Microstatele Europei.Paradisul fiscal

Microstatele Europei Sunt o mână de state foarte

mici,independente, aflate pe teritoriul Europei, sau insule aflate în apropiere.

Microstate :1. Andorra2. Liechtenstein 3. Malta4. Monaco5. San Marino6. Vatican

Aceste microstate sunt state de dimensiuni, populaţie şi resurse naturale limitate. Astfel ele au adoptat o politică economică specială, care constă în taxe mici şi câteva restricţii la investiţiile financiare externe.

Dintre aceste 6 state, numai Malta este singura care este membru al Uniunii Europene, celelalte state având relaţii speciale cu Uniunea Europeană.

Majoritatea microstatelor au intrat într-o uniune vamală cu statele vecine mai mari (Vaticanul şi San Marino cu Italia, Liechtenstein cu Elveţia, Monaco cu Franţa). Unele dintre state au rămas în afara Uniunii şi din cauza costurilor mari de aderare, dar şi deoarece UE nu a luat în considerare la înfiinţare o politică pentru aceste state.

Chiar dacă Andorra face parte din uniunea vamală europeană, acest lucru nu se aplică la produsele agricole. Ea îşi menţine şi controlul graniţelor, nefăcând parte din Schengen, dar le permite să intre cetăţenilor Schengen.

Uniunea Europenă şi Microstatele

Liechtenstein este singurul microstat care face parte din UEE (din 1995), astfel făcând parte din Uniunea vamală, aplicând parţial legile europene. Ar putea considera intrarea în Uniune, când ar intra şi Elveţia.

Monaco aplică anumite politici ale Uniunii Europene, are o relaţie specială cu Franţa (graniţele şi teritoriul său sunt tratate ca făcând parte din Franţa), face parte din uniunea vamală, zona euro (înainte de euro, 1:1 cu francul francez), a implementat directivele Uniunii cu privire la taxarea economiilor.

San Marino face parte din uniunea vamală, din 2002, inclusiv cea agricolă, partidul de stânga Alianţa Populară ar fi în favoarea intrării în UE.

Vatican, ca o teocraţie, s-ar putea să nu se alăture Uniunii, chiar dacă este inima Romei, capitala unuia dintre statele membre. Are graniţe deschise cu Italia, are dorinţa de a se alătura Sistemului Informaţional Schengen. Are dreptul oficial de a folosi şi bate monedă euro, fiind cel mai mic stat care bate monede, acestea sunt destul de rare, sunt cel mai greu de găsit şi cele mai scumpe de colecţionat.

Statul UEE Schengen Euro Vamă

 Andorra NuPăstrează controlul

Da, dar fără acord scris, drept de a bate monedă în negociere (2009)

Din 1991

 Liechtenstein Da Semnatar Foloseşte CHF (franc elveţian)

Nu are

 Monaco Nu Cu FranţaDa, drept de a bate monedă

Nu are, face parte din vama UE

 San Marino Nu Graniţe deschiseDa, drept de a bate monedă

Din 2002

 Vatican Nu Graniţe deschiseDa, drept de a bate monedă

Nu are

Toate statele fac parte din Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa .

Relaţiile microstatelor cu Uniunea Economică Europeană, Schengen, Euro şi Uniunea Vamală

Andorra

Capitala: Andorra la VellaFormă de guvernare: Republică Parlamentarăşi CoprincipialăSuprafaţa: 468 km2, ocupă locul 193 din 234Populaţia: 71, 822 loc.Densitatea: 154/km2Venit pe cap de loc. 3200 $/lunăPIB: 2,77 bilioane $Monedă: euro

O dată o ţară izolată, acum o ţară prosperă, datorită turismului, care aduce la PIB aproximativ 80% din venituri, şi a paradisului fiscal. Aproximativ 9 mil. de turişti sunt atraşi anual de de staţiunile de vară şi iarnă şi de statutul de duty-free, unde nu există impozit pe venit sau pe achiziţii, se pot găsi ceasuri elveţiene, parfumuri franţuzeşti sau medicamente fără reţetă, toate la preţ de dumping .

Sistemul bancar, cu paradisul fiscal, contribuie şi el substanţial la economia ţării.

Pe unele terenuri se cultivă tutun. Principala activitate de câştigare a existenţei este creşterea oilor. În

fabrici se produc în principal ţigări, trabucuri şi mobilă.Dintre resursele naturale ale ţării se numără puterea hidroelectrică,

apa minerală, lemnul, minereul de fier şi plumbul.În Andorra nu există legea patentării invenţiilor.Deşi nu este stat membru UE, este tratată ca atare când se vorbeşte

bunurile manufacturiale(fără tarife) şi pentru produsele agricole. Andorra nu a avut monedă proprie, folosind francul francez şi peseta

spaniolă, până când în 1999 au fost înlocuite cu euro. Andorra este considerată ţara cu cea mai mare speranţă de viaţă din

lume de 83,5 ani.Andorra nu are armată proprie, responsabile pentru apărarea ei sunt

Spania şi Franţa.

