Monografie Padis RO

35
CLUBUL ECOLOGIC "TRANSILVANIA" (CET) CLUJ-NAPOCA PADIŞ monografie - ediţia a V-a - Autor: CRISTIAN POP Colaboratori: George Togor, Felicia Mare, Codruţa Pop, Cosmin Sicora, Marius Bodochi, Radu Mititean, Dan Craioveanu Redactori: Dan-Gabriel Părăuan, Andrei Kelemen Imagini: Cristian Pop, Cristian Gostilian, Dan Craioveanu, Iosif Ilieş, Nicu Şimon, Bogdan Blai Tipărit în România de către S.C. Ofensiv Design SRL Copyright: Clubul Ecologic “Transilvania”

Transcript of Monografie Padis RO

Page 1: Monografie Padis RO

CLUBUL ECOLOGIC "TRANSILVANIA" (CET) CLUJ-NAPOCA

PADIŞ monografie

- ediţia a V-a -

Autor: CRISTIAN POP Colaboratori: George Togor, Felicia Mare, Codruţa Pop, Cosmin Sicora, Marius

Bodochi, Radu Mititean, Dan Craioveanu Redactori: Dan-Gabriel Părăuan, Andrei Kelemen Imagini: Cristian Pop, Cristian Gostilian, Dan Craioveanu, Iosif Ilieş, Nicu

Şimon, Bogdan Blai Tipărit în România de către S.C. Ofensiv Design SRL Copyright: Clubul Ecologic “Transilvania”

Page 2: Monografie Padis RO

CUPRINS: Introducere Caracterizare generală Localizare Căi de acces Relief şi geologie

Relieful exocarstic Relieful endocarstic

Climă Hidrologie Floră şi vegetaţie Faună Aspecte ecologice şi ecoprotective Turism şi protecţia mediului Capacităţi de cazare Zone naturale de interes turistic

Şesul Padiş Măgura Vânătă Cheile Someşului Cald Poiana Vărăşoaia Piatra Boghii, Valea Boga Poiana Bălileasa - La Grajduri Groapa Barsa Focul Viu Piatra Galbenei Poiana Ponor Complexul carstic Cetăţile Ponorului Cheile Galbenei Poiana Florilor Lumea Pierdută Culmea Cârligate

Elemente de strategie pentru dezvoltarea durabilă a zonei Recomandări

Câteva trasee turistice recomandate Lista traseelor turistice marcate

Din legile Padişului

Page 3: Monografie Padis RO

CUVÂNT ÎNAINTE

Rareori, ce-i drept, ne este dat să auzim de “Raiul pe Pământ”. Ei bine, Padişul este unul dintre locurile care pot să justifice un asemenea apelativ. Probabil că aici Dumnezeu şi-a deşertat sacul cu frumuseţi. Frumuseţi la care râvnim cu toţii – turişti sau oieri, silvicultori sau hoţi de lemne, comercianţi sau căutători de zăcăminte. Încă din 1990 Ministerul Mediului a decis înfiinţarea Parcului Naţional “Munţii Apuseni”. Dar atât. De 10 ani nu s-a găsit timp (sau nu s-a vrut) pentru a-i asigura condiţiile de funcţionare – Administraţie, regulamente, etc. Între timp Padişul continuă să se degradeze. Pentru acest caz, până la proba contrarie, părerea că “avem o ţară frumoasă… păcat că-i locuită” conţine un mare dram de adevăr.

Cristi Pop a fost unul dintre puţinii care a luptat pentru Padiş. Şi dacă într-o bună zi

Padişul va fi ceea ce merită, i se datorează şi lui. Pentru tot ce ai făcut, îţi mulţumim Cristi. Oriunde te-ai afla.

Page 4: Monografie Padis RO

INTRODUCERE Lucrarea de faţă este printre prea puţinele publicaţii dedicate în exclusivitate prezentării

potenţialului natural al zonei turistice Padiş (Munţii Bihor). Bazându-se pe studii şi observaţii realizate pe teren acestă scurtă monografie doreşte să fie atât un ghid turistic cât şi un apel pentru protejarea bogatului patrimoniu natural adăpostit în zona descrisă. Deoarece un ghid turistic al Padişului nu a mai fost editat din 1981 (ultimul fiind cel apărut în colecţia Monografii montane intitulat “Munţii Bihor Vlădeasa”, autori Marcian Bleahu şi Sever Bordea), primele 3 ediţii ale lucrării de faţă s-au bucurat de aprecieri deosebite. Este şi motivul pentru care am considerat necesară tipărirea unui nou tiraj care să umple golul existent în domeniu.

Autorul ţine să dedice această lucrare tuturor celor care iubesc Padişul şi nutresc speranţa

că în curând această zonă îşi va căpăta statutul meritat de zonă protejată, intrând într-un circuit turistic civilizat. Aceşti oameni, asemeni nouă, trăiesc cu credinţa că exploatările nemiloase ale pădurii vor înceta, că gunoaiele lăsate de turişti, ciobani şi muncitorii sondori vor fi ridicate, că potecile vor fi amenajate şi cabanele vor oferi condiţii civilizate turiştilor. Avem credinţa că entuziasmul nostru nu este în zadar, că vom reuşi să găsim soluţii şi să convingem factorii de decizie că nu suntem duşmanii locuitorilor din acestă regiune, ci dimpotrivă, dorim să le deschidem ochii asupra avantajelor pe care le-ar avea prin dezvoltarea turistică şi protejarea cadrului natural al acestei regiuni.

Mulţumim d-lui prof. dr. Marcian Bleahu - decanul entuziaştilor, care de zeci de ani se

luptă pentru Parcul Naţional Munţii Apuseni, d-nei prof. Ana Marosy - pentru sufletul mereu tânăr devotat Padişului, d-lui prof. dr. Iosif Viehmann - neobositul militant pentru protejarea carstului şi dascălul a numeroase generaţii de iubitori ai Padişului, împreună cu întreg colectivul de cercetători de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj, d-lui prof. Attila Horvath - pentru lecţiile de protecţia mediului pe care ni le-a oferit în timpul taberelor de vară din Padiş, d-lui academician Boşcaiu - pentru neobosita activitate în slujba ariilor protejate din românia, d-lui prof. dr. Vasile Cristea - pentru studiile valoroase care ne-au ajutat să demonstrăm necesitatea conservării biotopurilor exstente în Munţii Apuseni, colegilor din cadrul Centrului Regional de Supraveghere Ecologică pentru entuziasmul lor şi nu în ultimul rând celor care ne-au susţinut prin diverse mijloace activitatea ultimilor ani.

Page 5: Monografie Padis RO

CARACTERIZARE GENERALĂ Localizare

Zona turistică Padiş este situată în Munţii Apuseni, mai precis în partea nordică a Munţilor Bihor. Administrativ, Padişul este situat în zona sud-estică a judeţului Bihor la circa 10-15 km est de comuna Pietroasa. Zona turistică Padiş cuprinde: Bazinul închis Padiş-Cetăţile Ponorului, cu o suprafaţă de 36 kmp, împreună cu Cheile Galbenei şi Poiana Florilor, situate la sud-vest şi zona Cheile Someşului Cald - Poiana Vărăşoaia - Poiana Cuciulata situată la nord. De asemenea turiştii mai includ în zona turistică Padiş obârşia Văii Boga, situată în partea nord-vestică a bazinului închis, sub abruptul Pietrelor Boghii.

Probabil o parte dintre “veteranii” Padişului sau geologii, se vor supăra pe noi pentru includerea în zona Padiş a trei obiective care geografic nu aparţin Padişului; dorim să întărim faptul că în lucrarea de faţă ne referim la ZONA TURISTICĂ PADIŞ, ca un sistem de valori naturale cu importanţă turistică deosebită, legat de aceleaşi puncte de plecare pentru traseele turistice de acces la respectivele obiective.

Zona este delimitată de: - Culmea Cârligatelor, Vârful Cuciulata şi Valea Someşului Cald - la nord - Culmea Măgura Vânătă, Vârful Biserica Moţului, Vârful Gârdişoara şi Vârful Chicera - la est - Muntele Glăvoiu, Vârful Borţig, valea Galbenei - la sud - Valea Galbenei, Vârful Bălileasa, Valea Boga, Creasta Cornetu şi Abruptul Brăilesei - la vest

Bazinul închis Padiş-Cetăţile Ponorului reprezintă un teritoriu din care nu există nici o scurgere la suprafaţă, fiind închis de culmi cu înălţimi variind între 1642 m (Vârful Măgura Vânătă) şi 1100 m (creasta din nord-vestul vârfului Piatra Galbenei). El este înconjurat de bazinele hidrografice ale Someşului Cald, Arieşului şi Crişului Pietros, drenajul tuturor apelor ce curg pe suprafaţa bazinului făcându-se pe sub munte în Valea Galbena (peste 80%) şi Valea Boga. Bazinul Padiş-Cetăţile Ponorului este format la rândul lui din opt bazine închise între care apele nu străbat decât prin canale subterane. Majoritatea acestora sunt descrise în lucrarea de faţă.

Cheile Someşului Cald, împreună cu Cetăţile Rădesei reprezintă cursul superior al râului Someşul Cald, până la confluenţa cu primul său afluent “serios” - Alunul Mare, pe o lungime de circa 3 km.

Cheile Galbenei încep cu Izbucul Galbenei, care drenează cea mai mare parte a apelor din Bazinul închis Padiş - Cetăţile Ponorului. Pe primul sector, cel mai spectaculos, ele au o lungime de circa 1,5 km înconjurând practic pe laturile est-sud-vest Poiana Florilor. După depăşirea Poienii Florilor, cheile continuă cu un sector deosebit de sălbatic de circa 6 km până la confluenţa cu Valea Bulzului. Căi de acces

Zona este străbătută de la est la vest de şoseaua forestieră Răchiţele - IC Ponor - Padiş - Boga - Pietroasa, în lungime totală de 53 km, dintre care Răchiţele - Padiş 31 km şi Padiş - Pietroasa 22 km. De la capetele şoselei forestiere, care este în prezent greu practicabilă pentru autoturisme, există legături pe drumuri judeţene: din Răchiţele spre Huedin (27 km, drum parţial modernizat) şi spre Sudrigiu (12 km, asfalt). În ultimii ani această şosea forestieră, prost întreţinută, a fost din nou exclusă din lista drumurilor în curs de modernizare, existând puţine şanse ca ea să fie reabilitată în următorii ani.

Din şoseaua forestieră se desfac câteva ramuri favorizând accesul auto spre Cetăţile Ponorului (de la cantonul Ponor drumul este închis circulaţiei publice în scopul protecţiei zonei Cetăţilor Ponorului), Poiana Vărăşoaia, Poiana Florilor (din Valea Bulzului), Cheile Someşului Cald (de la IC Ponor) şi Valea Boga (din satul Boga).

Pe potecile marcate, accesul în zona Padiş se poate face dinspre: Cabana Vlădeasa (32 km), Stâna de Vale (20 km), Pietroasa (20 km), Şaua Vârtop (24 km), Arieşeni (16 km), Comuna Gârda (23 km), Peştera Gheţarul Scărişoara (20 km).

Page 6: Monografie Padis RO

Relief şi geologie

Zona de interes face parte din ramura nordică a Munţilor Bihor constituită în general din calcare şi prezentând un relief carstic remarcabil atât ca întindere cât şi ca amploare şi varietate a formelor. În acest fel, Munţii Bihor se situează pe primul loc în ţară în ce priveşte dezvoltarea formelor carstice, ceea ce i-a adus renumele de care se bucură.

Întregul relief rezultat ca urmare a acţiunii directe a apei asupra calcarului poartă numele de relief carstic. Relieful şi fenomenele carstice de suprafaţă aparţin exocarstului, iar cele subterane endocarstului. Culmile cuprinse în zonă sau cele care delimitează zona au o orientare haotică. Bazinul Padiş-Cetăţile Ponorului este închis de o cunună neîntreruptă şi este constituit dintr-o succesiune de două fâşii de roci impermeabile şi calcare orientate de la nord la sud-vest. Aceasta determină drenajul apelor care apar şi dispar din şi în subteran, Padişul fiind un adevărat caşcaval, plin de goluri subterane prin care se drenează apele. Aceste alternanţe de roci impermeabile şi calcare permeabile dau împărţirea Bazinului în opt bazine mai mici care sunt: Platoul Padiş, Poiana Bălileasa, Valea Cetăţilor, Groapa Barsa, Poiana Ponor, Platoul Lumea Pierdută, Barsa Cohanului şi Paragina. O altă comparaţie din punctul de vedere al geologiei Padişului poate fi făcută cu sistemul de canalizare al unui oraş, conducta finală în aval fiind Peştera Cetăţile Ponorului, de dimensiuni impresionante.

Altitudinea medie a Bazinului închis este în jur de 1200 metri, vârfurile cele mai mari situându-se în partea nordică (Cârligate 1694 m) şi nord-vestică (Măgura Vânătă 1642 m). Partea estică, deşi are o altitudine medie mai mică are pante deosebit de abrupte, cu diferenţe de nivel de 200-400 m spre Valea Galbena şi Valea Boga. Pantele sunt pe alocuri “rupte” de abrupturi calcaroase deosebit de impresionante: Piatra Boghii, Piatra Galbenei.

În cele ce urmează, vom trece în revistă căteva din formele caracteristice exocarstului şi endocarstului. Relieful exocarstic

Lapiezurile sunt forme ale reliefului exocarstic în care coroziunea şi eroziunea apelor de suprafaţă au dat naştere la mici şanţuri şi creste ce se întretaie în toate părţile.

Dolinele sunt depresiuni circulare în formă de pâlnie sau farfurie conic-adâncă, mai mult lărgite decăt adănci, în fundul lor aflăndu-se o comunicare cu subteranul. Deci mai multe doline - cămp de doline, semnalează prezenţa unor eventuale peşteri în subteran. Dolinele sunt, de asemenea, larg răspîndite în zonă, întâlnindu-le în şesul Padiş sau în imediata vecinătate a Cabanei Padiş.

Marmitele - scobituri circulare săpate în rocă de apa care cade în ele şi produce vărtejuri de suprafaţă sau de adâncime. Cele mai frumoase marmite se găsesc în Cheile Galbenei.

Cheile carstice - se împart în două categorii după geneza lor: cheile săpate de ape de suprafaţă care şi-au adăncit albia pănă la nivelul actual şi chei rezultate din foste peşteri tunel prăbuşite.

Poliile - depresiuni carstice în formă de cuvetă întinsă, puţin adâncă, închisă de jur împrejur, având fundamentul în formă de şes, mărginit de versanţi abrupţi. O polie tipică se află la Poiana Ponor.

Gurile de peşteră - au în general formă de pâlnie, mai largi decât galeria din continuare, datorită acţiunii mai intense a agenţilor moderatori la intrarea în peşteră. Relieful endocarstic

Caracteristic unei zone carstice şi, deci, şi Padişului, este dezorganizarea reţelei hidrografice de suprafaţă prin absorbţia în subteran a cursurilor de apă - locul poartă numele de ponor - şi formarea pe parcursul cursului subteran a unei reţele de goluri subterane cu amploare variabilă. În final, cursul de apă revine din nou la suprafaţă, locul de ieşire purtând numele de

Page 7: Monografie Padis RO

izbuc (Exemplu: Izbucul Ponor din Poiana Ponor ce drenează majoritatea apelor din platoul carstic Padiş).

Pătrunderea în golul subteran se poate face printr-o gură de peşteră sau printr-un aven (coborâre verticală spre subteran). O reţea de goluri subterane alcătuită majoritar din verticale, puţuri, se cheamă şi ea în întregime aven. Tipice sunt avenele din platoul carstic Lumea Pierdută.

Galeriile sunt reprezentate de drumul apelor subterane actuale sau părăsite (galerii "fosile"). În general o peşteră are un nivel "activ" reprezentat de cursul de apă subteran actual şi unul sau mai multe nivele fosile în general superioare cursului activ.

Sala de peşteră poate fi de prăbuşire sau de confluenţă a două sau mai multe ape subterane. Atât galeriile cât şi sălile de peşteră pot prezenta diverse speleoteme (stalactite şi stalagmite), concreţiuni ce dau farmecul şi frumuseţea de negrăit a acestor goluri subterane.

