Universitatea BucureştiFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Metode de evaluare a sărăcieiScale de echivalenţă

- rezumat -

Coordonator: Prof. Dr. Cătălin Zamfir

Autor: Drd. Marius Augustin Pop

Bucureşti, 2009

Cuprins

Partea întâi 2

1 Estimări ale sărăciei în România 2

2 Ce este sărăcia? 5

3 Determinarea sărăciei 6

3.1 Praguri ale sărăciei 7

3.1.1 Praguri absolute ale sărăciei 8

3.1.2 Praguri relative ale sărăciei 12

3.2 Alte metode de determinare a sărăciei 13

4 Ajustarea pragurilor - scale de echivalenţă 14

5 Concluzii 16

Partea a doua: Evoluţia sărăciei în România 17

1 Estimarea scalelor de echivalenţă specifice României 17

2 Determinarea unei noi scale de echivalenţă 19

3 Influenţa scalelor de echivalenţă în evaluarea sărăciei 21

4 Evoluţia sărăciei utilizând diferite praguri ale sărăciei 21

5 Diferenţele între rezultatele obţinute 23

6 Concluzii 26

6.1 Metoda recomandată 27

Bibliografie 28

1

Partea întâi

1 Estimări ale sărăciei în România

Evenimentele imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989 au dus la deteriorarea rapidă a nivelului de trai, în special în timpul etapelor de declin economic accentuat. În aceste condiţii era şi normal să apară o serie de preocupări în estimarea deteriorării stării de bunăstare a populaţiei şi de evaluate a sărăciei.

Prima lucrare de amploare care a analizat evoluţia principalilor indicatori sociali în perioada de tranziţie a fost lucrarea România 89 – 93, Dinamica bunăstării şi protecţia socială1 apărută în februarie 1994 şi avându-i ca autori pe Marius Augustin Pop, Cătălin Zamfir şi Elena Zamfir. Ceea ce trebuie remarcat la această lucrare este faptul că evoluţia indicatorilor aferenţi bunăstării erau prezentaţi comparativ cu celelalte ţări în tranziţie, ceea ce oferea pentru prima dată posibilitatea plasării României în context European. Lucrarea aborda de asemenea evoluţia sărăciei în primii ani ai tranziţiei plecând de la veniturile gospodăriilor şi folosind două praguri relative ale sărăciei ancorate în timp şi situate pentru România la 45% respectiv 50% din retribuţia medie orară a anului 1989. Metodei folosite i se pot aduce o serie de critici dintre care cele mai importante ar fi:

- faptul că eşantionul anchetei bugetelor de familie folosit avea o reprezentativitate discutabilă în condiţiile trecerii la economia de piaţă şi a apariţiei a o serie de categorii sociale inexistente în eşantionul anchetei;

- estimările aveau la bază veniturile gospodăriilor la nivel de decile, nu un calcul făcut pe baza tuturor înregistrărilor din eşantion;

- venitul avut în vedere era calculat pe persoană fără să utilizeze o scală de echivalenţă.

Cu toate aceste neajunsuri ceea ce se poate reţine este dinamica fenomenului. De asemenea este remarcabil faptul că a făcut o analiză comparativă a evoluţiei în diferite ţări aflate în tranziţie şi a atras atenţia asupra deprecierii rapide a bunăstării gospodăriilor şi a exploziei sărăciei.

Următoarea lucrare apărută, cuprinzând cercetări de amploare, de această dată focalizată asupra sărăciei, a fost Dimensiuni ale sărăciei2 apărută în anul 1995 sub coordonarea lui Cătălin Zamfir. Lucrarea sintetiza rezultatele cercetărilor anuale făcute de către Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii începând din anul 1991. În analizele făcute lucrarea aborda mai multe metode de estimare a sărăciei. În acest sens stabilea două praguri pentru determinarea

1 [141] Marius Augustin Pop, Cătălin Zamfir, Elena Zamfir, România 89 – 93 Dinamica bunăstării şi protecţia socială, 1994

2 [191] Cătălin Zamfir - coordonator, Dimensiuni ale sărăciei, editura Expert, Bucureşti 1995

2

sărăciei absolute: minimul decent şi minimul de subzistenţă, determinate prin utilizarea metodei normative. În lucrare erau estimate de asemenea ratele de sărăcie relativă determinate de asemenea cu două praguri situate la 40% respectiv 50% din venitul mediu al gospodăriilor, cât şi o abordare a metodelor subiective de estimare a sărăciei. Lucrarea făcea de asemenea o analiză complexă a standardului de viaţă.

O altă lucrare care ar putea fi considerată de referinţă în analiza evoluţiei sărăciei în România, realizată de această dată pe baza datelor din Ancheta Integrată în Gospodării (AIG) puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică a fost Metode şi tehnici de evaluare a sărăciei3, apărută în anul 1998, având colectivul de coordonare format din: Constantin Chirca, Maria Molnar, Speranţa Pârciog, Pavel Wagner şi Cătălin Zamfir. Lucrarea aborda de asemenea mai multe metode de calcul al sărăciei, alături de metoda absolută, cea relativă şi cea a Băncii Mondiale fiind abordată şi o metodă multidimensională de determinare a sărăciei. Principala critică ce se poate aduce acestei lucrări, înafară de importanţa exagerată pe care o acordă metodei multidimensionale abordate, este utilizarea unei scale de echivalenţă care nu reflectă în mod corect distribuirea reală a consumului într-o gospodărie (scala de echivalenţă INS), ceea ce duce inevitabil la denaturarea rezultatelor prezentate.

Eforturile făcute în domeniul analizei impactului avut de tranziţie asupra deteriorării rapide a condiţiilor de trai şi-au găsit în sfârşit o recunoaştere oficială în anul 1998, când, la iniţiativa şi cu sprijinul reprezentanţei PNUD în România, sub patronajul preşedintelui României s-a constituit Comisia de Prevenire şi Combatere a Sărăciei, care a aprobat şi adoptat Strategia de prevenire şi combatere a sărăciei4. Strategia făcea o analiză a configuraţiei fenomenului şi formula anumite direcţii şi principii generale de acţiune, intenţia fiind de a fi convertită într-un Plan guvernamental de acţiune, ceea ce nu s-a mai întâmplat în guvernarea 1997 – 2000.

Problema a fost reluată în guvernarea următoare care în aprilie 2001 a înfiinţat Comisia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale, care a elaborat Planul Naţional Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale, aprobat în data de 31 iulie 2002 prin Hotărârea Guvernului nr. 829. În capitolul 15 al acestui plan: Societatea românească: configuraţia sărăciei şi excluziunii sociale conţinea o analiză suficient de complexă a evoluţiei sărăciei pentru perioada 1995 – 20015. Într-un fel se poate afirma că prin acest act normativ calculul ratelor de sărăcie obţineau în sfârşit, dacă nu o aprobare, cel puţin un gir oficial.

3 [43] C. Chirca, ... C. Zamfir ş.a. Metode şi tehnici de evaluare a sărăciei, 19984 [195] Warren Crowther, ... Cătălin Zamfir, Strategia de prevenire şi combatere a sărăciei5 [200] ***, Guvernul României, Comisia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale,

Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale, 31 iulie 2002

3

Metodologia de calcul, împreună cu o analiză amplă a evoluţiei, profilului şi tendinţelor în sărăcie precum şi a unor aspecte privind excluziunea socială pe perioada 1995 – 2002, a văzut lumina tiparului în lucrarea apărută în limba română în octombrie 2003 sub egida Băncii Mondiale, România: Raport de Evaluare a Sărăciei6.

Calculul ratelor de sărăcie, putem spune că practic a devenit oficial în România în anul 2005 prin emiterea Hotărârii Guvernului nr. 488 din 26 mai, privind aprobarea sistemului naţional de indicatori de incluziune socială7. Prin această hotărâre, alături de indicatorii de excluziune socială primari şi secundari, care se calculează sistematic în toate ţările Uniunii Europene, au fost introduşi şi indicatorii terţiari de excluziune socială. Aceşti indicatori sunt stabiliţi la nivel naţional, până în momentul de faţă fiind doar recomandaţi de către Uniunea Europeană să fie introduşi şi calculaţi de către ţările membre, urmând ca prin analiza lor, în viitor, să se poată ajunge la un set comun de indicatori terţiari al căror calcul să devină obligatoriu alături de cei primari şi secundari.

În cadrul indicatorilor primari şi secundari sunt incluse ratele de sărăcie determinate pe baza pragurilor monetare relative stabilite la 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent - ca indicator primar, şi la praguri reprezentând 40%, 50% şi 70% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent – ca indicatori secundari. Pentru ratele de sărăcie cuprinse în cadrul indicatorilor terţiari de excluziune socială metoda aprobată indirect a fost cea derivată din metoda Băncii Mondiale (descrisă în secţiunea 3.1.1, tabloul 3.2). Deşi după unii autori metoda este considerată un hibrid între metoda absolută şi cea relativă de determinare a pragurilor monetare de sărăcie prin faptul că are componentele consumului alimentar determinate pe baza decilelor 2 şi 3 ale distribuţiei populaţiei în funcţie de cheltuielile de consum, faptul că valoarea pragului se actualizează doar pe baza indicelui preţurilor pentru cheltuielile alimentare, nealimentare şi a serviciilor, conferă metodei un comportament absolut în calculul dinamicii sărăciei.

Ultima lucrare de analiză a evoluţiei sărăciei a apărut tot prin aportul Băncii Mondiale în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Institutul Naţional de Statistică, în noiembrie 2007. Aceasta păstrează aceeaşi denumire cu cea anterioară, România: Raport de Evaluare a Sărăciei8, şi extinde analiza efectuată asupra evoluţiei sărăciei până în anul 2007.

6 [212] ***, World Bank Romania: Poverty assessment. June 2003. Report No. 26169-RO, apărut sub acelaşi număr şi în limba română: România: Raport de Evaluare a Sărăciei, octombrie 2003

7 [201] ***, Guvernul României, Hotărârea Guvernului nr. 488 din 26 mai 2005, Monitorul Oficial al României, Nr. 492, 10 iunie 2005

8 [214] ***, World Bank, MMFES, INS, România: Raport de evaluare a sărăciei, noiembrie 2007

4

2 Ce este sărăcia?

Sărăcia reprezintă unul dintre conceptele preluate de către ştiinţele sociale din limbajul comun. Aici, sensul acestui concept era suficient de exact, deşi era mai mult conceptual decât explicit. Intrată în sfera preocupărilor morale şi politice ale colectivităţii, sărăcia s-a bucurat de un interes special din partea cercetătorilor din domeniul ştiinţelor sociale9.

Sărăcia este în acelaşi timp unul dintre conceptele cele mai înşelătoare. Larg utilizată în cunoaşterea comună, asociată de regulă cu un fond înalt emoţional, sărăcia pare fiecăruia dintre noi un concept foarte clar. Plasat însă în contextul universal al ştiinţei claritatea dispare generând două mari probleme. Prima problemă provine din faptul că ceea ce se înţelege în mod obişnuit prin sărăcie, înţelegerea comună – depozitara unor componente ideologice şi culturale foarte variate – face deosebit de dificilă încercarea de a o redefini într-o perspectivă universală. A doua problemă provine datorită trecerii de la un context individual la unul social general. La nivelul cunoaşterii comune, sensul conceptului este legat puternic de percepţia cazurilor individuale. Ştim cu toţii că x şi y sunt săraci. Problema este însă de a defini, în condiţiile unei abordări ştiinţifice, categoria tuturor persoanelor sărace. Această problemă se pune atât la nivel universal – săracii indiferent de timpul şi locul în care se află – cât şi la nivel de colectivitate – respectiv săracii dintr-o colectivitate dată10.

Ceea ce se regăseşte, totuşi, în cele mai multe dintre studii, este definirea sărăciei ca o privare economică. Susţinerea acestui concept se face prin faptul că sărăcia caracterizează persoanele lipsite de resursele materiale care să le poată asigura consumul necesar de bunuri şi servicii.

Timp de peste 200 de ani unii dintre cei mai eminenţi sociologi au dat o serie de definiţii sărăciei. În tabloul 2.1 Peter Saunders în lucrarea sa „Spre un cadru credibil al sărăciei: de la sărăcia în ceea ce priveşte veniturile la privare” sintetizează caracteristicile celor mai influente abordări. Definiţiile cuprind cele două funcţii-cheie, pe care le consideră că formează nucleul de bază al oricărei definiţii a sărăciei. Prima este că sărăcia reprezintă o situaţie în care nevoile de bază nu pot fi satisfăcute din resursele disponibile. Acesta este energic susţinută de Adam Smith când se referă la „indispensabilul necesar”, de Rowntree în celebrul său „necesităţile minime pentru a întruni doar eficienţa fizică”, sau de „capabilitatea de bază” a lui Sen. A doua funcţie cheie este că orice definiţie dată sărăciei trebuie să înglobeze percepţiile comunităţii despre sărăcie. În acest sens aminteşte referirile lui Henderson la atitudinea comunităţii, ale lui Townsend la activităţile, condiţiile şi înlesnirile agreate pe scară largă, sau încrederea în percepţia socială a lui Mack şi Lansley11.

9 [192] Elena Zamfir, Cătălin Zamfir, Politici sociale, România în context european, 199510 [192] Elena Zamfir, Cătălin Zamfir, Politici sociale, România în context european, 199511 [166] Peter Saunders, Towards a Credible Poverty Framework: From Income Poverty to

Deprivation, 2004

5

Tabloul 2.1 Definiţii alternative ale sărăciei12

Adam Smith (1776):„Prin necesar, înţeleg nu numai mărfurile, care sunt indispensabil necesare pentru susţinerea vieţii, dar orice obicei, oricât de neînsemnat, dar care e considerat, de către oamenii credibili, că este nepotrivit să lipsească. Un tricou, de exemplu, strict vorbind nu este o necesitate a vitală ... Dar, în ziua de azi ... pentru un muncitor zilier onorabil ar fi ruşine să apară în public fără un tricou, lipsa acestuia fiind calificată ca o stare scandaloasă de sărăcie.”Seebohm Rowntree (1899):„[O familie este considerată săracă dacă] ... veniturile totale sunt insuficiente pentru a obţine minimul necesar pentru a întruni doar eficienţa fizică.”William Beveridge (1942):„În ceea ce priveşte venitul minim necesar unei persoane în vârstă aptă de muncă pentru subzistenţă pe perioada sistării câştigurilor salariale, este suficient să se ţină seama de alimente, îmbrăcăminte, combustibil, lumină şi diverse cheltuieli de uz casnic, precum şi chiria, plus o marjă ce trebuie admisă pentru ineficienţa cheltuielilor”Ronald Henderson (1975):„În măsura în care sărăcia este definit prin referire la un standard de trai minim acceptabil, este un concept relativ. [Ea cere] o judecată de valoare [care] trebuie să ţină cont de productivitatea din economie şi de atitudinea comunităţii. Sarcina de a stabili un standard minim de trai este dificilă având în vedere diversitatea de stiluri de viaţă şi valorile societăţii australiene, cât şi multitudinea de aspecte care trebuie să fie luate în considerare, cum ar fi: mâncare, adăpost, îmbrăcăminte, sănătate şi educaţie.”Peter Townsend (1979):„Persoane fizice familiile şi grupele din populaţie se poate spune că sunt în sărăcie, atunci când acestea nu au resurse pentru a obţine tipuri de dietă, să participe la activităţi şi să aibă condiţii de locuit şi înlesniri care sunt obişnuite, sau cel puţin pe scară largă încurajate sau aprobate, în cadrul societăţilor cărora le aparţin.”Joanna Mack şi Stewart Lansley (1985):„Sărăcia este o lipsa forţată a necesităţilor percepute social.”Amartya Sen (1992):„Sărăcia [este] eşecul în a ajunge la anumite niveluri minim acceptabile în ceea ce priveşte capabilităţile de bază. Funcţionarea relevantă pentru aceasta ... poate varia de la cele elementare fizice cum ar fi bine hrănite, îmbrăcate şi adăpostite în mod adecvat, evitând îmbolnăvirile ce pot fi prevenite, etc. pentru realizări sociale mai complexe, cum ar fi participarea la viaţa comunităţii, fiind în stare să apară fără jenă în public, şi aşa mai departe.”

