METALURGIA TELL-URILOR EPOCII BRONZULUI DIN VESTUL...

Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis, 5, 2013, p. 141-192

METALURGIA TELL-URILOR EPOCII BRONZULUI DIN VESTUL ROMÂNIEI (II)

Alexandra GĂVAN*

Introducere** Intensificarea metalurgiei pe parcursul bronzului mijlociu în Bazinul

Carpatic a fost pusă în legătură şi cu dezvoltarea aşezărilor tell1, al căror surplus economic ar fi putut să alimenteze o producţie locală şi să genereze acumularea în timp a pieselor de metal, manifestată mai ales prin descoperirea în aşezări a unor depozite de bronzuri şi artefacte de aur2. Deşi contururile generale ale unei astfel de evoluţii au fost schiţate, argumentarea rolului central deţinut de aşezările tell în cadrul acestui fenomen poate fi mai bine realizată în contextul unui studiu amănunţit al metalurgiei lor, pornind de la un catalog al tuturor pieselor finite şi al obiectelor legate de prelucrarea locală a bronzului, publicate din aceste aşezări.

Pentru început voi prezenta un studiu de caz al metalurgiei tell-urilor din vestul României, zonă care constituie extremitatea estică de distribuţie a tell-urilor epocii bronzului în interiorul Bazinului Carpatic. Prima parte a acestui studiu a fost dedicată cercetării activităţii metalurgice desfăşurate în tell-uri (cu referire strictă la procesul de prelucrare locală), fiind analizate rămăşiţele materiale ale acestui proces şi distribuţia lor în rândul aşezărilor investigate3. În lucrarea de faţă accentul este pus pe analiza tipologică4, fiind reliefată atât varietatea artefactelor finite, cât şi a negativelor imprimate pe formele de turnare de aici. Întrucât o bună parte din piesele descoperite în tell-uri au fost analizate din punct de vedere tipologic şi cronologic de către Fl. Gogâltan5 şi recent Zs. Molnár6, nu voi insista asupra unor aspecte de detaliu deja dezbătute, sau citarea unor analogii care se pot regăsi în lucrările menţionate. În schimb, în cele ce urmează voi realiza o prezentare sintetică a tipurilor de artefacte de metal recuperate din tell-uri, menţionând ariile de răspândire şi unele date legate de cronologie7 şi funcţionalitate. Piesele legate de

* Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; e-mail: [email protected]. ** Articolul prezintă rezultatele cercetării susţinută financiar din fonduri social europene gestionate de Autoritatea de Management pentru Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane [grant POSDRU/107/1.5/S/78342]. 1 În continuare termenul „tell” va fi utilizat în sensul delimitat de Fl. Gogâltan (Gogâltan 2002). 2 Vezi, mai nou, Fischl, Remény 2013 cu bibliografia mai veche. 3 Găvan 2012, p. 57-90. 4 Trebuie menţionat faptul că studiul de faţă se bazează exclusiv pe artefactele publicate în literatura de specialitate. 5 Gogâltan 1999, p. 130-177, 179, 186-192. 6 Molnár 2011, p. 274-309. 7 Sistemul cronologic folosit în acest articol este cel propus de Fl. Gogâltan (Gogâltan 1999, p. 71-78; Gogâltan 2005, fig. 2).

Alexandra Găvan

142

metalurgia tell-urilor din vestul României vor fi prezentate detaliat la sfârşitul acestei lucrări în cadrul unui catalog al descoperirilor, în text fiind inserate trimiteri la catalog.

Metalurgia în tell-uri. Condiţiile şi contextul de descoperire Catalogul cuprinde 17 tell-uri cu descoperiri de obiecte din metal şi/sau

tipare din piatră şi lut (fig. 1). Numărul acestora este de 253, dintre care 217 sunt piese finite (10 realizate din aur, o piesă din os şi bronz şi 206 din cupru şi bronz), restul de 36 reprezentând forme de turnare. Din tell-uri provin şi trei depozite de piese din metal, descoperite la Periam (nr. cat. IX)8, Satu Mare (nr. cat. XIV)9 şi Vărşand (nr. cat. XVII)10. Aproximativ o jumătate (109) din piesele finite incluse în catalog au intrat în componenţa acestor depozite. Doar după finalizarea redactării acestui articol am avut acces la studiul lui T. Soroceanu privind depozitele din perioada timpurie şi mijlocie a epocii bronzului11, unde sunt prezentate o serie de piese inedite de la Vărşand aflate în colecţiile muzeului din Békéscsaba12, motiv pentru care respectivele artefacte nu se regăsesc şi în cele ce urmează. De asemenea, o serie de forme de turnare provenind de la Pecica au fost identificate recent în colecţiile muzeului din Arad; piesele vor face obiectul unui studiu separat, care va cuprinde şi o discuţie tipologică detaliată.

Cea mai mare parte a pieselor incluse în catalog (211) au fost descoperite cu ocazia unor cercetări arheologice (sondaje sau săpături sistematice), în timp ce doar 41 de artefacte reprezintă piese izolate. Nu în toate cazurile însă deţinem informaţii suficiente despre piesele provenite din săpăturile arheologice, de cele mai multe ori nefiind precizate nici poziţia stratigrafică, nici contextul de descoperire. Prin urmare, efectuarea unei analize contextuale pentru a surpinde prezenţa diverselor tipuri de piese finite în corelaţie cu contextele de provenienţă (şi eventual unele recurenţe) nu va putea realizată din cauza informaţiilor lacunare oferite la publicare şi lipsei unui eşantion reprezentativ. Date despre contextul de descoperire deţinem doar pentru cinci piese: patru au fost recuperate din inventarul locuinţelor - un pumnal rupt în trei bucăţi de la Carei (nr. cat. I/1) cu urme de uzură la nivelul tăişului (pl. I/2), două vârfuri de lance fragmentare de la Otomani (nr. cat. VII/2-3) (pl. II/4-8) şi o daltă cu manşon de la Sălacea (nr. cat. XII/1) (pl. X/3), în timp ce una dintre dăltiţele de la Corneşti (nr. cat. II/2) provine din umplutura unei gropi.

8 Roska 1942, p. 221, nr. 27, fig. 265. 9 Depozit publicat integral pentru prima dată de către C. Kacsó (Kacsó 1998). 10 Popescu 1956a, p. 306-307, fig. 2. 11 Soroceanu 2012. 12 În opinia lui T. Soroceanu piesele reprezintă cel mai probabil conţinutul unui depozit, ipoteză repetată şi pentru piesele din această aşezare ilustrate în lucrarea arheologilor J. Banner şi I. Bóna (Banner, Bóna 1974, p. 66, fig. 25) după un desen realizat de B. Posta, care au fost trecute în lucrarea de faţă drept descoperiri din tell (nr. cat. XVII/5-15, 17).

Metalurgia tell-urilor epocii bronzului din vestul României (II)

143

Fig. 1. Tell-urile amintite în articol: 1. Periam; 2. Satu Mare; 3. Corneşti; 4. Pecica; 5. Socodor; 6. Vărşand; 7. Sântion; 8. Săcueni; 9. Otomani-Cetăţuie; 10. Otomani-Cetatea de pământ; 11. Sălacea; 12. Pir; 13. Dindeşti; 14. Tiream; 15. Carei; 16. Derşida; 17. Medieşu Aurit

Tipologia pieselor din tell-uri. Scurtă prezentare Artefactele de metal din tell-uri acoperă un spectru larg tipologic, fiind

prezente o mare parte a tipurilor întâlnite în Bazinul Carpatic în această perioadă (Tabel 1). Luând în considerare doar piesele finite13, 153 (71%) dintre acestea reprezintă obiecte de podoabă şi port, în timp ce uneltele şi armele, prin 53 de exemplare, constituie doar 24% din totalul descoperirilor. Trebuie însă subliniat faptul că dintre cele 153 de obiecte de poadoabă şi port, 103 provin din inventarul celor trei depozite amintite mai sus, care conţin astfel de artefacte în proporţie de 92%14. Această diferenţă scoate încă o dată în evidenţă faptul că în cazul depozitelor aveam de-a face cu o selecţie a artefactelor ce urmau să fie scoase din circulaţie. Este de altfel clar că depozitele de artefacte din bronz şi aur constituie rezultatul unor acţiuni voluntare15, în timp ce printre artefactele din metal descoperite în interiorul tell-urilor poate fi vorba şi despre obiecte pierdute16. O discuţie a funcţiei şi semnificaţiei depozitelor depăşeşte însă cadrul lucrării de faţă17.

13 Şi lăsând la o parte piesele care nu pot fi atribuite cu certitudine unei categorii. 14 Acest procentaj nu va suferi modificări substanţiale după introducerea pieselor noi de la Vărşand publicate de T. Soroceanu. 15 Fontijn 2002, p. 5-6. 16 Kuijpers 2008, p. 22. Nu este exclus ca o parte a pieselor finite din tell-uri să reprezinte depuneri de obiecte singulare, însă pe moment nu deţinem suficiente dovezi pentru a susţine o astfel de interpretare. 17 O trecere în revistă a istoricului cercetării privind depozitele de bronzuri şi a principalelor direcţii de interpretare la Soroceanu 1995, p. 15-80; Bratu 2009, p. 11-17.

Alexandra Găvan

144

Revenind la prezentarea tipologică, din categoria uneltelor şi armelor, cele mai numeroase piese sunt topoarele de diferite tipuri (28 forme în negativ şi nouă piese finite). Dintre acestea, predomină cele cu orificiul de înmănuşare transversal (13 negative şi o piesă finită) şi cele plate (10 negative şi 2 piese finite). Patru negative de topoare aflate pe formele de turnare de la Pecica (nr. cat. VIII/44-47) (pl. VI/2; VIII/3-5), datorită stării fragmentare, nu pot fi încadrate cu certitudine într-un tip anume18. Din seria topoarelor cu orificiul de înmănuşare transversal, majoritatea aparţin tipului Hajdúsámson (răspândit cu precădere în vestul României şi estul Ungariei19), care se individualizează prin nervurile pronunţate de-o parte şi de alta a tocului de înmănuşare, corpul zvelt şi lama dreaptă20. Unsprezece dintre negativele aflate pe formele de turnare de la Pecica pot fi încadrate în acest tip21 (pl. V/3; VI/1, 3-8, VII/2, 6). Formele respective au fost clasificate de Al. Vulpe atât în tipul Hajdúsámson (pl. V/3; VI/3, 8), cât şi în tipul Balşa (pl. VI/1, 5-7; VII/2, 6) şi Kozarac (pl. VI/5). Pentru Fl. Gogâltan, toate negativele aparţin tipului Hajdúsámson, deoarece prezintă nervuri pronunţate pe toc, şi sunt caracteristice bronzului mijlociu II22. Astfel de topoare sunt întâlnite cu precădere în mediul Otomani-Füzesabony, dar şi în mediul Wietenberg. Recent a fost publicat un topor similar din Bulgaria, pentru care din păcate nu este cunoscut locul de provenienţă23. Pe lângă piesele încadrate în acest tip, găsite pe teritoriul României24, putem aminti două descoperiri izolate de la „Balaton”25 şi Székely26 în Ungaria, precum şi un tipar de la Vatin, în Serbia27. Şi la Pir a fost descoperit un tipar care are pe ambele părţi negativele unor topoare cu orificiul de înmănuşare transversal (nr. cat. X/2) (pl. VIII/3), încadrate de Al. Vulpe în tipurile Monteoru şi Şanţ-Dragomireşti28. Din cauza faptului că forma este fragmentară, tipul topoarelor care se putea turna pe o parte a tiparului nu poate fi însă stabilit cu certitudine. Negativul aflat pe cealaltă parte aparţine topoarelor de tip Monteoru, artefacte răspândite cu precădere în Moldova de Sud-Vest şi Muntenia de Nord-Est (fiind legate de aria culturii Monteoru), pentru Al. Vulpe piesa de la Pir alături de un alt topor cu loc de descoperire „Transilvania” putând să reprezinte o variantă locală29. 18 Unul dintre negative (pl. VI/2), atribuit de Al. Vulpe topoarelor plate cu tăişul lăţit (Vulpe 1975, p. 62, nr. 314) ar putea aparţine mai degrabă tipului Hajdúsámson conform lui Fl. Gogâltan (Gogâltan 1999, p. 148, fig. 16/2). 19 Vulpe 1970, p. 49. 20 Ibidem, p. 49; Gogâltan 1999, p. 144. 21 Nr. cat. VIII/25-26, 30, 34, 38-43. 22 Gogâltan 1999, p. 145. 23 Piesa aflându-se în muzeul din Silistra (Hristova 2010). 24 Vezi Vulpe 1970, p. 49-50; Gogâltan 1999, p. 144-145; Molnár 2011, p. 286-287; tot în tipul Hajdúsámson poate fi încadrat şi tiparul de la Cetea (Roska 1949, p. 70-72, fig. 1), precum şi unul dintre negativele de pe tiparul de la Rusu de Jos (Kacsó 2007, fig. 1/2). 25 Kőszegi 1957, pl. VII/3. 26 Mozsolics 1967, pl. 19/6. 27 Hänsel 1968, pl. 13/23. 28 Vulpe 1970, p. 46, nr. 192, p. 58, nr. 260, pl. 12/192; 17/ 260; C. Kacsó, republicând ilustraţia piesei, este de părere că cele două negative ar aparţine tipurilor Monteoru şi Hajdúsámson, combinaţie care ar fi în concordanţă cu perioada de locuire a aşezării (faza Otomani II) (Kacsó 2003, p. 273, nota 37, pl. IX), opinie preluată apoi şi de Zs. Molnár (Molnár 2011, p. 286-287, fig. 5/5). 29 Vulpe 1970, p. 48.


