Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

224
COLEGIUL FINANCIAR-BANCAR Catedra „ECONOMIE ŞI FINANŢE” Nagy Moldovan Ana, Botezatu Angela MANAGEMENT FINANCIAR (note de curs) 1

Transcript of Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Page 1: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

COLEGIUL FINANCIAR-BANCARCatedra „ECONOMIE ŞI FINANŢE”

Nagy Moldovan Ana, Botezatu Angela

MANAGEMENT FINANCIAR(note de curs)

CHIŞINĂU – LABIRINT2011

1

Page 2: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

CZU 336:005(075.8)

N 17

Notele de curs la disciplina Management financiar au fost examinate şi aprobate pentru editare la şedinţele Catedrei „Economie şi finanţe” (proces-verbal nr. 1 din 05.09.2011) şi Consiliului metodico-ştiinţific (proces-verbal nr. 2 din 10.10.2011).

Recenzenţi:

Litvin Aurelia (şef catedră Management, UASM,

doctor, conferenţiar universitar)

Tanasiev Natalia (profesoară Discipline economice,

grad didactic II, Colegiul de Informatică Chişinău)

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a CărţiiNagy Moldovan Ana

Management financiar: (note de curs) / Nagy Moldovan Ana, Botezatu Angela; Colegiul Financiar-Bancar, Catedra "Economie şi Finanţe"/. – Ch.: "Labirint-Cutasevici" ÎI, 2011. – 132 p. 150 exISBN 978-9975-948-60-9N 17

ISBN 978-9975-948- 60-9 Nagy Moldovan Ana, Botezatu Angela, 2011 Editura „Labirint” , 2011

2

Page 3: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Introducere

Politica financiară reprezintă o componentă a politicii generale a întreprinderii având o însemnătate mare asupra cointeresării, repartizării şi folosirii fondurilor în scopul realizării obiectivelor economice. Pentru aceasta este nevoie de o gestiune financiară corectă, care să includă ansamblul de decizii şi activităţi care contribuie la reglarea şi ajustarea fluxurilor financiare şi a fondurilor. Ameninţarea concurenţei interne şi externe a devenit o realitate ce presupune o mare responsabilitate şi adaptabilitate din partea celor implicaţi în gestionarea resurselor financiare ale companiei. Un management eficient al întreprinderii poate garanta succesul acesteia.

Motivaţia studierii cursului de Management Financiar pentru elevii specialităţilor economice rezidă din analiza obiectivă şi de mare actualitate a responsabilităţilor managerului financiar, familiarizarea acestuia cu instrumentele de bază cu care operează, dobândirea cunoştinţelor despre pieţele de unde îşi procură fondurile necesare, despre planificarea şi controlul financiar, despre tehnicile de evaluare a riscurilor şi proiectelor de investiţii pe care companiile intenţionează să le realizeze.

Competenţele generale obţinute de către elevi în cadrul acestui curs sunt:

- Competenţe de analiză a mediului financiar al firmei aplicând diverse metode, în special matricea SWOT;

- Competenţe de rezolvare a aplicaţiilor manageriale în cadrul lecţiilor practice;

- Competenţe de evaluare a riscului unei întreprinderi, a proiectelor investiţionale;

3

Page 4: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

- Competenţe de determinare a deciziilor financiare în condiţii de inflaţie;

- Competenţe de determinare a structurii optime a capitalului pentru o întreprindere concretă;

- Competenţe de calculare a indicatorilor politicii de dividende;

- Competenţe de analiză şi evaluare a warrant-urilor;

- Competenţe de evaluare a leasingului;- Competenţe de elucidare a căilor de evitare a

falimentului întreprinderii.Cursul este elaborat în baza programei analitice pentru

elevii specialităţilor economice din cadrul colegiilor.

4

Page 5: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

ABREVIERI:

A – anuitate;BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare;CAPM – Capital Asset Pricing Model;CMPC – Costul Mediu Ponderat al Capitalului;D – dividend;ÎMM – Întreprinderi Mici şi Mijlocii;LBO – Leverage BuyOut;RIR – Rata Internă de Rentabilitate;SI – Sistem Informaţional;SNC – Standardul Naţional de Contabilitate;SWOT – Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats;TL – Termen lung;TM – Termen mediu;TS – Termen scurt; VN – Valoare Nominală;VP – Valoare Prezentă;VV – Valoare Viitoare.

5

Page 6: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Tema 1. Bazele conceptuale ale managementului financiar

1. Esenţa, obiectivele şi sarcinile managementului financiar.2. Funcţiile managementului financiar.3. Interconexiunea managementului financiar cu alte discipline economice.4. Sistemul informaţional-financiar al întreprinderii.5. Metode şi tehnici de planificare, analiză şi control financiar.

Obiectivele temei: tema data răspunde la întrebările ce este disciplina managementului financiar, ce probleme îşi propune pentru soluţionare, care sunt funcţiile, ce metode se folosesc în cadrul studiului

ştiinţific şi aplicativ.Cuvinte-cheie: managementul financiar; rolul managementului financiar, funcţiile managementului financiar, planificarea financiară, analiza financiară, controlul financiar.

1. Esenţa, obiectivele şi sarcinile managementului financiar

Managementul financiar a fost fundamentat ca ştiinţă din necesităţile întreprinderii şi a activităţii umane centrate pe elementul-resursă banii. Relativ tânără, disciplina managementul financiar este o simbioză reuşită a concepţiilor de bază ale teoriei finanţelor, contabilităţii şi ajunsurilor ştiinţei conducerii. Având un spectru multidimensional managementul financiar dă soluţii: practice, politice, teoretice (vezi tabelul 1).

Din această perspectivă managementul financiar poate fi interpretat ca:

6

Page 7: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

1. general valabil, deoarece efectele practice ale lui se răsfrâng asupra întregii activităţi ale unităţii (întreprindere);2. atotcuprinzător, deoarece se aplică similar în toate tipurile de unităţi;3. integrator, deoarece înglobează şi centralizează rezultatele tuturor activităţilor distincte din cadrul unităţii economice.

Tabelul 1Dimensiunile managementului financiar

Practica Politica TeorieAnaliza financiarăGestiune financiarăDiagnostic financiarPrincipii de reglare

Politica de investiţiiPolitica de finanţareEvaluarea întreprinderii

Concepte de bazăSistemul de categoriiInstrumente financiare

7

Page 8: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Management financiar reprezintă ansamblu de măsuri şi activităţi din cadrul unei întreprinderi, care în conformitate cu obiectivele puse contribuie la gestionarea fluxurilor financiare.

Management financiar reprezintă ansamblu de măsuri şi activităţi din cadrul unei întreprinderi, care în conformitate cu obiectivele puse contribuie la gestionarea fluxurilor financiare.

Management financiar reprezintă un set de principii, metode de elaborare şi implementare a deciziilor manageriale privind constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale întereprinderii şi organizarea fluxurilor financiare.

Management financiar reprezintă un set de principii, metode de elaborare şi implementare a deciziilor manageriale privind constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale întereprinderii şi organizarea fluxurilor financiare.

Drept urmare, managementul financiar poate fi definit ca:

Ansamblu de măsuri şi activităţi din cadrul unei întreprinderi, care în conformitate cu obiectivele puse contribuie la gestionarea fluxurilor financiare.

Un set de principii, metode de elaborare şi implementare a deciziilor manageriale privind constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale întereprinderii şi organizarea fluxurilor financiare.

În linii generale, managementul financiar include

8

Page 9: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

deciziile şi activităţile cu privire la procurarea, finanţarea şi gestionarea activelor, orientate către realizarea unui scop.

Esenţa managementului financiar, pentru întreprindere, constă în lichidarea contradicţiilor evolutive ale firmei dintre:

Obiectivele strategice ale firmei şi posibilităţile ei financaire;

Profitul şi gradul de risc; Venitul preconizat şi cel curent; Active fixe şi circulante; Capitalul propriu şi cel împrumutat.

Scopul de bază al managementului financiar constă în asigurarea beneficiului proprietarilor întreprinderii.

Rolul managementului financiar este de a realiza interdependenţa dintre firmă şi pieţele de capital, unde se află principalele surse de bani, pentu asigurarea continuităţii activităţilor firmei. Gestiunea financiară asigură procurarea banilor necesari, dirijează procesul de investire a acestor bani în active pe termen lung şi curente, care apoi generând fluxurile pozitive de bani trebuie să asigure rambursarea împrumutului, plata dividendelor şi dobânzilor, şi sursele necesare pentru dezvoltare.

9

Page 10: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Figura 1. Rolul managementului financiar

În realizarea eficientă a acestei activităţi managementul financiar urmăreşte obiectivele:

asigurarea echilibrului financiar; utilizarea efecientă a resurselor financiare; maximizarea profitului la un nivel acceptat al riscului şi

invers; optimizarea fluxurilor de numerar; asigurarea rentabilităţii economice, financiare etc.; creşterea economică şi flexibilitatea.

În definirea managementului financiar un element important îl constituie mediul de activitate. Orice întreprindere activează în cadrul unui anumit sistem de relaţii care depind de o serie de factori interni (produsele şi serviciile, marketingul, tehnologiile, relaţiile interpersonale, politicile întreprinderii) şi externi (pieţele financiare, guvernul şi politica Băncii Centrale, legislaţia, condiţiile economice, economia mondială). În aceste împrejurări, o conducere financiară eficientă trebuie să garanteze evoluţia dorită a activităţii, în pofida eventualelor

10

Page 11: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

perturbaţii ce pot proveni din mediul exogen, ca efecte ale schimbărilor de conjunctură. Aceste condiţii se reflectă în funcţiile de bază ale managementului.

2. Funcţiile managementului financiar

Managementul financiar realizează scopul său primordial şi sarcinile de bază prin intermediul înfăptuirii unor funcţii concrete. Funcţiile date pot fi clasificate în două grupe: ca sistem general de gestionare a întreprinderii; ca sferă specială de gestionare, cunoscute ca obiect şi subiect de gestionare a întreprinderii.

La prima categorie de funcţii se pot trece funcţiile generale ale managementului:1. analiza situaţiei financiare a întreprinderii (analiza raporturilor contabile, calcularea indicatorilor şi indicilor financiari, evaluarea situaţiei financiare a firmei, prognozarea falimentului, generalizarea rezultatelor);2. planificarea activităţii financiare a întreprinderii (elaborarea bugetelor, planificarea indicatorilor financiari, formularea perspectivelor şi planului financiar, bilanţul veniturilor, activelor şi pasivelor etc.);3. organizarea structurii ce asigură îndeplinirea deciziilor de gestionare;4. elaborarea unor mecanisme stimulatorii de gestionare a întreprinderii;5. efectuarea controlului (controlului solvabilităţii, elaborarea rapoartelor de activitate pentru proprietari etc.).

În grupa funcţiilor ca subiect sau ca sector special sunt incluse funcţiile de bază ale gestionării finanţelor:

gestionarea activelor; gestionarea capitalului (alegerea structurii optime a

capitalului, elaborarea ofertelor de atragere a capitalului, interacţiunea cu băncile investiţionale,

11

Page 12: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

dirijarea datoriilor pe termen lung); gestionarea investiţiilor (elaborarea politicii de

investiţie, motivarea variantelor de investiţie şi formarea portofoliului investiţional, organizarea plasamentelor capitale financiare, dirijarea investiţiilor, determinarea eficacităţii de facto a investiţiilor);

gestionarea fluxului monetar; gestionarea riscului (identificarea riscurilor, evaluarea

nivelului riscurilor, alegerea strategiei şi tacticii de gestionare a riscului concret, realizarea măsurilor pentru preîntâmpinarea efectelor riscului).

3. Interconexiunea managementului financiar cu alte discipline economice

La originile managementului financiar ca disciplină ştiinţifică au stat un şir de premise printre care cele de ordin practic: apariţia marelor corporaţii, dezvoltarea pieţelor financiare, cât şi cele de ordin teoretic: formularea concepţiilor teoriei economice, teoriei finanţelor şi teoriei firmei.

Managementul financiar se bazează pe trei grupe de concepţii. Prima grupă include concepţia priorităţii intereselor proprietarilor, teoria portofoliului, concepţia costului capitalului, structurii capitalului, politicii de dividende, asigurării financiare a creşterii întreprinderii. A doua grupă cuprinde teoria valorii în timp a banilor, interacţiunii nivelului riscului şi a veniturilor, evaluării acţiunilor şi obligaţiunilor, evaluării activelor în raport cu riscul sistematic, evaluarea opţiunilor. A treia grupă de concepţii include ipoteza eficienţei pieţei, relaţiilor de parteneriat, informaţiei asimetrice, teoria formării preţurilor arbitrar. Pentru formularea acestor concepţii au fost antrenate domeniile speciale de interacţiune: teoria economică, matematici financiare, statistica economică,

12

Page 13: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

modelarea matematică, micro şi macroeconomia, finanţele întreprinderii, politici financaire, investiţii şi eficienţa economică etc. (figura 2)

Managementul financiar, având ca obiect finanţele firmei şi activitatea ei financiară, particularităţile formării capitalului şi a resurselor financiare, formele şi metodele de repartizare a acestor resurse financiare, volumele şi intensitatea fluxurilor de numerar etc. utilizează sursele informaţionale ale contabilităţii, instrumentarul de metode aplicate în analiza activităţii economice a firmei şi nu în ultimul rând la momentul de faţă cele ale ciberneticii. Ca ştiinţă a managementului, cuprinde orientarea pentru conţinut utilitar elemente de dirijare capabile să rezolve situaţiile de conjunctură şi cele de perspectivă.

Figura 2. Structura influenţei disciplinilor asupra deciziilor financiare

Un manager financiar are nevoie, pentru a fi cu adevărat eficient şi de cunoştinţe din alte domenii, precum: legislaţia, sistemul fiscal, marketing. Aceste domenii nu constituie părţi ale managementului financiar, dar reprezintă elemente-suport strict necesare, fiind utile în perceperea, în înţelegerea constrângerilor, în limitele cărora îşi desfăşoară propria

13

Sfera deciziei financiareSfera deciziei financiare

Analiza investiţiilor;Gestiunea fondului de rulment;Sursele şi costurile fondurilor;Determinarea structurii capitalului; Politica dividendelor; Analiza resurselor profiturilor.

Analiza investiţiilor;Gestiunea fondului de rulment;Sursele şi costurile fondurilor;Determinarea structurii capitalului; Politica dividendelor; Analiza resurselor profiturilor.

Maximizarea averii acţionarilorMaximizarea averii acţionarilor

Discipline primare:1.Contabilitate;2.Macroeconomie;3.Microeconomie.

Discipline primare:1.Contabilitate;2.Macroeconomie;3.Microeconomie.

Alte discipline1.Marketing;2.Producţie;3.Metode cantitative.

Alte discipline1.Marketing;2.Producţie;3.Metode cantitative.

Page 14: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

activitate. Managerul financiar trebuie să participe activ la elaborarea politicilor generale ale afacerii (de personal, de marketing, de investiţii, financiare şi operative), la fixarea obiectivelor corporative şi ale celor derivate din acestea, la stabilirea strategiilor şi a tacticilor etc.

Toate aceste atribuţii sunt interconectate şi vitale în garantarea desfăşurării cu succes a unei afaceri.

4. Sistemul informaţional-financiar al întreprinderii

Sistemul informaţional este compus din structura organizatorică şi fluxurile informaţionale ce leagă diferite nivele ierarhice. Managementul trebuie să identifice autorităţile şi responsabilităţile departamentelor şi să elaboreze o serie de rapoarte interne pentru a reacţiona operativ la orice modificare a situaţiei interne şi externe. (figura 3)

Figura 3. Clasificarea surselor informaţionale ale managementului financiar

14

Sursele informaţionale ale managementului

financiar

Interne:1. bilanţul contabil;2. raportul privind rezultatele fianaciare;3. raportul privind fluxurile de mijloace bănești.

Externe:1. informaţiile privind situaţia economică şi politică a ţării;2. situaţia pe piaţa de capital;3. date despre concurenţi.

Page 15: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

5. Metode şi tehnici de planificare, analiză şi control financiar

Managementul financiar preia informaţiile generate prin procesul de contabilizare, compară rezultatele cu bugetul şi analizează informaţiile pentru procesul de management şi control. Metodele şi tehnicile pe care le foloseşte managementul financiar sunt de planificare, analiză şi control financiar.

Planificarea reprezintă acţiunea de a întocmi un plan după care să se desfăşoare diferitele faze ale activităţii. Planificarea are la bază ideea de prevedere a nevoilor financiare în vederea îndeplinirii obiectivelor şi asigurării supravieţuirii organizaţiei.

Previziunea financiară are la bază ca instrumente bugetele şi rapoartele, care sunt destinate nevoilor interne de orientare spre realizarea obiectivului propus în exerciţiul financiar viitor.

Procesul de planificare, în special procesul de planificare financiară, trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

unde ne aflăm?încotro vrem să mergem?cum vrem să ajungem acolo?

Aceste întrebări sunt strâns legate de elementele de identitate ale organizaţiei.

unde ne aflăm?Răspunsul la această întrebare ne furnizează detalii

despre situaţia actuală a întreprinderii. Este punctul de plecare în orice companie, momentul în care se stabilesc pe baza analizei priorităţile unităţii.

încotro vrem să mergem?Răspunsul reprezintă viziunea pe care o are

întreprinderea respectivă, locul în care ar dori să ajungă la un moment dat.

cum vrem să ajungem acolo? 15

Page 16: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Analiza financiară este un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi sub aspectul structurii financiare şi a rentabilităţii, plecând de la bilanţ, contul de rezultate şi alte informaţii oferite de întreprindere.

Analiza financiară este un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi sub aspectul structurii financiare şi a rentabilităţii, plecând de la bilanţ, contul de rezultate şi alte informaţii oferite de întreprindere.

La această întrebare răspunde declaraţia de misiune. Aceasta defineşte în câteva cuvinte scopul, obectivele şi valorile unităţii.

Pe baza tuturor acestor date se stabileşte strategia, adică modalităţile prin care organizaţia îşi va atinge obiectivele. În această strategie sunt incluse şi elementele financiare ale organizaţiei.

Strategia poate fi divizată la randul ei în mai multe tactici sau planuri pentru fiecare activitate şi proiect. Planurile se realizează pentru o perioadă mai scurtă de timp faţă de strategii şi obiective (de regulă un an) şi fac obiectul unor revizuiri regulate în funcţie de progres.

Planurile stau la baza bugetelor. Rezultatul planificării constituie bugetele, create în dependenţă de direcţiile activităţii întreprinderii. Astfel, planul producţiei necesită bugetele stocurilor, a cheltuielilor, bugetele cheltuielilor administrative etc. Un buget financiar cum ar fi bugetul financiar-investiţional prezintă un plan de acţiuni şi de finanţări detaliat în timp, pe perioada anului bugetar, în care se identifică necesităţile de investire şi sursele de finanţare (proprii, împrumutate, costul capitalului, variantele alternative, termenii de finanţare).

Analiza financiară este un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi sub aspectul structurii financiare şi a rentabilităţii, plecând de la bilanţ, contul de rezultate şi alte informaţii oferite de întreprindere. Dacă planificarea este prima treaptă în cadrul managementului financiar, analiza constituie etapa de la care porneşte planificarea. Obiectul analizei financiare este aprecierea situaţiei financiare prezente şi viitoare sub influenţa factorilor interni şi externi asupra

16

Page 17: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

deciziilor financiare. Există două tipuri de analiză: internă şi externă.

Analiza financiară internă se deosebeşte de cea externă după indicatori. (tabelul 2)

Dintre tehnicile analizei sunt cunoscute: Analiza fluxurilor băneşti, Analiza SWOT, Modelul Du Pont, Benchmarking.

Analiza fluxurilor băneşti – este un studiu efectuat în dependenţă de SNC 7 (Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti) pe tipuri de activităţi: operaţională, de investiţii financiare, separat se înregistrează încasările (plăţile) excepţionale de mijloace băneşti.

Analiza SWOT este o tehnică pe care o firmă o foloseşte pentru evaluarea în detaliu a mediului său intern, indentificarea punctelor sale tari şi a punctelor slabe, a mediului extern, identificând oportunităţile şi ameninţările venite din exterior.

Tabelul 2Deosebirile dintre tipurile de analiză financiară

Indicatorii Tipuri de analiză financiară

Externă InternăDestinaţie Aprecierea situaţiei

financiare a întreprinderii

Depistarea rezervelor interne ale întreprinderii

Utilizatorii Proprietarii, participanţii pieţei titlurilor de valoare, inspectorii fiscali, creditorii, investitorii

Personalul de gestiune a întreprinderii (managerii şi specialiştii întreprinderii)

17

Page 18: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Baza informaţională

Rapoartele financiare

Sursele reglementate şi nereglementate de informaţie

Accesibilitatea informaţiei

Informaţie oficială Informaţie cu caracter confidenţial

Factorul timp Analiza retrospectivă şi de perspectivă

Analiza operativă

Modelul Du Pont este tehnica determinării comportamentului întreprinderii în legătură cu creşterea randamentului activelor, prin evidenţa descompunerii rentabilităţii activelor: rata rentabilităţii activelor şi ritmul de rotaţie a activelor. Modelul a fost folosit prima dată de către compania americană „Du Pont”. Evidenţa rentabilităţii întreprinderii dă posibilitate să se îmbunătăţească în perspectivă performanţele întreprinderii.

Benchmarking - un instrument compus din mai multe tehnici ce au ca scop compararea produselor sau proceselor întreprinderii cu cele ale altor întreprinderi considerate lideri în domeniu, pentru a releva modul în care alte întreprinderi obţin performanţe.

Este esenţial ca orice organizaţie să aibă un sistem eficient şi bine stabilit de controale, verificări şi reconcilieri, pe baza căruia să se desfăşoare procesul de Control Intern. Scopul acestora este dublu: să detecteze încă din faza de intenţie fraudele şi furturile (antecontrol), şi să determine greşelile şi omisiunile din documentele şi înregistrările contabile (postcontrol). Controlul reflectă corectitudinea desfăşurării proceselor financiare de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, a fondurilor financiare.

18

Page 19: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Rezumat

Managementul financiar se rezumă la activităţile de constituire, finanţare şi gestionare a activelor, îndreptate spre atingerea unor anumite scopuri. Prin intermediul managementului financiar se urmăreşte maximizarea bunăstarii proprietarilor. La realizarea acestui scop managementul financiar îndeplineşte funcţii de subiect şi generale. Cele generale sunt cele cunoscute din managementul general, cele de subiect sunt cele care ating obiectul de bază-finanţele. Suportul conceptual al disciplinei îşi găseşte originea în: macroeconomie, microeconomie, contabilitate, finanţe. La definitivarea disciplinei au contribuit şi alte discipline ca: marketingul, statistica, modelarea matematică. Managementul financiar utilizează informaţiile furnizate de sursele externe şi interne ale întreprinderii, care constituie sistemul informaţional. Informaţia preluată este folosită la planificare, analiză, control, adică în aplicarea metodelor manageriale.

Întrebări de verificare1. Determinaţi în baza figurii 1 din text rolul

managementului financiar.2. Ce sarcini care stau în faţa personalului financiar managerial duc la atingerea scopului financiar?3. În ce mod pot proprietarii companiei să cunoască dacă scopul financiar este atins?4. De ce analiza este considerată una din metodele principale ale managementului financiar?5. Caracterizaţi Controlul Intern al întreprinderii.6. Determinaţi deosebirile între contabilitate şi management financiar.

19

Page 20: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Text de reflecţieOrice companie, care doreşte să atragă surse

de capital, trebuie să demonstreze că interesele acţionarilor nu sunt vorbe goale. Lloyds TSB, una din companiile mari ale Marii Britanii care oferă servicii financiare îşi propune să realizeze obiectivul major de maximizare a bunăstării acţionarilor, fără a neglija interesele angajaţilor. Preşedintele Lloyds TSB sir Brian Pitman menţiona, în unul din discursurile sale, că prioritatea dată nu contravine intereselor, ba din contra contribuie la obţinerea unui şir de avantaje...

Lloyds TSB Group, Annual Reports &Accounts 1998

Tema 2. Valoarea în timp a banilor

1. Conţinutul valorii în timp a banilor.2. Procesul compunerii şi actualizării unei sume.3. Anuităţi. Valoarea prezentă şi viitoare a anuităţilor.4. Aplicaţii în managementul financiar.

Obiectivele temei: factorul timp este întâlnit frecvent atunci când este vorba despre existenţa unor resurse financiare disponibile prezente şi posibilitatea obţinerii unei supravalori în viitor. Din aceste considerente obiectivele acestei teme se vor

axa pe determinarea conţinutului valorii în timp a banilor; analiza factorilor ce determină conceptul valorii în timp a banilor; analiza procesului de compunere şi actualizare; explicarea noţiunii de anuitate.Cuvinte-cheie: valoarea în timp a banilor, axă temporală, compunere, actualizare, anuitate, anuitate specială, anuitate obişnuită, payment, flux de numerar.

20

Page 21: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Valoarea în timp a banilor - diferenţa de valoare resimţită de un investitor în cazul obţinerii unei sume devreme, sau mai târziu.

