Microsoft Word - Capitolul 3

PREVIZIUNI MACROECONOMICE

31

Capitolul 3

SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL ACTIVITĂŢII PREVIZIONALE. LOGICA ELABORĂRII PREVIZIUNILOR

MACROECONOMICE ŞI SISTEMUL CIBERNETIC AL ECONOMIEI NAŢIONALE

3.1. FUNDAMENTE TEORETICE ALE SISTEMULUI INFORMAŢIONAL AL ACTIVITĂŢII PREVIZIONALE Previzionarea activităţii economico-sociale implică existenţa şi utilizarea unui sistem

informaţional adecvat.

Sistemul informaţional al activităţii previzionale (SIAP) reprezintă totalitatea

operaţiunilor de culegere, înregistrare, transmitere, prelucrare şi stocare a informaţiilor obţinute prin utilizarea unor procedee, metode, mijloace şi tehnici specifice, în vederea furnizării informaţiilor necesare desfăşurării activităţii previzionale la toate nivelurile economiei naţionale.

SIAP constituie un subsistem al sistemului informaţional al conducerii economico-

sociale.

Obiectivele imediate ale oricărui SIAP sunt următoarele:

a. satisfacerea activităţii previzionale cu informaţii necesare pe toate treptele

organizatorice;

b. asigurarea unei calităţi superioare a informaţiilor;

c. reducerea timpului de răspuns al SIAP;

d. obţinerea unei eficiente ridicate a sistemului.

Între metodologia previzională şi SIAP există o legătură organică. Informaţiile

furnizate de către SIAP sunt prelucrate cu ajutorul sistemului informatic al activităţii

previzionale.

Sistemul informatic al activităţii previzionale este un sistem tehnic de prelucrare electronică a informaţiilor cu ajutorul unor echipamente, algoritmi, metodologii, baze de date

şi programe de utilizare, care permit satisfacerea cerinţelor SIAP.

Fluxurile informaţionale de bază ale unui sistem informaţional sunt redate în figura 3.1. În această figură, obţinerea unui volum nesatisfăcător de informaţii sau a unor informaţii


32

inferioare calitativ determină realizarea unui proces de feed-back pentru reiniţializarea secvenţei de culegere a informaţiilor.

Fig.3.1. Schema SIAP

În situaţia în care informaţiile obţinute de către factorul decizional sunt acceptate

calitativ şi ca volum, procesul economic analizat poate fi influenţat de către conducerea economică operativă.

SIAP prezintă două categorii de fluxuri informaţionale:

a. fluxuri verticale;

b. fluxuri orizontale.

Fluxurile verticale evidenţiază circulaţia informaţiilor între agenţii economici şi unităţile administrativ teritoriale, pe de o parte, şi organele centrale de sinteză, pe de altă parte.

Fluxurile orizontale acoperă circulaţia informaţiilor între unităţi, organisme şi instituţii situate pe aceeaşi treaptă organizatorică.

3.2. SISTEMUL DE INDICATORI PREVIZIONALI

Componenta esenţială a SIAP o constituie sistemul de indicatori.

Indicatorii reprezintă expresii numerice, relative sau absolute, care permit

cuantificarea efectelor activităţii economice. Cu ajutorul indicatorilor economici se poate asigura urmărirea şi controlul utilizării eficiente a resurselor disponibile la un moment dat.

Sistemul de indicatori economici prezintă următoarele funcţii:

a. reflectarea cât mai exactă a activităţii economico-sociale previzionale;

b. măsurarea fidelă a fenomenelor şi proceselor economico-sociale;

c. corelarea laturilor procesului reproducţiei lărgite;

d. stimularea agenţilor economici în direcţia creşterii calităţii şi a eficienţei

activităţii desfăşurate de către aceştia;


33

e. controlul asupra desfăşurării activităţii economico-sociale.

Gruparea indicatorilor economici se realizează în conformitate cu figura 3.2.

Fig. 3.2. Criteriile de grupare a indicatorilor economici


34

Indicatorii resurselor primare se referă la populaţie, resursele naturale şi la

mediul ambiant.

Ca indicatori ai producţiei menţionăm: produsul naţional brut, produsul naţional

net, cheltuielile materiale, venitul naţional.

Indicatorii repartiţiei se referă la constituirea veniturilor primare şi a celor finale, în

timp ce indicatorii cererii finale vizează cheltuielile personale de consum, comenzile de stat, investiţiile şi exportul net.

Ca indicatori ai rezultatelor finale ale producţiei, menţionăm evoluţia nivelului de trai şi creşterea avuţiei naţionale.

Indicatorii cantitativi se referă la PNB, populaţia ocupată, valoarea adăugată sau

cererea finală.

