MODUL Introducere în Inspecţia Munciiold.mmpsf.gov.md/file/ilo/MODULE 2_ro.pdfdiferenţe de...

Curricula CIF OIM

“Instituirea unui sistem efectiv şi modern al inspecţiei muncii”

Introducere în Inspecţia Muncii

2 MODUL

2. Introducere în Inspecţia Muncii

1

Subiectul Modulului

Acest modul descrie pe scurt dezvoltarea istorică a inspecţiei muncii cât şi a principiilor şi funcţiilor sale de bază aşa cum ele sunt stipulate în Convenţiile relevante ale OIM, cât şi unele diferenţe de organizare a inspecţiei muncii. Impactul schimbărilor sociale şi schimbărilor pe piaţa muncii vor fi de asemenea discutate.

Obiective

Scopul acestui modul este de a oferi o trecere în revistă a principiilor, practicilor şi provocărilor inspecţiei muncii, cât şi a standardelor internaţionale ale muncii la acest subiect. La finele acestui modul participanţii vor putea să:

Să descrie pe scurt dezvoltarea istorică a inspecţiei muncii şi standardele internaţionale de bază în materie.

Să explice destinaţia principală şi funcţiile inspecţiei muncii şi cum acestea ar putea fi aplicate în mod efectiv.

Să descrie statutul, sursele, împuternicirile şi obligaţiile necesare inspectorilor muncii pentru a-şi îndeplini funcţiile în mod efectiv.

Să analizeze tendinţele în problemele muncii şi cele sociale cât şi ce probleme acestea din urmă generează pentru inspecţia muncii.

Curricula CIF OIM “Instituirea unui sistem efectiv şi modern al inspecţiei muncii”

2

Cuprins

1. Inspecţia muncii: scurt istoric 3

1.1. Dezvoltare iniţială 3

1.2. Dezvoltare Internaţională 3

1.3. Convenţia privind Inspecţia Muncii, 1947 (No.81) 5

1.4. Din 1947 până în prezent: Spre o acoperire mai vastă 5

1.5. Asociaţia Internaţională a Inspecţiei Muncii 8

2. Sistemul de Inspecţie a Muncii 9

2.1. Scopul şi funcţiile Inspecţiei Muncii 9

2.2. Sfera de acţiune a Inspecţiei Muncii 11

2.3. Structura şi organizarea Inspecţiei Muncii 14

3. Principiile Inspecţiei Muncii 17

4. Statutul Inspectorilor Muncii 21

4.1. Condiţiile de lucru ale inspectorilor muncii 21

4.2. Împuternicirile inspectorilor muncii 22

4.3. Obligaţiile inspectorilor muncii 23

5. Provocările actuale ale Inspecţiei Muncii 24

5.1. Schimbări în situaţia economică şi structura socială 25

5.2. Schimbări în structura industrială 26

5.3. Schimbări în organizarea muncii 26

5.4. Schimbări în aspiraţiile sociale 28

5.5. Schimbări în natura riscurilor profesionale 28

5.6. Consecinţele acestor schimbări pentru inspectorii Muncii 29

Sumar 31

Exerciţii 33

Exerciţiu: Controlul implementării Convenţiei 81 35

Exerciţiu : Identificarea provocărilor Inspecţiei Muncii 39

Bibliografia şi surse suplimentare 41

Anexe 43

Anexa 1: Organizaţia Internaţională a Muncii 45

http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?C081


3

1. INSPECŢIA MUNCII: SCURT ISTORIC

1.1. Dezvoltare iniţială

Cea mai veche legislaţie naţională destinată îmbunătăţirii condiţiilor de muncă datează din 1802 când Parlamentul Britanic a adoptat “Legea privind protejarea moralităţii ucenicilor”. “Moralitatea” a fost definită în termeni de securitate, sănătate şi bunăstare, şi “ucenicii” – ca copii muncitori care, de exemplu, fac curăţenie în mine şi hornuri. Aplicarea Legii a fost supravegheată de către comisii voluntare, dar Legea nu a fost respectată efectiv, astfel, în 1833, guvernul a desemnat primii patru “inspectori”. Aceştia au fost descrişi ca “ persoane cu statut înalt” şi ei acordau atenţie deosebită timpului îndelungat de muncă a adulţilor şi copiilor.

În Franţa serviciul de inspecţie a muncii a fost instituit în 1874, care cuprindea 15 inspectori teritoriali, şi 1892 a fost creat un organ de funcţionari publici, destinat inspecţiei muncii. Iniţial serviciul a fost responsabil de supravegherea implementării legislaţiei din 1841 care interzicea munca copiilor sub vârsta de 8 ani.

Spre finele secolului 19, multe ţări europene au introdus legislaţia destinată să îmbunătăţească într-o anumită măsură condiţiile de muncă. Au fost desemnate şi inspectorii-specialişti. De exemplu, în Britania primul inspector medical a fost numit în 1898 şi primul consilier specialist în inginerie – un an mai târziu. În 1901, în Germania, prima femeie a fost numită inspector al uzinelor.

Ascensiunea şi complexitatea inspectoratelor muncii a continuat în secolul 20, iniţial în ţările industrializate şi mai târziu în ţările în dezvoltare, care deseori modelau organizarea inspectoratelor sale după inspectoratele fostelor puteri coloniale. Domeniile de activitate ale inspectoratelor de asemenea s-au lărgit considerabil timp de ultimele decenii pentru a acoperi numărul mare de sectoare cât şi problemele tehnice şi cele de ocupare, ţinând pasul schimbărilor din lumea muncii şi schimbării aspiraţiilor publice. Astfel inspectoratele moderne pot acorda mai mult timp decât în trecut subiectelor următoare – stres la locul de muncă, violenţă la locul de muncă, angajare ilegală şi munca forţată, şi mai puţin timp subiectelor tradiţionale cum ar fi securitatea boilerului sau macaralei, sau conflictele de muncă.

1.2. Dezvoltare internaţională

Cu o asemenea dezvoltare la nivel naţional, o atenţie a fost acordată şi adoptării standardelor internaţionale pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi pentru serviciile de inspecţie. Astfel, în 1890, reprezentanţii a 15 ţări au participat la o conferinţă din Berlin pentru a adopta primele din aceste standarde. Această conferinţă a adoptat legile în baza cărora


4

Statele vor fi supravegheaţi de un număr adecvat de ofiţeri cu calificaţie specială, desemnaţi de către guvern şi independenţi de angajatori şi muncitori1.

Această iniţiativă a fost urmată de un alt impuls, şi anume crearea Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) în 1919 în baza Tratatului de la Versailles. Crearea OIM era destinată îmbunătăţirii condiţiilor de muncă în Statele membre prin intermediul elaborării şi ratificării standardelor internaţionale ale muncii, făcând menţiune specială despre necesitatea „sistemelor de inspecţie” 2 . Un scurt sumar al OIM, obiectivele ei şi instituţiile sunt prezentate în Anexa 1.

Două din primele standarde internaţionale ale muncii adoptate au fost Recomandarea No.5 privind Inspecţia Muncii (Servicii de Sănătate), 1923, şi Recomandarea No.20 privind Inspecţia Muncii. Deşi acestea au fost Recomandări şi nu Convenţii şi astfel nu prezentau o obligaţie pentru Statele Membre, ele au bătut calea pentru adoptarea ulterioară a mai multor instrumente comprehensive privind inspecţia muncii, şi anume a Convenţiei No. 81 privind Inspecţia Muncii.

Ce reprezintă standardele internaţionale ale muncii ?

Standardele Internaţionale ale Munci sunt instrumente legale elaborate de către constituenţii OIM (guverne, angajatori şi angajaţi) în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, stabilind principiile de bază pentru promovarea drepturilor la locul de muncă. Ele pot căpăta forma Convenţiilor sau Recomandărilor.

Convenţiile sunt comparabile cu tratatele internaţionale multilaterale: ele sunt deschise pentru ratificare de către Statele membre şi odată ratificate, generează obligaţii specifice. Un Stat care a ratificat o Convenţie urmează să aplice prevederile sale prin legislaţie sau prin alte mijloace convenabile aşa cum prevede textul Convenţiei3.

Recomandările sunt instrumente non-obligatorii care deseori, însă nu doar, dezvoltă şi furnizează mai multe detalii şi linii directorii privind Convenţiile OIM de acţiune a Statelor membre.

În multe cazuri, Convenţia stipulează principiile de bază, care trebuie implementate de către ţările, care o ratifică, pe când Recomandarea completează Convenţia furnizând mai multe detalii referitor la modalitatea de aplicare a acesteia. Recomandările pot de asemenea fi autonome, adică nefiind legate de oricare convenţie.

Există de asemenea protocoale, fiind tratate separate care suplimentează o Convenţie OIM. Protocolul este deschis pentru ratificare separată de către Statele Membre, care au ratificat sau sunt în proces de ratificare a Convenţiei, la care se referă Protocolul.

1 Inspecţia muncii – ghid de profesie, OIM, 2002.

2 Articolul 10 al Constituţiei OIM.


5

Standardele internaţionale ale muncii sunt susţinute de un sistem de supraveghere care este unic la nivel internaţional şi care contribuie la asigurarea că ţările implementează Convenţiile ratificate. OIM examinează în mod regulat aplicarea standardelor în Statele membre şi indică domeniile în care ele trebuie aplicate mai bine. Dacă există probleme în aplicarea standardelor, OIM încearcă să ajute ţările prin intermediul dialogului social şi asistenţei tehnice.

Organele OIM pot de asemenea să convină să adopte documente mai puţin formale decât Convenţiile şi Recomandările, dar acestea nu se referă la “standardele muncii”. Ele includ, de exemplu, Coduri de Conduită ş Rezoluţii. Deseori ele au intenţia de a influenţa legislaţia internaţională a muncii sau legislaţiile naţionale.

1.3. Convenţia No.81 privind Inspecţia Muncii , 1947

Această Convenţie rămâne a fi principala referinţă internaţională pentru serviciile de inspecţie a muncii şi este relevantă astăzi ca şi acum peste 60 ani. Ea a devenit una dintre cele mai ratificate Convenţii OIM4 şi încă reprezintă o temelie considerabilă pentru serviciile de inspecţie a muncii din toată lumea.

Convenţia se referă la inspecţia locurilor de muncă industriale şi comerciale, permiţând o posibilă excepţie pentru întreprinderile de transport şi de minerit (Articolele 1, 2 şi 22). În acelaşi timp, aceste două sectoare de ocupare sunt acoperite în mod special de o Recomandare separată care a fost adoptată de asemenea în 1947, atribuind inspecţiei acestor sectoare un caracter non-obligatoriu. În condiţiile Convenţiei, inspecţia muncii este de asemenea limitată la acele locuri de muncă industriale, în care prevederile legale relevante sunt actualmente aplicabile (Articolul 2.1)5. Mai mult ca atât, Statele membre pot face anumite excepţii în baza dispersării populaţiei sau nivelului de dezvoltare economică (Articolul 29).

Prevederile specifice ale Convenţiei acoperă funcţiile şi responsabilităţile ale sistemului de inspecţie a muncii, cerinţele pentru angajarea personalului, resursele pentru inspectorii şi împuternicirile lor, şi obligaţiilor lor, independenţa şi imparţialitatea. Ale prevederi includ necesitatea de raportare a accidentelor şi maladiilor, cât şi necesitatea rapoartelor anuale privind activitatea organului de inspecţie.

Recomandarea privind Inspecţia Muncii din 1947 a fost adoptată în acelaşi timp cu Convenţia(No 81). Ea conţine mai multe prevederi referitoare la colaborarea dintre inspectori, angajatori şi angajaţi, cum ar fi în domeniul de formare în materie de securitate şi sănătate, şi prezintă mai multe

4 140 ţări au ratificat această Convenţie conform datelor lunii noiembrie 2009.

5 Inspecţia Muncii , Conferinţa Internaţională a Muncii, Sesiunea 95-a, 2006 Raportul III (Partea

1B), p. 7.



6

detalii despre ce informaţii trebuie incluse, în măsura posibilităţii, în rapoartele anuale.

1.4. Din 1947 până în zilele noastre: spre o acoperire mai vastă

În ultimii zeci de ani sistemele de inspecţie a muncii au devenit treptat mai bine stabiliţi şi mai bine înzestraţi, şi contribuţia lor reală în îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a devenit mai recunoscută la nivel naţional şi internaţional. Prin consecinţă, mai multe Convenţii şi Recomandări recente acum includ referinţe la sistemele de inspecţie sau fraze similare, deseori referindu-se chiar la Convenţia 816.

