Moraru Daniel - Ascensiunea unui interlop

atenţie! Conţine limbaj pe care unii îl pot considera obscen

Colec ia: ”Read & Drink”

A S C E N S I U N E A U N U I I N T E R L O P WWW.BLOGUL-LUI-MOROI.BLOGSPOT.COM

http://nzx3.webhosting-4all.info/ http://blogul-lui-moroi.blogspot.com/ http://dep-art.home.ro/

Episodul nr. 1

Numele meu e Ştefan, dar toată lumea mă strigă acum Fane. Fane

Mutu. Nici o legătură cu fotbalistul. Mă strigă aşa doar pentru că sunt bâlbâit. Iar când mă enervez sau sunt beat tare nu mai pot scoate o vorbă din gură. De aici „mutu”. Prima mea amintire este de prin '90, când în spate mi s-a închis uşa orfelinatului. Aici cred că începe povestea mea. Mi-au dat vreo 300 de lei de atunci şi m-au dat afară. Nu ştiam pe nimeni, nicăieri, şi a trebuit, după cum spune legea de căcat românească, să fiu dat afară din orfelinat. Nimeni nu-ţi dă ceva de muncă, nimeni nu-ţi dă o casă în chirie. Ai 18 ani trebuie să te descurci. Ei se aşteaptă ca tu, fără să ai nici un reper al vieţii de afară, şi „călit” doar de bătăile primite la orfelinat, să te descurci singur...

Deci cum spuneam. Aveam 18 ani, şi eram cu o geantă de haine donate de diverse fundaţii în mână, 300 de lei în buzunar,şi nici o direcţie. M-am aşezat pe bordură şi după jumătate de oră am luat-o spre gară. Voiam să plec la Bucureşti, unde ştiam că aveam o mătuşă, soră cu mama. După moartea părinţilor mei, ea a fost atât de „miloasă” încât m-a adus la orfelinat, în loc de a-mi oferi o viaţă într-o casă de oameni normali. Nu o condamn. Nu-mi plângeţi de milă, nu-mi ştiu părinţii decât de printr-o poză uitată prin valiză. Aveam 2 ani când au murit. Toată „familia” mea era la acel orfelinat. Ce ironie a sorţii. "Familia" la 18 ani te dă afară din casă. Ca şi cum un pormubel îşi aruncă puiul abia eclozat de pe un pisc, neîntrebându-l dacă ştie să zboare. Aşa că, după vreo 3 ore de mers cu trenul, cobor pe peronul Gării de Nord din Bucureşti. Strângeam disperat hârtiuţa dată de pedagog cu adresa mătuşii. Primul impact cu furnicarul bucureştean a fost extrem de dureros pentru mine, învăţat doar cu cele 20 sau 30 de feţe de „acasă”,dar după ce am trecut de primul şoc am început să întreb lumea despre strada cu pricina. Pe la 6 seara eram în faţa uşii ei căutându-mi cuvintele în vocabular (pe atunci destul de rudimentar). Sun, şi o faţă uimită se iveşte prin uşa întredeschisă.

-Mda, ce doreşti? -Sărutmâna mătuşă, sunt Ştefan, băiatul lu’ Cati, sora ta. Nu mă recunoşti? -Aaaa, zise (şi uşa se deschise mai tare) ce mare te-ai făcut. Nu te-am recunoscut. Intră. Hai să te pup. Când am văzut privirea întunecată a soţului ei, am înţeles de ce nu m-a ţinut acasă la 2 ani. După ce am făcut un duş şi am stat la masă i-am spus situaţia s-a uitat cu milă la mine şi mi-a zis: -Ştii, la noi nu poţi să stai. Îmi pare rău dar chiar nu se poate. Mâine va trebui să pleci. Am înţeles de ce. Nu am pus întrebări. Vânătaia de pe obrazul ei (pe care nu o avea înainte de a mă duce la duş) şi faptul că nu a schimbat 2 vorbe


cu bărbat-su ,vorbeau de la sine. Aveam inima îndoită, mintea neclară, cu viitorul meu, dar nu puteam sta cu forţa. În ciuda la toate astea, ţin minte că am dormit neîntors noaptea aia. Era prima mea noapte LIBER.

Episodul nr. 2

A doua zi eram cu a doua uşă închisă în spate în 24 de ore. Ultima

mea speranţă se năruise dar biata femeie îmi băgase totuşi nişte bucate în geantă şi nişte bani în buzunar. Cred că mi-a dat ultimii bani dosiţi de ea, că erau tari tulburi vremurile atunci după revoluţie. Unde pula mea să mă duc? Tu ce ai fi făcut? Fără feţe cunoscute, fără nici un acoperiş deasupra capului, fără nici un reper în lume, rupt brusc de instituţionalizarea cu care erai obişnuit, ce ai fi făcut? M-am întors înapoi la Gara de Nord, unicul loc ştiut de mine în afara orfelinatului. Am găsit o remiză C.F.R. şi m-am furişat într-un vagon părăsit. Am adormit plângând, pe podeaua vagonului umedă. -Bă cine pula mea eşti? aud ca prin vis, şi simt un bocanc în burtă. -Alt boschetar? Voi toţi vreţi să-mi luaţi locul. Lovitura îmi luase suflul, dar i-am răspuns gâtuit: -Stai nenea, nu mai da. N-n-nu am lu-lu-at locul... ,atât am apucat să mai zic, că un pumn mi-a umplut gura de sânge. Trezit din somn în bătaie oricum nu puteam vorbi mare lucru. Mă blocasem în bâlbâiala mea. -Ce să stau mă?- şi altă ploaie de lovituri se pogorâ pe mine- voi borâţilor nu vă învăţaţi niciodată că ăsta e vagonul meu? Futu-vă-n gură de ţigani borâţi !!! -Ne-ne-nea stai aşa că nu sunt ţigan. Nu mai da. Auzind felul în care mă bâlbâi şi accentul moldovenesc, se mai potoli. -Cine eşti? Eşti balamut, ce ai ? Eşti vreun handicapat? De ce vorbeşti aşa? Faci mişto? şi dă să mă lovească din nou. -Stai nenea, nu mai da. Sunt un orfan, spun cu mâna la faţă. Atunci am apucat să-l privesc întâia oară. Faţa era una fină, chiar neverosimil de tânără pentru vocea care îmi tuna în timpane. Cred că era cu vreo 3-4 ani mai mare ca mine. -Şi ce cauţi aici? I-am rezumat în 2 fraze povestea scurtă a vieţii mele şi dădea parcă am văzut o luminiţă în ochii lui. Am aflat că îl cheamă Mihai ,dar toţi îl strigă „Uscatu’”.Şi el era orfan şi stătea prin remiza C.F.R.-ului de 5 ani, supravieţuia cerşind sau făcând mici comisioane pentru un personaj numit Gigi Stâncă. Am aflat ulterior că i se zicea „stâncă” deoarece circula un zvon sau mit cum că a luat 3 cuţite în spate la o altercaţie şi nici nu s-a clintit. A stat ca o stâncă şi cică l-ar fi merlit tot el pe oponent, scăpând cu viaţă totuşi. -Bine, bine „mutule”,vei sta seara asta aici dar plăteşti la nenea 25 de lei. Ca să stai aici trebuie „să produci”. Mâine te prezint lu’ Gigi. Dacă el nu te place, sau nu te vrea, va trebui să pleci şi să nu te mai întorci în viaţa ta, că va fi vai de capul tău. Mâine să nu vorbeşti sau să ridici capul din


pământ. Ai grijă aici că nu mai eşti cu fraierii de la orfelinat. Ai grijă ce vorbeşti şi cum te comporţi. Aici şi o simplă privire insistentă poate fi înţelesă ca o sfidare. Nu fi supărat că te-am buşât, aici o bătaie bună te poate învăţa(sau dezvăţa) mai bine decât o fac 10 dascăli la şcoală. Ascultam filozofii de viaţă din gura unui cersetor care mă călcase în picioare. Atunci mi s-a pecetluit definitv „numele”. Atunci Mihai mi-a dat botezul boschetarilor, botezul oamenilor nimănui, un botez care nu avea nimic divin în el, şi nici un strop de agheasmă, ci poate doar sânge. O bătaie sănătoasă care chiar că te leapădă de orice păcate. Am dormit înfrigurat puţine ore şi cu gustul sărăţel de sânge în gurăşi cu orişice speranţe pentru „mâine”.

Episodul nr.3

Când m-am trezit, Mihai nu mai era acolo. Eram singur în vagon, şi văd cum vine cineva în salopetă spre vagon. Încerc inutil să mă ascund.

-Cine mai eşti şi tu? Alt ţigan? îmi spune o voce cam de 40 de ani căruntă pe la tâmple. -Sunt un băiat amărât domnu’nu vă supăraţi, nu am unde sta şi aseară am dormit în vagon. Îmi iau catrafusele şi plec acum, nu vă supăraţi vă rog. -Stai puştiule liniştit că nu-i trenul lu’ tata. Şi aşa e o vechitură abandonată. Am crezut că te droghezi pe aici... -Nu domnu’, nici nu ştiu ce-i aia. -Bine. Eu sunt Matei. Dar toată lumea mă strigă nea’ Matei. Cum te cheamă? -Ştefan şi sunt dintr-un orăşel din Moldova. Îl aştept pe Mihai să mă ducă la Gigi Stâncă. -Care Mihai? întreabă nea’ Matei nedumerit, după care continuă,Aaaa, Uscatu’,ai grijă cu ăla că e pehlivan mare, râde el. Îi mai aduceam de mâncare, dar acum de când e sub aripa lu’ Stâncă, şi-a cam luat nasul la purtare. Dar e băiat bun totuşi. Ai ce mânca? -Nu prea nenea. Mai aveam ceva prin geantă,dar ploaia de aseară a udat totul. -Hai vino încoace, că te văd băiat bun. Hai să mănânci ceva. Nu ne punem noi bine în mişcare că îl văd pe Mihai că se apropie. -Hai noroc nea’Matei. Mutule eşti gata să mergi cu mine la Gigi? Cum ai dormit? -Binişor. Cam umed...dar eram frăgezit bine de tine şi am adormit, glumesc eu. -Bine, hai să mergem. -Stai uscatule să-i dau un sandviş să aibe de drum. Ce te zoreşti aşa? spune şi nea’ Matei. -Bine.


Fane Stâncă era un om uns cu toate alifiile. Tot ce se învârtea pe la Gara de Nord, el avea parte. El aducea curve moldovence muncitorilor de pe la remiză, el avea curve şi pe la faimosul Crucea de Piatră, el avea cerşetori (pe atunci relativ puţini) împânziţi prin tot Bucureştiul. Îi racolase de prin gară, băieţi fugiţi de acasă sau orfani ca mine şi Uscatu’ , oameni fără viitor sau boschetari Gigi îi exploata pentru o bucată de pâine. Dacă le-o dădea şi pe aia. Nu aveai cui te plânge, nu aveai unde fugi. Voiai să-ţi faci veacul pe la Gara de Nord, indiferent dacă erai patron de crâşmă sau al nimănui ca mine, trebuia să-i dai parte şi lui Gigi, sau dacă nu să munceşti pentru el. Să-i faci „mici comisioane” cum se exprima el. El avea grijă şi ca poliţia să se uite în altă parte, şi ca diverşi parteneri de ai tăi recalcitranţi (sau creditori), să aibă nişte „accidente” ce necesitau vreo 20 de zile de spitalizare. La omul ăsta mă duce Uscatu’. Un om fără nici un fel de scrupule pentru care eu reprezentam un floc în faţa pulii.

Episodul nr.4

După ce am mers 3 staţii cu un autobuz, intrăm pe o alee

întunecată, după aia într-o casă în care Mihai i-a salutat pe toţi, şi mai ales pe toate fetele care se fâţâiau pe acolo. Atunci am văzut întâia oară în viaţă o pereche de ţâţe prin crăpătura unei uşi. (mai mă lăsase o colegă de cămin să i le ating odată pe fugă, dar nu i le văzusem). În spatele curţii era un fel de bodegă care avea intrarea din strada celaltă. Noi venisem din spate de fapr. Acolo l-am găsit pe Gigi Stâncă. La prima impresie Gigi mi s-a părut imens. Bărbat înalt, clădit , înspre 40 de ani mi s-a părut dar de fapt avea vreo 34, trecut prin viaţă, cu o cicatrice destul de nasoală pe muian, cicatrice despre care am fost avertizat de Mihai să nu mă holbez la ea ca martalogul. Era puţin bronzat din placentă, dar fără a fi negricios ca fundul ceaunului. I se vedeau originile „nomade”. -Ce mai vrei Uscatule? Ai adus datoria aia ? îl ia tare pe Mihai. -Da şefu, ţi-am adus şi banii, şi vreau să cunoşti pe cineva. Am un prieten orfan ca şi mine pripăşit prin Gara de Nord. E moldovean coclit, dar cred că ţi-ar fi de folos. E balamut... -Ia stai să-l văd. Şi începe a mă studia ca pe un animal. Îmi lua faţa în mâinile lui ca nişte lopeţi şi se uita prin urechi, pe la ceafă, mă zdruncină de umeri, îmi dădu nişte palme „uşoare” dar pe care eu le-am simţit ca două cutremure din ’77. -Păi eu nu am ce face cu ăsta mă. Văd că nu-i handicapat. E curăţel. E prezentabil. Cum dracu să-l trimit la cerşit? Cine îi dă bani lu’ ăsta ? Pulea? vorbea ca şi cum nu eram de faţă. -Domnule -mă insinui şi eu educat cum am fost la cămin deşi în lumea lui Gigi e semn de slăbiciune şi/sau prostie dar eu pe vremea aia nu ştiam asta- vă rog frumos, fac orice. Nu am unde să mă duc. Vă implor. Trebuie să fie ceva de făcut şi pentru mine pe aici. Spăl pe jos dacă e nevoie... Nu


mă goniţi de acolo... Vă implor !!! mă milogeam ca o pizdă, ştiu , dar atunci îl vedeam ca unica metodă de supravieţuire. -Uite puştiule, nu am nimic cu tine. În stradă nimic nu este personal şi totuşi totul este. În stradă nu există bine sau rău ci trăieşti sau mori.(alte filozofii de viaţă deosebit de adevărate) Tu vrei să trăieşti ? Ia zi-mi ce ştii să faci ca„să trăieşti”? Zi-mi ce pregătire ai? Te văd înalt, te văd lat în spate, ai făcut sport? -Deloc domnu’, doar făceam seara nişte flotări lângă pat. Seară de seară chiar. Hmmm, nu ştiu ce pregătire poate avea un om de la orfelinat. -Ştii să dai cu pumnul? Ştii să fii fidel unei cauze? Poţi fi fidel unui om sau unui principiu? zise el în timp ce ochii lui mă sfredeleau (pe atunci nu ştiam ce înseamnă nici una nici alta) -Hmmm...domnu’ ştiu să dau cu pumnul că de asta făceam flotări, să-i înfrunt pe băieţii mai mari de la orfelinat care mă căpăceau. Mie de pe la 16 ani nimeni nu-mi mai sufla în ciorbă prin cămin. Altă pregătire sincer nu am. Am stat închis între 4 pereţi toată viaţa mea. Nu are rost să vă mint. ochii lui nu încetau să mă sfredelească ,dar toată discuţia am purtat-o cu capul în pământ după cum am fost instruit de Mihai. Îi simţeam privirea cum mă arde în creştetul capului -S-ar putea să-mi fii totuşi de folos puştiule. Să mă gândesc... tresare brusc: Ori eşti bulangiu? -Cum adică? Ce-i aia? Vreo boală? eram sincer şi a sesizat şi el asta pufnind în râs. -Adică dacă îţi place s-o iei la uşa din dos, îţi place să sugi pula; asta îţi place? Ţie nu-ţi place la fetiţe ci la băieţei? -Oooo, nu domnu’ ,nu. Sunt normal ,răspund eu având o vagă idee la ce se referă. -Asta e bine , mie nu-mi plac bulangii. Îmi plac femeile. Spuse cu o oarecare răutate atât în voce cât şi în ochi. Du-te înapoi în gară, stai pe acolo, şi mă voi gândi la ce eşti bun. Uscatule, îl văd „şifonat” ,nu te mai atingi de el. Îl laşi în pace. Bine? -Da şefu’ dar n... -Nu a dat în mine domnu’, am căzut printre şine... mă reped eu să-i iau vorba din gură şi atrăgându-mi priviri destul de aprobatoare din partea amândorora. -Bine. Dispăreţi acum d’aici ! conchise Gigi. Când am ajuns „acasă” am găsit în vagonul dezafectat două pături şi un blid de tablă cu orez în el. Era rece dar era parcă cea mai bună mâncare din viaţa mea. I-am mulţumit în gând lu’ nea’ Matei şi m-am îngrămădit într-un colţ de vagon, uitându-mă în gol.


Episodul nr.5

Trecuseră doi ani şi ceva de când fusesem întâia oară la Gigi. Acum eram unul din locotenenţii lui cei mai de soi. Am trecut peste batjocora de boschetar care mi-o adresau ceilalţi racheţi şi mi-am văzut de treabă. Nu m-a trimis niciodată la cerşit, şi sincer să fiu nici nu m-aş fi dus, eram un om demn, poate prea demn, după cum au observat şi ceilalţi care şi-au înghiţit jignirile odată cu dinţii, când Gigi mi-a dat voie să ripostez. Eram pe atunci tânăr, eram înalt, destul de bine făcut şi fizicul mă ajuta să ies cu bine din orice încurcătură creată mai mult sau mai puţin de mine. Gigi mă trimitea să să iau taxa de protecţie pe la diferiţi patroni, sau să le explic de ce e bine să o plătească, şi ce "accidente" pot avea în caz de nu plăteau. Doamne ce timpuri erau. Devastam tot localul şi poliţia era afară prefăcându-se că are treabă în altă parte. Oricât de mult mă înrăisem aveam un principiu: niciodată nu foloseam mai multă violenţă decât era necesar. Adică dacă se putea rezolva cu vorba bună, nu mă apucam să bat omul aiurea, şi asta îmi atrăgea o oarecare simpatie între cei pe care îi storceam. Straniu,nu? Mă preferau pe mine în locul altor locotenenţi de-ai lui Gigi. Oamenii înţelegeau că nimic nu e personal, şi doar încerc să câştig o pâine, cum încercau şi ei. Ştiau că unica lor protecţie în faţa altor interlopi, NU este poliţia, ci Gigi. Era un oarecare respect bizar între noi, respectul între nelegiuiţi, respectul junglei, era respectul care îl poartă o antilopă unui leu. Ei făceau mânăriile lor la bar, iar Gigi avea grijă de poliţie să se uite în altă parte. Cu Mihai mă înţelegeam foarte bine, dar simţeam o oarecare răceală din partea lui de când aveam tot timpul "lucrări", iar el tot nu scăpa de "stigmata" cerşetoriei. Gigi mă vedea mai bine ca el, şi mă remunera de asemenea.