Indicatorii calitativi se împart în patru categorii:

a. indicatori calitativ economici: productivitatea, diminuarea costurilor, rata

profitului etc;

b. indicatori tehnico-economici: gradul de electrificare, mecanizare,

automatizare;

c. indicatori ai utilizării capitalului: gradul de folosire a utilajelor,

consumurile specifice;

d. indicatori ai calităţii produselor.

Indicatorii factorului muncă se referă la: sex, vârstă, calificare.

Indicatorii fluctuaţiilor ciclice cuprind: indicatori reprezentativi, compuşi şi

generali ai afacerilor.

Indicatorii reprezentativi sunt: nivelul producţiilor de fier şi de oţel, nivelul plăţilor şi

al debitelor bancare, volumul transporturilor pe calea ferată, producţiile de energie electrică, hârtie de ambalaj, cărbune, automobile.

Indicatorii compuşi evidenţiază: numărul de angajaţi în firme (determinat pe baza unui eşantion reprezentativ), valoarea plăţilor aferente factorului muncă, modificarea

numărului de ore lucrate, volumul producţiei industriale şi PNB în preţuri constante

(comparabile).

Indicatorii generali ai afacerilor se împart în patru categorii:

a. indicele activităţii de afaceri: rezultă din mişcarea combinată a zece

serii individuale de date referitoare la: producţiile de oţel, zinc, ţiţei şi energie

electrică, volumul construcţiilor noi, consumul de bumbac, gradul de ocupare a

factorului muncă neagricol, volumul activităţilor de transport, debitele bancare şi

volumul veniturilor cu amănuntul;

b. indicatori de avertizare: numărul mediu de ore lucrate săptămânal, noi

înregistrări ale cazurilor de şomaj, formarea netă de noi întreprinderi, volumul

comenzilor de bunuri de folosinţă îndelungată, contracte şi comenzi pentru firme şi

echipamente, volumul construcţiilor de clădiri civile şi de locuinţe, modificarea

inventarului, preţurile materialelor industriale şi ale stocării, nivelul profiturilor,


35

modificările apărute în datoria consumatorului, evoluţia raportului dintre preţul şi

costul factorului muncă;

c. indicatori de coincidenţă: gradul de ocupare a factorului muncă, rata

şomajului, PNB în preţuri curente şi constante, nivelul producţiei industriale,

venituri personale, volumul vânzărilor prin comerţ de produse manufacturate,

precum şi volumul vânzărilor cu amănuntul;

d. indicatori de întârziere: rata şomajului pe termen lung, investiţii în firme

şi în echipamente, inventarul de afaceri al firmelor productive şi comerciale, costul

unitar al factorului muncă, valoarea împrumuturilor industriale şi comerciale, rata

dobânzii bancare. Prezentarea succintă a acestor categorii de indicatori economici evidenţiază, o dată

în plus, complexitatea analizelor pe care trebuie să le realizeze previziunea macroeconomică.

3.3. CADRUL ORGANIZATORIC AL ELABORĂRII PREVIZIUNILOR MACROECONOMICE Realizarea oricărei activităţi previzionale al nivel macro, se fundamentează pe trei

elemente:

a. definirea principiilor de elaborare a previziunilor în funcţie de fiecare

etapă de dezvoltare;

b. stabilirea cadrului instituţional şi a factorilor care concură la această

activitate;

c. determinarea cadrului metodologic al elaborării lucrărilor previzionale.

a. Definirea principiilor .Un principiu fundamental al elaborării previziunilor macroeconomice se referă la faptul că aceste previziuni se iniţiază în funcţie de cerinţele pieţei şi se finalizează prin compararea prevederilor cu gradul de satisfacere a cererii de către ofertă, la orizontul previzionat.

Un alt principiu fundamental este acela potrivit căruia sistemul de obiective şi de măsuri previzionale funcţionează pe principii economice şi nu administrative, de comandă.

Rolul principal al previziunilor economice este acela de a fundamenta strategiile şi politicile economice, care să asigure autoreglarea economiei naţionale, prin mecanismele pieţei.

Strategia economică cuprinde întregul sistem de prevederi pe termen mediu şi lung,

alese dintr-o multitudine de soluţii posibile, în funcţie de rezultatele obţinute din aplicarea teoriei economice la realitatea mediului economic analizat.

Transpunerea în practică a strategiei economice o constituie politica economică,

care evidenţiază totalitatea principiilor, metodelor şi mijloacelor care călăuzesc viaţa economico-socială a unei ţări.


36

Deoarece activitatea economică este permanent supusă unor riscuri posibile, previziunile economice iau în considerare şi un anumit sistem de protecţie antirisc, constituit pe baza unor impozite, taxe, cotizaţii şi alocări.

b. Stabilirea cadrului instituţional. Elaborarea previziunilor macroeconomice se realizează de către instituţii guvernamentale sau neguvernamentale (în SUA - pe lângă universităţi).

