1.1. Modalităţi de petrecere a timpului liber

Timpul liber este un factor dependent de societate, posibilităţile de organizare şi de

conţinut ale acestuia şi de aceea reflectă însăşi posibilităţile societăţii. Cercetările în

domeniu au demonstrat că cea mai mare parte a timpului liber se consumă la locul de trai

sau în staţiuni de odihnă. Evaluări privitoare la utilizarea timpului liber în România au fost

făcute de Institutul Naţional de Statistică; considerând timpul liber ca „timpul rămas din

cele 24 de ore după efectuarea îngrijirii personale, a activităţilor profesionale, a muncii în

„gospodărie” s-a ajuns la concluzia că pentru populaţia în vârstă de 7 ani şi peste,

activităţile de timp liber sunt următoarele:

1. Vizionarea programelor de televiziune este modalitatea principală de petrecere a

timpului liber nu numai în România, satisfăcând atât nevoia de destindere şi/sau de

distracţie cât şi preocupările informative şi de dezvoltare a personalităţii. - din totalul

populaţiei de peste 7 ani, 93% privesc la televizor, dintre care 75% zilnic.

2. Citirea ziarelor şi revistelor este preocuparea de timp liber care ocupă locul doi

după vizionarea programelor de televiziune. Această preocupare a înregistrat unele scăderi

faţă de începutul deceniului nouă când interesul era mai mare, probabil din câteva motive:

explozia de ziare şi reviste a 1 constituit o noutate pentru români după perioada comunistă;

nivelul de trai nu scăzuse atât de mult încât să pună problema imposibilităţii de a mai

putea cumpăra ziare şi reviste, pentru anumite categorii de populaţie; problemele

economice şi şomajul au creat o dispoziţie a populaţiei mai puţin propice cumpărării şi

citirii de ziare şi reviste.

3. Ascultarea ştirilor la radio ocupă locul trei în topul preferinţelor de petrecere a

timpului liber. România se situează, din acest punct de vedere, printre ultimele locuri între

ţările din UE.

4. Lectura cărţilor, ca preocupare de timp liber, a scăzut în România după 1989.

După ultimele date, cititul cărţilor este o preocupare pentru 21% din populaţia de 10 ani şi

peste, care include – deci – şi elevi. Interesul pentru lectură este mai mare în celelalte ţări

ale Uniunii Europene, deşi este diferenţiat de la o ţară la ţară.

5. Computerul şi Internetul generează preocupări atât pentru timpul de muncă cât şi

pentru timpul liber. Pentru România, fenomenul are o anumită noutate, pătrunderea

acestora începând să se producă după 1990. Dotarea cu computere a evoluat rapid, atât

pentru instituţii, cât şi pentru persoanele particulare. Scopurile folosirii Internetului sunt

multiple şi vizează atât domeniul vieţii de muncă cât şi viaţa personală şi timpul liber

Folosirea intensivă a calculatorului şi a Internetului a fost invocată, de multe ori, ca sursă a

reducerii interesului pentru lectură. Comparaţia dintre România şi celelalte ţări ale Uniunii

Europene, mai ales cu ţările nordice a evidenţiat faptul că aceştia din urmă, în ciuda

faptului că folosesc cel mai mult calculatorul şi Internetul, citesc mai mult, comparativ cu

românii.

6. Vizionarea spectacolelor şi frecventarea cinematografelor sunt preocupări de timp

liber cu o prezenţă mai redusă la români: 18% merg la cinematografe şi 10% merg la

teatru, în general în anii 1990–1993 interesul pentru spectacole de teatru şi cinematograf a

scăzut mult, comparativ cu perioada anterioară anului 1990; explicaţiile sunt diferenţiate în

funcţie de tipurile de spectacol, dar sunt şi cauze generale ale scăderii interesului:

concurenţa televiziunii, scăderea nivelului de trai, schimbarea stării de spirit a populaţiei şi

a preocupărilor acesteia, apariţia altor preferinţe. Începând cu anul 1998, teatrele şi

instituţiile muzicale au cunoscut, un reviriment al activităţii: a început să crească numărul

de spectacole şi concerte, chiar şi de teatru, şi mai ales, numărul de spectatori; au

contribuit la acest reviriment şi instituţiile culturale de profil private şi, în general,

adaptarea repertoriului la cerinţele publicului. Cinematografele continuă să fie în criză,

numărul spectatorilor fiind în continuă scădere. În prezent, se încearcă o creştere a

numărului de cinematografe prin iniţiativa Ministerului Culturii, în localităţile unde

cinematografele au fost desfiinţate din raţiuni de eficienţă economică. Pentru europenii din

celelalte ţări ale Uniunii Europene frecventarea cinematografului este o preocupare mai

extinsă comparativ cu România; în medie, un european din UE merge pe an de 1–3 ori la

cinematograf; merg mai des spaniolii şi irlandezii. În Spania, un studiu realizat în iunie

2002 a ajuns la concluzia că în ultimii zece ani a crescut numărul de cinematografe cu

93,8%, numărul de spectatori la cinematografe, cu 71% şi veniturile din încasări, cu

188,3%.

Un alt sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică vrea să ofere date despre

cum îşi petrec românii seara. Astfel s-au obţinut următoarele răspunsuri spontane:

1. se uită la televizor 34%;

2. stau acasă cu familia 32%;

3. se întâlnesc/se distrează cu prietenii 10%;

4. se odihnesc 3%;

5. citesc 2%;

6. alte modalităţi de petrecere a timpului liber 18%.

Din structura răspunsurilor la întrebarea de mai sus, rezultă că românii preferă să-şi

petreacă seara „în tihnă cu familia”. La aceeaşi întrebare, răspunsurile americanilor

evidenţiază unele 2 particularităţi: spre deosebire de români, americanii preferă într-o mai

mică măsură „tihna în familie” şi întâlnirile/petrecerile cu prietenii, dar sunt mai ridicate

preferinţele pentru odihnă, citit, mers la restaurant sau la cinema/teatru şi pentru activităţi

sportive. Modul de a petrece seara: românii-americanii :privesc la televizor 34-26; stau

acasă cu familia 31-25; întâlnire/distracţii cu prietenii 10-8; odihnă 3-9; citesc 2-9;

restaurant 2-5; dans (discotecă) 1-1; cinema/teatru 1-5; ascultă radio 1-0; activităţi

religioase 1-1; croşetează, ţes etc. 1-1; activităţi sportive 0-3; alt răspuns 11-7.

