Material realizat de înv. Florica Plosca, Şc. “Dariu Pop”, Satu Mare

Bibliografie:

• manualul de istorie, Ed. Ana, autori Marcela Peneş, Ileana Troncotă

• ro.wikipedia.org

ALEXANDRU CEL MARE

La vârsta de 20 de ani, Alexandru cel Mare sau Alexandru Macedon, a preluat tronul tatălui său şi a devenit rege al Macedoniei. Minte

luminată, hotărât şi cutezător, Alexandru formează, în 11 ani, unul dintre cele mai mari imperii, ajungând până la hotarele Indiei. Înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare,

Alexandru l-a avut ca profesor pe marele gânditor grec, Aristotel. Acestuia îi va scrie într-o scrisoare: “Visul meu, mai mult decât să-mi

măresc puterea, este să-mi desăvârşesc cultura.” De altfel, Alexandru a contribuit substanţial la răspândirea culturii elene în

întreaga lume.

(336 – 323 î. Hr.)

Istoricul roman Dio Cassius îl prezintă pe Decebal astfel: “Era uimitor în

întocmirea planurilor de război şi în realizarea lor,

priceput în alegerea momentului cel mai potrivit

pentru atac ori pentru retragere, meşter în a

întinde curse, ager în luptă, ştiind deopotrivă să

folosească o biruinţă şi să iasă cu bine dintr-o

înfrângere, drept pentru care a fost multă vreme

pentru romani un adversar de temut.”

Decebal a fost cel din urmă rege al dacilor şi, ca un

adevărat părinte al lor, a trebuit să-şi ia viaţa pentru

a nu cădea prizonier.

DECEBAL – regele dacilor

(87 – 106)

Statuia regelui dac Decebal este cea

mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 m

înălţime, 25 m lăţime). Se află pe malul stâncos al

Dunării, în apropiere de

oraşul Orşova. Acolo, este

sculptat într-o stâncă uriaşă

capul lui Decebal, ultimul rege al

Daciei.

TRAIAN – împăratul romanilor

(98 – 117)

Monedă romană de bronz cu efigia lui Traian

A fost unul dintre cei mai străluciţi

împăraţi romani. Păstra cu mare

severitate ordinea în întinsul lui Imperiu.

Pentru meritele sale, romanii l-au numit

“Optimus Princeps”, adică cel mai vrednic dintre conducători.

TROPAEUM TRAIANI

După două îndelungi şi grele războaie (101-102

şi 105-106), Traian a reuşit să înfrângă

rezistenţa îndârjită a dacilor. După biruinţă, la

Roma, a construit o columnă înaltă de 40 m, pe care au fost sculptate

scene de luptă, iar în Dobrogea a înălţat

monumentul Tropaeum Traiani, în semn de cinstire a acestor

victorii.

CAROL CEL MARE (768 – 814)

După ce stăpâneşte întreaga Galie, Carol cel Mare începe să-i supună şi pe vecini (Germania, nordul Italiei şi Spania), formând un imperiu (Imperiul Carolingian)

asupra căruia avea autoritate deplină. În anul 800, în ziua de Crăciun (25 Decembrie), la Roma, Carol cel Mare a fost încoronat de papă “Imperator

Augustus” (August – încoronat de Dumnezeu), într-o încercare de a reînvia Imperiul Roman de Apus. Carol cel Mare este văzut ca părinte al Franţei, al

Germaniei şi chiar al Europei. A fost primul conducător al unui Imperiu în Europa occidentală. A fost un bun creştin, un om energic şi un bun gospodar.

Încoronarea lui Carol cel Mare de către papa Leon al III-lea, la

Roma

Prin sec. al XIV-lea, viaţa românilor din Moldova era foarte

grea din cauza năvălirilor tătarilor, care prădau totul în

calea lor. Ca să oprească jafurile, regii unguri au trimis împotriva

lor oşti în care luptau mulţi români din Transilvania. Dintre

aceştia, cel mai viteaz s-a dovedit a fi Dragoş din Maramureş. El cu ceata lui de oşteni neînfricaţi, a trecut Carpaţii şi i-a pus pe fugă pe tătari, ţinându-i departe de

ţară. Legenda spune că “umblând ceata lui Dragoş prin Munţii

Moldovei a dat de o fiară ce se cheamă bour, pe care a gonit-o prin munţi cu câinii şi a ucis-o la

locul ce se cheamă acum Boureni. De la acea faptă, pe pecetea ţării avea să figureze capul de bour. Cel mai viteaz câine, pe nume

Molda, care a şi murit în lupta cu fiara, a dat numele apei ce curge

prin acele locuri. Frumoasa fecioară care l-a rugat pe Dragoş

să-i scape locurile de fioroasa fiară, se numea Moldova, după

cum s-a numit şi ţara.”

DRAGOŞDragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova şi

primul ei voievod.

Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai străluciţi domnitori pe care i-a avut Ţara Românească. Viteaz în război, iscusit diplomat în timp de

pace, bun organizator şi cârmuitor de ţară, puţini din domnii noştri îi pot sta alături. Duşmanii înşişi l-au lăudat; un

istoric al vremii îl numea “cel mai viteaz şi cel mai ager dintre

principii creştini.” Sub înţeleapta sa conducere, timp de

32 de ani, Ţara Românească şi-a sporit avuţia, s-au înmulţit oraşele, s-au înălţat mănăstiri întărite cu ziduri groase, cum este cea de la Cozia, pe malul Oltului, unde, într-un sarcofag

de piatră, Mircea cel Bătrân îşi doarme somnul de veci. Politica

externă a lui Mircea cel Bătrân a fost dominată de primejdia turcească.

