Minoritatile nationale din Bucovina în cadrul procesului electoral din perioada interbelica ...

Minorităţile naţionale din Bucovina în cadrul procesului

electoral din perioada interbelică

1

Cuprins

Introducere....................................................................................................................... 4

Capitolul 1. Cadrul legislativ........................................................................................... 8

1.1. Legislaţia electorală................................................................................................ 9

1.2.Campaniile electorale.............................................................................................. 14

1.3.Bucovina la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920)....................................... 18

1.4. Metodica .Învăţarea prin descoperire..................................................................... 21

Capitolul 2. Evreii......................................................................................................... 25

2.1. Originile şi stabilirea evreilor în Bucovina............................................................ 26

2.2. Activitatea politică interbelică a evreilor bucovineni............................................. 28

2.3. Partide şi organizaţii politice evreieşti.................................................................... 31

2.4. Activitatea electorală................................................................................................34

25. Metodică. Testul docimologic-instrument de măsurare a achiziţiilor cognitive şi a

modificărilor psiho-afective ale elevilor..........................................................................42

Capitolul 3. Ucrainenii....................................................................................................50

3.1. Originile şi stabilirea ucrainenilor în Bucovina.......................................................51

3.2. Activitatea politică interbelică a ucrainenilor bucovineni........................................54

3.3. Partide şi organizaţii politice ucrainene...................................................................59


3.5. Metodică. Itemi semiobiectivi..................................................................................70

Capitolul 4. Germanii......................................................................................................75

4.1. Originile şi stabilirea germanilor în Bucovina.........................................................76

4.2. Activitatea politică interbelică a germanilor bucovineni.........................................78

4.3. Partide şi organizaţii politice germane.....................................................................80


4.5. Metodica. Itemi subiectivi sau cu răspuns deschis...................................................88

2

Capitolul 5. Polonezii.....................................................................................................92

5.1. Originile şi stabilirea polonilor în Bucovina...........................................................93

5.2. Înfiinţarea şi evoluţia aşezărilor polone..................................................................95

5.3. Activitatea politică interbelică a polonezilor bucovineni.......................................98

5.4. Metodica. Clubul de dezbateri...............................................................................103

Capitolul 6. Maghiarii...................................................................................................109

6.1. Originile şi stabilirea maghiarilor în Bucovina......................................................110

6.2. Înfiinţarea şi evoluţia coloniilor maghiare.............................................................111

6.3. Aptitudinea pedagogică premisă a realizării idealului educaţional......................115

ÎN LOC DE CONCLUZII.............................................................................................119

Bibliografie selectivă.....................................................................................................133

Anexe.............................................................................................................................139

3

Introducere

4

Introducere

Provincia Bucovina ocupa un loc special în cadrul României Mari. Era provincia

cu cele mai multe particularităţi atât etnice, cât şi sociale. Din punct de vedere etnic,

conform recensământului din 1919, Bucovina era un adevărat mozaic etnic.

Românii erau majoritari în judeţele din sudul Bucovinei: Suceava (78,5%), Gura

Humorului (73,1%), Rădăuţi (71,9%), Câmpulung (69,1%), Storojineţ (67,7%), având o

prezenţă nesemnificativă în judeţele nordice: Zastavna (1,5%), Coţmani (0,9%), Vijniţa

(0,5%). Situaţia ucrainenilor era inversă: majoritari în nord- Zastavna (90,2%), Coţmani

(89,2%), Vijniţa (81,1%), Cernăuţi (39,0%) şi minoritari în sudul acesteia- Câmpulung

(2,8%), Gura Humorului (1,9%), Suceava (1,3%). Evreii nu erau majoritari în nici o

provincie, în schimb în mediul urban, la Cernăuţi reprezentau 47,4% din totalul

populaţiei oraşului.

Germanii erau dispersaţi în mai multe judeţe, iar polonezii erau prezenţi în

judeţele Rădăuţi (12,3%), Storojineţ (6,7%), Gura Humorului (5,0%) şi Văşcăuţi

(5,5%). În oraşul Cernăuţi, polonezii constituiau a patra comunitate etnică, după evrei,

germani şi români1.

Conform legii unificării administrativ-teritoriale din 1925, Bucovina a fost

împărţită în cinci judeţe: Câmpulung, Cernăuţi, Rădăuţi, Storojineţ şi Suceava. Din

punct de vedere etnic, conform recensământului general din 1930, judeţele arătau astfel:

Câmpulung- români (61,3%), germani (20,2%), evrei (8,2%) şi ucraineni (6,7%);

judeţul Cernăuţi- ucrainenii (44,5%), români (25,7%), evrei (16,7%), germani (6,4%) şi

polonezi (5,0%); în judeţul Rădăuţi, românii reprezentau 55,4% din populaţie, germanii

11,1%, ucrainenii 16,3% (inclusiv huţanii), evreii 7,2%, ungurii 6,4%); judeţul

Storojineţ: ucrainenii (45,5%), românii (33,9%), evreii (9,0%), germanii (5,3%),

1 Populaţiunea Bucovinei pe naţionalităţi, după recensământul din 1919, în „Buletinul Statistic al României”, seria IV, vol. XVI, nr. 6-7, pp. 174-175.

5

polonezii (4,7%) şi judeţul Suceava, unde prezenţa românilor era covârşitoare (79,5%),

urmaţi de germani (8,2%), evrei (5,5%), polonezi (2,7%)2.

Analiza fenomenului politic şi al partidelor din Bucovina este un demers care

presupune un efort de cercetare considerabil, având în vedere că cercetările în acest

domeniu sunt abia la început. Aşadar studiul de faţă este doar o prezentare sumară a

fenomenului politic şi partidist al principalelor minorităţi bucovinene în perioada

interbelică. Deşi viaţa politică are în această provincie particularităţile sale, ea nu poate

fi analizată izolat de ceea ce se întâmpla la nivelul României acelei perioade, însă

moştenirea austriacă a imprimat un anumit curs specific vieţii politice, încât putem

vorbi de un homo bucovinensis3. Istoricul german Emmanuel Turczynski, expert în

problemele Bucovinei, este de părere că în Bucovina a existat un adevărat „consens

ideologic”, care se baza pe identificarea bucovinenilor cu „trăsăturile regiunii, cu un

2 Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, vol. II: Neam, limbă maternă, religie, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1938, p. 114, 120, 356, 430, 434.3 „Specia aceasta de bipezi s-a dezvoltat în pepiniera politică a fostului regim austriac. E tipul renegatului lipsit de convingeri naţionale. Se vede că în Bucovina specia aceasta s-a bucurat de o îngrijire mai bună decât în celelalte provincii ale fostei împărăţii habsburgice, căci ea a suportat toate grozăviile războiului şi menţinându-se îndrăzneşte să iasă din nou la iveală din bârlogul netrebniciei sale. În năzuinţa de a şterge urmele trecutului şi de a înăduşi conştiinţa naţională la populaţia băştinaşă, guvernul habsburgic a găsit sprijin la concetăţenii noştrii de altă limbă şi lege pentru sprijinirea unei doctrine care tindea să şteargă deosebirea dintre străini şi băştinaşi. Cum unii din aceştia nu avea patrie, iar alţii o aveau în altă parte, ei începură să propovăduiască doctrina bucovinismului (bukovinaerthum) aşa de favorită guvernului de la Viena şi celui de la Cernăuţi. Conform principiilor acestei doctrine, toate neamurile din Bucovina, în special românii, trebuiau să se desfacă de convingerile lor naţionale, să rupă orice legătură cu conaţionalii lor de peste hotare, să-şi abandoneze limba şi să uite de obiceiurile şi datinile lor strămoşeşti pentru a se contopi cu celelalte neamuri într-o specie exotică bucovineană, cu limba de conversaţie germană. Şi era sprijinită această doctrină de întreg aparatul administrativ şi de şcoală, de la Universitate până la şcoala primară. În urma actului de unire de la 15/28 noiembrie 1918, Bucovina s-a realipit de România, în hotarele căreia nu este loc pentru homo bucovinensis ci numai pentru civis Romaniae. Extras din discursul lui Ion Nistor, Cernăuţi, 10 decembrie 1918, în Nistor, Ion., Amintiri bucovinene din vremea unirii, Iaşi, Ed. „Alfa”, 2000, p. 153.

6

sistem legal bine stabilit, toleranţă şi progres social şi cultural, unde loialitatea către

aceste valori nu înseamnă neloialitate faţă de propria comunitate etnică sau religioasă“.4

Imediat după Marea Unire, principala preocupare a autorităţilor a fost integrarea

minorităţilor naţionale în cadrul statului român. Procesul a fost complex, cu momente

pozitive dar şi cu tensiuni. Integrarea minorităţilor în cadrul statului a fost un proces

marcat atât de momente pozitive, cât şi de momente tensionate, ca urmare a politicii

austriece de colonizare, care a transformat provincia într-un mozaic interetnic.

Autorităţile române au făcut numeroase promisiuni minorităţilor, luând însă şi decizii

pentru respectarea drepturilor acestora. În acest sens, ziarul „Glasul Bucovinei” din

octombrie 1909, sintetiza astfel politica guvernului faţă de minorităţi ca fiind una de

câştigare „de cetăţeni devotaţi pentru statul român”5. Trebuie remarcat faptul că, de

multe ori, calitatea celor trimişi de autorităţile de la Bucureşti lăsa de dorit, iar lipsa de

tact a unor înalţi demnitari ai administraţiei bucovinene a condus la apariţia unor

nemulţumiri în rândul populaţiei provinciei. O astfel de atitudine a avut-o Pictorian,

inspector general administrativ al Bucovinei, care în 1924 îi apostrofa pe câmpulungeni

prin afirmaţia: „Dacă nu vă plac legile româneşti, căraţi-vă la Austria; la Viena cu voi,

la America cu voi”6. Punctul de vedere al domnului Iorga Toma, exprimat de la tribuna

Parlamentului şi sintetizat prin afirmaţia de mai sus, este susţinut şi de Nicolae Iorga, fin

cunoscător al realităţilor bucovinene. Acesta afirma că, „Bucovina este o provincie dată

pe mâna unor funcţionari de partid care tratează provincia aceasta cum nu merită să fie

tratată una din părţile cele mai nobile ale României Mari”7.

Minorităţile au beneficiat de sistemul constituţional, participând la viaţa politică

interbelică, trimiţând reprezentanţi în Parlament unde, prin discursuri şi doleanţe, îşi

susţineau şi apărau drepturile. Fiecare etnie era reprezentată în mai multe partide, aşa

cum vom vedea în cuprinsul acestui studiu.

4 Cf. Radu Grigorovici, Modelul Bucovina, în „Analele Bucovinei”, an III, nr. 2, 1996, pp. 281-298.5 „Glasul Bucovinei”, 2 octombrie 1909, p.2.6 Iorgu G. Toma, Din neajunsurile Bucovinei. Discurs parlamentar rostit în ziua de 30 octombrie 1924 în Adunarea Deputaţilor, Cernăuţi, 1924, p. 28.7 Monitorul Oficial, 1923, 16 mai, pp.1589-1590.

7

Capitolul 1

Cadrul legislativ

Capitolul 1

8

Cadrul legislativ

1.1. Legislaţia electorală

Unificarea teritorială din 1918 presupunea şi modificarea legislaţiei electorale în

perspectiva noilor alegeri. În 26 august 1919 era dat Decretul-lege electoral pentru

Bucovina, prin care sistemul electoral austriac era desfiinţat. Alegerea se făcea ca şi în

celelalte provincii, adică universal, egal, direct şi secret (Art. 2). Noutatea faţă de

celelalte provincii era scrutinul uninominal, excepţie făcând circumscripţia Cernăuţi-

oraş, pentru deputaţi, care alegea 3 deputaţi, în baza reprezentării proporţionale. Deci

sistemul electoral din Bucovina era o combinaţie de scrutin majoritar în 23 de

circumscripţii uninominale şi de scrutin proporţional plurinominal în circumscripţia

Cernăuţi-oraş8.

Potrivit legii, Bucovina era reprezentată de 26 de deputaţi, 12 senatori aleşi şi 2

senatori de drept (Art. 11). Provincia era împărţită în 24 de circumscripţii9, ale căror

comune adunate însumau 30000 de alegători pentru Cameră şi 70000 de alegători pentru

Senat.

Erau aleşi câte 3 deputaţi în judeţele Coţmani şi Rădăuţi, câte 2 deputaţi în

Câmpulung, Cernăuţi, Gura Humorului, Siret, Storojineţ, Suceava, Vijniţa şi Zastavna,

iar în Văşcăuţi unul. Toate cele 11 judeţe alegeau câte un senator, la care se adăugau cei

doi senatori de drept (Mitropolitul Bucovinei şi senatorul ales de Universitatea

Cernăuţi).

8 „Monitorul Oficial”, nr. 103, 26 august 1919, pp. 5724-5734, modificat prin Decretul-lege nr. 4234 din 6 octombrie 1919, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 139, din 9 octombrie 1919.9 Circumscripţiile erau: Berhomet pe Siret, Boian, Câmpulung, Ciudeiu, Costâna, Coţmani, Cernăuţi oraş, Cuciurul Mare, Dorna, Gura Humorului, Hliboca, Marginea, Ocna, Orăşeni, Rădăuţi, Sadagura, Siret, Solca, Storojineţ, Suceava, Văşcăuţi, Vicov, Vijniţa, Zastavna.

9

O altă prevedere importantă şi diferită de cea din Vechiul Regat era aceea care

menţiona pe cei ce nu aveau dreptul de a vota (Art. 12), astfel:

a) cei care au comis în mod deliberat acte de duşmănie contra statului român sau

a naţiunii române10;

b) cei care declarau că renunţă la cetăţenia română;

c) cei care s-au sustras de la recrutările ordonate de statul român sau au refuzat

prestarea jurământului de credinţă faţă de România;

d) cei aflaţi sub control poliţienesc.

Alte diferenţe se refereau la organizarea alegerilor. Pe lângă birourile electorale

judeţene şi de circumscripţie (care centralizau rezultatele şi repartizau mandatele), se

organiza şi un Birou Electoral Central, ce se ocupa cu înscrierea pe liste, înregistrarea

candidaţilor şi tipărirea buletinelor de vot. Candidaţii se puteau înscrie în maximum

două circumscripţii diferite11.

Decretul-lege avea prevederi şi în privinţa modelului buletinului de vot şi a

tehnicii de votare. Buletinele se tipăreau câte unul pentru fiecare candidat sau listă, de

culori diferite, iar alegătorii votau un sigur buletin, pe care îl introduceau într-un plic

închis, iar pe celelalte le puneau într-o urnă aflată în cabina de vot. Alegătorul preda

plicul închis preşedintelui secţiei, care îl introducea în urna de votare. Desemnarea

câştigătorului în fiecare circumscripţie se făcea conform Art. 109: „Va fi declarat

câştigător candidatul care a obţinut majoritatea absolută a voturilor. Majoritatea

absolută e cifra mai mare decât jumătatea voturilor valabile. Dacă nici unul nu a obţinut

majoritatea absolută a voturilor, se va face alegerea restrânsă (balotaj), între cei doi

candidaţi care au obţinut mai multe voturi”12.

Acest decret/lege din 1919 a suferit unele modificări în aprilie 1920. Numărul de

deputaţi a scăzut la 17, iar senatorii, la 9 aleşi şi unul de drept. Circumscripţiile

cuprindeau 50000 de cetăţeni pentru Cameră şi 100000 de cetăţeni pentru Senat. Astfel

10 Nu erau incluşi în această prevedere cei condamnaţi în cursul războiului de către autorităţile civile şi militare austriece şi maghiare pentru delicte politice.11 MO, nr. 103, 26 august 1919, pp. 5724-5734.12 Ibidem.

10

trebuiau să fie aleşi 3 deputaţi şi 1 senator în circumscripţia Cernăuţi-oraş, 2 deputaţi şi

1 senator în judeţul Cernăuţi, 2 deputaţi şi 1 senator în judeţele Coţmani şi Zastavna, 2

deputaţi şi 1 senator în judeţele Gura Humorului şi Câmpulung, 2 deputaţi şi 1 senator

în judeţele Suceava şi Siret, 2 deputaţi şi 1 senator în judeţele Vijniţa şi Văşcăuţi, 2

deputaţi şi 1 senator în judeţul Rădăuţi, 2 deputaţi şi 1 senator în judeţul Storojineţ, plus

senatorul din partea Universităţii13.

Legea din 1919 cu modificarea din 1920, a rămas în vigoare până în 1926, când

este unificată legislaţia electorală din România Mare. Aşadar, în 1919, 1920 şi 1922,

România era alcătuită din punct de vedere electoral din două scrutine majoritare, în

Bucovina şi Transilvania, şi unul proporţional, în Vechiul Regat şi Basarabia. Cu alte

cuvinte: o ţară, două sisteme.

Nevoia unificării sistemelor electorale din România a condus în final la

adoptarea în 27 martie 1926, în timpul guvernării liberale, a Legii electorale, pe baza

principiului „primei majoritare”. România era împărţită în 71 de circumscripţii

electorale suprapuse judeţelor, care alegeau 387 de deputaţi şi 204 de senatori, la care se

adăugau 26 de senatori de drept14. În Bucovina erau 5 circumscripţii, care alegeau un

număr de parlamentari: Câmpulung alegea 2 deputaţi şi 1 senator, Cernăuţi cu 6 deputaţi

şi 2 senatori, Rădăuţi 4 deputaţi şi 1 senator, Storojineţ 3 deputaţi, respectiv 1 senator şi

Suceava, 3 deputaţi şi 1 senator. Cei 18 deputaţi şi 5 senatori erau aleşi prin vot

universal.

13 „Glasul Bucovinei”, an III, nr. 399, 15 aprilie 1920. 14 Senatorii de drept erau: moştenitorul Tronului, după împlinirea vârstei de 18 ani, mitropoliţii, episcopii Bisericii Ortodoxe Române şi ai celei Greco-catolice, capii confesiunilor recunoscute de stat, reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat şi preşedintele Academiei Române. Pe de altă parte, deveneau senatori de drept foştii preşedinţi ai Consiliului de Miniştri, foştii miniştri care aveau o vechime de cel puţin 6 ani în funcţie, foştii preşedinţi ai celor două camere ale Parlamentului care au deţinut funcţia cel puţin 8 sesiuni ordinare, foştii deputaţi şi senatori aleşi în cel puţin 10 legislaturi, foştii preşedinţi ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie care au ocupat cel puţin 5 ani funcţia, generalii în rezervă şi retragere, cei care au exercitat comanda unei armate pe timp de război cel puţin 3 luni, cei care au deţinut funcţia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei sau de inspector general de armată în timp de pace cel puţin 4 ani, foştii preşedinţi ai Adunărilor Naţionale de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia ce au declarat Unirea cu România. Mandatul acestora înceta o dată cu demiterea sau moartea acestora.

11

În plus erau aleşi 5 senatori desemnaţi de către membrii aleşi ai consiliilor

comunale urbane şi rurale şi ai consiliilor judeţene din cele 5 circumscripţii15.

Politicienii bucovineni mai puteau fi aleşi pe listele Senatului, prin votul

Camerelor de comerţ, agricultură, industrie şi muncă. Membrii acestor camere se

întruneau şi alegeau dintre membri un senator. În această situaţie, mai multe judeţe

formau circumscripţia I electorală (Bacău, Bălţi, Botoşani, Câmpulung, Cernăuţi,

Dorohoi, Fălciu, Fălticeni, Hotin, Iaşi, Lăpuşna, Neamţ, Orhei, Rădăuţi, Roman, Soroca,

Storojineţ, Suceava, Tighina, Vaslui).

Procedura votării era mult simplificată. Alegătorul aplica ştampila VOTAT în

pătratul din buletin care cuprindea lista pe care alegătorul dorea să o voteze, iar mai apoi

îndoia buletinul astfel încât să fie respectat secretul votului (Art. 75). Legea electorală

din 1926 stabilea la Art. 1, alin. 1, Art. 4, alin. 1 o amendă civilă de 500 lei pentru cei

care nu se prezentau la vot. În privinţa repartizării mandatelor, legea stabilea prin

articolele 90-95 că se calculează, mai întâi, procentul de voturi obţinut de fiecare

grupare politică faţă de numărul total al votanţilor din întreaga ţară. Gruparea politică ce

în urma acestui calcul se constată că a întrunit cel mai mare număr de voturi pe ţară, dar

cel puţin 40% din numărul voturilor, se declară grupare majoritară, iar celelalte grupări,

minoritare. Din numărul total al mandatelor stabilit prin lege pe ţara întreagă se deduc

mandatele atribuite grupărilor minoritare în circumscripţiile unde acestea au întrunit

majoritatea absolută, chiar dacă pe întreaga ţară nu au întrunit procentul de 2 la sută

(pragul electoral). Repartizarea mandatelor rămase continuă în felul următor: se dă mai

întâi grupării majoritare jumătate din numărul acelor mandate; cealaltă jumătate se

împarte între toate grupările, inclusiv cea majoritară, proporţional cu procentele de

voturi obţinute de fiecare dintre ele16. Pe scurt, partidul care atingea pragul cerut de 40%

primea majoritatea absolută a locurilor parlamentare, motiv pentru care scrutinul

15 MO, nr. 71, 27 martie 1926.16 C. Preda, Partide şi alegeri în România postdecembristă: 1989-2004, Bucureşti, Editura Nemira, 2005, pp. 86-88.

12

introdus prin legea electorală din 1923 este cunoscut sub numele de „sistemul primei

majoritare”17.

Totodată, stabilea că partidului care obţinea 40% i se atribuiau 50% din voturi,

după ce se scădeau mandatele minoritarilor în circumscripţiile unde acestea obţineau

majoritatea. Apoi din totalul rămas se atribuia majoritatea de 50%. Restul se împărţea

proporţional cu numărul de voturi celorlalte partide ce obţinuseră cel puţin 2%.

De exemplu, un partid obţinea 40%, iar altul 30% şi ar trebui împărţite 200 de

mandate. Primul va lua 100 şi proporţional din restul, adică încă 40, totalizând 140, iar

celalalt, 3018. Ceea ce era o noutate care ar trebuie legiferată şi astăzi era articolul 133,

care prevedea pierderea mandatului de parlamentar atunci când alesul trecea de la

partidul pe lista căruia a fost ales, la altul.

Alegerile parlamentare din vara anului 1939, desfăşurate în contextul regimului

autoritar al lui Carol al II-lea, au creat un Parlament fără reprezentativitate naţională. La

9 mai 1939 a fost promulgată Legea electorală care restrângea dreptul de vot, ridicând

vârsta de vot la 30 de ani. Pentru prima dată era acordat acest drept şi femeilor. Singurul

partid, F.R.N., a depus 462 de candidaturi, din care electoratul trebuia să aleagă pe cei

258 de deputaţi. Senatul era format din 88 senatori aleşi, 88 de senatori numiţi de rege.

Electoratul era împărţit în trei categorii profesionale: agricultură şi muncă manuală,

comerţ şi industrie şi respectiv, ocupaţii intelectuale. Circumscripţiile electorale erau la

nivel de ţinut şi prezentau o singură listă comună în tot ţinutul19.

Legea prevedea obligativitatea votului; sustragerea de la aceeaşi datorie se

pedepsea cu o amendă de 1000 de lei. Sistemul de votare era şi el diferit de cele

anterioare; alegătorul primea fotografiile candidaţilor, din care alegea doar 6. Acestea

erau introduse într-un plic, care se sigila şi se introducea în urnă. Celelalte fotografii

erau declarate nevotate şi se distrugeau20.

17 Pierre Martin, Sistemele electorale şi modurile de scrutin, traducere de Marta Nora Singer,Bucureşti, Ed. „Monitorul Oficial“ , 1999, p. 108.18 MO, nr. 71, 27 martie 1926.19 Ioan Scurtu (coord.), Documente privind Istoria României între anii 1918 şi1944, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995, p.472.20 Radu Bruja, Alegerile parlamentare din 1939 în ţinutul Suceava, în „Codrul Cosminului”, s.n., 8-9, 2002-2003, p.239.

13

1.2. Campaniile electorale

Baza legală a organizării adunărilor electorale a constituit-o legea fundamentală

a statului, elaborată în martie 1923. Astfel, în Articolul 28 se stipula că „românii, fără

deosebire de origine etnică, de limbă sau religie, au dreptul de a se aduna paşnici şi fără

arme, conformându-se legilor care regulează exercitarea acestui drept, pentru a trata tot

felul de chestiuni; întru aceasta nu este trebuinţă de autorizare prealabilă”21. În alineatele

următoare se făcea precizarea că întrunirile sub cerul liber sunt permise, cu excepţia

celor organizate în pieţele şi căile publice, care sunt supuse legilor poliţieneşti.

Partidul care organiza alegerile beneficia de sprijinul aparatului administrativ şi

al organelor de ordine. Sprijinul se manifesta sub diferite forme: punerea la dispoziţie a

unor maşini pentru deplasările în teren (în timp ce, de multe ori, candidaţii opoziţiei se

deplasau cu mijloace de transport inadecvate, cu căruţe sau cu trenul); convocarea

obligatorie a alegătorilor în anumite locuri şi la date precise; interzicerea organizării

unor întruniri ale opoziţiei sau împrăştierea celor care se desfăşurau etc. Centrul

campaniei electorale s-a mutat la sat, sătenii fiind astfel principala masă de votanţi.

Candidatul îşi propunea să viziteze fiecare localitate din circumscripţie, iar întrunirile se

ţineau în aer liber, în faţa primăriei sau chiar la cârciumă22.

Interesant este de prezentat felul în care se desfăşura o astfel de adunare. Spre

exemplu, Nicolae Iorga surprindea în Neamul românesc din 1921 o asemenea adunare

liberală: „Aşezaţi în grupe [ţăranii], între steagurile cu inscripţiile-program, ei mergeau

în ordine supt comanda şefilor sau agenţilor care-i întovărăşeau, înştiinţându-i când

trebuie să zică: «Ura». Seara, o parte dintre dânşii aşteptau la birourile de tren biletele

21 Monitorul Oficial, Partea I, nr. 282, din 29 martie 1923.

22 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, Editura Rao, 2001, p. 262.

14

gratuite cu care aveau să se întoarcă acasă plini de idei politice şi de devotament

pentru partid”23. Mihail Manoilescu, în memoriile sale, descrie o adunare electorală

organizată în campania electorală din februarie-martie 1922, la care el participa în

calitate de candidat al Partidului Poporului: „… n-am să uit niciodată impresia penibilă

şi aproape dureroasă, pe care mi-a făcut-o prima întrunire de partid. Se ţinea într-o

seară, în părăginita, dar clasica şi simbolica sală Dacia, în timpul campaniei electorale

din februarie 1922. Ţăranii sărac îmbrăcaţi, cu sumanele ude de ploaie, răspundeau

zgomotos dar uniform ca la comandă, excitărilor lui D. R. Ioaniţescu care le provoca

calculat strigătele, ca un îmblânzitor intrat în cuşca animalelor. Ca să le biciuiască

zelul şi să ridice temperatura sălii, Ioaniţescu întrerupea pe oratori, interpelând

personal pe câte unul din agenţii lui electorali de nădejde: «Măi, Vasile a Stanei cu

băieţii tăi bravi de la Dărăşti, nu-i aşa cum spune dumnealui?». Iar agentul şi ceata lui

răspundeau măguliţi: «Aşa e, domnule De Re»”24. Aceste descrieri, au o doză de

subiectivism dar ne arată un electorat şi campanii sumbre şi pline de haz.

Desfăşurarea campaniei cădea şi în sarcina agenţilor sau propagandiştilor

electorali, care aveau sarcina de a pregăti terenul pentru adunările electorale, de a aduna

mulţimea, de a-i crea o anumită stare de spirit etc. Agentul electoral era - conform unei

definiţii a epocii - „un meseriaş al politicei votului universal care cutreieră satele,

cârciumele, bâlciurile, cântând veşnica laudă a partidului, trubadurul modern al

eroilor ministeriali”25 Aceştia erau recrutaţi din diferite categorii sociale, de obicei

funcţionari sau persoane „fără meserie”26 din „pleava cea mai ticăloasă a părăsiţilor”,

singura condiţie care li se cerea fiind aceea de „a fi buni de gură”27. Mircea Djuvara

vedea în agenţii electorali nişte personaje care de cele mai multe ori au „un nivel moral

23 Neamul românesc, XVI, nr. 274, 30 noiembrie 1921 (articolul „Ţeranii şi partidele”).24 M. Manoilescu, Memorii, vol I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993, p. 48.25 Drăghicescu, Reforma electorală, Bucureşti, 1926, p. 12.26 S. Radu, Propaganda electorală în România interbelică (1919-1937). Adunările electorale, în „Apulum“, XL, 2003, p. 11.27 Neamul românesc, XXI, nr. 99, 4 mai 1926 (articolul „Dezlănţuirea teroarei electorale”).

15

şi intelectual destul de scăzut”28. Sunt numeroase cazurile în care agenţii au fost acuzaţi

că, folosind mijloace uneori şi violente, au obţinut votul unor alegători.

Agenţii electorali erau foarte bine plătiţi, după unele surse diurna ridicându-se,

în anumite cazuri, la sume variind între 500 şi 1500 de lei29. Campaniile electorale erau

finanţate de regulă din fonduri strânse de la membri sub forma cotizaţiilor şi donaţiilor

simpatizanţilor partidelor. E de presupus că partidul aflat la putere folosea şi anumite

sume din bugetul statului, fără însă ca în acest moment să putem oferi dovezi clare în

acest sens. Foarte mulţi oameni politici erau membri în consiliile de administraţie ale

unor societăţi comerciale. În acelaşi timp sunt foarte cunoscute legăturile dintre

partidele politice şi anumite bănci. „Fără bani nu se poate face politică burgheză” –

conchidea Sever Zotta, într-o scrisoare trimisă lui Iorga în iulie 192730.Mai jos, sunt

prezentate câteva aspecte ale desfăşurării campaniilor electorale şi ale alegerilor; de

fapt, adevărata faţă a „democraţiei interbelice”. Cum erau alegerile interbelice, găsim

într-o excelentă descriere a alegerilor din perioada interbelică, în însemnările personale

ale lui Grigore Gafencu: „A venit ziua de alegeri; de alegeri aşa cum sunt înţelese şi

practicate de români, de administraţia română, de armata română, de magistraţii români.

A fost o urgie absurdă şi barbară, dezlănţuită de sus în jos peste o populaţie paşnică şi

liniştită… S-au arestat delegaţii şi candidaţii, s-au furat urnele şi cărţile de alegători, s-

au bătut, s-au schingiuit şi snopit sub lovituri de ciomege sute şi mii de alegători”.31

Întrunirile opoziţiei erau interzise uneori, ca în Rădăuţi, unde sala de întrunire a fost

înconjurată de poliţie şi jandarmerie, iar simpatizanţii, alungaţi; Jandarmi, trupă

combatantă, bariere şi “exerciţii de tragere pentru a asigura libertatea alegerilor”, o altă

metodă a autorităţilor de a controla şi influenţa alegerile.

Iată cum se desfăşurau pe atunci alegerile în perimetrul bucovinean. Aceste

informaţii le găsim în presa vremii, de unde aflăm: „Era în toiul alegerilor pentru

Camera Deputaţilor. Judeţul Câmpulung avea înfăţişarea unui câmp de operaţiuni

28 N. Djuvara, Cultura politică şi practica omului de stat, în Politica culturii, Bucureşti, 1930, p. 323.29 Neamul românesc, XIV, nr. 239, 29 octombrie 1919; XXI, nr. 99, 4 mai 1926.30 I. Ciupercă, Opoziţie şi putere în România anilor 1922-1928, Iaşi, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 1994, p. 235.31 Gr. Gafencu, Însemnări politice 1929-1939, Bucureşti, Ed. „Humanitas”, 1991, pp. 144-145.

16

militare: jandarmi, trupă combatantă, agenţi de poliţie. Liberalii alergau după <cinstiţii>

alegători, mai mult cinstiţi decât alegători, cu tot felul de mâncăruri şi băuturi, ca să le

tulbure mintea”32.

La alegerile din 1931 pentru senat, în oraşul Siret, sediul secţiei de votare era

păzit de către jandarmi, iar pe drumurile care duceau către aceasta se găseau bariere.

Jandarmi triau alegatorii. Cei bănuiţi că nu vor vota cu guvernul erau trimişi la urna lor

– nu treceau de bariere. Astfel au fost alungaţi de jandarmi alegătorii din comunele

Climăuţi, Fântâna Albă, Muşeniţa şi Calafindeşti”33. O altă mărturie de la alegerile din

1931 vorbeşte despre intervenţia jandarmilor şi a preşedintelui secţiei de votare:

„Domnul judecător Victor Benedeschi, preşedintele secţiei de votare la Vicovul de Jos

şi apoi la Vicovul de Sus, a găsit de bine să înlăture de la scrutin pe delegaţii şi asistenţii

noştri (ai opoziţiei, n.n.) şi să-i cheme în sala de votare abia când totul era… aranjat

pentru a le comunica rezultatul. Candidatul cuzist, Coroamă, a fost scos cu forţa din sala

de votare în ziua de 1 iunie şi asta după ce garda militară făcuse exerciţii de tragere

pentru a asigura libertatea alegerilor”34.

Au existat şi intenţii pentru instaurarea unui climat paşnic şi civilizat. Aflăm,

astfel că „ca toţi şefii organizaţiilor politice din Suceava au decis să facă o Uniune a

tuturor partidelor politice din judeţ, cu scopul înlăturării definitive a oricăror preocupări

personale în propaganda electorală”35. Semnatarii îşi propuneau ca „de aici încolo, cu

prilejul oricărui fel de alegeri, candidaţii vor căuta să convingă poporul nu prin

rânduieli, ruperea afişelor de propagandă, arestarea candidaţilor şi adversarilor,

denigrarea contrarilor cu termeni triviali şi neacademici, ci prin critica obiectivă de

principii. Şi e îmbucurător faptul că frumoasa iniţiativă porneşte tocmai din Suceava”36.

Lucrurile însă nu s-au schimbat şi, aşa cum citim după câţiva ani în aceeaşi

publicaţie, cu ocazia alegrilor din 1937 „noţiunea de politică a ajuns să aibă un sens

peiorativ. Învârte politica cum învârte porcul bostanul, spune ţăranul, rezumând atât de

32 „Cuvântul Ţărănimii”, an VIII, nr. 57, 10 iulie 1929.33 Ibidem, an X, nr. 278, 14 iunie 1931.34 Ibidem.35 „Suceava”, an I, nr. 7-8, 7 februarie 1935.36 Ibidem.

17

plastic această îndeletnicire de pronunţată parvenire a celor mai mulţi care au intrat în

politică”37.

În opinia lui Iuliu Maniu, „Lupta electorală are scopuri mari; dar important şi

întâi are de a alege pe reprezentanţii naţiunii. Dar nu este tocmai aceasta scopul cel

mai important. Scopul principal este ca din contactul pe careîl ia opinia publică, prin

contactul pe care îl iau cetăţenii cu conducătorii săi şi conducătorii cu cetăţenii, să se

cristalizeze conduită politică, care să îndrumeze nu numai pe cei care vor fi aleşi în

acel moment, dar care să fie totdeodată şi o bază puternică pentru acţiunea în viitor şi

pentru propăşirea statornică a naţiunii”38.

1.3. Bucovina la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920)

Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută şi consacrată internaţional de

către marile puteri aliate şi asociate la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920.

Misiunea delegaţiei României era una dificilă, dacă avem în vedere tratatele semnate de

România cu Antanta la 4 august 1916 şi cel cu Puterile Centrale de la Buftea, din 24

aprilie 1918. Mai mult: la 1 mai 1919, guvernul sovietic şi cel ucrainean somau

România să părăsească în timp de 24 de ore Basarabia şi Bucovina39. Argumentele

delegaţiei României au fost analizate de către Comisia pentru delimitarea frontierelor

României era formată din: Sir Eyre Crowe şi Allen W. A. Leeper din S.U.A., Andre

Tardieu şi Jules Laroche din Franţa, Giacomo de Martino şi contele Vannutelli Rey din

Italia, respectiv Clive Day şi Charles Seymour din Anglia, condusă de francezul Andre

Tardieu.