145

Cele două piese finite aparţinând grupei topoarelor plate, una din depozitul de la Satu Mare (nr. cat. XIV/D1) (pl. XI/5) şi un topor de la Corneşti (nr. cat. I/6) (pl. I/7), au fost atribuite de Al. Vulpe topoarelor plate cu corpul lat, varianta Ostrovul Corbului30, respectiv topoarelor plate cu tăişul lăţit31. Negativele de topoare plate aflate pe formele de turnare din tell-uri aparţin în totalitate grupei cu tăişul lăţit. Este vorba de şase forme imprimate pe tiparele de la Pecica (nr. cat. VIII/28-29, 32-34, 37) (pl. V/1-6; pl. VII/1) - unul dintre acestea (pl. V/4) fiind fie nefinisat, fie puternic deteriorat -, un tipar de la Pir (nr. cat. X/3) (pl. VIII/5), două forme de turnare din nivelul 2 al aşezării de la Sântion (nr. cat. XIII/1-2) (pl. X/5-6) şi probabil un alt tipar descoperit la Vărşand (nr. cat XVII/21). Astfel de piese au o largă distribuţie geografică (deşi sporadică)32, fiind folosite pe o perioadă îndelungată, începând cu epoca cuprului. Toate topoarele discutate mai sus pot fi încadrate în perioada bronzului mijlociu33.

În tell-urile din vestul României au fost descoperite şi două topoare cu marginile ridicate, o piesă la Tiream (nr. cat. XVI/2) (pl. XIII/8) şi una la Vărşand (nr. cat XVII/18), care pot fi încadrate în grupa topoarelor lungi de formă trapezoidală cu marginile ridicate, varianta Şincai din tipologia lui Al. Vulpe34. Ele sunt similare tipului Neyruz a cărui arie de răspândire se întinde din zona Rinului Superior la nord până în sudul Bulgariei35. Descoperirea unui topor similar în cadrul depozitului din nivelul XI al tell-ului de la Jászdózsa-Kápolnahalom atribuit etapei Reinecke Bz. A236 demonstrează apariţia acestor tipuri în metalurgia din Bazinul Carpatic încă din bronzul mijlociu II. Topoare cu prag au fost descoperite doar în tell-urile din Banatul românesc, unul în nivelul II nediferenţiat de la Pecica (nr. cat. VIII/1) (pl. IV/7) şi două piese în depozitul de la Satu Mare (nr. cat XIV/D2-3) (pl. XI/4, 6).

O tipologie elaborată pentru aceste piese a fost propusă de J. Říhovský, care distinge, în funcţie de forma pragului, nouă grupe principale37, piesa de la Pecica şi cele două topoare de la Satu Mare putând fi încadrate în grupa II – topoare cu pragul deschis şi marginile ridicate înspre tăiş. Topoarele cu prag sunt distribuite pe întreg continentul european, fiind întâlnite în număr mare în Europa Centrală38, şi

30 Vulpe 1975, p. 60. 31 Ibidem, p. 61. 32 Novotná 1970, p. 33; Vulpe 1970, p. 63. 33 Gogâltan 1999, p. 135. 34 Vulpe 1975, p. 66-67, pl. 37/342-346; 38/347-352. 35 Mayer 1977, p. 75-76. 36 Csányi et alii 2000, p. 152, 154, fig. 6/2. 37 Říhovský 1992, p. 108-146. 38 Novotná 1970, p. 42; Mayer 1977, p. 112-124; Laux 2000, p. 90-188.

Alexandra Găvan

146

Tabel 1. Repartiţia tipologică a pieselor finite şi negativelor (N) imprimate pe tiparele din

tell-urile din vestul României; (D) - piese din depozit

1.C

AR

EI -

Boba

ld

2.C

OR

NEŞT

I -D

ealu

l Cor

net

3.D

ERŞI

DA

-Dea

lul l

ui B

alotă

4.D

IND

EŞT

I -C

etat

e

5.M

ED

IEŞU

AU

RIT

-Potău

6.O

TO

MA

NI -

Cetăţ

uie

7.O

TO

MA

NI -

Cet

atea

de

păm

ânt

8.PE

CIC

A -Ş

anţu

l Mar

e

9.PE

RIA

M -M

ovila

Şanţu

lui

10.P

IR -C

etat

e

11.SĂ

LCU

EN

I –C

etat

ea B

oulu

i

12.SĂ

LEA

CE

A –

Dea

lul V

ida

13. S

ÂN

TIO

N –

Dea

lul M

ânăs

tirii

14.S

AT

U M

AR

E -W

eing

arte

n

15.S

OC

OD

OR

-Căvăj

dia

16.T

IRE

AM

–M

ovila

Cân

epii

17.VĂ

RŞA

ND

–M

ovila

din

tre

vii

TOTA

L

UN

ELTE

ŞI A

RM

E Top

oare

Plate 1 6N 1N 2N 1D 1N 12 Margini ridicate 1 1 2 Prag 1 2D 3 Toc înmănuşare 1 11N 2N 14 Disc 1N 1D 2 Neprecizat 4N 4

Dălţ i

Simple 2 2 1 1 1 4 1 1 3 16 Cu manşon 1N 6N 1N 8

Străpungătoare 1 3+2N 1 7 Vârfuri de lance 1 1 3 1N 3 +

1D 10

Pumnale 1 1N 1 1 1 1 6 Cuţite 2D 1 3 Seceri 1 1 Ace de cusut 1 1 1 3

POD

OA

BE

Ace

Cap rulat 1 1 3 5 Seceră 1D 1 Cipriote 2 2 Păstaie 2 2 Cap disc plat 1 1 Placă rombică 1N 1 Neprecizat 1 1 1 1 +

2D 6

Pand

antiv

e

Ochelari 5 2 7 Kosziderpadlás 3D 3 Semilunare 4D 1 5 Lunare 3D 1 4 Cerc 1 3D 4 Roată 1D 1

Butoni 2 2 + 70D

74

Brăţări 2 1 3 2D 8 Apărătoare de braţ 2D 2 4 Inele 1 1 7D 1 10 Catarame 1 2N 3 Tubuleţe 1 2 1D 2+ 1D 7 Colane 1 1 Plăcuţe 1 1

Încadrare nesigură 3 2 1 3 1D 7 17


147

şi sunt datate începând cu bronzul mijlociu. Exemplarele cu pragul deschis sunt caracteristice spaţiului central-european39.

T. Soroceanu încadrează toporul de la Pecica în perioada Reinecke Bz. B2-C1, citând ca analogie o piesă de la Schwaighauser Forst datată în etapa Reinecke Bz. C240. Pentru Fl. Gogâltan toporul aparţine celei de-a treia etape a bronzului mijlociu, fiind specific orizontului Koszider41, datare similară cu cea a exemplarelor de la Satu Mare42.

În perimetrul aşezării de la Otomani-Cetatea de pământ a fost descoperit şi un fragment de topor cu ceafă (nr. cat. VII/1) (pl. II/5), atribuit de Al. Vulpe variantei Nehoiu a topoarelor de tip Apa-Nehoiu pe care le datează în orizontul Apa-Hajdusámson43. Zs. Molnár încadrează piesa în categoria topoarelor cu muchia prelungită şi arcuită în formă de creastă şi o datează în bronzul mijlociu44. O piesă din depozitul III de la Jászdózsa-Kápolnahalom (atribuit perioadei Reinecke Bz. A2) a fost considerată cea mai timpurie formă a topoarelor cu ceafă din zonă45. Astfel de artefacte sunt răspândite cu precădere de-a lungul Dunării Mijlocii şi Tisei, unele piese fiind însă întâlnite atât la est şi sud-est de acest spaţiu, cât şi imediat la vest46. Ele fac parte din armamentul ofensiv al epocii bronzului47.

Depozitul de la Satu Mare avea în componenţă şi un topor cu disc (nr. cat. XIV/D4) (pl. XI/1). Tot în această categorie poate fi amintit şi tiparul pentru confecţionat discuri de la Otomani-Cetatea de pământ (nr. cat. VII/14) (pl. IV/3). Ambele aparţin tipului B1 din clasificarea stabilită de I. Nestor încă din 193848. Pentru Fl. Gogâltan toporul de la Satu Mare poate fi datat în bronzul mijlociu III49. Analogii cu discurile de topoare care puteau fi confecţionate cu ajutorul tiparului de la Otomani prezintă o piesă de la Turda, încadrată de W. David în varianta Zajta a topoarelor cu manşon scurt şi disc conic50. În centrul ariei de distribuţie a topoarelor cu disc se află Bazinul Carpatic, însă piese similare sunt cunoscute şi în afara acestei zone, aşa cum ne-o demonstrează descoperirile de la Olomouc şi Šatov în Moravia51, Illmitz şi Kronstorf în Austria52, dar şi piesele din Moldova de

39 Říhovský 1992, p. 114. 40 Pe baza faptului că toporul a fost descoperit alături de două ace cu capul în formă de păstaie şi vase ceramice cu gât cilindric şi caneluri late (Soroceanu 1991, p. 89). Cercetătorul face însă obervaţia că unele piese mai timpurii, precum toporul din depozitul II de la Dunaújváros-Kosziderpadlás (Mozsolics 1957, pl. 23/3) şi cel de la Nitriansky Hrádok-Zámeček (Novotná 1970, pl. 11/217), ar putea aparţine aceluiaşi tip. 41 Gogâltan 1999, p. 138. 42 Kacsó 1998, p. 13. 43 Vulpe 1970, p. 55-56, nr. 242, pl. 15/242. Poziţia stratigrafică a artefactului nu este cunoscută, el fiind plasat de unii cercetători la un orizont Otomani III (Vulpe 1970, p. 55, nr. 242; David 2002a, p. 432, NK 40; Molnár 2011, p. 294, nota 150). 44 Ibidem, p. 294-295. 45 Csányi et alii 2000, p. 159. 46 Novotná 1970, p. 31; Vulpe 1970, p. 56; Mayer 1977, p. 34; David 2002a, p. 305-307. 47 Soroceanu 2011, p. 232. 48 Nestor 1938. În cadrul acestui tip Al. Vulpe stabileşte patru variante, piesa de la Satu Mare fiind atribuită variantei Bikács-Borleşti (Vulpe 1970, p. 74, nr. 328, pl. 23/328). 49 Gogâltan 1999, p. 148. 50 David 2002a, p. 422, NS 93, pl. 132/2. 51 Říhovský 1992, pl. 6/48-49.

Alexandra Găvan

148

la Borleşti şi Izvoare53. Cea mai răspândită variantă a topoarelor cu disc este de departe varianta B1, a cărei distribuţie atinge linia râului Oder la vest şi a râului Bug la est54.

În 11 dintre cele 17 tell-uri din vestul României cu descoperiri de piese de metal şi/sau tipare au fost identificate 17 dălţi finite şi nouă forme de turnare pentru astfel de piese. O distincţie clară poate fi făcută între dălţile simple, plate, şi cele cu manşon. Fl. Gogâltan diferenţiază în cadrul dălţilor simple piese în formă de vergea subţire şi exemplare cu două tăişuri şi mijlocul umflat55. Primei grupe îi aparţin 11 exemplare56 (pl. I/1, IV/2, 5-6, 8, XIII/1, 4, 6), iar cea de-a doua este reprezentată printr-o singură daltă de la Satu Mare (nr. cat. XIV/1) (pl. X/7)57. Şi piesa de la Derşida (nr. cat. III/1) (pl. I/5) are un capăt lăţit şi celălalt ascuţit, însă datorită dimensiunilor tăişului nu se încadrează în categoria dălţilor în formă de vergea, fiind similară negativului aflat pe un tipar de la Bölcske-Vörösgyűrű58. La Derşida (nr. cat. III/4) (pl. I/7), Pecica (nr. cat. VIII/21-22, 24, 27, 31, 33, 35) (pl. VII/1, 7-8, VIII/1-2) şi Sântion (nr. cat. XIII/2) (pl. X/5) au fost descoperite tipare pentru dălţi cu manşon. O piesă finită de acest tip provine de la Sălacea (nr. cat. XII/1) (pl. X/3), pentru care Zs. Molnár citează ca analogie o daltă din depozitul de la Rimetea59, datând exemplarul de la Sălacea la sfârşitul bronzului mijlociu II sau începutul bronzului mijlociu III60. Dălţile cu toc de înmănuşare longitudinal sunt piese întâlnite pe un spaţiu vast, atât în Europa Centrală, cât şi în Europa de Est, până în lumea egeeană şi Anatolia, dar şi în Caucazul de Nord şi Asia Centrală61. În ceea ce priveşte funcţionalitatea acestor unelte, se presupune că erau folosite în prelucrarea lemnului şi a cornului, unele piese putând fi întrebuinţate şi în atelierele metalurgice pentru finisare şi decor62.