Tendinţa de acoperire mai comprehensivă de către serviciile de inspecţie de asemenea a continuat. Astfel Convenţia No 129 privind Inspecţia Muncii (Agricultura) a fost adoptată, însoţită de o Recomandare, scopul cărora a fost de a extinde serviciile de inspecţie şi pentru agricultură, silvicultură, şi domeniile aferente. Prevederile lor sunt în mare parte similare cu cele din Convenţia 82. În acelaşi timp, Convenţia 129 nu a fost atât de larg ratificată din diferite motive 7 . Unul dintre motivele este unicitatea şi diversitatea sectorului de agricultură, în care este angajată multă lume, deseori în locuri îndepărtate şi în cadrul întreprinderilor mici familiale. Inspecţia unor asemenea întreprinderi impune o sarcină administrativă prea mare pentru multe servicii de inspecţie, din cauza lipsei de transport sau din alte motive. Aceleaşi caracteristici ale sectorului au generat excluderea lor din multe legislaţii a muncii, cum ar fi securitatea şi sănătatea muncii, astfel în acele ţări nu există bază legală pentru inspecţia muncii în acest sector.

Astfel în multe ţări inspecţia întreprinderilor agricole a fost foarte limitată şi deseori inexistentă. Scopul Convenţiei 129 a fost de a soluţiona această problemă, însă ratificarea ei slabă în comparaţie cu Convenţia 81 demonstrează că mai sunt multe probleme de rezolvat la acest capitol. Totodată, în zilele noastre un număr tot mai mare de ţări au o anumită formă de serviciu de inspecţie pentru sectorul agricol şi însoţită de o formare îmbunătăţită a inspectorilor, sperăm că această tendinţă va continua în anii următori.

În 1995 Protocolul 8 privind Inspecţia Muncii, 1947, a fost adoptat extinzând inspecţia muncii asupra mai multor locuri de muncă care făceau parte din domeniul de aplicare a Convenţiei. Acestea includ sectorul serviciilor „non-comerciale”, cum ar fi administraţia publică, forţele armate, educaţia şi serviciile de sănătate, serviciile poştale şi telecomunicaţiile, serviciile comunale, cum ar fi asigurarea cu gaz, apă şi electricitate, serviciile de canalizare şi salubrizare, etc. Atunci, în 1996, Convenţia No

6 De exemplu, Recomandarea No 164 privind Securitatea şi Sănătatea Muncii se referă în mod

expres la Convenţia 81 ca la o sursă de orientare pentru sistemele de securitate şi sănătate a muncii. 7 48 ţări au ratificat această Convenţie după datele lunii noiembrie 2009.

8 11 ţări au ratificat acest Protocol după datele lunii noiembrie 2009.


7

178 privind Inspecţia Muncii (Marinari) a fost adoptată 9 , deşi această Convenţie a fost ulterior revizuită prin Convenţia privind Munca maritimă din 2006.

Între timp, cauza inspecţiei muncii a beneficiat indirect după ce OIM a identificat cele opt convenţii fundamentale, lansând campania în 1995 pentru a obţine ratificarea lor universală 10 . Acestea sunt Convenţiile următoare:

Convenţia No 87 privind Libertatea de Asociere şi Protecţia Dreptului de Organizare, 1948.

Convenţia No 98 privind Dreptul de Organizare şi Negociere Colectivă, 1949.

Convenţia No 29 privind Munca Forţată, 1930

Convenţia No 105 privind Abolirea Muncii Forţate, 1957.

Convenţia No 138 privind Vârsta Minimă de Angajare, 1973.

Convenţia No 182 privind Cele mai Grave forme ale Muncii Copiilor, 1999.

Convenţia No 100 privind Remunerarea egală, 1951.

Convenţia No111 privind Discriminarea (Angajare şi Profesie).

Aceste Convenţii reprezintă esenţa Declaraţiei OIM privind Principiile şi Drepturile Fundamentale de Muncă, adoptate în 199811.

Şi în sfârşit OIM a indicat alte patru convenţii ca fiind instrumente “prioritare”, încurajând astfel Statele membre să le ratifice pentru importanţa lor în funcţionarea sistemului de standarde internaţionale ale muncii. Cele patru Convenţii sunt următoarele:

Convenţia No 81 privind Inspecţia Muncii, 1947.

Convenţia No129 privind Inspecţia Muncii (Agricultura), 1969.

Convenţia No 144 privind Consultările Tripartite (Standardele Internaţionale ale Muncii), 1976.

Convenţia No 122 privind Politica de Ocupare a Forţei de Muncă.

Din acea perioadă Statele membre au devenit conştienţi de necesitatea serviciilor de inspecţie a muncii puternice şi mai efective pentru a face faţă provocărilor economiei globale, care evoluează rapid, şi OIM a acordat asistenţă tehnică atunci când această a fost solicitată. Însă mai recent,

9 15 ţări au ratificat această convenţie după datele din luna noiembrie 2009.

10 Către 2008, au avut loc peste 1,200 de ratificări ale acestor Convenţii, cea ce reprezintă

86% din numărul posibil de ratificări. 11

http://www.ilo.org/declaration/thedeclaration/textdeclaration/lang--en/index.htm.

http://www.ilo.org/declaration/thedeclaration/textdeclaration/lang--en/index.htm


8

Studiul General al OIM despre Convenţiile privind Inspecţia Muncii12 au condus la faptul că Consiliului de Administrare a acordat suport în elaborarea unei noi strategii globale de „modernizare şi revigorare” a inspecţiei muncii în 200613. Toate acestea au generat un număr mare de iniţiative în domeniu, inclusiv o rundă nouă de audit tripartit al sistemelor de inspecţie şi elaborarea planurilor naţionale de acţiuni.

În fine, şi probabil ceea ce este cel mai important pentru iniţiativele viitoare în domeniul inspecţiei muncii, Declaraţia OIM privind Justiţia Socială pentru o Globalizare Justă14 din 2008 a menţionat importanţa „sistemelor efective de inspecţie a muncii” în contextul atribuirii legislaţiei şi instituţiilor muncii mai multă eficacitate. Declaraţia menţionează în mod special Convenţiile 81 şi 129 în contextul angajamentului de identificare, actualizare şi promovare a standardelor internaţionale ale muncii, ceea ce este cel mai important din punctul de vederea a guvernării.

Reieşind din cele expuse mai sus, inspecţia muncii a fost o prioritate pentru OIM timp de mai multe decenii, şi multe activităţi au fost întreprinse pentru a ajuta Statele Membre să dezvolte sistemele lor de inspecţie a muncii. În aprilie 2009, OIM a lansat un nou program privind Administrarea Muncii şi Inspecţia Muncii pentru a demonstra o direcţie mai efectivă acestor 2 domenii, şi anume pentru a contribui la consolidarea şi modernizarea globală a inspecţiei muncii în Statele membre15.

1.5. Asociaţia Internaţională a Inspecţiei Muncii

Luând în consideraţie conştientizarea tot mai mare a provocărilor comune ale multor inspecţii muncii, Asociaţia Internaţională a Inspecţiei Muncii (AIIM) a fost fondată în 1972 pentru a promova mai mult profesionalism printre membrii săi prin intermediul stabilirii contactelor şi îmbunătăţirii schimbului de informaţie. Statutul de membru a fost deschis inspectoratelor muncii, asociaţiilor lor şi Ministerelor Muncii, la nivelul naţional sau în cazul ţărilor federale – chiar la nivel regional/provincial, cum este în Germania.

Iniţial orientată spre Europa de Est şi Vest, AIIM tinde să îmbunătăţească contactele şi schimbul de informaţii dintre membrii săi, însă să nu intervină în politicile şi abordările lor naţionale. Totodată, membrii AIIM vroiau să se documenteze unii de la alţii referitor la bunele practici şi noi iniţiative, şi la felul de a face faţă unor provocări în lumea modernă a muncii. De

12

Inspecţia muncii – Studiul general al rapoartelor la convenţiile privind inspecţia muncii, Conferinţa Intenaţională a Muncii, Sesiunea 95-a, 2006, Raportul IIIB: http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/ilc/ilc95/pdf/rep-iii-1b.pdf. 13

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---ed_norm/---relconf/documents/meetingdocument/wcms_gb_297_14_rev_en.pdf (p.p. 4-11). 14

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---dgreports/---cabinet/documents/publication/wcms_099766.pdf. 15

Mai multe detalii la: www.ilo.org/public/english/dialogue/labadmin/.

http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/ilc/ilc95/pdf/rep-iii-1b.pdf

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---ed_norm/---relconf/documents/meetingdocument/wcms_gb_297_14_rev_en.pdf

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---ed_norm/---relconf/documents/meetingdocument/wcms_gb_297_14_rev_en.pdf

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---dgreports/---cabinet/documents/publication/wcms_099766.pdf

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---dgreports/---cabinet/documents/publication/wcms_099766.pdf

http://www.ilo.org/public/english/dialogue/labadmin/


9

exemplu, încetarea activităţii multor companii mari de stat şi ascensiunea rapidă a firmelor mici în anii 80 au impus inspectoratele să reevalueze abordările sale funcţionale şi noile idei au devenit necesare. Mai mult ca atât, presiunile bugetare constante asupra inspectoratelor cât şi aşteptările publice de protecţie tot mai mari au demonstrat inspecţiilor că este necesar ca niciodată de a îmbunătăţi atât eficacitatea sa cât şi impactul său general, şi AIIM s-a dovedit a fi o reţea de suport în acest sens.

Mediul politic şi economic în care inspectoratele funcţionează în ziua de azi a făcut contribuţia AIIM şi mai importantă şi în ultimii ani numărul de membri a crescut rapid. AIIM are aproximativ 110 membri 16 din toată lumea şi activează atât la nivel global cât şi la cel regional, având deja instituite reţele regionale în câteva regiuni ale lumii. Conferinţele Internaţionale şi regionale au loc în mod regulat, schimbul de informaţie şi distribuirea scrisorilor de informare este efectuat prin intermediul paginii web a AIIM 17.

2. SISTEMUL INSPECŢIEI MUNCII

2.1. Scopul şi funcţiile inspecţiei muncii

Nu există o definiţie oficială sau legală a inspecţiei muncii – într-adevăr această poate fi diferită de la ţară la ţară. Totodată, această poate fi definită în linii mari ca o parte a sistemului de administrare a muncii responsabilă pentru supravegherea şi executarea politicii şi legislaţiei muncii relevante la locurile de muncă.

În temeni generali, inspecţia este menită să demonstreze guvernelor, angajatorilor, angajaţilor şi publicului în genere că societatea recunoaşte că atingerea şi menţinerea standardelor muncii de bază la locul de muncă este o realizare publică, dar şi una pe care persoanele responsabile pot să nu le realizeze fără supravegherea unui reglementator independent. Cu alte cuvinte, „existenţa unui inspectorat al muncii eficient oferă cea mai sigură garanţie că standardele naţionale şi internaţionale ale muncii sunt respectate nu numai în lege dar şi realitate” 18.

Menirea principală a inspecţiei muncii include necesitatea asigurării că:

Legislaţia muncii este respectată la locurile de muncă.

Drepturile angajaţilor, angajarea şi condiţiile de muncă decente sunt respectate.

16

Datele din luna noiembrie 2009. 17

Mai multă informaţie despre AIIM, scopurile ei şi activităţile pot fi găsite la www.iali-aiit.org. 18

Capitol X. Concluziile Studiul General privind Inspecţia Muncii, 1985.

http://www.iali-aiit.org/


10

Întreprinderile iau măsuri de control adecvate pentru a asigura că exercitarea muncii şi mediul nu expun angajaţii riscurilor de sănătate şi securitate.

Angajatorii şi angajaţii primesc informaţie şi orientare despre modalitatea de respectare a cerinţelor legale.

Relaţiile armonioase dintre angajatori şi angajaţi şi cadrul de muncă al dialogului social contribuie la dezvoltarea economică durabilă.

Informaţia de reacţie şi învăţămintele trase din practică ca mijloace de dezvoltare a legislaţiei, politicii şi orientării contribuie la menţinerea prevederilor legale efective referitoare la condiţii de muncă.

În conformitate cu Articolul 3.1 al Convenţiei 81, funcţiile de bază ale sistemului de inspecţie a muncii trebuie să fie:

a) A asigura respectarea prevederilor legale privind condiţiile de muncă şi protecţia angajaţilor la locul de muncă, şi anume prevederilor referitoare la timpul, salariile, sănătatea şi bunăstarea, angajarea copiilor şi tinerilor, şi alte subiecte aferente, odată ce aceste prevederi sunt susţinute de către inspectorii muncii.

b) A furniza informaţie tehnică şi consiliere angajatorilor şi angajaţilor privind mijloacele cele mai efective de aplicare a prevederilor legale.

c) A aduce la cunoştinţă autorităţii competente defectele sau abuzul care nu sunt acoperite expres de prevederile legale existente.

