Sfânta Cuvioasă Parascheva - fapte şi cuvinte de învăţătură http://www.crestinortodox.ro

Marturisesc parintii batrani, care au fost martori oculari, despre o minune petrecuta

la racla sfintei, la 14 octombrie 1952. De hram, pe cand oamenii asteptau la rand sa se

inchine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit sa se inchine si doua crestine batrane din

Focsani. Vazand lume multa, au zis preotului care stătea la raclă, Arhimandritul Cleopa

Ilie:

- Parinte, da-ne voie sa ne inchinam la Cuvioasa Parascheva, fara sa mai stam la rand, ca

suntem bolnave, si sa-i punem sub cap aceasta perna, pe care i-am adus-o de acasa drept

multumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.

- Dumnezeu sa va binecuvinteze, a zis Parintele Cleopa. Mergeti si va inchinati!

In clipa aceea, preotii si credinciosii au vazut un lucru cu totul sfant si minunat.

Cuvioasa si-a ridicat singura capul, iar dupa ce femeile i-au pus perna adusa si s-au

inchinat, Sfanta Parascheva si-a lasat iarasi capul pe capatai ca mai inainte. Iata cat de

mult iubeste Preacuvioasa pe cei ce se roaga lui Dumnezeu si sfintilor Lui cu smerenie si

credinta!

„Sfânta Parascheva mijloceşte pentru toată lumea“   : Nenumărate sunt minunile Cuvioasei Maicii noastre Oana NISTOR www. ziarullumina .ro

Sfânta Cuvioasă Parascheva nu încetează, de aproape 370 de ani, de când trupul său

sfinţit se află pe plaiuri româneşti, să ocrotească acest popor, să reverse asupra lui

dărnicia milostivă şi binecuvântată. În semn de recunoştinţă, anul viitor va ieşi la lumină

o carte cu mărturiile cele mai recente ale oamenilor care au primit ajutor şi binecuvântare

de la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi.

An de an, credincioşii sosesc la Iaşi din toate colţurile ţării şi chiar ale lumii, răspunzând

la chemarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea românilor şi a celor care

împărtăşesc iubirea lui Hristos Domnul. Cu evlavie şi credinţă, suferinzii caută sprijin, iar

răspunsul Maicii noastre Parascheva nu întârzie să se facă simţit prin vindecarea trupului

şi a sufletului, nenumărate fiind minunile săvârşite de Cuvioasa, care îi primeşte şi îi

ascultă deopotrivă pe toţi, nefăcând deosebiri. "Vin oameni deznădăjduiţi şi pleacă senini,

vin oameni care au probleme pentru care, omeneşte, nu se mai poate face nimic, şi atunci

Sfânta Cuvioasă îi ajută pe cei care se roagă. Sfânta Cuvioasă Parascheva nu se uită, nu-i

deosebeşte pe cei care stau la rând să-i atingă moaştele nici după bogăţie, nici după

culoarea pielii şi nici după religie. Aici vin foarte mulţi oameni de alte religii, care îşi

schimbă viaţa şi sunt uimiţi de puterea sfinţeniei Cuvioasei Parascheva", spune părintele

protosinghel Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Credinţa în Hristos Mântuitorul, cel dintâi pas spre vindecare

"Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruieşte-ne nouă

sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea şi ne întăreşte cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din

adâncul inimilor cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin."

Vin şi înalţă rugăciuni de preaslăvire şi de miluire cei care se află în nevoi sau cei

suferinzi. Şi nenumărate sunt mărturiile acestora care au găsit alinare şi vindecare la racla

cu moaştele cele "neputrezite şi frumos înmiresmate". "Mulţi vin şi mă întreabă, ce-i de

făcut, părinte? Iar, atunci, eu le spun acestor oameni că, mai întâi de toate, trebuie să

creadă, să creadă în Hristos Mântuitorul şi să arate iubire şi milostenie faţă de semeni.

Sfânta Parascheva mijloceşte pentru toată lumea, iar când vrei să te asculte Sfânta trebuie

să vii aici, să te întâlneşti cu sfinţitul ei trup şi să-i vorbeşti ca şi cum ar fi vie. Ca şi cum

ţi-ai spune supărările fratelui tău sau surorii tale", ne îndeamnă părintele Valerian.

După ce ne-am spus supărările şi am atins moaştele Cuvioasei, se cuvine să citim

Acatistul Sfintei Parascheva, să ţinem posturile, fiecare după putere, şi să facem o mică

milostenie în numele Cuvioasei, "ca gest al iubirii milostive pe care ne-a arătat-o

Hristos". "Noi spunem să împartă o pâine unui sărac, urmat de un cuvânt bun, o faptă

bună, ca gest al iubirii, iar Hristos îi va întoarce iubirea", mai spune părintele

protosinghel.

Minunile recente ale Sfintei Cuvioase Parascheva

De-a lungul timpului, de când au fost descoperite moaştele sale, Sfânta Cuvioasă

săvârşeşte nenumărate minuni, unele dintre ele fiind cunoscute întregii lumi prin mărturia

celor care au primit ajutor şi care au crezut de cuviinţă să facă cunoscută sfinţenia

Cuvioasei.

Părintele Valerian Radu a îndrumat numeroşi oameni care au venit, deznădăjduiţi, să

ceară ajutorul Sfintei Parascheva: "Nenumărate sunt minunile Cuvioasei noastre Maici,

însă, dintre cele mai recente, pot să vă dezvălui pe cea a unei femei care a sosit la Iaşi

urmând chemarea din vis a Sfintei. Femeii aceasteia, de loc de prin partea Timişoarei, dar

care trăia de ani buni în Italia, i s-a arătat Cuvioasa în vis şi i-a spus să vină la Iaşi să-i

aducă 9 lumânări. La două săptămâni după acest vis, a aflat că fiica sa are o tumoră

canceroasă în zona stomacului şi mai are de trăit 40 de zile. Atunci, s-a urcat în avion şi

nu s-a oprit până la Iaşi, întrebând de Sfânta Parascheva. A venit aici şi m-a întrebat: "Ce

să fac, părinte?". Atunci, am întrebat-o eu dacă crede în Dumnezeu, dacă crede că Sf.

Parascheva îi poate însănătoşi fata. La acestea, a spus da. "Cred, a spus, din toată fiinţa

mea." Şi atunci i-am spus să citească Acatistul Sf. Parascheva, în fiecare zi, timp de 40 de

zile, şi să dea câte o pâine de pomană unui sărac în numele Cuvioasei, pentru tămăduirea

fiicei ei. A patruzecea zi mă sună şi îmi spune că i s-au făcut din nou investigaţii şi s-a

dovedit că nu mai era tumora canceroasă, ci un chist. Medicii au întrebat dacă este acea

persoană de prima dată, pentru că nu se potrivesc primele analize cu ultimele. A întrebat

ce a făcut...", ne-a relatat părintele Valerian.

Apoi, un copil care nu mai auzea cu urechea dreaptă a cerut ajutorul Sfintei în urmă cu

două săptămâni; medicii nu aveau tratament potrivit, pentru că timpanul era sănătos, şi nu

aveau o explicaţie. "Disperaţi, rudele acestui copil de 8 ani m-au rugat să pun copilul cu

urechea la raclă. La insistenţele mamei, am pus pe copil cu urechea dreaptă pe mâna

Sfintei, i-am citit o rugăciune şi apoi i-am zis copilului să spună, de trei ori: "Sfântă

Parascheva, ajută-mă să aud". Acum, în ajun de hramul Sfintei, mă sună mama şi-mi

spune că acel copil aude", ne-a mai mărturisit părintele Valerian Radu.

 www. ziarullumina .ro

Documentar|Duminica, 12 Octombrie 2008

Minunile Sfintei Cuvioase Parascheva : „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“ Nicoleta OLARU

De 367 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi, sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“. Cei care ajung la „Cuvioasa“ - aşa cum o numesc prietenii ei - o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu întârzie să le vină în ajutor celor ce îşi pun speranţa în puterea ei şi o roagă cu credinţă. Minunile Cuvioasei sunt nenumărate. Multe sunt cunoscute din povestirile celor care le-au primit, dar multe au rămas în taina celor care le-au trăit.

Şi în zilele noastre, Cuvioasa nu conteneşte a face minuni pentru cei care cu credinţă aleargă la ea, nu numai în Epivata, unde casa părintească a fost transformată în biserică închinată ei, şi în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, ci în toată lumea.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp, mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“.

Într-o zi, o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.

Preotul a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce

am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă“.

A doua zi, a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!“. Mulţumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

Un preot din Ardeal povesteşte că era bolnav de plămâni şi făcând foarte multe injecţii cu antibiotice, a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acesta i-a confirmat nenorocirea. Imediat, preotul s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora 22:00. Catedrala era închisă. Atunci a stat în genunchi, afară, lângă peretele unde erau moaştele Sfintei Parascheva, s-a rugat câteva ceasuri, plângând. A doua zi a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii şi slujeşte Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.

Odată, a venit de la Bucureşti o doamnă, aducând în dar Sfintei Parascheva un covor persan, mare şi frumos. Preotul care era la racla Cuvioasei a întrebat-o ce înseamnă acest dar. Dânsa i-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit şi, cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui, spunându-i să se pregătească de moarte, că are cancer. Dar, într-o zi, a venit la ei acasă un prieten care le-a spus că pleacă la Iaşi, sfătuindu-i să-i dea bani şi pomelnic să îl ducă el la Sfânta Parascheva. Peste două luni, bărbatul s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, soţia sa, personal, a adus acest covor la Sfânta Parascheva.

O altă femeie, necăjită că toată faţa soţului ei este cuprinsă de nişte bube urâte care supurează şi-i provoacă mare durere, a venit la Cuvioasa Parascheva, a plâns, s-a rugat şi a dat pomelnic. Mulţi doctori încercaseră cu diferite tratamente şi alifii să-l vindece, dar totul era în zadar, ba, parcă, după fiecare tratament, rănile se înfocau şi se extindeau mai tare.

Când a venit la Iaşi, femeia a atins de moaştele Sfintei batista curată pe care o avea la ea, iar când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului, acestuia potolindu-i-se durerile. După o săptămână, au dispărut şi bubele.

A venit din Bulgaria pentru că Sfânta i s-a arătat

În anul 1968, prin luna martie, la Mitropolie a venit o femeie din Bulgaria. Unul dintre preoţii care erau în catedrală a întrebat-o dacă ştie să vorbească ruseşte, pentru a-i spune

ce i s-a întâmplat. Atunci femeia i-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul al II-lea şi că subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă, că-l ţine într-o cuşcă. Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi Îl înjura pe Dumnezeu. Ea mereu mergea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei.

Într-o noapte, a visat o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care i-a spus: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o. Însă, peste vreo două luni, iarăşi a visat aceeaşi femeie, care i-a spus acelaşi lucru ca şi prima dată. A întrebat-o cine este şi ea i-a spus că este „Sfânta Parascheva din Iaşi!“

Doamna locuia chiar în capitala Bulgariei, Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, obţinând paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva.

Preotul a sfătuit-o cum să se roage şi să lase un pomelnic. Până seara a stat lângă raclă, rugându-se.

După un an, a venit, împreună cu mama ei de 90 de ani, să-i mulţumească Sfintei Parascheva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi că îşi continuă studiile.

Ajutor şi bucurie în familie

În anul 1955, o familie din Iaşi nu avea înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Şi după ce fetiţa s-a culcat, tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Întorcându-se acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întâmplat?“, a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea, m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar, la ora opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede şi m-a aruncat afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului“, a povestit ea. „Femeie, în seara aceasta, la ora opt, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească!“

O farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. A dat rugăciuni la Sfânta Parascheva şi imediat a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela a început s-o curteze, dar nu spunea ceva serios. Apoi a lasat-o şi s-a dus la altele. Ea, disperată, tot venea şi se plângea Sfintei... Preotul de la raclă a sfătuit-o: „Să continuăm cu rugăciuni la

Cuvioasa Parascheva“. Şi într-o duminică, pe neaşteptate, a venit doctorul la familia fetei şi a cerut-o în căsătorie. Peste zece zile au făcut nunta.

Ocrotitoarea studenţilor

Printre cei care aleargă la ajutorul maicii noastre Parascheva sunt studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice.

O fată voia să dea la medicină. A venit la Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. A fost sfătuită de preoţii de aici să se ducă la racla Sfintei Parascheva, să se roage cum ştie, iar ea o va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, s-a rugat: „Sfântă Parascheva, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina“. La examen au intrat trei candidaţi. Li s-a întins cutia cu bileţele, au tras primii doi bileţelele şi la urmă a tras şi ea, cu strângere de inimă, şi mare i-a fost mirarea când a văzut pe bileţel: „Splina“. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit să-i mulţumească Cuvioasei Parascheva. De la uşă a început să plângă şi să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă..., nu eu...“.

O tânără povesteşte cum, obosită de şcoală şi foarte deprimată, a ajuns să-şi spună că nu mai are rost să trăiască. „În seara aceea am adormit plângând, cu gândul ca a doua zi să le părăsesc pe toate, să-mi pun capăt zilelor. Noaptea am avut un vis în care am descoperit-o pe Sfânta Parascheva... Mă aflam într-o încăpere micuţă, precum chilia unei maici. Acolo se aflau un pat din lemn fără saltea şi o icoană. Am intrat şi am sărutat icoana, care a zâmbit. Era o tânără în negru, acoperită, nu ştiu dacă de o năframă sau de părul ei. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. I-am răspuns că nu şi că vreau să mă sinucid. Atunci mi-a zis să merg la o mănăstire, departe, şi să stau trei zile. La sfârşit, am sărutat-o din nou. De atunci viaţa mea s-a schimbat. Am mers la duhovnic, care m-a trimis la o biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Părintele de acolo mă aştepta şi mi-a zis: „Vino să-ţi dau cărţi, pentru a afla!“. Aşa am trecut de starea în care eram. De atunci, toate îmi merg bine“.

Un preot povesteşte cum că într-o seară a venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am

venit la Cuvioasa şi i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.

Cuvioasa ocroteşte culturile

Într-un sat din apropierea Iaşului au apărut omizi care distrugeau tot. Atunci, preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Parascheva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă, şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac şi nici în grădini.

Comuniştii au vrut s-o îngroape în cimitir

Prin anii 1950-1954, comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa, pentru ca mulţimea de credincioşi care venea să se închine zilnic să nu-i mai deranjeze. S-au sfătuit în secret şi într-o dimineaţă au trimis oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit.

„Vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat“

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă, veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşi se rugau şi înălţau câte o troiţă Sfintei Parascheva.

„În luna mai 1947, în cel de-al doilea an de secetă, am fost rânduit să însoţesc sfintele moaşte şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu prin oraşele şi satele Moldovei, ai cărei fii şi fiice se zbăteau în ghearele foametei şi suferinţelor, tânguindu-şi pe cei căzuţi în război. Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva în urma rugăciunilor întregului popor.

Părinţii slujitori care m-au însoţit atunci, ca şi cei ce ne-au întâmpinat pe traseu, la Iaşi, Prut, Roman, Adjud, Oneşti, Tazlău, Neamţ şi Fălticeni, făcând astfel ocolul Moldovei, au fost martori când mulţimile de credincioşi, cuprinşi de evlavie la sosirea procesiunii, se apropiau şi se atingeau de sfintele moaşte. Aceştia deveneau, astfel, martorii multor minuni ce se petreceau aievea. În urma rugăciunilor stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase biserici, o adevărată catedrală.

În această revărsare de evlavie creştină a continuat pelerinajul peste două luni, reînnoit pe parcurs, cu credincioşi, preoţi, monahi, având deseori alături de ei reprezentanţi ai autorităţilor locale, în ciuda prezenţei trupelor sovietice.