Un relief necarstic al peşterilor este acela format din apariţia gheţii cu depozitele ei bine cunoscute precum şi cel biomorf, adică al urmelor de viaţă "bioglife" lăsate de omul şi ursul de cavernă.

Prin larga răspândire a reliefului exo şi endocarstic şi marea lor varietate, Munţii Bihor şi, de altfel, Carpaţii Apuseni în general, ies în evidenţă în cadrul montan românesc şi se constituie într-o direcţie mereu vie pentru grupurile de turişti iubitori ai muntelui. Clima

Condiţiile climatice în zona Padişului diferă în funcţie de poziţie. În general clima este tipică de munte, umedă şi rece. Bazinul închis Padiş-Cetăţile Ponorului prezintă însă caracteristici climatice aparte datorită lipsei ventilaţiei pe văi (acestea fiind închise împrejur) şi existenţei unor depresiuni cu doline. Aerul rece se acumulează pe fundul acestora, neputându-se scurge, temperatura creşte cu altitudinea, creându-se fenomenul de inversiune termică. Un fenomen deosebit îl constituie “ceaţa Padişană” care apare seara, constituită într-un strat dens de circa un metru înălţime care se târăşte lent pe sol. Ea se datorează tot reliefului alcătuit din depresiuni închise cu doline, acestea acumulând căldură ziua; seara aerul cald se ridică şi condensează în contactul cu capacul termic de aer rece captiv în depresiuni.

Temperatura medie anuală este de 3 grade Celsius, vara urcând până la 22 - 25, iar iarna scăzând până sub -10.

Vânturile dominante sunt cele de la vest, aducând precipitaţii abundente. Din acest punct de vedere Padişul se situează pe primele locuri în ţară în ceea ce priveşte cantitatea de precipitaţii.

Datorită schimbărilor climatice din ultimii ani, generate de tăierea pădurilor şi poluarea industrială, este greu de apreciat care perioadă a anului este cea mai favorabilă pentru drumeţii. Ultimele cinci veri au fost foarte diferite sub aspect climatic, perioadele de ploaie “mocănească” (măruntă şi continuă pe parcursul unei perioade de timp îndelungate) fiind întâlnite atât în iunie-iulie cât şi în august sau septembrie. Până la noi performanţe în domeniul previziunii vremii, turistul trebuie să se lase în voia norocului. Hidrologie

Zona Padiş este înconjurată radial de trei bazine hidrografice: Crişul Pietros (Boga şi Galbena) - spre vest, Someşul Cald - spre nord şi est şi Arieşul (Gârda Seacă şi Cobleş) - spre sud-vest şi sud. Debitele văilor Padişului variază mult în funcţie de sezon şi precipitaţii. În ansamblu, seceta manifestată în ultimii ani a dus la o scădere considerabilă a debitelor râurilor, iar inundaţiile catastrofale din 1995 la schimbarea unor cursuri ale acestora.

Reţeaua hidrografică a Bazinului închis Padiş - Cetăţile Ponorului este tributară Văilor Galbena şi Boga în special prin cele două izbucuri spectaculoase: Izbucul Galbenei şi Izbucul Boga. Majoritatea văilor ce curg prin cele opt depresiuni închise se termină cu ponoare, aportul lor regăsindu-se într-unul dintre izbucurile situate în depresiunile mărginaşe. Între două depresiuni închise circulaţia apei se face prin canale subterane, unele explorate deja de temerarii speologi.

Page 8: Monografie Padis RO

Principalele cursuri de râuri ce străbat depresiunile închise ale Padişului şi parcursul lor:

• Valea Cuţilor şi Valea Renghii, ce izvorăsc de pe Muntele Măgura Vânătă, se pierd în ponoare situate la limita nord-vestică a Şesului Padiş, ieşind din nou la lumină prin Izbucul Boga după un parcurs subteran de aproximativ 3 km.

• Valea Rea şi Valea Trânghieştii izvorăsc de pe Muntele Măgura Vânătă, străbat partea estică a Şesului Padiş şi se pierd în subteran printr-un ponor situat în apropierea Cabanei Padiş. Ele răzbat la suprafaţă prin Izbucul Ponor, dar nu pentru mult timp, pierzându-se din nou prin sorburile din Poiana Ponor, după un parcurs de câteva sute de metri. Apoi, după unirea în subteran cu apele Văii Cetăţilor, ajung în Peştera Cetăţile Ponorului printr-un izbuc subteran impresionant. În fine, după străbaterea celor 1800 metri ai peşterii prin galerii de dimensiuni impresionante, râul subteran străbate o porţiune deosebit de îngustă (sifon) pentru a ieşi în Izbucul Galbenei. Urmează un set de cascade extraordinare şi un nou sector subteran printr-un tunel de 150 metri din care râul se revarsă printr-o cascadă evantai într-un canion îngust. După confluenţa cu Valea Luncşoara şi Valea Seacă urmează un nou sector de chei înguste şi deosebit de sălbatice, cu numeroase cascade. Râul se “potoleşte” abia la confluenţa cu Valea Bulzului, în apropierea comunei Pietroasa.

• Râul Izbucul Ursului îşi formează debitul în special prin contribuţia a două izbucuri apropiate ca distanţă: Izbucul Ursului şi Izvorul Rece, acesta din urmă fiind resurgenţa apelor ce străbat impresionanta reţea carstică de sub Platoul Lumea Pierdută. După circa 1 km de la îngemănarea celor două debite de apă, ele se pierd în patul văii (sau la ape mari pe gura peşterii) în Peştera de la Căput. Străbătând peştera, râul subteran apare într-un lac situat sub Portalul Cetăţilor Ponorului aruncându-se zgomotos printr-o cascadă în întunericul peşterii. Aici întâlneşte apele provenite din Poiana Ponor şi Valea Cetăţilor urmând în continuare traseul descris anterior.

• Valea Cetăţilor, formată din apele unor izbucuri, are un parcurs nord-sud, fiind însoţită de şoseaua forestieră spre Cetăţile Ponorului. În partea superioară ea crează o luncă numită “La Grajduri”, unde se află şi principalul loc de campare din zona Padiş (din această cauză apa râului este poluată). După parcurgerea acestei lunci, prin care crează câteva meandre, Valea Cetăţilor se adânceşte treptat. Urmează un sector de chei înguste, cu cascade, grote şi marmite, pe circa un kilometru, până sub Portalul Cetăţilor Ponorului, unde apele se aruncă prin cascade zgomotoase în întunericul tunelului subteran. De remarcat că în ultimii ani debitul obişnuit al Văii Cetăţilor a scăzut simţitor, probabil datorită secetei sau a pierderilor în patul văii. De aceea în perioadele secetoase de vară, râul se pierde în patul văii chiar în zona “La Grajduri”, îngemănându-se în canalele subterane cu râul din Poiana Ponor, pentru a apare în izbucul subteran din Cetăţile Ponorului. Someşul Cald îşi are obârşia în partea nordică a culmii ce separă Muntele Măgura Vânătă

de abrupturile Cârligate - Piatra Arsă. Chiar la obârşie, Someşul Cald, denumit aici Rădeasa, constituit din câteva pâraie, dispare într-un mic tunel foarte îngust, lung de câţiva zeci de metri. Apoi, după un curs la zi, pârâul pătrunde în peştera tunel Cetatea Rădesei, pe sub un portal în formă de ciupercă înalt de 15 metri. Străbătând cei 250 metri ai peşterii şi canionul îngust din aval, pârâul Rădeasa pătrunde într-o poiană unde confluează cu Valea Cuciulăţii sporindu-şi debitul. De aici începe sectorul de chei lung de circa 2 km, pe care Someşul Cald le străbate printre pereţi înalţi de peste 100 de metri. În aval de chei, Someşul Cald are un curs mai lin primind numeroşi afluenţi dinspre Măgura Vânătă şi Poiana Onceasa.

Valea Boga izvorăşte de sub abruptul Pietrelor Boghii, printr-un izbuc ce drenează o parte din apele Platoului Padiş. După un sector de chei înguste Boga primeşte ca afluenţi văile Oşelu, Bulbuci şi Valea Rea, toate având sectoare de chei şi cascade. Pătrunzând într-o luncă unde este situat satul de vacanţă Boga, râul este captat într-un modest lac de acumulare. După confluenţa cu Valea Plaiului, în apropierea rezervaţiei naturale Piatra Bulzului, aval de satul Boga,

Page 9: Monografie Padis RO

râul îşi schimbă numele în Valea Bulzului. Urmează încă trei km până la confluenţa cu Valea Galbenei, unde se naşte Crişul Pietros.

Toponimia confuză a râurilor descrise mai sus se compensează cu sălbăticia şi frumuseţea văilor pe care acestea le descriu.

Din punct de vedere al calităţii apelor, râurile Padişului nu prezintă poluări majore decât în perioadele de vară, când afluxul de turişti sufocă prin deversările de deşeuri şi detergenţi firavele pâraie ce le compun. Este deosebit de importantă cunoaşterea de către turişti a provenienţei apei din izbucuri, aceasta putând fi infestată în sectorul amonte. (Un caz tipic este Izbucul Ponor, drenând apele ce curg în apropierea Cabanei Padiş, deosebit de poluate în perioadele de vacanţă.) Flora şi vegetaţia

Munţii Bihor prezintă vegetaţia etajată pe verticală după schema generală din Carpaţi: păduri de foioase (carpineto-gorunete, carpineto-făgete), păduri de fag, păduri de amestec (făgeto-brădete, făgeto-molidişe), păduri de molid, tufărişuri şi pajişti subalpine. Acest cadru general prezintă modificări, perturbaţii şi inversiuni datorită condiţiilor locale de subsol, climă şi topografie, frecvent şi datorită influenţei antropice, aceasta fiind o caracteristică generală a Munţilor Apuseni. O altă caracteristică este marea varietate a componentelor florei, aici dându-şi mâna elemente nordice, sudic-mediteraneene, sudic-balcanice, central-europene şi orientale, eurasiatice, etc., dar şi cele endemice şi relictare.

Regiunea endoreică Padiş-Cetăţile Ponorului prezintă păşuni şi fânaţe cu o vegetaţie care reflectă puternic diversele influenţe fizico-geografice şi antropice existente în zonă, inclusiv compoziţia substratului care este în mare parte constituit din calcare pe care se dezvoltă o vegetaţie specifică. Vegetaţia lemnoasă

Pădurile se dezvoltă pe versanţi şi platouri, fiind reprezentate de păduri de fag, păduri de molid cu fag şi păduri de molid. Structura pădurilor de pe platoul Padiş a fost puternic modificată de către om deoarece rar se găsesc porţiuni unde nu sunt urme de tăiere, de păşunat sau ale prospecţiunilor geologice.

Molideto-făgetele (Chrysanthemo rotundifolio - Piceo - Fagetum) ocupă partea inferioară şi de mijloc a pantelor din jurul platoului Padiş urcând pe văi până în treimea lor superioară.

Molidişele (Oxalo - Piceetum, Chrysanthemo rotundifolio - Piceetum, Luzulo silvaticae - Piceetum, Sphagno - Piceetum) ocupă local partea inferioară a pantelor sud-estice şi nord-vestice situate la altitudini mai joase decât făgetele datorită inversiunilor care se produc în acest platou închis, dar urcă pe versanţii umbriţi până pe platou.

Tufărişurile sunt reprezentate mai des de juniperete şi excepţional, la Molhaşul Mare de la Izbuc apar jnepenişuri.

Vegetaţia ierboasă

În general, păşunile şi fânaţele sunt dominate de o vegetaţia ierboasă scundă edificată de părul porcului (Violo declinatae - Nardetum) instalată pe locul pajiştilor mai înalte dominate de păiuşul roşu (Scorzonero roseae - Festucetum rubrae) ca urmare a păşunatului intensiv. Pe terenurile plane de la baza versanţilor se întâlnesc pajişti cu valoare furajeră bună, edificate de păiuşul roşu şi iarba câmpului (Festuceto rubrae - Agrostietum tenuis), reprezentând resturile unor formaţii vegetale mult mai extinse odinioară, dar reduse în prezent de presiunea exercitată de păşunatul intensiv.

Vegetaţia stâncăriilor

În zona Padiş, grupările vegetale instalate pe pereţii, poliţele şi brânele stâncăriilor sunt dominate de Sesleria rigida şi Avenastrum decorum, ambele cu valoare fitogeografică ridicată

Page 10: Monografie Padis RO

pentru Carpaţii Româneşti. Pajiştile de Sesleria rigida au un rol deosebit de important în procesul de înierbare a stâncilor şi de împădurire a carstului.

Câteva specii adaptate condiţiilor particulare ale grohotişului de calcar formează asociaţii pioniere, dominate de Dryopteris robertiana, Galium erectum, Thymus comosus, etc. Pe brâne şi poliţe se instalează o vegetaţie xerofilă dominată de Festuca pallens, Melica ciliata şi mai rar si de Stipa pulcherrima. De-a lungul pâraielor şi în locuri bogate în dejecţii ale animalelor se instalează masiv buruienărişurile edificate de Rumex alpinus, Carduus nutans, Carlina acaulis, Urtica dioica, etc.

Este important să menţionăm prezenţa dolinelor, total sau parţial colmatate, şi acoperite de o vegetaţie mezotrofă, precum şi rezervaţia Molhaşu mare de la Izbuc, o adevărată arhivă fitoistorică şi consemnarea unei populaţii de jneapăn la o altitudine de numai 1300 metri.

Etajul subalpin apare începând de la altitudinea de 1600 metri. Elementul caracteristic pentru vegetaţia lemnoasă este Juniperus comunis ssp. nana. Aici apar asociaţii ierboase tipic subalpine dominate de Festuca rubra, F. ovina, Anthoxtantum odoratum. Pe locurile mai pietroase apar afinişele (Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea).

Pe locul pădurilor tăiate se formează la început buruienărişuri caracteristice (Epilobium angustifolium, Rubus ideus) urmând apoi pajiştile mezofile care din cauza păşunatului abuziv şi a xerofitizării trec în pajişti acidofile, cu valoare furajeră foarte scăzută (cu părul porcului şi iarba neagră).

Munţii Apuseni au fost propuşi să beneficieze de o suprafaţă constituită într-un parc natural, necesar şi urgent datorită puternicii presiuni antropo-zoogene ce se manifestă mai ales începând din deceniul al treilea al acestui secol. Aceasta ameninţă dispariţia unor relicte terţiare: Syringa josikaea cu areal punctiform doar în acest spaţiu (Valea Iadului), Veronica bacchofeni (Poiana Florilor, Vârful Galbena), a relictelor glaciare Pedicularis limnogena, Eriophorum vaginatum, Empetrum nigrum, Carex pauciflora, a endemitelor corologice şi carpatice: Silene Heuffelii, Dianthus giganteus, Saxifraga rocheliana, Symphytum cordatum, Melampyrum bihariense, etc., precum şi a unui mare număr de specii rare.

Amestecul de elemente floristice din această zonă reflectă o complicată istorie a vegetaţiei, unele elemente prezente fiind relicte ale unor climate dispărute, fie calde din terţiar, fie reci din epocile glaciare. Fauna

Pădurile întinse ce îmbracă zona Padişului adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice. Urşii sălăşluiesc pe Muntele Măgura Vânătă, Boghii şi în Groapa Barsa, putând fi întâlniţi în mai toate zonele Padişului, în afara traseelor turistice (ursul este foarte speriat de contactul cu oamenii evitând pe cât se poate apropierea de zonele circulate). În aproape toate poienile se găsesc râmături de mistreţ, în timp ce în pădurile de altitudine trăiesc cocoşii de munte şi veveriţele. Nu demult a fost introdusă capra neagră în zona de izvoare a Văii Boga, unde s-a adaptat bine şi râsul. Cerbii şi căprioarele întregesc patrimoniul cinegetic al Padişului.

