Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

48
Pagina 1 din 48 MODIFICAREA SOCIETATILOR COMERCIALE Ghid practic 1. Societati comerciale. Cerere pentru constatarea nulitatii absolute a Hotarârii AGEA. Stabilirea unui termen de 32 de zile în actul constitutiv al societatii pentru exercitarea dreptului de preferinta. Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala decizia comerciala nr.385/22.06.2010 1 Art.216 din Legea nr.31/1990 rep. si modificata Modificarea actului constitutiv al societatii si stabilirea unui termen de 32 de zile pentru exercitarea de catre actionari a dreptului de preferinta la subscrierea noilor actiuni, cu ocazia majorarii de capital social, nu constituie motiv de nulitate absoluta a hotarârii AGEA. Nerespectarea termenului de o luna (prevazut de art.261 din Legea nr.31/1990 rep. si modificata) pentru exercitarea acestui drept de preferinta este sanctionat cu nulitatea relativa, conform alin.3 al aceluiasi articol. Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala sub nr. 18335/3/2009 reclamantul persoana fizica a solicitat constatarea nulitatii absolute a Hotarârii AGEA nr.1/27.02.2009 a SC E SA, cu cheltuieli de judecata. Prin sentinta comerciala nr. 2019/24.02.2010 s-a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamant. Pentru a pronunta aceasta hotarâre judecatorul fondului a retinut, cu privire la articolul 19/1 modificat al actului constitutiv, ca reclamantul nu a facut dovada ca termenul de 32 de zile stabilit de acest articol ar reprezenta mai putin de o luna asa cum prevede articolul 216 din Legea nr.31/1990 rep., iar pe de alta parte nerespectarea dreptului de preferinta ar putea fi doar un motiv de nulitate relativa, nu absoluta. În ceea ce priveste articolul 19/1 punctul 19/1.3, s-a retinut ca reclamantul nu a dovedit care sunt dispozitiile de ordine publica nesocotite ce ar putea atrage sanctiunea nulitatii absolute. De asemenea, dispozitiile articolului 192.7 litera i) ultima liniuta nu încalca dispozitiile articolelor 98-99 din Legea nr.31/1990 rep., ci dau expresie dreptului de proprietate al actionarilor asupra actiunilor detinute, drept reglementat de dispozitiile articolului 91 din acelasi act normativ. Articolul 192.8 din actul constitutiv sanctioneaza actionarii care, desi au posibilitatea sa opteze în privinta modului de alocare a actiunilor, nu o fac, ci mai mult exercita ulterior abuziv dreptul de ataca în instanta tocmai modul de alocare a actiunilor. 1 Decizia comerciala nr.385/22.06.2010Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala, este reprodusa astfel cum este publicata pe web site-ul Curtii de Apel Bucuresti: http://portal.just.ro/JurisprudentaVizualizare.aspx?id_speta=22459&idInstitutie=2

Transcript of Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Page 1: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 1 din 48

MODIFICAREA SOCIETATILOR COMERCIALE

Ghid practic

1. Societati comerciale. Cerere pentru constatarea nulitatii absolute a

Hotarârii AGEA. Stabilirea unui termen de 32 de zile în actul

constitutiv al societatii pentru exercitarea dreptului de preferinta.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala

decizia comerciala nr.385/22.06.20101

Art.216 din Legea nr.31/1990 rep. si modificata

Modificarea actului constitutiv al societatii si stabilirea unui termen de 32 de zile pentru

exercitarea de catre actionari a dreptului de preferinta la subscrierea noilor actiuni, cu

ocazia majorarii de capital social, nu constituie motiv de nulitate absoluta a hotarârii AGEA.

Nerespectarea termenului de o luna (prevazut de art.261 din Legea nr.31/1990 rep. si

modificata) pentru exercitarea acestui drept de preferinta este sanctionat cu nulitatea

relativa, conform alin.3 al aceluiasi articol.

Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI a Comerciala sub nr.

18335/3/2009 reclamantul persoana fizica a solicitat constatarea nulitatii absolute a Hotarârii

AGEA nr.1/27.02.2009 a SC E SA, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta comerciala nr. 2019/24.02.2010 s-a respins ca neîntemeiata actiunea formulata

de reclamant.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre judecatorul fondului a retinut, cu privire la articolul 19/1

modificat al actului constitutiv, ca reclamantul nu a facut dovada ca termenul de 32 de zile

stabilit de acest articol ar reprezenta mai putin de o luna asa cum prevede articolul 216 din

Legea nr.31/1990 rep., iar pe de alta parte nerespectarea dreptului de preferinta ar putea fi

doar un motiv de nulitate relativa, nu absoluta.

În ceea ce priveste articolul 19/1 punctul 19/1.3, s-a retinut ca reclamantul nu a dovedit care

sunt dispozitiile de ordine publica nesocotite ce ar putea atrage sanctiunea nulitatii absolute.

De asemenea, dispozitiile articolului 192.7 litera i) ultima liniuta nu încalca dispozitiile

articolelor 98-99 din Legea nr.31/1990 rep., ci dau expresie dreptului de proprietate al

actionarilor asupra actiunilor detinute, drept reglementat de dispozitiile articolului 91 din

acelasi act normativ. Articolul 192.8 din actul constitutiv sanctioneaza actionarii care, desi au

posibilitatea sa opteze în privinta modului de alocare a actiunilor, nu o fac, ci mai mult

exercita ulterior abuziv dreptul de ataca în instanta tocmai modul de alocare a actiunilor.

1 Decizia comerciala nr.385/22.06.2010Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala, este reprodusa astfel cum este publicata pe web site-ul Curtii de Apel Bucuresti: http://portal.just.ro/JurisprudentaVizualizare.aspx?id_speta=22459&idInstitutie=2

Page 2: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 2 din 48

Sub aspectul cerintei semnaturii legalizate, tribunalul arata ca aceasta norma a fost adoptata

de majoritatea actionarilor, ca acest act constitutiv este, pentru actionari, un contract ce

reprezinta legea lor, iar dispozitiile legale în vigoare nu interzic si nici nu limiteaza aplicarea

cerintei semnaturii legalizate. Prin urmare, partile contractante, respectiv actionarii, sunt

liberi sa decida daca introduc sau nu aceasta cerinta în contractul ce urmeaza a le guverna

întelegerea.

Fata de toate considerentele aratate, judecatorul fondului a retinut ca dispozitiile introduse la

capitolul "Fuziunea si divizarea societatii" prin hotarârea AGEA nr.1/27.02.2009 de

modificare a actului constitutiv sunt în deplina concordanta cu dispozitiile Legii nr. 31/1990

rep.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel, în termen legal, reclamantul, acesta fiind înregistrat

pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V a Comerciala sub acelasi numar unic

18335/3/2009.

În motivarea apelului, legal timbrat, apelantul-reclamant a aratat ca modul de calcul si

momentul la care se împlineste termenul de exercitare a dreptului de preferinta sunt prevazute

de articolul 101 Cod procedura civila, dispozitiile legale fiind de ordine publica si neputându-

se deroga de ele prin conventie. Stabilirea termenului de 32 de zile prin modificarea actului

constitutiv poate nesocoti regulile cuprinse în articolul 101 Cod procedura civila si se poate

ajunge la termene de exercitare a dreptului de preferinta mai mici decât cel de o luna

prevazuta de articolul 216 din Legea nr.31/1990 rep.

În ceea ce priveste criteriile de alocare a actiunilor, apelantul-reclamant a aratat ca instanta de

fond nu a precizat cum ar putea fi aplicate în practica criteriile stabilite prin hotarârea atacata,

fara a se încalca drepturile intangibile ale actionarilor. Se mai precizeaza ca articolul 238

alineat 2 si articolul 2501 din Legea nr.31/1990 rep. stabilesc un singur mod de distribuire a

actiunilor în cazul divizarii partiale, nefiind permis un alt mod decât cel reglementat de lege.

Referitor la cerinta semnaturii legalizate, apelantul a sustinut ca aceasta clauza este

inadmisibila, ea aducând atingere dreptului intangibil al actionarului de a ramâne în societate,

pretinzându-se conditii suplimentare si complicându-se voit procedura de exercitare a

dreptului de preferinta.

Apelantul-reclamant a mai precizat ca indisponibilizarea actiunilor prevazuta la articolul

19.2. punctul 7 contravine principiului cesibilitatii actiunilor, iar renuntarea la dreptul de a

invoca dispozitiile articolului 19.2 constituie o limitare inadmisibila a dreptului la aparare.

Fata de motivele aratate, apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot

a sentintei apelate si, pe fond, admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

În drept, apelantul-reclamant a invocat dispozitiile art. 296 Cod procedura civila, art. 216

alin. 2 din Legea nr.31/1990 rep.

Analizând hotarârea atacata sub aspectul motivelor de apel invocat, Curtea a constatat

urmatoarele:

Prin Hotarârea AGEA S.C. E S.A nr.1/27.02.2009 a carei nulitate absoluta s-a solicitat a se

constata s-a dispus modificarea actului constitutiv al societatii intimate, prin introducerea a

doua noi articole, respectiv art.191 referitor la "Majorarea capitalului social" si art.192

referitor la "Fuziunea si divizarea societatii".

Page 3: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 3 din 48

La art.191.3 s-a prevazut ca termenul de exercitare a dreptului de preferinta al actionarilor la

subscrierea noilor actiuni este de 32 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al

României a hotarârii AGEA sau a deciziei consiliului de administratie prin care a fost

aprobata majorarea de capital, indiferent daca cea de-a 32-a zi este lucratoare sau nu, prima zi

a termenului fiind considerata ziua publicarii. Articolul mai prevede ca, pentru evitarea

oricarui dubiu, prevederile art.101 Cod procedura civila nu sunt aplicabile.

Potrivit art.216 alin.2 din Legea nr.31/1990 rep., termenul pentru exercitarea dreptului de

preferinta prevazut de actul constitutiv sau stabilit de adunarea generala sau consiliul de

administratie, respectiv directorat, nu poate fi mai mic de o luna.

Fata de aceste dispozitii legale, Curtea a constatat ca modificarile referitoare la stabilirea

termenului de 32 de zile mentionat mai sus nu contravin dispozitiilor art.216 alin.2 din Legea

nr.31/1990.rep.

Referirile la art.101 Cod procedura civila nu au relevanta în cauza, atâta timp cât legea

speciala cuprinde dispozitii în aceasta materie (art.216 Legea nr.31/1990 rep.), dispozitii ce

nu au fost încalcate prin art.191.3 din modificarea actului constitutiv al intimatei. Mai mult,

cum în cauza nulitatea nu este prevazuta anume de lege, potrivit art.105 alin.2 Cod procedura

civila, neobservarea formelor legale referitoare la modul de calcul al termenelor duce la

anularea actelor numai daca s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate înlatura decât prin

anularea lor. În speta, însa, nu a fost dovedita o asemenea vatamare.

Prin urmare, motivul invocat de apelantul-reclamant pe acest aspect era nefondat. De altfel,

încalcarea art.216 alin.2 nici nu putea sa atraga nulitatea absoluta, sanctiunea fiind stabilita de

alin.3 al aceluiasi articol, respectiv nulitatea relativa.

Nu putea fi primita nici critica referitoare la cerinta semnaturii legalizate pentru exercitarea

dreptului de preferinta, instanta de fond retinând în mod corect ca legea nu limiteaza si nici

nu interzice introducerea acestei cerinte în actul constitutiv al societatii, act ce reprezinta

contractul partilor (adoptat de majoritatea actionarilor) si care urmeaza a le guverna întelegea.

În ceea ce priveste dispozitiile referitoare la criteriile de alocare a actiunilor, Curtea a

constatat ca sunt nefondate criticile aduse acestora deoarece art.238 alin.2 si art.2501 din

Legea nr.31/1990 rep. nu stabilesc limitativ modul de distribuire a actiunilor în cazul

divizarii. Acest lucru rezulta si din dispozitiile art.241 lit.c) din Legea nr.31/1990 rep.,

administratorii societatilor care urmeaza a participa la divizare având obligatia întocmirii

proiectului de divizare, proiect ce trebuie sa cuprinda si conditiile alocarii de actiuni la

societatile beneficiare.

Referitor la sustinerile apelantului-reclamant potrivit carora instanta de fond nu a precizat

cum ar putea fi aplicate în practica criteriile stabilite prin hotarârea AGEA atacata, Curtea a

apreciat ca o astfel de interpretare nu era atributul instantei de judecata în aceasta cauza.

Nici ultimul motiv de apel invocat de apelantul-reclamant, referitor la art.192 pct.7 si 8 având

ca obiect indisponibilizarea actiunilor si renuntarea la dreptul de a invoca dispozitiile art.192

pct.5, 6 si 7, nu a putut fi primit pentru urmatoarele considerente: punctul 7 al art.192

vorbeste de o indisponibilizate temporara a actiunilor pâna la data la care divizarea îsi

produce efectele, ceea ce nu reprezinta o încalcare a principiului cesibilitatii actiunilor

invocat de apelant, caci dobândirea noilor actiuni este consecinta divizarii (conf.art.250 alin.1

Page 4: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 4 din 48

lit.b din Legea nr.31/1990 rep.), divizare ce îsi produce efectele de la data înregistrarii

hotarârii de adoptare a operatiunii (conf. art.249 din acelasi act normativ).

În ceea ce priveste punctul 8 al art.192 din hotarârea atacata, acesta nu încalca dreptul de

aparare al actionarilor ci reprezinta o sanctiune pentru neîndeplinirea întocmai a procedurii

prevazute de punctul 7. Aceasta sanctiune reprezinta vointa actionarilor si ea nu limiteaza

dreptul la justitie si nici mijloacele de aparare pe care actionarii le-ar putea invoca în fata

instantei.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat criticile aduse sentintei atacate ca fiind

neîntemeiate si, pe cale de consecinta, în baza art.296 Cod procedura civila, a respins apelul

ca nefondat, mentinând în tot hotarârea atacata.

În baza art.298 rap. la art.274 Cod procedura civila, Curtea a obligat apelantul la plata catre

intimata a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecata ( S.R.).

2. Majorarea capitalului social. Conversia datoriilor societăţii în

acţiuni. Drept de preferinţă. Inaplicabilitate

Inalta Curte de Casatie si Justitie, Secţia comercială, Decizia nr. 2513

din 30 iunie 20102

Legea nr. 31/1990, art. 127 alin. (1), art. 210 alin. (2), art. 216

Conversia datoriilor societăţii în acţiuni nu reprezintă propriu-zis o compensare, ci o

transformare a creanţei în acţiuni, obligaţia de plată a creanţei de către societate

transformându-se în obligaţia de a emite acţiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport

cu valoarea creanţei pe care să le distribuie creditorului.

În situaţia majorării capitalului social prin compensarea împrumuturilor acordate societăţii

de către acţionarul principal (creditorul - n.r.), nu poate opera dreptul de preferinţă,

deoarece acest drept nu se poate exercita decât în legătură cu acţiunile emise în cazul

depunerii în numerar, iar nu în cadrul conversiei datoriilor.

Prin sentinţa nr. 3 din 16 februarie 2008, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de

SIF Muntenia SA, în contradictoriu cu pârâta SC C.C.C. SA, acţiune ce a avut drept obiect

anularea Hotărârii AGEA din data de 24 mai 2007.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că prin hotărârea contestată acţionarii

din cadrul pârâtei au hotărât majorarea capitalului social de la 25.687,50 lei la 522.485 lei,

prin emisiunea unui număr de 198.719 acţiuni, cumpărate în totalitate de C.D.M.

S-a mai reţinut că majorarea capitalului social s-a realizat din împrumuturile făcute de

acţionarul majoritar C.D.M. prin aportul acestuia conform prevederilor contractului nr.

53/2000 încheiat cu societatea.

2 Decizia nr. 2513/30.06.2010, ICCJ – Sectia comerciala, este repodusa astfel cum a fost publicata pe web site-

ul ICCJ: http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202010/SE%20dec%20r%202513%202010.htm

Page 5: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 5 din 48

S-a apreciat că faţă de dispoziţiile art. 210 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 216 alin.

(1), reclamantei nu i s-a încălcat dreptul de preferinţă întrucât acest drept nu putea fi

exercitat, având în vedere modalitatea în care s-a realizat majorarea capitalului social.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

13 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi de contencios

administrativ şi fiscal.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că este nefondată susţinerea reclamantei

potrivit cu care nu şi-ar fi putut exercita dreptul de preferinţă pentru a-şi putea conserva cota

de capital deţinută la societatea pârâtă din moment ce a avut cunoştinţă despre şedinţa AGEA

şi a mandatat-o pe numita R.L.C. să participe la aceasta şi să voteze împotriva operaţiunii de

majorare a capitalului social.

Din copia procesului – verbal de şedinţă rezultă că mandatara nu s-a prezentat la adunare, dar

a anunţat că operaţiunea de majorare a capitalului social nu prezintă interes pentru acţionara

SIF Muntenia ceea ce denotă că reclamanta nu a dorit să-şi exercite dreptul de preferinţă.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că operaţiunea de majorare a capitalului social s-a făcut

în contextul în care societatea se afla în pericol de dizolvare ca urmare a acţiunii promovate

de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că faţă de modalitatea în care s-a efectuat majorarea, prin

compensarea împrumuturilor acordate societăţii de către acţionarul principal, nu putea opera

dreptul de preferinţă, deoarece acest drept nu se poate exercita decât în legătură cu acţiunile

emise în cazul depunerii în numerar, iar nu în cadrul conversiei datoriilor.

S-a constatat că este nefondată şi critica ce a vizat pretinsa încălcare a art. 127 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990 ce nu se aplică în cazul societăţilor pe acţiuni, iar în ceea ce priveşte

sancţiunea prevăzută de lege în această situaţie, prevederile art. 127 alin. (2) instituie

răspunderea pentru daunele aduse societăţii şi nicidecum nulitatea Hotărârii AGEA.

În fine, instanţa de apel a înlăturat şi critica privind nerespectarea formelor de publicitate, în

sensul că nu s-ar fi publicat textul integral privind propunerea majorării capitalului social,

constatându-se că dispoziţiile art. 117 alin. (7) din lege au fost respectate întocmai.

Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., susţinând următoarele:

1.au fost încălcate prevederile art. 211, art. 216 şi 217 din Legea nr. 31/1990, reţinându-se

greşit că a existat o renunţare la dreptul de preferinţă din partea SIF MUNTENIA şi că

dreptul de preferinţă nu se poate exercita decât în legătură cu acţiunile emise, în cazul

depunerii în numerar în contul societăţii.

1.1. Recurenta a susţinut că instanţa a aplicat greşit normele privind reprezentarea atunci când

s-a reţinut că dovada renunţării la dreptul de preferinţă a constat în comunicarea verbală

făcută de mandatara sa, contra mandatului special comunicat societăţii din care rezultă clar

împuternicirea de a vota împotriva operaţiunii de majorare a capitalului social.

1.2. Instanţa apelului a interpretat şi aplicat greşit art. 216 din Legea nr. 31/1990, întrucât

textul nu face nicio distincţie între tipurile de operaţiuni de majorare a capitalului social,

Page 6: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 6 din 48

adăugându-se la lege, fiind evident că în situaţia în care acordarea dreptului de preferinţă nu

ar fi obligatorie, împrumutarea societăţii şi compensarea creanţelor cu acţiuni ar fi o

modalitate de eludare a dispoziţiilor alin. (3) din art. 216.

1.3. S-au interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

reţinându-se greşit că acesta nu are aplicabilitate în cazul societăţilor pe acţiuni.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte a constatat că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Contrar susţinerilor recurentei, în cauză nu se constată încălcarea prevederilor legale

incidente de către instanţa apelului.

În speţă, adunarea generală a acţionarilor a hotărât majorarea capitalului social în forma

compensării unei creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni (art. 210 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990).

Această operaţiune juridică, denumită şi conversia datoriilor societăţii în acţiuni, nu

reprezintă propriu-zis o compensare, ci o transformare a creanţei în acţiuni, obligaţia de plată

a creanţei de către societate transformându-se în obligaţia de a emite acţiuni de o valoare

egală sau într-un anumit raport cu creanţa, pe care să le distribuie creditorului.