Toate războaiele le poartă cu turcii, care au fost învinşi. Faima lui Mircea a ajuns în întreaga Europă. A încheiat alianţe şi a păstrat relaţii strânse cu

regele Ungariei, cu domnitorul Moldovei, cu regele Poloniei. Mircea cel Bătrân a fost un domn admirat şi

respectat în toată Europa.

Mircea cel Bătrân (1386 – 1418)

Mănăstirea Cozia

Mormântul lui Mircea cel Bătrân

Bătălia de la Rovine

Bătălia de la Nicopole

Vlad Ţepeş (1448; 1456 – 1462; 1476)

Vlad al III-lea (Ţepeş), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula de către străini) a domnit în Ţara

Românească. Era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că

îşi trăgea inamicii în ţeapă. Din porunca sa, sute de oameni au

fost executaţi în acest mod. A fost un

comandant îndrăzneţ şi priceput, un domn autoritar, dârz şi

neiertător cu cei răi şi a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara. A avut de înfruntat mânia sultanului Mahomed al II-lea, pe care nu l-a lăsat să-şi desfăşoare oştirea cea numeroasă în câmp deschis şi l-a hărţuit necontenit, când nici nu se gândea. Vlad Ţepeş a protejat comerţul, ajutându-i pe negustorii şi meşteşugarii harnici să poată câştiga, a deschis multe târguri, a întemeiat oraşe şi s-a

îngrijit să aibă o oştire bine organizată. Porecla “Ţepeş” i s-a

atribuit lui Vlad al III-lea de pe urma execuţiilor frecvente prin trasul în ţeapă, fiind şi astăzi amintit în Europa şi în lume.

Castelul Bran supranumit şi Castelul lui Dracula Mănăstirea Govora

ridicată în timpul domniei lui Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş şi solii turci

Bustul lui Vlad Ţepeş din Cetatea Sighişoara

ŞTEFAN CEL MARE (1457 – 1504)

Ştefan al III-lea, supranumit de oamenii din popor “cel Mare”, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 – 1504

(47 de ani). Cu toate că a venit la conducerea Moldovei foarte tânăr, domnia sa a însemnat

prosperitate. Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale

fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au

determinat admiraţia unor iluştri contemporani şi au adus un mare prestigiu

Moldovei. Ştefan cel Mare s-a preocupat de bunăstarea

poporului său. A înfiinţat noi târguri, a sprijinit meşteşugurile, a uşurat trecerea negustorilor străini prin Moldova, a ridicat multe biserici şi mănăstiri în care se scriau cărţi, se realizau

picturi, vase de aur, ţesături şi cusături cu fire de argint şi de aur.

Ştefan şi-a dorit cel mai mult ca Moldova să fie o ţară liberă, să nu mai plătească tribut

(adică o sumă anuală de bani datorată ca stat supus). De aceea şi-a pregătit o oaste formată din boieri credincioşi, ţărani liberi şi târgoveţi,

pe care a înzestrat-o cu arme şi chiar cu tunuri. A întărit cetăţile şi a apărat cu vitejie

pământul ţării din calea turcilor. După douăzeci de ani de lupte, Ştefan şi-a dat

seama că nu poate să mai ducă singur politica de rezistenţă în faţa turcilor fără să-şi pună în primejdie ţara. În 1492, Moldova plătea tribut sultanului Baiazid al II-lea. În anul 1504, Ştefan cel Mare s-a stins din viaţă. Mormântul marelui voievod

se află la Mănăstirea Putna. Biserica ortodoxă l-a sanctificat (a devenit sfânt), iar poporul, în

semn de cinstire l-a numit “cel Mare”.

Sala tronului lui Ştefan cel Mare, reconstruită la

Muzeul de Istorie din Suceava

Cetatea de Scaun din Suceava Cetatea Neamţului

Mănăstirea Putna Chilia lui Daniil Sihastrul

MIHAI VITEAZUL (1593 – 1601)

Mihai Viteazul este una din cele mai marcante personalităţi ale istoriei româneşti. Venind la tronul Ţării

Româneşti, primul său gând a fost să scape ţara de tributul otoman, care era din ce în ce mai mare. Fiind un oştean priceput şi

viteaz, Mihai şi-a pregătit armata, a încheiat alianţe cu vecinii şi s-a luptat

vitejeşte cu turcii la Călugăreni, provocându-le o grea înfrângere la Giurgiu. Vestea vitejiei domnitorului s-a răspândit în ţările Europei. Numele său era pomenit cu mare slavă. Prin

schimbarea conducătorilor din ţările vecine, văzându-se înconjurat de inamici şi fără

vreo speranţă de ajutor, Mihai a hotărât să cucerească Transilvania şi Moldova. În anul

1599 a obţinut, la Şelimbăr, victoria împotriva principelui maghiar din

Transilvania şi s-a proclamat principe al Transilvaniei. Românii l-au primit cu mare bucurie pe Mihai în Cetatea Alba Iulia. În

anul 1600 a trecut cu oastea în Moldova. Şi aici oamenii l-au primit cu strigăte de slavă,

ca pe un viteaz eliberator. Astfel, în anul 1600, Mihai Viteazul a înfăptuit Unirea Ţării

Româneşti, Ardealului şi Moldovei. Dar această Unire n-a putut fi păstrată mult timp din cauza uneltirilor, care au dus la

uciderea în chip mişelesc a marelui domn. Unitatea a rămas însă în mintea poporului

român ca un ideal de luptă care s-a împlinit în anul 1918. Domnitorul Mihai s-a jertfit eroic pentru

libertatea şi unirea Ţărilor Române.

Intrarea lui Mihai în Alba Iulia

Mihai alături de oastea sa

Mormântul de la Turda (trupul)

Mănăstirea Dealu (capul)

Stema lui Mihai Viteazul după Unirea Ţărilor Române