Datorită vânătorii necontrolate şi a păşunatului excesiv, animalele Padişului sunt tot mai rar întâlnite. Privite doar ca vânat cu valoare economică, sute de exemplare dintre animalele ce mai mult se ascund decât trăiesc, sunt ameninţate cu dispariţia. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât o mare parte dintre aceste specii sunt ocrotite de lege. Aspecte ecologice şi ecoprotective ale zonei Padiş

Una dintre cele mai pitoreşti zone ale României, Padişul a constituit şi mai constituie încă un punct de maximă atracţie pentru turiştii autohtoni şi străini. Din păcate însă Padişul a fost supus de-a lungul timpului unei tot mai intense antropizări, modificări ale peisajului primar, sub acţiunea activităţilor umane variate.

Este dificil de realizat o clasificare pe baza impactului produs de multiplii factori de risc ecologic ce se manifestă în această zonă. Un lucru este însă cert şi anume că distrugerea

Page 11: Monografie Padis RO

echilibrelor ecologice formate de-a lungul erelor geologice s-a manifestat în trecut şi continuă să se manifeste şi azi cu o intensitate din ce în ce mai crescută.

Prin fundamentul său geologic (calcare), relieful carpatic se constituie într-o zonă extrem de sensibilă la cele mai uşoare modificări ale condiţiilor ecologice. Odată declanşat, lanţul proceselor ecodistructive, fenomenul devine extrem de greu de controlat şi stopat.

Problemele ecologice ale Padişului au luat o amploare exponenţială începând cu perioada interbelică odată cu declanşarea exploatărilor forestiere masive. Ele au continuat după război când administraţia sovietică a exploatat fără milă uriaşa bogăţie verde a regiunii. Trenurile "mocăniţă" au transportat de aici mii de metri cubi de lemn lăsând decopertată o imensă suprafaţă, din care prea puţin s-a regenerat. Începând cu anii ‘70, în zonă au luat amploare prospecţiunile miniere, care au atras investiţii în infrastructură, realizate fără a se ţine cont de impactul asupra cadrului natural. Padişul a devenit astfel uşor accesibil (prin construirea şi modernizarea unor drumuri), importanţa peisagistică şi ştiinţifică fiind complet ignorată de către autorităţile comuniste. Intervenţiile brutale în modificarea peisajului şi implicit distrugerea ireversibilă a unor importante zone de valoare ştiinţifică şi turistică în scopul exploatărilor miniere şi forestiere au lăsat numeroase pete negre pe harta Padişului. Este relevantă ca exemplu construirea unui drum aşa zis strategic, care urma să lege Pietroasa de Arieşeni, şi care a distrus o mare parte din cheile de o deosebită spectaculozitate ale Văii Galbena, agresând în mare proporţie chiar rezervaţia naturală Cheile Galbenei. Construcţia acestui drum, care momentan nu este practicat decât de către autovehiculele forestiere, s-a făcut cu avizul Academiei Române, rămasă neputincioasă în faţa lipsei de responsabilitate a factorilor de decizie.

După 1989 prospecţiunile miniere au încetat (din lipsă de fonduri), având grave implicaţii sociale prin disponibilizarea a numeroşi locuitori, obligaţi să se orienteze spre alte ocupaţii în special în domeniul exploatărilor forestiere. O mare parte din infrastructură a fost abandonată în zonă, constituind în prezent o imensă cantitate de deşeuri. În schimb exploatările forestiere au luat o amploare necontrolată ameninţând cu un dezastru ecologic cu profunde implicaţii economice şi sociale asupra localităţilor riverane (Semnale de alarmă au fost date în iernile anilor trecuţi de inundaţiile care au avut ca epicentre zonele defrişate din Padiş).

Încercările de aplicare a Legii fondului funciar au produs un haos teribil în situaţia cadastrală a terenurilor. Cinci comune (Pietroasa, Bunteşti, Budureasa, Gârda şi Beliş) şi Regia Naţională a Pădurilor îşi dispută vehement terenurile din fondul de păşunat şi cel silvic. Inexistenţa unei viziuni la nivel local privind valorificarea potenţialului turistic, care ar putea oferi soluţii durabile pentru prosperitatea locuitorilor acestor comune, este una dintre cele mai triste pagini din istoria acestor locuri. Se preferă extinderea ariilor de păşunat, distrugerea pădurilor (complet scăpată de sub control de către autorităţi), furtul de lemne devenind principala sursă de venituri pentru majoritatea locuitorilor din regiune.

În cazul distrugerii covorului vegetal ca urmare a tăierilor masive de pădure şi a păşunatului intensiv pătura subţire de sol ce acoperă calcarele devine expusă acţiunii erozive a ploilor şi vânturilor şi în scurt timp se poate reduce foarte mult, până la dispariţie. Aceasta duce la transformarea întregii zone într-un imens deşert calcaros la care acţiunile de refacere a păturii de sol devin extrem de costisitoare iar şansele de reuşită sunt practic nule. Semnele acestui proces sunt din păcate foarte evidente în prezent în Padiş. Semnale de alarmă au fost trase de nenumăraţi specialişti încă de la primele studii efectuate asupra zonei. Ne alăturăm şi noi astăzi glasul pentru a semnala încă o dată dezvoltarea galopantă a acestui proces de degradare a ecosistemelor din Padiş şi de a sublinia necesitatea aplicării unor măsuri drastice ecoprotective ţinând cont de condiţiile obiective de pe teren.

Un progres important ar fi aplicarea reglementărilor privind protecţia mediului instituite în ultimii ani. Nu trebuie ignorată nici formarea unei "conştiinţe ecologice" în rândul turiştilor ce pătrund în această zonă. Fără conştientizarea necesităţii şi obligativităţii măsurilor ecoprotective de către fiecare turist, toate eforturile şi acţiunile de igienizare sau de orice altă natură realizate de asociaţiile turistice şi cele de protecţia mediului devin o muncă sisifică şi lipsită de finalitate.

Page 12: Monografie Padis RO

Marile pericole pentru ecologia zonei au fost şi rămân încă cel puţin până la acordarea statutului de zonă protejată întregului areal al Padişului, următoarele:

• exploatarea haotică şi în cantitate mare a masei lemnoase din zonă în scopul industrializării sau pur şi simplu pentru lărgirea suprafeţei păşunilor; această acţiune determină o expunere a păturii subţiri de sol (20-40 cm) acţiunii erozive a factorilor naturali precum şi o gravă modificare a componenţei floro-faunistice a acestor arii.

• suprapăşunatul zonelor despădurite cu efecte grave asupra fertilităţii şi componentei floristice a pajiştilor; acest păşunat intensiv induce de asemenea reducerea drastică a covorului vegetal favorizând eroziunea solului. O influenţă destul de importantă este exercitată şi de turismul necontrolat practicat de

mulţi din cei ce vizitează zona. De-a lungul tuturor traseelor turisice se obsevă o modificare accentuată a echilibrelor ecologice în ecosistemele respective.

În final, dar nu pe ultimul loc ca importanţă, se află protejarea biotopurilor subterane deosebit de sensibile prin însăşi natura lor de o importanţă ştiinţifică deosebită. Ne referim la distrugerea de către "turişti" a bogăţiei concreţionare a peşterilor şi mai ales la reducerea până la dispariţie a efectivelor speciilor de animale troglobionte şi troglofile. Aceste specii sunt în general caracteristice fiecărei peşteri şi dispariţia lor dintr-o peşteră poate însemna eradicarea totală a speciei respective. Aceste vieţuitoare sunt deosebit de sensibile la cele mai mici modificări intervenite în mediul subteran. Pentru protejarea acestora trebuiesc instituite măsuri de protecţie a peşterilor de interes biospeologic şi de limitare pe cât posibil a accesului turiştilor în zonele populate de specii troglobionte.

În încheiere, adresăm şi pe această cale opiniei publice un apel la protecţia naturii prin toate măsurile care îi stau la îndemână pentru a evita o distrugere totală şi ireversibilă a bogăţiilor naturale ale României.

Page 13: Monografie Padis RO

TURISM ŞI PROTECŢIA MEDIULUI Capacităţi de cazare

Zona Padiş este una dintre cele mai vitregite regiuni din ţară din punct de vedere al dotărilor turistice. Aceasta se datorează în primul rând dezinteresului manifestat de către factorii de decizie pentru valorificarea turistică a bogatului patrimoniu natural existent în regiune, preferându-se exploatarea până la epuizare a pădurilor şi păşunilor. De asemenea un obstacol în dezvoltarea turistică a zonei l-a constituit existenţa în subsol a zăcămintelor de uraniu, minereu considerat strategic, exploatarea lui presupunând sacrificarea zonei.

Până nu demult, singura unitate de cazare din zonă era Cabana Padiş, oferind condiţii modeste; în prezent unitatea este în dezvoltare şi are o capacitate de 21 de locuri în camere cu două şi patru paturi, WC-uri şi duşuri. Cabana dispune de un restaurant.

Căsuţele din apropierea cabanei Padiş, grupate în două campinguri (unul dintre ele aparţinând Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca), de asemenea cu facilităţi modeste (apă la râu, WCuri neîntreţinute), trag să se prăbuşească. Fiind construite din placaje, având o uzură avansată, ele nu pot decât speria turiştii. Totuşi, în lipsă de altceva...O altă posibilitate de cazare o constituie blocul care a adăpostit muncitorii sondori. Acesta este situat de asemenea în apropierea Cabanei Padiş, având 20 de locuri disponibile, WC şi duşuri.

În Poiana Vărăşoaia există un camping care oferă posibilităţi de cazare pentru 40 de persoane dintre care 30 la căsuţe. Există facilităţi minimale – WC, duşuri. O nouă oportunitate pentru cazare este oferită de Cabana “Cetăţile Ponorului” din Căput care oferă 20 de locuri de cazare şi facilităţi minimale - WC şi duşuri.

Cele trei cantoane silvice situate în zonă nu oferă posibilităţi de cazare. Zonele de campare sunt stabilite de administratorii legali ai regiunii, respectiv primăriile

Pietroasa şi Bunteşti şi Ocolul silvic Sudrigiu. Acestea sunt: zona Cabanei Padiş şi zona La Grajduri (ambele cu acces auto). Datorită lipsei unui serviciu permanent de salubritate, a WC-urilor şi a locurilor amenajate pentru depozitarea gunoaielor, aceste două zone de campare sunt deosebit de poluate cu deşeurile lăsate de turişti. Şi aici lipsa de competenţă a celor ce încasează taxele de campare fără a creea servicii îşi spune cuvântul.

Pentru camparea în alte zone decât cele două indicate, se aplică amenzi contravenţionale. Mai mult, turiştii riscă să fie invadaţi de turmele de animale dirijate intenţionat de către ciobanii furioşi datorită faptului că le-a fost încălcat terenul de păşunat.

Atât în zona Cabanei Padiş cât şi în zona La Grajduri există în perioadele de mare aflux turistic tonete improvizate care oferă produse alimentare şi băuturi turiştilor. Mai rar, de la aceste tonete se pot achiziţiona hărţi turistice sau alte accesorii necesare drumeţiei.

În jurul zonei Padiş, dar la o distanţă destul de apreciabilă de obiectivele turistice ale zonei, există şi alte posibilităţi de cazare.

Pe Valea Bulzului există popasul cu acelaşi nume, situat în apropierea confluenţei cu Galbena, care oferă 25 de locuri de cazare în camere cu două paturi, apă caldă, duşuri, restaurant, putând fi un plăcut popas.

În satul de vacanţă Boga numeroşi întreprinzători particulari oferă de asemenea condiţii omeneşti de cazare şi masă. Sperăm că această zonă se va dezvolta considerabil, lărgind gama de servicii oferite turiştilor. O altă şansă pentru turişti o reprezintă dezvoltarea serviciilor legate de turismul rural (agroturism), în acest sens existând unele inţiative la nivelul comunei Pietroasa.

Un alt popas deosebit de plăcut în drumul spre Padiş se poate face pe Valea Arieşului, la Arieşeni, Gârda şi Albac, unde posibilităţile sunt mult mai bune.

Dinspre partea Clujului, posibilităţi de cazare şi alimentaţie, precum şi campinguri, sunt în dezvoltare în zona Doda Pilii-Smida unde este situată şi Cabana Rustic, singura din zonă în care eleganţa şi bunul gust pot să-ţi ofere un sejur reconfortant

Page 14: Monografie Padis RO

Zone naturale de interes turistic Şesul Padiş

Situat la o altitudine medie de 1225m, Şesul Padiş se constituie într-un veritabil platou carstic, aproape plan, ciuruit de numeroase doline, unele cu lacuri, altele cu pâlcuri de molizi, prin care se drenează apele de precipitaţii ce vor ieşi apoi la lumina zilei în Poiana Ponor prin Izbucul Ponor sau în Valea Boga. El este delimitat la nord de Muntele Măgura Vânătă, la vest de Muntele Boghii, la est de Vârful Biserica Moţului, iar la sud de o serie de culmi joase (Tomaşca, Rotunda, Răchita). Pe colinele din jurul şesului se întâlnesc numeroase câmpuri de lapiezuri şi păduri aflate într-un stadiu avansat de degradare. În partea dinspre Măgura Vânătă există numeroase ponoare în care se pierd râurile ce coboară de pe versant.

Şesul este brăzdat de drumuri forestiere şi drumuri de tractor, ramuri ale şoselei forestiere care face legătura între Cabana Padiş şi comuna Pietroasa.

Partea vestică a şesului reprezintă o câmpie despădurită, de circa 100 de hectare, plină cu doline de mici dimensiuni, unele cu o apă tulbure datorită solului acid. Aici, sub Muntele Boghii, se află Cantonul sivic Padiş, cu aspect de fermă. Lângă canton se află un izvor, singura sursă de apă potabilă. Câteva drumuri ocolesc puzderia de doline care ciuruieşte câmpul; în general aceste drumuri sunt foste terasamente de cale ferată îngustă din perioada marilor exploatări forestiere. Unele drumuri urcă pe versantul Muntelui Boghii, fiind folosite pentru extragerea buştenilor căzuţi pradă exploatării forestiere.

În extrema nordică a Şesului, în şaua ce-l desparte de Poiana Vărăşoaia, se află Peştera Padiş, cu aspect de galerie descendentă ce pătrunde sub Muntele Boghii. Peştera nu prezintă interes turistic nefiind concreţionată.

În partea estică şesul este fragmentat de văile Trânghieştii şi Gârjoaba, între acestea două existând un platou ce coboară treptat spre sud, locul unde se află Cabana Padiş, cantonul pastoral şi o serie de campinguri. Locul este de asemenea folosit de turişti pentru instalarea corturilor, fiind poluat cu deşeurile abandonate de aceştia. Terenurile mlăştinoase din apropierea pădurilor constituie singurele locuri unde vegetaţia se dezvoltă în condiţii normale, restul terenului fiind deteriorat de păşunatul excesiv, depozitele de gunoaie sau şanţurile rămase în jurul corturilor. Luncile celor două râuri se află de asemenea într-o stare deplorabilă.

Zona Cabanei Padiş este dominată de Vârful Biserica Moţului (1458 m), un punct de privelişte deosebit, cu largi perpective asupra întregului platou, a versantului împădurit al Muntelui Măgura Vânătă şi a “zidului” Cârligate-Piatra Arsă. În marginea abruptului stâncos al Bisericii Moţului, care este un fel de far al Padişului, punct de reper pentru zona Cabanei, s-a construit un adăpost din scânduri, des frecventat de turişti. Versantul estic al Bisericii Moţului este domol, oferind însă privelişti largi asupra Vârfului Călineasa, Platoului Scărişoara, Platoului Lumea Pierdută şi Masivului Biharia (recunoscut prin Vârful Curcubăta Mare de 1848 m, pe care se află releul de televiziune).