În acest caz, în care majorarea se face prin conversia creanţelor în acţiuni, ea beneficiază

numai creditorului societăţii, iar acest raţionament a stat şi la baza soluţiei date de instanţa

apelului atunci când a analizat prevederile art. 216 din Legea nr. 31/1990 în cauza de faţă.

Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut că dreptul de preferinţă priveşte exclusiv majorarea

capitalului social prin subscrierea acţiunilor noi, în schimbul unor aporturi în numerar.

Este adevărat că motivarea instanţei de apel cu privire la interpretarea acelei reţineri din

procesul-verbal al şedinţei, în sensul căreia numita L.C. – deşi a fost mandatată să participe la

şedinţă nu s-a prezentat, dar a anunţat că operaţiunea de majorare nu prezintă interes pentru

acţionarul SIF – excede oarecum problematicii cauzei, însă instanţa de apel nu şi-a

fundamentat soluţia pe această chestiune, urmând a fi înlăturată din motivarea deciziei.

Nici critica privind interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 127 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990 nu poate fi primită, în condiţiile în care nerespectarea interdicţiei instituite de

textul evocat nu atrage nulitatea hotărârii adunării generale luate cu votul acţionarului aflat în

conflict de interese, ci doar atragerea răspunderii materiale a acestuia dacă prin votul său s-a

format majoritatea necesară şi societatea a fost prejudiciată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, a respins ca nefondat recursul, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată să suporte

cheltuielile de judecată în cuantum de 4.200 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Page 7: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 7 din 48

3. Acţiune în anulare hotărâre AGA. Majorarea capitalului social prin

conversia datoriilor. Drept de preferinţă. Condiţii de exercitare

Inalta Curte de Casatie - Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3388 din 1

noiembrie 20113

Legea nr. 31/1990, art. 210, art. 216

Este legală hotărârea AGA de majorare a capitalului social prin conversia datoriilor - pe

care societatea le are faţă de un acţionar - în acţiuni, situaţie în care obligaţia de plată a

creanţei de către societate se transformă în obligaţia de a emite acţiuni de o valoare egală

sau într-un anumit raport cu creanţa, pe care să le distribuie creditorului, cu consecinţa că

majorarea capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai creditorilor

societăţii.

Astfel, în considerarea specificului acestei variante de majorare a capitalului social, a

mecanismului prin care se realizează conversia datoriilor, rezultă că dreptul de preferinţă

reglementat de art. 216 din Legea nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză.

Prin sentinţa comercială nr. 874/2010 a Camerei de consiliu pronunţată de Tribunalul

Comercial Cluj s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC I.C. SRL împotriva

pârâtei SC F.C. U. Cluj SA şi, în consecinţă, s-a dispus anularea hotărârii nr. 1212 din 9 iunie

2010 a AGEA a societăţii pârâte, radierea acestei hotărâri din Registrul Comerţului Cluj (…).

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin hotărârea contestată

acţionarii pârâtei au decis majorarea capitalului social prin conversia unei creanţe în cuantum

de 3.000.000 lei, deţinută împotriva societăţii de acţionarul F.W., în acţiuni, în conformitate

cu prevederile art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 7 alin. (2) din actul constitutiv al

societăţii.

S-a înlăturat motivul invocat de reclamantă pentru anularea hotărârii menţionate constând în

nulitatea absolută a contractului de împrumut din care s-a născut dreptul de creanţă al

acţionarului, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin

care să se fi admis o atare acţiune, iar, pe de altă parte, limitele investirii instanţei în acest

dosar privesc doar anularea hotărârii AGEA.(…)

Raportat însă la modalitatea în care s-a efectuat majorarea capitalului, tribunalul a considerat

că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea art. 216 alin. (1) din lege, deoarece acţiunile

emise pentru majorarea capitalului nu au fost oferite spre subscriere, în primul rând,

acţionarilor existenţi proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă, situaţie în care

hotărârea este anulabilă potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

De asemenea, au fost încălcate şi prevederile art. 210 alin. (1) şi art. 215 alin. (2) din actul

normativ menţionat în considerarea faptului că şi în ipoteza în care majorarea capitalului

social are loc prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii trebuie să se

dea eficienţă dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din lege prin oferirea spre subscriere a acţiunilor

3 Decizia nr. 3388 din 1 noiembrie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Secţia a II-a civilă, este reprodusa astfel cum a fost publicata pe web site-ul ICCJ: http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202011/SC%20II%20dec%20r%203388%2001nov2011.htm

Page 8: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 8 din 48

emise pentru majorarea capitalului, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu

numărul acţiunilor deţinute.

Apelul declarat de pârâta SC F.C. U. Cluj SA a fost respins prin decizia civilă nr. 49/2011 a

Curţii de Apel Cluj, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a arătat că ambele variante de majorare a

capitalului social enunţate de art. 210 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 se referă la

majorarea capitalului şi la modalităţile de liberare ale acţiunilor noi emise sau a părţii cu care

acestea îşi măresc valoarea.

În acest context, dispoziţiile art. 215 alin. (2) din lege nu sunt incidente în speţă, astfel cum

greşit a reţinut tribunalul, deoarece dispoziţia legală nu se referă la ipoteza unor creanţe

deţinute împotriva societăţii comerciale care îşi măreşte capitalul social, ci la creanţele

deţinute împotriva unor terţi.

Referitor la susţinerea apelantei potrivit căreia dreptul de preemţiune există doar în ipoteza

reglementată de art. 210 alin. (1) din actul normativ evocat, instanţa de apel a reţinut că

prevederile art. 216 alin. (1) din lege nu fac nicio distincţie, fiind deopotrivă aplicabile atât în

cazul unor aporturi noi cât şi în cazul conversiei acţiunilor cu creanţe deţinute împotriva

societăţii, neexistând nicio incompatibilitate între conversia creanţelor în acţiuni şi

exercitarea dreptului de preemţiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.C. U. Cluj SA, criticând-o pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din încălcarea

dispoziţiilor art. 216, 210 alin. (2), art. 1361 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 723 alin. (2)

şi art. 108 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta a invocat faptul că decizia recurată este pronunţată cu aplicarea

greşită a dispoziţiilor art. 216 şi 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în sensul că, contrar

celor reţinute de instanţele anterioare, respectarea dreptului de preferinţă vizează exclusiv

situaţia în care majorarea capitalului social se efectuează prin aporturi noi, nu şi în ipoteza în

care nu sunt atrase astfel de aporturi, ci societatea îşi măreşte capitalul prin compensarea unor

creanţe certe, lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.

A doua critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva modului de aplicare a

prevederilor art. 1361 cu referire la art. 216 din lege, în sensul că dreptul subiectiv instituit

prin acest din urmă text legal - respectiv dreptul de preferinţă al acţionarilor - este supus

condiţiei prevăzute de art. 1361 din lege care instituie obligaţia acţionarilor de a-şi exercita

drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii şi

ale celorlalţi acţionari. În caz contrar, exercitarea dreptului subiectiv împotriva scopului

recunoscut de lege constituie un abuz de drept în conformitate cu art. 723 alin. (2) C. proc.

civ., sancţionabil în raport cu prevederile art. 108 C. proc. civ.

În acest context, a susţinut recurenta, interesul invocat de reclamanta intimată nu este legitim

fiind în contradicţie cu cel al societăţii care, pentru a evita dizolvarea potrivit art. 15324

alin.

(1) din Legea nr. 31/1990, a ales ca singura modalitate de redresare varianta conversiei

datoriilor societăţii în acţiuni.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior

menţionate, Înalta Curte a constatat că este fondat.

Page 9: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 9 din 48

Astfel, în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 31/1990 ,,capitalul social se poate mări prin

emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în

schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi

articol ,,acţiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale,

precum şi a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanţe

lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia”.

În alţi termeni, majorarea capitalului social se poate realiza fie prin mărirea numărului de

acţiuni, fie prin mărirea valorii nominale a celor existente. Această majorare poate avea mai

multe surse, respectiv prin aporturi noi ale acţionarilor existenţi sau ai celor cooptaţi pe

această cale, prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisie, cu excepţia

rezervelor legale, sau prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu

acţiuni ale acesteia.

În speţă, adunarea generală a acţionarilor societăţii pârâte a hotărât majorarea capitalului

social în modalitatea compensării unei creanţe certe, lichide şi exigibile deţinute de un

acţionar asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.

Această operaţiune juridică, denumită şi conversia datoriilor societăţii în acţiuni, nu

reprezintă propriu-zis o compensare, ci o transformare a creanţei în acţiuni, situaţie în care

obligaţia de plată a creanţei de către societate se transformă în obligaţia de a emite acţiuni de

o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanţa, pe care să le distribuie creditorului, cu

consecinţa că majorarea capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai

creditorilor societăţii.

Prin urmare, în considerarea specificului acestei variante de majorare a capitalului social, a

mecanismului prin care se realizează conversia datoriilor, rezultă că dreptul de preferinţă

reglementat de art. 216 din Legea nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză.(…).

În concluzie, recursul a fost admis în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar

decizia a fost modificată în sensul admiterii apelului formulat de recurenta pârâtă SC F.C. U.

Cluj SA şi schimbării în întregime a sentinţei tribunalului, cu consecinţa respingerii acţiunii

reclamantei.

4. Societate comercială. Modificarea actului constitutiv. Abuz de

majoritate. Sancţiune aplicabilă

Inalta Curte de Casatie si Justitie, Secţia comercială, Decizia nr. 570 din 11 februarie

20104

Legea nr. 31/1990, art. 8 lit. f

2, art. 94, art. 136

1

Abuzul de majoritate este o formă a abuzului de drept care există mai ales atunci când

deciziile adunării generale a acţionarilor sunt luate cu intenţia de a-i prejudicia pe

minoritari contrar interesului general.

4 Decizia nr. 570 din 11 februarie 2010 A Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Secţia comercială, este reprodusa astfel cum a fost publicata pe web site-ul ICCJ: http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202010/SE%20r%20570%202010.htm.

Page 10: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 10 din 48

Principiul majorităţii creează doar o prezumţie în sensul că voinţa majorităţii echivalează cu

voinţa socială. În concret, în cadrul voinţei sociale trebuie urmărit interesul social, care la

rândul său trebuie să coincidă cu interesul comun al acţionarilor.

Abuzul de majoritate există atunci când au fost reglementate obligaţii excesive, corelative

dreptului de preemţiune, în sarcina exclusiv a acţionarului minoritar şi în folosul exclusiv al

majoritarului, încălcându-se unul din atributele dreptului de proprietate asupra acţiunilor, şi

anume dreptul de dispoziţie.

Reclamantul D.M. a chemat în judecată S.C. B.C.R. Asigurări de viaţă S.A. şi a solicitat

Tribunalului Bucureşti să pronunţe o hotărâre prin care să anuleze hotărârile A.G.E.A.

societăţii pârâte, nr. 1,2 şi 3 din 22 octombrie 2007 prin care s-au adus modificări actului

constitutiv ca urmare a introducerii articolului 51. Reclamantul şi-a argumentat acţiunea

arătând că prin modalitatea de transmitere a acţiunilor adoptată în AGEA nr. 3, la a cărei

anulare şi-a restrâns pretenţiile, se îngrădeşte dreptul de proprietate asupra acţiunilor.

A mai susţinut reclamantul că prin noile modificări privind transmiterea acţiunilor, singurul

acţionar care are drepturi este B.C.R., restul acţionarilor având doar obligaţii, iar acest

dezechilibru creat trebuie sancţionat. În drept, s-au invocat prevederile art. 94 şi 136 din

Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acţiunile acordă posesorilor drepturi egale pe care trebuie

să le exercite cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii

şi ale celorlalţi acţionari.

Soluţionând litigiul, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa nr.6941/2008 prin care a luat

act de renunţarea reclamantului la judecata capetelor de cerere având ca obiect anularea

hotărârilor A.G.E.A. B.C.R. nr. 1 şi 2/2007, a respins excepţia lipsei de interes invocată de

pârâtă iar pe fond a respins acţiunea în anularea Hotărârii AGEA nr. 3/2007 formulată de

reclamantul D.M., obligându-l la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a reţinut că prin art.51 introdus în actul adiţional al societăţii pârâte s-a instituit

dreptul de preferinţă al acţionarului majoritar B.C.R., la cumpărarea acţiunilor oferite de

ceilalţi acţionari şi că prin instituirea acestui drept nu se încalcă prevederile art. 94 şi 1361

din Legea nr. 31/1990.

Potrivit instanţei, acţiunile trebuie să fie de valoare egală şi să acorde posesorilor drepturi

egale. Acest principiu instituit de art. 94 din LSC nu presupune o egalitate perfectă în drepturi

a acţionarilor. A mai reţinut instanţa că instituirea dreptului de preferinţă nu împiedică

vânzarea acţiunilor de către acţionarii minoritari, care pot dispune liber de acţiunile pe care le

deţin. Art. 51 introdus în actul constitutiv dă posibilitatea acţionarului majoritar să cumpere el

însuşi acţiunile oferite spre vânzare, fără a interzice totuşi acţionarului minoritar să vândă,

astfel că, dreptul de dispoziţie al acţionarilor minoritari, în opinia instanţei, nu a fost încălcat.

În sprijinul acestei concluzii, tribunalul a făcut trimitere şi la prevederile art. 8 lit. f) din

Legea nr. 31/1990 apreciind că legea societăţilor comerciale permite ca prin actul constitutiv

să se instituie orice restricţie cu privire la transferul acţiunilor, printre aceste restricţii fiind şi

dreptul de preemţiune.

Acesta a constituit şi argumentul tribunalului pentru respingerea susţinerii potrivit căreia

acţionarul majoritar şi-ar fi exercitat cu rea-credinţă drepturile în raport cu acţionarii

minoritari.

Page 11: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 11 din 48

Sentinţa nr. 694/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, a fost apelată de

acţionarul D.M.

Criticile aduse sentinţei fondului au vizat atât netemeinicia cât şi nelegalitatea soluţiei

pronunţată de tribunal, apelantul structurându-şi susţinerile pe trei aspecte:

- interpretarea greşită a art. 8 alin. (1) lit. f2, art. 94, art. 136

1 din Legea societăţilor

comerciale;

- încălcarea şi limitarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor prin introducerea art. 51

în

noul act constitutiv al societăţii;

- cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată. (...)

Prin decizia nr. 54/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, s-a admis

apelul declarat de reclamantul D.M., s-a schimbat în parte sentinţa, s-a anulat hotărârea

AGEA nr. 3/2007 a SC B.C.R. Asigurări de viaţă S.A. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.

Cu referire la prima critică, ce privea încălcarea dispoziţiilor legale, Curtea de Apel a reţinut

că, în adevăr, s-au încălcat art. 94, 1361 şi art. 8 alin. (1) lit. f

2 din Legea nr. 31/1990, întrucât

prin hotărârea AGEA nr. 3, deşi legea permite instituirea unei restricţii convenţionale, dreptul

de preemţiune a fost reglementat într-un mod excesiv şi abuziv, pentru că funcţionează numai

în favoarea acţionarului majoritar.

Prin art. 51 din noul act constitutiv, instanţa de apel a apreciat că s-au încălcat şi două dintre

principiile care guvernează drepturile acţionarilor şi anume, principiul preeminenţei

interesului social şi principiul majorităţii. În continuare, după consideraţiile privind interesul

social şi componenţa acestui interes, Curtea de Apel a observat că prin Hotărârea AGEA s-a

comis un abuz de drept întrucât acţionarul majoritar, prin vot, a stabilit condiţii excesive în

sarcina doar a acţionarului minoritar care ar dori să vândă, acesta fiind obligat să respecte

dreptul de preemţiune şi împuternicirea irevocabilă stabilită în favoarea directorului societăţii

pentru finalizarea vânzării.

Curtea de Apel a făcut trimitere şi la prevederile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 care

reglementează la nivel de principiu exercitarea cu bună-credinţă a dreptului de proprietate

asupra acţiunilor, apreciind că acest principiu trebuie să-l ocrotească şi pe acţionarul

minoritar de exerciţiul abuziv al drepturilor acţionarului majoritar. În final, Curtea a înlăturat

susţinerile intimatei privind restricţiile care pot fi aduse dreptului de proprietate asupra

acţiunilor apreciind că, în adevăr, acest drept este recunoscut de lege, numai că în speţă era

vorba de modul cum acţionarul majoritar şi-a impus voinţa asupra modalităţii concrete de

exercitare a acestui drept.

Împotriva deciziei nr. 54/2009 de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, a

declarat recurs pârâta SC BCR Asigurări de Viaţă SA întemeiat pe motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

După expunerea sintetică a situaţiei de fapt şi a considerentelor din sentinţa fondului,

recurenta SC BCR Asigurări de Viaţă SA a criticat decizia Curţii de Apel sub cuvânt că

aceasta se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale aplicabile în materia

societăţilor comerciale.

Recurenta a afirmat că a fost respectat principiul egalităţii în drepturi a acţionarilor precum şi

principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor de către acţionari. Potrivit opiniei sale,

principiul egalităţii în drepturi nu priveşte drepturile convenţionale, ci doar acele drepturi

Page 12: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 12 din 48

care izvorăsc în mod direct din lege. A dezvoltat în continuare argumente în sprijinul acestei

susţineri referindu-se la prevederile art. 94 alin. (1) din legea societăţilor comerciale. Din

această perspectivă, autoarea recursului a susţinut că prin instituirea dreptului de preferinţă nu

se încalcă dreptul de proprietate şi prerogativa dispoziţiei asupra acţiunilor. Citând doctrina şi

jurisprudenţa, recurenta a ajuns la concluzia că fondul dreptului de proprietate nu este atins

prin aplicarea principiului majorităţii, ci doar exerciţiul acestuia. Procedura de vânzare, în

accepţiunea sa, oferă posibilitatea acţionarului majoritar de a cumpăra el însuşi acţiunile

oferite spre vânzare, fără a interzice acţionarului minoritar să vândă.

Printr-o altă critică s-a susţinut că legea societăţilor comerciale permite în mod expres

instituirea unor limitări privind transferul acţiunilor şi cum dreptul de preferinţă poate fi

calificat ca fiind o astfel de limitare, permisă în mod expres de art. 8 alin. (1) lit. f) din LSC,

introducerea în actul constitutiv a clauzelor referitoare la dreptul de preemţiune nu este

contrară legii.

Recurenta a apreciat că principiul majorităţii determină minoritatea să se supună majorităţii

pentru că voinţele acţionarilor nu pot fi în mod obiectiv asemănătoare. În ce priveşte

principiul majorităţii, recurenta a admis că acesta este limitat de apariţia abuzului de drept în

situaţia în care se încalcă interesul comun social, însă apreciază că eventualul abuz de drept

trebuie raportat la drepturile legale ale acţionarilor şi nu la drepturile derivate din convenţie.

Recurenta a mai arătat că nu a fost dovedită în cauză reaua-credinţă a acţionarului majoritar şi

nici vătămarea efectivă, suferită de intimat, ca acţionar minoritar.(…)

Recursul este nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ. priveşte aplicarea

greşită a legii. Abordarea analizei acestei critici a avut în vedere dispoziţiile art. 94, 1361 şi 8

lit. f2 din Legea nr. 31/1990 în următoarea ordine:

I- 1.Prima critică a fost argumentată pe aplicabilitatea art. 94 din Legea nr.31/1990.

„Acţiunile trebuie să fie de o egală valoare, ele acordă posesorilor drepturi egale”.

Interpretând aceste dispoziţii, recurenta a ajuns la concluzia că Legea nr. 31/1990 nu instituie

o egalitate perfectă în drepturi între acţionarii unei societăţi, ci, dimpotrivă sunt avute în

vedere numai drepturile izvorâte din lege nu şi cele convenţionale, stabilite între acţionari sau

prin actul constitutiv.

