Ş

Ilustraţia: Lucia Lobonţ Semida David

ISBN: 978-606-94069-4-6

Afară suflă un vânt rece iar zăpada proaspăt căzută era îngheţată. Raluca privea florile de gheaţă de pe geam şi se gândea ce bine e în casă unde focul din şemineu dansa şi încălzea sufrageria. Pe fotoliu bunicul moţăia iar bradul împodobit cu globuri, bomboane şi lumini aştepta cadouri de la Moş Crăciun. Era Ajunul. În depărtare se auzeau colindători iar Raluca era bucuroasă ştiind că vor ajunge şi la casa lor. În casă totul era pregătit pentru venirea lui Moş Crăciun: camera curată, jucăriile pe raft la locul lor, ghetele proaspăt lustruite. Ştia că Moşul va veni abia după ce va adormi, dar seara era atât de frumoasă cu colinde şi luminile de pe brad care pâlpâiau, încât Raluca căuta să-şi întârzie cât mai mult culcarea.

2 3

- Raluca…Bunicul s-a trezit şi voia să o trimită la culcare.- Nuuu, bunicule, te rooog…să mai vină nişte colindători şi dup-aia mă culc…promit !- Eh…eh…colindători vor fi până dimineaţă…e seara lui Moş Crăciun şi el abia aşteaptă să te culci să poată veni.- E adevarat că va coborî pe horn? Atunci trebuie să stingi focul că se va arde- El e prieten cu focul. De aceea coboară pe horn- Aha… auzi bunicule drag, îmi spui o poveste?- Ce poveste copil drag?- Una de-a ta, de-aia cu Îngeri sau cu Moş…- Hm…iaca, am să-ţi spun una şi cu Moş şi cu Îngeri. Ascultă! Dar să ştii că aceasta este o poveste adevarată; s-a petrecut în munţii noştrii Româneşti, în Apusenii cei domoli şi-mpăduriţi. Ştii unde sunt Munţii Apuseni?- Nu bunicule- Bine, hai să-ţi spun povestea şi dup-aia o să-ţi arăt pe hartă. Acolo este un sat pe nume Brăzeşti…de la brazi. I se spune aşa pentru că sunt foarte mulţi brazi acolo. Satul e pe o vale, de-o parte şi de alta munţi impăduriţi şi de-a lungul văii case mici de oameni gospodari. Era o iarnă geroasa şi se apropia Crăciunul. În acel sat, dincolo de vale este o Pensiune, adică un loc în care oamenii ce vin de pe drum pot să poposească sau de multe ori se intamplă să vină oameni să stea acolo doar pentru că locul era foarte frumos, parcă era rupt din rai.Vara era plin de flori şi vegetaţie, iar iarna cu zapada ei pufoasă făcea din acel loc un loc de poveste. Era iarnă şi se apropia Crăciunul iar la Pensiune a venit o mare familie să petreacă sărbătorile în linişte şi miros de cozonaci şi alte mâncăruri tradiţionale. În fiecare casă din sat oamenii se pregăteau cu ce aveau ei mai bun. De brazi nu duceau lipsă pentru că era plină pădurea. Fiecare tăia un brad pe măsura casei lui şi-l împodobea cu ce aveau ei pe-acasă. Ştii tu, Raluca bunului, dacă te uiţi la bradul tău vezi că sunt pe el multe globuri şi bomboane, luminiţe şi steluţe; dar să ştii că nu toţi copiii au un brad aşa de frumos ca al tău. În satele de munte oamenii sunt mai săraci, viaţa mai grea şi copiii mai lipsiţi. Nu e ca la oraş.

4 5

6 7

Pensiunea era pe munte iar în vale satul. Cădea zăpada peste sat şi casele păreau îngropate. Fumul din hornuri se ridica şi aşa ce mai recunoşteai că acolo e o casă. Sătenii amorţiţi de frig stăteau în case, însă cei de la oraş, musafirii pensiunii, erau foarte dornici să se plimbe prin ninsoare, prin zăpadă, să vadă casele de aproape. Aşa că şi-au luat bundiţe şi blăniţe pe ei, s-au înfofolit în fulare şi căciuli groase şi au ieşit la plimbare. Zăpada scârţâia sub picioare şi ningea, ningea în continuare.Coborând în vale către sat unul dintre ei a văzut în zăpadă un colţ de hârtie care i-a atras atenţia.