Alte modalităţi de petrecere a timpului liber

1. Preocupările religioase sunt considerate, uneori, preocupări de timp liber. Trebuie

menţionat faptul că preocupările religioase sunt preocupări spirituale, care numai în

anumite forme precum frecventarea bisericii se exprimă în timpul liber. În acelaşi timp,

prin sărbătorile religioase (la nivel naţional, la nivelul unor confesiuni şi pentru anumite

segmente de populaţie care respectă cu stricteţe sărbătorile religioase) religia este

producătoare de timp liber. La români, frecventarea bisericii a înregistrat o anumită

creştere după 1990, mai ales la persoanele cu studii medii şi cu studii superioare; din

totalul populaţiei de peste 18 ani, participă frecvent (în fiecare săptămână sau în fiecare

lună) la serviciul religios din biserică aproximativ o treime.

2. Excursiile la sfârşit de săptămână şi călătoriile mai lungi sunt puternic afectate de

nivelul de trai scăzut. În România, treptat, s-a format un segment de populaţie care are

posibilităţi financiare pentru călătorii, dar este neinteresat de excursiile la sfârşit de

săptămână, şi un alt segment, care are posibilităţi financiare numai pentru excursii la

sfârşit de săptămână şi/sau călătorii în ţară. Cei din primul segment, au posibilităţi

financiare bune, posedă locuinţe extraurbane sau/şi în zone de agrement unde îşi petrec

sfârşitul de săptămână. Există şi segmente de populaţie neinteresate de excursiile la

sfârşitul de săptămână, din alte motive decât cele financiare: cei ce posedă gospodării

rurale unde îşi petrec cel puţin unele dintre sfârşiturile de săptămână, şi cei ce participă la

muncile agricole, pe pământurile ce le-au fost restituite după căderea regimului comunist.

1.2.

Factori determinaţi ai conţinutului de timp liber la moldoveni

Ceea ce este caracteristic pentru moldoveni, comparativ cu locuitorii celorlalte ţări

din UE este conţinutul timpului liber mai sărac în preocupări şi activităţi. Situaţia este

valabilă atât pentru preocupările de informare cât şi pentru preocupările culturale şi

distractive. Principalele cauze ale acestei situaţii sunt:

standardul scăzut de viaţă - influenţează petrecerea timpului liber atât direct, prin

accesul redus la unele preocupări şi servicii corespunzătoare, cât şi indirect, printr-o stare

sufletească, care inhibă dorinţele şi preocupările din timpul liber.

mentalităţi, valori, obiceiuri - au determinat, la rândul lor, prezenţa unor

deprinderi şi lipsa altora: de exemplu, petrecerea timpului liber în tihna familială mai ales

la persoanele căsătorite şi cu copii

posibilităţi reale slabe de petrecere a timpului liber - din perspectiva ofertei

trebuie să avem în vedere cel puţin faptul că, aproximativ jumătate din populaţia României

trăieşte în mediul rural, acolo unde aceste posibilităţi/oferte sunt foarte reduse, dar nu se

află într-o situaţie satisfăcătoare, din acest punct de vedere, nici locuitorii micilor oraşe.

Ordinea de menţionare a cauzelor nu indică ierarhia acestora din punctul de vedere al

importanţei, ele influenţând diferenţiat preocupările de timp liber. Concluzii În concluzie

îmbunătăţirea standardului de viaţă, oferta mai bogată şi mai diversificată de posibilităţi de

petrecere a timpului liber, modernizarea satului, creşterea urbanizării, în contextul

deschiderii către exterior a societăţii româneşti vor putea determina diversificarea şi

îmbogăţirea conţinutului timpului liber şi în România.

Relaţia dintre educaţia fizică şi sportul şcolar

• Funcţia igienica face parte din categoria celor asociate şi vizează cerinţa

fundamentala de menţinere a unei stări optime de sănătate a oamenilor. Prin educaţia fizică

se acţioneaza prioritar preventiv pe acest plan. Se poate , cu ajutorul exerciţiilor fizice să

se acţioneze şi pentru corectarea unor deficienţe in planul sănătăţii.

• Funcţiia recreativa este o alta funcţie asociată pentru educaţia fizică . Ea trebuie

înţeleasă cel putin în următoarele două sensuri:

• - asigurarea , prin activitatea de educaţie fizică a fondului de calităţii , deprinderi şi

priceperi motrice necesare că oameni de diferite vârste să poată petrece în mod util şi

plăcut , adică recreativ timpul lor liber ( cotidian, sau în vacante şi concedii ).

• -asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru urmărirea în timpul liber ,

direct sau prin mass-media , a întrecerilor sportive. In orice activitate umana obiectivele

sunt prioritati de diferite niveluri sau ranguri prin care se realizează funcţiile activităţii

respective. Deci, obiectivele educaţiei fizice deriva din funcţiile sale specifice şi asociate

se subordoneaza acestora. Exista multe clasificari ale obiectivelor, majoritatea dintre ele

fiind valabile şi pntru educaţia fizică.

Cea mai raspandita clasificare este în funcţie de laturile procesului de practicare a

exerciţiilor fizice: instruirea şi educaţia.

Deci, avem două tipuri de obiective:

- de instruire

- de educaţie

• O alta clasificare foarte raspandita a obiectivelor fizice este cea care le grupeaza în

cognitive, psihomotorii, sociale şi afective.

• Obiectivele generale ale educaţiei fizice, adică cele considerate că fiind de rangul I,

sunt următoarele:

• Menţinerea unei stari optime de sănătate a participantilor (de diverse vârste), a

exerciţiilor fizice şi cresterea potentielului lor de munca şi viaţă;

• Favorizarea proceselor de crestere şi optimizarea dezvoltării fizice a organismului

celor care practica exerciţiile fizice;

• Dezvlotarea calităţilor motrice de baza, în primul rand şi a celor specifice unor

ramuri sau probe de sport, pe plan secund;

• Formarea unui sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice de baza, utilitar-

aplicative şi specifice unor ramuri sau probe sportive;

• Formarea capacităţii şi mai ales a obisnuintei de practicare sistematica şi corecta a

exerciţiilor fizice, inclusiv sau mai ales în timpul liber;

• Contributia eficienta la dezvoltarea unor calităţi şi trăsături moral-volitive şi

intelectuale a gustului pentru mişcare şi a simtului estetic, a responsabilitatii sociale, etc.