Argumentele recurentei au în vedere numai un aspect care se desprinde din dispoziţiile art. 94

din LSC şi anume cel al egalităţii în drepturi ca principiu care îşi are izvorul în deţinerea

acţiunilor. În realitate, art. 94 instituie o regulă mult mai profundă a dreptului societar care

constă în egalitatea de tratament a tuturor acţionarilor unei societăţi comerciale. În alte

cuvinte, acţionarilor trebuie să li se ofere aceleaşi prerogative în exercitarea drepturilor lor,

sens mult mai larg decât privirea teoretică asupra dispoziţiilor art. 94 pe care a evocat-o în

punctul său de vedere recurenta.

2. Principiul egalităţii în drepturi, potrivit recurentei priveşte numai drepturi izvorâte din lege

nu şi drepturi izvorâte din convenţie.

Page 13: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 13 din 48

S-a arătat mai sus, că orice măsură care se adoptă în adunarea generală trebuie să coincidă

interesului comun al acţionarilor indiferent dacă sunt majoritari sau minoritari şi indiferent

dacă măsura luată izvorăşte din lege sau din convenţie.

Nu este lipsită de relevanţă observaţia potrivit căreia principiul de guvernare majoritară chiar

şi atunci când legea permite anumite limitări în exercitarea unor drepturi trebuie să folosească

interesului tuturor acţionarilor şi în niciun caz să fie folosit în scopul de a-l favoriza pe

acţionarul majoritar. În sensul aceluiaşi raţionament trebuie observat că puterea pe care

contractul de societate şi organizarea legală a societăţii o acordă unora dintre acţionari nu

trebuie să fie deturnată pe principiul că ,,minoritatea se supune majorităţii” sau altfel spus cu

unicul scop de a favoriza majoritarii în detrimentul minoritarilor, ştiut fiind că o hotărâre este

adoptată pentru că este conformă atât interesului social cât şi intereselor acţionarilor.

II.1. Instituirea dreptului de preferinţă şi corelaţia acestuia cu prevederile art. 8 alin. (1) lit.f2.

În adevăr, art. 8 lit. f2 din legea societăţilor comerciale instituie posibilitatea unor restricţii cu

privire la transferul acţiunilor şi stabileşte totodată obligativitatea ca, în actul constitutiv al

societăţii, să fie menţionate şi aceste restricţii.

Cu privire la aceste critici, recurenta a acreditat ideea că legalitatea unei astfel de clauze pe

care legea o permite nu poate fi pusă la îndoială. Este corectă afirmaţia autoarei recursului, în

sensul că includerea în actul constitutiv a restricţiei este prevăzută de lege şi tot corectă este şi

afirmaţia că legea prevede posibilitatea de a se restricţiona dreptul de transfer asupra

acţiunilor.

Ceea ce este esenţial în legătură cu acest drept, conferit de lege, este însă modul în care se

instituie dreptul (de preemţiune) în cazul în care se apelează la o astfel de restricţie.

Prin art. 51 intitulat ,,Transmiterea acţiunilor” s-a prevăzut: ,,Orice alt asociat în afară de

B.C.R. (ofertantul) care intenţionează să înstrăineze acţiunile deţinute în societate (,,Acţiunile

oferite”) către terţ este obligat să acorde B.C.R. un drept de preempţiune la achiziţionarea

acţiunilor oferite. Pentru evitarea oricărui dubiu, termenul ,,terţ” include pe lângă persoanele

care nu deţin vreo acţiune în societate şi pe ceilalţi acţionari ai societăţii în afară de ofertant şi

B.C.R.”.

Din dispoziţiile de mai sus, s-a observat fără îndoială, faptul că prin art. 51, adoptat prin

AGEA nr. 3/2007, i-a fost acordat exclusiv acţionarului majoritar al societăţii, dreptul de

preemţiune. Întrucât acest drept decurge din calitatea de acţionar şi o astfel de clauză poate

reprezenta un mijloc util pentru acţionari de a-şi mări participaţia în societate, în contextul

arătat, exercitarea drepturilor de către acţionarul majoritar nu respectă drepturile legitime ale

celorlalţi acţionari întrucât preemţiunea a fost instituită într-un singur sens, din moment ce s-a

menţionat expres că această obligaţie este în sarcina oricărui asociat ,,în afară de bancă”.

Este relevant în raport de argumentele de mai sus, faptul că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. f2

sunt în strânsă corelaţie cu art. 94 din Legea societăţilor şi cu principiul general care se

desprinde din conţinutul său, analizat mai sus.

2. Nu în ultimul rând se impune a fi observat faptul că modificarea statutară care restrânge

libertatea de a cesiona acţiunile prin menţionarea unui drept de preemţiune este doar atributul

adunării generale de a modifica actul constitutiv. Dar, conţinutul modificării actului

constitutiv vizează exerciţiul dreptului asupra acţiunilor şi nu este lipsit de relevanţă să se

Page 14: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 14 din 48

observe că prin forţa principiului majoritar, exprimată în adunarea generală au fost rezervate

avantaje acţionarilor majoritari în detrimentul acţionarilor minoritari.

Altfel spus, prevederea din art. 8 lit. f2 în sensul obligativităţii ca în actul constitutiv să se

introducă ,,orice restricţii” în legătură cu transferul acţiunilor nu are şi semnificaţia ,,în orice

condiţii”.

Prin urmare, nu legalitatea unei astfel de clauze restrictive este pusă la îndoială, cum a

susţinut recurenta, ci exerciţiul acestui drept.

Din acest punct de vedere s-au înlăturat şi susţinerile recurentei prin care invocă legalitatea

modificării actului constitutiv prin faptul că diferite ,,organe abilitate” au verificat aceste

modificări.

III. - Cea de-a treia critică a fost examinată prin prisma aplicării art. 1361 din Legea nr.

31/1990, abordare în cadrul căreia a fost avut în vedere principiul majorităţii şi abuzul de

majoritate asupra căruia s-a oprit instanţa de apel.

Se observă că în doctrină şi practică se admite ideea potrivit căreia abuzul de majoritate este o

formă a abuzului de drept care există mai ales atunci când deciziile adunării generale a

acţionarilor sunt luate cu intenţia de a-i prejudicia pe minoritari contrar interesului general.

Fără observarea acestor elemente esenţiale în exerciţiul dreptului de a institui o restricţie

permisă de lege în legătură cu transmiterea acţiunilor, recurenta a exprimat opinia că

principiul majorităţii determină minoritatea să se supună hotărârilor luate de persoana care

deţine majoritatea capitalului social.

Este adevărat că în baza principiului majorităţii, aşa cum a susţinut recurenta, s-a creat o

prezumţie că voinţa majorităţii echivalează cu voinţa socială. Numai că voinţa socială nu este

abstractă cum s-ar deduce din argumentele sale, ci, aceasta trebuie să coincidă cu interesul

comun al acţionarilor care este dat de contractul de societate şi de organizarea societăţii.

2. - În aceeaşi ordine de idei, trebuie observat că organizarea societăţii are în vedere

egalitatea de statut juridic a acţionarilor, aşa cum rezultă din art. 94 alin.1 din Legea nr.

31/1990 care se raportează la drepturile ataşate acţiunilor. Egalitatea de statut juridic nu se

referă la o egalitate perfectă în drepturi, independentă de participaţia la capital, ci la egalitate

de tratament în exerciţiul dreptului. Aşa se explică de ce principiul majorităţii creează doar o

prezumţie în sensul că voinţa majorităţii echivalează cu voinţa socială. În concret, în cadrul

voinţei sociale trebuie urmărit interesul social care la rândul său trebuie să coincidă cu

interesul comun al acţionarilor.

În caz contrar, prin deturnarea funcţiilor şi principiului majorităţii se ajunge la abuzul de

majoritate săvârşit în cadrul adunării generale a acţionarilor şi la prejudicierea intereselor

legitime ale minoritarilor.

Prin urmare, se poate trage concluzia că interacţiunea dintre voinţa individuală şi cea a

majorităţii nu conduce inevitabil la înfrângerea celei dintâi, astfel că forţa principiului

majorităţii nu este absolută pentru a putea fi opusă în orice situaţie.

3. Recurenta a susţinut că nu a săvârşit un abuz de majoritate prin introducerea art. 51 în actul

constitutiv, întrucât un astfel de abuz se analizează prin raportare la drepturile legale ale

Page 15: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 15 din 48

acţionarilor, drepturi care derivă din acţiunile deţinute şi nu cu referire la drepturile derivate

din convenţii prin care se instituie drepturi inexistente anterior în patrimoniul acţionarului.

Susţinerea nu a fost primită. Transmiterea acţiunilor şi restricţiile convenţionale pentru

exerciţiul acestei transmiteri derivă din calitatea de acţionar şi orice măsură, indiferent că se

instituie drepturi care ar putea să privească în viitor patrimoniul acţionarului, vizează

interesul legitim al acţionarilor, care se traduce, în speţă, în recunoaşterea dreptului de

preemţiune şi a procedurii instituită pentru valorificarea acestui drept în favoarea acţionarilor

care doresc să-şi transmită acţiunile, respectând dispoziţiile mai sus analizate.

IV. - Revenind la critica de nelegalitate prin prisma săvârşirii abuzului de majoritate a cărui

inexistenţă a fost invocată de recurentă:

Art. 1361 din Legea nr. 31/1990 reglementează în domeniul societar principiul exercitării cu

bună-credinţă a dreptului de proprietate asupra acţiunilor. Din acest punct de vedere trebuie

precizat mai întâi că restricţia instituită prin art. 51 în adunarea generală priveşte exerciţiul

dreptului de proprietate. În al doilea rând trebuie observat dacă a existat elementul

intenţional de a impune numai în sarcina acţionarului minoritar anumite obligaţii, acţionarul

majoritar fiind favorizat prin măsura luată.

Sub ambele aspecte subliniate s-a constatat că abuzul de majoritate a existat întrucât au fost

reglementate obligaţii excesive, corelative dreptului de preemţiune, în sarcina exclusiv a

acţionarului minoritar şi în folosul exclusiv al majoritarului – (în acest sens prin procedura

instituită s-au acordat puteri directorului B.C.R. peste voinţa acţionarului minoritar),

încălcându-se unul din atributele dreptului de proprietate asupra acţiunilor, şi anume dreptul

de dispoziţie.

2. Opunând o astfel de clauză nu se poate reţine că acţionarul majoritar şi-a exercitat

drepturile în adunarea generală cu bună-credinţă şi cu respectarea intereselor legitime ale

societăţii şi ale celorlalţi acţionari. Chiar, dacă în legea nr. 31/1990 nu sunt prevăzute

interdicţii în legătură cu poziţia acţionarului majoritar prin care folosirea poziţiei de majoritar

să fie interzisă, (ca în cazul legii nr. 297/2004), dispoziţiile art. 1361 din LSC sunt suficiente

pentru a se aprecia dacă acţionarul majoritar, care guvernează societatea, acţionează în interes

social şi cu bună-credinţă. În concret, această poziţie a acţionarului majoritar se raportează la

avantajele obţinute în AGEA în detrimentul celorlalţi acţionari. În aceste condiţii, corect

Curtea de Apel prin decizia criticată a procedat la sancţionarea abuzului de drept prin

anularea Hotărârii AGEA.

3. În privinţa exerciţiului drepturilor în adunarea generală, recurenta a înţeles să demonstreze

că nu a fost dovedită reaua-credinţă în exercitarea dreptului, motivat de faptul că nu există

nicio dispoziţie legală care să-i limiteze sau să-i condiţioneze un astfel de drept.

Raţionamentul recurentei se bazează pe natura convenţională a dreptului de preferinţă la

cumpărarea acţiunilor oferite spre vânzare, care, în opinia sa, îl exclude de la regula egalităţii.

A justificat această excludere pe faptul că dreptul de preferinţă nu este conferit de calitatea de

acţionar. Această susţinere a fost înlăturată. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor şi

atributele acestui drept decurg din calitatea de acţionar astfel că toate măsurile care vizează

acest drept sunt în legătură sau decurg din calitatea de acţionar. În cazul de faţă transmiterea

acţiunilor a fost restricţionată prin instituirea dreptului de preemţiune, iar în exercitarea

dreptului de preemţiune au fost stabilite condiţii excesive, care au fost îndreptate într-un

singur sens (către acţionarul minoritar) prin folosirea poziţiei majoritare care constituie o

manifestare a abuzului de drept, a poziţiei dominante în luarea deciziilor în societate.(...)

Page 16: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 16 din 48

Prin urmare, nu simpla poziţie dominantă generează abuz de drept, ci nerespectarea

cerinţelor privind exerciţiul drepturilor.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, constatând că decizia Curţii de apel a fost dată cu

aplicarea corectă a legii, conform art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca

nefondat.(…)

5. Modificarea actului constitutiv în cazul unei SRL cu asociat unic

CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,

DECIZIA CIVILA NR.140 din 20.03.20125

Art.194 si art.1961 din Legea nr. 31/1990 republicata

În cazul societatii cu raspundere limitata, potrivit Legii nr. 131/1990, vointa sociala se

formeaza în adunarea generala, legea prevazând la art. 194 atributiile acesteia, printre

care si cea de a modifica actul constitutiv. Pentru cazul societatilor cu raspundere limitata

cu asociat unic, la art. 1961 se prevede ca acesta va exercita atributiile adunarii generale,

consemnând de îndata, în scris, orice decizie adoptata în conformitate cu cele de mai sus.

Fata de cele de mai sus reiese ca majorarea capitalului social al J A SRL (aceasta fiind de

altfel o modificare a actului constitutiv) trebuia sa fie luata prin decizia asociatului unic J A

M SRL, în conformitate cu dispozitiile legale precitate.

Aceasta nu reprezinta o chestiune de ordin pur formal, fara însemnatate, ci din contra, este o

problema esentiala, legata de existenta sau nu a vointei sociale a Jetran Air SRL de

modificare a actului constitutiv.

Un aspect semnificativ este faptul ca, Jetran Air SRL având asociat unic, majorarea

capitalului social nu putea fi dispusa decât printr-o decizie (iar nu hotarâre a adunarii

generale) si, evident, doar cu unanimitate (iar nu cu votul reprezentând 55% din capitalul

social).

Deliberând asupra apelului de fata :

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala la data de

16.09.2009, sub nr.36403/3/2009, reclamanta J L.L.C. a chemat în judecata pe pârâta SC J A

M SRL, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea partiala a

Hotarârii Adunarii Generale a Asociatilor societatii din data de 31.08.2009, respectiv cu

privire la numirea administratorului unic în persoana d-lui Nicolae Petrisor si modificarea

corespunzatoare a Actului constitutiv, precum si cu privire la majorarea capitalului social al

SC J A SRL, persoana juridica la care societatea J A M detine 100% din capitalul social si la

împuternicirea d-lui S C pentru a semna decizia asociatului unic al J A si Actul constitutiv

5 Decizia Civila nr.140/20.03.2012 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a Civila, este reprodusa astfel cum a

fost publicata pe web site-ul C.Ap. Buc.: http://portal.just.ro/JurisprudentaVizualizare.aspx?id_speta=35166&idInstitutie=2

Page 17: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 17 din 48

actualizat al J A în sensul majorarii capitalului social, aceasta fiind contrara legii, cu

cheltuieli de judecata.

Prin sentinta comerciala nr. 13903 din 07.12.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia

a VI-a Comerciala în dosarul nr. 36403/3/2009, s-a respins ca neîntemeiata actiunea

formulata de reclamanta J L.L.C. în contradictoriu cu pârâta SC J A M SRL.

Pentru a hotarî astfel tribunalul a apreciat ca nu poate fi retinut primul motiv de nulitate

invocat de reclamanta, deoarece chiar atunci când un asociatul cu interese contrare a încalcat

obligatia prevazuta de art. 79 lin 1 din Legea nr. 31/1990, respectiv obligatia de a se abtine de

la vot, valabilitatea hotarârii astfel adoptate nu este afectata, sanctiunea aplicabila fiind

angajarea raspunderii asociatului conform alin. 2 al aceluiasi articol.

Cât priveste al doilea motiv de nulitate invocat de reclamanta, respectiv adoptarea hotarârii cu

încalcarea prevederilor art. 36 si art. 52 din Legea nr. 85/2006, nici acesta nu a putut fi

retinut.

În speta de fata nu a fost vorba despre nesocotirea prevederilor art. 36 prin continuarea unei

actiuni judiciare de recuperare a creantelor de catre creditor de la debitorul aflat în insolventa

si nici de încalcarea art. 52 care face referire la compensarea creantelor reciproce atunci când

la data deschiderii procedurii sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege în materie de

compensare legala.

În fapt, compensarea unor creante lichide si exigibile asupra societatii cu parti sociale ale

acesteia reprezinta o modalitate de majorare a capitalului social, conform prevederilor art.

210 alin 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si în

acelasi timp un mod de stingere a pasivului societatii.

Or, în contextul în care SC J A SRL se afla în procedura insolventei, Hotarârea AGA din data

de 31.08.2009, nu putea produce nici un efect, câta vreme nu exista acordul administratorului

judiciar privind majorarea capitalului social al SC J A SRL în modalitatea mai sus aratata si

încuviintarea judecatorului sindic cu privire la un plan de reorganizare al societatii în acest

sens.

De altfel pârâta nu a efectuat niciun demers pentru înregistrarea la registrul comertului a

mentiunii privind majorarea capitalului social, asociati si cota de participare a acestora la

beneficii si pierderi, iar SC T SA s-a înscris la masa creditorilor cu creanta pe care pretinde ca

o detine împotriva SC J A SRL.

Împotriva sentintei comerciale nr. 13905 din 07.12.2009 data de Tribunalul Bucuresti- Sectia

a VI-a Comerciala în dosarul nr. 36403/3/2009 a formulat apel reclamanta J L.L.C., solicitând

admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentintei comerciale nr. 13903/2009 iar pe

fondul cauzei sa se dispuna anularea partiala a hotarârii AGA din 31.08.2009, respectiv cu

privire la numirea administratorului unic în persoana d-lui N P si modificarea

corespunzatoare a Actului constitutiv, precum si cu privire la majorarea capitalului social al

SC J A SRL, persoana juridica la care J A M detine 100% din capitalul social si la

împuternicirea d-lui S C pentru a semna Decizia asociatului unic al J A si Actul Constitutiv

actualizat al J A în sensul majorarii capitalului social, aceasta fiind contrara legii, cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor aferente litigiului.

În cadrul motivelor de nelegalitate a aratat ca cererea de chemare în judecata a fost respinsa

Page 18: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 18 din 48

atât ca neîntemeiata cât si ca lipsita de interes, fara însa ca instanta sa faca vreo mentiune în

hotarâre cu privire la invocarea vreunei exceptii a lipsei de interes de catre partea adversa sau

de catre instanta din oficiu si fara sa se faca referire la eventualele sustineri ale partilor sub

acest aspect.

Apelanta considera ca hotarârea atacata a fost data cu aplicarea gresita articolului 79 din

Legea nr. 31/1990 si cu nesocotirea articolului 132 alineat 2 din acelasi act normativ,

ignorându-se faptul ca prin dispozitiile alineatului 2 din articolul 79 nu au fost limitate

posibilitatile de anulare a hotarârilor AGA contrare legii.

S-a mai sustinut ca hotarârea atacata a fost data cu încalcarea dispozitiilor imperative ale

articolului 36 si 52 din Legea nr. 85/2006, ignorându-se faptul ca împotriva debitorilor aflati

în insolventa creantele se pot realiza doar potrivit acestei proceduri speciale, chiar si

compensarea putându-se realiza doar în anumite conditii speciale neîndeplinite în cauza.

Se arata ca societatea J A SRL, la care societatea J A M detine 100% din capitalul social, se

afla în procedura de insolventa prevazuta de Legea nr. 85/2006, împrejurare în care toate

formele de realizare a creantelor, ca si modificarile în structura capitalului social, trebuie sa

tina cont de situatia speciala a societatii, dar si de dispozitiile imperative ale Legii nr.

85/2006.

Contrar celor retinute de instanta, art. 36 nu este incident doar în cazul actiunilor

contencioase deduse judecatii - prin care s-ar urmari recuperarea unor creante de la

debitoarea aflata în insolventa, ci în toate cazurile în care, prin orice procedura sau mecanism

juridic, altul decât cel reglementat de Legea nr. 85/2006, creditoarea ar urmari un astfel de

scop prohibit de lege.