37 Ibidem, an III, nr. 43, 20 noiembrie 1937.38 Maniu, Testament moral-politic, Bucureşti, Editura „Gândirea Românească”, Bucureşti, 1991, p. 51.39 Ion Calafeteanu (coord.), Istoria politicii externe româneşti în date, Bucureşti, Fundaţia Europeană „Titulescu“, 2003, p.230.

18

Semnarea tratatului cu Austria, la Saint-Germain, la 10 septembrie 1919, a

reprezentat unul dintre cele mai importante momente ale delegaţiei române la

Conferinţă, cu atât mai mult cu cât Austria şi Puterile Aliate recunoşteau şi consacrau

diplomatic unirea Bucovinei cu România, aşa cum a fost ea decisă de către Congresul

general al populaţiei Bucovinei din 28 noiembrie 1919. Negocierile şi discuţiile au fost

dificile, iar poziţia şefului delegaţiei române, Ionel I.C. Brătianu, a iritat Puterile Aliate,

dar a adus admiraţia statelor mici. Din delegaţia română făcea parte şi Nicu Flondor,

expert în probleme financiare şi economice ale Bucovinei, şi Alexandru Vitencu,

specialist pe probleme de ordin etnic şi geografic. În şedinţa din 1 februarie 1919, Ionel

I.C. Brătianu a cerut Consiliului Suprem ca râul Nistru să fie frontieră naturală a

României în Bucovina şi Basarabia, anulând astfel prevederea din Tratatul cu Antanta

din 4 august 1916, care fixa, la presiunea Rusiei, graniţa pe Prut40.

În martie 1919, delegaţia română a fost pusă în faţa cererilor lui Grigori

Sydorenko, membru în Directoratul lui Simeon Petliura, care cerea ca în fixarea graniţei

Bucovinei să se ţină seama de pretenţiile Ucrainei asupra zonei locuite majoritar de

către ucraineni. O problemă delicată a tratatului cu Austria o reprezenta şi chestiunea

minorităţilor. Articolul 5 din proiectul tratatului cu Austria prevedea intervenţia Marilor

Puteri în treburile interne sub pretextul controlării respectării drepturilor minorităţilor.

Răspunsul lui Brătianu a fost prompt şi, în cadrul şedinţei din 31 mai 1919, a

criticat introducerea în tratat a acestui articol, declarând că oricum statul român acordă

drepturi minorităţilor, iar semnarea lui este inoportună41. Poziţia Marilor Puteri a rămas

neschimbată, iar Brătianu, dezamăgit, îi scria lui Mihail Pherekyde: „Convingerea mea

este că noi în nici un fel nu putem primi asemenea condiţii. Am moştenit o ţară

independentă şi chiar pentru a-i întinde graniţele, nu-i putem jertfi neatârnarea“.42

40cf. Romulus Seişanu, Principiul naţionalităţilor: Originile, evoluţia şi elementele constitutive ale naţionalităţii. Tratatele de pace de la Versailles, Saint-Germain, Trianon, Neuilly-Sur-Seine, Sevres, Lausanne. Studiu istoric şi de drept internaţional, Bucureşti, Editura „Albatros“, 1996, p.367.41 Ioan Scurtu, Viaţa politică în România după Marea Unire ( 1918-1923), în „Dosarele Istoriei”, VIII, nr. 87, 2003, p.16.42 Gh. I. Brătianu, Acţiunea politică şi militară a României, în lumina corespondenţei diplomatice a lui Ion I. C. Brătianu, ediţie îngrijită de Şerban Papacostea, Bucureşti, Editura Corint, 2001, p. 68.

19

http://www.bookfinder.com/dir/i/Principiul_Nationalitatilor-Originile,_Evolutia_si_Elementele_Constitutive_Ale/9732403985/



Delegaţia americană a discutat problema Bucovinei fără participarea delegaţiei

române şi, în şedinţa din 8 februarie 1919, propunea împărţirea Bucovinei în două

regiuni etnice principale, despărţite printr-o linie care trecea la o milă nord-vest de

Cernăuţi, oraş care rămânea României. Propunerea americanilor a fost respinsă de

francezi şi englezi, care susţineau acordarea integrală a Bucovinei României. Brătianu a

declarat că România nu va semna tratatul, în cazul în care nu va fi recunoscută graniţa

Nistrului în Bucovina. Raportul comisiei însă admitea şi modificarea frontierelor

istorice ale provinciei, astfel:

- în zona de nord la intersectarea căii ferate ce leagă cele două oraşe din Galiţia,

Kolomeea şi Zalesczycki.

- în zona de est, a fost detaşat bazinul Ceremuşului.

La 21 iunie 1919, Consiliul celor Patru a aprobat configuraţia graniţelor

Bucovinei. Problema nu era însă soluţionată, fiind derulate discuţii pentru trasarea

frontierei româno-polone. Delimitarea frontierei trebuia să ţină seama de realităţile

economice, strategice, militare, dar şi de particularităţile locale, fiind preferat

aliniamentul Nistru-Colacin-Ceremuş. Problema frontierei româno-polone leza interesul

Ucrainei, care a încercat prin diferite mijloace, inclusiv mişcări militare în teritoriul

etnic ucrainean, să rezolve favorabil problema. Delegaţia ucraineană a protestat

împotriva recunoaşterii părţii de nord a Bucovinei ca teritoriu românesc, susţinând că

acesta figura în revendicările sale43. Tratatul cu Austria a fost semnat la 10 septembrie

1919, la Saint Germain, de către Puterile Aliate şi Asociate, cu excepţia României şi a

Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Brătianu îşi motiva refuzul de a semna

tratatul prin faptul că nu tratatul este „incompatibil cu demnitatea şi independenţa

naţională”44, guvernul liberal demisionând la 12 septembrie 1919.

După ameninţările Marilor Puteri la adresa României, noul guvern Alexandru

Vaida-Voevod a fost autorizat să semneze tratatul la 10 decembrie 1919. Textul

43 Daniel Hrenciuc, Provocările vecinătăţii: ucrainenii bucovineni în Regatul României Mari (1918-1940). Contribuţii, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 200.44 Lucian Leuştean, România, Ungaria şi tratatul de la Trianon (1918-1919), Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 137.

20

tratatului cuprinde câteva modificări făcute la solicitarea părţii române. Astfel,

conţinutul articolului 59 era modificat în sensul în care „Austria renunţa, în favoarea

României, la toate drepturile şi titlurile asupra părţii fostului ducat al Bucovinei,

cuprinsă dincoace de fruntariile României”45. La 18 decembrie 1919, Consiliul Suprem

comunica României şi traseul frontierei româno-polone, traseu care nemulţumea partea

română, întrucât lăsa în afara frontierei comunele Babin, Luca, Prelipcea, Sviniace şi

Cristeceac, date Poloniei46.

Această problemă a fost rezolvată în urma negocierilor româno-polone, în baza

unui protocol semnat la Bucureşti, la 26 ianuarie 1926. După lungi negocieri ale

comisiei mixte, la 17 noiembrie 1935 era semnat protocolul care stabilea graniţa dintre

România şi Polonia, care pornea de la vârful Stog, cota 1605, şi avea punct final pe

confluenţa râului Zbrucz cu Nistru, îndreptându-se spre vechea frontieră dintre Galiţia şi

Bucovina.

Astfel se încheia recunoaşterea oficială a Bucovinei, începută cu Tratatul de

Pace cu Austria şi terminând cu acest protocol din 1935.

2.4. Metodică . Învăţarea prin descoperire

Apărută ca o reacţie împotriva excesului folosirii metodelor verbale, învăţarea prin

descoperire este o metodă specifică istoriei. Ea se bazează pe investigarea proprie a

elevului, cu scopul de a dobândi, prin activitate independentă dirijată, cunoştinţe noi din

diferite surse de informaţii şi de a învăţa deprinderi, priceperi, capacităţi.

Pus în contact direct cu izvoarele istorice, cu manualul, cu diverse surse de informaţie,

elevul descoperă faptele, fenomenle, procesele istorice, pe cât posibil, prin forţele sale

personale. Acest mod de învăţare a istoriei este fundamentat pe ideea de efort propriu.

Învăţarea este astfel temeinică pentru că elevul a sesizat organizarea faptelor istorice., el

45 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 201. 46 Radu Economu, Unirea Bucovinei cu România.1918, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994, p. 102.

21

a văzut relaţiile dintre ele, el a înţeles cauza fenomenelor şi a legat informaţiile

descoperite de cunoştinţele sale dobândite anterior.

Aparent independentă, învăţarea prin descoperire este dirijată: profesorul de istorie

este acela care precizează sarcinile de învăţare, organizează cadrul cercetării,

supraveghează şi apreciază retultatele investigaţiei, rezumă principalul fond de idei ce

decurg din descoperirile elevilor. Profesorul organizează munca elevilor de la o dirijare

foarte strânsă în primele clase până la independenţă deplină în ultimele clase.

Folosirea corectă a învăţării prin descoprire impune rezolvarea următoarelor

operaţii:

a) selectarea noţiunilor, faptelor, fenomenelor, proceselor istorice care urmează a fi

descoperite de elevi în funcţie de obiectivele educaţionale, în concordanţă cu conţinutul

de idei al lecţiei, în funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor şi de cerinţele

programei de istorie;

b) formularea clară, concisă a sarcinilor;

c) stabilirea timpului de efectuare a sarcinilor de rezolvare;

d) distribuirea la elevi a surselor de investigaţie sau indicarea secvenţelor sau lecţiei din

manual necesare descoperirii;

e) desfăşurarea activităţii elevilor de descoperire ( individuală sau pe grupe );

f) îndrumarea, când este solicitat profesorul;

g) confruntarea şi evaluarea cunoştinţelor descoperite;

h) valorificarea investigaţiei prin integrarea informaţiilor descoperite de elevi în fondul

general de cunoştinţe al lecţiei şi al temei;

Invăţarea prin descoperire se bazează pe învăţarea lecţiei din carte, pe cercetarea

izvoarelor istorice sau altor surse şi acţionează prin procedee ca: cercetează, descoperă,

vezi, învaţă, îneţelege, precizează etc.

Cercetarea documentelor istorice oferă posibilitatea cunoaşterii trecutului istoric

prin activitatea directă a elevilor de cercetare, de sistematizare, de sesizare a unor cauze

ale evenimentelor istorice.

Tipuri de descoperire:

22

http://www.pagini-scolare.ro/Om-si-societate/menu-id-61.html

a) descoperirea inductivă;

b) descoperirea deductivă;

c) descoperirea prin analogie;

COLEGIUL NAŢIONAL ,,ŞTEFAN CEL MARE”-TG-NEAMŢPROFESOR: EMANUEL BĂLANDISCIPLINA:ISTORIEAN ŞCOLAR:2011-2012CLASA A X A, A XI ATEMA: CADRUL LEGISLATIV.SUBIECT:CAMPANIILE ELECTORALESURSA: Cuvântul Ţărănimii”, an VIII, nr. 57, 10 iulie 1929; Iuliu Maniu, Testament moral-politic, Editura Gândirea Românească, Bucureşti, 1991.

FIŞĂ DE LUCRU

Pornind de la sursa citată, răspundeţi cerinţelor de mai jos:

„Domnul judecător Victor Benedeschi, preşedintele secţiei de votare la Vicovul de

Jos şi apoi la Vicovul de Sus, a găsit de bine să înlăture de la scrutin pe delegaţii şi

asistenţii noştri (ai opoziţiei, n.n.), şi să-i cheme în sala de votare abia când totul era…

aranjat pentru a le comunica rezultatul. Candidatul cuzist, Coroamă a fost scos cu forţa

din sala de votare în ziua de 1 iunie şi asta după ce garda militară făcuse exerciţii de

tragere pentru a asigura libertatea alegerilor”.

„...lupta electorală are scopuri mari; dar important şi întâi are de a alege pe

reprezentanţii naţiunii. Dar nu este tocmai aceasta scopul cel mai important. Scopul

principal este ca din contactul pe careîl ia opinia publică, prin contactul pe care îl iau

cetăţenii cu conducătorii săi şi conducătorii cu cetăţenii, să se cristalizeze conduită

politică, care să îndrumeze nu numai pe cei care vor fi aleşi în acel moment, dar care

23

să fie totdeodată şi o bază puternică pentru acţiunea în viitor şi pentru propăşirea

statornică a naţiunii”.

1.Identificaţi în text modul modul în care erau trataţi reprezentanţii opoziţiei.

2.Exprimaţi opinia personală faţă de acest mod de comportament electoral.

2.Explicaţi identificând din text care sunt scopurile luptei electorale.

4.Imaginaţi-vă că sunteţi reporteri. Redactaţi în 10-15 rânduri un articol în care să

surprindeţi acest comportament electoral .

Capitolul 2

Evreii

24

Capitolul 2

Evreii

2.1. Originile şi stabilirea evreilor în Bucovina

25

Prezenţa evreilor în Bucovina este legată de activităţile comerciale derulate în

strânsă legătură cu drumurile comerciale din zonă. Documentele menţionează prezenţa

evreilor încă din timpul lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, în legătură cu

comerţul dintre Lvov şi pieţele de desfacere din zona Mării Negre şi a Dunării. În

secolul al XVIII-lea existau cinci comunităţi mozaice în Bucovina precum: Suceava,

Siret, Cernăuţi, Sadagura şi Vijniţa47.

Primul guvernator al Bucovinei, generalul austriac Spleny von Mihaldy (1774-

1778), a organizat un recensământ al populaţiei din Bucovina, din care reieşea că

existau 526 de familii evreieşti, adică 3,08% din populaţia totală48, iar în 1890, erau

conform recensământului, 82717 de evrei. Situaţia evreilor s-a deteriorat sub

administraţia generalului Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786). În 1781, acesta a

pus în aplicare o rezoluţie a Consiliului Aulic de Război, în care se cerea ferm

expulzarea tuturor evreilor imigraţi în Bucovina după anul 1769. Cauza acestor migraţii

masive în Bucovina era faptul că aceştia nu plăteau nici impozitul pe meserii, nici pe

pământ, ci doar o taxă anuală de 5 guldeni de familie. Comisia înfiinţată de generalul

Karl Freiherr von Enzenberg pentru rezolvarea problemei evreieşti a hotărât ca evreii

stabiliţi după 1769 şi care plătesc mai puţin de patru guldeni impozit la stat să fie

expulzaţi49. Astfel a fost expulzat un număr de 1201 persoane50. În vara anului 1783,

Karl Freiherr von Enzenberg aluat o nouă măsură împotriva evreilor, prin expulzarea

unui număr de 255 de familii care au refuzat mutarea la sate ca agricultori51.

Generalul Karl Freiherr von Enzenberg s-a plâns că evreii au sub controlul lor

comerţul şi industria, ei vânzând creştinilor vin, bere, spirt şi vodcă, iar în multe sate au

arendat moşiile. El a permis totuşi înfiinţarea de măcelării şi de fabrici de lumânări

pentru nevoile religioase ale obştii. Comisia de la Viena, înfiinţată în 1781 sub

47 Constantin Ungureanu, Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918), Chişinău, Editura „Civitas”, 2003, p.200.48 Ioan Cocuz, Partidele politice româneşti din Bucovina (1862-1914), Suceava, Ed. „Cuvântul nostru”, 2003, p.42.49 Eugen Gluck, Evreii din Bucovina în perioada 1774-1786, în „Analele Bucovinei”, an III, 2, 1996, p. 366.50 Ibidem, p. 367.51 Cf. Ibidem, p. 366.

26

conducerea aceluiaşi Enzenberg, a hotărât ca evreii să se stabilească doar în Siret,

Suceava şi Cernăuţi. Cu toate acestea, autorităţile austriece nu au ţinut cont întotdeauna

de aceste privilegii. În anul 1808 au fost anulate licenţele acordate cârciumarilor evrei,

iar în 1810, 65 familii de evrei au fost deportate din Siret pentru că nu se ocupau cu

agricultura.

Evreii au protestat împotriva acestor măsuri, aducând dovezi că privilegiile

datau dinainte de stabilirea lor acolo (începând din 1789).

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, poziţia autorităţilor austriece faţă de

evrei a devenit mai permisivă, iar aceştia au început să ocupe funcţii chiar în domeniul

administraţiei. Cei mai mulţi evrei se ocupau cu negustoria sau cu practicarea anumitor

meserii (fabricarea de bijuterii, cizme, obiecte de îmbrăcăminte etc.), dar au început să

apară medici şi avocaţi evrei, grefieri sau chiar jandarmi. Evreii au început să deţină

poziţii importante în afaceri şi, mai târziu, în viaţa politică.

Evreii bucovineni52

2.2. Activitatea politică interbelică a evreilor bucovineni

52http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=1&key=0&hit=1

27

Din noiembrie 1919, Consiliul Naţional Evreiesc se afla în vizorul serviciilor de

informaţii române, mai cu seamă după decizia de boicotare a alegerilor parlamentare din

toamna aceluiaşi an. Evreii au reuşit cu abilitate să participe la viaţa politică a

României, candidând pentru Parlament din partea partidelor politice aflate la putere sau

în opoziţie, reuşind astfel să susţină problemele comunităţii mozaice. Deşi nu au

participat la alegerile din 1919, Jacob Hecht a fost ales senator pe listele guvernului.

Acesta a publicat în paginile ziarului „L’Independence Roumaine” o explicaţie la

candidatura sa, potrivit căreia evreii ar fi dispuşi să se alăture României Mari, fiind

mulţumiţi cu situaţia lor actuală. Reprezentanţii Consiliului Naţional Evreiesc au

declarat că Hecht nu are dreptul să vorbească în numele evreilor şi, prin intermediul

„Comite des Delegations Juives aupres de la Conference de la Paix”, au adresat un

protest oficial Conferinţei de Pace de la Paris.

În cadrul dezbaterilor pentru adoptarea noii Constituţii, într-o intervenţie la 16

martie 1923, Adolphe Stern a cerut ca în cuprinsul Articolului 5, care reglementa

emanciparea politică a evreilor din Vechiul Regat, să fie inclus şi articolul 7 al

Tratatului semnat la Paris în 9 decembrie 1919. Au urmat lungi negocieri, în urma

cărora parlamentarii evrei au acceptat noua versiune a Articolului 133: „Se ratifică

decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No. 223

din 30 Decembrie 1918, privitor la acordarea drepturilor cetăţeneşti; No. 2.085 din 22

Mai 1919, publicat în Monitorul Oficial No. 33 din 28 Mai 1919 şi No. 3.464 din 12

August 1919, publicat în Monitorul Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la

încetăţenirea evreilor cari locuiau în vechiul Regat. De asemenea se ratifică şi toate

decretele-legi de încetăţenire individuală, cari s-au făcut înaintea decretelor specificate

mai sus. Evreii, locuitori din vechiul Regat, cari nu-şi vor fi regulat încetăţenirea în

termenul prevăzut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919, vor putea face

declaraţiunile de încetăţenire conform decretului-lege No. 2.085 din 22 Mai 1919, în

termen de trei luni de la promulgarea acestei Constituţiuni”.53

53 „Monitorul Oficial” nr. 282, din 29 martie 1923.

28

Drepturile politice ale evreilor din noile teritorii unite nu erau precizate. Aceste

drepturi erau prevăzute în legea privind acordarea cetăţeniei, din februarie 1924. În

Bucovina primeau cetăţenie evreii care se stabiliseră înainte de 18 noiembrie 1908, în

măsura în care aceştia nu au drepturi de şedere într-o comunitate54. La votarea finală a

proiectului, Benno Straucher a votat împotriva proiectului de Constituţie, susţinând că

articolul 133 „era neîndestulător şi nu rezolva chestiunea evreiască pentru populaţia

Bucovinei.”55

În urma asasinării tânărului evreu David Falik56, la 2 decembrie 1926,

Mayer Ebner a avut o intervenţie fermă în cadrul Parlamentului, intervenţie care a atras

replica lui Octavian Goga, ce spunea că tineretul român e ca mustul care fierbe57.

Intervenţia sa a fost contra achitării lui Nicolae Tăutu, care împuşcase mortal din motive

antisemite pe liceanul Falik, la tribunalul din Cernăuţi. În 1929, trei deputaţi: Theodor şi

Josef Fischer şi Michel Landau, împreună cu senatorul Mayer Ebner, au constituit

clubul parlamentar evreiesc. Clubul s-a opus la începutul anului 1933 votării legii

marţiale, în contextul grevelor şi demonstraţiilor de la Ploieşti, motivând că legea ar fi

împotriva democraţiei.58

În cuprinsul unui discurs ţinut în cadrul Parlamentului, în 1 iulie 1931, Theodor

Fischer trasa dezideratele minimale ale Partidului Evreiesc, printre care se numărau:

modificarea articolelor 56 şi 60-68 din legea privitoare la dobândirea şi pierderea

naţionalităţii române, promulgată în 1924, astfel încât să respecte prevederile Tratatului

54 MO, nr. 41, 23 februarie 1924.55 Parlamentari evrei în forul legislativ al României (1919-1940), Bucureşti, Editura „Hasefer”, 1998, p. 35.56 În 1926, ministrul Educaţiei, liberalul Constantin Angelescu, a reintrodus examenul de bacalaureat, mulţi elevi evrei fiind respinşi. În toamna anului 1926, foarte puţini evrei au promovat proba orală de limba română. Incidentele au fost declanşate în momentul în care au fost afişate rezultatele: membrii comisiei de examinare, formată în majoritate din profesori din Vechiul Regat, a fost înconjurată de familiile candidaţilor, în seara zilei de 7 octombrie 1926. În urma incidentelor au fost arestaţi cinci elevi evrei din Cernăuţi, printre care şi David Falik. Procesul a luat o turnură dramatică, Falik fiind împuşcat pe sălile Palatului de Justiţie de către un elev din Iaşi, Nicolae Tăutu. Asasinul a fost achitat în 1927, în cadrul unui proces de tristă amintire, desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc.57 David Schaari, Comunitatea evreilor din Cernăuţi, în perioada administraţiei româneşti între cele două războaie mondiale, în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, Bucureşti, , IV, 1999 p. 137.58 http://www.jewishgen.org/yizkor/bukowinabook/buk2_133.html.

29

de la Paris din 9 decembrie 1919, modificarea legii cultelor din 1929 etc.59 Instaurarea

nazismului în Germania şi manifestările antisemite care se făceau simţite şi în Bucovina

au condus la reacţia evreilor, care au decis să boicoteze mărfurile de origine germană.

Liderii politici, printre care dr. M. Ebner, dr. M. Grunberg, au hotărât la

începutul lunii aprilie 1933 să strângă fonduri de la industriaşii şi evreii bogaţi, în

scopul organizării unui corp de autoapărare împotriva atacurilor antisemite60. Deşi la

alegerile din 1931 organizaţia bucovineană a Partidului Naţional Evreiesc a susţinut un

candidat ucrainean, colaborarea dintre cele două minorităţi nu a fost deloc bună. În anii

’30, agitatorii antisemiţi au activat în mod special în rândul ţăranilor ucraineni, iar la

alegerile din decembrie 1937, majoritatea ucrainenilor şi a germanilor şi-au dat votul

partidelor antisemite, în special Partidului Naţional-Creştin, condus de A.C. Cuza şi

Octavian Goga61.

59 MO, nr. 14, 10 iulie 1931, pp. 415-418.60 Ştefan Purici, Aspecte ale problemei minorităţii naţionale în Bucovina istorică între anii 1918 şi 1940 (II), în „Analele Bucovinei”, 2, 1997, p. 419.61 Davis Schaari, Comunitatea evreilor din Cernăuţi în perioada administraţiei româneşti între cele două războaie mondiale, în op. cit. , p. 145.

30

Cernăuţi - Palatul Naţional Evreiesc62

2.3. Partide şi organizaţii politice evreieşti

Din punct de vedere politic, evreii bucovineni erau împărţiţi în trei curente:

socialiştii, poale-sionişti şi sionişti. Liderul socialiştilor era Jacob Pistiner, iar cei reuniţi

în jurul societăţii „Poale-Zion” nu prea erau numeroşi, dar ambele curente au dat

numeroase cadre Partidului Comunist, motiv pentru care erau priviţi de către autorităţile

române drept asociaţii care se ocupau cu „răspândirea comunismului”.63 Cea mai

importantă grupare, cea sionistă condusă de către Mayer Ebner, milita pentru fondarea

statului evreu şi pregătirea pentru strămutarea în Palestina. Cele mai importante asociaţii

politice evreieşti bucovinene au fost:

62http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=3&key=19&hit=163 Ştefan Purici, Evreii şi românii din Bucovina, 1919-1923: împreună sau separat, în SAHIR, an VIII, nr. 8, 2003, p. 136.

31

Partidul Evreiesc, organizaţia bucovineană (Judische Einheits Partei), fondat în

luna mai 1931, ca urmare a disensiunilor din cadrul comunităţii evreieşti. Fondatorii

Theodor Fischer şi Adolf Stern nu erau de acord cu opinia liderilor Uniunii potrivit

căreia cererile specifice comunităţii ar putea fi obţinute doar prin participarea în rândul

partidelor româneşti şi prin colaborarea cu guvernul. Partidul a fost creat prin fuzionarea

unor organizaţii evreieşti regionale, fiind condus de către un comitet central format din

opt membri. Ziarul oficial era Tribuna Evreiască. Programul partidului prevedea lupta

pentru drepturi legale, morale şi materiale, dezvoltarea spirituală a minorităţii evreieşti,

dar şi necesitatea promovării colaborării cu organizaţiile politice ale altor minorităţi.

P.E.R. a participat la alegerile din 1931, obţinând 2,19% din voturi şi 4 mandate în

Cameră, iar în iulie 1932 a luat 2,26% şi 5 locuri în Cameră. În ianuarie 1936 a semnat

un acord de colaborare cu Uniunea Evreilor din România, formând Consiliul Central al

Evreilor din România, luptând pentru drepturile evreilor şi împotriva acţiunilor

antisemite. La alegerile din decembrie 1937 a obţinut 1,42%. În 30 martie 1938 a fost

dizolvat, ca şi celelalte partide politice, prin decret regal.

Consiliul Naţional Evreiesc, înfiinţat de Benno Straucher, deputat în Reichratul

austriac, Iacob Pistiner liderul socialiştilor şi Mayer Ebner lider al evreilor sionişti. La

11 noiembrie 1918 au fost formate structurile consiliului, Mayer Ebner şi Iacob Pistiner

preluând conducerea comunităţii din Cernăuţi, la 3 decembrie 1918, de la profesorul

Wender Neumann. Conducerea era asigurată de 31 de personalităţi ale comunităţii din

Cernăuţi, precum Solomon Kinsbrunner, Benzion Friedman, Leib Schechter etc.64

În cadrul Consiliului Naţional Evreiesc s-au manifestat mai multe curente

ideologice socialişti, poale-sionişti şi sionişti. Supravegherea Consiliului de către

autorităţile române a condus la boicotarea alegerilor din 1919, de către acesta65.

Organismul trebuia să se ocupe de problemele organizatorice şi politice ale

evreilor în faţa autorităţilor române. În 1928, Benno Straucher a fost schimbat de la

64 David Schaari, op. cit. p. 139.65 Carol Iancu, Emanciparea evreilor din România (1913-1919), Bucureşti, Editura „Hasefer”, 1998, p. 267

32

conducerea comunităţii, locul lui fiind luat de către sioniştii Schlomo Kinsbrunner şi

Severin Lazarovici. Primele alegeri pentru Consiliu au avut loc la 14 noiembrie 1929, la

care au participat Partidul Naţional Evreiesc condus de Mayer Ebner, Partidul Socialist-

Bund condus de Joseph Kissman, Partidul Religios condus de Schaje Goldfarb, lista lui

Benno Gutherz sprijinită de P.N.L., lista ziaristului Julius Weber de la Czernowiter

Morgenblatt, lista negustorului Joseph Greif şi lista individuală a lui Severin Lazarovici

şi Karl Gutherz, susţinută de P.N.Ţ.66. Alegerile au fost refăcute, astfel că Karl Gutherz

a ajuns preşedinte al Comunităţii din Cernăuţi. A ocupat această funcţie în 1930-1933 şi

1937-1939. În perioada decembrie 1933 şi iulie 1937, avocatul Markus Menczer a

ocupat această funcţie cu sprijin din partea guvernului liberal.

Partidul Naţional Evreiesc, înfiinţat în 1929 şi condus de Ebner, avea drept obiectiv

susţinerea ideii înfiinţării unui stat evreiesc în Palestina şi pregătirea evreilor pentru

emigrare. A avut contacte strânse cu mişcarea sionistă internaţională.

Partidul Socialist-Bund, fondat în 1929; era condus de Joseph Kissman (Pistiner

decedase în 1930). Aceştia considerau că evreii trebuie să se integreze deplin şi să

participe activ la constituirea unei societăţi democratice.

Alte grupări au fost: Partidul Religios, înfiinţat în 1929 de Schaje Goldfarb, şi

Partidul Democrat Evreiesc, fondat în aprilie 1920 de către Friedrich Billig.

66 Ibidem, pp. 163-164.

33

Regulamentul electoral pentru Comunitatea Evreiasca din Cernăuţi67

2.4. Activitatea electorală

Alegerile din noiembrie 1919 au stat sub semnul primelor măsuri de românizare

a învăţământului şi al opoziţiei P.N.L. faţă de acordarea de drepturi tuturor evreilor. Din

această cauză, elita politică evreiască considera P.N.L. drept „cel mai antisemit partid”,

iar o posibilă colaborare electorală era practic imposibilă.68 La aceste alegeri P.N.E. a

67 Daniel Hrenciuc, Dilemele convieţuirii. Evreii în Bucovina (1774-1939), Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 265.68 Florin Răzvan Mihai, Dinamica electorală a candidaţilor minoritari din Bucovina la alegerile generale din România interbelică, în vol. „Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX”, vol. 5, Sibiu, Editura „Techno Media”, 2010, p. 82.

34

luat decizia, la 16 octombrie 1919, de a nu participa la alegeri, denunţând cenzura,

îngrădirea adunărilor publice, dar şi politica de românizare a învăţământului şi a culturii.

Puse în situaţia refuzului unor partide minoritare de a participa la alegeri,

autorităţile au colaborat cu diverşi minoritari. Astfel, Partidul Democrat al Unirii a

propus în ultimul moment candidatura lui Heini Teller, inspector şcolar, pentru postul

de deputat în circumscripţia Cernăuţi, iar la Senat, pe industriaşul Iacob Hecht. Aceste

candidaturi au atras protestul comunităţii evreieşti, astfel că Heini Teller s-a retras din

cursa electorală, prin anunţul făcut presei, din 23 octombrie 1919. Împotriva lui Hecht,

Consiliul Naţional Evreiesc a declanşat o campanie de presă, acesta fiind făcut

„trădător” şi „braconier”.69 Partidul Democrat al Unirii mai propunea la Senat în

circumscripţia Coţmani pe Iosif Vihovici.

Cu ocazia alegerilor din 1920, Consiliile Naţional Evreiesc şi German au

încheiat un acord electoral, semnat la 22 mai 1920 de către Feur, consilierul Curţii de

Justiţie, şi de profesorul Lang, inspector pentru şcolile germane din Bucovina- din

partea germană- şi de evreii M. Ebner şi B. Straucher. Acest acord prevedea:

1. Volksrat-ul retrăgea lista de candidaturi din circumscripţia Cernăuţi, ce îl avea în

frunte pe Strohmayer.

2. Volksrat-ul se angaja să susţină lista formată din B. Straucher, N. Kipper şi Iosef

Bierer (evreu).

3. P.N.E. susţinea candidatura lui A. Kohlruss în circumscripţia Storojineţ.

4. În cazul în care niciun candidat german nu era ales în circumscripţia Cernăuţi, la

Camera Deputaţilor, A. Kohlruss candida la Senat, în aceeaşi circumscripţie. Dacă M.

Ebner intra în competiţie cu oricine altcineva decât A. Kohlruss, atunci germanii

urmau să voteze cu candidatul evreu; la fel urma să procedeze P.N.E., în favoarea

candidatului german70.

69Cf. Ibidem, p. 83.70 Florin Răzvan Mihai, p. 85.

35

În cele din urmă au candidat I. Beirer şi B. Straucher71 în circumscripţia

Cernăuţi, pentru Cameră, iar pentru Senat, în aceeaşi circumscripţie, M. Ebner şi B.

Straucher. Friedrich Billig candida pentru Senat în circumscripţia Cernăuţi-oraş. P.D.U.

venea şi el cu candidatura lui Iosif Vihovici pentru Cameră, în circumscripţia Coţmani.

Socialiştii bucovineni propuneau o listă cu minoritari, pe care figurau I. Pistiner

şi R. Gaidosch în circumscripţia Cernăuţi-oraş, iar pentru Senat candida în aceeaşi

circumscripţie sudorul Nathan Tropper, unul dintre fruntaşii partidului.

La alegerile din 1922, B. Straucher, tot mai izolat în cadrul elitei politice

evreieşti, a candidat pe listele guvernului din partea P.D.U. în circumscripţia sa,

Cernăuţi-oraş. Tot la Cernăuţi, dar pentru un loc în Senat, a candidat independent Salo

Weisselberger72, fost primar. Un alt independent era şi Isak Israel Weiser. Sioniştii au

preferat afilierea cu P.P., astfel că pe liste la Cameră se afla candidat, în circumscripţia

Cernăuţi-oraş, M. Ebner.

Socialiştii au propus şi ei pe liste candidaţi evrei precum Iacob Pistiner73,

Gaidosch, pentru Cameră, în circumscripţia Cernăuţi-oraş, în timp ce pentru Senat

figura în aceeaşi circumscripţie Leon Geller.

Legea electorală din 1926 modifica peisajul politic, astfel încât partidele

minoritare au fost puse în dificultate, deoarece le obliga să încheie acorduri electorale cu

71 B. Straucher s-a afirmat în viaţa politică bucovineană începând cu 1920. Născut la 11 august 1854 la Rohozna, a fost avocat, politician şi lider al evreilor bucovineni. A studiat dreptul la Viena. Plecat la Viena în timpul războiului, i s-a reproşat că a colaborat cu naţionaliştii ucraineni. Negociază cu liderii P.N.E. candidatura sa, profitând şi de moartea senatorului Hecht în 1920. Deputat în Parlamentul României, a militat pentru păstrarea identităţii evreilor, criticând politica de românizare a învăţământului, promovată de autorităţile de la Bucureşti. A murit în 5 noiembrie 1940, sub ocupaţia sovietică a Cernăuţiului. (E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. 2, Iaşi, Editura „Princeps Edit“, 2004, p. 229).72 Dr. Salo Weisselberger, 1867, Drăcineţ – 20 martie 1931, Viena. Om politic, lider al comunităţii evreieşti, jurist şi judecător. Studii în drept la Universitatea din Cernăuţi. Membru al Dietei Bucovinei, între anii 1911 şi 1914, primar al oraşului Cernăuţi între 1913 şi 1914, membru al Senatului României (1922- 1926 ) şi al Camerei Deputaţilor (1927-1928), din partea P.N.L. A murit la 20 martie 1931, într-un sanatoriu din Viena. ( N. M. Gelber, History of the Jews in the Bukovina ( 1774-1914), Tel Aviv, vol. 1,p. 353, apud Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999, pp. 357-358).73 Iacob Pistiner, născut în 1882 la Cernăuţi. Avocat şi om politic. Membru al mişcării socialiste, s-a remarcat şi prin apărarea inculpaţilor din „Procesul celor 500”, de după incidentele de la Tatar-Bunar din 1924. Redactor-şef al săptămânalului Volkpresse; deputat în mai multe legislaturi în Parlamentul României. A fost un militant împotriva antisemitismului. A decedat prematur în 1930 la Bucureşti. (Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. 2, Iaşi, Editura „Princeps Edit“, 2004, p. 216)

36

partidele mari sau chiar între ele. O astfel de problemă avea şi comunitatea evreiască,

candidaţii fiind divizaţi în mai multe grupări politice. B. Straucher şi Ebner, ca şi în

1922, era pe liste diferite. Ebner a trecut de partea P.P., aflat la guvernare, candidând la

Cameră la Cernăuţi, iar avocatul Karl Kluger şi ziaristul Henric Şt. Streitman74 candidau

la Senat.

B. Straucher şi S. Weisselberger au rămas fideli colaborării cu P.N.L.,

regăsindu-se pe liste în circumscripţia Cernăuţi: primul la Cameră, şi al doilea la Senat.