Cce hârtie poate fi aici, pe munte în zăpadă? Se întreba el. Şi-o fi pierdut cineva ceva? Se aplecă să ridice hârtia şi mare îi fu surpriza să vadă că era de fapt o scrisoare.Ah! Cineva a vrut să o ducă la poştă şi a scăpat-o în zăpadă…sau poate a pierdut-o poştaşul…poate e o felicitare de Crăciun…hai să vedem- Hei, uitaţi-vă ce am găsit!Toţi s-au adunat în jurul lui să vadă scrisoarea- Unde ai găsit-o?- În zăpadă- O fi pierdut-o cineva…ia vezi ce scrie pe ea?- Scrie…pentru Moş Crăciun…de la Lenuţa…Omul norocos întoarce scrisoarea pe o parte şi pe alta şi vede că nimic altceva nu era scris pe ea decât atât: pentru Moş Crăciun de la Lenuţa

S-au privit unii pe ceilalţi şi acum nu ştiau ce să facă. Nu era nicio adresă, unde să ducă scrisoarea?- Deschide-o – spuse unul dintre ei- Bine…Scrisoarea era udă de la zăpadă aşa că s-a deschis uşor. Cu vocea tremurândă omul a început să citească. Era foarte emoţionat de parcă el însuşi ar fi fost Moş Crăciun: Lacrimi au apărut în ochii orăşenilor pentru că ei nici nu şi-ar fi putut

imagina că poate exista atâta săracie şi atâta modestie în acelaşi timp. Mintea le-a fugit la copiii de la oraş care au atâtea jucării încât sunt împrăştiate prin toată casa şi vor mai multe şi mai multe, în timp ce aici, la munte copiii nu au nici cele necesare pentru şcoală.

- Domnule poliţai, vrei să ne dai o mână de ajutor?- Da, oameni buni!- Este vreo fată pe aici pe nume Lenuţa?- Aaaa, da…acolo în vale este o familie care are două fete- Ne poţi arăta unde locuiesc ?- Haideţi oameni buni. Vă duc acolo

Orăşenii s-au privit în ochi şi la toţi le-a trecut prin cap acelaşi gând.Dar cine era Lenuţa? Cum să o găsească? Să bată din uşă în uşă şi să întrebe? Sunt prea multe case, le-ar fi luat prea mult timp.

Norocul a făcut să apară din nămeţi un om…era chiar poliţaiul satului care avea casă în apropiere.

El trebuia să ştie despre cine e vorba. Au întrebat de Lenuţa şi au aflat că mai

aproape de vale este o casă cu două fetiţe:Lenuţa şi Anuca.

Una din ele a trimis scrisoarea pentru că merge la şcoală şi ştie să scrie.

Cealaltă era înca prea mică.

Dragă Moş Crăciun,Eu sunt Lenuţa din casă de pe vale. Să ştii că am fost cuminte tot anul, mi-am ascultat părinţii, am luat note bune şi am ajutat-o pe mama în casă. Ştiu că eşti sărac şi nu ai bani, dar dacă poţi adu-mi şi mie un penar cu un pix, un creion şi nişte culori…şi dacă se poate te rog adu-mi şi două portocale. Iţi multumesc mult şi te iubesc.

8 9

Drumul era prin nămeţi ceea ce arăta că nu treceau maşini pe acolo. Era o potecă acoperită de zăpadă, ce ducea către o casă micuţă. Conduşi de poliţai oamenii se simţeau în siguranţă prin acest loc pustiu.S-au apropiat de casă, dar nu au intrat, au privit doar pe geam. Casa avea doar o cameră cu o soba mică, un pat şi o masă. La masă două fetiţe, gros îmbrăcate, ceea ce arăta că în casă era frig, cu mănuşi în mâini, desenau cu nişte creioane mici şi tocite. Când respirau le ieşeau aburi din gură. Alături era un brad mic, aşezat pe un scaun să pară mai mare, care era împodobit cu mere, nuci, biscuiţi şi două lumânări. Mama făcea mâncare pe sobă, iar tatăl tăia lemne afară.- Domnule poliţai – spuse omul cu scrisoarea – vă rog, mergeţi la tatăl fetelor şi spuneţi-i că a venit Moş Crăciun la Pensiune şi le-a adus fetelor cadouri . Să vină după trei ore acolo să şi le ia.- Bine oameni buni, aşa să fie! Vestea adusă de poliţaiul satului a emoţionat întreaga familie. Devenise ceva oficial şi de neexplicat. Mama şi tatăl nu înţelegeau cum e posibil, iar Lenuţa, care ştia că a trimis o scrisoare, se bucura pe ascuns. Acum cu toţii aşteptau cu nerăbdare să treacă acele ore.