Întorcându-mă acum cu gândul la cele peste două luni de rugăciuni speciale pentru ploaie, tămăduiri şi îndreptarea vieţii, la participarea zilnică a numeroşilor credincioşi veniţi ca la Mântuitorul Iisus Hristos, cu bolnavii şi suferinzii lor, cu adâncă smerenie înălţăm mărire lui Dumnezeu, Care Şi-a arătat puterea Sa împlinind nădejdea credincioşilor, realizându-le cererile. Spre lauda Sa şi a Cuvioasei Parascheva, toate aceste fapte minunate s-au întipărit adânc în sufletele şi viaţa preoţilor şi a credincioşilor participanţi, şi într-a noastră, nevrednici slujitori. Din ofrandele credincioşilor s-au oferit ajutoare căminelor de orfani, după recomandarea preoţilor locului“, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, la hramul Cuvioasei de la Iaşi, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane ieşene.

www.ziarullumina.ro

Doua minuni ale Sfintei Paraschiva

February 23, 2006

Prin anii 1950-1954 comunistii au vrut s-o îngroape pe Cuvioasa ca sa nu-i mai deranjeze multimea de credinciosi care veneau sa se închine zilnic.S-au sfatuit în secret, într-o dimineata au trimis niste oameni sa sape groapa în cimitir. Când au început sa sape, cerul, care pâna atunci era senin si însorit, s-a întunecat cu niste nori mari si negri, a început un vânt naprasnic, cu ploaie si gheata cât oul de porumbel, cu tunete si fulgere, de credeai ca-i rade Domnul de pe fata pamântului. Îngroziti, oamenii au alergat cu mic, cu mare la Mitropolie sa se roage Cuvioasei Paraschiva sa mijloceasca ea la Bunul Dumnezeu, ca sa nu-i prapadeasca. Au chemat preotii, au tras clopotele si au facut cu totii acatistul si paraclisul Cuvioasei si alte rugaciuni catre Domnul si Maica Domnului, încât toata biserica era numai lacrimi si suspine. S-au rugat pâna târziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6 barbati care au povestit multimii unde au fost si ce au vrut sa faca edilii orasului fara stirea preotilor si a mitropolitului, dar Cuvioasa Parascheva le-a aratat ca nu ei conduc Iasul.Vazând minunea, multi s-au întors la Dumnezeu si cu totii au dat slava lui Dumnezeu si au multumit Cuvioasei ca a ramas în mijlocul lor, sa le fie ajutatoare si grabnic folositoare în necazuri.

***

In ultimul razboi mondial ostasii români si rusi au povestit urmatoarele: Când frontul era în jurul lasului si când rusii porneau atac, aparea o femeie de statura uriasa, oprindu-se între cele doua tabere de dusmani, ostasii se simteau sleiti de puteri si nu puteau sa mai lupte. Astfel orasul Iasi a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva – ocrotitoarea.DinSUFERINTELE MAMEI BLONDINA – O MARTIRA A SIBERIEIEDITURA MANASTIREA SIHASTRIA 2005

cuvant.credo.ro

Primim de la cititori: Rugăciunile au salvat-o pe Alexandra Scrisoare primită de la o cititoare din Irlanda -

Mă numesc Alina Dobaşu şi vă scriu din Irlanda, unde mă aflu la muncă. Pentru ca

am vrut sa păstrez legătura cu sfânta noastră Biserică, am căutat şi am găsit în Dublin o

bisericuţă minunată, cu hramul „Buna Vestire“, cu nişte preoţi extraordinari. Cu două

săptămâni înainte de marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva, părintele ne-a

anunţat, cu inima tristă, că există în parohie la noi o fetiţă de numai 11 ani, pe nume

Alexandra, bolnavă de teribila boală a cancerului (mai exact tumoare pe creier), răpusă la

pat. Ne-a îndemnat pe fiecare să ne rugăm pentru ea cât putem şi dacă putem, adăugând

că părinţii fetei nu sunt prea optimişti în ce priveşte viitorul ei. Plecând de la slujba,

aveam în gând două nume de sfinţi care ocrotesc Iaşul nostru drag (în Iaşi am făcut

facultatea, tot acolo m-am căsătorit şi am dat naştere unui băieţel şi tot acolo am stat până

să vin în Irlanda): Sfinţii Parascheva şi Nectarie. M-am gândit că ei ne ascultă rugile, că

ei mijlocesc pentru noi către Dumnezeu şi, cum am putut şi când am putut, am citit

acatistul lor şi am pomenit-o pe fetiţă la rugăciune. Sunt convinsă că toţi s-au rugat pentru

ea.

Apropiindu-se ziua de 14 octombrie, m-am gândit s-o rog pe Sfânta Parascheva să o ajute

pe această fetiţă nevinovată, să-L roage pe Dumnezeu să găsească o cale ca imposibilul

să devină posibil, promiţându-i sfintei că voi povesti tuturor despre această minune. Apoi

l-am rugat şi pe Sfântul Nectarie să o tămăduiască, ştiind că el este tămăduitor de boli,

dar mai ales de cancer. Aceşti sfinţi dragi mie sunt grabnic ajutători şi aceasta mi s-a

dovedit de atâtea ori, dar mai ales în acest moment.

De ziua sfintei, părintele ne-a îndemnat iar să ne rugam pentru fetiţă. Eram bucuroasă că

încă trăia şi mi-am zis că rugăciunile noastre nu trebuie să înceteze. Am continuat şi eu să

mă rog, am rugat şi pe cei apropiaţi din România să facă acest lucru şi iată că la o

săptămână după Sfanta Parascheva am primit o veste minunată de la preotul nostru de

aici: Alexandra a fost operată în Germania şi acum se simte bine!

Nu pot să exprim în cuvinte ce emoţie a pus stăpânire pe mine! Am început să plâng de

bucurie şi să dau slavă lui Dumnezeu, Fecioarei Maria, Cuvioasei Parascheva, Sfântului

Nectarie şi tuturor sfinţilor. Toată lumea dădea slavă şi se bucura pentru acest lucru

minunat. Iată că imposibilul a devenit posibil! Iată că Sfânta Parascheva continuă să facă

minuni, deşi noi suntem la mii de kilometri depărtare, dar o avem în suflete şi în cugete!

Iată cât de repede ajută şi Sfântul Nectarie, blândul nostru tămăduitor! Nu cred că e o

coincidenţă (ştiu, mulţi vor zice asta). Nu-mi rămâne decât să le mulţumesc din suflet

sfinţilor şi să-i rog să o ajute pe Alexandra să se refacă, să poată merge la şcoală şi să se

poată bucura de viaţă.

Le mulţumesc sfinţilor şi pentru că mi-au dat timp să-mi îndeplinesc promisiunea făcută

şi vă rog din suflet să publicaţi aceste rânduri, ca să afle tot creştinul câte milostenii fac

sfinţii cu noi!

www.ziarullumina.ro

O mare minune din vremea noastră Vedenia pe care a avut-o un om din Iugoslavia în anul 1976

Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11

iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am

avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile

noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-

am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca

şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii

apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am

plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul

început.

Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum

spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de

benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia

circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

Trecând pe pod, am luat-o spre dreapta, pe drumul care duce la mănăstirea Ziţa. La o

depărtare de câteva zeci de metri de pod, se afla staţia locală de autobuze pentru

transportul călătorilor spre mănăstirea Ziţa şi spre băile Matarusca. În staţie, câteva zeci

de călători aşteptau autobuzul, iar între ei se aflau şi un călugăr şi o călugăriţă de o

uimitoare frumuseţe.

În această parte a drumului, terenul era puţin înclinat şi aveam o bună vizibilitate; având

şi viteză mică, am putut vedea bine ce se petrecea înaintea mea. Am observat că monahul

era de statură mijlocie, cam de 70 de ani, cu barba albă, deasă şi ondulată, dar după

mişcare părea să nu aibă mai mult de 50 de ani. Purta rasă neagră, nouă şi culion cu

camilafcă neagră, care cădea pe spate. La piept purta legat cu lanţ sau cordon o cruce

luminoasă şi de un alt lanţ, un engolpion sau o iconiţă cu Maica Domnului şi Iisus

Hristos. Călugăriţa de lângă el purta şi ea haină intens neagră şi pe cap avea culion la fel

ca şi călugărul, numai că vălul ei negru cădea pe umeri. Era de statură mijlocie, cu ochi

mari şi frumoşi. La gâtul ei atârnau, ca şi la monah, Cruce şi engolpion, care străluceau la

soare. Eu atunci nu ştiam cum este îmbrăcămintea călugărească.

Călugărul şi călugăriţa făceau semn cu mâna ca să oprească vreo maşină din cele ce

treceau pe lângă ei, dar în zadar. Nici un şofer nu voia să oprească deşi în multe

automobile erau locuri libere pentru două persoane, ba şi pentru mai multe. În sinea mea

am osândit pe şoferii care puteau să-i ia, dar nu voiau. De ce nu-i iau? mă întrebam eu,

doară şi călugării sunt oameni ca şi noi! De ce toţi îşi întorc capul de la ei? Nu puteam

suferi această lipsă de bunăvoinţă faţă de călugări şi m-am hotărât să-i iau eu, în cazul că

nu mi-o va lua altul înainte. Dar nu i-a luat nimeni! Cum am ajuns aproape de ei, mi-au

făcut şi mie semn să opresc. Am ieşit din rând cu automobilul şi m-am oprit alături, ca să-

i iau. Atunci călugărul s-a apropiat şi mi-a zis: "Dumnezeu să ajute!" şi eu i-am răspuns:

"Dumnezeu să vă ajute". Nu obişnuiam să salut aşa, fiindcă nu credeam în Dumnezeu,

dar i-am răspuns aşa ca să-i fac plăcere. M-a întrebat apoi dacă pot să-l duc pe el şi pe

soră până la mănăstirea Ziţa. I-am răspuns că pot şi i-am invitat să intre în maşină,

deschizând portiera din dreapta şi ridicând scaunul din faţă, ca să intre în spate unul după

altul. Când s-a apropiat de maşină, călugăriţa a pomenit şi ea pe Dumnezeu şi eu i-am

răspuns de asemenea: "Dumnezeu să vă ajute". A intrat ea întâi în maşină şi s-a aşezat în

spatele scaunului meu, apoi a intrat şi călugărul şi s-a aşezat alături. Ca să se simtă mai

bine le-am zis: "Staţi în voie că este loc, nu vă înghesuiţi". La care călugărul mi-a răspuns

cu bunăvoinţă: "Nu ne înghesuim Duşane, numai tu să conduci bine".

După acest răspuns am tăcut şi am închis uşa bine, ca să nu se deschidă cumva în timpul

mersului. Fiindcă mă aflam în afara şirului maşinilor care circulau pe drum, aşteptam ca

să-mi facă cineva loc spre a continua drumul cu pasagerii mei.

În timp ce aşteptam, călugărul mă întrebă: "Nu-i aşa Duşane, că te întorci de la parastasul

din Kragughievaţ?". A pus întrebarea şi tot el a răspuns. M-a surprins de unde îmi

cunoaşte numele şi ştie de unde vin. Surprins, n-am mai avut timp să mă gândesc şi i-am

răspuns: "Da, vin de la Kragughievaţ. Ieri am avut parastasul de un an al uneia dintre

rudeniile mele". Călugărul mă ascultă şi continuă: "Şi acum mergi la Matarusca, deşi nu

faci băi". "Nu îndrăznesc să fac, i-am zis, pentru că apa este foarte caldă şi după fiecare

baie trebuie să mă păzesc mult ca să nu răcesc şi să nu mă simt mai rău decât înainte".

Abia a încetat călugărul să vorbească şi a început călugăriţa: "De unde eşti Duşane? Din

Zacuta?". Tot aşa făcea şi ea; punea întrebarea şi tot ea răspundea. Apoi a continuat:

"Duşane, toţi ai tăi sunt bine sănătoşi: tata-Dumitru, mama Darenca, sora Duşanca, fratele

Dragoliub. Ei cred în Dumnezeu şi cinstesc pe sfântul patron al casei, dar sunt

nestatornici. Îndată ce se supără puţin înjură mult de cele sfinte. Fratele tău Milovan are

şcoală înaltă şi este mare învăţat, dar şi mare ateu".

După ce ea a tăcut, a continuat călugărul: "Şi tu, Duşane, crezi că Dumnezeu a făcut pe

om şi nu eşti adeptul acelei concepţii că omul provine din maimuţă, dar nu te rogi lui

Dumnezeu. Ai însă inimă bună şi eşti cinstit. De trei ori ai avut ocazii potrivite ca să te

îmbogăţeşti, dar n-ai voit s-o faci în chip necinstit. Şi ai bunăvoinţă faţă de bătrâni şi

săraci. Bunătatea ta te-a făcut să opreşti maşina, cum ai făcut azi şi spre binele tău. Ai

răspuns la semnul nostru şi ne-ai luat, pe când ceilalţi la care le făceam semn, întorceau

capul şi plecau. Mai bine nu se năşteau decât să se poarte în acest fel".

N-am înţeles atunci rostul acestor cuvinte, dar tremuram de frică. Între timp, un şofer mi-

a făcut semn că pot intra în rând înaintea lui, lucru pe care l-am şi făcut îndată. Am trecut

repede de locul unde fusese ciocnirea maşinilor şi când am vrut să iau viteză, pentru a

ajunge cât mai degrabă la mănăstirea Ziţa, pe neaşteptate, de pe un drum lateral de ţară,

ne-a ieşit înainte un camion încărcat cu cărămidă şi alte materiale de construcţie, care ne-

a încetinit dintr-odată drumul, pentru că mergea încet şi în aceeaşi direcţie cu noi. Eram

silit să merg după el conducând încet şi cu atenţie, deoarece din direcţia opusă veneau

continuu maşini. Această situaţie mă obliga să iau aminte şi la circulaţia din spate, ca să

văd dacă nu cumva cineva vrea să mă depăşească; şi aşa, uitându-mă în oglindă, văd o

privelişte neaşteptată: călugărul şi călugăriţa, care stăteau pe canapeaua din spate, aveau

faţa foarte luminoasă şi în jurul capului aureolă de lumină orbitoare. Tremuram de frică şi

am înţeles că aceştia nu erau nişte oameni obişnuiţi.

Din pricina atâtor surprize pe care le avusesem cu călătorii mei, atenţia a început să-mi

scadă: de abia reuşeam să conduc maşina şi de aceea am început să merg mai încet decât

îngăduiau regulile circulaţiei. În timpul acestei încetiniri a mersului, călugărul şi

călugăriţa au început, pe rând, să-mi spună viata mea de când îmi aduc eu aminte de mine

şi până în ziua aceea. Aminteau tot ceea ce am făcut, bune şi rele, precum şi planurile pe

care nimeni nu mi le cunoscuse şi nici nu le realizasem cândva, din diferite pricini. Spre

uimirea mea, povestirea lor era cu totul adevărată, ca şi cum îmi citeau viaţa într-o carte

oarecare. Pentru cele bune mă lăudau, iar pentru viaţa fără rânduială, mă mustrau cu

blândeţe. Eram bucuros să intru în pământ sau să mi se întâmple orice altceva numai să

scap de acest chin, dar nu era scăpare, eram silit să le aud şi să le sufăr pe toate.

Nu pomenesc toate mustrările pe care mi le făceau, pentru că unele privesc viaţa mea

personală. Mai târziu, pe toate acestea le-am spovedit şi m-am pocăit pentru ele. Voi

pomeni totuşi un reproş pe care mi-l făcea călugăriţa, cu amănunte:"De ce, Duşane, n-ai

vrut să vorbeşti cu tatăl tău la onomastica lui Desa, fica surorii tale?". I-am răspuns ce s-a

întâmplat în realitate. Tata nu îmi atrăsese atenţia în legătură cu ceilalţi copii ai săi. Nu

avea locul care i se cuvenea înaintea noastră şi voiam cu comportarea mea să-i arăt că

este neplăcut şi dificil când într-o adunare de oameni, fiul nu vorbeşte cu tatăl său". La

această explicare a mea, călugăriţa mi-a răspuns: "Cine eşti tu şi cine suntem noi ca să

judecăm? Dumnezeu este Cel ce judecă şi împarte dreptatea. Dumnezeu a spus în

porunca Lui ca să cinstim pe Tată şi pe Mamă şi celui ce împlineşte Porunca a făgăduit

răsplata că va trăi pe pământ mulţi şi fericiţi ani. Părinţii sunt pentru copiii lor lucru sfânt.

