MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Universitatea Agrară de Stat

Catedra Zootehnie Specială

Lucrare de curs

TEMA: Tehnologia producerii cărnii de curcă

A efectuat, st. gr. 1 anul 3SECRIERU Sergiu

A verificat,

Chişinău 2007

1

Cuprins :

Actualitatea temei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3

1. Principii generale ale tehnologiei de organizare a creşterii puilor de curcă. Caracteristica raselor, liniilor şi crosurilor de curci . . . . .5

2. Tehnica exploatării curcilor din cadrul parental. Tehnologia creşterii tineretului de reproducţie . . . . . . . .17

3. Tehnologia creşterii puilor de curcă pentru carne.Tehnica sacrificării curcilor şi prelucrării carcaselor . .

4. Schema tehnologică de creştere pe parcursul anului a 3 mii capete de tineret de reproducere şi de obţinere a ouălelor de incubaţie . . . . . . . . . . . .

Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Bibliografie.

2

Actualitatea temei.

În Republica Moldova creşterea curcanilor şi producerea cărnii de curcă, cu părere de rău ocupă ultimul loc din structura producerii cărnii de pasări. Acest fapt este determinat datorită cerinţelor mari ridicate ale tehnologiei de creştere şi nutriţie a acestora.

Din păsările domestice, curca este cea mai mare. Curca este o pasăre în exclusivitate pentru carne, deşi ouăle ei sunt măşcate şi gustoase, în schimb productivitatea anuală este mai scăzută ca la găini.

Carnea de curcă este cea mai dietetică şi valoroasă, avînd calităţi nutritive înalte.

Fig.1 Curcanul domestic.

3

Dacă e să comparăm masa vie a păsărilor domestice, curca matură cîntăreşte circa 13-20 kg faţă de găină, care ajunge doar la 2,5-3,5 kg . Curca creşte pînă la vîrsta de 7-8 luni, dar poate fi sacrificată deja la 3-4 luni, atingînd la această vîrstă greutatea de 7-10 kg .

Pe parcursul unui an productiv o femelă atinge o producţie de peste 100 ouă, de la care se pot obţine cca. 70-75 curculiţe. În funcţie de masa folosită la o curcă se va produce pînă la 450-500 kg de carne.

Deaceea în lucrarea dată, aş dori să prezint toate mijloacele de producţie a cărnii de curcă şi a importanţei creşterii puilor broiler de curcă pentru producţia de carne.

Aici se are în vedere că pentru o afacere profitabilă, în tehnologia creşterii şi producerii cărnii de curcă trebuie de cunoscut şi de respectat în tehnologie următorii termeni :

Hală – spaţiul utilizat. Trebuie să fie mereu curat, bine aerisit, dezinfectat. Este de dorit ca masculii să fie separaţi de femele, ca ele să fie mai puţin deranjate în timpul împerecherilor naturale. Hala trebuie împărţită în mai multe compartimente unde se vor plasa femelele. Solariile trebuie prevăzute obligatoriu cu 0,5 capete la 1mI.

Incubatorul – pentru incubarea şi scoaterea puilor.Generatorul – în perioda de incubare este riscul deconectării energiei

electrice, de-aceea pentru ca procesul de ecloziune să nu fie întrerupt, vom avea nevoie de un generator de energie electrică.

Instalaţie de măcinare a cerealelor – pentru pregătirea şi obţinerea mai economă a nutreţurilor.

Materiale auxiliare – cuibare, adăpătoare, jgheaburi etc.În general acestea sunt numai unele elemente cheie, însă tehnologiile

zootehnice ce nu pot fi ignorate sunt : hrana (prevede asigurarea cu furaje de valoare completă şi echilibrată), temperatura (în primele zile de viaţă trebuie menţinută la nivelul de 33- 35 grade C. umiditatea relativă (60%) incubarea ouălelor şi combaterea bolilor .

Deci, pentru ca tehnologia creşterii şi obţinerii cărnii de curcă să meargă într-un flux continuu şi neîntrerupt este nevoie de respectat toţi aceşti factori mai ştiind pe deasupra că curcile sunt cele mai pretenţioase păsări domestice în ceea ce priveşte factorii de mediu.

1. Principii generale ale tehnologiei de organizare a creşterii puilor de curcă.

Caracteristica raselor, liniilor şi crosurilor de curci.

4

Inginerul zootehnist expert Florin Dron, afirma în revista Agricultura Romăniei ( 2004), că creşterea puilor de curcă este o tehnologie adesea riscantă însă cu mare profit care include o serie de principii foarte importante însă care nefiind luate în calcul pur şi simplu exclud posibila creştere şi dezvoltare a curcilor. Cele mai principale principii tehnologice sunt:

Adăpostul în care se vor creşte curcile, trebuie să corespundă din punct de vedere al normelor de igienă.

- pardoseala adăpostului să fie din beton sclivisit şi nu din pământ care constituie un factor de risc tehnologic în patologia aviară ( nu se poate realiza curăţirea şi dezinfecţia). Ca şi aşternut se utilizează paie de grâu de calitate.

- adăpostul să fie prevăzut cu ferestre cu ajutorul cărora să realizăm o ventilaţie corespunzătoare având şi o plasă de sârmă care să nu permită pătrunderea păsărilor sălbatice.