Socialiştii îl propuneau şi la aceste alegeri pe R. Gaidosch, pe poziţia a doua la Rădăuţi

şi pe poziţia a patra la Cernăuţi şi pe Iacob Pistiner pe prima poziţie la Cernăuţi.75

La alegerile din 1927, candidaţii evrei s-au regăsit pe listele cartelului dintre

Partidul German şi cel Maghiar, precum Hans Zachman şi Marcus Krammer. P.N.L., în

cartel cu Partidul Popular Evreiesc, a propus candidaturile lui B. Straucher pe locul al

doilea la Cernăuţi şi a lui Salo Weisselberger la Senat, în aceeaşi circumscripţie.76

Salomon Kinsbrunner candida la Cernăuţi din partea P.N.Ţ.

Tabel cu mandatele obţinute de etnicii evrei în alegerile interbelice

Anul Numele şi Prenumele Cameră Senat Partidul

1919 Iacob Hecht - X P.D.U.

Iosif Vihovici - X P.D.U.

1920 I. Pistiner X - P.S. Bucovina

R. Gaidosch X - P.S. Bucovina

1922 B. Stracher X - P.D.U.

Iosif Vihovici X - P.S. Bucovina

I. Pistiner X - P.S. Bucovina

S. Weisselberger - X Independent

74 Henric Streitman, n. în 1870 la Piatra Neamţ. Studii de fizică şi chimie la Zürich şi Stuttgart, filosofie şi sociologie la Roma şi Goetingen. Publicist şi gazetar. Decedat în 1949.75 Florin Răzvan Mihai, op.cit. pp. 89-90.76 Adevărul, an 40, nr. 13352, 31 iunie 1927, p.3.

37

1926 M. Ebner X - P.P.

K. Kluger - X P.P.

H. Stretman - X P.P.

1927 B. Straucher X - P.N.L.

S. Weisselberger - X P.N.L.

1928 I. Pistiner X - P.S.D.

M. Ebner - X P.N.Ţ.

1931 Max Diamant X - P. Evreiesc

M. Ebner X - P. Evreiesc

Manfred Reifer X - P. Evreiesc

F. Michelson - X P. Evreiesc

Mişu Benvestini - X P. Evreiesc

1932 M. Ebner X -

L. Rădăceanu X -

1933 F. Michelson X - P.N.L.

1937 - - - -

(Tabel realizat de către noi în urma prelucrării informaţiilor din sursele consultate)

Popularitatea P.N.Ţ. i-a determinat pe minoritari să încheie cu ocazia alegerilor

din 1928 acorduri electorale cu acesta. Astfel, pe lista P.N.Ţ. se regăsea la aceste alegeri

şi Ebner77, candidat la Senat în circumscripţia Cernăuţi. Pe listele ţărăniştilor se găsea pe

poziţia a patra şi Salomon Kinsbrunner. Conţinutul pactului semnat cu ţărăniştii a fost

citit de către liderii evrei în cadrul unei adunări politice care a avut loc la 22 noiembrie

la Cernăuţi. Cei care au luat cuvântul erau dezamăgiţi de inexistenţa unui bloc al

77 Mayer Ebner, născut la 19 septembrie 1872 la Cernăuţi. Avocat, publicist, politician şi lider al comunităţii bucovinene. Studii de drept la Cernăuţi. În 1915 este exilat în Siberia, de unde revine în 1917. A condus gazeta Ostjudische Zeitung, fiind ales deputat şi senator în Parlamentul României. Aflat în 1940 în vizită în Palestina, evenimentele din România l-au determinat să rămână aici. A murit în decembrie 1955 la Givatayim. (Emil Satco, op. cit. , vol. 1, p. 355)

38

evreilor, dar îşi exprimau speranţa că, promisiunile făcute minorităţilor la Adunarea de

la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, vor fi îndeplinite.

Apropierea faţă de ţărănişti şi lupta împotriva liberalilor a fost vizibilă şi cu

ocazia adunării din 27 februarie 1928 de la Cernăuţi. La această adunare care răspundea

campaniei de răsturnare a guvernului Vintilă Brătianu, iniţiată de naţional-ţărănişti, au

participat şi dr. Menczer (avocat), inginerii: Nastasi, Friedl, Otto Deutsch, Kroessel şi

Laufer, consilierul tehnic Maurüber, farmacistul Greif (în numele Partidului Naţional

Evreiesc), dr. Walzer, dr. Berler-Storojineţ, marele proprietar Fischer, comercianţii

Romanchevici şi Drafta.78

P.S.D., care grupa şi membri evrei, s-a orientat şi el spre un acord cu P.N.Ţ.,

social-democraţii analizând şi o posibilă colaborare cu Partidul Ţărănesc şi Uniunea

Evreilor din România. Necesitatea unui asemenea cartel era exprimată de către Iacob

Pistiner în cadrul unei adunări din 11 noiembrie 1928, de la Clubul Muncitorilor din

Cernăuţi. El afirma că „trebuie să avem în vedere că suntem un partid sărac şi campania

electorală cere mulţi bani, iar legea electorală este antidemocratică”79.

Pactul electoral cu ţărăniştii a fost semnat la 22 noiembrie 1928 de către Iacob

Pistiner şi I. Flueraş. Şi P.N.L., cel care a fost înlăturat de la putere, propunea pe liste pe

S. Weisselberger locul doi în circumscripţia Cernăuţi, la Cameră, şi pe Iacob Schnee, la

Senat, în colegiul universal la Cernăuţi80.

78 Glasul Bucovinei, anul XI, nr. 2608, miercuri 29 februarie 1928, pp.1-3.79 Adevărul, an 41, nr. 13777, 17 noiembrie 1928, p. 5.80 Glasul Bucovinei, anul XI, nr. 2822, joi 29 noiembrie 1928, p. 2.

39

Mayer Ebner, vorbind în cadrul Parlamentului81

Un candidat evreu, H. Streitman, figura şi pe lista P.P., pe locul al doilea la

Cameră în circumscripţia Cernăuţi. La aceste alegeri a debutat electoral şi P.C.d.R., sub

denumirea de Blocul Muncitoresc Ţărănesc cu liste depuse în circumscripţiile Cernăuţi

şi Storojineţ, prin Salomon Bickel, dar şi alţi minoritari. Partidul Ţărănesc-Lupu a

debutat şi el în provincie la aceste alegeri, desemnând în Bucovina şi doi evrei, Iosef

Scharf şi Max Schapira.

Alegerile din 1931 au adus cel mai important succes pentru minoritatea

evreiască.

Uniunea Naţională a făcut cartel cu partidele minoritare, iar cu sprijinul P.N.L. a

câştigat alegerile. Pe listele guvernului se aflau avocatul Mişu Benvenisti şi industriaşul

F. Michelson. Pentru a contracara lista guvernului, dar şi apariţia Partidului Evreiesc,

P.N.Ţ. a venit cu candidatura lui Marco Solomon Grossman, proprietar din Cernăuţi.

P.P. îl propunea pe H. Streitman, în timp ce P.S.D. îl avea pe liste pe Iosif Kissmann,

candidat la Rădăuţi, dar şi la Cernăuţi.

81http://www.jewishgen.org/yizkor/bukowinabook/bu2P136a.html&docid.

40

Votanţii evrei aveau însă o opţiune importantă, reprezentată de Partidul

Evreiesc, fondat în mai 1931, prin fuziunea organizaţiilor regionale. Pe lista din

Bucovina, figurau nume cunoscute din provincie, ca M. Ebner, Manfred Reifer82, Leon

Schmelzer, K. Kluger sau Max Diamant83, dar şi nume din afara provinciei. B.M.Ţ.

venea cu liste în circumscripţiile Storojineţ şi Cernăuţi, unde îi propunea pe Leon

Goldenberg sau pe Hersch Picker.

După un an de guvernare a Uniunii Naţionale, electoratul a fost chemat iarăşi la

urne pe 17 iulie 1932. Electoratul evreiesc era însă în continuare divizat între P.E. şi

U.E.R., sionistul Lazăr Margulies încercând chiar prin câteva negocieri să se ajungă la o

listă comună, încercare eşuată însă84. Partidul Evreiesc a depus liste în circumscripţiile

Câmpulung, Cernăuţi, Rădăuţi, Storojineţ şi Suceava, în timp ce Uniunea Evreilor din

România, în cartel cu Sfatul Negustoresc, a depus liste doar la Câmpulung, Cernăuţi,

Rădăuţi, Storojineţ, unde îi avea pe liste pe I. Bierer, Salomon Kassner, Salomon

Drimmer şi Baruch Munzer.

Cu ocazia alegerilor din 1933, mulţi evrei se regăseau pe listele partidelor de

stânga, precum P.S.D., unde figurau Carol Mehlferber, Calman Salner, iar pe lista Ligii

Muncii, un partid paravan al P.C.d.R propunea candidaţi în Cernăuţi şi Storojineţ.

Din partea comunităţii evreieşti a depus liste doar Partidul Evreiesc, un partid

contestat de marile partide, în special de către P.N.L., care considera că apariţia unei

grupări politice evreieşti a contribuit la trezirea şi alimentarea reacţiunii extremiste de

dreapta85. Uniunea Evreilor din România recomanda alegătorilor să voteze cu acele

partide care propuneau un program politic bazat pe egalitatea cetăţenilor, indiferent de

etnie şi religie.

82 Manfred Reifer, născut la 31 ianuarie 1888, la Bănila. Studii universitare la Cernăuţi şi Viena. Ales deputat în 1931. (Muşat, Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. 2, part. 2. 1933-1940, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 395)83 Max Diamant, n. 1878, la Cernăuţi. Doctor în drept, avocat, publicist şi etnograf. A murit în Siberia.84 Curierul Israelit, an 24, nr. 23, 29 iunie 1932.85 Ibidem, an 25, nr. 40, 10 decembrie 1933.

41

Ziarul Ostjudische Zeitung, din Cernăuţi, a reflectat activitatea lui Mayer Ebner86.

Evreii s-au bucurat de drepturi politice, iar liderii comunităţii au reuşit să intre în

Parlament, fiind aleşi pe listele partidelor politice româneşti, dovedind astfel abilitate

politică şi pragmatism. Însă, începând cu 1933, odată cu ascensiunea antisemitismului în

viaţa politică românească, evreii vor fi tot mai izolaţi politic, astfel că, la alegerile din

decembrie 1937, nu au obţinut decât 43681, adică 1, 42 %87.

2.5.Metodică. Testul docimologic-instrument de măsurare a achiziţiilor cognitive şi

a modificărilor psiho-afective ale elevilor.

Testul docimologic este o alternativă şi o cale de eficientizare a examinării

tradiţionale. Testul este o probă standardizată ce asigură o obiectivitate mai mare în

procesul de evaluare. Testarea verifică în ce măsură sunt atinse cerinţele şcolii,

circumscrise de scopurile şi obiectivele educaţiei.Testele asigură îndeplinirea mai

multor funcţii dintre care amintim:

-identificarea nivelului de pregătire al elevilor;

-evaluarea eficienţei predării şi a demersului educaţional în general;

-diagnosticarea dificultăţilor şi a insucceslor în învăţare.

86 Daniel Hrenciuc, Dilemele convieţuirii. Evreii în Bucovina (1774-1939), Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 334.87 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 261.

42

Testul docimologic prezintă o triplă identitate : identitatea de conţinut, identitatea

condiţiilor de aplicare şi identitatea criteriilor de apreciere88.

În funcţie de momentul administrării instrumentului evaluativ testele pot fi:

-iniţiale sau predictive, administrate la începutul unei perioade de formare;

-de progres sau formative, puse în practică pe parcursul instruirii;

-finale sau sumative, administrate la sfârşitul unei etape de instruire;

Un bun test pedagogic nu urmăreşte numai verificarea cantitătii achiziţiilor

cognitive ale elevilor, ci şi capacitatea acestora de a folosi cunoştinţele asimilate în

situaţii variate89. Testele au avantajul că permit verificarea întregii clase într-un timp

foarte scurt, încercând să cuprindă esenţialul din întreaga materia de asimilat şi

determinând formarea unor deprinderi de învăţare sistematică în ceea ce-i priveşte pe

elevi. Aceste instrumente conţin probe sau itemi ce permit determinarea gradului de

însuşire a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi;

sunt instrumente evaluative care se aplică în cadrul obişnuit de desfăşurare a activităţilor

didactice şi fac posibilă măsurarea şi aprecierea nivelului de pregătire a unui elev, a unei

clase, arătând valoarea informaţiei acumulate. Un test eficient depinde de calitatea şi

structura itemilor ce îl compun. De aceea este importantă cunoaşterea principalelor

categorii de itemi.

Tipologia itemilor

În funcţie de tipul răspunsurilor, testele pot fi cu răspunsuri deschise şi răspunsuri

închise. Primul tip stimulează creativitatea, judecata şi spiritul critic. Răspunsurile sunt

formulate în întregime de către elevi. Acest tip îngăduie fie itemi sub formă de

redactare, în sensul că elevii au ocazia să desfăşoare o temă, fie itemi cu răspunsuri

scurte, prin recurgerea la propoziţii sau fraze nu prea lungi90.

88 I. T. Radu, Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, p. 224.89 V. Pavelcu, Principii de docimologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968, p. 136.90 A. Stoica, Evaluarea curentă şi examenele. Ghid pentru profesori, Ed. ProGnosis, Bucureşti, 2001, pp. 95-122

43

Testele cu răspunsuri închise prezintă trei variante:

a.itemi tip alegere multiplă, prin care se oferă mai multe soluţii din care numai una este

cea corectă;

b.itemi tip alegere duală, adevărat-fals;

c.itemi de asociere, pereche, în care elevilor li se cere să găsească noţiuni sau idei

corelate cu cele prezentate în întrebări.

Eficienţa unui test este dată de măsura în care itemii fac discriminarea între elevii

buni şi cei slabi, permiţând stabilirea unei ordonări valorice a elevilor. Trebuie avut în

vedere şi gradul de dificultate al itemilor. Recurgerea la itemi foarte dificili sau foarte

uşori nu este recomandată pentru că sunt excluşi din start elevii cu o pregătire

intermediară.

A.Itemi obiectivi

Itemii obiectivi măsoară rezultate ale învăţării situate la nivelurile cognitive

inferioare: cunoştinţe, priceperi, capacităţi de bază. Itemii obiectivi pot fi folosiţi la

orice disciplină, în funcţie de scopul testului, obiectivele verificate şi conţinuturile

măsurate, ceea ce reprezintă un avantaj important în raport cu celelalte categorii de

probe.

Din categoria itemilor obiectivi fac parte:

1.itemii de tip alegere duală, care propun alegerea unui răspuns din două date: Da- Nu,

Adevărat-Fals, Corect-Greşit.

2.itemii de tip pereche sau de asociere, care presupun realizarea unor corespondenţe

ideatice, unele jucând rolul de premise, altele de consecinţe.

3.itemii de tip alegere multiplă, prin care se solicită identificarea unui răspuns dintr-o

listă mai largă, din care unul este corect, iar celălalte par a fi corecte.

Trăsătura principală a itemilor obiectivi o constituie obiectivitatea ridicată în

măsurarea şi aprecierea rezultatelor învăţării. Itemii obiectivi dezvoltă capacitatea

elevului de a identifica şi de a selecta informaţii şi cunoştinţe.

Specificitatea itemilor obiectivi constă în faptul că:

44

-se bazează pe un model al răspunsului corect ;

-răspunsul corect este unul singur;

-elevul trebuie să aleagă răspunsul dintro listă de variante propuse;

-acordarea punctajului stabilit se face cu obiectivitate;

Avantajele acestei categorii de itemi sunt :

-testează un număr de elemente de conţinut, întrun timp scurt;

-asigură informaţii vizând însuşirea noţiunilor de bază care permit înţelegerea şi

aplicarea fiecărui conţinut de învăţare nou;

-se caracterizează printro fidelitate ridicată;

1.Itemi cu alegere duală.

Solicită elevului să selecteze unul din două răspunsuri posibile: Adevărat-Fals,

Corect-Incorect, Da-Nu.

Itemii cu alegere duală pot fi utilizaţi pentru:

-recunoaşterea unor termeni, date factuale, principii.

-identificarea relaţiilor de tip cauză-efect.

2.Itemi de tip pereche

Solicită din partea elevilor stabilirea unor corespondenţe sau asocieri între

cuvinte, propoziţii, fraze, litere sau alte categorii de simboluri dispuse pe două coloane.

Elementele din prima coloană se numesc premise, iar cele din a doua coloană reprezintă

răspunsurile. Criteriile pe baza cărora se stabileşte răspunsul corect sunt enunţate în

instrucţiunile care preced cele două coloane.

Se limitează de obicei la măsurarea informaţiilor factuale, bazându-se pe simple

asocieri, pe abilitatea de a identifica relaţia existentă între două lucruri, noţiuni,

simboluri etc.

Pot solicita diverse tipuri de relaţii: termeni–definiţii, reguli-exemple, simboluri-

concepte, principii-clasificări etc. Se poate utiliza material pictural sau o reprezentare

grafică.

3.Itemi cu alegere multiplă

45

Presupun existenţa unei premise (enunţ) şi a unei liste de alternative( soluţii

posibile). Elevul trebuie să aleagă un singur răspuns corect sau cea mai bună alternativă;

celelalte răspunsuri (incorecte dar plauzibile şi paralalele) se numesc distractori.

Itemii cu alegere multiplă se folosesc pentru :

a.Măsurarea rezultatelor învăţării de nivel taxonomic inferior; măsurarea cunoştiţelor

acumulate de elevi:

-cunoaşterea terminologiei;

-cunoaşterea elementelor, faptelor ştiinţifice;

-cunoaşterea principiilor;

-cunoaşterea metodelor şi procedeelor;

b.Măsurarea rezultatelor de nivel superior (înţelegere, aplicare):

-abilitatea de a identifica aplicaţii ale faptelor şi principiilor;

-abilitatea de a interpreta relaţia cauză-efect;

-abiltatea de a argumenta metode şi proceduri;

APLICAŢII

A.1.ITEMI OBIECTIVI CU ALEGERE DUALĂ

Stabiliţi valoarea de adevăr pentru următoarele afirmaţii şi reformulaţi acolo unde

este cazul:

1. Primul guvernator al Bucovinei, generalul austriac Spleny von Mihaldy (1774-1778),

a organizat un recensământ al populaţiei din Bucovina, din care reieşea că existau 526

de familii evreieşti.

A-F

2. Adolphe Stern a cerut ca în cuprinsul articolului 5 care reglementa emanciparea

politică a evreilor din Vechiul Regat, să nu fie inclus şi articolul 7 al Tratatului semnat

la Paris în 9 decembrie 1919.

46

A-F

Reformulare:

Adolphe Stern a cerut ca în cuprinsul articolului 5 care reglementa emanciparea

politică a evreilor din Vechiul Regat, să fie inclus şi articolul 7 al Tratatului semnat la

Paris în 9 decembrie 1919.

3. Din punct de vedere politic evreii bucovineni erau împărţiţi în trei curente politice

socialiştii, poale-sionişti şi sionişti

A-F

4. În cadrul Consiliului Naţional Evreiesc s-au manifestat mai multe curente ideologice

socialişti, poale-sionişti.

A-F

Reformulare:

În cadrul Consiliului Naţional Evreiesc s-au manifestat mai multe curente

ideologice socialişti, poale-sionişti şi sionişti’

A.2.ITEMI OBIECTIVI DE TIP PERECHE/ ASOCIERE

Stabiliţi asocierea corectă între noţiunile/termenii/anii din prima coloană şi

evenimentele/ termenii coloanei a doua.

A.

1.1774-1778 a. Partidul Evreiesc din Bucovina.

2.1929 b. acord electoral P. Evreiesc si P. German.

3.1931 c. guvernatorul Spleny.

4.1920 d. clubul parlamentar evreiesc.

e. Partidul Socialist Evreiesc.

Asociere corectă:

47

1-c, 2-d, 3-a, 4-b.

B.

1. Ebner a. succes electoral.

2. cartele electoral b.1929.

3. alegeri 1931 c. Partidul Naţional Evreiesc.

4. Partidul Socialist d. Partidul Religios.

e. Partidul Maghiar.

Asociere corectă:

1-c, 2-e, 3-a, 4-b.

A.3.ITEMI OBIECTIVI DE TIP ALEGERE MULTIPLĂ

Alegeţi varianta corespunzătoare răspunsului corect:

1. Partidul Naţional Evreiesc, a fost înfiinţat în 1929 si a fost condus de câtre:

a. Benno Straucher.

b. Mayer Ebner

c. I. Pistiner Răspuns corect: b

2. La alegerile din 1927, candidaţii evrei s-au regăsit pe listele cartelului dintre

a. Partidul Poporului.

b. Partidul Naţional Liberal.

c. Partidul German şi cel Maghiar Răspuns corect: c

3. Primul guvernator al Bucovinei a fost:

a. Spleny von Mihaldy

b. Karl Freiherr von Enzenberg

48

c. Francis Freiherr von Krauss Răspuns corect: a

4. Casa Naţionala a Evreilor se afla la :

a. Cernăuţi.

b. Suceava.

c. Radauti. Răspuns corect: a

Capitolul 3

49

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Francis_Freiherr_von_Krauss&action=edit&redlink=1

Ucrainenii

Capitolul 3

Ucrainenii

50

3.1. Originile şi stabilirea ucrainenilor în Bucovina

Relaţiile dintre români şi ucraineni datează de dinaintea formării statului

medieval Moldova. Astfel ucrainenii sunt menţionaţi sub numele de ruteni de către

Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Dimitrie Onciul şi alţii. În cele ce

urmează ne vom referi la stabilirea ucrainenilor în zonă în preajma şi după anexarea

Bucovinei la Austria. În perioada anterioară anexării Bucovinei, se remarcă o creştere a

populaţiei ucrainene fie pe cale naturală, fie pe calea colonizării şi emigrărilor din

Galiţia, provincie intrată sub administraţie austriacă în 1772. Aceştia vor întemeia

localităţi noi sau vor deveni majoritari în localităţi unde, până la venirea lor, românii

erau majoritari. Emigrarea ucrainenilor s-a făcut dinspre Podolia şi Galiţia spre

Moldova începând cu 176691.

Familii numeroase au venit din districtele Brody, Brzezany şi Zaleszczyki. Circa

1378 de persoane au venit din districtul Sokal, iar 2884 de persoane şi 380 de capi de

familie, din districtele Kolomeea, respectiv Tysmenica92. Emigrarea masivă a

ucrainenilor în Bucovina a creat o problemă importantă habsburgilor, care prin

împărăteasa Maria Tereza au reacţionat. Aceasta preciza într-un decret din 16 noiembrie

1772 că „numeroşi ţărani supuşi din ţara Galiţiei şi a Podoliei părăsesc pe stăpânii lor şi

se furişează peste cordon; de aceea oprim pe supuşii noştri de a fugi pe ascuns peste

cordun”93. Documentele arată că stabilirea ucrainenilor a fost mai intensă între 1766 şi

1779, din motive economice, sociale şi politice. Potrivit datelor statistice, numărul

rutenilor era în 1786 de 31.691, adică 23,4%, pentru a ajunge în 1848 la 108.907, adică

28, 8%. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1890, erau 268.367, adică 41,8%, fiind

prima etnie a provinciei94. La 1860, Mikulicz constata că în Bucovina sunt 202.655

români şi 170.983 de ruteni. La 1869, tot el afla de existenţa a 209.116 români, faţă de

91 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 71.92 Ion Nistor, Românii şi rutenii în Bucovina. Studiu istoric şi statistic, ediţie anastatică, Bucureşti, Editura „Domino“, 2001, p. 61. 93 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 72.94 http://roncea.ro/2010/03/08/bucovina-istorica-evolutie-geopolitica-si-demografica-studiu-prof-dr-traian-valentin-poncea/.

51

191.195 ruteni. Printre noii intraţi în statistică veneau 641 români şi 12.641 ruteni.

Pătrunderea masivă a rutenilor din Galiţia devenise un fapt evident. Între 1870 şi 1881,

numărul românilor scade cu 17.000 suflete, în timp ce numărul rutenilor creşte cu

53.000 suflete.

Un exemplu de creştere a imigraţiei rutene este în districtul Siret unde statistica

socială arăta la 1861 un număr de 11.504 români, faţă de 6.657 ruteni. La 1871 erau

acolo 14.339 români şi 14.881 ruteni. În 1881 erau 14.804 români şi 18.827 ruteni. În

10 ani, numărul rutenilor crescuse cu 4.000 suflete, al românilor cu 465 suflete! După

alţi zece ani, la 1891, numărul românilor scade cu 269 suflete, iar al rutenilor creşte cu

alte 4.000.

Aceasta nu se datora naşterilor. În districtul Storojineţului, în curs de 50 de ani,

numărul românilor a sporit cu 7.000, iar al rutenilor cu 11.000 de suflete. Explicaţia este

simplă: pătrunderea unui oarecare număr de ruteni şi rutenizarea limbii românilor şi

eventual chiar a lor în aceste părţi ale Bucovinei. Districtele din nordul Bucovinei erau

acum formate cu majoritatea ruteni. Numărul rutenilor creşte cu cei veniţi şi rătăciţi ca

muncitori agricoli, aşezaţi undeva în diferite enclave. Administraţia austriacă îi primea,

favoriza deschiderea de şcoli rutene etc. Pătrunzând în sate româneşti, după decenii,

satele ajung mixte şi uneori românii vorbesc limba ruteană.

Anul Populaţia ţării

Români Ruteni Germani, poloni, evrei, maghiari,

armeni, saşi, ruşi, cehi slovaci, ţigani

1774 71750 52750 15000 40001779 116926 87811 21114 80001786 135494 91823 31671 120001800 192230 150000 48481 1848 377571 209293 108607 593811851 378536 184718 142682 511361861 456920 202655 178983 832821869 511964 207000 186000 1183641880 568453 190005 239690 1387581890 642495 208301 268367 1658271900 730195 229018 297798 203379

52

1910 794924 273254 305101 2164741930 379691 236135

Rezultatul evoluţiei populaţiei se datora în mare măsură politicii duse de curtea

imperială vieneză, care urmărea deznaţionalizarea românilor din Bucovina, din diferite

motive politice, în legătură cu Rusia şi cu relaţiile ei cu Polonia şi cu Galiţia. În

„Calendarul Bucovinei”95 pe anul 1927, există o interesantă prezentare cu tema „Despre

românii din nordul Bucovinei„, prezentată de prof. N.Tcaciuc. E interesantă părerea

autorului cu privire la numărul mare de vorbitori ai limbii rutene în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea şi mai târziu. Autorul arată că înainte de ocuparea Bucovinei,

imigrarea a fost redusă, dar ea a crescut în secolul al XIX-lea şi a devenit intensivă până

la 1918. Rutenii s-au aşezat în târguri şi sate, mai ales în apropierea graniţei cu Galiţia.

La început populaţia română a absorbit şi românizat o parte din imigranţi.

Neavând niciun sprijin, iar valurile de imigranţi ruteni cu care veneau şi alte

neamuri, ca poloni, evrei şi alţii care vorbeau limba ruteană, fiind numeroase, populaţia

româna era firesc să fie învinsă în limba de conversaţie, atât în viaţa publică, cât şi în

viaţa particulară, familială, precum şi în urma unor căsătorii mixte. După 1848 şi mai

ales după 1900, a început o puternica propagandă ucraineană, aducând intelectuali şi

învăţători din Galiţia. O parte din populaţie a fost cîştigată pentru ideea ucraineană, apoi

s-a încercat ideea rusă, al cărei efect va fi forţa, ultimatumul din 1940. În spatele

ultimatumului se găsea propaganda ucraineană, al cărei caracter naţionalist este

cunoscut atât de puternic şi în zilele noastre96.

3.2. Activitatea politică interbelică a ucrainenilor bucovineni

Imediat după Marea Unire, în primii doi ani, liderii ucrainenilor erau interesaţi

de destinul tinerelor republici ucraineni: din Galiţia, condusă de Ievhen Petrushevich, şi

95 N.Tcaciuc, Despre Românii din nordul Bucovinei, în „Calendarul Bucovinei”, 1927, pp. 48-58.96 Ibidem, pp. 57-58.

53

cea de peste Nistru, condusă de hatmanul Skoropadsky. Oricum, cei mai mulţi dintre

ucraineni erau convinşi că unirea nu va dăinui. Campania electorală din 1919 a fost

boicotată de către majoritatea formaţiunilor politice din Bucovina. În acest context,

autorităţile române au hotărât, cu scopul de a salva, chipurile, participarea minoritarilor

la viaţa politică, să colaboreze cu unii minoritari care aveau funcţii publice sau atitudini

românofile. Astfel, pe listele electorale la Cameră au fost înscrişi Ion Bloşca, primar în

comuna Ocna (Zastavna), în circumscripţia Ocna, şi Vasile Sniatinciuk, în

circumscripţia Orăşeni, ambii ucraineni românofili.97 Activitatea liderilor ucraineni viza

apărarea şi respectarea drepturilor minorităţii din partea liderilor politici români.

Opţiunile politice ale etnicilor ucraineni s-au plasat în prima parte a perioadei

interbelice la stânga eşichierului politic, în tabăra P.S.D. Pe lista acestui partid, din

partea fracţiunii ucrainene, sunt aleşi în 1920 Konstantin Kracalija şi Ion Heşca98.

Înainte de alegeri, Konstantin Kracalija a fost arestat de către autorităţi, acuzat fiind de

„activitate duşmănoasă faţă de stat”, pentru că intervenise în favoarea socialiştilor

ucraineni de la ziarul Borot’ba („Lupta”), interzis de autorităţi. Krakalija a fost

susţinătorul unei disidenţe naţionaliste din cadrul Partidului Naţional Ucrainean, iar în

Parlament, în luările sale de cuvânt, a solicitat organizarea unui plebiscit în Bucovina,

Banat şi Maramureş.

Atitudinea faţă de autorităţile româneşti a fost arătată şi prin refuzul elitei

politice ucrainene de a participa la Serbările Încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei

Maria, de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Motivul era în opinia liderilor politici

acela că participarea ar fi fost dăunătoare „intereselor minorităţii naţionale

ucrainene”99.Unul dintre cei mai activi lideri al ucrainenilor a fost avocatul Vasile

Dutceak100, care s-a aflat într-o continuă dispută cu autorităţile româneşti. A redactat 97 Marea Adunare constitutivă a Partidului Democrat al Unirii, în „Glasul Bucovinei”, an II, nr.242, 19 septembrie 1919.98 Petru Rusşindilar, George Grigorovici şi social-democraţia în România, Bucureşti, Editura Fundaţiei „Constantin Titel Petrescu”, 1998, p. 127.99 Alin Spânu, Evoluţia minorităţii ucrainene din România în documentele serviciilor de informaţii (1918-1940), în vol. 1, Partidele politice şi minorităţile naţionale din România în secolul XX, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, 2006, p. 174. 100 Vasile Dutceak, născut în 1876, la Sniatyn în Galiţia unde a şi urmat cursurile gimnaziale şi liceale. Studiile universitare în drept şi le face la Cernăuţi. Participă la Primul Război Mondial, iar după aceea îşi

54

numeroase memorii adresate Ligii Naţiunilor la Geneva, în care critica situaţia

minorităţilor în România. În cadrul unei întâlniri a ucrainenilor din Bucovina,

organizată la Cernăuţi în 16 august 1922, el a criticat politica autorităţilor româneşti,

acuzându-le de „politică de românizare, în domeniul cultural şi educaţional”101.

Colonizarea unor familii româneşti aduse din Vechiul Regat a determinat criticile lui

George Grigorovici şi ale lui Konstantin Krakalija. În contextul acestor dezbateri din

cadrul Parlamentului, Ion Nistor l-a acuzat pe George Grigorovici că „ţine cu

naţionalităţile străine”, iar pe Konstantin Krakalija că reprezintă o „unealtă contra

naţiunii române”102. În urma presiunilor liberale, Kracalija şi Grigore Andreiaşciuc trec

în tabăra Partidului Ţărănesc, în timp ce liderii ucraineni cu vederi radicale de dreapta

au fost nevoiţi să părăsească Bucovina103.

Proaspăt ales, senatorul Anton Lukasievici reia dezbaterea privind drepturile

ucrainenilor din România. Astfel, în discursul său din 19 decembrie 1926, afirmă că

şcolile ucrainene sunt românizate, iar autorităţile au desfiinţat atât Catedra de slavistică

de la Universitatea din Cernăuţi, cât şi Şcoala de agricultură şi ucenici de la Coţmani104.

În 1928, liderii din cadrul fracţiunii ucrainene a P.S.D. au criticat politica

guvernului liberal, care are „intenţia să românizeze poporul ucrainean”, lipsit de şcoli

proprii, ai cărui tineri „nu pot citi nici o carte în ucraineană”105. Liderii politici au

întocmit şi adresat memorii către Liga Naţiunilor, protestând faţă de slaba implicare a

autorităţilor române în susţinerea cultural-naţională a ucrainenilor din România. O

adunare de masă la care au participat peste 3000 de cernăuţeni a avut loc la 17 aprilie

1928. În cadrul acesteia a fost criticat P.N.L., dar şi P.N.Ţ., considerat a fi şi el un „fel

de partid burghez şi capitalist”106. Odată cu venirea P.N.Ţ. la putere, minoritatea

ucraineană a simţit o îmbunătăţire a situaţiei sale, fără a fi însă pe deplin mulţumită.

deschide un birou de avocatură în Cernăuţi. Este ales preşedinte al societăţii „Ruska Besida”. (Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 292.)101 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 292.102 Ibidem, p. 120.103 Mariana Hausleitner, op. cit. p. 107.104 D. Hrenciuc, op. cit., pp. 294-295.105 Ibidem, p. 296.106 Ştefan Purici, “ Aspecte ale problemei minorităţilor în Bucovina istorica între anii 1918-1940 (II), în „Analele Bucovinei”, an IV, nr. 2, 1997, p. 412.

55

Un nou moment tensionat în relaţiile dintre etnicii ucraineni şi autorităţile

române a avut loc în martie 1929, cu ocazia Paştelui. Atunci, locuitorii unor comune de

pe Valea Ceremuşului, din judeţul Storojineţ, au provocat agitaţii, cerând serbarea

Paştelui pe stil vechi, aşa cum serbează şi ruşi şi sârbi. Protestatarii au înaintat

autorităţilor o serie de revendicări, printre care introducerea în şcoli a limbii ucrainene şi

alungarea învăţătorilor români, avertizând că în caz contrar vor adopta măsuri de

nesupunere civică, neplata impozitelor sau refuzul satisfacerii stagiului militar107. Se

poate constata că, în prima jumătate a perioadei interbelice, sub aspectul opţiunilor

politice, comunitatea ucraineană a derapat spre stânga, în varianta ideologică social-

democrată. Această divizare politică

s-a repercutat asupra lipsei de unitate a acţiunilor pentru atingerea dezideratelor

culturale, politice sau sociale. Totuşi, în a doua jumătate a acestei perioade, conştienţi

de dezavantajele disipării opţiunilor politice, minoritatea îşi regrupează forţele.

Cu ocazia alegerilor din 1931, minoritatea ucraineană a beneficiat şi de sprijinul

celei evreieşti: astfel, candidatul ucrainean de pe lista Blocului Minorităţilor a fost

susţinut de Partidul Naţional Evreiesc. La alegerile din 1932, Partidul Ţărănesc

Ucrainean a colaborat cu P.N.Ţ., contribuind la victoria acestuia. Senatorul Vladimir

Zalozeţki, ales în Parlament pe listele P.N.Ţ., acuza guvernul, într-un discurs rostit în

şedinţa Camerei din 5 martie 1934, că duce o politică subtilă de asimilare forţată a etniei

ucrainene108. Zalozeţki aducea în atenţia Parlamentului faptul că ucrainenii erau

consideraţi de către autorităţile române o etnie iredentistă, alături de maghiari şi

bulgari109. Aceste dezbateri aveau loc în contextul în care P.N.L. revenise la putere şi

pregătea unele măsuri în domeniul minorităţilor.

Ascensiunea naţionalismului s-a manifestat şi în rândurile minorităţii ucrainene

din Bucovina. Astfel, la începutul anului 1938, serviciile de informaţii semnalau o

intensificare a curentului revizionist în judeţele Storojineţ şi Cernăuţi, curent condus de

107 Ibidem, pp. 300-301.108 Ibidem, p. 301.109 Hans Christian Maner, Parlamentarismul în România (1930-1940), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 306.