Valoarea în timp a banilor - diferenţa de valoare resimţită de un investitor în cazul obţinerii unei sume devreme, sau mai târziu.

1. Conţinutul valorii în timp a banilor

Studierea problemelor legate de investiţiile financiare determină abordarea valorii în timp a banilor. Prin valoarea în timp a banilor se identifică diferenţa de valoare resimţită de un investitor în cazul obţinerii unei sume poate fi realizată mai devreme, respectiv mai târziu. Deoarece managementul financiar cercetează problemele legate de procesul decizional privind banii, iar preţul banilor este dobânda, atunci când sunt elaborate deciziile privind finanţarea, ca bază este considerată rata dobânzii.

Prin urmare, una din direcţiile de activitate a managementului financiar este evaluarea fluxului de circulaţie a numerarului. Valoarea în timp este reflectată în rata dobânzii care este plătită sau încasată, pentru dreptul de a utiliza banii privind diferite perioade de timp. Chiar şi în absenţa inflaţiei, banii au o valoare în timp cu condiţia că există o alternativă de utilizare a acestora pentru care se va plăti o rată a dobânzii pozitivă.

Conceptul valorii în timp a banilor a fost determinat de mai mulţi factori ca:

- limitarea restricţiilor cu privire la reglementarea fluxului monetar;

- modificarea modalităţii de calcul a resurselor financiare şi a modului de repartizare a profitului;

- reorientarea rolului resurselor financiare;- apariţia noilor tipuri de resurse financiare şi a

variantelor politicii investiţionale;- intensificarea procesului inflaţionist, ceea ce a stabilit

un adevăr care vizează că păstrarea banilor în banca statului nu e convenabilă, circulaţia lor intensă creează o nouă valoare;

21

Page 22: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

- formarea sistemului de bănci comerciale stabileşte noi forme de finanţare, variate şi diferite de cele de stat.

În aşa mod, pe de o parte devalorizarea banilor cu trecerea timpului, existenţa unor resurse financiare disponibile şi posibilitatea unor circulaţii ale banilor care permit obţinerea unei supravalori formează premisele de a lua în calcul la orice operaţie financiară factorul timp, utilizând unul dintre algoritmele practicate. Esenţa acestor algoritme constă în evaluarea fluxurilor din punct de vedere al costului de oportunitate utilizând ratele dobânzilor la surse alternative.

Majoritatea deciziilor care sunt necesare să se ia de către personalul administrativ al întreprinderii au caracter financiar, logica acestor decizii se exprimă în interdependenţa: veniturile aşteptate - veniturile care depăşesc cheltuielile. Deciziile sunt determinate de venituri curente, minimizarea pierderilor, aspecte sociale etc.

Decizia cu specific financiar în majoritatea cazurilor nu poate fi pe un moment în raport cu perspectiva temporară. Stabilirea mărimii influenţei timpului asupra fluxurilor monetare este problema care trebuie să fie soluţionată. O bază formală a acestor decizii o au calculele financiare. Aceste calcule se bazează pe concepţia în timp a banilor. Logica acestor operaţii reiese din următoarele afirmaţii:

- orice operaţie economico – financiară poate fi reflectată prin termeni financiari;

- în majoritatea cazurilor aceste operaţii sunt desfăşurate pe parcursul unor perioade de timp;

- fiecare operaţie este legată de fluxurile monetare;- fiecare operaţie trebuie să ofere un venit;- transformarea fluxului monetar se face prin intermediul

creşterii valorii;- creşterea valorii poate fi realizată prin diferite

modalităţi.

22

Page 23: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Valoarea prezentă a unui flux de numerar, plătibil după n perioade în viitor, este reprezentată de suma care dacă ar fi disponibilă în momentul prezent va creşte, astfel încât să atingă valoarea respectivă în viitor.

Valoarea prezentă a unui flux de numerar, plătibil după n perioade în viitor, este reprezentată de suma care dacă ar fi disponibilă în momentul prezent va creşte, astfel încât să atingă valoarea respectivă în viitor.

Un element de bază al analizei financiare este evaluarea fluxului monetar. Evaluarea în timp a acestuia include ideea că unitatea monetară de astăzi cu cea viitoarea nu are aceeaşi valoare. Această inegalitate se datorează influenţei a trei factori: inflaţia, riscul de a nu primi suma aşteptată şi rotaţia banilor. Inflaţia este specifică tuturor economiilor, deoarece permanent se davalorizează banii. Riscul de a nu obţine venitul scontat este o prezenţă permanentă în afaceri: cu cât e mai mare aşteptarea venitului cu atât e riscul mai mare şi invers. Riscul poate să provină din orice, inclusiv poate fi determinat de o condiţie banală cum este antrenarea în procesul de judecată a partenerului, ceea ce poate cu siguranţă să nu admită primirea banilor. A treia cauză este determinată de necesitatea activului de a oferi o dobândă, un venit proprietarului, care trebuie la rândul său să fie mai mare decât suma iniţială, în momentul luării deciziei.

Evaluând potenţialele avantaje ale firmei în plasamentele financiare concrete, investitorii aleg proiectul cel mai profitabil. Calculele se fac în aprecierea veniturilor viitoare: ce sumă maximală poate fi obţinută, ce sumă trebuie să utilizeze (calculele) la moment în investiţie pentru a obţine o rentabilitate prognozată.

23

Fluxul monetar sau de numerar reprezintă încasări sau plăţi unice într-o anumită perioadă de timp.

Fluxul monetar sau de numerar reprezintă încasări sau plăţi unice într-o anumită perioadă de timp.

Page 24: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Astfel:VVn=VP (1+r)n ,

în condiţiile dobânzii compuse (capitalizate)

VPn= sau VP = VV* (1 - d),

unde: 1-d <1, d este aceeaşi rată de actalizare determinată ca:

FV(futures value, VV) – valoarea viitoare a unei sume;PV(present value, VP) – valoarea prezentă a unei sume;

Rata de actualizare depinde de următorii factori:- costul capitalului investit;- riscurile care intervin privind încasarea unei sume

viitoare;- inflaţia poate eroda o încasare viitoare.Rata de actualizare se compune dintr-o rată neutră, prima

de risc atribuită şi eventual rata inflaţiei.Sensul economic al acestei calculaţii este că suma

veniturilor de pe poziţia actuală va fi mai mică decât suma de azi şi este egală cu VP azi. Aceasta înseamnă că pentru investitor VP la momentul de faţă şi suma VV peste o perioadă de n ani va fi ca valoare egală. Utilizând această formulă, poate fi raportată suma investiţiei la venitul pe care îl aşteaptă investitorul să-l obţină în decurs de o anumită perioadă de timp. Rata de actualizare este egală în acest caz cu profitabilitatea pe care o aşteaptă investitorul pentru această investiţie. Dacă valoarea prezentă a fluxurilor monetare va depăşi costul investiţiei, atunci investiţia se justifică a fi realizată. De asemenea, dacă s-ar presupune că la alternativa, depunerea în bancă a banilor presupuşi pentru investiţie, câştigul obţinut de pe urma investiţiei este cel puţin egal cu

24

Page 25: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Compunere – procesul prin care se ajunge de la valoarea prezentă a unei sume la valoarea viitoare a acestei sume de bani.

Compunere – procesul prin care se ajunge de la valoarea prezentă a unei sume la valoarea viitoare a acestei sume de bani.

câştigul asigurat prin încasarea de dobânzi bancare, atunci investiţia este oportună.

2. Procesul compunerii şi actualizării unei sume

În orice tranzacţie financiară permanent sunt prezente trei variabile, una din care este cea de calculat.

Procesul în care este dată suma iniţială şi rata, în calculaţiile financiare se numeşte proces de compunere, mărimea de calcul este valoarea viitoare, iar rata utilizată – rata de compunere. În cazul acestui proces se are în vedere mişcarea fluxului monetar din prezent în viitor.

Sensul economic al operaţiunii financiare, reiese din determinarea valorii acelei sume, care poate fi sau este necesară investitorului după realizarea operaţiunii.

VV= VP+VP*runde:

VP*r>0 evident, că timpul generează banii.Diferenţa dintre VV-VP se numeşte dobândă. Este

mărimea venitului pentru oferirea în folosinţă temporară a sumei VP. În practică venitul reprezintă o mărime variabilă, dependentă de gradul de risc, asociat cu un anumit tip de business, în care este investit capitalul. Relaţia este direct proporţională: cu cât e mai mare riscul cu atât e mai mare venitul. Deci :

Expresia, care se foloseşte la găsirea valorii viitoare a unei sume prezente se numeşte factorul compunerii.

25

Page 26: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Factorul de compunere al valorii viitoare (FVIF) pentru o rată a dobânzii r şi n perioade este dat în tabel pentru o unitate monetară şi se exprimă prin:

FVIF r,n - (1+r)n

Diferenţa dintre rata dobânzii şi cea de actualizare nu este mare, ele pot fi identice, deşi una este pentru creştere alta pentru reducere, în economiile cu stabilitate, unde diferenţele nu sunt însemnate la prognoze ele au valori similare. Prognozele nu cer date de exactitate maximă, deoarece ele sunt orientative.

Procesul invers compunerii este actualizarea. Factorul de actualizare al valorii prezente (PVIF) pentru o rată a dobânzii r şi n perioade este dat, de asemenea, în tabel pentru o unitate monetară şi se exprimă prin:

PVIF r,n –

Prezent Compunere Viitor Prezent Actualizare Viitor

Figura 1. Pocesele compunerii şi actualizării pe axa timpului

Pentru determinarea valorii prezente şi viitoare a unei sume sunt utilizate procesele de compunere şi actualizare (figura1).

De asemenea, putem determina şi rata dobânzii r sau numărul de perioade n cu ajutorul tabelului financiar:

FVIFr,n =

3. Anuităţi. Valoarea prezentă şi viitoare

26

Actualizare – procesul prin care se ajunge de la VV la VP a unei sume.

Actualizare – procesul prin care se ajunge de la VV la VP a unei sume.

Page 27: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

a anuităţilor

Anuitatea reprezintă un număr de plăţi cu sume fixe (egale) care se efectuează pentru un număr specific de perioade. Plăţile pot fi efectuate fie la începutul, fie la sfârşitul fiecărei perioade. Plăţile se notează prin A sau PMT (payment).

Se disting două tipuri de anuităţi în funcţie de momentul efectuării plăţilor.

Anuitate obişnuită (postnume-rando) - o serie de plăţi egale care se efectuează la sfârşitul fiecărei perioade.

Anuitate specială (prenumerando) - o serie de plăţi egale care se efectuează la începutul fiecărei perioade.

Fiecare plată este supusă procedeului de compunere până la sfârşitul perioadei n, iar suma plăţilor astfel compuse formează valoarea viitoare a anuităţii.

Anuitate obişnuită:

VVA=PMT

VPA=PMT

Anuitate specială:

VVA= PMT [ ](1+r)

VPA= PMT [ ](1+r)

27

Anuitate – un număr de plăţi cu sume fixe (egale) care se efectuează pentru un număr specific de perioade.

Anuitate – un număr de plăţi cu sume fixe (egale) care se efectuează pentru un număr specific de perioade.

Page 28: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Anuităţile care continuă pe o perioadă de timp nedefinită se numesc perpetuităţi.

4. Aplicaţii în managementul financiar

Una dintre problemele tipice de aplicare a actualizării banilor, reprezintă prognoza analizei fondurilor, destinate consumului curent. Analiticul - persoană fizică sau juridică evaluează potenţialele venituri, precum şi veridicitatea operaţiunilor pe piaţa creditelor. Problema este următoarea: analiza se face în condiţiile echilibrului pieţei, cu ratele dobânzilor pentru tipurile de alternativă a alegerii egale. Datele iniţiale reprezintă evaluările de prognoză a veniturilor încasate în perioade limite de timp, ratele dobânzilor posibile de a fi primite în această perioadă de timp.

Presupunem că investitorul planifică să obţină un venit în anul curent de 12000 u.m, în anul următor 15 000 u.m., rata dobânzii pentru credite contituie 15%. Ce politică va alege investitorul? Sunt câteva variante de acţiune:

1. Investitorul va utiliza acest venit, consumul total va constitui 27 mii.

2. Investitorul refuză să utilizeze acest venit, preferând să depună în bancă pe un an. În primul an el va obţine suma de 13,8 mii u.m. În anul doi el va avea 28,8 mii u.m.

3. Investitorul poate să mărească consumul din contul obţinerii unui credit în primul an cu rambursarea lui în anul următor, investitorul reiese din condiţiile că suma maximală de care va dispune în anul următor va fi de 15 mii. Evident că creditul va fi de 13,04 mii (15:1,15= 13,04), dobânda constituind 1,96 mii.

Să presupunem că investitorul a decis să-şi restrângă cheltuielile în primul an cu 2000 u.m. În acest caz în anul doi

28

Page 29: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

consumul va fi 17,3 u.m (15 +2*1,15=17,3). Suma generală de consum va fi 27,3 mii u.m.

Să presupunem că investitorul din anumite cauze îşi majorează consumul în primul an cu 2000 u.m. din contul următorului an. Consumul anului întâi este de 14 mii u.m., a anului doi – 12,7 mii (15-2*1,15=12,7). Suma generală estimată consumului va fi 16, 7 mii u.m.

Să presupunem că a apărut posibilitatea unei investiţii pe termen scurt, pentru care la sfârşitul anului curent să se plaseze 10 mii u.m. pentru care venitul garantat va fi de 30%. Problema constă cum să se repartizeze pe ani resursele destinate consumului. Pot fi următoarele alternative: dacă investitorul vrea să-şi maximizeze suma totală pentru consum, el va investi venitul, refuzându-se de consum în anul următor, politica optimală va fi 10 mii u.m. destinate proiectului, 2 mii la bancă cu dobândă de 15%. Suma maximală de consum în doi ani va fi: 10 000*1,3=13 mii, 2000*1,15 =2,3 mii, 15 mii din venitul anului curent 2, în total 30,3 mii.

Dacă investitorul vrea să-şi maximizeze volumul de consum în anul curent, el va refuza consumul anului următor şi politica optimală a investitorului va fi: 12 mii venitul curent, investirea a 10 mii în proiect, 11,3 mii (13:1,15) creditul obţinut de la bancă, sub venitul încasat din investiţie, 13,04 mii (15:1,15) creditul încasat din contul venitului anului următor, în total 26,34 mii u.m.

Deci, în concluzie se poate spune:- realizând o anumită operaţie financiară, este

necesar controlul corespunderii ratei dobânzii cu cea din perioada iniţială;

- eficienţa reală a tranzacţiei financiare se caracterizează prin dobânda anuală eficientă;

- la analiza fluxurilor monetare trebuie să se ţină cont de factorul timp;

29

Page 30: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

- o comparaţie a fluxurilor monetare poate fi realizată pentru orice perioadă de timp.

Rezumat

Conceptul valorii în timp a banilor este esenţial pentru managementul financiar al firmei,

deoarece managementul financiar cercetează problemele legate de procesul decizional privind banii şi preţul acestora. Toate investiţiile sunt concepute pentru a genera venituri în viitor, de aceea valoarea prezentă şi valoarea viitoare a fluxurilor de numerar este evaluată din perspectiva generării dobânzii.

Valoarea în timp a banilor este determinată de două procese: compunere şi actualizare. Procesul prin care se ajunge de la valoarea prezentă a unei sume la valoarea viitoare se numeşte compunere, iar procedeul care vizează găsirea valorii prezente a unui flux de numerar viitor se numeşte actualizare.

Întrebări de verificare1. Care este semnificaţia conceptului teoretic de ”valoare în timp a banilor”?

2. Ce reprezintă procesele compunerii şi actualizării?3. Prin ce se explică diferenţa dintre o anuitate obişnuită şi una specială?4. Care este anuitatea cu o valoare prezentă mai mare cea obişnuită sau cea specială? De ce?5. Ce reprezintă fluxul de numerar?

Exemplu30

Page 31: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Banca propune o rată a dobânzii în mărime de 9% anual. Ce sumă trebuie să depuneţi la bancă ca să acumulaţi peste 7 ani în cont o sumă de 140 mii u.m.?

Rezolvare:

VPn=

VPn = =76 586,43 u.m.

Răspuns: 76 586,43 u.m.

Tema 3. Evaluarea titlurilor de valoare

1. Evaluarea obligaţiunilor.2. Evaluarea acţiunilor.

Obiectivele temei: la baza multor operaţiuni financiare stau activele financiare. Tema dată urmăreşte să delimiteze principalele caracteristici ale titlurilor de valoare; să reflecte tehnicile de evaluare a acţiunilor şi obligaţiunilor; să stabilească

particularităţile de evaluare a acţiunilor simple (obişnuite) de cele privilegiate.Cuvinte-cheie: active financiare, acţiuni, obligaţiuni, valoarea nominală, valoare activului, cuponul.

1. Evaluarea obligaţiunilorImobilizarea financiară sau investiţiile financiare pe o

perioadă mai mare de un an sunt 31Obligaţiunile reprezintă nota

de promisune de plată pe termen lung, emisă de către o societate pe acţiuni sau de către o unitate guvernamentală.

Obligaţiunile reprezintă nota de promisune de plată pe termen lung, emisă de către o societate pe acţiuni sau de către o unitate guvernamentală.

Page 32: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Obligaţiuni generale

activele obţinute de întreprindere în vederea creşterii patrimoniului sau pentru obţinerea de venituri ca: dividend, dobânzi, redevenţe, prin creşterea valorii capitalizate sau prin obţinerea unor profituri din vânzarea de investiţii. Imobilizările financiare cuprind:

titluri de participanţi; obligaţiuni deţinute ale altor întreprinderi; acţiuni străine; împrumuturi acordate pe termen lung.

La intrarea în patrimoniul întreprinderii imobilizările financiare sunt evaluate la valoarea de piaţă în momentul procurării (la costul de achiziție), la gestionarea activelor se face evaluarea curentă ş.a.

Obligaţiunile reprezintă nota de promisune de plată pe termen lung, emisă de către o societate pe acţiuni sau de către o unitate guvernamentală. Obligaţiunile au următoarele caracteristici:

1. valoarea nominală;2. cuponul;3. rata cuponului;4. perioada de maturitate sau de scadenţă;5. suma care va fi rambursată.

Obligaţiunile, reprezintă valori mobiliare care conferă deţinătorului lor calitatea de creditor al emitentului, dreptul la dobândă şi obligaţia emitentului de a rambursa valoarea nominală a obligaţiunii.

32

obligaţiunile

obligaţiunile

Obligaţiuni indexate

Obligaţiuni internaţionale

Obligaţiuni convertibile

Obligaţiuni negarantate Obligaţiuni retractabile

Page 33: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Figura 1. Clasificarea obligaţiunilor

De regulă, cu trecerea timpului ratele dobânzii pe piaţa creditelor se schimbă, însă fluxul de numerar pe care obligaţiunile îl generează rămâne neschimbat. În rezultat valoarea obligaţiunii va varia. Când va creşte rata dobânzii, valoarea actualizată a fluxurilor pozitive generate de obligaţiune se va micşora şi respectiv valoarea obligaţiunii va fi mai mică. Când ratele dobânzii se vor mări se va mări şi valoarea obligaţiunii.

Pentru a determina valoarea obligaţiunii la o anumită perioadă de timp sunt necesare informaţiile despre mărimea valorii nominale, rata cuponului, rata dobânzii pe piaţă la obligaţiunile similare, perioada de timp rămasă până la maturitate, tipul de obligaţiune.

Evaluarea obligaţiunii nu prezintă dificultăţi datorită faptului că se cunosc anuităţile, riscul este destul de redus, iar ca rată de actualizare se poate utiliza rata medie a dobânzii de pe piaţa bancară, la care se poate adăuga o primă de risc redusă.

Formula generală:

VPobl = C * ∑ +

unde:C - reprezintă cuponul;r - rata de actualizare;VN - valoarea nominală.

În condiţiile obligaţiunii cu cuponul zero, dar care se vând cu actualizare sau discont câştigul deţinătorului acestei

33

Obligaţiuni cu cuponul zero

Obligaţiuni cu rată flotantă

Page 34: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

obligaţiuni se formează din diferenţa dintre preţul de vânzare a obligaţiunii şi valoarea nominală, de rambursare. Valoarea acestor obligaţiuni se determină aplicând următoarea relaţie:

VPobl =

unde:VN-valoarea nominală;R - rata de actualizare.

Pentru obligaţiuni perpetue, valoarea se determină în baza formulei:

VPobl=

unde:VN-valoarea nominală;r- rentabilitatea activului, rata cuponului.

Cu apropierea perioadei de maturitate a obligaţiunii se va apropia şi valoarea de piaţă a ei de valoarea nominală.

În procesul de evaluare a obligaţiunilor trebuie de considerat unii factori, ca de exemplu:

riscul asociat obligaţiunii. De regulă, mărimea riscului influenţează mărimea fluxurilor pozitive generate de obligaţiune, şi respectiv, şi valoarea obligaţiunii. Pentru a considera riscul se fac ajustări la rata dobânzii utilizată pentru actualizarea fluxurilor. Cu cât riscul este mai mare cu atât rata de actualizare va fi mai mare, şi respectiv, şi valoarea obligaţiunii mai mică;

perioada de maturitate a obligaţiunii. De regulă, obligaţiunile ce au o perioadă de maturitate mai mare au un risc mai mare şi respectiv rata de actualizare folosită pentru calcualrea valorii de piaţă trebuie să fie mai mare.

Din aceste considerente, în ultimul timp nu se emit

34

Page 35: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Acţiunile sunt titlurile financiare care atestă dreptul patrimonial al deţinătorilor în raport cu emitentul, care poate fi înstrăinat prin operaţiuni de ordin juridic sau economic.

Acţiunile sunt titlurile financiare care atestă dreptul patrimonial al deţinătorilor în raport cu emitentul, care poate fi înstrăinat prin operaţiuni de ordin juridic sau economic.

obligaţiuni perpetue, companiile la emisiune aleg alte tipuri de obligaţiuni.

2. Evaluarea acţiunilor

Acţiunile sunt titlurile financiare care atestă dreptul patrimonial al deţinătorilor în raport cu emitentul, care poate fi înstrăinat prin operaţiuni de ordin juridic sau economic. Acţiuni pot fi: ordinare, preferenţiale, nominative, la purtător, materializate, nematerializate, acţiuni cu creştere constantă a dividendului, cu dividend cu creştere diferită, etc.

Principiile de evaluare a acţiunilor sunt similare obligaţiunilor, însă sunt anumite particularităţi. Evaluarea acţiunilor este mai dificilă decât a obligaţiunilor datorită faptului că nu se cunosc fluxurile pozitive anuale generate de acţiuni, acţiunile nu au perioadă de maturitate, se consideră că au o durată nelimitată, este greu de determinat rata dobânzii cerută de piaţă (rata de actualizare).

Ca şi în cazul obligaţiunilor acţiunile dispun de câteva caracteristici cantitative: valoare nominală, de bilanţ, de emisie, de convertire, de lichidare şi preţul curent.

Valoarea nominală sau cota de participare, este cea indicată pe formularul acţiunii. Ea poate fi calculată ca un raport dintre capitalul social şi numărul de acţiuni emise. Spre deosebire de obligaţiuni Valoarea nominală a acţiunii nu are sensul economic care influenţează evaluarea acţiunii, ci poartă doar conotaţie informaţională.

35

Page 36: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Valoarea de emisie reprezintă valoare pe care o obţine acţiunea la momentul vânzării ei pe piaţa primară. Ea diferă de valoarea nominală, dacă se vinde de către intermediari, prin mărimea comisionului sau a supravalorii încasate din vânzare.

Valoarea de bilanţ se calculează atunci când se modifică cota capitalului revenită la acţiune. Ea reprezintă raportul dintre activele nete ale societăţii şi numărul acţiunilor la bilanţ.

Valoarea de lichidare se determină numai la lichidarea societăţii. Ea se calculează după achitarea datoriilor.

Pentru analiză şi prognoză o însemnătate are preţul curent, sau valoarea de piaţă. Ea poate fi calculată în mod diferit. Una din metode de calculare este cea în baza evaluării fluxurilor pozitive.

Pentru acţiunile cu ritmuri constante de creştere a dividendului:

VA=

unde:VA - valoarea acţiunii;g - ritmul de creştere a

dividendului într-o anumită perioadă de timp;

r - rata medie de rentabilitate pe piaţă.

Pentru acţiunile cu ritmuri diferite de creştere a dividendului:

VA= Σ +

unde:Dk - dividend constant;Dk+1 - dividend în ultimul an de

calculaţie;

36

Page 37: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

n=k - număr de ani.Pentru acţiunile preferenţiale, acţiuni cu creştere a

dividendului zero:

VA=

unde: D - dividendul;r - rentabilitatea acţiunii.

Valoarea de piaţă a activelor constituie indicatorul care stă la baza deciziilor pe piaţa titlurilor de valoare. O reinvestire a profitului contribuie la creşterea preţului activului numai dacă se investeşte în proiectul a cărui rentabilitate este mai mare decât rentabilitatea capitalului investit.