De la Carei (nr. cat. I/5) (pl. I/3), Pecica (nr. cat. VIII/5, 17-18) (pl. IV/1, 4) şi Periam (nr. cat. IX/7) (pl. IX/4) provin cinci străpungătoare. Deşi cele mai multe piese de acest tip erau obţinute din bare subţiri sau sârme de metal63, un tipar din lut de la Pecica (nr. cat. VIII/33) ce conţine pe lângă străpungător, negativul unei dălţi cu manşon, iar pe revers negativele unui alt străpungător şi al unui topor plat (pl. VII/1) demonstrează însă că cel puţin o parte erau confecţionate şi prin

52 Mayer 1977, pl. 7/77-78. 53 Vulpe 1970, p. 73, nr. 323-324, pl. 23/323-324. 54 Ibidem, p. 77; pentru hărţile de răspândire, vezi David 2002a, Karte 5-6. 55 Gogâltan 1999, p. 156. 56 Este vorba despre o piesă de la Carei (nr. cat. I/2), alte două dăltiţe de la Corneşti (nr. cat. II/1-2), patru dintre exemplarele descoperite la Pecica (nr. cat. VIII/4, 6, 11-12) - dintre care unul prezintă mâner din os (pl. IV/6) -, trei piese de la Tiream (nr. cat. XVI/4-6) şi, probabil, dăltiţa de la Otomani-Cetăţuie (nr. cat. VI/1). 57 Pentru cea de-a doua daltă de la Carei (nr. cat. I/4) şi pentru exemplarul de la Medieşu Aurit (nr. cat. V/3), în lipsa ilustraţiilor, nu se poate face nicio precizare de ordin tipologic, datarea pieselor respectând stratigrafia celor două aşezări, respectiv bronzul mijlociu. 58 Horváth 2004, p. 17, fig. 5/2. 59 Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 42-43, pl. 7/6; David 2002a, pl. 113/ 2. 60 Molnár 2011, p. 304. 61 Schalk 2005. 62 Kibbert 1984, p. 192. 63 Gedl 2004, p. 102.


149

turnare. Străpungătoarele din tell-uri au fie ambele capete ascuţite (pl. I/3), fie doar unul (pl. IV/2, 4, IX/4). În cazul exemplarelor ascuţite la ambele capete, unul dintre ele era introdus într-un mâner din os sau lemn, aşa cum este încă vizibil la unele piese din Polonia cu mâner organic conservat64. Străpungătoarele erau întrebuinţare la prelucrarea materialelor dure, dar şi la perforarea unor materiale precum scoarţă de copac, ţesături, lemn sau plăci metalice, putând fi folosite şi la ornamentarea artefactelor din metal65.

Din categoria vârfurilor de lance cunoaştem în tell-urile din vestul României nouă exemplare finite66 (pl. II/1, 4, 8, III/7, XIV/16). De la Pecica (nr. cat. VII/23) (pl. VII/9) provine şi un tipar pentru turnarea unor astfel de artefacte67. Una dintre piesele de la Vărşand (nr. cat. XVII/2) este confecţionată din os, doar vârful fiind realizat din bronz, motiv pentru care a fost considerată prototipul pieselor din metal răspândite ulterior în Bazinul Carpatic68. O trecere în revistă a diferitelor scheme tipologice pentru vârfurile de lance aparţinând epocii bronzului din această zonă a fost realizată recent de către T. Bader69. Exemplarul descoperit pe suprafaţa tell-ului de la Otomani-Cetatea de pământ (pl. III/7), piesa decorată din os cu vârf de bronz de la Vărşand şi negativul din tiparul de la Pecica (pl. VII/9) aparţin variantei cu lamă unghiulară70, în timp ce vârfurile de lance de la Medieşu Aurit (nr. cat. V/1), Otomani-Cetăţuie (pl. II/1), alături de alte două exemplare de la Cetatea de pământ (pl. II/4, 8) şi piesa din depozitul de la Vărşand (pl. XIV/16), se încadrează în tipul cu lama în formă de frunză de dafin71, răspândit cu precădere în estul Bazinului Carpatic72. În ceea ce priveşte funcţionalitatea vârfurilor de lance, în general se consideră că erau utilizate atât la vânătoare, cât şi în lupta corp la corp (ca arme de împuns şi lovit) sau aruncate de la distanţă73.

Din categoria pumnalelor, în tell-urile din vestul României cunoaştem un număr de cinci piese finite şi un tipar din micaşist din nivelul X al tell-ului de la Pecica (nr. cat. VIII/20) (pl. VII/10). Pumnalul descoperit la Carei (nr. cat. I/1) (pl. I/2), alături de piesa de la Tiream (nr. cat. XVI/1) (pl. XIII/5), aparţin categoriei pumnalelor cu limbă la mâner, de origine estică74. Piesele de acest tip sunt caracteristice unei zone vaste ce cuprinde Mesopotamia, Anatolia, spaţiul nord-

64 Ibidem, p. 103, pl. 24/443, 451, 458. 65 Gogâltan 1999, p. 158; Gedl 2004, p. 102. 66 Este vorba despre piesele descoperite la Medieşu Aurit (nr. cat. V/1), Otomani-Cetăţuie (nr. cat. VI/4) şi Cetatea de pământ (nr. cat. VII/2-4) şi Vărşand (nr. cat. XVII/2-3, 19, D1). 67 Şi de la Pir este amintit un tipar pentru vârfuri de lance, fără a fi oferite ilustraţii sau precizări suplimentare, prin urmare piesa nu a fost inclusă în catalog (Székely 1955, p. 857). 68 Kovács 1975, p. 26, fig. 4/1. 69 Bader 2006. 70 „Lanzenspitze mit eckigem Blatt” (Hänsel 1968, p. 197, lista 65); Kovács 1975, p. 26-28 (tipul A). 71 „Kurze Lanzenspitze mit breiter, bis zum Spitze reichender Tülle” la Hänsel 1968, p. 196-197, lista 63/14-15, pl. 9/5 (Vărşand), pl. 29/16-17 (Otomani-Cetatea de pământ); tipul B la Kovács 1975, p. 28. 72 Pentru analogii, vezi Gogâltan 1999, p. 154. 73 Říhovský 1996, p. 5; Gedl 2009, p. 3-4; Leshtakov 2011, p. 25-26. 74 Bader 1996, p. 275. Pentru descoperirile de acest tip de pe teritoriul României, vezi Popa 2002; Băjenaru, Popescu 2012.

Alexandra Găvan

150

pontic şi caucazian şi Europa de Sud-Est şi Centrală75. Din mediul Otomani putem cita ca analogii două pumnale din nivelul I de la Košice-Barca76. Alte două pumnale descoperite în tell-urile din vestul României la Periam (nr. cat. IX/9) (pl. IX/5) şi Sălacea (nr. cat. XII/2) (pl. X/2), alături de negativul amintit mai sus de la Pecica (pl. VII/10), pot fi încadrate în categoria pumnalelor cu placă la mâner, varianta cu lama triunghiulară. Piesa de la Periam reprezintă un pumnal miniatural şi a fost datată în bronzul mijlociu II77. Similare cu pumnalul de la Sălacea, însă cu o formă diferită a umărului, sunt piesa din mormântul B65 de la Tiszafüred-Majoroshalom78, şi un al doilea pumnal de la Tiream, descoperit într-un mormânt79. Pentru B. Hänsel, piesa de la Sălacea completează seria pumnalelor de tip Perşinari şi Măcin, putând fi datată în faza finală de ocupare a tell-ului80. Singurul pumnal ornamentat din tell-urile din vestul României a fost descoperit la Săcueni (nr. cat. XI/1) (pl. X/1). Pe lângă analogiile citate de Zs. Molnár pentru această piesă81, trebuie amintit şi pumnalul de la Ţibucani82. O trecere în evidenţă a diferitelor posibilităţi de întrebuinţare a pumnalelor (de la arme folosite în luptă, instrumente de sacrificiu, la unelte de tăiat şi curăţat) a fost recent efectuată de către R. Băjenaru şi A. Popescu, cei doi cercetători reliefând faptul că este improbabilă o interpretare unilaterală a funcţionalităţii acestor piese de-a lungul întregii perioade de timp în care s-au aflat în uz, având în vedere şi larga lor varietate tipologică83.

Din depozitul de la Satu Mare (nr. cat. XIV/D5-6) provin şi două cuţite (pl. XI/2-3), un artefact de acest tip fiind cunoscut şi de la Tiream (nr. cat. XVI/3) (pl. XIII/3). Ultima piesă a fost încadrată în rândul cuţitelor cu limbă simplă la mâner, tăişul curbat şi spatele arcuit84. Unul dintre cuţitele din depozitul de la Satu Mare (pl. XI/3) a fost considerat iniţial seceră de B. Hänsel şi M. Petrescu-Dîmboviţa85. C. Kacsó susţine însă apartenenţa piesei la categoria cuţitelor, în special datorită prezenţei niturilor86. Cel de-al doilea cuţit din depozit (pl. XI/2) aparţine variantei cu protuberanţe pe mâner87, întâlnită doar în câteva puncte din estul Bazinului Carpatic88. Piesele au fost datate la sfârşitul bronzului mijlociu89. Aşa cum ne-o demonstrează însă o formă de turnare din atelierul metalurgic de la Mošorin-Feudvár, cuţitele îşi fac apariţia în repertoriul artefactelor de bronz din Bazinul

75 Ibidem, p. 380-384. 76 Hájek 1961, p. 72, fig. 14. 77 Gogâltan 1999, p. 149. 78 Kovács 1973, fig. 2/3; Hänsel 1982, fig. 5/11; David 2002a, pl. 247/3. 79 Bader 1978, p. 129, pl. LXXXVIII/11. 80 Hänsel 1982, p. 9. 81 Molnár 2001, p. 297. 82 Vulpe, Zamoşteanu 1982, p. 118-120, fig. 1. 83 Băjenaru, Popescu 2012, p. 403-407. 84 Bader 1978, p. 88. 85 Hänsel 1968, p. 52; Petrescu-Dîmboviţa 1978, p. 10-11. 86 Kacsó 1998, p. 13, pl. VIII/2. 87 Hänsel 1968, p. 48, 182, lista 28; „cuţite de tip Satu Mare” la Kacsó 1998, p. 13, „de tip Periam” la Gogâltan 1999, p. 151. 88 Kacsó 1998, p. 13. 89 Gogâltan 1999, p. 151-152.


151

Carpatic încă din etapa Reinecke Bz. A290. Tot din categoria uneltelor şi armelor, în tell-urile din vestul României au fost descoperite şi trei ace de cusut (nr. cat. I/6, V/2, VI/3) (pl. II/2). Variaţiile tipologice ale acestor piese (grosimea şi lungimea tijei, diferita poziţionare a urechii acului şi forma sa) nu sunt considerate indicatori cronologici, fiind puse în legătură cu diferitele materiale cărora le erau destinate91. O piesă din depozitul de la Satu Mare (nr. cat. XIV/D7) (pl. XI/9), considerată până de curând harpon92, a fost reinterpretată de T. Bader drept un călcâi de lance, argumente fiind prezenţa unor trăsături specifice precum forma conică, posibilitatea ataşării la un mâner, dar şi cele două orificii la capătul gol care permit fixarea acestuia93. De la Otomani-Cetatea de pământ provine şi o seceră (nr. cat. VII/13) (pl. II/6) care poate fi atribuită bronzului mijlociu94. Respectivul exemplar, alături de două seceri din depozitul II de la Dunaújváros95, au fost incluse de B. Hänsel în varianta uneltelor în formă de cosor a categoriei de seceri prevăzute la baza lamei cu o proeminenţă transversală lată şi datate în etapa sa MDI96, corespunzătoare periodei Reinecke Bz. A2-B1.

Piesele de podoabă şi port reprezintă cele mai numeroase obiecte din metal descoperite în tell-urile din vestul României, prin 153 de piese finite şi trei forme imprimate pe tiparele de aici, descoperite în 11 tell-uri. Dintre acestea, predomină butonii, prin 74 de exemplare, însă această situaţie se datorează descoperirii unui vas care conţinea 70 de astfel de piese la Periam (nr. cat. IX/D1-70) (pl. IX/9), şi nu reflectă un grad înalt de răspândire şi folosire a acestor piese, care apar numai în două aşezări, cea amintită mai sus şi tell-ul de la Pecica (nr. cat. VIII/7, 19). Unul dintre butonii de la Pecica a fost confecţionat din aur (pl. IV/15). Toate piesele sunt perforate simetric în apropiere de margine, pentru a permite prinderea pe costum. Pe baza poziţiei stratigrafice butonii din depozitul de la Periam au fost dataţi la sfârşitul bronzului timpuriu, iar cei de la Pecica în bronzul mijlociu II97.