- să fie amenajat un padoc betonat îngrădit cu un gard din plasă de sârmă.- dacă spaţiul permite se poate amenaja şi câteva boxe de izolare în care se

introduc păsările bolnave sau pe cele tratate.- este important să se asigure o densitate optimă a păsărilor în adăpost. Ca

urmare numărul de pui achiziţionaţi să fie în corelaţie cu suprafaţa disponibilă din adăpost. Redăm în tabelul 2 densitatea păsărilor /m2 în funcţie de vârstă.

Tabelul 1 – Densitatea păsărilor /m2

Sexul Vârsta Păsări /m2

1-6 8-10Femele până la 18

săpt.4,8

Masculi Până la 24 săpt.

2,5

- aceste hale să aibă un sistem de încălzire, care să asigure temperatura tehnologic necesară.

5

- microclimatul din adăpost este un alt factor de mare importanţă. În primele zile de viaţă trebuie de asigurat temperatura de 35-37 0 C. Această temperatură scade odată cu înaintarea în vârstă ajungând la 180 C la vârsta de 5 săptămâni menţinându-se la acest nivel până la livrarea păsărilor. Umiditatea aerului trebuie să fie de 70%. Trebuie de asigurat un flux luminos de cel puţin 60-70 lucşi ( echivalent cu 15-17,5 W/m2) în perioada de demaraj ( 0-4 săpt.). În continuare intensitatea luminoasă scade până la nivelul unui iluminat difuz de 8 lucşi. În ceea ce priveşte fotoperiodismul vă prezint una din variantele practicate ( tabelul 3).

Tabelul 3 – FotoperiodismulVârsta Durata

lumină (masculi)

Durata lumină (femele)

1-5 zile 24 ore 24 ore2-8 săpt. 12-14 ore 12-14ore9-18 săpt 10-12 ore 14-18ore

19- livrare

14-18ore -

La toate acestea inginerul român Aurel CIURDAR adaugă într-un comunicat din revista Ferma (2006), că măsurarea temperaturii ce se face la o distanţă de 50 cm de la sursa de căldura şi la înălţimea de 11-12 cm de la pardoseală.

În hală, loturile de pui de curcă se formează în funcţie de numărul de pui existent, asigurînd o densitate de 10 pui/m2 şi 150 de pui/lot pînă la vîrsta de 30 zile. Suprafaţa minimă de padoc pentru puii de curcă este de 0,2 m2/cap. După această vîrstă, puii de curcă se răresc, în raport cu vîrsta, rasa şi viteza de creştere.

Durata de creştere a puilor de curcă în hale este de 60 zile şi de 30 zile în hale de “tranziţie”, în care se pregătesc pentru trecerea în adăposturile pentru curcile adulte, deci toată durata de creştere în puierniţă durează 90 zile.

Primenirea aşternutului se face parţial zilnic sau periodic, pe măsură ce acesta se murdăreşte. Cantitatea de paie pentru aşternut, pentru toată perioada de puierniţă durează 90 de zile.

6

La vîrsta de 7-8 zile, pe timp frumos şi călduros, puii de curcă pot fi scoşi în padocuri, de dorit înierbate, la 10-12 zile puii începînd să ciugulească iarba. Este bine ca padocurile să fie prevăzute cu umbrare. La vîrsta de 30-35 de zile, în hale se pun stinghii pentru odihnă şi dormit, calculînd cîte 35cm/cap ( cîte 3 pui pe metru liniar ). Distanţa dintre stinghii este de 65-75 cm.

Hrana care se administrează trebuie să fie de bună calitate, procurată de la firme producătoare de nutreţuri combinate. Utilizând furaje granulate se poate obţine o conversie superioară reducând cheltuielile de producţie. Pe toată perioada de creştere , puii se furajează şi se adapă la discreţie, hrana administrându-se în tainuri mici şi dese, pentru a se evita alterarea şi risipa în hrănitori semiautomate tip buncăr,( specifice pentru curci) de culoare roşie, deoarece curcile au o acuitate vizuală redusă mai ales în primele zile de viaţă stimulând astfel consumul de hrană. Pentru a face economie din furajul combinat se poate administra verdeţuri tocate fin (în special lucernă). În general hrănirea puilor de curcă se face cu furaje concentrate, preparate în fermă sau în gospodărie, sau cu nutreţ concentrat combinat. Nutreţul concentrat trebuie să asigure, în primele 30 zile de viaţă, un aport proteic în raţie de 30% PBD (proteină brută digestibilă),. În perioada de la 5 la 10 săptămîni, raţia de concentrate va trebui să asigure 25-26% PBD, iar de la 11 la 16 săptămîni – 20% PBD.

Ing. Florin Dron confirmă în aceeaşi revistă Agricultura României (2004), că în sistemul gospodăresc de creştere a puilor de curcă, în care se aplică elemente de intensivizare, în primele 15 zile de viaţă puii vor primi în raţia de hrană un amestec de făinuri de cereale, şi anume : 45% porumb, 25% şroturi, 18% făină de carne, 1% făină de lucernă şi 1% săruri minerale ( compuse dintr-un amestec de 50% sare de bucătărie şi 50% cretă furajeră sau făină de scoici ). La aceste nutreţuri se adaugă cîte 80 g de brînză de vaci pentru fiecare kg de amestec de concentrate şi cîte un ou fiert tare pentru fiecare 10 pui, iar suplimentar se asigură lucernă verde fragedă şi/sau morcovi raşi, pentru a oferi necesarul de vitamine.