RezumatImobilizarea financiară sau investiţiile financiare

pe o perioadă mai mare de un an sunt activele obţinute de întreprindere în vederea creşterii patrimoniului sau pentru obţinerea de venituri ca: dividend, dobânzi, redevenţe, prin creşterea valorii capitalizate sau prin obţinerea unor profituri din vânzarea de investiţii. Activele financiare sunt titluri de participanţi; obligaţiuni deţinute ale altor întreprinderi; acţiuni; împrumuturi acordate pe termen lung. Dintre activele de bază de interes pentru deciziile investiţionale o importanţă majoră o au acţiunile şi obligaţiunile. Modul de determinare a valorii lor teoretice în condiţiile echilibrului pieţei a acestor active depinde de tipul activului, şi procedurii de actualizare a acestora.

Întrebări de verificare1. Explicaţi esenţa evaluării activelor financiare.

37

Page 38: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

2. Ce formule ale evaluării activelor cunoaşteţi?3. În ce constă sensul economic al evaluării activelor?4. Numiţi criteriile de bază ale evaluării acţiunii şi obligaţiunii.

ExempluSă se calculeze Valoarea de piaţă a obligaţiunii

perpetue, dacă se obţine un venit anual de 100 de lei, cu o rentabilitate de 12 %.

Rezolvare:

VPobl=

Vpobl= =833,33 lei

Răspuns: Valoarea de piaţă a obligaţiunii la etapa dată este de 833,33 lei. Un deţinător al obligaţiunii poate să-şi vândă acţiunea nu cu mai puţin de această sumă.

Tema 4. Evaluarea proiectelor investiţionale

1. Investiţiile: concept şi clasificare.2. Conţinutul portofoliului investiţional.3. Criterii de evaluare a proiectelor investiţionale.4. Gestiunea investiţiilor financiare.

Obiectivele temei date sunt de definire a conceptului de investiţie, de elucidare a tipurilor de investiţii în funcţie de mai multe criterii, de a stabili criteriile de evaluare a proiectelor investiţionale.

Cuvinte-cheie: investiţii, portofoliu investiţional, rentabilitatea portofoliului, riscul portofoliului, criteriile de evaluare a

38

Page 39: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Investiţiile sunt totalitatea de cheltuieli care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital şi obţinerea unui profit.

Investiţiile sunt totalitatea de cheltuieli care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital şi obţinerea unui profit.

portofoliului.

1. Investiţiile: concept şi clasificareInvestiţiile sunt totalitatea de cheltuieli care se fac pentru

cumpărarea bunurilor de capital şi obţinerea unui profit. În raport cu modul de folosire a bunurilor de capital investiţiile se împart în:

a) investiţii de înlocuire, destinate înlocuirii bunurilor de capital scoase din funcţie ca urmare a uzurii lor fizice, având ca sursă de finanţare amortizarea;

b) investiţii pentru dezvoltare sau nete, destinate sporirii volumului capitalului, adică formării capitalului a cărui sursă de finanţare este venitul.

Suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete formează investiţii brute de capital ce contribuie la formarea brută a capitalului tehnic. Investiţiile brute se compun din bunuri de capital şi investiţii în stocuri. Investiţiile pot fi clasificate în dependenţă de diferite criterii, unele dintre ele sunt prezentate în figura 1.

Procedura de alegere a investiţiei presupune evaluarea şi compararea rentabilităţii proiectelor precum şi greutăţile în obţinerea surselor de finanţare. Sub aspect financiar investiţiile provoacă mari cheltuieli iniţiale care trebuie să fie urmate de intrări de fonduri, de fluxuri financiare de recuperare prevăzute a avea loc pentru întreaga perioadă de viaţă economică.

39

InvestiţiiInvestiţii

Din p. de v. a apartenenţei regionale:a) interne; b) externe.

Din p. de v. a apartenenţei regionale:a) interne; b) externe.

Din p. de v. a roprietarului:a) private; b) publice.Din p. de v. a roprietarului:a) private; b) publice.

După nivelul riscului investiţional:a) fără risc;b) cu risc minim;c) cu risc mediu; d) cu risc înalt; e) speculative.

După nivelul riscului investiţional:a) fără risc;b) cu risc minim;c) cu risc mediu; d) cu risc înalt; e) speculative.

Page 40: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Portofoliu este un grup de active cum ar fi acţiuni şi obligaţiuni deţinute de un investitor.

Portofoliu este un grup de active cum ar fi acţiuni şi obligaţiuni deţinute de un investitor.

Figura 1. Clasificarea investiţiilor2.Conţinutul portofoliului investiţional

Portofoliu este un grup de active cum ar fi acţiuni şi obligaţiuni deţinute de un investitor. Formarea portofoliului se realizează prin câteva etape:

- formularea scopului de constituire a portofoliului şi determinarea priorităţilor, ca obţinerea regulată a dividendelor, maximizarea valorii activelor etc.;

- alegerea companiei finaciare;- alegerea băncii, care va duce

evidenţa investiţională.În condiţiile pieţei financiare

dezvoltate, formarea portofoliului şi gestionarea constituie un proces dificil, pentru care firmele apelează la serviciile profesioniştilor, şi formează câteva portofolii.

Există două modalităţi de administrare a portofoliului de titluri de valoare: activă şi pasivă.

Administrarea activă porneşte de la faptul că orice portofoliu este temporar şi constă în obţinerea informaţiilor, evaluarea hârtiilor de valoare, achiziţionarea celor mai eficiente şi vânzarea celor cu un grad ridicat de risc; toate acestea necesită un nivel ridicat de organizare în adoptarea deciziilor privind alegerea titlurilor şi presupune cheltuieli mari.40

După caracterul participării în procesul investiţional:

a) directe; b) indirecte.

După caracterul participării în procesul investiţional:

a) directe; b) indirecte.

După perioada de investire:

a) pe TL; b) pe TS.

După perioada de investire:

a) pe TL; b) pe TS.

Page 41: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Administrarea pasivă constă în crearea unui portofoliu diversificat, în baza unor prognoze referitoare la gradul de risc şi rentabilitatea fiecărei hârtii de valoare, şi păstrarea portofoliului neschimbat pe o perioadă mai lungă de timp. Are un caracter stabil şi intensitate scăzută a operaţiunilor cu hârti de valoare, ceea ce determină cheltuieli scăzute în administrare.

Specificul investiţiilor de portofoliu este că rentabilitatea aşteptată de deţinătorii acestuia nu vine de la sine. Este necesară supravegherea permanentă a evoluţiei pieţei, a situaţiei economico-financiare a emitenţilor, ameliorarea structurii titlurilor de valoare în vederea diversificării riscurilor, adoptarea unor decizii promte de vânzare - cumpărare conform cursului de piaţă secundară.

Una din concepţiile de bază în formarea portofoliului este portofoliul eficient, prin care se înţelege portofoliul care asigură maximă profitabilitate la riscul stabilit, sau risc minimal la nivelul determinat de rentabilitate.

Micşorarea riscului se obţine în urma diversificării portofoliului, precum şi includerea în portofoliu a titlurilor de valoare dintr-un spectru larg de ramuri economice care nu sunt legate una cu alta. Cercetătorii au determinat că riscul este eliminat dacă în portofoliu sunt incluse de la opt la douăzeci diferite tipuri de titluri de valoare. Dacă se majorează numărul activelor de la douăzeci acesta nu influenţează efectiv asupra venitului dar şi a riscului. Dintre tacticile de gestionare a riscurilor pot fi numite asigurarea, utilizarea instrumentelor de hedjare, împărţirea riscului, transferarea, reducerea riscului prin operaţiuni tehnice, instruirea personalului şi, sigur, diversificarea riscului.

3. Criterii de evaluare a proiectelor investiţionale

Selectarea proiectului de investiţii presupune studierea proiectelor sub aspect comercial, financiar, tehnic, fiscal şi de

41

Page 42: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

personal. În urma studiului efectuat şi evaluării principalelor caracteristici este posibilă utilizarea criteriilor financiare pentru adoptarea deciziei de investire. Pot fi selectate 3 criterii financiare pentru evaluare şi aprobare a variantei optime a investiţiei şi anume:

- criteriul rentabilităţii;- criteriul lichidităţii;- criteriul riscului.1. Criteriul rentabilităţii – în economia de piaţă mai

importantă este problema selectării celui mai bun proiect de investiţii utilizîndu-se cât mai favorabil fondurile disponibile. Acest criteriu este cel mai important pentru adoptarea proiectelor.

În acest context rata rentabilităţii trebuie să fie mai mare decât costurile surselor de finanţare proprii sau împrumutate.

Valoarea actualizată netă – reprezintă diferenţa dintre valorile actualizate ale fluxurilor de cheltuieli şi venituri viitoare. Valoarea actualizată netă se calculează.

VAN = - I0 + + VR

unde:I0 – costul iniţial al proiectului de investire;CFi – profituri anuale actualizate prevăzute a se realiza în viitor;VR – valoarea reziduală;r – rata actualizată a dobânzii;n – numărul de ani.

Factorul actualizat real cu care se ponderează

fiecare venit actual se dă în tabelele financiare. El este întotdeauna mai mic ca 1 şi descreşte treptat pe măsură ce creşte timpul de exploatare (durata de viaţă economică) a

42

Page 43: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

proiectului care aduce venituri. Profitul actualizat poate fi: pozitiv, negativ, zero.

În cazul în care profitul actualizat este pozitiv atunci rentabilitatea proiectului este mai mare decât rata actualizată a dobânzii utilizate, adică decât costul capitalului şi-n acest caz proiectul este acceptabil.

În cazul în care profitul actualizat este negativ atunci rata rentabilităţii proiectului finanţat este mai mică decât costul capitalului şi-n acest caz nu este acceptabil.

Când el este egal cu zero, atunci suma veniturilor actualizate permite recuperarea capitalurilor investite şi remuneraţia acestuia la nivelul dobânzii ce s-ar fi obţinut dacă capitalul ar fi fost plasat la o bancă pentru o perioadă de timp egală cu o durată de viaţă economică a proiectului.

În acest caz, se ia în consideraţie limita acceptabilă minimală a proiectului de investiţii.

În cazul în care raportăm fluxurile financiare pozitive şi cele negative vom obţine indicele de profitabilitate care se calculează:

Ip =

unde: VAN - valoarea actualizată netă;

I0 - costul iniţial al proiectului.Folosind acest indice investiţia poate fi acceptată când

valoarea raportului menţionat este mai mare de 0 şi arată un randament favorabil pe unitatea monetară.

Rata internă de rentabilitate (RIR) – această metodă se mai numeşte metoda încercărilor şi erorilor, deoarece presupune determinarea mai multor indicatori ai VAN până se găseşte unul pozitiv şi unul negativ, astfel încât să se respecte regula de bază: distanţa maximă între rmin şi rmax nu trebuie să fie mai mare de 5 puncte procentuale.

43

Page 44: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

RIR = rmin + (rmax-rmin);

unde:rmin – rata de actualizare pentru care VAN

este pozitiv;rmax – rata de actualizare pentru care

VAN este negativ.2. Criteriul lichidităţii. Lichiditatea financiară reprezintă

capacitatea întreprinderii de a transforma în bani activele de care dispune. Criteriul lichidităţii de selectare a proiectelor de investire urmăreşte ca investiţia să recupereze cât mai repede posibil, adică investitorul să intre în posesia capitalului avansat şi a rentabilităţii scontate într-un termen cât mai scurt pentru a-l putea folosi pentru iniţierea altor proiecte. De regulă, lichiditatea se stabileşte în număr de ani de recuperare a capitalului avansat, raportând valoarea iniţială a proiectului la suma fluxurilor financiare anuale pozitive sau de intrare generate de exploatarea proiectului. Dacă fluxurile financiar - pozitive anuale sunt inegale, atunci se procedează la însumarea an cu an a fluxurilor până se ajunge la valoarea iniţială sau se apropie foarte mult de ea, fără a o depăşi şi rezultă numărul de ani întregi de recuperare.

3. Criteriul riscului. Orice investiţie comportă un risc pentru investitor. Cu cât riscul este mai mare, cu atât creşte pretenţia remuneraţiei capitalului investit.

4. Gestiunea investiţiilor financiare

Gestiunea investiţiilor se realizează prin elaborarea strategiei investiţionale, care se concretizează în procesul gestiunii tactice şi gestiunii operative. Strategia investiţională se elaborează odată cu strategia firmei şi corespunde cu etapele vieţii firmei. Formularea strategiei investiţionale se face pe o

44

Page 45: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

perioadă scurtă, medie şi sau de perspectivă, urmând etapele: determinarea perioadei pentru care se elaborează

strategia investiţională; precizarea scopurilor strategice ale activităţii

investiţionale; stabilirea celor mai efective căi de realizare a scopurilor

strategice ale activităţii investiţionale; trasarea direcţiilor strategice ale activităţii

investiţionale; elaborarea strategiei de formare a resurselor

investiţionale; concretizarea strategiei investiţionale pe fiecare

perioadă de realizare; evaluarea strategiei investiţionale elaborate.

Gestiunea tactică a activităţii investiţionale se exercită prin procesul de formare a portofoliului investiţional, sau a pachetului de proiecte investiţionale. Gestiunea tactică la rândul său continuă să se reflecte în gestiunea operativă a realizării proiectelor investiţionale. Procesul de realizare a proiectelor necesită o monitorizare permanentă. Monitorizarea constă în observarea permanentă a rezultatelor proiectelor investiţionale şi, respectiv, elaborarea propunerilor cu privire la corectarea abaterilor înregistrate, întru sporirea eficienţei. Monitorizarea se face după un sistem. Sistemul de monitoring se constituie după anumite principii ca:

alegerea pentru supraveghere a celor mai importante direcţii investiţionale;

formarea sistemului de indicatori informativi pentru fiecare direcţie de realizare a proiectelor investiţionale;

stabilirea periodicităţii rapoartelor, dărilor de seamă; analiza cauzelor ce au generat devierea rezultatelor

reale faţă de cele previzionate; argumentarea propunerilor cu privire la schimbările din

planul calendaristic etc.

45

Page 46: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Astfel, pe perioada de perspectivă se elaborează strategia investiţională, pe perioada medie strategia investiţională se detaliază în cea operaţională, iar pe perioada scurtă strategia investiţională are nivelul de detaliere mai mic în schimb cea tactică se detaliază în mediu în gestiunea operativă a realizării proiectelor investiţionale.

RezumatInvestiţiile sunt totalitatea de cheltuieli care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital şi obţinerea

unui profit. O investiţie profitabilă depinde de mai mulţi factori, dar în special de o strategie aleasă la început. Specialiştii recomandă pentru evitarea insuccesului diversificarea, care poate fi definitivată în formarea unui portofoliu. Portofoliu este un grup de active cum ar fi acţiuni şi obligaţiuni deţinute de către un investitor. Evaluarea investiţiei se realizează prin intermediului metodelor de apreciere a proiectelor.

Întrebări de verificare1. Determinaţi clasificarea metodelor de evaluare a proiectelor investiţionale.

2. Caracterizaţi portofoliile investiţionale.3. În ce constă esenţa analizei proiectelor investiţionale? 4. Stabiliţi specificul optimizării procesului investiţional.

ExempluSe analizează oportunitatea unei investiţii în raport

cu o altă investiţie. Valoarea este de 60000 lei, durata de utilizare de 5 ani, la o rată de actualizare de 10%, care

46

Page 47: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

presupune generarea fluxurilor de CF1 = 18000 lei; CF2=24000 lei; CF3=24000 lei; CF4=18000 lei; CF5=15000 lei, iar VR= 600 lei. Proiectul alternativ de investire presupune în cazul dat, obţinerea unei valori recuperabile (din vânzare) la sfârşitul anului I de 30000 lei; sfârşitul anului II – 25000 lei, sfârşitul anului III – 20000 lei., valoarea recuperabilă la sfârşitul anului III este de 1000 lei, iar rata de actualizare a proiectului e de 12%.

Rezolvare: a) se determină VAN a investiţii: VAN = - I0 +

+ VR

VAN1= -60000+ + + + +

= - 60000 + 76192 =16192 lei

b) se determină VAN a investiţii:

VAN2 = -60000+[ + + + ] =

16667 leiRăspuns: Dintre cele două proiecte se va prefera al doilea deoarece VAN este mai mare cu 475 lei.

Tema 5. Managementul riscurilor financiare

1.Conceptul de risc. Tipurile de riscuri financiare.2. Modalităţi de evaluare a gradului de risc.3. Modelul CAPM în analiza riscului de portofoliu.4. Strategii şi tactici de dirijare a riscurilor.

Obiectivele temei: conceptul de risc este unul utilizat frecvent în teoria economică, nu numai în

47

Page 48: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

managementul financiar, de aceea obiectivele acestei teme sunt: analiza conceptului de risc financiar; explicarea modului în care riscul afectează rata rentabilităţii; aplicarea modalităţilor de evaluare a gradului de risc a întreprinderii; analiza riscului portofoliului; stabilirea relaţiei dintre gradul de risc şi rentabilitatea aşteptată.Cuvinte-cheie: risc, incertitudine, risc total, risc de piaţă, risc de firmă, coeficientul beta, rentabilitate sperată, management al riscurilor, portofoliu de titluri de valoare.

1. Conceptul de risc. Tipurile de riscuri financiare

În economia de piaţă riscul este un element caracteristic al activităţii economice, datorită jocului permanent al cererii şi ofertei, datorită concurenţei între agenţii economici, fluctuaţiilor valutare, ale preţurilor, taxelor dobânzilor bancare.

Riscul se defineşte ca probabilitatea apariţiei unor evenimente cu repercusiuni (influenţe) negative asupra unei afaceri, activităţi, adică evenimente care, în caz, dacă s-ar produce ar genera pierderi, pagube economico-financiare, cheltuieli suplimentare ori ar genera pierderea parţială sau integrală a profitului scontat.

Situaţia riscantă poate fi caracterizată prin:1. Existenţa deciziilor alternative.2. Caracterul întâmplător al evenimentului ce determină

care variantă va fi aplicată în practică.3. Probabilitatea rezultatelor aşteptate.4. Probabilitatea pierderilor.5. Probabilitatea unui profit suplimentar.Referitor la risc, marele gânditor al antichităţii Aristotel

afirma că: „întotdeauna este de preferat probabilitatea

48

Riscul financiar – riscul activităţii de antreprenoriat, care se caracterizează prin probabilitatea pierderilor resurselor financiare.

Riscul financiar – riscul activităţii de antreprenoriat, care se caracterizează prin probabilitatea pierderilor resurselor financiare.

Page 49: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

imposibilului decât improbabilitatea posibilului”. Acest lucru exprimă faptul că este mai util să identifici şi să evaluezi evenimentele probabile (chiar dacă imposibile), decât pe cele posibile, dar care au o probabilitate foarte mică de realizare.

În sens larg, prin risc financiar se înţelege riscul activităţii de antreprenoriat, care se caracterizează prin probabilitatea pierderilor resurselor financaire (mijloacelor băneşti). În sens restrâns riscurile financiare sunt parte din riscuri comerciale legate de probabilitatea pierderilor financiare în rezultatul operaţiunilor financiar-creditare şi bursiere.

Riscurile financiare se clasifică după mai multe criterii, reflectate în figura 1.

Riscul total şi riscul de piaţăRiscul de firmă – este cauzat de acţiuni de justiţie,

greve, succesul sau insuccesul programelor de marketing, câştigul sau pierderea unor contracte majore şi alte evenimente care au loc în cadrul firmei respective. Deoarece, aceste evenimente sunt în esenţă aleatoare, efectele lor asupra portofoliului pot fi eliminate prin diversificare, adică elementele nefavorabile dintr-o firmă vor fi compensate de evenimentele favorabile pentru alte companii.

Riscul de piaţă – include efectele în urma războiului, inflaţiei, variaţii ale ratei dobânzii ş.a. Aceşti factori afectează toate întreprinderile simultan.

Riscul total – reprezintă suma dintre riscul de firmă şi riscul de piaţă.

49

Page 50: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Figura 1. Clasificarea riscurilor financiare2. Modalităţi de evaluare a gradului de risc

Luând decizia de a investi mijloacele băneşti în activele financiare, investitorul evaluează riscul fiecărui activ, după care profitabilitatea potenţială capabilă să compenseze acest risc. Investitorul analizează mai multe active, numit portofoliu titlurilor de valoare, sau portofoliu investitor. Evaluarea riscului poate fi realizată atât pentru un activ individual, sau parte componentă a portofoliului. Riscul activului este o mărime relativă şi e dependentă de contextul în care se analizează.

Evaluarea riscului se poate efectua prin mai multe metode:

Metoda echivalentului cert - prin această metodă fluxurile de numerar estimate pentru fiecare an se corectează pentru a reflecta riscul proiectului. Toate fluxurile de numerar care nu se cunosc cu certitudine

50

Page 51: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

sunt reduse. Cu cât fluxurile sunt mai riscante cu atât valorile sunt mai mici.

Metoda ratei de actualizare ajustată la risc - prin care riscul diferit al proiectelor este abordat prin schimbarea ratei de actualizare. Această metodă se mai numeşte metoda încercărilor şi erorilor, deoarece presupune determinarea mai multor indicatori ai VAN până se găseşte unul pozitiv şi unul negativ, astfel încât să se respecte regula de bază: distanţa maximă între rmin şi rmax

nu trebuie să fie mai mare de 5 puncte procentuale. - Metoda rentabilităţii aşteptate a proiectelor. Această metodă presupune parcurgerea următorului algoritm de evaluare:

1. Se determină rata estimată a rentabilităţii(care nu indică gradul de risc):

r= ∑Pi*ri

2. Calcularea deviaţiei: i=ri-r

3. Calcularea abaterii medii pătratice (abaterea standard):

σ=√∑(ri-r)2*Pi4. Calculul coeficientului de variaţie:

γ= γ<0,3 risc minim; 0,3 <γ<0,7 risc mediu; γ>0,7 risc maxim

3. Modelul CAPM în analiza riscului de portofoliu

În procesul de gestionare a portofoliului, managerul se confruntă cu sarcina de alegere şi analiză a instrumentelor financiare care urmează a fi incluse în portofoliu. Cum ar putea fi realizată trierea corectă? Există câteva metode, dar cel mai răspândit este modelul de determinare a rentabilităţii activelor

51

Page 52: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

financiare: Capital Asset Pricing Model cunoscut ca Modelul CAPM, formulat în 1972 de către M. Jensen.

La baza acestui model stau următoarele premise:- principalul scop al investitorului este

maximizarea veniturilor pentru o perioadă prestabilită a rentabilităţii;

- toţi investitorii pot să ofere credite nelimitat pentru o rată lipsită de risc, nu există limite la vânzare a oricărui activ pe termen scurt;

- toţi investitorii evaluează rentabilitatea aşteptată după aceeaşi metodă;

- toate activele sunt divizibile şi absolut lichide;- nu sunt impozite etcMulte dintre formulări erau pur teoretice. La rândul său,

analiza riscului unui portofoliu reprezentată de Modelul CAPM, se bazează pe afirmaţiile:

- riscul are două componente: riscul de piaţă şi riscul de firmă;

- riscul de firmă poate fi eliminat prin diversificare. Riscul de piaţă este singurul risc relevant pentru un investitor şi este suficient de diversificat;

- riscul de piaţă al unei acţiuni este măsurat prin coeficientul β;

- investitorii se aşteaptă la o compensare a acestui risc. Cu cât e mai mare riscul de piaţă, cu atât e mai mare rentabilitatea necesară.

Modelul CAPM (Capital Asset Pricing Model) este un instrument analitic important pentru analiza relaţiei dintre risc şi rata necesară a rentabilităţii.

Modelul CAPM constituie baza analizei riscului unui portofoliu. Acest model răspunde la întrebarea: care este rata estimată (aşteptată) a rentabilităţii pe care o vor cere investitorii pentru a compensa riscul pe care ei şi-l asumă.

Prin urmare, rentabilitatea aşteptată:

52

Page 53: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

r0= rfr+ß*(rm-rfr)unde:

rfr- rentabilitatea fără risc;rm- rentabilitatea aşteptată în mediu pe piaţă a titlurilor de valoare;ß – coeficientul ß al acestei companii.

În teoria acestui model linia pieţei capitalului exprimă rentabilitatea investiţiei ca suma dintre rentabilităţile cu un grad de risc zero şi un factor de ajustare pe care investitorii îl cer ca o compensaţie pentru asumarea riscului. Acest factor se obţine prin înmulţirea primei de risc la coeficientul ß (beta).

Tendinţa unui titlu de valoare de a varia împreună cu piaţa este reflectată de coeficientul beta, care este o măsură a volatilităţii titlului în raport cu un titlu cu volatilitate medie. Coeficientul ß exprimă riscul pe piaţă al unui titlu financiar. Sensul acestui indice, calculat în baza datelor statistice, este de a arăta modificarea rentabilităţii activului în raport cu rentabilitatea medie a titlurilor de valoare pe piaţă.