Tu însă ai procedat bine, pentru că ai inimă bună şi în ziua următoare ai mers la el, l-ai

îmbrăţişat, l-ai sărutat şi i-ai cerut iertare. Tatăl a plâns de fericire şi a zis: "Te iert, fiule".

Călugăriţa mi le-a spus toate cu exactitate şi am rămas fără glas la această lecţie.

Când am ajuns la podul din faţa mănăstirii Ziţa, călugărul mi s-a adresat din nou:

"Duşane, ceea ce ţi s-a întâmplat acum şi ceea ce ţi se va mai întâmpla în cursul zilei, să

nu le spui la nimeni înainte de trecerea celor trei luni de zile care urmează; dar după

aceasta poţi s-o faci numai la rudenii şi prieteni." I-am răspuns scurt: "Bine!” şi m-am

uitat iarăşi în oglindă, ca să văd dacă pot întoarce la staţia de maşini din faţa mănăstirii

Ziţa. Şi de data aceasta, spre uimirea mea, văd aureole în jurul capetelor lor.

Starea mea sufletească era foarte tulburată, din pricina tuturor acestor lucruri. Simţeam o

nestăpânită nevoie să mă despart cât mai repede posibil de aceşti călători.

În staţia de parcare, din faţa mănăstirii Ziţa, se aflau câteva maşini şi o mare mulţime de

turişti, care admirau mănăstirea şi împrejurimile ei. Am condus maşina până la aripa din

faţă, la zidul înconjurător al mănăstirii. Am ieşit din maşină ca să deschid uşa, ca să poată

ieşi călugărul şi călugăriţa. Dar nici de data aceasta nu m-au cruţat. Când mă uit în

maşină, înăuntru deja nu se mai afla nimeni. Am tremurat iarăşi de frică. Privirea mi-a

căzut pe uşa deschisă, până la uşa care era închisă. Nu puteam crede ochilor. M-am uitat

iarăşi de mai multe ori, cu foarte mare atenţie, dar în maşină nu era nimeni. Necredinţa,

spaima, tremurul, m-au cuprins din toate puterile. Nesiguranţa de mine depăşise orice

măsură, mă temeam să nu-mi pierd mintea. Pentru a mă trezi din această stare, am

început să-mi muşc mâinile, să mă trag de păr şi să-mi dau palme peste obraz, fără

măsură. În acest chin fiind, n-am observat că în jurul meu se adunase lumea care venise la

Ziţa şi că unii mă întrebau ce mi s-a întâmplat şi de ce mă lovesc. Starea mea era

deznădăjduită şi tremuram ca de febră. Le-am răspuns: "Plecaţi, oamenilor, de aici!". Am

ieşit din mulţime şi m-am îndepărtat ca să mă concentrez şi să cuget asupra mea. În

singurătatea mea, m-am uitat la ceas şi era ora 11,30. Am început să-mi amintesc de

fiecare cuvânt pe care mi-l spuseseră călătorii mei, de când i-am luat în maşină şi până

când au dispărut în chip inexplicabil.

Din toate câte mi se întâmplase, m-au tulburat mai mult ultimele lor cuvinte, să nu spun

adică la nimeni în următoarele trei luni ceva din cele ce mi se întâmplase şi cele ce se vor

întâmpla în cursul zilei. Din pricina emoţiei teribile, am început să vorbesc tare:

"Doamne, ce ar putea să mi se întâmple? Voi merge la băi, nu voi mânca, ci mă voi culca

imediat ca să mă odihnesc. Ce ar putea să mi se întâmple? am repetat. Poate să mor? Dar

mi-am adus aminte că omul nu poate povesti dacă moare şi că aceia îmi spuseseră să nu

spun la nimeni nimic înainte de trecerea a trei luni. Din aceasta mi-a venit oarecare

mângâiere, eu care mai înainte mă temeam de moarte, însă în starea în care mă aflam nu-

mi puteam lămuri toate aceste lucruri enigmatice.

După puţină odihnă, mi-am continuat drumul spre băile Matarusca, dar până astăzi nu-mi

dau bine seama cum în aşa tulburare am putut conduce maşina de la mănăstirea Ziţa până

la baie. Din fericire, am ajuns cu bine, fără urmări neplăcute, dar eram cu totul uimit şi

zdrobit de oboseală.

Fără câteva minute era ora 12, când am ajuns în faţa hotelului Ziţa. Lumea mergea la

masă la restaurant, dar mie nu-mi era foame, deşi era ora mesei. Aveam absolută nevoie

de odihnă. Mi-am luat lucrurile din maşină, am mers la odaia mea să mă întind pe pat şi

să mă gândesc pe îndelete la toate cele întâmplate.

M-am întins pe pat, fără să scot nimic de pe mine, împotriva obiceiului meu, când era

vorba chiar şi de puţină odihnă. De odată, am simţit durere în mijlocul pieptului şi apoi a

urmat ceva ca o puternică împunsătură de ac în inimă, după care m-a cuprins o

somnolenţă nestăpânită şi am căzut într-un somn adânc.

Ceea ce mi s-a întâmplat apoi depăşeşte orice închipuire.

Uşa camerei s-a deschis larg. Odaia întreagă era plină de lumină. În ea a intrat un înger

înaripat. Era de o mare frumuseţe, cu părul mare şi legat la spate. Purta o îmbrăcăminte

largă şi luminoasă iar pe deasupra alta mai luminoasă şi fără mâneci, iar în picioare purta

sandale. Îngerul a venit la mine şi mi-a zis: "Duşane, scoală să mergem". M-am supus şi

m-am sculat ca să mergem. Îngerul mi-a zis iarăşi: "Duşane, eşti fericit că te-ai oprit azi

şi ai ascultat pe Dumnezeu şi ai luat pe călugăr şi pe călugăriţă. Ştii oare pe cine ai dus

azi cu maşina?" Am ridicat din umeri şi înainte de a răspunde că nu ştiu, îngerul mi-a zis:

"Ai dus pe sfântul Apostol Petru şi pe Sfânta Paraschiva, patroana casei voastre". Mi-am

adus aminte îndată că tata sărbătoreşte pe Sfânta Paraschiva şi acum am înţeles cine era

cu mine în maşină.

După acestea, îngerul mă scoate din odaie şi mergem pe panta dinspre latura stângă de la

intrarea în băi, care se vede din direcţia mănăstirii Ziţa. Câtva timp am mers în tăcere,

apoi îngerul a început să-mi vorbească. "Duşane, tu lucrezi şi te afli adesea cu oameni şi

zici că viaţa omului se reduce numai la a mânca, a bea şi a se îmbrăca, cât trăieşte, iar

dacă moare îi este de ajuns cei aproape doi metri de pământ şi puţină ţărână deasupra şi

asta este totul. Află, Duşane, că moartea nu este sfârşitul vieţii, ci loc şi stadiu prin care

trebuie să treacă omul. Dumnezeu a creat pe om din pământ, i-a suflat Duh Sfânt şi omul

a devenit suflet viu".

Când am ajuns în vârful dealului, îngerul a terminat de vorbit. În acel moment, în faţa

noastră s-a coborât un nor des, pe care m-a luat îngerul şi apoi a început să se înalţe

repede. În timp ce norul ne purta astfel, îngerul a început să-mi vorbească: "Duşane, cu

inima ta nobilă, care iubeşte dreptatea şi cinstea, ai aflat mare milă înaintea Domnului, ca

să-ţi arate drumul cel drept al mântuirii".

După aceste cuvinte, norul s-a oprit şi îngerul mi-a grăit din nou: "Uită-te la pământ”. M-

am uitat şi el mi-a zis: "Ce vezi?”. I-am răspuns: "Văd totul, globul pământului, ţările,

oraşele, satele, râurile, marea, animalele, oamenii şi persoanele pe care le cunosc bine".

Apoi m-am întors spre înger şi am văzut că în dosul lui erau trei rânduri de îngeri cu

trâmbiţe în mână. Străluceau cu o lumină neobişnuit de mare. E cu neputinţă să descriu

frumuseţea acestor îngeri. Atunci îngerul care mă conducea mi-a zis: "Duşane, uită-te

spre pământ şi la semnalul dat de trâmbiţele arhanghelilor, vei vedea cum o să fie

învierea morţilor, când va veni Domnul Iisus Hristos pe pământ să judece viii şi morţii!"

Când m-am uitat eu spre pământ, îngerii au trâmbiţat şi în acea clipă au început să se

deschidă mormintele, pe toată faţa pământului şi să iasă din ele morţii. Eram uimit, dar

uimirea mea a devenit fără margini când am văzut bărbaţi, femei şi copii ieşind din râuri,

mări, lacuri, foc şi din gura animalelor şi în multe alte feluri, după cum plecaseră din

viaţa pământească. În faţa acestei minuni am rămas mut, dar îngerul m-a lămurit imediat:

"De ce te minunezi, Duşane? Fiecare om se va întoarce în viaţă la auzul trâmbiţei, în felul

cum şi-a sfârşit viaţa pământească, indiferent dacă l-a înghiţit apa, l-a mistuit focul, sau l-

au mâncat animalele. Toate sunt cu putinţă la Dumnezeu, pentru că la El nu există morţi,

ci toţi sunt vii".

Şi mai mult m-am mirat când am văzut pe fruntea fiecărui om o hârtie de mărimea unei

jumătăţi de bancnotă, pe care era scris ceva, la unul mai mult, la altul mai puţin. Mă

gândeam ce putea fi scris pe fruntea fiecăruia, dar îngerul şi de data aceasta, fără să-l

întreb, m-a lămurit: "Acestea sunt faptele pe care le-a făcut omul cât a trăit pe pământ şi

cu ele se va înfăţişa înaintea Domnului Iisus Hristos şi pe baza acestora îl va judeca".

Apoi a adăugat că aici sunt scrise şi gândurile toate şi că nimic nu poate fi ascuns. Printre

cei ieşiţi din morminte am văzut şi rudenii de-ale mele, prieteni, vecini şi mulţi cunoscuţi,

de când îmi aduc aminte de ei. Au întins mâinile şi au zis ceva, dar n-am putut auzi

cuvintele lor. După rudenii şi după cunoscuţi, am înţeles că stăteau în cete, pe familii,

deoarece rudeniile stăteau unele lângă altele. Apoi îngerul mi-a zis: "Să mergem mai

departe acum, dar o să ne întoarcem tot în acest loc".

După aceste cuvinte, norul ne-a transportat spre răsărit şi tot mai sus. După ce am pornit,

am întâlnit o mulţime de oameni, ca nişte umbre, zburând în jurul nostru în toate

direcţiile. Li se vedeau bine mâinile, picioarele, capul, faţa întreagă. Mă gândeam ce

popor să fie acesta, cine să fie aceşti oameni care se mişcă în văzduh. Cunoscându-mi

gândul, îngerul m-a lămurit: "Aceştia nu sunt oameni, ci suflete omeneşti. Fiindcă

Dumnezeu este lumină, iar omul a fost făcut din pământ, Dumnezeu i-a insuflat Duhul

Său şi s-a făcut omul suflet viu. De aceea, şi sufletele sunt luminoase. Sufletul care iese

din om are vedere, auzire, vorbire, memorie, însuşiri pe care le avea şi când era în trup.

Mi-a spus apoi că sufletul se află în fiecare părticică a trupului omenesc şi că mişcă tot

organismul. Dacă nu există suflet nu există nici viaţă în trup. După aceasta, mi-a spus şi

acel lucru, că atunci când sufletul iese din trup, timp de 40 de zile trece din nou prin toată

viaţa omenească, îi arată tot ceea ce a făcut, grăit şi gândit, iar după 40 de zile se înalţă la

cer pentru judecată şi merge la locul care i se cuvine.

Cu aceasta s-a sfârşit vederea învierii morţilor şi convorbirea despre sufletele oamenilor

şi norul ne-a dus mai departe spre sferele cele mai de sus. Despre călătoria din văzduh,

numai în general vorbesc, pentru că nu este cu putinţă să descriu ceea ce se vede.

Mulţimea şi spaima celor văzute îmi producea o negrăită şi continuă frică şi de aceea mă

ţineam necontenit alipit de îngerul meu.

Aceste chinuri însă au dispărut când am ajuns la un loc curat şi frumos, unde se afla o

mare împrejmuire, ceva ca un zid căruia nu i se vedea nici începutul nici sfârşitul. În zid

se vedea o poartă în formă de cruce şi la dreapta intrării stătea un înger păzitor. Această

îngrădire şi îndeosebi cetatea aveau o prealuminoasă podoabă. În acest loc sau staţiune,

nu ştiu cum să-l numesc mai bine, se afla o mulţime de suflete, din acelea pe care le

văzusem când mergeam prin văzduh, unele erau mai luminoase, altele mai puţin. În jurul

lor se aflau mulţi îngeri, dar şi mai mulţi diavoli cu chipuri monstruoase. Diavolii se

sileau să împiedece sufletele pe care îngerul porţii le lăsa să intre.

Din tot ce vedeam, nu puteam înţelege nimic. Mă întrebam în sine: de ce unele suflete

stăteau în cete? De ce aceasta, de ce aceea? şi iarăşi îngerul meu îmi răspunde fără să-l

întreb: "Duşane, n-ai putea să le înţelegi, dacă ţi le-aş spune pe toate". Apoi îngerul m-a

băgat înăuntru prin poartă. Drumul de aici şi până la poarta următoare era drept ca o

săgeată şi foarte strâmt. La dreapta şi la stânga drumului, pe toată lungimea lui, se vedea

o prăpastie adâncă şi înfricoşătoare. Aşa erau şi toate celelalte intervale dintre staţiile

acelui drum, numai că drumul de la o staţie la alta devine tot mai strâmt, ajungând la

ultima poartă să aibă lăţimea abia a unui picior de om.

După puţin mers, am ajuns la staţia a doua, mai frumoasă şi mai luminoasă decât cea

dinaintea ei. Şi aici erau suflete cu însoţitorii lor îngeri şi înger păzitor la poartă. Aici

diavolii cu mai multă înverşunare se sileau să oprească sufletele, cărora li se îngăduise să

intre prin poartă. Se sileau din răsputeri să le tragă în vreo parte, dar fără izbândă, pentru

că sufletele, care putuseră intra prin poarta în formă de cruce, aici erau ferite de năvala

dracilor şi treceau. Îngerul meu împreună cu mine am trecut prin toate aceste porţi.

Fiecare staţie era mai frumoasă decât cea dinaintea ei; îngerii care stăteau la intrări, erau

îmbrăcaţi deosebit şi porţile erau tot mai luminoase, cu cât înaintam de la prima spre cea

din urmă.

La poarta staţiei celei din urmă stătea un tânăr preafrumos, asemenea cu îngerul meu

conducător. În mâna stângă ţinea o carte, iar în dreapta sabie. Ne-a salutat, plecându-se

bucuros şi am trecut înăuntru de la ultima poartă. Aici trecerea era şi mai strâmtă.

Abia am trecut de această poartă şi îndată ne-am aflat într-o mare lumină. Până la ultima

staţie, se vedea obişnuita lumină pământească. Deosebirea dintre această lumină şi

lumina cea nouă în care intrasem este aşa de mare, ca deosebirea dintre o zi plină cu soare

şi noaptea cea mai întunecoasă.

Uimit de puternica lumină, am început să mă uit căutând cu ochii soarele, dar îngerul

meu mi-a explicat că am trecut de sistemul solar şi ne găsim sub bolta împărăţiei cereşti,

că cerurile strălucesc de la faţa lui Dumnezeu şi că aici nu este niciodată noapte, ci de-a

pururi ziuă.

Frica şi cutremurul care mă stăpânise aproape necontenit până în acel loc, acum au

dispărut şi deodată m-am umplut de o negrăită linişte şi mare bucurie.

Din înălţimea bolţii cereşti se vedea în jos măreaţa privelişte a unui foarte mare oraş.