Puii de curcă pot fi crescuţi şi în libertate, pe păşuni sau mirişti de cereale, începînd cu vîrsta de 8 săptămîni.

Puii de curcă pot culege de pe păşune sau mirişte 50-60% din necesarul de hrană zilnică.

Pentru întreţinerea pe păşune, se construiesc adăposturi simple prevăzute cu padocuri din plasă de sîrmă, cu acoperiş din materiale uşoare, asigurînd o

7

suprafaţă de 2 m2 /pasăre. Toamna, cînd timpul nu mai permite menţinerea tineretului de curcă pe păşune, acesta se transferă în adăposturile pentru curcile adulte, iar tineretul nereţinut în reproducţie se supune îngrăşării simple sau forţate, prin îndopare.

La toate acestea se mai adaugă combaterea şi prevenirea bolilor.O atenţie deosebită la creşterea curcilor trebuie acordată menţinerii

lotului de păsări prin combaterea la timp a bolilor infecţioase, parazitare cît şi neinfecţioase.

O importanţă mare se acordă, de asemenea, regimului de microclimă, care cuprinde :

- însuşirile fizice ale aerului ( temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică ) ;

- compoziţia chimică a aerului ;- regimul de lumină în hală .Trebuie să avem în vedere că mortalitatea cea mai înaltă este provocată

de bolile neinfecţioase, ca avitaminozele ( cînd în furaje lipsesc vitaminele A, B, D, E ).

Din bolile parazitare cele mai răspîndite sunt coccidoza, ascaridoza, pasteureloza, pseudopesta aviară.

Vaccinarea curcilor se face de 2 ori pe an.Recunoaşterea timpurie a apariţiei unei boli ajută la reuşita crescătorilor

de curci. Puii de curcă trebuie să aibă tot timpul acces la sursa de apă şi furaj iar dacă şi adăpostul este suprapopulat, poate aduce inevitabil la smulgerea penelor şi la canibalism. Pentru a evita canibalismul, se recomandă ca păsările ciugulite să fie izolate ; altfel în cîteva ore ele pot deveni atât de slăbite încît să moară.

O temperatură prea ridicată şi o lumină prea intensă, hrana cu un conţinut deficitar de proteină şi/sau elemente minerale, pot genera canibalismul. Inducerea preparatelor pe bază de magneziu sau administrarea de cupru sau sare de bucătărie calmează păsările.

Toate aceste principii luate la un loc formează un complex bine închegat care poate rezuma cu un mare succes. Numai aşa activitatea dată poate deveni profitabilă. O mică lipsă şi toată activitatea poate deveni un eşec.

Doctorul habilitat şi profesor universitar Nicolae Bucătaru publică în revista LA FERMĂ ediţia 10 ( 2001 ), că curcile domestice provin de la

8

curcile sălbatice, ce îşi au originea din America de Nord şi cea Centrală, şi pot fi întîlnite şi astăzi sub formă sălbatică, care au fost domesticite înainte de secolul XV, iar în Europa aceste păsări au pătruns în secolul XVI.

Fig.2 Curca sălbatică.

Spre deosebire de găini, curcile domestice prezintă un număr mai mic de rase şi varietăţi, caracterizate toate prin aceeaşi conformaţie corporală, dar diferînd între ele, prin urmăoarele criterii :

• greutatea corporală la adult ;

• conformaţie corporală ;

• culoarea penajului ;

I. După greutatea corporală a masculului adult, rasele de curci se împart în :

- curci grele ( peste 14 kg );- curci intermediare sau semigrele ( 12-14 kg );- curci uşoare ( sub 12kg ).

II. După conformaţia corporală în :

9

- Curci cu pieptul larg ( la vîrsta de 20 săptămîni au lărgimea pieptului minimum de 10 cm şi adîncimea de 24cm );

- Curci cu pieptul înalt.III. După culoarea penajului în :- bronzate;- negre;- roşii;- albe.Cel mai frecvent este folosită a treia clasificare anume după culoarea

penajului.

Curcile bronzate. Din punct de vedere al efectivului de curci de pe glob, curcile bronzate se situează pe primul loc. Se cunosc astfel de rase ca Bronzată ameliorată, Bronzată cu pieptul larg ( Mammoth ), Bronzată Canadiană, Bronzată de Moscova, Bronzată Nord-Kaukaziană etc.

Majoritatea raselor de curci nu se deosebesc între ele avînd aceleaşi caractere de exterior : capul de mărime mijlocie, cu ciocul lung, curbat, mai deschis la culoare la vîrf şi negru la bază. Pielea capului reprezintă nişte formaţiuni mărgelare, de culoare roşie-alburie.

Gîtul este mijlociu ca lungime, purtat vertical, având extremitatea superioară golaşă, acoperită cu formaţiuni mărgelare mai dezvoltate la mascul, de aceeaşi culoare cu a celor de pe cap.

Trunchiul este lung, larg şi adînc, ovoidal, înclinat oblic dinainte înapoi, cu spinarea lungă şi largă între umeri, care se îngustează spre coadă. Pieptul este larg, adânc şi proeminent în faţă, iar abdomenul este mai puţin dezvoltat, fiind purtat sus. Coada, bine dezvoltată, este purtată în continuarea liniei spinării.