• Obiectivele de rang 2, specifice fiecarui subsistem al educaţiei fizice nu exclud pe

cele generale, ci le presupun, le “particularizeaza”/

• Obiectivele de rangul 3 sunt cele specifice fiecarei lecţii sau altei forme de

organizare a practicării exerccitiilor fizice. Obiectivele educaţiei fizice şi a sportului şcolar

(preuniversitar), referitoare la dezvoltarea şi menţinerea stării de sănătate sunt următoarele:

a) Dezvoltarea şi menţinerea unei stări optime de sănătate.

b) Favorizarea proceselor de creştere şi realizarea unei dezvoltări fizice armonioase.

c) Formarea capacităţii şi obişnuinţei de practicare sistematică a exerciţiilor fizice ca

o componentă de bază a stilului de viaţă modern, pozitiv, favorabil sănătăţii.

d) Prevenirea şi corectarea atitudinilor deficiente şi recuperarea sechelei

postraumatice şi a celor cauzate de unele boli. Precizăm că numărul de ore alocat

activităţilor curriculare de educaţie fizică, pentru îndeplinirea obiectivelor, nu sunt

suficiente. Ca urmare, pentru ca educaţia fizică şi sportul să-şi atingă obiectivele

referitoare la dezvoltarea şi menţinerea stării de sănătate prezentate, activităţile curriculare

trebuie completate cu activităţi extracurricu lare. Aceste activităţi (extracurriculare) se

desfăşoară preponderent în cadrul Cercurilor pe ramuri sport (în cazul învăţământului

preuniversitar) respectiv 8 în cadrul secţiilor pe ramuri de sport (în cazul învăţământului

universitar), dar care au ca scop formarea echipelor reprezentative şi nu vizează direct

obiectivul sanogenetic al educaţiei fizice şi sportului. De aceea, este necesară crearea încă

unui cadru cu obiectiv, adică, atragerii unui număr cât mai mare de practicanţi ai

exerciţiilor fizice sistematice sub diferite forme. Acest cadru poate fi oferit de Asociaţiile

Sportive Şcolare şi Universitare.

Relaţia dintre educaţia fizică şi sportul universitar şi starea de sănătate

Educaţia fizică în universitate urmăreşte:

a) formarea de personalităţi, caractere capabile de a conduce şi a deservi

colectivitatea.

b) formarea unei generatii cu un fizic robust si sanatos, capabil de muncă.

Educaţia fizică şi sportul în învăţământul universitar (ca şi în cel preuniversitar)

urmăreşte - primul rând dezvoltarea şi menţinerea unei stări optime de sănătate - al doilea

rând formarea unor trăsături ale personalităţii .

Obiectivele educaţiei fizice şi a sportului universitar referitoare la menţinerea stării

de sănătate sunt următoarele:

a) Menţinerea unei stări de sănătate optime pentru practicanţi.

b) Favorizarea proceselor de creştere şi realizarea unei dezvoltări fizice armonioase

(procese care se încheie în jurul vârstei de 20 ani, corespunzătoare anului II de studii).

c) Formarea capacităţii şi obişnuinţei de practicare sistematică, individuală şi

independenta a exerciţiilor fizice, ca o componentă de bază a stilului de viaţă.

d) Prevenirea şi corectarea atitudinilor deficiente şi recuperarea sechelelor

postraumatice şi a celor cauzate de unele boli.

Observaţii privind practicarea exerciţiilor fizice in timpul liber al studenţilor.

Valorificarea timpului liber al studenţilor datorită funcţiilor de informare şi formare,

destindere şi delectare, recreere şi divertisment, va spori eficien ţa procesului didactic,

deoarece timpul liber determină autoinstruirea şi autoeducarea studentului. Cunoaşterea

modului de petrecere a timpului liber al studenţilor ca reper principal în organizarea unor

acţiuni cu caracter instructiv-educativ pentru timpul liber al studenţilor reprezintă

armonizarea dintre student – profesor – societate, oferă puncte de reper cu privire la modul

de împărţire a timpului liber. Majoritatea studenţilor, consideră că este benefică pentru

organismul lor practicar ea în timpul liber a exerciţiilor fizice.

Zilele pentru care studenţii optează pentru practicarea exerciţiilor fizice sunt zilele

de marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, iar datorită faptului că majoritatea studenţilor au

cursuri şi dimineaţa şi după amiaza, recomandăm planificarea lecţiilor de educaţie fizică la

anumite ore ale zilei care să atragă cât mai mulţi studenţi atât dimineaţa, cât şi după-

amiaza.

Opţiunile pentru formele de activităţi fizice preferate de studenţi sunt: jocuri

sportive; aerobic, mai mult fetele; culturism/fitnes , atât fete cât şi băieţi; 9 joggingul si

mersul/plimbarea situează această formă de exerciţiu fizic în a doua opţiune a studenţilor.

Dansul se prezintă cu un număr redus de opţiuni. Dacă ar avea mai mult timp liber,

studenţii ar practica mai multe exerciţii fizice. Avem un număr foarte mic de studenţi, care

practică sportul de performanţă.

Relaţia dintre sportul pentru toţi şi starea de sănătate

Marile categorii de vârstă preluate după surse ale organizaţiei mondiale a sănătăţii

sunt:

• Vârsta I până la 20 ani.

• Vârsta a Il-a 21- 60 ani.

• Vârsta a III-a 61 -80 ani.

• Vârsta a IV-a peste 80 de ani.

Marile categorii populaţionale la care se referă activitatea "sportului pentru toţi" sunt

(Bocu, Tache, 2000):

• Tineret neangrenat în reţeaua de învăţământ.

• Femei în situaţii speciale.

• Adulţi angrenaţi şi neangrenaţi în muncă.

• Persoane în vârstă (vârstnici).

Obiectivele sportului pentru toţi referitoare la dezvoltarea şi menţiner ea stării de

sănătate la categoriile populaţionale şi de vârstă altele decât cea şcolară şi universitară sunt

următoarele:

• prevenirea diverselor îmbolnăviri;

• prevenirea unor stări anormale ale corpului;

• prevenirea şi combaterea îmbătrânirii;

• prevenirea şi combaterea deviaţiilor coloanei vertebrale;

• combaterea unor tulburări legate de activitatea sedentară; obezitatea; osteoporoza.

Activitatea curriculară de educaţie fizică şi sport şcolar şi universitar, completată cu

practicarea extracurriculară a activităţilor fizice cu intensitate moderată, precum şi cu

practicarea sportului pentru toţi la categoriile populaţionale altele decât cea şcolară şi

universitară produce efectele favorabile asupra stării de sănătate şi poate fi considerată

componentă a asistenţei primare a stării de sănătate.