Or, compensarea, astfel cum este reglementata de articolului 1143 si urm. Cod civil si

definita de practica si literatura de specialitate, este o forma de plata, o forma de stingere a

obligatiilor si intra astfel în categoria formelor de realizare a creantelor în acceptiunea

articolului 36 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, din interpretarea per a contrario a dispozitiilor articolului 52 din Lege se

deduce fara putinta de tagada ca deschiderea procedurii insolventei afecteaza dreptul unui

creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când

conditiile prevazute de lege în materie de compensare legala nu sunt îndeplinite la data

deschiderii procedurii, adica fie cele doua creante nu exista deopotriva, fie una sau amândoua

nu sunt certe, lichide sau exigibile.

Compensarea dupa deschiderea procedurii nu poate avea ca obiect creante nascute dupa

aceasta data, ci numai creante care îndeplineau conditiile de certitudine, lichiditate si

exigibilitate la data deschiderii procedurii.

Din informarile facute de asociatul T SA cu prilejul tinerii sedintei Adunarii Generale, în

marea lor parte, creantele cu care se doreste majorarea capitalului social al societatii aflate în

insolventa sunt înregistrate deja la masa credala a acestei societati si evident nu pot fi

valorificate nici de doua ori si nici pe cale separata.

Contrar celor sustinute de instanta, Hotarârea Adunarii Generale din 31.08.2009 a fost deja

depusa spre înregistrare la Oficiul Registrul Comertului si a devenit aplicabila si opozabila

partilor de la data adoptarii sale iar fata de terti de la data la care le-a fost adusa la cunostinta.

Page 19: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 19 din 48

Sub acest aspect trebuia observat ca, astfel cum rezulta din planul de reorganizare al SC J A

SRL, a fost adus la cunostinta judecatorului sindic aspectul majorarii capitalului social al

societatii ca efect al compensarii aprobate prin Hotarârea AGA contestata, iar de la data

aducerii la cunostinta publica a acestei operatiuni, prin publicarea Planului de reorganizare si

prin depunerea acestuia în fata judecatorului sindic, Hotarârea AGA contestata a devenit

aplicabila.

Intimata SC J A M SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de J

L.L.C. si mentinerea hotarârii apelate ca fiind temeinica si legala.

Prin decizia comerciala nr. 311 din 18 mai 2010 Curtea de Apel Bucuresti Sectia a V-a

Comerciala a admis apelul formulat de reclamanta J L.L.C. împotriva sentintei comerciale nr.

13903/07.12.2009, a desfiintat sentinta apelata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi

instante.

Împotriva deciziei nr. 311 din 18 mai 2010 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti- Sectia a

V-a Comerciala în dosarul nr. 36403/3/2009 a formulat recurs pârâta J A M SRL, iar prin

decizia nr. 4043 din 23.11.2010 Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus admiterea

recursului declarat de recurenta pârâta, a casat decizia recurata si a trimis cauza pentru

rejudecare aceleiasi instante.

În rejudecarea cauzei în apel dupa casare, prin decizia comerciala nr. 179 din 19 aprilie 2011

pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti- Sectia a V-a Comerciala în dosarul nr. 445/2/2011,

s-a dispus respingerea apelului formulat de apelanta reclamanta J L.L.C. împotriva sentintei

comerciale nr. 13903/07.12.2009 ca nefondat, împotriva acestei decizii formulând recurs

reclamanta J L.L.C SUA.

Prin decizia nr. 3645 din 16 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casatie si Justitie a dispus

admiterea recursului declarat de recurenta reclamanta J LLC SUA împotriva deciziei

comerciale nr. 179 din 19 aprilie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a V-a Comerciala, a

casat decizia recurata si a trimis cauza pentru rejudecare aceleiasi instante.

Pentru a hotarî astfel Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca maniera în care instanta de

apel a procedat la solutionarea apelului atrage incidenta dispozitiilor articolului 315 alineat 3

Cod procedura civila, în contextul în care parte din motivele de apel nu au fost cercetate în

concret, iar altele au fost omise.

S-a mai retinut ca, în plus, instanta avea de lamurit si anumite particularitati ale cauzei, legate

de faptul ca hotarârea de majorare a capitalului social al SC J A si de compensare a creantei

detinute împotriva acesteia de SC T SA aflate în insolventa a fost emisa de reclamanta în

cadrul adunarii generale a actionarilor acesteia), reclamanta fiind actionar cu 100% al SC J A

SRL, aflata la rândul ei în insolventa.

Ca urmare a deciziei de casare cu rejudecare cauza a fost din nou înregistrata pe rolul acestei

instante la data de 01.03.2012 sub nr. 445/2/2011*.

Deliberând asupra apelului prin prisma criticilor formulate de apelanta si fata de dispozitiile

art. 294 si urm. C.proc.civ., Curtea apreciaza ca apelul nu este fondat si îl va respinge.

În primul rând, se impune observatia ca fata de faptul ca prezenta cauza a trecut prin mai

multe cicluri procesuale si ca problema de drept referitoare la presupusa încalcare a

Page 20: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 20 din 48

prevederilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 a fost rezolvata deja cu putere de lucru judecat, ca

si fata de precizarile apelantei formulate anterior casarii cu rejudecare, astfel cum s-a retinut

de altfel si în decizia de casare nr. 3645/16.11.2011, în prezent Curtea are a analiza doar

criticile referitoare la încalcarea dispozitiilor art. 36 si 52 din Legea nr. 85/2006 prin raportare

la art. 1143 Cod civil si la efectele hotarârii de deschidere a procedurii generale a insolventei

împotriva SC J A M SRL.

Curtea retine ca la data de 31.08.2009 a avut loc sedinta Adunarii Generale a Asociatilor SC J

A M SRL, sedinta la care au participat asociatii reprezentând 100% din capitalul social, în

cadrul careia s-au discutat o serie de puncte înscrise pe ordinea de zi, printre care si majorarea

capitalului social al S.C. J A S.R.L. la care S.C. J A M SRL detinea 100% din capitalul

social, prin compensarea creantelor certe, lichide si exigibile detinute de SC T SA împotriva

SC J A SRL si emiterea unui nr. de 78.538 parti sociale noi.

Ca urmare a votului asociatilor reprezentând 55% din capitalul social al J A M SRL, prin

Hotarârea AGA din 31.08.2009 a acestei societati, s-a decis majorarea capitalului social al SC

J A SRL prin compensarea creantelor certe, lichide si exigibile în valoare de 1.963.450 lei pe

care SC T SA le are împotriva SC J A si emiterea unui nr. de 78.538 parti sociale noi, în

conformitate cu disp. art. 201 alin 2 coroborate cu art. 221 din Legea nr. 31/1990 modificata

si republicata. Totodata s-a decis împuternicirea numitului C S pentru a semna Decizia

asociatului unic al J A si Actul constitutiv actualizat cu privire la majorarea capitalului social

si pentru a lua toate masurile necesare în legatura cu înregistrarea si publicarea deciziei

asociatului unic si a actului constitutiv actualizat.

Mai retine Curtea ca, anterior acestei Hotarâri AGA, prin sentinta comerciala nr.

5548/16.12.2008 a Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala s-a dispus deschiderea

procedurii insolventei împotriva SC J A SRL, în raport de aceasta situatie sustinându-se de

catre apelanta-reclamanta încalcarea dispozitiilor art. 36 si 52 din Legea nr. 85/2006 prin

hotarârea atacata.

Curtea considera ca un aspect deosebit de important ce se impune a fi analizat (si la care chiar

Înalta Curte prin decizia de casare a facut referire) îl reprezinta faptul ca hotarârea de

majorare a capitalului social a SC J A SRL nu a fost luata în adunarea generala a acestei

societati, ci în cea a J A M SRL (acesta fiind asociatul unic al J A SRL).

Are în vedere Curtea ca, având personalitate juridica, societatea comerciala are o vointa de

sine-statatoare, care nu se confunda cu vointele asociatilor sai, iar vointele individuale ale

asociatilor, prin manifestarea în adunarea generala, devin o vointa colectiva, care constituie

vointa sociala, adica a societatii ca persoana juridica.

În cazul societatii cu raspundere limitata, potrivit Legii nr. 131/1990, vointa sociala se

formeaza în adunarea generala, legea prevazând la art. 194 atributiile acesteia, printre care si

cea de a modifica actul constitutiv. Pentru cazul societatilor cu raspundere limitata cu asociat

unic, la art. 1961 se prevede ca acesta va exercita atributiile adunarii generale, consemnând

de îndata, în scris, orice decizie adoptata în conformitate cu cele de mai sus.

Fata de cele de mai sus reiese ca majorarea capitalului social al J A SRL (aceasta fiind de

altfel o modificare a actului constitutiv) trebuia sa fie luata prin decizia asociatului unic J A

M SRL, în conformitate cu dispozitiile legale precitate.

Aceasta deoarece din înscrisurile aflate la dosar reiese (aceeasi situatie de fapt fiind de altfel

sustinuta si de parti) ca J A SRL avea la data respectiva ca asociat unic pe J A M SRL.

Page 21: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 21 din 48

Fata de cele de mai sus, Curtea considera ca Hotarârea Adunarii generale a asociatilor J A M

SRL din data de 31.08.2009 nu a fost de natura sa aiba ca efecte juridice modificarea actului

constitutiv al J A SRL cu privire la majorarea capitalului social si cresterea numarului de

parti sociale, câta vreme o asemenea hotarâre nu era de competenta adunarii generale a

asociatilor J A M SRL, ci trebuia dispusa prin decizia asociatului unic al J A SRL.

Aceasta nu reprezinta o chestiune de ordin pur formal, fara însemnatate, ci din contra, este o

problema esentiala, legata de existenta sau nu a vointei sociale a J A SRL de modificare a

actului constitutiv.

Un aspect semnificativ este faptul ca, J A SRL având asociat unic, majorarea capitalului

social nu putea fi dispusa decât printr-o decizie (iar nu hotarâre a adunarii generale) si,

evident, doar cu unanimitate (iar nu cu votul reprezentând 55% din capitalul social).

Mai mult, se constata ca persoanele care au participat la adunarea generala si care au votat

sunt J LLC, T SA, D M, M C G, V G si D B, în conditiile în care potrivit art. 191 si urm. din

legea nr. 31/1990 doar detinatorii de parti sociale au drept de vot iar cei enumerati mai sus nu

aveau nici o parte sociala la J A SRL.

Faptul ca Hotarârea Adunarii generale a asociatilor J A M SRL din data de 31.08.2009 nu a

produs modificarea actului constitutiv al J A SRL este subliniat, o data mai mult, de faptul ca

înregistrarea în registrul comertului a majorarii capitalului social s-a produs abia ulterior si în

temeiul unui alt act juridic.

Reiese astfel, din înscrisurile depuse la filele 15 si urm. dosar 445/2/2011 al Curtii de Apel

Bucuresti ca înregistrarea în registrul comertului a mentiunii privind capitalul social a fost

efectuata prin mentiunea nr. 108487/11.03.2010 în baza Hotarârii Adunarii generale a

asociatilor J A SRL din data de 10.03.2010, prin care s-a decis totodata si modificarea

corespunzatoare a actului constitutiv al societatii.

Cât priveste sustinerile din apel în sensul ca în planul de reorganizare al J A SRL întocmit de

administratorul judiciar si adus la cunostinta judecatorului sindic s-a facut referire la

Hotarârea din 31.08.2009, acestea nu sunt de natura a conduce la concluzia ca aceasta

hotarâre a putut majora capitalul social, câta vreme înregistrarea în registrul comertului a

acestei modificari s-a facut în baza unei alte hotarâri, respectiv cea din 10.03.2010.

Mai apreciaza Curtea, ca fata de faptul ca din cele de mai sus reiese ca Hotarârea Adunarii

generale a asociatilor J A M SRL din data de 31.08.2009 nu a avut ca efect majorarea

capitalului social al J A, nu se mai pune nici problema încalcarii prin aceasta hotarâre a

prevederilor art. 36 si 52 din Legea nr. 85/2006 sau a analizarii tipului si conditiilor

compensarii.

Altfel spus, fata de faptul ca apelanta a sustinut prin motivele de apel încalcarea acestor

dispozitii legale la adoptarea hotarârii din 31.08.2009 în considerarea premisei ca prin aceasta

hotarâre s-a majorat capitalul social al J A, câta vreme situatia premisa avuta în vedere în

cererea de chemare în judecata si în motivele de apel (respectiv faptul ca hotarârea a avut ca

efect juridic majorarea) nu exista, reiese ca nici încalcarile invocate nu pot exista, criticile

formulate fiind astfel neîntemeiate.

Page 22: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 22 din 48

6. MODIFICAREA SEDIULUI SOCIAL

Decizia comercială nr 1060R din 09 Octombrie 2008, Curtea de Apel

Bucuresti, Secţia a VI a Comercială6

OBIECT: Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORCTB

Dreptul de liberă circulaţie sau stabilire a societăţilor comerciale constituite potrivit

legislaţiei unui stat membru al Uniunii Europene. Limite.

Tratatul UE: art. 42 , 48

Dreptul comunitar şi, prin urmare, dreptul intern garantează dreptul la libera circulaţie şi

libera stabilire din cuprinsul art. 42, 44, 46 şi 48 din Tratatul UE, inclusiv pentru societăţile

comerciale, dar numai sub forma înfiinţării de agenţi, sucursale, filiale, sedii secundare. Este

inexistent, însă, în raport cu legislaţia română şi cu dreptul comunitar, dreptul de liberă

circulaţie/stabilire a societăţilor comerciale constituite potrivit legislaţiei unui stat membru al

UE în sensul de a îşi transfera sediul social într-un alt stat membru.

În interpretarea articolelor menţionate din Tratat trebuie reţinut că statele membre urmau să

angajeze negocieri pentru a facilita, prin adoptarea unor convenţii, soluţionarea problemelor

rezultate în urma înlăturării legislaţiei naţionale privind recunoaşterea mutuală a societăţilor

şi păstrarea personalităţii juridice a acestora în cazul transferului sediului lor dintr-o ţară în

alta. Or, astfel de negocieri nu au fost finalizate, în condiţiile complexităţii demersului de

armonizare a opiniilor divergente privind dreptul internaţional privat, iar la acest moment o

convenţie asupra aspectelor în discuţie nu este în vigoare. (Categoria aşa-ziselor "societăţi

europene" constituie o excepţie, iar petenta nu se include în această categorie de

societatecomercială). Legislaţiile naţionale sunt în vigoare şi nu se poate considera că ele

trebuie să asimileze dreptul comunitar decât în măsura în care acesta este stabilit.

În stadiul actual al dreptului comunitar, în virtutea unei ordini juridice naţionale, societăţile

comerciale nu îşi pot menţine existenţa, personalitatea juridică dacă renunţă la diferitele

legislaţii naţionale care le-au determinat constituirea şi funcţionarea.

Prin urmare, articolele 42 şi 48 din Tratat trebuie interpretate în sensul că nu conferă, în

stadiul actual al dreptului comunitar, unei societăţi comerciale constituite în conformitate cu

legislaţia unui stat membru, unde are sediul statutar, dreptul de a-şi transfera sediul într-un alt

stat membru.

Prin cererea înregistrată sub nr.252047 din data de 22.05.2008 la Oficiul Registrului

Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, petenta U... S.R.L., cu sediul social în Italia ...,

înregistrată la Camera de Comerţ, Industrie, Artizanat şi Agricultură din Forli - Cesena sub

numărul de înregistrare ..., prin împuternicit ..., a solicitat înregistrarea în Registrul

Comerţului a menţiunilor din decizia (fără număr) din data de 03.03.2008 a asociatului unic

al petentei - U... BV, persoană juridică olandeză.

6 Decizia comercială nr 1060R din 09 Octombrie 2008, Curtea de Apel Bucuresti, Secţia a VI a Comercială este

reprodusa astfel cum a fost publicata pe web site-ul Curtii de Apel Bucuresti: http://portal.just.ro/JurisprudentaVizualizare.aspx?id_speta=11398&idInstitutie=2

Page 23: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 23 din 48

Prin cererea formulată separat şi ataşată cererii indicate mai sus, denumită "Notă de

fundamentare juridică privind transferul sediului social al S.C. U... S.R.L.", petenta şi-a

precizat obiectul cererii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită:

1) mutarea sediului său situat în Italia, localitatea ..., în România, Bucureşti, ...;

2) înregistrarea S.C. U... S.R.L. la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul

Bucureşti, prin acordarea elementelor de identificare în conformitate cu Legea nr.31/1990,

operaţiune care se va concretiza prin transferul sediului social fără lichidare.

Prin încheierea nr.47337 pronunţată la 16.06.2008 în dosarul nr.252047/2008, judecătorul

delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a respins cererea

de înregistrare formulată de petentă ca neîntemeiată.

Pentru pronunţarea acestei încheieri s-a reţinut în principal, că prin cererea formulată, S.C.

U... S.R.L. din Italia a solicitat înscrierea transferului de sediu al societăţii din Italia în

România, fără lichidare şi înregistrarea acesteia la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă

Tribunalul Bucureşti. În motivarea cererii s-a arătat că societatea petentă este înregistrată din

anul 1997 în Italia, iar România, aderând la Uniunea Europeană, nu îi poate nega dreptul de a

emigra din statul său de reşedinţă direct, doar în baza articolelor referitoare la libertatea de

stabilire, art.43, 44, 46, 48 din Tratat.

Petenta a mai invocat şi jurisprudenţa CEJ pe care a considerat-o relevantă, respectiv cazurile

"Daily Mail", "Centros", "Uberseeing", "Inspire Art", susţinând că deşi acestea nu au avut

drept scop explicit transferul de facto al sediului social al unei societăţi comerciale dintr-un

stat membru în altul, totuşi, tangenţial au concluzionat că nu trebuie exclusă stabilirea

primară.

Petenta a apreciat că refuzul de a înregistra această companie într-un alt stat membru este

echivalentul negării dreptului de stabilire atâta timp cât aceasta respectă cerinţele minime de

capital în România, iar ambele state recunosc transferul de sediu.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar judecătorul delegat a reţinut că petenta a făcut

dovada că ar întruni toate cerinţele prevăzute de legea română pentru constituirea unei

societăţi cu răspundere limitată, dar chestiunea esenţială rămâne admisibilitatea transferului

de sediu dintr-un stat membru UE în altul, fără lichidarea anterioară a patrimoniului în statul

de origine.

Petenta este organizată şi funcţionează ca societate comercială de naţionalitate italiană, având

o sucursală în România prin care desfăşoară activităţi economice pe teritoriul ţării noastre.

Cererea de faţă urmăreşte modificarea actului constitutiv al societăţii, întocmit potrivit legii

italiene şi cu respectarea cerinţelor de publicitate prevăzute în acest stat, dar şi o înregistrare a

sediului pe teritoriul României ce ar avea drept finalitate o recunoaştere a naţionalităţii

române.

Acest dublu scop ridică două probleme juridice, dreptul judecătorului român de a da gir unei

modificări de act constitutiv pentru o societate guvernată de legislaţia unei alte ţări, respectiv,

posibilitatea păstrării personalităţii juridice cu prilejul transferului dintr-un stat UE în altul, în

absenţa unei convenţii pentru recunoaşterea reciprocă a societăţilor conform art.293 din

Tratat.

Page 24: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 24 din 48

Cu privire la primul aspect petenta nu a dovedit că modificarea actului constitutiv în sensul

transferului sediului în România a fost aprobată potrivit legii italiene.

Referitor la al doilea aspect, în cazul societăţilor comerciale dreptul comunitar recunoaşte

doar un drept secundar de stabilire, art.43 şi 48 din tratat instituind doar dreptul societăţilor

constituite potrivit legislaţiei unui stat membru de a stabili agenţii, sucursale sau sedii

secundare în cadrul Comunităţii, fără restricţii sau discriminare în raport cu societăţile

înfiinţate potrivit legii statului în care intenţionează să-şi înfiinţeze sediile secundare.