Case, biserici, parcuri şi alte nenumărate frumuseţi cereşti se vedeau peste tot în acest

nemărginit spaţiu ceresc şi toate luminau şi străluceau cu o neobişnuită lumină. Privirea

mi-a fost atrasă de către două râuri uriaşe, care curgeau domol prin acest oraş. Unul din

râuri avea apa albă, iar altul galbenă. Îngerul mi-a înţeles şi de data aceasta mirarea mea

şi mi-a explicat că e vorba de lapte şi miere. Uitându-mă la aceste râuri, am observat că

din ele se răsfiră un mare număr de mici pârâiaşe, care în curgerea lor se apropiau de

toate plantele şi le udau.

Uimit de această privelişte, am simţit în suflet un fel de tresăltare, care fără să vreau m-a

făcut să întind mâinile înspre ea. Doream să ating cu mâinile acele lucruri, să le mângâi,

dar îngerul meu m-a tras şi am coborât repede din acel loc înalt.

Bucuria şi uimirea mea nu mai aveau margini, văzând toate cele ce ne înconjurau. Nu

ştiam unde să mă uit mai întâi. De lângă mine şi până departe, cât puteau cuprinde ochii,

mişuna atâta viaţă, cum nu-şi poate închipui cineva să vadă în alta parte, decât în Paradis.

Terenul Paradisului era ca de sticlă şi limpede ca cristalul, iar acele pârâiaşe curgeau la

vale pe teren. În jurul nostru la diferite distanţe se aflau preafrumoase case de tot felul de

mărimi şi forme. Fiecare era împodobită cu o artă desăvârşită. Mi-au atras atenţia

acoperişurile acestor case paradisiace, care se asemănau oarecum cu acoperişurile

bisericilor ruseşti cu multe turle. Lumina care le scălda din toate părţile, dădea acestor

construcţii şi mai mare frumuseţe. În jurul acestor palate cereşti se întindeau parcuri

uriaşe, pline de copaci minunaţi şi de flori, care răspândeau o negrăită mireasmă şi

parfumul lor purtat de o adiere uşoară se revărsa peste tot. Cu uimire am observat că

fiecare floare înfloreşte necontenit şi îşi schimbă culoarea şi odată cu aceasta are o nouă

şi îmbătătoare mireasmă. Împreună cu aceste plante am văzut şi o mulţime felurită de

copaci roditori, împodobiţi cu rod ca cu nişte frumoase panglici. Roadele acestor pomi

erau foarte mari şi pline de must, care se vedea cum curge prin ele. Îngerul mi-a explicat

că pomii rodesc de 12 ori pe an. Prin toate părţile Raiului pe unde mă conducea îngerul

am văzut o mare mulţime de oameni, de toate vârstele. Bătrânii erau de o frumuseţe

desăvârşită şi minunată. Din semnele bătrâneţii păstrau numai părul alb şi barba ondulată,

pe când feţele lor erau ca ale unor tineri. Şi mai mult am admirat pe copii, care în multe

privinţe se asemănau cu îngerii. Mă uitam cum se jucau diferite jocuri prin parcuri: unii

făceau coroniţe de flori şi alte podoabe şi păsările coborau pe umerii lor, băteau din aripi,

cântau şi se veseleau de jocurile lor. Am observat că îmbrăcămintea copiilor şi a celor

vârstnici nu era la fel şi aveau culori diferite; croiala şi alte amănunte se armonizau plăcut

cu felul lor de slujire. În jurul capului, copiii aveau aureole mai mici decât ale îngerilor şi

ale sfinţilor. Pentru viaţa lor pământească curată şi virtuoasă, Dumnezeu le dăruise în Rai

toate bucuriile.

Împreună cu aceşti locuitori ai Raiului se afla şi o mulţime nenumărată de îngeri.

Desăvârşirea şi frumuseţea îngerilor este cu neputinţă a o descrie. Străluceau mai puternic

decât soarele şi de pe îmbrăcămintea lor se revărsau lumini ca fulgerele. Îngerii făceau

ceată cu tinerii, cu cei în vârstă şi împreună cu ei slăveau pe Dumnezeu. Mergând prin

Rai am observat un lucru mai minunat decât toate. Împreună cu îngerul meu umblam

neobişnuit de uşor şi foarte repede. Într-o clipă am ajuns la un 1oc de o minunată

frumuseţe ce întrecea prin lumină şi podoabă pe toate cele văzute până atunci în Rai. În

faţa noastră, nu departe, la dreapta, se vedeau adunate într-o mare ceată puterile cereşti

cele mai înalte. La fel, în partea stângă, se vedeau în cete deosebite una de alta marii aleşi

ai lui Dumnezeu.

Nu pot găsi cuvinte potrivite pentru a descrie minunatele frumuseţi ale acestora.

În faţa acestei adunări, îngerul meu încetineşte mersul, se întoarce spre dreapta, începe

să-mi explice şi să-mi arate cu mâna: "Aceştia sunt îngerii, aceştia sunt arhanghelii"; apoi

se întoarce spre stânga şi zice: "Aceştia sunt cuvioşii, aceştia sunt proorocii”. Se întoarce

iarăşi spre dreapta şi continuă: "Aceştia sunt Heruvimii, aceştia Serafimii". Şi iarăşi

îngerul se întoarce spre stânga şi-mi arată cu mâna zicând: "Aceştia sunt monahii, aceştia

mucenicii, care au fost munciţi pentru Domnul Iisus Hristos şi s-au învrednicit de slava

cerească". Apoi se întoarce iarăşi spre dreapta şi zice: "Aceştia sunt Apostolii". Aici

îngerul meu s-a oprit şi din ceata apostolilor s-a desprins Apostolul Petru şi a stat înaintea

noastră. În acelaşi timp din stânga apare şi Cuvioasa Maică Paraschiva şi vine alături de

Apostolul Petru. Călătorii pe care îi transportasem în acea zi de la Kralievo la mănăstirea

Ziţa stăteau înaintea noastră în mare slavă şi strălucire. Pe capete purtau steme

strălucitoare şi hainele pe care le purtau străluceau cu o neobişnuită lumină şi podoabă.

Pe umărul drept şi pe piept avea coroane nespus de frumoase, care îi împodobeau ca nişte

decoraţii. Frumuseţile Raiului erau mai presus de orice desăvârşire. În tot drumul făcut

prin Rai, niciodată nu-mi trecu prin minte că o să revăd pe călătorii mei. De aceea,

surprins de această întâlnire şi vedere a lor, îi priveam de jur împrejur fără să-mi pot lua

ochii de la ei. Din această bucurie duhovnicească, m-au trezit cuvintele Sfântului Apostol

Petru: "Ştii, Duşane, pe cine ai dus cu maşina astăzi?" Fără să-mi ascund bucuria, am

răspuns cu mare însufleţire: "Ştiu!". Apoi Apostolul continuând cuvântul mi-a zis: "De

acum să nu mai fii om necredincios, ci credincios şi să te botezi în numele Tatălui şi al

Fiului şi al Sfântului Duh". Apoi Apostolul a făcut semnul crucii, arătându-mi cum să-l

fac şi eu. Când eram copil eu nu făceam semnul crucii corect, de aceea, Apostolul mi-a

arătat cum trebuie să-l fac şi apoi a continuat să mă sfătuiască: "În rugăciune să te rogi la

toţi sfinţii: la prooroci, la apostoli, la îngeri, la arhangheli, la Heruvimi şi Serafimi, dar

mai presus de toţi la Maica Domnului, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu Maria, a

cărei slavă şi cinste este mai mare decât a tuturor îngerilor din Cer. Ea este grabnică

ajutătoare, celor ce cheamă ajutorul ei cu credinţă şi rugăciune. De acum să te laşi de

obiceiurile rele înrădăcinate în tine şi să sărbătoreşti pe Sfânta Petca-Paraschiva, patroana

familiei, care se roagă pentru toţi cei ce ţin sărbătoarea ei. Aceasta pe care ai văzut-o şi o

vezi – şi mi-o arătă cu bucurie – şi ţi-a arătat-o sfântul Arhanghel Gavriil. Fericit eşti tu,

ai tăi şi toţi care o cinstesc; dar numai aceasta nu-ţi este de ajuns, dacă apoi nu vei merge

pe calea arătată de Domnul nostru Iisus Hristos. Şi tu, Duşane, poţi în puţina viaţă cât ţi-a

mai rămas, să te mântuieşti prin post şi prin rugăciune şi să ţii până la sfârşit poruncile lui

Dumnezeu".

Cuvintele marelui Apostol au mişcat adânc sufletul meu. Sub puterea acestei învăţături,

stăteam nemişcat şi ascultam acele lumini ale lui Dumnezeu. Din această stare m-a scos

Arhanghelul Gavriil continuând explicaţiile: "Aceştia sunt proorocii lui Dumnezeu,

aceştia mucenicii cei mari". Astfel mi i-a arătat la rând pe toţi şi ei la fiecare prezentare

zâmbeau liniştit şi se înclinau uşor.

După această întâlnire, îngerul meu m-a dus mai departe în Rai. Am înţeles atunci că am

străbătut distanţe uriaşe şi că cu ochii deosebeam la mari depărtări cele mai mici

amănunte ca şi cum le vedeam de aproape. În Rai vedeam mult mai bine şi mai departe,

decât atunci când mă aflam pe nor şi priveam învierea morţilor. Îmi dăduse Domnul

această putere în timpul când îmi arăta lumea cea duhovnicească. Mergând prin Rai am

întâlnit nenumărate şi foarte frumoase biserici care erau construite din aur şi împodobite

cu pietre scumpe. Uşile lor erau larg deschise şi dinăuntru se auzeau minunatele cântări

ale cetelor îngereşti, ale arhanghelilor şi ale sfinţilor de la săvârşirea măreţelor liturghii

cereşti. Îngerul meu mă purta peste tot şi unde voia ca să văd ceva mai bine, încetinea

mersul, dar nu se oprea niciodată. Nu ştiu cât am mers astfel, când deodată îngerul s-a

oprit. În faţa noastră a apărut la o mare depărtare o ridicătură şi deasupra ei o cruce mare.

Pe cruce se vedea Domnul Hristos răstignit şi deasupra crucii un porumbel mare cu

aripile deschise. Din Cruce se revărsa în toate părţile în chip de raze o lumină orbitoare,

iar la baza ei se afla mulţime de îngeri cu multe aripi, arhangheli, apostoli, prooroci şi

sfinţi, care slăveau pe Domnul răstignit. În spatele Crucii se vedeau biserici şi clădiri

foarte mari. Toate cele văzute erau aşa de luminoase, măreţe şi împodobite încât am

rămas mut în faţa acestor frumuseţi cereşti. Atunci, îngerul meu mi-a zis: "Acolo,

Duşane, este tronul Domnului, dar nu eşti vrednic să mergi mai departe". Apoi îngerul s-a

întors şi am ieşit repede din Rai. De acolo ne-a luat iarăşi norul pe care am intrat şi ne-a

dus undeva spre apus. De astă dată, de pe nor nu se mai vedea partea spre care mergeam.

Am avut impresia că nu am călătorit mult în această direcţie, deoarece norul a început să

coboare cu mare iuţeală şi ne-a lăsat undeva departe într-un fel de prăpastie. Am ieşit de

pe nor şi îngerul m-a băgat într-un loc întunecos, aşa de des şi de negru, cum nici un fel

de întuneric nu i se asemăna. Din adâncul acestui infern ne-a izbit o putoare îngrozitoare,

din pricina căreia abia mai puteam respira. Simţeam că ne găsim în faţa a ceva

înfricoşător, dar nu-mi dădeam seama ce putea fi. Spaima şi cutremurul m-au cuprins în

cel mai înalt grad şi m-am alipit de îngerul care mă conducea, ca să mă păzească şi

ocrotească în această înspăimântătoare călătorie.

Bănuielile mele s-au adeverit repede, pentru că în adânc a apărut o mare nesfârşită, care

ardea cu flăcări înfricoşătoare. În scurt timp am ajuns şi ne-am oprit în faţa ei. Mai târziu,

mi-am dat seama că ne aflam pe un loc înalt, în faţa unui lung zid, care ne despărţea de

focul cel veşnic şi de chinurile veşnice.

Priveliştea care mi-a apărut în faţa ochilor mi-a tulburat aşa de tare mintea că am rămas

ca înlemnit. Ochii mi se învârteau şi frisoane reci îmi străbăteau tot trupul, parcă eram

paralizat, simţeam numai că trăiesc. Când m-am uitat iarăşi, am văzut în faţa mea un fel

de crater de vulcan, în care fierbea apa sulfuroasă împuţită şi deasupra jucau flăcări

uriaşe. "Această mare mi-a spus îngerul, nu are peste tot aceeaşi adâncime. Acolo unde

înălţimea flăcărilor ajunge la 40 de metri, marea este mai adâncă".

Cuprins de această neînchipuită spaimă, am văzut o mare mulţime de animale

înfricoşătoare, care au fost făcute pentru ca muncile să fie şi mai groaznice. Şerpi uriaşi

cu unul sau mai multe capete se încolăceau şi sugrumau pe păcătoşi şi îi trăgeau în

adâncul acestei mări de foc. Se vedeau şi alte animale cu forme şi mărimi

înspăimântătoare, din ale căror guri însângerate ieşeau mâini, picioare şi alte parţi ale

trupului omenesc. Printre acestea colcăiau viermi, scorpioni şi alte fiinţe respingătoare,

care se mişcau necontenit, săreau ca înnebunite, se aruncau şi năvăleau ca turbate asupra

sufletelor osândite în acest loc de chinuri. Se auzeau strigăte, ţipete, tânguiri şi plângere

de glasuri ale multor oameni.

În această mare de foc, sufletele omeneşti sunt părăsite ca peştii în apa adâncă. Din toate

părţile năvălesc asupra lor nenumărate roiuri de astfel de animale, care îi muşcă, îi rup, îi

sparg şi îi sfâşie până la ultima bucată. Iar trupurile îmbucătăţite şi mutilate îşi iau din

nou întreaga formă omenească.

Uitându-mă îngrozit la această privelişte, eram gata să cad de frică în acest foc, dar

îngerul m-a ţinut şi mi-a zis: "Nu te teme Duşane. Acum ne aflăm în iad. Aceşti şerpi şi

celelalte vieţuitoare respingătoare, care se scaldă în această apă sulfuroasă clocotită i-a

făcut Dumnezeu astfel că apa clocotită şi focul să nu-i vatăme. Acestea, precum vezi, în

veci vor muşca, vor mânca şi vor suge pe aceşti păcătoşi. Toţi împreună vor fierbe şi se

vor prăji în foc, dar nici odată nu vor arde, nici nu vor muri.

Nu puteam suferi priveliştea acestor chinuri şi de multe ori am închis ochii ca să nu le

mai văd. Odată nu m-am stăpânit şi am întors capul spre întuneric şi de acolo mi-au

apărut nişte fiare negre cu ochi ca de foc şi cu gurile căscate. Urlând au început să zboare

în jurul nostru cu o iuţeală uimitoare, făcând un zgomot care cutremura iadul ca nişte

trăsnete teribile. Înţelegând starea mea critică, îngerul mi-a zis: "Nu te teme! Aceştia sunt

draci pe care îi deranjăm. Nu pot suporta prezenţa noastră, dar nu îndrăznesc să se

apropie…" Apoi îngerul a adăugat: "Vezi, Duşane, cum se chinuiesc acum şi aşa se vor

chinui în veci toţi cei care nu cred în Dumnezeu, toţi care leapădă Numele lui Dumnezeu,

toţi cei care se închină la dumnezei mincinoşi. Adică acei al căror Dumnezeu constă în

case, vile, automobile, podoabe, în viaţa degenerată, în stomacurile lor. Împreună cu ei se

vor chinui şi acei care cred în Dumnezeu, dar se feresc s-o facă la arătare sau dacă îi

întreabă cineva. Veşnicele chinuri îi aşteaptă şi pe acei care nu cinstesc pe tatăl şi pe

mama lor şi pe aproapele lor. În acest foc se vor chinui şi acei care în viaţă au iubit mai

mult păcatul, precum sunt: mincinoşii, cei ce au jurat strâmb, lacomii, batjocoritorii,

răutăcioşii, cei ce urăsc, hoţii, criminalii, desfrânaţii, iubitorii de argint şi cei asemenea

lor. Ca să scapi de aceste chinuri, trebuie neapărat să te pocăieşti, să te spovedeşti de

toate păcatele tale, când te vei întoarce pe pământ".