Având în vedere distribuţia pieselor printre siturile analizate, cele mai întâlnite tipuri de podoabe sunt pandantivele (26 de descoperiri din şase tell-uri) şi acele de podoabă de diferite tipuri (18 piese din 10 tell-uri). Pandantivele sunt podoabe frecvente în inventarul depozitelor din perioada bronzului mijlociu în Bazinul Carpatic. În tell-urile din vestul României cunoaştem 26 de exemplare, peste jumătate (14 piese) provenind din depozitul de la Satu Mare (nr. cat. 90 Hänsel, Medović 2004, p. 99, nr. 6, fig. 7/3-4. 91 Novotná 1980, p. 166; Vasić 2003, p. 130. 92 Kacsó 1998, p. 12, pl. III/4; Gogâltan 1999, p. 159, fig. 25/5; David 2002a, pl. 149/7. 93 Bader 2009, p. 129-132, pl. 2/7. 94 Tot de aici mai provine o seceră care reprezintă o descoperire izolată şi are analogii în depozitele din bronzul târziu (Ordentlich 1963, p. 137-138, fig. 16/4). Un tipar pentru seceri, descoperire fortuită de pe suprafaţa tell-ului de la Otomani-Cetăţuie (Roska 1942, p. 215, pct. 72), a fost datat de Ordentlich tot în bronzul târziu (Ordentlich 1973, p. 35-36). Pe baza acestor considerente, artefactele nu au fost incluse în catalogul descoperirilor. O trecere în revistă a diferitelor datări şi încadrări tipologice ale acestor piese poate fi regăsită la Molnár 2011, p. 274, nota 33. 95 Mozsolics 1967, p. 66, pl. 49/3, 5. 96 Hänsel 1968, p. 51-52, 183, lista 33/7, pl. 29/13. M. Petrescu-Dîmboviţa atribuie piesa tipului II al secerilor de formă arhaică (Petrescu-Dîmboviţa 1978, p. 12, pl. 1/6). 97 Gogâltan 1999, p. 173-174, 192.

Alexandra Găvan

152

XIV/D12-25). Tipologic, ele pot fi împărţite în mai multe variante98. În aria Mureş sunt foarte răspândite pandantivele în formă de ochelari, descoperite şi în tell-urile de la Pecica (nr. cat. VIII/9-10, 14-16) (pl. IV/10-12, 14) şi Periam (nr. cat. IX/4-5) (pl. IX/14-15). Astfel de piese apar în Europa încă de la la sfârşitul neoliticului, numărul lor crescând pe parcursul bronzului timpuriu99. În ceea ce priveşte funcţionalitatea, erau folosite fie ca ornamente ale garniturii „cap-spate”100, fie purtate pe piept101. Piesele de la Periam au fost datate la sfârşitul bronzului timpuriu, iar cele de la Pecica la începutul bronzului mijlociu102. O serie de pandantive sunt cunoscute în tell-urile din vestul României doar prin intermediul pieselor care au intrat în componenţa depozitului de la Satu Mare, datat la sfârşitul bronzului mijlociu103. Este şi cazul pandantivelor ajurate de tip Kosziderpadlás (nr. cat. XIV/D12-13) (pl. XII/1-2), considerate produse tipice ale metalurgiei Koszider104. Trăsăturile care individualizează această grupă sunt forma de inimă întoarsă cu un „Y” răsturnat lung, ca element de legătură între cele două capete, precum şi prezenţa unor nervuri pe corp105. Piese similare provin din depozitele de la Dunaújváros106, Hodejov107, Mezőberény108, Zsadány109 şi Včelince110. Pandantivele ajurate de tip Kosziderpadlás sunt foarte răspândite în Bazinul Carpatic, observându-se o concentrare a descoperirilor în aria culturii Vatya111, dar şi în centrul Slovaciei112. Similare cu acestea sunt şi pandantivele în formă de inimă întoarsă, la care însă „Y”-ul de legătură este mai scurt, iar nervura nu este continuă de-a lungul întregului corp113. Şi această variantă este reprezentată doar printr-o singură piesă din depozitul de la Satu Mare (nr. cat. XIV/D14) (pl. XII/4).

98 Există câteva pandantive a căror încadrare într-o anumită variantă este incertă, fie datorită lipsei unei ilustraţii, fie datorită stării fragmentare de conservare: este vorba despre o piesă (sau mai multe?) de la Otomani-Cetăţuie (nr. cat. VI/2) şi două pandantive de la Vărşand (nr. cat. XVII/12-13) (pl. XIV/4, 10). Primul (pl. XIV/10) se aseamănă cu un pandantiv din mormântul D 305 de la Tiszafüred-Majoroshalom (David 2002a, pl. 261/3) şi cu o serie de piese din mormântul 162 de la Szőreg, încadrate de I. Bóna în categoria lunulelor (Bóna 1975, p. 100, pl. 123/1). Cea de-a doua piesă (pl. XIV/4) se apropie ca formă de pandantivele în formă de ancoră, în special de cele din depozitul de la Tolnanémedi (Bóna 1975, pl. 268/1), însă spre deosebire de aceste piese, exemplarul de la Vărşand este neperforat, încadrarea sa în acest tip fiind nesigură. 99 Soroceanu 1991, p. 113. 100 Schumacher-Matthäus 1985, pl. 30, 34/2b, 35/1b, 2b. 101 Furmánek 1980, p. 10. 102 Gogâltan 1999, p. 170. 103 Kacsó 1998, p. 17; Gogâltan 1999, p. 148, 151, 171-172. 104 Mozsolics 1967, p. 87-88. 105 La B. Hänsel piesele se regăsesc în tipul 5 al pandantivelor în formă de inimă întoarsă (Hänsel 1968, p. 116-117, lista 125); V. Furmánek le grupează sub numele de pandantive în formă de inimă întoarsă cu nervuri de tip Hodejov (Furmánek 1980, p. 25-26). 106 Mozsolics 1967, pl. 47/1-23. 107 Furmánek 1980, pl. 12/295-312. 108 David 2002a, pl. 152/4. 109 Kovács 1986, fig. 1/1-3. 110 Furmánek 1980, pl. 13/324-332; 14/333-336. 111 Kacsó 1998, p. 15. 112 Furmánek 1980, p. 26. 113 Gogâltan 1999, p. 171.


153

Alte tipuri de pandantive întâlnite în aşezările studiate sunt cele semilunare, lunare, în formă de cerc şi de roată. Din rândul pandantivelor semilunare simple, cunoaştem un exemplar fragmentar de la Vărşand114 (nr. cat. XVII/11) (pl. XIV/12). V. Furmánek încadrează piesele de acest tip în rândul pandantivelor deschise în formă de inimă, categorie care cuprinde o serie de piese similare celei de la Vărşand115. Alte analogii le reprezintă două pandantive descoperite în mormântul de la Kulcs şi mai multe exemplare de la Dunaújváros116. Patru piese din depozitul de la Satu Mare aparţin variantei pandantivelor semilunare cu apofiza în formă de dorn (nr. cat. XIV/D15-18) (pl. XII/3, 5, 7-8), întâlnită mai ales în nordul şi nord-estul Bazinului Carpatic117. Alte piese neornamentate cunoaştem din depozitele de la Hodejov118, Săpânţa119 şi din cel de la Tiszakeszi120. Şi acestea reprezintă produse tipice ale metalurgiei orizontului Koszider121, şi au fost confecţionate cu ajutorul tiparelor bivalve, aşa cum ne demonstrează o formă de turnare de la Tiszafüred122. În general, se consideră că pandantivele semilunare formau împreună cu tubuleţele din spirale şiraguri care se purtau la gât123 sau pe piept124. Alte trei piese de la Satu Mare (nr. cat. XIV/D19-21) (pl. XII/6, 9-10) pot fi atribuite pandantivelor lunare cu ornament central. Tipologic, ele aparţin primei variante definite de T. Kovács, cu apofiza în formă de spin125, fiind întâlnite sporadic în tot sud-estul Europei Centrale126. O piesă fragmentară de la Vărşand (nr. cat. XVII/9) (pl. XIV/1) reprezintă, cel mai probabil, un pandantiv dublu (cu ornament central în formă de semilună)127. În tell-urile din vestul României au fost descoperite şi patru pandantive în formă de cerc cu nervuri concentrice, unul la Otomani-Cetatea de pământ (nr. cat. VII/12) (pl. II/7), şi trei piese din depozitul de la Satu Mare (nr. cat. XIV/D22-24) (pl. XII/11-13). În literatura de specialitate au fost stabilite mai multe variante în funcţie de forma şi dimensiunea dornului central, precum şi numărul de nervuri şi grosimea acestora. Piesele din tell-urile discutate aici aparţin formelor mai timpurii, care îşi fac apariţia în ultima etapă a bronzului mijlociu128, respectiv variantei A din tipologia propusă de G. Schumacher-Matthäus129 (cu nervură lată şi dorn mic) şi subtipului I stabilit de T. Kovács (cu

114 Încă alte două piese de aici ar putea să aparţină aceluiaşi tip (nr. cat. XVII/7, 9) (pl. XIV/1, 5), însă datorită stării fragmentare de conservare nu putem face mai multe precizări. 115 Furmánek 1980, p. 20-23; piese similare: pl. 9/168, 172; pl. 10/190-191, 244. 116 Bóna 1975, pl. 14/5; 23/2-3. 117 Pentru harta răspândirii acestor tipuri de podoabe, vezi Furmánek 1997, fig. 2. 118 David 2002a, pl. 173/8-14. 119 Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 44, pl. 11/2-3. 120 David 2002a, pl. 153/3-11. 121 Kovács 1986, p. 36-37. 122 Bóna 1960a, p. 261-262, pl. II/1-2. 123 Schumacher-Matthäus 1985, pl. 39/11a, 2a; 40/1a, 2a dar şi pl. 43, 45. 124 Furmánek 1980, p. 22. 125 Kovács 1986, p. 32. 126 Pentru o listă a descoperirilor, vezi ibidem, p. 34; completări la Kacsó 1998, p. 15. 127 Kovács 1986, p. 36. 128 Kacsó 1998, p. 16. 129 Schumacher-Matthäus 1985, p. 100-101.

Alexandra Găvan

154

două sau trei nervuri şi spin de mici dimensiuni)130. Piese similare puteau fi turnate în tiparul de la Tiszafüred-Ásotthalom131. Spre deosebire de celelalte tipuri de pandantive prezentate, cele cu nervuri concentrice sunt întâlnite în tot spaţiul central-european132. Datorită asocierii cu tubuleţe din spirale în diverse contexte s-a presupus că erau dispuse împreună de-a lungul unui şnur purtat pe piept133. Tot din depozitul de la Satu Mare provine şi un pandantiv în formă de roată (nr. cat. XIV/D25) (pl. XII/14). O piesă similară, însă fără limbă de prindere, a fost descoperită în mediul Maďarovce, în tell-ul de la Nitriansky Hrádok134. Podoabele de acest tip au fost în circulaţie o perioadă mai lungă de timp (începând cu bronzul mijlociu) într-un spaţiu vast135.