În general, pe piaţa titlurilor de valoare coeficientul ß este egal cu unu, deşi majoritatea coeficienţilor se află în intervalul de la 0,5 până la 2,0. Interpretarea coeficienţilor pentru fiecare activ este următoarea:

Un portofoliu va avea β =1 dacă va creşte şi va scădea odată cu variaţia pieţei.

>1 semnifică faptul că o variaţie de „+; -1%” a indicelui bursier determină o variaţie mai mare de „+; -1%” a rentabilităţii titlului financiar. Hârtiile de valoare cu valoarea >1 sunt purtătoare de risc mai înalt decât cel de pe piaţă.

<1 exprimă faptul că o variaţie de „+; -1%” a rentabilităţii de piaţă (indicele bursier) determină o variaţie mai mică decât „+; -1%” a rentabilităţii titlului financiar.

Coeficientul poate fi calculat contabil, prin analiza corelaţiei dintre rentabilitatea acţiunilor întreprinderii şi rentabilitatea unor indici bursieri. Conform acestei metode

53

Page 54: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

compania va căuta mai multe investiţii similare şi va aplica coeficientul β al acestor investiţii.

Coeficienţii se publică de agenţiile specializate pe pieţele dezvoltate ca exemplu AK&M, Merrill Lynch de pe piaţa financiară americană etc.

Modelul CAPM a fost elaborat pe premise pur teoretice. De aceea, nu este ideal şi a fost supus criticii. Supusă criticii şi modificărilor, actualmente se consideră că:

1. Concepţia CAPM, la baza căreia stă prioritatea riscului de piaţă faţă de a celui general, este una utilă din punct de vedere conceptual. Modelul reflectă comportamentul investitorului de a maximiza profiturile.

2. Teoretic CAPM interpretează interdependenţa dintre risc şi rentabilitate, dar utilizând valori fixe poate duce la erori.

3.Modelul CAPM contribuie la descrierea indicatorilor care pot fi modificaţi în timp.

Fiind o teorie care descrie numai un factor de influenţă, în analiză se mai utilizează şi alte concepţii cum ar fi teoria formării preţului arbitrar, teoria opţională, preferenţială, metoda scenariilor, analiza de sensibilitate, dar care spre deosebire de acest model nu au o răspândire atât de largă.

4. Strategii şi tactici de dirijare a riscurilor

Procesul de management al riscului este un proces complex, începând cu stabilirea unei infrastructuri şi continuând cu identificarea, analiza şi evaluarea riscurilor, luarea unor măsuri de evitare sau minimizare a pierderilor, precum şi luarea deciziilor în privinţa tratamentului financiar necesar pentru minimizarea pierderilor inevitabile. Caracteristicile definitorii ale procesului de management al riscului pot fi astfel sintetizate:

54

Page 55: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

- Managementul riscului este un proces suport al managementului decizional;

- Managementul riscului produce, structurează şi prezintă cele mai bune informaţii disponibile privind riscul, pentru a susţine şi facilita cele mai bune decizii de management;

- Managementul riscului permite ca deciziile de management în general să faciliteze comunicarea între operatori, reglementatori şi public privind natura riscurilor şi modul de gestionare a lor;

- Managementul riscului este un proces integrator;- Managementul riscului trebuie să se refere la

întreg spectru al riscurilor, de la evenimente relativ frecvente, dar minore, care pun probleme mici, la cele cu probabilităţi de apariţie foarte mici, care pot avea, însă, consecinţe grave;

- Programele de management al riscului sunt structurate, dar flexibile, permiţând să fie dezvoltate şi adaptate pentru diferite situaţii;

- Programele de management al riscului includ măsurarea performanţelor şi cer monitorizare, urmărire şi raportare a progreselor în ceea ce priveşte rezultatele scontate.

Elementele procesului de management al riscului sunt elemente tehnice şi analitice ale programului de management al riscului.

Desfăşurarea procesului de management al riscului este reflectat în figura 2.

Unii autori consideră că elementele procesului de management al riscului sunt următoarele:

Evaluarea riscurilor. Evaluările de risc sunt efectuate de cele mai multe ori într-un mod iterativ, începîndu-se cu o evaluare sumară, preliminară (”screening level”), care permite

55

Page 56: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

să se evidenţieze complexitatea programului şi să se identifice acele zone care necesită efectuarea unor analize mai detaliate.

Figura 2. Procesul de management al riscurilorControlul riscului şi suportul deciziilor. În acest segment

al programului de management de risc se examinează opţiunile de control al riscurilor identificate la paşii anteriori şi se iau decizii privind activităţile precise de control al riscului necesar a fi desfăşurate şi termenele la care să le desfăşoare.

Monitorizarea performanţelor. În acest segment al programului de management al riscului organizaţia stabileşte niveluri de performanţă şi căi de dezvoltare ce trebuie parcurse pentru a asigura realizarea efectelor intenţionate prin acţiunile sale.

RezumatRiscul este un element obiectiv al luării deciziilor în

56

Page 57: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

virtutea faptului că incertitudinea este o caracteristică a activităţii economice. El este legat de probabilitatea pierderilor în cazul apariţiei unor situaţii financiare neprevăzute. Riscul unui activ se defineşte prin variabilitatea probabilă a rentabilităţii viitoare a activului. Riscurile financiare sunt de mai multe tipuri, în acelaşi timp ele pot fi evaluate după mai multe metode printre care şi cea a rentabilităţii aşteptate.

Majoritatea investitorilor raţionali au portofolii de titluri de valoare, şi sunt mai preocupaţi de riscul portofoliilor deţinute decât de riscul titlurilor individuale. Coeficientul beta al unei acţiuni, este o măsură a riscului de piaţă. Pentru gestionarea unui portofoliu de risc se utilizează modelul CAPM. În practică se analizează procesul de gestiune a riscurilor care demarează cu identificarea riscurilor şi se finalizează cu evaluarea performanţelor obţinute.

Întrebări de verificare1. Daţi definiţia riscului financiar.

2. Prin ce se caracterizează o situaţie riscantă?3. Care este semnificaţia modelului CAPM în gestiunea riscului de portofoliu?4. Caracterizaţi procesul de management al riscurilor.5. Enumeraţi trei motive pentru care riscul de firmă este important.6. Explicaţi afirmaţia: ”Un titlu de valoare care face parte dintr-un portofoliu este, în general, mai puţin riscant decât acelaşi titlu păstrat izolat”.

ExempluDeterminaţi coeficientul al unui portofoliu, dacă

portofoliul conţine:10% acţiuni ale companiei A, ce au un =1;

57

Page 58: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

30% acţiuni ale companiei B, ce au un =1,4;15% acţiuni ale companiei C, ce au un =1,1;45% acţiuni ale companiei D, ce au un =0,3;Rezolvare:=1*0,1+1,4*0,3+1,1*0,15+0,3*0,45=0,82Răspuns: portofoliului este mai mic decât 1, ceea ce semnifică faptul că o variaţie de „+; -1%” a rentabilităţii de piaţă determină o variaţie mai mică decât „+; -1%” a rentabilităţii portofoliului.

Tema 6. Decizii financiare în condiţiile modificării preţurilor

1. Economia în condiţiile modificării preţului – concepte de bază.2. Deciziile financiare în condiţii de inflaţie.3. Metode de evaluare a deciziilor în condiţii de inflaţie.

Obiectivele temei: efectele inflaţioniste, în special cele negative, determină căutarea mijloacelor financiare pentru preîntâmpinarea şi asigurarea continuă a profitabilităţii. Drept urmare în tema dată se propune să se definească procesul

inflaţionist, prin determinarea cauzelor-efecte ale inflaţiei, gestiunea financiară prin aplicarea metodelor de evaluare a preţurilor şi luare a deciziilor în condiţii de inflaţie pentru situaţii concrete.Cuvinte-cheie: inflaţia, indicele general al preţurilor, metode de analiză a inflaţiei.

1. Economia în condiţiile modificării preţului – concepte de bază

58

Page 59: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Inflaţia este un proces ce se caracterizează prin creşterea nivelelului preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare a banilor.

Inflaţia este un proces ce se caracterizează prin creşterea nivelelului preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare a banilor.

Inflaţia este un proces ce se caracterizează prin creşterea nivelului preţurilor într-o economie şi prin reducerea puterii de cumpărare a banilor.

Inflaţia duce la creşterea masei monetare şi la micşorarea cantităţii de mărfuri de pe piaţă.

Cauzele principale ale inflaţiei: dezechilibrul dintre sfera circulaţiei monetare şi sfera

producţiei; erori ale politicii de formare a preţului; distribuirea incorectă a venitului naţional.

De obicei, în timpul inflaţiei venitul populaţiei creşte într-un ritm mai mic ca preţurile, iar aceasta poate duce la micşorarea consumului. Creşterea preţului la un produs (grup de produse) nu duce neapărat la inflaţie.

Problemele principale cu care se confruntă întreprinderea pe timp de inflaţie se referă şi la diminuarea valorii activelor întreprinderii.

Inflaţia face dificil şi procesul de comparare a rezultatului financiar în timp sau dintre diferiţi agenţi economici, deoarece activele vor avea valori diferite în dependenţă de timpul procurării.

Inflaţia poate duce şi la micşorarea potenţialului economic al întreprinderii, deoarece vor creşte profitul contabil şi impozitele plătite, însă aceste profituri nu vor fi suficiente pentru finanţarea dezvoltării.

Eficienţa investiţiilor depinde de gradul de devalorizare a veniturilor în rezultatul inflaţiei. Factorul inflaţionist poate să condiţioneze o lipsă de atractivitate a multor proiecte investiţionale, de aceea, efectul determinat de inflaţie este îndeaproape analizat. Inflaţia se determină prin intermediul nivelului inflaţionist şi indicele inflaţionist.

Nivelul inflaţiei reprezintă nivelul creşterii preţurilor

59

Page 60: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

într-o anumită perioadă de timp: unde:

ΔP- modificarea preţului la mărfurile de larg consum în perioada de analiză;P- preţurile mărfii, din acelaşi coş de consum.

Indicele infalţionist determină de câte ori au crescut preţurile în perioada analizată:

unde: ΔP- modificarea preţului la mărfurile de larg consum în perioada de analiză; P- preţurile mărfii, din acelaşi coş de

consum.Pentru o perioadă de timp mai îndelungată cu segmente

de timp egale şi cu nivel inflaţionist egal formula este:

Stabilirea puterii de cumpărare veritabile necesită o actualizare a valorii viitoare a veniturilor din investiţie la indicele inflaţionist, prin intermediul formulei:

Deoarece, VV sau FV= PV*(1+r)n, pentru compensarea pierderilor investitorului de devalorizare a veniturilor în legătură cu inflaţia este necesar să se obţină o sumă determinată de formula:

60

Page 61: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

2. Deciziile financiare în condiţii de inflaţie

Pentru a evita efectele negative ale inflaţiei o parte a populaţiei tinde să plaseze mijloacele sale băneşti în active nemonetare, sau într-o valută relativ stabilă, moneda naţională se investeşte imediat ca să-şi păstreze puterea de cumpărare.

Din punct de vedere a managementului financiar inflaţia cauzează următoarele probleme:

- dificultăţi în planificare;- creşterea necesităţii de resurse financiare;- creşterea ratelor la credite şi împrumuturi;- reducerea cursului valutei locale;- imposibilitatea finanţării activităţii prin împrumuturi pe

termen lung;- capacitatea de a opera cu datele contabile ale unui

concurent potenţial.Drept urmare, în condiţiile dificultăţilor de planificare

managerul se ghidează de următoarele reguli în planificare: nu ţine banii „la ciorap”, ci acordă credite cunoscuţilor

şi partenerilor loiali; banii liberi se plasează în imobil, sau în afaceri

profitabile; cu posibilitate maximă de trăit pe datorie.

În condiţiile inflaţioniste necesitatea de capital pentru funcţionarea normală a întreprinderii este în permanentă creştere. Deciziile în acest caz se fac după principiul: întreprinderea nu trebuie să micşoreze potenţialul economic al său pe termen scurt şi mediu.

Atunci când au loc efectele negative ale inflaţiei mulţi investitori se preocupă de ajustarea inflaţiei, drept urmare costul capitalului creşte. Managerul poate calcula maximul ratei care poate să fie pentru credite pentru a evita unele inconveniente, folosind metoda lui Fisher:

61

Page 62: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

re=r n+Iunde:

re - rata dobânzii prevăzută;rn - rata de rezervă nominală;I - inflaţia.

Una dintre decizii în condiţii inflaţioniste este diversificarea propriului portofoliu de active cu active cu riscuri rezonabile, evitând cele cu rentabilităţi exgerat de mari. La analiza rapoartelor financiare se face actualizarea veniturilor în raport cu indicele inflaţionist pentru a evita eroarea supraprofitului fals.

3. Metode de evaluare a deciziilor în condiţii de inflaţie

În condiţiile inflaţiei evaluarea deciziilor se face prin evaluarea obiectelor evidenţei contabile. Problema principală a întreprinderilor pe timp de inflaţie este reducerea valorii activelor şi creşterea preţului atât a producţiei finite, cât şi a materiilor prime, ceea ce condiţionează informaţia eronată şi creează dificultăţi în managementul informaţional. În aşa mod, devine principial momentul alegerii metodelor de evaluare, care porneşte de la clasificarea activelor întreprinderii.

Astfel, se stabilesc:Activele monetare, care nu necesită reevaluarea,

deoarece sunt sub formă bănească, în cazul activelor monetare inflaţia va aduce pierderi prin deprecierea valorii banilor din conturile bancare, deprecierea creanţelor. La fel, inflaţia va aduce avantaje prin deprecierea valorii datoriilor.

Pe timp de inflaţie întreprinderile ar trebui să-şi lichideze investiţiile în valori mobiliare, să reinvestească banii în active ce-şi menţin valoarea reală pentru perioade mai mari,

62

Page 63: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

de exemplu imobilul. Pierderile cauzate de deţinerea creanţelor depind de perioada rambursării, mărimea creanţelor şi nivelul inflaţiei. Creanţele de fapt sunt nişte active care nu contribuie la creşterea profiturilor în mod direct, însă necesită o creştere a pasivelor pentru a le finanţa.

Pe timp de inflaţie capitalurile costă mai scump şi, deci, creanţele vor fi mai scumpe (mai costisitoare). Întreprinderea poate reduce atât perioada creanţelor, cât şi volumul lor, însă se pot micşora vânzările. De regulă, cea mai eficientă metodă de combatere a pierderilor în cazul inflaţiei este acordarea discounturilor pentru a urgenta plata.

Activele nemonetare sunt obiectele a căror valoare reală se modifică odată cu modificarea preţurilor, din această cauză aceste active periodic trebuie reevaluate.

La aceste active se referă:- mijloacele fixe;- stocurile;- activele nemateriale;- datoriile exprimate în active nemonetare;

În cazul inflaţiei există o contradicţie între valoarea reală de piaţă şi valoarea contabilă a lor. Această contradicţie poate avea urmări negative atât pe plan operativ (înrăutăţirea condiţiilor de obţinere a împrumuturilor şi în perspectivă, insuficienţa profiturilor pentru refinanţări, profituri inflaţioniste).

Mijloacele fixe sunt cea mai afectată componentă de aceste influenţe. În primul rând, mijloacele fixe sunt prezente în bilanţ la valoarea mai mică decât cea reală, iar în al doilea rând uzura calculată şi acumulată va fi insuficientă pentru reconstituirea lor.

Sunt două metode de combatere a acestor probleme:1. reevaluarea periodică a mijloacelor fixe – în aşa fel va

creşte mijloacele fixe şi uzura lor. Această metodă este mai eficientă în condiţiile de hiperinflaţie.

63

Page 64: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

2. utilizarea metodelor accelerate pentru calcularea uzurii. Această metodă este eficientă în condiţiile inflaţiei moderate, însă nu combate complet efectele negative ale inflaţiei.

La fel, pot apărea profituri inflaţionale datorită metodelor de evaluare a stocurilor. Pe parcursul perioadei de gestiune o parte din stocuri se încorporează în produsele finite, iar valoarea lor se trece asupra costului vânzărilor, iar o altă parte rămâne în stoc.

Stocul la începutul perioadei + achiziţii = costul vânzărilor + stocul la sfârşitul perioadei

Întreprinderea folosind diferite metode de evaluare a stocurilor poate modifica raportul dintre costul vânzărilor şi stocurile de la sfârşitul perioadei şi anume:

- LIFO – presupune evaluarea stocurilor la ultimul preţ, valoarea materialelor trece în costul vânzărilor începând cu ultimul preţ;- FIFO –invers;- Costul Mediu Ponderat.În cazul inflaţiei este recomandată de a se utiliza

metoda LIFO.

RezumatInflaţia este un proces ce se caracterizează prin creşterea nivelului preţurilor într-o economie şi prin

reducerea puterii de cumpărare a banilor. Inflaţia duce la creşterea masei monetare şi la micşorarea cantităţii de mărfuri de pe piaţă. De obicei, în timpul inflaţiei venitul populaţiei creşte într-un ritm mai mic ca preţurile, iar aceasta poate duce la micşorarea consumului. Creşterea preţului la un produs (grup de produse) nu duce neapărat la inflaţie.

Problemele principale cu care se confruntă întreprinderea pe timp de inflaţie se referă şi la diminuarea valorii activelor întreprinderii. Sunt câteva metode de urmărire a efectelor

64

Page 65: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

inflaţiei una dintre care este luarea inflaţiei în consideraţie la luarea de decizii, alta este ignorarea fenomenului inflaţionist. Inflaţia, totuşi, îngreuiază managementul financiar al întreprinderii, drept urmare se recomandă să se ia decizii în dependenţă de efectul inflaţionist, inclusiv la nivel de previziune calculată contabil.

Întrebări de verificare1. Definiţi noţiunile: inflaţia, deflaţia, hiperinflaţia.

2. Cum se determină inflaţia în Republica Moldova?3. Explicaţi cum influenţează inflaţia asupra activelor.4. Cum influenţează inflaţia asupra luării deciziilor?

Text de reflecţieAccelerarea obţinerii mijloacelor băneşti de la

debitori prin intermediul sistemului de servicii engros a cutiilor poştale

Specialiştii întreprinderii First Tennessee au împărtăşit cititorilor Bussines Review tehnica de obţinere rapidă a mijloacelor băneşti de la debitori. Astfel, după părerea lor, procedura de a expedia prin intermediul transferurilor pentru închirierea cutiilor poştale, în baza unui cod special „First tennessee” este una simplă şi eficientă. Compania extrage corespondenţa, o prelucrează, prelucrează operaţiunile de transfer şi anunţă clientului soldul contului deschis, cu recomandaţii pentru înregistrări contabile dacă este întreprindere. Această metodă micşorează timpul colectării banilor, micşorează riscul creditar, înlătură problema evidenţei contabile.

(First Tennessee, Business Review, 1999)

Tema 7. Gestiunea activelor şi sursele de

65

Page 66: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

finanţare pe termen scurt

1. Gestiunea numerarului şi a titlurilor de plasament.2. Gestiunea creanţelor şi stocurilor.3. Surse de finanţare pe termen scurt.

Obiectivele temei: pentru asigurarea activităţii permanente a întreprinderii şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de creditori, aceasta trebuie să-şi optimizeze mecanismul de gestiune raţională a activelor curente, a creanţelor şi a stocurilor, cât şi

să-şi gestioneze corect sursele de finanţare pe termen scurt. Astfel, obiectivele temei constau în determinarea scopului de bază a gestiunii mijloacelor băneşti; analiza modelului Baumol şi Miller-Orr; studierea metodelor de gestiune a creanţelor şi a stocurilor; explicarea importanţei surselor de finanţare pe termen scurt.Cuvinte-cheie: active curente, Modelul Baumol, Modelul Miller-Orr, creanţe, stocuri, fond de rulment, credite.

1. Gestiunea numerarului şi a titlurilor de plasament

Gestiunea activelor curente şi a datoriilor pe termen scurt reprezintă una din funcţiile principale ale gestiunii financiare. Sarcina de bază a acestei gestiuni este de a menţine mijloacele circulante la un nivel suficient al acestora pentru asigurarea activităţii permanente a întreprin-derii şi de a îndeplini obligaţiile faţă de creditori.

Principalele caracteristici ale activelor curente sunt: lichiditatea, volumul şi structura acestora.66

Caracteristicile activelor curente: lichiditatea, volumul, structura.

Caracteristicile activelor curente: lichiditatea, volumul, structura.

Page 67: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Activele curente sunt mai lichide decât cele fixe, deoarece se pot transforma rapid în monedă. Activele curente se deosebesc de cele fixe după durată, ele sunt pe termen scurt, de obicei, se consumă într-o perioadă de producţie. Structura activelor curente, deşi, se cunosc un şir de clasificări, şi fiecare întreprindere are propria structură, presupune divizarea acestora în mijloace monetare, creanţe şi stocuri.

Mijloacele băneşti sunt considerate active nepurtătoare de venit, dar ele sunt necesare pentru efectuarea diferitor plăţi achitarea salariilor, procurarea materiei prime şi materiale, deservirea datoriilor pe termen lung, plata dividendelor etc. Ca urmare scopul de bază al gestiunii mijloacelor băneşti este menţinerea lor la un nivel minim, dar care este necesar pentru realizarea normală a activităţii întreprinderii. Adică pentru:

- achitarea la timp a conturilor furnizorilor;- pentru asigurarea solvabilităţii;- pentru achitarea cheltuielilor neplanificate.La baza gestiunii mijloacelor băneşti stă în primul rând

bugetul de încasări şi plăţi. Suma determină necesarul de mijloace băneşti în procesul formării planului său financiar, informaţia este cumulată în bugetul de încasări şi plăţi, care reflectă încasările şi plăţile probabile pentru perioada de gestiune.

De regulă, companiile folosesc bugetul de încasări şi plăţi prognozat pe un an de zile cu delimitare lunară. Acesta poate fi detaliat pe săptămâni şi zile. Bugetele delimitate lunar, de regulă, se folosesc pentru planificare, iar cel cu delimitare săptămânală sau zilnică pentru controlul curent de mijloace băneşti.

Reducerea soldului de mijloace băneşti la întreprindere poate fi realizată prin sincronizarea intrărilor şi ieşirilor de numerar. O primă problemă care poate apărea este întârzierea plăţilor debitorilor întreprinderii, ce va reduce încasările de numerar. Cu cât întârzierile sunt mai mici cu atât soldul de

67

Page 68: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Modelul W. Baumol permite determinarea soldului optim de numerar.

Modelul W. Baumol permite determinarea soldului optim de numerar.

numerar va fi şi el mai mic.

Figura 1. Clasificarea mijloacelor băneşti ale întreprinderii

Pentru determinarea soldului optim de mijloace băneşti se folosesc următoarele modele:

1. Modelul Baumol. W. Baumol a fost primul care a observat că soldul de numerar în mare parte se aseamănă cu stocul de materie primă şi materiale. Prin intermediul modelului propus se echilibrează costul de oportunitate care apare ca urmare a deţinerii de numerar cu costurile de tranzacţie suportate atunci când se achiziţionează fondurile.

Costul de oportunitate este prezentat de valoarea câştigului ce s-ar fi putut obţine, dacă stocul de numerar ar fi fost investit într-un activ fără nici un grad de risc. Ca urmare:

C*=

unde:C*- soldul optim de mijloace băneşti (mărimea unei comenzi de numerar);F - cheltuielile tranzacţiilor ce apar la vânzarea/cumpărarea titlurilor de valoare sau pentru deservirea împrumutului;T - suma necesară de numerar pentru realizarea operaţiunilor curente;K - rata dobânzii bancare, costul de

68

Page 69: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

oportunitate.Limitele acestui model constau în faptul că încasările şi

plăţile întreprinderii sunt mărimi stabile şi previzibile şi nu se ia în consideraţie factorul de sezonalitate.

2. Modelul Miller - Orr. Acest model ia în calcul factorul imprevizibil al înca-sărilor şi plăţilor întreprinderii. În baza modelului Miller-Orr se determină nivelul maxim al soldului de mijloace băneşti, nivelul minim de mijloace băneşti şi nivelul optim.

De regulă, nivelul minim este fixat sau determinat de managerul întreprinderii în dependenţă de pierderile admisibile datorate neajunsurilor de mijloace monetare, în dependenţă de posibilităţile de a lua datorii pe termen scurt.

Atunci când soldul de numerar la întreprindere ajunge la nivelul maxim, în mărimea diferenţei dintre nivelul maximal şi cel optim se procură titluri de valoare pe termen scurt. Atunci când soldul ajunge la nivelul minim aceste hârtii se vând. Acest lucru este reflectat în relaţia:

H=3Z+Lunde:

H - nivelul maxim al soldului de mijloace băneşti;L - nivelul minim al soldului de mijloace băneşti;

Z =

unde:Z - nivelul optim al soldului de mijloace băneşti, punctul de echilibru;σ2 - mărimea soldului zilnic de mijloace

69

Modelul Miller-Orr determină limitele superioare şi inferioare pentru soldul de numerar, punctul de reînnoire al comenzii şi punctul de echilibru.