Din păcate, Şesul Padiş se află astăzi într-un grad foarte avansat de depreciere ecologică. Iniţial ecosistemul forestier Platoul Carstic Padiş a fost poate printre primele zone despădurite ale Padişului. Pajiştea care a luat locul pădurii a fost extinsă continuu şi depreciată prin păşunatul intensiv (suprapăşunat). Dar păşunatul unui număr mare de vite şi oi duce la schimbarea compoziţiei floristice a platoului şi scăderea drastică a valorii furajere a pajiiştii, inducând invazia unui mare număr de plante nitrofile (urzici, buruieni, ciulini) cu valoare furajeră scăzută. Mutilarea acestei zone a continuat cu ararea acestei câmpii pentru îmbunătăţirea calităţii pajiiştei, acoperirea dolinelor şi distrugera totală a urmelor unui relief preglaciar original pentru o zonă carstică (M.Bleahu). De asemenea, prospectarea în scopul detectării unor eventuale depozite de uraniu (!!), precum şi circulaţia intensă pe drumuri pentru exploatarea pădurilor, au făcut din Platoul Carstic Padiş un exemplu de acţiune nefastă a acţiunilor antropice asupra unei zone naturale. Pentru refacerea ecosistemelor din această zonă (care deţine paradoxal statutul de rezervaţie) se impune încetarea sau cel puţin reducerea drastică a păşunatului. Astfel, într-un interval de timp cuprins

Page 15: Monografie Padis RO

între 10 şi 20 ani ar fi posibilă o refacere cel puţin parţială a compoziţiei floristice şi aspectului acestui platou carstic unic în felul lui în relieful Munţilor Bihor. Muntele Măgura Vânătă

Creasta în formă de sector de cerc, lungă de aproximativ 12 km se înalţă din zona de izvoare a Someşului Cald spre est până în Vârful Măgura Mică (1573 m), apoi coteşte lin spre sud printr-o alternanţă de cocoaşe şi şei line. Urmează sectorul vârfului Măgura Mare (1642 m) cu aspect de piramidă, coborând abrupt spre Valea Bătrâna. În extrema sudică, Măgura Vânătă este legată printr-o şa de vârful Biserica Moţului, prin care intră în Padiş şoseaua forestieră de la Huedin. Mărginind la nord şi nord-vest Bazinul endoreic Padiş-Cetăţile Ponorului, Muntele Măgura Vânătă este fragmentat spre Şesul Padiş de numeroase văi (Pârăul Cuţilor, Valea Renghii, Pârâul Tomaşca, Valea Arsurii, Valea Rea, Valea Trânghieştii), care la puţin timp după ce pătrund pe platou se pierd în patul văii sau prin ponoare. Partea dinspre Bazinul Someşului Cald este mai abruptă, complet împădurită şi nu este tăiată de văi. Dinspre IC Ponor, Măgura Vânătă pare un vulcan uriaş. În realitate muntele este constituit din gresii cuarţitice dure cu o rezistenţă sporită la eroziune. Gresiile cuarţitice determină o aciditate pronunţată a solului ceea ce induce o vegetaţie caracteristică şi destul de redusă sub raportul numărului de specii. În pădurea de molid, care acoperă aproape în totalitate muntele, stratul ierbos este sărac fiind reprezentat în general prin specii de muşchi, licheni şi unele specii de ciuperci. Aceste condiţii ecologice conferă zonei un aspect pitoresc, iar dezvoltarea abundentă a afinişurilor spre partea superioară a masivului sporesc atractivitatea parcurgerii acestui traseu.

Creasta Măgura Vânătă oferă largi privelişti asupra bazinului Padişului, iar în zare spre Muntele Ţapu (1475 m) cu Groapa Ruginoasa şi în ultimul plan coama prelungită a Masivului Biharia cu vârful Curcubăta Mare (1848 m). Spre nord, dincolo de valea adâncită a Someşului Cald se observă Abruptul Brăiesei şi Vârful Cârligate (1694), apoi Şaua Cumpănăţelul şi creasta spre piramida Muntelui Vlădeasa (1836 m) cu vârfurile Piatra Grăitoare (1678), Briţei (1759), Buteasa (1792) şi Micău (1640); sub această creastă poienile Cuciulata, Piatra Arsă şi Onceasa. Partea estică ne dezvăluie Valea Someşului, trecând printre casele de la IC Ponor şi Doda Pilii şi pierzându-se printre culmile deluroase ale Măgurii Călăţele, pe care sunt presărate cătunele comunelor Răchiţele, Mărgău şi Beliş. În plan îndepărtat se zăresc casele de pe versanţii lacului de acumulare Fântânele.

Parcurgerea crestei mai oferă turiştilor un aspect inedit: prezenţa a numeroase afinişuri, cu fructe care în anii productivi sunt un adevărat deliciu. Accesul pe Muntele Măgura Vânătă este posibil de la Cabana Padiş, urmând marcajul, sau pe oricare dintre văile care coboară din creastă. Izvoarele Someşului Cald

Situată în extremitatea nordică a zonei Padiş, în Bazinul Someşului Cald, regiunea este una dintre cele mai complexe şi interesante zone carstice din Munţii Bihor, cu mai multe peşteri, canioane, izbucuri, cu aspect deosebit de sălbatic.

Regiunea include două zone turistice mai importante: Cetatea Rădesei şi Cheile Someşului Cald.

Peştera Cetatea Rădesei începe cu un portal înalt de peste 15 metri, în formă de ciupercă, în care intră pârâul Rădeasa. Peştera este un tunel lung de 212 metri, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii până la suprafaţă. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri (avene), lasă să pătrundă în peşteră raze de lumină, creând un decor de teatru. În aval tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 de metri şi foarte îngust, cu pereţii spălaţi de modestul pârâu care coboară în trepte printre bârnele şi pietrişul adus aici de apele mari.

Peştera poate fi vizitată fără dificultate, datorită amenajărilor efectuate (scări de lemn şi podeţe). Totuşi în ultimul an aceste amenajări au fost deteriorate. Din aval se poate reveni în zona portalului pe deasupra peşterii, vizitând ferestrele (avenele).

Page 16: Monografie Padis RO

După ieşirea din peştera şi canionul Rădesei, se pătrunde în Poiana Rădesei, un excelent loc de popas. Poiana este închisă de stânci cu vegetaţie şi pante abrupte cu brazi de mari dimensiuni printre care se găsesc pâlcuri de afinişuri. Aici pârâul Rădeasa se uneşte cu Pârâul Feredeului şi dau naştere Someşului Cald. Înainte de îngemănare, Feredeul crează o cascadă spectaculoasă de circa trei metri înălţime. În partea din aval Someşul Cald primeşte primul său afluent important - Pârâul Cuciulatul, după care pătrunde în sectorul de chei. Cheile Someşului Cald

Deşi nu are un obiectiv aşa de spectaculos ca peştera Cetatea Rădesei, acest sector oferă privelişti extrem de pitoreşti ale abrupturilor calcaroase ce coboară până în patul văii. Traseul turistic recomandat este un circuit atingând astfel ambii versanţi ai văii (marcaj punct roşu).

Mai întâi se va parcurge versantul drept, poteca urcând treptat, traversând în zona de obârşie pârâul Moloh, ce se prăbuşeşte în cascade spre stânga, şi oferind din când în când privelişti asupra impresionantelor chei ale Someşului Cald. După circa 30 minute de urcuş din Poiana Rădeasa se ajunge în locul numit Belvedere (1342 m) - punct de privelişte situat în vârful unei stânci verticale de peste 150 metri de unde se poate privi în adâncul canionului creat de Someşul Cald. Vizavi se desfăşoară impresionantul “zid” de calcar al Cuciulăţii, peste care se zăreşte creasta ce leagă culmile Piatra Arsă, Piatra Grăitoare, Vârful Briţei şi Piatra Tâlharului, continuând spre Vlădeasa.

De la Belvedere poteca coboară abrupt în serpentine pe o pantă cu grohotişuri, apoi coboară mai lin prin pădure, pe lângă un pilon de calcar până în albia Someşului. Traversând valea dăm de drumul forestier ce vine de la IC Ponor (8 km). O ramură a acestui drum urcă pe Valea Alunul Mare spre Poiana Onceasa. Sub o stâncă situată lângă drum se află un izvor.

Traseul continuă în versantul stâng, însoţit de aceleaşi semne de marcaj. După un urcuş pieptiş se ajunge la intrarea Peşterii Honu, o galerie ascendentă de 70 metri, cotind spre stânga, terminată cu câteva hornuri înfundate. De la peşteră se continuă pe curba de nivel spre stânga până sub peretele vertical al Abruptului Cuciulăţii. Sub acest abrupt se află o trecătoare (brână) destul de lată prin care trece poteca turistică. Pereţii de pe partea văii sunt sparţi de o fereastră prin care turistul ajunge într-un balcon natural, privind în diagonală spre Belvedere şi în jos 110 metri spre patul văii.

Trecând apoi pe sub “zidul” de peste 100 metri al Cuciulăţii, printre bolovani şi grohotişuri, coborâm treptat spre stânga până în locul unde o potecă marcată cu semnul “derivaţie” coboară la albia Someşului. Pe aici se ajunge într-o zonă deosebit de sălbatică, valea Someşului fiind un jgheab străjuit de pereţi verticali. În amonte se află un puternic izbuc şi o mică peşteră inundată. În versantul opus se poate pătrunde puţin în sectorul aval al Canionului Moloh, cu pereţi rotunjiţi de spălătura apelor şi cascade inaccesibile. Sub versantul din care am coborât, pe o brână îngustă se află intrarea în Peştera Uscată care merită vizitată impresionând prin mărimea sălii.

Revenind la traseul punct roşu, continuăm la orizontală, depăşim o intersecţie de trasee (se poate ajunge în Poiana Cuciulata, sub Muntele Cârligate, printr-un urcuş prin pădure de circa 30 minute), şi coborâm în Valea Cuciulata unde admirăm în amonte gura Peşterii Tunelul Mic. Traversând valea şi versantul opus se ajunge în zece minute în Poiana Rădeasa, de unde traseul continuă amonte pe la Cetatea Rădesii.

Traseul Circuitul Cheilor Someşului Cald este mai greu de parcurs decât Circuitul Rădesei din cauza marilor diferenţe de nivel şi a lungimii sale considerabile.

Datorită relativei sale dificultăţi cadrul natural al Cheilor este destul de bine conservat cu păduri de molid ce coboară pe ambii versanţi până în albia Someşului. Această pătură verde este străpunsă din loc în loc de piloni şi abrupturi calcaroase ce dau zonei un pitoresc deosebit.

Se recomandă turiştilor ce parcurg acest traseu adoptarea unor măsuri ecoprotective deosebite pentru păstrarea neştirbită a aspectului acestei zone unice în Munţii Bihor. Poiana Vărăşoaia

Page 17: Monografie Padis RO

Zona numită Vărăşoaia reprezintă două platouri carstice de mari dimensiuni situate la nord de Poiana Padiş şi este cuprinsă între vârful Piatra Boghii, Muntele Măgura Vânătă, vârful Vărăşoaia şi Bazinul Someşului Cald. Zona este împărţită în Poiana Vărăşoaia-Sud, despărţită printr-o şa (prin care trece drumul forestier şi traseele spre Stâna de Vale, Vlădeasa şi Cheile Someşului), aflată doar cu puţin mai sus decât bazele poienilor, de Poiana Vărăşoaia-Nord, care se desfăşoară la nord-est de vârful Vărăşoaia şi se constituie ca un bazin închis.

Poiana Vărăşoaia-Sud are o formă eliptică şi este presărată cu o puzderie de doline, iar printre aceste doline se găsesc numeroase peşteri. În Poiana Vărăşoaia-Sud există două lacuri carstice ce umplu două doline bine căptuşite cu depozite aluvionare. Atât vegetaţia cât şi fauna acestor lacuri au suferit profunde modificari din cauza reziduurilor aruncate de către muncitorii de la prospecţiuni şi din cauza animalelor care păşunează aici. Printre numeroasele peşteri şi avene descoperite în zona Vărăşoaia unele sunt remarcabile prin lungime sau denivelare, zona prezentând un real interes speologic. În urma explorărilor speologice efectuate în zonă, avenul care penetrează cel mai mult zona carstică este avenul V5 cu o denivelare de -273 m şi o dezvoltare de 1446 m.

Poiana Vărăşoaia-Nord este un fel de vale înclinată spre baza Vârfului Vărăşoaia, unde stâncile trădează existenţa unei peşteri ponor. Drumul forestier descrie un “L” în jurul acestei văi terminându-se la baza unei pante erodate de torenţi, locul unde traseele spre Vlădeasa şi Stâna de vale se bifurcă. Pe panta dinspre Măgura Vânătă, dar şi în zona nordică a poienii se instalează stâne. Două izvoare se află pe marginea drumului forestier.

Atunci când ni se vorbeşte despre o poiană în mod normal ne imaginăm un loc cu multă verdeaţă, multe specii de plante cu flori, deci o vegetaţie şi floră bogată. Şi totuşi există excepţii, deoarece Poiana Vărăşoaia nu mai oferă ochiului decât rămăşiţele a ceea ce a fost de mult această poiană. Datorită dezastrului ecologic generat de o păşunare iraţională a acestei poieni, biodiversitatea s-a redus extrem de mult. Datorită păşunatului intensiv în zonă, plantele cu flori lipsesc aproape cu desăvârşire, fiind reprezentate de puţine specii care au reuşit să se adapteze acestor condiţii: Potentila ternata, cimbrişorul şi rar întâlnim exemplare de păpădii.

O altă specie care ne indică degradarea pajiştii este Carlina acaulis întâlnită într-un număr destul de mare. Elementul floristic care predomină este specia Nardus stricta, iar din loc în loc întâlnim adevărate pâlcuri de ciulini şi urzici.

Vârful Vărăşoaia (1441 m), care domină întreaga poiană, constituie un excelent punct de belvedere, cu privelişti ample asupra Depresiunii Beiuşului, Văii Boga, Abruptului Brăiesei şi Văii Rea, Vârful Cârligate şi Şaua Cumpănăţelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasa şi Cheile Someşului, Muntele Măgura Vânătă, Şesul Padiş şi Vârful Biserica Moţului, iar în partea sudică până la Groapa Ruginoasă şi vârfurile Vârtopul şi Curcubăta Mare. Prin posibilitatea de a avea acest tur de orizont complet, vârful Vărăşoia reprezintă unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zona Padiş. Pietrele Boghii

Zona Pietrelor Boghii reprezintă un obiectiv turistic major dat de ampla privelişte pe care o oferă asupra zonei vestice a Munţilor Bihor şi Depresiunii Beiuşului. Abruptul impresionant creează impresia unei contemplări din avion a văii Boga, cu casele de vacanţă grupate înspre Piatra Bulzului.

Vârful Boghii (1436 m), cândva acoperit de pădure deasă, acum cu goluri defrişate, mărgineşte în partea de nord-vest şesul Padiş. Panta vestică a vârfului, după o scurtă coborâre destul de lină prin pădurea de molid şi frasin, este ruptă, creând o prăpastie adâncă de peste 300 de metri formată din două sectoare: Pietrele Boghii şi Gardul Boghii, între care se află un culoar foarte abrupt şi plin de grohotişuri.

Punctul de privelişte de deasupra pietrelor Boghii se află pe o terasă cu pământ şi smocuri de iarbă, sub care se găseşte un perete vertical de peste 100 metri şi o pantă foarte abruptă cu

Page 18: Monografie Padis RO

grohotişuri şi pădure ce coboară încă vreo 300 metri diferenţă de nivel până în Valea Boga. Din acest loc se poate contempla întreaga Vale Boga şi afuenţii săi:

• sectorul de chei situat în aval de izbucul Boga, sub Piatra Boghii, apoi drumul pe valea Boga şi căsuţele din satul de vacanţă;

• versantul drept coborând abrupt din Vârful Cârligate şi Cornul Munţilor, cu Valea Rea plină de săritori şi cascade, Creasta Cornetu cu cele câteva poieni pitoreşti, şi rezervaţia Piatra Bulzului, dincolo de satul de vacanţă Boga;

• partea stângă cu cele trei văi: Oşelu, Bulbuci şi Valea Plaiului şi şoseaua spre Padiş care şerpuieşte pe un versant mai domol; de asemenea se pot contempla crestele calcaroase Piatra Ciungilor şi Măgura Seacă. Vederea depăşeşte însă acest bazin, lăsându-ne să zărim la stânga culmea Tărtăroaia ce se

ridică dincolo de Valea Galbenei. În dreapta zărim succesiv piramida triunghiulară a Măgurii Guranilor, apoi Măgura Ferice şi picioarele prelungi ale versantului vestic al Bohodeiului. Câmpia plată, situată cu aproape 1000 de metri diferenţă de nivel mai jos, este Depresiunea Beiuşului, spre care zărim şerpuind Crişul Pietros, şi se văd strălucind construcţiile din Comuna Pietroasa, Sudrigiu şi oraşul Ştei.