56

Grigore Andreiaşciuc şi Gheorghe Alexievici. Asemenea manifestări naţionale au

continuat, iar autorităţile au intervenit prompt, cu mijloacele legale. La începutul lunii

februarie 1938, Vladimir Zalozeţki a trimis o telegramă regelui Carol al II-lea, în care îl

asigura de tot devotamentul şi loialitatea minorităţii ucrainene110. În decembrie 1938,

Gheorghe Alexianu, rezidentul regal al Ţinutului Suceava, a emis o circulară prin care

în toate instituţiile publice să se folosească numai limba română111. Era o măsură la

numeroasele acte de rezistenţă a ucrainenilor, care în spaţiul public vorbeau în limba

ucraineană. Evenimentele tulburi din cursul anului 1939 şi situaţia internaţională era

privite cu atenţie de către minoritatea ucraineană. Rapoartele Siguranţei din cursul

anului 1939 arătau că, pe fondul evenimentelor internaţionale, ucrainenii se gândeau la

un stat al lor, acţiunile revizioniste fiind tot mai intense. Unii cetăţeni ucraineni, printre

care Plehuţa Onisimiu, din Câmpulung Moldovenesc, şi Mihai Comariţa din Cernăuţi,

duceau acţiuni de strângere de semnături pentru susţinerea lui Vladimir Zalozieţki

pentru funcţia de senator112. Aderarea ucrainenilor la Frontul Renaşterii Naţionale a fost

semnată la 6 octombrie 1939 de către Vladimir Zalozieţki, Ilie Gavriliuc, Gheorghe

Serbeniuc şi avocatul Michalski, în prezenţa prim ministrului Constantin Argetoianu, a

ministrului pentru minorităţi Silviu Dragomir şi a lui C. Giurescu, ministru pentru

organizarea Frontul Renaşterii Naţionale. Ucrainenii au cerut ca prin aderarea la Frontul

Renaşterii Naţionale autorităţile să le admită dreptul ca „comunitatea să se constituie

pentru scopuri culturale, economice şi de opere sociale”113. Răspunsul autorităţilor

române a fost pozitiv la această solicitare, motiv pentru care gestul autorităţilor a fost

comentat favorabil în Occident de către emigraţia ucraineană. Foarte mulţi ucraineni s-

au înscris în Frontul Renaşterii Naţionale, ponderea acestora în rândul membrilor fiind

chiar şi de 75% în unele zone rurale.

110 Daniel Hrenciuc, Continuitate şi schimbare. Integrarea minorităţilor naţionale din Bucovina istorică în Regatul României Mari ( 1918-1940), vol. II ( 1928-1940), Suceava, Editura „Muşatinii”, , 2007, p. 108.111 Ştefan Purici, op. cit., p. 421.112 Daniel Hrenciuc, op. cit. , p. 118.113 Vitalie Văratic, Şase zile din istoria Bucovinei ( 28 iunie-3 iulie 1940). Invazia şi anexarea Nordului Bucovinei de către U.R.S.S., Rădăuţi, Editura Institutului Bucovina-Basarabia, 2001, p. 74.

57

Huţuli din Bucovina114

3.3. Partide şi organizaţii politice ucrainene

Demografic, după cum am arătat, ucrainenii deţineau ponderea cea mai însemnată,

fapt care s-a repercutat şi în plan politic. Acest lucru era sesizat şi de un raport al

Serviciului de Siguranţă din Cernăuţi, raport întocmit la câţiva ani după unire. Astfel în

raport se spunea că cel mai important curent politic este cel ucrainean, grupat în

„diferite facţiuni ca petliurişti, petruşevişti, social-moderaţi, comunişti etc...”115. În cele

ce urmează sunt prezentate cele mai importante formaţiuni politice ucrainene.

Partidul Popular Ucrainean a luat fiinţă în 1921 şi la conducerea sa s-au aflat

Mihulea, S. Koralevici şi R. Ivasiuc. Partidul, care a avut o strânsă colaborare cu

guvernul, a avut însă o existenţă scurtă.

114http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=1&key=2&hit=1115 cf. Ştefan Purici, Partide politice ale minorităţilor etnice din Bucovina interbelică, în „Analele Bucovinei”, nr. 34, 2010.

58

Partidul Popular Democratic Ucrainean (P.P.D.U.), înfiinţat în 1922. Preocupările

liderilor au fost îndreptate în domeniile educaţional, cultural şi social. Revendicările

sale au fost privitoare la studierea limbii materne în şcoli, la ridicarea interdicţiei de

introducere în România a tipăriturilor ucrainene.

Organul de presă era Poporul („Hapoд”), apoi Ţinutul natal („Piдний Қpaй”).

Pentru alegerile din 1926, a încheiat alianţă cu Partidul Poporului, Anton Lukaşevici şi

Yurij Lysan fiind aleşi în Parlament. După eşecul de la alegerile din 1927, partidul îşi

încetează activitatea.

Organizaţia Naţională Ucraineană a luat fiinţă tot în 1922, fiind condusă de Lev

Kohut şi Vasyli Dutceak, şi a avut ca organ de presă Ridnii Krai („Patria”). ). Vasyli

Dutceak a fost unul dintre cei mai activi lideri, aflat într-o luptă continuă cu autorităţile

române. A înaintat memorii Societăţii Naţiunilor de la Geneva, prin care critica statul

român în privinţa politicii faţă de minorităţi. În cadrul unei adunări organizate la

Cernăuţi la 26 august 1922 el critica politica autorităţilor române în privinţa folosirii

limbii ucrainene, fiind de părere că această politică „nu numai că scurtează drepturile

naţionale ale ucrainenilor din Bucovina, dar năzuieşte la aceea pentru a cauza cu timpul

desăvârşirea nimicirii poporului ucrainean din Bucovina.”116 În preajma discutării

proiectului de Constituţie, Vasyli Dutceak, a elaborat un anteproiect al Constituţiei din

1923, care cuprindea doleanţele ucrainenilor. Dutceak a criticat şi textul legii cetăţeniei

române din 1924, considerând că textul acesteia contravine prevederilor articolului 3 117

116 Daniel Hrenciuc, Continuitate şi schimbare. Integrarea minorităţilor naţionale din Bucovina istorică în regatul României Mari (1918-1940), vol. I, Perspectiva naţional-liberală (1918-1928), Rădăuţi, Editura „Septentrion”, 2005, p. 127.117 Articolul 3 din Tratatul privind minorităţile, semnat la Paris la 9 decembrie 1919, avea următorul conţinut: Sub rezerva stipulaţiunilor tratatelor mai jos menţionate, România recunoaşte ca supuşi români, de plin drept şi fără nici o altă formalitate, pe oricare teritoriu făcând parte din România, inclusiv teritoriile alipite ei prin tratatele de pace cu Austria şi cu Ungaria sau teritoriile ce i s-ar putea transfera ulterior, afară numai dacă la acea dată supusul s-ar putea prevala de o altă naţionalitate decât naţionalitatea austriacă sau ungară. În orice caz, supuşii austrieci sau unguri, mai în vârstă de optsprezece ani, vor avea facultatea ca, în condiţiile prevăzute de zisele tratate, să opteze pentru orice altă naţionalitate ce ei ar putea dobândi. Opţiunea soţului va atrage după sine pe aceea a soţiei, iar opţiunea părinţilor pe aceea a copiilor lor mai mici de optsprezece ani. Persoanele care vor fi exercitat dreptul de opţiune de mai sus vor trebui, în cursul celor douăsprezece luni următoare, să-şi strămute domiciliul în statul în favoarea căruia vor fi optat. Ele vor fi libere să-şi păstreze bunurile imobiliare ce posedă pe teritoriul român. Ele

59

din Tratatului minorităţilor din 9 decembrie 1919. Autorităţile de la Bucureşti au

calificat argumentele lui Dutceak drept „abstracte şi iluzorii” şi au apreciat că articolul

56 din legea cetăţeniei „nu era în contrazicere cu articolul 3 din Tratatul

minorităţilor.”118

Blocul Muncitoresc Ţărănesc Vezvolenia ( Libertatea), condus de Ioan Stasiuc, avea

ca organ de presă, Boreţ („Luptătorul”), şi un program politic de orientare comunistă.

La alegerile parlamentare din 1928, organizaţia a obţinut un număr însemnat de

voturi119.

Partidul Social Democrat Ucrainean, lider Vasyli Dutceak; i-a trimis în Parlament în

1926 pe Anton Lukasievici şi pe Yurij Lysan. În anii ’30 a fost măcinat de luptele dintre

fracţiunile socialistă ucraineană şi cea social-democrată. S-a reorganizat sub conducerea

lui Nasturneak.

Partidul Ucrainean, organizat imediat după Marea Unire, reunea în mare parte ţărani şi

avea organizaţii în Bucovina, Basarabia şi Maramureş. Programul politic viza domenii

diverse de interes al etniei: cultural, politic, economic şi social. În alegerile din 1920 a

obţinut un loc de deputat, iar la cele din 1931, două locuri. Printre liderii acestui partid

se aflau avocatul Denis Mayer-Mihalsky şi Vladimir Zalozetkii120.

Partidul Naţional Ucrainean (Ukrainska Narodna Partia) a fost înfiinţat în 1927, de

către senatorul Vladimir Zalozeţki. Organul de presă era ziarul „Ceas” („Timpul”). Alţi

vor putea să-şi ridice bunurile lor mobile de orice natură, fără a fi impuse pentru aceasta la vreo taxă de ieşire. ( Minorităţile naţionale din România. 1918-1925. Documente, p. 174.).

118 Ibidem, p. 128. 119 Alin Spânu, Evoluţia politică a minorităţii ucrainene din România, în documentele serviciilor de informaţii, în vol.1, Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, Sibiu, Editura „Techno Media”, 2006, p. 176.120 Wladimir Zalozieckyi, născut în 1884 la Cernăuţi; profesor şi mare proprietar. A studiat la Viena, Florenţa şi Graz. Între 1919 şi 1920 a fost însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în Elveţia. Ales de mai multe ori deputat şi senator în Parlamentul României.

60

lideri mai erau: dr. Tasinitchi, dr. Dutceak şi dr. Mayer Mihalsky. Partidul a susţinut

dezvoltarea învăţământului în limba ucraineană şi a susţinut unirea ucrainenilor într-un

singur stat. Partidul mai milita pentru redeschiderea Secţiei de limbă ucraineană de la

Universitatea din Cernăuţi şi pentru introducerea limbii ucrainene în instituţiile publice

din Bucovina, Basarabia şi Maramureş121. Partidul insista şi pentru pregătirea militară a

tinerilor, prin intermediul organizaţiei U.W.O. (Ukrainska Wojskowa-Organizaţia

Militară Ucraineană), aflată în vizorul Serviciilor Române de Informaţii. În toate

alegerile PNU a încheiat carteluri electorale cu diverse partide româneşti.

Un alt partid a fost Partidul Ţărănesc Ucrainean, înfiinţat de către ziaristul

Konstantin Kracalija122 în 1931.


Ucrainenii bucovineni au participat activ la viaţa politică interbelică. Aceştia

candidau fie pe listele partidelor proprii, fie pe cele ale partidelor româneşti.

În 1919 ucrainenii nu au participat la alegeri, preferând tactica pasivismului

politic. La alegerile din 1920 au participat şi politicieni ucraineni. Unii dintre aceştia s-

au retras din cursa electorală, aşa cum a fost cazul preotului Teofil Dracinschi, candidat

în circumscripţia Boian, dar şi în circumscripţia Vijniţa-Văşcăuţi. Circumscripţia

Coţmani avea trei candidaţi ucraineni: Dimitrie Rusnac, Ion Heşca şi Constantin

Zenta123. Eugen Kozak, profesor universitar, a câştigat alegerile în circumscripţia

Coţmani-Zastavna, unde l-a învins pe candidatul polonez Paul de Ştefanowicz.

Circumscripţia Vijniţa avea doi candidaţi ucraineni, George Spetcu şi Anton

Lukasievici, în timp ce candidaţii Ilie Şelepciuc din circumscripţia Suceava-Siret şi

Isidor Ţurcanovici, din circumscripţia Văşcăuţi, s-au retras din cursa electorală.

121 Alin Spânu, op. cit., p. 175.122 Konstantin Krakaljia, născut la Tăuţeni, în Bucovina; om politic şi jurnalist în 1884. Redactor-şef la ziarul ucrainean Dreptatea ţărănimii. Până în 1922 a condus secţia ucraineană a Partidului Social Democrat din Bucovina. În 1922 devine membru P.N.Ţ. şi conduce secţia ucraineană a acestui partid. De mai multe ori deputat. A fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de ofiţer. (Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. 1, p. 594).123 Florin Răzvan Mihai, op. cit. , p. 84.

61

Cornelie Daneliuc, candidat în circumscripţia Văşcăuţi şi votat de 516 alegători, nu a

reuşit să fie ales în Parlament. Din trei candidaţi în circumscripţia Zastavna, doi au fost

aleşi: învăţătorul Konstantin Krakalija din partea Partidului Socialist, cu 2994 de voturi,

şi preotul Casian Bohatereţ, cu 640 de voturi124.

Ruteni bucovineni125

La alegerile din 1922, niciun candidat ucrainean nu a fost ales. Cel mai cunoscut

candidat a fost senatorul Eugen Kozak, figură cunoscută, ţintă a şicanelor administraţiei

locale. Astfel cu ocazia unei întruniri electorale din 21 februarie 1922, a fost arestat pe

motiv că întrunirea este ilegală, deşi avea toate actele care arătau legalitatea acesteia126.

Kozak a denunţat abuzurile puterii liberale, declarând că, „în urma procedeelor

meschine ale partidului liberal (…), teroare nemaipomenită prin denunţuri, ameninţări”,

campania electorală din circumscripţia Coţmani-Zastavna a fost grav afectată.127 Mai

candidau la Senat Dimitrie Mihailiuc în circumscripţia Cernăuţi-judeţ şi Ilie Şelepciuc

în circumscripţia Suceava-Siret, retras în timpul campaniei. Pentru Camera Deputaţilor

124 Ibidem, p. 85.125http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=1&key=6&hit=1.126 Dreptatea, an III, nr. 316, 26 februarie 1922.127 Ibidem, an III, nr. 316, 26 februarie 1922.

62

şi-au depus candidaturile în circumscripţiile Gura Humorului, Ioan Spânul; Siret, Ilie

Şelepciuc; Zastavna, Dimitrie Mihailiuc şi Coţmani, Leonti Ivasiuc128.

Alegerile din 1926 au fost dominate de partidul de guvernământ, Partidul

Poporului, condus de către Alexandru Averescu. Candidaţii ucraineni s-au împărţit între

Partidul Poporului şi celelalte partide: Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional

Ţărănesc şi Partidul Social Democrat. Candidaţii înscrişi pe lista guvernului au şi

obţinut mandatele de deputat şi senator. Pe listele guvernului se aflau Boris Velehorschi,

pe poziţia a doua, şi Constantin Smerecinschi, pe poziţia a şasea, ambii în circumscripţia

Cernăuţi. Cazul lui Velehorschi este unul interesant. În alegerile din 1920, din funcţia de

inspector silvic l-a sprijinit pe candidatul averescan, Aurel Ţurcan, ca agent electoral în

zona Frătăuţii Noi, iar acum, ca răsplată, era pus pe listele guvernului129. Candidatul de

la Senat în aceeaşi circumscripţie era Anton Lukasievici.

Partidul Naţional Liberal avea şi el pe liste reprezentanţi ai ucrainenilor:

Dimitrie Demcizuk, ţăran din comuna Şerăuţi, candidat la Cameră, şi Ilie Bărbier, preot

din comuna Iujineţ, la Senat. Candidaţi ucraineni erau şi pe lista Partidul Naţional

Ţărănesc: Konst. Krakalija, devenit membru ţărănist, lider al secţiei ucrainene; Grigorii

Andriasciuc, învăţător; Ştefan Cucereavei, Vasile Papij şi Nicolai Lutic, candidat la

Storojineţ, al doilea pe listă.

Partidul Social Democrat avea şi el pe listă candidaţi minoritari la nivelul

Federaţiei Partidelor Socialiste din România. Astfel pe liste figura şi ucraineanul Isidor

Lupuleac, avocat din Storojineţ, pe prima poziţie în această circumscripţie. Vasyl

Rusnac era pe a doua poziţie la Cernăuţi, în timp ce Teofil Stefiuc era poziţia a treia, la

Storojineţ. FederaţiA Partidelor Socialiste din România avea candidat ucrainean şi la

Senat prin Ivan Stepac, la Cernăuţi130.

Alegerile din 1927 au adus o premieră în viaţa politică interbelică: primul cartel

politic al minoritarilor, între Partidul German şi cel Maghiar, cartel încheiat la Cernăuţi

în 19 iunie 1927. Astfel, la Cameră figurau A. Lukasievici, Anton Kierylov, Gheorghe

128 Florin Răzvan Mihai, op. cit. p. 87.129 cf. Glasul Bucovinei, an III, nr. 434, 30 mai 1920.130 cf. Florin Răzvan Mihai, op. cit. , pp. 89-90.

63

Lesan, Vladimir Jasienichi, Anton Zavada şi Roman Jasienicky. Reacţia celorlalte

partide a fost aceea a numirii pe listele lor a membrilor etnici. În acest sens, P.N.L., avea

la Cernăuţi pe primele două locuri pe D. Demciuc şi L. Ivasiuc131. P.N.Ţ. avea şi el

candidaţi ucraineni: Gr. Andriaşciuc la Cernăuţi, Kost. Krakalija la Storojineţ, pe prima

poziţie (pe aceeaşi poziţie la Senat, în circumscripţia Cernăuţi); Nicolai Lutic, la

Storojineţ, aflat pe poziţia a treia, toţi la Cameră.

Partidul Poporului a depus şi el o listă, pe care figura Ivan Petru Ostapovici, la

Cernăuţi, iar Partidul Socialist Democrat a propus cam aceiaşi candidaţi ca la alegerile

din 1926.

Slabele rezultate obţinute de blocul minoritarilor la alegerile din 1927 i-au

determinat să caute alianţe electorale cu partidele mari, pentru a putea obţine locuri în

Parlamentul de la Bucureşti. Pe listele Partidul Naţional Ţărănesc, partidul care organiza

alegerile, se regăseau Gr. Andriaşciuc, pe poziţia a cincea, respectiv Konst. Krakalija,

pe poziţia a treia, ambii la Cernăuţi. Pentru Senat candida pe listele Partidul Naţional

Ţărănesc V. Zalozeţky, pentru consiliile comunale şi judeţene. Ucraineni figurau şi pe

listele Partidului Naţional Liberal Vladimir Cozatişciuc la Cernăuţi şi L. Ivasiuc la

Senat, tot la Cenăuţi, pe lista pentru consiliile comunale şi judeţene132.

Premiera acestor alegeri a fost consemnată de debutul electoral al P.C.d.R.,

având membri pe cei care demisionaseră din Partidul Social Democrat, ca urmare a

colaborării acestuia cu Partidul Naţional Ţărănesc. Blocul Muncitoresc Ţărănesc, nume

sub care candida P.C.d.R., a depus liste pentru circumscripţiile Cernăuţi şi Storojineţ. Pe

aceste liste se regăseau şi etnici ucraineni precum Ioan Stasiuc, Mihai Şelenco, Omelian

Duşelevici sau T. Ştefiuc133.

Tactica încheierii de acorduri electorale între partidele minorităţilor şi Guvern a

continuat cu ocazia alegerilor din 1931. În aceste alegeri, Uniunea Naţională a încheiat

un pact electoral şi cu Partidul Naţional Ucrainean, care a desemnat pe liste pe

131 Ibidem, p. 90.132 Ibidem, p. 92.133 Ibidem, p. 93.

64

Zalozeţky134 şi Iurii Serbeniuc135. Demisia din Partidul Naţional Ţărănesc a lui Konst.

Krakalija, a fost repede rezolvată prin numirea lui G. Andriaşciuc în poziţia de

preşedinte al secţiunii ucrainene şi pe poziţia a treia la Cameră, în circumscripţia

Cernăuţi. Pe lista ţărăniştilor mai figurau Petru Kniaskyj şi Vladimir Morovyk (candidat

la Senat în circumscripţia Storojineţ).

Casa Naţională a Ucrainenilor136

Konst. Krakalija, rămas oarecum izolat politic, a reuşit în cele din urmă să

candideze pe lista P.P., din poziţia a doua la Cernăuţi. Pe aceeaşi listă figura Nicolai

134 Vladimir. Zalozeţky, născut la Cernăuţi în 1884. A studiat la Cernăuţi, Viena, München, Florenţa şi Roma. Doctoratul în drept, arheologie şi istoria artei, în 1908. Prizonier la ruşi în 1914, se întoarce, în 1918. Activează în Partidul Naţional Ucrainean (1927-1938), este ales deputat (1932-1934) şi senator (1928-1932 şi 1934-1937), în Parlamentul României. În 1944 emigrează în Austria, stabilindu-se la Viena. Lucrări în domeniul artei şi etnografiei bucovinene. Moare la Yesper, Austria, în 1965.( Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. 2, pp.615-616).135 Iurii Serbeniuc, născut în 1887 la Sadagura; om politic şi jurnalist; secretar general al Partidului Naţional Ucrainean din România (1927-1933) şi parlamentar între 1932-1933; a editat printre altele ziarele Cias (1929-1932), Narodnia syla (1932-1934) şi Rada (1934-1938). În 1940, după pierderea nordului Bucovinei, a trecut în România. În 1945 este arestat de ruşi şi dus în Siberia, de unde se întoarce în 1954. ( Emil Satco, op. cit., vol. 2, p. 382).136(http://institutulbucovina.ro/index.php?

option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=3&key=20&hit=1)

65

Pidliubnei137. Şi la aceste alegeri atât Partidul Social Democrat, cât şi Blocul

Muncitoresc Ţărănesc au depus liste pe care figurau Gheorghe Iancec la Storojineţ,

respectiv, T. Stefiuc.

După un an de guvernare a Uniunii Naţionale, au avut loc din nou alegeri,

organizate la 17 iulie 1932, de către guvernul naţional-ţărănist, condus de Vaida-

Voevod. Partidul Naţional Ucrainean a hotărât în urma Congresului desfăşurat la

Cernăuţi, la 20 iunie, 1932, să semneze un acord electoral cu Partidul Naţional

Ţărănesc.

Pe lista guvernului se regăseau V. Zalozeţky, Iurii Serbeniuc, Gr. Andriaşciuc şi

medicul veterinar Eugen Suchowerschi. Partidul Naţional Liberal a venit cu o listă pe

care se găseau ţărani ucraineni ortodocşi, tactică aleasă pentru a sensibiliza electoratul,

spre deosebire de cei ai guvernului, care erau de confesiune greco-catolică. Astfel

figurau pe lista liberală: Ioan Heşca (fost socialist) şi Vasile Şumca la Cernăuţi, iar

Teodor Huţuleac, la Storojineţ. Konst. Krakalija candida şi el la aceste alegeri, dar pe

lista Partidului Ţărănesc Democrat.138.

Mituirea electoratului era una dintre practicile epocii. Astfel, cu ocazia alegerilor

locale din decembrie 1932, primarul ales în comuna Brodina, Hudenco Dumitru a lui

Fedor, era acuzat de către contracandidatul său, Vasile Mechno, dar şi de alţi săteni, că

în ziua alegerilor ar fi împărţit băutură alegătorilor de la crâşma lui Sigmund Rudich139.

Justiţia a considerat că aceste acuzaţii nu se confirmă. În urma acestor alegeri locale din

1932, numeroase localităţi din Bucovina aveau primari sau ajutori de primari de etnie

ucraineană. Autorităţile locale se implicau în influenţarea corpului electoral, dar şi a

rezultatelor alegerilor. Cu ocazia alegerilor din decembrie 1933, Biroul Electoral

Judeţean Rădăuţi avea înscrişi pe listele electorale 19880 de alegători, dintre care au

votat 7447 de votanţi.

La alegerile din 1933, Partidul Naţional Ucrainean a preferat să încheie un pact

electoral cu tânărul Partid Ţărănesc Democrat, înfiinţat în 1932. Raţiunea unui astfel de

137 Op. cit., p. 94.138 Ibidem, p. 95.139 Hrenciuc, op. cit., p. 308.

66

acord cu un partid mic reiese din comunicatul de presă dat de către Partidul Naţional

Ucrainean: „A arătat că ştie să se ţină de cuvânt chiar cu riscul pierderii unor mari

interese personale”.140 Au candidat: I. Serbeniuc, pe poziţia a doua la Storojineţ, V.

Zalozeţky, pe prima poziţie la Storojineţ şi pe a doua la Cernăuţi, toţi la Cameră, iar V.

Zalozeţky şi A. Kierylov, la Senat141. Ucrainenii figurau şi pe listele altor partide ca:

Adrian Megasiuc, Teodor Stusiac, Konst. Krakalija şi Leonida Patapiewicz, pe listele

Partidului Naţional Liberal142; sau G. Gr. Andriaşciuc, Gheorghe Alexievici, Petru

Kniaskyj şi Nicolai Maidanschi, pe listele Partidul Naţional Ţărănesc. Blocul Cetăţenesc

pentru Mântuirea Ţării, organizaţie de dreapta, avea pe liste şi un candidat ucrainean, în

timp ce Partidul Naţional Agrar îi propunea pe Petro Ivanciuc şi pe Andriv Zemliuc iar

Partidul Naţional Liberal-Brătianu îl propunea pe medicul Smerecinschi.

Alegerile din 1937, ultimele din democraţie, au fost marcate de ingerinţe ale

autorităţilor în procesul electoral. La 19 decembrie, preşedintele Biroului Judeţean

Storojineţ îl informa printr-o telegramă pe ministrul Justiţiei că preşedintele secţiei de

votare Carapciu i-a comunicat că secţia a fost sigilată deoarece comuna este

contaminată de scarlatină şi orice aglomeraţie este interzisă143. La alegerile din

decembrie 1937, o mare parte a ţăranilor ucraineni au votat, sub impulsul campaniei

antisemite, cu Partidul Naţional Creştin al lui Octavian Goga şi A.C. Cuza144. În aceste

alegeri, Partidul Naţional Ucrainean a încheiat un cartel cu Partidul Naţional Liberal şi,

printr-un comunicat oficial pentru prima dată erau date asigurări de „loialitate absolută

faţă de stat, tron şi naţiunea română”145. Pentru a contracara candidaţii ucraineni de pe

lista liberală, Partidul Naţional Ţărănesc a propus nu mai puţin de 6 ucraineni: G.

Andraşciuc, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, Gheorghe Alexievici, Isidor

Ţurcanovici, Artemon Rusnac, Jason Velehorschi şi Petru Kniaskyj146.140 Deşteptarea, an I, nr. 25, 6 decembrie 1933.141 Gheorghe Dumitraşcu, Locul Partidului Ţărănist Radical-Grigore Iunian în istoria României (1932-1940), Bucureşti, Editura „Sfera”, 2000, p. 67.142 Glasul Bucovinei, an XVI, nr. 4201, 8 decembrie 1933.143 Sorin Radu, 1919-1937. Carantina o invenţie liberală pentru obstrucţionarea opoziţiei, în „Historia”, an IV, nr. 36, noiembrie 2004, p. 17.144 David Schaari, op.cit., p. 145.145 Florin Răzvan Mihai, op. cit. p. 97.146 Cuvântul Ţărănimii, an X, nr. 2611, 2 decembrie 1937.

67

La alegerile din iunie 1939, Vladimir Zaloziecki a obţinut 3128 de voturi,

situându-se pe poziţia 10, ocupând un loc de deputat.

Per ansamblu, autorităţile române nu au reuşit să recepteze la adevărata

dimensiune problema ucraineană, iar soluţiile pentru integrarea acestei minorităţi nu au

fost uneori adecvate, dând naştere în rândul ucrainenilor unei imagini a administraţiei

româneşti care nu prea este preocupată de respectarea şi garantarea drepturilor acestora.

Paradoxal însă, ucrainenii au avut acces în Parlamentul României, în baza aceloraşi legi,

ca şi majoritarii, având cadrul de exprimare a nemulţumirilor şi problemelor cu care se

confruntau. Totuşi eforturile autorităţilor de integrare a comunităţii ucrainene în cadrul

statului român s-au lovit de un discurs naţionalist, revizionist, mai ales după 1930, din

partea liderilor politici ucraineni. Poziţia antiromâneascăă s-a datorat şi anumitor măsuri

luate de autorităţi, preocupate de recuperarea identităţii naţionale a românilor

bucovineni.

În timpul campaniilor electorale, după cum am văzut, partidele româneşti au colaborat

cu cele ucrainene; ba mai mult, liderii partidelor româneşti au manifestat o atitudine

pozitivă şi deschisă faţă de problemele minorităţilor, dovadă fiind prezenţa pe listele

acestor partide a etnicilor ucraineni.

Tabel cu mandatele obţinute de etnicii ucraineni în alegerile interbelice


1919 Ion Bloşca X - PDU

Vasile Sniatinciuk X - PDU

1920 Kost. Krakalija X -

Casian Bohaterit X -

Ion Heşca X -

A. Lukasievici X -

Eugen Kozak - X

1922 - - - -

68

1926 B. Veldonschi X - PP

C. Smerecinschi X - PP

A. Lukasievici - X PP

1927 D. Demciuc X - PNL

L. Ivasiuc X - PNL

1928 Gr. Andriaşciuc X - PNŢ

Kost. Krakalija X - PNŢ

V. Zalozetky - X PNŢ

1931 V. Zalozetky X - PNU

Iuri Serbeniuc X - PNU


Gh. Iancec X - PNŢ

Iuri Serbeniuc X - PNŢ

V. Zalozetky - X PNŢ

D. Mayer- Michalsky - X PNŢ

1933 Teodor Stusiac X - PNL

V. Zalozetky X - PRŢ

A. Megasiuc - X PNL


V. Zalozetky X - PNŢ

1939 V. Zalozetky X - FRN


3.5. Metodică. Itemi semiobiectivi.

Itemii semiobiectivi cuprind întrebări şi cerinţe care presupun elaborarea

răspunsurilor de către elevi şi pot folosi la orice disciplină şi pentru toate etapele de

evaluare( iniţială, continuă, sumativă), în funcţie de:

-scopul testului

69

-obiectivele verificate

-conţinuturile măsurate, ceea ce reprezintă un avantaj deosebit în raport cu celelalte

categorii de probe.

Din categoria itemilor semiobiectivi fac parte147:

1.itemii de tip răspuns scurt, formulaţi întro manieră directă şi concisă, specificând în

mod clar natura răspunsului corect;

2.itemi de completare, ce solicită drept răspuns câteva cuvinte care se înscriu în

contextul ideatic oferit, aceşti itemi apar ca un fel de răspunsuri incomplete, elevul

urmând să definitiveze câmpuri ideatice sau argumentative;

3.itemi de tip întrebări structurate, constituite din mai multe subîntrebări legate printr-un

element comun;

Trăsătura principală a itemilor semiobiectivi constă în faptul că elevul este pus în

situaţia de a construi un răspuns, şi nu de a-l alege. Cu acest prilej, elevul are

posibilitatea să-şi manifeste întro anumită măsură creativitatea şi personalitatea. Itemii

semiobiectivi măsoară o gamă largă de capacităţi intelectuale, având nivel de dificultate

variabil.

1.Itemi cu răspuns scurt şi itemi de completare

Cele două categorii de itemi diferă prin forma de prezentare a cerinţei, întrebării,

problemei şi uneori prin dimensiunea răspunsului cerut.

Pentru itemii cu răspuns scurt, elevvii trebuie să formuleze răspunsul sub forma unei

propoziţii , fraze, cuvânt, număr, simbol. În acest caz cerinţa este de tip întrebare

directă.

Itemii de completare solicită de obicei drept răspuns unul sau două cuvinte, care să

se încadreze în contextul suport dorit. În acest caz cerinţa este de tip afirmaţie

incompletă.

147 C. Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 407.

70

2.Întrebări structurate

O întrebare structurată este formată din mai multe subîntrebări de tip obiectiv,

semiobiectiv sau minieseu legate între ele printr-un element comun. Ele umplu practic

golul dintre tehnicile de evaluare cu răspuns liber(deschis) şi cele cu răspuns

limitat(închis) impuse de itemii de tip obiectiv.

Modul de prezentare al unei întrebări structurate iinclude:

-un material(stimul): texte, documente istorice, surse istorice;

-subîntrebări

-date suplimentare

-alte subîntrebări

Subîntrebările din componenţa lor pot viza practic toate categoriile taxonomice, pornind

de la simpla reproducere( definiţii, enumerări) până la analiza, sinteza, prelucrarea

cunoştinţelor, formularea unor ipoteze şi judecăţi de valoare.

Categoria de itemi dată impune o schemă de notare detaliată, punctajul

corespunzător acordându-se parţial sau integral, în funcţie de elaborarea răspunsului

corect.

Avantajele itemilor semiobiectivi sunt:

-itemii sunt uşor de construit, se pot utiliza diferite forme de comunicare a mesajului

premisei(texte,scheme etc.)

-aoperă intr-un interval de timp scurt, un număr însemnat de obiective

-se poate elabora un model complet al răspunsului corect

-răspunsul este produs de elev, şi nu este selecţionat din alternativele prezentate

-se reduce mult probabilitatea furnizării răspunsului corect, prin ghicire.

Dezavantajele ar fi următoarele:

-capacitate redusă de abordare a unor niveluri superioare ale domeniului cognitiv, în

cazul itemilor de completare;

-în cazul itemilor cu răspuns scurt este posibil să fie furnizate mai multe răspunsuri, cu

diferite grade de corectitudine;

71

-răspunsul corect poate să fie alterat de capacităţi şi cunoştinţe care nu au fost impliate

direct în obiectivele evaluate, de exemplu, capacitatea de exprimare în scris etc.

B.1. ITEMI SEMIOBIECTIVI CU RĂSPUNS SCURT

1. Răspundeţi următoarelor cerinţe:

a. De când se remarcă o creştere a populaţiei ucrainene in Bucovina ?

Răspuns: În perioada anterioară anexării Bucovinei, se remarcă o creştere a populaţiei

ucrainene fie pe cale naturală, fie pe calea colonizării şi emigrărilor din Galiţia,

provincie intrată sub administraţie austriacă în 1772..

b. Numiţi conducătorii republicii ucraineni din Galiţia.

Răspuns: Ievhen Petrushevich

c. Precizaţi opţiunile politice ale etnicilor ucraineni în prima parte a perioadei

interbelice, la stânga eşicherului politic, în tabăra P.S.D.

Răspuns: Opţiunile politice ale etnicilor ucraineni în prima parte a perioadei interbelice,

se aflau la stânga eşicherului politic, în tabăra P.S.D

d. Care a fost cel mai activ lider al ucrainenilor. Numiţi-l.

Răspuns: Unul dintre cel mai activi lideri al ucrainenilor a fost avocatul Vasile Dutceak.

B.2.ITEMI SEMIOBIECTIVI DE COMPLETARE

Completaţi spaţiile punctate cu informaţia istorică potrivită:

72

1. Cu ocazia alegerilor din 1931 minoritatea ucraineană a beneficiat şi de sprijinul

comunutatii ..........................................

2. Partidul Popular Democratic Ucrainean ( P.P.D.U.), a fost înfiinţat

în .........................

3. În 1919 ucrainenii nu au participat la alegeri, preferând tactica.....................................

4. La alegerile din 1939 era ales pe listele F.R.N........................................................

Răspunsuri:

1. evreiesti. 3.pasivismului politic.

2. 1922.. 7. Vladimir Zaloziecki.

B.3.ÎNTREBĂRI STRUCTURATE

Citiţi cu atenţie textul de mai jos şi răspundeţi cerinţelor:

,,Oraşul modern este un centru de producţie şi de schimb. Meşteşugurile practicate

într-un târg sunt de o mare diversitate. Unii locuitori se ocupă cu ţesutul postavurilor şi

pânzeturilor, cu prelucrarea pieilor de animale. Aceştia s-au numit cojocari. Alţi

târgoveţi prelucrau lemnul şi au fost cunoscuţi ca teslari, dogari, şindrilari. O altă parte a

târgoveţilor prelucrau fierul şi s-au numit fierari. Produsele muncii lor erau vândute în

prăvălii, dughene, sau în târgul săptămânal organizat. La Târgu Neamţ, târgul

săptămânal se organiza în fiecare zi de luni, iar târgul anual era de Ispas”.