Modelul Miller-Orr determină limitele superioare şi inferioare pentru soldul de numerar, punctul de reînnoire al comenzii şi punctul de echilibru.

Page 70: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

băneşti la întreprindere;k - mărimea relativă a cheltuielilor alternative.

2. Gestiunea creanţelor şi stocurilor

Gestiunea creanţelorPolitica de gestiune a creanţelor (politica de credit) are

sarcina de a stabili comportamentul întreprinderii privind acordarea creditului comercial clienţilor. Această politică poate varia de la una foarte relaxată (acordarea acestui credit tuturor clienţilor) până la una restrictivă (nu se acordă credite comerciale). Avantajele politicii relaxate constau în creşterea vânzărilor companiei, însă apare pericolul imposibilităţii colectării unor datorii de la unii clienţi. Avantajele politicii restrictive constau în colectarea banilor în momentul vânzării, însă vânzările companiei vor fi mult mai mici decât cele posibile.

Alegerea algoritmelor de acordare a creanţelor se face după următoarele etape:

1.Se analizează creanţele curente din perioada precedentă.

2.Se alege tipul politicii de creditare.3.Se determină suma capitalului circulant, orientată în

datoria debitoare pentru marfă şi creditul de consum.4.Se formează sistemul de condiţii de credit.5.Se formează standardele de apreciere a clienţilor şi

diferenţierea lor pentru oferirea de credite.6.Se formează procedurile de încasare a datoriilor

debitoare.Principalele componente ale politicii de credit sunt:a. Perioada de credit - perioada de timp pentru care se

acordă creditul comercial. Pentru unele produse se

70

Page 71: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

acordă perioade scurte, pentru altele mai lungi. Există o legatură între perisabilitatea şi durabilitatea produselor şi perioada de credit.

b. Reducerile utilizate - discounturi şi rabaturi pentru a convinge clientul să platească mai repede.

c. Accesibilitatea creditului - se referă la selectarea doar a clienţilor adecvaţi pentru a primi creditul.

d. Formalizarea raporturilor de credit: contracte, facturi.

e. Politica şi duritatea aplicată în cazul colectării datoriilor.

Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea eficienţei politicii de gestiune a creanţelor:

1. Perioada medie de colectare a creanţelor = (Valoarea medie anuală a creanţelor *365 zile)/ Vânzări nete

2. Structura creanţelor pe vârste, de exemplu 10% au mai puţin de 30 zile, 40% - 30-60 zile, 20% - 60-90 zile, 10% - peste 90 zile, 20% - expirate

3. Cota creanţelor dubioase = Creanţe dubioase / Total creanţe

Gestiunea stocurilorStocurile de materie primă şi materiale sunt considerate

la orice întreprindere o parte importantă a procesului de producţie. În mare parte mărimea stocului, cât şi a creanţelor la întreprindere depinde de cifra de afaceri a acesteia, doar că stocurile apar în primul stadiu al procesului de producţie, iar creanţele în ultima. Deci, gestiunea stocurilor este orientată la soluţionarea a patru probleme:

- ce cantitate de stocuri trebuie să fie procurată la un moment dat;

- când cantitatea dată trebuie să fie procurată;- ce tipuri de stocuri necesită o atenţie sporită;- e posibil oare să se optimizeze cheltuielile de

întreţinere a stocurilor.

71

Page 72: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

În aşa mod, obiectivul de bază al gestiunii stocurilor constă în determinarea acelei mărimi sau cantităţi de stoc care, pe de o parte ar reduce cheltuielile de întreţinere şi pe de altă parte ar fi îndeajuns pentru realizarea optimă a procesului de producţie.

Ca urmare, primul pas al procesului de gestionare a stocului constă în identificarea tuturor cheltuielilor legate de întreţinerea stocului. Aceste cheltuieli sunt împărţite în trei grupe:

- cheltuieli ce ţin de păstrarea şi depozitarea stocului;

- cheltuieli de transportare şi primire a stocului;- cheltuieli legate de lipsa stocului.Primele două categorii sunt determinabile şi sunt luate în

calcul, cea de a treia este semnificativă dar dificil de a fi determinată.

Cheltuielile de depozitare şi păstrare, ca regulă, variază direct proporţional cu mărimea stocului mediu, la rândul său mărimea stocului depinde de frecvenţa achiziţiilor.

Cheltuielile totale de păstrare a stocului sunt egale cu:CTD(TCC)=C*P*A

unde:(CTD) TCC – costurile totale de deţinere (Total Carrying Costs);P - preţul unei unităţi de stoc;A - mărimea stocului în unităţi;C - cheltuieli anuale de păstrare a stocului exprimate în % de la stocul mediu.

Cheltuielile de transportare şi primire a stocului sau cum se mai numesc de comandă în comparaţie cu cele descrise mai sus sunt în legătură directă cu mărimea stocului mediu şi sunt în majoritatea cazurilor constante. Acestea se determină ca:

CTC(TOC)=F*N

72

Page 73: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

unde:CTC(TOC) – costuri totale de comandă (Total Ordering Costs);F- cheltuieli fixe pentru efectuarea şi primirea comenzii;N- numărul de comenzi efectuate într-un an.

Costurile totale ale stocurilor se calculează la rândul său ca:

CTS(TIC)=TCC+TOC

unde:CTS(TIC) – costurile totale ale stocurilor (Total Inventory Costs).

Este clar că întreprinderea ca să dispună de un nivel destul de ridicat al beneficiilor şi pentru eliminarea tuturor riscurilor ce ţin de lipsa cantităţii necesare, trebuie să formeze stocuri, dar să tindă spre nivelul minim al lui. În această ordine de idei, scopul unui management eficient constă în determinarea stocului optim al întreprinderii, acesta se determină cu ajutorul modelului EOQ (Economic Ordiring Cost):

EOQ=√ ( )

unde:S - necesarul anual de unităţi de stoc.

3. Surse de finanţare pe termen scurt

Pentru funcţionarea normală o întreprindere trebuie să-şi finanţeze nu numai imobilizările, dar şi activele curente. Ea are

73

Page 74: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

nevoie de un stoc minim de materii prime de producţie în curs de execuţie şi de produse finite. Nivelul acestor categorii de stocuri trebuie să fie în funcţie de durata unui ciclu de aprovizionare, producţie şi stocaj al produselor finite. Multe întreprinderi sunt determinate să acorde credite clienţilor deoarece beneficiază la rândul său de acelaşi tratament din partea furnizorilor primind un credit furnizor care determină necesarul financiar al exploatării. Din aceste motive activele curente sunt finanţate de:

I. Fondul de rulment. Necesarul fondului de rulment reprezintă necesarul de finanţare generat de activitatea întreprinderii în fiecare stadiu al ciclului operaţional. El este dependent de decalajul între încasări şi cheltuieli. Necesarul de fond de rulment apare ca diferenţă între activele şi pasivele de exploatare conform datelor din bilanţ. Necesarul permanent de finanţare este corespunzător cu capitalul permanent, iar nevoile temporare – cu creditele pe termen scurt.

II. Credite pe termen scurt. Resursele financiare ale întreprinderii se formează atât din capital propriu cât şi din capital împrumutat. O parte componentă a capitalului împrumutat este creditul pe termen scurt, adică contractarea de datorii cu termenul de scadenţă mai mic de un an în scopul asigurării fondurilor pentru operaţiuni ce privesc desfăşurarea ciclului operaţional.

Prezenţa creditului pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor este cu atât mai importantă cu cât el constituie o resursă cu pondere mare în completarea fondurilor agenţilor economici. În condiţiile când unităţile economice lucrează rentabil este mai avantajos să se apeleze la credite pe termen scurt pentru creşterea activităţii, decât să se aştepte când prin capitalizarea profiturilor s-ar putea constitui fonduri proprii îndestulătoare.

Atât la acordare, cât şi pentru întreaga perioadă de utilizare, debitorii trebuie să garanteze creditele cu valori

74

Page 75: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

materiale şi resurse financiare prevăzute a se realiza în sumă cel puţin egală cu creditul primit. Existenţa garanţiei constituie o certitudine pentru bancă în ceea ce priveşte recuperarea sumelor împrumutate, în cazul nerambursării la termen a creditului. În garanţia creditului poate intra orice bun din patrimoniul societăţilor comerciale: stocuri, mijloace băneşti în cont, resurse financiare prevăzute a se realiza în viitor. Nu pot constitui garanţii stocurile de calitate necorespunzătoare, cu termen depăşit, depozitate în condiţii improprii etc.

Creditele pe termen scurt pot îmbrăca diverse forme, aşa ca:

1) Creditul furnizor, care ia naştere în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit odată cu livrarea mărfurilor, iar pentru a nu avea dificultăţi de trezorerie furnizorul cere clientului său permisiunea de a trage trate cu scadenţa corespunzătoare. În acest caz furnizorul poate sconta aceste trate la bancă în vederea refacerii trezoreriei.

2) Datoriile faţă de diverşi creanţieri, care reprezintă sumele datorate şi neplătite şi cuprind:

a) salarii datorate personalului;b) impozite datorate bugetului statului;c) sarcini sociale asupra salariilor datorate unor organisme

specializate în domeniul protecţiei sociale;d) dividende de plătit acţionarilor.3) Credite bancare pe termen scurt. Rambursarea

creditelor pe termen scurt este asigurată prin finalizarea ciclului operaţional faţă de rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung, care se efectuează în baza unei activităţi rentabile şi a marjei brute de autofinanţare. Pentru creditul pe termen scurt banca are drept gaj, o încasare prevăzută sau gradul de solvabilitate al întreprinderii. Întreprinderea remite băncii un efect de comerţ (bilet la ordin sau scrisoare de schimb) pe baza căruia se acordă un credit.

75

Page 76: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

RezumatGestiunea activelor curente şi a datoriilor pe termen scurt reprezintă una din funcţiile principale ale gestiunii financaire. Pentru determinarea soldului optim de mijloace băneşti se folosesc modelele Baumol şi Miller-Orr.

Politica de gestiune a creanţelor (politica de credit) are sarcina de a stabili comportamentul întreprinderii privind acordarea creditului comercial clienţilor.

Stocurile sunt esenţiale pentru vânzări, iar vânzările sunt necesare pentru a obţine un profit. Obiectivul de bază al gestiunii stocurilor constă în determinarea acelei mărimi sau cantităţi de stoc care pe de o parte ar reduce cheltuielile de întreţinere şi pe de altă parte ar fi îndeajuns pentru realizarea optimă a procesului de producţie.

Principalele surse de finanţare pe termen scurt le constituie fondul de rulment şi creditele pe termen scurt.

Întrebări de verificare1. Care este scopul de bază al gestiunii

mijloacelor băneşti?2. Explicaţi semnificaţia modelului Baumol.3. În ce constă algoritmul de acordare a creanţelor?4. Care este obiectivul managementului stocurilor?5. Numiţi tipurile de cheltuieli legate de întreţinerea stocurilor.6. Care sunt principalele surse de finanţare pe termen scurt?

ExempluCompania X cumpără 2,6 milioane de buşeli de

grâu anual. Grâul trebuie să fie achiziţionat în cantităţi care să fie multipli de 2000 buşeli. Costurile de comandă, care includ plata elevatoarelor de încărcare a grâului, sunt de 5 000 u.m. pe

76

Page 77: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

comandă. Costurile anuale de deţinere sunt 2% din preţul de achziţie pe buşel, care este de 5 u.m. Compania menţine un stoc de siguranţă de 200 000 buşeli. Timpul de livrare este de 6 săptămâni. a) Care este EOQ? b) La ce nivel al stocurilor ar trebui compania să reînnoiască comanda de stocuri, pentru a evita folosirea stocului de siguranţă?Rezolvare:

a) EOQ =√ ( )

EOQ =√ ( )= 509 902 buşeli

Deoarece firma trebuie să comande în multipli de 2 000 buşeli, cantitatea pe comandă trebuie să fie de 510 000 buşeli.

a. Cifra de vânzări medie săptămânală =

=50 000 buşeliNivelul stocurilor la reînnoirea comenzii = Vânzările pe 6 săptămâni + Stocul de siguranţă = (6*50 000) + 200 000 = 300 000 + 200 000 = 500 000 buşeli.

Răspuns: 510 000 buşeli; 500 000 buşeli

Tema 8. Costul şi structura capitalului

1. Conceptul de cost al capitalului.2. Costul capitalului propriu şi al celui de împrumut.3. Costul mediu ponderat al capitalului.4. Teoriile de bază ale structurii capitalului.

Obiectivele temei: tema dată analizează conceptul de cost al capitalului, determină modalităţile de

77

Page 78: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Costul capitalului reprezintă suma mijloacelor care trebuie plătite pentru utilizarea unui anumit tip de resurse financiare exprimată în procente.

Costul capitalului reprezintă suma mijloacelor care trebuie plătite pentru utilizarea unui anumit tip de resurse financiare exprimată în procente.

evaluare a capitalului propriu şi de împrumut, prezintă teoriile de bază ale structurii capitalului.Cuvinte-cheie: capital, costul capitalului, structura capitalului.

1. Conceptul de cost al capitalului

Orice subiect din lumea afacerilor are nevoie de surse financiare pentru finanţarea activităţii din perspectiva unor operaţiuni curente. În dependenţă de durata acestor active în cadrul întreprinderii ele se împart în surse financiare de scurtă durată şi de lungă durată. Atragerea resurselor de finanţare dictează şirul de cheltuieli: acţionarilor li se plăteşte dividendul, băncilor - dobânda pentru creditul acordat, investitorilor partea de venituri pentru suma investită ş.a. Cu alte cuvinte sursa financiară nu este gratuită, ci costă.

Într-o optică financiară, noţiunea de cost presupune o definiţie extrem de divergentă. Ea corespunde unei rate de actualizare care poate fi exprimată, atât din punctul de vedere al debitorului, cât şi din punctul de vedere al creditorului. Din punctul de vedere al creditorului, operaţia constă în a pune fonduri la dispoziţia celui ce doreşte să se împrumute. În compensaţia acestui aport, împrumutătorul beneficiază de o promisiune fermă de rambursare a împrumutului şi de o remunerare, sub formă de dobânzi, sau sub altă formă. Împrumutătorul caută să obţină o rată de randament pentru operaţia respectivă. Această rată de randament corespunde tocmai

78

Page 79: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

ratei de actualizare care îi permite să stabilească echivalenţă între:– plata iniţială ocazionată de acordarea împrumutului;– încasările viitoare reprezentând rambursări ale împrumutului şi dobânzi promise de împrumutat.

Managerul financiar trebuie să cunoască costul diverselor surse de finanţare din mai multe puncte de vedere, în primul rând costul capitalului constituie rambursarea plasamentelor investitorului în activitatea întreprinderii, ca urmare, personalul managerial trebuie să prevadă schimbările în valoarea acţiunilor în dependenţă de schimbările profitului şi dividendelor. În al doilea rând, dat fiind faptul că costul resurselor împrumutate se asociază cu dobânzile plătite, trebuie să se aleagă din câteva variante de finanţare. Costul capitalului constituie unul din factorii-cheie la analiza proiectelor investiţionale. Conceptul costului este în strânsă legătură cu determinarea riscului financiar.

Costul capitalului se constituie din:- rata fără risc;-prima pentru riscul de producţie;-prima pentru riscul financiar.

Compania evaluează costurile prin comparaţia costului mijloacelor de finanţare proprii cu cele împrumutate. Compania cu un grad mai mare de dependenţă financiară este considerată mai riscantă. În aşa mod, ea plăteşte o dobândă mai mare, are o mai mare probabilitate de pierdere a lichidităţilor.

79

Page 80: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

2. Costul capitalului propriu şi al celui de împrumut

Se desting cinci surse principale de capital costul cărora este evaluat: creditele bancare, capitalul obligatar, acţiunile privilegiate, acţiunile ordinare, profitul reinvestit, profitul nerepartizat şi alte forme ale capitalului propriu. Fiecare din aceste izvoare are costuri diferite, logica de calculare a acestora, însă, este stabilită în relaţia dintre cerere şi ofertă. Mecanismul pieţei stă la baza calculelor costurilor capitalului, dacă însă economia se confruntă cu restricţii şi efecte inflaţioniste de proporţii, aceste modele nu sunt valabile.

Din perspectiva juridică şi contabilă, noţiunea de cost al capitalurilor proprii nu prezintă nici o semnificaţie concretă. Dintr-o asemenea perspectivă costul corespunde unor prestaţii pe care întreprinderea se obligă să le facă terţilor pentru aportul lor cu resurse reale sau financiare. Astfel, plata salariilor, a chiriilor sau a dobânzilor apare ca o contrapartidă obligatorie pentru utilizarea de către întreprindere a forţei de muncă, a bunurilor sau a capitalurilor.

Juridic şi contabil capitalurile proprii nu apar ca generatoare de costuri, pentru că nu dau naştere nici unei obligaţii juridice de remunerare a profitului în folosul asociaţilor întreprinderii.

Este raţiunea pentru care vărsarea dividendelor nu este considerată de contabilitate ca o cheltuială bănească deductibilă din rezultat, ci ca o prelevare efectuată asupra rezultatului deja calculat, după luarea în considerare a ansamblului veniturilor şi cheltuielilor.

80

Page 81: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Dar, dacă recurgerea la capitaluri proprii nu antrenează pentru întreprindere nici o constrângere juridică de remunerare, ea antrenează, totuşi, o constrângere economică, care îi impune să asigure o anumită remunerare asociaţilor săi, pentru a nu se priva de orice posibilitate viitoare de finanţare prin fonduri proprii. De fapt, o întreprindere care ar asigura asociaţilor săi o remunerare insuficientă nu mai poate fi în măsură să solicite noi aporturi la capitalul propriu.

Într-o societate pe acţiuni de exemplu, acţionarii care nu primesc dividende satisfăcătoare, ţinând cont de posibilităţile oferite de alte plasamente, vor refuza să subscrie la creşterile viitoare de capital. Mai mult, ei vor fi tentaţi să cedeze acţiunile lor şi pot astfel determina o depreciere a titlurilor, care va face impracticabilă orice decizie de creştere a capitalului.

Elementele de bază ale capitalului împrumutat sunt: creditul bancar şi capitalul obligatar. Costul primului se calculează în dependenţă de rata impozitului pe profit, ca urmare, costul utilizării acestei resurse (k) este:

k=rc(1-rt) unde:

rc - rata dobânzii pe credit;rt - rata impozitului pe profit.

În cazul împrumutului obligatar costul acestuia se determină în dependenţă de rata cuponului şi a ratei impozitului pe profit. Astfel:

k=kc(1-rt)

81

Page 82: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

unde:kc-rata cuponului obligaţiunii;rt- rata impozitului pe profit.

3. Costul mediu ponderat al capitalului

Indicatorul care caracterizează nivelul relativ al sumei generale de reglare a cheltuielilor pentru structura capitalului reprezintă Costul Mediu Ponderat - WACC (Weighted Average Cost of Capital)

WACC= ∑kj∙dj, unde:

kj - costul j al sursei de finanţare;dj - ponderea j a sursei de finanţare în

structura generală a capitalului.Pentru determinarea costului mediu

ponderat al capitalului, presupunem, pentru început, că nu exercită nici o influenţă asupra costului fiecărei resurse modul de combinare a acestora.

În cazul unei întreprinderi care foloseşte active în suma A, finanţate prin capitaluri proprii în suma S şi prin îndatorare în suma D, se va putea scrie:

K0=Kp +Kd

unde:K0-reprezintă costul mediu ponderat;Kp- reprezintă costul capitalului propriu S;Kd – reprezintă costul datoriilor D.

Prima parte a formulei priveşte sistemul de ponderare utilizat. Pentru măsurarea coeficienţilor

şi trebuie să se folosească valoarea

82

Page 83: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

contabilă a capitalurilor proprii şi a datoriilor, astfel cum apar ele în bilanţ. Sau, din contra, trebuie să se utilizeze alte metode de evaluare şi, mai ales, să se ia în calcul valoarea de piaţă a titlurilor emise de întreprindere.

În cadrul general adoptat de teoria deciziei financiare, este evidentă referirea la valoarea capitalurilor proprii şi a datoriilor pe piaţă, care este soluţia cea mai bună. De aceea, S ar trebui să reprezinte capitalizarea acţiunilor întreprinderii pe pieţele financiare, iar D capitalizarea tuturor titlurilor reprezentând datorii, de asemenea, pe aceste pieţe.

Valorile contabile sunt prea riguroase, având în vedere, mai ales, evaluarea după costul istoric pentru active şi constrângerile juridice şi fiscale care influenţează asupra determinării lor.

4. Teoriile de bază ale structurii capitalului

Există oare o dependenţă dintre costul capitalului şi structura resurselor financiare? Răspunsul la această întrebare îşi găseşte reflecţie în teoria tradiţională şi cea cunoscută ca Modigliani-Miller.

Teoria tradiţională răspunde afirmativ. Se consideră că atunci când există un nivel optimal a interdependenţei dintre resursele financiare proprii poate fi minimizat costul capitalului, deci maximizarea valorii firmei. Astfel, valoarea întreprinderii este mai mare atunci când WACC este minimal. Odată cu creşterea ponderii capitalului împrumutat, relativ o resursă de finanţare mai ieftină, valoarea întreprinderii creşte. Dar aceasta poate contribui la creşterea WACC, atunci când creşte riscul financiar al întreprinderii.

83

Page 84: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Aceasta precum şi mediul extern care influenţează arbitrar au determinat afirmaţiile teoriei Modigliani-Miller.

Teoria Modigliani -Miller se bazează pe următoarele:- costul capitalului şi structura acestuia nu sunt dependente;- odată cu creşterea ponderii capitalului împrumutat creşte costul capitalului propriu pentru compensarea sporirii riscului financiar al companiei;- indicatorii costului capitalului propriu şi structura capitalului sunt într-o relaţie liniară, această relaţie ar putea fi atunci când lipsesc impozitele, lipsa cheltuielilor tranzacţionale, prezenţa unei pieţe de capital eficiente, condiţii comune de creditare pentru persoane fizice şi juridice ş.a.

RezumatSubiecţii din lumea afacerilor au nevoie de surse financiare pentru finanţarea activităţii lor. Atragerea

resurselor de finanţare dictează şirul de cheltuieli: acţionarilor li se plăteşte dividendul, băncilor - dobânda pentru creditul acordat, investitorilor partea de venituri pentru suma investită ş.a. Sursa de finanţare atrasă are cost, care se calculează ca valoare procentuală. Pentru a evita cheltuieli majore se recomandă să se determine costul cel mai mic al surselor de finanţare. Drept urmare, la determinarea valorii date se poate de ţinut cont de metoda de calculaţie WACC.

Întrebări de verificare1. În ce unităţi se măsoară capitalul şi costul capitalului?

2. Există deosebire între valoarea capitalului şi costul capitalului?3. Ce algoritmi de calculare a costului capitalului cunoaşteţi?4. Cum se calculează costul mediu ponderat al capitalului?5.Care sunt deosebirile între concepţia tradiţională şi cea a lui

84

Page 85: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Modigliani - Miller?

ExempluSă se calculeze WACC al întreprinderii dacă

impozitul pe profitul întreprinderii este de 24%.

Sursa de finanţare Valoarea de bilanţ,

dolari

Ponderea,%

Costul capitalului,

%Surse împrumutate:de scurtă duratăde lungă duratăAcţiuni simpleAcţiuni priiveligiateProfit nerepartizat

600020007000150050017000

35,311,841,28,82,9100

8,55,516,512,415,2

Rezolvare:Deoarece datoriile curente nu constituie parte

componentă a capitalului, capitalul total este de 11000 dolari. Costul capitalului împrumutat se determină cu impozitul.K=5,5%(1-0,24)=4,18%WACC=0,01∑k*d=0,01*(4,18*18.2+16,5*63,6+12,4*13,5-6+15,2*4,6)=13,64%Răspuns: Sensul economic al acestui rezultat este: întreprinderea poate lua orice decizie de investiţie dacă nivelul rentabilităţii este mai mare sau egal cu WACC.

Tema 9. Politica de dividende

1. Natura economică a factorilor care influenţează politica de dividende.2. Formele de plată a dividendelor.

85

Page 86: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

3. Procedura de plată a dividendelor.4. Indicatorii politicii de dividende.

Obiectivele temei: unele companii reţin toate profiturile, în timp ce altele distribuie majoritatea profiturilor obţinute sub formă de dividende. Pentru o societate pe acţiuni, politica de dividende este una primordială din punct de vedere financiar, de aceea

această temă vine să urmărească anumite obiective precum: determinarea factorilor care pot influenţa asupra politicii de dividende a unei societăţi pe acţiuni; analiza formelor de plată a dividendelor; descrierea procedurilor de plată a dividendelor; calcularea indicatorilor politicii de dividende a unei firme.Cuvinte-cheie: dividend, politică de dividende, politica dividendelor reziduale, dividende progresiv crescătoare, data ex-dividend, dividende plătite în acţiuni.

1. Natura economică a factorilor care influenţează politica de dividende

Politica de dividende ne arată opţiunea întreprinderii de a distribui sau nu dividende în anumite exerciţii financiare, de creştere continuă, de reducere sau de păstrare nemodificată a mărimii dividendelor de la an la an urmărind un anumit scop.