În zilele fără abur în atmosferă, întrevedem dincolo de depresiunea Beiuş, culmile lungi, parcelate ale Munţilor Codru-Moma.

Zona de sub abruptul Pietrelor Boghii, fiind deosebit de greu accesibilă, prezintă o pădure intactă de foioase, aşa cum prea puţin se mai zăreşte în munţii noştri. Ea se prelungeşte pe văile şi coamele ce urcă spre Cârligate (dreapta) şi Scăriţa (stânga).

Tot sub Pietrele Boghii, pe o brână cu grohotişuri, se află intrarea în Peştera Şura Boghii, o peşteră uşor ascendentă de 212 metri, având câteva concreţiuni în sectorul final. La aceasta se ajunge pe o potecă abruptă marcată.

Un alt punct de privelişte, poate mult mai spectaculos, cu aceleaşi perspective, este balconul natural situat deasupra Gardului Boghii, în limita vestică extremă a Poienii Vărăşoaia (pe noua potecă marcată cu dublu punct roşu). Valea Boga

Un obiectiv turistic interesant şi spectaculos îl oferă cheile din bazinul Văii Boga. Astfel, în bazinul Văii Boga întâlnim, strâns grupate, nu mai puţin de trei sectoare de îngustare şi anume: Cheile Văii Bulbucii, Cheile Văii Oşelu şi Cheile Văii Boga.

Cheile Văii Bulbucii se dezvoltă în aval de Izbucul Bulbuci , afluent de stânga al Văii Boga. Sălbăticia şi inaccesibilitatea reprezintă trăsăturile principale ale acestor chei. Abrupturile din Piatra Ciungilor şi Piatra Câinilor domină talvegul văii, repezişurile şi cascadele asigură fondul sonor, iar pădurile dese constituie fundalul discret pe care se proiectează prim-planurile crestelor şi piscurilor ascuţite.

Valea Oşelu îşi are izvorul într-un izbuc situat la baza abruptului din Piatra Ciungilor şi a modelat un sector de chei asemănătoare unei pâlnii cu deschiderea spre amonte. Pereţii cheii şi abruptul din Piatra Ciungilor se oferă fără nici o rezervă privirilor admirative împreună cu succesiunea de repezişuri din profilul văii şi pădurea de nepătruns ce înveşmântă într-o haină verde împrejurimile. Aproape de confluenţa cu Boga, cascada Oşelu este un obiectiv turistic des vizitat de oaspeţii satului de vacanţă.

Valea Boga îşi dezvoltă propriul sector de chei desfăşurat până în zona izbucului cu acelaşi nume. Zona este plină de cascade şi mărginită de abrupturi culminând în Piatra Boghii. Din păcate, în anii ‘80 farmecul văii a fost periclitat prin construcţia unei galerii de mină şi a drumului până la ea.

Tot din Valea Boga se recomandă vizitarea celorlalte văi, accesibile pe porţiuni, pline de farmecul sălbăticiei. Valea Rea este însoţită parţial de un drum de tractor, apoi continuă abrupt, cu o succesiune de cascade greu accesibile. Unul din afluenţii săi, Valea Câcată, ascunde câteva izbucuri pline de farmec.

Page 19: Monografie Padis RO

Afluentul Valea Plaiului, care se adânceşte în dreapta drumului care urcă în serpentine de la Pietroasa la Padiş, oferă de asemenea sectoare de canion deosebit de spectaculoase prin prezenţa a numeroase cascade, peşteri şi grote, arcade naturale şi grohotişuri.

Zona numită Plaiu este o poiană de mari dimensiuni prin care urcă şoseaua forestieră de la Pietroasa la Padiş. De la confluenţa cu Valea Boga şi până în partea ei superioară, poiana a fost invadată de case de vacanţă, unele de foarte prost gust, diminuând din farmecul peisajului. Aplicarea unui serios plan de sistematizare a acestei zone, în vederea creării unor spaţii de cazare şi campare ca zonă tampon pentru Padiş, ar constitui un valoros aport la decongestionarea turistică a Bazinului Padiş şi instituirea unui control asupra masei de turişti ce invadează vara zonele de campare de sus. Poiana Bălileasa şi zona “La Grajduri”

Bălileasa reprezintă un şes alungit situat în partea de vest a Padişului, lipsit de pădure şi ciuruit de doline. Şesul are aspectul unei văi cu o luncă largă, fără însă a fi străbătută de un curs de apă regulat. În partea din amonte această “vale” este străjuită de doi piloni - Vârfurile Oşelu şi Bălileasa, între care se află Şaua “La scăriţă”, locul prin care soseşte şoseaua forestieră de la Pietroasa. În aceast loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreană de intrare în Padiş, drumul se bifurcă: o ramură înconjoară depresiunea Bălileasa în serpentine, ţinând-o orizontal, spre Cabana Padiş; cealaltă ramură străbate în lung poiana pănă în porţiunea ei cea mai joasă, din care pătrunde printr-o şa în Bazinul Văii Cetăţilor. Versantul vestic al Poienii Bălileasa reprezintă culmea ce o separă de Groapa de la Barsa, fiind foarte degradat de eroziunea torenţilor.

Poiana Bălileasa, cândva deosebit de pitorească datorită aspectului de parc gazonat cu doline în care creşteau pâlcuri de brazi, este în momentul de faţă una dintre cele degradate zone ale Padişului. Această degradare se datorează suprapăşunatului care a schimbat compoziţia solului, facilitând invazia plantelor nitrofile (urzici, buruieni, ciulini). Stânele care sălăşuiesc aici în fiecare vară sunt tot mai afectate de această situaţie, care li se datorează în totalitate.

În aval de Bălileasa se pătrunde în bazinul Văii Cetăţilor, la început printr-o pantă destul de accentuată, apoi o luncă largă numită “La Grajduri”, principalul loc de popas din Padiş datorită apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetăţile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum şi a drumului forestier care ajunge aici din Şaua “La Scăriţă” favorizând accesul auto. În partea din aval se află Cantonul silvic “Ponor” în dreptul căruia drumul forestier este blocat de o barieră care interzice accesul auto în zona Cetăţilor Ponorului şi a perimetrelor rezervaţiilor forestiere din Lumea Pierdută.

Valea Cetăţilor îşi are obârşia într-un izbuc cu debit considerabil şi crează meandre în lunca pe care o formează pe această porţiune, după care se pierde în patul văii, reuşind să străbată canionul din aval de zona “La Grajduri” numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat în preajma cantonului silvic “Ponor” aduce un important aport la debitul văii, constituind de asemenea şi principala sursă de apă potabilă pentru turiştii campaţi în acestă zonă. Două prelungiri laterale ale poienii din zona “La Grajduri”, pe versantul stâng al Văii Cetăţilor, favorizează accesul la cabana Padiş, printr-o vale seacă şi abruptă, şi Poiana Ponor, pe un drum de tractor ce urcă pe lângă cantonul silvic.

Lunca Văii Cetăţilor oferă numeroase locuri de campare fiind invadată pe parcursul întregului sezon de vară de turişti. Lipsa unei administrări eficiente a acestui “camping” a dus la poluarea cu deşeuri a tuturor perimetrelor situate în lunca văii, precum şi a împrejurimilor. Acţiunile de igienizare efectuate de către asociaţiile ecologiste nu au reuşit decât temporar şi parţial să rezolve problema deşeurilor, volumul acestora devenind în fiecare an tot mai mare. O parte din dolinele situate în lizierele pădurii ce marchează poiana au fost deja astupate cu mari cantităţi de gunoaie. Este absolut necesar ca administratorii legali ai zonei (Primăria Pietroasa şi Regia Naţională a Pădurilor) să ia măsuri urgente pentru a crea condiţii civilizate turiştilor ce doresc să campeze aici şi în acelaşi timp pentru a preveni poluarea zonei.

Page 20: Monografie Padis RO

Zona “La Grajduri” constituie punctul de plecare pentru vizitarea celor mai frumoase obiective ale regiunii: Cetăţile Ponorului, Gheţarul Focul Viu, Piatra Galbenei, Groapa Barsa, Cheile Galbenei, Poiana Ponor, Lumea Pierdută, Poiana Florilor. În acest sens în zonă funcţionează pe perioada de vară un punct de informare şi îndrumare a turiştilor, constituit la iniţiativa Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE). Groapa de la Barsa

Groapa de la Barsa este un bazin închis în cadrul depresiunii endoreice Padiş-Cetăţile Ponorului dar care, spre deosebire de precedentele, nu are un drenaj subteran spre Izbucul Galbenei. Barsa este situată la sud de Bălileasa şi la vest de Valea Cetăţilor, fiind limitată spre vest de o creastă ce o separă de Valea Galbenei (sectorul Cheile Jgheabului), iar la sud de versantul Pietrei Gabenei. Ea este o depresiune de formă ovală, cu axa mare de 2 km, orientată NV-SE şi axa mică de 1km. Partea de nord-est este constituită din roci impermeabile pe care izvorăsc şi curg câteva pârâiaşe care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele din fundul depresiunii.

Numită şi Depresiunea Barsa, zona este una dintre cele mai sălbatice din Munţii Apuseni, cu un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetaţii ierboase dese cu aspect de mlaştină, Alături de aceasta, pădurea deasă, afinişurile, văile oarbe (terminate cu ponoare) şi lipsa unor puncte de privelişte determină ca parcurgerea Gropii Barsa să devină o adevărată aventură pentru cei ce se abat de la poteca marcată.

În zonă există multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar fi: un ponor prăbuşit de mari dimensiuni (actualmente înierbat), un altul cu pod natural, un lac suspendat cu apă neagră situat într-o dolină (Tăul Negru) şi mai multe peşteri. Cea mai mare dintre acestea este Peştera de la Zăpodie, din partea vestică a depresiunii, de aproape 7 km lungime, peşteră cu un parcurs extrem de dificil. A doua, Peştera Neagră, situată în partea de est a depresiunii, are o dezvoltare de aproape 4 km şi este de asemenea recomandată doar speologilor antrenaţi. Cele două peşteri sunt legate printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zăpodie-Peştera Neagră să atingă o dezvoltare de aproape 11 km.

Sistemul subteran al Gropii de la Barsa se drenează spre Valea Galbena prin câteva izbucuri destul de anonime. Nici provenienţa apei din reţeaua subterană a Barsei nu este încă lămurită, căci debitul subteran depăşeşte cu mult cantitatea de apă care se adună din pârâiaşele ce curg la suprafaţă.

O altă peşteră importantă este Gheţarul de la Barsa, a cărei intrare se află în partea nordică a depresiunii. Ea are o dezvoltare de 2 750 m şi face parte din acelaşi sistem de drenaj subteran cu precedentele, fără să se fi putut realiza până acum joncţiunea. Porţiunea de intrare este accesibilă şi prezintă gheaţă; mărimea blocului de gheaţă variind în funcţie de sezon. Atenţie! Încă de la intrare peştera prezintă un aspect labirintic, rătăcirile putând genera panică în rândul turiştilor “mai puţin curajoşi”. Oricum vizitarea peşterii, chiar şi în porţiunea de intrare este un eveniment deosebit.

Poteca marcată ce străbate Groapa Barsa, trece pe la toate obiectivele amintite mai sus. Singurul izvor cu apă potabilă se află în partea sudică, în apropierea intrării în Peştera Neagră.

Două obiective turistice deosebit de importante situate în extremitatea sudică a Gropii de la Barsa, pe latura ce o separă de Valea Galbenei sunt: Gheţarul Focul Viu şi Piatra Galbenei.

Peştera “Gheţarul Focul Viu” este alcătuită din două săli, din care prima de mari

dimensiuni, ocupată de un imens bloc de gheaţă. Accesul în peşteră se face pe o galerie descendentă, unde este montată o scară de lemn. Tavanul sălii mari este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care a căzut o mare cantitate de buşteni, frunze precum şi zăpadă din exterior, acumulate într-o imensă movilă în centrul sălii. Buştenii au fost prinşi în gheaţă, capetele lor rămase libere putrezind şi murdărind planşeul de gheaţă. Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui splendoarea grupurilor de stalagmite de gheaţă aflate în partea opusă intrării în peşteră. De altfel, în jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un decor feeric. Una din marginile blocului de gheaţă coboară abrupt într-o crevasă adâncă pe lângă peretele de stâncă (mare atenţie pentru îndrăzneţi !).

Page 21: Monografie Padis RO

În sala mică a peşterii se pătrunde printr-o galerie situată în spatele stalagmitelor, coborând cu atenţie prin marginea stângă a topoganului de gheaţă circa 4 metri. Acestă sală nu este luminată natural, ea oferind câteva concreţiuni de calcar aninate în tavanul peşterii, precum şi stalagmite de gheaţă a căror dimensiuni variază în funcţie de sezon. Peştera se termină printr-un horn înfundat.

Deosebit de plăcută este ieşirea din peşteră vara, când temperatura exterioară este mult superioară celei din peşteră. Explicaţia existenţei gheţarului în peşteră este dată de două elemente: tavanul spart de fereastră favorizează acumularea aerului rece şi lipsa ventilării în peşteră menţine aerul rece captiv tot timpul anului.

Piatra Galbenei (1243 m) văzută dinspre nord este un versant situat în extrema sudică a

Gropii de la Barsa, la care poteca turistică urcă în serpentine prin pădurea virgină. Partea sudică a versantului însă este un abrupt calcaros de peste 200 de metri adâncime, cu largi privelişti. Peretele alb de stâncă luceşte în soare străjuind Poiana Florilor, ca un zid de cetate apărând frumuseţile platoului Padiş-Cetăţile Ponorului.

Sub Piatra Galbenei se întinde o frumoasă pădure de fag, de un verde crud vara şi multicoloră toamna, în care se decupează mici poieni presărate cu adăposturile cosaşilor, alcătuind împreună Poiana Florilor. Dincolo de acestea se adânceşte între culmi împădurite Valea Galbenei şi afluenţii săi, între care unul despică muntele de vizavi având în partea superioară o imensă “rană” roşiatică; este ravena numită Groapa Ruginoasă, săpată de torenţi în pieptul Muntelui Ţapu, obârşia Văii Seci, cu numeroase canioane pline de săritori şI cascade. În partea dreaptă se înşiruie cocoaşele vârfurilor Ştirbina, Guinaşu şI Tărtăroaia, ultimul înconjurat de poieni.

Din Valea Galbenei porneşte spre stânga valea Luncşoara, care îşi are obârşia aproape de Arieşeni, sub cătunul Cobleş, ale cărui case se zăresc în zare. Tot în acea direcţie se vede pârtia de schi de pe Muntele Vârtop, dincolo de care se zăreşte în zilele senine Vârful Curcubăta Mare cu releul de televiziune “înţepând” cerul. În fine, planul stâng apropiat este dominat de Muntele Borţig, împădurit, care coboară în pantă destul de abruptă spre Izbucul Galbenei, ascuns de culmi împădurite, dar trădat de o stâncă de calcar în formă de portal.

Prin priveliştile pe care le oferă, Piatra Galbenei reprezintă incontestabil unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Munţii Apuseni. Poiana Ponor

Este o depresiune închisă de jur împrejur de culmi înalte, parţial împădurite. Suprafaţa poienii, cu iarbă măruntă (pentru păşunat), se prelungeşte pe culmile înconjurătoare spre bazinele vecine. Faptul cel mai remarcabil în această poiană este sistemul de pierdere al apei, care se face în patul râului prin orificii strâmte, acoperite de nisip fin numite sorburi. La ape scăzute sunt 2 sorburi în funcţiune. La ape mari, determinate de ploi persistente sau de topirea zăpezii, sorburile acestea nu mai pot drena întreaga cantitate de apă care se acumulează depăşind patul normal al râului. Pe măsură ce apa creşte şi inundă zone de obicei uscate, intră în funcţiune noi sorburi. Când nici acestea nu mai pot drena apa, întreaga poiană este ocupată de apele unui lac întins. Apele suplimentare ale lacului se deversează prin partea de nord-vest a poienii peste un prag stâncos dând naştere unui torent violent de suprafaţă care curge spre Valea Cetăţilor.