Am stat doar vreo 4 patru luni prin gară, aiurea în vagoane. Când am început să fac un ban, am cumpărat un pat, un televizor şi un dulap şi cu ajutorul lui nea' Matei m-am aciuat într-o anexă a C.F.R. ului. Era o magazie de scule, dar nea Matei a făcut "presiuni" pe la şefi (adică le-am cumpărat eu 3 sticle de whisky, şi 3 cartuşe de Marlboro) şi au mutat sculele în altă parte. Mint când spun că "le-AU" mutat. Eu cu nea' Matei stăteam nopţile şi le mutam. Mă înţelegeam foarte bine cu nea' Matei, şi omului îi căzusem tare drag. Mă ajuta dezinteresat cu ce putea, dar cele mai utile ajutoruri erau vorbele lui cu tâlc. Mă sfătuia ca pe copilul lui, cum deseori "mă înfia" când era cherchelit. Seara mai stăteam la o bere cu el şi mai discutam: -Bre nea' Matei... ce dracu bre. Te văd muncind la remiza asta de dimineaţă până seară. Iar seara mai stai şi cu mine, mă ajuţi cu mutatul. Ajungi acasă noaptea dormi 6 ore şi iar vii la muncă. Nu ai şi matale o nevastă, copii. Nimeni nu-ţi ţine contul la nimic? Cum aşa ? -Ehehe, măi copile. Dacă ai şti tu ce femeie am avut... Doamne...(parcă îi zărisem o lacrimă, dar încerca s-o ascundă de mine) Era lumina ochilor mei, era viaţa mea, era îngerul meu. Din păcate locul îngerilor este în cer...


-Haide bre, vorbea prostul din mine crezând că îl consolează, nu se poate să fie moartă. Ce a păţit? Cum s-a întâmplat? -Offf, măi fiule, cum să-ţi zic? Când am auzit că a rămas însărcinată, a fost cea mai mare bucurie din viaţa mea. Am dat de băut la tot cartierul. Din păcate la naştere s-a prăpădit. Şi se opri brusc, gânditor... Nici nu am mai vrut altă femeie în locul ei, nimeni nu îi va putea lua locul. -Şi copilul. Îl creşti matale? -Copilul...ăăă...copilul ... hmm, din păcate a murit şi el. Sunt singur pe lume Ştefane. Sunt un biet ceferist beţiv. Nu mă aşteaptă nimeni acasă. De asta te ajut pe tine cu ce pot. Că fiul meu dacă trăia ar fi avut cam anii tăi... -Offf bre nea' Matei, ce necazuri ai mai trăit şi matale. Hai să mai bem o bere, să uităm supărările, şi să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem noi sănătoşi. Aaaa, dar matale eşti din Bucureşti sau ai şi alte neamuri prin alte părţi? se uita la mine ca şi cum nu eram acolo şi totuşi nu era chiar tare afumat... catadicsi să răspundă după vreo 30 de secunde, absent -Sunt bucureştean din tată în fiu Ştefane, nu ştiu cum e prin alte părţi. De la 16 ani muncesc aici. M-au luat de acasă comuniştii cu forţa, futu-i în gură. Cum îţi este în "cazemata" aia ? (aşa numea el culcuşul meu încropit din nimic) -E bine, e chiar foarte bine. Faţă de vagon e de un milion de ori mai bine, dar s-a cam lăsat frigul odată cu toamna asta şi aş vrea să-mi iau un reşeu. Deşi îţi mulţumesc din suflet pentru pături şi pentru tot ce ai făcut în "casa" aia. -Lasă măi copile, ai să vezi că nen'tu Matei te rezolvă şi cu un reşeu, şi îmi făcu cu ochiu' pervers, semn că se ameţise destul de tare. Cam asta era viaţa mea de atunci. Cum spuneam,.. trecuseră vreo doi ani de când eram pe lângă Gigi, şi începusem să-mi fac un renume pe stradă. Eu eram o fire paşnică, dar nu suportam să râdă alţi racheţi de bâlbâiala mea, sau să se dea superiori, sau să mă ia la perpules că sunt orfan. O dădeam în smardoială şi cu 3 odată. Aveam tupeu, aveam coaie. Aşa mi s-a dus vestea. Fane Mutu, sau Fane Nebunu' îmi mai spuneau ăia altoiţi de mine. Începusem să capăt încredere în mine, şi nu vedeam chestie imposibilă de realizat. Dar cu fetele eram praf. Afară de o curvă care mi-a strecurat-o Gigi odată în cameră când eram băut nu avusesem nici o femeie. Bine că nici de aia nu m-am atins dar i-am dat 100 de lei să zică că am futut-o. Am stat lângă ea ca prostul în pat şi nici nu ştiam ce să-i fac. Mai grav e că nici pe ea nu am lăsat-o să-mi facă nimic. Îmi era ruşine să o scot în preajma unei femei, îmi era jenă că mă împleticesc, îmi era frică să nu fac ceva ce nu trebuia, chiar îmi era şi frică că nu o să nimeresc gaura. Ditamai smardoiul lu' Gigi îi era frică de femei şi asta nu trebuia să ajungă pe stradă. De asta am plătit-o pe aia şi ea a fabulat cu nişte amănunte picante de nici eu nu le puteam inventa aşa bine. Deşi mâ învârteam printre curvele lu' Gigi, şi deşi puteam să o am pe oricare, nu găsisem niciuna să-mi placă. Sau măcar să mă atragă ceva la ea, sau să-


mi doresc să fie ceva mai mult. Niciodată, şi aveam peste 20 de ani. Toate astea se vor schimba dintr-o seară. Seara când am văzut-o pe EA.

Episodul nr.6

Eu nu ştiam statutul marital al lui Gigi, şi nici nu mă interesa. În doi ani de când “lucram” la el niciodată nu-l întrebasem de vreo consoartă sau “Ce face Gigi, nevastă-ta?” Niciodată nu mi-am permis. Auzisem pe stradă “bă Fane, ce bună e nevasta lu’ Gigi. Te caci pe tine dacă o vezi!”, dar nu mă interesa sexul frumos din cauza timidităţii excesive pe care o aveam în intimitate. Într-o seară vin după ce am fost “pe traseu” să-I aduc banii lui Gigi, şi îl găsesc destul de bine aghesmuit.

-Ohooo, Mutule. Exact omul pe care voiam să-l văd. Cum a mers? Au dat toţi? -Da Gigi. Şi îi întind banii. -Aşa zi prolifică merită sărbătorită. Serveşti un coniac, ca de obicei? -Doar unul mic Gigi, nu vreau să te deranjez… -Monaaa. Adu lu’ băiatul meu cel mai de seamă, un coniac. D’ăla bun. -Băi Gigi, nu o deranja pe doamna. Te rog…hai că plec… -Glumeşti…Te ştiu băiat bun şi nu o să o iau ca pe o ofensă…dacă era altul îl merleam pe loc, spuse mătăhăind; era pulbere. Atunci a intrat pe uşă Mona. Nu mai văzusem aşa frumuseţe în viaţa mea. Suavă ca un crin, diafană ca un văl de mătase, frumoasă ca o dimineaţă senină, pură ca roua munţilor, câlcând de parcă nu atingea pământul sau poate doar mie mi se părea că plutea. Eram vrăjit cu totul. Mă forţam să nu mă holbez la ea, şi mă uitam în jos, dar voinţa nu-mi era suficientă. Fără să vreau mă trezeam uitându-mă la ea, ca un martalog. Ea era conştientă de frumuseţea ei, şi începuse să chicotească în timp ce turna în pahare. Râsul ei era ca un susur de apă ce se lovea de un clopoţel… Mă fascina fiinţa asta, şi simţeam cum mă înroşesc, poate întâia oară în viaţă. -O ştii pe soţia mea, nu? -Nu de fapt, nu o ştiu. spun cu ochii în pământ. -Mona, el el este băiatul de care ţi-am povestit. Băiatul care îmi apără numele cel mai bine. Fane. -Bună spuse ea către mine -Să-să-sărutmâna. poticnirea mea îi aduse un nou chicotit -Vrei şi Cola la coniac Fane? mă întrebă. -Pleacă fă înapoi în cameră-se băgă şi Gigi în beţia lui-nu sâcâi omul aiurea. Ai adus coniacul, îţi mulţumesc, dar acum dă-i cu praf de mers. Nu ne fute la cap. Atunci l-am detestat pe Gigi. Instantaneu. Vorbele alea dure adresate acelei fiinţe ce friza perfecţiunea mă dureau pe mine direct. Nici palmele lui grele îndurate de mine, nici şuturile în cur, nici vorbele de ocară care mi le-a spus în âştia 2 ani nu m-au făcut să-l detest niciodată.


Dimpotrivă. Le luam ca o pedeapsă meritată, şi ca o „educare” ,dar acum îl uram. Nu am zis nimic, şi nici Mona (probabil vâzăndu-l în ce stare e). A plecat cu ochii în pământ, deşi simţeam că într-un fel ciudat, mă fixează şi pe mine. Puţin probabil. Mă amăgeam singur, halucinând... Cert este că aveam o emoţie ciudată amestecată cu jenă şi cu frică în prezenţa acestei "zeiţe" cum o numeam în gând. Inima mi-o lua razna într-un fel ciudat cum nimic până atunci nu "o provocase". Nu mai ştiu ce am discutat în seara aia cu Gigi îmtrucât gândul meu era doar la Mona. Ştiu că de atunci am început să-mi îndesesc vizitele către el. Nefiind celulare atunci aveam şi o scuză. Îl deranjam cu orice fleac, poate-poate o voi vedea chiar şi pentru o secundă pe Mona.

Episodul nr.7

La ceva timp după ce o văzusem întâia oară pe "zeiţa" mea, ies la o bere cu Mihai Uscatu. Din vorbă în vorbă aduc aşa, "într-o doară", discuţia spre Mona. -Bă Uscatule, cum dracu' un boşorog ca Gigi a pus mâna pe aşa fată tânără şi frumoasă? -Ai văzut-o şi tu în sfârşit...nu? Şi tu eşti vrăjit, bulangiule? Credeam că nu-ţi plac fetele? Nu te-am văzut cu niciuna până acum... Exact pe asta ai pus ochii. -Du-te mă în pula mea. Cum să pun ochii pe femeia lu' Gigi? Eşti copac?În morţii mă-ti am femei gârlă, doar nu vrei să-ţi dau ţie raportul, mint eu, eram curios doar să ştiu, cum dracu Gigi a prostit aşa fată finuţă...că doar nu e vreun Alain Delon. -Bă Mutule, îţi zic , dar să moară mă-ta dacă mai zici cuiva. Nu ştii de la mine... -Oricum e moartă boule, nu mai aduce vorba de ea, zii odată, nu te mai comporta ca o pizdă. -Eeee, Gigi nu vedea aşa pizdă în viaţa lui, dar ... Îl ştii pe Nicu Ţiganu'? -Cum dracu să nu-l ştiu...am făcut nişte combinaţii cu ţigări cu el. Ce-i cu el? -Ei, ăla e tac-su lu' Mona, mâncame-ai coaiele, ăla a pierdut-o la poker pe Mona. Iniţial Stâncă s-a bucurat că a câştigat, că mai avea o fată la produs, dar când a văzut-o cât e de frumoasă, şi-a lăsat nevasta pe loc, şi a luat-o pe ea. Acum înţelegi? -Aha...Bă şi ce băiat adevărat e Nicu Ţiganu'. Nu ştiam că e tac-su. E atât de tânăr... Nu cred că are 45. Cred că i s-a rupt inima în două. -I se rupea şi mai tare dacă ajungea o curvă. Las-o că aşa e respectată între femei. Îşi vede de treabă. Are orice uşă din Bucureşti deschisă...e ok. Bine că e frumoasă boala... Oricum pe Nicu l-a lăsat şi nevasta. Trăieşte din combinaţiile alea cu ţigări, dar a ajuns un ratat. Nu şi-a iertat-o niciodată. De atunci are ranchiună pe Gigi. -Săracul Nicu. zic eu şi cer nota Pe când veneam spre "cazemată", surescitat de povestea Monei, mă găsesc cu nea' Matei.


-Hai noroc bre. N-ai plecat acasă ? -Parcă nu ai ştii că nu mă "trage aţa" spre casă... -Bre, matale ştiai povestea cu fata lu' Nicu Ţiganu? -Cu nevasta lu' Gigi...cine n-o ştie ? Să nu-mi zici că şi ţie ţi-a picat cu tronc... -Am văzut-o acum câteva zile şi...cam da. Dar să nu mai zici la nimeni. Am încredere în matale. -Ştefane uit-o te rog. (doar el îmi zicea pe nume). A mai fost un puşti care o plăcea. şi Gigi a aflat. Deodată băiatul a dispărut. Toţi bănuiesc cam ce s-a întâmplat, dar nimeni nu i-a dat de urmă. Te rog. Îţi zic ca la fiul meu. Uit-o. -Da bre...bine. Nu am nici o treabă cu ea, stai liniştit. Doar nu sunt nebun.. Intru în cămăruţa mea, mă arunc în pat, chiar eram obosit. Dar pe tavan o vedeam pe Mona. Îi vedeam părul negru cârlionţat, ochii mari cu gene lungi ca două cascade, şi trupul mlăduindu-se ca o sirenă. Exact când mă pregăteam să mi-o frec cu gândul la Mona, îl aud pe nea' Matei bătând la uşă. (am presupus că el este,pentru că nimeni nu venea la mine, doar el mai venea cu o sticlă de vodkă să bem). Trag repede fermorul la şliţ şi urlu din pat: -Intră nea' Matei !!! E deschis. dar vorbele mi-au îngheţat pe buze. Era Mona ...

Episodul nr.8

Eram blocat total. Mă uitam la ea ca boul şi nu ştiam ce să zic. Neajungând nici măcar cu gândul la soclul pe care o aşezasem nu aveam nimic pervers în minte. Imediat am presupus evidentul, pentru care o femeie aşa frumoasă intră în magherniţa unde locuiam. -Să-să-sărutmâna M-m-mona. Vrea Gigi ceva ? Te-a trimis să mă chemi ? chicoti la bâlbâiala mea datorată ei. Acel chicotit care îmi făcea pielea găină de fiecare dată când îl auzeam. -Linişteşte-te odată. Calmează-te. De ce mereu trebuie să aduci vorba de Gigi? Tu ar trebuii să te măriţi cu el că prea eşti obsedat. Chiar nu ştii de ce sunt aici ? zise şi se aşeză pe pat lângă mine chicotind în continuare -Păi...nu ştiu, exclam în cel mai tâmp mod posibil. Eram sincer, nu făceam pe prostul şi ea a simţit asta. Nici măcar nu îndrăzneam să mă gândesc la mai mult între noi şi preferam s-o iau seara la labă cu gândul la ea. -Măi Ştefan, tu mă crezi proastă? Tu crezi că nu am văzut felul în care mă priveşti? La toţi libidinoşii lui Gigi le curg balele după mine, dar nimeni nu mi-a atras atenţia până la tine. -Ceeee??? acum chiar făceam pe prostul. Aveam nevoie de timp să procesez informaţia. Lucrurile luau o întorsură extrem de ciudată. Putea fi şi un test de al lui Gigi să-mi pună loialitatea la încercare. Mă flatau vorbele ei, dar eram suspicios că femeia asta prin simpla prezenţă aici


putea pierde totul. Chiar şi viaţa... Mergeam pe gheaţă subţire. Dar dacă nu e un test... -Da Ştefane (doar 2 oameni îmi ziceau Ştefan... ea şi nea' Matei) mie de tine mie drag. Scuză-mă că vin aşa din cer senin, dar celelalte semnale mai subtile nu le-ai priceput, sau poate te "ţii tare". Nu ştiu. Te-am văzut venind pe la noi din ce în ce mai des, şi asta mă bucura, asta îmi făcea inima să bată. Eram cu Gigi lângă mine şi îţi zămbeam pe furiş dar tu tăntălăule nu pricepeai nimic. Nici un bărbat în viaţa mea de 23 de ani nu m-a atras cum mă atragi tu. -Da Mona, dar eşti nevasta lu' Gigi. Nu mi-o lua în nume de rău, dar eu de femeile prietenilor mei nu mă ating. spun precaut cu gândul la un test bolnav de al lui Gigi. Îmi era teamă şi de răzbunarea lui, îmi era şi dragă ca ochii din cap. Nu ştiam ce cuvinte meşteşugite să scot. -Hai să-ţi spun ceva Ştefane. Gigi pentru mine nu există. M-a smuls la 20 de ani de lângă părinţi. Tata s-a îmbătat şi m-a jucat la cărţi. Nu are rost să îţi explic finalul meciului de poker. Eram şi eu prima "insă" atât din neamul mamei cât şi al tatălui care mergea la o facultate şi a trebuit să mă retrag. Scuză-mi infatuarea, dar dacă arătam ceva mai rău acum eram o curvă. Gigi mă scotea la produs ca pe atâtea altele înaintea mea. O sugeam pe sub trenuri la străini să-i fac lu' Gigi pula mare. Ăsta a fost norocul meu, că i-am sucit fără să vreau minţile. Din cauza lui am abandonat şcoala, din cauza lui mama l-a lăsat pe tata. Din cauza lui s-a dus dracului familia mea Ştefane. Tu realizezi asta? Are şi tata partea lui de vină, recunosc, dar dacă Gigi avea inimă în el nu mă rupea din sânul familiei. Ţinea cont de prietenia cu tata, şi nu futea o familie aiurea. Gigi nu are scrupule Ştefane. El o spintecă şi pe mă-sa dacă ştie că în stomac găseşte 3000 de lei. Ce dracu ? Tu mie îmi zici de "nevasta lu' Gigi". Nu am cuvinte să-ţi spun în ce hal îl detest... (cu vorbele astea îmi spulberase destul de multe dubii că ar fi un test, dar tot eram precaut) -Păi nu te supăra Mona, nu-i treaba mea, dar cum naiba noaptea te culci cu el dacă îl urăşti aşa de mult? spun grijuliu... deja începusem să calc pe gheaţă subţire. -Eh, oftează, hai să-ţi mai spun ceva despre Gigi, Ştefane. Ceva ce nici unul dintre băieţii lui nu ştie. Gigi nu este bărbat anatomic... (pe atunci nu ştiam sensul cuvântului "anatomic", credeam că este vreo glumă) -Ce fel de glumă proastă este Mona asta? Cum adică nu este bărbat? Dar ce este? Femeie? -datorită ignoranţei mele mă luase nervul- cum pula mea poţi vorbi aşa de el? Unul dintre cei mai temuţi oameni din Bucureşti, tu spui că nu-i bărbat. -Offf... măi Ştefane ce bleg eşti. Şi tu i-ai copiat din limbaj, i-ai copiat din gesturi. Acum la două vorbe îţi bagi pula precum Gigi, dar nu în asta constă bărbăţia. Nu asta te face tare. Acum vreo doi ani erai timid, erai politicos cu toată lumea, acum parcă eşti turbat. Ai început să bei prea mult, ai ieşiri violente din nimic. Offf, cred că am făcut o prostie că am venit. Am crezut că eşti altfel...(şi dă să plece. O apuc strâns de mână şi o trag înapoi)