Cele mai răspândite piese de podoabă şi port în tell-urile din vestul României sunt acele de diferite tipuri, reprezentate prin 19 exemplare descoperite în 10 puncte136. O primă categorie întâlnită aici este cea a acelor cu capul rulat. O piesă provine din tell-ul de la Carei (nr. cat I/3) (pl. I/4), un alt exemplar a fost descoperit în nivelul VIII de la Periam (nr. cat. IX/11) (pl. IX/6), iar alte trei artefacte provin de la Tiream (nr. cat. XVI/7-9) (pl. XIII/2, 7, 9). Acele cu capul rulat, răspândite în întreg continentul european137, sunt întâlnite în Bazinul Carpatic încă din eneoliticul timpuriu, păstrându-se în uz o perioadă îndelungată138. Exemplarele de la Carei şi Tiream au fost încadrate bronzului mijlociu139, pentru piesa de la Periam fiind propusă o datare la începutul acestei perioade140. La Otomani-Cetatea de pământ au fost descoperite două ace cipriote141 (nr. cat. VII/5-6)

130 Kovács 1986, p. 38. 131 Bóna 1960a, p. 261-262, nr. 1, pl. 1/1-2; IV/1. 132 Kacsó 1998, p. 16. 133 Furmánek 1980, p. 33. 134 Ibidem, p. 13, pl. 4/92. 135 Vezi, de exemplu, pentru sud-vestul Germaniei, Wels-Weyrauch 1978, p. 77; pentru Grecia, Kilian-Dirlmeier 1979, p. 25; pentru Slovacia, Furmánek 1980, p. 13. 136 Pentru unele piese, fie din cauza lipsei ilustraţiilor, fie datorită stării fragmentare, nu am putut determina variantele cărora le aparţin. Este vorba despre un ac de la Pir (nr. cat. X/1), o piesă fără ilustraţie de la Carei-Bobald (nr. cat. I/8) şi un ac de la Socodor (nr. cat. XV/1). Problematică este ordonarea tipologică a încă două ace de la Dindeşti (nr. cat. IV/1) şi Vărşand (nr. cat. XVII/D3). Exemplarul de la Dindeşti (pl. II/3) a fost atribuit de T. Bader acelor cu capul în formă de ceapă (Bader 1978, p. 100). Spre deosebire de restul pieselor de acest tip, acesta nu are decor pe cap sau pe gât, diferenţe putând fi constatate şi în ceea ce priveşte forma capului. Din aceste considerente, încadrarea în această categorie rămâne problematică. În opinia lui D. Popescu, acul de la Vărşand (pl. XIV/15) ar fi specific metalurgiei culturii mormintelor tumulare (Popescu 1956b, p. 86). A. Mozsolics îl atribuie acelor cu capul în formă de disc şi îl datează la sfârşitul bronzului mijlociu. Pentru M. Petrescu-Dîmboviţa, piesa reprezintă un ac cu capul în formă de pecete (Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 46). Atât B. Hänsel, cât şi I. Bóna, atribuie piesa categoriei acelor cu capul în formă de cui (Hänsel 1968, p. 88; Bóna 1975, p. 134), în opinia lui B. Hänsel acul putând reprezenta un prototip al acestei categorii, datorită lărgirii tijei în zona gâtului, şi poate fi datat la un orizont MDI (Hänsel 1968, p. 88). 137 Říhovský 1983, p. 32. 138 Vasić 2003, p. 23. 139 Molnár 2011, p. 306. 140 Gogâltan 1999, p. 168. 141 Pentru Zs. Molnár, datarea acestor exemplare în bronzul mijlociu este nesigură, cercetătorul reliefând unele informaţii contradictorii oferite de I. Ordentlich referitoare la contextul de descoperire şi datarea nivelului din care provin (Molnár 2011, p. 304-305, nota 325). Ţinând însă cont de faptul că


155

(pl. III/3-4), artefacte considerate podoabe caracteristice Europei Centrale pe parcursul bronzului timpuriu şi mijlociu142, în Bazinul Carpatic fiind întâlnite şi în contexte din bronzul târziu143. Atât în mediul Aunjetitz, cât şi în necropolele Mureş, astfel de piese apar cu precădere în zona umerilor şi a pieptului, ceea ce indică folosirea lor la prinderea hainelor144. Din tell-ul de la Pecica (nr. cat. VIII/2-3) provin şi două ace cu capul în formă de păstaie care aparţin variantei cu tija torsionată şi capul lat (pl. IV/9, 13), datate la sfârşitul bronzului mijlociu145. Aria lor de distribuţie cuprinde sudul Germaniei, estul Austriei, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria146, unele piese ajungând până în Polonia147. Acele cu capul în formă de păstaie au fost privite drept piese specifice metalurgiei din perioada Reinecke A2, cele cu tija dreaptă aflându-se în uz în prima parte a acestei etape, în timp ce exemplarele cu tija torsionată sunt întâlnite şi în contexte de la sfârşitul perioadei A2 şi începutul celei următoare148. Alte tipuri de ace sunt cunoscute din tell-ul de la Vărşand, de unde provine şi un fragment cu capul de formă conică perforat oblic (nr. cat. XVII/20). Piesele cu o astfel de perforaţie a capului au fost considerate precursoarele acelor în formă de seceră, fiind datate în perioada Reinecke Bz. A2 şi la începutul etapei Reinecke Bz. B1149. În componenţa depozitului de la Vărşand au intrat şi două ace în formă de seceră, un exemplar întreg şi unul fragmentar (nr. cat. XVII/D2, 4) (pl. XIV/14, 18). B. Hänsel încadrează piesa întreagă în varianta cu capul în formă de ciupercă, pe care o datează la un orizont anterior fazei Reinecke Bz. B1150. Acele în formă de seceră sunt întâlnite frecvent atât în depozitele orizontului Koszider, cât şi în necropolele contemporane151. Aria lor de răspândire este cuprinsă între Bavaria şi Saxonia la vest şi nord-vest, Galiţia la nord-est şi Slavonia la sud, o concentrare a distribuţiei putând fi observată în Bazinul Carpatic, un număr mare de piese fiind înregistrat şi în estul Austriei şi sudul Moraviei152. Problematică este încadrarea şi datarea acului cu cap plat în formă de disc decorat cu 12 triunghiuri haşurate, dispuse în formă de stea, de la Otomani-Cetatea de pământ153 (nr. cat. VII/10) (pl. III/5). Exemplarul este decorat

astfel de piese sunt cunoscute în număr mare şi în bronzul mijlociu, dar şi pe baza informaţiilor oferite de autorul cercetărilor, conform căruia piesele aparţin aşezării (Ordentlich 1963, p. 137; Ordentlich 1973, p. 73), datarea acestor artefacte în bronzul mijlociu pare plauzibilă. 142 Vasić 2003, p. 11. 143 Gedl 1983, p. 20. 144 Novotná 1980, p. 15; Gedl 1983, p. 19-20; Gogâltan 1999, p. 167; Vasić 2003, p. 13. 145 Gogâltan 1999, p. 169. 146 Vasić 2003, p. 16. 147 Gedl 1983, p. 27-28. 148 Hänsel 2003, p. 85-86. 149 Hänsel 1968, p. 77-78; David 2002a, 400. 150 Hänsel 1968, p. 78-81, lista 67. 151 Mozsolics 1967, p. 83-84; Novotná 1980, p. 60-67. 152 David 1998, p. 301, Karte 1. 153 Piesa reprezintă o descoperire izolată; pentru Zs. Molnár acul s-ar putea data mai degrabă în bronzul târziu, cercetătorul citând ca analogie o piesă aparţinând categoriei acelor cu capul plat, precum şi câteva ace tumulare (Molnár 2011, p. 304-305, nota 325). Trebuie însă evidenţiat faptul că piesele amintite ca analogii sunt diferite atât ca dimensiuni, cât şi ca formă şi grosime a discului şi a tijei. De asemenea, niciuna dintre aceste piese nu are capul perforat oblic, element distinctiv al acului

Alexandra Găvan

156

şi pe gâtul îngroşat cu nervuri fine paralele. Deşi B. Hänsel încadrează piesa în rândul acelor cu capul în formă de cui154, cea de la Otomani se diferenţiază de exemplarele din această categorie, precum şi de cele cu capul în formă de pecete prin lungimea redusă, ornamentul bogat pe cap şi gâtul îngroşat155. Pe baza perforării oblice a capului, element specific unei serii de ace datate pe parcursul etapei Reinecke Bz. A2 şi începutul perioadei B1156, piesa ar putea aparţine bronzului mijlociu157. Ultimul artefact amintit în categoria acelor este o formă imprimată pe un tipar de la Derşida (nr. cat. III/5) (pl. I/8) analizată recent de I. Bejinariu, în opinia căruia negativul reprezintă un ac cu placă rombică, citând ca analogii două ace de la Simoneşti şi Frăteşti, şi poate fi datat la sfârşitul bronzului mijlociu158.

În tell-urile din vestul României au fost descoperite şi opt brăţări, şase dintre acestea fiind realizate dintr-o singură spiră, deşi pentru două dintre exemplare – o piesă de la Pecica (nr. cat. VIII/13) şi una de la Periam (nr. cat. IX/10) (pl. IX/7) - încadrarea în această categorie nu poate fi realizată cu certitudine, aşa cum sublinia Fl. Gogâltan159. Două brăţări decorate provin din aşezarea de la Otomani-Cetatea de pământ (nr. cat. VII/8-9) (pl. III/1-2), iar două piese fără decor din depozitul de tip Koszider de la Satu Mare (nr. cat. XIV/D8-9) (pl. XII/26-27). Una dintre piesele de la Otomani (pl. III/2), cu un decor format din grupuri de benzi cuprinzând mai multe linii verticale incizate, alături de brăţara cu capetele deschise de la Satu Mare (pl. XII/26) aparţin variantei cu secţiunea rotundă şi capetele uşor subţiate din clasificarea propusă de A. Mozsolics160. Cea de-a doua piesă de la Satu Mare (pl. XII/27) a fost încadrată de M. Petrescu-Dîmboviţa în tipul cu capetele petrecute şi secţiune rotundă, iar cea de la Otomani, decorată cu grupe de linii paralele intercalate de motive triunghiulare (pl. III/1), a fost atribuită brăţărilor de formă ovală cu secţiunea în formă de „acoperiş”161. Brăţările simple de diferite tipuri sunt des întâlnite în cadrul depozitelor din perioada mijlocie a epocii bronzului în Bazinul Carpatic162. Piesele fabricate din bară de bronz, cu secţiunea rotundă, semicirculară sau ovală, sunt specifice unui spaţiu mai larg, ce cuprinde, pe lângă zona studiată, şi părţi din Cehia, Austria şi Germania163. De la Periam provin încă două piese considerate de Fl. Gogâltan brăţări plurispiralice (nr. cat. IX/2, 8) (pl. IX/8, 16). Ambele au capetele simple, uşor

de la Otomani. Decorul prezent pe discul acului, deşi întâlnit şi la piese mai târzii, se regăseşte şi pe câteva artefacte aparţinând bronzului mijlociu (Hänsel 1968, p. 90). 154 Ibidem, p. 90. 155 Vezi, de exemplu, piese din ambele categorii, la Novotná 1980, pl. 16/402-409, pl. 20-22, Říhovský 1983, pl. 4/44-55, 5/56-64, Vasić 2003, pl. 12-13. 156 Hänsel 1968, p. 77-78; David 2002a, p. 400. 157 Datare propusă şi de B. Hänsel pentru acest artefact (Hänsel 1968, p. 90). 158 Bejinariu 2005, p. 59. 159 Pentru piesa de la Pecica nu deţinem nicio ilustraţie, iar cea de la Periam este fragmentară (Gogâltan 1999, p. 162). 160 Moszolics 1967, p. 77. 161 Petrescu- Dîmboviţa 1998, p. 87, nr. 914, pl. 73/914 (Satu Mare); p. 170, nr. 2006, pl. 147/2006 (Otomani). 162 Vezi, de exemplu, Mozsolics 1967, p. 77-79. 163 Hänsel 1968, p. 92-94 şi listele 93-101.


157

subţiate, astfel de piese fiind caracteristice unui spaţiu larg, ce acoperă întreaga Europă, începând cu epoca cuprului şi până la sfârşitul epocii bronzului164. În componenţa depozitului de la Satu Mare au intrat şi două apărătoare de braţ (nr. cat XII/D10-11) (pl. XIII/8-9) care pot fi încadrate variantei Ighiel-Zajta din tipologia elaborată de T. Bader165 şi variantei b - apărătoare de braţ ale căror spirale au secţiunea patrulateră, secţiunea brăţării dintre spirale fiind parţial circulară - din noua schemă propusă de C. Kacsó166. Acestei categorii îi pot fi atribuite şi două artefacte de la Vărşand (nr. cat. XVII/16-17), care în opinia lui M. Petrescu-Dîmboviţa reprezintă piese de trecere la categoria brăţărilor cu ambele capete terminate în spirale şi sunt datate pe parcursul bronzului mijlociu167. Apărătoarele de braţ îşi fac pentru prima dată apariţia în repertoriul pieselor de metal în bronzul mijlociu II, perioadă în care sunt întâlnite într-un spaţiu restrâns (nord-vestul României şi nord-estul Ungariei), pentru ca în bronzul mijlociu III să fie caracteristice unui spaţiu mai larg ce curpinde şi părţi din vestul şi centrul României şi Ungariei, sud-estul Slovaciei şi Ucraina Subcarpatică, unele exemplare ajungând până în Austria şi Serbia168.

Alte piese de podoabă şi port întâlnite în tell-urile din vestul României sunt tubuleţele, toate cele şapte exemplare provenind din siturile aflate la sud de Crişul Alb. Există atât tubuleţe simple, realizate din tablă, cât şi tubuleţe din spirale, confecţionate din sârmă de cupru sau bronz prin ciocănire. Din prima categorie cunoaştem un singur exemplar din nivelul II de la Periam (nr. cat. IX/3) (pl. IX/13). Tubuleţele simple sunt apariţii frecvente în necropolele bronzului timpuriu şi mijlociu169. Ele puteau face parte din ornamentele acoperământului de cap170 sau puteau fi cusute pe haine171. Mai numeroase sunt tubuleţele din spirale, întâlnite şi la Pecica (nr. cat. VIII/8), Periam (nr. cat. IX/12) (pl. IX/11), Satu Mare (nr. cat. XIV/D26) (pl. XII/15) şi Vărşand (nr. cat. XVII/14-15, D6) (pl. XIV/7-8, 17). Pe lângă depozite şi aşezări, aceste piese au intrat şi în componenţa inventarelor funerare din diferite medii culturale172. Ele aparţineau mai multor categorii de garnituri ale costumului din epoca bronzului173. Există şi cazuri în care astfel de piese formau un ornament complex pentru gât174.