Producţia agricolă este limitată, doar 2 % din terenuri sunt arabile, majoritatea produselor trebuind importate, cea mai mică înălţime a ţării este 870m şi cea mai mare de 2,946m(fiind localizată în E munţii Pirinei).

Liechtenstein

Capitala:VaduzSuprafaţa: 160 km2, ocupă locul 204 din 233Forma de guvernare: Democraţie parlamentară şi monarhie constituţionalăPopulaţia:34.247 Densitate:215 loc/km2Venit pe cap de locuitor: 4.300 $PIB: 1.786 bilioane $Moneda : francul elveţian.

Este o ţară alpină, situată în V Europei, având graniţă cu Elveţia şi Austria. Este o destinaţie favorită a jocurilor sportive de iarnă, dar este mai cunoscută datorită paradisului fiscal.

În perioada după al doilea război mondial, familia regală, a fost nevoită să-şi vândă multe comori artistice pentru a supravieţui, incluzând un tablou de Leonardo da Vinci. Astăzi prinţul de Liechtenstein este cel de-al şaselea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 4 bilioane de $. Ţara a prosperat datorită politicii economice, care presupune impozite mici pentru companii, atrăgând astfel multe firme în ţară.

În ciuda faptului că are o suprafaţă mică din punct de vedere geografic şi resurse naturale limitate, este una dintre puţinele ţări din lume care are mai multe companii înregistrate decât populaţie. S-a dezvoltat într-o ţară prosperă şi puternic industrializată.

Impozitele relativ mici, cel mai mare fiind de 18 %, cât şi legile favorabile pentru companii, au făcut ca peste 73000 de companii să-şi stabilească birourileoficiale aici, cea ce înseamnă aproximativ 30 % din câştigurile statului. O altă sursă de venituri sunt organizaţiile, care sunt entităţi financiare create pentru a creşte intimitatea companiilor financiare străine independente. Organizaţiile sunt înregistrate de obicei pe numele unei cetăţean, cel mai adesea un avocat.

Recent Leichtenstein-ul a arătat că luptă împotriva companiilor internaţionale care spală bani, dorind să promoveze imaginea de ţară cu un centru financiar legal.

În februarie 2008, banca LGT, a familiei pricipiale a fost implicată într-un scandal de fraudă, neplată a impozitelor mai ales cu Germania,dar şi cu celelalte state ale lumii, ducând la relaţii tensionate între guvernul german şi casa regală. Prinţul a acuzat guvernul german de trafic de bunuri furate în valoare de 7,3 milioane de $, cumpărare ilegală de informaţii bancare private de la un fost angajat al băncii.

Liechtenstein participă la uniunea vamală cu Elveţia, folosind moneda acestui stat. A făcut parte din UEE din 1995.

Guvernul lucrează să armonizeze politicile economice cu cele ale statelor membre.

Din 2002, rata şomajului s-a dublat, în 2004 fiind de 2,2 %.Guvernul percepe impozit pe veniturile personale şi din afaceri. Impozitul de

bază pentru veniturile persoanelor fizice este de 1.2 %. Când este combinat cu impozitul suplimentar pe care îl percepe comuna, poate ajunge la 17,82 %. Se percepe un impozit de 4.3 % tuturor angajaţilor pentru programul de protecţie socială. Această rată ajunge la valori mai mare pentru persoanele care sunt proprii angajaţi până la 11%. Astfel se ajunge cu maximul impozitelor la 29%. Veniturile din salarii sunt impozitate lunar, reţineri făcute de către angajator.

Impozitele maxime pentru companii sunt de 18-20 %. Impozitul de bază pentru sănătate este de 0,06%.

În privinţa impozitelor pe moşteniri şi proprietăţi, taxele depinde de relaţiile care există între participanţi şi suma la care se ridică moştenirea. Impozitul variază între 0.5 şi 0.75 % pentru soţi şi copii, şi între 18 şi 27 % pentru primitorii care nu sunt rude. Impozitele pentru proprietăţi sunt progresive:

Suma Impozit primii 200,000 1%următorii 400,000 2%următorii 600,000 3%următorii 800,000 4% peste 2mil. 5%

Aceste rate sunt înjumătăţite dacă proprietăţiile revin soţiilor sau copiilor.

În 2008, au început ample operaţiuni de investigare în numeroase ţări, ale căror guverne suspectează că unii dintre cetăţenii săi s-au sustras de la plata taxelor folosind bănci şi trusturi din Liechtenstein. Aceasta fiind cea mai mare operaţiune împotriva evaziunii fiscale, este şi o încercare de a pune sub presiune Leichtensteinul, o ţară cunoscută drept una dintre cele mai necooperante paradisuri fiscale, împreună cu Andorra şi Monaco, identificată de Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare în 2002.

O companie pe acţiuni plăteşte un impozit pe dividende de 9% şi un impozit pe capital de 0,1%, la valoarea netă a companiei (capitaluri proprii). Valoarea minimă este de 1.000 CHF.

Un Anstalt, stabiliment comercial sau necomercial fără acţiuni, cu activităţi de comerţ sau nu, plăteşte numai o taxă de 0,1% pe capitalul propriu. Minimul anual este de 1.000 CHF.

