36

numărul 3/2009 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

Metoda arborilor de defeCtăripentru definirea zonelor vitale de seCuritate

Conf.Univ. Dr. Gheorghe IlIEDrd. Teodor Sorin IlIE (continuare din numărul trecut)

pe baza grafului funcţionalităţii vitale se definitivează zona vitală, marcându–se sub formă de cod, locul elementelor nodale (fig.14). În acest fel, fiecărei componente a zonei vitale i se ataşează direct elementele funcţionale vitale, concretizându–se astfel resursele fiecărei funcţii (atribuţii) şi se determină riscul de zonă. Riscul de zonă se calculează ca suma ponderată a riscurilor componentelor care aparţin zonei, fără a se mai respecta riguros principiul egalităţii sumei ponde-rilor egală cu 1, deoarece riscul calculat este doar un indicator care stabileşte ierarhia vulnerabilităţii zonelor. Riscul procesului nu se ponderează. Din analiza riscurilor asociate zonelor din fig.14, ierarhia

zonelor după vulnerabilitate este următoarea:– cuptorul – risc 0,42– depozitul de combustibil – 0,27– camera de încărcare – 0,24– depozitul de materii prime – 0,20– vibratorul – 0,19– sursa electrică – 0,17– camera de combustibil – 0,12– centrul de coordonare – 0,01.

b) Arborele ameninţărilor

Analizând diagrama logică, graful funcţionalităţii vitale şi configuraţia zonei vitale, se pot concretiza ameninţările, stabilindu–se tipul acestora, locul de acţiune, implicaţiile funcţionale şi informaţionale,

fig. 14 – Configuraţia zonei vitale

precum şi consecinţele producerii evenimentelor nedorite. În urma analizei se întocmeşte matricea ameninţărilor, definindu–se categoria lor (generală, specifică sau întâmplătoare), locul de acţiune şi proba-bilitatea sau posibilitatea producerii. În fig. 107 este prezentată structura arborelui ameninţărilor pentru sabotajul procesului cu foc continuu.

Structura matricei rezultate este similară cu cea prezentată în fig.100, dar care de această dată se obţine pe baza arborelui ameninţărilor. Acesta din urmă se obţine din agregarea tuturor ramurilor ameninţărilor,

având în vedere că elementele concrete (obiectivele) se reprezintă o singură dată în arbore, fiecare dintre ele cu toate legăturile. Din analiza arborelui, o concluzie deosebită ce se desprinde este posibilitatea de a pune imediat în evidenţă întregul ansamblu de ameninţări care se concentrează asupra unui obiectiv.

Analizând reprezentările celor doi arbori, al funcţionalităţii vitale şi al ameninţărilor, se observă că desfăşurarea ameninţărilor este inversă, iar porţile logice, în arborele ameninţărilor, sunt excitate singular, determinând efecte cumulate (ŞI) ori scvenţiale (SAU).

37

numărul 3/2009Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

fig. 15 – Arborele producerii sabotajului

Riscul se determină cu ajutorul acestui arbore, la fel ca şi în cazul arborelui funcţionalităţii vitale. Se iau în consideraţie aceleaşi riscuri determinate pentru elementele funcţionale componente, dar se schimbă ponderile în funcţie de noua structură. De exemplu, pentru 011 şi 012, ponderile s–au schimbat de la 0,05 la 0,50. Se calculează riscul ca sumă ponderată pentru fiecare element al sabotajului şi apoi riscul acestuia. pentru ponderea sabotajului, riscul determinat este de 0,12 sau 12%.

c) Arborele structurii mecanismului de securitate

Mecanismul de securitate realizat pentru

situaţia analizată trebuie, în conformitate cu strategia adoptată, să contracareze producerea evenimentelor nedorite (ameninţările) să trateze producerea şi să atenueze consecinţele negative ale acesteia.

pentru a face faţă acestor aspecte, la meca-nism se vor agrega măsuri, capacităţi operaţionale şi funcţionale şi informaţii, se va realiza managemen-tul riscului şi se vor trata producerea şi consecinţele evenimentelor nedorite. Eficienţa mecanismului va fi condiţionată, în primul rând, de modalitatea în care evaluarea riscului şi tratarea consecinţelor vor cores-punde situaţiei de fapt, în general, şi cu atât mai mult în cazul special al zonelor vitale.