De la Pecica provin două tipare folosite la confecţionarea de catarame (nr. cat. VIII/35-36) (pl. VIII/1, 4). Similare cu unul dintre negative (pl. VIII/4) sunt

164 Ibidem, p. 106. 165 Bader 1972, p. 88-89. 166 Kacsó 1998, p. 14. Pentru varianta în limba română am folosit traducerea propusă de Fl. Gogâltan (Gogâltan 1999, p. 165, nota 569). 167 Petrescu-Dîmboviţa 1998, p. 32, 35. 168 Hänsel 1968, p. 103, 213, lista 102; Bader 1972, p. 90; Schumacher-Matthäus 1985, Karte 33. 169 Vezi Gogâltan 1999, p. 176, nota 684, cu bibliografia mai veche. 170 Schumacher-Matthäus 1985, p. 129-130, pl. 30/31. 171 Gogâltan 1999, p. 176. 172 Şandor-Chicideanu, Chicideanu 1989, fig. 5-7, 9, 12; Ciugudean 1996, p. 121. 173 Schumacher-Matthaüs 1985, p. 75-84. Cea mai întâlnită opinie este cea conform căreia tubuleţele din spirale formau şiraguri pentru gât şi piept, împreună cu diverse tipuri de pandantive (Schumacher-Matthäus 1985, pl. 39/11a, 2a; 40/1a, 2a şi pl. 43, 45). 174 Vezi, de exemplu, reconstituirea propusă pentru necropola de la Rusovce (Bóna 1960b, fig. 2, 4).

Alexandra Găvan

158

două piese finite, una descoperită în tell-ul de la Mošorin-Feudvár175, şi un exemplar din mormântul 55 de la Szőreg176. În stadiul actual al cercetării, se pare că astfel de piese apar cu precădere în mediul cultural Mureş şi Vatina177. Tiparele descoperite la Pecica au fost considerate produse locale şi datate în cea de-a doua etapă a bronzului mijlociu178. Piesa cea mai controversată din această categorie este cea de la Otomani (nr. cat. VII/11) (pl. III/8), ornamentată cu două spirale decupate şi cu coada în formă de cârlig. Într-un articol din 1970, I. Ordentlich o consideră lamă de ras179, pentru ca ulterior, în teza sa de doctorat să o prezinte drept cataramă180, încadrare întâlnită şi la B. Hänsel181, T. Bader182 şi W. David183. N. Boroffka exclude atribuirea artefactului categoriei lamelor de ras, însă aduce în discuţie posibilitatea ca piesa să reprezinte un pandantiv, remarcând asemănarea cu pandantivele de tip „Kisterenye” din tipologia lui V. Furmánek184. Prezenţa cârligului şi a plăcuţei dreptunghiulare trimit mai degrabă spre încadrarea sa în rândul cataramelor de bronz, care apar pentru prima dată în Bazinul Carpatic şi zonele adiacente în etapa Reinecke Bz. A2185. În comparaţie cu celelalte podoabe prezentate aici, numărul pieselor aparţinând acestei categorii rămâne unul redus şi pe parcursul etapei următoare, fiind întâlnite sporadic şi la sfârşitul bronzului mijlociu186. În tell-ul de la Periam au mai fost descoperite o plăcuţă de bronz decorată în tehnica au repoussée (nr. cat. IX/1) (pl. IX/12) şi un colan cu capetele răsucite spre exterior (nr. cat. IX/13) (pl. IX/10). Considerate piese de origine estică, colanele apar în bazinul mijlociu al Dunării în perioada eneolitică, fiind întâlnite în necropola de la Decea Mureşului187, dar şi în aria culturii Baden188, suferind unele modificări ale formei pe parcursul epocii bronzului. Colanele cu capetele în formă de ureche, precum cel de la Periam, au fost considerate produse clasice ale metalurgiei central-europene pe parcursul etapei Reinecke Bz. A2. Cea mai densă distribuţie a acestor artefacte este înregistrată în spaţiul central-european (în special aria Aunjetitz)189, fiind întâlnite şi în Bazinul Carpatic190.

O ultimă categorie de podoabe din tell-urile din vestul României pe care o prezentăm aici este cea a inelelor de buclă. Piesele de la Sălacea (nr. cat. XII/3) (pl. X/4), Satu Mare (nr. cat. XIV/D27-33) (pl. XII/16-22) şi Vărşand (nr. cat. XVII/1) (pl. XIV/13) au fost confecţionate din aur. De la Otomani este ilustrată o

175 Hänsel, Medović 1991, p. 82, fig. 6/2. 176 Bóna 1975, p. 101, pl. 127/5. 177 Kilian-Dirlmeier 1975, p. 24-26. 178 Ibidem, p. 26; Bóna 1975, p. 101, 272; Gogâltan 1999, p. 177. 179 Ordentlich 1970, p. 96. 180 Ordentlich 1973, p. 74. 181 Hänsel 1968, p. 110, 218, lista 113. 182 Bader 1978, p. 99. 183 David 2002b, p. 79. 184 Furmánek 1980, pl. 8/141-142; Boroffka 1997, p. 573. 185 Hänsel 1968, p. 109. 186 David 2002b, p. 79-86, fig. 10. 187 Bóna 1975, p. 282. 188 Novotná 1984, p. 2. 189 Pentru analogii, vezi Popa, Totoianu 2010, p. 139-141. 190 Mozsolics 1967, p. 69-72; Bóna 1975, p. 282-284.


159

piesă din bronz (nr. cat. VII/7) (pl. III/6). Inele de buclă sunt întâlnite şi în mormintele contemporane din zonă191, de unde provin unele indicii despre modul în care erau purtate, fiind descoperite preponderent în zona craniului. Prin urmare acestea făceau parte din garnitura de podoabe pentru cap192, putând fi folosite atât la prinderea cosiţelor de păr cât şi cusute pe o năframă193. Interesantă este şi interpretarea inelelor de buclă din componenţa depozitelor mileniului II a. Chr. din Bazinul Carpatic drept obiecte de valoare standardizate, folosite în schimburile premonetare, dar şi drept ofrande194. Astfel de piese sunt întâlnite pe un spaţiu larg, din sudul Rusiei până în vestul Slovaciei195, în zona studiată putând fi observată o concentrare a lor în jumătatea estică a Bazinului Carpatic196.

Prin cele prezentate ne-am propus redarea unei imagini de ansamblu a

repertoriului artefactelor de metal recuperate din tell-urile epocii bronzului din vestul României. Studiul tipologic a scos în evidenţă existenţa atât a unor tipuri locale, cât şi a pieselor caracteristice unor spaţii mai largi. Din păcate, o analiză cronologică de detaliu precum şi un studiu contextual au fost împiedicate de lipsa unor date legate de contextul de descoperire şi poziţia stratigrafică pentru cea mai mare parte din artefactele cuprinse în catalogul descoperirilor. O diversificare a spectrului artefactelor din metal poate fi însă observată începând cu bronzul mijlociu II, o mare parte din tipurile prezente în tell-urile din vestul României putând fi datate în această perioadă şi pe parcursul etapei următoare (bronz mijlociu III).

Pe lângă prezenţa unor piese cu o arie vastă de distribuţie (precum topoarele plate şi cu marginile ridicate, dălţile simple şi cu manşon, pumnalele cu lama de formă triunghiulară şi acele cu capul rulat), în tell-urile din vestul României sunt întâlnite şi artefacte specifice metalurgiei bronzului mijlociu din Bazinul Carpatic (topoarele cu ceafă, cele cu disc, apărătoarele de braţ, pandantivele semilunare, lunare sau de tip Kosziderpadlás). Piese de podoabă şi port precum acele în formă de seceră şi cele cu capul în formă de păstaie sunt comune spaţiului central-european.

În unele situaţii, aşezările studiate se situează în apropierea limitei estice şi sud-estice de răspândire a unor artefacte, aşa cum se întâmplă în cazul topoarelor cu pragul deschis şi a pandantivelor circulare cu nervuri concentrice. Există însă şi artefacte precum pumnalele cu limbă la mâner, acele cu placă rombică şi topoarele de tip Monteoru (ultimele două prezente doar în negativ) care sunt întâlnite cu precădere la est şi sud-est de aria tell-urilor. Unele forme aflate în negativul tiparelor descoperite în tell-uri sunt întâlnite pe arii mai restrânse. Este cazul 191 Pentru o listă a mormintelor care conţineau şi inele de buclă, vezi Hänsel, Weihermann 2000, p. 25-26, lista 2. 192 Weihermann 2001, p. 167. 193 Schumacher-Matthäus 1985, p. 34, 96 194 Argumente în favoarea acestei interpretări fiind numărul mare al inelelor de buclă din depozite în comparaţie cu cele din contexte funerare, o relativă uniformitate a masei lor, şi apariţia sub formă de lanţ în unele depozite (Hänsel, Weihermann 2000, p. 20-21). 195 Hänsel 1968, p. 113. 196 Csányi et alii 2000, p. 163.

Alexandra Găvan

160

topoarelor de tip Hajdúsámson (piesele finite de acest tip se concentrează cu precădere în Transilvania şi nord-estul Ungariei) şi cataramelor imprimate pe tiparele de la Pecica (ale căror analogii sunt întâlnite doar în Banatul istoric).

Analiza tipologică a metalurgiei tell-urilor din vestul României ne arată în primul rând că aceste aşezări nu trebuie privite izolat sau doar dintr-o perspectivă regională. Ele erau cel mai probabil conectate şi la reţele inter-regionale, prin intermediul cărora se realizau schimburi atât în domeniul bunurilor materiale, cât şi în cel al ideilor şi tehnologiilor, amplasarea geografică a tell-urilor facilitând participarea la astfel de reţele.

Anexa 1. Catalogul descoperirilor197 I. Carei-Bobald, judeţul Satu Mare. 1. Pumnal (pl. I/2); descoperit în 1989 în locuinţa nr. 3; cu limbă la mâner, lama în formă

de frunză de salcie; L = 17,5 cm (lama = 14 cm, limba = 3 cm), l max = 3 cm (Roman, Németi 1990, p. 41, fig. 2/8; Bader 1996, p. 265, 275, fig. 4/8; Molnár 2011, p. 295, fig. 1/4).

2. Daltă simplă (pl. I/1); din nivelurile IV-III; L = 8,5 cm; Muzeul Orăşenesc Carei, nr. inv. 3285 (Bader 1978, 87, pl. LXXXVIII/22; Németi 1982, p. 171, pl. XLII/6; Molnár 2011, p. 302-303, fig. 5/2).

3. Ac cu capul rulat (pl. I/4); din nivelul I (Bader 1978, p. 99, pl. LXXXVIII/21; Molnár 2011, p. 306, fig. 5/7).

4. Daltă (Roman, Németi 2003, p. 77). 5. Străpungător (pl. I/3) (Roman, Németi 1990, p. 41, fig. 2/7; Molnár 2011, p. 274, nota

33, fig. 8/12). 6. Bară; din nivelul I; cu secţiunea pătrată (Németi 1982, p. 171, fig. XLII/7). 7. Fragment de lamă (seceră?) (Roman, Németi 1990, p. 41). 8. Ac ; din nivelurile IV-III; capul perforat; L = 11cm; Muzeul Orăşenesc Carei, nr. inv.

3284 (Németi 1982, p. 171, pl. XLII/11). 9. Fragment de ac cu capul rotund (Németi 1995, p. 126). II. Corneşti-Dealul Cornet, judeţul Timiş. 1. Daltă; cu un capăt ascuţit şi celălalt lăţit (Soroceanu, Radu 1975, p. 38). 2. Daltă; din groapa din secţiunea I; cu un capăt lăţit şi celălalt ascuţit (Soroceanu, Radu

1975, p. 34, 38). 3. Topor plat (pl. I/6); descoperire izolată; corpul lat; L = 11,2 cm, l muchie = 7,4 cm, l

tăiş = 8,3 cm (Radu 1972a, p. 273, fig. 2/6; Vulpe 1975, p. 61, nr. 304, pl. 34/304; Gogâltan 1999, p. 132-134, fig. 9/2; 47/6). Observaţii: la Radu 1972b, p. 37 se menţionează şi un ac fragmentar, însă fără detalii despre contextul de descoperire.

197 Catalogul conţine piese finite din metal şi tipare descoperite în tell-urile din vestul României; în prezentarea fiecărui artefact au fost precizate tipul, varianta, contextul de descoperire, o scurtă descriere precum şi locul de păstrare, în funcţie de informaţiile disponibile în literatura de specialitate; ca bibliografie au fost citate doar acele lucrări unde piesele respective au fost publicate pentru prima dată, precum şi studiile care aduc contribuţii în ceea ce priveşte datarea sau încadrarea tipologică a artefactelor. Au fost utilizate următoarele abrevieri: L = lungimea; l = lăţimea; d = diametrul; gr = greutatea.