. Caracteristicile resurselor temporale

Caracteristicile timpului, ca resursă şi consecinţele ce decurg din acestea pentru

activitatea proiectantului (formatorului) în educaţie

1. În primul rând, timpul este prin excelenţă o resursă limitată , însă timpul are, spre

deosebire de orice altă resursă, o limitare absolută şi independentă de procesele care îl

"utilizează". În acelaşi timp o rice activitate este consumatoare de timp. Când cantitatea de

timp este insuficientă, deficitul de timp nu poate fi compensat şi nici substituit. Limitele

timpului sunt absolute şi inextensibile.

2. În al doilea rând, timpul este o resursă cu o dinamică unidirecţională , el se

consumă ireversibil şi într-un singur sens, neputând fi depozitat, trecut în conservare sau

recuperat. Timpul este o resursă neregenerabilă şi nerecuperabilă, este o resursă care se

consumă total, aşa încât el nu poate fi refăcut niciodată în structura şi în dinamica în care a

fost consumat. Expresia "a recupera timpul pierdut" este desigur o metaforă care se referă

nu la timpul consumat, ci la rezervele de timp prezent şi viitor, la "timpul care a (mai)

rămas" din cel pe care 1-am pierdut.

3. În al treilea rând timpul este o resursă cu polivalenţă maximă, el poate fi folosit în

orice fel, iar orice activitate este consumatoare de timp. Din această perspectivă, timpul

apare simultan ca nevoie şi ca resursă. Ca nevoie, timpul are cel mai înalt grad de

concurenţă - în raport cu nevoia de timp toate activităţile sunt concurente, aşa încât

folosirea timpului pentru o activitate înseamnă lipsirea de resurse temporale a tuturor

celorlalte activităţi. Satisfacerea nevoilor de timp, pe de o parte, şi alocarea de timp, pe de

altă parte, impun luarea unor decizii în aşa fel încât utilizarea raţională a timpului ne

obligă sa stabilim o ordine de prioritate a nevoilor ce trebuie satisfăcute.

4. În al patrulea rând, timpul este o resursă care se autoconsumă , în raport cu viaţa

omului. Timpul este singura resursă care, pe lângă că este limitată la modul absolut,

consumul ei nu poate fi oprit sau suspendat. Timpul ori este folosit raţional şi eficient, ori

este irosit definitiv. Consumul de timp nu este opţional, ci obligatoriu, iar singura cale de

acţiune se referă la cum este folosit şi nu dacă este folosit.

5. În al cincilea rând, timpul este o resursă cu potenţial variabil , valoarea lui de

întrebuinţare nefiind aceeaşi în diferitele etape ce alcătuiesc durata reală a unei activităţi.

Astfel timpul, poate fi considerat: - ca timp cosmic (derularea zilelor, nopţilor,

lunilor, anotimpurilor, anilor etc), - ca timp biologic (ritmicitatea funcţiilor organismului,

alternanţa somn/veghe, ciclurile metabolice, succesiunea fazelor de creştere, maturizare,

dezvoltare, a vârstelor biologice etc), - ca timp social (orarul activităţilor sociale,

programul de lucru, odihnă, recreere, durata studiilor, succesiunea evenimentelor sociale

etc. De la orizonturile mici de timp (succesiunea zilnică, săptămânală, lunară, anuală a

activităţilor umane), până la orizonturile mari (vârstele vieţii individului, etapele istorice

ale societăţilor), timpul are o valoare variabilă, cu perioade favorabile sau nefavorabile, cu

momente productive sau neproductive, din care nu lipsesc momentele unice, perioadele

"cruciale", rare sau irepetabile. Potenţialul de lucru al elevilor, de exemplu, este diferit

dimineaţa şi seara, la începutul şi la sfârşitul programului şcolar zilnic (săptămânal, lunar,

semestrial, anual).

Ceea ce dimineaţa şi în stare de odihnă se poate realiza într-o oră, ar putea să aibă

nevoie de 2-3 ore seara sau în stare de oboseală. Tot astfel, timpul are altă valoare de

utilizare în copilărie şi adolescenţă faţă de vârstele adulte. Ceea ce în copilărie şi

adolescenţă se dobândeşte într-un an, ar putea să aibă nevoie de 2-3 ani la vârsta adultă.

Ratarea unor etape decisive din evoluţia individului (sau a societăţilor ) este de regulă

definitivă, irecuperabilă.

6. În al şaselea rând, timpul este cea mai costisitoare resursă ("Time is Money"), iar

această proprietate rezultă însăşi din pregătirea noastră din existenţa noastră, de felul cum

putem şi ne permitem să consumăm timpul liber. Timpul ca resursă costă pentru că:

• se consumă continuu, indiferent în ce scop este folosit, iar faptul că acest consum

nu poate fi oprit face ca orice proastă utilizare să echivaleze direct cu o irosire şi cu

producerea de pierderi;

• cererea de timp este, în condiţii normale, mult mai mare decât "oferta de timp", iar

această ofertă este inelastică

• "preţul timpului" se formează în condiţii de „monopol”, neexistând nici o ofertă

alternativă - nevoia de timp este ireductibilă şi practic nelimitată. Practic, totul se poate

măsura în unităţi de timp: productivitatea, eficienţa, venitul, consumul, gradul de

civilizaţie, diferenţele de nivel de dezvoltare dintre indivizi sau dintre societăţi. Nu numai

că totul se poate măsura în unităţi de timp, dar aproape totul a devenit măsurabil în

etalonul timp , inclusiv distanţele geografice (nu mai interesează câţi kilometri despart o

localitate de alta, ci în ce timp se poate parcurge distanţa respectivă). Unităţile de timp sunt

larg utilizate şi în pedagogie şi psihologie, pentru măsurarea sau evaluarea fenomenelor

pedagogice şi psihologice, în planificar ea şi organizarea procesului de învăţământ. Testele

de inteligenţă, probele de cunoştinţe, examenele şi concursurile sunt nu numai probe de

performanţă, dar şi probe „contra cronometru„ performanţa însăşi fiind definită în raport

cu timpul. De asemenea, planurile de învăţământ, norma didactică a profesorilor,

programul şcolar, structura etapelor de predare, învăţare, evaluare etc, sunt toate raportate

la unităţi de timp (ore, săptămâni, semestre, ani şcolari ş.a.m.d). Percepţia timpului

Timpul, asemenea spaţiului, este o dimensiune fundamenată a existenţei

Există un timp obiectiv (cronologic, real), care a fost studiat, caracterizat şi definit

prin intermediul metodelor ştiinţifice ale fizicii, şi un timp subiectiv (psihologic, trăit şi

perceput), care se cere studiat prin mijloace specifice, Timpul subiectiv şi timpul obiectiv

nu coincid. Timpul evaluat cu ajutorul unităţilor fizice (ore, secunde, etc) poate fi

desemnat prin noţiunea de „timp”, pe când timpul psihologic, definit ca apreciere

subiectivă a timpului universal, intră în sfera noţiunii de „temporalitate”. Prin percepţia

temporalităţii se înţelege cunoaşterea directă, pe baza sintezei senzaţiilor, a duratei

obiective a fenomenelor. Percepţia timpului este prezentă sub mai multe forme: percepţia

succesiunii (de stări, fenomene, evenimente); percepţia duratei (timpul în care are loc

desfăşurarea compactă a unui proces, eveniment, fenomen, etc); percepţia intervalelor

(distanţa temporală între două evenimente aflate într- o anumită succesiune). Percepţia

succesiunii unor evenimente oferă informaţii privind durata unui anumit interval de timp.