3 Determinarea sărăciei

Chiar dacă pare prematur în acest punct al lucrării, dorim să facem unele precizări de care vom ţine cont pe tot parcursul lucrării.

12 [166] Peter Saunders, Towards a Credible Poverty Framework: From Income Poverty to Deprivation, 2004

6

În primul rând este vorba de utilizarea conceptului de sărăcie relativă. Semnificaţia dată acestui concept diferă în funcţie de autor. Prin sărăcie relativă unii autori se referă de fapt la pragurile monetare relative (calculate ca un procent din veniturile sau cheltuielile medii sau mediane), în timp ce alţi autori de lucrări în domeniu prin sărăcie relativă înţeleg evaluarea sărăciei prin utilizarea altor praguri decât cele monetare, cum ar fi indicele de privare al lui Townsend. Pentru a evita orice posibile confuzii precizăm încă din această fază a lucrării că prin praguri relative ale sărăciei vom trata metodele de estimare relative utilizând pragurile monetare. Metodele care utilizează alte praguri decât cele monetare vor fi tratate în cadrul secţiunii „alte metode de estimare a sărăciei”.

În al doilea rând lucrarea este concentrată în principal pe metodele de evaluare plecând de la pragurile monetare şi aceasta din mai multe motive. Primul, şi cel mai important, este că estimarea sărăciei se poate face plecând de la datele existente în sistemul statistic naţional (Ancheta Integrată în Gospodării şi Ancheta Bugetelor de Familie), în timp ce evaluarea sărăciei prin alte metode ar presupune iniţierea şi implementarea unor cercetări speciale. Al doilea este că pragurile monetare în general, şi metoda absolută în special, sunt recomandate ţărilor mai puţin dezvoltate (cum este şi cazul României), respectiv ţărilor care au încă o pondere considerabilă a cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor.

În al treilea rând diferenţierea între pragurile absolute şi cele relative este văzută în sensul dat de Iceland13, respectiv caracterul absolut fiind dat mai mult de faptul că acestea nu se modifică în timp, decât de modul efectiv de calcul, iar caracterul relativ de faptul că acestea se modifică în fiecare an, odată cu caracteristica avută în vedere în calculul pragului. Abordări asemănătoare sunt şi cele date de Danziger şi Haveman14, Blank şi Greenberg15, sau de Citro şi Michael16 ultimii apreciind natura pragului după rezultatul obţinut şi nu după metoda folosită. Astfel abordarea subiectivă, de exemplu, conducând la un prag absolut, este abordată ca metodă de determinare a unui prag absolut şi nu ca o metodă distinctă de estimare a sărăciei (abordare preluată şi în lucrarea de faţă).

3.1 Praguri ale sărăciei

Evaluarea sărăciei presupune, şi se bazează în general pe existenţa unor niveluri bine definite ale standardului de viaţă pe care se consideră că trebuie să le atingă orice persoană (gospodărie, grup, etc.) pentru a nu fi considerată săracă, denumite praguri de sărăcie. Există anumite niveluri de consum din diferite categorii de bunuri (hrană, îmbrăcăminte, adăpost, etc.) sub care supravieţuirea este pusă în pericol, deşi este greu de determinat ce anume

13 [108] John Iceland, Poverty in America, 200614 [57] Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, 200115 [28] Rebecca M. Blank and Mark H. Greenberg, Improving the Measurement of Poverty,

200816 [46] Constance F. Citro and Robert T. Michael, Poverty, A New Approach, 1995

7

reprezintă aceste niveluri pentru fiecare persoană în parte. Nu numai atât dar, în cele mai multe societăţi, şi aici le avem în vedere chiar şi pe cele mai sărace, noţiunea de "sărăcie" depăşeşte noţiunea de minim de supravieţuire. Nu că ar fi contestată existenţa unui prag de sărăcie, dar apar o serie de controverse în ceea ce priveşte poziţionarea şi interpretarea lui17.

Literatura de specialitate face distincţie între două mari categorii de praguri ale sărăciei, praguri „absolute“ şi praguri de sărăcie „relative“. Din punct de vedere al veniturilor, pragurile absolute de sărăcie presupun un nivel fix al puterii de cumpărare, nivel care este suficient pentru a cumpăra un anume pachet fix, bine determinat, de necesităţi de bază18. Cu alte cuvinte, pragurile de sărăcie absolute reprezintă un minim absolut al veniturilor (sau al consumurilor) stabilite într-o manieră obiectivă, sub nivelul căruia individul (sau gospodăria) este considerată săracă. Acestea sunt fixate în timp la un moment dat şi actualizate sistematic ţinând cont de evoluţia în timp a preţurilor. De cealaltă parte, pragul de sărăcie relativ este definit în termeni de nivel de venituri sau consum tipice în cea mai mare parte a societăţii. Puterea de cumpărare a pragului relativ de sărăcie se schimbă în timp odată cu nivelul veniturilor, cheltuielilor sau al consumului societăţii19.

„Distincţia esenţială între cele două măsurători nu constă în valoarea monetară specifică a pragului de sărăcie respectiv, ci mai degrabă în cum aceste praguri se actualizează în timp. Pragurile absolute rămân constante, în timp ce pragurile relative cresc pe măsură ce standardul de viaţă creşte20”. Altfel spus pragurile relative reprezintă venituri mai mici în comparaţie cu alţi indivizi, membri ai aceleiaşi societăţi pentru care se face estimarea. În timp ce pragurile absolute se actualizează la intervale mari de timp, pragurile relative se actualizează de la sine, sistematic, ori de câte ori se efectuează cercetarea.

3.1.1 Praguri absolute ale sărăciei

Pragurile de sărăcie absolută derivă din evaluarea nevoilor umane considerate a fi esenţiale, şi reprezintă nivelul minim estimat al cheltuielilor necesare satisfacerii acestor nevoi. În acest fel ele definesc limita minimă a resurselor considerate a fi necesare asigurării existenţei unei persoane sau gospodării. Într-o accepţiune mai îngustă, limita minimă a resurselor reprezintă resursele necesare supravieţuirii fizice iar, într-o accepţiune mai largă, reprezintă resursele pe care le implică existenţa oamenilor ca membri ai societăţii. În ţările slab dezvoltate resursele pe care le implică existenţa oamenilor ca membri ai societăţii şi cele necesare strict supravieţuirii fizice sunt relativ apropiate. În ţările industrializate pragul de sărăcie absolut are un conţinut mai amplu şi un nivel mai ridicat faţă de cel aferent strictei supravieţuiri sub aspect fizic21.

17 [43] C. Chirca, ... C. Zamfir ş.a. Metode şi tehnici de evaluare a sărăciei, 199818 [57] Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, 200119 [57] Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, 200120 [108] John Iceland, Poverty in America, 200621 [43] C. Chirca, ... C. Zamfir ş.a. Metode şi tehnici de evaluare a sărăciei, 1998

8

Toate metodele de determinare a pragului absolut al sărăciei au la bază normele de consum alimentar recomandate de nutriţionişti. Diferenţa dintre metode constă în modul în care aceste norme sunt transpuse în cheltuieli de consum alimentar considerate a fi minim necesare, precum şi de modalitatea în care se face estimarea cheltuielilor nealimentare (de bunuri şi servicii)22.

Cele mai des utilizate dintre metodele absolute sunt următoarele23: • aportul de energie alimentară (FEI); • costul nevoilor de bază (CBN); • metoda insuficienţei consumului (CI); • metoda bugetului standard (BS).

Toate aceste metode definesc un set de bunuri alimentare nealimentare şi servicii, care se consideră că asigură un nivel de trai adecvat societăţii pentru care se face estimarea. Setul de bunuri definite se converteşte apoi în valori monetare, definind astfel un prag al sărăciei sub care o persoană este considerată a fi săracă.

În tabelul 3.1 sunt prezentate principalele caracteristici ale acestor patru metode, cu accent pe definirea fiecăreia dintre ele, concepţia generală asupra sărăciei, precum şi principalele părţi slabe şi critici care li se aduc. Tabelul conţine de asemenea modul de calcul al pragului de sărăcie aferent fiecărei metode.

Tabelul 3.1 Pragul de sărăcie în perspectivă absolută24

Metoda Definiţie Concept general

Principalele cerinţe

Critici /părţi slabe

Măsurarea pragului de sărăcie

1) Aportul de energie alimentară (FEI)

Alimente suficiente pentru a satisface necesarul de energie

Concept sever privind minimul de subzistenţă. Nu priveşte nevoile sociale

Determină necesarul de alimente (cerinţele nutriţionale) adecvat pentru o sănătate bună

a) dificultăţi privind consensul asupra cărei alimentaţii este mai adecvată; b) ignoră posibilităţile de înlocuire; c) ignoră preferinţele diferite

Costul cumpărării alimentelor de bază

2) Costul nevoilor de bază (CBN)

Un pachet de consum cu elemente alimentare şi nealimentare considerat adecvat

Concepţie slabă în ceea ce priveşte minimul de subzistenţă. Apropiat de metoda bugetului standard

Ca în 1 + determinare care şi cât de mult din elementele nealimentare

Ca în 1 + a) neînţelegeri privind lista de elemente nealimentare; b) dificultăţi la evaluare.

Costul cumpărării coşului de elemente alimentare şi nealimentare

3) insuficienţa consumului (CI)

Toate bunurile şi serviciile considerate necesare

Slabă concepţie a minimului de subzistenţă. Foarte

Ca în 2 Ca în 2 Valoarea agregată a tuturor bunurilor şi serviciilor

22 [43] C. Chirca, ... C. Zamfir ş.a. Metode şi tehnici de evaluare a sărăciei, 199823 [14] Bellù şi Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 200524 [14] Bellù şi Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, 2005

9

Metoda Definiţie Concept general

Principalele cerinţe

Critici /părţi slabe

Măsurarea pragului de sărăcie

pentru satisfacerea nevoilor de bază

apropiat de metoda bugetului standard

4) bugetul standard (BS)

Toate bunurile şi serviciile considerate necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază plus minimul de bază pentru viaţa socială

Slabă concepţie a minimului de subzistenţă

Ca în 3 + nevoia de a defini ce este adecvat pentru viaţa socială.

Ca în 3 + neînţelegeri privind ce este adecvat pentru viaţa socială.

Valoarea agregată a tuturor nevoilor

În practică, înafară de metodele prezentate, se utilizează şi alte metode, care de multe ori reprezintă hibrizi ale acestora, fiind derivate din una dintre ele sau din combinarea lor. Un exemplu de metodă care utilizează o combinaţie între metoda aportului energiei alimentare şi cea a proporţiei cheltuielilor alimentare, este metoda Băncii Mondiale25. Aceasta pleacă de la un coş alimentar mediu determinat pe baza consumurilor efective ale celor mai sărace gospodării (primele 30%). Luarea în considerare a consumului gospodăriilor oferă avantajul că elimină caracterul subiectiv şi artificial indus de utilizarea unei diete prestabilite şi se iau în calcul mai bine obiceiurile alimentare specifice populaţiei pentru care se calculează ratele de sărăcie.

Pragurile de sărăcie pot fi stabilite luând în calcul toate cheltuielile necesare unei gospodării, sau numai o parte din acestea. În S.U.A. de exemplu, pentru calculul pragului oficial de sărăcie26 s-au evaluat doar cheltuielile alimentare, cheltuielile totale fiind determinate prin înmulţirea valorii rezultate cu un coeficient (x3), reprezentând inversul ponderii cheltuielilor alimentare în veniturile totale ale gospodăriilor de 3 sau mai multe persoane, aşa cum rezulta din anchetele efectuate la data stabilirii pragului de sărăcie. În acest caz avem de-a face cu praguri de sărăcie multiplicative. Avantajul multiplicatorului este că acesta reprezintă un mod de a reduce numărul categoriilor de buget pentru care trebuie luată o decizie explicită.

Există şi alte abordări în determinarea pragurilor absolute de sărăcie. Una dintre ele, care a constituit subiectul multor cercetări, în special în Europa, este interogarea unui eşantion reprezentativ din populaţie, căruia i se cere să specifice venitul minim necesar, sau să evalueze diferite niveluri de venit. Este vorba despre pragurile subiective27 de sărăcie calculate pe baza rezultatelor

25 [150] Martin Ravallion, Poverty Comparisons, The World Bank, 199426 [135] Mollie Orshansky, The Measure of Poverty, 197627 În multe lucrări de specialitate pragurile de sărăcie subiective pot fi întâlnite ca o a treia

categorie de praguri (alături de cele absolute şi cele relative). În lucrarea de faţă, ca de altfel şi în unele dintre lucrările de specialitate consultate [ex.: 46], având în vedere că informaţiile subiective conduc la determinarea unor praguri de sărăcie absolute, au fost incluse în această categorie.

10

unor anchete care să ofere informaţiile de mai sus, pentru fiecare dintre ele putând fi evidenţiate atât aspecte pozitive cât şi negative.

Tabloul 3.2 Determinarea sărăciei absolute în România28

O versiune derivată din metoda Băncii Mondiale este utilizată în România la calculul ratelor de sărăcie absolute, incluse în indicatorii naţionali terţiari de incluziune socială. În această metodă determinarea pragurilor de sărăcie se face plecând de la consumul gospodăriilor. Studiile efectuate au arătat că, în cazul României, acesta reflectă, mai bine decât venitul, bunăstarea reală a gospodăriei şi capacitatea acesteia de a-şi satisface nevoile de bază [26]. Consumul reflectă de asemenea capacitatea de a mobiliza resurse în perioade dificile, descriind mai bine decât venitul accesul la, şi disponibilitatea de, bunuri şi servicii.

Componenta alimentară a pragului de sărăcie se determină pe baza coşului alimentar utilizat de gospodăriile din a doua şi a treia chintilă, cu costuri la valoarea celor practicate de acest grup, şi cantităţi ajustate proporţional pentru a rezulta o valoare a coşului de 2550 de calorii pe zi pe adult echivalent*.

Pragul de sărăcie extremă se determină însumând componenta alimentară cu cantitatea de bunuri şi servicii consumate în mod specific de cei al căror consum total este egal cu necesităţile alimentare. Se consideră că dacă o gospodărie, care nu-şi poate acoperi decât necesităţile alimentare, renunţă la o parte din acestea în favoarea unor bunuri sau servicii, înseamnă că acestea sunt necesităţi.

Pragul de sărăcie se determină adunând la componenta alimentară sumele cheltuite pe bunuri şi servicii de către gospodăriile al căror consum alimentar este egal cu componenta alimentară calculată.

Până în prezent, pragurile de sărăcie au fost calculate la nivelul preţurilor din decembrie 2002, calculul în aval şi amonte făcându-se prin indexarea acestora cu valoarea indicelui de preţuri pe cele trei componente: alimentară, nealimentară şi servicii. __________________* Conform recomandărilor reuniunii FAO /OMS /UN expert group on nutrition (1985).

În opinia Alinei Coudouel29 „percepţiile subiective pot fi folosite pentru a măsura sărăcia. Astfel de măsurători ale sărăcie se bazează pe întrebări adresate gospodăriilor despre (a) percepţia situaţiei lor, cum ar fi, «Ai de ajuns?», «consideraţi că veniturile dumneavoastră sunt foarte mici, destul de mici, suficiente, destul de mari, sau mari?» (b) raţionamente despre standardele minime şi nevoi, cum ar fi: «Care este suma minimă pe care o consideraţi necesară pentru o familie de doi adulţi şi trei copii?» sau «Care este minimul necesar pentru familia ta?» sau (c) Topul sărăciei în comunitate, cum ar fi «Care grupuri sunt cele mai vulnerabile în sat?» Pe baza răspunsurilor la aceste întrebări poate fi derivat pragul de sărăcie. Răspunsurile la cel de-al doilea grup

28 [212] ***, World Bank Romania: Poverty assessment. June 2003. Report No. 26169-RO, apărut sub acelaşi număr şi în limba română: România: Raport de Evaluare a Sărăciei, octombrie 2003

29 [112] Jeni Klugman - editor, A Sourcebook for Poverty Reduction Strategies, 2002

11

de întrebări ar putea să ofere o linie pentru diferite tipuri de gospodării, iar răspunsurile la primul grup de întrebări poate fi folosit ca prag de sărăcie.