161

III. Derşida-Dealul lui Balotă, judeţul Sălaj. 1. Dăltiţă plată (pl. I/5); nivelul 2; tăişul lăţit, capătul opus ascuţit (Chidioşan 1980, p. 60,

pl. 38/13; Boroffka 1994, p. 234; Bejinariu 2005, p. 49, pl. VI/5). 2-3. Două fragmente mici de sârmă, probabil tija unor ace (Chidioşan 1980, p. 60). 4. Tipar din gresie (pl. I/7); nivelul 3; pentru dălţi cu manşon cu gura concavă şi nervură

sub manşon; L tipar = 11 cm, l tipar = 5,5 cm, L negativ = 7,8 cm, l tăiş = 1,4 cm; Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, nr. inv. 5017 (Chidioşan 1980, p. 60, pl. 38/13; Dumitraşcu 1989, p. 130-131, pl. XXII/2; XXIV/1; Bejinariu 2005, p. 49, 59, pl. VI/3).

5. Tipar din gresie (pl. I/8); pentru ace cu placă rombică şi nervură mediană?; L tipar = 8,8 cm, l tipar = 5,1 cm; Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, nr. inv. 2971 (Dumitraşcu 1989, p. 131-132, pl. XXI/3, XXIV/2; Bejinariu 2005, p. 49-50, pl. VI/2).

IV. Dindeşti-Cetate, judeţul Satu Mare. 1. Ac (pl. II/3); cu capul în formă de proeminenţă conică (Bader 1978, p. 100, pl.

LXXXVIII/31; Németi, Molnár 2007, p. 174, 192, nr. 10, fig. 158/3). V. Medieşu Aurit-Ciuncaş = Potău, judeţul Satu Mare. 1. Vârf de lance; tubul perforat în partea inferioară (Bader, Dumitraşcu 1970, p. 130, fig.

4/10; Bader 1978, p. 96, pl. LXXXVIII/14). 2. Ac; îndoit în partea inferioară (Bader, Dumitraşcu 1970, p. 130, pl. 4/11). 3. Daltă; cu corpul romboidal (Bader, Dumitraşcu 1970, p. 130). VI. Otomani-Cetăţuie(a) = Dealul Cetăţii, judeţul Bihor. 1. Daltă; din nivelul Otomani II; subţiată la ambele capete (Horedt et alii 1962, p. 322;

Ordentlich 1973, p. 35, pl. XIII/28; Molnár 2011, p. 302, fig. 5/4). 2. Fragmente de la un pandantiv? (Horedt et alii 1962, p. 322; Ordentlich 1973, p. 35). 3. Ac de cusut (pl. II/2); descoperit la 1,25 m adâncime (Horedt et alii 1962, p. 322, fig.

8/1; Ordentlich 1973, p. 35, pl. XIII/27; Molnár 2011, p. 274, nota 33, fig. 8/7). 4. Vârf de lance (pl. II/1); descoperire izolată; în formă de frunză de dafin; L = 17 cm;

Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, nr. inv. 1902 (Roska 1942, p. 215 pct. 72, 218, fig. 260; Bader 1978, p. 96, pl. LXXXVIII/3; Molnár 2011, p. 298, nota 221, fig. 8/3). Observaţii: la Horedt et alii 1962, p. 322, fig. 8/1 dăltiţa, acul şi fragmentele de bronz sunt trecute ca descoperiri efectuate la Cetatea de pământ, deşi în publicaţia din 1963, ca şi ulterior în teza sa de doctorat, I. Ordentlich le consideră descoperiri efectuate în situl de la Cetăţuie (Ordentlich 1973, p. 35, pl. XIII/27-28). Ca descoperire izolată efectuată în anul 1941 este menţionat şi un tipar monovalv pentru turnat seceri datat de Ordentlich în Bronz D (Ordentlich 1973, p. 36); după Roska 1929a, p. 198, în aşezare s-ar fi descoperit şi un tipar pentru ace, piesă ulterior considerată şlefuitor (Horedt et alii 1962, p. 319).

VII. Otomani-Cetatea de pământ, judeţul Bihor. 1. Topor cu ceafă fragmentar (pl. II/5); nivelul Otomani III; muchia prelungită şi arcuită în

formă de creastă; L = 6 cm, d toc = 2,1 cm, gr = 4,5 g (Ordentlich 1963, p. 136, fig. 16/9; Hänsel 1968, p. 60-61, 188, lista 46/14; Vulpe 1970, p. 55, pl. 15/242; Ordentlich 1973, p. 73, pl. XX/17; Molnár 2011, p. 293-295, fig. 4/11).

2. Vârf de lance fragmentar (pl. II/4); dintr-o locuinţă din nivelul superior; în formă de frunză de dafin, partea inferioară a tubului de înmănuşare perforată; L = 10,4 cm, gr = 4,5 g (Ordentlich 1963, p. 136, fig. 16/10; Ordentlich 1973, p. 74, pl. XX/15; Bader 1978, p. 96, pl. LXXXVIII/1; Molnár 2011, p. 298-300, fig. 1/2).

Alexandra Găvan

162

3. Vârf de lance (pl. II/8); dintr-o locuinţă din nivelul superior; în formă de frunză de dafin; L = 8 cm, gr = 4,7 g (Ordentlich 1963, p. 136, fig. 16/11; Ordentlich 1973, p. 74, pl. XX/16; Bader 1978, p. 96, pl. LXXXVIII/2; Molnár 2011, p. 298-300, fig. 1/1).

4. Vârf de lance (pl. III/7); descoperire izolată; cu lama unghiulară; L = 8,5 cm (Horedt et alii 1962, p. 322, fig. 8/2; Molnár 2011, p. 298, nota 221, fig. 8/2).

5. Ac cipriot (pl. III/3); cu secţiunea rotundă; L = 12,3 cm (Ordentlich 1963, p. 137, fig. 16/2; Ordentlich 1973, p. 73, pl. XX/2; Bader 1978, p. 99, pl. LXXXVIII/7; Molnár 2011, p. 304, nota 325, fig. 8/6);

6. Ac cipriot (pl. III/4); cu secţiunea rotundă; L = 11,2 (Ordentlich 1963, p. 137, fig. 16/8; Ordentlich 1973, p. 73, pl. XX/1; Bader 1978, p. 99, pl. LXXXVIII/7; Molnár 2011, p. 304, nota 325, fig. 8/6);

7. Inel de buclă (pl. III/6); corpul în formă de barcă uşor arcuit, se prelungeşte într-o sârmă rotundă, terminată într-un capăt plat; L = 3,1 cm (Ordentlich 1963, p. 137-138, fig. 16/4; Hänsel 1968, pl. 29/8; Ordentlich 1973, p. 73, pl. XX/9);

8. Fragment de brăţară simplă (pl. III/1); cu capetele rupte şi secţiunea ovală, ornamentată cu grupe de linii paralele intercalate de motive triunghiulare; d = 6,2 cm (Ordentlich 1963, p. 137-138, fig. 16/5; Hänsel 1968, p. 97, pl. 29/5; Ordentlich 1973, p. 74, pl. XX/10);

9. Brăţară simplă (pl. III/2); cu capetele deschise, secţiune rotundă, ornamentată cu cinci benzi formate din mai multe linii; d = 6,8 cm (Ordentlich 1963, p. 137-138, fig. 16/6; Hänsel 1968, pl. 29/6; Ordentlich 1973, p. 74, pl. XX/11);

10. Ac cu capul în formă de disc? (pl. III/5); ornamentat pe cap cu 12 triunghiuri haşurate dispuse în formă de stea; L = 15,2 cm (Ordentlich 1963, p. 137, fig. 16/3; Hänsel 1968, p. 90, pl. 29/2; Ordentlich 1973, p. 74, pl. XX/3; Bader 1978, p. 99, pl. LXXXVIII/6; Molnár 2011, p. 304, nota 325, fig. 8/8);

11. Cataramă? (pl. III/8); din placă de bronz, două spirale decupate ca ornament central, limba de prindere îndoită; L = 13,2 cm, l =10,7 cm (Ordentlich 1963, fig. 16/7; Hänsel 1968, p. 110, pl. 29/1; Ordentlich 1973, p. 74, pl. XX/14; Bader 1978, p. 99, pl. LXXXVIII/8; Boroffka 1997, p. 573 „pandantiv”; David 2002b, p. 79, fig. 6/5);

12. Pandantiv circular (pl. II/7); descoperire izolată; cu un buton central şi două nervuri concentrice; d = 1,3 cm, gr = 0,3 g (Ordentlich 1963, p. 137, pl. 16/1; Ordentlich 1973, p. 73; Molnár 2011, p. 307, fig. 4/9).

13. Seceră (pl. II/6); din nivelul inferior al aşezării; lama curbă cu două nervuri şi o proeminenţă alungită la baza mânerului; L = 13 cm, gr = 4,2 g (Ordentlich 1963, pl. 16/13; Hänsel 1968, p. 52-53, pl. 29/13; Ordentlich 1973, p. 73, pl. XX/13; Petrescu-Dîmboviţa 1978, p. 10, nr. 6, pl. 278/6; Molnár 2011, p. 274, nota 33, fig. 8/11).

14. Tipar din gresie (pl. IV/3); din nivelul inferior al aşezării; pentru discuri de topoare cu disc de tip B1 (Ordentlich 1963, p. 137, fig. 16/12; Vulpe 1970, p. 75, nr. 332, pl. 23/332; Ordentlich 1973, p. 73, pl. XX/15; Molnár 2011, p. 291-293, fig. 4/12). Observaţii: T. Bader menţionează şi un cuţit din acest sit, fără alte precizări (Bader 1978, p. 88); Ordentlich 1963, fig. 16/14 ilustrează o seceră cu buton la bază ca descoperire din sit, fără a specifica poziţia stratigrafică. Tot de aici provine şi un depozit de bronzuri (Ordentlich 1968) a cărui asociere cu ceramica de tip Cehăluţ (Ordentlich 1973, p. 77; Németi 1999, p. 34, pct. 22/c2) asigură datarea sa în bronzul târziu (Molnár 2011, p. 294, nota 150).

VIII. Pecica-Şanţul Mare, judeţul Arad. 1. Topor cu prag (pl. IV/7); nivelul II nediferenţiat; cu pragul deschis; L= 14,9 cm, l tăiş =

3,6 cm (Soroceanu 1991, p. 89, pl. 18/12 = fig. 21/2; Gogâltan 1999, p. 137-138, fig. 14/1).


163

2. Ac cu capul în formă de păstaie (pl. IV/13); nivelul II nediferenţiat; L = 9,8 cm (Soroceanu 1991, p. 88-89, pl. 18/11; Gogâltan 1999, p. 168, fig. 31/4).

3. Fragment de ac cu capul în formă de păstaie (pl. IV/9); nivelul II nediferenţiat; L = 4 cm (Soroceanu 1991, p. 88-89, pl. 18/10; Gogâltan 1999, p. 168 fig. 31/6).

4. Daltă (pl. IV/5); nivelul IV; mijlocul uşor îngroşat, secţiunea rotundă la un capăt şi dreptunghiulară la celălalt; L = 11,8 cm, l = 0,65 cm; Muzeul Judeţean Arad. nr. inv. 1807 (Roska 1912, p. 11, 62, fig. 13; Popescu 1944, p. 64, fig. 24/12; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 155, fig. 23/2).

5. Străpungător; nivelul IV; L = 6,2 cm (Roska 1912, p. 11, 62; Gogâltan 1999, p. 157). 6. Daltă (pl. IV/2); nivelul V; L = 8,7 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 811 (Roska

1912, p. 11, 62, fig. 14/1; Popescu 1944, p. 64, fig. 24/14; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 155, fig. 23/1).

7. Buton; nivelul V (Roska 1912, p. 11, 63; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 173). 8. Fragmente aparţinând unui tubuleţ din spirale; nivelul V (Roska 1912, p. 11, 63, fig. 22/3;

Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 176). 9. Pandantiv în formă de ochelari (pl. IV/11); nivelul IX; d = 2 cm (Roska 1912, p. 16, fig.

22/1; Popescu 1944, p. 64, fig. 24/8; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 169, fig. 32/1).

10. Pandantiv în formă de ochelari; nivelul XIII (Roska 1912, p. 33, 68; Popescu 1944, p. 64-65; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 170).

11. Daltă (pl. IV/8); mijloc uşor îngroşat, secţiune dreptunghiulară la un capăt şi rotundă la celălalt; L =16,1 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 1809 (Gogâltan 1999, p. 155, fig. 23/4).

12. Daltă (pl. IV/6); cu manşon din os; L = 16,4 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 14709 (Gogâltan 1999, p. 155, fig. 23/5).