Politica dividendelor reprezintă o cale de afirmare a necesităţii societăţii pe acţiuni pentru a cunoaşte şi a aprecia aspectul viabilităţii, prosperităţii şi rentabilităţii dezvoltării.

Prin politica de dividende întreprinderea îşi alege un anumit tip de acţionariat. Distribuind dividende scăzute se poate ajunge la descurajarea unor acţionari care pot arunca pe

86

Politica de dividende – implică decizia de a distribui profiturile acţionarilor sau de a le reţine pentru a fi reinvestite în afaceri.

Politica de dividende – implică decizia de a distribui profiturile acţionarilor sau de a le reţine pentru a fi reinvestite în afaceri.

Page 87: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

piaţă acţiunile de care dispun contribuind la scăderea cursului acestora. În schimb această politică permite capitalizarea unei părţi importante a profitului, fapt care are ca rezultat creşterea valorii întreprinderii, cursului acţiunii şi perspective favorabile de profit pentru anii următori, ceea ce este evaluat şi apreciat de un număr mai mare de acţionari şi de consiliul de administraţie sau de adunarea generală a acționarilor. Distribuind dividende cu o mărime ridicată în fiecare an se obţine încrederea şi fidelitatea acţionarilor, însă această politică creează posibilităţi mai slabe de autofinanţare, de creştere economică şi de creştere bursieră a întreprinderii. O politică anumită de stabilitate a mărimii dividendului este de dorit atât pentru întreprindere cât şi pentru acţionari, deoarece, acceptând această politică, întreprinderea poate influenţa asupra încrederii acţionarilor precum şi asupra partenerilor de pe piaţa financiară atât a statului cât şi în afara lui.

Politica optimă a dividendelor asigură echilibrul dintre dividendele curente şi creşterea lor viitoare care maxizimizează preţul acţiunilor. O politică de distribuire a dividendelor poate fi considerată scăzută dacă rata de distribuire nu depăşeşte 20% din profitul net. Politica de distribuire este considerată puternică atunci când rata de distribuire a dividendelor depăşeşte 60% din suma profitului net.

Distribuirea dividendelor la acţionari se face prin 2 moduri:

1. Plata dividendelor către acţionari.2. Răscumpărarea acţiunilor întreprinderii de la acţionari.Politica de dividende a unei firme este influenţată de

anumiţi factori:

87

Dividend - cota-parte din profitul net al societăţii, care se repartizează între acţionari în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin.

Dividend - cota-parte din profitul net al societăţii, care se repartizează între acţionari în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin.

Page 88: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

- Reglementările juridice - stipulează faptul că dividendele trebuie să fie plătite din profituri, fie din cele curente ale anului în curs, fie din cele înregistrate în anii precedenţi;

- Disponibilitatea numerarului - dividendele în numerar pot fi plătite numai în numerar;

- Necesitatea de a rambursa datoriile - dacă se decide rambursarea datoriei, firma va fi silită să reţină profiturile;

- Restricţiile impuse prin contractele de credit - contractele de credit, mai ales acelea care implică un credit pe termen lung, restrâng frecvent capacitatea firmei de a plăti dividende în numerar;

- Posibilitatea accelerării sau amânării proiectelor de investiţii - accelerarea sau amânarea unor proiecte de investiţii va permite firmei să îşi respecte cu mai multă uşurinţă proporţia de dividende stabilită;

- Preferinţele investitorilor – luând în considerare politica acţionarilor şi interesele acestora, politica de dividende trebuie să satisfacă două cerinţe: a) stabilitatea dividendelor distribuite; b) politica credibilă ce se bazează pe un profit real şi o politică de repartizare a lui vizând interesul pe termen lung a acţionarilor.

2. Formele de plată a dividendelor

Pe plan internaţional sunt cunoscute câteva modele practicate de plată a dividendelor.

1. Politica dividendelor reziduale. Cuvântul ”rezidual” înseamnă ”rămas”, iar politica dividendelor reziduale implică plata de dividende numai din profituri rămase după reinvestire. Politica dividendelor reziduale declară că o firmă trebuie să urmeze patru paşi pentru a decide proporţia din profituri distribuită sub formă de dividende:88

Page 89: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

- Determinarea bugetului optim de investiţii;- Determinarea capitalului necesar pentru finanţarea

acestui buget;- Utilizarea profiturilor acumulate în cadrul

componentei capitalului propriu;- Plata de dividende numai dacă profiturile

disponibile sunt mai mari decât cele necesare fondurilor pentru bugetul de investiţii.

Baza de la care se porneşte în această teorie este aceea că investitorii preferă ca firma să reţină şi să reinvestească profiturile mai degrabă decât să le distribuie sub formă de dividende dacă rata de rentabilitate pe care firma o poate obţine prin reinvestirea profiturilor este mai mare decât rata de rentabilitate pe care investitorii o pot obţine pentru alte investiţii cu grad comparabil de risc.

2. Dividende constante sau progresiv crescătoare. Aceasta presupune stabilirea dividendului ca o sumă de bani pe acţiune, menţinând după aceea această sumă şi crescând valoarea dividendului anual numai dacă este clar că viitoarele profituri vor fi suficiente pentru a permite ca noul dividend să fie menţinut. Poate fi stabilită o rată de creştere stabilă anuală.

3. Proporţia constantă a dividendelor. Această politică vizează stabilirea unei proporţii constante din profituri. Unul din dezavantajele acestei politici constă în faptul că în anii când profiturile sunt mai mici dividendele vor fi la fel mici.

4. Dividend regulat de valoare scăzută plus surplusuri. O astfel de politică oferă firmei flexibilitate, iar investitorii pot să se bazeze cel puţin pe încasarea unei sume minime din dividend. Directorii firmei pot stabili un dividend regulat de valoare relativ scăzută, astfel încât să poată fi menţinut chiar şi în anii cu profituri mici, şi apoi să suplimenteze această sumă cu un extra-dividend în anii în care există disponibile fonduri în exces. Dacă profiturile şi fluxurile de numerar ale firmei au o

89

Page 90: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

volatilitate mare, această politică se poate dovedi cea mai bună alegere.

5. Dividende plătite în acţiuni. Dividendele plătite în acţiuni (”stock dividends”) şi divizarea acţiunilor (”stock split”) sunt legate de politica dividendelor în numerar stabilită de către companie. Se decide plata dividendelor prin noi acţiuni şi nu sub formă de numerar, adică acestea se generează din dividende. De exemplu, la dividende de 7 %, deţinătorul a 100 acţiuni primeşte în plus încă 7 acţiuni.

3. Procedura de plată a dividendelor

Conform normelor juridice dividendul este parte a profitului net. Dividendul poate fi plătit cu regularitate sau periodic. În majoritatea statelor plata dividendului include:

1. Data declarării plăţii (Declaration Date) - este ziua în care se ia decizia despre plata dividendului, multe companii publică această decizie.

2. Data ex-dividend (Ex-dividend Date) - este perioada când se stabileşte cine este în drept să primească dividendul.

3. Data înregistrării acţionarilor (Holder-of-record Date) - ziua de înregistrare a acţionarilor, de obicei se stabileşte cu 2-4 săptămâni înainte de plată.

4. Data efectuării plăţii (Payment Date) - este ziua în care se împart cecurile acţionarilor cu care ei pot ridica dividendele.

4. Indicatorii politicii de dividendeUrmărirea politicii de dividende se realizează prin

calcularea diverşilor indicatori care exprimă anumite aspecte

90

Page 91: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

de realizări în acest domeniu. Principalii indicatori ai politicii de dividende sunt:

1. Dividend pe o acţiune =

2. Randamentul pe o acţiune =

3. Profitul de la o acţiune =

4. Coeficientul de capitalizare =

5. Activul net contabil pe o acţiune =

6. Rata distribuirii dividendelor =

Rezumat Prin dividend se înţelege cota-parte din profitul net al societăţii, care se repartizează între acţionari

în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin, iar politica de dividende vizează decizia de a distribui profiturile acţionarilor sau de a le reinvesti. Plata dividendelor depinde de mai mulţi factori, precum: reglementările juridice; disponibilitatea numerarului; necesitatea de a rambursa datoriile; accesul la pieţele de capital etc. Procedura de plată a dividendelor vizează politica dividendelor reziduale, politica dividendelor constant sau prgresiv crescătoare, proporţia constantă a dividendelor, dividende plătite în acţiuni.

Deciziile politicii de dividende pot avea, fie efecte favorabile, fie efecte nefavorabile asupra preţului acţiunilor

91

Page 92: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

firmei pe piaţă. Politica optimă de dividende este acea politică ce stabileşte un echilibru exact între dividendele curente şi rata de creştere viitoare, astfel încât preţul acţiunilor firmei pe piaţă să fie maxim.

Întrebări de verificare1. Ce presupune politica de dividende?2. Identificaţi factorii care influenţează politica de dividende.

3. Caracterizaţi formele de plată a dividendelor.4. În ce constă politica dividendelor reziduale?

ExempluSă se calculeze rata distribuirii dividendelor unei firme şi profitul pe acţiune dacă se cunosc

următoarele date:-profit net la sfârşitul perioadei de gestiune – 50 000 lei;

- numărul acţiunilor emise – 400 unităţi;- dividend pe acţiune – 35 lei;Rezolvare:

Profitul pe acţiune= =125 lei

Dividende de plată=400*35= 14 000 lei

Rata distribuirii divid. = *100% = 28 %

Răspuns: 28%, 125 lei

Tema 10. Finanţarea hibridă: acţiunile privilegiate; warrant-urile; hârtiile de

valoare convertibile

92

Page 93: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

1. Acţiunile privilegiate: proprietăţile şi utilizarea lor.2. Warrant-urile şi evaluarea lor.3. Hârtiile de valoare convertibile.4. Inovaţii recente în domeniul hârtiilor de valoare.

Obiectivele temei: utilizarea unor titluri de valoare hibride de natura acţiunilor privilegiate, opţiunilor şi warranturilor pot creşte atractivitatea titlurilor emise de către companie. Astfel, obiectivele acestei teme vizează: caracterizarea acţiunilor privilegiate

şi semnificaţia lor; analiza warrant-urilor şi evaluarea lor; prezentarea inovaţiilor recente în domeniul hârtiilor de valoare.Cuvinte-cheie: acţiuni privilegiate, obligaţiuni, dividend fix, warrant, hârtii convertibile, rată de conversie, opţiune call, opţiune put.

1. Acţiunile privilegiate: proprietăţile şi utilizarea lor

Valorile mobiliare hibride sunt create pe baza altor instrumente, contracte şi valori mobiliare existente, prin consolidare sau modificarea unor drepturi sau clauze specifice, modificare care determină schimbarea raportului privind riscurile deţinute de unele instrumente de bază. Emiterea valorilor mobiliare hibride ţine de ingineeringul financiar, de combinarea drepturilor şi obligaţiunilor existente într-unul sau mai multe produse existente. Cea mai cunoscută formă este acţiunea privilegiată.

Natura hibridă a acţiunilor preferenţiale iese în evidenţă

93

Acţiuni privilegiate - pentru ele se plăteşte un dividend stabilit.

Acţiuni privilegiate - pentru ele se plăteşte un dividend stabilit.

Page 94: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

când încercăm să le clasificăm în relaţia cu obligaţiunile şi acţiunile comune. Acţiunea privilegiată îmbină în sine elementele unei acţiuni şi obligaţiuni. În practica mondială sunt cunoscute mai multe tipuri de acţiuni privilegiate: cumulative, cu dividend flexibil, răscumpărabile, convertibile etc.

Neplata dividendelor pentru acţiunile preferenţiale nu poate duce la falimentul întreprinderii, ele sunt mai sigure decât datoriile. În acelaşi timp, dacă firma are succes, atunci acţionarii comuni nu vor fi obligaţi să împartă acest succes cu acţionarii preferenţiali. Acţiunile preferenţiale au câteva trăsături comune cu acţiunile comune şi cu datoriile - un hibrid între aceste două modalităţi de finanţare. Deţinătorii de acţiuni consideră acţiunile preferenţiale similare datoriilor, deoarece au drept asupra profitului firmei înaintea acţionarilor comuni, iar deţinătorii de obligaţiuni consideră acţionarii preferenţiali drept proprietari, deoarece deţinătorii de datorii au drept prioritar la profiturile firmei şi la activele acesteia în caz de faliment.

Din punct de vedere al companiei, principalele avantaje ale finanţării prin acţiuni preferenţiale sunt:

a) spre deosebire de obligaţiuni, acţiunile preferenţiale permit firmei să se eschiveze de la obligaţia de a face plăţi fixe obligatorii;

b) se poate de extins utilizarea pârghiilor financiare fără riscul de faliment;

c) prin vânzarea de acţiuni preferenţiale se poate obţine repartizarea inegală a dividendelor pentru acţionarii comuni şi acţionarii preferenţiali;

d) prin vânzarea de acţiuni preferenţiale se poate obţine păstrarea controlului companiei de către acţionarii comuni;

e) acestea presupun costuri ale capitalului mai mici ca în cazul acţiunilor comune.

Principalul dezavantaj al finanţării prin acţiuni preferenţiale este costul, deoarece dividendele pentru acţiunile

94

Page 95: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

preferenţiale nu sunt deductibile din impozite, iar dobânda plătită pentru obligaţiuni este inclusă în cheltuieli şi se deduce din profitul impozabil.

2. Warrant-urile şi evaluarea lor

Warrantul este o opţiune emisă de către o companie care dă deţinătorului dreptul de a cumpăra un număr de acţiuni ale acesteia la un preţ specificat.

În managementul financiar warrantul reprezintă titlul de valoare care acordă dreptul la procurarea sau vânzarea instrumentelor financiare la o anumită sumă fixată într-o perioadă de timp.

Există câteva tipuri de warrant:- Warrant tipic – dă dreptul de a procura un număr

concret de acţiuni într-o anumită perioadă de timp;- Warrant fără termen – dă dreptul de a procura acţiuni

în orice moment.

Warrantul nu acordă dreptul la dobândă sau dividende, nu acordă drept de vot, nu are o dată fixă şi un preţ al scadenţei.

Warrantul se emite odată cu instrumentele financiare (ridicând importanţa acestora) sau separat. De obicei, acest titlu este emis rar şi numai de companii mari. Se emite în câteva luni, este eliberat cu un termen de intrare în aplicare ce se măsoară în ani. După ce se desprinde de instrumentul financiar warrantul circulă de sine stătător.

Preţul warrantului se determină ca:W = (M – P) × N

unde:95

Warrant - o opţiune emisă de către o companie care dă deţinătorului dreptul de a cumpăra un număr de acţiuni ale acesteia la un preţ specificat.

Warrant - o opţiune emisă de către o companie care dă deţinătorului dreptul de a cumpăra un număr de acţiuni ale acesteia la un preţ specificat.

Page 96: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

W - valoarea warrantului;M - valoarea de piaţă a acţiunii;P - preţul de exercitare;N - numărul de acţiuni pentru care warrantul dă dreptul de a fi achiziţionate.

Warranturile şi opţiunile sunt instrumente dilutive, adică la emisie valoarea acţiunilor se va reduce. Deosebirea principală dintre opţiuni şi warranturi este faptul că opţiunile pot fi emise şi de o terţă persoană, pe când warranturile sunt emise doar de întreprindere.

3. Hârtiile de valoare convertibile

Un titlu de valoare convertibil este o obligaţiune sau acţiune privilegiată care poate fi schimbată în acţiuni comune la opţiunea deţinătorului. La conversia titlului de valoare convertibil, acesta este înlocuit cu acţiuni comune şi nu are nici un transfer de numerar.

Conversia de către deţinători a obligaţiunilor sau acţiunilor privilegiate nu oferă fonduri suplimentare companiei, dar are ca rezultat o rată mai mică de îndatorare.

Conversia poate fi realizată la consimţământul firmei şi a investitorilor. Conversia cu aprobarea investitorilor se numeşte conversie voluntară.

Una dintre cele mai importante clauze ale unui titlu de valoare convertibil este numărul de acţiuni comune primite prin conversie de un deţinător de obligaţiuni sau acţiuni privilegiate. Acest număr se numeşte rată de conversie (Rc). Legat de rata de conversie este preţul de conversie (Pc), care reprezintă preţul efectiv plătit pentru acţiunile comune când are loc conversia.

Pc =

96

Page 97: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Condiţiile titlurilor convertibile sunt: răscumpărarea anticipată obligatorie; procedura de conversie se realizează în perioada

creşterii valorii titlului până la preţul executării.

4. Inovaţii recente în domeniul hârtiilor de valoareUna dintre inovaţiile recente în domeniul hârtiilor de

valoare este opţiunea.O opţiune este un contract care dă dreptul deţinătorului

de a cumpăra sau vinde un activ la un preţ predeterminat, numit preţ de exercitare, într-o perioadă specificată de timp. Suma plătită pentru acest contract se numeşte primă.

Există mai multe tipuri de opţiuni:

- opţiuni americane - pot fi exercitate în orice timp pe parcursul perioadei de viaţă a opţiunii;

- opţiuni europene - se pot exercita doar în ultima zi a perioadei de viaţă;

- opţiuni de cumpărare (call) – dă dreptul ca cineva să cumpere un număr dat de acţiuni la un preţ specificat în contractul de opţiune.

- opţiuni de vânzare (put) – dă dreptul deţinătorului de a vinde un activ la un preţ specificat (nu este neapărat ca să deţină aceste acţiuni).

Există opţiuni pure care au scop speculaţiile la bursă şi nu presupun intrare de fonduri la întreprindere, ci mai degrabă transferuri de fonduri dintre investitori (speculanţi).

Opţiunile managerilor pentru acţiuni sunt folosite ca stimulente pentru manageri. Aceste opţiuni presupun emisie de acţiuni şi încasare de fonduri dacă se exercită. De regulă, aceste opţiuni sunt de tip call şi se emit cu un preţ de exercitare mai

97

O opţiune este un contract care dă dreptul deţinătorului de a cumpăra sau vinde un activ la un preţ predeterminat, numit preţ de exercitare, într-o perioadă specificată de timp.

O opţiune este un contract care dă dreptul deţinătorului de a cumpăra sau vinde un activ la un preţ predeterminat, numit preţ de exercitare, într-o perioadă specificată de timp.

Page 98: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

mare ca preţul actual de piaţă.Profitul cumpărătorului opţiunii put este preţul de

exercitare minus valoarea de piaţă, minus prima. Pierderea cumpărătorului opţiunii put este prima, (preţul contractului). Profitul emitentului opţiunii put este prima, iar pierderea emitentului opţiunii put este preţul de exercitare minus valoarea de piaţă, minus prima.

Opţiunile se exercită ori prin transfer fizic de fonduri ori prin încasarea profitului în numerar.

Opţiunile se tranzacţionează la bursele de valori sau la bursele de opţiuni. De exemplu, în SUA există CBOT – Chicago Board Option Exchange specializată exclusiv în tranzacţionarea opţiunilor. Însă, la fel sunt trazacţii şi la NYSE, AMEX, PSE, etc.

La bursă se folosesc contracte standardizate ce facilitează listarea. De exemplu, perioada de 3, 6, 9 luni, pachetul minim de 100 acţiuni, etc.

Incertitudinea ratelor dobânzilor şi dorinţa companiilor de a alege instrumente de îndatorare pe baza aşteptărilor privind evoluţia viitoare a ratelor dobânzilor a condus la o explozie de inovaţii financiare pe piaţa obligaţiunilor. În ceea ce urmează vom descrie anumite inovaţii financiare pe această piaţă:

- obligaţiuni în mărfuri, adică, dobânda şi/sau principalul se plătesc într-o marfă produsă de companie (ex. obligaţiuni acoperite în argint sau aur);

- obligaţiunea cu dobândă flotantă, are o maturitate fixă, dar rata dobânzii obligaţiunii se schimbă la fiecare 6 luni pe baza nivelului unei rate de referinţă a dobânzii;

- obligaţiunea riscantă, sau obligaţiunea foarte subordonată, o emisiune de obligaţiuni cu risc şi randament ridicat, folosită pentru a finanţa o achiziţie, o fuziune sau o companie cu probleme;

98

Page 99: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

- swapurile, companiile schimbă între ele plăţile datoriilor, fie direct, fie printr-un intermediar financiar, convertind astfel datoriile cu dobândă fixă în datorii cu dobândă flotantă sau invers.

Inovaţii recente în domeniul acţiunilor preferenţiale:- acţiuni preferenţiale retractabile. Ca şi pentru o

obligaţiune, o clauză de retractare a unei acţiuni preferenţiale oferă deţinătorului o opţiune de a forţa compania să ramburseze titlul de valoare la o dată (sau serie de date) specificată şi la un preţ specificat.

- acţiuni preferenţiale cu rată variabilă sau flotantă. Acţiunile preferenţiale cu rată variabilă au plăţi ale dividendelor care fluctuează odată cu o rată de referinţă a dobânzii.

RezumatDiferitele grupuri de investitori preferă diferite

tipuri de titluri de valoare şi gusturile investitorilor se schimbă în timp. În tema dată am analizat mai multe concepte precum:

Acţiunile preferenţiale care reprezintă titluri hibride pentru care plătește un dividend stabilit.

Opţiunea care este un contract care dă dreptul deţinătorului de a cumpăra sau vinde un activ la un preţ predeterminat, numit preţ de exercitare, într-o perioadă specificată de timp.

Warrantul - o opţiune emisă de către o companie care dă deţinătorului dreptul de a cumpăra un număr de acţiuni ale acesteia la un preţ specificat.

Un titlu de valoare convertibil este o obligaţiune sau acţiune privilegiată care poate fi schimbată în acţiuni comune la opţiunea deţinătorului.

99

Page 100: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Întrebări de verificare1. În ce constă finanţarea hibridă?2. Numiţi particularităţile acţiunilor privilegiate.3. Ce reprezintă warrantul?4. Care este deosebirea dintre o opţiune call şi una put?5. Cum se determină preţul warrantului?6. Care sunt principalele avantaje şi dezavantaje ale titlurilor convertibile?

Text de reflecţieStudiu de caz. Evaluarea opţiunilorDe exemplu deţineţi 100 acţiuni la compania Z

care valorează $32/acţiunea. E posibil de a crea o opţiune vânzând dreptul de a cumpăra cele 100 acţiuni deţinute în orice moment de timp în următoarele 2 luni la preţul de $35/acţiunea. Preţul de $35 se numeşte preţ de exercitare, sau strike price, iar suma plătită pentru a deţine această opţiune se numeşte primă. Opţiunea va fi exercitată doar în cazul în care preţul de piaţă va fi peste preţul de exercitare. Această opţiune oferă dreptul de cumpărare, deci e opţiune call.

Să presupunem că preţul de piaţă este de $37/acţiunea, atunci valoarea de piaţă a opţiunii este de $2/acţiunea, adică preţul de piaţă minus preţul de exercitare.

Dacă preţul de piaţă era de $34/acţiunea, atunci valoarea opţiunii era zero. Şi probabil nu era să fie exercitată. Pierderea maximă a cumpărătorului opţiunii call este prima, iar câştigul maxim nu are limită. Profitul se determină ca diferenţa dintre: preţul de piaţă minus preţul de exercitare, minus prima.

În cazul emitentului opţiunii call profitul va fi egal cu prima, pe când pierderea este nelimitată.

La fel e posibil de a cumpăra o opţiune care dă dreptul de a vinde o acţiune la un preţ specificat la un moment dat în viitor. Aceste opţiuni se mai numesc opţiuni put. De exemplu, aveţi opţiunea de a vinde 100 acţiuni timp de 2 luni la preţul de

100

Page 101: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

$30/acţiunea. Opţiunea va fi exercitată numai în cazul în care preţul de piaţă va fi sub preţul de exercitare.

Să presupunem că preţul de piaţă este de $28/acţiunea, atunci valoarea de piaţă a opţiunii este de $2/acţiunea, adică preţul de exercitare – valoarea de piaţă = 30-28.

Dacă preţul de piaţă era de $26/acţiunea, atunci valoarea opţiunii era zero. Şi probabil nu era să fie exercitată.

Tema 11. Leasing: teorie şi practică

1. Conceptul de leasing în managementul financiar.2. Evaluarea leasingului de către locator şi locatar.3. Factorii ce afectează deciziile de leasing.

Obiectivele temei: piaţa leasingului în Moldova a evoluat semnificativ începând cu anul 2002 când şi-au început activitatea primele companii de leasing, de aceea studierea temei este de o importanţă majoră pentru viitorul economist, deoarece ea

vizează următoarele obiective: definirea conceptului de leasing şi a tipurilor acestuia; analiza efectelor de leasing asupra dărilor de seamă financiare; caracterizarea factorilor ce afectează deciziile de leasing; relevarea factorilor ce influenţează deciziile de leasing.Cuvinte-cheie: leasing, leasing financiar, leasing operaţional, locator, locatar, operaţiune de leasing, chiria plătită pentru leasing, valoarea reziduală a bunului luat în leasing, lease-back.