Trusturile plătesc un minim de 1.000 CHF sau 0,1% la valoarea netă a activelor deţinute.

În Liechtenstein speranţa de viaţă medie este de 79,68 ani (83 femei, 76 bărbaţi).

Mortalitatea infantilă este de 4,6 morţi la 1000 de naşteri. Se estimează că aproximativ 100 % din populaţia peste 10 ani poate să scrie şi să citească.

Sistemul feroviar este administrat de autorităţile din Austria, se supun taxelor ţării. În ţară nu există aeroport, cel mai apropiat fiind Zurich, existând doar un heliport.

Fiind o ţară alpină, iarna se ţin numeroase competiţii internaţionale, de altfel Liechtenstein-ul fiind singura ţară cu cele mai multe medalii olimpice pe cap de locuitor.

Liechtenstein adoptă o politică de neutralitate, fiind o ţară fără armată, abolind-o în 1868 din cauza costurilor prea mari. Deşi pe lista oficială a CIA de apărarea ţării este responsabilă Elveţia, între cele două ţări nu există nici un tratat oficial cu privire la acest lucru.

MALTA

Republica Malta este o ţară insulara în Europa de sud. Consistând dintr-un arhipelag în centrul Mării Mediterane, la sud de Italia şi la nord de Tunisia, aceste insule amplasate strategic, au fost cucerite şi stăpânite de diferite puteri pe parcursul secolelor.

Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta prin Napoléon după aproape 270 de ani de domnie, urmând ca acesta să formeze în continuare în Roma (în Via Condotti 68) cel mai mic stat din lume (cunoscusub numele de Stareţia din Malta).

Malta a devenit independentă de Marea Britanie la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai 2004 este membră a Uniunii Europene.Malta numără cca. 400.000 locuitori, cetăţeni ai statului maltez, precum şi un număr semnificativ de rezidenţi (în special britanici în vârstă, retraşi aici, la pensie, datorită climei excepţionale şi a costurilor extrem de convenabile), pe o suprafaţă redusă, rezultând astfel o densitate a populaţiei ridicată, de 1249 locuitori pe kilometrul pătrat. Astfel, Malta este ţara cu cea mai mare densitate din Europa şi a treia ţară ca densitate din lume. 94 % din populaţie locuieşte în mediul urban.

Până in anii '60 economia Maltei era controlată în mare parte de Marea Britanie. După obţinerea independenţei industria şi turismul s-au dezvoltat rapid, iar în prezent atât Malta cât şi Gozo sunt centre industriale şi destinaţii turistice importante. Principalele avantaje ale Maltei sunt resursele de calcar, spaţiul geografic favorabil şi mai ales forţa de muncă. Există şi puternice dezavantaje : Malta produce doar o cincime din necesarul de hrană, are resurse limitate de apă dulce şi nu are surse de energie. Economia este reprezentată în special prin producţia de electronice şi textile destinate exportului şi turism. În 1996 s-a înregistrat un nou record în domeniu, peste un milion de turisţi vizitând Malta.

Alegătorii micii insule mediteraneene arată o divizare politică cum nu se mai găseşte altundeva. Conservatorii naţionalişti şi socialiştii se luptă pentru putere, ambii ar putea construi o circumscripţie stabilă.

De aceea în Malta diferenţa de voturi a fost foarte mică. Preşedintele Edward Fenech Adami a sperat de exemplu la o votare cu 57 % pentru Referendumul UE, şi a numit aceasta marea majoritate.

Statutul de membru de partid este moştenit din generaţie în generaţie în Malta.

Pe 12 martie 2003, deci la patru zile de la referendumul pentru extinderea Uniunii Europene au avut loc în Malta alegeri parlamentare. După modelul referendumului, maltezii au ales conservatorii naţionali (PN) pentru 51,79 % din locurile din parlament şi Partidul Muncii (MLP) pentru 47,52 % din locurile din Parlament (MLP). Al treilea partid, Alternattiva Demokratika (AD) a primit 0,68 % din voturile exprimate şi deci nici un loc în Parlament.

Turiştii vor găsi numeroase locuri de cazare, atât în Malta cât şi în Gozo, de la hoteluri luxoase la pensiuni accesibile. Cea mai bună alegere sunt hotelurile de patru stele, care oferă cele mai bune condiţii, deşi la preţuri ridicate. Mai ales în perioada verii, din cauza numărului mare de turişti, locurile de cazare sunt aproape imposibil de găsit fără o rezervare prealabilă, iar preţurile cresc spectaculos. Pasionaţii de cumpărături vor găsi aici magazine diverse, de la cele de lux la mici prăvălii cu suveniruri şi produse locale. Restaurantele, barurile şi localurile oferă o gamă largă de preparate culinare, atât cele specifice zonei cât şi din bucătăria internaţională, la preţuri variate.

MONACO

Principatul Monaco, cunoscut cu numele de Munegu în dialectul local, este a doua cea mai mică ţară din lume, situată între Marea Mediterană şi Franţa, pe Riviera franceză sau Coasta de Azur. Consistând mai ales din vechiul oraş Monaco şi zonele construite ulterior, este şi cea mai dens populată ţară din lume.