13. Brăţară simplă; (Soroceanu 1991, p. 90; Gogâltan 1999, p. 162). 14. Pandantiv fragmentar în formă de ochelari (pl. IV/10); d = 2,5 cm; Muzeul Judeţean

Arad, nr. inv. 5911 (Gogâltan 1999, p. 169-170, fig. 32/6). 15. Pandantiv în formă de ochelari (pl. IV/14); d = 1,8 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 5911

(Gogâltan 1999, p. 169-170, fig. 32/5). 16. Pandantiv în formă de ochelari (pl. IV/12); d = 1,8 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 5911

(Gogâltan 1999, p. 169-170, fig. 32/4). 17. Străpungător (pl. IV/4); rupt în trei bucăţi; L = 8,6 cm (Roska 1912, p. 11, 62, fig. 14/2;

Popescu 1944, p. 64, fig. 24/13; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 157, fig. 25/3).

18. Străpungător (pl. IV/1); L = 12,4 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 1808 (Gogâltan 1999, p. 157, fig. 25/4).

19. Buton din aur (pl. IV/15); nivelul II; d = 0,9 cm, h = 0,3 cm (Roska 1912, p. 9, 62, fig. 7; Popescu 1944, p. 64, fig. 24/3; Popescu 1956d, p. 205, fig. 123/8; Soroceanu 1991, p. 89, fig. 11; Gogâltan 1999, p. 192, fig. 41/2).

20. Tipar din micaşist (pl. VII/10); nivelul X; pentru pumnale cu lama triunghiulară cu nervură mediană; L tipar = 14,8 cm, l tipar = 5,1 cm, L negativ = 14,57 cm, l negativ = 4,2 cm; Muzeul Naţional al României, nr. inv. 72604 (Roska 1912, p. 17, fig. 25; Popescu 1944, p. 65; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 148-149, fig. 20/4).

21. Tipar fragmentar; nivelul XII; pentru dălţi? (Roska 1912, p. 26; Gogâltan 1999, p. 155-156).

22. Tipar fragmentar; nivelul XII; pentru dălţi? (Roska 1912, p. 26; Gogâltan 1999, p. 155-156).

23. Tipar din gresie (pl. VII/9); nivelul XIII; pentru vârfuri de lance; L tipar = 13,5 cm, l max = 7,3 cm, l min = 5 cm, L negativ = 13,7 cm, d toc = 2,95 cm; Muzeul Judeţean

Alexandra Găvan

164

Arad, nr. inv. 871-872 (Roska 1912, p. 32, 68, fig. 57; Popescu 1944, p. 66, fig. 27/6; Hänsel 1968, p. 75, pl. 9/7; Kovács 1975, p. 26, fig. 4/2; Soroceanu 1991, p. 90; Schalk 1992, p. 144-145, fig. 56/3; Gogâltan 1999, p. 152-153, fig. 22/4).

24. Fragment de tipar (pl. VIII/2); nivelul XIII; pentru dălţi cu manşon; L tipar = 4,1 cm, L negativ = 4,71 cm, l tăiş negativ = 1,4 cm (Roska 1912, p. 31, 68, fig. 55/1; Popescu 1944, p. 66, fig. 26/6; Soroceanu 1991, p. 89; Gogâltan 1999, p. 155, fig. 24/2).

25. Tipar din gresie (pl. VI/7); nivelul XIII; pentru topoare de tip Hajdúsámson; L tipar = 14,57 cm, L negativ = 13,71 cm, l negativ tăiş = 3,71 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 861 (Roska 1912, p. 32, 68, fig. 56/2; Popescu 1944, p. 66, fig. 26/5; Hänsel 1968, p. 57, 59, pl. 9/9; Vulpe 1970, p. 52, pl. 14/224; Gogâltan 1999, p. 144-145, fig. 16/1).

26. Tipar (pl. VI/6); nivelul XIII; pentru topoare de tipul Hajdúsámson; L tipar =18,6 cm, l max tipar = 7,9 cm, L negativ = 16,2 cm, l negativ tăiş = 4,5 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 870 (Roska 1912, p. 32, 68, fig. 56/1; Popescu 1944, p. 66, fig. 26/3; Hänsel 1968, p. 57, 59, pl. 9/8; Vulpe 1970, p. 40, pl. 8/108 „tipul Kozarac”; Gogâltan 1999, p. 144-145, fig. 17/1).

27. Două fragmente dintr-un tipar din lut (pl. VII/7); nivelul XIII; pentru dălţi cu manşon; L negativ = 17,85 cm, l tăiş negativ = 1,42 cm (Roska 1912, p. 31-32, 68, fig. 55/2-3; Popescu 1944, p. 66, fig. 26/1, 4; Gogâltan 1999, p. 155, fig. 24/1).

28. Tipar din lut (pl. V/5-6); nivelul XIV; pentru topoare plate; L tipar = 14,8 cm, L negativ = 13,85 cm, l negativ tăiş = 4,5 cm; jumătate din tipar se mai păstrează în Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 865, însă a fost restaurat şi nu mai arată aşa cum a fost publicat într-o fotografie de M. Roska (Roska 1912, p. 36, 69, fig. 67/1-2; Popescu 1944, p. 66, fig. 27/1, 4; Hänsel 1968, p. 65, pl. 9/16; Vulpe 1975, p. 62, pl. 35/313, 317; Soroceanu 1991, p. 90; Gogâltan 1999, p. 133, fig. 9/3-4; 10/3).

29. Fragment de tipar din lut (pl. V/1); nivelul XIV; pentru topoare plate; L tipar = 16,2 cm, l negativ tăiş = 4,28 cm (Roska 1912, p. 36, 69, fig. 67/4; Popescu 1944, p. 66, fig. 27/5; Hänsel 1968, p. 65, pl. 9/14; Vulpe 1975, p. 62, pl. 35/316; Soroceanu 1991, p. 90; Gogâltan 1999, p. 133, fig. 9/5).

30. Tipar din micaşist (pl. VI/1); nivelul XIV; pe ambele părţi are în negativ câte un topor de tip Hajdúsámson; L tipar = 16,6 cm, L negativ 1 = 15 cm, l lamă 1 = 4,6 cm, L negativ 2 = 14,5 cm, l lamă 2 = 4,1 cm; Muzeul Naţional al României, nr. inv. 72605 (Roska 1912, p. 36-37, 69, fig. 67/5-6; Popescu 1944, p. 66, fig. 27/3; Hänsel 1968, p. 57, 59, pl. 9/15; Vulpe 1970, p. 52, pl. 14/226; Gogâltan 1999, p. 144-145, fig. 17/3-4).

31. Fragment de tipar (pl. VII/8); nivelul XIV; pentru dălţi; L = 9,71 cm (Roska 1912, p. 36, 39, fig. 67/3; Popescu 1944, p. 66, fig. 27/2; Gogâltan 1999, p. 155, fig. 24/3).

32. Tipar din lut (pl. V/2); pentru topoare plate; L max tipar = 12,42 cm, l max tipar = 8,14 cm, L max negativ = 11,14 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 1684-1685 (Dömötör 1902, p. 271-272, 273/1-3; Popescu 1944, p. 66, fig. 28/1-3; Vulpe 1975, p. 62, pl. 35/311-312; Soroceanu 1991, p. 91; Gogâltan 1999, p. 133, fig. 11/1).

33. Tipar din lut (pl. VII/1); pentru topoare plate şi străpungătoare (dălţi?), pe partea opusă negativul unei dălţi cu manşon şi a unui străpungător; L tipar = 12,57 cm, l tipar = 6,5 cm, L negativ 1= 12,5 cm, L negativ 2 = 11,57 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 880 (Dömötör 1902, p. 272, 273/4-5; Popescu 1944, p. 66, fig. 28/5-6; Vulpe 1975, p. 62, pl. 25/318; Soroceanu 1991, p. 91; Gogâltan 1999, p. 133, fig. 10/1-2).

34. Tipar din gresie (pl. V/3); pentru topoare plate, pe spate negativul unui topor de tip Hajdúsámson; L tipar = 14,5 cm, l tipar = 8 cm, L negativ 1 = 13,7 cm, l negativ tăiş 1 = 3,5 cm, L negativ 2 = 13,71 cm, l negativ tăiş 2 = 3,8 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 879 (Dömötör 1902, p. 273/9-10; Popescu 1944, p. 66, fig. 28/8, 10; Soroceanu 1991, p. 91; Gogâltan 1999, p. 133, fig. 11/2-3).


165

35. Tipar fragmentar din gresie (pl. VIII/1); pentru catarame, pe verso negativul unei dălţi cu manşon; L tipar = 9,28 cm, l tipar = 7 cm, L negativ 1 = 8,28 cm, L negativ 2 = 9,14 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 1682 (Dömötör 1902, p. 272, 273/6-7; Popescu 1944, p. 66, fig. 28/4, 7; Bóna 1959, p. 51, fig. 4/b; Hänsel 1968, p. 109, pl. 9/10, 13; Soroceanu 1991, p. 91; Gogâltan 1999, p. 177, fig. 38/2-3).

36. Fragment de tipar din gresie (pl. VIII/4); pentru catarame; L tipar = 9,42 cm, l max tipar = 6,42 cm, L negativ = 7,5 cm (Dömötör 1902, p. 272, 273/8; Popescu 1944, p. 66, fig. 28/9; Hänsel 1968, p. 109, pl. 9/12; Soroceanu 1991, p. 91; Gogâltan 1999, p. 177, fig. 38/1).

37. Tipar din piatră (pl. V/4); pentru topoare plate; L tipar = 15,42 cm, l tipar = 9,14 cm; L negativ = 5,71 cm, l negativ tăiş = 3,28 cm (Vulpe 1975, p. 62, pl. 35/315; Gogâltan 1999, p. 133, fig. 10/4).

38. Tipar (pl. VI/5); pentru topoare de tip Hajdúsámson; L tipar = 12,14 cm, l max tipar = 5,6 cm, L negativ = 10,71 cm; l negativ tăiş = 3,25 cm (Popescu 1944, fig. 26/2; Vulpe 1970, p. 52, pl. 14/225 „tipul Balşa”; Gogâltan 1999, p. 144, fig. 16/4).

39. Tipar (pl. VI/4); pentru topoare de tip Hajdúsámson; L tipar = 20,45 cm, l max = 8,28 cm, L negativ = 18 cm, l negativ tăiş = 5 cm; Muzeul Judeţean Arad, nr. inv. 855 (Gogâltan 1999, p. 144-145, fig. 16/3).

40. Tipar din gresie (pl. VI/8); pentru topoare de tip Hajdúsámson; L tipar = 18,5 cm, L negativ = 16,14 cm, l negativ tăiş = 5,1 cm (Vulpe 1970, p. 49-50, pl. 13/208; Gogâltan 1999, p. 144-145, fig. 18/3).

41. Tipar fragmentar (pl. VI/3); pentru topoare de tip Hajdúsámson (Vulpe 1970, p. 49-50, pl. 13/207; Gogâltan 1999, p. 145, fig. 17/2).

42. Tipar fragmentar (pl. VII/6); pentru topoare de tip Hajdúsámson (Vulpe 1970, p. 52, pl. 14/227 „tipul Balşa”; Gogâltan 1999, p. 145, fig. 18/1).

43. Tipar fragmentar (pl. VII/2); pentru topoare de tip Hajdúsámson (Vulpe 1970, p. 52, pl. 14/228 „tipul Balşa”; Gogâltan 1999, p. 145, fig. 18/2).

44. Tipar fragmentar (pl. VI/2); pentru topoare; L tipar = 15, 28 cm, L negativ = 13,85 cm, l negativ tăiş = 6,71 cm (Vulpe 1970, p. 65, pl. 18/288-290; Soroceanu 1991, p. 90; Gogâltan 1999, p. 148, fig. 16/2).

45. Tipar fragmentar (pl. VII/3); pentru topoare (Vulpe 1970, p. 65, pl. 18/290; Soroceanu 1991, p. 90; Gogâltan 1999, p. 148, fig. 18/4).

46. Tipar fragmentar (pl. VII/4); pentru topoare (Vulpe 1970, p. 65, pl. 18/288; Soroceanu 1991, p. 90; Gogâltan 1999, p. 148, fig. 18/5).

47. Tipar fragmentar (pl. VII/5); pentru topoare (Vulpe 1970, p. 65, pl. 18/289; Soroceanu 1991, p. 90; Gogâltan 1999, p. 148, fig. 18/6). Observaţii: Noile cercetări de la Pecica au furnizat alte piese din metal, un vârf de lance, un pandantiv şi o piesă de harnaşament, care sunt însă doar amintite într-un raport preliminar, fără ilustraţii sau detalii despre contextul de descoperire (O’Shea et alii 2005, p. 85). Rapoartele de cercetare anuale precum şi alte articole recente (Hurezan et alii 2007, p. 263; Hurezan et alii 2008, p. 233-224; Hurezan et alii 2009, p. 167-168; O’

METALURGIA TELL-URILOR EPOCII BRONZULUI DIN VESTUL...

Documents

Transcript of METALURGIA TELL-URILOR EPOCII BRONZULUI DIN VESTUL...