1. Conceptul de leasing în managementul financiarLeasingul în calitate de instrument financiar, a reuşit să

se afirme în multe‚ ţări dezvoltate ca unul dintre cele mai eficiente şi accesibile

101

Leasingul este un mijloc de obţinere a dreptului de utilizare a unui mijloc fix fără a cumpăra acel mijloc fix.

Leasingul este un mijloc de obţinere a dreptului de utilizare a unui mijloc fix fără a cumpăra acel mijloc fix.

Page 102: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

mecanisme de finanţare a extinderii şi dezvoltării mijloacelor de producere, finanţării activelor necesare dezvoltării întreprinderilor şi punerii în aplicare a noi tehnologii în afaceri.

Leasingul poate fi definit ca o tehnică originală de finanţare pe termen mediu sau lung, practicată de o societate financiară, având drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri. În legislaţia Republicii Moldova, operaţiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operaţiuni prin care „locatorul” procură, cu titlu de proprietate, echipamentul indicat de locatar de la vânzătorul stabilit de acesta şi îl acordă contra plată locatarului în posesiune şi folosinţă temporară în scopuri de întreprinzător.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, leasingul poate avea mai multe forme:

a) Leasingul financiar, operaţiune care trebuie să îndeplinească cel puţin trei condiţii:- riscurile şi beneficiile aferente dreptului de

proprietate asupra bunului obiect al leasingului să fie transferate locatarului la momentul încheierii contarctului de leasing;

- suma ratelor de leasing să reprezinte cel puţin 90% din valoarea de intrare a bunului dat în leasing;

- contractul de leasing să prevadă expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului obiect al leasingului către locatar la expirarea contractului;

- perioada de leasing să depăşească 75 % din durata de funcţionare utilă a bunului obiect al leasingului;

b) Leasing operaţional, operaţiune care nu îndeplineşte nici una din condiţiile leasingului financiar;

c) Leasingul barter, operaţiune, în cadrul căreia locatarul achită valoarea ratelor de leasing prin

102

Page 103: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

bunuri al caror proprietar este; d) Leasingul compensaţional, operaţiune, în cadrul

căreia locatorul primeşte în contul ratelor de leasing marfa produsă cu utilajul - obiect al leasingului;

e) Lease-back, operaţiune în cadrul căreia o parte transmite altei părţi proprietatea unui bun cu scopul de a-l lua ulterior în leasing;

f) Leasingul de consum, operaţiune de leasing, în cadrul căreia locatarul are calitatea de consumator, definită în legislaţia privind protecţia consumatorului;

g) Leasingul direct, operaţiune de leasing, în cadrul căreia locatorul întruneşte, concomitent, calitatea de furnizor al bunului;

h) Leasingul intern, operaţiune de leasing, în cadrul căreia toţi subiecţii sunt rezidenţi ai Republicii Moldova;

i) Leasingul internaţional, operaţiune de leasing în cadrul căreia locatorul sau locatarul nu este rezident al Republicii Moldova.

2 1

6

5

103

Furnizorul (vânzătorul)

Locatarul

Compania de leasing

Page 104: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Schema 1. Operaţiunea de leasing financiar

1. Încheierea contractului de leasing; 2. Procurarea bunului; 3. Livrarea bunului; 4. Recepţia bunului; 5. Creditarea operaţiunii de către banca comercială; 6. Achitarea bunului; 7. Achitarea plăţilor de leasing; 8. Rambursarea creditului.

În corespundere cu SNC în Republica Moldova se recomandă patru metode de calculare a uzurii mijloacelor fixe:- Metoda liniară. Valoarea uzurabilă a obiectului va fi decontată (repartizată) uniform pe parcursul duratei de funcţionare utilă.- Metoda de producţie (în raport cu volumul produselor fabricate). Uzura calculată, conform cerinţelor acestei metode, se determină, ţinând cont numai de volumul produselor, articolelor, pieselor, serviciilor prestate etc.- Metoda degresivă cu rată descrescătoare (cumulativă). În baza acestei metode, uzura este determinată prin produsul unui coeficient şi valoarea uzurabilă.- Metoda soldului degresiv. Conform acestei metode, suma uzurii unor mijloace fixe se calculează în baza normei de uzură prevăzută de metoda liniară, majorată nu mai mult de două ori.

Politica de amortizare are o importanţă majoră pentru leasing, deoarece majoritatea contractelor de leasing se încheie pe un termen echivalent amortizării obiectelor luate în leasing.

2. Evaluarea leasingului de către locator şi locatar

Deseori este pusă întrebarea: care leasing este mai 104

Finanţatorul (banca comercială)

Page 105: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

avantajos: cel financiar sau cel funcţional? Pentru luarea unei decizii în acest sens, o multitudine de factori trebuie luaţi în calcul, ca de exemplu: poziţia financiară a beneficiarului (profit sau pierderi), planificarea pe termen scurt sau mediu, gradul de îndatorare, nevoia de investiţii, etc.

Costul leasingului financiar. Acest cost este legat de rata internă de rentabilitate, cu specificaţia că chiria plătită pentru leasing influenţează, în sensul că reduce plata impozitului pe venit. Mărimea costului leasingului depinde de:

valoarea bunului luat în leasing - reprezintă în mod indirect mărimea împrumutului primit de către întreprindere de la firma de leasing. Pe baza acesteia se va calcula dobânda.

chiria plătită pentru leasing - se stabileşte de părţile implicate în relaţiile de leasing şi reprezintă o economie pentru întreprindere deoarece ea se deduce din profitul impozabil. Chiria poate fi sub formă bănească sau de marfă. Chiria poate cuprinde: (1) amortizarea bunului închiriat, (2) dobânzile aferente fondurilor avansate de societatea de leasing pentru cumpărarea bunului respectiv şi (3) marja de profit a societăţii de leasing.

valoarea reziduală a bunului luat în leasing - este întâlnită în cazul contractelor de leasing financiar (cu transferarea dreptului de proprietate). Mărimea acesteia este stabilită prin contract sau va fi estimată în funcţie de preţurile negociate în momentul respectiv pentru acel bun, ţinând cont de uzura acumulată.

Costul leasingului trebuie să se compare cu cel al celorlalte modalităţi de finanţare pentru a se putea lua o decizie eficientă.

Trebuie, de asemenea, de menţionat, că rezultatele înregistrate în economia de piaţă prin leasing au arătat eficienţa lui, făcându-l foarte mult timp agreat şi preferat în ţările dezvoltate.

105

Locator – partea ce dă în locaţie un bun.Locatar – partea ce primeşte în locaţie bunul.

Locator – partea ce dă în locaţie un bun.Locatar – partea ce primeşte în locaţie bunul.

Page 106: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Experienţa evoluţiei pieţei de leasing în ţările cu economia dezvoltată ne demonstrează că factorii de bază care asigură o ascensiune continuă a serviciilor de leasing sunt amortizarea accelerată a bunurilor care formează obiectul leasingului şi susţinerea complexă a acestor activităţi din partea statului.

3. Factorii ce afectează deciziile de leasing

Există un număr de factori care pot influenţa costurile cu leasingul ale firmei utilizatoare faţă de deţinerea activelor de capital în proprietate. Acestea includ:

- Costuri diferite ale capitalului. Dacă locatorul are un cost mai mic al capitalului decât utilizatorul, costul locaţiei poate fi mai mic decât costul deţinerii şi invers.

- Costuri mai mari ale finanţării prin leasing. Locaţia implică întotdeauna costuri implicite de finanţare mai mari decât deţinerea în proprietate.

- Valori reziduale. Locatarul posedă proprietăţile la expirarea locaţiei. Valoarea estimată a proprietăţii la expirarea locaţiei se numeşte valoare reziduală.

- Disponibilitatea mai mare a creditelor. Se argumentează uneori că firmele pot obţine mai mulţi bani şi pentru o perioadă mai lungă printr-un contract de leasing, decât printr-un împrumut garantat de mijlocul fix.

- Diferenţe ale costurilor de întreţinere. Deoarece locaţia nu implică costuri explicite de întreţinere, poate fi mai ieftină decât deţinerea în proprietate.

RezumatLeasingul este un mijloc de obţinere a dreptului de

utilizare a unui mijloc fix fără a cumpăra acel mijloc fix. Cele

106

Page 107: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

trei forme importante de leasing sunt: leasingul financiar, operaţional şi contractele de vânzare şi lease-back.

Deciziile de leasing sunt afectate de: costurile diferite ale capitalului, valoarea reziduală, diferenţele costurilor de întreţinere etc.

Decizia de a prelua în locaţie sau de a cumpăra un mijloc fix este luată prin compararea costurilor de finanţare ale celor două alternative şi alegerea metodei de finanţare cu cel mai mic cost.

Întrebări de verificare1. Prin ce se deosebeşte leasingul financiar de cel operaţional?

2. De ce este corect să se compare costul finanţării prin leasing cu al finanţării prin datorii?3. Enumeraţi factorii relevanţi într-o decizie de leasing.4. Descrieți activitatea unei companii de leasing din RM.

Text de reflecţie

BERD finanţează industria de leasing din Republica Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă în continuare sprijin pentru dezvoltarea pieţei de leasing din Republica Moldova printr-un împrumut în valoare de 2 milioane de euro acordat BT Leasing Moldova („BTL") pentru a asigura un flux constant de finanţare pentru procurarea utilajelor şi echipamentelor de către întreprinderile mici şi mijlocii (ÎMM).

Cu toate că recuperarea economiei Republicii Moldova îşi reia ritmul şi creşte cererea de finanţare din partea ÎMM

107

Page 108: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

locale, volumul creditelor bancare noi pentru companii rămâne limitat. Ca răspuns la această cerere de finanţare, BERD îşi diversifică produsele de finanţare disponibile pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care reprezintă aproximativ 98 la sută din economia moldovenească.

Cu împrumutul BERD, BT Leasing Moldova, subsidiară a Grupului Financiar al Băncii Transilvania, va putea să-şi extindă programele de leasing pentru a satisface cererea în creştere la produsele de leasing din partea ÎMM locale. BTL va oferi acum leasing pentru echipamente şi utilaje, acordând contracte de leasing pe termene mai îndelungate pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

 „BERD sprijină strategia BTL Moldova de a-şi lărgi portofoliul de produse şi a-şi extinde serviciile către clienţii din întreaga ţară. Susţinând în continuare dezvoltărea pieţei de leasing, vom aduce o schimbare reală pentru întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova, ajutându-le să devină mai puternice şi mai competitive", a declarat Libor Krkoska, şeful Biroului BERD în Moldova.

„Acest contract cu BERD este de importanţă majoră pentru BTL Moldova, reprezentând trecerea la o nouă etapă de dezvoltare a companiei noastre. Avem ambiţii mari şi ne propunem să  contribuim la dezvoltarea mediului de afaceri moldovean, susţinând sectorul ÎMM. Această linie de finanţare, combinată cu expertiza Grupului Financiar Banca Transilvania în domeniul produselor şi serviciilor destinate companiilor mijlocii şi mici, reprezintă unul dintre catalizatorii activităţii noastre viitoare", a adăugat Adrian Balmuş, directorul general al BT Leasing Moldova.

Industria de leasing din Republica Moldova rămâne subdezvoltată, iar companiile de leasing se confruntă cu dificultăţi în asigurarea finanţării pe termen lung. Acest lucru afectează disponibilitatea surselor alternative de finanţare

108

Page 109: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

pentru companiile locale, împiedicând dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.

Acest împrumut reprezintă cea de a doua investiţie efectuată de BERD în sectorul de leasing din Republica Moldova în baza Acordului cadru pentru sectorul financiar din Republica Moldova în valoare de 70 de milioane de euro, aprobat în anul 2008. În cadrul primei sale tranzacţii de leasing din Republica Moldova, încheiată în decembrie 2010, BERD a sprijinit compania Total Leasing, un alt operator de leasing important din Republica Moldova.

De la începutul operaţiunilor sale în Republica Moldova, BERD a investit peste 460 milioane de euro în diverse sectoare ale economiei, mobilizând suplimentar investiţii de peste 320 milioane de euro.

(Sursa: www.interlic.md, informaţii din 28.07.2011)

Tema 12. Fuziunile şi dezinvestirile. Operaţiunea LBO

1. Cauzele şi tipurile fuziunilor.2. Dezinvestirile.3. Operaţiunea LBO.

Obiectivele temei: atragerea şi utilizarea resurselor financiare sunt importante în vederea menţinerii competitivităţii, a poziţiei firmei pe piaţă, dar sunt însoţite de un grad ridicat de risc cum ar fi falimentarea. Modalităţile de evitare a dificultăţilor

prin intermediul unor forme de restructurare este interesul

109

Page 110: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

subiectului dat, care îşi găseşte reflecţie în analiza fuziunii, dezinvestirii şi a operţiunilor LBO.Cuvinte-cheie: restructurarea, fuziunea, fuziunea congenrică, sinergia, absorbția, dezinvestire, operaţiunile LBO.

1. Cauzele şi tipurile fuziunilor

Organizarea unei evidenţe financiare, de gestiune şi fiscale, a monitoringului şi studiului analitic al coeficienţilor financiari, organizarea bugetării principalelor cheltuieli curente şi a rezultatelor referitoare la gestionarea fluxurilor băneşti şi a profitului, organizarea gestionării alocaţiilor pe termen lung şi optimizarea structurii capitalului; îmbunătăţirea calitativă a managementului condiţionează restructurarea întreprinderii. Restructurarea reprezintă un complex de măsuri juridice, tehnice, organizatorice şi operaţionale iniţiate de proprietarul întreprinderii, de acţionari, asociaţi membri şi sau de managerul ei, de creditori sau de autorităţile publice centrale sau locale, orientate spre remedierea financiară şi economică a întreprinderii pe bază de capitalizare şi reorganizare, schimbare a structurii activelor şi modificare a procesului operaţional de producţie. Restructurarea se efectuează prin intermediul măsurilor de absorbţie, lichidare, reorganizare ş.a.

Absorbţia este contopirea unei firme de către altă firmă. Ea poate fi realizată prin proceduri juridice ca:1. contopirea şi consolidarea;2. fuziunea pe calea achiziţionării activelor companiei;3. fuziunea pe calea achiziţionării pachetului majoritar de acţiuni.110

Contopirea este absorbţia totală a unei companii de către alta, când compania fuzionară îşi păstrează denumirea şi individualitatea, iar cealălaltă companie încetează existenţa ca persoană juridică.

Contopirea este absorbţia totală a unei companii de către alta, când compania fuzionară îşi păstrează denumirea şi individualitatea, iar cealălaltă companie încetează existenţa ca persoană juridică.

Page 111: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Cu toate că din punct de vedere juridic aceste forme sunt diferite, în aspect financiar între ele nu se fac deosebiri.

Contopirea este absorbţia totală a unei companii de către alta, când compania fuzionară îşi păstrează denumirea şi individualitatea, iar cealălaltă companie încetează existenţa ca persoană juridică. Consolidarea presupune o schimbare totală a întreprinderii, cele două întreprinderi participante la consolidare îşi încetează activitatea.

Fuziunea prin achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni presupune cumpărarea pachetului cu bani sau al altor titluri de valoare.

Fuziunea activelor companiei este atunci când o companie beneficiază de pe seama altei companii, cumpărându-i activele. Firma în acest caz nu-şi sistează activitatea în calitate de persoană juridică.

Dintre motivele fuziunii se pot menţiona:1. sinergia;2. considerentele fiscale;3. perspectivele investiţionale;4. diversificarea activităţii.

Fuziunile pot fi:a) pe orizontală;b) pe verticală;d) conglomerat;e) congenerică.

2. Dezinvestirile

Dezinvestire reprezintă orice operaţiune de exploatare a unei investiţii. Dezinvestirea este un proces invers în raport cu investirea şi determină o recuperare a capitalului alocat în active fixe şi circulante, dar şi o întrerupere a intrărilor şi ieşirilor de trezorerie.

111

Dezinvestire reprezintă orice operaţiune de exploatare a unei investiţii.

Dezinvestire reprezintă orice operaţiune de exploatare a unei investiţii.

Page 112: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Dezinvestirea este folosită de către investitor pentru o mai înaltă adaptabilitate la cerinţele pieţei, pentru a mări mobilitatea financiară. Scopul dezinvestirii este reinvestirea capitalului recuperat în activităţi mai rentabile.

Dezinvestirile sunt determinate de:a) prelungirea proiectului investiţional;b) creşterea semnificativă a preţurilor la materie

primă;c) creşterea presiunii concurenţiale;d) creşterea semnificativă a dobânzilor pentru

împrumuturi ca urmare a schimbărilor intervenite în conjunctura economică;

e) schimbări intervenite în sistemul impunerii, astfel încât se micşorează fluxurile pozitive nete ale investiţiei.Investitorii practică diverse forme de dezinvestire ca:

1.vânzarea părţii realizate a proiectului investiţional;2.vânzarea obiectului investiţional în momentul punerii în exploatare, sub forma unui întreg complex patrimonial;3. vânzarea separată pe pieţe specifice a activelor ce fac parte din proiectul investiţional.

Decizia de dezinvestire se ia la precizarea tuturor elementelor financiare precum:

1. Valoarea recuperabilă (Vrec) - suma fluxurilor nete actualizate de trezorerie şi pozitive, ce rezultă după încetarea activităţii şi valorificarea prin vânzare a activelor care aparţin activităţii de dezinvestire.

2. Durata de viaţă economică rămasă (N), este numărul de ani în care s-ar mai fi putut exploata respectiva investiţie, dacă dezinvestirea n-ar fi avut loc.

3. Veniturile viitoare pierdute (VVP) - reprezintă profiturile nete de exploatare previzionate, dar pierdute din cauza dezinvestirii.

112

Page 113: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

4. Valoarea reziduală viitoare pierdută (VRP) - fluxurile monetare pozitive, care ar rezulta la sfârşitul duratei de viaţă rămase, dacă dezinvestirea nu ar avea loc.

5. Rata de actualizare (r) - costul mediu ponderat al capitalului întreprinderii, majorat cu prima de risc, specifică activităţii ce se supune dezinvestirii.

Dezinvestirea se decide după principiul VAN-ului maxim în sens invers, adică în acel caz când valoarea recuperabilă este superioară valorii actuale a veniturilor viitoare, marginale pierdute.

Astfel,

VAN dezinvestirii= Vrec- (∑ + *N)

Dacă valoarea recuperabilă va constitui sursa de finanţare pentru o nouă investiţie, atunci decizia de dezinvestire se poate adopta chiar şi atunci când valoarea recuperabilă este inferioară valorii actuale a veniturilor viitoare pierdute, cu condiţia că această diferenţă negativă să fie absorbită de către VAN a noii investiţii, adică:

VANinvestiţiei – VANdezinvestirii= maximCât timp randamentul fluxurilor viitoare actualizate este

mai mare decât costul capitalului, poiectul de investiţie rămâne exploatat, în caz contrar se decide dezinvestirea.

3. Operaţiunile LBO

Operaţiunile LBO (leveraged buyout) reprezintă operaţiunea de achiziţionare a companiei din contul mijloacelor împrumutate, atunci când în calitate de investitor apare o terţă persoană. Această metodă presupune trecerea proprietăţii din contul împrumutului la creditor. Plata se efectuează prin bani şi nu prin acţiuni. Adică achiziţionarea pachetului majoritar sau a

113

Page 114: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

tuturor activelor, sau a unei subdiviziuni se realizează de către grupul de investitori din contul împrumutului. Primii câţiva ani după intrarea în vigoare a LBO veniturile companiei trebuie să fie orientate spre rambursarea datoriei cauzate de împrumut.

Cele mai indicate firme pentru LBO sunt de producţie. Companiile din sfera serviciilor nu sunt văzute ca şi candidate pentru astfel de operaţiuni, deoarece la plecarea personalului nu rămâne aproape nimic din valoarea întreprinderii.

RezumatRestructurarea reprezintă un complex de măsuri

juridice, tehnice, organizatorice şi operaţionale iniţiate de proprietarul întreprinderii, de acţionari, membri asociaţi şi sau de managerul ei, de creditori sau de autorităţile publice centrale sau locale, orientate spre remedierea financiară şi economică a întreprinderii pe bază de capitalizare şi reorganizare, schimbare a structurii activelor şi modificare a procesului operaţional de producţie.

Dezinvestire reprezintă orice operaţiune de exploatare a unei investiţii. Dezinvestirea este un proces invers în raport cu investirea şi determină o recuperare a capitalului alocat în active fixe şi circulante, dar şi o întrerupere a intrărilor şi ieşirilor de trezorerie.

Operaţiunile LBO (leveraged buyout) reprezintă operaţiunea de achiziţionare a companiei din contul mijloacelor împrumutate, atunci când în calitate de investitor apare o terţă persoană. Această metodă presupune trecerea proprietăţii din contul împrumutului la creditor. Plata se efectuează prin bani şi nu prin acţiuni.

Întrebări de verificare

114

Page 115: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

1. Determinaţi cauzele fuziunilor.2. Care sunt formele de dezinvestire?3. Prin ce se caracterizează operaţiunea LBO?

ExempluExistă oportunitatea de exploatare în continuitate a utilajului a cărui durată de exploatare a fost de 5

ani, fiind exploatat timp de 2 ani. Valoarea recuperabilă (obţinută din vânzare) la sfârşitul anului II este de 60000 lei, la sfârşitul anului III - 42000 lei, anului IV - 20000 lei. Valoarea recuperabilă de la sfârşitul anului V este egală cu cea rămasă şi este de 1000 lei. Rata de actualizare este de 12 %.

Veniturile viitoare pierdute, pentru proiectul analizat sunt estimate, respectiv:

Pentru anul III – 30000 lei;Pentru anul IV - 25000 lei;Pentru anul V - 20000 lei.

Să se determine anul în care decizia de dezinvestire este cea mai favorabilă pentru activitatea întreprinderii.

Rezolvare:a) Pentru sfârşitul anului II:VAN dezinvestire = 60000 –

=60000-61667=-1667

leib) Pentru sfârşitul anului III:VAN dezinvestire= 42000 –

= 42000-39062= 2938 lei

c) Pentru sfârşitul anului IV:

115

Page 116: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

VANdezinvestire=20000 – =

20000-18753= 1247 leid) Pentru sfârşitul anului V:VANdezinvestire= Valoarea rămasă a investiţiei =

1000 leiConcluzie: Decizia de dezinvestire se va adopta la

sfârşitul anului III al duratei de exploatare, când diferenţa dintre valoarea recuperabilă şi suma veniturilor viitoare pierdute este pozitivă şi maximă de 2938 lei.

Tema 13. Lichidarea şi restructurarea întreprinderilor

1. Criza financiară a întreprinderii şi modalităţi de evitare a acesteia. 2. Esenţa, tipurile şi procedurile falimentului.3. Procedura de lichidare şi reorganizare a întreprinderii.

Obiectivele temei: managementul ineficient duce la declanşarea procesului de faliment. Pentru preîntâmpinarea sau elaborarea unor decizii în condiţiile falimentului, în subiectele de mai jos se determină condiţiile declanşării falimentului,

analizându-se situaţia de criză financiară în cadrul 116

Page 117: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

întreprinderii, determinând caracteristicile de bază a tipurilor de faliment şi a procedurilor acestuia, specificând procedurile de lichidare şi reorganizare a unei întreprinderi.Cuvinte-cheie: insolvabilitatea, tipurile insolvabilităţii, lichidarea, reorganizarea.

1. Criza financiară a întreprinderii şi modalităţi de evitare a acesteia

Criza reprezintă o tendinţă constantă de înrăutăţire a situaţiei financiare la întreprindere. Criza mai poate fi caracterizată prin reducerea capacităţii întreprinderii de a finanţa necesarul intern de active curente şi de a achita obligaţiile asumate.

De obicei, criza la întreprindere poate fi împărţită în următoarele faze:

Reducerea profitabilităţii, micşorarea profitului. Drept consecinţă a reducerii profitabilităţii este reducerea capacităţii de autofinanţare, şi a rezervelor de creştere economică. Soluţiile de depăşire a crizei la această fază ţin atât de modificarea strategiei, restructurarea întreprinderii cât şi de reducerea cheltuielilor şi creşterea productivităţii.

Apariţia profiturilor negative care duc la reducerea rezervelor interne a întreprinderii. Soluţia la problema privind profiturile negative este legată în primul rând de restructurarea întreprinderii.

Reducerea capitalului propriu. Pentru a compensa pierderile întreprinderea îşi micşorează activele curente, fapt ce duce şi mai mult la creşterea riscului afacerii. Restructurarea nu poate fi o soluţie, deoarece întreprinderea nu dispune de resurse pentru finanţarea ei.

117

Page 118: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Insolvabilitatea. Este faza în care întreprinderea nu dispune de resurse pentru a finanţa nici activitatea operaţională, nici pentru a achita datoriile pe termen scurt. Persistă pericolul stopării procesului de producţie şi lichidării întreprinderii.