Conceptul de sărăcie absolută a întâmpinat o serie de critici. Criticile au atacat în general presupunerea că ar exista nevoi minime de bază pentru toţi oamenii din toate societăţile. Acesta este un argument greu de susţinut chiar şi pentru sărăcia de subzistenţă măsurată strict în termeni de alimente, îmbrăcăminte, apă potabilă şi locuire. Nevoile de subzistenţă variază atât în cadrul fiecărei societăţi cât şi între societăţi diferite.

3.1.2 Praguri relative ale sărăciei

Prin contrast faţă de pragurile de sărăcie absolute, pragurile de sărăcie relative30, aşa cum sunt cel mai des definite, se calculează de regulă prin referire la veniturile (sau cheltuielile) curente ale populaţiei, mai precis un anumit procent din acestea.

Cel mai des utilizate în această abordare sunt două metode: prima vizând nivelul veniturilor, iar cea de-a doua poziţia veniturilor31. Metodele se bazează pe definirea unui prag relativ în vederea estimării bunăstării în sensul larg acceptat de societatea pentru care se face estimarea. Pragul relativ se bazează fie pe veniturile, fie pe cheltuielile individuale sau ale gospodăriei. Scopul final este estimarea unui prag al sărăciei. În cazul ambelor metode, definiţia „relativă” a sărăciei poate face pragul sărăciei sensibil atât la modul în care este distribuit venitul în rândul populaţiei, precum şi la nivelul veniturilor medii.

Tabelul 3.2 Pragul de sărăcie în perspectivă relativă32

Metoda Definiţie Concept general

Principalele cerinţe Critici /părţi slabe

Măsurarea pragului de sărăcie

1) Nivelul veniturilor

Procentul din media /mediana veniturilor sub care persoana este considerată săracă

Sărăcie privind veniturile /cheltuielile

Determină măsurarea locaţiei din distribuţia veniturilor care să fie luată ca referinţă şi procentul aferent din ea

Unidimensională, ignoră alte dimensiuni ale sărăciei

Unităţi de venit /cheltuieli

2) Poziţia veniturilor

Centila de venit sub care un individ este considerat sărac

Sărăcie privind veniturile /cheltuielile

Determină centila de venit care reprezintă cel mai bine pragul de sărăcie

a) Unidimensională. Neglijează alte dimensiuni ale sărăciei.b) Sărăcia este totdeauna prezentă. Nu este utilă pentru comparaţii în timp. Este mai utilă pentru comparaţii în spaţiu.

Unităţi de venit /cheltuieli

30 Pragurile de sărăcie relativă sunt utilizate în Uniunea Europeană, ca indicatori primari de incluziune socială. Înafară de faptul că se calculează uşor, acestea au avantajul că permit efectuarea de comparaţii între ţările membre.

31 [15] Bellù şi Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Relative Poverty Lines, 200532 [15] Bellù şi Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Relative Poverty Lines, 2005

12

În Tabelul 3.2 sunt prezentate principalele caracteristici ale acestor două metode, cu accent pe definirea fiecăreia dintre ele, concepţia generală asupra sărăciei, precum şi principalele părţi slabe şi critici care li se aduc. Tabelul conţine de asemenea modul de calcul al pragului de sărăcie aferent fiecărei metode.

3.2 Alte metode de determinare a sărăciei

Unii cercetători au propus alte metode de stabilire a standardului de sărăcie, concret, identificând o listă de activităţi specifice, bunuri în proprietate, bunuri de consum, etc., considerate esenţiale pentru ca persoanele să fie angrenate în mod normal în societate.

În acest sens, în Regatul Unit, Townsend (1979) a elaborat „indicele de privare“. Plecând de la o primă listă de 60 de elemente considerate necesare pentru o viaţă normală, Townsend a selectat 12 elemente pe care le-a considerat indicatorii cheie ai privării. Aceştia sunt (1) o săptămână de vacanţă pe an, departe de casă; (2), pentru adulţi – să aibă un prieten sau rude în vizită în propriul domiciliu pentru a lua masa împreună în ultimele 4 săptămâni; (3) pentru adulţi – să iasă împreună sau să facă o vizită unui prieten sau unei rude, în ultimele 4 săptămâni; (4) pentru copii – să aibă un prieten în vizită pentru joacă în ultimele 4 săptămâni; (5) pentru copii – să nu fi avut o petrecere la ultima lor zi de naştere; (6) să nu iasă pentru divertisment în ultimele 2 săptămâni; (7) să nu aibă carne proaspătă la masă de cel puţin 4 ori pe săptămână; (8) să nu aibă o masă gătită o zi într-o săptămână; (9) să nu aibă un mic dejun gătit în cele mai multe zile ale săptămânii; (10) să nu aibă un frigider în casă; (11) dacă membrii gospodăriei nu se întâlnesc de obicei duminica; (12) cazul în care gospodăriei îi lipseşte folosirea exclusivă a uneia dintre următoarele patru utilităţi cheie: veceu cu apă curentă, chiuvetă cu apă curentă, baie cu cadă sau duş, maşină de gătit electrică sau cu gaze33.

Plecând de la definiţia indicelui de privare al lui Townsend, dar incluzând numai acele elemente pe care cel puţin jumătate dintre cei intervievaţi într-o anchetă prealabilă, le consideră necesare pentru a atinge un nivel minim de trai, Mack şi Lansley34, au ajuns la o variantă modernă a acestui indice, respectiv indicele de privare multiplă (IMD). Acesta este utilizat în mod curent în Regatul Unit, ca măsură directă a sărăciei la nivel local. Metodologia de calcul al acestui indice (versiunea IMD 2004) cuprindea 37 de indicatori grupaţi pe 7 domenii: 1-venituri; 2-ocupare; 3-sănătate şi dizabilităţi; 4-educaţie, calificare şi şcolarizare; 5-accesul la locuire şi servicii; 6-calitatea locuinţei şi a mediului; 7-infracţionalitate. În ceea ce priveşte ariile geografice pentru care se calculează, spre deosebire de metodologia IMD 2000, care calcula indicii la nivelul celei mai mici autorităţi locale (comuna), metodologia IMD 2004 coboară sub aceasta

33 [195] ***, Blacksacademy, Definitions of Poverty, 2002, p. 234 Citaţi în [46] Constance F. Citro and Robert T. Michael, Poverty, A New Approach, 1995

13

limită, ariile, stabilite prin agregarea sectoarelor folosite la recensământ, având o medie a celei mai mici zone situată în jurul a 1500 de persoane35.

Abordarea capabilităţilor36 a apărut în 1980, ca o abordare a bunăstării economice. În această abordare Amartya Sen a încercat să reunească o serie de elemente care până atunci au fost fie excluse, fie formulate în inadecvat, în abordările tradiţionale ale bunăstării economice. Sen a susţinut iniţial importanţa libertăţii reale în evaluarea avantajelor unei persoane, diferenţele individuale în capacitatea de a transforma resursele în activităţi de valoare, poziţia centrală a distribuţiei bunăstării în societate, natura diversă a activităţilor care stau la baza fericirii, şi împotriva materialismului excesiv în estimarea bunăstării individuale. Ulterior, în colaborare cu Martha Nussbaum, Sudhir Anand şi James Foster, Sen a reuşit să impună abordarea capabilităţilor ca un model de dezbatere în dezvoltarea umană acesta fiind la baza creării de către ONU a indicelui de dezvoltare umană şi cadrul preferat pentru abordarea egalităţii de şanse vizând în special echitatea între sexe.

Nussbaum (2000) sintetizează aceste principii de bază într-un cadru având zece capabilităţi, respectiv şanse reale, bazate pe circumstanţe personale şi sociale. Această viziune contrastează cu modul de abordare obişnuit care vede dezvoltarea în mod simplist, din punct de vedere al creşterii economice, iar sărăcia ca pe o privare de venituri.

Cele zece capabilităţi pe care Nussbaum susţine că ar trebui să fie agreate de către toate democraţiile sunt: viaţa; sănătatea fizică; integritatea corporală; simţuri, imaginaţie şi gândire; emoţiile; raţiunile practice; afilierea; respectul altor specii; jocul; şi controlul asupra ambianţei personale.

4 Ajustarea pragurilor - scale de echivalenţăGospodăriile având dimensiuni şi componenţă diferită este normal să aibă

şi necesităţi diferite. Este obligatoriu ca aceste diferenţe să fie luate în considerare în estimarea sărăciei, lucru nu tocmai uşor. Pentru a compara nivelul de trai între gospodării, sau pentru a stabili dacă o gospodărie poate beneficia de anumite prestaţii de protecţie socială, se utilizează în mod curent veniturile sau cheltuielile acestora. Aceşti indicatori nu ţin însă cont de diferenţele în ceea ce priveşte mărimea şi structura gospodăriilor şi nici a necesităţile lor. Ajustarea la gospodăria de referinţă pentru un anume prag de sărăcie calculat, pentru a reflecta diferenţele date de dimensiunea şi compoziţia gospodăriilor se fac prin aplicarea scalelor de echivalenţă. Cu ajutorul acestora gospodăriile sunt transformate în gospodării de adulţi echivalenţi, gospodării comparabile dar care ţin cont de principalele caracteristici care le pot afecta necesităţile.

35 [205] ***, Office of the Deputy Prime Minister, The English Index of Deprivation 200436 Acest mod de abordare a fost pentru prima dată formulat şi articulat în totalitate de

Amartya Sen (1985) şi discutat în Sen şi Nussbaum (1993). Aplicaţiile pentru dezvoltare sunt discutate în Sen (1999), Nussbaum (2000), şi Clark (2002, 2005) iar acum ne aflăm în momentul în care abordarea capabilităţilor este larg acceptată ca un model în dezvoltare.

14

Alegerea unei scale de echivalenţă este deosebit de importantă pentru că aceasta influenţează rezultatele în mod sistematic, putând avea implicaţii deosebite în luarea unor decizii politice în acordarea diferitelor ajutoare sociale cum ar fi: alocaţiile pentru copii, pensiile de urmaş, aprecierea nivelului pensiei alimentare sau alocaţiilor de asigurări sociale.

În literatura de specialitate pot fi distinse cinci clase de scale de echivalenţă care se deosebesc în funcţie de modalităţile în care sunt determinate: normative, empirice, de securitate socială, bazate pe consum şi având la bază măsurarea directă a bunăstării. Trăsăturile care deosebesc aceste scale sunt37:

1. Scalele de echivalenţă normative pleacă de la norme de consum stabilite de către experţi, de regulă nutriţionişti. Aceştia determină anumite coşuri minime de produse considerate a fi necesare gospodăriilor de dimensiuni diferite. Componenţa coşurilor şi preţurile produselor selectate în ceste coşuri diferă de la ţară la ţară, deci, în consecinţă şi scalele de echivalenţă rezultate vor fi diferite.

2. Scalele de echivalenţă estimate pe bază empirică, se fac prin observarea comportamentului şi a nevoilor gospodăriilor. Un exemplu în acest sens sunt scalele de echivalenţă introduse în scopuri de analiză statistică elaborate de Universitatea Oxford, cunoscute în mod curent sub denumirea dată de principalul utilizator al acestora, şi anume scalele OCDE.

3. Scalele de echivalenţă aferente programelor de securitate socială rezultă implicit din reglementările specifice în domeniu. La determinarea acestor scale, pe lângă normele de consum stabilite de specialişti pentru diferite tipuri de familii, se are în vedere în principal nivelul resurselor financiare de care se dispune pentru susţinerea programelor de securitate socială pentru care sunt calculate.

4. Scalele de echivalenţă bazate pe consum sunt construite pe baza informaţiilor privind cheltuielile provenite din anchetele în gospodării. Pentru a determina o scala de echivalenţă din această categorie, este esenţială determinarea unei bunăstări considerate comparabile între gospodării de tipuri şi dimensiuni diferite, pentru a putea răspunde la întrebări de genul: cu cât ar trebui să cheltuiască în plus o gospodărie cu trei copii pentru a avea acelaşi nivel de bunăstare cu o gospodărie cu doi copii? Pentru determinarea acestei categorii de scale de echivalenţă se utilizează o varietate de metode, printre care: metoda maximizării utilităţii sau minimizării costurilor; metoda partiţionării bugetului; metoda alocării veniturilor; şi metoda ponderii cheltuielilor alimentare.

5. Scalele de echivalenţă subiective au la bază estimarea directă a bunăstării, aşa cum este percepută de populaţie. Dezvoltate de Van Praag38, acestea reprezintă o alternativă de estimare, plecând de la compararea bunăstării

37 [43] C. Chirca, ... C. Zamfir ş.a. Metode şi tehnici de evaluare a sărăciei, 199838 [185] B. M. S. Van Praag, R. L. Flik, La pauvrete subjective, 1992

15

şi nu de la deducerea ei prin intermediul consumului. Aceste scale au fost aplicate frecvent în ultimii 20 de ani.

În procesul de estimare a sărăciei se apelează la o gamă largă de scale de echivalenţă, plecând de la cele care nu aplică nici o ajustare, folosind veniturile pe gospodărie pentru a stabili nivelul de trai, şi terminând cu cele care utilizează venitul pe o persoană. Scalele de echivalenţă trecute în revistă în lucrare fac parte din domeniul cuprins între cele două extreme.

5 ConcluziiDin trecerea în revistă a diferitelor concepte de calcul al sărăciei se pot

desprinde o serie de concluzii.

În primul rând este clar că toate abordările implică raţionamente subiective, în ceea ce priveşte:

- alegerea unei anumite distribuţii pentru a fi utilizată la calculul pragurilor (veniturile sau cheltuielile) şi un anume punct pentru pragurile de sărăcie relativă (60% din valoarea mediană);

- alegerea şi formularea întrebărilor şi metoda de estimare folosită (utilizarea tuturor răspunsurilor sau numai a unui set dintre acestea) în stabilirea pragului de sărăcie subiectivă;

- specificaţiile experţilor în bugete la determinarea pragurilor normative.

În al doilea rând este clar că toate conceptele înglobează multe elemente de relativitate şi subiectivitate. În elaborarea standardului de sărăcie unele referinţe sunt invariabil făcute la condiţiile de consum şi locuire pentru o anume perioadă şi loc. În consecinţă pragurile de sărăcie construite în perioade diferite de timp tind să reflecte schimbările reale în consum. Acest raţionament este valabil prin definiţie la pragurile relative.

Este adevărat că pragurile elaborate prin metodele normative, mai ales prin faptul că se referă la anumite nevoi specifice ale gospodăriilor, sunt mult mai atractive pentru politicieni şi pentru publicul larg decât pragurile elaborate simplu, prin abordarea relativă (jumătate sau 60% din mediana veniturilor gospodăriei). În practică însă, valorile obţinute prin cele două abordări, după actualizarea pragurilor obţinute prin metode normative, diferă însă foarte puţin.

Fiecare agreează că alimentele, îmbrăcămintea şi locuirea sunt bunuri şi servicii necesare, dar cât anume este necesar din fiecare este o problemă care trebuie dezbătută. Aceste categorii sunt însă evidente în gândirea societăţii despre nevoile săracilor, evidenţiate în oferirea de adăposturi pentru persoanele fără locuinţă, de alimente în cantinele săracilor şi de îmbrăcăminte de iarnă. Cheltuielile cu alimente, îmbrăcăminte şi locuinţă au de asemenea o importantă pondere în cheltuielile totale ale unei gospodării. De aceea este foarte greu de acceptat că o simplă proporţie din cheltuielile mediane este preferabilă calculelor normative. O variantă posibilă sugerată de Constance F. Citro şi Robert T. Michael – 1995, este ca nivelul acestor cheltuieli să fie luate direct din

16

bugetul de cheltuieli ale gospodăriilor39. Această abordare ar face mai uşor de implementat o trecere la recalcularea anuală a pragurilor, dar ar introduce noi elemente de relativitate.

