Modul 1 -Educatie Antreprenoriala

Proiect: Kant – Competenţe antreprenoriale de nivel European POSDRU /92 /3.1/S.61396

Educaţie

antreprenorială Modulul 1

Curs și aplicaţii

Autor : Prof.gr. I Elena Denisa Todea

2011

Educație antreprenorială Modulul 1

Modulul 1 Educaţie antreprenorială

Motto „Orice societate trăieşte din inovaţie şi prin controlul creşterii schimbării” Daniel Bell

1 . Importanţa întreprinzătorului /antreprenorului

1. 1. Conceptul de întreprinzător/antreprenor- apariţie

Noţiunea de ”întreprinzător” provine din cuvântul franţuzesc ”entreprendre”, care înseamnă a întreprinde, a se apuca de făcut ceva, a se angaja în ceva. În decursul timpului, această noţiune a avut diferite semnificaţii.

Perioada timpurie. În timpurile mai vechi, întreprinzătorul tipic putea fi găsit în rândul militarilor și

negustorilor. În acel timp, războaiele se purtau adesea din motive economice. Conducătorii militari, asumându-și riscuri considerabile, printr-o strategie de succes puteau obţine câștiguri substanţiale. Negustorii acelor timpuri își riscau și ei averile. De multe ori negustorul și aventurierul puteau fi găsiţi în aceeași persoană. Marco Polo, de exemplu, a fost un aventurier care a căutat să stabilească rute comerciale spre Extremul Orient. Negustorul-aventurier își asumă riscul fizic și emoţional al unei asemenea acţiuni, iar capitalistul pe cel economic. La sfârșitul misiunii, capitalistul primea 75% din câștig, iar negustorul restul.

Evul mediu. Datorită faptului că în evul mediu comerţul era considerat un act degradant și a

restricţiilor impuse de biserică asupra ofertei de capital, întreprinzătorul tipic era un cleric. Acesta avea ca însărcinare construirea de mari lucrări arhitecturale, precum castele și fortificaţii, clădiri publice, mănăstiri și catedrale. Angajat în asemenea proiecte uriașe, întreprinzătorul nu își asumă nici un risc, ci mai degrabă era un conducător de proiect ce folosea resursele furnizate de cele mai multe ori de guvern.

Deși preocupaţi în primul rând de deontologie, scriitorii evului mediu au afirmat totuși că un bun negustor trebuie să fie cumpănit în ale riscului, bine informat asupra calităţii, preţului și costului mărfurilor, atent la detalii și pregătit sufletește în caz de eșec.

Multă vreme în România, conceptul de antreprenor a fost perceput ca fiind un termen caracteristic activităţii din construcţii, antreprenorul de construcţii reprezentând o firmă, organizaţie cu capital privat şi/sau public ce-şi atribuie responsabilitatea execuţiei unor lucrări de construcţii pe baza unui contract şi a unei comenzi ferme obţinute în urma unei licitaţii. Totuşi sensul corect al termenului de antreprenor (entrepreneur în limbile engleză şi franceză) este echivalent în limba română cu cel de întreprinzător adică a unei persoane sau organizaţii care are iniţiativa şi îşi asumă riscul de a porni / dezvolta o afacere sau o activitate bazată pe inovaţie fie că aceasta este de natură tehnică, economică, uman – socială sau ecologică.


1.2. Istoricul conceptului de întreprinzător/antreprenor

A. Teorii antreprenoriale- între clasic și neoclasic

Teorii antreprenoriale există de foarte mulţi ani. Acestea au contribuit la dezvoltarea şi formarea antreprenoriatului ca ştiinţă. Dintre gânditorii clasici, care au formulat teorii despre antreprenoriat, cei mai de seamă au fost R. Cantillon şi J. B. Say.

1. Richard Cantillon (1680-1734) a fost primul economist care a folosit termenul întreprinzător. Cantillon a identificat trei forme diferite de antreprenoriat: a) proprietarii de terenuri, pe care îi numea capitalişti; b) întreprinzătorii, pe care îi numea arbitri; c) managerii plătiţi. Într-un anumit sens, antreprenorul creează echilibru între cerere şi ofertă.

Ludovic al XVI-lea obișnuia să afirme că o țară este bogată când oamenii ei sunt bogați. Firește afirmația este la fel de adevărată și astăzi, așa cum demonstrează realitățile din numeroase țări. În condițiile contemporane principalii artizani ai bogăției sunt antreprenorii. Deci, țările care se vor bogate, trebuie să acorde o atenție deosebită antreprenorilor.

Recunoașterea antreprenorilor datează încă din secolul XVIII în Franța, când economistul Richard Cantillon a asociat asumarea de riscuri în economie cu antreprenoriatul. În Anglia, în jurul aceleiași perioade Revoluția Indusrială evolua, iar antreprenorii jucau un rol vizibil în transformarea resurselor.

De-a lungul timpului o serie de oameni de ştiinţă din domeniul economic (J. B. Say (1800), Schumpeter (1911) şi mai recent Peter Drucker(1984) au dat diverse definiţii conceptelor de antreprenor, sistem antreprenorial, management antreprenorial, economie antreprenorială.

Astfel, Peter Drucker, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în domeniul managementului, evidenţia în 1984 în lucrarea sa” Inovaţia şi Sistemul Antreprenorial”, că la baza succesului economic al Statelor Unite şi al altor state dezvoltate stă sistemul antreprenorial ce a dat naştere unei economii antreprenoriale.

Inovaţia, schimbarea, incongruenţa şi neprevăzutul erau

considerate de Drucker ca fiind elementele creării şi dezvoltării unui sistem antreprenorial în care rolul principal îl are individul (antreprenorul) sau organizaţia care îşi asumă riscul de a realiza ceva durabil.


În concluzie, antreprenorul lui Cantillon era, în primul rând, un speculator. El trebuia să fie mereu în alertă şi să aibă relaţii, să privească înainte şi să fie dispus să-şi

asume un risc, dar nu neapărat unul inovator. 2. Jean-Baptiste Say (1767-1832) consideră că antreprenorul este un manager. 3. Alfred Marshall (1842-1924) atribuie un rol remarcabil antreprenorului, atât la nivel macro, cât şi microeconomic. În concepţia sa, aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă furnizarea de mărfuri deopotrivă cu inovarea şi progresul realizate simultan. Marshall foloseşte o ilustraţie pentru a-şi explica teoria: „Oamenii de afaceri care au fost deschizători de drumuri au adus societăţii beneficii mult mai mari decât câştigurile lor proprii, deşi au murit milionari”. 4. Joseph Schumpeter (1883-1950) a considerat antreprenorul ca lider şi inovator sau„motorul principal al sistemului economic”. Schumpeter vede antreprenorul ca pe un inovator şi un lider, dar nu ca pe un purtător de risc, nici ca pe un capitalist sau un manager. 5. Frank Knight (1885-1972) susţine faptul că antreprenorul contribuie şi la progresul economic general. Urmărind atingerea propriilor scopuri, el va ameliora întotdeauna tehnologiile şi modurile de organizare existente. 6. În România, definirea antreprenoriatului aparţine economistului Virgil Madgearu prin introducerea la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a disciplinei „Ştiinţa întreprinderii”. El definea noţiunea de întreprinzător prin deducerea ei din noţiunea de întreprindere. Astfel, la societăţile anonime pe acţiuni, acţionarii sunt consideraţi având calitate de întreprinzător deoarece:

1. îşi asumă riscul capitalului; 2. au interesul rentabilităţii.