-Scuză-mă Mona te rog. Nu ştiu de unde a fost ieşirea aia. Cred că ai dreptate. Aşează-te te rog şi explică-mi. Scuză-mi impulsivitatea dar nu am înţeles faza cu bărbăţia. Eu când nu înţeleg ceva încep să înjur cât mai tare. E un gest reflex căpătat pe stadă. Să ştii că merge, zâmbesc eu amar. -Uite cum stă treaba Ştefane. Gigi nu este bărbat pentru o femeie. E dur, conduce cu mână de fier afacerile, e necruţător cu cine îi calcă strâmb, lipsit de orice urmă de umanitate, dar eu mă refer la altă bărbăţie. Acum ai înţeles? se uita ea la mine cu subînţeles, dar eu tot eram în ceaţă. -Nu am înţeles Mona. Ce dracu vrei să zici? Uite vezi iar am drăcuit...râd eu să maschez idioţenia proprie. Ce vrei să zici? -NU I SE SCOALĂ ! ţipă ea. Trebuie să-ţi desenez? râdea că a fost nevoită să fie atât de explicită. Gigi nu m-a atins în viaţa lui. Niciodată. Nici el şi nici un suflet de pe pământul ăsta. Stă şi gâfâie uitându-se la mine cum fac duş. Asta înţelege el prin sex, şi mai mă linge atunci când nu e prea beat. Dar asta îmi creează dezgust, înţelegi? Îmi dă senzaţie de vomă. Scuză-mi vulgaritatea dar văd că eşti tăntălău mare... chicoti din nou, de data asta roşind în obraji. (a spulberat orice teamă din inima mea, nu o trimitea un bărbat ogolios ca Gigi să mă testeze spunând că e impotent) -Aaaa, la asta te refereai. Sicer nu m-aş fi gândit niciodată la aşa ceva...exclam gânditor -Mda Ştefane o femeie la 23 de ani are nevoile ei. Nu ştiu dacă înţelegi că doar banii lui Gigi nu i le "potolesc"... și iar roşi. -Da Mona înţeleg. Dau din cap afirmativ, dar de fapt nu înţelegeam ce îi lipsea unei femei ca Mona. Faptul că o aveam în faţă îmi scurtcircuita creierul de tot. -Un băiat frumos ca tine cred că ştie ce nevoi are o femeie. bătea ea şaua să priceapă iapa, dar iapa era surdo-mută. Nu făceam nimic, nici un avans, nici o mişcare, nu ştiam cum să încep cum să o abordez, cum să o ating... -O...da Mona. Dar nu cred că tu ai nevoie de mine. Acum Gigi ştie unde eşti? Cum de nu eşti acasă. E deja 8? -Stai liniştit, ultima jumătate de an Gigi stă mai mult pe la japiţa aia de Gina. Acum e la ea şi mari şanse să vină mâine dimineaţă. Asta dacă sunt "norocoasă", dacă nu, o să stea vreo 2-3 zile. Acum o linge pe aia în cur...că altceva nu are ce să-i facă. Spuse Mona cu o oarecare ciudă în glas. Îl detesta până la moarte dar la femei NIMIC nu scuză părăsirea patului conjugal. Gina era "starostele" curvelor. Era ceea ce noi numim o curvă bătrănă. Avea vreo 34 de ani dar arăta încă bine. Curvă de mică, era unsă şi ea cu toate alifiile, şi măiestria vorbelor linguşitoare îi era întrecută doar de priceperea în folosirea cuţitului. Auzisem de ea că i-a retezat la unul boaşele dintr-o singură mişcare. Mişcarea a fost atât de "chirurgicală" şi bruscă încât ăla nici nu a ştiut ce s-a întâmplat cu el vreo 10 secunde. Până când a leşinat de durere. Mda, Gina era o femeie trecută prin toate, şi acum avea grijă de fetele lu' Gigi. Le ducea la doctor, le mai doftoricea


ea însuşi, chiar le învăţa cum să mai scape de o sarcină nedorită prin cele mai empirice metode. Ea nu o mai ardea cu "păduchi". Ea se futea rar cu câte un deputat care nu a vrut să ni-l zică. Eu unul mă împăcam destul de bine cu ea şi nu ştiam că i-o trăgea şi Gigi. Nu înţelegeam cum dracu pleca de la superbitatea de Mona la băbăciunea aia. -Ok. Şi acum cu noi cum rămâne că şi tu îmi eşti dragă de mor. Numai la tine mă gândesc decând te-am văzut. -Ei lasă că găsim noi ceva de făcut până mâine dimineaţă, spuse râzând şi îmi luă mâna şi şi-o puse pe sân.

Episodul nr.9

I-am palpat sânul ca un retardat cum apeşi un claxon de bicicletă.

Nu mă uitam la ea. Simţeam că îmi arde faţa, cred că eram roşu ca un rac. Probabil continuam să fiu la fel de penibil toată noaptea dar atunci au intrat în funcţiune instinctele. Instinctele pe care orice animal le are inclusiv cel mai evoluat dintre ele. Mi-am urcat mâna prin părul ei cârlionţat şi am tras-o uşor de gât sărutându-i buzele cu un gest timid. Nu ştiam dacă fac bine ce fac, dar cert este că asta îmi venea să fac. Am întins-o uşor pe pat şi i-am dezgolit sânul tare, rotund ca un măr copt care pârâia sub buzele mele. Mă jucam cu sfârcurile ei până când căpătaseră o culoare cafenie. Sfârcurile i se întăriseră şi nu erau singurele din cameră care "procedau" aşa. Eram excitat şi eu la maxim. Aveam în faţa mea pe jumătate dezgolită femeia care îmi bântuia mintea de aproape jumate de an. I-am dat jos toate hainele încet venerând fiecare centimetru de piele afişat cu un sărut. Nu zicea nimic doar mă lăsa să-mi fac damblaua. O simţeam cum tremură şi asta mă excita cel mai tare. Nu mă grăbeam, probabil şi de teama de a nu face un gest ghiolbănesc să sperii acest înger. Am început să o sărut pe gât, să mă joc cu lobul urechii ei să cobor încet spre sâni, spre abdomenul ei ferm, scoţând de la ea un geamăt cu fiecare porţiune de piele dezmierdată. De pe abdomen, am coborât pe coapsele ei tinere, până i-am atins cu buzele chiar esenţa feminităţii ei. Acel nimb umed care i-a scos de data asta un mic ţipăt. Am insistat pe acel loc văzând reacţia ei. Nu îmi era scârbă de corpul ei, chiar deloc. Totul venea din mine, totul era instinctual, şi ea nu opunea nici cea mai mică rezistenţă. După gemetele ei mi-am dat seama că vrea mai mult. Mi-am ridicat uşor capul şi am privit-o. Se uita la mine cu ochii mici, umezi, extaziaţi. Nu a zis nimic dar ştiam că e pregătită pentru a deveni femeie. Am urcat din nou cu sărutări spre gura ei. Prima penetrare a fost dureroasă pentru amândoi, dar nu aşa de dificilă pe cât îmi imaginam. A ţipat şi m-a muşcat de umăr dar tot am împins până la capăt. Eram în sfârşit cu ea, eram cu femeia vieţii mele. Făceam un lucru atât de interzis de orice lege atât umană cât şi "de cartier" încât mă incita mai tare. Eram ca un cerc perfect. Eram primul ei bărbat, era prima mea femeie, nimeni şi nimic nu mai conta acolo şi atunci. Eram într-o simetrie perfectă. Acel coteţ era micul nostru univers, parcă "rupt" de tot restul lumii. Micul


nostru Univers cu propriile lui reguli. Timpul stătea în loc când noi ne iubeam, dar paradoxal trecea prea repede. Orele deveneau minute, minutele treceau ca secundele. Nu ştiu când a trecut noaptea. Cert este că după ce am aţipit vreo două ore, ea nu mai era acolo. Se întorsese la Gigi iar gândul ăsta îl suportam cu lejeritatea cu care suporţi un cuţit în spate.

"Relaţia" dintre mine şi Mona dura de vreo 2 luni. Relaţia mea cu Gigi era la fel ca înainte, dar parcă mai cordială. Îl periam mai mult. Chestia asta cu Mona mă şi durea că se întorcea la el în fiecare dimineaţă, dar îmi dădea şi oarecare superioritate în faţa lui că îi fut femeia. Îl priveam în ochi cu alt tupeu. Cu altă atitudine. Nu vreau să par arogant, dar cred că orice bărbat s-ar fi infatuat la fel ca mine. Nimeni nu s-a prins de combinaţie. Mona era extrem de discretă. Poate doar nea' Matei, că nimic din ce se petrecea prin remiza aia nu-i scăpa. Era ok, nu mă temeam din partea lui. Ştia să ţină un secret şi dacă voia să-mi facă rău, o putea face de zeci de ori până acum. Nu îmi făceam griji în privinţa lui. Dar cert este că nu-i plăcea deloc această treabă. Mereu îmi zicea că nu e bine ce fac, îmi zicea să o termin. -Bă Ştefane, bă fiule, te rog, te implor, las-o pe Mona în pace. Eşti băiat bun şi nu aş vrea să te omoare Gigi dacă află. -Lasă bre' că nu are cum să afle -vorbeam eu ţanţoş cu impulsivitatea specifică vârstei- el o arde acum cu Gina. Nu are timp să-i ţină cont şi Monei. Ce să fac dacă mi-e dragă ca ochii din cap? -Eu ştiu că ţi-e dragă Ştefane, ştiu cum este, şi eu am fost tânăr, dar nu e de nasul tău Mona. Ea este învăţată cu banul, nu ştiu de ce tot vine pe la "cazemata" ta. Nu ştiu ce vede la un amărât ca tine? Măcar pune tu punct acestei relaţii fără viitor. Nimic bun nu are cum să iasă din ea. -Lasă bre' că om vedea noi ce va fi. Trecuseră două săptămâni de la această discuţie cu nea' Matei, iar Mona nu mai venise deloc pe la mine. Nici măcar nu o mai vedeam când mă ducem la Gigi cu afaceri. Se ferea de mine. Nu ştiam ce are, iar gândul ăsta mă turba. Înainte venea la mine şi de 3 ori pe săptămână iar acum nu venea deloc. Odată când m-am dus la Nicu Ţiganu' am găsit-o acolo. Şi el ştia de noi, dar făcea pe prostul. Îi spusese Mona. Mă simpatiza "moşul". -Nicule, te rog, lasă-mă puţin singur cu fata asta frumoasă a matale. -Bine Mutule, vezi că în 3 minute mă întorc. Scoate aerul din pahare până vin. Nu care cumva să faceţi prostii. şi plecă râzând. -Mona, ce se întâmplă cu tine. Au trecut 2 săptămâni de când nu te-am văzut. Au trecut două săptămâni de parcă au trecut doi ani. Ce se întâmplă? Te-a "mirosit" Gigi? -Prostule, dacă "mă mirosea" Gigi unul din noi nu mai trăia acum. Sau poate amândoi stăteam pe fundul Dâmboviţei legaţi de o dală de ciment... ferea privirea de a mea


-Dar atunci ce ai. Nu au fost minunate astea două luni? Nu-ţi mai place de mine? Am greşit cu ceva? Zi-mi te rog. -Nu Ştefane, nu ai făcut nimic, dar... -Dar...ce? -Dar...sunt însărcinată !

Episodul nr.10

Vestea mi-a căzut ca un ciocan în creştetul capului. Nu ştiam ce să mai zic. Nu credeam că e posibil aşa ceva. Eu mă credeam încă un copil, nu mă vedeam ca un tată. La stupefacţia aia de atunci, mi-a trecut prin cap să o fac cu ou şi cu oţet spunând că nu-i al meu, încercând să fug de responsabilitate, dar mi-am dat seama la timp ce idioţenie făceam. -Cum adică "însărcinată"? întreb stupid, parcă aşteptând să-mi zică că a fost o glumă. -Ce întrebare de prost este asta? Însărcinată cum a fost mă-ta cu tine, şi cum a fost mama cu mine. Felul ăsta de "însărcinată"... -Păi cum s-a întâmplat asta? deja o exasperam cu întrebările stupide -Ştii ceva Fane? De asta te-am evitat în ultimul timp. Ştiam că aşa ai să te comporţi. Sunt cu doar 2 ani mai mare ca tine, dar tu te porţi de parcă ai avea 7, nu 21. Dacă ai de gând să pui întrebări de astea eu plec. (Oricum intrase Nicu pe uşă, şi discuţia nu mai putea continua) -Hai ai făcut "cărţile"? spuse el frecându-şi mâinile -Băi Nicule, eu nu mai pot sta. Tocmai mi-am amintit că am nişte treabă...Nu te supăra. Dă-mi o foaie şi un pix te rog să-i dau o adresă Monei. Trebuia să plec să-mi pun ordine în gânduri. Măzgălesc ceva în grabă pe foaie, i-o întind Monei şi plec fără să salut. I-am scris: "Mona discuţia asta nu s-a terminat, dar acum îmi trebuie timp să diger tot, să mă gândesc, să pun totul cap la cap. Acum sunt prea panicat şi nu reacţionez bine "la cald". Rezolvăm noi cumva. Poate ne vedem mai pe seară dacă Gigi nu e acasă. Ştii unde mă găseşti." I-am spus că vom rezolva, dar eu habar nu aveam cum se v-a rezolva... Nu percepeam conceptul de a avea un copil... Nu înţelegeam cum se întâmplase. Mergeam pe străzi orbecăind, în gol. Mă opream pe la fiecare crâşmă, şi mai beam un cognac. Beam repede dintr-o suflare şi o luam din loc. Nu aveam stare, nu-mi găseam liniştea, şi ce mă măcina mai rău era gândul că peste ceva timp Gigi va începe să observe burtica. Nu vedeam nici o ieşire din căcatul ăsta, şi ce era mai rău că "problema" nici nu suporta amânare... Îmi înecam "necazul" în băutură ca un idiot. Mai rău este că vestea trezise în mine şi nişte sentimente de care nu mă credeam capabil...Sentimente paterne din partea unui om care a crescut fără tată... De unde dracu' aveam aceste sentimente ? Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu.


Pe la 9 seara a venit şi Mona la mine. Era clar că nici eu nu îi eram indiferent. -Comoara mea, îngerul meu, ce bine că ai venit... -Ăăăă, ce-ţi lucesc ochii în cap Fane. Eşti băut. Dacă mă şi iei cu vorbe de astea e clar... -Am băut un cognac, recunosc. Dar doar unul, mint eu, jur. Să ştii iubire că m-am gândit îndelung, şi eu nu vreau un avort. Chiar dacă acum e legal. Eu îmi doresc copilul. -Asta e bine Fane, pentru că mi-a fost teamă că îmi vei cere avortul. Şi eu îl doresc. E copilaşul nostru. Eşti tu un nesimţit beţiv, dar te iubesc aşa cum eşti. vorbele astea îmi gâdilau orgoliul, şi cumulat alcoolul din cap.. vorbeam aiurea. Cum o să facem, că în curând o să se observe burta? -Deocamdată nu ştiu...Lasă că pe Gigi îl rezolv eu. Dacă nu vrea să înţeleagă că ne iubim, îl...îl...îl omor ! bâiguii eu cu jumătate de gură Nu am apucat să termin bine ideea că uşa se izbi de perete şi apăru în pragul ei Gigi, care mă întrebă cu o grimasă pe figură ce se voia a fi zâmbet: -Pe cine omori tu mă, bulangiule?

Episodul nr.11

Vocea dogită a lui Gigi mi-a tunat în urechi. Nu venise niciodată în remiză şi pentru o fracţiune de secundă, paranoia din mine mă îndemna să cred că e o capcană întinsă de Mona. M-am uitat la ea pentru o altă fracţiune de secundă, dar culoarea lividă din obrajii ei m-au făcut să înţeleg că surpriza ei e la fel de mare. Eram atât de beat încât nu gândeam clar. Nu-mi imaginam ce dracu căuta acolo Gigi. Cum de s-a întâmplat aşa ceva? Următoarele lui cuvinte m-au elucidat pe loc însă. -Deci Uscatu' avea dreptate că aici te găsesc curvo... I-am dat două capace crezând că minte dar mi-am rupt totuşi din timpul meu preţios să mă conving cu ochii mei. -se uită către mine apoi- -Nu am fost eu băiat bun cu tine Mutule? -Nu ţi-am dat de muncă, nu te-am făcut cunoscut pe străzi? Fără mine erai MORT! Şi tu cum mă răsplăteşti? Îmi fuţi femeia? Frumoasă răsplată Mutule... Bravo ţie mâca-ţi-aş pula ta. Mă uit la tine, purtai o zdreanţă când ai venit întâia oară la mine cu Uscatu, erai bătut, erai vai de pula ta, şi acum te văd cu Nike în picioare, trening Adidas adus de mine de la nemţi, cu femeia mea lângă tine. Am avut grijă de tine, şi aşa mă răsplăteşti? Futute-n gură de orfan... Atunci am pus totul cap la cap. Mi-am amintit de toate vorbele de libidinos ale Uscatului despre Mona, mi-am dat seama că o iubea pe ascuns. Cu toate precauţiile Monei probabil a văzut-o ieşind din "cazemata" mea, şi de invidie i-a spus lu' Gigi. Cu toată beţia mea, toate gândurile astea mi-au trecut prin cap cu viteza luminii. Adrenalina


pompată de inimă la vederea lui Gigi mă trezise instantaneu, dar tot aveam mahmureala care îmi îngreuna reacţiile, sau poate aşa mi se părea. Cert este că nu mă gândeam la mine. Mă gândeam la Mona şi la rodul pântecului ei. O vedeam palidă,speriată, cu mâinile pe burtă (parcă pentru a proteja inconştient acel suflet nenăscut) cum se ascundea în spatele meu. Eu puteam să mor, dar nu voiam să păţească nimic Mona. Eu eram singurul lucru care stătea între ea şi posibilul lişaj al lui Gigi. Gândul ăsta mă făcea să trec peste frica ce i-o purtam. El stătea în prag şi râdea sarcastic, nu făcea nimic deocamdată, se uita la noi nevenindu-i să creadă parcă ce vede. Continua să bâiguie acolo ceva, dar nu-l mai auzeam. Mă gândeam la opţiunile mele în această situaţie şi oricum le-aş fi calculat tot două erau. Omoram sau eram omorât. Atât de simplu şi totuşi atât de complex. Gigi era oricum mai puternic şi "mai făcut" ca mine, iar mahmureala în care mă scăldam nu îmbunătăţea cu nimic lucrurile. Am făcut eu primul pas... M-am aruncat asupra lui cu pumnii. Serie de doi cum eram învăţat de boxerii rataţi din garda lui Gigi. I-am prins pe amândoi în plin, dar nici nu s-a clintit. Renumele de "Stâncă" nu era în van. A urmat răspunsul, brusc, subit, neverosimil de puternic pentru un om de vârsta lui. Doi pumni şi el sau trei, care cu toate că i-am parat cât de cât, mi-au hâţânat creierii în cap. M-au dat 3 metri mai încolo. Deşi am simţit căldura sângelui cum se prelingea pe nas, nu am stat. Gândul la Mona şi imaginându-mi-o siluită de vreo 10 inşi sub privirile lui Gigi, nu mă lăsa să simt durerea. Mi-am luat avânt şi m-am aruncat asupra lui ca un rugbyst într-un placaj. Chiar că m-am lovit de o stâncă, dar totuşi l-am dezechilibrat. Ne-am rostogolit printre şinele de cale ferată, şi nu ştiu cum el a ajuns "deasupra". O ploaie de lovituri s-au pogorât asupra mea şi eram aproape să-mi pierd cunoştinţa. Îi simţeam pumnii ca nişte ciocane şi atunci am înţeles cum şi-a căpătat respectul în stradă. De fapt frică tradusă în respect. O aud pe Mona ţipând: "Gigi, lasă-l că-l omori !" dar era ca un vis. Timpanele îmi erau pline de sânge. Slăbit de bătaie şi cu un ultim gest disperat reuşesc să mă arcuiesc şi să-l prind cu picioarele inversând situaţia. Eu eram acum pe el şi am început să-l lovesc în disperare. Disperarea omului fără nici o speranţă, disperarea muribundului, disperarea unui om care ar face orice să-şi protejeze iubita. Dădeam oriunde, chiar dacă faţa lui Gigi era o masă de carne sângerândă, o bucată diformă care nu mai avea nimic uman în ea. Când am simţit că nu mai opune rezistenţă, m-am oprit, dar exact atunci cu o mişcare agilă Gigi a scos o şurubelniţă de niciunde şi m-a înţepat în spate. Mă fentase ticălosul. Făcuse pe mortul sub loviturile mele, iar eu ca un bou milos m-am oprit. Ciudat, dar nu am simţit durere deloc, contrar aşteptărilor mele. Am simţit oţelul rece cum îmi intra în plămâni, două împunsături. Sângele începuse să-mi gâlgâile în torace şi eu să horcăi muribund. Simţeam cum mi se întunecă privirea, şi cum nu mai am nici o forţă şi m-am prăbuşit. Am mai apucat să-l mai văd cum se ridică anevoios pregătit să-mi dea lovitura fatală.