(a) Executarea Legislaţiei Muncii

Funcţiile inspectoratelor muncii de executare variază considerabil de la ţară la ţară, ele depind pe de o parte de domeniul de aplicare şi conţinutul legislaţiei în vigoare (ea poate să nu fie aplicată pentru toate sectoarele de economie) şi, pe de altă parte de dorinţa Guvernului de a încredinţa executarea legislaţiei inspectoratelor muncii.

Ţările pot decide dacă ele doresc să împuternicească sau nu inspectoratele muncii să impună respectarea convenţiilor colective şi deciziilor de arbitraj, deşi funcţiile inspectorilor nu trebuie să includă funcţia de a acţiona în calitate de conciliator sau arbitru în activităţile legate de conflictele de muncă (Recomandarea privind Inspecţia Muncii din 1947, par.8)

(b) Furnizarea informaţiei tehnice şi consilierea

Furnizarea acestei informaţii poate fi efectuată prin mijloacele următoare: consiliere şi informare în cursul vizitelor de inspecţie; solicitări verbale sau scrise; campanii de instruire (cursuri, conferinţe, emisiuni la TV şi radio, postere, pliante, filme, etc).

În multe ţări furnizarea informaţiei şi consilierea este larg instituţionalizată, şi anume în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea muncii. Inspectoratele muncii utilizează tot mai mult posibilităţile oferite de


11

tehnologiile informaţionale moderne pentru a acorda informaţie tehnică şi consiliere privind conţinutul legislaţiei muncii şi mijloacele cele mai efective de conformare cu ea.

(c) Contribuţia în îmbunătăţirea legislaţiei muncii

Formele şi cadrul relaţiilor de muncă, procesul de producere şi tehnologiile utilizate la locul de muncă se schimbă foarte rapid. Este foarte important ca legislaţia muncii să ţină pasul acestor schimbări şi ca muncitorii în cadrul noilor relaţii de muncă sau condiţiilor abuzive de muncă să nu sufere în urma unui cadru legal inadecvat.

Graţie experienţei şi cunoaşterii lor directe a locurilor de muncă, inspectorii muncii pot cel mai bine să identifice lacunele evidente în legislaţia şi politica muncii şi să propună acţiuni de remediere Ministerelor lor pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă. Inspecţiile muncii trebuie să joace un rol cheie în procesul de elaborare a noi legislaţii muncii pentru a asigura că această este realizabilă şi executabilă.

Investigarea plângerilor, accidentelor şi cazurilor de maladie este o funcţie comună a mai multor inspecţii. Menirea acestor investigaţii este de a răspunde imparţial la orice plângere a victimelor, de a identifica orice nerespectare a legii şi de a întreprinde orice acţiuni de remediere necesare, însă asemenea investigaţii pot de asemenea să ajute în evidenţierea deficienţelor în legislaţia şi politica în vigoare pentru a trage învăţăminte pentru viitor.

Inspectorii muncii în multe ţări au de asemenea un rol în supravegherea respectării drepturilor sindicatelor, protecţia reprezentanţilor legali ai angajaţilor (de ex. reprezentanţii pentru securitatea muncii) şi funcţionarea efectivă a organelor de stat angajate în dialog social. Inspectorii muncii pot fi responsabili şi pentru acordarea instruirii reprezentanţilor angajaţilor în domeniul inspecţiei muncii sau să participe în mod regulat la activităţile de formare organizate de alte părţi.

2.2. Sfera de acţiune a Inspecţiei Muncii

Controlul regulator al inspecţiei muncii este potenţial vast şi variază semnificativ de la ţară la ţară în conformitate cu politica şi legislaţia naţională. Seria de subiecte pe care inspectorii muncii pot acoperi, includ :

Promovarea securităţii şi sănătăţii muncii şi prevenirea accidentelor şi maladiilor, mijloacelor de asigurare a bunăstării.

Protecţia nivelului de venit (ex. salariul minim în cazul aplicabilităţii) inclusiv controlul documentelor de salariu, plata orelor suplimentare.

Controlul rapoartelor privind orele de lucru şi orele suplimentare, sărbătorilor şi perioadelor de odihnă inclusiv concediile de boală şi cele de maternitate.


12

Promovarea drepturilor fundamentale la muncă (ex. combaterea muncii forţate) şi măsurilor anti-discriminare (ex. aspectele gender şi victimele HIV/SIDA).

Investigarea accidentelor şi compensarea prejudiciilor de muncă.

Problemele angajării (de la angajare ilegală, permisul de muncă până la promovare la locul de muncă, inclusiv programele de formare profesională).

Controlul plăţii contribuţiilor de securitate socială.

Angajarea copiilor şi tinerilor şi altor muncitori cu nevoi speciale (ex : cu disabilităţi fizice).

Problemele dialogului social şi relaţiilor industriale şi monitorizarea convenţiilor colective.

Multe inspecţii ale muncii acoperă doar unele din activităţile susmenţionate, de exemplu unele se ocupă exclusiv de securitatea şi sănătatea muncii şi condiţiile de muncă, şi nu salariile sau relaţiile de muncă. În alte ţări inspectarea acestor subiecte este divizată între una sau mai multe inspecţii, de exemplu, sănătatea muncii este în responsabilitatea altei inspecţii decât securitatea muncii.

Unii inspectori sunt împuterniciţi să controleze executarea prevederilor legale referitoare la legislaţia mediului sau altă care nu ţine nemijlocit de legislaţia muncii. Alţii pot efectua sarcini care nu ţin de inspecţie cum ar fi calcularea plăţii de concediere şi întocmirea cererilor de demisie la solicitarea muncitorilor, aşa cum este în El Salvador. În Nigeria şi Costa Rica inspectorii muncii fac prezentări şi au responsabilităţi de profesori în şcoli şi centre de formare pentru a familiariza elevii şi audienţii cu aspectele legate de condiţiile viitoare de muncă.

Instrumentele OIM privind inspecţia muncii nu exclude posibilitatea că inspectorii muncii să aibă alte sarcini promoţionale atribuite prin legislaţie sau practică naţională, suplimentare la cele inerente obligaţiilor lor de bază. Aceste obligaţii sunt complexe şi necesită timp, resurse, formare şi o libertate considerabilă de acţiune şi mişcare. Orice altă obligaţie care poate fi încredinţată inspectorilor muncii trebuie să:

Nu afecteze executarea obligaţiunilor lor de bază.

Nu prejudicieze în nici un fel autoritatea şi imparţialitatea care este necesară inspectorilor în relaţiile cu angajatorii şi muncitorii. 19

Printre obligaţiile suplimentare atribuite uneori inspectorilor muncii, una dintre cele mai controversate sarcini este soluţionarea conflictelor colective de muncă. Cum a fost menţionat mai înainte inspectorii nu trebuie să acţioneze ca « conciliator sau arbitru în procedurile legate de

19

Articolul 3, paragraful 2, al Convenţiei No. 81 şi Articolul 6, paragraful 3, al Convenţiei No. 129).


13

conflictele de muncă » (Recomandarea 81). Totuşi, în unele ţări inspectorii joacă un rol important în prevenirea conflictelor de muncă.

În unele ţări există alte instituţii şi funcţii care au aspecte comune cu serviciile de inspecţie a muncii şi care trebuie diferenţiate:

Inspecţia Muncii şi Administraţia Justiţiei Muncii. Ambele sunt servicii publice care au scopuri comune de implementare a legislaţiei muncii dar sunt nişte instituţii separate care au mandate diferite în atingerea obiectivelor similare.

Administraţia Justiţiei Muncii este specializată în legislaţia muncii şi sarcina ei este de a soluţiona conflictele legale 20 individuale şi colective. Conflictele colective economice 21 sunt în subordinea Administraţiei Muncii, şi în mod normal, în cadrul Administraţiei Muncii, există departamente specializate în relaţii industriale şi sisteme de conciliere şi mediere pentru a trata aceste conflicte, separat de serviciile de inspecţie a muncii.

Conflictele în general pot fi clasificate ca individuale sau colective, care depind de cine iniţiază sau are puterea de a iniţia, conflictul. În genere conflictul individual implică un muncitor individual şi conflictul colectiv implică un grup de muncitori, de obicei reprezentaţi de sindicate. O altă distincţie deseori se face dintre conflictele de drepturi şi conflictele de interese. Conflictul de drepturi (deseori numit conflict legal) implică aplicarea sau interpretarea drepturilor conform legii sau unei prevederi existente în contractul de muncă sau în convenţia colectivă. Conflictul de interese, pe de o parte, este un conflict privind apariţia drepturilor sau obligaţiunilor sau modificarea drepturilor şi obligaţiunilor existente. Conflictele de interese apar în primul rând în legătură cu negocierile colective.

Inspecţia muncii şi inspecţia tehnică. Unele locuri de muncă sau operaţii, care presupun riscuri înalte, necesită mare atenţie şi cunoştinţe speciale pentru a asigura că riscurile sunt bine administrate şi controlate. Acestea includ locuri cu pericole majore cum ar fi lucrări chimice sau întreprinderi nucleare, unele laboratorii (de ex. microbiologice), cât şi cazangerii, macarale, instalaţiile de gaz sau electrice, şi munca cu radiaţii ionizante. În multe ţări inspecţia unor asemenea pericole sau operaţii este încredinţată organizaţiilor tehnice specifice, care pot fi acreditate sau aprobate de către Ministerul Muncii, decât însăşi inspectorilor muncii. Asemenea organizaţii tehnice/specializate trebuie să inspecteze uzinele relevante sau operaţiile la intervale stabilite prin lege şi prezintă un raport sau un certificat angajatorului în cauză. Dacă anumite deficienţe serioase au fost depistate, oficiul local al inspecţiei muncii trebuie anunţat pentru a întreprinde orice măsuri de remediere necesare. În afară de această în

20

În acest context, termenul “conflict legal” semnifică o controversă care apare când angajatul invocă o nerespectare sau interpretare diferită de către angajator a unei anumite prevederi. 21

Termenul “conflict economic” semnifică în acest context un conflict care afectează sau poate afecta activităţile de producere ale întreprinderii şi are impact asupra păcii sociale.


14

timpul controalelor inspectorii muncii vor verifica deseori dacă certificatele relevante sunt disponibile şi actualizate.

Inspecţia Muncii şi Audit/Monitoring: Inspecţia Muncii are unele funcţii comune cu auditul şi monitoring-ul independent. Ambii au scopul de a inspecta şi a evalua independent condiţiile de muncă şi conformitate cu cerinţele legale, însă există de asemenea unele diferenţe importante:

Inspecţia muncii este un proces de evaluare independentă, acordarea consilierii şi utilizarea constrângerii acolo unde este necesar de a promova conformitatea cu legislaţia muncii relevantă. Această este o funcţie legală şi publică în baza mandatului guvernului, care asigură că legislaţia muncii este respectată de către angajatori, angajaţi şi alte persoane responsabile. Iniţiativa vizitei de inspecţie îi aparţine inspecţiei. Inspectorii trebuie să aibă de asemenea un şir larg de împuterniciri pentru a fi în stare să asigure executarea efectivă a legislaţiei, inclusiv accesul liber la locurile de muncă şi abilitatea de a aplica sancţiuni, cum ar fi iniţierea procedurii legale.

Auditul este un proces sistematic, independent, confirmat prin documente pentru a obţine informaţie şi a o evalua obiectiv pentru a determina nivelul de realizare criteriului respectiv. Auditul este deseori utilizat de către a parte terţă pentru a controla conformitatea cu anumite standarde voluntare bine-recunoscute, cum ar fi Standardul de Responsabilitate Socială SA 8000, care poate duce la certificarea acestui standard. Managementul sistemelor de securitate şi sănătate a muncii este deseori supus auditului împotriva unor asemenea standarde voluntare.

Astfel, auditul est deseori (însă nu întotdeauna) întreprins la iniţiativa întreprinderii care a fost supusă auditului şi a rămas sub controlul lor. Este important de menţionat că auditorii nu au aceleaşi împuterniciri legale la capitolul sancţiunilor şi nu au dreptul de acces, pe care inspectorii îl au. Totodată, un asemenea audit poate avea un impact serios asupra afacerilor întreprinderilor dacă acestea nu corespund criteriului stipulat, de exemplu, dacă el nu corespunde exact cerinţelor clientului din reţeaua de furnizori.