În acest scop, în România, a fost creat Departamentul de Previziune şi Orientare

Economică, structurat pe următoarele probleme:

a. probleme de sinteză şi de conjunctură economică: macrostabilitate

economică, integrarea în Uniunea Europeană;

b. probleme sociale: protecţie socială;

c. echilibre macroeconomice: între output, consum şi masa monetară;

d. ritmuri şi proporţii ale creşterii economice;

e. relaţii economice internaţionale: stimularea exportului, echilibrarea balanţei

de plăţi externe;

f. probleme de finanţe, costuri şi eficienţă economică;

g. probleme regionale: integrarea economică cu Moldova, cooperarea

economică şi participarea la reconstrucţia Iugoslaviei, cooperarea în cadrul regiunii

Dunării sau a Mării Negre. În desfăşurarea activităţii lor, organismele previzionale guvernamentale colaborează

cu institute de cercetări, cu organele locale ale administraţiei de stat sau cu diferiţi agenţi economici, pe baza unor acte normative sau pe bază de contracte.

c. Stabilirea cadrul metodologic. Cadrul metodologic de elaborare a previziunilor

macroeconomice cuprinde trei grupe de probleme: structurarea previziunilor, fundamentarea previziunilor, asigurarea unui flux logic al lucrărilor previzionale.

Structurarea previziunilor se realizează pe secţiuni, pe profiluri şi pe categorii de

prevederi. Principalele secţiuni ale previziunilor macroeconomice se referă la: probleme sociale,

protecţia mediului, crearea şi utilizarea PIB, orientări pentru dezvoltarea ramurilor de bază,

relaţii economice internaţionale, indicatori financiari de bază, circulaţia monetară şi preţuri, dezvoltarea regională etc.

În acest sens, o importanţă deosebită o prezintă delimitarea activităţilor care trebuie realizate într-un anumit domeniu, ca o parte integrantă a sistemului economiei naţionale.

Structurarea previziunilor pe secţiuni permite prezentarea sistematică a previziunilor şi facilitarea controlului prevederilor lor. Pe baza acestei structurări, se poate contura politica economică adoptată de către guvern.

Structurarea pe profiluri se referă la: profilul de ramură (subramură), profilul teritorial şi la cel social (pe forme de proprietate).

Principalele categorii de prevederi ale previziunilor macroeconomice sunt:

prevederile orientative, cele imperative şi recomandările.


37

Prevederile orientative sunt îndreptate spre produse, servicii şi activităţi prin comisioane, scutiri de impozite, acordarea de credite sau alocări de resurse, în scopul stimulării activităţii agenţilor economici într-un anumit sens.

Prevederile imperative implică angajarea sau garanţia statului. Ele se referă la balanţele materiale obligatorii (a minereului de fier, a metalelor neferoase, a combustibililor şi a bumbacului), precum şi la anumite produse şi servicii ţinute sub control sau subvenţionate. Prevederile imperative îmbracă forma comenzilor de stat, a achiziţiilor guvernamentale sau a unor convenţii regionale.

Recomandările au ca obiect valorificarea unor resurse greu accesibile sau stimularea producerii unor mărfuri deficitare, solicitate pe piaţă.

Fundamentarea previziunilor constă în determinarea fiecărui element al lor, pe

baza unor algoritmi şi a unor calcule ştiinţifice riguroase, în funcţie de interdependenţele dintre fenomenele şi procesele economice studiate, luând în considerare adoptarea unor măsuri antirisc.

Fundamentarea previziunilor vizează cunoaşterea potenţialului economiei naţionale (a resurselor umane şi naturale, a capacităţilor de producţie, a capitalului tehnic, a stocurilor şi rezervelor, a şeptelului, a potenţialului tehnico-ştiinţific şi cultural etc), anticiparea nevoilor sociale (legate de cererea solvabilă pe piaţă sau de revendicările sociale) precum şi corelarea potenţialului eco-nomiei naţionale analizate cu nevoile sociale.

Asigurarea unui flux logic al lucrărilor de elaborare a previziunilor ia în

considerare raporturile de intercondiţionare din trecut, prezent şi viitor, cantitatea şi calitatea input-urilor şi output-urilor informaţionale, precum şi experienţa acumulată până la momentul analizei.

3.4. ALGORITMUL ELABORĂRII PREVIZIUNILOR MACROECONOMICE Logica elaborării şi fundamentării previziunilor macroeconomice indică prezenţa

trinomului diagnoză-prognoză-plan (program) (vezi fig.3.3).

Fig. 3.3. Trinomul previziunii macroeconomice

Diagnoza reprezintă o analiză complexă, cu character retrospective, privind mersul vieţii economico-sociale, din perioada precedentă, până în momentul în care începe


38

perioada care face obiectul previzionării. Diagnoza utilizează atât informaţii statistice cât şi date preliminate.