Monaco este împărţită în patru zone: Monaco-Ville, oraşul vechi ce este amplasat pe un teren stâncos ce se extinde în Marea Mediterana; La Condamine, partea nord-vestică care include şi zona portului este subdivizată în trei regiuni: Moneghetti – zona portului, Les Revoires – cuprinzând Gradinile exotice, La Colle – la graniţa vestică; Monte Carlo, cuprinzând zona turistică şi cazinoul aflate în centru, Larvotto – plaja din estul principatului, Saint Roman si Tenao în nord-est, Saint Michel – zona rezidenţială ; şi Fontvieille, o zonă nou construită.

Monaco este o monarhie constituţională începând din 1911, cu puteri sporite conferite suveranului, apropiate de cele ale unei monarhii absolute.

Actualul suveran este Prinţul Albert al II-lea de Monaco. Executivul este cuprins din Ministru de Stat (şeful guvernului), care prezidează peste un Consiliu de Guvernamant (Cabinetul). Ministrul de Stat este un cetăţean francez ales de Prinţ din mai mulţi candidaţi propuşi de Guvernul francez. Sub constituţia din 1962, prinţul împarte puterea cu un parlament unicameral. Cei 24 de parlamentari sunt aleşi prin vot universal pe o perioada de 5 ani. Lucrările locale sunt vegheatate de un Consiliu Comunal care are 15 membrii aleşi şi este condus de primar. Monaco a primit primul ambasador din altă ţară pe 16 februarie 2006, din partea Franţei. Aceasta vine după atât timp chiar dacă principatul a avut reprezentare în alte state şi în Consiliul Naţiunilor Unite.

Este considerat a fi cu adevărat paradisul paradisurilor fiscale. Situat pe Coasta de Azur, între Nice şi San Remo, pricipatul Monaco este o monarhie ereditară (familia Grimaldi fiind dinastia dominatoare încă din 1297), unde religia oficială este catolicismul.

Au calitatea de rezidenţi în Monaco persoanele fizice de naţionalitate monegască (cei născuţi cel puţin dintr-un părinte monegasc), cei adoptaţi potrivit legislaţiei locale, precum şi cei care obţin mai intâi o carte de sejur, după care sunt naţionalizaţi).

În ceea ce priveşte persoanele juridice, acestea se pot înfiinţa în Monaco fie de către monegasci, fie de către străini, cu respectarea procedurii (greoaie şi de durată) prevăzute de legea locală.

Din punct de vedere fiscal, principatul Monaco este mai mult decât atrăgător, întrucat acolo nu există, practic, impozite directe. Se percepe, în schimb, taxa pe valoarea adăugată, care este armonizată cu Franţa, de 19,6%. Jumătate din activităţile desfăsurate în principat au ca obiect bănci, asigurări şi alte prestări de servicii. În Monaco îşi desfăsoară activitatea peste şaptezeci de bănci şi alte instituţii financiare, prin care se rulează aproximativ 40 miliarde de dolari anual.

Una din principalele surse de venit ale Principatului Monaco este turismul; în fiecare an mulţi sunt atraşi de clima plăcută şi de cazinoul său. În 2001 un nou mare proiect a dus la extinderea portului folosit de navele de croazieră, dar şi de ambarcaţiunile private.

Principatul a reuşit să creeze afaceri prospere în domenii ce sunt prietenoase mediului precum cosmetică naturistă. Fiind un lider mondial în lux şi bani, Monaco este una din cele mai scumpe locaţii de pe Pământ. Principatul este cunoscut şi ca un rai al taxelor şi mulţi dintre rezidenţii săi sunt milionari ai altor ţări. Luxul şi frumuseţea sunt asociate cu Monaco precum şi buticurile sale ce poartă nume celebre (Chanel, Prada, Armani, etc.), restaurante luxoase şi familia regală, în special de la căsătoria dintre Prinţul Rainier cu Grace Kelly, mai târziu Prinţesa Grace de Monaco.

Statul nu impune impozite pentru persoane private. Monaco reţine taxe în diferite sectoare precum tutunul sau serviciile poştale. Reţeaua telefonică, Monaco Telecom, impune un monopol pe piaţă şi este deţinută în proporţie de 49% de Cable and Wireless, 45% de stat şi aduce şi ea un mare profit statului. Standardele de viaţă sunt ridicate, în mare comparabile cu cele din zonele prospere ale marilor metropole franţuzeşti.

Lipsa impozitelor pentru persoanele fizice a dus la un număr considerabil de “refugiaţi ai impozitelor” veniţi din Europa, care îşi câştigă majoritatea banilor din afara Principatului; celebrităţi precum piloţii de Formula1, atrag cea mai mare atenţie însă aici se află şi numeroşi oameni de afaceri. Monaco nu este membru al Uniunii Europene însă este strâns legat de aceasta prin acorduri cu Franţa, aşadar moneda a devenit cea din Franţa, euro.