1. Identificaţi, în text, caracterul economic al oraşului modern.

2. Cum se numeau cei ce prelucrau piele de animale.

3. Precizaţi îndeletnicirea teslarilor şi a fierarilor în oraşul secolului al XIX-lea.

4. Argumentaţi importanţa târgurilor permanente şi periodice în viaţa unei comunităţi.

5. Redactaţi un text de 20 de rânduri în care să prezentaţi specificul oraşului modern.

73

Capitolul 4

Germanii

74

Capitolul 4

Germanii

4.1. Originile şi stabilirea germanilor în Bucovina

Germanii bucovineni sau Die Bukowinadeutschen s-au stabilit aici după 1775,

când Imperiul Austriac anexează o parte din aşa-numita Ţară de Sus a Moldovei,

(cuprinsă între Carpaţi (la vest), Siret şi Prut (la est), Nistru (la nord) şi dealurile dintre

râurile Moldova şi Suceava (la sud), dându-i numele de Bucovina („Bukowina” sau

„Buchenland”), nume derivat din cuvântul fag („buk”, în ucraineană, „Buchen” în

germană ), întrucât zona era împădurită cu această specie de copaci.

După crearea de către austrieci în 1775 a provinciei Bucovina, aceştia au început

să o colonizeze cu populaţie vorbitoare de limbă germană din diferite zone ale

Imperiului Austriac, dar şi din spaţiul germanic. Faptul că politica de colonizare era

oficială o dovedeşte propunerea făcută în martie 1782 de către August Friedmann Ruhle

von Lilienstern, funcţionar în oraşul Dilenburg Orania. Acesta îi scria împăratului Iosif

al II-lea despre măsuri concrete de colonizare a Bucovinei cu Germani148. Cu ocazia

primei sale vizite în Bucovina, în vara anului 1783, împăratul Iosif al II-lea declara:

„Colonizarea acestui ţinut este de cea mai mare importanţă”149. Colonizarea a vizat trei

direcţii principale: colonii de mineri, colonii de sticlari şi muncitori forestieri şi

respectiv colonii de agricultori.

148 Cocuz, Partidele politice româneşti din Bucovina (1862-1914), Suceava, Editura „Cuvântul Nostru”, 2003, p. 25.149 Constantin Ungureanu, Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918), Chişinău, Editura „Civitas”, 2003, p. 134.

75

Majoritatea proveneau din Renania-Palatinat („Rheinland-Pfalz”), Baden-Baden

(„Baden-Baden”), Hessa („Hessen”), Boemia şi Moravia („Boehmen und Maehren”),

Banat („Banat”) etc.150 Provincia Bucovina a făcut parte iniţial din Galiţia Răsăriteană,

cu capitala la Lvov (Liov), iar din 1849 a fost ridicată la rangul de Ducat de Coroană

(„Kronland”), primind denumirea de Ducatul Bucovina („das Herzogtum Bukowina”),

fiind condusă direct de la Viena şi nu prin intermediari. Germanii imigraţi nu s-au

răspândit uniform în toată Bucovina, ci au fondat localităţi proprii sau cartiere proprii în

localităţile existente. Astfel de localităţi au fost Gura Putnei (Karlsberg), Voievodeasa

(Fürstenthal) şi Poiana Micului (Buchenhain).

Şvabi din Bucovina151

Cea mai mare parte a germanilor s-au stabilit în oraşele Cernăuţi (Tschernowitz),

Rădăuţi (Radautz), Suceava (Suczawa), Vatra Dornei (Dorna-Watra) şi Gura

Humorului (Gurahumora sau Gura Humora), localitate în care, în 1930, reprezentau

majoritatea populaţiei.

150 cf. Constantin Ungureanu, Colonizarea populaţiei germane în Bucovina, în „Analele Universităţii Ştefan cel Mare”, Suceava, anul II, nr. 2, 1996.151http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=2&key=9&hit=1)

76

Conform recensământului din 1919, în Bucovina trăiau 68075 de etnici germani,

adică 8,4% din populaţiei152. La recensământul din 1930 erau înregistrate 96.000

de persoane, adică 9,2%, distribuiţi astfel pe judeţe: Cernăuţi-19586 (6,4%),

Câmpulung-19109 (20,2%), Rădăuţi-17857 (11,1%), Storojineţ-8990 (5,3%) şi

Suceava-9991 (8,2%)153.

Prin cedarea nordului Bucovinei în iunie 1940 către U.R.S.S., în urma

ultimatumului sovietic, 80.000 - 90.000 de persoane au părăsit Bucovina, fiind duse în

al Treilea Reich, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă, în Reich).

4.2. Activitatea politică interbelică a germanilor bucovineni

Imediat după Marea Unire, Hans Otto Roth154 a pledat pentru unificarea politică

a germanilor din România Mare. Ales în Parlament în urma alegerilor din mai 1920,

Alfred Kohlruss a pledat pentru respectarea autonomiei culturale a minorităţilor,

autonomie promisă de către autorităţile de la Bucureşti. În cursul anului 1920, liderii

germanilor au dus o propagandă susţinută pentru aderarea tuturor germanilor la

societăţile cultural-politice germane.

În timpul discuţiilor pentru votarea Constituţiei, Partidul Parlamentar German,

prin vocile lui Otto Roth şi Hans Hedrich, a cerut garantarea drepturilor colective ale

minorităţilor şi înlocuirea formulei de „român” din articolul 5 cu cea de „cetăţean al

statului român”155. Deputaţii germani erau nemulţumiţi că în Constituţie nu erau

152 Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant ş.a., Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999, p.441.153 Recensământul general al populaţiei României din 1930, planşa XXVIII.154 Hans Otto Roth, născut în 1890 la Sighişoara. Studii de drept la Budapesta, Viena, Berlin şi Zürich. Cariera sa politică a debutat în 1918. A fost deputat între 1919 şi 1938, motiv pentru care în 1938 a fost declarat senator pe viaţă. În perioada 1932 şi 1934 a fost preşedintele Uniunii Grupurilor Etnice Germane din Europa, iar între 1935 şi 1945 a condus Asociaţia Germanilor din România. Din cauza orientării sale creştin-liberale, a fost exclus în 1940 din Partidul German. În ciuda atitudinii sale antinaziste, a fost arestat în 1952, decedând în 1953 în închisorile comuniste. 155 Ioan Scurtu, Liviu Boar, Minorităţile naţionale din România (1918-1925), Bucureşti, Editura Arhivelor Naţionale din România, , 1995, doc. 115, p. 555.

77

prevăzute explicit instruirea copiilor minoritarilor în limba maternă (Art. 25), şi

principiul reprezentării proporţionale a minorităţilor în cadrul alegerilor parlamentare

(Art. 57 şi 69), dar nici folosirea limbii materne nu era garantată clar.

Adolf Kohlruss a prezentat într-un discurs rostit în Parlament pe 12 martie 1923

cele trei cerinţe ale minorităţii germane:

1. recunoaşterea individualităţii politice şi asigurarea dezvoltării etnice şi

constituţionale a minorităţii germane;

2. folosirea limbii materne în justiţie, administraţie şi învăţământ;

3. alegerea funcţionarilor publici din rândurile comunităţii din care fac parte156.

Aceste cerinţe pe care germanii le doreau introduse în textul Constituţiei au fost

respinse de către P.N.L., care prin vocea lui Vintilă Brătianu susţinea ideea slăbirii

caracterului unitar naţional al României prin introducerea unor astfel de prevederi, care

ar fi transformat România „într-o «nouă nenorocită Austro-Ungarie»“157. Centralizarea

guvernării liberale din anii 1922-1926 a determinat reacţii ale etnicilor germani, atât

colective cât şi individuale. Un demers individual este cel al lui Cezar Bensch, contabil

în cadrul Primăriei din Rădăuţi. La 25 februarie 1925, el îşi exprima public indignarea,

arătând că „germanii sunt greu loviţi şi persecutaţi în statul român”, pentru că statul le

„desfiinţează şcolile şi le românizează”158. În timpul guvernării ţărăniste, Consiliul

Naţional German din Cernăuţi a înmânat, la 3 ianuarie 1926, o listă de revendicări, prin

care cereau Guvernului satisfacerea imediată a problemei minorităţilor în România.

După 1930, odată cu ascensiunea naţional-socialismului în Germania şi mai cu

seamă după 1933, când Hitler preia puterea, manifestările naţionaliste din partea

etnicilor germani devin mai evidente. În mai 1932, la Cernăuţi, a luat fiinţă o

organizaţie naţional- socialistă, condusă de E.Landwehr de Pragenau159. Sub impactul

acestor transformări politice din Germania, aripa reformatoare reprezentată de Uniunea

156 Ibidem, doc. 118, p. 561.157 Ibidem.158 Z. Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996, p. 18.159 Ştefan Purici, De la Dieta Bucovinei la Parlamentul de la Bucureşti (1918-1940), în „Analele Bucovinei”, an IX, nr. 1, 2002, p. 139.

78

Germanilor Bucovineni, condusă de către E. von Millanich, ş.a., a ţinut, la 11 iunie

1932, o adunare generală care a pus în discuţie poziţia formaţiunii faţă de nazism. În

urma dezbaterilor, participanţii au concluzionat că Uniunea Germanilor din România se

declară solidară cu mişcarea naţional-socialistă, excepţie făcând problema evreiască,

care trebuie eliminată din programul uniunii160. Începând cu 1937, activitatea secţiei

bucovinene a Partidului Poporului German s-a intensificat, fiind organizate numeroase

întâlniri publice în diverse localităţi din Bucovina. După instaurarea regimului autoritar

al lui Carol al II-lea, Uniunea Germanilor din România devine singura reprezentantă a

germanilor, recunoscută de către oficialităţi. Regimul autoritar a restrâns drepturile şi

libertăţile, inclusiv pe cele ale minorităţilor. Faţă de evenimentele internaţionale,

precum anexarea Austriei în martie 1938, o parte a etnicilor germani şi-au exprimat

satisfacţia. Mulţi germani bucovineni au aderat la F.R.N., imediat după înfiinţarea

acestuia.

4.3. Partide şi organizaţii politice germane

Sub aspect politic erau organizaţi în Volskraturi-Consilii Populare, iar până în

1926, în Volksgemeinschaft der Deutschen in der Bukovina161. Conştienţi că doar uniţi

pot avea o voce comună pentru susţinerea cauzei minorităţii în faţa autorităţilor române,

la 21 septembrie 1919 a fost înfiinţată Uniunea Germanilor din România Mare.

Uniunea Germanilor din România Mare. Conducerea era asigurată de către Rudolf

Bransch şi Hans Otto Roth, cu sediul la Sibiu, iar organul de presă era Deutsche

Tagespost. Ziarul avea şi o pagină pentru Bucovina, sub redacţia lui Bruno Skrehznetz,

redactor-şef la Czernowitzer Deutsche Tagespost162.

160 Ibidem, p. 139.161 Ştefan Delureanu, Germanii din România, în „Revista istorică”, Bucureşti, s.n., tom VIII, 1-2, ianuarie 1997, p. 7.162 Daniel Hrenciuc, Germanii din Bucovina în perioada interbelică. Unele consideraţii, în „Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX”, vol. 3, Sibiu, Editura „Techno Media”, 2008,

79

Adunarea Uniunii Germanilor din România Mare din 18 septembrie 1921 de la

Cernăuţi reprezenta „autoritatea centrală a naţiunii germane din România”163. A luat

fiinţă cu această ocazie şi Asociaţia Femeilor Germane, cu scopul de a implica femeile

în viaţa politică. Consiliul naţional al germanilor din Bucovina a fost condus în perioada

interbelică de Alois Lebouton (1919-1920), Edmund Schnirch (1920-1922), Heinrich

Wurfel (1923-1925), Alfred Kohlruss (1926-1935), Erwin Millanich von Mandriollo

(1935-1936), Martin Runzer (1936-1938) şi Franz Lohmer (1938-1940)164. În cadrul

Uniunii, exista o aripă reformistă condusă de Alois Lebouton şi Erwin Millanich von

Mandriollo, care în cadrul unei adunări la Cernăuţi, din iunie 1932, şi-a exprimat poziţia

faţă de această mişcare. Aceştia îşi exprimau simpatia şi adeziunea pentru ideologia

naţional-socialistă, exceptând problema evreiască problemă care, „din punctul de

vedere al politicii practice a germanilor din afara hotarelor Germaniei şi din cauza

solidarităţii minorităţilor, trebuie eliminată din programul Uniunii Germanilor”165.

Mişcare naţional-socialistă. Opţiunea social-democrată a fost reprezentată de Rudolf

Gaidosch, care a şi fost ales deputat pe listele P.S.D. După 1930, influenţa naţional-

socialistă germană i-a cuprins şi pe etnicii germani din Bucovina. Astfel a apărut o

organizaţie naţional-socialistă condusă de Oscar Beck. Avea chiar un ziar propriu, Der

Scharfschutze. Mişcarea a organizat la Cernăuţi activităţi de propagandă naţional-

socialiste166.

p. 175.163 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria romînilor în secolul XX, Bucureşti, Editura „Paideia“, 1999, p. 39.164 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 175.165 Ibidem, p. 180.166 Ştefan Purice, Aspecte ale problemei minorităţilor naţionale în Bucovina istorică între anii 1918 şi 1940, în „Analele Bucovinei“, IV, nr. 2, 1997, pp. 416-417.

80

Cernăuţi-Casa Germană 167

Partidul Naţional Socialist al Germanilor din România

Apariţia lui este legată de activitatea lui Fritz Fabricius, care pune bazele acestui

partid în mai 1933. Imediat îşi schimbă denumirea în Mişcarea de reînnoire a

Germanilor din România (Nationale Erneuerungsbewegung der Deutschen in

Rumanien-N.E.D.R.).168 Ziarul partidului se numea Ostdeutscher Beobachter

(„Observatorul est-german”). Din cauza manifestărilor naţional-socialiste, partidul este

scos în afara legii la 7 iulie 1934. Tot în acest an, Fabricius încheia o înţelegere cu Liga

Apărării Naţional Creştine, unde figura ca membru şi Edwin von Pragenau169.

Partidul Popular German (Deutsche Volkspartei-D.V.R.). Fondat de fracţiunea

radicală din N.E.D.R, la 10 februarie 1935. Liderii erau Alfred Bonfert şi Waldemar

Gust, iar sediul se afla la Braşov170. Cu un program politic radical, partidul era împotriva

167100http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&cat=9&PageNo=3&key=18&hit=1168 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, op. cit., p.40.169 Vasile Ciobanu, Contribuţii la cunoaşterea istoriei saşilor transilvăneni în anii 1918-1944, Sibiu, Editura „Hora“, 2001, p. 186.170 Ibidem, p. 408.

81

http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&cat=9&PageNo=3&key=18&hit=1

http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&cat=9&PageNo=3&key=18&hit=1

Bisericii Evanghelice. În septembrie 1938, partidul fuzionează cu gruparea condusă de

Rudolf Brandsch.


În 1919, în campania electorală, germanii au hotărât să nu se prezinte la primele

alegeri. Înainte însă de această decizie, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina a

încercat să obţină sprijinul germanilor, încercare eşuată pentru că, aşa cum scria Glasul

Bucovinei, „administraţia ţării a încercat să asigure minorităţii germane un cerc

electoral, dar n-a izbutit, pentru că germanii locuiau sporadic”171. Totuşi germanii au

avut un candidat, Norbert Kipper, consilier pentru Cameră în circumscripţia Cernăuţi-

oraş, fiind ales cu 4212 de voturi.

Ziarul Bucovina scria că acesta a candidat la presiunile lui Ion Nistor, ministru

delegat pentru Bucovina172. La aceste alegeri candidaţii opoziţiei au fost sprijiniţi de

germani şi români. Astfel, la Iacobeni, candidatul opoziţiei, Candrea, deşi a fost susţinut

de germani şi români, tot cel al puterii a câştigat, cu ajutorul fraudei. În faţa acestui

rezultat, un grup de alegători români şi germani a întocmit un protest în care spuneau că

le-au furat 56000 coroane, nu le trebuie astfel de primărie şi că acum voiesc să le prade

şi voturile173.

La alegerile din 1920, desfăşurate în 27-30 mai şi organizate de către P.P., s-a

consemnat debutul alianţelor dintre minoritari, Partidul German şi partidul de

guvernământ. Consiliul Naţional German din Bucovina a organizat în luna martie 1920

mai multe întruniri pentru desemnarea candidaţilor la aceste alegeri. Astfel a fost decisă

candidatura lui A. Kohlruss pe listele P.P., la Cameră, în circumscripţia Storojineţ.

171 Saşii şi alegerile, în „Glasul Bucovinei”, an II, nr. 259, 11 octombrie 1919.172 Cum a administra dl. Nistor Bucovina, în „Bucovina”, an I, nr. 171, 21 octombrie 1919.173 Florin Pintescu, Atitudinea germanilor faţă de regimul politic românesc în 1919, în „Codrul Cosminului”, s.n., nr. 5, 1999, p. 269.

82

Autorităţile, prin prefecţi, au încercat prin toate mijloacele să asigure victoria

candidatului german. Pentru a avea o baza electorală favorabilă, prin decizia

ministerială nr. 28244, din 11 mai 1928, au fost scoase din circumscripţia Storojineţ

localităţile populate de români (Cerepcăuţi, Petriceni şi Volcineţ) şi înlocuite cu

localităţi din circumscripţia Ciudei, locuite majoritar de ruteni, germani şi evrei

(Comăneşti, Jadova, Panca şi Slobozia Comăneştilor).174 Chiar dacă A. Kohlruss era cea

mai cunoscută figură de politician german, şi alţi politicieni au candidat, precum

Norbert Kipper, Iosef Binder şi Karl Schlager, independenţi, Ludwig Strohmayer, Franz

Lang şi Georg Schauz, germani pro guvern în circumscripţia Cernăuţi-oraş.

Cea mai contestată candidatură a fost cea a lui A. Kohlruss, şi din cauza

afirmaţiilor sale din timpul unei întruniri electorale de la Hliboca, la 16 mai 1920, când

a promis alegătorilor ucraineni că va înfiinţa o şcoală ucraineană în comună175.

La aceste alegeri, Consiliile Naţionale Evreiesc şi German au încheiat, în

virtutea poziţiei comune avute la alegerile din 1919, o colaborare electorală. Acordul a

fost semnat la 22 mai 1920, de către Feur, consilierul Curţii de Justiţie, şi de profesorul

Lang, inspector pentru şcolile germane din Bucovina, din partea germană, şi de evreii

M. Ebner şi B. Straucher. Acest acord prevedea:

1. Volksrat-ul retrăgea lista de candidaturi din circumscripţia Cernăuţi, ce îl avea

în frunte pe Strohmayer.

2. Volksrat-ul se angaja să susţină lista formată din B. Straucher, N. Kipper şi

Iosef Bierer (evreu).

3. P.N.E. susţinea candidatura lui A. Kohlruss în circumscripţia Storojineţ.

4. În cazul în care niciun candidat german nu era ales în circumscripţia Cernăuţi,

la Camera Deputaţilor, A. Kohlruss candida la Senat, în aceeaşi circumscripţie.

Dacă M. Ebner intra în competiţie cu oricine altcineva decât A. Kohlruss, atunci

germanii urmau să voteze cu candidatul evreu; la fel urma să procedeze şi

P.N.E., în favoarea candidatului german176.

174 După prima parte a „alegerilor libere”, în, „Glasul Bucovinei”, an III, nr. 434, 30 mai 1920.175 Candidatura unui neamţ într-un cerc românesc!, în „Glasul Bucovinei”, an III, nr. 425, 19 mai 1920.176 cf. Florin Răzvan Mihai, op. cit., p. 85.

83

Pactul nu s-a mai aplicat, deoarece P.G. a decis să colaboreze cu partidul de

guvernământ şi astfel A. Kohlruss a fost ales deputat.

La următoarele alegeri generale, organizate de guvernul liberalului Ion I. C.

Brătianu, în martie 1922, germanii au avut candidaţi şi pe lista P.D.U. Norbert Kipper,

în circumscripţia Cernăuţi-oraş. Însă aceste alegeri au fost cu ghinion pentru germani,

care nu au reuşit să trimită niciun reprezentant în Parlament.

Adoptarea legii electorale din 1926 a modificat scena politică. Partidele

minoritare au fost astfel nevoite să încheie acorduri electorale cu partidele mari, listele

electorale fiind alcătuite după lungi şi grele negocieri. Pentru a se putea lua o decizie

privitoare la poziţia Partidului German la aceste alegeri, la 22 aprilie 1926 a avut loc un

Congres general care a hotărât demararea negocierilor cu partidul de la putere, P.P.

Oferta iniţială făcută de către P.P. de 9 locuri pe listele Camerei (5 în Ardeal, 2

în Banat şi câte 1 în Bucovina şi Basarabia) şi 3 pentru Senat a fost socotită ca

inacceptabilă de către P. German, care a cerut dublu acestora177. Au urmat negocieri

purtate de către Rudolf Brandsch, Hans Otto Roth şi Hans Hedrich cu reprezentanţii

P.P., în urma cărora s-au obţinut 11 locuri la Cameră (5 în Ardeal, 4 în Banat şi câte 1 în

Bucovina şi Basarabia) şi 4 la Senat (câte 2 în Ardeal şi Banat). În circumscripţia

Cernăuţi, Alfred Kohlruss a fost admis pe lista P.P., în timp ce la Rădăuţi nu figura pe

liste niciun german.

P.N.Ţ. a venit şi el cu un candidat german, în circumscripţia Rădăuţi, prin Karl

Schlager, la Senat. Şi F.P.S.R. a propus pe liste la Cameră şi Rădăuţi pe Adolf Berall, de

pe poziţia a treia.

Ideea mai veche a unui cartel electoral minoritar a prins contur cu ocazia

alegerilor din 1927, când germanii şi maghiarii au încheiat un pact electoral. În urma

acestui acord au fost depuse 28 de liste: 19 în Ardeal, 5 în Bucovina, 3 în Banat şi 1 în

Basarabia, iar la Senat au avut candidaţi în 17 circumscripţii (12 în Ardeal, 3 în

Bucovina şi câte 1 în Banat şi Basarabia).

177 cf. Lupta electorală. Fixarea candidaturilor, în „Adevărul”, an XXXIX, nr. 12990, 22 aprilie 1926.

84

Tabel cu mandatele obţinute de etnicii germani în alegerile interbelice


1919 Norbert Kipper X - P.D.U.

1920 Rudolf Gaidosch X P.S.D.

A. Kohlruss X - P.P.

1922 - - - -

1926 A. Kohlruss X - P.P.

1927 - - - -

1928 A. Lebouton X P.N.Ţ.

1931 A. Lebouton X - U.N.

1932 A. Lebouton X - P.N.Ţ

F. Michelson X - P.N.L.

E. Klaus - X P.N.Ţ

1933 A. Lebouton - X P.N.Ţ

1939


Liste exclusiv germane au fost depuse pentru Cameră la Storojineţ şi

Câmpulung, în timp ce în restul circumscripţiilor listele erau comune. Pe aceste liste se

regăseau, A. Kohlruss178, Iosif Nesteman, Edwin Landwehr, Karl Schuttler sau Iosif

Gehl. Pe listele P.P. se găsea avocatul E. Klauss, în circumscripţia Rădăuţi. Ca de

obicei, socialiştii propuneau pe liste şi candidaţi minoritari. P.S.D. avea pe listă, în

circumscripţia Câmpulung, pe Carol Mehlferber.

178 Publicaţia „Universul” afirma despre Kohlruss că ar fi omul de legătură „între organizaţiile de propagandă internaţională germană în ţară la noi”. Publicaţia critica şi constituirea unui cartel al partidelor minorităţilor, considerând că „a învins spiritul extremist de izolare a minorităţilor într-un bloc de rezistenţă”. ( „Universul”, anul XLV, nr. 150, 2 iulie 1927, p.2)

85

Eşecul la ultimele alegeri al blocului minoritar i-a determinat pe aceştia să pună

sub semnul întrebării viabilitatea unui astfel de acord. Totuşi liderii germani aveau

viziuni diferite: A. Kohlruss, era de părere ca acest acord minoritar să fie limitat la

scopurile electorale, în timp ce Lehner dorea un program politic constituit ca un partid

politic. Partidul German a început negocierile cu P.N.Ţ., cerând 14 locuri în Parlament.

Acordul semnat la Cluj, la 21 noiembrie 1928, de către Ştefan Ciceo-Pop şi H.O. Roth,

prevedea pentru Partidul German „nouă mandate pentru Cameră şi trei mandate pentru

Senat”179; ulterior, un mandat a fost anulat.

Celălalt mare partid interbelic, P.N.L., propunea şi el un candidat german, S.

Weisselberger, al doilea pe listă în Cernăuţi.

Tactica acordurilor electorale între guvern şi minorităţile naţionale a continuat la

alegerile din 1931. Uniunea Naţională a lui Nicolae Iorga a negociat un cartel electoral

cu U.E.R., P.N.U. şi P.N.G. Astfel Uniunea propunea în Bucovina pe listă şi pe A.

Lebouton în circumscripţia Rădăuţi, din partea P. German. În această campanie au fost

angrenate şi organizaţii neînsemnate politic, care au propus numeroşi candidaţi

minoritari. Liga contra Camerei, condusă de către Dori Popovici, în alianţă cu Partidul

Ţărănesc Democrat, a depus liste în circumscripţia Cernăuţi pe care figura şi germanul

Rudolf Müller, Lebouton180 a fost ales pentru a treia oară în Parlament.

La doar un an de la ultimele alegeri, la 17 iulie 1932, guvernul naţional-ţărănesc

a organizat noi alegeri. P.N.G. a încheiat acord electoral cu P.N.Ţ., astfel încât A.

Lebouton şi Edgar Klaus se regăseau pe lista guvernului. Pentru a putea contrabalansa

influenţa ţărănistă, P.N.L. a propus şi el candidaţi minoritari (Beno Straucher candida la

Senat).

Germanii au contestat candidatura lui A. Lebouton pe listele ţărăniste.

Ultimele alegeri din România interbelică s-au desfăşurat la 20 decembrie 1937,

fiind organizate de guvernul liberal Tătărescu. Partidul German a încheiat un acord

179 I.Scurtu, I. Dobrea, Minorităţile naţionale din România (1925-1931). Documente, Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 1996, p. 327.180 Alois Lebouton, născut la 27 aprilie 1881, la Rădăuţi. Studiile universitare la Cernăuţi şi Strasbourg. Preşedinte al Cooperaţiei agricole din Bucovina. Ales deputat în 1928, 1931, 1932 şi senator în 1933. (I. Ardealeanu, op. cit., p. 381).

86

electoral cu P.N.L., înţelegere semnată la 29 noiembrie 1937 de către Ion Nistor, Runzer

şi Lerch, prin care candidatul Iosif Nestmann, avocat, era agreat şi de liderii comunităţii

germane181. P.N.Ţ. îi propunea pe Edgar Klauss în circumscripţia Rădăuţi şi pe Ignaţ

Perl la Cernăuţi.

La aceste alegeri s-a manifestat pentru prima dată Partidul Popular German,

înfiinţat în 1935. Acesta asigura autorităţile române de loialitate, dar critica activitatea

liderului Partidului German, Fabritius182. Partidul Poporului German a depus liste în

patru circumscripţii, în frunte cu Franz Adam Minnich, Ernst Bohmer, Waldemar Gust

şi Stefan Gregor. Deşi a fost organizată o mare adunare generală electorală la Poiana

Micului, în data de 12 decembrie183, comunitatea germană era divizată. Divizarea

electoratului german din Bucovina era observată şi de către prefectul de Câmpulung,

Constantin Leontiş, care a acordat autorizaţiile pentru întâlnirile electorale din

decembrie 1937. Mai mult decât atât, liderul germanilor din România, Fabricius, îi

îndemna pe etnicii germani să nu creadă în „discursul demagogic al lui Millanich.”184

4.5. Metodica. Itemi subiectivi sau cu răspuns deschis

Itemii subiectivi sau cu răspuns deschis testează capacitatea de tratare coerentă şi

întrun mod personal a unui anumit subiect, originalitatea, capacitatea creativă. Itemii

subiectivi dezvoltă capacitatea elevului de a formula, a descrie, a prezenta sau explica

diferite concepte, relaţii, argumente, metode de lucru185. Permit elevilor să construiască

răspunsuri, detectându-se atât achiziţiile cognitive, cât şi capacitatea de elaborare şi

exprimare.

Din categoria itemilor subiectivi fac parte:

181 cf.„Glasul Bucovinei”, an XX, nr. 5211, 3 decembrie 1937.182 cf. Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Ioan Scurtu, Partidele politice din România (1862-1994). Enciclopedie, Bucureşti, Editura „Mediaprint”, 1995, pp. 104-105.183 cf. Radu Florian Bruja, The 1937 elections in Bucovina, în „Valahia Journal of Historical Studies”, nr. 13, 2010, p. 41.184 Ibidem.185 C. Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 408.

87

-itemii de tip rezolvare de probleme;

-itemii de tip eseu( eseu structurat sau eseu liber, nestructurat).

Trăsătura principală a itemilor cu răspuns deschis o constituie abordarea nielurilor

superioare ale taxonomiilor ce descriu comportamentele vizate în timpul procesului de

învăţare: aplicare, analiză, sinteză şi evaluare. Pentru această categorie de itemi este

necesară o schemă de notare detaliată, punctajul corespunzător acordându-se sau nu, în

funcţie de parcurgerea tuturor etapelor de elaborare a răspunsurilor.

Avantajele acestor itemi sunt :

-permit formarea unei gândiri creative;

-activează gândirea critică şi autocritică;

-oferă posibilitatea analizei erorilor;

1.Rezolvarea de probleme

Itemii de tip rezolvare de probleme soloicită elevii pentru:

-înţelegerea problemei, obţinerea informaţiilor necesare rezolvării;

-formularea şi testarea ipotezelor, descrierea metodelor de rezolvare;

-elaborarea unui scurt raport despre rezultatele obţinute;

-posibilitatea de generare şi transfer a tehnicilor de rezolvare;

Rezolvarea de probleme sau a unei situaţii problemă reprezintă antrenarea întro

activitate nouă, diferită de activităţile curente ale procesului de instruire pe care

profesorul o propune în clasă ( fiecărui elev sau grup), cu scopul dezvoltării creativităţii,

gândirii divergente, imaginaţiei, capacităţii de a generaliza, a reformula o problemă etc.

În funcţie de domeniul solicitat, în principal cel al gândirii convergente sau

divergente, comportamentele care pot fi evaluate sunt cele din categoriile aplicării sau

explorării. Este evident faptul că acestea nu pot fi manifestate decât în codiţiile în care

comportamentele de nivelul analizei, sintezei, evaluării, transpunerii şi chiar cele

mnezice sunt corespunzător însuşite.

Avantajele acestui tip de item sunt:

88

-dezvoltă creativitatea, gândirea divergentă, imaginaţia, capacitatea de a generaliza, de a

reformula o problemă;

-oferă posibilitatea lucrului în echipă;

-generează discuţii asupra diverselor metode şi soluţii de rezolvare a problemei;

-îi învaţă pe elevi să gîsească şi să aprecieze metoda cea mai bună de lucru;

-contribuie la dezvoltarea unui comportament flexibil şi operant;

În proiectarea cerinţelor trebuie avute în vedere:

-situaţia problemă să fie adecvată nivelului de vârstă şi de pregătire a elevilor;

-activitatea să se desfăşoare individual sau în grup, în funcţie de natura şi conţinuturile

problemei;

2.Itemii de tip eseu

Eseul permite evaluarea globală a unei sarcini de lucru din perspectiva unui

obiectiv care nu poate fi evaluat eficient, valid şi fidel cu ajutorul unor itemi obiectivi

sau semiobiectivi. Acest tip de item pune în valoare abilitatea de a evoca, organiza şi

integra ideile, abilitatea de exprimare personală în scris precum şi abilitatea de a realiza,

produce interpretarea datelor( şi nu numai de a identifica interpretarea probabilă a

acestora). Itemul de tip eseu cere elevului să construiască, să producă un răspuns liber în

conformitate cu un set de cerinţe date. După tipul răspunsului aşteptat itemii de tip eseu

pot fi:

-eseu structurat sau semistructurat, în care, cu ajutorul unor indicii, sugestii, cerinţe,

răspunsul aşteptat este ordonat şi orientat;

-eseu liber(nestructurat) care valorifică gândirea, scrierea creativă, imaginativă,

originalitatea, creativitatea, inventivitatea etc.

Itemii de tip eseu presupun elaborarea unor răspunsuri complexe, elevul

dispunând de suficientă libertate în identificarea şi semnificarea materialului, în

adecvarea terminologiei, în completarea răspunsurilor etc.

Dintre avantajele acestui item enumerăm186:

186 Ibidem, p. 410.

89

-se pot aborda rezultate ale învăţării de mare complexitate;

-solicită la elevi capacităţi evidente de analiză, sinteză, rezolvare de probleme;

-dezvoltă capacitatea elevilor de a se exprima în scris;

Printre dezavantaje se pot identifica:

-intervin anumite dificultăţi în aprecierea probei;

-probele nu prezintă validitate corespunzătoare;

C. ITEMI SUBIECTIVI DE TIP ESEU

C.1. ESEU STRUCTURAT

Redactaţi, în aproximativ 2 pagini, un eseu pe tema Activitatea politică a germanilor

bucovineni în perioada interbelică, respectând reperele :

- activitatea politică a germanilor bucovineni.

- partide şi organizaţii politice ale germanilor bucovineni.

- activitatea electorală.

- personalităţi politice ale comunităţii germane.

C.2.ESEU LIBER SAU NESTRUCTURAT

Redactaţi un eseu pe tema Partide şi organizaţii politice ale germanilor bucovineni.

Electorat la vot187

187 http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Bucovina%20electorala%20de%20Tiberiu%20Cosovan.htmpoza

90

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Bucovina%20electorala%20de%20Tiberiu%20Cosovan.htmpoza

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Bucovina%20electorala%20de%20Tiberiu%20Cosovan.htmpoza

Capitolul 5

Polonezii

Capitolul 5

Polonezii

91

5.1. Originile şi stabilirea polonilor în Bucovina

Contactele dintre polonezi şi români datează încă de la mijlocul sec. XIV,

moment care coincide cu întemeierea Moldovei, dar şi cu anexarea Ţinutului Haliciului

de către regele polon Cazimir cel Mare. Vecinătatea a dus la stabilirea unor intense

legături politice, economice şi culturale între polonezi şi moldoveni, apoi transilvăneni,

legături care vor fi întărite în mod firesc şi prin relaţii de rudenie. Sfârşitul sec. XVI şi

începutul sec. XVII marchează creşterea influenţei polone pe teritoriul României, mai

ales datorită lui Ieremia Movilă, care a fost întronat în 1595 cu ajutorul hatmanului

polon Jan Zamojski. Migraţia politică poloneză a stat sub semnul dramatismului unor

momente din istoria Poloniei. Ea nu s-a constituit în comunităţi compacte pe teritoriul

României, dar prin dinamismul şi personalităţile ei a amplificat ecourile prezenţei

polonezilor într-un spaţiu care le-a fost ospitalier. După înfrângerea insurecţiei lui

Tadeusz Kosciusko (1794), urmată de cea de-a treia împărţire a Poloniei (1795), mulţi

polonezi au trecut în Moldova şi în Ţara Românească, urmând chemarea „Cine-şi

iubeşte patria, să meargă în Valahia”188.