Din punctul de vedere al orizontului de timp, diagnoza apare ca în figura următoare:

Fig. 3.4. Timpul în accepţiunea previzională

Conform figurii 3.4., orizontul de timp 0T poate fi divizat în trei perioade:

a. 0→(t-n): perioada pentru care există informaţii statistice; este momentul de

începere a elaborării diagnozei;

b. (t-n)→t: reprezintă viitorul imediat, pentru care se utilizează serii de date

preliminate;

c. t→T: perioada de previziune. Diagnoza evidenţiază atât aspecte cantitative cât şi calitative, pozitive (a căror

acţiune este încurajată şi în viitor) sau negative ( a căror acţiune poate fi descurajată). În plus, diagnoza realizează raporturi cauzate între situaţii şi tendinţe.

Algoritmul elaborării prognozei implică parcurgerea următoarelor etape:

a. interpretarea şi valorificarea informaţiilor furnizate de diagnoză;

b. elaborarea unor studii şi prognoze prioritare;

c. elaborarea macroprognozei preliminare;

d. elaborarea prognozelor parţiale (sectoriale);

e. elaborarea macroprognozei finale. Interpretarea şi valorificarea informaţiilor furnizate de diagnoză se referă la: stabilirea

structurii economiei la momentul t (vezi fig.3.4), descifrarea tendinţelor de durată care s-au

conturat şi măsurarea factorilor favorizanţi sau nu. Studiile prospective şi prognozele prioritare urmăresc corectarea tendinţei conturate

cu modificările apărute în evoluţia ciclului afacerilor, cu conjunctura internaţională şi cu alţi factori (materiali, sociali, tehnici).

Prognozele prioritare se referă la: resursele umane şi naturale, evoluţia activităţii de cercetare ştiinţifică şi de dezvoltare tehnologică, conjunctura economică şi politică internaţională, evoluţia ecosistemului şi a calităţii vieţii.

Macroprognoza preliminară se realizează după o schemă simplificată a economiei

naţionale, pe baza următorilor indicatori: PIB, consumul final, exportul net, soldul balanţei de

plăţi externe şi rezervele valutare. Prognozele parţiale (sectoriale) se obţin prin extrapolări şi interpolări, scenarii,

modele, comparaţii internaţionale şi consultarea experţilor. Aceste prognoze vizează


39

domenii (ramuri, grupe de produse, produse), probleme de structură (şomaj, investiţii), dezvoltarea la nivel regional.

Macroprognoza finală permite radiografierea evoluţiei macroeconomice pe baza unor

indicatori agregaţi la nivel macro (PNB, PIB, VN) sau pe probleme de sinteză. Ea

analizează contribuţia factorilor de producţie la creşterea economică, utilizarea PIB pe

destinaţii, schimbările structurale previzibile în economie, evoluţia ecosistemului etc. Tot pe baza acestei prognoze se realizează şi comparaţiile internaţionale.

Macroprognoza finală se elaborează în 6÷10 variante, dintre care, în funcţie de necesităţi, se alege varianta optimală.

Elaborarea planurilor programelor implică parcurgerea următorului algoritm:

a. stabilirea principalelor obiective de politică economico-socială pentru

perioada de previziune;

b. elaborarea unei schiţe a dezvoltării fundamentată pe cea mai convenabilă

variantă de macroprognoza finală (din cele 6+10 realizate);

c. stabilirea comenzilor de stat, a achiziţiilor guvernamentale şi a convenţiilor

regionale sub forma unor prevederi ferme;

d. proiectarea unor structuri eficiente pe toate sectoarele de activitate;

e. elaborarea efectivă a proiectului de plan;

f. dezbaterea proiectului de plan în parlament şi eventuala sa amendare;

g. informarea mass-media în legătură cu îndeplinirea fiecărui obiectiv

planificat. În funcţie de orizontul temporal, previziunile macroeconomice pot fi:

a. pe termen lung (strategic);

b. pe termen mediu (3÷7 ani);

c. curente (anuale). 3.5. SISTEMUL DE INDICATORI PREVIZIONALI ÎN CONTEXTUL SISTEMULUI CONTABILITĂŢII NAŢIONALE

Contabilitatea naţională evidenţiază acel sistem de conturi care reflectă cantitativ

fluxurile materiale şi financiare, precum şi conexiunile dintre ele în scopul analizei proceselor economice, într-o anumită perioadă de timp.

Indicatorii, care reflectă acţiunile agenţilor economici, caracterizează trei tipuri de

operaţiuni:

a. operaţiuni care au ca obiect bunurile;

b. operaţiuni de repartizare;

c. operaţiuni financiare.


40

Operaţiunile care au ca obiect bunurile cuprind: producţia, consumul, investiţiile,

tranzacţiile comerciale etc. Aceste operaţiuni sunt evidenţiate cu ajutorul a doi indicatori:

a. valoarea adăugată (Vad): calculată ca diferenţă între valoarea bunurilor

produse şi cea a bunurilor consumate pentru obţinerea primelor;

b. produsul intern brut (PIB): calculat ca diferenţă între valoarea adăugată

la nivel macroeconomic, valoarea tranzacţiilor financiare pure şi a tranzacţiilor

second-hand.