După aceste cuvinte, îngerul m-a apucat de mâna şi fulgerător am ieşit din iad. La ieşire

ne aştepta norul şi ne-a dus la locul de unde am văzut învierea morţilor. De data aceasta

eram mai aproape de pământ.

Toată lumea înviată pe care o văzusem mai înainte era rânduită în trei cete mari. În prima

ceată din partea dreaptă, oamenii erau luminoşi şi aveau faţa veselă. La stânga lor, în

ceata a doua, oamenii aveau feţele triste şi întunecate. Numărul lor era mult mai mare

decât al acelora din prima ceată. În sfârşit, la stânga, în ceata a treia se afla o foarte mare

mulţime de oameni cu feţele negre şi urâte. Uitându-mă cu atenţie la aceşti oameni,

îngerul a început să mă lămurească: "Oamenii din partea dreaptă, cu faţa luminoasă, sunt

drepţii. Pe aceştia îi aşteaptă răsplata veşnică, care li se cuvine pentru viaţa lor cinstită de

pe pământ. Aceştia din ceata din mijloc, cu feţele întunecoase, sunt cei care au păcate mai

uşoare. Pentru aceştia trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu şi să facem fapte bune în

numele lor şi aşa li se vor ierta păcatele. La Dumnezeu lucrul cel mai plăcut este

rugăciunea şi faptele bune. Aceştia pe care îi vezi la stânga sunt păcătoşii cei mari. Din

pricina vieţii lor urâte de pe pământ, acum sunt schimonosiţi potrivit cu păcatele făcute

de fiecare şi aşa vor fi aruncaţi în focul cel veşnic".

Era o privelişte înspăimântătoare vederea acestor mari păcătoşi. Trupurile lor erau

umflate şi pline de răni grozave. Din rănile vii şi deschise curgea un puroi murdar şi

mulţime de viermi şi şerpi muşcau din aceste trupuri necurate. Din gurile lor deschise

atârnau limbile umflate, pe care nu le mai puteau trage înlăuntru. Toţi ţineau în mâini câte

ceva, potrivit cu îndeletnicirile pe care le avuseseră în viaţă. Astfel, brutarii ţineau pâine,

măcelarii cuţite de măcelărie, hoţii ciomege şi pistoale pline de sânge, morarii şi

negustorii ţineau balanţe şi alte unelte de măsurat şi arătau că au falsificat măsurile. Se

vedea că au cântărit necinstit şi s-au îmbogăţit în chip necinstit. Aici se aflau şi doctorii,

care ceruseră de la bolnavi plată pentru îngrijire, sau lăsaseră să moară pe cei ce nu

puteau să plătească. Am văzut de asemenea vrăjitori şi vrăjitoare, că făceau vrăji,

stingeau cărbuni, ghiceau în cafea, în palmă sau în cărţi cu scop de a desface căsătorii, de

a învrăjbi pe prieteni. Toate le făceau pentru bani şi lângă vrăjile lor se aflau grămezi de

bani. În ceata păcătoşilor, între desfrânaţi se aflau şi femeile care şi-au ucis copiii în

diferite chipuri, numai şi numai ca să desfrâneze cu alţi bărbaţi. Acestea precum şi toţi

desfrânaţii erau plini de umflături şi răni deschise. Organele lor genitale exagerat de mari

ajungeau până 1a pământ şi pe ele pline de puroi se urcau şerpi şi viermi. Limbile lor, de

asemenea, atârnau afară umflate. Aici se află şi cei ce au făcut grele amestecări de sânge:

tată cu fiică, mamă cu fiu şi frate cu soră. Priveliştea aceasta era oribilă şi

înspăimântătoare.

În chip deosebit m-am mirat când am văzut pe cei ce trăiseră în Biserică şi mănăstiri. Este

vorba de episcopi, preoţi, diaconi, călugări şi călugăriţe, care cu grozava lor înfăţişare nu

se deosebeau de criminali, de iubitorii de argint, de curvari, de înşelători şi de ceilalţi

păcătoşi. Cunoscându-mi gândul, îngerul mi-a zis: "Nu te mira, Duşane, că şi aceştia se

află împreună cu păcătoşii cei mari. Aceştia de bună voie s-au jurat pe Cruce şi pe

Evanghelie că vor sluji lui Dumnezeu cu credinţă şi că vor urma calea Domnului nostru

Iisus Hristos; că cu învăţătura şi cu pilda vieţii lor vor povăţui poporul ca şi sfinţii

Apostoli, pe calea Domnului, ca să fie bisericile pline şi oamenii să se mântuiască. Dar ei

au făcut dimpotrivă. În loc să fie pildă de urmat pentru popor cu viaţa şi purtarea lor, ei

una au zis şi alta au făcut. Au scurtat slujbele, botezurile, cununiile, înmormântările,

parastasele, sfinţirea apei şi celelalte slujbe. Au fost iubitori de argint. Au luat mai mult

de la cei săraci şi credincioşi decât de la cei bogaţi; au iubit desfrâul, blestemul, beţia,

lăcomia pântecelui, jocul cu zaruri, vilele şi automobilele. Au fost făţarnici şi invidioşi, s-

au înjosit unul de altul ca să se facă iubiţi de popor. Prin viaţa lor de sminteală au depărtat

pe mulţi oameni de bună credinţă, care veneau pentru rugăciune sau voiau să vie, dar

când vedeau purtarea respingătoare a acestor clerici, părăseau credinţa, sărbătorile şi

obiceiurile creştineşti. Ţine minte, Duşane, depărtarea omului de credinţă este asemenea

cu uciderea. Dacă aceşti clerici aveau o viaţă vrednică de urmat, oamenii s-ar fi apropiat

de Dumnezeu şi s-ar fi mântuit. Din această pricină, aceşti clerici, în afară de păcatele lor

personale, s-au împovărat şi cu păcatele acelora pe care i-au îndepărtat de credinţă şi

acum pe lângă cele ale lor, plătesc şi pentru ale altora. Celui care arată drumul cel drept al

credinţei unui păcătos şi acesta se pocăieşte şi devine creştin adevărat, i se iartă multe din

păcatele sale. Aceşti clerici păcătoşi au pierdut multe suflete şi de aceea Dumnezeu îi

osândeşte împreună cu păcătoşii cei mari: cu ucigaşii, cu curvarii, cu iubitorii de argint şi

alţi băutori de sânge. Vezi, Duşane, cum arată drepţii şi cum păcătoşii! Întocmai aşa se

vor înfăţişa înaintea Domnului Nostru Iisus Hristos, la a doua venire a lui Dumnezeu,

care-I va judeca după faptele lor".

Drepţii, de asemenea, purtau semne potrivit cu profesiunea lor. Brutarii, măcelarii,

negustorii ţineau balanţe, înclinate de partea cumpărătorilor, pentru că le-au dat mai mult,

au dat milostenie, au hrănit pe cerşetori, pe săraci şi pe flămânzi, au găzduit pe călători,

au fost temători de Dumnezeu şi au împlinit poruncile lui. Toate păcatele şi le-au şters

prin pocăinţă, post şi rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos,

prin milostenii şi alte fapte bune. Au iertat pe cei ce le-au greşit şi Dumnezeu i-a iertat pe

ei.

Printre păcătoşi şi drepţi am recunoscut rudenii de-ale mele şi prieteni, dar îngerul mi-a

atras atenţia: "Duşane, să nu pomeneşti pe nume cum arată vreuna din rudenii, prieteni

sau cunoscuţi; numai în general să spui cum arătau drepţii şi cum păcătoşii".

După aceste cuvinte ale îngerului meu conducător, au trâmbiţat arhanghelii şi toată

priveliştea a dispărut. Apoi îngerul m-a lămurit că şi cei vii în Ziua Judecăţii vor fi

împreună cu cei înviaţi şi că într-o clipă se vor schimba şi vor deveni asemenea lor, cu

faptele lor scrise pe frunţile lor. Apoi au dispărut şi arhanghelii cu trâmbiţele lor şi pe nor

am rămas numai îngerul meu şi cu mine. În această singurătate, îngerul a continuat să-mi

vorbească: "Duşane, tu eşti om cinstit, ai milă pentru alţii şi inimă bună care te-au păzit

să nu faci rău cuiva. Urăşti pe mincinoşi, pe hoţi şi pe făţarnici şi nu râzi de alţii. Banul

nu a putut să te corupă. În Dumnezeu crezi numai la suprafaţă, ca în anii copilăriei. N-ai

fost adeptul învăţăturii că omul se trage din maimuţă, dar nici convins n-ai fost, pentru că

despre Dumnezeu nu ştii nimic. Ai multe obiceiuri rele şi multe păcate. Când te mânii,

înjuri şi pe Dumnezeu. Ai talent la cântat şi îţi place să ghiceşti în cafea şi să prezici. Eşti

desfrânat. Orice femeie, care îţi place şi nu îţi este rudenie, doreşti să o câştigi. La aceasta

te-a ajutat cântatul şi căutatul în cafea. Ai minţit numai când ai înşelat femeile şi mai ales

pe a ta, faţă de care te jurai că eşti cinstit. Ai văzut în ce stare se află curvarii, cum

putrezesc de vii şi cum se chinuiesc. De aceea, să nu mai ghiceşti în cafea şi să cinsteşti

pe fiecare femeie ca pe soră şi ca pe mamă, pe fiecare tânăr ca pe un frate şi pe tot omul

în vârstă ca pe tată. Şi să nu mai înjuri. Roagă-te lui Dumnezeu şi pocăieşte-te de toate

păcatele pe care le-ai făcut. Iubeşte pe oameni, dar faptele lor rele urăşte-le. Iartă pe toţi,

ca să ţi se ierte şi ţie păcatele. Dreapta ta judecată şi bunătatea au cântărit mai greu decât

păcatele tale. Trebuie să te spovedeşti la una din bisericile ortodoxe; apoi să te

împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos şi Domnul îţi va ierta păcatele.

De azi înainte să nu mai păcătuieşti şi să te botezi în numele Tatălui şi a1 Fiului şi al

Sfântului Duh". Apoi îngerul îşi face cruce, arătându-mi cum trebuie să fac şi eu corect

semnul crucii. "În rugăciune să te rogi la toţi sfinţii şi la sfântul tău patron, la apostoli, la

prooroci, la îngeri, la arhangheli, la Heruvimi şi Serafimi, continuă îngerul, dar mai ales

decât la toţi şi în primul rând, la Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu Maria, Mama lui

Hristos Dumnezeu, pentru că slava ei, cinstea şi înălţimea ei sunt mai mari decât ale

tuturor îngerilor din Cer. Ea este grabnică ajutătoare tuturor celor ce o cheamă cu evlavie

în ajutor".

"Să ţii minte, Duşane şi acest lucru: Ori de câte ori un păcătos se pocăieşte sincer, se

roagă lui Dumnezeu să-i ierte păcatele şi ne cheamă în ajutor pe noi care ne aflăm în cer,

în aceeaşi clipă şi noi rugăm pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh ca să-i ierte

păcatele. Atunci se face cu adevărat şi în Cer bucurie. De acum să prăznuieşti pe Sf.

Paraschiva, patroana familiei tale, pe care tatăl tău o prăznuieşte. Ea, Duşane, se roagă

pentru toţi ai tăi şi pentru toţi cei ce o cinstesc şi o pomenesc. Şi-ţi mai spun ceea ce ţi-a

spus marele Apostol Petru: Foloseşte puţina viaţă care ţi-a mai rămas pentru mântuirea ta

şi poţi să te mântuieşti numai prin post, rugăciune, prin primirea Sfintei Împărtăşanii şi

prin fapte bune. Împlineşte cu sfinţenie toate poruncile Domnului până la sfârşitul vieţii.

Despre cele văzute acum să nu povesteşti nimănui înainte de trecerea celor trei luni, după

care poţi să le spui la rudenii şi la vreun prieten de al tău.

Mai ţine minte şi aceasta: Când te rogi lui Dumnezeu să ai gândurile adunate şi să te

adresezi lui Dumnezeu cu smerenie. Când posteşti să nu fii trist şi supărat, ci vesel şi

zâmbitor. Nu trebuie să ştie cineva despre această nevoinţă a ta. În lume să fii şi în viitor

comunicativ, cu cei ce se bucură, să te bucuri, dar în toate măsurat şi stăpân pe tine; cu

cei ce plâng, plângi şi mângâie-i. Să respecţi legile şi stăpânirea şi să împlineşti cele

rânduite de stăpânire. Să te rogi lui Dumnezeu şi să-L ai mai presus de orice. Dacă ai

nevoie de sfat sau ajutor duhovnicesc, mergi la Biserica lui Hristos. Când ne vom

despărţi, să mergi îndată la mănăstirea Ziţa şi când intri în biserică vei vedea la locul

unde se vând lumânări, icoane, cărţi şi alte lucruri, pe raftul de lângă uşă se află cărţile.

Cumpără-le pe primele patru la rând; ia şi Noul Testament. Sileşte-te să le citeşti, dar cu

ajutorul explicaţiilor, deoarece nu înţelegi toate cele scrise în ele. Noul Testament citeşte-

l regulat."

Cu aceste cuvinte, Sfântul Arhanghel Gavriil m-a însemnat cu semnul crucii şi s-a făcut

nevăzut.

Odată cu încetarea vedeniei, m-am deşteptat. Eram lac de sudoare şi nu mă puteam mişca

din pricina unei mari oboseli. Ceasul care se afla lângă mine arăta ora şase după amiază.

Sub impresia acestei vedenii m-au cuprins pe rând sentimente de bucurie şi de frică şi am

mulţumit lui Dumnezeu că m-a învrednicit să văd toate acestea. În această neputinţă şi

gândindu-mă la toate cele văzute în cele şase ore trecute, mâna mi s-a mişcat spre obraz

şi am făcut semnul crucii. Oboseala care mă ţinea pironit pe pat a dispărut şi m-am sculat

imediat bucuros că am scăpat de această greutate. După ce m-am pus în rânduială am

plecat la mănăstirea Ziţa după cărţile pe care îngerul îmi spusese să le cumpăr.

În mănăstire nu era nimeni, afară de un monah, pe care mai pe urmă am aflat că-l cheamă

Părintele Gherasim. După ce m-am închinat la icoane şi am aprins lumânări, m-am

apropiat de raftul cu cărţi şi am cerut Părintelui Gherasim să-mi dea cele patru cărţi din

rând. Afară de acestea am mai cumpărat încă două, pe care se afla icoana Maicii

Domnului cu Domnul Hristos. La plecare, călugărul m-a întrebat cu multă bunătate de

unde sunt. De teamă ca nu cumva să-i descopăr ceva din cele ce trăisem, i-am răspuns în

grabă, lucru de care însă mă ruşinez şi acum: "Ce te interesează de unde sunt?". M-am

întors şi am ieşit din biserică.

Îndată ce m-am întors la băi, m-am apucat să citesc cărţile ce le cumpărasem. În ziua

următoare, fiind mare sărbătoare a sfântului Apostol Petru, am mers pentru prima mea

rugăciune la Mănăstirea Ziţa. Din inimă am urmărit toate părţile Sfintei Liturghii iar

cântarea monahilor mi-a adus aminte de minunatele cântări ale îngerilor din bisericile

cereşti. Inima mi s-a umplut de dulceaţa unei duhovniceşti bucurii. Am mulţumit

Domnului, Care a început să schimbe inima mea cea păcătoasă. Am mulţumit

Preamilostivului, Care m-a miluit şi pe mine păcătosul. Mulţumeam şi prin faţa ochilor

mei trecea viaţa mea confuză, păcătoasă şi plină de nerânduială. Nu se vedea nici o

lumină, nici o mângâiere. Amintirea acestei vieţi îmi producea o adâncă mâhnire. Nu m-

am mai putut stăpâni când în biserică a început sărbătoresc şi tainic cântarea: "Care pe

Heruvimi", care anunţa momentele cele mai înalte ale Sfintei Liturghii. În lăuntrul meu

parcă bătea ceva, parcă se desfăcea ceva din pieptul meu. Mi-am strâns inima, dar ochii

n-au mai putut ţine; curgeau torent lacrimile în rănile mele deschise şi inima căită. Slavă

Ţie, Doamne! Slavă Ţie! Am ieşit din biserică liniştit, uşor şi refăcut duhovniceşte. În

ăuntrul meu s-a coborât duhovniceasca rânduială.