Până în 2002 Monaco îţi bătea propriile monede, francii monegaşti. Principalele exporturi ale Principatului sunt chimicale, farmaceutice, produse de înfrumuseţare, ceramica, textile, mase plastice, instrumente medicinale şi obiecte din metal.

Capitala: oraşul San Marino, este un oraş muntos, accesul fiind dificil.Forma de guvernare: Republică parlamentară, cel mai vechi stat constituţional din lume, fondat în 331, constituţia ţării datează din 1600, este cea mai veche constituţie din lume care este încă în vigoare.Suprafaţa: 60 km2, ocupă locul 224 din 233, este cel mai mic stat independent europeanPopulaţia: 29.615 loc, cea mai mică populaţie dintre toate statele membre Consiliului EuropeanDensitate: 481 loc/km2.Venit pe cap de loc.: 2900 $/lună PIB: 904 mil.$(2001) Moneda: euro

San Marino este dominată de munţii Apenini, cel mai mare punct al ţării este situat la 729 m deasupra mării.

SAN MARINO

Chiar dacă nu este stat membru al UE, San Marino are dreptul de a folosi euro şi de a bate monedă. Înainte de euro, locuitorii foloseau lirele sanmarinesse, numărul mic de monede euro ale statului, ca şi în cazul lirelor în trecut, sunt foartevaloroase pentru colecţionari.

Turismul contribuie cu peste 50% din PIB, peste 3.3 mil de turişti din 1997 vizitând ţara.

Alte industrii cheie sunt domeniul bancar, electronic, ceramic. Principaleleproduse agricole sunt brânza şi vinul. Timbrele poştale valabile pentru corespondenţa doar de pe teritoriul ţării, sunt vândute la colecţionari, aceste sunt alte surse de venit.

Profiturile corporaţiilor sunt impozitate cu 19%, veniturile sunt impozitate cu 5%, dobânda este supusă la o reţinere de 13 %.

În 1972, sistemul de TVA a fost introdus în Italia, aplicat şi în San Marino, în acord cu tratatul de prietenie din 1939, astfel a fost impusă taxa pe bunurile importate. Dar aceste impozite nu au fost şi nu sunt aplicate pe bunurile naţionale. Din 1996, bunurile manufacturiale nu sunt supuse impozitelor indirecte.

Cu acordul Uniunii vamale, San Marino continuă să perceapă impozite pentru bunurile importate, şi a fost introdusă o taxă pe valoarea adăugată, care să înlocuiască TVA italian.

San Marino are cea mai mică armată din lume, de apărarea sa este răspunzătoare Italia.

În ţară, nu există aeroport, numai heliport, cel mai aproape aeroport este la Rimini, iar de acolo curse de autobuz spre San Marino. Transportul în comun este limitat, la fel şi numărul taxiurilor.

VATICAN

Vatican — sau Statul Vatican (limba italiană: Stato della Città del Vaticano, limba latină: Status Civitatis Vaticanae) — este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în oraşul Roma, Italia. Întreaga ţară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat.

Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, şi astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcţiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeţei şi al numărului de locuitori. Este reşedinţa teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituţională reprezentată de către Papă, episcopul Romei şi prin urmare principala reşedinţă ecleziastică a Bisericii Catolice

Şeful statului este papa, care pe lângă autoritatea supremă executivă, legislativă şi judecătorească este şi şeful guvernului.

Aceasta este o monarhie electivă non-ereditară cu un suveran care exercită autoritate absolută, adică putere supremă legislativă, executivă şi judecătorească nu doar peste statul Vatican, dar şi peste Sfântul Scaun. Suveranul este ales pe viaţă în conclav de cardinalii sub 80 de ani. Subordonaţii săi principali din punct de vedere al conducerii statului sunt Secretarul de Stat, preşedintele Comisiei Ponficale pentru Statul Vatican şi guvernatorul statului Vatican.

În prezent papa este Benedict XVI, născut Joseph Ratzinger în Germania. Tarcisio Bertone din Italia este Secretar de Stat. Edmund Cardinal Szoka, de origine poloneză, născut în America, este atât preşedinte al Comisiei Pontificale, cât şi guvernator. Szoka şi-a păstrat funcţia din timpul papei Ioan Paul al II-lea, fiind renominalizat în funcţie de succesorul acestuia.

Buget: Venituri (2003) 252 milioane $; cheltuieli (2003) 264 milioane $. Industrii: tipărituri şi producţia unor mozaicuri şi uniforme pentru angajaţi; activităţi bancare şi financiare internaţionale. Această economie non-comercială unică este sprijinită financiar de donatori (cunoscuţi ca Obolul Sfântului Petru), catolici din întrega lume, din vânzarea timbrelor poştale şi a suvenirurilor, taxe de intrare în muzee şi vânzarea publicaţiilor. Veniturile şi standardele de viaţă pentru muncitorii laici sunt comparabili cu - sau într-un fel mai bune decât - cei care lucrează în alte părţi ale Romei.

Vaticanul foloseşte euro ca monedă de la 1 ianuarie 2002. Acesta are propria bancă, Banca Vatican.