Aceste două caracteristici erau considerate ca fiind esenţiale pentru calitatea de întreprinzători.

În literatura de specialitate din România se face distincţie între termenul de

întreprinzător şi cel de antreprenor, respectiv: întreprinzătorul este denumit ca fiind: cel care trece uşor la acţiune; cel care are iniţiativă; cel care este şef de întreprindere, în particular.

antreprenorul este denumit ca fiind: o persoana care execută pe bază de contract anumite lucrări în schimbul unei sume de

bani; o persoana care execută lucrări de construcţii, termen folosit în particular.

Sunt alte semnificaţii date termenului de întreprinzător, în ţări precum: Italia – întreprinzătorul este cel care exercită o activitate economică organizată în

scop de producţie şi de schimb; Anglia – întreprinzătorul este persoana care organizează o afacere, asumându-şi

riscurile pentru obţinerea profitului; SUA – întreprinzătorul este persoana care creează o nouă afacere, asumându-şi

riscul şi incertitudinea de a obţine profit, urmărind creşterea afacerii prin identificarea oportunităţilor şi resurselor necesare (economistul american Thomas Zimmerer).

Semnificaţia termenului de antreprenoriat este dată şi de economiştii americani.

Întreprinzătorul se identifică cu afacerile mici şi mijlocii, în timp ce antreprenorul are o sferă mai largă extinzându-se de la întreprinderile productive la domeniul financiar-bancar, a instituţiilor publice. Antreprenoriatul ţine de domeniul conducerii, dar nu se limitează numai la management,


fiind o relaţie între societate şi mediu în vederea realizării de profit, influenţând profund şi modelând economia.

7. Economistul american P. Drucker – teoretician al managementului – arată că economia antreprenorială este un eveniment cultural, psihologic, economic, tehnologic, dar efectele ei sunt în primul rând economice.

Antreprenoriatul este:

1. considerat un gen de comportament care include: luarea iniţiativei; organizarea, reorganizarea mecanismelor social – economice pentru

utilizarea resurselor; acceptarea riscului de faliment.

2. capacitatea de a crea o viziune din nimic, este un act uman, creativ care asigură disponibilitatea de a prelua riscurile (personale, financiare) şi a face tot posibilul de a reduce şansele de faliment;

3. aptitudinea de a sesiza o oportunitate când ceilalţi văd haos, confuzie, contradicţie.

1.3. Întreprinzătorul și activitatea antreprenorială 1.3.1. Definirea întreprinzătorului

Intreprinzătorul reprezintă, prin conţinutul muncii, poziţia socială și veniturile obţinute, una dintre ocupaţiile cele mai tentante pentru un tânăr și nu numai. De altfel, în tările dezvoltate între 10% și 20% dintre persoanele care muncesc sunt întreprinzători iar în România în 2008 aproximativ 6%. Spre exemplu, în SUA sunt peste 31 de milioane, în timp ce în România, circa 553089, în anul 2008 (conf. MEC). Howard Stevenson, un „guru” al fenomenului antreprenorial contemporan, de la faimoasa universitate Harvard din SUA, definește întreprinzătorul într-o manieră mai concretă și sintetică:

cel care-și asumă riscuri referitoare la banii investiţi, creditele contractate, liniștea, siguranţa familiei și prestigiul;

fondator de firme sau de noi activităţi în cadrul acestora; inovator, în sensul creării de noi produse, pieţe, servicii sau firme, sau al modernizării celor

existente; capitalist, întrucât deţine capital pe care îl folosește pentru a obţine profituri, dorind să se

îmbogăţească; flexibil moral și comportamental, deoarece activitatea de întreprinzător implică adaptarea la

diverse situaţii prin schimbări tehnice, economice, umane continue și, nu rareori, asumarea anumitor compromisuri cu salariaţii cu care lucrează, cu clienţii, furnizorii etc. Întreprinzătorul derulează activităţi antreprenoriale. În viziunea lui Dan Myzica, profesor la prestigioasa universitate franceză INSEAD, de lânga Paris, „activitatea antreprenorială este un proces care se derulează în diferite medii și amplasamente de afaceri, ce cauzează schimbări de natură economică prin inovări realizate de persoane care generează sau răspund oportunităţilor economice, creând valori atât pentru indivizi, cât și pentru societate”.


Activitatea antreprenorială constă sintetic în identificarea și valorificarea unei oportunităţi economice de către un întreprinzător, în vederea obţinerii de profit.

1.3.2. Întreprinderea - principală componentă a economiei

Rezultatul iniţiativei întreprinzătorului este întreprinderea, în cadrul căreia se desfășoară

activitatea sa antreprenorială. Întreprinderea este o organizaţie alcătuită din una sau mai multe persoane care

desfășoară activităţi, utilizând de regulă mijloace economice în vederea obţinerii de profit. Pentru a înfiinţa o întreprindere este nevoie de patru categorii de resurse: umane, reprezentate de persoanele care muncesc în firmă ca executanţi, manageri și

întreprinzători; tehnico-materiale, alcătuite din clădiri, utilaje, computere, mijloace de transport, materii

prime, combustibili, energie, apă etc., folosite în cadrul său; informaţionale - constituite din sisteme de codificare, documentaţii tehnice, economice,

programe de calculator, standarde de calitate etc. necesare derulării activităţilor; financiare - sumele de bani alocate pentru înfiinţarea, funcţionarea și dezvoltarea afacerii.

Prin utilizarea acestor resurse în cadrul firmei se desfășoară procese de muncă diverse, care, în funcţie de natura lor și de scopurile specifice urmărite, se delimitează în grupe de activităţi sau funcţiuni. De reţinut că dimensiunea și conţinutul funcţiunilor și activităţilor variază de la o firmă la alta în funcţie de dimensiune, profil, viziunea întreprinzătorului etc.

În firmele mici, unele dintre activităţi - cum ar fi cele de concepţie tehnică sau de formare a personalului - pot să dispară. Firmele sunt deosebit de variate și complexe. În funcţie de mărime și mod de reglementare juridică, firmele se clasifică în mai multe categorii, așa cum rezultă din tabelul următor.

Tabelul 1 - Clasificarea firmelor

Nr.crt.