Operaţiunile de repartizare vizează salarii, impozite, dobânzi, venituri distribuite etc. şi sunt evidenţiate tot cu ajutorul a doi indicatori:

a. transferurile curente: constau în redistribuirea valorii adăugate între

sectoare, pentru a forma veniturile fiecăruia;

b. transferuri de capital: sub forma unor ajutoare pentru investiţii.

Operaţiunile financiare utilizează trei instrumente: tabloul economic de ansamblu

pentru operaţii de repartiţie, tabloul input-output pentru operaţiile care au ca obiect bunuri şi tabloul operaţiilor financiare.

Tabloul economic de ansamblu pentru operaţiile de repartiţie apare conform tabelului 3.1

Tabel 3.1.

Tabloul economic de ansamblu pentru operaţiile de repartiţie

Tabloul input-output pentru operaţii care au ca obiect bunuri utilizează

clasificarea pe ramuri ale economiei. El caracterizează numeric relaţiile dintre ramuri în

procesele care caracterizează traseul producţie-consum. Schema tabloului input-output

este următoarea:


41

Tabel 3.2.

Tabloul input-output pentru operaţiile care au ca obiect bunuri

Tabloul input-output furnizează conturile de producţie şi de exploatare ale diferitelor

ramuri. Pe baza acestui tabel se pot determina indicatori macroeconomici pertinenţi, precum:

PIB sau PNB.

PIB, de exemplu, se poate calcula pe baza însumării elementelor de venit sau de

cheltuieli, conform formulelor cunoscute, şi anume:

PIB = Consp + Invbp + Ag + Expn

sau

PIB = Am + S + R + D + Pr + (Ii - Sv)

PNB se determină ca:

PNB = PIB + PE – Pi

în care: PE - producţia brută obţinută de agenţii economici naţionali în terţe ţări;

Pi - producţia brută obţinută de agenţii economici străini în ţara

analizată.

Tabloul operaţiilor financiare: corelează cele nouă grupe de operaţii cu cele două categorii nete de fluxuri: de creanţe şi de datorii (vezi tabelul 3.3).


42

Tabel 3.3 Tabloul operaţiilor financiare

Acest tabloul evidenţiază totalitatea fluxurilor de repartiţie şi toate tranzacţiile care au

ca obiect bunurile materiale şi serviciile din economia analizată. 3.6. ECONOMIA NAŢIONALĂ CA SISTEM CIBERNETIC Economia naţională este abordată, în teorie şi în practica economică, pe baza

utilizării noţiunii de sistem.

Sistemul economic evidenţiază totalitatea elementelor (subsistemelor) intercondiţionate, având fiecare propriile legi şi funcţionând ca un întreg, în vederea realizării unor obiective.

Elementele sistemului reprezintă părţi nedivizate mai departe, pentru a fi supuse analizei.

În timpul funcţionării sistemului, între elemente apar intercondiţionări (conexiuni), care pot fi:

a. cauzale;

b. de coordonare;

c. de subordonare.

Prin introducerea noţiunii de sistem cibernetic, input-urile şi output-urile informaţionale sunt observabile şi controlabile, permiţând realizarea procesului de conducere macroeconomică.


43

În accepţiunea de sistem cibernetic, economia naţională prezintă o structură, o stare, o transformare, un input, un output, un comportament şi o funcţie.

Structura sistemului (S) este evidenţiată de mulţimea elementelor (ξ) şi a

conexiunilor sale (ζ ), conform relaţiei:

ζ(S)

= {ξ(S)

, ζ(S)

}

Comportarea oricărui sistem depinde de structura sa, iar interacţiunea structură-

funcţie este dialectică.

Starea sistemului exprimă nivelul mărimilor care caracterizează structura sistemului

S la un moment dat.

Transformarea reprezintă trecerea sistemului de la o stare la alta şi, implicit, de la o

structură la alta.

Input-ul este efectul conexiunii sistem analizat -mediu ambiant şi marchează

acţiunea mediului asupra sistemului.

Output-ul este tot un efect al conexiunii sistem analizat - mediu ambiant, dar

abordează acţiunea sistemului asupra mediului.

Comportamentul sistemului reprezintă întreaga gamă de acţiuni pe care le

întreprinde sistemul analizat, care-şi găsesc concretizarea în modificarea output-urilor, ca reacţie la schimbarea input-urilor, în vederea realizării funcţiei sale.

Comportamentul sistemului poate fi:

a. comportament intern: evidenţiază modul concret de modificare a

componentelor vectorului de stare (Xt) sub acţiunea input-urilor, precum şi modul de

utilizare a acestor componente în spaţiul vectorilor de intrare (U). Comportamentul

intern poate fi definit de o funcţie deforma:

f :T × T × X × Γ → U

Γ = {γ : T → U}

în care: T - timpul; X - spaţiul stărilor; U - spaţiul vectorilor de intrare.