După unele izvoare, în Principate s-au refugiat atunci 1840 de soldaţi şi

50 de ofiţeri şi subofiţeri. Pentru organizarea lor a fost trimis, în 1796, de la Paris,

generalul Ksawery Dabrowski, care a înfiinţat la Bucureşti prima organizaţie a

polonezilor din Principatele Române, denumită „Confederaţia Generală a Republicii”,

menită să relanseze lupta de eliberare naţională. Părăsiţi de marile puteri, polonezii au

fost însă înfrânţi la 11 iulie 1797, lângă Cernăuţi. Atunci, 2-3000 de soldaţi din trupele

de cavalerie ale generalului Jozef Dwernicki au ajuns în Transilvania şi în Moldova. Cu

toate intervenţiile şi persecuţiile austriece, mulţi boieri moldoveni i-au adăpostit pe

188 Veniamin Ciobanu, Relaţiile politice româno-polone între 1699 şi 1848, Iaşi, Editura Academiei Române, 1980, p. 162.

92

polonezi, organizându-şi cu ei străji înarmate189. Un nou val de imigranţi s-a produs

după înăbuşirea insurecţiei naţionale poloneze din noiembrie 1830.

Polonezi bucovineni190

Primii polonezi au venit din regiunile Spisz, Podhael, Orawa, Slansk Cieszyn

etc., adică din zona de interferenţă geografică dintre Polonia şi Slovacia. Stabilirea

acestora s-a făcut către sfârşitul secolului al XVIII-lea. Apariţia aşezărilor poloneze în

Bucovina se înscrie în procesul de colonizare dus de autorităţile austriece pentru

valorificarea resurselor şi a potenţialului zonei.

5.2. Înfiinţarea şi evoluţia aşezărilor polone:

1. Cacica

189 cf. Daniel Hrenciuc, Un destin pentru istorie: polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi, Editura „Princeps Edit“, 2008, pp. 108-109.190http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=1&key=4&hit=1

93

Aşezare întemeiată şi atestată încă din 1670, cunoaşte la sfârşitul secolului al

XVII-lea venirea primilor polonezi din zona Stanislawow191. Aceştia erau specializaţi în

valorificarea zăcămintelor de sare, dar se ocupau şi cu agricultura şi creşterea

animalelor. Cel mai probabil, aşa cum afirmă cercetătorii, numele localităţii vine de la

numele descoperitorului zăcămintelor de sare, polonezul Jozef Kacza192.

2. Huta Veche

Înfiinţarea în 1793 la Crasna a primei fabrici de sticlă din Bucovina a condus la

aducerea unor specialişti polonezi la începutul secolului al XIX-lea. Aceştia vor

întemeia colonia Huta Veche, nume dat de la germanul Alt Hutte („colibă, bordei”). Alţi

polonezi au fost aduşi lucrând ca tăietori de lemne în pădurile din zonă, lemn necesar

fabricii de sticlă193. O parte dintre aceştia au întemeiat o altă colonie, Huta Nouă.

3. Tereblecea

În această localitate situată la circa 10 km de Siret s-au stabilit la începutul

secolului al XIX-lea câteva familii de polonezi munteni, fiind urmate de alte familii din

Galiţia. Principala lor ocupaţie era agricultura.

4. Soloneţul Nou

În 1834, circa 30 de familii de polonezi s-au stabilit în această localitate,

originare din Hliboca. Numărul acestor familii a crescut, ajungând în 1842 la 200 de

familii194. Ocupaţiile lor erau specific munteneşti: tăietori de lemne, crescători de

animale şi prelucrarea lemnului.

5. Poiana Micului

Aşezarea a fost întemeiată în 1842, de către 40 de familii de polonezi venite din

localităţile Stara-Huta, Crasna şi Tereblecea195. Situarea localităţii în zona Obcinilor, în

191 cf. Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 55.192 Ibidem, p. 58.193 Ibidem, p. 63.194 Hrenciuc, op. cit., pp. 64-65.195 Ibidem, p. 66.

94

apropierea pârâului Umor, a influenţat şi ocupaţiile acestora, specifice zonei de munte.

Către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, grupuri de

polonezi au emigrat în Brazilia.

Aşezări cu populaţie poloneză în actualul judeţ Suceava196

6. Pleşa

Localitatea a fost întemeiată în 1836, de către colonişti polonezi originari din

Tereblecea şi Caliceanca. Principalele lor ocupaţii erau agricultura, prelucrarea sticlei şi

exploatarea sării (la Cacica).

Evoluţia populaţiei între 1880 şi 1940. Apud. D. Hrenciuc, op. cit., p. 70.

196

Localitatea 1880 1910 1930 1940

Poiana Micului 643 574 700 925

Soloneţul Nou 648 813 900 958

Pleşa 217 254 250 290

95

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bc/Bukowina.png

7. Ruda

Localităţile Ruda (Vicşani) şi Văşcăuţi, au fost colonizate în perioada 1850-1870,

de familii de polonezi venite din regiunile Sanok, Rzeszow, Tarnow, Przemysl,

Krosna197.

Odată cu construcţia căii ferate Iaşi-Lwow, o serie de polonezi din Bulai şi

Soloneţul Nou s-au stabilit în Ruda. Ocupaţiile acestora erau agricultura şi

meşteşugurile.

8. Bulai/Moara

Polonezii proveneau din zona minieră Reszow, de lângă Cracovia. Numărul

acestora era estimat în 1910 la 275 de suflete198.

9. Rădăuţi

Aşezare atestată documentar la 1392, cunoaşte stabilirea primilor colonişti

polonezi la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Foarte mulţi polonezi s-au stabilit în Rădăuţi

odată cu construcţia căii ferate, în anii ’80 ai secolului al XIX-lea.

10. Cernăuţi

Cel mai important oraş al polonezilor din Bucovina, atestat documentar în 1408, în

timpul domnitorului Alexandru cel Bun, a atras numeroşi polonezi imediat după

anexarea Bucovinei la Austria, deşi şi înainte de această dată existau polonezi în

Cernăuţi. Atraşi de oportunităţile economico-financiare pe care le oferea oraşul,

numărul polonezilor a ajuns în 1880, la 7607 persoane, pentru ca în 1910, să ajungă la

14893, adică 17, 4% din totalul populaţiei199.

Alte localităţi cu populaţie poloneză au fost Suceava, Gura Humorului sau Siret.

197 cf. Hrenciuc, op. cit., p. 71.198 Ibidem, p. 72.199 Ibidem, p. 78.

96

5.3. Activitatea politică interbelică a polonezilor bucovineni

Imediat după Marea Unire, locul Cercului Polonez (Bukowińskie Kola Polskie)

a fost luat la nivelul României Mari de către Consiliul Naţional Polon din Bucovina

(Polska Rada Narodowa), devenit în 1926 Uniunea Polonezilor din România (Polska

Rada Narodowa w Wielkiej Rumunii)200. Conducerea acesteia a fost asigurată de către

Stanislav Kwiatkowski, iar mai apoi, de către doctorul Bazyli Duzinkiewicz. La primele

alegeri de după 1918, cele din 1919, doctorul Kwiatkowski, originar din Zastavna, a

reprezentat comunitatea poloneză, candidând în circumscripţia Zastavna. În urma

acestor alegeri, doctorul Kwiatkowski a fost ales în Senat cu 1510 voturi, reprezentând

comunitatea în legislatura 1919-1920201. A fost prima şi ultima dată, dacă nu luăm în

calcul şi alegerile din 1939, când polonezii au avut un reprezentant în Parlamentul

României. Motivul a fost acela că polonezii erau sub 50000 de locuitori, aşa cum le

explicau autorităţile române, şi că potrivit legii electorale nu pot obţine un mandat de

parlamentar. La alegerile din 1920, candidatul polonez Paul de Ştefanowicz, în

circumscripţia Coţmani-Zastavna, a fost învins de ucraineanul Eugen Kozak, profesor

universitar202.

Una dintre nemulţumirile comunităţii poloneze din Bucovina era referitoare la

reprezentarea parlamentară. Astfel, Consiliul Naţional Polonez din 14 mai 1920 a

redactat un memoriu adresat prim-ministrului Alexandru Averescu, prin care se cerea

respectarea drepturilor politice ale polonezilor203. În acest memoriu se arăta că polonezii

sunt în număr de 80000 de cetăţeni (50000 în Bucovina şi 30000 în Basarabia), număr

suficient pentru atribuirea unui mandat parlamentar. Era subliniată şi atitudinea

200 Ibidem, p. 250.201 Daniel Hrenciuc, Continuitate şi schimbare: integrarea minorităţilor naţionale din Bucovina istorică în Regatul României Mari (1918-1940), vol. I, Perspectiva naţional-liberală (1918-1928), Rădăuţi, Editura „Septentrion”, 2005, p. 159.202 cf. Florin Răzvan Mihai, op. cit., p. 85.203 cf. Daniel Hrenciuc, Un destin pentru istorie: polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi, Editura „Princeps Edit“, 2008, p. 241.

97

minorităţii faţă de Unirea Bucovinei şi Basarabiei, care a manifestat deschis

„sentimentele sale pentru România întregită….”204 Se mai aducea în susţinerea

argumentelor faptul că, în perioada administraţiei austriece, polonezii au avut 6

reprezentanţi în Dieta Bucovinei. Acest memoriu, ca şi altele de altfel, au rămas fără

ecou, în ciuda asigurărilor din partea oficialităţilor române că: „toţi locuitorii ţării sunt

cetăţeni români cu drepturi egale”.205

Mişcarea socialistă a găsit aderenţi şi în rândul polonezilor. O astfel de grupare a

fost condusă de preotul armeano-polon Andrzej Lukasiewicz, iar printre membri se

aflau şi I. Axentowicz, F. Bohosiewicz, W. Jabstrzebski, s.a.206

Casa Naţională Poloneză din Cernăuţi207

La începutul anului 1932, a fost creată „Polska Rada Narodowa w Rumunii”,

care reprezenta 96 de organizaţii ale polonezilor din toată România. Conducerea era

asigurată de preotul Andrzej Lukasiewicz. Chiar dacă nu erau organizaţi în partide

politice, polonezii s-au implicat activ în viaţa politică interbelică în calitate de membri

ai P.N.L. sau P.N.Ţ..

204 Ibidem, p. 242. 205 Radu Economu, Unirea Bucovinei-1918, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994, p. 78.206 cf.Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 250.207http://institutulbucovina.ro/index.php?

option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=3&key=21&hit=1

98

http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=3&key=21&hit=1

http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=3&key=21&hit=1

Exista însă o grupare, Kola Polskie, formată în jurul avocatului Grzegorz

Szymonowicz, care dispunea de o societate culturală, „Macierz Polska”, şi chiar de un

ziar, Glos Prawdy („Vocea Adevărului”), grupare apropiată cercurilor politice

ţărăniste208.

Gruparea a organizat la 25 noiembrie 1928 o adunare la sediul Casei Polone din

Cernăuţi, tema fiind analiza situaţiei sociale şi politice a comunităţii poloneze din

România. Vorbitorii, printre care şi Szymonowicz, au criticat faptul că polonezii nu

aveau un reprezentant în Parlament şi, totodată, închiderea de către autorităţi a unor

şcoli.

S-a cerut implicarea autorităţilor în dezvoltarea naţional-culturală a polonezilor

bucovineni, fiind redactat un document cu doleanţele adunării, înmânat ministrului

Bucovinei.209

O altă grupare apropiată liberalilor şi implicit lui Ion Nistor era condusă de către

inginerul Alojzy Friedel, în cadrul Asociaţiei „Polska Rada Narodova”, având ca organ

de presă ziarul Gazeta Polska. Congresul general al polonezilor din România, desfăşurat

în 1929 la Cernăuţi, a discutat cele mai importante probleme ale comunităţii: înfiinţarea

de şcoli primare în limba maternă, desemnarea unui parlamentar, înfiinţarea unei

catedre de limbă polonă la Universitatea din Cernăuţi sau înfiinţarea unei episcopii

romano-catolice la Cernăuţi210.

Ideea înfiinţării unui partid polon nu a fost abandonată fiind reluată în 1932,

când se preconiza înfiinţarea acestuia sub conducerea lui Jakowski, sprijinit fiind, de

prelatul Andrzey Lukasiewicz.

Stanislav Kwiatkowski a candidat şi la alegerile din 1920, în circumscripţia

Cernăuţi-oraş, dar fără succes. Cu ocazia alegerilor din 1927, găsim alţi candidaţi

polonezi pe listele electorale ale P.S.D. şi P.N.Ţ.: Stanislau Wiktorczyk, liderul

socialiştilor polonezi, candidat în circumscripţia Câmpulung, respectiv Gr.

208 Ibidem, p. 251; cf. Daniel Hrenciuc, Consideraţii asupra evoluţiei învăţământului polonez în Bucovina, în perioada administraţiei austriece (1774-1918), în „Ţara Fagilor”, XI, nr. 4, 2003, p. 24.209 cf. F. Pintescu, D. Hrenciuc, Din istoria polonezilor în Bucovina ( 1774-2002), Suceava, p. 144.210 cf. Minorităţile naţionale din România, 1918-1925. Documente, coord. Ioan Scurtu, Liviu Boar., Bucureşti, 1996, p. 380, doc 60.

99

Szymonowicz. Partidul Maghiar şi Partidul German au încheiat un cartel al

minoritarilor. Astfel, în Bucovina, figurau pe liste şi etnicii polonezi R. Jasienickz şi

Edward Swarokovski211.

Stanislav Kwiatkowski

La alegerile din 1931, recomandarea liderilor comunităţii a fost aceeia de a vota

lista guvernului Iorga, acolo unde la poziţia 6 se afla Kazimir Jukovsky, candidat în

circumscripţia Câmpulung212. Un an mai târziu, cu ocazia alegerilor din 1932, pe listele

P.N.L. la Senat îl găsim pe notarul Ladislau Michnievici, candidat în circumscripţia

Cernăuţi213. Tot pe o listă liberală, dar pe lista P.N.L.–Gh. Brătianu, se afla cu ocazia

alegerilor din 1933 institutorul Rudolf Kokoschka214. Un debutant în cursa electorală a

fost Josef Przybila, candidat la alegerile din 1937, pe listele P.S.D..

Instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea a împiedicat desfăşurarea

unei vieţi normale a minorităţilor. Polonezii au fost primii care s-au adaptat noii situaţii,

astfel că în ianuarie 1939, Consiliul Naţional Polonez a luat decizia de înscriere în

211 cf. Florin Răzvan Mihai, op. cit., p. 90.212 cf. Polonezii votează listele „Uniunii Naţionale”, în „Glasul Bucovinei”, an XIV, nr. 3520, 31 mai 1931.213 cf. Din tabăra polonă, în „Glasul Bucovinei”, an XV, nr. 3817, 26 iunie 1932.214 cf. Congresul organizaţiei PNL din Storojineţ, în „Mişcarea”, an XXVI, nr. 847, 10 octombrie 1933.

100

Frontul Renaşterii Naţionale. Decizia era astfel argumentată de Tytus Czerkawski, prin

fidelitatea polonezilor din România faţă de Tron şi Ţară, arătată în „zile bune şi grele

alături de fraţii români”215. Consiliul recomanda tuturor polonezilor să susţină şi să

adere la F.R.N..

Aderarea la noua formaţiune era diferită în ţinutul Suceava de la judeţ la judeţ

astfel că doar 13, 9% în ţinutul Suceava, aderase la noua formaţiune. Cu ocazia

alegerilor din 1939, a candidat pentru un post în Senat, fiind şi ales, Tytus

Czerkawski216. Gr. Szymonowicz217

215 Daniel Hrenciuc, Continuitate şi schimbare integrarea minorităţilor naţionale din Bucovina istorică în Regatul României Mari (1918-1940), vol.II (1928-1940), Suceava, Editura Muşatinii, 2007, p. 187.216 Tytus Czerkawski, născut la Bănila, studii la Rădăuţi, a devenit senator al minorităţii poloneze în legislatura 1939-1940, deşi obţinuse doar 4325 de voturi. A fost numit senator de către Carol al II-lea în Comisia de Agricultură. ( E. Satco, op. cit., vol II, p. 345)217 Daniel Hrenciuc, Un destin pentru istorie: polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi, Editura „Princeps Edit“, 2008, p. 366.

101

Presă poloneză din Bucovina218

5.4. Metodica. Clubul de dezbateri.

Dezbaterile au aparut înca din Grecia antica, fiind o expresie a democratiei

populare. Dezbaterile formale au fost reintroduse ca metoda de educatie la sfârsitul

secolului al XIX-lea, când primele competitii de dezbateri au fost organizate în

universitatile de pe coasta de est, în vestul Statelor Unite si în California. În 1960, seriile

de dezbateri publice televizate dintre John F. Kennedy si Richard Nixon au conferit o

popularitate deosebita acestei activitati si sute de cluburi de dezbateri s-au înfiintat în

licee si colegii pe tot cuprinsul Statelor Unite, elevii de liceu si studentii începând sa

recunoasca valoarea, frumusetea si utilitatea tehnicilor de dezbateri formale. Exista

numeroase formate sau stiluri de dezbateri: de valoare (Lincoln-Douglas), de strategie

(Policy), parlamentare, factuale si altele. Toate aceste formate au însa în comun un

lucru: abordarea unei teme (afirmatii) din doua perspective diametral opuse. Astfel, în

toate formatele de dezbateri exista 2 echipe alcatuite din unul pâna la 3 membri, dintre

care una trebuie sa sustina si cealalta trebuie sa nege/combata tema pusa în discutie,

echipele fiind denumite afirmatoare (în toate formatele de dezbateri cu exceptia celui

parlamentar, unde echipa afirmatoare se numeste Guvern), respectiv negatoare (cu

exceptia formatului parlamentar, unde echipa negatoare se numeste Opozitie). Aceasta

abordare, de tip pro-contra, le dezvolta participantilor capacitatile de a analiza probleme

controversate din multiple perspective, oferindu-le o imagine nedistorsionata de

prejudecati, îi obliga sa emita judecati asupra unui fenomen sau fapt folosind criterii

obiective, si totodata sa apere o pozitie folosind argumente sustinute de dovezi si nu de

opinii.

Temele discutate pot fi extrem de variate. Indiferent de format, ceea ce este important

de subliniat este ca tema dezbaterii este doar un pretext pentru exersarea abilitatilor de

218 Ibidem, p. 276.

102

comunicare în spatiul public, de gândire critica si de argumentare logica, structurata si

eficienta si nu o încercare de a stabili valoarea de adevar a uneia din cele doua pozitii

exprimate în timpul dezbaterii. De altfel, în cadrul competitiilor de dezbateri, arbitrii

urmaresc în principal masura în care participantii reusesc sa argumenteze logic,

structura sistemului de argumentare, calitatea dovezilor prezentate si capacitatea de a

raspunde prompt si analitic argumentelor si contra-argumentelor echipei oponente,

facând abstractie de propria opinie asupra temei discutate. ARDOR utilizeaza în prezent

în România trei formate de dezbateri:

1. Dezbaterile tip Parliamentary (American si British) - un format extrem de flexibil în

care se înfrunta fie 2 echipe a câte 2 sau 3 vorbitori fiecare (în versiunile europene si

americana, respectiv în versiunea australiana), fie 4 echipe a câte 2 vorbitori fiecare (în

versiunea britanica). Motiunea pe marginea careia se dezbate este dezvaluita

participantilor cu 15 minute înaintea dezbaterii. In acest format, accentul se pune pe

persuasiune, strategii de argumentare, impactul asupra auditoriului, mai putin pe

informatie exhaustiva despre subiect. Acesta este formatul oficial practicat în cadrul

programului universitar de dezbateri.

2. Dezbateri tip Karl Popper - un format foarte structurat care opune 2 echipe a câte 3

vorbitori. Tema dezbaterii se cunoaste cu mult timp înaintea desfasurarii dezbaterii si

accentul cade pe dezvoltarea argumentelor pe baza dovezilor materiale si a informatiilor

precise despre subiectul dezbatut. Formatul KP este un format axat pe informatii,

structura, sinteza si

3. Worls Schools. Formatul dezbaterilor prevede trei vorbitori de fiecare echipa, cu doar

doua echipe intr-o dezbatere. Aceste doua echipe sunt numite formal Guvern si

Opozitie. Discursurile se desfasoara alternativ intre membrii celor doua echipe, cu

membrii Opozitii primii. Dupa ce fiecare vorbitor a vorbit o data, al doilea sau primul

vorbitor al fiecarei tabere prezinta un discurs de raspuns (sumativ), cu discursul

Opozitiei primul si cel al Guvernului al doilea. Timpul pentru discursurile normale este

de 8 minute, iar pentru discursurile de sumative de 4 minute. În timpul discursurilor

obisnuite membri ai echipe adverse pot cere dreptul la interventii celui care sustine

103

discursul. Nu se pot adresa interventii in timpul discursurilor sumative.Modul in care

este semnalata scurgerea timpului este la latitudinea gazdei. Modul in care coechipierii

isi semnaleaza intre ei trecerea timpului este la latitudinea lor, atâta timp cât semnalele

sunt discrete si nu ii deranjeaza pe ceilalti.

Tematica este propusă de profesori şi elevi în funcţie de interesul acestora pentru

anumite teme şi activităţi. Elevii, împreună cu profesorul, stabilesc denumirea clubului,

elaborează statutul cercului, stabilesc programul şi locul de desfăşurare. Statutul

prevede activităţile, obligaţiile şi calitatea de participant, conducerea (preşedinte,

secretar). Activitatea clubului este organizată pe baza unui program de activitate şi este

consemnată în jurnalul cercului. Activitatea este îndrumată de profesorul de istorie şi

presupune cooperarea cu elevii şi activităţi atractive cu caracter educativ.

Acţiunile organizate în cadrul cercului de istorie :

* organizarea de sesiuni, simpozioane şi comunicări, referate pe teme de dezbatere;

* elaborarea unor materiale didactice, fly-ere, pliante, etc.;

* organizarea de concursuri de dezbatere;

* organizarea de vizite la instituţii ale adminstratiei publice locale, judeţene si centrale;

* elaborarea de reviste de specialitate;

* organizarea de întâlniri cu personalităţi;

Activitatea cercului, menţionată în jurnal, poate fi popularizată prin publicarea

unor articole în revista şcolii, prin afişarea unor materiale informative la gazeta de

perete a cercului de istorie din şcoală sau publicarea lor în presa locală, etc.

COLEGIUL NAŢIONAL ,,ŞTEFAN CEL MARE”- TÂRGU NEAMŢ

Clubul de dezbateri ILLUSTRIS LOGOS

104

Scopul acestui club este unul aplicativ şi urmăreşte să ofere tinerilor un cadru de

învăţare şi aplicare ale unor practici de discurs pe o temă dată. Scopul urmăreşte, nu

doar partea discursivă care să le ofere tinerilor competenţe, precum crearea şi susţinerea

unui argument, sintetizare a unui punct de vedere amplu, abilităţi, precum munca în

echipa, leadership, ci şi o parte de înţelegere şi conştientizare a valorilor democraţiei, a

principiilor care stau la baza sa, modele de comportament, cetăţenie activă, etc.

ORGANIZARE

COLECTIV DE CONDUCERE:

MĂDĂLINA AANEI-CLASA A X I A UC-PREŞEDINTE

ALEXANDRA MOVILĂ- CLASA A XI A UC

BIANCA HANGANU-CLASA A XII A RA

DIANA MIRON –CLASA A X A UA

NINA COSMA-CLASA A X A RC

PROFESOR COORDONATOR: EMANUEL BĂLA

ACTIVITĂŢI

A1. Concursul national : TINERII DEZBAT

Obiectiv:-formare, dezvoltarea şi exersarea competenţelor de comunicare şi atitudinilor

social-civice democratice ale tinerilor.

Grup ţintă:-elevii din regiunea Nord-est

Desfăşurare- a avut pe sistemul World Schools, în trei runde echipa noastră DFighters,

obţinând locul 3 pe regiune.

Locaţie: Tabăra şcolară de la Valea Budului, Bacău, 26-28 08 2011

105

A2. Şedinţa de lucru a clubului de dezbateri

Obiectiv:-înfiinţarea oficială a clubului de dezbateri ILLUSTRIS LOGOS.

Grup ţintă:-elevii şi profesorii C. N. ,,Ştefan cel Mare”

Desfăşurare-a avut loc după seminarul cu tema Cluburi pentru democraţie, un proiect

APD implementat în 8 oraşe din ţară.

Invitaţii de onoare, prof. Elena Preda, inspector şcolar de istorie, ISJ Neamţ,

primarul Decebal Arnăutu, domnişoarele Viviana Anghel şi Alina Dănilă de la APD.

Locaţie:-Sala mică a Casei de cultură Tîrgu Neamţ.

A3. Vizită la CONSILIUL LOCAL TÎRGU NEAMŢ

Obiectiv: - identificarea rolului şi atribuţiilor autorităţilor publice locale alese prin vot.

Grup ţintă: -elevii C. N. ,,Ştefan cel Mare”

Desfăşurare-Prezentarea rolului şi atribuţiilor consiliului local.

-asistarea la şedinţa de C.L..

Locaţie: Sala de şedinţe a Consiliului Local Tîrgu Neamţ.

A4. Concursul de formare în arta oratoriei şi dezbaterilor

Obiectiv:-formare in arta dezbaterii pentru liceenii şi profesorii coordonatori din cele

trei licee ale oraşului..

Grup ţintă:-elevii şi profesorii celor trei licee.

Invitaţi:-elevi şi profesori de la Colegiul Tehnic ,,Ion Creangă” şi Liceul

Economic ,,Vasile Conta”.

Desfăşurare:-curs de o zi in arta oratoriei şi dezbaterii.

Locaţie: Sala de şedinţe a APD Club Tg Neamţ.

A5. Participarea la seminarul naţional Ceţăţenia activă şi participarea tinerilor la viaţa

comunităţii, în cadrul proiectului naţional :

AMBASADORII DEMOCRAŢIEI

106

Obiectiv:- dezvoltarea unui cadru de interactiune in care tinerii sa dezbata si sa

identifice directii comune de actiune, promovarea spiritului de toleranta si elaborarea de

planuri de actiune practice pentru perioada urmatoare.

Grup ţintă: elevii şi profesorii din 8 licee din ţară. C. N. ,,Ştefan cel Mar

Desfăşurare:-ateliere de lucru pe teme democratice

-prelegeri ale invitatilor

Invitaţi speciali, Holger Dix, director în România al KAS şi Cristian Pîrvulescu,

preşedintele APD.

Locaţie:-Hotel EDEN, Predeal.

Capitolul 6

Maghiarii

107

Capitolul 6

Maghiarii

6.1. Originile şi stabilirea maghiarilor în Bucovina

108

Începutul migrării maghiarilor în Moldova a fost în secolul al XVIII-lea, în

timpul războiului curuţilor (1704-1711). Restrângerea drepturilor maghiarilor din

Scaunele Ciuc şi Trei Scaune, în timpul domniei împărătesei Maria Tereza, a condus la

protestul acestora, fără a primi vreun răspuns. Adunarea secuilor de la Madèlfalva

(Madefalău, Harghita), din 7 ianuarie 1764, a fost înăbuşită în sânge de către armata

austriacă, condusă de către generalul Siskovics. În urma acestui eveniment, când au fost

masacraţi circa 400 de secui, s-a decis emigrarea lor în Bucovina219. Aşezarea

maghiarilor în Bucovina a fost şi materializarea politicii austriece de colonizare a

acestui spaţiu după anexarea acesteia la Imperiul Habsburgic, în 1774. Primii colonişti

maghiari sunt menţionaţi între 1776 şi 1777, imediat după anexare, fiind aduşi de către

generalul Gabriel Splèny, întemeind astfel colonii Fogadjisten (Iacobeşti) şi Istensegits

(Ţibeni)220 .

După 1778, colonizarea maghiară are un caracter organizat, fiind coordonată de

către Karl von Enzerberg, comandantul administraţiei militare a provinciei. Circa 94 de

familii de maghiari au sosit în Bucovina până în 1785, fiind stabilite în următoarele

localităţi: Fogadisten (35), Istensegits (23), Solca-Arbore (9), Liteni (8), Iaslovăţ (6),

Milişăuţi (5), Ilişeşti (4) şi câte o familie la Mitocul Dragomirnei, Suceava, Zăhăreşti şi

Iacobeni221.

Aceste familii au primit din partea administraţiei austriece scutire de impozite pe

cinci ani, un pastor propriu şi posibilitatea ridicării unei bisericii. Maghiarii proveneau

din rândurile celor care scăpaseră masacrului de la Madelfalva şi din cei care veniseră

înainte acestei colonizări. Astfel, maghiarii au întemeiat cinci colonii omogene etnic şi

confesional (romano-catolice şi calvine), desfăşurând în principal activităţi agricole.

Aceste colonii erau Andrasfalva (Măneuţi), Hadikfalva (Dorneşti), Istensegits (Ţibeni),

219 cf. Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XVIII-IX, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, p. 125. 220 cf. Daniel Hrenciuc, Maghiarii în Bucovina: 1774-1941, Iaşi, Editura „Princeps Edit“, 2006, p. 24.221 cf. Constantin Ungureanu, Începuturile colonizării Bucovinei în perioada administraţiei militare (1774-1786), în „Codrul Cosminului”, Suceava, serie nouă, nr. 5, (19), 1999, p. 130.

109

Jozseffalva (Vornicenii Mari) şi Fogadjisten (Iacobeşti), care numărau în 1786 circa

2350 de maghiari222.

6.2. Înfiinţarea şi evoluţia coloniilor maghiare

1. Hadikfalva (Dorneşti)

Veche localitate, atestată documentar în vremea lui Ştefan cel Mare, era în 1785,

la venirea maghiarilor, proprietatea Mănăstirii „Sf. Onofrie”, făcând parte din Fondul

Religionar al Bucovinei223. Aici au fost aduse în 1785 36 de familii de maghiari, care se

ocupau în principal cu agricultura. Colonia se afla pe parcursul liniei ferate Lemberg-

Cernăuţi-Iţcani, dar şi pe cea care lega colonia de Rădăuţi.224 În 1930 era 4534 de

maghiari din totalul populaţiei ( 91,89%).

2. Istensegits (Ţibeni)

A fost întemeiată de către coloniştii maghiari în 1774, pe valea râului Suceava.

La înfiinţare colonia avea 27 de familii, pentru a ajunge în 1780 la 194 de familii.

Colonia Istensegits (Dumnezeu să ne ajute) a fost ridicată pe pământurile Mănăstirii-

Solca, fiind locuită până în 1941, la repatrierea acestora225. Maghiarii erau majoritati

( 94, 01%), în 1930 adică, 3045 de suflte.

222 cf. Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, p. 18.223 cf. Mitropolia Bucovinei, Averile Bisericeşti din Bucovina, Cernăuţi, Editura Mitropoliei Bucovinei, 1939, p. 17.224 cf. Daniel Hrenciuc, op. cit. , p. 31.225 Ibidem , p. 36.

110

Coloniile maghiare din Bucovina226

3. Fogadisten (Iacobeşti)

Colonia este atestată în anul 1777, când se stabilesc coloniştii maghiari pe

teritoriul aparţinând Mănăstirii-Ilişeşti. Primii colonişti au fost în număr de 63 de

familii, pentru ca în 1786 numărul acestora să ajungă la 154 de familii, cu 499 de

persoane de religie catolică227. Treptat numărul maghiarilor a scăzut în această colonie,

principala cauză fiind fenomenul imigraţionist, dar viaţa celor din Fogadisten a

continuat până la repatrierea din 1941. În 1930 erau 153 de persoane, adică ( 17,89%).

226 Daniel Hrenciuc, op. cit., p. 28.227 cf. Constantin Ungureanu, Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774- 1918), Chişinău, Editura „Civitas”, 2003, p. 72.

111

4. Jozseffalva (Vornicenii Mari)

Potrivit documentelor istorice, această colonie s-a format în 1785, pe teritoriul

fostei moşii Vorniceni, care aparţinuse Mănăstirii-Slatina, şi pe moşia Tolova, a

boierului Enache Cantacuzino228. În 1786, în această colonie numită după numele

împăratului Iosif al II-lea, se aflau deja 2287 de maghiari229. Numărul locuitorilor

maghiari se ridica la 543 de persoane, adică ( 46,68%).

Hadikfalva-Dorneşti230

5. Andrasfalva (Măneuţi)

Înfiinţarea celei de-a cincea colonii a fost decisă de numărul mare de colonişti

maghiari stabiliţi în Bucovina. Veche localitate moldavă, Măneuţi era atestată de pe

vremea lui Ştefan-Voievod (1433) şi se afla pe proprietatea Mănăstirii-Putna231. Aici

s-au stabilit în 1785 224 de familii, cu 685 de persoane232. În 1930 erau 2280 de

persoane ( 89,61%).

228 cf. Daniel Hrenciuc, op. cit. , p. 44.229 cf. Ibidem, p. 44.230http://institutulbucovina.ro/index.php?option=com_zoom&Itemid=27&page=view&catid=9&PageNo=4&key=35&hit=1.231 cf. Ion Nistor, op. cit., p. 26.232 cf. Ibidem.

112

Maghiarii au convieţuit în bune relaţii cu celelalte etnii şi confesiuni, reflectând

astfel buna înţelegere şi toleranţă specifică acestui spaţiu. Potrivit recensământului din

1930, numărul maghiarilor din Bucovina şi distribuţia lor pe localităţi era următoarea:

Nr.

crt.

Localitatea Nr. total loc. Nr. de maghiari Procentul

1 Istensegits- Ţibeni 3239 3045 94, 01%

2 Andrasfalva – Măneuţi 2557 2280 89,16%

3 Hadikfalva-Dorneşti 4934 4534 91, 89%

4 Jozseffalva- Vornicenii Mari 1163 543 46, 68%

5 Fogadisten- Iacobeşti 855 153 17, 89%

6 Satul Nou- românesc 2781 256 9, 20%

7 Frătăuţii Vechi 3137 100 3, 18 %

Total 18666 10911 58, 45%

(cf. Sabin Manuilă, Recensământul general al populaţiei din România de la 29

septembrie 1930, Bucureşti, 1938)

Activitatea politică a maghiarilor s-a desfăşurat cel mai probabil în cadrul

partidelor politice din România Mare. Cu ocazia alegerilor din 1927, Partidul Maghiar şi

Partidul German au încheiat un cartel al minoritarilor. Astfel, în Bucovina figura pe liste

şi etnicul maghiar Salomon Lajos233. În timpul campaniilor electorale, Partidul Maghiar

a depus liste de candidaţi în judeţul Rădăuţi, pentru a putea obţine voturile maghiarilor

din zonă.

6.3. Aptitudinea pedagogică premisă a realizării idealului educaţional

Învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional derivat din tradiţiile

umaniste, din valorile democraţiei şi aspiraţiile societăţii româneşti, şi contribuie la

233 cf. Florin Răzvan Mihai, op. cit., p. 90.

113

păstrarea identităţii naţionale. Finalităţile învăţământului preuniversitar derivă din

idealul eduucaţional. Din această perspectivă, finalităţile liceului propun formarea unui

absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să contribuie la articularea

propriilor trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională, să se integreze activ în viaţa

socială234. Pentru a răspunde exigenţelor acestui nivel de învăţământ şi specificului de

vârstă al elevilor, liceul trebuie să asigure adolescentului:

* formarea capacităţii de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme

pe baza relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii;

* valorizarea propriilor experienţe, în scopul unei orientări profesionale optime;

* dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri socio-culturale diferite: familie,

mediu profesional, prieteni;

* dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare,

gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii

complexe;

* cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii, în scopul împlinirii personale şi a

promovării unei vieţi de calitate;

* formarea autonomiei morale;

În acest context ne-am întrebat ce aptitudini sau competenţe trebuie să aibă

profesorul pentru ca aceste finalităţi să fie atinse? Răspunsul dat de psihologi a vizat

aptitudinea pedagogică, un complex de calităţi ce asigura succesul misiunii

profesorului.

Pedagogul nu este, nu trebuie să fie un om oarecare! El trebuie să aibă o mare

fineţe spirituală, să fie capabil a intui sufletul tânăr, să ghicească ce se petrece dincolo

de zidul aparent de netrecut al adolescenţei. Acesta este pedagogul! El este profesorul a

cărei principală vocaţie este dăruirea!

Din complexul aptitudinii pedagogice menţionăm în primul rând capacitatea de a

cunoaşte şi a înţelege elevul, psihologia acestuia, de a stabili relaţia necesară cu fiecare

234 Consiliul Naţional pentru Curriculum, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din aria curriculară Om şi Societate, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001, p. 6.

114

elev şi cu întregul grup. Cunoaşterea psihologică favorizează o conduită participativă de

tip empatic-trăirea situaţiei ca şi când ai fi modelul. A fi empatic înseamnă a percepe

cadrul intim de referinţă al altuia, emoţional şi raţional, ca şi cum ai fi cealaltă persoană.