Criteriu Categorie

Caracteristici definitorii

1. Mărime (număr de personal)

-microîntreprindere - întreprindere mica -întreprindere mijlocie - întreprindere mare

- 1-9 salariaţi - 10-49 salariaţi - 50-249 salariaţi - peste 250 de salariaţi

2. Forma juridică

- SCS

- Este societate de persoane - obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi -comanditarii au răspundere limitată în funcţie de aportul adus la capitalul social


-capitalul este divizat în părţi sociale -o parte socială este de minim 10 lei -părţile sociale pot fi cedate doar cu acordul unanim al asociaţilor

- SNC

-Este societate de persoane -Minim 2 persoane - Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor; -Nu există plafon minim pentru capitalul social -Capitalul social este împărţit în părţi sociale -Patrimoniul şi persoana sunt componente ale personalităţii juridice

- SCA -Este societate de capitaluri -Minim 5 acţionari -Valoarea unei acţiuni este de minim 0,1 lei -Comanditarii au răspundere limitată, în limita aportului adus la capitalul social -Capitalul social este de minim 25000 euro - Capitalul social este împarţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; -Capitalul este divizat în acţiuni nominative sau la purtător

- SA

-Este societate de capitaluri -Capitalul social este de minim 25000 euro -Minim 5 acţionari -Capitalul este divizat în acţiuni care se pot transmite liber fără acordul celorlalţi asociaţi - Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar acţionarii sunt obligaţi numai la plata actiunilor detinute;

- (SRL)

-Este societate de capitaluri -Capitalul este împărţit în părţi sociale -O parte socială este de 10 lei minim -Capitalul social este de minim 200lei -Maxim 50 asociaţi - Obligaţiile sunt garantate cu patrimonial social, iar asociaţii sunt obligati numai la plata părţilor sociale.

În ultimul deceniu, în ţările dezvoltate s-a conturat un nou tip de organizaţie - întreprinderea bazată pe cunoștinţe. Caracteristic ei este faptul că resursa principală o reprezintă cunoștinţele, adică acele informaţii ce sunt pragmatice, prin a căror utilizare se generează valoare economică.


Fig. 1 Valoarea adaugată, creată de întreprindere

Firmele moderne de informatică, telecomunicaţii, biotehnologice etc. fac parte din această categorie. Cea mai cunoscută întreprindere bazată pe cunoștinţe din lume este Microsoft, condusă de legendarul Bill Gates, care, deși poseda clădire, calculatoare, echipamente în valoare de câteva zeci de miliarde de dolari, este cotată la bursa din New York de peste patru ori mai mult.

În continuare, numărul întreprinderilor bazate pe cunoștinţe se va multiplica rapid, ele constituind componenta de baza a noului tip de economie - economia bazată pe cunostinţe.

De reţinut, că peste 90% dintre întreprinzători atât din România, cât și din alte ţări – înfiinţează microîntreprinderi care au regim juridic de societate cu răspundere limitată (SRL). Această situaţie se explică prin faptul că resursele și dificultăţile constituirii și funcţionării lor sunt mai reduse, ca și riscurile asumate de întreprinzător.

Întreprinderea este cea mai importantă componentă a economiei și societăţii. Întreprinderile și întreprinzătorii care le înfiinţează și le dezvoltă reprezintă principala bogăţie a unei naţiuni. Țările care au întreprinderi numeroase și întreprinzători mulţi și competitivi - cum sunt SUA sau Japonia - sunt și cele mai bogate și mai puternice.

1.3.3. Caracteristicile întreprinzătorului și talentul antreprenorial

Întreprinzatorii - ca și ceilalţi oameni de altfel - sunt deosebit de diverși din multiple puncte de vedere. În tabelul următor prezentăm o sinteză a celor mai frecvente caracteristici ale întreprinzătorilor și a suportului psihologic pe care acestea se fundamentează.


Tabel 2 - Sinteza caracteristicilor cel mai frecvent atribuite intreprinzătorilor Nr. crt.

Caracteristici comportamentale Suport psihologic

1. Inovatori Nevoia de a realiza

2. Lideri Conștiinţa de sine

3. Înclinaţi spre asumarea de riscuri moderate

Încrederea în sine

4. Independenţi

Implicare pe termen lung

5. Creatori Toleranţa faţă de ambiguitate și incertitudine

6. Energici Plini de iniţiativă

7. Tenaci Disponibilitate pentru învăţare și acţiune

8. Originali Disponibilitate pentru combinarea resurselor

9. Optimiști Încredere în viitor și în sine

10. Centraţi pe rezultate Spirit ofensiv, agresivitate constructivă

11. Flexibili Tendinţa de a avea încredere în oameni

12. Materialiști Banii sunt criteriul de măsurare a performanţelor

Unii specialiști au identificat și trăsături definitorii ale „nonîntreprinzătorilor”:

credinţa că nimeni nu le poate face ceva (invulnerabilitate), superioritate faţă de alte persoane, răzvrătire împotriva autorităţilor, impulsivitate, preocuparea excesivă pentru a face lucruri perfecte, necooperarea cu alţii, asumarea de riscuri excesive, egoism și prea plin de sine. Firește, cine posedă aceste caracteristici nu poate fi un întreprinzător de succes.

În concluzie, întreprinzătorul de succes trebuie să posede talentul de întreprinzător, care este o rezultantă a caracteristicilor enunţate și care îi conferă posesorului său capacitatea de a identifica și a valorifica oportunităţile de afaceri.

Talentul de întreprinzător, ca orice alt talent - de cântareţ, fotbalist sau pictor -, se dezvoltă și se amplifică prin pregatire și muncă. Deci, talentul de întreprinzator trebuie mai intâi identificat și apoi, prin eforturi sistematice și bine direcţionate, trebuie dezvoltat. Precizăm că, potrivit specialiștilor, deși circa o treime din populaţia unei ţări posedă suficient talent de întreprinzător, pentru a iniţia și a dezvolta afaceri performante, numai o parte și-l valorifică.


1.3.4. Rolurile și importanţa întreprinzătorilor O imagine mai cuprinzătoare și mai realistă asupra a ceea ce este un întreprinzător și asupra

poziţiei și influenţei sale în economie și societate se obţine punctând principalele roluri pe care le realizează. Întreprinzătorul este un inventator, deoarece generează, singur și cu alte persoane, produse și servicii noi și modernizate, concepe și modernizează tehnologii, modalităţi de comercializare a produselor, abordări manageriale etc.

Concomitent, întreprinzătorul este investitor, întrucât în crearea și dezvoltarea afacerii folosește banii proprii și ai altor persoane sau organizaţii, asumându-și riscul de a-i pierde parţial sau integral.

Rezultatul investiţiilor intră total sau cel putin parţial în proprietatea întreprinzătorului, care trebuie să o gestioneze și să o protejeze, îndeplinind deci și rolul de proprietar.

Întreprinzătorul este și managerul afacerii. Funcţionarea afacerii și obţinerea de performanţă sunt rezultatul deciziilor și acţiunilor de previziune, organizare, coordonare, antrenare și control-evaluare pe care le exercită întreprinzătorul.

Foarte adesea, întreprinzătorul realizează efectiv munca de execuţie de produse sau de furnizare a serviciilor prin care se derulează afacerea, adică este și executant o parte mai mare sau mai mică a zilei de muncă.