Aproape toţi cetăţenii Vaticanului locuiesc înăuntrul zidurilor vaticane. Cetăţenia este acordată în principal clerului, inclusiv înalţilor demnitari, preoţi, călugărite, precum şi faimoasei Gărzi elveţiene, forţă militară pe bază de voluntariat. Mai sunt aproape trei mii de muncitori laici care alcătuiesc majoritatea forţei de lucru, dar aceştia rezidează în afara Vaticanului.

Limba oficială este limba latină, lingua franca a Imperiului Roman, care a rămas în uzul Bisericii Catolice. Italiana şi - cu o mai mică amploare - alte limbi sunt folosite în general pentru conversaţie, publicaţii şi transmisiuni. Germana este limba oficală a Gărzii elveţiene.

Există şi o cetăţenie vaticană separată care împuterniceşte oficialii să călătorească cu ajutorul paşaportului vatican şi le oferă statut diplomatic în ţările în care sunt acreditaţi. La sfârşitul anului 2003, 552 de persoane deţineau cetăţenie vaticană din care 61 de cardinali, 346 alţi clerici, 101 membri ai Gărzii pontificale elveţiene şi 44 de alte persoane laice. Aproape toate aceste persoane deţin dublă cetăţenie, păstrându-o şi pe cea a propriilor ţări cât timp se află în serviciul Vaticanului. Majoritatea italienilor angajaţi la Vatican nu deţin cetăţenie vaticană.

Oferind o identitate teritorială pentru Sfântul Scaun, statul Vatican este recunoscut ca teritoriu naţional sub legea internaţională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal care conduce relaţiile internaţionale, negociază înţelegerile internaţionale, respectiv trimite şi primeşte reprezentanţii diplomatici. Datorită teritoriului limitat al statului, ambasadele străine pe lângă Sfântul Scaun se află în partea italiană a Romei; Italia îşi găzduieşte chiar şi propria ambasadă pe lângă Sfântul Scaun.

Sfântul Scaun este observator permanent la Naţiunile Unite, în iulie 2004 a primit toate drepturile unui statut de membru cu excepţia votului. După spusele Arhiepiscopului Celestino Migliore, observatorul permanent al Sfântului Scaun, "nu avem drept de vot pentru că aceasta este alegerea noastră." Acesta a mai adăugat că Vaticanul îşi consideră statutul actual drept "un pas fundamental care nu închide nici o cale pentru viitor. Sfântul Scaun îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi stat membru şi dacă în viitor se va dori, această rezoluţie nu îl va împiedica să-l ceară .

Sfântul Scaun menţine relaţii diplomatice formale cu 174 de state suverane, Uniunea Europeană şi Ordinul din Malta; 69 din acestea menţin misiuni diplomatice rezidente permanente pe lângă Sfântul Scaun. Restul au misiuni cu acreditare duală în afara Italiei pentru că Sfântul Scaun nu acceptă acreditare duală cu o ambasadă localizată în Italia. Are de asemenea relaţii de natură specială cu Rusia (misiune cu un ambasador) şi Organizaţia pentru eliberarea Palestinei (birou cu un director). Sfântul Scaun menţine 179 de misiuni diplomatice permanente în afară (din care 106 sunt acreditate în state suverane). Activităţile diplomatice ale Sfântului Scaun sunt întreţinute de Secretariatul de Stat (Vatican) (condus de către un Cardinal Secretar de Stat) prin intermediul secţiei pentru relaţiile cu statele.

Sfântul Scaun este activ în organizaţiile internaţionale. Are relaţii diplomatice cu Uniunea Europeană (UE) la Bruxelles; este observator permanent pe lângă Naţiunile Unite (NU). Statul Vatican este membru sau observator în multe alte organizaţii internaţionale.

În 1971, Sfântul Scaun şi-a anunţat decizia de a adera la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare pentru a-şi "oferi sprijinul moral principiilor care formează baza tratatului însuşi."

Sfântul Scaun are un delegat pe lângă Liga arabă la Cairo.

Statul Vatican nu are aeroporturi. Există un helioport şi 852 m de cale ferată standard (1435 mm) care face conexiunea cu reţeaua italiană în staţia Roma Sfântul Petru. Calea ferată este rar folosită.

Un ziar, L'Osservatore Romano, publică zilnic în limba italiană, săptămânal în limba engleză, limba spaniolă, limba franceză, limba germană şi în limba portugheză, iar lunar în limba poloneză.

Oraşul deţine un sistem independent modern de telefonie şi de un oficiu poştal. O înţelepciune romană spune că scrisorile internaţionale puse în cutiile vaticane ajung la destinaţie mai repede decât cele puse la câţiva metri mai încolo în cutiile italiene. Vaticanul (care are propriul cod de ţară, .va) are un sit oficial, staţie radio şi canale TV cu emisie prin satelit.

Paradisurile fiscale sunt ţări sau teritorii în care persoanele fizice sau juridice stabilite aici sunt supuse unui regim privilegiat, fie pentru că nu sunt impozabile, fie pentru că plătesc impozit pe venit sau pe beneficii mai puţin ridicat decât cel plătit în ţară din care provin.

Paradisurile financiare sunt entităţi sociale, economice şi politice create pentru a atrage investiţiile.