Aşadar, în cunoaşterea empatică are loc un proces de identificare cu un model de

comportament uman extern, perceput sau evocat, favorizând astfel înţelegerea

partenerului, comunicarea implicită cu acesta şi atingerea unui nivel al trăirilor afective

similar cu al modelului.

Observaţia pedagogică este o componentă distinctă a aptitudinii pedagogice care

se obiectivează în capacitatea profesorului de a observa cele mai mici semne ale

tendinţei de dezvoltare a cunoştinţelor, abilităţilor, însuşirilor şi proceselor psihice de

formare a personalităţii elevului. O asemenea capacitate face ca profesorul să devină un

bun diagnostician, să găsească lacune în pregătire şi în comportament şi să orienteze

efortul pentru înlăturarea acestora.

Transmiterea cunoştinţelor, maniera de a face conţinutul de specialitate accesibil

este o altă aptitudine didactică. Limbajul clar şi nuanţat, care se exprimă prin dialog

dinamic, patos, folosirea cu grija a glumei şi cultivarea umorului se subordonează

aceleiaşi idei şi are rezonanţă pozitivă în sfera afectivă a elevilor.

Atenţia distributivă, capacitatea de a organiza munca proprie şi a elevilor,

reprezintă condiţii importante pentru optimizarea instrucţiei şi educaţiei.

Imaginaţia pedagogică este o foarte importantă aptitudine pedagogică; ea

înseamnă posibilitatea de a ,,proiecta” cunoştinţele viitoare ale elevilor, de a prevedea

greutăţile probabile în receptarea şi înţelegerea mesajului didactic, de a alege strategiile

cele mai bune pentru a le preîntâmpina.

Creativitatea în munca omului de la catedră este menţionată tot mai mult ca un

principal factor de amendare a muncii didactice. A fost sesizată o corelaţie între

creativitatea elevilor şi cea a mentorilor lor.

Din mulţimea calităţilor esenţiale ale unui bun profesor nu poate lipsi atributul de

a fi bun examinator, respectiv însuşirea de a verifica, a evalua şi nota cât mai obiectiv

elevii. Există două modalităţi de apreciere: cea obiectivă, raportată la standarde, şi cea

115

subiectivă sau stilul reflexiv, de regăsire a propriilor trăiri în psihologia altora. Este

vorba, în fond, de stilul empatic care oferă posibilitatea de anticipare a reacţiei

partenerului şi a surprinderii impresive a structurii psihologice a celui analizat, deoarece

cunoaşterea se produce din interiorul modelului, implicativ, şi nu din afara sa,

contemplativ.

Amintim tactul şi măiestria pedagogică, deoarece acestea reprezintă corolarul

cultivării continue şi a dezvoltării personalităţii omului învestit să instruiască şi să

educe235.

La catedră trebuie să acţionăm ţinând cont de datoriile noastre faţă de copil:

1.Copilul este o persoană -eu o respect!

2.Copilul este curios- vorbesc cu el!

3.Copilul se minunează –îl ajut să caute frumosul!

4.Copilul vrea să-şi afirme personalitatea-îl ajut să se cunoască!

5.Copilul caută un model –eu sunt pentru el un exemplu!

6.Copilul îşi descoperă corpul –îi arăt că sănătatea este o forţă!

7.Copilul se îndoieşte de el însuşi –îi dau încredere în el!

8.Copilul vrea să fie independent –îl invit să fie responsabil!

9.Copilul nu se cunoaşte decât pe el- îl învăţ sa-i descopere pe ceilalţi!

10.Copilul are nevoie de un ideal –îl ajut să ofere un sens vieţii!

235 C. Cucoş, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, pp. 444-446.

116

ÎN LOC DE CONCLUZII

117

În loc de concluzii

În această lucrare am încercat să arăt implicarea şi participarea minorităţilor

naţionale din Bucovina la viaţa politică din România interbelică. Fiecărei minorităţi i-a

fost dedicat şi un excurs demografic, o scurtă prezentare a stabilirii şi evoluţiei acesteia

118

în spaţiul bucovinean. În plan politic şi electoral, configuraţia etnică a provinciei

Bucovina a avut drept consecinţe metode specifice de alcătuire a listelor de candidaturi.

Minorităţile îşi aveau propriile partide, precum: germanii în P. German, evreii în

P.E., ucrainenii în P.N.U. Primii care şi-au realizat unificarea politică au fost germanii,

care au avut o strategie politică realistă, semnând acorduri cu toate partidele de

guvernământ, în condiţiile legii nescrise conform căreia partidele care organizau

alegerile, le câştigau.

După cum am şi prezentat, cei mai influenţi politicieni germani din provincie au

obţinut şi cele mai multe mandate, precum: A. Kohlruss (1920-1927) şi A. Lebouton

(1928-1933).

Clasa politică evreiască din Bucovina s-a divizat între cei care erau sionişti (în

jurul lui M.Ebner), evoluând spre constituirea în partid politic, în 1931, şi cei care erau

asimilaţionişti (în jurul lui B. Straucher). Cea mai reprezentativă figură politică a fost

M. Ebner, cu cincisprezece candidaturi la Cameră şi doar două la Senat. Pe lângă M.

Ebner, numeroase candidaturi au avut L. Schmelzer (6), K. Klüger, B. Kaswan, M.

Reifer (câte 4). Pentru a obţine cât mai multe voturi, P.E. a depus liste în toate cele cinci

circumcripţii ale Bucovinei. Cealaltă figură importantă a politicii evreieşti bucovinene,

B. Straucher, a candidat între 1920 şi 1932, de obicei pe listele liberale (1922, 1926,

1927, 1932).

Minoritatea ucraineană a fost şi ea prezentă activ în viaţa politică a provinciei.

La alegerile din 1920, doar profesorul universitar Eugen Kozak a obţinut victoria

electorală, când a fost ales senator. Din 1928, scena a fost dominată de P.N.U. care a

încheiat la toate alegerile carteluri electorale fie cu Guvernul (1928, 1931, 1932, 1937),

fie cu PŢR.

În afara P.N.U., politicienii ucraineni au încercat să acceadă la demnitatea de

parlamentar şi prin candidaturi independente, aşa cum a procedat Ilie Şelepiuc în 1937,

la Senat, în circumscripţia Rădăuţi. Cu siguranţă că cel mai interesant politician

ucrainean în perioada interbelică a fost C. Krakaljia, care după ce a trecut prin partidele

Socialist şi Naţional-Ţărănist a candidat la alegerile generale din perioada 1931-1933 pe

119

liste averescane, liberale şi ţărănist-democrate. Polonezii au candidat pe listele

partidelor mari, precum P.N.L. (L. Michnievici, K.Jukowski, T. Czerkawski), P.N.Ţ.

(Gr. Szymonowicz), P.P. (K. Tomaşevski, Gr. Szymonowicz), mai mereu pe ultimele

poziţii, la Cernăuţi. Din cauza interesului mai mare al politicienilor pentru mandatul de

deputat, candidaţii polonezi sunt cel mai adesea înscrişi pe listele de candidaturi la

Senat.

Partidele de guvernământ au înscris pe listele lor şi candidaţi minoritari, membri

ai acestor partide, scopul fiind contracararea elitei politice ucrainene şi atragerea

electoratului ucrainean din mediul rural. Poziţia acestor membri de partid de origine

ucraineană era mai bine stabilită în cazul P.N.Ţ., care avea o secţiune ucraineană,

condusă de C. Krakaljia (1926-1930) şi apoi de Gr. Andriaşciuc (1930-1938).

În ceea ce priveşte P.P., prezenţa candidaţilor minoritari este sporadică, fără să

existe o strategie clară. Doar evreul H. St. Streitman a participat la trei alegeri (1926,

1928, 1931), pe liste averescane. Începând cu anii ’30, pe fondul crizei economice,

partidele ţărăneşti şi agrariene au pătruns şi în Bucovina. Partidele de stânga şi extrema

stângă aveau în majoritate candidaţi minoritari (evrei, maghiari, ucraineni, bulgari, ruşi,

germani, polonezi).

În Bucovina, P.S.D. avea pe liste candidaţii: I. Pistiner (candidat între 1920 şi

1928, întotdeauna pe prima poziţie la Cernăuţi, cu excepţia alegerilor din 1928, când

P.S.D. s-a cartelat cu P.N.Ţ.), R. Gaidosch (candidat între 1920 şi 1932, la Cernăuţi şi

Rădăuţi), Carol Mehlferber (candidat între 1927 şi 1937, la Câmpulung, Rădăuţi şi

Suceava), L. Rădăceanu (candidat în perioada 1926 şi 1937, mai ales în circumscripţia

Cernăuţi), N. Tropper (lider important în perioada antebelică, a candidat în alegerile

generale din 1920, 1926, 1931). În secţia ucraineană s-au remarcat Vasyl Rusnac (care a

ocupat poziţia a II-a la Cernăuţi, în 1926 şi 1927), Isidor Lupuleac (primul în

circumscripţia Storojineţ, în 1926 şi 1927), iar în anii ’30 Gheorghe Iancec (care avea

fieful electoral în Storojineţ).

Mai jos este prezentată situaţia parlamentarilor aleşi din rândul minorităţilor:

120

Alegeri Cameră Senat Total

Candidaţi Aleşi % Candidaţi Aleşi %

1919 4 4 100% 2 2 100% 6

1920 26 7 26,90% 11 1 9,10% 8

1922 13 3 23,70% 5 1 20% 4

1926 4 3 7

1927 3 1 4

1928 3 3 6

1931 6 2 8

1932 7 3 10

1933 3 2 5

1937 2 1 3

Pe naţionalităţi, situaţia se prezintă astfel:

Alegeri Parlamentari

ucraineni

Parlamentari

evrei

Parlamentari

germani

Parlamentari

polonezi

Total

1919 2 2 1 1 6

1920 4 2 2 - 8

1922 - 4 - - 4

1926 3 3 1 - 7

1927 2 2 - - 4

1928 3 2 1 - 6

1931 2 5 1 - 8

1932 5 2 3 - 10

1933 3 1 1 - 5

1937 3 - - - 3

Ucrainenii şi evreii au trimis reprezentanţi în Parlamentul României în procente

aproape egale, cu un uşor avantaj pentru ucraineni spre sfârşitul anilor ‘30. Acest raport

de forţe nu coincide însă cu configuraţia demografică a Bucovinei, net în favoarea

rutenilor. Explicaţia rezidă în caracteristicile electoratului evreiesc, preponderent urban,

121

disciplinat, alfabetizat, cu conştiinţă naţională. Germanii au ales între 1 şi 3

parlamentari, în trei situaţii nici unul. În fine, după momentul alegerii lui Kwiatkowski

în 1919, într-o conjunctură favorabilă, când celelalte naţionalităţi din Bucovina s-au

abţinut de la alegeri, polonezii nu au mai avut reprezentare parlamentară.

Privitor la cartelurile electorale încheiat cu Guvernul, situaţia este următoarea:

Alegeri Parlamentari

aleşi pe lista

guvernului

Parlamentari

aleşi pe listele

opoziţiei

Liste ale opoziţiei,

cu parlamentari

aleşi

Total

1919 6 - - 6

1920 1 7 P.S.(4), Ucr.(2),

Evr.Naţ.(1)

8

1922 3 1 P.S.(1) 4

1926 7 - - 7

1927 4 - - 4

1928 6 - - 6

1931 5 3 P.E.(3) 8

1932 6 4 P.E.(2), P.S.D.(2) 10

1933 4 1 P.Ţ.R.(1) 5

1937 1 2 P.N.Ţ.(2) 3

Deşi, în raport cu perioada antebelică, importanţa politică a ucrainenilor,

germanilor, evreilor şi polonezilor a scăzut simţitor, în cadrul României Mari aceste

naţionalităţi au avut posibilitatea de a fi reprezentate la nivelul Parlamentului. Printr-un

proces de adaptare la specificul democraţiei româneşti, partidele minoritare au găsit

modalitatea de a trimite constant deputaţi şi senatori care să apere drepturile

minorităţilor din Bucovina. Partidele „româneşti” au selectat, de asemenea, elemente

din cadrul acestor comunităţi care, în cazul P.N.Ţ., chiar au promovat în ierarhia de

partid.

Minorităţile din Bucovina au produs imaginea unei societăţii în care influenţele

interetnice au fost puternice şi numeroase, astfel încât ele s-au receptat reciproc cu

122

oarecare toleranţă, influenţându-se reciproc, chiar dacă climatul politic din Bucovina

interbelică a fost destul de tensionat.

Din cele expuse, putem constata că grupurile etnice din Bucovina interbelică au

avut posibilitatea să participe la viaţa politică din cadrul Regatului României fie în

rândurile unor partide organizate pe criterii etnice, fie în rândurile partidelor structurate

pe principii doctrinare. Activismul civic, locul pe scena politică, rezultatele înregistrate

de către partidele minorităţilor naţionale au depins în mare măsură de dimensiunea

bazinului electoral, de sprijinul venit din exterior, de dexteritatea propriilor lideri, de

evoluţia societăţii româneşti în ansamblu. Aceste concluzii provizorii ar trebui

confirmate sau infirmate de cercetările viitoare, dat fiind orizontul redus al cercetărilor

efectuate până în acest moment de către istoriografia românească în domeniul

problematicii enunţate.

PROGRAMĂ ŞCOLARĂ PENTRU DISCIPLINA OPŢIONALĂ

MINISTERUL EDUCAŢIEI,CERCETĂRII, TINETERULUI ŞI SPORTULUI

EDUCAŢIE PENTRU DEMOCRAŢIE

123

Educaţie pentru democraţie – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu

[curriculum la decizia şcolii pentru liceu]

Aprobată prin ordin al ministrului Nr. 5817/ 06.12.2010

Bucureşti, 2010

NOTĂ DE PREZENTARE

Programa şcolară pentru disciplina Educaţie pentru democraţie reprezintă o ofertă curriculară dedisciplină opţională pentru liceu, proiectată pentru un buget de timp de 1 oră/săptămână, pe durata unui anşcolar. Programa face parte din pachetul educaţional propus de către Asociaţia Pro Democraţia în cadrulunui proiect cu acelaşi nume, al cărui scop este de a îmbunătăţi procesul de educaţie pentru democraţie alelevilor de liceu, contribuind la formarea acestora pentru cetăţenia activă. Acest demers continuă seriaprogramelor şi proiectelor Asociaţiei Pro Democraţia care îşi propun dezvoltarea spiritului civic şi a uneiculturi politice în rândul tinerilor liceeni, ca precondiţii ale participării acestora la procesele democratice încadrul societăţii. Educaţia pentru democraţie reprezintă o necesitate a educaţiei contemporane. Prezenta programăşcolară pune un accent major pe dimensiunea acţională a educaţiei civice, prin exersarea în diferite contexte acompetenţelor, atitudinilor şi comportamentelor civice dobândite de către elevi, contribuind la accentuareacaracterului practic-aplicativ al proceselor de predare-învăţare-evaluare. Participarea la acţiuni cu dimensiune publică sau la procesul decizional reprezintă indicatoriimportanţi ai civismului; participarea la viaţa comunităţii presupune însă competenţe care trebuie formate şidezvoltate; în acest scop, şcoala trebuie să pregătească tinerii în spiritul participării la viaţa comunităţii, alasumarii responsabile şi eficiente a propriilor acţiuni şi a efectelor acestora. În planul activităţii didactice,pregătirea elevilor pentru participare publică (directă sau mediată) presupune, în mod fundamental,implicarea elevilor în situaţii de învăţare din şi prin experienţă. Programa destinată tuturor elevilor de liceu, susţine în mod special nevoile şi interesele specificeelevilor din ciclul secundar superior şi este în concordanţă cu cerinţele programelor şcolare ale altordiscipline socio-umane din aria curriculară Om şi societate. Elementele de noutate ale programei constau în: - accentuarea dimensiunii practic-aplicative a activităţii de predare-învăţare-evaluare în care este implicat elevul; - focalizarea pe problematica participării cetăţeanului la viaţa publică prin implicarea în procesul de luare a deciziilor de interes public; - exersarea drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti în relaţie cu autorităţile publice; - crearea unor situaţii de învăţare care facilitează implicarea elevilor în procesul decizional (prin vot, activitatea de voluntariat, iniţierea în ceea ce priveşte activitatea în cadrul unor grupuri de interese sau campanii de advocacy etc.); - utilizarea metodei învăţării prin proiecte, ca demers prioritar în învăţarea democraţiei. Disciplina opţională Educaţie pentru democraţie, propusă spre studiu în gimnaziu, se raportează laRecomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele cheie dinperspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi (2006/962/EC), care conturează, pentru absolvenţiiînvăţământului obligatoriu, un „profil de formare european” orientat de formarea celor opt competenţe cheie:comunicare în limba maternă, comunicare în limbi străine, competenţe matematice şi competenţe de bază înştiinţe şi tehnologii, competenţă digitală, a învăţa să înveţi, competenţe sociale şi civice, spirit de iniţiativă şiantreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală. Contribuţia disciplinei Educaţie pentru democraţie ladezvoltarea competenţelor cheie europene este nuanţată şi diversificată, incluzând atât susţinerea dezvoltăriianumitor competenţe cheie, cât şi sensibilizarea cu privire la alte competenţe cheie. Disciplina Educaţie pentrudemocraţie contribuie la dezvoltarea competenţelor cheie pentru educaţia pe parcursul întregii vieţi,recomandate de Parlamentul şi Consiliul Uniunii Europene, îndeosebi în ceea ce priveşte următoarele domeniide competenţe cheie: competenţe sociale şi civice; comunicare în limba maternă; spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; a învăţa să înveţi; competenţă digitală.

125

2

126

Educaţie pentru

democraţie – Curriculum la

decizia şcolii pentru liceu

3

Programa şcolară are următoarea structură:

- Notă de prezentare

- Competenţe generale

- Valori şi atitudini

- Competenţe specifice şi conţinuturi

- Sugestii metodologice

Competenţele generale sunt preluate din programa şcolară de trunchi comun dezvoltată în liceu

pentru disciplinele socio-umane.

Valorile şi atitudinile recomandate completează dimensiunea cognitivă a învăţării cu cea afectiv-

atitudinală şi morală, din perspectiva studierii acestei discipline, dar şi a finalităţilor educaţiei.

Competenţele specifice sunt corelate cu unităţile de conţinut, corespondenţa dintre acestea nefiind

biunivocă; o anumită competenţă specifică poate să fie atinsă prin diferite unităţi de conţinut.

Sugestiile metodologice au rolul de a orienta utilizarea prezentului curriculum în proiectarea şi

realizarea activităţilor de predare-învăţare, în concordanţă cu specificul disciplinei şi cu statutul acesteia de

curs opţional.

127

1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală2. Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare3. Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor grupuri4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare5. Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor comunităţiiVALORI ŞI ATITUDINI Procesul de predare-învăţare a disciplinei opţionale Educaţie pentru democraţie are la bază şipromovează următoarele valori şi atitudini:participare/implicare la/în viaţa comunităţii;manifestarea unui interes contructiv pentru problemele comunităţii;respect faţă de lege;rezolvarea problemelor pe cale non-agresivă;respectarea drepturilor omului;toleranţă faţă de persoanele/grupurile care manifestă opinii, credinţe şi valori diferite de alemajorităţii;comportament social eficient;capacitate de decizie responsabilă;atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă de ceilalţi.Educaţie pentru democraţie – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu4

COMPETENŢE GENERALE

128

Competenţe specifice1.1.Identificarea modalităţilor şi a instrumentelor princare cetăţenii se pot implica în comunitate2.1. Elaborarea de proiecte civice prin utilizarea unorproceduri specifice managementului proiectelor3.1. Cooperarea în vederea participării cetăţenilor laprocesul decizional4.1. Rezolvarea problemelor comunităţii prinimplicarea în proiecte civice5.1. Dezvoltarea capacităţii de angajare civică înrezolvarea problemelor comunităţii3.2. Cooperarea în grupuri diferite pentru stabilireaunor reguli şi condiţii de participare în organismereprezentative ale elevilor, la acţiuni şcolare, ladecizii la nivel de şcoală etc. (consiliul elevilor,avocatul elevilor, grupuri care participă la proiecte, laelaborarea regulamentului de ordine interioară etc.)3.3. Cooperarea în rezolvarea unor probleme alecomunităţii4.2.Asumarea de roluri în derularea unor acţiunisociale (lider, purtător de cuvânt, agent, petiţionar,trezorier etc.)4.3. Manifestarea atitudinilor pro-active în rezolvareade conflicte5.2. Participarea la luarea deciziilor la nivelulcomunităţii locale/educaţionale, prin manifestareaunui comportament pro-activ şi responsabil5.3. Participarea prin acţiuni specifice la viaţacomunităţii (voluntariat, dezbatere, advocacy etc.)1.2. Reconstituirea etapelor unui proces legislativîntr-o societate democratică1.3. Proiectarea unor demersuri de urmat, prin carecetăţenii pot să reclame nerespectarea unor drepturi2.2. Operarea cu criterii valorice pentru evaluareaactivităţilor instituţiilor democratice4.4. Exersarea drepturilor cetăţeneşti în diversesituaţiiEu, cetăţeanul Conceptul de cetăţean Importanţa implicării civice; modalităţi de implicare a cetăţenilor în viaţa comunităţii Rolul organizaţiilor neguvernamentale într-o societate democratică Participarea cetăţenească pentru îmbunătăţirea procesului decizional în administraţia publică Realizarea obiectivelor de angajare în rezolvarea problemelor comunităţii prin intermediul proiectelor. Proiectul civicŞcoală – familie - comunitate localăDemocraţia în şcoală Decizii cu efect asupra activităţii elevilor Modalităţi şi instrumente de implicare şi de influenţare de către elevi a procesului

COMPETENŢE SPECIFICE ŞI UNITĂŢI DE CONŢINUT

129

decizional din şcoală Relaţia elev-profesor-părinte. Norme de conduită în cadrul acestor relaţiiParteneriatul şcoală-comunitate Modalităţi de participare a elevilor la viaţa comunităţii (voluntariat, dezbatere, advocacy etc.)ConţinuturiEducaţie juridicăProcesul legislativ Procesul de elaborare a legilor Participareacetăţenilorlaelaborarea legislaţiei. Instrumente de promovare a unei iniţiative legislative Instrumentele de aplicare a legilorAccesul la justiţie Metode pentru accesul la justiţie Metode de contestare a deciziilor incorecte ale autorităţilor publiceRelaţiile contractuale Contractul; relaţii şi clauze contractuale Reclamarea încălcării unor clauze contractualeEducaţie pentru democraţie – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu5

130

Competenţe specifice2.3. Explicarea rolurilor şi atribuţiilor pe care le auinstituţiile locale, centrale şi europene2.4. Explicarea avantajelor transparenţei deciziilor deinteres public pentru cetăţean şi pentru funcţionareademocratică a instituţiilor4.5. Utilizarea unor proceduri şi practici derelaţionare a cetăţeanului cu diferite instituţii5.4. Utilizarea unor proceduri, instrumente şi bunepractici pentru rezolvarea unor situaţii problemă înrelaţia cetăţeni-instituţiiConţinuturiInstituţiile în slujba cetăţeanului Atribuţiile instituţiilor publice şi modul de relaţionare a cetăţeanului cu acestea Comunicarea instituţiilor cu cetăţenii – prevederi legale Instrumente de monitorizare a activităţii instituţiilor publiceEducaţie pentru democraţie – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu6

131

SUGESTII METODOLOGICE Prezentul curriculum se adresează profesorilor care doresc să predea disciplina Educaţie pentrudemocraţie şi a fost astfel conceput astfel încât să răspundă exigenţelor impuse de noua concepţie asuprafinalităţilor educaţiei, prin deplasarea semnificativă de accent de pe conţinuturi pe competenţe. Prezenta programă îşi va atinge utilitatea numai dacă profesorii vor urmări, în primul rând, implicareaelevilor în activităţi practice legate de identificarea problemelor cu care se confruntă comunitatea, dar maiales formarea unor competenţe privind elaborarea unor proiecte şi care să-i implice în activităţi de cooperare. Conţinuturile propuse sunt mijloace pentru formarea competenţelor specifice prevăzute de programă. Se recomandă utilizarea prioritară a metodelor active precum: - dezbaterea; - activităţi bazate pe proiect; - studiul de caz; - deliberarea; - investigaţia; - rezolvarea de probleme; - brainstormingul; - simularea (de ex., campanii de informare si conştientizare); - observaţia participativă şi non-participativă; - analiza de conţinut. Modalităţi de lucru cu elevii: munca în echipă/activităţi pe grupe; vizite la instituţii; discuţii libere pe subiecte date; simularea unor situaţii de relaţionare între cetăţeni şi aleşii locali/funcţionarii publici. Se recomandă, de asemenea, utilizarea unor mijloace şi instrumente didactice, cum ar fi: - DVD-uri, planşe, casete video, diapozitive; - filme care să reprezinte baza unor dezbateri; - postere legislative (disponibile la adresele: http://www.apd.ro/files/proiecte/poster_proces_legislativ.pdf şi http://www.apd.ro/files/proiecte/poster_institutii_centrale.pdf). În ceea ce priveşte evaluarea, strategia abordată trebuie să ţină seamă de caracterul opţional al acestuicurs care doreşte să îi implice pe elevi în activităţi relevante şi atractive pentru dezvoltarea spiritului civic. Înacest scop se recomandă ca evaluarea să se realizeze prin metode diferite, aşa cum sunt: - portofoliul; - autoevaluarea; - interevaluarea.Exemplificând, portofoliul poate fi realizat individual sau pe grupe de lucru. Ca demers didactic, utilizareaproiectului este una dintre modalităţile de implicare a elevului de situaţiile autentice de învăţare. Proiectuleste o activitate personalizată, care permite folosirea liberă a cunoştinţelor însuşite într-un context nou şirelevant. Produsul finit realizat în urma activităţii de proiect creează elevului sentimentul utilităţii a ceea ceproduce; de asemenea, un astfel de context de învăţare valorifică particularităţi individuale (de gen, culturale,aptitudinale), precum şi interesele personale. Elevii pot contribui la realizarea unor proiecte cum ar fi: proiecte privind utilizarea legilor referitoare la transparenţa decizională şi accesul la informaţii publice; proiecte de monitorizare a rapoartelor anuale de activitate ale aleşilor locali; proiecte privind influenţarea deciziilor legate de protecţia mediului înconjurător/protejarea patrimoniului cultural etc. De asemenea, autoevaluarea şi interevaluarea (prin aplicarea unor chestionare de evaluare) potcontribui la exprimarea de către elevi a opiniilor, la exersarea responsabilităţii în formularea unor aprecieridespre ei înşişi şi despre ceilalţi, la analiza performanţelor şi la revizuirea strategiei de învăţare.Educaţie pentru democraţie – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu7

132

BIBLIOGRAFIEConstituţia RomânieiDeclaraţia Universală a Drepturilor OmuluiConvenţia cu privire la drepturile copiluluiGabriel A. ALMOND, Sidney VERBA, Cultura civică, Editura DU Style, Bucureşti, 1996Cezar BÎRZEA, Cultură civică, Editura Trei, 1999Domenique CHAGNOLLAND, Dicţionar al vieţii politice şi sociale, Editura All, 1999Ion DIACONU, Drepturile omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 1993Fernando SAVATER, Politica pentru fiul meu, Humanitas, 1999*** Buna guvernare la români – Ghid de bune practici pentru consolidarea bunei guvernări locale,Asociaţia Pro Democraţia, Bucureşti 2008*** Scrisoare pentru comunitatea ta - despre succesul implicării în luarea deciziilor publice la nivel local,Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse pentru participare publică, Bucureşti, 2008*** Valori europene în guvernarea locală, Asociaţia Pro Democraţia, Bucureşti, 2007*** Raport privind liberul acces la informaţiile de interes public în România - analiza comparativă 2003-2007, Asociaţia Pro Democraţia, Trabnsparency International România, Bucureşti, 2007*** Transparenţa decizională în administraţia publică locală, Asociaţia Pro Democraţia, TransparencyInternational România, Bucureşti 2006*** Administraţia Publică locală - instrucţiuni de utilizare, Asociaţia Pro Democraţia – Club Timişoara, ProFinance, Editura Mirton, Timişoara, 2006*** Ghidul funcţionarului din administraţia publică locală, Asociaţia Pro Democraţia, Asociaţia ProDemocraţia – Club Braşov, Braşov, 2006*** Ghidul cetăţeanului, Asociaţia Pro Democraţia, Asociaţia Pro Democraţia – Club Braşov, Braşov, 2005*** Ghid de bune practici privind relatarea despre minorităţi în presa românească, Centrul pentru JurnalismIndependent, 2002*** Familii politice – pe înţelesul tuturor, Asociaţia Pro Democraţia, Bucureşti, 2000Această programă şcolară a fost realizată din iniţiativa Asociaţiei Pro Democraţia, în cadrul proiectuluiEducaţie pentru democraţie.Educaţie pentru democraţie – Curriculum la decizia şcolii pentru liceu8

133

Bibliografie

I. Ziare şi reviste

1. Adevărul, 1926, 1927

2. Bucovina, 1919

3. Curierul Israelit, 1932

4. Cuvântul Ţărănimii, 1929, 1931, 1937

5. Deşteptarea, 1933

6. Dreptatea, 1922

7. Glasul Bucovinei, 1909, 1919, 1920, 1928, 1931, 1932, 1933, 1937

8. Mişcarea, 1933

9. Monitorul Oficial, 1919, 1923, 1924, 1926, 1931

II. Documente publicate

1. Manuilă, Sabin, Recensământul general al populaţiei din România de la 29 septembrie

1930, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1938

2. Scurtu, Ioan; Boar, Liviu, Minorităţile naţionale din România (1918-1925).

Documente, Bucureşti, Arhivele Naţionale din România, 1995

3. Scurtu, I.; Dobrea, I. , Minorităţile naţionale din România (1925-1931). Documente,

Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 1996

4. Scurtu, Ioan (coord.), Documente privind Istoria României între anii 1918 şi 1944,

Bucureşti,Editura Enciclopedică, 1995

III. Memorii

1. Gafencu, Gr., Însemnări politice, 1929-1939, Bucureşti, Editura „Humanitas”,

2. Nistor, Ion, Amintiri bucovinene din vremea unirii, Iaşi, Editura „Alfa”, 2000.

134

IV. Surse internet

1.http://institutulbucovina.ro/index.php?






4. http://www.jewishgen.org/yizkor/bukowinabook/buk2_133.html

5. http://www.jewishgen.org/yizkor/bukowinabook/bu2P136a.html&docid

6. http://roncea.ro/2010/03/08/bucovina-istorica-evolutie-geopolitica-si-demografica-

studiu-prof-dr-traian-valentin-poncea/

V. Lucrări generale

1. Alexandrescu, Ion; Bulei I.; Mamina I.; Scurtu I., Partidele politice din România

(1862-1994). Enciclopedie, Bucureşti, Editura „Mediaprint”, 1995

2. Bărbulescu Mihai; Deletant Dennis, ş.a., Istoria României, Bucureşti, Editura

Enciclopedică, 1999

3. Brătianu, Gh. I. , Acţiunea politică şi militară a României, în lumina corespondenţei

diplomatice a lui Ion I. C. Brătianu, ediţie îngrijită de Şerban Papacostea, Bucureşti,

Editura „Corint”, 2001

4. Calafeteanu, Ion (coord.), Istoria politicii externe româneşti în date, Bucureşti,

Fundaţia Europeană „Titulescu”, 2003

5. Ciobanu, Vasile, Contribuţii la cunoaşterea istoriei saşilor transilvăneni în anii 1918-

1944, Sibiu, Editura „Hora”, 2001

7. Ciobanu, Vasile, Relaţiile politice româno-polone între 1699 şi 1848, Iaşi, Editura

Academiei Române, 1980

135

8. Delureanu, Ştefan, Locul Partidului Ţărănist Radical-Grigore Iunian în istoria

României (1932-1940), Bucureşti, Editura „Sfera”, 2000

9. Dumitraşcu, Gheorghe, Germanii din România, în „Revista istorică”, Bucureşti, s.n.,

tom VIII, 1-2, ianuarie 1997

10. Gelber, N. M., History of the Jews in the Bukovina (1774-1914), Tel Aviv, vol. 1

11. Iancu, Carol, Emanciparea evreilor din România (1913-1919), Bucureşti, Editura

„Hasefer”, 1998

12. Leuştean, Lucian, România, Ungaria şi tratatul de la Trianon (1918-1919), Iaşi,

Editura „Polirom”, 2002

13. Maner, Hans-Christian, Parlamentarismul în România (1930-1940), Bucureşti,

Editura Enciclopedică, 2004

14. Meteş, Ştefan, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XVIII-IX, Bucureşti,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977

15. Muşat, Mircea; Ardeleanu, Ion, România după Marea Unire, vol. 2, part. 2. 1933-

1940, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988

11. Ornea, Z., Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Bucureşti, Editura Fundaţiei

Culturale Române, 1996

12. Parlamentari evrei în forul legislativ al României (1919-1940), Bucureşti, Editura

„Hasefer”, 1998

13. Pintescu, Florin, Atitudinea germanilor faţă de regimul politic românesc în 1919, în

„Codrul Cosminului”, s.n., nr. 5, 1999

14. Radu, Sorin, 1919-1937. Carantina-o invenţie liberală pentru obstrucţionarea

opoziţiei, în „Historia”, an IV, nr. 36, noiembrie 2004

15. Rusşindilar, Petru, George Grigorovici şi social-democraţia în România, Bucureşti,

Editura Fundaţiei „Constantin Titel Petrescu”, 1998

16. Scurtu, Ioan; Buzatu, Gheorghe, Istoria romanilor în secolul XX, Bucureşti, Editura

„Paideia”, 1999

17. Scurtu, Ioan, Viaţa politică în România după Marea Unire (1918-1923), în „Dosarele

Istoriei”, VIII, nr, 87, 2003

18. Romulus, Seişanu, Principiul naţionalităţilor: originile, evoluţia şi elementele

constitutive ale naţionalităţii tratatele de pace de la Versailles, Saint-Germain, Trianon,

136



Neuilly-Sur-Seine, Sevres, Lausanne. Studiu istoric şi de drept internaţional, Bucureşti,

Editura „Albatros”, 1996

17. Văratic, Vitalie, Şase zile din istoria Bucovinei (28 iunie-3 iulie 1940). Invazia şi

anexarea Nordului Bucovinei de către U.R.S.S., Rădăuţi, Editura Institutului „Bucovina-

Basarabia”, 2001

VI. Lucrări speciale

1. Bruja, Radu-Florian, Alegerile parlamentare din 1939 în ţinutul Suceava, în „Codrul

Cosminului”, s.n., 8-9, 2002-2003

2. Bruja, Radu-Florian, The 1937 elections in Bucovina, în „Valahia Journal of Historical

Studies”, nr. 13, 2010

3. Cocuz, Ioan, Partidele politice româneşti din Bucovina (1862-1914), Suceava, Editura

„Cuvântul Nostru”, 2003

4. Economu, Radu, Unirea Bucovinei 1918, Bucuresti, Editura Fundaţiei Culturale

Române, 1994

5. Gluck, Eugen, Evreii din Bucovina în perioada 1774-1786, în „Analele Bucovinei”, an

III, 2, 1996

6. Grigorovici, Radu, Modelul Bucovina, în „Analele Bucovinei”, an III, nr. 2, 1996

7. Hrenciuc, Daniel, Consideraţii asupra evoluţiei învăţământului polonez în Bucovina,

în perioada administraţiei austriece (1774-1918), în „Ţara Fagilor”, XI, nr. 4, 2003

8. Hrenciuc, Daniel, Continuitate şi schimbare Integrarea minorităţilor naţionale din

Bucovina istorică în regatul României Mari (1918-1940), vol. I Perspectiva naţional-

liberală ( 1918-1928), Rădăuţi, Editura Septentrion, 2005

9. Hrenciuc, Daniel, Continuitate şi schimbare integrarea minorităţilor naţionale din

Bucovina istorică în Regatul României Mari (1918-1940), vol.II (1928-1940), Suceava,

Editura „Muşatinii”, 2007

10. Hrenciuc, Daniel, Dilemele convieţuirii. Evreii în Bucovina (1774-1939), Iaşi, Editura

„Tipo Moldova”, 2010

137


11. Hrenciuc, Daniel, Germanii din Bucovina în perioada interbelică. Unele consideraţii,

în vol. 3, Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, Sibiu,

Editura „Techno Media”, 2008

12. Hrenciuc, Daniel, Maghiarii în Bucovina 1774-1941, Iaşi, Editura „Princeps Edit”,

2006

13. Hrenciuc, Daniel, Provocările vecinătăţii: Ucrainenii bucovineni în Regatul

României Mari (1918-1940).Contribuţii, Iaşi, Editura „Tipo Moldova”, 2010

14. Hrenciuc, Daniel, Un destin pentru istorie polonezii în Bucovina (1774-2008), Iaşi,

Editura „Princeps Edit”, 2008

15. Mihai, Florin-Răzvan , Dinamica electorală a candidaţilor minoritari din Bucovina

la alegerile generale din România interbelică, în vol. Partide politice şi minorităţi

naţionale din România în secolul XX, vol. 5, Sibiu, Editura „Techno Media”, 2010

16. Mitropolia Bucovinei, Averile Bisericeşti din Bucovina, Cernăuţi, Editura Mitropoliei

Bucovinei, 1939

17. Nistor, Ion, Istoria Bucovinei, Bucureşti, Editura „Humanitas”, 1991

18. Nistor, Ion, Românii şi rutenii în Bucovina. Studiu istoric şi statistic, Ediţie

anastatică, Bucureşti, Editura Domino, 2001

19. Pintescu, Florin; Hrenciuc, Daniel, Din istoria polonezilor în Bucovina (1774-2002),

Suceava, 2002

20. Purici, Ştefan, Aspecte ale problemei minorităţii naţionale în Bucovina istorică între

anii 1918 şi 1940 (II), în „Analele Bucovinei”, 2, 1997

21. Purici, Ştefan, De la Dieta Bucovinei la Parlamentul de la Bucureşti ( 1918-1940), în

„Analele Bucovinei”, an IX, nr. 1, 2002

22. Purici, Ştefan, Evreii şi românii din Bucovina, 1919-1923: împreună sau separat,

„Studia Et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, an VIII, nr. 8, 2003

23. Purici, Ştefan, Partide politice ale minorităţilor etnice din Bucovina interbelică, în

„Analele Bucovinei”, nr. 34, 2010

24. Schaari, David, Comunitatea evreilor din Cernăuţi în perioada administraţiei

româneşti intre cele două războaie mondiale, în „Studia Et Acta Historiae Iudaeorum

Romaniae”, Bucureşti, , IV, 1999

138

25. Spânu, Alin, Evoluţia politică a minorităţii ucrainene din România în documentele

serviciilor de informaţii, în vol. Partide politice şi minorităţi naţionale din România în

secolul XX, vol.1, Editura Techno Media, Sibiu, 2006

26. Ungureanu, Constantin, Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918),

Chişinău, Editura „Civitas”, 2003

27. Ungureanu, Constantin, Colonizarea populaţiei germane în Bucovina, în „Analele

Universităţii Ştefan cel Mare”, Suceava, anul II, nr. 2, 1996

28. Tcaciuc, N., Despre Românii din nordul Bucovinei, în „Calendarul Bucovinei”, 1927

29. Toma, Iorgu G., Din neajunsurile Bucovinei. Discurs parlamentar rostit în ziua de 30

octombrie 1924 în Adunarea Deputaţilor, Cernăuţi, 1924

VII. Lucrări de metodică.

1. Cucoş C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 2002.

2. Cucoş c. şi colab. , Psihopedagogie pentru examenele de difinitivat şi grade didactice,

Editura Poliron, Iaşi, 1998.