Restul şederii mele la băi l-am folosit pentru schimbarea mea duhovnicească. În zadar mă

aşteptau să mă întorc la ele, obiceiurile mele de mai înainte: plimbările, muzica

distractivă şi alte rele neputinţe. Timpul care mi-a mai rămas din concediu l-am petrecut

în rugăciune, citirea cărţilor şi cugetare la toate cele pe care le trăisem.

Când m-am întors acasă, am încetat să mai ghicesc în cafea, să povestesc glume

nepotrivite şi să am convorbiri nefolositoare. Cu oamenii eram tot vesel şi glumeţ, dar

preferam singurătatea mai mult decât orice întâlnire. În faţa ochilor aveam necontenit

icoana celor trăite. Din mintea mea nu ieşeau cuvintele sfântului Apostol Petru, că trebuie

să-mi folosesc restul vieţii pentru mântuirea mea. Eram atent să nu povestesc nimic din

cele ce trăisem, înainte de trecerea celor trei luni. Vegheam, mă rugam şi plângeam. Şi

ţineam post aspru. În ajunul fiecărei miercuri şi vineri, i-am spus soţiei mele ca pentru

ziua următoare să-mi gătească mâncare de post, iar ea şi fiul meu puteau mânca ceea ce

voiau.

Era ciudat că, în tot timpul de la întoarcerea mea de la băi, soţia mea nu m-a întrebat

niciodată de ce postesc. Prima dată mi-a pus această întrebare cu două zile înainte de

împlinirea celor trei luni de tăcere obligatorie despre vedenia mea. În timpul mesei, soţia

mă întrebă: "Ce se întâmplă cu tine? De trei luni ai devenit alt om. Nu te mai recunosc.

Suntem căsătoriţi de 18 ani şi în tot acest timp nu ai postit nici o zi, ca să nu mai vorbesc

de miercurea şi vinerea din fiecare săptămână. Nu mai cauţi în cafea, ai încetat glumele,

ai încetat să mai aduni vecinii ca să le povesteşti lucruri distractive. Şi ce este ceea ce m-a

împiedecat până acum să te întreb acest lucru?" Uite că puterea Dumnezeiască nu i-a

îngăduit soţiei mele să mă întrebe până ce au trecut cele trei luni! I-am spus să aibă

răbdare până poimâine şi atunci îi voi spune totul.

După două zile, s-au adunat soţia mea, sora ei şi fiul meu ca să audă povestirea mea. Le-

am povestit toate pe rând. Fără să-i întreb despre părerea lor, le-am zis: "De azi înainte să

încetaţi de a mai înjura. Vă îndemn să vă rugaţi lui Dumnezeu şi să mergeţi la biserică. Să

ştiţi că de azi înainte vom prăznui regulat sărbătoarea familială a Sfintei Paraschiva. Vă

sfătuiesc, de asemenea, şi vă rog să postiţi şi să vă împărtăşiţi şi mie să nu-mi mai faceţi

observaţie că postesc miercurea şi vinerea şi celelalte posturi, nici să nu mă deranjaţi

când mă rog lui Dumnezeu acasă".

Soţia mea şi fiul meu au făgăduit că vor înceta să mai înjure, că vor crede în Dumnezeu,

că-şi vor face cruce înainte şi după masă şi înainte de culcare şi vor ţine sărbătoarea

familială. N-au primit să postească toate posturile, să meargă la biserică şi să se roage

dimineaţa şi seara. Soţia mea mi-a zis că se va împărtăşi odată pe an şi împreuna cu fiul

meu s-au angajat să ţină posturile din Vinerea Mare, din Ziua Crucii şi la Tăierea Capului

Sf. Ioan Botezătorul. N-am vrut să-i silesc la o asprime mai mare pentru mântuirea

sufletelor lor, dacă ei nu o făceau de buna lor voie.

După câteva zile am plecat la mănăstirea Ziţa ca să mă spovedesc şi împărtăşesc. Am

socotit că este mai bine să merg acolo unde s-a întâmplat şi faptul.

Ajungând la mănăstire, am rugat pe o călugăriţă să mă anunţe la episcopul Vasile, că

vreau să mă spovedesc şi împărtăşesc şi că simt nevoia să o fac înaintea lui. I-am spus, pe

scurt ceea ce mi s-a întâmplat şi am rugat pe episcop să mă primească. După puţină

aşteptare, am fost chemat în biroul episcopului, care mă aştepta în picioare. I-am făcut

metanie şi i-am zis: "Dumnezeu să ajute", iar el mi-a răspuns: "Dumnezeu să ajute, fiule".

I-am sărutat crucea şi mâna şi i-am zis: "Preasfinţite, binecuvântaţi". "Dumnezeu să te

binecuvinteze, fiule", mi-a răspuns episcopul.

A înţeles că eram neliniştit şi cu glas blând m-a poftit să şed. M-a întrebat de unde sunt şi

i-am răspuns că m-am născut în Zacuta şi că de multă vreme trăiesc în Kragughievaţ. La

răspunsul meu, episcopul mi-a zâmbit amabil şi mi-a zis: "Te-ai născut în eparhia mea".

În continuarea convorbirii m-a întrebat dacă am familie, unde lucrez şi după aceasta m-a

rugat să-i povestesc cu răbdare şi fără emoţie toate cele trăite. I-am povestit de la început

până la sfârşit cele ce s-au întâmplat. Când îi vorbeam mă privea cu atenţie; din când în

când îşi făcea cruce, se minuna şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila şi darul Său

zicând: "Doamne miluieşte! Doamne, miluieşte! Doamne, mare este puterea Ta,

stăpânirea şi mila Ta!".

Când le-a auzit pe toate, mi-a zis că sufletul meu în acel timp era afară de trup, că

provizoriu eram mort în timpul cât a ţinut vedenia.

"Şi acum să te întreb dacă eşti pregătit duhovniceşte pentru spovedanie". După ce i-am

răspuns afirmativ, m-a pus să-i sărut crucea şi icoana şi să îngenunchez. Apoi episcopul a

luat epitrahilul, mi l-a pus pe cap şi mi-a zis: "Duşane, fiule, acum mărturiseşte toate

păcatele, nu ascunde nimic. Eu te ascult şi-ţi voi citi rugăciunea de dezlegare şi vei primi

Sfânta Impărtăşanie, Trupul şi Sângele lui Hristos, şi Domnul te va ierta. Spune liber

toate păcatele pe care le-ai făcut cu fapta, cu cuvântul şi cu gândul în toată viaţa ta până

în clipa aceasta. Nu te teme că voi vorbi cuiva despre păcatele tale. Pe acestea numai

Domnul le va şti şi eu, care te spovedesc. Noi care spovedim avem poruncă să păstrăm

secretul spovedaniei."

Aceste cuvinte m-au eliberat desăvârşit şi i-am spus cu de-amănuntul toate păcatele. În

cursul spovedaniei am început să plâng şi să suspin, rugând pe Domnul şi pe Maica

Domnului să mă ierte că îi înjurasem de multe ori. După ce am mărturisit toate păcatele

pe care le ştiam, episcopul Vasile a citit îndelung rugăciunea pe capul meu şi de multe ori

m-a întrebat dacă mă pocăiesc de toate păcatele pe care le-am făcut. Printre lacrimi i-am

răspuns din adâncul inimii şi al sufletului şi că făgăduiesc ca în viitor să mă păzesc de tot

păcatul. Când a terminat rugăciunea, a luat epitrahilul de pe capul meu şi iarăşi am sărutat

crucea şi icoana. Apoi episcopul m-a miruit şi a început să citească rugăciunile dinaintea

Sfintei Împărtăşanii.

Când am primit Sfânta Împărtăşanie, am simţit o mare bucurie şi uşurare. Starea pe care o

trăieşti după o spovedanie curată este cu neputinţă de descris. Bucuria, fericirea, buna

dispoziţie, uşurarea stăpânesc şi îndulcesc sufletul. Omul simte că s-a născut din nou.

Când i-am spus episcopului cum mă simt, mi-a zis: “Fiule, Duşane, acesta este semnul că

Dumnezeu ţi-a iertat păcatele şi de acum să nu mai păcătuieşti. Ceea ce ai văzut şi ai auzit

este un mare lucru şi cred că de acum nimic nu te va mai atrage să păcătuieşti".

La sfârşit, episcopul mi-a dat mai multe sfaturi. Mi-a spus să mă gândesc la moarte,

deoarece cine se gândeşte la ea, păcătuieşte mai puţin şi să nu mă tem de scurtimea

acestei vieţi pământeşti, despre care îmi vorbise şi sfântul Apostol Petru şi Arhanghelul

Gavriil, deoarece ei s-au referit la această viaţă care este scurtă, faţă de veşnicie şi că pot

trăi şi o sută de ani şi să mă rog lui Dumnezeu ca şi cum aş muri mâine.

Sunt deplin fericit că mila lui Dumnezeu m-a întors pe calea credinţei şi că pot să

mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul pentru toate darurile, răbdarea

şi pedepsele pe care mi le trimite Sfânta Sa Pronie.

Mă rog lui Dumnezeu ca să creadă în adevărul despre renaşterea mea duhovnicească toţi

cei care îl cunosc şi să descopere şi altora cele ce m-au ajutat să găsesc drumul cel

adevărat pentru mântuirea sufletului.

Har şi Pace să ne dăruiască Domnul nostru Iisus Hristos. Amin.

www.munteleathos.com/.../Intamplari_minunate_O_mare_minune_din_ vre mea _noastra

Despre minunile Sfintei Parascheva

Nu intamplator in fiecare an, la Iasi de ziua Sf. Paraschiva vin peste un milion de

pelerini, din toata tara. Toti se roaga pentru mantuirea sufletului, pentru sanatate si liniste.

Au inima deschisa si plina de incredere in puterile Sf. Paraschiva.

Aceste minuni sunt însemnate de catre o pacatoasa crestina, dupa porunca Sfintei

Paraschiva, care i-a spus în vis sa scrie toate minunile facute de ea pe care le stia aceasta

ucenica a Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasa Paraschiva cu tinerii si

cu toti care se roaga ei cu credinta.

1. O studenta dentista, facând practica într-o clinica, si-a lasat pe masa, în cabinetul de

lucru, poseta în care avea bani multi si un ceas de mâna, de mare valoare. Când sa plece

acasa, a observat ca lipsesc banii si ceasul. Ea, fiind foarte credincioasa, imediat a venit la

Sfânta Paraschiva si i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. Dupa trei zile

vine un om în vârsta la cabinetul medical si îi aduce ceasul si banii, cerând mii de scuze

pentru feciorul sau, care era un golan si - fiind chiar clientul ei - a profitat când ea a iesit

din cabinet si i le-a furat. Tatal baiatului i le-a gasit ascunse, l-a batut pâna i-a spus de

unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.

2. O femeie tânara de 33 de ani dintr-un sat de lânga Iasi a intrat într-o zi în Sfânta

Mitropolie. Parea abatuta, nervoasa si chiar nebuna. S-a închinat la multe icoane si a

venit la moastele Sfintei Paraschiva. S-a închinat, însa când a vrut sa sarute sfânta racla, o

putere a izbit-o si ea a cazut la pamant. A inceput sa strige: "Draci, diavoli!!". Oricine

venea catre dansa, ea ii împingea si la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei

Mitropolii - un diacon cu viata frumoasa calugareasca - a apucat-o de mâna si a întrebat-

o: "Spune, ce pacat ai facut?" Ea a spus ca a umblat cu farmece pentru ca a auzit ca sotul

ei o înseala.

A întrebat-o de unde este si cum o cheama. Nu stia, ci se vaieta de cei trei copilasi ai sai.

Atunci parintele diacon a întrebat-o daca stie sa citeasca. Ea a spus ca stie, iar el i-a dat

acatistul Sfintei Paraschiva ca sa-1 citeasca. Ea s-a asezat în genunchi la picioarele sfintei

si a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit si a vazut ca ea s-a

limpezit la minte. A marturisit-o si fiindca ea a spus ca de trei zile n-a luat în gura nici un

strop de apa, a împartasit-o. Femeia a plecat acasa sanatoasa.

3. Intr-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserica si

plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus ca lucreaza ca femeie de serviciu la

tribunal, a facut sinuzita, dar neavând timp sa se trateze, a neglijat-o si s-a pomenit cu

dureri grozave de cap si apoi i s-a umflat tot capul. Era fara sot, dar cu trei copii. S-a dus

la doctor, care i-a spus ca tot creierul este acoperit cu puroi si ca trebuie sa-i faca o

operatie foarte grea, dar ca ea nu va rezista la aceasta operatie si de aceea sa astepte la

moartea.

Am întrebat-o daca crede în Dumnezeu, a spus ca da, dar ca la biserica vine rar, având

serviciu, copii si saracie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am

facut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lasat pomelnicul si a plecat. Peste trei luni

am intalnit-o pe strada, sanatoasa si voioasa. Am întrebat-o cum se simte, îmi spune:

"Bine! Dar sa vedeti cum s-a întâmplat. La vreo trei saptamâni dupa ce am dat

pomelnicul, a început sa-mi curga puroi din nas si a curs mult timp. S-a scurs toata

infectia de pe creier si m-am facut sanatoasa".

4. Sotia unui sef mare s-a întâlnit cu mine pe strada. Când m-a vazut a început sa plânga

si sa-mi spuna ca are un mare necaz. Am întrebat-o ce are si mi-a spus ca are o dusmana

mare care este geloasa pe ea si o necajeste batjocorind-o peste tot. Am întrebat-o daca

crede în Dumnezeu si mi-a spus ca da. Atunci am sfatuit-o sa dea un pomelnic la Sfânta

Paraschiva pentru izbavirea de dusmani. M-a ascultat si a dat un pomelnic de 40 de zile.

Au trecut trei saptamâni si dusmana a fost omorâta într-un accident, în propria ei masina.

5. O maica din Cheile Bicazului a venit la Sfânta Paraschiva, fiind bolnava de urechi de

nu mai auzea nimic si avea si dureri. A stat trei zile în rugaciuni cu lacrimi si a plecat

complet sanatoasa.

6. Mi-a povestit un preot din Ardeal ca în parohia lui a fost o fata care trebuia sa se

casatoreasca cu un baiat. O fata cuminte, însa baiatul a fost rau, a lasat-o si s-a casatorit

cu alta. Ea fiind foarte necajita a venit la preotul paroh si i-a povestit durerea sa. Preotul a

sfatuit-o sa mearga la Iasi, sa se închine la moastele Sfintei Paraschiva si sa dea un

pomelnic. L-a ascultat. Peste o luna s-a casatorit cu un baiat foarte bun si acum e fericita.

7. Un alt preot, tot din Ardeal, mi-a povestit: A fost bolnav de plamâni - T.B.C. -, i s-au

facut multe antibiotice si el a simtit ca începe sa orbeasca. Când s-a dus la doctor, acela i-

a confirmat aceasta nenorocire. Preotul imediat s-a urcat în tren si a venit la Iasi. Era ora

zece seara si Sfânta Mitropolie era închisa. Atunci el a stat în genunchi afara lânga

peretele unde stau moastele Sfintei Paraschiva, s-a rugat câteva ceasuri plângând. A doua

zi a simtit ca e sanatos si pâna astazi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plamânii,

slujeste si azi Sfânta Liturghie la o manastire din Ardeal.

8. A venit o doamna de la Bucuresti aducând în dar Sfintei Paraschiva un covor persan

mare si frumos. Am întrebat-o ce înseamna acest dar. Mi-a povestit ca sotul ei, un barbat

de 45 de ani, s-a îmbolnavit. Cu tot progresul medicinii doctorii nu gaseau leac la boala

lui si i-au spus sa se pregateasca de moarte ca are cancer. Intr-o zi vine la ei acasa un

prieten evreu si le spune ca el pleaca la Iasi si îi sfatuieste sa-i dea bani si pomelnic sa

duca el la Sfânta Paraschiva. Si 1-au ascultat si i-au dat. Peste doua luni sotul ei s-a facut

sanatos fara nici un tratament si, drept multumire, ea personal a adus acest covor la

Sfânta Paraschiva.