Percepţia timpului este influenţată de următorii factori psihologici: starea emoţională a

subiecţilor (intervalele plăcute sunt percepute ca fiind scurte, iar cele neplăcute par lungi şi

chiar foarte lungi); motivaţia (durata activităţilor faţă de care subiectul prezintă interes este

subevaluată, în timp ce durata activităţilor plictisitoare, neinteresante, este supraevaluată);

atenţia (cu cât ne îndreptăm atenţia asupra cursului timpului, acesta pare să se lungească).

Percepţia timpului este influenţată şi de caracteristicile de vârstă ale persoanelor.

Construcţia operaţională a timpului se dezvoltă după vârsta de 8-9 ani, iar la 10-16 ani

copii reduc erorile de estimare a timpului. Percepţia timpului la copii se îmbunătăţeşte

progresiv cu vârsta (duratele pline de 5” şi 20” sunt în general corect apreciate, în timp ce

duratele goale sunt apreciate eronat). Timpul este evaluat în mod diferit şi în funcţie de

caracteristicile activităţii , când activitatea desfăşurată are un conţinut mai variat, durata

este subevaluată, în timp ce o activitate monotonă şi uniformă determină supraevaluarea

duratei. În activitatea recreativă dacă participanţii se implică, durata este subapreciată şi

invers dacă participanţii au o atitudine neinteresată durata este supraapreciată. Cea mai

frecventă situaţie pentru consecinţele iraţionalităţii distribuirii resurselor temporale de

învăţare este aceea generată de profesorii care, din exces de zel, pentru a obţine cu orice

preţ rezultate excepţionale sau din diferite alte motive, solicită eforturi de pregătire aflate

mult peste limita normală, în raport cu care disciplina îl ocupă în ansamblul planului de

învăţământ. Temele de acasă presupun ore întregi de pregătire, inclusiv sâmbăta şi

duminica. Zilele în care disciplina respectivă este prinsă în orar acaparează integral efortul

de pregătire al elevilor, aşa încât verificările la celelalte discipline se soldează de regulă cu

note slabe. Astfel de situaţii pot fi evitate şi rezolvate în avantajul eficienţei de ansamblu a

procesului de învăţământ, tocmai printr-o corectă analiză şi distribuire a resurselor de

timp, precum şi prin folosirea consumului de timp, drept criteriu de evaluare a eficienţei

acestui proces. - percepţia timpului este influenţată şi de unele droguri, cum ar fi cofeina,

amfetamina, LSD, chinina şi protoxidul de azot, care determină subaprecierea duratelor.

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ NEGATIV STAREA DE SĂNĂTATE

Factorii cei mai reprezentativi care influenţează negativ starea de sănătate sunt:

sedentarismul; ritmul şi gradul înalt de solicitare a sistemului nervos, a proceselor

psihice; solicitare inegală a segmentelor corpului; încordările statice prelungite; poziţiile

incorecte ale corpului, în timpul desfăşurării unei munci. Cercetările demonstrează că

omul contemporan cheltuieşte mai mult de 80 % din timpul său pentru activităţi cu

caracter sedentar. S-a constatat că frecvenţa tulburărilor coloanei vertebrale este în relaţie

directă cu muncile de birou, cu sedentarismul, cu surplusul ponderal şi cu poziţia şezând

(la birou, la calculator, la masa de lucru, în faţa televizorului, în bănci etc), Astfel,

sedentarismul devine principala cauză a apariţiei deviaţiilor şi deformaţiilor coloanei

vertebrale.

Referitor la tânăra generaţie, activitatea elevilor în şcoală se desfăşoară, în cea

mai mare parte, în poziţia şezând, ceea ce duce la aceleaşi consecinţe nefavorabile, având

în vedere că ei se află în perioada de creştere şi dezvoltare neavînd musculatura suficient

de dezvoltată şi întărită pentru susţinerea aparatului locomotor.

Starea de sănătate a elevilor în relaţie cu bugetul de timp liber ne poate furniza

următoarele date acumulate în urma unui studiu realizat pe 1411 indivizi; băieţi şi fete

Tabel 1

Nr. Deficienţe Procentaj crt (%)

1 Picior plat 17,93

2 Deficienţe de refracţie 16,80

3 Obezitate 2,62

4 Deficienţe de coloană consolidată 9,78

5 Scutire totală de educaţie fizică 7,73

6 Scutire parţială de educaţie fizică 1,91

7 Total subiecţi cu deficienţe 56,77

8 Total subiecţi sănătoşi 43,23

Se pot trage următoarele concluzii:

- activitatea curriculară săptămânală cuprinde 30-35 ore de curs (activitate

intelectuală, oboseală psihică, poziţii fizice incorecte etc), din care două ore de educaţie

fizică. Se poate spune ca activităţile sedentare constituie un procent de 93,85%, iar

activităţile fizice constituie un procent de 6,15%. Ameliorarea coloanei vertebrale prin

exerciţiile de educaţie fizică şi kinetoterapie ca parte a activităţilor de timp liber consumat

vine în întâmpin area indivizilor cu programe şi metode de predare/dozare în vederea

educării. Munca fizică, are puternice efecte favorabile asupra sănătăţii celor care o

practică. Ea contribuie la perfecţionarea structurală a organelor şi ţesuturilor, la

modoficarea psiho-fizică în raport cu cerinţele societăţii, la formarea personalităţii umane.

În condiţiile vieţii contemporane dispare activitatea fizică datorită muncii automatizate.