-Credeai că un bulangiu ca tine poate să doboare pe marele Gigi Stânca??? NICIODATĂ ...Mori câine, futu... Dar cuvintele i-au îngheţat pe buze şi lui. Ultimele poze care le am sunt cu Gigi cum cade lângă mine trăsnit, şi cu nea' Matei cu un târnacop însângerat... Am leşinat...

Episodul nr.12

Lumină, zgomot, râsete în preajma mea şi o durere de cap adevărată, astea sunt lucrurile care mi le amintesc. O voce care venea parcă din fundul butoiului spuse: -Fiţi atenţi că se trezeşte! Ştefane, ne auzi? Cum te simţi mă? -Mmmm, mormăi şi eu, daţi-mi o aspirină. Deschid ochii şi îi văd pe nea' Matei lângă mine, pe Mona, şi încă un prieten de al lu' nea Matei, pe care am aflat ulterior că îl cheamă Sava. Dă buzna şi o asistentă, probabil chemată când am început eu să bâigui. -Bre nea Matei, vă văd pe toţi îmbrăcaţi în alb. Sper că nu matale eşti Dumnezeu, glumesc eu, după care devin serios. Unde sunt??? Ce s-a întâmplat cu Gigi? îmi amintesc oarecum cu teamă... -Acum stai liniştit, trebuie să te odihneşti...Eşti la spital. Tot ce pot să-ţi zic este că nu trebuie să-ţi mai faci griji din cauza lui Gigi. Asistenta văzând că mă agit în pat, imediat îmi bagă ceva în branulă, şi iar am adormit. A doua zi m-am trezit mai vioi. În salon eram aceeaşi formulă ca ieri, în afară de asistentă şi Sava. Eram cu oamenii cei mai dragi mie, Mona şi nea' Matei. Ambii aveau cearcăne proeminente, semn că m-au vegheat toată noaptea. Abia atunci Mona mi-a sărit în braţe. -"Mutulică" (aşa mă alinta câteodată) al meu nu a murit. Eşti viu, urâciosule...şi iarăşi mă pupa. Hi hi hi. Dorind să o cuprind mai temeinic îmi dau seama că nu-mi pot mişca picioarele. -Ce dracu se întâmplă? Sunt cumva anesteziat? De ce nu-mi pot mişca picioarele? îi văd cum se uită unul la altul neştiind ce să zică. Şi totuşi cel mai înţelept dintre ei îşi ia inima în dinţi. -Ştefane, cred că mai ţii minte că Gigi te-a înjunghiat mişeleşte pe la spate cu o şurubelniţă. -Da, ăsta este ultimul lucru care mi-l amintesc clar... Văd că am scăpat... încercam să mă mint singur. -Aşa este, ai scăpat...dar...în zbuciumul ăla al tău cu Gigi, şurubelniţa a atins un nerv din coloană...nu mă pricep eu la termeni tehnici, dar ideea este că un timp nu vei putea merge... -Cum adică un timp? încep eu să disper... cum adică ? Despre cât timp vorbim ? Spuneţi-mi odată, nu vă uitaţi la mine ca proştii. Mă răzbunam pe ei, pentru ghinionul meu, eram răutăcios, dar doar lor le datoram viaţa şi eram conştient de asta.


-Stai liniştit Ştefane. Linişteşte-te ! doctorii sunt optimişti...acum depinde şi de tine. Cât de mult îţi doreşti să mergi...Trebuie multă fizioterapie, şi poate... -Mda, "poate", "poate".. aud prea des cuvântul ăsta de când mi-am revenit. Deci mai sunt speranţe...Hai să lăsăm asta, spune-mi de Gigi! Cum e? Ce s-a întîmplat? -Eu veneam către tine Ştefane să bem o sticlă de coniac bun, că i-am făcut un comision lu' şefu, şi ştii că nu pot să beau singur. De la distanţă am văzut cum vă tăvăleaţi printre şine. Ştiam că ziua asta va veni, dar nu credeam că aşa devreme. Offff, am fugit cât am putut Ştefane, crede-mă. Veneam să vă despart, dar până să ajung, ticălosul de Gigi, te-a "înţăncuşat". Am văzut totul în reluare, am văzut sângele cum îţi şiroia din spate, mi s-a întunecat privirea, am pus mâna pe ce am găsit şi l-am lovit. L-am lovit tare, orbeşte, cât am putut. Offf, Ştefane...dacă ai ştii ce sperietură am tras. Dacă aş putea aş prefera eu să iau şurubelniţa aia în spate. Offff! atunci i-am văzut întâia lacrimă pe obraz. Nici când era băut calumea şi vorbea de soţia lui nu l-am văzut plângând... -Şi ce s-a întâmplat cu Gigi? -L-am omorât, spuse privind în jos. -Şi cu cadavrul? -Împreună cu Sava l-am... -Ceeee, te-a văzut şi Sava? E de încredere? -Mda, mă încred în el cum mă încred în mine. E cel mai bun prieten al meu, afară de tine Ştefane. Ai încredere în mine. Fără ajutorul lui nu reuşeam... -Bine, continuă! Scuze. -Deci cum spuneam, împreună cu Sava, l-am dus într-un loc unde ştiu eu că nu s-a mutat trenul de 10 ani de când muncesc aici. E în paragină. Acolo este o porţiune de şine de 3 metri fără traverse. A adus Sava "o nemţoaică" (aşa alinta nea' Matei locomotivele Diesel pe care le preferea în locul celor cu curent) şi a mutat vagoanele alea uitate de timp. Am săpat cu Sava pe rând şi l-am îngropat acolo. Adânc, la 4 metri. Am săpat toată noaptea... Imediat am semănat gazon pe pământ, şi am mutat vagoanele la loc. Am tras semne cu creta pe şine şi le-am pus exact cum au fost, să nu bată la ochi. În două săptâmâni terenul va fi ca nou. Mona s-a ocupat în aceeaşi noapte de sânge. Nici un strop nu a fost uitat... -Mulţumesc, şi cu mine ce s-a întâmplat? -Un doctor avea o datorie la Mona, mă rog e o poveste lungă şi asta; Mona a ajutat-o pe fata lui să se întoarcă acasă, după ce fugise şi Gigi pusese mâna pe ea. Voia să o scoată la produs şi pe aia, după ce i-a injectat forţat heroină, dar Mona a văzut-o curăţică, a văzut-o educată şi şi-a dat seama că nu este o boschetăriţă. A intervenit pe lângă Gigi, şi ăsta s-a înduioşat şi a lăsat-o să plece la tac-su. Mă rog, tac-su te-a operat pe tine la 12 noaptea. Mona s-a dus personal şi l-a luat din pat. Ieri nu am mai apucat să-ţi zic, dar ai stat inconştient după operaţie 5


zile, asta este a 6-a. Să-i mulţumeşti domnului doctor, că a făcut o treabă bună. -Mda, atât de bună încât nu pot să merg, spun eu răutăcios, dar îi mulţumeam în gând. -Ei lasă dragule, spuse şi Mona, că o să te ajute şi cu aspectul ăsta. Trebuie răbdare, nu dispera, voi fi lângă tine orice ar fi. Un gând negru îmi întuneca mintea totuşi. I-am dat glas. -Poliţia? -Poliţia fără un cadavru nu poate începe ancheta, şi ştii ce fel îl "plăceau" toţi. Nu mai erau mulţumiţi de firimiturile pe care Gigi le scăpa către circă. Procurorii nici nu s-au sesizat. Deocamdată au întors capul în altă parte, dar va trebuii să "ai grijă" de ei. Te voi ajuta şi eu cu nişte bani. Deşi nimeni nu ştie nimic de Gigi, pe stradă circulă vorba că tu l-ai merlit. Toată lumea ştia că doar tu îl puteai înfrunta, dar acum le confirmi că eşti băiat-băiat, mai dur ca "stânca", mai dur ca oţelul. Că nu eşti cârpa nimănui. Deocamdată lasă-i să creadă asta. E bine să-ţi ştie de frică cât timp eşti invalid. Va trebui să lupţi oricum să poţi merge. -Bre nea' Matei, nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. Nu te supăra, pot să te întreb ceva, dar să-mi răspunzi sincer... -Zi fiule. -De ce faci toate astea? De ce ai ucis un om pentru mine? Eu niciodată nu ţi-am dat nimic, afară de vreo sticlă de cognac când şi când? -Păăăi, măi Ştefane, tu cum crezi că puteam sta să mă uit la el cum te omoară? Iar peste toate ştii că îl uram, că lună de lună îmi lua 10% din salariu, ca la toţi muncitorii din remiză... să ne lase în pace. Nu credeam că ajung să-l omor, dar... -De ce te uiţi în jos nea' Matei? De ce îmi eviţi privirea? Şi motivele matale sunt bune, dar nu destule ca să iei o viaţă, mai ales un om paşnic ca matale...Zi-mi că este mai mult. Te cunosc destul de bine! Ce-mi ascunzi?. -Nimic Ştefane, jur. Ce să-ţi ascund ţie? Mereu ţi-am zis adevărul.Nimic Ştefane. Jur. Dar iarasi o lacrima îl trădă. -Bre nea' Matei în aproape trei ani nu te-am văzut niciodată plângând. Acum e deja a doua lacrimă care ţi-o văd pe obraz, zi-mi odată! Ce nu-mi spui? -Off, off, măi copile ştiam că ziua asta va veni odată, dar tare teamă îmi era de ea, spuse mai mult pentru el. -Ce bre? Ce s-a întâmplat? Zi odată. -Uite Ştefane, am să încep să turui, dar tot ce îţi cer este să nu mă întrerupi şi să încerci să mă înţelegi. Să nu mă judeci. -Bine, bre nea' Matei. Cred că nu îmi zici că matale l-ai împuşcat pe Ceauşescu, glumesc eu, dar ce urma să-mi zică depăşea orice aşteptare de-a mea. -Uite cum stă treaba Ştefane. Până acum nu te-am minţit niciodată, dar recunosc că ţi-am ascuns nişte chestii. Eu nu sunt bucureştean sută la sută cum ţi-am zis. Eu sunt din Focşani originar ca şi tine. Am fost


deportat forţat de Ceuşescu să particip la construirea Casei Poporului. Mi-a dat o garsonieră amărâtă şi lucram 12 ore pe zi la monstruozitatea care o vezi acum. Acolo am cunoscut-o şi pe "zâna" mea. Era brigadieră pe unul din şantiere. Nu ştiu ce a văzut la mine, când putea avea orice bărbat. Ideea este că m-a preferat pe mine. Ne-am căsătorit la 4 luni după ce ne-am cunoscut, adică imediat când am aflat că e însărcinată. Partidul ne-a dat atunci apartamentul cu trei camere în care stau acum, prin zona Gării de Nord. Ideea este că săraca a murit la naştere, după cum ţi-am spus, dar doar ea a murit, nu şi copilul cum ţi-am spus eu. Mi-a dat un băieţel sănătos şi frumos ca ea. Muream de dragul lui, dar brigadierii de pe şantier mă puneau să muncesc câte 12 ore pe zi, uneori chiar 14. Îmi era imposibil să am grijă de el, iar în Bucureşti nu ştiam pe nimeni decât pe cumnată-mea. Când mă întorceam acasă mă durea inima să-l văd plâns, flămând, căcat pe el. Mi se rupea inima. Eram tânăr şi eu, nu ştiam ce să fac, şi atunci am făcut jumătate din cea mai mare greşeală din viaţa mea. I l-am dus lu' cumnată-mea crezând că ea fiind femeie ştie cum să se poarte cu un copil. Ea săraca s-a bucurat la maxim, că bărbat-su nu putea face copii, dar asta îl transformase într-un ursuz, într-un neam-prost. Datorită copilului ea nu a mai avut linişte în casă după o săptămână. Mi se pare că o şi bătea ăla. Aşa că a vrut să-mi aducă copilul înapoi. Atunci am făcut a doua jumătate din cea mai mare greşeală din viaţa mea. Am acceptat să-l ducem la orfelinat, după ce am stat o noapte nedormit rumegând gândul. Nu puteam să mă ocup de el, iar acasă la ea nu mai voiam să-l las de teamă că bărbat-su să nu-l arunce pe geam. Nu puteam risca să-l duc la un orfelinat în Bucureşti, aşa că l-am dus înapoi la Focşani. Mint că m-am dus eu. Am trimis-o pe ea cu copilul şi i-am pus doar o poză cu mine şi nevastă-mea în bocceluţă. Riscam ca acolo să mă isterizez şi să-l iau înapoi. Am fost şi sunt un laş... Mă rog. Ştiu că tu nu crezi în soartă, dar uite că ne-a adus înapoi după 18 ani. Acel copil eşti TU!

Episodul nr.13

Iar mi-a picat al doilea ciocan în creştet, după vestea sarcinii Monei. Deşi cam vedeam unde se duce discuţia, nu voiam să cred deznodământul. Aşteptam ultima replică a lu' nea Matei, care a venit ca un ciocan. Nu-mi credeam urechilor. Aşteptam să fie o glumă. Am început să pun întrebări idioate, parcă pentru a câştiga timp să rumeg adevărul. -Şi tu de unde ştii toate astea? Cum ştii că eu sunt copilul tău? Copilul care l-ai dus la orfelinat? -Păi când te-am văzut întâia oară şi mi-ai zis că eşti de la un orfelinat din Focşani, mi s-a strâns inima. Când ai mai zis şi vârsta erau două coincidenţe.Atunci, adică acum 3 ani, m-am dus întâia oară, după 18 ani, la mătuş'ta, şi mi-a zis că ai fost şi pe acolo în urmă cu 2 zile. Am pus-o să te descrie, şi exact pe tine te-a descris. Dar argumentul care m-a izbit cel mai tare şi mai tare la tine este că ai exact ochii lu' mă-ta. Asta mi-a sărit în ochii întâia oară. Acum chiar dacă un test de paternitate ar spune


că nu eşti al meu, ştiu sigur că eşti a lu' mă-ta. Ştii atunci când am fost chipurile bolnav, şi nu ne-am văzut vreo două săptămâni? -Da, ştiu...când ai făcut matele febră mare! Abia ne cunoscusem, şi matale mă ajutai cu ce puteai. -Aşa bravo. Atunci. Eu atunci nu am fost bolnav deloc. Deşi eram 100% sigur de dovezile evidente, eu am dat o fugă la Focşani, şi am vorbit cu alea de la orfelinat care aveau o copie după certificatul tău de naştere. Bătea la ochii să ţi-l cer ţie. Nu am vrut să-ţi zic niciodată. Nu merit să-mi zici tată, dar voiam "să-ţi cumpăr" prietenia măcar, cu o vorbă bună, cu o pătură, cu "cazemata" asta care am amenajat-o aici... Ţipa inima în mine când te vedeam cum te chinui prin gări, şi când vedeam ce nelegiuiri făcei pentru Gigi, dar nu puteam să te iau acasă la mine. Credeai că sunt vreun obsedat sau cine mai ştie ce. Oricum acum când ieşi din spital casa mea e şi a ta fiule... -Nu-mi zice "fiu" nemernicule. Nu meriţi să-ţi onorezi buzele cu acest cuvânt (mă răzbunam pe el pentru toată viaţa mea de căcat de până atunci, deşi cred că se absolvise de toate greşelile salvându-mi viaţa). "Fiul" tău a stat 18 ani la orfelinat, sau mă rog 16 ani dacă zici că m-ai adus la 2 ani. A îndurat umilinţe, bătăi, fel de fel de căcaturi, şi asta datorită ţie. Acum a devenit exact ceea ce ura, şi tot datorită lipsei unei familii. Şi mai ai curaj să-i zici "fiul tău"? -Ştiu, ştiu că nu te aşteptai la asta...dar îţi cer să găseşti în adâncul inimii tale iertare... Ştiu că ai un suflet bun. Doar eu şi Mona ştim ce băiat bun eşti. -Da, Ştefane, chiar nu poţi să ierţi? se băgă şi Mona, de ce eşti aşa urâcios? -Ce Mona, şi tu ştiai??? Ce pula mea se întâmplă? Chiar sunt ultimul care află? Cum ai putut? -Hooo, linişteşte-te nebunule. Ce ai. Cât ai stat în comă nea' Matei mi-a povestit. Ce te burzuleşti aşa? -Aha...mă mai domolesc şi eu.

Timpul a trecut de la discuţia asta. Eu m-am învăţat cu ideea cu nea' Matei. Până la urmă îmi salvase viaţa, şi scăpase de cadavru în cel mai ingenios mod. Eu nu am putut merge 2 luni de zile, dar cu susţinerea Monei, şi cu ajutorul banilor lu' nea Matei m-am operat de 3 ori pe coloană la Carol Davilla de lângă Gară. Buni doctori acolo. După operaţii şi alte 2 luni de fizioterapie am început să calc uşor, şchipătând. Deşi puteam sta la nea' Matei (niciodată nu i-am zis "tată", mereu a rămas nea' Matei), m-am mutat cu Mona acasă la ea. Mona avea un apartament luat de tac-su, pe care îl pierduse la cărţi odată cu ea. Acolo stătea Gigi cu ea. Acum stăteam eu. Exact când mă întremasem şi eu mai bine, a născut Mona. A născut o fetiţă minunată ca ea. I-am pus numele Ecaterina (Cati o alintam) ca pe mama mea. Nea' Matei era în culmea fericirii când o vedea. O alinta şi o pupa mai ceva ca noi. O vedea pe mama în ochii ei. Era sufletul lui.