În absenţa convenţiei la care fac trimitere dispoziţiile art.293 din Tratat societăţile comerciale

nu pot beneficia de o regulă comunitară care să le ofere dreptul efectiv de transfer al sediului

social dintr-un stat în altul, deoarece existenţa lor este recunoscută doar în temeiul legii

naţionale care le guvernează constituirea şi funcţionarea.

Dreptul comunitar nu permite renunţarea la jurisdicţia unui stat pentru a dobândi

naţionalitatea unui stat fără încetarea personalităţii în statul de origine, nefiind vorba în acest

caz de fuziune transfrontalieră sau de constituirea unei societăţi europene.

De altfel, parcurgerea jurisprudenţei CEJ conduce la aceeaşi concluzie. Hotărârile în cazurile

"Centros" sau "Inspire Art" se referă expres la dreptul secundar de stabilire, iar decizia

pronunţată în cazul "Daily Mail" constituie premisele concluziilor prezentate anterior,

deoarece Curtea a statuat în mod expres că societăţile beneficiază doar de libertatea de a

stabili sedii secundare sau de a participa la constituirea unei noi societăţi în alt stat, iar art.43

şi 48 nu oferă dreptul de transfer al sediului social în alt stat, pornind de la argumentul că

societatea este o ficţiune juridică, creaţie a dreptului naţional şi nu se poate desprinde de

legislaţia naţională care îi reglementează constituirea sau funcţionarea.

Judecătorul delegat la Registrul Comerţului nu ar fi putut adresa o întrebare preliminară

organelor jurisdicţionale comunitare pentru interpretarea prevederilor tratatului, această

competenţă revenind exclusiv curţii de apel în cazul declarării căii de atac a recursului. În

raport cu dispoziţiile Legii nr.26/1990 şi 31/1990, instituţia judecătorului delegat nu poate fi

asimilată conceptului comunitar de "instanţă", ca entitate capabilă să se adreseze CJCE cu o

întrebare preliminară, procedura dată în competenţa sa neavând caracter contencios.

Împotriva acestei încheieri petenta S.C. U... S.R.L. a declarat recurs, timbrat şi în termen

legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cereri astfel cum a fost

formulată.

În motivarea recursului s-a arătat, în raport cu prevederile art.3041 Cod procedură civilă, că

încheierea atacată este netemeinică şi nelegală.

Astfel, în primul rând, susţinerea judecătorului delegat în sensul că nu poate proceda la

modificarea unui act constitutiv al unei societăţi guvernată de legislaţia altei ţări este în

contradicţie cu prevederile art.149 pct.2 din Legea nr.105/1992. După cum se menţionează

chiar în cuprinsul încheierii atacate, petenta-recurentă este organizată şi funcţionează ca

societate comercială de naţionalitate italiană dar deţine o sucursală în România, astfel că

judecătorul delegat român este competent să se pronunţe pe o cerere formulată de o societate

care are o sucursală pe teritoriul ţării. Prin urmare, invocarea necompetenţei judecătorului

delegat contravine prevederilor legale. Mai mult, invocarea lipsei dovezii modificării actului

constitutiv în sensul transferului sediului pe teritoriul României, potrivit legislaţiei italiene,

Page 25: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 25 din 48

este greşită în condiţiile în care nici o normă de drept nu impune existenţa unei astfel de

dovezi.

În al doilea rând, în egală măsură susţinerea judecătorului delegat în sensul că dreptul

comunitar nu permite renunţarea la jurisdicţia unui stat pentru a dobândi naţionalitatea unui

lat stat fără încetarea personalităţii în statul de origine este eronată şi contravine prevederilor

legale.

În raport cu prevederile legale referitoare la capacitatea civilă şi încetarea persoanelor

juridice, mutarea sediului unei persoane juridice dintr-o ţară în alta nu se regăseşte printre

modurile de încetare a acesteia, neconducând la încetarea calităţii de subiect colectiv de drept

sau a aptitudinii de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile prin încheierea de acte juridice.

Întrucât sediul societăţi comerciale se stabileşte potrivit voinţei organelor statutare,

schimbarea lui este supusă principiului simetriei, trebuind să fie rezultatul voinţei aceloraşi

organe statutare, încheierea atacată aducând atingere principiului menţionat şi afectând

dreptul de decizie al organelor statutare.

Prin încheierea recurată se încalcă dreptul de liberă stabilire, reglementat de art.43, 44, 46 şi

48 din Tratatul UE, proiectul UE - Directiva 14, Legea nr.31/1990, deciziile CEJ în cazurile

"Centros", "Uberseeing", "Daily Mail" şi "Inspire Art", doctrina mobilităţii societăţilor,

legislaţia în ceea ce priveşte activităţile Registrelor Comerţului, libera concurenţă, doctrina

înregistrării societăţilor şi teoria sediului social.

În raport cu articolele menţionate anterior şi teoria migraţiei societăţilor, un stat membru nu

poate nega dreptul unei societăţi de a se muta, în condiţiile în care în acelaşi timp recunoaşte

dreptul persoanelor fizice de a părăsi statul de reşedinţă.

În raport cu art.48 din Tratat, societăţile înfiinţate conform legii unui stat membru vor fi

tratate în acelaşi fel cu persoanele fizice care aparţin statelor membre. Potrivit cazurilor

"Centros" şi "Uberseeing" nici o limitare a exercitării libertăţii de stabilire depline, inserate

prin art.43, 48 din Tratatul UE nu poate depinde de lipsa vreunei convenţii despre

recunoaşterea reciprocă a societăţilor care să intre în sfera art.293 din Tratatul UE. Prin

urmare, nu există obstacole în acceptarea dreptului unei societăţi de a emigra din statul său de

reşedinţă, direct, doar în baza articolelor referitoare la libertatea de stabilire conform

Tratatului UE şi în limitele art.46 din acest tratat. În cadrul cazului "Inspire Art" CEJ a statuat

că articolele 43, 44, 46 şi 48 nu pot fi interpretate în sensul conferirii societăţilor înregistrate

în conformitate cu legislaţia unui stat membru, a dreptului de a-şi transfera managementul

central, controlul şi administraţia centrală într-un alt stat membru şi în acelaşi timp să se

reţină statutul lor de societăţi înregistrate sub legislaţia primului stat membru.

Dreptul de liberă stabilire capătă două valenţe: dreptul de stabilire primar, adică al sediului

social, şi dreptul de stabilire secundar, referitor la libertatea de a înfiinţa sucursale, filiale în

alt stat decât cel unde este înregistrat sediul societăţii.

Judecata în cazurile "Centros" şi "Inspire Art" a avut legătură cu stabilirea secundară,

concluzionându-se însă că nu trebuie exclusă stabilirea primară. Ceea ce este interzis într-un

stat membru care a adoptat teoria stabilirii primare nu poate fi permis într-un stat doar pentru

că a adoptat teoria stabilirii secundare; or, în România, nu este interzis, iar în Italia este

permis, ceea ce conduce la premisa posibilităţii efectuării transferului de sediu social.

Page 26: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 26 din 48

În cazul "Centros" CEJ a statuat că un stat membru (statul gazdă) trebuie să permită unei

societăţi înregistrate valid în alt stat membru unde are înregistrat oficiul, să înregistreze o altă

înfiinţare (în acest caz o filială) în statul gazdă, din care îşi va putea exercita întreaga

activitate economică. În acest sens, statul gazdă nu poate impune societăţii care a fost

înfiinţată în mod valid într-un alt stat membru să nu se stabilească în statul gazdă şi de

asemenea, că "o societate există în virtutea legislaţie naţionale care îi determină modul de

înregistrare şi funcţionare". Cererea de reînregistrare a aceleiaşi companii în alt stat membru

este, din acest motiv, echivalentul unei negări evidente a dreptului libertăţii de stabilire.

Desigur, pentru obţinerea transferului sediului în sensul solicitat de petentă trebuie avute în

vedere anumite criterii generale care să nu conducă la conflicte de legi: să fie vizate două

state membre ale Uniunii Europene, capitalul social valabil în ambele state, legislaţia ambelor

state să permită transferul sediului, strategii de politici publice, securitatea publică, etc. Or,

astfel de criterii sunt îndeplinite de societatea petentă conform înscrisurilor depuse, cu

precizarea că atât legea italiană cât şi cea română (art.134 din Legea nr.31/1990, în mod

indirect) recunosc transferul sediului social.

S-a mai susţinut de către petenta-recurentă că hotărârea recurată creează o situaţie

discriminatorie între persoanele fizice şi juridice sub aspectul dreptului la libera circulaţie,

încălcându-se dispoziţiile Tratatului referitoare la acest drept (art.54), deşi prevederile

acestuia asimilează din punct de vedere al dreptului la libera circulaţie, societăţile comerciale

cu persoanele fizice.

Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înaintat la dosarul cauzei

copii certificate de pe înscrisurile din dosarul nr.252047/2008 în care a fost pronunţată

încheierea recurată.

Recursul este nefondat.

Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, referitor la competenţa instanţelor române

în soluţionarea cererii de înregistrare, este de apreciat că în realitate judecătorul delegat la

Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu a reţinut, astfel cum

susţine recurenta, că nu poate proceda la modificarea unui act constitutiv al unei societăţi -

petenta în speţă - guvernate de legislaţia altei ţări şi nici nu a invocat necompetenţa sa în

soluţionarea cererii petentei.

În concret, judecătorul delegat a reţinut că în contextul chestiunii privind admisibilitatea

transferului de sediu dintr-un stat membru al Uniunii Europene în altul trebuie lămurite

aspectele vizând dreptul judecătorului român de a da girul unei modificări de act constitutiv

pentru o societate guvernată de legislaţia unei alte ţări şi, respectiv, posibilitatea păstrării

personalităţii juridice cu prilejul transferului.

Mai mult, judecătorul delegat, fără să fi invocat necompetenţa sa în judecata cererii de

înregistrare a petentei, s-a pronunţat, soluţionând cauza în raport cu netemeinicia cererii

respective.

Or, atât aspectul referitor la admisibilitate cât şi cel privind netemeinicia cererii de

înregistrare nu implică în vreun mod chestiunea competenţei de judecată, ceea ce înseamnă că

existenţa acesteia din urmă a fost subînţeleasă, inclusiv în raport cu dispoziţiile art.148, 149

pct.2 din Legea nr.105/1992.

Page 27: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 27 din 48

De asemenea, judecătorul delegat a apreciat cu privire la lipsa dovezii de modificare - în

sensul probării modificării actului constitutiv potrivit legii italiene, în contextul în care a

reţinut că cererea de înregistrare implică, pe lângă obiectul său expres şi o modificare în sine

a actului constitutiv al societăţii comerciale petente, act întocmit potrivit dispoziţiilor legi

italiene din moment ce petenta s-a constituit şi funcţionează sub imperiul acestei legi

naţionale.

Desigur, în limita unei probaţiuni formale, iar nu de conţinut, a actului pe care se bazează

cererea petentei, cerinţa dovedirii aprobării potrivit legii italiene a actului de modificare în

condiţiile în care şi actul constitutiv iniţial este întocmit în baza aceleiaşi legi, reflectă o

continuitate de apreciere necesară.

Nu trebuie omis însă faptul că în raporturile de drept internaţional privat, judecătorul român

aplică legea română, faţă de care dreptul comunitar este prioritar, iar nu legea italiană.

Practic, aspectele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legi italiene nu pot să privească

obiectul judecăţii cererii de înregistrare în cauză, putând constitui obiectul aplicării legii

italiene în ţara respectivă. Aceasta, inclusiv în ceea ce priveşte eventuala lichidare a

patrimoniului în baza acelei legi, având drept consecinţă nemenţinerea personalităţii juridice,

legat de transferul sediului social cu menţiunea că principiul simetriei nu prezintă o relevanţă

suficientă în cauză, iar cererea privind transferul sediului dintr-o ţară în alta a avut în vedere

şi menţinerea personalităţii juridice pentru societatea comercială petentă.

Oricum, nu acest aspect a constituit în esenţă considerentul care a determinat respingerea

cererii de înscriere de către judecătorul delegat ci acela privind inexistenţa dreptului de liberă

circulaţie/stabilire a societăţilor comerciale constituite potrivit legislaţiei unui stat membru al

UE în sensul de a îşi transfera sediul social într-un alt stat membru, atât în raport cu legislaţia

română cât şi cu dreptul comunitar.

În legătură cu legislaţia română dispoziţiile art.134 din Legea nr.31/1990, invocate de către

petentă, au de fapt, ca obiect de reglementare, retragerea acţionarilor din societate iar nu

aspectul transferului sediului social al societăţilor dintr-un stat membru al UE, în altul.

De altfel, cazul la care se referă art.134 alin.1 lit.a, vizând mutarea sediului societăţii în

străinătate priveşte o altă ipoteză, inversă, decât aceea urmărită prin cererea de înregistrare

formulată în cauză, referitoare la transferul sediului social al unei societăţi dintr-un alt stat

membru al UE, în România.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs formulat în sensul că dreptul comunitar

garantează dreptul la libera circulaţie şi libera stabilire, din cuprinsul art.43, 44, 46 şi 48 din

Tratatul UE rezultă expres existenţa acestui drept, inclusiv pentru societăţile comerciale, dar

numai sub forma înfiinţării de agenţi, sucursale, filiale, sedii secundare.

În interpretarea articolelor menţionate s-a avut în vedere, în raport cu art.293 din Tratat, că

statele membre urmau să angajeze negocieri pentru a facilita, prin adoptarea unor convenţii,

soluţionarea problemelor rezultate în urma înlăturării legislaţiei naţionale privind

recunoaşterea mutuală a societăţilor şi păstrarea personalităţii juridice a acestora în cazul

transferului sediului lor dintr-o ţară în alta. Or, astfel de negocieri nu au fost finalizate, în

condiţiile complexităţii demersului de armonizare a opiniilor divergente privind dreptul

internaţional privat, iar la acest moment o convenţie asupra aspectelor în discuţie nu este în

Page 28: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 28 din 48

vigoare. (Categoria aşa-ziselor "societăţi europene" constituie o excepţie, iar petenta nu se

include în această categorie de societate).

În lipsa unei astfel de convenţii, pentru a nu se considera că Tratatul nu îşi poate atinge

scopul, interpretarea are în vedere directivele europene, deciziile CEJ, în condiţiile în care

legislaţiile naţionale sunt în vigoare şi nu se poate considera că acestea trebuie să asimileze

dreptul comunitar decât în măsura în care este astfel stabilit.

Deciziile CEJ invocate de către petentă nu au vizat problema transferului sediului social

dintr-un stat membru în altul, ca în cauza de faţă.

Astfel, în cazul "Daily Mail" s-a reţinut că libertatea de circulaţie/de stabilire, nu numai

pentru persoanele fizice ci, în aceeaşi măsură şi pentru societăţile comerciale, constituie unul

dintre fundamentele Uniunii Europene. Pentru o societate comercială, dreptul de stabilire se

exercită, în general, sub forma înfiinţării de agenţii, sucursale, filiale, sedii secundare, iar nu

şi în forma transferului sediului social dintr-o ţară în alta. Aceasta în contextul în care, în mod

diferit de persoanele fizice, societăţile reprezintă entităţi, ficţiuni juridice, constituite, în

stadiul actual al dreptului comunitar, în virtutea unei ordini juridice naţionale, neputându-şi

menţine existenţa, personalitatea juridică dacă renunţă la diferitele legislaţii naţionale care le-

au determinat constituirea şi funcţionarea.

Prin urmare, articolele 52 şi 58 (în prezent art.42 şi 48) din Tratat trebuie interpretate în

sensul că nu conferă, în stadiul actual al dreptului comunitar, unei societăţi comerciale

constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru, unde are sediul statutar, dreptul de

a-şi transfera sediul din care exercită conducerea activităţii într-un alt stat membru. Astfel,

cazul "Daily Mail" consacră dreptul statului de constituire a societăţii de a stabili regulile în

materia constituirii şi existenţei juridice a societăţii în conformitate cu regulile dreptului său

internaţional privat.

În cazul "Uberseeing" CEJ a decis în sensul că în raport cu art.43 şi 48 CE constituie o

restricţionare a dreptului de stabilire refuzul unui stat membru de a recunoaşte capacitatea

juridică - capacitatea de a sta în justiţie în faţa instanţelor sale naţionale - a unei societăţi

constituite conform dreptului unui alt stat membru, unde societatea îşi are sediul statutar, în

condiţiile în care aceasta şi-a transferat sediul de fapt în acel stat ca urmare a achiziţionării în

totalitate a părţilor sociale de către resortisanţi ai statului respectiv.

De asemenea, deciziile pronunţate de CEJ în cazurile "Centros" şi "Inspire Art" au vizat

stabilirea modalităţii de transfer a sediului în funcţie de legislaţia naţională în baza căreia s-a

constituit şi funcţionează societatea comercială şi stabilirea secundară, la nivelul

sucursalei/agenţiei, în alt stat.

Referitor la ultimul motiv de recurs, încheierea recurată nu creează o situaţie discriminatorie

între persoanele fizice şi cele juridice, ci a avut în vedere că extinderea libertăţii de stabilire

prevăzută de art.43 din tratat pentru persoanele fizice şi la societăţile comerciale constituite în

conformitate cu legislaţia statelor membre în care îşi au sediul social trebuie avută în vedere

nu în mod similar ci adecvat, corespunzător raţiunilor şi scopurilor diferite existente în raport

cu acestea din urmă pentru instituirea dreptului respectiv.

În raport cu cele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins

recursul în cauză, ca nefondat.

Page 29: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 29 din 48

7. HOTĂRÂREA CURȚII DE JUSTITIE A UNIUNII EUROPENE (Marea Cameră)

16 decembrie 2008(*)

„Transferul sediului unei societăți într-un stat membru diferit de statul în care a fost

constituită − Cerere de modificare în registrul societăților a mențiunii referitoare la sediu −

Respingere − Apel împotriva deciziei unei instanțe care are obligația ținerii registrului

societăților − Articolul 234 CE − Trimitere preliminară − Admisibilitate – Noțiunea

«instanță» − Noțiunea «instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac

în dreptul intern» − Apel împotriva unei decizii prin care se dispune o trimitere preliminară –

Competența instanței de apel de a reforma această decizie – Libertatea de stabilire −

Articolele 43 CE și 48 CE”

În cauza C-210/06,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul

articolului 234 CE de Szegedi Ítélőtábla (Ungaria), prin decizia din 20 aprilie 2006, primită

de Curte la 5 mai 2006, în procedura

Cartesio Oktató és Szolgáltató bt, CURTEA (Marea Cameră)

7

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 22 mai 2008,

pronunță prezenta

Hotărâre 1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolelor 43

CE, 48 CE și 234 CE.

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni introduse de Cartesio Oktató és

Szolgáltató bt (denumită în continuare „Cartesio”), societate cu sediul în Baja (Ungaria),

împotriva deciziei de respingere a cererii acesteia de înscriere în registrul societății a

mențiunii transferului sediului său în Italia.

Cadrul juridic național

Dreptul în materia procedurii civile

3 Articolul 10 alineatul 2 din Legea nr. III din 1952 privind Codul de procedură civilă (a

Polgári perrendtartásról szóló 1952. évi III. törvény, denumit în continuare „Codul de

procedură civilă”) prevede:

„Se pronunță în a doua instanță:

[…]

b) în cauzele de competența tribunalelor districtuale (sau a Tribunalului Capitalei), curțile

de apel regionale.”

4 Articolul 155/A din acest cod prevede:

„1) În temeiul normelor Tratatului de instituire a Comunității Europene, instanța poate

sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri

preliminare.

7 C-210/06, Cartesio Oktató és Szolgáltató bt, Hotararea din 22 mai 2008 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene,

Marea Camera, este reprodusa astfel cum a fost facuta publica pe web site-ul C.J.U.E.: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=76078&pageIndex=0&doclang=ro&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=231597

Page 30: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 30 din 48

2) Instanța sesizează Curtea de Justiție cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri

preliminare prin ordonanță și suspendă, în același timp, judecarea cauzei. […]

3) Ordonanța de trimitere preliminară poate face obiectul unui apel. Nu se poate declara

apel împotriva unei ordonanțe de respingere a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri

preliminare.