Astfel, dispare efortul fizic, apar factori de risc pentru sănătatea populaţiei provocând

instalarea unor tulburări ale marilor funcţii organice: circulaţia, respiraţia, metabolismul,

sistemul nervos. Cunoaşterea şi contracararea efectelor negative a acestor factori este o

problemă socială atât pentru individ cât şi pentru societate, ştiind că între starea de

sănătate, bugetul de timp liber alocat şi randamentul profesional/şcolar, există relaţii de

intercondiţionare, mişcarea relativă poate fi asimilată cu activităţile de timp liber

(activităţile fizice şi de relaxare).

Factori pentru prevenirea şi înlăturarea stresului în situaţiile stresante o serie de

hormoni se blochează, cum ar fi: testoteronul, gonadotropii, hormonii tirodieni etc.

Stresul este reacţia psihică, fizică, biologică şi sportivă. Organismul uman se

confruntă permanent cu o serie de agenţi stresanţi printre care: agenţi fizici (frigul, căldura

excesivă, zgomotul), agenţi chimici (substanţe toxice iritante, poluante etc), agenţi

biologici (virusuri, bacterii, paraziţi etc), agenţi psihici (emoţii puternice, violenţă,

singurătate etc), precum şi anumiţi factori socio-economici, politici, profesionali, care pot

constitui un stres atât prin suferinţele fizice cât şi prin cele psihice.

În general, reacţia organismului uman la aceşti agenţi este direct proporţională cu

intensitatea agentului agresiv şi se produce prin mijlocirea sistemului endocrin şi nervos.

Prevenirea şi înlăturarea stărilor de stres se poate realiza folosind o gamă variată de terapii,

mijloace sau tehnici de relaxare. Alături de starea de veghe şi cea de somn trebuie să

acceptăm şi necesitatea stării de relaxare. Relaxarea este de fapt, modalitatea de atenuare a

tensiunilor de orice natură (fizice, psihice, somatice) prin schimbarea centrului de atenţie.

Relaxarea se realizează prin scăderea activităţii sistemului nervos simpatic determinat de

acţiunea hipotalamulusului, reducând totodată şi funcţiile aparatului cardiorespirator-

metabolic, consumul de oxigen, scăderea presiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace. Paleta

metodelor de relaxare este foarte variată.

Acestea au rol în prevenirea, evitarea şi înlăturarea stărilor de stres. Odihna prin

somn sau odihna pasivă poate fi considerată metodă de relaxare. Somnul este cel care

trebuie să aducă relaxarea, dezintoxicarea trupului şi minţii după oboseala provocată de

contradicţiile şi stresurile cu care ne bombardează viaţa cotidian ă, în mod normal, somnul

poate fi uşor sau profund, fiind recuperator şi odihnitor dacă are o durată suficientă.

Meditaţia este un fenomen mental biofizic care descrie o stare de atenţie asupra unui gând,

asupra conştientului, subconştientului sau incoştientului. De obicei implică atenţia spre

gândirea însăşi, dar fără a te lăsa dus de gânduri Meditaţia sau arta tăcerii este o metodă

folosită de secole pentru a ajunge la o relaxare profundă şi la o linişte deplină a minţii.

Meditaţia în sine nu este o religie sau o filozofie, ci un instrument care se foloseşte pentru

o eliberare totală de tensiune. Pentru o relaxare profundă, prin meditaţie, nu trebuie să

lipsească următoarele elemente: un mediu înconjurător liniştit şi paşnic; un tonus muscular

scăzut; o atitudine pozitivă; un stimul constant. Tehnica autogenă, este o metodă de

autopsihoză cu ajutorul căreia poate fi obţinut controlul funcţiilor unor organe, precum şi o

bună relaxare psihică, fiind o metodă de autorelaxare fără prezenţa sau intervenţia unui

specialist.

Termenul de autogen provine din grecescul autos – prin el însăşi şi genan – a

provoca, şi indică un exerciţiu practicat de el ănsăşi. Originea acestei tehnici se află în

antica şi solida experienţă medicală a hipnozei (somn terapeutic). Hipnoza este o stare de

destindere asemănătoare somnului, mai mult sau mai puţin realizab ilă la individul nervos,

ea este obţinută la cel normal prin simpla sugestie psihică. Tehnica autogenă presupune un

proces de autodeconectare concentrativă, permite o stare analoagă somnului, fără ajutorul

unei sugestii străine. Exerciţiile metodice dau posibilitatea subiectului de a realiza el însăşi

un calm interior şi de a ajunge la utilizarea completă a forţelor energetice ale vieţii

interioare.

Râsoterapia sau terapia prin râs ajută la obţinerea unei eliberări, degajări de mânie,

potolind stările supărătoare, având contribuţie şi în dilatarea plămânilor, asigurând şi o

gimnastică respiratorie, o gimnastică a feţei, ochilor, fiind o relaxare aproape involuntară.

Terapia prin ras este, in general, apanajul asiaticilor. Cu toate acestea, primele grupuri de

terapie prin ras au aparut in India, la jumatatea anilor 90. Formula s-a extins, desigur, in

restul lumii, avand acum mare trecere in SUA si Europa. Psihoterapeutii considera ca rasul

reduce riscul de accidente cerebrale si vasculare si de anxietate, previne depresia,

stimuleaza memoria si dezvolta creativitatea. Printre cele mai cunoscute "dezavantaje" se

numara ridurile de expresie, care se formeaza in jurul gurii si ochilor si slabirea muschilor

maxilarului.

Muzicoterapia (meloterapia) sau terapia prin sunete este o altă metodă deosebită care

contribuie la înlăturarea stărilor de stres. Muzica reprezintă o formă specială de sunet, este

un limbaj uman universal care joacă rol de călăuză în labirintur ile conştiinţei,

reprezentând şi o profundă cale de tămăduire, de împlinire şi liniştire psihică şi spirituală.

În mod sigur, nu există un remediu mai bun pentru înlăturar ea stresului decât să ascultăm

muzica care ne face plăcere. In prezent prin meloterapie se intelege un ansamblu de

metode psihoterapeutice implicand participarea activa a bolnavului si care se bazeaza pe

lumea interioara a sunetelor pacientului cu scopul de a diagnostica si de a trata. De

asemenea este o experienta curativa prin participarea activa la creatie si ascultarea

sunetului si a muzicii. Bethowen denumea muzica drept “inelul de casatorie intre viata

spirituala si a simturilor”, iar Napoleon spunea “Dintre toate artele, muzica are cea mai

profunda influenta asupra sufletului”,. Muzica poate fi atat remediu cat si mijloc de

desfatare si cultura. Chiar din frageda copilarie, noi am beneficiat de virtutile muzicii,

cand, nu de putine ori am adormit in cantecul de leagan al mamei. Ergoterapia şi terapia

ocupaţională este metoda care foloseşte diferite exerciţii şi procedee fizice specifice

activităţilor cotidiene, legate de muncă, de viaţă, de divertisment, de joc etc., în vederea

reducerii emotivităţii şi stărilor inhibitorii, determinate de stres, dând posibilitatea

exprimării propriei personalităţi. Terapia ocupationala si ergoterapia sunt metode de

tratament nemedicamentoase care au rol important in reabilitarea si reinsertia socio-

profesionala a bolnavilor cu dizabilitati functionale.