10 11

13

Dacă pentru ei minutele treceau greu, pentru musafirii pensiunii zburau ca gândul. Ei trebuiau să ajungă cât mai repede în cel mai apropiat oraş şi să cumpere cadouri pentru fetiţe. Au cumpărat în primul rând penar cu tot ce trebuia să fie în el: pixuri albastre şi colorate, stilou, creioane colorate şi carioci, gumă, ascuţitoare, compas, echer…apoi câteva kilograme de portocale şi banane, ciocolăţi, napolitane, globuri şi bomboane de pom, câte o păpuşă mare pentru fiecare fetiţă, hăiniţe groase, cozonaci şi prăjituri. S-au împărţit în echipe şi în trei ore totul era cumpărat, pregătit şi adus la pensiune. Acum toţi aşteptau venirea copiilor.Cioc, cioc, cioc…s-au auzit bătăi în uşă, uşa s-a deschis şi au intrat emoţionaţi părinţii şi copiii, încurajaţi de poliţai.- Cine e Lenuţa? A întrebat omul cu scrisoarea- Eu sunt – raspunde Lenuţa cu jumătate de glas- Ai trimis o scrisoare lui Moş Crăciun?- Da- Aceasta e?- Da…spuse ea cu glas tremurat- Ei, uite că scrisoarea a ajuns şi Moşul a venit aici şi va adus daruri. Uite-le !

Tatăl işi stăpânea lacrimile iar mama avea cea mai adâncă stare de recunoştiinţă în suflet că rugăciunea i-a fost ascultată .

12

Oamenii buni le-au dat fetelor cadourile din partea lui Moş Crăciun.Lacrimi de bucurie au ţâşnit din ochii fetei

14 15

Fetele au luat darurile şi au început să le desfacă râzând şi ţipau cu bucurie pe masură ce mai găseau o surpriza în pachete. Nici în cele mai frumoase vise nu credeau că va veni pentru ele un Crăciun aşa de îmbelşugat.

16 17

- Cum? Scrisoarea mea a ajuns la el? - Da….- Deci e adevărat ! Există... Moş Crăciun!

- Cum bunicule ? întrebă Raluca pe jumătate adormită, mama fetelor s-a rugat la Moş Crăciun?- Nu puiule. Banii câştigaţi în acel an nu erau destui pentru trai. Crăciunul se apropia şi mama ştia că nu avea de unde să pună pe masă sarmale şi cozonaci aburiţi, ce să mai spună de cadouri? Atunci, cu o seară înainte când toţi erau deja în pat ea s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat Îngerului Păzitor al Copiilor. Acest Inger are grijă de copii. De toţi copiii. Îi protejează să nu li se întâmple nimic, le aduce mâncare pe masă şi tot ce au nevoie. Cu atât mai mult ei se bucură şi au grijă de copii când sunt rugaţi. Apoi Îngerul i-a şoptit Lenuţei să scrie scrisoarea şi să o pună în poştă. Îngerul a luat-o din poştă şi a dus-o în calea acelor oameni buni. Îngerul l-a trimis pe poliţai să le iasă în cale şi de-acolo încolo ştii povestea, fata bunului. Raluca stătea adormită pe pieptul bunicului şi n-a mai auzit finalul poveştii. Sufletul ei era mulţumit că Moş Crăciun a ajuns şi în acel sat de munte la Lenuta şi Anuca. Copila dormea liniştită fiind vegheată de Îngerul Păzitor al Copiilor .

Mamele vorbesc mereu cu acest Înger.Îi cer Îngerului să le protejeze copilul oriunde şi oricând iar Îngerul le aduce mamelor dorinţa ascunsă în sufletul copiilor. De unde credeţi oare că mamele ştiu întotdeauna ce e în sufletul copiilor lor? Exact de la acest Înger care leagă sufletul mamei de a copilului cu o panglică aurie, nevăzută şi o fundă mare care nu se desface niciodată.

19