O altă concluzie finală este că schimbările socio-economice fac imperativă ridicarea unei probleme căreia i s-a acordat relativ puţină atenţie în dezbaterile asupra pragurilor de sărăcie: cum trebuie acestea ajustate pentru diferenţele dintre gospodării40.

Partea a doua: Evoluţia sărăciei în România

1. Estimarea scalelor de echivalenţă specifice României Principala problemă care se ridică atunci când se pleacă la determinarea

unei scale de echivalenţă este să se găsească anumite criterii pe baza cărora gospodării de dimensiuni şi structuri diferite să fie considerate ca având niveluri similare, sau cel puţin apropiate, de bunăstare.

Aceste criterii au fost, şi vor fi, mereu un subiect de dispută între specialişti. În aceste condiţii, postularea unui criteriu pe baza căruia gospodării cu număr de membri şi structuri diferite pot fi considerate ca având un nivel al bunăstării comparabil, se întrevedea a fi o sarcină extrem de dificilă.

Pentru a soluţiona această problemă, intenţia iniţială a fost să aplicăm un algoritm de determinare iterativ, urmând ca la prima iteraţie să utilizăm un criteriu cât mai simplu, urmând ca în continuare, prin înlocuirea valorilor rezultate şi reiterarea calculelor (respectiv prin utilizarea unui algoritm matematic iterativ de tip Jacobi, demonstrat ca fiind puternic convergent), să ne conducă în mai multe iteraţii la scalele de echivalenţă date de comportamentul real al gospodăriilor populaţiei.

Criteriul iniţial pentru care s-a optat la încadrarea gospodăriilor în anumite categorii, asumate a fi comparabile din punct de vedere al nivelului bunăstării, a fost unul uşor de utilizat: chintilele de consum41. Ideea care a stat la baza acestei alegeri a fost ca pentru prima iteraţie să considerăm că gospodăriile situate în aceleaşi chintile au un nivel al bunăstării ce poate fi considerat comparabil, cel puţin pentru calculul scalelor de echivalenţă.

Rezultatele obţinute după prima iteraţie, după cum se va vedea, au susţinut această alegere, valorile scalelor de echivalenţă obţinute pentru chintilele 2, 3 şi 4 fiind surprinzător de apropiate. Diferenţele între scalele de echivalenţă rezultate sunt foarte mici chiar între chintila 1 şi chintila 5, în ciuda

39 [46] Constance F. Citro and Robert T. Michael, Poverty, A New Approach, 199540 [46] Constance F. Citro and Robert T. Michael, Poverty, A New Approach, 199541 Iniţial, pentru a stabili categoriile de bunăstare în care să fie incluse gospodăriile, intenţia a

fost să utilizăm decilele de consum, care oferă grupe cu valori ale consumului mai apropiate, includerea într-o anumită categorie de consum, considerată a fi comparabilă, fiind mai justificată.

17

faptului că valoarea totală medie a consumului între aceste chintile este de patru ori mai mare în favoarea chintilei a cincia. Aceasta a făcut inutilă nu numai căutarea unor criterii pe baza cărora gospodăriile să fie considerate comparabile din punct de vedere al bunăstării, dar şi utilizarea oricărui fel de algoritm iterativ de convergenţă pentru determinarea scalelor.

Scalele de echivalenţă rezultate, au fost calculate pe baza consumului gospodăriilor, aşa cum rezultă acestea din cercetările realizate de INS, respectiv ancheta integrată în gospodării (AIG) pentru perioada 1995 – 2000 şi cea a bugetelor de familie (ABF) pentru 2001 - 2005. Datele pe baza cărora s-au făcut cele mai multe dintre calculele, pentru toate situaţiile când acestea nu presupun reliefarea evoluţiei în timp, sunt cele aferente anului 2005.

Pentru a stabili o valoare cât mai apropiată de comportamentul real al populaţiei s-au estimat următoarele scale de echivalenţă:

- scala de echivalenţă pentru adulţi;- scala de echivalenţă pentru copii:- scala de echivalenţă pe sexe;- scala de echivalenţă pe medii de rezidenţă;- scala de echivalenţă pentru bătrâni.

S-a estimat de asemenea modul în care se comportă scalele de echivalenţă în dinamică.

O sinteză a principalelor concluzii desprinse în urma analizei efectuate asupra comportamentului real al gospodăriilor în funcţie de numărul şi componenţa acestora, care constituie în fapt premisele în elaborarea unei noi scale ar fi:

1. Dintre scalele de echivalenţă utilizate în România cea mai apropiată de valorile reale este scala CNC-SUA utilizată în calculul ratelor de sărăcie de către ST-CASPIS;

2. Faţă de comportamentul real, scala CNC-SUA utilizată de ST-CASPIS are valori mai mari şi descreşte prea lin pentru copii;

3. Utilizarea unor scale de echivalenţă care ţine cont de vârsta copiilor nu se justifică;

4. Scalele de echivalenţă sunt relativ puţin influenţate de mediul de rezidenţă, iar influenţa se resimte doar pentru persoanele adulte;

5. Consumul persoanelor de sex feminin este comparabil cu cel al persoanelor de sex masculin;

6. Consumul persoanelor în vârstă, tradus în coeficienţii de echivalenţă ai unei scale, nu este mai redus comparativ cu cel al persoanelor adulte.

7. În ciuda evoluţiei sărăciei şi a exploziei costurilor energetice în anumite perioade, scalele de echivalenţă nu s-au modifică în timp.

18

8. Scalele de echivalenţă s-au dovedit extrem de stabile în ciuda unor creşteri foarte mari a cheltuielilor energetice de exemplu, sau a evoluţiei sărăciei în perioada analizată.

2 Determinarea unei noi scale de echivalenţăDin calculele făcute pe baza comportamentului real de consum al

gospodăriilor au rezultat scalele de echivalenţă brute prezentate în tabelul 2.1. Aceste scale au fost obţinute făcând media valorilor rezultate pe chintile de consum, din care s-au eliminat valorile care, datorită limitelor impuse de dimensiunea eşantionului, duceau la valori evident nerealiste.

Tabelul 2.1 Scale de echivalenţă rezultate

Scale bruteScale brute

chintilele 2-4Scale

ajustateScale ajustate chintilele 2-4

Scala CNC-SUA

(ST-CASPIS)

Primul adult 1.00 1.00 1.00 1.00 1.00

Adultul nr. 2 0.85 0.87 0.86 0.87 0.87

Adultul nr. 3 0.78 0.81 0.78 0.81 0.82

Adultul nr. 4 0.76 0.79 0.71 0.77 0.79

Adultul nr. 5 0.67 0.77 0.65 0.74 0.77

Adultul nr. 6 0.66 0.73 0.60 0.71 0.76

Adultul nr. 7 0.54 0.58 0.56 0.68 0.75

Primul copil 0.40 0.41 0.40 0.40 0.44

Copilul nr. 2 0.38 0.38 0.37 0.36 0.43

Copilul nr. 3 0.34 0.36 0.34 0.32 0.42

Copilul nr. 4 0.29 0.35 0.32 0.29 0.41

Copilul nr. 5 0.25 0.25 0.30 0.26 0.40

Copilul nr. 6 0.24 0.25 0.28 0.24 0.39

Sursa datelor: calcule ale autorului pe baza datelor din anchetele AIG şi ABF realizate de INS

S-au calculat atât scalele de echivalenţă ce rezultă pe total, dar şi cele rezultate luând în calcul doar chintilele 2 3 şi 4, eliminând prima şi ultima chintilă, respectiv gospodăriile cu cele mai mici şi cele mai mari consumuri.

Dacă analizăm scalele de echivalenţă rezultate, dintre toate scalele de echivalenţă prezentate în prima parte a lucrării, valorile acesteia se apropie cel mai mult de scala de echivalenţă CNC-SUA utilizată în calculul ratelor de sărăcie de către ST-CASPIS. Diferenţele faţă de această scală sunt şi mai mici pentru scala de echivalenţă calculată prin eliminarea chintilelor extreme. Unele diferenţe apar începând de la a gospodăriile mai mari de 5 persoane adulte de la care descreşterea scalei CNC-SUA este mai lentă, aceasta aplatizându-se mult comparativ cu scala rezultată din consumul gospodăriilor. Pentru aceste categorii de gospodării însă trebuie avut în vedere şi faptul că eşantionul începe să fie destul de rarefiat.

Comparând cele două scale din punct de vedere al valorilor rezultate pentru copii, deşi valoarea pentru primul copil este apropiată, începând cu cel

19

de-al doilea copil scala CNC-SUA utilizată de către ST-CASPIS descreşte foarte puţin faţă de scala rezultată din analiza consumului real al gospodăriilor. Aceasta face ca rezultatele obţinute prin aplicarea acestei scale să „împingă” spre sărăcie în special gospodăriile cu mai mulţi copii.

Plecând de la scala propusă de Consiliul Naţional de Cercetare al SUA:

Ae = (A + αC)θ (2.2)

care dă rezultate foarte bune pentru adulţi cu valoarea lui θ de 0,9, şi analizând rezultatele concrete din gospodării, am găsit pentru copii valori acceptabile, respectiv foarte apropiate de cele reale, pentru valoarea lui α de 0,75 şi θ de 0,6.

Am determinat astfel formula completă de calcul al noii scale pentru un adult echivalent care în acest caz devine:

Ae = (A)θA + (1 + αC)θC -1 (2.3)

unde: Ae = numărul de „adulţi echivalenţi” atribuit fiecărei gospodării; A = numărul de adulţi;C = numărul de copii sub 15 ani; α = costul relativ al copiilor în raport cu adulţii; θA = parametrul economiilor la scară pentru adulţi;θC = parametrul economiilor la scară pentru copii;

Cu parametrii α = 0,7, θA = 0,9 şi θC = 0,65.

Rezultatele prin aplicarea acestei formule, pe care o vom numi în continuare scala de echivalenţă CNC-SUA modificată, faţă de cele rezultate din analiza consumului în gospodării este prezentat în tabelul 2.2.

20

Tabelul 2.2 Scala de echivalenţă CNC-SUA modificată

Coeficienţi de echivalenţă

Scala CNC-SUAScala CNC-SUA

modificatăScala reală

ajustată

Primul adult 1,00 1,00 1,00

Adult nr. 2 0,87 0,87 0,87

Adult nr. 3 0,82 0,82 0,83

Adult nr. 4 0,79 0,79 0,80

Adult nr. 5 0,77 0,77 0,77

Primul copil* 0,46 0.41 0,40

Copil nr. 2 0,44 0.35 0,36

Copil nr. 3 0,43 0.32 0,32

Copil nr. 4 0,42 0.30 0,29

Copil nr. 5 0,41 0.28 0,24

*Primul copil într-o gospodărie cu cel puţin un adult. Pentru scala CNC-SUA de exemplu, dacă numărul de adulţi = 0 (situaţie inexistentă în datele anchetelor integrate şi a celor asupra bugetelor de familie), coeficientul pentru primul copil este de 0,54 în loc de 0,46.

Se poate remarca faptul că scala propusă, respectiv scala CNC-SUA modificată, dă valori extrem de apropiate faţă de scala rezultată din comportamentul real al gospodăriilor.

3 Influenţa scalelor de echivalenţă în evaluarea sărăciei

Care sunt însă efectele reale ale utilizării diferitelor scale de echivalenţă în evaluarea sărăciei, în ce măsură acestea influenţează ratele de sărăcie calculate, care sunt categoriile împinse artificial în sărăcie sau înafara acesteia, cine şi câţi sunt cei ce rămân în sărăcie indiferent de scala de echivalenţă utilizată, sunt câteva dintre întrebările la care dorim să dăm un răspuns.

Pentru a răspunde la aceste întrebări am selectat patru scale de echivalenţă, un prim criteriu de selectare a fost ca acestea să fie atât dintre cele apropiate ca valori, cât şi dintre cele cu diferenţe considerabile. Un alt criteriu de selectare a acestor scale a fost faptul că, fiind calculate pe baza unor formule, sunt uşor de aplicat pentru orice tip de gospodării.

Scalele selectate au fost: - scala de echivalenţă OECD, - scala rădăcinii pătrate (noua scală OECD),- scala de echivalenţă CNC-SUA, utilizată de ST-CASPIS şi - scala de echivalenţă CNC-SUA modificată propusă în prezenta lucrare.

Concluziile care se pot desprinde in urma analizei atât a numărului de persoane aflate în sărăcie cât şi a faptului că fiecare dintre scale determină ca sărace anumite persoane pe care nici una dintre celelalte scale nu le consideră a fi sărace, ar fi următoarele:

21

- selectarea unei scale de echivalenţă corecte este crucială pentru o evaluare corectă a sărăciei;

- fiecare dintre scalele utilizate are o amprentă specifică, respectiv împinge, mai mult sau mai puţin, anumite categorii sociale în sărăcie, în timp ce o serie de alte categorii sociale sunt împinse înafara ei;

- utilizarea unei scale de echivalenţă care nu corespunde comportamentului real al populaţiei, respectiv care supraestimează /subestimează economiile la scară, poate conduce la supraestimarea sau subestimarea (în cazul exemplelor noastre) a populaţiei aflate în sărăcie cu peste 75%, în ciuda faptului că utilizează acelaşi prag de sărăcie;

- chiar şi scalele de echivalenţă cu valori apropiate ale coeficienţilor conduc la estimări diferite când e vorba de calculul sărăciei.

4 Evoluţia sărăciei utilizând diferite praguri ale sărăciei

Pentru a analiza evoluţia sărăciei reflectată prin utilizarea de diferite metode, am calculat evoluţia acestui fenomen utilizând următoarele praguri:

- pragurile normative42;- praguri calculate după metoda Băncii Mondiale utilizată în România;- praguri subiective;- pragurile relative utilizate de Eurostat43;- praguri relative ancorate în timp.

În ceea ce priveşte pragurile ancorate în timp, metoda fiind mai puţin abordată de literatura de specialitate, dorim să precizăm modul în care am folosit aceste praguri.

În primul rând, pentru a putea fi privite comparativ cu ratele sărăciei estimate prin celelalte metode, ne-am propus ca ratele de sărăcie ancorate în timp să fie calculate tot pe baza consumului pe adult echivalent al gospodăriilor.

Cea mai simplă metodă de abordare a evoluţiei sărăciei folosind pragurile ancorate în timp ar fi calculul pragului de sărăcie relativ în anul de bază, şi ajustarea acestui prag din punct de vedere al preţurilor, respectiv utilizarea lui ca un prag absolut. Această metodă preia însă unul dintre cele mai mari dezavantaje ale pragurilor absolute, şi anume faptul că nu ţine cont de modificările care intervin inevitabil în timp, datorate schimbării opţiunilor sau a posibilităţilor de consum ale populaţiei.

Nivelul pragurilor monetare relative ancorate în timp, am decis să fie cele situate la 60% din consumul median. Aceasta deoarece valoarea suficient de ridicată a acestora evită plasarea către extrema inferioară a eşantionului, plasare

42 Metoda folosită de ICCV în calculul acestor praguri este practic undeva între metoda insuficienţei consumului şi metoda bugetului standard descrise în partea I, secţiunea 2.3, la punctele c şi d. Denumirea de metodă normativă a fost folosită pe de o parte deoarece autorii şi-au denumit metoda ca atare, pe de altă parte, aşa cum am văzut în partea I, secţiunea 2.3, toate metodele absolute sunt construire plecând de la normative de consum.

43 Oficiul de Statistică a Uniunii Europene

22

posibilă prin evoluţia în dinamică, ceea ce ar putea duce la erori destul de mari în estimare.

Tabel 4.1 Ratele relative de sărăcie ancorate în timp situate la 60% din mediana veniturilor gospodăriilor pe adult echivalent.