Termenul Monitoring este deseori utilizat pentru a demonstra controlul condiţiilor de muncă, de exemplu, de către însăşi angajaţii angajatorului. Scopul acestui control este de a se asigura că rapoartele sunt actualizate sau pentru a inspecta şi controla securitatea anumitor uzine sau operaţii. Această funcţie nu trebuie confundată cu inspecţia muncii, deoarece controlorul locului de muncă acţionează la indicaţia angajaţilor şi la fel ca auditorii ei nu au împuternicirile legale de liber acces şi de constrângere.

2.3. Structura şi organizarea sistemului de Inspecţie a Muncii

Convenţia 81 stipulează că toate ţările care o ratifică trebuie să menţină un sistem de inspecţie a muncii la locurile de muncă industriale, şi că “ dacă acesta este compatibil cu practica administrativă a Statului Membru,


15

inspecţia muncii trebuie supusă supravegherii şi controlului autorităţii centrale” (Articolul 4).

Subordonarea inspecţiilor muncii unei autorităţi centrale facilitează:

Aplicarea politicii unice pe tot teritoriu subordonat.

Utilizarea resurselor disponibile în mod raţional (de exemplu, prin eliminarea dublării efortului sau nealocării resurselor bugetare în autorităţile descentralizate regionale sau locale).

Inspecţia muncii este o autoritate naţională competentă desemnată de către Guvern pentru a exercita funcţiile de supraveghere şi asigurare a executării legislaţiei şi politicii muncii în limitele jurisdicţiei.

În unele ţări, inspecţia muncii este organizată în baza legislaţiei menite să protejeze muncitorii, fie textul acesteia de natură generală sau specifică referindu-se la o anumită problemă sau un sector al economiei. În linii generale, aceste legi consacră un capitol privind serviciul de inspecţie a muncii sau altele conţin prevederi de asigurare implementării acestora. Alte ţări au legi specifice de bază care reglementează funcţionarea serviciilor de inspecţie a muncii.

După cum a fost menţionat mai sus, inspecţiile numite « specializate » sunt responsabile doar de câteva aspecte susmenţionate şi structurile lor sunt organizate corespunzător. De exemplu, acele ce se concentrează doar asupra securităţii şi sănătăţii muncii şi condiţiilor de muncă au structura pentru a corespunde nevoilor inspectorilor deseori prin consiliere internă şi expertiză asupra problemelor specifice şi prin formare adoptată în mod respectiv. Acesta este cazul Irlandei, Marii Britanii şi SUA:

În alte ţări, inspecţiile sunt mai “generaliste” şi inspectorii au un mandat mai vast care include promovarea condiţiilor juste de angajare şi relaţiilor de muncă, combaterea muncii ilegale şi securităţii sociale cât şi a securităţii şi sănătăţii muncii şi condiţiilor generale de muncă. Acest sistem funcţionează în aşa ţări cum sunt Franţa, Japonia, Spania, Portugalia, majoritatea ţărilor francofone din Africa, şi ţările Americii Latine.

În majoritatea ţărilor unde inspecţia muncii este organizată ca o funcţie de bază a guvernului cu organizaţii teritoriale descentralizate sub controlul şi supravegherea lui directă, în mod normal această funcţie îi aparţine Ministerului Muncii sau echivalentului său. Funcţiile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicii de inspecţie a muncii pot de asemenea fi separate de funcţiile exercitate în teren teritoriale şi inspecţie.

În unele ţări, şi anume în Asia şi Africa, două inspecţii coexistă, una dintre care este o inspecţie specializată care se ocupă de securitatea şi sănătatea muncii şi alta este o inspecţie generală preocupată de condiţiile generale de muncă şi/sau relaţiile de muncă. Aceste inspecţii de obicei raportează aceluiaşi minister şi au sau trebuie să aibă o cooperare bună la nivel naţional şi local.

Deşi serviciul de inspecţie cu cel mai larg domeniu de aplicare este de obicei subordonat Ministerului Muncii, în unele ţări serviciile de inspecţie


16

a muncii au diferite modalităţi de raportare altor departamente guvernamentale sau autorităţilor municipale, domeniile lor de acţiune uneori se suprapun. Acesta este deseori cazul de securitate incendiară, de exemplu, când inspecţiile muncii trebuie să menţină o cooperare bună cu serviciile locale anti-incendiare.

Domeniul de activitate sau sectorul industrial în cauză: Unele sectoare cum sunt agricultura, mineritul, porturi şi extragerea maritimă a petrolului şi gazului sunt inspectate de către persoane oficiale care raportează la alte minister decât Ministerul Muncii, de ex. Ministerului Energeticii sau Ministerului Agriculturii. Angajaţii sectorului public de asemenea pot avea servicii specifice de inspecţie.

Subiectul: În unele ţări ale Europei Centrale şi de Est, Ministerul Sănătăţii deseori este responsabil de inspectarea aspectelor legate de sănătatea muncii şi de prevenirea maladiilor profesionale ; pe când inspectarea aspectelor de securitate a muncii sunt în subordinea Ministerului Muncii.

Domeniul geografic/administrativ: În unele ţări federale sau descentralizate (de exemplu, Argentina, Italia) inspecţia efectuată în state sau regiuni pot fi absolut autonome, chiar dacă este aplicată aceeaşi legislaţie naţională a muncii. Într-adevăr, în unele ţări federale, sistemul este chiar mai complex deoarece sistemul de inspecţie a muncii diferă de la o provincie, stat sau teritoriu la altele (de ex. Australia, Canada şi SUA). Există de asemenea State cu structură federală dar cu o autoritate centrală responsabilă de Inspecţia Muncii la nivel federal (Nigeria, Brazilia şi Federaţia Rusă). În unele ţări, autorităţile locale şi municipalităţile au împuternicirile de inspecţie în baza propriilor legi sau prin delegare de la autorităţile centrale, de exemplu privind securitatea anti-incendiară.

În ţările cu inspecţiile muncii centrale având servicii teritoriale subordonate, avantajul este că responsabilitatea clară ministerială şi suportul în toate problemele de inspecţie a muncii pot fi stabilite mult mai uşor. Această organizare asigură stabilitatea şi continuitatea indispensabilă pentru implementarea politicilor noi şi celor existente22. Pe de altă parte, structura ierarhică şi centralizată poate reduce flexibilitatea de acţiune cu contingentul şi aspectele locale, de a găsi soluţii pentru noile provocări şi de a stimula angajamentul şi spiritul de inovare a inspectorilor. În sistemele necentralizate, coordonarea şi cooperarea instituţională poate fi foarte dificilă şi deseori competiţia şi pierderile cresc datorită divergenţelor şi suprapunerilor, având un impact negativ asupra eficacităţii inspectorilor.

Inspecţii Muncii Integrate: În ultimele decenii, câteva ţări au încercat să fuzioneze inspecţiile separate în organizaţii noi, mai integrate, pentru a îmbunătăţi eficacitatea inspecţiei şi pentru a deveni mai eficientă. Bazându-se pe abordarea „Un inspector - o întreprindere” ţările, cum este Bulgaria şi Vietnam, au reorganizat inspecţiile lor într-o singură instituţie şi au instruit inspectorii săi la un şir mare de discipline. Rezultatele au fost

22

Inspecţia Muncii – Ghid de profesie, OIM, 2002.


17

pozitive şi pentru angajatori şi pentru angajaţi, care au avut un acces imediat la consiliere profesională privind problemele de ocupare, cât şi pentru inspectorii însăşi. Deşi constrângerile politice şi economice pot inhiba o asemenea integrare în unele ţări, aparent această tendinţă va continua, şi chiar mai multe ţări vor adopta această abordare în viitorul previzibil.

Mai multă informaţie privind inspecţia muncii integrată şi formarea inspectorilor pentru inspecţia integrată poate fi găsită în referinţele la finele acestui modul.


18

Studiul de caz: instruire pentru inspecţia muncii integrată, Bulgaria, 1999-2005

În perioada derulării proiectului OIM finanţat de Germania Bulgaria a întreprins reforma inspecţiei muncii şi a revizuit Codul său al Muncii astfel ca activităţile inspecţiei muncii de consiliere şi de executare a legislaţiei, problemele ce ţin de securitatea şi sănătatea muncii şi condiţiile de muncă să fie integrate în munca zilnică a fiecărui inspector.

Un program intensiv de formare a formatorilor timp de trei ani a susţinut perioada de tranziţie în cursul căreia peste 300 de inspectori au fost instruiţi. Noua inspecţie integrată actualmente îşi desfăşoară activităţile în baza principiului de un inspector pentru o întreprindere şi a sporit considerabil competenţa de planificare şi de efectuare a inspecţiilor într-o modalitate mai globală însoţită de metode de inspecţie preventivă.

În baza abordării de inspecţie integrată, numărul de vizite de inspecţie privind securitatea şi sănătatea muncii şi alte subiecte a crescut de la 20,251 în 1998 până la 32,271 în 2003. Numărul plângerilor investigate s-a dublat de la 3,437 în 1998 până la 6,857 în 2003. Mai mult ca atât, inspecţia a angajat peste 70 inspectori noi în 2003 şi 2004. Succesul proiectului poate de asemenea fi apreciat de către Înalta Comisie independentă a UE pentru Inspecţia Muncii, care a reconfirmat că Bulgaria actualmente corespunde tuturor criteriilor în domeniul inspecţiei muncii 23 pentru a accesa UE.

3. PRINCIPIILE INSPECŢIEI MUNCII

Deşi autoritatea oricărei inspecţii derivă din legea naţională, esenţa rolurilor şi responsabilităţilor inspectorilor este concentrată în Convenţia 81 susţinută de Protocolul din 1995. Convenţia 81 identifică cinci principii cheie pentru instituirea şi dezvoltarea sistemelor de inspecţie a muncii în Statele membre care o ratifică:

1. INDEPENDENŢA. Acesta este un principiu fundamental, de care depinde autoritatea inspectorilor, şi prin consecinţă eficacitatea serviciilor de inspecţie. Inspecţia Muncii este responsabilitatea guvernului, o funcţie publică, având inspectori cu statut de funcţionari publici, capabili şi meniţi să funcţioneze imparţial şi independent. Acest statut de funcţionari publici24 a fost necesar pentru personalul

23

Inspecţia Muncii –Studiul General al rapoartelor privind convenţiile de inspecţie a muncii, Conferinţa Internaţională a Muncii, Sesiunea 95-a, 2006, Raport IIIB – pagina 63. 24

Elementele aferente statutului de funcţionar public cum sunt stabilitatea locului de muncă, nivelul atractiv de remunerare şi perspective atractivă de carieră şi prin consecinţă sunt principiile de bază ale independenţei, care oferă inspectorilor mai multă “independenţă” de la influenţă externă.


19

inspecţiei ca fiind optim pentru a garanta independenţa şi imparţialitatea necesare exercitării funcţiilor sale.

Ministerele din mai multe ţări au propriile lor servicii interne de inspecţie pentru a supraveghea protecţia muncii - forţele armate, serviciile poştale şi de telecomunicaţii şi alte servicii mari publice, de exemplu. Obstacolul principal în asemenea servicii interne este lipsa de independenţă a lor de la administraţia secţiilor de producere pe care ei trebuie să le inspecteze ( şi pe care ei vor avea ocazia să le critice). Astfel, odată ce serviciile de inspecţie au o funcţie importantă, ei nu pot fi consideraţi ca inspecţii a muncii în sensul Convenţiei 81 25.

Studiu de caz: Explozia instalaţiei petroliere Piper Alpha, Marea de Nord, 1988

Explozia instalaţiei petroliere Piper Alpha în iulie 1988 a avut ca rezultat decesul a 167 de bărbaţi. Piper Alpha a aparţinut în mare parte companiei americane din Regatul Unit Occidental Petroleum.

În ancheta care a urmat critica a fost adusă până la nivelul industriei petroliere şi raportul de anchetă a formulat mai multe recomandări de îmbunătăţire a securităţii în cadrul industriei. Raportul a conţinut critică şi în adresa serviciilor de inspecţie a Guvernului din Regatul Unit, care în acea perioadă se subordonau Departamentului de Energetică, responsabil pentru supravegherea nevoilor Regatului Unit în energie. Serviciile de inspecţie ale Departamentului de asemenea, după spusele lor, suportau constrângeri în resurse. Raportul a propus că responsabilitatea pentru supravegherea securităţii instalaţiilor maritime trebuie transferată Executivului pentru Securitate şi Sănătatea, o agenţie guvernamentală autonomă responsabilă pentru inspecţie în majoritatea sectoarelor din Regatul Unit, pentru a asigura independenţa serviciilor de inspecţie pentru sectorul offshore.