De reţinut că îndeplinirea fiecăruia dintre cele cinci roluri presupune calităţi, cunoștinţe, deprinderi și abilităţi oarecum diferite. Posedarea acestora - cel puţin la un nivel minim – este obligatorie pentru ca întreprinzătorul să fie eficace și să obţină profit.

Se poate deci afirma cu toată convingerea că întreprinzătorul este un pilon al economiei de piaţă, determinându-i, în mare măsură, nivelul de dezvoltare și performanţele. Ceilalţi piloni sau actori principali ai economiei de piaţă sunt managerii profesioniști, bancherii, investitorii de risc și brokerii, împreună cu întreprinzătorii, ei alcătuiesc vectorul uman de forţă care face ca într-o ţară să existe o economie performantă. De aceea, întreprinzătorii trebuie trataţi ca o resursă naţională de valoare inestimabilă, ce trebuie încurajată și a cărei capacitate trebuie să fie folosită, la un nivel cât mai înalt, în vederea ridicării performanţelor economiei naţionale și standardului de viaţă al populaţiei.

În concluzie, antreprenoriatul nu este management, nu este filozofia, arta de a aranja lucrurile, ci câte ceva din toate acestea, este un comportament al întreprinzătorilor în practica de afaceri.

Antreprenoriatul nu este genetic, deşi domeniul său este inovaţia. El este un proces comportamental care se învaţă.

Privit în istorie, asupra acestui proces au existat mai multe opinii şi anume: întreprinzătorii sunt făuritori sau meşteri, nu gânditori;

În practică, majoritatea sunt metodici programându-şi fiecare pas. întreprinzătorii sunt născuţi, nu făcuţi;

Cercetările au demonstrat că procesul antreprenorial se poate învăţa ca orice disciplină.

întreprinzătorii sunt inventatori, inovatori; În realitate există mulţi întreprinzători care îşi fac destul de bine activitatea fără a fi

inovatori sau inventatori. pentru a fi întreprinzător ai nevoie de bani; afacerea poate supravieţui dacă e finanţată cu capital. Dar firmele pot falimenta nu numai din cauza lipsei de finanţare, ci şi datorită unor alţi factori, cum ar fi:

o lipsa competenţei manageriale; o lipsa de cunoştinţe financiare; o investiţii la nivel scăzut; o programare precară, etc.


pentru a fi întreprinzător ai nevoie de noroc; Norocul se întâmplă când există pregătire şi oportunitate. Norocul este în realitate

pregătire, determinare, dorinţă, cunoaştere, inovaţie. ignoranţa este o stare de fericire pentru întreprinzător;

Adevărul este, că identificarea punctelor slabe şi a punctelor tari ale unei afaceri, formularea strategiilor în vederea minimizării deficienţelor, constituie factorul cheie pentru succesul afacerii.

întreprinzătorii obţin succes de la prima lor acţiune; o perioadă de 5 ani marchează pragul critic pentru probabilitatea de faliment a unei

afaceri.

2. Spiritul antreprenorial A fi întreprinzător înseamnă a avea iniţiativă, capacitate decizională și responsabilitate

Initiaţiva presupune demararea unei activităţi economice având conștiinţa existenţei

succesului dar și a eșecului. A avea spirit antreprenorial este de fapt modul de a a fi al unor persoane, capacitatea de a iniţia și desfășura activităţi economice prin asumarea de noi riscuri în mod conștient.

Există două abordări în înţelegerea activităţii antreprenoriale și a întreprinzătorului, și anume : 1. spiritul antreprenorial este înnăscut, nu dobândit; 2. spiritul antreprenorial depinde de noroc.

Abordarea funcţională privește rolul spiritului antreprenorial în economie și are două funcţii: funcţia de asumare a riscului atunci când implicaţiile pot fi ţinute sub control; funcţia de lansare sau modificare semnificativă a unei afaceri. Abordarea psihosocială caracterizează trăsăturile definitorii ale anumitor întreprinzători, care

reușesc să creeze o atmosferă de lucru propice în firmă și să ia măsuri de stimulare a activităţii. Cea mai semnificativă caracteristică psihosocială a întreprinzătorilor este dorinţa de realizare materială, profesională și socială. Acestea se referă la profitul firmei, la independenţa întreprinzătorului și la satisfacţia profesională. Dorinţa de realizare materială este cea care în final stimulează profitul firmei.

Profitul firmei este cel care aduce satisfacţia întreprinzătorului privitor la modul cum este răsplătit pentru folosirea timpului și învestirea economiilor personale. Tot prin profit se recunoaște riscul asumat în afacere și spiritul de iniţiativă pe care întreprinzătorul l-a avut în derularea afacerii.

Independenţa se manifestă prin libertatea decizională întreprinzătorului. Satisfacţiile profesionale provin din potrivirea dintre aspiraţiile și cunoştinţele întreprinzătorului în raport cu natura afacerii, care îi dau sentimentul de realizare practică a cunoștinţelor puse în slujba firmei care se angajează să depășească riscurile care apar și la care aceștia sunt supuși în tot decursul activităţii firmei.

Profesorul american Patrik R. Lilos clasifică nenumăratele riscuri care-i pândesc pe întreprinzători, în 4 categorii: riscuri financiare profesionale familiale de ordin psihic Altă caracteristică determinată de rezistenţa psihică a întreprinzătorilor este încrederea în

forţele proprii care îi impulsionează pe întreprinzători să aibă încredere în posibilităţile lor de a învinge toate greutătile, să se simtă siguri pe ei și să transmită acest sentiment de încredere oamenilor cu care vin în contact pe care îi mobilizează pentru reușita afacerii. Nevoia de control și supraveghere a partenerilor și subalternilor, manifestată prin neîncrederea în persoanele cu care vin în contact este dominantă în relaţiile întreprinzătorilor cu partenerii și cu subordonaţii.


Întreprinzătorii simt nevoia să se informeze permanent să cunoască orice detaliu, dar această caracteristică poate dăuna activităţii dacă supravegherea este exagerată sau nejustificată.

Întreprinzătorii pot manifesta neîncredere faţă de cei din jur având suspiciunea că vor fi înșelati sau nedreptăţiţi. Abordarea comportamentală a spiritului antreprenorial se face prin analiza atitudinii pe care o au întreprinzătorii în orientarea strategică – aceasta se referă la alegerea elementelor care stau la baza formulării strategiei și anume:

identificarea oportunităţilor de afaceri care rezultă din analiza de mediu; selectarea oportunităţii celei mai favorabile ; atragerea resurselor pentru valorificarea acestora. În orientarea strategică întreprinzătorul trebuie să fie creativ și inovativ. Intraprenoriatul este un termen nou care reprezintă o anumită modalitate de manifestare a