- în procente -Praguri ale sărăciei relative aferente anilor:

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

1997 21,3 14,6 - - - - - - - - - - -

1996 24,6 17,5 26,8 - - - - - - - - - -

1997 - 10,8 17,2 17,5 - - - - - - - - -

1998 - - 16,3 16,7 18,1 - - - - - - - -

1999 - - - 15,1 16,5 17,3 - - - - - - -

2000 - - - - 15,9 16,6 13,6 - - - - - -

2001 - - - - - 19,6 16,8 15,1 - - - - -

2002 - - - - - - 17,9 18,0 13,2 - - - -

2003 - - - - - - - 19,4 16,9 11,5 - - -

2004 - - - - - - - - 23,1 17,6 13,1 - -

2005 - - - - - - - - - 19,1 16,5 14,3 -

2006 - - - - - - - - - - 17,3 16,9 10,9

2007 - - - - - - - - - - - 21,7 16,5

Sursa: Estimări făcute de autor, pe baza datelor furnizate de INS

Deoarece evoluţia fenomenului reflectată prin acest gen de tabel este greu de interpretat, pe baza datelor furnizate de pragurile ancorate în timp am calculat indicii evoluţiei numărului de săraci faţă de anul precedent (tabelul 4.2). Indicii au fost calculaţi prin raportare la o populaţie constantă. Pentru a estima evoluţia numărului de persoane sărace pentru toată perioada analizată aceşti indici trebuie corelaţi cu evoluţia populaţiei totale în anii respectivi.

Tabel 4.2 Indicii sărăciei pe baza pragurilor relative ancorate în timp. - în procente -

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Indicii numărului de săraci faţă de anul precedent44

trei ani - 69.9 156.3 102.1 108.6 105.0 82.1 93.6 79.1 73.0 79.7 92.7 69.1

Incidenţa sărăciei

40% în 2000 31.5 22.0 34.4 35.1 38.1 40.0 32.9 30.7 24.3 17.8 14.2 13.1 9.1

25% în 1996 35.8 25.0 39.1 39.9 43.3 45.5 37.4 35.0 27.7 20.2 16.1 14.9 10.3

Sursa: Estimări făcute de autor, pe baza datelor furnizate de INS

Estimarea evoluţiei sărăciei, aşa cum o recomandă Bellù şi Liberati45, presupune ca informaţiile provenite din ambele standarde de estimare a standardului de viaţă, relativ şi absolut, să fie în concordanţă. Cele două standarde nu trebuie privite ca excludu-se reciproc, ci considerate complementare în analiza sărăciei. 44 Raportaţi la aceeaşi populaţie de bază45 [15] Bellù şi Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Relative Poverty Lines, 2005

23

Astfel, plecând de la nivelul într-un anumit an al unui prag de sărăcie considerat a fi cât mai apropiat de cel real (verificat faţă de, sau pur şi simplu preluat ca atare din, estimările făcute prin alte metode), şi pe baza acestor indici se poate construi evoluţia fenomenului pentru întreaga perioadă analizată. În cazul analizei noastre, o incidenţă a sărăciei situată în jurul a 40% pentru anul 2000 (anul cu cea mai mare rată a sărăciei) pare justificată. De asemenea un alt nivel considerat acceptabil, şi confirmat de asemenea de celelalte metode utilizate, este de 25% în anul 1996. Aceste nivele sunt confirmare de estimările absolute făcute sau menţionate în lucrarea de faţă. Evoluţia incidenţei sărăciei în aceste condiţii este prezentată în tabelul 4.2.

5 Diferenţe între rezultatele obţinute Aşa cum am văzut fiecare dintre pragurile utilizate duc la rezultate diferite

în ceea ce priveşte estimarea sărăciei. De aceea ne-am propus ca în această secţiune a lucrării să analizăm comparativ aceste rezultate, ceea ce ne va ajuta atât la o evaluare cât mai corectă a evoluţiei acestui fenomen, cât şi pentru propunerea unei metode care să fie utilizată în estimarea sărăciei. Este adevărat că, prin Hotărârea Guvernului nr. 488 din 26 mai 2005 privind aprobarea sistemului naţional de indicatori de incluziune socială46, practic România a intrat în rândul puţinelor ţări care au o metodologie de calcul a sărăciei aprobată oficial. Cu toate acestea, atât în rândul specialiştilor din administraţia publică angrenaţi fie în producerea datelor statistice necesare acestor estimări, fie în utilizarea rezultatelor, dar şi printre cercetătorii cu preocupări în acest domeniu, există un curent de opinii conform căruia metodologia de calcul a indicatorilor sărăciei ar trebui reevaluată.

Pentru analiza diferenţelor ce apar prin aplicarea diferitelor metode, am grupat într-un tabel principalele rezultate obţinute (tabelul 5.1).

După cum putem observa de la bun început incidenţa sărăciei estimată cu ajutorul pragurilor relative, chiar dacă este inclusă ca indicator primar de excluziune socială şi utilizat în comparaţiile internaţionale din cadrul Uniunii Europene, nu reflectă câtuşi de puţin evoluţia în dinamică a fenomenului. Totuşi dacă aceste comparaţii se fac între ţări cu un nivel de dezvoltare apropiat pot da o imagine asupra ţărilor cu un risc mai ridicat de sărăcie, de regulă pusă pe seama unor programe de protecţie socială mai puţin eficiente.

46 [201] ***, Guvernul României, Hotărârea Guvernului nr. 488 din 26 mai 2005, Monitorul Oficial al României, Nr. 492, 10 iunie 2005

24

Tabel 5.1 Ratele de sărăcie obţinute prin aplicarea diferitelor metode. - în procente -

Metoda 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Praguri absolute ale sărăciei

Normativă ICCV

32.6 25.4 37.1 37.6 40.2 41.1 36.3 34.5 30.3 22.1 18.2 16.7 11.9

Băncii Mondiale RO

25,4 20,1 30,3 30,8 33,2 35,9 30,6 28,9 25,1 18,8 15,6 13,0 9,2

Subiectivă47 ... ... 34.1 36.1 38.6 41.9 32.0 30.0 26.7 21.1 16.2 14.6 10.2

Praguri relative ale sărăciei

60% din mediana

veniturilor... ... 23.1 22.6 24.0 23.9 22.4 22.6 21.1 22.1 20.6 18.4 18.6

60% din mediana

consumurilor21,3 17,5 17,2 16,7 16,5 16,6 16,8 18,0 16,9 17,6 16,5 16,9 16,5

Praguri relative ancorate în timp

40% în 2000 31.5 22.0 34.4 35.1 38.1 40.0 32.9 30.7 24.3 17.8 14.2 13.1 9.1

25% în 1996 35.8 25.0 39.1 39.9 43.3 45.5 37.4 35.0 27.7 20.2 16.1 14.9 10.3

Sursa: Estimări făcute de autor, pe baza datelor furnizate de INS

Graficul 5.1 prezintă comparativ dinamica sărăciei estimată prin metoda normativă pe baza pragului calculat de ICCV, metoda Băncii Mondiale adaptată pentru România, metoda subiectivă cu pragul situat la 50% din estimările populaţiei, metoda relativă aplicată la consumul populaţiei şi prin metoda ancorării în timp a pragurilor subiective.

Ceea ce se evidenţiează este evoluţia foarte asemănătoare dintre cele trei metode absolute şi metoda ancorării în timp a pragurilor relative. Cu toate acestea evoluţia lor nu este identică. Ratele sărăciei estimate faţă de pragurile relative ancorate în timp pleacă de la cel mai ridicat nivel, la care se menţin până în anul 2002 fiind apoi depăşite pe rând de ratele calculate faţă de pragul normativ şi apoi de cele estimate faţă de cel subiectiv. Rămân totuşi superioare ratelor estimate prin metoda derivată din cea a Băncii Mondiale, de care se apropie cel mai mult în anul 2005. Această evoluţie se datorează faptului că, spre deosebire de pragurile absolute, pragurile ancorate în timp nu sunt influenţate numai de evoluţia preţurilor ci şi de mutaţiile, voluntare sau fortuite, intervenite în structura consumurilor populaţiei. Acesta este în fapt şi cel mai mare avantaj oferit de această metodă.

Diferenţele care apar în evoluţia ratelor de sărăcie calculate pe baza pragurilor subiective faţă de cele estimate pe baza celelalte praguri absolute se datorează şi faptului că pragurile subiective se referă la venitul populaţiei, în timp ce toate celelalte praguri au în vedere consumul.

47 Rate ale sărăciei plecând de la pragurile subiective reduse la jumătate.

25

Grafic 5.1 Evoluţia comparativă a sărăciei în perioada 1997 - 2007

0%

5%

10%

15%

20%

25%

30%

35%

40%

45%

50%

1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

normativa

WB Rom

subiectiva

relativa

ancorat T

Dintre diferenţele care mai au influenţă asupra evoluţiei ratelor estimate prin metodele de mai sus trebuie să menţionăm:

- Ratele calculate prin metoda naţională, derivată din cea a Băncii Mondiale, ţin cont atât de evoluţia preţurilor pentru toate cele trei componente – alimentară, nealimentară şi servicii, cât şi de diferenţele dintre pragurile estimate pentru mediul urban şi cel rural. Din acest punct de vedere sunt cele mai complete.

- Ratele calculate pe baza pragurilor subiective ţin cont de asemenea de mediul de rezidenţă, dar, din punct de vedere al variaţiei preţurilor, pragul fiind stabilit direct în unităţi monetare acesta poate avea în vedere doar indicele general al preţurilor.

- Pragul absolut normativ stabilit de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a fost de asemenea indexat ţinând cont doar de indicele general al preţurilor, acesta având o componentă alimentară, dar neavând componente distincte pentru cheltuielile nealimentare şi servicii. Are în schimb distinctă componenta de cheltuieli pentru locuinţă, pentru care însă nu dispunem de indici separaţi ai preţurilor.

- Pragurile relative ancorate în timp ţin de asemenea cont doar de indicele general al preţurilor. Ele nu ţin cont însă de mediile de rezidenţă. Un calcul separat al nivelului pragului de 60% din veniturile din veniturile mediane făcute separat pe medii de rezidenţă poate duce la situaţia în care incidenţa sărăciei din mediul urban să o depăşească pe cea din mediul rural. Această problemă s-ar putea remedia prin utilizarea unor praguri diminuate în mediul rural pe baza unor cercetări conexe, cum ar fi cele făcute în aplicarea metodei naţionale (derivată din cea a Băncii Mondiale), sau a celor rezultate din aprecierea subiectivă a populaţiei.

26

- Pragurile relative nu ţin cont de nici una dintre componentele de mai sus, respectiv nici de indicele preţurilor, cu atât mau puţin de componentele alimentare, nealimentare şi a serviciilor, şi nici de mediul de rezidenţă. De aceea Ratele sărăciei calculate pe medii de rezidenţă (faţă de acelaşi prag) arată un nivel al sărăciei mai mare în mediul rural faţă de cel urban comparativ cu metodele care ţin cont de această diferenţă. Acest aspect poate fi imputat de asemenea pragurilor relative ancorate în timp.

6 ConcluziiAnaliza evoluţiei sărăciei care s-a făcut s-a axat în întregime pe pragurile

monetare, singurele care se pot calcula pe baza datelor din anchetele derulate de Institutul Naţional de Statistică. O analiză comparativă care să aibă în vedere şi alte metode cum ar fi determinarea sărăciei cu ajutorul indicelui de privare al lui Townsend, a indicelui de privare multiplă de genul celor efectuate de Mack şi Lansley, sau a unei metode plecând de la capabilităţile populaţiei dezvoltate de Amartya Sen pot fi făcute numai prin cercetări specializate care, pentru a putea permite şi o analiză în dinamică ar trebui efectuate sistematic. Aceasta se pare însă că rămâne una dintre problemele pe care România, cu toate progresele făcute în ultimii ani, încă nu este pregătită să le abordeze.

Concluziile esenţiale care se pot desprinde din analiza rezultatelor obţinute prin aplicarea diferitelor metode de evaluare a sărăciei ar fi:

Problematica sărăciei şi excluderii sociale, aşa cum apare reflectată în lucrările de specialitate dedicate rămâne suficient de controversată şi de multe ori, influenţată de deciziile politice. Dincolo de acest aspect, ceea ce este important rămâne identificarea modelelor şi metodelor de evaluare a sărăciei, care se pretează să fie aplicate societăţii româneşti şi sunt în concordanţă cu posibilităţile de aplicare pe plan naţional.

Sursa principală de date ce poate fi utilizată deocamdată în evaluarea sărăciei în România rămân anchetele în gospodării efectuate de Institutul Naţional de Statistică, cercetări care oferă estimări suficient de precise pentru realizarea unor studii. Având în vedere complexitatea acestui fenomen ar fi normal să se utilizeze şi la alte surse de date, cum ar fi cele din sistemul administrativ, care însă până în momentul de faţă încă nu sunt puse la dispoziţia cercetătorilor.

Aplicarea mai multor metode de estimare a sărăciei, aplicate aceloraşi surse de date, au condus la rezultate ce se încadrează într-o plajă relativ restrânsă, singura excepţie fiind incidenţa sărăciei cu ajutorul pragurilor monetare relative.

Diferenţele care apar între estimările făcute în prezenta lucrare şi alte evaluări ale sărăciei făcute în România pot fi puse în mare măsură pe seama scalelor de echivalenţă utilizate.

Fiecare dintre metodele aplicate are atât avantaje cât şi limite. De aceea în decizia asupra susţinerii /recomandării unei anumite metode am încercat să avem în vedere alături de performanţele metodei, efortul

27

necesar aplicării, cât şi existenţa surselor de date care să le facă operaţionale.

6.1 Metoda recomandată

Fiecare dintre pragurile de sărăcie, indiferent prin ce metodă ar fi calculate, înglobează în ele o doză considerabilă de subiectivism şi relativitate. De aceea, ca soluţie de evaluare a evoluţiei în timp a sărăciei, cea mai adecvată şi, în acelaşi timp, cea mai puţin laborioasă şi costisitoare, se pare că este evaluarea sărăciei relative printr-un prag ancorat în timp. Această metodă permite stabilirea unui nivel iniţial de plecare, indiferent de metoda, absolută sau relativă, prin care este determinat, şi construirea unei serii de indici ai evoluţiei sărăciei, plecând de la acest nivel, care să reflecte evoluţia reală. Un avantaj mare faţă de alte metode este că ţine cont inclusiv de schimbările ce intervin în opţiunile /posibilităţile de consum ale populaţiei pentru care se face cercetarea.

Dintre avantajele folosirii metodei relative cu praguri ancorate în timp, susţinem:

- Calculul pragurilor de sărăcie este foarte simplu.- Nu este necesară o actualizare a pragului de sărăcie în funcţie de

schimbările survenite în consumul specific al populaţiei de referinţă, de regulă extrem de laborioase, costisitoare şi implicând introducerea unei doze considerabile de subiectivism şi relativitate.

- O serie formată din indici ai evoluţiei sărăciei cu bază lanţ (faţă de anul precedent), permit ancorarea în timp, respectiv raportarea la orice nivel, situat oriunde în seria de date analizată, evoluţia sărăciei fiind astfel redată mult mai fidel atât comparativ cu evaluarea prin utilizarea pragurilor absolute, care nu ţin cont de schimbările survenite în opţiunile sau posibilităţile de consum ale populaţiei, dar şi faţă de pragurile relative, ale căror limite au fost menţionate pe parcursul acestei lucrări.

- Pentru calculul indicatorilor aferenţi sărăciei prin această metodă sunt suficiente datele din anchetele în gospodării existente în sistemul statistic naţional.