Aripile sunt lungi, late şi purtate în sus, iar picioarele înalte, puternice cu aplombul larg, avînd gambele bine reliefate şi fluierele de culoare cenuşie închisă.

Pielea de pe corp este albă, cu o uşoară nuanţă gălbuie. Penajul este de culoare diferită în dependenţă de rasă.

Rasa bronzată ameliorată.Această rasă s-a format la mijlocul secolului trecut, însă recunoaşterea

oficială s-a dat în anul 1877, când a fost înscrisă în standartul american. La formarea rasei date au participat curca de Narraganset, care s-a încrucişat cu curca sălbatică, apoi produşii obţinuţi au fost reproduşi şi selecţionaţi în efectiv închis.

Indicii morfo-productivi :

10

- greutatea corporală : la masculi : 15–17 kg ( ajungând pînă la 20–22 kg); la femele : 8–10 kg ( ajungînd pînă la 18 kg ) ;

- producţia de ouă : 60–75 buc.;- greutatea ouălor: 80–90 g.

Fig.3 Rasa Bronzată ameliorată.

Tineretul are o mare intensitate de creştere. Astfel, la vîrsta de 12 săptămîni, masculii cântăresc, în medie, 3,25 kg, iar femelele, 2,6 kg; la 18 săptămîni se ajunge la greutăţi corporale medii de 6,5 kg la masculi şi de 4,6 kg la femele.

Vîrsta la care curcile Bronzate ameliorate produc primul ou este cuprinsă între 260–320 zile. Fecunditatea ouălelor este de 85–90%, iar capacitatea de ecloziune de peste 80%.

Dintre curcile bronzate la noi se cresc rasele Bronzate cu pieptul larg şi bronzată Nord-Kaukaziană.

Rasa Bronzată cu pieptul larg (Mammoth) derivă din rasa Bronzată Ameliorată. A fost creată în SUA prin selecţia dirijată, în vederea măririi greutăţii corporale, a precocităţii şi, mai ales a măririi masei muşchilor pectorali. Caracterele ce o diferenţiază semnificativ de Bronzata ameliorată se referă în principal, la masa muşchilor pectorali, care este cu mult mai mare reprezentând circa 20% din greutatea corporală, şi la intensitatea de creştere a tineretului, ce este cu mult mai sporită.

.

11

În jurul anilor 1960, curca Bronzată cu pieptul larg s-a importat şi în ţara noastră, din SUA. Mai apoi ca urmare a importului de curci albe cu pieptul larg, această rasă a fost scoasă din sfera preocupărilor

Fig.4 RasaBrozată cu pieptul larg ( Mammoth ).

Rasa dată se caracterizează prin următorii indici :- masa corporală a masculilor : 14–17 kg, a femelelor : 8–11 kg ;- numărul de ouă depuse anual : 70–90 bucăţi ;

greutatea uni ou : 80–90 grame .Rasa Bronzată Nord-Kaukaziană (fig.5) se caracterizează printr-o

viabilitate înaltă.

Fig.5 Rasa Nord-Kaukaziană(stînga) şi Canadiană(dreapta).

12

Greutatea corporală a curcanilor de 13–14 kg, a curcilor 6,5–7 kg. Numărul de ouă depuse anual e de 75–80 bucăţi cu greutatea unui ou de 80 – 85 grame. Aceste păsări

Rasa Bronzată Canadiană (Charlerois fig.5) este o varietate a rasei Bronzate cu pieptul larg, având calităţi gustative superioare ale cărnii. Din punct de vedere al sporului de creştere în greutate şi al consumului specific de furaje, curca Bronzată Canadiană este inferioară rasei din care provine.

Curcile negre provin din curcile bronzate, în urma unei selecţii pentru carne de calitate şi un indice de consum specific de hrană mic. După greutatea corporală rasele din această grupă pot varia foarte mult.

Rasa Negră de Norfolk s-a format în Anglia, în comitatul Norfolk, ca urmare a cerinţelor pieţei pentru o curcă de tip mic. În cadrul acestei rase, masa păsărilor adulte este de 4,5-6,7 kg. Producţia de ouă este destul de mulţumitoare, cele mai bune linii produc în cursul uni sezon de ouat între 60–90 ouă.

Culoarea penajului este neagră cu reflexe verzui pe tot corpul, mai ales pe aripi şi coapse.

Fluierele picioarelor sunt de culoare neagră. Cea mai valoroasă însuşire a acestei rase este însă culoarea neobişnuită a pielii şi anume albă-viore, imaculată, cu o textură mătăsoasă.

Fig.6 Rasa Neagră De Norfolk.

13

Rasa Neagră de Sologne s-a creat în Franţa în urma unei selecţii riguroase. Se caracterizează printr-o greutate corporală foarte mare şi o precocitate aparte. Curcanii adulţi ajung uşor la greutăţi de 20 kg, fără însă de a atinge aceeaşi pondere ridicată a muşchilor pectorali.

Culoarea penajului este neagră-mată pe întreg corpul, culoarea mărgelelor de pe cap şi salbă, care este roşie, dimensiunea mărgelelor, care este mai mare, în plus, picioarele sunt mai scurte, dar mai massive, cu un schelet mai puternic.