Viaţa noastră intrase pe un făgaş relativ normal. Eu nu mai bagabonţeam, dar parcă nici o slujbă nu se lipea de mine. Am încercat pe la CFR, am încercat după aia la Cazinoul lu' Nicu Ţiganu unde şi Mona s-a angajat de formă, şefa crupierilor. Hmmm, nimic nu-mi plăcea. Totuşi de dragul la toţi, şi al Monei încercam să-mi văd de treabă. Le promisesem că mă las "de treabă", dar nu era chiar după mine. Necazul te găseşte el pe tine... Prima care m-a abordat a fost chiar Gina, codoşa. M-a găsit la cazinou, unde făceam pe bodyguard-ul. -Salut Fane. Vroiam să vorbesc ceva cu tine de ceva timp. -Da Gina. Te ascult. -Fane ştii şi tu cum stă treburile cu fetele. Acum în lipsa lu' Gigi, am cam rămas singure. Clienţii sunt răi, sunt care beţi, care violenţi. Trebuie să aibă cineva grijă de ele. Trebuie să aibe grijă o mână de bărbat. -Dar Gina, ştii că nu-s peşte. Nu pot eu lua bani de pe munca fetelor. Cu tot respectul care ţi-l port, trebuie să te refuz. -Hai Fane. că ştii ce se vorbeşte pe stradă...Toată lumea acum te respectă. Te rog, că ştii că dacă se ocupă alţii de noi, ne iau şi toţi banii, ne şi bat de ne sună apa în cap, ne şi fut când li se scoală pula lor. Tu eşti un băiat finuţ, tu ştii să te porţi cu o doamnă, şi ştii să dai şi cu pumnul bine. Te rog Fane. Fă-o pentru mine. -Trebuie să mă consult cu Mona.

Episodul nr.14

Oferta Ginei, nu-mi displăcea dar nu ştiam ce va zice Mona. Am

întrebat-o într-o seară: -Auzi, tu mereu ai avut grijă de fetele lui Gigi, şi le-ai ţinut partea. M-a rugat Gina să am grijă de ele. Bineînţeles nu le voi lua pielea de pe ele cum făcea Gigi, dar aşa ...o sumă modică. Tu ce zici? -Nu ştiu băi Fane, nu-ţi place ce munceşti la tata? -Ba da...dar... -Uite cum stă treaba, eu am încredere în tine, şi ştiu că nu te vei culca cu ele (avea dreptate aici, nu concepeam altă femeie în afara ei), dar nu vreau să profiţi de pe urma lor. Nu vreau să te transformi în Gigi. -Stai liniştită, ele m-au rugat. Orice altă variantă în afara mea. fetele ies în pierdere rău tare. Iar tu ştii că sunt şi clienţi violenţi, şi beţivi. Vreau să ştie lumea că are grijă Fane Mutu de ele. Nu sunt chiar ultima gâscă în Bucureştiul ăsta. Alţii, de exemplu' fraţii Feraru, le bat de se cacă pe ele, le lasă praful de pe tobă, şi le mai şi violează cum li se scoală lor pula. Nu vor fetele să se ducă la ei. Iar eu vreau doar binele lor, îţi jur. O las pe Gina să se ocupe de tot, eu doar aşa. cu numele. Şi promit că îmi păstrez şi slujba la tac-tu. O înduplecasem pe Mona. Fetele Ginei lucrau pentru mine, dar nu eram lacom. Le lăsam mare parte din câştiguri, şi erau şi ele mulţumite şi mie îmi ajungeau. O ducem destul de bine. Ziua eram omul lu' Nicu Ţiganu, iar seara eram peşte (ce greţos sună cuvântul ăsta, dar chiar asta eram).


Am schimbat tot "stabilimentul", eram un vizionar. Am făcut primul bordel de lux din Bucureşti. Nu mai acceptam orice ştoarfă ieftină. Am început încet, încet să-mi fac un renume, că eram serios şi lucram cu deputaţi, cu procurori, cu miliţieni nemulţumiţi de nevestele lor. Bani curgeau frumuşel. Mi-am luat şi eu măsuri de siguranţă, şi cu o cameră cumpărată de la un student marocan (Jamal îl chemă), i-am filmat când se distrau cu fetele mele. Aşa îi aveam la mână în caz de se hotărau să devină brusc "justiţiari", cu "tatăl" lor. O singură problemă îmi măcina creierii, zi de zi. Ca o picătură chinezească, ca o moară care îţi scrâşneşte zi de zi în cap. Acea problemă era Uscatu'. Nu puteam uita cum ticălosul m-a "dat pe ţeavă" la Gigi. Nu-mi păsa dacă muream eu, dar fraierul pusese în pericol şi viaţa Monei şi a lu' Cati. Îl uram de moarte pentru asta. Oricât încerca Mona să mă facă să-l uit, nu puteam. Dar nici starea mea de sănătate nu-mi permitea să-l înfrunt atunci. Un şobolan este un şobolan orice i-ai face. Fugise prin Italia şi a început să cerşească pe acolo la început. Auzisem de la băieţi că acum avea şi el un imperiu al lui de cerşetori români pe care îi plasa prin Roma. Nu ştia să facă altceva, şobolanul. Nu era un vizionar ca mine. Omul care a luat 2 şurubelniţe în spate din cauza lui... Suntem deja prin '97, adică la vreo doi ani de la operaţiile mele pe coloană. Abia acum m-am întremat aproape de 100% după pareză. Afacerile cu fetele mergeau brici. Între timp toţi comercianţii de pe la Gară, care plăteau tribut lu' Gigi, m-au rugat să am grijă de ei, după ce le-au fost devastate barurile (jur că nu am avut nimic de a face cu asta). Îmi plăteau mie jumate din cât îi plăteau lu' Gigi şi eu aveam grijă de ei. Nu numai că am preluat mare parte din afacerile lui Gigi, dar mi-am înfiinţat-o şi pe a mea proprie. "Afacere" care îmi aducea cât toate celelalte la un loc, şi anume drogurile. Prin Jamal (şi cu concursul lu' Nicu Ţiganu), am pus la punct o reţea tocmai din Maroc. Nimeni nu avusese tupeul ăsta până acum, şi probabil că nici eu nu puteam să fac asta fără să am la mână nişte casete picante cu poliţişti. Drogurile îi erau aduse lui Jamal prin 3-4 intermediari, şi eu le distribuiam în Cazinou. Erau baştani mulţi acolo, erau băieţi de bani-gata, erau studenţi străini care voiau senzaţii tari şi eu le ofeream. Pe preţuri usturătoare le futeam creierii cu haşiş şi cocaină. Nu eram mândru de ce făceam, dar o făceam. Mona nu era de acord deloc că am intrat şi cu drogurile, dar nu avea ce să-mi facă. Visul unui băiat de orfelinat începea să pâlpâie şi drogurile erau "combustibilul" care alimentau flacăra. Vedeam copii de senatori (cunoscuţi de altfel) care se milogeau pentru o doză pe datorie, vedeam cum părinţii lor îşi "făceau abonament" la mine, doar să-şi vadă loazele fericite, iar eu controlam totul. Controlam fericirea lor efemeră şi le luam un sac de bani. Filiera Jamal funcţiona, iar eu eram furnizorul final. Eu hotăram cine e fericit şi cine nu şi calculam porţia de fericire în miligrame. EU, care în urmă cu 6 ani dormeam prin trenuri dezafectate, EU care fusesem pus în orfelinat să şterg pe jos cu limba de către o educatoare sadică, EU care nu aveam un singur loc neted în cap de cucuie şi bătăi


primite în copilărie. EU un moldovean care stăpânea Bucureştiul. Toate mecanismele "erau atent" unse de mine şi ştiam întăi de toate: ca să ai, trebuie să dai. Oricum câţiva deputaţi pesedişti, dăduseră ordinul să fiu lăsat în pace. Nimeni nu se futea cu mine. Într-o seară am venit acasă, şi când stăteam acasă la masă îi zic Monei. -Momentul "aşteptat" de tine a venit Mona. Mă cunoşti doar, ştii ce fel sunt...ştii că nu pot ierta... -Offf, Fane, câtă teamă mi-a fost de discuţia asta. Ştiam că va veni ziua asta. Nu este nici o cale să te fac să te răzgândeşti? -Ştii că nu este Mona. A venit timpul să fac ce trebuia să fac demult... Acum că sănătatea mi-o permite, mă voi duce în Italia după Uscatu'...

Episodul nr.15

-Ştefane, te rog eu mult, nu te du! Am o presimţire nasoală vis-a-vis de asta. Ce vrei să-i faci? Te rog gândeşte-te bine...? -Mona te rog, doar la chestia asta nu te împotrivi. Şi aşa îmi este greu să mă despart de tine şi de Cati. Niciodată nu am stat despărţiţi mai mult de câteva ore. Te rog, nu îngreuna situaţia. Îl voi ucide pe vierme... -Dar tu nu ai ucis pe nimeni Ştefane, niciodată, şi te apropii de 30 de ani. Tu nu eşti făcut din "aluatul" lui Gigi...Te rog eu din suflet, rămâi. -Decizia mea este luată Mona...te rog înţelege. Trei ani de zile m-a măcinat gândul trădării lui. Voi înnebuni dacă îl mai ştiu în viaţă. Trebuie să mă răzbun... Înţelege odată, femeie, am ridicat tonul, cred şi datorită coniacului îngurgitat...

Deşi în toamna lui '97 se stătea vreo două luni până obţineai o viză de spaţiu Schengen, eu am reuşit să o iau într-o săptămână. M-a costat vreo 5 milioane (adică vreo 4 salarii medii în vremea aia), dar am luat-o. Ştiam nişte tirişti care mă puteau trece fraudulos cu o treime din suma asta, dar nu voiam să fac nici o zi de arest. Nu puteam sta departe de Mona şi fetiţă. Le iubeam imens, şi chiar dacă începusem să beau mai des şi chiar încercam din ce în ce mai des cocaina, le iubeam ca ochii din cap. Ştiam şi eu din sursele mele că Uscatu' stă prin Roma, dar nu ştiam precis unde. Nu aveam în cap nici un plan de bătaie. Eram arogant, încrezător în mine şi m-am dus singur. Nu credeam că şobolanul are curaj să ridice ochii din pământ. Pe primul cerşetor pe care l-am văzut după ce am coborât din avion l-am întrebat pe româneşte: -Salut, eşti român? Părea un pui de ţigan cam la 16-17 ani. -Da şefu', trăiţi...Dăăă şiiii mie ... -Lasă asta, că-ţi dau, dar trebuie să-mi răspunzi la nişte întrebări. Eşti din Bucureşti ? -Da şefu, trăiţi... -Tu ştii cine sunt eu? -Nu şefu', nu ştiu. Cred că matale este vreun afacerist, după costumul ăsta frumos pe care îl ai...


-Sunt Fane Mutu'- brusc am văzut cum privirea umilă i se preschimbă în frică, mi-am dat seama că auzise de mine. Se uita disperat în stânga şi dreapta parcă aşteptând un ajutor. Stai liniştit că nu-ţi fac nimic. Nu am nimic cu tine. Îţi dau 10.000 de lire dacă îmi zici unde îl găsesc pe şeful tău. -Ăăăă, şefu' care şef? -Mihai Uscatu'. -Aaaa, ăla mare. Eu nu l-am văzut niciodată pe el. Eu predau banii la altul şi ăla discută cu el. Din câte ştiu stă pe Via Casilina. -Cine stă acolo Uscatu, sau şeful ăsta al tău mai mic? -Ăsta mic...acolo îl găseşti. Uscatu' nu ştiu. după teama din ochii lui mi-am dat seama că spune adevărul. I-am dat 20.000 de lire şi m-a şi condus acolo cu promisiunea că nu ştiu de la el locaţia. Nu era acasă omul pe care am aflat că îl cheamă Jan. L-am aşteptat în faţa căsoaiei şi m-am învărtit pe acolo. Pe la 6 seara apare un tip cam de 30 de ani. Masiv, bronzat bine, cu o cămaşă lălâie pe el, spate lat, pantaloni de in trei-sferturi. Mă apropii uşor de bronzat, îl las să bage cheia în yală, îl las să o învărtă şi năvălesc cu tot cu el în casă, aplicându-i o priză la gât. -Uite cum stă treaba tinere-îl iau tare-dacă ţipi va fi ultimul suneet pe care îl scoţi. Deci eşti liniştit sau nu? O mişcare afirmativă din cap m-a făcut să mai slăbesc strânsoarea. -Ok, aşează-te pe fotoliu şi ascultă-mă fără să mă întrerupi. Ştii cine sunt? -Da, eşti Fane Nebunu. Cine dracu nu te ştie? -Ok. Acum ascultă-mă! Eu îl caut pe Uscatu' şi îl voi găsi cu ajutorul tău sau fără el. Problema este că dacă nu mă ajuţi, nu-mi eşti de nici un folos şi va trebui să te omor cum l-am omorât şi pe Gigi. Înţelegi? Jucam cartea terorii şi privirea lui tulbure, neajutorată îmi zicea că funcţionează. -Îhî ... -Tu ai să-mi spui unde este Uscatu' iar odată dispărut el din peisaj presupun că toţi cerşetorii ăştia îi vei prelua tu. ochii căpătară brusc un luciu de lăcomie. Jan era un teren fertil pentru jocurile mele psihologice. Acum dacă nu-l voi găsi unde îmi zici, sau stă chiar şi la o casă depărtare, mă voi întoarce aici şi te voi merli pe tine doar aşa de ciudă. Înţelegi cum stă treaba? -Îhî ... -Mă bucur că suntem înţeleşi. Acum zi-mi unde îl găsesc. -Fane, te rog să mă crezi că nu este în Roma. Te rog nu-mi face nimic, dar Uscatu' şi cu nevastă-sa s-au dus în partea cealaltă a "cizmei" în vacanţă. Să moară mama dacă te mint, să nu am parte de copilul meu din ţară. -Ok...te cred. Unde? -Staţiunea se cheamă Senigallia, este un orăşel pe lângă Ancona. E la marea Adriatică. Stă la hotel Universal. Are o Alfa-Romeo roşie cu


numărul xxx. deja îmi dădea mai multe informaţii decât îmi trebuiau, cred că nici ăsta nu-l prea avea la inimă.

Am ajuns în Senigallia. Îmi plăcea acolo. Oraş mic, cochet, cu o plajă superbă. Aproape uitasem de ce sunt acolo. M-am cazat la un hotel vecin. Cu nişte sume destul de grele am dezlegat limba recepţionerului de la Universal. Probabil nu mi-ar fi spus niciodată cu toţi banii din lume, dar văzând că sunt român şi fiind puţin xenofob, mi-a spus ce cameră are, care sunt tabieturile lui etc. Ne lăsa să ne rezolvăm treburile. Deja stătea aici de două săptămâni. Ticălosul trăia bella vita, fără nici o grijă. Acum era la plajă. Am stat să se facă noapte. Pe la unu noaptea, înarmat cu un şperaclu, eram la uşa lui. Nici nu se obosise s-o închidă. Inima îmi bătea nebuneşte, înfundându-mi parcă timpanele. Am păşit încet în bezna camerei de hotel în care se afla, simţind parcă că respiram ca un boeing 747. Îmi ţineam respiraţia şi păşeam încet cu o lanternuţă încercând să desluşesc ceva în penumbră. Ochii mi s-au acomodat şi din livingul în care eram am deschis cu extreme precauţii uşa ce ducea la dormitor. Am scos cuţitul din buzunar şi îl strângeam cu o forţă nebunească, parcă pentru a mă încuraja singur. Eram la mai puţin de 3 metri de omul pe care îl uram cel mai mult pe lumea asta, şi am văzut cum se mişca ceva sub cearşafurile de mătase. Am vrut să bag cuţitul la întâmplare în silueta de sub cearceaf, dar voiam să-i văd figura. Aroganţa pe care o căpătasem în ultimul timp voia să-l vadă umil, implorând, înainte să-l merlesc. Aşa că am făcut un salt agil în pat imobilizând silueta între picioarele mele, şi am dat deoparte cearşaful urlând ca un apucat. -Ce faci "prietene"? Mă mai ţii minte? Exact atunci o mână a aprins veioza şi o voce mult prea cunoscută îmi zice râzând. -Dă-te jos Ştefane, nu pot respira. Era Mona...