28

Bibliografie

[01] Rolf Aaberge and Magne Mogstad, On the Definition and Measurement of Chronic Poverty, Institute for the Study of Labor, Discussion Paper Series, IZA DP No. 2659, March 2007, http://ftp.iza.org/dp2659.pdf[02] Sabina Alkire, Choosing dimensions: the capability approach and multidimensional poverty, Oxford Poverty & Human Development Initiative, Department of International Development, August 2007 http://www.chronicpoverty.org/pdfs/88Alkire.pdf[03] Sabina Alkire and Sebastian Silva Leander, Overview of Multidimensional Poverty Measures, Integrating Agency into Multidimensional Poverty Comparisons, 2005, http://www.fas.harvard.edu/~acgei/PDFs/Capabilities/Integrating%20Poverty%20Agency.pdf[04] Robert C. Allen, Progress and Poverty in Early Modern Europe, Nuffield College, New Road, Oxford OX1 1NF, http://www.santafe.edu/events/workshops/images/8/81/ProgressPoverty.pdf[05] Gordon Anderson and Peter Ibbott, Measuring Poverty in Canada: Ambiguity and Conflict, University of Toronto, May, 1999 http://www.csls.ca/events/cea1999/ibbot.pdf[06] A. B. Atkinson, On the Measurement of Poverty, Econometrica, Vol. 55, No. 4, Jul., 1987, pp. 749-764 Published by: The Econometric Society[07] Tony Atkinson, Chapter One: Social Exclusion, Poverty and Unemployment, Presidential Address to Section F of the British Association for the Advancement of Science, Annual Meeting, University of Leeds, September 1997, http://hdr.undp.org/docs/training/oxford/readings/2004/Atkinson.pdf[08] Luis Ayala, Rosa Martinez and Jesus Ruiz-Huerta, Equivalence Scales in Tax and Transfer Policies, Investigaciones Economicas, vol. XXVII (3), 2003, 593-614[09] Arsenio M. Balisacan, Equivalence Scale and Poverty Assessment in a Poor Country, Journal of Philippine Development, No. 34, VolumeXIX, No. 1, First Semester 1992 [10] Kaushik Basu and Patrick Nolen, Vulnerability, Unemployment and Poverty: A New Class of Measures, Its Axiomatic Properties and Applicaitons, Cornell University, Center for Analytic Economics, Working Paper #04-07, May 2004, http://www.arts.cornell.edu/econ/CAE/04-07.pdf [11] Lorenzo Giovanni Bellù, Equivalence Scales Subjective Methods, Food and Agriculture Organization of the United Nations, FAO, © FAO November 2005[12] Lorenzo Giovanni Bellù, Paolo Liberati, Equivalence Scales, General Aspects, Food and Agriculture Organization of the United Nations, FAO, November 2005[13] Lorenzo Giovanni Bellù and Paolo Liberati, Impacts of Policies on Poverty, The Definition of Poverty, Agricultural Policy Support Service, Policy Assistance Division, FAO, © FAO November 2005,http://www.fao.org/docs/up/easypol/312/povanlys_defpov_004EN.pdf[14] Lorenzo Giovanni Bellù and Paolo Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Absolute Poverty Lines, Agricultural Policy Support Service, Policy Assistance Division, FAO, Rome, Italy, © FAO November 2005, http://www.fao.org/docs/up/easypol/316/abslt_pov_lines_005EN.pdf[15] Lorenzo Giovanni Bellù and Paolo Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Relative Poverty Lines, Agricultural Policy Support Service, Policy Assistance Division, FAO, Rome, Italy, © FAO November 2005,http://www.fao.org/docs/up/easypol/317/rel_pov_lines_006en.pdf[16] Lorenzo Giovanni Bellù and Paolo Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Basic Poverty Measures, Agricultural Policy Support Service, Policy Assistance Division, FAO, Rome, Italy, © FAO November 2005,http://www.fao.org/docs/up/easypol/323/basic-pov-measures_007EN.pdf

29

[17] Lorenzo Giovanni Bellù and Paolo Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Axioms for Poverty Measurement, Agricultural Policy Support Service, Policy Assistance Division, FAO, Rome, Italy, © FAO November 2005,http://www.fao.org/docs/up/easypol/321/axioms_pov_msmt_008EN.pdf[18] Lorenzo Giovanni Bellù and Paolo Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Distributional Poverty Gap Measures, Agricultural Policy Support Service, Policy Assistance Division, FAO, Rome, Italy, © FAO November 2005,http://www.fao.org/docs/up/easypol/322/distributional-pvmsrs_009EN.pdf[19] Lorenzo Giovanni Bellù and Paolo Liberati, Impacts of Policies on Poverty, Generalised Poverty Gap Measures, Agricultural Policy Support Service, Policy Assistance Division, FAO, Rome, Italy, © FAO November 2005,http://www.fao.org/docs/up/easypol/324/gnrlsed_pvty_gap_msrs_010EN.pdf[20] Sandrine Berges, Why the Capability Approach is Justified, Journal of Applied Philosophy, Vol. 24, No. 1, 2007 http://sandrineberges.googlepages.com/japp_368.pdf[21] Joel Best, Damned Lies and Statistics: Untangling Numbers from the Media, Politicians, and Activists, University of California Press, 2001http://books.google.ro/books?id=685UteNN_4AC&pg=PA52&lpg=PA52&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=BJDCxUKFRG&sig=nGGDyxIt72oz20qXlS8_T9dmQ-8&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=5&ct=result [22] Gianni Betti, Quadratic Engel Curves and Household Equivalence Scales: the Case of Italy 1985 – 1994, Department of Statistics, London School of Economics, Houghton Street, London WC2A 2AE, UK, September 15, 2000[23] Gianni Betti, Maria Molnar, Filofteia Panduru, Structura consumului şi scala de echivalenţă în România, revista „Œconomica” a Societăţii Române de Economie nr.2, 2003 [24] David M. Betson, "Is Everything Relative?" The Role of Equivalence Scales in Poverty Measurement, University of Notre Dame, April 1997[25] Sami Bibi, Measuring Poverty in a Multidimensional Perspective: A Review of Literature, CIRPEE, Universite Laval, Quebec, Canada, 2003 http://www.pep-net.org/new-pep/Group/PMMA/pmma-train/files/II-Poverty-multi-eng-bibi.pdf[26] Abbas Bhuiya1, Shehrin Shaila Mahmood, A.K.M. Masud Rana, Tania Wahed, Syed Masud Ahmed, and A. Mushtaque R. Chowdhury, A Multidimensional Approach to Measure Poverty in Rural Bangladesh, INTERNATIONAL CENTRE FOR DIARRHOEAL DISEASE RESEARCH, BANGLADESH, 2007 http://dspace.icddrb.org/dspace/bitstream/123456789/171/1/2007-JHealthPoulNutr-134-Bhuyia.pdf[27] Paul Blacklow, Intertemporal Equivalence Scales: Measuring the Life-Cycle Costs of Children, School of Economics University of Tasmania, Australia, First Written: April 2001, Last Revised: May 2004, Paul.Blacklow@utas.edu.au[28] Rebecca M. Blank and Mark H. Greenberg, Improving the Measurement of Poverty, The Hamilton Project, Advancing Opportunity, Prosperity and Growth The Brookings Institution, Discussion Paper 2008-17, December 2008, http://www.brookings.edu/~/media/Files/rc/papers/2008/12_poverty_measurement_blank/12_poverty_measurement_blank.pdf[29] Wim Blockmans, Circumscribing the Concept of Poverty, 1981, Leiden University Library, http://hdl.handle.net/1887/2494[30] Petra Böhnke, Nothing Left to Lose? Poverty and Social Exclusion in Comparison, Social Science Research Center Berlin (WZB) • Reichpietschufer 50 • D – 10785, Berlin, April 2001, http://bibliothek.wzb.eu/pdf/2001/iii01-402.pdf[31] Julio Boltvinik, Poverty Measurement Methods—An Overview, 1997 http://www.flacso.or.cr/fileadmin/documentos/FLACSO/CLPoverty_Measurement_Methods.pdf

30

[32] Vani K. Borooah, Bridging the Gap Between the Measurement of Poverty and of Deprivation, University of Ulster, Equality and Social Inclusion in Ireland Project, 2004, www.qub.ac.uk/heae[33] François Bourgignon, Absolute poverty, relative deprivation and social exclusion, Villa Borsig Workshop Series 1999: Inclusion, Justice, and Poverty Reduction, http://www.gdsnet.org/classes/BourgignonRelativeDeprivation.pdf[34] Bruce Bradbury, The welfare interpretation of consumer equivalence scales, International Journal of Social Economics, Vol. 30 No. 7, 2003[35] Jonathan Bradshaw and Fran Bennett, Tackling child poverty and promoting the social inclusion of children, Peer Review and Assessment in Social Inclusion, May 2007,[36] David Brady, Rethinking the Sociological Measurement of Poverty, Duke University, August 12, 2002, http://www.lisproject.org/publications/LISwps/264.pdf[37] Martin Browning, Pierre-André Chiappori, Arthur Lewbel, Estimating Consumption Economies of Scale, Adult Equivalence Scales, and Household Bargaining Power, University of Oxford, Discussion Paper Series, No. 289 October 2006[38] Maurizio Bussolo and Henri-Bernard Solignac Lecomte, Trade Liberalisation and Poverty, Overseas Development Institute, ODI Poverty Briefing, Portland House, London, 6 December 1999[39] Craig J. Calhoun, Chris Rojek, Bryan S. Turner, The Sage Handbook of Sociology, Sage Publications, inc, 2005http://books.google.ro/books?id=wGPc1te4WwYC&pg=PA425&lpg=PA425&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=2EWzu9srTI&sig=dwcNlfSkI5XpSdqyppdmL4TjjXE&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=6&ct=result#PPA423,M1[40] Ludovico Carraro, Calculation and use of an absolute poverty line, Oxford Policy Management, January 2006[41] Lidia Ceriani, Vulnerability to Poverty: A new Approach to Measurement, March 2007, http://www.diw.de/documents/dokumentenarchiv/17/57544/ceriani.pdf[42] Satya R. Chakravarty and Pietro Muliere, Welfare indicators: A review and new perspectives. 1. Measurement of inequality, METRON - International Journal of Statistics 2003, vol. LXI, n. 3, pp. 457-497, ftp://metron.sta.uniroma1.it/RePEc/articoli/2003-3-457-497.pdf[43] Constantin Chirca, Maria Molnar, Speranţa Pârciog, Pavel Wagner, Cătălin Zamfir - Colectiv de coordonare; Mariana Câmpeanu, Doina Gheorghe, Maria Molnar, Filofteia Panduru, Luana Pop, Lucian Pop, Marius Augustin Pop, Bogdan Vasalie - Autori, Metode şi tehnici de evaluare a sărăciei, 1998[44] Constantin Chirca, Victor Dinculescu, Sebastian Lăzăroiu, Stelian Minoiu - Coordonatori; Mariana Câmpeanu, Doina Gheorghe, Clementina Ivan-Ungureanu, Maria Molnar, Filofteia Panduru, Marius Augustin Pop - Autori (cap. II), Coordonate ale sărăciei in România – Dimensiuni şi factori, 1999[45] Constantin Chirca, Emil Daniel Teşliuc - Coordonatori; Mariana Câmpeanu, Doina Gheorghe, Radu Halus, Filofteia Panduru, Marius Augustin Pop, Dumitru Sandu, Emil Daniel Teşliuc – Autori; De la sărăcie la dezvoltarea rurală, 1999[46] Constance F. Citro and Robert T. Michael, Poverty, A New Approach, Publisher: National Academy Press, Date Published: 1995[47] Constance F. Citro, Options for Setting and Updating a Reference Family Threshold for Revised Poverty Measure, Paper prepared for a Conference on Poverty Measurement, June 15, 2004[48] David A. Clark, The Capability Approach: Its Development, Critiques and Recent Advances, the ESRC Global Poverty Research Group, © David Clark November 2005 http://www.gprg.org/pubs/workingpapers/pdfs/gprg-wps-032.pdf[49] Dipankor Coondoo, Amita Majumder, Geoffrey Lancaster and Ranjan Ray,

31

Alternative Approaches to Measuring Temporal Changes in Poverty with Application to India, Contemporary Issues and Ideas in Social Sciences, April 2008 http://journal.ciiss.net/index.php/ciiss/article/viewFile/57/52[50] Andreea G. Cornia, Poverty Food consumption and Nutrition During the Transition to the Market Economy in Eastern Europe, The American Economic Review, May, 1994[51] Frank Cowell and Magda Mercader-Prats, Equivalence Scales and Inequality, London School of Economics, No. DARP 27, March 1999[52] James Cox, The Poverty Line Revisited, Agenda, Volume 9, Number 2, 2002, http://epress.anu.edu.au/agenda/009/02/9-2-A-1.pdf[53] John Creedy and Catherine Sleeman, Adult Equivalence Scales, Inequality and Poverty, The University of Melbourne Melbourne Victoria 3010, Australia, Department of Economics, Research paper number 938, March 2005[54] John Creedy and Catherine Sleeman, Adult Equivalence Scales, Inequality and Poverty in New Zealand, New Zealand Treasury, working paper 04/21, 2004[55] Warren Crowther, Vladimir Pasti, Dorel Şandor, Cătălin Zamfir, Strategia naţională de prevenire şi combatere a sărăciei, 1998[56] Pamela J. Cushing, Policy Approaches to Framing Social Inclusion Exclusion: An Overview, L’Insitut Roeher Institute, York University, Copyright © 2003 L’Institut Roeher Institute, http://www.philia.ca/files/pdf/SocialInclusion.pdf[57] Sheldon Danziger, Robert H. Haveman, Understanding Poverty, Harvard University Press, 2001, http://books.google.ro/books?id=MVP_f-RPLWcC&pg=PA30&lpg=PA30&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=CT5txpuXut&sig=thRmcZ1BC0BBr9ue8h9v3Hd7sgo&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=4&ct=result#PPP1,M1[58] Angus Deaton, Measuring povertyin a growing world (or measuring growth in a poor world), Research Program in Development Studies, Princeton University, 2003, http://unstats.un.org/unsd/methods/poverty/Deaton%20June%202003%20Measuring%20poverty%20in%20a%20growing%20world.pdf[59] Angus Deaton, Measuring poverty, Research Program in Development Studies, Princeton University, 2004 http://www.princeton.edu/rpds/papers/pdfs/deaton_povertymeasured.pdf[60] Greg deGroot-Maggetti, A measure of poverty in Canada: A guide to the debate about poverty lines, CITIZENS for PUBLIC JUSTICE, March 2002 http://action.web.ca/home/cpj/attach/A_measure_of_poverty.pdf[61] Lionel Demery, Can We Really Measure Poverty?, World Bank, Economic Management and Social Policy, Africa Region, http://isi.cbs.nl/iamamember/cd2/pdf/601.PDF[62] S. Dercon, "Poverty measurement", in Clark D. A. (ed.) The Elgar Companion to Development Studies, 2005 http://www.economics.ox.ac.uk/members/stefan.dercon/poverty_measurement.pdf[63] Francesco Devicienti and Ambra Poggi, Poverty and social exclusion: two sides of the same coin or dynamically interrelated processes?, Laboratorio Riccardo Revelli, Centre for Employment Studied, Working Paper no. 62, November 2007, http://www.laboratoriorevelli.it/_pdf/wp62.pdf[64] Caroline Dewilde, The Multidimensional Measurement of Poverty in Belgium and Britanian: A Categorical Approach, © 2004 Kluwer Academic Publishers. Printed in the Netherlands[65] John Ditch, Introduction to Social Security, Benefits and Poverty, Routledge, 1999 http://books.google.ro/books?id=0G0uxbe9WsIC&pg=PA102&lpg=PA102&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=zEAlkf9aSj&sig=El651g84oDs9N7qXObbxdPYHnpM&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=5&ct=result#PPA104,M1