Curcile roşii îşi au de asemenea originea din curcile bronzate. Rasa Roşie de Bourboun provine şi ea din curca Bronzată cu pieptul

larg. Este o rasă precoce, care atinge maturitatea corporală la vârsta de numai 24-26 săptămîni. Are penajul de culoare brună-roşcată, penele fiind marginate cu negru, exceptînd pe cele de la aripi, piept şi coadă, astfel penele aripilor sunt albe, pe cînd cele ale pieptului şi cozii – albe cu bronz şi roşu. Culoarea pielii de pe picioare este, în general, roşie-deschisă la păsările adulte şi roşie mai închisă, la tineret.

Fig. 7 Rasa Roşie de Bourbon.

Rasa de Nebrasca a fost recunoscută ca rasă în anul 1947, desprinsă fiind tot din rasa Bronzată cu pieptul larg. Se deosebeşte de rasa din care s-a

14

format prin culoarea mai închisă a penajului, cu o tentă roşie-brună şi prin lipsa totală a tuleelor negre. Puii de o zi au culoarea albă, cu o pată brună pe cap.

Fig. 8 Rasa Roşie de Nebraska.

Curcile Albe, ca şi cele negre sau roşii, provin din rasele bronzate, printr-o selecţie în decursul mai multor ani. Din această categorie cele mai răspîndite sunt rasele Albă de Olanda şi Albă deBeltswille.

Rasa Albă de Olanda este o rasă creată în sec. al XVIII-lea. Independent de lucrările de selecţie efectuate în Olanda, în SUA s-a obţinut o rasa de curci asemănătoare şi ulterior a fost introdusă în standartul American ( în anul 1870) sub aceeaşi denumire.

În SUA, curca Albă de Olanda ocupă unul din primele locuri în ceea ce priveşte efectivele. Ea mai este răspîndită şi într-o serie de ţări europene, unde în afară de denumirea originară, este cunoscută şi sub denumirea de Albă de Virginia, Albă de Austria etc. Deşi, greutatea corporală a curcii Albă de Olanda este destul de mare, aceasta se situează totuşi sub greutatea Bronzatei ameliorate sau a Bronzatei cu pieptul larg.

Masculii cântăresc 10–12 kg, plus variantele, putînd ajunge la 15kg, iar female, 6,5–7,5 kg, cu plus variante de 8,0–8,5 kg.

Tineretul rasei Albă de Olanda prezintă un ritm de creştere intens, mai intens chiar decît cel al curcilor Bronzate ameliorate.

Sub aspectul indicilor de reproducţie şi, implicit, al producţie de ouă realizate nu sunt deosebiri semnificative între curca Albă de Olanda şi curca Bronzată ameliorată.

Din punct de vedere al conformaţiei şi al caracterelor de exterior se pot desprinde următoarele deosebiri faţă de curcile bronzate : ciocul, fluierele şi

15

degetele au culoarea albă-gălbuie, uneori cu nuanţă roz. Mărgelele şi salba se întind pe o suprafaţă mai mică, fiind, în general, mai puţin dezvoltate. Culoarea penajului este albă, cu excepţia smocului de pene păroase de la masculi, care este negru. Puii de o zi au puful alb gălbui, cu două dungi paralele pe cap.

Fig. 8 Rasa Albă de Beltswille (dreapta) şi Albă de Olanda (stînga).

Rasa Albă de Beltswille s-a creat la fel în SUA. Este una din cele mai valoroase rase din prezent deoarece greutatea corporală a păsării este similară celei de la curca Albă de Olanda, producţia de ouă este foarte ridicată şi nu necesită multe cheltuieli în ceea ce priveşte sporirea în greutate.

La formarea rasei date au participat : două linii din rasa Bronzată ameliorată, o linie din rasa Bronzată cu pieptul larg, o linie din rasa Bronzată Canadiană, o linie de curci neameliorate, patru linii din rasa Albă de Olanda, o linie de curci negre, o linie de curci Albă de Austria şi o linie de curci albe cu greutate mică, originară din Danemarca.

Broilerul de curcă având la origine rasa Albă de Beltswille realizează, în mod frecvent, greutăţi corporale de 3,5-3,6 kg la vîrsta de 12 săptămîni, de 4,5-4,6 kg la 14 săptămîni şi de 5,5-5,6 kg la 16 săptămîni.

Referitor la păsările adulte, acestea au greutăţi corporale medii, de 9kg – masculii şi de 5kg – femelele .

Producţia de ouă în condiţii de fotostimulare, poate depăşi 140buc. pe an. Greutatea unui ou variază între 60-80g, fecunditatea 90-95%, ecloziunea 70-75%.

2. Tehnica exploatării curcilor din cadrul parental. Tehnologia creşterii tineretului de reproducţie.

16

Prof. Ioan Vacaru declară în tratatul său de Avicultură ( 2002), că exploatarea curcilor adulte prezintă și ea o serie de tehnologii care mai de care, ce trebuiesc respectate cu desăvîrșire.

La curcile adulte de reproducție ( linii pure, bunici, părinți), crescute pe așternut permanent, în hale se vor respecta aceiași parametri de microclimat ( temperatură, umiditate relativă a aerului, ventilație).

Hala destinată cazării efectivelor de reproducție este compartimentată în boxe avînd o alee centrală care servește în principal activității de recoltare a ouălor, cuibarele fiind dispuse de o parte și de alta a acesteia.