2. PARTNERIATUL angajatorilor şi angajaţilor: o condiţie indispensabilă pentru o inspecţie a muncii efectivă este cooperarea strânsă dintre serviciul de inspecţie şi partenerii sociali, angajatorii şi angajaţii.

Inspecţia muncii a fost instituită pentru protecţia angajaţilor. Evident, că ei sunt beneficiarii de bază a serviciilor de inspecţie şi este şi indispensabil şi inevitabil ca inspectorii muncii şi angajaţii să aibă o relaţie strânsă. Această poate fi instituită la nivel naţional, regional, şi local de întreprindere prin intermediul sindicatelor, reprezentanţilor angajaţilor în consiliile de muncă şi comitetele de protecţie a muncii, prin reprezentantul sindicatului la întreprindere sau reprezentanţii pentru securitate şi sănătate. Pe de altă parte, eficacitatea serviciilor de inspecţie a muncii este bine consolidată dacă această este

25

Inspecţia Muncii – Ghid de profesie, OIM, 2002.


20

susţinută de acţiuni comune a angajatorilor şi reprezentanţilor lor, naţionale şi locale.

Recomandarea 82 pledează pentru instituirea organelor care împuternicesc reprezentanţii inspecţiei muncii să se angajeze în dialog social cu reprezentanţii sau cu organizaţiile de angajatori şi angajaţi. Deseori, instituirea organelor, cum ar fi comitetele comune, este asigurată prin legislaţie şi însoţită de convenţiile colective supravegheate de către inspecţie.

Tripartitismul constituie cadrul în care inspecţia muncii trebuie să funcţioneze ca să fie eficientă. În spiritul OIM, această semnifică interacţiunea dintre guvern (sistemul de administrare a muncii), angajatori şi angajaţi, organizaţiile lor şi reprezentanţii lor. Acesta este un instrument de rezolvare a preocupărilor comune, implicând diferite mijloace de interacţiune în cadrul dialogului social: împărtăşire a informaţiei, consultări, negocieri şi luare a deciziilor, cunoştinţe speciale şi interesele fiecărei dintre trei părţi pot fi luate în consideraţie la examinarea problemelor economice şi sociale.

3. COOPERAREA cu alte organizaţii. Inspecţia muncii este de o importanţă vitală pentru a asigura implementarea legislaţiei muncii la întreprinderi, însă într-un mediu de muncă tot mai complex această cooperare cu alţi actori este esenţială. Aceştia includ organizaţiile private şi publice cum sunt institutele tehnice, medicale şi de cercetări, organizaţiile educaţionale şi de formare, poliţia şi autorităţile anti-incendiare, cât şi producătorii şi furnizorii, arhitecţii, organizaţiile de asigurări şi altele.

Organizaţiile cu care inspecţia muncii trebuie să colaboreze vor varia de la ţară la ţară în conformitate cu funcţiile şi abilităţile interne a inspecţiilor şi cadrul instituţional al fiecărei ţări. Autoritatea competentă trebuie să analizeze situaţia, să identifice şi să ia măsuri corespunzătoare pentru a promova această cooperare şi pentru a asigura susţinerea acestor instituţii în vederea maximizării eficacităţii serviciilor de inspecţie a muncii.

4. PREVENIREA. Este mai bine, în primul rând, de încercat prevenirea condiţiilor proaste de muncă decât de a sancţiona sau pedepsi infractorii pentru faptul existenţei unor asemenea condiţii. Prevenirea în contextul protecţiei muncii semnifică un efort susţinut de a evita sau elimina riscul de accidente şi maladii, litigii de muncă, conflicte, tratament injust al angajaţilor, etc., prin asigurarea conformităţii cu legislaţia existentă. Asigurând prevenirea acestor categorii de riscuri, serviciile de inspecţie a muncii ar evita sau reduce pierderile umane, sociale şi economice ale indivizilor, întreprinderii şi societăţii în întregime.

În termini practici, rolul preventiv al serviciilor de inspecţie a muncii presupune un accent sporit asupra activităţilor proactive (efectuarea planificată a vizitelor proactive de inspecţie; aprecierea proiectelor noilor clădiri; planurilor de uzine, echipamentului, procedeelor, etc.) şi


21

nu concentrarea asupra activităţilor reactive (investigarea după accidentele deja produse, sau reacţia la plângeri). Această presupune de asemenea promovarea culturii de prevenire chiar la întreprinderi, printre angajatori şi angajaţi ca fiind un scop foarte important şi de termen lung al inspecţiei muncii.

5. UNIVERSALITATEA: În principiu, societatea nu ar trebui, şi inspecţia nu ar putea tolera existenţa unei economii unde unele categorii de angajaţi sunt protejate şi altele nu. Astfel, obiectivul inspecţiei muncii ar trebui să fie atingerea acoperirii universale, sporirea rolului său şi activităţilor pentru a cuprinde un număr cât mai mare posibil al oamenilor muncii în toate sectoarele economice, chiar şi în afara celor acoperite de relaţiile tradiţionale angajator/angajat.

După cum a fost menţionat mai sus, Protocolul OIM din 1995 la Convenţia privind Inspecţia Muncii din 1947 extinde aplicarea prevederilor acestei Convenţii asupra majorităţii altor locuri de muncă care nu mai cad sub incidenţa obiectivului său26.

Un exemplu al celor menţionate mai sus poate fi găsit în “Principiile comune ale inspecţiei muncii privind sănătatea şi securitatea la locurile de muncă” elaborate de către Comitetul Inspectorilor Muncii Superiori al Uniunii Europene în 2006.

Principiile fundamentale ale Inspecţiei Muncii (Uniunea Europeană)

“Responsabilitatea pentru implementarea şi asigurarea executării prevederilor legislative internaţionale referitoare la sănătatea, securitatea şi condiţiile de muncă îi aparţine Statelor membre. Este o precondiţie esenţială pentru o exercitare efectivă a funcţiei inspecţiei muncii în contextul principiilor fundamentale globale (…) ca măsurile următoare să fie întreprinse de către Statele membre:

De a asigura ca codurile şi convenţiile internaţionale să fie transpuse în mod corespunzător în legislaţia naţională şi că o asemenea lege este capabilă să protejeze condiţiile decente la locul de muncă.

De a elabora strategii pentru a atinge aceste condiţii, indicând care sunt aşteptările Statelor Membre şi în ce perioadă ele ar trebui obţinute.

De a menţine sau dezvolta instituţiile şi mecanismele de asigurare a executării legislaţiei naţionale, care în unele cazuri pot include servicii de suport specializat, poliţia, sistemul legal şi judiciar, de care inspecţiile muncii depind pentru a exercita efectiv responsabilităţile sale. Aceste instituţii trebuie să aibă resurse suficiente pentru a-şi exercita efectiv sarcinile puse prin strategiile naţionale şi regionale.

26

Totodată, Protocolul autorizează ţările care îl ratifică să excludă total sau parţial din domeniul său aplicare categoriile următoare: administraţia naţională (federală) de bază; serviciile armate, cu personalul militar sau civil; poliţia şi alte servicii de securitate publică; serviciile de închisoare, personalul de închisoare sau prizonierii care execută o muncă; dacă aplicarea C81 pentru oricare dintre aceste categorii ar crea probleme specifice de natură substanţială.


22

De a stabili o relaţie efectivă dintre ministere, organizaţii şi instituţii direct sau indirect implicate în condiţii de muncă, pentru a susţine strategii, a face schimb de experienţă şi a coordona acţiunile.

De a stabili o relaţie efectivă cu partenerii sociali pentru a prelua experienţa lor, de a lua în consideraţie priorităţile lor şi consolida suportul lor.

De a colecta, compara, analiza şi publica informaţie despre sănătate, securitate şi condiţii de muncă adunată la nivel naţional, regional, sectorial şi atunci când este cazul, la nivel de companie şi de loc de muncă.

De a încuraja angajatorii şi angajaţii să întreprindă acţiuni pozitive pentru a asigura standarde decente ale condiţiilor de muncă, şi de a furniza informaţie corespunzătoare şi orientare pentru a ajuta angajatorii şi angajaţii să se conformeze cu lege”.

4. STATUTUL INSPECTORILOR MUNCII

4.1. Condiţiile de serviciu ale inspectorilor muncii

Condiţiile de serviciu ale inspectorilor muncii joacă un rol important pentru calitatea generală şi performanţa inspecţiei muncii. Inspectorii muncii trebuie să fie:

Funcţionari publici, statutul şi condiţiile de serviciu ale cărora trebuie să asigure stabilitatea de angajare.

Angajaţi doar în funcţie de calificarea lor (femeile trebuie să fie eligibile pentru numire în personalul inspecţiei).

Formaţi adecvat şi asiguraţi cu instrucţii necesare, informaţii şi/sau suport27pentru executarea obligaţiilor lor.

Competenţi să întreprindă responsabilităţile lor.

Imparţiali şi independenţi de schimbările de guvern şi de influenţe externe necuvenite.

Mai mult ca atât, remunerarea inspectorilor şi perspectivele de carieră trebuie să fie de asemenea suficiente pentru a atrage şi reţine personalul calificat şi a le proteja contra influenţei externe necuvenite.

Locurile de muncă trebuie inspectate atât de des cât este necesar pentru a asigura aplicarea efectivă a prevederilor legale relevante28. Totodată, multe ţări au prea puţini inspectori ai muncii, insuficienţi pentru a asigura prezenţa minimă a inspecţiei muncii în teritorii mari. Numărul de personal

27

Inspecţia Muncii trebuie să asigure că inspectorii să poată să obţină suport specializat, tehnic, legal, metodologic ş.a. pentru a-i ajuta în exercitarea obligaţiilor lor. 28

În conformitate cu articolul 16 al Convenţiei No 81.


23

al inspecţiei muncii de asemenea joacă un rol important şi reprezintă un subiect frecvent în preocupările Administraţiei Muncii.

Resursele sau lipsa acestora este o problemă cheie pentru multe inspecţii. În conformitate cu Convenţia 81 numărul29 inspectorilor muncii trebuie să fie suficient pentru a asigura exercitarea efectivă a obligaţiilor inspecţiilor în toate sectoarele economice şi trebuie să fie determinate în funcţie de :

a) Importanţa obligaţiunilor pe care inspectorii vor exercita, şi anume:

Numărul, natura, dimensiunea şi amplasarea locurilor de muncă supuse inspecţiei.

Numărul şi categoriile de muncitori angajaţi la aceste locuri de muncă.

Numărul şi complexitatea prevederilor legale aplicarea cărora trebuie asigurată.

b) Mijloacele materiale puse la dispoziţia inspectorilor.

c) Condiţiile practice în care vizitele de inspecţie trebuie efectuate pentru a fi efective.

Inspectorii trebuie să fie asiguraţi şi cu un oficiu adecvat şi mijloace de transport pentru a întreprinde muncă lor30. În practică, această poate fi una din provocările cele mai mari cu care se confruntă inspectorii – lipsa mijloacelor de transport în particular poate împiedica munca inspectorilor în mod semnificativ, şi anume în zonele îndepărtate de oraşe unde transportul public poate fi disponibil.

4.2. Împuternicirile inspectorilor muncii

Administraţia oricărei inspecţii muncii trebuie să asigure ca inspectorii muncii să aibă împuternicirile de intervenţie necesare pentru exercitarea obligaţiilor asumare. Cele mai principale şi specifice împuterniciri de intervenţie sunt:

Supraveghere: inclusiv dreptul de intrare liberă în instituţii şi dreptul la inspecţie liberă.

Injoncţiune: ordonarea întreprinderii de a adopta măsuri necesare pentru a remedia defectele în conformitate cu legislaţia muncii.

Deşi administraţia oricărei inspecţii muncii derivă din legislaţia naţională, împuternicirile de bază ale inspectorilor se conţin în Convenţia 81 susţinută de Protocolul din 1995. În conformitate cu articolul 12 al C81 inspectorii muncii trebuie să aibă dreptul:

a) De a intra liber şi fără preîntâmpinare la orice oră a zilei şi nopţii în orice loc de muncă supus inspecţiei.

29

În conformitate cu Articolul 10 al Convenţiei No 81. 30

Articolul 11, Convenţia 81.