Râul care străbate poiana provine din Izbucul Ponor, situat la baza unui abrupt stâncos. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Şesul Padiş, respectiv din pierderile prin ponoare ale Văii Trânghieştilor, Gârjoaba, şi altele.

De la izbuc, râul are un mic sector cu pat înclinat, după care coteşte brusc spre dreapta şi trece la un curs domol, meandrat, străbătând poiana plată, uşor înclinată, pe o distanţă de 240 de metri, pentru a se pierde în sistemul de sorburi. (de aici denumirile de Poiana Ponor, râul Ponor). Deasupra sorburilor, un perete calcaros în care sunt săpate câteva grote întregeşte farmecul poienii.

Page 22: Monografie Padis RO

Poiana Ponor este una din puţinele polii tipice din munţii noştri, îndeplinind dubla condiţie de a avea atât alimentarea cât şi drenajul subteran, pe canale carstice.

Accesul în Poiana Ponor se face dinspre Padiş, coborând pe poteca marcată pe Valea Brădeţanului, dinspre “Grajduri” pe un drum de tractor ce străbate pantele cu lapiezuri, dinspre Izvorul Rece peste culmea golaşă sau dinspre Cetăţile Ponorului traversând o culme împădurită şi mlăştinoasă.

Meandrele pe care râul le face au dat naştere unor terase plate, pe care turiştii obişnuiau să-şi pună corturile. Acum poiana este declarată rezervaţie naturală, camparea fiind interzisă. Din păcate păşunatul persistă cu intensitate, riscând să compromită şi acest loc unic în peisajul carstic românesc. Complexul carstic Cetăţile Ponorului

Cetăţile Ponorului reprezintă fără îndoială cel mai grandios fenomen carstic al României, cunoscut şi apreciat în întreaga lume. Din start trebuie menţionat că turiştii ce-l vizitează rămân profund impresionaţi de capacitatea de creaţie a naturii, care în această zonă s-a întrecut pe sine realizând o adevărată cetate gigantică.

Cetăţile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stâncă, aflate într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300 m şi la care partea superioară are un diametru de peste 1km. Cununa de culmi înconjurătoare care închide circular depresiunea este tăiată doar într-un singur loc de canionul Văii Cetăţilor.

Poteca de acces porneşte de la drumul forestier, pe lângă pancartele ce avertizează turistul că se află în prejma unui monument al naturii, şi coboară treptat prin pădure, pe un teren accidentat paralel cu Valea Cetăţilor circa 20 minute până în primul circ (Dolina I). Acesta este sfârşitul propriu-zis al văii, care se termină aici într-un fund de sac. Peretele lateral de vest, înalt de peste 150 de medtri este perforat de un portal ce depăşeşte 70 de metri înălţime sub care se prăvăleşte zgomotos Valea Cetăţilor. Imensul Portal al Cetăţilor Ponorului, imagine obsedantă, sugerează o ogivă gotică devenită un fel de simbol al carstului Munţilor Apuseni. Brazii aninaţi în pereţii albi de calcar sunt singurul termen de comparaţie pentru uriaşa dimensiune a Portalului şi a peretelui în care este săpat. În partea stângă se zăreşte partea superioară a unui perete şi mai înalt ce străjuieşte Dolina III, cu cele două balcoane de bârne aninate deasupra prăpastiei. Jos, răzbate de sub Portal vuietul apei ce se prăvaleşte în cascade.

Coborâşul până sub Portal se face la început pe grohotiş apoi printre blocurile mari de stâncă, pe scările de metal plantate aici cu ani în urmă de către inimoşii salvamontişti de la Ştei. În perioadele secetoase Valea Cetăţilor este seacă permiţând accesul în sala de sub Portal chiar prin patul văii, în rest este necesar să ne descurcăm căţărându-ne cu atenţie pe stânci sau uneori pe câte vreo scară montată de membrii Centrului de Supraveghere Ecologică.

Imaginea de sub Portal este de asemenea ameţitoare datorită dimensiunilor copleşitoare ale Portalului. În partea dreaptă o limbă de grohotiş urcă pe sub o arcadă în Dolina II. Acesta este de fapt un aven circular de 200 m înălţime, ca o găleată spartă la fund în două locuri: porţiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal şi o fereastră spre tunelul subteran al Peşterii Cetăţile Ponorului.

Tot sub Portal, în partea stângă, un tunel inundat aduce la lumină pentru puţin timp râul ce provine din Lumea Pierdută şi care se pierde câţiva kilometri mai sus în Peştera de la Căput. Tunelul ocupat de un lac cu apă cristalină poate fi admirat de pe platforma unei stânci postate la intrare. Râul ce iese din tunel se aruncă zgomotos în întunericul Peşterii Cetăţile Ponorului, care în contrast cu măreţia Portalului începe cu o porţiune îngustă ocupată în mare parte de cascadă. Prin partea dreaptă, turiştii temerari pot coborî în peşteră continuându-şi drumul împreună cu râul subteran.

Sectorul subteran este accesibil turiştilor pe circa 400 de metri, dar numai când apele sunt mici. După depăşirea săritorii de la intrare, se va continua cu atenţie trecând peste bolovani şi ferind contactul cu apa. Galeria se lărgeşte şi se înalţă fiind inundată după circa 100 metri de

Page 23: Monografie Padis RO

lumina ce pătrunde prin fereastra (aven) ce dă în dolina II. Înainte de acest loc, în peretele din dreapta se întâlneşte un impresionant izbuc subteran ţâşnind cu presiune din două “nări”, ca din terminalele a două conducte. Sunt apele ce provin din Poiana Ponor şi Valea Cetăţilor.

În zona ferestrei, după ce formează o cascadă asurzitoare, râul coteşte spre stânga, apoi continuă circa 100 de metri drept printr-o galerie uriaşă în capătul căreia se zăreşte o altă geană de lumină. Privind înapoi spre fereastră zărim afară brazii aninaţi pe stâncile ce închid Dolina II şi un mic petic de cer. Continuând prin galeria de peste 20 de metri înălţime şi circa zece metri lăţime, râul se îndreaptă spre baza unui grohotiş care coboară dinspre o nouă fereastră prin care pătrunde lumina. Aici este un tunel ascendent care dă în Dolina III. O potecă în serpentine facilitează accesul în tunelul subteran din acestă dolină.

Din acest loc râul coteşte spre dreapta şi continuă tumultuos prin galeria gigantică. Turiştii echipaţi cu mijloace de iluminat pot continua în aval în circa 200 de metri, pentru a vizita Sala Taberei şi a se edifica asupra aspectului galeriei subterane ce drenează aproape în întregime apele Padişului spre Izbucul Galbenei. Această galerie are o lungime totală de 1850 metri, necesitând un efort deosebit pentru parcurgerea în întregime datorită numeroaselor lacuri şi cascade care ce impun echipament special pentru a fi depăşite. În perioadele de viituri, datorită sifonului din aval (legătura între galeria subterană şi Izbucul Galbenei), apa inundă galeria ridicând buştenii căraţi aici de pe Valea Cetăţilor spre tavanul peşterii; astfel o parte dintre aceştia rămân prinşi între crăpăturile pereţilor.

Înafară de accesul dinspre sectorul subteran pe panta cu grohotiş, în Dolina III se poate pătrunde din Dolina I, urcând pe scările metalice din stânga Portalului şi depăşind pragul ce separă cele două circuri.

Dolina III are formă de triunghi cu latura de 300 de metri având în mijloc o adâncitură spre care coboară imense limbi de grohotişuri. În partea sa vestică, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se înalţă un perete perfect vertical de peste 200 de metri, cu mici brâne inundate de vegetaţie, în vârful căruia sunt aninate două balcoane de lemn. Calcarul alb ce compune stâncile şi grohotişurile contrastează cu vegetaţia şi cerul albastru dând un farmec deosebit acestei împărăţii gigantice. În partea sudică, poteca turistică urcă costiş pe panta abruptă a unui vâlcel spălat de torenţi, spre balcoane. Diferenţa mare de nivel şi terenul instabil fac acest traseu deosebit de obositor.

Vizitarea balcoanelor se poate face cu acces dinspre Dolina III sau dinspre şoseaua forestieră existând în ultimul caz două variante: pe poteca ce ocoleşte depresiunea Cetăţilor (marcaj punct galben, de la bifurcaţia ce coboară spre Portal) sau direct de la “Grajduri” (marcaj punct albastru, circa 30 minute). Balcoanele, în număr de patru, două deasupra Dolinei III şi două deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăţilor Ponorului. Vederea excepţională permite de asemenea contemplarea culmilor împădurite ce înconjoară depresiunea Cetăţilor Ponorului. Ceea ce este mai impresionant sunt brazii aninaţi pe brânele pereţilor ce mărginesc dolinele, crescuţi în condiţii deosebite, simbolizând puterea de viaţă a naturii. De asemenea impresionează dimensiunile reduse ale turiştilor zăriţi pe fundul Dolinei III comparativ cu măreţia peisajului înconjurător.

Cetăţile Ponorului au fost declarate rezervaţie naturală încă din anul 1952, obţinând apoi statut de monument al naturii aflat în custodia Academiei Române. Din păcate interesul scăzut al autorităţilor, pentru punerea în valoare a excepţionalului potenţial turistic al acestui obiectiv, a dus la degradarea continuă a zonelor din jurul său existând iminentul pericol al scăderii acestui potenţial datorită degradării peisajului. Tăierile masive de pădure de pe Muntele Borţig şi Glăvoiu, practicarea unor drumuri de tractor ce contribuie la creşterea eroziunii solului, poluarea apelor şi poluarea cu deşeuri, constituie ameninţări asupra celui mai important fenomen carstic al României. Lipsa amenajărilor turistice constituie în acest sens atât o mare deficienţă, care pune la îndoială spiritul gospodăresc şi viziunea economică a administratorilor legali ai obiectivului, cât şi un avantaj, prin protejarea obiectivului de o invazie devastatoare, necontrolată a turiştilor. În ţările

Page 24: Monografie Padis RO

civilizate, astfel de obiective de valoare excepţională ar constitui fără îndoială o importantă sursă de venituri pentru administratorii legali şi stat. Cheile Galbenei

Situată în sud-vestul şi vestul bazinului închis Padiş-Cetăţile Ponorului, înafara acestuia, Valea Galbenei reprezintă un culoar de drenare spre Depresiunea Beiuşului a apelor ce-l străbat. Cu o lungime totală de 6 km, Valea Galbenei se prezintă în totalitate ca un sector de chei înguste, mărginite de pereţi verticali şi pante abrupte, având numeroase cascade şi fiind deosebit de greu de străbătut. Sectorul amonte este cel mai spectaculos, pe porţiunea dintre Izbucul Galbenei şi confluenţa cu valea Luncşoara, constituindu-se într-un canion îngust mărginit de pereţi verticali de peste 100 de metri, creând numeroase cascade şi un tunel subteran. Sectorul din aval de Poiana Florilor, până la confluenţă cu Crişul Pietros, numit şi Cheile Jgheabului, este de asemenea deosebit de spectaculos prin cascadele din zonele de confluenţă cu afluenţii de pe partea stângă; aceste chei nu sunt accesibile, pe deasupra lor în ambii versanţi s-au construit drumuri forestiere care permit pe alocuri contemplarea sălbăticiei acestora.

Izbucul Galbenei reprezintă resurgenţa râului subteran din Peştera Cetăţile Ponorului, de fapt marea parte a debitului râurilor ce strătat Bazinul închis Padiş-Cetăţile Ponorului. Izbucul este un ochi de apă de circa 7 metri diametru, situat la baza unui perete. În aval apa se prăvăleşte în cascade pătrunzând între pereţii verticali. Poteca urmează versantul stâng, având pasaje dificile de trecere peste grohotişuri şi pe brânele suspendate deasupra prăpastiei canionului. Prinsă într-un canion îngust, Valea Izbucul Galbenei crează jgheaburi şi marmite inaccesibile, parcurgând astfel o diferenţă de nivel de 100 de metri pe aproximativ 700 de metri lungime în linie aeriană. După ce traversăm pasajul de deasupra canionului, cu ajutorul unui cabu montat aici, poteca se îndreaptă spre patul văii, spre o gură de peşteră, unde apa râului se prăvăleşte zgomotos. Este începutul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 metri şi foarte greu practicabil.

Poteca însă ocoleşte acest tunel, trecând pe lângă o a doua gură de peşteră prin care un gohotiş coboară la sectorul subteran (pe aici se poate vizita). Mai în aval poteca coboară abrupt traversând grohotişurile şi bolovanii unui vâlcel ce coboară din stânga prin pădure, de sub abrupturile pereţilor ce străjuiesc canionul. În partea dreaptă tunelul subteran se termină printr-o cascadă evantai deosebit de pitorescă, înaltă de 7 metri, care se prăvăleşte într-un lac.

De aici râul coteşte spre dreapta şi străbate o porţiune îngustă între pereţii spălaţi de ape. Aici există un pod suspendat (atenţie!) care ajută turiştii să traverseze râul, poteca înscriindu-se apoi pe curba de nivel din malul drept.

O variantă a traseului turistic urcă pieptiş spre două “balcoane”, suspendate la circa 200 de metri deasupra firului văii, care oferă privelişti inedite asupra canionului şi asupra peretelui de vizavi înalt de peste 300 de metri. Tot pe aici se poate ocoli sectorul de canion, ajungându-se într-o şa din care drumul continuă în urcuş pe Muntele Borţig spre balcoanele de la Cetăţile Ponorului.

Mergând în aval, pe poteca suspendată prin pădure deasupra văii, se ajunge la o scară de metal, pe care se coboară la un drum forestier. Este şoseaua care vine de la Pietroasa; în acest loc ea traversează Valea Galbenei şi se înscrie pe afluentul acesteia Luncşoara. De aici traseul continuă pe drumul forestier circa 1 km, până la Cantonul silvic aflat în partea sudică a Poianei Ponor, având pe stânga abruptul prăpăstios al văii Galbena şi pe partea opusă văii un versant stâncos abrupt. Puţin mai jos de pod, râul trece pe lângă Peştera cu aluviuni a cărui portal se zăreşte de pe drum. În perioadele secetoase râul se pierde pe porţiuni în patul văii, printre blocurile de stâncă prăvălite de la construcţia drumului.

Tragedia acestor locuri a început la sfârşitul anilor ‘70, când construirea aşa zisului drum strategic a distrus total sălbăticia Cheilor Galbenei pe porţiunea dintre confluenţa cu Valea Luncşoara şi confluenţa cu pârâul Păuleasa. Administratorul legal de atunci al rezervaţiei naturale Cheile Galbenei, Academia Română, a dat aviz favorabil acestei odioase crime îndreptate împotriva acestui obiectiv ştiinţific şi turistic de valoare excepţională (!!!). Ani de-a rândul

Page 25: Monografie Padis RO

exploziile din versanţii văii au antrenat imense cantităţi de piatră în albia râului, colmatându-l pe porţiuni, şi au distrus vegetaţia sălbatică de aici. Pantele decopertate au intrat într-un proces de eroziune, iar camioanele forestiere continuă să care buştenii retezaţi fără pic de responsabilitate din cele mai sălbatice locuri. Drumul, ce urma să lege Pietroasa de Arieşeni, nu a fost terminat, el aflându-se acum într-un proces de degradare. Pentru ce?... Poiana Florilor

Situată pe versantul ce coboară de sub abruptul Pietrei Galbenei până în Valea Galbenei, Poiana Florilor este constituită dintr-un grup de poieni ca nişte insule în pădurea de fag. Meritându-şi pe deplin numele, Poiana Florilor este un adevărat paradis în lunile de vară când sute de specii de flori inundă parcă pantele însorite, colorându-le viu. Fâneţele sunt deosebit de bogate în această zonă, cositul făcându-se de două ori pe perioada verii. Farmecul poienii rămâne însă acelaşi, indiferent că iarba este mare sau este cosită, fânul cosit răspândind o mireasmă mult gustată de turişti.