32

[66] Editors: John Dixon, David; Authots: Stewart MacPherson and Richard Silburn, Macarov, Poverty: A Persistent Global Reality. Chapter1: The meaning and measurement of poverty, Publisher: Routledge. Place of Publication: London., 1998[67] Juana Domínguez-Domínguez and José Javier Núñez-Velázquez, A Proposal of a Synthetic Indicator to Measure Poverty Intensity, With an Application to EU-15 Countries, ECINEQ WP– 81, 2007 http://www.ecineq.org/milano/WP/ECINEQ2007-81.pdf[68] David Donaldson and Krishna Pendakur, Equivalent-Income Functions and Income-Dependent Equivalence Scales, University of British Columbia, 997-1873, Discussion Paper 99-16, November 1998; revised April 1999[69] Daniel Dorling, Jan Rigby, Ben Wheeler, Dimitris Ballas, Bethan Thomas, Eldin Fahmy, David Gordon and Ruth Lupton, Poverty, wealth and place in Britain, 1968 to 2005, The Policy Press, © University of Sheffield, 2007[70] Jean-Yves Duclos Philippe Gregoire, Absolute and Relative Deprivation and the Measurement of Poverty, Department of Economics and CREFA, Universit´e Laval, Canada May, 2001 http://digital.csic.es/bitstream/10261/1899/1/47701.pdf[71] Jean-Yves Duclos and Abdelkrim Araar, Poverty and Equity: Measurement, Policy and Estimation With DAD, International Development Research Centre, © 2006 Springer Science+Business Media, LLC http://132.203.59.36:83/manual/filesTheory/pedag.pdf[72] Jean-Yves Duclos, David Sahn, and Stephen D. Younger, Robust Multidimensional Poverty Comparisons, IDRC Canada, August, 2001 http://www.crefa.ecn.ulaval.ca/cahier/0115.pdf[73] Franz F. Eiffe, A Capability Approach for the European Union, Institute for Social Policy, Vienna, August 2008, http://epub.wu-wien.ac.at/dyn/virlib/wp/eng/mediate/epub-wu-01_e44.pdf?ID=epub-wu-01_e44[74] Ödön Éltető and Éva Havasi, Impact of Choice of Equivalence Scale on Income Inequality and on Poverty Measures, Hungarian Central Statistical Office, Paper Prepared for the 27th General Conference of The International Association for Research in Income and Wealth, Stockholm, Sweden. August 18 – 24, 2002[75] Paolo Figini, Inequality Measures, Equivalence Scales and Adjustment for Household Size and Composition, Working Paper No. 185, Maxwell School of Citizenship and Public Affairs Syracuse University, New York 13244-1090, 1998[76] Gordon M. Fisher, The Development and History of The Poverty Thresholds, Social Security Bulletin, No.4, 1992 [77] Mack and Lansley, Fisher, History of unofficial poverty budgets in the United States prior Orshansky; 1985, 1993[78] Michael F. Förster, Measurement of Low Incomes and Poverty in a Perspective of International Comparations, Labour Market and Social Policy, Occasional Papers no. 14, Organisation for Economic Co-operation and Development, OCDE/GD(94)10, Paris 1994[79] Michael Förster and Marco Mira d'Ercole, Income Distribution and Poverty in OECD Countries in the Second Half of the 1990s, Head of Publications Service OECD, Copyright OECD 2005[80] Richard Benoit Francoeur, Use of an Income-EquivalenceScale to Understand Age-Related Changes in Financial Strain, Research on Aging, Vol. 24 No. 4, July 2002 445-472, © 2002 Sage Publications[81] Shawn Fremstad, Measuring Poverty and Economic Inclusion, Center for Economic and Policy Research, December 2008 http://www.cepr.net/documents/publications/2008-12-Measuring-Poverty-and-Economic-Inclusion.pdf[82] Alessio Fusco, On the definition and measurement of poverty: The contribution of multidimensional analysis, Centre d'etudes en macroeconomie et finance internationale; University of Pavia, 7-9 September 2003, http://www-1.unipv.it/deontica/sen/papers/Fusco.pdf

33

[83] Kent B. Germany, War on Poverty, University of Virginia, Charlottesville, Virginia http://www.faculty.virginia.edu/sixties/readings/War%20on%20Poverty%20entry%20Poverty%20Encyclopedia.pdf[84] Anthony Giddens, Simon Griffiths, Sociology, Edition: 5, Polity, 2006http://books.google.ro/books?id=vbu2gis26C0C&pg=PA343&lpg=PA343&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=GXhHimGNJs&sig=OAcB8DAxS5jFjqXwuweH_JRnLJ4&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=3&ct=result[85] Howard Glennerster, US Poverty Studies and Poverty Measurement: The past twenty-five years, Centre for Analysis of Social Exclusion, London School of Economics, London WC2A 2AE, October 2000[86] Howard Glennerster, John Hills, David Piachaud and Jo Webb, One hundred years of poverty and policy, Joseph Rowntree Foundation, The Homestead 40 Water End, York YO30 6WP, © Howard Glennerster, John Hills, David Piachaud and Jo Webb, 2004[87] Theo Goedhart, Victor Halberstadt, Arie Kapteyn, Bernard Van Praag, The Poverty Line: Concept and Measurement, The Joumal of Human Resources • XII • 4, December 1976[88] David Gordon, Ruth Levitas, Christina Pantazis, Demi Patsios, Sarah Payne, Peter Townsend, Laura Adelman, Karl Ashworth, Sue Middleton, Jonathan Bradshaw, Julie Williams, Poverty and social exclusion in Britain, © Joseph Rowntree Foundation 2000[89] David Gordon, Peter Townsend, Breadline Europe: The Measurement of Poverty, The Policy Press, 2000 http://books.google.ro/books?id=a9Q_1Xag8-8C&pg=PA204&lpg=PA204&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=aMi6JcJp6m&sig=mLE4aZeJ0DErsJ88OEV9_5n31eM&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=8&ct=result[90] Marco Grasso, A dynamic operationalization of Sen’s capability approach, Università degli Studi di Milano Bicocca, 2002, http://dipeco.economia.unimib.it/pdf/pubblicazioni/Wp59_02.pdf[91] Matthew Gray, Costs of children and equivalence scales: A review of methodological issues and Australian estimates, Australian National University, paper prepared for the Ministerial Taskforce on the Child Support Scheme, 2005[92] Martin Greeley, Measurement of Poverty and Poverty of Measurement, © Institute of Development Studies 1994, IDS Bulletin 25.2, 1994[93] Isabel Günther and Stephan Klasen, Measuring chronic non-income poverty, University of Göttingen Department of Economics, May 2007 http://www.chronicpoverty.org/pubfiles/79Guenther_Klasen.pdf[94] Marie-Pierre Hamel, Fight Against Poverty and Social Exclusion in Western Europe, The International Program Elective Course, 2nd Semester 2007/2008, http://www.sciences-po.fr/formation/cycle1/pdf_pi_sem2/hamel_fight.pdf[95] Lucia Hanmer, John Healey and Felix Naschold, Will Growth Halve Global Poverty by 2015?, Overseas Development Institute, ODI Poverty Briefing, London, 8: July 2000[96] Michael Haralambos, R.M. Heald, Martin Holborn, Martin Holborn, Sociology Themes and Perspectives, 6th edition, Publisher: Collins Educational, 20/03/2004 [97] Michael Haralambos, Martin Holborn and Robin Heald, Sociology Themes and Perspectives, 7th edition, Publisher: Collins Educational, 10/02/2008 [98] Timothy J. Hatton and Roy E. Bailey, Seebohm Rowntree and The Postwar Poverty Puzzle, Department of Economics, Wivenhoe Park, Colchester CO4 3SQ, September, 1999, http://cepr.anu.edu.au/Staff/hatton/pdf/ROWNREV.pdf[99] John Healey, Mick Foster, Andy Norton, and David Booth, Towards National Public Expenditure Strategies for Poverty Reduction, Overseas Development Institute, ODI Poverty Briefing, London, 7: January 2000

34

[100] Bruce Headey, A Framework for Assessing Poverty, Disavantage and Low Capabilities in Australia, Melbourne Institute Economic Forums in Canberra, December 2005[101] Jesko Hentschel and Peter Lanjouw, Household Welfare Measurement and Pricing of Basic Services, World Bank paper, 1997[102] Linda Hewitt, Issues in the Determination and Measurement of Poverty Within Small Island Caribbean States in the Process of Developing into a Single Market and Economy, The Sir Arthur Lewis Institute of Social and Economic Studies, Eight Annual Conference, March 26-28, 2007 [103] Paddy Hillyard, Grace Kelly, Eithne McLaughlin, Demi Patsios and Mike Tomlinson, Bare necessities: Poverty and Social Exclusion in Northern Ireland, Democratic Dialogue report 16, October 2003, © Democratic Dialogue 2003 [104] Petra Hoelscher, Tackling child poverty and social exclusion – European challenges, ESPAnet Annual Conference 2004, Oxford, European Social Policy: Meeting the Needs of a New Europe - For the stream on Inequality, Poverty and Social Exclusion, 9-11 September 2004, http://www.spsw.ox.ac.uk/fileadmin/static/Espanet/espanetconference/papers/ppr.13B.PH.pdf.pdf[105] Andrew J. Houtenville, Income Mobility in the United States and Germany: A Comparison of Two Classes of Mobility Measures using the GSOEP, PSID, and CPS, DIW Berlin, German Institute for Economic Research in its journal: Vierteljahrshefte zur Wirtschaftsforschung 70. Jahrgang, Heft 1/2001, http://www.diw.de/deutsch/produkte/publikationen/vierteljahrshefte/docs/papers/v_01_1_9.pdf[106] B.H. Hunter, S. Kennedy and N. Biddle, One size fits all?: The effect of equivalence scales on Indigenous and other Australian poverty, CAEPR Working Paper No. 19/2002[107] John Iceland, Rapporteur, Experimental Powerty Measures: Summary of a Workshop, 2005[108] John Iceland, Poverty in America: A Handbook, University of California Press, 2006 http://books.google.ro/books?id=kwBn3vBNvb0C&pg=PA20&lpg=PA20&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=njPxCdgBZB&sig=3QFiUmKR5oZTyeHf5Q0VQyYTsF0&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=4&ct=result[109] Gerda Jehoel-Gijsbers, Cok Vrooman, Explaining Social Exclusion, A theoretical model tested in the Netherlands, The Netherlands Institute for Social Research/scp, The Hague, July 2007, http://www.scp.nl/english/publications/books/9789037703252/Explaining%20Social%20Exclusion.pdf[110] Haider Khan, Using Macroeconomic Computable General Equilibrium Models for Assessing Poverty Impact of Structural Adjustment Policies, ADB Institute, Discussion Paper No.12, July 2004, http://www.adbi.org/files/2004.07.dp12.macroeconomic.equilibrium.models.poverty.pdf[111] Tony Killick, Making Adjustment Work for the Poor, Overseas Development Institute, ODI Poverty Briefing, Portland House, London, 5: May 1999[112] Jeni Klugman - editor, A Sourcebook for Poverty Reduction Strategies, THE WORLD BANK, Washington, D.C., Report Number 29800, 01/01/2002, http://www-wds.worldbank.org/external/default/WDSContentServer/WDSP/IB/2004/08/18/000112742_20040818172234/Rendered/PDF/2980000182131497813.pdf[113] Hans de Kruijk and Martine Rutten, Weighting Dimensions of Poverty Based on People’s Priorities: Constructing a Composite Poverty Index for the Maldives, IIDE, Institute for International & Development Economics, discussion paper 200708-01, August 2007

35

[114] Hans de Kruijk and Martine Rutten, Vulnerability and Poverty Dynamics in the Maldives, IIDE, Institute for International & Development Economics, discussion paper 200708-02, August 2007[115] Wiebke Kuklys and Ingrid Robeyns, Sen’s Capability Approach to Welfare Economics, University of Cambridge and Max Planck Institute for Research Into Economic Systems, Jena, Germany, 2004 ftp://papers.econ.mpg.de/esi/discussionpapers/2004-03.pdf[116] A. Lemmi, B. Pannuzi, B. Mazzolli, B. Cheli, G. Betti, Multidimensional and Relative Poverty Estimates: the Case of Italy in the First Half of the Nineties, Paper presented to the Conference: Poverty Measures, Employment and Social Security in Transition Economies, University of York, 31 July - 2 August, 1997[117] Arthur Lewbel, Equivalence Scales Based on Collective Household Models, Boston College, December 2002[118] Arthur Lewbel, Pierre-André Chiappori, and Martin Browning, Estimating Consumption Economies of Scale, Adult Equivalence Scales, and Household Bargaining Power, Boston College, University of Chicago, and University of Copenhagen, Revised January 2003[119] David Macarov, What the market does to people: privatization, globalization, and poverty, CLARITY PRESS, INC., 2003[120] John J. Macionis, Ken Plummer, Sociology: A Global Introduction, Edition: 3, Pearson Education, 2005http://books.google.ro/books?id=P4z3GgAgMFYC&pg=PA257&lpg=PA257&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=3XR6MFGrGV&sig=buBT5Pb7BGaMWhF_RC9p0aHAZH4&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=6&ct=result#PPA262,M1[121] Enrica Chiappero Martinetti, Capability approach and fuzzy set theory: description, aggregation and inference issues, University of Pavia, Italy, Oct 2005 http://www-1.unipv.it/webdept/p_8_p05.pdf [122] Manu V. Mathai, Case Studies: Observations on Operationalizing Sen’s Capabi8lity Approach, July 2003 http://www.uia.mx/humanismocristiano/seminario_capability/pdf/14.pdf[123] Simon Maxwell and Peter Kenway, New Thinking on Poverty in the UK: Any Lessons for the South?, Overseas Development Institute, ODI Poverty Briefing, Portland House, London, 9 November 2000[124] Simon Maxwell, The Meaning and Measurement of Poverty, Overseas Development Institute, ODI Poverty Briefing, Portland House, Stag Place, London, 3 February, 1999[125] Michael Noble, Andrew Ratcliffe and Gemma Wright, Conceptualizing, Defining and Measuring Poverty in South Africa – An Argument for a Consensual Approach, Department of Social Policy and Social Work, University of Oxford, © CASASP 2004 http://www.casasp.ox.ac.uk/docs/Consensual%20Definitions%20nov%2011%20final.pdf[126] Branko Milanovic, Income, Inequality, and Poverty during the Transition from Planned to Market Economy, The World Bank regional and sectoral studies, Washington DC, USA, 1998[127] I. Mincu, D. Boboia, Alimentaţia raţională a omului sănătos şi bolnav, Bucureşti, Ed. Medicală, 1995.[128] Ghulam Moheyuddin, Incorporating Gender into Poverty Reduction Strategies, The World Bank Institute (WBI), Washington DC, USA, 2005, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/684/1/MPRA_paper_684.pdf[129] Brian Nolan and Christopher T. Whelan, Social Class, Social Exclusion and Cumulative Disadvantage: Evidence from the Republic of Ireland, Seminar on Measuring Social Exclusion and Poverty, Session 2, Whelan, http://www.dsdni.gov.uk/seminar1section2.pdf