24

b) De a efectua orice examinare, test sau anchetă, pe care ei o consideră necesară pentru a se convinge că prevederile legale sunt strict respectate, şi anume:

(i) Să interogheze, singur sau în prezenţa martorilor, angajatorul sau personalul întreprinderii privind orice subiect legat de aplicarea prevederilor legale.

(ii) Să solicite prezentarea oricăror caiete, registre sau altor documente ţinerea cărora este prescrisă de legislaţia naţională referitoare la condiţiile de muncă pentru a se convinge că ele corespund prevederilor legale şi să facă copii de pe aceste documente sau să le extragă.

(iii) Să impună afişarea anunţurilor informative solicitate de prevederile legale31.

(iv) Să preia, în scopul efectuării analizei, mostre de materiale şi substanţe utilizate sau tratate, să notifice angajatorul sau reprezentantul său despre orice mostră sau substanţă preluată în acest scop.

În funcţie de motivul de non-conformitate, inspectorul trebuie să aibă dreptul :

Să dea ordine legale şi să solicite adoptarea măsurilor necesare pentru corectarea lacunelor legislative sau a deficienţelor depistate la uzină, să facă planuri şi metode de lucru indicând şi termenul de executare.

Să ordoneze întreprinderea imediată a măsurilor de corecţie sau în cazul imposibilităţii, să solicite suspendarea imediată a activităţilor de muncă în cazul riscului iminent pentru securitate şi sănătate. 32

Să solicite, sau să propună autorităţii competente să înceapă procedura de aplicare a sancţiunilor sau penalităţilor, atât în cazul încălcării cât şi în cazul când termenul de corectare a acesteia a expirat fără ca o asemenea corecţie să fie efectuată.

Să decidă în fiecare caz să acorde consiliere sau să purceadă la avertizare ori recomandare ori constrângere legală.

31

Obligaţia de a afişa anunţuri este menită pentru informarea clară atât a angajatorilor cât şi a angajaţilor despre drepturile şi obligaţiunile lor. În acest scop, drept practică bună ar fi utilizarea ilustraţiilor grafice simplificate ale instrucţiilor de securitate şi sănătate a activităţilor unde există un nivel înalt de lipsă de cunoştinţe printre angajaţi. 32

În orice caz aplicabilitatea acestui drept necesită o definiţie standard a termenului “pericol iminent”.


25

4.3. Obligaţiile inspectorilor muncii

În afară de împuternicirile extinse conferite lor inspectorii muncii trebuie de asemenea să respecte anumite obligaţii33, şi anume detaşarea, secretul profesional şi discreţia referitor la sursa reclamaţiei.

Detaşarea. Inspectorilor li se interzice să aibă orice interes direct sau indirect la întreprinderile supuse controlului pentru a menţine imparţialitatea şi independenţa lor. Unele ţări specifică această obligaţie, inclusiv interzicerea de participare în managementul întreprinderii, de căpătare sau de împărtăşire a intereselor financiare sau de avea un interes din utilizarea patentei sau mărcii comerciale. Obligaţia de detaşare se referă şi la oferirea cadourilor sau serviciilor acordate de către angajatori sau angajaţi. Ţările au următoarele măsuri de asigurare a acestei obligaţii: informarea inspectorilor; obligaţia de auto-declarare a intereselor lor financiare în întreprinderile în cauză; penalităţi disciplinare, concediere, sancţiuni penale, etc.

Secretul profesional: Inspectorii nu trebuie să divulge secretele comerciale sau de producere sau ale proceselor de producere de la locurile de muncă inspectate (chiar după părăsirea serviciului). În mod normal, în cazul încălcării obligaţiunii secretului profesional inspectorii sunt pasibili penalităţilor disciplinare în vigoare în cadrul instituţiei publice la care ei aparţin şi fără să fie supuşi sancţiunilor penale sau civile.

Discreţia: Inspectorii trebuie să păstreze confidenţialitatea sursei oricărei reclamaţii care a notificat deficienţa sau încălcarea prevederilor legale şi să nu ofere angajatorului nici aluzia că vizita de inspecţie are loc ca rezultat al unei plângeri, doar dacă persoana care a depus plângerea o permite în mod expres. Dacă această obligaţie nu este respectată angajaţii vor fi nevoiţi să raporteze încălcarea, din frica posibilelor represiuni din partea angajatorului.

5. PROVOCĂRILE ACTUALE ALE INSPECŢIEI MUNCII

Aproape 175 ani inspectorii muncii îşi îndeplinesc munca de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă în sensul larg. Realizările lor în toată lumea au fost multe, de care ei se pot mândri. În această perioadă munca lor a fost efectuată prin metode tradiţionale, urmate de inspecţiile, care există de mai mult timp şi preluate de cele instituite mai recent.

Inspectorii vizitează încăperile de producere şi le inspectează la subiectul nerespectării legislaţiei. În cazul depistării încălcărilor ei tind să găsească modalităţi de remediere pentru a asigura respectarea legislaţiei şi eventual sancţiona. În ultimii ani tipurile de sancţionare s-au

33

Aceste obligaţii sunt stipulate în Articolul 15 al Convenţiei No 81 şi articolul 20 al Convenţiei No 129.


26

înmulţit de exemplu pentru a include notificarea existenţei diferitor tipuri, însă principiul a rămas neschimbat.

Odată cu intrarea în mileniul trei, totul se schimbă în jur şi mediul în care funcţionează inspectorii nu este o excepţie. Unele din aceste schimbări şi probabil provocările viitoare pentru inspectorii muncii trebuie descrise şi analizate. Schimbările pot fi clasificate în cinci categorii principale:

Schimbări în situaţia economică şi structura socială.

Schimbări în structura industrială.

Schimbări în organizarea muncii şi ocuparea forţei de muncă.

Schimbări în aşteptările sociale şi politice.

Schimbări în tehnologie şi natura riscurilor de muncă.

5.1. Schimbări în situaţia economică şi structura socială.

Multe ţări trec prin criză economică care implică numeroase consecinţe ce afectează inspecţiile muncii cât şi alte instituţii guvernamentale. Primul efect al acestei crize este necesitatea de a acorda prioritate problemelor de ocupare şi de a trece problemele de îmbunătăţire a mediului de muncă la locul doi. Această criză afectează atât resursele disponibile pentru inspecţia muncii cât şi resursele pe care întreprinderile ar putea orienta pentru îmbunătăţirea mediului de muncă; deseori rezultatul acestora este tensionarea raporturilor între inspecţia muncii şi angajatorii sau sindicate.

Multe ţări se confruntă cu schimbări demografice şi sociale rapide având un impact puternic asupra lumii muncii. Printre cele mai importante pot fi numite migraţia muncii şi îmbătrânirea populaţiei active.

Mobilitatea crescândă a persoanelor în căutarea oportunităţilor şi muncii decente, securităţii umane şi sociale într-o economie globală a făcut din migraţia internaţională un fenomen important şi tot mai complex. O mare parte din migraţia contemporană este legată direct sau indirect de lumea muncii34. Un număr semnificativ de muncitori migranţi se confruntă cu dificultăţi excesive şi abuz sub formă de salarii mici, condiţii de muncă proaste, absenţa protecţiei sociale, negarea libertăţii asocierii şi drepturilor muncitorilor, discriminarea şi xenofobia, cât şi excluderea socială. Condiţiile proaste de muncă, salariile mici şi tratamentul injust există în viaţa muncitorilor migranţi şi la acest subiect poate exista o mare lacună dintre nivelul de protecţie a migranţilor şi muncitorilor naţionali. Numărul migranţilor ilegali creşte, susţinut de înmulţirea formelor ilegale de angajare, lipsa muncitorilor pentru muncă murdară, umilitoare sau periculoasă, lipsa oportunităţii de migraţie legală a muncii.

34

Peste 175 milioane au decis să locuiască în afara ţărilor lor de origine sau de cetăţenie. Conform estimărilor, aproximativ 86 milioane sunt economic active, din care 34 milioane sunt în regiunile în curs de dezvoltare. Raportul Comitetului privind Muncitorii Migranţi, Geneva 2004.


27

Problema îmbătrânirii populaţiei reprezintă preocuparea tot mai mare în lume. Într-o societate care îmbătrâneşte este necesară asigurarea durabilităţii atât regimului de securitate socială cât şi a sistemului de protecţie a sănătăţii fără a afecta capacităţile generaţiilor tinere. Îmbătrânirea are şi alt impact asupra lumii muncii cum este excluderea socială discriminarea bazată pe vârstă, în special în domeniul angajări muncitorilor în etate şi protecţia dreptului muncitorului în vârstă la egalitatea de tratament şi implementarea măsurilor de protecţie a nevoilor lor.

Au apărut probleme şi ca urmare a schimbărilor noţiunii gender în industrie. Numărul femeilor care lucrează în industrie a crescut în mai multe ţări, şi studiere specială trebuie acordată, de exemplu, lucrului cu substanţe chimice în perioada sarcinii, problemelor legate de discriminare, hârţuirii sexuale, etc.

5.2. Schimbări în structura industrială

În ultimii ani structura industriei în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare a cunoscut schimbări importante următoare:

Tranziţia de la producere la prestare de servicii. În multe ţări industrializate, industriile tradiţionale au cunoscut un declin stabil, ca de exemplu extragerea fierului şi cărbunelui, producerea oţelului, şi numărul de angajatori şi angajaţi în sectoarele cele mai importante cum este agricultura de asemenea s-a micşorat (până şi în ferme mari, automatizate).

Introducerea sigură a privatizării la nivel global urmată de scindarea întreprinderilor mari de stat, printre care sunt minele, calea ferată, serviciile comunale şi unele linii aeriene naţionale.

Multe organizaţii mari din sectorul privat au redus considerabil domeniul său de aplicare – în jargonul popular - “down-sizing” (micşorarea dimensiunii) pentru a se concentra asupra activităţii de bază. “Down-sizing”-ul a generat optimizarea structurii de management şi schimbările organizaţionale aferente au impus managerii şi conducătorii să fie reactivi la schimbările din mediul în care ei activează. În situaţia în care tot mai multe organizaţii se concentrează asupra activităţilor sau funcţiilor de bază, funcţiile de suport cum ar fi serviciul de curăţenie, de alimentare, securitate, tehnologii informaţionale şi serviciul de personal trec la companii specializate şi alţi antreprenori. Acestea din urmă sunt deseori întreprinderi mult mai mici, prin consecinţă ele nu au structuri de protecţie socială, existente în întreprinderi mari.

5.3. Schimbări în organizarea muncii

Schimbările în structurile industriale au condus la o creştere enormă a întreprinderilor mici şi mijlocii, însoţită şi de creşterea organizaţiilor de antrepriză care au preluat funcţiile separate menţionate mai sus. Firmele


28

mici predomină considerabil asupra firmelor mari în toată lumea atât în cantitate cât şi în numărul de persoane angajate35. Acest lucru este valabil pentru regiunile în curs de dezvoltare, unde pe lângă cota parte a întreprinderilor mici în economia formală, structura industrială se caracterizează prin cota mare a muncitorilor independenţi, şi firmelor micro- şi mici în economia informală.

Scindarea întreprinderilor mari în firme mici a fost însoţită de scăderea importantă al sindicalizării afectând totodată şi activitatea inspectorilor muncii.

Aceste schimbări în structura şi organizarea muncii au generat schimbări semnificative în relaţiile de muncă, însoţite de creşterea numărului de muncitori independenţi, muncitori peripatetici şi muncitorii casnici. În condiţii de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale, un număr mare a persoanelor actualmente lucrează la distanţă de afacerile lor sau uneori chiar în alte ţări. Un arhitect sau un inginer constructor poate lucra uşor într-o altă ţară şi să expedieze rezultatul muncii sale pe cale electronică unui antreprenor local sau proprietarului uzinei - acest lucru este o provocare potenţială pentru oricare inspector al muncii de exemplu pentru a investiga o prăbuşire a clădirii sau avarie la uzină. Scindarea întreprinderilor în firme mici a generat în unele cazuri pierderea registrelor corporative privind accidentele şi incidentele anterioare care au avut o importanţă pentru îmbunătăţirea standardelor de securitate şi sănătate.

Un şir de probleme sunt concentrate la subiectul utilizării importante a antreprenorilor şi sub-antreprenorilor, unele dintre care au organizare complicată administrativă, pe când altele dau dovadă de o slabă organizare managerială, cât şi experienţă slabă internă, toate acestea ducând la o rată joasă a accidentelor.

Există şi muncitorii independenţi – firmele mici şi foarte mici. Unele ţări îi includ în sistemele lor de securitate şi sănătate şi altele îi exclud. Lucrul independent nu înseamnă muncă sau activitate fără pericol. Pe de altă parte, în cazul în care ei sunt în competenţa legală a inspectorilor muncii, o politică clară este necesară care ar acorda o atenţie specială muncitorilor independenţi.