3. Consiliul Naţional pentru Curriculum, Ghid metodologic pentru aplicarea

programelor şcolare din aria curriculară Om şi Societate, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001.

4. Radu T., Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1981.

5. Stoica A., Evaluarea curentă şi examenele. Ghid pentru profesori, Ed. ProGnosis,

Bucureşti, 2001.

6. Pavelcu V., Principii de docimologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968.

Sigle

M.O.= Monitorul Oficial

S.A.H.I.R.= Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae

139

Anexe

Programul Partidului Evreiesc din România (8 noiembrie 1933)

II. Principii călăuzitoare

Principiile călăuzitoare ale Partidului Evreiesc sunt următoarele:

a) Identificarea sufletească cu Naţiunea Română pe tărâmul devotamentului către tron,

dragoste de Patrie şi credinţa către ideea de stat.

b) Acţiunea hotărâtă şi continuă pentru traducerea în fapt a prevederilor din Constituţie,

referitoare la egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, indiferent de originea etnică, atât

în privinţa tratamentului din partea organelor puterii publice, cât şi din punctul de vedere

al condiţiilor generale de viaţă.

c) Urmărirea statornică a idealului de emancipare colectivă a minorităţilor etnice din

România şi cu ele a minorităţii etnice evreieşti, determinându-se crearea şi susţinerea de

către statul român a fundamentelor juridice, morale şi materiale, pe care să se poată

dezvolta fără stingherire viaţa normală a acestor colectivităţi.

d) Credinţa neclintită în democraţie sinceră şi nefalsificată.

e) Păstrarea unei perfecte obiectivităţi în aprecierea importanţei tuturor factorilor de

producţie şi a tuturor claselor sociale, la soluţionarea problemelor privitoare la intervenţia

statului în viaţa economică a ţării.

III. Revendicări

140

În concordanţă cu principiile călăuzitoare de mai sus, Partidul Evreiesc îşi

propune realizarea următoarelor revendicări:

1) O reformă a legii pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române din 24 februarie

1924, prin care întreaga materie a chestiunilor în legătură cu cetăţenia română să fie

reglementată în spiritul adevăratei democraţii şi în concordanţă cu prevederile convenţiei

intervenite între România şi aliaţii săi la Paris, la 9 decembrie 1919, convenţie ce a fost

ratificată prin legea publică la 20 septembrie 1920.

2) O reformă a legii electorale prin care pe de o parte să se asigure fiecărei grupări

politice, care întruneşte 1% din totalul voturilor exprimate pe întreaga ţară, cota

proporţională a mandatelor atât la alegerile pentru Adunarea Deputaţilor, cât şi la

alegerile pentru celelalte corpuri reprezentative, iar pe de altă parte să se garanteze efectiv

libertatea şi legalitatea alegerilor prin instituirea unui sistem perfect de jurisdicţie

electorală.

3) Completarea legilor pentru salvgardarea ordinii constituţionale cu dispoziţiuni,

cuprinzând măsuri de prevenţiune şi sancţiune faţă de orice mişcare sau acţiune politică

potrivnică principiului constituţional privitor la egalitatea în drepturi şi obligaţii a

cetăţenilor, indiferent de originea lor etnică.

4) Exercitarea funcţiilor publice să se facă astfel încât să fie garantată aplicarea cinstită şi

sinceră a legilor şi ordinelor legale faţă de oricine şi să fie exclus ca cineva să sufere vreo

ştirbire a drepturilor ce i se cuvin, numai pentru că ar fi evreu, faptul aparţinerii la

colectivitatea evreiască neputând constitui o piedică în ocuparea vreunei funcţiuni

publice.

5) Partidul Evreiesc cere ca în serviciile administrative centrale de stat, în administraţiile

locale, în învăţământul public, în justiţie şi în armată să fie primiţi evrei potrivit cu

aptitudinile lor.

6) Modificarea legii Cultelor în dispoziţiunile sale referitoare la cultul mozaic, astfel încât

să se dea posibilitatea acestui cult de a se organiza potrivit cu voinţa majorităţii

credincioşilor săi din ţară, pe baze autonome.

7) Punerea cultului mozaic pe picior de egalitate cu celelalte Culte, în ce priveşte sprijinul

moral şi material al statului.

141

8) Modificarea legii repaosului duminical, astfel încât credincioşii cultului mozaic, care

se abţin de la lucru în ziua de sâmbătă, să fie lăsaţi să-şi exercite profesiunea duminica.

9) Restabilirea libertăţii desăvârşite a învăţământului prin înlăturarea tuturor acelor

dispoziţiuni care împiedică pe părinţi să-şi aleagă cum cred ei mai bine şcoala unde să fie

instruiţi copiii lor.

10) Partidul Evreiesc cere ca statul în politica sa de ocrotire socială să ţină seama de

nevoile populaţiunii evreieşti, izvorând din structura ei specifică.

11) Alcătuirea unor legi şi regulamente pentru orânduirea situaţiei juridice a

colectivităţilor etnice din România, care să traducă în fapt principiul emancipării

colective.

12) Partidul Evreiesc cere ca, până la legiferarea unei autonomii culturale a colectivităţii

etnice evreieşti, statul să subvenţioneze învăţământul particular evreiesc, potrivit cu

numărul elevilor care se instruiesc în şcolile respective, precum şi să înfiinţeze şi să

întreţină o şcoală normală evreiască pentru institutori, ce urmează a fi întrebuinţaţi în

învăţământul particular evreiesc.

13) O reformă administrativă prin care pe de o parte să se aplice în mod efectiv principiul

descentralizării, iar pe de altă parte, să se ţină seama la crearea unităţilor administrative

de interesele locale ale populaţiunii evreieşti, evitându-se paralizarea dezvoltării ei prin

încadrarea în masele rurale.

14) Partidul Evreiesc cere o acţiune sistematică a guvernului pentru reînvierea creditului

în interiorul ţării şi combaterea şomajului, precum şi soluţionarea curajoasă prin reforme

organice a marilor probleme de ordin economic şi financiar de la ordinea zilei, ţinând

seama în măsură egală de interesele tuturor elementelor productive ale vieţii economice

din ţară.

(Minorităţile naţionale din România, 1931-1938. Documente, pp. 196-198)

Programul Partidului Maghiar (28 decembrie 1922)

142

Dezbătut şi aprobat de adunarea generală de constituire a Partidului Maghiar,

ţinută la Cluj, la 28 decembrie 1922.

Minoritatea naţională formată din cetăţeni români de limbă maternă maghiară,

fiind recunoscută în hotărârile de la Alba Iulia şi garantată în tratatele de pace

internaţionale, ca subiect de drept public, în baza acestora pretindem recunoaşterea în

Constituţie – ca subiect de drept public a minorităţilor naţionale şi, în consecinţă, ca

urmare necesară, recunoaşterea autonomiei naţionale.

Dorim, de asemenea, garantarea în Constituţie a autonomiei tuturor minorităţilor

naţionale din România, potrivit căreia fiecare naţiune să se autoguverneze în limbă

proprie, prin fii proprii, cu administraţie şi justiţie proprie.

Pretindem drept de vot universal, egal, care să se extindă şi asupra femeilor, cu

reprezentare proporţională pe circumscripţii electorale obţinută prin alegeri secrete. [...]

2. Pretindem restabilirea autonomiei municipale (judeţene) şi comunale, descentralizarea

administraţiei, reglementarea activităţii funcţionarilor, extinderea largă a sferei de acţiune

a contenciosului administrativ. [...]

4. În domeniul cultelor şi al învăţământului public, în baza continuităţii de drept, dorim

garantare deplină a libertăţii religiei şi conştiinţei, recunoaşterea constituţională a cultelor

acceptate şi recunoscute legal împreună cu organele lor de autoadministrare existente,

prin aceea că în afară de sărbătorile de stat şi a repaus-lor legale de muncă, în alte zile

repaus de muncă să nu fie ordonate şi nimeni să nu fie constrâns a ţine sărbătorile altui

cult, în afară de cel propriu. Dorim, de asemenea, apărarea dreptului de întreţinere şi de

înfiinţare de şcoli de toate gradele de către confesiuni, adică de biserici – deci de la şcoala

primară până la universitate, cu garantarea dreptului de supraveghere a statului,

garantarea accentuată a libertăţii instrucţiunii şi a învăţării, şi anume, prin restituirea

pentru biserici, asociaţii şi unităţi în cauză a clădirilor şcolare cedate la vremea respectivă

statului maghiar pe bază de contracte. În legătură cu limba de predare a şcolii, dorim

libertatea cuvenită de decidere pentru bisericile şi asociaţiunile susţinătoare de şcoli.

Dorim asigurarea egalităţii şi reciprocităţii între biserici şi confesiuni, şi în

legătură cu aceasta, garantarea sprijinului din partea statului, în conformitate cu legile

mai vechi, mai ales a Legii XX din 1848. [...]

143

7. Dorim reglementarea serviciului militar pe baza sistemului miliţiilor, cu stagiu efectiv

de cel mult trei luni şi cu satisfacerea stagiului pe teritoriul propriu al cercului de

recrutare, şi garantarea folosirii limbii materne ca limbă de serviciu.

(Minorităţile naţionale din România. 1918-1925. Documente, pp. 500-502)

Judeţ Români % Ruteni % Evrei % Nemţi % Poloni %

Câmpulung 44669 69,4 1826 2,8 3135 4,9 14007 21,7 691 1,1

Cernăuţi 49160 51,8 36990 39,0 2850 3,0 2360 2,5 3485 3,6

Cernăuţi-oraş 12639 13,8 9566 10,4 43555 47,4 14597 15,9 10848 11,8

Coţmani 463 0,9 45113 89,2 3271 6,5 220 0,4 1436 2,9

G.Humorului 49876 73,4 1323 1,9 2555 3,8 10188 14,9 3377 5,0

Rădăuţi 64811 71,9 7938 8,8 3292 3,6 10864 12,0 704 0,8

Siret 45706 65,9 4355 6,3 3443 5,0 4895 7,1 2343 3,4

Storojineţ 49408 67,7 6913 9,5 6109 8,4 5511 7,6 4909 6,7

Suceava 51781 78,5 854 1,3 6427 9,8 4243 6,4 1585 2,4

Văşcăuţi 9345 22,9 25014 61,4 3848 9,4 283 0,7 2233 5,5

Vijniţa 257 0,5 43736 81,1 7550 14,0 715 1,3 1352 2,5

Zastavna 739 1,5 43733 90,2 2631 5,4 192 0,4 1156 2,4

Populaţia Bucovinei pe naţionalităţi, după recensământul din 1919

(Doc. 24, vol. 1 Minorităţile naţionale din România, 1918-1925. Documente, coordonator

Ioan Scurtu, Liviu Boar, Bucureşti, 1995, p. 185)

1930

Judeţ români unguri germani ruteni evrei polonezi

Cernăuţi 66701 634 30693 149700 40102 13959

Storojineţ 48979 48 10759 85715 13694 7507

Rădăuţi 83906 10283 20125 31315 9421 2207

Suceava 92816 804 11359 6629 5220 3091

Câmpulung 58499 91 20876 7292 5851 1647

Bucovina 350901 11860 93812 280651 74288 28411

144

% 41,13 1,39 11,00 32,90 8,71 3,33

(Recensământul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, vol. II,

Bucureşti, Institutul Central de Statistică, 1930, f. L-LI; LVIII-LIX)

Conform recensământului din 1930, situaţia etnicilor polonezi din Bucovina se prezenta

astfel: apud Sabin Manuilă, Recensământul general al populaţiei României, 1930, vol. II,

part. I, Bucureşti, anexe:

Nr. crt. Judeţul Localitatea Numărul Procentul judeţ1 Suceava 3311 2,7%

Suceava 433Cacica 703Soloneţul Nou 895Pârteştii de Sus 113Bosanci 602Iţcani-Gară 102Mihoveni 129

2 Rădăuţi 2311 1,4%Rădăuţi 184Siret 301Seletin 129Baineţ 329Bahrineşti 115Oprişeni 137Tereblecea 417Stârcea 98

3. Cernăuţi 15243 5%Cernăuţi 8986Cosmeni 315Sadagura 1333Jucica Nouă 401Rohozna 520Zastavna 322Boian 475Cuciurul Mare 130Lehăcenii Tăutului 188Cuciurul Mic 128Pohorlăuţi 121Vrânceni 112Cernauca 192Jucica Veche 353Rarancea 274Şerăuţii de Sus 117Lujeni 301

145

Legea Electorală pentru Adunarea Deputaţilor

şi Senat din 27 martie 1926

Capitolul I

Compunerea Adunărilor, convocarea corpului electoral

1. Adunarea Deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii români

majori, prin vot universal, egal, direct, obligatoriu şi secret, pe baza reprezentării

minorităţii, prin scrutin de listă, pe circumscripţii electorale.

Fiecare judeţ constituie o circumscripţie electorală.

2. Numărul deputaţilor pe întreaga ţară şi pentru fiecare judeţ este stabilit în

tabloul anexat şi nu se va putea modifica decât prin lege. El va fi proporţional cu

populaţiunea ce se va constata pe baza recensământului general.

3. Senatul se compune din senatori aleşi şi din senatori de drept.

4. Senatorii aleşi se împart în categoriile următoare:

a) Senatorii aleşi de cetăţenii români de la vârsta de 40 ani împliniţi, cu

vot obligatoriu, egal, direct şi secret, pe circumscripţii electorale, prin

scrutin de listă.

Fiecare judeţ constituie o circumscripţie electorală.

Numărul senatorilor din această categorie pe întreaga ţară şi pentru fiecare

judeţ este stabilit în tabloul anexat la această lege şi nu se va putea

modifica decât în condiţiile prevăzute de articolul 2.

146

b) Senatorii aleşi, prin vot obligatoriu, egal, direct şi secret, de un colegiu

compus din membrii aleşi ai consiliilor comunale urbane şi rurale şi ai

consiliilor judeţene, câte unul de fiecare judeţ.

Aceşti alegatori îşi pierd dreptul lor de a vota în acest colegiu:

1. Când au fost excluşi din consiliu pentru motive legale şi când

această exclusiune s-a confirmat de ultima instanţă competinte a se

pronunţa asupra excluderii.

2. Când consiliile au fost dizolvate pentru vreunul din cazurile

prevăzute de articolul 273 din Legea unificării administrative şi când

dizolvarea a fost încuviinţată definitiv de autoritatea competinte, conform

articolelor 174, 275 şi 276 din Legea unificării administrative.

Membrii aleşi ai consiliilor îşi vor exercita dreptul lor de vot în acest

colegiu – chiar dacă alegerea a fost contestată – atât timp cât invalidarea

nu a fost definitiv hotărâtă.

c) Senatori aleşi, prin vot obligatoriu, egal, direct şi secret, de membrii:

1. Camerelor de comerţ, secţia comercială.

2. Camerelor de comerţ, secţia industrială.

3. Camerelor de agricultură.

4. Camerelor de muncă.

Membrii acestor camere se întrunesc în colegii separate şi aleg din sânul lor câte

un senator de fiecare din categoriile de mai sus şi pentru fiecare circumscripţie electorală.

Prin membrii Camerelor se înţeleg membrii aleşi şi cei numiţi ai consiliilor de

administraţie, afară de cei de drept;

d) Senatori aleşi câte unul de fiecare universitate, din sânul său, de către

profesorii onorari, titulari şi agregaţi, precum şi conferenţiarii

definitivi, întruniţi în colegii separate pe fiecare universitate;

5. Sunt senatori de drept în virtutea înaltei lor situaţiuni în stat şi biserică:

a) Moştenitorul Tronului de la vârsta de 18 ani împliniţi. El însă nu va

avea decât vot deliberativ de la vârsta de 25 ani împliniţi;

b) Partidul şi Mitropoliţii ţării;

147

c) Episcopii eparhioţi ai Bisericilor ortodoxe române şi greco-catolice,

întrucât vor fi aleşi conform legilor ţării;

d) Capii confesiunilor recunoscute de stat, câte unul de fiecare

confesiune, întrucât sunt cetăţeni români aleşi sau numiţi conform

legilor ţării şi reprezintă un număr de peste 200.000 de credincioşi;

Reprezentantul cultului mozaic în Senat va fi şeful-rabin, desemnat de Uniunile

comunităţilor evreieşti din ţară. Până la organizarea prin lege a cultelor, reprezentantul

cultului mozaic în Senat va fi reprezentantul religios al Uniunii Comunităţilor Evreieşti

din Vechiul Regat.

Reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat.

Preşedintele Academiei Române.

Mandatul acestor senatori încetează odată cu calitatea sau demnitatea care le

atribuie dreptul.

6. Drepturile capilor bisericilor şi ai confesiunilor recunoscute de stat se

dovedesc prin certificatul Ministerului de Culte şi se verifică de Senat din oficiu sau la

cererea celor interesaţi.

Nu sunt supuşi acestor formalităţi mitropoliţii şi episcopii eparhioţi ai Bisericii

ortodoxe române şi greco-catolice care au făcut parte din Senat şi înaintea promulgării

legii de faţă.

Art. 90. – Pentru repartizarea mandatelor grupărilor politice pe ţară, se vor face

următoarele operaţiuni:

a) Se totalizează pe ţară numărul votanţilor, al buletinelor anulate şi al voturilor

întrunite de fiecare grupare politică, după datele ce s-au primit de la birourile electorale

judeţene.

Comisiunea este în drept să rectifice erorile materiale ce ar constata în totalurile

primite de la birourile electorale judeţene. Rectificările nu se pot face asupra buletinelor,

ci numai asupra operaţiunilor aritmetice greşite. Această rectificare se va constata şi

motiva prin încheiere semnată de membrii comisiunii.

b) Se calculează procentul de voturi obţinut de fiecare grupare politică, faţă cu

numărul total al votanţilor din întreaga ţară.

148

Gruparea politică care în urma acestui calcul se constată că a întrunit cel mai mare

număr de voturi pe ţară, dar cel puţin un procent de 40% faţă de celelalte grupări, se

declară grupare majoritară, iar celelalte grupări minoritare.

Nu se declară nici o grupare majoritară în cazul când nici una din ele n-a obţinut

acest procent de voturi, precum şi în cazul când două grupări care au obţinut cele mai

multe voturi au paritate de procente.

c) Se calculează procentele de vot obţinute în fiecare circumscripţie electorală de

fiecare grupare politică, faţă de numărul total al votanţilor din circumscripţie.

Procentele astfel obţinute se înscriu în ordine descrescândă şi în coloane deosebite

pentru fiecare din ele.

Dacă sunt circumscripţii cu procente egale, se preferă în ordine acelea care au cel

mai mare număr de voturi.

Art. 91. – Dacă grupările politice care s-au stabilit astfel că sunt minoritare pe ţara

întreagă au obţinut totuşi în unele circumscripţii majoritatea absolută a voturilor, ele vor

dobândi în aceste circumscripţii un număr de mandate proporţional cu procentul de voturi

ce au faţă de totalul loturilor exprimate din circumscripţia respectivă, chiar dacă pe ţara

întreagă nu au împlinit procentul de 2% din voturile exprimate.

Acest calcul se face înmulţindu-se numărul mandatelor de atribuit în

circumscripţie cu procentul de voturi obţinut; fracţiunile zecimale mai mari ca 0,5 se

întregesc la o unitate, iar cele egale sau mai mici ca 0,50 se suprimă.

Voturile ce au avut în aceste circumscripţii grupările minoritare se scad din totalul

voturilor obţinute pe ţară de aceste grupări.

Art.92. – Din numărul total al mandatelor stabilit prin lege pe ţara întreagă se

deduc mandatele atribuite grupărilor minoritare în circumscripţiile unde acestea au

întrunit majoritatea absolută, chiar dacă pe întreaga ţară nu au împlinit procentul de 2%.

Ceea ce rămâne din numărul total al mandatelor după aceste deducţiuni se

repartizează grupărilor politice pe ţară, ...

(Monitorul Oficial, nr.71, din 27 martie 1926; Colecţia Hamangiu, Codul general al

României, legi şi regulamente, vol. XI-XII, 1922-1926, Bucureşti, 1926, pp. 1054-1061.)

149

Tratatul privind minorităţile(Paris, 9 decembrie 1919)

Având în vedere că, în virtutea tratatelor, pe care principalele puteri aliate şi

asociate şi-au pus semnătura, sporiri însemnate teritoriale sunt sau vor fi dobândite de

Regatul României;

Considerând că România, din propria sa voinţă, doreşte a da garanţii sigure de

libertate şi de dreptate atât locuitorilor din vechiul Regat al României, cât şi celor din

teritoriile de curând transferate, fără deosebire de rasă, limbă sau religiunea cărora le-ar

aparţine;

Examinând în comun chestiunea, s-a convenit pentru încheierea prezentului tratat

şi, în acest scop, au desemnat ca plenipotenţiari ai lor, sub rezerva facultăţii de a-i înlocui

prin alţii pentru semnare, şi anume...

Capitolul I

Art. 1. România se obligă ca stipulaţiile cuprinse în articolele 2-8 din prezentul capitol să

fie recunoscute ca legi fundamentale, ca nici o lege, nici un regulament, nici un act oficial

să nu se afle în contrazicere sau în opoziţie cu aceste stipulaţiuni şi ca nici o lege,

regulament sau acţiune oficială să nu aibă precădere faţă de ele.

Art. 2. Guvernul român se angajează a da tuturor locuitorilor săi întreagă şi deplină

protecţie pentru viaţa şi libertatea lor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de

limbă, de rasă sau de religiune.

150

Toţi locuitorii României vor avea dreptul la liberul exerciţiu, atât public cât şi privat, al

oricărei confesiuni, religiuni sau credinţe, atât timp cât între exerciţiul acestora şi ordinea

publică şi bunele moravuri nu va exista incompatibilitate.

Art. 3. Sub rezerva stipulaţiunilor tratatelor mai jos menţionate, România recunoaşte ca

supuşi români, de plin drept şi fără nici o altă formalitate, pe oricare teritoriu făcând parte

din România, inclusiv teritoriile alipite ei prin tratatele de pace cu Austria şi cu Ungaria

sau teritoriile ce i s-ar putea transfera ulterior, afară numai dacă la acea dată supusul s-ar

putea prevala de o altă naţionalitate decât naţionalitatea austriacă sau ungară.

În orice caz, supuşii austriaci sau unguri, mai în vârstă de optsprezece ani, vor

avea facultatea ca, în condiţiile prevăzute de zisele tratate, să opteze pentru orice altă

naţionalitate ce ei ar putea dobândi. Opţiunea soţului va atrage după sine pe aceea a

soţiei, iar opţiunea părinţilor pe aceea a copiilor lor mai mici de optsprezece ani.

Persoanele care vor fi exercitat dreptul de opţiune de mai sus vor trebui, în cursul

celor douăsprezece luni următoare, să-şi strămute domiciliul în statul în favoarea căruia

vor fi optat. Ele vor fi libere să-şi păstreze bunurile imobiliare ce posedă pe teritoriul

român. Ele vor putea să-şi ridice bunurile lor mobile de orice natură, fără a fi impuse

pentru aceasta la vreo taxă de ieşire.

Art. 4. România recunoaşte ca supuşi români, de plin drept şi fără nici o formalitate,

persoanele de naţionalitate austriacă sau ungară, născute pe teritoriile ce i-au fost alipite

prin tratatele de pace cu Austria şi Ungaria sau care ar putea să-i fie alipite ulterior,

persoane născute din părinţi domiciliaţi acolo, chiar dacă la data punerii în vigoare a

prezentului tratat acele persoane n-ar domicilia ele însele pe acele teritorii.

Totuşi, în decursul celor doi ani ce vor urma după punerea în vigoare a tratatului

de faţă, zisele persoane vor putea declara înaintea autorităţilor române competente din

ţara lor de reşedinţă cum că renunţă la naţionalitatea română şi atunci ele vor înceta de a

fi socotite ca supuşi români. În această privinţă, declaraţia soţului va fi privită ca valabilă

făcută pentru soţie, iar aceea a părinţilor ca valabilă făcută pentru copiii în etate de mai

puţin de optsprezece ani.

Art. 5. România se angajează a nu face nici o piedică cu privire la exerciţiul dreptului de

opţiune prevăzut prin tratatele încheiate sau ce se vor încheia de puterile aliate şi asociate

151

cu Austria sau cu Ungaria şi de a permite interesaţilor de a dobândi sau nu naţionalitatea

română.

Art. 6. Naţionalitatea română se va dobândi de drept, prin singurul fapt al naşterii pe

teritoriul român, de către orice persoană care nu se poate prevala de vreo altă naţionalitate

prin naştere.

Art. 7. România se obligă a recunoaşte ca supuşi români, de plin drept şi fără o

formalitate, pe evreii locuind în ţară pe teritoriile României şi care nu pot a se prevala de

nici o altă naţionalitate.

Art. 8. Toţi supuşii români vor fi egali în faţa legii şi se vor bucura de aceleaşi drepturi

civile şi politice, fără deosebire de rasă, de limbă sau de religie.

Deosebirea de religie, de credinţă sau de confesiune nu va putea fi o piedică

pentru nici un supus român cu privire la folosinţa drepturilor sale civile şi politice, în

special la admiterea în serviciile publice, în funcţiuni şi onoruri sau la exercitarea

diferitelor profesiuni şi industrii.

Nu se va edita nici o restricţiune contra liberei întrebuinţări de către vreun supus

român a vreunei limbi oarecare, fie în relaţiunile private sau comerciale, fie în materie de

religie, de presă sau de publicaţiuni de orice natură, fie în întrunirile publice.

Cu toată stabilirea de către guvernul român a unei limbi oficiale, se vor face

înlesniri raţionale supuşilor români de altă limbă decât cea română, pentru întrebuinţarea

limbei lor, fie oral, fie în scris, înaintea tribunalelor.

Art. 9. Supuşii români aparţinând unor minorităţi etnice, de religie sau de limbă se vor

bucura de acelaşi tratament şi de aceleaşi garanţii în drept şi în fapt, ca şi ceilalţi supuşi

români. Ei vor avea, în special, un drept egal de a înfiinţa, conduce şi controla, pe spesele

lor, instituţiuni de binefacere, religioase sau sociale, şcoli şi alte stabilimente de educaţie,

cu dreptul de a întrebuinţa limba lor proprie şi de a exercita liber religiunea lor.

Art. 10. În materie de învăţământ public, guvernul român va acorda în oraşele şi

districtele unde locuieşte o proporţie considerabilă de supuşi români de altă limbă decât

cea română înlesniri menite a asigura că în şcolile primare copiii acelor supuşi români vor

fi instruiţi în propria lor limbă. Această stipulaţiune nu va împiedica guvernul român de a

face obligatorie predarea limbii române în zisele şcoli.

152

În oraşele şi districtele unde locuieşte o proporţie considerabilă de supuşi români

aparţinând unor minorităţi etnice, de religie sau de limbă, aceste minorităţi îşi vor vedea

asigurate o parte echilibrată în beneficiul şi în afectarea sumelor ce ar putea fi atribuite

din fondurile publice, prin bugetul statului, prin bugetele primăriilor sau alte bugete, în

scop de educaţie, de religiune sau de binefacere.

Art. 11. România consimte să acorde, sub controlul statului român, comunităţilor secuilor

şi saşilor, în Transilvania, autonomia locală, în ce priveşte chestiunile religioase şi

şcolare.

Art. 12. România consimte ca, în măsura în care stipulaţiile articolelor precedente privesc

persoane aparţinând unor minorităţi de rasă, de religie sau de limbă, aceste stipulaţiuni să

constituie obligaţiuni de interes internaţional şi să fie puse sub garanţia Societăţii

Naţiunilor. Ele nu vor putea fi modificate fără asentimentul majorităţii Consiliului

Societăţii Naţiunilor. [...]

România consimte ca orice membru al Consiliului Societăţii Naţiunilor să aibă

dreptul de a semnala atenţiunei Consiliului Societăţii Naţiunilor orice infracţiune sau

temere de infracţiune la vreuna din aceste obligaţiuni şi ca Consiliul să poată proceda în

aşa chip şi să dea astfel de instrucţiuni ce-i vor părea potrivite şi eficace în asemenea

împrejurare.

România mai consimte, în afară de aceasta, ca în cazul când s-ar ivi vreo

divergenţă de opinie asupra unor chestiuni de drept sau de fapt privitoare la aceste

articole, între guvernul român şi vreuna din principalele puteri aliate şi asociate sau orice

altă putere, membră a Consiliului Societăţii Naţiunilor, această divergenţă să fie socotită

drept un diferend cu caracter internaţional în sensul termenilor articolului 14 din Pactul

Societăţii Naţiunilor.

România consimte ca orice diferend de acest fel să fie deferit, dacă partea cealaltă

o cere, Curţii permanente de justiţie internaţională. Deciziunea Curţii permanente va fi

dată fără apel şi va avea aceeaşi tărie şi valoare ca şi o decizie pronunţată în virtutea

articolului 14 din Pact.

(apud. Minorităţile naţionale din România. 1918-1925. Documente, pp. 174-178)

153

Landau, Fischer, Ebner, Fischer

Czernowitter Morgenblatt-1920

155

Iacob Pistiner

156

Aurora din 2 aprilie 1926, anul VI, nr. 1321

158

Aurora din 13 mai 1926, anul VI, nr. 1351

159

Facsimilul expunerii de motive a proiectului de lege al deputatului sionist Michael Landau din 23 martie 1931, propunând modificări la Legea Învăţământului particular, din 1925 (Legea Angelescu).

160

Lirică electorală

Câte stele sunt pe cer236

Câte stele sunt pe cer,Pân’ la ziuă toate pier,Dar eu cu secera mea

Fac la pâine cât oi vrea.

Cetăţeni alegători237,

La alegeri, fiecare, Puneţi pecetea cu tuş

Pe lista ce drept semn are Un simpatic cărăbuş.

Primu-i candidat Tănase, Ce-l aplaudă şi-un ciung. Când vorbeşte, ş-al său nas e Cât barba lui Iorga de lung.

Şi-n colibe, şi-n palate, E iubit şi cunoscut. E dat dracului, zic toate

Şi toţi cei care l-au văzut.

Averescu, Take, poate Or să iasă. Dar să ştiţi:

Pe Tănase de n-oţi scoate, Ţara o să prăpădiţi!

Necăjită şi săracă,Ţărei în acest moment

Cine veselie-oleacă Poate-i da? El, evident!

236 Apostol Stan, Ion Mihalache. Destinul unei vieţi, Bucureşti, Editura „Saeculum I.O”, 1999, p. 82.237 Adevărul, 20 mai 1920, poezie semnată cu pseudonimul Nae Tuciuriu, pentru susţinerea candidaturii lui Constantin Tănase.

162

Grigoraş238

Grigoraş, de o săptămână, Ţine revolveru-n mână. Cu toate astea, tot N-a împuşcat un vot.

Daruri de Moş-Crăciun239

Moş-Crăciun, ca alte dăţi,A venit cu bunătăţi,

Şi prin sluga lui, VintilăŞi le-mparte fără milă,

Încât dup-atâta dar,Ne va pune pielea-n par.

Moş-Crăciune bun şi drag,Când soseşti la noi în prag,

Ţine legea din bătrâniŞi-adun-ne...şi alţi stăpâni.

Da, eu cu cine votez?240

Criza asta sărăceşte,Chiar cucoanele în bloc,Plâng că viaţa e sanchie,Şi că toate-s scumpe foc.

Zilnic traiul se scumpeşte,Numerarul tot lipseşte.

Foaie verde solz de peşte,Şi n-au ce le trebuie....

La alegeri, d-o fi lată,După cum ne-am aşteptat, Garantez c-o să mă scoată

În Floreasca deputat!

238 Viitorul, din 21 februarie 1922. Epigrama semnată de către Qiuntus face referire la o declaraţie a lui Grigore N. Filipescu, care declarase ca va purta revolver. 239 Cristian Preda, Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 până în prezent, Iaşi, Editura „Polirom”, 2011, p.337.240 Dimineaţa, nr. 7902, din 8 decembrie 1928.

163

Guvernul Iorga241

Cayul nu-i aşa sinistru,Căci părosul demiurg

Doar pe scenă-i prim-ministru;La consiliu-i dramaturg.

Dilemă

L-a pus Destinul lui stupidÎntr-o dilemă de infern:Ori partid fără guvern,Ori guvern fără partid.

Moralistul

Indignat pe-un veac năucŞi pe cei ce se despoaie,

Domnul Iorga intră-n baie,În manta de cauciuc.

241 Păstorel Tedoreanu, Strofe cu pelin de mai. Contra Iorga Nicolai, Bucureşti, 1931

164

Minoritatile nationale din Bucovina în cadrul procesului electoral din perioada interbelica ...

Documents

Transcript of Minoritatile nationale din Bucovina în cadrul procesului electoral din perioada interbelica ...