Episodul nr.16

Înţepenisem cu sudoarea pe frunte şi strângând cuţitul în mână fioros. Într-o fracţiune de secundă au trecut o mie de gânduri în cap şi unicul gând la care m-am oprit a fost că Mona mă trage în piept cu Uscatu', cum îl trăgea pe Gigi cu mine în urmă cu vreo 8 ani. În secunda doi deja îmi trecea prin cap să bag cuţitul în ea. Vedeam roşu în faţa ochilor. -Acum te gândeşti dacă să bagi cuţitul în mine sau nu, nu-i aşa ? îmi citi ea gândurile. Zii, am dreptate? şi continuă râsul ăla care mă dispera. -Ce pula mea cauţi aici curvă ordinară ? îmi râdea în nas şi asta mă dispera cel mai tare. Era unicul om de pe planetă probabil, care mă putea sfida. Unicul om care îi permiteam ... dar acum sărise calul prea tare... Ce? De ce? Cum ajunsese? Cum făcuse? Care e treaba între ea şi Uscatu'? întrebările astea îmi circulau cu viteza luminii prin creieri şi lipsa răspunsurilor m-au împiedicat momentan să o ucid pe loc pe mama copilului meu. Eram mai turbat ca niciodată. Un fir de păr lipsea să nu


tabăr pe ea. Aruncasem cuţitul jos, şi voiam să o las să zică scuza ei, să o strangulez. VORBEŞTE ODATĂ NEMERNICO !!! -Hooo domnu' gangster. Ce te oţărăşti aşa? Crezi că mă sperii? Dacă eram speriată de tine, nu veneam aici. Dar eu te cunosc Ştefane ... eu te cunosc mai bine decât te cunosşte oricine de pe lumea asta. (spuse pe un ton extrem de blând) Dă-te jos de pe mine ...lasă-mă să-ţi vorbesc şi după aia poţi face ce vrei... Eu sunt la mila ta...dar te rog ascultă-mă. -Ăăă...te omor curvo... -Nu omori pe nimeni-mi-o reteză ea- nu eşti capabil de crimă. Te ştiu Ştefane, şi nu eşti capabil să ucizi. Când dracu te-ai înrăit aşa? Ăsta nu eşti tu... Văd că ai intrat cu un cuţit în mână. Ce ştii tu să faci cu un cuţit când tu mereu te-ai bătut cu pumnii goi??? Ai uitat că atunci când avem o găină de tăiat, îl chemi pe tata s-o taie. -Lasă asta ... dă-te dracului de jigodie. Zi-mi unde este Uscatu' ? Şi crede-mă Mona, cu toată iubirea care ţi-o port, tu nu ieşi din hotelul ăsta vie. Ţi-o jur. -Dă-te jos să îţi explic şi după aia faci ce vrei... Ţi-am mai zis odată. De ce nu te linişteşti să vorbim raţional. Vorbele veneau ca un duş rece asupra mea. Ştia să mă calmeze, ştia să mă agite. M-am dat jos din pat şi m-am trântit într-un fotoliu. Nu o scăpam din ochi şi nu-mi venea să cred că mă cert cu nevastă-mea în Italia ! Cum dracu se ajunsese aici ? Asta voiam să aflu ... -Te ascult, bâigui eu. Ai 3 minute. -Bine Ştefane îţi voi zice tot ce am pe inimă şi te las pe tine să iei deciziile. De un an încoace nu te mai recunosc Ştefane. Ai început din ce în ce mai des să bei, iar dacă la început ai stat departe, acum ştiu că tragi şi cocaină. Stai liniştit, nu te înfuria, nu mi-a zis nimeni, dar o femeie simte, Ştefane. Eu te simt că pierzi controlul. Ai văzut că niciodată nu ţi-am zis nimic. Ştiam că te droghezi, dar te-am lăsat. Făceam pe proasta şi tăceam, dar după ce plecai tu pe la Jamal, numai Cati ştie cât plângeam. Are 5 ani, începe să-şi dea seama, de nişte lucruri Ştefane. Acum când mă vede că plâng începe şi ea să plângă. Noi două pentru care acum 6 ani erai gata să-ţi dai viaţa pentru noi, acum plângem zi de zi din cauza ta, când vedem cum te distrugi. Dar tu nu ai de unde ştii asta, pentru că nu prea mai stai pe acasă. Te-ai înrăit Ştefane. Banul te-a înrăit. Tu nu erai lacom dar acum din ce în ce mai tare semeni cu Gigi, şi nu realizezi. Poate nici el nu realiza, dar chestiile pe care le urai cel mai mult la el, ai început de un an încoace să le faci şi tu. Uită-te puţin la tine şi gândeşte-te. Ce s-a întâmplat cu tine? Tu Ştefan al meu, care aveai un simţ înnăscut al dreptăţii şi erai un justiţiar în felul tău, acum ai ajuns să faci numai nemernicii? Am închis ochii Ştefane la tot. Am închis ochii că vii din ce în ce mai des acasă "obosit", am închis ochii la faptul că mai trăgeai "zăpadă", cum îi spui tu, nu ştiu dacă ai fost cu alte femei, dar nopţi de acasă ai mai lipsit şi nu ţi-am zis nimic... -Cu alte femei nu am fost niciodată, jur, ştii că tu eşti raţiunea vieţii mele -Lasă-mă să termin Ştefane. Dacă ai fost sau nu eu nu am de unde ştii.


Ideea este că am închis ochii şi la asta. Am închis ochii şi la jignirile tale gratuite. Am închis ochii Ştefane, pentru că te iubesc. Te-am iubit de când te-am văzut şi mi-am riscat viaţa să fiu cu tine, deşi erai un boschetar pe timpul ăla. Erai un băiat cu suflet de aur, dar care locuia într-o remiză a Gării de Nord. Cu timpul te-ai ajuns şi te-ai infatuat, dar eu tot te iubesc. Te iubesc aşa cum eşti şi mă durea când vedeam cum te distrugi. Băutura şi drogurile nu le mai puteam împiedica, deşi dacă aveai urechi de auzit, auzeai. Dar puteam împiedica ceva: TE PUTEAM ÎMPIEDICA SĂ DEVII UN CRIMINAL ! Nu ştiam dacă vei merge sau nu până la capăt cu Uscatu' , dar eu ştiam că nu pot trăi cu un criminal în casă oricât de mult l-aş iubi. Venirea ta în Italia se putea termina în două moduri: 1. Îl omorai pe Uscatu' şi eu fugeam cu tot cu Cati de lângă tine. 2. Nu puteai să mergi până la capăt şi te ucidea Uscatu pe tine şi iarăşi nu puteam trăi cu ideea că te-am lăsat să pleci. Oricare din variante ar fi fost eu aş fi fost distrusă pe viaţă Ştefane. Nu puteam accepta niciuna din ele. Aminteşte-ţi de câte ori te-am implorat să nu te duci. Mai aveam puţin şi îţi pupam picioarele, dar nu m-ai ascultat. Ai vrut să fii tu masculul răzbunător al turmei. Văzând că nu este cale să te înduplec, am luat eu problema în mâini proprii. Dacă tot e acum mare vervă cu celularele astea mi-am luat şi eu unul, fără ştirea ta. Prin nişte prieteni şi dând zeci de telefoane în ţară am aflat numărul aghiotantului numărul unu al lui Mihai, Jan. Odată ce eşti aici, cred că şi tu l-ai scuturat bine. L-am sunat pe Jan, recomandându-mă, spunându-i că în maxim o săptămână o să îl ia tare un om, căutându-l pe Uscatu'. Era speriat săracul şi mi-a zis unde este Uscatu'. Era aici în Senigallia. Nu avea telefonul de Italia cu el dar l-am găsit sunând la hotel. L-am sunat, l-am liniştit. I-am zis că dacă l-am găsit eu, sigur îl vei găsi şi tu. Credea că îi întind eu o capcană, dar am fost nevoită să mă jur pe Cati, ca să mă creadă. Îţi dai seama ce am făcut din cauza ta Ştefane? M-am jurat pe copilul nostru, pe micuţa noastră Cati, dar am salvat măcar o viaţă. Inima îmi este împăcată. Să revenim. L-am sunat pe Uscatu'. I-am zis să plece dar să mai plătească în avans camera cu 3 zile, şi în registru să figureze el cu numele. I-am mai zis să lase şi maşina în parcarea hotelului astfel ca tu să fii convins că el este cazat acolo. Eu am plecat cu un zbor la distanţă de 5 ore de al tău. Doar că pe când tu orbecăiai prin Roma, eu am luat avion direct Ancona-Falconara , cel mai apropiat aeroport de Senigallia şi am venit la hotel să văd cum pot să mă cazez în camera Uscatului. El a plecat lăsând vorbă la recepţioner că o să vină o verişoară de a lui să stea, pe timpul plătit de el în avans. Cu recepţionerul, de fapt recepţionerii (că nu ştiam pe tura cui ai să vii) am rezolvat cu 50.000 de lire de om. Le-am zis că cineva se va interesa de camera în care voi sta, şi după ce "se ţin tari" puţin să-ţi zică într-un târziu ce şi cum. Le-am zis că "îi vei unge" şi tu şi imediat au intrat în joc. Iar restul e istorie. Iată-ne în aceeaşi cameră şi tu te întrebi dacă să mă omori sau nu. Cum am ajuns aşa, Ştefane? Ce s-a întâmplat cu noi Ştefane? Tu nu puteai să faci rău nici unei muşte, iar dacă se putea mereu evitai un conflict, iar acum te


întrebi dacă să-ţi ucizi soţia. Am creat această mică şaradă să te rog în primul rând ca prieten, după aia ca mama copilului tău, şi abia în ultimul rând ca soţia ta să te linişteşti. Vorba mea nu era suficientă spunându-ţi că "te duci la vale". Trebuia să-ţi arăt. Gândeşte-te Ştefane bine, dacă în patul ăsta era Uscatu', tu acum luai o viaţă de om. Concepi măcar ce înseamnă asta? -Hmmm... DA. Acestea fiind zise ... spun apropiindu-mă de pat

Episodul nr.17

-Hmmm... DA. Acestea fiind zise ... spun apropiindu-mă de pat...te iubesc doamna mea. Te iubesc de când te-am văzut şi acum îmi demonstrezi ce sacrificii eşti în stare să faci ca să mă aduci pe drumul cel bun. Iartă-mă te rog. Nu ştiam că mă transform în Gigi. Nu mi-am dat seama, nu am realizat. Promit că o să mă schimb iubita mea. Iartă-mă te rog, mintea mi-a fost întunecată de băutură, şi de răzbunare. Nu mi-am dat seama că te distrug şi pe tine cu "complotul" ăsta. Oooo, ai să mă poţi ierta vreodată? -Bineînţeles Ştefane, ştii că da. Eşti bărbatul meu şi aş merge oriunde după tine. Eu nu ştiam cum să-ţi dau de înţeles mai tare că nu este bine ce faci, şi tu făceai din ce în ce mai tare. Parcă făcându-mi în ciudă. -Offff Mona, am fost orb, dar acum văd. Am fost surd, dar acum aud. Iartă-mă te rog. Promit că nu o să mai beau. Cu cine ai lăsat-o pe Cati? devin brusc serios. -Stă cu taică-tu. Ştii că e lumina ochilor lui. Ştia de plan... dar nu ţi-a spus. A văzut şi el că ai nevoie de o lecţie, chiar dacă vei avea un şoc când o vei primi. -Îhî...draga mea. Atunci nu văd nici un motiv pentru care nu am sta aici o săptămână. Hotelul e plătit, bani avem, Senigallia e superbă. Ce zici? -Eu sunt de acord Ştefane, şi aşa fiind însărcinată când ne-am căsătorit nu am avut o lună de miere. -Stai să vezi ce miere îţi dau acum, spun libidinos. Şi am început să o sărut, să o dezmierd ca la începuturi când ne iubeam pe furiş. Am început să-i descopăr corpul ca şi cum era întâia oară, am început să o analizez parcă văzând-o cu alţi ochi şi respectând-o poate mai mult, dacă era posibil. Am început să facem dragoste cum nu mai făcusem de mult... de prea mult poate. Dragoste pătimaşă, carnală, pe îndelete făcută, nu futaiuri scurte pe care i le administram în ultimul timp din ce în ce mai rar, cu mintea întunecată de răzbunare. Mi-am dat seama ce femeie aveam lângă mine şi o dezmierdam cum puteam săptămâna asta. În fond nu avusesem nici un concediu niciodată, nu ieşisem din ţară niciodată, şi acum profitam din plin amândoi. Ziua stăteam pe plajele minunate ale orăşelului (chiar plaja era renumită în toată Italia ca Spiaggia di velluto, adică "plaja de catifea"), iar seara abia aşteptam să ne retragem în cameră să ne desfătăm corpurile. Eram ca doi adolescenţi îndrăgostiţi care începeau preludiul încă din liftul hotelului. Uitasem de Uscatu' şi de ireparabilul gest pe care era să-l fac. Era totul ca un vis. Un


vis pe care îl trăiam alături de Mona. Femeia care a avut răbdare să mă strunească pe o cale mai bună atunci când rătăcisem. Cele 7 zile au trecut ca una. Mult prea repede, faţă de cât aş fi vrut eu, dar pe altă parte mă uscam de dorul Ecaterinei. Niciodată nu fusesem despărţit de ea şi acum am realizat cât depind de ea şi Mona. Aşa că în ultima zi plătită la hotel îmi părea şi rău că plec, dar îmi părea şi bine că îmi voi strânge copilul în braţe. Exact când împachetam împreună cu Mona puţinele bagaje pe care le aveam (o valiză erau doar suveniruri, şi haine cumpărate de acolo) se auzi uşa de la intrare buşindu-se de perete, scoţând un zgomot infernal şi în pragul ei se hlizea Mihai Uscatu'. Se vede treaba că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti, că bulangiul mai avea 3 zdrahoni cu el şi poate şi aşa intram în ei, dar aveau pistoale ticăloşii. -Unde plecaţi porumbeilor? râse el sfidător...

Episodul nr.18

Cu un gest reflex am tras-o pe Mona în spatele meu. Nu îmi era frică de Uscatu'. Trecuseră ani de la bătăile pe care mi le administra când eram un nimeni. Acum sunt Fane Mutu. Nu sunt orice bulangiu. Mândria mea aproape proverbială mă făcea să dau din gură aiurea, si nu realizam că o puneam şi pe Mona în primejdie. -Ce cauţi aici, futu-te-n gură? Ce-s cu gorilele astea? De ce nu ai venit singur, dacă aveai sânge în coaie? ha ha...râd forţat. -Am auzit că mă cauţi şi nu puteam rata revederea cu un vechi prieten... Ce mai faci "prietene"? aceeaşi grimasă şi pe faţa lui ce se voia a fi râs. Mă întorc şi urlu disperat către Mona: -Vezi pe cine ai apărat? Vezi ce şarpe ai ţinut la sân? Vezi pentru cine aproape te-am înjunghiat? Offf... Nu o vedeam decât pe ea vinovată de apariţia neaşteptată a Uscatului şi voiam să-i zic mai multe în impulsivitatea mea, dar nu puteam scăpa din ochi pericolul. Mai văzusem o armă în faţa mea, o ţinusem în mână, dar niciuna nu am văzut-o dinspre ţeavă. Nu ştiam ce vrea Mihai, nu ştiam de ce a avut tupeul să mă sfideze. Nu ştiam nimic. -Zii ce vrei, Uscatule. Că nu mă sperii cu gorilele tale... atât am am apucat să mai zic că un pat de pistol în cap m-a pus la pământ. Credea că îmi ia lumina cu atât, dar eu am continuat să mătăhăi pe jos. Atunci au tăbărât toţi pe mine şi nu mai ştiu nimic. Credeam că am murit. M-am trezit într-o cameră destul de curăţică, cu o bibliotecă plină de cărţi, o masă rotundă în centru şi un pat single destul de tare pe care stăteam. Primul lucru care l-am văzut a fost faţa Monei, care încerca să mă trezească, şi asta mi-a dat o oarecare linişte, dar primul sunet scos din gură a fost un urlet de durere. Mă dureau toate oasele de parcă mă călcase o divizie de tancuri. Mă ardea ceva în zona abdomenului. -Ce s-a întâmplat Mona? Unde suntem?


-Linişteşte-te, spuse ea... Nu te mişca. Încerca să stea calmă, dar îi citeam neliniştea pe faţă, foarte atent disimulată, de altfel. -Te rog, Mona. Zi-mi ce se întâmplă. Unde suntem? Unde e Uscatu? Cum de nu m-a omorât? Ce s-a întâmplat în camera de hotel?... Te rog, am nevoie de nişte răspunsuri. Aaaah- exclam iar în încercarea de a mă ridica din pat. Am căzut înapoi pe spate. -Ştefane, mai lasă dracului tupeul ăsta al tău care numai necazuri ne-a adus. Am dat de dracu acum, izbuncni şi ea într-un plâns molcom. -Cum aşa? Văd că nu suntem morţi, încă -încerc eu să glumesc- cel puţin eu ,că pentru tine cred că are alte planuri. Ştii că eşti iubirea vieţii lui... -Eşti un prost, Ştefane. Nu te poţi mişca pentru că ţi-au rupt o coastă golanii lu' Mihai şi tot îţi arde de glume. Dormi de două zile. Am crezut că ai hemoragie internă şi vei muri. Dar se vede că ai sânge de moldovean călit în tine. -De ce nu m-a "finalizat" atunci? Unde ne aflăm? -Păi nu te-a omorât atunci pentru că e bolnav, Ştefane. E pur şi simplu bolnav. Offf...ce greşeală am făcut. Are alte planuri pentru noi. Să-l fi auzit ce zicea pe drum... -Care drum? -Drumul spre Sicilia... -Acum suntem în Sicilia? ţip eu din toţi rărunchii. -Nici măcar acolo, suntem în Lampedusa. La dracu în praznic. Dar te rog nu mă mai întrerupe. E cel mai aproape pământ italian de Africa. Suntem pe o insuliţă aflată în mijlocul mării Mediterane într-o vilă deţinută de Mihai. După ce te-au bătut la hotel de am crezut că te omoară, ne-a urcat într-o maşină şi ne-a dus în Sicilia. Am trecut cu bac-ul. O maşină frumoasă, de lux, ca a lui, nu dă de bănuit, aşa că nimeni nu l-a percheziţionat în bac ca pe toată lumea. Îţi jur că nu s-a atins de mine. Dimpotrivă...s-a purtat decent. El din Palermo s-a întors la Roma. Aici am ajuns cu nişte "gealaţi" de ai lui cu un yaht din Siracusa. Uscatu şi-a creat aici un mic imperiu, în această oază de Rai. Poliţia e aproape inexistentă, iar ăia puţini cum sunt, sunt mituiţi de el. Aici cred că ne va ucide pe amândoi pentru că eu a lui nu o să fiu NICIODATĂ. O spuse cu atâta ură şi cu un luciu ciudat în ochii, încât mă înspăimântă puţin. -Ce vrei să zici? Ţi-a propus ceva? -Păi tot drumul mi-a zis că te omoară şi că în sfârşit voi fi a lui. Dacă nu o să vreau, voi fi şi eu alături de tine hrană de peşti. Şi ştii de ce nu te-a omorât? Pentru că vrea să te umilească. Îmi spunea că vrea să mă violeze în faţa ta, să te supună la cele mai rele chinuri şi după aia să te omoare. Spunea că el nu m-a uitat nici o secundă şi alte idioţenii din astea. Sincer cred că în acest colţ de paradis are puterea s-o facă. E obsedat, Ştefane. Acum înţeleg de ce voiai să-l omori şi realizez greşeala care am făcut-o. Ai să poţi să mă ierţi vreodată? -Lasă boceala acum femeie, spun cu răceala caractaristică, acum nu-i timp de asta. Trebuie să găsim soluţii. Ia zii, cât timp mai avem? eram


aparent impasibil, dar răul pe care voia să i-l facă Uscatu' Monei nu-l puteam concepe. Mi s-a îndoit inima când am auzit...doar de ea îmi păsa. -Păi am stat aici două zile. Două zile ţi-am şters sudorile şi te-am hrănit. Erai semiconştient, delirai de la lovituri. Asta înseamnă că se va întoarce peste 5 zile. -Ok. Cum e paza? -La uşă stă mereu o persoană înarmată, din ce am văzut. Ştie engleză. E maltez. Apoi prin vila asta mai sunt nişte persoane pe care le aud, dar nu le-am văzut niciodată. Voci de bărbaţi aud în mare parte. Geamul cred că l-ai văzut şi tu, că are gratii. Iar uşa e din lemn masiv. Aaaa...şi mai este o bucătăreasă, care cred că mă place că îmi dă şi nişte dulciuri pe ascuns. Mi-a strecurat în pâine şi nişte antibiotice pentru tine. Este de treabă. -Mda, Mona. Ai să vezi că o să ieşim de aici. Este o metodă cu şanse slabe de reuşită, dar altceva nu avem la dispoziţie. Am citit într-o carte de ea. Vom folosi "metoda psihologică", spun eu încercând s-o îmbărbătez, desi nu citisem in in viata mea o carte cap-coada. Habar nu aveam ce vom face. Conta că sunt cu ea şi probabil trăim ultimele 5 zile ale vieţii.