36

[130] Fiona Nunan, Ursula Grant, Godfrey Bahiigwa, Telly Muramira, Pushkar Bajracharya, Diana Pritchard, Mariano Jose Vargas, Poverty and The Environment: Measuring The Links, Environment Policy DepartmentIssue Paper No. 2, February 2002 http://www.unpei.org/PDF/PEMonitoring/ug-Pov-Env-Measuring-Links-study-PE-Indicators.pdf[131] David O’Brien, Joanna Wilkes, Arjan de Haan, Simon Maxwell, Poverty and Social Exclusion in North and South, Institute of Development Studies and Poverty Research Unit, University of Sussex, IDS Working Paper 55, 1997, http://www.ids.ac.uk/ids/bookshop/wp/wp55.pdf[132] Alice O'Connor, Poverty Knowledge: Social Science, Social Policy, and the Poor in Twentieth-Century U.S. History, Publisher: Princeton University Press. Place of Publication: Princeton, NJ., 2000[133] Alice O’Connor, Global Poverty Knowledge and the USA: What It Has Been, Why It Needs to Change, CPRC, University of Manchester, 2006 http://www.chronicpoverty.org/pubfiles/OConnor-CPRC2006-Draft.pdf[134] Benjamin A. Olken, Revealed Community Equivalence Scales, Harvard University, Journal of Public Economics, October 2003[135] Mollie Orshansky, The Measure of Poverty, Documentation of Background Information and Rationale for Current Poverty Matrix, Social Security Administration, Office of Research and Statistics, U. S. Department of Health, Education, and Welfare, 1976, http://www.census.gov/hhes/www/povmeas/pdf/tp_i.pdf[136] Lars Osberg and Kuan Xu, How Should We Measure Global Poverty in a Changing World?, United Nations University, June 2006 http://website1.wider.unu.edu/publications/rps/rps2006/rp2006-64.pdf[137] Guy Palmer, Tom MacInnes and Peter Kenway, Monitoring poverty and social exclusion 2008, © New Policy Institute, 2008, First published 2008 by the Joseph Rowntree Foundation, http://www.npi.org.uk/reports/mpse%202008.pdf[138] Christina Pantazis, David Gordon, Ruth, Poverty and Social Exclusion in Britain: The Millennium Survey, The Policy Press, 2006 http://books.google.ro/books?id=o-H0J4BMWS8C&pg=PA33&lpg=PA33&dq=MEASURING+POVERTY&source=web&ots=tjDPGYJaxG&sig=Qn7tWhbyHODkKN6bU9myGW8J0y8&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=10&ct=result[139] Maurice Parmelee, Poverty and Social Progress, Publisher: Macmillan. Place of Publication: New York., 1916[140] Federico Perali, Can PIGLOG preferences Identify equivalence scales?, Department of Economics and CHILD, University of Verona, Via dell’Artigliere, 19, 37129 Verona, I, June 2001, http://pilar.univr.it[141] Marius Augustin Pop, Cătălin Zamfir, Elena Zamfir, România 89 – 93 Dinamica bunăstării şi protecţia socială, 1994, editura Expert[142] Van Praag, B.M.S., Flik R.L., La pauvrete subjective, Rapport soumis a l’office statistique, des Communautes europeenes, Luxemburg, 1992[143] Menno Pradhan and Martin Ravallion, Measuring Poverty Using Qualitative Perceptions of Welfare, Conference of the Association of Income and Wealth, Cambridge, England, 1998[144] Ramon Pena-Casas et Philippe Pochet, Les indicateurs monetaires et non monetaires de pauvrete et d'exclusion sociale dans une perspective europeenne, Observatoire social europeen, 2001[145] Mozaffar Qizilbash, A Note on the Measurement of Poverty and Vulnerability in the South African Context, University of Manchester, 2001 http://www.google.ro/search?hl=ro&q=A+Note+on+the+Measurement+of+Poverty+and+Vulnerability+in+the+South+African+Context&btnG=C%C4%83utare&meta=lr%3Dlang_en

37

[146] D. Ramprakash, EUROSTAT’s Statistical research on poverty (Descriptive Synthesis), mai 1994[147] Martin Ravallion, Poverty Lines, The New Palgrave Dictionary of Economics, 2005[148] Martin Ravallion, Poverty Lines in Theory and Practice, The World Bank Washington, D.C., Copyright © 1998, First printing July 1998[149] Martin Ravallion and Michael Lokshin, Testing Poverty Lines, World Bank paper, 2004[150] Martin Ravallion, Poverty Comparisons, The World Bank, Washington DC, USA, Ed. A.B. Atkinson, London School of Economics, 1994[151] Martin Ravallion and Michael Lokshin, Subjective Economic Welfare, Development Research Group, World Bank, 1998[152] Martin Ravallion, Which Poverty Line? A Response to Reddy, Development Research Group of the World Bank, International Poverty Centre (IPC), Number 53, May, 2008, http://www.ipc-undp.org/pub/IPCOnePager53.pdf[153] Alan Reynolds, Has U.S. Income Inequality Really Increased?, Policy Analysis Series, No. 586 January 8, 2007 http://www.cato.org/pubs/pas/pa586.pdf[154] Jeanita W. Richardson, The Cost of Being Poor: Poverty, Lead Poisoning, and Policy Implementation, Greenwood Publishing Group, Westport, CT., 2005[155] Ingrid Robeyns, An unworkable idea or a promising alternative? Sen’s capability approach re-examined, Wolfson College, Cambridge, 28 November 2000, http://www.econ.kuleuven.ac.be/ces/discussionpapers/Dps00/DPS0030.pdf[156] Joan R. Rodgers and John L. Rodgers, Chronic and Transitory Poverty in Australia 2001-2004, Paper presented in the HILDA Stream of the ACSPRI Social Science Methodology Conference, University of Sydney, Sydney, Australia, September 2006, http://www.melbourneinstitute.com/hilda/Biblio/cp/ACSPRI_paperRodgers.pdf[157] Richard Rorty, Achieving Our Country: Leftist Thought in Twentieth-Century America, Harvard University Press, 1998 http://books.google.com/books?id=uyLF5Wm2_IcC&printsec=frontcover&dq=Achieving+Our+Country:+Leftist+Thought+in+Twentieth-Century+America#PPP1,M1[158] David P. Ross and Paul Roberts, Income and Child Well-being: A new perspective on the poverty debate, Published by: Canadian Council on Social Development, 441 MacLaren, 4th Floor, Ottawa ON K2P 2H3, 1998[159] J. Rowntree, The Concept of Powerty, London, 1951 [160] B. Seebohm Rowntree, Poverty: A Study of Town Life, Howard Fertig, 1971. Hardcover. Exlibrary, usual markings. Reprint of 1922 new edition[161] B. Seebohm Rowntree, The Human Factor in Business, Third Printing Binding: Hard Cover Publisher: Longmans, Green and Co., London Date Published: 1938[162] B. Seebohm Rowntree, Poverty and Progress, 2nd Ed., Reprinted, London, New York, Longmans, Green Date Published: 1941 [163] Patricia Ruggles, Measuring poverty, University of Wisconsin-Madison, Institute for Research on Poverty, Focus, Volume 14, Number 1, Spring 1992 http://www.irp.wisc.edu/publications/focus/pdfs/foc141a.pdf[164] Ruhi Saith, Social Exclusion: the Concept and Application to Developing Countries, Working Paper Number 72, QEH Working Paper Series – QEHWPS72, Queen Elizabeth House, University of Oxford, May 2001, http://www3.qeh.ox.ac.uk/pdf/qehwp/qehwps72.pdf[165] Peter Saunders, Can Social Exclusion Provide a New Framework for Measuring Poverty?, Published by The Social Policy Research Centre University of New South Wales, Sydney NSW 2052, Australia, © SPRC 2003, http://www.sprc.unsw.edu.au/dp/DP127.pdf[166] Peter Saunders, Towards a Credible Poverty Framework: From Income Poverty to Deprivation, SPRC Discussion Paper No. 131, January 2004

38

[167] Simon Schwartzman, The Statistical Measurement of Poverty, summary of the work of the “Expert Group of Poverty Statistics”, Santiago and Rio de Janeiro, 1997, 1998, http://unstats.un.org/unsd/statcom/doc99/rio.pdf[168] Amartya Sen, The Possibility of Social Choice, Trinity College, Cambridge, Nobel Lecture, December 8, 1998 http://nobelprize.org/nobel_prizes/economics/laureates/1998/sen-lecture.pdf[169] Amartya Sen, Development as Freedom, Oxford University Press, 1999[170] Amartya Sen, Why Human Security?, International Symposium on Human Security, Tokyo, 28 July, 2000 http://www.humansecurity-chs.org/activities/outreach/Sen2000.pdf[171] Amartya Sen, Social Exclusion: Concept, Application, and Scrutiny, Social Development Papers No. 1, Office of Environment and Social Development Asian Development Bank, June 2000, http://www.adb.org/Documents/Books/Social_Exclusion/Social_exclusion.pdf[172] Alice Sindzingre, Explaining Threshold Effects of Globalisation on Poverty, An Institutional Perspective, Research Paper No. 2005/53, UN University, World Institute for Development[173] Adrian Sinfield, Preventing Poverty in Market Societies, ESPAnet Annual Conference 2004, Oxford, European Social Policy: Meeting the Needs of a New Europe - For the stream on Inequality, Poverty and Social Exclusion, 9-11 September 2004, http://www.spsw.ox.ac.uk/fileadmin/static/Espanet/espanetconference/papers/ppr.13B.AS.pdf[174] Thanasis Stengos, Yiguo Sun and Dianqin Wang, Estimates of Semiparametric Equivalence Scales, Department of Economics, University of Guelph, 2003[175] Mark B. Stewart, Pensioner financial well-being, equivalence scales and ordered response models, Economics Department, University of Warwick, August 2002[176] Wolfgang Strengmann-Kuhn, Theoretical Definition and Empirical Measurement of Welfare and Poverty – A Microeconomic Approach, Paper Prepared for the 26th General Conference of The International Association for Research in Income and Wealth Cracow, Poland, 27 August to 2 September 2000, www.econ.nyu.edu/dept/iariw[177] Andrew Sumner, Economic Well-being and Non-economic Well-being: A Review of the Meaning and Measurement of Poverty, Publisher: UNU-WIDER, Series: WIDER Research Paper, Volume: 30 / 2004 [178] Andrew Sumner, Meaning versus measurement: why do 'economic' indicators of poverty still predominate?, Development in Practice, Volume 17, Number 1, February 2007[179] Erik Thorbecke, Multi-dimensional Poverty: Conceptual and Measurement Issues, Cornell University, UNDP International Poverty Centre, Brasilia, 2005, http://people.cornell.edu/pages/et17/Erik%20Thorbecke%20files/Multi1.pdf[180] Matthias Till & Liana Giorgi, Causes of Poverty and Social Exclusion, EUROHOME-IMPACT, The Interdisciplinary Centre for Comparative Research in the Social Sciences, Vienna, February 2002[181] Peter Townsend, Poverty in United Kingdom, Penguin, 1979[182] Peter Townsend interviewed by Paul Thompson, Reflections on becoming a researcher, INT. J. Social Research Methodology, 2004, VOL. 7, NO. 1, 85–95, http://www.bris.ac.uk/poverty/Background_files/Peter%20Townsend%20Interview%20about%20research.pdf[183] Ian Townsend and Steven Kennedy, Poverty: Measures and Targets, House of Commons Library, Research Paper 04/23, 4 March 2004 http://www.parliament.uk/commons/lib/research/rp2004/rp04-023.pdf[184] Sarel Van der Walt, Conceptualising Poverty for Social Development in The Eastern Cape, Conference on Social Development: Social Development in the Eastern Cape

39

… The Way Forward, EastCape Training Centre, Port Elizabeth, South Africa, 24 to 27 March 2004, http://www.socdev.ecprov.gov.za/documents/reports/24032004-2.doc[185] B. M. S. Van Praag, R. L. Flik, La pauvrete subjective, Rapport soumis a l’office statistique, des Communautes europeenes, Luxemburg, 1992[186] Bernard Van Praag, Ada Ferrer-i-Carbonell, A Multi-dimensional Approach to Subjective Poverty, Amsterdam, 21 June 2006, http://www.iae.csic.es/investigatorsMaterial/a71312152653archivoPdf62069.pdf[187] Hans-Peter Weikard, Poverty measurement under income risk, Department of Social Sciences, Wageningen University, 2003 http://www.enr.wur.nl/NR/rdonlyres/15BE1A87-AB6B-4492-B7EF-C01BB51DB617/13245/PovertyRisk.pdf[188] Udaya R. Waglé, Multidimensional Poverty: An Alternative Measurement Approach for the United States?, School of Public Affairs and Administration, Western Michigan University, 2007 http://homepages.wmich.edu/~uwagle/multidimensionalUS.pdf[189] Daniel H. Weinberg, Data Issues Affecting the Calculation of Alternative Poverty Measures, Paper prepared for June 15-16, 2004 National Academy of Sciences, Workshop on Experimental Poverty Measures, June 8, 2004, http://www7.nationalacademies.org/cnstat/calculation_of_alternative_poverty_measures.pdf[190] Daniel H. Weinberg, Measuring Poverty in The United States: History and Current Issues, U.S. Bureau of the Census, CES 06-11 April, 2006 www.ces.census.gov/index.php/ces/cespapers?down_key=101751[191] Cătălin Zamfir, coordonator, Dimensiuni ale sărăciei, editura Expert, Bucureşti 1995[192] C. Zamfir, E. Zamfir, coordonatori, Politici sociale, România în context european, Bucureşti, 1995[193] Cătălin Zamfir, coordonator, Situaţia sărăciei în România, UNDP, 2001[194] Elena Zamfir, coordonator, Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară, Bucureşti, 2000[195] ***, Blacksacademy, Definitions of Poverty, Copyright © Blacksacademy – December 2002 www.healthpromotiontraining.net/system/files/Day1-Definitions_of_Poverty.pdf[196] ***, Commission of the European Comunities, The perception of Poverty in Europe, Working document for the Commission of the European Communities, V/171/77-E, Brussels, March 1977[197] ***, Commission on Poverty, The Measurement of Poverty, CoP Paper 3/2005, Research and Library Services Division of Provisional Legislative Council Secretariat, Hong Kong, March 1998, http://www.cop.gov.hk/eng/pdf/Paper3_2005.pdf[198] ***, DFID policy paper, Reducing poverty by tackling social exclusion, Published by the Department for International Development, September 2005[199] ***, Employment Policies Institute, Measuring Poverty in America, Science or Politics?, 2002[200] ***, Guvernul României, Comisia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale, Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale, 31 iulie 2002[201] ***, Guvernul României, Hotărârea Guvernului nr. 488 din 26 mai 2005, Monitorul Oficial al României, Nr. 492, 10 iunie 2005[202] ***, Irish Government Office for Social Inclusion, What is Poverty?; What does the State do about poverty?, 2008, http://www.socialinclusion.ie/index.html[203] ***, OECD Social Policy Division, What Are Equivalence Scales, 2006, http://www.oecd.org/els/social[204] ***, OECD, Poverty and disadvantage, ‘The proportion of people on the planet who are poor should be halved by the year 2015’, June 2003 http://www.vso.org.uk/lfd/pdfs/dd_poverty.pdf

40

[205] ***, Office of the Deputy Prime Minister, The English Index of Deprivation 2004, şi rapoarte similare din Scoţia, Irlanda de Nord, Welsh, Halton, Kirklees, Plymouth, Peak District, Durham County, London and New Zeeland[206] ***, Rio Group, Compendium of Best Practices in Poverty Measurement, Rio de Janeiro, September 2006 http://www.ibge.gov.br/poverty/pdf/rio_group_compendium.pdf[207] ***, UNICEF, International Child Development Centre, Public Policy and Social Conditions, Florence, Regional Monitoring report No. 1, 1993[208] ***, UNICEF, International Child Development Centre, Crisis in Mortality, Health and Nutrition, Florence, Regional Monitoring report No. 2, 1994[209] ***, UNICEF, International Child Development Centre, Poverty, Children and Policy: Responses for a Brighter Future, Florence, Regional Monitoring report No. 3, 1995[210] ***, U.S. Department of Health, Education, and Welfare, The Measure of Poverty, A Report to Congress as Mandated by The Education Amendments of 1974, April 1976, http://www.census.gov/hhes/www/povmeas/pdf/measureofpoverty.pdf[211] ***, World Bank Romania: Poverty and Social Policy, 1996[212] ***, World Bank Romania: Poverty assessment. June 2003. Report No. 26169-RO, apărut sub acelaşi număr şi în limba română: România: Raport de Evaluare a Sărăciei, octombrie 2003. [213] ***, World Bank, Understanding Poverty, 2002, http://www.worldbank.org/poverty/mission/up1.htm[214] ***, World Bank, Choosing and Estimating a Poverty Line, © 2009 The World Bank Group, All Rights Reserved. Legal. http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/TOPICS/EXTPOVERTY/EXTPA/0,,contentMDK:20242879~isCURL:Y~menuPK:435055~pagePK:148956~piPK:216618~theSitePK:430367,00.html[215] ***, World Bank, Poverty Manual, All, JH Revision of August 8, 2005[216] ***, World Bank, Social Exclusion and the EU’s Social Inclusion Agenda, Paper Prepared for the EU8 Social Inclusion Study, February 5, 2007, http://siteresources.worldbank.org/INTECONEVAL/Resources/SocialExclusionReviewDraft.pdf[217] ***, World Bank, Ministerul Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse, Institutul Naţional de Statistică, România: Raport de evaluare a sărăciei, noiembrie 2007

41