În sfârşit, există şi aşa-numită “economie informală”, unde muncitorii pot fi lipsiţi de drepturile lor, pentru că ei nu sunt declaraţi de către angajatorii lor sau sunt excluşi din sfera aplicării legislaţiei muncii şi securităţii muncii. Actualmente, au loc multe discuţii referitor la felul în care administraţia muncii şi inspecţia muncii poate contribui la extinderea muncii decente asupra acestor categorii de muncitori.

35

După datele OCDE (2002), întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă 96-99% din numărul întreprinderilor în majoritatea ţărilor OCDE. Micro-întreprinderi (0-9 angajaţi) reprezintă în mediu 78% din toate firmele, pe când firmele cu 0-49 angajaţi reprezintă cel puţin 95% din toate firmele. Raportul Privind Ocuparea Forţei de Muncă în Lume 2004-05: Ocuparea, Productivitatea şi Reducerea Sărăciei. Geneva. 2005.


29

5.4. Schimbări în aşteptările sociale

Concomitent cu schimbări în structura şi organizarea muncii, s-a produs o schimbare considerabilă a preocupării publice de la impactul activităţii antreprenoriale spre societate şi mediu.

Actualmente societatea este mai puţin tolerantă faţă de riscurile industriale şi faţă de organizaţiile indivizilor care prin condiţiile de muncă (deseori) exploatează munca imigranţilor.

Societatea presează tot mai mult persoanele de răspundere să adopte o poziţie mai fermă faţă de cei care aduc prejudicii şi, prin consecinţă, să susţină pe cei care au fost prejudiciaţi prin activitatea lor de muncă şi solicită compensare. Societatea solicită sancţionare publică.

Societatea de azi este mai bine informată despre aspectele legale şi tehnice, chiar despre unele complicate. Internetul şi grupurile de iniţiativă sunt sursa de informaţie care poate fi obţinută rapid şi este înţeleasă de către un cititor neprofesionist.

Societatea este mai bine pregătită pentru a aborda persoanele responsabile referitor la acţiunile întreprinse (sau neîntreprinse) privind unele probleme ale inspecţiei muncii cu implicarea întreprinderii. În multe ţări durabilitatea acestor probleme depinde de statutul şi cunoştinţele inspectorului responsabil; dacă societate se consideră prejudiciată, ei vor depune reclamaţie, vor implica mas-media şi în unele cazuri vor înainta acţiuni judiciare împotriva persoanelor responsabile. Un guvern deschis, care există actualmente în multe ţări, permite oricărui membru al societăţii să vadă documentele guvernamentale, procesele verbale, mesajele electronice, etc., pentru a vedea cum şi de ce a fost luată o decizie.

5.5. Schimbări în natura riscurilor profesionale

Declinul economic al industriei grele tradiţional intensive în multe ţări a avut un efect benefic, în special asupra stabilizării ratei de accidente de muncă. Reducerea considerabilă, în fiecare an, a numărului de accidente în trecut nu mai poate fi obţinută şi un număr mare de ţări caută idei inovatoare pentru a coborî nivelul acestei stabilizări.

Aceste riscuri ale “industriei grele” au fost înlocuite cu riscurile de sănătate noi şi crescânde, ca de exemplu cele din industria biochimică şi nanotehnologie.

Un şir de “riscuri relativ noi” a apărut în jurul problemei musculo-scheletale, şi anume durerii musculare ca rezultatul mişcărilor rapide repetitive în urma muncii cu tastatura şi altor procese manuale de rutină. Calculatoarele nu numai că contribuie la aceste riscuri, uzinele cu risc sporit şi dirijate de la calculator au propriile lor riscuri inerente programelor complexe din sistemul de control.

În anul 2009, peste 33 milioane de persoane au avut HIV/SIDA. Noua persoane din zece sunt adulte în sensul productiv şi reproductiv.


30

HIV/SIDA expune pericolului sursele de existenţă a multor angajaţi şi celor ce depind de ei - familiile, comunitatea şi întreprinderile. Prin consecinţă această afectează şi economiile naţionale. Discriminarea şi stigmatizarea femeilor şi bărbaţilor cu HIV afectează principiile şi drepturile fundamentale la muncă, şi subminează eforturile de prevenire şi îngrijire. HIV/SIDA este astfel o problemă a întreprinderii şi în acelaşi timp întreprinderea are un rol vital în limitarea răspândirii efectelor epidemiei. Programele întreprinderilor susţin prevenirea, accesul la serviciile de îngrijire şi tratament şi promovează non-discriminarea.

În sfârşit, o provocare majoră pentru inspectorii muncii din toată lumea este reglementarea stresului cauzat de muncă, care contribuie considerabil la absenţe de la locul de muncă. Actualmente stresul este considerat ca un exemplu evident al maladiei cauzate de muncă, şi prin consecinţă, care depinde de circumstanţele şi legislaţia locală din responsabilitatea inspectorului muncii. Unele ţări controlează stresul la locul de muncă în acelaşi fel cum ei controlează construcţia – verificând de exemplu procedeele de muncă care ar putea duce la stres şi cerând respectarea legii, pe când altele exercită un control „moale” al stresului de viaţă – la lucru şi acasă, încurajând şi oferind consiliere referitor la îmbunătăţirea stilului de viaţă pentru a reduce stresul. Pe de altă parte reglementarea stresului nu este uşoară şi inspectorii trebuie să fie bine formaţi în acest domeniu al activităţii sale.

5.6. Consecinţele acestor schimbări pentru Inspectorii Muncii

Viteza, cu care aceste schimbări se produc, creşte rapid şi este esenţial ca inspecţiile muncii să revizuiască în mod continuu priorităţile şi activităţile sale pentru a corespunde climatului din lumea muncii. Multe şi variate schimbări economice, sociale şi tehnice au afectat nu numai fiecare ţară dar şi întreaga lumea muncii prin intermediul globalizării economice. Astfel, au fost ridicate întrebările nu atât despre necesitatea dezvoltării sistemelor de inspecţie a muncii, ci despre oportunitatea reflectării asupra posibilei schimbări de direcţie în sensul rolului şi obiectivelor inspecţiei muncii, dar şi în sensul distribuirii expertizei şi responsabilităţii de inspecţie privind astfel de factori cum ar fi forţa de muncă tot mai diversă şi necesitatea de a lua măsuri de prevenire a discriminării.

Volumul problemelor muncii însoţite de situaţia demografică şi socială creată ca urmare a migraţiei muncii, îmbătrânirea şi participarea tot mai mare a femeilor pe piaţa muncii cere probabil mai multă atenţie din partea inspecţiei muncii în sensul alocării resurselor şi elaborării noilor regulamente şi ghiduri, cât şi a competenţelor perfecţionate ale inspectorilor muncii, care se vor ocupa de aceste probleme.

Schimbările în organizarea muncii şi în special creşterea firmelor mici, antreprenorilor şi subantreprenorilor duc la o corelare mai complexă decât se întâmplă tradiţional. Această a influenţat pe cei cu responsabilitate deplină pentru condiţiile de muncă sigure şi decente, cât şi pe inspectorii muncii în activitatea lor de identificare şi urmare a limitelor de


31

responsabilitate la diferite nivele de management atât în timpul inspecţiilor de rutină, dar în special la investigarea accidentelor, incidentelor şi maladiilor profesionale. Creşterea antreprenorilor şi subantreprenorilor în industriile cu risc sporit de asemenea a generat pierderea de competenţă şi expertiză privind mediul de muncă, însoţită de o creştere de accidente şi maladii profesionale. O creştere importantă a firmelor mici a generat şi o provocare logistică pentru inspectori. Multe firme mici există puţin timp înainte să treacă la noi proprietari, care pot să se ocupe de altceva. Această situaţie fiind însoţită de un număr mare al locurilor de muncă, unele dintre care au nevoie de o vizită de inspecţie, şi drept rezultat – necesitatea ca managementul inspecţiei muncii să distribuie cu atenţie timpul şi locul care trebuie inspectat.

Scăderea nivelului de sindicalizare, în special cea legată de scindarea întreprinderii în întreprinderi mici, are o influenţă importantă asupra inspecţiei muncii. La întreprinderile fără reprezentare sindicală, drepturile muncitorilor, condiţiile de muncă şi mediul muncii nu pot fi monitorizate „din interior”, ceea ce poate necesita o prezenţă mai frecventă a inspecţiei muncii pentru a asigura respectarea legislaţiei muncii.

Schimbarea aşteptărilor sociale cere creşterea transparenţei şi responsabilităţii a inspecţiei muncii ca un criteriu important atât al activităţilor inspecţiei muncii cât şi al comportamentului inspectorilor.

În ţările industrializate rolul inspecţiei muncii a fost treptat schimbat în ultimii ani, în special ca rezultat al responsabilităţii sporite asumate de către întreprinderi pentru a asigura managementul securităţii şi sănătăţii muncii. În acest scop au fost implementate mecanismele de auto-evaluare a riscurilor profesionale şi inspectorii necesită perfecţionare a competenţelor de consiliere şi inspectare a acestor abilităţi manageriale.

“Noile riscuri” menţionate mai sus şi impactul progresului tehnologic pe parcursul ultimilor ani, cât şi legislaţia din ce în ce mai complexă au generat necesitatea unei expertize tehnice mai înalte a inspectorilor muncii. O înţelegere mai bună multor probleme şi provocări ale muncii cere inspecţiei muncii să coopereze cu o multitudine de parteneri economici, sociali şi judiciari, cu universităţi şi centre de cercetări.

În cele mai nedezvoltate ţări obiectivul de bază rămâne a fi instituirea şi funcţionarea sistemului de inspecţie a muncii, cu susţinerea partenerilor sociali, în limitele şi principiile stabilite în standardele respective ale OIM. În acelaşi timp, o instruire adecvată a inspectorilor este chiar mai mult necesară luând în consideraţie magnitudinea problemelor cu care ei se confruntă.


33

SUMAR

Dreptul muncitorilor la condiţii decente de muncă este un drept fundamental uman, pe care Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) îl promovează din momentul creării sale în 1919. Guvernelor naţionale le revine responsabilitatea să elaboreze legislaţie şi politici care vor promova asemenea condiţii, în consultare cu organizaţiile de angajatori şi angajaţi, şi să desemneze servicii de inspecţie a muncii care vor supraveghea aplicarea corespunzătoare a acestei legislaţii şi politicilor şi să promoveze conformarea cu această legislaţie. Astfel, asemenea servicii sunt o parte importantă a întregului sistem pentru a se asigura ca condiţiile decente de muncă sunt realizate în practică la nivel de întreprindere.

Standardul internaţional principal al muncii la acest subiect este Convenţia No 81 (1947), care oferă o bază vastă de funcţii, principii şi obligaţii ale serviciilor de inspecţie a muncii. Această Convenţie a fost ratificată de multe ţări şi actualmente aproape fiecare ţară deţine o anumită formă de serviciul de inspecţie a muncii. Organizarea unor asemenea servicii diferă de la ţară la ţară cât şi resursele alocate variază în mod semnificativ din cauza diferitor nivele de dezvoltare economică, şi susţinere politică şi profesională, din cauza diferitor priorităţi naţionale, etc. Totodată, funcţiile serviciilor de inspecţie a muncii sunt deseori similare în lume, şi corespund prevederilor Convenţiei No.81.

Astfel, inspecţia muncii este o funcţie publică organizată de către Stat. În practică, serviciile de inspecţie a muncii – sau « inspectoratele muncii » - oferă informare şi consiliere angajatorilor, angajaţilor şi altor, prin intermediul vizitelor la întreprinderi, fiind o funcţie vitală pentru funcţionarea efectivă a organizaţiei. Atunci când este necesar şi deseori ca ultimă măsură, inspectorii pot folosi puterea de injoncţiune şi să întreprindă măsuri de constrângere pentru a realiza respectarea legii.

Mandatele legale ale inspecţiilor de asemenea variază de la ţară la ţară. După cum este expus detaliat în acest modul, domeniul lor este potenţial vast şi poate include diverse subiecte cum sunt securitatea şi sănătatea muncii, bunăstarea, timpul de lucru şi salarii, dialogul social, relaţiile de muncă şi angajare ilegală, problemele discriminării, munca copiilor şi mai recent HIV/SIDA şi munca forţată.