Sunt destule metode şi tehnici de structurare a mecanismelor de securitate, cu avantajele şi dezavan-tajele cunoscute. faţă de toate aceste metode şi tehni-ci, metoda structurării arborescente a mecanismului de securitate, bazată pe arborele ameninţărilor, prezintă un plus de pragmatism şi, deci, de eficacitate.

pentru o corectă aplicare a acestei metode, este

necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:– arborele ameninţărilor să fie real definit

– ameninţările să fie fără consecinţe cumula-tive

– obiectivele definite să nu fie menajate, dar nici suprâncărcate cu ameninţări

– pragurile de selecţie să corespundă strategi-ilor de securitate adoptate

– procedurile şi resursele de securitate să fie efi-cace în sine, iar agregarea să le creeze un cadru siner-getic de manifestare

– lipsa resurselor sau a oportunităţilor, datorată neacoperirii unor costuri, să nu fie dramatică

– structura rezultată este doar o stare iniţială, ea trebuie să fie flexibilă, adaptabilă şi perfectabilă.

În esenţă, metoda este recursivă şi presu-pune agregarea arborelui de structură din ramurile ce reprezintă soluţiile de securitate pentru ameninţările care vizează un obiectiv.

De la caz la caz, agregarea este ponderată sau neponderată. Exclusiv secvenţială sau consolidată cu elemente de completare deductibile din context.

pentru a exemplifica esenţa metodei, în fi-gura 16 este reprezentată ramura arborelui structurii mecanismului de securitate pentru obiectivul cen-tral de coordonare şi control, care conform arborelui ameninţărilor este supus la următoarele evenimente nedorite: sabotaj, disfuncţioalităţi structurale (pentru aparatura din centrul de coordonare şi control), greşeli de operare, pene de alimentare cu energie, inundaţii şi incendii.

faţă de aceste ameninţări, soluţiile din figura 16

asigură:– prevenirea tuturor ameninţărilor prin funcţii

precise de contraacţiune– tratarea producerii evenimentelor nedorite– atât soluţii tehnologice, cât şi organizatorice-

educative– soluţii de securtiate deplină (multifuncţională)

38

numărul 3/2009 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

fig.16 – Arborele structurii mecanismului de securitate

– atât soluţii generale, cât şi soluţii speciale (în-capsulare 011 şi 012)

– posibilităţi de racordare cu celelalte ramuri ale arborelui structurii mecanismului de securitate atâ la nivel general (parametru fundamental şi ameninţări generale), cât şi la cel al măsurilor (control acces, fiabi-lizare) sau a obiectivelor (01311, 01312,şi 01313)

– deschidere prin adăugarea de noi funcţionalităţi şi / sau măsuri

– perfectabilitate tehnologică şi de pregătire a resurselor umane.

Agregarea ramurilor în arborele structurării meca-

nismului de securitate este destul de complicată. De aceea, problema trebuie rezolvată recursiv şi progresiv, în conformitate cu strategia de securitate adoptată.

CONCLUZII

1. Utilizarea metodei arborilor de defectări pen-tru definirea zonelor vitale, în general, şi a structurii mecanismelor de securitate, în special, este posibilă şi dă rezultate bune dacă este riguros aplicată.

2. Recursivitatea metodei asigură analizei per-fectabilitate şi caracter biunivoc, atât de la definirea zonei vitale către structura mecanismului de securitate, cât şi invers.

3. Metoda completează metodele clasice de analiză utilizate până acum, se poate racorda la ele şi poate fi verificată sau completată cu rezultatele aces-tora.

4. Bazată pe o modelare logico-virtuală, me-toda arborilor de defectări permite realizarea atât a unui model complex (tehnologic, informaţional, operaţional), cât şi a unor modele cu obiective, para-metri sau funcţionalităţi specifice ori precise.

5. Aplicarea metodei impune însă lucrul în echipă (reuneşte mai multe specialităţi), precum şi realizarea unor instrumente (programe) specifice.

BIBLIOGRAFIE

Conf.univ.dr.ing. IlIE, GHEORGHE;, Securitatea deplină, Editura UTI, Bucureşti, 2001.