9. O femeie de la tara, foarte disperata, a venit la Sfânta Paraschiva ca i s-a furat vaca. A

dat un pomelnic si a plecat. Peste o saptamâna a venit sa-i multumeasca Sfintei

Paraschiva pentru ca a gasit vaca în al treilea sat.

10. Vine o mama foarte necajita la Sfânta Mitropolie si-mi spune ca are o fata cam lenesa

si putin credincioasa si ca are in fata bacalaureatul si admiterea în facultate. Am sfatuit-o

sa o aduca si pe fata la Sfânta Paraschiva. Când a venit cu fata, am întrebat fata daca stie

rugaciuni, mi-a raspuns ca nu stie nici o rugaciune. Am dus-o în fata Sfintei racle a

Cuvioasei Paraschiva si i-am zis sa stea în genunchi sa se roage cum stie. Ea a spus

Sfintei ca are frica de româna si stie numai despre Eminescu. Exact despre acesta a fost

întrebata la bacalaureat si fata a reusit bine.

Vine alta grija si mai grea: admiterea la facultate. Fetita vine de acuma singura la Biserica

si mai des. Iar în ziua examenului la admitere vine si îi spune Sfintei Paraschiva ca ea stie

la chimie mai bine oxigenul. Asta au întrebat-o si a luat media sapte. Dar nu avea loc,

pentru ca au intrat cu cea mai mica medie de 7,50.

Mama sa vine iarasi cu lacrimi la Sfânta Paraschiva si iarasi Sfânta o ajuta. Au ramas

patru copii fara locuri, însa unul din ei era baiatul unui sef mare al orasului si acesta face

demersuri la Bucuresti si se mai aproba patru locuri, în care intra si fetita în cauza. Asa a

ajutat-o cuvioasa sa intre si fetita ei si de atunci fata si mama vin foarte des la cuvioasa

sa-i multumeasca.

11. Intr-o seara a venit la Sfânta Mitropolie o doamna de 35 de ani, foarte agitata,

emotionata pâna la lacrimi. Plângea si se închina la toate icoanele, dar mai ales la

Cuvioasa Paraschiva. Dupa ce s-a mai linistit am întrebat-o ce are. Si a zis ca e foarte

fericita si a venit sa-i multumeasca lui Dumnezeu si Sfintei Paraschiva. Mi-a povestit:

"Sunt functionara în Galati si m-am hotarât sa fac facultatea de germana, dar nu ma

simteam asa bine pregatita, am vrut sa-mi încerc sansa, venind în drum spre Iasi la

examenul de admitere, m-am întâlnit pe tren cu o domnisoara care era în aceeasi situatie

ca si mine. Când am ajuns la Iasi, eu i-am propus domnisoarei sa mergem amândoua la

Sfânta Paraschiva sa-i cerem ajutorul. Domnisoara, foarte mândra, mi-a raspuns ca ea n-

are nevoie de ajutorul nimanui, ca este pregatita bine. Eu totusi am venit la Sfânta

Paraschiva si i-am cerut ajutorul si mi 1-a dat. La examen cea bine pregatita a picat si eu

am reusit, iar acum am venit sa-i multumesc Cuvioasei".

12. O doamna din Bacau voia neaparat sa se mute la Iasi. Multi ani s-a chinuit cu aceasta

problema, dar nu putea sa reuseasca. Si atunci, dupa sfatul cuiva, a venit la Sfânta

Paraschiva, s-a închinat si a lasat pomelnic. Au trecut câteva luni si ea nu numai ca a fost

mutata la Iasi, ci a capatat si locuinta.

13. Doua cumnate traiau într-o casa, în buna întelegere, într-o zi la una din ele au disparut

200 de lei. Ea a reprosat cumnatei sale ca aceea i-a luat, cea învinuita s-a jurat ca nu stie

nimic, dar degeaba... Atunci a venit la Sfânta Paraschiva, a dat pomelnic în care s-a rugat

ca Sfânta Paraschiva sa arate cine este vinovat, ea sau cea care cleveteste. Dupa doua

saptamâni copilul de noua ani al pagubasei, jucându-se pe strada, a fost omorât de o

masina. S-a adeverit ca acuzatia era nedreapta, femeia care acuza era mincinoasa.

14. Pe ziua de 16 octombrie 1968 vine o mama într-o stare de nebunie, tipa, striga,

plânge, îsi rupe parul... Am intrebat-o ce are. Mi-a spus ca e foarte vinovata fata de

Sfânta Paraschiva. In ziua hramului, Sfânta Paraschiva, 14 octombrie, ea s-a apucat sa

faca pregatiri pentru iarna. Mama ei, o femeie batrâna si credincioasa, îi spune: "Draga

mea, sa nu faci asta caci astazi este o mare sarbatoare - ziua Sfintei Paraschiva".

Ea îi raspunde: "In fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp sa-i praznuiesc pe toti".

La o ora dupa acesta discutie si-a trimis fetita ei de noua ani sa cumpere ulei de la

alimentara dar, luându-se cu treaba, n-a observat ca a trecut un ceas si fetita nu mai vine.

In cele din urma, o vecina a venit si i-a spus ca fetita e dusa cu salvarea la spital, deoarece

a dat peste ea un autobuz. Dar pocainta mamei a fost sincera si fetita s-a facut sanatoasa

fara nici o complicatie.

15. In casa unui profesor universitar era o mare pagânatate. In ziua de 14 octombrie -

hramul Sfintei Paraschiva - sotia profesorului i-a spus femeii din casa: "Astazi sa faci

sapun". Aceea, fiind crestina, i-a raspuns: "Eu nu fac asta, ca e mare sarbatoare. Astazi e

Cuvioasa Paraschiva si ma duc la Sfânta Mitropolie la slujba". Si g-a dus la sfintele

slujbe.

Stapâna, foarte suparata, s-a apucat singura sa faca sapunul. A asezat un cazan afara si

acolo a clocotit grasimea cu soda caustica si cu apa. Ea a intrat în casa, iar fetita ei unica,

de 12 ani, fugea în jurul cazanului si la un moment-dat, a cazut în el si a murit imediat.

16. Fiica unei doctorite de aici din Iasi a cazut la un examen si era amenintata sa ramâna

repetenta. A venit mama ei la mine si mi-a spus necazul ei, desigur rugându-se Sfintei

Paraschiva cu lacrimi. Doctorita mi-a facut mie mult bine. Am rugat-o si eu pe Sfânta

Paraschiva s-o ajute, s-o scoata din acest necaz spunându-i: "Tu stii, Sfânta Paraschiva,

cât de mult m-a ajutat doctorita pe mine. Te rog ajut-o si tu pe ea, ca eu nu pot". Noaptea

am visat-o pe Sfânta Paraschiva, care mi-a spus: "Si ce datoare sunt eu doctoritei, daca te-

a ajutat pe tine? Dar hai sa fie cum vrei tu!". Si a continuat: "Eu îti trimit pe fiul tau, care-

i prieten cu profesorul fetei, sa vorbeasca el cu profesorul s-o mai examineze o data, iar

eu o voi ajuta la examen". Peste doua zile a venit baiatul meu de la Bucuresti - nechemat

- a aranjat toate si fata a luat examenul si a trecut în anul trei.

17. O fata farmacista foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia sa se casatoreasca. Prin

mine a dat rugaciuni la Sfânta Paraschiva si la 1 ianuarie 1968 a facut cunostinta cu un

doctor vaduv. Acela începe s-o curteze, dar ceva serios nu spunea. Apoi o lasa si se duce

la altele. Ea, disperata, tot vine si mi se plânge, iar eu îi spun: "Sa continuam cu rugaciuni

la Cuvioasa Paraschiva".

Si într-o duminica, pe neasteptate, vine doctorul la familia fetei si o cere în casatorie.

Peste zece zile s-a facut nunta si sunt fericiti.

18. In anul 1968, prin luna martie, într-o dimineata, Parintele Staret loanichie din Sfânta

Mitropolie se apropie de mine si-mi spune aratând spre o doamna: "Vezi, doamna aceea a

venit din Bulgaria si nu stie româneste, matale stii ruseste, încearca sa vorbesti ruseste cu

ea sa vedem ce doreste - daca stie si ea ruseste", într-adevar, doamna stia ruseste. S-a

bucurat ca poate sa-si spuna durerea ei si plângând mi-a povestit ca are un singur baiat

care a ajuns la facultate în anul doi si subit a înnebunit, dar într-o forma asa de grava ca-1

tinea într-o cusca.

Ea întotdeauna a fost credincioasa, în schimb sotul ei este un ateu si întotdeauna îl

blestema pe copilul lui si il înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserica, rugându-

se cu lacrimi pentru copilul ei. Intr-o noapte viseaza o femeie înalta, îmbracata în negru,

care-i spune: "Daca vrei sa fie sanatos copilul tau, sa vii la mine". Femeia n-a întrebat-o

unde sa mearga si cine este aceea pe care a visat-o.

Peste vreo doua luni iarasi viseaza aceeasi femeie care-i spune acelasi lucru ca prima

data. Atunci ea o întreaba: "Dar cine esti si unde sa ma duc?". Ea a raspuns: "Sunt Sfânta

Paraschiva din Iasi!" Doamna din Bulgaria locuia chiar în capitala tarii - Sofia. Imediat s-

a dus la ambasada si capatând pasaportul a venit la Sfânta Paraschiva. M-a întrebat ce sa

faca, cum s-o roage pe Sfânta Paraschiva pentru fiul ei? Am învatat-o, a dat pomelnic

pentru un an de zile, asta din proprie initiativa. Toata ziua nu s-a dezlipit de la sfânta

racla pâna seara, apoi a plecat.

Dupa un an a venit cu mama ei de 90 de ani sa-i multumeasca Sfintei Paraschiva ca

baiatul ei s-a facut complet sanatos si continua studiile la facultate.

19. O femeie care a lucrat multi ani în Sfânta Mitropolie mi-a povestit ca o durea un

picior tare rau. Ea s-a rugat mereu la Sfânta Paraschiva sa-i aline durerea, într-o noapte a

visat pe Sfânta Paraschiva care s-a atins de piciorul ei si i-a spus: "Acuma n-are sa te mai

doara". Si, într-adevar, asa a fost.

20. O femeie a venit la Sfânta Paraschiva cu rugaciuni pentru sotul ei care a fost

condamnat la zece ani de închisoare. Dupa doi ani s-a întors acasa. Ea a venit si a

multumit Cuvioasei Paraschiva.

21. In duminica de 21 februarie a venit o femeie si a întrebat cu ce poate ea multumi

Sfintei Paraschiva pentru ajutorul primit. Avea o singura fata studenta, care a fost

condamnata de doctori la moarte, gasindu-i-se cancer în sânge - leucemie. Dar mama sa a

dat rugaciuni la Sfânta Paraschiva si fiica ei s-a vindecat, este sanatoasa si-si continua

studiile. Am sfatuit-o sa dea rugaciuni de multumire si sa vina si ele cât de des la biserica

sa-i multumeasca Sfintei Paraschiva si lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

22. Cu doi ani în urma, într-o dimineata, a venit în Sfânta Mitropolie o doamna batrâna si

a stat toata slujba lânga Sfânta Paraschiva. Apoi m-a rugat sa-i dau adapost sa se

odihneasca, caci la noapte pleaca acasa. Am luat-o la mine. Mi-a povestit ca e din

Craiova, are un fiu membru al guvernului, dar nu vrea sa stie de ea ca este saraca. De

mult are dorinta sa vina sa se închine Sfintei Paraschiva si s-a rugat mult pentru aceasta,

dar n-avea bani cu ce veni. într-o noapte viseaza pe Sfânta Paraschiva care-i spune: „Te

voi ajuta sa vii la mine". A trecut o saptamâna si pe neasteptate primeste de la fiul sau

suma de cinci sute de lei si cu banii acestia imediat a venit la Sfânta Paraschiva sa-i

multumeasca ca i-a împlinit dorinta.

23. O fata voia sa dea la medicina. Vine la Sfânta Mitropolie foarte necajita ca toata vara

nu s-a pregatit asa cum trebuie si îi e frica ca nu va putea intra, caci din ce a învatat nu

poate tine minte decât structura splinei. Eu o sfatuiesc sa se duca la racla Sfintei

Paraschiva sa se roage cum stie si ea îi va ajuta. Tânara, stând în genunchi în fata sfintei

racle, spune: „Sfânta Paraschivo, nu sunt pregatita, stiu bine numai splina".

La examen intra trei candidati. Li se da cutia cu biletele, trag primii doi biletele si la urma

trage si ea cu strângere de inima si mare-i fu mirarea ca-i vine pe biletel splina. A stiut

perfect si a luat zece. A doua zi a venit la Sfânta Mitropolie sa-i multumeasca Cuvioasei

Paraschiva. De la usa a început sa plânga si sa strige: "Cuvioasa, tu ai luat zece, tu ai

stiut, tu esti studenta..., nu eu...". Si de atunci era nedespartita de la Sfânta Mitropolie la

toate slujbele. A terminat cu bine facultatea de medicina si acum e medic în Iasi.

24. In ultimul razboi mondial ostasii români si rusi au povestit urmatoarele: când frontul

era în jurul Iasului si când rusii porneau la atac, aparea o femeie de statura uriasa

oprindu-se între cele doua tabere de dusmani, iar ostasii se simteau sleiti de puteri si nu

puteau sa mai lupte. Astfel orasul Iasi a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa

Paraschiva - ocrotitoarea.

25. Mi-a povestit preotul Popovici Laurentiu care a luat parte la cele ce urmeaza: "In anul

1946 a fost mare foamete în Moldova. Nu plouase doi ani. Soborul de preoti si diaconi s-

au pornit în pelerinaj cu Sfintele Moaste ale Cuvioasei Paraschiva; ne-am oprit în satul

Mogosesti si am început Sfântul Maslu, eram în frunte cu episcopul-vicar Valeriu

Moglan. La începutul Sfântului Maslu a venit o ploaie torentiala".

26. Tot parintele de mai sus povesteste ca a fost de rând la Cuvioasa Paraschiva si citea

acatistul sfintei la racla, la picioarele sfintei. O femeie cersetoare, facându-se ca se

închina, a pus mâna pe banii care erau la sfânta în racla. Dar a tipat grozav ca mâna ei se

înclestase si nu putea sa o scoata din Sfânta racla. S-au facut rugaciuni pentru iertarea ei

si ea si-a scos mâna fagaduind ca niciodata nu va mai fura bani ori alte obiecte.

27. A venit o femeie necajita ca sotul ei are pe fata niste bube care supureaza si-1 dor -

toata fata îi era cuprinsa de acestea. A încercat la multi doctori, cu diferite tratamente si

alifii, dar totul era în zadar, ba parca dupa fiecare tratament se înfocau si se extindeau mai

tare. Atunci sotia lui a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat la cuvioasa si a dat

un pomelnic. Cu o batista curata ce avea la ea, a desfacut-o si a sters sfintele moaste.

Când a ajuns acasa, a pus batista pe fata sotului si i s-au mai potolit durerile, iar dupa o

saptamâna au disparut bubele, în fiecare zi statea câteva ore cu batista pe fata. Sotia a

venit si a multumit Cuvioasei Paraschiva si lui Dumnezeu si a spus minunea.

28. In nordul Ardealului era un preot cu sotia si doi copii, foarte credinciosi. Fiind un sat

mic cu 120 de familii si foarte sarac, cu o biserica de lemn, foarte darapanata, iarna nu se

facea foc deloc în ea, iar vara era mâncata toata pe dinafara de ciocanitori, încât în fiecare

vara trebuia lipita pe dinafara cu pamânt si pâna toamna era din nou gaurita de

ciocanitori. Preotul si credinciosii au facut demersuri si cereri la superiori sa aprobe sa

faca biserica noua, dar fiind sub regim comunist, nu le dadea voie. Era prin anul 1969.