În funcţie de sistemul de impunere practicat, paradisurile fiscale pot fi clasificate în trei categorii:− ţări în care veniturile realizate în străinătate sunt scutite total de impozitul pe profit.În această situaţie se plăteşte o taxă anuală fixă. De exemplu Insulele Virgine, Belize etc.− ţări în care baza de impozitare nu este profitul realizat, ci valoarea capitalului social.De exemplu Stiftungul din Liechtenstein datoreaza un impozit egal cu 0,1% din valoarea capitalului social, dar nu mai puţin de 1000 de franci elveţieni.− ţări în care se impune un venit fix. Cel mai cunoscut paradis fiscal care utilizeazăacest sistem este Cipru, unde firmele offshore plătesc un impozit de 4,25% dinprofitul realizat.

Paradisul fiscal

Offshore - societate la limită - desemnează o companie care nu desfăşoara activitate comercială în ţară în care a fost înmatriculată, ceea ce înseamna că nu realizează venituri din ţara de rezidenţă. Teoretic, companiile offshore se pot înregistra în orice ţară din lume, dar nu peste tot se pot obţine şi avantaje fiscale.Companiile offshore pot fi folosite în foarte multe domenii: domeniul bancar, imobiliar, transport maritim, asigurări, proprietate intelectuală, investiţii, finanţe, servicii, comerţ, etc.

Avantajele companiilor offshore:-fiscalitatea redusă. În toate paradisurile fiscale regimul uşor de impozitare al companiilor offshore este garantat prin lege. Fiscalitatea este zero sau aproape zero. Profitul acumulat de companiile offshore se impozitează în statul de rezidenţă, iar aceste state fie nu aplică nici un impozit pe profitul obţinut, fie acest impozit este foarte mic (max. 5%).-birocraţie scăzută. Companiile offshore sunt scutite de obligaţia de a ţine contabilitatea, registrele comerciale şi nu sunt obligate la prezentarea bilanţului contabil.-anonimitate. Datele de identificare ale acţionarilor şi ale administratorilor nu sunt publice.

În funcţie de locul unde îşi au sediul social firmele offshore, contabil se împart în: − firme care nu trebuie să ţină nici un fel de contabilitate, fiind obligate doar la plata unei taxe fixe (Bahamas, Belize etc.); − firme care sunt obligate la ţinerea contabilităţii. De exemplu Irlanda, Cipru, Uruguai

Uniunea Europeană a declarat război paradisurilor fiscale din Liechtenstein, Elveţia, Monaco şi Andorra .

Ministrul german de Finanţe susţine că evaziunea fiscală costă Germania circa 30 de miliarde de euro, în fiecare an. Marea Britanie pierde o suma similară, iar UE, în total, circa 100 de miliarde de euro anual din taxe neplătite.

Elveţia, San Marino, Monaco, Andora, Liechtenstein şi alte teritorii asociate se mulţumesc să impoziteze dobânzile obţinute de nerezidenţi la depozitele bancare şi să transfere 75% din suma obţinută în ţările de origine, dar mărimea acestor sume nu poate fi controlată.

În pofida aderării la UE şi a adoptării monedei unice, în ultimii cinci ani, în Malta au fost adoptate mai multe amnistieri fiscale. Una dintre ele permite celor care nu şi-au declarat veniturile să şi le înregistreze anonim, plătind doar o amenda de 4%. Tot o penalizare, de data aceasta de trei procente, se aplică şi celor care nu şi-au declarat investiţiile făcute în afara ţării.

În lume funcţionează aproximativ 73 de paradisuri fiscale, însă date precise despre sumele de bani care ajung aici nu există. Unele zone s-au specializat pe activităţile bancare, altele servesc interesele multinaţionalelor, în timp ce celelalte adună bogaţii lumii.

.

Panama, Liechtenstein, Elveţia şi toate celelalte raiuri ale finanţelor au legi stricte referitoare la spălarea banilor negri. Pentru a se asigura că instituţiile financiare care-şi au sediul acolo nu sunt folosite în scopuri ilicite, există departamente speciale care investighează orice posibilă încălcare a acestor reglementări.

Insulele Cayman, un teritoriu britanic de peste mări, cu o populaţie compusă în majoritate din comercianţi de suveniruri şi pescari, este gazda unor offshore-uri în valoare de 1,4 trilioane de euro. Nauru, un micro-stat din Pacific, a văzut circa 70 de miliarde de euro, majoritatea bani ruseşti.

Ţări ca Bahamas fac din statutul de paradis fiscal o parte a strategiei lor de marketing, locuitorii băştinaşi, dar şi rezidenţii străini nu plătesc nici un fel de taxă, nici din veniturile personale nici din profiturile realizate din vânzarea investiţiilor capitale.Rezidenţii temporari sunt nevoiţi însă să plătească un procent din valoarea proprietăţii deţinute.

Banca pentru Depozite Internaţionale (BDI), care înregistrează date referitoare la depuneri în numerar pentru fiecare ţară, estimează că la nivel global, în 2004, a existat un total de 14.000 de miliarde, de astfel de depozite dintre care 2.700 de miliarde erau păstrate în ţările 'offshore.