În partea de jos a poienii, la marginea drumului forestier pe Valea Galbenei, se află un canton silvic, iar puţin mai sus un izbuc cu apă rece, locul de intersecţie al traseelor turistice ce străbat prin zonă şi, bineînţeles, un plăcut loc de popas. Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, a cărei abrupturi albe lucesc în soare. Versantul opus este un abrupt împădurit despicat de Valea Rea, ce coboară de pe Muntele Ţapu, aducând aluviuni loesice din Groapa Ruginoasă (la viituri apa este foarte galbenă din cauza turbulenţei, de aici denumirea Văii Galbena). În dreapta Văii Rele, Dealul Vârseci adăposteşte Peştera cu acelaşi nume, având un portal impunător şi o galerie de 440 metri concreţionată.

Deşi zona este declarată protejată, fâneţele sunt parcelate şi împărţite proprietarilor din comuna Pietroasa. Mai nou, aceştia au concesionat (sau au încercat să facă acest lucru) terenuri unor cetăţeni care încearcă să obţină avize pentru construirea unor case de vacanţă. Oricum pe perioada verii, aceşti “proprietari” ilegali ai rezervaţiei naturale organizează tabere de corturi, permiţându-şi chiar să capteze apa izvorului prin conducte de plastic.

În perioada cositului, sătenii îşi construiesc adăposturi temporare, folosite de turişti în caz de ploaie.

Panta abruptă a Poienii Florilor crează dificultăţi turiştilor care parcurg traseul spre Piatra Galbenei (marcat cu punct roşu şi bandă roşie); aceasta datorită diferenţei mari de nivel (400 de metri pentru circa 2 km) care necesită un efort deosebit în zilele însorite.

O serie de pâraie, marcate de benzi de pădure şi tufărişuri, traversează partea superioară a poienii, îngemănând o vale cu debit considerabil. Din această cauză, pe alocuri terenul este destul de mlăştinos, muşchii de pământ formând aici adevărate saltele.

Unicat în peisajul Padişului, Poiana Florilor reprezintă fără îndoială un patrimoniu natural care necesită măsuri de protecţie. Accesul auto de la Pietroasa constituie un stimulent pentru cei care se gândesc să “pună mâna” şi pe acest loc liniştit, în care farmecul naturii se manifestă din plin. Lumea Pierdută

Denumită aşa datorită sălbăticiei sale din trecut, Lumea Pierdută reprezintă un platou carstic împădurit, mărginit de pârâul Izbucul Ursului, Valea Seacă şi culmea sudică a Vârfului Gârdişoara. Din punct de vedere hidrografic aici apar două văi: Valea Izvorul Ursului şi Pârâul Sec. Aceste două văi având izvoarele apropiate şi unindu-se în aval delimitează un platou izolat de regiunile din jur. Mai demult el era acoperit de o pădure deasă care acum este parţial defrişată şi străbătută de drumuri forestiere care i-au răpit farmecul. Porţiunile defrişate sunt acum acoperite de zmeurişe şi vegetaţie tipică zonelor recent defrişate în care are loc regenerarea naturală a

Page 26: Monografie Padis RO

pădurii. Peste vegetaţia deasă care invadează întreaga regiune se ridică siluetele unor brazi supravieţuitori ai masivelor defrişări din trecut.

Platoul Lumea Pierdută ascunde în subteran o imensă reţea de galerii active, trădată la suprafaţă de existenţa unor doline mascate de vegetaţie. Două dintre acestea sunt porţi de intrare în subteran, prin avene cu verticale unice în patrimoniul carstic românesc.

Avenul Negru (cu o verticală de 108 metri) se prezintă ca o pâlnie cu un diametru de circa 50 metri. Datorită neatenţiei, în timpul exploatărilor pădurii o serie de buşteni au fost aruncaţi în adâncurile avenului, opturându-l parţial. Pe aceşti buşteni s-au acumulat zăpezi, care au format un dop de gheaţă, făcând imposibil accesul la reţeaua subterană.

Avenul Gemănata (cu o verticală de 92 metri) are pe deasupra un pod natural care-l împarte în două cavităţi (de unde şi numele). Verticala avenului este întreruptă de o platformă de buşteni şi gheaţă, formată după circa 40 metri, după care încă un puţ duce la râul ce străbate galeria orizontală, ce comunică cu reţeaua de sub Avenul Negru.

Atenţie! Apropierea de gurile celor două avene constituie un pericol datorită solului alunecos! Un alt aven mai modest, Avenul Acoperit, are o verticală doar de 35 de metri şi nu

comunică cu cursul activ. Reţeaua subterană drenează apa din Pârâul Sec, care se pierde într-un ponor şi parcurge

un traseu subteran de 2700 de metri (1700 sunt accesibili speologilor prin Avenul Gemănata), după care apa iese prin izbucul “Izvorul Rece”, situat în limita vestică a platoului, în Valea Izbucul Ursului. Valea Seacă rămâne astfel fără apă, fiind parcursă doar de şoseaua forestieră construită în scopul exploatării pădurilor de pe Muntele Glăvoiu (de altfel acest munte a fost deja complet defrişat).

Valea Izbucul Ursului îşi are obârşia în câteva izvoare de pe Muntele Gârdişoara. După ce întâleşte şoseaua forestieră, ea primeşte pe dreapta un afluent provenit dintr-un izbuc ca o fântână izvorând de lângă drum, Izbucul Ursului. Mai jos cu circa 500 de metri, Izvorul Rece îmbogăţeşte debitul văii. De aici apa începe să se piardă în patul văii, reuşind foarte rar în perioadele de viituri să parcurgă încă un kilometru până la Peştera Căput. Acestă peşteră este colectorul tuturor apelor din acest bazin hidrografic, reprezentând o galerie descendentă în trepte, cu numeroase cascade pe 2000 metri. Aceste ape sunt drenate spre galeria subterană a Cetăţilor Ponorului.

Regenerarea pădurii de pe Platoul Lumea Pierdută a început în urmă cu cincii ani, când Regia Naţională a Pădurilor a instituit aici o rezervaţie forestieră. Din păcate interesele autorităţilor nu corespund cu cele ale sătenilor din comunele învecinate, care profitând de accesibilitatea drumului devastează încă pădurea, cu toate restricţiile impuse de bariera de la “Grajduri”. Culmea Cârligate

Desfăşurată în partea de nord-vest a Padişului, culmea oferă pentru turişti un interes deosebit datorită largilor privelişti pe care le deschide atât asupra Padişului cât şi asupra unei mari părţi a Munţilor Apuseni. Culmea este formată din Vârful Cârligate (1694 m) continuată spre vest cu Vârful Cornu Munţilor (1652m) şi Abruptul Brăiesei, iar spre est cu Şaua şi Vârful Cumpănăţelul. Dinspre Padiş aceste vârfuri par mici movile aşezate pe un plan orizontal care se frâng brusc după Cornu Munţilor în panta abruptă a Brăiesei. Accesul pe culme se face dinspre Padiş urmând poteca spre Stâna de Vale (marcaj bandă roşie). Urcuşul pe culme traversează Poiana Cuciulata şi se înscrie în serpentine printre bolovani şi jnepenişuri.

Culmea reprezintă într-adevăr un platou, orientat est-vest, foarte abrupt spre sud (Padiş) şi cu pantă mai domoală spre nord (Valea Drăganului). Un drum de care străbate acest platou, pe creasta ce ocoleşte obârşia Văii Drăganului, spre Vlădeasa şi Stâna de Vale. Supusă unui păşunat intensiv, vegetaţia de pe platou se află într-un avansat stadiu de degradare, pantele nordice fiind supuse unui proces de eroziune.

Page 27: Monografie Padis RO

Pe versantul sudic, pe vâlcelele stâncoase ce coboară din culme, se întâlnesc destul de des capre negre.

Priveliştile oferite de culme:

• spre nord: Valea Drăganului străjuită pe dreapta de Masivul Vlădeasa - cu vârfurile Buteasa, Briţei şi piramida Muntelui Vlădeasa (1836m) dominând orizontul - iar pe stânga de vârfurile Bohodei (1654) şi Poieni (1627) spre care se îndreaptă drumul de Stâna de Vale;

• spre vest: Valea Aleului şi cele două Măguri ce o separă de Depresiunea Beiuşului (Gurani şi Ferice), apoi Depresiunea Beiuşului (cu localităţile şi proprietăţile răsfirate, oraşele Beiuş şi Ştei), dincolo de care se zăresc culmile crenelate ale Masivului Codru Moma;

• spre est: Valea Someşului şi afluenţii săi, cătunele moţeşti înşiruite pe culmi, Măgura Călăţele cu satele aparţinătoare comunelor Răchiţele, Mărgău şi Beliş, iar în ultimul plan Muntele Mare, aproape orizontal, cu zeci de cătune;

• spre sud: Depresiunea Padişului cu bazinele ce-i aparţin, apoi vârfurile ce închid pe latura de est şi sud această depresiune (Biserica Moţului, Măgura Vânătă, Gârdişoara, Glăvoiu, Borţig, Piatra Galbenei), urmează adâncitura Văii Galbena şi salba de culmi ce o închid spre sud între care se remarcă Groapa Ruginoasă (săpată în Muntele Ţapu), şi în sfârşit Muntele Vârtop (cu pârtia de schi de la Arieşeni) şi Vârful Curcubăta Mare (1848m) pe care se află releul de televiziune. Sub abruptul Cârligate se desfăşoară Valea Rea, care coboară în pantă abruptă spre Valea

Boga intersectând-o în apropierea satului de vacanţă Boga. Se zăreşte de asemenea drumul în serpentine ce urcă prin poiana Plaiu spre Padiş şi Valea Bulzului trecând pe sub Piatra Bulzului şi pierzându-se între culmi pe direcţia satului Pietroasa. În plan mai apropiat abrupturile Pietrelor Boghii domină Valea Boga. Cu acest tur de orizont din Culmea Cârligate încheiem prezentarea zonelor turistice de interes din Padiş, urmând

a vă face câteva propuneri de trasee turistice în regiune. Zonele pe care nu le-am descris aici, vă lăsăm să le descoperiţi singuri.

Page 28: Monografie Padis RO

ELEMENTE DE STRATEGIE PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ A ZONEI PADIŞ

Cu toate obstacolele care stau încă în calea unei reale dezvoltări durabile a zonei Padiş,

anticipăm că în următorul deceniu vor fi create premise pentru punerea în valoare a potenţialului de excepţională valoare, prin practicarea unui turism ecologic, organizat şi controlat, în paralel cu protejarea organizată pe baze ştiinţifice a cadrului natural. Sensibilizarea autorităţilor, în primul rând a celor locale, privind beneficiile ce s-ar putea obţine prin explotarea raţională a potenţialului turistic al regiunii, a început. Majoritatea locuitorilor comunelor învecinate Padişului au condiţii dificile de viaţă, preferând activităţile aducătoare de venituri pe moment, fără a avea o gândire de perspectivă asupra necesităţilor şi resurselor de viaţă viitoare. Furtul calificat de lemne este singura activitate prezentă, de care majoritatea locuitorilor sunt legaţi. În acest sens autorităţile locale se gândesc să dezvolte strategii menite să asigure o dezvoltare a zonei prin folosirea resurselor existente. Cum exploatarea pădurii a depăşit de mult limitele de risc, atenţia autorităţilor locale se îndreaptă spre un alt fel de exploatare a resurselor naturale: valorificarea lor turistică.

În strategia de dezvoltare şi amenajare a zonei “Munţii Apuseni”, elaborată la comanda Guvernului României, în raport cu elementele rezultate din analiza situaţiei existente şi a problemelor majore cu care se confruntă acest teritoriu, se apreciază între obiectivele prioritare:

• înscrierea teritoriului într-o evoluţie ascendentă economică şi demografică în condiţii de protecţie, conservare şi ameliorare a elementelor mediului ambiant;

• integrarea zonei în circuitul de valori europene în domeniul turismului. Astfel au fost analizate pe baze mult mai realiste posibilităţile de dezvoltare a unei regiuni

cu regim de protecţie a elementelor naturale în Munţii Apuseni, cu centrul în zona Padiş. După o serie de încercări, care îşi au originea încă în perioada interbelică, s-a reuşit elaborarea unor studii fezabile pentru acest obiectiv. Acestea se adaugă studiilor elaborate la nivelul Ministerului Mediului precum şi celor elaborate la nivelul Consiliilor judeţene Cluj, Bihor şi Alba, parte a Planului general de amenajare a teritoriului. Există în acest sens mai multe alternative dintre care amintim:

• Munţii Apuseni - parc natural cu statut de rezervaţie a biosferei - cu posibilităţi mixte de exploatare a resurselor naturale (păşunat, exploatarea pădurii în regim silvic, dezvoltarea turismului), împreună cu măsuri de reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului.

• Munţii Apuseni - parc naţional - cu restricţii totale privind impactul antropic. • Dezvoltarea unui sistem de rezervaţii naturale în care să fie incluse toate

obiectivele de interes ştiinţific şi turistic.

Opţiunea pentru una dintre aceste alternative va fi luată după încheierea studiilor de amenajare a teritoriului elaborate la nivel judeţean şi centralizate.

Orice soluţie va fi acceptată, ea va trebui să ţină cont de următoarele condiţii obiective şi recomandări: • interesele proprietarilor legali ai terenurilor nu pot fi lezate; • patrimoniul natural nu mai poate fi compromis; în acest sens trebuie instituite programe de

reabilitare ecologică a unor zone afectate; • este necesară o identificare a unor zone tampon şi includerea acestora în planurile de

amenajare a teritoriului; • este necesară o abordare sistemică a problematicii, în care fiecare disciplină să-şi aibă cuvântul

de spus; • amenajările turistice se vor face numai în urma avizării lor într-un studiu de impact; • se vor promova soluţii economice alternative aducătoare de venituri locuitorilor din regiune;

Page 29: Monografie Padis RO

• se va realiza o campanie de educaţie în rândul populaţiei cu privire la normele aplicabile în cadrul zonelor protejate;

• se vor lua măsuri încurajatorii pentru investiţii; • se va aborda ca prioritate imediată modernizarea infrastructurii drumurilor de acces şi a

mijlocelor de comunicare;

Page 30: Monografie Padis RO

CÂTEVA PROPUNERI DE TRASEE TURISTICE Legături între zonele considerate ca puncte de plecare: • Cabana Padiş - La Grajduri (45 min) • La Grajduri - Cabana Padiş (1 oră) • Cabana Padiş - Poiana Vărăşoaia (45 min) • Cabana Padiş - Şesul Padiş (30 min) • Cabana Padiş - Satul Boga (3 ore pe jos, o oră cu autoturism) • Cabana Padiş - Poiana Florilor (2 1/2 ore) Trasee cu plecări de la Cabana Padiş: • Circuitul Vârfului Biserica Moţului (2 ore) • Circuitul Muntelui Măgura Vânătă (5 ore) • Vârful Măgura Mare (dus-întors 2 ore) • Şesul Padiş - Piatra Boghii - Peştera Şura Boghii - Gardu Boghii - Poiana Vărăşoaia - Peştera

Padiş (6 ore) • Circuitul Izvoarelor Someşului Cald (6 ore) • Culmea Cârligatelor - Vârful Vărăşoaia (6 ore) • Vârful Vărăşoaia - Valea Boga - Satul Boga - Plaiu - Scăriţa - Bălileasa - Şesul Padiş (7 ore) • Bălileasa - Groapa de la Barsa - Piatra Galbenei - Peştera Gheţarul Focul Viu - La Grajduri (6

ore) • Poiana Ponor - La Grajduri - Piatra Galbenei - Peştera Gheţarul Focul Viu - Groapa de la

Barsa - Bălileasa (7 ore) • Poiana Ponor - Cetăţile Ponorului (circuitul complet) - La Grajduri (6 ore) • Poiana Ponor - Muntele Borţig - Izbucul Galbenei - Cheile Galbenei - Poiana Florilor -

Peştera Gheţar Focul Viu - Piatra Galbenei - La Grajduri (9 ore) • La Grajduri - Piatra Galbenei - Poiana Florilor - Cheile Galbenei - Izbucul Galbenei - Borţig -

Balcoane Cetăţile Ponorului - La Grajduri (8 ore) • Izvorul Rece - Lumea Pierdută (avene) - Valea Seacă - Cetăţile Ponorului (circuit complet) -

La Grajduri (7 ore) • Izvorul Rece - Lumea Pierdută - Peştera Căput - Poiana Ponor (5 ore) • Bălileasa - Poiana Florilor - Valea Seacă - Groapa Ruginoasă şi retur (2 zile) • Gârda Seacă - Casa de Piatră (6 ore dus-întors) Reamintim că toate aceste trasee au ca punct de plecare Cabana Padiş.