Episodul nr.19

-Metoda asta "psihologică", necesită timp, minim două săptămâni, dar noi nu avem atât Mona... Avem doar 5 zile până se întoarce ăsta. -Zi-mi ce ai în gând. -Îţi voi explica mai târziu. Acum ia zi, ai căcatul ăla de telefon la tine? Că la hotel nu te-am văzut cu el... -Da, îl am. Ştiam că nu suporţi telefoanele şi l-am ţinut închis în geantă. În vâltoarea evenimentelor Uscatu' a uitat să-mi percheziţioneze poşeta , dar nu ştiu câtă baterie mai are. -Merge în Italia? -Sigur că merge, că aşa l-am averti...se opri brusc. Îşi aminti gafa făcută şi o lacrimă îi alunecă pe obraz. Se uită la mine fără să zică nimic, dar totuşi exprima 1000 de scuze. O iertasem de când am deschis ochii... -Dă-l încoace! Telefonul mai avea foarte puţină baterie... Până sun eu, zi-mi repede ce ţii minte. Cum ai ajuns aici? -Păi yacht-ul ne-a lăsat într-un mic golf, cu pontoane, cu cheu, e amenajat. Undeva prin nordul insulei. Şi de acolo o maşină 4x4 ne-a adus aici. Drumul nu a cotit stânga, nu a cotit dreapta. E un singur drum până la cheu... Hmmm...Altceva nu ştiu ce să-ţi zic. Formez repede unicul număr care îl ştiam pe de rost. Slavă Domnului, după vreo 5 "ţârrr-uri" care mi-au dat palpitaţii, o voce somnoroasă răspunde. -Alo...da. -As-Salamu Alaykum Jamal. Sunt eu Fane. Ascultă... -Ooo fratelo. Eşti în ţară? Am auzit că te petreci prin Italia... Ai plecat fără să-mi spui, nesimţitule.


-Aşa e, scuze. Uite cum stă treaba. Nu am baterie la telefon aşa că încearcă să asculţi cu atenţie. Sunt într-un căcat mare, sunt în Lampedusa. Ştii unde e? -Da, dar ce dracu cauţi acolo ? -Nu are importanţă, te rog ascultă şi bagă în căcatul ăla de cap al tău marocan. Parcă am auzit de la băieţii tăi că marfa o aduc prin Lampedesa, deci este imposibil să nu ştii ce-i pe aici. Suni la marocanii tăi, suni unde pula mea vrei, dar vreau peste exact 4 zile, repet 4 zile, o barcă în chei-ul de nord de pe Lampedusa. E o chestiune de viaţă şi de moarte. La ora 8 dimineaţa... Ai înţeles? -... -Zii mă, ai înţeles? M-am uitat la telefon şi era închis. "Băga-mi-aş pula" zic, în timp ce îl buşeam de perete. Cel mai rău, mă măcina faptul că nu ştiam dacă Jamal a auzit ultima mea frază, dacă a auzit ora, dacă o fi crezut că e o glumă... -Ce a zis ? mă întrebă Mona, deşi gestul meu era mai mult decât evident. Întreba mai mult să-şi dea sieşi efemere speranţe. -Nu ştiu, că s-a închis căcatul tău de telefon... -Ce tot ziceai acolo, omule? Cum voiai să ajungi vineri la cheu? (sâmbătă venea Uscatu', era luni). -Într-un fel sau altul trebuie să plecăm de aici, Mona. Nu mi-e teamă de moarte, dar nu vreau să te văd batjocorită de prostul ăla, fără să pot face nimic. Cred că îmi va ceda inima... Voi turba şi nici cele mai grele lanţuri nu mă vor putea ţine, bravada mea, cum se întâmplă de obicei, ţinea loc de frică, de lipsă de idei. Aveam una, dar... -Cum vrei să facem? Zi-mi odată metoda ta psihologică! -Uite cum o să procedăm. Trebuie să-i futem creierul paznicului. Iar dacă sunt doi, la amândoi. Cu cât sunt mai mulţi, cu atât se îndoctrinează mai bine. Tot ce trebuie să facem este să-i convingem că noi vom evada vineri. Dar să le-o spunem credibil şi aici te rog pe tine să depui un efort să minţi, că ştiu că e mai greu. Când îl vezi pe paznic încearcă să-i zici cât mai zeflemitoare că noi vineri, nu vom mai fi aici. Fii atentă la mine... Încercam să-mi pun în ordine, în cap, puţina engleză pe care o învăţasem pe la cazino.

L-am chemat să mă ducă la baie. A intrat, m-a privit ca pe un cadavru revenit din morţi şi mi-a strigat în scârbă: "Move!!!". Şi în timp ce mă îmbrâncea spre baie i-am aruncat pastila. -Poţi să-ţi pregăteşti de acum povestea pentru "Michelle", pentru că eu vineri dimineaţa nu am să mai fiu în cameră. I-am auzit imediat râsul şi şutul în cur a venit prompt ca penitenţă pentru aroganţa mea. "Move!!!" urlă el iar la mine. Am scrâşnit din dinţi şi am încercat să par relaxat. -He he he, degeaba râzi maltezule, dar vineri am să râd eu când "Michelle", te va împuşca că nu ai avut grijă de noi. Poţi să-ţi chemi câţiva prieteni să stea de pază, că planul meu este infailibil. Vineri dimineaţa voi fi în drum spre Sicilia. Nu aş vrea să fiu în pantofii tăi când se întoarce ăsta.


L-am simţit cum nu mai râdea aşa cu poftă. Deja se gândea că s-ar putea să nu fie o glumă. Vorbele mele avuseseră efectul scontat. I-am transformat hohotul de râs într-un hilizit forţat, ceea ce înseamnă că ajunsesem unde trebuie. Zilele treceau greu, iar eu cu Mona îi ziceam de cel puţin 3 ori pe oră că vom pleca de acolo. Făceam mişto de el, îl tachinam, îl înnebuneam, îl chinuiam chiar, încercam să compunem cântece rudimentare şi schiloade în care includeam "we are escaping" sau "we going to Sicilia", pe care le cântam tare lipiţi de uşă. Mona o rugă şi pe bucătăreasă să-i zică că îi pare rău că plecăm vineri, că o îndrăgise pe Mona, etc. Săraca negresă chiar credea că o să plecăm. Nu ştia prea multe. Încercam să-l terorizăm pe bietul maltez, care deja începea să se teamă. Ne verifica mâncarea, să nu ne pună fierăstraie prin ea, ne-o aducea el. Iar joi am văzut că şi-a chemat un coleg să stea cu el. Asta nu făcea decât să ne bucure, însemna că "metoda psihologică" dădea roade, oricum ori că stătea unul, ori că stăteau cin'şpe în faţa uşii, era totuna. Noaptea de joi spre vineri cei doi au stat cu uşa deschisă şi doar ne priveau. -Hai să văd, unde plecaţi? Sunt curios...arătaţi-mi şi mie -spunea zeflemitor, într-o engleză aproximativă, maltezul- dacă la geam aveţi gratii, iar la uşă suntem noi, "where the fuck are you going" ? continuă el râzând. Noi eram relaxaţi, făceam curat prin cameră, le spuneam că nu vrem să plecăm şi să lăsăm dezordine că şi aşa vor fi pedepsiţi destul, ne îndreptam hainele, ne făceam micul bagaj, ne duceam la ei cu mici obiecte din cameră şi îi întrebam dacă le putem lua ca suvenir. Eram neperturbaţi de nimic în exterior, eram veseli şi zâmbitori, dar numai sufletele noastre ştiau ce zbucium intern aveam. De teamă maltezii Uscatului au stat trezi până pe la 5. La dracu, şi eu cu Mona ne îngânam cu somnul dar ştiam că între 6 şi 7 e somnul cel mai dulce şi atunci vor adormi şi ei. Simţind că îi fură somnul cei doi au închis uşa cu putere bucurându-se că ne-au futut somnul şi urându-ne ironic: "Evadare plăcută!" Aveam doar o şansă şi numai una. Patul pe care dormeam era unul fără picioare. Era o saltea pusă pe o ramă pătrată, iar rama era pe pământ direct, dar la mijloc era un gol. Era un pat ţărănesc tipic Siciliei, şi avea o înălţime de maxim 30 centimetri, deci era clar că nu încăpea nimeni sub el. Nici un copil nu putea încăpea sub el cu atât mai puţin un zdrahon ca mine. Ideea în psihicul maltezilor era că nimeni nu putea încăpea sub patul ăla şi pe asta şi contam. Când i-am auzit sforâind, am luat cu Mona nişte cărţi din bibliotecă şi am început să suspendăm rama patului astfel ca să putem intra sub el. L-am ridicat până la o înălţime corespunzătoare, ne-am băgat sub el, şi apoi am început să scoatem carte cu carte, construind "turnuleţul" chiar în spatele ramei, în interior. Bineînţeles că rama nu avea cum să atingă pământul, rămăsese suspendată în aer vreo


3-4 centimetri; contam că în şocul vederii camere goale, şi a patului minuscul implementat în subconştientul colectiv nu se vor uita la detalii. În felul ăsta am stat amândoi vreo oră, abia respirând sub patul ăla. Pe la 6 jumate am auzit zgomote la uşă şi imediat am simţit cum cei doi năvălesc în cameră. Şocul a fost peste cel estimat de noi. Pur şi simplu nu le venea să creadă că nu este absolut nimeni în cameră, iar subconştientul lor (alimentat din plin de noi) imediat le-a transmis că am evadat. Au stat în cameră 3 secunde, secunde care pentru mine şi Mona au trecut ca 3 zile. Ne oprisem respiraţia şi simţeam cum inima îmi bate prea tare. Aveam impresia că cei doi o vor auzi. Din fericire nu au stat mai mult de 3 secunde, ţâşnind pe uşă şi dând alarma în casă, că evadasem. Am aşteptat vreo 5 secunde să plece şi m-am ridicat cu tot cu pat. Nici nu-l simţisem. Cei doi, în goana lor de a alarma casa au lăsat uşa deschisă. Am ieşit tiptil pe uşă îndreptându-ne spre uşa din spate. Mona ştia holul, că gorilele Uscatului ne aruncaseră în cameră pe uşa din dos. Curios, în curtea din spate nu era forfotă doar un paznic semi-adormit pe care l-am trimis repede eu la somn cu un pumn în tâmplă. Din păcate, până să îl lovesc, a apucat să scoată pistolul şi să tragă un glonţ aiurea în aer. Nu m-a nimerit, dar i-a alertat pe ceilalţi. Nu ştiam câţi sunt, dar am aproximat vreo 3. Am început să fug nebuneşte cu Mona de mână înspre cheu. Auzeam mişcare în spatele meu dar nu mai conta. Fugeam fără să ating pământul, şi pe Mona mai mult o târâiam după mine. Se trăgea către noi, băga-mi-aş pula un glonţ mi-a trecut pe la ureche, dar tot fugeam ca un apucat. Aveam un avans de vreo 300 de metri dar scădea, că Mona mă încetinea. -Hai Mona, hai că se vede portul. Hai că mai avem puţin...Rezistă. -Nu mai pot Ştefane -zise Mona şi imediat se prăbuşi la pământ vlăguită- du-te tu, lasă-mă aici, Mihai nu îmi va face nimic, te rog fugi tu şi salvează-te. -Nuuu, am urlat la ea, nu am să te las niciodată. M-am întors după ea, am aruncat-o dintr-o mişcare pe umăr şi am continuat să fug cu ea "în cârcă". Coasta mă omora, dar ştiam că dacă nu fug, nu doar ea va face asta. Vedeam stânca pe care trebuia s-o ocolesc să ajung în port. 30 de metri, 20, 10...simţeam că forţele mă părăsesc şi pe mine. Ocolesc stânca şi cu ultimele forţe ajung la cheu, prăbuşindu-mă deziluzionat cu tot cu Mona. Cheul pustiu şi nu se vedea nici un fel de barcă la orizont.

Episodul nr.20

Eram la Pământ, lipsit de orice speranţă, lipsit de orice lucru care mă făcea uman. Nu era nimeni în cheu şi asta era mai frustrant ca orice simţisem până atunci în viaţa mea. Eram gol ca o peşteră pe dinăuntru, incapabil să mai simt durerea coastei, incapabil să înţeleg cum toate eforturile mele au fost inutile. Simţeam cum urmăritorii se apropie şi am ridicat mâinile în sus urlând: "Nu trageţi!”. Nu ştiu de ce ţipam aşa, când eu de fapt îmi doream moartea. Cred că instinctul de conservare îţi


învinge tacit şi voinţa. S-au apropiat şi mi-au pus puşca la tâmplă. Credeam că voi muri, şi sincer nu-mi era teamă. M-am uitat la Mona în timp ce era ridicată cu forţa din nisipul umed. Se uita şi ea la mine cu nişte ochi care îmi confirmau ratarea planului. Ochii deznădejdei ... Dar în timp ce mă uitam exact în ochii maltezului care avea puşca în fruntea mea, exact când urlam la el să tragă... exact atunci am văzut cum îi explodează capul, stropindu-mă de sânge. Totul se întâmpla cu încetinitorul şi habar nu aveam ce se întâmplă, dar de niciunde au apărut vreo şapte negri mascaţi şi înarmaţi până în gât. Fără maltezul ai cărui creieri "îmi ornau" capul şi cămaşa, mai erau doi, care s-au panicat imediat la grotescul peisaj şi au aruncat armele în nisip şi mâinile sus. "Don't shoot! don't shoot!" urlau ei la vederea mascaţilor. Acum am apucat să-i văd mai bine şi eu. Erau nişte puşti speriaţi, făcuţi gărzi din cerşetori. De asta nu m-a nimerit nici un glonţ, că habar nu aveau să ţină o armă în mână. Din păcate un mascat s-a apropiat de ei şi cu cel mai mare calm i-a executat. Totul nu durase mai mult de 20 de secunde, dar în ochii mei totul se întâmpla cu încetinitorul. Îmi era milă de ei, dar situaţia nu-mi dădea timp de milă. Nu ştiam care sunt intenţiile mascaţilor faţă de noi. Cel care i-a executat pe copii s-a apropiat încet de mine şi mi-a pus pistolul în ceafă. După ce am văzut de ce e în stare credeam că mă omnoară. De fapt ştiam asta. -Bang, aud o voce mult prea cunoscută. Eşti mort fraiere, aud într-o română aproximativă. -JAAAMAL !!! Urlu ca un apucat... Tu eşti ? Şi atunci îşi descoperi faţa. -Da fratelo, am venit la apel. Nu ştiam în ce căcat eşti şi am mai adus nişte prieteni din Maroc. -Dar cum dracu? Telefonul s-a întrerupt...Cum ai ajuns? Unde e barca? aveam o mie de întrebări şi voiam să le pun toate într-o răsuflare. Oooo, nici nu ai idee cât mă bucur să te văd. -Hooo, fratelo. Linişteşte-te! Hai să-ţi răspund. Eu am ajuns ieri în Italia cu un avion. Am coborât la Palermo. Deja rezolvasem cu băieţii care ne aduc marfa să vină să mă ia de pe aeroport şi să pregătim o ambuscadă în Lampedusa, dar nu ştiam în ce căcat te aflai. Nu ştiam ce abordare să aplic. Aşa că am venit la 8 după cum ai spus cu căpitanul bărcii , Hamude aici de faţă. -As-Salāmu `Alaykum brother, îi spun recunoscător. -Wa alayka as-salām, îmi răspunde şi tânărul Hamude. Any brother of Jamal is my brother to. -Bine bine ...cum naiba ai fost aici la 8, când acum e 8 şi un sfert? -Păi aici e problema fratelo, eu în graba în care eram să ajung la tine, am uitat să-mi schimb şi ceasul. Eu am ajuns la 8, dar era 8-ul "a la" România. Nu era 8-ul "a la" Italia. Aici era 7. Aşa că am ajuns cu o oră mai devreme. Nevăzând pe aici nici o mişcare, am ascuns barca într-un fiord mai încolo şi noi voiam să venim să te căutăm. Dar exact când ne pregăteam armamentul şi echipamentul în liziera păduricii asteia, am


auzit împuşcături. Mi-am dat seama că e prea mare coincidenţă şi că trebuie să fii tu. Am stat ascunşi în lizieră şi am aşteptat... -Mânca-mi-ai pula, Jamal. Mi-ai dat frisoane. Am crezut că nu ai venit. Şi îi fac un "placaj" în joacă şi ne tăvălim în nisip. În joaca noastră uitasem pentru o secundă de Mona. Săraca în căzătura aceea îşi rupsese piciorul şi acum avea o fractură de toată frumuseţea. De asta nici nu-i mai auzisem gura că leşinase ori de durere, ori când m-a văzut plin de sânge, dar nu ştia că nu este al meu.

Episodul nr.21

Am luat-o pe Mona pe braţe şi am dus-o la vasul lui Jamal. Era mult

zis "vas". Era un pescador şi sub acest paravan aduceau drogurile din Africa în Sicilia. Barca era curăţică, dar m-a lovit un miros de peşte când am urat la bord. Miros care îmi repugnă. Am întins-o pe Mona pe un pat şi atunci a dat semne că se trezeşte... -Ştefane ... am murit? glumi ea. Aaah... -Stai liniştită. Când ai căzut atunci ţi-ai rupt piciorul. Doar că era "la cald" şi nu prea ai simţit. Jamal a ajuns la timp. Maltezii sunt morţi. Offff... -De ce oftezi, Ştefane? Dacă nu mureau ei, muream noi... -Erau doar nişte copii ... Am ajuns în Sicilia, unde prietenul Hamude avea un refugiu şi "am tras" acolo. Era un sătuc frumuşel pe lângă Palermo. Am făcut primul duş după vreo 9 zile şi mi-am schimbat hainele. A doua zi am dus-o pe Mona la un spital din Palermo şi după ce am dat şpagă vreo 500.000 de lire, s-au înduplecat şi i-au pus piciorul în ghips. Nu puteam pleca cu ea la drum aşa... Ziua următoare eram în Bucureşti.