Inspectoratele muncii trebuie să-şi exercite funcţiile într-un mediu complicat, care include schimbări importante în situaţia economică şi structura socială; în structura industrială; în organizarea muncii şi ocupării; în aşteptările sociale şi politice cât şi în tehnologia şi natura riscurilor profesionale.


35

EXERCIŢII


37

Exerciţiu

TITLU Controlul implementării Convenţiei 81

SCOP De a ajuta:

Să identificăm legislaţia naţională privind unele probleme din Convenţia No 81.

Să identificăm cât de bine sunt aplicate în practica ţării voastre principiile ce se conţin în Convenţia 81 privind Inspecţia Muncii.

Să discutăm care sunt, în opinia voastră, cauzele principale a unei eventuale nerespectări.

SARCINA ŞI TIMPUL

În grupuri de lucru mici:

Alegeţi purtătorul de cuvânt pentru a raporta opinia grupului.

Discutaţi şi conveniţi - care este legislaţia şi practica în ţara voastră privind aplicarea unor probleme din Convenţia 81 privind Inspecţia Muncii incluse în formularul din pagina următoare.

Completaţi formularul.

Grupurile au 30 minute pentru a formula opiniile lor. După această, fiecare purtător de cuvânt va avea 5 minute pentru a raporta concluziile grupului său.

SURSE Formularul “Controlul Convenţiei 81”.

Eventual, legislaţia naţională privind Inspecţia Muncii ar putea de asemenea fi necesară.


38

Exerciţiu

Controlul implementării Convenţiei 81

Formularul “Controlul Convenţiei 81”

Criteriu Referinţă legislativă

şi Practica Comentarii

Inspecţia muncii trebuie supusă supravegherii şi controlului din partea autorităţii centrale. (Art.6)

Personalul inspecţiei va fi format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu le asigură stabilitatea în funcţie şi independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară.. (Art.6)

Inspectorii de muncă trebuie să primească o pregătire corespunzătoare exercitării funcţiilor lor. (Art.7.3)

Numărul inspectorilor de muncă va trebui să fie suficient pentru a asigura exercitarea cu eficacitate a funcţiilor serviciului de inspecţie (…) (Art.10)

Inspectorii de muncă purtând asupra lor acte justificative ale funcţiilor pe care le îndeplinesc vor fi autorizaţi să pătrundă liber, fără încunoştinţare prealabilă, la orice oră din zi şi din noapte, în orice întreprindere supusă inspecţiei (Art.12.1 a).

Cu ocazia inspecţiei, inspectorul va informa despre prezenţa sa în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, în afară de cazul în care apreciază că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului (Art.12.2)

Pentru a putea determina luarea acestor măsuri, inspectorii vor avea dreptul, sub rezerva contestării măsurilor respective pe căile judiciare sau administrative prevăzute de legislaţia naţională, de a dispune sau de a face să se dispună să fie luate măsuri imediat executorii în cazurile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor. (Art.13.2 b)

Inspecţia muncii va trebui să fie informată despre accidentele de muncă şi cazurile de îmbolnăviri profesionale, în situaţiile şi potrivit procedurii prescrise de legislaţia naţională. (Art.14).

(…)inspectorii de muncă:

a) nu vor avea dreptul să aibă un interes oarecare, direct sau indirect, în întreprinderile aflate sub controlul lor; (Art.15 a).


39

Inspectorii de muncă pot să decidă ca, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări. (Art.17.2).

Pentru încălcarea dispoziţiilor legale a căror aplicare este supusă controlului inspectorilor de muncă, precum şi pentru împiedicarea inspectorilor de muncă în exercitarea funcţiilor lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzătoare, care vor fi efectiv aplicate. (Art. 18).


41

Exerciţiu

TITLU Identificarea provocărilor pentru Inspecţia Muncii

SCOP De a ne ajuta să:

Identificăm principalele provocări externe cu care se confruntă Inspecţia Muncii din ţara voastră.

Prioritizăm provocările identificate pentru a determina impactul performanţei inspectoratului.

Identificăm modalitatea în care Inspecţia Muncii din ţara voastră face faţă acestor provocări.

SARCINI ŞI TIMP

În grupuri de lucru mici:

Alegeţi purtătorul de cuvânt pentru a raporta opinia grupului.

Discutaţi şi conveniţi care sunt provocările cu care se confruntă Inspecţia Muncii din ţara voastră şi prioritizaţi-le în funcţie de impact asupra performanţei inspectoratului.

Discutaţi şi conveniţi care este modalitatea în care Inspecţia Muncii din ţara voastră face faţă acestor provocări (sau planifică sa facă).

Completaţi Formularul.

Grupurile au 45 minute pentru a formula opiniile lor. După această, fiecare purtător de cuvânt va avea 10 minute pentru a raporta concluziile grupului său.

SURSE Formularul “Provocările Inspectoratului Muncii”.

UNELE EXEMPLE DE PROVOCĂRI EXTERNE

Trecerea de la activităţi bazate pe producere la servicii.

Privatizarea întreprinderilor.

Downsizing şi concentrarea organizaţiei asupra activităţilor de bază.

Creşterea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Prezenţa sau creşterea economiei informale.


42

Scăderea ratei de sindicalizare.

Utilizarea antreprenorilor şi subantreprenorilor.

Număr mare de persoane lucrează acum la distanţă de la afacerile lor.

Societatea este mai bine informată şi mai puţin tolerantă faţă de riscurile industriale.

Noi riscuri de sănătate.


43

Exerciţiu

Controlul implementării Convenţiei 81

Formularul “Provocările Inspectoratului Muncii”

Provocări Prioritate Acţiunea inspectoratului


44


45

BIBLIOGRAFIA ŞI SURSE SUPLIMENTARE

OIM (2005), Broşura cu Convenţiile 81 şi 129, Geneva. http://www.ilo.org/public/english/protection/safework/labinsp/li_brochure_text.pdf

OIM (2006), Studiul general privind rapoartele la Convenţii şi Recomandări, Raportul III (Partea B), Conferinţa Internaţională a Muncii, iunie 2006, Geneva. http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/ilc/ilc95/pdf/rep-iii-1b.pdf

OIM (2006a), Strategii şi Practici pentru Inspecţia Muncii, Consiliul de Administrare OIM, noiembrie 2006, Geneva. http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/gb/docs/gb297/pdf/esp-3.pdf

OIM (1999), Strategii Noi de Prevenire pentru Inspecţia Muncii, Geneva.

OIM (2002), Inspecţia Muncii – Ghid de profesie, Geneva. http://www.ilo.org/public/english/protection/safework/labinsp/guide.pdf

OIM (2005), Raportul privind Ocuparea Forţei de Muncă în Lume 2004-05; Angajarea. Productivitatea şi Reducerea Sărăciei. Geneva. http://www.ilo.org/public/english/employment/strat/wer2004.htm

OIM (2005), “Provocările globale ale inspecţiei muncii”, Labour Education, Vol. 2005/3-4, N 140-141, OIM Geneva. http://www.ilo.int/public/english/dialogue/actrav/publ/140/140.pdf

AIIM (2008), Inspecţia Muncii şi globalizarea durabilă. http://www.iali-aiit.org/iali/download/IALI_BRO_EN_WEB.pdf

UE (2006), Principii comune de inspecţie a muncii privind securitatea şi sănătatea muncii, Comitetul Inspectorilor Muncii Superiori (CIMS) a Uniunii Europene. http://ec.europa.eu/employment_social/health_safety/docs/slic_principles_en.pdf

Instrumente OIM

C81 privind Inspecţia Muncii, 1947. http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?C081

R82 privind inspecţia muncii, 1947. http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?R082

P81 Protocolul la Convenţia 81 privind Inspecţia Muncii, 1995. http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?P081

C85 privind Inspectoratele Muncii (Teritorii non-metropolitane), 1947. http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?C085

C129 privind Inspecţia Muncii (Agricultura), 1969. http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?C129

R133 privind Inspecţia Muncii (Agricultura), 1969. http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?R133

http://www.ilo.org/public/english/protection/safework/labinsp/li_brochure_text.pdf

http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/ilc/ilc95/pdf/rep-iii-1b.pdf

http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/gb/docs/gb297/pdf/esp-3.pdf

http://www.ilo.org/public/english/protection/safework/labinsp/guide.pdf

http://www.ilo.org/public/english/employment/strat/wer2004.htm

http://www.ilo.int/public/english/dialogue/actrav/publ/140/140.pdf

http://www.iali-aiit.org/iali/download/IALI_BRO_EN_WEB.pdf

http://ec.europa.eu/employment_social/health_safety/docs/slic_principles_en.pdf


http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?R082

http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?P081



http://www.ilo.org/ilolex/cgi-lex/convde.pl?R133


47

ANEXE


49

ANEXA 1: Organizaţia Internaţională a Muncii

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) este o agenţie specializată ONU obiectivul

principal al căreia este promovarea justiţiei şi a drepturilor umane şi ale muncii

recunoscute la nivel internaţional.

Fondată în 1919, în urma unui război nimicitor, pentru a urma o viziune bazată pe premisa

că o pace universală, durabilă poate fi stabilită doar dacă această se bazează pe un tratament

decent al oamenilor muncii. OIM a devenit prima agenţie specializată a Organizaţiei

Naţiunilor Unite în 1946 şi este singura agenţie „tripartită” care reuneşte reprezentanţi ai

guvernelor, angajatorilor şi lucrătorilor pentru a elabora împreună politici şi programe. OIM

realizează activitatea prin intermediul a trei organe principale:

Conferinţa Internaţională a Muncii stabileşte şi adoptă standardele internaţionale de

muncă şi este un forum pentru a discuta întrebările cheie sociale şi cele de muncă. Ea

adoptă de asemenea bugetul organizaţiei şi alege Consiliul de Administrare.

Consiliul de Administrare este organul executiv al OIM, este compus din 56 de

membri titulari (28 Guvernele, 14 Angajatorii şi 14 de lucrători) şi se întruneşte de 3 ori

pe an (martie, iunie, noiembrie). Principalele sale funcţii sunt:

• De a lua decizii privind politica OIM.

• De a adopta ordinea de zi a Conferinţei.

• De a adopta proiectul Programului OIM şi a Bugetului pentru prezentarea acestora

Conferinţei.

• De a alege Directorul General (pentru o perioadă de cinci ani, termen care poate fi

reînnoit).

Biroul Internaţional al Muncii este Secretariatul Permanent al Organizaţiei

Internaţionale a Muncii. Acesta este punctul focal pentru activităţile de ansamblu ale

OIM, care sunt pregătite sub supravegherea Consiliului de Administrare şi sub

conducerea unui Director General. Biroul are aproximativ 1,900 funcţionari de peste

110 de naţionalităţi la sediul de la Geneva şi în 40 de birouri regionale din întreaga

lume.

OIM este organul responsabil la nivel mondial pentru elaborarea şi monitorizarea

standardelor internaţionale ale muncii. Colaborând cu Statele sale Membre, OIM

urmăreşte să garanteze că standardele de muncă sunt respectate în practică. Câteva sute

de experţi întreprind misiuni în toate regiunile din lume în cadrul programului de

cooperare tehnică. Biroul efectuează de asemenea lucrări de cercetare, documentare şi

informare, care rezultă în multe studii specializate, rapoarte şi ediţii periodice.

Diversele sarcini ale OIM sunt grupate în patru obiective strategice:

Promovarea şi realizarea standardelor şi principiilor fundamentale de muncă.

Crearea oportunităţilor mai bune pentru femei şi bărbaţi pentru a-i asigura

locuri de muncă decente şi venituri.

Consolidarea acoperirii şi eficacităţii protecţiei sociale pentru toţi.

Consolidarea tripartitismului şi dialogului social..

Există şi alte două instituţii ale OIM:


50

Institutul Internaţional pentru Studii în domeniul Muncii (înfiinţat în

1960) promovează activităţi de cercetare, dezbaterea publică şi schimbul de

cunoştinţe pe teme de interes ale OIM şi ale constituenţilor lor - guvernului,

angajatorilor şi lucrătorilor.

Centrul Internaţional de Formare (înfiinţat în 1964 şi situat în Torino, Italia)

este focal point al OIM pentru formarea şi dezvoltarea resurselor umane a

guvernelor, organizaţiilor patronale, organizaţiilor lucrătorilor şi altor actori,

sociali şi economici.

MODUL Introducere în Inspecţia Munciiold.mmpsf.gov.md/file/ilo/MODULE 2_ro.pdfdiferenţe de...

Documents

Transcript of MODUL Introducere în Inspecţia Munciiold.mmpsf.gov.md/file/ilo/MODULE 2_ro.pdfdiferenţe de...