Atunci preotul s-a apucat de facut biserica fara autorizatie. Au ridicat-o din temelii, au

acoperit-o cu tabla, au tencuit-o pe dinauntru, dar nu mai aveau putere s-o termine.

Atunci sotia preotului a venit la Cuvioasa Paraschiva, a plâns, s-a rugat, a lasat un

pomelnic si a cerut ajutorul cuvioasei si la urma mi-a spus mie ce necaz are.

Eu stiam o maica care avea ceva bani si tot voia sa faca o fapta buna, eventual sa faca

undeva o fântâna, sa fie pomana la cei morti. Asa se gândea dânsa, ca toti care vor bea

apa din acea fântâna vor zice o vorba buna pentru cel ce a facut-o. M-am dus la ea si i-am

zis: "Uite, a venit o preoteasa din Ardeal unde construiesc o biserica si nu mai au putere

s-o termine. Lasa fântâna si da banii la biserica ca-i mai mare pomana".

Maica asa a facut - a dat o suma mare de bani de au facut iconostasul, electrificarea si

jumatate din pictura, apoi dupa câteva luni a mai dat o suma de bani de au terminat

pictura si pavimentul pe jos. Acest lucru a însufletit pe credinciosi si au terminat Biserica.

Banii acestia i-a socotit direct de la Cuvioasa Paraschiva si de la Maica Domnului. Drept

multumire, preotul a pus pe pictori s-o picteze în biserica pe Cuvioasa Paraschiva si pe

Sfânta Mucenita Sebastiana, al carui nume îl purta maica milostiva. Aceasta a fost

minunea Cuvioasei Paraschiva de la Iasi.

29. A venit preotul din Ardeal cu sotia la Iasi sa-i multumeasca Cuvioasei Paraschiva de

ajutorul primit, ca din greu impas i-a scos si, drept rasplatire, Cuvioasa Paraschiva i-a

încarcat cu multe daruri pentru sfânta biserica. Maica care a dat banii pentru pictura a mai

dat un rând de vesminte preotesti. Preoti si credinciosi au pus bani si au luat un potir si

cele necesare pentru slujit Sfânta Liturghie, au mai donat icoane, covoare si alte lucruri

necesare sfintei biserici. Tot o minune a Cuvioasei Paraschiva este si împodobirea sfintei

biserici (Biserica aceasta este în localitatea Bogata de Sus, judetul Cluj, protopopiatul

Dej, iar preotul se numeste Ramba Gheorghe si a stat acolo 15 ani).

Mi-a mai povestit parintele Laurentiu Popovici ca în tineretea lui a vazut doua minuni ale

Cuvioasei Paraschiva:

30. Intr-un sat din apropierea lasului au aparut omizi care rodeau tot; atunci preotul

satului si credinciosii au cerut la Mitropolie sa le-o dea pe cuvioasa, sa o duca în livezile

lor, ca sa-i scape de aceasta nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoti si

credinciosi si au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o gradina sub un copac, care nu mai avea

frunze, ci numai omizi. In apropierea gradinii curgea o apa si în partea cealalta era

soseaua nationala. Dupa ce au început rugaciunile toti au vazut cum omizile coborau din

copac si mergeau la apa, se aruncau în apa si mureau, iar altele mergeau pe sosea, se

opreau acolo si mureau strivite de masini si carute. Când s-a terminat Sfântul Maslu si

rugaciunile, nu mai era nici o omida pe copac, si nici în gradini. Le izgonise Cuvioasa

Paraschiva. Au mai zabovit vreo doua ore de i-au adus multumire lui Dumnezeu si Sfintei

Cuvioase Paraschiva pentru minunea facuta.

31. Prin anii 1950-1954 comunistii au vrut s-o îngroape pe Cuvioasa ca sa nu-i mai

deranjeze multimea de credinciosi care veneau sa se închine zilnic. S-au sfatuit în secret,

într-o dimineata au trimis niste oameni sa sape groapa în cimitir. Când au început sa sape,

cerul, care pâna atunci era senin si însorit, s-a întunecat cu niste nori mari si negri, a

început un vânt naprasnic, cu ploaie si gheata cât oul de porumbel, cu tunete si fulgere, de

credeai ca-i rade Domnul de pe fata pamântului.

Ingroziti, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie sa se roage Cuvioasei

Paraschiva sa mijloceasca ea la Bunul Dumnezeu, ca sa nu-i prapadeasca. Au chemat

preotii, au tras clopotele si au facut cu totii acatistul si paraclisul cuvioasei si alte

rugaciuni catre Domnul si Maica Domnului, încât toata biserica era numai lacrimi si

suspine. S-au rugat pâna târziu. Furtuna s-a potolit. Intre timp au venit vreo 6 barbati care

au povestit multimii unde au fost si ce au vrut sa faca edilii orasului fara stirea preotilor si

a mitropolitului, dar Cuvioasa Paraschiva le-a aratat ca nu ei conduc Iasul.

Vazând minunea, multi s-au întors la Dumnezeu si cu totii au dat slava lui Dumnezeu si

au multumit cuvioasei ca a ramas în mijlocul lor, sa le fie ajutatoare si grabnic folositoare

în necazuri.

Multe, mari si minunate minuni face Cuvioasa Paraschiva în fiecare zi, cine le poate

numara? Acestea scrise de mine, pacatoasa, sunt numai o picatura din oceanul milostivirii

sale catre oameni. Ea ajuta pe toti care-o cheama în ajutor si alearga la ea cu credinta si

dragoste, nadejde si smerenie.Sfânta Cuvioasa Maica Paraschiva, roaga-te lui Dumnezeu

pentru mântuirea noastra si în aceasta viata ajuta-ne sa trecem cu bine peste greutatile si

ispitele zilnice. Amin.

Bucura-te, Paraschivo, mult folositoare!

Bucura-te, Mireasa, Pururea Fecioara, ca Fiul Tau a înviat a treia zi din mormânt!

Laudat si Preamarit sa fie Dumnezeu întru sfintii sai. Amin!

Alte minuni ale Cuvioasei Paraschiva, povestite de credinciosi:

Dupa al II-lea razboi mondial, cam prin anul 1946, fiind seceta mare, la cererea

credinciosilor s-a facut procesiune cu rugaciuni si deplasarea moastelor Cuvioasei

Paraschiva prin satele afectate. Convoiul cu sfintele moaste, preoti si credinciosi cu

prapori si lumânari aprinse a pornit de la Iasi spre nord, catre Stefanesti, facând popasuri

si rugaciuni în mai multe sate.

Ajungând în satul Calarasi, carul cu boi care ducea sfintele moaste s-a oprit si boii n-au

mai putut fi urniti din loc. Timp de doua ore au facut rugaciuni, nestiind care e cauza.

Dupa acest timp au vazut ca din partea cealalta de deal venea un alt convoi cu icoana

Maicii Domnului facatoare de minuni de la Botosani, însotit de preoti si multi

credinciosi, facând de asemenea rugaciuni pentru ploaie. Icoana Maicii Domnului venea

din directia Botosani-Stefanesti-Iliseni-Bogdanesti si s-au întâlnit la Calarasi. La

întâlnirea celor doua procesiuni s-au facut rugaciuni si Sfântul Maslu, iar apoi convoiul

cu icoana Maicii Domnului si-a continuat drumul spre sud.

Deci Cuvioasa s-a oprit din smerenie, asteptând pe Imparateasa Cerului si dându-i

întâietate sa treaca ea mai întâi, si abia dupa aceea a pornit si convoiul Cuvioasei spre

nord.

Ca si în alte dati când au fost scoase Sfinte moaste sau icoane facatoare de minuni,

Dumnezeu s-a milostivit si a trimis ploi binecuvântate.

In amintirea acestei minuni credinciosii au ridicat o troita pe dealul de lânga satul

Calarasi, care poate fi vazuta si azi.

Elena G. din Iasi, la vârsta de 22 ani, fiind în Roman, a visat într-o noapte pe Sfânta

Parascheva în biserica, cu mai multa lume, unde parca toti asteptau ca sfânta sa se scoale

si sa vorbeasca cu cineva, într-adevar, Sfânta s-a ridicat din racla si i s-a adresat astfel:

"Fetito, tu esti însarcinata, dar sa nu te duci sa avortezi, ca apoi o sa ai mari greutati în

continuare si o sa mori. Daca o sa ma asculti, o sa nasti o fata frumoasa, desteapta si

milostiva si o sa-ti mearga bine în continuare si nu o sa ai necazuri prea mari în viata".

Sotul o îndemna la avort, dar niste rude o sfatuiau sa nu faca aceasta. Acest vis 1-a avut

în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totusi la doctor, dar cu

oarecare frica si nehotarâre. Ajungând la doctor, a luat-o frica pe sala când trebuia sa

intre si s-a întors acasa. Apoi a nascut o fetita de 4,5 kg, foarte frumoasa, care acum are

34 de ani si este foarte inteligenta (stie cinci limbi straine), desteapta si cu adevarat

milostiva si credincioasa, înca de când era mica împartea tot la saraci, iar acum este

doctorita si orice rugaciune care o face ea la Sfânta Paraschiva, în orice necaz ar fi,

imediat este ascultata. Asa a scapat Sfânta Paraschiva pe aceasta mama de la moarte - ea

însasi fiind credincioasa de mica copila - si pe aceasta fiica care este de folos celor din jur

cu inteligenta sa, cu mila de saraci si cu celelalte fapte bune.

Ediţia de Moldova|Vineri, 05 Iunie 2009

Cuvântul monahului: Suferinţă şi vindecare la racla Cuvioasei Paraschevaprotos. Valerian RADU, preot slujitor al Catedralei mitropolitane din Iaşi

La racla Sfintei Cuvioase Parascheva, aşezată în Catedrala mitropolitană din Iaşi, vin mulţi oameni să-şi depună suferinţa. În ultima vreme, la racla Sfintei ajung tot mai mulţi credincioşi bolnavi de cancer. De multe ori, noi, slujitorii sfântului altar, ne simţim neputincioşi în faţa plânsului lor disperat. Nu putem, de fiecare dată, să-i ajutăm, pentru că această putere este dar de la Dumnezeu, iar Dumnezeu îi ajută pe creştinii stăruitori în rugăciune, plini de nădejde şi credinţă în El.

Este foarte multă suferinţă în popor. Noi, slujitorii Bisericii, suntem chemaţi să alinăm suferinţele creştinilor, care parcă nu se mai sfârşesc. Ne întrebăm din ce pricină, oare, ne vin suferinţe peste suferinţe, boli peste boli, de tot felul, lacrimi peste lacrimi... De ce trebuie să suportăm toate acestea, atâta durere, atâta disperare...? De ce..., de ce..., de ce...? Răspunsul ni-l dă cântarea Paraclisului Maicii Domnului: „Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul meu; la tine scap, ceea ce eşti plină de daruri, nădejdea tuturor celor fără de nădejde, tu îmi ajută“ (stihiră de după

cântarea a IX-a). Asta este: ne îmbolnăvim şi suferim şi pentru păcatele noastre. Problema cea mai mare este că omul de azi, plin de sine, nu mai vrea să audă de păcat. I se pare ceva incompatibil cu mândria lui să recunoască faptul că a greşit, că este vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. Iar adâncirea sau persistarea în păcate îl duce la starea de nelucrare a harului pe care l-a primit la Botez şi, de aceea, când vine boala, i se pare că l-a părăsit Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, noi Îl părăsim pe El.

Dumnezeul nostru nu voieşte moartea păcătosului (moarte spirituală prin despărţirea de Dumnezeu, prin nelucrarea vocaţiei sale veşnice), ci vrea întoarcerea lui, să se întoarcă şi să fie viu. Dar când omul nu mai ia aminte la Cuvântul lui Dumnezeu şi la Legea Lui, când neglijează cele sfinte sau chiar devine împotrivitor lui Dumnezeu, atunci ajunge la cuvintele Scripturii: „De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har“ (Pilde 3, 34). În această situaţie, în cel mai bun caz, Dumnezeu foloseşte un mijloc pedagogic prin îngăduirea unei boli, a unei suferinţe, a unei neputinţe, care să trezească pe om din păcate, să-l smerească, să-l facă să-şi pună întrebări şi aşa să-L caute pe Dumnezeu.

Recent, a venit s-o caute pe Sf. Parascheva o femeie, cu sufletul îndurerat, plângând: medicii o diagnosticaseră cu cancer la plămâni. A cerut să se spovedească şi apoi să se împărtăşească cu Hristos. Am sfătuit-o să vină în fiecare zi la racla Sfintei şi să vorbească cu ea, să-i citească Acatistul. După două săptămâni, creştina a mers să repete analizele. Medicii i-au spus că plămânii ei arată excelent, forma la care ajunsese boala putându-se trata fără dificultăţi, în scurt timp femeia urmând să-şi recapete complet sănătatea. A venit să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru minune. Şi, în genunchi, lângă racla Sfintei Parascheva, în hohote de plâns, nu ştia cum să-i mulţumească Sfintei...

Am convingerea că, pentru toţi cei care se închină la sfintele ei moaşte, Sfânta face minuni, mai mari sau mai mici, după credinţa lor. Trebuie să avem ochi duhovniceşti însă ca să vedem minunile din viaţa noastră. De aceea, să alergăm la Hristos, cu credinţă şi cu dragoste, şi la sfinţii Săi. Să le cerem vindecarea sufletească şi trupească!

Să nu uităm că suferinţa, boala, neputinţele de tot felul pot fi depăşite şi trebuie depăşite, dar aceasta se face numai cu credinţă, post, rugăciune, lepădare de păcate, nădejde în mila şi iubirea neţărmurită a lui Dumnezeu, răbdare, cu gândul că Hristos Iisus Domnul nostru este lângă noi şi suferă împreună cu noi, dar mai ales prin împărtăşirea de Tainele Bisericii: Spovedania pentru iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu, Euharistia sau Împărtăşania pentru unirea cu Hristos în Sfânta Liturghie şi Maslul pentru vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Mai întâi trebuie vindecat sufletul, şi apoi se vindecă şi trupul!

www.ziarullumina.ro/articole;... vindecare ... racla - Cuvioasei - Parascheva

Minuni cu moaştele Cuvioasei Parascheva în comunism

Ofensiva sovietică de la începutul verii anului 1944 prevestea ocuparea unei părţi a

Moldovei. Autorităţile româneşti au dispus evacuarea, după cum s-a întâmplat şi în cazul

centrelor mitropolitane de la Cernăuţi şi Iaşi.

La 15 martie 1944 erau mutate moaştele “Cuvioasei Parascheva”, pentru a fi aşezate în

siguranţă la Mănăstirea Turnu din jud. Vâlcea. Dar Cuvioasa a ajuns numai până la

Mănăstirea Ciorogârla de lângă Bucureşti. De aici, la 27 octombrie 1944, moaştele au

fost mutate în catedrala din Bucureşti, alături de cele ale Sfântului Dimitrie Basarabov,

spre închinare credincioşilor care îşi manifestau evlavia într-o perioadă de mari încercări

politice şi sociale. În cele din urmă, la 26 noiembrie 1944, moaştele Cuvioasei erau

reaşezate spre cinstire în Catedrala mitropolitană. Se spune că, în 1945, soldaţi sovietici

ar fi încercat să ia moaştele Cuvioasei şi să le ducă în Rusia. Dar Sfânta nu s-a lăsat

mişcată din oraşul său, tot aşa cum Sfântul Dimitrie Basarabov nu fusese luat în timpul

ocupaţiei germane (1916-1918). Vara anului 1947 a fost un alt episod în care moaştele

Cuvioasei au fost scoase în procesiune împotriva secetei şi foametei care chinuiau

Moldova. A fost o nouă dovadă a evlaviei poporului român faţă de Dumnezeu şi sfinţii

săi într-o perioadă în care comunismul se instala în România cu forţa militară străină.

Adrian Nicolae PETCU, Sursa: www.ziarullumina.ro

www.napocanews.ro/.../sfanta- cuvioasa - parascheva -puterea-evlaviei- jertfelnice.html