Gimnastica, fie ea de înviorare, compensatorie sau de întreţinere (fitness), prin

mijloacele de care dispune, contribuie la crearea unei stări de satisfacţie, de bună

dispoziţie, de împlinire, eliminând astfel factorii răspunzători de apariţia stresului.

Masajul este unul dintre cele mai vechi procedee de relaxare cu ajutorul căruia sunt

prelucrate sistematic părţile moi ale corpului prin diferite manevre manuale sau mecanice.

Alături de masaj, ca metodă de relaxare a întregului corp, dar şi pentru consolidarea stării

de sănătate mai sunt folosite şi auţomasaju l şi presopunctura.

Presopunctura este una dintre terapiile cele mai des folosite în prevenirea, evitarea şi

înlăturarea stresului şi constă în masarea punctelor de acupunctură cu vârful degetelor.

Presopunctura este un procedeu tipic de autoterapie, deoarece nu necesita instrumente

ajutatoare, poate fi invatata usor si practicata oriunde, simplu, repede, fara efecte

secundare. De aceea, in China si in Japonia, ea ocupa un loc important in asistenta

medicala acordata populatiei, renuntanduse la intoxicarea, adeseori inutila, cu

medicamente. Prin presopunctura se inlatura blocajul energiei din organism, se

imbunatateste starea generala si foarte repede ajungem sa ne simtim excelent.

Balneoterapia este o metodă care acţionează cu diferiţi factori naturali (ape minerale,

termale, saline, nămoluri, plaje, ape marine etc) în vederea relaxării fizice şi psihice a

indivizilor.

Hidroterapia este acea ramura a medicinei naturiste care se bazeaza pe utilizarea

externa a apei, în scop terapeutic sau profilactic.

Principalele cai prin care apa actioneaza asupra organismului uman sunt :

• excitatia termica, care depinde exclusiv de temperatura apei

• excitatia mecanica, ce este data de presiunea apei asupra corpului Pielea, fiind

bogat vascularizata si cu o retea abundenta de terminatii nervoase, recepteaza impactul

termic si/sau mecanic al bailor hidroterapeutice, prelungind în organism actiunea lor

binefacatoare. Hidroterapia este una dintre metodele ce contribuie la înlăturarea stresului

prin folosirea aplicării apei pe piele, contribuind totodată şi la creşterea rezistenţei

organismului şi la normalizarea funcţiilor acestuia. Înotul este o metodă de agrement, de

relaxare generală a psihicului şi musculaturii indivizilor, accesibil tuturor vârstelor.

Duşul, aplicat în orice moment al zilei, rece sau cald, de la 5 la 60 de minute, are rol

în relaxarea generală a sistemului nervos şi muscular, are efecte benefice ce duc la evitarea

instalării stărilor de stres. Termoterapia sau terapia cu ajutorul căldurii sau sauna, este o

metodă care acţionează asupra sistemului nervos producând totodată decontracturarea

musculaturii netede şi striate prin folosirea căldurii umede sau uscate asupra corpului.

Termoterapia Cuprinde acele modalitati de tratament care utilizeaza caldura pentru

cresterea temperaturii anumitor portiuni ale corpului. Aceasta crestere de temperatura

poate fi superficiala (0,5 cm) sau profunda (3,5 cm), cunoscand mai multe modalitati de

producere. Una dintre ele, asa-numita caldura de iradiere, foloseste lumina si radiatiile

infrarosii. Incalzirea corpului este produsa la suprafata, la maximum 1 cm profunzime,

avand efect de relaxare musculara. O alta modalitate, numita caldura de contact, foloseste

apa calda, parafina (sub forma de impachetari calde sau bai de parafina) sau namolurile

calde (vulcanice sau de turba) pentru incalzirea anumitor segmente ale corpului.

Efectele fiziologice ale termoterapiei: efecte circulatorii, efect de crestere a

elasticitatii musculo-ligamentară şi efect muscular decontracturant. Alături de tehnicile

prezentate, autosugestia arată extraordinara forţă a psihicului uman capabil uneori de

performanţe incredibile

I Autosugestia presupune nfluenţarea propriei conştiinţe sau comportări prin

reprezentări sau idei care capătă caracter predominant.

Gradul de fericire a unui individ, a unui popor este determinat de:

- sănătate, legată de exerciţiul fizic şi o alimentaţie corespunzătoare;

- prosperitate, legată de factorul economic, de produsul intern brut;

- educaţie, numai cultura unui popor, dreptul la cunoaştere şi respectarea principiilor

democratice contribuie la realizarea criteriilor de mai sus.

OBIECTIVELE ŞI FUNCŢIILE LOISIR-ULUI

Complexitatea vieţii contemporane şi ritmul alert la care este obligat omul să se

adapteze, duc la un mare consum de energie, la o intensă solicitare a sistemului nervos.

Noile condiţii de muncă şi viaţă, solicită elemente de compensare în scopul prevenirii sau

înlăturării dereglărilor neuropsihice, a surmenajului sau oboselii. Funcţia de destindere, de

refacere după eforturi fizice şi intelectuale, revine timpului liber. Activităţile de timp liber

- denumit „loisir” (franceză), „leisure” (engleză), îşi au originea în latinescul „licere”, care

semnifică „ceea ce este permis”. El reprezintă o parte a timpului, pe care cineva o poate

utiliza, în afara ocupaţiilor obişnuite, adică un timp liber, suficient pentru a crea plăcere. În

limba română, termenul provine din limba franceză, ceea ce înseamnă „libertate”, un timp

fără restricţii, un timp de voie. De-a lungul anilor loisir-ul s-a dezvoltat în cadrul ştiinţelor

umaniste şi sociale, este o ştiinţă deoarece are o istorie, funcţionează în cadrul unui sistem,

are un ideal, are obiect propriu de studiu, de cercetare. Ca ştiinţă se ghidează după legi,

norme, principii, cerinţe, noţiuni etc. Loisir-ul este o componentă a culturii universale care

sintetizează categoriile, legităţile, instituţiile şi bunurile materiale create pentru

valorificarea exerciţiilor fizice şi ale divertismentului în scopul perfecţionării potenţialului

biomotric şi bio-psihic şi implicit, spiritual al omului.