Halele pentru curcile din cadrul parental trebuie să fie echipate cu cuibare așezate în așa fel, încît să se poată face recoltarea oălor de pe culoarele de serviciu. Din punct de vedere consructiv-tehnologic, sunt cunoscute mai multe tipuri ( modele ) de hale pentru creșterea curcilor adulte ; așa de exemplu, în Franța sunt răspîndite tipurile ( modelele ) Godard și Trinnite, iar în România tipul ( modelul ), S.C. „ Avicola” S.A. Bacău.

Pentru furajarea curcilor adulte, se prevăd cîte 5-6 hrănitori tronconice și 2 adăpători circulare suspendate cu ventil ( construite special pentru această categorie de vîrstă ), la fiecare 100 capete. Furajul este antrenat prin sistemul de furajare în hrănitoarele tronconice, revenind o hrănitoare la 30-40 curci.

Iluminatul este asigurat prin lămpi electrice incandescente de 60 w, care asigură o intensitate luminoasă minimă de 5,5 w/m². La masculi, nu sunt modificări importante ale programului de lumină față de cel de la vîrsta de 30 săptămîni, mărindu-se, doar, intensitatea luminoasă la liniile grele de la 2 W/m² la 4 W/m².

În vederea declanșării ouatului sînt necesare 14,5 ore lumină, durata iluminării mărindu-se treptat, odată cu înaintarea în vîrstă a curcilor.

Raportul de sexe la transfer este de 1 la 10, putînd ajunge la 1 la 20 de curci sau chiar 1 la 40 în cazul însămînțării artificiale cu spermă diluată.

Pentru evitarea ouatului la sol, cu cel puțin 8 zile înainte de intrarea în ouat trebuie să se asigure accesul la cuibare, calculîndu-se un cuibar la 3 femele. La 14-15 zile de la începerea stimulării luminoase apar primele ouă. Dorința de împerechere în această perioadă se manifestă la 80% din efectivul de femele.

17

Este necesar ca primele trei însămînțări să fie executate într-un interval de 7-8 zile ( între prima și a doua însămînțare 3 zile între a doua și a treia însămînțare 4 zile ).

Pentru restul ciclului de ouat este suficientă o însămînțare la 7 zile. În practică se utilizează spermă diluată, asigurînd un minim de 80 milioane spermatozoizi într-o cantitate de diluată 1/1 de 0,03 ml spermă.

În cazul în care spre sfîrșitul perioadei de ouat se constată o scăderie a fecundității, se poate utiliza programul de însămînțare din 3 în 3 zile.

La curci instinctul de clocire se manifestă destul de intens, cu repercusiuni în producția de ouă ( pînă la 80% din efectivul de curci poate traversa această stare fiziologică ).

Se intervine, în această situație, prin izolarea acestora într-un compartiment prevăzut cu podea cu grătar.

Depistarea la timp a simptomelor specifice și aplicarea imediată a metodei de desclocire determină revenirea în reproducție într-o perioadă de 3 – 7 zile.

Experimental, s-a demonstrat că, la curci, este posibilă coborîrea semnificativă a vîrstei de depunere a primului ou; dar, în acest caz, se ridică o problemă greu de rezolvat și anume aceea a obținerii unor ouă cu aceleși calități de incubație ca și a celor depuse într-o perioadă normală de ouat.

Procentul de eclozibilitate a ouălelor de curcă este, în medie, de 77%, iar procentul de păstrare a efectivului de curci adulte, de aprox. 95%. Din raționamenete de ordin economic și sanitar veterinar, la curci nu se recomandă practicarea năpîrlirii forțate. Dacă totuși, situația impune, curcile se supun rigorilor acestor tehnologii de regenerare fiziologică, fapt ce permite obținerea unei noi ponte, a cărei durată este de 12-14 săptămîni.

Năpîrlirea forțată a curcilor se realizează în decurs de 13 săptămînii; ea se bazeză pe aplicarea unui program ever de restricționare furajeră și reducerea bruscă a duratei luminii în prima săptămînă de năpîrlire forțată la 3 ore. Între săptămînile a 2-a și a 10-a, această durată va fi de 6 ore ; apoi lumina crește într-un ritm rapid, ajungînd la o extindere de 16 ore în săptămîna a 13-a de la declanșarea programului de năpîrlire forțată. Concomitent, se revine treptat la un program de furajare normală.

În fermele de părinți : tineret și adulte se asigură un raport între ele de 1/2 ( la o fermă de tineret părinți trebuie să corespundă două ferme de părinți adulți ). Între două serii de creștere se lasă o perioadă de vid sanitar de 4 săptămîni.

Tehnologia creşterii tineretului de reproducţie.

18

Inginerul zooteh. român Florin Petrașcu afirmă în revista Ferma ( 2005 ), că tehnologia de creștere a tineretului de reproducție puțin diferă la vîrsta de la o zi – 15 săpt. și 16 săpt. – 30 săpt.

Anume în perioada 0 – 15 săptămîni se urmărește realizarea următoarelor acțiuni : - starea de sănătate perfectă a întregului efectiv ;- utilizarea optimă a aerului din hală, a apei și a hranei administrate, astfel

încît să se realizeze sporurile de creștere în greutate planificate.Alte norme de creștere a căror respectare se impune sunt :

- igiena și pregătirea halelor și a echipamentelor din dotarea acestora ;- densitatea pe o unitate de suprafață ;- ventiația, temperatura și umiditatea relativă a aerului din hală ;- programul de lumina.