Trecuse aproape un an de la întâmplarea asta. Cati avea aproape 10 ani. Mona mă convinsese să renunţ la orice răzbunare. Îmi interzisese chiar să mai pun piciorul pe sol italian, chiar dacă "afacerile" cu cocaină necesitau prezenţa mea acolo. Deşi afacerile şi influenţa mea creşteau exponenţial, viaţa familială intrase într-o oarecare placiditate. Nu puteam uita cum am fost de atâtea ori pe lângă moarte datorită Monei. O iertasem, eram la fel ca înainte, sau cel puţin încercam să fiu ...dar nu uitasem. Nu puteam uita batjocora Uscatului. Eu, Fane Mutu. Orgoliul meu de atunci îmi spunea că sunt cel mai tare om din Bucureşti, ba chiar din România, doar pentru că începusem să fac afaceri şi în oraşele mari din provincie. Gândul că cineva m-a sfidat în felul ăsta nu-mi dădea pace. Gândul că am stat închis 8 zile într-o magherniţă la dracu în praznic mă rodea zi de zi. Încet, încet. Ca o moară care îţi scrâşneşte în creier şi habar nu ai cum s-o opreşti. Te nelinişteşte, te extenuează, îţi soarbe orice fărâmă de energie. Deşi eu nu observasem, mă răcisem de Mona. De EA, unica fiinţă care m-a acceptat aşa cum sunt. Nu prea mai treceam pe acasă şi stăteam mai mult pe canapelele de la Cazino. Acolo dormeam, acolo îmi făceam veacul. Veneam acasă doar ca să mă schimb şi plecam iar. Deşi promisesem, începusem să beau iar, crezând că alcoolul va


năclăi roţile "morii" gândurilor din capul meu. Mă înşelam. Zilele treceau pe lângă mine şi eu mă transformasem într-un tiran, absent la ce se întâmplă, având un singur gând în cap. Începusem să i-o trag şi Ginei, codoşa curvelor. Nicu' Ţiganu vedea ce se întâmplă, dar nu-i spunea nimic lu' fiică-sa. Îmi zicea doar din când în când pe un ton blajin să mă opresc. Că nu este bine ce fac. Îl priveam absent şi mai turnam un pahar de whisky. Prizam şi coca. Cam mult după părerea lu' Jamal, dar când a încercat să-mi spună, l-am repezit: "Vezi-ţi de treaba ta, arab împuţit". M-a privit îndurereat, a înţeles că minţile îmi erau futute şi a plecat. Ştiam că greşeam, ştiam că eram insuportabil pentru oamenii dragi, dar orgoliul mă împiedica să-mi cer scuze. Infatuarea mă făcea să jignesc mai mult, nemeritat, vorbe grele ca un bolovan de marmură, le aruncam în stânga şi în dreapta. Chiar şi Monei. Până într-o seară... Acea blestemată seară. Venisem acasă după vreo două zile, beat mort. Mona mă aştepta. -Ştefane...trebuie să vorbim. -Mona, te rog eu frumos, altădată. Mă doare capul de mor... -Aşa zici de un an, Ştefane. Mereu mă amâni ... Uită-te la tine în ce hal eşti ! -Ştii ceva Mona ? Dacă ai chef de ceartă, du-te-n pula mea (nu o înjurasem niciodată, dar nu realizam grozăvia spusă). Eu nu mă cert cu tine. Am venit acasă să dorm. Mi-e rău. Şi mă duc mătăhăind spre dormitor. -Ştefane, tu mă crezi proastă? Doar pentru că nu ţi-am zis nimic, să nu crezi că nu ştiu că te culci cu Gina. Şi acum vii de la ea! -Eşti o proastă, fă! Cine ţi-a mai zis asta...tac-tu ? Futu-l în gură pe Nicu ... Îmi strică el mie casa!? -Nu mi-a zis tata nimic, Ştefane. Ai uitat?.. o femeie simte. Te cunosc nemernicule. Te văd cum te distrugi. Nu ţi-am zis nimic că bei, nu ţi-am zis nimic că te droghezi iar, nu ţi-am zis nimic că vii acasă odată pe săptămână, la dracu, nu ţi-am zis nimic nici când te-am simţit că miroşi a parfum de damă. Am încercat să te înţeleg, am crezut că ai nevoie de un timp să "te refaci" după ce s-a întâmplat în Lampedusa. Dar tu nu te refaci, Ştefane. Tu te distrugi mai rău ca niciodată. Ai ajuns o epavă umană. Uită-te la tine ! Nu pot sta să te privesc aşa. Aşa că te rog, în numele meu şi al lui Cati ,să te laşi de toate. Eu sunt dispusă să uit totul dacă tu te întorci acasă şi redevenim familia fericită care eram înainte să te duci după Mihai în Italia. O priveam cu ochii împăienjeniţi, ştiam că are dreptate, dar eram prea beat să recunosc. Am îmbrâncit-o din calea mea. Eu am crezut că am împins-o uşor, dar practic am lipit-o de perete cu o violenţă animalică. Nu aveam nici un control. -A..cum nu vrei să mă şi baţi, Ştefane? spuse printre suspine. Offf, eşti exact ca Gigi... Poate mai rău... La auzul numelui "Gigi" am văzut roşu în faţa ochilor. Am turbat şi din întoarcere i-am dat un dos de palmă culcând-o la pământ. Imediat a


ţâşnit Cati din camera alăturată, care ascultase tot scandalul şi mă trăgea plângând. -Tati, tati..te rog eu, nu o bate pe mama! Las-o în pace! plângea în hohote. Atunci s-a ridicat şi Mona cu sângele şiroind pe buze şi mi-a zis: -Cu asta ai pus capac, beţivule. Nu ai să-ţi mai vezi fiica niciodată. Noi plecăm. -Duceţi-vă dracului amândouă! zic. Şi mă arunc în pat. Dar în pat nici gând să mă ia somnul. Mă simţeam trădat de către Nicu. În loc să mă văd pe mine vinovat, îl vedeam pe Nicu' Ţiganu. Paranoia îmi stăpânea capilarele minţii şi mă făcea să cred că Nicu vrea să ne despartă. Vrea să "bage strâmbe" la Mona. După ce m-am zvârcolit ca un peşte în pat vreo jumătate de oră, mi-am dat seama că situaţia nu putea rămâne aşa. Toate cele 13 luni de frustrări interioare se refulau acum. Vinovat pentru plecarea Monei era Nicu şi doar el. Mintea mea înceţoşată asta îmi spunea: "DU-TE ŞI RĂZBUNĂ-TE"! M-am ridicat din pat ca un turbat, mi-am luat ML-ul din faţa scării şi m-am dus ţintă spre Cazino. Trebuia să-l fac să plătească pe nemernic. M-am urcat cu SUV-ul pe scări şi am intrat în plin în geamuri după ce gărzile au încercat să mă facă să opresc. Unii s-au urcat şi pe capotă. Când s-au trzit cu SUV-ul în Cazino, clienţii au început să zbiere şi să fugă înspăimântaţi. S-a chemat poliţia. Atunci am călcat şi eu frâna. Am coborât din ML şi cu bâta de baseball am început să dau în tot ce-mi ieşea în cale. Slot machines, ruletă, oameni chiar, loveam ca turbatul tot. Niciuna din gărzi nu se apropia de mine, le eram şef. Au venit două echipaje de poliţie, dar i-am luat şi pe ăia la bătaie. Au tras două focuri în aer, dar nimic nu mă putea opri. Abia un echipaj de "mascaţi" m-a potolit. M-au frăgezit bine de tot. E clar că toate relaţiile mele de atunci au întors capul în cealaltă parte. Nimeni nu m-a ajutat. Făcusem un căcat prea mare şi puţea până la Palatul Victoria. Toţi procurorii frustraţi că nu mă puteau atinge în trecut acum aveau cale liberă. Mă aşteptau de mult "la cotitură". După un proces scurt în care am făcut tot ce puteam să tegiversez lucrurile, mi-au dat 5 ani. Toată lumea ştia cine este Fane Mutu în Bucureşti şi pe ce imperiu al drogurilor stăpâneşte, dar nu au putut dovedi nimic. M-au încadrat la "distrugere de bun public", (deşi Nicu nu făcuse plângere, s-au auto-sesizat) şi la vătămare corporală gravă. Asta ca să nu mai spun de conducere sub influenţa alcoolului sau alte "mărunţişuri". Toată povestea asta am relatat-o din pușcărie. Vreau să ştie toată lumea cine a fost Fane Mutu în Bucureştiul ăsta. Am avut un suflet curat, am avut femeia visurilor mele, am avut o fetiţă frumoasă ca o zână şi am dat cu piciorul la tot. Am preferat decăderea, am preferat ticăloşenia, sufletul meu curat şi justiţiar s-a corupt din cauza banilor uşor câştigaţi. Mona nu a venit niciodată la mine. Cati nici atât. Nea Matei a venit pe la început, dar de vreun an nu l-am mai văzut. Nimeni din toţi "prietenii" mei nu vor să mai ştie de mine. Sunt singur şi îmi fac pedeapsa ispăşit. Am avut cea


mai bruscă ascensiune, dar şi cea mai abruptă coborâre din Bucureşti. Mă credeam invincibil, dar într-o seară am pierdut tot. Nu regret nimic. Regret doar că m-am transformat în omul pe care îl uram cel mai mult şi a trebuit să intru la bulău să realizez asta. Regret că fugind după superficialităţi am pierdut din vedere lucrurile care contează cu adevărat... Regret că fetiţa îmi va creşte fără tată. Aceasta e povestea mea. Aceasta e ascensiunea, dar şi coborâşul, unui interlop. Dar ies eu de aici.....

SFÂRŞIT

A S C E N S I U N E A U N U I I N T E R L O P

06 IULIE – 14 SEPTEMBRIE 2009


Epilog

Salutare tuturor. Voi nu mă ştiţi pe mine şi nici nu aveaţi cum să mă ştiţi. Numele meu este Gogu, dar toată lumea din puşcărie mă strigă Dulgheru. Gogu Dulgheru. Îmi zic aşa pentru că îmi mai place să meşteresc câte ceva în lemn. Sunt vieţaş la Jilava şi a trebuit să-mi caut o ocupaţie, aici am timp liber berechet. Pentru domniile voastre mai elevate şi cu şcoală, "un vieţaş" este un om condamnat pe viaţă. Este un om care a făcut atâta rău în viaţa lui, încât justiţia a hotărât că nu are ce căuta între oameni. Este un om care vede soarele doar în "curtea de aer" şi în care a murit tot. Inclusiv speranţa. Nu despre mine vreau să vorbesc. Ci despre altcineva. Despre un om de care auzisem multe şi nu ştiam ce să mai cred. Un om care se auzise că îl mierlise pe Gigi Stâncă şi pe alţi vreo 3. Auzisem că a făcut ravagii prin Italia, prin Spania şi prin Franţa. Omul era un şmecher internaţional. Cel puţin aşa se vorbea. Dar astea sunt doar şoapte auzite prin puşcărie. Sunt aici de prea mult timp să mai aplec urechea la aşa ceva. Adevărul este că atunci când am auzit că marele Fane Mutu va fi repartizat pe Jilava, mi-a cam tresărit inima. Iar când un gardian mi-a aruncat pontul că va fi adus în celula 22, (celula în care îmi ispăşesc păcatele), iarăşi nu ştiam ce să fac. Reputaţia lui de neînduplecat şi de sadic trebuie să recunosc că îmi dădea fiori. Am cerut să fiu repartizat în altă celulă, dar comandantul închisorii nu a aprobat. Nu mă avea la inimă...

*** Când Fane a intrat întâia oară în celulă, pur şi simplu mi s-a părut că nu o să încapă pe cadrul uşii. O forţă a naturii care se apropia de doi metri şi cu o anvergură a umerilor ce îi dădea o alură pătrăţoasă. Chiar că era "un dulap". Pe faţă avea o cicatrice destul de nasoală,chiar pe obraz. O cicatrice care te înfiora, dar ochii lui erau cei mai blânzi pe care îi văzusem. Nu puteam să cred că o persoană cu un renume "pătat" ca al lui Fane, poate avea astfel de ochi. Erau blânzi, dar parcă neliniştiţi de o mare tristeţe. Şi nu cred că era din cauza puşcăriei. Oamenii ca el, "legendele Bucureştiului", bravează în faţa arestului. Unii dintre ei chiar vor să fie închişi, ca să dea bine la "CV". Pe străzi capeţi un plus de respect dacă se află că ai fost la bulău. Bineînţeles să nu te arzi în bostan pe acolo. Dar să revenim la Fane. Un om simplu, avea doar o geantă. Politicos, aproape neverosimil. Am crezut că ne-au făcut ăştia vreo glumă, dar statura lui impunătoare înlătura orice dubiu. A venit la patul meu şi mi-a zis: -E liber aici ? -Jos stau eu, dar dacă vrei patul de jos, mă pot muta sus eu. -Nu-i nimic, este în ordine sus. Se poate să stau acolo eu? -Desigur, zic cu vocea gâtuită. -Mă numesc Şte...


-Nu e nevoie să spui cine eşti. Eşti Fane Mutu. Deşi nu ai prea stat la răcoare, nu cred că este om care "se respectă" în puşcărie să nu fi auzit de tine,-încerc eu o glumă firavă. Pe mine mă cheamă Gheorghe, dar toţi mă strigă Gogu Dulgheru. - De ce "Dulgheru" ? - Pentru că fac nişte sculpturi anemice în lemn. Când am intrat, la început, simţeam că înnebunesc. Am încercat să mă sinucid de vreo două ori, dar după aia am încercat să-mi caut o ocupaţie. Simţeam că îmi explodează capul de gânduri, dar sculptura m-a "salvat". Cică aş avea talent, că au dus nişte "exponate" făcute de mine la nu-ştiu-ce muzeu şi le-au plăcut la oameni. - De ce te-au închis ? - E o poveste lungă ... ţi-o voi spune altădată. Acuma prea mă iei tare.

*** Atunci s-a întâmplat ceva. Nu ştiu cum, dar "ne-am legat" instantaneu. Nu la modul la care se "leagă" bulangii prin puşcării, ci cu totul altceva. Simţeam că ne cunoaştem de o viaţă. Ne-am împrietenit instantaneu. Fane era un tip deschis, sincer, uman chiar. Comunicam minunat. În ciuda la tot ce se auzea despre el, avea un suflet de aur. Au vrut vreo doi cretini să-şi compare forţele cu el şi l-au atacat mişeleşte noaptea cu pătura în cap, dar în 30 de secunde zăceau inconştienţi pe podea. Aia a fost unica violenţă pe care am văzut-o din partea lui tot timpul cât a stat acolo. N-a mai fost nevoie. Era suficientă o vorbă de a lui şi totul se întâmpla întocmai. Se refugiase în cărţi, precum eu m-am refugiat în sculptură. Citea mult, orice gen, doar să citească. Câteodată îmi termina şi două cărţi în aceeaşi zi. Nu vorbea mult, iar cele două-trei fraze pe care catadicsea să le spună erau către mine. Niciodată nu folosea mai multe cuvinte decât trebuiau. Dar cert este că cel mai des auzit cuvânt din gura lui era "Mona". Câteodată îl auzeam chiar mormăind în somn "Mona". O diviniza. Mereu îmi zicea ce mult o iubeşte şi ce dor îi este de ea. Nu cred că îl deranja puşcăria în sine, cât îl deranja lipsa Monei. Mă futea mereu la cap şi învăţasem să-l ascult. Acum după patru ani cred că ştiam mai multe despre Mona decât el. Îi plăcea să povestească despre ea, şi doar atunci când îi pomenea numele, ochii lui se animau. În rest erau terni şi parcă lipsiţi de viaţă.

*** -Bă Fane, eu m-am resemnat aici, nu am nici o speranţă. Habar nu am ce voi face afară pentru că ştiu că nu voi ieşi. Dar tu te eliberezi mâine. Ce vei face ? Unde te îndrepţi? - Bă, Dulgherule, crede-mă că habar nu am. Viaţa mea depindea de Mona, ea mă iubea de când eram un boschetar. Fără ea nu ştiu ce voi face... Stătea în pat cu ochii ficşi în tavan şi vorbea uşor impersonal. Se vedea că mintea îi zburdă în altă parte. Fuma liniştit, total absent. - Dar ce ai să faci să câştigi un ban? Unde ai să te duci? E clar că la Nicu nu o să te mai primească la Cazino ...


- Mda, varianta cu Nicu pică total ... Nu ştiu ce voi face. Puteai "să-l acuzi" de orice pe Fane, mai puţin de entuziasmul celor care se eliberează. - Păi Fane, nu te supăra că-ţi zic, dar te apropii de 40 de ani şi nu ai muncit o singură zi în viaţa ta cu carte de muncă. Nu ai nici un căcat de experienţă. Unde dracu ai să te angajezi? - Ei lasă ... voi vedea eu. Poate reiau afacerile cu Jamal. Nu mai ştiu ce o fi acum pe afară, dar poate reiau afacerile. Oricum , degeaba le reiau, dacă nu o am pe Mona. Dacă nu o am pe Cati. - Eu sunt vietaş, fratele meu, aici voi fi mereu. Dacă vezi că nu răzbeşti pe afară, te întorci aici. Să îţi ţin patul ocupat? înfiripez eu o glumă. Nu a zis nimic. Tăcea şi fuma. Îl cunoşteam destul să-mi dau seama că e timpul să tac. A doua zi miliţienii i-au dat boarfele civile şi nişte efecte personale. Mutu arăta mai supărat decât prima lui zi în puşcărie. Avea o mină de "încorporare", nu de eliberare. L-am condus până la porţile puşcăriei, a ieşti şi l-am petrecut cu privirea. Nu era nici ţipenie de om şi bătea un vând rece de noiembrie. Burniţa puţin afară şi cred că şi în inima Mutului. Deodată o maşină nemţească a apărut de niciunde şi a oprit în faţa lui. Atunci l-am văzut întâia oară zâmbind în patru ani de zile. Mi-am dat seama că este Mona. Arăta incredibil întradevăr, sau poate stătusem eu prea mult timp în puşcărie. Dar chiar arăta minunat, deşi nu mai era la prima tinereţe. Îl aşteptase săraca, ani de zile. Atunci Mutu cu un gest brusc se întoarse spre mine şi-mi urlă extaziat prin gard: - Vezi de ce te băteam mereu la cap? Poţi să mă condamni? - Nu Fane, deloc. Ai o doamnă minunată. Ai grijă de ea şi nu mai fă prosti. - Am să am. Dacă nu, să-mi ţii oricum patul ocupat. Ăla e patul lu' Fane Mutu...spuse el, şi începu să o sărute cu patos. Ieşi şi o domnişoară din maşină, poate mai frumoasă ca Mona şi îi sări în braţe strângându-l minute bune la piept. Mi-am dat seama că este a doua femeie din viaţa lui, Cati. - Ai grijă de tine, Dulgherule, urlă el ca un apucat. Pentru mine s-au rezolvat toate. Am să te mai vizitez. Eşti fratele meu. Aaaaa...nu mi-ai zis niciodată de ce te-au închis. Zi-mi măcar acum, la plecare. - He he he, Mutule. Hai că acum îţi zic. Acum vreo 5-6 ani, m-a chemat un prieten bun să intervin într-un caz de viaţă şi de moarte. Prietenul era din Africa, a strâns oameni din mai multe ţări, dar în special din Maroc. Am venit să te salvăm pe tine Mutule, doar că poliţia a intrat pe filieră. Nu m-ai cunoscut că aveam masca pe ochi. Nu puteam lăsa plaja aia plină de cadavre şi fără nici un fel de arestări. Ne-au prins pe toţi într-un târziu, şi cum eu eram unicul român din gaşcă, m-au extrădat în ţară. De asta nu te-a vizitat Jamal în puşcărie, pentru că este închis şi el prin Maroc. M-au băgat la omor cu premeditare, cu circumstanţe agravante şi constituirea unui grup infracţional. Mi-au dat închisoare pe viaţă, că nu aveam bani de


avocat. Pentru că te-am salvat de la moarte pe tine eu am luat închisoare pe viaţă şi tu ai luat patru ani. Pentru tine fac puşcărie, Mutule.

Moraru Daniel - Ascensiunea unui interlop

Education

Transcript of Moraru Daniel - Ascensiunea unui interlop