Vectorul de stare al sistemului S, la un moment t, va fi:

x(t) = f[t,δ,x(δ),γ[δ,t)]

în care: γ[δ,t) - suma fluxurilor de intrare;

t, δ - două momente în timp aparţinând celor două intervale T.


44

b. comportamentul extern: constă în transformarea fluxurilor de intrare în

fluxuri de ieşire. Comportamentul extern poate fi definit de următoarea funcţie:

g : T × T × X × Γ → Ψ

în care: Ψ - spaţiul fluxurilor de ieşire.

Intensitatea fluxurilor de ieşire, corespunzătoare unor fluxuri de intrare γ[δ,t),

va fi:

y(t) = g[t,δ,x(δ),γ[δ,t)]

c. comportamentul de ansamblu al sistemului: este caracterizat de mulţimile:

{f(t),g(t)}t∈T, U şi Ψ. Argumentele celor două funcţii care caracterizează comportamentele intern şi extern

sunt identice deoarece:

a. ambele se referă la acelaşi sistem macroeconomic;

b. ambele se referă la aceleaşi două momente de timp (t şi δ);

c. în condiţiile în care momentul iniţial de analiză a comportamentului este

δ, ambele stări vor fi de forma x(δ);

d. fluxurile de intrare şi de ieşire γ[δ,t), sunt evidenţiate cu paranteză

dreaptă în partea stângă deoarece δ este momentul iniţial - parcurs - de analiza

economică.

Funcţia sistemului cibernetic al economiei naţionale este aceea de maximizare

a unui indicator macro: PNB, PIB sau VN.

Abordarea macroeconomică din perspectiva sistemelor cibernetice, permite analiza autoreglării economiei naţionale, prin intermediul pieţei.

Schema simplificată a unui sistem cu autoreglare este asemănătoare cu aceea din fig.3.5.

Fig. 3.5. Schema sistemului cu autoreglare


45

În cazul economiei naţionale, obiectul condus va fi economia ţării analizate. Input-

urile (U) sunt formate din resursele atrase în activitatea economică (factor muncă, resurse

naturale, capital), în timp ce output-urile reprezintă bunurile materiale şi serviciile produse de respectiva economie.

Elementul de reglare (R) îl constituie factorii decizionali la nivel macroeconomic.

Operatorul de reglare (TR) exprimă pârghiile economico-financiare de intervenţie la

nivel macroeconomic, în timp ce operatorul de intrare (TO) evidenţiază modificarea input-

urilor ca efect al măsurilor de politică economică.

Din punct de vedere operaţionale, variabila de ieşire (Y) se compară cu nivelul dorit

(Y ). Criteriul optimal este obţinut atunci când diferenţa dintre valorile celor doi indicatori este

minimă:

0→−=∆ YYY Cu ajutorul schemei simplificate a unui sistem cu autoreglare se poate determina

formula fundamentală a teoriei reglării, pe baza următoarelor considerente:

a. conform principiului "black-box", output-urile sistemului (Y) depind de

valoarea input-urilor (U) şi de operatorul de intrare (T0):

Y = T0· U

b. analog: ∆U = TR · Y;

c. înlocuind în prima relaţie, input-ul iniţial (U) cu noul input (∆U+U),

obţinem:

RR TT

UTYYTTUTUUTY

0

0

0001

)(−

=⇒+=∆+=

Această ultimă relaţie reprezintă formula fundamentală a teoriei reglării. În practica economică, elementele sistemului cibernetic macroeconomic sunt: firmele

nefinanciare, instituţiile de credit şi de asigurări, administraţiile publică şi private, menajele. Între aceşti agenţi economici au loc transferuri curente şi de capital, operaţiuni asupra bunurilor, operaţiuni financiare etc.

Pe baza acestor elemente, se poate realiza schema simplificată a echilibrului

macroeconomic13

(vezi fig.3.6). Realizarea acestei scheme se fundamentează pe două elemente: evoluţia populaţiei

active şi evoluţia macroeconomică. Populaţia activă influenţează nivelul resurselor de muncă manifestate pe piaţa

factorului muncă sub formă de ofertă. Această ofertă depinde şi de flexibilitatea activităţii economice.

Cealaltă componentă a pieţei factorului muncă - cererea - este dimensionată în funcţie de evoluţia macroeconomică.

Realizarea echilibrului dinamic dintre cerere şi ofertă, pe piaţa muncii, permite declanşarea activităţilor economice, sub forma unei cereri de bunuri materiale şi de servicii.