spiritului antreprenorial a persoanelor angajate într o firmă ,transformand ideile şi oportunităţile în produse profitabile şi care lucrează în echipă produse profitabile. Asemanările dintre întreprinzători şi intraprenori constau în faptul că au caracter inovativ,ambii sunt creatori de plusvaloare şi prezintă o anumită capacitate de asumare a riscurilor Deosebirile constau în faptul că acţiunile întreprinzatorilor sunt creative iar ale intraprenorului sunt antiplafonante, obstacolele intraprenorului sunt legate de inerţia firmei iar ale întreprinzătorului de piaţă şi resursele antreprenorului sunt proprii iar ale intrapenorului sunt de fapt resursele firmei. Cultura intraprenorială presupune iniţiativă, asumarea riscurilor şi spiritul de echipă. Pe măsura dezvoltării afacerii scade caracterul intreprenorial, flexibilitatea afacerii și crește caracterul administrativ. În concluzie, manifestarea spiritului antreprenorial are multe forme și aduce deschiderea faţă de ce se întamplă în societate, în mediul economic; se folosesc oportunităţile existente; se iau decizii dar necesită o pregătire temeinică și o disponibilitate pentru o pregătire permanentă în domeniile de acţiune. Dinamismul lumii contemporanre este rezultatul manifestării neîngrădite a spiritului antreprenorial. Deci, spiritul antreprenorial nu este ceva înnăscut ci consecinţa învăţării, a cunoașterii profunde a domeniului economic și este accesibil tuturor. Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piaţă. Rolurile și contribuţia antreprenorilor se amplifică substanţial, simultan cu manifestarea lor pe plan calitativ superior, ceea ce se reflectă în revoluţia antreprenorială actuală, care, potrivit afirmaţiilor a numeroși specialiști, va ajunge la apogeu în secolul XXI, generând multiple mutaţii, unele încă dificil de imaginat în prezent.

3. Caracteristicile antreprenorilor

În viziunea reprezentanţilor școlii behavioriste, cea care acordă cea mai mare atenţie elementelor ce caracterizează antreprenorii, principalele aspecte care le sunt specifice sunt acelea de: inovatori, leaderi, asumatori de riscuri, independenţi, creatori, tenaci, energici, originali, optimiști, centraţi pe rezultate, flexibili, materialiști, însă un progres remarcabil în ceea ce privește abordarea conţinutului muncii și caracteristicilor antreprenorului îl realizează Jacques Fillon . În unul din ultimile sale studii el realizează o abordare integratoare deosebit de interesantă și utilă a activităţilor și caracteristicilor specifice antreprenorilor, enumerate în continuare:


1. Identificarea oportunităţilor de afaceri 2. Conceperea de viziuni antreprenoriale 3. Imaginaţie/independenţă/pasiune 4. Adoptarea deciziilor 5. Realizarea de viziuni 6. Capacitate de orientare/constanţă/tenacitate 7. Punerea în funcţiune a echipamentelor 8. Aprovizionarea cu materii prime, materiale 9. Fabricarea propriu-zisă a produselor 10. Diferenţiere/originalitate 11. Atragerea și implicarea personalului 12. Vânzarea produselor și serviciilor 13. Determinarea personalului ”să facă ce trebuie făcut” 14. Comunicare 15. Raţiune/prudenţă 16. Previziune 17. Flexibilitate

Numeroase studii ce au fost conduse au determinat faptul că anumite calităţi personale sunt necesare pentru a fi un antreprenor de succes. Antreprenorii sunt caracterizaţi ca interacţiune între următoarele calităţi: control interior, capacitate de planificare, asumarea riscurilor, inovaţie, folosirea feedback-ului, luarea deciziilor, independenţă. Noi caracteristici sunt adaugate în continuu acestei liste.

Alte caracteristici ale antreprenorului sunt următoarele: Determinare și perseverenţă: Dedicarea totală către succes poate depăși obstacolele.

Determinarea puternică și perseverenţă pot face un antreprenor să facă faţă oricăror greutăţi pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile și chiar pot compensa lipsa de experienţă și de îndemânare a personalului angajat.

Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidaţi de situaţii dificile. Încrederea în sine și optimismul general îl fac să vadă imposibilul ca pe ceva ce doar necesită mai mult timp pentru a fi rezolvat.

Initiaţiva și responsabilitatea: Antreprenorii au fost întotdeauna consideraţi persoane independente, ei caută și preiau iniţiativa, se pun în situaţii în care sunt personal răspunzători pentru succesul sau eșecul întregii operaţiuni. Le place să se implice în probleme în care impactul lor personal să poată fi măsurat.

Orientare spre oportunităţi: Un lucru care îi diferenţiază clar pe antreprenori este concentrarea spre oportunitate mai mult decât spre resurse, structură sau strategie.

Toleranţă pentru eșec: Antreprenorii folosesc eșecul ca pe o experienţă din care pot învăţa ceva. Cei mai eficienţi antreprenori sunt cei care se așteaptă la dificultăţi și nu sunt dezamăgiţi, descurajaţi sau deprimaţi de un eșec.

Încredere în sine și optimism: Deși antreprenorii întâmpină adesea obstacole majore încrederea în abilităţile personale îi determină să le depășească și îi face pe ceilalţi să-și menţină propriul optimism.

Realizarea de viziuni: Antreprenorii știu unde vor să ajungă. Ei au o viziune sau concept despre ceea ce vor să fie firma lor.

Nivelul mare de energie: Cantitatea mare de muncă depusă de antreprenori presupune din partea acestora existenţa unei energii superioare. Mulţi antreprenori își dozează cantitatea de energie monitorizând cu grijă ce mănâncă, ce beau, fac exerciţii fizice și știu când să se retragă pentru relaxare.

Creativitatea și spiritul de inovaţie: Creativitatea a fost privită timp îndelungat ca ceva


genetic, cu care te naști și nu o poţi dobândi, însă un curent în continuă creștere afirmă că aceasta poate fi învăţată.

Independenţa: Frustrarea în faţa sistemelor birocratice, împreună cu dorinţa de a “face o diferenţă” îi face pe antreprenori niște persoane foarte independente care doresc să facă lucrurile în felul lor.

Lucrul în echipă: Dorinţa de independenţă și autonomie nu îl oprește pe antreprenor să dorească lucrul în echipă. De fapt în timp ce antreprenorul știe clar unde se află firma (sau unde ar dori să se afle) personalul se ocupă de activităţile “de zi cu zi” din firmă.