[…]”

5 Potrivit articolului 233 alineatul 1 din același cod:

„Deciziile pronunțate în primă instanță pot face obiectul unui apel, dacă legea nu prevede

altfel. […]”

6 Articolul 233/A din codul menționat prevede:

„Pot face obiectul unui apel ordonanțele pronunțate în cadrul unei proceduri în a doua

instanță împotriva cărora se poate declara apel în temeiul normelor aplicabile judecății în

primă instanță […]”

7 Articolul 249/A din Codul de procedură civilă prevede:

„Ordonanța de respingere a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare (articolul

155/A) pronunțată în cursul unei proceduri în a doua instanță poate face obiectul unui apel.”

8 Articolul 270 din acest cod are următorul cuprins:

„1) Dacă legea nu prevede altfel, Legfelsőbb Bíróság (Curtea Supremă) judecă recursuri.

Dispozițiile generale în materie se aplică mutatis mutandis.

2) Legfelsőbb Bíróság poate fi sesizată cu un recurs pentru motivul încălcării legii

împotriva oricărei hotărâri având autoritate de lucru judecat, precum și împotriva oricărei

ordonanțe având autoritate de lucru judecat care afectează fondul unei cauze, de oricare parte

sau intervenient sau de oricare persoană vizată de decizie, în limitele părții din decizie care o

vizează.

[…]”

9 Articolul 271 alineatul 1 din același cod prevede:

„Nu se poate declara recurs:

a) împotriva deciziilor având autoritate de lucru judecat pronunțate în primă instanță, dacă

legea nu prevede această posibilitate;

b) în cazul în care partea interesată nu a exercitat calea apelului, iar în a doua instanță, cu

ocazia pronunțării asupra apelului declarat de cealaltă parte, s-a menținut decizia pronunțată

în primă instanță;

[…]”

10 Potrivit articolului 273 alineatul 3 din codul menționat:

„Declararea unui recurs nu are drept efect suspendarea executării deciziei. La cerere,

Legfelsőbb Bíróság poate admite suspendarea în împrejurări excepționale. […]”

Dreptul societăților

11 Articolul 1 alineatul 1 din Legea nr. CXLIV din 1997 privind societățile comerciale (a

gazdasági társaságokról szóló 1997. évi CXLIV. törvény) prevede:

„Prezenta lege reglementează constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale

cu sediul pe teritoriul Ungariei, drepturile, obligațiile și răspunderile fondatorilor și ale

Page 31: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 31 din 48

asociaților (acționarilor) acestor societăți, precum și transformarea, fuziunile și divizările […]

societăților comerciale și dizolvarea acestora.”

12 Potrivit articolului 11 din această lege:

„Contractul de societate (actul constitutiv, statutul societății) menționează:

a) denumirea și sediul societății comerciale […]”

13 Articolul 1 alineatul 1 din Legea nr. CXLV din 1997 privind înregistrarea societăților,

publicitatea referitoare la societăți și procedura jurisdicțională de înregistrare (a

cégnyilvántartásról, a cégnyilvánosságról és a bírósági cégeljárásról szóló 1997. évi CXLV.

törvény, denumită în continuare „Legea privind înregistrarea societăților”) prevede:

„Prin societate se înțelege o organizație comercială […] sau un alt subiect de drept cu

caracter comercial […] care, cu excepția cazului în care o lege sau un ordin ministerial nu

dispune altfel, este constituită prin înregistrarea acesteia în registrul societăților în vederea

realizării unei activități comerciale cu caracter lucrativ […]”

14 Potrivit articolului 2 alineatul 1 din această lege:

„Subiectele de drept menționate la articolul 1 pot figura în registrul societăților, dacă legea

prevede obligativitatea sau posibilitatea înscrierii în acest registru.”

15 Articolul 11 din legea menționată prevede:

„1) O societate este înscrisă în registrul societăților de tribunalul districtual (sau tribunalul

capitalei) care acționează în calitate de instanță care are obligația ținerii acestui registru […]

2) […] tribunalul competent pentru înregistrarea unei societăți și pentru îndeplinirea

oricărei alte proceduri prevăzute de prezenta lege care vizează acea societate este acela în a

cărui circumscripție teritorială este situat sediul acestei societăți.

[…]”

16 Articolul 12 alineatul 1 din aceeași lege prevede:

„Datele referitoare la societățile vizate de prezenta lege sunt înscrise în registrul societăților.

În cazul tuturor societăților, registrul cuprinde:

[...]

d) sediul societății […]”

17 Potrivit articolului 16 alineatul 1 din Legea privind înregistrarea societăților:

„Sediul societății […] se află în locul în care se situează centrul de conducere a activităților

acesteia […]”

18 Articolul 29 alineatul 1 din această lege prevede:

„Orice cerere de modificare a unei mențiuni privind înregistrarea unei societăți este introdusă

la tribunalul care are obligația ținerii registrului societăților, în termen de 30 de zile de la data

modificării care stă la baza acesteia, dacă legea nu prevede altfel.”

19 Articolul 34 alineatul 1 din legea menționată prevede:

„Orice transfer al sediului societății în circumscripția altui tribunal care are obligația ținerii

registrului societăților trebuie aprobat, fiind vorba despre o modificare, de tribunalul de la

locul sediului precedent. După examinarea cererilor de modificare a mențiunilor din registru

anterioare schimbării sediului, acest tribunal aprobă transferul.”

Dreptul internațional privat

20 Articolul 18 din Decretul-lege nr. 13 din 1979 privind dreptul internațional privat (a

nemzetközi magánjogról szóló 1979. évi 13. törvényerejű rendelet) prevede:

Page 32: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 32 din 48

„1) Capacitatea unei persoane juridice, calitatea de comerciant a acesteia, drepturile

aferente personalității sale juridice și legăturile juridice între asociații acesteia sunt

reglementate de legea sa personală.

2) Legea personală a unei persoane juridice este legea statului în care a fost înregistrată

persoana juridică.

3) În cazul în care persoana juridică a fost înregistrată în temeiul legilor mai multor state

sau în cazul în care înregistrarea […] nu este necesară potrivit legii aplicabile în statul în care

este situat sediul social al persoanei juridice, legea personală este legea statului în care este

situat sediul.

4) În cazul în care persoana juridică nu are sediu social sau dacă are sedii în mai multe

state, iar legea unuia dintre aceste state nu prevede înregistrarea, legea personală a acesteia

este legea statului în care este situat centrul de conducere a activităților sale.”

Acțiunea principală și întrebările preliminare

21 Cartesio a fost constituită la 20 mai 2004 sub forma juridică de „betéti társaság”

(societate în comandită simplă) de drept maghiar. Sediul acesteia a fost stabilit în Baja

(Ungaria). Această societate a fost înscrisă în registrul societăților la 11 iunie 2004.

22 Societatea are drept comanditar – persoană care se angajează numai să contribuie cu

fonduri – și drept comanditat – persoană care are răspundere nelimitată pentru obligațiile

societății – două persoane fizice cu reședința în Ungaria și care au cetățenia acestui stat

membru. Societatea își desfășoară activitatea în special în domeniul resurselor umane, al

activității de secretariat, al traducerii, al învățământului și al formării.

23 La 11 noiembrie 2005, Cartesio a depus o cerere la Bács-Kiskun Megyei Bíróság

(Tribunalul Districtual Bács-Kiskun), în calitatea acestuia de Cégbíróság (Tribunal pentru

Societăți), pentru a i se aproba transferul sediului societății în Gallarate (Italia) și pentru a se

efectua, în consecință, modificarea mențiunii privind sediul său în registrul societăților.

24 Prin decizia din 24 ianuarie 2006, această cerere a fost respinsă pentru motivul că

dreptul maghiar în vigoare nu permite ca o societate constituită în Ungaria să își transfere

sediul în străinătate, continuând în același timp să fie supusă legii maghiare în calitate de lege

personală.

25 Cartesio a declarat apel împotriva acestei decizii la Szegedi Ítélőtábla (Curtea de Apel

Regională din Szeged).

26 Întemeindu-se pe Hotărârea din 13 decembrie 2005, SEVIC Systems (C-411/03, Rec.,

p. I-10805), Cartesio a susținut în fața instanței de trimitere că, în măsura în care face o

distincție între societățile comerciale în funcție de statul membru în care este situat sediul lor,

legea maghiară este contrară articolelor 43 CE și 48 CE. Din aceste articole ar rezulta că

legea maghiară nu poate impune societăților maghiare să aleagă Ungaria pentru stabilirea

sediului lor.

27 De asemenea, Cartesio a susținut că instanța de trimitere este obligată să adreseze o

întrebare preliminară cu privire la acest aspect, întrucât aceasta ar avea calitatea de instanță

națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac.

28 Instanța de trimitere menționează că, potrivit dreptului maghiar, procedura desfășurată

atât la instanțele care au obligația ținerii registrului societăților, cât și la instanțele care se

Page 33: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 33 din 48

pronunță asupra apelurilor declarate împotriva deciziilor pronunțate de aceste instanțe nu este

contradictorie. Prin urmare, instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă poate fi

calificată drept „instanță” în înțelesul articolului 234 CE.

29 În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, instanța de trimitere consideră în

plus că ar exista îndoieli cu privire la aspectul dacă, în scopul aplicării articolului 234 al

treilea paragraf CE, aceasta trebuie calificată drept instanță ale cărei decizii nu sunt supuse

vreunei căi de atac în dreptul intern.

30 În această privință, instanța de trimitere menționează că, deși, potrivit dreptului

maghiar, deciziile pe care le pronunță în apel au autoritate de lucru judecat și sunt executorii,

acestea pot face totuși obiectul unui recurs extraordinar, și anume un recurs la Legfelsőbb

Bíróság.

31 Cu toate acestea, întrucât obiectivul recursului este de a asigura unitatea jurisprudenței,

posibilitățile de a introduce un asemenea recurs sunt limitate în special prin condiția de

admisibilitate a motivelor care constau în obligația de a invoca o încălcare a legii.

32 În continuare, instanța de trimitere observă că, în doctrina și în jurisprudența națională,

au fost puse întrebări cu privire la compatibilitatea cu articolul 234 CE a dispozițiilor

cuprinse în articolele 155/A și 249/A din Codul de procedură civilă privind calea de atac

împotriva deciziilor prin care Curtea este sesizată cu o întrebare preliminară.

33 În această privință, instanța de trimitere menționează că aceste dispoziții ar putea avea

drept efect ca o instanță care se pronunță în apel să împiedice o instanță jurisdicțională care a

hotărât să sesizeze Curtea cu o întrebare preliminară să acționeze în acest mod, chiar dacă

este necesară interpretarea de către Curte a unei dispoziții de drept comunitar pentru

soluționarea litigiului cu care este sesizată această instanță.

34 Cu privire la fondul acțiunii principale, instanța de trimitere observă, făcând trimitere la

Hotărârea din 27 septembrie 1988, Daily Mail and General Trust (81/87, Rec., p. 5483), că

libertatea de stabilire prevăzută la articolele 43 CE și 48 CE nu presupune ca o societate

constituită în temeiul legislației unui stat membru și înregistrată în acest stat să aibă dreptul

de a-și transfera administrația centrală și, prin urmare, locul principal de desfășurare a

activității în alt stat membru, păstrându-și în același timp personalitatea juridică și

naționalitatea de origine, atunci când autoritățile competente nu recunosc acest drept.

35 Cu toate acestea, în opinia instanței de trimitere, jurisprudența ulterioară a Curții ar

putea să fi nuanțat acest principiu.

36 În această privință, instanța de trimitere amintește că, potrivit jurisprudenței Curții,

constituie restricții privind libertatea de stabilire a societăților toate măsurile care interzic,

îngreunează sau fac mai puțin atractivă exercitarea acestei libertăți, făcând trimitere în acest

sens îndeosebi la Hotărârea din 5 octombrie 2004, CaixaBank France (C-442/02, Rec.,

p. I-8961, punctele 11 și 12).

37 În plus, instanța de trimitere menționează că, în Hotărârea SEVIC Systems, citată

anterior, Curtea a declarat că articolele 43 CE și 48 CE se opun ca, într-un stat membru,

înscrierea în registrul național al comerțului a fuziunii dintre două societăți prin dizolvare fără

lichidarea uneia dintre societăți și prin transmiterea universală a patrimoniului acesteia din

urmă către cealaltă societate să fie respinsă în mod general atunci când una dintre cele două

Page 34: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 34 din 48

societăți își are sediul în alt stat membru, în timp ce o asemenea înscriere este posibilă dacă

sunt respectate anumite condiții atunci când ambele societăți care participă la fuziune își au

sediul pe teritoriul primului stat membru.

38 În plus, un principiu consacrat în jurisprudența Curții ar fi acela că legislațiile naționale

nu pot face distincție între societăți în funcție de naționalitatea sau cetățenia persoanei care

solicită înscrierea acestora în registrul societăților.

39 În sfârșit, instanța de trimitere arată că Regulamentul (CEE) nr. 2137/85 al Consiliului

din 25 iulie 1985 privind Grupul European de Interes Economic (GEIE) (JO L 199, p. 1,

Ediție specială, 17/vol. 1, p. 83), precum și Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului

din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene (SE) (JO L 294, p. 1, Ediție

specială, 06/vol. 4, p. 113) prevăd, în privința formelor de întreprindere comunitară pe care le

instituie, dispoziții mai flexibile și mai puțin costisitoare care le permit transferarea sediului

acestora în alt stat membru fără lichidare prealabilă.

40 În aceste condiții, considerând că soluționarea litigiului cu care este sesizată depinde de

interpretarea dreptului comunitar, Szegedi Ítélőtábla a hotărât să suspende judecarea cauzei și

să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) O instanță de al doilea grad de jurisdicție, sesizată cu un apel împotriva unei decizii

pronunțate de tribunalul care are obligația ținerii registrului societăților ca urmare a unei

cereri de modificare a unei mențiuni de înregistrare [a unei societăți], are competența de a

formula o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în sensul articolului 234 CE, în

măsura în care nici decizia tribunalului [instanță de prim grad de jurisdicție], nici examinarea

apelului nu intervin în contextul unei proceduri contradictorii?

2) În măsura în care, în temeiul articolului 234 CE, se consideră că instanța de al doilea

grad de jurisdicție are competența de a sesiza Curtea de Justiție cu o cerere de pronunțare a

unei hotărâri preliminare, aceasta trebuie să fie considerată instanță de ultim grad de

jurisdicție supusă, în temeiul acestui articol, obligației de a sesiza Curtea cu o întrebare de

interpretare a dreptului comunitar?

3) Competența instanțelor maghiare, care rezultă în mod direct din articolul 234 CE, de a

formula o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare este și poate fi limitată de o

dispoziție de drept național ce recunoaște un drept de apel, în sensul legislației naționale,

împotriva unei ordonanțe de trimitere, deși instanța națională superioară sesizată în apel poate

reforma [această] ordonanță, poate desființa trimiterea preliminară și poate dispune ca

instanța care a pronunțat ordonanța [menționată] să continue procedura de drept intern

suspendată?

4) a) În cazul în care o societate constituită și înscrisă în registrul societăților în Ungaria

în temeiul dreptului maghiar dorește să își transfere sediul în alt stat membru al Uniunii

[Europene], acest aspect este reglementat de dreptul comunitar sau, în lipsa armonizării, sunt

aplicabile în mod exclusiv dispozițiile din legislațiile naționale?

b) O societate maghiară poate solicita transferul sediului acesteia în alt stat membru al

Uniunii prin invocarea directă a dreptului comunitar (în speță, articolele 43 CE și 48 CE)? În

cazul unui răspuns afirmativ, un asemenea transfer poate fi supus – indiferent dacă de «statul

de origine» sau de «statul gazdă» – unei anumite condiții sau autorizări?

Page 35: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 35 din 48

c) Articolele 43 CE și 48 CE trebuie interpretate în sensul că este incompatibilă cu dreptul

comunitar o normă sau o practică de drept intern care face distincție între societățile

comerciale, în ceea ce privește exercitarea drepturilor acestora, în funcție de statul membru în

care se află sediul lor?

[d)] Articolele 43 CE și 48 CE trebuie interpretate în sensul că este incompatibilă cu

dreptul comunitar o normă sau o practică de drept intern care interzice unei societăți [din

statul membru respectiv] să își transfere sediul în alt stat membru […]?”

Cu privire la cererea având ca obiect redeschiderea procedurii orale

41 Prin actul depus la grefa Curții la 9 septembrie 2008, Irlanda a solicitat Curții, în

temeiul articolului 61 din Regulamentul de procedură, să dispună redeschiderea procedurii

orale în ceea ce privește a patra întrebare preliminară.

42 În susținerea acestei cereri, Irlanda arată că, în mod contrar considerațiilor avocatului

general din concluzii, decizia de trimitere nu trebuie interpretată în sensul că a patra întrebare

privește transferul sediului social, definit în dreptul maghiar drept locul administrației

centrale a societății și, prin urmare, sediul real al acesteia.

43 În opinia Irlandei, din traducerea în limba engleză a deciziei de trimitere ar rezulta că

această întrebare privește transferul sediului social.

44 Prin urmare, Irlanda susține, în esență, că una dintre premisele de fapt pe care se

întemeiază analiza avocatului general este inexactă.

45 Irlanda consideră totuși că, în cazul în care s-ar întemeia pe aceeași premisă, Curtea ar

trebui să redeschidă procedura orală pentru a se acorda persoanelor interesate în prezenta

procedură posibilitatea de a prezenta observații pe baza unei asemenea premise.

46 Din jurisprudență rezultă că, la propunerea avocatului general sau la cererea părților,

Curtea poate să dispună din oficiu redeschiderea procedurii orale, în conformitate cu articolul

61 din Regulamentul de procedură, dacă apreciază că nu este lămurită îndeajuns sau dacă este

necesară soluționarea cauzei pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților (a

se vedea în special Hotărârea din 26 iunie 2008, Burda, C-284/06, Rep., p. I-4579, punctul 37

și jurisprudența citată).

47 În această privință, este necesar să se constate în primul rând că din întreaga decizie de

trimitere reiese că a patra întrebare nu privește transferul sediului social al societății în

discuție în acțiunea principală, ci transferul sediului real al acesteia.

48 Astfel, după cum s-a menționat în decizia de trimitere, din reglementarea maghiară

referitoare la înregistrarea societăților rezultă că, în vederea aplicării acestei reglementări,

sediul unei societăți este definit drept locul în care se află centrul de conducere a activităților

acesteia.

49 În plus, instanța de trimitere a plasat acțiunea principală în cadrul factual care s-a aflat

în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Daily Mail and General Trust, citată

anterior, pe care o descrie ca privind o societate constituită în temeiul legislației unui stat

membru și înregistrată în acest stat membru care dorește să își transfere administrația centrală

și, prin urmare, locul principal de desfășurare a activității în alt stat membru, menținându-și

Page 36: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 36 din 48

personalitatea juridică și naționalitatea de origine, atunci când autoritățile competente interzic

această operațiune. Instanța de trimitere dorește în special să afle dacă principiul consacrat

prin această hotărâre, potrivit căruia articolele 43 CE și 48 CE nu conferă societăților dreptul

la un asemenea transfer al administrației lor centrale cu menținerea personalității juridice,

astfel cum le-a fost acordată în statul în conformitate cu legislația căruia aceste societăți s-au

constituit, nu a fost nuanțat de jurisprudența ulterioară a Curții.

50 În al doilea rând, Curtea a solicitat în mod expres Irlandei, precum și celorlalte

persoane interesate, să își concentreze pledoariile întemeindu-se pe ipoteza că problema

ridicată în cadrul acțiunii principale privește transferul sediului real al societății respective, și

anume locul în care este situat sediul de conducere al acesteia, în alt stat membru.

51 Deși, în cursul pledoariilor, Irlanda s-a concentrat totuși pe ipoteza că, în speță, ar fi

vorba de transferul sediului social al unei societăți, cu toate acestea, și-a expus punctul de

vedere, chiar dacă în mod succint, și în privința ipotezei potrivit căreia acțiunea principală ar

privi transferul sediului real al societății, punct de vedere pe care, de altfel, l-a reiterat în

cererea de redeschidere a procedurii orale.