13 Nicolae Valentin – Op.cit., 1992, p.53.


46

Această cerere nu poate fi satisfăcută decât prin intermediul producţiei. Producţia, la rândul ei, necesită preţuri de producţie care, în marea lor majoritate, se obţin pe baza proceselor investiţionale

Întâlnirea cererii cu oferta pe piaţa bunurilor economice permite realizarea echilibrului dinamic şi pe această a doua piaţă.

Fig. 3.6. Schema simplificată a echilibrului

Observaţie: Realizarea echilibrului dinamic pe piaţa factorului muncă nu

implică eliminarea şomajului din economie. Acesta se manifestă ca element de feed-

back pentru evoluţia macroeconomică.

Schema realizării echilibrului macroeconomic prezintă o serie de simplificări legate

de:

a. existenţa şi analiza numai a două pieţe în economie (piaţa factorului muncă

şi piaţa bunurilor economice);

b. relaţiile dintre elementele schemei sunt de tip liniar;

c. nu evidenţiază contribuţia separată a agenţilor economici fundamentali la

realizarea echilibrului macro;


47

d. nu explică natura şomajului care apare pe piaţa muncii. 3.7. FLUCTUAŢIILE CICLICE Şl PREVIZIUNEA MACROECONOMICĂ Orice economie de piaţă are o dinamică oscilantă în ceea ce priveşte volumul

activităţii economice. Această dinamică este denumită fluctuaţie ciclică, fluctuaţie a afacerilor sau ciclu al afacerilor.

Ciclurile afacerilor evidenţiază acel tip de fluctuaţie oscilantă a activităţii

economice a unei ţări în care agenţii economici sunt organizaţi, în marea lor majoritate, ca firme de afaceri.

Ca tendinţă, un ciclu al afacerilor prezintă o creştere, urmată de o scădere şi apoi, de o expansiune a activităţii economice.

Pentru evidenţierea fluctuaţiilor ciclice pe fiecare perioadă specifică, se utilizează un

set de şapte indicatori reprezentativi:

a. produsul naţional brut în preţuri curente şi constante;

b. volumul vânzărilor de bunuri;

c. nivelul debitelor bancare;

d. nivelul producţiei industriale;

e. rata şomajului;

f. evoluţia venitului personal;

g. evoluţia preţurilor. Pe baza acestor indicatori, se poate descrie evoluţia oricărui sistem macroeconomic.

Evoluţia (dinamica) sistemelor macroeconomice este determinată de:

a. trend (T): reprezintă schimbarea medie care apare în economie într-o

perioadă dată;

b. variaţia sezonieră (S): evidenţiază fluctuaţia activităţii economice pe

perioada analizată, datorată unor cauze naturale sau artificiale;

c. variaţia întâmplătoare: exprimă schimbările intervenite în activitatea

economică provocate de cauze accidentale (imprevizibile); Pe baza acestor trei elemente, se poate determina componenta ciclică a variaţiei

totale (Yt), conform relaţiei:

Yt = Tt · St · Ct · It

în care: Ct - fluctuaţia ciclică.

Prin metode statistice accesibile (de exemplu, metoda celor mai mici pătrate), se poate elimina variaţia sezonieră, rezultând o curbă de forma:

tttS

t ICTY ⋅⋅=


48

Această curbă poate fi reprezentată, într-un grafic bifactorial, ca în figura 3.7. În

această figură, momentului de timp th îi corespund output-urile A

thY ,

Bth

Y , C

thY , în care:

a. segmentul AB evidenţiază fluctuaţia sezonieră;

b. segmentul BC evidenţiază fluctuaţia ciclică şi întâmplătoare;

c. Yt reprezintă curba trendului macroeconomic;

d. S

tY reprezintă curba trendului economic fără activitate sezonieră.

Fig. 3.7. Curba trendului unui sistem macroeconomic

Conform acestui grafic, fluctuaţia sezonieră la momentul th (FSth) se determină ca:

B

tA

tt hhhYYFS −=

Iar cea ciclică şi întâmplătoare ca:

Ct

Btt hhh

YYFCI −=

Privită ca deviaţie faţă de linia trendului, fluctuaţia ciclică şi întâmplătoare poate fi reprezentată astfel:

Fig. 3.8. Fluctuaţia ciclică şi întâmplătoare ca deviaţie de la linia trendului


49

Pe baza acestui ultim grafic, putem determina oscilaţia ciclică şi întâmplătoare ca:

∆FCIt = ∆FCt · ∆FIt

În unele lucrări de specialitate, această relaţie apare şi ca:

∆FCIt = ∆FCt + ∆FIt

În funcţie de factorul timp, ciclurile afacerilor (economice) se grupează în trei

categorii:14

a. cicluri lungi (seculare, Kondratiev);

b. cicluri decenale (cu durata de la 4÷5 ani până la 10÷12 ani);

c. cicluri scurte (cu durata de la 6 luni la 3 ani).