În constituirea oricărui act cultural (depozit pentru valorile materiale sau spirituale

create de-a lungul istoriei) sunt prezentate patru momente obligatorii:

- momentul cognitiv (de explicaţie cauzală, de cunoaştere temeinică a fenomenului,

a realităţii în raport cu comanda socială);

- momentul axiologic (de raportare a rezultatelor cunoaşterii la necesităţile umane, la

nevoile individuale şi colective, trebuinţe, prin valorile sale);

- momentul creator (de creaţie). Este momentul de salt calitativ de la un fapt natural

sau social, individual sau colectiv, de la un act psihic sau cognitiv, la un fapt de cultură; -

momentul generalizator (de realizare a celor „create” în rândul maselor largi de oameni).

Valorile specifice fenomenului de practicare a exerciţiilor fizice născute în

coordonate sociale spaţio-temporale determinate se revarsă peste limitile individualităţilor

şi colectivităţilor generatoare, devenind bunuri culturale pentru mase dornice de atingerea

obiectivului suprem al vieţii „creşterea duratei de viaţă”.

Loisir-ul are un ideal un model (prospectiv) de viitor care se îndreaptă atât spre

activitatea practică cât şi teoretică, trebuie să fie în concordanţă cu idealul general

educaţional, de aceea se impun unele elemente de referinţă:

- este determinat în cea mai mare măsură de comanda socială (defineşte concepţia

statului şi a organizaţiilor mondiale, regionale, în care se trăieşte);

- se subordonează pregătirii pentru muncă şi viaţă;

- este promotorul în procesul agrementului prin implicare a unui număr cât mai

- mare de oameni de petrecerea a timpului liber, în mod util şi recreativ;

- nevoia de mişcare şi de compensare, ca urmare a efectelor muncii duce la menţiner

ea şi dezvoltarea idealului de viaţă

- autodeterminare (defineşte idealul timpului liber care implică opţiunea pentru o

anumită activitate). Dacă pentru generaţia tânără „educaţia fizică” se realizează treptat,

având o anumită dinamică, în funcţie de particularităţi şi vârstă, la adulţi idealul

activităţilor de timp liber vizează „integralul”

– în centrul atenţiei este omul creator de valori materiale şi spirituale.

5.1. Obiectivele (loisir-ului) activităţii de timp

liber: În activităţile de timp liber obiectivele au o valoare generală cu implicaţie directă

asupra individului:

-loisirul îmbunătăţeşte calitatea vieţii prin activitatea recreativă;

- loisirul formează unele atitudini estetice - loisirul menţine şi creşte sănătatea;

- de menţinere sau îmbunătăţire a indicilor fizici; îmbunătăţesc indici mentali şi

emoţionali; de creştere a randamentului social în funcţie de dorinţe sau nevoi.

5.2. Funcţiile loisir-uluiActivitatea de loisir este în strânsă corelaţie cu condiţiile de muncă şi viaţă a căror

funcţii se adresează atât cerinţelor sociale, cât şi celor individulale.

La definirea funcţiei sub aspectul necesităţilor individului pot fi acceptate trei funcţii

fundamentale:

- ca perioadă pentru odihnă;

- ca divertisment;

- ca răstimp de dezvoltare a personalităţii omeneşti.

Celelalte funcţii se pot grupa în următoarele categorii:

- educativă: lărgirea orizontului ştiinţific şi cultural, formarea capacităţii de

autoorganizare şi a unui stil de viaţă elevat, raportate la tendinţa de autodepăşire,

autoperfecţionare a omului;

- de perfecţionare a dezvoltării fizice;

- compensatoare: se referă la refacerea resurselor organismului şi pregătirea pentru

noi eforturi;

- recreativă: urmăreşte crearea unui climat de viaţă pozitiv, optimist;

- integrativă; caracterizează în primul rând activităţile de grup, contribuie la

socializar ea indivizilor, scopul suprem este sănătatea şi creşterea duratei de viaţă.

Activităţile de timp liber nu se adresează unilateral vreunei funcţii, aceeaşi activitate

putând întruni caracteristicile mai multor funcţii:

de exemplu – turismul le poate acoperi aproape pe toate.

În continuare vom accentua cu precădere funcţia recreativă, dar şi pe cea

compensatoare, de aceea vom aborda problematica din punct de vedere al specificulu i

activităţilor din care subliniem:

- preponderenţa activităţilor de tip intelectual duc la consumarea unei mari cantităţi

de energie nervoasă şi solicită o mare concentrare a proceselor psihice, impunând

asigurarea unor elemente de compensare, prin introducerea unor activităţi de alt gen

- majoritatea persoanelor îşi desfăşoară activităţile profesionale în interior, în spaţii

închise, determinând apariţia nevoii de mişcare, de evoluţie în aer liber (excesul de timp

acordat mijloacelor moderne de informare şi divertisment calculator, internet, video,

televizor etc

- duc la imobilism şi sedentarism, la apariţia unor tentaţii care pot conduce la

conflicte cu normele sociale sau chiar legale) ;

- este necesară o diversificare mai accentuată a tipurilor de activităţi din timpul liber,

ţinând cont de influenţele pe care le exercită, de funcţiile pe care le acoperă, dar şi de

categoriile de persoane cărora li se adresează (copii, tineri, adulţi, bătrâni, băieţi sau fete,

potenţial biologic, normal-ponderali, supra-ponderali, persoane cu nevoi speciale etc);

- procesul educaţiei permanente nu poate avea loc fără conturarea elementelor auto-

educaţiei, prin forme organizate sau neorganizate, prin sistemul de învăţământ şi prin

acţiunile ce caracter educativ din timpul liber.

Activitatea de loisir prin activităţile de timp liber trebuie să aibă la bază deopotrivă

funcţia recreativă şi socială. Orientarea specialiştilor domeniului către sfera petrecerii

recreative a timpului liber, cu mijloace din educaţia fizică constituie interesele şi

necesităţile individului. Acestea sunt completate într-un plan imediat de măsurile cu care

societatea influenţează şi determină caracterul cerinţelor şi intereselor populaţiei, cu

referire în domeniul educaţional şi cultural.

Toate activităţile de loisir se presupun a fi recreaţionale deoarece refac persoana

angajată în aceste activităţi. Dar multe activităţi de recreere nu sunt în mod adecvat

descrise ca fiind de agrement, deoarece un individ poate opta pentru recreere pentru a lucra

mai bine sau pur şi simplu pentru a-şi îmbunătăţi condiţia fizică.