52 În aceste condiții, Curtea, după ascultarea avocatului general, consideră că dispune de

toate elementele necesare pentru a răspunde întrebărilor adresate de instanța de trimitere și că

nu este cazul ca această cauză să fie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în

discuția părților.

53 Prin urmare, nu este necesar să se dispună redeschiderea procedurii orale.

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

54 Prin intermediul acestei întrebări, se solicită Curții să se pronunțe, în esență, cu privire

la problema dacă o instanță precum instanța de trimitere, sesizată cu un apel împotriva unei

decizii pronunțate de un tribunal care are obligația ținerii registrului societăților, prin care s-a

respins o cerere de modificare a unei mențiuni cuprinse în acest registru, trebuie să fie

calificată drept instanță competentă să introducă o cerere de pronunțare a unei hotărâri

preliminare în temeiul articolului 234 CE, în pofida faptului că nici decizia tribunalului

menționat, nici examinarea de către instanța de trimitere a apelului formulat împotriva acestei

decizii nu intervin în cadrul unei proceduri contradictorii.

55 Sub acest aspect, se impune a aminti că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a

aprecia dacă organismul de trimitere are trăsăturile unei „instanțe” în sensul articolului 234

CE, aspect care ține doar de dreptul comunitar, Curtea ia în considerare un ansamblu de

elemente precum originea legală a organismului, caracterul său permanent, caracterul

obligatoriu al competenței sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către

organism a normelor de drept, precum și independența acestuia (a se vedea în special

Hotărârea din 27 aprilie 2006, Standesamt Stadt Niebüll, C-96/04, Rec., p. I-3561, punctul 12

și jurisprudența citată).

56 Cu toate acestea, în privința naturii contradictorii a procedurii la instanța de trimitere,

articolul 234 CE nu condiționează sesizarea Curții de caracterul contradictoriu al acestei

proceduri. În schimb, din acest articol rezultă că instanțele naționale au competența să

sesizeze Curtea numai dacă există un litigiu pendinte și dacă sunt chemate să se pronunțe în

Page 37: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 37 din 48

cadrul unei proceduri destinate să se finalizeze printr-o decizie cu caracter jurisdicțional (a se

vedea în acest sens, în special, Hotărârea din 15 ianuarie 2002, Lutz și alții, C-182/00, Rec.,

p. I-547, punctul 13 și jurisprudența citată).

57 Astfel, în situația în care acționează în calitate de autoritate administrativă, fără a trebui

ca, în același timp, să soluționeze un litigiu, nu se poate considera că un tribunal care are

obligația ținerii unui registru exercită o funcție jurisdicțională. Această situație se regăsește,

de exemplu, în cazul în care acesta se pronunță asupra unei cereri de înscriere a unei societăți

într-un registru în conformitate cu o procedură care nu are drept obiect anularea unui act

despre care se susține că ar aduce atingere unui drept al solicitantului (a se vedea în acest

sens, în special, Hotărârea Lutz și alții, citată anterior, punctul 14 și jurisprudența citată).

58 În schimb, o instanță sesizată cu un apel formulat împotriva deciziei unui tribunal de

grad inferior care are obligația ținerii unui registru, care respinge o asemenea cerere de

înscriere, apelul având ca obiect anularea acestei decizii despre care se susține că aduce

atingere unui drept al solicitantului, este sesizată cu soluționarea unui litigiu și exercită o

funcție jurisdicțională.

59 Prin urmare, într-o asemenea situație, instanţa care se pronunță în apel trebuie în

principiu să fie considerată o instanță, în înțelesul articolului 234 CE, competentă să adreseze

Curții o întrebare preliminară (a se vedea, pentru o asemenea situație, în special Hotărârea din

15 mai 2003, Salzmann, C-300/01, Rec., p. I-4899, Hotărârea SEVIC Systems, citată

anterior, precum și Hotărârea din 11 octombrie 2007, Möllendorf și alții, C-117/06, Rep.,

p. I-8361).

60 Din dosarul prezentat Curții reiese că, în acțiunea principală, instanța de trimitere se

pronunță în apel asupra unei cereri de anulare a unei decizii prin care un tribunal de grad

inferior, care are obligația ținerii registrului societăților, a respins cererea formulată de o

societate având ca obiect înscrierea în acest registru a transferului sediului său, care necesita

modificarea unei mențiuni cuprinse în registrul menționat.

61 Prin urmare, în acțiunea principală, instanța de trimitere este sesizată cu soluționarea

unui litigiu și exercită o funcție jurisdicțională, în pofida absenței caracterului contradictoriu

al procedurii la această instanță.

62 În consecință, luând în considerare jurisprudența amintită la punctele 55 și 56 din

prezenta hotărâre, instanța de trimitere trebuie calificată drept „instanță” în înțelesul

articolului 234 CE.

63 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că o

instanță precum instanța de trimitere, sesizată cu un apel împotriva unei decizii pronunțate de

un tribunal care are obligația ținerii registrului societăților, prin care s-a respins o cerere de

modificare a unei mențiuni cuprinse în acest registru, trebuie să fie calificată drept instanță

având competența de a introduce o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în temeiul

articolului 234 CE, în pofida faptului că nici decizia tribunalului menționat, nici examinarea

apelului menționat de instanța de trimitere nu intervin în cadrul unei proceduri contradictorii.

Cu privire la a doua întrebare

64 Prin intermediul acestei întrebări, se solicită Curții să se pronunțe, în esență, cu privire

la problema dacă o instanță precum instanța de trimitere, ale cărei decizii pronunțate în cadrul

Page 38: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 38 din 48

unui litigiu precum cel din acțiunea principală pot face obiectul unui recurs, trebuie să fie

calificată drept instanță ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern,

în înțelesul articolului 234 al treilea paragraf CE.

Cu privire la admisibilitate

65 Comisia Comunităților Europene susține că această întrebare este inadmisibilă, de

vreme ce ar fi vădit lipsită de pertinență pentru soluționarea acțiunii principale, întrucât

cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost deja adresată Curții, astfel încât

problema caracterului obligatoriu sau neobligatoriu al sesizării acesteia ar fi lipsită de interes.

66 Această obiecție trebuie respinsă.

67 Conform unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului

comunitar adresate de instanța națională în contextul normativ și de fapt pe care îl definește

sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de

o prezumție de pertinență. Curtea nu poate refuza să statueze asupra unei cereri de pronunțare

a unei hotărâri preliminare formulate de o instanță națională decât dacă este evident că

interpretarea dreptului comunitar solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul

acțiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu

dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util la

întrebările care îi sunt adresate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, van der

Weerd și alții, C-222/05-C-225/05, Rep., p. I-4233, punctul 22 și jurisprudența citată).

68 După cum s-a arătat la punctul 27 din prezenta hotărâre, Cartesio a susținut la instanța

de trimitere că aceasta avea obligația să sesizeze Curtea cu o cerere de pronunțare a unei

hotărâri preliminare din moment ce această instanță ar putea fi calificată drept instanță ale

cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, în înțelesul articolului 234 al

treilea paragraf CE.

69 Exprimând îndoieli cu privire la motivul astfel invocat în fața sa, instanța de trimitere a

hotărât să adreseze Curții o întrebare preliminară cu privire la acest aspect.

70 Or, ar fi contrar spiritului de cooperare care trebuie să conducă relațiile dintre instanțele

naționale și Curte, precum și imperativelor bunei administrări a procedurii să se solicite ca o

instanță națională să adreseze mai întâi o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare care

să ridice numai problema dacă această instanță face parte dintre instanțele prevăzute la

articolul 234 al treilea paragraf CE înainte de a formula, dacă ar fi cazul, ulterior și prin

intermediul unei a doua cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare, întrebări referitoare

la dispoziții de drept comunitar aplicabile fondului litigiului cu care este sesizată.

71 Pe de altă parte, Curtea a răspuns deja la o întrebare referitoare la natura instanței de

trimitere din perspectiva articolului 234 al treilea paragraf CE într-un context ce prezenta

asemănări evidente cu cel din prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, fără

să fi fost contestată admisibilitatea acestei întrebări (Hotărârea din 4 iunie 2002, Lyckeslog,

C-99/00, Rec., p. I-4839).

72 În aceste condiții, nu rezultă, cel puțin nu în mod evident, că interpretarea solicitată a

dreptului comunitar nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale.

Page 39: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 39 din 48

73 Prin urmare, în ceea ce privește prezenta întrebare preliminară, prezumția de pertinență

de care beneficiază cererile de pronunțare a unor hotărâri preliminare nu este răsturnată prin

obiecția formulată de Comisie (a se vedea în special Hotărârea van der Weerd și alții, citată

anterior, punctele 22 și 23).

74 Rezultă, așadar, că a doua întrebare preliminară este admisibilă.

Cu privire la fond

75 Prezenta întrebare privește, așadar, problema dacă instanța de trimitere trebuie să fie

calificată drept „instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în

dreptul intern”, în înțelesul articolului 234 al treilea paragraf CE. Din decizia de trimitere

reiese că această întrebare este formulată prin prisma faptului, menționat la punctele 30 și 31

din prezenta hotărâre, că, deși dreptul maghiar prevede că deciziile pronunțate în apel de

această instanță pot face obiectul unui recurs extraordinar, și anume a unui recurs la

Legfelsőbb Bíróság, obiectivul acestui recurs constând în asigurarea unității jurisprudenței,

posibilitățile de a introduce un asemenea recurs sunt limitate, în special prin condiția de

admisibilitate a motivelor constând în obligația de a invoca o încălcare a legii, precum și prin

prisma faptului, de asemenea menționat în decizia de trimitere, că, potrivit dreptului maghiar,

recursul nu are în principiu efect suspensiv în privința executării deciziei pronunțate în apel.

76 Curtea s-a pronunțat deja în sensul că deciziile unei instanțe naționale de apel care pot

fi contestate de părți la o curte supremă nu provin de la o „instanță națională ale cărei decizii

nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern”, în înțelesul articolului 234 CE.

Împrejurarea că examinarea pe fond a unor asemenea contestații este supusă unei declarații

prealabile de admisibilitate din partea curții supreme nu are drept efect privarea părților de o

cale de atac (Hotărârea Lyckeskog, citată anterior, punctul 16).

77 Această concluzie este aplicabilă a fortiori în privința unui sistem procedural precum

cel în cadrul căruia trebuie soluționată acțiunea principală, din moment ce acesta nu prevede

o asemenea declarație prealabilă de admisibilitate a recursului din partea curții supreme, ci se

limitează să impună restricții privind în special natura motivelor ce pot fi invocate în fața unei

asemenea instanțe, care trebuie întemeiate pe o încălcare a legii.

78 Asemenea restricții, precum și lipsa efectului suspensiv al recursului la Legfelsőbb

Bíróság nu au drept efect privarea părților care au compărut în fața unei instanțe ale cărei

decizii sunt susceptibile de un asemenea recurs de posibilitatea de a exercita în mod efectiv

dreptul de a formula recurs împotriva deciziei pronunțate de această din urmă instanță, care

se pronunță asupra unui litigiu precum cel din acțiunea principală. Aceste restricții și această

lipsă a efectului suspensiv nu determină, așadar, calificarea sa drept instanță care pronunță o

decizie care nu este supusă vreunei căi de atac.

79 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare adresată că

o instanță precum instanța de trimitere, ale cărei decizii, pronunțate în cadrul unui litigiu

precum cel din acțiunea principală, pot face obiectul unui recurs, nu poate fi calificată drept

instanță ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, în înțelesul

articolului 234 al treilea paragraf CE.

Cu privire la a treia întrebare

Cu privire la admisibilitate

Page 40: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 40 din 48

80 Irlanda susține că această întrebare este ipotetică și, prin urmare, inadmisibilă din

moment ce, nefiind formulată vreo cale de atac cu privire la un aspect de drept împotriva

deciziei de trimitere, răspunsul la această întrebare nu poate fi util instanței de trimitere.

81 De asemenea, Comisia solicită Curții să constate că nu este necesar să se pronunțe

asupra acestei întrebări, întrucât are un caracter ipotetic, din moment ce decizia de trimitere a

dobândit autoritate de lucru judecat și a fost primită de Curte.

82 Aceste obiecții nu pot fi reținute.

83 Desigur, astfel cum s-a amintit la punctul 67 din prezenta hotărâre, prezumția de

pertinență de care beneficiază cererile de pronunțare a unor hotărâri preliminare poate, în

anumite împrejurări, să fie răsturnată, în special în cazul în care Curtea constată că problema

este de natură ipotetică.

84 Irlanda și Comisia susțin că problema unei eventuale incompatibilități cu articolul 234

al doilea paragraf CE a normelor naționale în materia apelului împotriva unei decizii prin care

se dispune o trimitere preliminară la Curte, problemă la care se referă prezenta întrebare, este

de natură ipotetică de vreme ce, în speță, decizia de trimitere nu ar fi făcut obiectul unui apel

și ar fi dobândit autoritate de lucru judecat.

85 Cu toate acestea, nici această decizie, nici dosarul transmis Curții nu permit să se

constate că decizia menționată nu a făcut sau nu poate face obiectul unui apel.

86 Având în vedere jurisprudența constantă amintită la punctul 67 din prezenta hotărâre,

într-o asemenea situație de incertitudine, din moment ce răspunderea în ceea ce privește

exactitatea definirii cadrului de reglementare și de fapt în care se înscrie întrebarea

preliminară revine instanței naționale, prezumția de pertinență de care beneficiază această

întrebare preliminară nu este răsturnată.

87 Rezultă astfel că a treia întrebare preliminară este admisibilă.

Cu privire la fond

88 Articolul 234 CE conferă instanțelor naționale posibilitatea și, dacă este cazul, le

impune obligația efectuării unei trimiteri preliminare în cazul în care instanța constată fie din

oficiu, fie la cererea părților, că fondul litigiului privește un aspect vizat în primul său

paragraf. Rezultă astfel că instanțele naționale beneficiază de cea mai largă posibilitate de a

sesiza Curtea în măsura în care consideră că o cauză pendinte ridică probleme privind

interpretarea sau aprecierea validității dispozițiilor de drept comunitar, care necesită

pronunțarea unei decizii de către acestea (Hotărârea din 16 ianuarie 1974,

Rheinmühlen-Düsseldorf, 166/73, Rec., p. 33, punctul 3).

89 De asemenea, din jurisprudența Curții reiese că, întrucât este vorba de o instanță ale

cărei decizii sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern, articolul 234 CE nu se opune ca

deciziile unei asemenea instanțe care sesizează Curtea cu titlu preliminar să continue să fie

supuse căilor de atac obișnuite prevăzute de dreptul național. Cu toate acestea, în interesul

clarității și al securității juridice, Curtea trebuie să rămână fidelă deciziei de trimitere, care

trebuie să își producă efectele atât timp cât nu a fost reformată (Hotărârea din 12 februarie

1974, Rheinmühlen-Düsseldorf, 146/73, Rec., p. 139, punctul 3).

Page 41: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 41 din 48

90 În plus, Curtea s-a pronunțat deja în sensul că sistemul stabilit prin articolul 234 CE în

vederea asigurării unității de interpretare a dreptului comunitar în statele membre instituie o

cooperare directă între Curte și instanțele naționale printr-o procedură independentă de orice

inițiativă a părților (Hotărârea din 12 februarie 2008, Kempter, C-2/06, Rep., p. I-411,

punctul 41).

91 Într-adevăr, trimiterea preliminară se întemeiază pe un dialog între instanțe, a cărui

declanșare depinde în întregime de aprecierea pe care o face instanța națională asupra

pertinenței și necesității trimiterii menționate (Hotărârea Kempter, citată anterior, punctul

42).

92 Din decizia de trimitere reiese că, potrivit dreptului maghiar, un apel separat poate fi

formulat împotriva unei decizii prin care se dispune o trimitere preliminară la Curte, întreaga

acțiune principală rămânând totuși pendinte la instanța care pronunță această decizie,

procedura fiind suspendată până la pronunțarea hotărârii de către Curte. Potrivit dreptului

maghiar, instanța de apel astfel sesizată are competența de a reforma această decizie, de a

desființa trimiterea preliminară și de a obliga prima instanță să continue procedura de drept

intern suspendată.

93 Astfel cum rezultă din jurisprudența amintită la punctele 88 și 89 din prezenta hotărâre,

întrucât este vorba de o instanță națională ale cărei decizii sunt supuse unei căi de atac în

dreptul intern, articolul 234 CE nu se opune ca deciziile acestei instanțe care sesizează Curtea

cu titlu preliminar să continue să fie supuse căilor de atac obișnuite prevăzute de dreptul

național. Cu toate acestea, soluția unei asemenea căi de atac nu poate restrânge competența pe

care articolul 234 CE o conferă respectivei instanțe de a sesiza Curtea în măsura în care

consideră că o cauză pendinte ridică probleme referitoare la interpretarea dispozițiilor de

drept comunitar care necesită pronunțarea unei decizii de către aceasta din urmă.

94 Pe de altă parte, trebuie amintit că, într-o situație în care o cauză este pentru a doua

oară pendinte la o instanță de prim grad de jurisdicție după ce hotărârea pronunțată de aceasta

a fost anulată de o instanță de ultim grad de jurisdicție, Curtea s-a pronunţat deja în sensul că

instanța de prim grad de jurisdicție continuă să aibă libertatea de a sesiza Curtea în temeiul

articolului 234 CE, în pofida existenței în dreptul intern a unei norme potrivit căreia

instanțele sunt ținute de aprecierea în drept efectuată de o instanță de grad superior (Hotărârea

din 12 februarie 1974, Rheinmühlen-Düsseldorf, citată anterior).

95 Or, în cazul aplicării unor norme de drept național privind dreptul de apel împotriva

unei decizii prin care se dispune o trimitere preliminară, caracterizate prin faptul că întreaga

acțiune principală rămâne pendinte la instanța de trimitere, numai decizia de trimitere făcând

obiectul unui apel limitat, competența autonomă de sesizare a Curții pe care articolul 234 CE

o conferă primei instanțe ar fi compromisă în măsura în care, prin reformarea deciziei prin

care se dispune trimiterea preliminară, prin desființarea trimiterii preliminare și prin obligarea

instanței care a pronunțat această decizie să continue procedura suspendată, instanța de apel

ar putea împiedica instanța de trimitere să exercite posibilitatea de a sesiza Curtea care îi este

conferită de Tratatul CE.

96 Într-adevăr, în conformitate cu articolul 234 CE, răspunderea pentru aprecierea

pertinenței și a necesității întrebării preliminare aparține, în principiu, numai instanței care

dispune trimiterea preliminară, sub rezerva verificării limitate realizate de Curte potrivit

jurisprudenței amintite la punctul 67 din prezenta hotărâre. Astfel, această instanță are

Page 42: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 42 din 48

obligația să ia în considerare efectele unei hotărâri pronunțate în cadrul unui apel împotriva

deciziei prin care dispusese efectuarea unei trimiteri preliminare și, în special, să

concluzioneze dacă este necesar fie să își mențină cererea de pronunțare a unei hotărâri

preliminare, fie să o modifice, fie să o retragă.

97 Rezultă astfel că, într-o situație precum cea din acțiunea principală, Curtea trebuie să

rămână fidelă, tot în interesul clarității și al securității juridice, deciziei prin care s-a dispus

trimiterea preliminară, care trebuie să își producă efectele atâta vreme cât nu a fost reformată

sau modificată de instanța care a pronunțat-o, numai această din urmă instanță putând să se

pronunțe cu privire la o asemenea reformare sau la o asemenea modificare.

98 Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că, în

prezența unor norme de drept intern referitoare la dreptul de apel împotriva unei decizii prin

care se dispune o trimitere preliminară, caracterizate prin împrejurarea că întreaga acțiune

principală rămâne pendinte la instanța de trimitere, numai decizia de trimitere făcând obiectul

unui apel limitat, articolul 234 al doilea paragraf CE trebuie interpretat în sensul că

competența conferită de această dispoziție din tratat oricărei instanțe naționale de a dispune o

trimitere preliminară la Curte nu poate fi pusă în discuție prin aplicarea unor asemenea norme

care permit instanței sesizate în apel să reformeze decizia prin care se dispune o trimitere

preliminară la Curte, să desființeze trimiterea și să oblige instanța care a pronunțat această

decizie să reia procedura de drept intern ce fusese suspendată.