Ciclurile lungi prezintă următoarele caracteristici:

a. durează în medie 40÷60 de ani;

b. pe durata manifestării lor, predomină un anumit mod tehnic de producţie,

care funcţionează corespunzător primii 20÷30 de ani;

c. după primii 20÷30 de ani, începe o perioadă de tranziţie spre un alt mod

tehnic de producţie. Ciclurile lungi prezintă două faze (ascendentă şi descendentă), fiecare durând câte

20÷30 de ani:

a. faza ascendentă: constă în preponderenţa anilor de prosperitate

economică, cu ritmuri înalte de creştere a output-ului, investiţiilor, volumului

desfacerilor şi a nivelului de trai;

b. faza descendentă: evidenţiază o încetinire a ritmurilor de creştere a

indicatorilor menţionaţi la punctul a, accentuarea şomajului şi a inflaţiei.

Evoluţia ciclică macroeconomică pe termen lung este determinată de două cauze

esenţiale:

a. evoluţia ciclică a cercetării ştiinţifice şi a inovaţiei tehnologice;

b. modificarea structurii subramurilor şi a structurii sorto-tipo-dimensionale a

producţiei.

Ciclurile decenale sunt abordate de către analiza economică în două maniere: ca cicluri cu două faze sau cu patru faze de evoluţie.

În primul caz, ciclul decenal este reprezentat grafic conform figurii 3.9.

14 Dobrotă Niţă (coord.) - „Economie politică”, Editura Economică, Bucureşti, 1998.


50

Fig. 3.9. Ciclul decenal în accepţiunea a două faze de evoluţie

Conform reprezentării din figura 3.9, ciclul decenal prezintă două faze:

a. faza de expansiune (intervalele AB, CD, EF): în care afacerile sunt

prospere, cererea de bunuri de consum este dinamică, iar optimismul domină

acţiunile agenţilor economici. În această fază:

- cresc accentuat investiţiile pentru modernizarea capacităţilor de producţie

existente şi realizarea altora noi;

- cresc output-ul şi gradul de ocupare a factorului muncă;

- cresc mai mult decât proporţional oferta agregată şi venitul viitor, ca efect al

multiplicatorului investiţiilor;

- cresc în mod deosebit investiţiile în ramurile producătoare de bunuri de

capital pentru activităţile producătoare de bunuri de investiţii;

- se stimulează, în mod artificial, creşterea cererii, mai ales prin manevrarea

stocurilor de mărfuri;

- se manifestă o creştere lentă, dar de durată, a preţurilor.

Consecinţele parcurgerii fazei de expansiune se referă la:

- o anumită încetinire a reînnoirii şi modernizării capacităţilor de producţie;

- tendinţa de diminuare a ratei profitului;

- tendinţa de majorare a ratei dobânzii.

b. faza de recesiune (intervalele BC, DE): constă în încetiniri neintenţionate şi

abrupte ale ritmului de creştere economică. În această fază:

- firmele mai slabe din punct de vedere economic îşi reduc sau îşi încetează

activitatea;

- cererea agregată se contractă;

- dinamica output-ului se diminuează, putând deveni negativă (pierdere de

output).

Consecinţele fazei de recesiune se referă la:

- adoptarea unor măsuri drastice de diminuare a costurilor medii;


51

- promovarea superioară a vânzărilor;

- reînnoirea masivă a capitalului fix;

- îmbunătăţirea calităţii celorlalţi factori de producţie.

În accepţiunea ciclului decenal cu patru faze, analiza economică se fundamentează pe trei aspecte esenţiale: evoluţia preţului mediu, a costului mediu şi a profitului unitar (vezi fig.3.10).

Fig. 3.10. Ciclul decenal cu patru faze

Forţele care determină parcurgerea de către economia naţională a celor patru faze (prosperitate, recesiune, depresiune şi înviorare) sunt:

a. relaţia dintre costul unitar şi preţul mediu: în general, preţul mediu

acţionează mai repede la modificarea mediului economic, în comparaţie cu costul

unitar;

b. modificarea inventarului: prin înnoirea masivă din stocurile acumulate

anterior;

c. rata dobânzii: al cărei nivel trebuie să fie ridicat în faza de prosperitate şi

redus în cea de recesiune;

d. cererea de înlocuire;

e. factorul psihologic. Depăşirea fazei de depresiune economică se realizează prin adoptarea unor

măsuri, care vizează:

a. majorarea consumului: prin creşterea salariilor, a veniturilor destinate

protecţiei sociale şi prin introducerea taxelor progresive pe venit;

b. înviorarea procesului investiţional: în condiţiile în care rata dobânzii

bancare la împrumuturile acordate trebuie să fie inferioară eficienţei marginale a

capitalului;

c. adoptarea de măsuri fiscale: prin creşterea cheltuielilor bugetare pentru

sprijinirea populaţiei, tipărirea de noi bani etc.

Microsoft Word - Capitolul 3

Documents

Transcript of Microsoft Word - Capitolul 3