4. Strategii antreprenoriale

Peter Drucker în cartea “Inovaţia şi sistemul antreprenorial” identifică patru tipuri generice de strategii antreprenoriale:

a). “Aruncă în luptă toate resursele pe care le ai” – este o strategie mai puţin previzibilă, fiind necruţătoare şi neadmiţând greşeli. Dacă reuşeşte, recompensele sunt foarte mari, în caz contrar nu există a doua şansă. Strategia este foarte riscantă pentru a fi folosită în alte scopuri decât inovaţii majore. Ca şi exemplu poate fi Hoffman La Roche din Elveţia, una din cele mai mari profitabile companii farmaceutice. În 1925 era o firmă mică ce vindea vopsele textile. În perioada în care vitaminele au fost descoperite, iar lumea ştiinţifică nu le accepta, a achiziţionat patentele de vitamine pe care nu le dorea nimeni, a angajat cercetători de la Universitatea din Zürich, oferindu-le salarii mult mai mari decât cele de profesori şi a investit toţi banii pe care îi avea şi pe care i-a împrumutat pentru această afacere. După 60 de ani jumătate din piaţa mondială a vitaminelor era deţinută de Hoffman La Roche.

b). “Loveşte acolo unde nu este nimeni” este strategia care conţine două forme: b1) “Imitaţia creatoare” – unde antreprenorul face ceva ce a făcut altcineva deja, dar îl îmbunătăţeşte, inovând. Un exemplu este analgezicul Tylenol care a fost folosit ani de zile în acest scop şi care se procura doar cu reţetă. Când acest medicament s-a procurat fără reţetă, succesul în SUA a fost mult mai mare decât au prevăzut producătorii. Acest succes a creat ocazia pentru “imitaţia creatoare”: firma Johnson & Johnson care a înţeles că există o piaţă pentru un medicament ce înlocuia aspirina. Tylenol a apărut ca un analgezic universal şi sigur, iar în doar 2 ani conducea piaţa. b2) “Judo-ul antreprenorial” - strategie care implică, în primul rând, ocuparea unui "cap de pod" într-o afacere sau pe o anumită piaţă. Un exemplu este cel al Laboratoarelor Bell, cele care au inventat tranzistorul. Producătorii americani au estimat că el va fi gata până în 1970. Preşedintele firmei Sony, citind în ziar despre existenţa tranzistorului, a plecat în SUA şi a cumpărat licenţa Bell Labs pentru suma de 25.000$. (de menţionat că firma Sony nu era cunoscută în afara graniţelor Japoniei şi nu se ocupa de aparatură electrocasnică pentru consumatori). Peste cinci ani captase întrega piaţă mondială.

c). ”Găsirea şi ocuparea unei breşe ecologice” – această strategie tinde la obţinerea controlului într-o zonă limitată şi să-i facă pe cei care o practică imuni la concurenţă şi imposibil de provocat.

Această strategie aspiră la obţinerea controlului într-o zonă limitată. Un exemplu îl reprezintă mărcile importante de autoturisme. Aceste specializări le-au împins atât de în faţă încât nimeni nu poate să le concureze, devenind astfel standard.

d). ”Schimbarea valorilor şi a caracteristicilor unui produs” – această strategie este ea însăşi o inovaţie. Ea transformă produse vechi în ceva nou, le schimbă utilitatea, valoarea şi caracteristicile economice. Ca şi exemplu poate fi dată firma Gillette care a inventat aparatul de ras. Aparatul acesta a fost fabricat să poată fi folosit doar cu lamele produse de el.


5. Antreprenoriatul în exemple

Exemplul 1 – Timp de 130 de ani, cunoscuta companie americană DuPont s-a limitat la fabricarea armamentului. În anul 1928 un asistent de cercetare a lăsat un aprinzător în funcţiune peste week-end. Luni dimineaţa, chimistul de serviciu a descoperit că materialul din boiler se coagulase în fibre.

După alţi zece ani, DuPont a descoperit, procesul de fabricare a nailonului. Deci perlonul (fibra de nailon) a fost descoperit şi a ajuns să fie produs printr-un accident.

Morala: Succesul neaşteptat nu reprezintă doar o oportunitate pentru inovare, ci solicită inovarea.

Exemplul 2 – Un alt exemplu ce ilustrează modul de raportare la „disciplina inovării” este oferit de istoria IBM. La începutul anilor ’30, IBM a proiectat prima maşină de calcul modernă. În perioada depresiunii economice de la începutul anilor ’30, băncile nu au fost însă dornice să cumpere aparatul. Cu toate acestea, IBM a continuat să producă aparatul şi să-l stocheze.

Când IBM traversa o perioadă dificilă din punctul de vedere financiar, o simplă întâmplare a revigorat vânzările IBM. Iar întâmplarea a fost datorată unei invitaţii la o cină primită de fondatorul companiei, Thomas Watson Sr. O doamnă ce se afla în dreapta sa, recomandându-se ca fiind directoarea Bibliotecii Publice din New York, şi-a manifestat interesul pentru aparatul de contabilizare realizat de IBM. A doua zi dimineaţa, la ora deschiderii bibliotecii, Watson Sr. intra pe porţile ei. Peste două ore ieşea de acolo cu un ordin de cumpărare suficient de substanţial pentru a acoperi cel puţin cheltuielile de personal pentru următoarea lună, astfel salvând compania.

Peste 15 ani, IBM producea unul dintre primele computere și IBM a devenit lider pe piaţa computerelor.

Morala: Oportunitatea, dacă nu este sesizată intuitiv şi analizată sistematic sau raţional pentru a înţelege sensul solicitărilor pe care le impune, nu are şanse de succes.

Ca şi succesul neaşteptat, eşecul neaşteptat trebuie perceput ca un indiciu al unei oportunităţi inovatoare ce solicită însă observaţie atentă, perspectivă, viziune. Antreprenorii de succes sunt cei ce ştiu să înveţe nu doar din propriile eşecuri, cât mai ales din ale altora.

Exemplul 3 – În 1957, Ford Company era considerată un competitor important în trei din cele patru pieţe americane de automobile și a făcut eforturi deosebite pentru proiectarea modelului Edsel. Cu toate acestea, Edsel s-a dovedit a fi un eşec total. În urma investigaţiilor întreprinse, a apărut, bineînţeles, reacţia companiei Ford: crearea unui nou model, Thunderbird, considerat de altfel cel mai mare succes al unei maşini americane, după introducerea pe piaţa auto a modelului T lansat de Henry Ford Sr.

Morala: Un eşec în afaceri poate fi transformat în succes. Principala condiţie este de a analiza cauzele eşecului şi de a sesiza oportunităţile pentru schimbare create de acesta. Procedând în felul acesta, compania Ford a ajuns să recâştige poziţia de lider pe piaţa auto americană.

6. Importanţa educaţiei în dobândirea competenţelor antreprenoriale În economia antreprenorială, ideile şi cunoştinţele fiind esenţiale pentru inovare şi creştere

economică, investiţia în resurse umane este un factor important al menţinerii competitivităţii economice şi tehnologice. Formarea resurselor umane de înaltă calificare, din care se alimentează domeniul cercetării-dezvoltării (C-D), necesită timp mai îndelungat, dar investiţiile în educaţie sau alte domenii care susţin procesul de învăţare continuă aduc mari beneficii economiei şi societăţii, nu numai pe termen scurt, dar şi pe termen lung şi foarte lung.

Dacă în majoritatea ţărilor membre ale UE numărul total al cercetătorilor a crescut în perioada 1990-2000 (cu excepţia Italiei), în România, ca şi în alte ţări central şi est-europene candidate la aderare, s-a manifestat o tendinţă contrară. Situaţia din diferite ţări europene este neomogenă, existând diferenţe notabile între ţările mari şi cele mici, între cele din nord şi cele din sud. În ţările membre din nordul Europei se poate constata o concentrare tot mai mare de resurse umane.