Cu privire la a patra întrebare

99 Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se

stabilească dacă articolele 43 CE și 48 CE trebuie interpretate în sensul că se opun unei

reglementări a unui stat membru care interzice unei societăți constituite în temeiul dreptului

național al acestui stat membru să își transfere sediul în alt stat membru, păstrându-și totuși

calitatea de societate supusă dreptului național al statului membru în conformitate cu a cărui

legislație a fost constituită.

100 Din decizia de trimitere reiese că societatea Cartesio, constituită în conformitate cu

legislația maghiară și care, în momentul constituirii, și-a stabilit sediul în Ungaria, și-a

transferat sediul în Italia, însă dorește să își mențină calitatea de societate de drept maghiar.

101 Potrivit legii privind înregistrarea societăților, sediul unei societăți de drept maghiar se

află în locul în care se situează centrul de conducere a activităților sale.

102 Instanța de trimitere menționează că cererea de înscriere în registrul societăților a

modificării sediului societății Cartesio, depusă de această societate, a fost respinsă de

tribunalul care are obligația ținerii acestui registru pentru motivul că, în dreptul maghiar, o

societate constituită în Ungaria nu poate să își transfere în străinătate sediul, astfel cum este

definit în legea menționată, și în același timp să continue să fie supusă legii maghiare, în

calitate de lege care reglementează statutul acesteia.

103 Un asemenea transfer ar necesita ca, în prealabil, societatea să înceteze să existe și să

se constituie din nou în conformitate cu dreptul țării pe teritoriul căreia dorește să își

stabilească noul sediu.

104 În această privință, Curtea a amintit, la punctul 19 din Hotărârea Daily Mail and

General Trust, citată anterior, că o societate constituită în temeiul unei ordini juridice

Page 43: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 43 din 48

naționale există numai în temeiul legislației naționale care determină constituirea și

funcționarea acesteia.

105 La punctul 20 din aceeași hotărâre, Curtea a arătat că legislațiile statelor membre diferă

într-o largă măsură cu privire atât la legătura specifică cu teritoriul național, solicitată în

vederea constituirii unei societăți, cât și la posibilitatea unei societăți constituite în

conformitate cu o asemenea legislație de a modifica ulterior această legătură specifică.

Anumite legislații prevăd obligația ca nu numai sediul social, ci și sediul real, adică

administrația centrală a societății, să fie situate pe teritoriul statelor membre respective, astfel

încât deplasarea administrației centrale în afara acestui teritoriu presupune dizolvarea

societății, cu toate efectele pe care o asemenea dizolvare le determină pe planul dreptului

societăților. Alte legislații recunosc societăților dreptul de a-și transfera administrația centrală

în străinătate, însă unele dintre acestea supun acest drept anumitor restricții, iar efectele

juridice ale transferului variază de la un stat membru la altul.

106 În plus, Curtea a arătat, la punctul 21 din aceeași hotărâre, că Tratatul CEE a ținut

seama de această diferență dintre legislațiile naționale. Prin definirea, în cadrul articolului 58

din acest tratat (devenit articolul 58 din Tratatul CE, la rândul său devenit articolul 48 CE), a

societăților care pot să beneficieze de dreptul de stabilire, Tratatul CEE a pus pe aceeași

poziție, drept legătură specifică, sediul social, administrația centrală și locul principal de

desfășurare a activității ale unei societăți.

107 În Hotărârea din 5 noiembrie 2002, Überseering (C-208/00, Rec., p. I-9919, punctul

70), Curtea, menținând în integralitate aceste considerații, a dedus că posibilitatea unei

societăți constituite în conformitate cu legislația unui stat membru de a-și transfera sediul,

social sau efectiv, în alt stat membru fără a-și pierde personalitatea juridică de care

beneficiază în ordinea juridică a statului membru în care a fost constituită și, dacă este cazul,

modalitățile acestui transfer sunt prevăzute de legislația națională în conformitate cu care

acea societate a fost constituită. Curtea a concluzionat astfel că un stat membru are

posibilitatea să impună unei societăți constituite în temeiul ordinii sale juridice restricții de

deplasare a sediului efectiv al acesteia în afara propriului teritoriu, pentru ca această societate

să își poată păstra personalitatea juridică de care beneficiază în temeiul legislației aceluiași

stat membru.

108 De altfel, Curtea a ajuns la această concluzie și pe baza modului de redactare a

articolului 58 din Tratatul CEE. Într-adevăr, prin definirea în cadrul acestui articol a

societăților care pot să beneficieze de dreptul de stabilire, Tratatul CEE a considerat că

diferența dintre legislațiile naționale privind atât legătura specifică impusă societăților

reglementate de aceste legislații, cât și posibilitatea și, dacă este cazul, modalitățile de

transfer al sediului, social sau real, al unei societăți de drept național dintr-un stat membru în

alt stat membru reprezintă o dificultate care nu a fost soluționată prin normele privind dreptul

de stabilire, însă care trebuie să fie rezolvată prin activități de natură legislativă sau

convențională, care nu au fost încă finalizate (a se vedea în acest sens Hotărârile citate

anterior, Daily Mail and General Trust, punctele 21-23, și Überseering, punctul 69).

109 Prin urmare, în conformitate cu articolul 48 CE, în lipsa unei definiții uniforme date de

dreptul comunitar societăților care pot beneficia de dreptul de stabilire în funcție de criteriul

unei legături unice care să determine dreptul național aplicabil unei societăți, problema dacă

articolul 43 CE se aplică unei societăți care invocă libertatea fundamentală consacrată de

acest articol, în mod similar, de altfel, problemei dacă o persoană fizică este un resortisant al

unui stat membru care, pe acest temei, are posibilitatea să beneficieze de această libertate,

Page 44: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 44 din 48

constituie o chestiune prealabilă care, în stadiul actual al dreptului comunitar, poate fi

soluționată numai de dreptul național aplicabil. În consecință, numai în cazul în care se

verifică faptul că această societate beneficiază în mod efectiv de libertatea de stabilire, având

în vedere condițiile prevăzute la articolul 48 CE, se ridică problema dacă societatea

respectivă se confruntă cu o restricție privind această libertate în sensul articolului 43 CE.

110 Un stat membru dispune astfel de posibilitatea de a defini atât legătura specifică

solicitată unei societăți pentru ca aceasta să poată fi considerată constituită potrivit dreptului

său național și susceptibilă, din acest motiv, să beneficieze de dreptul de stabilire, cât și

legătura solicitată pentru menținerea ulterioară a acestei calități. Aceasta cuprinde

posibilitatea ca statul membru să nu permită unei societăți reglementate de dreptul său

național să își păstreze această calitate, în cazul în care intenționează să se reorganizeze în alt

stat membru prin deplasarea sediului său pe teritoriul acestui din urmă stat, rupând astfel

legătura specifică prevăzută de dreptul național al statului membru în care a fost constituită.

111 Cu toate acestea, un asemenea caz de transfer al sediului societății constituite potrivit

dreptului unui stat membru în alt stat membru fără modificarea legislației aplicabile trebuie

diferențiat de acela privind deplasarea unei societăți aparținând unui stat membru către un alt

stat membru cu modificarea legislației naționale aplicabile, societatea transformându-se într-o

formă de societate care aparține dreptului național al statului membru în care se deplasează.

112 Într-adevăr, în această din urmă situație, posibilitatea amintită la punctul 110 din

prezenta hotărâre, departe de a implica vreo imunitate a legislației naționale în materia

constituirii și a dizolvării societăților prin prisma normelor Tratatului CE privind libertatea de

stabilire, nu poate, printre altele, să justifice ca, prin impunerea dizolvării și a lichidării

acestei societăți, statul membru în care a fost constituită să îi interzică să se transforme într-o

societate de drept național al altui stat membru, în măsura în care îi este permis de acel drept.

113 Un asemenea obstacol în calea transformării efective a unei asemenea societăți, fără

dizolvarea și lichidarea prealabile, într-o societate de drept național al statului membru în care

dorește să se deplaseze ar constitui o restricție privind libertatea de stabilire a societății

respective care, cu excepția cazului în care se justifică printr-un motiv imperativ de interes

general, este interzisă în temeiul articolului 43 CE (a se vedea în acest sens, în special,

Hotărârea CaixaBank France, citată anterior, punctele 11 și 17).

114 În plus, este necesar să se constate că, din momentul pronunțării Hotărârilor citate

anterior Daily Mail and General Trust și Überseering, activitățile legislative și convenționale

în domeniul dreptului societăților, prevăzute la articolul 44 alineatul (2) litera (g) CE și,

respectiv, la articolul 293 CE, nu au avut în vedere, până în prezent, diferența existentă între

legislațiile naționale, menționată în aceste hotărâri, și, prin urmare, aceasta nu a fost încă

înlăturată.

115 Comisia susține totuși că absența unei reglementări comunitare în materie, constatată

de Curte la punctul 23 din Hotărârea Daily Mail and General Trust, citată anterior, a fost

înlăturată prin normele comunitare privind transferul sediului într-un alt stat membru,

cuprinse în regulamente precum Regulamentele nr. 2137/85 și 2157/2001 privind GEIE și,

respectiv, SE sau Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind

statutul societății cooperative europene (SCE) (JO L 207, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1,

p. 259), precum și de legislația maghiară adoptată ca urmare a acestor regulamente.

Page 45: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 45 din 48

116 Comisia consideră că aceste norme ar putea, chiar ar trebui, să fie aplicate mutatis

mutandis transferului transfrontalier al sediului real al unei societăți constituite potrivit

dreptului național al unui stat membru.

117 În această privință, trebuie să se constate că, deși aceste regulamente adoptate în

temeiul articolului 308 CE prevăd în mod efectiv un mecanism ce permite noilor entități

juridice pe care le instituie să își transfere sediul social și, prin urmare, și sediul lor real, fiind

astfel necesar ca aceste două sedii să fie situate în același stat membru, în alt stat membru,

fără a determina nici dizolvarea persoanei juridice inițiale, nici constituirea unei noi persoane

juridice, un asemenea transfer presupune totuși în mod obligatoriu o modificare în privința

dreptului național aplicabil entității care îl efectuează.

118 De exemplu, pentru o SE, această modificare reiese din articolele 7 și 8 și din articolul

9 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Regulamentul nr. 2157/2001.

119 Or, în acțiunea principală, Cartesio dorește numai să își transfere sediul real din

Ungaria în Italia, menținându-și totuși calitatea de societate de drept maghiar, așadar fără

modificarea dreptului național care o reglementează.

120 Prin urmare, aplicarea mutatis mutandis a reglementării comunitare la care Comisia

face trimitere, chiar dacă se presupune că trebuie aplicată în cazul deplasării transfrontaliere a

sediului unei societăți reglementate de dreptul național al unui stat membru, nu poate, în

niciun caz, să conducă la rezultatul scontat într-o situație precum cea din acțiunea principală.

121 În continuare, în ceea ce privește incidența Hotărârii SEVIC Systems, citată anterior,

asupra principiului stabilit în Hotărârile citate anterior Daily Mail and General Trust și

Überseering, trebuie să se constate că aceste hotărâri nu analizează aceeași problemă, astfel

încât nu se poate susține că prima hotărâre ar fi precizat domeniul de aplicare al celorlalte

două hotărâri.

122 Într-adevăr, cauza în care s-a pronunțat Hotărârea SEVIC Systems, citată anterior,

privea recunoașterea, în statul membru în care societatea a fost constituită, a unei operațiuni

de stabilire pe calea unei fuziuni transfrontaliere efectuate de această societate în alt stat

membru, exemplu esențialmente diferit de situația în discuție în cauza în care s-a pronunțat

Hotărârea Daily Mail and General Trust, citată anterior. Astfel, situația în discuție în cauza în

care s-a pronunțat Hotărârea SEVIC Systems, citată anterior, este asemănătoare unor situații

ce au făcut obiectul altor hotărâri ale Curții (a se vedea Hotărârea din 9 martie 1999, Centros,

C-212/97, Rec., p. I-1459, Hotărârea Überseering, citată anterior, precum și Hotărârea din 30

septembrie 2003, Inspire Art, C-167/01, Rec., p. I-10155).

123 Or, în asemenea situații, chestiunea prealabilă care se ridică nu este cea vizată la

punctul 109 din prezenta hotărâre, și anume dacă societatea respectivă poate fi considerată

societate având naționalitatea statului membru în conformitate cu legislația căruia a fost

constituită, ci, mai degrabă, aceea dacă această societate, cu privire la care este neîndoielnic

faptul că este o societate de drept național al unui stat membru, este sau nu este confruntată

cu o restricție a exercitării dreptului său de stabilire în alt stat membru.

124 Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a patra întrebare

adresată că, în stadiul actual al dreptului comunitar, articolele 43 CE și 48 CE trebuie

interpretate în sensul că nu se opun reglementării unui stat membru care interzice unei

societăți constituite în temeiul dreptului național al acestui stat membru să își transfere sediul

Page 46: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 46 din 48

în alt stat membru, păstrându-și totuși calitatea de societate supusă dreptului național al

statului membru în conformitate cu a cărui legislație a fost constituită.

7. Opozitia împotriva hotarârilor adunarii generale ale societatii

comerciale de modificare a actului constitutive al societatii.

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA

DECIZIA COMERCIALA nr.1376 din 16.11.20108.

Legea 31/1990 art.61 Cod procedura civila

Opozitia este conceputa ca un mijloc de protectie al sectiilor în raport cu actele societatii

comerciale prin care interesele si drepturile sunt încalcate. Prin modalitatea sa de

reglementare, opozitia este conceputa ca un mijloc prin care tertii pot obtine repararea

prejudiciilor pe care faptul tert, adoptarea unei hotarâri sociale, cum ar putea fi si hotarârea

de modificare a actelor constitutive, le genereaza în raport cu acestia.

Asupra recursului de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta comerciala nr. 5197/22.04.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a

Comerciala a respins cererea prin care A.F. a formulat opozitie la decizia asociatului unic al

S.C. F.A. S.R.L. nr. 1/26.08.2009 de modificare a actelor constitutive ale societatii

comerciale si a solicitat obligarea paratelor S.C. F.A. S.R.L. si S.L. la repararea prejudiciului

suferit prin aceasta modificare, respectiv, achitarea debitelor societare catre bugetul de stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin decizia asociatului unic al

S.C. F.A. S.R.L., cu nr. 1/26.08.2009 modificarile aduse actelor constitutive au constat in

schimbarea denumirii, administratorului si sediului social, modificari care, nu au atras crearea

unei societati comerciale noi ca subiect de drept, astfel ca, potrivit art. 205 din Legea nr.

31/1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, patrimoniul societatii ramane,

de asemenea, neschimbat si nici un prejudiciu nu este astfel provocat fata de creditorul

bugetar. A mai retinut tribunalul si ca reclamanta nu a facut dovada caracterului dolosiv al

modificarilor si nici nu a dovedit scopul lor ilicit urmarit de asociatul unic si adminsitratorul

societatii, parata S.L..

Împotriva acestei sentinte, A.F. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul

admiterii cererii si obligarea paratelor, in solidar, la plata prejudiciului cauzat prin adoptarea

deciziei de modificare a actelor constitutive al societatii, respectiv, obligarea acestora la plata

datoriilor catre bugetul de stat consolidat.

În motivare, recurenta a aratat ca A.F. a demarat impotriva societatii S. SRL procedurile de

executare silita pentru plata datoriilor bugetare, proceduri care nu au dus la incasarea creantei

fata de debitoare, din lipsa disponibilitatilor bugetare ale acesteia.

In baza protocolului de colaborare intre O.N.R.C. si A.N.A.F.- D.G.F.P., reclamanta a fost

informata asupra operatiunii de radiere a S.C. F.A. S.R.L. din Registrul Comertului Botosani,

8 Decizia Comerciala, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI a comerciala este reprodusa astfel cum a fost

publicata pe web site-ul Curtii de Apel Bucuresti: http://portal.just.ro/JurisprudentaVizualizare.aspx?id_speta=24149&idInstitutie=2

Page 47: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 47 din 48

ca urmare a deciziei de schimbare a sediului societatii in Bucuresti si in temeiul acestei

informari a promovat actiunea de opozitie impotriva acestei decizii, potrivit art. 204 din

Legea nr. 31/1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

Recurenta a considerat, in expozeul sau, ca prin aceasta decizie ii sunt direct afectate

interesele in calitatea sa de creditor social, intrucat scopul demersului asociatului unic a fost

acela de a eluda prevederile legilor fiscale si de a se sustrage, in final, de la obligatia de plata

a datoriei.

Se mai subliniaza ca paratele intimate au actionat prin fraudarea Legii nr. 31/1990 republicata

cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece, sub apanajul permisivitatii, incalca

echilibrul intre nevoia de protectie a societatii si a tertilor interesati.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate care reprezinta o reiterare a cauzei

actiunii intiale si mai putin o critica a primei hotarari, Curtea retine urmatoarele:

Potrivit art. 61 din Legea nr. 31/1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare,

creditorii sociali si orice persoane interesate pot formula opozitie impotriva hotararilor

adunarii generale ale unei societati comerciale, atunci cand aceste hotarari ii prejudiciaza,

opozitie prin care cer instantei de judecata sa dispuna obligarea societatii sau a asociatilor sai

la repararea prejudiciului astfel cauzat.

Asadar, opozitia este conceputa ca un mijloc de protectie al tertilor in raport cu actele

societatii comerciale prin care interesele si drepturile acestora sunt incalcate.

Prin modalitatea sa de reglementare, opozitia este conceputa ca un mijloc prin care tertii pot

obtine repararea prejudiciilor pe care faptul tert, adoptarea unei hotarari sociale, cum ar putea

fi si hotararea de modificare a actelor constitutive, le genereaza in raport cu acestia.

Faptul tert il reprezinta in cauza modificarea actelor constitutive prin care S. si-a schimbat

denumirea, sediul si persoana asociatului unic si administratorului, asa cum rezulta din

probele cauzei. Faptul tert este permis de lege, insa, si respecta toate cerintele legale de

valabilitate si publiciate in domeniul in care intervine. Faptul tert este, la acest nivel imediat

de aproximare, licit.

Nu se poate spune nici ca scopul mediat al modificarilor este, in sine, fraudulos si ca aceste

modificari s-au realizat sub imperiul unei cauze ilicite si al fraudarii legii.

Licititatea si existenta cauzei sunt prezumate legal simplu, potrivit art. 967 alin. 2 Cod civil,

de aceea, in sarcina celui care afirma contrariul cade sarcina dovedirii faptului afirmat,

potrivit art. 1169 Cod civil. Or, toate afirmatiile reclamantei-recurente, de natura sa sustina

faptul contrar prezumtiei sunt lipsite de suport probator, astfel incat instanta nu le poate da

eficienta.

Prejudiciul nu a fost, de asemenea, demonstrat. El este caracterizat doar prin temerea

reverentiara ca paratele urmaresc sustragerea societatii de la plata obligatiilor fiscale, desi

acest fapt nu poate fi demostrat in masura in care, potrivit art. 205 din Legea nr. 31/1990

republicata cu modificarile si completarile ulterioare, modificarile aduse actului constitutiv in

sensul celor adoptate prin decizia asociatului unic nr. 1/26.08.2009, nu atrag crearea unei

entitati juridice noi.

Page 48: Modificarea Societatii Comerciale - Majorare Capital Social Si Schimbare Sediu Social

Pagina 48 din 48

Schimbarea sediului, denumirii si structurilor de conducere ale societatii, inregistrarea si

publicitatea acestor modificari in formula de transparenta care asigura garantiile prevazute de

lege vin sa infirme atat ideea generarii prejudiciului, cat si determinarea cauzala intre fapt si

prejudiciul afirmat.

In aceste conditii, Curtea considera ca recursul nu poate sustine o solutie contrata celei

pronuntate in prima instanta, in consecinta, potrivit art. 312 Cod procedura civila, recursul va

fi respins.