Hong Kong În Hong Kong nu există impozit pe salariu, taxe pentru profiturile realizate

din vânzarea investiţiilor capitale, există multe deducţii de la plata contribuţiilor către stat pentru persoanele fizice, taxă pe venit standard de 16% şi o taxă pentru corporaţii de 17,5%. Guvernul Regiunii Administrative Hong Kong s-a angajat să dezvolte într-atât legislaţia pentru taxe şi finanţe încât această zonă să devină cel mai important paradis fiscal din Asia. În acest scop, autorităţile au eliminat impozitele pe proprietăţi şi moşteniri, ţinând cont că până acum guvernul de la Hong Kong aduna anual din taxele pe moşteniri aproape 200 milioane de dolari. Restul taxelor sunt atât de mici încât oraşul poate fi considerat un veritabil paradis fiscal.

Elveţia Străinii care devin rezidenţi ai acestei ţări pot găsi aici un veritabil paradis

fiscal. Comisia Europeană luptă de ceva vreme împotriva regimului fiscal din Elveţia motivând că scutirile de impozit acordate companiilor care-şi stabilesc cartierele centrale aici sunt de fapt ajutoare de stat ilegale care trebuie eliminate. Potrivit oficialilor elveţieni, această politică fiscală aplicată companiilor străine aduce anual economiei aproximativ 2,39 miliarde de dolari.

Insulele Cayman Teritoriu dependent de Marea Britanie, unul dintre cele mai renumite

paradisuri fiscale. Zero taxe pentru companiile sau rezidenţii străini. Aici sunt localizate 40 dintre cele mai mari bănci din lume. În iunie 2000, organizaţiile multilaterale au catalogat oficial Insulele Cayman drept un paradis fiscal, dar şi ca un teritoriu necooperant în lupta împotriva spălării banilor negri. Răspunsul autorităţilor de aici a fost limitarea confidenţialităţii informaţiilor bancare. Mişcarea a ajutat Insulele Cayman să fie eliminate de pe lista teritoriilor necooperante.

Singapore Localizat strategic, Republica Singapore are reputaţia de a fi un centru

financiar atractiv pentru fondurile „offshore'. Cu toate acestea, aceasta „Elveţie a Asiei' nu este căutată pentru taxele foarte mici, pentru că în majoritatea ţărilor din această zona, impozitele sunt nesemnificative. Singapore atrage bogaţii Asiei mai degrabă pentru politicile bancare care protejează informaţiile legate de situaţia financiară a clienţilor. Legislaţia legată de confidenţialitatea informaţiilor bancare a intrat în vigoare în anul 2001 şi de atunci micuţa republica este recunoscută prin stricteţea cu care este pusă în aplicare această lege. Iar Singapore nu renunţă la aceste reguli în ciuda presiunilor venite din partea guvernelor străine.

Concluzii:

Nivelul taxelor şi a impozitelor mici, care fac posibile existenţa paradisurilor fiscale, pentru unele ţări reprezintă cea mai mare sursă de venit, sau chiar şi unica.

De obicei paradisurile fiscale sunt teritorii relativ mici, insule sau ţări de pe continent, care nu pot să se administreze singure doar din profiturile pe care le au din turism sau pescuit, taxe şi impozite, astfel ele creează facilităţi pentru a atrage cât mai mulţi investitori străini, chiar cu riscul de a pierde nişte bani din taxe şi din impozite, bani care mai târziu v-or fi recuperaţi înzecit, însutit de la firmele străine, care îşi deschid sedii în ţara respectivă.

Chiar dacă Uniunea Europeană şi instituţiile oficiale militează împotriva acestor locuri, unele proteste sunt doar de faţadă, deoarece multe dintre aceste paradisuri sunt de fapt teritorii, colonii ale altor ţări, care desigur beneficiază de o parte din profituri.

Bibliografie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Andorrahttp://en.wikipedia.org/wiki/Liechtensteinhttp://en.wikipedia.org/wiki/San_marinohttp://en.wikipedia.org/wiki/Monacohttp://en.wikipedia.org/wiki/Maltahttp://en.wikipedia.org/wiki/Vatican_Cityhttp://www.oradea.ro/stire/Cele-73-de-paradisuri-fiscale-din-lume/2990.htmlhttp://209.85.135.104/search?q=cache:ZLstfHwVp-IJ:www.biblioteca.ase.ro/downres.php%3Ftc%3D3105+paradisuri+fiscale&hl=ro&ct=clnk&cd=2&gl=rohttp://209.85.135.104/search?q=cache:OW-i2mMTCH0J:www.sova.ro/db%2520mai%25202007/Romana/Financiar%3B%2520Facilitati%2520Fiscale%3B%2520Contabilitate/PARADISURILE%2520FISCALE.pdf+paradisuri+fiscale&hl=ro&ct=clnk&cd=3&gl=rohttp://www.ziua.ro/news.php?data=2008-03-05&id=4196http://www.adevarul.ro/articole/liechtenstein-isi-apara-statutul-de-paradis-fiscal/344015