Folosind harta ca reper, puteţi imagina orice traseu turistic în zona Padiş sau zonele învecinate, ţinând însă cont de caracteristicile zonelor (descrise în mare parte în capitolele anterioare) şi marcajele turistice existente. TRASEE TURISTICE MARCATE 1. Bandă roşie: Cabana Padiş - Poiana Vărăşoaia - Poiana Cuciulata - Şaua Cumpănăţelul -

Şaua Bohodei - Vârful Poieni - Stâna de Vale (20 km, 5 ore) Traseu de creastă cu largi perspective asupra Masivului Bihor, Vlădeasa şi Depresiunii Beiuş. De la Stâna de Vale se poate continua pe Valea Iadului sau Valea Drăganului.

2. Bandă albastră: Cabana Padiş - Poiana Vărăşoaia - Poiana Cuciulata - Poiana Onceasa - Piatra Tâlharului - Gardu de Piatră - Vârfuraşu - Pietrele Albe - Cabana Vlădeasa (32 km, 9 ore) Traseu de creastă cu largi privelişti. Se poate continua spre Halta Bologa sau Valea Drăganului.

Page 31: Monografie Padis RO

3. Bandă roşie: Cabana Padiş - Şesul Padiş - Poiana Bălileasa - Gheţarul Focul Viu - Poiana Florilor - Cantonul Păuleasa - Valea Seacă - Groapa Ruginoasă - Şaua Vârtop (24 km, 9 ore). Traseu obositor, cu parcurgerea a mari diferenţe de nivel. Se poate continua spre Arieşeni sau Valea Sighiştelului.

4. Cruce albastră: Cabana Padiş - Şesul Padiş - Vârful Oşelu - Şaua Scăriţa - Plaiu - Valea Bulzului - Între Ape - Pietroasa (16 km, 4 ore). Traseu de acces la Valea Boga. Se poate continua pe Valea Boga sau spre Sudrigiu.

5. Bandă albastră: Cabana Padiş - Şesul Gârzii - Muntele Bătrâna - Poiana Călineasa - Poiana Ursoaia - Cătunul Ocoale - Cătunul Gheţar (Peştera Gheţarul de la Scărişoara) (20 km, 7 ore). Se poate continua spre Gârda de Sus sau Băişoara-Muntele Mare.

6. Triunghi albastru: Cabana Padiş - Şesul Gârzii - Valea Gârda Seacă - Cătunul casa de Piatră (10 km, 3 ore). Traseu de accces la peşterile din zona Gârda (Gheţarul Vârtop, Coiba Mare). Se poate continua spre Gârda de Sus sau Scărişoara.

7. Triunghi roşu: Cabana Padiş - Poiana Ponor - Peştera Căput - Şaua Borţigului - Cătunul Cobleş - Valea Cobleş - Arieşeni (16 km, 5 ore). Din Cătunul Cobleş se ramifică spre Şaua Vârtop.

8. Punct albastru: Circuitul Cetăţilor Ponorului Cabana Padiş - Poiana Ponor - Complexul carstic Cetăţile Ponorului - La Grajduri - Cabana Padiş (12 km, 6 ore).

9. Punct galben: Circuitul Galbenei Cabana Padiş - Poiana Ponor - Ocolire Cetăţile Ponorului - Avenul Borţig - Izbucul Galbenei - Cheile Galbenei - Poiana Florilor - Gheţarul Focul Viu - Piatra Galbenei - La Grajduri - Cabana Padiş (19 km, 9 ore)

10. Cruce galbenă: Cabana Padiş - Şaua Brădeţanului - Izvorul Rece - Platoul carstic Lumea Pierdută (Avenul Acoperit - Av. Gemănata - Av. Negru) (7 km, 2 1/2 ore). Se poate continua spre Cetăţile Ponorului sau Căput-Poiana Ponor.

11. Bandă galbenă: Circuitul Groapa de la Barsa Ramificaţie Piatra Galbenei - Peştera Neagră - Peştera Barsa - Peştera Zăpodie - Poiana Bălileasa (5 km, 3 ore). Parcurs invers se poate combina cu vizitarea Gheţarului Focul Viu şi a Pietrei Galbenei.

12. Punct roşu: Cantonul silvic Padiş - Piatra Boghii - Peştera Şura Boghii (2 km, 1 oră) 13. Dublu punct roşu: Poiana Vărăşoaia - Gardu Boghii - Piatra Boghii (2 km, 1 oră). Se poate

combina cu traseul 12. 14. Triunghi galben: Circuitul Muntelui Măgura Vânătă Cabana Padiş - Vârful Măgura Mare -

Creasta Măgura Vânătă - Măgura Mică - Şaua Vărăşoaia (12 km, 5 ore) 15. Tringhi roşu: Şaua Cumpănăţelul - Piatra Grăitoare - Piatra Tâlharului - Vârful Buteasa -

Cascada Moara Dracului - Canton Ciripa - Poiana Munceilor - Stâna de Vale (18 km, 8 ore). Traseu de acces pe Valea Drăganului.

16. Punct roşu: Circuitul Izvoarelor Someşului Cald Poiana Vărăşoaia - Cetatea Rădesei - Poiana Rădeasa - Belvedere - Valea Someşului - Abruptul Cuciulăţii - Poiana Rădeasa - Poiana Vărăşoaia (8 km, 4 ore). O ramificaţie a traseului urcă din Cheile Someşului spre Poiana Cuciulata.

17. Cruce roşie: Cheile Someşului Cald - Valea Alunu Mare - Poiana Onceasa (6 km, 2 ore). Traseu de legătură, se poate continua cu vizitarea Peşterii Onceasa.

18. Cruce roşie: Şaua Cumpănăţelul - Căldarea Brăiesei - Poiana Onceasa - Peştera Onceasa (10 km, 3 ore). Poate continua pe Valea Someşului Cald.

19. Triunghi albastru: Pietroasa - Valea Aleului - Săritoarea Bohodei - Şaua Bohodei - Vârful Poieni - Stâna de Vale (20 km, 8 ore).

20. Triunghi galben: Pietroasa - Între Ape - Valea Buteasa - Canton Păuleasa - Poiana Florilor - Valea Luncşoara - Cătunul Cobleş - Valea Cobleş - Arieşeni (28 km, 8 ore)

Page 32: Monografie Padis RO

DIN LEGILE PADIŞULUI • Înainte de a pleca spre Padiş, interesaţi-vă asupra stării drumurilor de acces şi a posibilităţilor

de cazare/campare • Folosiţi pentru campare doar perimetrele organizate din jurul Cabanei Padiş şi zona “La

Grajduri” • Aprovizionaţi-vă de acasă cu alimente şi echipament pentru a fi siguri !

Pentru a parcurge traseele recomandate în condiţii de deplină siguranţă, prevenind astfel evenimentele neplăcute ce ar putea interveni pe parcusul sejurului dumneavoastră în Padiş, vom enumera, în continuare, o serie de precauţii de care ar fi bine să ţineţi cont : • Nu plecaţi pe munte decât într-o perfectă stare de sănătate. Nu vă supraestimaţi rezistenţa

fizică şi psihică. Munţii Apuseni, deşi aparent se prezintă ca o înlănţuire de culmi domoale, pun probleme serioase turiştilor nepregătiţi datorită diferenţelor mari de nivel pe care aceştia sunt nevoiţi să le parcurgă. De exemplu traseul “Circuitul Galbenei” presupune parcurgerea a peste 1500 metri diferenţe de nivel cumulate.

• Porniţi pe traseu întotdeauna cu echipamentul adecvat anotimpului şi activităţii pe care o plănuiţi. Pentru o drumeţie luaţi-vă întotdeauna rucsac, bocanci, pelerină, apă, ceva de mâncare şi o minimă trusă medicală. Pentru o tură de o zi întreagă sau mai multe, lanterna, hainele groase, căciuliţa şi mănuşile nu trebuie să lipsească, chiar dacă este vară şi se anunţă vreme frumoasă.

• Vremea în Padiş este foarte schimbătoare. • Nu plecaţi pe munte singuri. În grup, orice problemă se rezolvă mai uşor. Un grup nu se

desparte niciodată şi se adaptează întotdeauna la posibilităţile celui mai puţin pregătit. • Informaţi-vă asupra itinerarului ales. Harta, busola, descrierea traseelor este bine să fie la

îndemână, chiar dacă traseul este marcat sau aţi mai fost pe acolo. • Dacă vă rătaciţi într-o zonă carstică este inutil să urmaţi firul vreunei văi; aceasta se poate

sfârşi printr-un ponor. Încercaţi să căutaţi porţiuni înalte, de unde să puteţi identifica locurile. • În Padiş cuvântul salvamontistului, al pădurarului şi al gardianului ecologist este lege. • Luaţi la voi întotdeauna apă de băut deoarece în Padiş majoritatea apelor sunt drenate

subteran. • Învăţaţi măsurile de prim ajutor şi codul internaţional de semnalizare în caz de accident pe

munte. Aveţi datoria să ajutaţi orice om în dificultate pe care îl întâlniţi pe traseu. • Mergeţi constant. Nu forţaţi ritmul, nu tăiaţi serpentinele. Cruţaţi-vă forţele!

În speranţa că şi Dumneavoastră doriţi să contribuiţi la protejarea frumuseţilor naturale de o inestimabilă valoare ale Munţilor Apuseni, vă rugăm să vă însuşiţi următoarele reguli elementare: • Camparea în alte zone decât cele indicate se sancţionează cu amendă aplicată de organele

silvice şi de către organele abilitate de Ministerul Mediului (inclusiv Garda Ecologică a Centrului Regional de Supraveghere Ecologică “Munţii Apuseni”).

• Nu săpaţi şanţuri în jurul cortului. • Nu lăsaţi după dumneavoastră ce nu a fost când aţi sosit. Pungile, hârtiile, cutile goale de

conserve la fel ca şi orice alte deşeuri menajere pot fi compactate într-o pugă de plastic bine închisă şi transportate până la punctele de colectare.

• Nu deterioraţi modestele amenajări turistice existente. Nu ciopliţi semnele de marcaj, nu răsuciţi săgeţile indicatoare, nici măcar în glumă.

Page 33: Monografie Padis RO

• Faceţi foc numai cu uscături şi numai în locuri special amenajate. Acesta trebuie, în mod obligatoriu, supravegheat şi stins complet la sfârşit pentru a preveni incendiile ce s-ar putea produce.

• Animalele şi plantele sunt sufletul pădurilor. Deci, nu rupeţi florile, nu scrijeliţi copacii, nu striviţi insectele sau ciupercile, nici chiar cele otrăvitoare. Nu deranjaţi animalele, nu faceţi zgomot excesiv. Oamenii de munte preferă ciripitul păsărelelor şi murmurul izvoarelor în locul chiotelor şi a casetofonului dat la maximum.

• Fiecare element din natură are rolul său; în loc de suveniruri păstraţi-vă amintirile în gând sau pe pelicula foto.

• Nu ezitaţi să atrageţi atenţia şi să sfătuiţi pe cei ce nu cunosc sau nu respectă legile muntelui. • Nu consumaţi băuturi alcoolice înainte de plecarea în traseu. • Gândiţi-vă mereu la cât de mult rău s-a făcut până acum acestei zone plină de frumuseţi

naturale. Probabil răul pe care intenţionaţi să i-l faceţi îi va fi fatal. Luaţi atitudine faţă de orice faptă ce aduce prejudiciu mediului. Colaboraţi cu organele silvice şi voluntarii ecologişti pentru prevenirea unor astfel de fapte.

Page 34: Monografie Padis RO

Despre CLUBUL ECOLOGIC “TRANSILVANIA” (CET) Adresă: Cluj-Napoca, 400029, Str. Sindicatelor nr. 3, ap. 6 Telefon/Fax: 0264-431626 E-mail: [email protected] Web: www.cetcluj.ro Persoane de contact: Gabriel Părăuan, Andrei Kelemen, Dan Craioveanu

Clubul Ecologic “Transilvania” (CET) a fost fondat în anul 1992 şi este o organizaţie neguvernamentală, non-profit cu scopul declarat de a sprijini dezvoltarea durabilă a zonei Clujului, a Văii Someşului şi a Munţilor Apuseni şi de a promova educaţia eco-civică a populaţiei din această regiune. Majoritatea programelor şi proiectelor derulate de CET se focalizează pe promovarea participării publice în procesul decizional şi a accesului liber la informaţiile de mediu, precum şi pe elaborarea, încurajarea şi promovarea planurilor de dezvoltare locală durabilă. CET activează îndeosebi la nivel local şi regional reuşind de-a lungul anilor de activitate să dobândească recunoaşterea comunităţilor cu care a lucrat.

Activităţile ultimilor ani ale organizaţiei s-au focalizat pe proiecte de dezvoltare rurală durabilă în Microregiunea Huedin şi Parcul Natural Apuseni. Majoritatea proiectelor organizaţiei au fost şi sunt implementate cu ajutorul şi contribuţia unor parteneri. Acest lucru duce în primul rând la o eficientizare a acţiunilor CET, iar în al doilea rând poate să ofere o permanentă măsură a oportunităţii iniţiativelor organizaţiei. Despre FUNDAŢIA ECOTOP PENTRU CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE ECOLOGISTĂ Adresă: Oradea, 410067, Piaţa Independenţei nr. 39, Cetatea Oradea, corp 1, Telefon/Fax: 0259-467729 E-mail: [email protected] Persoane de contact: George Togor, Mathe Laszlo Web: www.greenagenda.org/ecotop Data fondării: 13 mai 1991 Scopuri: Educaţia eco-civică a copiilor şi tinerilor din mediul urban şi rural; creearea, dezvoltarea şi aplicarea mecanismelor de protecţie a mediului şi dezvoltarea durabilă a judeţului Bihor; studierea judeţului Bihor din punct de vedere ecologic, turistic, tradiţional, economic etc.; integrarea în comunitate a grupurilor sociale defavorizate. Obiective: dezvoltarea conştiinţei ecologice; sprijinirea organizaţiilor neguvernamentale de orientare ecologistă din judeţul Bihor; sprijinirea tinerilor care studiază în universităţile cu profil ecologic din ţară; crearea şi promovarea de mecanisme de participare publică, acces la informaţiile de mediu şi

de acces la decizie în domeniul protecţiei mediului; stimularea reconstrucţiei şi dezvoltării pe baze ecologice, durabile, a localităţilor din judeţul

Bihor; extinderea ariilor naturale protejate şi implicarea în managementul acestora; promovarea tehnologiilor nepoluante şi a soluţiilor durabile de reducere a poluării;

Despre Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor este o organizaţie neguvernamentală, nepatrimonială, înfiinţată în anul 2002, în urma unui proiect LIFE finanţat de către Comisia Europeană. CAPDD esta un parteneriat între Consiliul Judeţean Bihor, Facultatea de Protecţia Mediului Oradea şi Centrul Regional de Supraveghere Ecologică “Munţii Apuseni".

Page 35: Monografie Padis RO

Misiunea CAPDD este de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale din Munţii Apuseni, prin ecoturism, managementul durabil al ariilor naturale protejate şi conservarea biodiversităţii. Programele CAPDD sunt axate pe : • Dezvoltarea unui sistem de management al ecoturismului în Munţii Apuseni-Programul

Apuseni Experience; • Dezvoltarea şi managementul modern al ariilor naturale protejate; • Promovarea şi conservarea patrimoniului natural şi cultural al Munţilor Apuseni; • Programe de formare resurse umane ca rangeri şi custozi de arii naturale protejate, ghizi

montani şi animatori de centre de vacanţă. Adresa : Oradea, 410068, Piaţa 1 Decembrie nr. 4-6, etaj I, camera 8, Tel/fax: 0259-472434, E-mail: [email protected] Web: www.apuseniexperience.ro