Creșterea tineretului de curcă de reproducție de la 0 la 15 săpt. trebuie realizată în hale, care să asigure un bun confort tehnologic, paraziților și a altor dăunători.

Pe parcursul perioadei de vid sanitar se spală și se dezinfectează și halele, folosind în acest scop, antiseptice și antiflogistice adecvate combaterii bolilor curcilor.

Fiecare fermă de tineret curcă de reproducție prezintă un filtru sanitar, ce se dimensionează în funcție de mărimea personalului ce deservește ferma și de lucrările care trebuie să se efectuieze în spațiile aferente.

În Canada, SUA etc., țări cu un sector foarte dezvoltat de creștere a curcilor, adăposturile destinate creșterii acestei specii de păsăriau pereții și scheletul de acoperire din lemn. Pereții și acoperișul prezintă un placaj din tablă inoxidabilă.

La noi, adăposturile pentru curci prezintă fundații rigide, din beton sau piatră naturală cu pereți din cărămidă.

Pardoselile sunt realizate din beton, cu grosimea de 10 cm, și chiar mai mare, așezat pe un strat de bază din pietriș care la rîndul său e situate pe pămînt natural.

Pe pardoseala halei se pune un strat uniform de așternut, gros de 10 cm, vara și de 15 cm, iarna. Așternutul umed, de proastă calitate, duce la tumefierea pieptului, mortificări ale pielii, maladii respiratorii etc.

19

Un așternut ideal se consideră a fi talașul de lemn de stejar sau de fag, curat, uscat și bine afînat pe toată suprafața adăpostului, care se mai dezinfectează din cînd în cînd.

Rumegușul este contraindicate a se folosi, deoarece favorizează apariția la pui a unor afecțiuni ale căilor respiratorii și digestive ; de asemenea, nu se recomandă a fi folosite paiele ( mai ales, în primele 5 săpt. de viață a puilor ), datorită pericolului apariției aspergilozei.

Pe compartiment revine o eleveuză, în jurul cărei se amenajează un țarc de creștere a puilor, delimitat cu unele panouri înalte de 30 – 40 cm. Diametrul țarcului este de 3 m la populare și de 3,6 m la vârsta puilor de 8 zile. Din ziua a 4-a, țarcul începe să se lărgeasca, iar la vîrsta de 10-14 zile se desființează.

Rolul țarcului de creștere este și acela de-a feri puii în primele zile de viață a lor de curenții de aer, a căror prezență în această perioadă de vîrstă este însoțită de grave tulburări respiratorii.

Eleveuza se poziționează în mijlocul țarcului, fiind prevăzută cu 2 becuri de 100w sau cu 3 becuri de 60w.

Fig. 9 Un tip de fermă de creștere a tineretului de curcă.

20

În determinarea densității optime a puilor pe unitatea de suprafață trebuie de ținut cont de următoarele criterii :- linia genetică ( supergrea, grea, medie, ușoară etc. );- vârsta puilor ;- sistemul de ventilație și echipamentele pentru încălzire, furajare și

adăpare din dotare.Toate greșelile privind densitatea puilor în hală duc la tulburări grave,

între care menționăm : pica, canibalismul, ocluziile intestinale etc.În mod obișnuit, în prima zi de viață a puilor de curcă de reproducție se

realizează o densitate de pîna la 30 cap./m²; sub eleveuză se introduc maxim 250 pui.

O mare atenție se acordă echipamentelor de furajare și adăpare. Astfel, în perioada de demaraj ( primele două săp. de viață a puilor ), în fiecare țarc de creștere se introduc spre marginile acestuia ( în afara zonei încălzite ), cite 5-6 hrănitori de tip start, intercalate cu 5-6 adăpători vacuumatice. Între temperatura de sub eleveuză și cea de la marginea țarcului de creștere se cere a fi o diferență de +5….+7ºC.

Hrănitorile de tip start se prezintă sub forma unor tăvițe sau cofraje pentru ouă din material plastic; sunt admise și cofrajele din carton, noi, curate și dezinfectate. De la vîrsta de aproximativ 5 zile, puii trebuie să fie obișnuiți pentru a consuma hrana și din hrănitorile tronconice pentru tineret.

La 50 pui de o zi revine o hrănioare de tip start; de asemenea, la același număr de pui de o zi se repartizează o adăpătoare vacuumatică.

În primele 5-6 zile de viață a puilor, se distribuie mai puțină hrană, dar pe un front larg și într-un număr sporit de tainuri. Apa administrată trebuie să fie de foarte bună calitate, avînd o temperatură de +18….+20ºC. La populare, fiecare pui se introduce cu ciocul în apă pentru vidanjarea vezicii biliare, declanșarea peristaltismului intestinal și apariția reflexului de foame. În cazul puilor de o zi deosebit de vioi apare pericolul șocului hidric, deoarece beau prea multă apă; acest șoc se manifestă prin diaree și tulburări nervoase, moartea survenind la cîteva ore de la declanșare lui.

Un bun crescător de pui de curcă este considerat acela, care prin mijloacele folosite îi determină să bea apă și să mănînce chiar din momentul întroducerii în hală. Cele mai slabe exemplare se regrupează sub aceeași eleveuză, după care se adapă și se hrănesc individual.