Specialiştii domeniului apreciază că ţările cu un potenţial redus de cercetători nu întrunesc cerinţele minime ale economiei bazate pe cunoaştere de tip antreprenorial. Evoluţiile recente din Suedia şi Finlanda, care au stimulat creşterea numărului de cercetători la un nivel deja înalt, constituie un bun exemplu pentru România, unde s-a constatat o diminuare permanentă a numărului de cercetători pe parcursul ultimului deceniu. După părerea experţilor, decalajele sunt greu de recuperat atât în sectorul public, dar mai ales în cel privat. Datele relevă că în firmele private europene sunt utilizaţi numai jumătate din numărul de cercetători în comparaţie cu SUA şi Japonia, unde în sectorul privat sunt utilizaţi circa 80% dintre cercetători. Acest fenomen este cu atât mai îngrijorător cu cât se observă că în ţările europene evoluţia numărului cercetătorilor este contrară celei a absolvenţilor cu o calificare adecvată cerinţelor activităţii de cercetare-dezvoltare.

În viitor, economia bazată pe cunoaştere de tip antreprenorial va stimula şi mai mult creşterea necesarului de persoane cu o calificare tehnico-ştiinţifică înaltă.

Societatea bazată pe cunoştinţe de tip antreprenorial trebuie să aibă ca esenţă conceptul de persoană educată. Persoana educată este esenţială acum. Ea trebuie să fie capabilă de a influenţa prin cunoştinţele sale prezentul, ca să nu mai vorbim despre modelarea viitorului. Cunoştinţele nu sunt ieftine. Toate ţările dezvoltate alocă aproximativ o cincime din PNB producţiei şi răspândirii cunoştinţelor. Instruirea şcolară formală, şcolarizarea tinerilor înainte ca ei să intre în forţa de muncă – ia cam o zecime din PNB. Organizaţiile care angajează personal cheltuie alte 5 procente din PNB pe instruirea continuă a angajaţilor lor, sau chiar mai mult. De asemenea 3 până la 5 procente in PNB sunt cheltuite pe cercetare dezvoltare, pentru producerea de noi cunoştinţe. Dacă nu putem învăţa cum să creştem productivitatea lucrătorilor cunoaşterii şi a prestatorilor de servicii şi să o creştem repede, ţările dezvoltate se vor confrunta cu o stagnare economică şi tensiuni sociale severe. Oamenii pot fi plătiţi numai în raport cu productivitatea lor. Productivitatea lor creează fondul comun de valori din care sunt apoi plătite salariile.

Dacă productivitatea nu urcă, cu atât mai mult dacă scade, venituri mai mari reale nu pot fi plătite.

Exemplul 1: O familie care decide să-şi iniţieze propria afacere, fie că aceasta se referă la deschiderea unui nou magazin de delicatese într-un cartier sau pe o stradă în care mai există şi altele de acest gen sau a unui alt restaurant (mexican, indian etc.) într-o suburbie a unui orăşel din America, în ciuda faptului că întruneşte condiţiile asociate ideii de antreprenoriat (afacere nouă, de mici dimensiuni, aflată în proprietatea iniţiatorului), nu poate fi considerată cu adevărat antreprenorială. De ce? Cu toate că îşi asumă un risc (inevitabil în iniţierea oricărei afaceri), familia respectivă acţionează totuşi pe o cale bătătorită. Adică, ceea ce şi-a propus ea să facă a mai fost făcut de nenumărate ori înaintea ei. Din această perspectivă, demararea unei afaceri proprii, de mici dimensiuni, cu siguranţă nu înseamnă antreprenoriat.

Exemplul 2: McDonald’s, ca şi familia din exemplul anterior, nu a inventat nimic, în sensul că „produsele” sale erau asemănătoare celor oferite cu mult timp înainte de orice alt restaurant american decent: meniuri relativ ieftine pentru cei dispuşi să mănânce „în oraş”.

Totuşi McDonald’s a reuşit să creeze o „noutate” pe piaţa americană, diferenţiindu-se astfel de multe alte afaceri asemănătoare. Secretul succesului s-a datorat încercării de a răspunde cerinţelor consumatorilor într-un alt mod decât cel obişnuit. Întrebându-se „care este valoarea nou adăugată pentru consumator”, McDonald’s a intuit răspunsul potrivit: prin standardizarea industrială a „produsului”.

Crearea unei pieţe noi sau a unei valori nou adăugate pentru consumatori reprezintă, ingredientele ce diferenţiază antreprenoriatul de alte tipuri de iniţiative.

Cele două exemple aparent asemănătoare cu privire la demararea unor afaceri noi ilustrează extrem de elocvent semnificaţia termenului antreprenoriat. Deţinerea proprietăţii asupra unei afaceri, noutatea şi dimensiunile mici nu reprezintă neapărat caracteristicile „sine qua non” ale antreprenoriatului sau spiritului antreprenorial. Adevăraţii antreprenori sunt cei care creează ceva nou sau diferit de ceea ce s-a făcut înainte.


APLICAȚII

I. Evaluarea spiritului antreprenorial Pentru a evalua spiritul antreprenorial al propriei d-voastre persoane vă propunem să raspundeţi

la întrebările din chestionarul de mai jos, adaptat după lucrarea de specialitate „Iniţierea și dezvoltarea afacerilor „Constantin Sasu, Editura Polirom 2001, având doar un rol orientativ:

1. Disponibilitate pentru acceptarea riscurilor: a. îmi asum adesea riscuri moderate; b. accept ideea asumării unor riscuri moderate; c. prefer uneori și situaţii riscante; d. mă feresc cât pot de mult de orice gen de riscuri.

2. Gradul de control a propriei existenţe: a. îmi place să nu depind niciodată de alte persoane; b. evit, în general, să ajung să depind de alte persoane; c. nu mă deranjează să depind de alte persoane; d. prefer ca alţii să-și bată capul pentru mine.

3. Spirit inovator: a. urmăresc consecvent noul, ineditul; b. accept adesea noul; c. nu mă deranjează prea mult introducerea noului; d. prefer, pe cât posibil, ca lucrurile să rămână la fel.

4. Nivelul de aspiraţie: a. doresc foarte mult să devin o persoană importantă; b. simt adesea nevoia de a mă afirma, de a fi recunoscut; c. nu-mi displace ca ceilalţi să-mi arate consideraţia lor; d. sunt mulţumit întotdeauna de situaţia mea.

5. Încrederea în sine: a. am capacitatea de a face tot ceea ce doresc; b. cel mai adesea am încredere în forţele proprii; c. solicit adesea sfaturi pentru a fi sigur; d. nu întreprind nimic fără să mă consult cu altcineva.

6. Gradul de acceptare a incertitudinii: a. incertitudinea este un lucru firesc în existenţa mea; b. sunt disponibil și pentru incertitudine; c. nu mă deranjează incertitudinea, dar nu o prefer; d. mă feresc cât pot de mult de incertitudine.

7. Perseverenţă: a. îmi duc întotdeauna la capăt planurile, indiferent de obstacole; b. urmăresc constant scopurile pe care mi le propun; c. cel mai adesea îmi urmăresc scopurile; d. renunţ destul de usor la planurile mele.

