din Cartierul Dacia, strada Al. Romanilor, şi aici vreau să se noteze: bl. 11, sc.2, ap.38, et.4. Deci, în ce constă această problemă?!

O cetăŃeană din Deva a cumpărat un apartament pe această scară din bl. 11 din str. Al. Romanilor pe numele nepoatei sale, nepoată care am înŃeles că locuieşte în zona Ilia. Locatarii scării respective sunt foarte nemulŃumiŃi pentru că femeia respectivă aduce în fiecare noapte între 15 şi 30 pungi pline de gunoi de la tomberoane şi le depozitează la et. 4, în acest apartament. MenŃionez că în acest moment apartamentul este plin la capacitate până în tavan iar uşa de la intrare se mai poate folosi numai în poziŃia întredeschisă, fapt pentru care femeia încă mai împinge cu un băŃ pachetele de gunoi înăuntru.

Rugămintea cetăŃenilor care locuiesc pe această scară este de a găsi o soluŃie pentru a elibera acest apartament de cantitatea de gunoi existentă înauntru, ridicându-se la câteva remorci pline de gunoi, evitând astfel îmbolnăvirea atât a locatarilor cât şi a copiilor care locuiesc pe această scară. MenŃionez că femeia se poate să nu fie în deplinătatea facultăŃilor mintale. Vă mulŃumesc. Dl.Primar Petru Mărginean Domnule director Muzicaş, vă rog răspundeŃi. Dl.Muzicaş Mircea Se comentează deja în spate, S.P.I.G.M.-ul. Dl.Primar Petru Mărginean Da, este o problemă. Domnule Rad, ar trebui să vedeŃi despre ce este vorba. Anca îmi povestea că în Japonia nu sunt coşuri de gunoi. Poate doamna vine din Japonia şi colectează, nu ştiu, dar ferească Dumnezeu. Trebuie să găsim o variantă, să vedem despre ce este vorba. MergeŃi până acolo, vedem în ce situaŃie este, bine?! Vă rog. Cu poliŃia municipală, că nu poŃi să intri… Dl.Panduru Carol Am primit cred că, fiecare consilier, o scrisoare de la un cetăŃean care locuieşte în jurul pieŃei. A ridicat o anumită problemă, destul de normală zic eu. Pietonii care circulă în jurul Mall-ului nu au trotuar. De ce? Pentru că trotuarul existent, se întrerupe şi nu are scări de coborâre, nici de urcare între scara din centru faŃă de celelalte două trotuare. Am zis să se rezolve problema cu trotuarul şi atunci parcarea rămâne doar pentru autovehicole. Problema mai este şi din partea dinspre Azur unde parchează maşinile pe trei rânduri.

În spatele pieŃei este parcare pentru maşini care alimentează cu marfă magazinele din piaŃă. ToŃi parchează, alimentează, blochează, nu mai poŃi să ieşi, stai acolo, claxonează…. Să le dăm un pic de putere la PoliŃia Locală să poată amenda, să facă ce trebuie acolo. Vă mulŃumesc.

53

Dl.Primar Petru Mărginean MulŃumesc. Domnule director de la DirecŃia tehnică şi de la Cadastru, vă rog să vedeŃi anul viitor cum putem prinde în buget bani ca să facem acest trotuar. VedeŃi prima dată situaŃia. D-na Chişotă Roxana Domnul consilier David. Dl. David Ioan Vreau să completez ceea ce a spus colegul meu Panduru pentru că situaŃia nu este la fel numai la piaŃă, ci şi în multe alte locuri din Deva. Eu consider că va trebui să reintroducem taxele de parcare, o modalitate pe care o vom hotărâ noi împreună, dezbatere de idei, în sfârşit pentru că există foarte multe situaŃii în care cetăŃeni care au o anumită treabă într-un anumit loc din centru vin şi lasă maşina, vin din alte localităŃi şi lasă maşina aici unde ar trebui să stea cel mult o oră sau două ore atâta timp cât are treabă la instituŃiile descentralizate care au sediul în municipiul Deva ca reşedinŃă de judeŃ, după care pleacă la cumpărături şi Ńin toată ziua parcarea asta ocupată. Deci, sunt foarte mulŃi.

Lucrul acesta a putut fi observat foarte simplu acum o săptămână când a căzut zăpada. Numeroase maşini nu aveau zăpadă sub ele.

Asta înseamnă că au stat mai mult, au stat acolo dinainte de căderea zăpezii şi nici intenŃia de a fi fost mutate după aceea nu s-a manifestat. Dacă am introduce parcare, taxă de parcare atât la piaŃă cât şi în anumite zone unde sunt instituŃii de interes public, în care vin cetăŃeni să-şi rezolve anumite probleme, datorită taxei de parcare nu va mai fi aglomeraŃia asta. Vă dau exemplu, aici la Primărie. Am întârziat astăzi pentru că o persoană a intrat pe culoarul acesta şi a trebuit să dea cu spatele. Nu se prea pricepea şi a trebuit să stau până când a reuşit să ajungă dincolo de intrarea în zonă. Deci, eu consider că nu rezolvăm dacă la piaŃă trimitem PoliŃia Comunitară şi îi amendează, că oricum îi amendează. Deci, nu se poate spune că PoliŃia Comunitară nu-şi face treaba acolo, dar trebuie să luăm alte măsuri, în sensul că dacă este un loc în care există interes ca cetăŃenii să parcheze pentru timp scurt şi pentru rezolvarea unor probleme legate de administraŃie, să introducem aceaste taxe de parcare, la fel cum cetăŃenii ceilaŃi al Devei, ei îşi plătesc în spatele blocurilor locurile de parcare. Astăzi am dat o hotărâre în acest sens. Vă mulŃumesc. Dl.Primar Petru Mărginean Domnule Mihai, vă rog să vă notaŃi şi să vedem la anul propunerea domnului consilier dacă o putem aplica. Mai doreşte cineva? Din reprezentanŃii săteşti dacă doreşte cineva? Nu. Înainte de a primi colindătorii vreau să vă doresc din partea mea şi a colegilor din Primărie, cei care lucrează, tuturor consilierilor sărbători fericite, “La mulŃi ani!”, să fim sănătoşi cu toŃii, să ne revedem cu bine. MulŃumesc şi presei pentru că, cu obiectivitate au fost alături de noi. Ne asumăm criticile când sunt constructive. Vă mulŃumesc mult. Vă dorim multă, multă sănătate. Noi am pregătit nişte pachete pentru dumneavoastră stimaŃi consilieri. Sperăm că va fi un an constructiv, lăsând orgoliile la o parte şi vom putea construi cu toŃii împreună cu echipa din Primărie, cu echipa dumneavoastră, cu serviciile din subordinea Consiliului local un oraş mai frumos, mai curat, mai liniştit de care să ne bucurăm cu toŃii.

Nu este numai meritul Primarului sau a echipei din Primărie, este şi meritul dumneavoastră dar în primul rând este meritul cetăŃenilor pentru că din banii lor daca-i gestionăm bine putem să facem lucruri constructive şi bune. Vă mulŃumesc mult şi încă o dată “La mulŃi ani!”.

54

Acum să nu plecaŃi, vă rog staŃi în bănci - ca elevii cuminŃi cum sunteŃi, să primiŃi pachetele, să ciocnim după aceea un pahar de şampanie cu presa, cu dumneavoastră, cu colegii din Primărie şi să aşteptăm colindătorii să vină.

Deva, 20 decembrie 2012

Preşedinte de şedinŃă, Consilier, Secretar,

Chişotă Roxana Jr. Sârbu Laura

Red. Stănici Ramona Silvia