Deci, criza mai poate fi definită că un pericol al supravieţuirii întreprinderii. Sunt două aspecte ale crizei. Aspectul extern al crizei se referă la capacitatea întreprinderii de a mobiliza un volum necesar de active curente pentru a face faţă cerinţelor creditorilor. Aspectul intern ţine de capacitatea întreprinderii de a finanţa volumul necesar de active curente pentru a desfăşura activitatea operaţională.

Din punct de vedere economic, criza poate fi privită şi ca un deficit de mijloace băneşti pentru a finanţa activitatea operaţională şi pentru a rambursa datoriile asumate. Formula economică a crizei poate fi exprimată în felul următor:Mijloacele băneşti disponibile < Necesarul Fondului de rulment + obligaţiuni imediate de plată Criza, de obicei, este cauzată de neconcordanţa anticipărilor echipei manageriale cu evoluţia reală a mediului extern. În funcţie de anticipările echipei manageriale situaţiile privind evoluţia mediului extern, se împart în:

1. situaţii de certitudine, când echipa managerială cunoaşte exact care va fi evoluţia principalilor factori ce determină succesul afacerii.

2. situaţii de risc, când se cunosc doar probabilităţile modificării factorilor, nu şi valorile lor exacte.

3. situaţii de incertitudine, când întreprinderea nu are nici o informaţie privind evoluţia ulterioară a mediului extern.

La baza cauzei apariţiei situaţiei de criză stau o mulţime de factori, care pot fi împărţiţi în două grupe:

118 Factorii situaţiei de criză

Page 119: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Insolvabilitatea este situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată.

Insolvabilitatea este situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată.

Figura 1. Clasificarea factorilor situaţiei de criză

Soluţiile pentru situaţiile de criză se găsesc în cadrul legislativ al ţării şi măsurile manageriale luate de întreprindere.2. Esenţa, tipurile şi procedurile falimentului

În Republica Moldova termenul de faliment a fost înlocuit în 2001 prin Legea nr. 632 cu pivire la insolvabilitate. Scopul schimbării noţiunii se consideră a fi necesitatea de a îmblânzi instituţia. Conform legislaţiei Republicii Moldova insolvabilitatea este situaţia financiara a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Prin procesul de insolvabilitate se satisface colectiv pretenţiile creditorului din contul patrimoniului debitorului. Cadrul legislativ specifică două condiţii ale insolvabilităţii:1. incapacitatea debitorului de a-şi onora obligaţiile;

119

Factori Externi:Factori social-economici generali de dezvoltare a statuluiRata inflaţiei;Instabilitatea sistemului fiscal;Instabilitatea reglementării legislaţiei;Diminuarea nivelului veniturilor reale a populaţiei;Rata şomajului.Factorii pieţeiMonopolizarea pieţei;Diminuarea capacităţii pieţei interne;Instabilitatea pe piaţa valutară;Rata ofertei produselor substituitoare.Alţi factori externiInstabilitatea politică; Calamităţi naturale; Creşterea criminalităţii.

Factori Interni: Manageriali:Nivelul înalt al riscului comercial;Cunoştinţele insuficiente în conjunctura pieţei;Management financiar neeficient;Gestionarea proastă a stocurilor de producţie ş.a.Operaţionali:Lipsa unificării întreprinderii ca complex de proprietate;Fonduri uzate şi învechite;Capacitatea productivităţii muncii joasă;Cheltuieli energetice mari.

Page 120: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

2. existenţa hotărârii judecătoreşti.Premărgătoare situaţiei de insolvabilitate este

incapacitatea de plată - situaţie a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale.

În literatura de specialitate sunt identificate patru situaţii de insolvabilitate:

Insolvabilitate reală: care este caracterizată de incapacitatea întreprinderii de a restabili situaţia financiară şi solvabilitatea. Trăsăturile distincte sunt: de îndatorare, pierderile suportate fac imposibilă relansarea activităţii operaţionale, drept urmare, întreprinderea va fi declarată juridic falimentară.

Insolvabilitate tehnică: este o stare de insolvabilitate a unei întreprinderi cauzată de existenţa unor creanţe cu termen expirat. De regulă, colectarea acestor creanţe permite întreprinderii să evite falimentul. În acest caz prin implementarea unor măsuri eficiente anticriză întreprinderea va putea evita falimentul juridic.

Insolvabilitate intenţionată: este caracterizată de o gestiune intenţionată a unei întreprinderii pentru a fi declarată insolvabilă. La falimentul intenţionat deseori se atribuie şi cazurile de gestiune incompetentă a întreprinderii. (În cazul insolvabilităţii debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor executive sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor).

Insolvabilitate fictivă: prezentarea intenţionată a situaţiei financiare a unei întreprinderi în termeni

120

Page 121: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

negativi pentru a beneficia de facilităţi în achitarea unor datorii. (Dacă debitorul iniţiază procesul de insolvabilitate în cazul în care el dispune de posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor (insolvabilitate fictivă), debitorul poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prin depunerea cererii în cauză).

Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii de intentare a procesului de insolvabilitate. Intentarea unui proces de insolvabilitate presupune existenţa incapacităţii de plată a debitorului sau a supraîndatorării. Pentru determinarea existenţei temeiului de intentare a procesului de insolvabilitate se iau în considerare:

a) mărimea obligaţiilor contractuale ale debitorului, inclusiv a datoriilor pentru credite plus dobânda. Penalităţile pentru neexecutarea acestor obligaţii nu se iau în calcul la determinarea valorii lor;

b) mărimea obligaţiilor la bugetul public naţional prevăzute de lege, fără penalităţi, și alte sancţiuni financiare.

Dreptul de a depune cerere privind intentarea procedurii de faliment îl au debitorul, creditorii şi alte persoane. Decizia privind situaţia creditorului o ia instanţa judecătorească şi de regulă, presupune două variante: lichidare sau restructurare. Acestea se înfăptuiesc prin procedura planului sau procedura lichidării.

3. Procedura de lichidare şi reorganizare a întreprinderii

Procesul de insolvabilitate determină două modalităţi de soluţionare: reorganizare şi lichidare. Legea nr. 632 prevede că procesul de insolvabilitate poate să nu fie declanşat de comun acord a creditorilor sau a deciziilor manageriale de redresare a

121

Page 122: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

situaţiei de incapacitate de plată. În aşa mod, pot fi luate măsuri ca:

1. Oprirea activităţilor (stoparea producţiilor) nerentabile este primul pas. Dacă industria cu producţie nerentabilă nu este posibil de vândut, ea trebuie să fie închisă, pentru ca să excludem imediat pierderile viitoare. Excepţie pot face industriile, sistarea căror va stimula încetarea întreprinderii totalmente.

2. Scoaterea din componenţa întreprinderii a industriilor ce cauzează pierderi este încă o soluţie de omitere a cheltuielilor neproductive de unităţi, care până la moment nu s-a reuşit de vândut. Orice finanţare viitoare a unităţilor scoase din funcţiune este exclusă, ceea ce stimulează iniţiativa personalului întreprinzătorilor dinainte.

3. Perfecţionarea organizării muncii şi optimizarea numărului angajaţilor la întreprindere. În situaţia când criza nu este predominantă la majoritatea întreprinderilor se urmăreşte un surplus de personal, şi în perioada de criză reducerea personalului devine o necesitate primordială, dar aceasta nu este simplu de efectuat.

4. Micşorarea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare în practică este posibilă doar prin restructurarea datoriilor de plată, ce depind de bunul simţ al creditorilor întreprinderii. Restructurarea datoriilor nu este nemijlocit un instrument specific de gestiune a crizei, aşa cum se mai poate aplica şi în situaţii relativ favorabile a întreprinderii debitoare.

5. Răscumpărarea obligaţiunilor datorate cu reduceri – una din cele mai favorabile măsuri. Situaţia de criză a întreprinderii-debitoare subapreciază datoriile ei, de aceea şi apare posibilitatea de a le răscumpăra cu o reducere neînsemnată.

122

Page 123: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Aceste hotărâri pot fi luate în urma anumitor condiţii: Se răscumpără numai acele datorii, care

determină nemijlocit necesarul de finanţare a ciclului de exploatare;

Suma, care poate fi utilizată pentru răscumpărarea datoriilor depinde de nivelul necesarului de finanţare a ciclului de producţie;

Preţul admis pentru răscumpărarea datoriilor este condiţionat de reducerile proprii ale întreprinderii şi răscumpărarea datoriilor trebuie privită ca un proiect de investiţii.

Convertirea datoriilor în capital social poate fi efectuată atât pe calea desfacerii fondului statutar, cât şi prin cedarea proprietarilor întreprinderii cotei părţi a lor (pachetului de acţiuni). Luarea acestor decizii se hotărăsc la tratativele cu creditorii.

Contractele forward la livrarea producţiei întreprinderii la un preţ fixat pot deveni încă o metodă de restructurare a datoriilor. Dacă creditorul este cointeresat în producţia dată, îi putem propune să deconteze datoria întreprinderii faţă de el sub formă de avans la livrarea pe termen lung a acesteia. Pe lângă aceasta preţul de contractare nu trebuie să fie mai mic decât costul de producţie prognozat.

O măsură de redresare este acordarea unei atenţii sporite marketingului. Cum se ştie, marketingul este unul din locurile slabe ale întreprinderilor noastre şi gestionarea crizei trebuie să prevadă măsuri eficiente de marketing, altfel întreprinderea nu va supravieţui. Sensul marketingului în gestiunea crizei vizează activitatea,

123

Reorganizarea întreprinderii reprezintă modalitatea de realizare a unui complex de măsuri, negociate de părţi în procesul de faliment şi aprobate de către instanţa de judecată, care are drept scop executarea creanţelor creditorilor prin preluarea datoriilor debitorului de către succesorii de drepturi.

Reorganizarea întreprinderii reprezintă modalitatea de realizare a unui complex de măsuri, negociate de părţi în procesul de faliment şi aprobate de către instanţa de judecată, care are drept scop executarea creanţelor creditorilor prin preluarea datoriilor debitorului de către succesorii de drepturi.

Page 124: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

care transformă necesităţile cumpărătorului în venituri la întreprindere.

Dacă, totuşi, întreprinderea a intrat în procedura de insolvabilitate legislaţia înclină mai mult spre intrare în procedura planului sau a reorganizării întreprinderii.

Procedurile de reorganizare se aplică în următoarele cazuri: a) insolvabilitatea întreprinderii; b) incapacitatea întreprinderii de a ieşi cu propriile forţe din criză economico-financiară în care se află; c) dispunerea de capacităţi operaţionale şi funcţionale viabile; d) solicitarea în scris a restructurării întreprinderii depusă de către proprietarii, managerul întreprinderii, de creditori sau autoritatea administraţiei publice locale; e) existenţa unui acord scris al creditorilor privind aplicarea procesului de reorganizare şi includerea în obiectul acordului-memorandum a datoriilor întreprinderii faţă de ei, a căror valoare depăşeşte 50 la sută din suma totală a datoriilor creditoare.

Procesul de reorganizare presupune parcurgerea următoarelor etape:1. ETAPA MORATORIULUI

Moratoriul asupra datoriilor se instituie pe un termen de până la 90 de zile în scopul elaborării unui plan de reorganizare sau a unui business-plan şi unor proiecte de investiţii şi încheierii unui acord-memorandum cu Consiliul Creditorilor. Moratoriul se aplică asupra datoriilor incluse în obiectul acordului-memorandum, fără calcularea majorării de întârziere (penalităţii).

Moratoriul nu se aplică asupra datoriilor la plata salariului, pensiilor alimentare sau la plata prejudiciului cauzat prin lezarea sănătăţii angajatului sau prin decesul

124

Page 125: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

acestuia şi nici asupra altor datorii care nu au fost incluse în obiectul acordului-memorandum. Consiliul Creditorilor va constitui o comisie de reorganizare din reprezentanţii proprietarului, acţionarilor, asociaţilor (membrilor), ministerului de ramură, creditorilor, autorităţii administraţiei publice locale. Comisia de reorganizare va inventaria activele întreprinderii în baza unei analize a stării de lucruri de la întreprindere şi va prezenta Consiliului Creditorilor, în termen de 10 zile de la data desemnării sale, un raport de evaluare a tuturor criteriilor şi condiţiilor indicate. Din momentul constituirii, comisia de restructurare, în solidaritate cu managerul întreprinderii, va fi responsabilă de integritatea activelor întreprinderii până în momentul în care Consiliul Creditorilor va lua hotarârea respectivă. Planul de reorganizare se elaborează în baza unei analize diagnostice a funcţionarii întreprinderii şi cuprinde următoarele aspecte: a) organizatorice şi manageriale: modernizarea structurii organizatorice, reprofilarea, optimizarea sistemului de motivaţie a muncii, elaborarea unei strategii de dezvoltare, reorganizarea şi perfecţionarea fluxului informaţional;b) tehnice şi tehnologice: retehnologizarea, implementarea tehnologiilor noi, diversificarea sortimentului de producţie, optimizarea cheltuielilor de producţie, introducerea standardelor de calitate;c) economico-financiare: crearea unor centre de cheltuieli şi venituri, insuşirea tehnicilor managementului financiar, gestiunea fluxului de numerar, gestiunea creanţelor şi datoriilor, gestiunea stocurilor de mărfuri, de materiale şi de produse, inventarierea activelor;d) comerciale şi de marketing: implementarea unui sistem de informare şi raportare, organizarea cercetărilor de piaţă, perfecţionarea sistemului de stabilire a preţurilor;

125

Page 126: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

e) ecologice: inventarierea surselor de poluare a mediului înconjurător, implementarea normativelor ecologice, folosirea raţională a resurselor naturale.2. ETAPA DE IZOLARE

Procedura de izolare se iniţiază pe un termen de pâna la 12 luni, iar în anumite cazuri, pornind de la importanţa vitală a întreprinderii în cauză pentru economia naţională, procedura poate fi prelungită pâna la 24 luni în baza planului de restructurare şi/sau business-planului aprobat de Consiliul Creditorilor, cu încheierea unui acord-memorandum.

Pe perioada de aplicare a procedurii de izolare se prorogă plata datoriilor, incluse în obiectul acordului-memorandum de iniţiere a procedurii de izolare, fără calcularea majorării de întârziere (penalităţi).

În perioada desfăşurării procedurii de izolare întreprinderea realizează măsurile planului de restructurare şi/sau business-planului şi ale proiectului de investiţii şi işi onorează obligaţiile asumate faţă de creditori.3. ETAPA DE POSTIZOLARE

Perioada de postizolare se caracterizează prin îndeplinirea condiţiilor din acordul-memorandum de eşalonare şi/sau reeşalonare a datoriilor, încheiat pe o perioadă de 5 ani, iar în anumite cazuri, pâna la 8 ani, în funcţie din importanţa vitală a întreprinderii pentru economia naţională. În perioada moratoriului, izolării şi postizolării, creditorii nu au dreptul să blocheze contul întreprinderii sau să deconteze pe cale extrajudiciară bani pentru plata datoriilor nescadente sau să calculeze majorări de întârziere (penalităţi) pentru datoriile ce constituie obiectul acordului-memorandum.

Creditorii ale caror datorii au fost incluse în obiectul acordului-memorandum nu vor aplica procesul de

126

Page 127: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Lichidarea întreprinderii conduce la încetarea activităţii acesteia fără trecerea dreptului şi obligaţiilor pe cale succesorială altor persoane.

Lichidarea întreprinderii conduce la încetarea activităţii acesteia fără trecerea dreptului şi obligaţiilor pe cale succesorială altor persoane.

insolvabilitate unei întreprinderi care a încheiat acord-memorandum fără acceptul Consiliului Creditorilor.

Acordul-memorandum îşi încetează acţiunea în cazul: a) expirării termenului de valabilitate; b) sistării acţiunii sale ca urmare a faptului că întreprinderea a achitat obiectul acordului-memorandum înainte de expirarea termenelor stabilite; c) rezilierii acordului-memorandum ca urmare a faptului că întreprinderea a încălcat legislaţia fiscală, nu şi-a onorat obligaţiile asumate; d) acceptării de către Consiliul Creditorilor a aplicării faţă de întreprindere a procesului de insolvabilitate de către creditori.

Lichidarea întreprinderii conduce la încetarea activităţii acesteia fără trecerea dreptului şi obligaţiilor pe cale succesorială altor persoane. Întreprinderea este considerată lichidată dacă este răzuită din Registrul de stat al întreprinderilor. Procedura de lichidare se stabileşte la luarea deciziei de lichidare.

Cauzele de lichidare sunt diferite, dar lichidarea din cauza falimentuluii poate fi iniţiată numai prin decizia instanţei de judecată. Instanţa de judecată numeşte lichidatorul sau comisia de lichidare. Lichidatorul poate fi o persoană cetăţean al Republicii Moldova cu studii de specialitate şi cu experienţă în acest domeniu. Comisia de lichidare sau Lichidatorul publică în Monitorul Oficial informaţia despre iniţierea procedurii de lichidare. La fel pregăteşte dosarul întreprinderii aflată în procesul de lichidare.

Pentru răzuirea întreprinderii se pregătesc documentele:A. cererea despre lichidarea întreprinderii;B. documentele cu privire la constituirea întreprinderii;

127

Page 128: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

C. certificatul de înregistrare în Registrul de stat al întreprinderilor;D. actul de confirmare despre achitarea datoriilor faţă de bugetul statului;E. actul de lichidare a contului;F. actul de lichidare şi distrugere a ştampilelor;G. copia avizului cu privire la lichidare din Monitorul Oficial;H. documentul cu privire la predarea documentelor întreprinderii la Arhiva Statului;I. bilanţul de lichidare a întreprinderii.

La prezentarea dosarului şi obţinerea acceptului Camerei Înregistrării de Stat, întreprinderea se răzuieşte din registru.

RezumatPerioadele de dificultate ale întreprinderii se

soldează deseori cu procedura de insolvabilitate, care poate să evalueze fie într-o reorganizare/restructurare, fie în lichidarea întreprinderii. Ambele sunt reglementate de un cadru legislativ concret Legea cu privire la insolvabilitate. În Republica Moldova Legea cu privire la insolvabilitate este una de a îmblânzi procesul de faliment. Conform acesteia se dă prioritate reorganizării.

Întrebări de verificare

1. Definiţi noţiunea de faliment, insolvabilitate.2. Caracterizaţi cauzele crizei întreprinderii.3. Determinaţi motivele schimbării statutului de faliment în cel de insolvabilitate.4. Specificaţi deosebirea dintre procedura planului şi cea de lichidare a întreprinderii din cauza falimentului.

128

Page 129: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Text de reflecţieMijloacele de soluţionare a problemei falimentului companiei după stricteţea sa variază în dependenţă de gravitatea situaţiei financiare. Dacă perspectiva este inalienabilă, atunci alternativa acesteia este numai lichidarea. Cu toate acestea unele companii falite pot să reconstruiască întreprinderea cu avantaje pentru creditori, acţionari şi societăţii. Aceasta e posibil prin intermediul cadrului legislativ şi a voinţei companiei.

James C. Van Horne

129

Page 130: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Bibliografie:

Legi şi acte normative:

1. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la antreprenoriat și întreprinderi Nr.845-XII din 03.01.92, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.2 din 28.02.19942. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la instituţiile financiare Nr.550-XIII din 21.07.95, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 01.01.19963. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la leasing Nr.731 din 15.02.96, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.49-50 din 25.07.19964. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA privind societăţile pe acţiuni Nr.1134-XIII din 02.04.97, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.38-39 din 12.06.19975. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la fondurile de investiţii Nr.1204-XIII din 05.06.97, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.45 din 10.07.19976. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la insolvabilitate, N 632-XV din 14.11.01, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140 15.11.20017. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Nr.199-XIV din 18.11.98, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.27-28 din 23.03.1999

130

Page 131: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Manuale, cărţi, monografii:1. Albu S., Capsîzu V., Albu I., Eficienţa investiţiei, Ed. CEP

USM, Chişinău, 20052. Barrow C., Management financiar pentru miniafaceri, Ed.

Rentrop&Straton, Bucureşti, 20083. Botnari N., Baurciulu A., Finanţe, manual, Ed. ASEM,

Chişinău, 20104. Brezeanu P., Managementul financiar-bancar al riscului de

faliment corporativ, Ed. Cavallioti, 2008 5. Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii: pentru

uzul studenţilor anului II, Modulul doi: Planificarea financiară a întreprinderii, Ed. ASE, Bucureşti, 2000

6. Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. ASE, Bucureşti, 1997

7. Brezeanu P., Gestiunea financiară a portofoliului, Ed. Economica, Bucureşti, 2009

8. Caragangiu A., Darovanaia A., Minica M., Iovv T., Pieţe de capital, Ed. ASEM, Chişinău, 2005

9. Constantinescu D. A., Management financiar în asigurări, Ed. Economica, Bucureşti, 2005

10. Cobzari L., Taran I., Baurciulu A., Politici financiare ale întreprinderii, Ed. ASEM, Chişinău, 2006

11. Cobzari L., Taran I., Politici financiare ale întreprinderii, Ed. ASEM, Chişinău, 2006

12. Cobzari L., Restructurarea financiară şi tendinţele ei în condiţiile actuale, Ed. ASEM, Chişinău, 1999

13. Halpen P., Brighman E., Finanţe manageriale, Ed. Economica, Bucureşti, 1998

14. Manolescu Gh., Management financiar, Ed. Economică, Bucureşti, 1995

15. Nederiţă A., Bucur V., Contabilitate financiară, manual, ediţia a II-a, Ed. ACAP, Chişinău, 2003

16. Onofrei M., Management financiar, Ed. Beck, Bucureşti, 2006

131

Page 132: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

17. Stancu I., coord., Armeanu D., Finanţe: suport de curs: vol. 3: Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Economica, Bucureşti, 2003

18. Stihi L, Managementul riscurilor în afaceri, Ed. ASEM, Chişinău, 2010

19. Vasile I., Gestiunea financiară a întreprinderii, curs universitar, Ed. Meteor Press, 2010

20. Vintilă G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005

21. Балабанов И., Основы финансового менеджмента, Москва, Финансы и статистика, 1995

22. Гуцу К., Лизинг в Молдове, современное состояние и возможности развития, Кишинэу, 2002

23. Гридчина М. В., Финансовый менеджмент, Курс лекций, 3-е издание, стереотипное, МАУП, Киев, 2004

24. Кобзарь Л., Киося Т., Тюриков К., Суворова Ю., Финансы предприятия, Кишинэу, 2007

25. Koвалев В.В., Финансовый менеджмент, Москва, ТК Велби, 2007

26. Koвалев В.В., Введение в финансовый менеджмент, Москва, 1997

27. Холт Роберт Н., Основы финансового менеджмента, Дело ЛТД, Москва, 1995

Surse web: http://www.chamber.md – Camera de Comerţ şi

Industrie a Republicii Moldova; http://www.justice.md – site patronat de Ministerul

Justiţiei al Republicii Moldova, care oferă acces gratuit la documentaţiile juridice interne (legi şi acte normative);

http://www.licenţiere.gov.md/ru/ - site-ul Camerei de Licenţiere a Republicii Moldova, cu informaţii care

132

Page 133: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

vizează procedurile de licenţiere pentru anumite genuri de activitate şi legislaţia în domeniu;

http://www.fisc.md – site-ul conţine informaţii cu privire la: legislaţia fiscală, seminare, trening-uri;

http://www.minfin.md – Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova;

http://bnm.md – Banca Naţionalăî a Moldovei; http://statistica.md – Departamentul de Statistică al

Republicii Moldova; http://www.procredit.md – Pro Credit Moldova –

servicii financiare; http://www.microfinance – Corporaţia de Finanţare

Rurală – servicii financiare; http://www.mecgov.md – Ministerul Economiei şi

Comerţului; http://www.contabilitate.md – Revista „Contabilitate

şi Audit”.

133

Page 134: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Cuprins

Introducere...............................................................Abrevieri.................................................................. Tema 1. Bazele conceptuale ale managementului financiar....................................................................Tema 2. Valoarea în timp a banilor..........................

35

619

Tema 3. Evaluarea titlurilor de valoare.................... 30Tema 4. Evaluarea proiectelor investiţionale........... 37Tema 5. Managementul riscurilor financiare........... 46Tema 6. Decizii financiare în condiţiile modificării preţurilor.................................................................. 56Tema 7. Gestiunea activelor şi sursele de finanţare pe termen scurt........................................................ 64Tema 8.Costul şi structura capitalului..................... 76Tema 9. Politica de dividende................................. 83Tema 10. Finanţarea hibridă: acţiunile privilegiate; warrant-urile; hârtiile de valoare convertibile.............................................................. 90Tema 11. Leasing: teorie şi practică........................ 98Tema 12. Fuziunile şi dezinvestirile. Operaţiunea LBO......................................................................... 107

134

Page 135: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Tema 13. Lichidarea şi restructurarea întreprinderilor......................................................... 114Bibliografie.............................................................. 127

135

Page 136: Mg Fin Note de Cursgata 05.11.2011

Nagy Moldovan Ana, Botezatu AngelaManagement financiar (note de curs)

______________________________Editura “Labirint", Chişinău

tele-fax. 44-26-86,e-mail: [email protected]

136