8. Spirit de iniţiativă: a. nu am nevoie de sfaturi pentru a întreprinde o acţiune; b. nu am nevoie de sfaturi, dar le accept uneori; c. apelez adesea la sfaturi în acţiunile mele; d. prefer rutina si indicaţiile clare.

9. Capacitatea de sesizare a oportunităţilor: a. sesizez întotdeauna oportunităţile care mi se oferă; b. sesizez adesea oportunităţile ce apar; c. nu prea reușesc să sesizez oportunităţile; d. nu beneficiez niciodată de oportunităţi.


10. Atitudinea faţă de muncă: a. nu mă simt obosită niciodată; b. mă simt bine atunci când lucrez; c. nu este chiar o fericire să lucrezi, dar nu-mi displace; d. nu mă simt prea des în deplinătatea forţelor.

a. b. c. d.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

Total

Totalizaţi rezultatele obţinute pe fiecare coloană. În măsură în care scorul cel mai mare este

obţinut pe coloana a., aceasta înseamnă că aveţi într-o mare măsură calităţile necesare unui întreprinzător (nu uitaţi de cunoștinţe și de exploatarea propriului potenţial). O preponderenţă a răspunsurilor pe coloana b., constituie, de asemenea, confirmarea prezenţei unor astfel de calităţi, deși este bine să nu actionaţi izolat, ci alături de un partener. Un scor mare pe coloana c. ar impune în mod necesar cel puţin un partener, în timp ce o majoritate obţinută pe coloana d. indică absenţa unor calităţi de întreprinzător (cel puţin în momentul actual). Deși, așa cum s-a subliniat, întreprinzătorii se și formează.

II. SONDAJ DE OPINIE (CHESTIONAR) - REFERITOR LA DESFĂŞURAREA UNEI ACTIVITĂŢI ANTREPRENORIALE

1. Cum definiţi termenul de antreprenor? a) om de afaceri c) a face ceva pentru a obţine profit b) patron d) a investi bani 2. Cum credeţi că este apreciată meseria de antreprenor la noi în ţară? a) foarte riscantă c) foarte bănoasă b) mult de muncă şi obositoare d) este invidiată şi dorită de toată lumea 3. Prin ce modalităţi credeţi că s-ar dezvolta spiritul antreprenorial? a) implicarea autorităţilor b) dobândirea unor pregătiri profesionale pentru administrarea afacerilor c) experienţă furnizată de către cei care au reuşit în afaceri d) realizarea unor planuri de afaceri competitive


4. După părerea dumneavoastră, de ce studii credeţi că ar avea nevoie un antreprenor pentru a avea o afacere de succes? a) niciunul d) legislaţie b) contabilitate e) inginerie c) management 5. Cum aţi putea dobândi o educaţie în domeniul afacerilor? a) prin studii universitare de licenţă c) studii specializate de tip masterat b) proprie experienţă d) din cărţi, reviste, discuţii cu prietenii e) cursuri de formare profesională a adulţilor 6. În cazul în care aţi dispune de o sumă de bani, ce aţi face cu ea? a) aş cumpăra o casă c) i-aş investi într-o afacere b) aş cumpăra o maşină d) i-aş pune la bancă 7. În ce domeniu aveţi (sau intenţionaţi) să deschideţi o afacere? a) agricultură e) turism b) construcţii f) industrie (producţie) c) transport g) servicii d) comerţ h) sănătate 8. Care a fost motivul pentru care aţi (sau veţi) înfiinţa o firmă? a) prestigiul poziţiei sociale mai bună b) pentru a câştiga bani mai mulţi c) nevoie economică a zonei d) carieră şi siguranţă 9. De unde aţi avut capital (sau veţi avea) pentru a începe o afacere? a) economii personale c) împrumut de la prieteni b) credit bancar d) fonduri finanţate prin programe europene 10. De cât timp aţi avut (sau veţi avea) nevoie pentru a obţine toate aprobările necesare desfăşurării afacerii? a) o zi c) 1-3 luni b) o lună d) peste 3 luni 11. Ce obiectiv şi-a propus (sau îşi va propune) firma dumneavoastră? a) să satisfacă clienţii c) să se extindă tot mai mult b) să obţină profit cât mai mare d) să facă faţă concurenţei 12. Când aţi înfiinţat (sau veţi înfiinţa) firma dumneavoastră? a) în urmă cu 1-5 ani c) peste 1-5 ani b) în urmă cu 5-10 ani d) peste 5-10 ani


13. Ce vârstă o consideraţi optimă pentru un om de afaceri ce îşi înfiinţează o firmă? a) sub 20 de ani c) între 40-60 de ani b) între 20-40 de ani d) peste 60 de ani 14. Cum aţi califica atitudinea statului şi a oficialităţilor faţă de firma dumneavoastră (sau dacă v-aţi face firmă)? a) negativă c) pozitivă b) neutră d) un sprijin nesemnificativ 15. Care este ocupaţia dumneavoastră? a) elev/student d) intelectual b) muncitor e) pensionar c) funcţionar f) alte ocupaţii 16. Care este vârsta dumneavoastră? a) sub 20 ani d) 40-49 ani b) 20-29 ani e) 50-59 ani c) 30-39 ani f) peste 60 ani g) şomer 17. Sexul dumneavoastră? a) masculin b) feminin

Analiza datelor Variantă de răspuns

Total eşantion …….………. pers

Total masculin……….pers

Total feminin……pers


PREZENTAREA REZULTATELOR EŞANTIONULUI DUPĂ CARACTERISTICA VÂRSTĂ %

Întrebare şi variantă de răspuns

Total eşantion

Sub 20 ani

20-29 ani

30-39 ani

40-49 ani

50-59 ani

Peste 60 ani

PREZENTAREA REZULTATELOR EŞANTIONULUI DUPĂ CARACTERISTICA OCUPAŢIE %

Intrebare şi variantă de răspuns

Total eşantion

Elev/ student

Munci- tori

Funcţio-nari

Intelectua-li

Alte ocupaţii

Pensio-nari

Şomeri


Bibliografie

1. Nicolescu O., Managementul întreprinderilor mici și mijlocii; Editura Economică, 2001; 2. Bărbulescu C.,Bâgu C., Managementul producţiei, Ed. Tribuna Economică, 2001; 3. Deac V., Bâgu C.,Strategia firmei, Editura Eficient, 2000; 4. Nicolescu O.,Verboncu I., Management, Editura Economică, 1999; 5. Rască L., Succesul întreprinderilor mici și mijlocii, Editura Tehnică, 1998; 6. *** Afaceri IMM 2004; 7. **Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării și dezvoltării IMM modificată prin OG 94/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare. 8. Lupşa Elena ,Bratu Victor,Educaţie antreprenorială,Manual pentru clasa a X a,Editura Corvin, Deva,2005 9.*** Colecţia Revistei Capital, Parkinson M., Ghidul carierei, Editura All Beck, 2002

Modul 1 -Educatie Antreprenoriala

Documents

Transcript of Modul 1 -Educatie Antreprenoriala