Curcile au nevoie de aer proaspăt în permanență, de la vîrsta de o zi și pînă la lichidarea seriei de creștere, și anume aceste păsări solicită aer, de

21

calitate superioară, precum și spații de creștere întinse.În adăposturile bine ventilate, care asigură 5-6 m³ aer/oră/kilokorp, nu

apar tulburări respiratorii, stări nevoase, întîrzieri în creștere.Temperatura din hală este un alt factor de bazăîn definirea confortului

tehnologic al puilor; de aceea, se impune să se respecte nivelurile de temperatură recomandate.

Alături de temperatură și ventilație, în hală trebuie asigurat o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 65 și 75%. Majoritatea specialiștilor consideră că, umiditatea de 65% reprezintă nivelul minim imperative pentru a evita o mortalitate în rîndul puilor prin deshidratare.

Insuficiența căldurii în hală atrage după sine o dezvoltare heterogenă a puilor și, de asemenea, nephrite, tulburări respiratorii și digestive; la fel, excesul de căldură asociat cu o umiditate scăzută conduce la deshidratare, stări nervoase, picaj, îmbrăcare înceată cu pene, diaree prin consum exagerat de apă, heterogenitate în dezvoltarea efectivului.

Lumina este importantă prin intensitate și durată. Puii de curcă de o zi sunt mai mult sau mai puțin orbi și puțin activi; totodată, ei sunt foarte curioși și atrași de tot ce strălucește și, de aceea, hrănitorile și adăpătorile de start trebuie să fie iluminate mai intens și colorate în roșu sau verde deschis pentru a determina puii să bea apă și să mănînce. Insuficiența intensității luminoase în primele zile de viață a puilor, conduce la mortalitate prin anorexie și inaniție.

După vîrsta de 3 zile însă excesul de lumină întreține nervozitatea puilor și favorizează picajul și canibalismul. Este demn de relevat și faptul că excesul de lumină la puii în vîrstă de peste 3 zile, conduce la o mortalitate brutală în rîndul celor mai bune exemplare prin consum excesiv de hrană; totodată, cei mai frumoși pui se pierd, datorită apariției maladiei edemelor, nefritelor și a ascitelor.

În contextul relatat, din ziua a 4-a de viață a puilor, sub fiecare eleveuză, se aprind numai 2 becuri de mică intensitate ( 60 w ).

Tineretul de curcă de reproducție poate fi crescut și în baterii, mai ales din liniile ușoare, cînd se obțin rezultate foarte bune. Se pot folosi 3 tipuri de baterii, după cum urmează : baterii încălzite pentru perioada de demaraj a puilor, de la ecloziune la vîrsta de 3 săpt.; baterii de creștere, de 4 la 6 săptămîni și baterii reci, după vîrsta de 6 săptămîni.

22

Tehnologii de creștere a tineretului de curcă de reproducție, în perioada de vîrstă 16-30 săptămîni.

După cîntărirea femelelor la vîrsta de 12-13 săptămîni și a masculilor la 14-15 săpt., ca și după aprecierea conformației corporale a acestora, se elmină exemplarele necorespnzătoare, iar cele rămase sunt grupate, astfel :

a) masculii, crescuți pînă în acel moment împreună cu femelele se transferă într-un alt adăpost, la o densitate de 1,5 cap./m². Mărimea unui lot de masculi nu trebuie să fie mai mare de 100 cap. În fiecare compartiment de creștere a masculilor se întroduc 5 hrănitori tronconice pentru tineret curcă și 2 adăpători circulare, suspendate, cu ventil;

b) femelele pot fi menținute în aceleași adăpost, la o densitate de 2 cap./m² sau se transferă și ele în alt adăpost, unde sunt crescute pînă la vîrsta de 30 săptămîni. Echipamentele penru furajare și adăpare sunt identice cu cele de la masculi, revenind același număr de hrănitori tronconice și,respectiv, de adăpători circulare, la 100 cap.

În vederea pregătirii pentru reproducție, la vîrsta de 25 săptămîni, masculii se relotizează, formîndu-se loturi mai mici. Se asigură o densitate de 1 cap./m². Loturile de masculi odată formate se vor menține ca atare pînă la sfîrșitul perioadei de reproducție.

La vîrsta de 30 săptămîni, femelele se transferă în adăpostul cu masculi, unde, dacă se practicăînsămînțarea artificială, se cresc separat de aceștia, la o densitate de 1,5-2 cap./m².

Pe tot parcursul perioadei de creștere a tineretului de reproducție curcă, de la 16 la 30 săptămîni, temperatura în hală, este imperios necesar să fie constantă, în sensul ca limita inferioară să nu scadă sub + 10ºC la femele și sub + 15ºC la masuli, dar nici să depășească + 24ºC, în ambele cazuri.

Umiditatea relativă a aerului va fi menținută permanent între 65 și 70%. În privința ventilației, se va avea grijă ca la o temperatură medie de + 20ºC să se asigure un ritm de împrospătare a aerului de minimum 6 m²/oră/kilocorp; rezultă că acest ritm este dependent de temperatura existentă în hală.

Este foarte important de ținut cont de toți acești factori, căci de altfel nicidecum nu se poate de obținut rezultatele dorite. Ținînd cont că curca este o pasăre foarte gingașă trebuie de-i oferit întreaga gamă de tehnologii și numai așa se va ajunge la înălțimea succeselor pe plan zootehnic.

3. Tehnologia creşterii puilor de curcă pentru carne.

23

Tehnica sacrificării curcilor şi prelucrării carcaselor.

24